You are on page 1of 16

Drapelul României

Drapelul României
Drapelul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la
lance, albastru, galben şi roşu. Are o proporţie de 2:3 între lăţime şi lungime.
Constituţia României (2003)[1] prevede la articolul 12, alineatul 1 că „Drapelul
României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de
la lance: albastru, galben, roşu”. Proporţiile, nuanţele culorilor precum şi protocolul
drapelului au fost stabilite prin Legea nr. 75 din 16 iulie 1994[2].
Drapelul este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului,
neavând însă nici o legătură cu acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă
de drapelul românesc doar prin nuanţa uşor mai închisă a fâşiei albastre (indigo, în loc
de cobalt la noi), a stârnit discuţii la nivel internaţional. Ambasada Ciadului de la
Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca
drapelul României să nu mai fie arborat la ONU[3]. Tricolorul românesc este de
asemena înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporţie
diferită (1:2 în loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis („de Voroneţ”) şi stema ţării
în centru.
Cuprins

 1 Culori şi semnificaţie
 2 Istoric
o 2.1 Legenda contopirii culorilor principatelor
o 2.2 Drapelul României până în 1989
 3 Protocolul drapelului
o 3.1 Legislaţie
o 3.2 Sancţiuni
 4 Ziua Drapelului
 5 Alte drapele oficiale ale României
o 5.1 Drapele guvernamentale
o 5.2 Drapele şi pavilioane militare
o 5.3 Geacul şi mărcile navelor militare
 6 Note şi referinţe
 7 Bibliografie
o 7.1 Legi, decrete, hotărâri şi regulamente
o 7.2 Alte lucrări
o 7.3 Bibliografie suplimentară
 8 Legături externe
Culori şi semnificaţie
Legea nr. 75/1994 precizează că fâşiile drapelului naţional au culorile albastru
cobalt, galben crom şi roşu vermion. Publicaţia Album des pavillons nationaux et des
marques distinctives (2000) propune echivalarea culorilor drapelului naţional al
României cu următoarele nuanţe:

Spaţiu de
Albastru Galben Roşu
culoare

Pantone 280c 116c 186c

CMYK 100-70-0-10 0-10-95-0 0-90-80-5

RGB 0-43-127 252-209-22 206-17-38

Hexa #002B7F #FCD116 #CE1126

Potrivit dr. Ştefan Szemkovics, consilier superior la Serviciul Arhivelor Feudale,


Personale şi Colecţii din cadrul Arhivelor Naţionale ale României, semnificaţia
culorilor drapelului trebuie privită în cheie heraldică:

 albastru cobalt: fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr;


 galben crom: prestigiu, virtute, inteligenţă, grandoare, bogăţie;
 roşu vermion: acţiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate,
agresivitate, incitare la vigilenţă.
Istoric

Drapelul de luptă al Ţării Româneşti, 1834


Culorile roşu, galben şi albastru se regăsesc târziu pe diplomele emise de Mihai
Viteazul, pe scuturi şi pe lambrechini[4]. De asemenea, este de remarcat prezenţa celor
trei culori în canafii şi pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu în cadrul
căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: "Libertate (albastrul cerului),
Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui)"[5].
Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara Românească, în 1834, când domnitorul
reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea
modelele pavilioanelor navale şi a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag
cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc[6]”.
Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. La
înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele[7]:

Drapelul revoluţionarilor paşoptişti din Ţara Românească


„Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi
semnele slavei lor... Miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină
europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu
feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum
batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt
depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite...”
În 1848, steagul adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti a fost
tricolorul albastru-galben-roşu (cu albastrul sus, deci, conform semnificaţiei
„Libertate, Dreptate, Frăţie”). Încă din 26 aprilie 1848, conform Gazetei
Transilvaniei[8], studenţii români din Paris salutau noul guvern cu un steag naţional
având culorile albastru, auriu şi roşu, „ca semn al unirii moldovenilor cu
muntenii”[9][10]. Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu menţiona
că „Steagul Naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu”, urmând ca deviza
scrisă pe flamuri să fie „DPEПTATE ФPЪЦIE” („Dreptate, Frăţie”). Diferenţa faţă de
modelele anterioare ale tricolorului constau în plasarea fâşiei albastre în partea
superioară, eliminarea cifrului domnesc de la colţuri şi a coroanei de pe capul acvilei
ce se găsea în vârful hampei, precum şi prezenţa unei devize[11]. Aceste steaguri au fost
sfinţite la 15/27 iunie 1848, fiind destinate Gardei Naţionale[12].

Drapelul naţional al Ţării Româneşti, 1848


Totuşi, decretul nr. 252 din 13/25 iulie 1848, motivat prin faptul că „nu s-a înţeles
[încă] cum trebuiesc făcute stindardele naţionale”, definea steagul ca având culorile
dispuse pe verticală, posibil sub influenţa modelului francez[13]. Nuanţele erau
„albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. În ceea ce priveşte ordinea, „lângă
lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind”[14].
Petre Vasiliu-Năsturel observă că din punct de vedere heraldic, atât la steagul Franţei
cât şi la cel al Ţării Româneşti revoluţionare, banda din mijloc reprezintă un metal
(argint, respectiv aur)[15]. Alţi cercetători sunt de părere că tricolorul nu fusese imitat
după modelul francez, ci reprezenta o veche tradiţie românească, ipoteză sprijinită de o
notă a ministerului de externe revoluţionar către Emin Paşa: „colorile eşarfului ce
purtăm noi diriguitorii, precum şi toţi impiegaţii, nu sunt de datină modernă. Noi le-am
avut încă de mai înainte pe steagurile noastre. La primirea dar a cocardei şi a eşarfelor
tricolore nu am urmat duhul de imitaţie sau de modă”[16].
După înfrângerea revoluţiei, se va reveni la vechile steaguri, iar revoluţionarii vor fi
persecutaţi pentru vina de a fi purtat însemnele tricolore revoluţionare[17].
Legenda contopirii culorilor principatelor

Constantin Lecca - Întâlnirea dintre Bogdan cel Orb şi Radu cel Mare
Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi
al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, probabil din dorinţa de a împăca pe toată
lumea în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al
întregii Românii. Această legendă a fost favorizată şi de potrivirea coloristică a
drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru
pentru Moldova şi albastru şi galben pentru Ţara Românească)[18].
Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care şi un tablou al lui Constantin
Lecca. Acesta, vrând să înfăţişeze înfrăţirea dintre moldoveni şi munteni a ales un
pasaj istoric din Letopiseţul de la Bistriţa: „În anul 7015 (1506), octombrie în 28,
intrat-au domnul Ioan Bogdan Voievod în ţara muntenească cu toate oştile la locul
Rătezaţii, lângă movila Căiata, pe cea parte a Râmnicului; şi acolo au venit de la Radul
Voievod un sol [...] şi au rugat pe domnul Bogdan Voievod cu multă rugăminte să se
împace cu Radul Voievod, fiindcă «sunteţi creştini şi de acelaşi neam» (zicea el); şi
multe vorbe s-au schimbat între dânşii şi multă rugăminte s-au făcut [...] iar domnul
Bogdan Voievod, văzând atâta rugăminte, făcu pe voia lui şi se-mpăcă”[19]. Pictura lui
Lecca îi are în centru pe cei doi domni care îşi strâng mâinile. De asemenea, se pot
observa şi steagurile Moldovei (albastru-roşu) şi al Munteniei (galben-albastru).
Aceste combinaţii de culori nu au fost atestate însă înainte de 1832-1834[20].

Constantin Lecca - Uciderea lui Mihai Viteazul


P. V. Năsturel combate această legendă, arătând că tricolorul roşu-galben-albastru era
anterior unirii principatelor şi că cele trei culori, în dispoziţia verticală, reprezintă
drapelul naţionalităţii române din toate teritoriile locuite de români[21].
De altfel, tricolorul a fost prezent în 1848 şi la Focşani şi Râmnicu Sărat, cu prilejul
unor manifestaţii de înfrăţire între moldoveni şi munteni[22], iar în preajma Adunării
ad-hoc din Moldova, în 1857, populaţia civilă a adoptat tricolorul ca simbol al unirii,
fapt constatat şi de contele Alexandre Walewski, ministrul de externe al Franţei[23].
Nu în ultimul rând, ministrul de externe al Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti îl
asigura în 1848 pe trimisul extraordinar al Porţii Otomane, Suleiman Paşa, de faptul că
cele trei culori ale drapelului sunt „de demult, străbunii noştri le purtau pe pavilionul
lor şi pe steagurile lor. Deci ele nu sunt un împrumut şi o imitaţie din prezent sau o
ameninţare pentru viitor”[24].
Un alt tablou al lui Constantin Lecca înfăţişează uciderea lui Mihai Viteazul. În
această compoziţie apare şi stindardul unit al celor trei provincii, cu galben în partea
superioară (Ţara Românească), roşu la mijloc (Moldova) şi albastru în partea
inferioară (Transilvania). Această ipoteză a unirii celor trei culori a fost emisă în
literatura de specialitate, generând însă şi rezerve în ceea ce priveşte argumentaţia
adoptată[25].
Drapelul României până în 1989
Drapelul Principatelor Unite Române
Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul românesc,
roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal. Nu se cunosc nici ordinea
iniţială a benzilor, nici proporţiile însemnului civil[26]. Abia în „Almanahul român din
1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărţit în trei făşie, roşiu, galben şi
albastru aşezat orizontal: roşiu sus, albastru jos şi galben la mijloc”[27]. Anumite surse
consideră că până în 1862 banda de sus a fost albastră — precum la tricolorul muntean
din timpul revoluţiei de la 1848 — urmând ca din din 1862 culoarea superioară să
devină roşu[28]. În legătură cu proporţia, unii cercetători au apreciat-o ca fiind
aproximativ 1:3[29], cu toate că drapelul princiar şi cele ale armatei, care s-au păstrat,
au proporţia 2:3.
În legătură cu semnificaţia drapelului, Petre Vasiliu-Năsturel este de părere că „de la
1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce reprezenta la 1848: libertate,
dreptate, frăţie”[30].
Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern. Astfel, relatând călătoria din mai-
iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila precizează:
„Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne
aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă... Principele, liniştit, demn, concis în
cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit
să ne treacă în revistă... Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta
principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la
catart...”[31].
Articolul 124 al Constituţiei din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile
Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”[32]. Ordinea şi dispoziţia
culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867.
Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la
1848[33]. Lucrările comisiei au continuat şi în ziua de 30 martie şi, în urma votului
pozitiv al Senatului, s-au soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor României”,
la 12/24 aprilie 1867.
Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie aşezate vertical, în ordinea următoare:
albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând. Stema ţării era
aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără
stemă.[34]. Aceeaşi diferenţiere era făcută şi pentru pavilioanele marinei de război şi a
celei civile.
Raportorul Mihail Kogălniceanu, reprezentând şi opinia lui Cezar Bolliac, Dimitrie
Brătianu, Constantin Grigorescu, Ion Leca, Nicolae Golescu şi Gheorghe
Cantacuzino a subliniat semnificaţia noului stindard[35]:
„Drapelul tricolor cum este astăzi nu este (precum pretinde ministerul) drapelul
Unirii principatelor. El este un ce mai mult: el este însuşi drapelul naţionalităţii
române din toate ţările locuite de români.”
({{{2}}})
Legea pentru modificarea armelor ţării din 11/23 martie 1872 nu a schimbat aceste
prevederi[36], doar modelul stemei, fiind adoptat proiectul propus de Ştefan D.
Grecianu[37]. Drapelul României a avut această formă până în 1947.

Drapelul Republicii Socialiste România


O dată cu instaurarea republicii, în România au fost interzise toate însemnele regatului,
incluzând stemele şi steagurile tricolore care le purtau. Pe 8 ianuarie 1948 a fost emis
Decretul nr. 3 privind fixarea atribuţiunilor Prezidiumului Republicii Populare
Române[38]. Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului ţării: „colorile Republicii
Populare Române sunt: albastru, galben şi roşu, aşezate vertical, şi având în centrul
câmpului galben Stema Republicii”. În răstimpul dintre 1948 şi 1989, stema României
— şi prin urmare şi steagul — a mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27
septembrie 1952 şi 21 august 1965. Prin Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968 privind
însemnele Republicii Socialiste România[39] erau stabilite pentru prima dată detaliile
drapelului României.
Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei de la Timişoara, stema Republicii
Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al
regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Acest lucru s-a realizat de cele mai
multe ori prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâşiei galbene, de unde şi sintagma
„drapel cu gaură”.
Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionaleşi a consiliilor teritoriale ale
Frontului Salvării Naţionale[40] prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul
ţării este tricolorul tradiţional al României, având culorile aşezate vertical, în
următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roşu.”
Protocolul drapelului
Legislaţie
Protocolul drapelului României este stabilit în cadrul Legii nr. 75/1994[41] şi detaliat în
Hotărârea de Guvern nr. 1157/2001[42]. Protocolul drapelelor şi pavilioanelor militare
este stabilit prin regulament intern. Legea amintită conţine următoarele prevederi:
Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile
autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al
instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la
aeroporturile cu trafic internaţional. Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de
orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Potrivit uzanţelor
de protocol, drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi
oficiilor consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor
misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. De asemenea, drapelul României se
arborează sub formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni
diplomatice şi oficii consulare române, în deplasările oficiale ale acestora, potrivit
aceloraşi uzanţe.
Temporar, drapelul României se poate arbora cu prilejul zilei naţionale a României şi
al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale; cu ocazia
festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în
locurile unde acestea se desfăşoară. De asemenea, trebuie arborat cu prilejul vizitelor
oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte
personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale
interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee. Drapelul mai este
arborat cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive,
şi în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al
secţiilor de votare. În cadrul ceremoniilor militare, drapelul este arborat conform
regulamentelor militare.
Drapelul României poate fi arborat fără constrângeri de persoane fizice la domiciliul
sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.
Guvernul este singurul organism oficial care stabileşte zilele de doliu naţional, în care
drapelul României se arborează în bernă.

Drapel de luptă fără stemă şi însemnele de armă. În timpul marşului, militarul port-
drapel salută înclinând drapelul de luptă la 45°.
Drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul
naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi
reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea
Legii nr. 75/1994. În acest caz, drapelul României ocupă locul de onoare, anume în
centru, dacă numărul drapelelor este impar, sau la dextra drapelului împreună cu care
ocupă centrul dacă numărul drapelelor este par. În acest caz, toate drapelele trebuie să
aibă aceleaşi dimensiuni (dar nu în materie de proporţii, unde fiecare ţară îşi are
reglementările sale).
Drapelul Uniunii Europene se arborează alături de drapelul României, la senestra celui
din urmă.
Arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida
organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale.
Drapelul de luptă este scos din vitrină la solemnitatea prezentării sale, la festivitatea
depunerii jurământului militar, la paradele trupelor şi revistele de front, la predarea sau
luarea comenzii unităţii respective, la darea onorurilor militare în cadrul funeraliilor
militare, sau în alte ocazii dacă se ordonă acest lucru[43].
Când se află în formaţie şi stă pe loc, unitatea fiind trecută în revistă, militarul port-
drapel ţine drapelul în poziţie verticală, cu hampa lângă picior, mâinile fiind pe hampă:
cea dreaptă de-a lungul corpului, iar cea stângă în dreptul pieptului. Potrivit
regulamentelor, la darea onorului din această poziţie, militarul port-drapel înclină
drapelul la orizontală pentru şefi de stat sau la 45° pentru celelalte personalităţi civile
sau militare, indiferent de naţionalitate. În timpul marşului, militarul port-drapel ţine
drapelul în poziţie verticală. Dacă deplasarea se face pe o distanţă mai mare de 100 m,
atunci capătul de jos a hampei este introdus în manşon. În cazul în care unitatea
foloseşte unităţi motorizate în cursul deplasării, militarul port-drapel împreună cu
drapelul de luptă trebuie să stea în maşina comandantului de unitate. Onorul în timpul
marşului se dă prin înclinarea drapelului la 45°, indiferent de calitatea persoanei
salutate. Când se întâlnesc două unităţi militare, fiecare dă onorul prin înclinarea
drapelului la 45°[44].
Pavilionul navei trebuie ridicat zilnic la bastonul de la pupa la ora 08:00, iar în zilele
de sărbătoare la ora 09:00. În cazul în care nava se află în mişcare, pavilionul rămâne
arborat permanent la pic la catarg. De regulă, înălţarea pavilionului navei se realizează
în prezenta întregului echipaj, ceea ce nu este cazul la coborâre, zilnic la ora
apusului[45].
Sancţiuni
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1157/2001, cetăţenii sunt datori să manifeste respect
faţă de drapelul României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă
acestuia.
Arborarea drapelului României de altă formă, cu alte dimensiuni, alte modele şi cu altă
intensitate a culorilor decât cele stabilite potrivit legii, ori în stare necorespunzătoare,
se sancţionează contravenţional cu amendă între 500 şi 1500 lei.
Nearborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice, ori în
situaţiile prevăzute de lege, arborarea necorespunzătoare a drapelului sau arborarea
drapelului sau a fanionului altui stat, cu alte dimensiuni decât cele ale drapelului
României şi cu alte ocazii sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, este
sancţionată contravenţional cu amendă între 2500 şi 5000 lei.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către persoane împuternicite
de ministrul administraţiei publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se
aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui
consiliului judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea
contravenţiei.
Potrivit articolului 236 al Codului Penal din România (versiunea din 1968), orice
manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani. De asemenea, articolul 344 prevede că, în timp de
război, coborârea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza duşmanului,
săvârşită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare,
precum şi de către orice altă persoană ambarcată, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă
sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Ziua Drapelului
Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998[46], ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua
drapelului naţional al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al
Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru
devenea Drapel Naţional.
De Ziua drapelului autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate
prin lege să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter
evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneşti, precum şi ceremonii militare
specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale
Ministerului de Interne.
Alte drapele oficiale ale României

Drapele guvernamentale

Pavilionul Preşedintelui României


Publicaţia „Album des pavillons nationaux et des marques distinctives”
(2000)[47] indică drept pavilion al preşedintelui României un tricolor de formă
pătrată, cu fimbriaţie şi bordură albastră. Este tivit pe toate laturile cu franjuri din
fir de aur, iar la colţuri prezintă ciucuri din acelaşi material. Pavilionul primului
ministru este similar celui prezidenţial, cu deosebirile că bordura e de culoare
galbenă şi nu prezintă franjuri şi ciucuri. Pavilionul ministrului apărării naţionale,
aproape identic cu cel din perioada interbelică, este un tricolor românesc de formă
pătrată cu litera M, albă, în mijlocul fâşiei albastre. Tot identic cu însemnul din
perioada interbelică este şi pavilionul navelor pilot: drapelul naţional cu bordură
albă lată.
Drapele şi pavilioane militare
Potrivit Statului Major General al Armatei, „Drapelul de luptă al unităţii este
simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare. El evocă trecutul de luptă al poporului
român pentru libertate naţională şi tradiţiile unităţii, amintind fiecărui militar
datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea,
suveranitatea şi independenţa României.”
Drapelul de luptă se acordă unităţilor militare prin Decret al preşedintelui
României, la propunerea ministrului apărării naţionale, a ministrului de interne sau
a directorului Serviciului Român de Informaţii. Descrierea completă a acestui
însemn militar, potrivit Ministerului Apărării Naţionale, este următoarea[48]:

Drapel de luptă
Drapelele de luptă ale României sunt confecţionate din mătase dublă şi au
dimensiunea de 100 × 66 cm (proporţie 2:3). Flamura reprezintă în culori drapelul
României şi are ornamentaţia identică atât pe avers cât şi pe revers. În centrul fâşiei
galbene, la 18 cm de baza acesteia, este aplicată stema ţării, cu dimensiunile de 29
× 21,5 cm. În colţuri, la 5 cm de marginea flamurei, se găseşte câte o ghirlandă din
frunze de stejar cu înălţimea de 18 cm, care încadrează însemnul categoriei de forţe
armate de care aparţine unitatea, toate din aur:
 două săbii încrucişate pentru forţele terestre
 o elice suprapusă peste o pereche de aripi în zbor jos, un radar, o rachetă şi o
lunetă încrucişate pentru forţele aeriene
 o ancoră pentru forţele navale.
 un scut oval peste două săbii încrucişate, pe care se află un romb cu litera J în
mijloc pentru Jandarmerie.
 sigla SRI pentru unităţile respectivului serviciu.

Drapelul este tivit pe laturile libere cu franjuri din fir de aur (de 5-7 cm) şi ciucuri
din acelaşi material (de 10-12 cm lungime) la cele 2 colţuri flotante. Flamura este
prinsă de hampă cu o vergea metalică inoxidabilă, cu lungimea de 70 cm.

Drapelul Statului Major General


Hampa este din lemn de culoare brună şi are înălţimea de 240 cm şi diametrul de
3,5 cm. La baza ei se găseşte un cilindru de protecţie din alamă, lung de 4 cm şi cu
obturaţie în partea inferioară. Vergeaua drapelului este prinsă de hampă printr-un
inel de alamă aurită în partea inferioară şi un manşon tronconic (înălţime 6 cm) din
acelaşi metal şi aurit în partea superioară. Pe inel (înălţime 3,2 cm) se află
inscripţionat numele unităţii. În vârful hampei este plasat un manşon tronconic lung
de 6 cm, din alamă, Peste manşonul tronconic se montează acvila. Aceasta este
confecţionată din tablă de cupru aurită şi are dimensiunile de 15 cm înălţime şi 11,5
cm lăţime. Acvila priveşte spre dextra, se află în zbor jos şi ţine în gheare fulgerele
lui Jupiter. Este plasată pe un suport paralelipipedic din acelaşi metal (dimensiuni
10 × 3,5 × 2 cm), care prezintă la partea inferioară un ornament înalt de 3,4 cm.
Suportul se fixează de manşonul tronconic al hampei prin înşurubare şi are înscrisă
pe avers deviza „Onoare şi Patrie”. Pe revers este trecută din nou denumirea unităţii
respective.
Drapelul de luptă mai are ca accesorii cravata pentru fixarea decoraţiilor, şase
eşarfe pentru militarii din garda drapelului şi o husă din material textil impermeabil.
Drapelul de luptă al navelor militare este identic cu pavilionul acestora. Pavilionul
este la rândul său identic cu Drapelul României, fiind confecţionat din pânză de
astar în diferite dimensiuni, potrivit rangului navei.
La începutul anilor 2000 au fost stabilite patru drapele de identificare a forţelor
armate[49]:

 Drapelul Statului Major General este de culoare galben deschis. Pe o faţă


prezintă stema SMG şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMG şi ale
forţelor terestre, navale şi aeriene. Pe verso sunt reprezentaţi Sfinţii Ilie,
Gheorghe şi Fecioara Maria.
 Drapelul Statului Major al Forţelor Terestre este de culoare roşie. Pe o faţă
prezintă stema SMFT şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMFT. Pe
verso este reprezentat Sfântul Mucenic Gheorghe.
 Drapelul Statului Major al Forţelor Aeriene este de culoare albastru deschis. Pe o
faţă prezintă stema SMFA şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMFA.
Pe verso este reprezentat Sfântul Ilie.
 Drapelul Statului Major al Forţelor Navale este de culoare albastru marin. Pe o
faţă prezintă stema SMFN şi patru stele de aur, iar în colţuri însemnele SMFN.
Pe verso este reprezentată Fecioara Maria.
Geacul şi mărcile navelor militare
Geacul României
Geacul României dintre 1995 şi 1998 a fost asemănător mărcilor navelor militare.
După această dată a fost înlocuit cu unul care înfăţişează drapelul românesc în
proporţie de 1:1 cu două ancore albe încrucişate în centrul fâşiei albastre (similar
geacului dintre 1966 şi 1989).
Pavilionul şefului Statului Major General este reprezentat de un tricolor românesc
de formă pătrară având patru stele albe, una sub alta, în centrul fâşiei albastre. Este
folosit fie ca pavilion la mijloacele de transport oficiale, fie ca marcă de
comandament.
Flamura navelor este reprezentată printr-o bucată de pânză în formă de triunghi
isoscel alungit, cu proporţia de 1:10, pe care este imprimat tricolorul românesc.
Publicaţia „Album des pavillons nationaux et des marques distinctives” (2000)
prezintă şi mărcile navelor militare. Acestea indică faptul că la bordul navei se
găseşte un ofiţer comandor sau din conducere. Au aspectul unei flamuri albastru
deschis, de proporţie 2:3, pe care se regăsesc o ancoră, drapelul românesc în canton
şi un număr de stele de aur în cinci colţuri, potrivit rangului: patru pentru
Comandantul Statului Major al Forţelor Navale, trei pentru Comandantul adjunct al
Statului Major al Forţelor Navale, două pentru Comandantul unei flote sau flotile şi
una pentru Comandantul unei unităţi navale importante. Excepţie de la aceste
prevederi face marca unui Comandant de unitate navală, ea neprezentând stele şi
având o formă triunghiulară.

You might also like