UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„Dumitru Stăniloae”

Omul și relația sa cu Creatorul.

Chip și asemănare

Lucrare de seminar

Îndrumător: Student:
Drd. Asist. Brânză Vlăduț Chirvase Andrei
Anul III, Pastorală, grupa I
 Înainte de crearea omului, Sfânta Treimie a ţinut sfat. Şi a zis: „Să facem pe om după
chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26).Vedem cum Scriptura, prin care s-a făcut
Revelația divină, vorbește de această mare demnitate pe care am primit-o noi oamenii, ca și
creaturi, de la Creatorul nostru, anume chipul Său. În urma acestui act creator, ne punem
întrebarea care este chipul şi care este asemănarea din om? După Sfântul Maxim, orice natură
raţională este făcută după chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu este prezent în fiecare
om. De aceea omul nu este destinat nu numai la a fi, ci la a fi veşnic, deci a exista şi a exista
veşnic. „Mintea (νοûς) şi Raţiunea (λóγος) sunt amândouă strâns legate de chipul lui
Dumnezeu”. Despre asemănare nu putem spune acelaşi lucru. Asemănarea nu o are fiecare
om, pentru că, „nu am fost făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu, ci doar după chipul Său,
având însă – conform raţiunii dumnezeieşti – libertatea pornirii pe drumul asemănării. Căci
libertatea a primit-o omul odată cu chipul lui Dumnezeu”.Dacă am primit chipul prin creație,
ontologic vorbind, asemănarea reprezintă un proces dinamic, epectatic, care necesită timp,
efort ascetic, și ajutorul divin prin intermediul harului, ca energie necreată.
Acum ne vom opri asupra relaţiei dintre chip şi asemănare. Sfântul Maxim spune: „patru
dintre însuşirile dumnezeieşti care susţin, păzesc şi izbăvesc cele ce sunt, le-a împărtăşit
Dumnezeu, pentru bunătatea Sa desăvârşită, aducând la existenţă fiinţa raţională şi
mintală: existenţa, existenţa veşnică (chipul) şi bunătatea şi înţelepciunea (asemănarea).
Dintre acestea, primele două le-a dăruit fiinţei, iar ultimele două, adică bunătatea şi
înţelepciunea, capacităţii de a voi (libertăţii). Aceasta pentru ca ceea ce este El prin fiinţă să
ajungă şi zidirea prin împărtăşire. Pentru acestea se spune de ea că s-a făcut după chipul şi
asemănarea lui Dumnezeu; după chipul existenţei, ca existenţă şi după chipul existenţei
veşnice, ca existenţă veşnică; căci deşi nu e fără de început, este fără de sfârşit; şi după
asemănarea Celui bun şi drept după fiinţă, cel bun şi înţelept după har. Adică toată firea
raţională este după chipul lui Dumnezeu; dar numai cei buni şi cei înţelepţi sunt după
asemănarea Lui”. Prin urmare observăm că după cum ne folosim libertatea putem sau nu
ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Adică, există două forme de manifestare a libertăţii:
conform cu scopul care ne-a fost hărăzit de Dumnezeu sau contrar acestui scop. Dacă ne
folosim libertatea cu scopul hărăzit de Dumnezeu putem ajunge la asemănare cu Dumnezeu
fiindcă, „cel ce şi-a luminat mintea cu înţelesurile dumnezeieşti şi şi-a obişnuit raţiunea să-L
laude pe Făcător neîncetat prin cântări dumnezeieşti, iar simţirea şi-a sfinţit-o prin imagini
curate, acela adaugă la bunătatea naturală a "chipului" (care este universal) bunătatea
voită a "asemănării" cu Dumnezeu (care este particular)”.
Conceptul de asemănare dezvoltat de Sfântul Maxim, ne oferă oportunitatea de a înţelege
foarte clar ce presupune de fapt asemănarea noastră cu Dumnezeu. Am spus mai sus că,
libertatea a primit-o omul odată cu chipul lui Dumnezeu. Prin libertate ajungem la asemănare,
însă depinde cum o folosim. Dacă folosim libertatea cu scopul hărăzit de Dumnezeu atunci noi
încercăm de fapt să scăpăm de patimi şi să dobândim virtuţile. Dobândirea virtuţilor aduce o
lumină în fiinţa umană din lumina Preasfintei Treimi, deci această lumină poate fi considerată
o asemănare a nostră cu Dumnezeu căci, „...Dumnezeu aflându-se ca lumină în noi, se află în
lumină. Căci Dumnezeu care e lumina prin fire se află în noi care suntem lumină prin
imitare (prin asemănare), precum se află modelul in chipul care-i făcut după el”. Prin
urmare, chipul omului este făcut după Dumnezeu, însă asemănarea nu e după Dumnezeu ci e o
imitare a asemănării supreme şi de aceea nu ne putem identifica, ființial, niciodată cu Fiinţa
Sfintei Treimi. Şi totuşi, să nu ne închipuim că prin forţa noastră proprie putem ajunge la
asemănarea cu Dumnezeu, fără ajutorul harului, căci nimic nu putem face fără Dumnezeu.
Ajutorul lui Dumnezeu, ce se coboară asupra noastră sub formă de har, „ni se arată
îndemnându-ne, nu silindu-ne, ca astfel să ne rămână neatinsă libertatea şi stăpânirea peste
noi înşine”. Duhul Sfânt nu naşte în noi o hotărâre care este împotriva voinței noastre, „căci
nu naşte Duhul o aplecare a voii fără voie, ci pe una voită o modelează până la
îndumnezeire”, „iar o dată luată o hotărâre bună de către om, Duhul Sfânt o ajută la
îndeplinire”. Prin urmare, „rămâne în seama fiecăruia din noi, care putem încă să
păcătuim, să vrem să ne predăm deplin cu înclinarea voii noastre Duhului”.
Aşadar, „omului i-a fost dat de la început chipul lui Dumnezeu, dar că asemănarea cu
Dumnezeu poate fi dobândită printr-un proces duhovnicesc”.
Bibligrafie

Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, Bucureşti, 2006.

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Vol I, EIBMBOR, București 2010.
Prof. N. Chițescu, Teologie Dogmatică și Simbolică, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2008.
Filocalia, Vol. II, EIBMBOR, Bucureşti, 2008.
Filocalia, Vol. III, EIBMBOR, , Bucureşti, 2009.
Filocalia,, Vol. V, EIBMBOR, Bucureşti, 2011.
Filocalia, Vol. VIII, EIBMBOR, Bucureşti, 2013.
Filocalia, , Vol. IX, EIBMBOR, Bucureşti, 2013.
Larchet, Jean-Claude, Persoană şi natură (Sfânta Treime- Hristos-Omul), Ed. Basilica,
Bucureşti, 2013.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti,
2003.