You are on page 1of 7

Argintul

Ştiaţi că?
Pentru a ameliora setea, atunci cînd nu se poate bea nimic,
puteţi ţine în gură un obiect de argint.
- Organismul unui om cu masa de 70 kg conţine
aproximativ 0,07 mg de argint.
- Cei care poartă bijuterii de argint sînt mai calmi.
- Argintul se foloseşte şi sub formă de aliaje cu alte metale,
la confecţionarea monedelor, la protezarea dinţilor, la
confecţionarea bijuteriilor şi tacîmurilor.
- Soluţiile coloidale de argint se utilizează în medicină ca
mijloace antiseptice, pentru tratarea bolnavilor de
tuberculoză.
- Pînă la descoperirea penicilinei, argintul era extrem de
valoros, fiindcă era singurul dezinfectant cunoscut. Un
kilogram de aur preţuia cît 7 kilograme de argint. Azi, cu
un kilogram de aur, se pot cumpăra 74 kilograme de
argint.

Sănătate
preţioasă
Leacuri de
argint

. Apa păstrată în
vase de argint are
calităţile unui
antibiotic natural
extrem de eficient
Încă din cele mai vechi timpuri, bogaţii mîncau cu
tacîmuri de argint. Preoţii împart sfînta împărtăşanie cu
linguriţă de argint. Apa sfinţită rezistă timp îndelungat
dacă e ţinută în recipiente de argint. Ce au în comun
aceste practici? Argintul, un metal ale cărui virtuţi
terapeutice au fost ţinute în secret secole de-a rîndul.
Astăzi, ştiinţa a făcut mii de teste care au confirmat că
ionii de argint au efect bactericid. Distrug circa 650 viruşi
şi germeni, constituind astfel un dezinfectant extrem de
eficient. Dintre toate întrebuinţările curative ale
argintului, cea mai cunoscută este apa de argint, leac pe
care-l cunosc şi astăzi oamenii de la sate. Şi despre care se
spune că ajută la menţinerea sănătăţii şi păstrarea
longevităţii.

Un medicament vechi de milenii


Acum 4.000 de ani, medicii chinezi făceau acupunctură cu
ace de argint. Fenicienii navigau luni întregi peste mări.
Ei transportau apa, vinul şi laptele în vase din argint,
pentru a le păstra nealterate un timp îndelungat. Vechii
greci au observat că în perioada războaielor, aristocraţii
nu sufereau de dizenterie. Explicaţia: foloseau tacîmuri şi
veselă din argint care i-a protejat de multe epidemii şi
boli. Coloniştii americani care străbăteau Vestul puneau
adesea un dolar de argint în lapte pentru a-i întîrzia
alterarea. La începutul secolului, doctorii prescriau nitrat
de argint pentru ulcerele de stomac şi puneau cîteva
picături de soluţie de argint în ochii nou născutului pentru
a distruge eventualele bacterii care ar fi putut provoca
orbirea. Bijutierii care lucrează cu argint sînt renumiti
pentru sănătatea lor. Staţiile cosmice NASA şi MIR
folosesc argintul coloidal pentru transformarea apei
reziduale în apă potabilă. Practic, argintul este un
dezinfectant universal, adevărat medicament, detronat
însă de apariţia penicilinei şi uitat pe nedrept.
Antibioticele sintetice fac bine, dar au şi o serie de efecte
dăunătoare, plus că organismele patogene devin rezistente
la acestea. N-ar fi mai bine să încercăm şi argintul?

Antibiotic şi antioxidant
Rolul argintului în organismul uman poate fi descris ca
un "sistem imunitar secundar". Din rezultatele obţinute
de dr. Hery Margraff aflăm că argintul are capacitatea de
a distruge în 6 minute peste 650 de categorii de
microorganisme patogene, virusuri, bacterii, paraziţi şi
fungi. Ca antibiotic natural, argintul luptă cu bacilulul
dizenteriei, cu Salmonela, Escherichia coli, Streptococul
pneumoniae, Streptococul mutans (cauzator principal al
cariilor dentare) şi alte microorganisme dăunătoare. S-a
mai constatat că argintul este un puternic antioxidant
natural, distrugînd radicalii liberi (cauza a peste 60 de
boli printre care cancerul şi boala Alzheimer). S-a
demonstrat că argintul este şi un imunomodulator, adică
ajută la creşterea imunoglobulinei din clasa A, M, G şi a
limfocitelor T. În domeniul chirurgiei, argintul e folosit la
unirea vaselor cerebrale sau închiderea defectelor de pe
suprafaţa craniului (metoda Heingenheim). A fost folosit
la filtrele măştilor celor care se ocupau cu dezinfectarea în
timpul epidemiei de gripă aviară. Există mărturii şi ale
bolnavilor care s-au vindecat de cancer consumînd apă de
argint.

De cît argint avem nevoie?


Strămoşii noştri primeau o oarecare doză de argint prin
hrană. Tehnologiile moderne din agricultură au distrus
85% din rezervele de argint ale solului, astfel încît acest
element nu mai există în alimentele pe care le consumăm.
Conform unor studii americane, deficitul de argint duce
la scăderea imunităţii şi este unul dintre principalii factori
de creştere a afecţiunilor maligne din ultimele decenii. Cel
mai eficace aport de argint se face sub forma lui coloidală
(particule de 0,001 microni), astfel este total inofensiv
pentru organismul uman, care îl va elimina în 24 de ore.
Argintul coloidal se absoarbe în sînge foarte repede, încă
din cavitatea bucală. Cercetătorii au stabilit că 0,088 mg
de argint reprezintă cantitatea medie zilnică necesară
organismului uman. Organele noastre conţin argint, cel
mai mult fiind în ţesutul creierului mare, în nucleul
celulelor nervoase, glandele sistemului endocrin, partea
exterioară a ochiului şi în oase.

Surse de argint
Argintul coloidal nu interacţionează cu alte medicamente
şi nu are efect toxic asupra organismului, nefiind un metal
greu. Dat fiind faptul că el este în forma coloidală, orice
surplus se va elimina foarte uşor din organism şi nu se va
acumula în ţesuturi. Nu există riscul de supradozaj, iar
argintul în forma coloidală nu interacţionează cu alte
medicamente. Şi Organizaţia Mondială a Sănătaţii
recomandă argintul coloidal ca fiind cel mai puternic
dezinfectant folosit în cazul apei potabile. Apa se poate
folosi în mod preventiv, pentru întărirea sistemului
imunitar, sau ca un remediu valoros în terapia infecţiilor
şi a bolilor. Se iau 4 linguriţe pe zi de apă tratată cu argint
coloidal, pe stomacul gol. Leacul este util şi animalelor de
companie. Această apă este doar un adjuvant, nu exclude
vizitele la doctor şi urmarea tratamentului prescris. Cum
putem obţine această valoroasă apă? Păstrînd apa
potabilă în vase de argint. Există în comerţ şi apă cu
argint coloidal gata preparată. Metalul preţios pentru
sănătate poate fi obţinut şi din surse alimentare:
organismele animale acvatice, ouă, lapte de vacă şi de
capră.

Atenţie la doză!
În terapia cu apă de argint trebuie să ţinem cont şi de
următorul aspect: pigmentarea pielii. Aceasta devine
albastră, dar numai în cazul consumului exagerat de
metal. Mai mult, excesul de argint în organism conduce la
apariţia celulelor canceroase, la slăbirea văzului şi la
dereglări psihice. Dar apa cu argint coloidal, obţinută cu
tehnologii de ultimă oră, nu produce asemenea pericole,
dimpotrivă, este un bun remediu împotriva microbilor.
OMS recomandă 0,05-0,1mg argint pe fiecare litru de apă
potabilă. Consumul de argint coloidal este sigur chiar şi
pentru femeile însărcinate şi pentru cele care alăptează,
ajută la dezvoltarea fetusului. Mai există şi persoane
alergice la acest metal, cărora nu le este indicat
tratamentul cu argint. Devin nervoase, contactează
gastrite, ulcer stomacal şi intestinal, au insomnii şi dureri
de inimă, le amorţesc mîinile. O particularitate a
"oamenilor de argint" este că le plac dulciurile.

Boli învinse de un metal


În ce cazuri este indicată terapia cu apă de argint? Acnee,
alergii, infecţii ale vezicii urinare, otită, tulburări de
digestie, infecţii ale prostatei şi căderea părului sînt numai
cîteva dintre afecţiunile care pot primi tratament cu apă
cu argint coloidal. Este cel mai bun remediu
complementar pentru afecţiuni cronice ca hipertensiune
arterială, hepatită cronică, sinuzită, gastrită, ulcer,
psoriazis, herpes. Cel mai simplu şi eficient produs
complementar împotriva gripei, inlcusiv a celei porcine, şi
a virozelor respiratorii. Se mai ştie că, acela care se spală
pe faţă cu apă de argint capătă un ten frumos. Rănile
spălate cu apă de argint se vindecă mai repede, nu se
infectează şi cicatricele rămase după vindecare sînt mai
puţin vizibile.
Şi pentru păstrarea suprafeţelor afectate de arsuri cît mai
aseptice este folosită tot apa de argint. Şi fiindcă tot e
alertă de gripă porcină pe mapamond, trebuie să ştim că
apa de argint este un excelent mijloc profilactic în timpul
oricărei epidemii. Se recomandă cîte două linguriţe pe zi
de apă de argint.

Rezultate în tratarea bolilor grave


. Deoarece în SIDA în stare activă, sistemul imunitar
reprimat al corpului este expus atacului oricărui tip de
boli, argintul coloidal este un medicament netoxic perfect
pentru a fi folosit datorită efectului sau antibiotic pe scară
largă.
Un cercetător al Universităţii Brigham Young a trimis
argintul coloidal la două laboratoare diferite, printre care
şi centrul medical UCLA, care au răspuns: "Acesta a
distrus nu numai virusul HIV, ci orice virus pe care a fost
testat în laborator".

Costelino

You might also like