Contents

Abandon de familie: ................................................................................................................ 31 
Abandonarea bunurilor: .......................................................................................................... 31 
Abandonarea moştenirii: ........................................................................................................ 31 
Abatere: ................................................................................................................................... 31 
Abatere administrativă: .......................................................................................................... 31 
Abatere disciplinară:................................................................................................................ 31 
Abatere judiciară: .................................................................................................................... 32 
Ab initio (dintru început): ........................................................................................................ 32 
Ab intestat (fără testament): ................................................................................................... 32 
Abitaţie: ................................................................................................................................... 32 
Abrogare: ................................................................................................................................. 32 
Absenţa nejustificată: .............................................................................................................. 32 
Absorbţie:................................................................................................................................. 33 
Abţinere: .................................................................................................................................. 34 
Abuz de drept: ......................................................................................................................... 34 
Abuz de încredere: ................................................................................................................... 34 
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor: ................................................................ 34 
Abuzul în serviciu contra intereselor publice: ........................................................................ 34 
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi: ................................................................... 34 
Acceptarea moştenirii: ............................................................................................................ 34 
Acceptarea sub beneficiu de inventar: ................................................................................... 35 
Accesiunea: .............................................................................................................................. 35 
Accesoriu: ................................................................................................................................. 37 
Accident: .................................................................................................................................. 37 
Accidentul şi catastrofa de cale ferată: .................................................................................. 37 
Accident de circulaţie: ............................................................................................................. 37 
Accident de muncă: ................................................................................................................. 38 
Accipiens: ................................................................................................................................. 38 
Accize: ...................................................................................................................................... 38 
Achiesare: ................................................................................................................................. 38 
Achitare: ................................................................................................................................... 38 
Acont: ....................................................................................................................................... 38 
Acord de voinţă: ...................................................................................................................... 38 
Acreditiv: .................................................................................................................................. 38 
Act administrativ: .................................................................................................................... 38 
Act autentic: ............................................................................................................................. 39 
Act cu titlu gratuit: ................................................................................................................... 39 
Act cu titlu oneros: .................................................................................................................. 39 
Act de administrare: ................................................................................................................ 39 
Act de conservare: ................................................................................................................... 39 
Act de dispoziţie: ..................................................................................................................... 39 
Act de identitate: ..................................................................................................................... 39 
Act de inculpare: ...................................................................................................................... 40 
Act de notorietate: .................................................................................................................. 40 
Act de procedură: .................................................................................................................... 40 
Act de stare civilă: .................................................................................................................... 41 
Act fictiv: .................................................................................................................................. 41 
Act juridic: ................................................................................................................................ 41 
Act juridic civil: ......................................................................................................................... 41 
Act juridic unilateral: ............................................................................................................... 41 
Act normativ: ........................................................................................................................... 42 
Act premergător: ..................................................................................................................... 42 
Act solemn: .............................................................................................................................. 42 
Act sub semnătură privată: ..................................................................................................... 42 
Activ patrimonial: .................................................................................................................... 43 
Activ succesoral: ...................................................................................................................... 43 
Actori incumbit onus probandi: .............................................................................................. 43 
Acţionari: .................................................................................................................................. 43 
Acţiune: .................................................................................................................................... 43 
Acţiune civilă: ........................................................................................................................... 43 
Acţiune civilă în procesul penal: ............................................................................................. 44 
Acţiunea confesorie: ................................................................................................................ 44 
Acţiune în regres: ..................................................................................................................... 44 
Acţiune în revendicare: ........................................................................................................... 44 
Acţiunea în simulaţie: .............................................................................................................. 45 
Acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei: ............................................ 45 
Acţiunea oblică: ....................................................................................................................... 45 
Acţiune pauliană: ..................................................................................................................... 46 
Acţiune penală: ........................................................................................................................ 46 
Acţiune petitorie: ..................................................................................................................... 46 
Acţiunea posesorie: ................................................................................................................. 46 
Acţiune reală: ........................................................................................................................... 47 
Acuzat: ...................................................................................................................................... 47 
Aderare la apel: ....................................................................................................................... 47 
Adjudecare: .............................................................................................................................. 47 
Administrator:.......................................................................................................................... 47 
Adulter: .................................................................................................................................... 47 
Adunarea generală a acţionarilor: .......................................................................................... 47 
Afinitate: .................................................................................................................................. 48 
Agresiune: ................................................................................................................................ 48 
Ajutor de şomaj: ...................................................................................................................... 48 
Alcoolemie: .............................................................................................................................. 48 
Alegeri: ..................................................................................................................................... 48 
Alibi: ......................................................................................................................................... 48 
Alienabil: .................................................................................................................................. 48 
Alineat: ..................................................................................................................................... 48 
Alienare mintală: ..................................................................................................................... 48 
Alocaţie de sprijin: ................................................................................................................... 48 
Altercaţie: ................................................................................................................................. 48 
Amanet: .................................................................................................................................... 49 
Amendă: ................................................................................................................................... 49 
Amendament: .......................................................................................................................... 49 
Ameninţare: ............................................................................................................................. 49 
Amiabil: .................................................................................................................................... 49 
Amortisment: ........................................................................................................................... 49 
Amovibil: .................................................................................................................................. 49 
Amprentă digitală: ................................................................................................................... 49 
Anatocism: ............................................................................................................................... 49 
Andosa (a): ............................................................................................................................... 49 
Antecalculaţie: ......................................................................................................................... 49 
Antecedente penale: ............................................................................................................... 49 
Antihreză: ................................................................................................................................. 50 
Anulare: .................................................................................................................................... 50 
Apărare: ................................................................................................................................... 50 
Apelul: ...................................................................................................................................... 50 
Aplicarea dreptului: ................................................................................................................. 50 
Aport: ....................................................................................................................................... 50 
Aptitudine: ............................................................................................................................... 50 
Arbitraj: .................................................................................................................................... 50 
Arendare: ................................................................................................................................. 50 
Arestare nelegală: .................................................................................................................... 51 
Arestare preventivă: ................................................................................................................ 51 
Arierate: ................................................................................................................................... 51 
Arme: ........................................................................................................................................ 51 
Articol: ...................................................................................................................................... 52 
Arvună: ..................................................................................................................................... 52 
Asasin: ...................................................................................................................................... 52 
Ascendent: ............................................................................................................................... 52 
Ascultare: ................................................................................................................................. 52 
Asfixiere: .................................................................................................................................. 52 
Asistenţă judiciară: .................................................................................................................. 53 
Asistenţă juridică: .................................................................................................................... 53 
Asociaţie: .................................................................................................................................. 53 
Atac: ......................................................................................................................................... 53 
Atenuant: ................................................................................................................................. 53 
Atribuţie: .................................................................................................................................. 53 
Atrocitate: ................................................................................................................................ 53 
Audiere: .................................................................................................................................... 54 
Autarhie: .................................................................................................................................. 54 
Autentic: ................................................................................................................................... 54 
Autonomie: .............................................................................................................................. 54 
Autor: ....................................................................................................................................... 54 
Autoritate (puterea) de lucru judecat: ................................................................................... 54 
Autoritate tutelară: ................................................................................................................. 54 
Autoritate:................................................................................................................................ 56 
Auxiliar: .................................................................................................................................... 56 
Avantaj: .................................................................................................................................... 56 
Avertisment: ............................................................................................................................ 56 
Aviz: .......................................................................................................................................... 56 
Avocat: ..................................................................................................................................... 56 
Avort:........................................................................................................................................ 57 
Balanţă comercială: ................................................................................................................. 57 
Balotaj: ..................................................................................................................................... 57 
Ban: .......................................................................................................................................... 57 
Bancă: ....................................................................................................................................... 57 
Bancnotă: ................................................................................................................................. 57 
Bancrută: .................................................................................................................................. 57 
Bară: ......................................................................................................................................... 57 
Bază de impozitare: ................................................................................................................. 58 
Beneficiar: ................................................................................................................................ 58 
Beneficul de discuţiune: .......................................................................................................... 58 
Beneficiu de diviziune: ............................................................................................................ 58 
Beneficiu de inventar: ............................................................................................................. 58 
Beţie: ........................................................................................................................................ 59 
Bigamie: ................................................................................................................................... 60 
Bilanţ contabil: ......................................................................................................................... 60 
Biletul la ordin: ........................................................................................................................ 60 
Biroul notarului public: ............................................................................................................ 61 
Boală profesională: .................................................................................................................. 61 
Braconaj: .................................................................................................................................. 61 
Brevet de invenţie: .................................................................................................................. 61 
Buget public naţional: ............................................................................................................. 61 
Bun: .......................................................................................................................................... 62 
Bunuri accesorii: ...................................................................................................................... 62 
Bună credinţă: .......................................................................................................................... 62 
Bun consumptibil: .................................................................................................................... 62 
Bun divizibil: ............................................................................................................................. 63 
Bun fără stăpân: ....................................................................................................................... 63 
Bun frugifer: ............................................................................................................................. 63 
Bun fungibil: ............................................................................................................................. 63 
Bun găsit:.................................................................................................................................. 63 
Bun generic: ............................................................................................................................. 63 
Bun imobil (nemişcător): ......................................................................................................... 63 
Bun inalienabil: ........................................................................................................................ 64 
Bun indivizibil: .......................................................................................................................... 64 
Bun mobil (mişcător): .............................................................................................................. 64 
Bun nefungibil: ......................................................................................................................... 65 
Bun neurmăribil (insesizabil): ................................................................................................. 65 
Bun pierdut: ............................................................................................................................. 65 
Bun principal: ........................................................................................................................... 65 
Bun şi aprobat: ......................................................................................................................... 66 
Bune moravuri: ........................................................................................................................ 66 
Bune oficii: ............................................................................................................................... 66 
Bunuri comune ale soţilor: ...................................................................................................... 66 
Bunuri proprii ale unuia dintre soţi: ....................................................................................... 66 
Bunuri publice: ......................................................................................................................... 67 
Bunuri urmăribile (sesizabile): ................................................................................................ 67 
Bunuri viitoare: ........................................................................................................................ 67 
Bursă: ....................................................................................................................................... 67 
Cadastru: .................................................................................................................................. 67 
Caducitate: ............................................................................................................................... 67 
Cale de atac: ............................................................................................................................. 67 
Calificarea infracţiunii: ............................................................................................................ 68 
Calitatea procesuală: ............................................................................................................... 68 
Calomnie: ................................................................................................................................. 69 
Camătă: .................................................................................................................................... 70 
Cambie: .................................................................................................................................... 70 
Capacitate de exerciţiu: ........................................................................................................... 70 
Capacitate de folosinţă: ........................................................................................................... 71 
Capacitate juridică: .................................................................................................................. 72 
Cauţiune: .................................................................................................................................. 72 
Cauză: ....................................................................................................................................... 72 
Cauze care apără de răspundere: ............................................................................................ 72 
Cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale: ................................................. 72 
Cauze care înlătură caracterul penal al faptei: ....................................................................... 72 
Cauze de nepedepsire: ............................................................................................................ 73 
Caz fortuit: ............................................................................................................................... 73 
Cazier judiciar: ......................................................................................................................... 73 
Căsătorie: ................................................................................................................................. 73 
Cecul: ........................................................................................................................................ 74 
Cedent: ..................................................................................................................................... 76 
Cenzor: ..................................................................................................................................... 76 
Cercetarea la faţa locului: ....................................................................................................... 76 
Cererea de chemare în judecată: ............................................................................................ 76 
Cesionar: .................................................................................................................................. 77 
Cesiune: .................................................................................................................................... 77 
Cesiune de creanţă: ................................................................................................................. 77 
Cheltuieli de judecată: ............................................................................................................. 77 
Chemarea în garanţie: ............................................................................................................. 77 
Chenzină: .................................................................................................................................. 77 
Chestionar: ............................................................................................................................... 78 
Chezaş: ..................................................................................................................................... 78 
Chirie: ....................................................................................................................................... 78 
Chirografar: .............................................................................................................................. 78 
Chitanţă: ................................................................................................................................... 78 
Circuit civil: ............................................................................................................................... 78 
Circumspect: ............................................................................................................................ 78 
Circumstanţă: ........................................................................................................................... 78 
Circumstanţe agravante: ......................................................................................................... 78 
Circumstanţe atenuante: ......................................................................................................... 79 
Citare: ....................................................................................................................................... 79 
Citaţie: ...................................................................................................................................... 79 
Clasare: ..................................................................................................................................... 80 
Clauză: ...................................................................................................................................... 80 
Clauză compromisorie: ............................................................................................................ 80 
Clauză contractuală: ................................................................................................................ 80 
Clauză penală: .......................................................................................................................... 80 
Clauză testamentară: ............................................................................................................... 80 
Clearing: ................................................................................................................................... 80 
Client: ....................................................................................................................................... 80 
Cocaină: .................................................................................................................................... 81 
Cod: .......................................................................................................................................... 81 
Cod civil: ................................................................................................................................... 81 
Codul de comerţ: ..................................................................................................................... 81 
Codul familiei: .......................................................................................................................... 81 
Codul de procedură civilă: ....................................................................................................... 81 
Codul de procedură penală: .................................................................................................... 81 
Codicil: ...................................................................................................................................... 81 
Coercitiv: .................................................................................................................................. 81 
Coerede: ................................................................................................................................... 81 
Cognoscibil: .............................................................................................................................. 81 
Coinculpat: ............................................................................................................................... 81 
Colaterali: ................................................................................................................................. 82 
Colegiu de avocaţi: .................................................................................................................. 82 
Coliziune: .................................................................................................................................. 82 
Colocatar: ................................................................................................................................. 82 
Comandament: ........................................................................................................................ 82 
Comandită: ............................................................................................................................... 82 
Comasare: ................................................................................................................................ 82 
Comă: ....................................................................................................................................... 82 
Comenduire: ............................................................................................................................ 82 
Comerciant: .............................................................................................................................. 82 
Comerţ: .................................................................................................................................... 82 
Cominatoriu: ............................................................................................................................ 82 
Comisie rogatorie: ................................................................................................................... 82 
Comitent: ................................................................................................................................. 83 
Comodat: .................................................................................................................................. 83 
Comoştenitor: .......................................................................................................................... 83 
Compensaţie: ........................................................................................................................... 83 
Competenţă: ............................................................................................................................ 83 
Competenţa materială (ratione materiae): ............................................................................ 84 
Competenţa teritorială (ratione loci): .................................................................................... 84 
Complet de judecată: .............................................................................................................. 84 
Complice: ................................................................................................................................. 84 
Compromis: .............................................................................................................................. 84 
Computarea privaţiunii de libertate: ...................................................................................... 85 
Comutarea pedepsei: .............................................................................................................. 85 
Concesiune: .............................................................................................................................. 85 
Conciliere: ................................................................................................................................ 85 
Concluzie: ................................................................................................................................. 85 
Concubin: ................................................................................................................................. 85 
Concurenţă neloială:................................................................................................................ 85 
Concurs de infracţiuni: ............................................................................................................ 85 
Condamnare: ........................................................................................................................... 85 
Condiţie: ................................................................................................................................... 85 
Conexare: ................................................................................................................................. 86 
Conexitate: ............................................................................................................................... 86 
Confiscarea specială: ............................................................................................................... 86 
Conflict de competenţă: .......................................................................................................... 87 
Conflict de legi: ........................................................................................................................ 87 
Confruntare: ............................................................................................................................. 87 
Confuziune: .............................................................................................................................. 87 
Consangvin: .............................................................................................................................. 87 
Consecinţă: ............................................................................................................................... 87 
Consemnaţiune: ....................................................................................................................... 87 
Consensual: .............................................................................................................................. 87 
Considerent: ............................................................................................................................. 87 
Consimţământ: ........................................................................................................................ 88 
Constatare: ............................................................................................................................... 88 
Constituţie: .............................................................................................................................. 88 
Constrânge: .............................................................................................................................. 88 
Constrângere fizică: ................................................................................................................. 88 
Constrângere morală: .............................................................................................................. 88 
Consumptibil: ........................................................................................................................... 88 
Cont: ......................................................................................................................................... 88 
Contabilitate: ........................................................................................................................... 88 
Contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imuno‐deficitar dobândit: ................. 88 
Contencios administrativ: ....................................................................................................... 88 
Contestaţie în anulare: ............................................................................................................ 89 
Contestaţie la executare: ........................................................................................................ 89 
Contondent: ............................................................................................................................. 90 
Contrabandă: ........................................................................................................................... 90 
Contract: ................................................................................................................................... 90 
Contract accesoriu: .................................................................................................................. 90 
Contract aleatoriu: ................................................................................................................... 90 
Contract bilateral (contract sinalagmatic): ............................................................................. 90 
Contract comutativ: ................................................................................................................. 90 
Contract consensual: ............................................................................................................... 90 
Contract de antrepriză:............................................................................................................ 91 
Contract de arendare: ............................................................................................................. 91 
Contract de comodat: .............................................................................................................. 91 
Contractul de mandat: ............................................................................................................. 91 
Contract de rentă viageră: ....................................................................................................... 92 
Contract de schimb: ................................................................................................................. 92 
Contract de societate civilă: .................................................................................................... 92 
Contract de vânzare cumpărare: ............................................................................................. 93 
Contract gratuit: ...................................................................................................................... 93 
Contract individual de muncă: ................................................................................................ 93 
Contract intuitu personae: ...................................................................................................... 94 
Contract oneros: ...................................................................................................................... 94 
Contract real: ........................................................................................................................... 94 
Contract solemn: ..................................................................................................................... 94 
Contract unilateral: .................................................................................................................. 94 
Contradictorialitate: ................................................................................................................ 94 
Contravenţie: ........................................................................................................................... 94 
Contumacie: ............................................................................................................................. 95 
Contuzie: .................................................................................................................................. 95 
Convenţie: ................................................................................................................................ 95 
Conversiunea actului juridic: ................................................................................................... 95 
Coparticipare procesuală: ....................................................................................................... 95 
Coposesiune: ............................................................................................................................ 95 
Corp delict: ............................................................................................................................... 95 
Corupţie sexuală: ..................................................................................................................... 96 
Cash: ......................................................................................................................................... 96 
Cotitate disponibilă: ................................................................................................................ 96 
Creanţă: .................................................................................................................................... 96 
Creanţă chirografară: ............................................................................................................... 96 
Creanţă privilegiată: ................................................................................................................ 96 
Credit: ....................................................................................................................................... 96 
Crimă: ....................................................................................................................................... 96 
Criminalistică: .......................................................................................................................... 97 
Culpă: ....................................................................................................................................... 97 
Curatelă: ................................................................................................................................... 97 
Curte: ........................................................................................................................................ 97 
Custodie: .................................................................................................................................. 97 
Cvorum: .................................................................................................................................... 97 
Dactiloscopie: ........................................................................................................................... 97 
Damnum emergens (pagubă efectivă): .................................................................................. 97 
Dare de mită: ........................................................................................................................... 97 
Dată certă: ................................................................................................................................ 98 
Daună (prejudiciu): .................................................................................................................. 98 
Daune cominatorii: .................................................................................................................. 98 
Daune interese:........................................................................................................................ 98 
Daune – interese compensatorii: ............................................................................................ 98 
Daune – interese moratorii: .................................................................................................... 98 
Daune morale: ......................................................................................................................... 99 
Debitor: .................................................................................................................................... 99 
Decan: ...................................................................................................................................... 99 
Decădere din drepturile părinteşti: ........................................................................................ 99 
Decăderi: .................................................................................................................................. 99 
Decizie: ..................................................................................................................................... 99 
Declararea judecătorească a dispariţiei: ................................................................................ 99 
Declararea judecătorească a morţii: ..................................................................................... 100 
Declinarea competenţei: ....................................................................................................... 100 
De cujus: ................................................................................................................................. 100 
Deliberare: ............................................................................................................................. 100 
De lege lata et de lege ferenda: ............................................................................................ 100 
Delict civil: .............................................................................................................................. 100 
Delicvent: ............................................................................................................................... 100 
Demisie: ................................................................................................................................. 101 
Denunţ: .................................................................................................................................. 101 
Denunţare calomnioasă: ....................................................................................................... 101 
Depoziţie: ............................................................................................................................... 101 
Derogare: ............................................................................................................................... 101 
Descendenţi: .......................................................................................................................... 101 
Desistare: ............................................................................................................................... 101 
Despăgubire: .......................................................................................................................... 102 
Despăgubiri civile: .................................................................................................................. 102 
Desuetudine: .......................................................................................................................... 102 
Detenţie: ................................................................................................................................ 102 
Devălmăşie: ............................................................................................................................ 102 
Devoluţiunea legală a moştenirii: ......................................................................................... 102 
Dezertare: .............................................................................................................................. 102 
Dezincriminare: ...................................................................................................................... 102 
Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate: .................................................................. 103 
Dezmoştenire: ........................................................................................................................ 103 
Dilatoriu: ................................................................................................................................ 103 
Din oficiu: ............................................................................................................................... 103 
Discernământ: ........................................................................................................................ 103 
Disciplină: ............................................................................................................................... 103 
Disjungere: ............................................................................................................................. 103 
Dispensă de vârstă: ................................................................................................................ 103 
Dispozitiv: ............................................................................................................................... 103 
Dispoziţie: .............................................................................................................................. 103 
Diurnă: .................................................................................................................................... 104 
Divorţ: .................................................................................................................................... 104 
Divizare: ................................................................................................................................. 104 
Divulgare: ............................................................................................................................... 104 
Dizolvare: ............................................................................................................................... 104 
Dobândă: ................................................................................................................................ 105 
Document: ............................................................................................................................. 105 
Dol: ......................................................................................................................................... 105 
Donatar: ................................................................................................................................. 105 
Donator: ................................................................................................................................. 105 
Donaţie: .................................................................................................................................. 105 
Dopaj: ..................................................................................................................................... 106 
Dovadă: .................................................................................................................................. 106 
Drept: ..................................................................................................................................... 106 
Drept absolut: ........................................................................................................................ 106 
Dreptate: ................................................................................................................................ 106 
Drept de abitaţie: .................................................................................................................. 106 
Drept de apărare: .................................................................................................................. 107 
Drept de creanţă: ................................................................................................................... 107 
Drept de dispoziţie: ............................................................................................................... 107 
Drept de folosinţă: ................................................................................................................. 107 
Drept de gaj general al creditorilor: ...................................................................................... 107 
Drept de proprietate: ............................................................................................................ 107 
Drept de servitute: ................................................................................................................ 108 
Drept de superficie: ............................................................................................................... 108 
Drept de uz: ............................................................................................................................ 108 
Drept de uzufruct: .................................................................................................................. 108 
Drept obiectiv: ....................................................................................................................... 108 
Drept patrimonial: ................................................................................................................. 108 
Drept personal nepatrimonial: ............................................................................................. 108 
Drept pozitiv: ......................................................................................................................... 108 
Drept real: .............................................................................................................................. 108 
Drept relativ: .......................................................................................................................... 109 
Drept subiectiv: ...................................................................................................................... 109 
Ebrietate:................................................................................................................................ 109 
Echimoză: ............................................................................................................................... 109 
Echitate: ................................................................................................................................. 109 
Efracţie: .................................................................................................................................. 109 
Eludarea legii: ........................................................................................................................ 109 
Epidemie: ............................................................................................................................... 109 
Eroare: .................................................................................................................................... 109 
Eroare materială: ................................................................................................................... 110 
Evacuare: ................................................................................................................................ 110 
Evadare: ................................................................................................................................. 110 
Evaziune fiscală: ..................................................................................................................... 111 
Evenimente: ........................................................................................................................... 111 
Evicţiune: ................................................................................................................................ 111 
Excepţie: ................................................................................................................................. 111 
Excepţia de decădere: ........................................................................................................... 111 
Excepţia de neexecutare: ...................................................................................................... 112 
Excepţia de nulitate: .............................................................................................................. 112 
Excepţia de prematuritate: ................................................................................................... 112 
Excepţia lipsei de capacitate procesuală: ............................................................................. 113 
Executarea în natură şi întocmai a obligaţiilor: .................................................................... 113 
Executare prin echivalent: ..................................................................................................... 113 
Executare silită: ...................................................................................................................... 113 
Executor judecătoresc: .......................................................................................................... 114 
Executor testamentar: ........................................................................................................... 114 
Exigibilitate: ........................................................................................................................... 115 
Ex nunc (începând de acum): ................................................................................................ 115 
Expertiză judiciară: ................................................................................................................ 115 
Expropriere: ........................................................................................................................... 115 
Expulzare: ............................................................................................................................... 115 
Expunere de motive: ............................................................................................................. 115 
Extrădare: ............................................................................................................................... 115 
Ex tunc (cu începere de atunci): ............................................................................................ 116 
Factură: .................................................................................................................................. 116 
Fals intelectual: ...................................................................................................................... 116 
Fals în declaraţii: .................................................................................................................... 116 
Fals în înscrisuri sub semnătură privată: .............................................................................. 117 
Fals material în înscrisuri oficiale: ......................................................................................... 117 
Falsul privind identitatea: ..................................................................................................... 117 
Falsificarea de monede sau alte valori: ................................................................................ 117 
Falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport: ......................................................... 117 
Falsificarea instrumentelor oficiale: ..................................................................................... 117 
Familie: ................................................................................................................................... 117 
Fapt juridic: ............................................................................................................................ 118 
Fapta unui terţ: ...................................................................................................................... 118 
Faptă ilicită: ............................................................................................................................ 118 
Favorizarea infractorului: ...................................................................................................... 118 
Făptaş: .................................................................................................................................... 119 
Fideicomis: ............................................................................................................................. 119 
Fidejusiune: ............................................................................................................................ 119 
Filiaţie: .................................................................................................................................... 119 
Filodormă: .............................................................................................................................. 120 
Flagrant delict: ....................................................................................................................... 120 
Folosinţă: ................................................................................................................................ 120 
Forfetar: ................................................................................................................................. 121 
Formalitate: ........................................................................................................................... 121 
Formulă executorie: .............................................................................................................. 121 
Forţă majoră: ......................................................................................................................... 121 
Fraţi: ....................................................................................................................................... 121 
Fraudarea creditorilor: .......................................................................................................... 121 
Fraudă de lege: ...................................................................................................................... 122 
Frontieră de stat: ................................................................................................................... 122 
Funcţionar: ............................................................................................................................. 122 
Funcţionar public: .................................................................................................................. 122 
Fundaţie: ................................................................................................................................ 122 
Fungibil: .................................................................................................................................. 122 
Furt: ........................................................................................................................................ 122 
Fuziunea: ................................................................................................................................ 123 
Gajul (amanetul): ................................................................................................................... 124 
Garant: ................................................................................................................................... 126 
Garanţii: ................................................................................................................................. 126 
Garanţii procesuale: .............................................................................................................. 127 
Gemeni: .................................................................................................................................. 127 
Genocid: ................................................................................................................................. 127 
Gestiune: ................................................................................................................................ 127 
Gestiune de afaceri: ............................................................................................................... 127 
Gestiune frauduloasă: ........................................................................................................... 128 
Girul: ....................................................................................................................................... 128 
Grad de pericol social: ........................................................................................................... 129 
Grad de rudenie: .................................................................................................................... 130 
Graţiere: ................................................................................................................................. 130 
Grefă: ...................................................................................................................................... 131 
Grefier: ................................................................................................................................... 131 
Grevă: ..................................................................................................................................... 131 
Guvern: ................................................................................................................................... 131 
Handicap: ............................................................................................................................... 131 
Hârtie de valoare: .................................................................................................................. 132 
Heroină: .................................................................................................................................. 132 
Holding: .................................................................................................................................. 132 
Hotărâre: ................................................................................................................................ 132 
Hotărâre arbitrală: ................................................................................................................. 132 
Hotărâre de expedient: ......................................................................................................... 132 
Hotărâre judecătorească: ...................................................................................................... 132 
Identitate: .............................................................................................................................. 134 
Ierarhie: .................................................................................................................................. 134 
Ieşire din indiviziune: ............................................................................................................. 134 
Ilicit: ........................................................................................................................................ 134 
Imigrant: ................................................................................................................................. 135 
Imnul de stat: ......................................................................................................................... 135 
Imobil: .................................................................................................................................... 135 
Imoral: .................................................................................................................................... 135 
Imparţialitate: ........................................................................................................................ 135 
Impedimente de căsătorie: ................................................................................................... 135 
Imperativ: ............................................................................................................................... 135 
Import: ................................................................................................................................... 135 
Impozit: .................................................................................................................................. 135 
Imprescriptibilitate: ............................................................................................................... 135 
Imprudenţă: ........................................................................................................................... 136 
Impulsivitate: ......................................................................................................................... 136 
Impunitate: ............................................................................................................................ 136 
Imputabilitate: ....................................................................................................................... 136 
Imunitate parlamentară: ....................................................................................................... 136 
Inalienabil: ............................................................................................................................. 136 
Inamovibil: ............................................................................................................................. 136 
Incapabil: ................................................................................................................................ 136 
Incapacitate: .......................................................................................................................... 136 
Incapacitate de muncă: ......................................................................................................... 137 
Incest: ..................................................................................................................................... 137 
Incident: ................................................................................................................................. 137 
Incidenţa legii: ....................................................................................................................... 137 
Incompatibilitate: .................................................................................................................. 137 
Incriminare: ............................................................................................................................ 138 
Inculpare: ............................................................................................................................... 138 
Inculpat: ................................................................................................................................. 138 
Independenţă naţională: ....................................................................................................... 138 
Indexare: ................................................................................................................................ 138 
Indiciu: .................................................................................................................................... 138 
Indisponibilizare de bunuri: .................................................................................................. 138 
Indivizibil: ............................................................................................................................... 139 
Indivizibilitate: ....................................................................................................................... 139 
Indiviziune: ............................................................................................................................. 139 
In dubio pro reo (îndoiala profită învinuitului): ................................................................... 139 
Inechitate: .............................................................................................................................. 139 
In extenso: .............................................................................................................................. 139 
Infectarea apei: ...................................................................................................................... 140 
Infirmitate: ............................................................................................................................. 140 
Inflaţie: ................................................................................................................................... 140 
Informaţie: ............................................................................................................................. 140 
Infracţiune: ............................................................................................................................. 140 
Infracţiune calificată: ............................................................................................................. 141 
Infracţiune complexă: ............................................................................................................ 141 
Infracţiune consumată: ......................................................................................................... 141 
Infracţiune continuată: .......................................................................................................... 141 
Infracţiunea continuă: ........................................................................................................... 141 
Infracţiune de audienţă: ........................................................................................................ 142 
Infracţiune flagrantă: ............................................................................................................. 142 
Ingratitudine: ......................................................................................................................... 142 
Iniţiativă legislativă: .............................................................................................................. 142 
In limine litis (la începutul procesului) : ................................................................................ 142 
Inopozabil: ............................................................................................................................. 142 
Inscripţie ipotecară: ............................................................................................................... 142 
Insesizabil: .............................................................................................................................. 143 
Insolvabilitate: ....................................................................................................................... 143 
Instanţă judecătorească: ....................................................................................................... 143 
Instigare: ................................................................................................................................ 143 
Instigare publică şi apologia infracţiunilor: .......................................................................... 144 
Instituţie juridică: .................................................................................................................. 144 
Instrument de ratificare: ....................................................................................................... 144 
Insubordonare: ...................................................................................................................... 144 
Insultă: ................................................................................................................................... 144 
Intabulare: .............................................................................................................................. 144 
Intelect: .................................................................................................................................. 144 
Intenţie: .................................................................................................................................. 144 
Interdicţie judecătorească:.................................................................................................... 145 
Interes legitim: ....................................................................................................................... 146 
Interimat: ............................................................................................................................... 146 
Interlocutoriu: ........................................................................................................................ 146 
Internare medicală: ............................................................................................................... 146 
Interogatoriu: ......................................................................................................................... 146 
INTERPOL: .............................................................................................................................. 147 
Interpret: ................................................................................................................................ 147 
Interpretarea actelor normative: .......................................................................................... 147 
Intervenţie în procesul civil: .................................................................................................. 147 
Interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altă ocupaţie:
 ................................................................................................................................................ 148 
Interzicerea de a se afla în anumite localităţi: ..................................................................... 148 
Interzicerea unor drepturi: .................................................................................................... 148 
Intimat: ................................................................................................................................... 149 
Intuitu personae (în considerarea unei anumite persoane): ............................................... 149 
Inventar: ................................................................................................................................. 149 
Inviolabilitate: ........................................................................................................................ 149 
Ipotecă: .................................................................................................................................. 150 
Iresponsabilitate: ................................................................................................................... 150 
Izvor de drept: ........................................................................................................................ 150 
Izvor de obligaţii: ................................................................................................................... 150 
Îmbogăţirea fără justă cauză: ................................................................................................ 151 
Îmbunătăţiri funciare: ........................................................................................................... 151 
Împăcarea părţilor: ................................................................................................................ 151 
Împărţeala moştenirii (partajul succesoral): ........................................................................ 151 
Împărţirea bunurilor comune ale soţilor: ............................................................................. 151 
Împiedicarea libertăţii cultelor: ............................................................................................ 152 
Împiedicarea producerii rezultatului: ................................................................................... 152 
Împiedicarea săvârşirii faptei: ............................................................................................... 152 
Împrejmuire: .......................................................................................................................... 152 
Împrejurare: ........................................................................................................................... 152 
Împricinat: .............................................................................................................................. 152 
Împuternicire avocaţială: ...................................................................................................... 152 
Încadrare juridică: .................................................................................................................. 152 
Încasare. ................................................................................................................................. 152 
Încătuşare: ............................................................................................................................. 153 
Început de dovadă scrisă: ...................................................................................................... 153 
Încercare de a determina mărturia mincinoasă: .................................................................. 153 
Încetarea căsătoriei: .............................................................................................................. 153 
Încetarea contractului individual de muncă: ........................................................................ 153 
Încetarea procesului penal: ................................................................................................... 153 
Încetarea urmăririi penale: ................................................................................................... 154 
Încheiere: ............................................................................................................................... 154 
Încheiere notarială: ............................................................................................................... 154 
Încheierea dezbaterilor: ........................................................................................................ 154 
Închisoare: .............................................................................................................................. 155 
Îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor: .............................................................................. 155 
Îndeletnicire: .......................................................................................................................... 155 
Îndemn: .................................................................................................................................. 155 
Îndestulare: ............................................................................................................................ 155 
Îndoială: ................................................................................................................................. 155 
Îndreptarea hotărârii: ............................................................................................................ 155 
Înfăţişare: ............................................................................................................................... 155 
Înlesnirea evadării: ................................................................................................................ 155 
Înlocuirea executării închisorii contravenţionale: ................................................................ 155 
Înlocuirea pedepsei amenzii: ................................................................................................ 155 
Înlocuirea răspunderii penale: .............................................................................................. 156 
Înmatricularea autovehiculelor: ........................................................................................... 156 
Înregistrare: ........................................................................................................................... 156 
Înscriere: ................................................................................................................................ 156 
Înscriere în fals: ...................................................................................................................... 156 
Înscris: .................................................................................................................................... 157 
Înscris oficial: ......................................................................................................................... 157 
Însemnele statului: ................................................................................................................ 157 
Însuşirea bunului găsit:.......................................................................................................... 157 
Înşelăciune: ............................................................................................................................ 158 
Întâmpinare: .......................................................................................................................... 158 
Întoarcerea executării: .......................................................................................................... 158 
Întreruperea cursului prescripţiei: ........................................................................................ 158 
Întreţinere: ............................................................................................................................. 159 
Învestire: ................................................................................................................................ 159 
Învestire cu formulă executorie: ........................................................................................... 159 
Învinuit: .................................................................................................................................. 159 
Învoială: .................................................................................................................................. 159 
Jaf: .......................................................................................................................................... 159 
Jignire: .................................................................................................................................... 159 
Joc de noroc: .......................................................................................................................... 159 
Judecată: ................................................................................................................................ 159 
Judecată de urgenţă: ............................................................................................................. 159 
Judecata după casare: ........................................................................................................... 159 
Judecată în fond: ................................................................................................................... 160 
Judecată în lipsă: .................................................................................................................... 160 
Judecată în primă instanţă: ................................................................................................... 160 
Judecată în ultimă instanţă: .................................................................................................. 160 
Judecător: ............................................................................................................................... 160 
Judecătorie: ............................................................................................................................ 161 
Judeţ: ...................................................................................................................................... 161 
Judiciar: .................................................................................................................................. 162 
Jurat: ....................................................................................................................................... 162 
Jurământ: ............................................................................................................................... 162 
Juridic: .................................................................................................................................... 162 
Jurisconsult: ........................................................................................................................... 162 
Jurisdicţie: .............................................................................................................................. 162 
Jurisdicţii speciale: ................................................................................................................. 162 
Juris et de jure: ...................................................................................................................... 162 
Jurisprudenţă: ........................................................................................................................ 162 
Juris tantum: .......................................................................................................................... 163 
Jurist: ...................................................................................................................................... 163 
Just: ........................................................................................................................................ 163 
Just titlu: ................................................................................................................................. 163 
Justă cauză: ............................................................................................................................ 163 
Justificare: .............................................................................................................................. 163 
Justiţiabil: ............................................................................................................................... 163 
Justiţie: ................................................................................................................................... 163 
Know‐how: ............................................................................................................................. 163 
Lato sensu (în sens larg): ....................................................................................................... 164 
Lăsarea fără ajutor: ................................................................................................................ 164 
Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare: ............................................................... 164 
Lăudare în public a infractorilor: ........................................................................................... 164 
Legalitatea incriminării: ......................................................................................................... 164 
Legalizare: .............................................................................................................................. 164 
Legat: ...................................................................................................................................... 165 
Legatar: .................................................................................................................................. 165 
Lege: ....................................................................................................................................... 165 
Lege penală: ........................................................................................................................... 166 
Legiferare: .............................................................................................................................. 166 
Legislatură: ............................................................................................................................. 166 
Legislaţie: ............................................................................................................................... 166 
Legist: ..................................................................................................................................... 166 
Legitim: ................................................................................................................................... 166 
Legitima apărare: ................................................................................................................... 166 
Legitimare: ............................................................................................................................. 166 
Leziune: .................................................................................................................................. 166 
Liberalitate: ............................................................................................................................ 167 
Liberare provizorie sub control judiciar: ............................................................................... 167 
Liberarea provizorie pe cauţiune: ......................................................................................... 167 
Lichidarea societăţilor comerciale: ....................................................................................... 168 
Lichidă: ................................................................................................................................... 168 
Licit: ........................................................................................................................................ 168 
Licitaţie: .................................................................................................................................. 168 
Lider: ....................................................................................................................................... 169 
Limită teritorială: ................................................................................................................... 169 
Lipsă de apărare: ................................................................................................................... 169 
Lipsire de libertate în mod ilegal: ......................................................................................... 169 
Litigiu (proces, pricină, cauză): .............................................................................................. 170 
Litispedenţă: .......................................................................................................................... 170 
Livret militar:.......................................................................................................................... 170 
Loc de deţinere: ..................................................................................................................... 170 
Loc de deţinere preventivă: .................................................................................................. 170 
Loc public: .............................................................................................................................. 170 
Locator: .................................................................................................................................. 170 
Locatar:................................................................................................................................... 170 
Locaţie: ................................................................................................................................... 170 
Locaţiune: ............................................................................................................................... 170 
Locuinţă: ................................................................................................................................. 171 
Locus regit actum (locul guvernează actul): ......................................................................... 171 
Lovire sau alte violenţe: ........................................................................................................ 171 
Luare de mită: ........................................................................................................................ 171 
Lucru: ...................................................................................................................................... 171 
Lucrum cessans (un câştig ce încetează): .............................................................................. 171 
Magistrat: ............................................................................................................................... 171 
Major: ..................................................................................................................................... 172 
Majoritate: ............................................................................................................................. 172 
Mamă: .................................................................................................................................... 172 
Management: ........................................................................................................................ 172 
Mandant:................................................................................................................................ 172 
Mandat de aducere: .............................................................................................................. 172 
Mandat de arestare: .............................................................................................................. 173 
Manu propria (cu mână proprie): ......................................................................................... 173 
Marfă: ..................................................................................................................................... 174 
Marketing: .............................................................................................................................. 174 
Martor: ................................................................................................................................... 174 
Martori asistenţi: ................................................................................................................... 175 
Masă succesorală: .................................................................................................................. 175 
Material de urmărire penală: ................................................................................................ 175 
Maternitate: ........................................................................................................................... 176 
Maximul sancţiunii: ............................................................................................................... 176 
Mărturie: ................................................................................................................................ 176 
Mărturie mincinoasă: ............................................................................................................ 176 
Mărturisire: ............................................................................................................................ 176 
Mărturisire extrajudiciară: .................................................................................................... 176 
Mărturisire judiciară: ............................................................................................................. 176 
Măsuri asiguratorii: ............................................................................................................... 176 
Măsuri de ocrotire: ................................................................................................................ 177 
Măsuri de siguranţă: .............................................................................................................. 177 
Măsuri preventive: ................................................................................................................ 177 
Medicină judiciară: ................................................................................................................ 178 
Mijloace de apărare: .............................................................................................................. 178 
Mijloace de probă (de dovadă): ............................................................................................ 178 
Mijloace materiale de probă: ................................................................................................ 179 
Militari: ................................................................................................................................... 179 
Minimul sancţiunii: ................................................................................................................ 179 
Minor: ..................................................................................................................................... 179 
Minută: ................................................................................................................................... 180 
Mită: ....................................................................................................................................... 180 
Mobil: ..................................................................................................................................... 180 
Mobilul infracţiunii: ............................................................................................................... 180 
Monedă: ................................................................................................................................. 180 
Morală: ................................................................................................................................... 181 
Moştenire (succesiune): ........................................................................................................ 181 
Moştenitor legal: ................................................................................................................... 182 
Muncă corecţională: .............................................................................................................. 183 
Municipiu: .............................................................................................................................. 184 
Muniţii: ................................................................................................................................... 184 
Mustrare: ............................................................................................................................... 184 
Natalitate: .............................................................................................................................. 184 
Naţionalitate: ......................................................................................................................... 184 
Navigaţie: ............................................................................................................................... 184 
Navlu: ..................................................................................................................................... 184 
Neadevăr: ............................................................................................................................... 184 
Neam: ..................................................................................................................................... 184 
Necesitate: ............................................................................................................................. 184 
Necompetenţă: ...................................................................................................................... 184 
Neconstituţionalitatea legii: .................................................................................................. 185 
Necorespundere profesională: .............................................................................................. 185 
Necrofilie: ............................................................................................................................... 185 
Nedemnitate succesorală: ..................................................................................................... 185 
Nedenunţare: ......................................................................................................................... 186 
Neglijenţă: .............................................................................................................................. 186 
Negociabil: ............................................................................................................................. 186 
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă de către 
personalul căilor ferate: ........................................................................................................ 186 
Nelegalitate: ........................................................................................................................... 186 
Neloial: ................................................................................................................................... 186 
Nemijlocire: ............................................................................................................................ 186 
Nemişcătoare: ........................................................................................................................ 187 
Nemo auditur propriam turpitudinem allegans: .................................................................. 187 
Nemo legem ignorare censetur: ........................................................................................... 187 
Neprezentarea la încorporare sau concentrare: .................................................................. 187 
Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export: .................................... 187 
Nerespectarea hotărârii judecătoreşti: ................................................................................ 187 
Nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii: .................................................................. 187 
Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului: ................................................. 187 
Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor: ................................................................... 188 
Nerespectarea regimului materiilor explozive sau radioactive: .......................................... 188 
Neretroactivitate: .................................................................................................................. 188 
Netemeinicie: ......................................................................................................................... 188 
Nevinovăţie: ........................................................................................................................... 188 
Nevârstnic: ............................................................................................................................. 188 
Non bis in idem (nu de două ori pentru aceeaşi vină): ........................................................ 188 
Non reformatio in pejus (nu este admisă modificarea în mai rău a hotărârii): .................. 188 
Normativ: ............................................................................................................................... 189 
Normă de comportare: .......................................................................................................... 189 
regulă de conduită obligatorie în relaţiile dintre membrii unei comunităţi umane: ............. 189 
Normă de convieţuire socială: .............................................................................................. 189 
Normă juridică: ...................................................................................................................... 189 
Norme de protecţie a muncii: ............................................................................................... 190 
Notar Public: .......................................................................................................................... 190 
Notă de lichidare: .................................................................................................................. 191 
Notă diplomatică: .................................................................................................................. 191 
Novaţie: .................................................................................................................................. 191 
Noxă: ...................................................................................................................................... 193 
Nudă proprietate: .................................................................................................................. 193 
Nulitatea actului juridic civil: ................................................................................................ 193 
Nulitatea căsătoriei: .............................................................................................................. 196 
Nulla paena sine lege (nici o pedeapsă în afara legii): ......................................................... 197 
Nullum crimen sine lege (nici o infracţiune nu există în afară de lege): ............................. 197 
Nume: ..................................................................................................................................... 197 
Numerar: ................................................................................................................................ 198 
Obicei: .................................................................................................................................... 198 
Obiect de activitate: .............................................................................................................. 199 
Obiecte ca mijloc de probă: ................................................................................................... 199 
Obiectul acţiunii: .................................................................................................................... 199 
Obiectul contractului: ............................................................................................................ 199 
Obiectul faptei ilicite: ............................................................................................................ 199 
Obiecţie: ................................................................................................................................. 200 
Obligarea de a nu părăsi localitatea: .................................................................................... 200 
Obligarea la tratament medical: ........................................................................................... 200 
Obligaţie: ................................................................................................................................ 200 
Obligaţie alternativă: ............................................................................................................. 201 
Obligaţie condiţională: .......................................................................................................... 201 
Obligaţie conjunctă (divizibilă): ............................................................................................ 201 
Obligaţie cu termen: .............................................................................................................. 202 
Obligaţie de a da: ................................................................................................................... 202 
Obligaţia de a face: ................................................................................................................ 202 
Obligaţie de a nu face: ........................................................................................................... 202 
Obligaţie de coabitare: .......................................................................................................... 202 
Obligaţia de fidelitate a soţilor: ............................................................................................ 203 
Obligaţie de mijloace: ............................................................................................................ 203 
Obligaţie de regres: ............................................................................................................... 203 
Obligaţie de rezultat: ............................................................................................................. 203 
Obligaţie de serviciu: ............................................................................................................. 203 
Obligaţia facultativă: ............................................................................................................. 203 
Obligaţie indivizibilă: ............................................................................................................. 204 
Obligaţie legală de întreţinere: ............................................................................................. 205 
Obligaţia solidară (solidaritate): ........................................................................................... 206 
Obscen:................................................................................................................................... 209 
Obsesie: .................................................................................................................................. 209 
Ocazie: .................................................................................................................................... 209 
Ocrotire legală: ...................................................................................................................... 209 
Ocrotire părintească: ............................................................................................................. 210 
Ocupaţie: ................................................................................................................................ 210 
Ofensă adusă unor însemne: ................................................................................................. 210 
Ofertă: .................................................................................................................................... 210 
Oferta reală: ........................................................................................................................... 211 
Oficial: .................................................................................................................................... 211 
Oficialitatea procesului penal: .............................................................................................. 211 
Oficios: ................................................................................................................................... 211 
Oficiu consular: ...................................................................................................................... 211 
Olograf: .................................................................................................................................. 212 
Omisiune: ............................................................................................................................... 212 
Omisiune de a încunoştinţa organele judiciare: ................................................................... 212 
Omisiunea sesizării organelor judiciare: ............................................................................... 212 
Omologare: ............................................................................................................................ 212 
Omorul: .................................................................................................................................. 212 
Omucidere: ............................................................................................................................ 213 
Oneros: ................................................................................................................................... 213 
Onorariu: ................................................................................................................................ 213 
Ope legis (prin puterea legii): ................................................................................................ 213 
Operativitatea în procesul penal: ......................................................................................... 213 
Opiu: ....................................................................................................................................... 213 
Opinie publică: ....................................................................................................................... 213 
Opinie separată: .................................................................................................................... 213 
Opozabilitate: ........................................................................................................................ 213 
Opunere la căsătorie: ............................................................................................................ 214 
Opunerea creditorilor la distribuirea preţului:..................................................................... 214 
Opunerea debitorului la urmărirea mobiliară: ..................................................................... 214 
Oralitate: ................................................................................................................................ 214 
Oraş: ....................................................................................................................................... 214 
Ordin: ..................................................................................................................................... 214 
Ordin de chemare: ................................................................................................................. 215 
Ordine de drept: .................................................................................................................... 215 
Ordine de preferinţă: ............................................................................................................. 215 
Ordine publică: ...................................................................................................................... 215 
Ordine succesorală: ............................................................................................................... 215 
Ordine şi medalii: ................................................................................................................... 215 
Ordonanţă: ............................................................................................................................. 215 
Ordonanţă de adjudecare: .................................................................................................... 216 
Ordonanţă de poprire: .......................................................................................................... 216 
Ordonanţă preşedinţială: ...................................................................................................... 216 
Ordonator de credite: ............................................................................................................ 216 
Organ de cercetare penală: ................................................................................................... 216 
Organ de constatare: ............................................................................................................. 217 
Organ de executare: .............................................................................................................. 217 
Organ de urmărire penală: .................................................................................................... 217 
Organizarea administrativă a teritoriului României: ........................................................... 217 
Organizarea judecătorească: ................................................................................................. 217 
Osândă: .................................................................................................................................. 217 
Ospiciu: ................................................................................................................................... 217 
Ostatic: ................................................................................................................................... 217 
Otravă: ................................................................................................................................... 218 
Pact: ........................................................................................................................................ 218 
Pact asupra succesiunii viitoare: ........................................................................................... 218 
Pact comisoriu: ...................................................................................................................... 218 
Pacta sunt servanda (învoielile trebuie respectate): ........................................................... 218 
Pagubă:................................................................................................................................... 218 
Pandecte: ............................................................................................................................... 218 
Panică: .................................................................................................................................... 218 
Paragraf: ................................................................................................................................. 218 
Parchet: .................................................................................................................................. 218 
Parlament:.............................................................................................................................. 219 
Partaj: ..................................................................................................................................... 219 
Parte: ...................................................................................................................................... 219 
Parte civilă: ............................................................................................................................ 219 
Parte responsabilă civilmente: .............................................................................................. 219 
Parte vătămată: ..................................................................................................................... 219 
Participanţi în proces: ............................................................................................................ 219 
Participanţi la săvârşirea infracţiunii: ................................................................................... 220 
Participarea terţilor în proces: .............................................................................................. 220 
Participaţie: ............................................................................................................................ 220 
Pasiv patrimonial: .................................................................................................................. 220 
Pasiv succesoral: .................................................................................................................... 220 
Paternitate: ............................................................................................................................ 220 
Patrimoniu: ............................................................................................................................ 220 
Pavilion: .................................................................................................................................. 220 
Pază juridică: .......................................................................................................................... 221 
Părăsirea câmpului de luptă: ................................................................................................ 221 
Părăsirea comenzii: ................................................................................................................ 221 
Părăsirea locului accidentului: .............................................................................................. 221 
Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate: .......................................... 221 
Părinţi: .................................................................................................................................... 222 
Peaj: ........................................................................................................................................ 222 
Peculiu: ................................................................................................................................... 222 
Pedeapsă: ............................................................................................................................... 222 
Penalităţi: ............................................................................................................................... 222 
Penitenciar: ............................................................................................................................ 222 
Pensie de întreţinere: ............................................................................................................ 222 
Pensia de asigurări sociale de stat: ....................................................................................... 222 
Percheziţie: ............................................................................................................................ 224 
Peremptoriu: .......................................................................................................................... 225 
Pericol social: ......................................................................................................................... 225 
Perimare: ................................................................................................................................ 225 
Permis: ................................................................................................................................... 226 
Persecuţie: ............................................................................................................................. 226 
Persoană fizică: ...................................................................................................................... 226 
Persoană interpusă: ............................................................................................................... 226 
Persoană juridică: .................................................................................................................. 226 
Persona grata (persoană agreată): ....................................................................................... 227 
Persona non grata (persoană neagreată): ............................................................................ 227 
Personalitatea legii penale: ................................................................................................... 227 
Pertinenţă: ............................................................................................................................. 227 
Petiţie: .................................................................................................................................... 227 
Petiţie de ereditate: ............................................................................................................... 227 
Pichet de grevă: ..................................................................................................................... 227 
Pierdere efectivă: ................................................................................................................... 227 
Pârât: ...................................................................................................................................... 227 
Plagă: ...................................................................................................................................... 228 
Plagiat: ................................................................................................................................... 228 
Plasament familial: ................................................................................................................ 228 
Plată: ...................................................................................................................................... 228 
Plată nedatorată: ................................................................................................................... 229 
Plângere: ................................................................................................................................ 230 
Plângere prealabilă: ............................................................................................................... 230 
Plebiscit: ................................................................................................................................. 231 
Pledoarie: ............................................................................................................................... 231 
Plen:........................................................................................................................................ 231 
Plenitudine de jurisdicţie: ..................................................................................................... 231 
Pluralitate de infractori: ........................................................................................................ 231 
Pluralitate de infracţiuni: ...................................................................................................... 231 
Polemică: ................................................................................................................................ 231 
Politică: ................................................................................................................................... 231 
Poliţă: ..................................................................................................................................... 231 
Poliţă de asigurare: ................................................................................................................ 231 
Poliţie: .................................................................................................................................... 231 
Poluarea mediului: ................................................................................................................ 232 
Poprire: ................................................................................................................................... 232 
Populaţie: ............................................................................................................................... 232 
Port ilegal de arme şi muniţii: ............................................................................................... 232 
Port ilegal de decoraţii sau semne distinctive: ..................................................................... 232 
Posesie: .................................................................................................................................. 232 
Posesor: .................................................................................................................................. 233 
Post: ........................................................................................................................................ 233 
Practicaua: ............................................................................................................................. 233 
Practică judiciară: .................................................................................................................. 233 
Preambul: ............................................................................................................................... 233 
Preaviz: ................................................................................................................................... 234 
Predarea silită a bunurilor: .................................................................................................... 234 
Preemţiune: ........................................................................................................................... 234 
Prefect: ................................................................................................................................... 234 
Prejudiciu: .............................................................................................................................. 235 
Premeditare: .......................................................................................................................... 235 
Premier: .................................................................................................................................. 235 
Premiu: ................................................................................................................................... 235 
Prenume: ................................................................................................................................ 236 
Prepus: ................................................................................................................................... 236 
Prerogativă: ............................................................................................................................ 236 
Presă: ...................................................................................................................................... 236 
Prescripţia executării sancţiunii: ........................................................................................... 236 
Prescripţia răspunderii: ......................................................................................................... 236 
Prescripţia achizitivă (uzucapiune): ...................................................................................... 237 
Prescripţie extinctivă: ............................................................................................................ 239 
Preşedintele României: ......................................................................................................... 242 
Pretenţie: ............................................................................................................................... 242 
Preţ: ........................................................................................................................................ 242 
Prevenirea şi stingerea incendiilor: ...................................................................................... 243 
Prezumţie: .............................................................................................................................. 243 
Prezumţie de nevinovăţie: .................................................................................................... 243 
Primar: .................................................................................................................................... 243 
Prima zi de înfăţişare: ............................................................................................................ 244 
Primă: ..................................................................................................................................... 244 
Primă de asigurare: ................................................................................................................ 244 
Primire de foloase necuvenite: ............................................................................................. 244 
Privare de libertate: ............................................................................................................... 244 
Privatizare: ............................................................................................................................. 244 
Privilegiu: ............................................................................................................................... 244 
Prizonier: ................................................................................................................................ 244 
Proba verităţii: ....................................................................................................................... 244 
Probă: ..................................................................................................................................... 245 
Procedură completă: ............................................................................................................. 245 
Procedură contencioasă: ....................................................................................................... 245 
Procedură de executare: ....................................................................................................... 245 
Procedură de urmărire penală: ............................................................................................. 245 
Procedură necompletă: ......................................................................................................... 245 
Procedură necontencioasă: ................................................................................................... 245 
Procedură succesorală notarială: .......................................................................................... 245 
Proces‐penal: ......................................................................................................................... 246 
Proces‐verbal: ........................................................................................................................ 246 
Procură: .................................................................................................................................. 247 
Procuror: ................................................................................................................................ 247 
Product: .................................................................................................................................. 247 
Produs al infracţiunii: ............................................................................................................ 247 
Produse: ................................................................................................................................. 247 
Profanare de morminte: ........................................................................................................ 247 
Profit: ..................................................................................................................................... 248 
Prohibiţie: .............................................................................................................................. 248 
Proiect de lege: ...................................................................................................................... 248 
Promisiune de contract (antecontract): ............................................................................... 248 
Promisiune publică de recompensă: ..................................................................................... 248 
Promulgare: ........................................................................................................................... 248 
Pronunţare: ............................................................................................................................ 248 
Propagandă naţionalist‐şovină: ............................................................................................ 249 
Propagandă pentru război: ................................................................................................... 249 
Proporţionalizarea sancţiunii: ............................................................................................... 249 
Proprietate: ............................................................................................................................ 249 
Proprietate anulabilă: ............................................................................................................ 249 
Proprietate comună:.............................................................................................................. 249 
Proprietate privată (particulară): .......................................................................................... 249 
Proprietate publică: ............................................................................................................... 249 
Proprietate rezolubilă: .......................................................................................................... 249 
Prorogare de competenţă: .................................................................................................... 249 
Protecţia mediului înconjurător: ........................................................................................... 249 
Protecţia muncii: .................................................................................................................... 250 
Provocare: .............................................................................................................................. 250 
Pruncucidere: ......................................................................................................................... 250 
Pseudonim: ............................................................................................................................ 250 
Pubertate: .............................................................................................................................. 250 
Publicarea legii: ...................................................................................................................... 250 
Publicitate imobiliară: ........................................................................................................... 250 
Publicitatea dezbaterilor: ...................................................................................................... 250 
Punere în întârziere: .............................................................................................................. 251 
Purgă: ..................................................................................................................................... 251 
Purtare abuzivă: ..................................................................................................................... 251 
Purtător de cuvânt: ................................................................................................................ 251 
Putativ: ................................................................................................................................... 251 
Putere de lege: ....................................................................................................................... 251 
Putere executorie: ................................................................................................................. 251 
Rabat comercial (adaos): ....................................................................................................... 251 
Racolare: ................................................................................................................................ 252 
Radierea inscripţiei ipotecare: .............................................................................................. 252 
Radierea mărcii: ..................................................................................................................... 252 
Rambursare: ........................................................................................................................... 252 
Ramură de drept: ................................................................................................................... 252 
Rangul ipotecii (privilegiului): ............................................................................................... 252 
Raport: ................................................................................................................................... 252 
Raport de cauzalitate: ........................................................................................................... 252 
Raport de constatare tehnico‐ştiinţifică sau medico‐legală: ............................................... 252 
Raport de expertiză: .............................................................................................................. 252 
Raport juridic: ........................................................................................................................ 252 
Raport succesoral: ................................................................................................................. 253 
Raporturi patrimoniale între soţi: ......................................................................................... 253 
Raporturi personale între soţi: .............................................................................................. 253 
Ratione loci (în raport cu locul): ............................................................................................ 254 
Ratione materiae (în raport cu materia): ............................................................................. 254 
Ratione peronae (în raport cu persoana): ............................................................................ 254 
Răspundere administrativă: .................................................................................................. 254 
Răspundere civilă: .................................................................................................................. 254 
Răspundere disciplinară: ....................................................................................................... 255 
Răspundere penală: ............................................................................................................... 255 
Reabilitare: ............................................................................................................................. 256 
Rea‐credinţă: .......................................................................................................................... 256 
Realitatea legii penale: .......................................................................................................... 257 
Rebut: ..................................................................................................................................... 257 
Recensământ: ........................................................................................................................ 257 
Recidivă: ................................................................................................................................. 258 
Reconstituire: ......................................................................................................................... 259 
Recrutare: .............................................................................................................................. 259 
Rectificarea actelor de stare civilă: ....................................................................................... 260 
Recunoaştere: ........................................................................................................................ 260 
Recurs: .................................................................................................................................... 260 
Recurs în anulare: .................................................................................................................. 262 
Recurs în interesul legii: ........................................................................................................ 263 
Recuzare: ................................................................................................................................ 263 
Redeschiderea judecăţii: ....................................................................................................... 264 
Redeschiderea urmăririi penale: ........................................................................................... 264 
Redevenţă: ............................................................................................................................. 264 
Redhibitoriu: .......................................................................................................................... 264 
Reducţiune succesorală: ........................................................................................................ 264 
Regim juridic: ......................................................................................................................... 264 
Regimul armelor şi muniţiilor: .............................................................................................. 264 
Regimul executării pedepsei închisorii: ................................................................................ 264 
Regimul materiilor explozive şi radioactive: ........................................................................ 264 
Registru de stare civilă: ......................................................................................................... 264 
Regres: .................................................................................................................................... 264 
Regulament: ........................................................................................................................... 265 
Regulament de ordine interioară: ......................................................................................... 265 
Reguli de bază ale procesului penal: ..................................................................................... 265 
Rejudecare: ............................................................................................................................ 265 
Relativitatea efectelor contractului: ..................................................................................... 265 
Relativitatea lucrului judecat: ............................................................................................... 266 
Rele tratamente aplicate minorului:..................................................................................... 266 
Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor: .......................................................... 266 
Reluarea urmăririi penale: .................................................................................................... 266 
Remitere de datorie: ............................................................................................................. 266 
Rentă: ..................................................................................................................................... 267 
Rentă viageră: ........................................................................................................................ 267 
Renunţarea la drept: ............................................................................................................. 267 
Renunţare la judecată: .......................................................................................................... 267 
Renunţarea la succesiune (moştenire): ................................................................................ 267 
Reorganizarea persoanelor juridice: ..................................................................................... 267 
Repararea prejudiciului (pagubei): ....................................................................................... 268 
Repatriere: ............................................................................................................................. 268 
Repetiţie: ................................................................................................................................ 268 
Represiune nedreaptă: .......................................................................................................... 268 
Reprezentare convenţională: ................................................................................................ 268 
Reprezentare judiciară: ......................................................................................................... 268 
Reprezentare legală: .............................................................................................................. 269 
Reprezentare succesorală: .................................................................................................... 269 
Repunere în termen: ............................................................................................................. 269 
Repunere pe rol: .................................................................................................................... 270 
Reputaţie: .............................................................................................................................. 270 
Resciziune: ............................................................................................................................. 270 
Res perit domino (pierderea lucrului este în sarcina proprietarului): ................................. 270 
Resortisant: ............................................................................................................................ 270 
Responsabilitate: ................................................................................................................... 270 
Restitutio in integrum (lat.): .................................................................................................. 270 
Reşedinţă: .............................................................................................................................. 270 
Retenţie: ................................................................................................................................. 270 
Retractare: ............................................................................................................................. 271 
Retragerea plângerii prealabile: ........................................................................................... 271 
Retroactivitate: ...................................................................................................................... 271 
Reţinere: ................................................................................................................................. 271 
Reţinere din distrugere de înscrisuri: .................................................................................... 271 
Reunirea cauzelor: ................................................................................................................. 271 
Revizuire: ............................................................................................................................... 272 
Revocare: ............................................................................................................................... 273 
Revocarea donaţiei: ............................................................................................................... 273 
Revocarea legatelor: .............................................................................................................. 273 
Rezervă succesorală:.............................................................................................................. 274 
Reziliere: ................................................................................................................................. 274 
Rezolutoriu: ............................................................................................................................ 274 
Rezoluţie: ............................................................................................................................... 274 
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri: .......................................................................................... 274 
Risc: ........................................................................................................................................ 275 
Rix: .......................................................................................................................................... 275 
Riveran: .................................................................................................................................. 275 
Rol: ......................................................................................................................................... 275 
Rol activ: ................................................................................................................................. 275 
Rude apropiate: ..................................................................................................................... 276 
Rudenie: ................................................................................................................................. 276 
Rupere de sigilii: .................................................................................................................... 276 
Sadism: ................................................................................................................................... 276 
Salariu: ................................................................................................................................... 276 
Sancţiune: .............................................................................................................................. 276 
Sarcina probei: ....................................................................................................................... 277 
Scadenţă: ................................................................................................................................ 277 
Scandal public: ....................................................................................................................... 277 
Schimb: ................................................................................................................................... 278 
Scoatere de sub urmărire penală: ......................................................................................... 278 
Scont: ...................................................................................................................................... 278 
Scopul legii penale: ................................................................................................................ 278 
Scopul pedepsei: .................................................................................................................... 278 
Scopul procesului penal: ....................................................................................................... 278 
Scrutin: ................................................................................................................................... 278 
Sechestru: .............................................................................................................................. 279 
Securitate internaţională: ..................................................................................................... 279 
Securitatea circulaţiei: ........................................................................................................... 279 
Sediu: ...................................................................................................................................... 280 
Sediul materiei: ...................................................................................................................... 280 
Seducţie: ................................................................................................................................. 280 
SENAT: .................................................................................................................................... 280 
Senator: .................................................................................................................................. 280 
Sentinţă: ................................................................................................................................. 280 
Separaţie de bunuri: .............................................................................................................. 280 
Serviciul militar: ..................................................................................................................... 280 
Servitute: ................................................................................................................................ 280 
Sesizare: ................................................................................................................................. 282 
Sezină: .................................................................................................................................... 283 
Sigiliu: ..................................................................................................................................... 283 
Simulare de calităţi oficiale: .................................................................................................. 283 
Sindicat: .................................................................................................................................. 283 
Sinecură: ................................................................................................................................. 283 
Sistem de drept: ..................................................................................................................... 283 
Slujbă: ..................................................................................................................................... 283 
Societate: ............................................................................................................................... 283 
Societate comercială: ............................................................................................................ 283 
Soldă: ...................................................................................................................................... 285 
Solidaritate: ........................................................................................................................... 286 
Solvabilitate: .......................................................................................................................... 286 
Solvens: .................................................................................................................................. 286 
Somaţie: ................................................................................................................................. 286 
Soţ: ......................................................................................................................................... 286 
Soţ nevinovat: ........................................................................................................................ 286 
Soţ supravieţuitor: ................................................................................................................. 286 
Speculă: .................................................................................................................................. 286 
Spionaj: .................................................................................................................................. 286 
Stare civilă: ............................................................................................................................. 286 
Stare de necesitate: ............................................................................................................... 287 
Stare de război: ...................................................................................................................... 287 
Stat: ........................................................................................................................................ 287 
Statut: ..................................................................................................................................... 288 
Statut juridic civil: .................................................................................................................. 288 
Stingerea obligaţiei: ............................................................................................................... 288 
Stipulaţie: ............................................................................................................................... 288 
Stipulaţie pentru altul: .......................................................................................................... 289 
Stornare: ................................................................................................................................ 289 
Străin: ..................................................................................................................................... 289 
Strămutarea judecăţii: ........................................................................................................... 289 
Stupefiante: ........................................................................................................................... 290 
Subiect activ: .......................................................................................................................... 290 
Subiect de drept: ................................................................................................................... 290 
Subiect pasiv: ......................................................................................................................... 290 
Subiectul infracţiunii: ............................................................................................................ 290 
Subrogaţie: ............................................................................................................................. 290 
Substituţie fideicomisară: ..................................................................................................... 291 
Substituţie vulgară: ................................................................................................................ 291 
Succesor: ................................................................................................................................ 291 
Sultă: ...................................................................................................................................... 291 
Superficie: .............................................................................................................................. 291 
Supliment de expertiză:......................................................................................................... 291 
Supunere la rele tratamente: ................................................................................................ 291 
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei: ............................................................... 291 
Suspendarea executării hotărârii: ......................................................................................... 292 
Suspendarea judecăţii: .......................................................................................................... 293 
Suspendarea urmăririi penale: .............................................................................................. 293 
Sustragerea de la recoltarea probelor biologice: ................................................................. 293 
Sustragerea de la recrutare: .................................................................................................. 293 
Sustragerea de la serviciul militar: ........................................................................................ 294 
Sustragerea de sub sechestru: .............................................................................................. 294 
Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri: ............................................................................ 294 
Suveranitate: .......................................................................................................................... 294 
Şantaj: .................................................................................................................................... 294 
Şedinţă de judecată: .............................................................................................................. 294 
Şef de stat: ............................................................................................................................. 294 
Şenal: ...................................................................................................................................... 294 
Şicană procesuală: ................................................................................................................. 295 
Talveg: .................................................................................................................................... 295 
Taxă arbitrală: ........................................................................................................................ 295 
Taxă de scont: ........................................................................................................................ 295 
Taxă de timbru: ...................................................................................................................... 295 
Tăgăduirea paternităţii: ......................................................................................................... 295 
Tăinuire: ................................................................................................................................. 296 
Temeinicia hotărârii: ............................................................................................................. 296 
Tentativă: ............................................................................................................................... 296 
Teritorialitatea legii: .............................................................................................................. 297 
Teritoriu de stat: .................................................................................................................... 298 
Termen: .................................................................................................................................. 298 
Termen de decădere: ............................................................................................................. 298 
Termen de garanţie: .............................................................................................................. 298 
Termen de graţie: .................................................................................................................. 298 
Termen de încercare: ............................................................................................................. 298 
Termen de prescripţie: .......................................................................................................... 298 
Termen de sesizare: ............................................................................................................... 299 
Termen în cunoştinţă: ........................................................................................................... 299 
Termen legal: ......................................................................................................................... 299 
Termen procedural: ............................................................................................................... 299 
Terorism: ................................................................................................................................ 300 
Terţ: ........................................................................................................................................ 300 
Terţ poprit: ............................................................................................................................. 300 
Testament: ............................................................................................................................. 300 
Testator: ................................................................................................................................. 301 
Timbre: ................................................................................................................................... 301 
Timp de muncă: ..................................................................................................................... 301 
Timp de odihnă: ..................................................................................................................... 301 
Timp de război: ...................................................................................................................... 301 
Timpul legal al concepţiei: ..................................................................................................... 301 
Timpul nopţii: ......................................................................................................................... 302 
Titlu: ....................................................................................................................................... 302 
Titlu de credit: ........................................................................................................................ 302 
Titlu de proprietate: .............................................................................................................. 302 
Titlu executoriu: ..................................................................................................................... 302 
Titlu ştiinţific: ......................................................................................................................... 302 
Titlu translativ: ....................................................................................................................... 303 
Titular: .................................................................................................................................... 303 
Tâlhărie: ................................................................................................................................. 303 
Toxicoman: ............................................................................................................................. 303 
Trafic de influenţă: ................................................................................................................ 303 
Trafic de stupefiante: ............................................................................................................ 303 
Transcriere: ............................................................................................................................ 303 
Transmitere succesorală: ...................................................................................................... 304 
Transmiterea obligaţiilor: ...................................................................................................... 304 
Tranzacţie: .............................................................................................................................. 304 
Tranzit: ................................................................................................................................... 304 
Trimitere în judecată: ............................................................................................................ 304 
Tulburare de posesie: ............................................................................................................ 305 
Tulburarea folosinţei locuinţei: ............................................................................................. 305 
Tutela minorului: ................................................................................................................... 305 
Tutore: .................................................................................................................................... 305 
Ucidere din culpă: .................................................................................................................. 305 
Ultimul act de executare: ...................................................................................................... 306 
Ultimul domiciliu al defunctului: .......................................................................................... 306 
Ultraactivitatea legii: ............................................................................................................. 306 
Ultraj: ..................................................................................................................................... 306 
Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice: .............................................. 306 
Unitate administrativ‐teritorială: ......................................................................................... 306 
Uniune vamală: ...................................................................................................................... 307 
Universalitate de bunuri: ...................................................................................................... 307 
Universalitatea legii penale:.................................................................................................. 307 
Urmărire penală: .................................................................................................................... 307 
Urmărire silită a bunurilor: .................................................................................................... 307 
Uşurinţă (imprudenţă):.......................................................................................................... 307 
Uz: ........................................................................................................................................... 307 
Uz de fals: ............................................................................................................................... 307 
Uzucapiune: ........................................................................................................................... 307 
Uzufruct: ................................................................................................................................. 307 
Uzurpare: ............................................................................................................................... 308 
Uzurpare de calităţi oficiale: ................................................................................................. 308 
Validare: ................................................................................................................................. 308 
Validarea popririi: .................................................................................................................. 308 
Validitate: ............................................................................................................................... 308 
Vătămare corporală: .............................................................................................................. 308 
Vătămare corporală din culpă: .............................................................................................. 308 
Vătămare corporală gravă: .................................................................................................... 309 
Vătămări sau lovituri cauzatoare de moarte: ....................................................................... 309 
Vechime în muncă: ................................................................................................................ 309 
Verdict: ................................................................................................................................... 309 
Verificare de scripte: ............................................................................................................. 309 
Vicii ascunse: .......................................................................................................................... 309 
Vicii de consimţământ: .......................................................................................................... 309 
Viciile posesiei: ...................................................................................................................... 310 
Victimă: .................................................................................................................................. 310 
Vinovăţie: ............................................................................................................................... 310 
Viol: ........................................................................................................................................ 310 
Violenţă: ................................................................................................................................. 310 
Virament: ............................................................................................................................... 311 
Vocaţie succesorală: .............................................................................................................. 311 
Voinţă juridică: ....................................................................................................................... 311 
Vot: ......................................................................................................................................... 311 
Zădărnicirea combaterii bolilor: ............................................................................................ 311 
Zborul neautorizat: ................................................................................................................ 311 
Zi de muncă: ........................................................................................................................... 311 
Zi de sărbătoare legală: ......................................................................................................... 312 
Zonă: ....................................................................................................................................... 312 
 
 
 
Abandon de familie: 
1. infracţiune ce constă în săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de 
întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: 
părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându‐l la suferinţe fizice şi morale; 
neîndeplinirea cu rea‐credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege; 
neplata cu rea‐credinţă, timp de 2 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale 
judecătorească. 
Acţiunea judecătorească se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. 
2. În cazul în care nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, constituie 
contravenţie, alungarea din locuinţa comună, a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a 
oricăror alte persoane aflate în întreţinere. Sancţiunea este, în acest caz, închisoarea 
contravenţională sau amenda contravenţională. Constatarea contravenţiei se face la 
sesizarea părţii vătămate, iar retragerea plângerii sau împăcarea părţilor, până la rămânerea 
definitivă a hotărârii, înlătură aplicarea sancţiunii. 
Abandonarea bunurilor: 
neexercitarea de către titular a nici unui act de conservare sau administrare a bunurilor sale 
într‐un anumit termen determinat. Bunurile abandonate devin proprietatea statului în 
condiţiile legii. 
Abandonarea moştenirii:  
renunţarea de către moştenitorul ce a acceptat moştenirea sub beneficiul de inventar la 
bunurile ce i se cuvin din succesiune, în favoarea creditorilor şi legatarilor pentru a se elibera 
de obligaţia de a plăti datoriile moştenirii. 
Abatere: 
încălcare a unei dispoziţii legale cu un grad de pericol social mai redus decât al infracţiunii. 
Sancţionarea este de natură administrativă, disciplinară sau contravenţională. 
Abatere administrativă: 
fapta  săvârşită  cu  vinovăţie,  care  prezintă  un  pericol  social  mai  redus  decât  infracţiunea  şi 
care este prevăzută şi sancţionată de legi, hotărâri şi alte acte normative emise de autorităţi. 
Sancţionarea este avertismentul sau amenda. 
Abatere disciplinară: 
încălcarea cu vinovăţie, de către o persoană încadrată în muncă, a obligaţiilor sale de serviciu 
precum şi a normelor de comportare la serviciu. Este singurul temei al răspunderii 
disciplinare. Abaterile disciplinare nu sunt enumerate sau individualizate de lege. Pentru a se 
stabili dacă o faptă este abatere disciplinară se vor verifica elementele constitutive ale 
acesteia întrunite cumulativ: 
 obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă. 
Obiectul abaterii disciplinare îl constituie obligaţia persoanei încadrate în muncă de a 
respecta cu stricteţe disciplina la locul de muncă şi ordinea interioară din unitatea 
respectivă. Obligaţiile salariaţilor sunt prevăzute în legi şi alte acte normative, în 
regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul de ordine interioară, statutul 
disciplinar, contractul colectiv şi contractul individual de muncă. De asemenea, persoana 
încadrată are obligaţia să respecte dispoziţiile date de superiorii ierarhici în considerarea 
legii, precum şi normele de comportare în relaţiile cu ceilalţi membri ai unităţii. 
Prin latura obiectivă a abaterii disciplinare se înţelege fapta ilicită, constând dintr‐o acţiune 
sau omisiune, rezultatul dăunător ce constă în tulburarea relaţiilor de muncă, precum şi 
legătura de cauzalitate dintre faptă şi rezultat. Dacă fapta este dovedită, rezultatul şi 
legătura de cauzalitate se prezumă. 
Subiect al abaterii disciplinare poate fi orice salariat al unităţii. 
Latura subiectivă o constituie vinovăţia sub cele două aspecte: 
 intenţia sau culpa. Gradul de vinovăţie este determinant în stabilirea sancţiunii disciplinare. 
Abatere judiciară: 
faptă care împiedică desfăşurarea normală a unui proces constând în: 
 lipsa nejustificată a martorului, apărătorului, expertului sau interpretului; neîndeplinirea sau 
îndeplinirea  cu  întârziere  a  lucrărilor  de  citare  sau  de  comunicare  a  actelor  procedurale; 
amânarea nejustificată, de către expert sau interpret a însărcinărilor primite; nerespectarea 
de către cei ce asistă la şedinţa de judecată a solemnităţii procesului etc. Abaterea judiciară 
se sancţionează cu amendă judiciară. 
Ab initio (dintru început): 
 un  act  juridic  produce  efecte  nu  numai  pentru  viitor,  ci  însuşi  din  momentul 
naşterii raportului juridic. Ex.:  constatarea  nulităţii  unui  contract produce  efecte  de  la 
data încheierii lui, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel. 
Ab intestat (fără testament): 
 expresie latină ce desemnează moştenirea care se transmite în baza legii (moştenire legală), 
neexistând un testament, sau, deşi există, nu este valabil. 
Abitaţie: 
 drept real în temeiul căruia o persoană dobândeşte posesia şi folosinţa unei case pentru a 
locui în ea, singur sau împreună cu familia. Este un dezmembrământ al dreptului de 
proprietate. Nu poate fi cedat şi nici închiriat, totuşi titularul dreptului de abitaţie poate 
închiria partea din casă în care nu locuieşte dacă nu există o interdicţie legală în acest sens. 
Soţul supravieţuitor care nu este proprietar al unei locuinţe are până la ieşirea din 
indiviziune şi în orice caz, cel puţin un an de la decesul soţului său, în afară de dreptul de 
moştenire ce i se cuvine, un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit, dacă aceasta face 
parte din succesiune. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor nu poate fi cedat sau 
închiriat în nici un mod. Soţul supravieţuitor nu este obligat să dea cauţiune aşa cum prevede 
legea pentru alte cazuri. În cazul în care soţul supravieţuitor se recăsătoreşte înaintea ieşirii 
din indiviziune, dreptul de abitaţie încetează. 
Abrogare: 
 desfiinţarea sau scoaterea din vigoare a unui act normativ în baza unui alt act normativ, de 
acelaşi nivel sau de un nivel superior. Abrogarea poate fi: 
 totală, în cazul în care desfiinţează întregul act normativ; parţială, în cazul în care 
desfiinţează numai o parte din dispoziţiile sale; expresă, când noul act indică dispoziţiile care 
se abrogă; tacită sau implicită, în cazul în care noile reglementări sunt incompatibile cu cele 
vechi, acestea rămânând fără aplicare. 
Absenţa nejustificată: 
 infracţiune contra ordinii şi disciplinei militare ce constă în absenţa nejustificată de la 
unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore, dar nu mai mult de 3 zile, a militarului în 
termen sau concentrat, până la gradul de sergent inclusiv. În timp de război absenţa 
nejustificată a oricărui militar de la unitate îşi modifică termenele la 4 ore, dar nu mai mult 
de 24 de ore. În cel de‐al doilea caz, pedeapsa este mai severă. Pedeapsa aplicată militarului 
în termen se execută într‐o închisoare militară. 
Absorbţie: 
 1. aplicarea pedepsei stabilite pentru infracţiunea cea mai gravă, în cazul concursului de 
infracţiuni care va absorbi pedepsele stabilite pentru celelalte infracţiuni mai uşoare. Acest 
sistem creează dificultăţi în aplicarea actelor de clemenţă, când acestea ar privi pedeapsa 
aplicată pentru infracţiunea cea mai gravă. 
2. Operaţie juridică care constă în înglobarea uneia sau mai multor societăţi comerciale într‐
una singură. Societăţile comerciale absorbite îşi încetează existenţa. Absorbţia este, alături 
de contopire, forma de fuzionare a societăţilor comerciale. În atare condiţii, la această 
operaţiune nu pot participa sucursalele unei societăţi comerciale sau un comerciant 
individual.  
Legea 31/1990 reglementează numai fuziunea, ca operaţie de concentrare a societăţilor 
comerciale, nu şi operaţiunea inversă, divizarea, prin care societăţile comerciale se scindează 
pentru a constitui alte societăţi comerciale. Consecinţă a fuzionării societăţilor comerciale 
este constituirea unor societăţi comerciale mai puternice pe de o parte şi, pe de altă parte, 
încetarea existenţei altor societăţi comerciale. Legea 31/1990 a stabilit condiţii prin care să 
fie ocrotite interesele asociaţilor din societăţile cuprinse în operaţiunea de fuziune, precum 
şi ale terţilor care au raporturi juridice cu aceste societăţi. Astfel, art. 174 din Legea 31/1990 
prevede: 
 „Fuziunea mai multor societăţi se hotărăşte de fiecare societate în parte”. Fiecare dintre 
societăţile care au hotărât fuziunea trebuie să îndeplinească formalităţile prevăzute de art. 
153. Din dispoziţiile citate rezultă că fiecare societate implicată în realizarea fuziunii trebuie 
să procedeze la modificarea contractului de societate şi a statutului, cu respectarea 
condiţiilor de formă şi publicitate cerute de lege. Hotărârea de fuziune este luată de 
adunarea asociaţilor din societăţile în cauză, cu condiţiile de cvorum şi majoritate legale. 
Actul adiţional care cuprinde hotărârea de fuziune, încheiat în formă autentică, se publică în 
Monitorul Oficial şi se înregistrează în Registrul Comerţului. Legea impune şi îndeplinirea 
altor formalităţi. 
Astfel, bilanţul întocmit, cu această ocazie, de fiecare societate va fi depus, o dată cu cererea 
de înscriere a hotărârii de fuziune, la Registrul Comerţului, pentru a fi menţionat în registru. 
Pentru a fi înscrisă în Registrul Comerţului, societatea care încetează de a exista în urma 
fuziunii, va depune o declaraţie despre modul cum a hotărât să stingă pasivul său.  
Fuziunea are ca efect o transmisiune a drepturilor şi obligaţiilor societăţilor care îşi încetează 
existenţa către societatea absorbantă, respectiv către societatea care se constituie prin 
contopire. 
Aceste societăţi vor exercita drepturile şi obligaţiile societăţilor comerciale care au încetat să 
mai existe în urma fuziunii. 
Pentru protejarea terţilor, legea prevede că efectele fuziunii se produc numai după trei luni 
de la data publicării hotărârii de fuziune în Monitorul Oficial. 
În mod excepţional efectele fuziunii se produc înainte de împlinirea termenului de trei luni, 
dacă societatea absorbantă sau cea constituită prin contopire face dovada plăţii tuturor 
datoriilor sociale sau depunerea sumei corespunzătoare la Casa de Economii şi 
Consemnaţiuni, dacă există acordul tuturor creditorilor. 
Certificatul constatator al depunerilor se publică în Monitorul Oficial şi se înregistrează la 
Registrul Comerţului. În cursul termenului de trei luni orice creditor al societăţilor care 
fuzionează poate face opoziţie în instanţă. Opoziţia suspendă executarea fuziunii până la 
rămânerea definitivă a sentinţei judecătoreşti. 
Abţinere: 
 1. atitudinea unei persoane care participă la o adunare, sau face parte dintr‐un organ 
colegial, prin faptul că nu votează nici pro nici contra unei propuneri. 
2. obligaţia procurorului, judecătorului, expertului, arbitrului, grefierului, interpretului sau 
altei persoane ce face parte dintr‐un organ de jurisdicţie, de a declara că nu poate participa 
la proces deoarece există un motiv de incompatibilitate sau de recuzare. Abţinerea se 
soluţionează potrivit unor norme de procedură speciale de către complete de judecată 
anume constituite, iar în cursul urmăririi penale de către procurorul care supraveghează 
cercetarea sau procurorul ierarhic superior. 
Abuz de drept: 
 exercitarea unui drept împotriva funcţiei lui sociale şi economice fapt prin care se aduce un 
prejudiciu altei persoane. Codul de procedură civilă prevede că exercitarea abuzivă a 
drepturilor procesuale, atrage obligaţia părţii în culpă de a plăti despăgubiri pentru 
prejudiciile cauzate celeilalte părţi, precum şi amendă în unele cazuri. 
Abuz de încredere: 
 infracţiune contra patrimoniului ce constă în însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut de 
către  autor  cu  orice  titlu  (închiriere,  împrumut,  depozit)  sau  dispunerea  de  acest  bun  pe 
nedrept, ori refuzul de a‐l restitui. Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului în 
care acesta este în întregime sau în parte al statului acţiunea penală se pune în mişcare la 
plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. 
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor: 
 infracţiune de serviciu ce constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor 
sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin 
aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. 
Abuzul în serviciu contra intereselor publice: 
 infracţiune de serviciu ce constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor 
sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin 
aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de 
stat sau altei unităţi de interes public sau o pagubă patrimoniului acesteia. 
Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi: 
 infracţiune de serviciu ce constă în îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau 
exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de 
inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie. 
Acceptarea moştenirii: 
 manifestarea de voinţă a persoanei cu vocaţie succesorală de a dobândi patrimoniul, a unei 
fracţiuni a acestuia sau a unor bunuri determinate care au aparţinut unei persoane 
decedate. Primirea moştenirii este totdeauna facultativă pentru persoana care are vocaţie 
succesorală; nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire. În cazul în care a optat 
pentru moştenire, persoana cu vocaţie succesorală universală ori cu titlu universal, pentru a 
beneficia de dreptul său, trebuie să facă acceptarea în termen de 6 luni de la deschiderea 
succesiunii. În funcţie de modalitatea de exprimare a manifestării de voinţă acceptarea 
poate fi: 
Acceptarea  pură  şi  simplă  a  moştenirii  reprezintă  manifestarea  de  voinţă  unilaterală  a 
succesibilului  în  sensul  de  a  păstra  titlul  moştenitor.  Prin  acceptare  titlul  de  moştenitor  se 
consolidează  producându‐se  o  confuzie  între  patrimoniul  moştenitorului  şi  patrimoniul 
succesoral.  
Acceptarea pură şi simplă poate fi voluntară sau forţată. Acceptarea pură şi simplă la rândul 
ei poate fi expresă sau tacită.  
Acceptarea  este  expresă  când  se  însuşeşte  titlul  sau  calitatea  de  erede  printr‐un  înscris 
autentic sau sub semnătură privată.  
Acceptarea  este  tacită  când  eredele  face  un  act,  pe  care  n‐ar  fi  putut  să‐l  facă  decât  în 
calitatea  sa  de  erede,  prin  care  lasă  să  se  presupună  neechivoc  intenţia  sa  de  a  accepta 
moştenirea. Acceptarea pură şi simplă forţată a moştenirii intervine ca o sancţiune împotriva 
succesibililor  care  au  ascuns  din  bunurile  moştenirii.  Chiar  dacă  renunţă  la  succesiune, 
aceasta nu are nici un efect, ei rămânând erezi, iar bunurile luate sau ascunse nu mai pot fi 
ale lor. 
Acceptarea sub beneficiu de inventar: 
 act juridic solemn prin care succesibilul, printr‐o declaraţie făcută la biroul notarului public 
de la locul deschiderii succesiunii arată că doreşte să accepte succesiunea sub beneficiu de 
inventar. Prin întocmirea inventarului exact al bunurilor succesorale se evită confuziunea 
patrimoniului succesoral cu patrimoniul propriu al moştenitorului având consecinţa privind 
răspunderea acestuia faţă de pasivul succesoral numai până la concurenţa bunurilor 
succesorale, dobândirea de drepturi împotriva succesiunii şi perpetuarea drepturilor şi 
obligaţiilor sale faţă de „de cuius”, care nu se sting prin confuziune. Moştenirea acceptată 
sub beneficiu de inventar constituie un patrimoniu destinat lichidării. Bunurile succesorale 
vor fi vândute, din sumele obţinute fiind plătiţi creditorii succesorali şi legatarii. 
Emolumentul (ceea ce rămâne) îl va culege acceptantul sub beneficiu de inventar. 
Accesiunea: 
 încorporarea  materială  a  unui  bun  considerat  mai  puţin  important  într‐un  bun  mai 
important, având ca efect dobândirea dreptului de proprietate asupra primului bun de către 
proprietarul  bunului  mai  important.  În  funcţie  de  natura  bunului  a  cărui  proprietate  se 
dobândeşte prin această modalitate, accesiunea poate fi imobiliară şi mobiliară.  
Accesiunea imobiliară  este  la  rândul  său,  naturală  şi  artificială,  după  cum  nu  se  presupune 
sau presupune intervenţia omului.  
Accesiunea imobiliară naturală se realizează fără intervenţia omului în următoarele cazuri: 
 aluviune, avulsiune, insule şi prundişuri, accesiunea animalelor. 
a) aluviunea constă în creşterile de pământ care se fac succesiv şi pe nesimţite pe malurile 
apelor curgătoare. Adăugirile devin proprietatea persoanei ce deţine în proprietate terenul 
la care s‐au făcut depunerile de pământ. 
b) avulsiunea constă în adăugarea la un teren a unei bucăţi de pământ smulsă brusc de la un 
alt teren prin acţiunea unei ape curgătoare. Această parte devine proprietatea titularului 
terenului la care s‐a produs alipirea, dacă este proprietate privată şi fostul proprietar nu o 
revendică în termen de un an. 
c) insulele şi prundişurile sunt întinderi de uscat formate prin retragerea apelor râurilor 
nenavigabile şi neplutitoare. Ele aparţin proprietarului fondului pe care s‐au format. Întrucât 
albiile fluviilor şi râurilor, chiar şi nenavigabile sunt proprietate publică, implicit insulele şi 
prundişurile sunt proprietate publică. 
Excepţie există în cazul în care insula s‐a format ca urmare a apariţiei unui nou braţ al râului 
sau fluviului ce înconjoară terenul unui proprietar riveran, insula nou creată aparţine 
acestuia. 
d) Accesiunea animalelor constă în extinderea dreptului de proprietate al titularului unui 
teren asupra animalelor şi zburătoarelor sălbatice ce se instalează fără intervenţia 
proprietarului, pe proprietatea sa. Excepţie fac animalele şi zburătoarele din fondul cinegetic 
şi cele ocrotite de legi speciale. 
2) Accesiunea imobiliară artificială este forma de accesiune imobiliară care presupune 
intervenţia omului. Codul civil reglementează două cazuri de accesiune imobiliară artificială 
(art. 493 şi 494): 
Construcţia sau plantaţia făcută de proprietar pe terenul său cu materialul altuia; 
Construcţia sau plantaţia făcută de o persoană cu materialele proprii pe terenul altuia. 
În ambele cazuri, terenul fiind considerat bunul principal, proprietarul acestuia dobândeşte 
prin accesiune şi proprietate construcţiei sau plantaţiei, cu obligaţia de a plăti despăgubiri 
celui în dauna căruia a operat accesiunea în virtutea principiului că nimeni nu se poate 
îmbogăţi în dauna altuia. 
 a1)  Construcţia  sau  plantaţia  făcută  de  proprietarul  terenului  cu  materialele  altuia  devine 
prin  accesiune  şi  proprietarul  acestora  indiferent  dacă  a  fost  de  bună‐credinţă  sau  de  rea‐
credinţă.  Sub  nici  o  formă  proprietarul  materialelor  nu  are  dreptul  să  le  ridice  dacă  ele  au 
fost  încorporate  în  teren,  proprietarul  terenului  fiind  obligat  să  plătească  valoarea 
materialelor şi eventual daune interese. 
 b1) Conform art. 494 Cod Civil, proprietarul terenului pe care un terţ a realizat cu materiale 
proprii o construcţie, plantaţie sau altă lucrare, devine, din momentul începerii acestora, şi 
proprietarul construcţiei, plantaţiei sau lucrării realizate. 
Exercitarea atributelor dreptului de proprietate asupra lucrării nu se va putea realiza decât 
din momentul în care terţul este despăgubit. 
Constructorul  (de  bună  sau  rea  credinţă)  are  posesiunea  construcţiei  atâta  timp  cât 
proprietarul  terenului  rămâne  în  pasivitate,  putând  dobândi  chiar  proprietatea  asupra 
construcţiei dacă se îndeplinesc condiţiile cerute pentru uzucapiune. 
 b2)  Situaţia  constructorului  de  bună‐credinţă.  În  cazul  constructorului  de  bună‐credinţă 
proprietarul  terenului  devine,  prin  accesiune,  şi  proprietarul  construcţiei,  plantaţiei  sau 
lucrării efectuate, cu obligaţia despăgubirii constructorului. Proprietarul terenului nu va avea 
dreptul  să‐l  silească  pe  constructorul  de  bună‐credinţă  să‐şi  ridice  lucrările,  dar  va  avea 
obligaţia  de  desdăunare,  optând  între  achitarea  către  constructor  a  contravalorii 
materialelor şi a muncii prestate sau plata către constructor a unei sume de bani echivalentă 
cu  sporul  de  valoare  a  terenului  ca  urmare  a  efectuării  construcţiei.  Opţiunea  aparţine 
proprietarului terenului, şi cu a constructorului. 
Până la achitarea de către proprietar a despăgubirilor către constructorul de bună‐credinţă, 
acesta are un drept de retenţie asupra construcţiei, plantaţiei sau altei lucrări. 
 b3) Situaţia constructorului de rea‐credinţă: 
 Constructorul  de  rea‐credinţă  este  persoana  care  efectuează  construcţia,  plantaţia  sau 
lucrarea  pe  un  teren,  deşi  cunoaşte  că  terenul  aparţine  altuia,  cu  excepţia  pasivităţii  şi 
toleranţei  proprietarului  terenului  ce  îmbracă  forma  abuzului  de  drept.  În  cazul 
constructorului  de  rea‐credinţă,  proprietarul  poate  opta  pentru  desfiinţarea  construcţiei, 
plantaţiei  sau  lucrării  pe  cheltuiala  constructorului  sau  pentru  păstrarea  lucrărilor,  dar  cu 
obligaţia  de  a‐i  plăti  constructorului  valoarea  materialelor  şi  preţul  muncii,  preţ  ce  era  în 
vigoare la data efectuării construcţiei. 
Desfiinţarea construcţiei se va putea face numai după obţinerea autorizaţiei de desfiinţare a 
construcţiilor  (Legea  50/1991).  În  cazul  în  care  se  construieşte  parţial  pe  terenul  altuia, 
instanţa supremă a inversat regulile accesiunii, terenul devenind accesoriul construcţiei, iar 
proprietarul  porţiunii  de  teren  ocupate  va  fi  silit  să  vândă  respectiva  porţiune  de  teren 
constructorului, indiferent dacă acesta este de bună sau rea‐credinţă. 
 b4) Accesiunea mobiliară constă în dobândirea proprietăţii asupra unui nou lucru rezultat 
din unirea prin încorporare a două sau mai multe lucruri mobile aparţinând unor proprietari 
diferiţi. Sunt trei moduri de manifestare ale accesiunii mobiliare: 
 adjuncţiunea,  specificaţiunea  şi  amestecul  (confuziunea).  În  toate  cazurile,  proprietarul 
lucrului  principal  devine  proprietarul  noului  lucru  cu  obligaţia  de  a‐l  despăgubi  pe 
proprietarul lucrului mai puţin important. 
‐  Adjuncţiunea  constă  în  unirea  a  două  lucruri  mobile,  care  deşi  formează  un  ansamblu, 
rămân  distincte  şi  pot  fi  despărţite  şi  folosite  conform  destinaţiei  fiecăruia  (un  tablou 
înrămat, un inel cu piatră preţioasă). 
Criteriile de stabilire a lucrului principal sunt: 
 valoarea lucrurilor şi volumul lucrurilor în cazul valorii egale. 
‐  Specificaţiunea  constă  în  crearea  unui  lucru  sau  prin  prelucrarea  unei  materii  aparţinând 
altei persoane. Proprietarul materiei devine şi proprietarul noului lucru creat cu obligaţia de 
a  plăti  specificatorului  preţul  muncii,  exceptând  cazul  când  valoarea  manoperei  depăşeşte 
preţul  materialului,  specificatorul  devenind  proprietarul  noului  lucru,  cu  obligaţia  achitării 
contravalorii materiei proprietarului acesteia. 
‐ Confuziunea (amestecul) – crearea unui lucru nou prin unirea a două sau mai multe lucruri 
având  proprietari  diferiţi,  lucrurile  componente  nemaiputând  să  fie  distincte  (un  aliaj,  un 
coctail  din  băuturi).  Proprietarul  lucrului  principal,  devine  proprietarul  noului  lucru  obţinut 
prin  amestec,  cu  obligaţia  despăgubirii  proprietarului  lucrului  mai  puţin  important.  Lucrul 
principal  este  cel  care  are  valoarea  mai  mare.  În  caz  de  egalitate  de  valoare  noul  lucru  va 
aparţine  tuturor  proprietarilor  materialelor  folosite  la  realizarea  amestecului,  în 
coproprietate. 
Accesoriu: 
 bunuri accesorii, contract accesoriu, drepturi accesorii. 
Accident: 
 eveniment întâmplător, imprevizibil, ce are consecinţă avarierea sau distrugerea bunurilor, 
vătămarea integrităţii corporale, a sănătăţii sau chiar moartea uneia sau a mai multor 
persoane. Deşi este imprevizibil, întâmplător, accidentul este rezultatul nerespectării unor 
reguli sau norme de conduită, tehnice, sau de exploatare. 
Accidentul şi catastrofa de cale ferată: 
 accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau degradarea importantă adusă 
materialului rulant de cale ferată sau altor instalaţii feroviare în cursul circulaţiei sau 
manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate. Catastrofa de cale ferată constă în 
deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau 
producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi ciocnirea a două mijloace de transport ale 
căilor ferate între ele, sau cu un alt vehicul, dacă s‐au produs urmări deosebit de grave prin 
moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau 
degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a 
mărfurilor încredinţate la transport. 
Accident de circulaţie: 
 constă în ciocnirea pe drumurile publice, a două sau mai multor vehicule ori a acestora cu 
un obstacol, având ca urmare avarierea sau distrugerea de bunuri, vătămarea corporală sau 
moartea  uneia  sau  mai  multor  persoane  ori  stânjenirea  traficului  rutier.  Prevenirea 
accidentelor de circulaţie se face prin respectarea strictă a prevederilor Regulamentului de 
aplicare  a  Decretului  328/  1966  –  republicat  –  privind  circulaţia  pe  drumurile  publice  şi 
pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector cu modificările ulterioare. 
Accident de muncă: 
 vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care se produc 
în  timpul  procesului  de muncă  sau  în  îndeplinirea  îndatoririlor  de  serviciu  şi  care  provoacă 
incapacitate  temporară  de  muncă  de  cel  puţin  o  zi,  invaliditate  sau  deces.  În  cazul  în  care 
sunt implicate în accident cel puţin 3 persoane, acesta devine accident colectiv de muncă. 
Accipiens: 
 persoană care primeşte plata în cadrul unui raport juridic de obligaţie. 
Accize: 
 impozit indirect, taxă de consumaţie, perceput pentru obiectele de lux, pe cifra de afaceri 
sau pe alte bunuri sau servicii indiferent dacă sunt indigene sau din import. În cazul aplicării 
impozitului  asupra  cifrei  de  afaceri  nete,  adică  numai  asupra  valorii  adăugate  în  fiecare 
stadiu  al  circuitului  economic,  acesta  este  cunoscut  sub  denumirea  de  taxa  asupra  valorii 
adăugate (T.V.A.). 
Achiesare: 
 act juridic, expres sau tacit, prin care una din părţile aflate în proces recunoaşte, fără 
condiţii, pretenţiile celeilalte părţi sau hotărârea pronunţată în prima instanţă şi renunţarea 
la oricare formă de atac. 
Achitare: 
 hotărâre judecătorească prin care o persoană trimisă în judecată penală este declarată 
nevinovată sau liberată de răspunderea penală în cazurile în care: 
 fapta nu există; nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; nu a fost săvârşită de 
inculpat; nu este prevăzută de legea penală; nu are unul din elementele constitutive ale unei 
infracţiuni; există una din cauzele care înlătură răspunderea penală. Exceptând cazurile în 
care fapta nu există sau nu a fost săvârşită de inculpat nu este exclusă răspunderea civilă, 
administrativă, disciplinară sau contravenţională. 
Acont: 
 avans, parte dintr‐o sumă de bani plătită sau încasată la încheierea unui contract, înainte de 
realizarea acestuia. 
Acord de voinţă: 
 convenţie, înţelegere între două sau mai multe părţi, manifestată în exterior, în vederea 
încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. 
Acreditiv: 
 Sumă de bani rezervată special la o bancă de către un cumpărător, în favoarea furnizorului, 
pentru ca acestuia să i se facă plata în momentul în care prezintă documentele financiare din 
care rezultă predarea mărfurilor sau serviciilor. 
Act administrativ: 
 act juridic unilateral şi obligatoriu emis de un organ al administraţiei publice, în baza legii şi 
în scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor ei. Actul administrativ, ca act juridic, 
reprezintă principala formă a activităţii organelor administraţiei publice, făcut în scopul de a 
produce efecte juridice. Realizarea acestor efecte juridice este asigurată prin forţa coercitivă 
a statului. Actul administrativ este executoriu imediat, fără a mai fi necesară investirea cu 
formulă executorie de către instanţele de judecată. Pentru a fi valabile, actele administrative 
trebuie să îndeplinească anumite condiţii de legalitate: 
să fie emise de către organele competente şi în limitele acestei competenţe; 
conţinutul lor să fie în concordanţă cu conţinutul legii şi al actelor cu forţă juridică 
superioară; 
să fie emis în forma şi procedura prevăzută de lege; 
să corespundă cu scopul urmărit de lege şi alte acte normative emise de organele puterii sau 
ale administraţiei publice superioare. 
Actele administrative devin obligatorii după aducerea lor la cunoştinţa celor interesaţi, pe 
calea publicării sau în alt mod prevăzut de lege. De regulă actele administrative se 
redactează în forma scrisă şi în limba română. În cazul neexecutării actelor administrative 
organele competente pot recurge la măsuri de constrângere administrativă: 
 avertisment,  amendă  administrativă,  confiscare.  Controlul  legalităţii  actelor  administrative 
se  exercită  prin  organele  specializate  de  control  şi  pe  cale  judecătorească,  în  instanţele de 
contencios administrativ în formele şi condiţiile prevăzute de lege. Cei vătămaţi în drepturile 
lor  prin  acte  administrative  sunt  îndreptăţiţi  să  ceară,  pe  lângă  anularea  acestora  şi 
recuperarea prejudiciilor cauzate. 
Act autentic: 
 înscris  întocmit  de  notarul  public  sau  alt  organ  competent  sau  care  a  fost  citit,  verificat  şi 
atestat  de  către  acesta,  în  prezenţa  părţilor,  potrivit  procedurii  de  atestare.  Pentru  unele 
acte  juridice  (donaţia,  contractul  de  vânzare  –  cumpărare  a  imobilelor,  contractul  de 
societate etc) legea prevede obligaţia înscrierii lor numai în formă autentică. Actul autentic 
are  putere  probatorie  până  la  înscrierea  în  fals  pentru  faptele  materiale  şi  constatările 
directe ale celui ce instrumentează actul. Legea recunoaşte valoarea de act autentic şi altor 
înscrisuri (hotărâri judecătoreşti, titlurilor de proprietate emise conform Legilor 18/ 1991 şi 
1/ 2000 etc). 
Act cu titlu gratuit: 
 act juridic civil în care numai o singură parte beneficiază de un avantaj patrimonial. 
Act cu titlu oneros: 
 act juridic civil în care fiecare parte urmăreşte de la cealaltă un avantaj patrimonial 
echivalent. 
Act de administrare: 
 act juridic civil îndeplinit de o persoană pentru realizarea unei normale puneri în valoare a 
unui  bun  sau  a  unui  patrimoniu  (închirierea  unui  bun,  culegerea  fructelor,  asigurarea  unui 
bun, reparaţiile curente de întreţinere etc). 
Act de conservare: 
 act juridic civil care are ca efect preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil, fiind 
avantajos pentru autorul său deoarece se salvează un drept de o valoare mare cu o 
cheltuială mică. 
Ex: 
 întreruperea unei prescripţii prin acţiunea în justiţie, somaţia, înscrierea unei ipoteci sau a 
unui privilegiu etc. 
Act de dispoziţie: 
 act juridic civil care are drept rezultat ieşirea din patrimoniu a unui bun sau drept ori 
grevarea unui bun cu o sarcină reală (ipotecă, gaj) . 
Ex: 
 vânzarea – cumpărarea, donaţia. 
Act de identitate: 
 act ce se eliberează cetăţeanului român care a împlinit vârsta de 14 ani şi care domiciliază 
pe  teritoriul  României,  prin  care  se  dovedeşte  identitatea,  cetăţenia  română  şi  domiciliul 
titularului. De regulă, actul de identitate, ce se eliberează cu un termen de valabilitate de 10 
ani, cu excepţia persoanelor care au împlinit vârsta de 44 ani cărora li se eliberează carte de 
identitate fără termen de valabilitate. Paşaportul este de asemenea un act de identitate. În 
cazul persoanelor a căror carte de identitate a fost pierdută, furată sau deteriorată, acestora 
li  se  eliberează  adeverinţă  de  identitate  cu  o  durată  de  valabilitate  stabilită  de  organul 
emitent.  Emiterea  actelor  de  identitate  este  de  competenţa  birourilor  unice  de  evidenţă  a 
persoanei. 
Act de inculpare: 
 act juridic prin care se pune în mişcare acţiunea penală. 
Act de notorietate: 
 act prin care două sau mai multe persoane atestă în faţa notarului public sau alt organ 
competent un fapt cunoscut constatat. 
Act de procedură: 
 orice act (operaţiune juridică sau înscris) făcut pentru declanşarea procesului, în cursul şi în 
cadrul procesului, de către instanţa judecătorească, părţi şi de ceilalţi participanţi la proces, 
legat de activitatea procesuală a acestora. Clasificarea actelor de procedură se face în funcţie 
de criterii diferite, între diferitele categorii de procese: 
 civile, penale, comerciale, administrative, de muncă, de familie etc. Fără a epuiza 
multitudinea lor, ne oprim la următoarele clasificări: 
a) În raport de organele sau persoanele care le întocmesc, ori de la care emană actele de 
procedură: 
actele părţilor: 
 cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererea de 
exercitare a unei căi de atac, cererea de a se pune în executare hotărârea, plângerea 
prealabilă, recuzarea etc; 
actele instanţei: 
 încheierile, hotărârea judecătorească, dispoziţia de comunicare a hotărârii şi cea pentru 
punerea în executare a acesteia; 
actele organelor auxiliare ale Justiţiei: 
 dovezi de comunicare a actelor de procedură, procese‐verbale de luare a măsurilor 
asiguratorii, citarea, actele de executare ale organelor de executare etc.; 
actele altor participanţi în proces: 
 întocmirea şi depunerea raportului de expertiză, depoziţia de martor, cererea de anulare a 
unei amenzi judiciare făcută de un martor sau expert etc. 
b) În funcţie de conţinutul actelor de procedură: 
acte de procedură ce conţin o manifestare de voinţă: 
 cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererea de 
exercitare a unei căi de atac, achiesarea, renunţarea, tranzacţia etc; 
acte de procedură care constată o operaţie procedurală: 
 citaţia, procesul‐verbal de sechestru, mandat de aducere, arestare preventivă, 
comandamentul etc; 
c) În funcţie de natura lor, actele de procedură se clasifică în: 
acte judiciare care se îndeplinesc în faţa instanţei: 
 interogatoriul părţii; rechizitoriul, depoziţia martorului, a avocatului, ascultarea martorului, 
pronunţarea hotărârii etc; 
acte extrajudiciare care se îndeplinesc în cadrul procesului, dar în afara instanţei: 
 expertize, somaţia, acte de executare cu excepţia procedurilor execuţionale judiciare etc. 
d) În funcţie de modul de efectuare actele de procedură se clasifică în: 
acte scrise: 
 cererea de chemare în judecată, cererea pentru exercitarea unei căi de atac, încheierilor, 
hotărârea, rechizitoriul etc; 
acte orale: 
 depoziţia martorilor, susţinerea părţilor, citirea minutei. 
Desigur aceste acte se consemnează în scris, fiind însă de această dată în prezenţa altor acte 
de procedură.  
Act de stare civilă: 
 înscris  oficial  şi  autentic  prin  care  se  face  dovada  atributelor  şi  calităţilor  unei  persoane 
izvorâte din apartenenţa acesteia la o familie (copil, soţ, divorţat), fie dobândite ca urmare a 
unui  fapt  juridic  (naşterea,  decesul)  sau  încheierea  unui  act  juridic  (căsătoria,  adopţia). 
Întocmirea,  rectificarea  sau  anularea  actelor  de  stare  civilă  se  efectuează  cu  respectarea 
strictă a prevederilor legale. Actele de stare civilă se înscriu în registrul de stare civilă şi fac 
dovada  deplină  cu  privire  la  datele  din  cuprinsul  lor.  Pe  baza  actelor  de  stare  civilă 
înregistrate  se  eliberează  persoanelor  îndreptăţite  certificate  de  stare  civilă  (certificat  de 
naştere, de căsătorie, de deces etc.). 
Act fictiv: 
 act  juridic  prin  care  părţile  ascund  actul  juridic  real  convenit,  printr‐o  aparenţă  a  altui  act 
juridic (un act de vânzare‐cumpărare prin care se ascunde o donaţie). 
Act juridic: 
 manifestare de voinţă a persoanei (fizice sau juridice) cu intenţia de a naşte, modifica sau 
stinge  un  raport  juridic.  Actul  juridic  poate  fi  unilateral,  atunci  când  exprimă  voinţa  unei 
singure persoane, bilateral sau multilateral când exprimă manifestarea de voinţă a două sau 
mai multe persoane. Diversitatea relaţiilor sociale care au rezonanţă în actele juridice face ca 
acestea  să  prezinte  particularităţi  de  la  o  ramură  de  drept  la  alta.  Se  disting  astfel  acte  de 
drept  penal,  dreptul  muncii,  drept  financiar  etc.  condiţia  comună  şi  esenţială  pentru  toate 
actele juridice este legalitatea şi normele morale de convieţuire. 
Act juridic civil: 
 manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv de a naşte, 
modifica ori stinge un raport juridic civil concret. Prin actul juridic civil iau naştere, se 
modifică sau se sting raporturi patrimoniale nereglementate de alte ramuri de drept sau 
raporturi nepatrimoniale caracterizate în toate cazurile prin egalitatea în drepturi a părţilor. 
Elementele constitutive ale actului juridic civil sunt: 
 consimţământul, capacitatea de a încheia un asemenea act, un obiect determinat şi licit, o 
cauză licită,. 
Actul juridic civil consacră principiul consensualismului, prin care simpla manifestare de 
voinţă este nu numai necesară ci şi suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naştere în mod 
valabil din punct de vedere al formei care îmbracă manifestarea de voinţă făcută în scopul de 
a produce efecte juridice. Excepţii de la principiul consensualismului în ceea ce priveşte 
forma actului juridic civil sunt cele trei forme ale acesteia: 
 forma cerută ad validitatem, ad probationem şi pentru opozabilitate faţă de terţi. 
Act juridic unilateral: 
 manifestarea de voinţă a unei singure persoane fizice sau juridice. Preponderente în această 
categorie sunt actele organelor puterii de stat şi ale administraţiei. În dreptul civil au o arie 
mai restrânsă, delimitată legal: 
 testamentul, acceptarea succesiunii, renunţarea la succesiune. 
Act normativ: 
 act juridic emis de un organ al puterii sau administraţiei de stat care stabileşte reguli de 
conduită generală, impersonale şi obligatorii, reguli ce au scop asigurarea ordinii sociale, 
aplicabile la un număr nedeterminat de situaţii identice şi care pot fi aduse la îndeplinire pe 
cale statală, la nevoie prin constrângere. 
Act premergător: 
 act pe care îl efectuează organul de urmărire penală în vederea începerii acesteia. Pot 
efectua acte premergătoare şi cadrele operative ale M.I. specializate în acest scop. Procesul 
verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui un mijloc 
de probă. 
Act solemn: 
 act juridic la a cărui încheiere manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o anumită formă 
prescrisă de lege. Forma specială solemnă pentru un asemenea act este o condiţie de 
valabilitatea (ad validitatem ori ad solemnitatem). Ca acte solemne, menţionăm donaţia, 
testamentul, ipoteca convenţională. (art. 813, 1772, 858 Cod Civil). 
Act sub semnătură privată: 
 înscris întocmit şi semnat personal de către părţi, prin care se constată existenţa unui fapt 
juridic sau încheierea unui act juridic fără intervenţia notarului public sau alt organ al 
statului. 
Condiţia generală care se cere pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este 
semnătura părţilor. Înscrisul poate fi scris de mână de una din părţi, de ambele părţi sau de 
un terţ, dactilografiat sau imprimat, dar semnătura trebuie să fie scrisă de mâna părţilor.  
În unele cazuri legea cere îndeplinirea unor condiţii speciale: 
a) Testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de către testator; 
b) Formalitatea multiplului exemplar în cazul prin care se constată convenţii sinalagmatice, 
în număr de exemplare câte părţi sunt cu interese contrarii, iar pe fiecare exemplar să fie 
menţionat numărul originalelor întocmite. 
Lipsa de menţiune că originalele s‐au tipărit într‐un anumit număr (două, trei exemplare etc) 
nu poate fi opusă de acela care a executat din parte‐i convenţia constatată prin act. 
Nu este necesară îndeplinirea formalităţii multiplului exemplar în următoarele situaţii: 
când un înscris este nul ca înscris autentic, dar este valabil ca înscris sub semnătură privată; 
în cazul în care convenţia sinalagmatică este constatată printr‐o hotărâre judecătorească; 
în cazul în care s‐a redactat într‐un singur exemplar dat în păstrare la un terţ; 
în cazul contractelor încheiate prin corespondenţă; 
în materie comercială, cu excepţia acelor situaţii în care legislaţia comercială cere întocmirea 
actului în scris; 
în cazul în care înscrisul este recunoscut de părţi, expres sau tacit, prin neopunerea la 
folosirea exemplarului unic în instanţă de către partea potrivnică; 
în cazul în care una din părţi şi‐a executat integral obligaţia asumată prin convenţia 
sinalagmatică, înainte sau odată cu semnarea înscrisului, cealaltă parte nemaiavând interes 
pentru un înscris, drepturile sale fiind realizate deplin; 
în cazul actelor unilaterale; 
lipsa menţiunii numărului de exemplare se acoperă prin prezentarea tuturor exemplarelor în 
instanţă; 
terţii nu se pot prevala de lipsa menţiunii multiplului exemplar. 
c) Menţiunea „bun şi aprobat” este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care 
constată convenţii din care se nasc obligaţii unilaterale. 
Această menţiune de la sfârşitul actului nu este necesară dacă înscrisul este scris în întregime 
de cel ce se obligă. 
Formalitatea este necesară numai în cazul obligaţiilor unilaterale care au ca obiect o sumă de 
bani sau o câtime determinată de lucruri fungibile. 
‐ Formula nu se aplică în cazul înscrisului nul ca înscris autentic dar care este semnat de cel 
ce se obligă. 
‐ Formalitatea nu este necesară în cazul chitanţelor liberatorii. 
Forţa probantă: 
d)  În  cazul  în  care  înscrisul  sub  semnătură  privată  nu  este  semnat,  nu  s‐a  îndeplinit 
formalitatea  multiplului  exemplar  sau  menţiunea  „bun  şi  aprobat”,  înscrisul  este  lipsit  de 
putere probatorie, dar actul juridic pe care îl constată rămâne valabil, putând fi dovedit prin 
alte mijloace de probă, chiar înscrisul nul poate constitui un început de dovadă scrisă. 
e) Data înscrisului sub semnătură, care nu constituie o formalitate necesară pentru 
validitatea înscrisului, este supusă regimului recunoaşterii, eventual a verificării de scripte, ca 
tot cuprinsul înscrisului, fiind valabilă numai pentru părţile contractante, acestea având 
posibilitatea de a face dovada contrară. 
Faţă de terţi este opozabilă numai data certă care se dobândeşte din ziua în care înscrisul a 
fost prezentat notarului public pentru darea de dată certă, a înscrierii lui într‐un registru 
special destinat de către organele de stat, a morţii uneia din părţile care a semnat înscrisul 
etc. 
Activ patrimonial: 
 totalitatea bunurilor (lucruri şi drepturi asupra lor) din patrimoniul unei persoane evaluate 
în bani. 
Activ succesoral: 
 totalitatea bunurilor (lucruri şi drepturi asupra lor) din patrimoniul unei persoane la data 
când a decedat. 
Actori incumbit onus probandi: 
 reclamantului îi incumbă sarcina de a dovedi – expresie latină ce consacră un principiu în 
procese penale, civile şi orice alte litigii. 
Acţionari: 
 persoane (fizice sau juridice) proprietare a unor cote de participare reprezentate prin titluri 
(acţiuni), negociabile şi transmisibile, asociate în societăţi comerciale pe acţiuni, pentru 
desfăşurarea unei activităţi comerciale în scopul împărţirii beneficiului. Răspunderea pentru 
obligaţiile sociale este limitată la valoarea acţiunilor lor. 
Acţiune: 
 1) act prin care se cere deschiderea unui proces. 
2) Titlu de valoare care reprezintă o anumită parte, fixă şi anterior stabilită din capitalul unei 
societăţi comerciale şi care îi dă deţinătorului dreptul să primească dividende.  
Acţiune civilă: 
 ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor 
şi intereselor civile, ocrotite de lege, ale unei persoane. 
Elementele acţiunii civile sunt: 
 părţile, obiectul şi cauza. Părţile trebuie să aibă calitatea procesuală, capacitatea procesuală, 
existenţa unui interes şi afirmarea unui drept sau situaţii juridice pentru a cărei realizare este 
obligatorie calea justiţiei. Obiectul acţiunii civile constă în protecţia unui drept subiectiv sau 
a unui interes ce nu se poate realiza decât pe calea justiţiei. Cauza acţiunii civile constă în 
scopul spre care se îndreaptă voinţa celui ce reclamă sau se apără, scop explicat prin 
împrejurările şi prin motivele care au determinat partea să acţioneze. 
Cauza acţiunii trebuie să existe, să fie reală, să fie licită, să fie morală. 
Acţiune civilă în procesul penal: 
 mijloc legal prevăzut pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului sau a părţii 
responsabile civilmente, prin obligarea la repararea prejudiciului produs prin săvârşirea 
infracţiunii. Este scutită de taxă de timbru.  
Despăgubirile civile se acordă atât pentru paguba efectivă cât şi pentru folosul de care a fost 
lipsită partea civilă. Acţiunea civilă în procesul penal poate fi accesorie acţiunii penale, 
exercitându‐se prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, în contra învinuitului sau 
inculpatului, cât şi a persoanei responsabilă civilmente, în cursul urmăririi penale, precum şi 
în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare. Calitatea de parte civilă a 
persoanei ce a suferit o vătămare prin infracţiune nu înlătură calitatea de parte vătămată în 
aceeaşi cauză. 
Acţiunea civilă în procesul penal se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când persoana este 
una din cele prevăzute în art. 145 Cod Penal. 
Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată, 
având obligaţia în cazul în care persoana vătămată este una din cele prevăzute în art. 145 
Cod Penal, sau o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, sau cu capacitate de exerciţiu 
restrânsă, să susţină interesele civile ale acesteia chiar dacă nu este constituită parte civilă. 
Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile 
care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a făptuitorului şi a vinovăţiei 
acesteia. 
Acţiunea confesorie: 
 echivalentul acţiunii în revendicare pentru dezmembrămintele dreptului de proprietate: 
 dreptul de uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie. 
Acţiune în regres: 
 acţiune civilă la dispoziţia persoanei obligate la plata pentru altă persoană, urmărind 
înapoierea, de către aceasta, a sumei care este în sarcina ei, potrivit, legii. (Ex.: acţiunea 
garantului împotriva debitorului principal, a debitorului solidar împotriva codebitorilor 
pentru partea lor de datorie). 
Acţiune în revendicare: 
 acţiune civilă prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea 
acestuia. Reprezintă cel mai important mijloc de apărare a drepturilor reale întrucât 
sancţionează dreptul de proprietate, cel mai complet dintre drepturile reale principale: 
Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, reală şi imprescriptibilă. Obiect al acţiunii în 
revendicare pot fi de regulă, lucruri corporale, bunuri mobile şi imobile, individual 
determinate. Prin excepţie pot fi revendicate şi acele lucruri incorporale care, prin modul lor 
de a circula în comerţ se materializează în documentele care le constată (titluri la purtător).  
Efectele admiterii acţiunii în revendicare: 
 Cel mai important efect al admiterii acţiunii în revendicare este restituirea de către 
posesorul evins a lucrului litigios liber de orice sarcini cu care ar fi fost grevat de posesor. 
Restituirea se face în natură, iar când nu este posibil (lucrul fie a pierit, fie a fost dobândit în 
proprietate de o terţă persoană), obligaţia de restituire se va înlocui cu obligaţia de 
desdăunare. În cazul restituirii fructelor, posesorul de bună‐credinţă devine proprietarul 
fructelor în timp ce posesorul de rea‐credinţă este obligat să le restituie. 
În cazul cheltuielilor necesare şi utile proprietarul căruia i s‐a admis acţiunea în revendicare 
este dator să le restituie posesorului de bună‐credinţă sau rea‐credinţă, nu şi pe cele ale 
voluptării în legătură cu lucrul restituit. Acţiunea în revendicare este imobiliară, când are ca 
obiect bunuri imobile şi mobiliară, când are ca obiect bunuri mobile. 
Acţiunea în simulaţie: 
 acţiunea civilă având ca obiect stabilirea, de către instanţă, a conţinutului real al acordului 
de voinţă al părţilor şi înlăturarea actului aparent. Poate fi introdusă de oricare dintre părţi şi 
de oricine are un interes legitim de a invoca actul secret. Nu se admite împotriva terţului de 
bună credinţă. 
Acţiune în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei: 
 este o acţiune de stare civilă şi are ca obiect determinarea, pe calea justiţiei, a legăturii de 
filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. 
Întrucât legea nu determină cazurile în care se poate stabili, prin acţiunea în justiţie, filiaţia 
faţă de tatăl din afara căsătoriei, stabilirea adevărului asupra paternităţii nu poate fi 
îngrădită. 
Acţiunea aparţine atât copilului minor din afara căsătoriei cât şi copilului major din afara 
căsătoriei. 
În cazul copilului lipsit de capacitate de exerciţiu, acţiunea se introduce de către mama lui, 
iar în lipsa acesteia de către reprezentantul său legal – mama sau reprezentantul legal al 
copilului nu pot renunţa la acţiune, aceasta având caracter personal. Procurorul poate să 
intervină în orice fază a procesului declanşat prin introducerea acţiunii în stabilirea 
paternităţii. De asemenea, procurorul trebuie să intervină pentru a apăra pe copil, în cazul 
când mama sau reprezentantul legal, nici chiar cu avizul autorităţii tutelare, ar renunţa la 
acţiune. 
În cazul copilului care are capacitate de exerciţiu, acesta poate introduce singur acţiunea, 
fără vreo încuviinţare, deoarece acţiunea are un caracter personal, iar încuviinţarea se cere, 
dacă legea nu prevede altfel, pentru acţiunile cu caracter patrimonial. Dreptul la acţiune nu 
poate trece asupra moştenitorilor copilului, ei putând continua acţiunea pornită de acesta. 
Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată. 
Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de 
la naşterea copilului. În cazul în care, prin hotărâre judecătorească, copilul a pierdut calitatea 
de copil din căsătorie, termenul de un an începe să curgă de la data când hotărârea 
judecătorească a rămas definitivă.  
Când mama a convieţuit cu pretinsul tată, termenul începe să curgă de la data încetării 
convieţuirii, iar în cazul în care pretinsul tată a prestat întreţinere copilului, termenul începe 
să curgă de la data încetării prestării întreţinerii. 
Instituţia repunerii în termen îşi găseşte aplicare şi acţiunii în stabilirea paternităţii. 
Sunt admise toate mijloacele de probă: 
 înscrisuri, recunoaşterea, martori printre care şi rudele, cu excepţia descendenţilor, 
expertiza medico‐judiciară, dactiloscopică, expertize privind substanţa M.M., Rh, 
hepatoglobina etc, existente în sânge. 
Timpul cuprins între a trei sute şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul 
legal al concepţiunii şi se socoteşte de la zi la zi. 
Acţiunea oblică: 
 acţiune civilă pe care o poate exercita creditorul chirografar în numele debitorului său în 
cazul când sunt întrunite următoarele condiţii: 
debitorul neglijează sau refuză să acţioneze el însuşi; 
creanţa este certă şi lichidă; 
există pericolul insolvabilităţii. 
Acţiunea oblică are o funcţie de conservare a patrimoniului debitorului întemeindu‐se pe 
principiul răspunderii acestuia pentru îndeplinirea obligaţiilor cu toate bunurile sale prezente 
şi viitoare, patrimonial sau servind pentru garantarea comună şi proporţională a tuturor 
creditorilor săi chirografari. 
Acţiune pauliană: 
 acţiune civilă prin care creditorii pot cere anularea actelor juridice frauduloase încheiate de 
debitori în defavoarea lor. 
Acţiune penală: 
 mijloc legal prin care răspunde penal persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni. 
Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare (rechizitoriu) înaintat instanţei. 
Acesta constituie actul de sesizare a instanţei.  
Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s‐a efectuat urmărirea 
penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute pentru ordonanţa de urmărire 
penală, date privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea 
juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata 
acesteia, dispoziţia de trimitere în judecată. 
Rechizitoriul trebuie să cuprindă şi numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în 
instanţă, calitatea lor în proces şi locul unde trebuie citate. 
În cursul judecăţii instanţa este în drept să extindă acţiunea penală şi pentru alte acte 
materiale descoperite în sarcina inculpatului care intră în conţinutul infracţiunii. Instanţa 
poate admite, dacă este întemeiată, cererea procurorului de extindere a procesului penal şi 
pentru alte fapte care se descoperă în sarcina inculpatului având legătură cu infracţiunea 
precum şi cu privire la alte persoane care au participat la săvârşirea infracţiunii sau alte fapte 
în legătură cu aceasta. În unele cazuri, acţiunea penală se pune în mişcare conform unor 
reglementări speciale. 
Astfel în cazul unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, acţiunea penală se 
pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate. În cazul unor 
infracţiuni contra capacităţii de apărare a ţării (absenţă nejustificată, dezertare, sustragere 
de la recrutare etc) acţiunea se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului. 
În cazul în care legea prevede necesitatea plângerii prealabile, punerea în mişcare a acţiunii 
penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată instanţei de 
judecată. 
Acţiune petitorie: 
 acţiune civilă prin care este apărat dreptul de proprietate ori un alt drept real asupra unui 
imobil. Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie. 
Acţiunea posesorie: 
 acţiune civilă prin care reclamantul solicită instanţei să‐l oblige pe pârât să înceteze orice act 
de tulburare a posesiei sale asupra unui bun imobil sau să îi restituie în posesie bunul imobil 
atunci când a fost deposedat. Acţiunile posesorii nu apără dreptul de proprietate sau un alt 
drept real, ci o stare de fapt, posesia, fără să intereseze cui aparţine dreptul real. Acţiunile 
posesorii se clasifică în acţiuni în complângere (complenda), acţiuni posesorii generale, de 
drept comun prin care reclamantul solicită înlăturarea unei tulburări obişnuite a posesiei 
prin încălcarea ei de către pârât şi acţiuni posesorii speciale, prin care reclamantul pretinde 
să fie repus în situaţia anterioară, atunci când a intervenit o deposedare sau tulburare cu 
violenţă. 
Acţiune reală: 
 acţiunea civilă prin care se apără un drept real (dreptul de proprietate) ceea ce presupune 
urmărirea lucrului revendicat în mâinile oricărei persoane. 
Acuzat: 
 persoană învinuită de o faptă, contra căreia s‐a introdus o acţiune în justiţie; inculpat, pârât. 
Aderare la apel: 
 instituţie juridică, ce urmăreşte împiedicarea introducerii unor apeluri în scop de şicană, 
oferind posibilitatea intimatului de a solicita şi el, după împlinirea termenului de apel, 
reformarea hotărârii atacate; însuşirea apelului. 
Adjudecare: 
 atribuirea, prin hotărâre judecătorească, a unui bun scos la licitaţie persoanei care oferă 
preţul cel mai mare. 
Administrator: 
 persoană care administrează, conduce o administraţie sau un serviciu administrativ sau este 
mandatat să conducă o societate comercială. 
Adulter: 
 infracţiune contra familiei ce constă în fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale 
afară de căsătorie. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a soţului 
nevinovat. Proba adulterului se poate face numai prin proces verbal de constatare a 
infracţiunii flagrante sau prin scrisori care emană de la soţul vinovat. 
Adunarea generală a acţionarilor: 
 organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale, reprezentând voinţa socială, care 
decide în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii. 
Legea 31/1990 reglementează adunarea generală numai în cazul societăţii pe acţiuni sau 
comandită pe acţiuni şi societăţii cu răspundere limitată. În cazul celorlalte forme de 
societate (în nume colectiv, în comandită simplă), deciziile privind existenţa societăţii se iau 
de către asociaţi pe baza regulilor care guvernează adunarea generală. Legea reglementează, 
în cazul societăţii pe acţiuni sau comandită pe acţiuni, adunarea ordinară şi adunarea 
extraordinară, precizând atribuţiile fiecăreia precum şi condiţiile de cvorum şi majoritate 
necesare pentru funcţionarea lor. 
În cazul societăţii cu răspundere limitată legea nu face distincţie între cele două adunări, 
stabilind totuşi condiţii de cvorum şi majoritate diferite, în funcţie de natura problemelor 
supuse deliberării. 
‐ Adunarea ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult trei luni de la încheierea 
exerciţiului financiar. Soluţia se aplică oricărei societăţi comerciale. 
Luarea deciziilor are la bază principiul majorităţii, majoritate în capital, iar nu majoritate în 
număr. În mod excepţional, în cazul societăţii cu răspundere limitată, legea cere o dublă 
majoritate, în numărul părţilor sociale şi în numărul asociaţilor. Prin majoritate sau 
majoritate absolută, legea înţelege jumătate plus unu. 
‐ Adunarea extraordinară se întruneşte ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre în 
probleme care reclamă modificarea actelor constitutive ale societăţii precum: 
 prelungirea duratei societăţii, mărirea sau reducerea capitalului social, schimbarea 
obiectului ori a formei societăţii, mutarea sediului, fuziunea, dizolvarea anticipată a societăţii 
etc. 
Condiţiile de cvorum şi majoritate sunt mai riguroase. Convocarea adunării generale se face 
de către administrator şi de către asociaţi în condiţiile Legii 31/1990. 
Afinitate: 
 relaţie juridică dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ. 
Agresiune: 
 atac brutal, violent, nejustificat împotriva unei persoane, a bunurilor sale sau împotriva unui 
stat. 
În dreptul penal, actele de agresiune sunt elemente constitutive ale unor infracţiuni ca 
lovirea, vătămarea corporală, omorul, distrugerea, tâlhăria. 
Ajutor de şomaj: 
 sumă de bani acordată salariaţilor care, independent de voinţa lor, şi‐au pierdut locul de 
muncă şi se acordă pe o perioadă determinată de la încetarea contractului individual de 
muncă sau până la reîncadrarea în muncă dacă aceasta s‐a făcut în intervalul de şomaj. 
Alcoolemie: 
 grad de îmbibaţie a sângelui cu alcool. Conducerea autovehiculelor pe drumurile publice sau 
prezenţa la serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice sunt interzise, iar persoana aflată în 
această situaţie poate fi sancţionată disciplinar, contravenţional sau penal, în raport de 
gradul de periculozitate a faptei. Conducătorii de autovehicule răspund penal în cazul în care 
au o îmbibaţie alcoolică în sânge de cel puţin 1‰. Constituie infracţiune şi este sancţionată 
în consecinţă, sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii 
alcoolemiei. 
Alegeri: 
 ansamblul normelor şi operaţiunilor juridice prin care se aleg reprezentanţii cetăţenilor în 
administraţia locală şi centrală. Dreptul la vot şi dreptul de a fi ales sunt reglementate în art. 
34 şi art. 35 din Constituţia României. Reglementările privind alegerile sunt stabilite prin 
legile alegerilor locale, alegeri parlamentare şi prezidenţiale. 
Alibi: 
 dovada de nevinovăţie prin invocarea de către o persoană a împrejurării potrivit căreia, în 
momentul în care a fost săvârşită o infracţiune, se afla într‐un alt loc decât în cel care 
aceasta a fost săvârşită. 
Alienabil: 
 calitatea juridică a unui drept sau un bun prin care acesta poate fi înstrăinat prin vânzare, 
cesiune, donaţie etc. 
Alineat: 
 pasaj, frază de sine stătătoare în articolele de legi. 
Alienare mintală: 
 nebunie, boală psihică manifestată prin tulburări de comportament, ale raţiunii şi voinţei 
prin neînţelegerea faptelor şi consecinţelor acestora de către persoana bolnavă. Alienarea 
este o cauză care înlătură răspunderea. 
Alocaţie de sprijin: 
 sumă de bani care se atribuie de către autorităţi persoanelor fără venit sau cu venituri sub 
limita de existenţă, precum şi persoanelor care au terminat perioada în care au primit ajutor 
de şomaj şi nu şi‐au găsit un loc de muncă sau un alt mijloc legal de existenţă. 
Altercaţie: 
 schimb violent de expresii şi cuvinte între două sau mai multe persoane. 
Amanet: 
 garanţie sub forma unui bun, care se depune în contul unei datorii sau executării unei 
lucrări. 
Amendă: 
 sancţiune pecuniară aplicată celui vinovat de neexecutarea unei obligaţii sau săvârşirea unor 
fapte ilicite. În funcţie de natura faptei sau a obligaţiei încălcate, amenda poate fi 
administrativă, civilă, penală. În cazul amenzii penale, ca alternativă la pedeapsa închisorii 
pentru sancţionarea unor infracţiuni, în cazul sustragerii cu rea‐credinţă a persoanei 
condamnate la plata acesteia, instanţa de judecată poate înlocui această sancţiune cu 
pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru sancţiunea respectivă. 
Amendament: 
 modificare, îmbunătăţire adusă unui proiect de act normativ sau unui tratat. 
Ameninţare: 
 infracţiune contra libertăţii persoanei ce constă în fapta de a ameninţa o persoană cu 
săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, ori a unei 
rude apropiate, dacă este de natură să alarmeze. Acţiunea penală se pune în mişcare la 
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea 
penală. 
Amiabil: 
 (despre litigii, conflicte etc). Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică. 
Amortisment: 
 stingere treptată a unei datorii sau credite pe termen lung prin plăţi succesive sau prin 
răscumpărarea creanţelor. 
Amovibil: 
 care poate fi revocat din funcţie, mutat sau concediat (despre funcţionari). 
Amprentă digitală: 
 urmă lăsată de ţesuturile papilare pe un obiect cu suprafaţă netedă. Întrucât amprentele 
diferă de la un individ la altul, constituie o metodă în cercetarea criminalistică şi sunt 
păstrate în fişele cazier. 
Anatocism: 
 operaţie financiară prin care dobânzile datorate şi neachitate se pot adăuga la suma de bani 
datorată şi, în continuare, dobânzile se vor calcula la întreaga sumă rezultată. Anatocismul 
este aplicabil în raporturile comerciale întrucât nu contravine spiritului materiei comerciale.  
Andosa (a): 
 a indica pe versoul unui cec, numele persoanei împuternicite să încaseze contravaloarea 
cecului. 
Antecalculaţie: 
 calculare a preţului de cost, făcută înainte de producerea unei mărfi sau începerea unei 
lucrări. 
Antecedente penale: 
 condamnări anterioare suferite de o persoană, a căror cunoaştere prezintă importanţă 
pentru instanţa de judecată la stabilirea stării de recidivă şi aplicarea corespunzătoare a 
sancţiunii în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. Persoanele cu antecedente penale nu pot 
ocupa funcţia de magistrat sau alte funcţii publice stabilite prin lege. 
Antihreză: 
 contract prin care se dă în folosinţa creditorului un bun imobil care este proprietatea 
debitorului. 
Anulare: 
 desfiinţare retroactivă a unui act juridic. 
Apărare: 
 parte într‐un proces care apără cauza unei persoane acuzate în acel proces. 
Apelul: 
 mijlocul procesual prin care partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe, sau 
procurorul solicită instanţei ierarhic superioare, în condiţiile prevăzute de lege, reformarea 
hotărârii atacate. 
Apelul este o cale de atac ordinară, suspensivă de executare, de reformare şi devolutivă. 
Obiectul apelului îl constituie hotărârile date în primă instanţă de către judecătorii şi 
tribunale (art. 282 al. 1 Cod de procedură civilă). Rezultă, în primul rând, regula că pot fi 
atacate prin intermediul apelului toate hotărârile date de judecătorii şi tribunale în primă 
instanţă, indiferent de soluţia pronunţată şi indiferent dacă s‐au pronunţat ori nu în fond.  
Pot exista hotărâri date fără drept de apel (hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor, 
hotărârea prin care se respinge cererea reclamantului ca urmare a renunţării la dreptul 
subiectiv dedus judecăţii etc), precum şi cele pentru care se prevede că împotriva lor se 
exercită recursul (hotărâri prin care se rezolvă conflictele de competenţă, hotărâri prin care 
se constată perimarea, ordonanţa de adjudecare, hotărâri în materia contenciosului 
administrativ etc). termenul de apel este de 15 zile de la comunicare hotărârii dacă legea nu 
dispune altfel. Acesta este termenul general. Întâlnim termene speciale cum sunt: 
în materia divorţului termenul este de 30 de zile de la comunicare; 
împotriva hotărârii prin care prima instanţă îşi declină competenţa curge de la pronunţare 
etc. 
Aplicarea dreptului: 
 activitatea practică prin care organele de stat înfăptuiesc prevederile normelor juridice, 
acţionând ca titulari ai autorităţii statului, activitate ce se desfăşoară în formele oficiale 
stabilite prin acte normative. 
Aport: 
 contribuţie materială, intelectuală, morală adusă într‐o acţiune comună. 
Aptitudine: 
 însuşire psihică individuală ce condiţionează îndeplinirea unui act sau fapt juridic. 
Arbitraj: 
 procedură judiciară prin care una sau mai multe persoane, alese de către părţi, rezolvă un 
litigiu patrimonial ivit între ele fără a mai fi nevoie să apeleze la o instanţă judecătorească 
sau alt organ de jurisdicţie. Arbitrajul are avantaje incontestabile: 
 rapiditate, cheltuieli reduse, confidenţialitate, dar şi inconveniente: 
 abandonarea unor garanţii formale prin existenţa unei singure căi de atac. Arbitrajul se 
organizează potrivit convenţiei arbitrale. 
Arendare: 
 contractul încheiat între proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole şi 
arendaş, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe o durată determinată şi la un preţ 
stabilite de părţi. Arendarea se face prin contract scris, contract ce va cuprinde: 
 părţile contractante şi domiciliul acestora, obiectul contractului, complet şi precis 
determinat prin descrierea amănunţită a tuturor bunurilor agricole arendate, inventarul 
acestora şi planul de situaţie al terenurilor, obligaţiile fiecăruia dintre părţi expres şi complet 
menţionate, durata arendării, arenda, modalităţile şi termenele de plată a acesteia. 
Răspunderile fiecărei părţi: 
 orice suprafaţă de teren sau orice alt bun agricol ce se va reţine de către proprietar, 
uzufructuar sau deţinător legal se vor specifica separat în contract, alte clauze convenite şi 
permise de lege. Un exemplar al contractului de arendare se depune la consiliul local în a 
cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate în termen de 15 zile de la data 
încheierii. Durata arendării trebuie să prevadă data la care începe şi data la care încetează şi 
nu poate fi mai mică de 5 ani. Plata arendei se face în natură, în bani sau în natură şi în bani 
conform înţelegerii părţilor. 
Arestare nelegală: 
 infracţiune ce constă în arestarea, reţinerea ori supunerea unei persoane la executarea unei 
pedepse, măsură de siguranţă sau măsură educativă în alt mod decât cel prevăzut de lege. 
Arestare preventivă: 
 măsură preventivă, privativă de libertate, de competenţa procurorului ori a instanţei de 
judecată, care poate fi luată dacă există probe sau indicii temeinice că învinuitul sau 
inculpatul a săvârşit o infracţiune, iar privarea de libertate a acestuia este în interesul 
desfăşurării în bune condiţii a urmăririi penale. Legea dispune că măsura arestării preventive 
poate fi luată în următoarele cazuri: 
 identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa actelor necesare; 
infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii este mai mare de 3 luni; inculpatul a fugit 
ori s‐a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori a făcut 
pregătiri pentru asemenea acte, precum şi dacă în cursul judecăţii sunt date că inculpatul 
urmăreşte să se sustragă de la executarea pedepsei; sunt date suficiente că inculpatul a 
încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unui martor sau expert, 
distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte; 
inculpatul a comis din nou o infracţiune, ori există date care justifică temerea că va săvârşi şi 
alte infracţiuni; inculpatul este recidivist; când există una din circumstanţele agravante; 
inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 
2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Arestarea 
învinuitului nu poate depăşi 5 zile, iar a inculpatului, 30 de zile. 
Arestarea preventivă pentru infracţiunile săvârşite de militari în exerciţiul atribuţiilor de 
serviciu sau în legătură cu serviciul nu se poate dispune decât cu avizul prealabil al 
comandantului anume desemnat de către ministrul apărării sau ministrul de interne. 
Măsura arestării preventive poate fi luată numai după ascultarea inculpatului de către 
procuror sau de către instanţa de judecată. Instanţa de judecată are obligaţia ca, la prima 
înfăţişare, să verifice, din oficiu, legalitatea luării măsurii arestării preventive, dispunând în 
consecinţă. 
Timpul arestării preventive se scade din durata pedepsei pronunţate.  
Arierate: 
 datorii băneşti aflate în restanţă. 
Arme: 
 instrumente, piese, dispozitive astfel declarate prin lege. Sunt asimilate armelor orice alte 
obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac. 
Deţinerea, portul şi folosirea armelor de foc şi muniţiilor, uzul de armă şi operaţiunile cu 
arme şi muniţii sunt supuse regimului prevăzut de Legea 17/1996. 
Prin arme de foc se înţelege acele arme a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau 
mai multor proiectile, substanţe aprinse sau luminoase, ori împrăştierea de gaz nocive, 
iritante sau de neutralizare. Armele de foc se clasifică astfel: 
arme militare, confecţionate pentru dotarea forţelor armate; 
arme de tir cu glonţ sau alice special fabricate pentru practicarea tirului sportiv; 
arme de vânătoare cu glonţ, alice sau mixte pentru practicarea vânătorii; 
arme speciale pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare; 
arme ascunse, fabricate astfel încât existenţa lor să nu fie vizibilă sau bănuită; 
arme de panoplie, făcute inofensive, arme ce prezintă valoare istorică, documentară, 
artistică, recunoscute ca atare de instituţiile de specialitate; 
arme de recuzită, făcute inofensive, folosite în activitatea artistică sau cinematografică. 
Articol: 
 diviziune într‐un text de lege, document oficial, marcată printr‐un număr de ordine sau 
printr‐o literă. 
Arvună: 
 sumă de bani plătită de una din părţi (cumpărătorul) la încheierea contractului pentru a 
garata îndeplinirea obligaţiei, urmând să o piardă în cazul neexecutării acesteia din culpa sa, 
dar să primească dublul sumei în cazul nerealizării contractului din vina celeilalte părţi. 
Convenţia  de  arvună  este  o  convenţie  accesorie,  care  nu  produce  efecte  în  cazul  în  care 
convenţia  principală  se  execută,  este  nulă  sau  se  reziliază  prin  acordul  părţilor  sau 
neexecutarea este independentă de culpa vreunei părţi. În aceste cazuri arvuna se restituie 
sau se ia în calculul valorii prestaţiei. 
Asasin: 
 persoană care omoară cu premeditare pe cineva. 
Ascendent: 
 rudă în linie directă care face parte dintr‐o generaţie anterioară (părinţi, bunici, străbunici). 
Sunt ascendenţi privilegiaţi părinţii, ceilalţi (bunici, străbunicii) sunt ascendenţi ordinari. 
Ascendenţii privilegiaţi nu pot veni la moştenire prin reprezentare, sunt moştenitori 
rezervatari, nu au obligaţia de a raporta donaţiile primite de la de cuius, sunt moştenitori 
sezinari, fac parte din clasa a doua de moştenitori. 
Ascendenţii ordinari (bunici, străbunicii) fac parte din clasa a treia de moştenitori, nu sunt 
moştenitori rezervatari, pot veni la moştenire numai în nume propriu, iar nu şi prin 
reprezentare, sunt moştenitori sezinari, nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite de la 
de cuius. 
Ascultare: 
 act procedural prin care organul de urmărire penală, instanţa de judecată ori alt organ 
jurisdicţional procedează în mod direct la obţinerea de relaţii de la învinuit, inculpat, 
celelalte părţi din proces, martori, experţi sau interpreţi, în scopul stabilirii adevărului şi 
exercitării depline a dreptului de apărare. Ascultarea inculpatului este obligatorie înainte de 
a se dispune arestarea preventivă. De asemenea este obligatorie ascultarea persoanei 
vătămate printr‐o infracţiune precum şi persoana civilmente responsabilă. 
Asfixiere: 
 întreruperea respiraţiei ca urmare a înecării, strangulării, inhalării de gaze toxice etc. 
Asistenţă judiciară: 
 1. Formă de asistenţă juridică ce se acordă părţilor într‐un litigiu. 2. Asistenţa judiciară se 
asigură de baroul de avocaţi în toate cazurile în care apărarea este obligatorie potrivit legii, 
precum şi la cererea instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a organelor 
administraţiei publice locale în cazurile în care acestea apreciază că persoanele se găsesc în 
imposibilitatea vădită de a plăti onorariul. În cazuri de excepţie, dacă drepturile persoanei 
lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba 
acordarea de asistenţă gratuită. Asistenţa judiciară se organizează de către barou la sediul 
tuturor instanţelor de judecată din judeţ, asigurând şi asistenţa juridică la organele de 
urmărire penală locale, iar aceste servicii sunt conduse de către un avocat definitiv, numit de 
consiliul baroului şi coordonate de un membru al consiliului. 
În  cauzele  în  care  asistenţa  judiciară  este  acordată  din  oficiu  la  cererea  instanţelor  de 
judecată  sau  a  organelor  de  urmărire  penală,  plata  onorariilor  se  face  din  fondurile 
Ministerului  Justiţiei,  iar  în  cauzele  în  care  asistenţa  judiciară  se  face  la  cererea  organelor 
administrative publice locale, plata onorariilor se face din fondurile acestor organe.  
Asistenţă juridică: 
 1. Activităţile de apărare în faţa organelor de stat a intereselor legitime ale unei persoane 
fizice sau juridice, pe care o desfăşoară o altă persoană, în baza unei obligaţii ce decurge 
direct din lege sau a împuternicirii date de cel interesat. De cele mai multe ori asistenţa 
juridică se acordă părţii aflate într‐un proces, iar reglementarea ei constituie o garanţie a 
dreptului la apărare. Forma principală a asistenţei juridice este aceea ce se acordă prin 
avocaţi şi constă în: 
 apărarea şi reprezentarea părţilor în faţa tuturor instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor 
precum şi a altor persoane; consultaţii şi cereri cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare 
juridică în faţa organelor de jurisdicţie, de urmărire penală şi de notariat; apărarea cu 
mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice 
în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile şi orice persoană română sau străină; 
redactarea de acte juridice; orice alte mijloace şi căi proprii exercitării dreptului la apărare, în 
condiţiile legii.  
Asociaţie: 
 grupare de persoane creată pentru îndeplinirea unui scop comun şi organizată pe baza unui 
statut. 
Atac: 
 1. Agresiune împotriva unei persoane, a unui stat etc. 
2. Mijloc prin care se cere reexaminarea unei hotărâri judecătoreşti care nu satisface una 
dintre părţi. 
Atenuant: 
 împrejurare care contribuie la micşorarea vinovăţiei unui inculpat. 
Atribuţie: 
 sferă de autoritate, de competenţă, de activitate conferită unei instituţii, unui organ sau 
unei persoane determinate, pentru realizarea obiectivelor unui sector de activitate în 
conformitate cu legea. 
Atrocitate: 
 purtare, faptă caracterizată prin elemente cumplite, îngrozitoare, înfiorătoare. 
Audiere: 
 ascultarea martorilor într‐un proces, în vederea aflării adevărului de către instanţa de 
judecată. 
Autarhie: 
 politică prin care se tinde spre crearea unei economii naţionale închise, izolată de economia 
altor ţări. 
Autentic: 
 1. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi pusă la îndoială. 
2. Act întocmit cu toate formele legale. 
Autonomie: 
 drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei naţionalităţi, minorităţi naţionale etc) de a se 
administra singur în cadrul unui stat condus de o putere centrală. 
Autor: 
 1. Persoană fizică de la care o altă persoană a dobândit prin contract, prin moştenire sau cu 
orice alt titlu, un patrimoniu ori o parte a acestuia, unul sau mai multe bunuri, drepturi sau 
obligaţii determinate. 
2. Persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit o faptă interzisă de lege. În dreptul penal, 
autorul infracţiunii se mai numeşte şi autor material, spre a‐l deosebi de instigator sau 
autorul moral. 
Dacă fapta este săvârşită de mai mulţi autori aceştia poartă denumirea de coautori. 
3. Persoană fizică ce a creat o operă literară, artistică sau ştiinţifică. Protejarea drepturilor de 
autor este reglementată prin lege.  
Autoritate (puterea) de lucru judecat: 
 forţă obligatorie recunoscută prin lege a unei hotărâri judecătoreşti definitive, hotărâre care 
nu mai poate fi modificată sau desfiinţată decât în urma exercitării unei căi extraordinare de 
atac. Autoritatea (puterea) de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca efect al 
hotărârii judecătoreşti, ci ca o prezumţie legală absolută irefragrabilă (art. 1201 Cod de 
procedură civilă). Ceea ce legitimează autoritatea de lucru judecat este adevărul, temeiul, 
raţiunea, fundamentul social şi moral al acestui efect al hotărârii judecătoreşti.  
Puterea lucrului judecat prezintă următoarele caractere: 
a) exclusivitatea, care face ca un nou proces între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi 
aceeaşi cauză să nu mai fie posibil; 
b) incontestabilitatea, care face ca hotărârea definitivă să nu mai poată fi pusă în discuţie de 
către părţi sau procuror, decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege; 
c) executorialitatea, care face ca hotărârea definitivă să poată fi pusă în executare silită (dacă 
este susceptibilă de executare) la cererea părţii care a câştigat sau a procurorului, iar uneori 
chiar din oficiu; 
d) obligativitatea, care face ca părţile să se supună efectelor lucrului judecat, iar partea în 
favoarea căreia acţionează să nu poată renunţa la dreptul de a invoca. Acest caracter este 
relativ având în vedere procesul civil, proces al intereselor private şi nu este posibilă o 
renunţare în materie de stare civilă, modificarea cuantumului pensiei de întreţinere, 
majorarea despăgubirilor acordate pentru vătămarea integrităţii corporale dacă între timp 
această integritate s‐a deteriorat ca urmare a infracţiunii săvârşite etc.  
Autoritate tutelară: 
 organ administrativ comunal, municipal sau de sector al municipiului Bucureşti având 
atribuţii cu privire la ocrotirea părintească în ceea ce priveşte controlul asupra felului în care 
părinţii îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile cu privire la persoana şi bunurile 
minorului. Acest control trebuie să se exercite în mod efectiv şi continuu; controlul se 
înfăptuieşte nu numai din oficiu, ci şi la plângerea sau sesizarea oricărei persoane care ar 
socoti că intervenţia autorităţii tutelare este necesară. Legea arată că delegaţii autorităţii 
tutelare au dreptul să viziteze pe copil la locuinţa sa şi să se informeze, pe orice cale, despre 
felul în care acesta este crescut, iar la nevoie vor da îndrumări în consecinţă. În cazurile 
arătate de lege, autoritatea tutelară hotărăşte prin decizii în următoarele materii: 
‐ rezolvă neînţelegerile dintre părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor şi împlinirea 
îndatoririlor părinteşti, după ce ascultă pe aceştia (art. 99 Codul familiei) 
‐ poate da încuviinţare copilului care a împlinit vârsta de 14 ani să‐şi schimbe felul învăţăturii 
sau pregătirii profesionale stabilite de părinţi sau tutore, ori să aibă locuinţa pe care o cere 
desăvârşirea învăţăturii sau pregătirii profesionale (art. 102 Codul familiei) 
‐ încredinţează părintelui decăzut din drepturile părinteşti să păstreze legături personale cu 
copilul, afară dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea 
profesională ar fi în primejdie (art. 11 Codul familiei) 
‐ aprobă inventarul bunurilor minorului, precum şi plata anumitor creanţe pe care le are faţă 
de minor părintele, soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile părintelui (art. 126 
Codul familiei) 
‐ stabileşte suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor 
sale, sumă ce poate fi modificată de autoritatea tutelară, potrivit cu împrejurările (art. 127 
al. 1 şi 2 Codul familiei) 
‐ dă încuviinţare prealabilă pentru actele de dispoziţie pe care părinţii le încheie în numele 
minorului sau pe care acesta urmează să le încheie cu prealabila încuviinţare a părinţilor (art. 
129 Codul familiei) 
‐ încuviinţează ridicarea de către părinţi a sumelor de bani care întrec nevoile minorului şi ale 
administrării bunurilor sale, precum şi ale hârtiilor de valoare care sunt depuse, în numele 
minorului într‐o unitate bancară (art. 131 Codul familiei) 
‐ numeşte un curator în caz de interese contrarii între părinte şi copil (art. 132 Codul familiei) 
‐ dă descărcare părintelui pentru gestiunea anuală a patrimoniului minorului, după ce 
verifică socotelile respective (art. 135 Codul familiei) 
‐ hotărăşte, de comun acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, 
dacă cel pus sub interdicţie urmează să fie îngrijit la locuinţa lui ori într‐o instituţie sanitară 
(art. 149 alin. 2 Codul familiei). 
În cazurile arătate de lege, autoritatea tutelară poate sesiza instanţa judecătorească pentru 
luarea acelor măsuri cerute de interesul minorului. Autoritatea tutelară are drept la acţiune, 
deşi nu este un drept în interesul ei. Este unul din cazurile de „legitimare procesuală” dictată 
de interesul minorului. În cazurile de sesizare a instanţei, autoritatea tutelară poate înainta 
următoarele acţiuni: 
‐ cererea de modificare a măsurilor luate prin hotărârea de divorţ cu privire la drepturile şi 
obligaţiile personale dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor (art. 44 alin. 1 Codul familiei): 
‐ cererea pentru decăderea părintelui din drepturile părinteşti, în cazul în care sănătatea sau 
dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin purtare abuzivă, prin neglijenţă gravă în 
îndeplinirea îndatoririlor de părinte (art. 109 alin. 1 Codul familiei)  
‐ cererea pentru punerea sub interdicţie (art. 143 Codul familiei) şi pentru ridicarea 
interdicţiei (art. 151 Codul familiei). 
Legea prevede ascultarea autorităţii tutelare, de către instanţa de judecată în procesele 
civile privind: 
‐ încredinţarea copilului minor unuia dintre părinţi, unor rude sau altor persoane cu 
consimţământul acestora sau unor instituţii de ocrotire, în cazul divorţului; aceasta se 
dispune de către instanţa judecătorească, dar ascultarea autorităţii tutelare este obligatorie 
(art. 42 alin. 1 şi 2 Codul familiei) 
‐ încredinţarea copilului minor în cazul căsătoriei putative (art. 24 alin. 2 Codul familiei) 
‐ modificarea măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale dintre 
părinţii divorţaţi şi copiii lor minori (art. 44 alin. 2 Codul familiei) 
‐ încredinţează copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită faţă de ambii 
părinţi, când se aplică, prin asemănare, dispoziţiile legale din materia divorţului (art. 65 
Codul familiei) 
‐ stabilirea locuinţei copilului minor, în cazul în care părinţii nu locuiesc împreună şi nu au 
ajuns la un acord cu privire la locuinţa copilului (art 100 alin. 3 Codul familiei) 
‐ decăderea părintelui din drepturile părinteşti, în cazul în care sănătatea sau dezvoltarea 
fizică a copilului este primejduită prin modul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin 
purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă 
educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se fac în scop corect faţă de 
el şi societate (art. 109 al. 2 Codul familiei). 
Competenţa teritorială a autorităţii tutelare se stabileşte, de regulă, după domiciliul 
minorului, interzisului sau a persoanei ale cărei interese sunt apărate (art. 159 Codul familiei) 
Autoritate: 
 1. împuternicire de a comanda, drept, putere de a da dispoziţii sau de a impune cuiva 
ascultare. 
2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter 
obligatoriu; reprezentant al unui organ al puterii de stat. 
3. prestigiu de care se bucură cineva, persoană care se impune prin cunoştinţele şi prestigiul 
său. 
Auxiliar: 
 element, parte, bun care se află pe plan secundar faţă de ceva principal. 
Avantaj: 
 folos mai mare pe care îl obţine o persoană în raport cu altă persoană. 
Avertisment: 
 sancţiune administrativă aplicată unui angajat pentru o abatere disciplinară şi prin care se 
atrage atenţia acestuia că va fi mai aspru sancţionat la o nouă abatere. 
Aviz: 
 înştiinţare scrisă cu caracter oficial; rezoluţie a unei autorităţi competente. 
Avocat: 
 persoană cu pregătire superioară juridică a cărei profesie constă în acordarea asistenţei 
juridice. 
Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în 
condiţiile legii şi ale statutului profesiei. Profesia de avocat se exercită numai de membrii 
barourilor. Avocatul promovează şi apără drepturile şi libertăţile omului. Avocatul are 
dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa tuturor instanţelor, 
autorităţilor şi instituţiilor, precum şi a altor persoane, acre au obligaţia să permită şi să 
asigure desfăşurarea nestingherită a activităţii avocatului, în condiţiile legii. 
Orice persoană are dreptul să‐şi aleagă în mod liber avocatul. În exercitarea dreptului de 
apărare, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui pentru realizarea liberului acces la 
justiţie şi pentru un proces echitabil. 
Activitatea avocatului se realizează prin: 
‐ consultaţii şi cereri cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa organelor de 
jurisdicţie, de urmărire penală şi de notariat; 
‐ apărarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor 
fizice şi juridice în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile şi orice persoană română sau 
străină; 
‐ redactarea de acte juridice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi 
datei actelor; 
‐ orice alte mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii. 
În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege. 
Avort: 
 întreruperea accidentală sau provocată a cursului sarcinii. Constituie infracţiune prevăzută şi 
pedepsită de Codul penal provocarea ilegală a avortului săvârşită în vreuna din următoarele 
împrejurări: 
în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop; 
de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate; 
dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni. 
Pedeapsa se majorează în cazul în care întreruperea sarcinii s‐a făcut fără consimţământul 
femeii însărcinate sau i‐au cauzat acesteia vreo vătămare corporală gravă sau chiar moartea, 
aplicându‐se pe lângă pedeapsa închisorii şi interdicţia exercitării profesiei de medic. 
Balanţă comercială: 
 raportul dintre valoarea generală a importului şi cea a exportului unei ţări. Se întocmeşte pe 
o perioadă determinată (de regulă un an). Este parţială când se referă la relaţiile comerciale 
cu o ţară sau un grup de ţări şi generală când se referă la relaţiile comerciale cu toate ţările. 
Balanţa comercială este excedentară (activă) în cazul când exportul depăşeşte importul, 
deficitară (pasivă), când importul este mai mare decât exportul şi echilibrată (netă) când 
exportul şi importul sunt egale. Balanţa comercială constituie unul din indicatorii principali în 
structura şi evoluţia economică a unei ţări. 
Balotaj: 
 situaţie, în urma alegerilor, în care nici un candidat nu întruneşte majoritatea de voturi 
cerută de lege. 
Ban: 
 unitate monetară egală cu a suta parte dintr‐un leu. 
Bancă: 
 instituţie financiară care organizează circulaţie bănească, efectuează operaţii de plată şi 
credit, depozite bancare şi schimb valutar. 
Bancnotă: 
 imprimat – monedă emis de o bancă şi folosit ca mijloc de plată. 
Bancrută: 
 falimentul însoţit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor. 
Bară: 
 barieră care desparte pe judecători de avocaţi şi de împricinaţi; locul din sala de judecată 
unde pledează avocaţii. 
Barou. Corp al tuturor avocaţilor dintr‐un judeţ sau din municipiul Bucureşti. Sediul baroului 
este în oraşul de reşedinţă al judeţului respectiv în municipiul Bucureşti. Baroul are 
personalitate juridică, patrimoniu şi bugetul propriu. 
Organele de conducere ale baroului sunt: 
 adunarea generală, consiliul baroului şi decanul baroului.  
Adunarea generală este formată din toţii avocaţii înscrişi pe tabloul baroului cu drept de 
exercitare a profesiei. 
Adunarea generală ordinară se întruneşte anual, în primul trimestru, la convocarea 
Consiliului Baroului. 
Adunarea generală extraordinară se convoacă la cererea a peste o treime din totalul 
membrilor baroului.  
Consiliul Baroului este format din 5 până la 15 membri, aleşi pe o perioadă de 4 ani. 
Decanul baroului este ales de către adunarea generală pentru un mandat de 4 ani şi poate fi 
reales o singură dată; decanul se alege dintre avocaţii cu o vechime de minimum 8 ani în 
profesie. 
Bază de impozitare: 
 contravaloarea în lei a bunurilor livrate şi serviciilor prestate din care se scade taxa pe 
valoare adăugată. În preţurile şi tarifele negociate între agenţii economici, taxa pe valoare 
adăugată nu este inclusă, fiind trecută distinct în factură, deci nu este cuprinsă în baza de 
impozitare. 
Beneficiar: 
 1. persoană căreia i se transmit ori pentru care se constituie drepturi în baza unui act juridic 
(ex. persoana care primeşte un drept cu titlu gratuit, urmare a unei donaţii, unui testament 
sau a unei succesiuni legale; persoana care dobândeşte drepturi în baza unui contract de 
asigurare; societatea comercială care, în cadrul unui contract economic, are dreptul să 
pretindă celeilalte părţi, livrarea de produse, prestarea unor servicii sau executarea unor 
lucrări). 
2. persoană care, în baza unui titlu de credit, are dreptul să primească o plată de la debitorul 
său. 
Beneficul de discuţiune: 
 drept al fidejusorului (persoană care a garantat o obligaţie a altei persoane) de a cere 
creditorului ca acesta să se îndrepte împotriva debitorului principal şi numai în cazul în care 
creanţa nu va putea fi realizată pe această cale, să poată fi acţionat fidejusorul (garantul). 
Beneficiu de diviziune: 
 drept al unuia dintre cofidejusori (persoane care au garantat împreună o obligaţie a altei 
persoane), de a cere ca executarea garanţiei pentru întreaga sumă, pornită împotriva sa, să 
fie divizată, astfel încât fiecare dintre fidejusori să răspundă numai pentru cota‐parte din 
datoria ce îi revine. În felul acesta solidaritatea dintre cofidejusori încetează. De menţionat 
că, de regulă, fiecare din cofidejusori poate fi urmărit pentru întreaga datorie. Beneficiul de 
diviziune nu poate fi invocat dacă solidaritatea a fost stipulată expres în actul de garanţie. 
Beneficiu de inventar: 
 modalitate de acceptare a moştenirii prin care succesibilul, chemat la moştenire, se asigură 
că nu va fi ţinut la plata datoriilor succesiunii peste activul acesteia în cazul în care 
moştenirea este insolvabilă. Avantajul acestei acceptări constă în faptul că prin întocmirea 
unui inventar al activului succesoral se evită confundarea patrimoniului moştenitorului cu 
patrimoniul transmis prin succesiune. 
Moştenitorul nu va putea fi urmărit pentru datoriile şi sarcinile succesiunii decât în limitele 
activului. Acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar este facultativă cu excepţia a două 
cazuri, dacă nu se preferă renunţarea la moştenire: 
minorii şi persoanele puse sub interdicţie; 
în cazul în care succesibilul moare înainte de a‐şi exercita dreptul de opţiune, iar proprii săi 
moştenitori nu se înţeleg asupra opţiunii, succesiunea se acceptă sub beneficiu de inventar 
(art. 693 Codul Civil). 
Acceptarea sub beneficiu de inventar este un act juridic solemn, pentru încheierea lui 
valabilă fiind cerute următoarele formalităţi: 
a)declaraţie prin care succesibilul arată că doreşte să accepte succesiunea sub beneficiu de 
inventar, făcută la biroul notarului public de la locul deschiderii succesiunii, unde se vor 
înscrie într‐un registru special. Nerespectarea acestei condiţii atrage după sine nulitatea 
acceptării sub beneficiu de inventar. 
b)efectuarea, înainte sau după declaraţia notarială, a unui inventar fidel şi exact al bunurilor 
succesorale. Nerespectarea acestei formalităţi are drept consecinţă confuziunea celor două 
patrimonii, moştenitorul fiind considerat că a acceptat succesiunea pur şi simplu.  
Urmare a declaraţiei şi inventarului întocmit, se evită confuziunea patrimoniului succesoral 
cu patrimoniul propriu al moştenitorului, având următoarele consecinţe: 
moştenitorul va răspunde de pasivul succesoral, dar numai până la concurenţa bunurilor 
succesorale; 
drepturile şi obligaţiile pe care moştenitorul le avea faţă de de cuins nu se sting prin 
confuziune; 
după data acceptării, el va putea să dobândească drepturi împotriva succesiunii. Ex.: dacă a 
plătit un creditor succesoral cu sume din propriul său patrimoniu, se va subroga în drepturile 
acestuia, devenind creditor al succesiunii. 
Moştenirea acceptată sub beneficiu de inventar constituie o masă patrimonială destinată 
lichidării. Bunurile vor fi vândute, iar din sumele obţinute urmând a fi plătiţi creditorii 
succesorali şi legatarii. Plata creditorilor succesorali şi legatarilor se poate face şi prin 
predarea bunurilor succesiunii către aceştia acest fapt nu echivalează însă cu o renunţare la 
moştenire. 
Emolumentul moştenirii va fi cules de către acceptantul sub beneficiu de inventar. 
Încetarea beneficiului de inventar intervine prin renunţarea expresă sau tacită, la acesta, din 
partea moştenitorului, cu consecinţa că va deveni acceptant pur şi simplu şi prin decăderea 
din beneficiu de inventar, cu titlu de sancţiune, pentru ipoteza dosirii bunurilor succesorale, 
ori când a înstrăinat bunuri fără respectarea cerinţei licitaţiei publice. 
Beţie: 
 stare psiho‐fizică anormală a persoanei datorată efectelor pe care le au asupra organismului 
şi facultăţilor psihice ale persoanei, anumite substanţe alcoolice ori narcotice consumate ori 
introduse în corpul său. Aceste substanţe provoacă devieri de la starea normală psiho‐fizică a 
persoanei, de la diminuarea până la anihilarea completă a capacităţii psiho‐fizice intelective 
şi volitive în determinarea atitudinii faţă de faptele săvârşite în această stare. 
În doctrina penală se face distincţie între beţia accidentală şi beţia voluntară, după cum cel 
ce a ajuns în această stare a voit sau nu acest lucru. 
a)Beţia accidentală, involuntară sau fortuită este beţia în care a ajuns o persoană 
independent de voinţa sa. (ex.: lucrul în mediu cu vapori de alcool, inhalaţi fără a‐şi da seama 
şi persoana ajunge în stare de beţie; constrângerea unei persoane să consume băuturi 
alcoolice; consumarea de substanţe aparent inofensive, fără a bănui efectul acestora etc) 
b)Beţia voluntară este starea în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice, 
ori substanţe al căror efect euforic îl cunoaşte. Beţia voluntară este cunoscută sub două 
forme ce au consecinţe juridice asupra răspunderii penale: 
Beţia preordinată sau premeditată este totdeauna o circumstanţă agravantă a răspunderii 
penale şi presupune provocarea stării de beţie anume pentru ca persoana în cauză să‐şi facă 
curaj în săvârşirea faptei ori pentru a o invoca drept scuză a săvârşirii faptei; 
Beţia simplă poate fi o circumstanţă atenuantă, căci făptuitorul, în momentul când şi‐a 
provocat această stare, nu avea intenţia să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. 
După gradul de intoxicaţie cu alcool ori alte substanţe, beţia poate fi completă sau 
incompletă.  
Beţia completă se caracterizează prin paralizarea aproape completă a energiei fizice şi a 
facultăţilor psihice, persoana devenind incapabilă de a fi stăpână pe ea şi de a înţelege 
caracterul faptelor sale. 
Beţia incompletă se caracterizează printr‐o intoxicaţie cu alcool sau alte substanţe într‐o fază 
incipientă cu rezultate manifestate, de regulă, prin impulsivitate şi excitabilitate. Pentru ca 
beţia să fie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei se cer îndeplinite, cumulativ, 
următoarele condiţii: 
a) în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul să se fi găsit în stare de beţie produsă prin 
alcool ori alte substanţe; 
starea de beţie a făptuitorului să fie involuntară, accidentală, fortuită; 
starea de beţie să fie completă; 
fapta comisă în stare de beţie accidentală şi completă să fie prevăzută de legea penală. 
Bigamie: 
 infracţiune contra familiei ce constă în încheierea unei noi căsătorii de către o persoană 
căsătorită. Constituie infracţiune şi fapta persoanei necăsătorite care se căsătoreşte cu o 
persoană pe care o ştie căsătorită. Faptele de mai sus nu se sancţionează dacă prima sau cea 
de‐a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia. 
Bilanţ contabil: 
 document contabil, întocmit pentru o anumită perioadă de timp, ce reflectă activul şi 
pasivul unei societăţi comerciale, unitate economică sau instituţie, folosit pentru analiza 
modificărilor petrecute în situaţia patrimonială a acesteia şi a rezultatelor financiare 
obţinute. 
Biletul la ordin: 
 un înscris prin care o persoană, numită emitent ori subscriitor, se obligă să plătească o sumă 
de bani, la scadenţă, unei alte persoane numită beneficiar, sau la ordinul acesteia. 
Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal şi 
complet, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a unei 
sume de bani de către semnatarii săi, ţinuţi solidar pentru executarea obligaţiei. 
Biletul la ordin trebuie să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă menţiunile prevăzute de lege. 
Biletul la ordin este un înscris sub semnătură privată, admiţându‐se şi folosirea formularelor 
tipizate cu condiţia ca semnătura să fie manuscrisă. 
‐Legea cere ca denumirea de bilet la ordin să fie trecută în însuşi textul titlului, exprimată în 
limba folosită pentru redactarea lui. 
‐Înscrisul trebuie să cuprindă promisiunea (angajamentul) emitentului de a plăti o sumă de 
bani, menţionată în titlu, necondiţionată, exprimată prin cuvintele „voi plăti” sau expresii 
echivalente. 
‐Înscrisul trebuie să arate scadenţa obligaţiei de plată asumată de emitent. Dacă nu se arată 
scadenţa în scris, plata se va face „la vedere”. 
‐Înscrisul trebuie să arate locul unde emitentul va face plata. 
‐Înscrisul trebuie să menţioneze persoana care va primi plata (beneficiarul). Această 
persoană va avea dreptul să pretindă suma de bani ori să indice persoana care, la ordinul 
său, va primi plata (giratorul). Înscrisul trebuie să arate data şi locul emiterii şi să poarte 
semnătura personală a emitentului. 
Girul biletului la ordin este un act juridic prin care posesorul biletului la ordin (girantul) 
transmite altei persoane (giratar), printr‐o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu şi prin 
predarea titlului toate drepturile izvorâte din titlu. 
Avalul este actul juridic prin care o persoană (avalistul) se obligă să garanteze obligaţia 
asumată de unul dintre debitorii biletului la ordin (avalizatul). 
Plata biletului la ordin se face de către emitent la scadenţă. Neplata la scadenţă a sumei de 
bani prevăzută în biletul la ordin deschide posesorului dreptul la acţiunile directe sau de 
regres, ca şi executarea nemijlocită a biletului la ordin. 
Biroul notarului public: 
 loc de desfăşurare a activităţii notarului public, în care pot funcţiona unul sau mai mulţi 
notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător. Prin asociere notarul public nu‐şi 
pierde dreptul la biroul notarial individual. 
Titularii unui birou notarial pot angaja notari stagiari, traducători, alt personal de 
specialitate, precum şi personal administrativ şi de serviciu necesar activităţii notariale. 
Evidenţa birourilor de notari publici şi lucrările privind numirea şi încetarea funcţiei notarilor 
publici se întocmesc de personal de specialitate notarială din Ministerul Justiţiei. 
În circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri de notari publici. 
În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii funcţionează mai multe birouri de notari 
publici, competenţa teritorială a fiecăruia se întinde pe tot cuprinsul acelei circumscripţii. 
Boală profesională: 
 afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei profesii sau meserii într‐o perioadă 
mai mare sau mai mică de timp şi care este cauzată de acţiunea unor factori nocivi (chimici, 
biologici, fizici), caracteristici locului de muncă, precum şi a solicitării deosebite a diferitelor 
organe şi sisteme ale organismului uman în procesul de muncă. boala profesională poate fi 
prevenită prin măsuri de organizare corectă a locului de muncă, măsuri constând în 
prevenirea accidentelor de muncă, protecţia muncii şi igienă etc. Lista bolilor profesionale, 
declararea, cercetarea şi evidenţa lor sunt reglementate prin lege. 
Braconaj: 
 faptă ilicită constând în practicarea vânătorii şi pescuitului în alte condiţii decât cele stabilite 
prin lege. Este sancţionată contravenţional sau penal, în funcţie de gravitatea faptei şi de 
prevederea legală. 
Brevet de invenţie: 
 înscris oficial, emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, care atestă că o persoană este 
autorul unei invenţii şi în baza căruia acesta dobândeşte drepturile prevăzute de lege pentru 
realizarea şi utilizarea ei. 
Buget public naţional: 
 planul financiar al statului prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile pentru o 
perioadă viitoare determinată (un an). Bugetul public naţional are următoarele prerogative 
principale: 
participă în mod direct la îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului; 
asigură autonomia reală a colectivităţilor locale, constituite în cadrul unităţilor administrativ‐
teritoriale; 
garantează realizarea efectivă a protecţiei sociale a unor categorii importante din rândul 
populaţiei; 
asigură echilibrul financiar, monetar şi valutar al statului; 
are un important rol stabilizator al economiei naţionale. 
Prin legea de adoptare a bugetului de stat se conferă bugetului public naţional forţa 
obligatorie a normei de drept, prin aceasta bugetul de stat are o natură juridică de lege. 
Conţinutul bugetului public naţional este format din veniturile publice şi cheltuielile publice. 
Veniturile publice sunt mijloacele practice de constituire a fondurilor băneşti ale statului. 
Acestea sunt formate din venituri ordinare (curente) şi venituri extraordinare.  
Veniturile ordinare sunt reprezentate prin taxe şi impozite. Veniturile extraordinare sunt 
constituite din împrumuturi (datoria publică), suplimentarea masei monetare aflate în 
circulaţie printr‐o nouă emisiune monetară, emiterea de bonuri de tezaur şi vânzarea unei 
părţi din rezervele de aur ale statului. 
Cheltuielile public reprezintă modalităţi de repartizare şi utilizare a fondului bănesc bugetar 
în vederea satisfacerii necesităţilor generale ale societăţii: 
 armată, ordine publică, învăţământ, sănătate, cultură, construcţii de străzi, autostrăzi, 
locuinţe, porturi şi aeroporturi, modernizarea mijloacelor de transport, agricultură, protecţia 
mediului etc. 
Bun: 
 o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului 
şi este susceptibilă de apropiere juridică sub forma unui drept patrimonial. 
Bunuri accesorii: 
 bunuri destinate să servească la folosirea unui alt bun, principal. 
Bună credinţă: 
 1. principiu fundamental, prevăzut de lege, care guvernează modul de exercitare a 
drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor. Executarea unei convenţii cu bună credinţă obligă 
nu numai la ceea ce este stipulat expres în conţinutul său, ci şi la toate urmările pe care 
legea şi normele de convieţuire socială fac să decurgă din obligaţiile asumate de părţi. 
Potrivit prevederilor exprese ale legii, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună‐
credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute. Exercitarea abuzivă a 
drepturilor atrage răspunderea autorului pentru daunele pricinuite. 
2. Convingerea eronată a unei persoane privind existenţa unui drept sau legalitatea unei 
situaţii, deşi acestea nu sunt valabile (ex. : 
 un posesor este de bună‐credinţă când se consideră proprietarul unui bun în baza unui titlu 
translativ ale cărui vicii nu le cunoaşte). 
Legea prevede o serie de dispoziţii în favoarea persoanei de bună‐credinţă. Astfel, persoana 
de bună‐credinţă, nu poate fi obligată să ridice, pe cheltuiala sa, plantaţiile, clădirile sau alte 
lucrări efectuate pe un teren, ci, dimpotrivă, proprietarul terenului trebuie să‐i restituie 
contravaloarea materialelor şi a muncii efectuate ori să‐i plătească o sumă corespunzătoare 
creşterii valorice a fondului; persoana de bună‐credinţă poate rămâne proprietarul fructelor 
(produselor). Dacă sunt îndeplinite şi alte condiţii prevăzute de lege, posesia cu bună‐
credinţă poate duce la dobândirea dreptului de proprietate. 
Bun consumptibil: 
 bun care la prima lui întrebuinţare implică consumarea substanţei sau înstrăinarea lui. 
Bun divizibil: 
 bun care poate fi împărţit, fără să‐şi schimbe, prin aceasta, destinaţia sa economică. 
Bun fără stăpân: 
 bun al cărui titular este necunoscut sau absent şi care a fost abandonat timp de un an. Acest 
termen curge de la data ultimului act de administrare sau de conservare săvârşit de titular, 
de soţul, descendenţii săi, de către un coproprietar ori altă persoană având un mandat cu 
dată certă, iar în cazul când nu există un asemenea act, de la data înregistrării procesului 
verbal întocmit de organul financiar, prin care se constată că bunul a fost părăsit. Sunt 
considerate bunuri fără stăpân următoarele lucruri: 
 bunuri găsite şi predate poliţiei, dacă nu au fost ridicate în termen de trei luni de la predare, 
de către persoanele care le‐au pierdut; bunurile mobile părăsite în locuri publice, dacă nu se 
poate stabili identitatea deţinătorilor, bunuri intrate în ţară rămase nevămuite în termen 
legal din vina destinatarilor etc. 
Bun frugifer: 
 bun care produce periodic, fără consumarea substanţei sale, alte bunuri ori produse, numite 
fructe. Sunt cunoscute trei categorii de fructe: 
fructele naturale – sunt acelea ce pământul produce de la sine; producţia şi sporul 
animalelor sunt fructe naturale; 
fructele industriale – sunt acelea ce se dobândesc prin cultură; 
fructele civile – sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor, arenda. 
Fructele naturale şi cele industriale se dobândesc prin culegere (percepere), pe când cele 
civile se dobândesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului). 
Bun fungibil: 
 bun care, în executarea unei obligaţii, poate fi înlocuit cu altul, fără să afecteze valabilitatea 
plăţii. Caracterul fungibil est dat, atât de natura bunului, cât şi prin voinţa părţilor unui act 
juridic civil. 
Bun găsit: 
 bun pierdut de către o persoană şi găsit de către o alta, care are obligaţia să‐l predea în 
termen de 10 zile celui care l‐a pierdut sau autorităţilor. Încălcarea acestei obligaţii 
constituie infracţiune. 
Bun generic: 
 bun care se identifică prin trăsăturile comune aparţinând aceluiaşi gen sau aceleiaşi 
categorii de lucruri, care se determină prin indicarea cantităţii (număr, greutate, măsuri). 
Dreptul de proprietate asupra unui bun generic nu se transmite din momentul încheierii 
contractului, ci ulterior, când obiectul este determinat prin numărare, cântărire, măsurare şi 
predat celeilalte părţi. 
Persoana obligată să predea un bun generic nu este exonerată de răspundere, dacă acesta 
piere în caz fortuit sau de forţă majoră, întrucât bunul poate fi înlocuit cu altul de acelaşi fel. 
Bun imobil (nemişcător): 
 lucru cu o aşezare fixă, care nu poate fi mutat dintr‐un loc în altul fără a‐şi pierde 
individualitatea sau destinaţia iniţială. 
Sunt bunuri imobile: 
bunuri imobile prin natura lor: 
terenurile şi clădirile; 
morile de vânt sau apă, aşezate pe stâlpi; 
recoltele prinse de rădăcini şi fructele arborilor neculese încă. 
bunuri mobile prin natura lor, dar considerate imobile prin destinaţie: 
animalele afectate la cultură; 
instrumentele arătoare; 
seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiali (dişmaşilor); 
porumbii din porumbărie; 
lapinii (iepurii) ţinuţi pe lângă casă; 
stupii cu roi; 
peştele din iaz (heleşteie); 
teascurile, clădirile, alambicurile, căzile şi vasele; 
instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor, fabricilor de hârtie şi altor uzine; 
paiele şi gunoaiele. 
imobile prin obiectul la care se aplică: 
uzufructul lucrărilor imobile; 
servituţile; 
acţiunile care tind la revendicarea unui imobil. 
În această categorie se adaugă: 
celelalte drepturi reale asupra imobilelor; 
drepturile de creanţă care au ca obiect dare ori preluarea unui lucru mobil; 
acţiunile în justiţie privitoare la imobile. 
Mai sunt imobile prin destinaţie (pct. b) toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat 
către fond în perpetuu: 
lucruri imobile aşezate perpetuu pe un imobil, „când acestea sunt întărite cu ghips, var sau 
ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora partea fondului către care 
sunt aşezate”; 
oglinzile unui apartament se presupun aşezate în perpetuu, când parchetul pe care ele stau 
este una cu boaseria camerei. Este aplicabil şi la tablouri şi alte ornamente. 
Importanţa juridică a categoriei de bunuri imobile se concretizează în regimul juridic al 
imobilelor: 
 posesia conduce la uzucapiune, ipoteca are ca obiect un imobil, în dreptul internaţional 
privat imobilului i se aplică lex rei sitae etc. 
Bun inalienabil: 
 bun care nu poate fi înstrăinat printr‐un act juridic civil (contract de vânzare‐cumpărare, 
donaţie, schimb etc). Prin lege sau voinţa părţilor sunt stabilit şi alte bunuri inalienabile. 
Bun indivizibil: 
 bun care nu poate fi împărţit fără a nu‐şi schimba, prin aceasta, destinaţia sa economică. 
În cazul proprietăţii comune (coproprietate, indiviziune, devălmăşie), bunul indivizibil se 
atribuie unuia din proprietari, cu obligarea lui la o sultă către ceilalţi, fie este scos la vânzare 
prin licitaţie şi se împarte preţul. 
Bunul indivizibil, care formează obiectul unei obligaţii cu mai multe subiecte (pluralitate 
pasivă), determină o indivizibilitate naturală. 
Bun mobil (mişcător): 
 bun care poate fi mişcat dintr‐un loc în altul fără a‐şi pierde valoarea economică. În dreptul 
nostru civil, există trei categorii de bunuri mobile: 
1. Mobile prin natura lor: 
 corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât cel care se mişcă de sine precum 
sunt animalele, precum şi cele care nu se pot strămuta din loc decât printr‐o putere străină, 
precum lucrurile neînsufleţite. 
2. Mobile prin determinarea legii: 
 sunt obligaţiile şi acţiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare (bunuri 
mobile prin natura lor), acţiunile sau interesele în companii (societăţi) de finanţe, de comerţ 
sau de industrie, chiar şi când capitalul acestora constă în imobile. Aceste acţiuni se socotesc 
mobile numai în privinţa fiecăruia dintre asociaţi şi pe cât timp durează asociaţia. 
Sunt de asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaţă asupra 
statului sau asupra particularilor. 
3. Mobile prin anticipaţiei: 
 acele bunuri care, prin natura lor, sunt imobile, dar pe care părţile unui act juridic le 
consideră ca mobile în considerarea a ceea ce vor deveni. Sunt asemenea bunuri fructele şi 
recoltele neculese încă, dar înstrăinate prin act juridic, cu anticipaţie. 
Bun nefungibil: 
 bun care nu poate fi înlocuit cu altul, în executarea unei obligaţii, astfel că, debitorul nu este 
liberat decât prin predarea bunului datorat. Caracterul nefungibil este dat atât de natura 
bunului, cât şi prin voinţa părţilor unui act juridic civil. Ca regulă, bunurile individual 
determinate sunt nefungibile.  
Bun neurmăribil (insesizabil): 
 bun care nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii. Orice bun inalienabil este şi 
insesizabil. Sfera bunurilor insesizabile este cuprinzătoare, legea incluzând în această 
categorie şi bunuri care, deşi de regulă pot fi înstrăinate prin act juridic civil, sunt exceptate, 
parţial, sau total, de la urmărire, fiind strict necesare existenţei celui obligat la plată şi 
familiei sale, pentru exercitarea profesiei sau meseriei ori au o destinaţie specială. Astfel nu 
pot fi urmărite pentru orice fel de datorie: 
 lucrurile pentru dormit necesare debitorului şi familiei sale care locuieşte cu el în aceeaşi 
casă, veşmintele cu care sunt acoperiţi sau care servesc la trebuinţele de fiecare zi etc. 
Fac parte din categoria bunurilor care pot fi urmărite numai în lipsa altor bunuri şi numai 
pentru plata sumelor datorate cu titlu de obligaţii de întreţinere: 
 chirii sau alte creanţe privilegiate asupra bunurilor mobile; instrumentele de arat, animalele, 
seminţele şi îngrăşămintele destinate cultivării pământului; instrumente şi obiecte necesare 
pentru ştiinţa, arta sau profesia debitorului etc. 
Dispoziţii legale speciale se referă la urmărirea salariului şi a celorlalte drepturi băneşti ale 
personalului încadrat. Astfel pot fi urmărite: 
 până la 1/2 din salariul lunar net, pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere; 
până la 1/3 din salariul net pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii societăţii unde 
lucrează; până la 1/5 din salariul net pentru orice alte datorii. Ajutoarele pentru incapacitate 
temporară de muncă, din cauză de boală sau accident, ajutoarele de şomaj, compensaţiile 
acordate în cazul desfacerii contractului de muncă pot fi urmărite numai pentru plata 
obligaţiei de întreţinere. 
Ajutoarele pentru deces, pentru sarcină şi lehuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav, bursele 
de studiu şi diurnele nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii. 
Bun pierdut: 
 bun mobil ieşit din posesia unei persoane prin pierdere sau uitare. Însuşirea bunului pierdut, 
în condiţiile legii, constituie infracţiune. 
Bun principal: 
 bun care poate fi folosit, potrivit destinaţiei sale, în mod independent, adică fără să 
servească la folosirea altui bun. Executarea unei obligaţii civile prevede predarea bunului 
principal cât şi pe cel accesoriu în lipsă de stipulaţie contrară expresă. 
Bun şi aprobat: 
 formulă cerută de lege pentru valabilitatea unui act sub semnătură privată, referitor la o 
obligaţie de a plăti o sumă de bani ori de a da o anumită parte din bunuri generice. Este 
necesară numai dacă actul nu a fost scris în întregime de debitor, dacă a fost redactat la o 
imprimantă de calculator sau dactilografiat; se completează de către debitor cu precizarea 
sumei în litere, înaintea semnăturii. Constituie un mijloc de protecţie al debitorilor împotriva 
unor falsuri sub semnătură privată. 
Bune moravuri: 
 regulă obligatorie de conduită a individului faţă de celelalte persoane faţă de societate. 
Unele din aceste reguli de conduită au caracter juridic, respectarea lor fiind asigurată prin 
forţa coercitivă a statului, altele îşi au aplicabilitate şi forţă obligatorie în uz, prin folosirea lor 
repetată, prin tradiţie, şi care îşi au sancţiunea în conştiinţă şi în opinia publică. Sunt cauze 
care pot duce la nulitatea unor acte juridice. 
Bune oficii: 
 modalitatea de rezolvare a unor litigii (de regulă, internaţionale), prin care un stat, o 
organizaţie internaţională, o persoană oficială, neimplicate într‐un conflict, intervin pe lângă 
părţi spre a le convinge să rezolve conflictul prin tratative directe şi amiabile. Cel care 
prestează bunele oficii nu participă la tratative, misiunea sa constând în a proceda la 
determinarea părţilor în litigiu la negocieri directe.  
Bunuri comune ale soţilor: 
 bunuri dobândite în timpul căsătoriei, de către oricare din soţi cu excepţia cazurilor în care 
legea le declară bunuri proprii ale unuia dintre soţi. Calitatea de bunuri comune este 
prezumată de lege, dacă au fost dobândite în timpul căsătoriei. Soţii administrează, folosesc 
şi dispun împreună de aceste bunuri. Exercitând singur aceste drepturi, oricare dintre soţi 
este considerat de lege că are şi consimţământul celuilalt soţ, cu excepţia înstrăinării sau 
grevării unui teren sau a unei construcţii, unde se cere consimţământul expres al ambilor 
soţi. Soţii răspund cu bunurile comune pentru obligaţiile pe care le‐au contractat împreună, 
cheltuielile făcute pentru administrarea acestor bunuri, obligaţiile contractate de fiecare soţ 
pentru nevoile obişnuite ale căsniciei etc. Creditorii personali ai unuia din soţi nu pot urmări 
bunurile comune, dar, în măsura acoperirii creanţei, pot cere împărţirea bunurilor comune. 
După împărţire, bunurile atribuite fiecăruia din soţi devin bunuri proprii. Creditorii comuni ai 
soţilor pot urmări bunurile proprii, numai după urmărirea bunurilor comune. 
La desfacerea căsătoriei, bunurile se împart între soţi conform înţelegerii lor, iar în caz de 
neînţelegere, dispune instanţa judecătorească. Pentru motive întemeiate, instanţa poate 
împărţi bunurile comune şi în timpul căsătoriei, bunurile împărţite devenind bunuri proprii. 
Bunurile neîmpărţite şi cele dobândite ulterior sunt bunuri comune. 
Bunuri proprii ale unuia dintre soţi: 
 bunuri asupra cărora unul dintre soţi are proprietate exclusivă, limitativ prevăzute de lege şi 
constituind o excepţie de la comunitatea de bunuri. Sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ: 
bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; 
bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă 
dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;  
bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi; 
bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, 
schiţele şi proiectele artistice, proiectele de investiţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea 
bunuri; 
indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuit persoanei; 
valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această 
valoare. 
Calitatea de bun propriu nu se prezumă, ea trebuie dovedită. În relaţiile dintre soţi, calitatea 
de bun propriu se dovedeşte cu orice mijloc de probă, fie că această calitate se sprijină pe un 
fapt material, fie că rezultă dintr‐un act juridic, cu excepţia actelor juridice solemne.  
Bunurile comune, împărţite, prin hotărâre judecătorească, fie în timpul căsătoriei, fie după 
desfacerea căsătoriei, devin bunuri proprii. 
Bunuri publice: 
 bunuri care aparţin statului sau unităţilor administrativ teritoriale, având un regim special 
de înstrăinare, de concesionare sau de folosire. 
Bunuri urmăribile (sesizabile): 
 bunuri care pot face obiectul executării silite contra debitorului. 
Bunuri viitoare: 
 bunuri care nu se găsesc încă în patrimoniul unei persoane la data naşterii obligaţiei, ci vor fi 
produse şi predate ulterior până cel mai târziu la data stabilită în contractul încheiat între 
părţi. Contractele reale nu pot avea ca obiect bunuri viitoare, deoarece acestea sunt 
încheiate valabil numai prin predarea efectivă a lucrului. 
Bursă: 
 instituţie prin intermediul căreia se negociază titluri de valoare (acţiuni) şi mărfuri fungibile 
(cereale, cafea, zahăr, bumbac, metale preţioase, metale neferoase). Bursa îndeplineşte un 
rol activ în condiţiile economiei de piaţă, prin cunoaşterea stadiului şi a tendinţelor 
economice ale unui stat sau a economiei mondiale. 
Cadastru: 
 sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin care se realizează 
identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor terenurilor, 
precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul ţării, indiferent de destinaţia lor 
şi de proprietar. Entităţile de bază ale acestui sistem sunt parcela, construcţia şi proprietarul. 
Prin imobil, în sensul Legii nr. 7/1996, se înţelege parcela de teren, cu sau fără construcţii. 
Cadastrul general se organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ‐teritoriale: 
 comună, oraş, municipiu, judeţ şi la nivelul întregii ţări. 
Caducitate: 
 lipsă de eficienţă a unui act juridic, determinată de un eveniment independent de voinţa sau 
culpa părţilor care intervine ulterior încheierii respectivului act juridic. 
Cale de atac: 
 mijloc legal care constă în posibilitatea sesizării unei instanţe judecătoreşti, a altui organ de 
jurisdicţie superior sau organ administrativ în vederea verificării temeiniciei şi legalităţii unei 
hotărâri. Calea de atac constituie o pavăză a legalităţii şi împotriva arbitrariului judecătoresc 
şi administrativ. 
a) În funcţie de condiţiile de exercitare, căile de atac se împart în ordinare şi extraordinare. 
Căile ordinare sunt acelea care pot fi exercitate de partea nemulţumită de hotărâre, fără să 
se limiteze motivele de exercitare. Căile de atac ordinare sunt apelul şi recursul, în dreptul 
procesual penal şi apelul în litigiile civile. 
Căile de atac extraordinare sunt acelea care pot fi exercitate numai în condiţiile şi motivele 
expres şi limitativ prevăzute de lege. Acestea sunt: 
 recursul (în litigiile civile), contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii şi 
recursul în anulare. Căile de atac ordinare pot fi folosite o singură dată numai în ordinea 
stabilită de Codul de procedură (civilă sau penală), dacă legea nu prevede în mod expres 
altfel, iar căile de atac extraordinare nu pot fi folosite, în principiu, cât timp este deschisă o 
cale de atac ordinară. În cazul hotărârilor susceptibile de executare, apelul este suspensiv de 
executare, iar recursul nu suspendă de drept executarea decât în cazurile expres prevăzute 
de lege. În celelalte cazuri în care se exercită recursul, precum şi în cazul căilor extraordinare 
de atac suspendarea executării se poate dispun numai de către instanţa judecătorească, în 
condiţiile prevăzute de lege. 
b) În funcţie de instanţa competentă să soluţioneze calea de atac, se clasifică în căi de atac 
de reformare şi căi de atac de retractare. 
Căile de atac de reformare sunt acelea care se soluţionează de o instanţă superioară celei 
care a pronunţat hotărârea şi prin ele se realizează controlul judiciar. Intră în această 
categorie apelul, recursul, recursul în anulare şi recursul în interesul legii, aceste 
nereprezentând o adevărată cale de atac. 
Căile de atac de retractare sunt cele care se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea 
atacată, pentru ca, în baza motivelor invocate, să‐şi retragă hotărârea şi să pronunţe o alta. 
Fac parte din această categorie contestaţia în anulare şi revizuirea. 
c) În funcţie de faptul dacă provoacă sau nu o nouă judecată în fond, căile de atac se împart 
în căi devolutive şi căi nedevolutive.  
Căile de atac devolutive sunt acelea care provoacă o nouă judecată în fond, în limitele 
cererilor formulate în primă instanţă şi aceea ce se atacă, fiind posibilă readministrarea 
probelor de la prima instanţă şi administrarea oricăror probe noi. În sistemul nostru actual 
calea de atac devolutivă tipică este apelul. 
Căile de atac nedevolutive realizează controlul asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de 
a se administra probe noi şi fără a avea loc o nouă judecată de fond. Recursul şi recursul în 
anulare sunt căi de atac nedevolutive. În ceea ce priveşte căile extraordinare de atac ele au o 
situaţie specială, nefiind incluse în categoria căilor devolutive, deşi în unele cazuri duc la o 
judecată de fond, dar aceasta are loc în alte condiţii decât prima judecată (ex.: în prezenţa 
părţii necitată legal sau la instanţa competentă ori judecarea unui capăt de cerere omis). 
d) În funcţie de faptul dacă părţile au sau nu acces direct la exercitarea căilor de atac, ele se 
clasifică în căi de atac comune şi căi de atac speciale. Majoritatea căilor de atac sunt 
comune, speciale fiind numai recursul în interesul legii şi recursul în anulare ce aparţin 
exclusiv procurorului general, care le poate exercita din oficiu sau la cererea ministrului 
Justiţiei. 
În ceea ce priveşte hotărârile organelor administrative, în primă fază calea de atac împotriva 
acestora este contestaţia. În urma acesteia organul ce a emis actul administrativ nelegal are 
posibilitatea suspendării, revocării, anulării sau rectificării actului administrativ în cauză. 
Dacă acest lucru nu se produce persoana vătămată are acces la instanţa de contencios 
administrativ cu parcurgerea normală a fazelor procesuale arătate. 
Calificarea infracţiunii: 
 stabilirea caracterului penal al unei fapte, în raport cu toate elementele şi condiţiile arătate 
în textul de lege care prevede şi sancţionează acea infracţiune. 
Calitatea procesuală: 
 existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al 
dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) şi, pe de altă parte, 
între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procedurală pasivă). 
În sistemul nostru de drept există situaţii când au calitate procesuală şi alte persoane care nu 
sunt titulare ale dreptului dedus judecăţii. Astfel, procurorul poate să pornească orice 
acţiune, în afară de cele strict personale , să exercite căile de atac şi să ceară punerea în 
executare a hotărârii. Autoritatea tutelară poate cere modificarea măsurilor luate prin 
hotărârea de divorţ cu privire la drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale dintre 
părinţii divorţaţi şi copiii lor, decăderea părintelui din drepturile părinteşti, punerea sub 
interdicţie sau ridicarea interdicţiei, desfiinţarea ori desfacerea adopţiei, stabilirea pensiei de 
întreţinere pentru copiii minori. Uneori legea recunoaşte legitimarea procesuală activă 
numai anumitor organe, nu şi titularului dreptului, cum ar fi cazul recursului în anulare. 
Există situaţii în care problema calităţii procesuale se pune în raport cu anumite grupuri de 
persoane. Astfel sindicatul apără drepturile membrilor săi ce decurg din legislaţia muncii şi 
din contractul colectiv de muncă în faţa organelor de jurisdicţie şi a altor organe de stat sau 
obşteşti, prin apărători proprii sau aleşi. De asemenea asociaţiile pentru protecţia 
consumatorilor au dreptul de a introduce acţiune în justiţie pentru apărarea drepturilor şi 
intereselor legitime ale membrilor săi. 
În cursul procesului poate fi transmisă calitatea procesuală activă sau pasivă. Aceasta poate 
fi legală sau convenţională. În cazul persoanelor fizice transmisiunea legală a calităţii 
procesuale se realizează pe calea succesiunii, moştenitorii care acceptă succesiunea 
preluând poziţia procesuală a autorului lor, afară de cazul în care legea nu îngăduie acest 
lucru fiind vorba de drepturi nemijlocit legate de persoană sau prevede o altă soluţie în caz 
de deces al unei părţi. 
În cazul persoanelor juridice transmisiunea legală a calităţii procesuale are loc pe calea 
reorganizării persoanei juridice, parte în proces, prin comasare sau divizare, astfel încât 
persoana juridică nou creată, prin fuziune, pin absorbţie, sau cele create prin diviziune 
(totală sau parţială) dobândeşte calitatea de reclamant sau pârât pe care o avea persoana 
supusă reorganizării. 
Transmisiunea convenţională intervine în baza unei înţelegeri dintre una din părţi şi un terţ. 
Este cazul cesiunii de creanţă, a preluării datoriei, dacă există consimţământul creditorului şi 
a vânzării sau donării bunului litigios, în acest din urmă caz, în cazul obligaţiilor comerciale 
fiind interzis retractul litigios, când dreptul cesionat derivă dintr‐un fapt de comerţ. 
Procesul va continua în contradictoriu cu creditorul cesionar (ce dobândeşte calitate activă), 
cu cel care a preluat datoria (ce dobândeşte calitate pasivă) sau cu cumpărătorul sau 
donatarul (ce dobândeşte calitate activă sau pasivă după calitatea pe care au avut‐o 
vânzătorul sau donatorul). Din punct de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale, 
aceasta poate fi universală cu titlu universal sau cu titlu particular. 
Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobândeşte calitatea procesuală preia procesul din 
faza în care se găseşte în acel moment, actele procesuale săvârşite de predecesor fiindu‐i 
opozabile, substituindu‐i‐se acestuia, trebuind doar să dovedească instanţei doar 
transmisiunea calităţii. 
Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată, pe cale de excepţie, în afară de partea interesată, 
de procuror şi de instanţă din oficiu, în orice stare a procesului, iar în caz de admitere atrage 
respingerea acţiunii. Sancţiunea respingerii intervine atât în cazul în care lipseşte calitatea 
procesuală activă cât şi în cazul lipsei calităţii procesuale pasive.  
Calomnie: 
 infracţiune contra demnităţii ce constă în afirmarea ori imputarea în public, prin orice 
mijloace, a unei fapte determinante privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar 
expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului 
public. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. 
Camătă: 
 dobândă excesivă pe care o ia o persoană (cămătar) pentru sumele date cu împrumut. 
Cambie: 
 un înscris prin care o persoană, denumită trăgător sau emitent dă dispoziţie altei persoane, 
numită tras, să plătească la scadenţă o sumă de bani unei a treia persoane, numită 
beneficiar, sau la ordinul acestuia. 
Cambia implică participarea a trei persoane: 
a) trăgătorul (emitentul) este persoana care emite titlul; el dă dispoziţia să se plătească o 
sumă de bani, prin semnătura sa asumându‐şi obligaţia de a face să se plătească suma de 
bani beneficiarului de către tras. 
b) trasul este persoana căreia i se adresează ordinul de a plăti o sumă de bani. 
c) beneficiarul este persoana căreia sau la ordinul căreia urmează să se facă plata.  
Creanţa trăgătorului faţă de tras, care justifică emiterea cambiei este denumită previziune 
sau acoperirea cambiei, iar creanţa beneficiarului faţă de trăgător se numeşte valoare 
furnizată. Dacă beneficiarul cambiei are nevoie de bani în numerar înainte de scadenţă, 
poate remite cambia unei bănci, care va achita suma menţionată. Operaţia se face prin gir şi 
se numeşte operaţie de scont. 
Fiind un titlu de valoare, cambia are caracterele comune titlurilor comerciale de valoare, 
precum şi caractere proprii: 
‐ Cambia este un titlu de credit care conferă posesorului legitim dreptul de a primi suma de 
bani menţionată în cuprinsul său. Plata dispusă de trăgător devine exigibilă după scurgerea 
unui termen de la data emiterii cambiei, prin aceasta realizându‐se o operaţie de credit. 
Scadenţa este mică pentru toate operaţiile rezultate din cambie. 
‐ Cambia are ca obiect plata unei sume de bani, excluzându‐se orice alte prestaţii. 
‐ Cambia este un titlu complet; dreptul şi obligaţia corelativă sunt cele cuprinse în înscris. 
‐ Cambia este un titlu la ordin, complet şi formal, care încorporează o obligaţie abstractă, 
autonomă şi necondiţionată de plată a unei sume de bani de către semnatarii cambiei ţinuţi 
solidar pentru executarea obligaţiei. 
Capacitate de exerciţiu: 
 aptitudinea persoanei de a‐şi exercita singură drepturile şi de a‐şi asuma obligaţii săvârşind 
acte juridice proprii. Poate fi deplină sau restrânsă. Capacitatea de exerciţiu deplină începe la 
data când persoana devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani. Prin excepţie, 
minorul care se căsătoreşte dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. 
Capacitatea de exerciţiu restrânsă se dobândeşte la împlinirea vârstei de 14 ani de către 
minor. Minorul care dobândeşte capacitate de exerciţiu restrânsă are dreptul de a încheia 
acte juridice cu încuviinţarea prealabilă a reprezentanţilor săi legali, părinţi sau tutore. Există 
unele excepţii de la această regulă. Astfel, femeia se poate căsători de la împlinirea vârstei 
de 16 ani sau chiar la 15 ani în unele cazuri. 
Minorul ce are capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur depuneri la instituţiile 
bancare, fiind în drept să dispună de sumele depuse în conformitate cu regulamentele 
acestor instituţii. Dacă a împlinit 16 ani, poate dispune, prin testament, de jumătate din ceea 
ce ar fi putut dispune dacă ar fi fost major. 
Minorul de 14‐18 ani poate încheia personal acte juridice civile de dispoziţie (înstrăinarea, 
grevarea cu o sarcină reală, renunţarea la un drept, acceptarea unei succesiuni), dar cu dublă 
încuviinţare (ocrotitorul legal şi autoritatea tutelară). 
Capacitatea de exerciţiu restrânsă încetează la împlinirea vârstei de 18 ani, dacă femeia se 
căsătoreşte înainte de 18 ani, dacă minorul este pus sub interdicţie judecătorească 
(devenind total lipsit de capacitate de exerciţiu) şi prin moarte (când încetează şi capacitatea 
de folosinţă). 
Capacitatea deplină de exerciţiu încetează în următoarele condiţii: 
‐ odată cu încetarea capacităţii de folosinţă – prin moarte; 
‐ prin punerea sub interdicţie judecătorească; 
‐ prin anularea sau desfiinţarea căsătoriei, înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani; 
‐ în cazul căsătoriei putative după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s‐a 
anulat căsătoria, pentru femeia care nu a împlinit 18 ani. 
Încălcarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, se poate solda, în 
funcţie de împrejurări, cu: 
‐ consecinţele penale, dacă nu s‐a respectat intangibilitatea ori egalitatea capacităţii de 
exercitare a unui drept; 
‐ consecinţa aplicabilă încălcării unei incapacităţi de folosinţă, dacă a fost nesocotită o 
asemenea limită; 
‐ nulitatea relativă a actului juridic; aceasta este sancţiunea specifică în materia capacităţii de 
exerciţiu. 
Capacitate de folosinţă: 
 o parte a capacităţii civile a persoanei care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi 
şi obligaţii civile, dar cu îngrădirile prevăzute expres de lege. 
Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt: 
 legalitatea, generalitatea, egalitatea şi intangibilitatea, egalitatea şi universalitatea. 
Ca regulă, data naşterii este data începutului capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Ca 
excepţie, este regula că, „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai 
dacă el se naşte viu” (art. 7 al. 2 Decret 31/1954). 
„Timpul cuprins între a treisuta şi a sutaoptzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul 
legal al concepţiunii. El se socoteşte de la zi la zi” (art. 61 Codul familiei). 
Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este dat de aptitudinea omului de a avea 
toate drepturile şi obligaţiile civile. În determinarea conţinutului capacităţii de folosinţă a 
persoanei fizice se au în vedere îngrădirile exprese prevăzute de lege. 
După finalitatea lor, incapacităţile de drept civil se împart în două categorii: 
‐ incapacităţi cu caracter de sancţiune; 
‐ incapacităţi cu caracter de măsuri de ocrotire (protecţie). 
După modul cum operează incapacităţile de drept civil se împart în: 
‐ incapacităţi care operează de plin drept (ope legis), prin simpla încadrare a persoanei în 
ipoteza normei respective;  
‐ incapacităţi care operează prin efectul unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă. 
După izvorul lor incapacităţile sunt: 
‐ incapacităţi prevăzute de legea civilă; 
‐ incapacităţi prevăzute de legea penală. 
Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează o dată cu moartea acestuia. 
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice începe de la data înfiinţării valabile a acesteia şi 
ia sfârşit o dată cu încetarea ei pentru motivele prevăzute de lege. 
Persoanele juridice nu au o capacitate de folosinţă generală, ele putând dobândi numai acele 
drepturi şi obligaţii care corespund scopului stabilit prin lege sau prin statut la data înfiinţării 
lor. Orice act juridic contrar acestui scop este lovit de nulitate. 
Capacitate juridică: 
 aptitudinea persoanei de a exercita aceste drepturi şi de a‐şi asuma obligaţii, săvârşind acte 
juridice proprii. Capacitatea juridică este inerentă oricărei persoane fizice sau juridice. 
Capacitatea juridică a persoanei fizice începe la naşterea ei şi ia sfârşit prin moarte ori 
declararea judecătorească a morţii, iar cea a persoanei juridice durează de la înfiinţare şi 
până la încetarea ei, în condiţiile prevăzute de lege. 
Cauţiune: 
 1. sumă de bani depusă pentru garantarea executării unei obligaţii de către debitor; 
2. sumă de bani depusă pentru eliberarea provizorie a unei persoane arestate şi care 
garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, judecată sa executarea pedepsei. 
Cauză: 
 1. temeiul juridic al unei acţiuni. 
2. litigiu, proces, pricină. 
3. fenomen care precedă, şi în condiţii determinate, provoacă apariţia altui fenomen, 
denumit efect, căruia îi serveşte ca punct de plecare. Legătura dintre fapta ilicită, care 
constituie cauza şi urmarea păgubitoare sau prejudiciul, care constituie efectul, constituie un 
element indispensabil al răspunderii juridice. 
4.element constitutiv unei obligaţii, constând în scopul care determină persoana să‐şi asume 
acea obligaţie. Pentru a produce efecte juridice orice obligaţia trebuie să aibă o cauză, iar 
aceasta trebuie să fie reală şi conformă cu legea şi morala. 
Cauze care apără de răspundere: 
 împrejurări prevăzute de lege, a căror existenţă în timpul săvârşirii unei fapte conduc la 
imposibilitatea întrunirii condiţiilor răspunderii juridice în sarcina autorului acesteia. Unele 
din aceste împrejurări se aplică mai multor forme de răspundere (ex.: legitima apărare, forţa 
majoră, starea de necesitate), iar altele numai unora dintre ele (ex.: fapta terţului, în cazul 
răspunderii civile delictuale). 
Cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale: 
 împrejurări prevăzute de lege care exclud punerea în mişcare a acţiunii penale, iar când a 
fost pusă nu mai poate fi exercitată (fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea 
penală; fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; fapta nu a fost săvârşită 
de învinuit sau inculpat; faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; 
există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei; lipseşte plângerea 
prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă 
condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a 
intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului; a fost retrasă plângerea 
prealabilă ori părţile s‐au împăcat, în cazul infractorului pentru care retragerea plângerii 
prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală; s‐a dispus înlocuirea 
răspunderii penale; există autoritate de lucru judecat, împiedicarea produce efecte chiar 
dacă faptei definitiv judecate i s‐ar da o altă încadrare juridică). 
Cauze care înlătură caracterul penal al faptei: 
 împrejurări a căror existenţă în timpul săvârşirii unei fapte duce la imposibilitatea întrunirii 
elementelor infracţiunii şi, implicit, la apărarea de răspundere a autorului faptei. 
Împrejurările prevăzute de legea penală, care au consecinţe la toate infracţiunile sunt: 
 legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică şi constrângerea morală, cazul 
fortuit, iresponsabilitatea, beţia involuntară completă, eroarea de fapt, minoritatea (în 
anumite cazuri). 
Cauze de nepedepsire: 
 împrejurări prevăzute de lege care înlătură aplicarea pedepsei deşi fapta săvârşită 
întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sunt reglementate ţinându‐se seama, 
fie de conduita făptuitorului în legătură infracţiunea săvârşită (desistarea făptuitorului 
înainte de descoperirea infracţiunii, împiedicarea producerii rezultatului), fie în considerarea 
unei anume calităţi (tăinuirea de către soţ sau rudă apropiată a autorului). 
Caz fortuit: 
 împrejurare neprevăzută care determină imposibilitatea executării unei obligaţii sau 
determină rezultatul dăunător al unei fapte. Fiind independent de voinţa sau conştiinţa 
debitorului sau făptuitorului, cazul fortuit apără, cu unele excepţii, de răspundere civilă şi 
înlătură întotdeauna caracterul penal al faptei. 
Cazier judiciar: 
 fişe de evidenţiere a antecedentelor penale ale unei persoane. Înregistrările se efectuează 
pentru fiecare persoană, nominal şi, în unele cazuri, prevăzute de lege, evidenţa se ţine şi 
dactiloscopic (după amprentele digitale). Persoanele înscrise în cazierul judiciar se scot din 
evidenţă în cazurile în care: 
faptele săvârşite nu mai sunt prevăzute de lege ca infracţiuni; 
a intervenit reabilitarea; 
au trecut doi ani de la data intervenirii amnistiei; 
cei în cauză au fost condamnaţi la amendă sau închisoare de cel mult 3 ani şi au trecut 2 de 
ani de la data condamnării; 
au decedat; 
s‐a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi, ori s‐a pronunţat 
achitarea sau încetarea procesului penal în cazul evidenţei provizorii. 
Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti solicită să li se comunice copii după 
cazierul judiciar al persoanelor aflate în cursul urmăririi penale sau în judecată, de 
asemenea, copii pentru persoanele care execută obligaţii militare. Societăţile comerciale pot 
solicita cazierul judiciar la încadrarea sau schimbarea locului de muncă al unei persoane. 
Persoanele fizice pot solicita, în interes legitim, certificate de pe cazierul judiciar. Evidenţa 
antecedentelor penale se ţine la serviciul special din cadrul poliţiei judeţene unde s‐au 
născut persoanele înscrise în cazierul judiciar sau a municipiului Bucureşti. 
Căsătorie: 
 uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu 
scopul de a întemeia o familie şi reglementată de normele imperative ale legii. Din definiţia 
căsătoriei rezultă că aceasta are mai multe caractere: 
căsătoria este o uniune dintre un bărbat şi o femeie; 
căsătoria este liber consimţită; 
căsătoria este monogamă; 
căsătoria se încheie în formele cerute de lege; 
căsătoria are caracter civil (uniunea încheiată religios nu are valoare juridică); 
căsătoria se încheie pe viaţă; 
căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie; 
căsătoria se încheie în scopul întemeierii unei familii. 
Pentru încheierea căsătoriei este obligatoriu îndeplinirea condiţiilor de fond, de formă şi 
lipsa impedimentelor la căsătorie. Condiţiile de fond sunt: 
 diferenţa de sex; vârsta legală pentru căsătorie (18 ani împliniţi pentru bărbat, 16 ani pentru 
femeie, iar în unele cazuri 15 ani prin acordarea dispensei de vârstă); consimţământul la 
căsătorie; comunicarea reciprocă a stării sănătăţii viitorilor soţi. Impedimentele la căsătorie 
sunt împrejurări de fapt sau de drept a căror existenţă împiedică încheierea căsătoriei. 
Acestea sunt: 
 existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soţi, rudenia, adopţia, tutela, 
alienaţia şi debilitatea mintală. Condiţiile de formă sunt prevăzute în următoarele scopuri: 
  
ca mijloc pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor la 
căsătorie; 
ca formă a recunoaşterii publice a căsătoriei; 
pentru a asigura mijlocul de dovadă a căsătoriei. 
Reglementarea formalităţilor anterioare căsătoriei este făcută în scopul de a asigura 
consimţământul liber al celor ce vor să se căsătorească, aceştia trebuind să‐şi exprime voinţa 
de a se căsători în faţa autorităţii de stat competente, de a informa pe delegatul stării civile, 
asupra statutului civil al viitorilor soţi, care pe baza acestor informaţii va verifica dacă sunt 
îndeplinite condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie şi de a aduce la cunoştinţa 
terţilor încheierea căsătoriei proiectate pentru ca aceştia să poată, dacă este cazul, pune în 
mişcare opoziţiile la căsătorie. 
Prima formalitate anterioară căsătoriei estre declaraţia de căsătorie. După depunerea 
declaraţiei de căsătorie, căsătoria se încheie numai după trecerea a 8 zile dacă nu s‐a făcut 
opoziţie la aceasta. 
Căsătoria se încheie în localitatea, în care fiecare din viitorii soţi îşi are domiciliul sau 
reşedinţa. Căsătoria se încheie în faţa unei anumite autorităţi (delegatul de stare civilă) într‐
un anumit loc (la sediu serviciului de stare civilă), în prezenţa efectivă şi concomitentă a 
viitorilor soţi, care trebuie să‐şi exprime personal consimţământul şi în astfel de condiţii încât 
să poată asista orice persoană (publicitatea încheierii căsătoriei). Căsătoria se dovedeşte prin 
certificatul de căsătorie. 
Căsătoria dă naştere la efectele cu privire la relaţiile personale şi patrimoniale dintre soţi, 
precum şi la capacitatea de exerciţiu, atunci când este cazul. 
Relaţiile personale dintre soţi cuprind un domeniu vast, din care prietenia şi afectivitatea 
reciprocă sunt prioritare. Aceste relaţii incumbă anumite obligaţii: 
obligaţia de sprijin reciproc moral; 
obligaţia de fidelitate; 
obligaţia de a locui împreună; 
obligaţia îndatoririlor conjugale etc. 
În ceea ce priveşte regimul patrimonial, bunurile dobândite de oricare din soţi în timpul 
căsătoriei sunt bunuri comune în devălmăşie, cu unele excepţii limitativ prevăzute de lege. 
Căsătoria încetează prin: 
moartea unuia dintre soţi; 
declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi; 
recăsătorirea soţului celui ce fusese declarat mort. 
Căsătoria se desface prin divorţ, prin hotărâre judecătorească. 
Cecul: 
 un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are un disponibil 
bănesc, numită tras, să plătească la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, 
numită beneficiar. 
În calitate de tras poate fi desemnată numai o societate bancară. Trăgătorul poate emite 
cecul numai dacă are la bancă (tras) un disponibil bănesc pentru efectuarea plăţii de către 
bancă. Acest disponibil (fonduri băneşti) poartă denumirea de provizion sau acoperire. Poate 
fi un depozit bancar al trăgătorului sau o deschidere de credit în favoarea acestuia. 
Disponibilul trebuie să existe prealabil emiterii cecului şi să aibă cel puţin valoarea cecului, 
reprezentând o sumă de bani lichidă, certă şi exigibilă asupra căreia trăgătorul are dreptul să 
dispună prin cec. 
Emiterea cecului fără acoperire constituie infracţiune şi se sancţionează conform legii. 
Dreptul trăgătorului de a emite cecuri are ca temei convenţia încheiată între client şi bancă. 
În temeiul convenţiei, banca remite clientului anumite formulare tipizate, înseriate şi 
imprimate pe o hârtie specială (carnetul de cecuri), care vor fi completate de trăgător. 
Emiterea de cecuri fără autorizarea băncii reprezintă infracţiune şi se sancţionează conform 
legii. 
Având caracter formal, cecul trebuie să îmbrace forma scrisă şi să cuprindă menţiunile 
obligatorii prevăzute de lege: 
 denumirea de cec, ordinul necondiţionat de a plăti o sumă de bani, numele celui care 
trebuie să plătească (tras), locul unde trebuie făcută plata, data şi locul emiterii cecului, 
semnătura trăgătorului. Lipsa uneia dintre menţiunile obligatorii prevăzute de lege face ca 
titlul să nu fie socotit cec, legea oferind anumite remedii, în absenţa menţinerii cecului, 
pentru salvgardarea valabilităţii titlului. 
Beneficiarul poate să transmită titlul către altă persoană. În privinţa modalităţii transmiterii 
cecului legea distinge după cum cecul este la ordin, la purtător sau nominativ. Cecul stipulat 
plătibil unei anumite persoane, cu sau fără clauză expresă „la ordin” este transmisibil prin 
gir. Girul trebuie să fie necondiţionat şi integral. Dacă cecul menţionează numele 
beneficiarului şi cuprinde clauza „nu la ordin”, el se transmite prin cesiune, în condiţiile 
dreptului comun. Plata unui cec poate fi garantată printr‐un aval. Pentru a produce efecte, 
avalul trebuie să fie semnat de avalist. Nu se admite avalul din partea trasului (a băncii care 
urmează să facă plata). Sunt diferite feluri de cecuri: 
 cecul barat, cecul plătibil în cont, cecul netransmisibil, cecul de călătorie, cecul circular. 
Cecul barat este un înscris care cuprinde pe faţa sa două linii paralele executate de trăgător 
ori de posesorul cecului. Bararea este generală când între cele două linii nu se indică nimic şi 
se face menţiunea „societate bancară” sau o expresie echivalentă. Cecul cu bararea generală 
nu poate fi plătit decât unei societăţi bancare sau unui client al trasului.  
Cecul cu barare specială cuprinde între cele două linii denumirea unei societăţi bancare şi nu 
poate fi plătit de tras decât societăţii bancare înscrise în cec, sau, dacă aceasta este trasul, 
unui client al acestei societăţi bancare. Bararea generală poate fi transformată în barare 
specială, nu şi invers. 
Cecul plătibil în cont este un înscris în care sunt inserate transversal pe faţa cecului cuvintele 
„plătibil în cont”, „numai prin virament” sau altă expresie echivalentă. 
Printr‐o asemenea menţiune se interzice plata în numerar a cecului, trasul efectuând o 
operaţiune de scripte (credit în cont, virament, compensaţie), care echivalează cu plata. 
Cecul netransmisibil nu poate fi plătit decât primitorului sau, la cererea lui, să fie creditat în 
contul său curent. Primitorul nu poate gira cecul decât unei societăţi bancare pentru 
încasare fără ca aceasta să‐l poată gira mai departe. 
Cecul de călătorie este alcătuit din două părţi: 
 talonul şi cecul propriu‐zis. Trăgătorul subordonează plata cecului existenţei pe titlu, în 
momentul prezentării, unei a doua semnături la fel cu a primitorului. Înscrisul cuprinde 
ordinul băncii dat agentului său ori corespondentului său dintr‐o anumită localitate, de a 
plăti suma de bani (cifră rotundă) clientului (călătorului), a cărui semnătură a fost depusă pe 
talon la eliberarea formularului de către bancă. Beneficiarul cecului (călătorul) prezintă cecul 
pentru încasare agentului băncii, depunând o a doua semnătură pe cecul propriu‐zis. 
Plătitorul verifică identitatea prin compararea semnăturilor, după care plăteşte suma 
menţionată în titlu. 
Cecul circular este un titlu de credit la ordin, emis de o societate bancară sau alt institut de 
credit, anume autorizate, pentru sume ce le are disponibile de la primitorii cecurilor în 
momentul emisiunii, plătibil la vedere în oricare din locurile arătate de emitent. Societate 
bancară sau institutul de credit autorizate să emită cecuri circulare trebuie să depună la BNR 
o cauţiune prevăzută de lege. Acestui cec îi sunt aplicabile dispoziţiile legii cambiale 
referitoare la gir, plată, protest, regres. 
Cedent: 
 creditor care transmite, printr‐un contract de cesiune, dreptul său de creanţă unei alte 
persoane. 
Cenzor: 
 persoană aleasă de adunarea generală a unei societăţi comerciale pentru a face verificarea 
gestiunii acestei societăţi. 
Cercetarea la faţa locului: 
 anchetă la faţa locului, probă directă, care se efectuează din oficiu sau la cerere, atât în 
procesul civil cât şi în procesul penal. 
În procesul civil, constă în deplasarea unui judecător sau a completului de judecată, în locul 
unde sunt situate bunuri ori s‐au petrecut fapte ce fac obiectul litigiului, pentru a constata 
împrejurările de fapt, în mod nemijlocit, cu ascultarea martorilor şi experţilor pricinii, 
precum şi în prezenţa procurorului când legea cere prezenţa părţilor. 
Cercetarea la faţa locului în procesul penale se efectuează atunci când este necesar să se 
facă constatări cu privire la: 
 situaţia locului săvârşirii infracţiunii; să se fixeze urmele infracţiunii; să se stabilească poziţia 
şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost săvârşită. Organul de 
urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară 
de cazul când aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa locului se face în prezenţa părţilor 
încunoştinţate, dar absenţa lor nu împiedică efectuarea cercetării. 
Când învinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, 
organul de urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat şi îi asigură, la 
cerere, reprezentarea. 
Instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenţa 
procurorului, când participarea acestuia la judecată este obligatorie. 
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se află 
ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice între ele sau cu alte persoane, ori 
să plece înainte de terminarea cercetării. 
Cererea de chemare în judecată: 
 act de procedură prin care partea interesată (reclamantul) se adresează instanţei pentru a 
invoca aplicarea legii la un caz determinat punând în mişcare acţiunea civilă. 
În conformitate cu art. 112 Cod de procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie 
să cuprindă: 
numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor; 
calitatea juridică în care părţile stau în judecată, atunci când nu stau în numele lor propriu; 
obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu 
putinţă. Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie licit, posibil, determinat sau 
determinabil; 
arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea; 
arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere; 
semnătura şi data, 
arătarea instanţei căreia îi este adresată cererea. 
În cazul contenciosului administrativ legea prevede o procedură prealabilă introducerii la 
instanţa judecătorească a cererii pentru anularea actului administrativ sau recunoaşterea 
dreptului şi anume, procedura reclamaţiei administrative prealabile. În funcţie de calea 
procedurală aleasă de parte, cererile de chemare în judecată se împart în cereri principale, 
cereri accesorii şi cereri incidentale. 
În funcţie de scopul material urmărit se disting cereri în realizarea dreptului, cereri în 
constatare şi cereri în constituire de drepturi. 
În funcţie de natura dreptului pentru care se solicită protecţie judiciară, cererile de chemare 
în judecată se clasifică în personale, reale şi mixte. Reclamantul trebuie să timbreze cererea 
de chemare în judecată. Este scutită de taxa de timbrare cererea privind litigiile de muncă şi 
contencios administrativ. 
Cesionar: 
 persoană care beneficiază de un contract de cesiune prin care i se transformă de la altcineva 
un bun sau un drept. 
Cesiune: 
 transmiterea de către o persoană altei persoane a unei drept de creanţă cu titlu oneros în 
temeiul unui contract. 
Cesiune de creanţă: 
 act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin car o persoană (cedentul) transmite o 
creanţă altei persoane (cesionarul), aceasta dobândind dreptul de a încasa creanţa de la 
debitor (debitorul cedat). 
Faţă de debitorul cedat şi faţă de terţi, cesiunea de creanţă devine opozabilă numai după ce 
a fost notificată debitorului sau a fost acceptată de acesta prin act autentic. 
Cheltuieli de judecată: 
 sume de bani cheltuite de părţile aflate în proces în legătură cu desfăşurarea acestuia (taxe 
de timbre, onorarii de avocat şi experţi, transportul martorilor şi compensarea timpului 
nelucrat de aceştia pentru a fi prezenţi în instanţă etc.). Partea care pierde procesul este 
obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea care a câştigat procesul. 
Cheltuielile de judecată se acordă de către instanţă, la cererea părţii, în măsura în care sunt 
justificate prin acte doveditoare. 
Chemarea în garanţie: 
 cerere formulată de una din părţile procesului civil, pentru introducerea în cauză a unei alte 
persoane, în scopul de a‐i susţine interesele ori de a‐i sprijinii apărarea, fie în considerarea 
unei obligaţii de garanţie, fie a unei acţiuni în regres pe care partea ar putea să o intenteze 
acestei persoane, în cazul pierderii procesului. Nu este admisă în cazul litigiilor de muncă şi 
în acţiunile personale nepatrimoniale. 
Chenzină: 
 salariu pe care îl primeşte un angajat la fiecare jumătate de lună. 
Chestionar: 
 lisă de întrebări alcătuită cu scopul de a obţine informaţii asupra unei persoane sau a unei 
probleme, pe baza răspunsurilor date. 
Chezaş: 
 persoană care garantează cu bunurile sale pentru o datorie făcută de o altă persoană. 
Chirie: 
 sumă de bani care se plăteşte de chiriaş proprietarului în cadrul unui contract de locaţiune 
(închiriere). 
Chirografar: 
 persoană care deţine un drept personal de creditor în baza unui act sub semnătură privată. 
Chitanţă: 
 act scris prin care se face dovada primirii unei sume de bani sau a unor bunuri. În cazul 
persoanelor juridice chitanţele sunt supuse regimului special de evidenţă şi înregistrare. 
Circuit civil: 
 ansamblul raporturilor juridice civile care iau naştere sau sunt posibile în conformitate cu 
prevederile legii. Se află în circuit civil bunurile şi valorile susceptibile de a fi dobândite, 
folosite, înstrăinate, administrate sau conservate prin acte de drept civil. Sunt scoase din 
circuitul civil unele bunuri în considerarea însuşirilor lor intrinseci ori a unor interese majore: 
 bogăţiile de orice natură ale subsolului, bunuri din patrimoniul cultural naţional etc. 
Circumspect: 
 precaut, prudent, rezervat; care vorbeşte şi acţionează cu prudenţă, cu rezervă. 
Circumstanţă: 
 împrejurare sau situaţie anterioară, concomitentă sau ulterioară faptei ilicite care este de 
natură a releva caracterul ei grav sau, dimpotrivă, pericolul social mai redus, fără să ducă în 
acest caz, la exonerarea de răspundere a autorului. Individualizarea sancţiunilor se face şi 
prin luarea în considerare a circumstanţelor, fiind o cerinţă imperioasă la înfăptuirea rolului 
preventiv şi educativ al justiţiei. Unele circumstanţe sunt arătate de legiuitor şi al căror 
caracter univoc, agravant ori atenuant este obligatoriu pentru instanţa judecătorească, 
acestea fiind circumstanţe legale. Alte circumstanţe sunt lăsate la aprecierea instanţei în 
context cu fapta săvârşită şi cu făptuitorul. Odată reţinute, obligă instanţa să le dea efectul 
agravant sau atenuant, după caz. Acestea sunt circumstanţele judiciare. 
Circumstanţe agravante: 
 stări, situaţii, împrejurări, calităţi, alte date ale realităţii, exterioare conţinutului infracţiunii, 
anterioare, concomitente sau subsecvente săvârşirii infracţiunii, ce au legătură cu fapta 
infracţională ori cu infractorul şi care reflectă un grad de pericol social mai ridicat al faptei ori 
periculozitate mai mare a infractorului. 
Au un caracter accidental. 
Potrivit art. 75 al. 1 Cod Penal constituie circumstanţe agravante următoarele împrejurări: 
săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună; 
săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezintă pericol 
public; 
săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un 
minor; 
săvârşirea infracţiunii din motive josnice; 
săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei; 
săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o 
calamitate. 
Acestea sunt circumstanţele agravante legale, cele judiciare sunt constatate de instanţa 
judecătorească. În prezenţa circumstanţelor agravante s‐a consacrat principiul agravării 
facultative a pedepsei în cazul constatării acestora, atât legale cât şi judiciare, pedeapsa 
urcând către maximul special, iar dacă este neîndestulător, în cazul pedepsei închisorii se 
poate aplica un spor de până la 5 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim. În 
cazul amenzii se poate aplica un spor d cel mult jumătate din maximul amenzii. 
Circumstanţe atenuante: 
 stări, situaţii, împrejurări, calităţi, întâmplări ori alte date ale realităţii, anterioare, 
concomitente sau subsecvente săvârşirii unei infracţiuni, ce au legătură cu fapta 
infracţională ori cu făptuitorul şi care relevă un pericol social mai scăzut al faptei ori 
periculozitate mai redusă a infractorului. Circumstanţele atenuante sunt exterioare 
conţinutului infracţiunii şi au caracter întâmplător. Prin modul de reglementare se împart în 
circumstanţe atenuante legale şi judiciare. 
Circumstanţele atenuante legale sunt: 
depăşirea limitelor legitimei apărări; 
depăşirea limitelor stării de necesitate; 
provocarea. 
Circumstanţe atenuante judiciare pot fi: 
conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei; 
stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba 
pricinuită; 
atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezenţa sa în faţa 
autorităţii; comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării 
participanţilor. 
Circumstanţele atenuante constatate au ca efect atenuarea obligatorie a pedepsei, atenuare 
ce poate consta într‐o reducere, ori schimbare a pedepsei prevăzută de lege pentru 
infracţiunea comisă. 
Citare: 
 act procedural prin care organul de urmărire penală, instanţa de judecată, în procese penale 
sau civile, ori alt organ de jurisdicţie dispune ca o persoană să se prezinte în faţa sa, la o dată 
stabilită, în legătură cu un proces. Deoarece citarea este necesară pentru desfăşurarea 
normală a proceselor, în termene scurte şi pe baza cunoaşterii precise a faptelor, legea 
prevede sancţiuni pecuniare pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a 
procedurii de citare de către personalul însărcinat cu aceste atribuţii, precum şi pentru 
absenţa nejustificată a persoanei citate la data şi locul ce i‐au fost comunicate. 
Citaţie: 
 înscris prin care o persoană este chemată în faţa organului de urmărire penală, a instanţei 
de judecată penală sau civilă ori a altui organ de jurisdicţie în legătură cu un proces. Citaţia 
este individuală şi se face din oficiu, prin poştă, prin executorii judecătoreşti sau prin orice 
angajat al instanţei. 
Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de 
judecată, iar în pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei. 
Nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbători legale, afară de cazuri 
urgente, după încuviinţarea preşedintelui. 
În cazul citării prin publicitate (afişarea citaţiei la uşa instanţei şi publicarea în Monitorul 
Oficial), aceasta se face cu cel puţin 15 zile înainte de data judecării procesului, dar în cazuri 
urgente, preşedintele instanţei sau al completului pot reduce termenul la 5 zile. 
Citaţia va cuprinde: 
 numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului; arătarea anului, lunii, zilei şi orei de 
înfăţişarea; arătarea instanţei şi a sediului ei; numele, domiciliul şi calitatea celui citat; 
numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinii; parafa şefului instanţei şi semnătura 
grefierului. 
Clasare: 
 mod de stingere a procesului penal, în faza urmăririi penale, când se constată existenţa 
vreuneia din cauzele care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale şi nu 
există învinuit în cauză. Clasarea se dispune de procuror prin ordonanţă, la propunerea 
organului de cercetare penală sau din oficiu. 
Clauză: 
 stipulaţie sau prevedere din cuprinsul unui act juridic. 
Clauză compromisorie: 
 convenţie arbitrală, încheiată în scris (sub sancţiunea nulităţii) prin care părţile convin ca 
litigiile ce se vor naşte din contractul în care această clauză este inserată sau în legătură cu 
acel contract, să fie soluţionate pe calea arbitrajului. Clauza compromisorie este anterioară 
ivirii oricărui litigiu între părţi, putând fi cuprinsă în chiar înscrisul care constată contractul 
principal sau într‐un înscris separat, dar cu privire la litigiile ce se vor naşte din contractul 
principal. Din clauza compromisorie trebuie să rezulte indubitabil voinţa părţilor de a supune 
arbitrajului eventualele litigii. Ea trebuie să arate numele arbitrilor sau modalitatea de 
numire a lor, însă, această cerinţă a legii nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, părţile 
având posibilitatea să numească ulterior arbitru unic sau arbitrii. Validitatea clauzei 
compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă. 
Clauză contractuală: 
 stipulaţie din cuprinsul unui contract, în concordanţă cu obiectul şi celelalte prevederi ale 
contractului. Clauza produce efecte juridice numai dacă este conformă cu legea, ordinea 
publică şi morală. În caz contrar, este lovită de nulitate, iar dacă a fost determinantă la 
încheierea contractului, conduce la nulitatea întregului contract. 
Clauză penală: 
 convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de 
creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei 
de către debitorul său. Clauza penală fiind un contract, este obligatorie între părţi, instanţa 
de judecată neavând dreptul să‐i reducă sau să‐i mărească cuantumul. Stipularea clauzei 
penale este interzisă în contractele de împrumut. 
Clauză testamentară: 
 prevedere cuprinsă într‐un testament ori într‐un alt înscris (livret CEC, contract etc.), care 
cuprinde o dispoziţie de ultimă voinţă. 
Clearing: 
 sistem de decontări între bănci ori între state, fără utilizare de numerar, prin compensarea 
reciprocă a creanţelor şi datoriilor. 
Client: 
 persoană care se adresează unui avocat pentru a‐şi apăra interesele. 
Cocaină: 
 alcaloid extras din frunzele de coca, întrebuinţat ca anestezic local şi ca stupefiant. 
Producerea, consumul şi comercializarea cocainei constituie infracţiune şi este pedepsită de 
lege. 
Cod: 
 act normativ care cuprinde, în mod unitar şi sistematic, regulile juridice privitoare la o 
anumită ramură a dreptului. 
Cod civil: 
 act normativ care cuprinde principiile şi cele mai importante reglementări relaţiilor sociale 
ce formează dreptul civil (raporturile de proprietate; raporturi de obligaţii; raporturi 
personale nepatrimoniale, cu excepţia celor privind familia; condiţia juridică a persoanei). 
Codul civil român a fost pus în aplicare în anul 1865 şi a suferit numeroase modificări exprese 
sau implicite în decursul anilor. 
Codul de comerţ: 
 act normativ care cuprinde reglementările referitoare la relaţiile sociale având ca obiect 
vânzarea şi cumpărarea mărfurilor. A intrat în vigoare la 1 septembrie 1887. În cei peste 100 
de ani de existenţă a suferit numeroase şi importante modificări. După 1989 dispoziţiile sale 
au devenit aplicabile pe scară largă. Articolele 77‐236 au fost abrogate prin Legea 31/1990 
privind societăţile comerciale. 
Codul familiei: 
 act normativ care cuprinde cele mai importante reglementări privind căsătoria şi familia, 
rudenia, ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă şi a altor 
persoane. Codul familiei a fost adoptat prin Legea nr. 4/1956. De‐a lungul anilor a suferit mai 
multe modificări. 
Codul de procedură civilă: 
 act normativ care cuprinde principiile şi reglementările referitoare la desfăşurarea 
procesului civil. A intrat în vigoare în anul 1865 suferind numeroase modificări, cea mai 
importantă fiind O.G. 138/ 14.IX.2000. 
Codul de procedură penală: 
 act normativ care cuprinde principiile şi regulile referitoare la desfăşurarea procesului penal. 
A intrat în vigoare în anul 1969, suferind modificări ulterioare. 
Codicil: 
 dispoziţie de ultimă voinţă care se adaugă unui testament şi prin care acesta este modificat 
sau completat. Este supus aceloraşi condiţii de formă şi de fond ca şi testamentul. 
Coercitiv: 
 care are puterea, dreptul de a constrânge, de a sancţiona pe cineva. 
Coerede: 
 persoană care moşteneşte împreună cu alţii pe cineva, considerată în raport cu aceştia, 
comoştenitorilor. 
Cognoscibil: 
 ceva care poate fi cunoscut. 
Coinculpat: 
 persoană inculpată cu alţii pentru aceeaşi infracţiune. 
Colaterali: 
 rude care descind dintr‐un autor comun. Gradele de rudenie în linie colaterală se numără pe 
generaţii, de la una din rude până la autorul comun şi de la acesta până la cealaltă rudă. De 
exemplu, fraţii şi surorile sunt rude colaterale de gradul doi, unchiul şi nepotul de gradul trei, 
verii primari în gradul patru. În funcţie de locul pe care îl ocupă în ordinea succesorală legală, 
fraţii şi surorile şi descendenţii lor până la gradul al IV‐lea inclusiv sunt colaterali privilegiaţi, 
făcând parte din clasa a II‐a de moştenitori, ceilalţi colaterali sunt colaterali ordinari şi 
formează clasa a IV‐a de moştenitori. 
Colegiu de avocaţi: 
 colectiv al avocaţilor dintr‐o unitate administrativ‐teritorială. 
Coliziune: 
 ciocnire violentă între două corpuri aflate în mişcare unul spre altul. 
 Colocatar: 
 persoană care locuieşte în aceeaşi casă cu persoane străine de familia sa, în temeiul unui 
contract. 
Comandament: 
 act juridic prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. 
Comandită: 
 contract de asociaţie în care una dintre părţi, comanditatul, răspund solidar şi cu întreaga sa 
avere pentru obligaţiile societăţii faţă de creditori, pe când cealaltă parte comanditarul, nu 
răspunde decât în limitele capitalului social investit de el. 
Comasare: 
 reunirea, strângerea laolaltă a unor unităţi industriale, societăţi comerciale, terenuri 
agricole; pedepse aplicate în instanţă unei persoane pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. 
Comă: 
 pierdere totală, prelungită a cunoştinţei, sensibilităţii şi motricităţii, provocată de un 
accident cranio‐cerebral, diabet, alte boli. 
Comenduire: 
 organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea 
ordinii şi disciplinei într‐o unitate militară, într‐o localitate.  
Comerciant: 
 persoană care face fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile 
comerciale. Statul, comuna şi judeţul nu pot avea calitatea de comercianţi. 
Comerţ: 
 schimb de produse prin cumpărarea şi vânzarea lor; circulaţia mărfurilor, bunurilor, titlurilor 
de valoare. 
Cominatoriu: 
 măsură luată de un organ de justiţie care constrânge o persoană la comiterea sau abţinerea 
de la săvârşirea unui fapt sau pentru a o determina să‐şi îndeplinească obligaţiile faţă de 
creditor. 
Comisie rogatorie: 
 posibilitate acordată unui organ de urmărire penală sau instanţe judecătoreşti în procese 
civile sau penale, de a se adresa altui organ de urmărire penală sau instanţe judecătoreşti din 
altă localitate, pentru ascultarea unui martor, administrarea unor probe sau efectuarea unui 
act procedural. În procesele civile, comisia rogatorie se îndeplineşte de către o instanţă egală 
în grad sau chiar mai mică în grad dacă în acea localitate nu există instanţă de acelaşi grad. În 
procesele penale, comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe 
egale în grad. Punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, 
încuviinţarea probelor, dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot 
forma obiectul comisiei rogatorii. Comisia rogatorie de asistenţă judiciară internaţională se 
înaintează după caz, procurorului general sau ministrului justiţiei, care, la rândul lor, intervin 
la MAE pentru transmiterea comisiei rogatorii. 
Comitent: 
 persoană care încredinţează o funcţie sau o atribuţie altei persoane, numit prepus, 
rezervându‐şi dreptul de a‐i da dispoziţii, de supraveghea şi controla cu privire la modul în 
care îşi îndeplineşte funcţia. Comitentul răspunde pentru prejudiciile aduse altor persoane 
de către prepus în îndeplinirea funcţiilor încredinţate. Comitentul este şi una din părţile 
contractului de comision. 
Comodat: 
 contract prin care o persoană (comodant) împrumută altei persoane (comodatar) un lucru 
determinat în individualitatea sa, spre a‐l folosi în mod gratuit, pe o anumită perioadă. 
Comodatarul este dator să îngrijească ca un bun proprietar lucrul împrumutat, să‐l 
folosească potrivit naturii acestuia şi clauzelor contractului şi să‐l restituie la termen. 
Comoştenitor: 
 persoană care moşteneşte împreună cu alte persoane pe cineva, având un grad mai 
apropiat sau mai depărtat de rudenie faţă de cel decedat şi faţă de ceilalţi moştenitori. 
Compensaţie: 
 mijloc de stingere a unor obligaţii reciproce, care au ca obiect bunuri de acelaşi fel. 
Compensaţia poate fi parţială sau totală, legală, convenţională sau judecătorească. 
Compensaţia este şi suma de bani ce se acordă unei persoane, în condiţiile prevăzute de lege 
pentru a înlocui un drept de care acestea nu mai poate beneficia efectiv (concediul de 
odihnă nefolosit, reducerea majoră a locurilor de muncă etc). 
Competenţă: 
 aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti sau a unui alt organ cu 
activitate jurisdicţională de a judeca o anumită pricină. Competenţa se raportează la instanţa 
judecătorească sau la un alt organ cu activitate jurisdicţională, iar nu la judecători. Normele 
de competenţă se clasifică în norme de competenţă generală şi norme de competenţă 
jurisdicţională, după cum delimitarea se face la organe din sisteme diferite ori la organe din 
cadrul aceluiaşi sistem (la o altă instanţă judecătorească). Competenţa jurisdicţională se 
clasifică în competenţă materială şi competenţă teritorială. În funcţie de caracterul normelor 
care reglementează competenţa, aceasta se clasifică în competenţă absolută (reglementată 
de norme imperative) şi competenţă relativă (reglementată de norme dispozitive). 
Competenţa teritorială poate fi de trei feluri: 
‐ competenţa teritorială de drept comun, când cererea se introduce la instanţa de drept 
comun din punct de vedere teritorial, adică la instanţa de la domiciliul pârâtului; 
‐ competenţa teritorială alternativă sau facultativă, în cazul în care reclamantul are 
posibilitatea să aleagă între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente; 
‐ competenţa teritorială exclusivă sau excepţională, când cererea trebuie introdusă la o 
anumită instanţă. 
Competenţa materială (ratione materiae): 
 aptitudinea instanţelor de judecată, stabilită prin lege, de a judeca o pricină în funcţie de 
obiectul, natura sau valoarea litigiului (competenţă materială procesuală) sau în funcţie de 
felul atribuţiilor ce revin fiecărei categorii de instanţe (competenţa materială funcţională). 
Competenţa materială este reglementată de norme imperative, deci are caracter absolut, 
astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea 
instanţei. 
Competenţa teritorială (ratione loci): 
 aptitudinea instanţelor de judecată, stabilită prin lege, de a judeca o pricină în funcţie de 
teritoriul pe care se află bunurile, persoanele sau alte cauze deduse judecăţii. Competenţa 
teritorială poate fi: 
 de drept comun potrivit căreia cererea se face la domiciliul pârâtului, alternativă 
(facultativă) când, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente şi alte 
instanţe şi exclusivă (excepţională) în care părţile pot conveni, prin înscris sau declaraţie 
verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât 
acelea care potrivit legii au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute în art. 13‐16 
Cod procedură civilă. 
Complet de judecată: 
 colectiv de persoane, alcătuit, potrivit legii, în cadru unei instanţe sau unui organ 
jurisdicţional, în vederea rezolvării unui litigiu de competenţa acestuia. Respectarea strictă a 
prevederilor legale privind compunerea completului de judecată pe tot timpul procesului 
este o condiţie de valabilitate a tuturor actelor îndeplinite de organul de jurisdicţie şi a 
hotărârilor pronunţate. 
Complice: 
 persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte 
prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în 
timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe 
făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. 
Compromis: 
 formă a convenţiei arbitrale prin care părţile convin că un litigiu ivit între ele să fie 
soluţionat pe calea arbitrajului, arătând, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele 
arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. Compromisul presupune îndeplinirea 
următoarelor condiţii: 
‐ existenţa unui litigiu actual (nu este însă necesar să fi fost deja declanşată procedura 
judiciară, prin sesizarea unei instanţe judecătoreşti); 
‐ manifestarea de voinţă a părţilor ca litigiul să se rezolve pe calea arbitrajului; 
‐ indicarea obiectului litigiului (pretenţiile ce vor trebui soluţionate de către tribunalul 
arbitral); de asemenea arătarea arbitrului sau arbitrilor ce vor decide asupra litigiului, ori 
menţionarea modalităţii de numire. 
În convenţia arbitrală, indiferent de forma acesteia (clauză compromitorie sau compromis), 
părţile pot să prevadă locul arbitrajului, termenul în care tribunalul arbitral trebuie să 
pronunţe hotărârea , ca tribunalul să rezolve litigiul în echitate, precum şi alte aspecte ce au 
rezultat deja sau vor rezulta din cele ce urmează. 
Convenţia arbitrală nu îşi produce efecte decât între cei care au încheiat‐o, neputând fi 
opusă terţilor, chiar dacă aceştia sunt părţi în contractul principal. 
Computarea privaţiunii de libertate: 
 scădere a timpului reţinerii şi arestării preventive din durata pedepsei închisorii pronunţate, 
scădere care se aplică şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp 
sau în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub 
urmărire, s‐a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s‐a încetat procesul penal pentru 
fapta care a determinat deţinerea sau arestarea preventivă. Se aplică şi în caz de 
condamnare la amendă, prin înlăturarea parţială sau totală a executării amenzii. 
Comutarea pedepsei: 
 modalitate de graţiere, prin care o pedeapsă penală pronunţată este înlocuită cu o 
pedeapsă mai uşoară. 
Concesiune: 
 convenţie prin care o persoană (fizică sau juridică) dobândeşte dreptul de a exploata 
anumite servicii publice sau anumite bunuri ale statului, în schimbul unor beneficii care revin 
acestuia din urmă. 
Conciliere: 
 procedură prin care se urmăreşte realizarea acordului părţilor cu privire la stingerea unor 
litigii. 
Concluzie: 
 expunere a părţilor sau procurorului într‐un proces. 
Concubin: 
 persoană care convieţuieşte cu altă persoană de sex opus fără îndeplinirea formelor legale 
de căsătorie. 
Concurenţă neloială: 
 infracţiune constând în fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poartă 
denumiri de origine ori de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în 
circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale, 
în scopul inducerii în eroare a beneficiarilor. 
Concurs de infracţiuni: 
 săvârşirea de către aceeaşi persoană a mai multor infracţiuni înainte de a fi intervenit o 
condamnare definitivă pentru vreuna din ele. Concursul de infracţiuni este real sau material 
când fiecare din faptele săvârşite (acţiune ori inacţiune) este prevăzută de legea penală ca 
infracţiune. Este concurs de infracţiuni chiar dacă una din fapte a fost comisă pentru 
săvârşirea sau ascunderea alteia. Concursul de infracţiuni este ideal sau formal în cazurile în 
care o singură acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, întruneşte elementele 
constitutive a mai multor infracţiuni datorită împrejurărilor în care a avut loc şi a urmărilor 
pe care le‐a produs. În sancţionarea concursului de infracţiuni este consacrată regula potrivit 
căreia se aplică cea mai grea dintre pedepsele stabilite, la care se poate adăuga un spor. Prin 
aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni nu se poate depăşi totalul pedepselor 
stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente. 
Condamnare: 
 aplicarea printr‐o hotărâre judecătorească a unei pedepse prevăzute de legea penală, în 
cazul în care instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de 
inculpat. 
Condiţie: 
 eveniment viitor şi nesigur de a cărui îndeplinire depinde, prin acordul de voinţă al părţilor, 
fie naşterea efectelor unui act juridic (condiţie suspensivă), fie desfiinţarea acestora atât 
pentru trecut cât şi pentru viitor (condiţie rezolutorie). Condiţia trebuie să fie posibilă, 
conformă cu legea, ordinea publică şi morala. Imposibilitatea realizării unei condiţii 
suspensive atrage nulitatea obligaţiei, dovedind că în realitate persoana nu a vrut să se 
oblige. În cazul condiţiei rezolutorii imposibile, obligaţia este valabilă ca o obligaţie pură şi 
simplă, deoarece realizarea evenimentului, care trebuia să aibă ca efect desfiinţarea ei, nu se 
va produce niciodată. 
Condiţia ilicită sau imorală atrage nulitatea întregului act juridic, dacă a fost determinantă la 
încheierea acestuia, iar în celelalte cazuri desfiinţează numai clauza la care se referă condiţia. 
Conexare: 
 unirea a două sau mai multe cauze aflate în curs de cercetare sau urmărire penală, ori în 
curs de rezolvare înaintea aceluiaşi organ de jurisdicţie ori a mai multor organe de jurisdicţie. 
Conexarea este posibilă numai cu respectarea regulilor de competenţă şi a celorlalte condiţii 
prevăzute de lege în interesul desfăşurării corespunzătoare a cercetărilor şi a judecăţii. 
Pentru aceleaşi interese, dacă se dovedeşte ulterior că sunt întârzieri şi greutăţi în cercetări 
ori judecată, este posibilă separarea cauzelor. 
Conexitate: 
 legătură între două sau mai multe infracţiuni ori dintre două sau mai multe cauze aflate 
înaintea unuia sau mai multor organe jurisdicţionale. Codul penal prevede următoarele 
cazuri de conexitate. 
a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau mai multe 
persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc; 
b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o 
prealabilă înţelegere între infractori; 
c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni, a ascunde comiterea altei 
infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere 
penală a făptuitorului altei infracţiuni; 
d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune 
pentru o bună înfăptuire a justiţiei. 
În acţiunile civile, conexitatea constă într‐o strânsă legătură între cauza şi obiectul litigiilor. 
Modalitatea de reunire a cauzelor în cazurile de conexitate este reglementată de lege. 
Confiscarea specială: 
 trecerea silită şi gratuită în proprietatea statului a anumitor lucruri ce aparţin persoanei care 
a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deţinerea de către făptuitor, datorită 
naturii lor ori datorită legăturii acestora cu săvârşirea faptei, prezintă pericolul săvârşirii unor 
noi fapte prevăzute de legea penală. Condiţiile de luare a măsurii confiscării speciale sunt: 
a) confiscarea specială se ia numai faţă de persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de 
legea penală; 
b) confiscarea specială se ia cu privire la anumite lucruri care au legătură cu săvârşirea faptei 
prevăzute de legea penală ori a căror deţinere este contrară legii; 
c) instanţa de judecată să aprecieze că prin luarea măsurii de siguranţă este anihilat pericolul 
social, ce decurge din activitatea anumitor lucruri de a săvârşi noi fapte prevăzute de legea 
penală. 
Confiscarea specială este o sancţiune de drept penal şi constă în scoaterea forţată din 
patrimoniul celor care le deţin şi trecerea în patrimoniul statului a lucrurilor anume 
determinat prin lege. Măsura confiscării are caracter „in rem” şi produce efecte faţă de orice 
persoană la care s‐ar găsi lucrurile confiscate, care va trebui să le predea organelor 
competente. Categorii de lucruri supuse confiscării speciale: 
a) lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la săvârşirea unei 
infracţiuni, dacă sunt ale infractorului; 
b) lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală (bancnote false, titluri de credit 
false, alimente falsificate, arme confecţionate, materiale explozive, medicamente false, 
lucruri introduse în ţară prin contrabandă etc); 
c) lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a 
răsplăti pe infractor; 
d) lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii dacă nu sunt restituite 
persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acestuia; 
e) lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale (arme şi muniţii, deţinerea de instrumente 
în vederea falsificării de valori, droguri etc). 
Conflict de competenţă: 
 situaţie în care mai multe organe de cercetare sau de urmărire penală ori mai multe organe 
jurisdicţionale se declară competente să instrumenteze ori să rezolve aceeaşi cauză (conflict 
pozitiv de competenţă) sau, dimpotrivă, se declară necompetente (concurs negativ de 
competenţă). Întrucât o cauză nu poate rămâne nerezolvată, legea prevede procedura 
regulatorului de competenţă, stabilind organul în drept să decidă care dintre organele 
implicate în conflictul de competenţă are obligaţia să instrumenteze ori să rezolve cauza. 
Organul în faţa căruia s‐a ivit conflictul de competenţă este obligat să suspende din oficiu 
orice altă procedură şi să înainteze dosarul organului în drept să hotărască asupra 
conflictului. 
Conflict de legi: 
 situaţie în care, datorită succesiunii actelor normative ce reglementează anumite raporturi 
sau fapte juridice ori reglementărilor concomitente prin legi aparţinând unor state diferite, 
se pune problema de a determina actul normativ aplicabil. În ceea ce priveşte aplicarea în 
timp a legilor, regula generală este neretroactivitatea. În ceea ce priveşte aplicarea în spaţiu 
a legilor, normele sunt cuprinse în dreptul intern şi se stabilesc prin convenţii internaţionale. 
Confruntare: 
 procedeu probatoriu constând în punerea faţă în faţă şi reaudierea unor persoane care au 
mai fost ascultate, dacă între declaraţiile lor anterioare există contradicţii şi este necesar să 
se stabilească adevărul cu privire la faptele relatate. 
Confuziune: 
 mod de stingere a unei obligaţii prin întrunirea, în aceeaşi persoană, a calităţii de creditor 
cât şi de debitor. 
Consangvin: 
 fraţi care au acelaşi tată. 
Consecinţă: 
 rezultat al unei acţiuni, al unei fapte, al unui principiu. 
Consemnaţiune: 
 operaţie prin care o persoană (fizică sau juridică) dispune păstrarea unei sume de bani pe 
numele şi la dispoziţia altei persoane (fizice sau juridice) la o instituţie bancară. 
Consensual: 
 acordul de voinţă al părţilor, înţelegere, identitate de păreri. 
Considerent: 
 partea dintr‐o hotărâre a unui organ de jurisdicţie cuprinzând motivarea hotărârii 
respective. 
Consimţământ: 
 1) manifestare de voinţă a unei persoane în vederea încheierii ori săvârşirii unui act juridic. 
Pentru a produce efecte, consimţământul trebuie să fie conştient, liber şi neviciat; 2) acord 
de voinţă între două sau mai multe persoane care încheie un act juridic. 
Constatare: 
 acţiune prin care se stabileşte situaţia sau starea unui lucru, existenţa unui fapt, a unui 
adevăr. 
Constituţie: 
 lege fundamentală a unui stat, investită cu o forţă juridică superioară celorlalte legi, care 
cuprinde principiile esenţiale ale organizării lui, stabileşte drepturile şi îndatoririle principale 
ale cetăţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale etc., reflectând 
astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică la un moment dat al statului 
respectiv. 
Constrânge: 
 a sili pe cineva să facă un lucru pe care nu l‐ar face de bunăvoie. 
Constrângere fizică: 
 presiune pe care o forţă de neînvins o exercită asupra unei persoane, determinând‐o să 
comită o faptă ilicită. Săvârşirea faptei ca urmare a constrângerii fizice este independentă de 
voinţa autorului ei, înlătură caracterul penal al faptei, iar în raporturile juridice civile 
constituie o cauză care exonerează de răspundere. 
Constrângere morală: 
 presiunea exercitată prin ameninţarea cu un pericol grav, pentru persoana făptuitorului ori 
a altuia şi sub imperiul căreia cel ameninţat săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. 
Constrângerea morală este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. 
Consumptibil: 
 bun care nu poate fi folosit fără ca prima lui întrebuinţare să nu implice consumarea 
substanţei ori înstrăinarea lui. Ex.: banii, combustibilii, alimentele etc. Obiectul împrumutului 
de consumaţie (mutuum) îl formează bunuri consumptibile.  
Cont: 
 evidenţă scrisă, alcătuită din două capitole (debit şi credit), care exprimă valoric, în ordine 
cronologică şi sistematică, existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă 
de timp determinată. 
Contabilitate: 
 ansamblul operaţiilor de înregistrare, pe baza unor reguli şi norme speciale, a mişcării 
fondurilor şi materialelor într‐o instituţie. 
Contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imuno‐deficitar dobândit: 
 infracţiune asupra sănătăţii publice ce constă în transmiterea unei boli venerice prin raport 
sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, de către o persoană care ştie că 
suferă de o astfel de boală. Sancţiunea este mult mai severă în cazul transmiterii sindromului 
imuno‐deficitar dobândit (SIDA), de către o persoană care ştia că suferea de această boală. 
Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.  
Contencios administrativ: 
 totalitatea litigiilor dintre administraţia publică şi cei administraţi; litigii care se judecă, în 
condiţiile legii, de anumite instanţe. 
Contestaţie în anulare: 
 cale de atac extraordinară, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare. Contestaţia 
în anulare se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile şi condiţiile 
expres prevăzute de lege. Codul de procedură civilă reglementează o contestaţie în anulare 
obişnuită, de drept comun şi o contestaţie în anulare specială. În cazul contestaţiei în anulare 
obişnuite, legea reglementează două motive pentru introducerea acesteia: 
 când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s‐a judecat pricina, nu a fost 
îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea 
dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Motivele contestaţiei în anulare 
speciale sunt: 
 când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale şi când instanţa 
respingând recursul ori admiţându‐l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul 
din motivele de casare. 
În privinţa termenului de exercitare a contestaţiei se face distincţie între hotărârile 
susceptibile de executare silită şi hotărârile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de 
executare silită. În cazul hotărârilor susceptibile de executare silită contestaţia în anulare se 
poate face înainte de începerea executării şi în tot timpul ei, până la săvârşirea ultimului act 
de executare care este încheierea dată de instanţă, fără citarea părţilor, îndată ce a primit 
procesul verbal de executare, constatând săvârşirea executării. 
În cazul hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită contestaţia 
poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de 
hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. 
Contestaţie la executare: 
 mijloc procedural prin care se cere desfiinţarea actelor sau măsurilor nelegale săvârşite în 
legătură cu executarea unei hotărâri ori a unui alt titlu executoriu. În cazul hotărârii penale, 
contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri: 
 când s‐a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată 
împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se iveşte 
vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; 
când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de 
micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării. Contestaţia la 
executare se judecă de instanţa de executare ori de către instanţa în a cărei rază teritorială 
se află locul de deţinere sau locul unde se execută pedeapsa închisorii cu obligarea la muncă 
corecţională, iar în caz de nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută ori de împiedicare 
la executare, competenţa revine instanţei care a promovat această hotărâre; contestaţia 
privitoare la dispoziţiile civile se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile. 
Contestaţia contra executării amenzilor judiciare se soluţionează de către instanţa care le‐a 
pus în executare. Împotriva executării unei hotărâri civile ori altui titlu executoriu se poate 
introduce contestaţia de orice parte vătămată prin executare. Cererile incidente şi toate 
contestaţiile care s‐ar ridica asupra executării silite sau între părţi sau de către cel de‐al 
treilea interesaţi, privitoare la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărârii ce se 
execută se vor îndrepta la instanţa care a încuviinţat titlul executiv. Toate celelalte incidente 
sau contestaţii ce s‐ar ridica asupra urmăririi însăşi se vor îndrepta la instanţa care execută 
hotărârea. 
Contestaţiile în materie de executare silită se vor putea face în tot timpul cât va ţine 
executarea, până la cel din cel din urmă act al executării, după care nu se va mai primi nici o 
contestaţie la executare. Încheierea făcută de instanţă, fără citarea părţilor, îndată ce a 
primit procesul‐verbal de executare, constatând săvârşirea executării este cel din urmă act al 
executării. 
Contondent: 
 obiect, corp tare, ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau sângera. 
Contrabandă: 
 trecere clandestină peste graniţă a unor mărfuri interzise sau sustrase de la plata taxelor 
vamale. 
Contract: 
 acordul de voinţă între două sau mai multe persoane pentru a constitui, modifica sau stinge 
între dânşii raporturi juridice. Principiile fundamentale ale reglementării contractelor sunt: 
 libertatea contractuală, forţa obligatorie pentru părţi a contractului legal încheiat, 
executarea cu bună credinţă a contractului, principiul consensualităţii, potrivit căruia 
contractul se încheie prin simplul consimţământ al părţilor fără îndeplinirea vreunei forme, 
cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. 
Clasificarea contractelor se face după mai multe criterii: 
 modul de formare (condiţii de validitate în ceea ce priveşte forma); conţinutul contractelor; 
scopul urmărit de părţi; efectele produse; modul (durata) executării; nominalizarea în 
legislaţia civilă; corelaţia existentă între contracte; modul în care se exprimă voinţa părţilor. 
Contract accesoriu: 
 contract care este condiţionat de existenţa şi validitatea unui alt contract, denumit 
principal. Contractul de gaj, contractul de ipotecă, contractul de fidejusare, clauza penală 
sunt contracte accesorii. Încetarea sau desfiinţarea, din orice cauză, a efectelor contractului 
principal va atrage, în mod automat, încetarea sau desfiinţarea contractului accesoriu. 
Contract aleatoriu: 
 contract în care existenţa sau întinderea prestaţiilor părţilor sau numai a uneia dintre ele 
depinde de un eveniment incert. La încheierea contractului nu se poate calcula întinderea 
prestaţiilor, nu se poate şti cuantumul câştigului ori al pierderii şi uneori nu se poate şti dacă 
va exista câştig sau pierdere. Întinderea ambelor sau cel puţin a uneia dintre prestaţii 
depinde de hazard (alea). Ex.: loterie, contracte de asigurări, contracte de rentă viageră, 
contracte de întreţinere pe viaţă etc. 
Contract bilateral (contract sinalagmatic): 
 contract prin care părţile se obligă reciproc una faţă de cealaltă, fiecare dintre părţi având 
concomitent, atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor. Ex.: contractul de vânzare – 
cumpărare, de închiriere, de transport, de schimb etc. 
Contract comutativ: 
 contract în care existenţa şi întinderea prestaţiilor datorate de către părţi sunt certe şi pot fi 
apreciate chiar la momentul încheierii contractului, nedepinzând în nici o măsură de hazard. 
Marea majoritate a contractelor sunt comutative. 
Contract consensual: 
 contract care se încheie prin simplul consimţământ al părţilor, fără ca legea să prevadă, 
pentru validitatea lui, îndeplinirea unor condiţii de formă. Chiar în cazurile în care există 
unele dispoziţii legale cu privire la forma scrisă a contractului, aceste prevederi au ca scop 
numai să înlesnească dovada celor stabilite de părţi (ad probationem) şi nu constituie 
condiţii pentru însăşi existenţa valabilă a contractului (ad validitatem). În cea mai mare 
parte, contractele reglementate în legislaţia noastră sunt contracte consensuale. 
Contract de antrepriză: 
 contract în baza căruia o persoană (antreprenor) se obligă să execute pe riscul său şi într‐un 
anumit termen, pentru o altă persoană (client), o lucrare determinată, în schimbul unui preţ 
care poate fi stabilit la încheierea contractului sau numai estimat, în acest ultim caz urmând 
să fie precizat pe parcursul executării sau la terminarea lucrării respective. Antreprenorul îşi 
organizează şi îşi desfăşoară în mod independent activitatea, iar modul în care îşi 
îndeplineşte obligaţiile se verifică la recepţia parţială sau integrală a lucrării contractate. 
Contract de arendare: 
 contractul încheiat între proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole şi 
arendaş, cu privire la exploatarea bunurilor agricole, pe o perioadă determinată şi la un preţ 
stabilite de părţi (arenda). 
Prin bunuri agricole care pot fi arendate, în condiţiile legii, se înţeleg: 
 terenuri cu destinaţie agricolă şi anume: 
 terenuri agricole productive – arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, arbuştii 
fructiferi, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile împădurite, terenurile ocupate cu construcţii 
şi instalaţii agrozootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumurile 
tehnologice, platformele şi staţiile de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi 
terenurile neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă, precum şi 
animalele, construcţiile de orice fel, maşinile, utilajele şi alte asemenea bunuri, destinate 
exploatării agricole. Arendarea se face prin contract scris încheiat între proprietar, 
uzufructuar sau alt deţinător legal de bunuri agricole pe de o parte şi arendaş pe de altă 
parte. Părţile contractante pot fi persoane fizice sau juridice. Arendaşul trebuie să prezinte 
garanţiile solicitate de arendator. Contractul de arendare se înregistrează într‐un registru 
special, ţinut de secretarul consiliului local, în termen de 15 zile de la data încheierii. Durata 
arendării nu poate fi mai mică de 5 ani, cu excepţiile prevăzute de lege. Cel care dă în arendă 
este obligat să predea bunurile arendate în termenul şi în condiţiile stabilite, să garanteze pe 
arendaş de evicţiune totală sau parţială şi să execute toate celelalte obligaţii asumate prin 
contract. Arendaşul are obligaţia de a folosi bunurile arendate, ca un bun proprietar, în 
condiţiile stabilite, de a menţine potenţialul productiv al bunurilor arendate, de a le restitui 
la încetarea contractului, de a plăti arenda la termenele şi în modalităţile stabilite, precum şi 
de a executa toate obligaţiile contractuale. Arendaşul, persoană fizică, are drept de 
preemţiune înaintea statului, în cazul înstrăinării prin vânzare a terenurilor agricole din 
extravilan arendate. Plata arendei se face în natură, în bani sau în natură şi în bani, potrivit 
înţelegerii părţilor. 
Contract de comodat: 
 contract prin care o persoană (comodant) împrumută alteia (comodatar) un lucru 
determinat în individualitatea sa, spre a‐l folosi în mod gratuit, pe o anumită perioadă. 
Comodatarul este dator să îngrijească ca un bun proprietar de lucrul împrumutat, să‐l 
folosească potrivit naturii acestuia şi clauzelor contractului şi să‐l restituie la termen. 
Contractul de mandat: 
 contract în baza căruia o persoană (mandatar) se obligă să îndeplinească un act ori să 
efectueze o activitate pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea 
(mandant). Mandatul poate fi special, pentru un anumit act sau o anumită categorie de acte, 
ori general, când se referă la toate actele utile mandantului. Dacă este conceput în termeni 
generali, mandatul este valabil numai pentru actele de administrare. Actele de înstrăinare, 
de ipotecare, precum şi orice act ce depăşeşte administrarea obişnuită implică un mandat 
special. Mandatul mai poate fi expres sau tacit. În cazurile în care se cere dovada 
conţinutului şi limitelor împuternicirii este necesară întocmirea unui înscris (procura), care va 
fi autentic dacă actul pe care mandatarul urmează să‐l îndeplinească implică forma 
autentică. Mandatarul este obligat să execute mandatul în limitele şi pe toată perioada 
însărcinării sale, răspunzând pentru dol şi culpă săvârşite în executarea mandatului. 
Contractul de mandat poate fi gratuit sau cu plată. În cazul mandatului gratuit, răspunderea 
pentru culpă se aplică cu mai puţină rigurozitate. 
Mandantul este ţinut de obligaţiile asumate de mandatar în limita împuternicirilor date şi 
chiar prin depăşirea acestora, dar în acest din urmă caz, numai dacă a ratificat, expres sau 
tacit, obligaţiile respective. Mandantul trebuie să restituie mandatarului cheltuielile făcute 
pentru îndeplinirea mandatului, să‐i plătească onorariul, dacă este cazul, şi să‐i acorde 
despăgubiri pentru daunele suferite, dacă nu există nici o culpă imputabilă în executarea 
mandatului. 
Contract de rentă viageră: 
 contract prin care o persoană se obligă să transmită, cu titlu oneros sau gratuit, unul sau 
mai multe bunuri sau o sumă de bani în proprietatea altei persoane, aceasta obligându‐se, în 
schimb, să plătească transmiţătorului, periodic, până la decesul lui, o sumă de bani (rentă 
viageră). Obligaţia de plată a sumei de bani poate fi stipulată şi în beneficiul unui terţ. 
Este un contract aleatoriu. 
Contract de schimb: 
 contract prin care părţile îşi transmit reciproc în proprietate un lucru, în considerarea 
echivalenţei patrimoniale a bunurilor. Dacă părţile stabilesc că bunurile nu au o valoare 
egală, diferenţa se acoperă prin plata unei sume de bani (sultă). Contractul de schimb se 
încheie numai prin consimţământul părţilor, cu excepţia cazurilor în care legea prevede 
obligativitatea formei autentice sau a îndeplinirii şi a unor alte condiţii (autorizarea 
prealabilă etc.). Dacă una dintre părţi, după primirea lucrului, dovedeşte că acesta nu a 
aparţinut celeilalte părţi, nu poate fi obligată să predea lucrul propriu, ci numai să‐l restituie 
pe cel primit. În cazul în care o parte pierde lucrul dobândit, în urma acţiunii introduse de un 
terţ, ea are dreptul să i se reconstituie propriul său lucru sau să i se plătească despăgubiri în 
cazul în care acesta nu mai există. 
Contract de societate civilă: 
 contract prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) se obligă, fiecare faţă de 
celelalte, să pună în comun aportul lor material şi (sau) de muncă spre a constitui un fond şi 
să desfăşoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop patrimonial comun, 
foloasele sau pierderile fiind împărţite între ele. 
Societatea civilă este un contract civil, cu scop lucrativ, sinalagmatic, cu titlu oneros, 
comutativ, consensual, cu executare succesivă şi încheiat „intuitu personae“. 
Societatea începe din momentul încheierii contractului, iar dacă durata nu este determinată 
prin convenţia părţilor şi nu rezultă nici din particularităţile ei, ea se prezumă a fi contractată 
pentru toată viaţa asociaţilor. Modul şi organele de administrare pot fi determinate prin 
acordul unanim al asociaţilor. Dacă prin încheierea contractului de societate nu ia naştere o 
persoană juridică, în relaţiile cu terţii societatea nu există ca subiect de drept, iar pentru 
obligaţiile contractate, chiar dacă s‐a stipulat că obligaţia s‐a contractat pe seama societăţii, 
răspunde numai asociatul contractant. 
Repartizarea foloaselor şi pierderilor se face proporţional cu valoarea aportului adus de 
fiecare asociat. Societatea încetează prin expirarea termenului pentru care a fost 
contractată, prin pierderea fondului social sau prin realizarea scopului, prin moartea sau 
declararea judecătorească a morţii unui asociat, prin punerea sub interdicţie sau prin 
insolvabilitatea unui asociat (recunoscută prin hotărâre judecătorească) şi când un asociat a 
promis să aducă în societatea proprietatea unui lucru, dacă acesta a pierit (integral) înainte 
de a fi adus ca aport la societate. Cererea de partajare a bunurilor aflate în indiviziune este 
imprescriptibilă. 
Contract de vânzare cumpărare: 
 contract prin care una dintre părţi – vânzătorul – strămută proprietatea unui bun al său 
asupra celeilalte părţi – cumpărătorul – care se obligă în schimb a plăti vânzătorului preţul 
bunului vândut. Este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, 
consensual şi translativ de proprietate. Este contract de vânzare‐cumpărare şi contractul prin 
care, în schimbul unui preţ, se transmite un alt drept decât dreptul de proprietate. Poate fi 
vorba de un drept real (dreptul de superficie), un drept de creanţă, un drept din domeniul 
proprietăţii intelectuale şi, în mod excepţional, de drepturi asupra unei universalităţi care 
cuprinde nu numai drepturi, ci şi datorii (vânzarea unei moşteniri). 
Nu pot forma obiectul contractului de vânzare‐cumpărare drepturile personale 
nepatrimoniale şi cele patrimoniale care au un caracter strict personal (dreptul real de uz, 
dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, dreptul de clientelă în cazul liberilor 
profesionişti), sau care sunt prevăzute de lege ori sunt contractate (sau constituite prin acte 
unilaterale) intuitu personae (dreptul de întreţinere, dreptul de pensie, de ajutor de şomaj 
etc). Prin excepţie de la principiul consensualismului, în cazurile special prevăzute de lege, 
vânzarea‐cumpărarea devine un contract solemn (terenurile, indiferent unde sunt situate şi 
indiferent de suprafaţă, pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii, sub sancţiunea nulităţii 
absolute, numai dacă actul a fost încheiat în formă autentică). 
Vânzarea‐cumpărarea autovehiculelor se face pe baza contractului tip încheiat la organele 
de poliţie rutieră, odată cu încheierea formalităţilor de radiere şi înmatriculare la organele 
financiare şi de poliţie. Printre condiţiile prevăzute de lege pentru valabilitatea contractului 
de vânzare‐cumpărare se enumără următoarele: 
 bunul să existe în momentul încheierii contractului ori să fie certă existenţa lui în viitor; 
vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut, iar contractul perfect valabil încheiat; bunurile 
vândute să fie determinate individual (certe); părţile să nu fi amânat transferul proprietăţii 
printr‐o clauză specială pentru un moment ulterior încheierii contractului; bunul să se afle în 
circuitul civil; preţul vânzării să fie exprimat într‐o sumă de bani; să fie determinat sau 
determinabil, să fie sincer şi serios. Vânzătorul are obligaţia să transmită dreptul de 
proprietate asupra bunului, să predea bunul în posesia cumpărătorului sau să‐l păstreze 
până la predare, să‐l garanteze pe cumpărător împotriva tulburărilor din cauza unui terţ 
(evicţiune), să răspundă de viciile lucrului vândut. Cumpărătorul este obligat să plătească 
preţul, să preia lucrul cumpărat, precum şi să suporte cheltuielile cumpărării, dacă în 
contract nu s‐a prevăzut altfel. 
Contract gratuit: 
 contract prin care una din părţi se obligă să procure celeilalte părţi, fără echivalent, un 
avantaj patrimonial. Donaţia şi comodatul sunt tipice contractului gratuit. Unele contracte 
gratuite, cum este donaţia, nu pot fi încheiate decât în formă autentică, având în vedere că 
partea care se obligă nu primeşte nimic în schimb. 
Contract individual de muncă: 
 contract prin care o persoană fizică se obligă să presteze pentru o persoană juridică sau 
fizică, sub conducerea sau îndrumarea acesteia, o activitate cu caracter de continuitate, de 
regulă pentru o perioadă nedeterminată, în schimbul unui salariu, precum şi a altor drepturi 
indisolubil legate de prestarea muncii (dreptul la odihnă, la asigurări sociale şi de sănătat5e, 
la sporuri pentru condiţii deosebite de muncă etc.). Pe lângă elementele esenţiale, 
obligatorii, cum sunt felul muncii, locul muncii şi salariul, contractul cuprinde şi unele clauze 
facultative, care, odată prevăzute în contract, au valoare de lege între părţi. Contractul 
individual de muncă are un caracter consensual, încheindu‐se valabil prin simplul 
consimţământ al părţilor; totuşi pentru a se putea dovedi obligaţiile şi răspunderile reciproce 
ale părţilor, legea prevede ca acest contract să se încheie în formă scrisă. Legea 
reglementează condiţiile încheierii contractului de muncă cum sunt: 
 capacitatea juridică, pregătirea profesională, vechimea în muncă, profesia sau specialitatea, 
examenul sau concursul, starea sănătăţii, existenţa postului vacant etc. 
Faţă de celelalte contracte, contractul individual de muncă are şi rolul de protecţie socială. 
Modificarea contractului de muncă, temporară sau definitivă, ca şi încetarea lui din iniţiativa 
unităţii sunt posibile numai pentru motivele şi în condiţiile reglementate riguros de lege. 
Constatarea de către instanţă a desfacerii nejustificate de către unitate a contractului 
individual de muncă, dă dreptul celui în cauză la reintegrarea în muncă, cu plata 
despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin desfacerea contractului. 
Contract intuitu personae: 
 contract încheiat în considerarea unei anumite persoane, a însuşirilor şi calităţilor proprii 
acesteia. Acest contract trebuie să fie executat numai de către persoana în considerarea 
căruia a fost încheiat, moartea acesteia conducând la încetarea de plin drept a contractului. 
Contractul individual de muncă face parte din această categorie. 
Contract oneros: 
 contractul prin care fiecare parte urmăreşte să obţină un avantaj în schimbul obligaţiilor pe 
care şi le asumă (vânzare‐cumpărare, închiriere, schimb etc). 
Contract real: 
 contract a cărui perfectare implică predarea efectivă a lucrului la care se referă acordul 
părţilor (împrumutul, depozitul, gajul, contractul de transport de mărfuri). 
Contract solemn: 
 contract a cărui valabilitate este condiţionată, potrivit legii sau înţelegerii părţilor, de 
încheierea lui într‐o anumită formă. Se încheie în formă autentică, în faţa notarului public, 
contractul de donaţie, contractul de înstrăinare a bunurilor imobile, contractul de constituire 
a ipotecii. 
Contract unilateral: 
 contract în baza căruia numai una din părţi îşi asumă obligaţii faţă de cealaltă parte. Se 
deosebeşte de actul juridic unilateral prin faptul că încheierea lui implică întotdeauna un 
acord de voinţe. Majoritatea contractelor gratuite sunt contracte unilaterale. 
Contradictorialitate: 
 principiu de bază al procesului civil şi penal, potrivit căruia părţilor li se asigură în mod egal 
posibilitatea de a fi prezente în instanţă, de a lua cunoştinţă de toate susţinerile şi probele 
cauzei, de a le discuta şi a le combate. Este o condiţie esenţială pentru stabilirea adevărului 
şi înfăptuirea justiţiei.  
Contravenţie: 
 faptă săvârşită cu vinovăţie, de un pericol social mai redus decât infracţiunea şi care este 
prevăzută şi sancţionată de legi, decrete sau hotărâri ale Guvernului, iar în anumite domenii 
şi prin acte normative emise de consiliile judeţene sau locale. Contravenţia se sancţionează 
cu avertisment sau cu amendă. Prin excepţie, unele contravenţii, cum sunt cele privind 
regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică, călătoria frauduloasă pe calea 
ferată etc, se sancţionează cu închisoare contravenţională. Aplicarea sancţiunii se prescrie în 
termen de 3 luni de la săvârşirea faptei, exceptând cazurile în care prin lege s‐ar stabili un 
termen mai mare. În cazul când contravenientul achită pe loc sau în cel mult 48 de ore 
amenda, aceasta se reduce la jumătate din minimul prevăzut pentru fapta respectivă. Calea 
de atac împotriva procesului de constatare a contravenţiei este plângerea, în termen de 15 
zile de la comunicarea acestuia, la organul din care face parte agentul constatator şi se 
rezolvă, de regulă, tot pe cale administrativă. În cazul în care actul normativ prevede o 
anumită amendă ce depăşeşte valoric suma stabilită pentru competenţa administrativă, 
plângerea se soluţionează de judecătoria în a cărei rază a fost săvârşită contravenţia. 
Contumacie: 
 absenţa de la judecată a unui inculpat, deşi acesta a fost legal citat. În cazul în care instanţa 
consideră că este necesară prezenţa uneia din părţile lipsă, poate lua măsuri pentru 
prezentarea acesteia, amânând judecata. Neprezentarea părţilor citate legal nu împiedică 
judecarea cauzei. 
Contuzie: 
 traumatism provocat prin lovire cu un obiect dur, care constă în strivirea ţesuturilor 
profunde, fără ruperea tegumentului (pielii). 
Convenţie: 
 înţelegere, contract, acord între două sau mai multe persoane fizice sau juridice cu privire la 
anumite probleme sau obiective. 
Conversiunea actului juridic: 
 înlocuirea unui act juridic nul cu un alt act juridic valabil. Pentru a opera conversiunea 
trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: 
 să existe un element de diferenţă între actul nul şi actul valabil; unul din acte să fie 
desfiinţat efectiv şi total; actul socotit valabil să îndeplinească toate condiţiile de validitate, 
iar acestea să se regăsească în chiar actul desfiinţat. Manifestarea de voinţă a părţilor sau 
părţii, după caz, să fie favorabilă conversiunii. 
Coparticipare procesuală: 
 participarea în acelaşi litigiu a mai multor persoane, în calitate de reclamanţi sau pârâţi, 
dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile şi obligaţiile 
lor au aceeaşi cauză. De regulă, coparticiparea procesuală are caracter facultativ, fiind lăsată 
la libertatea voinţei părţilor. Prin excepţie, sunt cazuri în care coparticiparea procesuală este 
obligatorie, deoarece persoanele se află într‐un raport juridic unic şi indivizibil (ieşirea din 
indiviziune). În unele situaţii, pentru o bună administrare a justiţiei, se impune reunirea 
cauzelor în faţa aceleiaşi instanţe (conexare). Actele de procedură, apărările şi concluziile 
unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi. 
Totuşi, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale, efectele 
hotărârii se întind asupra tuturor reclamaţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite 
numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea 
actelor de procedură folosesc şi celorlalţi. 
Coposesiune: 
 posesiune în comun asupra unui bun. 
Corp delict: 
 obiect care a fost folosit sau era destinat să servească la săvârşirea unei infracţiuni ori care 
este produsul infracţiunii (armă, chei false, unelte de braconaj, bancnote falsificate, sume de 
bani date pentru săvârşirea infracţiunii, sume de bani sustrase etc.). Corpurile delicte sunt 
mijloace materiale de probă. 
Corupţie sexuală: 
 infracţiune care constă în acte cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în 
prezenţa unui minor. 
Cash: 
 sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei 
lucrări, prestarea unui serviciu, etc.  
Cotitate disponibilă: 
 parte din patrimoniul succesoral al unei persoane, asupra căreia aceasta poate dispune prin 
acte juridice între vii cu titlu gratuit sau prin testament, fără ca moştenitorii beneficiari să fie 
obligaţi să raporteze la masa succesorală bunurile primite şi fără să fie posibilă reducţiunea 
liberalităţilor, la cererea moştenitorilor rezervatari ori a succesorilor acestora. Dacă există 
moştenitori rezervatari (descendenţi, ascendenţi, soţ supravieţuitor), masa succesorală se 
compune din două părţi: 
 cotitatea disponibilă şi rezerva. În lipsa moştenitorilor rezervatari, nu se poate vorbi de 
cotitate disponibilă, deoarece dreptul de dispoziţie al persoanei asupra patrimoniului său 
succesoral nu este supus limitării. Ca şi rezerva, cotitatea disponibilă este stabilită diferenţiat 
de lege în raport cu categoria moştenitorilor. 
Creanţă: 
 dreptul uneia dintre persoanele care sunt subiect într‐un raport juridic de obligaţie, 
denumită creditor, de a pretinde celeilalte părţi, denumită debitor, îndeplinirea obligaţiei 
acesteia. Pentru valorificarea unor creanţe, acestea trebuie să îndeplinească condiţiile 
prevăzute de lege: 
 să fie stabilite fără nici un dubiu, să nu constituie obiectul unui litigiu (creanţe certe); 
cuantumul să fie precis determinat (creanţe lichide), aşa cum sunt creanţele care au ca 
obiect sume de bani; să fie ajunse la scadenţă, putându‐se cere de îndată executarea lor, 
chiar pe cale silită (creanţe exigibile). În cazul efectuării compensaţiei legale a două creanţe 
acestea trebuie să fie certe, lichide şi exigibile. 
Creanţă chirografară: 
 creanţă a cărei realizare nu este asigurată printr‐o garanţie personală (fidejusiune) sau reală 
(gaj, ipotecă). 
Creanţă privilegiată: 
 creanţă căreia i se acordă prioritate faţă de alte creanţe referitoare la acelaşi debitor. Ex.: 
vânzătorul are privilegiul asupra imobilului vândut pentru creanţa de plată a preţului, faţă de 
drepturile celorlalţi creditori. 
Credit: 
 relaţie (economică) bănească ce se stabileşte într‐o persoană fizică sau juridică (creditor), 
care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, şi o altă 
persoană fizică sau juridică (debitor) care primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie; 
împrumut acordat cu titlu rambursabil şi condiţiona de plata unei dobânzi. 
Crimă: 
 categorie de infracţiuni cu cel mai ridicat grad de pericol social şi pe care legea le 
sancţionează cu pedepsele cele mai mari (omorul, spionajul, traficul de droguri etc.). 
Criminalistică: 
 ştiinţa care are ca obiect cercetarea şi stabilirea metodelor şi procedeelor pentru aflarea, 
strângerea, fixarea şi examinarea probelor în vederea descoperirii infracţiunilor şi a 
infractorilor. Criminalistica contribuie atât la desfăşurarea în cât mai bune condiţii a 
procesului penal, cât şi la elaborarea unor măsuri eficiente pentru prevenirea infracţiunilor. 
Culpă: 
 formă a vinovăţiei ce constă în atitudinea psihică a făptuitorului care prevede rezultatul 
faptei sale, nu‐l acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va produce ori nu prevede 
rezultatul faptei sale deşi putea şi trebuia să‐l prevadă. Culpa este cunoscută sub două 
modalităţi: 
‐ Culpa cu prevedere. Se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei 
sale, rezultat pe care nu‐l urmăreşte, nu‐l acceptă şi consideră fără temei, că acesta nu se va 
produce. Culpa cu prevedere mai este denumită culpa cu previziune, sau uşurinţă ori 
temeritate. 
‐ Culpa simplă sau culpa fără prevedere, ori neglijenţa sau greşeala, se caracterizează prin 
aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să‐l prevadă. 
Curatelă: 
 instituţie legală pentru ocrotirea unor persoane (minori, bătrâni, bolnavi, handicapaţi) care 
au capacitate civilă (deplină sau restrânsă), dar care nu‐şi pot administra singuri bunurile şi 
apăra interesele. Persoana care exercită drepturile şi execută obligaţiile decurgând din 
curatelă se numeşte curator. 
Curte: 
 numele unor instanţe judecătoreşti şi administrative (Curtea de Apel, Curtea 
Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Conturi). 
Custodie: 
 operaţiunea de păstrare, administrare a unor bunuri puse sub sechestru. 
Cvorum: 
 numărul minim de membri necesar, potrivit legii, pentru ca o adunare să fie valabil 
constituită sau să poată lua o hotărâre valabilă. 
D 
Dactiloscopie: 
 procedeu de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, folosit în antropologie, 
medicină legală şi criminalistică. 
Damnum emergens (pagubă efectivă): 
 expresie latină care desemnează un element al prejudiciului. În totalitatea sa, prejudiciul 
cuprinde atât paguba efectivă, cât şi lipsa beneficiului pe care l‐ar fi realizat creditorul 
obligaţiei sau persoana vătămată, dacă nu s‐ar fi produs fapta ilicită. În cazul salariaţilor 
despăgubirile se limitează numai la damnum emergens. 
Dare de mită: 
 infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, ce constă în promisiunea, oferirea sau 
darea de bani ori alte foloase funcţionarului, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a 
întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia, sau în scopul de a 
face un act contrar acestor îndatoriri. Fapta nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a 
fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita. Mituitorul nu se pedepseşte 
dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru 
acea infracţiune. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le‐a dat în 
cazul constrângerii şi al denunţării faptei. 
Dată certă: 
 dată calendaristică a unui înscris sub semnătură privată, care nu poate fi contestată de terţi. 
Sunt considerate de lege împrejurări care dau dată certă: 
 darea de dată certă la cererea celui interesat, de către notarul public; prezentarea înscrisului 
la o instituţie de stat; înregistrarea într‐un registru public; decesul oricăreia dintre 
persoanele care au subscris actul sub semnătură privată; menţionarea înscrisului, chiar în 
formă prescurtată într‐un act oficial, întocmit de o persoană care deţine o funcţie publică. 
Daună (prejudiciu): 
 efect negativ, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, produs unei persoane prin fapta 
ilicită a altei persoane ori prin acţiunea lucrurilor sau animalelor care se află sub paza juridică 
a altei persoane. 
Daune cominatorii: 
 sume de bani pe care debitorul trebuie să le plătească creditorului, în baza unei hotărâri 
judecătoreşti, pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea integrală în natură a 
obligaţiei. Daunele cominatorii nu reprezintă despăgubiri, ci un mijloc pentru determinarea 
părţilor de a‐şi îndeplini obligaţiile (cominari – a ameninţa). 
În cazul în care debitorul şi‐a executat cu întârziere obligaţia, creditorul este în drept să 
reţină din cuantumul daunelor cominatorii numai sumele echivalente prejudiciului real 
produs prin întârziere, iar în cazul în care obligaţia nu a fost executată, el are dreptul numai 
la contravaloarea despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin neexecutare. 
Daune interese: 
 sume de bani pe care, în cadrul unui raport juridic de obligaţii, o persoană trebuie să le 
plătească, pe baza unei hotărâri judecătoreşti, altei persoane, pentru acoperirea 
prejudiciului produs prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a 
obligaţiilor sale. 
Daune – interese compensatorii: 
 despăgubiri băneşti acordate, prin hotărâre judecătorească, unei persoane, pentru 
acoperirea prejudiciului cauzat de altă persoană prin neexecutarea totală sau parţială a 
obligaţiilor contractuale asumate ori prin săvârşirea unei fapte ilicite. Prin plata lor trebuie 
realizată o reparare justă şi integrală a prejudiciului. Daunele – interese compensatorii 
trebuie să cuprindă atât valoarea pierderii efective (damnum emergens), cât şi a câştigului 
pierdut ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor ori a săvârşirii faptei ilicite de către cealaltă 
parte (lucrum cessans). Ele înlocuiesc executarea în natură a obligaţiilor şi nu pot fi cumulate 
cu aceasta. stabilirea cuantumului despăgubirilor se ia la valoarea pagubei din momentul 
pronunţării hotărârii judecătoreşti. Deşi acoperă integral paguba, despăgubirile au numai un 
rol compensatoriu, prin echivalent bănesc, a prejudiciului, numai executarea în natură şi 
întocmai a obligaţiilor contractuale răspund intereselor părţilor. 
Daune – interese moratorii: 
 despăgubiri stabilite în sarcina părţii contractante pentru întârzierea executării obligaţiei 
asumate. Executarea în natură a obligaţiei, dar cu întârziere, nu exonerează partea în culpă 
de plata daunelor moratorii. Dacă debitorul nu‐şi îndeplineşte nici cu întârziere obligaţiile, el 
datorează cumulativ daune – interese compensatorii şi daune – interese moratorii. 
Daune morale: 
 prejudicii cauzate unei persoane, constând în suferinţe de ordin psihic. Deşi nu se poate face 
un calcul real al compensaţiilor morale, este justificată acordarea unor compensaţii 
materiale acelor persoane care au avut de suferit în ceea ce priveşte imaginea lor în 
societate, în familie, din cauza faptelor ilicite săvârşite de alte persoane. 
Debitor: 
 persoană care, într‐un raport juridic de obligaţie, este ţinută să îndeplinească pentru o altă 
persoană, creditorul, o prestaţie determinată (a da, a face, a nu face). Debitorul este 
subiectul pasiv al raportului juridic de obligaţie. În raporturile juridice ce decurg din 
contracte bilaterale sau sinalagmatice fiecare dintre părţi este în acelaşi timp şi creditor şi 
debitor, drepturile uneia găsindu‐şi corespondent în obligaţiile celeilalte. 
Decan: 
 membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăţi; persoană 
aleasă de avocaţi în conducerea baroului. 
Decădere din drepturile părinteşti: 
 pedeapsă complimentară sau accesorie, după caz, aplicată de instanţa de judecată, la 
cererea autorităţii tutelare, unuia sau ambilor părinţi în cazul în care sănătatea sau 
dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare al drepturilor părinteşti, 
prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă 
educarea, învăţătura sau pregătirea profesională nu se fac în spiritul normelor morale. 
Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de obligaţia de întreţinere a 
copilului. Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti 
exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât 
prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea şi interesele 
patrimoniale ale copilului nu mai sunt în primejdie. 
Decăderi: 
 sancţiuni care constau în pierderea unor drepturi de către o persoană, ca urmare a 
condamnării ei pentru o infracţiune, ori ca urmare a pasivităţii titularului drepturilor de a le 
exercita în condiţiile sau în termenele prevăzute de lege. Decăderile au efect numai 
restrângerea capacităţii de exerciţiu, deoarece ele se pot referi numai la unele drepturi ale 
persoanei, nu la totalitatea lor. 
Decizie: 
 1. hotărâre prin care tribunalele, Curţile de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie rezolvă un 
litigiu în fond, apel sau recurs. 2. În sens larg, orice hotărâre luată de un organ în cadrul 
atribuţiilor sale. 
Declararea judecătorească a dispariţiei: 
 modalitate legală potrivit căreia o persoană fizică poate fi declarată dispărută prin hotărâre 
judecătorească, dacă lipseşte de la domiciliul său şi a trecut un an de la data ultimelor ştiri 
din care rezultă că era în viaţă. Este de competenţa judecătoriei ultimului domiciliu al 
persoanei în cauză. De la declararea dispariţiei se poate institui curatela celui dispărut, 
asigurându‐se prin aceasta ocrotirea legală a acestuia, care este considerat în viaţă până la 
data când intervine o hotărâre judecătorească definitivă de declarare a morţii. Prin luarea 
acestor măsuri se realizează condiţiile pentru apărarea intereselor legitime ale altor 
persoane care se află în raporturi juridice cu cel dispărut. 
Declararea judecătorească a morţii: 
 modalitate legală prin care o persoană fizică dispărută poate fi declarată, prin hotărâre a 
instanţei judecătoreşti, ca fiind moartă la o anumită dată. Este posibilă: 
 1) cu privire la persoana declarată dispărută prin hotărâre judecătorească, dacă au trecut 
patru ani de la data ultimelor ştiri din care rezultă că era în viaţă şi numai după împlinirea 
unui termen de şase luni de la data afişării publicării extrasului de pe hotărârea prin care s‐a 
declarat dispărută; 
2) cel dispărut în cursul unor fapte de război, într‐un accident de cale ferată, naufragiu sau 
într‐o altă împrejurare asemănătoare care presupune decesul, poate fi declarat mort, fără a 
se mai declara în prealabil dispariţia sa, dacă a trecut cel puţin un an de la data împrejurării 
în care a avut loc dispariţia. 
De îndată ce hotărârea declarativă de moarte a rămas definitivă, cel dispărut este socotit că 
a murit la data stabilită prin hotărâre, ca fiind aceea a morţii. 
Declinarea competenţei: 
 măsură prin care un organ de cercetare sau de urmărire penală sau un organ jurisdicţional 
care se consideră necompetent, se desesizează şi trimite cauza spre soluţionare organului 
competent. În cazul instanţelor de judecată, declinarea competenţei se dispune prin 
hotărâre, care este supusă căilor legale de atac. Organul necompetent este obligat să 
dispună din oficiu declinarea competenţei în toate cazurile în care competenţa este de 
ordine publică. Dacă organul căruia i s‐a trimis cauza se declară la rândul său necompetent, 
se iveşte un conflict negativ de competenţă care se rezolvă potrivit legii. 
De cujus: 
 persoana decedată de la care provine moştenirea. Prescurtare a expresiei latine „de cujus 
succesionae agitur” – cel despre a cărui succesiune este vorba. 
Deliberare: 
 activitatea completului de judecată, constând în analizarea cererilor ori excepţiilor ridicate 
de părţi pe parcursul procesului ori asupra acestuia, în totalitate, după închiderea 
dezbaterilor, în vederea pronunţării hotărârii privind desfăşurarea cauzei ori cu privire la 
soluţia finală. În toate cazurile, fie că are loc în camera de chibzuire, ceea ce constituie 
regula, fie în şedinţă, deliberarea trebuie să fie secretă. Când hotărârea nu poate fi luată în 
unanimitate, ea se ia cu majoritate. Dacă completul este format din doi judecători, iar 
aceştia nu cad de acord asupra soluţiei, judecata se reia în complet de divergenţă, format din 
număr impar de judecători. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii se fac îndată după 
închiderea dezbaterilor şi numai pentru motive temeinice deliberarea şi pronunţarea pot fi 
amânate cu cel mult 7 zile în procesele civile şi cel mult 15 zile în cele penale. Rezultatul 
deliberării se consemnează în minută. 
De lege lata et de lege ferenda: 
 despre o lege dată şi despre o lege care va fi (trebuie să fie) dată. (lat.). 
Delict civil: 
 faptă contrară legii, săvârşită de o persoană, cu intenţie sau din culpă, care produce o daună 
altei persoane şi care atrage răspunderea patrimonială a celui vinovat pentru repararea 
prejudiciului cauzat, fără ca această obligaţie la despăgubirii să derive dintr‐un contract între 
părţi. 
Delicvent: 
 persoană care a săvârşit un delict. 
Demisie: 
 desfacere unilaterală a contractului de muncă din iniţiativa persoanei încadrate în muncă. 
Demisia este admisă de lege cu condiţia unui preaviz dat de către salariat, de 15 zile 
lucrătoare, iar în cazul funcţiilor de conducere, de 30 de zile lucrătoare. În perioada 
preavizului, persoana încadrată este obligată să continue activitatea conform programului de 
lucru, având toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din raportul de muncă. Raportul de 
muncă încetează la expirarea preavizului, fără a mai fi nevoie de acordul unităţii ori de către 
o dispoziţie dată în acest sens. Dacă activitatea continuă şi după expirarea preavizului, cu 
acordul expres sau tacit al unităţii, se consideră că cel în cauză a renunţat la desfacerea 
contractului de muncă. Renunţarea la demisie se poate face şi în mod expres de către 
salariat în perioada de preaviz. Motivarea cererii de demisie nu este obligatorie. 
Denunţ: 
 încunoştinţare făcută de către o persoană, de către o instituţie de stat sau societate 
comercială, unui organ de urmărire penală, despre săvârşirea unei infracţiuni. Autorul 
denunţului nu este însăşi persoana sau unitatea vătămată prin infracţiune, deoarece, în 
acest caz, sesizarea sau încunoştinţarea poartă denumirea de plângere. Denunţul trebuie să 
cuprindă: 
 numele, prenumele, calitatea şi domiciliul aceluia care face încunoştinţarea, descrierea 
faptei, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, precum şi a mijloacelor de probă. 
Denunţul scris trebuie semnat de către denunţător, iar în cazul denunţului oral, acesta se 
consemnează într‐un proces‐verbal de către organul în faţa căruia a fost făcută. Fiind un act 
de responsabilitate, autorul unor învinuiri mincinoase făcute prin denunţ sau plângere poate 
fi tras la răspundere penală. De asemenea, nedenunţarea unor anumite infracţiuni este 
sancţionată de codul penal. 
Denunţare calomnioasă: 
 infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei prin învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ 
sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoană. Constituie 
infracţiune de denunţare calomnioasă producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în 
sprijinul unei învinuiri nedrepte. Dacă cel care a săvârşit fapta declară, mai înainte de 
punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s‐a făcut denunţul sau 
plângerea, ori împotriva căreia s‐au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt 
mincinoase, pedeapsa se reduce ţinându‐se cont de circumstanţe atenuante. 
Depoziţie: 
 declaraţie a unui martor în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la 
fapte ce‐i sunt cunoscute prin propria percepere (văz, auz) şi de natură să aducă lămuriri în 
pricina respectivă. 
Derogare: 
 excepţie de la dispoziţiile unui act normativ, care poate fi prevăzută în cuprinsul acestuia, 
într‐un alt act normativ de acelaşi nivel sau într‐unul de nivel superior. Derogarea este de 
regulă expresă şi de strictă aplicare, neputând fi extinsă prin interpretare. 
Descendenţi: 
 rude în linie directă, din generaţiile ulterioare, care coboară una din alta (copii, nepoţi, 
strănepoţi etc). Formează prima clasă de moştenitori. 
Desistare: 
 renunţare a reclamantului fie la dreptul său, fie numai la judecată sau renunţare, de bună 
voie, a făptuitorului, la executarea infracţiunii. Făptuitorul care s‐a desistat ori a împiedicat, 
mai înainte de descoperirea faptei, producerea rezultatului este apărat de pedeapsă. Dacă 
actele îndeplinite până în momentul desistării sau al împiedicării producerii rezultatului 
constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune. 
Despăgubire: 
 sumă de bani ce urmează a fi plătită pentru repararea unui prejudiciu. Despăgubirea trebuie 
să asigure acoperirea justă şi integrală a prejudiciului, cuprinzând atât valoarea pagubei 
efectivă, cât şi a foloaselor de care a fost lipsită persoana vătămată ca urmare a faptei ilicite. 
Despăgubiri civile: 
 despăgubiri ce se acordă părţii vătămate prin infracţiune şi care exercită acţiunea civilă în 
cadrul procesului penal. 
Desuetudine: 
 pierdere a forţei obligatorii a unor norme de drept datorită neaplicării lor constante într‐o 
perioadă îndelungată de timp, dovedindu‐se că ele nu mai corespund necesităţilor reale, de 
moment, fiind depăşite în raport cu transformările ce au survenit ulterior adoptării lor. 
Detenţie: 
 stăpânirea de fapt a unui lucru, cu obligaţia de a‐l restitui proprietarului. În dreptul penal, 
privarea de libertate a unei persoane şi internarea ei într‐un loc destinat anume (loc de 
detenţie). Persoana aflată în acest loc se numeşte deţinut. 
Devălmăşie: 
 formă de stăpânire şi folosire în comun de bunurilor dintr‐o căsătorie, de către soţi, sau de 
stăpânire şi folosire în comun a unor terenuri în extravilan. 
Devoluţiunea legală a moştenirii: 
 transmiterea patrimoniului succesoral, în temeiul legii, către persoanele şi în cotele 
prevăzute de lege. Devoluţiunea legală a moştenirii are loc în următoarele cazuri: 
când „de cuius” nu a lăsat un testament; 
deşi defunctul a întocmit un testament, dispoziţiile acestuia nu sunt valabile sau el nu 
cuprinde şi legate; 
deşi s‐a întocmit un testament, acesta nu prevede decât dezmoştenirea unor moştenitori 
legali, fără a institui legatari; 
prin testament defunctul nu a dispus decât de o parte din averea sa; 
deşi s‐a întocmit testament prin care a dispus de întreaga masă succesorală, defunctul avea 
moştenitori rezervatari.  
În aceste ultime două cazuri aceeaşi moştenire se va împărţi atât prin lege cât şi prin 
testament, astfel că moştenirea legală va coexista cu cea testamentară. 
Dezertare: 
 infracţiune care constă în absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu a oricărui militar, 
mai mult de 3 zile, în timp de pace, şi mai mult de 24 ore, în timp de război. 
Dezincriminare: 
 abrogarea dispoziţiilor legale prin care o faptă era prevăzută şi pedepsită ca infracţiune, 
astfel încât această faptă este sancţionată ca abatere sau nu mai este sancţionată ca abatere 
sau nu mai este sancţionată în nici un fel, ţinându‐se seama de lipsa pericolului social. În 
cazurile de dezincriminare, executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor 
educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor 
judecătoreşti cu privire la acele fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. 
Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate: 
 drepturi reale care, fără a duce la însăşi încetarea dreptului de proprietate, au ca urmare 
restrângerea acestuia, prin separarea temporară, în favoarea unei alte persoane, a unora din 
atributele lui componente (nudă proprietate, drept de abitaţie, drept de uz, drept de 
uzufruct, drept de servitute, drept de superficie). 
Dezmoştenire: 
 act de ultimă voinţă prin care o persoană dispune înlăturarea de la moştenire a unuia, a mai 
multora sau a tuturor succesorilor săi legali. Dezmoştenirea produce efecte numai cu privire 
la cotitatea disponibilă, rezerva succesorală fiind intangibilă. Când dezmoştenirea operează 
numai la unii moştenitori partea acestora revine celorlalţi moştenitori legali, iar dacă 
priveşte toţi moştenitorii , succesiunea se transmite statului, conform legii. 
Dilatoriu: 
 termen folosit în caracterizarea unui mijloc procesual de apărare, a unei excepţii, care poate 
conduce numai la amânarea soluţionării cauzei, nu la însăşi respingerea acţiunii. 
Din oficiu: 
 modalitate de investire sau de sesizare a unui organ cu rezolvarea unei cauze ori a unei 
probleme, din proprie iniţiativă. În probleme de interes general, pentru exercitarea rolului 
lor activ, organele de stat au obligaţia de a se sesiza din oficiu. 
Discernământ: 
 aptitudinea persoanei de a înţelege natura şi urmările faptei pe care o săvârşeşte. Minorul 
cu vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu 
discernământ. 
Disciplină: 
 stare de ordine care se realizează în desfăşurarea activităţii unui colectiv, prin respectarea 
de către fiecare persoană din componenţa acestuia a unor reguli de conduită obligatorii. 
Disjungere: 
 măsură luată de către un organ de jurisdicţie, prin care acesta dispune judecarea separată a 
unor acţiuni întrunite în acelaşi proces. Este determinată de necesitatea unei mai bune 
administrări a justiţiei. 
Dispensă de vârstă: 
 încuviinţare care se poate da femeii în vârstă de 15 ani, de a se căsători. Potrivit legii, femeia 
se poate căsători dacă a împlinit vârsta de 16 ani. Dispensa de vârstă se acordă numai pentru 
motive temeinice şi numai cu avizul unui medic oficial.  
Dispozitiv: 
 partea finală a hotărârii pronunţate de către un organ de jurisdicţie, care cuprinde soluţia 
dată cauzei supusă judecăţii. Constituie partea esenţială a unei hotărâri judecătoreşti, 
deoarece măsurile din conţinutul lui se aduc la îndeplinire prin executare silită, şi împotriva 
lor se îndreaptă căile de atac. Dispozitivul trebuie să fie consecinţa logică a motivării 
hotărârii şi să conţină, într‐o formulare succintă, clară şi precisă, toate elementele necesare a 
asigura executarea acesteia. În dispozitiv se menţionează expres data pronunţării hotărârii, 
faptul că aceasta a avut loc în şedinţă publică, atunci când legea impune, caracterul definitiv 
al hotărârii sau, după caz, calea de atac. 
Dispoziţie: 
 prevedere obligatorie cuprinsă într‐o lege sau într‐un regulament; măsură sau hotărâre 
luată de un organ ierarhic superior şi obligatorie pentru subordonaţi. 
Diurnă: 
 indemnizaţie zilnică ce se acordă, în condiţiile legii, persoanei încadrate care se deplasează 
în altă localitate în interes de serviciu. 
Divorţ: 
 desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească, la cererea unuia sau ambilor soţi, atunci 
când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre ei sunt atât de grav şi iremediabil 
vătămate, încât continuarea căsătoriei este imposibilă pentru cel care cere desfacerea ei. 
Divorţul are un caracter excepţional şi este supus unei atente reglementări. Instanţa 
judecătorească este datoare să aprecieze, cu deosebită grijă, temeiurile cererii de divorţ şi 
imposibilitatea continuării căsătoriei, ţinând seama şi de durata acesteia, precum şi de 
interesele copiilor minori. Procedura divorţului prezintă unele particularităţi: 
‐stabilirea unui termen de gândire de 3‐6 luni când din căsătorie au rezultat copii şi aceştia 
sunt minori; 
‐prevederea potrivit căreia reclamantul trebuie să prezinte personal cererea preşedintelui 
judecătoriei; 
‐prezenţa personală a părţilor în faţa instanţei de fond, cu excepţia unor cazuri când aceasta 
nu este posibilă; 
‐rolul activ, stăruinţa pe care o depune preşedintele instanţei şi completul de judecată 
pentru realizarea împăcării soţilor; 
‐stabilirea unui termen mai lung de apel, de 30 de zile, precum şi inadmisibilitatea renunţării 
părţilor la termenul de apel. 
Căsătoria se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin 
care s‐a pronunţat divorţul. 
Divizare: 
 mod de reorganizare a persoanei juridice, care constă în împărţirea întregului patrimoniu 
(divizare totală) sau numai desprinderea unei părţi din acesta (divizare parţială) şi 
transmiterea fracţiunilor sau fracţiunii respective către una sau mai multe persoane juridice. 
Divulgare: 
 dezvăluire sau transmitere de date, informaţii sau documente către persoane care nu sunt 
îndreptăţite să le cunoască. 
Dizolvare: 
 mod de încetare a existenţei societăţii comerciale, ce cuprinde anumite operaţii ce privesc 
societatea comercială, neafectând personalitatea juridică a acesteia, dar punând capăt 
activităţii normale şi ca drept consecinţă lichidarea patrimoniului societăţii. Cauzele de 
dizolvare a societăţilor comerciale sunt prevăzute în art. 169 şi 170 din Legea 31/1990. În 
articolele citate sunt reglementate cauze generale de dizolvare şi cauze specifice unora 
dintre formele de societate: 
Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale sunt: 
trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii; 
imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia; 
hotărârea adunării asociaţilor; 
falimentul societăţii. 
Pentru dizolvarea societăţilor comerciale legea impune condiţii diferite, după cum dizolvarea 
operează de drept, prin voinţa asociaţilor, sau pe cale judecătorească. 
Dobândă: 
 sumă de bani pe care, în cadrul unui contract de împrumut cu titlu oneros al unei sume de 
bani, beneficiarul o plăteşte creditorului ca echivalent al prestaţiei efectuate de către acesta. 
Dobânda se stabileşte în procente, anual, la valoarea împrumutului. 
Document: 
 act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, 
sau se recunoaşte o obligaţie. 
Dol: 
 viciu de consimţământ constând în inducerea în eroare de către o persoană a altei 
persoane, prin folosirea unor mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un act juridic, 
la care altfel acesta nu ar fi consimţit (dol principal) ori ar fi consimţit în condiţii mai puţin 
oneroase (dol incident).  
Dolul reprezintă o formă a vinovăţiei, caracterizată prin prevederea şi urmărirea de către 
autorul unei conduite ilicite a rezultatului dăunător (dol, direct) sau numai prin acceptarea 
eventualităţii producerii acestuia (dol indirect). În raporturile juridice civile, deşi forma sau 
gradul vinovăţiei nu are nici o influenţă asupra obligaţiei debitorului, totuşi legea 
reglementează mai sever răspunderea autorului faptei săvârşite cu dol. Astfel, dacă 
neîndeplinirea unei obligaţii contractuale provine din dol, debitorul răspunde şi pentru 
daunele neprevăzute, spre deosebire de celelalte cazuri, în care el răspunde numai pentru 
daunele previzibile sau putea fi previzibile la data încheierii contractului. În dreptul penal, 
săvârşirea infracţiunilor cu intenţie atrage sancţiuni mai severe decât a acelora săvârşite din 
culpă. Întrucât dolul direct este determinant pentru însăşi încheierea actului juridic, el 
constituie o cauză de nulitate. Dolul indirect nu conduce la anularea actului, ci conduce la 
introducerea unei cereri în daune. În toate cazurile, actul încheiat ca urmare a dolului, nu 
este nul de drept, ci dă loc numai la o acţiune în anulare. Dolul nu se prezumă, ci trebuie 
dovedit. Fapta unei persoane de a folosi mijloace viclene în raporturile cu o altă persoană 
poate constitui, în condiţiile legii penale, infracţiunea de înşelăciune. 
Donatar: 
 persoană căreia i se face o donaţie. 
Donator: 
 persoană care face o donaţie. 
Donaţie: 
 contract solemn, unilateral şi cu titlu gratuit prin care una din părţi, numită donator, cu 
intenţie liberală îşi micşorează în mod actual şi irevocabil patrimoniul său cu un drept (real 
sau de creanţă), mărind patrimoniul celeilalte părţi, numită donatar, cu acelaşi drept, fără a 
urmări să primească ceva în schimb.  
Bunul (dreptul) care formează obiectul donaţiei trebuie să fie în circuitul civil, să fie 
determinat sau determinabil, posibil, licit şi să existe sau să poată exista în viitor. Dintre 
bunurile viitoare numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donaţiei. Toate 
donaţiile se fac prin act autentic. Dacă donaţia are ca obiect bunuri mobile, corporale sau 
incorporale, pe lângă celelalte condiţii se mai cere ca obiectele mobile donate să fie trecute 
într‐un stat estimativ semnat de donator şi donatar şi care să cuprindă descrierea şi 
evaluarea bunurilor mobile dăruite. 
Dacă donaţia are ca obiect un imobil, cerinţele de formă trebuie să fie respectate în toate 
cazurile, iar nu numai în cazul terenurilor. Dreptul de preemţiune nu este aplicabil în cazul 
donaţiei. 
În ceea ce priveşte capacitatea părţilor, legea stabileşte incapacităţi speciale de a dispune şi 
de a primi prin intermediul donaţiei. 
Incapacitatea de a dispune se referă la minori şi persoanele puse sub interdicţie 
judecătorească, nici prin reprezentanţi legali (părinţi sau tutore) şi nici personal cu 
încuviinţarea ocrotitorului legal. 
Minorul nu poate dispune prin donaţie nici după ce a ajuns la majorat, cât timp autoritatea 
tutelară n‐a dat tutorelui descărcare pentru gestiunea sa cu excepţia când tutorele este 
ascendentul minorului. Nu au capacitate de a primi donaţii (direct): 
persoanele neconcepute (infans conceptus poate fi gratificat) şi organizaţiile care n‐au 
dobândit personalitate juridică, cetăţenii străini şi apatrizii (asupra terenurilor), medicii şi 
farmaciştii care au tratat pe donator; 
minorii şi interzişii au dreptul de a primi donaţii, dar nu au exerciţiul acestui drept. 
Donaţiile în favoarea unui incapabil sunt nule. Când incapacităţile sunt dictate de interese de 
ordine publică, sancţiunea este nulitatea absolută a donaţiei. 
Dopaj: 
 administrarea, în mod nepermis, de substanţe chimice stimulatoare spre a obţine temporar 
mărirea randamentului fiziologic, dincolo de limitele normale, într‐o competiţie sportivă. 
Dovadă: 
 fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie. 
Drept: 
 1. ansamblu unitar al regulilor de conduită obligatorii susceptibile de a fi aduse la îndeplinire 
prin puterea statului.  
2. prerogativa recunoscută de lege persoanei fizice sau juridice de a acţiona pentru 
realizarea unui interes propriu (drept subiectiv). 
Drept absolut: 
 drept subiectiv opozabil tuturor celorlalte persoane fizice sau juridice, toate având obligaţia 
de a‐l respecta. Sunt drepturi absolute: 
 drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la viaţă, la integritate corporală, la nume, la 
onoare etc.), dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale. 
Dreptate: 
 principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte 
drepturile. 
Drept de abitaţie: 
 drept real în temeiul căruia o persoană dobândeşte posesia ş folosinţa asupra unei case 
pentru a locui în ea, singură sau împreună cu familia. Este un dezmembrământ al dreptului 
de proprietate. Se stabileşte şi încetează în acelaşi mod ca şi dreptul la uzufruct . de regulă, 
nu poate fi cedat şi nici închiriat, totuşi, titularul dreptului de abitaţie poate închiria partea 
casei în care nu locuieşte, dacă legea nu prevede o interdicţie în acest sens. 
Soţul supravieţuitor care nu este proprietar al unei locuinţe are până la ieşirea din 
indiviziune şi în orice caz, cel puţin timp de un an de la decesul soţului său, în afară de 
dreptul de moştenire ce i se cuvine, un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit, dacă 
aceasta face parte din succesiune. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor nu poate fi în 
nici un mod cedat sau închiriat. Soţul supravieţuitor nu este obligat să dea cauţiune pentru 
dreptul de abitaţie, aşa cum prevede legea pentru alte cazuri. Dreptul de abitaţie încetează 
dacă, înainte de executarea ieşirii din indiviziune, soţul supravieţuitor se recăsătoreşte. 
Drept de apărare: 
 drept fundamental, consacrat în Constituţia României, potrivit căruia persoana supusă 
urmăririi penale, sau care este parte într‐un proces civil, penal sau într‐un litigiu de muncă, 
are posibilitatea de a folosi toate mijloacele şi probele admise de lege în sprijinul susţinerilor 
şi pretenţiilor sale. Este o expresie a egalităţii părţilor în proces, o condiţie indispensabilă a 
înfăptuirii justiţiei, a pronunţării unor hotărâri care să respecte adevărul. 
În procesul penal, dreptul de apărare permite individualizarea sancţiunii. Dreptul de apărare 
este garantat prin modul în care sunt organizate instanţele judecătoreşti, prin normele de 
procedură şi prin asistenţa judiciară. Persoana care nu are posibilitatea să facă faţă 
cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere şi a familiei sale, poate cere 
să i se acorde asistenţă judiciară gratuită. 
Drept de creanţă: 
 drept al uneia din persoanele participante la un raport juridic (creditor) de a cere celeilalte 
părţi (debitor) să îndeplinească obligaţia de a da, de a face sau de a nu face ceva, pe care 
aceasta din urmă şi‐a asumat‐o. Spre deosebire de dreptul real, dreptul de creanţă este un 
drept relativ, fiind opozabil numai unei anumite persoane, ca subiect al unui raport juridic cu 
un conţinut determinat. Face parte, ca element activ, din patrimoniul creditorului. 
Drept de dispoziţie: 
 atribut al dreptului de proprietate, care constă în posibilitatea titularului acestuia de a 
hotărî cum socoteşte el de cuviinţă asupra destinaţiei şi însăşi existenţei bunului care îi 
aparţine, săvârşind fie fapte materiale (consumare, modificare, distrugere), fie acte juridice 
de grevare sau înstrăinare. În considerarea unor interese generale, dreptul de dispoziţie 
poate fi supus, prin lege, unor limitări sau condiţii restrictive. Exercitarea abuzivă a dreptului 
de dispoziţie poate atrage răspunderea civilă a proprietarului, în cazul în care ar aduce 
prejudicii unor alte persoane. 
Drept de folosinţă: 
 atribut al dreptului de proprietate, constând în posibilitatea titularului acestuia de a 
întrebuinţa în interesul său bunul care îi aparţine şi de a dobândi produsele şi veniturile 
obţinute din utilizarea lui. 
Drept de gaj general al creditorilor: 
 garanţie instituită de lege, potrivit căreia debitorul răspunde pentru toate creanţele 
chirografare cu întregul său patrimoniu, cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi 
viitoare. În scopul conservării patrimoniului debitorului sau al readucerii în acest patrimoniu 
a bunurilor înstrăinate, creditorii au la dispoziţie acţiunea oblică şi acţiunea pauliană. 
Drept de proprietate: 
 drept de a poseda un lucru, de a‐l folosi şi de a dispune asupra acestuia şi asupra veniturilor 
şi produselor obţinute din utilizarea lui, săvârşind prin putere proprie şi în interes propriu, 
fapte materiale sau încheind acte juridice, în condiţiile prevăzute de lege. Posesia, folosinţa 
şi dispoziţia sunt atributele dreptului de proprietate; unele din acestea se pot separa 
constituind dezmembrăminte ale dreptului de proprietate în favoarea altor persoane. 
Dreptul de proprietate este un drept patrimonial, real şi absolut. Exceptând cazurile în care 
legea ar dispune altfel, dreptul de proprietate este opozabil tuturor, implicând obligaţia 
generală de a‐l respecta, de a nu împiedica în nici un mod libera lui exercitare. El conferă 
titularului dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă constând în posibilitatea de a urmări 
lucrul în posesia oricui s‐ar afla şi, respectiv, în posibilitatea de a se prevala de calitatea de 
proprietar cu întâietate faţă de o altă persoană care ar fi dobândit ulterior, asupra aceluiaşi 
lucru, orice alt drept real. 
Drept de servitute: 
 drept real în baza căruia proprietarul unui imobil (fond dominant) exercită anumite 
prerogative asupra unui alt imobil (fond aservit), imobil ce aparţine altui proprietar. Este un 
dezmembrământ al dreptului de proprietate. 
Drept de superficie: 
 drept de proprietate al unei persoane asupra construcţiilor, plantaţiilor ori altor lucrări 
aflate pe terenul proprietatea altei persoane. Constituie un dezmembrământ al dreptului de 
proprietate în privinţa terenului, deoarece folosinţa acestuia este atribuită în mod perpetuu 
titularului dreptului de superficie. 
Drept de uz: 
 varietate a dreptului de uzufruct, constând în posibilitatea unei persoane de a poseda şi 
folosi, pentru nevoile sale şi ale familiei sale, un lucru mobil sau imobil proprietatea altei 
persoane, de a dobândi fructele acestuia şi a dispune asupra lor. Este un dezmembrământ al 
dreptului de proprietate. Titularul dreptului de uz are obligaţia de a păstra substanţa 
lucrului.  
Are un caracter personal, neputând fi cedat sau închiriat. 
Drept de uzufruct: 
 drept real, potrivit căruia o persoană (uzufructuar) posedă şi foloseşte un bun aflat în 
proprietate altei persoane, dobândeşte fructele acestui bun şi poate dispune asupra lor. 
Uzufructuarul este obligat să conserve substanţa bunului. Este un dezmembrământ al 
dreptului de proprietate. 
Drept obiectiv: 
 totalitatea normelor de conduită obligatorii, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin 
puterea de stat, care alcătuiesc sistemul de drept al statului respectiv. 
Drept patrimonial: 
 drept subiectiv care are un conţinut economic, poate fi cedat prin act juridic, transmis prin 
moştenire şi exercitat prin reprezentare. Poate fi absolut ori relativ, real sau de creanţă. 
Dreptul la acţiunea pentru valorificarea lui este, de regulă, supus prescripţiei extinctive. 
Drept personal nepatrimonial: 
 drept subiectiv, fără conţinut economic, strâns legat de persoana omului şi care, în 
consecinţă, este un drept absolut, nesusceptibil de a fi cedat prin act juridic, transmis prin 
moştenire sau exercitat prin reprezentare. Dreptul la acţiune pentru valorificarea dreptului 
personal nepatrimonial, în afara cazurilor când legea ar dispune altfel, este imprescriptibil. 
Sunt drepturi personale nepatrimoniale: 
 dreptul la viaţă, sănătate, integritate corporală, dreptul la nume, pseudonim sau denumire, 
la onoare, la reputaţie, dreptul de autor etc. 
Drept pozitiv: 
 totalitatea normelor de conduită obligatorie, susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin 
puterea de stat, existente în vigoare la un moment dat. 
Drept real: 
 drept subiectiv patrimonial care conferă titularului posibilitatea exercitării în mod direct a 
posesiei, folosinţei şi dispoziţiei asupra unui lucru ori numai a unora din aceste atribute. Este 
un drept absolut, fiind opozabil tuturor celorlalte persoane, care au obligaţia de a nu stânjeni 
libera lui exercitare. Se disting drepturi reale principale, care au o existenţă de sine 
stătătoare (ex. dreptul de proprietate) şi drepturi reale accesorii, care sunt instituite pentru 
garantarea unor drepturi de creanţă şi a căror existenţă depinde de acestea din urmă 
(dreptul de gaj, dreptul de ipotecă, privilegiile). 
Dreptul real implică dreptul de urmărire, ce constă în posibilitatea titularului de a urmări 
bunul oriunde s‐ar afla, precum şi dreptul de preferinţă, care conferă titularului posibilitatea 
de a exercita cu întâietate atributele dreptului său, faţă de orice altă persoană care ar fi 
dobândit, ulterior, un alt drept real asupra aceluiaşi lucru. 
Drept relativ: 
 drept subiectiv patrimonial, care produce efecte numai între titularul său şi una sau mai 
multe persoane individualizate, ca subiecte ale unui raport juridic determinat. 
Drept subiectiv: 
 prerogativă, garantată de lege, unei persoane fizice sau juridice (subiect activ al raportului 
juridic) de a pretinde altei persoane (subiect pasiv) să se comporte astfel încât să se realizeze 
întocmai finalitatea care a stat la baza recunoaşterii acestei prerogative. Fiind ocrotite de 
lege, drepturile subiective pot fi înfăptuite, la nevoie, prin forţa de constrângere a statului; 
ele trebuie să fie exercitate cu bună‐credinţă, potrivit cu scopul lor economic şi social, 
ţinându‐se seama de îmbinarea intereselor personale cu interesul obştesc. Partea care 
foloseşte în mod abuziv drepturile sale poate răspunde patrimonial pentru prejudiciile 
cauzate altor persoane. 
Legea prevede expres că exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale atrage răspunderea 
titularului lor pentru pagubele pricinuite. 
E 
Ebrietate: 
 stare de beţie în urma consumului excesiv de băuturi alcoolice. 
Echimoză: 
 pată de culoare roşie‐vineţie, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieşirea sângelui 
la suprafaţă în urma unei lovituri. 
Echitate: 
 dreptate, nepărtinire, egalitate. 
Efracţie: 
 spargere a zidurilor, forţare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc 
pentru săvârşirea unei infracţiuni. Constituie circumstanţă agravantă a infracţiunii de furt, 
conducând la încadrarea furtului în furt calificat. 
Eludarea legii: 
 încălcare sau nesocotire intenţionată a dispoziţiilor legale cu ocazia încheierii sau executării 
unui act juridic. Se sancţionează cu nulitatea actului juridic.  
Epidemie: 
 extindere a unei boli contagioase, într‐un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de 
persoane dintr‐o localitate, regiune etc. 
Eroare: 
 falsa reprezentare a realităţii de către o persoană cu ocazia încheierii unui act juridic ori 
săvârşirii unei acţiuni. După criteriul consecinţelor care intervin în urma erorii, distingem trei 
categorii: 
‐eroarea obstacol (distructivă de voinţă); este cea mai gravă formă a erorii, falsa 
reprezentare căzând fie asupra naturii actului ce se încheie (error in negatio) – o parte crede 
că încheie un anumit act juridic, iar ceallaltă parte are credinţa, greşită, că încheie un alt act 
juridic, fie asupra identităţii obiectului (error in corpore) – o parte că tratează cu privire la un 
anumit bun, pe când cealaltă parte are în vedere alt bun: 
‐eroarea – viciu de consimţământ este falsa reprezentare ce cade fie asupra calităţii 
substanţiale a obiectului actului (error in substantiam), fie asupra persoanei contractante 
(error in personam); 
‐eroarea indiferentă este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante la 
încheierea actului juridic şi nu afectează însăşi valabilitatea actului.  
Eroarea obstacol atrage nulitatea absolută a actului, eroarea viciu de consimţământ atrage 
sancţiunea nulităţii relative a actului, iar eroarea indiferentă poate conduce la o diminuare 
valorică a prestaţiei. 
După criteriul naturii fals reprezentată, se disting două feluri de eroare: 
‐eroarea de fapt, care este falsa reprezentare a unei situaţii faptice la încheierea actului 
juridic (obiectul actului, valoare, cocontractant); 
‐eroarea de drept, care este falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului unei norme 
juridice. 
Eroarea este un viciu de consimţământ în două condiţii: 
elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost determinant pentru încheierea 
actului; 
în cazul actelor bilaterale, cu titlu oneros, este necesar ca cealaltă parte să fi ştiut sau să fi 
trebuit să ştie că falsa reprezentare a elementului, asupra căruia cade eroarea, este 
hotărâtor pentru încheierea actului juridic. 
Eroare materială: 
 menţiune greşită într‐o încheiere, hotărâre sau alt act procedural, care apare în raport cu 
celelalte acte ale unui dosar de urmărire penală sau al unui dosar aflat la un organ de 
jurisdicţie, ca fiind în mod evident datorată unei neatenţii, omisiuni involuntare sau 
inadvertenţei, astfel încât este posibilă îndreptarea ei fără a fi nevoie de administrarea de 
alte probe. Legea reglementează o procedură simplă pentru îndreptarea erorilor materiale. 
Evacuare: 
 măsură de constrângere efectuată în baza dispoziţiilor date de către un organ administrativ 
competent sau al hotărârii pronunţate de instanţa judecătorească prin care deţinătorul unui 
spaţiu locativ sau comercial este obligat să‐l elibereze, fie pentru că nu şi‐a onorat obligaţiile 
decurgând din contractul de închiriere, fie că durata contractului de închiriere a expirat, fie 
că, de la început, persoana în cauză a ocupat spaţiul prin infracţiune sau fără un titlu legal. În 
cazul când este determinată de conduita culpabilă gravă a persoanei (stricăciuni aduse 
spaţiului, neplata cu rea‐credinţă a chiriei timp de 3 luni consecutiv, deranjarea liniştii 
colocatarilor etc.), evacuarea nu este supusă vreunei condiţii. În celelalte cazuri, este necesar 
să i se asigure celui evacuat un alt spaţiu. 
Evadare: 
 infracţiune ce constă în fapta unei persoane de a fugi de la locul în care se află reţinută sau 
deţinută în mod legal. 
Dacă evadarea se săvârşeşte prin folosirea de violenţe, de arme, sau alte instrumente, ori de 
către două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este mai aspră. Pedeapsa pentru 
evadare se adaugă la pedeapsa de executat, fără a se depăşi maximul general al pedepsei 
închisorii. 
Evaziune fiscală: 
 sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale de către persoana fizică sau juridică. Evaziunea 
fiscală face parte din categoria infracţiunilor şi este sancţionată de Legea 87/ 1994. 
Evenimente: 
 categorie de fapte juridice care se produc independent de voinţa omului şi de care legea 
leagă anumite efecte juridice. Un fapt natural constituie fapt juridic în măsura în care 
urmările sale sunt considerate de lege ca efecte juridice. Sunt evenimente: 
 naşterea, moartea, inundaţiile, cutremurele, trăsnetul etc. 
Evicţiune: 
 pierderea totală sau parţială a dreptului de proprietate asupra unui lucru de către persoana 
care a dobândit acest drept ca urmare a recunoaşterii aceluiaşi drept invocat de o altă 
persoană asupra aceluiaşi lucru. Conform legii, vânzătorul are obligaţia de a nu săvârşi, el sau 
succesorii săi, nici un fapt care să tulbure pe cumpărător în exercitarea drepturilor sale, de a 
apăra pe cumpărător împotriva evicţiunii provenite de la terţe persoane şi de a‐l despăgubi 
pe cumpărător în cazul în care acesta a fost evins total sau parţial.  
Cumpărătorul acţionat în judecată poate chema în garanţie pe vânzător pentru a aduce 
dovezile necesare preveniri evicţiunii. Vânzătorul este exonerat de răspundere pentru 
evicţiune în cazul în care cumpărătorul evins a omis chemarea sa în garanţie şi dacă 
vânzătorul probează că avea mijloace pentru a respinge acţiunea evingătorului. Prin contract 
părţile pot stipula sporirea, diminuarea sau înlăturarea răspunderii vânzătorului pentru 
evicţiune cu excepţia răspunderii pentru evicţiune ce rezultă din fapta proprie a vânzătorului 
şi a succesorilor săi. 
Comoştenitorii garantează unul către altul pentru evicţiune, cu excepţia cazului când 
garanţia a fost exceptată expres prin actul de împărţeală. 
Asociatul care a pus în comun un bun, răspunde de evicţiune ca şi vânzătorul faţă de 
cumpărător. 
Donatorul nu răspunde faţă de donatar pentru evicţiune, cu excepţia cazului când a promis 
expres garanţia, şi a donaţiei cu sarcini, în acest caz garanţia fiind obligatorie numai în limita 
sarcinilor. 
Excepţie: 
 1. derogare de la regula generală. În conţinutul actelor normative excepţia trebuie să fie 
formulată în mod expres şi este de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie la 
alte situaţii, decât cele prevăzute în text. 
2. mijloc procedural folosit de către una din părţile în litigiu, de regulă pârâtul, prin care, fără 
a se dezbate în ansamblu cauza, se invocă o situaţie de fapt sau de drept, de natură să 
conducă la amânarea procesului sau chiar încetarea lui. 
Excepţiile pot fi: 
de fond – când se referă la însuşi dreptul la acţiune (prescripţia, autoritatea lucrului judecat); 
de procedură (perimarea, conexitatea); 
dilatorii – când tind numai la amânarea cauzei – citarea nelegală; 
peremptorii – când au ca scop să pună capăt procesului – prescripţia; 
absolute – când se întemeiază pe norme juridice imperative – incompetenţa; 
relative – când partea are posibilitatea de a le invoca – incompetenţa teritorială a instanţei. 
Excepţia de decădere: 
 dreptul oricăreia din părţile aflate în proces de a invoca sancţiunea decăderii. 
Dacă s‐a încălcat o normă imperativă, decăderea poate fi invocată de oricare din părţi, de 
procuror sau de instanţă din oficiu, în orice stadiu al procesului, dacă legea nu limitează în 
mod expres momentul până la care se poate invoca. 
Dacă norma are caracter dispozitiv, excepţia de decădere poate fi invocată numai de partea 
interesată şi numai la primul termen de judecată, care are loc după cunoaşterea motivului 
decăderii. 
Decăderea va fi acoperită celui împotriva căruia a curs termenul legal imperativ. Sarcina 
probei revine celui care invocă excepţia. 
Excepţia de neexecutare: 
 dreptul oricăreia din părţile unui contract bilateral (sinalagmatic) de a refuza îndeplinirea 
obligaţiilor pe care le are, atâta vreme cât cealaltă parte nu‐şi îndeplineşte propriile sale 
obligaţii. 
Este o măsură preventivă, la dispoziţia debitorului, putând fi valorificată chiar în caz de 
neexecutare parţială şi dacă creditorul nu este în întârziere, dar numai dacă obligaţia 
corelativă a acestuia este şi ea exigibilă şi dacă executarea ei nu a fost împiedicată de fapta 
debitorului care se prevalează de excepţia de neexecutare. 
Excepţia de neexecutare nu poate fi invocată în cazul în care obligaţia corelativă a 
creditorului este afectată de o modalitate, până la împlinirea acesteia. Nu poate fi invocată 
în contractele economice şi în acele cazuri în care legea, convenţia părţilor sau natura 
contractului impun o anume ordine în executarea obligaţiilor corelative. 
În cazul obligaţiei de a preda un lucru, excepţia de neexecutare îmbracă forma dreptului de 
retenţie, când debitorul lucrului a făcut cheltuieli în legătură cu acesta şi care trebuie 
rambursate de către creditor. 
Excepţia de neexecutare poate fi invocată până la executarea obligaţiei corelative, iar în 
cazurile prevăzute de lege, până când reclamantul depune o cauţiune care garantează 
executarea obligaţiei sale corelative. 
Excepţia de nulitate: 
 excepţia procesuală imprescriptibilă, prin care i se opune uneia din părţi nulitatea absolută 
sau relativă a unui act invocat de către acesta în susţinerea pretenţiilor sale. Excepţia de 
nulitate absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, de procuror sau de instanţă 
din oficiu. 
Excepţia de nulitate relativă poate fi invocată numai de partea sau de persoana ocrotită prin 
dispoziţia legală la încheierea actului.  
Instanţa poate atrage atenţia celui în cauză asupra dreptului de a invoca excepţia de nulitate, 
iar dacă acesta nu ridică excepţia, se consideră că confirmat actul şi nulitatea este acoperită. 
Excepţia de prematuritate: 
 excepţie procesuală prin care se invocă faptul că dreptul subiectiv nu este actual, fiind 
prematur. Reclamantul va putea reitera cererea sa în momentul în care s‐a împlinit termenul 
sau condiţia. 
Excepţia lipsei de calitate procesuală: 
 excepţie procesuală care poate fi invocată atât de partea interesată, cât şi de procuror sau 
de instanţă din oficiu, în orice stare a procesului, în cazul când se constată lipsa calităţii 
procesuale, iar în caz de admitere atrage respingerea acţiunii (a cererii de chemare în 
judecată, a căii de atac etc.) 
Sancţiunea respingerii intervine atât în cazul în care lipseşte calitatea procesuală activă, cât 
şi atunci când se constată lipsa calităţii procesuale pasive. 
În cazul acţiunilor reale, pârâtul va putea arăta, până la prima zi de înfăţişare, pe adevăratul 
titular al dreptului şi dacă acesta recunoaşte susţinerile pârâtului, iar reclamantul consimte, 
el va lua locul pârâtului, care va scos din judecată. În cazul în care cel arătat a fi titularul 
dreptului nu se înfăţişează sau tăgăduieşte arătările pârâtului, el va dobândi calitatea de 
intervenient principal şi hotărârea îi va fi opozabilă. 
Excepţia lipsei de capacitate procesuală: 
 excepţie procesuală prin care se invocă lipsa capacităţii procesuale a oricăreia dintre părţi. 
În cazul lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, excepţia poate fi invocată de oricare din 
părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului. 
În cazul lipsei capacităţii de exerciţiu, excepţia poate fi invocată în orice stare a pricinii, chiar 
de către adversar, care are interes să se pronunţe o hotărâre valabilă, iar dacă lipsurile nu se 
împlinesc în termenul acordat de instanţă, cererea se va anula, spre deosebire de actele de 
procedură  făcute  de  o  persoană  fizică  sau  juridică  fără  capacitate  de  folosinţă,  care  sunt 
lovite de nulitate absolută. 
Executarea în natură şi întocmai a obligaţiilor: 
 principiu fundamental potrivit căruia debitorul trebuie să îndeplinească efectiv, în natura lor 
specifică, obligaţiile ce‐i revin, cu respectarea condiţiilor legale şi convenţionale referitoare 
la aceste prestaţii (cantitate, calitate, termene etc.).  
În  contractele  economice  fiecare  parte  are  dreptul  şi  obligaţia  să  insiste,  prin  toate 
mijloacele  legale,  ca  cealaltă  parte  să  execute  în  natura  lor  specifică  şi  întocmai  obligaţiile 
asumate, excepţia de neexecutare nefiind admisă. 
Executare prin echivalent: 
 plata de către debitor a unor sume băneşti (despăgubiri), destinate să înlocuiască valoarea 
prestaţiei datorate, deoarece aceasta nu a fost ori nu mai poate fi executată în natură. Are 
un  caracter  relativ,  deoarece  în  numeroase  cazuri  primirea  unor  sume  de  bani  nu  poate 
îndeplini în total funcţiile prestaţiei reale, sub aspectul intereselor personale ale creditorului 
obligaţiei.  Din  acest  motiv,  executarea  în  natură  şi  întocmai  a  obligaţiilor  are  o  importanţă 
fundamentală în raporturile contractuale.  
Executare silită: 
 ansamblu  de  măsuri  prevăzute  de  lege  prin  care  creditorul  realizează,  cu  ajutorul 
constrângerii  de  stat,  drepturi  patrimoniale  recunoscute  prin  hotărârea  unui  organ  de 
jurisdicţie  sau  prin  alt  titlu,  dacă  debitorul  nu‐şi  îndeplineşte  de  bună  voie  obligaţiile. 
Executarea silită constituie ultima fază a procesului civil şi reprezintă o importantă garanţie a 
înfăptuirii justiţiei, întemeindu‐se, în toate fazele ei, pe principiul legalităţii. 
Concomitent  cu  realizarea  drepturilor  creditorului,  legea  ocroteşte  debitorul  şi  orice  alte 
persoane  împotriva  oricăror  măsuri  excesive.  Urmărirea  se  efectuează  numai  asupra 
debitorului, fiind absolut interzisă orice măsură de constrângere asupra persoanei acestuia.  
Deşi, de regulă, executarea silită se aplică asupra întregului patrimoniu al debitorului, legea 
exceptează  de  la  urmărire  unele  bunuri  strict  necesare  pentru  existenţa  sa  şi  întreţinerea 
familiei sale, pentru exercitarea meseriei sau profesiei ori alte bunuri cu destinaţie specială 
(bunuri neurmăribile). 
Un mijloc pentru asigurarea legalităţii executării silite îl constituie contestaţia la executare. 
Executarea silită poate fi directă sau în natură (ridicarea de la debitor a unui bun pe care îl 
deţine  fără drept,  demolarea  unei construcţii, evacuarea  dintr‐o  locuinţă  etc.)  ori  indirectă 
sau prin echivalent (încasarea de către creditor a unor sume băneşti obţinute prin vânzarea 
bunurilor debitorului ori prin poprire). 
În raport cu natura bunurilor supuse urmăririi, executarea silită poate avea mai multe forme: 
 - urmărirea bunurilor mişcătoare ce se află în posesia debitorului; 
- urmărirea şi poprirea bunurilor mişcătoare ale debitorului care se află în posesia celui 
de al treilea; 
- urmărirea fructelor prinse în rădăcini; 
- urmărirea veniturilor unui bun nemişcător; 
- urmărirea bunurilor nemişcătoare; 
- predarea silită a mişcătoarelor şi nemişcătoarelor. 
Prin lege sunt reglementate şi unele proceduri speciale de executare silită. Printre acestea se 
enumără reglementări cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice şi juridice a 
plăţii  taxelor  şi  impozitelor  neachitate  la  termen  şi  a  creanţelor  băneşti  ale  societăţilor 
comerciale. 
Executor judecătoresc: 
 persoană fizică, cetăţean român şi domiciliat în România, având capacitate deplină de 
exerciţiu, licenţiat în drept, fără antecedente penale şi cu o bună reputaţie, aptă din punct 
de vedere medical, care a promovat examenul de admitere în profesie, numită în funcţie de 
ministrul Justiţiei la cererea sa şi la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor 
Judecătoreşti, care are următoarele atribuţii: 
a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii; 
b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare; 
c) comunicarea actelor de procedură; 
d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe; 
e) aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa judecătorească; 
f) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă; 
g) întocmirea  proceselor‐verbale  de  constatare  în  cazul  ofertei  reale  urmate  de 
consemnarea  sumei  de  către  debitor,  potrivit  dispoziţiilor  Codului  de  procedură 
civilă; 
h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin, şi a 
cecurilor, după caz; 
i) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui. 
Executorii judecătoreşti îşi îndeplinesc atribuţiile în circumscripţia judecătoriei pe lângă care 
funcţionează, dacă prin lege nu se dispune altfel. 
Executorii judecătoreşti pot fi recuzaţi în cazul în care se află în una din situaţiile prevăzute 
de Codul de procedură civilă (art. 27 alin. 1, 2, 3, 5, 6, 8, 9). 
Executorul judecătoresc pentru care este cerută recuzarea poate declara că se abţine.  
Executarea  silită  şi  celelalte  acte  care  sunt  de  competenţa  executorului  judecătoresc  se 
îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel. 
Executor testamentar: 
 persoană fizică desemnată de către testator, pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor 
cuprinse  în  testament.  Notarul  public  eliberează  un  certificat  constatând  calitatea  de 
executor  testamentar,  potrivit  legii.  Această  calitate  implică,  în  primul  rând  o  răspundere 
morală. Este posibilă numirea unuia sau mai multor executori testamentari. 
Executorul  testamentar  are  anumite  drepturi  şi  obligaţii,  prevăzute  de  lege.  Persoană  fără 
capacitate juridică nu poate fi executor testamentar şi nici minorul, nici chiar cu autorizarea 
tutorelui. 
Printre obligaţiile executorului testamentar se enumără: 
 punerea sigiliilor, în cazul în care sunt moştenitori minori, interzişi sau dispăruţi; îndeplinirea 
măsurilor  pentru  întocmirea  inventarelor;  urmărirea  executării  întocmai  a  testamentului  şi 
susţinerea validităţii, în caz de contestaţie. După trecerea unui an de la moartea testatorului, 
executorul  testamentar  dă  socoteală  de  gestiunea  sa.  Cheltuielile  făcute  sunt  în  sarcina 
succesiunii. 
Exigibilitate: 
 trăsătură  a  creanţei  sau  obligaţiei  scadente,  a  cărui  executare  poate  fi  cerută  imediat, 
eventual  pe  cale  silită. Obligaţiile  pure  şi  simple  sunt  exigibile  în momentul  naşterii  lor,  iar 
obligaţiile afectate de un termen suspensiv sunt exigibile la împlinirea termenului. 
Ex nunc (începând de acum): 
 expresie  latină  potrivit  căreia  efectele  unui  act  juridic  se  produc  de  la  data  încheierii  sale, 
adică numai pentru viitor. 
Expertiză judiciară: 
 mijloc  legal  de  probă,  constând  în  efectuarea  de  investigaţii,  lucrări,  calcule,  analize, 
aprecieri şi concluzii de către un specialist într‐un anumit domeniu, din dispoziţia organului 
de  urmărire  penală  sau  de  jurisdicţie,  în  scopul  elucidării  unor  fapte  sau  împrejurări  care 
formează sau ar urma să formeze obiectul unui proces. 
În funcţie de domeniul în care se execută expertizele pot fi: 
 contabile, balistice, biologice, genetice, medico‐legale, tehnice, grafologice etc. 
Expertiza se dispune de organul de jurisdicţie, la cerere sau din oficiu. Obiectivele concrete 
ale  expertizei  judiciare  se  stabilesc  de  organul  care  a  dispus‐o.  Raportul  de  expertiză  este 
supus  discuţiei  contradictorii  a  părţilor,  putându‐se  cere  completarea  sau  refacerea 
(supliment de expertiză) sau contraexpertiză. 
Expertiza  judiciară  poate  fi  realizată  de  un  expert  unic  sau  de  mai  mulţi  experţi,  partea 
interesată  putând  cere,  în  condiţiile  legii,  participarea  la  expertiză  şi  a  unui  expert 
recomandat de ea, pe cheltuiala sa. 
Expropriere: 
 trecerea  unei  proprietăţi  (teren  sau  construcţie)  a  unei  persoane  fizice  sau  juridice  în 
proprietate statului, în condiţiile legii. 
Exproprierea  se  face  pentru  o  cauză  de  utilitate  publică  numai  cu  o  dreaptă  şi  prealabilă 
despăgubire. 
Expulzare: 
 măsură  luată  de  organele  în  drept  de  a  obliga  să  părăsească  ţara  sau  de  a  trimite  peste 
graniţă  o  persoană  străină  care  a  executat  o  pedeapsă  sau  a  cărui  prezenţă  pe  teritoriul 
statului nu mai este acceptată. 
Expunere de motive: 
 act care însoţeşte un proiect de lege sau un alt act normativ emis de organele competente şi 
în  cuprinsul  căruia  sunt  prezentate,  într‐o  formă  succintă,  condiţiile  sociale,  economice, 
juridice  etc  ce  au  determinat  elaborarea  reglementării  respective,  conţinutul  esenţial, 
semnificaţiile  şi  finalitatea  acesteia.  Expunerea  de  motive  susţine  proiectul  înaintea 
organului competent să‐l adopte. 
Extrădare: 
 act al autorităţii de stat, prin care un stat remite altui stat, la cererea acestuia, o persoană 
urmărită sau condamnată, pentru a fi judecată sau a executa o pedeapsă în statul solicitant. 
Potrivit Codului penal român, extrădarea se acordă pe bază de convenţie internaţională, pe 
bază de reciprocitate şi în lipsa acestora, în temeiul legii. Extrădarea priveşte numai cauzele 
penale (urmărire, judecare, executare) cu excluderea celor civile sau de altă natură. 
Statul român nu acordă extrădarea cetăţenilor români, a apatrizilor domiciliaţi în ţara 
noastră şi a cetăţenilor străini sau apatrizilor care au primit drept de azil în România. Pentru 
admiterea extrădării trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 
‐ dubla incriminare a faptei şi o anumită gravitate a acesteia; 
‐  neincidenţa  legii  penale  române  potrivit  criteriului  teritorialităţii  legii penale  sau realităţii 
legii penale; 
‐  fapta  să  nu  fie  dintre  acelea  pentru  care,  potrivit  legii  ambelor  state,  acţiunea  penală  se 
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; 
‐  fapta  să  nu  fie,  potrivit  legii  statului  solicitant  ori  legii  penale  române,  prescrisă  sau 
amnistiată  ori  să  nu  existe  o  altă  cauză  legală  care  înlătură  răspunderea  penală  sau 
consecinţele condamnării; 
‐  faţă  de  persoana  a  cărei  extrădare  se  cere  să  nu  se  fi  pronunţat  o  hotărâre  definitivă  de 
condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal ori scoatere de sub urmărirea 
penală  sau  de  încetare  a  urmăririi  penale,  pentru  aceeaşi  faptă,  de  către  organele 
judecătoreşti  ori  de  urmărire  penală  din  România,  după  caz.  Extrădarea  poate  fi  amânată 
dacă  persoana  în  cauză  este  învinuită  sau  inculpată  în  faţa  organelor  judiciare  române,  ori 
are de executat o pedeapsă privativă de libertate pronunţată de instanţele române, pentru 
alte  fapte  decât  pentru  cele  care  se  solicită  extrădarea.  În  asemenea  situaţii,  în  mod 
excepţional,  se  poate  executa  o  extrădare  temporară,  sub  condiţia  înapoierii  persoanei, 
astfel  încât  să  fie  evitate  dificultăţi  de  probaţiune  sau  prescripţia  faptei.  Cererea  de 
extrădare,  adresată  statului  român  şi  primită  de  Ministerul  de  Externe,  se  rezolvă  după 
terminarea unei proceduri prevăzute de lege, care cuprinde o fază de cercetări, efectuată de 
organele  parchetului,  şi  o  fază  de  verificare,  prin  tribunalele  judeţene  sau  al  municipiului 
Bucureşti, a îndeplinirii condiţiilor extrădării. Dacă extrădarea este acordată, statul solicitant 
nu  poate  urmări  ori  judeca  persoana  extrădată  pentru  alte  fapte  decât  cele  arătate  în 
cererea  de  extrădare  şi  tot  astfel  nu  o  poate  reextrăda  altui  stat  decât  cu  acordul  statului 
român ori dacă persoana extrădată nu a părăsit teritoriul statului în termen de o lună de la 
sfârşitul procesului penal ori a executării pedepsei, deşi avea posibilitatea să o facă, ori dacă 
a revenit aici ulterior. 
Ex tunc (cu începere de atunci): 
 expresie latină potrivit căreia, efectele unui act juridic se produc şi pentru trecut, începând 
cu un moment anume stabilit. 
F 
Factură: 
 act justificativ privind vânzările şi cumpărările de mărfuri, lucrările executate şi serviciile 
prestate, precum şi mărfurile lăsate în păstrare. Este un document cu regim special de 
emitere, întocmire şi evidenţiere. 
Fals intelectual: 
 infracţiune care constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de 
către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau 
împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele 
date sau împrejurări. Tentativa se pedepseşte. 
Fals în declaraţii: 
 infracţiune constând în declararea necorespunzătoare adevărului făcută unui organ sau 
instituţii de stat ori unei alte instituţii (autorităţi publice, instituţiile publice, instituţii sau alte 
persoane juridice de interes public), în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru 
sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte 
pentru producerea acelei consecinţe. 
Fals în înscrisuri sub semnătură privată: 
 infracţiune constând în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea 
scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe 
juridice, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează alt4ei persoane spre 
folosire, în vederea producerii unor consecinţe juridice. Tentativa se pedepseşte. 
Fals material în înscrisuri oficiale: 
 infracţiune constând în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a 
subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice. Falsul 
săvârşit de funcţionar în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie circumstanţă 
agravantă. Tentativa se pedepseşte.  
Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare 
de consecinţe juridice. 
Falsul privind identitatea: 
 infracţiune constând în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea 
identităţi altei persoane, pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau o instituţie 
publică în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul. Constituie 
aceeaşi infracţiune şi încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori 
pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept. 
Falsificarea de monede sau alte valori: 
 infracţiune constând în falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit 
public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţiile bancare ori 
de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri sau valori 
asemănătoare. Constituie infracţiune şi punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor 
falsificate mai sus menţionate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie. Pedeapsa 
este agravată progresiv dacă faptele ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului 
financiar. Folosirea fără drept a unui sigiliu ori a unei ştampile cu stema ţării constituie de 
asemenea infracţiune. 
Falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport: 
 infracţiune constând în falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, 
bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional, ori punerea în 
circulaţie a unor astfel de valori falsificate. 
Falsificarea instrumentelor oficiale: 
 infracţiune constând în falsificarea unui sigiliu, unei ştampile sau a unui instrument de 
marcare de care se folosesc instituţiile publice sau organizaţii de utilitate publică. 
Tentativa se pedepseşte. 
Familie: 
 formă de relaţii sociale dintre oamenii legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie. Din familie 
fac parte soţii, părinţii şi copiii, precum şi, uneori, alte persoane între care există relaţii de 
rudenie. Familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege. familia se 
întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea şi pe dreptul şi îndatorirea 
părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. Copiii din afara căsătoriei 
sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de 
protecţie şi asistenţă în realizarea drepturilor lor. Relaţiile de familie se bazează pe prietenie 
şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să‐şi acorde unul altuia sprijin moral 
şi material. Nesocotirea acestei îndatoriri fireşti atrage răspunderea juridică sub diverse 
forme, inclusiv răspunderea penală. Principalele prevederi legale privind relaţiile de familie 
sunt cuprinse în Codul familiei. 
Fapt juridic: 
 eveniment sau faptă voluntară care determină naşterea modificarea sau stingerea unor 
raporturi juridice, respectiv a drepturilor şi obligaţiilor din conţinutul acestora. 
Faptele juridice se împart în două categorii: 
prima categorie formată din evenimentele sau împrejurările care se produc independent de 
voinţa omului şi cărora legea le atribuie efecte juridice (naşterea, moartea etc);  
a doua categorie de fapte juridice sunt cele voluntare.  
Unele din acestea sunt săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, dar acestea se 
produc în virtutea prevederilor legii (fapte ilicite care determină răspunderea juridică). Alte 
fapte voluntare sunt săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice, având, de regulă, un 
caracter licit – denumindu‐se acte juridice. 
Faptele juridice constituie izvorul principal al raporturilor juridice. 
Fapta unui terţ: 
 cauza care apără de răspundere sau atenuează răspunderea civilă şi care constă într‐o faptă 
ilicită săvârşită de o altă persoană decât subiectele raportului juridic. 
Exonerarea de răspundere sau diminuarea răspunderii în repararea prejudiciului, pentru 
situaţia în care se reţine existenţa faptei este sau nu cunoscut, dacă sunt întrunite 
următoarele condiţii: 
săvârşirea de către terţ a faptei, cauză sau condiţie favorizantă a prejudiciului produs, să nu 
fi fost determinată de către pârât; 
fapta terţului să fi fost imprevizibilă şi de neînlăturat. 
Asemenea fapte apără de răspundere în condiţii similare cu forţa majoră. Dacă nu sunt 
întrunite condiţiile forţei majore, dar fapta unui terţ a contribuit la producerea prejudiciului, 
ea are ca efect angajarea răspunderii terţului în solidar cu pârâtul. 
Faptă ilicită: 
 acţiune ori inacţiune a unei persoane fizice, sau juridice, prin care se încalcă o normă 
obligatorie. Se poate prezenta sub două forme: 
comisivă – atunci când autorul faptei încalcă o normă expresă care interzice acţiunea 
săvârşită (însuşirea bunului găsit, conducerea autoturismului fără permis, distrugerea etc.) 
omisivă – atunci când persoana fizică sau juridică nu îndeplineşte o acţiune pe care o impune 
norma legală (nedenunţarea unor infracţiuni etc). 
În raport cu natura relaţiilor sociale, ocrotite de lege şi prin pericolul lor social, faptele ilicite 
pot fi: 
 delicte civile, abateri disciplinare, contravenţii, abateri de la regulile de convieţuire socială, 
infracţiuni. 
În consecinţă, fapta ilicită constituie o condiţie necesară a răspunderii juridice în diferitele ei 
forme. 
Favorizarea infractorului: 
 infracţiune care constă în ajutorul dat unui infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în 
timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau 
executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. 
Pedeapsa aplicată favorizatului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege 
pentru infractor. Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte. 
Făptaş: 
 persoană care a comis o faptă condamnabilă, un delict, o infracţiune. Este primul atribut 
care i se dă unei persoane implicate în urmărirea penală. 
Fideicomis: 
 dispoziţie testamentară prin care testatorul dispune ca moştenitorul sau legatarul său să 
remită unei terţe persoane averea pe care o lasă moştenire. 
Fidejusiune: 
 contract accesoriu prin care o persoană (fidejusor) se obligă să îndeplinească obligaţia 
acesteia în cazul neexecutării ei de către debitor chiar în cazul în care garantarea obligaţiei 
este prevăzută de lege (fidejusiunea legală) ori este dispusă de către instanţă (fidejusiunea 
judiciară), ea se realizează numai prin contract. 
Încheierea contractului este posibilă chiar fără ştiinţa debitorului. De regulă, fidejusiunea 
poate exista numai pentru obligaţie validă; totuşi, o persoană poate fi fidejusorul unei 
obligaţii anulabile în temeiul unei excepţii personale a debitorului (ex. minoritatea). 
Fidejusiunea nu poate depăşi datoria garantată şi nici nu poate fi asumată în condiţii mai 
oneroase decât aceasta. 
Fidejusorul este ţinut să plătească creditorului numai când acesta nu‐şi poate realiza creanţa 
de la debitorul principal. El este în drept să invoce beneficiul de discuţiune, cu excepţia 
cazului în care a renunţat la acesta ori s‐a obligat solidar cu debitorul. În cazul în care mai 
multe persoane au garantat pentru una şi aceeaşi datorie, fiecare rămâne obligat pentru 
datoria întreagă, dar este în drept să ceară divizarea acesteia între toţi garanţii, adică să 
invoce beneficiul de diviziune, dacă nu a renunţat la acesta. 
Fidejusorul care a efectuat plata datoriei are dreptul la acţiune în regres împotriva 
debitorului. În cazul în care un cofidejusor a plătit întreaga datorie, el se poate întoarce 
împotriva celorlalţi pentru a obţine de la fiecare partea ce‐i revenea pentru garantarea 
obligaţiei. Obligaţia care ia naştere prin fidejusiune se stinge prin aceleaşi moduri în care 
sting celelalte obligaţii. 
Filiaţie: 
 legătură dintre o persoană şi părinţii ei, reprezentând raportul de descendenţă dintre un 
copil şi fiecare din părinţii lui. Filiaţia faţă de mamă este maternă (maternitate), iar faţă de 
tată se numeşte paternă (paternitate). Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii, iar 
dovada se face prin certificatul constatator al naşterii. Dacă naşterea nu a fost înregistrată în 
registrul de stare civilă ori dacă a fost trecut ca născut din părinţi necunoscuţi, mama poate 
recunoaşte pe copil. Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare 
civilă, fie printr‐un înscris autentic, fie prin testament. Recunoaşterea, fie chiar făcută prin 
testament, nu se poate revoca. 
Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană 
interesată. Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din 
certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat. Nimeni nu poate 
contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul 
său de naştere. Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă nu trece asupra 
moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta. Acţiunea pentru 
stabilirea filiaţiei faţă de mamă poate fi pornită împotriva moştenitorilor pretinsei mame. 
Acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului. Filiaţia faţă de tată ori paternitatea este 
legătura juridică dintre un copil şi tatăl lui. Paternitatea se stabileşte în temeiul prezumţiei 
legale potrivit căreia copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei, iar copilul 
născut după desfacerea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în 
timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca mama sa să fi încheiat o nouă căsătorie. 
Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. 
Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot 
continua acţiunea pornită de el. Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pusă 
de tutore, numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare. În toate cazurile, mama copilului va fi 
citată. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data când 
tatăl a cunoscut naşterea copilului. În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, 
tatăl a fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a 
aflat despre naşterea copilului. Dacă acţiunea nu a fost pornită de acesta ea poate fi pornită 
de tată după ce i s‐a ridicat interdicţia, înăuntrul unui nou termen de şase luni. Filiaţia faţă de 
tată se stabileşte şi prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească. Copilul conceput şi 
născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului, 
acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti. Recunoaşterea se face prin 
declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie o dată cu înregistrarea naşterii, fie după 
această dată; recunoaşterea poate fi făcută şi prin înscris autentic sau prin testament. 
Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca. Recunoaşterea care nu 
corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. Dacă recunoaşterea 
este contestată de mamă, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada 
paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. Acţiunea în 
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele său de 
către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul lui legal. Dreptul de a porni 
acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor copilului, ei putând continua 
acţiunea pornită de acesta. Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva 
moştenitorului pretinsului tată. 
Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de 
la naşterea copilului. Dacă în cazul în care un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie 
prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în 
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas 
definitivă. 
În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată, ori dacă acesta din urmă a prestat 
copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la data încetării convieţuirii ori a 
întreţinerii. Timpul cuprins între a trei sute şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului 
este timpul legal al concepţiunii,. El se socoteşte de la zi la zi. 
Filiaţia mai poate fi şi rezultatul adopţiei (înfierii). 
Filodormă: 
 sumă de bani sau alt folos material pretinsă sau primită în mod abuziv de către o persoană, 
pentru obţinerea unui privilegiu, cedarea unui beneficiu, etc.. Pretinderea sau primirea 
filodormei constituie infracţiune şi este sancţionată de lege. De asemenea legea penală 
sancţionează plata direct sau indirect a unei filodorme precum şi intermedierea de 
asemenea fapte. Este apărată de pedeapsă persoana care, plătind filodorma, denunţă fapta 
din proprie iniţiativă, de îndată ce a efectuat plata. 
Flagrant delict: 
 infracţiune descoperită în momentul săvârşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. 
Folosinţă: 
 dreptul de a uza de un bun conform destinaţiei sale. Este unul din atributele dreptului de 
proprietate. 
Forfetar: 
 sume globale şi invariabile, prestabilite la impozite, taxe sau preţuri. 
Formalitate: 
 condiţie de formă impusă de o dispoziţie legală pentru îndeplinirea şi valabilitatea unui act 
juridic. 
Formulă executorie: 
 menţiune aplicată de organele de jurisdicţie ori de alte organe competente pe copia 
hotărârii ori pe alt titlu, în vederea punerii acestora în executare silită. Prin această menţine, 
hotărârile şi celelalte acte sunt investite cu formulă executorie. 
Potrivit Codului de procedură civilă, formula executorie are următorul conţinut: 
„Noi, Preşedintele României” 
(Aici urmează cuprinsul hotărârii) 
„Dăm împuternicire şi ordonăm agenţilor administrativi şi ai forţei publice să execute 
această (hotărâre); procurorilor să stăruie pentru aducerea ei la îndeplinire. Spre credinţă, 
prezenta (hotărâre) s‐a semnat de …” (urmează semnătura preşedintelui şi a grefierului). 
Hotărârea investită se va da numai părţii care a câştigat sau reprezentantului ei. 
Actele autentice, cambiile şi biletele la ordin se investesc cu formulă executorie de către 
notarul public. 
Procesele‐verbale încheiate în caz de împăcare atunci când cel reclamat s‐a obligat să repare 
paguba, să plătească o sumă de bani, ori să predea un bun mobil, se pun în executare fără a 
mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. 
Forţă majoră: 
 împrejurare de fapt imprevizibilă şi de neînlăturat, care pune debitorul în imposibilitatea 
absolută de a‐şi îndeplini obligaţiile sau determină o persoană să săvârşească o faptă 
interzisă de lege. 
Forţa majoră poate consta într‐o calamitate naturală (inundaţii, cutremure, căderi de 
grindină, incendii etc.), într‐un alt fenomen natural care se răsfrânge asupra persoanei 
(epidemii, îmbolnăvire gravă, accident) sau chiar într‐un fenomen social (greve, război). 
Forţa majoră constituie o cauză care apără de răspundere. Pentru ca efectul exonerator de 
răspundere să se producă, atât forţa majoră cât şi imposibilitatea de a o înlătura trebuie să 
fie independente în totalitate de orice conduită culpabilă a persoanei a cărei răspundere 
urmează să fie angajată. 
Dacă înainte de a interveni forţa majoră, debitorul fusese pus în întârziere, răspunderea sa 
subzistă, deoarece condiţiile acesteia fuseseră îndeplinite anterior producerii evenimentului, 
iar posibilitatea discutării lui ar fi fost exclusă dacă obligaţia ar fi fost stinsă prin executarea 
ei la timp. De asemenea, forţa majoră nu exonerează de răspundere dacă debitorul şi‐a 
asumat prin contract consecinţele ei. 
Fraţi: 
 rude colaterale de gradul II, care au aceeaşi părinţi ori au un părinte comun. Sunt fraţi buni 
cei care au ambii părinţi comuni, fraţi cosângeni sau cosanguini cei care au numai tatăl 
comun şi fraţi couterini, cei care au numai mama comună. Raporturile de rudenie dintre fraţi 
rezultă fie din naştere, fie din adopţia lor de către aceeaşi persoană, sau de către soţi, din 
adoptarea unuia dintre ei, de către părintele sau părinţii fireşti ai celuilalt. 
Fraudarea creditorilor: 
 încheierea unor acte ori săvârşirea unor fapte juridice de către debitor, prin care sunt 
prejudiciate interesele creditorului sau creditorilor săi. 
Potrivit legii, debitorul răspunde, pentru obligaţiile contractate, cu întregul său patrimoniu, 
cu toate bunurile sale mobile şi imobile existente la data asumării obligaţiei sau dobândite 
ulterior. Debitorul trebuie să‐şi execute obligaţiile la termenul şi în condiţiile prevăzute în 
contract; în caz de neexecutare benevolă creditorul are posibilitatea să urmărească silit 
bunurile mobile şi imobile din patrimoniul debitorului său. Întrucât patrimoniul debitorului 
reprezintă gajul general al creditorilor, actele şi faptele juridice îndeplinite de către debitor 
în scopul de a‐şi diminua patrimoniul (diminuarea activului şi sporirea pasivului) sunt de 
natură să micşoreze garanţiile stabilite de lege pentru realizarea creanţelor. Un mijloc legal 
pentru apărarea intereselor legitime ale creditorilor este acţiunea pauliană prin care aceştia 
pot cere anularea sau revocarea actelor frauduloase făcute de debitor în dauna lor. 
Fraudă de lege: 
 procedee dolosive utilizate de către părţi la încheierea sau executarea unei convenţii în 
scopul încălcării sau nerespectării unor prevederi imperative ale legii. Sancţiunea juridică a 
convenţiei încheiate prin frauda de lege sau a actului de executare îndeplinit prin fraudă este 
nulitatea acestora. 
Frontieră de stat: 
 linie de demarcaţie, naturală sau convenţională care separă două state. 
În limitele frontierelor de stat se află teritoriul suveran al fiecărui stat. Trecerea frontierei de 
stat, în ambele sensuri, se face cu respectarea actelor normative adoptate în acest scop. 
Trecerea frauduloasă a frontierei este considerată infracţiune şi se pedepseşte. Tentativa 
este şi ea sancţionată. 
Funcţionar: 
 orice persoană încadrată care exercită temporar sau permanent, cu orice titlu, indiferent 
dacă şi cum a fost investită, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituţie publică sau alte 
persoane juridice de interes public sau în serviciul unei alte persoane juridice. 
Funcţionar public: 
 orice persoană care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost 
investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu în serviciul unei unităţi de interes 
public. 
Fundaţie: 
 persoană juridică, alta decât societăţile comerciale, constituită în condiţiile legii, prin 
afectarea de către proprietar a unor categorii de bunuri sau a tuturor bunurilor sale, pentru 
îndeplinirea unor activităţi cu caracter obştesc, nonprofit. Fundaţiile sunt organizate şi 
funcţionează pe baza statutelor proprii. 
Fungibil: 
 proprietate a unui bun, lucru, prin care acesta poate fi înlocuit cu altul de acelaşi fel, de 
aceeaşi cantitate şi aceeaşi calitate, în cazul când formează obiectul unei obligaţii. 
Furt: 
 infracţiune contra patrimoniului ce constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia 
altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi‐l însuşi pe nedrept. 
Se consideră bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică, precum şi 
înscrisurile. Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte 
făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a 
altei persoane. Este considerat furt şi luarea unui vehicul din posesia sau detenţia unei 
persoane, fără consimţământul acesteia, cu scopul de a‐l folosi pe nedrept. 
Furtul este calificat şi este sancţionat mai grav dacă este săvârşit în următoarele împrejurări: 
 de două sau mai multe persoane împreună; de o persoană având asupra sa o armă sau o 
substanţă narcotică; de către o persoană mascată, deghizată sau travestită; asupra unei 
persoane aflate în imposibilitatea de a‐şi exprima voinţa sau de a se apăra; într‐un loc public; 
într‐un mijloc de transport în comun; în timpul nopţii; în timpul unei calamităţi; prin efracţie, 
escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase. 
Fac parte din categoria furtului calificat şi următoarele fapte: 
 furtul privind produsele petroliere sau gazele naturale din conducte, depozite ori cisterne; 
furtul unui bun care face parte din patrimoniul cultural; furtul unui act care serveşte pentru 
dovedirea stării civile, pentru legitimare sau pentru identificare. 
Pentru infracţiunea de furt acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, cu unele excepţii 
prevăzute de lege. Astfel acţiunea penală se declanşează numai la plângerea prealabilă a 
persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală în cazurile de furt 
săvârşite între soţi ori între rude apropiate, ori de către un minor în paguba tutorelui său, de 
cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de către acesta. 
Fuziunea: 
 operaţia juridică prin care se realizează o concentrare a societăţilor comerciale, în scopul de 
a face faţă unor exigenţe ale activităţii comerciale. Potrivit Legii nr. 31/1990, fuziunea 
societăţilor comerciale are două forme: 
 absorbţia şi contopirea. 
Absorbţia constă în aceea că o societate comercială înglobează una sau mai multe societăţi 
comerciale, cu consecinţa că societăţile absorbite îşi încetează existenţa. 
Contopirea constă în reunirea a două sau mai multor societăţi comerciale, care îşi încetează 
existenţa, pentru constituirea unei societăţi comerciale noi. 
Operaţiunea  juridică  a  fuziunii  priveşte  numai  societăţile  comerciale,  neputând  participa 
sucursalele unei societăţi comerciale sau un comerciant individual (persoană fizică). 
Consecinţele fuziunii societăţilor comerciale determină necesitatea unor condiţii legale prin 
care să fie ocrotite interesele asociaţilor din societăţile cuprinse în operaţiunea de fuziune, 
precum şi cele ale terţilor care au raporturi juridice cu aceste societăţi. 
Pentru realizarea fuziunii, fiecare societate implicată trebuie să procedeze la modificarea 
contractului de societate şi a statutului societăţii, cu respectarea cerinţelor de formă şi 
publicitate cerute de lege pentru încheierea lor. 
Hotărârea de fuziune este legată de adunarea asociaţilor din societăţile în cauză, cu 
condiţiile de cvorum şi majoritate prevăzute de lege. Actul adiţional, care cuprinde hotărârea 
de fuziune, în formă autentică, este publicat în Monitorul Oficial şi înregistrat în registrul 
comerţului. 
Pe lângă formalităţile privind modificarea actelor constitutive pentru fuziune, legea impune 
şi îndeplinirea altor formalităţi. Astfel, fiecare societate trebuie să întocmească bilanţul şi să 
îl depună la registrul comerţului, odată cu cererea de înscriere a hotărârii de fuziune, pentru 
a fi menţionat în acest registru. Apoi, societatea care îşi încetează existenţa prin fuziune va 
depune la registrul comerţului, pentru a fi înscrisă în acest registru, o declaraţie privind 
modul cum a hotărât să stingă pasivul său. 
În cazul fuziunii prin contopire, ca urmare a reunirii a două sau mai multor societăţi 
comerciale, care îşi încetează existenţa, luând fiinţă o nouă societate comercială, pe lângă 
formalităţile pe care le îndeplinesc societăţile care îşi încetează existenţa, este necesar să se 
respecte şi formalităţile cerute de lege pentru constituirea unei societăţi comerciale. Deci, 
urmează să se întocmească şi să se autentifice actele constitutive ale noii societăţi, să se 
obţină de la instanţă autorizaţia de funcţionare a societăţii şi să se facă publicitate prin 
Monitorul Oficial şi înmatricularea în registrul comerţului. 
În conformitate cu prevederile OG 76/2001 toate operaţiunile privind înregistrarea şi 
constituirea societăţilor comerciale se fac prin biroul unic înfiinţat pe lângă Camerele de 
Comerţ şi Industrie din fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti. 
Ca efect al fuziunii, societatea care rămâne în fiinţa sa sau cea care rezultă din fuziune va 
avea drepturile şi va lua asupra sa obligaţiile societăţii care îşi încetează activitatea. 
Fuziunea are ca efect o transmitere a drepturilor şi obligaţiilor societăţilor care îşi încetează 
existenţa către societatea absorbantă, respectiv societatea care se constituie prin contopire. 
În consecinţă, aceste societăţi vor exercita drepturile şi vor îndeplini obligaţiile societăţilor 
comerciale care au încetat să mai existe ca rezultat al fuziunii. În scopul protejării intereselor 
terţilor, legea prevede că efectele fuziunii se produc numai după trei luni de la data publicării 
hotărârii de fuziune în Monitorul Oficial. 
Efectele fuziunii se produc, în mod excepţional, înainte de împlinirea termenului de trei luni, 
dacă societatea absorbantă sau cea care s‐a constituit prin contopire face dovada că au fost 
achitate toate datoriile sociale ori dovada că sumele datorate creditorilor sociali au fost 
depuse la CEC sau la administraţia financiară. Dovada se face cu înscrisurile emise de 
creditori, respectiv cu certificatul care constată depunerile efectuate. 
Legea cere ac certificatul de depunere să fie publicat în Monitorul Oficial şi înregistrat în 
registrul comerţului. Efectele fuziunii se produc înainte de împlinirea termenului de trei luni 
şi dacă există acordul tuturor creditorilor. 
Întrucât prin fuziune por fi lezate interesele creditorilor societăţilor care fuzionează, legea 
recunoaşte acestor creditori un drept de opoziţie împotriva hotărârii de fuziune. 
Dreptul de opoziţie poate fi exercitat la instanţa judecătorească în termen de trei luni de la 
publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de fuziune. 
Opoziţia suspendă executarea hotărârii de fuziune până la rămânerea definitivă a sentinţei 
judecătoreşti. În cazul când opoziţia a fost admisă, hotărârea de fuziune nu va putea fi 
aplicată decât după satisfacerea pretenţiilor creditorului oponent. 
Gajul (amanetul): 
 contract accesoriu prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobil pentru 
garantarea datoriei. Poate fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal, cât şi un bun mobil 
incorporal, de exemplu o creanţă pe care debitorul o are împotriva altei persoane. Legislaţia 
noastră cunoaşte în prezent două forme de gaj: 
 cu deposedare şi fără deposedare. După modul în care se stabileşte obligaţia de a constitui 
gajul, acesta poate fi: 
gajul convenţional – părţile sunt acelea care convin asupra necesităţii constituirii gajului; 
gajul legal – legea obligă pe anumite persoane să constituie un gaj; 
gajul judecătoresc – instanţa este cea care dispune instituirea sa, cum este cazul cauţiunii 
prevăzute în caz de execuţie vremelnică. 
Contractul de gaj este un contract accesoriu, real şi unilateral. El este accesoriu faţă de 
raportul principal de obligaţie pe care îl garantează; existenţa sa valabilă şi stingerea sa 
depind de soarta obligaţiei principale garantate. 
Poate fi garantată cu gaj şi o creanţă eventuală ce s‐ar putea naşte în viitor, aşa cum este 
gajul destinat a garanta acoperirea prejudiciului pe care l‐ar putea produce un gestionar 
unităţii în care lucrează. Gajul cu deposedare este un contract real, deoarece nu ia naştere 
decât prin remiterea efectivă a bunului gajat. Remiterea se face, de regulă, în mâna 
creditorului, dar, conform înţelegerii părţilor, poate să se facă în mâna unui terţ însărcinat cu 
păstrarea lucrului gajat, până la plata datoriei. 
Dacă gajul este fără deposedare, contractul de gaj este un contract consensual, remiterea 
nemaiconstituind o condiţie de existenţă a contractului. Contractul de gaj este unilateral, 
deoarece el dă naştere unei singure obligaţii, aceea a creditorului de a păstra bunul, de a‐l 
conserva şi a‐l restitui debitorului când acesta îşi va executa obligaţia ce‐i revine, pentru a 
cărei garantare a constituit gajul. Tot unilateral este şi contractul de gaj fără deposedare, 
numai că de data aceasta obligaţia de păstrare a bunului şi de ţinere a lui la dispoziţia 
creditorului, ca garanţie, revine însuşi debitorului. 
Pentru constituirea gajului se cer a fi întrunite anumite condiţii, dintre care unele se referă la 
persoana debitorului, altele la obiectul gajat, iar altele la formalităţile necesare constituirii: 
1)Cât priveşte persoana constituitorului se cere ca acesta să fie proprietarul bunului gajat şi 
să aibă deplină capacitate de exerciţiu. În cazul în care debitorul este minor, gajarea 
bunurilor sale pentru garantarea propriei datorii este posibilă însă se poate face numai cu 
încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. Este interzis însă ocrotitorului legal, părinte ori 
tutore, să garanteze, în numele minorului, obligaţia altuia. 
2)Cât priveşte obiectul gajului, pot fi gajate bunuri mobile, corporale sau incorporale, cu 
condiţia de a se afla în circuitul civil. 
3)Cât priveşte formalităţile necesare constituirii gajului, mai multe reguli trebuie respectate, 
şi anume: 
a)gajul trebuie să fie constatat printr‐un înscris înregistrat, care să enunţe suma datorată, 
felul şi natura lucrurilor gajate sau descrierea calităţii, greutăţii sau măsurii lor. 
Înregistrarea care constă în păstrarea unui exemplar al înscrisului constatator al gajului, într‐
o mapă specială, se face la notarul public. Înscrisul şi înregistrarea nu constituie condiţii de 
validitate a gajului, ci urmăresc, în special, să asigure opozabilitatea faţă de terţi a constituirii 
gajului, asigurând dreptul de preferinţă al creditorului gajist faţă de ceilalţi creditori. 
b)dacă bunul gajat este un mobil incoporal (ex. o creanţă), pentru opozabilitate faţă de terţi, 
inclusiv pentru asigurarea dreptului de preferinţă al creditorului, se cere întocmirea unui 
înscris, indiferent de valoarea datoriei, care să fie înregistrat şi care, în plus, trebuie notificat 
debitorului creanţei gajate. Din momentul notificării, debitorul creanţei gajate nu mai poate 
face plata datoriei sale către constituitorul gajului. 
În legătură cu lucrul gajat, creditorul are următoarele drepturi şi obligaţii: 
a)să reţină lucrul, dacă este un gaj cu deposedare, până la achitarea datoriei. Dreptul său de 
retenţie se menţine până la achitarea întregii datorii, gajul fiind indivizibil, garantând, în 
întregul său, fiecare fracţiune din datorie; 
b)dreptul de a păstra bunul implică şi dreptul creditorului de a‐l revendica, pe temeiul 
dreptului real de gaj, din mâna oricui s‐ar găsi; posesorul de bună‐credinţă va putea opune 
dobândirea în temeiul art. 1909 Cod civil; 
c)creditorul are faţă de constituitorul gajului calitatea de detentor precar, debitor păstrând 
calitatea de proprietar; 
d)creditorul răspunde după regulile de drept comun de pierderea ori determinarea bunului 
gajat, dacă aceasta s‐a produs din culpa sa; 
e)creditorul nu are dreptul să se folosească de lucru; dacă totuşi o face, debitorul poate cere 
ca gajul să fie pus sub sechestru; 
f)dacă datoria a fost achitată, creditorul trebuie să restituie lucrul primit în gaj, fiind 
îndreptăţit să primească de la debitor cheltuielile necesare şi utile pe care le‐a făcut pentru 
conservarea lucrului. Până la restituirea acestor cheltuieli el are un drept de retenţie. 
În cazul în care debitorul nu‐şi achită datoria, creditorul poate trece la realizarea gajului, 
ceea ce înseamnă că: 
a)are dreptul să ceară instanţei ca să‐i aprobe să reţină lucrul în contul creanţei, pe baza unei 
expertize judiciare de estimare a valorii lucrului. Este nulă orice convenţie prin care s‐ar 
prevedea ca creditorul să‐şi aproprieze bunul fără formalităţile judiciare menţionate, fiind 
interzis, pactul comisoriu ori contractul pignorativ. 
b)are dreptul să ceară vânzarea la licitaţie publică a lucrului gajat, cu dreptul pentru creditor 
de a fi plătit din lucrul gajat, cu preferinţă înaintea altor creditori. Este nulă convenţia prin 
care s‐ar prevedea o vânzare altfel decât prin licitaţie publică (ex. o vânzare prin bună 
învoială). Fiind un contract accesoriu, gajul se va stinge ca o consecinţă a stingerii ori 
desfiinţării obligaţiei principale.  
Stingerea obligaţiei principale prin plată, compensaţie, remitere de datorie etc, stinge şi 
gajul; nulitatea ori anularea obligaţiei principale are drept consecinţă desfiinţarea gajului. 
În domeniului prescripţiei extinctive, se consideră că lăsarea gajului în mâna creditorului 
constituie o recunoaştere permanentă a datoriei, care are drept efect întreruperea 
prescripţiei dreptului la acţiune privind obligaţia principală. 
Gajul poate supravieţui obligaţiei principale în cazul în care debitorul a făcut o altă datorie, 
către acelaşi creditor, după predarea gajului şi această datorie a devenit exigibilă înainte de 
plata primei datorii; creditorul nu poate fi obligat să restituie gajul până la plata ambelor 
datorii, chiar şi atunci când s‐ar fi stipulat că gajul este subordonat obligaţiei pe care 
debitorul a contractat‐o după predarea în gaj a lucrului. 
Gajul se poate stinge şi independent de obligaţia principală, prin modurile obişnuite de 
stingere a obligaţiilor, cum ar fi: 
 renunţarea creditorului la garanţie, pierderea fortuită a lucrului gajat etc. Dacă bunul gajat 
care a pierit era asigurat, dreptul de gaj se va exercita asupra indemnizaţiei de asigurare. 
Remiterea voluntară de către creditor a lucrului gajat are drept efect stingerea gajului. 
Garant: 
 persoană sau instituţie care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva. 
Garanţii: 
 mijloace juridice accesorii de asigurare a executării obligaţiilor asumate de către debitor în 
cadrul unui raport juridic civil, prevăzute de lege sau convenite de părţi în contract. Prin 
instituirea garanţiei se urmăreşte realizarea în natură şi întocmai a obligaţiilor debitorului, 
precum şi apărarea creditorilor împotriva riscului unei eventuale insolvabilităţi a acestuia. În 
sens larg noţiunea de garanţie cuprinde: 
‐mijloacele juridice preventive, care au ca scop conservarea unui bun sau anumitor bunuri 
din patrimoniul debitorului, în vederea executării silite (dreptul de retenţie, 
indisponibilizarea); 
‐mijloace juridice prin care se asigură executarea în natură, nu prin echivalent, a obligaţiei 
asumate (clauza penală, arvuna etc); 
‐garanţiile propriu‐zise, care asigură, care asigură creditorilor în favoarea cărora sunt 
instituite, o situaţie avantajoasă faţă de ceilalţi creditori, denumiţi chirografari (fidejusiunea, 
gajul, ipoteca şi clauzele legale de preferinţă). 
În sens restrâns, termenul de garanţie desemnează garanţiile propriu‐zise, care se împart în 
garanţii reale şi garanţii personale. Garanţiile reale sunt modalităţi juridice accesorii, prin 
care garantarea executării obligaţiei principale se efectuează prin remiterea în gaj a unui bun 
din patrimoniul debitorului către creditorul său ori prin constituirea de ipotecă sau privilegii 
asupra unor bunuri din patrimoniul debitorului. 
Garanţiile personale sunt modalităţi juridice de garantare a executării obligaţiei asumate de 
către debitor şi constau în încheierea unui contract accesoriu între creditorul debitorului şi 
una sau mai multe persoane prin care aceasta (acestea) din urmă se obligă ca, în situaţia în 
care debitorul nu‐şi plăteşte datoria asumată, să plătească această datorie în locul 
debitorului respectiv. 
Constituie garanţie personală fidejusiunea şi garanţiile prevăzute de reglementări speciale ce 
se fundamentează pe principiile garanţiilor izvorâte din fidejusiune (obligaţii asumate de 
către anumite persoane pentru plata pagubelor produse avutului public persoanele ce au 
calitatea de gestionar). 
Garanţiile pot fi unilaterale, bilaterale, multilaterale, iar în relaţiile dintre state există garanţii 
reciproce sau mutuale. 
Garanţii procesuale: 
 totalitatea normelor de principiu şi cu caracter special ale dreptului procesual civil, prin care 
se realizează sarcinile justiţiei în rezolvarea temeinică şi legală a cauzelor civile. Constituie 
garanţii procesuale principiilor dreptului procesual civil care consacră: 
 legalitatea, independenţa judecătorilor, stabilitatea adevărului material, rolul activ al 
instanţei de judecată, egalitatea părţilor în faţa organelor de justiţie, asigurarea dreptului de 
apărare, contradictorialitatea şi oralitatea procesului civil, posibilitatea utilizării limbii 
materne în justiţie, nemijlocirea şi continuitatea procesului civil. De asemenea, constituie 
garanţii procesuale, o serie întreagă de norme speciale din cadrul legislaţiei procesuale civile 
şi penale, cum sunt cele referitoare la: 
 obligativitatea şi procedura de citare a părţilor, pentru a se înfăţişa la judecată şi a‐şi susţine 
cauza; acordarea unui termen pentru lipsă, de apărare; amânarea pronunţării hotărârii 
pentru depunerea de note scrise în susţinerea cauzei etc. 
Gemeni: 
 fraţi născuţi odată de aceeaşi mamă. 
Genocid: 
 infracţiune contra păcii şi omenirii, ce constă în săvârşirea în scopul de a distruge în 
întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a 
vreuneia din următoarele fapte: 
a)uciderea membrilor colectivităţii sau grupului; 
b)vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului; 
c)supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să 
ducă la distrugere fizică; 
d)luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau grupului; 
e) transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în altă 
colectivitate sau grup. 
Dacă fapta este săvârşită în timp de război, pedeapsa atinge limita maximă. Se pedepseşte şi 
înţelegerea în vederea săvârşirii de genocid. 
Gestiune: 
 totalitate a acţiunilor, de primire, păstrare, mânuire, evidenţă, eliberare, care compun 
activitatea de administrare, folosinţă şi deţinere a bunurilor unei instituţii sau societăţi 
comerciale. 
Gestiune de afaceri: 
 operaţie ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală şi 
săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat din 
partea acesteia din urmă. Persoana care intervine prin fapta sa voluntară se numeşte gerant 
(negotiorum gestor), iar persoana pentru care s acţionează se numeşte gerat. 
Prin fapta unilaterală şi voluntară a gerantului se naşte un raport juridic civil, în temeiul 
căruia rezultă drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, adică între gerant şi gerat. 
Din punct de vedere al condiţiilor gestiunii de afaceri se disting trei segmente: 
obiectul gestiunii; 
utilitatea gestiunii; 
atitudinea părţilor faţă de actele de gestiune. 
Cu privire la obiectul gestiunii, el poate consta atât în acte materiale (repararea unui anumit 
bun al geratului), cât şi în acte juridice (plata unor taxe sau impozite etc.) aceste acte juridice 
pot fi încheiate în nume propriu de către gerat, dar cu intenţia ca ele să profite gereatului. 
De regulă, se admite ca actele de gestiune efectuate de către gerant nu trebuie să 
depăşească limitele unui act de administrare. Condiţia utilităţii gestiunii este aceea că ea 
trebuie să fie utilă geratului, să‐i fie folositoare, în sensul că, prin săvârşirea ei s‐a evitat o 
pierdere patrimonială. 
Cea de‐a doua condiţie a gerării intereselor altuia priveşte atitudinea părţilor faţă de actele 
de gestiune şi în acest sens se disting următoarele aspecte: 
a)geratul trebuie să fie complet străin de operaţia pe care gerantul o săvârşeşte în interesul 
său, să nu aibă cunoştinţă de ea; 
b)gerantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a gera interesele altuia. Actele de gestiune 
trebuie efectuate cu intenţia de a‐l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor ocazionate de 
îndeplinirea lor, în caz contrar am fi în prezenţa unui act juridic cu titlu gratuit, liberalitate 
sau act dezinteresat. Gerantul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu, spre deosebire de 
gerat, care nu trebuie să îndeplinească nici o condiţie de capacitate. 
Dacă sunt întrunite condiţiile arătate, se va naşte un raport juridic între gerant şi gerat, 
raport ce cuprinde în conţinutul său drepturi şi obligaţii reciproce. 
Astfel, gerantul are obligaţia de a continua gestiunea începută până ce geratul sau 
moştenitorii săi o vor prelua, neputând să o abandoneze. 
Gerantul trebuie să depună diligenţa unui bun proprietar, în efectuarea actelor de gestiune, 
să dea socoteală geratului cu privire la operaţiunile efectuate. Gerantul se poate obliga şi 
faţă de terţi în legătură cu activitatea ce o desfăşoară în interesul geratului. Geratul va fi 
obligat a indemniza pe gerant pentru toate cheltuielile necesare şi utile pe care le‐a făcut. 
Faţă de terţi, geratul va fi ţinut să execute toate obligaţiile decurgând din actele încheiate în 
numele său. În cazul în care geratul a ratificat gestiunea, retroactiv aceasta se va converti în 
contract de mandat, iar geratul, devenind mandant, va fi ţinut de toate actele pe care 
gerantul le‐a încheiat în numele său, indiferent dacă au fost sau nu utile. 
Gestiune frauduloasă: 
 infracţiune contra patrimoniului care constă în pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea‐
credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori 
trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri. Gestiunea frauduloasă se 
pedepseşte mai aspru atunci când a fost săvârşită în scopul de a dobândi un folos material, 
dacă fapta nu constituie infracţiune mai gravă. Dacă bunul este proprietate privată, cu 
excepţia cazului în care acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acţiunea 
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 
Girul: 
 act juridic prin care posesorul cambiei, numit girant, transmite altei persoane, numită 
giratar, printr‐o declaraţie scrisă şi semnată pe titlu şi prin predarea titlului, toate drepturile 
izvorând din titlul respectiv. Prin gir, posesorul cambiei dă ordin trasului să plătească suma 
menţionată în titlu persoanei în favoarea căreia a transmis cambie. 
Potrivit legii, chiar dacă nu a fost expres trasă la ordin, cambia este transmisibilă prin gir. 
Fiind un mijloc de transmitere a unor drepturi, girul este un act juridic accesoriu; el 
presupune existenţa unei cambii valabile. În mod obişnuit, girul intervine înainte de 
scadenţă. Girul trebuie să fie anterior protestului de neplată sau datei expirării termenului 
legal pentru adresarea acestui protest. 
Girantul este persoana titulară a dreptului, legitimată în condiţiile legii şi care este 
posesoarea titlului. Deci, primul girant este persoana indicată de către trăgător în calitate de 
beneficiar al cambiei. Cum giratarul poate la rându‐i să transmită prin gir drepturile 
dobândite, înseamnă că, ulterior al doilea girant este primul giratar; al treilea girant este al 
doilea giratar ş.a.m.d. Deci, ultimul deţinător, care este posesorul actual al titlului, trebuie să 
se legitimeze prin şirul de giruri, în care fiecare girant să fie giratarul beneficiar al girului 
anterior. 
Giratarul poate fi orice persoană, indiferent dacă este o persoană străină sau care este 
implicată în raportul cambial (trăgător, tras etc.). 
Pentru a fi valabil, girul trebuie să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă 
Condiţii de fond: 
 girul este un act juridic şi trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale ale actului 
juridic. În plus, el trebuie să îndeplinească şi condiţiile speciale prevăzute de legea cambială. 
Girul  trebuie  să  fie  necondiţionat,  trebuie  să  privească  întreaga  creanţă  prevăzută  în  titlu, 
girul parţial fiind lovit de nulitate. 
Condiţii de formă: 
 girul este valabil dacă îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege. Girul complet sau 
girul plin constă într‐o declaraţie a girantului semnată de acesta, care cuprinde ordinul 
adresat debitorului principal (trasul) de a plăti persoanei indicate de girant suma de bani 
menţionată în cambie. Girul trebuie să fie scris pe cambie. Legea admite, datorită numărului 
mare de giruri, ca girul să fie scris pe o foaie lipită la înscrisul cambial (allonge), cu includerea 
unei foi separate. Menţiunea privind girul figurează, de regulă pe dosul titlului 
(endossement). Din această cauză, transmiterea cambiei prin gir este cunoscută şi sub 
numele de andosarea cambiei. 
Girul se exprimă printr‐o formulă adecvată „plătiţi lui…” sau „plătiţi la ordinul lui…” 
Menţiunea cuprinzând girul trebuie însoţită de semnătura autografă a girantului, semnătură 
ce trebuie să cuprindă elementele cerute de lege pentru semnătura cambială. 
Girul în alb este girul care nu arată numele giratarului. 
Girul la purtător este echivalentul unui gir în alb cu deosebirea că, în cazul girului la purtător, 
giratarul este desemnat în calitatea sa de posesor al titlului (ex.: „către prezentator”). 
Girurile care nu produc efectele specifice raportului cambial, în special efectul translativ, ori 
produc numai o parte din efecte se numesc giruri anormale sau improprii. Fac parte din 
această categorie: 
 girul cu clauza „nu la ordin”, girul cu clauza „pentru procură”, girul cu clauza „în garanţie”, 
girul cu clauza „fără garanţie” etc. 
Grad de pericol social: 
 nivel cantitativ şi calitativ al vătămării relaţiilor sociale prin săvârşirea unei fapte. Constituie 
un criteriu principal în diferenţierea infracţiunii faţă de contravenţie sau abatere. În înţelesul 
legii penale, constituie faptă care prezintă pericol social, orice acţiune sau inacţiune prin care 
se aduce atingere suveranităţii, independenţei, unităţii şi indivizibilităţii statului, persoanei, 
drepturilor şi libertăţilor acesteia, proprietăţii, precum şi întregii ordini de drept şi pentru 
care este necesară aplicarea unei pedepse. Aprecierea generică o face legiuitorul atunci când 
stabileşte faptele care se încadrează într‐o anumită categorie de infracţiuni şi când fixează 
limitele legale ale pedepselor, minimă şi maximă pentru fiecare infracţiune în parte. 
Aprecierea în concret a gradului de pericol social, revine organului de urmărire penală sau, 
după caz, instanţei de judecată. În acest caz, se ţine seama de modul şi mijloacele de 
săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea 
produsă sau care s‐ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. În 
cazul în care procurorul sau instanţa constată că fapta nu prezintă gradul de pericol social al 
unei infracţiuni, aplică una din sancţiunile administrative prevăzute de lege (mustrare, 
mustrare cu avertisment, amendă administrativă). 
Grad de rudenie: 
 distanţa între rude. Gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor intervenite, 
adică al generaţiilor. Stabilirea gradului de rudenie se face diferit după felul liniei de rudenie. 
Astfel, la rudenia în linie directă, gradul de rudenie se socoteşte după numărul naşterilor, 
prin care se stabileşte legătura de sânge între două persoane. Astfel, fiul şi tatăl sunt rude de 
gradul întâi, nepotul de fiu cu bunicul sunt rude de gradul al doilea. În linie colaterală, gradul 
de rudenie se socoteşte după următorul naşterilor pornind de la una din rude, în linie 
ascendentă până la autorul comun, şi apoi de la acesta, în linie descendentă, până la cealaltă 
rudă. De exemplu, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul şi nepotul de frate sunt rude 
de gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea. În linie colaterală nu există rude de 
gradul întâi. Efectele juridice ale rudeniei se produc numai în măsura în care sunt stabilite de 
lege. 
Gradul de rudenie are o importanţă deosebită în materie succesorală; impediment la 
căsătorie; încredinţarea copiilor din căsătorie, în cazul divorţului unor rude; stabilirea 
obligaţiei de întreţinere între rudele prevăzute de lege; aprobarea de către autoritatea 
tutelară a plăţii creanţelor pe care le au faţă de minor, tutorele, soţul, o rudă în linie dreaptă 
şi fraţii ori surorile tutorelui; determinarea actelor juridice a căror încheiere este oprită (între 
tutore, soţul, o rudă în linie dreaptă şi fraţii şi surorile tutorelui pe de o parte, şi minor, pe de 
altă parte); instituirea curatelei la cererea celor îndrituiţi, printre care şi a rudelor; 
determinarea legăturilor de rudenie care justifică lipsa de denunţare a omorâtorului, în 
materie de nedemnitate succesorală; stabilirea legăturii de rudenie pentru liberalităţile 
făcute unor persoane interpuse sau validităţii unor dispoziţii testamentare; recuzarea 
judecătorilor sau experţilor, pe motivul că sunt rude cu părţile; înlăturarea martorilor 
propuşi spre ascultare, pe acelaşi motiv. 
De asemenea, rudenia are efecte în legislaţia penală; incestul, nedenunţarea unor infracţiuni 
etc. 
Gradul de rudenie dobândit prin adopţie (rudenia civilă) se stabileşte ca şi la rudenia 
firească. 
Graţiere: 
 măsură de clemenţă, acordată individual potrivit Constituţiei (art. 94, lit. d) de Preşedintele 
României şi constă în iertarea unui condamnat de executarea în total ori în parte a pedepsei, 
ori în comutarea pedepsei într‐una mai uşoară. Graţierea poate fi acordată şi colectiv, prin 
lege, de către Parlament (art. 72, pct. 2, lit. g din Constituţie). 
După modul de acordare în raport cu persoanele cărora li se acordă se disting: 
graţierea individuală; 
graţierea colectivă. 
a) Graţierea individuală este acordată, de regulă, la cererea celui condamnat. Ea poate fi 
acordată şi din oficiu. Graţierea individuală se cere şi poate fi acordată numai după 
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; 
b) Graţierea colectivă este acordată unui număr nedeterminat de persoane pentru o 
categorie de condamnări determinate prin natura pedepsei ori prin cuantumul lor sau 
pronunţate pentru anumite infracţiuni. 
După criteriul condiţiilor în care se acordă, distingem: 
 graţierea necondiţionată şi graţierea condiţionată. 
a)Graţierea este necondiţionată sau pură şi simplă când se acordă fără a impune pentru 
viitor beneficiarului ei anumite condiţii; 
b)Graţierea este condiţionată când acordarea ei este condiţionată de buna conduită a 
beneficiarului ei, în viitor, o anumită perioadă, sub sancţiunea executării restului de 
pedeapsă neexecutată ca urmare a graţierii, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată 
pentru noua infracţiune. 
După criteriul întinderii efectelor ce le are în raport cu pedeapsa, graţierea poate fi: 
graţierea totală – când priveşte întreaga pedeapsă aplicată (remitere de pedeapsă); 
graţierea parţială – când este înlăturată doar executarea unei părţi din pedeapsă (reducere 
de pedeapsă); 
comutarea – înlocuirea pedepsei aplicată de instanţă cu o pedeapsă de altă natură, mai 
uşoară (ex.: înlocuirea pedepsei închisorii cu amenda). 
Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, numai când se dispune altfel prin 
actul de graţiere. De asemenea‚ graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi 
măsurilor educative. 
Grefă: 
 serviciu în cadrul unei instanţe judecătoreşti, care întocmeşte, păstrează, comunică etc. 
actele de procedură. 
Grefier: 
 funcţionar judecătoresc însărcinat cu înregistrarea dezbaterilor instanţei, cu redactarea 
hotărârilor, cu întocmirea, păstrarea şi comunicarea actelor de procedură. 
Grevă: 
 încetare organizată a activităţii într‐una sau mai multe întreprinderi, instituţii etc., cu scopul 
de a‐i determina pe patroni, guvernul sau autorităţile să satisfacă unele revendicări 
(economice, sociale etc.). Dreptul la grevă este garantat în Constituţia României (art. 40). 
Guvern: 
 autoritate publică, organ de stat, care, potrivit programului său de guvernare acceptat de 
Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea 
generală a administraţiei publice. 
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate. 
Guvernul este alcătuit din prim‐ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. 
Handicap: 
 deficienţă motorie, senzorială, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. Prin legi 
speciale, statul, ia măsuri pentru ocrotirea persoanelor cu handicap. Astfel, ele beneficiază 
de asistenţă medicală gratuită, ajutoare băneşti, proteze, internare în clinică specială etc. 
Infracţiunile săvârşite asupra unei persoane cu handicap sunt considerate circumstanţe 
agravante legale în stabilirea pedepsei aplicate în acest cazuri. Totodată, sunt limitate unele 
atribute şi drepturi ale persoanelor cu handicap psihic: 
 dreptul la vot; impediment la căsătorie; încheierea de acte juridice etc. 
Hârtie de valoare: 
 înscris care atestă participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut şi 
care dă dreptul de a primi dividende sau de a încasa dobândă. 
Heroină: 
 drog, derivat din morfină, cu acţiune analgezică şi stupefiantă. Consumul de heroină creează 
dependenţă, fiind deosebit de toxic. Producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind 
circulaţia produselor stupefiante sau toxice sunt sancţionate cu pedepse grave de către 
legea penală. 
Holding: 
 societate comercială care deţine o cantitate suficientă din acţiunile altei societăţi comerciale 
pentru a putea exercita controlul asupra ei. 
Hotărâre: 
 act adoptat de un organ colegial, în urma unor dezbateri sau deliberări. Pot adopta hotărâri 
organele puterii de stat, ale administraţiei centrale şi locale, consiliile de administraţie ale 
regiilor şi societăţilor comerciale precum şi instanţele judecătoreşti şi celelalte organe 
jurisdicţionale. 
Hotărâre arbitrală: 
 hotărâre pronunţată de tribunalul arbitral, în cazul litigiilor comerciale, atunci când, în 
prealabil, s‐a stabilit o convenţie arbitrală între părţi, prin care se rezolvă în mod definitiv 
litigiul comercial. Întrucât îşi are sursă în convenţia arbitrală, hotărârea arbitrală este un 
veritabil act jurisdicţional fiind adusă la îndeplinire de bună voie, ca rezultat al convenţiei 
încheiate de părţi. 
Hotărâre de expedient: 
 hotărâre judecătorească prin care instanţa pune capăt procesului, luând act de învoiala 
intervenită între părţi. 
Hotărâre judecătorească: 
 actul final al judecăţii, actul de dispoziţie al instanţei, cu privire la litigiul dintre părţi, act cu 
caracter jurisdicţional. Hotărârea judecătorească este luată, în urma deliberării secrete, cu 
majoritatea voturilor completului, după care se pronunţă în şedinţă publică. Este cel mai 
important act procesual îndeplinit de instanţa de judecată şi concretizează întreaga 
activitate procedurală a participaţilor în litigiu, cuprinzând concluzia instanţei, care este 
obligatorie pentru părţile din proces. 
În legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, hotărârile sunt clasificate, după cum urmează: 
1)Din punctul de vedere al instanţei care pronunţă hotărârea, momentul în care intervine şi 
dacă rezolvă sau nu fondul. 
Legea se referă la sentinţe, decizii şi încheieri (art. 255 Cod procedură civilă). Hotărârile prin 
care instanţele rezolvă fondul cauzei se numesc sentinţe, iar hotărârile prin care instanţele 
soluţionează apelul, recursul, recursul în interesul legii ori în anulare se numesc decizii. Toate 
celelalte hotărâri date în instanţă în cursul judecăţii se numesc încheieri. 
2)După durata acţiunii lor, există hotărâri propriu‐zise, care rezolvă fondul şi au o acţiune, de 
regulă, nelimitată în timp şi hotărâri provizorii, care au un caracter temporar şi prin care se 
iau măsuri vremelnice în timpul procesului. 
3)După cum există sau nu posibilitatea atacării lor cu apel sau recurs, hotărârile sunt 
nedefinitive, definitive şi irevocabile. Hotărârile nedefinitive sunt hotărâri de primă instanţă, 
care pot fi atacate cu apel.  
Hotărârile definitive, nesusceptibile de apel, dar care pot fi atacate cu recurs sunt: 
hotărârile date fără drept de apel; 
hotărârile date în primă instanţă care nu au fost atacate cu apel, sau chiar atacate cu apel, 
dacă judecata acestuia s‐a perimat sau apelul a fost respins; 
hotărârile date în apel prin care se rezolvă fondul pricinii. 
Sunt hotărâri irevocabile; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate; 
hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, 
nerecurate; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s‐a soluţionat fondul pricinii; 
orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. 
4)După cum pot sau nu să fie puse în executare, hotărârile sunt executorii şi neexecutorii.  
Hotărâri executorii sunt cele pronunţate în acţiuni în realizarea dreptului, dacă sunt 
definitive sau se bucură de execuţie vremelnică. Hotărâri neexecutorii sunt hotărârile 
pronunţate în acţiunile în constatare; 
5)Din punct de vedere al conţinutului, hotărârile pot fi integrale şi parţiale. 
Hotărârile integrale rezolvă în întregime procesul, dezinvestind instanţa de întreg dosarul. 
Hotărârile parţiale pot fi pronunţate, la cererea reclamantului, dacă pârâtul recunoaşte, în 
parte, pur şi simplu în faţa instanţei şi în mod expres pretenţiile acestuia. 
6)Din punct de vedere al „condamnării”, hotărârile pot fi cu o singură condamnare sau cu 
condamnare alternativă. 
Din prima categorie fac parte hotărârile prin care pârâtul este obligat la efectuarea unei 
prestaţii determinate: 
 plata unei sume de bani, predarea unui bun etc. Hotărârile alternative prevăd o 
condamnare principală şi una secundară, care se va executa în măsura în care nu este 
posibilă cea principală (ex: 
 se stabileşte pentru pârât obligaţia de a preda un bun determinat, iar dacă nu va preda 
bunul, să plătească o sumă de bani reprezentând contravaloarea acestuia). 
Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde: 
arătarea instanţei care a pronunţat‐o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecată; 
numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s‐au judecat; numele mandatarilor 
sau reprezentanţilor legali şi al avocaţilor; 
obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor; 
arătarea concluziilor precursorului; 
motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s‐
au înlăturat cererile părţilor; 
dispozitivul; 
calea de atac şi termenul în care se poate exercita; 
arătarea şi pronunţarea s‐a făcut în şedinţă, precum şi semnăturile judecătorilor şi 
grefierului. 
Ca tehnică a redactării, hotărârea are trei părţi: 
 practicarea, motivarea (considerentele) şi dispozitivul. 
Practicarea, se întocmeşte de grefier, are rolul de a stabili dacă instanţa a fost competentă, 
dacă compunerea a fost legală, dacă s‐au respectat drepturile părţilor etc. 
Dacă pronunţarea nu s‐a făcut şa termenul la care a avut loc judecata, practicarea va 
cuprinde numai arătarea instanţei şi a completului de judecată, celelalte menţiuni fiind 
cuprinse în încheierea de şedinţă de la acel termen, care face corp comun cu hotărârea. 
Lipsa acestei încheieri sau nesemnarea ei de către judecători sau de către grefier, atrage 
nulitatea hotărârii, deoarece face imposibilă exercitarea controlului judiciar cu privire la 
compunere, prezenţa părţilor. 
Motivarea (considerentele) este opera judecătorului care trebuie să demonstreze în mod 
logic, deplina concordanţă dintre soluţia din cauza respectivă şi realitate. Motivarea este de 
esenţa hotărârilor, constituie o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu 
atenţie, şi oferă posibilitatea controlului judiciar. Analiza pe care judecătorul o face în 
legătură cu motivele de fapt şi de drept care i‐au format convingerea, în sensul unei anumite 
soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, concisă şi fermă, să aibă putere de convingere. 
La fel de exactă trebuie să fie şi motivarea şi în ce priveşte cererile pe care le‐a respins. 
Motivarea trebuie să corespundă dispozitivului, astfel cum a fost întocmit în momentul 
pronunţării. Nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei. 
Dispozitivul cuprinde soluţia la care s‐a oprit completul de judecată, concretizată în minuta 
redactată cu prilejul deliberării, trecută în condica de şedinţă şi pronunţată de preşedinte în 
şedinţă publică. 
Prin dispozitiv trebuie rezolvate toate cererile părţilor, deci atât cererea principală cât şi 
cererile accesorii şi incidentale (ex.: cererea referitoare la cheltuielile de judecată, cererea 
reconvenţională, cererea de chemare în garanţie etc.). El trebuie să aibă un conţinut cât mai 
complet, să arate în mod concret în ce constă şi care sunt limitele „condamnării” pentru a 
putea fi pus în executare. 
După menţionarea soluţiei se va consemna dacă hotărârea este supusă apelului sau 
recursului şi în ce termen ori dacă este definitivă sau irevocabilă, precum şi faptul că a fost 
pronunţată în şedinţă publică. 
Hotărârea se va redacta în numărul necesar de exemplare, spre a asigura comunicarea 
acesteia tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. 
Comunicarea hotărârii se face către părţi atunci când legea prevede că termenul de apel sau 
recurs curge de la acest moment. Când procurorul a participat la judecată, hotărârea i se 
comunică şi lui. 
Dacă termenul de apel ori recurs curge de la pronunţare, comunicarea hotărârii se va face 
numai după introducerea apelului sau recursului, pentru a se putea motiva calea de atac. 
          I 
Identitate: 
 ansamblu de date care individualizează o persoană ca subiect de drept şi o deosebesc de 
toate celelalte persoane. Numele, starea civilă şi domiciliul constituie principalele elemente 
pentru stabilirea identităţii. 
Ierarhie: 
 sistem de subordonare, a funcţiilor, gradelor, autorităţilor inferioare faţă de cele superioare. 
Ieşire din indiviziune: 
 încetare a proprietăţii comune asupra unui bun sau unei universalităţi de bunuri, astfel 
încât, în locul unei cote‐părţi abstracte, fiecăreia dintre persoane i se atribuie în exclusivitate 
o porţiune determinată, concretă. Modul specific de ieşire din indiviziune este partajul pe 
baza convenţiei părţilor sau pe cale judecătorească. 
Ilicit: 
 calificativ care exprimă neconcordanţa unui fapt sau act, a unei conduite cu prevederile legii 
şi cu celelalte norme de ordine socială. Săvârşirea faptelor sau actelor ilicite atrage, în 
condiţiile prevăzute de lege sau alt act normativ, răspunderea juridică. În raport cu natura 
juridică a faptei ilicite, răspunderea juridică poate să fie, după caz, penală (pentru fapte care 
constituie infracţiuni, prevăzute de legea penală), contravenţională (pentru faptele 
prevăzute ca fiind contravenţii), civilă (contractuală sau delictuală), materială (pentru 
prejudicii aduse unităţii cu care persoana se află în raporturi de muncă), disciplinară (pentru 
faptele ce constituie abateri disciplinare în conformitate cu legislaţia muncii) sau pentru 
abateri de la normele de convieţuire socială. 
Imigrant: 
 persoană care vine dintr‐o ţară străină pentru a se stabili în altă ţară. De regulă, imigranţii 
vin în mod clandestin din ţările de origine pentru a se stabili în ţări cu situaţie socială, 
economică şi politică stabilă şi dezvoltată. 
Imnul de stat: 
 cântec solemn apărut o dată cu formarea statelor naţionale şi adoptat oficial ca simbol al 
statului. Imnul de stat al României este „Deşteaptă‐te române”. 
Imobil: 
 v. bun imobil. 
Imoral: 
 care este contrar moralei, care încalcă principiile ei. 
Imparţialitate: 
 calitate a persoanei de a fi capabilă de a face o apreciere justă, obiectivă, nepărtinitoare, 
dreaptă, asupra unui fapt sau act. 
Impedimente de căsătorie: 
 împrejurări prevăzute de lege, care fac imposibilă încheierea căsătoriei (starea de persoană 
căsătorită a bărbatului sau femeii, existenţa între ei a unei legături de rudenie în linie 
dreaptă sau în linie colaterală până la gradul al IV‐lea inclusiv etc.). 
Imperativ: 
 calificativ propriu normei juridice care stabileşte categoric cerinţe ca subiectul de drept să 
aibă numai o anumită conduită, expres prevăzută şi care constă, fie în îndeplinirea obligaţiei 
menţionate de către actul normativ, fie în abţinerea de la săvârşirea unor fapte ce sunt 
interzise. 
Prin prevederi imperative sunt reglementate relaţiile sociale ce prezintă importanţă pentru 
interesul general, public, pentru ordinea de drept, cum sunt cele referitoare la drepturile şi 
îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, regimul juridic al proprietăţii, ocrotirea persoanei 
fizice şi a intereselor acesteia în situaţia când este lipsită de posibilitatea de a se îngriji sau de 
capacitate juridică etc. Actele juridice încheiate cu încălcarea normelor legale imperative 
sunt lovite de nulitate absolută. Spre deosebire de normele imperative, normele dispozitive 
lasă la latitudinea subiectelor de drept posibilitatea de a hotărî asupra unei anumite atitudini 
juridice, de a‐şi alege o anumită conduită, urmând ca, numai în lipsa unei asemenea opţiuni, 
să se aplice prevederile actului normativ. 
Import: 
 totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care se introduc într‐o ţară mărfuri 
produse şi cumpărate din alte ţări. 
Impozit: 
 plată obligatorie, stabilită prin lege, pe care cetăţenii, instituţiile, societăţile comerciale etc, 
o varsă din venitul lor în bugetul statului şi la bugetele locale. 
Imprescriptibilitate: 
 regim legal al unor drepturi, constând în aceea că rămân tot timpul ocrotite de lege, titularul 
lor şi succesorii săi legali putând oricând recurge la acţiunea în justiţie şi, în consecinţă, la 
executarea şi valorificarea lor. De regulă, sunt imprescriptibile drepturile personale 
nepatrimoniale (dreptul la nume, onoare, reputaţie, dreptul de autor). Dreptul de 
proprietate, ca drept personal patrimonial, este de asemenea imprescriptibil. Ca excepţie, în 
cazul prescripţiei răspunderii penale, este imprescriptibilă răspunderea penală în cazul 
infracţiunilor contra păcii şi omenirii. 
Imprudenţă: 
 lipsă de prevedere, nesocotinţă, uşurinţă în efectuarea unui fapt sau act. 
Impulsivitate: 
 nestăpânire, violenţă în comportamentul unei persoane. 
Impunitate: 
 situaţie în care autorul unei infracţiuni este apărat de pedeapsă. 
Imputabilitate: 
 situaţie a unei persoane în sarcina căreia este posibilă stabilirea răspunderii juridice, 
deoarece a săvârşit o faptă ilicită, acţionând cu vinovăţie (intenţie sau culpă). 
Imunitate de jurisdicţie. Instituţie consacrată de dreptul internaţional, potrivit căreia, statul 
străin, organele şi bunurile sale, personalul reprezentanţelor diplomatice şi alte categorii de 
personal (ex. echipajul vaselor şi aeronavelor militare) sunt exceptate de la acţiunile 
judiciare, de arbitraj sau administrative, prevăzute în legislatura statului de reşedinţă. 
Condiţiile de aplicare a imunităţii de jurisdicţie se stabilesc prin convenţii internaţionale. 
Imunitate parlamentară: 
 situaţie juridică specială de care beneficiază membrii Parlamentului, constând în instituirea 
unei proceduri speciale de la dreptul comun, cu privire la reţinerea, arestarea, urmărirea 
penală şi trimiterea lor în judecată în cazul în care li se impută săvârşirea unei infracţiuni. În 
Constituţie este prevăzut faptul că „deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, arestat, 
percheziţionat sau trimis în judecată, penală ori contravenţională, fără încuviinţarea Camerei 
din care face parte, după ascultarea sa. Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de 
Justiţie. 
În caz de infracţiune flagrantă, deputatul sau senatorul poate fi reţinut şi supus percheziţiei. 
Ministrul Justiţiei va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi 
percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va 
dispune imediat revocarea acestei măsuri”. 
Inalienabil: 
 caracter al regimului juridic, stabilit de lege, pentru bunurile sau drepturile care nu pot face 
obiectul unei înstrăinări prin întocmirea unor acte juridice de drept civil, pentru 
considerentul că acestea nu se află în circuitul civil general. 
Inamovibil: 
 funcţionar care nu poate fi transferat, înlocuit sau destituit din funcţie decât în condiţiile 
legii (ex. judecătorii). 
Incapabil: 
 persoană fizică lipsită de capacitate de exerciţiu. 
Incapacitate: 
 1. stare a unei persoane de a fi lipsită de capacitate juridică. 2. nepricepere, nepregătire, 
lipsă de aptitudini pentru îndeplinirea unei activităţi, funcţii, profesii sau ocupaţii. Dacă o 
faptă penală a fost săvârşită din cauza incapacităţii autorului ei, împotriva acestuia se poate 
lua măsura de siguranţă a interzicerii de a ocupa funcţia sau de a exercita meseria sau 
profesia respectivă. În cazul raportului de muncă, incapacitatea persoanei încadrate poate 
constitui un motiv de desfacere a contractului de muncă pentru necorespundere 
profesională. 
Incapacitate de muncă: 
 pierderea parţială sau totală de către o persoană a capacităţii biologice de a desfăşura 
activitatea în cadrul raportului de muncă. Poate fi temporară sau permanentă (definitivă), iar 
durata şi natura ei constituie unele din criteriile folosite pentru definirea accidentului de 
muncă. 
Incest: 
 infracţiune care constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori. 
Pedepsirea severă a incestului de către legea penală este determinată atât de raţiuni de 
ordin biologic cât şi de considerente morale. Din punct de vedere biologic, raportul sexual 
între rude în linie directă sau între fraţi şi surori are repercusiuni degeneratorii asupra speciei 
umane, iar din punct de vedere moral aduce atingerea principiilor pe care se întemeiază 
familia. 
Incident: 
 1. eveniment neaşteptat, cu urmări neplăcute, care intervine în desfăşurarea unei acţiuni. 
Prin proporţiile sale reduse, incidentul se deosebeşte de alte evenimente mai grave, cum 
sunt accidentele. 2. eveniment neaşteptat, de proporţii restrânse, care poate produce 
urmări negative în relaţiile dintre state (ex.: incidente diplomatice, incidente de frontieră 
etc.). 3. mijloc procesual prin care se invocă anumite situaţii ori se formulează pretenţii în 
cursul procesului, de oricare din părţi, de către terţi sau împotriva acestora. Spre deosebire 
de excepţiile procedurale, care, în unele cazuri, pot duce la încetarea procesului, incidentele 
au ca urmare cel mult amânarea lui. Constituie cereri incidentale cele referitoare la recuzare, 
cererea reconvenţională, chemarea în garanţie, intervenţia etc. Incidentele pot fi invocate şi 
în cursul executării silite, rezolvându‐se pe calea contestaţiei la executare. 
Incidenţa legii: 
 aplicarea normelor juridice la fapte ori situaţii concrete. 
Incompatibilitate: 
 nepotrivire totală şi absolută dintre o anumită situaţie, calitate, funcţie, antecedent şi 
exercitarea unor atribuţii sau a unei alte funcţii de către aceeaşi persoană. 
1. În dreptul procesual, incompatibilitatea este reglementată limitativ prin dispoziţii legale 
imperative şi se referă la cazurile în care judecătorul, procurorul, organul de cercetare 
penală ori altă persoană nu poate participa la proces şi se fundamentează pe necesitatea 
rezolvării cauzelor cu nepărtinire şi în condiţii de natură să excludă orice suspiciune. Astfel: 
  
a)în procesul civil, judecătorul care a pronunţat o hotărâre într‐o pricină, nu poate lua parte 
la judecarea aceleiaşi pricini în apel sau recurs şi nici în caz de rejudecare după casare. De 
asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi 
pricină. Dispoziţiile legii civile se aplică în mod corespunzător procurorilor. 
b)În procesul penal, nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt 
soţi sau rude apropiate între ei. Judecătorul care a luat parte la rezolvarea unei cauze nu mai 
poate lua parte la judecarea aceleiaşi cauze într‐o instanţă superioară, sau la rejudecarea 
cauzei după casarea cu trimitere. Nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care 
şi‐a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în acea cauză. De 
asemenea, este incompatibil judecătorul care: 
 a pus în mişcare acţiunea penală, a emis mandatul de arestare, a dispus trimiterea în 
judecată, sau a pus concluzii în fond, în calitate de procuror la instanţa de judecată; a fost 
reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi; a fost expert sau martor; există împrejurări 
din care rezultă că este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo rudă apropiată. Legislaţia 
penală cuprinde dispoziţii corespunzătoare privind incompatibilitatea procurorului, 
grefierului, organului de cercetare penală, expertului şi interpretului. 
Funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia 
funcţiilor didactice din învăţământul superior. 
2.Legislaţia muncii, Legea Administraţiei Publice Locale, Legea Funcţionarului Public etc., 
cuprind incompatibilităţi, fiecare în segmentul reglementat, privind încadrarea personalului, 
consilierii locali, primarii, viceprimarii, funcţionarii publici etc. 
Incriminare: 
 prevederea în legea penală, a unei fapte ca infracţiune. Constituie infracţiuni numai faptele 
prevăzute ca atare în lege (principiul legalităţii incriminării). Incriminarea presupune 
prevederea, în chiar cuprinsul legii, a condiţiilor în care anumit fapte, prin gradul lor de 
pericol social, justifică aplicarea unei pedepse. Aceste condiţii se referă la subiectul şi 
obiectul infracţiunii, trăsăturile caracteristice ale faptei, vinovăţia făptuitorului. De 
asemenea, legea prevede pedeapsa pentru fiecare faptă pe care o consideră infracţiune. Nici 
o altă sancţiune nu se poate aplica, în afara acelora prevăzute expres de lege (principiul 
legalităţii pedepsei). 
Faptele ce constituie infracţiuni sunt prevăzute, de regulă, în Codul penal şi, de la caz la caz, 
în acte normative speciale. 
Incriminarea are strânsă legătură cu dezincriminarea, care constă în abrogarea unor 
dispoziţii ale legii care stabilesc că anumite fapte constituie infracţiuni, atunci când au 
dispărut cauzele care au determinat incriminarea. 
Inculpare: 
 punerea în mişcare a acţiunii penale. 
Inculpat: 
 persoană împotriva căreia s‐a pus în mişcare acţiunea penală şi care este parte în procesul 
penal. 
Independenţă naţională: 
 atribut fundamental al statului, care constă în dreptul său exclusiv de a hotărî în mod liber 
asupra tuturor problemelor privind politica sa internă şi externă, fără nici un amestec din 
partea altor state, organisme sau autorităţi. 
Indexare: 
 corelarea variaţiilor unor valori cu valoarea de referinţă. Ex.: corelarea pensiilor şi salariilor 
în funcţie de rata inflaţiei; corelarea preţului unor produse în funcţie de cursul de schimb 
valutar etc. 
Indiciu: 
 faptă, împrejurare, situaţie, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situaţii, 
poate servi ca probă într‐un proces. 
Indisponibilizare de bunuri: 
 măsuri prevăzute de lege sau, după caz, dispuse de către organele de urmărire penală ori 
instanţele de judecată, prin care titularul dreptului de proprietate este oprit să mai facă acte 
de dispoziţie materială sau juridică în legătură cu bunurile mobile sau imobile ori cu sumele 
de bani ce fac obiectul măsurii. Prin măsura indisponibilizării de bunuri se urmăreşte ca 
bunurile mobile sau imobile vizate să fie în păstrare în patrimoniul proprietarului debitor 
pentru a garanta executarea unor creanţe. Indisponibilizarea de bunuri încetează în 
momentul stingerii datoriei a cărei executare o garantează. 
Indivizibil: 
 caracteristică a unui bun mobil sau imobil care nu poate fi împărţit fără ca această 
operaţiune să nu fie marcată de schimbarea destinaţiei economice avute. 
Indivizibilitate: 
 situaţie, în dreptul penal, caracterizată prin: 
 participarea mai multor persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni; săvârşirea a două sau 
mai multor infracţiuni prin acelaşi act; în cazul infracţiunilor continuate sau în orice alte 
cazuri, când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune. În scopul 
rezolvării corespunzătoare a cauzelor, legea reglementează procedura de reunire a acestora 
dacă există indivizibilitatea, asigurându‐se astfel stabilirea adevărului, evitarea întârzierilor şi 
a hotărârilor contradictorii. 
Indiviziune: 
 situaţie juridică a unui bun sau a unei universalităţi de bunuri care aparţin în comun mai 
multor persoane, astfel încât fiecare din acestea are o cotă abstractă din drept şi nu o 
porţiune identificată în fapt. Starea de indiviziune îşi poate avea sursa în lege sau în 
convenţia părţilor. În cazurile cele mai frecvente, indiviziunea este urmarea succesiunii când, 
până la împărţeala moştenirii, deci până la ieşirea din indiviziune, persoanele care au primit 
certificatul de moştenitor au calitatea de proprietari coindivizari. Persoanele aflate în 
indiviziune (coindivizari) au următoarele obligaţii: 
  
de a nu folosi bunurile fără acceptul celorlalţi proprietari coindivizari; 
de a nu dispune (vinde, dona, împrumuta, ipoteca etc) de bunurile comune fără 
consimţământul celorlalţi coproprietari. 
De a suporta cheltuielile prilejuite de ieşirea din indiviziune. 
Potrivit legii, nici o persoană nu este obligată să rămână în indiviziune, afară de cazul 
coproprietăţilor forţate sau perpetue (zidul comun, căile de acces comune în locuinţe etc.). 
Ieşirea din indiviziune se face fie prin învoiala părţilor, fie prin hotărâre judecătorească. 
In dubio pro reo (îndoiala profită învinuitului): 
 expresie latină cu înţelesul că, atunci când nu se poate stabili cu certitudine vinovăţia unei 
persoane pentru săvârşirea unei fapte penale, nu este posibilă tragerea ei la răspundere. 
Prin extensie, locuţiunea îşi găseşte aplicare şi în celelalte forme ale răspunderii juridice, 
deoarece prezumţia de nevinovăţie constituie un principiu fundamental al dreptului nostru. 
Regula consacrată de această expresie se referă numai la situaţiile de fapt, nu şi la cazurile în 
care dispoziţiile legale ar părea că sunt susceptibile de mai multe interpretări. În această 
situaţie, pentru că nu numai una dintre interpretări poate fi corespunzătoare, organele de 
urmărire penală şi instanţa de judecată au datoria să aleagă modul corect de interpretare şi 
de aplicare a legii în raport cu care să soluţioneze cauza cu care au fost investite. 
Inechitate: 
 nedreptate, injusteţe, neechitate. 
In extenso: 
 (latină) pe larg, în sens lărgit. 
Infectarea apei: 
 infracţiune care constă în infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă 
prin aceasta devin dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor.  
Infirmitate: 
 defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli, a unei agresiuni fizice 
etc. 
Inflaţie: 
 fenomen specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie 
aflaţi în circulaţie a urmare fie a emiterii unei mase băneşti peste nevoile reale ale circulaţiei, 
fie a reducerii producţiei şi circulaţiei mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de 
cumpărare a banilor. 
Informaţie: 
 comunicare, veste, ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie. 
Infracţiune: 
 faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. 
Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, al obligării făptuitorului la suportarea 
pedepsei penal. Elementele componente ale infracţiunii sunt: 
 subiectul, obiectul, latura obiectivă şi latura subiectivă. 
Subiectul infracţiunii este făptuitorul care îndeplineşte condiţiile pentru a răspunde penal. 
Uneori, subiectul infracţiunii nu este determinat printr‐o calitate oarecare, cazuri în care 
legea foloseşte exprimări de maximă generalitate („acela care”, „persoana care”) sau, 
dimpotrivă, poate fi determinat printr‐o calitate anume prevăzută de lege (funcţionar public, 
gestionar, tutore, militar etc.). Obiectul infracţiunii îl constituie valoarea ocrotită de legea 
penală şi căreia i se aduce atingere prin fapta comisivă sau omisivă a infractorului. 
Latura obiectivă a infracţiunii constă în elementele materiale ce compun fapta prevăzută de 
legea penală, adică în actele de executare propriu‐zisă a infracţiunii. Latura subiectivă este 
constituită din atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta penală comisă, concretizată în 
forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta (intenţie directă, intenţie indirectă sau culpă). 
Infracţiunea se poate înfăţişa sub forma simplă, prevăzută ca atare de legea penală, sau sub 
forme calificate, sancţionate mai sever. 
Principalele infracţiuni sunt prevăzute în Codul Penal, împărţindu‐se, în raport cu obiectul 
lor, în mai multe grupe: 
‐Infracţiuni contra siguranţei statului, art. 155‐157 C. Pen.; 
‐Infracţiuni contra persoanei, cu următoarele capitole şi secţiuni: 
Capitolul I: 
 Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii: 
‐ secţiunea I – omuciderea, art. 175‐179 C. Pen.; 
‐ secţiunea II – lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, art. 180‐188 C. Pen.; 
Capitolul II: 
 Infracţiuni contra libertăţii persoanei, art. 189‐196 C. Pen.; 
Capitolul III: 
 Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, art. 197‐204 C. Pen.; 
Capitolul IV: 
 Infracţiuni contra demnităţii, art. 205‐207 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni contra patrimoniului, art. 208‐222, C. Pen.; 
‐ Infracţiuni contra autorităţii, art. 236‐245 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, art. 246‐258 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, art. 259‐272 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, art. 273‐278 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni privitoare la regimul pentru unele activităţi reglementate de lege, art. 279‐281 C. 
Pen.; 
‐ Infracţiuni de fals, art. 282‐294 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice, art. 295‐302 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, art. 303‐330 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României, art. 331‐355 C. Pen.; 
‐ Infracţiuni contra păcii şi omenirii, art. 356‐361 C. Pen.; 
‐ Dispoziţii finale, art. 362‐363 C. Pen. 
În afara infracţiunilor prevăzute de Codul penal, sunt prevăzute şi incriminate infracţiunile 
din legile speciale; infracţiuni contra siguranţei aviaţiei civile, a circulaţiei rutiere; în 
domeniul sanitar‐veterinar, piscicultură, silvicultură, vânătoare şi pescuit, evaziune fiscală 
etc. 
Infracţiune calificată: 
 infracţiune în al cărei conţinut intră un element de natură să agraveze fapta şi să justifice 
aplicarea unei pedepse mai severe. Printre elementele agravante prevăzute de legea penală 
se numără: 
 calitatea făptuitorului; locul săvârşirii infracţiunii (loc public, mijloace de transport în comun 
etc); timpul în care s‐a săvârşit infracţiunea (în timpul nopţii, în timp de război, în timpul unei 
calamităţi); numărul infractorilor; mijloace utilizate (efracţie, chei adevărate sau false, armă 
sau substanţă narcotică etc.); rezultatul infracţiunii calificate (tâlhăria care a avut ca urmare 
vătămarea integrităţii corporale sau moartea victimei). 
Infracţiune complexă: 
 infracţiune în al cărui conţinut intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune 
sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. În acest caz nu 
există pluralitate de infracţiuni, întrucât infracţiunea complexă absoarbe cealaltă faptă 
penală (ex. insulta, calomnia, ameninţarea, lovirea sunt elemente ale infracţiunii de ultraj). 
Infracţiune consumată: 
 infracţiune săvârşită în totalitate, prin producerea rezultatului social periculos, pe care l‐a 
avut în vedere legea la incriminarea faptei. 
Infracţiune continuată: 
 infracţiune care constă în săvârşirea de către o persoană, la diferite intervale de timp, dar în 
realizarea aceloraşi urmări, a unor acţiuni sau inacţiuni ce prezintă, fiecare în parte, 
conţinutul aceleiaşi infracţiuni (ex.: sustragerea de materiale prin revenirea de mai multe ori 
a infractorului la locul de depozitare). În cazul infracţiunii continuate nu există pluralitate de 
infracţiuni, totuşi, la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită se poate 
adăuga un spor, în condiţiile legii. Termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul 
infracţiunii continuate curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. 
Infracţiunea continuă: 
 infracţiune caracterizată prin prelungirea în timp a acţiunii ori inacţiunii din conţinutul său 
(ex.: lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal). Termenul de prescripţie a 
infracţiunii continue curge de la data încetării acţiunii şi inacţiunii delictuoase. 
Infracţiune de audienţă: 
 faptă prevăzută de legea penală, săvârşită în cursul şedinţei de judecată. Constatarea 
infracţiunii de audienţă şi identificarea făptuitorului sunt de competenţa preşedintelui 
completului de judecată. Procesul‐verbal care se întocmeşte cu acest prilej se trimite 
procurorului. Instanţa poate dispun arestarea preventivă a învinuitului, mandatul de arestare 
fiind emis de preşedinte. Despre luarea acestor măsuri se face menţiune în încheierea de 
şedinţă. Cel învinuit este trimis de îndată procurorului împreună cu procesul‐verbal şi 
mandatul de arestare. 
Infracţiune flagrantă: 
 infracţiune descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire, precum şi cea al 
cărui făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii 
oculari sau de alarma publicului, ori este surprins aproape de locul comiterii ei cu arme, 
instrumente sau orice alte obiecte de natură a‐l presupune participant la infracţiune. În 
toate aceste cazuri, orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să‐l conducă înaintea 
autorităţii. Infracţiunile flagrante, pedepsite prin lege cu închisoare mai mare de 3 luni şi cel 
mult 5 ani, precum şi formele agravante ale acestor infracţiuni, săvârşite în municipiu sau 
oraşe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, 
precum şi în orice loc aglomerat, se urmăresc şi se judecă potrivit unei proceduri speciale.  
Ingratitudine: 
 însuşire a unei persoane care nu‐şi manifestă recunoştinţa pentru serviciile şi avantajele 
primite. Este un motiv pentru revocarea donaţiei. 
Iniţiativă legislativă: 
 dreptul de a sesiza Parlamentul României cu proiecte de legi, în vederea dezbaterii şi 
adoptării lor. Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi a 
unui număr de cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă 
dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în 
fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 
10.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a 
cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea. 
Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una din 
Camere. 
Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta 
propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi. Propunerile legislative 
se supun întâi adoptării în camera în care au fost prezentate. 
In limine litis (la începutul procesului) : 
 expresie latină care consfinţeşte regula potrivit căreia orice excepţie trebuie să fie ridicată 
de părţi înaintea începerii dezbaterilor asupra fondului cauzei. 
Inopozabil: 
 caracteristică a unui act juridic care nu poate fi invocat faţă de alte persoane şi în alte cazuri 
decât cele determinate de lege. 
Inscripţie ipotecară: 
 1. formă de publicitate imobiliară, care constă în înscrierea ipotecii în cartea funciară ori 
într‐un registru special ţinut de Notarul Public, în scopul de a face ipoteca opozabilă terţilor 
şi de a determina rangul acesteia. 2. măsură asiguratorie care se aplică cu privire la bunurile 
imobile ale persoanelor fizice debitoare faţă de instituţiile bancare sau asupra bunurilor 
imobile ale învinuitului, inculpatului şi ale persoanei responsabilă civilmente, în cazul unor 
infracţiuni prin care s‐au produs pagube avutului public. 
Insesizabil: 
 calificativ pentru un bun sau un drept care nu poate fi urmărit de creditori. 
Insolvabilitate: 
 situaţie în care se află un debitor ale cărui bunuri sunt de o valoare mai mică decât 
totalitatea obligaţiilor care ar urma să fie satisfăcute cu acele bunuri. 
Instanţă judecătorească: 
 organ al statului, separat de celelalte puteri, având misiunea de a înfăptui justiţia, în scopul 
apărării şi realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi a 
celorlalte drepturi şi interese legitime deduse judecăţii. 
Instanţele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de 
familie, administrative, penale, precum şi orice alte cauze pentru care legea nu stabileşte o 
altă competenţă. Instanţele judecătoreşti sunt: 
judecătoriile; 
tribunalele; 
curţile de apel; 
Curtea Supremă de Justiţie. 
În limitele stabilite prin lege vor funcţiona şi instanţe ,militare. 
Componenţa instanţelor judecătoreşti se stabileşte prin lege. 
Fiecare judecătorie, tribunal şi curte de apel se încadrează cu numărul necesar de judecători. 
Instanţele sunt conduse de către un preşedinte, care exercită şi atribuţii de administraţie. 
Preşedinţii tribunalelor şi ai curţilor de apel sunt ajutaţi de vicepreşedinţi. Ministrul Justiţiei 
stabileşte judecătoriile la care preşedinţii sunt ajutaţi de vicepreşedinţi. 
Preşedinţii instanţelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească şi alte atribuţii 
decât cele privind activitatea de judecată. Tribunalele şi curţile de apel pot avea una sau mai 
multe secţii, după natura proceselor. 
Secţiile tribunalelor şi ale curţilor de apel sunt conduse de câte un preşedinte de secţie. 
Vicepreşedintele instanţei este şi preşedinte al uneia dintre secţii. Preşedintele instanţei 
repartizează judecătorii pe secţii. Preşedinţii instanţelor sau, după caz, preşedinţii de secţii 
constituie complete de judecată. Când este necesar, pot fi constituite complete specializate 
pentru judecarea cauzelor privind anumite materii. Cauzele privind pe minori se judecă de 
judecători anume desemnaţi de ministrul justiţiei. 
Completul de judecată este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele instanţei ori de 
preşedintele secţiei atunci când aceştia participă la judecată. În celelalte cazuri, completul 
este prezidat de către preşedintele instanţei sau secţiei. 
Instigare: 
 formă a participaţiei penale, constând în fapta persoanei care, cu intenţie, determină o altă 
persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorul se sancţionează cu 
pedeapsa prevăzută de lege pentru autorul infracţiunii, însă la stabilirea în concret a 
pedepsei instanţa va trebui să ţină seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, 
precum şi de celelalte criterii generale de individualizare a sancţiunii. Instigarea se 
pedepseşte chiar dacă nu este urmată de executarea faptei ori autorul se desistează sau 
împiedică producerea rezultatului. În aceste cazuri se poate aplica pentru instigare, o 
pedeapsă cuprinsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s‐a instigat şi 
minimul general. Instigarea nu se pedepseşte dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru 
infracţiunea la care s‐a instigat este până la 2 ani, în afară de cazul când actele îndeplinite de 
autor până în momentul desistării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală. Ca şi în 
cazul celorlalţi participanţi, instigatorul nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar 
înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia. Dacă actele săvârşite până în 
momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, instigatorului i se 
aplică pedeapsa pentru această faptă. 
Instigare publică şi apologia infracţiunilor: 
 infracţiune care constă în fapta de a îndemna publicul prin grai, scris sau orice alte mijloace, 
de a nu respecta legile, ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni. Dacă instigarea publică 
a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s‐a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de 
lege pentru acea infracţiune. De asemenea, constituie infracţiune purtarea în public în 
scopurile arătate mai sus, a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne 
distinctive neautorizate, precum şi lăudarea în public a celor care au săvârşit infracţiuni sau a 
infracţiunilor săvârşite de aceasta. 
Pedeapsa este mai severă pentru funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică 
exerciţiul autorităţii de stat ori altă persoană care îndeplineşte o activitate importantă în stat 
sau altă activitate publică importantă, în cazul în care comite faptele arătate mai sus. 
Instituţie juridică: 
 ansamblu unitar de norme juridice legate între ele prin obiectul reglementării şi finalitatea 
lor (ex.: căsătoria, tutela, răspunderea civilă etc.). Unele instituţii juridice aparţin numai unei 
ramuri de drept (căsătoria – dr. familiei). Foarte multe instituţii juridice grupează norme 
aparţinând mai multor ramuri de drept (ex.: protecţia muncii constituie o instituţie juridică 
complexă, reunind norme de drept al muncii, drept penal, drept administrativ etc.) 
Instrument de ratificare: 
 document prin care un stat confirmă ratificarea unui tratat şi care este remis fie guvernului 
celuilalt stat contractant, fie unui alt guvern stabilit de părţi în textul tratatului. 
Insubordonare: 
 infracţiune săvârşită de către militari, împotriva ordinii şi disciplinei militare, constând în 
refuzul de executare a unui ordin cu privire la îndatoririle se serviciu. Pedeapsa este mai 
mare dacă fapta este săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de doi sau 
mai mulţi militari împreună; ori în faţa trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave. 
Pentru toate cazurile, legea prevede o pedeapsă mai severă dacă fapta este săvârşită în timp 
de război. 
Insultă: 
 infracţiune care constă în atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, prin cuvinte, 
gesturi sau alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură. Constituie infracţiune şi fapta prin 
care i se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar dacă ar fi reale, 
nu ar trebui relevate. Acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a 
părţii vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. 
Intabulare: 
 înscrierea definitivă a unui drept real imobiliar în cartea funciară. 
Intelect: 
 capacitatea a persoanei de a gândi, de a cunoaşte, de a avea o activitate raţională, de a 
opera cu noţiuni. 
Intenţie: 
 formă a vinovăţiei care se poate prezenta sub două modalităţi: 
intenţie directă, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte anume 
producerea lui; 
intenţie indirectă, când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu‐l urmăreşte, 
acceptă totuşi posibilitatea producerii lui. 
Interdicţie judecătorească: 
 măsură prevăzută de lege pentru ocrotirea persoanelor fizice care, fiind lipsite de 
discernământ din cauza alienării mintale sau a debilităţii mintale, nu se pot îngriji de 
interesele lor. Punerea sub interdicţie judecătorească poate fi solicitată de: 
 autoritatea tutelară; persoanele apropiate celui care urmează să fie pus sub interdicţie 
judecătorească; administratorul şi locatarii casei în care locuieşte persoana respectivă; 
serviciul de stare civilă, de notarul public, cu ocazia deschiderii unei succesiuni, dacă a aflat 
pe această cale, că o persoană lipsită de discernământ din cauza alienării mintale a rămas 
fără ocrotire; instanţele de judecată; Parchetul sau Poliţia, cu prilejul pronunţării, luării sau 
executării unor măsuri privative de libertate; organele administraţiei; organizaţiile publice; 
instituţiile de ocrotire; orice altă persoană care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa 
necesităţii de a se institui interdicţia judecătorească. Interdicţia se pronunţă de către 
instanţa judecătorească cu ascultarea concluziilor procurorului şi produce efecte de la data 
rămânerii definitive a hotărârii. După ce a rămas definitivă, hotărârea se comunică, fără 
întârziere, instanţei în raza căreia se află locul unde este înregistrat actul de naştere al 
persoanei puse sub interdicţie, pentru a fi transcris într‐un registru anume destinat. De la 
data transcrierii, incapacitatea celui pus sub interdicţie devine opozabilă şi terţilor, cu 
excepţia cazurilor în care aceştia au cunoscut existenţa interdicţiei şi pe altă cale. De 
asemenea, hotărârea de punere sub interdicţie se comunică autorităţii tutelare, pentru 
desemnarea unui tutore, precum şi autorităţilor sanitare competente, pentru ca acestea să 
procedeze, în conformitate cu normele legale în vigoare, la supravegherea medicală 
permanentă a interzisului. Autoritatea tutelară, de acord cu serviciile medicale competente, 
având în vedere toate împrejurările cauzei, hotărăşte dacă persoana pusă sub interdicţie va 
fi îngrijită în locuinţa sa ori într‐o instituţie sanitară. 
Regulile referitoare la tutela minorului sunt aplicabile şi în cazul celui pus sub interdicţie 
judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel. Tutorele are obligaţia să se 
îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, de condiţiile sale de viaţă, pentru a‐i grăbi 
vindecarea şi, în acelaşi scop, poate întrebuinţa veniturile şi bunurile celui pus sub 
interdicţie. În caz de nevoie, până la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie 
judecătorească, autoritatea tutelară are posibilitatea să numească un curator pentru 
îngrijirea persoanei a cărei punere sub interdicţie se cere, pentru reprezentarea acesteia şi 
administrarea bunurilor sale. Pot fi puşi sub interdicţie judecătorească şi minorii. Dacă la 
data punerii sub interdicţie minorul se afla deja sub ocrotire părintească, acesta rămâne sub 
această ocrotire până când devine major, fără a i se mai numi un tutore. Părintele are 
obligaţiile menţionate pentru tutorele interzisului major cu privire la persoana şi 
întrebuinţarea veniturilor şi bunurilor minorului, pentru a asigura grabnica vindecare a 
acestuia. În cazul în care minorul, la data când devine major, continuă să se afle sub 
interdicţie, autoritatea tutelară numeşte un tutore. Dacă la punerea sub interdicţie 
judecătorească a minorului, acesta se afla deja sub tutelă, autoritatea tutelară va putea 
hotărî ca tutorele respectiv să‐şi păstreze în continuare sarcinile sau va numi alt tutore. 
Măsura interdicţiei are caracter vremelnic. Ea se ia în scopul ocrotirii persoanei fizice şi a 
bunurilor acesteia, atunci când este lipsită de discernământ din cauza alienării mintale sau a 
debilităţii mintale. Legiuitorul a reglementat o procedură de ridicare a interdicţiei 
judecătoreşti ori de câte ori au încetat cauzele care au determinat instituirea ei. Pot cere 
ridicarea interdicţiei, persoana pusă sub interdicţie, precum şi toţi cei care pot solicita 
declanşarea procedurii punerii sub interdicţie judecătorească. Hotărârea definitivă de 
ridicare a interdicţiei judecătoreşti se comunică instanţei care a luat măsura transcrierii 
hotărârii de interdicţie judecătorească, pentru a se face în registrul respectiv menţiunea 
despre ridicarea ei. 
Interes legitim: 
 interes al unei persoane fizice sau juridice recunoscut şi ocrotit de lege. În această accepţie 
şi, uneori, cu specificaţii proprii fiecărei ramuri de drept, este utilizat termenul de interes 
legitim în diferite acte normative (Constituţie, Cod Civil, Cod Penal etc.). 
Interimat: 
 situaţia persoanei care exercită în mod provizoriu o funcţie în locul titularului; perioada de 
timp în care cineva exercită această funcţie. 
Interlocutoriu: 
 termen referitor la hotărârea dată în cursul judecăţii, prin care instanţa, fără a rezolva însuşi 
procesul, se pronunţă totuşi, ca urmare a susţinerilor contradictorii ale părţilor, asupra unor 
probleme determinante pentru soluţia de fond a cauzei. 
Internare medicală: 
 măsură de siguranţă, constând în internarea persoanei care a săvârşit infracţiunea, într‐un 
institut medical de specialitate, până la însănătoşire, dacă se constată că cel în cauză este 
bolnav mintal ori toxicoman şi se află într‐o stare care prezintă pericol social pentru 
societate. Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al 
judecăţii. 
Interogatoriu: 
 1. mijloc de probă în procesul civil, constând în întrebări formulate de una din părţi sau de 
instanţă din oficiu, pentru obţinerea mărturisirii celeilalte părţi, cu privire la faptele care fac 
obiectul judecăţii. Întrebările sunt adresate celui chemat la interogatoriu de către 
preşedintele instanţei, care consemnează şi răspunsurile date. Preşedintele instanţei are 
dreptul să refuze punerea unor întrebări, dacă apreciază că acestea nu au legătură cu pricina 
sau să reformuleze unele întrebări în raport cu interesul justei soluţionări a procesului. 
Având în vedere că răspunsurile la interogatoriu constituie uneori o recunoaştere făcută de 
către partea chemată la interogatoriu în favoarea unei alte părţi din proces, cu care are 
interese contrarii, interogatoriul este admisibil numai dacă sunt îndeplinite următoarele 
condiţii: 
 priveşte drepturi de care partea care răspunde la interogatoriu poate dispune; voinţa 
persoanei care răspunde la interogatoriu este conştientă şi liberă; răspunsul la interogatoriu 
este dat chiar de către titularul dreptului sau de către un reprezentant al acestuia, autorizat 
cu o împuternicire specială. 
Răspunsul la interogatoriu trebuie să fie expres şi neechivoc, ceea ce înseamnă că 
mărturisirea ce o conţine nu poate fi stabilită implicit. Totuşi, dacă partea chemată la 
interogatoriu refuză, fără motive temeinice să răspundă sau nu se prezintă în instanţă în 
acest scop, instanţa poate aprecia aceste împrejurări ca o recunoaştere deplină sau numai ca 
un început de dovadă în favoarea părţii care a solicitat şi i s‐a încuviinţat proba cu 
interogatoriul. 
2. în procesul penal, mijlocul procedural prin care individul sau inculpatul este chemat să dea 
relaţii sau explicaţii în faţa organelor de urmărire sau a instanţei de judecată, poartă 
denumirea de ascultare. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, făcute în cursul 
procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu 
fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor de la dosar. 
Ascultarea învinuitului şi inculpatului este supusă unor reglementări stricte care se înscrie 
printre cele mai importante garanţii procesuale. 
INTERPOL: 
 Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale. 
Interpret: 
 persoană autorizată sau care este apreciată de către organul de urmărire penală ori de 
instanţă, după caz, că prezintă încredere, utilizată în situaţia în care partea sau altă persoană 
ce urmează a fi ascultată nu cunoaşte limba română sau nu se poate exprima. Folosirea 
interpretului şi modul în care acesta trebuie să‐şi aducă la îndeplinire sarcinile sunt 
reglementate de lege, în scopul stabilirii adevărului şi soluţionării juste a cauzelor. Normele 
legale referitoare la incompatibilitate, abţinere, recuzare, se aplică în mod corespunzător şi 
interpretului. 
Interpretarea actelor normative: 
 activitate desfăşurată în scopul determinării exacte a înţelesului normelor juridice, precum 
şi al aplicării lor corecte şi unitare la situaţiile de fapt cărora le sunt incidente. În raport cu 
forţa sa juridică, se distinge interpretarea oficială, care poate fi legală (anterioară) şi 
judiciară, de interpretarea neoficială. Interpretarea legală este aceea care se face printr‐un 
alt act normativ de însuşi organul care, potrivit legii, a adoptat actul normativ. 
Interpretarea se numeşte judiciară când este făcută de instanţele de judecată, cu prilejul 
aplicării legii în cazurile concrete supuse rezolvării lor, iar neoficială cea pe care o persoană 
nu o face într‐o calitate oficială şi deci opinia sa nu este obligatorie. Pentru realizarea 
interpretării judiciare şi neoficiale se pot folosi mai multe metode: 
 gramaticală, istorică, teleologică, sistematică. 
Intervenţie în procesul civil: 
 modalitatea procedurală prevăzută de lege, pin care, în cursul judecăţii, o terţă persoană 
este introdusă în cauză, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea unei părţi, devenind ea însăşi 
parte în litigiu, astfel încât hotărârea care se va da îi va fi opozabilă sau îi va folosi. 
Reglementarea intervenţiei îşi află justificare atât în asigurarea intereselor legitime ale 
persoanelor, cât şi în necesitatea unei bune desfăşurări a activităţii de judecată, prin 
posibilitatea instanţei de a cunoaşte toate împrejurările de natură să ducă la stabilirea 
adevărului, reducerea numărului de procese, diminuarea cheltuielilor de judecată şi evitarea 
unor hotărâri contradictorii. Poate fi voluntară sau directă şi forţată sau indirectă. 
1.Intervenţia voluntară se realizează prin cererea făcută de terţ şi poate fi: 
a) principală, când terţul acţionează în propriul său interes (Ex. un creditor intervine în 
acţiunea introdusă împotriva debitorului său de alt creditor, deoarece are interes ca, 
din bunurile aparţinând pârâtului, să‐şi realizeze propria creanţă); 
accesorie, când intervenientul sprijină pretenţiile sau apărarea uneia din părţi (Ex. vânzătorul 
intervine în acţiunea pe care o altă persoană revendică de la cumpărător bunul, pentru a 
sprijini pârâtul în apărarea dreptului său). 
2.În cazurile de intervenţie forţată, introducerea terţului în proces este urmarea iniţiativei 
uneia din părţi şi se realizează prin: 
a)chemarea în judecată a altor persoane, constând în cererea formulată de oricare din părţi 
pentru introducerea în cauză a oricărei alte persoane care ar putea să pretindă aceleaşi 
drepturi (Ex. într‐o acţiune în revendicare formulată de un coproprietar, căreia pârâtul îi 
opune dobândirea dreptului prin uzucapiune, acesta are dreptul de a chema în judecată pe 
toţi coproprietarii, pentru ca hotărârea de respingere a acţiunii în revendicare să fie 
opozabilă tuturor coproprietarilor şi să nu rişte să fie chemat în judecată de fiecare dintre 
aceştia); 
b)chemarea în garanţie, care constă în introducerea în cauză de către reclamant sau pârât a 
unei alte persoane împotriva căreia s‐ar putea îndrepta, în cazul când ar cădea în pretenţii, 
cu o cerere în garanţie sau despăgubire. 
c)arătarea titularului dreptului, prin care pârâtul, simplu deţinător (locatar, depozitar etc) al 
unui bun asupra căruia reclamantul pretinde dreptul de proprietate ori un alt drept real, 
solicită introducerea în cauză a titularului dreptului, pentru ca acesta să‐şi facă apărarea. 
Deoarece în toate formele ei intervenţia se realizează în cursul judecăţii, legea cuprinde 
prevederi de natură să asigure desfăşurarea normală a acesteia (verificarea de către instanţă 
dacă introducerea terţului în cauză este justificată printr‐un interes legitim al acestuia; 
admiterea cererii de intervenţie voluntară în două faze: 
 admiterea în principiu şi judecata în fond; formularea, de regulă, a cererilor în faţa primei 
instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor; posibilitatea disjungerii unor cereri pentru a nu 
se produce întârzieri în rezolvarea cauzelor). 
Interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o 
altă ocupaţie: 
 măsură de siguranţă ce poate fi luată în situaţiile în care se dovedeşte că făptuitorul a 
săvârşit o infracţiune datorită incapacităţii, nepregătiri sau altor cauze care îl fac impropriu 
pentru ocuparea unor anumite funcţii, ori pentru exercitarea unor profesii, meserii sau alte 
ocupaţii (medici, farmacişti, conducători auto, mecanici etc.). Măsura poate fi revocată, la 
cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au 
impus luarea ei au încetat. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin sustragerea de la 
exercitarea acestei măsuri de siguranţă constituie infracţiune. 
Interzicerea de a se afla în anumite localităţi: 
 măsură de siguranţă, constând în interzicerea de către instanţa de judecată, ca persoana 
condamnată la pedeapsa închisorii de cel puţin un an şi care a mai fost condamnată pentru 
alte infracţiuni, să se afle în localitatea unde a săvârşit infracţiunea sau în alte localităţi, dacă 
aceasta ar constitui un pericol grav pentru societate. Această măsură poate fi luată pe o 
durată până la 5 ani şi poate fi prelungită, dacă pericolul social subzistă, cu o perioadă care 
nu poate depăşi durata stabilită iniţial. Când condamnarea este mai mare de 5 ani, măsura 
poate fi luată fără a se mai cere condiţia ca făptuitorul să mai fi fost condamnat anterior, iar 
pentru unele infracţiuni grave, ea este posibilă, de asemenea, fără a fi necesară îndeplinirea 
acestei condiţii şi oricare ar fi pedeapsa aplicată, durata sau cuantumul acesteia (furt, 
tâlhărie, speculă, ultraj şi tulburarea liniştii publice, cerşetorie, prostituţie, viol, perversiune 
sexuală). Măsura de siguranţă poate fi revocată, la cerere sau din oficiu, după trecerea unui 
termen de cel puţin un an, dar numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. 
Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin sustragerea de la executare a acestei măsuri 
constituie infracţiune. 
Interzicerea unor drepturi: 
 1. pedeapsă complimentară, care constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele 
drepturi: 
 dreptul de a alege şi de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat sau 
administrative; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul 
de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s‐a folosit 
condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; drepturile părinteşti; dreptul de a fi tutore sau 
curator. 
Interzicerea unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este 
închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, 
împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Interzicerea 
unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, dacă pedeapsa 
principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani. Executarea pedepsei interzicerii unor 
drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de 
pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. 
2. Pedeapsă accesorie, constând în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în Codul Penal 
în textul care reglementează pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi. 
Condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept această pedeapsă accesorie din 
momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea 
executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la 
împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. 
Intimat: 
 calitate pe care o are una din părţi în procesul civil, ca urmare a exercitării uneia din căile de 
atac de către cealaltă parte. Dacă ambele părţi au exercitat calea de atac fiecare din ele au o 
dublă calitate (apelant‐intimat, recurent‐intimat etc.). 
Intuitu personae (în considerarea unei anumite persoane): 
 expresie latină care defineşte actele juridice la încheierea cărora elementul determinant l‐au 
constituit aptitudinile, calităţile sau pregătirea profesională a unei persoane (Ex.: contractul 
de muncă, contractul de editare etc.). Datorită acestor caracteristici, obligaţiile asumate de 
către persoana respectivă, nu pot fi îndeplinite prin reprezentant şi nu sunt transmisibile. 
Inventar: 
 înscris oficial, întocmit în condiţiile legii, în care se evidenţiază concret, în individualitatea 
lor, bunurile unei persoane, cele ce alcătuiesc masa succesorală ori se află într‐o gestiune 
etc. De exemplu, se întocmesc inventare la numirea tutorelui cu privire la bunurile minorului, 
în cadrul procedurii succesorale notariale, în cursul gestiunii şi la predarea acesteia, cu 
prilejul reorganizării persoanelor juridice. 
Inviolabilitate: 
 protecţie specială de care se bucură, potrivit normelor şi principiilor dreptului intern şi 
internaţional, teritoriul unu stat, persoana, domiciliul şi corespondenţa acesteia. 
Inviolabilitatea teritorială constituie o expresie dintre cele mai puternice a libertăţii, 
independenţei şi suveranităţii naţionale. Inviolabilitatea persoanelor care îndeplinesc misiuni 
diplomatice, a locuinţei lor şi a sediului reprezentanţelor străine, a corespondenţei 
diplomatice constituie elemente ale imunităţii diplomatice stabilite în relaţiile dintre state. 
Inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului sunt stabilite în Constituţie printre drepturile şi 
libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Nici o persoană nu poate fi reţinută sau arestată 
dacă împotriva ei nu există probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută şi 
pedepsită prin lege. Organele de cercetare pot dispune reţinerea unei persoane pe o durată 
de cel mult 24 de ore. Nimeni nu poate fi arestat decât în baza unui mandat de arestare emis 
de instanţă sau de procuror. Domiciliul este inviolabil. Nimeni nu poate pătrunde în locuinţa 
unei persoane fără învoirea acesteia, decât în cazurile şi în condiţiile anume prevăzute de 
lege. Constituţia garantează, de asemenea, secretul corespondenţei. 
Ipotecă: 
 drept real accesoriu exercitat de creditor asupra unuia sau mai multor bunuri imobile ale 
debitorului, în scopul garantării unor obligaţii determinate. Constituind o garanţie imobiliară, 
ipoteca îi conferă creditorului: 
dreptul la urmărire a imobilului în mâinile oricui s‐ar găsi; 
dreptul de a cere executarea silită prin scoaterea la vânzare a imobilului; 
dreptul de a fi plătit cu preferinţă din preţul realizat. 
Ipoteca este prin natura sa indivizibilă, ea subzistând în întregime asupra tuturor imobilelor 
afectate, asupra fiecăruia şi asupra fiecărei porţiuni din aceste imobile. Pot forma obiectul 
ipotecii numai bunurile care se află în circuitul civil. Debitorul păstrează asupra imobilului 
ipotecat, până la scadenţă, toate atributele dreptului de proprietate, cu excepţia ipotecii cu 
indisponibilizare, care îngrădeşte dreptul de dispoziţie juridică. 
Ipoteca poate fi legală sau convenţională. Ipoteca legală ia naştere în virtutea unei dispoziţii 
speciale a legii (Ex.: ca măsură asigurătorie pentru executarea silită a creanţelor statului; 
măsură asigurătorie în procesul penal pentru garantarea executării despăgubirilor la care 
poate fi obligat inculpatul pentru prejudiciul produs prin infracţiune; ipoteca instituţiilor 
bancare şi C.E.C.‐ului asupra bunurilor cumpărate de către persoanele fizice cu credite 
acordate de către aceste instituţii, până la achitarea în întregime a creditului acordat). 
Ipoteca convenţională ia naştere din convenţia părţilor, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute 
de lege. Proprietarul imobilului poate consimţi la instituirea ipotecii numai dacă are 
capacitatea de exerciţiu, ca în orice act de înstrăinare. Contractul de ipotecă se încheie 
numai în formă autentică. Ipotecile sunt supuse sistemului de publicitate prin inscripţie 
ipotecară. 
Ipoteca se stinge prin: 
 stingerea obligaţiei pe care o garantează; renunţarea creditorului (cu excepţia cazurilor în 
care, potrivit legii, renunţarea nu este admisibilă); prescripţie; pierderea totală a bunului 
ipotecat; consolidare (aceeaşi persoană devine atât creditor cât şi posesor al bunului 
ipotecat); purgare (procedură prin care deţinătorul eliberează de sarcini imobilul, punând la 
dispoziţia creditorului un imobil de aceeaşi valoare sau consemnând la o instituţie bancară o 
sumă egală cu valoarea creanţei asigurate). 
Iresponsabilitate: 
 cauză care înlătură caracterul penal al faptei, constând în aceea că făptuitorul, în momentul 
săvârşirii faptei, fie din cauza alienării mintale, fie din alte cauze, nu‐şi poate da seama de 
acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu poate fi stăpân pe ele. 
Izvor de drept: 
 formă specifică de expunerea a normei juridice (Constituţie, legi organice, legi ordinare, 
hotărâri de guvern, ordonanţe etc.). În ierarhizarea normelor juridice se are în vedere 
supremaţia legii. 
Izvor de obligaţii: 
 act sau fapt juridic care dă naştere unui raport juridic de obligaţie. Spre deosebire de izvorul 
de drept, care este o formă de exprimare a normei juridice, izvorul de obligaţii stabileşte un 
raport juridic concret, între persoane determinate, generând drepturi subiective şi obligaţii 
corelative. Sunt izvoare de obligaţii: 
  
actul juridic, prin care se înţelege o manifestare de voinţă cu intenţia de a produce efecte 
juridice (contractul şi actul juridic unilateral); 
faptul juridic (gestiunea intereselor altuia; îmbogăţirea fără justă cauză; plata lucrului 
nedatorat; fapta ilicită denumită delict civil). 
          Π
Îmbogăţirea fără justă cauză: 
 fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei 
persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Din acest fapt se naşte obligaţia 
pentru cel care îşi vede mărit patrimoniul său, de a restitui, în limita măririi, către cel care şi‐
a diminuat patrimoniul. Acestuia din urmă i se recunoaşte posibilitatea intentării unei acţiuni 
în justiţie, prin care pretinde restituirea, acţiune denumită actio de in rem verso. 
Îmbunătăţiri funciare: 
 totalitatea lucrărilor ce au ca scop prevenirea şi remedierea consecinţelor nefavorabile ale 
acţiunii factorilor naturali asupra terenurilor (îndiguiri, desecări, irigaţii, plantaţii etc.). 
Constituie o obligaţie principală a proprietarilor de terenuri. 
Împăcarea părţilor: 
 convenţie între părţi, prin care acestea pun capăt litigiului intervenit între ele, renunţând la 
pornirea unei acţiuni civile sau penale ori la continuarea ei, atunci când aceasta a fost 
pornită. Împăcarea părţilor nu este admisă în litigiile de muncă, deoarece, conform legii, 
drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unei tranzacţii. Împăcarea 
părţilor este un act personal. Împăcarea părţilor lipsite de capacitate de exerciţiu produce 
efecte numai dacă înţelegerea se face de către reprezentanţii legali ai acestora, iar 
împăcarea părţilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, numai cu încuviinţarea persoanelor 
prevăzute de lege. În litigiile civile, părţile au oricând posibilitatea de a se înfăţişa în cursul 
procesului, chiar dacă nu au fost citate, şi de a solicita instanţei să ia act de învoiala lor. 
hotărârea prin care instanţa ia act de împăcarea părţilor se numeşte hotărâre de expedient. 
În procesele de divorţ, preşedintele instanţei este obligat să stăruie pentru împăcarea 
părţilor. În procesul penal, împăcarea părţilor, în cazurile prevăzute de lege, înlătură 
răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă. Împăcarea părţilor produce efecte dacă 
intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii, chiar în cazul în care acţiunea penală a 
fost pusă în mişcare din oficiu. 
Împărţeala moştenirii (partajul succesoral): 
 încetarea stării de indiviziune succesorală, astfel că fiecare moştenitor, în locul unei părţi 
abstracte asupra bunurilor ce alcătuiesc masa succesorală, dobândeşte un drept exclusiv 
asupra urni porţiuni determinate, concrete. Potrivit legii, nimeni nu poate fi obligat a rămâne 
în indiviziune, iar nu coerede (comoştenitor) poate cere oricând împărţeala moştenirii. 
Împărţeala moştenirii se poate face prin învoiala succesorilor sau pe cale judecătorească. 
Procedura prin care împărţeala moştenirii se face pe cale judecătorească, implică o 
succesiune de operaţii: 
 punerea de sigilii asupra bunurilor; estimarea (stabilirea) valorii lor; stabilirea faptului dacă 
bunurile pot fi comod împărţite şi vânzarea la licitaţie a celor ce nu îndeplinesc acest criteriu; 
formarea activului şi pasivului moştenirii; compunerea părţilor şi restituirea sumelor pe care 
comoştenitorii şi le datorează unii altora etc. Inegalitatea părţilor date în natură se 
compensează printr‐o sumă de bani numită sultă. 
Împărţirea bunurilor comune ale soţilor: 
 încetarea proprietăţii în devălmăşie a soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul 
căsătoriei. La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi potrivit înţelegerii 
lor, iar dacă nu cad de acord, hotărăşte instanţa judecătorească. În timpul căsătoriei, 
bunurile comune pot fi împărţite, în total sau în parte, numai pentru motive temeinice şi 
numai prin hotărâre judecătorească. Bunurile împărţite devin bunuri proprii, iar cele 
neîmpărţite sau dobândite ulterior sunt bunuri comune. Împărţirea bunurilor comune poate 
fi cerută şi de creditorul personal al unuia dintre soţi, dar numai după urmărirea bunurilor 
proprii ale acestuia şi numai în măsura în care îşi realizează creanţa. 
Împiedicarea libertăţii cultelor: 
 infracţiune care constă în împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a vreunui cult 
religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii. Se sancţionează şi fapta de a obliga 
la serviciile religioase ale vreunui cult, sau să îndeplinească un act religios legat de 
exercitarea unui cult. 
Împiedicarea producerii rezultatului: 
 cauză de nepedepsire a tentativei, dacă făptuitorul a împiedicat producerea rezultatului mai 
înainte de descoperirea faptei. Dacă unul din actele îndeplinite până în momentul 
împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru 
acea infracţiune. 
Împiedicarea săvârşirii faptei: 
 cauză de nepedepsire de care profită participantul la o infracţiune (coautor, instigator, 
complice), dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică 
consumarea acesteia. Dacă actele săvârşite până în momentul împiedicării constituie o altă 
faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru acea faptă. 
Împrejmuire: 
 îngrădire, aşezarea unui gard, curţi, plase de jur‐împrejurul unui loc pentru a‐l delimita de 
rest. 
Împrejurare: 
 întâmplare, circumstanţă, situaţie în care se află cineva la un anumit moment. 
Împricinat: 
 persoană care este implicată, acuzată sau parte într‐un proces. 
Împuternicire avocaţială: 
 mandatarea avocatului, în baza contractului de asistenţă juridică, de a exercita activităţile 
prevăzute în contract, în faţa instanţelor şi celorlalte autorităţi în relaţiile dintre societăţile 
comerciale etc. 
Încadrare juridică: 
 etapă specifică procesului de aplicare a normelor de drept, ce constă în activitatea de 
identificare şi stabilire a dispoziţiei legale care se referă la fapta juridică concretă săvârşită de 
către o persoană fizică sau juridică. Operaţia de încadrare juridică, ce poartă şi denumirea de 
calificare juridică, are loc după stabilirea situaţiei de fapt, constând în cunoaşterea exactă a 
împrejurărilor şi condiţiilor concrete în care s‐a petrecut fapta. Încadrarea juridică corectă a 
faptelor constituie o condiţie esenţială pentru realizarea scopului legii. În procesul penal, 
dacă în cursul judecăţii se consideră necesară schimbarea încadrării juridice, instanţa este 
obligată să pună în discuţie noua încadrare juridică şi să atragă atenţia inculpatului că are 
dreptul să ceară amânarea judecăţii pentru a‐şi pregăti apărarea. 
Încasare.  
Primirea unei sume de bani în contravaloarea unei poliţe, a unui CEC, cambii, bilet la ordin, 
chitanţe etc. 
Încătuşare: 
 operaţiune prin care o persoană este legată de mâini cu cătuşe, lanţuri, sfoară etc. Poate fi 
legală sau ilegală. 
Început de dovadă scrisă: 
 scriere de orice fel, semnată sau nesemnată, emisă de la cel împotrivă căruia se formulează 
sau i se opune o pretenţie, ori de la autor sau reprezentantul său, şi care face de crezut 
faptul pretins (ex.: înscrisul sub semnătură privată căruia îi lipsesc anumite cerinţe de 
validitate etc.). Nu constituie prin el însuşi un mijloc de probă suficient, dar, având calitatea 
de a înlătura impedimentul legal cu privire la admisibilitatea probei testimoniale peste o 
anumită valoare a pretenţiei litigioase izvorâtă dintr‐un act juridic, poate fi completat cu 
martori sau prezumţii judiciare. 
Încercare de a determina mărturia mincinoasă: 
 infracţiune constând în încercarea de a determina o persoană, prin constrângere ori 
corupere, să dea declaraţii mincinoase într‐o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice 
altă cauză în care se ascultă martori. Constituie infracţiune şi presiunea făcută asupra unui 
expert sau interpret. 
Încetarea căsătoriei: 
 situaţie juridică ce intervine ca urmare a morţii ori prin declararea judecătorească a morţii 
unuia dintre soţi. Încetarea căsătoriei reprezintă modalitatea prin care se pune capăt 
căsătoriei şi efectelor acesteia, dar numai pentru viitor. Unele efecte ale căsătoriei se menţin 
şi după încetarea acesteia: 
 soţul supravieţuitor păstrează numele purtat în timpul căsătoriei. 
Încetarea contractului individual de muncă: 
 1. instituţie fundamentală a dreptului muncii formată din ansamblul dispoziţiilor legale care 
reglementează modurile, motivele, cazurile şi condiţiile legale în care iau sfârşit raporturile 
juridice de muncă al salariaţilor. 
Contractul individual de muncă încetează: 
la expirarea termenului pentru care a fost încheiat; 
prin acordul dintre persoana încadrată în muncă şi unitate şi prin desfacerea contractului din 
iniţiativa uneia din părţi; 
prin decesul persoanei încadrate ori a celei care încadrează, când aceasta este o persoană 
fizică; 
prin declararea judecătorească a dispariţiei sau a morţii persoanei ori punerea ei sub 
interdicţie judecătorească. Expirarea termenului este modul de încetare a contractului 
încheiat pe durată determinată.  
Acordul părţilor, demisia, restrângerea activităţii unităţii, condamnarea salariatului, 
falimentului unităţii etc, sunt unele cauze care duc la încetarea contractului de muncă. 
Procedeele de încetare a contractului individual de muncă sunt diferite de la caz la caz (ex.: 
preavizul, acordarea de plăţi compensatorii etc.). 
Încetarea procesului penal: 
 stingerea procesului penal, pe care o pronunţă instanţa în cursul judecăţii, atunci când 
constată existenţa vreuneia din următoarele cauze care înlătură răspunderea penală: 
 lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, în cazul când situaţia o impune; autorizarea 
sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru 
punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul 
făptuitorului; a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s‐au împăcat, în cazul 
infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură 
răspunderea penală; s‐a dispus înlocuirea răspunderii penale; există autoritate de lucru 
judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s‐ar da o altă calificare juridică. 
Încetarea urmăririi penale: 
 stingere a procesului penal, pe care o dispune procurorul, din oficiu sau la propunerea 
organelor de cercetare penală, în cursul urmăririi penale, când există învinuit sau inculpat în 
cauză, dacă se constată una din următoarele situaţii: 
 fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală; fapta nu prezintă gradul de pericol 
social al unei infracţiuni; fapta nu a fost săvârşită de către inculpat; faptei îi lipseşte unul din 
elementele constitutive ale infracţiunii; există una din cauzele care înlătură caracterul penal 
al faptei; lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea 
organului competent ori altă condiţie necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; 
a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului; a fost retrasă plângerea 
prealabilă ori părţile s‐au împăcat, în cazul în infracţiunilor pentru care retragerea plângerii 
sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală; s‐a dispus înlocuirea răspunderii penale; 
există autoritate de lucru judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s‐ar da o altă 
încadrare juridică. 
Încheiere: 
 hotărâre prin care instanţa rezolvă unele probleme ridicate în cursul judecăţii (se pronunţă 
asupra unor excepţii, asupra admisibilităţii unor cereri incidente etc.), fără să soluţioneze 
fondul cauzei şi fără să se dezinvestească. 
Încheierea de şedinţă cuprinde şi consemnările privind desfăşurarea şedinţei de judecată. 
Încheierea interlocutorie este acea încheiere care rezolvă probleme de importanţă 
determinantă asupra hotărârii definitive (prejudecă fondul cauzei). 
Încheiere notarială: 
 formă procedurală îndeplinită de notarul public, prin care se constată efectuarea actelor 
notariale. Încheierea notarială trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de lege; lipsa unora 
(denumirea biroului notarului public, sediul biroului notarului public, data îndeplinirii actului 
notarial, numele şi prenumele notarului public etc.) pot atrage nulitatea încheierii notariale. 
Împotriva încheierii notariale de respingere a îndeplinirii unui act se poate face plângere la 
judecătorie în termen de 10 zile de la data la care partea a luat cunoştinţă de acea încheiere. 
Încheierea dezbaterilor: 
 fază a procesului care marchează terminarea discuţiilor contradictorii ale părţilor, instanţa 
urmând a trece la deliberare şi la pronunţarea hotărârii. Grefierul de şedinţă va consemna în 
caietul de note, numărul dosarului, susţinerile orale ale părţilor, măsurile dispuse de 
instanţă, precum şi toate celelalte aspecte care rezultă din desfăşurarea procesului. Notele 
luate vor fi vizate de preşedintele completului de judecată. 
La cererea părţii, instanţa va încuviinţa stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte. 
Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise, instanţa 
retrăgându‐se pentru deliberare. Dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri, pricina poate 
fi repusă pe rol. Părţile vor putea, din proprie iniţiativă sau la cererea instanţei, după 
închiderea dezbaterilor, să depună concluzii sau prescurtări scrise, semnate de ele, a 
susţinerilor lor verbale. În situaţia când instanţa a refuzat amânarea judecăţii pentru lipsa de 
apărare invocată de parte, ea va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii 
de concluzii scrise. 
Închisoare: 
 1. pedeapsă privativă de libertate prevăzută în Codul Penal în limite cuprinse între 15 zile şi 
25 ani; 2. construcţie special amenajată în care se execută pedepsele privative de libertate şi 
unde se organizează activitatea de reeducare a condamnaţilor. 
Îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor: 
 ansamblu de obligaţii esenţiale, ce revin tuturor cetăţenilor, prevăzute în Constituţie şi 
aflate în strânsă corelare cu drepturile lor. Îndatoririle fundamentale sunt: 
 fidelitatea faţă de ţară; respectarea Constituţiei şi a legilor, apărarea ţării; contribuţii 
financiare; exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. 
Îndeletnicire: 
 meserie, profesiune, ocupaţie. 
Îndemn: 
 imbold, impuls, stimulent în a face un fapt, în a acţiona. 
Îndestulare: 
 satisfacerea unei dorinţe, a unei cereri până la limita a ceea ce este necesar. 
Îndoială: 
 neîncredere, ezitare, nesiguranţă. 
Îndreptarea hotărârii: 
 procedură prin care se rectifică erorile materiale ce se produc, accidental, în cuprinsul 
hotărârii unui organ de jurisdicţie. Nu pot fi îndreptate pe această cale greşelile de judecată, 
pentru corectarea cărora părţile au la dispoziţie căile legale de atac. Constatarea greşelilor se 
face printr‐o încheiere, pe baza căreia se procedează la rectificările corespunzătoare în 
exemplarele originale ale hotărârii. 
Înfăţişare: 
 prezentare a unei persoane citate în faţa unei autorităţi judiciare, a unui organ de jurisdicţie 
sau de urmărire penală. 
Înlesnirea evadării: 
 infracţiune care constă în faptul de a înlesni prin orice mijloace evadarea. 
Pedeapsa se agravează progresiv dacă infracţiunea a fost comisă în următoarele condiţii: 
 dacă fapta s‐a săvârşit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a 
evadat; dacă fapta este săvârşită prin folosire de violenţe, de arme sau de alte instrumente, 
ori de două sau mai multe persoane împreună; înlesnirea evadării unei persoane reţinute, 
arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care pedeapsa este mai mare de 10 
ani. Este sancţionată şi înlesnirea evadării de către o persoană care avea îndatorirea de a‐l 
păzi pe cel evadat, săvârşită din culpă. 
Înlocuirea executării închisorii contravenţionale: 
 măsură care poate fi dispusă de instanţa judecătorească, la cererea contravenientului, 
fixându‐se un echivalent în lei al fiecărei zile de închisoare. Cuantumul amenzii se stabileşte, 
după caz, pentru întreaga sancţiune pronunţată sau pentru restul sancţiunii de executat. 
Înlocuirea pedepsei amenzii: 
 măsură prin care pedeapsa la amendă este înlocuită cu pedeapsa închisorii prevăzută de 
lege pentru săvârşirea sancţiunii respective, dacă cel condamnat se sustrage cu rea‐credinţă 
de la executarea amenzii. La calculul pedepsei se ţine seama de partea din amendă care a 
fost achitată. 
Înlocuirea răspunderii penale: 
 instituţie juridică în temeiul căreia răspunderea penală poate fi înlocuită cu răspunderea 
care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an 
sau amendă; 
fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvârşită, prezintă un grad de 
pericol social redus şi nu a produs urmări grave; 
paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată până la pronunţarea hotărârii; 
din atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii rezultă că acesta regretă fapta; 
sunt suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă. 
Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior 
condamnat sau i s‐au mai aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ. 
Înmatricularea autovehiculelor: 
 operaţie de înscriere obligatorie în evidenţa specială a Poliţiei Rutiere a oricărui autovehicul 
care circulă pe drumurile publice. Poliţia Rutieră eliberează certificatul de înmatriculare care 
cuprinde unele date ale deţinătorului şi ale autovehiculului cum sunt: 
 numele, prenumele şi adresa, marca şi culoarea autovehiculului, seria motorului şi a 
caroseriei, capacitate cilindrică, anul de fabricaţie. Punerea în circulaţie şi conducerea pe 
drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat constituie infracţiune şi se pedepseşte 
cu închisoare sau amendă. 
Înregistrare: 
 operaţiune juridică de înscriere a conţinutului unui fapt sau act juridic într‐un registru 
public, aşa cum este redat printr‐o declaraţie sau este deja înscris într‐un document, în scop 
de evidenţă, publicitate, probaţiune sau pentru opozabilitate. Uneori are efect constitutiv, 
modificator, translativ sau extinctiv de drepturi (ex.: registrul comerţului, registrul de stare 
civilă etc.). 
Înscriere: 
 operaţiune juridică de consemnare într‐un registru sau listă specială a unei declaraţii, a unui 
act juridic sau a unui bun, semnificând îndeplinirea unor cerinţe legale pentru exercitarea 
unui drept, o condiţie de publicitate etc. (ex.: listele electorale, înscrierea ipotecii etc.). 
Înscriere în fals: 
 procedură aplicabilă în cazul în care partea căreia i se opune în cursul judecăţii un înscris, în 
formă autentică ori sub semnătură privată, susţine că acesta este fals, fie că alterarea s‐a 
făcut prin ştersături, adăugiri (fals material), fie că au fost înserate menţiuni neconforme cu 
adevărul ori au fost omise unele date sau împrejurări care nu sunt conforme cu voinţa 
părţilor (fals intelectual). Ţinând seama de răspunderea pe care o implică, denunţarea ca fals 
a unui înscris se fac personal sau prin mandatar cu procură specială. Preşedintele instanţei 
constă, prin proces‐verbal, starea materială a înscrisului denunţat, dacă există pe el 
ştersături, adăugiri sau îndreptări, îl prezintă spre semnare părţilor (dacă acestea nu pot sau 
nu vor să semneze se face menţiune în procesul‐verbal), apoi îl semnează împreună cu 
grefierul şi îl încredinţează grefei. La termenul stabilit, preşedintele întreabă partea care a 
înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el. În cazul în care a înfăţişat înscrisul, 
dacă înţelege să se folosească de el. în cazul în care partea, legal citată, lipseşte ori nu vrea 
să răspundă ori declară că nu se foloseşte de înscris, acesta este înlăturat. Dacă partea care a 
denunţat înscrisul ca fiind fals, lipseşte ori nu vrea să răspundă, înscrisul se consideră ca 
recunoscut, iar dacă arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda 
judecata, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul‐verbal ce se va încheia. 
Numai dacă nu este caz de judecată penală, pentru că autorul falsului nu a putut fi 
descoperit sau pentru că acţiunea penală s‐a stins (prin moarte, amnistie, prescripţie, 
încetarea procesului penal), falsul se cercetează de instanţa civilă, prin orice mijloace de 
probă. 
Când falsul este dovedit, existenţa sa se constată prin hotărâre. Dispoziţia hotărârii penale 
care declară un înscris fals se pune în executare de judecătorul delegat. Când înscrisul a fost 
anulat în întregime, se face menţiune despre aceasta pe prima pagină, iar în caz de anulare 
parţială, numai pe pagina care conţine falsul. Înscrisul declarat fals rămâne la dosarul cauzei. 
Dacă este necesar ca despre înscris să se facă menţiune în scriptele unei instituţii de stat sau 
publice, i se comunică acesteia o copie după hotărâre. 
Înscris: 
 obiect confecţionat din orice fel de material, purtând o scriere sau o însemnare prin care se 
fixează şi relevă un fapt sau un act juridic sau anumite împrejurări privitoare la situaţie 
juridică. Înscrisul este un mijloc legal de probă ce prezintă avantaje faţă de alte mijloace de 
probă datorită exactităţii conţinutului, conservării şi administrării cu uşurinţă în justiţie. 
Înscrisurile se clasifică în raport cu diferite criterii. Astfel sunt: 
a)înscrisuri preconstituite, întocmite pentru eventualitatea probaţiunii. Acestea, la rândul 
lor, se clasifică în: 
primordiale sau originare, întocmite pentru constatarea actului juridic încheiat de părţi; 
recognitive sau reconstituite, cele care atestă înscrisul primordial dispărut sau distrus; 
confirmative, prin care părţile confirmă actul juridic lovit de nulitate, şi înscrisuri 
nepreconstituite, care se fac pentru o evidenţă curentă fără scopul de probaţiune; 
b)înscrisuri semnate şi nesemnate; 
c)înscrisuri originale şi copii; 
d) înscrisuri oficiale şi private; 
e)înscrisuri cu valoare probantă prestabilită şi înscrisuri cu valoare probantă lăsată la 
aprecierea instanţei.  
În cadrul înscrisurilor preconstituite, cu valoare probantă prestabilită, un loc important are 
înscrisul autentic, acel înscris care este supus operaţiei de autentificare, după o procedură 
stabilită de lege, de către un organ competent (notarul public). 
O altă categorie distinctă de înscrisuri sunt înscrisurile sub semnătură privată, întocmite de 
către părţi pentru constatarea unui fapt sau unui act juridic. Pentru a servi ca mijloc legal de 
probă unele asemenea înscrisuri trebuie să îndeplinească anumite condiţii: 
 scrierea în întregime, semnarea şi datarea de către persoana de la care emană (testamentul 
olograf), existenţa multiplului exemplar, precum şi menţinerea numărului de exemplare 
originale (contracte sinalagmatice), existenţa menţiunii „bun şi aprobat” etc. 
Înscris oficial: 
 orice înscris care emană de la o instituţie de stat, instituţie publică sau orice instituţie care, 
desfăşoară o activitate utilă şi funcţionează potrivit legii. 
Însemnele statului: 
 stema României, sigiliului statului, drapelul României, imnul de stat al României sunt 
însemnele statului. Orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele ţării, 
constituie infracţiunea de ofensă adusă unor însemne şi se pedepseşte cu închisoarea. 
Însuşirea bunului găsit: 
 infracţiune ce constă în fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit, autorităţilor 
sau celui care l‐a pierdut sau de a dispune de acel bun şi de însuşirea pe nedrept a unui bun 
mobil, ce aparţine altuia, a ajuns din eroare în posesia făptuitorului. Pedeapsa este mai gravă 
pentru însuşirea bunului găsit în dauna avutului public. 
Înşelăciune: 
 infracţiune ce constă în fapta unei persoane de a induce în eroare o altă persoană, prin 
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, 
în scopul de a obţine pentru sine ori pentru altul un folos material injust şi dacă s‐a pricinuit 
o pagubă. Pedeapsa este mai aspră când înşelăciunea a fost săvârşită prin folosire de nume 
sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Dacă mijlocul fraudulos constituie 
prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Constituie 
înşelăciune şi inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau 
executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi 
încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate; de asemenea, emiterea unui cec 
asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există 
provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în 
totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de 
prezentare, dacă s‐a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de 
înşelătorie şi este pedepsită. Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave este 
pedepsită mai aspru şi cu interzicerea unor drepturi. Constituie infracţiuni de înşelăciune şi 
sunt pedepsite: 
 înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor, înşelăciunea la fabricarea sau prepararea 
bunurilor alimentare, înşelăciunea la măsurătoare. 
Întâmpinare: 
 act procesual prin care pârâtul are posibilitatea să‐l îndeplinească înainte de a începe 
dezbaterea orală a procesului şi care cuprinde: 
 excepţiile de procedură pe care le ridică faţă de cererea reclamantului (necompetenţa, 
prescripţia, autoritatea lucrului judecat); răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale 
cererii formulate de reclamant; dovezile împotriva fiecărui capăt de cerere; semnătura. 
Întâmpinarea se depune în număr de exemplare egal cu numărul reclamanţilor, pe lângă 
exemplarul pentru instanţă, anexându‐se şi copiile de pe înscrisuri. Deşi nu este obligatorie, 
întâmpinarea concretizează cadrul procesului şi contribuie la soluţionarea mai grabnică a 
acestuia. În cazul în care nu s‐a depus întâmpinare, preşedintele are îndatorirea, la prima zi 
de înfăţişare, de a pune în vedere pârâtului, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele 
sale de apărare, despre care se va face menţiune în încheierea de şedinţă. 
Întoarcerea executării: 
 mijloc procesual prin care debitorul obţine de la creditor tot ceea ce acesta a primit în baza 
unui titlu executoriu desfiinţat ulterior, ca urmare a exercitării unei căi de atac ordinare sau 
extraordinare. 
Întreruperea cursului prescripţiei: 
 1. încetare a cursului prescripţiei extinctive începute, având ca urmare ştergerea efectelor 
acesteia pentru trecut şi începerea unei noi prescripţii din momentul în care cauza 
întreruperii a dispărut. 
2. încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, prin îndeplinirea unu act care, potrivit 
legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal. După 
fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. 
Întreţinere: 
 asigurarea mijloacelor de existenţă unui minor sau altei persoane fizice lipsite de capacitate 
de muncă ori de resurse proprii, de natură să‐i asigure cheltuielile pentru cele necesare 
traiului. Obligaţia de întreţinere decurge din lege şi uneori are la bază un contract.  
Învestire: 
 act prin care un organ de jurisdicţie se recunoaşte competent să rezolve cererea ce i‐a fost 
adresată şi o reţine spre soluţionare. 
Învestire cu formulă executorie: 
 aplicarea formulei executorii pe copia legalizată a hotărârii definitive dată de un organ de 
jurisdicţie, ori pe alt act, în condiţiile legii, în vederea executării silite. 
Învinuit: 
 persoană faţă de care se efectuează urmărirea penală cât timp nu a fost pusă în mişcare 
acţiunea penală împotriva sa. 
Învoială: 
 înţelegere, convenţie, acord, aranjament între două sau mai multe persoane. 
            J 
Jaf: 
 infracţiune constând în acte de prădare sau deposedare prin violenţă a unei persoane (fizice 
sau juridice) ori colectivităţi, de bunurile ce îi aparţin, în scopul însuşirii lor pe nedrept. Codul 
Penal incriminează jaful pe câmpul de luptă a morţilor şi răniţilor de obiectele aflate asupra 
lor. Constituie infracţiune contra păcii şi omenirii, jaful unor valori culturale, ale popoarelor 
aflate sub ocupaţie militară (monumente, muzee, opere de artă, cărţi de valoare, colecţii 
ştiinţifice etc.). 
Jignire: 
 ofensă, insultă, atingere adusă onoarei sau demnităţii unei persoane. Săvârşită în condiţiile 
prevăzute de lege, constituie infracţiunea de insultă sau calomnie, după caz, şi este 
pedepsită. 
Joc de noroc: 
 infracţiune care constă în organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc pentru public, fără 
autorizaţie sau în organizarea şi îngăduirea în mod obişnuit a jocurilor de noroc într‐o casă 
particulară, în scopul de a realiza foloase materiale. În condiţii diferite de cele de mai sus, 
fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu închisoare contravenţională sau amendă. 
Judecată: 
 activitate a organului de jurisdicţie prin care acesta soluţionează o cauză, pe baza probelor 
administrate şi a dezbaterilor contradictorii dintre părţi. În procesul penal, judecata 
constituie o fază a acestuia care începe cu sesizarea instanţei şi sfârşeşte prin pronunţarea 
hotărârii definitive. 
Judecată de urgenţă: 
 soluţionare a unor cauze în termene mai scurte. Astfel, în procesul penal, legea stabileşte 
termene mai scurte pentru judecata unor infracţiuni flagrante grave. În cauzele în care sunt 
inculpaţi arestaţi preventiv, judecata se face de urgenţă şi cu precădere. Judecata se face cu 
precădere şi în cazul în care unii dintre inculpaţi sunt deţinuţi în altă cauză. 
Judecata după casare: 
 activitate de soluţionare a cauzei după desfiinţarea hotărârii, ca urmare a admiterii apelului 
sau recursului, care se efectuează fie de către instanţa de apel sau de recurs, când a reţinut 
cauza (casare fără trimitere), fie de instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată (casare cu 
trimitere). Dacă situaţia de fapt avută în vedere la soluţionarea apelului sa recursului a rămas 
neschimbată, instanţa care judecă după casare este obligată să se conformeze hotărârii 
instanţei de apel sau de recurs. 
Judecată în fond: 
 examinarea fondului cauzei, finalizată prin pronunţarea hotărârii prin care organul de 
jurisdicţie se dezinvesteşte, părţile având dreptul de a exercita căile de atac ordinare sau 
extraordinare, împotriva soluţiei date. Judecata în fond se efectuează de prima instanţă sau 
de către instanţa competentă să rezolve cauza după casare. 
Judecată în lipsă: 
 soluţionare a cauzei civile în lipsa uneia din părţi sau chiar a ambelor părţi, în acest ultim caz 
numai dacă una dintre ele a cerut judecata în lipsă.  
Judecata în lipsă se poate face numai dacă părţile au fost legal citate ori au luat la cunoştinţă 
termenul de judecată. Judecata în lipsă nu este admisă în procesul de divorţ, în ceea ce 
priveşte reclamantul, întrucât lipsa acestuia de la şedinţa de conciliere duce la suspendarea 
judecăţii, iar lipsa lui la un termen de dezbatere în şedinţă publică are drept consecinţă 
respingerea cererii ca nesusţinută. În cazul lipsei nejustificate a părţii vătămate, în cazul 
plângerii prealabile, la două termene consecutive în faţa primei instanţe, se consideră drept 
retragere a plângerii prealabile şi procesul încetează. 
Judecată în primă instanţă: 
 prima etapă procesuală a judecăţii, care începe cu sesizarea organului de jurisdicţie şi se 
încheie cu pronunţarea unei hotărâri; în unele cazuri prevăzute de lege hotărârea este 
definitivă.  
Judecată în ultimă instanţă: 
 ultima etapă procesuală a judecăţii, desfăşurată înaintea unui organ de control judiciar, ca 
urmare a exercitării căilor legale de atac şi care se încheie prin pronunţarea unei hotărâri 
definitive. 
Judecător: 
 funcţionar public investit cu atribuţii de judecare a pricinilor civile, penale, comerciale şi a 
altor pricini, în cadrul instanţelor judecătoreşti. Fac parte din corpul magistraţilor, împreună 
cu procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, precum şi 
magistraţii – asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie. Judecătorii sunt independenţi şi se supun 
numai legii. Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, potrivit legii. 
Preşedintele şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 6 
ani. Ei pot fi reînvestiţi în funcţie. Promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor pot 
fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Funcţia de judecător 
este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată cu excepţia funcţiilor didactice din 
învăţământul superior. Poate fi numit judecător cel care îndeplineşte următoarele condiţii: 
este numai cetăţean român şi cu domiciliul în România şi are capacitatea de exerciţiu a 
drepturilor; 
este licenţiat în drept şi are stagiul cerut de lege pentru funcţia în care urmează să fie numit: 
 la secţiile de contencios administrativ pot fi încadraţi şi licenţiaţi în drept economic‐
administrativ; 
nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie; 
cunoaşte limba română; 
este apt din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcţiei. 
Judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, sunt numiţi prin decret al Preşedintelui 
României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Înainte de a începe să‐şi 
exercite funcţia, magistraţii sunt obligaţi să depună următorul jurământ: 
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României, drepturile şi libertăţile 
fundamentale ale cetăţenilor, să‐mi îndeplinesc cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire 
atribuţiile ce‐mi revin. Aşa să‐mi ajute Dumnezeu!” 
Jurământul se depune, în şedinţă solemnă, în faţa magistraţilor instanţei, după citirea 
comunicării actului de numire. Magistraţii nu pot fi cercetaţi, reţinuţi sau arestaţi fără avizul 
ministrului Justiţiei. 
Se interzice magistraţilor să facă parte din partide politice sau să desfăşoare activităţi publice 
cu caracter politic. Le este interzisă exercitarea direct sau prin persoane interpuse, a 
activităţilor de comerţ, participarea la administraţia sau conducerea unor societăţi 
comerciale sau civile. Ei nu pot fi experţi sau arbitri desemnaţi de părţi într‐un arbitraj. 
Judecătorie: 
 instanţă de prim grad, care funcţionează în judeţe şi în municipiul Bucureşti, circumscripţiile 
lor fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei. Judecătoriile 
judecă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor 
instanţe. Procesele şi cererile de competenţa judecătorilor se judecă în complete formate 
din doi judecători. Următoarele procese şi cereri de competenţa judecătorilor se judecă de 
către un singur judecător. 
În materie civilă: 
a) Cererile introduse pe cale principală, referitoare la pensii de întreţinere, litigiile 
patrimoniale dintre persoane juridice, având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea 
unui bun mobil, în cazul în care valoarea litigiului nu depăşeşte 300.000 lei şi nu priveşte o 
succesiune sau împărţeli de bunuri; acţiunile posesorii (nu se aplică acţiunilor în grăniţuire, 
care se judecă în complet de doi judecători); cererile privind înregistrările în registrele de 
stare civilă; plângerile împotriva încheierilor de aprobare a proceselor‐verbale de constatare 
a contravenţiilor vamale; luarea unor măsuri asiguratorii sau a unor măsuri vremelnice în 
cazuri urgente; cererile de orice fel referitoare la popriri; litigiile de muncă privind pretenţii 
băneşti a căror valoare nu depăşeşte 100.000 lei; 
b) procesele şi cererile care, potrivit legii, se soluţionează de judecătorii în ultimă instanţă; 
c) cererile şi căile de atac de competenţa judecătoriilor, referitoare la cauzele arătate la lit. a 
şi b. 
În materie penală: 
a) infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este necesară plângerea 
prealabilă a persoanei vătămate; 
b) cererile şi căile de atac de competenţa judecătoriilor, în legătură cu infracţiunile arătate la 
lit. a); 
c) cererile de reabilitare. 
Ministrul Justiţiei poate dispune ca, în municipiul Bucureşti, unele categorii de procese sau 
cereri să fie soluţionate numai de anumite judecătorii, cu respectarea competenţei materiale 
prevăzute de lege. 
Judeţ: 
 unitate administrativ‐teritorială alcătuită din municipii, oraşe şi comune, a căror delimitare 
se face în funcţie de condiţiile geografice, economice, sociale, etnice, culturale şi tradiţionale 
ale populaţiei. În România sunt 41 judeţe. 
Judiciar: 
 calificativ acordat unui act sau fapt juridic ce are legătură cu desfăşurarea activităţilor 
organelor judecătoreşti (ex.: amendă judiciară; abatere judiciară; mărturie judiciară; 
sechestru judiciar). 
Jurat: 
 cetăţean ales, în unele state, să ia parte la judecarea unor procese penale şi uneori a unor 
procese civile. 
Jurământ: 
 angajament solemn, exprimat printr‐o formulă stabilită prin lege, prin care o persoană se 
obligă, în faţa unei instituţii, să‐şi facă datoria sau să mărturisească un fapt real. Ex.: 
jurământul militar, jurământul Preşedintelui României, jurământul senatorilor şi deputaţilor, 
jurământul funcţionarilor publici, jurământul martorului într‐un proces etc. 
Juridic: 
 calificativ pentru orice acţiune, fapt, act care se referă la drept ca ansamblu de norme 
obligatorii ori ca ştiinţă. 
Jurisconsult: 
 persoană cu studii superioare juridice, specialist de autoritate, care este consultat în 
probleme de drept ale unei instituţii sau societăţi comerciale. 
Jurisdicţie: 
 activitatea de rezolvare prin hotărâri obligatorii, potrivit competenţelor şi procedurii 
prevăzute de lege, a litigiilor intervenite între persoane de către instanţele judecătoreşti, 
organe arbitrale sau organele administrative. 
Jurisdicţia exercitată de către instanţele judecătoreşti constituie jurisdicţia de drept comun, 
iar jurisdicţia exercitată de alte organe constituie jurisdicţia specială.  
După natura litigiilor, care determină competenţa organelor şi normele procedurale 
specifice, jurisdicţia poate fi civilă, penală, administrativă şi a muncii. În raport cu întinderea 
competenţei, jurisdicţiile pot fi de acelaşi grad ori de grade diferite. Activitatea organelor de 
jurisdicţie este supusă unor principii fundamentale comune, precum şi unor reguli specifice, 
determinate de natura fiecărei categorii de litigii. 
Jurisdicţii speciale: 
 activitate de rezolvare, prin hotărâri obligatorii, potrivit competenţelor şi procedurii 
prevăzute de lege, a unor anumite categorii de litigii de către organele de stat, altele decât 
cele judecătoreşti. Categorii de litigii supuse unor jurisdicţii speciale sunt: 
 pricinile ivite ca urmare a săvârşirii unor abateri de la regulile de convieţuire socială; unele 
litigii patrimoniale de valoare mică, litigii în muncă; cauzele referitoare la unele abateri 
financiare; litigiile în legătură cu răspunderea pentru pagubele cauzate patrimoniului forţelor 
armate etc. 
Juris et de jure: 
 locuţiune latină desemnând caracterul absolut, irefragrabil, de neînfrânt al unei prezumţii 
legale; nici un alt mijloc de probă nu este admis pentru combaterea ei. 
Jurisprudenţă: 
 ansamblul soluţiilor pronunţate de către organele de jurisdicţie în legătură cu problemele de 
drept sau instituţiile juridice examinate cu prilejul desfăşurării litigiilor din competenţa lor. 
Mai este denumită şi practică judiciară. Deşi nu este un izvor de drept, jurisprudenţa are o 
valoare orientativă, contribuind la aplicarea corectă şi unitară a normelor legale. 
Juris tantum: 
 locuţiune latină ce exprimă caracterul relativ al unei prezumţii, adică posibilitatea 
combaterii sale printr‐un alt mijloc de probă. 
Jurist: 
 persoană cu pregătire în domeniul dreptului, care poate desfăşura o activitate juridică în 
calitatea de judecător, procuror, avocat, notar public, jurisconsult sau alte activităţi de 
specialitate în administraţie, societăţi comerciale etc. 
Just: 
 conform cu adevărul sau cu echitatea, drept, adevărat, legitim. 
Just titlu: 
 titlu translativ de proprietate (vânzare‐cumpărare, donaţie, schimb etc.) care, deşi nu 
îndeplineşte condiţiile de valabilitate (ex.: actul de vânzare încheiat într‐o altă formă decât 
cea prevăzută de lege ori de vânzătorul neproprietar, dă dreptul posesorului de bună‐
credinţă de a culege fructele ori chiar de a dobândi proprietatea prin prescripţie achizitivă). 
Un just titlu nu poate fi invocat în cazul lucrurilor care, din natura lor proprie sau în baza 
legii, sunt scoase din circuitul civil. Un titlu lovit de o nulitate absolută nu poate servi la 
prescripţia achizitivă (uzucapiune) de scurtă durată (de la 10 la 20 ani). 
Justă cauză: 
 temei legitim pentru mărirea patrimoniului unei persoane şi diminuarea corespunzătoare a 
patrimoniului alteia. Actele juridice valabile sau orice drept conferit de lege ca urmare a 
uzucapiunii, prescripţiei extinctive etc. constituie o justă cauză. 
Justificare: 
 operaţiunea prin care o persoană motivează justeţea, legalitatea şi oportunitatea unui act 
sau unui fapt al său. 
Justiţiabil: 
 persoană care apare ca parte într‐un proces, care trebuie să răspundă înaintea instanţelor 
judecătoreşti. 
Justiţie: 
 1. totalitatea organelor de jurisdicţie dintr‐un stat: 
 ansamblul legilor şi al instanţelor judecătoreşti şi sistemul de funcţionare al acestor 
instanţe. 
2. una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care constă în judecarea pricinilor 
civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege. 
            K 
Know‐how: 
 (a şti cum, a şti în ce fel – engl.): 
 ansamblu de cunoştinţe tehnice şi tehnologice, susceptibile de a fi transmise prin contract. 
Prin contractul de know‐how, concedentul (furnizorul) pune la dispoziţia concesionarului 
(beneficiarul) cunoştinţe de ordin tehnic, aspecte privind o anumită experienţă dobândită 
într‐un domeniu în care interesează pe beneficiar sau metode ori tehnici care, toate, au rolul 
de a asigura beneficiarului posibilitatea dobândirii unor rezultate superioare în activitatea în 
care acesta este interesat să o desfăşoare. Trăsăturile care caracterizează contractul de 
know‐how sunt noutatea şi secretul. 
Prin noutate, în contractul de know‐how, nu se înţelege noutatea obiectivă, în sensul că 
furnizorul nu se obligă să cedeze cunoştinţe absolut noi, faţă de stadiul de dezvoltare a 
tehnicii la momentul încheierii contractului sau exercitării obligaţiei, ci se înţelege noutatea 
subiectivă, determinată ca atare în ceea ce beneficiarul cunoaşte, dar ar voi să cunoască mai 
mult sau, după caz, cu ceea ce acesta nu cunoaşte, dar ar voi să cunoască, prin informaţiile 
pe care i le furnizează concesionarul. Secretul, în asemenea contracte, este ceea ce 
determină valoarea informaţiilor titularului, pentru că scopul urmărit prin încheierea 
contractului, acela de a asigura succesul activităţii beneficiarului, se realizează cu cât cercul 
beneficiarilor este mai restrâns sau este un singur beneficiar.  
Obiectul obligaţiei asumate, transmiterea de informaţii în legătură cu optimizarea activităţii 
într‐un anumit domeniu, nu este ceva static, stabilit o dată pentru totdeauna, ci, pe măsura 
perfecţionării cunoştinţelor, a utilizării unor noi metode şi mijloace, calitatea informaţiilor se 
îmbunătăţeşte, crescând cota valorică a informaţiilor transmise. 
Lato sensu (în sens larg): 
expresie latină ce indică cel mai cuprinzător înţeles al unei noţiuni sau dispoziţii. 
Lăsarea fără ajutor: 
 infracţiune care constă în omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, 
de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în 
primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva. 
Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare: 
 infracţiune constând în neînştiinţarea autorităţii de către cel ce găseşte o persoană 
abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu‐i pusă în pericol viaţa, sănătatea 
ori integritatea corporală. 
Lăudare în public a infractorilor: 
 modalitate a infracţiunii de instigare publică şi apologia infracţiunilor, ce constă în lăudarea 
în public a celor care au săvârşit infracţiuni sau a infracţiunilor săvârşite de aceştia. 
Legalitatea incriminării: 
 principiu potrivit căruia numai legea prevede faptele care sunt considerate infracţiuni. 
Legalizare: 
 activitate îndeplinită de notarii publici, reprezentanţele diplomatice şi secretarii primăriilor 
în condiţiile şi procedura stabilită de lege. Legalizarea are drept obiect semnături, copii de pe 
înscrisuri, traduceri. Legalizarea se constată printr‐o „încheiere de legalizare”, cuprinzând 
menţiunile prevăzute de lege, care atestă conformitatea cu originalul. Legalizarea semnăturii 
se face după ce organul competent constată că au fost îndeplinite condiţiile cerute de lege 
(verificarea identităţii persoanei; confirmarea că a citit înscrisul; semnarea tuturor 
exemplarelor în faţa organului care face legalizarea). 
Pot fi legalizate numai semnăturile de pe înscrisurile pentru care legea nu cere forma 
autentică. 
Pentru legalizarea de copii, solicitantul trebuie să prezinte înscrisul original de pe care cere 
copie legalizată. 
Legalizarea copiilor de pe înscrisuri conţinând ştersături, corectări, adăugiri, tăieturi de 
cuvinte etc, este posibilă dacă aceste particularităţi sunt confirmate pe original prin 
semnătura şi sigiliul organului care a întocmit înscrisul. 
Legalizarea traducerii reprezintă legalizarea semnăturii traducătorului, sub formula de 
certificare a traducerii, atunci când aceasta nu este făcută de notarul public autorizat în 
acest scop. Încheierea de legalizare se scrie în limba în care se face traducerea. 
Legat: 
 dispoziţie testamentară prin care testatorul dispune în legătură cu bunurile sale în favoarea 
uneia sau mai multor persoane determinate (legatari). 
În raport cu obiectul lor, legatele pot fi: 
legate cu titlu particular, prin care testatorul conferă vocaţie succesorală legatarului la unul 
sau mai multe bunuri determinate; 
legate cu titlu universal, prin care testatorul conferă legatarului chemare fie la o fracţiune 
din moştenire (la o jumătate, la o treime), fie la toate mobilele sau toate imobilele, fie la o 
fracţiune din imobile sau mobile, în toate cazurile cu toate drepturile şi obligaţiile aferente 
(activ şi pasiv succesoral); 
legate universale, prin care testatorul conferă uneia sau mai multor persoane chemare la 
întreaga moştenire. 
După modul în care este exprimată voinţa testatorului, se disting: 
legatul pur şi simplu, care îşi produce efectul la data deschiderii succesiunii; 
legatul sub condiţie, care îşi produce efectele numai dacă se îndeplineşte condiţia impusă de 
testator; 
legatul cu termen, care poate fi executat numai la împlinirea termenului stabilit de testator; 
legatul cu sarcină, care este valabil numai dacă legatarul a îndeplinit sarcina impusă de 
testator. 
Legatar: 
 persoană desemnată prin testament să beneficieze de un legat. 
Lege: 
 act normativ, care emană de la Parlamentul României, ce cuprinde norme generale de 
conduită, de aplicaţie repetată, obligatorii şi impersonale, susceptibile de a fi aduse la 
îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. Legea reglementează principalele relaţii 
sociale care guvernează viaţa societăţii, reprezentând principalul izvor de drept, cu forţă 
juridică superioară faţă de toate celelalte izvoare de drept. Parlamentul adoptă legi 
constituţionale, legi organice şi legi ordinare. 
Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. 
Legile organice sunt cele care reglementează: 
 sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea partidelor politice, organizarea şi 
desfăşurarea referendumului, organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a 
Ţării, regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă, infracţiunile, pedepsele şi regimul 
executării acestora, acordarea amnistiei sau a graţierii colective, organizarea şi funcţionarea 
Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a 
Curţii de Conturi, statutul funcţionarilor publici, contenciosul administrativ, regimul juridic 
general al proprietăţii şi al moştenirii, regimul general privind raporturile de muncă, 
sindicatele şi protecţia socială, organizarea generală a învăţământului, regimul general al 
cultelor, organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind 
autonomia locală, modul de stabilire a zonei economice exclusive, celelalte domenii pentru 
care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi organice. 
Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor, precum şi unui număr de 
cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă 
legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare dintre 
aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 10.000 de 
semnături în sprijinul acestei iniţiative. 
Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter 
internaţional, amnistia şi graţierea. 
Legea se trimite spre promulgare Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în 
termen de cel mult 20 de zile de la primire. 
Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la 
data prevăzută în textul ei. 
Lege penală: 
 orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau hotărâri de guvern. 
Legiferare: 
 activitate de elaborare şi adoptare a legilor. În România, legiferarea este de competenţa 
exclusivă a Parlamentului. 
Legislatură: 
 perioadă de timp pentru care este ales Parlamentul României. Parlamentul este ales pentru 
un mandat de 4 ani. Mandatul poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de 
catastrofă. 
Legislaţie: 
 ansamblul tuturor actelor normative dintr‐o ţară sau dintr‐un anumit domeniu. 
Legist: 
 medic legist; medic însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiţia. 
Legitim: 
 atribut al unui fapt sau al unui act care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. 
Legitima apărare: 
 cauză care înlătură caracterul penal al faptei şi nu constituie infracţiune fapta prevăzută de 
legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare acela 
care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi impest, îndreptat 
împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana 
şi drepturile celui atacat ori interesul public. 
Se prezumă că este în legitimă apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge 
pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte 
asemenea mijloace, într‐o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de 
acestea. 
Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit 
limitele unei comportări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s‐a 
produs atacul. 
Legitimare: 
 acţiune prin care o persoană îşi dovedeşte identitatea sau o anumită calitate în baza unui 
document legal. Legitimarea este obligatorie la cererea organelor de urmărire penală, a 
organelor de menţinere a ordini publice. 
Leziune: 
 viciu de consimţământ care constă în disproporţia vădită între două prestaţii. Acţiunea prin 
care partea prejudiciată poate cere, în condiţiile legii, anularea actului pentru leziune se 
numeşte acţiune în resciziune. Pentru anularea actului, cel ce invocă leziunea nu are de 
dovedit decât vădita disproporţie de valoare între contraprestaţii. Când o parte a profitat de 
starea de nevoie în care se găsea cealaltă parte, în momentul încheierii actului juridic, acesta 
poate fi anulat pentru cauză imorală. 
Leziunea are un domeniu restrâns de aplicare, atât din punct de vedere al persoanelor care o 
pot invoca drept cauză de anulare, cât şi din acela al actelor susceptibile de anulare pentru 
leziune. 
Leziunea priveşte minorii între 14 şi 18 ani, iar actele anulabile pentru leziune sunt numai 
actele juridice civile care, în acelaşi timp: 
sunt acte de administrare; 
au fost încheiate de minori între 14 şi 18 ani, singuri, fără încuviinţarea ocrotitorului legal; 
sunt lezionare pentru minor; 
sunt cumulative. 
Liberalitate: 
 act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea altei persoane, cu titlu 
gratuit, fără a urmări primirea în schimb a unui echivalent. 
Liberare provizorie sub control judiciar: 
 măsură procesuală prin care, în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv 
poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar. Liberarea provizorie sub 
control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi al 
infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 
7 ani. 
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este 
recidivist ori există date care justifică temerea că va săvârşi o altă infracţiune sau că va 
încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, 
alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Organul judiciar 
dispune ca pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din 
următoarele obligaţii: 
să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite d organul judiciar; 
să comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă; 
să nu meargă în locuri anume stabilite; 
să se prezinte la organul de urmărire penală, sau, după caz, la instanţa de judecată ori de 
câte ori este chemat;  
să nu intre în legătură cu anumite persoane determinate; 
să nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule; 
să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s‐a folosit la săvârşirea faptei. 
Controlul judiciar instituit de către procuror sau instanţă poate fi ridicat oricând, în totul sau 
în parte, pentru motive temeinice. 
Liberarea provizorie pe cauţiune: 
 măsură procesuală care se poate acorda la cerere, când este asigurată repararea pagubei 
produse prin infracţiune şi s‐a depus cauţiunea stabilită de organul judiciar competent. Pe 
timpul liberării provizorii, inculpatul este obligat să se prezinte la chemarea organelor 
judiciare şi să comunice orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă. 
Liberarea provizorie pe cauţiune nu se acordă în cazul săvârşirii infracţiunilor intenţionate 
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani ori când inculpatul este 
recidivist ori există date care justifică temerea că inculpatul va săvârşi o altă infracţiune sau 
va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, 
alterarea opri distrugerea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte. 
Cauţiunea garantează respectarea de către inculpat a obligaţiilor ce‐i revin în timpul liberării 
provizorii. 
Cuantumul cauţiunii este de cel puţin 10 milioane lei. 
Lichidarea societăţilor comerciale: 
 cea de‐a doua fază în procesul încetării existenţei societăţii comerciale (prima fiind 
dizolvarea), lichidarea reprezintă un ansamblu de operaţiuni care au ca scop terminarea 
operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii, încasarea creanţelor 
societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata datoriilor societăţii şi împărţirea 
activului net între asociaţi. 
Principiile generale ale lichidării societăţii comerciale sunt următoarele: 
 personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării; lichidarea societăţii se 
face în interesul asociaţilor; lichidarea societăţii este facultativă, iar nu obligatorie. 
Pentru lichidare şi repartizarea patrimoniului social, chiar dacă în contractul de societate sau 
în statut se prevăd norme în acest scop, sunt obligatorii următoarele reguli: 
până la intrarea în funcţie a lichidatorilor, administratorii continuă mandatul lor, cu excepţia 
de a mai întreprinde noi operaţii, în caz contrar fiind personal şi răspunzând solidar pentru 
operaţiile pe care le‐au întreprins; 
actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care‐i ţine locul şi orice act ulterior, care ar 
aduce schimbări în persoana acestora, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la registrul 
comerţului, pentru a fi rescrise de îndată şi publicate în Monitorul Oficial. 
După îndeplinirea acestor criterii, lichidatorii vor depune semnătura lor în registrul 
comerţului şi vor intra în funcţie. 
Toate actele emanând de la societate trebuie să arate că acesta este în lichidare. După 
terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din registrul comerţului 
şi depunerea registrelor societăţii pentru păstrare. 
Lichidă: 
 termen care defineşte o creanţă al cărui cuantum este precis determinat. 
Licit: 
 ceea ce este îngăduit de lege sau nu este contrar cu prevederile ei. 
Licitaţie: 
 vânzare publică realizată după o procedură specială (adjudecare), prin care bunul este 
vândut acelui participant care oferă preţul cel mai mare. Licitaţia poate fi voluntară sau silită. 
Licitaţia voluntară se practică în cazul lichidării stării de indiviziune, atunci când bunurile 
indivize nu sunt partajabile în natură fără pierdere din valoare şi nici unul dintre copărtaşi 
nu‐şi doreşte să cumpere bunul, plătind cotă parte celorlalţi. 
Licitaţia silită se organizează obligatoriu: 
 în cazul partajului judiciar, când copărtaşii nu se înţeleg asupra licitaţiei voluntare sau când 
printre ei există incapabili, în cazul executării silite împotriva debitorilor insolvabili; al 
vânzării unor bunuri scoase din uz din patrimoniul societăţilor comerciale sau regiilor; a 
vânzării unor acţiuni sau chiar întregul pachet de acţiuni al unor societăţi comerciale; a 
vânzării unor lucrări de interes public; al executării silite pentru realizare unor creanţe ale 
statului. 
Licitaţia se desfăşoară sub autoritatea justiţiei. Oferta este fixată dinainte şi este adusă la 
cunoştinţă publică prin publicare şi afişare, licitatorii trebuind să îndeplinească condiţii de 
capacitate şi să constituie un depozit reprezentând o cotă procentuală din preţul de pornire, 
drept garanţie. La data şi locul stabilit, licitaţia poate fi prin strigarea preţului de pornire, 
oferta de preţ cea mai mare după a treia strigare îi dă dreptul licitatorului să‐şi adjudece 
bunul. Ordonanţa de adjudecare constituie titlul de proprietate al licitatorului, acesta 
urmând să plătească întregul preţ până la termenul stabilit. O variantă de licitaţie este cea 
închisă, în plic. Licitatorul care oferă cel mai bun preţ îşi adjudecă bunul. 
Prin licitaţie se oferă şi unele activităţi de comerţ internaţional, lucrări de investiţii, 
fabricarea unor produse strategice etc. 
Lider: 
 conducător al unui partid politic, al unei organizaţii sindicale etc. 
Limită teritorială: 
 linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei unităţi administrative; graniţă, hotar. 
Lipsă de apărare: 
 situaţie în care se află o parte într‐un proces care nu are apărător (avocat), ori apărătorul a 
fost împiedicat să se prezinte la judecată sau să pregătească apărarea. Drept constituţional 
garantat, în caz de încălcare constituie un motiv de amânare a procesului. În cauze penale, 
ori de câte ori apărarea inculpatului este obligatorie, instanţa ia măsuri pentru asigurarea 
acesteia. În procesul civil, instanţa poate da un singur termen pentru lipsă de apărare, 
temeinic motivată. Acordarea termenului este lăsată la aprecierea instanţei. Dacă instanţa 
refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, ea este obligată să amâne pronunţarea, la 
cererea părţii, în vederea depunerii de concluzii scrise. Respingerea cererii privind amânarea 
pronunţării duce la nulitatea hotărârii pentru încălcarea dreptului la apărare. 
Lipsa de apărare constituie motiv de revizuire a hotărârii civile, în cazul în care dispăruţii, cei 
lipsiţi de capacitate de exerciţiu, cei puşi sub curatelă ori statul nu au fost apăraţi deloc sau 
au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să‐i apere. 
Lipsire de libertate în mod ilegal: 
 infracţiune contra libertăţii persoanei, ce constă în fapta de a lipsi o persoană de libertate 
fizică, fără să existe un temei legal pentru aceasta. Sechestrarea unei persoane, adică 
închiderea ei într‐o încăpere din care nu poate ieşi, urcarea ei cu forţa într‐un vehicul şi 
transportarea într‐un loc unde este lipsită de posibilitatea de a se deplasa, împiedicarea unei 
persoane de a merge într‐un anumit loc etc., sunt fapte de lipsire de libertate a unei 
persoane. Constituţia României garantează inviolabilitatea libertăţii şi siguranţei persoanei. 
Pedeapsa se majorează în cazul în care fapta este săvârşită prin simularea de calităţii oficiale, 
prin răpire, de către o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, sau 
dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul 
în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe, ori sănătatea sau viaţa îi sunt 
puse în pericol, sau în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei. 
Pedeapsa este şi mai severă, ajungând până la maximul general, în următoarele cazuri: 
dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o 
organizaţie internaţională, interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească 
sau să nu îndeplinească un anumit act; 
dacă faptele sunt săvârşite de către o persoană care face parte dintr‐un grup organizat; 
dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei 
Tentativa se pedepseşte. 
Constituie tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea 
de măsuri în vederea comiterii faptelor. 
România a aderat, în 1990, la Convenţia Internaţională contra luării de ostatici, angajându‐se 
să reprime luarea de ostatici, ca manifestare a terorismului internaţional. Potrivit dispoziţiei 
art. 1 al Convenţiei, comite infracţiunea de luare de ostatici oricine sechestrează o persoană 
(ostatic) sau o deţine şi o ameninţă că o va omorî, o va răni sau că va continua să o deţină 
pentru a constrânge o parte terţă şi anume un stat, o organizaţie internaţională 
interguvernamentală, o persoană fizică sau morală ori un grup de persoane, să îndeplinească 
un act oarecare sau să se abţină de la un asemenea act, ca o condiţie explicită sau implicită a 
punerii în libertate a ostaticului. Tentativa este pedepsită. 
Litigiu (proces, pricină, cauză): 
 conflict, neînţelegere între două sau mai multe persoane, fizice sau juridice, supus sau 
susceptibil de a fi supus spre rezolvare unui organ de jurisdicţie. Litigiul ia naştere ca urmare 
a încălcării sau a pretinsei încălcări a unui drept ocrotit de lege. în raport de natura normelor 
legale încălcate, litigiile pot fi: 
 civile, penale, comerciale, de muncă etc. 
Litispedenţă: 
 situaţie procesuală în care două sau mai multe instanţe de fond, deopotrivă de competente, 
sunt sesizate cu aceeaşi cauză. Prin reglementarea litispedenţei, legea civilă prevede ca 
termenii „aceeaşi pricină” implică existenţa identităţii de părţi, de obiect şi de cauză, deci 
împlinirea condiţiilor identice autorităţii de lucru judecat în procesul civil. 
Pentru prevenirea unor hotărâri contradictorii, pierderii de timp şi cheltuieli prilejuite de 
judecarea aceleiaşi pricini în faţa mai multor instanţe, legea prevede că, părţile sau instanţa, 
din oficiu, pot ridica excepţia de litispedenţă, în orice stare a procesului, dar numai în faţa 
instanţelor de fond. 
În cazul admiterii excepţiei, dosarul se trimite primei instanţe învestite, iar când pricinile se 
află în judecată la instanţe de grad diferite, la instanţa cu grad mai înalt. 
Livret militar: 
 document de evidenţă militară pentru rezervişti, eliberat de centrul militar şi vizat periodic 
de centrul militar în a cărui evidenţă se află titularul. 
Loc de deţinere: 
 loc unde se execută pedeapsa închisorii (penitenciar). Militarii în termen, condamnaţi până 
la 2 ani închisoare, execută pedeapsa într‐o unitate militară disciplinară. 
Loc de deţinere preventivă: 
 loc unde se execută măsura arestării preventive a învinuitului ori inculpatului. Cei arestaţi 
preventiv sunt ţinuţi separat de condamnaţi. Arestaţii preventiv în aceeaşi cauză, la cererea 
organului de urmărire penală, sunt ţinuţi separaţi unii de alţii. 
Loc public: 
 loc care prin natura sau destinaţia lui este accesibil publicului, chiar dacă nu este nici o 
persoană, ori în care publicul avea acces în timpul săvârşirii infracţiunii. Săvârşirea unor 
infracţiuni în locuri publice constituie o circumstanţă agravantă. 
Locator: 
 parte în contractul de locaţiune, care beneficiază de folosinţa unui lucru sau prestarea unor 
servicii ori lucrări pe o perioadă determinată, în schimbul unui preţ. 
Locatar: 
 parte în contractul de locaţiune, care se obligă să asigure folosinţa lucrului, prestarea de 
servicii ori lucrări. 
Locaţie: 
 sumă care se percepe de către cărăuş în cazul staţionării mijloacelor de transport pe calea 
ferată sau rutieră peste termenele legale de încărcare sau descărcare, din vina 
beneficiarului. 
Locaţiune: 
 termen generic utilizat pentru actul juridic ce desemnează mai multe specii de contracte 
prin care o persoană (locator) se obligă faţă de altă persoană (locatar) să‐i asigure folosinţa 
unui lucru sau unui fond pe o durată stabilită şi pentru un preţ determinat. Ex.: închirierea 
locuinţei, antrepriza de lucrări, transport, prestări servicii etc. 
Locuinţă: 
 suprafaţa locativă care cuprinde una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, 
dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii. 
În Legea locuinţei se definesc şi alte tipuri de locuinţe: 
 locuinţă socială, locuinţă de serviciu, locuinţă de intervenţie, locuinţă de necesitate, locuinţă 
de protocol, casă de vacanţă. 
Locus regit actum (locul guvernează actul): 
 expresie latină potrivit căreia condiţiile de formă ale unui act sunt cele prevăzute de 
legislaţia statului în care se încheie actul. 
Lovire sau alte violenţe: 
 infracţiune ce constă în lovirea unei persoane sau de a săvârşi orice acte de violenţă 
cauzatoare de suferinţe fizice. Sancţiunea este mai severă dacă lovirea sau actele de violenţă 
au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile. 
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea 
părţilor înlătură răspunderea penală. 
Luare de mită: 
 infracţiune ce constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte 
bani sau alt foloase ce nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o 
respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la 
îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. 
Sancţiunea este mai gravă dacă fapta a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control. 
Pe lângă pedeapsa principală se aplică şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor 
drepturi. 
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă 
acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. 
Lucru: 
 v. bun. 
Lucrum cessans (un câştig ce încetează): 
 expresie latină ce desemnează partea din câştigul sau beneficul legitim nerealizat de o 
persoană ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor asumat de 
o altă persoană, sau a săvârşirii de către aceasta a unor fapte ilicite. În materia răspunderii 
civile, despăgubirile trebuie să acopere atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi 
lucrum cessans. În cazul răspunderii materiale, derivând din contractele de muncă, 
despăgubirile cuprind numai valoarea prejudiciului efectiv. 
M 
Magistrat: 
 persoană care face parte din corpul magistraţilor; judecătorii de la toate instanţele 
judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum şi magistraţii – 
asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie. Ministrul Justiţiei, locţiitorii lui şi personalul de 
specialitate juridică din Ministerul Justiţiei sunt asimilaţi magistraţilor, pe durata îndeplinirii 
funcţiei. Poate fi numit magistrat cel care îndeplineşte următoarele condiţii: 
este numai cetăţean român cu domiciliul în România şi are capacitatea de exerciţiu a 
drepturilor; 
este licenţiat în drept şi are stagiul cerut de lege pentru funcţia în care urmează să fie numit; 
la secţiile de contencios administrativ pot fi încadraţi şi licenţiaţi în drept economic‐
administrativ; 
nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie; 
cunoaşte limba română; 
este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcţiei. 
Judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, sunt numiţi prin decret al Preşedintelui 
României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. 
Major: 
 persoană care a îndeplinit vârsta de 18 ani. Conform legii, persoana majoră are capacitate 
deplină de exerciţiu, exceptând cazurile când este pusă sub interdicţie. 
Majoritate: 
 superioritate numerică a voturilor, necesară pentru adoptarea valabilă a hotărârilor de către 
un organ deliberativ, sau superioritatea numerică cerută (prin lege) în alegeri. 
Se întâlnesc două modalităţi de majoritate: 
majoritatea absolută – numărul de voturi egal cu jumătate plus unu din numărul total; 
majoritatea relativă – numărul cel mai mare de voturi obţinute de cineva în raport cu 
voturile obţinute de fiecare dintre ceilalţi candidaţi. 
Mamă: 
 femeie care a dat naştere unuia sau mai multor copii sau care a adoptat un copil (mamă 
adoptivă). 
Management: 
 ansamblul activităţilor de organizare, de conducere şi gestionare a uni societăţi comerciale 
sau unităţi administrative. 
Mandant: 
 persoană, parte în contractul de mandat, care împuterniceşte o altă persoană (mandatarul), 
să îndeplinească un act ori să efectueze o activitate pe seama sa. 
Mandat de aducere: 
 modalitate de procedură prin care o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire 
penală sau a instanţei de judecată dacă, fiind anterior citată, nu s‐a prezentat, iar ascultarea 
ori prezenţa ei este necesară. 
Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat, chiar înainte de a fi chemat prin citaţie, 
dacă organul de urmărire penală sau instanţa constată, motivat, că în interesul rezolvării 
cauzei se impune această măsură. 
Mandatul se încheie în forma prevăzută de lege şi executarea lui se face de către organele 
poliţiei. 
Dacă persoana arătată în mandat nu poate fi adusă, din motive de boală sau de orice altă 
cauză, cel însărcinat cu executarea mandatului constată aceasta printr‐un proces‐verbal, 
care se înaintează, de îndată, organului de urmărire penală ori instanţei de judecată. 
Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unităţii 
militare sau prin comandantul garnizoanei. 
În cazul procedurii civile, instanţa de judecată utilizează mandatul de aducere împotriva 
martorului care nu se prezintă la instanţă după primirea primei citaţii. Odată cu emiterea lui, 
instanţa civilă poate aplica martorului şi o amendă judiciară, care se poate ridica dacă 
martorul dovedeşte că motive temeinice l‐au împiedicat să se prezinte în instanţă la prima 
citare. 
În cazurile a căror rezolvare presupune urgenţă (litigii de muncă, pensie de întreţinere), se 
poate dispune aducerea cu mandat, chiar la primul termen.  
În cazul în care martorul nu se prezintă nici după chemarea cu mandat de aducere, se poate 
proceda la judecarea cauzei. 
În cazul lipsei experţilor, instanţa poate dispune înlocuirea lor. 
Mandat de arestare: 
 act de procedură penală emis de către procuror sau, după caz, de către preşedintele 
completului de judecată pentru arestarea învinuitului sau inculpatului. Mandatul de arestare 
se emite de procuror sau de instanţă, numai după ce a dat o ordonanţă şi respectiv o 
hotărâre, în care sunt arătate, potrivit legii, motivele care justifică arestarea. 
În cazul în care, prin acelaşi act procedural, procurorul sau instanţa au dispus arestarea mai 
multor persoane, se emite mandat de arestare pentru fiecare persoană. În mandatul de 
arestare se menţionează, în mod obligatoriu, următoarele: 
organul procuraturii sau instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului; 
data şi locul emiterii; 
numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare; 
datele privitoare la persoana inculpatului; 
arătarea faptei ce formează obiectul inculpării şi denumirea infracţiunii; 
încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; 
temeiurile concrete care determină arestarea; 
ordinul de a fi arestat inculpatul; 
indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat; 
semnătura procurorului sau a preşedintelui completului de judecată. 
Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, procurorul sau 
preşedintele completului de judecată care a emis mandatul înmânează un exemplar al 
mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi 
predat la locul de deţinere odată cu arestatul. 
Când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului, mandatul emis se înaintează în 
dublu exemplar organului de poliţiei pentru executare. 
Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi predă un 
exemplar al mandatului şi o conduce în faţa organului judiciar care a emis mandatul. 
Dacă mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta menţionează pe mandat data 
prezentării inculpatului şi procedează de îndată la ascultarea acestuia, după care dispune 
prin rezoluţie asupra arestării inculpatului. Dacă, între timp, cauza a ajuns în faţa instanţei de 
judecată, procurorul va trimite pe arestat instanţei. 
Preşedintele instanţei procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecţii 
care necesită o rezolvare urgentă, fixează de îndată termen de judecată. 
Dacă cel arestat ridică obiecţii în contra executării mandatului numai în ceea ce priveşte 
identitatea, este condus în faţa procurorului locului unde a fost găsit.  
Când este necesar, procurorul cere relaţii organului judiciar care a emis mandatul. Până la 
rezolvarea obiecţiilor, procurorul, dacă apreciază că nu există pericol de dispariţie, dispune 
punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s‐a executat mandatul. 
Dacă procurorul constată că persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat 
în libertate, iar dacă constată că obiecţiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului. 
Manu propria (cu mână proprie): 
 un înscris a fost scris chiar de cel care îl semnează, (expresie latină). 
Marfă: 
 produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării‐cumpărării. 
Marketing: 
 disciplină şi activitate comercială care porneşte de la cunoaşterea curentă şi în perspectivă a 
nevoilor cumpărătorilor, spre a satisface operativ aceste nevoi. 
Martor: 
 persoană care cunoaşte fapte sau împrejurări de natură să servească la aflarea adevărului 
într‐un proces. Relatarea făcută de martor se numeşte mărturie sau depoziţie, iar dovada ce 
rezultă din depoziţie poartă denumirea de dovadă cu martori sau probă testimonială. 
Dovada cu martori, conform legii, presupune condiţia ca persoana să aibă capacitatea şi 
discernământul de a percepe exact faptele la care a asistat şi să fie imparţială în relatarea 
lor. În ceea ce priveşte actele juridice, legea prevede unele limitări în admisibilitatea probei 
cu martori. 
Principalele reguli privind dovada cu martori sunt următoarele: 
În procesul civil: 
Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelor care sau fost 
propuşi prin cerere şi întâmpinare. 
În cazurile prevăzute de lege, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în 
termen de 5 zile de la încuviinţare. 
Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine 
întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa decăderii. 
Decăderea din dovada cu martori se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul sorocit 
pentru ascultarea lor. 
Instanţa va putea mărgini numărul martorilor propuşi. 
Împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa va da mandat de aducere şi 
amendă judiciară. 
Nu pot fi ascultaţi ca martori: 
rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; 
soţul, chiar despărţit; 
interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi; 
cei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă. 
În pricinile privitoare la starea civilă sau despărţenie se vor putea asculta rudele şi afinii mai 
sus arătaţi, în afară de descendenţi. 
Sunt scutiţi de a fi martori: 
slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori 
pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţat lor în exerciţiul 
îndeletniciri; 
funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut 
cunoştinţă în această calitate; 
cei care prin răspunsurile lor s‐ar expun ei înşişi sau ar expune una din persoanele apropiate 
lor (rude sau afini până la gradul al treilea inclusiv, soţul, chiar despărţit), la o pedeapsă 
penală sau la dispreţul public; în aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin jurământ. 
Persoanele pe care legea le obligă să păstreze secretul, vor fi obligate să depună mărturie 
dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea 
interesată în păstrarea secretului. 
Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor să arate: 
numele, îndeletnicirea, locuinţa şi vârsta; 
dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad; 
dacă se află în serviciul uneia din părţi; 
dacă este în judecată, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi. 
Înainte de a fi ascultat, martorul depune jurământ. 
Martorul care fără motiv întemeiat refuză să depună mărturie va fi sancţionat prin încheiere 
executorie, cu amendă judiciară, putând fi obligat şi la despăgubiri faţă de partea vătămată. 
Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputând fi de faţă, mărturia va fi 
scrisă de grefier, după dictarea preşedintelui şi va fi semnată pe fiecare pagină de judecător, 
grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. 
Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de 
martor, instanţa va încheia proces‐verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale. 
În procesul penal: 
Persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească 
la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor. 
Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de apărător, cu privire la faptele şi 
împrejurările pe care acesta le‐a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant 
al vreuneia dintre părţi. 
Soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca 
martor. 
Persoana vătămată poate fi ascultată ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu 
participă în proces ca parte vătămată. 
Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora arătate în 
citaţie şi are datoria să declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei. 
Martorului i se pun întrebări prealabile cu privire la nume, prenume, etate, adresă şi 
ocupaţie, va fi întrebat dacă este soţ sau rudă a vreuneia dintre părţi şi în ce raporturi se află 
cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo pagubă de pe urma infracţiunii. 
Înainte de a fi ascultat, martorul depune jurământ. 
Fiecare martor este ascultat separat. Martorul este mai întâi lăsat să declare tot ce ştie în 
cauză. 
După ce martorul a făcut declaraţii i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi împrejurările 
care trebuie constatate în cauză, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat 
cunoştinţă despre cele declarate. 
Martori asistenţi: 
 persoane care asistă la îndeplinirea unui act procedural, în cazurile în care prezenţa lor este 
cerută de lege. În cazul procesului penal, numărul martorilor asistenţi trebuie să fie de cel 
puţin doi. 
Nu pot fi martori asistenţi minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauză şi cei care fac 
parte din aceeaşi unitate cu organul care efectuează actul procedural. 
În cazul contravenţiilor, dacă persoana care a săvârşit fapta nu este de faţă, refuză sau nu 
poate să semneze, agentul constatator face menţiune despre aceste împrejurări, care 
trebuie să fie adeverite de cel puţin un martor. 
Masă succesorală: 
 totalitatea bunurilor din patrimoniul persoanei decedate, care constituie obiectul împărţelii 
moştenirii. 
Material de urmărire penală: 
 totalitatea dovezilor aflate la dosarul de urmărire penală, pe care organul de urmărire 
penală îl prezintă învinuitului sau inculpatului, după ce au fost efectuate actele de urmărire 
necesare. În cazul în care învinuitul sau inculpatul formulează cereri no în legătură cu 
urmărirea penală, organul de urmărire penală le examinează de îndată şi dispune prin 
ordonanţă admiterea sau respingerea lor. materialul de urmărire penală este prezentat din 
nou învinuitului sau inculpatului, dacă au fost efectuate noi acte de urmărire sau dacă 
trebuie schimbată încadrarea juridică a faptei. 
Maternitate: 
 legătura juridică dintre mamă şi copil, rezultată din faptul naşterii. 
Maximul sancţiunii: 
 limita cea mai de sus a unei sancţiuni prevăzută de lege pentru o abatere sau infracţiune. 
Constituie un element al legalităţii sancţiunii şi al individualizării acesteia. În dreptul penal, 
maximul general de pedeapsă este limita maximă prevăzută de lege pentru o anumită 
categorie de pedeapsă (30 de ani pentru închisoare; 10 ani pentru pedeapsa complimentară 
a interzicerii unor drepturi). 
Maximul special al pedepsei este limita maximă de pedeapsă prevăzută de lege pentru o 
anumită infracţiune şi nu poate fi depăşit decât în cazurile anume prevăzute de lege şi numai 
până la maximul general de pedeapsă. 
Mărturie: 
 depoziţia martorului. 
Mărturie mincinoasă: 
 infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei şi constă în fapta martorului care, într‐o cauză 
penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii 
mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost 
întrebat. 
Fapta nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea 
inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau a se fi dat o 
altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia. Dacă retragerea 
mărturiei a intervenit în cauzele penale, după ce s‐a produs arestarea inculpatului sau în 
toate cauzele după ce s‐a pronunţat o hotărâre sau s‐a dat o altă soluţie ca urmare a 
mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa în condiţiile acordării de circumstanţe 
atenuante. 
Dispoziţiile legii se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului. 
Mărturisire: 
 recunoaştere de către o persoană a unor fapte sau împrejurări pe care o altă persoană îşi 
motivează pretenţiile. 
Mărturisire extrajudiciară: 
 mărturisire care nu este făcută în faţa unui organ de jurisdicţie competent. Mărturisirea 
extrajudiciară orală nu poate fi folosită decât în condiţiile prevăzute de lege pentru proba cu 
martori. 
Mărturisirea făcută în scris, precum şi în faţa unui organ de stat şi cunoscută de acesta, pot fi 
utilizate ca probă în proces. 
Mărturisire judiciară: 
 mărturisire făcută în faţa organului de jurisdicţie şi în cadrul procesului în care urmează să 
fie folosită. 
Măsuri asiguratorii: 
 măsuri prevăzute de lege care se iau în cursul procesului penal de organul de urmărire 
penală sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea prin instituirea unui 
sechestru a bunurilor mobile şi imobile, în vederea reparării pagubei produse prin 
infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei 
confiscării averii. 
Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau 
inculpatului şi a persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a 
pagubei. 
Măsurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei 
confiscării averii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului. 
Nu pot fi sechestrate bunuri aparţinând instituţiilor publice, precum şi cele exceptate de 
lege. 
Măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua la cererea părţii civile sau din 
oficiu. 
Luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie: 
în cazul în care prin infracţiune s‐a adus o pagubă avutului unei unităţi sau instituţii publice, 
fără deosebire dacă este sau nu parte civilă constituită;  
în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu 
capacitate de exerciţiu restrânsă. 
Măsuri de ocrotire: 
 măsuri prevăzute de lege pentru protecţia celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate 
restrânsă, precum şi a altor persoane care din cauza bătrâneţii, bolii, infirmităţii ori altor 
situaţii nu sunt în măsură să‐şi administreze singure bunurile ori să‐şi apere interese. Codul 
familiei şi alte acte normative au ca obiect asigurarea măsurilor de ocrotire; reglementările 
referitoare la regimul ocrotirii unor categorii de minori; dispoziţiile din legea penală cu 
privire la măsurile ce se pot lua împotriva minorilor care au săvârşit infracţiuni etc. 
Măsuri de siguranţă: 
 sancţiuni de drept penal care se iau în scopul înlăturării unei stări de pericol şi prevenirea 
săvârşirii de fapte penale. 
Măsurile de siguranţă sunt: 
 obligarea la tratament medical,; internarea medicală; interzicerea ocupării unei funcţii sau 
de a exercita o profesie, o meserie sau o altă ocupaţie; interzicerea de a se afla în anumite 
localităţi; expulzarea străinilor; confiscarea specială. 
Măsurile de siguranţă se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu 
excepţia măsurii interzicerii de a se afla în anumite localităţi. 
Obligarea la tratament medical şi internarea medicală pot fi luate în mod provizoriu şi în 
cursul urmăririi penal sau al judecăţii. 
Măsuri preventive: 
 măsuri care se pot lua în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a 
se asigura buna desfăşurarea a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea 
învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea 
pedepsei. Acestea sunt următoarele: 
 reţinerea; obligarea de a nu părăsi localitatea; arestarea preventivă. 
Măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală, iar celelalte măsuri preventive 
se pot lua numai de procuror sau de instanţa de judecată.  
Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându‐se seama de scopul acesteia, de 
gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii 
privind persoana faţă de care se ia măsura. Actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să 
arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care acesta se 
încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită şi temeiurile concret 
care au determinat luarea măsurii preventive. 
Persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndată la cunoştinţă, motivele reţinerii sau 
arestării. Învinuirea se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în prezenţa 
unui avocat. 
Când se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, procurorul sau instanţa 
de judecată încunoştinţează despre aceasta, în termen de 24 de ore, un membru al familiei 
acestuia ori o altă persoană desemnată de cel arestat, consemnându‐se aceasta într‐un 
proces‐verbal. 
Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s‐au schimbat 
temeiurile care au determinat luarea măsurii. 
Când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta 
trebuie revocată din oficiu sau la cerere. 
Măsurile preventive încetează de drept: 
la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare; 
în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de încetare a 
procesului penal ori de achitare. 
Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei 
hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului 
pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, precum şi în 
celelalte cazuri prevăzute de lege. 
Încheierea dată în primă instanţă prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau 
încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de 
inculpat. Termenul de recurs este de trei zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi 
de la comunicare pentru cei lipsă. 
Recursul declarat împotriva încheierii prin care s‐a dispus luarea unei măsuri preventive nu 
este suspensiv de executare. În timpul reţinerii şi arestării, minorii se ţin separat de majori, 
iar femeile separat de bărbaţi. 
Medicină judiciară: 
 ramură a medicinei care contribuie la stabilirea exactă a unor situaţii de fapt ce interesează 
procesul penal şi buna administrare a justiţiei. Întocmirea unui raport de constatare de către 
serviciul medico‐legal este obligatorie în următoarele situaţii: 
 în caz de moarte violentă; în caz de moarte violentă a cărei cauză nu se cunoaşte ori este 
suspectă; când est necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei 
vătămate. Pentru a constata pe corpul acesteia existenţa unor infracţiuni. Dacă nu s‐a 
întocmit un raport medico‐legal, este obligatorie efectuarea unei expertize medical pentru a 
se stabili cauza morţii. Este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice în cazul 
infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau 
instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului. 
Mijloace de apărare: 
 posibilităţi legale pe care una din părţile din procesul civil sau de muncă le poate folosi în 
combaterea pretenţiilor celeilalte părţi sau la care, în procesul penal, poate recurge 
inculpatul în susţinerea nevinovăţiei sale, pentru înlăturarea sau micşorarea răspunderii sale. 
Mijloacele de apărare se împart în excepţii de procedură şi apărări în fond. 
Mijloace de probă (de dovadă): 
 mijloace admise de lege, prin care se constată elemente de fapt determinante pentru 
rezolvarea unei cauze. Prin mijloacele de probă părţile au posibilitatea să‐şi susţină cererile şi 
apărările, iar organul de jurisdicţie, exercitând un rol activ în folosirea şi examinarea 
dovezilor, este în măsură să stabilească adevărul obiectiv, pronunţând o hotărâre motivată. 
Mijloacele de probă în procesul civil sunt: 
 înscrisurile; declaraţiile de martori (mărturiile); mărturisirea (răspunsul la interogatoriu); 
prezumţiile; expertiza; cercetarea la faţa locului; probele materiale. 
În procesul penal, mijloacele de probă sunt: 
 declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului; declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile sau 
părţii responsabile civilmente; declaraţiile martorilor; înscrisurile; mijloacele materiale de 
probă; constatările tehnico‐ştiinţifice; constatările medico‐legale; expertizele. Deşi 
majoritatea mijloacelor de probe sunt comune tuturor categoriilor de litigii, folosirea unora 
dintre ele prezintă deosebiri în raport de cauza dedusă judecăţii. 
Astfel, dacă în procesul civil mărturisirea (recunoaşterea pretenţiilor părţii adverse) 
constituie cea mai puternică probă, în procesul penal declaraţiile învinuitului sau ale 
inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte 
şi împrejurări ce rezultă din totalul probelor existente în cauză. 
De asemenea, în timp ce în procesul civil unele persoane nu pot fi ascultate ca martori 
(rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, soţul), în procesul penal soţul şi rudele 
apropiate nu sunt obligate să depună ca martori. 
Reglementarea prin lege a mijloacelor de probă constituie o garanţie a dreptului de apărare 
şi o condiţie pentru buna administrare a justiţiei. 
Mijloace materiale de probă: 
 obiecte care conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte obiecte care 
pot servi la aflarea adevărului (cuţitul, cartuşe, un obiect cu amprente digitale etc.). 
Militari: 
 cetăţeni români, indiferent de sex, care îndeplinesc serviciul militar în următoarele forme: 
militari în termen; 
militari cu termen redus; 
elevi în şcolile militare; 
studenţi în instituţiile militare de învăţământ superior; 
rezervişti concentraţi sau mobilizaţi; 
cadre permanente ale Ministerului Apărării Naţionale sau Ministerului de Interne. 
Drepturile şi obligaţiile militarilor sunt stabilite în Constituţia României, în legi organice şi legi 
speciale. 
Minimul sancţiunii: 
 limita inferioară a unei sancţiuni (a duratei închisorii, a cuantumului amenzii, prevăzută de 
lege pentru o abatere sau o infracţiune). În dreptul penal, minimul general al pedepsei este 
limita minimă prevăzută de lege pentru o anumită categorie de pedeapsă. Minimul special al 
sancţiunii este limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege pentru o infracţiune 
determinată. Pedeapsa poate fi coborâtă sub minimul special numai în cazurile şi până la 
limitele prevăzute de lege, dar, în orice situaţie, până la minimul general. 
Minor: 
 persoană fizică în vârstă de până la 18 ani. Minorul are capacitate de folosinţă. Până la 
vârsta de 14 ani, minorul nu are capacitate de exerciţiu. După împlinirea vârstei de 14 ani, 
minorul are capacitate de exerciţiu restrânsă şi poate încheia acte juridice cu încuviinţarea 
prealabilă a părinţilor sau tutorelui, să facă depuneri la casele de păstrare de stat şi să 
dispună de aceste depuneri potrivit cu prevederile regulamentelor acestor case de păstrare. 
Minorul care se căsătoreşte dobândeşte prin aceasta capacitate de exerciţiu deplină. 
Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate încheia un contract de muncă, prin care 
exercită singur obligaţiile izvorâte din contract şi dispune singur de sumele de bani 
dobândite prin munca sa. 
Ocrotirea minorului este asigurată prin dispoziţii legale aparţinând diferitelor ramuri de 
drept: 
 Codul familiei cuprinde dispoziţii privind stabilirea filiaţiei, adopţia, drepturile şi obligaţiile 
părinţilor faţă de copiii minori, obligaţia de întreţinere, tutela minorului, atribuţiile autorităţii 
tutelare. 
Acte normative speciale prevăd măsuri pentru ocrotirea minorilor care nu au asigurate în 
familiile lor condiţiile corespunzătoare dezvoltării lor fizice, intelectuale şi morale (minori cu 
părinţii decedaţi, necunoscuţi, abandonaţi sau în orice alte situaţii ce implică instituirea 
tutelei, minori care nu au bunuri sau alte mijloace materiale proprii şi nu există persoane 
obligate să‐i întreţină; minori cu deficienţe ce au nevoie de îngrijire specială care nu le poate 
fi asigurată în familie; minori a căror dezvoltare fizică, morală sau intelectuală ori a căror 
sănătate este primejduită în familie; minori care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, 
dar nu răspund penal sau sunt expuşi să săvârşească asemenea fapte).  
Măsurile prevăzute de lege pentru ocrotirea acestor minori sunt diferite şi se aplică în 
funcţie de împrejurări. 
Minută: 
 act procesual în care se consemnează pe scurt rezultatul deliberării completului de judecată 
şi care trebuie să aibă toate menţiunile din conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii. 
Minuta se redactează în scris şi se semnează de către toţi membrii completului de judecată 
(de judecător în cauzele soluţionate de către judecătorul unic) şi de către grefier. În situaţia 
în care s‐a exprimat opinie separată de către un membru al completului de judecată, se face 
menţiune despre aceasta. Minuta se notează în registrul de şedinţă şi apoi se pronunţă în 
şedinţă publică. Din momentul pronunţării minutei în şedinţă publică instanţa se consideră 
desesizată de judecarea cauzei. 
Mită: 
 sumă de bani sau alte foloase materiale pretinse sau primite de un funcţionar, promise, 
oferite sau date acestuia, în scopul de a săvârşi ori de a nu săvârşi un act, împotriva 
obligaţiilor sale de serviciu. Luarea şi darea de mită constituie infracţiuni (v. Darea de mită şi 
Luarea de mită). 
Mobil: 
 v. bun mobil. 
Mobilul infracţiunii: 
 cauză subiectivă care l‐a determinat pe infractor să comită infracţiunea (răzbunare, interes 
material, gelozie etc.). Este un criteriu pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei 
penale şi individualizarea pedepsei. 
Monedă: 
 instrument – etalon legal de plată pentru facilitarea schimburilor, pentru acumulări, fiind 
măsurătorul general de valori care poartă girul autorităţii emitente, statul, şi care se bucură 
de încredere publică. 
Funcţiile monedei sunt: 
funcţia de evaluare a valorilor economice; 
funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii; 
funcţia de mijlocire a plăţilor; 
funcţia de mijlocire a creditului; 
funcţia de mijlocire a economiilor; 
funcţia de tezaurizare; 
funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor. 
Morală: 
 ansamblul deprinderilor, sentimentelor, convingerilor şi normelor care se referă la 
raporturile dintre individ şi colectivitate (familie, casă, naţiune, societate) şi care se 
manifestă în modul de comportare. Spre deosebire de normele juridice, care sunt 
susceptibile de a fi aduse la îndeplinire prin constrângerea de stat, normele morale îşi găsesc 
garanţia respectării lor în conştiinţă şi în opinia publică. Morala este un fenomen social 
istoric, având un caracter de clasă: 
 în fiecare orânduire social‐economică, morala dominantă corespunde intereselor clasei 
dominante. 
Moştenire (succesiune): 
 transmisiune a patrimoniului, a unei fracţiuni a acestuia ori a unor bunuri determinate care 
au aparţinut unei persoane decedate, către una sau mai multe persoane fizice sau juridice 
ori către stat, în condiţiile prevăzute de lege. Persoanele chemate la moştenire (care au 
vocaţie succesorală) se numesc moştenitori. 
Potrivit Constituţiei României dreptul la moştenire este garantat. Moştenirea poate fi: 
legală, în situaţia când bunurile revin succesorilor în conformitate cu legea; 
testamentară, în situaţia în care persoana decedată a dispus anterior cu privire la modul de 
atribuire a patrimoniului său după deces, printr‐un testament ca act unilateral de voinţă; 
convenţională, atunci când are loc o aşa‐numită donaţie de bunuri, al cărei obiect îl 
constituie patrimoniul sau părţi din patrimoniul donatorului şi care îşi produce efectele 
numai la moartea acestuia, cu posibilitatea ca donaţia să fie revocată. 
Moştenirea se deschide prin moarte, constatată prin actul de deces sau hotărârea 
judecătorească de declarare a morţii. Locul deschiderii moştenirii este locul ultimului 
domiciliu al celui care lasă moştenirea; dacă ultimul domiciliu nu este cunoscut, locul 
deschiderii moştenirii este locul unde sunt situate cele mai importante bunuri ale moştenirii. 
Transmiterea moştenirii poate fi: 
universală, când se transmite întregul patrimoniu (activul şi pasivul, drepturile şi obligaţiile); 
cu titlu universal, când se transmite o parte din patrimoniu (cuprinzând elementele active şi 
pasive, drepturile şi obligaţiile care alcătuiesc acea parte); 
cu titlu particular, când priveşte bunuri sau drepturi determinate din patrimoniu. 
Acceptarea moştenirii se face în termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii; după 
trecerea acestui termen dreptul său se prescrie. 
Din punct de vedere al modalităţii de exprimare a voinţei moştenitorilor, acceptarea poate fi 
expresă, când este făcută printr‐un înscris, sau tacită, în cazul în care, deşi nu există un 
înscris, persoana în cauză a săvârşit acte din care rezultă în mod neîndoielnic că şi‐a asumat 
calitatea de moştenitor (intrarea în posesie sau folosinţă a bunurilor succesorale, 
introducerea unor acţiuni succesorale etc.). 
Acceptarea este un act care se referă la întreaga moştenire, ea neputând fi făcută numai în 
parte sau numai în beneficiul unuia sau unora dintre ceilalţi moştenitori. 
În raport cu efectele pe care le produce, acceptarea este: 
acceptare pură şi simplă, când patrimoniul propriu al moştenitorului şi patrimoniul care se 
dobândeşte prin succesiune se contopesc, astfel încât succesorul răspunde şi cu bunurile 
proprii pentru datoriile şi sarcinile succesiunii; 
acceptarea sub beneficiu de inventar, când moştenitorul răspunde pentru datoriile şi 
sarcinile moştenirii numai în limita valorii bunurilor pe care le‐a primit. Acceptarea sub 
beneficiu de inventar se face printr‐o declaraţie dată la notarul public, fiind urmată de un 
inventar exact al bunurilor succesorale. Condiţiile cerute pentru a moşteni, diferitele 
categorii de moştenitori şi ordinea în care sunt chemaţi la succesiune, transmiterea 
moştenirii şi procedura succesorală care se îndeplineşte de către Notarul Public, sunt 
stabilite de lege. 
Moştenitor legal: 
 persoană chemată la moştenire în temeiul legii. Au calitatea de moştenitori legali 
următoarele persoane: 
rudele apropiate ale defunctului, împărţite în clase de moştenitori; 
soţul supravieţuitor. 
În cazurile în care nu există moştenitori legali sau testamentari, ori nici unul dintre 
moştenitori nu a acceptat succesiunea, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea 
statului. 
Pot veni la moştenire: 
 persoana care este născută şi se află în viaţă la data deschiderii moştenirii; copilul conceput 
la data deschiderii moştenirii, cu condiţia să se nască viu; persoana dispărută, cât timp nu a 
intervenit o hotărâre de declarare a morţii, rămasă definitivă; persoana juridică, dacă la data 
deschiderii moştenirii dobândise personalitate juridică. 
Sunt excluse de la succesiune persoanele considerate de lege nedemne de a succede, şi 
anume: 
 cel condamnat, în calitate de autor, coautor, complice sau instigator, printr‐o hotărâre 
rămasă definitivă, pentru omor sau tentativă de omor asupra celui care lasă moştenirea; 
moştenitorul major care, având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta 
justiţiei. Nedemnitatea nu operează cu privire la ascendenţii şi descendenţii omorâtorului, 
afinii săi de acelaşi grad, soţul sau soţia sa, fraţii, surorile, unchii, mătuşile, nepoţii sau 
nepoatele sale. Rudele apropiate care sunt chemate la succesiune sunt cuprinse în patru 
clase de moştenitori legali: 
Clasa I sau clasa descendenţilor (copii, nepoţi, strănepoţi etc.) ai defunctului, din căsătorie, 
din afara căsătoriei sau din adopţie; 
Clasa a II‐a, cuprinde ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului, fireşti şi din adopţie, şi 
colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei ori din 
adopţie, precum şi descendenţii acestora); 
Clasa a III‐a sau clasa ascendenţilor ordinari până la gradul patru (bunicii, străbunicii 
defunctului); 
Clasa a IV‐a sau a colateralilor ordinari până la gradul patru (unchii, mătuşile şi verii primari 
ai defunctului). Moştenitorii sunt chemaţi la moştenire în ordinea clasei de moştenitori, o 
clasă înlăturând pe cele următoare.  
Soţul supravieţuitor vine la succesiune cu fiecare clasă de moştenitori legali. 
El nu înlătură şi nu este înlăturat de moştenitorii din clasa chemată la moştenire. În linie 
dreaptă, ascendentă sau descendentă, fiecărei generaţii îi corespunde un grad de rudenie. 
Ex.: tatăl şi fiul sunt rude de gradul I, bunicul şi nepotul sunt rude gradul II etc. 
În linie colaterală, gradele se numără după generaţii, începând de la una din ele până la 
autorul comun şi coborând apoi la cealaltă rudă. Ex.: fraţii sunt rude de gradul al II‐lea, 
unchiul ş nepotul de gradul al III‐lea, verii primari de gradul al IV‐lea‐ 
În cadrul aceleiaşi clase, rudele de grad mai apropiat înlătură de la moştenire pe cele mai 
îndepărtate. Ex.: în clasa I, a descendenţilor, copiii îi înlătură pe nepoţii defunctului, unchii şi 
mătuşile pe verii primari. 
De la regula proximităţii gradului de rudenie, legea prevede două excepţii: 
 în cadrul clasei a II‐a, ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului) nu înlătură colateralii 
privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului), ci vin împreună la moştenire: 
 prin efectul reprezentării, descendenţii în linie dreaptă şi descendenţii din fraţi şi surori, vin 
la succesiune în locul şi în gradul ascendenţilor lor precedenţi, dobândind partea ce li s‐ar fi 
cuvenit acestora dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea moştenirii. 
Ex.: Copiii unui fiu predecedat al defunctului vin la succesiune, în locul tatălui lor, împreună 
cu un alt fiu al defunctului. 
În cazul reprezentării, succesiunea se împarte nu pe capete ci pe tulpină. 
În cadrul aceleiaşi clase, rudele de grad egal moştenesc în părţi egale. Prin excepţie, în cazul 
fraţilor şi surorilor din căsătorii diferite, fraţii şi surorile numai după tată (cosângeni) ori 
numai după mamă (uterini), când se moştenesc între ei, primesc o parte mai mică din 
moştenire decât fraţii buni (atât după tată cât şi după mamă). 
O categorie de moştenitori legali beneficiază de rezerva succesorală (moştenitori 
rezervatari). Rezerva constituie o cotă determinată din moştenire, prevăzută de lege, asupra 
căreia cel care lasă moştenirea nu poate dispune prin acte cu titlu gratuit sau liberalităţi. 
Sunt moştenitori rezervatari: 
 descendenţii, ascendenţii privilegiaţi (părinţii), soţul supravieţuitor. 
Moştenitorii legali care au dreptul să ia în stăpânire bunurile succesiunii fără îndeplinirea 
vreunei formalităţi sau obţinerea vreunei aprobări, adică fără a avea nevoie să fie puşi în 
posesie, poartă denumirea de moştenitori sezinari (descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi). 
Muncă corecţională: 
 modalitate de individualizare şi de executare a pedepsei, în cazul când se apreciază că sunt 
suficiente temeiuri că scopul pedepsi să fie atins fără privare de libertate. Executarea 
pedepsei prin muncă corecţională se poate dispune dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 
5 ani şi infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii (nu se ţine seama 
de condamnarea ce a intervenit pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii, pentru 
infracţiunile săvârşite din culpă, pentru infracţiunile amnistiate sau faptele care nu mai sunt 
prevăzute de legea penală ca fiind infracţiuni). 
Obligarea la muncă corecţională nu poate fi dispusă în cazul unor infracţiuni grave, cum sunt: 
 omorul, trădarea, spionajul, loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte, furtul calificat 
care a avut consecinţe deosebit de grave, viol, tortura, precum şi pentru celelalte infracţiuni 
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani. 
Executarea pedepsei prin muncă corecţională poate fi dispusă şi în caz de concurs de 
infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni este de cel mult 3 ani. Pe 
durata executării pedepsei, condamnatul este obligat să îndeplinească toate îndatoririle la 
locul de muncă, cu unele limitări ale drepturilor ce‐i revin potrivit legii. 
Astfel: 
 din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestată, cu excepţia sporurilor 
acordate pentru munca desfăşurată în locuri periculoase sau în condiţii vătămătoare, se 
reţine o cotă de 15‐40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor şi cu 
îndatoririle condamnatului privind întreţinerea altor persoane, care se varsă la bugetul 
statului. În cazul condamnatului minor, limitele reţinerii se reduc la jumătate; drepturile de 
asigurări sociale se stabilesc în procente legale aplicate la venitul net după reţinerea cotei; 
durata executării pedepsei nu se consideră vechime în muncă; nu se poate schimba locul de 
muncă la cererea condamnatului, decât prin hotărârea instanţei de judecată; condamnatul 
nu poate fi promovat, nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport cu fapta săvârşită 
nu poate ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv‐educative 
ori de gestiune. 
Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales, i se 
suspendă contractul de muncă, iar în cazul că a devenit militar în termen, va executa restul 
de pedeapsă după trecerea în rezervă. 
Executarea pedepsei poate fi revocată, anulată sau poate înceta în condiţiile legii. 
Municipiu: 
 oraş cu un număr mai mare de locuitori, având un rol economic, social, politic şi cultural 
însemnat. 
Muniţii: 
 proiectile şi încărcături de orice fel, care pot fi întrebuinţate ca arme militare, de tir, de 
vânătoare, la armele ascunse sau de panoplie, precum şi la celelalte arme considerate de 
lege ca atare. Nerespectarea regimului legal privind muniţiile atrage, după caz, răspunderea 
contravenţională sau penală. 
Mustrare: 
 sancţiune cu caracter administrativ, pe care o poate aplica instanţa de judecată sau 
procurorul, în cazul în care fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. 
Mustrarea cu avertisment se aplică de procuror sau de instanţa de judecată. Instanţa de 
judecată poate aplica mustrare cu avertisment şi în cazul înlocuirii răspunderii penale. 
Natalitate: 
 indice rezultat din raportarea nou‐născuţilor vii la mia de locuitori într‐o perioadă 
determinată de timp şi care indică frecvenţa naşterilor în cadrul unei populaţii date. 
Naţionalitate: 
 1. apartenenţa unei persoane la o anumită naţiune. 2. apartenenţa unei persoane juridice, a 
unei nave sau aeronave la un anumit stat. 
Navigaţie: 
 transport organizat, de mărfuri sau de persoane, cu o navă sau aeronavă. 
Navlu: 
 sumă de bani la care are dreptul compania de navigaţie pentru prestarea transportului unei 
cantităţi de marfă. Cuantumul navlurilor poate diferi pe piaţa navlurilor, în funcţie de 
raportul dintre cerere şi ofertă, prin convenţia părţilor contractante. 
Neadevăr: 
 lipsă de conformitate cu realitatea, afirmaţie inexactă, falsă sau mincinoasă. 
Neam: 
 1. popor, naţiune; 2. totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianţă. 
Necesitate: 
 v. stare de necesitate. 
Necompetenţă: 
 situaţia în care un organ de stat sau public ori persoana ce deţine o funcţie nu are calitatea 
legală de a soluţiona o problemă ori de a rezolva o cauză. Cu privire la procesul penal, 
procesul civil şi celelalte litigii, legea reglementează competenţa organelor de urmărire 
penală şi a celor de jurisdicţie. 
Necompetenţa este absolută, când nu poate fi înlăturată sau acoperită în nici un fel, întrucât 
prin aceasta s‐ar încălca o normă legală imperativă (ex. necompetenţa după materie), sau 
relativă, când invocarea ei rămâne la latitudinea părţii (ex.: necompetenţa teritorială). Toate 
organele de urmărire penală şi cele de jurisdicţie sunt obligate să‐şi decline competenţa 
atunci când, din oficiu sau în urma ridicării excepţiei de necompetenţă de către partea 
interesată, constată că sunt necompetente. În cazul când două organe se declară deopotrivă 
competente sau necompetente să rezolve cauza, se naşte un conflict (pozitiv, respectiv 
negativ) de competenţă, care se rezolvă potrivit legii. 
Neconstituţionalitatea legii: 
 contrarietatea dispoziţiilor unei legi cu normele Constituţiei. Constituţia prevede că, înainte 
de promulgare, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, la 
sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a 
Guvernului, a Curţii Supreme de Justiţie, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel 
puţin 25 de senatori, hotărând şi asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti 
privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor. 
În cazurile de neconstituţionalitate, legea se trimite spre reexaminare. Dacă legea este 
adoptată în aceeaşi firmă, cu o majoritate absolută (două treimi din numărul membrilor 
celor două Camere), obiecţia de neconstituţionalitate este înlăturată, iar promulgarea devine 
obligatorie. Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 
Se publică în Monitorul Oficial al României. 
Necorespundere profesională: 
 cauză legală de desfacere a contractului de muncă din iniţiativa unităţii. Pentru a constitui 
motiv de desfacere a contractului de muncă, necorespunderea profesională trebuie să fie 
apreciată în raport cu sarcinile ce revin persoanei în postul în care este încadrată şi să 
izvorască din fapte care nu au caracterul abaterilor disciplinare. Necorespunderea 
profesională se impută persoanei încadrate în următoarele cazuri: 
 nu îndeplineşte o condiţie legală instituită ulterior încheierii contractului de muncă; nu are 
cunoştinţe profesionale necesare pentru deţinerea în continuare a postului în care a fost 
încadrată; nu mai are capacitatea biologică necesară pentru postul respectiv; produce în 
repetate rânduri rebuturi etc. 
În toate cazurile, când se hotărăşte desfacerea contractului de muncă pentru 
necorespundere profesională, unitatea este obligată să dovedească faptele şi împrejurările 
din care rezultă necorespunderea profesională şi să dispună desfacerea contractului de 
muncă în termen de cel mult o lună de la data când a constatat necorespunderea 
profesională. În prealabil, unitatea are obligaţia să ofere persoanelor în cauză trecerea în altă 
muncă, solicitând sprijinul organului ierarhic superior, când este cazul, sau al organelor de 
repartizare în muncă sau să ia măsuri de recalificare a acestora. 
Necrofilie: 
 perversiune constând în practicarea relaţiilor sexuale cu cadavre. 
Nedemnitate succesorală: 
 decăderea unui moştenitor legal din dreptul de a veni la succesiune, determinată, de o faptă 
gravă săvârşită faţă de defunct. Nedemnitatea succesorală este o sancţiune legală şi nu 
poate fi în nici un mod înlăturată. Ea se răsfrânge şi asupra descendenţilor nedemnului care 
nu vin la succesiune în nume propriu, ci prin reprezentare.  
Nedenunţare: 
 infracţiune care constă în omisiunea de a înştiinţa de îndată organele judiciare despre 
săvârşirea vreuneia dintre faptele penale arătate expres de lege. 
Acestea sunt: 
 infracţiunile contra siguranţei statului (trădarea, trădarea prin transmitere de secrete, 
acţiunile duşmănoase contra statului, spionajul, atentatul care pune în pericol securitatea 
statului, atentatul contra unei colectivităţi, subminarea puterii de stat, actele de diversiune, 
subminarea economiei naţionale, complotul); infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale 
şi sănătăţii (omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav); infracţiunile contra 
patrimoniului (tâlhăria, pirateria); infracţiunile contra avutului public şi personal (delapidare, 
furt, piraterie, înşelăciune, distrugere cu consecinţe deosebit de grave sau dezastruoase); 
infracţiunile de „distrugere ori semnalizare falsă” dacă au avut ca urmare tulburarea 
activităţii de transport pe calea ferată, un accident sau o catastrofă de cale ferată; 
infracţiunile de împiedicare a exploatării navei sau aeronavei. Nedenunţarea nu se 
pedepseşte dacă, înainte de începerea urmăririi penale, persoana care era obligată să facă 
denunţul înştiinţează autoritatea competentă sau dacă, după începerea urmăririi penale ori 
după ce vinovaţii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora. Nedenunţarea săvârşită 
de unul dintre soţi sau o rudă apropiată nu se pedepseşte, cu excepţia cazurilor în care 
infracţiunea nedenunţată este o infracţiune contra securităţii statului, de împiedicare a 
exploatării aeronavei sau de împiedicare a exploatării navei. 
Neglijenţă: 
 formă a culpei, care constă în neprevederea rezultatului faptei păgubitoare de către autorul 
ei, deşi acesta avea obligaţia şi posibilitatea să‐l prevadă. 
Negociabil: 
 calitate a unei prestaţii, bun, serviciu, titlu etc. de a i se stabili mărimea sau valoarea prin 
convenţia părţilor. 
Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă de 
către personalul căilor ferate: 
 infracţiune care constă în fapta unei persoane încadrate la căile ferate, de a nu îndeplini sau 
a îndeplini defectuos îndatoririle de serviciu, dacă aceasta ar putea pune în pericol siguranţa 
circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate. 
Legea incriminează separat o asemenea faptă, după cum este săvârşită cu ştiinţă sau din 
culpă, pedeapsa fiind mai mare în primul caz. În fiecare din cele două situaţii pedeapsa este 
majorată dacă fapta a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată 
sau un accident de cale ferată. Răspunderea este şi mai mare în cazul producerii unei 
catastrofe de cale ferată. 
Nelegalitate: 
 contradicţie între un fapt sau act juridic şi prevederile actelor. Nelegalitatea, alături de 
netemeinicie, fundamentează căile de atac exercitate împotriva unei hotărâri judecătoreşti. 
Neloial: 
 nesincer, necinstit, care nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate. 
Nemijlocire: 
 principiu al procesului penal, civil şi de muncă, potrivit căruia organul de jurisdicţie are 
obligaţia să ia cunoştinţă în mod direct, de toate probele existente (audierea martorilor, 
verificarea exemplarelor originale ale înscrisurilor, ascultarea părţilor, efectuarea cercetării 
la faţa locului etc.), astfel încât să se elimine verigile intermediare. Principiul nemijlocirii este 
o condiţie a stabilirii adevărului material şi a pronunţării unei hotărâri potrivit convingerii 
intime a judecătorului. Derogările de la regula nemijlocirii sunt expres prevăzute de lege, 
justificate de cauze obiective (ex.: comisia rogatorie). 
Nemişcătoare: 
 bunuri imobile. 
Nemo auditur propriam turpitudinem allegans: 
 (lat.), nimeni nu este ascultat când îşi prezintă propria sa indecenţă. 
Nemo legem ignorare censetur: 
 (lat.), nimeni nu are voie să nu cunoască legea. Necunoaşterea legii nu constituie o 
justificare a nerespectării ei şi nimeni nu este exonerat de răspundere pe motiv că nu 
cunoaşte legea. 
Neprezentarea la încorporare sau concentrare: 
 infracţiune ce constă în fapta unei persoane de a nu se prezenta la încorporare sau 
concentrare în termen de trei zile de la încunoştiinţare, iar dacă termenul fixat este mai 
mare de trei zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară. 
Constituie, de asemenea, infracţiune şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la 
unitatea la care au fost repartizaţi. În timp de mobilizare sau război, precum şi în caz de 
chemare urgentă, expres prevăzută în ordinul de chemare, termenele de prezentare vor fi 
cele specificate în ordin. Termenele de prezentare prevăzute se sporesc cu 10 zile în cazul în 
care cei chemaţi se află în străinătate. 
Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export: 
 infracţiune constând în fapta unei persoane de a efectua, fără autorizaţie, acte sau fapte 
care, potrivit legii, sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit. 
Nerespectarea hotărârii judecătoreşti: 
 infracţiune ce constă în fapta unei persoane de a se împotrivi la executarea unei hotărâri 
judecătoreşti prin acte de violenţă sau de ameninţare faţă de organul de executare. Este 
pedepsită, de asemenea, fapta de a împiedica o persoană de a folosi o locuinţă ori parte din 
locuinţă, sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti. Dacă fapta se săvârşeşte 
prin ameninţare sau violenţă, pedeapsa este mai aspră. Constituie infracţiune de 
nerespectare a hotărârii judecătoreşti şi sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă. 
Nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii: 
 infracţiune care constă în nerespectarea de către orice persoană a măsurilor luate cu privire 
la protecţia muncii, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui 
accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională; nerespectarea de către orice persoană a 
măsurilor luate cu privire la protecţia muncii în locurile de muncă ce prezintă un pericol 
deosebit, dacă prin aceasta se creează posibilitatea producerii unui accident de muncă sau 
de îmbolnăvire profesională. 
Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului: 
 infracţiune ce constă în reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără 
consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i‐a fost încredinţat minorul potrivit 
legii, dacă creşterea şi educarea copilului ar fi primejduită. Este sancţionată şi fapta 
persoanei căreia i s‐a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi 
educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare din părinţi să aibă legături personale cu 
minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent. Acţiunea penală se 
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură 
răspunderea penală. 
Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor: 
 infracţiune ce constă în deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice 
operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, 
fără drept. Este sancţionată, de asemenea, şi nedepunerea armei sau muniţiei în termenul 
fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s‐a respins cererea de prelungire a 
valabilităţii permisului. 
Pedeapsa se agravează pentru: 
deţinerea, înstrăinarea sau portul fără drept de arme ascunse ori de arme militare, precum şi 
a muniţiei pentru astfel de arme; 
deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor arătate 
mai sus, precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantităţi mari; 
portul de arme, fără drept, în localul organizaţiilor de stat sau publice, la întruniri publice ori 
în localuri de alegeri. 
Tentativa se pedepseşte.  
Constituie contravenţii unele fapte prin care se încalcă prevederile legale în legătură cu 
regimul armelor şi muniţiilor, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii 
penale, sunt considerate infracţiuni. 
Nerespectarea regimului materiilor explozive sau radioactive: 
 infracţiune care constă în fabricarea, folosirea sau orice operaţie privind circulaţia 
materialelor explozive sau radioactive, fără drept. 
Neretroactivitate: 
 principiu fundamental potrivit căruia prevederile unui act normativ reglementează numai 
raporturile, actele şi faptele juridice care iau naştere ulterior intrării sale în vigoare, 
neaplicându‐se şi situaţiilor trecute. 
Netemeinicie: 
 viciu al unei hotărâri, constând în aprecierea eronată a conţinutului probelor şi în stabilirea 
unor situaţii de fapt care nu concordă cu realitatea, cu adevărul obiectiv. Netemeinicia 
constituie un motiv pentru exercitarea căilor de atac prin care se reexaminează fondul 
cauzei. 
Nevinovăţie: 
 lipsă a oricărei forme a vinovăţiei. În dreptul nostru este aplicat principiul potrivit căruia 
orice persoană este considerată nevinovată, atâta vreme cât nu se face dovada vinovăţiei 
sale. 
Nevârstnic: 
 persoană care este încă minor, care nu a ajuns la maturitate; foarte tânăr; mic. 
Non bis in idem (nu de două ori pentru aceeaşi vină): 
 expresie latină desemnând principiul potrivit căruia nu se poate pretinde de două ori 
aceeaşi prestaţie şi nu se poate sancţiona de două ori aceeaşi faptă. 
Non reformatio in pejus (nu este admisă modificarea în mai rău a hotărârii): 
 expresie latină exprimând principiul de procedură potrivit căruia folosirea unei căi de atac 
nu poate agrava situaţia celui care a exercitat‐o. Această regulă se justifică prin faptul că 
efectuarea controlului judiciar al hotărârilor, instituit ca o garanţie a respectării legii, ar fi 
îngrădit, dacă părţile ar înfrunta riscul de a‐şi crea o situaţie mai grea prin exercitarea uni căi 
de atac. 
Normativ: 
 calificativ al unui act juridic elaborat de un organ competent al statului, prin care se stabilesc 
reguli de conduită obligatorii, aplicabile unui număr nedeterminat de situaţii sau raporturi 
juridice de aceeaşi natură. 
Normă de comportare: 
 regulă de conduită obligatorie în relaţiile dintre membrii unei comunităţi umane: 
 familie, colectivul de muncă, societatea în ansamblul său. 
Normă de convieţuire socială: 
 normă obligatorie de conduită a omului faţă de semenii săi şi faţă de societate. Unele dintre 
acestea au caracter juridic, respectarea lor putând fi asigurată, la nevoie, prin constrângerea 
de stat. Alte norme îşi află forţa obligatorie în uz, în aplicarea lor repetată, prin tradiţie. 
O altă categorie de norme o formează normele morale, care îşi au sancţiunea în conştiinţă şi 
în opinia publică. 
Normă juridică: 
 regulă de conduită, generală, obligatorie şi impersonală, instituită sau recunoscută de stat, a 
cărei respectare poate fi asigurată prin forţa coercitivă a statului. Normele juridice sunt 
nedespărţite de existenţa statului. Au un caracter istoric.  
Norma juridică prescrie o conduită tipică pe care trebuie să o urmeze toate subiectele de 
drept la care ea se referă; stabileşte drepturi şi obligaţii pentru subiectele de drept, fără a se 
referi la o situaţia concretă, individuală; cuprinde dispoziţii obligatorii care se aplică la un 
număr nelimitat de cazuri, ori de câte ori se ivesc împrejurările, condiţiile prevăzute în 
ipoteza normei juridice. 
Structura logico‐juridică a normei juridice cuprinde: 
ipoteza, care descrie împrejurările, condiţiile în prezenţa cărora se aplică regula de drept; 
dispoziţia, care arată conduita pe care trebuie să o urmeze subiectele de drept în condiţiile 
sau împrejurările descrise în ipoteză; 
sancţiunea, prin care se precizează consecinţele nerespectării dispoziţiei, adică măsurile ce 
se vor lua împotriva acelora care au nesocotit conduita impusă de norma juridică. 
Prin sancţiune se urmăreşte atât prevenirea altor încălcări ale legii, cât şi restabilirea ordinii 
de drept. Structura tehnico‐legislativă indică organizarea internă a normei juridice. Din acest 
punct de vedere, normele juridice apar sub forma unor texte concise, redactate pe articole şi 
aliniate. Normele juridice primesc denumirea domeniului de relaţii sociale pe care îl 
reglementează, după ramura corespunzătoare a sistemului de drept. Astfel, sunt norme de 
drept constituţional, de drept administrativ, civil, penal, de dreptul muncii, al familiei etc. 
După conduita prescrisă în dispoziţie, normele juridice se clasifică în: 
norme onerative, care impun săvârşirea unei acţiuni; 
norme prohibitive, care interzic săvârşirea unei acţiuni; 
norme permisive, care stabilesc anumite drepturi ce pot fi exercitate de participanţii la viaţa 
juridică; 
norme supletive, care permit ca părţile să hotărască singure conduita, iar în caz contrar 
norma juridică suplineşte lipsa manifestării de voinţă a subiectelor; 
norme de recomandare, care se adresează instituţiilor publice; 
norme de stimulare, care stabilesc condiţiile în care se pot acorda facilităţi, precum şi 
recompense. 
După sfera de aplicare, normele juridice sunt: 
generale, aplicabile tuturor relaţiilor sociale dintr‐un anumit domeniu (al ramurii de drept); 
speciale, aplicabile unei anumite categorii de relaţii sociale dintr‐un anumit domeniu; 
de excepţie, care derogă de la norma generală sau specială. 
După gradul de determinare, normele juridice sunt: 
complete, când cuprind toate elementele structurale; 
de trimitere, când normele juridice fac trimitere la o altă normă juridică; 
în alb, când norma juridică urmează să se completeze printr‐o normă juridică ulterioară. 
Norme de protecţie a muncii: 
 ansamblul normelor de tehnică a securităţii muncii şi normelor de igienă a muncii. După aria 
lor de cuprindere se întâlnesc norme republicane, departamentale, sectoriale, locale etc. 
Respectarea lor este obligatorie, iar încălcarea lor atrage răspunderea disciplinară, 
administrativă, patrimonială (civilă sau materială) ori penală, după caz. 
Notar Public: 
 persoană care îndeplineşte următoarele condiţii: 
are numai cetăţenia română şi domiciliul în România şi are capacitatea de exerciţiu a 
drepturilor civile; 
este licenţiat în drept – ştiinţe juridice – sau doctor în drept; 
nu are antecedente penale; 
se bucură de o bună reputaţie; 
cunoaşte limba română; 
este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei; 
a îndeplinit timp de 2 ani funcţia de notar stagiar şi a promovat examenul de notar public sau 
a exercitat timp de 5 ani funcţia de notar, judecător, procuror, avocat sau o altă funcţie de 
specialitate juridică şi dovedeşte cunoştinţele necesare funcţiei de notar public. 
Notarul public este numit de ministrul Justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Notarilor 
Publici, în baza cererii celui interesat. 
Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice 
civile sau comerciale nelitigioase, precum ş exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în 
conformitate cu legea. 
Activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale şi consultaţii juridice 
notariale, în condiţiile legii. 
Notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei 
funcţii autonome. 
Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate 
publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. 
Actele notariale pot fi efectuate şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, 
precum şi de alte instituţii, în condiţiile legii. Notarul public îndeplineşte următoarele acte 
notariale: 
redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor; 
autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de avocat sau de parte, personal; 
procedura succesorală notarială; 
certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege; 
legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor; 
darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi; 
primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi; 
actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi a cecurilor; 
legalizarea copiilor de pe înscrisuri; 
efectuarea şi legalizarea traducerilor; 
eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le‐a întocmit; 
orice alte operaţiuni prevăzute de lege. 
Notarii publici dau consultaţii juridice în materie notarială, altele decât cele referitoare la 
conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi participă, în calitate de specialişti desemnaţi de 
părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte cu caracter notarial. 
În îndeplinirea atribuţiilor ce‐i revin, notarul public are competenţă generală, cu excepţiile 
prevăzute expres de lege. 
Activitatea notarilor publici se desfăşoară în cadrul unui birou, în care pot funcţiona unul sau 
mai mulţi notari publici, cu personalul auxiliar corespunzător. 
Notă de lichidare: 
 dovadă eliberată de unitate la încetarea raportului juridic de muncă cu privire la situaţia 
debitelor persoanei faţă de unitate. Se întocmeşte de comportamentul financiar‐contabil, pe 
formular tipizat, în două exemplare şi cuprinde toate datele necesare pentru identificarea 
persoanei şi orice debite rămase neachitate, arătându‐se natura acestora şi titlul executoriu 
pentru fiecare în parte. În vederea încetării raportului de muncă, se procedează la stabilirea 
drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor. Persoana încadrată trebuie să restituie 
bunurile pe care le deţine conform inventarului de primire. La încadrarea în altă unitate, 
persoana este obligată să prezinte „situaţia debitelor” la unitatea în care a fost încadrată. 
Încadrarea unei persoane fără nota de lichidare constituie contravenţie şi se sancţionează cu 
amendă. 
Notă diplomatică: 
 formă a corespondenţei diplomatice între Ministerul de Externe sau alt organ central al unui 
stat şi misiunile diplomatice acreditate în acel stat, şi între misiunile diplomatice acreditate în 
aceeaşi capitală. 
Novaţie: 
 convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, 
înlocuind‐o cu o nouă obligaţie. Specific novaţiei este faptul că, chiar dacă raportul juridic 
obligaţional se stinge, aceasta nu înseamnă încetarea efectelor sale, ci numai transformarea 
lui într‐un alt raport juridic obligaţional. Obligaţia veche este înlocuită cu o nouă obligaţie. 
Efectele obligaţiei iniţiale se transformă, se convertesc în efectele obligaţiei care se naşte 
prin novaţie. 
Novaţia este de două feluri: 
 obiectivă şi subiectivă. 
1) Novaţia obiectivă se produce între creditorul şi debitorul iniţial dar, în raportul juridic 
obligaţional se schimbă obiectul şi cauza acestuia. Spre exemplu, schimbarea obiectului se 
face atunci când părţile convin ca în locul unei sume de bani datorate să se execute o altă 
prestaţie. Schimbarea cauzei poate să aibă loc atunci când cumpărătorul unui bun care este 
debitor al preţului bunului convine cu vânzătorul la a păstra suma respectivă cu titlu de 
împrumut. El este debitorul aceleiaşi persoane, pentru aceeaşi sumă, dar obligaţia sa are 
drept cauză un nou contract, contractul de împrumut, deci se naşte un nou raport 
obligaţional. 
2) Novaţia subiectivă presupune schimbarea creditorului sau a debitorului raportului juridic 
de obligaţie. Novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se angajează faţă 
de creditor să plătească datoria, fără ca, pentru aceasta, să ceară concursul debitorului 
iniţial. O asemenea novaţie operează pe cale de expromisiune. 
Novaţia pin schimbare de creditor are loc prin substituirea unui nou creditor celui vechi. 
Debitorul va fi liberat faţă de creditorul iniţial şi, ca efect al novaţiei, se obligă faţă de noul 
creditor. 
Novaţia se deosebeşte faţă de cesiunea de creanţă şi subrogaţia în drepturile creditorului 
prin plata creanţei. În cazul cesiunii de creanţă şi subrogaţiei în drepturile creditorului se 
schimbă persoana creditorului, obligaţia iniţială rămâne aceeaşi şi se transmite noului 
creditor. La novaţie, obligaţia iniţială se stinge şi se transformă într‐o nouă obligaţie, care 
conţine un element nou faţă de vechea obligaţie. 
Novaţia, fiind un contract, va fi supusă tuturor condiţiilor de valabilitate ale contractelor. 
Codul civil conţine o precizare cu privire la capacitatea părţilor novaţiei: 
 potrivit art. 1129 C. Civ., „novaţiunea nu operează decât între persoane capabile de a 
contracta”, adică între persoane care au capacitate deplină de exerciţiu. Novaţia trebuie să 
îndeplinească şi alte condiţii specifice, cum sunt: 
1)existenţa  unei  obligaţii  valabile,  care  urmează  a  se  stinge  prin  novaţie.  Dacă  această 
obligaţie este lovită de nulitate absolută, ea nu poate forma obiectul unei novaţii. Dacă însă 
este lovită de nulitate relativă, novaţia poate însemna confirmarea ei şi deci transformarea 
într‐o obligaţie valabilă, în măsura în care cel ce putea invoca nulitatea obligaţie exprimă un 
consimţământ valabil şi este pe deplin capabil.  
Atunci când partea care putea cere anularea vechii obligaţii este tot incapabilă sau cu 
consimţământul viciat când consimte la efectuarea novaţiei, aceasta va fi anulabilă pentru 
incapacitate sau viciu de consimţământ. Dacă cel ce consimte la novaţie este pe deplin 
capabil, dar nu cunoaşte faptul că vechea obligaţie era anulabilă, consimţământul pe care el 
îl exprimă nu va mai însemna confirmarea vechii obligaţii, astfel că novaţia va fi şi ea 
anulabilă. 
Tot prin novaţie, o obligaţie civilă imperfectă (naturală) se poate transforma într‐o obligaţie 
civilă propriu‐zisă. Dacă vechea obligaţie era afectată de o condiţie, la fel va fi şi noua 
obligaţie, afară de cazul în care părţile nu înţeleg să înlocuiască obligaţia afectată de condiţie 
cu o obligaţie pură şi simplă. 
2)Naşterea unei obligaţii noi valabile. Dacă noua obligaţie nu este valabilă, fiind nulă absolut, 
raportul juridic obligaţional nu s‐a transformat şi continuă să subziste vechea obligaţie. Dacă 
noua obligaţie este nulă relativ, în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, ea este 
supusă acţiunii în anulare. După împlinirea termenului de prescripţie, novaţia se 
consolidează retroactiv. 
3)Noua obligaţie să conţină un element nou – aliquid novi – faţă de vechea obligaţie. Fără 
acest element nou nu poate exista novaţie. El poate consta în schimbarea părţilor, a 
obiectului sau a cauzei raportului juridic care este supus novaţiei. Elementul nou poate fi dat 
şi de înlăturarea sau adăugarea unei condiţii raportului juridic obligaţional. Aceasta poate să 
însemne transformarea unei obligaţii condiţionale într‐o obligaţie pură şi simplă sau 
transformarea unei obligaţii pure şi simple într‐o obligaţie condiţională. 
4)Intenţia părţilor de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligaţie într‐una 
nouă, constituie elementul esenţial al novaţiei. În lipsa unei intenţii de a nova, existenţa 
celorlalte condiţii ale novaţiei nu poate duce la concluzia că s‐a realizat o novaţie. Voinţa 
părţilor de a nova trebuie să fie clar exprimată. Potrivit art. 1130 C. civ., „novaţiunea nu se 
prezumă. Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act”. Voinţa trebuie să fie 
neîndoielnic şi limpede exprimată de părţi prin actul novaţiei. 
Efectul principal al novaţiei este acela al stingerii vechii obligaţii şi înlocuirea ei cu o obligaţie 
nouă. Odată cu vechea obligaţie se sting şi toate accesoriile şi garanţiile care o însoţeau, 
afară de cazul când părţile, prin acordul lor, prevăd expres ca noua obligaţie să fie garantată 
prin garanţiile care însoţeau vechea obligaţie.  
Între părţi se naşte un nou raport juridic obligaţional. Acest raport este întotdeauna de 
natură contractuală, deoarece este rezultatul voinţei părţilor de a nova. 
Noxă: 
 agent, factor sau împrejurare cu acţiune dăunătoare asupra organismului, care se 
răspândeşte în atmosferă în timpul diferitelor procese tehnologice. 
Nerespectarea legislaţiei mediului, în ceea ce priveşte cuantumul noxelor răspândite în 
mediu, constituie contravenţie sau infracţiune, după caz, şi este sancţionată. 
Nudă proprietate: 
 drept de proprietate care are de suferit o restrângere temporară, prin faptul că posesia şi 
folosirea bunului ce face obiectul său au fost transmise unei alte persoane, beneficiară a 
unui drept de uzufruct, uz sau abitaţie. 
Nulitatea actului juridic civil: 
 sancţiune, de drept civil, care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice 
editate pentru încheierea sa valabilă.  
Deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea 
actului juridic civil, condiţiile de valabilitate. 
Nulitatea actului juridic civil poate realiza următoarele funcţii: 
funcţia preventivă, care constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de 
drept civil, tentate să încheie actul juridic cu nerespectarea condiţiilor sale de valabilitate: 
 ştiind că un act încheiat cu încălcarea legii privind valabilitatea sa va fi lipsit de efecte, 
subiectele de drept civil sunt descurajate şi îndemnate să respecte legea civilă; 
funcţia sancţionatorie: 
 dacă prima funcţie nu şi‐a dovedit eficienţele, intră în acţiune această a doua funcţie, care 
înlătură efectele contrare legii; 
funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii, în domeniul actelor juridice civile; prin 
realizarea celor două funcţii anterioare, se asigură respectarea normelor de drept civil care 
guvernează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil. Totodată, nulitatea apare ca un 
mijloc juridic de asigurare a respectării ordinii publice şi bunelor moravuri. 
Criteriile de clasificare şi categoriile de nulităţi, în funcţie de aceste criterii sunt următoarele: 
în funcţie de natura interesului ocrotit, general sau individual, prin dispoziţia legală încălcată 
la încheierea actului juridic civil, nulitatea este de două feluri: 
 absolută şi relativă; 
în funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este: 
 parţială şi totală; 
după modul de consacrare legislativă, distingem: 
 nulitatea expresă şi nulitatea virtuală; acestor nulităţi li se mai spune şi textuale, respectiv 
implicite; 
după felul conduitei de validitate nerespectată, se deosebeşte între nulitatea de fond şi 
nulitatea de formă; 
după modul de valorificare, nulităţile se împart în nulitate judiciară şi nulitate amiabilă. 
Întrucât, în principiu, nulităţile presupun darea unei hotărâri a unui organ jurisdicţional 
(fiind, deci, judiciare, iar nu de drept), cazurile de nulitate amiabilă fiind rare în practică, nu 
vom insista pe această clasificare. 
Este absolută acea nulitate care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a 
unei norme care ocroteşte un interes general, public. Este relativă acea nulitate care 
sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteşte un 
interes particular, individual ori personal. Sub aspect terminologic, nulitatea absolută este 
desemnată, în legislaţie, practică şi chiar doctrină, uneori, prin formulele: 
 actul este „nul de drept”, sau „nul” ori „nul de plin drept“ sau „actul va fi nul”, iar nulitatea 
relativă este indicată prin formulele „actul este anulabil”, „actul poate fi anulat”; nulităţii 
relative i se mai spune şi nulitatea „de protecţie”, deşi, în realitate, „de protecţie” este şi 
nulitatea absolută, diferită, în cele două cazuri, fiind natura interesului protejat, fie public, fie 
individual sau personal.  
Este parţială acea nulitate care desfiinţează numai o parte din efectele actului juridic civil, 
celelalte efectele ale actului producându‐se, întrucât nu contravin legii. 
Este totală acea nulitate care desfiinţează actul juridic civil în întregime. 
Dintre aceste două nulităţi, nulitatea parţială este regula, iar nulitatea totală reprezintă 
excepţia. 
În aplicarea practică a acestor două nulităţi, se ţine seama atât de cauza de nulitate (ex.: 
nerespectarea formei cerută „ad validitatem” va conduce la nulitate totală), cât şi de 
complexitatea conţinutului clauzelor actului juridic civil, deoarece, doar la un act cu mai 
multe clauze şi, deci, efecte, unele pot fi desfiinţate, iar altele menţinute; spre exemplu, un 
împrumut cu dobândă, mai mare decât cea permisă de lege (camătă), poate fi anulat parţial, 
desfiinţându‐se doar clauza privitoare la dobândă, dar menţinându‐se restul efectelor 
actului. Trebuie evitată confuzia între nulitatea parţială, pe de o parte şi: 
dintre două acte juridice civile, se anulează doar unul, în întregime; 
deşi nevalabilă ca un anumit act juridic, manifestarea de voinţă produce efecte juridice ca alt 
act juridic, în virtutea conversiunii; 
actul anulabil este validat prin confirmare; 
nulitatea priveşte actul în întregime, luat fie ca negotium juris, fie ca instrumentum 
probationis, pe de altă parte, întrucât, în nici unul dintre cazurile menţionate nu este vorba 
despre nulitatea parţială. 
Este expresă (explicită ori textuală) acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într‐o 
dispoziţie legală. Majoritatea nulităţilor este formată de nulitatea expresă, prevăzute în 
Codul civil sau alte izvoare ale dreptului civil. 
Este virtuală (implicită sau tacită) acea nulitate care nu este prevăzută expres de lege, dar 
rezultă din modul în care est reglementată o anumită condiţie de validitate a actului juridic 
civil. Nulitatea de fond este acea nulitate care intervine în caz de lipsă ori nevalabilitate a 
unei condiţii de fond a actului juridic civil: 
 consimţământ, capacitate, obiect, cauză. 
Nulitatea de formă este acea nulitate care intervine în cazul nerespectării formei cerută ad 
validitatem. 
Ca frecvenţă, sunt mai numeroase cazurile nulităţii de fond, decât acelea de formă. 
Sunt cauze de nulitate a actului juridic: 
- încălcarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face actul;  
- lipsa ori nevalabilitatea consimţământului; 
- nevalabilitatea obiectului actului juridic; 
- nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic; 
- nerespectarea formei cerută ad validitatem; 
- nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice (normele imperative, ordinea publică şi 
bunele moravuri); 
- lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative; 
- fraudarea legii. 
Atrag nulitatea absolută a actului juridic civil următoarele cauze: 
‐încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, în cazurile: 
a) nerespectarea unei incapacităţi speciale, impusă pentru ocrotirea unui interes public; 
b) lipsa  capacităţii  de  folosinţă  a  persoanei  juridice  şi  nerespectarea  principiului 
specialităţii capacităţilor de folosinţă; 
‐lipsa  totală  a  consimţământului,  cum  este  şi  în  cazul  erorii  –  obstacol  (error  in  negatio  şi 
error in corpore); 
‐nevalabilitatea obiectului actului juridic civil; 
‐când lipseşte cauza ori ea este ilicită sau imorală; 
‐nerespectarea formei cerută ad validitatem; 
‐lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative; 
‐încălcarea ordinii publice; 
‐frauda legii. 
Atrag nulitatea relativă a actului juridic civil următoarele cauze: 
viciile de consimţământ: 
-  eroarea, dolul; violenţa şi leziunea;  
- lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil; 
nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanei: 
-  1)  actul  este  încheiat  de  persoana  lipsită  de  capacitatea  de  exerciţiu  (a 
minorului sub 14 ani şi interzisului judecătoresc); 2) actul s‐a încheiat fără 
încuviinţarea ocrotitorului legal şi este lezionar pentru minorul între 14‐
18 ani; 3) actul s‐a încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare; 4) actul 
s‐a încheiat în lipsa ori cu depăşirea puterilor, pentru persoana juridică, 
precum  şi  nerespectarea  unor  incapacităţi  (instituite  pentru  protecţia 
unor interese individuale, personale – Ex.:  interdicţia vânzării‐cumpărării între 
soţi); 
- nerespectarea dreptului de preemţiune. 
Prin regim juridic al nulităţii se înţeleg regulile cărora este supusă nulitatea absolută sau cea 
relativă şi priveşte trei aspecte: 
 1) cine poate invoca nulitatea; 2) cât timp poate fi invocată nulitatea; 3) dacă poate fi sau nu 
acoperită nulitatea, prin confirmare. 
Regulile în care se exprimă regimul juridic al nulităţi absolute sunt: 
a) nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes; 
b) acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă; 
c) nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare. 
Regimul juridic al nulităţii relative este exprimat de următoarele reguli: 
a) nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărui interes a fost nesocotit 
la încheierea actului juridic; invocarea poate fi făcută personal de cel interesat dacă 
are  capacitatea  necesară  pentru  aceasta,  dar  poate  fi  făcută  şi  de  reprezentantul 
legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu; 
b) acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă; 
c) nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit. 
Efectele  nulităţii  reprezintă  consecinţele  juridice  ale  aplicării  sancţiunii  nulităţii,  prin 
desfiinţarea raportului juridic generat de actul lovit de nulitate şi restabilirea legalităţii. 
Efectele  nulităţii  sunt  mai  restrânse  ori  mai  întinse,  după  cum  este  cazul  de  o  nulitate 
parţială, ori de una totală. 
Efectele nulităţii mai diferă şi în funcţie de ceea ce s‐a întâmplat după încheierea actului 
juridic, putându‐se distinge următoarele ipoteze: 
1) actul  n‐a  fost  încheiat  încă;  aplicarea  nulităţii  va  însemna  că  acel  act,  fiind 
desfiinţat, nu mai poate fi executat, părţile aflându‐se în situaţia egală aceleia 
în care n‐ar fi încheiat actul; 
actul a fost executat total sau parţial, până la hotărârea de anulare a actului; în această 
ipoteză, efectele nulităţii vor consta în: 
2)  a)  desfiinţarea,  retroactivă,  a  actului;  b)  restituirea  prestaţiilor  efectuate  în 
temeiul actului anulat; 
actul a fost executat, iar dobânditorul de drepturi le‐a transmis, la rândul său, unor terţi 
subdobânditori, până la intervenirea hotărârii de anulare a actului; în această ipoteză, 
efectele nulităţii presupun: 
3)  a) desfiinţarea actului executat; b) restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul 
actului anulat; c) desfiinţarea şi a actului subsecvent. 
Efectul nulităţii se exprimă prin adagiul: 
 quod nullum est, nullum producit effectum. Pentru a opera, însă, această regulă, este 
necesar să fie aplicate principiile efectelor nulităţii, şi anume: 
1) retroactivitatea nulităţii; 
2) restabilirea  situaţiei  anterioare  (restitutio  in  integrum),  care  se  realizează  prin 
restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat; 
3) anularea  nu  numai  a  actului  iniţial,  primar,  ci  şi  a  actului  subsecvent  (resoluto  jure 
dantis, resolvitur jus accipentis). 
De menţionat că, nulitatea se întâlneşte şi în alte ramuri de drept: 
 drept administrativ, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul procesual penal şi civil, dreptul 
comercial etc. 
În fiecare din aceste ramuri sunt prevăzute reglementări specifice pentru înlăturarea nulităţii 
şi a efectelor sale. 
Nulitatea căsătoriei: 
 sancţiune  civilă  constând  în  desfiinţarea  căsătoriei  care  a  fost  încheiată  cu  încălcarea 
prevederilor legale. Ca şi în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi absolută şi relativă. 
În  ceea  ce  priveşte  distincţia  între  aceste  feluri  de  nulităţi  există  deosebiri  faţă  de  dreptul 
comun. Astfel, în unele cazuri, în interesul menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, 
chiar  dacă  este  vorba  de  nulitatea  absolută.  Tot  astfel,  în  cazul  căsătoriei  putative,  efectul 
retroactiv al nulităţii căsătoriei este înlăturat în privinţa soţului de bună‐credinţă. 
Cazurile în care nerespectarea dispoziţiilor legale privind încheierea căsătoriei este 
sancţionată cu nulitatea absolută sunt: 
1)Căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială. 
Această nulitatea absolută poate fi acoperită în următoarele situaţii: 
a) dacă soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie, a împlinit‐o între timp, adică 
până la constatarea nulităţii, în acest fel dispar considerentele care justifică oprirea 
căsătoriei; 
b) dacă soţia a dat naştere, până la constatarea nulităţii, unui copil; 
c) dacă soţia a rămas însărcinată, până la constatarea nulităţii. 
2)Căsătoria a fost încheiată de o persoană care este deja căsătorită; 
3)Căsătoria este încheiată între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege; 
4)Căsătoria  este  încheiată  între  cel  care  adoptă  sau  ascendenţii  lui,  pe  de  o  parte,  şi  cel 
adoptat ori descendenţii acestuia, pe de altă parte; 
5)Căsătoria este încheiată de alienatul sau debilul mintal; 
6)Căsătoria a fost încheiată fără consimţământul viitorilor soţi sau acesta nu a fost exprimat 
cu respectarea condiţiilor de formă necesare pentru încheierea căsătoriei (căsătoria trebuie 
încheiată  în  faţa  delegatului  de  stare  civilă,  sau  în  afara  acestuia  în  anumite  condiţii,  în 
prezenţa viitorilor soţi, a cel puţin doi martori asistenţi, iar consimţământul trebuie exprimat 
personal şi în mod public); 
7)Incompetenţa  delegatului  de  stare  civilă,  afară  de  cazul  când  a  exercitat  în  mod  public 
atribuţia de delegat de stare civilă; 
8)Căsătoria fictivă. 
În  ceea  ce  priveşte  căsătoria  între  persoane  de  acelaşi  sex,  cauza  de  nulitate  absolută  în 
Codul  Familiei,  tendinţele  spre  integrare  europeană  ale  României,  vor  conduce  implicit  la 
abrogarea  prevederilor  acestui  aspect  din  cod,  întrucât  în  multe  ţări  europene  acest  fapt 
este legalizat. 
Acţiunea în nulitate absolută a căsătoriei nu se poate prescrie. 
Nulitatea relativă a căsătoriei intervine în cazul viciilor de consimţământ: 
 eroarea, dar numai asupra identităţii fizice a celuilalt soţ, dolul şi violenţa. 
Acţiune  în  nulitate  relativă  poate  fi  introdusă  numai  de  soţul  al  cărui  consimţământ  a  fost 
viciat. 
Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărârea judecătorească. 
Nulitatea  căsătorie  produce  efecte  nu  numai  pentru  viitor,  ci  şi  pentru  trecut,  deci 
retroactivează. Căsătoria se consideră ca şi cum nu s‐ar fi încheiat. 
Nulla paena sine lege (nici o pedeapsă în afara legii): 
 principiul  legalităţii  pedepsei,  potrivit  căruia  numai  legea stabileşte  pedepsele  ce  se  aplică 
infractorilor, precum şi măsurile ce pot fi luate în cazul săvârşirii unei infracţiuni. 
Nullum crimen sine lege (nici o infracţiune nu există în afară de lege): 
 principiul  legalităţii  incriminării,  potrivit  căruia  constituie  infracţiune  numai  fapta  calificată 
ca atare de lege. În dreptul nostru infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale. 
Nume: 
 grup de cuvinte prin care se individualizează şi se identifică o persoană fizică în societate şi 
familie. Potrivit dispoziţiilor legale, prin expresia „nume” se înţelege atât numele de familie 
cât  şi  prenumele.  Orice  persoană  fizică  are  dreptul  la  nume,  stabilit  sau  dobândit  în 
conformitate  cu  legea.  Dreptul  la  nume  este  un  drept  personal  nepatrimonial,  indisolubil 
legat  de  persoana  omului,  care  nu  are  valoare  economică  şi  nu  poate  fi  exprimat  în  bani. 
Dreptului persoanei fizice de a avea un nume, îi corespunde şi obligaţia acesteia de a purta 
numele  stabilit  sau  dobândit  potrivit  legii  şi  de  a  participa  sub  acest  nume  la  raporturile 
sociale şi juridice. 
Dreptul  la  nume  este  un  drept  absolut,  ceea  ce  înseamnă  că  este  opozabil  tuturor 
persoanelor;  este  un  drept  imprescriptibil  atât  sub  aspect  extinctiv,  cât  şi  sub  aspect 
achizitiv, ceea ce înseamnă că dacă o persoană nu a purtat numele său vreme îndelungată 
nu pierde dreptul la nume prin nefolosinţă, după cum nici nu poate dobândi un nume prin 
folosinţă,  oricât  de  îndelungată  ar  fi  perioada  de  timp  în  care  l‐a  folosit;  numele  este 
netransmisibil, în sensul că nu poate fi transmis prin acte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. 
Numele de familie se dobândeşte la naştere, prin filiaţie. Copilul primeşte numele de familie 
comun cu al părinţilor săi. Când părinţii nu au un nume de familie comun, copilul primeşte 
numele  de  familie  al  unuia  dintre  părinţi  sau  numele  lor  de  familie  reunite.  În  acest  caz, 
numele  de  familie  al  copilului  se  stabileşte  prin  învoiala  părinţilor  şi  se  declară  o  dată  cu 
naşterea copilului la serviciul de stare civilă; în lipsa învoielii, autoritatea tutelară hotărăşte, 
ascultând pe părinţi. 
Copilul născut din afara căsătoriei dobândeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă 
de care filiaţia a fost mai întâi stabilită. Copilul poate dobândi numele de familie al părintelui 
faţă de care s‐a stabilit ulterior filiaţia, prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, 
numai dacă instanţa judecătorească încuviinţează acest lucru. Dacă copilul a fost recunoscut 
în  acelaşi  timp  de  ambii  părinţi  se  procedează  ca  şi  în  cazul  copilului  din  căsătorie  ai  cărui 
părinţi nu au nume de familie comun.  
Numele  copilului  găsit,  născut  din  părinţi  necunoscuţi,  se  stabileşte,  prin  decizie,  de  către 
Primăria localităţii în raza căreia a fost găsit copilul. 
Numele de familie se modifică prin căsătorie, desfacerea căsătoriei prin divorţ, ori nulitatea 
căsătoriei,  a  adopţiei  ori  desfiinţării  acesteia,  al  acţiunii  în  tăgăduirea  paternităţii.  La 
încheierea căsătoriei, viitorii soţi declară în faţa delegatului se stare civilă numele de familie 
pe  care  s‐au  învoit  să‐l  poarte  în  timpul  căsătoriei;  ei  pot  opta  pentru  păstrarea  numelui 
dinaintea căsătoriei, sau pentru numele lor reunite. La desfacerea căsătoriei prin divorţ soţii 
se pot învoi ca soţul care a purtat în timpul căsătoriei numele celuilalt soţ, să poarte acest 
nume  şi  după  desfacerea  căsătoriei.  Pentru  motive  temeinice,  instanţa  de  judecată  poate 
încuviinţa acest drept chiar în lipsa învoielii între soţi. Dacă soţii nu s‐au învoit sau instanţa 
nu  a  încuviinţat,  fiecare  va  purta  numele  ce‐l  avea  înainte  de  căsătorie.  Ca  urmare  a 
rămânerii  definitive  a  hotărârii  judecătoreşti  prin  care  s‐a  constatat  ori  a  fost  pronunţată 
nulitatea  căsătoriei,  foştii  soţi  vor  reveni  la  numele  de  familie  pe care  l‐au  purtat  anterior. 
Persoana adoptată dobândeşte prin adopţie numele de familie al adoptatorului. 
Dacă adopţia se face de către doi soţi care nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să 
declare numele pe care urmează să‐l poarte adoptatul, aplicându‐se regulile stabilite pentru 
copilul născut din căsătorie ai cărui părinţi nu au un nume de familie comun. În cazul nulităţii 
sau desfacerii adopţiei, adoptatul redobândeşte vechiul său nume, instanţa judecătorească 
putând încuviinţa, pentru motive temeinice, ca adoptatul să păstreze numele dobândit prin 
adopţie. Prin efectul admiterii acţiunii pentru tăgăduirea paternităţii, soţul mamei încetează 
să  mai  fie  tatăl  copilului,  iar  acesta  din  urmă  pierde  dreptul  de  a  purta  numele  soţului 
mamei. Copilul va lua numele pe care mama l‐a avut înainte de încheierea căsătoriei. 
Schimbarea  numelui  se  poate  face,  potrivit  legii,  pentru  motive  temeinice,  pe  calea  unei 
decizii administrative, la cererea persoanei având capacitate de exerciţiu. 
Schimbarea numelui se înscrie, prin menţiune, pe actul de naştere şi pe actul de căsătorie al 
titularului după care se eliberează noi certificate de naştere şi de căsătorie. 
Persoana al cărei nume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât 
cea  maternă  ori  cu  ortografia  altor  limbi,  poate  cere  înscrierea,  prin  menţiune  pe  aceste 
acte, a numelui retradus, sau cu ortografia limbii materne. 
Numerar: 
 valoare bănească în monedă sau hârtie‐monedă, care poate servi direct pentru plată; bani 
lichizi. 
Obicei: 
 normă de comportament formată în practica vieţii sociale, acceptată şi respectată unanim, 
fără a fi impusă prin constrângere. În decursul istoriei, obiceiul începe să aibă conţinut 
juridic, fie prin transformarea regulilor sale în norme juridice, fie prin simpla recunoaştere a 
obiceiului de către organele statului, care îl impun şi îi asigură respectarea. În dreptul nostru, 
obiceiul nu este, în principiu, izvor de drept. 
Astfel, codul civil se referă la obicei în legătură cu executarea şi interpretarea convenţiilor, cu 
reglementarea servituţilor sau a raporturilor de vecinătate ori a contractelor privind 
închirierea locuinţelor. Obiceiul constituie încă, în unele state, un important izvor de drept 
(dreptul anglo‐saxon, dreptul statelor africane etc.). De asemenea, obiceiul îndeplineşte un 
rol important în dreptul internaţional. 
Obiect de activitate: 
 conţinutul specific al activităţii unei persoane juridice, care este stabilit prin actul de 
înfiinţare. Precizarea obiectului de activitate este o condiţie esenţială a personalităţii 
juridice. Societăţile comerciale şi celelalte persoane juridice pot îndeplini numai acele acte 
care corespund obiectului lor de activitate. 
Obiecte ca mijloc de probă: 
 lucruri care pot prezenta interes în desfăşurarea procesului penal, deoarece poartă o urmă a 
faptei săvârşite ori pot servi la aflarea adevărului, constituind astfel mijloace materiale de 
probă. 
Obiectul acţiunii: 
 scop urmărit prin introducerea sau pornirea unei acţiuni. În procesul civil, obiectul acţiunii 
este de o mare diversitate, ţinându‐se seama de pluralitatea drepturilor subiective ocrotite 
de lege (ex.: revendicarea unui bun, restituirea unei sume de bani, plata unor despăgubiri 
etc.). Obiectul acţiunii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: 
să fie bine determinat sau determinabil; 
să fie licit, deci conform cu legea şi celelalte norme de convieţuire socială; 
să fie posibil. 
Obiectul acţiunii civile în procesul penal este tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi a 
părţii responsabile civilmente. În procesul penal, obiectul acţiunii penale îl constituie 
tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. 
Obiectul contractului: 
 prestaţie la care părţile sau numai una din ele se obligă. Obiectul contractului trebuie să 
îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege: 
să fie licit; 
lucrurile la care se referă prestaţia să se afle în circuitul civil; 
să fie determinat ori determinabil în viitor; 
să fie posibil; 
să constituie un fapt personal al celui care se obligă. 
Obiectul faptei ilicite: 
 valori şi relaţii sociale ocrotite de lege, cărora li se aduce atingere prin săvârşirea unei fapte 
contrare prevederilor actelor normative şi regulilor de convieţuire socială. 
Astfel, obiectul abaterii disciplinare îl constituie relaţiile în cadrul unui colectiv de muncă şi 
care implică respectarea ordinii şi a disciplinei; obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile 
sociale ocrotite de lege prin incriminarea faptelor mai grave, îndreptate împotriva statului, a 
proprietăţii, a persoanei şi drepturilor ei, a patrimoniului, a întregii ordini de drept. Relaţiile 
sociale ocrotite de lege constituie obiectul juridic al faptei ilicite. Unele fapte ilicite, 
contravenţiile şi infracţiunile, pot avea şi un obiect material, acel element al realităţii 
exterioare asupra căruia acţionează autorul faptei (lucru, animal, corpul persoanei etc.), 
cauzându‐i un prejudiciu ori expunându‐l unui pericol. Natura şi importanţa relaţiilor sociale 
constituie criterii principale pentru determinarea periculozităţii faptelor ilicite şi 
sancţionarea lor diferenţiată. 
Obiecţie: 
 argument invocat de o persoană împotriva uni teze, a unei propuneri sau a unei pretenţii; 
observaţie prin care o persoană îşi exprimă dezacordul faţă de ceva. 
Obligarea de a nu părăsi localitatea: 
 măsură preventivă care poate fi luată de procuror sau de instanţă în cursul procesului penal, 
constând în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea în care 
locuieşte fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Durata măsurii luate în 
cursul urmăririi penale nu poate depăşi 30 de zile. În caz de nerespectare a măsurii aplicate, 
se poate lua, împotriva învinuitului sau inculpatului, una din celelalte măsuri preventive, în 
condiţiile legii. 
Obligarea la tratament medical: 
 măsură de siguranţă care constă în obligarea autorului infracţiunii de a se prezenta periodic 
la tratament medical până la însănătoşire, dacă se constată că acea persoană prezintă 
pericol pentru societate din cauza unei boli ori a intoxicaţiei cronice prin alcool, stupefiante 
sau alte substanţe asemănătoare. Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în 
mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii. În cazul când persoana faţă de 
care s‐a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate lua măsura 
internării medicale. 
Dacă cel obligat la tratament medical este condamnat la închisoare, tratamentul se 
efectuează şi în timpul efectuării pedepsei. 
Obligaţie: 
 îndatorire a unei persoane fizice sau juridice, a unui organ, a unei instituţii de stat sau 
publice, stabilită printr‐un act normativ sau în cadrul unui raport juridic, a cărei nerespectare 
atrage răspunderea juridică. În raport cu normele legale care le reglementează, obligaţiile 
pot fi de natură administrativă, civilă, comercială, de muncă etc. Ele pot decurge direct din 
lege, dintr‐un act administrativ, dintr‐un contract etc. În general, obligaţiile sunt corelative 
drepturilor. Obligaţiile fundamentale ale cetăţenilor sunt prevăzute în Constituţie. 
Sub alt aspect, prin obligaţie se defineşte raportul juridic civil în cadrul căruia o persoană 
(creditor) este îndreptăţită să ceară unei alte persoane (debitor) îndeplinirea unei prestaţii 
determinate (de a da, a face sau a nu face ceva). Izvoarele obligaţiilor sunt: 
  
actele juridice, adică acele manifestări de voinţă realizate cu intenţia de a produce efecte 
juridice; 
faptele juridice, acele fapte, licite sau ilicite, săvârşite fără intenţia de a produce efecte 
juridice, aceste efecte producându‐se totuşi în temeiul legii (gestiunea de afaceri; plata 
lucrului nedatorat; îmbogăţirea fără justă cauză; fapta ilicită cauzatoarea de prejudicii).  
În raporturile de obligaţie izvorâte din contracte sinalagmatice, fiecare dintre părţi este atât 
debitor cât şi creditor al celeilalte, cumulând drepturile de creanţă cu datoriile corelative. 
Raporturi de obligaţii există şi în alte ramuri de drept: 
 dreptul familiei, dreptul muncii etc; în aceste situaţii dispoziţiile legislaţiei civile constituie 
dreptul comun, ele aplicându‐se ori de câte ori nu sunt incompatibile cu regulile proprii şi 
specificul raporturilor juridice care fac obiectul ramurilor de drept respective. O altă 
categorie de obligaţii o reprezintă titlurile de valoare emise de stat, de o instituţie publică ori 
de către o societate comercială, în temeiul căreia titularul are dreptul să ceară emitentului 
rambursarea, la termenul scadent, a contravalorii titlului, precum şi dobânda aferentă. 
Titlul de valoare poate fi: 
nominal, când în cuprinsul său este specificat numele creditorului beneficiar; 
la ordin, când este transmisibil prin gir; 
la purtător, când orice persoană care deţine titlul are calitatea de creditor şi, ca atare, îl 
poate valorifica. 
Obligaţie alternativă: 
 obligaţie având ca obiect două sau mai multe prestaţii, dintre care, la alegerea uneia din 
părţi, executarea unei singure prestaţii duce la stingerea obligaţiei. 
Obligaţia alternativă are o pluralitate de obiecte, dar prestarea uneia dintre ele duce la 
stingerea obligaţiei. Debitorul unei obligaţii alternative nu poate pretinde creditorului să 
primească fracţiuni din fiecare prestaţie drept plată a datoriei deoarece, în acest mod s‐ar 
contraveni principiului indivizibilităţii plăţii. 
În principiu, alegerea prestaţiei care trebuie să fie executată aparţine debitorului. Ea va 
aparţine creditorului numai dacă există stipulaţie expresă în acest sens. Când alegerea 
obiectului trebuie făcută de debitor, obligaţia alternativă produce următoarele efecte: 
dacă la scadenţă debitorul nu optează, creditorul poate cere executarea silită pentru oricare 
din prestaţiile datorate, dar numai pentru una din ele; 
în ipoteza în care obligaţia are două obiecte, iar unul dintre ele este ilicit, imoral sau 
imposibil, ea urmează să fie considerată simplă, deci ca având un singur obiect, care 
urmează a fi prestat; 
obligaţia alternativă devine simplă şi atunci când unul din cele două obiecte piere sau nu mai 
poate fi predat din orice altă cauză, chiar imputabilă debitorului. Debitorul nu poate oferi, în 
acest caz, creditorului, preţul lucrului pierit, ci va fi obligat să execute celălalt obiect (cealaltă 
prestaţie); 
dacă amândouă obiectele au pierit, dar unul din ele din culpa debitorului, el va fi obligat a 
plăti preţul acestuia din urmă. 
Când alegerea a fost lăsată creditorului efectele obligaţiei alternative sunt următoarele: 
dacă obligaţia are două obiecte şi numai unul a pierit, fără culpa debitorului, creditorul va 
primi obiectul rămas; 
dacă unul dintre obiecte piere din culpa debitorului, creditorul are dreptul să opteze între a 
pretinde bunul rămas sau preţul celui pierit; 
dacă amândouă obiectele pier din culpa debitorului, creditorul poate pretinde preţul 
oricăruia dintre ele, la alegerea sa; 
dacă numai unul din obiecte a pierit din culpa debitorului, creditorul nu poate cere decât 
preţul acestui obiect. 
Dacă amândouă obiectele au pierit fără culpa debitorului, obligaţia va fi stinsă. 
Toate aceste principii se vor aplica în mod corespunzător şi atunci când obligaţia are mai 
mult de două obiecte. 
În cazul obligaţiei alternative, proprietatea lucrului individual determinat, obiect al obligaţiei, 
se transmite numai în momentul alegerii, căci, până atunci nu se ştie care bun urmează a fi 
prestat creditorului. 
Obligaţie condiţională: 
 obligaţie asumată sub condiţie, a cărei perfectare depinde de un eveniment viitor şi nesigur. 
Obligaţie conjunctă (divizibilă): 
 obligaţie cu pluralitate de subiecte, mai mulţi creditori sau mai mulţi debitori, între care 
creanţa sau datoria se divide de plin drept. 
Fiecare creditor nu poate pretinde debitorului sau debitorilor săi decât cota‐parte din 
creanţa ce i se cuvine, iar fiecare debitor nu poate fi urmărit de către creditor sau de către 
creditorii săi decât pentru cota‐parte din datoria la care s‐a obligat. 
Cel mai adesea obligaţiile conjuncte apar ca efect al morţii debitorului sau creditorului 
raportului juridic de obligaţie. În cazul când debitorul sau creditorul unui raport obligaţional 
încetează din viaţă şi lasă mai mulţi moştenitori, obligaţia se împarte, atât în privinţa laturii 
active, cât şi în privinţa laturii pasive, între moştenitorii săi, devenind din obligaţie pură şi 
simplă, o obligaţie conjunctă. 
Obligaţia poate fi conjunctă (divizibilă) chiar din momentul naşterii sale, împărţindu‐se, din 
acelaşi moment, între creditori sau între debitori. Ceea ce caracterizează o obligaţie 
conjunctă este coexistenţa a tot atâtea raporturi de obligaţie independente unele de altele, 
după câţi creditori şi debitori există în cadrul lor. 
Din această caracteristică generală a obligaţiei conjuncte derivă o serie de efecte: 
dacă sunt mai mulţi debitori, fiecare este obligat să plătească numai partea sa de datorie şi 
nu poate fi urmărit decât pentru acea parte; 
dacă sunt mai mulţi creditori, fiecare poate urmări pe debitor numai pentru partea sa de 
creanţă; 
dacă unul dintre debitori devine insolvabil, consecinţele insolvabilităţii acestuia vor fi 
suportate de creditor, deoarece el nu poate urmări pe ceilalţi debitori pentru partea 
debitorului insolvabil; 
fiecare creditor, în cadrul obligaţiei conjuncte, acţionează pentru a‐şi apăra propriile sale 
interese. Aşa fiind, punerea în întârziere a debitorului sau întreruperea prescripţiei efectuată 
de unul din creditori nu profită şi celorlalţi creditori.  
De asemenea, punerea în întârziere a unui debitor sau întreruperea prescripţiei faţă de unul 
dintre ei nu are nici un efect asupra celorlalţi debitori. 
Obligaţie cu termen: 
 obligaţie a cărei exercitare sau stingere urmează să se producă la împlinirea unui eveniment 
viitor şi sigur. 
Obligaţie de a da: 
 îndatorire a debitorului într‐un raport de obligaţie, de a transmite creditorului dreptul de 
proprietate sau un alt drept real (vânzarea unui bun, constituirea unui drept de servitute sau 
de uzufruct etc.). 
Obligaţia de a face: 
 îndatorire a debitorului într‐un raport de obligaţie, de a executa pentru creditor anumite 
fapte, lucrări sau servicii. 
Obligaţie de a nu face: 
 îndatorire a debitorului într‐un raport de obligaţie, de a nu face ceva, de a se abţine de la o 
anumită conduită pe care, în lipsa obligaţiei, ar fi fost liber să o aibă (Ex.: debitorul se obligă 
să nu amplaseze o construcţie, cu o anumită destinaţie, în vecinătatea proprietăţii 
creditorului). 
Obligaţie de coabitare: 
 îndatorire a soţilor de a locui împreună. Deşi nu este prevăzută expres în lege, ea rezultă în 
mod firesc din relaţiile care constituie esenţa căsătoriei, viaţa în comun asigurând climatul 
afectiv şi moral, precum şi condiţiile materiale, pentru sprijinul reciproc între soţi şi pentru 
exercitarea drepturilor părinteşti faţă de copii. Ca şi în alte probleme privind căsătoria, soţii 
decid singuri, de comun acord, asupra locuinţei comune. Refuzul nejustificat al oricărui soţ 
de a locui în comun poate constitui, în împrejurări concrete, un motiv de divorţ, dacă prin 
aceasta sunt vătămate grav şi iremediabil relaţiile dintre ei, astfel încât devine imposibilă 
continuarea căsătoriei. 
Obligaţia de fidelitate a soţilor: 
 îndatorire fundamentală, principiu moral şi juridic, prin care este exprimată esenţa relaţiilor 
dintre soţi. Având la bază căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, familia se 
consolidează pe afecţiunea lor reciprocă, ca şi pe îndatorirea de a‐şi acorda unul altuia sprijin 
moral sau material. Aceasta impune obligaţia fiecăruia dintre soţi, de a avea o comportare 
sinceră faţă de celălalt, de a nu întreţine relaţii intime cu alte persoane, de a respecta 
normele unei conduite cinstite în viaţa de familie. Încălcarea acestei obligaţii poate constitui 
un motiv temeinic de divorţ şi poate întruni, în condiţiile legii, elementele infracţiunii de 
adulter. 
Obligaţie de mijloace: 
 raport juridic în cadrul căruia debitorul are sarcina de a face diligenţele necesare pentru 
realizarea unui anumit scop, fiind socotit că şi‐a îndeplinit obligaţia chiar dacă, urmare a 
diligenţelor făcute, scopul nu s‐a realizat. Ex.: pentru cei care exercită o anumită profesie 
(jurisconsulţi, avocaţi, medici), obligaţia se consideră ca îndeplinită dacă aceştia fac dovada 
că au depus toate diligenţele necesare într‐un proces sau, după caz, în tratarea unui bolnav. 
Obligaţie de regres: 
 raport juridic obligaţional în baza căruia debitorul este dator să plătească creditorului său 
ceea ce acesta, anterior, a plătit pentru debitor sau alături de el.  
Obligaţia de regres poate avea surse diverse. Ex.: prepusul are obligaţia să restituie 
comitentului ceea ce acesta a plătit cu titlu de despăgubire unei persoane pentru repararea 
prejudiciului produs de prepus în executarea însărcinărilor primite de la comitent; 
codebitorii solidari au obligaţia de a plăti cota lor parte din datorie codebitorului solidar care 
a plătit creditorului întreaga datorie. Mai dau naştere la obligaţii de regres fidejusiunea, 
mandatul, gestiunea de afaceri etc. 
Obligaţie de rezultat: 
 raport juridic în cadrul căruia debitorul este ţinut să realizeze pentru creditor un anumit 
rezultat (de a preda un lucru, de a efectua un transport, de a livra anumite produse etc.). 
Nerealizarea rezultatului are echivalenţa neexecutării obligaţiei şi face, prin ea însăşi, să se 
prezume culpa debitorului. 
Obligaţie de serviciu: 
 îndatorire ce revine persoanei încadrate în muncă, potrivit contractului de muncă, 
regulamentului de organizare şi funcţionare şi fişei postului. Prin încheierea contractului de 
muncă persoana aptă de muncă se obligă la prestarea unei anume activităţi, cunoscută sub 
denumirea de „felul muncii”, care constituie un element esenţial al contractului de muncă şi 
care implică un ansamblu de îndatoriri specifice, precum şi respectarea obligaţiilor generale 
privind ordinea şi disciplina în unitate. Îndeplinirea obligaţiilor de serviciu reprezintă 
realizarea părţii din obiectul contractului de muncă ce revine persoanei încadrate. 
Neîndpelinirea obligaţiilor de serviciu ori îndeplinirea lor necorespunzătoare atrage după 
sine răspunderea juridică, în forme specifice, după caz: 
 disciplinară, contravenţională, penală, materială. 
Obligaţia facultativă: 
 obligaţie în care debitorul se obligă la o singură prestaţie, cu facultatea pentru el de a se 
libera, executând o altă prestaţie determinată. 
Există deci o singură prestaţie ca obiect al obligaţiei, dar o pluralitate de prestaţii în privinţa 
posibilităţii de a plăti (in facultate solutionis). 
Creditorul nu poate cere decât executarea prestaţiei care singură constituie obiectul 
obligaţiei, cealaltă fiind o facultate de plată pentru debitor. Dacă obiectul obligaţiei piere în 
caz fortuit sau forţă majoră, debitorul va fi liberat, deoarece el era ţinut numai la această 
prestaţie, care singură constituie obiectul obligaţiei. Natura obligaţiei este dată de prestaţia 
unică – a da, a face sau a nu face. 
Obligaţie indivizibilă: 
 obligaţie care, datorită obiectului ei sau convenţiei părţilor, nu poate fi împărţită între 
subiectele ei active sau pasive. 
În cazul obligaţiei indivizibile, indiferent de numărul creditorilor sau al debitorilor, fiecare 
creditor poate cere întreaga prestaţie care formează obiectul obligaţiei, iar fiecare debitor 
poate fi constrâns să execute întreaga prestaţie. De asemenea, plata făcută de oricare dintre 
codebitorii obligaţi indivizibil stinge datoria faţă de toţi ceilalţi codebitori. 
Indivizibilitatea ia naştere în două moduri, şi anume: 
 natura prestaţiei care formează obiectul obligaţiei şi voinţa părţilor. Indivizibilitatea care 
rezultă din natura prestaţiei se numeşte naturală. Ex.: obligaţia asumată de o persoană de a 
pune la dispoziţia altei persoane un anumit lucru determinat sau obligaţia de a se abţine de 
la o anumită activitate, este o obligaţie indivizibilă prin natura ei, deoarece trebuie să fie 
executată în întregime, chiar dacă debitorul ei ar înceta din viaţă şi ar lăsa mai mulţi 
moştenitori. 
Art. 1057 C. civ. prevede că obligaţia este indivizibilă natural atunci „când obiectul ei, fără a fi 
denaturat, nu poate face părţi nici materiale, nici intelectuale”. 
Se observă că obligaţia de „a da”, adică de a constitui sau transfera un drept real, chiar dacă 
poartă asupra unui bun care nu poate fi fracţionat din punct de vedere material, nu este 
indivizibilă. Aceasta deoarece o asemenea obligaţie este divizibilă din punct de vedere 
intelectual. De aceea, indivizibilitatea naturală se întâlneşte atunci când este vorba despre 
obligaţia de „a face”, inclusiv obligaţia de predare a lucrului, sau de „a nu face”. 
Indivizibilitatea este voluntară atunci când îşi are izvorul în voinţa părţilor. Există situaţii în 
care prestaţia ce formează obiectul obligaţiei este susceptibilă de împărţire, dar executarea 
ei nu poate fi făcută decât în întregime, deoarece părţile au convenit astfel prin voinţa lor.  
Manifestarea de voinţă prin care se creează indivizibilitatea poate să fie expresă, dar poate fi 
şi tacită, când rezultă în mod cert din împrejurări. 
Indivizibilitatea se numeşte activă când este între creditori, şi pasivă când este între debitori. 
Indivizibilitatea activă este, de regulă, naturală. Efectul principal al indivizibilităţi active este 
acela că fiecare dintre creditori poate cere debitorului executarea integrală a prestaţiei ce 
formează obiectul obligaţiei indivizibile. De asemenea, plata, făcută oricăruia dintre 
creditori, liberează pe debitor. 
Punerea în întârziere sau întreruperea prescripţiei efectuată numai de către unul din 
creditori produce efecte faţă de toţi ceilalţi creditori. 
Dar nici unul dintre creditori nu poate face acte de dispoziţie ca: 
 remiterea de datorie, darea în plată, novaţia, cu privire la întreaga creanţă. Asemenea acte 
făcute numai de către un creditor indivizibil nu vor fi opozabile celorlalţi creditori. Debitorul 
rămâne ţinut faţă de ei la întreaga obligaţie, mai puţin partea creditorului care a dispus de ea 
prin remiterea de datorie, novaţie sau printr‐un alt asemenea act de dispoziţie. 
Indivizibilitatea pasivă are ca efect principal faptul că fiecare codebitor poate fi obligat să 
execute în întregime prestaţia datorată. 
Debitorul care a fost chemat în judecată introduce în cauză pe ceilalţi debitori pentru a fi 
obligaţi împreună la executarea prestaţiei datorate. 
În cazul în care debitorul obligat indivizibil sau moştenitorul său a plătit în totalitate, fără a 
chema şi pe ceilalţi codebitori, el are acţiune în regres împotriva acestora pentru partea ce le 
revine din datoria comună. 
Obligaţie legală de întreţinere: 
 îndatorire prevăzută de lege în sarcina unor persoane de a presta întreţinere unor alte 
persoane care se află în nevoie. Asemenea obligaţii există între soţ şi soţie, părinţi şi copii, 
adoptator şi adoptat, bunici şi nepoţi, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane 
anume prevăzute de lege. 
Are dreptul la întreţinere numai acela care se află în nevoie, din cauza incapacităţii de a 
munci, cu excepţia descendentului, pe tot timpul cât este minor, care are drept la 
întreţinere, indiferent de cauza nevoii în care se află. Legea stabileşte ordinea în care 
urmează să se execute obligaţia legală de întreţinere. Astfel: 
 soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi; descendentul este obligat la 
întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi descendenţi şi mai mulţi 
ascendenţi, întreţinerea se datorează de cel în grad mai apropiat înaintea celui în grad mai 
îndepărtat; cel care adoptă este obligat la întreţinere înaintea părinţilor fireşti; fraţii şi 
surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, dar înaintea bunicilor. În situaţia când 
persoana obligată în primul rând la întreţinere nu are mijloace materiale suficiente pentru a 
acoperi nevoile persoanei care cere stabilirea obligaţiei de întreţinere, instanţa poate obliga 
la completarea întreţinerii pe celelalte persoane care urmează în ordinea menţionată.  
În cazul în care mai multe persoane din aceeaşi ordine datorează întreţinere faţă de aceeaşi 
persoană, acestea vor contribui la plata întreţinerii proporţional cu mijloacele ce le au (copiii 
faţă de un părinte sau mai mulţi fraţi faţă de un frate etc.). 
Părintele ce are drept la întreţinere de la mai mulţi copii poate, în caz de urgenţă, să 
pornească acţiune numai împotriva unuia dintre ei, urmând ca cel care a plătit întreţinerea 
să se poată întoarce împotriva celorlalţi obligaţi, pentru partea fiecăruia. În cazurile în care 
persoana ce are obligaţia de întreţinere nu o poate presta, în acelaşi timp, persoanelor 
îndreptăţite să o solicite, instanţa judecătorească, ţinând seama de nevoile fiecăruia dintre 
persoanele ce au drept la întreţinere, poate hotărî, fie ca întreţinerea să se plătească numai 
uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau la toate persoanele în 
drept să o ceară. În acest caz, instanţa se va pronunţa şi asupra modului în care se va împărţi 
întreţinerea, între persoanele care urmează a o primi. 
Obligaţia legală de întreţinere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani, după 
cum hotărăşte instanţa de judecată, ţinând seama de împrejurări. 
Cuantumul ei se stabileşte de către instanţa de judecată, potrivit cu nevoia celui care o cere 
şi cu mijloacele celui ce urmează a o plăti; atunci când întreţinerea este datorată de către 
părinte sau de către cel care adoptă, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul din 
muncă al debitorului, pentru un copil, o treime pentru doi copii, şi o jumătate pentru trei sau 
mai mulţi copii. 
Instanţa de judecată poate dispune mărirea, micşorarea sau încetarea obligaţiei de 
întreţinere, în raport cu schimbările intervenite în legătură cu mijloacele debitorului 
prestaţiei sau cu nevoia celui care o primeşte. Obligaţia încetează prin moartea celui 
îndreptăţit la pensia de întreţinere, sau prin moartea debitorului prestaţiei , afară de cazul 
când, potrivit legii, pentru această ultimă situaţie, moştenitorul persoanei care a fost 
obligată la întreţinerea unui minor sau care i‐a dat întreţinerea fără a avea obligaţia legală, 
este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, să continue întreţinerea, dacă părinţii 
minorului au murit, sunt despărţiţi sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreţinut este 
minor; în cazul când sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre 
moştenitori contribuind cu valoarea bunurilor moştenite. Salariile şi celelalte drepturi 
băneşti cuvenite persoanelor încadrate în muncă, atunci când acestea sunt supuse unor mai 
multe executări, pentru mai multe creanţe, pot fi urmărite numai până la jumătate şi într‐o 
ordine a creanţelor stabilită de lege, pe primul loc aflându‐se obligaţia legală de întreţinere. 
Obligaţia solidară (solidaritate): 
 obligaţie cu subiecte multiple în cadrul căreia fiecare creditor solidar poate cere debitorului 
întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrală a 
prestaţiei datorate de toţi creditorului. Ea se caracterizează prin aceea că datoria sau creanţa 
nu se mai divide între subiectele raportului juridic obligaţional. Obligaţiile solidare se pot 
naşte fie prin acte juridice (convenţia părţilor sau testament), fie printr‐o dispoziţie specială 
a legii (solidaritate legală). 
Solidaritatea poate fi activă sau pasivă, după cum împiedică diviziunea creanţei între 
creditori sau între debitori. 
1)Solidaritatea activă (între creditori); existând mai mulţi creditori, fiecare dintre ei este 
îndreptăţit să ceară debitorului comun plata întregii creanţe datorate, iar prin plata 
efectuată numai unuia dintre creditori, debitorul comun este valabil liberat faţă de toţi 
creditorii săi solidari. Solidaritatea activă poate să‐şi aibă izvorul numai în convenţia părţilor 
sau în testament.  
Pentru a cerceta efectele solidarităţii active se face distincţie între raporturile dintre 
creditorii solidari şi debitor şi raporturile dintre creditorii solidari. 
I. Raporturile dintre creditorii solidari şi debitorul lor comun sunt dominate de principiul 
potrivit căruia fiecare creditor are dreptul să pretindă şi să primească plata integrală a 
creanţei, care liberează pe debitor faţă de toţi creditorii. Cât priveşte pe debitor, atât timp 
cât nu a fost chemat în judecată de către unul din creditorii solidari, poate plăti întreaga 
creanţă oricăruia dintre ei. În cazul în care debitorul este chemat în judecată de unul dintre 
creditorii solidari, el nu poate plăti în mod valabil decât creditorului reclamant. 
II. În cazul raportului dintre creditorii solidari, fiecare creditor solidar nu este stăpânul 
creanţei în întregimea ei; creanţa nu‐i aparţine decât pentru partea lui, iar, dacă o poate 
încasa în totalitate este numai pentru că a fost împuternicit la aceasta de către ceilalţi 
cocreditori. Fiecare dintre ei are obligaţia să conserve creanţa comună şi poate s‐o încaseze, 
dar nu poate face nimic de natură să înrăutăţească situaţia celorlalţi creditori solidari. 
De aici decurg două serii de consecinţe: 
A) O primă serie de consecinţe decurge din împrejurarea că fiecare creditor a primit 
împuternicirea de a conserva creanţa: 
fiecare dintre creditori poate să încaseze întreaga creanţă şi să dea chitanţă liberatorie 
debitorului; 
dacă un creditor pune în întârziere pe debitor, efectele punerii în întârziere profită şi 
celorlalţi creditori; 
daunele moratorii cerute de un creditor profită şi celorlalţi creditori; 
întreruperea prescripţiei făcută de unul dintre creditori profită tuturor creditorilor solidari. 
Dacă însă este vorba de o suspendare a prescripţiei pentru o cauză personală unui creditor, 
efectul suspendării urmează a se restrânge numai cu privire la creditorul respectiv. 
B) O a doua sere de consecinţe decurge din împrejurarea că împuternicirea primită de 
fiecare creditor se referă numai la conservarea creanţei, astfel că numai unul dintre ei nu 
poate face nimic de natură a înrăutăţi situaţia celorlalţi: 
numai unul dintre creditori nu poate face acte de dispoziţie (novaţie, remitere de datorie 
etc.) cu privire la întreaga creanţă, fără consimţământul celorlalţi creditori solidari. Dacă unul 
din ei face totuşi un asemenea act de dispoziţie, efectele sale se vor produce numai faţă de 
creditorul care l‐a efectuat, pentru ceilalţi creditori, creanţa rămânând solidară. 
efectele unei hotărâri judecătoreşti obţinute de unul dintre creditori profită celorlalţi, numai 
dacă sunt favorabile creditorului urmăritor; efectele defavorabile nu pot dăuna şi creditorilor 
care nu au figurat în proces. 
Solidaritatea activă este foarte rar întâlnită în practică. 
2) Solidaritatea pasivă (între debitori): 
 Prin obligaţie solidară pasivă (solidaritatea pasivă) se înţelege acea obligaţie cu mai mulţi 
debitori, la care creditorul este îndreptăţit să ceară oricărui codebitor executarea integrală a 
prestaţiei care formează obiectul obligaţiei. 
Permiţând creditorului să pretindă plata întregii datorii de la oricare dintre debitorii ţinuţi 
solidar, iar, la nevoie, să urmărească pe oricare dintre ei, la alegerea sa, solidaritatea pasivă 
se înfăţişează pentru creditor, ca o adevărată garanţie a executării creanţei sale. 
Izvoarele solidarităţii pasive sunt voinţa părţilor şi legea. 
Manifestarea de voinţă cu privire la solidaritatea pasivă poate fi cuprinsă în convenţia 
părţilor sau într‐un testament.  
Întrucât solidaritatea este o excepţie de la regula de drept comun a divizibilităţii datoriei, ea 
trebuie să fie stipulată expres; solidaritatea nu se prezumă. 
Stipulaţia nu se face prin folosirea unor termeni speciali, ci prin exprimarea clară şi 
neîndoielnică a intenţiei părţilor că debitorii se obligă solidar. 
Spre deosebire de dreptul civil, în dreptul comercial solidaritatea este regula; ea se prezumă 
fără a fi nevoie de vreo stipulaţie expresă a părţilor în acest sens. 
Dacă în dreptul civil solidaritatea nu se prezumă, înseamnă că ea va trebui să fie dovedită de 
cel ce o invocă. Dovada solidarităţii se face după regulile dreptului comun în materia probei 
actelor juridice. Unul din izvoarele solidarităţii este legea. 
Codul civil prevede următoarele cazuri de solidaritate pasivă legală: 
cei care au cauzat, în comun, prin fapta lor ilicită, un prejudiciu, răspund solidar faţă de 
victimă (art. 1003 C. civ.); 
mandanţii, care au numit acelaşi mandatar, sunt ţinuţi să răspundă solidar pentru toate 
efectele mandatului (art. 1551 C. civ.); 
executorii testamentari ai aceleiaşi succesiuni sunt solidar responsabili pentru bunurile 
mobile încredinţate (art. 918, alin. 2 C. civ.); 
antreprenorul şi arhitectul răspund solidar pentru dărâmarea construcţiei din cauza unui 
viciu al acesteia sau al terenului pe care construcţia este situată (art. 1483 C. civ.). 
O primă trăsătură caracteristică, din punct de vedere juridic, a obligaţiei solidare pasive, 
indiferent că este instituită prin voinţa părţilor ori prin lege, este aceea că, deşi există mai 
mulţi debitori, toţi se obligă la aceeaşi prestaţie; obligaţia solidară are un singur obiect. 
Această identitate de obiect nu împiedică obligaţia solidară să formeze între creditori ş 
debitori mai multe legături de obligaţii distincte. 
O a doua trăsătură a obligaţiei solidare pasive este existenţa unei pluralităţi de legături 
obligaţionale distincte, unind pe fiecare dintre codebitorii solidari cu creditorul lor. 
Din prima trăsătură rezultă că la solidaritatea pasivă creditorul are mai mulţi debitori, care îi 
datorează una şi aceeaşi prestaţie. Din cea de‐a doua trăsătură rezultă alte consecinţe 
importante, şi anume: 
problema de a se şti, dacă acordul de voinţă este valabil, trebuie analizată deosebit pentru 
fiecare debitor; obligaţia unuia dintre ei poate fi anulabilă, fără ca această împrejurare să 
aibă vreo influenţă asupra obligaţiilor celorlalţi debitori; 
obligaţia unui debitor poate fi afectată de un termen sau o condiţie, în timp ce obligaţiile 
celorlalţi debitori solidari pot fi pure şi simple (art. 1040 C. civ.); 
obligaţiile unora din codebitorii solidari se pot stinge, fără ca, odată cu ele, să se stingă şi 
obligaţiile celorlalţi. 
O altă trăsătură a solidarităţii pasive, care derivă tot din independenţa legăturilor cu 
creditorul comun, este faptul că obligaţia solidară este divizibilă prin transmiterea ei pe cale 
de succesiune. Dacă moare unul dintre debitorii solidari, datoria se divide între moştenitorii 
săi. Fiecare moştenitor nu este ţinut de obligaţia solidară decât proporţional cu partea ce‐i 
revine din moştenire. 
Solidaritatea pasivă se aseamănă, din punctul de vedere al trăsăturilor sale, cu fidejusiunea. 
Debitorii solidari sunt în fapt fidejusori, garanţi personali, în privinţa părţii de datorie care 
excede cota ce‐i revine fiecăruia dintre ei. 
Între solidaritatea pasivă şi fidejusiune există totuşi deosebiri esenţiale (v. fidejusiunea). 
Solidaritatea pasivă produce două feluri de efecte: 
 unele care se produc între codebitori solidari şi creditorul lor comun, şi altele care se produc 
numai între codebitorii solidari. 
Efectele solidarităţii pasive între codebitorii solidari şi creditorul comun pot fi împărţite în 
principale şi secundare. 
A)Efectul principal al solidarităţii pasive este obligaţia fiecărui codebitor de a plăti datoria în 
întregime; deşi există o pluralitate de debitori, ei sunt ţinuţi de o prestaţie unică. 
Consecinţa imediată a acestui efect este faptul că fiecare debitor poate fi urmărit de creditor 
pentru totalitatea datoriei. 
Fiecare debitor poate oferi plata datoriei în întregime către creditor, liberând pe toţi 
debitorii faţă de creditorul lor comun. Obligaţia se poate stinge şi prin alte modalităţi juridice 
decât prin plată. Acestea sunt: 
 compensaţia, novaţia, remiterea de datorie. 
B)Solidaritatea pasivă produce şi anumite efecte secundare, care derivă din principiul potrivit 
căruia un codebitor solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care au drept scop 
să stingă sau să micşoreze obligaţia. Acelaşi principiu se aplică şi actelor care tind la 
păstrarea, conservarea obligaţiei solidare, nu şi a acelora care fac datoria mai oneroasă. 
Efectele secundare ale solidarităţii pasive se produc cu privire la următoarele acte: 
întreruperea prescripţiei; 
cererea de dobânzi; 
punerea în întârziere; 
tranzacţia. 
Un debitor obligat solidar poate să opună creditorului diferite excepţii, pentru a fi apărat de 
plata datoriei. Asemenea excepţii sunt mijloace de apărare prin care se are în vedere 
încetarea urmăririi pe care ar exercita‐o creditorul. 
Aceste excepţii sunt de două categorii: 
 comune şi personale. 
A) Excepţiile comune, care pot fi opuse creditorului, de oricare dintre codebitorii solidari 
sunt: 
cauzele de nulitate care afectează acordul de voinţă al tuturor. Ex.: nulitatea absolută pentru 
imoralitatea obiectului obligaţiei; lipsa formei solemne a actului juridic ce conţine o obligaţie 
solidară etc.; 
modalităţile comune tuturor acordurilor de voinţă. Ex.: condiţia suspensivă; 
cauzele de stingere a obligaţiei care au determinat stingerea datoriei faţă de toţi codebitorii 
solidari. Ex.: plata, darea în plată acceptată de creditor, remiterea de datorie în întregime, 
novaţia, pieirea fortuită a lucrului etc. 
B) Excepţiile personale, care nu pot fi opuse decât de către unul sau unii dintre codebitori. 
Excepţiile personale care folosesc indirect şi celorlalţi codebitori sunt: 
remiterea de datorie consimţită unuia dintre codebitori solidari; 
confuziunea; 
compensaţia; 
renunţarea la solidaritate. 
Excepţiile pur personale, care pot fi invocate numai de către un codebitor şi profită numai lui 
sunt: 
o cauză de nulitatea relativă care operează numai în privinţa unuia dintre codebitori. Ex.: un 
viciu de consimţământ; 
modalităţile (termen, condiţie) consimţite numai unuia dintre codebitorii solidari. 
Efectul principal al solidarităţii pasive cu privire la raporturile dintre codebitori solidari este 
acela că ori de câte ori numai unul dintre codebitori plăteşte întreaga datorie, prestaţia se 
împarte de plin drept între codebitori şi trebuie suportată de toţi. 
Codebitorul solidar care a plătit întreaga datorie are la îndemână două acţiuni pentru a se 
întoarce împotriva celorlalţi codebitori, pentru partea fiecăruia: 
acţiunea derivând din subrogarea legală în drepturile creditorului plătit. În acest caz, 
codebitorul plătitor nu mai beneficiază de solidaritate, dar va benefica de toate eventualele 
garanţii ale creanţei respective: 
 ipotecă, gaj, privilegii; 
acţiunea personală, derivând din mandat sau gestiune de afaceri, caz în care codebitorul 
plătitor devine creditor chirografar al codebitorului pentru care a plătit. 
Solidaritatea pasivă poate să înceteze prin: 
moartea unuia dintre codebitorii solidari; 
renunţarea la solidaritate, care, împărţită după efectele sale, este totală şi parţială. 
Renunţarea la solidaritatea poate fi expresă şi tacită. 
 Obscen: 
 gest, cuvânt, atitudine trivială, vulgară, neruşinată, indecentă. În anumite împrejurări, 
manifestările cu caracter obscen atrag răspunderea contravenţională sau, după caz, penală. 
Obsesie: 
 tulburare a voinţei care se manifestă prin idei fixe, prin dorinţa irezistibilă de a face un act 
determinat, anormal al acţiunilor sale. Obsesia poate fi unul din factorii infracţiunii. 
Ocazie: 
 situaţie, împrejurare care provoacă, permite sau uşurează săvârşirea unei acţiuni. 
Ocrotire legală: 
 ansamblu de măsuri reglementate de Codul familiei şi alte legi speciale în scopul de a 
asigura protecţia persoanei şi a bunurilor celor care, fiind minori sau majori, dar lipsiţi de 
discernământ din cauza alienării sau debilităţii mintale, sunt în imposibilitate de a se îngriji 
de interesele lor. 
Ocrotire părintească: 
 instituţie juridică de dreptul familiei, ce cuprinde un ansamblu de norme care constituie 
cadrul juridic corespunzător pentru asigurarea condiţiilor dezvoltării fizice şi intelectuale a 
minorilor, ca urmare a îndeplinirii de către părinţi a obligaţiei de creştere şi educare ce le 
revine. Reglementarea ocrotirii părinteşti stabileşte, pentru ambii părinţi, aceleaşi drepturi şi 
îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din 
afara căsătoriei sau din adopţie. Drepturile şi îndatoririle prevăzute de lege pentru părinţi, în 
legătură cu copiii lor minori, trebuie să fie exercitate şi îndeplinite numai în interesul copiilor. 
Măsurile cu privire la persoana şi bunurilor copilului minor se iau de către ambii părinţi, de 
comun acord; în situaţia când se ivesc neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul 
drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, autoritatea tutelară hotărăşte, ţinând 
seama de interesele copilului. Unul din părinţi exercită singuri drepturile părinteşti şi tot 
astfel îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de copilul minor, numai în situaţia când celălalt părinte 
este mort, decăzut din drepturile părinteşti, este pus sub interdicţie sau, din orice altă cauză, 
este în imposibilitate de a‐şi manifesta voinţa. Ocrotirea părintească priveşte, deopotrivă, 
persoana copilului minor şi bunurile acestuia. Părinţii sunt datori să se îngrijească de 
persoana copilului şi, în acest scop, au obligaţia să crească copilul, preocupându‐se de 
sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a 
acestuia, potrivit cu însuşirile lui. 
Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a‐l 
reprezenta în actele civile până când el împlineşte vârsta de 14 ani, după împlinirea vârstei 
de 14 ani, minorul îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile, însă numai cu 
încuviinţarea prealabilă a părinţilor. În situaţia în care sănătatea sau dezvoltarea fizică a 
copilului este pusă în pericol prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare 
abuzivă ori prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de către părinte, instanţa 
judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, poate pronunţa decăderea părintelui din 
drepturile părinteşti. 
Ocupaţie: 
 1. luarea în stăpânire, în posesie, dobândire a unei proprietăţi;  
2. îndeletnicire, activitate, profesiune, post, slujbă. 
Ofensă adusă unor însemne: 
 infracţiune constând în: 
 a) orice manifestare pin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României; b) manifestare 
prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile. 
Prima infracţiune este pedepsită mai sever. 
Ofertă: 
 propunere ce o adresează un subiect de drept, persoană fizică sau juridică, unui alt subiect 
de drept, cu privire la încheierea unei convenţii, în condiţii determinate. Pentru a avea 
valoare juridică, oferta trebuie să fie: 
fermă, în sensul de a exprima voinţa neechivocă de a participa la convenţia propusă; 
completă şi precisă, indicându‐se în cuprinsul ei condiţiile esenţiale în care ar urma să se 
încheie convenţia; 
formulată cu privire la o anumită persoană, când se referă la încheierea unui contract 
„intuitu personae”, ori publică. 
Dacă cele două subiecte de drept, viitoare părţi ale convenţiei, sunt prezente în acelaşi loc, 
convenţia se încheie prin realizarea acordului sau consimţământului lor, uneori şi cu 
îndeplinirea unor condiţii de formă prevăzute de lege. În cazul când subiectele de drept nu 
se află în acelaşi loc, ci în locuri diferite, convenţia se încheie între absenţi, acordul de voinţă 
realizându‐se prin formularea unei oferte, urmată de acceptare. 
Oferta este revocabilă atâta timp cât nu a ajuns la destinaţie: 
 retragerea ei după acest moment şi înainte de expirarea termenului în care ea urma să fie 
menţinută, poate angaja răspunderea ofertantului pentru eventualele prejudicii aduse 
destinatarului. Oferta acceptată fără condiţii sau rezerve, înlăuntrul termenului stabilit şi 
înainte de a fi fost revocată, are ca efect încheierea convenţiei, iar dacă destinatarul a 
formulat unele obiecţii sau propuneri, ne găsim în prezenţa unei contraoferte, care trebuie 
să fie acceptată de cel care a făcut oferta iniţială. 
Oferta reală: 
 procedură pe care o poate folosi debitorul în cazul când creditorul refuză să primească plata 
sumei ce i se cuvine. Oferta reală se realizează prin executorul judecătoresc, care constată, 
după invitarea creditorului într‐un anumit loc (de regulă, biroul executorului judecătoresc), 
într‐o anumită zi şi la o anumită oră, fie prezentarea acestuia şi efectuarea plăţii, fie refuzul 
acestuia de a primi plata, fie neprezentarea lui. Pe baza procesului‐verbal încheiat de 
executorul judecătoresc, debitorul poate consemna suma la CEC sau la o bancă, la dispoziţia 
creditorului şi se poate adresa judecătoriei cu o cerere distinctă solicitând validarea plăţii. 
Legea reglementează corespunzător procedura ofertei reale şi cu privire la predarea unui 
obiect (corp cert) datorat. 
Oficial: 
 termen utilizat pentru a caracteriza un înscris (document, comunicat etc.) care emană de la 
un organ de stat, o organizaţie sau autoritatea şi care exprimă poziţia publică a acestora, în 
legătură cu anumite probleme, măsuri sau evenimente. 
Oficialitatea procesului penal: 
 principiu prevăzut de lege, potrivit căruia actele necesare desfăşurării procesului penal se 
îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când legea dispune altfel. 
Oficios: 
 1. calificativ al unui comunicat sau al unei ştiri care, deşi emană de la o autoritate, nu are 
caracter oficial. 
2. termen folosit pentru caracterizarea unui organ de presă sau agenţii de ştiri care are 
legătură strânsă cu autorităţile, fără a depinde însă formal de ele şi fără a le angaja. 
Oficiu consular: 
 noţiune care desemnează consulatul general, consulatul, viceconsulatul sau agenţia 
consulară, stabilite pe teritoriul unui stat (de reşedinţă) de către un alt stat (trimiţător), pe 
baza acordului dintre acestea. 
Oficiul consular are ca atribuţii: 
 protejarea în statul de reşedinţă, a intereselor statului trimiţător, ale cetăţenilor săi şi ale 
persoanelor juridice din acest stat, în limitele admise de dreptul internaţional; favorizarea 
dezvoltării relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţific dintre cele două state; 
eliberarea paşapoartelor şi documentelor de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, vize şi 
alte documente; acordarea de ajutor şi asistenţă cetăţenilor şi persoanelor juridice ale 
statului trimiţător; îndeplinirea atribuţiilor de ofiţer de stare civilă şi de notar public şi a altor 
atribuţii de ordin administrativ, în măsura în care nu sunt în contradicţie cu reglementările 
din statul de reşedinţă etc. 
Olograf: 
 termen prin care este caracterizat testamentul scris în întregime, semnat şi datat de mâna 
testatorului. Această condiţie (de a fi scris, datat şi semnat de către testator) este prevăzută 
de lege sub sancţiunea nulităţii. 
Omisiune: 
 1. modalitate de săvârşire a uni fapte ilicite prin neîndeplinirea de către autorul ei a ceea ce 
era obligat să facă. 
2. neluarea în seamă de către un organ de stat a unor elemente, aspecte, probe etc. în 
legătură cu o problemă supusă examinării şi rezolvării sale. Omisiunea săvârşită de un organ 
jurisdicţional poate constitui un motiv pentru exercitarea unor căi de atac prevăzute de lege 
(apel, recurs, contestaţie în anulare etc.). 
Omisiunile vădite , care sunt de natură materială şi nu privesc fondul cauzei, se pot complini 
de către instanţa de judecată potrivit regulilor privind îndreptarea erorilor materiale. 
Omisiune de a încunoştinţa organele judiciare: 
 infracţiune constând în fapta de a nu aduce la cunoştinţa organelor judiciare unele 
împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovăţiei unei persoane 
trimise în judecată sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute în 
arest preventiv pe nedrept. Fapta nu se pedepseşte dacă prin aducerea la cunoştinţă, 
persoana care are această obligaţie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soţul său ori 
pentru o rudă apropiată. 
Omisiunea sesizării organelor judiciare: 
 infracţiune constând în fapta funcţionarului public, care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei 
infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea 
de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală potrivit legii de procedură 
penală. Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau 
de control, pedeapsa este mai severă. 
Omologare: 
 confirmare, în baza autorităţii conferite de lege, a valoarii sau autenticităţii unui act scris. 
Omorul: 
 infracţiune care constă în uciderea cu intenţie a unei persoane. 
Omorul este incriminat de legea penală şi sub forma a două agravante: 
 omorul calificat şi omorul deosebit de grav.  
Omorul calificat este acela săvârşit în următoarele împrejurări: 
cu premeditare; 
din interes material; 
asupra soţului sau a unei rude apropiate; 
profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra; 
prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane; 
în legătură cu împlinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei; 
pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la 
executarea unei pedepse; 
pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni; 
în public. 
Omorul deosebit de grav este acela săvârşit în următoarele împrejurări: 
prin cruzimi; 
asupra a două sau mai multor persoane; 
de către o persoană care a mai săvârşit un omor; 
pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii; 
asupra unei femei gravide; 
asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu 
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. 
Pedeapsa pentru aceste infracţiuni ajunge la maximul general, iar tentativa se pedepseşte în 
toate formele. 
Omucidere: 
 grup de infracţiuni care au ca rezultat uciderea unei persoane (omorul, omorul calificat, 
omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpă, determinarea sau înlesnirea 
sinuciderii). 
Oneros: 
 v. act cu titlu oneros. 
Onorariu: 
 plată a serviciilor de asistenţă juridică prestate de către un avocat, un expert, un notar 
public, un executor judecătoresc. 
Ope legis (prin puterea legii): 
 expresie latină folosită pentru a reda ideea că anumite obligaţii, drepturi, consecinţe juridice 
iau naştere direct, în temeiul prevederilor legale, fără a mai fi nevoie de întocmirea unui act 
ori de pronunţarea unei hotărâri. 
Operativitatea în procesul penal: 
 principiu al procesului penal, numit şi principiul celerităţii sau al rapidităţii, deşi nu este 
reglementat expres în legislaţia noastră, reprezintă o coordonată importantă a înfăptuirii 
actului de justiţie. Articolul 1 din Codul de procedură penală arată că procesul penal are ca 
scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, ceea ce 
semnifică o subliniere a necesităţii ca procesul să se desfăşoare operativ. 
Opiu: 
 substanţă narcotică toxică obţinută prin uscarea latexului extras prin incizie din capsulele 
necoapte ale unei specii de mac şi folosită ca stupefiant. (v. trafic de stupefiante). 
Opinie publică: 
 formă de manifestare a conştiinţei sociale, prin care se exprimă adeziunea sau 
dezaprobarea unei colectivităţi faţă de o anumită comportare, în raport cu valorile etnice 
proprii ale acelei colectivităţi. 
Opinie separată: 
 părere a unui membru al completului de judecată, care este în minoritate faţă de ceilalţi 
membri ai completului cu prilejul deliberării cauzei. Despre opinia separată se face menţiune 
la redactarea minutei. Judecătorul care a făcut opinie separată este obligat să o motiveze, 
alături de motivarea hotărârii p care o fac membrii completului de judecată constituiţi în 
majoritate. 
Opozabilitate: 
 calitate a unui act juridic sau a unui drept subiectiv, de a produce efecte între părţile 
raportului juridic şi de a impune respectarea lui de către alte persoane. Uneori 
opozabilitatea unui act faţă de terţi este condiţionată de îndeplinirea unor forme de 
publicitate (ex.: contractul de vânzare‐cumpărare a imobilelor). Întocmirea sau rectificarea 
actelor de stare civilă, făcută în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, este opozabilă şi terţilor, 
care au însă dreptul să facă dovada contrară. 
Opunere la căsătorie: 
 posibilitatea oricărei persoane de a se adresa în scris, cu arătarea motivelor, delegatului de 
stare civilă, cerând să nu se încheie o căsătorie, dacă există o piedică legală. Opunerea la 
căsătorie poate fi făcută în termen de cel puţin 8 zile, cuprins între data înregistrării 
declaraţiei de căsătorie şi data încheierii acesteia. Delegatul de stare civilă este obligat să 
refuze încheierea căsătoriei, dacă în urma verificărilor făcute constată că cerinţele legii nu 
sunt îndeplinite. La cererea părţii nemulţumite, se înaintează de îndată lucrările judecătoriei, 
care va hotărî de urgenţă asupra refuzului de a încheia căsătoria. 
Opunerea creditorilor la distribuirea preţului: 
 drept al creditorilor, alţii decât creditorul urmăritor, de a se adresa instanţei de executare, 
în cadrul urmăririi silite mobiliare, prezentând propriile lor titluri şi solicitând ca distribuirea 
preţului, obţinut din valorificarea bunurilor debitorului, să se facă după luarea în considerare 
a tuturor titlurilor executorii. 
Opunerea debitorului la urmărirea mobiliară: 
 drept al debitorului de a se împotrivi la continuarea executării silite mobiliare efectuată prin 
încheierea procesului‐verbal de sechestru, dacă face plata datoriei urmărite, inclusiv a 
cheltuielilor de judecată şi de urmărire, ori dacă depune la o unitate bancară valoarea ce i se 
cere. Când urmărirea se face pe cale notarială, debitorul are deschisă numai calea acţiunii în 
anularea titlului. 
Oralitate: 
 principiu de bază al procesului penal şi civil, potrivit căruia judecata se face oral, prin 
dezbaterea tuturor aspectelor de fapt şi de drept care interesează justa soluţionare a cauzei. 
Deşi dezbaterea orală este regula, sunt situaţii în care legea obligă părţile să‐şi formuleze 
pretenţiile în scris, cum sunt cazurile de sesizare a instanţei (cererea de chemare în judecată, 
rechizitoriul procurorului), cererea reconvenţională, cererea de chemare în garanţie etc. Tot 
astfel, se depun note de susţinere, pe parcursul procesului, pentru situaţii ce prezintă interes 
deosebit pentru soluţionarea cauzei, cum sunt excepţiile de necompetenţă materială, de 
autoritate a lucrului judecat sau prescripţia dreptului la acţiune a reclamantului, ori la 
închiderea dezbaterilor, atunci când instanţa a amânat pronunţarea în scopul formulării şi 
depunerii notelor scrise. 
Oraş: 
 unitate administrativ‐teritorială constituită dintr‐un centru de populaţie dezvoltat din punct 
de vedere economic, social‐cultural şi edilitar gospodăresc. Oraşele care au un număr mai 
mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaţa economică, social‐politică şi ştiinţifică 
pot fi organizate ca municipii. Oraşele în care îşi au sediul organele de conducere ale 
judeţului sunt oraşe de reşedinţă. 
Ordin: 
 dispoziţie dată de superiorul ierarhic, obligatorie pentru subordonatul care a primit‐o. 
Executarea unui ordin care se dovedeşte ilegal sau neoportun nu poate atrage răspunderea 
subordonatului, ci a persoanei care l‐a dat, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 
  
ordinul să aparţină organului competent prevăzut de actele normative ce i se aplică (lege, 
hotărâre a Guvernului, statut, regulament de organizare şi funcţionare etc.); 
să fie emis cu respectarea procedurii prevăzute de aceste acte normative;  
persoana subordonată, în funcţia inferioară, căreia i s‐a adresat ordinul, să aibă obligaţia de 
serviciu de a‐l executa; 
dispoziţia superiorului să nu fie abuzivă, vădit ilegală sau vădit neoportună; 
persoana subordonată să nu aibă nici o culpă în executarea ordinului ilegal al superiorului. 
Ordin de chemare: 
 act întocmit de autorităţile militare competente şi comunicat persoanelor care, potrivit legii, 
au obligaţia să se prezinte pentru recrutare, încorporare, clarificarea situaţiei militare sau 
mobilizare. În cazul în care la domiciliu nu este găsit cel chemat şi nici persoanele care 
locuiesc cu acesta, ordinul de chemare se prezintă organelor de poliţie care au obligaţia să ia 
măsuri de îndată pentru a găsi persoana chemată, căreia să‐i înmâneze ordinul de chemare. 
Ordine de drept: 
 1. ansamblu de principii şi norme juridice aplicabile într‐un stat sau în relaţiile dintre state. 
2. Rezultat al reglementării prin norme juridice a relaţiilor sociale ce se statornicesc într‐o 
societate într‐o anumită etapă de dezvoltare a acesteia, cu respectarea întocmai a 
dispoziţiilor cuprinse în actele normative în vigoare. 
Ordine de preferinţă: 
 ierarhie a creanţelor stabilite de lege pentru cazurile în care sumele urmărite nu sunt 
suficiente pentru satisfacerea tuturor creditorilor. Dacă un debitor este urmărit de creditori 
cu acelaşi rang de preferinţă, aceştia vor fi plătiţi în mod egal. În raport cu natura creanţelor 
ori cu modalitatea executării silite, ordinea de preferinţă este reglementată în mod diferit, 
astfel: 
 ordinea de preferinţă în cazul executării silite, de drept comun, asupra bunurilor; ordinea de 
preferinţă în cazul când executarea silită se face prin poprire; ordinea de preferinţă în cazul 
executării silite pentru realizarea creanţelor statului; ordinea de preferinţă în cazuri de 
decontare bancară. 
Ordine publică: 
 organizare a vieţii politice, economice şi sociale într‐un stat, potrivit unui ansamblu de 
norme şi măsuri general obligatorii, prin care se asigură funcţionarea normală a instituţiilor 
publice, menţinerea liniştii cetăţenilor, apărarea proprietăţii publice şi private, precum şi a 
celorlalte interese legitime ale fiecărui cetăţean. 
Ordine succesorală: 
 sfera moştenitorilor legali, împărţiţi în patru clase, în raport cu gradul de rudenie în linie 
dreaptă sau colaterală, la care se adaugă soţul supravieţuitor. (v. moştenitor legal). 
Ordine şi medalii: 
 categorii ale distincţiilor de stat ce se acordă în România. 
Ordonanţă: 
 act prin care organele de urmărire penală dispun asupra actelor sau măsurilor procesuale, 
acolo unde legea prevede aceasta (luarea măsurilor asiguratorii; punerea în mişcare a 
acţiunii penale; clasarea; scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale; 
suspendarea sau redeschiderea urmăririi penale etc.). 
Ordonanţa trebuie să fie motivată şi să cuprindă în toate cazurile: 
 numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; cauza şa care se referă; obiectul 
actului sau măsurii procesuale; termenul legal al acesteia; menţiunile speciale prevăzute de 
lege pentru anumite acte sau măsuri; semnătura celui care a întocmit‐o. 
Ordonanţă de adjudecare: 
 act de procedură, emis de către instanţa de judecată după efectuarea unei licitaţii publice, 
prin care bunul imobil ce a format obiectul executării silite este atribuit în proprietatea 
persoanei care a oferit şi depus preţul cel mai mare. 
Ordonanţă de poprire: 
 dispoziţie dată de instanţa de judecată terţului poprit de a nu plăti o sumă cuvenită 
debitorului urmărit, ci de a o păstra la dispoziţia instanţei până la soluţionarea cererii de 
validare a popririi. 
Ordonanţă preşedinţială: 
 hotărâre judecătorească dată potrivit unei proceduri speciale şi sumare, prin care instanţa 
civilă dispune luarea unor măsuri vremelnice în cazuri urgente, pentru păstrarea unu drept 
care ar fi prejudiciat prin întârziere, pentru prevenirea unor pagube inerente şi care nu s‐ar 
mai putea repara, precum şi pentru înlăturarea impedimentelor ce s‐ar ivi cu prilejul 
executării titlurilor executorii recunoscute ca atare de legea civilă. 
Ordonator de credite: 
 persoane care dispun asupra folosirii creditelor bugetare, acordate conform prevederii 
legilor bugetare, şi care au calitatea de ordonatori bugetari. Potrivit dispoziţiilor legale, au 
calitatea de ordonatori bugetari conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică. 
Având în vedere drepturile şi obligaţiile pe care le au în procesul execuţiei bugetare, 
ordonatorii se împart în trei categorii: 
 principali, secundari, terţiari. 
Ordonatorii principali de credite ai bugetului administraţiei centrale de stat sunt miniştrii şi 
conducătorii celorlalte organe centrale de stat. 
Ordonatorii principali pot atribui această calitate şi altor persoane din conducerea instituţiei 
respective, acestea având calitatea de ordonatori principali prin delegaţie. 
Ordonatorii secundari sau terţiari de credite ai bugetului administraţiei centrale de stat sunt, 
după caz, conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea 
ministerelor şi celorlalte organe centrale de stat finanţate de la bugetul public. 
Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţile 
ierarhic inferioare în raport de sarcinile acestora, precum şi veniturile cuprinse potrivit legii, 
în bugetele acestora şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu, cu respectarea 
dispoziţiilor legale.  
Ordonatorii secundari de credite aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele lor proprii, cu 
respectarea dispoziţiilor legale, şi repartizează credite bugetare aprobate pe unităţile 
ierarhic inferioare. 
Ordonatorii terţiari de credite ai bugetului administraţiei centrale de stat utilizează creditele 
bugetare ce le‐au fost repartizate numai pentru nevoile unităţilor pe care le conduc, potrivit 
prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale. 
În execuţia bugetelor locale se întâlnesc aceleaşi categorii de ordonatori bugetari: 
 principali, secundari şi terţiari. 
Organ de cercetare penală: 
 persoană cu funcţie publică având ca atribuţii efectuarea de acte de cercetare în cadrul 
urmăririi penale, sub supravegherea procurorului. Organele specializate ale poliţiei sunt 
organe de cercetare penală şi efectuează cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu 
este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare. Sunt organe de 
cercetare penală speciale: 
 ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare; ofiţerii anume desemnaţi 
de către şefii comenduirilor de garnizoană; ofiţerii desemnaţi de comandanţii centrelor 
militare; ofiţerii de grăniceri; căpitanii porturilor. 
Organ de constatare: 
 persoană care, fără a efectua cercetarea penală, are competenţa de a constata săvârşirea 
unei fapte penale, luând declaraţii de la făptuitor şi martori şi consemnând în procesul‐
verbal toate împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea. Sunt organe de 
constatare: 
 organele inspecţiilor de stat; organele de control şi conducere din administraţia de stat şi 
unităţi; comisarii Gărzii Financiare, pentru infracţiuni în legătură cu serviciul etc. 
Organ de executare: 
 1. persoană învestită cu atribuţii de aducere la îndeplinire a executării silite a hotărârilor 
judecătoreşti pronunţate în materie civilă şi a celorlalte titluri executorii. Organele de 
executare sunt: 
 organele judecătoreşti; organele financiare ale consiliilor locale. 
2. organe care îndeplinesc, potrivit competenţelor stabilite de lege, activitatea de punere în 
executare a hotărârilor definitive pronunţate în materie penală. Organele de executare şi 
atribuţiile acestora diferă în raport cu natura pedepsei aplicate sau a altor măsuri dispuse de 
instanţa penală, precum şi în funcţie de modul de executare a lor (închisoare cu executare la 
locuri de deţinere prin privare de libertate sau cu executarea prin muncă corecţională, 
amendă penală, pedepse complimentare, măsuri de siguranţă). Ex.: organele de executare a 
pedepsei principale, închisoarea, sunt: 
 instanţa de executare, organul de poliţie, comandantul locului de deţinere. 
Organ de urmărire penală: 
 persoană cu funcţie publică, având ca atribuţii strângerea probelor necesare cu privire la 
existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, 
pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată (procurorul 
şi organele de cercetare penală). 
Organizarea administrativă a teritoriului României: 
 delimitare a teritoriului şi populaţiei ţării noastre în unităţi administrative, efectuată prin 
lege, ţinându‐se seama de criterii obiective, de ordin economic, social, geografic şi istoric. 
Teritoriul României este organizat în unităţi administrativ‐teritoriale: 
 judeţul, comuna, oraşul, municipiul. Capitala României este municipiul Bucureşti. 
Organizarea judecătorească: 
 stabilirea prin lege a organizării, competenţei şi modului de funcţionare a instanţelor 
judecătoreşti ş a parchetelor, în conformitate cu prevederile fundamentale cuprinse în 
Constituţie. 
Osândă: 
 condamnare, pedeapsă la care este supusă o persoană de către justiţie. 
Ospiciu: 
 spital, sanatoriu în care sunt îngrijiţi alienaţii mintal, bolnavii psihic; casă de nebuni; 
balamuc. 
Ostatic: 
 persoană din rândul populaţiei civile oferită sau reţinută de către un stat, de către o 
organizaţie etc. drept garanţie pentru îndeplinirea unor obligaţii asumate sau impuse ori 
pentru prevenirea unor acte de ostilitate împotriva statului sau a organizaţiei respective. 
Otravă: 
 substanţă chimică toxică, care, introdusă în organism, provoacă tulburări importante, leziuni 
grave şi uneori moartea. 
            P 
Pact: 
 act de drept civil sau internaţional, care exprimă o înţelegere, un acord de voinţă (contract; 
convenţie). În dreptul internaţional, pactul are un caracter solemn, încheindu‐se între două 
sau mai multe state, pentru reglementarea unor probleme importante. 
Pact asupra succesiunii viitoare: 
 convenţie privind renunţarea la o succesiune nedeschisă sau dobândirea de bunuri dintr‐o 
asemenea succesiune. O asemenea convenţie este interzisă de lege, însă este admisibilă 
donaţia de bunuri viitoare, care este un act revocabil. 
Pact comisoriu: 
 clauză sau convenţie accesorie şi, de regulă, implicită într‐un contract sinalagmatic, potrivit 
căreia, neîndeplinirea de către oricare din părţi a obligaţiilor asumate atrage desfiinţarea lui 
retroactivă.  
Pacta sunt servanda (învoielile trebuie respectate): 
 expresie latină care consacră un principiu valabil în dreptul civil cât şi în dreptul 
internaţional, exprimând concepţia cu privire la respectarea cuvântului dat; codul civil 
cuprinde regula expresă, potrivit căreia, convenţiile legal făcute au putere de lege între 
părţile contractante, ele putându‐se revoca numai prin consimţământ mutual sau din cauze 
autorizate de lege şi trebuind să fie executate cu bună‐credinţă. 
Pagubă: 
 pierdere materială suferită de o persoană ca urmare a unei fapte sau a unui act săvârşit de o 
altă persoană, ori a unui eveniment natural. În formele răspunderii patrimoniale (civilă, 
materială), paguba constituie motivul obligării la despăgubire a persoanei care a cauzat‐o. 
Mărimea, importanţa şi urmările pagubei reprezintă un element al pericolului social pe care 
îl implică faptele ilicite şi, ca atare, un criteriu de individualizare a sancţiunilor disciplinare, 
contravenţionale sau penale.  
Pandecte: 
 culegere de opinii ale juriştilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în 
vremea împăratului Iustinian şi adaptată în timp nevoilor noilor instituţii juridice. În ţara 
noastră „Pandectele române” au apărut până la instaurarea regimului comunist, reluarea 
editării lor fiind făcută în anul 2001. 
Panică: 
 stare de spaimă violentă de care este cuprinsă subit (şi adesea fără temei) o persoană sau o 
colectivitate. 
Paragraf: 
 capitol ori subdiviziune de capitol dintr‐un text de lege, dintr‐un tratat, dintr‐un statut etc.: 
 prevedere, afirmaţie conţinută într‐o asemenea subdiviziune. 
Parchet: 
 instituţie judiciară care funcţionează pe lângă unele instanţe judecătoreşti, cu atribuţia de a 
exercita acţiunea penală şi de a susţine acuzarea la judecarea proceselor penale.  
Parlament: 
 organ legislativ, compus din două camere (Camera Deputaţilor şi Senat), constituit din 
reprezentanţi ai diferitelor partide politice, aleşi prin votul cetăţenilor pe o perioadă de patru 
ani. 
Partaj: 
 operaţie de împărţire a proprietăţii comune între coproprietari, în urma căreia, fiecare 
dintre aceştia devine proprietar exclusiv asupra unui (unor) bun sau a unei părţi determinate 
material. Partajul se realizează în natură, sau, dacă aceasta nu este posibil, prin atribuirea 
bunului unui coproprietar, urmând ca acesta să plătească celorlalţi anumite sume de bani 
(sulte), sau prin vânzare la licitaţie, preţul împărţindu‐se între coproprietari în raport cu cota 
fiecăruia, 
Parte: 
 1. fragment dintr‐un bun sau dintr‐un patrimoniu, determinat abstract sau în mod concret.  
2. grup de dispoziţii într‐un act normativ (Ex.: Codul penal român are o parte generală şi o 
parte specială; la fel este împărţit şi Codul de procedură penală etc.). 
3. subiect (persoană fizică sau persoană juridică) într‐un raport juridic (parte într‐un contract 
etc.). 
4. persoană fizică sau juridică ce figurează într‐un proces, în contradictoriu cu altă persoană, 
pentru un interes propriu. 
Parte civilă: 
 persoană vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Partea vătămată 
se poate constitui în parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi a părţii responsabile 
civilmente, în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată, până la citirea 
actului de sesizare. În procesele penale în care persoana vătămată este lipsită de capacitate 
de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, instanţa este obligată să se pronunţe 
din oficiu asupra reparării pagubei, chiar dacă persoana păgubită nu s‐a constituit parte 
civilă, iar procurorul este obligat să susţină interesele civile ale acesteia. 
Parte responsabilă civilmente: 
 persoană chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele 
provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului. Introducerea în procesul penal a părţii 
responsabilă civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, 
fie în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare. Partea responsabilă 
civilmente poate interveni ea însăşi în procesul penal, până la terminarea cercetării 
judecătoreşti în primă instanţă, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul 
intervenţiei sale. Toate drepturile pe care le are, conform legii, învinuitul sau inculpatul, sunt 
recunoscute şi părţii responsabile civilmente. 
Parte vătămată: 
 persoană care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, materială sau morală, în cazul 
când participă la procesul penal.  
Participanţi în proces: 
 persoanele şi organele de stat care iau parte la desfăşurarea unui proces. În procesul civil 
sunt participanţi: 
 instanţa de judecată, părţile (reclamantul şi pârâtul), procurorul, în cazurile anume 
prevăzute de lege, terţii care intervin în proces, apărătorii, martorii, experţii, interpreţii şi 
alte persoane care au rol auxiliar în derularea procesului. 
În procesul penal au calitatea de participanţi: 
 organele de urmărire penală, instanţa de judecată, părţile (inculpatul, partea vătămată, 
partea responsabilă civilmente), apărătorii, martorii, experţii, interpreţii şi alte persoane cu 
un rol auxiliar în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. 
Participanţi la săvârşirea infracţiunii: 
 persoane care iau parte la săvârşirea unei infracţiuni – autori, coautori, instigatori, complici. 
Participarea terţilor în proces: 
 ansamblul căilor procesuale prin care terţe persoane sunt introduse într‐un proces civil, 
arbitral sau de muncă, în condiţiile şi distincţiile prevăzute de lege, astfel încât ele devin 
parte în proces, fiindu‐le opozabilă hotărârea pronunţată. 
Participaţie: 
 săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către două sau mai multe persoane în 
calitate de autori, instigatori sau complici. Deoarece, în caz de participaţie, contribuţia a 
două sau mai multe persoane nu este o condiţie necesară pentru definirea infracţiunii, 
aceasta putând fi săvârşită, prin natura ei, de o singură persoană, participaţia constituie o 
formă a pluralităţii de infractori denumită ocazională. Când toate persoanele care participă 
la săvârşirea infracţiunii acţionează cu intenţie, participaţia este propriu‐zisă; dacă unele 
dintre ele acţionează cu intenţie, iar altele din culpă sau fără vinovăţie, participaţia este 
improprie. 
Pasiv patrimonial: 
 totalitatea obligaţiilor (datoriilor) şi sarcinilor din conţinutul unui patrimoniu. 
Pasiv succesoral: 
 totalitatea obligaţiilor (datoriilor) şi sarcinilor din patrimoniul unei persoane la data 
decesului ei. 
Paternitate: 
 legătură juridică între copil şi tată izvorâtă din descendenţă naturală sau din adopţie. Copilul 
născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei; prezumţia de paternitate a copilului 
poate fi înlăturată numai prin acţiune în tăgada paternităţii, ce aparţine soţului mamei; 
aceeaşi prezumţie de paternitate există şi pentru copilul născut după desfacerea căsătoriei, 
declararea nulităţii sau anularea acesteia, cu condiţia ca perioada concepţiei copilului să fie 
în timpul căsătoriei şi naşterea să fi avut loc înainte ca mama să fi încheiat o nouă căsătorie. 
Paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaşterea făcută de către 
tată odată cu înregistrarea naşterii la serviciul de stare civilă sau ulterior, prin act autentic 
sau testament, ori prin hotărâre judecătorească în urma admiterii acţiunii în stabilirea 
paternităţii, ce aparţine copilului şi este pornită, în numele acestuia, de către mamă, chiar 
minoră, ori, în unele cazuri, de reprezentantul legal, în termen de un an de la naşterea 
copilului. 
Patrimoniu: 
 ansamblul drepturilor şi obligaţiilor având valoare economică, aparţinând unei persoane 
fizice sau unei persoane juridice. 
Patrimoniul este o universalitate juridică ce cuprinde într‐o unitate totalitatea drepturilor 
(activul) şi obligaţiilor (pasivul) şi existând atâta timp cât există persoana. Fiecare persoană 
nu poate avea decât un singur patrimoniu. 
Pavilion: 
 1. drapel care poartă semnele distinctive ale unui stat şi care se arborează în diferite 
împrejurări. 
2. semn distinctiv pe care îl poartă un vas şi prin care se desemnează apartenenţa naţională 
a acestuia. Fiecare vas are dreptul la un singur pavilion. 
Pază juridică: 
 stare legală care îndreptăţeşte o persoană fizică sau juridică să exercite în mod independent 
şi în interes propriu folosinţa, supravegherea şi controlul asupra unui lucru sau animal. Paza 
juridică obligă persoana fizică sau persoana juridică la repararea pagubelor pe care le‐au 
cauzat altuia lucrul sau animalul. Paza juridică o are de regulă, proprietarul care, în această 
calitate, are atributele de folosinţă, supraveghere şi control asupra lucrului sau animalului. 
Proprietarul răspunde şi pentru pagubele aduse de lucrurile sau animalele pierdute, dar nu 
răspunde pentru cele de care a fost lipsit împotriva voinţei sale, prin furt sau altă formă de 
uzurpare. În aceste cazuri, paza juridică revine celui care exercită autoritatea de fapt, cu 
toate urmările ce decurg din aceasta. 
În cazul proprietăţii comune, toţi coproprietarii au paza juridică şi sunt obligaţi să răspundă 
pentru pagubele pricinuite prin fapte ale lucrului sau animalului, fie solidar, când partea în 
coproprietate nu este stabilită, fie proporţional cu partea sa în coproprietate. 
Paza juridică aparţine şi persoanelor care, în temeiul unui act juridic, dobândesc un drept 
personal cu privire la lucrul ce implică atributul de direcţie sau folosire a lucrului, cum ar fi 
locatarii, comodatarii etc. 
Părăsirea câmpului de luptă: 
 infracţiune ce constă în fapta unui militar de a părăsi câmpul de luptă, de a refuza să 
acţioneze, de a se preda în captivitate sau de a săvârşi alte asemenea fapte de natură a servi 
cauza duşmanului. 
Părăsirea comenzii: 
 1. infracţiune ce constă în fapta comandantului de navă (nave) militară de a părăsi comanda 
în situaţii ce ar fi putut periclita nava (navele) ori echipajul acesteia. Dacă părăsirea s‐a făcut 
în timpul lupei, fapta se pedepseşte mai sever. 
2. modalitate de săvârşire a infracţiunii de călcare de consemn. 
Părăsirea locului accidentului: 
 infracţiune ce constă în fapta conducătorului de autovehicul angajat într‐un accident de 
circulaţie, de a părăsi locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, dacă de pe 
urma accidentului a rezultat vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii sau moartea 
vreunei persoane, sau dacă accidentul constituie infracţiune, ori s‐a produs ca urmare a unei 
infracţiuni. 
Pot părăsi locul accidentului fără încuviinţare conducătorii autovehiculelor aparţinând 
salvării, pompierilor şi poliţiei, când se află în misiune pentru o intervenţie urgentă, precum 
şi conducătorii autovehiculelor care, în lipsa altor mijloace de transport, transportă ei înşişi 
persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură a acorda asistenţa 
medicală, fiind obligaţi să se înapoieze imediat la locul accidentului. 
Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebrietate: 
 infracţiuni ce constau în fapta unei persoane încadrate, care asigură direct siguranţa 
mijloacelor de transport pe calea ferată, de a părăsi postul în orice mod şi sub orice formă, 
dacă prin aceasta s‐ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport, sau de a 
exercita atribuţiile de serviciu în stare de ebrietate. Dacă prin faptele de mai sus s‐a produs o 
tulburare în activitatea de transport, un accident de cale ferată sau o catastrofă de cale 
ferată pedeapsa este mai aspră. 
Părinţi: 
 ascendenţi de gradul I ai unei persoane (tatăl şi mama), faţă de care acesta are stabilită 
filiaţia din căsătorie sau din afara căsătoriei (părinţi fireşti) ori ca urmare a adopţiei. 
Pe lângă legăturile fireşti, bazate pe afecţiune, între părinţi şi copii, legea stabileşte un 
complex de drepturi şi obligaţii: 
 ocrotirea părintească; obligaţia de întreţinere; moştenirea. 
Peaj: 
 dreptul de a folosi căile ferate străine cu vehiculele de cale ferată proprii. 
Peculiu: 
 sumă de bani primită de un condamnat după executarea pedepsei, pentru munca prestată 
în timpul detenţiunii. 
Pedeapsă: 
 măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este 
prevenirea săvârşirii de no infracţiuni.  
Codul penal prevede următoarele pedepse: 
1. Pedepse principale: 
 în ordinea gravităţii lor sunt: 
 detenţiunea pe viaţă; închisoarea de la 15 zile la 30 de ani; amenda de la 1.000.000 la 
500.000.000. 
Pedepsele principale, prevăzute de lege pentru orice infracţiune, se pot aplica singure sau 
însoţite de alte sancţiuni de drept penal (măsuri de siguranţă). 
2. Pedepsele complimentare şi pedepsele accesorii. 
Pedepsele complimentare sunt de două feluri: 
 interzicerea unor drepturi şi degradarea militară. 
Pedepsele accesorii sunt pedepse alăturate, secundare ale pedepselor principale şi constau 
în interzicerea de regulă a tuturor drepturilor ce fac obiectul pedepsei complimentare a 
interzicerii unor drepturi, pe durata executării pedepsei până la graţierea totală sau a 
restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. 
Penalităţi: 
 sume de bani prevăzute de lege sau de contract, pe care trebuie să le plătească partea în 
culpă în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor asumate. 
Penitenciar: 
 loc în care se execută pedeapsa închisorii. 
Pensie de întreţinere: 
 sumă de bani care se plăteşte periodic de către titularul unei obligaţii legale de întreţinere 
către persoana îndreptăţită la aceasta. 
Pensia de asigurări sociale de stat: 
 drept de asigurare socială de stat, recunoscut tuturor celor care au desfăşurat o activitate 
permanentă, pe baza unui contract de muncă, pentru care au fost depuse contribuţiile 
prevăzute de lege la fondul asigurărilor sociale de stat ori s‐au asigurat facultativ, în 
condiţiile legii. 
În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru 
pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii, invalidităţii, 
accidentelor, bolii, maternităţii sau decesului, denumite riscuri asigurate. Prestaţiile de 
asigurări sociale se acordă sub formă de pensii, ajutoare, indemnizaţii, corelative cu 
obligaţiile privind plata contribuţiei de asigurări sociale. 
În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii: 
pensia pentru limită de vârstă; 
pensia anticipată; 
pensia anticipată parţială; 
pensia pentru invaliditate; 
pensia de urmaş. 
a) Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc cumulativ, la data 
pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare 
realizat în sistemul public 
vârsta standard de pensionare, adică vârsta la care se poate solicita înscrierea la pensie, este 
de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de 
pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii (Legea 19/2000), 
adică 01 aprilie 2001; 
stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, stagiu ce se 
va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii, pornind de la stagiul de 10 ani; 
stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi 35 de ani pentru bărbaţi, stagiu 
ce se va realiza în condiţiile de mai sus, pornind de la 25 de ani pentru femei şi 30 de ani 
pentru bărbaţi. 
Asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi‐au desfăşurat activitatea, total 
sau parţial, în condiţii deosebite de muncă, au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu 
reducerea vârstelor standard de pensionare, în condiţiile legii.  
b) Pensia anticipată se poate acorda asiguraţilor care au depăşit stagiul complet de cotizare 
cu cel puţin 10 ani şi cu cel mult 5 ani înaintea vârstei standard de pensionare. 
c) Pensia anticipată parţială poate fi solicitată cu cel puţin 5 ani înaintea împlinirii vârstei 
standard de pensionare de către asiguraţii care au realizat sau au depăşit stagiile complete 
de cotizare cu până la 10 ani. 
d) Pensia pentru invaliditate se acordă asiguraţilor care şi‐au pierdut total sau cel puţin 
jumătate din capacitatea de muncă din cauza: 
accidentelor de muncă, definite conform legii; 
bolilor profesionale şi tuberculozei; 
bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca. 
În cazul în care invaliditatea s‐a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli 
profesionale, a tuberculozei, precum şi în situaţia în care invaliditatea s‐a ivit în timpul şi din 
cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, 
indiferent de stagiul de cotizare. 
În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, 
invaliditatea este: 
de gradul I, caracterizată pin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de 
autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau 
supraveghere permanentă din partea altei persoane; 
de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea 
invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce, de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei 
persoane; 
de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, 
invalidul putând să presteze o activitate profesională. 
e) Pensia de urmaş se acordă copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă persoana decedată era 
pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensie 
de urmaş: 
până la vârsta de 16 ani; 
dacă îşi continuă studiile într‐o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la 
terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; 
pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s‐a ivit în perioada în care se aflau în 
una dintre situaţiile arătate anterior. 
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei 
standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.  
În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar cel puţin 10 ani, cuantumul 
pensiei se diminuează cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus. 
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe timpul cât este 
invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an. Soţul supravieţuitor 
are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi durata căsătoriei, dacă decesul soţului 
susţinător s‐a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau a 
tuberculozei şi nu realizează alte venituri sau acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul 
mediu brut pe economie. 
Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a primi pensie 
de urmaş beneficiază, totuşi, de aceasta pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în 
această perioadă nu realizează venituri lunare dintr‐o activitate profesională pentru care 
asigurarea este obligatorie sau dacă veniturile soţului supravieţuitor sunt mai mici de o 
pătrime din salariul mediu brut pe economie. 
Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi 
copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii vârstei 
de 7 ani, a ultimului copil, în perioadele în care nu realizează venituri sau acestea sunt mai 
mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. 
Percheziţie: 
 cercetare dispusă de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cazul când 
persoana căreia i s‐a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris, tăgăduieşte existenţa 
sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori este necesară pentru strângerea şi 
desfăşurarea probelor. 
Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală. 
Organul de cercetare penală poate face percheziţii domiciliare cu autorizaţia procurorului. 
Percheziţia domiciliară se poate face fără autorizaţia procurorului numai dacă persoana la 
domiciliul căreia urmează a se face percheziţia consimte în scris la aceasta.  
În caz de infracţiune flagrantă percheziţia domiciliară se efectuează fără autorizaţia 
procurorului. 
Instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetări locale. În celelalte 
cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de se efectua o percheziţie se comunică procurorului, 
în vederea efectuării acesteia. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia 
domiciliară, se pot face de organul de cercetare penală între orele 6‐20.00, iar în celelalte 
ore, numai în caz de infracţiune flagrantă, sau când percheziţia urmează a se efectua într‐un 
local public. 
Percheziţia domiciliară se face în prezenţa persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, 
iar în lipsa acesteia în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui 
vecin, având capacitate de exerciţiu, precum şi în prezenţa unor martori asistenţi. 
Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus‐o sau de persoana 
desemnată de acest organ. Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex 
cu cea percheziţionată. 
Peremptoriu: 
 termen folosit pentru caracterizarea unei excepţii sau unui alt mijloc de apărare care este de 
natură să anihileze orice împotrivire, conducând astfel la soluţionarea litigiului. Spre 
deosebire de excepţiile peremptorii, excepţiile dilatorii pot determina numai amânarea 
cauzei. 
Pericol social: 
 trăsătură esenţială a infracţiunii şi abaterii, constând într‐o faptă contrară normelor în 
vigoare şi care împiedică normala desfăşurare a relaţiilor sociale. Gradul mai ridicat de 
pericol social al infracţiunii faţă de celelalte forme de ilicit juridic (civil, administrativ, 
disciplinar) conduce la deosebiri calitative între infracţiune şi faptele extrapenale (abateri, 
contravenţii). 
Pericolul social este apreciat de legiuitor în funcţie de: 
 valoarea socială căreia i se aduce atingere; de dinamica faptelor oferită de statistica penală; 
de împrejurările în care se săvârşesc faptele; de persoana infractorului etc. Pericolul social 
nu este acelaşi pentru toate infracţiunile, el diferă în funcţie de valoarea socială primejduită 
prin fapta penală şi poate fi diferit pentru aceeaşi infracţiune în funcţie de interesul ocrotirii 
într‐un moment ori altul al dezvoltări sociale. 
Este cunoscut sub două forme: 
pericolul social generic sau abstract şi este apreciat de legiuitor în momentul înscrierii faptei 
periculoase în legea penală ca infracţiune; 
pericolul social concret este acela ce‐l prezintă o faptă concretă săvârşită de o persoană şi 
este apreciat de instanţa judecătorească cu prilejul judecării faptei, reflectându‐se în 
sancţiunea penală aplicată. 
Perimare: 
 stingere a unui proces civil care a rămas în nelucrare, din vina părţii, timp de un an (în 
materie comercială, timp de 6 luni). Perimarea implică prezumţia de renunţare tacită a părţii 
la judecată şi constituie, în acelaşi timp, o sancţiune a pasivităţii ei. Perimarea nu operează 
dacă actul de procedură trebuia îndeplinit din oficiu, precum şi în cazul când, fără vina părţii, 
cererea nu a ajuns la instanţa competentă ori nu s‐a putut fixa termen de judecată. 
Perimarea este în interesul părţilor şi a unei bune administrări a justiţiei, evitându‐se 
menţinerea pe timp îndelungat a unor situaţii neclare şi aglomerarea inutilă a instanţelor. 
Perimarea se referă la orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de 
atac (apel, recurs, contestaţie etc.) şi operează de drept, la împlinirea termenului legal, 
împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum şi a oricăror 
persoane juridice. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de 
procedură făcut în cauză: 
 se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării pricinii şi se 
suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor 
împrejurări mai presus de voinţa sa, pe timpul suspendării judecăţii la cererea părţilor şi, în 
condiţiile legii, pe timpul suspendării de drept a judecăţii. Perimarea este indivizibilă, în 
sensul că cererea de perimare sau actul întrerupător de perimare făcut de unul din 
reclamanţi sau pârâţi foloseşte şi celorlalţi. 
Perimarea se constată din oficiu sau la cerere, printr‐o hotărâre supusă recursului, termenul 
curgând de la pronunţare. Dacă perimarea este invocată pe cale de excepţie, hotărârea 
poate fi atacată odată cu fondul. Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi 
ridicată în instanţa de apel. Perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute 
în acea instanţă nu‐şi produc efectele. Când, însă, se face o nouă cerere de chemare în 
judecată, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în 
măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este de trebuinţă refacerea lor. 
Permis: 
 autorizaţie scrisă, eliberată de un organ competent, în virtutea căreia cineva poate beneficia 
de anumite drepturi sau de a exercita o profesiune (permis de vânătoare, permis de port‐
armă etc.). 
Persecuţie: 
 urmărire nedreaptă şi perseverentă a cuiva, cu intenţia de a‐i provoca un rău, un neajuns. 
Persoană fizică: 
 omul considerat în mod individual, ca membru al societăţii, având calitatea de subiect de 
drept. Persoana fizică are, în condiţiile legii, capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. 
Persoană interpusă: 
 persoană prevăzută într‐un act fictiv în locul unei alte persoane care, potrivit actului secret 
încheiat de părţi, este în realitate subiect al raportului juridic. Actele încheiate prin persoane 
interpuse sunt lovite de nulitate ori de câte ori urmăresc eludarea dispoziţiilor obligatorii ale 
legii. 
Persoană juridică: 
 subiect colectiv de drept, adică un colectiv de oameni care, întrunind condiţiile cerute de 
lege, este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile. Persoana juridică are o organizare 
de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop determinat şi 
în acord cu interesul general. 
În funcţie de regimul juridic aplicabil se disting persoane juridice de drept public şi persoane 
juridice de drept privat. 
În funcţie de natura scopului lor întâlnim persoane juridice cu scop patrimonial şi persoane 
juridice cu scop nepatrimonial. 
Persoana juridică ia fiinţă prin: 
actul de dispoziţie al organului de stat competent; 
actul de înfiinţare recunoscut; 
actul de înfiinţare autorizat; 
alt mod reglementat de lege. 
Normele speciale privind înfiinţarea diferitelor categorii de persoane juridice se găsesc în 
actele normative aplicabile acestora. Enumerarea acestor categorii începe cu Constituţia 
României, unde se găseşte reglementarea fundamentală privind înfiinţarea organelor 
statului, din cele trei categorii: 
 ale puterii legislative, ale puterii executive, ale puterii judecătoreşti. 
Norme juridice speciale reglementează înfiinţarea, funcţionarea şi modul de încetare a altor 
categorii de persoane juridice. Ex. Legea 15/1990 – înfiinţarea regiilor autonome şi a 
societăţilor comerciale cu capital de stat; Legea 31/1990 – legea societăţilor comerciale; 
Legea sindicatelor nr. 54/1991 etc. 
Persoana juridică are capacitatea de exerciţiu şi de folosinţă: 
 de la data înscrierii sau înregistrării; de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează, de la 
data recunoaşterii actului de înfiinţare; de la data autorizării înfiinţării; de la data îndeplinirii 
altei cerinţe cerute de lege, după caz. Data încetării capacităţii de exerciţiu şi a capacităţii de 
folosinţă a persoanei juridice este data încetării fiinţei persoanei juridice. 
Persoana juridică nu încetează de a avea fiinţă în caz de reorganizare (prin comasare sau 
divizare). Persoana juridică încetează întotdeauna prin dizolvare, iar prin reorganizare (prin 
formele sale: 
 absorbţia, fuziunea, divizarea totală), acestea din urmă conducând la încetarea uneia sau 
mai multor persoane juridice şi naşterea uneia sau mai multor alte persoane juridice. 
Persona grata (persoană agreată): 
 expresie latină ce desemnează diplomatul care a primit agrementul (încuviinţarea) statului 
în care urmează să fie numit şef al misiunii diplomatice.  
Orice alt membru al personalului diplomatic devine persona grata după primirea vizei 
diplomatice de intrare pe teritoriul statului de reşedinţă sau după ce numirea sa a fost adusă 
la cunoştinţa Ministerului de Externe al statului de reşedinţă, iar acesta nu a făcut opunere 
într‐un termen considerat raţional. 
Persona non grata (persoană neagreată): 
 persoană care nu a primit agrementul statului în care urma să fie numită şef al misiunii 
diplomatice sau orice diplomat căruia statul de reşedinţă al misiunii i‐a cerut să părăsească 
teritoriul său, datorită nerespectării legilor şi obiceiurilor, a exercitării abuzive a privilegiilor 
diplomatice, a amestecului în afacerile interne, a atitudinii ofensatoarea etc. 
În această situaţie, cel care devine persona non grata trebuie să părăsească, în cel mai scurt 
termen, teritoriul statului respectiv, altfel putându‐se dispune expulzarea. 
Personalitatea legii penale: 
 principiu potrivit căruia legea penală a unui stat se aplică şi în afara teritoriului său, dacă 
făptuitorul este cetăţean al statului respectiv, sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are 
domiciliul în ţară. 
Pertinenţă: 
 calitate cerută pentru administrarea unei probe, constând în legătura acesteia cu faptele 
care fac obiectul procesului. 
Petiţie: 
 cerere, sesizare, propunere, reclamaţie adresată de cetăţeni organelor statului. 
Petiţie de ereditate: 
 acţiune în justiţie prin care o persoană cere instanţei de judecată recunoaşterea calităţii sale 
de moştenitor legal sau testamentar, prezentând dovezile legale (certificat de moştenitor, 
testament, act de stare civilă etc.), precum şi obligarea persoanei care stăpâneşte bunurile 
succesorale la restituirea acestora. 
Pichet de grevă: 
 grup de grevişti care stau de gardă la poarta întreprinderii lor, pentru a preveni pe cei din 
afară despre declanşarea grevei şi pentru a împiedica pătrunderea în întreprindere a 
spărgătorilor de grevă. 
Pierdere efectivă: 
 v. damnum emergens. 
Pârât: 
 persoană chemată în judecată într‐un proces civil prin acţiunea introdusă de reclamant. 
Plagă: 
 leziune a ţesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură), printr‐o intervenţie 
operatorie sau printr‐o agresiune. 
Plagiat: 
 infracţiune care constă în fapta unei persoane de a‐şi însuşi, fără drept, calitatea de autor al 
unei opere de creaţie intelectuală. 
Plasament familial: 
 măsură de ocrotire a minorilor ai căror părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi sau în orice altă 
situaţie care duce la instituirea tutelei, dacă nu au bunuri sau alte mijloace materiale proprii 
şi nu există persoane care au fost obligate sau care pot fi obligate să‐i întreţină, precum şi a 
minorilor a căror sănătate este primejduită în familie. Plasamentul familial constă în 
încredinţarea minorului unei familii, soţ şi soţie, sau unei persoane care consimte la aceasta 
şi care prezintă garanţiile morale, materiale şi de sănătate necesare. Această măsură nu are 
nici o urmare cu privire la drepturile şi îndatoririle părinteşti. Familia sau persoana care 
primeşte minorul în plasament familial îi asigură întreţinerea precum şi celelalte condiţii 
necesare creşterii şi educării sale, potrivit celor hotărâte de părinţi sau tutore. Ea are dreptul 
la o alocaţie de întreţinere a minorului, al cărui cuantum se stabileşte prin hotărâre de 
guvern. 
Plată: 
 modalitate de stingere a obligaţiilor prin executarea voluntară de către debitor a prestaţiei 
la care s‐a obligat. În drept, noţiunea de plată are un sens larg, semnificând executarea 
oricărei obligaţii de a da şi de a face, nu numai remiterea unei sume de bani. Condiţiile plăţii 
sunt stabilite de lege: 
Orice plată presupune existenţa unei obligaţii. Chiar dacă creditorul nu mai are dreptul la 
valorificarea prin justiţie a creanţei sale (ca în cazul împlinirii termenului de prescripţie a 
acţiunii), plata făcută de debitor este valabilă, acesta neputând cere restituirea. 
Plata poate fi făcută de orice persoană. De regulă, plata se face de către debitor personal sau 
prin reprezentant. Ea poate fi făcută de orice alte persoane interesate, cum sunt: 
 codebitorul; garantul (fidejusorul); dobânditorul unui imobil ipotecat de către debitor, spre 
a evita urmărirea silită a imobilului. Chiar o persoană neinteresată poate face plata, fie în 
numele debitorului (un mandatar sau un gerant al afacerilor debitorului), fie în nume 
propriu, cu intenţie de liberalitate sau de subrogare în drepturile creditorului (cu 
consimţământul acestuia). Prin excepţie, plata poate fi făcută numai de către debitor în cazul 
obligaţiilor intuitu personae, precum şi în cazurile când părţile au convenit astfel. Plata este 
valabilă dacă este făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată. Plata unei 
sume de bani sau unor bunuri ce se consumă prin întrebuinţare nu dă loc la restituire dacă 
creditorul le‐a consumat cu bună‐credinţă. 
Plata trebuie făcută creditorului, moştenitorilor săi, reprezentantului său legal (tutore) sau 
convenţional (mandatar), ori numai cesionar al creanţei. De asemenea, plata poate fi făcută 
unui terţ care are calitatea de creditor popritor sau de creditor al creditorului sau când 
creditorul ratifică plata în mâna terţului sau profită de plată. Plata făcută cu bună‐credinţă 
aceluia ce are titlul de creanţă în posesia sa ori altui creditor aparent este valabilă. Cel care 
primeşte plata trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu; ca urmare, plata făcută unui 
incapabil nu este valabilă, cu excepţia cazurilor în care de lucrul plătit a profitat creditorul. 
Plata făcută creditorului în urma unui sechestru sau opoziţii nu este valabilă în privinţa 
creditorilor sechestraţi sau oponenţi. În cazul în care creditorul refuză nejustificat primirea 
plăţii, debitorul poate recurge la procedura ofertei reale.  
Plata trebuie să constea în executarea întocmai a obligaţiei. Creditorul nu poate fi silit să 
primească alt lucru decât acela care i se datorează, el poate accepta însă o altă prestaţie, dar 
în acest caz obligaţia debitorului se stinge prin dare în plată şi nu prin plată. Debitorul unui 
bun cert şi determinant este liberat prin predarea lucrului în starea în care se găsea la 
predare, dacă deteriorările ulterioare sau pieirea lucrului nu sunt cauzate de fapta sa ori a 
persoanelor pentru care este chemat a răspunde ori dacă nu au survenit după punerea sa în 
întârziere (cu excepţia cazurilor în care bunurile ar fi pierit şi la creditor). Dacă datoria se 
referă la o cantitate dintr‐un bun generic, debitorul nu poate fi liberat prin pieirea sau 
deteriorarea ei; bunurile care se predau trebuie să fie, în lipsa unei alte înţelegeri a părţilor, 
de calitate mijlocie. 
Plata este indivizibilă, în sensul că debitorul nu poate sili pe creditor a primi numai o parte 
din datorie, chiar dacă aceasta este divizibilă. Există excepţii de la această regulă: 
 atunci când părţile convin ca plata să fie divizibilă; în cazul decesului debitorului, când 
datoria se împarte între moştenitori, cu excepţia obligaţiilor indivizibile; când o parte din 
datorie s‐a stins prin compensaţie; când datoria este plătită de fidejusori (garanţi), fiecare 
fiind obligat să plătească numai partea ce i se cuvine; când instanţa de judecată acordă 
debitorului termen de graţie şi eşalonează plata. 
Plata se face când datoria a ajuns la scadenţă, creanţa devenind exigibilă. La obligaţiile cu 
execuţie imediată, datoria devine exigibilă chiar în momentul în care se naşte raportul 
obligaţional; dacă obligaţia este cu termen, plata este exigibilă la termenul stabilit de părţi. 
Pentru plata făcută cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri (daune moratorii), 
dacă debitorul a fost pus în prealabil în întârziere. 
Plata se face la locul convenit de părţi. În lipsa convenţiei părţilor, plata se efectuează la 
domiciliul debitorului, plata fiind cherabilă. Dacă părţile stabilesc ca plata să se facă la 
domiciliul creditorului, aceasta este portabilă. Când obiectul plăţii este un bun cert, plata se 
face la locul unde se găsea bunul în momentul încheierii contractului, dacă părţile nu au 
convenit altfel. 
În cazurile în care debitorul are faţă de acelaşi creditor mai multe datorii, acestea se sting 
prin procedura denumită imputaţie a plăţii. 
Cheltuielile pentru efectuarea plăţii se suportă, potrivit legii, de către debitor, dacă părţile nu 
au convenit altfel. 
Plată nedatorată: 
 plată efectuată din eroare de către o persoană pentru o datorie inexistentă sau de care nu 
era ţinută să răspundă, având ca urmare obligaţia beneficiarului de a restitui ceea ce a primit 
în mod necuvenit. Plata nedatorată constituie una din modalităţile îmbogăţirii fără justă 
cauză. Întinderea obligaţiei de restituire variază după cum beneficiarul plăţii nedatorate a 
fost, la data efectuării ei, de bună‐credinţă sau de rea‐credinţă. Cel care a primit plata 
nedatorată cu bună‐credinţă este ţinut la restituire numai în măsura în care s‐a îmbogăţit, 
deci va restitui lucrul cert sau lucrurile generice ori suma de bani fără dobânzi; dacă lucrul 
cert a pierit fără culpa sa, el este liberat de orice obligaţie, iar dacă l‐a înstrăinat, el rămâne 
obligat la restituirea preţului încasat. În toate cazurile, păstrează fructele dobândite înainte 
de a afla că plata nu este datorată. 
Beneficiarul de rea‐credinţă restituie sumele primite inclusiv dobânzile care curg din ziua 
plăţii. De asemenea, el restituie lucrurile sau contravaloarea celor care au pierit sau au fost 
înstrăinate, chiar dacă aceasta este superioară preţului încasat precum şi fructele culese. El 
este liberat numai dacă dovedeşte că lucrul ar fi pierit chiar dacă rămânea la cel care a 
efectuat plata nedatorată. 
Persoana încadrată în muncă, ce a încasat o sumă nedatorată, este obligată să restituie acea 
sumă. De asemenea, dacă a primit bunuri ce nu i se datorau şi care nu mai pot fi restituite în 
natură sau i‐au fost prestate servicii la care nu era îndreptăţit, este obligată să plătească 
contravaloarea lor. Obligaţia persoanei încadrate de a restitui operează timp de un an de la 
data primirii sumelor sau bunurilor, ori de când a beneficiat de serviciile nedatorate şi poate 
fi stabilită prin decizie de imputare sau angajament de plată. 
Plângere: 
 1. mod de sesizare a organului de urmărire penală, ce constă în încunoştinţarea făcută de o 
persoană fizică sau juridică şi căreia i s‐a cauzat o vătămare printr‐o infracţiune. Plângerea se 
poate face în scris sau oral, în acest din urmă caz, consemnându‐se conţinutul plângerii într‐u 
proces‐verbal, de către organul care o primeşte. 
Plângerea trebuie să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, 
descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este 
cunoscut, şi a mijloacelor de probă. Plângerea se face personal de către persoana vătămată 
sau, în numele acesteia, de către o persoană special împuternicită, de către unul din soţi 
pentru celălalt soţ, sau de către copilul majo pentru părinţi; persoana vătămată poate 
declara că nu‐şi însuşeşte plângerea. Pentru cel lipsit de capacitate de exerciţiu, plângerea se 
face de reprezentantul său legal, iar persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face 
plângere cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. 
2. cerere pe care o poate face orice persoană împotriva măsurilor şi actelor de urmărire 
penală, dacă prin aceasta s‐a adus o vătămare intereselor sale legitime. Plângerea se 
adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se 
depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală, care trebuie să o înainteze 
procurorului în termen de 48 ore de la primirea ei. Plângerea se rezolvă în cel mult 20 de zile 
de la primirea ei. Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se 
rezolvă de procurorul ierarhic superior. 
3. cerere prin care o persoană se poate adresa judecătoriei, în cazul în care Notarul Public 
refuză îndeplinirea unor acte sau prin care respinge cererea de eliberare a unui titlu executor 
în cadrul procedurii de urmărire a unor datorii pe cale notarială. 
4. cale de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, care se exercită în 
termen de 15 zile de la comunicare, printr‐o cerere care se depune la organul din care face 
parte agentul constatator. De regulă, plângerea se rezolvă pe cale administrativă, de către 
organul ierarhic superior agentului constatator. 
5. cerere pe care o poate face persoana încadrată în muncă, pe adresa judecătoriei, în 
termen de 30 de zile, dacă nu este de acord cu rectificările efectuate în carnetul de muncă, 
dacă unitatea refuză să înscrie în acesta unele date ori să efectueze rectificările solicitate, ori 
dacă nu eliberează titularului carnetul de muncă la încetarea activităţii. 
6. cerere pe care o poate adresa judecătoriei, unitatea sau persoana interesată, în termen de 
15 zile de la comunicare, împotriva procesului‐verbal de reconstituire a vechimii în muncă. 
Plângere prealabilă: 
 cerere prevăzută de lege ca o condiţie de punere în mişcare a acţiunii penale în cazul unor 
infracţiuni, formulată de persoana vătămată. Lipsa sau retragerea plângerii prealabile în 
cazul infracţiunilor, expres prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală. Plângerea 
prealabilă trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului faptei, arătarea 
mijloacelor de probă, adresa părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată se 
constituie parte civilă şi, atunci când este necesar, indicarea persoanei responsabile 
civilmente. 
În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, 
aceasta trebuie să fie introdusă în termen de două luni din ziua în care persoana vătămată a 
ştiut cine este făptuitorul. Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul 
de două luni curge de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este 
făptuitorul. Lipsa nejustificată a părţii vătămate la două termene consecutive în faţa primei 
instanţe este considerată drept retragere a plângerii prealabile. Plângerea prealabilă greşit 
îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului 
competent şi este considerată valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul 
necompetent. 
În cazul schimbării încadrării juridice a unei fapte, pentru care este necesară plângerea 
prealabilă, organul de cercetare penală sau instanţa de judecată cheamă persoana vătămată 
şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. 
Plebiscit: 
 consultarea prealabilă a cetăţenilor pentru a‐şi exprima voinţa prin „da” sau „nu” în legătură 
cu adoptarea unor proiecte de lege sau acte de stat de o importanţă deosebită. 
Pledoarie: 
 expunere făcută în faţa completului de judecată de către părţi, reprezentanţii sau apărătorii 
lor, pentru susţinerea punctului lor de vedere în litigiul supus judecăţii. 
Plen: 
 totalitatea membrilor unui organ colectiv, a unei organizaţii sau adunări constituite. 
Plenitudine de jurisdicţie: 
 competenţă generală stabilită pentru unele instanţe sau organe de jurisdicţie, în sensul că 
sunt îndreptăţite să judece orice pricini sau toate litigiile de o anumită categorie, cu excepţia 
acelora date, prin dispoziţii legale exprese, în competenţa altor instanţe sau organe. 
Pluralitate de infractori: 
 situaţia în care o faptă penală este săvârşită de mai multe persoane, fie pentru că, prin 
natura sau conţinutul ei, se impune o atare participare (ex.: incăerea, complotul, adulterul 
etc.), fie pentru că, deşi ar putea fi comisă de o singură persoană, în realitate este săvârşită 
de mai multe persoane (pluralitate ocazională sau participaţie). 
Pluralitate de infracţiuni: 
 săvârşirea de către o persoană a două sau mai multe infracţiuni, în condiţii de natură să 
atragă, potrivit legii, anumite consecinţe. Formele ei sunt concursul de infracţiuni şi recidiva. 
Polemică: 
 discuţie în contradictoriu, controversă pe o temă politică, ştiinţifică, literară etc. 
Politică: 
 ştiinţa şi practica de guvernare a unu stat; orientare, activitate, acţiune a unui partid, a unor 
grupuri sociale, a puterii de stat în domeniul conducerii treburilor interne şi externe.  
Poliţă: 
 act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte 
persoane sau la ordinul acesteia. 
Poliţă de asigurare: 
 document emis de către o instituţie de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui 
contract de asigurare a vieţii sau a bunurilor materiale ale unei persoane. 
Poliţie: 
 organ de stat însărcinat cu menţinerea ordinii publice şi cu reprimarea infracţiunilor. 
Poluarea mediului: 
 degradare a factorilor naturali (aer, ape, sol) prin substanţe sau materiale utilizate în unele 
activităţi ori rezultate din desfăşurarea acestora. 
În funcţie de gravitate, poluarea poate constitui contravenţie sau infracţiune. 
Poprire: 
 cale procedurală prin care creditorul poate realiza indisponibilizarea unei sume de bani ori 
altui bun mobil, datorate debitorului său de către o altă persoană (terţ poprit). Este posibilă 
şi poprirea în propriile mâini ale creditorului, dacă acesta are el însuşi o datorie faţă de 
debitorul urmărit. Poprirea poate fi executorie sau asiguratoare. 
Poprirea executorie constituie o formă de executare silită, presupunând, ca atare, existenţa 
unui titlu executoriu; poate fi cu validare şi fără validare. 
În poprirea executorie cu validare, instanţa de judecată dispune prin ordonanţă înfiinţarea 
popririi şi, totodată, citarea părţilor şi a terţului poprit, pentru un termen când se stabileşte 
dacă sunt întrunite condiţiile pentru executarea creanţei. Hotărârea de validare a popririi 
este supusă căilor ordinare şi extraordinare de atac. După rămânerea definitivă a hotărârii 
de validare a popririi, creanţa se transferă de la debitorul urmărit la creditorul popritor, care 
devine astfel creditor direct al terţului poprit.  
Poprirea executorie fără validare este prevăzută de lege în cazul urmăririi sumelor datorate 
de către persoane fizice, cu titlu de obligaţie de întreţinere, când executarea se face asupra 
salariului sau altor venituri din muncă. În acest caz instanţa care a emis titlul executoriu, 
dispune din oficiu efectuarea popririi. 
Poprirea asiguratoare se instituie înainte de obţinerea titlului executoriu. 
Poprirea este prevăzută printre măsurile asigurătorii şi de legea penală şi constă în 
indisponibilizarea sumelor de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau 
persoanei responsabile civilmente de către o a treia persoană, ori de către cel păgubit. 
Poprirea se dispune de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, sumele 
poprite consemnându‐se de debitori, după caz, la dispoziţia organului care a dispus poprirea 
sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, iar recipisele se predau 
aceluiaşi organ în 24 de ore de la consemnare. 
Populaţie: 
 totalitatea persoanelor fizice de pe teritoriul uni stat, subordonate jurisdicţiei acestuia. 
Port ilegal de arme şi muniţii: 
 modalitate de săvârşire a infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. 
Port ilegal de decoraţii sau semne distinctive: 
 infracţiune constând în purtarea, fără drept, de decoraţii, de uniforme sau semne distinctive 
ale unui organ de stat. Pedeapsa este mai gravă pentru purtarea, fără drept, de uniforme, 
grade sau insigne militare, ea fiind sporită dacă această faptă se săvârşeşte în timp de război. 
Posesie: 
 stare de fapt, care constă în stăpânirea materială a unui lucru de către o persoană, cu 
intenţia de a se comporta faţă de acesta ca proprietar sau titular al altui drept real. În cele 
mai multe cazuri posesia este exercitată chiar de proprietar, constituind manifestarea 
esenţială a dreptului de proprietate, dar poate fi exercitată şi de o persoană care nu este 
titulară a acestui drept. În condiţiile legii, posesia produce efecte juridice. Astfel, în cazul 
bunurilor imobile, posesia este apărată printr‐o acţiune specifică, rapidă şi simplificată, 
acţiunea posesorie, care dă reclamantului posibilitatea să obţină încetarea tulburării posesiei 
sau reintegrarea în caz de deposedare. 
Exercitarea posesiei asupra unui bun imobil timp de 10, 20 sau 30 de ani, poate duce, în 
condiţiile legii, la dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă 
(uzucapiune). Dobândirea cu bună‐credinţă a unui lucru mobil duce la dobândirea dreptului 
de proprietate asupra acestuia fără a fi nevoie de trecerea timpului. Pentru a produce efecte 
juridice posesia trebuie să fie utilă, adică să îndeplinească următoarele condiţii: 
să fie continuă, posesorul trebuind să o exercite în mod regulat, fără intermitenţe anormale; 
să fie neîntreruptă, adică posesorul să nu fi fost lipsit de folosinţa bunului de către o terţă 
persoană; întreruperea poate fi naturală sau civilă, cauzele ei fiind prevăzute de lege; 
să fie netulburată, adică să nu fie întemeiată sau conservată prin acte de violenţă în contra 
sau din partea adversarului; 
să fie publică, adică să nu fie exercitată în ascuns de către posesor; 
să fie exercitată sub nume de proprietar, adică posesorul să nu aibă folosinţa sau deţinerea 
lucrului în baza unui titlu (locatar, depozitar etc.) sau prin simpla îngăduinţă a proprietarului. 
Această folosinţă sau deţinere este denumită precară. Posesia este viciată dacă nu 
îndeplineşte una sau mai multe din cerinţele prevăzute de lege.  
Apărarea posesiei este asigurată atât prin mijloace de drept civil (acţiunile posesorii), cât şi 
prin dispoziţiile legii penale, care incriminează şi pedepseşte tulburarea de posesie. 
Posesor: 
 persoană care exercită posesia asupra unui lucru. Posesorul este de bună‐credinţă, când 
posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu‐i sunt 
cunoscute. Posesorul este de rea‐credinţă, când cunoaşte nevalabilitaea titlului în temeiul 
căruia exercită posesia. Legea reglementează în mod diferit situaţia posesorului de bună‐
credinţă, faţă de aceea a posesorului de rea‐credinţă. 
Post: 
 loc prevăzut într‐un act normativ în statele de funcţii, pentru a fi ocupat prin încadrarea 
personalului unei unităţi. 
Practicaua: 
 partea introductivă a hotărârii judecătoreşti, care cuprinde: 
 denumirea instanţei; ziua, luna şi anul şedinţei de judecată, cu menţiunea dacă aceasta a 
fost sau nu publică; numele şi prenumele părţilor, domiciliul sau reşedinţa lor, calitatea în 
care s‐au judecat; numele şi prenumele persoanelor mandatarilor, reprezentanţilor legali şi 
avocaţilor; numele şi prenumele persoanelor care au lipsit, cu indicarea calităţii lor 
procesuale şi cu menţiunile privitoare la îndeplinirea procedurii; obiectul procesului (în 
procesul penal, enunţarea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi a textelor 
de lege în care a fost încadrată fapta); arătarea dovezilor, a cererilor, susţinerilor şi 
concluziilor părţilor, procurorului şi celorlalţi participanţi la proces; măsurile luate în cursul 
şedinţei. 
Practică judiciară: 
 totalitatea soluţiilor pronunţate de organele judecătoreşti, în soluţionarea pricinilor civile, 
penale, comerciale şi de altă natură. 
Preambul: 
 partea introductivă a unui act normativ (lege, hotărâre de guvern, decret) ori a unui 
document internaţional (tratat, convenţie), în care se expun succint considerentele ce au 
determinat elaborarea acestora, principalele semnificaţii şi finalitatea lor. Preambulul actelor 
normative îndeplineşte un importat rol educativ, politic şi juridic, contribuind la înţelegerea, 
aplicarea şi respectarea lor. 
Preaviz: 
 înştiinţare prealabilă pe care una din părţile unui contract o face celeilalte părţi, cu privire la 
voinţa sa ca acesta să înceteze după trecerea unui anumit termen. Preavizul este un act 
unilateral, prevăzut de lege ori stabilit printr‐o clauză stipulată de părţi. 
În dreptul muncii din ţara noastră, preavizul este reglementat atât pentru cazurile de 
desfacere a contractului de muncă din iniţiativa unităţii, cât şi pentru cele din iniţiativa 
persoanei încadrate. 
Unitatea este obligată să acorde salariaţilor un preaviz de 15 zile lucrătoare în situaţia în care 
desface contractul individual de muncă pentru următoarele motive: 
 îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză ca 
urmare a reorganizării; îşi încetează activitatea pin dizolvare; se mută în altă localitate şi are 
posibilitatea să‐şi asigure pe plan local cadrele necesare sau persoana nu acceptă s‐o 
urmeze; persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care a fost încadrată; în 
postul ocupat de persoana încadrată este reintegrat, pe baza hotărârii organelor 
competente, cel care a deţinut anterior acel post.  
Neacordarea preavizului îndreptăţeşte persoana la o indemnizaţie egală cu retribuţia tarifară 
de încadrare pe o jumătate de lună. În cazul desfacerii contractului de muncă din iniţiativa 
persoanei încadrate în muncă, preavizul este de 15 zile lucrătoare sau, pentru funcţiile de 
conducere, de 30 de zile. În perioada de preaviz persoanele încadrate sunt obligate să 
continue activitatea potrivit programului de lucru. 
Predarea silită a bunurilor: 
 formă de executare silită prin care se urmăreşte ca bunurile mobile sau imobile să fie 
predate persoanei care deţine titlul executoriu cu privire la aceste bunuri. Procedura diferă 
după cum este vorba de un bun mobil sau un bun imobil. 
1.Se recurge la procedura predării silite a bunurilor mobile atunci când debitorul, obligat să 
restituie bunul, nu face aceasta de bunăvoie până la termenul stabilit în acest scop prin 
hotărârea pronunţată sau a doua zi după somaţia ce i s‐a adresat de către executorul 
judecătoresc. Organul de executare întocmeşte un proces‐verbal prin care atestă că bunul 
mobil a fost luat de la debitor şi un alt proces verbal în care consemnează faptul că bunul în 
cauză a fost predat proprietarului. 
2.Procedura predării bunurilor imobile se utilizează în situaţiile în care partea obligată prin 
hotărâre judecătorească definitivă să părăsească imobilul, să lase liberă posesia unu imobil 
sau să‐l predea proprietarului, nu‐şi îndeplineşte această obligaţie până la termenul stabilit 
prin hotărâre şi nici într‐un termen de 8 zile de la data când executorul judecătoresc i‐a 
trimis somaţia pentru a‐şi executa această obligaţie. 
Atunci când în imobil se află bunuri mobile ale persoanei împotriva căreia se face executarea 
silită sau a altor persoane, executorul judecătoresc ia măsuri pentru evacuarea lor din 
imobil; dacă persoana debitoare a obligaţiei în legătură cu imobilul lipseşte sau nu este 
reprezentată, se desemnează un custode, căruia i se predau bunurile mobile. Toate 
cheltuielile de executare prin predarea silită a bunurilor, mobile sau imobile, revin persoanei 
debitorului obligaţiei ce se execută în această formă. 
Preemţiune: 
 drept, privilegiu pe care îl are o persoană printr‐un contract sau printr‐o lege, la o vânzare‐
cumpărare, de a fi, în condiţii egale, cel preferat dintre mai mulţi cumpărători. 
Prefect: 
 reprezentant al Guvernului pe plan local. Conduce serviciile publice descentralizare ale 
ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ‐teritoriale. Prefectul 
poate ataca, în faţa instanţelor de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al 
celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este 
suspendat de drept. 
Prejudiciu: 
 efect negativ, cu caracter patrimonial sau nepatrimonial, produs unei persoane prin fapta 
ilicită a altei persoane ori prin acţiunea lucrurilor sau animalelor care se află sub paza juridică 
a altei persoane. 
Constituie prejudiciu: 
 distrugerea, sustragerea ori degradarea unor bunuri; vătămarea sănătăţii sau integrităţii 
corporale, cu reducerea ori pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă; lezarea 
onoarei, reputaţiei, calităţii de creator intelectual sau oricăror atribute ce definesc statutul 
moral al persoanei etc. 
Prejudiciul este elementul esenţial al răspunderii civile, materiale sau penale. Existenţa 
prejudiciului dă dreptul la repararea lui integrală, care se face în natură sau, când aceasta nu 
este posibil, prin acordarea de despăgubiri. Pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul 
trebuie să îndeplinească anumite condiţii: 
 să fie cert, adică existenţa şi întinderea lui să fie sigure: 
 este cert prejudiciul actual, adică prejudiciul deja produs, cât şi prejudiciul viitor, care este 
sigur că se va produce în urma faptei ilicite, fiind posibil de evaluat; să fie direct, adică să 
constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de care se leagă printr‐un raport de cauzalitate; 
să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri de o terţă persoană (instituţii de asigurări de 
bunuri, asigurări sociale sau o terţă persoană neobligată). Prejudiciul suferit poate fi 
patrimonial sau nepatrimonial (moral). 
Prejudiciul patrimonial este acela care poate fi evaluat în bani; el constă în diminuarea 
activului (distrugere, degradarea bunurilor etc.) sau într‐o creştere a pasivului (plata unor 
penalităţi sau amenzi etc.). 
Repararea prejudiciului patrimonial este diferită după cum persoana obligată este chemată 
să răspundă după regulile dreptului civil sau ale dreptului muncii. 
În cadrul răspunderii civile, despăgubirile trebuie să cuprindă atât valoarea pierderii efective, 
damnum emergens, cât şi beneficiul sau câştigul nerealizat, lucrum cessans. În cadrul 
răspunderii materiale, prejudiciul ce trebuie reparat nu cuprinde foloasele nerealizate de 
unitate. De asemenea, persoanele încadrate nu răspund de pierderile inerente procesului de 
producţie sau de cele provocate de riscul normal al serviciului. 
În principiu, prejudiciul moral nu dă dreptul la reparare bănească. Este însă admisibilă 
acordarea unor compensaţii băneşti în unele situaţii (cazul persoanelor care datorită 
vătămării aduse sănătăţii sau integrităţii corporale, sunt lipsite de posibilitatea de a participa 
la viaţa socială). 
Premeditare: 
 hotărâre luată în mod deliberat, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, concretizată în acte 
pregătitoare pentru realizarea acestui scop. Constituie o circumstanţă agravantă. 
Premier: 
 primul ministru al guvernului unui stat. 
Premiu: 
 recompensă materială sau distincţie acordată unei persoane, unei echipe, formaţii, instituţii 
etc. pentru merite deosebite într‐un domeniu de activitate, la un concurs etc. 
Prenume: 
 cuvânt care, împreună cu numele de familie, alcătuieşte numele persoanei fizice. 
Prepus: 
 persoană care efectuează acte juridice sau desfăşoară o activitate sub direcţia, 
supravegherea şi controlul altei persoane, denumită comitent. Faptele ilicite săvârşite de 
prepus în îndeplinirea sau în legătură cu funcţiile încredinţate atrag răspunderea 
comitentului. 
Prerogativă: 
 împuternicire, privilegiu, facilitate acordată unei persoane, unei funcţii, unui organ sau 
recunoscute în cadrul unor relaţii internaţionale. 
Presă: 
 activitate de informare publică, realizată prin orice forme de imprimare, înregistrare, 
transmitere şi comunicare, materializată în: 
 ziare, reviste, buletine periodice, emisiuni de radio şi televiziune cu caracter informativ 
curent, filme documentare, comunicaţii prin satelit, Internet etc. 
Constituţia României garantează libertatea de exprimare şi implicit, libertatea presei. 
Prescripţia executării sancţiunii: 
 cauză de înlăturare a executării sancţiunii, dacă a trecut un anumit termen de la data 
rămânerii definitive a hotărârii sau a actului prin care a fost pronunţată sau stabilită. 
Prescripţia executării pedepsei înlătură executarea pedepsei principale, în cazurile în care, de 
la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă, au trecut termene care variază 
între 3 şi 20 ani, stabilite de lege în raport cu durata pedepsei ce trebuia executată. Sunt 
supuse prescripţiei cu termen de un an şi sancţiunile cu caracter administrativ. Nu se 
prescriu pedepsele pentru infracţiuni împotriva păcii şi omenirii. Măsurile de siguranţă nu 
sunt supuse prescripţiei. Cursul termenului de prescripţie se întrerupe prin începerea 
executării pedepsei sau prin săvârşirea unei noi infracţiuni. Sustragerea de la executare, 
după începerea executări pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data 
sustragerii. 
Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale intervine dacă procesul‐verbal de 
constatare a contravenţiei precum şi, atunci când este cazul, înştiinţarea de plată a amenzii 
nu au fost comunicate în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii. Executarea 
sancţiunii se prescrie, de asemenea, în termen de un an de la data aplicării ei, chiar dacă 
contravenientul a exercitat calea de atac. Prescripţia nu curge pe timpul cât, la cererea 
contravenientului, executarea a fost amânată sau eşalonată. 
Prescripţia răspunderii: 
 cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale, disciplinare sau penale, ca urmare a 
trecerii perioadelor, prevăzute de lege, de la săvârşirea faptei ilicite. 
Prescripţia răspunderii contravenţionale intervine dacă au trecut 3 luni de la data săvârşirii 
faptei. Dacă fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s‐a stabilit că ea constituie 
contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge, pe tot timpul cât pricina s‐a aflat în faţa 
organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, dacă sesizarea s‐a făcut în termen 
de 3 luni de la data săvârşirii faptei. Prescripţia operează totuşi, dacă sancţiunea nu a fost 
aplicată în termen de un an. Termenul de prescripţie este de un an de la data săvârşirii faptei 
în cazul contravenţiilor la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare prin 
efectul legii şi disciplina financiară. 
Prescripţia răspunderii disciplinare înlătură răspunderea dacă au trecut 6 luni de la 
săvârşirea abaterii disciplinare. Înăuntrul acestui termen, sancţiunea poate fi aplicată 
(stabilită şi comunicată) în cel mult 30 zile de la data când cel în drept să o aplice a luat 
cunoştinţă de săvârşirea abaterii. 
Prescripţia răspunderii penale constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale dacă de 
la săvârşirea infracţiunii au trecut termene care variază între 3 şi 15 ani, stabilite diferenţiat 
în raport cu cuantumul pedepsei prevăzute de lege. Nu se prescrie răspunderea penală 
pentru infracţiunile contra păcii şi omenirii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge 
de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data 
săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Cursul termenului prescripţiei se întrerupe prin 
îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului, în 
desfăşurarea procesului penal; după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de 
prescripţie. Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă 
oricare din termenele prevăzute mai sus este depăşit cu încă jumătate (prescripţie specială). 
Cursul termenului prescripţiei este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o 
împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale 
sau continuarea procesului penal. 
Prescripţia achizitivă (uzucapiune): 
 mod de dobândire a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale (uzufruct, uz, abitaţie, 
servitute, superficie) prin exercitarea posesiunii asupra unui bun imobil o perioadă de timp 
prevăzută de lege. 
Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin posesiune îndelungată, se cer a fi 
îndeplinite următoarele condiţii: 
posesiunea să fie utilă, adică neviciată; 
posesorul trebuie să posede imobilul cu voinţa de a fi proprietar; 
posesorul trebuie să posede lucrul pe întreaga perioadă de timp prevăzută de lege. 
Nu pot fi uzucapate bunurile ce aparţin domeniului public, precum şi bunurile ce fac obiectul 
proprietăţii private şi care, în principiu se află în circuitul civil, dar, în anumite cazuri sunt 
inalienabile (ex.: terenurile nu pot fi uzucapate de străini şi apatrizi). Oricât timp ar dura, 
detenţia precară sau posesia viciată nu pot duce la dobândirea unui drept real prin 
uzucapiune.  
Termenul cerut de lege pentru dobândirea proprietăţii sau a altui drept real prin uzucapiune 
este de 30 de ani sau, în numite condiţii de 10 până la 20 de ani. 
Calcularea termenului se face pe zile şi nu pe ore, neluându‐se în calcul ziua în care începe 
prescripţia achizitivă. 
Pentru realizarea uzucapiunii este necesar ca prescripţia achizitivă să nu fie întreruptă. 
Întreruperea prescripţiei achizitive înlătură toate consecinţele pe care le produsese posesia 
lucrului până în acel moment, considerându‐se că posesorul nu a posedat niciodată. 
Întreruperea prescripţiei achizitive este de două feluri: 
întrerupere naturală; 
întrerupere civilă. 
Întreruperea naturală se realizează în două cazuri: 
când posesorul este şi rămâne lipsit, în decurs de mai mult de un an, de folosinţa lucrului 
său, ca urmare a faptei vechiului proprietar sau a unei terţe persoane. 
când lucrul este declarat imprescriptibil prin lege (este declarat ca făcând parte din domeniul 
public sau este scos din circuitul civil). 
Întreruperea civilă operează în următoarele cazuri: 
prin recunoaşterea de către posesor a dreptului civil a cărui acţiune se prescrie; 
prin cererea de chemare în judecată, dacă a fost admisă; 
printr‐un act începător de executare. 
Suspendarea prescripţiei achizitive operează în următoarele cazuri: 
  
cât timp proprietarul este împiedicat de un caz se forţă majoră să facă acte de întrerupere; 
pe timpul cât proprietarul sau uzucapatul se află în rândul forţelor armate române puse pe 
picior de război; 
între părinţi sau tutori şi cei aflaţi sub ocrotirea lor, între curator şi cei pe care îi reprezintă, 
precum şi între orice altă persoană care în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti 
administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp nu au 
fost date şi aprobate socotelile; 
cât timp proprietarul, persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu are reprezentant legal, 
ori cât timp proprietarul, persoană cu capacitate restrânsă, nu are cine să‐i încuviinţeze 
actele;  
pe timpul căsătoriei, între soţi. 
Pe timpul cât durează cauza de suspendare a prescripţiei achizitive nu se realizează 
uzucapiunea. După încetarea suspendării, prescripţia achizitivă curge în continuare. Pentru 
realizarea uzucapiunii se va cumula termenul scurs înainte de suspendare cu termenul scurs 
după încetare suspendării. 
În funcţie de termenul necesar pentru realizarea uzucapiunii, codul civil reglementează două 
feluri de uzucapiune: 
uzucapiunea de 30 de ani, numită şi uzucapiune de drept comun sau uzucapiune lungă; 
uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, numită şi uzucapiune prescurtată. 
Pentru dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept real prin uzucapiune de 30 de 
ani sunt necesare două condiţii: 
să fie vorba de o posesie neîntreruptă timp de 30 de ani; 
posesia să fie utilă, adică neviciată. Este irelevant dacă posesorul este de bună‐credinţă sau 
de rea‐credinţă din punct de vedere al operării şi efectelor uzucapiunii de 30 de ani. 
Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani se aplică numai lucrurilor imobile individual 
determinate, dreptului de superficie, uzufructului unui imobil, precum şi în cazul uzului şi 
abitaţiei care au ca obiecte imobile. 
Nu se aplică în cazul unei universalităţi de bunuri, cum ar fi un patrimoniu succesoral şi nici în 
cazul servituţilor. 
Pentru realizarea uzucapiunii de 10 până la 20 de ani se cer îndeplinite cumulativ 
următoarele condiţii: 
să existe o posesie utilă; 
posesia să se întemeieze pe un just titlu, pe o justă cauză; 
uzucapantul să posede cu bună‐credinţă; 
termenul posesiei să fie de la 10 la 20 de ani. 
Termenul este de 10 ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în raza teritorială a aceluiaşi 
tribunal judeţean unde se află imobilul şi de 20 de ani dacă adevăratul proprietar locuieşte în 
raza teritorială a altui tribunal judeţean. În cazul în care adevăratul proprietar în contra 
căruia se invocă prescripţia achizitivă a locuit un timp în raza teritorială unde se află imobilul 
(mai puţin de 10 ani) şi un timp pe raza teritorială a altui tribunal judeţean termenul se 
calculează după principiul – un an de prezenţă valorează cât doi de absenţă. 
Absenţa proprietarului trebuie să fie continuă şi nu o simplă plecare sau absenţă trecătoare. 
Joncţiunea posesiilor este operaţia juridică prin care se adaugă la termenul posesiei actuale a 
posesorului, timpul cât lucrul a fost posedat de autorul său, adică de posesorul anterior. Se 
aplică atât în cazul uzucapiunii de 30 de ani, cât şi în cazul uzucapiunii prescurtate. Prin 
joncţiunea posesiilor se va putea realiza uzucapiunea prescurtată numai dacă atât autorul, 
cât şi noul posesor au avut just titlu şi au posedat cu bună credinţă. 
Condiţiile necesare pentru a se produce joncţiunea posesiilor sunt următoarele: 
să existe o posesie utilă atât în cazul posesorului actual, cât şi în cazul autorului său; 
să nu existe o întrerupere (naturală sau civilă) între posesia autorului şi cea actuală; 
posesorul actual să fie un succesor în drepturi cu titlu universal sau cu titlu particular al 
autorului său; nu se îndeplineşte această condiţie dacă posesorul actual a uzurpat posesia de 
la posesorul anterior, inclusiv în cazul în care deposedarea s‐a făcut prin admiterea unei 
acţiuni, sau dacă posesia a fost transmisă printr‐un act lovit de nulitate absolută. 
Uzucapiunea poate fi invocată fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie. 
În cel din urmă caz se tinde la paralizarea acţiunii în revendicare îndreptată contra 
uzucapantului. 
Spre deosebire de prescripţia extinctivă, care poate fi invocată şi din oficiu de către instanţa 
de judecată, uzucapiunea (prescripţia achizitivă) trebuie invocată în mod expres de către 
partea interesată. După îndeplinirea termenului uzucapiunii, uzucapantul poate renunţa, 
expres sau tacit, la beneficiul uzucapiunii. Cel care renunţă la uzucapiune trebuie să aibă 
capacitatea de a înstrăina. 
Renunţarea la uzucapiune nu are efecte dacă acest act prejudiciază creditorii uzucapantului 
sau alte persoane. 
Prescripţie extinctivă: 
 mijloc de stingere a dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, prin neexercitarea 
dreptului de către titularul său o anumită perioadă de timp prevăzută de lege. O dată cu 
stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind 
drepturile accesorii. Prescripţia extinctivă stinge dreptul la acţiune în sens material, fără a 
aduce atingere dreptului subiectiv însuşi, care continuă să existe, dar care nu se mai bucură 
de ocrotire pe cale acţiunii în justiţie. Reglementarea prescripţiei extinctive constituie 
sancţiunea juridică a neglijenţei titularului unui drept pe care nu‐l exercită o anumită 
perioadă de timp. 
Prescripţia extinctivă este un factor în realizarea operativă a drepturilor de către titulari şi 
îndeplineşte multiple funcţii, printre care: 
 asigurarea stabilităţii şi certitudinii raporturilor juridice; întărirea disciplinei contractuale şi 
financiare etc. 
Pentru unele drepturi nu operează prescripţia extinctivă cum sunt, de exemplu, dreptul de 
proprietate sau dreptul la acţiune privind nulitatea absolută. Prescripţia extinctivă 
transformă dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă din perfecte (asigurate prin 
acţiune), în imperfecte (naturale, asigurate doar prin excepţiune). În concluzie, sub aspectul 
naturii sale juridice, prescripţia dreptului la acţiune este un mod de transformare a 
conţinutului raportului juridic civil. Prescripţia extinctivă în cadrul drepturilor personale 
nepatrimoniale nu operează, cu următoarele excepţii: 
acţiunea în anulabilitate (adică, în nulitate relativă, termenul de prescripţie fiind termenul 
general, de 3 ani); 
acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei (când căsătoria a fost încheiată prin viciu de 
consimţământ privind identitatea fizică a celuilalt soţ prin viclenie sau prin violenţă; anularea 
poate fi cerută în termen de 6 luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a 
vicleniei); 
acţiunea în stabilirea paternităţii (un an de la naşterea copilului); 
Termenul de prescripţie este intervalul de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie 
exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui drept. 
Principalul criteriu de clasificare al termenelor de prescripţie este acela al vocaţiei ori sferei 
de aplicare, după care distingem termene generale şi termene speciale.  
Un alt criteriu de clasificare este acela al izvorului normativ al termenelor, unde distingem: 
termene instituite de decretul nr. 167/1958; 
termen instituite de alte izvoare de drept (Codul civil; Codul familiei; Legea 31/1990 etc.). 
Al treilea criteriu de clasificare este al mărimii sau întinderii termenelor speciale, astfel: 
  
termene mai mari decât termenul general; 
termene egale cu termenul general; 
termene mai mici decât termenul general de prescripţie. 
Conform prevederilor Decretului 167/1958, art. 3 al. 1, termenul prescripţiei este de 3 ani. 
Generalitatea termenului de 3 ani nu se extinde la acţiunile reale care intră sub incidenţa 
Codului civil. Termenul de 30 de ani se aplică acţiunii în revendicare mobiliară întemeiată pe 
dreptul de proprietate privată şi acţiunii confesorii. 
Termenele speciale de prescripţie extinctivă derogă şi de la termenul general şi se pot 
clasifica astfel: 
1. Termene speciale aplicabile acţiunilor personale nepatrimoniale prevăzute de Codul 
familiei: 
termenul de 6 luni, aplicabil acţiunii în anulabilitatea căsătoriei; 
termenul de 6 luni, aplicabil acţiunii în tăgada paternităţii copilului din căsătorie; 
termenul de 1 an, aplicabil acţiunii în tăgada paternităţii copilului din afara căsătoriei; 
2. Termene speciale aplicabile acţiunilor personale, întemeiate pe drepturi de creanţă, 
prevăzute de Decretul nr. 167/1958: 
termenul de 2 ani, aplicabil unor raporturi de asigurare; 
termenul de 6 luni, aplicabil acţiunii în răspundere pentru vicii ascunse fără viclenie; 
termenul de 3 ani, aplicabil unor sume aflate în depozit; 
termenul de 60 de zile, aplicabil acţiunilor privitoare la sumele de bani încasate din vânzarea 
biletelor pentru spectacole care nu au mai avut loc; 
3. Termene speciale prevăzute de Codul civil: 
termenul de 6 luni, aplicabil dreptului la opţiune succesorală; 
termenul de 1 an, aplicabil acţiunii „vânzătorului pentru complinirea preţului şi a 
cumpărătorului pentru scăderea preţului sau pentru stricarea contractului”; 
termenul de 6 luni, pentru acţiunile „maiştrilor şi instituţiilor de ştiinţe sau arte, pentru 
lecţiile ce dau cu luna, a ospătarilor şi găzduitorilor, pentru nutrirea şi locuirea ce procură, şi 
a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dânşii procurate şi a simbriilor”; 
termenul de 1 an, pentru „acţiunea medicilor, a chirurgilor şi apotecarilor, pentru vizite, 
operaţii şi medicamente; a negustorilor, pentru mărfurile ce vând la particulari care nu sunt 
negustori; a directorilor de pensionate, pentru preţul pensiunii şcolarilor, şi a altor maiştri, 
pentru preţul uceniciei; a servitorilor care se tocmesc cu anul pentru plata simbriei lor”; 
4. Termene speciale prevăzute de alte acte normative: 
termenul de 30 de zile, prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990; 
termenul de 10 ani, prevăzut de Legea nr. 61/1974, pentru pagubele cauzate de un accident 
nuclear; 
termenul de 2 ani, pentru plata de daune, cheltuieli sau retribuţii datorate pentru asistenţa 
sau salvarea navei ori încărcăturii; 
termenele de 1 an, 6 luni, 3 luni, pentru trimiteri poştale interne şi pentru telecomunicaţii; 
termenul de 3 ani, prevăzut de Legea nr. 31/1990, pentru restituirea dividendelor plătite cu 
încălcarea prevederilor legale; 
termenul de 1 an, privind acţiunile în contestarea contravenţiilor aplicate pentru concurenţă 
neloială (Legea 11/1991); 
5. Termene speciale aplicabile unor acţiuni reale: 
termenul de 1 an, prevăzut de art. 498 Cod civil (în caz de avulsiune); 
termenul de 5 ani, pentru revendicarea unui imobil adjudecat la licitaţie publică (art. 561 C. 
proc. civ.). 
Prescripţia extinctivă începe să curgă la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de 
a cere executarea silită. 
În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror 
termen de executare nu este stabilit, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data naşterii 
raportului de drept. Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, 
prescripţia extinctivă începe să curgă de la data când s‐a împlinit condiţia sau a expirat 
termenul. În cazul acţiunilor în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, prescripţia 
extinctivă începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât 
paguba, cât şi pe cel ce răspunde de ea. În cazul obligaţiilor cu executare succesivă, dreptul 
la acţiune cu privire la fiecare prestaţie se stinge printr‐o prescripţie deosebită. Prescripţia 
extinctivă se suspendă: 
 pe timpul când cel împotriva căruia curge este împiedicat de un caz de forţă majoră să facă 
acte de întrerupere; pe toată perioada în care debitorul ori creditorul fac parte din forţele 
armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război; până la rezolvarea 
reclamaţiei administrative făcută de persoana îndreptăţită, cu privire la despăgubiri sau 
restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi 
telecomunicaţii, însă până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea 
reclamaţiei. Suspendarea are ca efect amânarea împlinirii termenului de prescripţie cu 
perioada de timp cât durează motivele de suspendare, urmând ca după încetarea motivelor 
care au oprit cursul ei, termenul de prescripţie să curgă în continuare, socotindu‐se şi timpul 
curs anterior suspendării. Indiferent cât a mai rămas din termenul de prescripţie la reluarea 
cursului, acesta nu se va împlini înainte de trecerea unui termen de 6 luni, calculat de la 
încetarea cauzei de suspendare, iar în cazul termenelor e prescripţie mai mici de 6 luni, 
termenul nu se va împlini înainte de trecerea unui termen de o lună de la încetarea cauzei 
suspendării. 
Prescripţia extinctivă se întrerupe: 
 prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge 
prescripţia; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost 
intrusă la o instanţă judecătorească necompetentă; printr‐un act începător de executare. 
Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de apariţia motivului de întrerupere, iar 
după încetarea acestuia, curge o nouă prescripţie. 
Termenul de prescripţie extinctivă nu curge: 
 între părinţi, tutore şi cei care se află sub ocrotirea lor; între curator şi acei pe care îi 
reprezintă, precum şi între orice persoană care, în temeiul legii sau a hotărârii judecătoreşti, 
administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, până când 
socotelile nu au fost predate şi aprobate; între soţi în timpul căsătoriei; împotriva celui lipsit 
de capacitate de exerciţiu, cât timp nu are reprezentant legal; împotriva celui cu capacitate 
restrânsă, cât timp nu are cine să‐i încuviinţeze actele. 
Preşedintele României: 
 reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii 
teritoriale. 
Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a 
autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile 
statului, precum şi între stat şi societate. Preşedintele României este ales prin vot universal, 
egal, direct, secret şi liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul 
tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.  
În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al 
doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi 
obţinute în primul tur şi este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de 
voturi. 
Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult 
două mandate. Acestea pot fi şi succesive. Mandatul Preşedintelui României este de 4 ani şi 
se exercită de la data depunerii jurământului. 
Mandatul poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă. 
În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid politic şi nu 
poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Preşedintele României se bucură de 
imunitate. 
Preşedintele României desemnează pe primul ministru; numeşte Guvernul, pe baza votului 
de încredere acordat de Parlament; consultă Guvernul cu privire la probleme urgente şi de 
importanţă deosebită; participă la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de 
interes naţional privind apărarea ţării, politica externă, asigurarea ordinii publice şi în alte 
situaţii, la cererea primului‐ministru; adresează mesaje Parlamentului cu privire la 
principalele probleme politice ale naţiunii; poate dizolva Parlamentul, în condiţiile 
prevederilor constituţionale; poate cere referendum poporului în probleme de interes 
naţional; încheie tratate internaţionale în numele României; acreditează şi revocă 
reprezentanţii diplomatici ai României; este comandantul forţelor armate şi preşedintele 
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; poate declara, cu aprobarea Parlamentului, 
mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate; instituie, potrivit legii, starea de asediu 
sau starea de urgenţă; conferă decoraţii şi titluri de onoare; acordă gradele de mareşal, de 
general şi de amiral; numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege; acordă 
graţierea individuală. 
În exercitarea funcţiei, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul 
oficial al României. 
Pretenţie: 
 revendicare a unui drept de către o persoană. 
Preţ: 
 expresie bănească a valorii mărfii ori sumă care se plăteşte pentru un bun transmis, o 
lucrare sau o prestare de servicii. Preţul este cunoscut în mai multe forme: 
preţ cu amănuntul – preţ la care se vând către populaţie bunurile de consum, alimentare şi 
nealimentare; 
preţ de livrare – preţ la nivelul căruia circulă produsele între unităţile producătoare; 
preţ de producţie – preţ care înglobează costul produsului şi beneficiul; 
preţ al pieţei – preţ care se formează pe piaţă în urma fluctuaţiei cererii şi ofertei; 
preţ mondial – preţ al unei mărfi pe piaţa mondială. 
Preţul constituie un element esenţial al celor mai multe contracte cu titlu oneros având ca 
obiect transmiterea de bunuri (contractul de vânzare‐cumpărare), executarea de lucrări sau 
prestarea de servicii. Ca element al contractului, preţul trebuie să fie exprimat în monedă 
naţională (cu excepţia contractelor de comerţ exterior), să fie serios, sincer (real, nesimulat) 
şi conform prevederilor legale. 
Cumpărătorul datorează dobânzi, dacă astfel au convenit părţile, când a fost pus în întârziere 
sau când bunul este producător de fructe. Plata preţului trebuie efectuată la data şi locul 
stabilite de părţi, iar în lipsa unor astfel de clauze, la data şi locul predării bunului sau al 
prestaţiei efectuate. În cazul când vânzătorul refuză plata preţului, cumpărătorul poate 
recurge la procedura ofertei reale. 
Prevenirea şi stingerea incendiilor: 
 ansamblu de măsuri pentru înlăturarea cauzelor care pot produce incendii, iar dacă acestea 
au avut loc, pentru realizarea unor intervenţii cât mai operative şi eficiente a lor, de salvare a 
oamenilor şi de limitare a pagubelor. Fiecare unitate şi societate comercială funcţionează cu 
avizul pompierilor militari. 
Persoanele fizice şi juridice răspund de respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Ele 
au obligaţia, atunci când au cunoştinţă de existenţa unor împrejurări de natură să provoace 
incendii sau în caz de incendiu, să anunţe, de îndată, pompierii şi să intervină la stingerea 
incendiilor. Încălcarea prevederilor legale privind aceste măsuri atrage răspunderea 
disciplinară, contravenţională, materială, civilă sau penală, după caz. 
Prezumţie: 
 supoziţie, concluzie logică pe care legea sau organul judiciar o desprinde din fapte sau 
împrejurări cunoscute, cu privire la un fapt necunoscut, care nu poate fi dovedit prin probe 
directe. Prezumţiile constituie mijloace de probă şi se împart în prezumţii legale şi prezumţii 
simple.  
Prezumţiile legale sunt limitativ prevăzute de lege şi nu pot fi extinse pe cale de analogie. 
Prezumţiile simple sunt stabilite şi aplicate de instanţa de judecată de la caz la caz, fiind 
lăsate la aprecierea judecătorului; ele sunt admisibile în condiţiile prevăzute de lege pentru 
proba cu martori. Din punct de vedere al forţei probante, prezumţiile sunt: 
absolute sau irefragabile (juris et de jure), când nu pot fi combătute prin proba contrară (ex.: 
autoritatea de lucru judecat); 
relative (juris tantum), cum sunt toate prezumţiile simple, precum şi unele prezumţii legale, 
când este admisă proba contrară (ex.: prezumţia de comunitate a bunurilor soţilor în timpul 
căsătoriei; prezumţia de paternitate). 
Prezumţie de nevinovăţie: 
 principiu fundamental al dreptului, prevăzut în Constituţia României, potrivit căruia, orice 
persoană este considerată nevinovată, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti 
de condamnare. 
Primar: 
 calitate pe care o are reprezentantul administraţiei locale în comune, oraşe şi municipii, ales 
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, din 4 în 4 ani. 
Prima zi de înfăţişare: 
 cel dintâi termen într‐un litigiu civil la care părţile, fiind legal citate, pot pune concluzii. La 
prima zi de înfăţişare, reclamantul îşi poate modifica acţiunea în ceea ce priveşte obiectul ei 
sau chemarea în judecată a altor persoane, iar pârâtul poate formula cerere reconvenţională 
şi poate introduce terţe persoane în proces (ex.: chemarea în garanţie). De asemenea, părţile 
pot ridica excepţii şi cere probe şi contraprobe. 
Primă: 
 premiu sau recompensă. 
Primă de asigurare: 
 sumă plătită de asigurat societăţii de asigurare, în schimbul obligaţiei acesteia de a‐i plăti 
despăgubiri în cazul producerii unuia din evenimentele care constituie riscurile asigurate. 
Primire de foloase necuvenite: 
 infracţiune constând în primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de 
alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în 
temeiul acesteia. 
Privare de libertate: 
 măsură aplicată preventiv în cursul procesului penal sau ca sancţiune, pentru săvârşirea unei 
fapte penale, constând în deţinerea persoanei pe o anumită perioadă într‐un loc destinat în 
acest scop. Organele de cercetare pot dispune reţinerea unei persoane pe o durată de cel 
mult 24 de ore. Nimeni nu poate fi arestat decât pe baza unui mandat de arestare emis de 
instanţa de judecată sau de procuror. 
Privatizare: 
 operaţiune de trecere a întreprinderilor, instituţiilor, societăţilor comerciale etc. din 
proprietatea statului în proprietatea particulară. 
Privilegiu: 
 drept recunoscut unui creditor, care decurge, de regulă, din calitatea creanţei sale, de a fi 
preferat celorlalţi creditori, chiar dacă aceştia sunt ipotecari. În raport cu categoria bunurilor 
asupra cărora se aplică, privilegiile se împart în: 
‐ privilegii generale, care la rândul lor pot fi 
privilegii generale asupra tuturor bunurilor debitorului, mobile şi imobile; 
privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile; 
‐ privilegii speciale asupra unor bunuri mobile; 
‐ privilegii speciale asupra unor bunuri imobile. 
Privilegiile speciale trec înaintea celor generale, iar în cadrul aceleiaşi categorii de privilegii, 
ordinea de preferinţă este stabilită de lege. Privilegiile imobiliare sunt opozabile terţilor 
numai dacă sunt îndeplinite formele de publicitate imobiliară. 
Prizonier: 
 militar luat în captivitate în timpul luptei şi reţinut de duşman pentru a nu mai participa la 
ostilităţi. 
Proba verităţii: 
 dovadă pe care o poate face cel chemat să răspundă pentru insultă sau calomnie, în scopul 
de a stabili adevărul afirmaţiei sale sau imputării făcute şi a înlătura astfel caracterul penal al 
faptei. Proba verităţii este admisibilă numai dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită 
pentru apărarea unui interes legitim. 
Probă: 
 element de fapt care serveşte la stabilirea existenţei sau inexistenţei unor fapte sau acte 
juridice, la identificarea persoanelor care le‐au săvârşit, la cunoaşterea împrejurărilor 
necesare pentru justa soluţionare a cauzei supuse cercetării sau judecăţii. Mijloacele de 
probă sunt prevăzute de lege. 
Probele sunt judiciare (care se fac în faţa instanţei – audierea unui martor, interogatoriul) şi 
extrajudiciare (care se constituie în afara judecăţii – întocmirea unui înscris pentru dovedirea 
contractului încheiat). În procesul civil, sarcina probei revine, de regulă, reclamantului, 
deoarece cel ce face o propunere înaintea judecăţii este dator să o dovedească; în timpul 
procesului, sarcina probei se repartizează între reclamant şi pârât, după cum unul sau 
celălalt formulează pretenţii în faţa organului de judecată. În procesul penal, sarcina probei 
vinovăţiei învinuitului sau inculpatului revine organelor de urmărire penală. Învinuitul sau 
inculpatul au dreptul de a administra probe în apărare. În litigiile de muncă, dovada 
temeiniciei sau legalităţii dispoziţiei sau măsurii luate de unitate este în sarcina acesteia. 
Procedura de administrare a probelor înaintea instanţei de judecată sau a altui organ de 
jurisdicţie, cuprinde mai multe faze succesive: 
 propunerea probei de partea care are sarcina probei; încuviinţarea probei de către instanţa 
de judecată; aprecierea probei de către judecător, în vederea reţinerii sau înlăturării 
acesteia, când pronunţă hotărârea. Pentru a fi admisibilă, proba trebuie să îndeplinească 
următoarele condiţii: 
 să clarifice elemente necunoscute cauzei (probă concludentă); să aducă elemente noi 
necuprinse în alte probe (probă utilă); să aibă legătură cu cauza (probă pertinentă). 
Procedură completă: 
 situaţie care constă în îndeplinirea, potrivit legii, a actelor de chemare a persoanelor 
interesate în faţa organului de jurisdicţie ori a organului de urmărire penală. Prezenţa părţii 
la termenul stabilit acoperă eventualele vicii pe care le‐ar avea actele de chemare a acesteia 
la termenul respectiv. 
Procedură contencioasă: 
 ansamblu de reguli privind soluţionarea unui litigiu prin dezbateri publice, orale şi 
contradictorii între părţile aflate în conflict. 
Procedură de executare: 
 totalitatea regulilor obligatorii privind executarea hotărârilor. 
Procedură de urmărire penală: 
 reguli privind desfăşurarea activităţii de către organele de urmărire penală, pentru 
strângerea probelor referitoare la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi 
stabilirea răspunderii acestora, spre a se constata dacă este cazul trimiterii în judecată. 
Procedură necompletă: 
 situaţie în proces când partea este lipsă, iar actele de chemare a ei în faţa organului judiciar 
nu au fost îndeplinite ori au fost îndeplinite fără respectarea cerinţelor legii. 
Procedură necontencioasă: 
 reguli privind rezolvarea de către instanţele de judecată a unor cereri care nu implică 
stabilirea unui drept potrivnic intereselor unei alte persoane. 
Procedură succesorală notarială: 
 ansamblu de reguli care se aplică de către notarul public ca urmare a deschiderii unei 
succesiuni, în vederea stabilirii drepturilor succesorale şi eliberării certificatului de 
moştenitor. Procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din 
circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi a avut bunurile mai importante ca 
valoare şi unde a avut domiciliul. 
În cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menţionate datele de stare civilă ale 
defunctului, numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, 
cu menţiunea valorii acestora, precum şi a pasivului succesoral. Cererea va fi înscrisă în 
registrul succesoral al notarului public. În cazurile prevăzute de lege sau la cererea celor 
interesaţi, notarul public va face inventarierea bunurilor succesorale. Inventarierea se va 
face numai cu acordul persoanei în posesia căreia se află bunurile defunctului. 
Dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul 
public va pune sigiliu pe bunuri sau le va preda unui custode. 
Măsurile de conservare luate de notarul public se vor comunica moştenitorilor legali, 
legatarilor, executorilor testamentari. În cadrul procedurii succesorale, notarul public 
stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi 
compunerea masei succesorale. 
Pe bază de declaraţie sau probe administrate în cauză, se va stabili dacă succesorii au 
acceptat succesiunea în termenul legal. Declaraţiile de renunţare la succesiune şi cele de 
acceptare sub beneficiu de inventar se înscriu într‐un registru special. Procedura succesorală 
se poate suspenda în următoarele cazuri: 
au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii şi, deşi au fost citaţi, succesibilii nu s‐au 
prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de 
moştenitor şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea; 
succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei 
succesorale şi la întinderea drepturilor ce li se cuvin; 
moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s‐au adresat instanţei de 
judecată pentru stabilirea drepturilor lor. 
La cererea părţilor, notarul public va putea repune pe rol dosarul succesoral oricând, dacă se 
constată că au încetat cauzele de suspendare. 
În succesiunea în care există bunuri, s‐a realizat acordul între moştenitori şi s‐au administrat 
probe îndestulătoare, notarul public întocmeşte încheierea finală a procedurii succesorale. 
Pe baza încheierii finale, în termen de 20 de zile, se redactează certificatul de moştenitor sau 
de legatar, care va cuprinde constatările din această încheiere, referitoare la masa 
succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor şi cotele ce le revin din patrimoniul 
defunctului. 
Proces‐penal: 
 activitate care se desfăşoară în timpul urmăririi penale şi a judecăţii, în conformitate cu 
prevederile legii, pentru constatarea la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie 
infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit 
vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Actele 
privind procesul penal se îndeplinesc din oficiu, în afară de cazul când prin lege se dispune 
altfel. 
Proces‐verbal: 
 înscris încheiat de organele competente, în care se consemnează fapte sau împrejurări 
concrete din activitatea economică şi socială. Procesele‐ verbale încheiate de organul de 
urmărire penală sau de instanţa de judecată în activitatea procesuală sunt mijloace de probă 
(ex.: procesul‐verbal de percheziţie, de sechestru etc.). Procesele‐verbale încheiate de alte 
organe constituie mijloace de probă dacă sunt susceptibile să contribuie la soluţionarea 
litigiului adus în faţa organului de jurisdicţie. Constatarea şi sancţionarea contravenţiei se 
face prin încheierea unui proces‐verbal de către organul constatator şi cuprinde toate datele 
necesare privind identificarea contravenientului şi ale agentului, descrierea faptei, indicarea 
împrejurărilor, datei şi orei când a fost săvârşită etc. 
Procură: 
 împuternicire întocmită cu scopul de a constatat existenţa unui contract de mandat, 
cuprinzând precizarea puterilor conferite mandatarului. 
În practică, contractul de mandat se redactează în scris, denumit procură şi ori de câte ori 
mandatarul este împuternicit să încheie un act autentic, procura trebuie să fie tot autentică. 
Mandatul poate fi dat pentru o anumită operaţie, caz în care se numeşte special, sau pentru 
toate interesele mandantului, în care caz se numeşte general, de unde şi denumirea de 
procură specială sau procură generală. 
Procuror: 
 funcţionar de stat, magistrat ce îşi exercită atribuţiile în cadrul Ministerului Public, în 
parchetele de pe lângă fiecare instanţă judecătorească, sub autoritatea ministrului Justiţiei. 
Atribuţiile procurorilor sunt următoarele: 
exercitarea urmăririi penale şi, după caz, supravegherea acesteia; în exercitarea acestei 
atribuţii, procurorii conduc şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a altor 
organe, care sunt obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile procurorului, în condiţiile legii; 
sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale; 
exercitarea acţiunii civile în cazurile prevăzute de lege; 
participarea, în condiţiile legii, la judecarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti; 
exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege; 
supravegherea respectării legii în activitatea de punere în executare a hotărârilor 
judecătoreşti şi a altor titluri executorii; 
verificarea respectării legii la locurile de deţinere preventivă, de executare a pedepselor, a 
măsurilor educative şi de siguranţă; 
apărarea drepturilor şi intereselor minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie; 
studierea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea şi prezentarea propunerilor 
în vederea eliminării acestora. 
Procurorii unui parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, care, la rândul său, 
este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie 
teritorială. 
Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu legea, sunt obligatorii 
pentru procurorii în subordine. 
Product: 
 foloasele obţinute dintr‐un bun cu consumarea substanţei sale. 
Produs al infracţiunii: 
 lucru rezultat prin acţiunea care intră în conţinutul unei fapte prevăzute de legea penală 
(ex.: monede false, alimente falsificate etc.). 
Produse: 
 categorie de bunuri care constituie rezultatul activităţii de producţie. 
Profanare de morminte: 
 infracţiune ce constă în fapta de a necinsti prin orice mijloace un mormânt, un monument 
sau o urnă funerară ori un cadavru. 
Profit: 
 venitul adus de capitalul utilizat într‐o întreprindere, reprezentând diferenţa dintre 
încasările efective şi totalul cheltuielilor aferente. 
Prohibiţie: 
 măsură legislativă sau administrativă prin care se interzice producerea, vânzarea, exportul 
sau importul unor mărfuri, precum şi unele activităţi reglementate de lege (ex.: pescuitul şi 
vânătoarea în anumite perioade ale anului; tăierea unor specii de arbori, culegerea unor 
specii de plante etc.). 
Proiect de lege: 
 text ce se propune de către organele cu iniţiativă legislativă, Parlamentului României, 
pentru a fi adoptat ca lege. Unele proiecte de lege sunt supuse, în prealabil, aprobării 
populaţiei prin referendum (ex.: Constituţia). 
Promisiune de contract (antecontract): 
 convenţie prin care una din părţi, numită promitent, se obligă faţă de cealaltă parte, numită 
beneficiar, ca în viitor să încheie un contract. Promisiunea de contract poate fi bilaterală 
(sinalagmatică), când ambele părţi se obligă una faţă de cealaltă, fiecare din ele având 
calitatea de promitent şi beneficiar, ori unilaterală, când numai una din părţi se obligă, 
cealaltă având posibilitatea să opteze între a cere sau nu încheierea contractului. 
Promisiunea de contract trebuie să cuprindă elementele esenţiale ale contractului promis, 
astfel încât acesta să poată fi încheiat; de asemenea trebuie să îndeplinească toate condiţiile 
de validitatea ale oricărui contract. Promisiunea de contract este întâlnită sub forma 
antecontractului de vânzare‐cumpărare prin care părţile se obligă reciproc ca în viitor să 
încheie un contract de vânzare‐cumpărare în condiţiile stabilite prin antecontract. O 
varietate a promisiunii de contract este stipularea dreptului de preemţiune, prin care 
promitentul se obligă să prefere, la preţ egal, pe beneficiarul promisiunii, în caz de vânzare a 
unui bun. 
Promisiune publică de recompensă: 
 act juridic unilateral prin care o persoană se obligă public să plătească o recompensă 
persoanei care va îndeplini un anumit act sau fapt în favoarea promitentului sau unui terţ. 
Este un izvor de obligaţii, promitentul fiind ţinut să‐şi îndeplinească prestaţia asumată. 
Promisiunea faptei altuia: 
 contract prin care o persoană (debitor) se obligă faţă de o altă persoană (creditor) să 
determine o terţă persoană să‐şi asume anumite obligaţii faţă de creditor. În realitate, prin 
promisiunea faptei altuia, debitorul se obligă el personal; terţul devine obligat numai în 
măsura în care consimte, prin propria voinţă, să încheie un contract cu creditorul. 
Deoarece nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altuia, convenţia prin care o persoană, 
promitent, se obligă faţă de altă persoană, beneficiar, în numele şi în contul unui terţ, fără a 
avea vreo împuternicire de la acesta, este nulă. 
Promulgare: 
 act prin care şeful statului dispune publicarea şi intrarea în vigoare a unei legi, după votarea 
ei de către organul legislativ. 
Pronunţare: 
 darea unei hotărâri, unei sentinţe judecătoreşti în virtutea autorităţii cu care este investită 
instanţă. 
Propagandă naţionalist‐şovină: 
 infracţiune care constă în fapta de a răspândi în public idei cu caracter naţionalist, şovin, de 
a aţâţa ura de rasă sau naţionalitate. 
Propagandă pentru război: 
 infracţiune care constă în fapta de a răspândi în public idei favorabile războiului, ştiri 
tendenţioase sau inventate, de natură să servească aţâţării la război, sau orice alte 
manifestări în favoarea dezlănţuirii unui război, săvârşite prin grai, scris, radio, televiziune, 
cinematograf sau alte asemenea mijloace. 
Proporţionalizarea sancţiunii: 
 stabilirea unei sancţiuni în raport cu gradul de vinovăţie, antecedentele făptuitorului, 
precum şi cu toate celelalte circumstanţe. 
Proprietate: 
 relaţie socială care ia naştere în legătură cu însuşirea de către oameni a bunurilor materiale. 
Are caracter istoric, tipul de proprietate determinând trăsăturile esenţiale ale fiecărei 
orânduiri social‐economice. Expresia juridică a proprietăţii este dreptul de proprietate. 
Proprietate anulabilă: 
 modalitate juridică a dreptului de proprietate care constă în dobândirea acestuia în baza 
unui act anulabil (nul relativ). 
Proprietate comună: 
 modalitate juridică a dreptului de proprietate întâlnită în situaţia în care mai mulţi titulari 
exercită împreună şi concomitent asupra bunului indiviz, ori a universalităţii de bunuri, toate 
prerogativele dreptului de proprietate. 
Cunoaşte două forme: 
 proprietatea comună pe cote‐părţi şi proprietatea comună în devălmăşie. 
Proprietate privată (particulară): 
 cuprinde bunurile aparţinând persoanelor fizice şi persoanelor juridice, altele decât statul. 
Proprietate publică: 
 aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale şi cuprinde bunurile expres 
menţionate în Constituţie (art. 135 al. 4.), precum şi alte bunuri stabilite de lege ori care, prin 
natura lor, sunt de uz sau de interes public. 
Proprietate rezolubilă: 
 modalitate juridică a dreptului de proprietate, care exprimă situaţia de incertitudine 
vremelnică a acestui drept, în cazul în care transferul lui de a un titular la altul s‐a făcut sub o 
condiţie rezolutorie. 
Prorogare de competenţă: 
 prelungirea sau extinderea competenţei unui organ de jurisdicţie cu privire la judecarea 
unor litigii care, de regulă, nu sunt de competenţa sa. Prorogarea de competenţă este 
reglementată în interesul unei bune administrări a justiţiei şi se clasifică în: 
 legală, când este prevăzută expres de lege (ex.: cererile accesorii şi incidentale se rezolvă de 
către instanţa competentă să rezolve cererea principală); judiciară, când este stabilită pe cale 
judecătorească (ex.: în caz de strămutare); convenţională, când rezultă din acordul părţilor 
(ex.: când pârâtul acceptă să fie judecat de către o altă instanţă decât a domiciliului său). 
Protecţia mediului înconjurător: 
 ansamblu de măsuri stabilite şi organizate la nivel naţional şi internaţional, care au ca obiect 
menţinerea echilibrului ecologic, păstrarea calităţii factorilor naturali. 
Protecţia muncii: 
 ansamblu de măsuri şi norme obligatorii cu privire la organizarea, desfăşurarea şi controlul 
procesului de muncă, în toate domeniile de activitate, în scopul asigurării şi îmbunătăţirii 
condiţiilor de muncă, ocrotirii vieţii şi sănătăţii salariaţilor, prevenirii accidentelor de muncă 
şi a îmbolnăvirilor profesionale. Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia muncii 
atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială sau penală, după caz, potrivit legii. 
Provocare: 
 circumstanţă atenuantă prevăzută de lege, ce poate fi invocată în cazul în care infracţiunea 
a fost săvârşită sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de conduita 
persoanei vătămate, constând în acte de violenţă, într‐o atingere gravă a demnităţii 
persoanei ori într‐o altă acţiune ilicită gravă. 
Pruncucidere: 
 infracţiune ce constă în uciderea copilului nou‐născut, săvârşită imediat după naştere de 
către mamă. 
Pseudonim: 
 nume pe care îl adoptă, prin proprie putere, autorul unei opere de creaţie intelectuală şi pe 
care îl foloseşte la publicarea acesteia. Posibilitatea folosirii pseudonimului este recunoscută 
de lege. 
Pubertate: 
 perioadă de dezvoltare a persoanei fizice cuprinsă, de regulă, între 11‐14 ani. 
Publicarea legii: 
 apariţia legii în publicaţia oficială a statului. Potrivit Constituţiei, legile se publică în 
Monitorul Oficial al României în termen de cel mult 10 zile de la adoptare, sub semnătura 
Preşedintelui României. 
Publicitate imobiliară: 
 ansamblu de mijloace prevăzute de lege, prin care se asigură evidenţa cadastrului general şi 
are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la imobilele 
din aceeaşi localitate. 
Cărţile funciare întocmite şi numerotate pe teritoriul administrativ al fiecărei localităţi, 
alcătuiesc, împreună, registrul cadastral de publicitate imobiliară al acestui teritoriu şi se ţin 
de către biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază teritorială de activitate este 
situat bunul respectiv. 
Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei şi numele localităţii în care este 
situat imobilul, precum şi din trei părţi: 
 partea I, referitoare la descrierea imobilelor; partea a II‐a, referitoare la înscrierile privind 
dreptul de proprietate; partea a III‐a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele 
dreptului de proprietate şi sarcini. 
Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea 
funciară pe baza actului prin care s‐au constituit ori s‐au transmis în mod valabil. Înscrierile 
în cartea funciară devin opozabile faţă de terţi de la data înregistrării cererii. Ordinea 
înregistrării cererii va determina rangul înscrierii. 
Publicitatea dezbaterilor: 
 principiu de drept procesual, civil şi penal, potrivit căruia şedinţele de judecată sunt publice, 
afară de cazurile când legea dispune altfel. În vederea asigurării publicităţii, şedinţele de 
judecată se ţin la sediul instanţei, în zilele şi la orele anume fixate, iar pentru fiecare şedinţă 
se întocmeşte o listă cu procesele care se judecă în acea zi şi se afişează cu cel puţin o oră 
înainte de începerea dezbaterilor. 
Prin excepţie, instanţa poate dispune ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă 
dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest 
caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane 
desemnate de ele.  
Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică. 
Punere în întârziere: 
 notificare prin care, în cadrul unui raport contractual, creditorul cere expres debitorului să‐şi 
execute obligaţia ajunsă la scadenţă. Din momentul punerii în întârziere debitorul datorează 
daune moratorii, daune compensatorii şi dobânzi. Din acelaşi moment, riscurile pieirii 
fortuite a unui lucru cert, transmis, dar încă nepredat creditorului, trec asupra debitorului. 
Cererea de chemare în judecată echivalează cu o punere în întârziere. 
Purgă: 
 cale legală la dispoziţia deţinătorului unui imobil, care constă în posibilitatea de a degreva 
imobilul de orice privilegiu sau ipotecă, oferind sau plătind creditorilor suma ce reprezintă 
preţul plătit la cumpărarea acestuia sau valoarea lui. 
Purtare abuzivă: 
 infracţiune ce constă în fapta unei persoane care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, 
foloseşte expresii jignitoare faţă de o persoană. Lovirea sau alte violenţe săvârşite în aceleaşi 
condiţii se pedepsesc mai sever. 
Purtător de cuvânt: 
 persoană autorizată să difuzeze ştirile sau documentele oficiale ale guvernului ori ale unor 
organe sau organizaţii. 
Putativ: 
 termen care caracterizează un act juridic sau un titlu care, deşi este lovit de nulitate, 
produce unele efecte juridice în favoarea celui care l‐a considerat valabil la încheierea sau 
constituirea lui, fiind de bună‐credinţă. 
Este denumită putativă, căsătoria la încheierea căreia cel puţin unul din soţi a fost de bună‐
credinţă, necunoscând cauza nulităţii ei. Soţul de bună‐credinţă păstrează, până la data 
hotărârii definitive prin care se declară ori se pronunţă nulitatea căsătoriei, situaţia unui soţ 
dintr‐o căsătorie valabilă. În ceea ce priveşte copiii rezultaţi dintr‐o astfel de căsătorie, 
nulitatea nu produce nici o consecinţă asupra situaţiei lor juridice. 
Putere de lege: 
 forţă obligatorie echivalentă aceleia a legii, pe care o au unele norme adoptate de Guvern 
(ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri). 
Putere executorie: 
 caracteristică a hotărârilor judecătoreşti definitive sau a hotărârilor cu execuţie provizorie, 
pronunţate de instanţele judecătoreşti, a hotărârilor altor organe jurisdicţionale, precum şi a 
unor acte sau înscrisuri prevăzute de lege, constând în posibilitatea aducerii lor la îndeplinire 
prin intermediul organelor de stat. 
Rabat comercial (adaos): 
 element component al preţului cu amănuntul, pe produse şi grupe de produse, destinat 
acoperirii cheltuielilor de desfacere a mărfurilor şi asigurării unui beneficiu societăţilor 
comerciale. 
Racolare: 
 recrutarea unei persoane pentru o anumită activitate (de regulă, reprobabilă), atrăgând‐o 
prin promisiuni, presiuni, şantaj etc. 
Radierea inscripţiei ipotecare: 
 încetarea efectelor unei inscripţii ipotecare pe baza consimţământului părţilor interesate 
sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive. 
Radierea mărcii: 
 operaţie prin care încetează efectele unei mărci (de fabrică, de comerţ, de serviciu), şi a 
drepturilor ce decurg din aceasta. 
Rambursare: 
 operaţie de restituire a unei sume datorate. 
Ramură de drept: 
 diviziune, sector al sistemului unitar de drept (ex.: drept civil, drept penal, dreptul familiei, 
dreptul muncii etc.). 
Rangul ipotecii (privilegiului): 
 locul pe care îl ocupă în ordinea de preferinţă a satisfacerii creanţelor fiecare ipotecă sau 
privilegiu, determinat de momentul înscrierii. 
Raport: 
 relaţie, legătură; expunere făcută, de regulă în scris, cu privire la o anumită activitate, la 
îndeplinirea unei însărcinări ori la concluziile stabilite ca urmare a unor cercetări. 
Raport de cauzalitate: 
 legătură necesară în baza căreia, un fenomen numit cauză, determină apariţia unui alt 
fenomen, numit efect. Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu determină 
răspunderea juridică. 
Raport de constatare tehnico‐ştiinţifică sau medico‐legală: 
 înscris oficial în care specialişti şi tehnicieni, desemnaţi de organul de urmărire penală, 
consemnează operaţiile şi concluziile constatării cu privire la unele situaţii de fapt sau 
împrejurări ale cauzei. Constatarea medico‐legală se efectuează de către organul medico‐
legal în caz de moarte violentă, de moarte a cărei cauză nu se cunoaşte ori est suspectă, sau 
când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate, 
pentru a se identifica pe corpul acestora urmele unei infracţiuni.  
Exhumarea în vederea constatării cauzelor morţii se face numai cu încuviinţarea 
procurorului. 
Raport de expertiză: 
 înscris oficial în care expertul, desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţa de 
judecată, consemnează constatările şi concluziile sale. Raportul de expertiză este supus 
examinării organului de urmărire penală sau jurisdicţie, care poate dispune efectuarea unui 
supliment de expertiză, poate solicita lămuriri ori poate dispune efectuarea unei noi 
expertize. 
Raport juridic: 
 relaţia socială reglementată printr‐o normă de drept. 
Subiectele (părţile) raportului juridic pot fi persoane fizice şi persoane juridice. Calitatea de 
subiect al raportului juridic este condiţionată de existenţa capacităţii juridice. Conţinutul 
raportului juridic este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le au părţile. 
Obiectul raportului juridic constă în acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndrituite părţile ori 
de care sunt ţinute să le respecte, altfel spus, în conduita pe care o pot avea ori trebuie să o 
aibă părţile. Realizarea obiectului juridic este asigurată pe baza conştiinţei juridice a 
participanţilor şi, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului. Raporturile juridice sunt raporturi 
sociale, întrucât la constituirea lor participă oamenii; au un caracter voliţional, deoarece s‐a 
voit de către legiuitor, când a fost adoptată norma juridică, voinţă care se transmite şi 
relaţiei sociale care este reglementată prin norma juridică. 
Raporturile juridice se caracterizează prin reglementarea lor de către diferite ramuri de 
drept: 
 raporturi juridice civile, de muncă, de familie, administrative, penale etc. 
Raport succesoral: 
 readucere la masa succesorală de către unii moştenitori, mai înainte de împărţeala 
moştenirii, a bunurilor şi sumelor primite cu titlu de donaţie, precum şi a datoriilor pe care 
le‐au avut faţă de cel care lasă moştenirea. 
Raportul succesoral se realizează în natură sau prin luare mai puţin, în două forme: 
 raportul succesoral al donaţiilor, la care sunt obligaţi descendenţii defunctului, precum şi 
soţul supravieţuitor când vine în concurs cu descendenţii; raportul succesoral al datoriilor (al 
oricăror sume pe care un moştenitor le are faţă de masa succesorală), la care sunt obligaţi 
succesorii universali şi succesorii cu titlu universal. 
Raporturi patrimoniale între soţi: 
 raporturi juridice cu caracter patrimonial ce se stabilesc între soţi ca urmare căsătoriei şi se 
referă la: 
 contribuţia soţilor la suportarea sarcinilor căsniciei; bunurile soţilor; obligaţia reciprocă de 
întreţinere. Aceste raporturi sunt guvernate de principiul egalităţii între soţi.  
Legea stabileşte obligaţia soţilor de a contribui la cheltuielile căsătoriei, pentru fiecare soţ în 
raport de mijloacele pe care le are. Munca depusă de femeie în gospodărie şi pentru 
educarea copiilor constituie astfel, prin ea însăşi, o contribuţie la cheltuielile căsătoriei. Soţii 
au, potrivit legii, două categorii de bunuri: 
 comune şi proprii. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt, de regulă bunuri comune. 
Prin excepţie, anumite bunuri, limitativ prevăzute de lege, sunt bunuri proprii. Soţii 
administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. Ei se pot 
înţelege asupra modului de administrare, folosinţă sau dispoziţie asupra acestora, cu singura 
condiţia de a nu aduce atingere drepturilor pe care fiecare dintre ei le are asupra bunurilor 
comune. Legea, urmărind certitudinea raporturilor juridice, a statuat, în afara unor cazuri 
riguros delimitate, prezumţia unui mandat tacit reciproc între soţi, în sensul că fiecare dintre 
soţi, exercitând drepturile asupra bunurilor comune, este prezumat că are şi consimţământul 
celuilalt soţ. 
Raporturi personale între soţi: 
 relaţii care iau naştere între soţi ca urmare a căsătoriei şi care privesc obligaţia de sprijin 
reciproc moral, obligaţia de fidelitate, obligaţia de a locui împreună, îndatoririle conjugale, 
obligaţia de a purta, în timpul căsătoriei, numele declarat la încheierea ei. Căsătoria fiind o 
comuniune complexă, legea nu a stabilit decât o parte din aceste raporturi ca relaţii juridice, 
restul acestora fiind guvernat de reguli morale şi etice. 
În raporturile personale între soţi se aplică principiul egalităţii depline a soţilor. 
Neînţelegerile dintre soţi cu privire la relaţiile personale dintre ei trebuie să fie soluţionate 
de ei înşişi, numai în caz excepţional putând cere intervenţia instanţelor judecătoreşti ori a 
altor organe. Căsătoria produce şi alte efecte cu caracter personal, cum este întregirea 
capacităţii de exerciţiu pentru femeia care se căsătoreşte, în condiţiile legii, înainte de 18 ani.  
Ratione loci (în raport cu locul): 
 expresie latină folosită pentru desemnarea cazurilor în care competenţa unui organ judiciar 
este determinată după criteriul domiciliului sau al reşedinţei uneia din părţi, a locului unde a 
fost săvârşită infracţiunea etc. 
Ratione materiae (în raport cu materia): 
 expresie latină utilizată pentru cazurile în care competenţa unui organ judiciar este stabilită 
de lege, în raport cu natura litigiului, cu valoarea obiectului acestuia, cu infracţiunea 
săvârşită. 
Ratione peronae (în raport cu persoana): 
 expresie latină care desemnează cazurile în care competenţa unui organ judiciar este 
determinată de calitatea persoanei adusă în faţa sa. 
Răspundere administrativă: 
 formă a răspunderii juridice care constă în aplicarea unor sancţiuni administrative, în 
principal contravenţionale, în cazul încălcării unor dispoziţii legale. 
Răspundere civilă: 
 formă a răspunderii juridice care se fundamentează pe obligaţia celui ce a păgubit pe altul 
de a repara prejudiciul produs. Ca în toate formele de răspundere juridică, răspunderea civilă 
este guvernată de principiul legalităţii. De regulă, fapta ilicită generatoare de prejudiciu 
conduce la repararea acestuia numai în cazul când este săvârşită cu intenţie sau din cauza 
lipsei unei atitudini diligente a făptuitorului (culpă). Repararea prejudiciului se face în natură 
sau prin echivalent, prin plata despăgubirilor, care trebuie să cuprindă atât valoarea pagubei 
efective (damnum emergens), cât şi a câştigului de care persoana a fost lipsită ca urmare a 
faptei ilicite (lucrum cessans).  
Răspunderea civilă are două forme, între care există numeroase elemente comune, dar şi 
unele particularităţi: 
 răspunderea civilă delictuală şi răspunderea contractuală. 
Răspunderea delictuală este urmarea prejudiciului creat, printr‐o faptă ilicită care constituie, 
în afara unei legături juridice preexistente între victimă şi autor, nesocotirea obligaţiei 
generale de a nu păgubi pe altul. 
Răspunderea delictuală poate fi stabilită: 
 pentru faptele proprii; pentru faptele comise de cei aflaţi sub supraveghere, pentru 
pagubele cauzate de animalele sau lucrurile pe care persoana le are în pază; pentru paguba 
produsă prin ruina unui edificiu. 
Răspunderea contractuală intervine în cazul când debitorul nu a executat ori a executat 
necorespunzător obligaţia pe care o avea în baza unui contract. În cazul răspunderii 
contractuale, întinderea obligaţiei este stabilită în contractul încheiat între părţi, legea 
permiţând mărirea sau micşorarea cuantumului despăgubirilor prin prevederea unor 
sancţiuni cum sunt, clauzele penale. 
În răspunderea delictuală se supun reparării atât daunele previzibile, cât şi cele imprevizibile 
în momentul săvârşirii faptei ilicite. Debitorul contractual răspunde pentru daunele 
previzibile, iar pentru cel imprevizibile numai în cazurile în care a acţionat cu intenţie. Sub 
raportul stabilirii culpei, debitorul contractual care nu execută o obligaţie ori o execută 
necorespunzător este prezumat în culpă, prezumţie care nu poate fi răsturnată decât dacă 
dovedeşte forţa majoră, cazul fortuit, fapta creditorului ori fapta unui terţ, în timp ce în cazul 
răspunderii delictuale, partea vătămată este ţinută să dovedească, de regulă, culpa 
făptuitorului. Răspunderea delictuală este solidară ori de câte ori fapta ilicită a fost săvârşită 
cu participarea mai multor persoane, în timp ce răspunderea contractuală solidară este 
posibilă numai în măsura în care a fost prevăzută în contract sau decurge dintr‐o dispoziţie 
expresă a legii. 
Răspundere disciplinară: 
 formă a răspunderii juridice, specifică dreptului muncii, care intervine ori de câte ori 
persoana încadrată în muncă, indiferent de funcţia deţinută, încalcă prin fapta sa, săvârşită 
cu vinovăţie, obligaţiile sale, inclusiv normele de comportare. Unicul temei pentru 
declanşarea răspunderii disciplinare îl constituie abaterea disciplinară. Răspunderea 
disciplinară are, întotdeauna, un caracter strict personal; intervine, în condiţiile prevăzute de 
lege, numai în cadrul unui raport juridic de muncă; este o formă independentă de 
răspundere, putând fi cumulată cu alte forme ale răspunderii juridice, ori de câte ori prin 
aceeaşi faptă sunt lezate mai multe valori protejate de lege. Răspunderea disciplinară se 
realizează prin aplicarea de către organul competent, de regulă organul cu care s‐a încheiat 
contractul de muncă, a sancţiunilor disciplinare prevăzute de lege, ca măsuri specifice 
dreptului muncii. Sancţiunile disciplinare cu caracter general sunt: 
 mustrarea, avertismentul, retragerea uneia sau mai multor gradaţii sau trepte pe o durată 
de timp, reducerea indemnizaţiei de conducere, desfacerea disciplinară a contractului de 
muncă. 
La stabilirea sancţiunii trebuie să se ţină seama de cauzele şi gravitatea faptei, care constă în 
obligaţia persoanei încadrate în muncă de a repara, în anumite condiţii prejudiciul pe care l‐a 
cauzat unităţii din vina sa şi în legătură cu munca sa. 
Răspunderea materială are următoarele particularităţi: 
 se stabileşte întotdeauna în sarcina unei persoane încadrate în muncă, fiind condiţionată de 
existenţa raportului juridic de muncă; este o răspundere limitată atât sub aspectul întinderii 
despăgubirii, în sensul că persoana încadrată nu răspunde decât pentru daunele efective 
(damnum emergens), nu şi pentru beneficiile nerealizate de unitate (lucrum cessans) şi nici 
pentru prejudiciile viitoare, iar sub aspectul executării creanţei, potrivit legii, reţinerile 
lunare nu pot fi mai mari de o treime, fără a putea depăşi împreună cu alte reţineri, jumătate 
din salariu; intervine numai ca urmare a unei fapte săvârşite cu vinovăţie de către salariat, 
sarcina probei revenind unităţii; răspunderea este individuală, obligaţiile de reparare a 
pagubei fiind solidare. 
Pentru a opera răspunderea materială, trebuie îndeplinite următoarele condiţii de fond: 
 calitatea de persoană încadrată în muncă cu contract de muncă; fapta ilicită şi personală a 
acesteia săvârşită în legătură cu munca sa; prejudiciul efectiv, real, cert şi actual cauzat 
direct patrimoniului unităţii; raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia 
persoanei încadrate în muncă. Răspunderea materială se realizează după o procedură 
specială, operativă, constând în emiterea de către unitate, în condiţiile legii, a deciziei de 
imputare sau în asumarea de către persoana vinovată a angajamentului de plată. 
Răspundere penală: 
 cea mai gravă formă a răspunderii juridice, care constă în dreptul societăţii, exercitat prin 
organele de stat competente, de a lua măsuri de constrângere împotriva persoanei vinovate 
de săvârşirea unei infracţiuni şi de a‐i aplica o pedeapsă, precum şi în obligarea făptuitorului 
de a se supune acestor măsuri şi de a executa pedeapsa pronunţată de instanţa 
judecătorească.  
Unicul temei al răspunderii penale este infracţiunea. Răspunderea penală este guvernată de 
principiul legalităţii. Numai legea dispune în ce condiţii instanţa de judecată poate trage la 
răspunderea penală o anumită persoană. Răspunderea penală trebuie individualizată de 
către instanţele judecătoreşti, în sensul că, atât felul pedepsei cât şi cuantumul ei trebuie să 
fie în concordanţă cu felul şi gradul de pericol social al infracţiunii, cu împrejurările în care a 
fost săvârşită, cu circumstanţele personale ale infractorului.  
Individualizarea pedepsei se realizează şi prin modul executării ei. Ea poate fi înlocuită, în 
condiţiile legii, cu o sancţiune cu caracter administrativ, ce se aplică de instanţa de judecată. 
În anumite cazuri, expres prevăzute de lege, răspunderea penală poate fi înlăturată, cum 
este în cazul amnistiei, prescripţiei răspunderii penale, lipsei sau retragerii plângerii 
prealabile etc. 
Reabilitare: 
 instituţie a dreptului penal şi a dreptului muncii, care constă în încetarea oricăror consecinţe 
ale condamnării şi, respectiv, ale aplicării unei sancţiuni disciplinare, dacă sunt întrunite 
condiţiile prevăzute de lege. 
1.Reablitarea penală face să înceteze decăderile, interdicţiile şi incapacităţile care rezultă din 
condamnare. Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia 
interzicerii de a se afla în anumite localităţi. De asemenea, nu are ca urmare obligaţia de 
reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnării şi de rechemare în 
cadrele permanente ale armatei sau de redare a gradului militar pierdut. 
Reabilitarea penală poate fi de drept sau judecătorească. 
a)Reabilitarea penală de drept operează prin efectul legii, fără îndeplinirea vreunei 
proceduri, în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un 
an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit nici o altă infracţiune. Reabilitarea de 
drept poate interveni, potrivit legii, şi în cazurile de suspendare condiţionată a pedepsei. 
b)Reabilitarea judecătorească poate fi pronunţată de instanţă, la cerere, după trecerea unor 
termene cuprinse între 4 şi 7 ani, în raport cu durata condamnării şi socotite de la data când 
a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s‐a prescris, la care 
se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate, dacă cel condamnat îndeplineşte mai 
multe condiţii (nu a suferit nici o altă condamnare; are vârsta de pensionare ori este 
incapabil de muncă; a achitat cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile etc.). Reabilitarea 
judecătorească se anulează când, după acordarea ei, s‐a descoperit că cel reabilitat mai 
suferise o condamnare, care, dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de 
reabilitare. 
2.Prin reabilitarea disciplinară, persoana care a fost sancţionată disciplinar se consideră 
pentru viitor a nu fi fost sancţionată, cu efectele corespunzătoare privind acordarea 
gradaţiilor, recompenselor, premiilor etc. 
Reabilitarea disciplinară este: 
 de drept, dacă cel sancţionat nu a mai săvârşit o nouă abatere timp de un an; facultativă, la 
latitudinea unităţii, înaintea termenului de un an, dar nu mai devreme de 6 luni, dacă cel 
sancţionat nu a săvârşit alte abateri şi a avut o bună comportare. 
Rea‐credinţă: 
 incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii 
sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştient de caracterul ilicit al 
conduitei sale. Dispoziţiile legale, din diferite ramuri, sancţionează reaua‐credinţă. Astfel, cel 
care a făcut cu rea‐credinţă o cerere de recuzare sau de strămutarea judecăţii, poate fi 
obligat la plata unor amenzi, precum şi la plata unor despăgubiri.  
În general, folosirea abuzivă, cu rea‐credinţă a unor drepturi atrage răspunderea pentru 
pagubele pricinuite (v. abuz de încredere). 
În  dreptul  civil,  posesorul  de  rea‐credinţă  este  obligat  să  restituie  fructele,  o 
dată cu lucrul, proprietarului care îl revendică. În dreptul penal, reaua‐credinţă 
desemnează  intenţia,  ca  formă  a  vinovăţiei,  pentru  săvârşirea  unor  infracţiuni 
(ex.:  neîndeplinirea  cu  rea‐credinţă  a  obligaţiei  legale  de  întreţinere  sau  neplata  cu  rea‐
credinţă,  timp  de  2  luni,  a  pensiei  de  întreţinere  stabilită  de  instanţă,  constituie  fapte  ale 
infracţiunii de abandon de familie). 
Realitatea legii penale: 
 principiu  prevăzut  în  Codul  penal,  potrivit  căruia  legea  penală  se  aplică  infracţiunilor 
săvârşite  în  afara  teritoriului  ţării,  contra  statului  român  sau  contra  vieţii  unui  cetăţean 
român,  ori  prin  care  s‐a  adus  o  vătămare  gravă  integrităţii  corporale  sau  sănătăţii  uni 
cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării. 
Punerea în mişcare a acţiunii penale, în aceste cazuri, se face numai cu autorizarea prealabilă 
a procurorului general. 
Rebut: 
 produs  sau  lucrare  executată,  indiferent  de  sectorul  de  activitate,  care  nu  corespunde 
condiţiilor de calitate stabilite. 
În  cazurile  în  care  persoanele  încadrate  produc  rebuturi  ce  se  încadrează  în  limitele 
admisibile, ele nu răspund material, chiar dacă sunt vinovate, însă nu sunt retribuite pentru 
munca  ce  a  determinat  rebutul.  Peste  limitele  admise,  se  aplică  regulile  răspunderii 
materiale, iar în cazul rebuturilor repetate se aplică sancţiunile legale, ce pot duce până la 
desfacerea contractului de muncă pentru necorespundere profesională. 
Recensământ: 
 investigaţie  statistică,  periodică,  efectuată  prin  înregistrarea  de  date  cantitative  privind 
unele fenomene, în scopul cunoaşterii evoluţiei şi tendinţelor lor de dezvoltare, precum şi al 
adoptării unor măsuri în consecinţă.  
Recensământul se poate face direcţionat astfel: 
 recensământul populaţiei, al locuinţelor, agricol etc. 
Comunicarea  exactă  a  datelor  cerute  şi  sprijinirea  lucrărilor  de  recensământ  constituie  o 
obligaţie legală a cărei nerespectare poate atrage răspunderea juridică. 
Rechizitoriu.  Act  de  sesizare  a  instanţei  de  judecată,  întocmit  de  procuror,  în  cazul  când 
din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau 
inculpat şi că acesta răspunde penal. 
Dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriul prin 
care se pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecată. 
Dacă  acţiunea  penală  a  fost  pusă  în  mişcare  în  cursul  urmăririi  penale,  dă  rechizitoriu  prin 
care dispune trimiterea în judecată. 
Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s‐a efectuat urmărirea 
penală şi trebuie să cuprindă: 
 data  şi  locul  întocmirii;  numele,  prenumele  şi  calitatea  celui  care  îl  întocmeşte,  date 
privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele 
pe  care  se  întemeiază  învinuirea,  măsura  preventivă  luată  şi  durata  acesteia,  precum  ş 
dispoziţia de trimitere în judecată. 
În rechizitoriu se arată de asemenea numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în 
instanţă, cu indicarea calităţii lor în proces şi locul unde urmează a fi citate. 
În cazul când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul trebuie să cuprindă 
şi datele suplimentare privitoare la: 
 mijloacele materiale  de  probă  şi măsurile  luate  referitor la  ele,  în  cursul  cercetării  penale, 
precum  şi  locul  unde  se  află;  măsurile  asigurătorii  privind  reparaţiile  civile  sau  executarea 
pedepsei  amenzii  ori  a  confiscării  averii,  luate  în  cursul  cercetării  penale;  cheltuielile 
judiciare.  
Procurorul  întocmeşte  un  singur  rechizitoriu,  chiar  dacă  lucrările  penale  privesc  mai  multe 
fapte sau mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite. 
Recidivă: 
 formă a pluralităţii de infracţiuni care constă în săvârşirea din nou a unei infracţiuni de către 
o  persoană,  după  ce  anterior  a  fost  condamnată  sau  a  şi  executat  o  pedeapsă  pentru  o 
infracţiune. 
Condamnarea  definitivă  pentru  infracţiunea  anterioară  şi  noua  infracţiune  sunt  denumite 
termeni ai recidivei. 
Primul  termen  al  recidivei  constă  întotdeauna  într‐o  condamnare  definitivă  la  o  pedeapsă 
privativă  de  libertate,  iar  cel  de‐al  doilea  termen  constă  în  săvârşirea  din  nou  a  unei 
infracţiuni. 
Modalităţile  recidivei  sunt  formele  pe  care  aceasta  le  poate  avea  în  funcţie  de  variaţiunile 
celor doi termeni. 
I – În funcţie de momentul săvârşirii noii infracţiuni după condamnarea anterioară, mai 
înainte de executarea pedepsei sau după executarea pedepsei, recidiva este cunoscută sub 
două forme: 
 recidivă postcondamnatorie şi recidivă postexecutorie. 
II – După natura infracţiunilor care compun pluralitatea sub forma recidivei se disting: 
 recidiva generală şi recidiva specială. 
III – În funcţie de gravitatea condamnării pentru prima infracţiune recidiva poate fi absolută 
şi relativă, mare şi mică. 
IV – În funcţie de timpul scurs între executarea pedepsei pentru infracţiunea anterioară şi 
săvârşirea noii infracţiuni recidiva poate fi permanentă şi temporară. 
V – După criteriul locului unde s‐a aplicat pedeapsa definitivă ce formează primul termen al 
recidivei, se disting: 
 recidiva naţională şi recidiva internaţională. 
VI – După criteriul tratamentului sancţionator al recidivei, aceasta poate fi cu efect unic, cu 
efect progresiv, cu regim sancţionator uniform, cu regim sancţionator diferenţiat. 
Recidiva mare postcondamnatorie, sau recidiva mare după condamnare, există atunci când 
după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 
luni,  cel  condamnat  săvârşeşte  din  nou  o  infracţiune  cu  intenţie,  înainte  de  începerea 
executării  pedepsei,  în  timpul  executării  acesteia  sau  în  stare  de  evadare,  iar  pedeapsa 
prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an. 
Recidiva mare postexecutorie sau recidiva după executare există când după executarea unei 
pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, 
ori  după  împlinirea  termenului  de  prescripţie  a  executării  unei  asemenea  pedepse,  cel 
condamnat  săvârşeşte  din  o  infracţiune  cu  intenţie  pentru  care  legea  prevede  pedeapsa 
închisorii mai mare de un an. 
Recidiva mică există atunci când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoarea 
până la 6 luni, sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după 
prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou 
o infracţiune cu intenţie, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. 
În  cazul  recidivei,  în  Codul  penal  au  fost  înscrise  dispoziţii  privind  caracterul  de  cauză 
generală de agravare facultativă a pedepsei. 
Aplicarea pedepsei pentru starea de recidivă postcondamnatorie se face după momentul 
săvârşirii din nou a infracţiunii: 
a) înainte de începerea executării pedepsei; 
b) în timpul executării pedepsei; 
c) în stare de evadare. 
Când  cel  condamnat  săvârşeşte  din  nou  o  infracţiune  înainte  de  începerea  executării 
pedepsei se stabileşte o pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită din nou care se contopeşte 
cu  pedeapsa  ce  formează  primul  termen  al  recidivei,  la  care  se  poate  adăuga  un  spor  de 
până la 7 ani pentru al doilea termen. 
Când  noua  infracţiune  se  săvârşeşte  în  timpul executării  pedepsei,  după  ce  condamnatul  a 
executat deja o parte din pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară, contopirea are 
loc  între  pedeapsa  stabilită  pentru  noua  infracţiune  şi  restul  de  pedeapsă  neexecutată  din 
condamnarea anterioară. 
Dacă noua infracţiune s‐a săvârşit în stare de evadare, pedepsele ce se vor contopi vor fi: 
 pedeapsa  stabilită  pentru  infracţiunea  săvârşită  în  stare  de  evadare  ce  constituie  al  doilea 
termen  al  recidivei  şi  pedeapsa  pentru  primul  termen  din  restul  rămas  neexecutat  până  la 
data evadării la care se adună pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de evadare. 
În  cazul  când  au  fost  stabilite  şi  pedepse  complimentare  pentru  infracţiunile  ce  formează 
pluralitatea sub forma recidivei postcondamnatorii, acestea se vor aplica toate, când sunt de 
natură  diferită  ori  de  aceeaşi  natură  dar  cu  un  conţinut  diferit,  iar  când  sunt  de  aceeaşi 
natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea. 
Luarea măsurilor de siguranţă, în cazul recidivei mari postcondamnatorii, este determinată 
de scopul şi funcţiile ce le au de îndeplinit acestea, astfel că se vor adiţiona cele de natură 
diferită sau de aceeaşi natură dar cu un conţinut diferit. 
Pedeapsa  pentru  infracţiunea  comisă  în  stare  de  recidivă  postexecutorie  se  stabileşte, 
ţinându‐se  seama  de  această  stare,  între  limitele  speciale  prevăzute  de  lege  pentru 
respectiva infracţiune, putând fi chiar maximul special. Dacă acest maxim este neîndesulător 
se poate aplica un sopor de până la 10 ani, în cazul închisorii, iar în cazul amenzii se poate 
aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special. 
Pedepsele complimentare şi măsurile de siguranţă stabilite pentru infracţiunea săvârşită în 
stare de recidivă postexecutorie se vor aplica şi executa toate. 
Aplicarea  pedepsei  în  cazul  recidivei  mici  după  condamnare  sau  după  executare  se  face  în 
aceleaşi condiţii ca pentru recidiva mare postcondamnatorie ori postexecutorie, după caz. 
Este  posibil  ca  după  rămânerea  definitivă  a  hotărârii  de  condamnare  să  se  descopere  că 
infractorul,  la  data  comiterii  infracţiunii  noi,  ce  a  atras  condamnarea,  se  află  în  stare  de 
recidivă. În această situaţie se impune recalcularea pedepsei pentru starea de recidivă. 
Reconstituire: 
 mijloc de probă directă, la care poate recurge organul de urmărire penală sau instanţa de 
judecată,  dacă  socoteşte  necesar  pentru  verificarea  şi  precizarea  unor  date,  constând  în 
stabilirea la faţa locului a modului şi condiţiilor în care a fost săvârşită fapta. Reconstituirea 
se face în prezenţa învinuitului sau inculpatului. 
Recrutare: 
 selecţionare şi luare în evidenţă a tinerilor în vederea îndeplinirii stagiului militar. 
Rectificarea actelor de stare civilă: 
 îndreptarea  pe  baza  unei  hotărâri  judecătoreşti  a  greşelilor  materiale  din  cuprinsul  unor 
acte de stare civilă. 
Recunoaştere: 
 1. Mijloc de probă (mărturisire). 
2. Modalitate de stabilire a paternităţii unui copil din afara căsătoriei, printr‐o declaraţie 
scrisă sau orală făcută de tată: 
 la oficiul de stare civilă odată cu naşterea copilului; prin înscris autentic; prin testament. 
Recurs: 
 I.  În  materie  civilă,  recursul  reprezintă  o  cale  extraordinară  de  atac,  de  reformare  şi  în 
principiu nesuspensivă de executare. Suspendarea la cerere a executării hotărârii se acordă, 
în mod excepţional, numai în cazurile anume prevăzute de lege. 
Obiect  al recursului  îl  reprezintă  hotărârile care  pot  fi  desfiinţate  pe  această cale.  Pe  calea 
recursului pot fi atacate numai hotărârile definitive, date fără drept de apel sau date în apel, 
precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. 
Potrivit legii, sunt supuse recursului, în primul rând, hotărârile date fără drept 
de  apel  (în  cazul  renunţării  la  drept,  în  materie  de  tranzacţie,  împotriva 
sentinţei de adjudecare în cont) sau prin prevederea că împotriva lor se poate 
exercita recursul (ex.:  în materia conflictelor de competenţă; în cazul hotărârii instanţei 
judecătoreşti prin care s‐a soluţionat acţiunea în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri 
arbitrale; împotriva ordonanţei de adjudecare, în cazul urmăririi silite imobiliare). În al doilea 
rând,  sunt  supuse  recursului  hotărârile  date  în  apel,  indiferent  dacă  prin  ele  s‐a  rezolvat 
fondul ori un aspect procedural şi fără a interesa dacă apelul a fost admis, respins, anulat sau 
perimat.  Nu  sunt  susceptibile  de  recurs  deciziile  prin  care  s‐a  admis  apelul  şi  s‐a  casat  cu 
trimitere în vederea rejudecării. 
În ultimul rând, hotărârile date în primă instanţă şi care nu au fost atacate cu apel nu pot fi 
atacate  cu  recurs.  Nu  vor  putea  fi  atacate  pe  calea  recursului  hotărârile  pronunţate  în 
contestaţiile în anulare, revizuite şi contestaţiile la titlu îndreptate împotriva hotărârilor date 
în recurs, hotărârile instanţei de recurs, indiferent dacă vizează recursul sau judecata în fond 
după casare, deciziile de perimare a recursului, hotărârile de strămutare. 
Pot  forma  obiect  al  recursului  şi  hotărârile  altor  organe  de  jurisdicţie  expres  prevăzute  de 
lege.  
Cel  care  exercită  recursul  se  numeşte  recurent,  iar  adversarul  intimat.  Competenţa,  în 
materie  de  recurs,  este  stabilită  de  lege  în  favoarea  instanţei  superioare  celei  care  a 
pronunţat hotărârea atacată. 
Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. 
Acesta este termenul şi în litigiile de drept comun comercial. În materia conflictelor colective 
de muncă, legea prevede un termen de recurs special – 3 zile de la pronunţare – şi deci nu se 
aplică termenul de drept comun. 
Durata termenului de recurs poate fi mai scurtă (5 zile în cazul conflictelor de competenţă, al 
asigurării  dovezilor  pe  cale  principală  şi  în  cazul  ordonanţelor  preşedinţiale)  sau  mai  lungă 
(30 de zile în materia divorţului; 40 de zile împotriva ordonanţei de adjudecare). 
Fiindcă  durata  este  stabilită  de  lege,  termenul  de  recurs  este  un  termen  legal  imperativ 
(peremptoriu),  astfel  că  cererea  de  recurs,  făcută  între  punctul  de  plecare  şi  punctul  de 
împlinire este un act făcut în termen, iar depăşirea termenului atrage decăderea din dreptul 
de  a  mai  exercita  calea  de  atac.  Recursul  introdus  peste  termen  va  fi  respins  ca  tardiv, 
hotărârea atacată devenind irevocabilă pe data expirării termenului de recurs. 
Cererea  de  recurs  se  depune  la  instanţa  a  cărei  hotărâre  se  atacă,  sub  pedeapsa  nulităţii. 
Cererea  de  recurs  trebuie  să  cuprindă  menţiunile  prevăzute  de  lege  şi  trebuie,  sub 
sancţiunea nulităţii, să fie timbrată. 
Recursul se timbrează cu 50% din taxa aferentă cererii iniţiale. 
Cererea de recurs produce următoarele efecte: 
 învestirea instanţei şi, numai în cazurile expres prevăzute de lege, suspendarea hotărârii 
atacate. 
Cererea de recurs va cuprinde arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Motivele de 
casare prevăzute de lege sunt: 
1. Când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; 
2. Când hotărârea s‐a data de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea 
în fond a pricinii; 
3. Când hotărârea s‐a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe; 
4. Când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 
5. Când  pin  hotărârea  dată,  instanţa  a  încălcat  formele  de  procedură  prevăzute  sub 
pedeapsa nulităţii de lege; 
6. Când  instanţa  nu  s‐a  pronunţat  asupra  unui  capăt  de  cerere,  a  acordat  mai  mult 
decât s‐a cerut, ori ceea ce nu s‐a cerut; 
7. Când  hotărârea  nu  cuprinde  motivele  pe  care  se  sprijină  sau  când  cuprinde  motive 
contradictorii ori străine de natura pricinii; 
8. Când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori 
înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; 
9. Când  hotărârea  atacată este  lipsită de  temei  legal,  ori  a  fost  dată  cu  încălcarea  sau 
aplicarea greşită a legii; 
10. Când instanţa nu s‐a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi 
administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii; 
11. Când  hotărârea  se  întemeiază  pe  o  greşeală  gravă  de  fapt,  decurgând  dintr‐o 
apreciere eronată a probelor administrate. 
Recursurile  împotriva  hotărârilor  pronunţate  de  secţiile  C.S.J.  se  judecă  în  complet  format 
din 9 judecători. 
Instanţa de recurs, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru partea care a 
declarat recurs („non reformatio in pejus”). 
II. În materie penală, recursul este o cale ordinară de atac, suspensiv de executare atât în ce 
priveşte latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel. Termenul 
de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. 
Pot face recurs: 
a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă; 
b) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă. Împotriva sentinţei de achitare 
sau  de  încetare  a  procesului  penal,  inculpatul  poate  declara  recurs  şi  în  ce  priveşte 
temeiurile achitării sau încetării procesului penal; 
c) partea vătămată, în cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea 
prealabilă, dar numai în ce priveşte latura penală; 
d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă; 
e) martorul,  expertul,  interpretul  şi  apărătorul,  cu  privire  la  cheltuielile  judiciare 
cuvenite acestora;  
 f) orice  persoană  ale  cărei  interese  legitime  au  fost  vătămate  printr‐o  măsură  sau 
printr‐un act al instanţei. 
Recursul se declară prin cerere scrisă, semnată de persoana care face declaraţia. Cererea de 
recurs  se  depune  la  instanţa  a  cărei  hotărâre  se  atacă.  Persoana  care  se  află  în  stare  de 
deţinere poate depune cererea de recurs şi la administraţia locului de deţinere. 
Pot fi atacate cu recurs: 
sentinţele pronunţate de judecători în cazul infracţiunilor de: 
a)  lovire sau alte violenţe; vătămare corporală din culpă; ameninţare; insultă; calomnie; 
furt între soţi şi rudele apropiate; abuz de încredere; tulburare de posesie, precum şi 
în alte cazuri prevăzute de lege; 
b) sentinţele  pronunţate  de  tribunalele  militare  în  cazul  infracţiunilor  menţionate  mai 
sus  şi  al  infracţiunilor  contra  ordinii  şi  disciplinei  militare,  sancţionate  de  lege  cu 
pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; 
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; 
d) sentinţele  pronunţate  de  secţia  penală  şi  secţia  militară  ale  Curţii  Supreme  de 
Justiţie; 
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunalele judeţene, tribunalele militare 
teritoriale, Curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s‐
a dispus rejudecarea cauzelor. 
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia 
cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. 
Nu  pot  fi  atacate  cu  recurs  sentinţele  în  privinţa  cărora  persoanele  arătate  mai  sus  nu  au 
folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. 
Instanţa  de  recurs,  soluţionând  cauza,  nu  poate  crea  o  situaţie  mai  grea  pentru  cel  care  a 
declarat recurs. Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie. 
Recurs în anulare: 
 cale de atac extraordinară care aparţine numai Procurorului General, care poate acţiona din 
oficiu  sau  la  cererea  ministrului  Justiţiei.  Părţile  se  por  adresa  cu  memorii  Procurorului 
General,  dar  refuzul  de  a  exercita  calea  de  atac  nu  poate  fi  atacat  pe  calea  contenciosului 
administrativ. 
Obiect al recursului în anulare îl constituie numai hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru 
următoarele motive: 
1. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 
2. când s‐a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a 
cauzei pe fond, printr‐o hotărâre rămasă irevocabilă, în urma epuizării căilor de atac 
prevăzute de lege; 
3. când s‐au săvârşit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată; 
4. când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau 
libertăţilor  fundamentale  şi  faptul  că  partea,  potrivit  legii  române,  poate  obţine  o 
reparaţie, cel puţin parţială, prin anularea hotărârii pronunţate de o instanţă română. 
În cazurile 1 şi 2 de mai sus, recursul în anulare se poate declara în termen de 6 luni de la 
data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.  
Pentru motivul prevăzut la punctul 3, recursul în anulare se poate declara în termen de 6 luni 
de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. 
De  la  data  comunicării  hotărârii  Curţii  Europene  a  Drepturilor  Omului  către  statul  român, 
termenul de declarare a recursului în anulare este tot de 6 luni. 
După  introducerea  recursului  în  anulare,  la  cererea  părţii  interesate,  instanţa  poate  să 
dispună  suspendarea  hotărârii  atacate.  Cauţiunea  este  obligatorie  şi  va  fi  stabilită de  către 
instanţă. 
Recurs în interesul legii: 
 recurs  special  prin  care  Procurorul  General  al  Parchetului  de  pe  lângă  Curtea  Supremă  de 
Justiţie,  din  oficiu  sau  la  cererea  ministrului  Justiţiei,  are  dreptul,  pentru  a  se  asigura 
interpretarea  şi  aplicarea  unitară  a  legii  pe  întreg  teritoriul  României,  să  ceară  C.S.J.  să  se 
pronunţe  asupra  chestiunilor  de  drept  care  au  fost  soluţionate  diferit  de  instanţele 
judecătoreşti. 
Soluţiile  se  pronunţă  în  interesul  legii  şi  nu  au  efect  asupra  hotărârilor  judecătoreşti 
examinate. 
Recuzare: 
 posibilitate  legală  a  părţilor  de  a  solicita  să  nu  participe  la  procesul  civil  sau  penal 
judecătorul,  procurorul,  organul  de  cercetare  penală,  grefierul,  expertul,  interpretul,  în 
cazurile  în  care  prezenţa  sa  ar  fi  de  natură  să  pună  la  îndoială  desfăşurarea  în  condiţii  de 
obiectivitate a urmăririi sau judecăţii. 
În procesul civil, cazurile de recuzare, care constituie în acelaşi timp cazuri pentru abţinerea 
judecătorului, sunt: 
1) când  judecătorul,  soţul  său,  ascendenţii  ori  descendenţii  lor  au  vreun  interes  în 
judecarea  pricinii  sau  când  judecătorul  este  soţ,  rudă  sau  afin,  până  la  al  patrulea 
grad inclusiv, cu vreuna din părţi; 
2) când judecătorul este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la 
al  patrulea  grad  inclusiv,  cu  avocatul  sau  mandatarul  unei  părţi  sau  dacă  este 
căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;  
3) când  soţul  judecătorului  în  viaţă  şi  nedespărţit  este  rudă  sau  afin  a  uneia  din  părţi 
până  la  al  patrulea  grad  inclusiv,  sau  dacă,  fiind  încetat  din  viaţă  sau  despărţit,  au 
rămas copii; 
4) dacă  judecătorul,  soţul  sau  rudele  lor  până  la  al  patrulea  grad  inclusiv,  au  o  pricină 
asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una 
din părţi este judecător; 
5) dacă între persoanele arătate mai sus (pct. 4) şi una din părţi a fost o judecată penală 
în timp de 5 ani înaintea recuzării; 
6) dacă judecătorul este tutore sau curator al uneia din părţi; 
7) dacă judecătorul şi‐a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă; 
8) dacă judecătorul a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori alte 
îndatoriri; 
9) dacă există vrăjmăşie între judecător, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea 
grad  inclusiv  şi  una  din  părţi,  soţii  sau  rudele  acestora  până  la  al  patrulea  grad 
inclusiv. 
Judecata  cererii  de  abţinere  sau  recuzare  se  face  în  camera  de  consiliu,  fără  prezenţa 
părţilor, iar judecătorul care a fost recuzat va fi ascultat numai dacă se găseşte de cuviinţă. 
Pentru dovedirea motivelor de recuzare nu se admite interogatoriul.  
În procesul penal, recuzarea poate fi cerută ori de câte ori există un caz de incompatibilitate, 
iar persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere. 
Atât  în  procesul  civil  cât  şi  în  cel  penal,  procedura  recuzării  este  reglementată  de  lege, 
ţinându‐se seama de finalitatea şi particularităţile acestei instituţii. 
Redeschiderea judecăţii: 
 reluarea dezbaterilor, la cererea uneia din părţi sau a procurorului, într‐un proces civil care 
fusese suspendat. 
Redeschiderea urmăririi penale: 
 reluarea  urmăririi  penale,  dispusă  de  procuror  prin  ordonanţă,  în  cazul  în  care  s‐a  dispus 
încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, dacă ulterior se constată că 
nu  a  existat  în  fapt  cazul  care  a  determinat  luarea  acestor  măsuri  sau  că  a  dispărut 
împrejurarea pe care se întemeia încetarea sau scoaterea de sub urmărire. 
Redevenţă: 
 datorie, obligaţie, rentă care se plăteşte periodic la date fixe şi sub formă de cotă fixă. 
Redhibitoriu: 
 condiţie, împrejurare care face să se anuleze o vânzare. 
Reducţiune succesorală: 
 reducere  a  liberalităţilor  cu  valorile  care  depăşesc  cotitatea  disponibilă  şi  readucerea 
acestora la masa succesorală. 
Regim juridic: 
 ansamblu unitar de reglementări având ca obiect o anumită activitate, situaţia unor bunuri, 
drepturile şi obligaţiile unor categorii de persoane etc. 
Regimul armelor şi muniţiilor: 
 totalitatea  normelor  legale  privind  producerea,  deţinerea,  circulaţia,  portul  şi  orice  altă 
operaţie privitoare la arme şi muniţii. 
Regimul executării pedepsei închisorii: 
 ansamblu de norme legale privind modul de executare a pedepsei închisorii. În cazul în care 
pedeapsa  se  execută  cu  privare  de  libertate,  regimul  executării  pedepsei  închisorii  se 
întemeiază  pe  obligaţia  condamnaţilor  de  a  presta  o  muncă  utilă,  dacă  sunt  apţi  pentru 
aceasta, pe acţiunea educativă ce trebuie desfăşurată faţă de condamnaţi, pe respectarea de 
către  aceştia  a  disciplinei  şi  ordinii  interioare  în  locurile  de  deţinere.  Scopul  executării 
pedepsei  în  aceste  condiţii  este  reeducarea  condamnaţilor  în  vederea  reintegrării  lor  în 
societate  după  executarea  pedepsei.  Legea  stabileşte  regimul  de  deţinere  (executarea 
pedepsei în locuri anume destinate; executarea pedepsei separat de către femei şi de către 
bărbaţi),  precum  şi  regimul  de  muncă  (remunerarea  muncii  condamnaţilor  şi  modul  de 
folosire a remuneraţiei). 
Pentru  unele  infracţiuni  mai  puţin  grave,  legea  reglementează  executarea  pedepsei  prin 
muncă, fără privare de libertate. 
Regimul materiilor explozive şi radioactive: 
 totalitatea  normelor  care  reglementează  producţia,  prelucrarea,  deţinerea,  circulaţia 
materiilor  explozive  şi  a  materiilor  radioactive.  Încălcarea  acestor  norme  poate  constitui 
infracţiune. 
Registru de stare civilă: 
 registru oficial în care se înscriu actele şi faptele de stare civilă (naşterea, căsătoria, decesul, 
recunoaşterea şi stabilirea filiaţiei, adopţia, divorţul, schimbarea numelui şi prenumelui). Se 
întocmesc, se completează şi se păstrează în condiţii riguros prevăzute de lege. 
Regres: 
 mijloc  juridic  prin  care  cel  obligat  pentru  altul  sau  împreună  cu  altul  solicită  acestuia 
restituirea datoriei pe care a plătit‐o în locul lui. 
Regulament: 
 act  normativ  cuprinzând  prevederi  detaliate  referitoare  la  modul  de  funcţionare  a  unor 
instituţii, organe, de desfăşurare a unor anumite activităţi. Regulamentul este utilizat pentru 
dezvoltarea  prevederilor  legilor,  pentru  aducerea  la  îndeplinire  a  legilor  ori  ca  instrument 
juridic la dispoziţia organelor executive. 
Regulament de ordine interioară: 
 act  cu  caracter  normativ,  izvor  specific  de  drept  al  muncii,  care  stabileşte,  în  principal, 
drepturile şi obligaţiile subiectelor raporturilor juridice de muncă. Este obligatoriu pentru tot 
personalul încadrat în unitate, inclusiv pentru cei care lucrează ca detaşaţi. 
Reguli de bază ale procesului penal: 
 principii prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea procesului penal. Potrivit Codului de 
procedură penală, aceste reguli sunt: 
- legalitatea procesului penal; 
- oficialitatea procesului penal; 
- aflarea adevărului; 
- rolul activ al organelor judiciare; 
- garantarea libertăţii persoanei; 
- respectarea demnităţii umane; 
- garantarea dreptului la apărare; 
- limba în care se desfăşoară procesul penal. 
O altă grupă de reguli sunt prevăzute în Constituţie sau în alte acte normative, decât cel 
cuprinse în Codul de procedură penală: 
- egalitatea persoanelor în procesul penal; 
- prezumţia de nevinovăţie; 
- operativitatea soluţionării cauzelor penale. 
Rejudecare: 
 judecarea din nou a unei cauze, după desfiinţarea totală sau parţială a hotărârii, ca urmare a 
exercitării  unei  căi  ordinare  sau  extraordinare  de  atac.  Legea  stabileşte  regulile  privind 
rejudecarea cauzei. 
Relativitatea efectelor contractului: 
 principiu de drept potrivit căruia convenţiile n‐au efect decât între părţile contractante. 
Semnificaţia principiului este aceea că puterea obligatorie, efectele obligatorii ale 
contractului privesc numai părţile contractante: 
 nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altei persoane. 
Principiul relativităţii efectelor contractului dă expresie ideii exprimate în adagiul latin, 
potrivit căruia „res inter alias acta aliis neque nocere, neque prodesse potest” – actul juridic 
nu poate nici să vatăme şi nici să profite altor persoane. Prima latură a principiului 
relativităţii, cea care se referă la faptul că obligaţiile asumate privesc numai partea 
contractuală care şi le‐a asumat, este foarte strictă, dreptul nostru necunoscând excepţii de 
la ea. Cea de‐a doua latură, aceea care exprimă ideea că dreptul asumat prin contract 
aparţine şi profită numai părţii contractante care este titulară a sa, nu este la fel de strictă, 
excepţiile fiind permise. Ca excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului, printr‐
un anumit contract părţile pot prevedea drepturi în folosul unor terţe persoane, străine de 
acel contract: 
 contractul în folosul unei terţe persoane (stipulaţiei pentru altul). 
În cazul stipulaţiei pentru altul, un terţ poate deveni beneficiar al unui drept (creditor), pe 
baza  acordului  de  voinţă  realizat  între  alte  persoane,  dar  şi  în  această  ipoteză,  terţul 
beneficiar poate refuza dreptul stipulat în favoarea sa. 
O persoană poate deveni prin succesiune, dacă este acceptată, debitor sau creditor într‐un 
raport de obligaţie stabilit de alte persoane. Contractul încheiat de către debitor, prin care 
acesta îşi măreşte sau îşi micşorează patrimoniul, se răsfrânge asupra drepturilor creditorilor 
chirografari, cu excepţia cazurilor în care debitorul ar înstrăina bunurile în frauda acestora. 
Relativitatea lucrului judecat: 
 principiu  potrivit  căruia  hotărârile  judecătoreşti  produc  efecte  numai  între 
părţile  procesului,  numai  ele  putând  invoca  autoritatea  lucrului  judecat.  Prin 
excepţie,  unele  hotărâri  care  constituie  pentru  părţi  o  stare  juridică  cu  efecte 
generale, sunt opozabile tuturor persoanelor (ex.:  anularea căsătoriei, hotărârea de 
divorţ). 
Rele tratamente aplicate minorului: 
 infracţiune care constă în fapta de a pune în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de 
orice fel, dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului, de către părinte sau de orice 
persoană căreia minorul i‐a fost încredinţat spre creştere şi educare. 
Reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor: 
 măsură pe care o poate dispune instanţa de judecată, constând în repunerea cauzei pe rol, 
dacă în cursul deliberării găseşte că o anumită împrejurare trebuie lămurită, sau în reluarea 
dezbaterilor,  în  aceeaşi  şedinţă  sau  într‐o  altă  şedinţă,  în  continuare,  dacă  este  posibilă 
lămurirea pe această cale a împrejurării de care este condiţionată rezolvarea procesului. 
Reluarea urmăririi penale: 
 măsură care poate fi dispusă de către organul de urmărire penală în următoarele cazuri: 
a) a încetat cauza de suspendare a urmăririi penale; 
b) cauza  este  restituită  de  către  instanţa  de  judecată  în  vederea  refacerii  sau 
completării urmăririi, ori ca urmare a extinderi acţiunii penale sau a procesului penal; 
c) a intervenit redeschiderea urmăririi penale. 
Remitere de datorie: 
 renunţarea  cu  titlu  gratuit  a  creditorului  de  a‐şi  valorifica  creanţa  pe  care  o  are  împotriva 
debitorului său.  
Chiar dacă remiterea de datorie semnifică renunţarea la un drept, ea nu este un act juridic 
unilateral, ci un contract, presupunând şi consimţământul debitorului. Creditorul poate să nu 
ceară plata de la debitor, dar nu‐l poate împiedica să plătească. Remiterea de datorie poate 
fi  făcută  şi printr‐un  testament, caz  în  care ea  constituie un  legat  de liberaţiune.  Debitorul 
poate să accepte sau nu legatul de liberaţiune instituit în favoarea sa. 
Dacă  se  face  prin  acte  între  vii,  remiterea  de  datorie  constituie  o  donaţie  indirectă  şi  este 
supusă  tuturor  regulilor  specifice  acesteia  cu  privire  la  revocare,  raport,  reducţiune.  Nu  se 
vor aplica însă regulile de formă ale donaţiei, netrebuind să îmbrace forma autentică. 
Dacă remiterea de datorie s‐a făcut prin testament, ea trebuie să îndeplinească condiţiile de 
formă ale testamentului, validitatea ei depinzând de aceea a testamentului prin care a fost 
făcută.  Prin  remiterea  de  datorie  obligaţia  debitorului  se  stinge  şi  acesta  va  fi  liberat  de 
executarea ei. Odată cu creanţa se sting şi garanţiile care o însoţiseră. 
În  cazul  unor  codebitori  legaţi  solidar,  remiterea  de  datorie  făcută  unuia  dintre  codebitori 
liberează şi pe ceilalţi, în afară de cazurile în care creditorul şi‐a rezervat expres drepturile 
împotriva acestora. 
În acest caz, remiterea de datorie stinge datoria pentru partea codebitorului solidar căruia i‐
a fost făcută, şi creditorul nu va putea urmări pe ceilalţi codebitori solidari decât scăzând din 
creanţă partea celui pentru care s‐a făcut remiterea. 
Remiterea de datorie făcută unuia dintre fidejusori nu liberează nici pe debitorul principal şi 
nici pe ceilalţi fidejusori. 
Rentă: 
 venit,  profit  regulat  pe  care  îl  poate  obţine  un  proprietar  în  virtutea  dreptului  să  de 
proprietate asupra unui teren, capital etc, prin cedarea contra plată a dreptului de folosinţă. 
Rentă viageră: 
 sumă de bani pe care o persoană se obligă să o plătească periodic altei persoane pe toată 
durata vieţii acesteia. 
Renunţarea la drept: 
 act  juridic,  prin  care  titularul  unui  drept  subiectiv  se  desistă  de  la  acesta  în  mod  definitiv. 
Renunţarea  la  drept  este  un  act  de  dispoziţie,  care  presupuse  ca  autorul  său  să  aibă 
capacitate  deplină  de  exerciţiu.  Voinţa  persoanei  care  face  renunţarea  trebuie  să  fie 
exprimată liber şi fără nici un echivoc. Mandatarul părţii poate renunţa la drepturile acesteia 
numai în baza unei procuri speciale. Persoanele încadrate nu pot renunţa la drepturile lor ce 
decurg din raporturile de muncă. 
În  situaţiile  în  care,  cu  prilejul  judecării  cauzelor,  părţile  renunţă  la  drepturi,  instanţele  au 
obligaţia  să  examineze  dacă  renunţarea  nu  contravine  legii,  ordinii  publice  sau  intereselor 
legitime ale unei persoane. 
Renunţare la judecată: 
 act  juridic  prin  care  reclamantul  se  desistă  la  judecată.  Spre  deosebire  de  renunţarea  la 
drept, reclamantul care a renunţat la judecată are posibilitatea să introducă o altă acţiune 
pentru valorificarea dreptului său, atâta vreme cât nu a intervenit prescripţia. Fiind un act de 
dispoziţie,  renunţarea  la  judecată  presupune  capacitate  deplină  de  exerciţiu.  În  cazul 
persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate restrânsă, renunţarea la judecată trebuie 
încuviinţată  de  autoritatea  tutelară.  Mandatarii  părţilor  pot  renunţa  la  judecată  numai  în 
baza unei procuri speciale. 
Renunţarea la succesiune (moştenire): 
 act  juridic unilateral  şi  solemn,  constând  într‐o  declaraţie  expresă  în faţa  Notarului  Public, 
prin care un moştenitor, exercitându‐şi dreptul de opţiune succesorală, îşi exprimă voinţa de 
a nu uza de drepturile sale de moştenire. 
Reorganizarea persoanelor juridice: 
 transformarea  a  două  sau  mai  multor  persoane  juridice,  realizată  prin  comasare  ori  prin 
divizare.  
Comasarea constă din absorbirea unei persoane juridice de către o altă persoană juridică or 
din fuziunea mai multor persoane juridice, pentru a alcătui o persoană juridică nouă. 
Divizarea poate fi: 
 totală, când întreg patrimoniul unei persoane juridice se împarte între mai multe persoane 
juridice existente sau care iau, astfel, fiinţă; parţială, când, fără a înceta existenţa persoanei 
juridice, o parte din patrimoniul ei se transmite către una sau mai multe persoane juridice 
existente  sau  care  iau,  astfel,  fiinţă.  În  baza  principiului  simetriei  actelor  juridice, 
reorganizarea  persoanelor  juridice,  reorganizarea  persoanelor  juridice  se  hotărăşte  de 
acelaşi organe care au decis înfiinţarea lor. 
Repararea prejudiciului (pagubei): 
 acoperirea  în  natură  sau  prin  echivalent  în  bani  a  prejudiciului  cauzat  unei  persoane  prin 
fapta ilicită. Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta 
ilicită,  aceasta  însemnând  că  autorul  prejudiciului  este  obligat  să  acopere  nu  numai 
prejudiciul  efectiv  (damnum  emergens),  dar  şi  beneficiul  nerealizat  de  victimă  (lucrum 
cessans). 
În  stabilirea  întinderii  despăgubirii  nu  se  ia  în  considerare  nici  starea  materială  a  autorului 
prejudiciului, nici starea materială a victimei. 
Repatriere: 
 întoarcerea în ţară a cetăţenilor sau foştilor cetăţeni ai unui stat, a prizonierilor, refugiaţilor 
sau persoanelor strămutate. 
Repetiţie: 
 restituire a unei sume de bani ori a altui bun, primit de către o persoană, fără drept. Regula 
este că, cel care a efectuat o plată nedatorată are drept de repetiţie împotriva beneficiarului 
plăţii. 
Represiune nedreaptă: 
 infracţiune constând în fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, 
de a trimite în judecată sau de a condamna o persoană, ştiind că este nevinovată. 
Reprezentare convenţională: 
 îndeplinirea unor acte juridice de către o persoană (reprezentant, mandatar), în numele şi în 
interesul altei persoane (reprezentat, mandant). Reprezentarea convenţională se realizează 
prin  contractul  de  mandat,  iar  înscrisul  care  consemnează  înţelegerea  părţilor  se  numeşte 
procură,  aceasta  putând  fi  generală,  dacă  priveşte  totalitatea  actelor  juridice,  ori  specială, 
când se referă la anumite acte juridice. Reprezentarea convenţională este interzisă în acte cu 
caracter stric personal (căsătorie, divorţ, testament, contract de muncă etc.). 
Reprezentare judiciară: 
 îndeplinirea actelor procesuale de către o persoană (reprezentant, mandatar) în numele şi 
în interesul altei persoane (reprezentat, mandant), care este parte în proces. Reprezentarea 
judiciară poate fi convenţională sau legală. 
1.În  procesul  civil,  reprezentarea  judiciară  convenţională  este,  de  regulă,  posibilă.  Părţile 
sunt  obligate  să  se  prezinte  personal,  în  instanţa  de  fond,  în  procesele  de  divorţ.  De 
asemenea,  partea  citată  la  interogatoriu  trebuie  să  se  prezinte  personal  în  instanţă  cu 
excepţia  persoanelor  domiciliate  în  străinătate  şi  a  persoanelor  juridice,  care  pot  da 
răspunsuri scrise. 
Reprezentarea judiciară legală sau obligatorie este prevăzută pentru persoanele fizice lipsite 
de capacitate de exerciţiu (minorul până la vârsta de 14 ani, care este reprezentat de părinţi 
sau,  în  lipsa  acestora,  de  tutore;  interzisul  judecătoresc,  care  este  reprezentat  printr‐un 
curator  provizoriu,  numit  de  autoritatea  tutelară  până  la  rezolvarea  cererii  de  punere  sub 
interdicţie,  şi  de  tutore,  după  această  dată).  Persoanele  juridice  sunt  reprezentate  la 
judecată prin organele lor, prevăzute de lege sau statute. 
În cazul reprezentării judiciare convenţionale, pentru ca mandatarul să‐l poată reprezenta pe 
mandant  trebuie  să  aibă  o  împuternicire  expresă.  Mandatul  dat  sub  forma  unei  procuri 
generale  nu  dă  mandatarului  dreptul  de  a‐l  reprezenta  pe  mandant,  afară  de  cazul  în  care 
acesta din urmă locuieşte în străinătate sau în care mandatul este dat unui prepus. 
Procura privind dreptul de chemare în judecată ori de reprezentare trebuie dată prin înscris 
sub semnătură legalizată. În cazul în care mandatarul este avocat, acesta prestează serviciile 
pe  baza  delegaţiei  scrise,  semnate  de  decanul  baroului  sau  şeful  biroului  de  avocatură. 
Dreptul  de  reprezentare  judiciară  mai  poate  fi  dat  şi  prin  declaraţie  verbală,  făcută  în 
instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă. 
Dacă  mandatul  este  dat  unei  alte  persoane  decât  unui  avocat,  mandatarul  nu  poate  pune 
concluzii  decât  prin  avocat.  Asistenţa  de  către  avocat  nu  este  cerută  doctorilor  sau 
licenţiaţilor  în  drept,  când  ei  sunt  mandatari  în  pricinile  soţului  sau  rudelor  până  la  al 
patrulea grad inclusiv. De asemenea asistenţa nu este cerută la judecători când partea este 
reprezentată prin soţ sau rudă până la al patrulea grad inclusiv. Pot pune concluzii, fără a fi 
asistate  de  avocaţi,  persoanele  care  au  dreptul  de  reprezentare  în  baza  legii  ori  a  ueni 
dispoziţii  judecătoreşti.  În  cazul  reprezentanţilor  legali,  aceştia  îşi  dovedesc  dreptul, 
prezentând, în original sau copie, înscrisul doveditor al calităţii lor (tutore, manager etc.). 
Jurisconsulţii îşi dovedesc calitatea cu delegaţia scrisă semnată de şeful oficiului juridic ori de 
către  conducerea  unităţii.  Recunoaşterile  privitoare  la  drepturile  deduse  la  judecată, 
renunţările, propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale. 
Avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte 
pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s‐ar pierde prin neexercitare la timp. 
Avocatul poate exercita orice cale de atac 
Jurisconsultul unei unităţi nu poate face acte de renunţare şi alte acte de dispoziţie, fără o 
împuternicire specială din partea unităţii. 
2.În procesul penal, inculpatul poate fi reprezentat: 
a) la  judecarea  cauzei  în  primă  instanţă  ori  la  rejudecarea  ei  după  casare  de  către 
instanţa  de  apel,  numai  dacă  pedeapsa  prevăzută  de  lege  pentru  fapta  supusă 
judecăţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an; 
b) la  judecarea  cauzei  în  căile  de  atac.  În  toate  cazurile  în  care  legea  admite 
reprezentarea  inculpatului,  instanţa  de  judecată  poate  dispune  aducerea  acestuia. 
Celelalte părţi al procesului penal pot fi totdeauna reprezentate. 
Reprezentare legală: 
 îndeplinirea  de  acte  juridice,  în  temeiul  unor  prevederi  legale  obligatorii,  de  către  o 
persoană (reprezentant), în numele şi interesul altei persoane (reprezentat). Reprezentarea 
legală  se  aplică  persoanelor  fizice  lipsite  de  capacitate  de  exerciţiu  (minorul  sub  14  ani, 
interzisul judecătoresc) şi persoanelor juridice. 
Reprezentare succesorală: 
 drept al unor categorii de moştenitori legali de a veni la succesiune în gradul şi 
locul  antecesorului  lor  imediat,  decedat  înainte  de  deschiderea  succesiunii  la 
care  acesta  avea  dreptul,  dacă  ar  fi  fost  în  viaţă.  Ex.:  copiii  unui  fiu,  decedat,  al 
defunctului vin la succesiune împreună cu ceilalţi fii ai acestuia. 
Reprezentarea  succesorală  este  admisă  fără  limită  în  linie  directă  descendentă,  iar  în  linie 
colaterală, pentru descendenţii fraţilor ori surorilor defunctului. Împărţeala moştenirii, în caz 
de reprezentare, se face pe tulpini, nu pe capete. 
Repunere în termen: 
 mijloc  juridic  prin  care  organul  de  jurisdicţie  poate  dispune,  la  cerere  sau  din  oficiu, 
judecarea  sa  rezolvarea  unei  acţiuni  sau  căi  de  atac  peste  termenul  de  prescripţie  sau  de 
sesizare prevăzut de lege. Se acordă în mod excepţional, pentru cauze bine justificate, care 
se apreciază de organul de jurisdicţie. 
În  materie  civilă,  cererea  de  repunere  în  termen  poate  fi  făcută  în  cel  mult  o  lună  de  la 
încetarea cauzelor obiective care au împiedicat introducerea acţiunii.  
În cazul contestaţiilor privind invenţiile şi inovaţiile, cererea de repunere în termen este de 
două luni de la încetarea cauzei care justifică depăşirea termenului, dar nu mai târziu de 1 an 
de  la  împlinirea  termenului  nerespectat.  În  materie  penală,  partea  care  a  lipsit  atât  la 
judecată, cât şi la pronunţare poate declara apel şi peste termen, dar nu mai târziu decât 10 
zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor 
privind despăgubirile civile. 
Apelul peste termen nu suspendă executarea. Instanţa de apel poate suspenda executarea 
hotărârii atacate. 
Repunere pe rol: 
 măsură pe care o poate dispune instanţa de judecată după încheierea dezbaterilor şi înainte 
de  pronunţarea  hotărârii,  atunci  când  constată,  cu  prilejul  deliberării,  că  este  necesară 
efectuarea  unor  dovezi  suplimentare  ori  punerea  în  discuţia  părţilor  a  unor  probleme  noi, 
pentru  lămurirea  tuturor  împrejurărilor  privind  rezolvarea  justă  a  cauzei.  În  aceste  cazuri, 
instanţa fixează un termen de judecată şi dispune citarea părţilor. 
Reputaţie: 
 părere  publică  despre  o  persoană,  aprecierea  şi  consideraţia  de  care  aceasta  se  bucură  în 
societate.  Reputaţia  neştirbită  este  o  condiţie  pentru  ocuparea  unor  funcţii  publice 
(judecător, procuror, funcţii de conducere etc.). Atingerea reputaţiei constituie un element 
al infracţiunilor de insultă sau calomnie. 
Resciziune: 
 anulare sau desfiinţare a unui act juridic pentru leziune. 
Res perit domino (pierderea lucrului este în sarcina proprietarului): 
 expresie latină ce consacră regula de principiu potrivit căreia riscul pierderii sau distrugerii 
unui  lucru  din  cauză  de  forţă  majoră  sau  în  caz  fortuit,  revine  persoanei  care,  în  acel 
moment, avea calitatea de proprietar al lucrului. 
Resortisant: 
 persoană care este supusă suveranităţii unui stat. 
Responsabilitate: 
 aptitudine a persoanei de a‐şi da seama de sensul, importanţa şi urmările acţiunilor pe care 
le  săvârşeşte,  de  a‐şi  dirija  liber  voinţa,  potrivit  scopurilor  urmărite.  Responsabilitatea  este 
condiţia fundamentală a vinovăţiei. Din altă perspectivă, responsabilitatea este concentrată 
într‐un ansamblu de reglementări privind consecinţele care decurg în sarcina unei persoane 
din încălcarea unei obligaţii şi care constă din îndatorirea de a repara prejudiciul cauzat şi, 
atunci când este cazul, de a suporta o sancţiune. 
Restitutio in integrum (lat.): 
 reparaţie integrală. Repunerea unei persoane în starea anterioară unui fapt juridic care i‐a 
lezat un drept. În sens generic, repararea totală a unor prejudicii materiale sau morale aduse 
cuiva. 
Reşedinţă: 
 locuinţă  care,  spre  deosebire  de  domiciliu,  nu  este  statornică  sau  principală.  O  persoană 
poate  avea  un  singur  domiciliu  şi  mai  multe  reşedinţe.  În  anumite  cazuri  stabilite  de  lege, 
unele  acte  pot  fi  îndeplinite  şi  la  reşedinţa  persoanei  (căsătoria,  citaţiile  şi  actele  de 
procedură). 
Retenţie: 
 drept  al  creditorului  care  deţine  un  lucru  aparţinând  debitorului  de  a  refuza  să‐l  restituie 
atâta vreme cât nu i se plăteşte datoria în legătură cu acel lucru. 
Retractare: 
 act juridic prin care o persoană sau un organ revine asupra unui act sau a unei 
hotărâri.  Ex.:  un  moştenitor  poate  retracta  renunţarea  la  moştenire  dacă  mai  este  în 
termen să accepte moştenirea şi dacă aceasta nu a fost acceptată de un alt succesor. Căile 
de atac adresate aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea şi care are posibilitatea legală 
de a reveni asupra acesteia se numesc căi de retractare. 
Retragerea plângerii prealabile: 
 act  unilateral  al  părţii  vătămate,  care  are  drept  urmare  înlăturarea  răspunderii  penale  în 
cazul  infracţiunilor  pentru  care  punerea  în  mişcare  a  acţiunii  penale  se  face  numai  la 
plângerea  prealabilă.  Manifestarea  de  voinţă  trebuie  să  fie  expresă.  Prin  excepţie,  se 
consideră  retragere  a  plângerii  prealabile  lipsa  nejustificată  a  părţii  vătămate  la  două 
termene în faţa primei instanţe. 
Retroactivitate: 
 excepţie de la principiul neretroactivităţii actelor normative. În dreptul nostru, 
retroactivitatea este admisă numai dacă se prevede expres că actul normativ se 
aplică  şi  unor  fapte  petrecute  anterior  (ex.:  legea  penală  mai  favorabilă,  legea 
dreptului de autor, în cazul legilor interpretative). 
Reţinere: 
 măsură preventivă care poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit, dacă 
sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. 
Măsura reţinerii se ia, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoarea prevăzute de lege pentru 
fapta săvârşită, în următoarele cazuri: 
a) identitatea sau domiciliul învinuitului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare; 
b) infracţiunea este flagrantă; 
c) învinuitul a fugit ori s‐a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire; 
d) sunt date suficiente că învinuitul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului; 
e) învinuitul a comis din nou o infracţiune, ori există date care justifică temerea că va 
săvârşi şi alte infracţiuni; 
f) învinuitul este recidivist; 
g) când există una din circumstanţele agravante; 
h) lăsarea învinuitului în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică; 
i) sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea 
că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta. 
Măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore. 
În  ordonanţa  prin  care  s‐a  dispus  reţinerea  trebuie  să  se  menţioneze  ziua  şi  ora  la  care 
reţinerea  a  început,  iar  în  ordonanţa  de  punere  în  libertate,  ziua  şi  ora  la  care  reţinerea  a 
încetat. Când organul de cercetare penală consideră că este necesar a se lua măsura arestării 
preventive, înaintează procurorului, înăuntrul termenului de 24 de ore, un referat motivat. 
Reţinere din distrugere de înscrisuri: 
 infracţiune  care  constă  în  reţinerea  sau  distrugerea  unui  înscris  emis  de  un  organ  de 
urmărire  penală,  de  o  instanţă  de  judecată  sau  de  un  alt  organ  de  jurisdicţie,  ori 
împiedicarea  în  orice  mod  ca  un  înscris  destinat  unuia  dintre  organele  mai  sus  arătate  să 
ajungă la acestea, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze. 
Reunirea cauzelor: 
 întrunire a cauzelor, la aceeaşi instanţă, în cazuri de conexitate şi indivizibilitate. 
Revizuire: 
 cale  extraordinară  de  atac,  aplicabilă  atât  în  procesul  civil,  cât  şi  în  procesul  penal,  care 
constă în atacare unei hotărâri definitive care a fost justă în raport de materialele dosarului, 
existente  la  data  pronunţării  hotărârii,  dar  ulterior  s‐au  descoperit  probe  noi  sau  s‐a 
constatat  că  probele  care  au  fundamenta‐o  au  fost  false,  astfel  că  hotărârea,  la  acest 
moment, este greşită. Fiind o cale de retractare, revizuirea se adresează instanţei care a dat 
hotărârea  a  cărei  revizuire  se  cere,  cu  excepţia  cazului  când  se  cere  revizuirea  pentru 
contrarietate de hotărâri. Motivele revizuirii sunt prevăzute limitativ de lege. 
1.În procesul civil sunt susceptibile de revizuire hotărârile definitive, în cazurile şi condiţiile 
expres  prevăzute  de  lege.  Revizuirea  are  drept  scop,  de  regulă,  îndepărtarea  erorilor 
săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea definitivă. 
Motivele care justifică exercitarea revizuirii sunt: 
1. dacă  dispozitivul  hotărârii  cuprinde  dispoziţii  potrivnice  ce  nu  se  pot  aduce  la 
îndeplinire; 
2. dacă  instanţa  s‐a  pronunţat  asupra  unor  lucruri  care  nu  s‐au  cerut  sau  nu  s‐a 
pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s‐a dat mai mult decât s‐a cerut; 
3. dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă; 
4. dacă un judecător, martor sau expert, care luat parte la judecată, a fost condamnat 
irevocabil  pentru  o  infracţiune  privitoare  la  pricină  sau  dacă  hotărârea  s‐a  dat  în 
temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii; 
5. dacă, după dare hotărârii, s‐au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea 
potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr‐o împrejurare mai presus de voinţa 
părţilor,  ori  dacă  s‐a  revizuit  hotărârea  unei  instanţe  penale  sau  administrative  pe 
care ea s‐a întemeiat; 
6. dacă  statul  ori  alte  persoane  juridice  de  drept  public  sau  de  utilitate  publică, 
dispăruţii,  incapabilii  sau  cei  puşi  sub  curatelă  nu  au  fost  apăraţi  deloc  sau  au  fost 
apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să‐i apere; 
7. dacă  există  hotărâri  definitive  potrivnice  date  de  instanţe  de  acelaşi  grad  sau  de 
grade  diferite,  în  una  şi  aceeaşi  pricină,  între  aceleaşi  persoane,  având  aceeaşi 
calitate; 
8. dacă  partea  a  fost  împiedicată  să  se  înfăţişeze  la  judecată  şi  să  înştiinţeze  instanţa 
despre aceasta, dintr‐o împrejurare mai presus de voinţa sa. 
Termenul  de  revizuire  este  de  o  lună.  În  cazul  punctului  6,  privind  dispăruţii  şi  incapabilii, 
termenul  este  d  6  luni.  În  cazul  punctului  8,  termenul  de  revizuire  este  de  15  zile  de  la 
încetarea împiedicării. 
2.În procesul penal, hotărârile judecătoreşti definitive sunt supuse revizuirii atât cu privire la 
latura penală cât şi cu privire la latura civilă. 
Revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri: 
1. s‐au  descoperit  fapte  sau  împrejurări  ce  nu  au  fost  cunoscut  de  instanţă  la 
soluţionarea cauzei; 
2. un  martor,  expert  sau  interpret  a  săvârşit  infracţiunea  de  mărturie  mincinoasă  în 
cauza a cărei revizuire se cere; 
3. un  înscris  care  a  servit ca  temei  al hotărârii  a cărei  revizuire  se  cere  a fost  declarat 
fals; 
4. un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte 
de  cercetare  penală  a  comis  o  infracţiune  în  legătură  cu  cauza  a  cărei  revizuire  se 
cere; 
 5. când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia. 
Cererea  de revizuire  se adresează  procurorului  de  la  parchetul  de  pe  lângă  instanţa  care  a 
judecat cauza în primă instanţă. 
Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după executarea 
pedepsei sau după moartea condamnatului. 
Revocare: 
 1. desfiinţare, pentru viitor, a unui contract legal încheiat, care se efectuează, de regulă, prin 
acordul  părţilor,  iar  în  mod  excepţional  şi  prin  manifestarea  unilaterală  de  voinţă  a  uneia 
dintre părţile contractante. 
2. desfiinţare a unei donaţii sau a unui legat, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. 
3. dispoziţie dată de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, în 
condiţiile prevăzute de lege, cu privire la: 
  
a) încetarea  unor  măsuri  asigurătorii,  de  siguranţă  sau  preventive,  dacă  nu  mai  există 
temeiuri pentru aplicarea lor în continuare; 
b) revenirea asupra unor măsuri de executare a pedepselor (suspendarea condiţionată a 
executării pedepsei) în cazul în care conduita persoanei în cauză sau alte împrejurări 
duc  la  concluzia  că  aplicarea  acestor  măsuri  nu  este  justificată  sau  nu  mai  este 
posibilă. 
4. încetare pentru viitor a unui act administrativ prin manifestarea de voinţă în acest sens a 
organului care l‐a emis. 
5. act prin care organul de stat competent, potrivit legii, dispune încetarea funcţionării unui 
organ de stat în totalitatea sa sau a unor membrii ai acestuia. 
Revocarea donaţiei: 
 desfiinţarea contractului de donaţie prin manifestarea unilaterală de voinţă a donatorului, în 
cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. 
Sunt revocabile donaţiile de bunuri viitoare şi donaţiile între soţi. Donaţiile mai pot fi 
revocate: 
a) pentru neîndeplinirea sarcinii; 
b) pentru ingratitudine; 
c) pentru naştere de copil. 
În primele două cazuri, revocarea donaţiei se pronunţă prin hotărâre judecătorească, iar în 
ultimul  caz  ea  operează  de  plin  drept,  urmând  a  fi  constatată  de  instanţă,  în  caz  de 
neînţelegere între părţi. 
Revocarea legatelor: 
 desfiinţare a legatelor ca urmare a manifestării de voinţă a testatorului (revocarea legatelor 
voluntară), ori după decesul acestuia, în baza hotărârii judecătoreşti pronunţate la cererea 
celor interesaţi (revocarea legatelor judecătorească). Întrucât testamentul este un act 
revocabil, desfiinţarea voluntară a legatelor este posibilă oricând, în mod expres sau tacit, ori 
de câte ori din actele săvârşite de testator, rezultă în mod neîndoielnic intenţia sa de 
revocare. Revocarea legatelor pe cale judecătorească este posibilă dacă se întemeiază pe 
unul din următoarele motive: 
a) neîndeplinirea de către legatar a sarcinii impuse de testator; 
b) pentru ingratitudine; 
c) legatarul a adus o injurie gravă memoriei testatorului. 
În acest ultim caz, acţiunea trebuie să fie intentată în curs de un an din ziua în care a fost 
săvârşită fapta. 
Rezervă succesorală: 
 pare  a  moştenirii,  indisponibilizată  de  lege  în  favoarea  unor  categorii  de  moştenitori 
(rezervatari), în sensul că nu poate fi micşorată nici prin acte între vii cu titlu gratuit (donaţii), 
nici  prin  testament.  Cealaltă  parte  a  moştenirii  care  rămâne  după  scăderea  rezervei 
succesorale se numeşte cotitate disponibilă. 
În raport cu categoria de moştenitori, cuantumul rezervei succesorale este stabilit de lege, 
după cum urmează: 
1. Pentru descendenţi: 
a) 1/2 din moştenire, dacă la aceasta vine un singur copil sau descendenţii acestuia; 
b) 2/3 din moştenire, dacă la aceasta vin doi copii sau urmaşii acestora; 
c) 3/4 din moştenire, dacă la aceasta vin trei sau mai mulţi copii ori urmaşii acestora. 
2. Pentru ascendenţii privilegiaţi (tatăl şi mama defunctului): 
a) 1/2 din moştenire, dacă la aceasta vin tatăl şi mama defunctului; 
b) 1/4din moştenire, dacă la aceasta vine numai tatăl sau numai mama. 
3. Pentru soţul supravieţuitor, 1/2 din drepturile sale de succesiune prevăzute de lege, din 
averea celuilalt soţ, ceea ce reprezintă: 
a) 1/8 din moştenire, când vine la aceasta cu copii şi descendenţii lor; 
b) 1/6 din moştenire, când vine la aceasta în concurs cu tatăl şi mama defunctului, ori 
numai cu unul din ei, în ambele cazuri împreună cu fraţii şi surorile soţului decedat şi 
descendenţii lor, sau numai cu unul din ei; 
c) 1/4  din  moştenire,  în  cazul  când  vine  la  aceasta  cu  tatăl  şi  mama  defunctului,  ori 
numai  cu  unul  din  ei,  sau  numai  cu  fraţii  şi  surorile  acesteia  şi  descendenţii  lor,  ori 
numai cu unii din ei; 
d) 3/8 din moştenire, dacă vine la succesiune cu ceilalţi ascendenţi şi colaterali până la 
gradul al patrulea inclusiv; 
e) 1/2 din moştenire, când, în lipsa rudelor, vine singur la succesiune. 
Reziliere: 
 desfiinţare  pentru  viitor  a  unui  contract  bilateral  cu  executare  succesivă,  ca  urmare  a 
neexecutării  obligaţiei  uneia  dintre  părţi,  din  cauze  imputabile  acesteia.  Rezilierea  se 
pronunţă  de  către  instanţa  judecătorească.  Rezilierea  forţată  intervine,  pentru  viitor,  ca 
urmare a dispoziţiei unui element esenţial al contractului. 
Rezolutoriu: 
 atribut  al  unui  act  juridic  sau  al  unei  modalităţi  a  acestuia  care  are  ca  efect 
desfiinţarea unui raport juridic (ex.: una din formele condiţiei este cea rezolutorie). 
Rezoluţie: 
 1).  dispoziţie  dată  de  către  organul  de  urmărire  penală  asupra  actelor  sau  măsurilor 
procesuale,  în  cazurile  în  care  nu  trebuie  să  fie  emisă  o  ordonanţă.  Rezoluţia  se  înscrie  pe 
documentul prin care este sesizat ori este solicitat să hotărască organul de urmărire penală 
şi trebuie să fie motivată. 
2). desfiinţare cu efect retroactiv a unui contract bilateral cu executare imediată, la cererea 
uneia dintre părţi, ca urmare a neexecutării, din motive imputabile, a obligaţiei asumate de 
cealaltă parte. Rezoluţia se pronunţă de către instanţă, în condiţiile legii. 
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri: 
 măsură  pe  care  o  poate  dispune  organul  de  urmărire  penală  sau  instanţa  de  judecată,  cu 
privire  la  obiectele  şi  înscrisurile  ce  pot  servi  ca  mijloc  de  probă.  Se  realizează  fie  prin 
predarea de bunăvoie a obiectelor şi înscrisurilor de către acela la care ele se află, fie pe cale 
silită, în caz de refuz. În această ultimă ipoteză, se poate efectua, potrivit legii, o percheziţie. 
Risc: 
 pericol sau eveniment dăunător, a cărui producere nu este certă, dar este posibilă. 
Riscul asigurat: 
 împrejurare eventuală (îmbolnăvire, accident, deces etc.) în considerarea căreia se încheie 
un contract de asigurare şi la realizarea căreia asigurătorul este obligat să achite 
beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată. 
Riscul contractului: 
 suportare de către debitorul care nu‐şi poate îndeplini obligaţia în cadrul unui contract 
bilateral din cauza forţei majore sau în caz fortuit, a consecinţelor negative ce decurg din 
liberarea creditorului de obligaţia corelativă. 
Riscul pieirii fortuite a lucrului: 
 suportarea  consecinţelor  păgubitoare  ale  pierderii  sau  distrugerii  unui  lucru  din  cauză  de 
forţă majoră sau în caz fortuit. 
De  regulă,  riscul  revine  persoanei  care  avea  calitatea  de  proprietar  în  momentul  pieirii 
lucrului. 
În  contractele  consensuale,  care  au  ca  obiect  transmiterea  dreptului  de  proprietate  sau  a 
altui  drept  real,  întrucât  această  transmitere  operează  chiar  din  momentul  realizării 
acordului  de  voinţă  (dacă  nu  s‐a  stipulat  un  termen  ulterior  de  predare  ori  o  condiţie 
obligatorie), riscul pieirii fortuite a lucrului revine dobânditorului, chiar înainte de predarea 
lucrului. Riscul trece asupra celui are înstrăinează dacă acesta a fost pus în întârziere şi nu 
poate face dovada că lucrul ar fi pierit şi la dobânditor, în cazul când i‐ar fi fost predat. 
Risc social: 
 eveniment dăunător (boală, accident, invaliditate, deces etc.) care îndreptăţeşte o persoană 
la plata unei indemnizaţii în cadrul asigurărilor sociale ori la alte forme de asistenţă socială. 
Prevenirea şi repararea prejudiciilor aduse prin risc social, constituie elemente ale securităţii 
sociale. 
Rix: 
 încăierare. 
Riveran: 
 denumire  dată  statului  al  cărui  teritoriu  se  află  la  ţărmul  unei  mări  sau  este  mărginit  ori 
străbătut de un curs de apă internaţională. 
Rol: 
 1.  registru  al  cauzelor  ori  lista  zilnică  a  proceselor  care  sunt  supuse  spre  rezolvare  unui 
organ de jurisdicţie; 
2. registru fiscal pentru evidenţa impunerilor fiscale; 
3. lista echipajului unei nave; 
4. lista navelor de sub pavilion naţional şi caracteristicile tehnice ale acestora. 
Rol activ: 
 principiu  fundamental  al  activităţii  organelor  de  jurisdicţie,  potrivit  căruia,  acestea  au 
obligaţia, în vederea stabilirii adevărului şi soluţionării juste a cauzei, să depună din proprie 
iniţiativă  toate  stăruinţele  pentru  administrarea  probelor  necesare  şi  lămurirea  tuturor 
faptelor  şi  împrejurărilor  cauzei,  îndrumând  totodată  părţile,  sprijinindu‐le  şi  dându‐le 
explicaţii cu privire la drepturile prevăzute de lege şi la posibilităţile de realizare a acestora în 
cadrul procesului. 
Rude apropiate: 
 ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite 
prin adopţie astfel de rude (în sensul legii penale). Dispoziţiile din legea penală privitoare la 
rudele apropiate se aplică şi persoanelor adoptate cât şi descendenţilor acestora.  
Noţiunea  de  rude  apropiate  se  întâlneşte  în  cuprinsul  dispoziţiilor  legale  privind 
ameninţarea, furtul, tăinuirea, favorizarea infractorului, incompatibilitate etc. 
Rudenie: 
 legătură  bazată  pe  descendenţa  unei  persoane  dintr‐o  altă  persoană  sau  pe  faptul  că  mai 
multe persoane au un descendent comun (rudenie firească) ori care se stabileşte ca efect al 
adopţiei  (rudenie  civilă).  Rudenia  care  rezultă  din  descendenţa  unei  persoane  dintr‐o  altă 
persoană este în linie dreaptă, putând fi ascendentă şi descendentă. Rudenia care decurge 
din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun se numeşte colaterală. 
Gradul de rudenie se stabileşte astfel: 
a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor; astfel tatăl şi fiul sunt rude de gradul întâi, 
nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul al doilea; 
b) în  linie  colaterală,  după  numărul  naşterilor,  urcând  de  la  una  dintre  rude  până  la 
ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt 
rude în gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al 
patrulea. 
Efectele juridice ale rudeniei sunt numeroase şi interesează mai multe ramuri de drept 
(dreptul familiei, civil, penal, procesual civil, procesual penal etc.). Efectele juridice ale 
rudeniei privind obligaţia legală de întreţinere, drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de 
copiii lor minori, succesiunile, impedimente la căsătorie, dreptul la pensie de urmaş, 
incompatibilitate etc, le‐am tratat la noţiunile de: 
 ascendenţi; colaterali; descendenţi; filiaţie; moştenitor legal etc. 
Rupere de sigilii: 
 infracţiune care constă în înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat. Pedeapsa este 
mai gravă, dacă fapta a fost săvârşită de custode. 
                S 
Sadism: 
 tendinţă anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de 
a pricinui suferinţe. 
Salariu: 
 sumă de bani pe care o primeşte o persoană pentru munca depusă într‐o perioadă de timp 
(săptămână, lună). 
Sancţiune: 
 măsură de constrângere, cu rol preventiv, educativ şi reparator, ce se aplică împotriva 
persoanelor care au încălcat o regulă de conduită. Sancţiunea juridică este o măsură de 
constrângere care se aplică de organele competente ale statului, în condiţiile prevăzute de 
lege, împotriva acelora care au încălcat dispoziţia unei norme juridice, în scopul restabilirii 
ordinii de drept, satisfacerii drepturilor şi intereselor lezate, prevenirii şi pedepsirii 
făptuitorilor în acord cu cerinţele legii. Sancţiunile juridice pot fi: 
 civile, penale, disciplinare şi de drept internaţional. 
Sancţiunile civile sunt: 
 obligarea persoanei vinovate la plata unei sume de bani cu titlu de: 
 amendă civilă; daune‐interese; penalităţi; despăgubiri; obligarea la restituirea bunurilor 
primite sau deţinute pe nedrept; obligarea la încetarea oricăror acte care împiedică 
exercitarea unui drept sau la desfiinţarea oricăror lucrări făcute cu încălcarea legii; pierderea 
sau restrângerea unor drepturi subiective; anularea actelor întocmite cu încălcarea legii şi 
repunerea părţilor în situaţia anterioară etc.  
Sancţiunile de drept penal sunt pedepsele. 
În cazul faptelor care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, procurorul sau instanţa 
de judecată aplică sancţiuni cu caracter administrativ: 
 mustrare, avertisment, amendă administrativă. Aceleaşi sancţiuni se aplică şi în cazul 
înlocuirii răspunderii penale.  
Sancţiunile disciplinare sunt: 
  
Sancţiuni generale, care se aplică tuturor persoanelor încadrate, pentru încălcarea cu 
vinovăţie a obligaţiilor de serviciu şi normelor de comportare. Acestea sunt: 
 mustrarea; avertismentul; retragerea uneia sau mai multor gradaţii pe o perioadă de 1‐3 
luni sau, în cazul celor încadraţi la nivelul de bază, diminuarea salariului cu 5‐10% pe aceeaşi 
perioadă; retrogradarea din funcţie sau în categorie; desfacerea disciplinară a contractului 
de muncă. 
Sancţiuni speciale, care sunt prevăzute în statute şi se aplică persoanelor încadrate în 
anumite domenii de activitate (transporturi; telecomunicaţii; învăţământ; justiţie şi parchet; 
sănătate etc.). 
Sancţiunile contravenţionale sunt: 
 avertismentul, amenda, închisoarea contravenţională. 
Sancţiunile de drept internaţional se pot aplica de către un stat sau de către o organizaţie 
internaţională împotriva unui alt stat care a încălcat normele dreptului internaţional. 
Sancţiunile de drept internaţional sunt: 
 boicotul, embargoul, represaliile, suspendarea relaţiilor economice, ruperea relaţiilor 
diplomatice, excluderea din cadrul unei organizaţii internaţionale etc. 
Sarcina probei: 
 obligaţie ce revine părţilor dintr‐un proces de a face dovada împrejurărilor, faptelor, 
afirmaţiilor şi susţinerilor pe care îşi întemeiază pretenţiile ori apărările în faţa organului de 
jurisdicţie. În procesul civil şi în cel penal este consacrat principiul potrivit căruia, partea care 
face o afirmaţie sau o propunere în faţa instanţei este obligată să o dovedească.  
În litigiile de muncă sarcina probei revine unităţii care este obligată, potrivit legii, să facă 
dovada temeiniciei şi legalităţii dispoziţiilor ori măsurilor luate. În toate cazurile, organul de 
judecată are dreptul şi obligaţia să ceară din oficiu administrarea oricăror probe pe care le 
apreciază ca necesare şi să sprijine părţile în obţinerea probelor propuse în soluţionarea 
pricinii. 
Scadenţă: 
 data la care, prin împlinirea termenului suspensiv, obligaţia trebuie executată; momentul în 
care obligaţia devine exigibilă; termen de plată. 
Scandal public: 
 exprimare a sentimentelor de repulsie şi revoltă faţă de faptele săvârşite prin comiterea 
infracţiunilor de perversiune sexuală, ultraj contrar bunelor moravuri ş tulburarea liniştii 
publice, care au ajuns la cunoştinţa opiniei publice. 
Schimb: 
 v. contract de schimb. 
Scoatere de sub urmărire penală: 
 întreruperea definitivă a urmăririi penale pe care o dispune procurorul prin ordonanţă 
motivată, la propunerea organului de cercetarea penală sau din oficiu, în situaţia în care 
activarea penală nu poate fi exercitată deoarece: 
 fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală; fapta nu prezintă gradul de pericol 
social al unei infracţiuni; fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat; faptei îi lipseşte 
unul din elementele constitutive ale infracţiunii; există vreuna din cauzele care înlătură 
caracterul penal al faptei. 
Scont: 
 operaţiune bancară prin care beneficiarul unui titlu de credit (în special cambie) încasează 
valoarea acestuia înainte de ajungere la scadenţă. Scontul constă în transmiterea titlului de 
credit către o bancă care plăteşte beneficiarului valoarea nominală a titlului, diminuată cu 
dobânda (taxa de scont) pe perioada cuprinsă între data operaţiunii (scontării) şi scadenţa 
titlului respectiv şi comisionul reţinut pentru compensarea cheltuielilor ocazionate de 
operaţia de scont. Banca plătitoarea poate să‐şi reîntregească lichidităţile transmiţând titlul 
respectiv înainte de scadenţă băncii de emisiune sau altei bănci, operaţiune denumită de 
reescont. 
Scopul legii penale: 
 obiectivul urmărit de legea penală care apără, împotriva infracţiunilor, România, 
suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi 
libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept. 
Scopul pedepsei: 
 obiectivul urmărit prin aplicarea unei pedepse, care constă în prevenirea săvârşirii de noi 
infracţiuni şi reeducarea condamnatului. 
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă 
de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie 
să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului. 
Scopul procesului penal: 
 obiectivul urmărit prin procesul penal, care constă în constatarea la timp şi în mod complet 
a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să 
fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la 
răspundere penală. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la 
apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum 
şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor. 
Scrutin: 
 mod de alegere a deputaţilor şi senatorilor. Scrutinul este de două feluri: 
scrutin plurinominal, în care alegătorii dintr‐o circumscripţie electorală votează mai mulţi 
deputaţi sau senatori deodată dintr‐o listă de candidaţi; 
scrutin uninominal, care constă în desemnarea unui singur deputat şi a unui singur senator. 
La rândul său, scrutinul uninominal are două forme: 
 scrutin uninominal cu majoritate relativă, în care este declarat ales candidatul care a obţinut 
cele mai multe voturi; scrutin uninominal cu majoritate absolută, în care candidatul, pentru a 
fi ales, trebuie să obţină jumătate plus unu din numărul voturi. Tot prin scrutin se aleg şi 
organele locale ale administraţiei (primar, consilieri). 
Sechestru: 
 măsură care constă în indisponibilizarea bunurilor unei persoane care are calitatea de 
debitor sau care urmează să răspundă pentru repararea pagubei produse prin infracţiune, ori 
a bunurilor aflate în litigiu. 
Sechestrul este de mai multe feluri, după cum urmează: 
1. Sechestru asigurător, reglementat prin normele legii civile şi ale legii penale. În raporturile 
juridice civile, sechestrul asigurător se instituie asupra bunurilor mobile ale debitorului, la 
cererea reclamantului, prin dispoziţia instanţei care judecă procesul în fond, dacă acţiunea 
are ca obiect plata unei sume de bani. Prin această măsură se previne înstrăinarea bunurilor 
de către debitor şi se asigură posibilitatea executării hotărârii care se va pronunţa de 
instanţă. Sechestrul asigurător se înfiinţează dacă creanţa este constatată printr‐un înscris şi 
este exigibilă (scadenţă). Creditorii ale căror creanţe nu sunt constatate printr‐un înscris ori 
ale căror creanţe nu sunt scadente, dar există indicii serioase în privinţa relei‐credinţe a 
debitorului, pot cere sechestru asigurător, dar au obligaţia să depună o cauţiune. 
În cadrul procesului penal, sechestrul face parte din măsurile asigurătorii care se iau de 
organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată şi constă în indisponibilizarea 
bunurilor mobile şi imobile ale învinuitului, inculpatului şi ale persoanei responsabile 
civilmente, în condiţiile prevăzute de lege. 
2. Sechestru judiciar, măsură asigurătorie luată de instanţa de judecată, constând în 
încredinţarea bunurilor litigioase, spre păstrare şi administrare unei persoane anume 
desemnate, până la soluţionarea litigiului. 
Prin sechestru judiciar se înţelege şi persoana căreia i‐a fost încredinţat de către instanţă, 
spre păstrare şi administrare, bunul litigios şi care poate fi deţinătorul bunului sau o terţă 
persoană. Persoana căreia i s‐a încredinţat bunul are calitatea de depozitar şi răspunde 
potrivit regulilor contractului de depozit; 
3. Sechestru de executare (executor) constituie o măsură luată de organul de executare în 
cadrul procedurii de executare silită având următoarele variante: 
sechestru cu aplicare de sigilii, când organul de executare, în prezenţa organelor de poliţie, 
aplică sigilii pe fiecare bun sechestrat sau pe încuietorile locului unde acestea se află, lipsind 
pe debitor de folosinţa bunurilor; 
sechestru cu ridicata, când bunurile sechestrate sunt predate în custodie, până la vânzarea 
lor silită, putându‐se aplica şi sigilii; 
sechestru simplu, când bunurile sechestrate rămân în folosinţa debitorului, dar nu pot fi 
strămutate de la locul lor decât cu autorizaţia judecătorului care a încuviinţat urmărirea 
bunurilor. 
Securitate internaţională: 
 sistem de relaţii între statele lumii, a cărui realizare este de natură să garanteze apărarea lor 
împotriva oricărei agresiuni, existenţa şi dezvoltarea popoarelor potrivit voinţei şi aspiraţiilor 
lor, cooperarea lor în domeniul politic, economic, cultural, ştiinţific şi în celelalte domenii, 
într‐un climat de pace şi înţelegere reciprocă. 
Securitatea circulaţiei: 
 ansamblu de reguli privind utilizarea căilor de comunicaţie şi de măsuri tehnice cu privire la 
funcţionarea mijloacelor de transport, în scopul prevenirii accidentelor şi producerii de 
prejudicii persoanelor şi bunurilor. Securitatea circulaţiei are în vedere circulaţia pe 
drumurile publice, pe căile ferate ori aeriene, precum şi navigaţia pe apă. 
Sediu: 
 locul în care se stabileşte administraţia unei persoane juridice, a unui organism sau unei 
organizaţii şi în care acestea îşi desfăşoară, de regulă, activitatea. Sediul constituie un 
element de identificare a persoanelor juridice, se stabileşte prin actul de înfiinţare sau statut 
şi nu poate fi modificat decât de către organele care au în competenţă înfiinţarea acestora. 
Sediul materiei: 
 expresie folosită în lucrări juridice şi în practica judiciară, pentru a desemna actul normativ 
(lege, cod, hotărâre etc.) care cuprinde principalele reglementări privind un anumit domeniu 
sau o anumită instituţie. (Ex.: Sediul materiei pentru definirea şi sancţionarea infracţiunilor 
este Codul Penal). 
Seducţie: 
 infracţiune constând în fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determină o 
persoană de sex feminin mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual. Împăcarea părţilor 
înlătură răspunderea penală. 
SENAT: 
 Camera Superioară a Parlamentului României. Senatul este ales prin vot universal, egal, 
direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.  
Senatul este ales pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în 
caz de război sau de catastrofă. 
Senator: 
 membru al Senatului. Senatorii sunt în serviciul poporului. Calitatea de senator este 
incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice, cu excepţia celei de membru al 
Guvernului. Senatorul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată, 
penală ori contravenţională, fără încuviinţarea Senatului. Competenţa de judecată aparţine 
Curţii Supreme de Justiţie. 
Sentinţă: 
 hotărâre prin care judecătoria soluţionează o cauză în primă instanţă ori se dezinvesteşte, 
fără a soluţiona cauza, sau rezolvă plângerea împotriva unei hotărâri pronunţate de organele 
administrative.  
Separaţie de bunuri: 
 v. Raporturi patrimoniale între soţi. 
Serviciul militar: 
 perioadă de pregătire militară a cetăţenilor în cadrul unităţilor şi formaţiunilor militare ale 
Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne. În cadrul aderării României la 
Alianţa Nord‐Atlantică, efectuarea serviciului militar îşi va modifica normele actuale. 
Servitute: 
 o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil având alt stăpân. 
Servitutea este un drept real, accesoriu, perpetuu şi indivizibil, instituit printr‐un act 
unilateral sau bilateral de voinţă, care conferă proprietarului unui imobil (denumit fond 
dominant), unele prerogative asupra imobilului (denumit fond aservit) aparţinând altui 
proprietar, obligat să suporte sarcinile impuse în favoarea fondului dominant, altele decât 
cele ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate, determinate de ocrotirea 
unor interese sociale şi asigurarea unei bune vecinătăţi. 
Se consideră servituţi propriu‐zise (dezmembrăminte ale dreptului de proprietate) numai 
cele stabilite prin fapta omului. Toate celelalte, deşi incluse în Codul civil în capitolul „Despre 
servituţi”, sunt doar limitări normale ale dreptului de proprietate. 
Servitutea are următoarele caractere: 
servitutea este un drept real asupra lucrului altuia, constituind un dezmembrământ al 
dreptului de proprietate; 
servitutea presupune existenţa a două imobile, fondul dominant şi fondul aservit, aparţinând 
unor proprietari diferiţi; 
servitutea este un drept imobiliar întrucât se stabileşte numai cu privire la bunuri imobile 
prin natura lor (clădiri şi terenuri); 
servitutea este un drept accesoriu, ceea ce presupune că nu poate fi despărţită de fondul 
principal spre a forma singură, un drept de sine stătător. În consecinţă, ea nu va putea fi 
înstrăinată, urmărită sau ipotecată decât odată cu fondul al cărui accesoriu este: 
 ca drept, se va transmite odată cu fondul dominant, iar ca sarcină, odată cu fondul aservit, 
fără a fi necesară o menţiune expresă în actul de înstrăinare a fondului; 
servitutea este un drept perpetuu, adică durează cât timp durează imobilele ce alcătuiesc 
cele două fonduri şi situaţia care a generat servitutea. Drept urmare, ea nu se stinge prin 
moartea proprietarului fondului dominant sau a celui aservit, caracterul perpetuu ţine de 
natura, ci nu esenţa dreptului de servitute astfel că, durata sa poate fi limitată prin actul de 
constituire a servituţii; 
servitutea este un drept indivizibil, deoarece se constituie asupra întregului fond aservit şi 
profită întregului fond dominant. Aceasta înseamnă că, dacă un fond aparţine mai multor 
coproprietari, este necesar ca toţi să consimtă la constituirea sau stingerea servituţii, fiind 
suportată de toţi coproprietarii fondului aservit şi, respectiv, operând în favoarea tuturor 
coproprietarilor fondului dominant. 
După izvorul lor sau după modul lor de constituire, servituţile se clasifică în: 
servituţile naturale – sunt servituţile care se nasc din situaţia naturală a două fonduri: 
 servitutea de scurgere a apelor naturale, servitutea de izvor, servitutea de grăniţuire, 
servitutea de îngrădire; 
servituţi legale – sunt servituţile stabilite prin lege, fie în interesul public (servituţi edilitare), 
fie în interesul particularilor, adică în interesul asigurării bunei vecinătăţi (servitutea privind 
distanţa plantaţiilor, a lucrărilor intermediare pentru diferite construcţii, servitutea de 
vedere, picătura streşinilor, servitutea de trecere etc.); 
servituţile stabilite prin fapta omului – sunt servituţile constituite prin act juridic (contract 
sau testament), prin destinaţia proprietarului şi prin uzucapiune. 
În timp ce servituţile naturale şi legale sunt limitate ca număr, servituţile stabilite prin fapta 
omului sunt nelimitate, ca o consecinţă a principiului libertăţii contractuale. 
Această clasificare este unanim criticată de doctrină întrucât, pe de o parte, servituţile 
naturale sunt de fapt servituţi legale, toate avându‐şi izvorul în lege, iar pe de altă parte, 
numai servituţile stabilite prin fapta omului sunt servituţi propriu‐zise, dezmembrăminte ale 
dreptului de proprietate. Drept urmare, nu se poate constitui o astfel de servitute asupra 
unui fond ce face parte din domeniul public al statului, căci potrivit art. 135 al. 5 din 
Constituţie, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, iar pentru opozabilitate faţă de 
terţi, numai pentru servituţile stabilite prin fapta omului există obligativitatea transcrierii 
acestora în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare, respectiv înscrierea în partea 
a treia a cărţilor funciare.  
După obiect sau după conţinut, servituţile se clasifică în: 
servituţi pozitive – sunt servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul fondului dominant 
(subiect activ al dreptului de servitute) să facă anumite acte de folosinţă asupra fondului 
aservit de exemplu, servitutea de trecere sau de a lua apă din izvorul sau fântâna care se află 
pe fondul aservit; 
servituţi negative – sunt servituţile care impun proprietarului fondului aservit (subiect pasiv 
al dreptului de servitute) o obligaţie de „a nu face” în exercitarea atributelor dreptului său de 
proprietate, de exemplu servitutea „non aedificandi” (de a nu construi), servitutea „non 
altius tollendi” (de a nu clădi peste o anumită înălţime), de nu deschide o fereastră 
(servitutea de vedere), de a nu planta la mai puţin de o anumită distanţă etc. 
În raport cu modul de executare, servituţile se clasifică în: 
servituţi continue – sunt servituţile pentru a căror exercitare şi menţinere nu este nevoie de 
fapta omului. Aceste servituţi nu presupun că trebuie să fie exercitate continuu, ci, de îndată 
ce există, nu mai sunt necesare alte fapte sau intervenţii pentru a fi menţinute (servitutea de 
apeduct, servitutea de scurgere a apelor naturale, servitutea de vedere etc.); 
servituţi necontinue – sunt servituţile care, pentru a fi exercitate, este nevoie de faptul 
actual al omului (servitutea de trecere, de a lua apă dintr‐un izvor, de a paşte vitele etc.). 
În raport cu felul de manifestare, servituţile se clasifică în: 
servituţi aparente – sunt servituţile care se manifestă prin semne exterioare (un drum, o uşă, 
o fereastră, un apeduct etc.); 
servituţi neaparente – sunt servituţile care nu se manifestă printr‐un semn exterior (toate 
servituţile negative). 
Numai servituţile continue şi aparente se pot dobândi prin uzucapiune şi prin destinaţia 
proprietarului. 
În raport de faptul dacă sunt stabilite în folosul unei clădiri sau în folosul unui teren, 
servituţile sunt de două feluri: 
 servituţi urbane şi servituţi rurale. 
Sesizare: 
 act de procedură care are ca efect declanşarea activităţii organelor de urmărire penală, a 
instanţei de judecată şi a altor organe decât cele judiciare. Sesizarea organelor de urmărire 
penală se face prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă 
cale că s‐a săvârşit o infracţiune. 
Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea 
prealabilă ori la sesizarea sau autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu 
poate începe în lipsa acestora. 
Când, prin săvârşirea unei infracţiuni, s‐a produs o pagubă uneia din unităţile prevăzute de 
legea penală, unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire 
penală, să prezinte situaţii explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la 
faptele pentru care paguba a fost pricinuită şi să se constituie parte civilă. Pentru 
infracţiunile săvârşite de militari contra ordinii şi disciplinei militare, precum şi pentru 
sustragerea de la serviciul militar sau recrutare şi neprezentarea la încorporare sau 
concentrare, acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului. Sesizarea 
instanţei penale se face de către procuror, prin rechizitoriu, iar pentru unele infracţiuni, în 
condiţiile prevăzute de lege, prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Sesizarea altor 
organe decât cele judiciare se poate face de către procuror, după clasare sau scoatere de sub 
urmărire penală, sau de către instanţa de judecată, după achitare, dacă apreciază că fapta ar 
putea atrage alte sancţiuni decât cele prevăzute de legea penală. 
Sesizarea instanţei civile se face prin cererea de chemare în judecată. 
Sezină: 
 atribuirea, prin lege, unor categorii de moştenitori (descendenţi şi ascendenţi) a posesiei 
moştenirii, din chiar momentul deschiderii ei şi fără îndeplinirea vreunor formalităţi, care le 
dă dreptul de a exercita, în calitatea de continuatori ai persoanei defunctului, toate 
drepturile şi acţiunile ce aparţineau acestuia. Pe o anumită perioadă de timp şi cu efecte 
limitate, testatorul poate atribui sezina (posesia de drept a moştenirii) şi executorului 
testamentar. 
Sigiliu: 
 1. obiect alcătuit dintr‐o placă de cauciuc, metal, plastic, etc, de regulă fixată pe un suport, 
având gravată o emblemă, o inscripţie, un semn distinctiv, care se aplică pe înscrisuri 
oficiale, conferindu‐le autenticitate. 
2. amprentă imprimată pe un înscris în urma aplicării unui sigiliu. 
3. semn distinctiv imprimat pe diferite lucruri în urma aplicării unui sigiliu special simbolizând 
autoritatea unui organ oficial. 
Simulare de calităţi oficiale: 
 folosirea ilegală a unei calităţi oficiale; constituie o circumstanţă agravantă în cazul săvârşiri 
infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. 
Sindicat: 
 organizaţie al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice, sociale etc ale 
membrilor săi. 
Sinecură: 
 slujbă, funcţie bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă. 
Sistem de drept: 
 ansamblu de norme juridice în vigoare privite în unitatea şi diviziunea lor pe ramuri de drept 
şi instituţii juridice. Caracterul unitar al sistemului de drept decurge din existenţa unor 
principii comune, corespunzătoare trăsăturilor şi intereselor fundamentale ale fiecărei 
societăţi, iar ramurile de drept se diferenţiază între ele prin specificul categoriilor de relaţii 
sociale pe care le reglementează şi prin metodele proprii de reglementare. Astfel, sistemul 
de drept român cuprinde dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul 
penal, dreptul familiei, dreptul muncii etc. 
O poziţie specială o are dreptul internaţional public, care nu intră în sistemul de drept intern 
al vreunui stat. 
Slujbă: 
 îndeletnicire de oarecare durată şi limitată de un orar de lucru, pe care o persoană o are ca 
angajat la o întreprindere de stat sau particulară şi care este remunerată cu o anumită sumă 
de bani. 
Societate: 
 ansamblu unitar, sistem organizat de relaţii între oameni istoriceşte determinate, bazate pe 
relaţii economice şi de schimb; totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei 
prin anumite raporturi economice; grupare de două sau mai mute persoane fizice ori juridice 
constituită în scopul desfăşurării unei activităţi aducătoare de beneficii şi dotată cu 
personalitate juridică; organizaţie cu caracter guvernamental sau neguvernamental, naţional 
sau internaţional, având scopul să promoveze anumite acţiuni de interes general. 
Societate comercială: 
 nici legea nr. 31/1990 şi nici Codul comercial nu cuprind o definiţie a societăţii comerciale. În 
acest caz, dispoziţiile Codului civil, care reglementează contractul de societate dispune: 
 „societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună 
ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar deriva…” Pe baza acestei dispoziţii şi a 
altor elemente, societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită 
pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se 
înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ în scopul 
realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate. Potrivit legii, societatea comercială îmbracă un 
din următoarele forme juridice: 
societatea în nume colectiv – este acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu 
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor; 
societate în comandită simplă – este acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt garantate 
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; 
asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor. 
societatea pe acţiuni – este acea societate al cărui capital este împărţit în acţiuni, iar 
obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund numai în limita 
aportului lor; 
societatea în comandită pe acţiuni – este acea societate al cărui capital social este împărţit 
pe acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea 
nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la 
concurenţa aportului lor; 
societate cu răspundere limitată – este acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt 
garantate cu patrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita aportului lor. 
Actul constitutiv al societăţii comerciale este contractul de societate. În cazul societăţii pe 
acţiuni sau în comandită pe acţiuni şi societăţi cu răspundere limitată, legea prevede 
necesitatea unui al doilea act constitutiv, care este statutul societăţii. 
Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică prin îndeplinirea unor formalităţi 
cerute de lege. Aceste formalităţi se întemeiază, după caz, pe contractul de societate sau pe 
contractul de societate şi statutul societăţii. 
Contractul de societate, pentru a fi încheiat valabil, trebuie să îndeplinească anumite 
condiţii. În primul rând, contractul de societate trebuie să aibă elementele care îl 
particularizează faţă de celelalte contracte (aporturile asociaţilor, intenţia de a desfăşura în 
comun o activitate comercială – afectio societatis şi împărţirea beneficiilor). În al doilea rând, 
contractul de societate, ca orice contract, trebuie să îndeplinească anumite condiţii esenţiale 
pentru validitatea unei convenţii (consimţământul valabil al părţilor care se obligă, 
capacitatea de a contracta, un obiect determinat şi o cauză licită). 
La aceste condiţii de fond, se adaugă şi condiţia formei contractului impusă de lege. Potrivit 
legii, orice societate comercială se constituie printr‐un contract de societate încheiat în 
formă autentică. Ca act constitutiv al societăţii, contractul de societate trebuie să cuprindă 
anumite clauze (elemente) care să stabilească relaţiile dintre asociaţi. 
Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de societate comercială. Pe 
lângă clauzele comune, contractul de societate poate să cuprindă şi anumite clauze specifice 
unei anumite forme juridice de societate comercială. 
Clauzele expres prevăzute de lege trebuie, în mod obligatoriu, să fie cuprinse în contractul 
de societate. 
Aceste clauze sunt: 
Clauzele de identificare a părţilor; 
Clauzele privind identificarea viitoarei societăţi comerciale (denumirea sau firma societăţii, 
forma juridică a societăţii, sediul societăţii); 
Clauzele privind caracteristicile societăţii (obiectul societăţii, durata societăţii, capitalul 
social); 
Clauzele privind conducerea şi gestiunea societăţii; 
Clauzele privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor; 
Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii; 
Clauze privind sucursalele şi filialele societăţii. 
Punctul de plecare în constituirea unei societăţi comerciale este întocmirea actelor 
constitutive ale viitoarei societăţi. 
Actele constitutive sunt diferite, în funcţie de forma juridică a societăţii: 
 contractul de societate sau contractul de societate şi statutul societăţii. 
Înscrisurile constitutive sunt prezentate Notarului Public pentru autentificare. De la data 
autentificării înscrisurilor actelor constitutive, societatea comercială aflată în curs de 
constituire, dobândeşte capacitate de folosinţă: 
 ea priveşte numai drepturile şi obligaţiile de care depinde valabila constituire a societăţii 
comerciale. 
Constituirea societăţilor comerciale este supusă unui control judiciar prealabil şi obligatoriu. 
Instanţa judecătorească are competenţa să verifice legalitatea actelor constitutive şi să 
autorizeze funcţionarea societăţii. 
Plenitudinea competenţei în materie comercială aparţine tribunalului, acesta fiind singurul 
organ judiciar învestit cu o atare competenţă, pentru orice societate comercială. 
După obţinerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii urmează publicarea în Monitorul 
Oficial, înmatricularea în registrul comerţului, înscrierea fiscală a societăţii. Societatea 
comercială dobândeşte personalitate juridică din momentul ce s‐a constituit, cu respectarea 
condiţiilor stabilite de lege. Ca orice subiect de drept, societatea comercială trebuie să se 
identifice în mod obligatoriu prin anumite elemente de individualizare. Aceste elemente 
sunt: 
 firma, sediul şi naţionalitatea. Societăţile comerciale cu sediu în România sunt persoane 
juridice române. 
Ca orice persoană juridică, societatea comercială are capacitate juridică (capacitate de 
exerciţiu şi capacitate de folosinţă). 
Legea recunoaşte societatea comercială ca persoană juridică, deoarece ea întruneşte toate 
elementele constitutive ale personalităţii juridice. Societatea are, pe lângă organizare de 
sine‐stătătoare şi un anumit scop, şi un patrimoniu propriu. Ca orice persoană juridică, 
societatea comercială nu are o existenţă organică, şi deci nici o voinţă naturală. 
Voinţa societăţii se manifestă prin organele sale, care sunt: 
adunarea generală, formată din totalitatea asociaţilor societăţii, este organul de deliberare şi 
decizie al societăţii comerciale. Există adunarea generală ordinară şi extraordinară, care sunt 
convocate în condiţiile stabilite de lege; 
administratorii societăţii – persoane învestite să aducă la îndeplinire voinţa socială a 
societăţii comerciale, exprimată de adunarea generală. Cu privire la administrarea societăţii, 
legea cuprinde dispoziţii diferite, în funcţie de forma juridică a societăţii; 
cenzorii societăţii – persoane desemnate pentru asigurarea controlului asupra actelor şi 
operaţiunilor administratorilor. Controlul se exercită în mod diferit în funcţie de forma 
juridică a societăţii. 
Soldă: 
 sumă de bani plătită militarilor şi persoanelor civile din armată. 
Solidaritate: 
 v. obligaţie solidară. 
Solvabilitate: 
 posibilitate a debitorului, persoană fizică ori juridică, de a efectua plata la scadenţă. 
Solvens: 
 persoană care a făcut o plată executând prestaţia ce constituia obiectul unui raport juridic 
de obligaţie. Solvensul este, de regulă, debitorul obligaţiei, dar poate fi şi o terţă persoană 
obligată sau care face o plată în eroare. Persoana care primeşte plata se numeşte accipiens.  
Somaţie: 
 1. comunicare scrisă, adresată direct sau prin executorul judecătoresc, prin care se cere 
debitorului executarea obligaţiei scadente. De la data somaţiei, debitorul este în întârziere, 
urmând a suporta consecinţele neexecutării la termen. 
2. act prin care organul competent pune în vedere unei persoane fizice sau juridice să ia 
anumite măsuri prevăzute de lege, după care, dacă cel somat nu se conformează, 
întocmeşte actele de constatare a săvârşirii contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii 
contravenţionale. 
Soţ: 
 denumire dată persoanei căsătorite (bărbat sau femeie). 
Soţ nevinovat: 
 persoană al cărei soţ (soţie) a avut relaţii sexuale în afara căsătoriei, şi care este singura 
îndreptăţită să ceară, pentru infracţiunea de adulter, punerea în mişcare a acţiunii penale, 
încetarea urmăririi penale sau a procesului penal ori încetarea executării pedepsei. 
Soţ supravieţuitor: 
 persoană al cărei soţ (soţie) a decedat. 
Speculă: 
 infracţiune ce constă în săvârşirea uneia dintre următoarele fapte: 
 cumpărarea în scop de revânzare a produselor industriale sau agricole care potrivit 
dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular; cumpărarea de produse 
industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revânzării, dacă ceea ce ar rezulta 
prin prelucrare nu poate face obiectul comerţului particular. 
Spionaj: 
 infracţiune constând în săvârşirea de către un cetăţean străin sau de o persoană fără 
cetăţenie, care domiciliază pe teritoriul statului român, a oricăreia dintre faptele ce 
constituie infracţiunea de trădare prin transmiterea de secrete. 
Stare civilă: 
 totalitatea atributelor şi calităţilor unei persoane, izvorâte din apartenenţa acesteia la o 
familie (soţ, copil, divorţat etc.), care se dobândesc fie ca urmare a unui fapt juridic 
(naşterea, decesul), fie prin încheierea de acte juridice (căsătoria, adopţia etc.). 
Înscrisurile oficiale şi autentice prin care se dovedeşte starea civilă sunt numite acte de stare 
civilă. Întocmirea, rectificarea sau anularea actelor de stare civilă se efectuează cu 
respectarea strictă a prevederilor legale. Actele de stare civilă se înscriu în registrul de stare 
civilă şi fac dovada deplină cu privire la datele din cuprinsul lor. Pe baza actelor de stare civilă 
înregistrate se eliberează persoanelor îndreptăţite certificate de stare civilă. 
Stare civilă este denumit şi compartimentul din cadrul primăriilor unde se înregistrează, 
păstrează şi eliberează actele de stare civilă. 
Stare de necesitate: 
 1. cauză care apără de răspundere. Se află în stare de necesitate persoana care săvârşeşte 
fapta pentru a se salva de la un pericol iminent, ce nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, 
integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau 
un interes public. Nu este în stare de necesitate persoana care, în momentul săvârşirii 
infracţiunii, şi‐a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele ce s‐ar fi putut 
produce dacă pericolul nu era înlăturat. 
2. Situaţie specială ce poate fi proclamată în anumite împrejurări grave (calamităţi naturale 
etc.), în interesul apărării ţării, a ordinii publice sau securităţii statului. Starea de necesitate 
poate fi generală, aplicându‐se pe tot teritoriul ţării, sau parţială, pentru anumite zone. 
Starea de necesitate se proclamă de Parlamentul României, iar în caz de urgenţă de 
Preşedintele Românei cu încuviinţarea Parlamentului, în ce mult 5 zile de la luarea acestei 
măsuri. 
Stare de război: 
 situaţie specială rezultată din faptul că două sau mai multe state se află în război. În 
Constituţia României lipseşte noţiunea de stare de război. Sunt menţionate noţiunile de 
stare de asediu, stare de urgenţă, apărarea ţării. 
Stat: 
 principala instituţie politică a societăţii, instrumentul cu ajutorul căruia se realizează 
conducerea socială. Elementele esenţiale ale statului sunt: 
 organizarea unei forţe publice pe un anumit teritoriu; populaţia ce locuieşte pe teritoriul 
statului respectiv, între stat şi populaţia sa existând o legătură juridică puternică de 
apartenenţă la acel stat – cetăţenia –, legătură ce conţine în ea drepturi şi obligaţii reciproce; 
forţa publică reprezentând puterea de stat, de coerciţiune, exercitată de organe specializate, 
inclusiv cele de reprimare.  
Statul, ca termen, desemnează fie guvernanţii (puterea politică), fie societatea însăşi, 
caracterizată prin diferenţieri între guvernanţi şi guvernaţi; scopul statului constă în apărarea 
drepturilor inalienabile ale omului, în a face legi bune şi în a respecta principiul 
nonintervenţiei în treburile private. Statul trebuie să se plaseze deasupra grupurilor sociale, 
spre a aplana conflictele dintre ele. Puterea de stat înseamnă autoritate, fiind o formă 
istoriceşte determinată.  
Puterea de stat se caracterizează prin următoarele trăsături: 
este un atribut al statului care se identifică cu forţa, de unde şi denumirea de „forţă publică” 
sau „putere de stat”; 
puterea de stat are caracter politic; 
puterea de stat are o sferă generală de aplicare; 
realizarea puterii se asigură prin agenţi specializaţi care, la nevoie, în condiţiile şi în limitele 
legii, folosesc mijloace violente; 
puterea de stat este suverană. 
Mecanismul statal este dat de sistemul de instituţii şi organe pe care statul le înfiinţează 
pentru înfăptuirea funcţiilor sale. Fiecare organ sau subsistem de organe îşi găseşte temeiul 
legal în Constituţie, în legi organice, în alte legi şi alte acte normative. 
Organele statului se grupează pe subsisteme, în raport de nevoile exercitării fiecărei laturi a 
puterii: 
organe care înfăptuiesc exerciţiul legislativ al puterii; 
organe care înfăptuiesc exerciţiul executiv al puterii; 
organe care înfăptuiesc exerciţiul judecătoresc al puterii. 
Competenţele fiecărei categorii de organe sunt stabilite prin lege. 
Modul de organizare a conţinutului puterii şi structura internă şi externă a acestui conţinut 
îşi găsesc exprimarea în forma de stat. 
Forma de stat are trei laturi componente: 
forma de guvernământ, unde cele mai frecvent întâlnite sunt republica şi monarhia; 
structura de stat care priveşte: 
împărţirea internă a statului în unităţi administrativ‐teritoriale; 
împărţirea în părţi politice autonome (dacă este cazul); 
raporturile dintre întreg (statul) şi părţile sale componente. 
Forma de organizare (structura de stat) stă la baza împărţirii statelor în: 
state simple sau unitare, în care există un singur parlament, un singur rând de organe 
judecătoreşti, o singură Constituţie şi o singură cetăţenie, iar împărţirea internă are drept 
componente numai unităţile administrativ‐teritoriale; 
state compuse sau federative, în care există mai multe rânduri de organe legislative, 
executive şi judecătoreşti, structurate pe două niveluri: 
 la nivelul federaţiei (organe federale) şi, la nivelul statelor federate (componentele 
federaţiei); de asemenea, există mai multe constituiţii (cea a statului federativ şi cele ale 
statelor federate), iar împărţirea statului federativ se face nu în unităţi administrativ‐
teritoriale, ci în părţi politice autonome (statele federate, componente ale federaţiei); 
regimul politic, dat de ansamblul metodelor şi mijloacelor de conducere a societăţii, 
ansamblu care priveşte raporturile dintre stat şi individ şi modul concret în care statul 
asigură şi garantează drepturile subiective.  
În raport de regimul politic, statele se clasifică în: 
state cu regimuri politice democratice; 
state cu regimuri politice autocratice. 
Statut: 
 document cuprinzând principiile şi normele cu privire la constituirea, organizarea şi 
activitatea unei organizaţii politice, unui organ de stat, organizarea şi funcţionarea unui 
domeniu de activitate (învăţământ, medicină, transporturi), organizarea şi funcţionarea unei 
societăţi comerciale etc. 
Statut juridic civil: 
 totalitatea atributelor şi calităţilor prin care o persoană este individualizată în societate şi 
familie, din punct de vedere al normelor de drept. 
Statutul juridic civil este inseparabil de persoană, este unic şi indivizibil. Fiecare persoană are 
un singur statut juridic civil care se dobândeşte şi se modifică prin fapte sau acte juridice. 
Elementele care determină statutul juridic civil sunt: 
 cetăţenia; naţionalitatea; capacitatea juridică; starea civilă. 
Stingerea obligaţiei: 
 încetarea pentru viitor a raportului juridic de obligaţie prin unul din modurile prevăzute de 
lege sau convenite de părţi. Plata, compensaţia, remiterea de datorie, novaţia etc. sunt 
moduri de stingere a obligaţiei. 
Stipulaţie: 
 clauză într‐un contract în care părţile stabilesc anumite drepturi şi obligaţii, o anumită 
regulă de conduită etc. 
Stipulaţie pentru altul: 
 contract prin care o persoană, numită promitent, se obligă faţă de o altă persoană, numită 
stipulant, să efectueze o anumită prestaţie faţă de o altă persoană, numită beneficiar. Pentru 
a produce efecte între promitent şi stipulant, stipulaţia pentru altul trebuie să îndeplinească 
condiţiile generale de validitate ale oricărui contract (capacitate, consimţământ, obiect, 
cauză). Stipulaţia pentru altul naşte un drept în folosul beneficiarului, fără a fi necesar 
consimţământul acestuia, care poate însă renunţa la drept. 
Exemplu: 
 contractul de transport de mărfuri, când cărăuşul (promitent) convine cu expeditorul 
(stipulant) să predea mărfurile unei alte persoane (beneficiar), donaţia cu sarcini, când 
donatarul (promitent) se obligă faţă de donator (stipulant) să efectueze o anumită prestaţie 
faţă de o terţă persoană (beneficiar). 
Stornare: 
 rectificare a unei înregistrări contabile greşită, făcută în cartea sau în jurnalul de 
contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalentă cu cea 
greşită. 
Străin: 
 persoană care nu aparţine statului în care se află, având o altă cetăţenie sau neavând nici o 
cetăţenie. 
Statutul străinilor este reglementat de diferite ramuri de drept în raport cu faptele şi actele 
juridice ale acestora. 
Strămutarea judecăţii: 
 trecerea cauzei penale ori civile din competenţa instanţei sesizate în competenţa altei 
instanţe de acelaşi grad, în scopul înlăturării oricăror bănuieli sau influenţe asupra activităţii 
şi al asigurării desfăşurării normale a procesului. 
Strămutarea judecăţii cauzei penale este de competenţa Curţii Supreme de Justiţie şi poate fi 
cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul Justiţiei. Cererea de strămutare 
trebuie să fie motivată. Examinarea cererii se face în şedinţă secretă. Curtea Supremă de 
Justiţie dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii. 
Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se 
întemeiază pe împrejurări necunoscute la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după 
aceasta. 
În cazul procesului civil, Codul civil prevede posibilitatea strămutării unei pricini de la o 
instanţă la alta pe motiv de rudenie sau afinitate (când una din părţi are două rude sau afini, 
până la gradul al patrulea inclusiv, printre magistraţii de la instanţa sesizată), bănuiala 
legitimă (ori de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită 
datorită împrejurărilor pricinii, calităţii pricinilor ori vrăjmăşiilor locale) şi de siguranţă 
publică. 
Cererea de strămutare pe motiv de rudenie sau afinitate şi de bănuială legitimă o poate face 
partea interesată, iar cea pentru siguranţă publică procurorul, care pune concluzii la Curtea 
Supremă de Justiţie. 
Pentru primul motiv, cererea se poate face numai înainte de începerea oricărei dezbateri, iar 
pentru celelalte două motive în orice stare a pricinii. Competenţa de judecată aparţine 
instanţei ierarhic superioare în cazul în care se invocă rudenia sau afinitatea şi Curţii 
Supreme de Justiţie în cazul în care motivul se referă la bănuială legitimă ori la siguranţa 
publică. 
Soluţionarea cererii se face în secret, în camera de consiliu, dar cu citarea părţilor. Hotărârea 
se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac (acest text ultim este controversat 
de doctrină). 
Stupefiante: 
 produse şi substanţe toxice, cu efect negativ, dăunător asupra stării fizice şi psihice a 
persoanei. Lista substanţelor stupefiante se stabileşte de Ministerul Sănătăţii şi se publică în 
Monitorul Oficial. Nerespectarea dispoziţiilor legale privind regimul stupefiantelor constituie 
infracţiune. 
Subiect activ: 
 parte dintr‐un raport juridic de obligaţie, titular de drepturi de creanţă, îndreptăţit să 
pretindă subiectului pasiv (debitorului) îndeplinirea prestaţiei la care s‐a obligat. 
Subiect de drept: 
 titular de drepturi şi obligaţii; calitate a persoanei de a participa, individual sau în colectiv, la 
raporturile juridice. 
Subiect pasiv: 
 parte într‐un raport juridic de obligaţie, ţinută să îndeplinească faţă de subiectul activ o 
prestaţie determinată (a da, a face, a nu face), care constituie obiectul raportului juridic. 
Subiectul infracţiunii: 
 persoana care a săvârşit o faptă penală (subiect activ al infracţiunii), precum şi persoana 
vătămată în urma săvârşirii faptei penale (subiect pasiv). 
Subrogaţie: 
 modalitate de transmitere (convenţională sau legală) a dreptului de creanţă, cu toate 
garanţiile şi accesoriile sale, către o terţă persoană care, plătind în locul debitorului pe 
creditorul iniţial, se substituie acestuia din urmă. Această subrogaţie poartă denumirea de 
subrogaţie personală şi poate fi convenţională sau legală. 
Subrogaţia personală convenţională se poate realiza în două feluri: 
prin acordul de voinţă dintre creditorul iniţial şi cel care plăteşte, intervenit în momentul 
plăţii; în acest mod, creditorul plătit (accipiens) subrogă în toate drepturile sale pe terţul 
plătitor (solvens); 
prin acordul de voinţă dintre debitor şi un terţ, care îl împrumută pe debitor în scopul de a‐l 
plăti pe creditor; un asemenea contract de împrumut trebuie făcut în formă autentică şi cu 
precizarea expresă a scopului împrumutului; creditorul trebuie să menţioneze, în chitanţa 
eliberată debitorului, că plata s‐a făcut cu bani de împrumut. 
Subrogaţia personală legală îşi produce efectele de plin drept în toate cazurile în care legea 
prevede acest lucru. Astfel, ea operează: 
 în folosul aceluia care fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţă; în 
folosul aceluia care, dobândind un imobil, plăteşte creditorului ipotecar; în folosul aceluia 
care fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interesul să stingă obligaţia 
(codebitorii solidari); în folosul moştenitorului care a acceptat moştenirea sub beneficiu de 
inventar şi a plătit datoriile succesiunii din averea sa. 
Subrogaţia reală este înlocuirea unui bun cu un alt bun prin efectul căreia bunul înlocuitor 
dobândeşte regimul juridic al bunului înlocuit. Subrogaţia reală poate fi cu titlu universal, 
când se referă la bunurile din cuprinsul patrimoniului, sau cu titlu particular, când se referă la 
un anumit bun. 
Substituţie fideicomisară: 
 dispoziţie prin care autorul liberalităţii făcute printr‐un act de ultimă voinţă, obligă pe 
gratificat, numit instituit, să păstreze bunurile primite, iar la moartea sa să le transmită altei 
persoane, numită substituit, desemnată chiar de autor. Substituţia fideicomisară este oprită 
de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, deoarece prin ea autorul statorniceşte soarta 
bunurilor pentru mai mult de o generaţie, acestea devenind practic inalienabile şi 
insesizabile. 
Substituţie vulgară: 
 dispoziţie cuprinsă într‐un act de ultimă voinţă, prin care autorul liberalităţii desemnează o 
persoană, numită substituit, chemată să primească liberalitatea în cazul în care liberalitatea 
devine caducă faţă de persoana iniţial gratificată, din cauza predecesului, incapacităţii, 
renunţării acesteia etc. Substituirea vulgară apare ca o dublă liberalitate, având acelaşi 
obiect (prima pură şi simplă, iar a doua sub condiţia suspensivă a ineficienţei celei dintâi) 
astfel că, practic, numai o singură liberalitate se naşte, fie în favoarea primului gratificat, fie, 
în lipsa acestuia, în favoarea celui de‐al doilea. 
Substituţia vulgară este admisă de lege. 
Succesor: 
 persoană care dobândeşte, în temeiul legii sau al unui act juridic, drepturi şi obligaţii de la o 
altă persoană, denumită autor. 
Succesorul poate fi: 
 universal, când dobândeşte totalitatea drepturilor şi obligaţiilor; cu titlu universal, când 
dobândeşte o parte din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor; cu titlu particular, când 
dobândeşte anumite bunuri determinate. 
Sultă: 
 sumă de bani ce se plăteşte pentru a compensa inegalitatea valorică a loturilor atribuite prin 
partajul judiciar. Ori de câte ori este posibil, partajul bunurilor are loc în natură, iar atunci 
când acest lucru nu este posibil, coproprietarul căruia instanţa i‐a atribuit bunul indivizibil, 
plăteşte celorlalţi coproprietari sultă până la satisfacerea cotelor la care au dreptul. 
Superficie: 
 v. drept de superficie. 
Supliment de expertiză: 
 întregire a expertizei efectuată de expertul care a realizat expertiza sau de un altul din 
dispoziţia organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, în cazul în care acestea 
constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă. 
Supunere la rele tratamente: 
 infracţiune ce constă în supunerea la rele tratamente a persoanei aflate în stare de reţinere, 
deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative. 
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei: 
 măsură dispusă de instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare, dacă sunt întrunite 
următoarele condiţii: 
pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; 
infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară 
de cazul în care condamnarea a fost hotărâtă pentru infracţiunile săvârşite în timpul 
minorităţii, pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pentru infracţiuni amnistiate, pentru fapte 
care nu mai sunt prevăzute de legea penală şi pentru condamnările pentru care a intervenit 
reabilitarea, sau în privinţa cărora s‐a împlinit termenul de reabilitare; 
se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. 
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de 
infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite 
condiţiile lit. b) şi c). Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în 
cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, 
precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură. 
În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s‐a produs o pagubă, instanţa poate 
dispune suspendarea condiţionată a executării suspendării numai dacă, până la pronunţarea 
hotărârii, paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate 
de asigurare. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea 
executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de 
condamnare. 
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată. 
Suspendarea executării hotărârii: 
 sistarea temporară a punerii în executare a unei hotărâri pronunţate de un organ 
jurisdicţional. Reglementarea acestei măsuri este dată de necesitatea evitării consecinţelor 
negative şi, uneori ireparabile ale executării hotărârii. 
1.În procesul civil, suspendarea executării hotărârii poate fi voluntară sau legală. 
suspendarea voluntară intervine ca urmare a manifestării, exprese sau tacite, a voinţei 
creditorului, printr‐o cerere pe care o poate formula oricând în cursul urmăririi silite şi, 
respectiv, prin lipsa de stăruinţă în îndeplinirea actelor de urmărire silită; 
suspendarea legală se produce de drept sau este lăsată la aprecierea instanţei. 
Exercitarea apelului suspendă de drept executarea, cu excepţia cazurilor în care hotărârea 
este executorie de drept sau este pronunţată cu execuţie vremelnică. După începerea 
executării silite, suspendarea executării hotărârii are loc de drept prin moartea debitorului şi 
prin exercitarea apelului împotriva ordonanţei de adjudecare. 
Suspendarea hotărârii facultativă poate fi pronunţată în mai multe situaţii. Astfel, la cererea 
părţii interesate se poate suspenda executarea hotărârii, în cazul când s‐a formulat recursul, 
o contestaţie în anulare, revizuirea sau o contestaţie la executare, dar numai după 
depunerea unei cauţiuni. Procurorul General, înainte de introducerea recursului în anulare, 
poate dispune suspendarea executării hotărârii. Curtea Supremă de Justiţie poate dispune 
suspendarea executării hotărârii ori poate reveni asupra suspendării acordate. 
În faza executării silite, suspendarea executării hotărârii poate fi cerută prin contestaţia la 
executare. 
2.În procesul penal, apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ce priveşte 
latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul când legea dispune altfel.  
De asemenea, recursul este suspensiv de executare şi pentru latura penală şi pentru latura 
civilă, afară de cazul când legea dispune altfel. În cazul contestaţiei în anulare, până la 
soluţionarea acesteia, instanţa sesizată, luând concluziile procurorului, poate suspenda 
executarea a căreia anulare se cere. 
În cazul revizuirii, în tot timpul efectuării actelor de cercetare, procurorul ierarhic superior 
poate dispune suspendarea hotărârii, în limitele cererii de revizuire. Procurorul General 
poate dispune suspendarea executării hotărârii înainte de introducerea recursului în anulare. 
După sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, aceasta poate dispune suspendarea executării 
hotărârii sau să revină asupra suspendării acordate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în 
care cel condamnat a început executarea pedepsei. Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de 
suspendare a executării hotărârii se face prin instanţa de executare. 
Suspendarea judecăţii: 
 oprire temporară a desfăşurării procesului în condiţiile prevăzute de lege. Suspendarea 
judecăţii în procesul civil poate fi: 
  
voluntară, când ambele părţi cer instanţei acest lucru sau când nici una din părţi nu se 
prezintă la termenul fixat şi nu a cerut judecarea în lipsă; 
legală de plin drept, în următoarele cazuri: 
 moartea uneia din părţi, dizolvarea persoanei juridice sau reorganizarea ei prin comasare 
sau divizare totală; moartea mandatarului uneia din părţi cu mai puţin de 15 zile înainte de 
ziua înfăţişării; încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului; declararea în stare de faliment a 
uneia din părţi; 
legală facultativă în cazul în care soluţionarea procesului depinde, total sau parţial, de 
existenţa unui drept, care face obiectul altui proces, sau în cazul în care sunt indicii că există 
o infracţiune care ar avea consecinţe decisive asupra soluţiei procesului.  
Suspendarea judecăţii mai poate fi dispusă în caz de strămutarea judecăţii, conflictelor de 
competenţă, în caz de divorţ, în cazul acţiunii civile introduse separat pentru repararea 
pagubelor produse prin infracţiune, până la rezolvarea definitivă a cauzei penale. 
Pe timpul suspendării judecăţii, procesul rămâne în nelucrare şi orice act de procedură făcut 
în acest sens este nul. Suspendarea încetează la dispariţia cauzei care a produs suspendarea, 
procesul reluându‐se cu citarea părţilor. Suspendarea judecăţii în procesul penal poate fi 
dispusă de instanţă în cazul în care constată, în baza unei expertize medicale, că inculpatul 
suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată. Procesul penal se reia din 
oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată, instanţa fiind obligată să se 
informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecării 
procesului penal. 
Suspendarea urmăririi penale: 
 măsură pe care o poate dispune procurorul, prin ordonanţă, la propunerea organelor de 
cercetare penală, în cazul în care se constată, prin expertiză medicală, că învinuitul sau 
inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal. Măsura 
suspendării se comunică părţii civile. Pe timpul suspendării, organul de cercetare penală 
continuă să efectueze actele a căror îndeplinire nu este condiţionată de situaţia învinuitului 
sau inculpatului, fiind obligat să se intereseze periodic dacă mai subzistă cauza care a 
determinat suspendarea urmăririi penale. 
Sustragerea de la recoltarea probelor biologice: 
 infracţiune ce constă în fapta conducătorului unui vehicul care circulă pe drumurile publice 
de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. 
Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice în stare de ebrietate (cu un grad de 
îmbibaţie alcoolică de peste 1 la mie) constituie infracţiune. Se consideră stare de ebrietate, 
chiar dacă gradul de îmbibaţie alcoolică este de sub 1 la mie, dacă se stabileşte că alcoolul a 
influenţat comportarea conducătorului auto. 
Sustragerea de la recrutare: 
 infracţiune ce constă în fapta persoanei de a se sustrage de la recrutare. În timp de război, 
pedeapsa este mai severă. 
Sustragerea de la serviciul militar: 
 infracţiune constând în fapta persoanei care îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau 
sănătăţii, simulează o boală sau infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau alte mijloace, în 
scopul de a se sustrage de la serviciul militar. 
Sustragerea de sub sechestru: 
 infracţiune ce constă în fapta persoanei de a sustrage un bun ce a fost legal sechestrat. 
Infracţiunea poate fi săvârşită de către debitorul urmărit ori de către custodele bunurilor 
sechestrate. În ultimul caz, pedeapsa este mai severă. 
Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri: 
 infracţiune ce constă în sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice 
alt înscris care se află în păstrarea sau în deţinerea unui organ sau instituţii de stat ori unei 
alte unităţi prevăzute de lege. Constituie infracţiune şi distrugerea din culpă a înscrisurilor 
care prezintă valoare ştiinţifică, artistică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare. 
Dacă faptele sunt săvârşite de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, 
maximul pedepselor prevăzute de lege se majorează cu un an. Tentativa se pedepseşte în 
cazul primului punct. 
Suveranitate: 
 puterea entităţii organizate în stat întemeiată pe garantarea exerciţiului deplin al drepturilor 
şi libertăţilor ce compun această entitate (pe libertatea individului) şi pe dreptul statului de a 
conduce societatea şi de a stabili relaţii cu alte state, de pe o poziţie de egalitate juridică. 
Şantaj: 
 infracţiune săvârşită prin constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare, să dea, 
să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un 
folos, pentru sine sau pentru altul. Când constrângerea constă în ameninţarea dării în vileag 
a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru 
soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este mai severă. 
Şedinţă de judecată: 
 fază de desfăşurare a unei cauze în faţa unui organ de jurisdicţie. În cadrul şedinţei de 
judecată se administrează probele necesare pentru lămurirea aspectelor de fapt şi de drept 
ale pricinii, se invocă excepţiile, se formulează cereri şi se un concluzii de către participanţii 
în proces. Şedinţele de judecată au loc la sediul instanţei şi sunt publice, cu unele excepţii 
prevăzute de lege. Procesul se poate dezbate în una sau mai multe şedinţe de judecată. 
Conducerea şedinţei de judecată este în competenţa preşedintelui completului, care poate 
lua toate măsurile pentru desfăşurarea în bune condiţii a dezbaterilor. 
Dezbaterile care au loc în şedinţa de judecată se consemnează în încheieri de şedinţă sau în 
procese‐verbale. 
Şef de stat: 
 persoană sau organ central care reprezintă puterea supremă în teritoriul statului şi statul în 
relaţiile internaţionale. În statele care au ca formă de guvernământ monarhia, şef de stat 
este monarhul care ocupă tronul prin succesiune sau prin alegere pe viaţă. În statele 
democratice, care au ca formă de guvernământ republica, şeful de stat este ales pe o 
perioadă determinată, fie de către parlament, în ţările care au adoptat sistemul parlamentar, 
fie de către corpul electoral sau un număr de electori, în ţările cu sistem prezidenţial. În 
România, şef de stat este Preşedintele României (V). 
Şenal: 
 partea navigabilă a albiei fluviilor. 
Şicană procesuală: 
 acţiuni sau incidente pe care o parte le ridică în procesul penal sau civil şi care au drept 
consecinţă tergiversarea soluţionării pe fond a litigiului. 
În unele cazuri, spre a evita şicanele procesuale, legea prevede expres interzicerea unor 
acţiuni cum ar fi, în cazul contestaţiei în anulare, interzicerea introducerii unor contestaţii 
succesive pentru motive care ar fi putut fi formulate de la început în aceeaşi contestaţie. 
Talveg: 
 linia care uneşte între ele punctele cele mai adânci ale albiei unei ape curgătoare. Talvegul 
constituie frontiera dintre state, dacă nu s‐a convenit altfel de către statele riverane. 
Taxă arbitrală: 
 sumă de bani plătită de părţi, pentru remunerarea serviciilor prestate de arbitri şi ale celor 
Curţii de arbitraj internaţional, sumă stabilită în funcţie de valoarea obiectului cererii de 
arbitrare. 
Taxa arbitrală se reduce cu 25% în cazul în care litigiul este soluţionat de un arbitru unic. 
Dacă reclamantul şi‐a retras cererea de arbitrare mai înainte de emiterea citaţiilor pentru 
primul termen de înfăţişare, taxa arbitrală se reduce cu 75% din cuantumul ei. 
În cazul în care, ca urmare a împăcării părţilor sau a renunţării la arbitrare, litigiul încetează 
la primul termen de înfăţişare, taxa arbitrală se reduce cu 50% din cuantumul ei. Atunci când 
tribunalul arbitral pronunţă o hotărâre prin care se constată necompetenţa arbitrajului, taxa 
arbitrală se reduce cu 75% din cuantumul ei. 
Dacă reclamantul îşi reduce pretenţia mai înainte de primul termen la care părţile au fost 
citate, taxa arbitrală se calculează la valoarea obiectului cererii astfel redus. 
Taxa arbitrală minimă este ireductibilă. Cererea reconvenţională şi cererea de chemare în 
garanţie se taxează întocmai ca şi cererea principală de arbitrare. 
Taxă de scont: 
 parte din valoarea nominală a unei cambii, încasată de o instituţie specializată, care o 
cumpără înainte de a ajunge la scadenţă, calculată în raport de durata dintre momentul 
prezentării – primirii cambiei şi data la care aceasta este scadentă. Scontarea cambiei 
prezintă interes pentru beneficiarul ei, deoarece pe această cale poate obţine valoarea ei, 
deşi diminuată cu taxa de scont şi comisionul perceput, înainte de data ajungerii la scadenţă, 
evitându‐se eventualele dificultăţi legate de executare şi chiar unele riscuri, cum ar fi 
insolvabilitatea debitorului. 
Taxă de timbru: 
 sumă datorată de persoana fizică sau juridică pentru actele, faptele sau serviciile prestate în 
favoarea sa de către organe sau instituţii de stat sau publice. În general, sunt supuse taxei de 
timbru acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti, actele şi serviciile prestate de 
notarii publici şi organele administrative cu atribuţii notariale, actele de stare civilă, actele de 
identitate şi cele în legătură cu cetăţenia, autorizaţiile eliberate de organele de stat, 
permisele, cărţile de identitate tehnică a autovehiculelor etc. Taxele de timbru sunt stabilite 
în mod diferenţiat, în raport cu natura şi complexitatea serviciului prestat, valoarea bunurilor 
sau drepturilor ce fac obiectul actului taxabil, sau cu importanţa acestora. 
Tăgăduirea paternităţii: 
 procedură judiciară prin care un bărbat tinde a dovedi că nu este tatăl unui copil, înlăturând 
astfel prezumţia legală de paternitate. Potrivit acestei prezumţii, copilul născut în timpul 
căsătoriei are ca tată pe soţul mamei; copilul născut după desfacerea căsătoriei, declararea 
nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în 
timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi încheiat o nouă căsătorie. 
Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul ori fostul soţ al mamei să fie 
tatăl copilului, ceea ce poate rezulta din mai multe elemente, cum ar fi: 
 imposibilitatea de procrea, imposibilitatea coabitării datorită executării unei pedepse 
privative de libertate sau altor cauze. Dovada se poate face cu toate mijloacele de probă, 
inclusiv cu cele ştiinţifice, cum ar fi analiza grupei sanguine, a ADN‐ului. Acţiunea în 
tăgăduirea paternităţii se poate introduce numai de către soţ sau fostul soţ al mamei, având 
un caracter personal, moştenitorii soţului sau fostului soţ pot continua acţiunea în 
tăgăduirea paternităţii pornită de către acesta. 
În situaţia în care soţul sau fostul soţ este pus sub interdicţie, acţiunea pentru tăgăduirea 
paternităţii poate fi pornită şi de către tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii 
tutelare. Termenul pentru introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii este de şase luni 
de la data când soţul sau fostul soţ al mamei a luat cunoştinţă de naşterea copilului. În cazul 
în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, soţul sau fostul soţ a fost pus sub 
interdicţie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre naşterea 
copilului. Dacă acţiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi pornită de soţ sau fostul soţ 
după ce i s‐a ridicat interdicţia, înăuntrul unui nou termen de şase luni. Dacă acţiunea în 
tăgăduirea paternităţii este admisă, copilul este socotit ca fiind născut în afara căsătoriei. 
Tăinuire: 
 infracţiune care constă în primirea, dobândirea sau transformarea unui bun, ori înlesnirea 
valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de 
legea penală, dacă prin aceasta s‐a urmărit obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui folos 
material. Sancţiunea aplicată nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru 
infracţiunea din care provine bunul tăinuit. Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă 
apropiată nu se pedepseşte. 
Temeinicia hotărârii: 
 condiţie esenţială de validitate a hotărârii pronunţate de către un organ de jurisdicţie, 
caracterizată prin concordanţa perfectă între ceea ce s‐a hotărât cu privire la raporturile 
juridice dintre părţi şi probele administrate în cauză. Hotărârea este temeinică atunci când, 
printr‐o argumentare riguroasă şi o motivare logică, prin punerea în evidenţă şi aprecierea 
exactă a conţinutului unor probe pe care le reţine şi înlăturarea altora, lămureşte toate 
faptele care permit o concluzie justă cu privire la raporturile şi drepturile părţilor. În timp ce 
legalitatea hotărârii implică aplicarea corectă a normelor de drept la situaţia de fapt dedusă 
judecăţii, temeinicia presupune stabilirea exactă a însăşi acestei situaţii, pe baza probelor 
administrate. 
Legalitatea şi temeinicia hotărârii reprezintă laturile inseparabile ale unei hotărâri valabile. 
Nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii constituie motive pentru desfiinţarea ei prin 
exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare. 
Tentativă: 
 formă a infracţiunii ce constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, 
executare care a fost întreruptă ori nu şi‐a produs efectul, deşi executarea a fost efectuată în 
întregime. 
Tentativa se poate realiza sub mai multe forme, care se disting între ele: 
 după gradul de realizare a acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a 
infracţiunii; după cauzele care determină neproducerea rezultatului, legate fie de mijloacele 
folosite de făptuitor, fie de obiectul material al infracţiunii. 
După gradul de realizare a acţiunii se disting: 
a)Tentativa întreruptă (simplă, neterminată, imperfectă, îndepărtată) – se caracterizează 
prin punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care se întrerupe şi 
rezultatul nu se produce. Cauza care determină neproducerea rezultatului este întreruperea 
executării şi se situează în timp, deci după începutul executării, putând fi de natură umană 
(acţiunea altei persoane) ori neumană (obstacole ce nu pot fi depăşite); 
b)Tentativa perfectă (terminată, fără efect, fără rezultat, completă) – constă în punerea în 
executare a hotărârii de a săvârşi o infracţiune, executare care a fost dusă până la capăt, iar 
rezultatul ei nu se produce. 
Tentativa terminată poate fi atât proprie cât şi improprie, după criteriul cauzelor care 
determină neproducerea rezultatului. Pentru tentativa terminată proprie, cauza care 
determină neproducerea rezultatului se poate situa în orice moment, dar până la 
producerea rezultatului, când infracţiunea ar deveni consumată. Cauza neproducerii 
rezultatului poate fi şi anterioară începutului executării. Nu interesează cauza care 
determină neproducerea rezultatului tentativei proprii terminate. 
Tentativa improprie se caracterizează prin punerea în executare a hotărârii de a săvârşi 
infracţiunea, executare care este realizată în întregime, dar producerea rezultatului nu a fost 
posibilă datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării 
că, în timpul când s‐au săvârşit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde 
făptuitorul credea că se află. 
Tentativa improprie este cunoscută şi sub denumirea de tentativă relativ improprie şi este 
incriminată. 
Tentativa absolut improprie sau tentativa absurdă se caracterizează prin punerea în 
executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care este dusă până la sfârşit, dar 
rezultatul nu se produce datorită modului greşit de concepere al infracţiunii. 
Tentativa nu este posibilă la toate infracţiunile, fie din cauza elementului subiectiv, fie a celui 
obiectiv. Tentativa nu este posibilă după elementul subiectiv, la infracţiunile ce se săvârşesc 
din culpă şi nici la cele praeterintenţionate.  
După elementul obiectiv, tentativa nu este posibilă la o infracţiune de inacţiune, căci aceasta 
se consumă în momentul neîndeplinirii obligaţiei cerută prin norma de incriminare. De 
asemenea, tentativă nu au infracţiunile cu executare promptă (insulta, calomnia, mărturia 
mincinoasă), infracţiunile de obicei, infracţiunile continue. Legiuitorul penal român a adoptat 
sistemul incriminării limitate a tentativei numai la infracţiunile grave, unde şi tentativa 
prezintă un pericol social ridicat. Pedeapsa pentru tentativă la o infracţiune este cuprinsă 
între jumătatea maximului special şi jumătatea minimului special prevăzute de lege pentru 
infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general. 
Teritorialitatea legii: 
 principiu de bază al aplicării legii în spaţiu, potrivit căruia legea penală se aplică infracţiunilor 
săvârşite pe teritoriul României. Aplicarea legii penale pe teritoriul ţării este exclusivă şi 
necondiţionată. 
Excepţiile de la principiul teritorialităţii sunt: 
  
imunitatea de jurisdicţie pentru infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai 
statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu 
sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român; 
imunitatea de jurisdicţie pentru infracţiunile săvârşite în localurile şi pe terenurile misiunilor 
diplomatice din România; 
imunitate pentru militarii unei armate străine aflate în trecere ori staţionate pe teritoriul 
ţării, în baza unui acord cu statul român; 
imunitate pentru navele şi aeronavele militare străine ori folosite în scopuri guvernamentale 
aflate pe teritoriul ţării. 
Teritoriu de stat: 
 parte din suprafaţa planetei, delimitată prin frontiera de stat, cuprinzând solul, subsolul, 
apele şi coloana aeriană de deasupra solului şi apelor, asupra căreia se exercită 
suveranitatea exclusivă a unui stat. 
Termen: 
 modalitate a actului juridic (obligaţiei) care constă într‐un eveniment viitor şi sigur care 
suspendă până la îndeplinirea lui, punerea în executare a actului sau exigibilitatea obligaţiei 
(termen suspensiv) sau stinge, la data împlinirii actul sau obligaţia (termen extinctiv). După 
izvorul lor, termenele pot fi legale (prevăzute expres în lege), convenţionale (stabilite prin 
convenţia părţilor) şi termene de graţie (dispuse de instanţă judecătorească). Termenul 
poate fi stipulat în favoarea debitorului, în favoarea creditorului sau în favoarea ambelor 
părţi. Legea prezumă, în absenţa stipulării exprese, că termenul este prevăzut în favoarea 
debitorului. 
Persoana, în favoarea căreia a fost prevăzut termenul, poate renunţa oricând la beneficiul 
acestuia. Decăderea din beneficiul termenului intervine numai în condiţiile legii. Termenul se 
deosebeşte de condiţie atât prin certitudinea îndeplinirii sale, cât şi prin faptul afectării doar 
a executării obligaţiei, şi nu a însăşi existenţei acesteia, ca în cazul condiţiei. Unele categorii 
de acte juridice nu pot fi afectate nici de termen şi nici de condiţie, ca modalităţi ale actului 
juridic (ex.: căsătoria, adopţia etc.). 
Termen de decădere: 
 intervalul de timp în interiorul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat, prin 
dispoziţia imperativă a legii, să‐şi exercite acel drept, sub sancţiunea stingerii acestuia. Având 
acest efect, termenul de decădere nu poate fi, de regulă, nici suspendat, nici întrerupt, fiind 
în consecinţă, incompatibil şi cu repunerea în termen. 
Termen de garanţie: 
 interval de timp înăuntrul căruia recondiţionarea produsului sau lucrării cu vicii de calitate 
se face pe seama şi cheltuiala producătorului. Termenele de garanţie încep să curgă de la 
data livrării produselor sau recepţiei lucrării, iar pentru produsele alimentare, de la data 
fabricării lor. 
Termen de graţie: 
 termen de executare pe care instanţa îl poate acorda în mod excepţional, pentru motive 
bine justificate, debitorului aflat în întârziere, evitându‐se astfel rezoluţia contractului. 
Termenele de graţie sunt extrem de scurte şi nu se pot repeta. 
Termen de încercare: 
 perioadă de timp, prevăzută de legea penală, după expirarea căreia persoana condamnată 
cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este reabilitată de drept, dacă în limitele 
acesteia nu a săvârşit o altă infracţiune şi nu s‐a revocat măsura suspendării. Termenul de 
încercare se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s‐a pronunţat 
suspendarea condiţionată a executării pedepsei. 
Termen de prescripţie: 
 interval de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie să fie îndeplinite actele necesare 
pentru valorificarea unor drepturi, stabilirea răspunderii juridice sau executarea unei 
sancţiuni. În condiţiile legii, împlinirea termenului de prescripţie, fără ca titularii drepturilor 
sau organelor competente să fi acţionat, pot conduce la stingerea dreptului la acţiune în 
sens material, la dobândirea de către o altă persoană a dreptului de proprietate sau a altui 
drept real, la înlăturarea răspunderii juridice sau la înlăturarea executării sancţiunii. 
Termen de sesizare: 
 termen procedural înăuntrul căruia cel în drept are latitudinea să sesizeze un anumit organ 
(instanţă de judecată, organ administrativ etc.). 
Termen în cunoştinţă: 
 dată fixată de organul de jurisdicţie competent pentru soluţionarea unei cauze, comunicată 
direct uneia sau unora dintre părţi, în condiţiile prevăzute de lege, care face ca partea sau 
părţile respective să aibă obligaţia de a se prezenta la judecată fără a mai fi necesară citarea 
lor în acest scop. În cauzele civile, la depunerea cererii de chemare în judecată de către 
reclamant, acesta primeşte termen în cunoştinţă. De asemenea, oricare dintre părţi, 
prezentă la dezbateri la un termen, nu va mai fi citată pentru termenele ulterioare, fiind 
presupusă că, o dată prezentă la un termen, ea le cunoaşte şi pe următoarele. 
În cauzele penale, partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele 
următoare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene, cu excepţia militarilor şi a 
deţinuţilor, care sunt citaţi la fiecare termen. De asemenea, când judecata rămâne în 
continuare, părţile şi celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează. Termenul 
în cunoştinţă nu se mai aplică, în procesele civile şi în cele penale, în cazurile de repunere pe 
rol a cauzei. De asemenea, nu se aplică în procesele civile, în cazuri de redeschidere a 
judecăţii după ce acesta fusese suspendată, precum şi de chemare a părţii la interogator. 
Termen legal: 
 interval de timp stabilit prin dispoziţii normative, în ani, luni, zile sau ore, înăuntrul căruia 
trebuie să fie îndeplinite ori este interzis să fie efectuate anumite acte şi de a cărui expirare 
depind, în condiţiile prevăzute de lege, stingerea unor drepturi, decăderea din drepturi sau 
alte efecte juridice. Principala clasificare a termenelor legale este aceea în termene de 
prescripţie şi termene de decădere. 
Termen procedural: 
 interval de timp înăuntrul căruia trebui îndeplinit ori este interzisă îndeplinirea unui anumit 
act procedural. Termenele procedurale se clasifică în: 
legale, care sunt stabilite de lege, şi judecătoreşti care sunt stabilite de instanţă; 
imperative sau active, când înăuntrul lor trebuie să fie îndeplinite anumite acte procedurale 
(ex.: obligaţia introducerii apelului împotriva unei hotărâri civile în termen de 15 zile de la 
comunicare) şi prohibitive, când este interzisă efectuarea înăuntrul lor a unor acte (ex.: 
interdicţia ca vânzarea silită imobiliară să se facă mai devreme de trecerea a 5 zile de la data 
ultimelor afişări prevăzute de lege); 
absolute, care sunt obligatorii pentru instanţă şi părţi (ex.: termenele pentru exercitarea 
unor căi de atac) şi relative, a căror nerespectare nu atrage consecinţe asupra desfăşurării 
procesului, ci numai eventuale sancţiuni disciplinare sau amenzi în sarcina celor vinovaţi (ex.: 
nedepunerea la termen a raportului de expertiză).  
De regulă, termenele procedurale sunt fixe, cele judecătoreşti pot fi prelungite motivat. O 
altă caracteristică a termenelor procedurale este continuitatea; ele pot fi totuşi suspendate 
sau întrerupte în anumite situaţii prevăzute de lege. De asemenea, este posibilă repunerea 
în termen, în condiţiile legii. 
Terorism: 
 acţiune nelegală întreprinsă de una sau mai multe persoane în scopul de a intimida, a anihila 
activitatea ori a extermina un adversar politic, de a crea destabilizare politică sau economică 
într‐o anumită ţară, ori pentru manifestarea dezacordului cu un anume regim politic, cu 
măsurile luate de acesta. Acţiunile teroriste se îndreaptă atât împotriva persoanelor fizice, 
care sunt şantajate, răpite, sechestrate, maltratate, ucise, cât şi împotriva bunurilor ori altor 
valori materiale care sunt alterate, avariate, scoase din funcţiune sau chiar distruse. 
Amploarea terorismului în ultima perioadă, a generat unirea tuturor statelor democratice ale 
lumii prin luarea unor măsuri drastice împotriva persoanelor care intră în categoria 
teroriştilor, precum şi a statelor care sprijină acest fenomen. 
Terţ: 
 1. orice persoană fizică sau juridică, alta decât părţile contractante. Faţă de terţi contractul 
nu produce efecte dar, în condiţiile legii, uneori le este opozabil. Astfel succesorii universali, 
succesorii cu titlu universal sau cu titlu particular, precum şi creditorii chirografari ai părţilor, 
trebuie să ţină seama de prevederile contractului, în măsura în care acesta subzistă la 
decesul sau la încetarea existenţei părţilor contractante. 
2. orice persoană fizică sau juridică, alta decât părţile, succesorii acestora şi creditorii lor 
chirografari. 
3. persoană care, în cadrul răspunderii civile delictuale, fără a fi însuşi făptuitorul şi fără a 
face parte dintre cei pentru care acesta este chemat să răspundă (copii, ucenici, prepuşi 
etc.), a contribuit totuşi printr‐o intervenţie la producerea prejudiciului, astfel încât poate fi 
obligată la repararea lui. 
4. persoană care nu este parte în proces şi faţă de care hotărârea nu este opozabilă. 
5. persoană care intervine în proces după sesizarea instanţei, dobândind astfel calitatea de 
parte. 
Terţ poprit: 
 persoană fizică sau juridică ce datorează o sumă de bani debitorului urmărit şi de la care 
creditorul poate obţine direct plata creanţei sale pe calea popririi. 
Testament: 
 act juridic prin care o persoană dispune pentru cauză de moarte de toate bunurile sale, sau 
numai de o parte din acestea. Testamentul este un act juridic: 
unilateral, reprezentând voinţa unei singure persoane, testatorul; 
personal şi solemn, putând fi făcut numai de testator şi numai în forma prevăzută de lege; 
revocabil, testatorul având posibilitatea de a reveni oricând asupra manifestărilor sale de 
voinţă. 
Testamentul cuprinde dispoziţii cu privire la bunurile testatorului (legate), dar şi alte 
dispoziţii de ultimă voinţă, cum ar fi, desemnarea unui executor testamentar, revocarea unui 
testament anterior, cerinţe privind funeraliile, recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei. 
Pentru ca testamentul să fie valid, voinţa testatorului trebuie să fie neviciată prin eroare, dol 
sau violenţă, să îmbrace forma scrisă şi să fie concretizată printr‐un act separat, legea 
interzicând expres ca două persoane să testeze prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte sau 
în favoarea unui terţ. 
Testamentul poate fi: 
olograf, pentru a cărui valabilitate legea cere să fie, în întregime, scris, datat şi semnat de 
mâna testatorului; 
autentic, autentificat de Notarul Public; 
secret, semnat de testator, strâns, sigilat şi prezentat judecătoriei pentru îndeplinirea 
formalităţilor prevăzute de lege. 
În unele situaţii speciale, legea prevede o procedură simplificată pentru întocmirea unor 
testamente autentice de către unele persoane cum sunt: 
 militarii şi cei asimilaţi acestora, cât timp se află pe teritoriu străin, în misiune ori 
prizonierat, sau pe teritoriul nostru, într‐o localitate asediată sau ale cărei comunicaţii au 
fost întrerupte; persoane aflate într‐o localitate izolată ca urmare a unei epidemii, indiferent 
dacă sunt sănătoase sau bolnave; călătorii pe mare şi membrii echipajului, cât timp vasul se 
află pe mare.  
Titularul unui libret de economii poate dispune pentru cauză de moarte printr‐o declaraţie 
scrisă şi consemnată în libret. 
Testator: 
 persoana care a întocmit un testament. 
Timbre: 
 imprimate scrise de un organ oficial, folosite pentru plata unor taxe sau impozite. 
Falsificarea de timbre constituie infracţiune. 
Timp de muncă: 
 perioadă de timp, dintr‐o zi sau dintr‐o săptămână, în care este obligatorie efectuarea 
muncii în cadrul contractului de muncă. Durata timpului de muncă este de opt ore pe zi, 
denumită durata normală a timpului de muncă. Ziua de muncă poate fi şi sub opt ore pe zi în 
cazul existenţei condiţiilor de muncă vătămătoare, grele sau periculoase, fără reducerea 
salariului. De asemenea, în scop de protecţie, ziua de muncă se reduce sub opt ore pe zi 
pentru: 
 tinerii încadraţi în muncă sub 16 ani; femeile care nu doresc să beneficieze de concediu 
plătit pentru îngrijirea copilului până la 2 ani; femeile care alăptează şi îngrijesc copii până la 
9 luni sau 12 luni, cu recomandarea medicului. 
Timp de odihnă: 
 perioada în care salariaţii sunt degrevaţi de realizarea obligaţiilor de serviciu, timp folosit 
pentru refacerea potenţialului fizic şi intelectual, cheltuit în timpul procesului de muncă, sau 
pentru satisfacerea diverselor nevoi sociale şi cultural‐distractive ale acestora. 
Timpul de odihnă se prezintă în mai multe forme: 
 pauza pentru masă; durata dintre două zile de muncă; repaosul săptămânal; zile de 
sărbători legale şi alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează; concediul de odihnă; alte 
concedii. 
Timp de război: 
 intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la data începerii operaţiunilor de 
război până la data trecerii armatei la starea de pace. Unele infracţiuni nu se pot săvârşi 
decât în timp de război, iar altele, săvârşite în acest timp, sunt pedepsite mai sever. 
Timpul legal al concepţiei: 
 interval de timp stabilit de lege, cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea 
naşterii copilului, în care se prezumă că a avut loc concepţia acestuia. Se calculează de la zi 
cu zi şi nu se ia în calcul ziua în care s‐a născut copilul, luându‐se în calcul ziua în care se 
împlineşte termenul. Termenul se interpretează întotdeauna în favoarea copilului, astfel că 
sunt consideraţi concepuţi în timpul căsătoriei atât copiii născuţi la 180 de zile (sau mai mult) 
de la încheierea căsătoriei şi cei născuţi la 300 de zile (sau mai puţin) după desfacerea sau 
încetarea căsătoriei. Este relevant în stabilirea paternităţii copilului. 
Timpul nopţii: 
 intervalul de timp cuprins între orele 22.00‐6.00, cu posibilitatea abaterii, în cazuri 
justificate, cu o oră în plus sau în minus faţă de aceste limite, prevăzut în legislaţia muncii. 
Timpul nopţii este considerat şi intervalul de timp cuprins între momentul când se întunecă 
şi momentul când apare lumina zilei. Săvârşirea unor infracţiuni în timpul nopţii le dă 
acestora gravitate, prin calificarea lor, cu rezultatul agravării sancţiunilor. 
Titlu: 
 act sau fapt juridic ce constituie temeiul unui drept (titlu de proprietate, titlu de moştenitor 
etc.). 
Titlu de credit: 
 document constatator al unei creanţe în cadrul unui raport juridic civil de obligaţii, realizabil 
la împlinirea unui termen. Titlul poate fi transmis prin cesiune de creanţă. Titlul de credit 
poate consta şi într‐un înscris emis în condiţiile stabilite de lege, ca formă şi conţinut, care 
cuprinde obligaţia de rambursare a unei sume de bani ori altor valori şi care conferă 
titularului un drept de creanţă, incorporat în document şi susceptibil, ca atare, de negociere. 
Având caracterul de hârtie – valoare, titlurile de credit îndeplinesc nu numai un rol de 
concentrare a creditelor, dar constituie şi instrumente de plată, utilizarea lor evitând 
deplasările de capital. Titlurile de credit pot îmbrăca mai multe forme: 
titluri de credit propriu‐zise (cambia, cecul, obligaţiile emise de societăţile comerciale, 
poliţele de asigurare) care dau dreptul posesorului la o prestaţie, constând într‐o sumă de 
bani, o cantitate de lucruri fungibile sau mărfuri determinate generic; 
titluri de credit de participaţie, care conferă titularului un complex de drepturi patrimoniale 
(dividende) şi personale nepatrimoniale (dreptul de a participa la A.G.A. în societăţile 
comerciale etc.); 
titluri de credit la purtător, document în cuprinsul căruia este indicat doar debitorul şi 
întinsul obligaţiei acestuia, titularul dreptului de creanţă fiind posesorul acestui titlu; 
titluri de credit la ordin, în care titularul este riguros determinat, titlul neputând fi transmis 
decât prin gir. 
Titlu de proprietate: 
 act sau fapt juridic pe care se întemeiază dreptul de proprietate al unei persoane asupra 
unui lucru (contract de vânzare‐cumpărare, de donaţie, moştenirea, uzucapiunea etc.). 
Titlu executoriu: 
 înscris întocmit de organul competent şi în condiţiile prevăzute de lege, în baza căruia se 
poate efectua executare silită. Au caracter de titlu executoriu, potrivit legii: 
 hotărârile judecătoreşti; hotărârile arbitrale; titlurile executorii notariale; deciziile de 
imputare şi angajamentele de plată, în cadrul răspunderii materiale; înscrisurile 
autentificate; biletul la ordin şi cecul; actele emise în materie fiscală privind stabilirea 
impozitelor, taxelor, amenzi fiscale şi alte venituri bugetare; documentele de decontare 
bancară care se achită fără acceptare etc. Cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel, 
pentru a putea fi puse în executare, hotărârile şi celelalte acte ce constituie titluri executorii, 
trebuie să fie investite cu formulă executorie. 
Titlu ştiinţific: 
 titlu conferit, în condiţiile legii, absolvenţilor învăţământului superior ce realizează o lucrare 
sau lucrări de cercetare substanţiale, în baza cărora sunt declaraţi doctori sau doctori 
docenţi în ştiinţe. 
Titlu translativ: 
 act sau fapt juridic prin care se realizează trecerea unui drept real sau unui drept de creanţă 
din patrimoniul unui subiect de drept în patrimoniul altui subiect de drept (ex.: contractul de 
vânzare‐cumpărare, contractul de donaţie, cesiunea de creanţă etc.). 
Titular: 
 persoană căreia îi aparţine un drept sau îi revine o obligaţie. 
Tâlhărie: 
 infracţiune constând în furtul realizat prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin 
punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat 
de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru 
înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să‐şi asigure scăparea. 
Tâlhăria se pedepseşte mai sever dacă este săvârşită în următoarele împrejurări: 
de două sau mai multe persoane împreună; 
de o persoană având asupra sa o armă sau substanţă narcotică; 
de o persoană mascată, deghizată sau travestită; 
în timpul nopţii; 
într‐un loc public sau într‐un mijloc de transport; 
într‐o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia; 
în timpul unei calamităţi;  
dacă a produs o vătămare corporală gravă victimei. 
Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau care a avut ca urmare moartea 
victimei se pedepseşte foarte sever (spre maximul general al pedepsei) şi interzicerea unor 
drepturi. 
Toxicoman: 
 persoană care a devenit dependentă de consumul substanţelor toxice ori stupefiante. În 
cazul toxicomanilor care prezintă pericol social, aceştia pot fi obligaţi la tratament medical 
ambulatoriu sau prin internare. 
Trafic de influenţă: 
 infracţiune care constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea 
de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o 
persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, 
pentru a‐l determina să facă ori să nu facă un act de intră în atribuţiile sale de serviciu. 
Trafic de stupefiante: 
 infracţiune constând în producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia 
produselor stupefiante ori toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin 
astfel de substanţe, ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea 
fără drept. 
Pedeapsa poate fi detenţiunea pe viaţă şi interzicerea unor drepturi, dacă aceste fapte au 
fost săvârşite organizat. Se încadrează la această infracţiune prescrierea de către medic, fără 
a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante. Organizarea ori îngăduirea 
consumului de asemenea substanţe, în locuri anumite constituie infracţiune. Tentativa se 
pedepseşte. 
Transcriere: 
 copiere într‐un registru special (de transcrieri şi înscrieri) a actelor juridice, cu unele excepţii 
prevăzute de lege, prin care se transmite proprietatea asupra unui imobil, se constituie 
asupra acestuia un drept real sau se sting asemenea drepturi. Transcrierea se face pe 
numele proprietarilor, în ordinea prezentării actelor, având ca efect opozabilitatea actului 
faţă de terţi. Cel care transcrie mai întâi actul are un drept mai puternic faţă de următorii. 
Transmitere succesorală: 
 transmiterea patrimoniului persoanei fizice, la decesul acesteia, către una sau mai multe 
persoane aflate în viaţă. Obiectul transmiterii succesorale îl constituie patrimoniul persoanei 
decedate, privit ca o universalitate juridică, compusă din activul şi pasivul moştenirii. 
Activul moştenirii este constituit din toate drepturile patrimoniale care au aparţinut 
titularului la data decesului, iar pasivul moştenirii cuprinde obligaţiile, cu excepţia celor strict 
personale, precum şi sarcinile moştenirii. Transmiterea succesorală este legală, când are loc 
în temeiul legii, şi testamentară, când se bazează pe un testament. 
Este universală, când cuprinde întreg patrimoniul, cu titlu universal, când se referă la o 
fracţiune din patrimoniu şi cu titlu particular, când priveşte bunuri şi drepturi individual 
determinate. 
Transmiterea obligaţiilor: 
 modificarea a unui raport juridic de obligaţii prin transmiterea către o altă persoană a 
creanţei sau a datoriei. Transmiterea obligaţiilor poate avea loc prin succesiune, prin 
reorganizarea persoanei juridice sau prin acte între vii. Transmiterea creanţei se poate 
realiza prin cesiunea de creanţă, subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei şi 
poprire, efectuate în baza unor prevederi legale sau convenţiei părţilor, după caz. 
Transmiterea datoriei nu este reglementată, dar se poate realiza indirect prin novaţie şi 
delegaţie. 
Tranzacţie: 
 contract prin care părţile termină un proces început ori preîntâmpină un proces ce poate să 
se nască, făcându‐şi concesii reciproce. Tranzacţia este un act de dispoziţie, implicând 
capacitatea deplină de exerciţiu, iar în cazul celor lipsiţi de capacitate, autorizaţia prevăzută 
de lege. Tranzacţia trebuie să aibă un caracter licit, instanţele fiind obligate să verifice 
legalitatea ei. 
Tranzacţia trebuie să fie constatată prin act scris; dacă intervine în cursul unui proces, 
conţinutul ei este inserat în hotărârea judecătorească. În toate cazurile, tranzacţia produce 
efectele unei hotărâri definitive. Ea poate fi anulată pentru vicii de consimţământ (eroare, 
dol, violenţă). 
Reciprocitatea concesiilor deosebeşte tranzacţia de achiesare, care constituie recunoaşterea 
necondiţionată de către o parte a drepturilor şi pretenţiilor celeilalte părţi. 
Tranzit: 
 trecerea pe teritoriul uneia sau mai multor ţări, fără staţionare ori cu o staţionare de scurtă 
durată, a mărfurilor şi persoanelor ce urmează să ajungă într‐o altă ţară. 
Trimitere în judecată: 
 act de procedură prin care instanţa penală este sesizată de către procuror cu judecarea unei 
cauze penale, în situaţia în care din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că 
a fost săvârşită de către învinuit sau inculpat şi că acesta are răspundere penală. Actul de 
sesizare a instanţei este rechizitoriul. 
Instanţa este obligată să verifice, din oficiu, la prima zi de înfăţişare, legalitatea trimiterii în 
judecată; în cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregula nu 
poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul cauzei 
se restituie organului care a întocmit rechizitoriul, în vederea refacerii acestuia. În toate 
cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi, instanţa legal sesizată pin actul de trimitere în 
judecată este, de asemenea, obligată să verifice, din oficiu, la prima zi de înfăţişare şi 
legalitatea luării şi menţinerii acestei măsuri. 
Tulburare de posesie: 
 faptă prin care o persoană este împiedicată să exercite liber şi efectiv posesia unui imobil. 
Apărarea posesiei este asigurată atât prin mijloace de drept civil (acţiunile posesorii) cât şi 
prin mijloace de drept penal. Constituie infracţiune, ocuparea, în întregime sau în parte, fără 
drept, a unui imobil aflat în posesia altuia. 
Pedeapsa se majorează progresiv dacă fapta se săvârşeşte prin violenţă sau prin ameninţare, 
ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar a unui imobil aflat în posesia altuia, 
sau dacă fapta de mai sus se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună. Dacă 
imobilul se află în posesia unei persoane private, acţiunea penală se pune în mişcare la 
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea 
penală. 
Tulburarea folosinţei locuinţei: 
 infracţiune care constă în fapta prin care se tulbură în mod repetat folosinţa locuinţei 
locatarilor dintr‐un imobil, ori prin care se împiedică normala folosinţă a locuinţei. Acţiunea 
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor 
înlătură răspunderea penală. 
Tutela minorului: 
 instituţie juridică prin care se asigură protecţia minorului lipsit de ocrotirea părintească. 
Tutela minorului se instituie când ambii părinţi sunt morţi, necunoscuţi, decăzuţi din 
drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi sau declaraţi morţi sau când, din diferite 
cauze, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi sau când, la desfacerea adopţiei, 
instanţa apreciază că este în interesul minorului să nu fie redate părinţilor fireşti drepturile 
părinteşti. Legea prevede pentru tutore drepturi şi îndatoriri asemănătoare cu cele 
părinteşti, pe are acesta le exercită în interesul exclusiv al minorului. Tutela minorului este, 
în principiu, gratuită; ea se instituie şi se exercită sub directa supraveghere a autorităţii 
tutelare, fiind chemată să asigure minorului un climat corespunzător pentru dezvoltarea sa 
fizică şi intelectuală, pentru orientarea şi pregătirea profesională. 
Tutore: 
 persoană fizică numită prin decizia autorităţii pentru a îndeplini, sub supravegherea, 
controlul şi îndrumarea acesteia, sarcinile tutelei cu privire la un minor sau cu privire la o 
persoană pusă sub interdicţie. Poate fi numit tutore orice persoană majoră.  
Nu poate fi numit tutore: 
 minorul sau cel pus sub interdicţie; cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat 
incapabil de a fi tutore; cel căruia i s‐a restrâns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie 
în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări; cel care, 
exercitând o altă tutelă, a fost îndepărtat din aceasta; cel care, din cauza intereselor 
potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. Când vreuna din aceste 
împrejurări se iveşte în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat. 
Cel numit tutore nu poate refuza această sarcină decât în cazurile expres prevăzute de lege, 
iar dacă o asemenea cauză se iveşte în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. 
Ucidere din culpă: 
 infracţiune constând în fapta unei persoane care, din culpă, a cauzat moartea altei 
persoane. Infracţiunea are şi modalităţi agravante: 
 uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere 
pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi; 
uciderea din culpă a unei persoane săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune 
mecanică, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, sau care se află în 
stare de ebrietate; uciderea din culpă săvârşită de orice altă persoană în exerciţiul profesiei 
sau meseriei şi care se află în stare de ebrietate. În cazul uciderii din culpă a două sau mai 
multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute pentru fiecare modalitate se poate 
adăuga un spor de până la 3 ani. 
Ultimul act de executare: 
 act procedural care constituie finalizarea executării silite, în unele situaţii prevăzute de lege, 
materializat în încheierea pe care instanţa o întocmeşte, fără citarea părţilor, în momentul în 
care primeşte procesul‐verbal constatator al efectuării executării silite. Încheierea instanţei 
nu poate fi atacată cu apel. 
Ultimul domiciliu al defunctului: 
 locul unde persoana a avut locuinţa statornică şi principală în momentul decesului. În raport 
de ultimul domiciliu, legea stabileşte locul deschiderii succesiunii şi competenţa organului 
notarial. Când domiciliul nu este cunoscut sau când se află în străinătate, competenţa revine 
notarului public în raza căruia se găsesc principalele bunuri ce alcătuiesc masa succesorală. 
Ultraactivitatea legii: 
 excepţie de la principiul încetării acţiunii uni act normativ prin abrogare sau expirarea 
termenului, în sensul că, deşi nu mai este în vigoare, actul normativ îşi produce efectele în 
unele cazuri. Astfel, în materie penală, legea mai favorabilă se aplică şi după înlocuirea ei cu 
o lege mai aspră, pentru faptele petrecute când cea dintâi era în vigoare. În materie civilă, 
legea veche supravieţuieşte pentru rezolvarea situaţiilor juridice pendinte, care rămân 
guvernate de legea sub imperiul căreia s‐au născut. 
Ultraj: 
 infracţiune care constă în insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin 
mijloace de comunicare directă, contra unui funcţionar public, care îndeplineşte o funcţie ce 
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în 
exerciţiul funcţiunii. 
Infracţiunea are şi variante agravante care constau în: 
 lovirea sau orice acte de violenţă, precum vătămarea corporală săvârşite împotriva 
funcţionarului public aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul 
funcţiunii; vătămarea corporală gravă; ultrajul împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm 
ori alt militar. 
Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice: 
 infracţiune care constă în fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, 
proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce 
atingere bunelor moravuri sau se produce un scandal public. Pedeapsa este mai severă dacă 
prin fapta săvârşită s‐a tulburat grav liniştea publică. 
Unitate administrativ‐teritorială: 
 parte componentă a teritoriului ţării, cu populaţia şi instituţiile aferente, denumită şi 
organizată prin lege. În ţara noastră unităţile administrativ‐teritoriale sunt judeţele, oraşele, 
dintre care unele sunt municipii, şi comunele. 
Uniune vamală: 
 acord intervenit între două sau mai multe state privind desfiinţarea graniţelor vamale dintre 
ele şi instituirea unui tarif vamal unic pentru celelalte state. 
Universalitate de bunuri: 
 masă de bunuri care sunt supuse aceloraşi norme juridice datorită strânsei legături dintre 
ele (patrimoniul unei persoane decedate, deschiderea succesiunii). 
Universalitatea legii penale: 
 principiu potrivit căruia legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor contra statului 
român sau contra vieţii unui cetăţean român, săvârşite în afara teritoriului ţării, de un 
cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă: 
fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării; 
făptuitorul se află în ţară. 
Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean 
român, infractorul poate fi judecat şi în cazul când s‐a obţinut extrădarea lui. 
Acest principiu nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care infractorul a săvârşit 
infracţiunea, există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau 
continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau când pedeapsa a fost executată 
ori este considerată ca executată. Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată 
numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea 
hotărârilor străine. 
Urmărire penală: 
 prima fază a procesului penal, al cărei obiect îl constituie strângerea probelor necesare cu 
privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii 
acestuia. Urmărirea penală are un conţinut şi desfăşurare delimitate de legea penală: 
 ea se efectuează de procuror şi de către organele de cercetare penală (poliţie sau speciale). 
Procurorul urmăreşte respectarea strictă a legalităţii în desfăşurarea urmăririi penale. În 
raport cu probele dosarului şi în condiţiile legii, procurorul poate dispune, după caz, clasarea 
cauzei, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, reluarea urmăririi penale, 
trimiterea în judecată sau înlocuirea răspunderii penale. 
Urmărire silită a bunurilor: 
 procedură de executare silită. În raport de natura bunurilor poate fi: 
 mobiliară, când are ca obiect bunuri mobile, şi imobiliară, când are ca obiect valorificarea 
silită a bunurilor imobile ale debitorului. 
Uşurinţă (imprudenţă): 
 v. culpă. 
Uz: 
 v. drept de uz. 
Uz de fals: 
 infracţiune constând în fapta persoanei de a folosi un înscris oficial ori sub semnătură 
privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unor consecinţe juridice. 
Uzucapiune: 
 v. prescripţie achizitivă 
Uzufruct: 
 v. drept de uzufruct. 
Uzurpare: 
 faptă prin care o persoană îşi atribuie în mod fraudulos un drept, un titlu, un nume sau o 
calitate. 
Uzurpare de calităţi oficiale: 
 infracţiune constând în folosirea fără drept unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de 
îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate. 
              V 
Validare: 
 confirmare, recunoaştere sau consolidare a unui act juridic, astfel încât acesta este apt să 
producă toate efectele prevăzute de lege. 
Validarea se realizează prin: 
îndeplinirea ulterioară a unui alt act juridic sau alt fapt juridic; 
prin hotărâre judecătorească sau printr‐un alt act subsecvent încheiat, potrivit legii, de către 
organele competente. 
Validarea popririi: 
 confirmare, prin hotărâre judecătorească, a valabilităţii unei popriri. Instanţa, după ce 
verifică în prezenţa părţilor, valabilitatea şi caracterul executoriu al titlului creditorului 
următor, precum şi existenţa creanţei debitorului poprit faţă de terţul poprit, dispune 
validarea popririi, moment din care terţul poprit este obligat a plăti direct creditorului 
urmăritor datoria sa faţă de debitorul poprit.  
Validitate: 
 calitate a unui act juridic de a întruni toate condiţiile şi a dea produce toate efectele 
prevăzute de lege. 
Vătămare corporală: 
 infracţiune constând în orice faptă care a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii unei 
alte persoane o vătămare care necesită, pentru vindecare, îngrijiri medicale mai mult de 20 
de zile, dar fără a depăşi 60 de zile. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea 
prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. 
Vătămare corporală din culpă: 
 infracţiune care constă în: 
loviri sau orice acte de violenţă, săvârşite din culpă care au pricinuit o vătămare integrităţii 
corporale sau sănătăţii unei alte persoane, ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale 
mai mult de 10 zile, ori fapte săvârşite din culpă, care au produs vreuna din urmările 
prevăzute de lege pentru infracţiunea de vătămare corporală. În aceste condiţii acţiunea 
penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea 
părţilor înlătură răspunderea penală; 
fapta săvârşită din culpă care a avut vreuna din urmările prevăzute de lege pentru 
infracţiunea de vătămare corporală gravă. 
În raport cu gravitatea urmărilor, pedeapsa este diferenţiată. În toate cazurile, legea prevede 
ca o agravantă săvârşirea faptei ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor 
de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume 
activităţi. 
Vătămare corporală gravă: 
 infracţiune constând în orice faptă care a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o 
vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a 
produs vreuna din următoarele consecinţe: 
 pierderea unui simţ sau unui organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate 
permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei. 
Când fapta a fost săvârşită în scopul produceri consecinţelor de mai sus, pedeapsa este mai 
severă, iar în ultimul caz, tentativa se pedepseşte. 
Vătămări sau lovituri cauzatoare de moarte: 
 infracţiune care constă în orice fapte ce constituie elemente ale infracţiunilor de lovire sau 
alte violenţe, vătămare corporală, ori vătămare corporală gravă dacă au avut ca urmare 
moartea victimei. 
Vechime în muncă: 
 timpul cât o persoană a desfăşurat activitatea pe baza unui contract de muncă, precum şi 
alte perioade de timp prevăzute de lege (v. pensie de asigurări sociale). 
Verdict: 
 părere a juraţilor (în statele în care aceştia intră în compunerea completelor de judecată 
penală), cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia acuzatului, pe baza căreia se pronunţă 
hotărârea de condamnare sau de achitare. 
Verificare de scripte: 
 procedură legală, aplicabilă de către instanţa de judecată, în cazurile în care partea căreia i 
se opune un înscris sub semnătură privată, contestă scrisul sau semnătura, ori moştenitorii 
sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul, declară că nu cunosc 
scrisul sau semnătura. 
Verificarea de scripte se poate face prin: 
examinarea comparativă de către instanţă a scrisului sau semnăturii executate în faţa sa de 
către cel în cauză, cu scrisul sau semnătura contestate; 
confruntarea de către instanţă a înscrisului cu alte înscrisuri necontestate, denumite piese 
de comparaţie; 
expertiza grafologică. 
Rezultatul verificării rămâne la aprecierea instanţei şi se cuprinde într‐o încheiere sau în 
însăşi hotărârea prin care se soluţionează cauza. Dacă se constată că înscrisul nu emană de la 
persoana căreia i se atribuie, va fi înlăturat, iar în caz contrar, va fi reţinut ca probă în cauză. 
Dacă se susţine că înscrisul ori semnătura sunt false, se recurge la procedura înscrierii în fals. 
Vicii ascunse: 
 deficienţe calitative ale bunului ce constituie obiectul unui contract, ale produselor livrate 
ori lucrurilor executate, care, existând în momentul predării bunului sau lucrării, nu au fost 
cunoscute şi nici nu puteau fi cunoscute de dobânditor cu mijloacele obişnuite de verificare 
sau de recepţie şi care sunt de o asemenea gravitate încât, dacă ar fi fost cunoscute, 
contractul nu s‐ar mai fi încheiat sau ar fi condus la diminuarea preţului. De regulă, 
vânzătorul are obligaţia generală de garanţie pentru vicii ascunse. 
Vicii de consimţământ: 
 împrejurări de fapt care influenţează libertatea exprimării voinţei juridice sau caracterul ei 
conştient la încheierea unui act juridic şi care dă dreptul persoanei în cauză să ceară 
anularea acestuia (ex.: eroarea; dolul; violenţa; leziunea). 
Viciile posesiei: 
 caracteristici ale posesiei care fac, ori de câte ori se dovedeşte existenţa vreuneia din ele, ca 
posesia să nu fie considerată utilă, adică să nu producă efecte juridice. Viciile posesiei sunt: 
  
discontinuitatea, când posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe 
anormale; 
violenţa, când posesia este fondată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau din 
partea posesorului. Nu constituie viciu al posesiei, violenţa pasivă din partea posesorului, 
când este tulburat în posesie de către un terţ; 
clandestinitatea, când posesorul o exercită pe ascuns de adversarul său, astfel încât acesta 
este lipsit de posibilitatea de a o cunoaşte; 
precaritatea (echivocul), când posesia este lipsită de elementul ei intenţional, psihologic, 
când nu este exercitată cu titlu de proprietar, ci fie în baza unui alt titlu (locatar, depozitar), 
fie prin simpla îngăduinţă a proprietarului. 
Victimă: 
 persoană fizică sau juridică ce suferă un prejudiciu sau o vătămare a drepturilor sale prin 
fapta ilicită a unei alte persoane şi care are dreptul să ceară repararea integrală a 
prejudiciului suferit sau restabilirea drepturilor încălcate. Victimă este şi persoana ce 
constituie subiectul pasiv al unei infracţiuni. 
Vinovăţie: 
 condiţie a răspunderii, constând în atitudinea psihică a autorului în momentul săvârşirii 
faptei ilicite faţă de aceasta şi de urmările ei. Vinovăţia implică două componente 
inseparabile: 
 un factor intelectiv, reprezentând cunoaşterea semnificaţiei sociale şi a urmărilor faptei; un 
factor volitiv, reprezentând libertatea de deliberare şi decizie din partea făptuitorului. Numai 
existenţa cumulativă a acestor doi factori conduce la stabilirea vinovăţiei ca o condiţie a 
răspunderii juridice. Vinovăţia se manifestă sub două forme principale: 
 intenţia şi culpa (v. intenţie; v. culpă). 
Viol: 
 infracţiune ce constă în actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de 
acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori 
de a‐şi exprima voinţa. 
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, prevedere 
care nu se aplică în următoarele situaţii: 
fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună; 
victima se afla în îngrijirea, corotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului; 
s‐a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii. 
Pedeapsa este mult mai severă în cazul în care victima nu împlinise vârsta de 14 ani, iar dacă 
a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa urcă spre maximul general şi 
interzicerea unor drepturi. 
Violenţă: 
 1. viciu de consimţământ la încheierea unor acte juridice, constând în ameninţarea cu un 
rău considerabil şi iminent sau insuflarea unei temeri de natură să constrângă persoana fizică 
la încheierea actului juridic pe care altfel nu l‐ar fi încheiat. Violenţa conduce la nulitatea 
actului juridic, chiar şi în cazul când violenţa ar proveni de la o terţă persoană, şi nu de la 
cealaltă parte a actului juridic. 
2. viciu al posesiei (v.). 
3. modalitatea de săvârşire a unor infracţiuni (infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi 
sănătăţii; tâlhărie; arestare şi cercetare abuzivă etc.) sau agravantă a unor infracţiuni (ultraj, 
evadare etc.). 
Virament: 
 plata fără numerar, realizată în bancă prin transferul scriptic al unei sume de bani din contul 
plătitorului în contul beneficiarului. 
Vocaţie succesorală: 
 situaţie a persoanei care este chemată sau îndreptăţită să vină la moştenirea unei persoane, 
în temeiul legii sau al testamentului. 
Voinţă juridică: 
 hotărârea unei persoane de a săvârşi un act sau un fapt producător de efecte juridice. 
Regulile stabilite, în conformitate cu legea, prin voinţa juridică a părţilor au pentru ele 
aceeaşi forţă obligatorie ca însăşi legea. Motivul care determină voinţa juridică îl constituie 
scopul sau cauza actului juridic, iar manifestarea exterioară a voinţei juridice este 
consimţământul. Pentru ca voinţa juridică să producă efecte trebuie să nu fie afectată de 
vicii de consimţământ. 
Vot: 
 1. formă organizată de exprimare a opiniei sau voinţei unei persoane, fizice sau juridice, 
care participă la dezbateri în cadrul unui organ colegial, a unei organizaţii de stat, politice, 
economice, ori a unei organizaţii internaţionale, în scopul adoptării unei decizii, hotărâri sau 
act normativ. 
Votul poate fi: 
 deliberativ, când rezultatul său este obligatoriu; consultativ, când rezultatul nu este 
obligatoriu; deschis sau secret; de încredere, prin care Parlamentul se declară de acord cu 
politica sau cu un act al guvernului; de neîncredere, exprimând dezacordul Parlamentului 
faţă de politica sau un act al guvernului şi care are ca urmare demisia acestuia. 
2. formă organizată de exprimare a voinţei cetăţenilor unui stat în legătură cu alegerea 
reprezentanţilor lor în organele de conducere. 
În ţara noastră, dreptul de vot constituie un drept fundamental al cetăţenilor. Au drept de 
vot, potrivit Constituţiei, toţi cetăţenii români care au împlinit 18 ani. Votul este universal, 
egal, direct şi secret. 
              Z 
Zădărnicirea combaterii bolilor: 
 infracţiune constând în nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea 
bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli. 
Zborul neautorizat: 
 infracţiune constând în zborul cu o aeronavă aparţinând forţelor armate ale statului român 
fără prealabilă autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se 
periclitează securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei. Pedeapsa este majorată 
dacă fapta a cauzat urmări grave sau a produs un dezastru. 
Zi de muncă: 
 durata timpului de muncă din cursul unei zile, stabilită pentru persoanele care lucrează în 
temeiul unui contract de muncă. Durata normală a unei zile de muncă este de 8 ore. Aceasta 
se poate reduce în cazul locurilor de muncă în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase. 
Zi de sărbătoare legală: 
 zi stabilită, în considerarea unor evenimente, ca zi nelucrătoare (1 Decembrie, 24‐25 
decembrie, Anul Nou, Sf. Paşti etc.). 
Zonă: 
 suprafaţă de teren cu o destinaţie şi un regim special (zona de frontieră, zona contiguă, zona 
liberă etc.). 
 
Bibliografie 
 
1.DEX: Academia Română – Ed. Univers enciclopedic 1996; 
2.  Codul  de  procedură  civilă  (comentat  şi  adnotat):  Gabriel  Boroi,  Dumitru 
Rădescu, Ed, All, 1995; 
3. Ghidul juristului: Constantin Crişu, Ştefan Crişu; Ed. Argessis 1996; 
4.  Drept  civil  român;  curs  selectiv:  Camelia  Toader,  Romeo  Popescu,  Marian 
Nicolae,  Bogdan  Dumitrache;  coord.:  Francisc  Deak,  Corneliu  Bârsan,  Ghe. 
Beleiu; Ed. Press Mihaela, 1997; 
5.  Dreptul  muncii  şi  securităţii  sociale:  Pantelimon  Manta,  Vasile  Ghimiş;  Ed. 
Academia Brâncuşi, 2002; 
6. Doctrine economice: Titi Cibulea; Ed. Didactică şi Pedagogică, 1995; 
7.  Management:  Marian  Zaharia,  Camelia  Zaharia,  Anda  Deac,  Florin 
Vizinteanu; Ed. Tehnică, 1993; 
8.  Drept  civil,  Teoria  generală  a  obligaţiilor:  Constantin  Stătescu,  Corneliu 
Bârsan; Ed. All, 1995; 
9. Buletin juridic nr. 2/ 1996 – GIR PRES; 
10. Drept penal român, Partea generală: Constantin Mitrache; Ed. Şansa, 1994; 
11. Tratat de drept administrativ: Pantelimon Manta; Ed. Hermes, 1999; 
12. Drept comunitar: Octavian Manolache; Ed. All, 1996; 
13. Control financiar şi expertiză contabilă: Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă; Ed. 
Mondo – Ec, 1992; 
14. Drept comercial român: Stanciu D. Cărpenaru; Ed. All, 1995; 
15. Tratat de dreptul familiei: Ion P. Filipescu; Ed. All, 1996; 
16.  Drept  penal  român;  Curs  selectiv:  C.  Bulai,  Avram  Filipaş,  C.  Mitrache,  Ed. 
Press Mihaela, 1997; 
17. Drept financiar şi fiscal: Dan Drosu Şaguna; Ed. Oscar Print, 1994; 
18. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, II: Viorel Mihai Ciobanu; 
Ed. Naţional, 1997; 
19.  Căile  de  atac  de  reformare  în  procesul  civil:  Viorel  Daghie;  Ed.  Naţional, 
1997; 
20. Drept Civil – Introducere în dreptul civil; subiectele dreptului civil: Gheorghe 
Beleiu – curs litografiat; Univ. Titu Maiorescu, 1994; 
21.  Dreptul  comerţului  internaţional,  vol.  I,  II:  Dragoş  –  Alexandru  Sitaru;  Ed. 
Actami, 1996; 
22.  Drept  internaţional  public:  Dumitra  Popescu,  Adrian  Năstase,  Florian 
Coman; Ed. Şansa, 1994; 
23. Separaţia puterilor în stat: Mihail Simion; Ed. Avrămeanca, 1997; 
24. Tratat de drept civil; contracte speciale: Francisc Deak; Ed. Actami, 1996; 
25. Dicţionar de expresii juridice latine: Felicia Ştef; Ed. Oscar Print, 1995; 
26. Elemente de drept administrativ: Iulian Nedelcu; Ed. Oltenia, 1994; 
27.  Întreţinerea,  drept  şi  obligaţie  legală:  Ion  Dogaru;  Ed.  Scrisul  Românesc, 
1978; 
28. Dreptul transporturilor: Gheorghe Filip; Ed. Şansa, 1996; 
29. Dicţionar latin‐român: Voichiţa Ionescu; Ed. Orizonturi, 1993; 
30. Elemente de teorie generală a dreptului: Ion Dogaru; ED. Oltenia, 1994; 
31. Economie politică, vol. I, II – curs: Marin Băbeanu; Universitatea din Craiova; 
32. Mic dicţionar de sociologie: Lissete Coandă, Florin Curta; Ed. All, 1994; 
33. Elementele dreptului civil; drepturile reale: Ion Dogaru, Teodor Sâmbian; Ed. 
Oltenia, 1994; 
34.  Teoria  generală  a  drepturilor  reale  principale:  Moise  Bojincă;  Ed.  Helios, 
2001; 
35. Codul juristului: Constantin Crişu, Ştefan Crişu; Ed. Argessis, 1997. 
36 Drept penal – curs selectiv: Ghe. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, A. Boroi, I. Pascu, 
I. Molnar, V. Lazăr; Ed. Europa Nova, 2001; 
37. Drept procesual penal: Ion Neagu, Carmen Paraschiv, Mugur Lazăr, Mircea 
Damaschin; Ed. Global Lex, 2001; 
38.  Acţiunile  posesorii  şi  procedura  lor  de  soluţionare:  dr.  Moise  Bojincă;  Ed. 
Lumina Lex, 20002; 
39. Codul de procedură civilă român – adnotat: Florin Ciutacu; Ed. Sigma, 2001; 
40.  Drept  comercial  –  culegere  de  speţe:  Florin  Ciutacu;  Ed.  L.V.S.  Crepuscul, 
2001.