Virgil Traian N.

Madgearu

(1887 - 1940)
Date biografice
Virgil Madgearu s-a născut la 14 decembrie 1887, la Galaţi, într-o familie de negustori
de origine macedo-română. După ce urmează cursurile primare şi liceale în oraşul natal,
încheiate cu susţinerea examenului de bacalaureat la liceul "Vasile Alecsandri", în 1907,
Virgil Madgearu pleacă în Germania, la Leipzig, pentru a-şi face studiile universitare. Îşi
ia doctoratul în economie, în anul 1911, cu lucrarea Zur industriellen Entwicklung
Rumäniens ( Cu privire la dezvoltarea industrială a României), cu calificativul maxim
summa cum laudae, după care pleacă la Londra, pentru a-şi începe specializarea în
activitatea bancară, concomitent cu îmbunătăţirea cunoştinţelor de limbă engleză.
După un an petrecut în ambianţa bibliotecii de la British Museum şi într-un stagiu de
specializare într-o bancă, Virgil Madgearu se reîntoarce în 1912 în ţară şi se angajează ca
şef de serviciu în cadrul Casei Centrale a Meseriilor şi Asigurărilor Muncitoreşti din
Bucureşti, După un an, devine redactorul şef al revistei "Monitorul asigurărilor
muncitoreşti", unde-şi va publica şi primele sale articole.
În 1916, ocupă, prin concurs, postul de profesor la Catedra de studiul întreprinderilor şi
transporturilor, începându-şi astfel cariera didactică la cea mai prestigioasă instituţie de
învăţământ superior economic din ţară, pe care o va sluji toată viaţa.
Refugiat la Iaşi în timpul ocupaţiei germane a capitalei din primul război mondial,
Virgil Madgearu se afirmă ca o personalitate pe deplin împlinită, deschizătoare de noi
drumuri. Împreună cu Victor Slăvescu şi Ion Răducanu iniţiază publicarea revistei
"Independenţa economică", adevărat forum pentru afirmarea ideilor economiştilor români
din perioada interbelică. Tot în această perioadă, la iniţiativa marelui sociolog Dimitrie
Gusti,se implică în înfiinţarea "Asociaţiei pentru ştiinţă şi reformă socială", devenită în
anul 1921 Institutul Social Român, al cărtui secretar general a fost până în anul 1924.
În climatul de efervescenţă politică şi optimism generat de împlinirea marelui ideal al
realizării României Mari, Virgil Madgearu s-a înrolat în Partidul Ţărănesc, devenind
secretarul general al acestei formaţiuni politice, funcţie pe care şi-o menţine şi după
fuziunea cu Partidul Naţional prin care, în anul 1926, se formează Partiul Naţional
Ţărănesc, al cărui doctrinar avea să devină.
În toată perioada interbelică, până la sfârşitul dramatic al vieţii sale, activitatea lui
Virgil Madgearu s-a desfăşurat concomitent pe cel puţin trei planuri: la catedră, în
cercetarea ştiinţifică şi publicistică şi în politică, unde, în afară de faptul că a fost deputat
în Parlament, până la desfiinţarea acestuia , în cea mai zbuciumată perioadă a evoluţiei
economiei româneşti interbelice, a crizei economice din 1929-1933, a fost membru al
guvernelor naţional-ţărăniste ca titular la mai multe ministere: industrie şi comerţ,
comunicaţii (ministru ad-interim), finanţe, agricultură şi domenii. Bătălia cu consecinţele
dezastruoase ale crizei a purtat-o mai ales ca ministru de finanţe. În acelaşi timp, s-a
remarcat ca unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti ai funcţionării economiei naţionale şi
internaţionale prin poziţia adoptată la conferinţele financiar monetare de la Stressa sau
Londra, la care a participat ca reprezentant al României sau chiar al statelor agrare din
centrul şi estul Europei.
După alegerile din noiembrie 1933, care au adus la guvernare pe liberali, activitatea
politică a lui Virgil Madgearu a continuat în parlament, dar la o mult mai redusă
intensitate, preocupările sale reorientându-se predominant spre catedră şi cercetare.
Personalitate intransigentă în apărarea convingerilor sale, preocupat de destinele
neamului său, Virgil Madgearu a demascat pericolele intenţiilor expansioniste ale
Germaniei pe plan extern şi a condamnat comportamentul mişcarii legionare pe plan
intern, în viaţa politică şi în mediul universitar, atrăgându-şi înscrierea numelui pe "listele
morţii" întocmite la congresul ţinut de legionar în anul 1936, la Târgu Mureş. Regele
Carol al II-lea i-a fixat domiciliu forţat la Mânăstirea Bistriţa (în perioada 22 martie-20
aprilie 1940), iar după venirea legionarilor la putere, în septembrie 1940, ameninţările cu
moartea devin tot mai dese, până când, la 27 noiembrie 1940, este răpit şi asasinat în
pădurea Snagov de către o echipă legionară a morţii, împărtăşind acelaşi tragic destin cu
un alt mare apostol al neamului nostru – Nicolae Iorga.
A fost decorat cu Marea Cruce Coroana României, St. Maurice et Lazarus, Vulturul
Alb – Serbia, Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare.
Recunoaşterea deplină a meritelor sale şi în mediul academic a venit abia în anul 1990,
când a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, reparaţie morală şi, în
acelaşi timp, omagiu postum adus celui mai reprezentativ economist al perioadei
interbelice.
Lucrări scrise
Deşi i-a fost curmată brutal viaţa, la doar 53 de ani, Virgil Madgearu are una din cele
mai bogate opere scrise în perioada interbelică. Ea cuprinde cursuri universitare, din care
reiese erudiţia şi profunzimea pregătirii profesorului, zeci de studii şi articole despre
probleme preocupante ale economiei naţionale, rapoarte asupra situaţiei economice a
României din perioada crizei economice din 1929-1933 şi câteva cărţi de referinţă pentru
literatura economică şi sociologică românească. Dintre acestea, cele mai importante cinci
titluri sunt:
1. Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial, Editura Independenţa
Economică, Bucureşti, 1940;
2. Agrarianism, capitalism, imperialism, contribuţii la studiul evoluţiei sociale româneşti,
Institutul de arte grafice, Bucureşti, 1936;
3. Drumul echilibrului financiar. Probleme actuale ale economiei româneşti, Atelierele
"Adevărul" S.A. , Bucureşti, 1935;
4. Realitatea finanţelor româneşti, Editura Economistul, Bucureşti, 1937;
5. Curs de Economie Politică, Institutul de Cercetări Economice Profesor Virgil
Madgearu, Bucureşti, 1944.
Prezentare generală a operei
Spiritul său analitic, întemeiat pe cultură economică fundamentală, metoda însuşită în
mediul universitar german, pregătirea bancară pe care şi-o asigurase în stagiul din Anglia,
experienţa dobândită în posturile cheie din administraţia centrală pe care le-a ocupat vor
fi puse în slujba cercetării problemelor economiei naţionale: caracterul ei, structura pe
principalele ramuri de activitate, eficienţa folosirii resurselor, integrarea sa în circuitul
economic internaţional, căile şi direcţiile dezvoltării sale viitoare, rolul statului în cadrul
acestui proces. Se înrola astfel în curentul dominant al acelei perioade, alături de Victor
Slăvescu, Ştefan Zeletin, Ion Răducanu, Gh.N.Leon,,Gheorghe Taşcă, Mitiţă
Constantinescu, Mihail Manoilescu, Gr. Mladenatz ş.a., preocupaţi de starea prezentă a
economiei şi societătii româneşti pentru a-i descifra perspectivele evoluţiei ei şi, o dată cu
acestea, destinul poporului român. Se deosebea însă de ei prin concepţia sa socio-
economică întemeiată pe ideea că
structurile economice, sociale şi politice se şi se vor sprijini pe agricultură, pe ţărănime
şi pe statul ţărănesc democratic [Vasile C.Nechita, Dimensiunea sociologică a gândirii şi
a activităţii lui Virgil Madgearu, în volumul Mihai Todosia (coordonator), Virgil
Madgearu, omul şi opera, Editura Universităţii "Al.I.Cuza", Iaşi, 1988, p.75].
Suma acestor preocupări o constituie opera de maturitate ştiinţifică şi politică, Evoluţia
economiei româneşti după războiul mondial, considerată pe drept cuvânt
o cercetare de profundă valoare ştiinţifică a realităţilor economiei româneşti din
perioada interbelică, cea mai importantă sinteză în acest domeniu [ Nicolae Stoica,
Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial – lucrare de referinţă în literatura
economică românească, în Mihai Todosia (coordonator), op.cit., p.35].
Analizând, pe baza unei ample documentări, problemele evoluţiei şi situaţiei
agriculturii, industriei,comerţului exterior, finanţelor publice, monedei şi creditului,
Madgearu revine adesea asupra unor formulări teoretice din studiile sale anterioare şi îşi
expune o competentă şi autorizată apreciere asupra măsurilor de politică economică
adoptate în timpul activităţii sale ministeriale sau de către celelalte guverne.
În prim planul cercetărilor sale s-a aflat agricultura. Pornind de la realităţile istorice ale
României de înaintea şi de după primul război mondial, Virgil Madgearu a fost
susţinătorul ideii predominanţei agriculturii ca temelie a edificiului complexului
economic naţional. I-a analizat cu atenţie neajunsurile şi caracteristicile de-a lungul
întregului deceniu postbelic, ajungând la concluzia că problemele grave ale
disfuncţionalităţilor din această ramură erau legate în primul rând de modul cum fusese
concepută şi înfăptuită reforma agrară. Pentru remedierea lor, după venirea la guvernare a
Partidului Naţional Ţărănesc, el a încercat încurajarea agriculturii prin adoptarea, în 1929,
a unui pachet legislativ ce viza organizarea creditului funciar rural şi a creditului agricol,
pe de o parte, şi reglementarea circulaţiei pământurilor cu care fuseseră împroprietăriţi
tăranii prin reforma agrară, pe de altă parte, pentru a favoriza formarea de ferme viabile,
de cel mult 25 ha de pământ. De asemenea , a militat pentru adoptarea Legii pentru
organizarea învătământului agricol şi casnic şi a Legii pentru înfiinţarea Academiilor de
Înalte Studii Agronomice, pentru formarea unor agricultori profesionişti, în contextul
unui nou cadru de politică economică [ Virgil N. Madgearu, Rumania's New Economic
Policy, P.S.King & Son, Londra, 1930, p. 11 - 14]. A avut în vedere şi nivelul scăzut al
dotării tehnice a agriculturii, ce nu putea fi ameliorat decât printr-un sprijin direct din
partea statului sub forma subvenţiilor pentru achiziţionarea de maşini agricole şi a
creditelor pe termen lung, de investiţii, în condiţii preferenţiale. Dimensiunea economică
a fermei ţărăneşti şi puterea de cumpărare scăzută a acesteia puteau fi compensate prin
înfiinţarea de asociaţii ale agricultorilor. Valorificarea superioară a potenţialului
agriculturii româneşti putea fi asigurată prin cooperaţie, în care vedea
un factor de transformare socială, în măsura în care se va generaliza structura agrară
întemeiată pe proprietatea de muncă [Virgil N.Madgearu, Gromoslav
Mladenatz,Reforma cooperaţiei, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1923, p.28]
Industria, ca şi agricultura, a fost pentru Madgearu teren de cercetare ştiinţifică dar şi
de confruntare cu realităţile economiei româneşti în calitatea sa de secretar general sau
ministru la Industrie şi comerţ. Dezvoltarea industrială era văzută ca o necesitate
obiectivă şi , în acelaşi timp, ca un act de emancipare economică a ţărilor agrare slab
dezvoltate şi o tendinţă de evoluţie a economiilor moderne. Agricultura şi industria
constituiau coloana vertebrală a independenţei economice, suportul creşterii puterii de
cumpărare a populaţiei. Constatând că România dispunea de numeroase resurse naturale
favorabile industrializării (rezervele de energie şi materii prime sunt îndeajuns de întinse
pentru a permite desfăşurarea unui proces de industrializare de proporţii considerabile –
op.cit. p.124), Virgil Madgearu milita pentru o mai raţională şi eficientă utilizare a lor,
insistând asupra necesităţii dezvoltării acelor ramuri ale industriei care se bazau
preponderent pe resurse interne de materii prime şi energie, astfel încât să se reducă
dependenţa de importul acestora.
Dezvoltarea producţie materiale, în primul rând a industriei şi agriculturii, era
condiţionată de evoluţia de ansamblu a economiei naţionale, grevată de mari datorii
externe. Într-un asemenea context, Virgil Madgearu a atras atenţia că forţarea exportului
prin subvenţionarea acestuia prin prime economice şi monetare, a avut consecinţe
negative constând în favorizarea unor activităţi ineficiente şi în degradarea raportului de
schimb în comerţul exterior al României, ceea ce însemna că
balanţa comercială n-a izbutit să-şi îndeplinească funcţiunea de a echilibra balanţa
plătilor, decât cu o pierdere de substanţă naţională [op.cit. p.301]. Folosirea politicii
vamale protecţioniste trebuia să aibă ca obiectiv stimularea ramurilor industriale
competitive, cu un nivel ridicat de rentabilitate, crearea acelui spirit industrial care mai
cu seamă în epoca de după război stă la baza întregii dezvoltări a industriei moderne
[op.cit. p.222].
Alături de problemele economiei reale, Virgil Madgearu a acordat o la fel de mare
atenţie şi economiei financiare, monedei şi creditului, fără de care nu putea concepe
funcţionarea economiei naţionale. Numeroase articole, studii, conferinţe, rapoarte
abordează această problematică, dar sinteza ideilor sale financiar-monetare şi de credit o
găsim în Drumul echilibrului financiar (Probleme actuale ale economiei româneşti),
publicată în 1935, un adevărat manual de bună guvernanţă financiar- monetară valabil în
mare măsură, mai ales ca spirit, şi astăzi.( Vezi, pentru detalii, Gh. Luţac, Factori ai
realizării echilibrului financiar în concepţia lui Virgil Madgearu, în volumul Mihai
Todosia (coordonator), Virgil Madgearu , Omul şi opera, Editura Universităţii
"Al.I.Cuza" Iaşi, 1988, p.147-178).
 Nu se poate încheia prezentarea generală a operei marelui profesor , economist şi om
politic fără a aminti de cursurile pe care le-a predat la Academia de Înalte Studii
Comerciale şi Industriale din Bucureşti, în special Cursul de economie naţională, predat
de-a lungul mai multor ani, şi Cursul de economie politică, al cărui titular devine în anul
1938. Caracteristica esenţială a acestora constă în faptul că erau ancorate în realităţile
economiei româneşti, pentru a putea constitui punct de plecare în fundamentarea unei
politici economice adaptate economiilor aflate la începutul dezvoltării lor moderne.
Printr-o asemenea abordare se înscria în tradiţia marcată de marile personalităţi ale
secolului trecut D. P. Marţian, P.S.Aurelian sau A.D.Xenopol (O analiză detaliată a
conţinutului cursului, a obiectului şi metodei economiei politice în viziunea lui Madgearu
vezi în Ion Pohoaţă, Economia politică în concepţia lui Virgil Madgearu, în volumul
Mihai Todosia(coordonator), op.cit., p.43-77).
Valoarea adăugată a operei lui Virgil Madgearu
Cu o cultură economică şi sociologică solidă , formată cu sârg în bibliotecile germane
şi din Londra, Virgil Madgearu s-a angajat în confruntarea de idei din perioada interbelică
pornind de la realităţile specifice ale economiei româneşti. Căutarea soluţiilor la
multiplele şi complexele probleme ce trebuiau rezolvate a constituit prilejuri de afirmare
a specialistului profesionist, a spiritului de observaţie şi a puterii de argumentare a celui
care nu a obosit să pretindă ca orice abordare să aibă un temei ştiinţific şi să pornească de
la adevăr.
1. Aşa cum John Maynard Keynes, în Teoria generală a ocupării braţelor de muncă, a
dobânzii şi a banilor, avea ca preocupare centrală asigurarea unui nivel cât mai deplin de
folosire a factorului muncă, Virgil Madgearu focalizează analiza din Evoluţia economiei
româneşti după războiul mondial pe problema suprapopulaţiei rurale,tratate în contextul
larg al problemei agrar-ţărăneşti dar şi al evoluţiei generale a societăţii româneşti, a cărei
soluţionare o vedea prin intensificarea agriculturii şi printr-un proces susţinut de
industrializare şi dezvoltare rurală;
2. Folosirea unor criterii ştiinţifice în ierarhizarea ramurilor industriale ce urmau a fi
încurajate pentru ridicarea nivelului calitativ al industriei: relevanţa mai mare a
indicatorului valoarea producţiei nete decât a valorii producţiei brute, determinarea
indicatorului denumit de el coeficientul de industrializare, calculat ca raport procentual
între valoarea producţiei nete şi a celei brute ( cu cât acest indicator era mai ridicat cu atât
însemna că sistemul industrial este mai dezvoltat şi asigură o valorificare superioară a
resurselor naţionale), calcularea aportului fiecărei ramuri la formarea venitului naţional
pentru a determina însemnătatea lor, luarea în considerare a rentabilităţii;
3. Evidenţierea faptului că slaba competitivitate a produselor româneşti, atât din
industrie, cât şi din agricultură, era datorată lipsei preocupărilor pentru standardizarea
produselor, nivelului ridicat al dobânzilor şi taxelor de transport, care determinau un cost
ridicat şi, implicit, dificultăţi la valorificarea pe piaţă;
4. Concepţia sa cu privire la protecţionism: susţinând necesitatea protejării producţiei
naţionale prin măsuri tarifare, Madgearu atrăgea în acelaşi timp atenţia asupra necesităţii
intervenţiei statului pentru modernizarea producţiei industriale şi creşterea
competitivităţii ei astfel încât să poată face faţă concurenţei atunci când barierele vamale
nu vor mai putea fi folosite. Ideea – care pare a fi o utopie – privind statele unite ale
Europei poate deveni mâine o realitate şi e în interesul producţiei naţionale ca în acel
moment să se găsească în condiţiuni similare cu cele ale altor state - anticipa Madgearu
situaţia României de peste aproape opt decenii, când era primită, în ianuarie 2007, în
spaţiul economic integrat al Uniunii Europene [Virgil N. Madgearu, Politica economică şi
raţionalizarea, în "Argus", an XIX, nr.4978/13.11 1929,p.1];
5. Rolul deosebit de important acordat statului, căruia îi pretindea intervenţia directă în
sprijinirea organizării gospodăriei ţărăneşti,în stimularea procesului de industrializare, în
organizarea şi susţinerea cooperaţiei, dar mai ales în organizarea şi funcţionarea creditului
şi a sistemului bancar; în acelaşi timp, mai ales în contextul crizei economice, Madgearu
se pronunţa pentru o severă raţionalizare a cheltuielilor publice, o politică reală de
economii, realizată prin simplificarea organizării serviciilor publice.
6. În ceea ce priveşte interacţiunea dintre politica fiscală şi cea monetară, este
interesantă paralela făcută între afirmaţia lui Madgearu toate bolile monetare încep de la
buget [Virgil N. Madgearu, Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice,
Monitorul Oficial,Imprimeria centrală, Bucureşti, 1933,p.12] şi ceea ce spunea la peste
jumătate de secol, în 1998, un cunoscut profesor de economie american, Nouriel Roubini,
parafrazându- pe Milton Friedman: inflaţia este întotdeauna şi pretutindeni un fenomen
fiscal [apud Mugur Isărescu (coordonator), Viaţa şi opera lui Virgil Madgearu, în Banca
Naţională a României, Restitutio, nr.2, aprilie 2002, p. 34]. Într-adevăr, dacă urmărim
demonstraţiile făcute de cei doi la o atât de mare distanţă în timp, constatăm o mare
similitudine în privinţa concluziei imposibilităţii evitării inflaţiei în absenţa echilibrului
bugetar [ibidem, p.34-35].
7. Este de remarcat ataşamentul său la ideea afirmată la Conferinţa de la Stressa
privind necesitatea creării unui fond internaţional monetar căruia i se atribuiau funcţii
asemănătoare cu cele ale viitorului Fond Monetar Internaţional.[Virgil N. Madgearu,
Politica noastră financiară în cursul depresiunii economice, p.37]
8. Asemeni contemporanului său Victor Slăvescu, Madgearu milita pentru controlul
administrativ al nivelului dobânzilor practicate de bănci şi pentru impunerea unor practici
bancare transparente prin care să nu fie ascuns costul real al creditului sau câştigul net al
depozitelor [Virgil N. Madgearu, Drumul echilibrului financiar, Atelierele Adevărul S.A.,
Bucureşti, 1935, p.163]. Reducerea ratei dobânzii, politica de ieftinire şi de expansiune a
creditului era văzută ca un factor important al relansării economice.
În concluzie, se poate aprecia că, prin activitatea sa ştiinţifică, practică şi
politică,desfăşurată de-a lungul a peste două decenii , într-o perioadă cheie din istoria
poporului român, Virgil Madgearu se înscrie în rândul personalităţilor care au marcat
decisiv evoluţia economiei şi societăţii româneşti din perioada interbelică. Pin modul cum
a văzut rolul activ al monedei şi creditului în economie, cum a conceput implicarea
statului în viaţa economică sub multiple forme, inclusiv prin folosirea unei părţi a
veniturilor bugetare pentru efectuarea de lucrări publice, care să contribuie la relansarea
activităţii economice, Madgearu se apropie sensibil de concepţia economistului englez
John Maynard Keynes, fiind un exponent de prim rang al curentului susţinător al
intervenţionismului statal în Romania.