Proiectarea Instalatiilor Electromecanice

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
Proiectul Phare TVET RO 2006/018-147.04.01.02.01.03.01
MECI–CNDIPT / UIP
AUXILIAR CURRICULAR
CLASA a XIII -a
MODULUL:
PROIECTAREA INSTALAŢIILOR ELECTROMECANICE
DOMENIUL: ELECTROMECANICA
NIVEL: 3
CALIFICARE: TEHNICIAN ELECTROMECANIC
Martie 2009
Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 1

Dezvoltare instituţională a sistemului de învăţământ profesional şi tehnic
AUTOR:
ING. ILEANA MARIA HRABAL- profesor, gradul didactic II, Grupul

Şcolar Industrial Electroputere, Craiova

CUPRINS
Competenţe specifice modulului de practică Pag. 4
Informaţii despre agentul economic Pag. 6
Modalităţi de organizare a practicii Pag. 4
Recomandări privind respectarea normelor de sănătatea Pag. 11

şi securitatea muncii
Instrumente de lucru ale elevului necesare desfăşurării Pag. 20

practicii
Modalităti de evaluare Pag. 69
Anexe Pag. 76
Bibliografie Pag. 90

COMPETENŢE SPECIFICE MODULUI DE PRACTICĂ
1. Alege motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată
2. Verifică motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată.
3. Alege elementele de protecţie pentru o aplicaţie dată
4. Realizează un proiect pentru o aplicaţie dată.
II.Tabelul de corelare a competenţelor şi conţinuturilor
Unitatea de
Competenţe Conţinuturi
competenţe
Grade de protecţie
 grade normale de protecţie contra
pătrunderii apei;
 grade normale de protecţie contra atingerii
şi pătrunderii corpurilor lichide,străine
Regimuri de funcţionare
 de durată şi sarcină constantă;
 de durată şi sarcină variabilă;
29. 29.1.Alege  intermitent;
Proiectarea motorul electric  de scurtă durată;
instalaţiilor de acţionare  de durată şi şocuri de sarcină;
electromecanice pentru o  de durată şi sarcină pulsatorie;
aplicaţie dată  de durată şi sarcină aleatoare;
Caracteristica maşinii de lucru

 definiţie;
 reprezentare;
 clasificare cupluri statice;
 reprezentări cupluri statice;
Reglajul de viteză
 cu viteză constantă;
 cu viteză variabilă;

Verificarea motorului la suprasarcină
termică:
29.2.Verifică  metoda pierderilor medii,
motorul electric  metoda curentului echivalent,
de acţionare  metoda cuplului echivalent,
pentru o  metoda puterii echivalente
aplicaţie dată
Verificarea capacităţii de pornire
 calculul cuplului de pornire
Verificarea la suprasarcină mecanică

 determinarea celei mai mari valoari a
cuplului dezvoltat de motor
Alegerea siguranţelor fuzibile

29.3.Alege Alegerea contactoarelor
elementele de Alegerea releelor
protecţie pentru  conditii de alegere şi selecţie utilizând
o aplicaţie dată cataloage de specialitate
Realizarea teoretică şi practică a unui

29.4.Realizează miniproiect pentru o aplicaţie dată (schema
un proiect de comandă pentru o acţionare
pentru o electromecanică) ţinând cont de:
aplicaţie dată  date iniţiale (dimensiuni, valori nominale,
elemente componente, scheme structurale);
 algoritm (succesiune obligatorie a unor
etape/ operaţii)
 elementele componente: (motoare de
curent continuu, motoare asincrone,
întreruptoare, contactoare, relee, siguranţe
fuzibile, butoane de pornire, butoane de
oprire, rezistenţe, conductoare de legătură)
o Prezentul Auxiliar didactic nu acoperă toate cerinţele cuprinse în

Standardul de Pregătire Profesională al calificării pentru care a fost
realizat. Prin urmare, el poate fi folosit în procesul instructiv şi pentru
evaluarea continuă a elevilor.
o Însă, pentru obţinerea Certificatului de calificare, este necesară

validarea integrală a competenţelor din S.P.P., prin probe de evaluare
conforme celor prevazute în standarde.

INFORMAŢII DESPRE AGENTUL ECONOMIC
Stagiile de pregătire practică se desfăşoară în intreprinderi, firme, societăți

economice, instituții, din România care au domeniu de activitate relevant, domeniul
electromecanic şi care pot să asigure aceste stagii de pregătire practică pentru
calificarea “tehnician electromecanic”. Instituția care asigură stagiile de pregătire
practică este menționată în continuare ca fiind partener de practică.
Practica se organizează în baza unui Contract de practică privind efectuarea
stagiului de practică, sub forma unui acord încheiat între organizatorul de practică,
partenerul de practică şi elevul practicant.
În baza Contractului de practică, partenerul de practică impreună cu instituția
de învățământ asigură, pe toată durata stagiului de pregătire practică, îndrumarea
elevilor prin desemnarea unui tutore, adică a unei persoane care, să asigure
respectarea condițiilor de pregătire şi dobândire de către practicant a competențelor
tehnice planificate pentru perioada stagiului de pregătire practică cu respectarea
normelor de tehnica şi securitatea muncii.
Cerințe generale cu privire la alegerea locului de practică
a. Activitatea desfăşurată trebuie să asigure aplicarea în practică a cunoştințelor

teoretice dobândite în cadrul procesului de predare învățare. Activitățile desfăşurate
în cadrul stagiilor de pregătire practică trebuie să fie relevante domeniului
electromecanică, calificarea “tehnician electromencanic”.
b. În cadrul stagiului de pregătire practică, elevii elaborează un portofoliu conform

prezentului auxiliar curricular care trebuie să cuprindă minim urmatoarele
documente:jurnalul de practică, fişe de lucru, fişe de observație, studii de caz, fişe de
evaluare, fişe de documentare, fişe conspect, fişe de autoevaluare, miniproiecte,
proiecte cu relevanță pentru modulul din stagiiile de pregătire practică din planul de
învățământ al domeniului electromecanică, calificarea “tehnician electromecanic”.
c. Analiza şi validarea locurilor de practică se realizează de către instituția de

invățământ care organizează stagiile de pregătire practică.
d. Portofoliul de practică va urmări detalierea tematiciilor în funcție de domeniul de

activitate şi particularitățile întreprinderii, firmei, instituției în care se va desfăşura
stagiul de pregătire practică.
e. Reglementarea activitățiilor din cadrul stagiilor de pregătire practică între instituția

de învățământ, elevul practicant şi partenerul de practică se vor realiza prin
semnarea Contractului de practică.

Responsabilităţile persoanelor implicate în desfăşurarea stagiilor
de pregătire practică:
1. Responsabilul de catedră la nivel de instituţie şcolară are următoarele

atribuții:
a. Propune anual spre validare catedrei tehnice modul de implementare a

activitățiilor din cadrul stagiilor de pregătire practică şi urmăreşte
implementarea acestuia;
b. Organizează şi desfăşoară procedura de selecție a întreprinderilor, firmelor,
instiuțiilor, etc. disponibile pentru efectuarea stagiilor de pregătire practică prin
încheierea de protocoale de practică;
c. Transmite la Directorul instituției de învățământ, informații centralizate cu
privire la locul şi perioada de desfăşurare a stagiilor de pregătire practică ale
elevilor;
d. Asigură comunicarea permanentă cu cadrele didactice responsabile de
implementarea temelor de practică;
e. Asigură condițiile corespunzătoare organizării şi desfăşurării evaluarii stagiilor
de pregătire practică
f. Efectuează împreună cu cadrele didactice implicate în desfăşurarea stagiilor
de pregătire practică vizite de monitorizare la partenerii de practică, pentru a
evalua modul de desfăşurare a activității de practică.
2. Cadrele didactice care predau module corespunzătoare stagiilor de

pregătire practică au următoarele responsabilități:
a. Aduc la cunoştința elevilor modul de organizare şi desfăşurare a stagiilor de

pregătire practică (inclusiv Contractul de practică si Portofoliul de practică);
b. Comunică anual responsabilului de catedră, temele necesare întocmirii
portofoliului de practică de către elevii care desfăşoară stagiile de practică
(jurnal de practică, fişe de lucru, studii de caz, fişe de evaluare, fişe de
autoevaluare, etc) corespunzătoare modulelor la care predau;
c. Elaborează temele de mai sus conform propunerile aprobate;
d. Acceptă prin semnătură portofoliile de practică ale elevilor şi evaluează aceste
portofolii conform probelor de evaluare specificate in standardele de pregătire
profesională ale calificării.
e. Poate facilita obținerea locurilor de practică pentru elevi, prin încheierea de
protocoale de practică cu instituțiile/companiile de profil;

MODALITĂŢI DE ORAGANIZARE A PRACTICII
Un parteneriat este o colaborare reciproc avantajoasă şi de sprijin între un

individ, o organizaţie sau un grup de voluntari şi o şcoală, şcolile dintr-un anumit
cartier sau grup de cartiere, adesea încheiată sub forma unui contract sau a unei
înţelegeri scrise, în care partenerii se angajează să întreprindă anumite acţiuni şi să
atingă anumite scopuri în beneficiul elevilor.
Partenerii pot fi întreprinderi, agenţii publice, colegii sau universităţi, părinţi,
grupuri comunitare sau asociaţii profesionale.
Pe măsura derulării parteneriatelor se dezvoltă diferite niveluri de implicare şi
activitate:
• Nivelul 1 - Sprijinirea directă a elevului, centrată pe învăţarea individuală a

elevului, cum ar fi programele de mentorat şi tutoriat.
• Nivelul 2 - Sprijin pentru program şi curriculum centrat pe ajutarea unei
întregi şcoli sau regiuni să-şi atingă scopurile sau obiectivele de învăţare şi
formare, cum ar fi integrarea tehnologiei în educaţie .
• Nivelul 3 - Pacte, alianţe şi alte eforturi de colaborare centrate pe
promovarea unor tipuri specifice de schimbări în sistem, cum ar fi crearea unui
sistem de tranziţie între şcoală şi carieră.
• Nivelul 4 - Iniţiative privind schimbarea politicilor, centrate pe crearea unui
suport legislativ sau de altă natură pentru schimbarea sistemică la nivel local,
regional sau naţional, cum ar fi dezvoltarea de standarde pentru conţinutul
curriculum-ului şi de standarde pentru elevi.
1. Principiile unui parteneriat de calitate între şcoală şi agenţii

economici sunt:
1) Activităţile de parteneriat între şcoli şi agenţii economici trebuie să contribuie

la satisfacerea nevoilor de calificări de pe piaţa muncii, la nivel local, regional
şi naţional ;
2) Parteneriatul se construieşte pe baza cunoaşterii şi înţelegerii comune pe care
o au profesioniştii implicaţi, prin vizite, schimburi sau practică;
3) Stabilirea unui sistem comun de management şi comunicare în cadrul
parteneriatului pentru a asigura viabilitatea şi calitatea acestuia ;
4) Definirea clară, a beneficiilor pe care doresc să le obţină prin parteneriat ;
5) Utilizarea beneficiilor astfel stabilite pentru a decide ce tip de activităţi vor fi
desfăşurate ;
6) Şcolile trebuie să se asigure că au o gamă de parteneri din rândul agenţilor
economici care să reprezinte principalele domenii din zona respectivă şi să
reprezinte companii de diferite mărimi ;
7) Toate activităţile trebuie să aibă obiective clare de învăţare din curriculum
pentru elevii participanţi şi trebuie să fie monitorizate, evaluate şi înregistrate;
8) Trebuie să se asigure oportunităţi egale, protecţia muncii şi protecţia copilului
pe durata desfăşurării activităţilor din cadrul parteneriatului.

2 Procesul de parteneriat cu agenţii economici cuprinde următorii
paşi:
Pasul 1. Identificaţi nevoile şi beneficiile

 Identificaţi nevoile de competenţe şi de forţă de muncă de la nivel naţional,
regional şi local;
 Stabiliţi nevoile şi drepturile elevilor;
 Identificaţi nevoile organizaţiilor partenere
Pasul 2. Stabiliţi obiectivele
 Stabiliţi obiectivele strategice;
 Analizaţi practicile curente în raport cu noile obiective;
 Stabiliţi şi prioritizaţi obiectivele operaţionale .
Pasul 3. Asiguraţi-vă resursele (timp, echipamente, bani, formarea
personalului)
 Evaluaţi nivelul existent al resurselor;
 Stabiliţi resursele suplimentare necesare;
 “Vindeţi” beneficiile reciproce tuturor partenerilor
Pasul 4. Pregatiţi planul de acţiune
 Planificaţi activităţi realiste;
 Planificaţi un sistem pentru cazuri de necesitate;
 Planificaţi procesul de analiză retrospectivă
Pasul 5. Puneţi în aplicare acţiunile
 Respectaţi planul de acţiune şi termenele stabilite;
 Asiguraţi-vă de existenţa participării sentimentului proprietăţii tuturor
partenerilor;
 Maximizaţi utilizarea resurselor.
Pasul 6. Evaluaţi rezultatele
 Analizaţi progresele în raport cu obiectivele;
 Faceţi schimbările necesare;
 Comunicaţi rezultatele şi efectele tuturor partenerilor
Pasul 7. Continuaţi îmbunătăţirea
 Repetaţi procesul pentru a-l îmbunătăţi în permanenţă
• Principalele direcţii ale parteneriatului cu agenţii economici
• Stabilirea planului de şcolarizare funcţie şi de necesarul de forţă de muncă al

acestora;
• Asigurarea efectuării de către elevi a practicii în secţiile agentiilor economici;
• Îndrumarea practicii productive de către coordonatorul/ îndrumatorul de
practică sau tutore;
• Organizarea tipurilor de practică (comasat, individual, pe grupe) în funcţie de
agentul economic;
• Vizite de 1-2 zile în scopul prezentării şi cunoaşterii organizării fluxului
tehnologic precum şi a maşinilor şi utilajelor din dotarea unor întreprinderi de
profil;
• Punerea la dispoziţie de către agenţii economici a bazei materiale necesare
susţinerii probelor practice din cadrul examenelor de atestat profesional şi
absolvire;

• Sprijinirea şcolii cu utilaje necesare amenajării atelierelor şcoală precum şi
pentru participarea la expoziţii , târguri de oferte sau concursuri pe meserii;
• Sponsorizarea şcolii cu unele sume de bani necesare dezvoltării bazei
materiale precum şi pentru participarea la diferite manifestări cum ar fi:
olimpiade, concursuri pe meserii, simpozioane, competiţii sportive;
• Organizarea de către unitatea şcolară la cererea agenţilor economici a
cursurilor de formare profesională a adulţilor.
Efectuarea stagiului de pregătire practică al elevilor din unitaţile şcolare trebuie

să se realizeze pe baza unui ”Contract de practică” încheiat între şcoală şi
agentul economic/ întreprinderea/ instituţia publică parteneră.

RECOMANDARI PRIVIND RESPECTAREA NORMELOR DE
SĂNĂTATE ŞI SECURITATATE A MUNCII
Cauzele producerii accidentelor electrice

Efectele fiziologice ale curentului electric asupra organismului
Determinarea curentului electric ce trece prin corp
Măsuri de protecţie
1. Cauzele producerii accidentelor electrice
Accidentele electrice se clasifică în electrocutări şi arsuri electrice.
Electrocutările se produc:
a) prin atingere directă , în care o parte a organismului intră în contact direct
cu părţile conductoare aflate sub tensiune, cu elemente ale instalaţilor electrice
scoase de sub tensiune, însă rămase încărcate cu sarcini electrice datorită
capacităţilor (care nu sunt descărcate după deconectare) sau cu elementele
instalaţiilor electrice scoase de sub tensiune, dar aflate sub o tensiune indusă pe cale
electromagnetică sau electrostatică de alte instalaţii aflate sub tensiune (prin
omiterea legării la pământ a elementelor deconectate).
b) prin atingere indirectă, în care contactul se face cu elemente ale
instalaţiilor electrice care normal nu sunt sub tensiune (carcase, suporturi metalice),
dar care intră sub tensiune datorită unui defect (deteriorare a izolaţiei, conturnare,
desprindere de conductoare), elementele altor categorii de instalaţii, intrate sub
tensiune datorită unor influenţe electromagnetice sau electrostatice.
c) prin tensiunea de pas, la care electrocutarea apare ca urmare a
contactului cu două puncte de pe sol aflate la potenţiale electrice diferite ca urmare a
scurgerii prin pământ a unui curent (figura 1).
Arsurile electrice se produc în diverse situaţii de scurtcircuit, la înlocuirea

siguranţelor în timp ce în reţea există un defect, care n-a fost înlăturat, la
deconectarea separatoarelor aflate sub sarcină , etc.

Arsurile electrice se produc pe de o parte datorită căldurii provocate de arcul
electric, iar pe de altă parte datorită curentului de intensitate mare, care trece prin
corp.
2. Efectele fiziologice ale curentului electric asupra organismului
La trecerea curentului electric printr-un organism viu pot să apară următoarele efecte
fiziologice:
- şocuri electrice;
- arsuri şi metalizări ale pielii;
- paralizia muşchilor periferici;
- fibrilaţia muşchiului cardiac.
a) Efectele fiziologice ale curentului depind de intensitatea, frecvenţa, durata şi

traseul curentului electric prin corp.
b) Şocurile electrice sau electrocutările se datorează acţiunii curentului electric
asupra sistemului nervos şi asupra organelor interne şi se manifestă prin
zguduiri sau comoţii, pierderea cunoştinţei, pierderea temporară a auzului şi a
vocii, fibrilaţia sau oprirea inimii.
c) Electrotraumatismele constau în arsuri şi metalizări ale pielii, adică
pătrunderea în tegument a metalului topit.
Limita maximă a intensităţii curenţilor nepericuloşi este de 10mA pentru curentul
alternativ de frecvenţă industrială şi de 50mA pentru curent continuu. Un curent
alternativ de peste 50mA, care trece prin organism un timp mai mare de 0,1-0,2 s
poate provoca un accident mortal.
Curentul continuu în gama 1¸3mAcc nu sunt periculoşi pentru organism, în gama
10¸15mAcc provoacă paralizia muşchilor periferici, în gama 25¸50mAcc provoacă
paralizia muşchilor toracelui cu senzaţia de sufocare şi în unele cazuri chiar fibrilaţia
muşchiului cardiac (adică pulsaţia inimii cu 300¸400 bătăi/minut, ceea ce determină
inima să nu-şi mai îndeplinească rolul de pompă de vehiculare a sângelui la nivelul
plămânilor şi astfel se produce moartea prin sufocare).
Curenţii mai mari de 50mA, provoacă fibrilaţia muşchiului cardiac şi dacă nu se

intervine la timp pentru acordarea primului ajutor se produce moartea prin
electrocutare.
Curentul alternativ având frecvenţa de 40¸60Hz este cel mai periculos, din cauză că
la aceste frecvenţe se produc convulsii care fac ca omul să nu se mai poată elibera
de sub acţiunea curentului de valori relativ mici. La frevenţe mai mari de 400KHz nu
se mai produc şocuri, însă efectele se manifestă sub forma arsurilor.
Dacă durata de trecere a curentului este mai mică de 0,1¸0,2 s, orice valoare a
intensităţii curentului este nepericuloasă. Aceasta deoarece fibrilaţia muşchiului
cardiac se produce dacă se acoperă toată zona critică de 0,15s din ciclul cardiac ce
este de 0,75s. Deci se poate evita moartea prin electrocutare dacă există dispozitive
de protecţie ultrarapide.

Valoarea curentului electric I, care trece prin corp depinde de tensiunea
electrică U, la care este supus corpul şi rezistenţa totală a corpului omenesc R h.
U
I  (1)
Rh
Rezistenţa totală a corpului este suma rezistenţei de contact la intrarea curentului,
rezistenţa organismului şi rezistenţei de contact la ieşirea curentului. Rezistenţa
corpului este datorată în cea mai mare parte pielii.
Rezistenţa Rh este diferită pentru fiecare persoană pe de o parte şi variază la

aceeaşi persoană în anumite condiţii, pe de altă parte.
 Dacă pielea este intactă şi uscată, Rh = 40.000¸100.000 W
 Dacă pielea este umedă, Rh = 600¸1.000 W, iar la înlăturarea epidermei
sau străpungerea acesteia ( în cazul în care U > 60¸100 V), Rh devine
200W.
La verificarea eficacităţii măsurilor de protecţie se consideră rezistenţa omului
Rh = 3.000 W, în cazul atingerilor indirecte şi Rh = 1.000W în cazul atingerilor directe.
Rezistenţa de contact depinde de felul încăperii, astfel se disting :
 încăperi foarte periculoase (umiditatea aerului este peste 97%, medii corozive,
temperatura ambiantă peste 350C) ;
 încăperi periculoase (pardoseala este bună conducătoare de electricitate, de
genul plăci metalice, pământ, beton, mediu ambiant cu temperatura între 25-
350C, umiditatea relativă între 75-97%) ;
 încăperi puţin periculoase (încăperi uscate, cu pardoseală din materiale
electroizolante).
3. Determinarea curentului electric ce trece prin corp
Valoarea curentului electric care trece prin corp la atingerea unui element aflat
sub tensiune depinde de tipul reţelei la care este racordat elementul respectiv.
Valoarea maximă a curentului se obţine atunci când se ating concomitent două
elemente cu tensiuni diferite, deoarece atunci intervine doar rezistenţa corpului
La atingerea unui singur element aflat sub tensiune pe de o parte apare
tensiunea faţă de pământ, care este mai mică decât tensiunea între faze, iar pe de
altă parte intervine şi rezistenţa de punere la pământ.
Măsurile de protecţie sunt diferite pentru reţelele de joasă tensiune şi de înaltă
tensiune. Se consideră reţele de joasă tensiune acele reţele pentru care tensiunea
dintre o fază şi nul este de până la 250V sau acele reţele cu tensiunea între fază şi
nul de până la 1000V, dar care au neutrul izolat faţă de pământ.

A Reţelele cu neutrul legat la pământ
Reţelele trifazate legate la pământ au punctul neutru al sursei de alimentare legat la
pământ printr-o priză de pământ de exploatare. Punctul neutru legat la pământ se
numeşte punct de nul sau nulul reţelei.
La atingerea unei faze, curentul care se scurge prin om, prin pământ şi prin
priza rezistenţei de exploatare Ro este:
Uf
Ih  (2)
Rh  R0
Dar Ro £ 4W, iar Rh = 1000W rezultă că
Uf U
Ih   (3)
Rh 3Rh
Deci chiar dacă tensiunea este mică, curentul care se stabileşte poate fi
mortal. Din această cauză este necesar să se folosească echipamente de protecţie.
B Reţele cu neutrul izolat faţă de pământ
La atingerea unei faze a reţelei izolate, curentul se închide prin om, prin
pământ şi prin rezistenţele de izolaţie faţă de pământ. Într-o reţea trifazată cu neutrul
izolat faţă de pământ sarcinile pe cele trei faze sunt echilibrate, iar diferenţa de
potenţial între punctul neutru şi pământ este egală cu zero.
Dacă un om va atinge o fază într-o porţiune neizolată , reţeaua se va
dezechilibra şi punctul neutru se va afla la un potenţial U 0 faţă de pământ.

Curentul rezultant care se închide prin rezistenţele de izolaţie va fi:
3U
I  (4)
3Rh  Riz
Considerând că limita curentului nepericulos este I h = 0,01A, pentru a fi evitat
pericolul de electrocutare trebuie ca rezistenţa de izolaţie faţă de pământ a fiecărei
faze să fie Riz ³ 63000W.
Se observă că , în cazul reţelelor izolate , intensitatea curentului ce trece prin
om poate fi limitată la valori nepericuloase, dacă rezistenţa de izolaţie a reţelei se
menţine la valori corespunzătoare. Din acest motiv reţelele izolate se folosesc acolo
unde pericolul de electrocutare este mare.
Descărcări capacitive
Atingerea directă a unor elemente care fac parte din circuitele curenţilor de
lucru poate fi periculoasă, chiar dacă elementele respective sunt scoase de sub
tensiune în momentul atingerii.
Valoarea tensiunii reziduale U0 în instalaţiile de curent continuu este egală cu
tensiunea reţelei, iar în instalaţiile de curent alternativ depinde de procesul tranzitoriu
de deconectare, putând atinge chiar valori egale cu dublul valorii maxime a tensiunii.
Dacă un om este izolat faţă de pământ şi atinge două conductoare aflate la
tensiunea reziduală U0, curentul care se închide prin corp are valoarea :
U t
I h  0 exp( ) (5)
Rh RhC
unde C este capacitatea între cele două conductoare.
Se observă că înainte de a lucra cu elemente conductoare, nu este suficientă

numai deconectarea lor, fiind necesară scurtcircuitarea şi legarea lor la pământ,
astfel să se descarce reţeaua de sarcinile electrice remanente.
4. Măsuri de protecţie

a) La atingerea directă:
- construirea utilajelor astfel încât elementele de sub tensiune să nu fie
accesibile atingerii întâmplătoare;
- folosirea de tensiuni reduse;
- folosirea de covoare electroizolante;
- folosirea de mijloace individuale de protecţie, mănuşi, cizme de protecţie;
- folosirea de indicatoare de avertizare, interzicere şi informare (de genul :
“Sub tensiune. Pericol de electrocutare!!”) ;
- limitarea influenţelor electrostatice şi electromagnetice.
b) La atingerea indirectă
Se poate discuta de mai multe tipuri de protecţie: prin legare la pământ, prin
legare la nul, prin deconectarea automată la tensiunea de atingere.
4.1. Protecţia prin legare la pământ
Protecţia prin legare la pământ este o metodă de protecţie des întâlnită în

practică, pentru evitarea pericolului de electrocutare prin atingeri indirecte, datorită
simplităţii constructive şi preţului de cost scăzut.
Se consideră o reţea trifazată cu neutrul legat la pământ printr-o priză de
exploatare. De la această reţea se consideră alimentat un consumator (motor trifazat
de c.a.). Dacă carcasa metalică a echipamentului electric este legată la pământ, la
un defect de izolaţie faţă de carcasă, curentul de defect se închide prin rezistenţa
prizei de pământ şi rezistenţa prizei de exploatare.
Pentru ca, curentul de defect să treacă prin R p şi nu prin Rh se impune ca Rp < 4W.

Legarea la pământ se face printr-un conductor izolat şi printr-un ţăruş de diametru d
= 50mm şi o lungime l = (1500¸2500) mm, deoarece se consideră că la o asemenea
adâncime în pământ umiditatea este persistentă asigurând o rezistenţă foarte mică.
În cazul în care un om se află pe carcasa utilajului electric şi cu picioarele la
un potenţial nul, ştiind că rezistenţa prizei de pământ este mult mai mică decât
rezistenţa corpului, tensiunea de atingere este determinată de curentul de defect I sc
şi rezistenţa legăturii la pământ Rp.
U a  I sc R p (6)
Tensiunea de atingere U are valori în gama 24-65V.
4.2. Protecţia prin legare la nul
Protecţia prin legare la nul este cea mai răspândită în practică şi se aplică la
reţelele trifazate cu neutrul sursei de alimentare legat la priza de pământ.
Ĩn cazul reţelelor trifazate cu neutrul legat la pământ se poate realiza protecţia
prin legarea nulului de protecţie de la carcasă la nulul de lucru.
Legarea carcasei echipamentului electric prin intermediul nulului de protecţie
la nulul de lucru are ca urmare, în cazul unui defect de izolaţie, producerea unui
scurtcircuit între faza defectă şi nulul reţelei. Curentul de scurtcircuit trebuie să
topească fuzibilul siguranţei sau să determine declanşarea întreruptorului automat
care protejează sectorul defect (deci conductorul de nul de protecţie trebuie să aibă o
secţiune suficient de mare pentru a suporta acel curent ).
Uf
I sc  , (7)
Z f  Zn
în care U f este tensiunea fazei defecte
Z f este impedanţa conductelor fazei defecte, de la sursă până la locul
defectului
Z n este impedanţa conductorului de nul prin care se închide curentul de
defect.

Se foloseşte platbandă zincată, care din motive de protecţie suplimentară ( în
cazul când conductorul s-ar întrerupe) se leagă în anumite puncte la instalaţia prizei
de pământ, creându-se astfel căi suplimentare de trecere a curenţilor de defect.
La receptoarele monofazate nu se va lega conductorul de nul la carcasă,
deoarece în cazul întreruperii accidentale a acestuia, carcasa primeşte tensiunea
fazei prin receptor. Din acest motiv conductorul de nul de protecţie va fi diferit de
conductorul de nul de lucru.
Pentru protecţia receptoarelor trifazate se foloseşte dubla protecţie prin
legarea la pământ şi legarea la nul.
Ĩn laborator poate avea loc electrocutarea numai prin atingere directă. Ĩn acest
sens montajele vor fi efectuate de la receptor către sursă, ultima etapă fiind cea de
conectare la tensiune.
4.3. Protecţia prin deconectare automată la tensiunea de atingere
Această protecţie se aplică atât în reţelele cu neutrul izolat, cât şi în cele cu

neutru legat la pământ.
Între carcasa echipamentului protejat şi pământ se conectează un releu de
tensiune, prin intermediul unei prize de pământ auxiliare (figura 6).
La apariţia unei tensiuni de atingere periculoasă, releul de tensiune acţionează

asupra întrerupătorului automat al receptorului.
4.4. Protecţia prin deconectarea automată la curent de defect
Acest tip de protecţie se poate aplica reţelelor cu neutrul izolat sau pus la
pământ.
Protecţia se realizează cu un releu de curent alimentat de un transformator
homopolar, cu trei transformatoare de curent montate în paralel sau cu un
transformator de curent montat pe conductorul de nul (figura 7).

Pentru dobândirea de către elevi a competenţelor prevăzute în SPP-uri, activităţile de
învăţare - predare utilizate de profesor, vor avea un caracter activ, interactiv şi centrat
pe elev, cu pondere sporită pe activităţile de învăţare şi nu pe cele de predare, pe
activităţile practice şi mai puţin pe cele teoretice.
Profesorul trebuie să cunoască particularităţile colectivului de elevi şi

stilurile de învăţare ale acestora (auditiv, vizual, practic); el poate adapta
materialele în raport cu cerinţele clasei, cu ritmul de asimilare a
cunoştinţelor şi de formare a deprinderilor proprii grupului instruit,
utilizând activităţi variate de învăţare şi, în special, cu caracter aplicativ.
Materialele de învăţare propuse sunt uşor de citit şi de înţeles, informaţiile şi cerinţele

sunt formulate într-un limbaj adecvat nivelului elevilor, accesibil şi susţinut prin
exemple sugestive şi prin imagini.
Prezentarea materialelor de învăţare pe suport electronic facilitează organizarea orei

de curs prin prezentări ale materialelor de învăţare (Power Point, Excel), prin
valorificarea informaţiilor prin programul AEL, cu ajutorul foliilor transparente şi a
retroproiectorului precum şi adaptarea informaţiilor la nivelul elevilor.
Abilităţile pe care elevii trebuie să le dobândească sunt:
 înţelegerea activităţii/ exerciţiului

 abilităţi de cercetare/ documentare utilizând o serie de resurse inclusiv
Internetul
 identificarea unor soluţii alternative pentru rezolvarea problemelor
 modul de discuţie, de dezbatere şi de luare de decizii în diverse situaţii
 planificarea, efectuarea şi evaluarea unei activităţi prin analiza
punctelor tari, a punctelor slabe şi a aspectelor ce urmează a fi
îmbunătăţite în viitor
 abilităţi de pregătire şi utilizare a echipamentelor
 luarea de notiţe, scrierea de rapoarte şi lucrul în echipă
 înţelegerea diferitelor roluri pe care le au ceilalţi în cadrul grupului şi
influenţa stilurilor de învăţare
Profesorul trebuie să cunoască particularităţile colectivului de elevi şi

stilurile de învăţare ale acestora pentru reuşita centrării pe elev a
procesului instructiv –educativ. Astfel el poate adapta materialele în
raport cu cerinţele clasei.
Profesorul trebuie să se raporteze, deasemenea, şi la calificarea elevilor

fiind nevoit să utilizeze activităţi variate de învăţare. Învăţarea centrată
pe elev este cea mai bună armonizare între nevoile individuale ale

persoanei care învaţă şi prevederile / modul în care se răspunde acestor
nevoi.
Fişele de îndrumare / strategie sunt concepute pentru a sprijini profesorii
în înţelegerea şi dezvoltarea practicilor lor de predare astfel încat fiecare
stil de învăţare să fie luat în considerare şi, ca urmare, toţi elevii să fie
angajaţi în felul acesta în procesul de învăţare.
Stilul de învăţare Caracteristicile stilului de învăţare
Auditiv Elevului îi place să asculte cursuri, casete, persoane

care citesc sau vorbesc.
El îşi aminteşte ceea ce spune sau aude, repetă cu voce
tare informaţiile, ideile învăţate.
Zgomotul este un element de distragere a atenţiei
Nu se descurcă întotdeauna cu instrucţiunile scrise
Vizual Elevului îi place să înveţe cu ajutorul graficelor, hărţilor,

casetelor video, afişelor .
El preferă să vizualizeze cuvinte, concepte, idei decât să
vorbească sau să treacă la acţiune şi va scrie
informaţiile învăţate pentru a le verifica vizual.
Observă detaliile, îşi aminteşte ce vede, este bine
organizat
Întâmpină dificultăţi la concentrarea asupra unor activităţi
verbale
Practic Elevului îi place să scrie repetat ideile şi faptele învăţate,
întocmeşte fişe de studiu şi ia notiţe la cursuri.
Elevul are nevoie să se implice fizic în activitatea
respectivă,
De obicei, învaţă prin îndeplinirea unei activităţi practice.
Îşi pierde interesul când nu este implicat în mod activ
Materialele de învăţare prezentate sunt uşor de citit şi de înţeles,

cerinţele şi informaţiile sunt prezentate într-un limbaj adecvat nivelului
elevilor.

LISTA INSTRUMENTELOR DE LUCRU ALE ELEVULUI NECESARE
DESFĂŞURĂRII STAGIILOR DE PREGĂTIRE PRACTICĂ:
Unitatea de Competente Activitati Instrumente

competenţa vizate de lucru
Activitatea 15 Alegerea şi verificarea
motoarelor electrice de
acţionare – SC4
Activitatea 16 Dimensionarea
1. Alege
motorul elementelor din schema de
electric de pornire directă a unui
acţionare
pentru o motor asincron trifazat-
aplicaţie dată PR3
Alegerea şi verificarea
acţionare- FC2
Activitatea 15 Alegerea şi verificarea
acţionare –SC4
2. Verifică
motorul elementelor din schema de
electric de pornire directă a unui
acţionare
pentru o motor asincron trifazat-
aplicaţie dată PR3
Alegerea şi verificarea
Proiectarea
instalaţiilor motoarelor electrice de
electromecanice acţionare- FC2
Siguranţe fuzibile - FD1
Activitatea 11 Procesul de montare al
siguranţelor fuzibile - FO1
Activitatea 1 Releul termic - FL1
3. Alege
elementele de Activitatea 2 Siguranţe fuzibile – FL2
protectie Activitatea 3 Siguranţe fuzibile – SC1
pentru o Activitatea 4 Siguranţe automate– SC2
aplicatie data Activitatea 6 Determinarea
caracteristicilor de
protecţie timp-curent
pentru siguranţe fuzibile –
LL1

Caracteristica de protecţie
a siguranţelor fuzibile –
FD3
Activitatea 9 Evoluţia siguranţelor
fuzibile – SC3
Activitatea 12 Contactoare
electromagnetice – FL4
Contactoare
electromagnetice – FD4
Activitatea 5 Siguranţe fuzibile in

instalţii electromecanice-
PR1
Echipamente electrice de
Proiectarea comandă şi protecţie de
instalaţiilor joasă tensiune - FD2
electromecanice Activitatea 7 Echipamente electrice de
comandă şi protecţie de
joasă tensiune – FL3
4. Realizează
un proiect Siguranţe fuzibile - FC1
pentru o Activitatea 8 Produsul- “siguranţe
aplicaţie dată fuzibile” - FO2
Activitatea 10 Calibrarea şi alegerea
siguranţelor fuzibile – PR2
Contactoare
electromagnetice – FC3
Relee de protecţie – FC4
Activitatea 13 Produsul –“contactoare
electromagnetice’ – FO3
Activitatea 14 Produsul- “relee de
protecţie” – FO4
elementelor din schema de
pornire directă a unui
motor asincron trifazat-
PR3

FIŞELE DE REZUMAT
Fişele de rezumat ale modulului oferă cadrelor didactice şi elevilor

mijloace de înregistrare a progresului.
Înregistrările exacte reprezintă un aspect important al administrării procesului de
învăţare, şi poate de asemenea ajuta la informarea şi motivarea elevilor. Elevii
trebuie să fie încurajaţi să-şi evalueze propriul proces de învăţare, comentând cu
privire la arii care le-au plăcut sau nu la un anumit subiect. Elevii ar trebui să fie
încurajaţi să îşi asume responsabilitatea pentru procesul de învăţare. Exemplu de
copertă de fişă de rezumat:
PROIECTAREA INSTALATIILOR ELECTROMECANICE

Numele elevului
Data începerii Data
finalizării
Competenţe Activitate de învăţare Data îndeplinirii Verificat
Alege motorul
electric de acţionare
pentru o aplicaţie
dată
Verifică motorul
pentru o aplicaţie
dată
Alege elementele de
protecţie pentru o
aplicaţie dată
Realizează un proiect
pentru o aplicaţie
dată
UNITATE PROMOVATĂ CU SUCCES Semnătura elevului Data

Semnătura profesorului Data

Exemplu de fişă de rezumat activitate (o precizare pentru fiecare activitate de
învăţare):
Competenţa Activitatea de Obiectivele învăţării Realizat

învăţare
Detalii referitoare la Denumirea sau alte Această activitate va : Data
competenţa care se precizări referitoare la
dezvoltă activitatea de învăţare
Comentariile elevului
Comentariile profesorului **
* De exemplu :
 Ce le-a plăcut referitor la subiectul activităţii.
 Ce anume din subiectul activităţii li s-a părut a constitui o provocare.
 Ce mai trebuie să înveţe referitor la subiectul activităţii.
 Ideile elevilor referitoare la felul în care ar trebui să-şi urmărească obiectivul
învăţării.
** De exemplu :
 Comentarii pozitive referitoare la ariile în care elevul a avut rezultate bune, a
demonstrat entuziasm, s-a implicat total, a coalborat bine cu ceilalţi
 Ariile de învăţare sau alte aspecte în care este necesară continuarea dezvoltării.
 Ce au stabilit elevul şi profesorul că ar trebui să facă elevul în continuare luând în
considerare ideile elevului despre cum le-ar plăcea să-şi urmeze obiectivele
învăţării.
Pentru fiecare elev se pot realiza mai multe astfel de fişe pe durata derulării
modulului, acestea permiţând evaluarea precisă a evoluţiei elevului, furnizând în
acelaşi timp informaţii relevante pentru analiză.

FIŞA PENTRU LUCRUL ÎN ECHIPĂ
(în pereche sau în grup de 3-4 elevi)
Modulul (unitatea de competenţă)

Numele elevului __________________________
Numele profesorului _________________________
Care este sarcina voastră comună?
Cu cine vei lucra?
Ce anume Cine va face acest De ce fel de materiale,

trebuie făcut? lucru? echipamente, instrumente şi
sprijin va fi nevoie din partea
celorlalţi?
Ce anume vei face tu?
Organizarea activităţii: Unde vei lucra?
Data/Ora începerii:
Data/Ora finalizării:
Cât de mult va dura îndeplinirea sarcinii?
„Confirm faptul că elevii au avut discuţii privind sarcina de mai sus şi:
s-au asigurat că au înţeles obiectivele
au stabilit ceea ce trebuie făcut
au sugerat modalităţi prin care pot ajuta la îndeplinirea sarcinii
s-au asigurat că au înţeles cu claritate responsabilităţile care le revin şi modul de
organizare a activităţii”
Martor/evaluator (semnătura): Data:

(ex.: maistru instructor/tutore de practiceă)
Această fişă stabileşte sarcinile membrilor grupului de lucru, precum şi modul de

organizare a activităţii.

FIŞĂ PENTRU ÎNREGISTRAREA PROGRESULUI ELEVULUI
Pentru fiecare elev se pot realiza mai multe astfel de fişe pe durata derulării
modulului, acestea permiţând evaluarea precisă a evoluţiei elevului, furnizând în
acelaşi timp informaţii relevante pentru analiză.
Modulul (unitatea de competenţă)
__________________________________________
Numele elevului
____________________________clasa________________________
Numele profesorului ________________________
Competenţe care Activităţi efectuate şi Evaluare

Data
trebuie dobândite comentarii Bine Satisfăcător Refacere
Alege motorul electric
de acţionare pentru o
aplicaţie dată
Verifică motorul
pentru o aplicaţie dată
Alege elementele de
protecţie pentru o
aplicaţie dată
Realizează un proiect
pentru o aplicaţie dată
Comentarii: Priorităţi pentru dezvoltare
Competenţe care urmează să fie dobândite Resurse necesare:

(pentru fişa următoare):
Competenţe care trebuie dobândite

Această fişă de înregistrare este făcută pentru a evalua, în mod separat, evoluţia legată de diferite
competenţe tehnice generale şi competenţe pentru abilităţi cheie, care au fost dezvoltate şi evaluate.
Activităţi efectuate şi comentarii

Aici ar trebui să se poată înregistra tipurile de activităţi efectuate de elev, materialele utilizate şi orice
alte comentarii suplimentare care ar putea fi relevante pentru planificare sau feedback.
Priorităţi pentru dezvoltare

Partea inferioară a fişei este concepută pentru a menţiona activităţile pe care elevul trebuie să le
efectueze în perioada următoare ca parte a viitoarelor module. Aceste informaţii ar trebui să permită
profesorilor implicaţi să pregătească elevul pentru ceea ce va urma.
Competenţe care urmează să fie dobândite

În această căsuţă, profesorii trebuie să înscrie competenţele care urmează a fi dobândite.
Resurse necesare
Aici se pot înscrie orice fel de resurse speciale solicitate: manuale, seturi de instrucţiuni şi orice fel de
fişe de lucru care ar putea reprezenta o sursă de informare suplimentară pentru un elev ce nu a
dobândit competenţele cerute

Exemplu:
JURNAL DE PRACTICĂ
Clasa:
Elev:
Perioada:
Locaţie (Agent economic şi departament):
Modul:
Tema/Teme:
Sarcini de lucru (optional, in funcţie de specificul modulului):
În jurnalul de practică, elevul va completa următoarele informaţii:
1. Care sunt principalele activităţi relevante pentru modulul de practică pe care

le-aţi observat sau le-aţi desfăşurat?
Activităţi observate Activităţi desfăşurate
2. Ce ai învăţat să faci pentru atingerea competenţei?
3. Care au fost activităţile practice care v-au plăcut? Motivaţi.
4. Ce activităţi practice nu v-au plăcut? Motivaţi.
Activitatea nr. 1
FIŞĂ DE LUCRU
RELEUL TERMIC - FL1
Competenţa: Alege elemente de protecţie pentru o aplicaţie dată
Lucrează individual!
a.Identifică cele doua simboluri şi specifică domeniul de utilizare al acestora :

1._________________________________
2._________________________________
b. Alege aparatele în funcţie de tabelul de mai jos şi de scara curenţilor
TSA-10 TSA-16 TSA-32
Cod. 3670 3671 3872
In[A] 10 16 32
Ir[A] 0,4-11 0,4-16 0,4- 32
Scara curenţilor I r ,fiind 0,4-0,55-0,75-1-1,3-1,8-2,4-3,3-4,5-6-8-11-16-20-25-3

100-125-160-200-250-320-400-500-580-630-700-800 A
c. Pentru figura de mai sus identifică elementele componente:

1..............................................;2..............................................;3...................................
4..............................................;5..............................................;6...................................

7..............................................;8..............................................;9...................................
Activitatea nr. 2
FIŞĂ DE LUCRU
SIGURANŢE FUZIBILE – FL2
Fig.1 Fig. 2 Fig. 3

Lucrează individual! (se vor utiliza FD1 şi FD2 prezentate în Anexe)
a.In figura 1 este prezentată o siguranţă fuzibilă demontată.Identifică elementele

componente ale siguranţei fuzibile.
1..................................;2.......................................;3.......................................................
4..................................;5........................................;
b. In figura 2 este prezentată secţiunea printr-o siguranţă fuzibilă.Identifică
elementele componente ale siguranţei fuzibile
1..................................;2.......................................;3.......................................................
4..................................;5.......................................;6.......................................................
c. Identifică elementele componente ale aparatului de protecţie din figura 3:
1..................................;2.......................................;3.......................................................
.;
4..................................;5........................................;
SOCLU PATRON CAPAC

curent cod curent cod curent cod filet
25 A 2061 25 A 2240 2-25 25 A 2004 E27
63 A 2071 63 A 2270 35 - 63 63 A 2005 E33
100 A 2080 100 A 2290 80-100 100 A 2006 G 1.1/4
SUPORT PATRON
CURENT COD TIP FUZIBIL
SIST 101 411 NT 00 406 4 - 160 A
SIST 150 412 NT0 407 6- 160 A

SIST 201 413 NT1 408 36 - 250 A
SIST 400 414 NT2 409 2 24 -4 00 A
SIST 630 415 NT3 410 400-630 A
Activitatea nr. 3
STUDIU DE CAZ
SIGURANŢE FUZIBILE – SC1
TEMA- Siguranţa este prioritară!
Obiectiv:
Utilizând jurnalul de practică, elaborează un studiu de caz privind importanţa utilizării

siguranţelor cu element fuzibil in diverse aplicaţii (se va utiliza şi SC1) ţinând cont
de:
avantajele şi dezavantajele utilizării siguranţelor fuzibile;

măsurile necesare de protecţie in instalaţiile electromecanice identificate la
agentul economic;
elementele componente ale siguranţelor fuzibile identificate la agentul
economic;
tipurile de siguranţe fuzibile identificate la agentul economic;

Activitatea nr. 4
STUDIU DE CAZ
SIGURANŢE AUTOMATE – SC2
TEMA- Siguranţa automată inlocuieşte siguranţa cu element fuzibil!
Obiectiv:
Utilizând jurnalul de practică, elaborează un studiu de caz privind importanţa inlocuirii

siguranţelor cu element fuzibil cu siguranţe automate in diverse aplicaţii (se va utiliza
şi SC2) ţinând cont de:
avantajele şi dezavantajele utilizării siguranţelor automate;
elementele componente ale siguranţelor automate
tipurile constructive ale siguranţelor automate identificate la agentul economic
măsurile necesare de protecţie in instalaţiile electromecanice identificate la

agentul economic;

Activitatea nr. 5
PROIECT
SIGURANŢE FUZIBILE îN INSTALAŢII ELECTROMECANICE - PR1
TEMA PROIECT: „Siguranţele fuzibile in instalaţii electromecanice”

Competenţa Realizează un proiect pentru o aplicaţie dată
Cuprins proiect:
MEMORIU JUSTIFICATIV
CAPITOLUL 1. Identificarea părţilor componente, caracteristici constructive şi
tehnologice pentru siguranţele fuzibile de joasă tensiune.
CAPITOLUL 2. Identificarea părţilor componente, caracteristici constructive şi

tehnologice pentru siguranţe fuzibile de înaltă tensiune.
CAPITOLUL 3. Utilizarea siguranţelor fuzibile într-o instalaţie electromecanică.
CAPITOLUL 4. Dimensionarea siguranţelor fuzibile;
CAPITOLUL 5. Executarea schiţei unei secţiuni printr-o siguranţă fuzibilă de

joasă tensiune respectiv de înaltă tensiune.(optional)
BIBLIOGRAFIE
Notă:
Se vor utiliza fişele (FD1, FD2, FD3, FO1, FO2, SC1, SC2, SC3, LL1) şi jurnalul
de practică.

Activitatea nr. 6
LUCRARE DE LABORATOR
DETERMINAREA CARACTERISTICILOR DE PROTECŢIE TIMP-

CURENT PENTRU SIGURANŢE FUZIBILE – LL1
Obiective:
- alegerea siguranţelor fuzibile (condiţii de alegere şi selecţie
utilizând cataloage de specialitate);
- determinarea experimentală a caracteristicii de protecţie
timp-curent pentru o siguranţă fuzibilă;
- compararea caracteristicii determinată experimental cu cele
prezentate in cataloage
Activitate pe grupe de 4 elevi
1. Scopul lucrării
Scopul lucrării este alegerea siguranţelor fuzibile, determinarea experimentală
a caracteristicii de protecţie timp – curent pentru o siguranţă fuzibilă, şi
compararea acesteia cu cele prezentate în cataloage (se va utiliza Fişa de
documentare- Caracteristica de protecie a siguranlor fuzibile-FD3).
2. Schema de montaj
3. Aparate si
materiale
necesare:
- TCT- trusa
de curent şi
tensiune;
- S1-
separator;
- S2-
separator;
- RC- releu
de curent;
- SF-
siguranţă
fuzibilă;
- TC- transformator de curent
4. Tabel de date, grafice

Se vor compara rezultatele detreminate experimental cu, caracteristicile de
protecţie timp-curent din cataloage.
If min [A] 4 6 7 8 10 15 20
t [s]
Se traseaza graficul caracteristicii de protectie timp-curent.
Activitatea nr. 7
FIŞĂ DE LUCRU
ECHIPAMENTE ELECTRICE DE COMANDĂ
ŞI PROTECŢIE DE JOASĂ TENSIUNE – FL3
Competenţa: Realizează un proiect pentru o aplicaţie dată

Obiectiv:
Specificarea tipurilor de echipamente electrice de comandă şi protecţie de
joasă tensiune care intervin în timpul funcţionării instalaţiilor
electromecanice.
Activitate pe grupe
Continut:
Se împarte clasa pe 5 grupe, fiecare grupă având ca sarcina analizarea tipurilor
de echipamente electrice de comandă şi protecţie de joasă tensiune care intervin
în timpul funcţionării instalaţiilor electromecanice, astfel:
Grupa 1 – siguranţe fuzibile de joasă tensiune
Grupa 2 – contactoare electromagnetice
Grupa 3 – întreruptoare automate de putere
Grupa 4 – relee
Grupa 5 – rezistoare, reostate şi controlere
Fiecare grupă va analiza tipul de echipament electric şi va completa in tabelul de

mai jos :
- elementele componente ale echipamentului,
- paramaterii nominali ai echipamentului,
- domeniul de utilizare al echipamentelor electrice.
Se va efectua o rotire a grupelor, care vor analiza astfel toate cele 5 tipuri
echipamente electrice de comandă şi protecţie de joasă tensiune.Elevii unei grupe pot
face completari, corecturi cu o altă culoare.Activitatea încurajează învăţarea prin
cooperare. Pentru rezolvarea ei este necesar studiul fişelor: FD1, FD 2, FC1,
jurnalul de practică.
Se va completa urmatorul tabel de către toate grupele de lucru:
siguranţe contactoare întreruptoare relee rezistoarer
fuzibile de electromagn automate de eostate şi
joasă etice putere controlere
tensiune
Elementele
componente ale
echipamentului
Paramaterii
nominali ai
echipamentului
Domeniul de
utilizare al
echipamentelor
electrice
Activitatea nr. 8

FIŞĂ DE OBSERVAŢIE
PRODUSUL- “SIGURANŢE FUZIBILE” - FO2

1. Vă desfăşuraţi stagiul de pregătire practică la agentul economic X. Observaţi

cu atenţie produsele “siguranţe fuzibile” necesare realizarii protecţiei unor
anumite instalaţii electromecanice.
2. Dupa incheierea procesului de observare, completaţi fişa de mai jos: (se va
utiliza fişa de documentare FD1 şi fişa conspect FC1)
Care este rolul Specificaţi tipurile Care este gama Utilizând cataloage de
funcţional al de siguranţe tensiunilor şi specialitate, specificaţi
siguranţelor fuzibile de joasă curenţilor pentru pentru siguranţe fuzibile
fuzibile intr-o tensiune utilizate siguranţele cu filet de 25 A, 63 A si
instalaţie de agentul identificate? 100 A, codul acestora
electromecanică? economic! pentru soclu, capac,
patron.

Activitatea nr. 9
STUDIU DE CAZ
EVOLUŢIA SIGURANŢELOR FUZIBILE – SC3
TEMA- Evoluţia siguranţelor fuzibile!
Obiectiv:
Utilizând jurnalul de practică, elaborează un studiu de caz privind evoluţia

siguranţelor fuzibile in diverse aplicaţii (se va utiliza şi SC3) tinând cont de:
avantajele si dezavantajele utilizarii sigurantelor fuzibile in diverse aplicatii;
tipurile reprezentative de siguranţe fuzibile identificate la agentul economic

(siguranţe cu filet, siguranţe cu element inamovibil, siguranţe ultrarapide
cu element inamovibil, siguranţe cu mare putere de rupere (MPR);
tensiunile nominale şi curenţii nominali pentru tipurile reprezentative de

siguranţe fuzibile;
elementele constructive ale tipurile reprezentative de siguranţe fuzibile.
Activitatea nr. 10
MINIPROIECT
CALIBRAREA ŞI ALEGEREA SIGURANŢELOR FUZIBILE– PR2
TEMA MINIPROIECT: „Calibrarea şi alegerea siguranţelor fuzibile”

Competenţa Realizează un proiect pentru o aplicaţie dată
Cuprins:
MEMORIU JUSTIFICATIV
CAPITOLUL 1. Calibrarea şi alegerea siguranţelor fuzibile pentru protecţia
liniiilor electrice aeriene

motoarelor electrice

condensatoarelor destinate îmbunătăţirii factorului de putere
BIBLIOGRAFIE

Activitatea nr. 11
PROCESUL DE MONTARE AL SIGURANŢELOR FUZIBILE- FO1

1. Vă desfăşuraţi stagiul de pregătire practică la agentul economic X. Observaţi

cu atenţie procesul de alegere şi montare al siguranţelor fuzibile necesare
realizării protecţiei instalaţiei electromecanice (se va utiliza şi fişa de
documentare FD1).
2. După încheierea procesului de observare, completaţi fişa de mai jos:
Care este Care sunt Cum se Cum se Identificaţi

succesiunea măsurile de montează montează tipuri de
operaţiilor de siguranţă care siguranţele siguranţele siguranţe
montare pentru trebuie avute in fuzibile cu fuzibile LS? fuzibile la
siguranţele vederea mare putere de agentul
fuzibile? montajului rupere? economic şi
corect şi sigur specificaţi
al siguranţelor scara curenţilor
fuzibile? nominali pentru
fuzibilul
siguranţei
Activitatea nr. 12

FIŞĂ DE LUCRU
CONTACTOARE ELECTROMAGNETICE – FL4

Obiectiv:
Identificaţi elementele componentele ale contactoarelor electromagnetice figurate
in fişa de mai jos (se va utiliza fişa de documentare FD4)
Tip contactor electromagnetic Părţi componente
1...........................................................
2...........................................................
3...........................................................
4...........................................................
5...........................................................
6...........................................................
7...........................................................
Contactor electromagnetic cu o singură
întrerupere
1...........................................................
2..........................................................
3...........................................................
4...........................................................
5...........................................................
6...........................................................
7...........................................................
8...........................................................
Contactor electromagnetic cu dublă 9...........................................................

întrerupere
10.........................................................
11.........................................................
Activitatea nr. 13

PRODUSUL- “CONTACTOARE ELECTROMAGNETICE” – FO3

1. Vă desfăşuraţi stagiul de pregătire practică la agentul economic X.

Observaţi cu atenţie produsele “contactoare electromagnetice”
necesare realizării protecţiei unor anumite instalaţii electromecanice.
2. După incheierea procesului de observare, completaţi fişa de mai jos:
(se va utiliza fişa conspect FC3 şi jurnalul de practică)
Care este rolul Specificaţi tipurile Care sunt Care sunt Care sunt părţile
funcţional al de contactoare simbolurile simbolurile componente ale
contactoarelor electromagnetice contactoarelor contactoarelor unui contactor
electromagnetice utilizate de electromagnetice electromagnetice electromagnetic?
in instalaţiile agentul de curent de curent
electromecanice? economic? continuu şi alternativ şi
domeniul de domeniul de
utilizare al utilizare al
acestora? acestora?
Activitatea nr. 14
PRODUSUL- “RELEE DE PROTECŢIE” – FO4

Lucreaza individual!
1. Vă desfăsuraţi stagiul de pregătire practică la agentul economic X. Observaţi

cu atenţie produsele “relee de protecţie”(in numar de 5) necesare realizării
protecţiei unor anumite instalaţii electromecanice.
2. După incheierea procesului de observare, completati fişa de mai jos: (se va
utiliza fişa conspect FC4 şi jurnalul de practică)
Tip releu de Care sunt parametrii principali ai Specificaţi care este curentul
protecţie releului de protecţie? (specificaţi nominal de serviciu?
datele de catalog)
Activitatea nr. 15

STUDIU DE CAZ
ALEGEREA ŞI VERIFICAREA MOTOARELOR ELECTRICE DE

ACŢIONARE – SC4
Competenţa:
 Alege motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată;
 Verifică motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată
TEMA-“Alegerea şi verificare motoarelor electrice de actionare!”
Obiectiv:
Utilizând jurnalul de practică, elaborează un studiu de caz privind alegerea şi

verificarea motoarelor electrice de acţionare in diverse aplicaţii (se va utiliza fişele
SC4, FC4) tinând cont de:
gradele de protecţie ale motoarelor (grade normale, grade contra pătrunderii

apei, grade normale contra atingerii şi pătrunderii corpurilor străine şi lichide);
caracteristicile maşinii de lucru;
regimuri de funcţionare;
reglaj de viteză;
verificarea capacităţii de pornire a motoarelor;
condiţii de alegere şi selecţie utilizând cataloage de specialitate;
Activitatea nr. 16
PROIECT
DIMENSIONAREA ELEMENTELOR DIN SCHEMA DE PORNIRE

DIRECTĂ A UNUI MOTOR ASINCRON TRIFAZAT – PR3
TEMA PROIECT: „Dimensionarea elementelor din schema de pornire directă a

unui motor asincron trifazat”
Competenţe Alege motorul electric pentru o aplicaţie dată;
 Verifică motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată;
 Alege elementele de protecţie pentru o aplicaţie dată;
 Realizează un proiect pentru o aplicaţie dată.
Lucrează pe grupe!
Obiectiv:
Pentru pornirea directă a motorului asincron din schema de mai jos:
alegeti motorul asincron (se va alege un motor asincron identificat la
agentul economic unde aţi desfăşurat stagiile de pregătire practică şi ai
cărui parametrii nominali i-aţi specificat in fişa SC4)
verificaţi motorul asincron (calculul cuplului de pornire, utilizând SC4)
alegeţi elementele de protecţie (siguranţe fuzibile, relee termice, relee
electromagnetice, contactoare) utilizând SC1, SC2, FO3, FO4, FC3, FC4,
FL3, FD3, PR1, PR2 şi jurnalul de practică)
Soluţionarea activităţii nr.3

STUDIU DE CAZ - SIGURANŢE FUZIBILE – SC1
Dacă într-un conductor electric circulă un curent prea intens, acesta se

încălzeşte şi apare pericolul de incendiu. Determinantă pentru aceasta este
secţiunea transversală a conductorului. De aceea conductoarele electrice
trebuie protejate cu siguranţe fuzibile sau cu întrerupătoare automate de
protecţie, corespunzător dimensionate.
Dacă are loc un scurtcircuit sau se aplică o suprasarcină, circuitul se întrerupe

în acest loc. Supraîncărcarea se datorează cel mai adesea cuplării unor
consumatori puternici la o reţea de alimentare cu cabluri prea subţiri.
Scurtcircuitul se produce prin contactul accidental a doi conductori cu potenţial
diferit.
De exemplu, la un cablu erodat, prin uzură, se poate produce contactul spontan între
faze sau o fază şi nul.
Măsurile necesare de protecţie pentru instalaţiile electrice constau în echiparea

circuitului de alimentare al fiecărui aparat cu o siguranţă fuzibilă sau întrerupător
automat de protecţie, precum şi siguranţe fuzibile sau automate pe circuitele de
lumină, respectiv pe fiecare circuit de prize.
Conductorii cu secţiune de 1,5 mm2 suportă o sarcină maximă de 2,2 kW şi

necesită o siguranţă de 13 A. La anumite tipuri de amplasare (pozare liberă)
se poate utiliza şi o siguranţă de 16 A.
La un cablu de 2,5 mm2 se dublează sarcina admisibilă, respectiv trebuie
pusă o siguranţă corespunzătoare, de 16/20 A, dar numai dacă soclul de
conectare al siguranţei corespunde (conectoare pentru siguranţe CEE până la
32A).
Una din cele mai importante măsuri obligatorii de protecţie este întrerupătorul de
protecţie la curent rezidual, numit pe scurt FI / RCD. Acesta întrerupe într-o clipă
circuitul la apariţia unui defect în reţeaua de alimentare, în aparat sau la atingerea
directă a părţilor prin care trece curentul, eliminând astfel orice pericol. La instalaţia
electrică se vor folosi numai materiale certificate. Sculele destinate lucrărilor
electrotehnice au o bună izolaţie de protecţie, marcată pe mânerul de plastic prin
simboluri specifice (de ex. 1000 V).
SIGURANŢE ÎNŞURUBATE CU ELEMENT FUZIBIL
Aceste siguranţe, încă mult răspândite, constau dintr-un corp de ceramică,

format din cilindri de diametre diferite. La ambele capete se găsesc contacte
metalice, legate printr-un fir amplasat într-o cămaşă de nisip cuarţos. La o
anumită depăşire a curentului nominal (suprasarcină) acest fir se topeşte şi se
întrerupe circuitul, înainte să apară defecţiuni în reţea. (fig.1)
Timpul de reacţie variază – după intensitatea curentului – între câteva fracţiuni de

secundă şi mai multe secunde.
La exterior se recunoaşte o siguranţă arsă după pastila de identificare căzută
sau topită. Aceasta este o plăcuţă mică metalică amplasată pe centrul
capacului de contact exterior. Capacele soclurilor sunt prevăzute cu un vizor
de sticlă pentru observarea stării siguranţelor dintr-o privire. Pentru o verificare
precisă trebuie demontat elementul de siguranţă, deoarece se poate întâmpla
ca şi după topirea firului, pastila să adere în continuare la corpul ceramic.
(fig.3)
Elementele fuzibile au diametre diferite la capătul subţire; cu cât este mai

mare curentul nominal, cu atât este mai mare şi diametrul. Pentru a evita
montarea unor elemente fuzibile prea puternice, care să fie ineficiente în cazul
unei suprasarcini, soclurile acestora sunt prevăzute cu şuruburi de reglaj care
corespund diametrelor corecteale fiecărui element de siguranţă.
Dacă în caz de urgenţă se foloseşte un element mai slab (mai subţire), aceasta nu
prezintă risc pentru protecţie. În cel mai rău caz se arde siguranţa la punerea în
funcţiune a consumatorului.
Fig.1 Sectiune
printr-un element fuzibil
Utilizare:
siguranţele cu element fuzibil se utilizează astăzi de regulă înaintea

contorului, între rampa de alimentare şi tabloul de distribuţie al locuinţei.
siguranţele cu element fuzibil se utilizează la echipamentele mai vechi în

tablourile de distribuţie ale locuinţelor,domeniu în care predomină de multă
vreme siguranţele automate şi întrerupătoarele automate de protecţie.
ocazional se instalează siguranţe fuzibile şi la construcţii noi. Acestea se

utilizează de regulă la circuite destinate alimentării unor maşini sau utilaje de
putere mare pe o perioadă scurtă

Fig.2 Sigurante fuzibile inşurubate
Fig.3 Tipuri de sigurante fuzibile cu element fuzibil
Codul culorilor normate pentru siguranţe şi şuruburile de reglare.
1,6 A 2A 4A 6A 8A 10A 13A 16A
negru roz maro verde verde roşu bej gri

deschis
20 A 25A 32A 40A 50A 63A 80A 100A
albastru violet galben negru alb cupru argint roşu
O formă diferită de cea descrisă mai sus au siguranţele de joasă tensiune şi putere
mare (NH), folosite în special la conectarea locuinţelor. La acest tip elementele
ceramice sunt de formă dreptunghiulară.
Observatie

Prin cârpirea unei siguranţe fuzibile se reface funcţionarea aparatului pentru
scurt timp dar se pierde efectul de întrerupere la suprasarcină, respectiv de
protecţie.
De asemenea prin introducerea unei siguranţe improvizate se poate afecta
circuitul.
Cel mai bine este să aveţi la îndemână mai multe bucăţi din siguranţele
utilizate în mod uzual.
Spre deosebire de siguranţele convenţionale cu înşurubare, siguranţele
dreptunghiulare (NH) pot fi înlocuite numai de electricieni calificaţi
STUDIU DE CAZ- SIGURANŢE AUTOMATE – SC2
 In multe domenii elementele fuzibile au fost înlocuite de multă vreme cu

siguranţe automate (fig.1) Denumirea este depăşită, deoarece pe vremuri
siguranţele automate înlocuiau siguranţele fuzibile în soclurile cu filet.
Fig.1 Sigurante automate
Acestea au avantajul că, după îndepărtarea defectului, pot fi reconectate imediat. La

nevoie, pentru lucrări de întreţinere sau reparaţii la instalaţia electrică, pot fi utilizate
ca un întrerupător obişnuit. Pe termen lung utilizarea acestora este la fel de ieftină ca
şi a siguranţelor fuzibile, deoarece nu necesită elemente consumabile pentru
refacerea circuitului.
 În exterior întrerupătoarele automate de protecţie sunt prevăzute cu o carcasă

de material plastic, echipată frontal cu un întrerupător basculant. Pentru
identificarea circuitelor (de ex. „maşina de spălat”) se pot aplica pe carcasă
etichete adezive.
 În interior sunt două mecanisme de protecţie, unul termic şi unul

electromagnetic. Sistemul termic reacţionează la încălzirea generată de
supracurenţi. Un mecanism bimetalic întrerupe circuitul la depăşirea curentului
nominal.

Curentul nominal, marcat pe siguranţe / întrerupătoarele de protecţie, reprezintă
curentul maxim, la depăşirea căruia acestea întrerup circuitul (25 A, de ex.)
În cazul unui scurtcircuit acţionează sistemul electromagnetic, care întrerupe reţeaua

în câteva fracţiuni de secundă. Mecanismul de declanşare este astfel construit, încât
nu poate fi recuplat cât timp defectul se menţine, chiar dacă este blocată pârghia
întrerupătorului basculant.
Avantajele utilizarii sigurantelor si intreruptoarelor automate
 Siguranţele automate protejează reţeaua contra suprasarcinilor şi

scurtcircuitelor, evitând incendiile şi alte pagube costisitoare, dar nu
asigură protejarea persoanelor.
 În schimb, întrerupătoarele de protecţie la curent rezidual (FI / RCD)
protejează persoanele contra electrocutărilor. În cazul în care corpul
uman intră în contact cu o reţea electrică, curentul electric peste o
anumită intensitate are mai multe efecte vătămătoare.
 Electrocutările produc frecvent arsuri, în mod deosebit sunt afectaţi
negativnervii şi funcţiile muşchilor. Pericolul devinemortal la curenţi
peste 30 mA care traversează inima (muşchii). În acest cazinima intră
în fibrilaţie, fiind perturbatăfuncţia de pompare. Drept urmare nu se mai
asigură oxigenarea creierului şi în câtevaminute survine moartea.
 Întrerupătoarele la curent rezidual, pe scurt FI, sau în nomenclatura
engleză RCD (Residual Current Device), sunt disponibile în variante cu
doi şi patru poli, pentru diferiţi curenţi nominali de defect.
 Pentru asigurarea protecţiei contra electrocutării în cazul atingerii
directe a părţilor sub tensiune, trebuie ales un model care are curentul
nominal 30 mA.
 Întrerupătoarele FI / RCD funcţionează pe principiul sumării curenţilor
între faze şi neutru: suma acestora trebuie să fie nulă.
 Pentru un circuit monofazic, curenţii de fazăşi neutru trebuie să fie egali
şi de semn contrar.
 În cazul atingerii conductorului de către o persoană, o parte din curent
tinde să sescurgă spre pământ prin corp, astfel încâtcurenţii de fază şi
neutru nu mai au valoriegale. Sistemul comandă printr-un releu
întreruperea imediată a circuitului.
 La instalaţiile noi, întrerupătoarele FI / RCD exemplifică de multă vreme
evoluţia tehnicii în domeniu. De atunci numărul accidentelorprin
electrocutare s-a redus simţitor, de asemenea s-au redus pagubele
mari (incendii de ex.) cauzate de scurtcircuite la pământ, generate de
defecte în maşini sau instalaţii.
 Din motivele menţionate trebuie echipate de către electricieni cu
sisteme FI / RCD şi reţelele vechi.
Observatie
Verificaţi în mod regulat întrerupă toarele FI / RCD! Acestea sunt echipate cu
o tastă de probă prin care li se verifică funcţionalitatea.

Pe o instalaţie corect montată testul poate fi efectuat în afara oricărui pericol
de către orice persoană.
Dacă nu se efectuează periodic testul, cu timpul contactele interioare se pot

lipi. În acest caz nu se mai produce decuplarea la apariţia unei situaţii
periculoase.
Recomandabil este să testaţi aparatul de două ori pe an, la schimbarea orei

legale,de ex.
În felul acesta vă asiguraţi că sunteţi ferit de pericole

Soluţionare activitatea nr. 5
PROIECT
SIGURANŢE FUZIBILE IN INSTALAŢII ELECTROMECANICE - PR1
PARTEA I-a :
 Identificarea părţilor componente, caracteristici constructive şi
tehnologice pentru siguranţe fuzibile de joasă şi înaltă tensiune;
 Utilizarea siguranţelor fuzibile într-o instalaţie electromecanică
1. Modul de lucru
1.1. Se va studia construcţia siguranţelor fuzibile de joasă tensiune, respectiv
de înaltă tensiune, stabilindu-se elementele componente şi rolul acestora: fuzibil,
suport ceramic, anvelopă, armăturile de contact, fir de semnalizare cu resort. (se vor
utiliza fişele de documentare, studiile de caz, jurnalul de practică)
Pe baza tipurilor constructive de siguranţe fuzibile de joasă tensiune cât şi de
înaltă tensiune existente pe panourile experimentale din cadrul laboratoarelor
precum şi cele identificate la agenţii economici, se vor evidenţia asemănările
respectiv deosebirile de ordin constructiv şi tehnologic ( se va utiliza jurnalul de
practică)
1.2. În funcţie de caracteristicile de limitare şi timp-curent ale siguranţelor se
va studia modul de amplasare a siguranţelor fuzibile în instalaţiile electrice de joasă
tensiune respectiv de medie tensiune
PARTEA a II-a :
 Dimensionarea siguranţelor fuzibile;
 Executarea schiţei unei secţiuni printr-o siguranţă fuzibilă de
joasă tensiune respectiv de înaltă tensiune;

1. Modul de lucru
1.1. Se va calcula rezistenţa electrică a zonei înguste a unei benzi de fuzibil.
1.2. Se va trasa caracteristica de limitare a siguranţelor de medie tensiune cu
Un = 7,2 kV.
1.3. Se va trasa caracteristica timp-curent a unei siguranţe de medie tensiune

cu
Un = 7,2 kV.
2. Modul de lucru
2.1. Forma geometrică a zonei înguste de lungime 2∙c a benzii fuzibile pentru
o siguranţă de joasă tensiune este dată în figura 1.
Fig.1
2.2. Caracteristica de limitare pentru curent simetric şi asimetric se trasează

având pe abscisă curentul prezumat în valoare efectivă iar pe ordonată curentul
limitat tăiat; pentru fiecare curent nominal obţinându-se o dreaptă de limitare, deci în
final o familie de drepte de limitare.
Fie o familie de siguranţe fuzibile de medie tensiune cu U n = 7,2 kV.
Pentru gama de curenţi nominali 2,5 A ¸ 16 A siguranţele fuzibile se realizează
din fire fuzibile dispuse în paralel cu datele din tabelul 1
Tabelul 1.

Curentul nominal Nr. de fire în Diametrul
In [A] paralel [mm]
2,5 2 0,08
4 3 0,08
6,3 5 0,08
10 9 0,08
16 9 0,12
Pentru gama de curenţi nominali 25 A ¸ 250 A siguranţele se realizează din

benzi fuzibile dispuse în paralel cu următoarele dimensiuni ale secţiunii în zona
îngustată conform figurii 1 şi tabelului 2.
Tabelul 2.
Curentul nominal Nr. de benzi Grosime Lungime

In [A] în paralel [mm] [mm]
25 5 0,05 0,5
31,5 8 0,05 0,5
40 11 0,05 0,5
50 11 0,05 0,5
63 13 0,07 0,5
80 13 0,1 0,5
100 17 0,1 0,5
125 23 0,1 0,5
160 23 0,1 0,5
200 23 0,2 0,5
250 23 0,25 0,5
2.3. Caracteristica timp-curent reprezintă dependenţa dintre timpul de fuziune

şi curentul de scurtcircuit stabilizat (valoare efectivă).Ridicarea caracteristicii se va
face pe baza prelucrării rezultatelor date de oscilogramele din figura 2 obţinute
pentru o siguranţă fuzibilă cu I n = 50A la Un = 7,2 kV. Caracteristica se trasează pe
scară dublu logaritmică.
Notă: Noile standarde acceptate pentru siguranţe fuzibile sunt urmatoarele:
 Siguranţe fuzibile de joasă tensiune SR EN 60269/1-2003
 Siguranţe fuzibile de înaltă tensiune SR EN 60282/1-2003
4. Bibliografie

1. Hortopan,G: Aparate electrice de comutaţie, vol II, Editura tehnică, Bucureşti
1996.
2. Peicov,Al: Aparate electrice -Proiectare si constructie, Editura Scrisul
Romanesc,Craiova, 1988
ANEXE
Relativ la zona îngustă a benzii de fuzibil a unei siguranţe de joasă tensiune.
Fig. 2. a) Oscilograme pentru o siguranţă fuzibilă

de medie tensiune, Un = 7.2 kV şi In = 50 A

Fig.2. b); c); d)
Oscilograme pentru o siguranţă fuzibilăde medie tensiune, U n = 7.2 kV şi In = 50
A

Soluţionare activitate nr.6
LUCRARE DE LABORATOR
DETERMINAREA CARACTERISTICILOR DE PROTECŢIE TIMP-

CURENT PENTRU SIGURANŢE FUZIBILE – LL1
1 Scopul lucrării
Scopul lucrării este alegerea siguranelor fuzibile, determinarea experimentală
a caracteristicii de protecţie timp – curent pentru o siguranţă fuzibilă, şi
compararea acesteia cu cele prezentate în cataloage (se va utiliza Fişa de
documentare- Caracteristica de protecie a siguranlor fuzibile-FD3).
2 Schema de montaj
3 Aparate si
materiale
necesare:
- TCT- trusa
de curent şi
tensiune;
- S1-
separator;
- S2-
separator;
- RC- releu
de curent;
- SF-
siguranţă fuzibilă;
- TC- transformator de curent
4 Modul de realizare al lucrării
 Se realizează montajul experimental de la punctul 2:

 Pentru siguranţa fuzibilă cu filet SF se confecţionează 10
elemente înlocuitoare, fiecare cu elementul fuzibil realizat dintr-
un fir de cupru montat în aer, al cărui diametru d se măsoară cu
micrometrul.
 Folosind relaţia:
3
o I f min  a  d ; a=60 pentru Cu; a=44 pentru Ag
2
 Se calculează curentul minim de fuziune If min.

Pentru determinarea caracteristicii timp-curent se procedează astfel:
 în funcţie de intensitatea curentului minim de fuziune, se aleg bornele de

măsură corespunzătoare ale transformatorului de curent TC;
 se îndepărtează din circuit elementul înlocuitor al siguranţei fuzibile pregătit

pentru determinări, se verifică poziţia de zero a cursorului trusei de curent
şi tensiune TCT şi poziţia deschis a separatorului S2;
 se închide separatorul S1 şi se cuplează sursa TCT crescând curentul prin

circuit până la valorile recomandate de conducătorul lucrării, pornind de la
valoarea If min, (valori recomandate pentru încercări: If min, 7 A, 8 A, 9 A, 10A,
15 A, 20 A, 25 A, 30 A, 35 A);
 pentru valoarea reglată a curentului de încercare se verifică funcţionarea

releului de curent RC;
 se decuplează sursa de alimentare, se deschide S1, se închide separatorul
S2 pentru a conecta în circuit cronometrul C şi se introduce în soclu
elementul fuzibil al siguranţei;
 montajul este pregătit pentru determinări;
 se cuplează sursa TCT (fără a se modifica poziţia cursorului) şi se citesc
indicaţiile ampermetrului (pentru a efectua eventuale corecţii) şi
cronometrului care se opreşte automat în momentul arderii elementului
fuzibil al siguranţei.
5 Tabel de date, grafice
Se vor compara rezultatele detreminate experimental cu, caracteristicile de

protecţie timp-curent din cataloage.
Date experimentale
d=0,16 mm;
3
I f min  60  0,16 2  3,84[ A]  4[ A] ;
If min [A] 4 6 7 8 10 15 20
t [s] - 5,17 4,33 3,68 1,52 0,15 0,14

Soluţionarea activităţii nr. 9
STUDIU DE CAZ
EVOLUŢIA SIGURANŢELOR FUZIBILE – SC3
Din punct de vedere constructiv, siguranţele fuzibile se execută în două variante:

1) deschise, când arcul electric este stins în aer liber
2) închise, atunci când arcul electric este stins într-un tub (din fibră sau din
porţelan) închis la capete, cu sau fără umplutură de nisip.
Evoluţia constructivă a siguranţelor fuzibile este prezentată în fig.1
Primele siguranţe s-au realizat în construcţie deschisă, fuzibilul fiind alcătuit

dintr-un fir de plumb ( sau aliaje ale plumbului cu staniu), zinc, cupru sau
argint ( fig.1). Fuzibilele realizate din metale cu punct de topire scăzut
( plumbul având punctul de topire la 200 grade C, iar zincul la 420 grade C)
permit ca temperatura totală a siguranţei să fie menţinută la un nivel scăzut.
Pe de altă parte, un astfel de fuzibil, cu o conductivitate electrică relativ mică,
în cazul curenţilor mari trebuia să aibă o arie mare a secţiunii transversale.
Fig.1 Evoluţia siguranţelor fuzibile

Următoarea etapă în construcţia siguranţelor a constat în realizarea
elementelor fuzibile din fire de cupru sau argint, introduse în interiorul unor
tuburi dielectrice deschise la capete (fig.1b). În comparaţie cu plumbul şi
zincul, fuzibilele din cupru şi argint pot fi realizate cu secţiune transversală
mai mică. În schimb, ele se caracterizează printr-o temperatură de topire
ridicată şi, în consecinţă, siguranţele sunt supuse unei creşteri înalte a
temperaturii. Folosirea a două sau mai multe fuzibile în paralel determină
creşterea suprafeţei de răcire a fuzibilului şi asigură utilizarea mai eficientă a
siguranţei.

Pentru creşterea puterii de rupere, s-au dezvoltat siguranţele fuzibile închise
la capete, fără material de umplutură (fig.1c), sau umplute cu nisip de cuarţ
(fig.1d). Nisipul de cuarţ are un puternic efect de răcire a coloanei arcului şi
favorizează deionizarea şi stingerea rapidă a arcului electric.
Creşterea în continuare a puterii de rupere şi a rapidităţii de acţionare a

siguranţelor fuzibile cu umplutură de nisip a fost posibilă numai prin
înlocuirea firelor rotunde cu benzi subţiri, gâtuite, din cupru sau argint (fig.1e).
În construcţia siguranţelor ultrarapide s-a impus fuzibilul de tip "sită" (fig.1f),

format dintr-o bandă fuzibilă în care s-au practicat perforaţii, aliniate în şiruri
longitudinale şi transversale. Practic, în acest mod se obţin mai multe
întreruperi în serie, ceea ce provoacă o creştere rapidă a căderii de tensiune
în arc, limitând, astfel, extinderea şi durata arcului electric.
Capacitatea de întrerupere a curenţilor de suprasarcină, când siguranţa nu are un efect

limitativ, se obţine prin mai multe metode: prin desprindere mecanică, prin efect
metalurgic sau prin efect chimic. Astfel, în fig2a este reprezentat un element fuzibil cu
desprindere mecanică, folosit la siguranţele cu ruperea arcului în aer.
La trecerea unui curent de suprasarcină de durată, căldura degajată produce topirea

aliajului 3, care iniţial era lipit de piesa cu mare capacitate calorică 2 şi realiza legătura
dintre cele două fire fuzibile, 1 şi 1'. După aceea, resortul 4, tensionat, va îndepărta
elementul fuzibil 1' din poziţia iniţială, determinând formarea arcului de întrerupere.
Topirea fuzibilului la o temperatură redusă se poate obţine şi pe baza fenomenului
numit "efect metalurgic" (fig.2b).
Pentru declanşarea acestui fenomen este necesar ca pe elementul fuzibil 6, realizat

dintr-un material cu punct de fuziune ridicat, să se prindă, prin lipire, o mică picătură 5
dintr-un aliaj eutectic de Pb, Sn. În cazul unor suprasarcini, atunci când se atinge
temperatura de topire a picăturilor, acestea se topesc şi dizolvă metalul elementului
fuzibil în punctul de lipitură, la temperaturi inferioare temperaturii de topire a elementului
fuzibil.
Procesul de difuzie a metalului picăturii se intensifică odată cu creşterea încălzirii,

producându-se o evoluţie în avalanşă, iar arcul care ia naştere în zona picăturii topeşte
şi restul fuzibilului. Similar poate fi folosit şi "efectul chimic" (asemănător "efectului
metalurgic") la obţinerea inerţiei termice a fuzibilelor.
În continuare vor fi prezentate tipurile reprezentative de siguranţe fuzibile de

joasă tensiune.

Fig.2 Siguranţe fuzibile lente:
(a) cu desprindere mecanică;
(b) cu efect metalurgic
1. Siguranţe cu filet. Au o capacitate medie de rupere şi sunt folosite atât în instalaţiile

casnice, cât şi în cele industriale. Sunt caracterizate de tensiuni nominale de maxim
1000 V şi curenţi nominali de 10 - 100 A.
Siguranţele cu filet pot fi de tipul LS (legătură spate), montate pe panouri
izolante şi prevăzute cu şuruburi de contact, de tipul LF (legătură faţă), la
care bornele de contact sunt accesibile prin partea din faţă a panoului,
acoperite cu un capac demontabil de porţelan şi de tipul LFI, pentru instalaţii
industriale. Ele sunt formate din soclu, patron şi capac filetat.
2. Siguranţe cu element inamovibil. Au curentul nominal în plaja 100-600 A şi sunt

folosite în circuite de putere cu tensiuni de până la 500 V c.a. şi 440 V c.c. Se
caracterizează prin efectul de limitare a curentului şi printr-o mare capacitate de rupere
(până la 50 kA).
O astfel de siguranţă este reprezentată în figura 3.. Carcasa 1 este realizată
din porţelan emailat de înaltă tensiune şi conţine un ansamblu constând din
elementele fuzibile 2, sudate prin puncte pe discurile care poartă lamelele de
contact 3. Tot ansamblul este fixat prin capacele 4, prinse cu şuruburi de

carcasă, manşoanele de azbest 5 fiind plasate sub capace, pentru a asigura
o etanşare corespunzătoare. Carcasa este umplută cu nisip de cuarţ (curat şi
uscat), înconjurând fuzibilul pe toată lungimea lui. Manşoanele de azbest
previn pătrunderea umidităţii în carcasă şi absorbţia ei de către nisip.
Elementul fuzibil constă din mai multe benzi de cupru, cu grosime de 0,15-
0,35 mm şi lăţime de până la 4 mm, prevăzute cu decupările 7 (care reduc
aria secţiunii transversale a fuzibilului). Utilizarea mai multor benzi în paralel
permite dezvoltarea unor arcuri electrice mai mici, arzând în paralel, care (în
acest fel) asigură o mai bună disipare a energiei arcului în volumul de nisip.
Efectul metalurgic, produs de picătura de staniu 8 (lipită pe fiecare bandă a fuzibilului),

este utilizat pentru scăderea temperaturii siguranţei în cazul suprasarcinilor mici. Drept
rezultat, punctul de topire al benzii scade la 475gradeC, iar creşterea de temperatură a
siguranţei rămâne în limite acceptabile.
Fig.3 Siguranţă cu element inamovibil
3. Siguranţe ultrarapide cu element inamovibil. Au o capacitate mică de rupere şi

sunt utilizate la tensiuni de până la 550 V, având curenţii nominali în plaja 0,1 - 40 A
(curentul prezumat întrerupt fiind mai mic de 2 kA).
Sunt în construcţie deschisă sau închisă şi au fuzibilul cu secţiunea variabilă

(în concordanţă cu caracteristica de protecţie cerută). Sunt folosite pe
autovehicule, la protecţia circuitelor de comandă şi de automatizare, pentru
protecţia instalaţiilor cu dispozitive semiconductoare etc. În cazul
redresoarelor, siguranţele pot fi instalate atât pe partea de c.a. (cu UN  380
V), cât şi pe partea de c.c. (cu UN  400 V).

4. Siguranţe cu mare putere de rupere (MPR). Se construiesc cu tensiuni nominale
de până la 1000 V şi curenţi nominali în domeniul 100 - 1000 A.
Din fig.4 se constată că banda fuzibilă 3 prezintă mai multe locuri înguste
(secţiuni diminuate), care constituie zonele (a) în care banda fuzibilă se va
topi la trecerea curentului de scurtcircuit. În zona centrală (b) se depune pe
banda fuzibilă un aliaj eutectic de staniu-plumb 6, pentru obţinerea efectului
metalurgic. În această zonă, banda se va topi la trecerea unui curent de
suprasarcină de (1,5 - 10)IN, fără însă a limita amplitudinea curentului, după o
caracteristică dependentă. În schimb, curentul de scurtcircuit va fi limitat (ca
amplitudine) prin topirea elementului înlocuitor. Elementul înlocuitor se
introduce în contactele fixe prin cuţitele de contact 1 şi 2. Elementul fuzibil 3
este înconjurat de nisipul de cuarţ 5, introdus prin vibrare în carcasa din
material plastic 4. Introducerea şi scoaterea elementului fuzibil în/din suport
se realizează cu ajutorul unui mâner izolant detaşabil.
Siguranţele MPR se construiesc pentru curenţi nominali de 100, 125, 160, 200, 250,
315, 400, 500 şi 630 A c.a. şi, respectiv, pentru 250 şi 400 A c.c.
Fig.4 Siguranţă fuzibilă de mare putere

Soluţionarea activităţii nr 10
MINIPROIECT
CALIBRAREA ŞI ALEGEREA SIGURANŢELOR FUZIBILE– PR2
Protecţia cu siguranţe se bazează pe efectul Joule la trecerea curentului electric prin

fuzibil. În acest context se definesc următoarele valori ale curentului:
1. Curentul nominal (al siguranţei fuzibile) In sig este acea valoare a

intensităţii curentului la care fuzibilul poate funcţiona timp nelimitat, fără a se topi;
2. Curentul minim de topire Imin top reprezintă valoarea minimă a intensităţii
curentului care, trecând prin fuzibil, îi produce topirea (în regim permanent).
La orice siguranţă fuzibilă de joasă tensiune, între cei doi curenţi există relaţia:
I min top  1,3  I n sig

Calibrarea siguranţelor (adică stabilirea valorii curentului In sig , cât şi alegerea
lor) se face în raport de categoria consumatorului protejat şi de valoarea
caracteristică a curentului consumatorului.
1. Pentru protecţia liniiilor electrice aeriene care alimentează consumatori

casnici, curentul In sig trebuie ales mai mic decât curentul nominal InL al liniei pentru
regimul permanent de funcţionare, utilizându-se relaţia:
I nL > I nL
I n sig > (1)
1,25 1,8
după care, se alege siguranţa cu valoarea standardizată cea mai apropiată.
2. Pentru protecţia motoarelor electrice se are în vedere supracurentul de

pornire Ip. Astfel, în cazul pornirilor uşoare se recomandă ca:
Ip
I n sig  (2)
2,5
pe când în cazul motoarelor electrice cu porniri grele trebuie ca:
Ip
I n sig  (3)
1,6 ¸ 2
3. Pentru protecţia condensatoarelor destinate îmbunătăţirii factorului de

putere se recomandă relaţia:
I n sig = (1,2 ¸ 2)  I n (4)
4. Pentru protecţia elementelor semiconductoare se utilizează, în

exclusivitate, numai siguranţe ultrarapide, recomandându-se relaţia de calcul:
I n sig = (1,57 ¸ 1,73)  I n (5)
În mod practic, la fiecare din cazurile prezentate mai sus, siguranţa se alege (din
seria constructivă de siguranţe fuzibile) ca având valoarea normalizată (standardizată)
a curentului cât mai apropiată de valoarea calculată cu relaţiile de aproximare.
În general, folosirea siguranţelor fuzibile prezintă o multitudine de avantaje tehnico-

economice:
siguranţele fuzibile sunt cele mai ieftine echipamente de protecţie,

nu necesită întreţinere,
nu prezintă pericol de explozie sau incendiu,
realizează întreruperea unui circuit electric mai rapid decât întreruptoarele,
limitând valoarea curentului de scurtcircuit.
În acelaşi timp, principalele dezavantaje ale utilizării siguranţelor fuzibile sunt:
timpul relativ mare pentru înlocuirea fuzibilului,

o caracteristică de protecţie nereglabilă şi necontrolabilă,
o funcţionare influenţată de temperatura mediului ambiant (şi de stările
anterioare producerii scurtcircuitului),
riscul deconectării doar a unei singure faze etc.

Cu toate acestea protecţia cu siguranţe fuzibile a instalaţiilor, a motoarelor şi a
echipamentelor electrice are o puternică susţinere economică, în unele cazuri ele
putând înlocui aparate electrice sofisticate şi mult mai costisitoare.
STUDIU DE CAZ

ACŢIONARE – SC4
Caracteristica mecanică a motoarelor asincrone trifazate
O formă analitică simplificată a caracteristicii mecanice a unui motor asincron
trifazat, utilă pentru înţelegerea modului în care se comportă maşina asincronă
funcţionând în regim de motor este următoarea:
2M m
M
s sm

sm s
în care: Mm – valoarea maximă a cuplului electromagnetic;

sm – valoarea alunecării care corespunde cuplului maxim;
sn – valoarea alunecării care corespunde cuplului nominal sn  [0,01;
0,1].;
s  [0; 1] – alunecarea la care funcţionează motorul.
Observaţie: diferenţa turaţiei rotorului faţă de valoarea pe care ar trebui s-o aibă
datorită câmpului electromagnetic al statorului se descrie prin mărimea specifică
numită alunecare (notată cu s).

M n
K
n1 N
M m nn
M n P
n m K
N
M p
S P M
sn sm 1 M p M n M m
a b
Caracteristica mecanică: a – M = f(s); b – M = f(n).
CARACTERISTICILE MECANICE ALE MAŞINILOR DE LUCRU
Acţionarea maşinilor de lucru trebuie realizată cu vitezele impuse de condiţiile

tehnologice specifice proceselor de fabricaţie. Cu alte cuvinte, comportarea unui
sistem de acţionare depinde de maşina de lucru. Numărul şi varietatea constructivă
a maşinilor de lucru întâlnite în practică necesită o grupare a acestora din punctul de
vedere al caracteristicilor lor mecanic.
În funcţie de aceşti parametri se poate face o primă clasificare a maşinilor de lucru:
1 Maşini de lucru cu cuplul rezistent static constant
La această categorie de maşini, cuplul rezistent static este, practic, constant (fig. 1).
Ms
n
0
Figura 1.Cuplul static rezistent constant în raport cu turaţia.

2 Maşini de lucru cu cuplul rezistent static dependent de viteză
Figura 2. Cupluri statice rezistente

dependente de turaţie:
a – variaţie liniară; b – variaţie
pătratică;
Ms c – variaţie invers proporţională
b a
Maşinile de lucru din această categorie pot

avea:
c
n cuplul rezistent static dependent
liniar de viteză (figura 2.a) – valţurile
din industria cauciucului, maşinile de bobinat etc.
cuplul rezistent crescător cu pătratul vitezei (figura 2.b) – ventilatoarele,

turbocompresoarele, pompele centrifuge, elicele de pe navelor maritime etc.
cuplul rezistent variabil invers proporţional cu viteza (figura 2.c) – maşini

de înfăşurat sârmă, tablă, hârtie, maşini de prelucrare prin aşchiere etc.
3 Maşini de lucru cu cuplul rezistent static dependent de unghi

Din această categorie de maşini fac parte: roboţi, manipulatoare, fierăstraie
mecanice, foarfece de tăiat metal, ciocane mecanice, compresoare cu piston, pompe
de adâncime pentru extracţia de ţiţei şi în general toate maşinile care au în
componenţa lor mecanisme bielă-manivelă (fig.3)
Figura 3. Cuplul static rezistent pulsatoriu

4 Maşini de lucru la care cuplul rezistent static depinde de drumul parcurs
Din această categorie de maşini fac parte instalaţiile de ridicat la mare

înălţime sau de la mare adâncime, la care greutatea cablului de ridicare este
comparabilă cu sarcina utilă: macarale, ascensoare, instalaţii de foraj, instalaţii
de extracţie minieră etc. Spre deosebire de instalaţiile de ridicat la înălţime
mică la care greutatea cablului este mult mai mică decât sarcina utilă şi la
care cuplul static este, practic, constant, la instalaţiile de ridicat la mare
înălţime, lungimea cablului (şi deci, şi greutatea sa) variază în timpul acţionării
proporţional cu deplasarea sarcinii utile.
5 Maşini de lucru pentru care cuplul rezistent static variază aleatoriu în

timp
Din această categorie de maşini fac parte, de exemplu: ferăstraiele pentru lemn,
malaxoarele, morile cu bile, sondele de foraj etc. Cuplul rezistent static depinde de
un număr apreciabil de parametri, care se modifică permanent, fără a exista o lege
de variaţie a acestora în timp (fig.4).
Figura 4. Cuplu static rezistent aleatoriu
MODALITATI DE EVALUARE
Evaluarea continuă a elevilor va fi realizată de către profesor pe baza unor

probe care se referă explicit la criteriile de performanţă şi la condiţiile de
aplicabilitate ale acestora, corelate cu tipul de evaluare specificat în
Standardul de Pregătire Profesională pentru fiecare competenţă.
In parcurgerea modulului se va utiliza evaluare de tip formativ şi la final

de tip sumativ pentru verificarea atingerii competenţelor. Elevii trebuie

evaluaţi numai în ceea ce priveşte dobândirea competenţelor specificate
în cadrul acestui modul. O competenţă se va evalua o singură dată.
Modalitati de evaluare
 instrumente de evaluare orală /scrisă/ practică;

 observaţie directă pe parcursul procesului;
 exerciţii, probleme, eseuri, teme pentru acasă;
 proiecte, referate, teme pentru investigaţiile individuale sau de grup;
 portofolii individuale;
 proceduri de autoevaluare, evaluare pe perechi şi de grup
PORTOFOLIUL ELEVULUI
Portofoliul reprezintă un instrument de evaluare complex, care include

rezultatele relevante obţinute prin diverse metode şi tehnici de învăţare. Aceste
rezultate vizează probele orale, scrise, şi practice, observarea sistematică a
comportamentului şcolar, proiectul, autoevaluarea, sarcini specifice fiecărui modul.
Portofoliul reprezintă „cartea de vizită a elevului” şi face parte din categoria
metodelor şi instrumentelor alternative de evaluare.
Portofoliul cuprinde o selecţie dintre cele mai bune lucrări sau realizări
personale ale elevului, cele care îl reprezintă, care pun în evidentă progresele sale,
care permit aprecierea aptitudinilor, talentelor, pasiunilor, contribuţiilor personale.
Portofoliul este forma şi procesul de organizare (acumulare, selectare şi
analiză) a modelelor şi a produselor activităţii instructiv-educative a elevului şi a
materialelor informative din surse externe (colegi de clasă, profesori, părinţi, centre
de testare, organizaţii obşteşti etc), necesare pentru analiza lor ulterioară, evaluarea
multilaterală calitativă şi cantitativă, a nivelului de instruire şi ameliorarea procesului
didactic. Portofoliul este un instrument care îmbină învăţarea cu evaluarea.
Filosofia didactică a acestei forme de evaluare constă în deplasarea

accentului de la “ce nu ştie şi ce nu poate face elevul” spre “ce ştie şi ce poate
elevul” la tema şi la modulul respectiv în integrarea evaluării calitative şi cantitative,
şi, totodată, reorientarea de la evaluare spre autoevaluare.
Obiectivele unui portofoliu sunt:

 motivarea elevului prin aprecierea rezultatelor sale,
 prezentarea experienţelor dobîndite,
 urmărirea dinamicii procesului de instruire;
Conţinutul unui portofoliu poate fi următorul:

- Cuprinsul acestuia
- Lucrările/ unitatile pe care le va depune elevul individual sau în grup:
 Rezumate;
 Eseuri;

 Articole, referate;
 Temele de zi cu zi;
 Fişe individuale de studiu;
 Proiecte individuale si de grup;
 Teste de evaluare;
 Materiale ilustrative la o anumita tema;
 Copii ale textelor şi ale fisierelor din site-urile de Internet;
 Chestionare de aptitudini, stiluri de învăţare;
 Fotografii care reflectă activitatea desfăşurată de elevi;
 Variante de lucrări, efectuate individual sau în perechi;
 Descrierea experimentelor şi a lucrărilor de laborator (realizate individual
sau în grupe);
 Autoevaluări ale elevului / grupului, alte materiale care reflectă participarea
elevului / grupului la derularea şi soluţionarea temei date.
 “Expoziţia” realizărilor elevului la modulul respectiv (sau la mai multe)
într-o perioadă de instruire
 Colecţie de lucrări ale elevului, care probează nu numai rezultatele
instruirii, dar şi eforturile depuse pentru realizarea lor, progresul evident al
cunoştinţelor şi al capacităţilor elevului, în comparaţie cu cele anterioare;
 Antologie de lucrări ale elevului, ceea ce presupune participarea sa
nemijlocită în alegerea lucrărilor, ce vor fi notate, autoanalizate şi
autoevaluate.
Portofoliul permite
 Elevilor: să planifice învăţarea; să scoată în relief preocupările pentru
modulul respectiv;
 Profesorilor: să înţeleagă mai bine necesităţile elevului, iar în funcţie de
acestea să-şi planifice mai eficient activităţile;
 Părinţilor:
Elementele portofoliului:
 În primul rînd, nu există o listă unică a denumirilor şi a cantităţii de lucrari/

unităţi necesare pentru includerea în portofoliu. Aceasta depinde întrutotul de
profesor, grupă de profesori ori de comisia metodică.
 În al doilea rînd, experienţa arată că lista din care se pot alege lucrarile/
unităţile componente rămane deschisă. Este susţinută orice iniţiativă ce ar
propune elemente noi.
 În al treilea rînd, conţinutul portofoliului depinde şi de obiectivele concrete ale
modului respectiv.
Parte componentă a portofoliului trebuie să fie şi:
 notiţele profesorului, ale colegilor, şi ale părinţilor, ele conţinînd descrierea

observărilor profesorului în timpul orelor; descrierea interviurilor, a discuţiilor
cu elevii;
 fişe de control ale profesorului cu succinte comentarii (frecvenţa, participarea
în activităţile clasei, nivelul şi calitatea realizării probelor de sine stătătoare şi
de control);
 copii ale notiţelor profesorului către părinţi sau alţi profesori, lista notelor şi
comentariilor profesorului după probele elevilor;

 caracteristica matematică, ce include rezultatele calitative şi cantitative;
 referinţe ale altor profesori, ale administraţiei şcolii, ale colegilor de clasă, ale
părinţilor, ale organizaţiilor obşteşti etc. despre elev.
Evaluarea portofoliului
 Pentru a evalua un portofoliu, este necesar, în primul rînd, să se stabilească

minimumul şi maximumul obligatoriu al elementelor incluse pentru evaluare.
 În al doilea rînd, apare problema acordării punctajului pentru diferite
componente ale portofoliului: unele valorează mai mult, altele mai puţin.
 În al treilea rînd, apare contradicţia între tendinţa dintre orientarea calitativ-
cantitativă a portofoliului şi cerinţele administraţiei “de a interpreta totul prin
prismă cantitativă”.
Conţinutul portofoliului se recomandă a fi divizat în următoarele categorii:
 obligatorii: probe scrise de sine stătătoare şi de control (evaluarea finala şi

evaluare continua);
 de cercetare: realizarea unor proiecte (individuale şi în grupuri mici),
cercetarea unor aspecte tehnice, rezolvarea problemelor nonstandard;
 situative: aplicarea conţinutului studiat în situaţii practice, pentru rezolvarea
problemelor aplicative, realizarea lucrărilor grafice şi de laborator;
 descriptive: scrierea referatelor şi a eseurilor;
 externe: avizele profesorilor, ale colegilor de clasă, ale părinţilor, fişe de
control ale profesorului.
Pentru fiecare categorie, în continuare, se face distribuţia mediei generale.

Repartiţia aproximativă poate fi următoarea:
- categoria obligatorie – 40 %;
- categoria de cercetare – 30 %;
- situativă –15 %;
- descriptivă – 10 %;
- externă – 5 %
Distribuţia procentajului poate varia de la caz la caz. Varianta de mai sus poate servi
drept model de orientare.
METODA PROIECTELOR
Ideea învăţării bazate pe proiect a fost lansată de William H. Kilpatrick, prin
lucrarea The project method (1918). Proiectul este o metoda interactivă de predare-
învăţare, care presupune o micro-cercetare sau o investigare sistematică a unui
subiect care prezintă interes pentru elevi.
Metoda proiect este fundamentată pe principiul învăţării prin acţiune practică,
cu finalitate reală (“learning by doing”) ceea ce îi conferă şi motivaţia necesară.

Proiectul are un rol extrem de mare în dezvoltarea intelectuală, iar elevii
trebuie să fie instruiţi să lucreze mai mult în faza proiectivă (pregătirea activităţilor),
decât în faza acţională.
În “pedagogia proiectivă modernă”, proiectul este înţeles ca o temă de
cercetare orientată spre atingerea unui scop bine precizat ce urmează a fi realizat, pe
cât posibil, prin îmbinarea cunoştinţelor teoretice cu activitatea practică.
Pentru aceasta, elevii îşi aleg sau primesc o temă relativ cuprinzătoare, pe
care o realizează în forme variate de studiu, de investigaţie şi de activitate practică,
fie individual, fie prin efort colectiv, în echipă.
Astfel, proiectul devine concomitent şi acţiune de cercetare şi acţiune practică,
subordonată îndeplinirii unor sarcini concrete de instrucţie şi educaţie. Elevul se
deprinde astfel, să înveţe şi din cercetare şi din activitatea practică, să-şi însuşească
atât procesualitatea ştiinţei, cât şi conţinutul acesteia, raportându-se direct la
activitatea practică.
Elevii sunt puşi în situaţia de a anticipa:

 un rezultat,
 căile de a ajunge la el,
 materialele şi mijloacele ce se vor utiliza.
Proiectarea se bazează pe un program complet de lucru, în care sunt cuprinse

toate elementele necesare unei astfel de lucrări.
Modernizarea procesului de învăţământ consideră activităţile proiective ca
metode de instruire, ca mijloace necesare pentru atingerea anumitor scopuri
educative şi pentru a fi utilizate în anumite situaţii corelate cu conţinuturile învăţării şi
cu vârsta elevilor.
Această metodă:
oferă foarte bune oportunităţi pentru abordări interdisciplinare ale unor teme,
fenomene, etc.
facilitează învăţarea prin cooperare (lucrul în grup);
dezvoltă capacităţile de investigare şi de sistematizare a informaţiilor;
sporesc motivaţia pentru învăţare prin apelul la situaţii din viaţa cotidiană şi
prin implicarea elevilor;
facilitează utilizarea metodelor moderne de evaluare (portofoliu,
autoevaluarea, etc.);
permit valorificare unor surse diverse de informare şi documentare;
stimulează autonomia elevilor şi creativitatea acestora;
oferă tuturor elevilor posibilitatea de a contribui, într-un fel sau altul, la
realizarea produsului final;
Normele ce trebuie respectate într-o astfel de activitate:
subiectul propus spre proiectare să prezinte interes pentru elevi şi să fie

acceptat ca o munca plăcută;
elevii să elaboreze proiectul pe baza formulării clare a condiţiilor pe care
acesta trebuie să le îndeplinească;
trebuie precizate etapele de desfăşurare a lucrărilor, fie de către fiecare grupă
în parte, fie prin discuţii cu profesorul;

elevii să aibă o mare libertate de acţiune spre a se putea asigura manifestarea
originalităţii şi a inventivităţii;
în anumite momente ale lucrului şi mai ales în final, trebuie efectuată o
apreciere critică a proiectelor pe baza unor criterii stabilite anterior cu elevii;
elevii pot lucra atât individual (de pildă, pentru documentare), cât şi în grup
(detalierea proiectului, analiza lui critică etc.);
munca profesorului să se concentreze asupra asigurării mijloacelor de
informare a elevilor, a cooperării cu elevii în stabilirea obiectivelor şi a
condiţiilor; profesorul poate sugera posibilităţi noi, încurajează manifestările de
originalitate, moderează analiza critică finală a proiectelor, pune la dispoziţia
elevilor unele materiale de documentare (altele decât cele procurate de elevii
înşişi), organizează unele întâlniri cu specialiştii.
Fazele de derulare ale unui proiect
1 Startul proiectului – găsirea temei, identificarea unei probleme

Alegerea temei va avea în vedere interesele elevilor şi punerea de acord a elevilor cu
privire la tema proiectului. Impunerea unei anumite teme pentru proiect împotriva
voinţei participanţilor duce adesea la dezamăgiri din partea elevilor.Pentru găsirea
unei teme se poate apela la:„problematizare deschisă”, concurs de idei,
brainstorming
2 Formularea obiectivelor – Dacă s-a constat că există un interes comun
pentru tema proiectului, este nevoie să se formuleze obiectivele şi să planifice
activitatea grupului.
Trăsăturile unui obiectiv sunt:
 este verificabil
 este descris concret
 este formulat pozitiv
 este realizabil prin forţe proprii.
Formularea în comun a obiectivelor duce la identificarea diferitelor interese, se poate
stabili un rezultat care trebuie realizat.
3 Planificarea - după formularea obiectivelor în scris urmează planificarea şi
pregătirea concretă a proiectului:
 distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului (în cazul unui proiect care se
realizează în grup);
 identificarea surselor de informare;
 stabilirea şi procurarea resurselor (materialelor) necesare;
 stabilirea unui calendar al desfăşurării activităţilor (analiza şi distribuirea realistă
a timpului necesar);
 alegerea metodelor ce vor fi folosite.
Proiectul va decurge normal dacă celor implicaţi le este clar cine şi ce sarcini are de
îndeplinit.
4 Implementarea – în această etapă lucrările planificate vor fi realizate
individual de elevi (individual, câte doi sau în grupe). Profesorii au rolul de
coordonatori, moderatori şi îşi folosesc competenţele de specialitate în folosul
proiectului.
5 Prezentarea – predarea prin proiecte este caracterizată prin faptul că toţi
participanţii la proiect au posibilitatea de a-şi prezenta unii altora rezultatele muncii,
eventul chiar într-un cadru public, mai larg (părinţilor, profesorilor din şcoală sau din
alte şcoli, altor persoane interesate).

6 Evaluarea – este un mijloc de control, supraveghere a activităţilor necesare în
atingerea obiectivelor proiectului, având rolul de verificare a rezultatelor proiectului.
Evaluarea se poate face utilizând diverse Fişe de evaluare şi autoevaluare,
individuale. În condiţiile în care dorim să realizăm evaluarea competenţelor, prin
realizarea unui proiect de către elevi sau un grup de elevi, evaluarea se va face pe
baza unor criterii de evaluare referitoare la concepţia şi realizarea proiectului.
Pe parcursul desfăşurării fiecărei etape a proiectului se face o monitorizare
conform următoarei Fişe de monitorizare proiect si in acelaşi timp se va completa o
Fişă individuală de urmărire a competenţelor. Fişele individuale se prezintă elevilor la
începutul derulării proiectului.
FIŞA DE MONITORIZARE PROIECT
Nr. Enunţ/criteriu DA NU Obs./

crt. comentarii
1 Au fost avute în vedere ideile indicate
2 Au fost accesate toate căile de documentare
indicate în plan
3 Sunt realizate toate fişele de documentare stabilite

în planul de activităţi
4 S-au identificat soluţiile posibile
5 S-a realizat analiza soluţiilor identificate prin
evidenţierea avantajelor/ dezavantajelor
6 S-a argumentat corect varianta aleasă
7 Au fost identificate domeniile conexe implicate în
derularea proiectului
8 Au fost selectate grupele de lucru pe subiecte
9 Au fost numiţi responsabilul de proiect şi liderul de
grup
10 Au fost alocate responsabilităţile în cadrul
proiectului
11 S-a realizat planificarea activităţilor pe grupe de
lucru
12 S-au întocmit diagramele corespunzătoare
13 S-au respectat planurile stabilite
14 S-au asamblat subproiectele în proiectul final
15 S-a analizat şi validat proiectul final
16 S-a realizat prezentarea şi argumentarea proiectului
17 S-a elaborat o comunicare/articol la revista şcolară
pentru diseminarea rezultatelor proiectului
18 S-au primit sugestii şi recomandări pentru
îmbunătăţirea activităţilor similare în viitor
Profesor îndrumător,
Data
ANEXE
FIŞĂ DE DOCUMENTARE
SIGURANŢE FUZIBILE- FD1
Siguranţele fuzibile sunt aparate de protecţie împotriva scurtcircuitelor care întrerup
circuitul protejat prin topirea unui fuzibil (fir sau bandă conductoare subţire, cu

secţiunea corelată cu curentul de întrerupt şi cu timpul în care trebuie să se
topească).
Siguranţele fuzibile obişnuite folosite foarte mult în instalaţiile electrice sunt aparatele
de protecţie cele mai simple şi în general cele mai eficace.
Siguranţele fuzibile sunt alcătuite din trei părţi distincte:
soclul,
capacul
patronul fuzibil propriu-zis.
Din punct de vedere constructiv, siguranţele pot fi: auto, mignon, normale cu filet şi
cu furci.
Siguranţele cu filet sunt construite în două variante: cu legatură spate LS şi cu legatură
faţă LF
MONTAREA SIGURANŢELOR FUZIBILE
La montarea siguranţelor LS succesiunea corectă a elementelor pe piciorul
unui soclu este: şaibă -inel de siguranţă - piuliţă Am - şaibă alamă - conductor
- şaibă plată - inel de siguranţă - piuliţă.
La montare trebuie avut în vedere ca firul conductor să aibă ochi în jurul
bornei sau, în cazul secţiunilor mari, papuc. Trebuie avută o grijă deosebită ca
strângerea conductoarelor la bornele de legatură să se facă bine, pentru a
evita o supraîncalzire a bornelor şi prin aceasta şi influentarea caracteristicii
de fuziune a patronului fuzibil.Capacul filetat al siguranţei trebuie bine
înşurubat pentru a asigura forţa de apăsare cerută de contact.
O siguranţă fuzibilă corect dimensionată şi montată efectuează o protecţie
sigură şi ieftină împotriva scurtcircuitelor.
Siguranţele fuzibile cu mare putere de rupere se vor monta în plan
vertical.Introducerea şi scoaterea siguranţei din furci se face cu ajutorul
unui mâner izolant care asigură manipularea fără pericol de electrocutare.
Siguranţele cu filet tip LFi se construiesc în gama:
SOCLU PATRON CAPAC
curent cod curent cod curent cod filet
25 A 2061 25 A 2240 2-25 25 A 2004 E27
63 A 2071 63 A 2270 35 - 63 63 A 2005 E33
100 A 2080 100 A 2290 80-100 100 A 2006 G 1.1/4
Scara curenţilor nominali pentru fuzibilul siguranţei este următoarea: 2-4-6-10-16-20-
25-35-50-63-80-100-125-160-200-224-250-300-315-355-400-500-630 A.
Siguranţele tip MPR se construiesc în gama:
SUPORT PATRON
CURENT COD TIP FUZIBIL
SIST 101 411 NT 00- 406 4 - 160 A
SIST 150 412 NT0 -407 6- 160 A
SIST 201 413 NT1 -408 36 - 250 A
SIST 400 414 NT2 -409 224-400 A
SIST 630 415 NT3 -410 400-630 A
ECHIPAMENTE ELECTRICE DE COMANDĂ
ŞI PROTECŢIE DE JOASĂ TENSIUNE- FD2

 Echipamentele electrice de comandă şi protecţie de joasă tensiune se
construiesc pentru tensiuni nominale ce nu depăşesc 1000 V (în curent
alternativ) şi, respectiv, 1200 V (în curent continuu).
 Ele se realizează într-o mare varietate de tipuri şi dimensiuni şi se folosesc pe
scară largă atât în centrale şi în staţii electrice, cât şi în instalaţii industriale şi în
sectorul domestic (casnic). În plus, trebuie subliniat că toate echipamentele
electrice folosite în domeniul casnic sunt de joasă tensiune (220 V c.a.).
După forma de variaţie în timp se deosebesc:
 echipamentele electrice de curent alternativ (monofazat sau trifazat)

 echipamente electrice de curent continuu.
 Tensiunile nominale standardizate (până la 1000 V) în curent alternativ sunt: 24,

48, 127, 220, 380, 500 (660), 1000 V, pe când cele din curent continuu sunt: 24,
48, 125, 400, 800, 1200 V. Din punctul de vedere al protecţiei muncii,
echipamentele cu tensiuni nominale mai mari de 42 V sunt considerate ca având
tensiuni periculoase.
 Curenţii nominali standardizaţi sunt: 3, 6, 10, 16, 25, 32, 40, 63, 80, 100, 160,
200, 315, 400, 630, 1600, 2000, 2500 şi 3150 A. (Pentru secundarele
transformatoarelor de măsură sunt standardizaţi curenţii cu valori de 1 A şi 5 A.)
 Echipamentele de comutaţie de joasă tensiune se construiesc cu 1, 2, 3 şi 4

poli. Primele două variante (cele monopolare şi cele bipolare) sunt destinate să
funcţioneze atât în curent continuu cât şi în curent alternativ monofozat.
Variantele tripolare şi tetrapolare se construiesc pentru a funcţiona în curent
alternativ trifazat.
Din categoria echipamentelor de protectie de joasa tensiune fac parte următoarele tipuri
de echipamente:
 siguranţe fuzibile de joasă tensiune (ca elemente de protecţie generală);

 contactoare electromagnetice (ca echipamente de comandă folosite în
schemele electrice de acţionări şi automatizări în domeniul curenţilor tari)
 întreruptoare automate de putere (ca echipamente cu rol de comutaţie şi de
protecţie)
 relee (ca elemente de comandă şi semnalizare, folosite atât în schemele
electrice de automatizări, cât şi în construcţia echipamentelor electrice de
protecţie);
 rezistoare, reostate şi controlere (ca echipamente de pornire şi comandă,
destinate controlului vitezei, curentului şi tensiunii motoarelor electrice).
CARACTERISTICA DE PROTECŢIE A SIGURANŢELOR FUZIBILE –
FD3

Principala caracteristică a unei siguranţe fuzibile este caracteristica timp - curent,
adică t = f(I). Ea este numită "caracteristica de protecţie" şi reprezintă dependenţa
timpului de acţionare al siguranţei fuzibile (t) în funcţie de valoarea supracurentului
(kxIN) la care fuzibilul acţionează (se arde). Astfel, în fig.1 s-au reprezentat 3 tipuri de
caracteristici de protecţie, şi anume:
curba 1 reprezintă caracteristica de protecţie specifică siguranţelor rapide şi

corespunde siguranţelor cu fuzibil dintr-un singur metal (Ag, Cu), cu secţiunea
uniformă. Siguranţele rapide sunt utilizate pentru protecţia circuitelor fără vârfuri
mari de sarcină (cabluri, conductoare pentru iluminat etc.);
curba 2 reprezintă caracteristica de protecţie specifică siguranţelor lente (cu

inerţie, prin diferite metode), utilizate la protecţia circuitelor cu vârfuri de curent (a
motoarelor electrice, a transformatoarelor electrice etc.);
curba 3 reprezintă caracteristica de protecţie tipică siguranţelor ultrarapide,

realizate dintr-un singur material (cu gâtuituri şi perforaţii). Acestea sunt destinate
protecţiei elementelor semiconductoare (şi a echipamentelor cu
semiconductoare).
Determinarea caracteristicii de protecţie corespunzătoare unui tip de siguranţă fuzibilă

se face prin încercări (în curent continuu), pornind de la starea rece a fuzibilului, iar
durata (timpul) de topire se consideră prin valoarea medie a măsurătorilor (de la mai
multe încercări experimentale succesive).
Fig.2 Protecţia cu siguranţe

fuzibile
1 = zona caracteristicii termice
2 = zona caracteristicii de protecţie

Fig.1 Caracteristica de protecţie t = f(I)
1 = siguranţă rapidă; 2 = siguranţă
lentă; 3 = siguranţă ultrarapidă
Protecţia instalaţiilor electrice cu ajutorul siguranţelor fuzibile se face confruntând
"caracteristica termică" a echipamentului protejat cu "caracteristica de protecţie" a
siguranţei alese. Caracteristica termică a unui echipament (dintr-o instalaţie electrică)
este curba care reprezintă dependenţa dintre timpul în cursul căruia temperatura părţii
celei mai încălzite (a echipamentului) atinge valoarea limită admisibilă θadm şi valoarea
intensităţii supracurentului (kxIN) care o produce.
În fig.2, în "zona" 1 se află caracteristica termică a echipamentului protejat, iar în

"zona" 2 se află caracteristica de protecţie a siguranţei fuzibile alese. Poziţionarea
ilustrată în fig.2 (unde zona 2 este mereu sub zona 1) caracterizează o bună protecţie a
echipamentului electric avut în vedere. Punctele care determină caracteristicile
"termică" şi "de protecţie" sunt cuprinse în interiorul ariilor haşurate, ele fiind stabilite ca
medii ale multor determinări experimentale.
Observatie:
Din cauza erorilor de măsurare şi de calibrare a elementelor fuzibile, cât şi datorită

variaţiei temperaturii mediului ambiant se impune ca, întotdeauna, caracteristica de
protecţie a siguranţei fuzibile să nu fie prea apropiată de caracteristica termică a
echipamentului protejat şi, în nici un caz, cele două caracteristici nu trebuie să se
intersecteze !!!

CONTACTOARE ELECTROMAGNETICE – FD4
Fig 1 Contactor electromagnetic

cu o singură întrerupere

În fig.1 este reprezentată schema contactorului cu mişcare de rotaţie, cu o singură
întrerupere, folosit, de regulă, în circuitele de curent continuu.
Elementul motor este electromagnetul cu armătura fixă 4, pe care este plasată

înfăşurare de excitaţie 5 şi armătura mobilă 3. Când bobina electromagnetului
este parcursă de curent, armătura fixă 4 atrage armătura mobilă 3 (solidară cu
contactul mobil 2), care se deplasează până la închiderea acesteia peste
contactul fix 1. În acest fel, calea de curent, de la A la B, se închide prin
contactul fix, contactul mobil şi legătura flexibilă 8.
La întreruperea alimentării electromagnetului, sub acţiunea resortului antagonist 7,

armătura mobilă revine în poziţia iniţială, iar arcul electric ce ia naştere între contactele
principale 1 şi 2 se stinge în interiorul camerei de stingere 6. Utilizarea acestui tip de
contactor în circuitele de curent continuu este determinată de realizarea unei distanţe
relativ mari între contacte (deci, o alungire mare a arcului electric) la o distanţă relativ
mică (de 4-10 mm) a întrefierului electromagnetului. Circuitul magnetic este de tip
clapetă, cu armătura mobilă sprijinită pe o prismă (pentru asigurarea unei rezistenţe
mari la uzură).

Fig.2 Contactor electromagnetic
cu dublă întrerupere
În fig.2 este reprezentat un contactor cu mişcare de translaţie, cu dublă

întrerupere, folosit în circuitele de curent alternativ.
Aici, elementul motor este un electromagnet monofazat cu spiră în scurtcircuit,

cu armătura fixă 8, înfăşurarea de excitaţie 6 şi armătura mobilă 5. Alimentarea
bobinei 6 (pe la bornele 7) determină atragerea armăturii 5 şi, odată cu ea, a
casetei izolante 11. În acest mod, puntea conductoare 9 (pe care se găsesc câte
două contacte mobile 1) stabileşte cele două contacte (contactele fixe fiind
notate cu 2), realizând astfel continuitatea circuitului principal, între bornele 3.
Resortul 10 (comprimat în interiorul casetei 11) realizează presiunea de contact
necesară contactelor principale. Invers, la întreruperea alimentării
electromagnetului, sub acţiunea resoartelor antagoniste 4, armătura mobilă
revine în poziţia iniţială, întrerupând circuitul principal al contactorului. Avantajele

acestei variante constructive sunt legate de întreruperea circuitului (pe fiecare
fază) în câte două locuri şi de eliminarea legăturilor flexibile.
Uzual, astfel de contactoare sunt destinate conectării motoarelor electrice de c.a., a

reostatelor de pornire si reglaj, dar şi pentru diverse comutaţii în reţelele de forţă şi de
iluminat (de c.a.).
FIŞĂ CONSPECT
SIGURANŢE FUZIBILE - FC1
În instalaţiile electrice de joasă tensiune siguranţele fuzibile sunt cele mai simple
dispozitive de protecţie împotriva efectelor supracurenţilor (în general) şi împotriva
curenţilor de scurtcircuit (în particular).
 Rolul funcţional al oricărei siguranţe fuzibile este de a întrerupe curentul în

circuitul electric în care aceasta este conectată. Atunci când curentul
depăşeşte, un anumit timp, o valoare prestabilită, întreruperea circuitului se
realizează prin topirea (unuia sau) mai multor elemente fuzibile, construite şi
dimensionate exact în acest scop. În acest context, la trecerea unui curent de
scurtcircuit printr-o siguranţă fuzibilă, prin funcţionarea sa (adică, prin topirea
fuzibilului) se limitează atât amplitudinea curentului, cât şi durata acestuia. În
schimb, dacă funcţionarea ("arderea") siguranţei se produce la suprasarcini,
amplitudinea curentului ramâne neschimbată, limitându-se numai durata
acestuia.
Utilizarea tot mai diversificată a siguranţelor fuzibile de joasă tensiune (în toate tipurile
de echipamente industriale şi casnice) a condus la fabricarea lor într-o mare varietate
de tipuri şi forme constructive. În acest context, siguranţele fuzibile de joasă tensiune se
clasifică în trei categorii principale, şi anume:
a. siguranţe fuzibile de mare putere, utilizate în instalaţii industriale cu tensiuni

de până la 1000 V şi curenţi nominali cuprinşi între 100 - 1000 A;
b. siguranţe fuzibile cu filet, folosite în instalaţii industriale şi casnice, la

tensiuni până la 1000 V şi curenţi nominali de 6 - 100 A

c. siguranţe fuzibile miniatură, folosite în echipamentele de redresare, la
aparate radio şi TV, la instalaţiile electronice şi electrocasnice etc., cu tensiuni de până
la 550 V şi curenţi nominali de 0,1 - 6 A.
Indiferent de tip (sau de categorie), în construcţia oricărei siguranţe fuzibile se disting

următoarele părţi componente:
cartuşul (sau carcasa);
elementul fuzibil;
elementele de contact
mediul de stingere a arcului electric.
FIŞĂ CONSPECT
ACŢIONARE - FC2
Competenţa:
 Alege motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată;

 Verifică motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată
Un SAE (sistem de actionare electric) reprezintă un sistem de conversie a energiei

electrice în energie mecanică care asigură controlul pe calea electrică a energiei
mecanice obţinute şi a parametrilor săi.
Se disting 3 structuri de bază:

elementare sau clasice;
automatizate;
complex automatizate.
(def. sistemului  prin sistem se înţelege un ansamblu de elemente fizice

interconectate, servind unui scop funcţional comun şi în care fenomenele ce se
petrec respectă principiul cauzalităţii)

DA – dispozitiv de
alimentare cu
I energie electrică
DA IP – întrerupător de
putere
ER – element de
reglare
y1 MR – Motor electric
IP OT (TM) – organ de
transmisie
DP (transmisie
y2 ER mecanică)
ML – maş. de lucru
DP – dispozitiv de
protecţie
y1, y2 – mărimi de
ME OT ML comandă
x1, x2 – mărimi de
x1 măsurat,
D. Măsurare
x2
D. A. Comunicare, înregistrare
Acţionările electrice individuale fără pretenţii deosebite cu privire la pornire, reglarea

turaţiei şi frânarea MEA.

II DA
xp, sau
supraordonate
IP
DP
x3 Disp. de cd. sau ER
reg. y
ME OT ML
x1
Disp. măs.
x3 x2
la disp. Disp. afiş. com. înregistrare
subord.
Proiectarea sistemelor de acţionare electrică constă in:
ME OT ML
alegerea motorului electric de actionare

determinarea puterii motorului electric
verificarea motorului electric
stabilirea vitezei
stabilirea iopt.
stabilirea sistemelor optime de frânare
stabilirea metodelor celor mai potrivite de reglare a vitezei
stabilirea schemei de comandă a SAE
FIŞĂ CONSPECT
CONTACTOARE ELECTROMAGNETICE – FC3

Conform definiţiei, contactorul este un aparat cu comutaţie mecanică, acţionat altfel

decât manual (cu tije şi came, pneumatic, electromagnetic etc.), dar care are o singură
poziţie de repaus.
Contactorul trebuie să fie capabil să închidă, să suporte şi să întrerupă

curenţii în toate regimurile de funcţionare normală a circuitelor electrice
(inclusiv supracurenţii de pornire ai motoarelor electrice).
Din acest punct de vedere, orice contactor este destinat a efectua un număr mare
(105 ... 106) de comutaţii sub sarcină şi un număr şi mai mare (10 7) de comutaţii fără
sarcină.
Contactorul electromagnetic este acţionat de un electromagnet (de c.c. sau de c.a.).
Funcţional, orice contactor are rolul de a conecta (sau deconecta) un circuit la darea
unei comenzi şi de a-l menţine în starea respectivă, atâta timp cât durează comanda.
Aşadar, contactele unui contactor pot fi "normal deschise" şi/sau "normal închise", cu
următoarele semnificaţii (la contactoarele electromagnetice):
 contactul "normal deschis" (ND) este contactul care se află deschis când
aparatul este în stare de repaus (adică, în lipsa curentului în bobina de excitaţie
a electromagnetului). Acest contact se va stabili, adică va deveni închis, la
alimentarea excitaţiei.
 contactul "normal închis" (NI) este contactul care se află închis atunci când
aparatul este în stare de repaus. Acest contact se va deschide la alimentarea
excitaţiei.
Contactorul care are contactele principale "normal închise" este numit "ruptor".
În continuare se face referire numai la contactoarele (ruptoarele) electromagnetice.
Pentru acestea există mai multe criterii de clasificare. Astfel:
1. După felul reţelei în care funcţionează, contactorul poartă denumirea de

contactor de curent alternativ sau de contactor de curent continuu.
2. După modul de stingere a arcului electric (care apare între elementele de

contact) se deosebesc contactoare "în aer" şi contactoare "în ulei".
3. După cinematica armăturii (purtătoare a contactelor principale), contactoarele

se pot clasifica în:
- contactoare "cu mişcare de translaţie" a contactelor mobile şi a
electromagnetului (cazul contactoarelor de curent alternativ);
- contactoare "cu mişcare de rotaţie" a echipajului mobil (cazul contactoarelor
de curent continuu);
- contactoare "cu mişcare combinată", de rotaţie şi translaţie (cazul
contactoarelor de curent alternativ pentru curenţi mari).

În prezent, construcţia de contactoare electromagnetice (de c.c. şi de c.a.) este tipizată
şi standardizată, în funcţie de diversele grade de protecţie şi de aplicaţiile caracteristice
în care sunt folosite. Din acest punct de vedere se deosebesc:
a. Contactoare electromagnetice folosite în circuite de c.a., cu simbolurile:
 AC1, utilizat la comanda receptoarelor cu sarcini electrice neinductive sau slab
inductive (cuptoare electrice cu rezistenţe);
 AC2, utilizat la pornirea motoarelor asincrone cu inele şi la frânarea în
contracurent;
 AC3, utilizat la demarajul motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit şi la
oprirea motoarelor lansate;
 AC4, folosit la pornirea motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit, la mersul
cu şocuri şi la inversarea sensului de rotaţie al motoarelor.
b. Contactoare electromagnetice utilizate în circuite de c.c., cu simbolurile:
 DC1, folosit la comanda diferitelor receptoare cu sarcini neinductive sau slab
inductive (cuptoare cu rezistenţă);
 DC2, utilizat la pornirea motoarelor de c.c. cu excitaţie derivaţie şi la oprirea
acestor motoare în plin mers;
 DC3, utilizat la pornirea motoarelor de c.c. cu excitaţie derivaţie, la mersul cu
şocuri şi la inversarea sensului de rotaţie al motoarelor;
 DC4, folosit la pornirea motoarelor de c.c. cu excitaţie serie şi la oprirea acestor
motoare în plin mers;
 DC5, utilizat la pornirea motoarelor de c.c. cu excitaţie serie, la mersul cu şocuri
şi la inversarea sensului de rotaţie al motoarelor.
Din punct de vedere constructiv, la orice contactor distingem următoarele părţi:
1. Elementul motor (sau sistemul de acţionare). Este cel care asigură deplasarea
contactelor mobile. La contactorul electromagnetic elementul motor este un
electromagnet. Electromagnetul de acţionare poate fi alimentat cu tensiune
alternativă (în cea mai mare parte a cazurilor) sau cu tensiune continuă.
2. Contactele principale (fixe şi mobile). Acestea, împreună cu bornele de intrare
şi de ieşire, căile de curent şi punţile conductoare, sunt cele care asigură
continuitatea circuitului principal. Numărul lor este multiplu de trei (în cazul
contactoarelor de curent alternativ trifazat) sau de doi (în cazul contactoarelor de
curent continuu). Ele sunt robuste, încât să reziste la frecvenţe mari şi la un
număr cât mai ridicat de manevre.
3. Camerele de stingere. Au rolul de a activa stingerea arcului care apare între
contactele principale. La contactoarele de curent continuu se folosesc camere
de stingere bazate pe principiul deionizării (în contact cu pereţii reci), asociat cu
suflajul magnetic. La contactoarele de curent alternativ camerele de stingere
funcţionează pe baza principiului efectului de electrod asociat cu efectul de nişă.
4. Contactele auxiliare. Acestea, împreună cu bornele şi căile de curent aferente,
sunt cuplate mecanic cu contactele principale. Ele pot fi normal închise şi/sau
normal deschise şi sunt folosite în circuitele auxiliare ale contactorului.
Contactele auxiliare sunt necesare menţinerii sub tensiune a bobinei
electromagnetului, semnalizării şi asigurării interblocajului comenzilor.
5. Releele de protecţie. Cel mai frecvent, la contactoarele electromagnetice sunt
utilizate relee termice (termobimetalice) şi relee electromagnetice. (Ele vor fi
tratate în subcapitolele următoare ale lucrării.)
6. Carcasa aparatului şi sistemul de prindere sunt formate din ansamblul de
piese izolante şi metalice care asigură protecţia, ghidajul şi fixarea aparatului în
poziţia normală de funcţionare

FIŞĂ CONSPECT
RELEE DE PROTECŢIE – FC4
 Un sistem de protecţie prin relee este alcătuit din totalitatea dispozitivelor şi

aparatelor destinate să asigure, în mod automat, deconectarea unei instalaţii
la apariţia unui defect sau regim anormal de funcţionare periculos pentru
instalaţie, sau cel puţin să semnaleze aceasta.
Prin separarea automată a unei instalaţii defecte se urmăresc trei obiective:

- să împiedice dezvoltarea defectului şi extinderea acestuia asupra altor
instalaţii;
- să preîntâmpine distrugerea izolaţiei şi aparatelor ca urmare a şocului
electrodinamic şi electrotermic, întrerupând rapid toate posibilităţile de
alimentare a locului de defectare;
- să contribuie la restabilirea funcţionării normale pentru continuitatea
alimentarii consumatorilor de energie electrică.
 Releul electric de protecţie este, deci, un aparat electric care execută

închiderea, deschiderea sau comutarea unuia sau mai multor contacte la
variaţii ale unor marimi electrice aplicate la intrarea acestuia.
În cazul releelor fără elemente mobile , respectiv fără contacte, are loc o basculare a
valorii de ieşire la producerea unei variaţii în salt la intrare.
Releul transmite comanda de declanşare la mecanismul (dispozitivul) de declanşare
al întreruptorului.
A. STRUCTURA RELEULUI DE PROTECŢIE:
În figura 1. a, b şi c sunt reprezentate: schema bloc, schema desfăsurată şi simbolul

general pentru releul de protecţie.
Fig.1 Scheme ale releelor şi simbolizarea lor:

a.)schema bloc; b.)schema desfăşurată; c)simbol pentru releul de protecţie

ES - Element Sensibil (de intrare);
EC - Element de Comparaţie sau prelucrare logică a informaţiei şi de Decizie;
EE - Element de Execuţie.
Fig.2 Caracteristica intrare – ieşire (statică) a unui releu de protecţie
Fig. 3 Schema bloc de elemente a unui circuit de protecţie prin relee

B. PARAMETRII PRINCIPALI AI RELEELOR:
1. Parametrii nominali ( Un, In, fn, Zn , etc.) - mărimi ce pot fi suportate timp
îndelungat de aparat;
2. Valori de pornire (acţionare) - valori la care acţionează releul;
3. Valoarea de revenire - valoarea mărimii controlate la care elementele de
execuţie ale aparatului acţionează invers decât la acţionare;
4. Factorul de revenire :
valoarea de revenire
K rev  1 (1.1)
valoarea de pornire
La releele maximale care acţionează la depăşirea unei mărimi Krev<1; la releele

minimale, care acţionează la scăderea mărimii de acţionare sub valoarea reglată,
Krev  1.
Se consideră ca un releu este cu atât mai bun cu cât Krev este mai aproape de 1.
5. Timpul propriu de acţionare al releului care este timpul măsurat din

momentul atingerii valorii de acţionare până la emiterea mărimii de execuţie
(la ieşire). La acest timp se adaugă inerţia proprie a aparatului, la care se
adună timpul reglat al aparatului.
6. Puterea consumată de releu - este în raport invers cu sensibilitatea releului.
Această mărime intervine la încărcarea circuitelor secundare şi la calculul şi
alegerea transformatoarelor de măsură care alimentează schema (TC,TT)
7. Puterea de rupere (capacitatea de comutare) este puterea maximă din
circuitul comandat prin contactele releului fără ca acesta să se deterioreze.
8. Poziţia normală a contactelor (normal deschise sau normal închise). Se
consideră poziţie normală a contactelor starea lor iniţială,cu aparatul
nealimentat.
9. Stabilitatea termică şi electrodinamică care este capacitatea aparatului de
a suporta un timp limitat efectele curenţilor de scurtcircuit, fară consecinţe
negative.
10. Eroarea releului este diferenţa dintre valoarea reală de acţionare şi valoarea
reglată pentru acţionare.
În concluzie: Se poate spune că releele electrice sunt aparate automate care,
sub acţiunea unui parametru electric aplicat la intrare, produc variaţia în salt (brusc) a
mărimii de ieşire la o anumită valoare a parametrului de intrare. Ele funcţionează pe
baza codului DA/NU şi fac parte din categoria aparatelor pentru comenzi discontinue.
C. ALEGEREA RELEELOR/DECLANŞATOARELOR TERMICE

Alegerea curentului de serviciu
Pentru motoare, se alege acea valoare a curentului de serviciu în a cărui plajă
de reglaj se situează (recomandabil, cât mai aproape de limita superioară)
curentul nominal al motorului:
I rt  I nmot
Alegerea curentului nominal al blocului de relee termice
Alegerea curentului nominal al blocului de relee termice se face conform
tabelului de corespondenţă între Irt şi In
BIBLIOGRAFIE
1. Manolea, Gheorghe - Alegerea şi verificarea motoarelor electrice de acţionare-
Editura Universitaria, Craiova, 1993
2. Manolea, Gheorghe Acţionări electromecanice- Reprografia Universităţii din

Craiova, 1991
3. Peicov, Alexandru - Aparate electrice- Proiectarea şi construcţie- Scrisul

Românesc, Craiova, 1988
4. Ciobanu, Lucian -Calitatea proiectării şi execuţiei instalaţiilor

electrice de joasă tensiune- Editura Speranţa 1999
5. Brosteanu, Gheorghe , s. a. – Protecţia prin relee si automatizarea

sistemelor electrice;
6. Tunsoiu, Gheorghe ş.a.,- Acţionări electrice, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1982
7. Kelemen, Alexandru- Acţionări electrice, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1979
8. Instalaţii electrice industriale -Întreţinere şi reparaţii- Manual pentru

licee industriale şi de matematică-fizică cu profil de electrotehnică
clasa a XII –a şi şcoli profesionale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1989
www.RegieLive.ro
www.electroaparataj.ro/
http://www.agenda-electrica.ro
www.siemens.ro
www.schneider.ro


Proiectarea Instalatiilor Electromecanice

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Proiectarea Instalatiilor Electromecanice

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

Proiectul Phare TVET RO 2006/018-147.04.01.02.01.03.01

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 1

ING. ILEANA MARIA HRABAL- profesor, gradul didactic II, Grupul

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 1

Competenţe specifice modulului de practică Pag. 4

Informaţii despre agentul economic Pag. 6

Modalităţi de organizare a practicii Pag. 4

Recomandări privind respectarea normelor de sănătatea Pag. 11

Instrumente de lucru ale elevului necesare desfăşurării Pag. 20

Modalităti de evaluare Pag. 69

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 2

1. Alege motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată

2. Verifică motorul electric de acţionare pentru o aplicaţie dată.

3. Alege elementele de protecţie pentru o aplicaţie dată

4. Realizează un proiect pentru o aplicaţie dată.

II.Tabelul de corelare a competenţelor şi conţinuturilor

Caracteristica maşinii de lucru

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 3

Verificarea la suprasarcină mecanică

Alegerea siguranţelor fuzibile

Realizarea teoretică şi practică a unui

o Prezentul Auxiliar didactic nu acoperă toate cerinţele cuprinse în

o Însă, pentru obţinerea Certificatului de calificare, este necesară

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 4

Stagiile de pregătire practică se desfăşoară în intreprinderi, firme, societăți

Cerințe generale cu privire la alegerea locului de practică

a. Activitatea desfăşurată trebuie să asigure aplicarea în practică a cunoştințelor

b. În cadrul stagiului de pregătire practică, elevii elaborează un portofoliu conform

c. Analiza şi validarea locurilor de practică se realizează de către instituția de

d. Portofoliul de practică va urmări detalierea tematiciilor în funcție de domeniul de

e. Reglementarea activitățiilor din cadrul stagiilor de pregătire practică între instituția

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 5

1. Responsabilul de catedră la nivel de instituţie şcolară are următoarele

a. Propune anual spre validare catedrei tehnice modul de implementare a

2. Cadrele didactice care predau module corespunzătoare stagiilor de

a. Aduc la cunoştința elevilor modul de organizare şi desfăşurare a stagiilor de

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 6

Un parteneriat este o colaborare reciproc avantajoasă şi de sprijin între un

• Nivelul 1 - Sprijinirea directă a elevului, centrată pe învăţarea individuală a

1. Principiile unui parteneriat de calitate între şcoală şi agenţii

1) Activităţile de parteneriat între şcoli şi agenţii economici trebuie să contribuie

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 7

Pasul 1. Identificaţi nevoile şi beneficiile

• Principalele direcţii ale parteneriatului cu agenţii economici

• Stabilirea planului de şcolarizare funcţie şi de necesarul de forţă de muncă al

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 8

Efectuarea stagiului de pregătire practică al elevilor din unitaţile şcolare trebuie

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 9

Cauzele producerii accidentelor electrice

1. Cauzele producerii accidentelor electrice

Accidentele electrice se clasifică în electrocutări şi arsuri electrice.

Arsurile electrice se produc în diverse situaţii de scurtcircuit, la înlocuirea

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 10

2. Efectele fiziologice ale curentului electric asupra organismului

a) Efectele fiziologice ale curentului depind de intensitatea, frecvenţa, durata şi

Curenţii mai mari de 50mA, provoacă fibrilaţia muşchiului cardiac şi dacă nu se

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 11

Rezistenţa Rh este diferită pentru fiecare persoană pe de o parte şi variază la

Rezistenţa de contact depinde de felul încăperii, astfel se disting :

3. Determinarea curentului electric ce trece prin corp

Acest material a fost elaborat prin finanţare Phare în proiectul de 12

B Reţele cu neutrul izolat faţă de pământ