ARGUMENT

Pentru a proteja mediul înconjurător în adevăratul sens al cuvântului, este nevoie de cunoaştere
şi de voinţa de a o face.
Poluarea în zilele noastre tinde spre maximum, totodată efectele negative ce le produce ne
afectează în mod serios, atât pe noi cât şi pe animale.
E limpede că pentru a proteja trebuie să cunoşti bine ceea ce vrei să protejezi.
Aceasta înseamnă aprecierea corectă a felului în care un ecosistem care intră în regim de
protecţie, va ,,reacţiona” la noua situaţie pe care omul o va impune. Pentru a putea lua măsuri practice
de reducere şi combatere a unor fenomene negative ca piluarea, dispariţia speciilor de plante şi
animale, ingineria mediului face referire la interpretarea clasică.
Reglementările, aplicate fie la nivel naţional, fie la nivel internaţional, privesc în mod separat
apa, plantele, animalele şi sănătatea umană, iar pe lângă acestea se adaugă aerul şi solul. Pentru a putea
aborda problemele protecţiei mediului în România, trebuie să definim mai întâi cadrul care permite
desfăşurarea acţiunilor concrete. În acest sens reprezentăm instituţiile mediului.
Identificarea factorilor poluanţi, interpretarea efectelor acestora nu ar avea nici un impact major
la nivelul mudiului fără elaborarea unor soluţii şi măsuri tehnice de combatere a poluării.
Aceasta, de regulă, se referă în primul rând la controlul surselor de poluare a diferitelor
componente a mediului: apă, aer, sol, faună şi floră.
Din momentul în care omul s-a transformat, în vânător şi culegător, în crescător de animale şi
cultivator de plante, a început şi transformarea ecosistemelor naturale .
Creşterea populaţiei umane a determinat dezvoltarea industriei şi aceasta a însemnat, pe lângă
producerea bunurilor necesare, elaborarea în aer, în ape şi în sol a zgurii,cenuşii, fumului şi a tot felul
de deşeuri în stare solidă, lichidă sau gazoasă . Devenind conştientă de impactul tot maim puternic produs
la nivelul mediului, societatea umană a început să adopte şi să aplice măsuri şi tehnici de combatere a
poluării şi de protecţie a ecosistemelor.
Apa constituie o componentă de bază a mediului înconjurător, care prin proprietăţile ce le
posedă, întreţine viaţa pe planeta noastră.
Am ales această temă deoarece, datorită activităţii umane, se observă în ultimul timp unele
modificări ale compoziţiei apei, mai ales în apropierea unor intreprinderi industriale şi în oraşe,
modificări ce influenţează negativ calitatea apei.
Desigur, o tehnologie care nu poluiază este mai costisitoare dar apără sănătatea plantelor,
animalelor şi oamenilor.

3
 INTRODUCERE

“O picătură de apă ce cade neîncetat sapă până şi piatra.”

Bion
De multe ori ne întrebăm unde o să ajungă planeta noastră, dacă îşi continuă acest drum liniar
către autodistrugere. Mulţi sunt cei care încearcă să salveze câte un munte transformându-l în Parc
Natural, câte o apă sau pădure numind-o Arie Protejată, câte o stâncă ce devine Rezervaţie Geologică
sau câte un animal sau plantă ce devine Monument al Naturii... cu toate astea însă, sunt parcă şi mai
mulţi care nu respectă acest lucru şi care, în ignoranţa lor, distrug încet şi sigur această lume de
contraste de care cu toţii suntem uneori atât de mândri.
Viaţa, în forma ei pe care o cunoaştem cu toţii, există datorită aerului, apei şi pământului,
acestea fiind elementele principale ce stau la baza ei. Atunci când unul dintre aceste elemente este
perturbat de om şi nu îşi mai poate urma ciclurile naturale, echilibrul se distruge, iar noi privim, uneori
fără drept de replică, la adevărate dezastre ecologice. O pungă de plastic aruncată în ocean poate ucide
o balenă, prin simplul fapt că aceasta o înghite odată cu hrana, iar punga poate astupa orificiul prin
care aceste minunate mamifere respiră. La un calcul estimativ simplu putem evidenţia un adevăr
înfricoşător, există pe planetă mii de miliarde de pungi care pot ajunge în apa oceanelor, dar din păcate
numai câteva sute de exemplare de balenă albastră, cel mai mare mamifere al acestei planete, au mai
rămas în oceane. Unde va înclina această balanţă dacă atitudinea noastră nu este una responsabilă?
Anticii considerau apa ca origine a tuturor lucrurilor, fruct al dragostei dintre pământ şi cer.
Concepţiile au evoluat, astăzi apa este obiect de studiu, sursă vitală a omenirii, dar paradoxal, în
acelaşi timp şi groapă de gunoi... şi acelaşi lucru îl putem spune şi despre sol.
Cea mai mare problemă nu este una de suprafaţă, ci una de cantitate, planeta noastră nu mai
poate duce în spate atâtea deşeuri, ce continuă să crescă cu cifre inimaginabile în fiecare zi. Această
“picătură de apă” ce poate fi ambalajul unui pachet de ţigări sau un container de substanţe chimice
reziduale, cu siguranţă lasă răni adânci în “piatra” acestei planete, pe care noi toţi o numim Casă.

4
 CAPITOLUL I NOŢIUNI DESPRE POLUARE
1.1. Noțiuni generale
Problema raportului dintre om şi mediul ambiant nu este nouă, ea apărând o dată cu cele dintâi
colectivităţi omeneşti, căci omul cu inteligenţa şi spiritul creator care îl definesc, nu s-a mulţumit cu
natura aşa cum era ea, ci a pornit o transformare a ei potrivit nevoilor sale. Echilibrul natural nu a
avut de suferit decât, poate, pe arii foarte restrânse, care nu puteau afecta ansamblul.
Cotitură a intervenit o dată cu revoluţia industrială şi, mai cu seamă, cu nouă revoluţie tehnico-
ştiinţifică, graţie căreia avioane şi rachete brăzdează, astăzi, văzduhul şi străpung norii; nave tot mai
mari şi mai puternice despică mările şi oceanele; cascade de hidrocentrale transformă puterea apelor
în energie electrică şi alimentează parcul de maşini în creştere vertiginoasă. Sub acest impact al
dezvoltării economice au fost poluate, mai mult sau mai puţin grav, solul, apa şi aerul; au dispărut
sau sunt pe cale de dispariţie multe specii de plante şi animale, iar omul este confruntat la rândul lui
cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astăzi toate ţările lumii.
Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate
care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând
negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică, starea
de sănătate şi confortul speciei umane.
Ca rezultat al progreselor din industrie, agricultură şi tehnologie, se creează cantităţi tot mai
mari de noi deşeuri. Gazele, lichidele, deşeurile solide, deşeurile menajere şi apele reziduale poluează
mediul şi în unele locuri nivelele de poluare sunt periculos de ridicate. Într-un mediu ecologic
echilibrat, deşeurile putrezesc producând materiale noi, utile; frunzele căzute creează un îngrăşământ
natural care îmbogăţeşte solul; excrementele animalelor sunt descompuse de insecte şi organisme mai
mici, eliminând din nou în aer şi în sol elemente importante. Un asemenea mediu, în care prosperă
multe forme de viaţă, ar trebui să fie un model pentru viaţa modernă. Dacă vrem să trăim într-o lume
sănătoasă, trebuie să minimalizăm efectele reziduurilor produse de societate.
Dacă reziduurilor li se permite să domine mediul, echilibrul natural este pierdut şi acest
dezechilibru poate avea efecte dezastruoase – asupra animalelor, vegetaţiei şi chiar a climei. Din
aceste motive, studiul şi împiedicarea poluării a devenit o necesitate a comunităţilor umane.
Orice activitate umană are un impact potenţial asupra mediului înconjurător. Ca parte a naturii,
omul internacţionează desigur cu mediul, dar stadiul la care a ajuns civilizaţia umană face ca noi să
fim oarecum ieşiţi parţial de sub legile naturii şi mecanismele ei de reglare, ceea ce ne face mai
puternici dar totodată foarte vulnerabili, greşelile nemaifiindu-ne corectate prompt de natură. Trebuie
acum tot mai mult să ne purtăm de grijă singuri şi nouă dar şi naturii, de care continuăm totuşi să
depindem.

5
 CAPITOLUL II SURSELE DE POLUARE ALE APEI
2.1. Forme de poluare a apelor
Poluarea apelor poate fi de natură: organică: cu glucide, proteine, lipide. Răspunzătoare sunt
fabricile de hârtie şi celuloză, abatoarele, industria alimentară, industria petrochimică şi industria
chimică de sinteză, tăbăcăriile şi fabricile de textile. Poluanţii deversaţi în cursurile de apă antrenează,
în urma degradării, un consum suplimentar de oxigen în defavoarea organismelor din mediul acvatic.
Importanţa acestei poluări într-un efluent se poate evalua prin cererea chimică de oxigen (CCO); 
anorganică: caracteristică industriei clorosodice, industriei petroliere de extracţie şi chimia de sinteză.
Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apei emisarului, iar unele pot provoca creşterea
durităţii. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi micşorându-
le capacitatea de transport; pot interfera cu vopselele din industria textilă, înrăutăţesc calitatea
produselor în fabricile de zahăr, bere etc.; clorurile peste anumite limite fac apa improprie pentru
alimentări cu apă potabilă şi industrială, pentru irigaţii etc; metalele grele au acţiune toxică asupra
organismelor acvatice; sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apei
etc.;  biologică: poate rezulta din aglomerările urbane, zootehnie, abatoare şi este caracterizată de
prezenţa microorganismelor patogene care găsesc condiţii mai bune în apele calde, murdare,
stătătoare. Poluanţii biologici pot fi primari (agenţi biologici introduşi în apă odată cu apele reziduale
sau alte surse, neavând ca habitat normal acest mediu) şi secundari (organisme indigene care se află
în mod natural în apă şi care se înmulţesc la un moment dat devenind poluante). Prin apă se pot
transmite boli bacteriene (febra tifoidă, holera), boli virotice (poliomelita, hepatita), boli parazitare
(giardiaza, tricomoniaza) şi alte boli infecţioase a căror răspândire este legată de prezenţa unor vectori
cum sunt ţânţarii (malaria), musca tze-tze (boala somnului);  termică: datorită apelor de răcire de la
centralele termice ce pot produce o creştere cu 5-180 C a temperaturii apei. Ca urmare a încălzirii
apelor are loc:  creşterea producţiei primare ce favorizează fenomenul de eutrofizare şi scăderea O2
din apă;  accelerarea parcurgerii ciclurilor vitale, schimbarea dimensiunilor indivizilor şi a structurii
pe vârste;  schimbarea dimensiunilor populaţiilor, prin creşterea sensibilităţii organismelor la
poluanţii din ape, neadaptarea vieţuitoarelor acvatice cu sânge rece la temperaturi ridicate
(crustaceele, planctonul, peştii).
2.2. Poluarea apei
Poluarea cu substanţe naturale se poate împărţi în două mari categorii: poluarea directă şi
indirectă. Acest tip de poluare poate afecta mediul prin deversări de substanţe naturale în apă, cum
sunt sarea (clorura de sodiu) pusă pe şosele; îngrăşămintele cu azot, fosfor şi potasiu folosite în
agricultură; dioxidul de carbon şi alţi compuşi rezultaţi din arderea petrolului, cărbunelui, gazului
metan şi a altor combustibili fosili; mineralele antrenate în ape din haldele miniere expuse etc.

6
 Poluarea cu substanţe sintetice se poate produce prin deversări directe sau indirecte de
substanţe sintetice în apă. Asemenea substanţe pot fi organice sau anorganice, iar că exemplul masele
plastice, biocidele (pesticide, ierbicide, insecticide, fungicide etc.), tetraetil de plumb, deşeurile
radioactive etc.
Poluarea apei se poate face şi de către turiştii care atunci când merg la picnic se gândesc să
spele maşina în apă unui râu.
Substanţele care poluează solul sunt adesea spălate în pârâuri şi râuri provocând poluarea
apelor.
Îngrăşămintele utilizate la îmbunătăţirea producţiei agricole contribuie şi ele la această
problemă, încurajând creşterea excesivă a plantelor în râuri, iar pesticidele, dintre care multe nu se
descompun, sunt dăunătoare pentru insecte şi alte organisme utile ecosistemului. În acelaşi timp,
râurile şi pârâurile oferă un traseu convenabil pentru reziduurile industriale lichide. Deşi evacuarea
deşeurilor de către fabrici este strict controlată, este de ajuns un mic accident pentru că deşeurile
toxice să distrugă viaţa unui râu. Pentru a verifica cât de poluate sunt râurile, unele autorităţi
responsabile au instalat staţii de control automate care iau mostre de apă la intervale specificate,
pentru a monitoriza aciditatea sau alcalinitatea, şi cantitatea de substanţe chimice prezente. Aceste
staţii nu pot efectua însă teste pentru toţi agenţii de poluare.
Deversarea apelor poluate în râuri poate genera mari probleme, în imagine râul Sebeş în
apropierea localităţii Petreşti. Un fenomen îngrijorător este răspândirea subtanţelor chimice complexe
în apă potabilă. Unele dintre aceste substanţe afectează hormonii din corpul uman. Substanţele pot
proveni dintr-o varietate de surse, incluzând detergenţi industriali, mase plastice, ca produs auxiliar
al fabricării hârtiei şi din pesticide. Scurgerea râurilor în mări şi oceane poate provoca poluarea
acestora pe întinderi mari ale plajelor situate la gurile de vărsare.
Se estimează că anual, în urma deversărilor petroliere accidentale, în oceane pătrund până la
200 000 de tone de ţiţei. Cantităţi şi mai mari provin în urma proceselor de extracţie, transport şi
prelucrare. Astfel de accidente provoacă dezastre ecologice în rândul faunei şi florei acvatice şi de
coastă.

2.3. Consecinţele majore ale poluării apei

Multe efecte ale poluării se văd doar pe termen lung. Cum omul poluează puternic mediul la
scară globală abia de câteva decenii, este clar că nu cunoaştem exact consecinţele, mai ales cele asupra
unor sisteme complexe şi vaste cum sunt oceanele, acviferele subterane, ecosistemele acvatice. De
aceea, principiul precauţiei ar trebui să fie luat mult mai în serios. Principalele probleme de calitate a
apei dulci de pe planeta noastră pot fi grupate astfel:
- Agenţii patogeni - boli virale, bacteriene şi parazitare;

7
 - Compuşii organici biodegradabili şi conţinutul de oxigen - reprezintă în continuare o problemă
mare, deoarece mulţi compuşi organici sunt puţin cunoscuţi.
- Suspensiile - din râuri şi lacuri sunt un transportator major de poluanţi;
- Nitraţii - pot afecta sănătatea omului şi sunt generaţi mai ales de agricultură;
- Salinitatea - se produce din cauza irigaţiilor excesive, a mineritului, presărării pe şosele,
supraexploatării apelor subterane;
- Metalele grele - Prin marea lor toxicitate sunt o problemă gravă, ele provenind mai ales din
industrie, minerit, depozite de deşeuri;
- Micropoluanţii organici - sunt în principal pesticidele şi se epurează greu şi au o mare
diversitate, fiind greu de identificat individual;
- Acidifierea - cauzele principale sunt ploile acide, apele de mină, poluarea cu nitraţi a solului.
Există mari diferenţe de abordare şi decalaje în lume. Astfel, ţările tehnologic avansate sunt în
ultimele decenii în curs de a-şi reface măcar parţial calitatea apelor grav afectată în perioada 1900 -
1950, pe când cele în curs de dezvoltare sunt acum în plin proces de a îşi degrada apele.
Problemele cu care se confruntă gestionarea deşeurilor în România pot fi sintetizate astfel:
- depozitarea pe teren descoperit este cea mai importantă cale pentru eliminarea finală a
acestora;
- depozitele existente sunt uneori amplasate în locuri sensibile (în apropierea locuinţelor, a
apelor de suprafaţă sau subterane, a zonelor de agrement);
- depozitele de deşeuri nu sunt amenajate corespunzător pentru protecţia mediului, conducând
la poluarea apelor şi solului din zonele respective;
- depozitele actuale de deşeuri, în special cele orăşeneşti, nu sunt operate corespunzător, nu se
compactează şi nu se acoperă periodic cu materiale inerte în vederea prevenirii incendiilor, a
răspândirii mirosurilor neplăcute;
- nu există un control strict al calităţii şi cantităţii de deşeuri care intră pe depozit; - nu există
facilităţi pentru controlul biogazului produs;
- drumurile principale şi secundare pe care circulă utilajele ce transportă deşeuri nu sunt
întreţinute, mijloacele de transport nu sunt spălate la ieşirea de pe depozite;
- multe depozite nu sunt prevăzute cu împrejmuire, cu intrare corespunzătoare şi panouri de
avertizare;
- terenurile ocupate de depozitele de deşeuri sunt considerate terenuri degradate, care nu mai
pot fi utilizate în scopuri agricole; la ora actuală, în România, peste 12 000 ha de teren sunt afectate
de depozitarea deşeurilor menajere sau industriale;
- colectarea deşeurilor menajere de la populaţie se efectuează neselectiv; ele ajung pe depozite
ca atare, amestecate, astfel pierzându-se o mare parte a potenţialului lor util (hârtie, sticlă, metale,
materiale plastice).
8
 Toate aceste considerente conduc la concluzia că gestiunea deşeurilor necesită adoptarea unor
măsuri specifice, adecvate fiecărei faze de eliminare a deşeurilor în mediu. Respectarea acestor
măsuri trebuie să facă obiectul activităţii de monitorizare a factorilor de mediu afectaţi de prezenţa
deşeurilor.
2.4. Tipuri de deşeuri
Deşeurile sunt materiale considerate fără valoare sau fără utilitate. Acestea ar trebui eliminate
deoarece pun în pericol sănătatea umană. Contactul omului cu deşeurile poate surveni fie în mod
direct, prin acumularea haldelor de gunoi în apropierea zonelor de locuit, fie indirect, prin scurgerile
în sol, apă subterană sau apă de suprafaţă şi emisie în atmosferă.
2.4.1. Clasificarea deşeurilor
Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere, deşeurile se clasifică astfel:
- deşeuri din industria minieră – sunt reprezentate de fragmente de roci şi minereuri sărace.
Acestea sunt depuse de regulă la gura minei în zone neamenajate expuse periodic eroziunii şi spălării
de către apele de suprafaţă.
- deşeuri din industria energetică şi metalurgică – pot fi zguri, nămoluri, prafuri şi cenuşi.
Zgura şi cenuşa de la termocentrale reprezintă o mare cantitate de deşeuri, în special în ţara noastră,
unde industria energetică utilizează cu precădere cărbune inferior.
- deşeurile provenite de la termocentrale şi din metalurgia neferoasă au un conţinut ridicat în
metale grele şi o anumită cantitate de sulfaţi care pot polua grav mediul înconjurător.
- deşeuri industriale - provin în general din industria prelucrătoare (textilă, a lemnului,
alimentară) şi în special din prelucrarea metalelor.
- deşeuri din construcţii – reprezintă materialele provenite din demolarea construcţiilor şi din
resturile de materiale rămase de la şantierele de construcţii civile şi industriale.
- deşeuri stradale – sunt reprezentate de hârtie, plastic, resturi ceramice şi sticle, moloz, resturi
alimentare, resturi vegetale, metale şi praf, acumulate în zonele stradale din activităţi cotidiene.
- deşeuri menajere – sunt reziduurile solide colectate de la locuinţele populaţiei şi sunt
reprezentate prin: hârtie, plastic, material textil, ceramică, metal, sticlă, ambalaje, diverse substanţe
chimice, baterii, anvelope, uleiuri şi nu în ultimul rând resturi alimentare.
- deşeuri agricole – sunt constituite din resturi vegetale, precum cocenii şi paiele. Din
zootehnie rezultă mari cantităţi de gunoi de grajd şi dejecţii animaliere.
- deşeuri periculoase – provin în cea mai mare parte din industria chimică, metalurgică, a
rafinării, ateliere auto şi staţii de benzină. Aceste substanţe nu se folosesc direct de către om, însă cele
mai multe sunt utilizate la fabricarea multor produse finite necesare omului. Dintre acestea amintim:
vopsele, solvenţi, insecticide, pesticide, acizi, compuşi metalici etc.
- deşeuri radioactive – sunt rezultate din activităţi industriale, medicale şi de cercetare. Cele
mai mari cantităţi provin din activitatea de producere a energiei electrice.
9
 Deşeurile, în marea lor majoritate, pot deveni periculoase în condiţii precare de depozitare sau
de transport. Astfel ele pot deveni explozive, oxidante, inflamabile, iritante, toxice, cancerigene,
corozive, infecţioase, mutagene, radioactive şi pot emite gaze toxice în contact cu apa, aerul său un
acid.
Unii dintre cei mai întâlniți poluanți ai apelor, atât cele de suprafață cât și cele subterane, sunt
nitrații. Nitrații, alături de nitriți, sunt niște componenți naturali ai solului ce provin din mineralizarea
substanțelor organice azotoase de origine vegetală și animală, sub acțiunea microorganismelor
existente în sol. O parte din nitrați și nitriți este absorbită de rădăcinile plantelor și servește ca materie
primă pentru sinteza proteinelor și altor compuși cu azot, iar altă parte este antrenată de apele de
suprafață sau de cele care se infiltrează în sol.
Nitrații (NO3) sunt prezenți în mod natural în sol, apă, plante și alimente (carne), dar și în aer,
însă nivelele nitraților din sol și apă pot fi crescute prin intermediul activităților umane și aici ne
referim în mod special la utilizarea fertilizatorilor pe bază de azot, creșterea cantității de deșeuri
azotoase din fermele de animale și păsări, precum și a tratamentului apelor reziduale urbane. În
mediul înconjurător, bacteriile de nitrificare transformă ionii de amoniu în nitriți și nitrați. Impactul
cel mai puternic al nitraților, din punct de vedere economic, este asupra solului și apei.
Formele organice și anorganice ale nitraților pot, de asemenea, să apară în mici concentrații în
aer. S-a estimat pentru zone cu nivele ridicate ale compușilor pe bază de azot în aer, că dacă toți acești
compuși ar fi absorbiți de un adult, ar putea să ajungă până la o cantitate ingerată de aproximativ 0.1
mg nitrați/zi.
Concentrațiile azotului în apă depind în mod larg de sursa de apă. În cazul surselor de
profunzime, conținutul crescut de nitrați poate fi datorat nu numai poluării sursei ci și conținutului
natural al solului în nitrați care se mobilizează în apă.
Concentrația maximă admisă (CMA) pentru nitriți în apă potabilă este de 50 mg/l. Mulți medici
consideră chiar și această valoare prea ridicată, mai ales pentru sugari și copiii mici și recomandă o
limită maximă de 25 mg nitrați la 1 litru de apă.
EPA, Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA, a stabilit un nivel maxim de contaminare cu
nitraţi de 10 mg/l pentru siguranţa apei potabile. Nitraţii de la acest nivel sau mai mare pot cauza o
potenţială anomalie sanguină, fatală la copiii aflaţi sub vârsta de 6 luni, care constă în reducerea
capacităţii oxigenului de a circula prin sânge.
AFSSA (Agence Francaise de Securite Sanitaire des Aliments) a stabilit un nivel maxim de
contaminare cu nitrați de 10 mg/l pentru siguranța apei potabile.
Uniunea Europeană a luat măsuri împotriva poluării apelor cu nitrați, eliberând o directivă
specială în acest sens – Directiva privind nitrații – unul dintre primele texte legislative ale UE destinat
să controleze poluarea și să îmbunătățească calitatea apei. Directiva s-a dovedit eficientă între anii
2004 – 2007, când concentrațiile de nitrați din apele de suprafață au rămas constante sau au scăzut în
10
70% din locațiile monitorizate. În cazul a 66% din punctele de monitorizare a apelor subterane,
calitatea a rămas constantă sau chiar a fost în curs de îmbunătățire.
Pentru implementarea Directivei 91/676/EEC privind protecţia apelor împotriva poluării cu
nitraţi (azotaţi) proveniţi din surse agricole, Administraţia Naţională “Apele Române” are ca atribuţii
monitorizarea calităţii apelor subterane şi de suprafaţă pentru identificarea şi cadastrarea apelor
afectate de poluarea cu nitraţi sau susceptibile de a fi expuse unei astfel de poluări, în scopul stabilirii
şi/sau revizuirii zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole. În acest sens, sunt
supravegheate concentraţiile de nitraţi din apele de suprafaţă şi subterane în secţiunile/forajele de
control şi se face verificarea stării de eutrofizare a apelor (ape dulci şi ape costiere). Concentraţia
limită de nitraţi în apă este de 50 mg/l, având în vedere standardele în vigoare.
În România, o mare parte din apa subterană este poluată cu nitrați, iar peste jumătate din
suprafața țării e vulnerabilă la poluarea cu nitrați, potrivit unei statistici întocmite de specialiștii
ANAR în anul 2009.
Potrivit calculelor întocmite de autorităţi, pentru că apa din pânza freatică să nu mai fie poluată,
iar analizele terenurilor să iasă bine, România ar trebui să investească nu mai puţin de 1,8 miliarde de
euro. Alte aproximativ 16 milioane de euro ar trebui alocate, anual, pentru exploatarea investiţiilor,
iar 2,5 milioane de euro ar fi necesari pentru instruirea ţăranilor în privinţa depozitării bălegarului.
Vina se împarte între autorităţile actuale, care n-au extins suficient reţeaua de canalizare,
factorii de decizie de dinainte de ’90, care au preferat o agricultură intensivă, pe bază de azot. Mai
sunt apoi ţăranii, care depozitează la întâmplare dejecţiile de animale şi proprietarii de locuinţe care
şi-au instalat fose septice neimpermeabile.

Îndepărtarea nitraţilor din apă e un proces complicat şi costisitor. “S-au experimentat tehnici
chimice şi biochimice sau se recurge la amestecarea apelor contaminate cu altele cu concentraţie mai

11
redusă de azotaţi. Dar e mult mai uşor şi ieftin să previi”, explică specialiştii într-un raport
guvernamental.
Ca şi oxigenul dizolvat, temperatura şi pH-ul, cantitatea de nitraţi din apă este influenţată atât
de procese naturale, cât şi de intervenţia omului. Apa din corp poate ajunge la un nivel mare de nitraţi
în mod natural sau din cauza neglijenţelor din activităţile umane. Consumul de apă cu nivel ridicat de
nitraţi poate dăuna capacităţii celulelor de a transporta oxigenul prin sânge.
În mod obişnuit, ne expunem la pericolele nitraţilor prin ceea ce consumăm. Multe legume,
precum şi diferitele tipuri de carne ce le consumăm, conţin nitraţi. Dar aceştia nu reprezintă un pericol
în apă când vine vorba de activităţi de igienă personală.
Poloarea apelor afectează calitatea vieţii la scara planetară. Apa reprezintă sursa de viaţa
pentru organismele din toate mediile. Fără apa nu poate exista viaţa. Calitatea ei a început din ce în
ce mai mult să se degradeze ca urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic şi bacteriologic.
2.4.2. Deşeurile menajere
Categoria de deşeuri la care omul, prin activităţile lui zilnice, contribuie direct este cea a
deşeurilor menajere.
După posibilităţile de valorificare reziduurile menajere sunt de mai multe tipuri:
- compostabile, respectiv resturi organice rezultate de la pregătirea hranei, hârtie, oase, textile;
- combustibile: lemn, cauciuc, materiale plastice;
- inerte, care sunt necompostabile şi necombustibile: materiale nemetalice, materiale de
construcţii, ceramică; - reciclabile, la care se încadrează hârtia, sticla, materialele plastice, metalele.
In gospodarii intalnim urmatoarele tipuri de deşeuri organice:

- Resturile de la bucatarie:
- coji de legume si fructe,
- zatul de la cafea,
- hârtia de filtru,
- resturi de mâncare,
- oase si coji de oua.
- Resturile de la animale:
- gunoi de grajd,
- gunoiul de la iepuri sau alte animale de casa,
- gunoiul de la pasarile de curte,
- paiele care au fost folosite la hamsteri sau alte animale mici,
- pene si par.
- Resturile din gradina:
- iarba, frunze uscate,

12
 - crengi si scoarta,
- buruieni,
- materialul rezultat dupa ce a fost tuns gardul viu.

Toate aceste deseuri, amestecate eventual si cu hârtie sau carton, pot fi foarte utile în gospodarie,
datorita continutului lor în substante nutritive necesare gradinii noastre, florilor din balcon sau straturilor
din curte.
Astfel, daca ne decidem ca vom fi mai câstigati oferind plantelor noastre cele mai bune conditii de
crestere prin îngrasarea pamântului, decât platind ridicarea de catre serviciul de salubritate a deseurilor
organice, este bine sa învatam cum sa producem compost.
Ce este COMPOSTUL si cum se produce?
Multi au observat ca fructele si legumele proaspete nu mai sunt în zilele de azi atât de gustoase pe
cât au fost odata. Analizele demonstreaza ca în toate produsele pamântului exista resturi ale substantelor
chimice folosite în agricultura la combaterea buruienilor si a daunatorilor. De aceea, chiar si la noi, tot
mai multi încearca sa cultive în gradinile lor legume si fructe. Ca urmare, compostul începe sa fie din ce
în ce mai des folosit.
Compostul este cel mai bun îngrasamânt natural pe care îl putem produce. Compostarea este
descompunerea deseurilor organice sub influenta aerului. Compostul rezultat este mai bogat în substante
nutritive pentru plante, decât orice îngrasamânt artificial.
- Ce deseuri se pot composta ?
- Deseuri potrivite pentru compostare:

Iarba:
- La adaugarea ierbii cosite la gramada de compost este nevoie de multa atentie. Toate ierburile
preiau din sol, cu prioritate, azot. Asta înseamna ca, daca se foloseste multa iarba, atunci continutul în

13
azot este prea mare. Pe lânga aceasta, ierburile înmagazineaza în celulele lor multa apa, care în
combinatie cu azotul duce la o crestere mare a temperaturii. Caldura prea mare provoaca supraîncalzirea
sau chiar autoaprinderea gramezii. De aceea, iarba trebuie pusa în gramada de compost doar vesteda,
într-un strat subtire sau amestecata cu alte materiale, ca de exemplu, frunzis, resturi de la gardurile vii si
pamânt.
- Frunzisul:
- Frunzisul face parte dintre cele mai importante materiale de compost din gradina. Exista unele
soiuri de frunze, cele de castan, stejar, plop, mesteacan si salcâm, care putrezesc mai greu.
- Resturile de la taierea gardului viu sau a arborilor:
- Aceste resturi pot fi maruntite chiar si cu o foarfeca daca altceva nu aveti la îndemâna si e bine
sa stiti ca ele sunt foarte utile la aerisirea compostului. Atentie însa! Materialele lemnoase sunt foarte
sarace în azot, astfel ca trebuie suplinita aceasta deficienta prin amestecare cu alte resturi, bogate în azot.
Alte resturi din gradina:
- Resturile de la flori, plante ornamentale si resturile de legume pot fi compostate fara o prelucrare
deosebita. Cu buruienile trebuie sa fiti mai atenti: evitati, sa le adaugati la gramada de compost daca sunt
în perioada de germinatie (pline de seminte).
- Gunoiul:
- Gunoiul de la animalele mici, cum sunt pasarile de curte si iepurii de casa precum si paiele sau
rumegusul de la hamsteri sau alte animale de acest fel, sunt de asemenea foarte bune pentru compostare.
Ele trebuie însa bine amestecate cu restul materialelor din compost. Gunoiul de la animalele mici este
un foarte bun adaos la resturile vegetale lemnoase datorita continutului lor bogat în azot.
- Resturile de la bucatarie:
- Resturile organice de la bucatarie, cum sunt resturile de la legume, zatul de cafea si hârtia de
filtru sunt de asemenea foarte bune pentru compostare. Este bine ca acestea sa fie amestecate cu celelalte
materiale de compost si sa fie acoperite apoi cu pamânt pentru ca sa nu atraga soarecii si sobolanii.
Deseuri mai putin potrivite pentru compostare:
- Cojile fructelor exotice:
- Fructele exotice sunt pregatite de catre exportatori pentru a rezista mai mult timp; de aceea ele
contin si substante chimice. Însa, depuse în cantitati foarte mici, nu afecteaza calitatea întregului
compost.
- Hârtia si cartonul:
- Cu cât un carton este mai grosier, mai putin prelucrat, cu atât este mai bun pentru compost,
deoarece pentru producerea lui nu au fost folosite prea multe materiale de adaos care ar putea avea efecte
negative asupra compostului. Hârtia si cartonul se composteaza foarte bine, dar numai daca sunt taiate
sau înmuiate si apoi amestecate bine cu restul materialelor din compost.

14
 - Nu se recomanda pentru compostare hârtia tiparita cu una sau mai multe culori, din cauza
substantelor chimice continute de vopsele. Aceasta trebuie predata la REMAT.
Deseuri interzise pentru compostare:
- Este strict interzis sa se introduca în gramada de compost sticla, orice fel de metal si plastic
precum si orice fel de hârtie cerata.
- Alte materiale care nu au ce cauta în gramada de compost sunt resturile de uleiuri si vopsele,
praful din aspiratoare sau cenusa de lemn sau carbune.
2.5. Cauzele poluării apei:
- Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar şi deversări deliberate
a unor poluanţi;
- Scurgeri de la rezervoare de depozitare şi conducte de transport subterane, mai ales produse
petroliere;
- Pesticidele şi ierbicidele administrate în lucrările agricole care se deplasează prin sol fiind
transportate de apa de ploaie sau de la irigaţii până la panza freatica;
- Îngrăşămintele chimice şi scurgerile provenite de la combinatele zootehnice;
- Deşeurile şi reziduurile menajere;
- Sarea presărată în timpul iernii pe şosele, care este purtată prin sol
de apa de ploaie şi zapada topita;
- Depunerile de poluanţi din atmosfera, ploile acide.
2.6. Forme de poluare a apelor
Poluarea apelor poate fi de natură:
- organică: cu glucide, proteine, lipide. Răspunzătoare sunt fabricile de hârtie şi celuloză,
abatoarele, industria alimentară, industria petrochimică şi industria chimică de sinteză, tăbăcăriile şi
fabricile de textile. Poluanţii deversaţi în cursurile de apă antrenează, în urma degradării, un consum
suplimentar de oxigen în defavoarea organismelor din mediul acvatic. Importanţa acestei poluări într-
un efluent se poate evalua prin cererea chimică de oxigen (CCO);
- anorganică: caracteristică industriei clorosodice, industriei petroliere de extracţie şi chimia de
sinteză. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apei emisarului, iar unele pot provoca
creşterea durităţii. Apele cu duritate mare produc depuneri pe conducte, mărindu-le rugozitatea şi
micşorându-le capacitatea de transport; pot interfera cu vopselele din industria textilă, înrăutăţesc
calitatea produselor în fabricile de zahăr, bere etc.; clorurile peste anumite limite fac apa improprie
pentru alimentări cu apă potabilă şi industrială, pentru irigaţii etc; metalele grele au acţiune toxică
asupra organismelor acvatice; sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la
suprafaţa apei etc.;
- biologică: poate rezulta din aglomerările urbane, zootehnie, abatoare şi este caracterizată de
prezenţa microorganismelor patogene care găsesc condiţii mai bune în apele calde, murdare,
15
stătătoare. Poluanţii biologici pot fi primari (agenţi biologici introduşi în apă odată cu apele reziduale
sau alte surse, neavând ca habitat normal acest mediu) şi secundari (organisme indigene care se află
în mod natural în apă şi care se înmulţesc la un moment dat devenind poluante). Prin apă se pot
transmite boli bacteriene (febra tifoidă, holera), boli virotice (poliomelita, hepatita), boli parazitare
(giardiaza, tricomoniaza) şi alte boli infecţioase a căror răspândire este legată de prezenţa unor vectori
cum sunt ţânţarii (malaria), musca tze-tze (boala somnului);
- termică: datorită apelor de răcire de la centralele termice ce pot produce o creştere cu 5-180
C a temperaturii apei.
Ca urmare a încălzirii apelor are loc:
- creşterea producţiei primare ce favorizează fenomenul de eutrofizare şi scăderea O2 din apă;
- accelerarea parcurgerii ciclurilor vitale, schimbarea dimensiunilor indivizilor şi a structurii pe
vârste;
- schimbarea dimensiunilor populaţiilor, prin creşterea sensibilităţii organismelor la poluanţii
din ape, neadaptarea vieţuitoarelor acvatice cu sânge rece la temperaturi ridicate (crustaceele,
planctonul, peştii).

16
 CAPITOLUL III POLUAREA APELOR ŞI EFECTELE POLUĂRII APELOR
Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate – solide,
lichide, gazoase, radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a
le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică, pentru viaţă acvatică, pentru pescuitul
industrial, pentru industrie şi turism.
3.1. Factorii poluanți ai apei
3.1.1. Poluarea apei datorită agenţilor biologici
Poluarea apei datorită agenţilor biologici (microorganisme şi materii organice
fermentescibile) duce la o contaminare puternică, bacteriologica a apei, care are drept urmare
răspândirea unor afecţiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febră tifoidă. La această
categorie de poluare, pe lângă apele uzate urbane pot participa în mare măsură industriile alimentare,
industria hârtiei. Se considera, de exemplu, ca o fabrică de hârtie de dimensiuni mijlocii echivalează,
în ceea ce priveşte poluarea, cu un oraş de 500.000 de locuitori. Nu mai puţin periculoase, sunt apele
uzate provenite de la creşterea animalelor în marile complexe agroindustriale, caracterizate de o foarte
mare concentrare a animalelor pe spaţii închise, foarte restrânse.
3.1.2. Poluarea chimică
Poluarea chimică rezulta din deversarea în ape a diverşilor compuşi ca : nitraţi, fosfaţi şi alte
substanţe folosite în agricultură, a unor reziduuri şi deşeuri provenite din industrie sau din activităţi
care conţin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu. Dealtfel, poluarea apelor cu nitraţi
şi fosfaţi a devenit tot mai îngrijorătoare în ultimul timp, mai ales în ţările cu agricultură dezvoltată
şi industrializate. Excesul de îngrăşăminte cu azot în sol sau din alte surse poate face ca o parte din
nitraţi şi nitriţi să treacă în apă freatică în cantităţi mari. Consumul de apă cu concentraţie mare de
nitraţi poate duce la "boala albastră" a copiilor - methemoglobinemie. O cauză principală a poluării
apelor o constituie hidrocarburile - prezente în toate fluviile lumii - ca unul din efectele civilizaţiei
moderne.
3.1.3. Poluarea apei cu substanţe organice de sinteză
Poluarea apei cu substanţe organice de sinteză este datorată în principal, detergenţilor şi
pesticidelor. În S.U.A., de exemplu, s-a evaluat la 13,1 % proporţia de dermatoze (afecţiuni ale pielii)
provocate de detergenţi. La fel de mare este şi gradul de poluare a apelor cu PCB (policlorobifenili),
care se utilizează foarte mult în industria materialelor plastice sau care apar datorită întrebuinţării în
orezarii a octoclordifenilului. Pe lângă aceste substanţe, mai participa nenumărate alte substanţe
organice de sinteză, cum sunt fenolii în apele continentale.
3.1.4. Poluarea apei datorită agenţilor fizici
Poluarea apei datorită agenţilor fizici apare ca urmare a evacuării în apă a materialelor solide,
minerale, insolubile, cum este de pildă deversarea în cursurile de apă a reziduurilor de la exploatarea

17
carierelor sau minelor. În această categorie intră şi poluarea termică a apei. Poluarea termică este
cauzată de deversările apelor de răcire care provin din industrie şi de la unele centrale termice şi
nucleare . Însă, ridicarea temperaturii apei ,ca urmare a acestor deversări, poate duce la modificări
intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor animale şi vegetale din zonele respective. De
asemenea, sunt accelerate fenomenele de descompunere bacteriană ; animalele acvatice suferă pentru
că temperaturile superioare măresc intensitatea metabolismului. Toate acestea determina aşa-numita
'poluare termica'.
O problemă specială o reprezintă poluarea radioactivă a apelor care poate să apară în urma unor
căderi de materiale radioactive din atmosfera sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajări a
reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomică sau de la
cercetările nucleare
Un efect al poluării apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numită şi 'moartea
lacurilor', ca urmare a creşterii fertilităţii acestora prin aport de elemente nutritive, mai ales fosfaţi şi
nitraţi, care favorizează proliferarea fitiplanctonului şi a plantelor acvatice. Puţin câte puţin, lacul se
colmatează, se îngustează şi dispare.
3.1.5. Poluarea chimică a apelor
Poluarea chimică a apelor afectează fitoplanctonul şi macrofitele în mod diiferit, după natura
agentului contaminat. Astfel, sarurile de cupru şi cromaţii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este
puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De exemplu, erbicidele din grupa Ureelor
blochează creşterea fitoflagelatelor. Detergenţii sintetici, pe de altă parte, sunt foarte toxici pentru
flora microbiană a apelor. Peştii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea
cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat în apă şi datorită pesticidelor şi a
reziduurilor toxice.
Probleme grave ridica, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur, care
atinge o mare acumulare pe lanţul trofic. Ansamblul consecinţelor ecologice ce rezulta din poluarea
biosferei cu mercur constituie un semnal de alarmă pentru a se pune capăt comportamentului
iresponsabil al civilizaţiei industriale cu privire la calitatea apei.
3.2.Consecinţele poluării:
3.2.1. Asupra mediului:
- posibilitatea contaminării sau poluării chimice a animalelor acvatice;
- contaminarea bacteriologica sau poluarea chimică şi radioactivă a legumelor, fructelor sau a
zarzavaturilor;
Distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determina micşorarea capacităţii de debaras
arefata de diverşi poluanţi prezenţi la un moment dat.
3.2.2. Asupra calităţii apelor:

18
 În viaţa colectivităţilor umane , apele sunt utilizate zilnic atât ca aliment cât şi în asigurarea
igienei personale. În medie, în 24 de ore, un om adult consuma în scopuri alimentare 2-10 l de apa.
Mirosul apei provine de la substanţele volatile pe care le conţine ca rezultat al încărcării cu
substante organice în descompunere, al poluării cu substanţe chimice sau ape reziduale. Cu cât apa
contine mai multe substanţe organice, chimice sau ape reziduale cu atât mirosul este mai uşor deper
ceput.
Culoarea apei poate da indicaţii asupra modificării calităţii astfel:
- apele de culoare arămie sau brună provin de la distilările de cărbune amestecate cu
apeindustriale care conţin fier;
- -apele de culoare brun închis sunt apele de la fabricile de celuloză;
- -apele bogate în fier sunt cele provenite de la tăbăcarii şi au culoarea verde închis sau neagra;
- ionii de fier dau apelor o culoare galbenă;
- -ionii de cupru conferă apei o culoare albastră;
- -apele care conţin argila coloidala au o culoare galben-bruna.
3.3.Autopurificarea apelor:
Se realizează prin procese fizice şi fizico-chomice precum şi prin procese biologice şi
biochimice. Acestea constau în:
 sedimentarea materilor mai grele, sedimentare, care este influenţată de temperatură, viteza de
scurgere a apei etc.;
 prin acţiunea radiaţilor solare (ultraviolete) cu efecte antibacteriene;
 prin reacţii chimice de oxidare, reducere, neutralizare care au loc între substanţele chimice din

apă şi cele din apă poluată;

 prin reacţii chimice chiar numai între substanţele chimice din apă poluată.
Procesele biologice şi biochimice constau în primul rând în concurenţa dintre flora propriei ape
şi flora poluantă pătrunsă în apă. Astfel, germenii propii apei eliberează în apă o serie de metaboliţi
cu acţiune antibiotică faţă de germenii poluanţi, ducând în cele din urmă la dispariţia suportului
nutritiv de hrană al germenilor patogeni pătrunşi prin poluare.
3.4. Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice:
Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect, menţinerea
şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora în scopul evitării unor efecte negative
asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale:
 Interzicerea evacuării la întâmplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa şi, în
primul rând, a apelor reziduale, comunale şi industriale. Acestea trebuie colectate şi îndepărtate prin
sisteme de canalizare sau instalaţii locale de coloectare;
 Construirea de staţii de epurare pentru reţinerea şi degradarea substanţelor organice poluante
conţinute în apele reziduale ale localităţilor şi unităţilor zootehnice înainte de eliminarea lor în apă;
19
  Distrugerea prin dezimfectie a germenilor patogeni conţinuţi în ape reziduale ale unor instituţii

(spitale), abatoarele, unităţile industriei cărnii;

 Înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din ape reziduale;
 Construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale unităţii
industriale în vederea reţinerii şi neutralizării substanţelor chimice potenţial toxice;
 Controlul depozitarii deşeurilor solide, astfel încât acestea să nu fie antrenate sau purtate în
sursele de apă de suprafaţă sau subterane.

20
 CONCLUZII

Sursele de poluare a apei sunt reprezentate de:

1. Poluanti industriali care ajung in apele naturale in urma deversarii apelor industriale in ape
naturale sau in canalizarea oraselor.
2. Apele menajere care ajung in apele naturale sau in conductele ce aprovizioneaza cu apa
potabila orasele (localitatile).
3. Ape agrozootehnice ce contin dejectii de animale, pesticide, detergenti, microorganisme
deversate in iazuri, rauri sau care ajung in pinze freatice.
4. Apele meteorice imbogatite in substante toxice ce ajung in atmosfera din industrie chimica
(ploile acide).
5 Apele poluate din diverse surse produc modificari solului, vegetatiei, animalelor si omului
dupa cum urmeaza:
 cianurile produc afectiuni ale ficatului, rinichilor, sistemului digestiv.
 metalele grele produc anemii, afectiuni ale sistemului nervos, circulator si digestiv.
 fenolul din apele reziduale poate avea urmari grave asupra florei, faunei si organismului uman.
 agenti poluanti produc eutrofizarea bazinelor acvatice.
 poluantii industriali duc la moartea pestilor atunci cand au loc deversari ale apelor reziduale
in amenajari piscicole.
 substante petroliere care ajung in apele naturale actioneaza asupra florei si faunei acvatice.
 detergenti sunt periculosi atat pentru viata acvatica cat si pentru populatia care util
 materiile aflate in suspensie si reziduul fix duc la colmatarea sistemelor de aductiune a apei
putand influenta negativ si proprietatile organoleptice ale apei potabile.

21
BIBLIOGRAFIE:

1. MIRCEA NEGULESCU și colab.,- Protecţia Mediului Înconjurător, Editura Tehnică,

Bucureşti 1995
2. MINESCU S. - Poluarea mediului si sanatatea , Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti
1978.
3. CODREANU M. - Apele in viata poporului roman, Ed. Ceres, Bucuresti, 1989.
4. DIACONU GHIORGHITA Chimia sanitara a mediului, Ed. Medicala, Bucuresti, 1994.
5. www.scritube.com/geografie/ecologie/Impactul-depozitelor-de-deseuri

22