Mihai Viteazul, un ilustru comandant şi un bun diplomat

Campania din anul 1599 a fost un exemplu strălucit în care se poate vedea ce rol joacă inteligenţa diplomatică
într-un

conflict militar. Campania anticipează cu câteva secole modul în care trebuie organizată şi gândită o campanie

modernă. Până în 1599 în Imperiul Otoman se păstra o deosebită discreţie asupra pregătirilor militare. Numai
sultanul ştia care va fi obiectivul pregătirilor, marele vizir era pus în temă cu puţin înainte de începerea
campaniei, iar vecinii aflau care era direcţia atacului în momentul când trupele otomane se puneau în mişcare.

Aceasta era prima treaptă spre concepţia modernă, a doua o va realiza Napoleon Bonaparte în anul 1800 –
utilizând

presa în scopuri militare pentru a masca adevăratele intenţii şi pentru a realiza surpriza la momentul potrivit.
Campania realizată de Mihai în 1599 anticipează cu 200 de ani ceea ce a făcut marele Napoleon.

Admirabile sunt talentul şi abilitatea lui Mihai Viteazul. La începutul lui martie 1599, Mihai se pregătea de noi
lupte ofensive. La 29 martie, Sigismund Bathory renunţă la tron în favoarea lui Andrei Bathory, care era favorabil
unei înţelegeri cu turcii. Mihai se vedea izolat de aliatul său Rudolf al II-lea, de la care nu mai putea primi ajutoare
militare şi băneşti. Toţi vecinii săi: sultanul, Ieremia Movilă, Andrei Bathory urmăreau să-l înlăture din scaunul
domnesc. În mai, s-au purtat tratative polono-moldavo-turce pentru recunoaşterea lui Andrei Bathory ca
principe al Transilvaniei, fiind cel mai periculos duşman al lui Mihai. Andrei Bathory făcuse planul să atace
Valahia în acelaşi timp cu o armată moldo-polono-tătară iar un sol al său îl îndemna pe Mahmud –Paşa să-l atace
pe Mihai din sud şi să-l înlocuiască cu Simion Movilă. În această situaţie, tactica lui Mihai a fost să câştige timp.
El depune o vie activitate diplomatică pentru a evita orice acţiune militară contra sa. Turcii erau atunci cei mai
periculoşi pentru el. Mihai profită de faptul că Andrei Bathory nu era recunoscut de turci şi, pe acest considerent,
atacă. Atrage atenţia turcilor că o alianţă moldo-transilvano-polonă ar fi foarte periculoasă pentru ei, căci ar
pierde toate ţările române. Cum Andrei Bathory era cetăţean polon şi cum Simion Movilă s-ar fi aflat sub
influenţa polonă, s-ar fi realizat o unire a celor trei ţări române sub egida coroanei polone. Probabil Mihai
ducetratative cu turcii ca să-i reînnoiască scaunul de domnie. La 27 august 1599 marele vizir îi trimite de
recunoaştere ca domn.
Pe de altă parte, Mihai duce tratative cu Andrei Bathory pentru a câştiga timp, mai ales că acesta se considera
stăpân şi al Moldovei şi al Ţării Româneşti. La 26 iunie, Mihai împreună cu boierii săi au jurat credinţă lui Andrei
Bathory, vanitatea acestuia era satisfăcută şi acesta îi trimite o scrisoare domnului moldovean Ieremia Movilă
în care îi cerea să nu-l mai atace pe Mihai. Situaţia internă din Transilvania era defavorabilă lui Andrei Bathory,
fiind nobili care fie nu agreau politica acestuia, fie că râvneau ei la titlul de principe (Backsay), fie erau adversari
politicii externe a acestuia (D. Napargy). Toate acestea constituiau un ajutor preţios în timp, câştigat de Mihai,
de care el s-a folosit cu mare abilitate

diplomatică. Mihai a sabotat tratativele dintre Andrei Bathory – Ieremia Movilă şi turci şi a reuşit să câştige
încrederea lui Rudolf al II lea. La data de 2 august 1599 s-a încheiat o înţelegere între Mihai şi Împăratul Rudolf
al II lea, potrivit căreia Mihai se

angaja în Transilvania cu 10.000 de pedeştri şi 10.000 de călăreţi, iar trimisul împăratului -generalul Basta- cu
6.000 de pedeştri, 3.000 de călăreţi şi 12 tunuri, precum şi o importantă sumă de bani dată lui Mihai.

În septembrie, Andrei Bathory şi-a dat seama că Mihai îi era duşman implacabil, dar era prea târziu. În octombrie
Andrei Bathory trimite un sol în Ţara Românească cerându-i lui Mihai să nu părăsească ţara, în acelaşi timp cu
solul ce

venea din partea lui Ieremia Movilă şi care îi cerea acelaşi lucru. Mihai reuşeşte şi acum să evite pericolul. El
simulează permanent frica - de la începutul lui aprilie până în vară.

Culmea ironiei o constituie faptul că Mihai merge până acolo încât îi cere lui Andrei Bathory să-i permită să
treacă prin

Transilvania spre castelul Kunisberg (Silezia) pe care îl primise în dar de la Rudolf al II lea. O acţiune ofensivă în
perioada când duşmanii erau coalizaţi împotriva sa ar fi fost fatală. Mihai a intuit perfect că simulând slăbiciunea
va găsi îngăduinţă pentru că fiecare dintre vecini dorea să stăpânească Ţara Românească şi o acţiune a unuia
atrăgea riposta celuilalt şi se ajungea astfel la un război turco-polon pentru care nu erau pregătiţi. Mihai a ştiut
cu dibăcie să profite din plin de acest lucru. Mihai a jurat credinţă lui Andrei Bathory, a trimis soli regelui polon,
insistă la Poartă să fie reînnoit domn. Informaţi prin propaganda sa făcută cu mare abilitate că vrea să renunţe
la domnie şi să plece din ţară, duşmanii săi cred în promisiunea sa. Pentru a anihila atacul din partea lui Andrei
Bathory şi a Moldovei, Mihai primeşte condiţiile puse de turci şi se oblige să-şi trimită familia ostatecă la Istanbul.
La cererea lui Andrei Bathory de a părăsi ţara, Mihai a fost de acord. El merge chiar mai departe, pune el însuşi
la cale o demonstraţie contra sa chiar în Capitală. Boierii săi credincioşi – Buzeştii, Banul Udrea, Aga Lecca scriu
în Moldova că domnul nu are cu ce să-şi mai plătească oastea din care pricină mercenarii l-au părăsit, că ţara
este săracă, că domnul se pregăteşte de fugă. Toate aceste zvonuri întreţinute de Mihai au un singur scop: să
câştige timp şi să-şi mascheze propriile pregătiri. Turcii erau convinşi că domnul nu are resurse, că supunerea lui
este efectivă. Venea toamna şi trupele intrau în cantonamentele lor. Pericolul turcesc a fost astfel înlăturat,
rămânea însă cardinalul Andrei Bathory şi oastea moldo-polonă. Convinşi de slăbiciunea lui Mihai, aliaţii s-au
mişcat încet. Mihai îşi maschează perfect pregătirile, îşi trimite oastea de mercenari la sate în perioada culesului
viilor. Între timp „boierii revoltaţi şi puşi la cazne de Mihai“ erau trimişi în secret în Oltenia ca să pregătească
oştile Jiului şi Mehedinţilor. Când Mihai a fost sigur că turcii nu-l vor ataca, se hotărăşte să atace Transilvania
pentru că Andrei Bathory nu era pregătit iar moldovenii şi polonii nu puteau veni la timp în sprijinul acestuia.
Mihai, la

începutul campaniei, l-a asigurat pe Rudolf al II lea că acţiunea sa s-a făcut în urma înţelegerii cu generalul Basta.

La 18 octombrie 1599 un sol trimis de Mihai îl informa pe Andrei Bathory în Dietă că Mihai porneşte spre Dunăre
ca să-i atace pe turci şi că era gata să-şi trimită fiul ostatec, semn al sentimentelor sale de supunere. Când s-au
înapoiat solii din Ardeal, Mihai era sub munte cu armata sa. În ajunul campaniei din Transilvania mercenarii nu
ştiau unde vor merge, li s-a spus că vor trece prin Ardeal înspre Ungaria, unde împăratul i-a fixat loc de şedere.
La 25 octombrie Mihai trece cu oastea sa pe lângă Codlea. Modul cum a câştigat Mihai bătălia de la Şelimbăr
este cunoscut. Iată foarte pe scurt omul extraordinar care a fost Mihai care a fost nu numai un general viteaz, ci
şi un mare diplomat al timpului său.

Autori, Prof. Gheorghe VLAD şi Col. R. Viorel CIOBANU în Dacia magazin – nr. 63, mai 2010, p. 22-23