Odată cu revoluţia industrială de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, amprenta omului

asupra învelişului atmosferic s-a făcut tot mai simţită.

Poluarea aerului poate fi împărţită în două categorii, în funcţie de sursele de
poluare: poluare naturală şi poluare artificială.
În prima categorie intră vulcanii. Aceştia au o forţă uimitoare, putând chiar schimba
clima întregii planete. Astăzi vulcanii activi din Europa se găsesc cu precădere în
Islanda. Incendiile naturale de vegetaţie sau furtunile de nisip din deşert pot fi
considerate surse naturale de poluare, dar nu se pot compara cu forţa distrugătoare a
vulcanilor, exercitată prin substanţele gazoase eliminate în atmosferă (cenuşa
vulcanică, vapori de apă, dioxid de carbon).
Sursele de poluare artificială sunt o mare problemă a epocii moderne. Pe lângă efectele
negative asupra sănătăţii oamenilor, poluarea distruge stratul de ozon, ce ne protejează
de efectele negative ale radiaţiilor ultraviolete. Ozonul filtrează cea mai mare parte a
ultravioletelor de tip C, care au proprietăţi mutagene asupra celulelor pielii, însă datorită
găurilor din strat, tot mai multe astfel de radiaţii ajung pe Pământ.
Temperatura planetei creşte tot mai mult. Acest fenomen, cunoscut şi sub denumirea
de efect de seră, poate avea consecinţe grave asupra societăţii: fiecare grad în plus va
dilata apa din oceane, astfel nivelul mării va ajunge deasupra oraşelor de coastă.
Nivelul oceanului planetar va creşte şi datorită topirii gheţarilor.

Principalul poluant artificial al planetei este industria. Necesare unui stil de viaţă
modern, uzinele sunt prezente în mai toate oraşele lumii. În jurul termocentralelor
(produc energie electrică prin arderea combustibililor fosili) sau al uzinelor metalurgice
există zone întinse, pe zeci de km, unde, pământul conţine sustanţe toxice emanate de
coşurile de fum al uzinelor. Aceste substanţe, odată ajunse în atmosferă, se întorc pe
pământ cu apă de ploaie, astfel ajung în pânza freatică şi pe plantele cultivate.