REFERAT PENTRU PROMOVAREA CURSULUI DE ETICĂ

ȘI DEONTOLOGIE ACADEMICĂ

PROFESOR COORDONATOR: CONF. DR. ADRIAN NICOLAE LEMENI

STUDENT: CĂLINESCU MATEI

PROGRAM MASTER: DOCTRINĂ ȘI CULTURĂ CREȘTINĂ

 Lipsa onestității în asumarea demersurilor educaționale

Tânărul D, proaspăt absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă a avut în mod

regulat în cei patru ani de licență o atitudine incompatibilă cu vocația spațiului
universitar pentru care a optat și cu valorile creștine pe care se presupune că în acești
ani de studiu le-a aprofundat. Acesta, la aproape toate examenele venea nepregătit și
încerca cu insistență să obțină de la colegii săi informații, în încercarea de a promova
examenele și cu o notă cât mai bună, fără să depună prea mult efort. Mai mult, nu
ezita să apeleze la materiale pe care le avea în format electronic pe telefonul mobil. Pe
colegi îi deraja această atitudine, însă nu aveau vreo reacție menită să schimbe situația
care se tot repeta. În cazurile de nepromovare, tatăl studentului D, preot cu influență,
intervenea la cererea fiului său pe lângă profesori, fiind dus în eroare de falsa
nedumerire a fiului, care chipurile nu înțelegea cum de nu a promovat respectivele
examene, după ce „ și-a tocit coatele de la atât învățat”, și arunca vina exclusiv pe
subiectivismul profesorilor.
Cu o asemenea atitudine, studentul a reușit să se mențină pe un loc de bugetar,
ba chiar la finalul anilor de licență avea o medie mai bună decât a multor colegi care
își asumaseră cu onestitate statutul de student al acestei facultăți.
Se pun următoarele întrbări: Întră sub incidența eticii și deontologiei academice
acest caz? Dacă da, sub ce aspecte? Având în vedere spațiul în care se petrece acest
caz, cum ne putem poziționa din perspectiva morlalei creștine față de acest caz? Cum
s-ar putea evita situațiile similare celei prezentate?
Răspunzând la prima întrebare, putem spune cu convingere că da, acest caz
intră sub incidența eticii academice atât din punct de vedere legal cât și moral. Din
punct de vedere legal, regulametul universitar prevede sancțiuni asupra oricărui tip de
fraudă și asupra încercărilor de a frauda, care merg până la exmatricularea din
facultate a celui prins în flagrant. Din punct de vedere moral acest situația prezentată
poate fi caz de studiu al eticii și deontologiei academice, pentru că atitudinea
prezentată aici, reclamă o lipsă de onestitate în privința asumării unor principii pe care
spațiul academic, pentru care studentul D se presupune că a optat în mod liber, le
presupune. Bineînțeles, acest lucru este valabil în momentul în care ne referim la o
deontologie academică a cărei dimensiune în acceptiunea ei originară, nu include
numai raportarea corectă la niște norme științifice ci, se referă precum am spus mai
devreme, la asumarea cu sinceritate a principiilor mediului academic, văzut ca spațiu
ce are ca principal obictiv formarea de caractere, care să se manifeste prin intermediul
unor minți vii, capabile să depășească barierele impuse de rigorile științifice.
Revenind la cazul pe care îl tratăm, putem să observăm cu ușurință, în urma celor
menționate anterior, că în atitudinea prezentată nu există nici pe departe intenția de a
respecta rigori științifice și regulamente universitare, ci din contră se încercă evitarea
lor. Pe lângă aceasta nu studentul nu pare să prezinte nici un conflict interior generat
de contradicția dintre asumarea principiilor pe deoparte, și încercarea de a se sustrage
lor.
Desfășurându-se într-un spațiu care intră cu precădere sub incidența moralei
creștine, spectrul de analiză al acestui caz se lărgește. Așadar, din punct din punct de
vedere comunitar, morala creștină porpune o soluție pentru îndreptarea celor aflați în
greșeală, prin intervenția celorlalți oameni din comunitate. Apelul la autoritatea
bisericească este recomandat numai după intervenția a repetată a celor din
comunitate, dar nu cu intenția de a fi pedepsit, ci ajutat să se îndrepte. Astfel, raportat
la cazul nostru, comunitatea este toatalitatea colegilor, dar care nu iau atitudine cu
privire la comportamentul derajant și fraudulos al colegului lor. Tot în acest sens, al
relațiilor inter-umane, observăm că studentului D îi lipsesc niște coordonate
elementare, specifice mediului teologic în care se află. De pildă, exeplul Mântuitorului
„toate cele ce voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea faceți voi lor” (Mt. 7, 12), nu
și-a găsit ecou în conștiința acestui student pentru care pretenția, nu presupune și o
obligatie, un minim efort. De aici atitudinea lipsită de smerenie și delicatețe pe care o
are față de ceilalalți colegi în încercarea de a primi tot ceea ce vrea, neînțelegând
refuzul.
Mai mult, luând în considerare că spațiul în care acest student și-a ales să
studieze impune atât asumarea unor rigori academice cât și a unor rigori duhovnicești
fundamentate pe morala creștină, înțeleasă ca trăire după modelul Mântuitorului
Hristos, este cu neputință să evităm o trimitere la păzirea poruncilor, lucru de bază în
încerarea de asumare a modelului hristic. Am văzut deja că recomandarea de a nu
fura, faptă care intră și sub incidența legilor laice, a fost desconsiderată de studentul
D. La fel și recomandarea cinstirii părinților, nu își găsește corespondent în viața
acestuia. Prezentarea distorsionată a realității în fața tatălui său, îl face pe părinte să
pară, mai ales în fața colectivului, că îl încurajează în atitudinea sa. Este într-adevăr,
foarte probabil ca și educația primită acasă să aibă un aport la această atitudine lipsită
de onestitate, dar a intra în asemenea amănunte ar însemna să ne îndepărtăm prea mult
de la la subiect.
Având în vedere aceste considerente cred că se impun următoarele observații:
Studentul D are cu siguranță nevoie de ajutor din exterior pentru a conștientiza
și a depășii starea în care se află. Aici se impune o reacție fundamentată pe dragostea
frățească a colegilor care însă, dau dovadă de la caz la caz, fie de pasivitate, fie de
egoism, fie, în cazul celor care îi alimentează atitudinea prin acordarea informațiilor
solictate, de superficialitate și complicitate.
Cred de asemenea că standardele unui institut teologic, trebuie să fie cât mai
înalte și de asemeni și nivelul și trăirea duhovnicească profesorilor, pentru a se impune
o conduită corespunzătoare din partea studenților. În plus nivelul de selecție și
evaluare a studenților ar trebui să fie cât mai ridicat și cât mai obiectiv . În asemenea
condiții, cazuri ca cel prezentat, ar fi considerabil mai puține pentru că, studenții cu
asemenea atitudini, fie nu ar face față cerințelor și ar părăsi colectivul, fie ar fi forțați
să își ridice nivelul pentru a se integra. În realitate însă, cu toate lacunele mediului
universitar și din cauza slabei calități umane din aceste medii, nu cred că se poate
vorbi de o etică și deontologie academică decât la nivel formal. A analiza, deci, un
astfel de caz dintr-o perspectivă care oficial nu mai reprezintă o realitate pentru spațiul
academic prezintă riscul de a cădea în ipocrizie.