I.

Introducere
I.I. Informaţii generale privind modelarea fiabilităţii

Sistemele automate, hardware şi software sunt create uzual pentru a îndeplini anumite sarcini,
pentru a atinge anumite obiective de natură tehnică, din domeniul comunicaţiilor, acţionărilor
electrice şi hidraulice etc. Este foarte important ca aceste sisteme să funcţioneze adecvat,
adică întreruperile nedorite, necomandate, să fie cât mai rare şi cât mai scurte, iar dacă se
produc, depanarea sau înlocuirea sǎ fie posibile şi totodată să nu fie excesiv de îndelungate
sau costisitoare. Desigur, toate aceste condiţii trebuie satisfăcute nuanţat deoarece totdeauna
sunt implicate anumite costuri. Nu este nici pe departe necesar a se crea sau a se achiziţiona
un dispozitiv capabil sǎ funcţioneze practic perfect ani la rând dacǎ utilizarea lui vizează
câteva săptămâni. Un asemenea sistem ar costa foarte mult. În asemenea împrejurǎri, este
raţional a uza de unul mai ieftin, mai puţin durabil, dar care să fie suficient de sigur pentru a
servi atingerii scopului propus. Problema readucerii sistemului defect la parametrii funcţionali
normali în raport cu obiectivul urmărit, se poate face prin operaţii de mentenanţă sau prin
înlocuirea integrală. Şi aici trebuie calculat prin prisma costurilor: mentenanţa poate costa
uneori mai mult decât înlocuirea iar alteori depanarea pur şi simplu nu este posibilǎ.
Timpul necesar mentenanţei unui sistem, care subit devine nefuncţional, include şi o
prealabilǎ etapă de diagnoză, care ea însăşi are o duratǎ uneori semnificativă. Un echipament
sau un program de calcul defect nu trebuie demontat, reanalizat în întregime ci numai în acea
parte a lui sau în acea reuniune de părţi vinovată de proasta funcţionare sau de nefuncţionare.
Din nou, diagnoza corectă este o problemǎ care implică importante cheltuieli de bani şi de
timp. Readucerea la standardul funcţional necesar depinde în mare măsură de iscusinţa cu
care este pus diagnosticul. Este aproape de la sine înteles că punerea diagnosticului şi
remedierea defectelor nu sunt totdeauna faze succesive. Uneori faza de diagnosticare se
desfăşoară paralel şi se suprapune cu operaţiile de depanare propriu-zisă.
În legătură cu funcţionarea sau nefuncţionarea sistemelor, fie ele hardware sau software, sunt
câteva concepte care trebuie definite cel puţin provizoriu încă de la început. Astfel, se
vorbeşte de capacitatea operaţională a unui sistem în funcţiune, care nu este altceva decât
capacitatea acelui sistem de a îndeplini anumite cerinţe operaţionale, într-un interval de timp
dat, în condiţii specificate. Fiabilitatea în sens larg sau disponibilitatea unui sistem constă în
capacitatea lui de a îndeplini corect funcţiunile pentru care este gândit, la un moment dat sau
pe un interval de timp precizat, dacă sistemul este folosit, exploatat în anumite condiţii şi dacă
este întreţinut corespunzător.
Mentenanţa preventivă are drept scop reducerea posibilităţilor de producere a defectelor. Ea
se poate împărţi în două categorii:

 Mentenanţă sistematică sau programată, la care componentele sistemului sunt

înlocuite la intervale regulate de timp, după un calendar prestabilit, şi constă în
operaţii de înlocuire, control şi reglaj al subsistemelor supuse uzurii fizice sau
morale;
 Mentenanţă predictivă sau condiţionată, la care se intervine numai dacă există
un risc iminent sau se degradează puternic performanţele sistemului, decizia de
înlocuire a pieselor depinzând de rezultatul studiului de diagnosticare efectuat
după monitorizarea sistemului.