FEDERICO GARCIA LORCA

(1898-1936)

Federico Garcia Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936, între Víznar
și Alfacar, ibidem) a fost un poet, prozator și dramaturg spaniol, cunoscut și pentru talentul său în
alte domenii ale artei. Încadrat în generația lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular și
influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referință
ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán și Buero Vallejo. A murit executat în timpul
Războiului Civil din Spania (1936-1939), datorită simpatiei sale pentru Frontul Național și condiției
sale de homosexual declarat.

S-a născut în municipiul Fuente Vaqueros din Granada (Spania), în sânul unei familii înstărite, pe 5
iunie 1898 și a fost botezat Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca. Tatăl său a fost Don
Federico García Rodríguez, un moșier, iar mama sa, Doña Vicenta Lorca, profesoară, a fost cea care i-
a stimulat lui Federico gustul pentru literatură.

Încă de la vârsta de doi ani, conform biografului Edwin Honig, Federico García Lorca și-a
demonstrat abilitatea de a învăța cântece populare și tot la o vârstă a început să organizeze mici
reprezentații de slujbe religioase. Sănătatea lui era șubredă și a început să meargă de-abia la patru
ani. Mai târziu avea să citească, obligat fiind să rămână în casă, operele lui Victor Hugo și Miguel de
Cervantes.

În perioada studenției, evoluția sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din
Granada pentru a se instala în Rezidența Studenților din Madrid, s-a întors la Universitatea din
Granada și a obținut diploma de avocat.

Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul
rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanțele. Don Fernando
de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca
avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.

Spania din timpul lui Lorca era moștenitoarea generației lui 98, cu o viață intelectuală în care
nume precum Francisco Giner de los Ríos, Benito Pérez Galdós, sau Miguel de Unamuno, și ceva mai
târziu José Ortega y Gasset își puseseră amprenta, luptând împotriva problemelor cu care se
confrunta Spania în acea perioadă. Au influențat de asemenea sensibilitatea în formare a poetului
Lope de Vega, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Manuel Machado, Ramón del Valle-Inclán,
Azorín și chiar și antologiile de poezie populară.

García Lorca a refuzat să se refugieze în Columbia sau în Mexic atunci când a izbucnit Războiul
Civil. Ambasadorii acestor state îi oferiseră acest ajutor deoarece intuiseră că poetul ar putea deveni
victima unui atentat, pentru că era un funcționar înalt în cadrul Republicii. Poetul însă a refuzat acele
oferte și a ales să-și petreacă vara în casa sa din Granada.
 În acele momente critice din punct de vedere politic, cineva l-a întrebat în privința orientării
sale politice, iar el a răspuns că se simte în același timp catolic, comunist, anarhist, libertarian,
tradiționalist și monarhist; de altfel nici nu s-a afiliat vreunei formațiuni politice și nici nu s-a distanțat
de vreunul dintre prietenii săi din motive de preferințe politice. El se simțea, după cum a declarat
pentru ziarul „Sol” din Madrid cu puțin timp înainte de a fi asasinat, „în mod integral spaniol”.

„Eu sunt în mod integral spaniol și ar fi imposibil pentru mine să trăiesc dincolo de hotare; dar
îl urăsc pe cel care este spaniol doar de dragul de a fi spaniol, eu sunt fratele tuturor și îl detest pe
omul care se sacrifică pentru o idee naționalistă, abstractă, din simplul motiv că își iubește țara cu o
legătură la ochi. Mă simt mai apropiat de chinezul bun decât de spaniolul rău. Cânt Spania și o simt
până în măduva oaselor, dar înainte de asta sunt cetățean al lumii și frate cu toată lumea. În nici un
caz nu cred în granițele politice.”

În urma unui denunț anonim, pe 16 august 1936 Lorca a fost arestat pe când se afla în casa
unui amic, poetul Luis Rosales. Acesta a obținut din partea autorităților naționaliste promisiunea că
Lorca va fi pus în libertate „si no existía denuncia en su contra”, dacă nu va exista nici un denunț
împotriva sa. Acest denunț a venit din partea unor moșieri care priveau cu ochi răi ideile progresiste
ale tatălui lui Lorca. Ordinul de execuție a fost dat de guvernatorul civil al Granadei, José Valdés
Guzmán, și în zorii zilei de 18 august 1936 Federico García Lorca a fost asasinat între Víznar și Alfacar
și cadavrul său încă zace undeva, într-o groapă comună.

S-au publicat postum operele sale „Primeras canciones” și „Amor de Don Perlimplín con Belisa
en su jardín”.

Teatrul lui Lorca este, alături de cel al lui Valle-Inclán, cel mai important teatru de expresie
castiliană din secolul XX. Este vorba de un teatru poetic, în sensul că se dezvoltă în jurul unor
simboluri principale, cum ar fi sângele, cuțitul sau trandafirul, și în cadrul unor spații mitice sau de un
realism transcendentalizat, abordând problemele principale ale existenței. Limbajul, influențat de
Valle-Inclán, este tot poetic. Lorca a fost de asemenea influențat de drama modernistă (folosirea
versului), de teatrul lui Lope de Vega ( folosirea calculată a cântecelor populare), de cel al lui
Calderón ( sfâșierea tragică, alegoria) și de tradiția spectacolelor de păpuși. Creația dramatică a lui
Lorca poate fi grupată în patru categorii: farse, comedii „nereprezentabile” (conform autorului),
tragedii și drame.

Dintre farsele scrise între 1921 și 1928 se remarcă „ La zapatera prodigiosa”, în care atmosfera
andaluza ajută la intensificarea conflictului cervantesc între imaginație și realitate, precum și „Amor
de don Perlimplín con Belisa en su Jardín”, un ritual complex de inițiere în dragoste, care anunță
dramele „nereprezentabile” din 1930 și 1931, anume „El público” și „Así que pasen cinco años”,
operele sale cele mai ermetice. Prima este o meditație asupra lumii teatrului, a conceptului de
revoluție și a homosexualității, în vreme ce a doua , este o meditație asupra ființei umane și a
sensului vieții.

Conștient de succesul dramelor rurale poetice, Lorca compune tragediile „ Bodas de sangre”
(1933) și „Yerma” (1934), combinații de mit, poezie și substanță reală.
 În general, problemele umane sunt cele care au determinat scrierea dramelor. De exemplu,
tema „ domnișoarei bătrâne” spaniole în „Doña Roșita la soltera” (1935), sau discriminarea femeii și
intoleranța în „ La casa de Bernarda Alba”, una din operele sale cele mai apreciate.

Se pare că în mintea spaniolilor a existat întodeauna o îndoială cu privire la măsura în care

metrul lor autohton este suficient de subtil și de flexibil pentru a suporta stresul modern. Dar Lorca,
iluminat de gândirea secolului XX, a descoperit în formele vechi însăși esența zilei de astăzi. Realitate
iminentă, vioiciunea imaginii care obligă mintea să fie în alertă. Lorca a descoperit această mecanică
modernă particulară. A preluat vechea tradiție și a transpus-o într-o altă epocă, așa cum alții nu au
putut să o facă, până când a obligat-o să meargă mai departe așa cum venise la el, prin vreme,
intactă, caldă, neîmpovărată de derivații imitative- lumea aflată din nou sub ochii noștri. ( William
Carlos Williams, „ Federico Garcia Lorca”, în Selected Essays of William Carlos Williams).

Într-o viață scurtată tragic în care răzbat ecouri din evoluția artistică rapidă și deosebit de
intensă a lui JOHN KEATS, poetul și dramaturgul spaniol, Frederico Garcia Lorca a atras atenția lumii
ca cel mai important literat spaniol de la CERVANTES încoace. În poezia și piesele sale de teatru,
Lorca a preluat elemente ale modernismului literar fără a nesocoti forțele tradiției și ale
regionalismului, de unde își trăgea seva literatura spaniolă. Deși executarea lui în timpul războiului
civil spaniol l-a transformat într-un martir politic sacrificat pentru cauza republicii, realizarea lui
artistică depășește nivelul politic și ideologic în favoarea unei rezonanțe mai ample, universale, care
face din el una din vocile cele mai impunătoare ale secolului.

Prin introspecția și analiza atentă a lumii înconjurătoare, Lorca a contribuit la redefinirea

identității și a cunoștinței spaniole, abordând în scrierile sale cele mai ample teme cu putință, care
depășesc frontierele naționale și problematică strict contemporană. O mare parte din inspirația și
forța artistică a lui Lorca derivă din influența Andaluziei natale, cu amestecul ei bogat de tradiții
arabe, țigănești și spaniole.

Cel mai de seamă nume al teatrului spaniol din epoca imperialistă este desigur Federico Garcia
Lorca, ucis în timpul războiului civil. Încearcă în mod coerent trecerea de la poezie la dramă, într-un
ansamblu complex de direcții. Viața și opera lui înaintează în permanență pe o frânghie suspendată.
Se împletesc în contraste și contradicții evidente, pe care, în mod inconștient, va căuta să le rezolve,
fără a izbuti vreodată. Chiar de la început, dacă facem abstracție de coloritul literar, figura sa este în
afara timpului și a determinărilor lui. Nu are nici sensul, nici sentimentul epocii sale. Ele îi scăpă
necontenit sub impulsurile temperamentului, care plutește într-o mare de senzualitate, unde
orientarea e ușor de pierdut sub fluxul și gama impresiilor senzitive, devenite muzică. Chiar și această
singurătate a lui are valoare de simptom „istoric”: este transpunerea unui ecou.

Același lucru se poate spune, chiar și mai hotărât, despre continua lui referire- în tematica
poemelor și a pieselor, precum și în cadențele formale și în elementele armonice ale exprimării lor- la
firea și tradițiile poporului său. Cu toate că păstrează mai tot timpul echilubrul printr-un joc violent și
un umor discret, viziunea lui este patetică. Lucrarea de poziție și tragismul spaniolului, angoasa lui, de
la „Cid” la „Don Quijote”, dobândesc aici aspectul unei duioase melancolii, căreia îi lipsește forța de a
genera disperarea și de a zgudui viața până în fibrele ei cele mai adânci. Garcia Lorca se lasă în voia
mersului firesc al lucrurilor, din sentimentalism, cu o ușoară tristețe.
 Autor și regizor cu idei avansate, Garcia Lorca a desfășurat o vastă activitate de popularizare a
teatrului, prin numeroase turnee, care i-au cerut mai mari sforțări și în care a întâmpinat multe
greutăți, teatrul său urmărind o operă de educare democratică a maselor și atrăgând represalii din
partea autorităților. Legat de tradiția populară, el a dat piese ca „Nemaipomenită pantofăreasa”, care
prezintă cu umor popular scene din viața oamenilor simplii, sau că „ Nuntă sângeroasă” sau „ Casa
Bernardei Alba”, care au făcut pe bună dreptate numele său celebru.