Professional Documents
Culture Documents
MODERNISMUL TRADIŢIONALISMUL
Definire o mişcare amplă care se manifestă în spaţiul cultural- Definire orientările tradiţionaliste se constituie încă din primele
european, începând de la mijlocul secolului al XIX-lea şi decenii ale secolului al XX-lea în jurul revistelor
până în perioada postbelică a secolului al XX-lea; Sămănătorul (1901) şi Viaţa românească (1906), care
reperul iniţial al modernismului literar - volumul Florile impun cele două curente ideologice şi culturale,
răului de Charles Baudelaire, apărut în 1857 - anunţă o sămănătorismul şi poporanismul;
nouă sensibilitate şi impune, printre altele, estetica au în comun o orientare conservatoare în faţa
urâtului; occidentalizării grăbite şi superficiale adoptate în
în cultura română, modernismul este teoretizat şi procesul de făurire a statului român modern;
promovat de Eugen Lovinescu prin revista şi cenaclul încearcă să realizeze un proiect cultural propriu, diferit
Sburătorul. de calea modernizării accelerate apusene: problema
ţărănească – împroprietărirea ţăranului cu pământ,
problema naţională – un stat naţional şi unitar al tuturor
românilor, cultura naţională bazată pe specificul naţional.
Reviste revista Sburătorul apare între anii 1919-1922 şi 1926- Reviste revista Sămănătorul a apărut în 1901 la Bucureşti;
1927; impune sămănătorismul prin conducerea lui Nicolae
în revistă se afirmă o nouă generaţie de scriitori şi critici: Iorga,între 1903-1906;
Ion Barbu, Camil Petrescu, Pompiliu Constantinescu, revista Viaţa românească a fost condusă de Garabet
Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu şi Camil Baltazar; Ibrăileanu până în 1933, apoi de Mihai Ralea, şi a avut
colaborează şi autori deja cunoscuţi , precum Ion printre colaboratori pe Mihail Sadoveanu, Calistrat
Minulescu, sau care au debutat în alte reviste: Liviu hogaş, George Topîrceanu; în jurul revistei s-a afirmat
Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu. poporanismul;
revista Gândirea apare la Cluj-Napoca, în 1921, avându-l
ca director pe Cezar Petrescu, iar din 1926 pe Nichifor
Crainic; a grupat în cercul ei creatori din domenii
diferite: pictură, teologie, poezie (Vasile Voiculescu,
Lucian Blaga, Ion Pillat, Radu Gyr); publicaţia a
configurat gândirismul.
Trăsături preocuparea pentru marile probleme ale cunoaşterii, Trăsături Caracteristici ale sămănătorismului şi ale poporanismului:
implicând conexiuni cu filosofia, psihologia, religia, cultul trecutului, interesul pentru lumea ţărănească, pledoaria
mitologia; pentru răspândirea culturii în rândul poporului, teoria specificului
cultivarea romanului de analiză psihologică, a dramei de naţional.
conştiinţă şi de idei; Gândirismul adaugă ortodoxismul, ideea mistică a neamului şi
universul artistic reflectă o civilizaţie citadină, definitorie antioccidentalismul.
pentru sec. al XX-lea; Trăsături ale tradiţionalismului în ansamblu:
tipologia predilectă este aceea a intelectualului, cu preocuparea pentru satul românesc ca vatră a
dilemele sale şi cu reacţiile sale faţă de presiunile spiritualităţii autohtone;
societăţii; spaima de civilizaţia citadină, văzută ca sursă a
preferinţa pentru luciditate în actul de creaţie lirică; de degradării morale;
aici, lirismul modernist epurat de anecdotică, întoarcerea spre trecut (paseismul) ca unic reper moral
sentimentalism şi didacticism; salvator;
dispariţia speciilor consacrate (meditaţie, elegie, idilă, cultivarea aspectelor tradiţionale (obiceiuri, sărbători,
pastel) în locul cărora apar formule poetice insolite costume, muzică, gastronomie), în opoziţie cu cele
(„inscripţie”, „psalm”, „creion”, „poem într-un vers”, străine;
„catren”, „cântec”); predilecţia pentru teme precum pământul şi muncile
conceperea şi construirea volumului de versuri ca un câmpului, legătura cu pământul, cultul neamului şi al
întreg semnificativ, nu o dată prefaţat şi, uneori, chiar înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, întoarcerea în
încheiat de o artă poetică; locurile natale, casa şi biserica;
artele poetice capătă valoare emblematică pentru insistenţa asupra temei religioase, mai ales în lirică, prin
universul poetic, pentru estetica personală, pentru evocarea scenelor biblice semnificative şi autohtonizarea
viziunea asupra lumii; lor;
naşterea unui nou limbaj poetic caracterizat de un limbaj viziunea idilică asupra vieţii ţărăneşti, surprinsă mai ales
neobişnuit (termeni argotici, colocviali, abstracţi), prin în momentele ei de sărbătoare;
ambiguitate semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea preferinţa pentru specii ca romanul istoric, povestirea şi
metaforei; este vorba uneori nu doar de o sintaxă nuvela socială, romanul social, drama istorică;
specială, dar chiar de o poezie alogică; preferinţa pentru epica în versuri (balada istorică,
coexistenţa în versificaţie a prozodiei consacrate cu poemul) şi specii lirice (idila, pastelul, psalmul
versul liber, versul alb, absenţa strofelor sau strofe tradiţional, oda, imnul);
inegale, ritmuri interioare; tipologia preferată: haiducul, răzeşul, ciobanul, călugărul
modificarea punctuaţiei convenţionale (versurile încep sau preotul;
fără majusculă, dispar adesea punctul şi virgula), se păstrarea formelor prozodice tradiţionale: stofa, ritmul,
folosesc intens punctele de suspensie ca semn al rima;
inefabilului şi al sugestiei; limbajul poetic se caracterizează printr-un registru
impunerea „fragmentului” ca specie nouă în proză şi în stilistic arhaic şi popular, vocabular cu regionalisme;
eseu şi a fragmentarismului ca modalitate inedită de respectarea sintaxei, a topicii şi a punctuaţiei consacrate.
construcţie a poemului.