UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE STIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA - STRATEGII ÎN AFACERI INTERNAȚIONALE
AN II – GRUPA 51205

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL

COORDONATOR
Conf. Univ. Dr. IVAN Mihail

STUDENȚI
PORCICĂ Robert
POPA Răzvan Adrian

PLOIEȘTI
2019
 CUPRINS

CAPITOLUL 1. FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL ....................................................... 3

1.1. Istoricul F.M.I. ..................................................................................................................... 3
1.2. Drepturile şi obligaţiile ţărilor care aderă la Fondul Monetar Internaţional ........................ 5
1.3. Organizarea F.M.I. ............................................................................................................... 5
1.4. Obiectivele și funcțiile F.M.I. .............................................................................................. 7
1.5. Resursele F.M.I. ................................................................................................................... 9
1.6. Împrumuturi F.M.I. ............................................................................................................ 10
CAPITOLUL 2. ROLUL F.M.I. ÎN ECONOMIA MONDIALĂ ................................................ 11
2.1. Activitățile desfășurate de F.M.I. în contextual crizei din Asia......................................... 11
2.2. Sprijinul acordat de către F.M.I. țărilor post-conflictuale ................................................. 13
2.3. Relațiile dintre F.M.I și alte organizații internaționale ...................................................... 15
CAPITOLUL 3. RELAȚIILE ROMÂNIEI CU F.M.I. ................................................................ 16
3.1. Drepturile și obligațiile României ca țară membră a Fondului Monetar Internațional ...... 16
3.2. Aranjamentele stand-by incheiate de România cu Fondul Monetar Internațional ............ 17
CONCLUZII ................................................................................................................................. 20
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 21

2
 CAPITOLUL 1. FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL
1.1. Istoricul F.M.I.

Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie internaţională care a fost înfiinţată pentru
a promova cooperarea monetară internaţională, stabilitatea valutară şi acorduri valutare
sistematice, pentru a stimula creşterea economică şi niveluri înalte de folosire a forţei de muncă
şi pentru a acorda asistenţă financiară temporară ţărilor membre, în condiţii adecvate, pentru a
contribui la ajustarea balanţei de plăţi.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) îşi are bazele în recesiunea economică din anii 1930.
În decursul acelor ani, statele lumii au încercat să reducă prăbuşirea economică prin creşterea
restricţiilor asupra importurilor, asupra achiziţiei de bunuri de peste hotare şi deţinerea de
monedă străină impusă cetăţenilor, au luat măsuri protecţioniste pentru a-şi proteja industria
naţională şi, de asemenea statele îşi devalorizau moneda naţională pentru a putea concura pe
pieţele de export.
În cele din urmă, comerţul mondial s-a prăbuşit, între anii 1929 şi 1932 acesta a scăzut cu
peste 60%, iar şomajul a crescut în raport cu nivelul de trai care a scăzut drastic în multe ţări.
La începutul anilor 1940, în timpul celui de-al doilea război mondial, John Maynard
Keynes – reputat economist, aflat la cotele cele mai înalte ale prestigiului său în Marea Britanie
şi Harry Dexter White – un funcţionar al Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, au conceput
aproape simultan, planuri pentru instaurarea unui nou sistem monetar, care să stabilizeze ratele
de schimb şi să relanseze comerţul liber; era nevoie de o instituţie internaţională permanentă,
care să preia răspunderea pentru întreg acest sistem.
Cei doi însă, aveau opinii diferite în ceea ce privea modul de acordare a asistenţei
financiare. Keynes vedea instituţia internaţională ca pe o bancă mondială centrală, care putea
crea masă monetară prin propria autoritate şi astfel să poată acorda suportul financiar ţărilor cu
probleme iar, pe de altă parte White susţinea că sursa asistenţei financiare trebuie să fie
contribuţia ţărilor membre.
Deşi varianta americană a lui White a predominat, aceasta poate şi din cauza poziţiei de
lider a Statelor Unite, forma finală adoptată a fost un mix între cele două opinii. Fondul Monetar
Internaţional (FMI) realizează împrumuturile către ţările membre apelând la rezervele oficiale
ale celorlalte ţări membre. În acelaşi timp, banii împrumutaţi de ţările cu rezerve, pot fi restituiţi
în caz de necesitate. Astfel, crearea de masă monetară invocată de Keynes a fost integrată cu
sistemul de cooperare promovat de White, creându-se astfel fondurile unei instituţii monetare,
care oferă membrilor săi ajutor temporar în ajustarea balanţei de plăţi prin crearea de lichidităţi
internaţionale.
Fondul Monetar Internaţional a fost conceput în anul 1944 ca urmare a ratificării
Articolelor Acordului Fondului formulate la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru restructurarea
relaţiilor internaţionale monetare şi financiare, ţinută la BRETTON WOODS, New Hampshire
unde au participat 45 de ţări membre.
3
 În urma acestui acord au fost înfiinţate: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare de asemeni cunoscută ca şi Banca Mondială (BIRD) şi Fondul Monetar Internaţional
(FMI) – care a fost creat în decembrie 1945 când primele 29 de state membre au semnat
Articolele Acordului, acesta însa, şi-a început activitatea în mai 1946, având 39 de ţări membre şi
sediul general în capitala Statelor Unite, Washington. Aceste două instituţii sunt cunoscute ca
fiind gemenii Bretton Woods.
Acordul de la Bretton Woods a stabilit un sistem de proceduri şi reguli, alături de
instituţiile menite să le impună, ce a cerut ţărilor membre să adopte o politică monetară fixă în
privinţa aurului si, deşi sistemul Bretton Woods s-a prăbuşit în 1971 după ce preşedintele Nixon
a suspendat convertibilitatea dolarului în aur, instituţiile create în 1944 şi-au continuat
activitatea.
În anii 60, numărul membrilor a crescut rapid prin aderarea noilor ţări independente, în
curs de dezvoltare. România (1972) şi Ungaria (1982) au aderat la Fondul Monetar Internaţional,
iar la sfârşitul anilor 1980 le-au urmat alte ţări Est Europene, ca urmare a destinderii dintre Est şi
Vest.
În 1992 a existat o nouă creştere bruscă a numărului membrilor Fondului Monetar
Internaţional datorată aderării a 15 republici din fosta Uniune Sovietică. După organizarea unui
referendum în care majoritatea populaţiei a votat în favoarea aderării, Elveţia a fost printre
ultimele ţări industrializate care s-a alăturat Fondului.
În prezent, Fondul Monetar Internaţional reuneşte 186 de ţări membre.
Pentru a deveni membră, o ţară trebuie mai întâi să inainteze o aplicaţie pentru ca mai
apoi să fie acceptată de ţările care sunt deja membre ale FMI. În luna iunie a anului 2009 Kosovo
s-a alaturat FMI-ului, devenind astfel cel de-al 186-lea membru.
După aderare, fiecărei ţări membre al FMI îi este atribuită o cotă, bazată în mare parte pe
dimensiunea sa relativă în economia mondială. Cota unui membru conturează aspectele de bază
ale relaţiei sale financiare şi organizatorice cu FMI:
 Cotizaţia - Cota subscrisă a unui membru determină valoarea maximă a resurselor
finanicare pe care acesta este obligat să le furnizeze Fondului Monetar
Internaţional. Un membru trebuie să plătească cotizaţia sa în întregime dupa
aderarea sa la FMI: pana la 25% trebuie plătita in moneda proprie a Fondului
Monetar Internaţional, numită Drepturi Speciale de Tragere sau în monede
acceptate pe scară largă (cum ar fi: dolarul, euro, yeni sau lira sterlină), în timp ce
restul cotizaţiei este plătită în moneda naţională a ţării membre.

 Drepturile de vot – Cota unui membru este cea care determină puterea de vot a
acestuia, în deciziile Fondului Monetar Internaţional. Fiecare membru al FMI are
250 de voturi de bază, plus un vot suplimentar pentru fiecare parte din cota sa
echivalentă cu 100.000 DST. O triplare a numărului de voturi de bază este, de
asemenea, avută în vedere ca fiind un mijloc de a da o mai mare putere de decizie
a ţărilor mai sărace activitatea de funcţionare a instituţiei.

4
  Accesul la finanţare – Finanţarea pe care o poate obţine un membru de la Fondul
Monetar Internaţional este în funcţie de cota ţării membre. Un membru poate
împrumuta până la 200% de procente din cota sa anual şi 600% cumulativ. Cu
toate acestea, accesul poate fi mai mare în circumstanţe excepţionale.

 Alocarile DST - Alocările de DST, unitatea de cont a Fondului Monetar

Internaţional, sunt folosite ca un activ al rezervei internaţionale. Partea unui
membru din alocaţiile generale DST se stabileşte proporţional cu cota acestuia.
Cele mai recente alocari generale de DST au avut loc în anul 2009.

1.2. Drepturile şi obligaţiile ţărilor care aderă la Fondul Monetar Internaţional

Ţările membre FMI au urmatoarele drepturi:

 să efectueze tranzacţii şi operaţii cu Fondul Monetar Internaţional (tranzacţiile se referă la

schimburi de active monetare, iar operaţiile reflectă utilizările sau încasările de active
monetare); să cumpere sume în valute liber utilizabile sau în DST în schimbul unor sume
în moneda naţională în vederea echilibrării balanţei de plăţi;
 să participe la adoptarea deciziilor în cadrul FMI;
 să primească alocări de DST;
 să adere la Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). O ţară
membră a FMI are următoarele obligaţii cu titlu general:
 să furnizeze date economice şi financiare necesare derulării operaţiunilor cu Fondul;
 să elimine restricţiile în domeniul plăţilor şi transferurilor pentru tranzacţiile
internaţionale curente;
 să elimine practicile monetare discriminatorii;
 să asigure, la cerere, convertibilitatea sumelor în moneda proprie deţinută de celelalte
state.

1.3. Organizarea F.M.I.

1. Consiliul Guvernatorilor

Fondul Monetar Internaţional este condus în mod oficial de Consiliul Guvernatorilor

compus din câte un membru din fiecare ţară, numit prin alternanţă. Fiecare stat membru
stabileşte un guvernator care este, de obicei, ministrul de finanţe sau preşedintele Băncii Centrale
şi un guvernator alternativ, care vorbesc în numele guvernului ţării din care provin.

5
De exemplu: pentru Statele Unite şi Marea Britanie, miniştrii Trezoreriei au şi funcţia de
guvernator F.M.I, alte ţări ca Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Suedia au desemnat ca
guvernator F.M.I. pe preşedinţii băncilor lor centrale. Motivaţia pentru această alegere a fost
caracterul monetar al F.M.I., care implică crearea de masă monetară, în vederea finanţării
creditelor pe care Fondul le acordă. Guvernatorii iau decizii cu privire la problemele majore, cum
ar fi:
 creşterea capitalului Fondului,
 aderarea de noi membri
 acordarea drepturilor speciale de tragere.

Guvernatorii se întâlnesc o dată pe an (de obicei în septembrie) într-o şedinţă anuală, care
se ţine împreună cu cea a Băncii Mondiale. Deciziile, care trebuie luate în afara şedinţei anuale,
se iau în urma unor rapoarte scrise.

2. Comitetul Financiar Monetar Internaţional

Probleme cheie cu privire la sistemul monetar internaţional sunt luate în considerare de 2

ori pe an într-un comitet al Guvernatorilor numit Comitetul Financiar Monetar Internaţional.

3.Comitet Comun al Consiliului Guvernatorilor şi al Băncii Mondiale SAU

Comitetul de dezvoltare

Tot în 1974, şi cu o compoziţie identică Comitetului Interimar, s-a creat Comitetul de

dezvoltare, al cărui aviz este cerut în toate cazurile de transfer al resurselor către ţările în curs de
dezvoltare.
Acesta raportează Guvernatorilor schimbările de politică monetară şi alte probleme ce
privesc ţările în curs de dezvoltare.

4. Consiliul Executiv

Deciziile politice curente, cele de zi cu zi, sunt luate de către Consiliul Executiv, căruia
guvernatorii îi deleagă aplicarea politicii F.M.I.
Acest Consiliu este compus din 24 de directori executivi, împreună cu un director care
prezidează acest consiliu. Ei se întâlnesc de obicei de 3 ori pe săptămână, în sesiuni ce eu ca
durată o zi întreagă, şi chiar mai des dacă este necesar. Întâlnirile au loc la sediul organizaţiei, în
Washington D.C.. Directorii executivi primesc rapoartele de la nivel guvernamental.
Cele cinci ţări cu cea mai mare cotă de participare – Statele Unite, Marea Britanie,
Germania, Franţa şi Japonia – au dreptul la câte un director permanent fiecare.
De asemenea din 1978, Arabia Saudită are un loc în Consiliul Executiv conform regulii
prin care, primele două ţări creditoare au dreptul să-şi numească propriul director. Celelalte ţări

6
îşi combină voturile, de obicei pe grupuri regionale, cu excepţia Chinei şi a Rusiei care îşi
numesc, fiecare, propriul director. Consiliul Executiv este prezidat de Directorul General, numit
pe o perioadă de cinci ani: el este totodată şeful întregului personal.

5. Comitetul Interimar

Cel mai important organism care trasează politica F.M.I. este Comitetul Interimar,
compus din miniştrii aceloraşi 24 de ţări care au un loc în Consiliul Executiv, aleşi în mod egal
din ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare.
Acest Comitet, care a luat fiinţă în 1974, se întâlneşte de două ori pe an, cu puţin înainte
de şedinţa anuală şi în cursul primăverii. Numele de "interimar" face referire la posibilitatea,
conform prevederilor statutului, de a transforma Comitetul într-un Consiliu cu putere de decizie.
Virtual, nu se manifestă această necesitate atât timp cât influenţa politică a Comitetului este atât
de mare, încât practic, el determină politica F.M.I. Preşedinţia Comitetului este asigurată prin
rotaţie: începând din 1994.

1.4. Obiectivele și funcțiile F.M.I.

În domeniul financiar valutar FMI este cel mai important organism de cooperare.
Principala lui activitate este elaborarea programelor de finanţare şi creditare pe termen scurt şi
lung a ţărilor cu dificultăţi economice. Aceste credite au ca obiect echilibrarea balanţelor de plăţi
şi sunt condiţionate de luarea unor măsuri de redresare macroeconomice în ţările beneficiare de
aceste credite. Mai multe din aceste programe vizează ţările cel mai puţin dezvoltate.

Obiectivele FMI sunt menţionate în acticolul 1 din Prevederile Acordului de înfiinţare:

1. Promovarea cooperări monetare internaţionale prin intermediul unei instituţii
permanente care să ofere cadrul adecvat pentru consultare şi colaborare în problemele monetare
internaţionale.
2. Facilitarea extinderii şi creşterii echilibrată a comerţului internaţional şi contribuţia sa
astfel la promovarea şi menţinerea unui nivel înalt al angajărilor şi al venitului real şi dezvoltarea
resurselor productive ale tuturor ţărilor membre, ca obiectiv principal al politicii economice.
3. Promovarea stabilităţii schimbului, menţinerea disciplinei în acordurile de schimb
dintre membri şi evitarea deprecierea schimbului competitiv.
4. Asigurarea asistenţei în stabilirea unui sistem multilateral de plăţi pentru tranzacţiile
curente dintre membri şi în eliminarea restricţiilor în schimbul internaţional care stânjenesc
dezvoltarea comerţului mondial.
5. De a da încredere membrilor, prin disponibilizarea temporară a resurselor generale ale
Fondului, în scopul folosirii lor de către ţările membre, cu anumite măsuri de precauţie, astfel

7
dându-le posibilitatea de a face în mod corect ajustările în balanţele de plăţi, fără a recurge la
măsuri distructive pentru prosperitatea naţională sau internaţională.
6. Micşorarea duratei şi intensităţii dezechilibrului din balanţele de plăţi internaţionale.

Pentru realizarea acestor obiective FMI:

• Monitorizează schimbările şi politicile economice şi financiare în ţările membre şi la

nivel global, şi asigură consultanţa în acest domeniu ţărilor membre, având ca bază cei 50 de ani
de experienţă.
Spre exemplu, în analiza anuală a economiei japoneze pentru anul 2000, FMI sfătuieşte guvernul
japonez să stimuleze creşterea economică prin păstrarea nivelului scăzut al ratei dobânzii,
încurajând restructurarea corporaţiilor şi băncilor, şi promovând concu-renţa.
• Acordă împrumuturi ţărilor membre care au probleme în ajustarea balanţei de plăţi, nu
doar pentru a acorda ajutor financiar temporar, dar pentru a susţine ajustarea şi reformarea
politicii economice, acţiune îndreptată spre eliminarea defectelor şi problemelor existente. Spre
exemplu, în timpul crizei financiare din Asia (1997-1998) FMI acţionează rapid pentru a ajuta
Koreea să-şi reformeze economia printr-un împrumut de 21 miliarde $.
• Asigură guvernelor şi băncilor centrale ale statelor membre asistenţă tehnică şi
posibilităţi de trainig în acest domeniu de expertiză. Spre exemplu, după colapsul Uniunii
Sovietice, FMI ajută băncile centrale ale statelor baltice, Rusia şi ale altor foste state sovietice să-
şi stabilească un nou sistem de tezaurizare în trecerea la economia de piaţă.

Conform prevederilor Acordului de înfiinţare, principala funcţie FMI este aceea de a

supraveghea sistemul monetar internaţional. Din această funcţie principală derivă alte funcţii,
cum ar fi: supravegherea politicii monetare şi a ratei de schimb din ţările membre, elaborarea de
recomandări privind politica financiară pentru membri şi acordarea de credite pentru ţările cu
dificultăţi în balanţa de plăţi. Deşi FMI este cunoscut mai ales prin faptul că acordă credite,
aceasta nu este principala sa funcţie. Rolul cel mai important pe care îl deţine Fondul este acela
de manager al unui sistem monetar internaţional ordonat, previzibil şi stabil, cu graniţe deschise
şi care să ofere cadrul necesar unei creşteri echilibrate în comerţul mondial şi în economiile
ţărilor membre. În acest sens, FMI funcţionează ca un organism permanent de consultanţă, în
care membrii cooperează şi participă activ în sfera monetară internaţională.

FMI acordă credite numai în urma satisfacerii unor condiţii de politică economică şi
financiară. Această condiţionare este o consecinţă directă a funcţiei FMI de supraveghere a
procesului de ajustare şi serveşte două scopuri: asigurarea că ţările care primesc credite le
folosesc în scopul redresării balanţei şi că ţările respective vor fi în măsură să restituie creditul
primit. Ajustarea este întotdeauna necesară în cazul deficitelor din conturile curente fără
acoperire în balanţa de plăţi, iar împrumuturile de la F.M.I. uşurează povara acestor ajustări sau o
reeşalonează pe o perioadă mai lungă.

8
 Statutul FMI mai precizează că ceea ce trebuie urmărit pe plan general este să se
faciliteze schimburile internaţionale de bunuri, servicii şi capitaluri, să se sprijine o creştere
economică sănătoasă, să se realizeze acele condiţii ordonate de dezvoltare care să sprijine
stabilitatea financiară şi economică. Din această cauză toate ţările membre trebuie să colaboreze
cu FMI şi între ele, pentru a asigura un sistem stabil de cursuri valutare.

1.5. Resursele F.M.I.

Resursele Fondului Monetar Internaţional sunt asigurate din contribuţia statelor membre,
prin plata unor cote în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări membre, de exemplu, Statele
Unite ale Americii sunt cea mai mare putere economică din lume, astfel ea are cea mai mare cotă
în cadrul Fondului Monetar Internaţional.
Cotele-părţi depuse de statele membre reprezintă participarea financiară a fiecărei ţări, iar
mărimea acestora influenţează puterea de vot a fiecărei ţări, accesul la facilităţile de credit oferite
de FMI şi mărimea alocărilor de Drepturi Speciale de Tragere (DST – moneda de rezervă creată
de FMI în anul 1969) pentru fiecare ţară membră.
DST sunt definite ca un coş de valute (euro, yenul japonez, liră sterlină şi dolarul
american), valoarea acestora fiind postată zilnic pe site-ul FMI. DST este suma cantităţii
specifice a celor patru monede, convertită în dolari SUA, pe baza ratelor de schimb cotate în
fiecare zi, la prânz, pe piaţa din Londra.
Compoziţia coşului de valute este revizuită o dată la cinci ani de către Comitetul Executiv
pentru a se asigura că acesta reflectă importanţa relativă a monedelor în tranzacţiile
internationale şi în sistemele financiare. În urma celei mai recente reexaminări din noiembrie
2005, ponderile monedelor în coşul DST au fost revizuite în funcţie de valoarea a exporturilor de
bunuri şi servicii, precum şi în funcţie de valoarea rezervelor exprimate în monedele respective,
care au fost deţinute de alţi membri ai Fondului Monetar Internaţional. Aceste modificări au
intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. Următoarea revizuire va avea loc la sfârşitul anului 2010.
Mărimea cotei de participare la resursele Fondului Monetar Internaţional a fost stabilită
iniţial, în dolari americani, în funcţie de dimensiunea economică a ţării respective în cadrul
economiei mondiale, luându-se în considerare o serie de indicatori economici importanţi precum:
 2% din venitul naţional brut;
 5% din rezervele de aur şi de dolari SUA;
 10% din media importului;
 10% din variaţia maximă a exportului;
 suma elementelor de mai sus, majorată cu ponderea exportului mediu în venitul naţional.

Fiecare ţară achită cota sa la Fond în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate
pe plan internaţional (dolarul american, euro, yenul japonez sau lira sterlină) sau în DST, iar
restul de 75% în moneda naţională.

9
 În urma reevaluarii din 1998, cota de subscriere s-a majorat cu 45 % ajungand la 216,75
miliarde DST (aproximativ 323,31 miliarde USD) în ianuarie 1999. Reevaluarea din 2003 nu a
adus nicio modificare cotelor. În 2006, cotele au fost majorate cu 1.8%, această măsură
înscriindu-se într-un program de reforme ce se desfăşoară pe o perioadă de doi ani. În aprilie
2008, ţările membre ale FMI au convenit ca, cotele economiilor dinamice, dintre care multe sunt
ţările în curs de dezvoltare, ar trebui să fie majorate. La sfarsitul lunii august 2009, totalul cotelor
se cifra la 217.4 mld. DST (aprximativ 348 miliarde USD).
În 2009, G-20 a fost de acord că Fondul ar trebui să prezinte calendarul pentru
urmatoarele majorari ale contingentului. Următoarea revizuire generală a fost iniţial programată
pentru a fi finalizată până în anul 2013. Aacordul va fi finalizat în cele din urmă până în ianuarie
2011, cu doi ani înainte de termen.
Pentru a menţine capitalul FMI-ului într-o proporţie constantă cu schimburile comerciale
mondiale, nivelul cotelor-părţi este revăzut la fiecare cinci ani şi poate fi mărit atunci când,
Consiliul Guvernatorilor consideră că este necesar.
Revizuirea cotei are două părţi:
 o parte proporţională prin care fiecare ţară primeşte acelaşi procentaj de creştere pe care îl
aplică cotei existente;
 o parte selectivă prin care, fiecare ţară primeşte o majorare proporţională cu cota
calculată.

1.6. Împrumuturi F.M.I.

Atunci când propriile resurse nu mai sunt suficente, Fondul Monetar apelează la
împrumuturi. În cazul în care împrumutul către una sau mai multe ţări industrializate ar afecta
propriile resurse ale F.M.I., acest lucru s-ar putea răsfrange şi asupra sistemului monetar
internaţional.

F.M.I. a acordat facilitaţi de creditare, în primii 30 de ani, în funcţie de resursele

disponibile care erau determinate de valoarea cotelor.
După prima criză a petrolului din 1973, au fost create facilitaţi de creditare temporare ca
multiplu al cotelor şi astfel F.M.I. a fost nevoit să se împrumute la rândul său.
Vechea balanţă între credite şi potenţialul de finanţare a fost distrusă, iar resursele proprii
ale Fondului erau insuficente pentru a onora solicitările pentru facilitaţi temporare. Ca urmare, în
perioada 1974 – 1990 au fost împrumutate resurse importante de la ţările industrializate şi cele
exportatoare, resursele totalizând 30 miliarde DST.

10
 CAPITOLUL 2. ROLUL F.M.I. ÎN ECONOMIA MONDIALĂ
2.1. Activitățile desfășurate de F.M.I. în contextual crizei din Asia

În anul 1990 au fost efectuate cele mai semnificative schimbări în istoria FMI. Acestea au
fost legate de procesul de integrare a pieţelor de mărfuri, servicii şi capital. O parte importantă în
activitatea FMI deţine acordarea împrumuturilor în domeniul bancar şi supravegherea sistemului
monetar internaţional.
Între ţările care au beneficiat de ajutorul financiar al FMI în anii '90 au fost ţările din
Europa Centrală şi regiunea Baltică, Rusia şi alte ţări din fosta Uniune Sovietică pentru
înlesnirea trecerii lor dificile din economia planificată la economia de piaţă. Multe eforturi au
fost depuse în formarea structurilor financiare şi economice, foarte importante pentru
funcţionarea economiei de piaţă.
O parte importantă în activitatea FMI ocupă colaborarea strânsă cu Banca Mondială în
vederea sprijinirii celor mai sărace ţări din lume. În criza financiară la mijlocul acestei decade în
Mexic, FMI a aprobat pe data de 1.02.1995 cel mai mare pachet financiar pentru o ţară membră a
FMI în valoare de 17,8 miliarde $. Acest ajutor avea scopul să stabilizeze situația financiară şi să
oprească ieşirile masive de capital din Mexic.
Criza financiară din Asia din anul 1998 a fost evenimentul financiar a anului. Cel mai
mult afectate au fost Indonesia, Coreea si Tailanda.
Printre cauzele principale pentru această criză putem să considerăm împrumuturile
externe făcute de aceste ţări în exces, cu scădente scurte. Pe de altă parte regurile bancare
inadecvate şi intervenţia sa nereuşita n-au putut să contribuie la stabilizarea situaţiei economice.
Întârzierea semnificativă în adaptării măsurilor corespunzătoare în rezolvarea acestor dificultăţi a
aprofundat criza financiară şi a afectat şi alte ţări din această regiune.
FMI a ajutat cele trei ţări cel mai mult afectate - Indonesia, Coreea si Tailanda -aranjând
programe pentru reforme economice, care ar treebui să ajute refacerii situaţiei financiare. Coreea
a beneficiat de ajutor financiar la valoare totală de 11,2 miliarde $ şi Tailanda 4 miliarde $.
Au fost intensificate consultaţiile cu celelalte ţări membre pentru a fi luate măsuri, care să
nu mai permit în viitor afectarea altor ţări din această regiune. Au fost aplicate proceduri
accelerate organizate sub numele de Mecanism Urgent de Finanţare. Astfel FMI a elaborat
programe, care au fost adăugate la programele deja existente şicare au avut drept scop să
adapteze FMI către cerinţele acestei perioade. De asemenea a fost creată facilitatea de Rezerve
suplimentare pentru a ajuta ţările afectate prin acordarea împrumuturilor pe termen scurt,
necesare pentru recuperarea încrederii pierdute a investitorilor. FMI a colaborat cu alte instituţii
international financiare, de exemplu cu Banca Mondială şi Banca da Dezvoltare din Asia pentru
a mări suportul financiar pentru programele de reforme economice.
Principalele concluzii făcute de funcţionării FMI sunt patru şi se referă la necesitatea
punerii la dispoziţie la FMI a unei informaţii, cât se poate mai concrete, de către ţările membre.
Pe de altă parte cu o mai mare atenţie trebuie să fie analizate rezultatele macroeconomice ale
ţărilor pe termen scurt. Un rol crucial joacă existent unei transparenţe în privinţa programelor,
11
care se aplică pentru ieşirea din criză. Nu pe ultimul loc ca importanţă este faptul că ţările
membre trebuie să binevoiască să ia în considerare sfaturile politice de la FMI.
Pentru a colabora mai străns cu ţările afectate de criza din Asia şi din cauza rolului
important, pe care aceste ţări îl au în economia mondială FMI a deschis un nou office pentru
Asia şi Pacific în Tokyo. Directorul acestui office este Kunio Saito. Întrescopurile principale sunt
păstrarea unui dialog permanent cu politicienii din Asia si supravegherea pieţei financiare în
această regiune.

În luna iulie 1998, după dificultăţiile financiare serioase, Rusia a primit un împrumut de
11.2 miliarde $, care va avea drept scop să suplimenteze cele 9.2 miliarde $ primite în luna
martie 1996.
A 50-a anivarsare a FMI în anul 1994 a creat ocazia pentru efectuarea unui număr mare
de întălniri si discutii privind activitatea fondului în viitor.
Schimbările în mediu economic international impun într-un fel si reevaluarea rolului FMI
si eventual efectuarea unor schimbări în rolul său în economia mondială. Folosirea largă a ratelor
de schimb flexibile a dezavantajat tările industriale si ele au beneficiat mult mai putin de ajutor
financiar din partea FMI, aşa cum a fost prevăzut în Bretton Woods. Mai mult decât aceasta,
multe ţări membre n-au avut aces la fluxurile de capital privat, mai ales în perioade de dificultăţi
economice şi numărul acestor ţări a crescut mult, afectând şi ţările în traziţie. Aceste ţări se
bazează pe asistenţa financiară din partea FMI în rezolvarea problemelor financiare legate de
balanţa de plăţi.
În viitor descentralizarea în sistemul valutar al ţărilor industrializate va continua, de aceea
va fi necesară o reevaluare a rolului FMI privind supravegherea şi finanţarea ţărilor membre. De
exemplu a fost făcută o propunere în sensul că valutele mai puternice să fie legate şi fixate într-
un sistem. Comisia din Bretton Woods a propus ca FMI să preia de la Grupul Celor 7
responsabilitatea de a efectua politica de coordonare, care să aibă ca scop reducerea instabilităţii
ratei de schimb şi eventual trecerea la un sistem mult mai flexibil.
Cu totul altă direcţie a fost propusă de la ceilalţi funcţionari FMI, să abandoneze rolul său
în domeniul financiar şi să concentreze activitatea sa asupra disciplinei comerciale, exercitată de
fluxurile de capital privat, scopul fiind corectarea neadaptibilităţii balanţelor de plăţi ale ţărilor
membre. Astfel, FMI poate să devină un fel de agenţie de evaluare pentru politicile economice
de stat ale ţărilor membre. Mai mult decât aceasta, a fost propus în acest context ca FMI să joace
un rol central în coordonarearea structurării datoriilor statelor, ca un fel de curte de faliment.
Toate aceste propuneri deocamdată n-au găsit o acceptare mai largă. În momentul în care
FMI va acţiona ca o agenţie de evaluare, atunci relaţiile între FMI şi ţările membre se vor
schimba substanţial.
În prezent rolul FMI este de a facilita relaţiile dintre debitor si creditor.

12
 2.2. Sprijinul acordat de către F.M.I. țărilor post-conflictuale

În anii recenţi, pe plan mondial, s-a manifestat în creştere numarul ţărilor în care există
instabilitate politica, convulsii sociale sau conflicte armate internaţionale. Pentru a sprjini
preîntămpinarea intr-un moment iniţial necesităţiile speciale în astfel de ţări, în anul 1995 FMI a
întărit politica sa financiară prin întroducerea Asistenţei de Urgenţă pentru ţările postconflictuale.
Din această cauză, şase ţări precum Albania, Bosnia şi Herzegovina, Republica Congo, Ruanda,
Sierra Leone şi Tajikistan au beneficiat de această asistenţă. În procesul de intrajutoare al acestor
ţări pentru restabilirea stabilităţii macroeconomice, FMI lucrează în colaborare cu alte organizaţii
international şi creditori bilaterali.
În anii ‘70, ’80 şi începutul anilor ’90, FMI a ajutat un număr mare de ţări
postconflictuale - cum ar fi Bangladesh, Cambodgia, Chad, El Salvador, Etiopia, Georgia, Haiti,
Jordan, şi Nicaragua, printr-o varietate mare de facilităţi acordate de FMI. Pentru a întări aceste
eforturi, în luna octombrie 1995 Bordul Executiv a stabilit ca atât timp cât sunt disponibile
instrumentele financiare ale FMI şi sunt adecvate pentru a face faţă situaţiilor postconflictuale,
sprijinul FMi se poate dovedi benefic.
În anul 1995, la întâlnirea de la Halifax, reprezentanţilor grupului celor 7 au invitat
instituţiile înfiinţate în Bretton Woods şi Organizaţia Naţiunilor Unite să stabilească procedurile
de coordonare, aplicate în funcţie de necesităţiile de resurse, în scopul de a facilita o tranziţie lină
în faza de reabilitare a crizei, şi pentru coordonarea activităţii de cooperare mai efectivă cu
creditorii.
Pentru a primi asistenţă postconflictuală, trebuie să se stabilezeze o balanţă de urgență a
plăţilor necesare pentru a ajuta refacerea rezervei şi întâlni plăţile curente, inclusiv serviciul
datoriei către instituţiile multilaterale şi rolul pe care îl joaca FMI în catalizarea sprijinului de
alte surse oficiale.
De asemenea este important să se determine capacitatea administrativă şi instituţională a
statului care a fost întreruptă la punctul în care ţările membre sunt momentan incapabile să se
dezvolte şi să implementeze un program economic multilateral care poate fi sprijinit
subaranjamentului FMI. Totuşi, doar acolo unde există capacitatea suficientă pentru planificarea
şi implementarea politicii şi se demonstrează angajament ferm de către autoritaţile care vor
garanta că resursele FMI vor fi protejate şi folosite adecvat.
Ca urmare, Consiliul Executiv a hotărât să extindă politica sa existentă asupra asistenţei
de urgenţă - care până la acest moment a fost acordată pentru a acoperi numai calamităţile
naturale.
Elementele necesare pentru întrebuinţare a asistenţei de urgenţă includ o declarative clară
a situaţiei economice, cuantificare a cadrului macroeconomic, pozitia autorităţilor şi intenţia lor
de a apela cât mai repede la forma tradiţională de finanţarea FMI (cum ar fi a acordurile stand-by
sau ESAF aranjament).
FMI intervine pentru a sprjini preîntâmpinarea necesităţiilor speciale ale ţărilor
postconflictuale şi aceasta este ca o parte din efortul coordonat internaţional depus de diferiți

13
agenţi multilaterali şi donatori bilaterali luând rolul principal în coordonarea şi mobilizarea
asistenţei.
Rolul cheie al FMI în ţările postconflictuale este să ajute restabilirea stabilităţii
macroeconomice. Aceasta este realizat în faza iniţiala prin intermediul asistenţei tehnice şi
sfaturile politice pentru ajutarea refacerii administrative şi instituţionale şi pentru a crea
capacitatea necesară pentru a pune un program economic multilateral corespunzător. Odată ce
situaţia economică a fost stabilizata, FMI poate face disponibila asistența financiară care joaca
deseori rolul cheie în catalizarea sprijinului de alţi creditori şi donatori.
Asistenţa tehnică a FMI se focalizeaza pe capacitatea de reconstruire, de exemplu,
înfiinţarea şi reorganizarea instituţiilor monetare şi de shimb valutar pentru a putea ţara
respectivă să efectueze rambursările legate de creditele luate şi operaţiunile de schimb valutar
străine şi să asigure întrebuinţarea efectiva a resurselor existente ţării respective. Astfel de
asistenta mai poate fi acordată şi de alte instituţii cum ar fi UNDP, Banca Mondiala, Uniunea
Europeana şi donatori bilaterali şi multilaterali.
Sfaturile politice date de către FMI acoperă toată gama politicii macroeconomice şi de
asemenea asigură şi necesarul de măsuri structurale. Acordarea asistenţei financiare depinde de
factorii specifici ai statelor, cum ar fi cât de repede este clarificată situaţia politică, capacitatea
membrilor să formuleze şi să implementeaze programele economice, timpul necesar pentru
mobilizarea sprijinul donorilor şi dacă e important, aprecierea datoriilor către instituţiile
multilaterale.
Asistenţa postconflictuala de urgenţă a devenit disponibilă în anul 1995 şi astfel şase ţări
au fost alese pentru a primi acest ajutor. Pe 20 decembrie 1995, Bosnia şi Herțegovina care au
moştenit calitatea de membru ale fostei Republice Socialiste Federale Iugoslaviei au intrat în
FMI. În aceeași zi a fost acordată suma de 45 millioane $ pentru redresarea politică şi
reintegrarea economică, refacerea infrastructurii şi crearea noilor structuri economice pentru
trecerea la economiei de piaţă.
Asistența de urgenţă pentru Rwanda care a fost acordată, a fost in jur de 20 milioane $
pentru sprijinirea programului economic al guvernului pentru anul 1997 şi al programului de
asistenţă tehnică coordonat de FMI. Acest ajutor a fost acordat din cauza imposibilităţii Băncii
Naționale a Ruandei de a efectua funcţiile sale principale şi pentru consolidarea bugetului şi
veniturile administrative. Asistenţa a fost folosită pentru restaurarea autoritaţilor administrative
civile.
În Albania, cu asistenţa de urgenţă a fost sprijinit programa guvernului, cu 12 milioane $,
pentru a putea fi redusă inflaţia severă şi restartarea creşterii economice. Asistenţa tehnică a fost
acordată de către donatori multilaterali inclusiv FMI, pentru a putea fi redresate veniturile care,
împreunã cu măsurile de revenire puternice, a reuşit să pună deficitul bugetului pe cale stabilă.
Reformele structural includ măsuri pentru a opri activitatea companiilor piramidale,
restructurarea băncilor de stat şi de a dezvolta mai bine administraţia publică.
Asistenţa de urgenţă acordată pentru Tajikistan este în jur de 20 milioane $ şi a fost
folosită pentru sprijinirea programei economice a guvernului pentru anii 1997-98. Din această

14
cauza policile fiscale şi monetare au început să lucreze semnificativ, ducând la reducerea
inflaţiei, la stabilizarea ratei de schimb valutar. Siguranţa socială a început să fie mult mai
puternică şi au fost facuți paşi importanți pentru iniţierearea formei sistemului bancar.
Asistenţa de urgenţă în valoare de 10 milioane $ a fost folosită în Republica Congo
pentru sprijinirea programei economice a guvernului pentru anul 1998 cu scop de a recupera
condiţiile normale economice ducînd la stabilitatea macroeconomica, refacerea infrastructurii
capitalei Brazzaville, reorganizarea administraţiei centrale, refacerea capacităţii instituţiilor şi
recuperarea sigutanţei sociale.
Asistenţa de urgenţă pentru Sierra Leone la valoare de 16 milioane $, a fost folosită
pentru sprijinirea programei economice a guvernului pentru anii 1998/99 , care are ca scop
accelerarea creşterii economice, reducând problemele financiare şi normalizând relaţiile cu
creditorii externi .

2.3. Relațiile dintre F.M.I și alte organizații internaționale

În anii 1997/98 relaţiile între FMI şi Banca Mondială , Naţiunile Unite şi Organizația
Mondială de Comerţ au continuat să se dezvolte ca răspuns al schimbărilor care se efectuează în
domeniul economic mondial.
Criza financiară din Asia a arătat necesitatea pentru o colaborare mai strânsă dintre FMI
şi Banca Mondială, în special în sectorul financiar şi social.
În anul 1997 af ost semnat un acord între Directorul General al FMI şi Preşedintele Băncii
Mondiale. Scopul semnării acestui acord a fost legat de adoptarea unor măsuri mai efective
pentru rezolvarea problemelor care provin din datoriile financiare ale statelor. Acordul acoperă o
gamă largă în sectorul financiar incluzând diagnostică, sfaturi politice, asistenţă tehnică şi
proceduri operaţionale în situaţii de criză. În particular, acest accord clarifică rolul pe care îl
joacă fiecare din cele două instituţii. În timp ce Banca Mondială se ocupă cu problemele din
sistemul financiar în ţările în curs de dezvoltare, FMI supraveghează aspectele macroeconomice
ale sistemului financiar şi pieţele în toate ţările membre. Sfaturile politice pe care le dă FMI sunt
legate şi de impactul social pe care îl provoacă ele de protecţia mai bună a celor mai vulnerabile
grupe din societate.
FMI apelează pentru o colaborare mai strânsă cu Organizaţia Agriculturală şi de Hrană şi
UNICEF.

15
 CAPITOLUL 3. RELAȚIILE ROMÂNIEI CU F.M.I.

România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internațional prin

vărsarea cotei sale de participare, la 15 decembrie 1972, România devenind în acel moment al
125-lea stat membru al FMI.

Cota-parte de participare a României la Fond a fost de 1.030,2 milioane DST, care a

reprezentat 0,48% din total. Vărsarea acestei cote i-a conferit țării noastre un număr de 10.552
voturi, reprezentând 0,49% din total. România dispune în prezent de disponibilități la FMI care
pot fi trase în urmă unor acorduri stand-by, tragerile fiind posibile în limitele implementării
programelor de reforma convenite cu Fondul. România contribuie la luarea deciziilor în cadrul
Consiliului Guvernatorilor al FMI prin guvernatorul BNR, Mugur Isărescu și ministrul
finanțelor, Varujan Vosganian, care îndeplinește funcția de guvernator supleant.

După aderarea să la Fond, România a participat activ, în perioada 1972-1974, la lucrările

Comitetului celor 20 pentru reforma sistemului monetar, iar în perioada 1974-1976 la lucrările
Comitetului interimar pentru modificarea statutului FMI.

3.1. Drepturile și obligațiile României ca țară membră a Fondului Monetar

Internațional

În urmă aderării la FMI, România a obținut următoarele drepturi:

 dreptul de a obține credite în regim normal sau că facilități. Începând cu anul 1990,
România a beneficiat de facilități sub formă tragerilor curente, acordurilor stand-by,
finanțărilor compensatorii și a facilităților de transformare sistematică;
 dreptul de a obține credite în monedele altor țări membre sau în DST din resursele
generale ale Fondului, în schimbul unei sume în moneda națională, în condiții mult mai
avantajoase decât cele ale pieței, fiind obligată să respecte în schimb o serie de condiții
impuse de FMI tuturor țărilor membre aflate în postura de debitor față de Fond;
 dreptul de alocări de DST în cazul unor noi emisiuni de DST. Datorită faptului că FMI a
întrerupt emisiunile de DST începând din 1972, România nu a putut beneficia de astfel de
alocări decât începând cu anul 1979;
 dreptul de participare la luarea deciziilor în cadrul FMI. România deține un număr de
voturi corespunzător cotei sale de participare, iar acest drept de vot se exercită prin
intermediul unui grup format din 12 țări (Armenia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria,
Croația, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Olanda și Ucraina), grup condus de
reprezentantul Olandei, care reprezintă și interesele țării noastre în Consiliul Executiv al
FMI;
 dreptul de aderare la BIRD și la filialele sale.

16
 În urma aderării la FMI, țara noastră și-a asumat și o serie de obligații, și anume:
 subscrierea și vărsarea cotei-părți de capital;
 convenirea cu FMI a unui curs reprezentativ al leului față de dolarul american;
 să nu aplice restricții asupra efectuării plăților curente în relațiile economice internaționale;
 să se consulte cu FMI și să colaboreze cu celelalte țări membre;
 să furnizeze informații cu caracter economic și financiar privitoare la deținerile oficiale de
aur și de mijloace de plata internaționale, evoluția importurilor și a exporturilor, balanță de
plăti, investițiile străine, cursul de schimb și altele.

3.2. Aranjamentele stand-by incheiate de România cu Fondul Monetar

Internațional

Începand cu anul 1972, țara noastră a încheiat până în prezent cu Fondul Monetar
Internațional 10 acorduri stand-by, că suport financiar al programelor economice.

Până în anul 1989, România a încheiat cu FMI trei acorduri stand-by, primul fiind semnat
după trei ani de la momentul aderării României la această instituție. Acordurile stand-by sunt
acorduri încheiate cu FMI prin care țările membre au dreptul de a cumpără o suma într-o anumită
valută de la FMI, în cursul unei perioade date, cu condiția respectării de către acestea a unor
criterii și condiții stabilite prin programul elaborat și aprobat de Consiliul Executiv al FMI.

Primul acord stand-by al României cu FMI a fost aprobat pe 3 octombrie 1975 și a fost
finalizat cu succes pe 2 octombrie 1976, desfășurându-se pe o perioada de 12 luni, în care
România a primit 95 de milioane DST. Al doilea acord a fost aprobat pe 9 septembrie 1977 și a
fost încheiat pe 8 septembrie 1978, România primind 64,1 milioane DST. Cel de-al treilea acord,
în valoare de 1.102,5 milioane DST a fost încheiat pe 15 iunie 1981, însă a fost reziliat după 30
de luni de la semnarea lui, pe 14 ianuarie 1984, după ce România a reușit să tragă de la FMI
suma de 817,5 milioane DST. De reținut că până la sfârșitul anilor ’90, România nu avea datorii
externe nici față de celelalte state și nici față de FMI, împrumuturile primite fiind achitate
eșalonat, în mai multe tranșe.

După anul 1990, relațiile României cu Fondul Monetar Internațional au cunoscut o

îmbunătățire permanentă, că urmare a eforturilor depuse de autoritățile române în acest sens.
Începând cu anul 1991 a fost deschisă o reprezentanta permanentă a FMI la București, care
desfășoară o gama largă de activități în scopul asigurării implementării de către autoritățile
române a recomandărilor de politică economică ale Fondului, de a menține legături strânse între
organele de conducere ale FMI și autoritățile din România, precum și la asigurarea transparenței
politicilor FMI în România. Încheierea acordurilor cu FMI după anul 1990 a fost o necesitate
pentru România, care se confrunta la acea vreme cu un deficit extern de amploare (circa 1,5

17
miliarde de dolari), aceste acorduri fiind necesare în vederea soluționării problemelor balanței de
plăti și procurării de capitaluri de pe piețele internaționale. După 1990, România a încheiat 7
acorduri cu FMI, primind de cele mai multe ori doar prima tranșă.
Diferențele semnificative dintre cuantumul creditului aprobat și suma trasă efectiv s-au
datorat atât condițiilor severe impuse de Fond la acordarea unei noi tranșe din acord, cât și
nerespectării de către România a programului de reforma.
Primul aranjament stand-by a fost încheiat cu Fondul pe o durata de 12 luni și a fost
aprobat la 11 aprilie 1991 pentru un volum total de 380,5 milioane DST, care a inclus și trageri
în cadrul facilității de finanțare compensatorie (împrumuturi acordate țărilor care fac dovadă unui
necesar financiar care să compenseze o scădere temporară a încasărilor din exporturi sau o
creștere temporară a volumului importurilor) pentru componentă import de țiței. El a avut drept
scop accelerarea reformei economice, proces demarat în 1990, și a fost orientat în special pe
reforma sistemului financiar-bancar și conturarea unui cadru legislativ și instituțional specific
economiei de piață. Memorandum-ul încheiat cu guvernul român viza o stabilizare graduală a
economiei prin: liberalizarea treptată a prețurilor, eliminarea dobânzilor real-negative, stimularea
procesului de economisire și a investițiilor, reducerea inflației, instituirea unor impozite și taxe
corelate cu veniturile încasate, devalorizarea cursului de schimb și introducerea unei rate de
schimb flotante etc. Efectele pozitive urmărite nu au fost la nivelul așteptărilor: consumul de
materii prime și energie a fost încurajat în continuare prin menținerea unor prețuri scăzute,
nerealiste, ritmul economisirii și al investițiilor interne a scăzut, volumul producției interne și-a
continuat declinul, iar rată de schimb oficială a leului față de dolarul american a fost
supraevaluată, o situație mai bună înregistrând-o doar volumul investițiilor străine directe, care a
cunoscut o oarecare creștere.

Al doilea acord a fost un aranjament stand-by pe 10 luni, aprobat pe dată de 29 mai 1992
pentru o sumă de 314 milioane DST, care a inclus încă o facilitate de finanțare compensatorie
pentru importul de țiței. Al doilea aranjament a avut că obiective macroeconomice încheierea
mișcării corective a prețurilor și liberalizarea cursului de schimb al leului, diminuarea inflației,
menținerea deficitului bugetar la un nivel ce poate fi finanțat fără consecințe inflaționiste,
stoparea declinului economic și redresarea poziției externe a țării prin ameliorarea situației
balanței de plăti externe și creșterea rezervelor valutare. La fel că și în cazul primului
aranjament, și în cadrul celui de-al doilea au fost respectate obiectivele cantitative doar în
primele 3 trimestre de aplicare. Neîndeplinirea obiectivelor ambelor aranjamente s-a datorat unui
complex de factori nefavorabili, atât interni cât și externi, printre cei mai importanți putând fi
menționați întârzierea procesului de privatizare și restructurare a economiei, inexistentă unei
legislații cu privire la proprietatea individuală, liberalizarea prețurilor și a comerțului fără
înființarea unor instituții care să reglementeze relațiile de concurență, liberalizarea salariilor fără
asigurarea corelării lor cu productivitatea muncii, ratele înalte ale dobânzilor, care au descurajat
investițiile, supraevaluarea cursului de schimb al monedei naționale, indisciplina financiară etc.

18
 Al treilea aranjament stand-by cu FMI a fost semnat pe dată de 11 mai 1994 pentru o
suma de 301,5 milioane DST, care a inclus și o facilitate de transformare sistematică (aceste
facilități sunt acordate țărilor aflate în tranziție, care se confruntă cu dificultăți în echilibrarea
balanței de plăti).
Măsurile de reforma, parțial atinse, au vizat stabilirea unei rate a dobânzii real-pozitive,
devalorizarea substanțială a cursului valutar oficial, controlul și reducerea inflației, stabilirea
unor obiective cantitative clare în domeniul privatizării și de restructurare a sistemului financiar-
bancar (inclusiv de înființare a bursei de valori), eliminarea subvențiilor acordate de stat
producătorilor ineficienți s.a.
Al patrulea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe dată de 22 aprilie 1997 pe o perioada
de 13 luni și pentru o suma de 301,5 milioane DST, care urmă să fie trasă în 5 tranșe trimestriale.
Programul economic aprobat viza atingerea unor obiective importante: liberalizarea pieței
valutare și a prețurilor utilităților, menținerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil (4,5%),
creșterea rezervelor BNR, sistarea creditelor discreționare, reducerea ratei inflației etc.
Neîndeplinirea obiectivelor asumate de guvernul român a condus la atingerea unor performanțe
slabe atât la nivel micro cât și macroeconomic.
Al cincilea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe dată de 5 august 1999 pentru o suma
de 400 milioane DST, pentru a sprijini programul de reforma și stabilizare economică al
guvernului României (care a vizat diminuarea deficitului de cont curent, scăderea în continuare a
inflației, creșterea rezervelor valutare ale BNR, consolidarea fiscală și restricționarea creșterii
salariilor, reducerea puternică a pierderilor întreprinderilor publice și implicarea mai puternică a
pieței de capital în procesul de atragere a capitalurilor străine).
Al șaselea acord stand-by cu FMI a fost aprobat pe dată de 31 octombrie 2001 pentru o
suma de 300 milioane DST. Programul a vizat susținerea procesului de dezinflație și menținerea
deficitului de cont curent, concomitent cu accelerarea reformelor structurale și întărirea
perspectivelor de creștere economică.
Al șaptelea acord stand-by (și ultimul) încheiat cu FMI a fost aprobat pe dată de 7 iulie
2004 pentru o suma de 250 milioane DST. Acesta a fost un acord stand-by de supraveghere
preventivă, care a cuprins angajamentele luate de România în privința politicilor
macroeconomice pentru perioada 2004-2006 și a prevăzut accesul la fondurile FMI numai în
cazul apariției unor crize economice neprevăzute. În anul 2005, că urmare a divergențelor dintre
FMI și partea română cu privire la evaluarea performanțelor și a cailor de acțiune
macroeconomică, acordul a fost suspendat.

19
 CONCLUZII

Colaborarea României cu FMI a avut un rol important în implementarea unor programe

de reformă economică menite să asigure liberalizarea economiei, reducerea inflației, scăderea
șomajului prin creșterea investițiilor, creșterea producției, atragerea investițiilor străine prin
liberalizarea pieței de capital și a fluxurilor monetare, restructurarea întreprinderilor nerentabile
etc.
FMI a jucat un rol activ în procesul de tranziție din România, condiționând acordarea de
împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia românească. FMI poate
fi considerat responsabil de realizarea tranziției în România și în celelalte țări foste comuniste în
măsură în care acestea au implementat programele de reforma în legătură directă cu respectarea
condiționărilor impuse de această instituție și cu dezideratele proprii fiecărei țări privind reforma
economică. Pentru România, relația cu FMI a fost uneori controversată, atât că urmare a lipsei de
profunzime a reformelor promovate în țara noastră în diversele perioade ale tranziției, cât și a
rigidității FMI în ceea ce privește unele pachete de programe propuse, inadecvate structurii
economiei românești.

20
 BIBLIOGRAFIE

1. Dumitrescu, Sterian;Bal, Ana; Economie Mondială, ediţia a II-a, Editura Economică,

Bucureşti, 2002;
2. Chiţiba, Constanţa; Sistemul economiei mondiale, Editura UCDC, Bucureşti, 2004;
3. Brown, L.; Starea lumii 1999, Editura Tehnică, Bucuresti, 2002;
4. Lenain Patrick, “FMI-ul” Repere, ed. C.N.I. “CORESI” S.A., Bucureşti, 1996;
5. http://www.capital.ro/directorul-fmi-acordul-cu-romania-decurge-normal-intarzierea-
este-cauzata-de-schimbarea-guvernului-127707.html
6. http://www.fmi.ro/index.php?pid=19&mid&lg=ro
7. www.imf.org(IMF Survey)
8. http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=5064
9. https://www.scribd.com/document/11653619/Manual-Relatii-Monetare-Internationale
10. www.worldbank.ro(The East Asian Miracle: Economic Growth and Public Policy).

21