Universitatea de Arte „G.

Enescu” Iași
Valentin Marcos - Regie an I

Antonin Artaud

A trăit între 1896 și 1948 fiind unul dintre cei, dacă nu chiar cel mai
extravagant și influent om de teatru al vremii. De altfel, în 1936 a fost declarat nebun.
Nebunie pe care și-a însușit-o devenindu-i astfel motiv de mândrie. O mândrie
afirmată puternic. Această atitudine este vizibilă și un scrierile sale.

A fost unul dintre inițiatorii curentului suprarealist – asta se întâmpla în Franța, la

Paris - și unul dintre pilonii de referință pe care s-a sprijinit avangarda anilor 1960-
70, în teatru, evident, și nu numai. Munca sa a avut influență și în dans și arte vizuale.
Eu personal sunt de părere că un artist pentru a putea spune realmente ceva, el trebuie
sub o formă sau alta, să conteste formele deja existente și care au ajuns să fie
epuizate, sau sunt în pas de a fi epuizate. A merge împotriva curentului, nu de dragul
de-a o face, ci având convingerea că dai un suflu nou, o nouă speranță, un nou avânt.
Poate cel mai mare plus pe care l-a realizat Artaud este legat de faptul că, în teatru,
a propus ceva ce a făcut pe foarte mulți după el să își pună întrebarea referitoare la
funcția artei în viața omului, oricât de nepractic și de extravagant părea munca sa în
acea vreme. O parte din ideile sale, le-a concretizat în câteva eseuri, foarte scurte și
precise. Eseuri care, astazi și multă vreme de aici, vor reprezenta un punct de
referință pentru orice om de teatru. Am citit aceste eseuri de două ori cap coadă în
urmă cu o jumătate de an și de atunci am momente când simt nevoia să revin la
anumite pagini, fragmente pentru a putea reflecta la ce este acolo.

În primul său manifest, Antonin Artaud face referire la un apel către metafizic
al teatrului, la faptul că teatrul ar trebui să îl facă pe om, pe spectator să fie conștient,
chiar și pentru cele câteva momente cât este prezent în sală despre o legărură de mult
uitată – poate un fior metafizic al originii. Sau, poate, despre legătura ancestrală

1
Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Valentin Marcos - Regie an I

despre care maeștrii budiști ne spun mereu. Iar problema aceasta nu este în ceea ce
privește modalitatea scenică de expresie a acestei ideei. El spune „De fapt nu se pune
problema de a face să apară pe scenă ideile metafizice, ci de a crea în jurul acestor
idei un fel de tentații”. Adică să poți să declanșezi ceva inedit în spectator. Și asta
nu o faci doar prin imagini, printr-o succesiune de expresii care să declanseze starea
de wow și doar asta. Este despre ceva mai profund. Un Wow nu a ceea ce este pe
scenă, ci un Wow a ceea ce este în om. A face spectatorul să vadă ceva inedit în el
însuși. Să fie conștient de o zonă interioară a sa necunoscută, neexplorată. Aici
Artaud face apel la întregul corp uman, nu doar la intelect. El spune „Teatrul este
singurul loc din lume, ultimul grup de mijloace pe care încă le posedăm, capabil să
influențeze direct anatomia, iar în timpul unor perioade nevrotice, profund senzuale,
precum aceea în care suntem imersați acum, să atace senzualitatea de bază prin acele
mijloace fizice cărora ea nu le poate opune rezistență.”

Propunerea principală, atunci când vorbim de Artaud este faptul că teatrul

poate exista independent de limbaj. El este împotriva „dictaturii cuvintelor” – „Noi
vedem teatrul numai ca pe reflectarea fizică a scenariului, iar tot ceea ce aparține
teatrului în afara scenariului... ne apare ca parte a punerii în scenă, inferioară
scenariului." Cuvântul nu mai poate să transmită acea realitate mai pură, mai
misterioasă, superioară realității cotidiene. El și-a perdut această capacitate de
incantație, o capacitate hieratică. Părerea mea este că în trecut o avea. Greaca veche
este un astfel de limbaj. În vară am avut norocul să particip în Germania la un work-
shop în care s-au rostit bucăți din unele tragedii atice în original. Doi dintre cei care
au ținut atelierul erau de la institutul de teatru experiemental Grotowski din Polonia
și lucraseră puțin înainte fragmentele. Efectul produs a fost superior rostirii
fragmentelor în germană și engleză. Se pare că greaca veche explorează corpul uman
cum alte limbi nu o fac.

2
Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Valentin Marcos - Regie an I

În acest prim manifest se fac referire la elementele teatrului. De subliniat sunt

următoarele: 1. Cuvintul să aibă o funcție de incantație, o funcție mistică.

2. Teatrul nu ar trebui să aibă scenă, el să fie lăsat liber într-un spațiu

deschis pe care spectatorii și actorii să-l împartă.

3. Să nu existe decor.

4. Publicul să fie înconjurat de acțiunea spectacolului.

5. Actorii să cânte la instrumente vechi care produc sunete de

nesuportat.

6. Lumina să vină, să fie centrată pe public.

7. Spectacolul trebuie să fie cifrat de la început până la sfârșit ca un cod.

8. Să existe un element de cruzime.

Înafară de punctele 1 și 8 restul punctelor sunt relativ ușor de aplicat astăzi.

În ceea ce privește punctul 8 apare întrebarea: Prin ce element de cruzime putem
șoca publicul? Astazi când omul are sânge adevărat la TV la știrile de la ora 5, sex
adevărat pe internet, îl mai putem șoca cu sos de roșii sau cu o actriță goală în fundul
scenei? Evident că sânge sau sex adevărat nu putem avea, nu că artei nu i-ar fi
permis, că pentru că ar fi o formă total gratuită.

În cel de-al doilea manifest și în eseurile ulteriore – „Teatrul lui Seraphin” sau
„Teatrul Alfred Jarry și ostilitatea publică” - Artaud vine cu completarea
conceptuală a primelor idei concretizate în manifest.

1. Teatrul trebuie să fie animat de energii similare pasiunii poetice prin apel
la vechile mituri pentru a putea fi pe înțelesul oricărui om, indiferent de
nivelul său de educație și cultură.

3
Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Valentin Marcos - Regie an I

2. Subiectele și temele teatrului să corespundă agitației și neliniștii sociale.

3. Teatrul să fie întemeiat pe spectacol.
4. Spectacolul să fie centrat pe evenimente și nu oameni.
5. Spațiul teatral să fie întrebuințat cu dedesupturile sale.

Ce este trist însă este faptul că multe din ideile lui despre regie și despre teatru
au rămas neconfirmate, nerealizate. Fără doar și poate a descris o utopie, dar parte
din viziunea lui poate fi pusă în practică azi din perspectiva noilor tehnologii și sub
formă de teatru laborator (în România nu există, din păcate). Produc sau nu produc
acestea efectul dorit? În produc atunci când sunt le este dat un sens real

Concluzia dincolo de personalitatea lui Artaud, dar care are trimitere directă
la el este: Teatrul trebuie să aibă o funcție clară, bine definită. Să știm de ce facem
teatru, ce e teatrul pentru noi. Răspuns mereu în mișcare, greu de articulat atunci
când suntem întrebați, dar permanent existent în noi cei ce facem sau vrem să facem
teatru. Teatrul cere seriozitate, concentrare, profesionalism, deschidere și multă,
multă dăruire. Cere sacrificiu. Cere forță. Cere curaj. Sacrificiu pentru a acumula,
forță pentru a rezista și curaj pentru a afirma. A afirma indiferent de consecințe, de
concepții existente deja (întotdeauna vor exista oameni care vor afirma că ei știu și
că e inacceptabil să vină cineva să le spună ceva nou). Și, mai presus de orice, cere
o anumită coloană vertebrală a simțului realității. Un simț pe care A. Artaud l-a
pierdut. Ce este de reținut din A. Artaud este capacitatea sa de a își aplica teoriile în
în propria viață. În spatele cuvintelor sale se află o întreagă folosofie a felului de a
îți trăi viața.

4
Universitatea de Arte „G. Enescu” Iași
Valentin Marcos - Regie an I

Bibliografie:

1. Sellin, E (1975) „The Dramatic Concepts of Antonin Artaud”, Chicago:

University of Chicago Press
2. Artaud, Antonin, „Teatrul şi dublul său”