You are on page 1of 3

In atentia profesorilor de Limba Franceza si Educatie Muzicala din

judetele Olteniei,
Preselectia pentru Festivalul International de Cantec Francofon Chants,
sons sur scène de la BAIA-MARE

Stimati profesori si elevi, iubitori ai cantecului francofon,

Colegiul National “Tudor Vladimirescu” din Targu-Jiu in colaborare cu


Institutul Francez din Romania, Asociația Romana a Profesorilor
Francofoni - Filiala Gorj, Inspectoratul Scolar Judetean Gorj, Consiliul
Judetean Gorj, Primaria Municipiului Targu-Jiu, Teatrul Dramatic „Elvira
Godeanu” si Asociatia Parintilor Elevilor din cadrul CNTV organizeaza
editia a VIII-a a preselectiei regionale pentru Festivalul International de
Cantec Francofon Chants, sons sur scène de la Baia-Mare.
Concursul nostru, “ Les Qualifs de Târgu-Jiu”, se va desfasura la Teatrul
Dramatic „Elvira Godeanu” din Targu-Jiu, pe 21 aprilie 2019, incepand cu
ora 10,00. Data limita de inscriere a elevilor si studentilor pentru
participarea la etapa noastra regionala este 18 aprilie 2019.
Inscrierea concurentilor la acest festival se face pe 3 categorii de varsta: 13-
15 ani, 16-17 ani, 18-25de ani. ( varsta se calculeaza in ani impliniti la 1
Mai 2019) . Elevii / studentii participa mai intai la etapa regionala, iar
castigatorii locului I , pentru fiecare categorie de varsta, participa la finala
editiei a XVIII-a a Festivalului International de Cantec Francofon Chants,
sons sur scène , care va avea loc la Teatrul Municipal din Baia Mare, pe 10,
11 si 12 mai 2019.
Mai multe informatii despre festival gasiti pe: http: http://chansons.ro/ si pe
https://www.facebook.com/festivalchanson/

Va asteptam cu mult drag !


Regulamentul festivalului-concurs de muzica francofona „Chants, sons
sur scène - Les Qualifs de Targu-Jiu”

Cine poate participa la concurs?


Festivalul se adresează elevilor şi studenţilor, împărţiţi pe 3 categorii: 13-15
ani, 16-17 ani, 18-25 de ani.
Concurenţii pot evolua solo sau în duet (maximum 2 persoane pe scenă).
Atenţie: tinerele talente lansate deja la nivel profesionist nu se pot înscrie la
concurs. Festivalul se adresează exclusiv amatorilor. De exemplu, daca aveti
o melodie difuzata la radio, NU PUTETI PARTICIPA.
Cum putem participa?
Sunt 2 etape:
- o etapă locală, de calificare ( qualifs, qualif’- în franceză)
- o etapă finală la Baia Mare
Etapa de calificare (Les qualifs!)
Se desfăşoară în condiţii de festival, la Targu-Jiu, jud. Gorj.
Data desfasurarii concursului: duminica , 21 aprilie 2019
Înscrieri : 28 martie 2018 - 18 aprilie 2019
Locul de desfasurare: Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”
Finala are loc la Baia Mare , pe 10, 11 si 12 mai 2019, la Teatrul Municipal.
Cum să-mi aleg cântecul?
Cântecul trebuie să fie: în limba franceză, din anii 2000 ( cu cat mai recent,
cu atat mai bine!)
Ca să-ţi alegi cântecul, nu ezita să consulţi pagina: http://chansons.ro/
Vă sfătuim calduros să evitaţi melodiile artiştilor Lara Fabian, Celine
Dion, Indilla, Zaz.
Ce acompaniament să aleg?
Candidatul îşi va interpreta cântecul cu acompaniament asigurat de:
- un negativ (este posibil să găsiţi ce doriţi pe numeroasele site-uri de
specialitate, la preţuri convenabile sau gratuit: version-karaoke.com,
karaoke.fr,…) sau o versiune orchestral/instrumentală înregistrată de
concurent
-un instrument muzical (chitară, pian…)
-un prieten
Organizatorii nu asigură instrumente de acompaniament, şi vor fi disponibile
doar două microfoane.
Cum se desfăşoară concursul?
Etapele de calificare se desfăşoară într-o singură zi. Intrarea pe scenă se face
pe categorii de vârstă, în ordine alfabetica.
Pentru fiecare apariţie pe scenă:
- Candidatul va da negativul tehnicianului.
- Candidatul se va prezenta în limba franceză.
- Candidatul cântă!
Intre candidaţi se va face câte o pauză de 2 minute. Organizatorii vor pune la
dispoziţia concurenţilor 2 microfoane şi un CD player. Negativele sau
instrumentele muzicale de acompaniament vor fi aduse de concurenţi.
Cum sunt notaţi concurenţii?
Notele (maximum 10 puncte) se acordă după cum urmează:
- 3 puncte – pentru pronunţia în limba franceză
- 2 puncte – pentru alegerea cântecului
- 3 puncte – pentru calitatea prestaţiei (timbru, tehnică vocală)
- 2 puncte – pentru jocul de scenă
Cum pot să mă înscriu în competitie?
- Trebuie să descărcaţi şi să completaţi formularul de înscriere atasat si
să-l trimiteţi la adresa de mail:
css_qualifs.targujiu@yahoo.ro

Pentru mai multe informatii,


prof. Loredana Stoian- tel. 0741028897

You might also like