CAPITOLUL. I.

INTRODUCERE

Termenul de Viticultură derivă din cuvintele latine „vitis“ (viţă de vie) şi „cultura“ (îngrijire,
cultivare).
Viticultura studiază însuşirile biologice, relaţiile viţei de vie cu factorii de mediu, tehnologiile
de producere a materialului săditor, de înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor viticole, care să permită
obţinerea unor producţii optime, de calitate corespunzătoare, în condiţii de eficienţă economică.
1.1. Importanţa viticulturii
- Valorifică superior fondul funciar. Valoarea producţiei realizată pe un hectar, echivalează cu
cea obţinută pe 5-10 ha culturi cerealiere;
- Utilizează eficient terenurile în pantă, slab productive, nisipurile şi solurile nisipoase, în general
improprii altor culturi;
- Bază de materii prime pentru economie;
- Sursă de venituri pentru populaţia care trăieşte în regiunile de deal;
- Importantă sursă de hrană pentru populaţie: strugurii reprezintă un aliment valoros, conţinând o
serie de substanţe nutritive necesare organismului uman: zaharuri, acizi organici, săruri minerale,
enzime, polifenoli etc. Vinul, ca principal produs obţinut din struguri este „cea mai sănătoasă şi
igienică băutură“ (L. Pasteur, 1878), consumat raţional are ca efect benefic asupra organismului uman;
- Asigură locuri de muncă. Cultura viţei de vie necesită multă forţă de muncă, circa 80-100
z.o./ha.
1.2. Situaţia viticulturii pe glob
Viţa de vie are o mare plasticitate ecologică, arealul ei de cultură formează două benzi, una în
emisfera nordică, care include cea mai mare parte a suprafeţelor cultivate cu viţă de vie (cca. 92%),
cuprinsă între izotermele de 9-25oC (35-51o latitudine nordică)şi a doua, mai redusă, în emisfera
sudică, cuprinsă între izotermele 10-25oC, respectiv 25-38o latitudine sudică. Viţa de vie se cultivă cu
bune rezultate în climatele temperat, subtropical şi tropical.
Suprafeţele cultivate cu viţă de vie au crescut continuu până în anul 1976, când s-a înregistrat
suprafaţa maximă de 10.200 mii ha, după care se constată o scădere a acestora, suprafaţa cultivată cu
viţă de vie era în anul 2000 de 7.917 mii ha (La lettre de L’O.I.V. No 132/2001).
Europa deţine cea mai mare suprafaţă cultivată cu viţă de vie de 5.020 mii ha (63,4 %), urmată
de Asia 1,530 mii ha (19,3%), America 881 mii ha (11,1%), Africa (327 mii ha (4,1%) şi Oceania 159
mii ha (2%).

1
 Ţările mari cultivatoare de viţă de vie sunt Spania 1180 mii ha, Franţa 915 mii ha, Italia 906
mii ha, Turcia 602 mii ha, S.U.A. 379 mii ha, Portugalia 264 mii ha etc.
România, cu o suprafaţă viticolă de 251 mii ha (din care 138 mii hectare – 55,0% vii nobile) se
situează pe locul 8 în lume şi 6 în Europa.
Producţia mondială de struguri a fost în anul 2000 de 57,9 mil. tone, din care 40,5 mil. tone
(70%) a fost transformată în vin (281,4 mil. hl), 13,3 mil. tone (23%) reprezintă strugurii pentru masă,
iar 4,0 mil. tone (7%) struguri pentru stafide.
Cele mai mari ţări producătoare de vin sunt Franţa 57,5 mil. hl, Italia 51,6 mil. hl, Spania 41,1
mil. hl, Argentina 12,5 mil. hl etc.
România, cu o producţie anuală de 6,0 mil. hl vin ocupă locul 10 în lume şi 7 în Europa.
Producţia mondială de struguri pentru masă de 13,3 mil. tone este realizată în proporţie de
52,1% (6,9 mil. tone) în Asia, 22,5% (3,0 mil. tone) în Europa, 14,2% (1,9 mil. tone) în America,
10,7% (1,4 mil. tone) în Africa, 0,5% (0,06 mil. tone) în Oceania. Ţări mari producătoare de struguri
pentru masă sunt: Turcia 18,3 mil. q, China 17,9 mil. q, Iran 17,2 mil. q, Italia 12,9 mil. q, Egipt 8,5
mil. q etc.
1.3. Situaţia viticulturii în România
Suprafaţa cultivată cu viţă de vie în ţara noastră a atins un maxim de 300.400 ha în anul 1971,
după care s-a redus continuu, astfel încât în anul 2000 ajunge la 251.000 ha.
După promulgarea Legii fondului funciar (Legea 18/1991) extinderea suprafeţelor ocupate cu
viţă de vie s-a realizat mai ales în sectorul privat cu hibrizi direct producători, care au atins o suprafaţă
de 113.000 ha (45,0%).
Plantaţiile de vii roditoare nobile ocupă o suprafaţă de 138.000 ha (55,0%), din care 115.000
(83,3%) sunt cultivate cu soiuri pentru struguri de vin, iar 23.000 ha (16,7%) cu soiuri pentru struguri
de masă.
Din suprafaţa cultivată cu soiuri pentru struguri de vin predomină soiurile pentru vinuri albe
(75%), care găsesc condiţii favorabile în toate regiunile viticole ale ţării; soiurile pentru vinuri roşii au
o pondere mai redusă (25%), cultivându-se numai în podgoriile din sudul ţării. Dintre soiurile pentru
struguri de vin, ponderea (60-70%) o deţin cele de calitate.
Producţia totală de struguri s-a ridicat în anul 2000 la 1.011.778 tone. Producţia medie la hectar
a evoluat de la 2,9 t/ha în anul 1950, la 10,1 t/ha în anul 1988, după care a scăzut, ajungând în anul
2000 la 4,0 t/ha.

2
 CAPITOLUL II-ÎNGRIJIREA ŞI EXPLOATAREA PLANTAŢIILOR VITICOLE
RODITOARE

Obţinerea unor producţii viticole constante şi ridicate cantitativ-calitativ este determinată de

corectă aplicare a complexului agrofitotehnic. Acesta cuprinde lucrări fitotehnice (aplicate viţelor) şi
lucrări agrotehnice. Înlănţuirea şi execuţia corectă a acestora asigură valorificarea superioară a
potenţialului de rodire. Dintre lucrările fitotehnice tăierile în lemnificat (în uscat) au importanţă
deosebită pentru rodire.
2.1.Tăierea viţei de vie
La viţa de vie tăierea se practica încă din antichitate. Grecii au fost cei care au cultivau viţa de
vie în formă joasă prin tăieri scurte, romanii o cultivau în forme înalte, pe cordoane, iar getodacii
cultivau vita la fel ca romanii.
Definiţie: Tăierea este o operaţie de 'chirurgie' vegetală, prin care se înlătură anual integral o
parte din elementele existente de pe butuc şi se scurtează cele rămase.
Scopurile tăierii:
transformarea forţată a formei de creştere din cea de liana în cea de arbust sau tufă şi
aducerea viţei de vie la o formă de cultură pe care o considerăm adecvată (înaltă, semiinalta sau
joasă);
reglarea proceselor de creştere şi fructificare;
uşurarea celorlalte lucrări de întreţinere;
asigurarea unei producţii de struguri corespunzătoare direcţiei de producţie a soiurilor
cultivate, relativ constante an de an;
îmbunătăţirea calităţii producţiei de struguri;
asigurarea unei economicităţi ridicate.
Principiile teoretice care stau la baza tăierilor:
unitatea biologică dintre sistemul aerian şi cel subteran al viţei de vie trebuie să fie
întotdeauna echilibrată;
ponderea fenomenului biologic de polaritate care influenţează creşterea şi fructificarea
viţei de vie determinând creşteri vegetative la extremitatea braţelor sau cordoanelor, degarnisindu-se
astfel spre baza, unde se afla lemnul bătrân, neproductiv;
viţa de vie rodeşte preponderent pe lemn de un an, situat pe lemn de doi ani;

3
 distribuţia mugurilor de rod este diferită pe lungimea coardelor, existând o porţiune a
coardei cu o frecvenţă mai mare a mugurilor roditori. Astfel, la soiurile cu vigoare slabă şi mijlocie
frecventa mugurilor roditori începe chiar de la baza coardei, iar la soiurile viguroase, frecvenţa este
mai mare în zona de mijloc a acesteia;
mugurii viţei de vie conţin o cantitate mare de primordii ale inflorescenţelor, vita nu este
capabilă să-i ducă la maturitate pe toţi, din care cauza prin tăieri se echilibrează numărul ochilor
reţinuţi în vegetaţie.
2.1.1. Elementele rezultate în urma tăierilor (sunt redate şi în fig. 2.1.):
- Cepul este formaţiunea lemnoasă scurtă ( de 1,2 sau 3 ochi), care, în raport de coardă din
care provine şi de rolul îndeplinit, poate fi: cep de rod, de înlocuire, de siguranţă sau de rezervă.
- Cordita este formaţiunea lemnoasă anuală, lungă de 4-7 ochi, situată pe lemn de 2 ani, fiind
purtătoare de rod.
- Coarda de rod este formaţiunea de bază, anuală, situată pe lemn de doi ani; în funcţie de
formă de conducere a vitelor şi de sistemul de tăiere practicat, aceasta poate fi: scurtă, de 8-10 ochi;
mijlocie, de 10-15 ochi; şi lungă, de 15-18 ochi.
- Călăraşul se întâlneşte la vitele cultivate în forme joase, are 4-7 ochi şi este situat deasupra
unei coarde de rod principale, fiind purtător de rod.
- Biciul este o formaţiune multianuală lungă, care se termină cu o coardă de rod.
- Verigă de rod reprezintă unitatea de bază la tăierea de rodire şi este constituită din cep +
cordita sau coarda, fiind situate pe aceeaşi porţiune de lemn.
-

Fig. 2.1.. Elementele lemnoase rezultate în urma tăierilor:

formă de conducere joasă: a-cep neroditor, b-cep roditor, c-cordita, d-calaras, e-coarda de rod scurtă, f-
coarda de rod mijlocie, g-coarda de rod lungă, h-veriga de rod, i-biciul
formă de conducere înaltă: a-cep de siguranţă, b-cep de rod, c-cordita, d-veriga de rod

4
 2.1.2. Formele de conducere a viţei de vie
Formele de conducere sunt definite de înălţimea la care sunt amplasate elementele de rod faţă
de nivelul solului şi de orientarea lor în spaţiu. În raport de înălţimea trunchiului se pot distinge
următoarele forme de conducere:
- forme de conducere joasă, la care elementele de rod se afla la 10-30 cm faţă de nivelul solului
şi se practică în sistemul de cultură protejată.
- forme de conducere semiinalta, a căror elemente de rod sunt situate la înălţimea de 60-80 cm
faţă de sol, se practică în zonele neprotejate sau parţial protejate.
- forme de conducere înaltă, cu elementele de rod amplasate la înălţimea de 100-120 cm, este
specifică sistemelor de cultură neprotejate.
2.1.3. Sisteme de tăiere folosite în practică viticola
Sistemele de tăiere sunt definite de lungimea elementelor anuale de pe butuc, rezultate după
tăiere.
În raport de felul şi lungimea de scurtare a elementelor active de pe butuc, tăierile se grupează
în 3 sisteme de tăiere şi anume: scurt, lung şi mixt.
Sistemul de tăiere scurt se caracterizează prin prezenta pe butuc numai a elementelor scurte,
sub formă de cepi de 2-3 ochi, în număr variabil, cuprins între 2 şi 12, în funcţie de soi şi de nivelul
agrotehnic practicat. Se pretează la soiurile de struguri pentru vin foarte productive, la care
diferenţierea mugurilor de rod se realizează la baza coardei (Feteasca regală, Galbenă de Odobeşti,
Aligoté etc.).
Acest sistem prezintă avantajele că asigură un echilibru între creştere şi rodire, grăbeşte
maturarea strugurilor, înlătura coacerea neuniformă a acestora şi uşurează efectuarea tratamentelor
fitosanitare datorită masei vegetative reduse.
Prezintă însă dezavantajul diminuării producţiei prin faptul că se elimină cea mai mare parte a
elementelor de rod (pe butuc nu rămâne decât 10-20% din potenţialul de rodire).
Sistemul de tăiere lung se caracterizează prin existenţa pe butuc numai a elementelor active
lungi, sub formă de coarde, lungi de 8-18 ochi. Numărul de coarde lăsate pe butuc variază după vârsta
şi vigoarea acestora, sistemul de cultură şi formă de conducere folosită.
Sistemul de tăiere lung asigura producţii mari de struguri, sporeşte longevitatea viţei de vie.
Prezintă însă şi unele neajunsuri, printre care: degarnisirea rapidă a butucilor, maturarea neuniformă a
strugurilor şi necesită un volum mare de forţă de muncă. Acest tip de tăiere este tot mai puţin practicat,
fiind preferat tipul mixt de tăiere.

5
 Sistemul de tăiere mixt se caracterizează prin prezenta pe butuc a elementelor de diferite
lungimi: scurte, mijlocii şi lungi şi cu funcţii diferite, de asigurare a recoltei de struguri pe anul în curs,
datorită prezenţei corditelor sau coardelor şi de înlocuire a elementelor de rod pentru producţia anului
următor, pe seama cepilor.
Aceasta îmbinarea a celor două sisteme de tăiere (scurt şi lung) se realizează prin constituirea
verigilor de rod (cep şi cordite sau cepi şi coarde de rod). A fost elaborat de Dr. Guyot, în Franţa,
motiv pentru care este cunoscut şi sub denumirea de 'taierea Dr. Guyot'. După numărul verigilor de rod
se deosebesc mai multe tipuri de tăiere: cu o singură verigă de rod - Guyot simplu, cu 2 verigi de rod -
Guyot dublu, cu 3 sau mai multe - Guyot multiplu. Cel mai folosit tip de tăiere în ţara noastră este cel
multiplu şi se practica atât în cazul formei joasă (clasică), cât şi la vitele cultivate în forme înalte, în
toate sistemele de cultură.
2.1.4. Tipurile de tăiere
Tipurile de tăiere reprezintă o combinaţie dintre un sistem de tăiere şi o anumită formă de
conducere, la care se adauga şi unele particularităţi ale mijloacelor de susţinere sau o anumită direcţie
data elementelor butucului. Tipurile de tăieri folosite în România sunt:
-tipul 'de Teremia', la care se lăsă în vegetaţie 4-6 cepi de rod şi se practică la soiurile mai
puţin viguroase (fig. 2.2.), specifice acestui centru viticol.

Fig. 2.2.. Tipul de tăiere 'De Teremia'

- tipul Guyot (fig. 2.3.) simplu, dublu, multiplu, cu braţe înlocuite periodic, pe tulpină, pe
semitrunchi. Acest tip de tăiere se bazează pe verigi de rod (3-4), plasate pe butucii conduşi în formă
joasă sau pe tulpină;

6
 Fig. 2.3.. Tipul de tăiere 'Dr.Guyot': a- cu braţe înlocuite periodic; b-Guyot multiplu;c-Guyot pe semitrunchi;
d-Guyot pe tulpină.

- tip 'cordon Cazenave' (fig. 2.4.) prezintă un cordon uni sau bilateral, pe o tulpină
semiinalta de 70-80 cm, pe care se lasa 6-8 verigi de rod (cordita de 4-6 ochi şi cepul de 1-2 ochi);
-tip 'cordon speronat' (fig. 2.5.) - pe cordonul uni sau bilateral se lasa cepi de rod de 1-2 ochi.

Fig. 2.4. Tipul de tăiere Fig.2.5. Tipul de tăiere

'cordon Cazenave' 'cordon speronat'

Alte tipuri de tăiere: Lenz-Moser (se practică pe formă de conducere înaltă, bazată pe verigi de
rod formate din cordite şi cepi), Sylvoz (formă înaltă, cu coarde de rod), pergola raţională (verigi de

7
rod, pe formă înaltă), cortina dubla genoveza (pe formă de conducere înaltă, elemente de rod: cepi de
rod) etc.
2.1.5. Clasificarea tăierilor.
După scop şi perioada de vârsta a vitelor se disting:
a) tăieri de formare se execută în perioada de tinereţe, respectiv în primii 3-5 ani după plantare.
Au drept scop formarea elementelor lemnoase necesare rodirii vitelor.
b) tăieri de rodire (fructificare) - se execută anual, după intrarea pe rod a vitelor. Scopul lor:
dimensionarea producţiei de struguri pe butuc şi menţinerea vigorii butucilor pentru a se asigura un
echilibru între creştere şi rodire.
c) tăieri de regenerare - se aplică în viile bătrâne, pentru refacerea potenţialului de rodire pe
mai mulţi ani.
d) tăieri speciale - se execută în situaţii deosebite, determinate de diferite accidente climatice.
După modul de executare: manuale, semimecanizate şi mecanizate.
tăierile manuale - se execută cu foarfecile de vie şi se practică în cazul tăierilor de formare, de
regenerare şi a celor speciale;
tăierile semimecanizate - se execută cu foarfecile pneumatice, racordate la un compresor de aer,
cuplat la un tractor.
tăierile mecanizate - se execută cu dispozitive speciale de tăiere: discuri sau lame tăietoare,
care sunt acţionate mecanic de la priză de putere a tractorului. Se referă la tăierile de rodire, în
plantaţiile cu vite conduse pe tulpini înalte sau semiinalte. Ele pot fi neselective, denumite tăieri de tip
'gard viu'; sau selective, la care se respectă sistemele de tăiere şi formele de conducere (tăieri în cepi de
1- 2 ochi, în cordite de 4-6 ochi etc.)
După materialul biologic asupra căruia se execută tăierile: tăieri în uscat şi tăieri în verde.
a) tăierile în uscat se execută în perioada de repaus şi se referă la tăierile de rodire;
b) tăierile în verde se execută în perioada de vegetaţie şi se referă la tăierile speciale.
2.1.5.1.Tăierile de rodire
Tăierile de rodire la viţa de vie sunt tăieri în uscat şi de mare importanţă, întrucât
dimensionează producţia de struguri din anul respectiv şi asigură lemnul pentru cel următor.
Epoca de efectuare a tăierilor de rodire este perioada de repaus fiziologic a viţei de vie. În
sistemul de cultură neprotejată se poate efectua pe tot parcursul perioadei de repaus, iar în sistemul de
cultură protejată se face primăvara, după dezmusuroire.

8
 Testarea sau controlul viabilităţii mugurilor
Pierderile de muguri care apar în cursul iernii şi primăvara devreme pot proveni atât din cauza
temperaturilor scăzute (în cazul elementelor butucului neprotejate), cât şi temperaturilor mai ridicate
asociate cu umiditate mare, când are loc fenomenul de clocire (în zona coardelor acoperite cu pimant),
motiv pentru care este obligatorie operaţia de testare a viabilităţii mugurilor.
S-a constatat că soiurile de struguri pentru vin rezista neprotejate până la -22 . -240C, iar
soiurile de struguri pentru masa până la -180 . -200C.
Controlul viabilităţii este obligatoriu înainte de tăieri, iar rezultatul se exprima procentual şi se
execută pentru a stabili încărcătura de ochi la butuc, în vederea obţinerii producţiei dorite a se obţine.
Încărcătura butucilor în timpul tăiatului. Un rol important la tăiatul în uscat revine stabilirii
încărcăturii optime a butucului, care depinde direct de starea ochilor după iernare. Sunt mai multe
metode de determinare a viabilităţii ochilor. Cele mai practice sunt recoltarea probelor (25-30 bucăţi)
de coarde (lăstari anuali maturaţi) din plantaţiile viticole cu lungimea de 15 – 20 ochi, transportarea lor
în încăperi încălzite şi menţinerea în vase cu apă pană la pornirea ochilor în creştere. Ştiind numărul
total de ochi şi numărul ochilor dezmuguriţi se poate de determinat procentul ochilor pieriţi în timpul
iernii, şi nivelul fertilităţii embrionare pe lungimea corzii (fig. 2.6.).

Fig. 2.6. Menţinerea ochilor în vase cu apă pană la pornirea în creştere (forţarea ochilor)

O altă metodă mai simplă prevede secţionarea ochilor de iarnă longitudinal cu o lamă (fig. 2.7.)
şi înregistrarea datelor într-un tabel (tab. 2.1.), în care se notează categoriile de ochi de iarnă prin
diferite semne: “+” – ochi vii; “±” – ochi vătămaţi; “-“ – ochi pieriţi.a) b) c)

9
 Fig.2.7. Secţiune longitudinală prin ochii de iarnă
a) “+” – ochi vii; b) “±” – ochi vătămaţi; c) “-“ – ochi pieriţi

Se execută pe fiecare soi, parcele, forme de conducere, vârsta, portaltoi.

În acest scop se iau probe medii formate din coarde de grosime mijlocie, se aduc în încăperi,
unde se ţin cu baza în apă timp de 12-25 zile la temperatura camerei de 20-240C, până la pornirea în
vegetaţie. Probele de coarde pot fi ţinute şi în termostat la temperatura de 28-32 0C.
Metodele de determinare a viabilităţii mugurilor sunt următoarele:
a) metoda secţionării longitudinale a ochilor de iarnă;
b) testarea histochimică;
c) forţarea mugurilor în termostat.
Testarea prin secţionare longitudinală a ochilor de iarnă este metoda cea mai simplă şi
destul de precisă. Se foloseşte frecvent şi constă în: secţionarea longitudinală a ochilor, începând de la
baza coardei spre vârf, analizând în special mugurele principal. Secţionarea se face sau cu lame sau cu
bricege bine ascuţite. Examinarea se face vizual, mugurii care prezintă în secţiune culoarea verde
înseamnă că sunt viabili, iar cei care prezintă culoarea maronie sau neagră sunt morţi.
Model de tabel pentru controlul viabilităţii mugurilor
Soiul..
Parcela...
Total ochi
Poziţia ochilor pe coardă Pierderi, %
Nr. coardei viabili
1 2 3 4 . . 20 nr. %
1 + - + - -
2 - - + - -
3 + + + + +
.
10
Total=10
V= viabili
P =pieriţi

10
 Calculul pierderilor de ochi pieriţi se stabileşte pe baza formulei:
P%= (b x 100)/ a, în care:
P % = procentul de ochi pieriţi
b = numărul ochilor pieriţi
a = numărul total de ochi examinaţi
Stabilirea încărcăturii de ochi
În funcţie de pierderile de ochi calculate se va stabili sarcina de ochi pe butuc şi la hectar.
Prin sarcina de ochi se înţelege numărul acestora care se lasă la tăierea de rodire, raportat la un
butuc, la m2 sau la hectar.
La stabilirea acesteia se va ţine cont de recoltă de struguri ce preconizam a se obţine, de
indicele de productivitate, de numărul de butuci la ha, precum şi de pierderile ce ar putea apărea în
cursul perioadei de vegetaţie.
Astfel, o încărcătură prea mare duce la obţinerea unui număr mare de struguri dar mai mici şi
de calitate mai slabă (conţinut scăzut de zahăr), precum şi la creşteri vegetative slabe şi nematurarea
lemnului anual. Încărcăturile prea mici duc la obţinerea de producţii scăzute, creşteri foarte viguroase,
iar diferenţierea mugurilor de rod este stânjenită.
O încărcătură optimă determina o corelaţie favorabilă intre procesele de creştere şi fructificare.
Pentru calcularea încărcăturii se foloseşte relaţia:
In= R/ Irp, la ha, în care: In = încărcătura normală
R = recolta preconizata, în kg
Irp = Indicele relativ de productivitate
(producţia unui lăstar fertil)
Irp = Crf x greutatea medie a unui strugure
Crf= nr. infl./nr. total de lăstari,
în care: Crf = coeficient de fertilitate relativ (are valori egale sau mai mari decât 1,
respectiv intre 1si 3)
In= R/ Irp x Nb, la butuc;
în care: Nb = numărul de butuci la hectar
În cazul pierderilor de ochi se calculează o încărcătură compensată (Ic) după formula:
Ic = (In x 100)/ 100-p
În care: p = pierderile de ochi, în %.

11
 Compensarea ochilor pieriţi se face printr-un număr mai mare de elemente de rod sau prin
lungimi mai mari ale acestora.
De stabilirea corectă a încărcăturii de rod depinde realizarea unei producţii normale de struguri
şi menţinerea longevităţii plantaţiei. Încărcătura de ochi poate varia între 25 şi 45 ochi/butuc şi chiar
până la 70 ochi /butuc în podgoriile de mare producţie (ex. Odobeşti).
2.1.5.2.Tăierile de regenerare
Tăierile de regenerare se execută în plantaţiile bătrâne sau îmbătrânite, cu scopul de refacere a
potenţialului de producţie a butucilor, pentru o perioadă de 4-5 ani, prin stimularea şi forţarea pornirii
în vegetaţie a ochilor dorminzi.
Tăierile de regenerare pot fi totale, prin decapitarea butucului deasupra zonei de concreştere
dintre altoi şi portaltoi şi parţială, când se suprima braţele sau cordoanele, eşalonat pe o perioadă de 2-
3 ani.
2.2. CONDUCEREA COARDELOR
Conducerea coardelor - se practică în cazul sistemelor de tăiere cu elemente lungi de rod
(Guyot şi pergola). Lucrarea (la unele tipuri de conducere) se mai numeşte cercuit şi constă în dirijarea
şi legarea în anumite poziţii sau forme a coardelor rămase libere pe butuc, după tăiere (fig.2.8).

Fig. 2.8.. Moduri de conducere a coaedelor după tăiere şi influenţa polarităţii asupra creşterii lăstarilor:a-
vertical ascendent;b-vertical descendent; c-orizontal; d-oblic ascendent; e-semicerc; f-cerc

.
12
 2.3.Lucrările solului în vii
Prin specificul culturii viţei de vie care ocupa terenul timp îndelungat, de 30-35 ani şi chiar mai
mult, lucrările solului capăta o importanţă deosebită. De aceea, asigurarea în permanentă a regimului
aerohidric şi trofic favorabil în stratul explorat de rădăcinile vitelor trebuie asigurat în permanenţă prin
lucrările de întreţinere a solului. Astfel, prin prasile repetate solul se menţine afânat, permeabil pentru
aer şi apă; fără crusta; se combat buruienile şi se îngroapă îngrăşămintele şi erbicidele.
După regularitatea cu care se aplică şi adâncimea la care se execută, lucrările agrotehnice ale
solului din plantaţiile viticole se clasifica astfel:
A. Lucrări anuale: adânci (arătura de primăvară cu răsturnarea brazdei, afânarea de
primăvara a solului fără răsturnarea brazdei, afânarea adâncă a solului pe rând - sapa mare, arătura de
toamnă cu răsturnarea brazdei spre rândul de vite - bilonarea) şi superficiale (afânarea solului cu
cultivatorul, discul, freză, afânarea solului pe rândul de vite).
B. Lucrări periodice: adânci - afânarea solului cu subsolierul o dată la 2-3 ani, la
adâncimea de 35-45 cm şi afânarea solului cu organele active tip 'Cizel' la 20-25 cm adâncime, în
alternanta cu arătura adâncă.
Lucrările anuale care se aplică în plantaţiile viticole au ca scop menţinerea solului afânat,
prevenirea pierderilor de apă, distrugerea buruienilor, activarea proceselor chimice şi biologice din sol.
Lucrările periodice urmăresc: reafanarea solului în straturile adânci la 30-45 cm; regenerarea
rădăcinilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de nutriţie.
Arătura de primăvară - are ca scop mobilizarea solului la 14-16 cm şi combaterea buruienilor.
Se execută cu plugul fără cormana şi se grăpează concomitent (se aplică imediat după tăiere), sau cu
plugul-cultivator echipat cu trupiţe pentru răsturnarea brazdei către mijlocul intervalelor dintre rânduri.
O dată cu arătura de primăvară se pot administra îngrăşăminte cu azot; în aceeaşi perioadă se face şi
mobilizarea solului pe rândurile de vite prin prasila manuală, la adâncimea de 10-12 cm (sapa mare).
Prasilele - sunt lucrări superficiale aplicate în perioada de vegetaţie a viţei de vie în intervalul
mai-august, pentru a se menţine solul în stare afânată şi curat de buruieni. Se execută la adâncimea de
5-10 cm, în număr de 4-5 prasile, în funcţie de regimul precipitaţiilor şi de gradul de îmburuienare a
solului. Afânarea solului cu mijloacele mecanizate se realizează prin cultivaţie (cu plugul cultivator cu
organe de tip săgeata + grapa stelata sau cu colţi), discuire (cu discul pentru vie) sau lucrări cu freza
purtată pentru vie.
Pe rândurile de vite, solul se menţine curat de buruieni şi afânat prin 3-4 prasile, la adâncimea
de 5-8 cm.

13
 Mulcirea solului - se practica pentru a reduce numărul prasilelor din vii sau chiar eliminarea
lor în totalitate. Lucrarea consta în acoperirea solului dintre rândurile de vite, la jumătatea lunii mai, cu
materiale reziduale acumulate în gospodărie sau în fermă ca: paie tocate, pleava, resturi de siloz,
frunze, turba etc. Acest strat de mulci contribuie la îmbunătăţirea regimului hidric şi termic al solului,
împiedica răsărirea şi creşterea buruienilor.
Mulcirea poate fi totală, pe întreaga suprafaţă sau parţială, în benzi pe rândul de vite.
Mulcirea solului se poate practica şi prin tocarea pe loc a îngrăşămintelor verzi, acolo unde se
practică acest sistem de întreţinere.
Arătura de toamnă - este o lucrare agrotehnică importantă, prin care se asigura acumularea apei
în sol (provenită din ploi şi din zăpezi), incorporarea adâncă a îngrăşămintelor organice şi chimice (cu
P şi K), distrugerea unor dăunători din sol şi epuizarea sau reducerea rezervei de seminţe de buruieni
din sol. Lucrarea se execută după căderea frunzelor, la adâncimea de 16-18 cm.
Subsolajul - se execută toamna după recoltatul strugurilor, la adâncimea de 35-45 cm, din două
în două intervale, o dată la 2-3 ani.
Afânarea adâncă a solului cu organe de tip 'Cizel' - înlocuieşte pe solurile uşoare, subsolajul.
Se execută toamnă în alternanta cu arătura adâncă de toamnă.
2.4.Fertilizarea în vii
Viţa de vie consuma mari cantităţi de elemente nutritive, fiind o plantă cu mare capacitate de
creştere şi de producţie. Deşi sistemul radicular este puternic dezvoltat şi utilizează un volum mare de
sol, viţa de vie se cultivă mai ales în zonele sau pe terenurile cu soluri mijlocii sau slab fertile, unde pe
lângă consumul productiv al elementelor nutritive, acestea sunt expuse pierderilor prin eroziune şi
levigare. De aceea, experienţele au demonstrat utilitatea şi necesitatea aplicării periodice a
îngrăşămintelor în plantaţiile viticole.
Se utilizează cu bună eficienta gunoiul de grajd, îngrăşămintele verzi şi alte îngrăşăminte
organice, precum şi îngrăşămintele chimice cu N, P, K şi cu microelemente. Dozele se stabilesc atât pe
bază de experienţe în plantaţii, cât şi prin testări asupra plantei şi solului, fiind variabile în funcţie de
producţia scontată, de starea de aprovizionare a solului, de condiţiile pedoclimatice şi de soiurile
cultivate.
De regulă, îngrăşămintele organice şi cea mai mare parte din cele chimice cu P şi K se
administrează toamna şi se încorporează în sol o dată cu arătura adâncă. Îngrăşămintele cu azot şi o
mică parte din celelalte se administrează primăvară şi vara.

14
 Îngrăşămintele organice se aplică o dată la 3-4 ani, în doza de 30-50 t/ha sub formă de gunoi de
grajd, compost sau tescovina, încorporate la adâncimea de 20-25 cm în sol. Rezultate bune se obţin şi
prin folosirea îngrăşămintelor verzi, despre care s-a amintit la capitolul privind lucrările solului.
Aplicarea corectă a îngrăşămintelor asigura sporuri însemnate de producţie, îmbunătăţirea
calităţii strugurilor, fortificarea butucilor şi creşterea potenţialului de producţie al plantaţiei. Rezultate
bune se obţin atunci când se aplică, la 35-40 cm adâncime, o dată la 4 ani, îngrăşăminte cu fosfor şi
potasiu.
Aplicarea îngrăşămintelor în vii se poate face atât pe cale radiculară cât şi foliara
(extraradiculara).
Fertilizarea radiculară consta în aplicarea îngrăşămintelor lichide sau solide în sol. Ele se pot
administra pe toată suprafaţa solului său pe benzi de-a lungul rândurilor şi se încorporează apoi o dată
cu arătura adâncă de toamnă, precum şi în şanţuri deschise cu subsolierul.
Fertilizarea foliara se aplică pe frunze, cu îngrăşăminte lichide, care se administrează o dată cu
tratamentele fitosanitare, în diferite fenofaze ale viţei de vie.
Fertirigarea este metoda de administrare radiculară a îngrăşămintelor chimice solide, solubile,
o dată cu apă de irigat.
2.5. Irigarea viilor
Viţa de vie are cerinţe mari faţă de apă, ce se pot exprima prin consumul de peste 4000 m 3
apa/ha/an. Cele mai mari cerinţe sunt în perioada de creştere intensă a lăstarilor şi de formare a rodului,
până la intrarea în pârgă, cu un maxim necesar în lunile iulie-august.
Deşi are un consum specific ridicat, datorită sistemului său radicular profund şi puternic
ramificat, viţa de vie îşi poate asigura relativ uşor necesarul de apă (integral sau parţial), din care cauza
este considerată a fi o plantă 'rezistenta la seceta'.
Pentru viţa de vie este considerată ca satisfăcătoare o sumă anuală a precipitaţiilor de circa 500 mm, iar
în timpul vegetaţiei 250-300 mm. Deficitul de precipitaţii trebuie completat prin irigare. Cele mai bune
rezultate se obţin prin aplicarea unui regim de irigaţie care să asigure în sol, pe o adâncime de 100 cm
şi pe întreaga durată a perioadei de vegetaţie, o umezire optimă, în jur de 50% din IUĂ.
Lipsă sau deficitul apei din sol influenţează negativ dezvoltarea vitelor prin scurtarea perioadei
de vegetaţie, căderea prematură a frunzelor şi reducerea potenţialului de producţie al butucilor.
Insuficientă apei determina stări de suferinţă ale viţei de vie: în primele faze de vegetaţie se
încetineşte creşterea lăstarilor, are loc vestejirea vârfurilor şi schimbarea culorii lor, apoi se întrerupe

15
creşterea şi maturarea boabelor, iar strugurii se ofilesc, boabele cad sau se margeluiesc. Cele mai
sensibile la seceta sunt soiurile de struguri pentru masă, iar dintre cele de vin cele de mare producţie.
Irigarea asigura un spor de producţie cuprins între 27 şi 36%.
Pentru irigarea viţei de vie trebuie să se cunoască cerinţele acestei plante faţă de apă,
elementele regimului de irigare (norma de irigare, norma de udare, numărul de udări, udarea de
aprovizionare, prognoza udărilor), metodele de irigare folosite (udare prin brazde, aspersiune, prin
picurare, localizată prin picurare sau rampe perforate), măsurile agrotehnice aplicate şi influenţa
irigaţiei asupra viţei de vie.
Norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă care trebuie aplicată în perioada de
vegetaţie; ea variază între 1500-2500 m3/ha, în funcţie de condiţiile climatice ale anilor respectivi.
Norma se distribuie în 2-3 reprize de udări, ultima fiind la intrarea în pârga.
Norma de udare este cantitatea de apă ce se administrează la o udare şi aceasta variază între
400-800 m3 apa/ha.
2.6. Combaterea buruienilor din vii
Erbicidarea. Combaterea chimică a buruienilor (erbicidarea) a devenit o componentă a
tehnologiilor de cultură a viţei de vie, deoarece sporeşte considerabil productivitatea muncii. Cea mai
mare parte a buruienilor din plantaţiile de vii o constituie cele anuale, cu durata de viaţă foarte diferită,
şi anume: buruieni de primăvară (Sinapis arvensis, Veronica arvensis), apoi cele de vara-toamna
(Amaranthus sp., Chenopodium sp., Setaria viridis s.a.) şi speciile umblătoare (Capsella bursa
pastoris). La acestea se adauga buruienile perene, care sunt cele mai păgubitoare şi mai numeroase.
Ele se înmulţesc prin rizomi (Agropyron repens, Cynodon dactylon, Sorghum halepense) sau prin
drajoni (Cirsium arvensis, Sonchus arvense s.a.). Pentru a şti compoziţia floristică şi gradul de
îmburuienare a plantaţiilor se fac lucrări de cartare a buruienilor. Aceste lucrări de fac în timpul verii,
iunie-iulie, buruienile se grupează pe clase (monocotiledonate, dicotiledonate) şi se stabileşte numărul
de buruieni pe metru pătrat. Toate acestea duc la stabilirea erbicidelor ce se vor folosi, a dozelor şi la
strategia de luptă împotriva buruienilor.
Din punct de vedere al combaterii chimice, buruienile din plantaţiile viticole se împart în:
buruieni dicotiledonate anuale (cele mai numeroase) care pot fi combătute cu erbicide triazinice;
buruieni monocotiledonate anuale, asupra cărora erbicidele triazinice acţionează slab, ele fiind
combătute doar parţial; buruieni perene (mono şi dicotiledonate) ce nu pot fi combătute cu triazine şi
care constituie şi grupă ce se combate cel mai greu.
Sunt utilizate erbicidele preemergente şi/sau de contact (postemergente).

16
 Erbicidele preemergente sunt cele triazinice ce combat buruienile anuale, dicotiledonate şi
monocotiledonate. Se administrează în sol, de unde buruienile le absorb prin rădăcini, însă în cazul
viţei de vie nu pot fi absorbite foarte bine de rădăcini, deoarece ponderea acestora sunt în adâncime, iar
erbicidele au solubilitatea mică şi rămân în straturile superficiale ale solului. Dintre acestea se folosesc:
Gesatopul, Simadonul (s.a. simazin); Gesaprimul, Atrazinul şi Pitezinul; Caragardul (terbumeton).
Erbicidele de contact (postemergente) combat buruienile perene care nu sunt distruse de
triazine. Dintre acestea amintim:
-erbicidele pe bază de glyphosate ca Roundup, Glialka; sunt erbicide sistemice ce sunt
absorbite de buruieni prin frunze, se manifestă după 7-14 zile de la tratament; cele pe bază de derivaţi
ai piridinei - Gramoxone (foarte toxic atât pentru vita cât şi pentru animale); cele pe bază de fluazifop-
para-butyl - Fusilade, nu este toxic pentru vie.
Pentru mărirea efectului de distrugere a buruienilor anuale şi perene, mono şi dicotiledonate, se
recomanda alternarea aplicării în timp a diferitelor tipuri de erbicide.
Metode de erbicidare: - în benzi şi totală.
Erbicidarea în benzi - se execută pe o lăţime de 30-40 cm, de-a lungul rândului de vite,
completată cu lucrarea mecanică a solului între rânduri.
Erbicidarea totală - se execută în cazul plantaţiilor nemecanizabile, situate pe terenuri în pantă,
folosindu-se aparate de stropit de tip 'Vermorel'.
În plantaţiile ce urmează a se erbicida trebuie executat un copcit riguros, iar solul trebuie să fie
bine mărunţit şi nivelat pentru a se repartiza uniform erbicidele.
Doza de erbicid preemergent se aplică în 500-1000 litri apa/ha, iar cea de erbicid postemergent
în numai 250-350 l apa/ha; adeseori doar pe vetre de buruieni.
Combaterea integrată a buruienilor presupune îmbinarea lucrărilor agrotehnice de lucrare a
solului, cu măsurile de erbicidare care completează şi finisează acţiunea de combatere a buruienilor şi
cu folosirea metodei biologice de luptă împotriva buruienilor (deoarece există plante din flora spontană
sau cultivata, care elimină anumite substanţe toxice prin rădăcini, distrugând astfel buruienile).
2.7.Combaterea bolilor şi dăunătorilor viţei de vie
2.7.1. Bolile viţei de vie
Cele mai dăunătoare dintre bolile viţei de vie sunt: mana viţei de vie (Plasmopara viticola),
făinarea sau oidiumul (Uncinula necator) şi putregaiul cenuşiu al strugurilor (Botryotinia
fuckeliana).

17
 2.7.2. Dăunătorii viţei de vie
Dăunătorii viţei de vie care provoacă pagubele cele mai mari sunt insectele. Spre deosebire de
boli, care se combat în principal prin metode chimice, dăunătorii se combat din ce în ce mai mult prin
metode biologice.
Filoxera viţei de vie
Acarienii viţei de vie
Moliile strugurilor - eudemisul (Lobesia botrana) şi cochilisul (Clysia ambiguella)
2.8. Protecţia viţei de vie împotriva calamitaţilor naturale
Plantaţiile de vii sunt periclitate de influenţa distrugătoare a gerurilor din timpul iernii, a
brumelor şi îngheţurilor târzii de primăvară şi a celor timpurii de toamnă, precum şi a grindinei.
Protecţia împotriva gerurilor. Viţa de vie are o rezistenţă limitată faţă de temperaturile
scăzute din timpul iernii. Temperaturile minime absolute trebuie să nu coboare sub -18.-200C pentru
soiurile de struguri pentru masă şi -22.-240C pentru cele de vin.
Viile trebuie protejate prin acoperire totală sau parţială cu pământ, adică prin îngropare sau
muşuroire. Aceste lucrări se aplică toamna, după căderea frunzelor, prin răsturnarea pământului cu
plugul, peste butuci, lucrare completată manual cu sapa.
Combaterea îngheţurilor şi brumelor târzii de primăvară se face prin utilizarea unor ecrane
de fum sau de ceaţă artificială şi a unor mijloace de încălzire a aerului, prin stropirea cu lapte de var a
butucilor.
Combaterea grindinei - cu ajutorul plaselor antigrindină sau cu proiectile antigrindină lansate
de la sol sau din aer la momentul indicat de staţiile meteorologice.
2.9. Lucrările fitotehnice aplicate viţei de vie
În perioada de vegetaţie, viţa de vie necesita o serie de lucrări ce reglează procesele de creştere
şi de fructificare, în scopul asigurării producţiei de struguri. Ele se mai numesc şi 'lucrari şi/sau operaţii
în verde', deoarece acţionează asupra organelor verzi (vegetative) ale plantei. După necesitatea
executării lor şi influenţa asupra producţiei, lucrările se împart în:
- lucrări fitotehnice curente - care se execută în mod obişnuit în plantaţiile de vii- legarea
lăstarilor, plivitul, copilitul şi cârnitul lăstarilor;
- lucrări fitotehnice speciale - ce se aplica numai în anumite situaţii, în special în cazul soiurilor
de struguri pentru masa - ciupitul lăstarilor, polenizarea suplimentară, răritul inflorescenţelor,
scurtarea ciorchinilor, rărirea boabelor, incizia inelară a lăstarilor şi/sau cordoanelor, desfrunzitul
parţial în zona strugurilor.

18
 Legarea lăstarilor se execută în timpul perioadei de vegetaţie, de 3 ori: înainte de înflorit,
după înflorit, înainte de intrarea strugurilor în pârga. Dacă spalierul este prevăzut cu sârme duble,
lăstarii se dirijează printre sârme, iar dacă lăstarii se leagă de sârme, este preferabil să se facă
individual şi nu în grup.
Plivitul lăstarilor consta în eliminarea celor de prisos de pe butuc; a celor porniţi din portaltoi;
cei de pe lemnul bătrân, plasaţi necorespunzător; o parte din lăstarii fără rod; şi cei slab dezvoltaţi.
Plivitul se execută numai după apariţia inflorescenţelor, astfel încât proporţia intre lăstarii fertili şi cei
sterili să fie de 2/3 în cazul soiurilor cu mulţi lăstari sterili (cca 50%), şi eliminarea lor totală la soiurile
care formează un număr redus de lăstari sterili. Prin această lucrare la soiurile de struguri pentru masa
se măreşte producţia marfa.
La vitele conduse în forme înalte şi semiinalte, se face plivitul lăstarilor de pe tulpină, lăsându-
se doar 1-2 din cei situaţi la bază, pentru formarea cepilor de siguranţă.
Ciupitul lăstarilor consta în suprimarea vârfului de creştere a celor principali, lucrare ce se
efectuează înainte de înflorit, cu aproximativ o săptămână. Scopul acesteia este de a întrerupe creşterea
lăstarilor pe perioada înfloritului, pentru a favoriza procesul de fecundare a florilor. Această lucrare
poate da sporuri de producţie de 20-30%. Se poate efectua şi atunci când viile au fost afectate de
îngheţ, când se ciupesc lăstarii lacomi pentru a stimula formarea copililor, în vederea refacerii
potenţialului vegetativ şi productiv al butucilor
Copilitul consta în suprimarea, totală sau parţială, a lăstarilor secundari (copili - care se
formează din mugurii de vară situaţi la subsuoara frunzelor), apăruţi pe lăstarii principali. Se execută o
dată cu legatul ÎI şi III, atunci când copilii au 6-7 frunze. În majoritatea cazurilor copilii sunt lipsiţi de
rod sau strugurii formaţi pe ei sunt mici şi de calitate inferioară.

19
 Fig 8-Operaţii în verde la viţa-de-vie:
a-ciupitul; b-copilitul
Cârnitul lăstarilor consta în suprimarea vârfurilor lăstarilor de pe butuc, în momentul intrării
strugurilor în pârga (începutul lunii august). Se taie cu foarfecă de vie vârfurile acestora împreună cu
frunzele tinere. Lucrarea favorizează lumânarea şi aerisirea mai bună a butucului; determina sporirea
producţiei marfa la strugurii de masă, grăbeşte maturarea soiurilor de vin (cu 4-6 zile); determina o
acumulare mai mare de zaharuri; şi reduce aciditatea din struguri.

20
Fig. 9. Cârnitul lăstarilor (A) şi (B). Maşină pentru efectuarea cârnitului(C). Cârnitul mecanizat (D)
Polenizarea suplimentară este necesară soiurilor cu flori morfologic femele (Bicane), la care
polenul nu germinează şi la soiurile la care capacitatea de germinare a polenului este slabă (Muşcat de
Hamburg, Crâmpoşie). Se face cu polenul provenit de la alte 3-4 soiuri, recoltat în pungi, dimineaţa, în
zilele cu cer senin, până la ora 10-11. Aceasta nu constituie o soluţie tehnologică în plantaţiile de
producţie, de aceea în acest caz trebuie să se asigure polenizatorii încă de la înfiinţarea plantaţiei, prin
plantarea unui rând cu un soi polenizator, la fiecare două rânduri cultivate cu soiul de bază.
Normarea inflorescenţelor pe butuc (răritul inflorescenţelor) se impune în mod normal
soiurilor de struguri pentru masă, pentru a spori producţia marfa. Lucrarea se execută imediat după
legatul florilor, când s-au format bobitele şi constă din îndepărtarea inflorescenţelor mici, nedezvoltate,
sau când sunt peste 2 pe un lăstar, prin suprimarea celor de la vârful acestora. La un butuc trebuie să
rămână cca 14-16 inflorescenţe la soiurile cu struguri foarte mari; 24-26 la cele cu struguri mari şi 30-
32 la soiurile cu struguri mici.
Scurtarea ciorchinilor este operaţie specifică soiurilor de struguri pentru masa care au
inflorescenţe lungi şi boabe mari ori a celor cu ramificaţii laterale lungi şi constă în suprimarea a 1/3-
1/4 din vârful rahisului şi/sau a primelor 2-3 ramificaţii laterale. Se execută la 3-5 zile după înflorit,
manual, cu ajutorul forfecuţelor de cizelat. Această lucrare determina creşterea producţiei prin sporirea
volumului şi greutăţii boabelor.

21
 Rărirea boabelor se execută în special la soiurile de struguri pentru masa extratimpurii şi
timpurii, în scopul obţinerii unor producţii de bună calitate.
Incizia inelară a lăstarilor este o lucrare cu totul specială, cu efect limitat, ce constă din
eliminarea unui inel de scoarţa lat de 5-6 mm pe internodul situat sub prima inflorescenţă de la bază.
Obiectivele urmărite constau în legarea unui procentaj mai mare de flori, creşterea mărimii boabelor şi
grăbirea procesului de măturare a strugurilor. Operaţia poate fi efectuată şi pe câte un braţ al butucului.
Desfrunzitul parţial se recomanda atât în scopul prevenirii atacurilor puternice de putregai
cenuşiu la struguri cât şi al pătrunderii mai intense a luminii şi razelor solare la struguri, în scopul
intensificării asimilaţiei clorofiliene şi respectiv a acumulărilor de zaharuri. Se efectuează cu 2-3
săptămâni înainte de cules şi constă în suprimarea frunzelor situate în zona strugurilor.

22
 CAPITOLUL III DEVIZE CHELTUIELI
3.1.-Deviz tehnico-financiar pentru lucrările din timpul repausului vegetativ
Aceste cheltuieli sau făcut pentru tăierile de uşurare (rodire) şi dirijarea coardelor pe sistemul de
susţinere (legatul vitelor),dezmuşuroit viţa primăvara,copcit viţa primăvara,scos coardele de pe rânduri
căzute la tăiere. Suprafaţa cultivată 1 ha vie pe rod şi 1ha plantaţie. Numărul de butuci 3788 butuci /ha
Pentru executarea lucrărilor s-au folosit 4 muncitori calificaţi,pentru plantaţia pe rod şi 4
muncitori pentru plantaţia (1ha)
Preţul /butuc pentru lucrarea de tăiat +legat a fost de 0,30 +0,15=0,45 lei/butuc
Formă de conducere a fost pe tulpina semiinalta,iar tipul de tăiere „cordon speronat”
Calculul pentru vii pe rod
Devize de lucru
Tăierea în uscat
Cod: 2361
Cât. de salarizare: 4
Unit. de măsură: mii buc.
Uneltele folosite: foarfecă,cosor
Z.O. / U.M.: 1,25
- Pentru soiurile de vin se recomanda tipurile de tăiere Cordon speronat sau cordon cazenave.
P.U.= 1,25 x 22.00 = 27.50 lei / 1000 buc.
P.T. = 1.87 x 27.50 = 51.425 lei.
3.2. Deviz tehnico-financiar pentru lucrările din timpul perioadei de vegetaţie
3. Arătura de primăvară
Cod: 1605
Cât. de salarizare: 3
Unit. de măsură: ha
Ct: 0,57
Tractor: V - 445.
Maşina agricolă: PCV - 2,2
P.U. = 0,57 * 80,00 + 23,00 = 68,60 lei / ha.
P.T. = 16* 68,60 = 4.802 lei.
4. Prasila mecanică (de 4 ori) - pe intervalul dintre rânduri
Cod: 1675
Cat. de salarizare: 3
Unit. de măsură: ha
Ct: 0,49
Tractor: V - 445.
Maşina agricolă: PCV - 2,2
- 2,2 distanţa dintre rânduri.
- 12.882 rânduri.
- Distanţa totală dintre rânduri - 2,2 x 1 x 12.882 = 28.340,4m.
P.U. = 0,49 * 80,00 + 23,00 = 62,20lei / ha.x 70ha=4.354lei
23
Parcela 1, Parcela 2 şi Parcela 3…….Parcela 60 = 2.2 * 282,2697 = 620,99334 m2 * 346 = 214.863,70m2
10000 m2 …………………..62,20lei
214.863,70m2………………x

Pentru 4 prasile: 4 * = 5345,81lei.

5. Prasile manuale (de 3 ori) - pe rândul de vită de vie, o bandă de 40-60cm (1 m)
Cod: 2211
Cât. de salarizare: 3
Unit. de măsură: ha
Uneltele folosite: sapă
Z.O. / U.M.: 6,25
P.U. = 6,25 * 19,00= 118,75 lei /ha.
Pe rând: 1*1,2 =1,2 m2.
1,2 * 12.882 = 199135108,8m2.
10000 m2………………..118,75 lei
12.882 …………………….x

P.T. = 32205 lei pentru o prasila.

Pentru 3 prasile: * 16= 242,2lei.
Legat lăstari (de 3 ori)
Cod: 2354
Cât. de salarizare: 3
Unit. de măsură: mii buc.
Uneltele folosite: rafie
Z.O. / U.M.: 1,25
- pe butuc 30 g.
20634* 30 = 619020 g = 619,02 kg = 0,619t.
P.U. = 1,25 * 19,00 = 23,75 lei / 1000 buc.
20634 x 237500
P.T. = -------------------------- = 4.900 ,6 lei. Pentru un legat.
1000
Pentru 3 legări: 490,06 * 3 = 1470,18 lei.
● Încărcat descărcat materiale de legat
Cod: 3223
Cât. de salarizare: 2
Unit. de măsură: t
Z.O. / U.M.: 0,18
P.U. = 0,18 * 17,00 = 1499,59lei / t.
P.T. = 0,619* 1499,59 = 18941 lei.
● Transport
Cod: 3462
Cât. de salarizare: 2
Unit. de măsură: t
Z.O. / U.M.: 0,22
24
P.U. = 0,22 * 17,00 = 3,74 lei / t.
P.T. = 0,619 * 3,74 = 2,32 lei.
8. Tratamente fitosanitare
a) Pentru 3 tratamente cu 400 l / ha.
● necesar pentru mâna: Polyram - 0,12 %.
Doza: 400 l.
0,12 kg………………100 l
x kg………………….400 l

x= kg / ha.
0,48 * 14,8563= 7,13 kg la un tratament = 0,00713 t.
La 3 tratamente: 3 * 7,13 kg = 21,39 kg = 0,021 t.
● necesar pentru făinare: Derosal - 0,08 %
Doza: 400 l / ha.
0,08 kg……………100 l
y…………………..400 l

y= kg.
0,32 kg * 14,8563 = 4,75 kg = 0,004 t pentru un tratament.
Pentru 3 tratamente: 4,75* 3 = 14,25 kg = 0,014 t.
b) Pentru 3 tratamente cu 600 l / ha.
● necesar pentru mâna: Polyram - 0,12 %.
Doza: 600 l.
0,12 kg………………100 l
x kg………………….600 l
x = 0,72 kg / ha.
0,72 * 11,47 = 8,25 kg la un tratament = 0,008 t.
La 3 tratamente: 3 * 0,008 = 0,024 t.
● necesar pentru făinare: Derosal - 0,08 %
Doza: 600 l / ha.
0,08 kg……………100 l
y…………………..600 l

y= kg.
0,48 kg * 11,47 = 5,50 kg = 0,005 t pentru un tratament.
Pentru 3 tratamente: 3 * 0,005 = 0,015 t.
Tratamente fitosanitare
b) Pentru 3 tratamente cu 600 l / ha.
● necesar pentru mâna: Polyram - 0,12 %.
Doza: 600 l.
0,12 kg………………100 l
x kg………………….600 l
x = 0,72 kg / ha.
0,72 * 11,47 = 8,25 kg la un tratament = 0,008 t.

25
La 3 tratamente: 3 * 0,008 = 0,024 t.
● necesar pentru făinare: Derosal - 0,08 %
Doza: 600 l / ha.
0,08 kg……………100 l
y…………………..600 l

y= kg.
0,48 kg * 11,47 = 5,50 kg = 0,005 t pentru un tratament.
Pentru 3 tratamente: 3 * 0,005 = 0,015 t.
Cârnitul viţei de vie
Cod: 2496
Cat. de salarizare: 2
Unit. de măsură: ha
Ct : 0,30
Tractor: VS -445.
P.U. = 0,30 * 23,00 =6,90 lei
P.T. = 16 * 6,90 = 110,4 lei.
Arătura de toamnă
Cod: 1765
Cat. de salarizare: 3
Unit. de măsură: ha
Z.O. / U.M.: 058.
Tractor: SV - 445.
Maşina agricolă: PCV - 2,2.
P.U. = 0,58 * 80,00 + 23,00 = 69,40 lei / ha.
P.T. = 16 x 69,40 = 1110,4lei
12. Fertilizarea solului (o dată la 4 ani)
● necesarul de gunoi de grajd (fără zone de întoarcere şi dr. principale)
● 40 t ……………..1 ha
x ………………..16 ha
x = 16 * 40 = 640 t.
● necesarul de superfosfat
450 kg superfosfat
450 kg s.a…………………..1 ha
x kg s.a…………………16
x = 450 * 16 = 7200kg
● necesarul de sare potasica
300 kg sare potasica
300 kg s.a sare potasica……………1 ha
x kg s.a sare potasica……………16ha
x = 16 *300 = 4800kg.

26
BIBLIOGRAFIE
1. COTEA D. şi colab., Podgoriile şi vinurile României, Bucureşti, Editura Academiei Romane,
2000.
2. COTEA, şi colab.,, Viticultura-Ampelografie şi Oenologie, Bucureşti, Editura Didactică şi
pedagogică, 1998
3. ROTARU, LILIANA, Ampelografie, Iaşi, 2008.
4. TARDEA, C.,şi colab., Viticultura, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996.
5. TARDEA,C., Viticultura generala-Lucrari practice, Iaşi, 1989.

27