You are on page 1of 3

Noile ambalaje Dorna si Dorna Izvorul Alb contin cu pana la

25% mai putin plastic


Noile sticle fac parte dintr-o initiativa globala a Sistemului Coca-Cola de a eficientiza
cantitatea de materiale folosite pentru ambalaje.

În vara acestui an pe piaţa locală a fost introdus un ambalaj realizat în proporţie de până
la 30% din plante. Noul ambalaj, realizat prin tehnologia PlantBottle, este folosit pentru
recipientele de 500 ml de apă plată şi carbogazoasă Dorna şi Izvorul Alb.

Obligaţia producătorilor de ambalaje de a recicla este transformată de către companii într-


un instrument de marketing. În cazul îmbuteliatorului Coca-Cola, un exemplu este sticla Dorna,
lansată în 2012 ca parte din iniţiativa Coca-Cola HBC de micşorare a cantităţii de materiale
folosite la ambalajul apelor companiei.

Ambalajele PET ale apelor Dorna şi Dorna Izvorul Alb au fost modificate pentru a fi mai
uşoare cu până la 25%, se pot răsuci ocupând astfel mai puţin loc şi, în consecinţă, devin mai
uşor de depozitat în vederea reciclării. Anul trecut, fiecare a şasea sticlă de PET pentru produsele
CCHBC a fost colectată separat şi reciclată.

Elementul de noutate: Dorna este prima apă minerală din România distribuită într-un ambalaj cu
până la 30% conţinut din plante.

Efectele inovaţiei:

Ambalajul rezultat prin tehnologia PlantBottle este 100% reciclabil şi reduce în mod
considerabil emisiile de dioxid de carbon eliberate în atmosferă. De pildă, la nivel mondial, doar
în 2010 introducerea ambalajelor PlantBottle a echivalat cu eliminarea a aproximativ 30.000 de
tone de dioxid de carbon (CO2) sau a aproximativ 60.000 barili de petrol, care ar fi fost folosiţi
pentru a produce PET-urile clasice.

Descriere:

În prezent, tehnologia PlantBottle foloseşte etanol din trestie de zahăr din Brazilia.
Bioetanolul din trestie de zahăr din Brazilia este singurul biocombustibil recunoscut pe scară
largă de către autorităţile din domeniu pentru performanţele sale ecologice şi sociale unice.
Culturile de trestie de zahăr din Brazilia sunt întreţinute aproape în totalitate cu apă de ploaie,
fără să fie nevoie de cantităţi suplimentare de apă pentru irigare.

Spre deosebire de alte materiale obţinute din plante, ambalajul PlantBottle poate fi
procesat în fabrici şi instalaţii de reciclare deja existente. Aceste ambalaje pot fi folosite,
reciclate şi refolosite pe termen nelimitat.
Coca-Cola plănuieşte ca până în 2020 să înlocuiască toate materialele pe bază de petrol şi
combustibili fosili din componenţa PET-urilor clasice, cu materiale obţinute din plante, şi să
introducă ambalajele PlantBottle pentru toate produsele din portofoliul companiei. Rezultatul va
fi o sticlă 100% reciclabilă, din 100% surse regenerabile, neutră din punctul de vedere al
emisiilor de dioxid de carbon.

În România, sistemul Coca-Cola este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-
Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola Hellenic (CCH)
România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola.
Sistemul Coca-Cola Romania a lansat un nou ambalaj pentru apele Dorna si Dorna
Izvorul Alb, care contine cu pana la 25% mai putin plastic. Astfel, noua sticla este mai usoara,
ocupa mai putin loc si este mai usor de reciclat.

Toate ambalajele PET ale apelor Dorna si Dorna Izvorul Alb au fost
modificate pentru a reduce cantitatea de plastic din compozitie. In functie de tipul ambalajului,
cantitatea de plastic salvata difera, astfel:

 Dorna Izvorul Alb 0,5 L - 24,3%


 Dorna Izvorul Alb 1.5 L- 26%
 Dorna Izvorul Alb 2 L - 15,9%
 Dorna 0,5 L - 11,1%
 Dorna 1,5 L - 26%
 Dorna 2L - 4,2%
Odata cu acesta schimbare, a fost adaptat si designul etichetei, pentru a o
face mai atractiva, in ton cu noul ambalaj, dar pastrand elementele vizuale ale Dorna, respectiv
culoarea PET-ului si logo-ul consacrat.
Reducerea impactulului ambalajelor asupra mediului, in fiecare etapa a ciclului lor de
viata, include, pe langa actiuni de reducere a cantitatii de ambalaj utilizat (sticla “Ultra-
Glass”, de exemplu, incorporeaza cu o treime mai putin material), si cresterea continutului de
material reciclat in ambalaje (recipientele de aluminiu si de sticla contin pana la 60% material
reciclat) sau promovarea reciclarii si valorificarii. Aceste eforturi de a reduce impactul
ambalajelor asupra mediului fac parte din strategia globala de dezvoltare durabila a Sistemului
Coca-Cola. Astfel, in domeniul protectiei mediului, grupul si-a stabilit trei piloni principali, in
care are cel mai mare impact si poate avea si o contributie semnificativa. Acestia sunt:

 Protectia resurselor de apa.


 Protectia climei si reducerea consumului de energie.
 Ambalaje si reciclare.

You might also like