1.

PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCEN ILOR, TINERILOR

I ADUL ILOR

Cristian VASILE

INTRODUCERE

De unde putem porni în în elegerea dezvolt rii în general i a

psihologiei dezvolt rii în mod specific? Orice proces de dezvoltare are la
baz schimbarea, îns trebuie studiat natura specific a schimb rilor din
cadrul procesului. În cadrul psihologiei dezvolt rii (sau psihologia vârstelor)
se discut despre mai multe tipuri de schimb ri la nivel psihologic,
majoritatea legate de modific rile de tip biologic care apar odat cu trecerea
timpului.
Nu putem porni în acest demers f a sublinia c ontogeneza
presupune schimb ri cu un con inut calitativ major, schimb ri care sunt
relativ permanente i ireversibile i care con in secven e într-o anumit
ordine.
Un alt aspect asupra c ruia psihologia modern trebuie s se exprime
se refer la “ce” se dezvolt . În acest caz, de cele mai multe ori, va trebui s
ne limit m la comportamente observabile i cuantificabile. Nu discut m aici
despre o abordare de tip comportamentalist pur (behaviorism), ci despre
comportamente observabile care au la baz cogni ia, afectivitatea i
motiva ia i despre observa ii de tip tiin ific, bazate pe eviden e.
De-a lungul transform rilor ontogenetice discut m despre sisteme
cognitive, sisteme afective i sisteme motiva ionale. Aceste sisteme sunt
caracterizate de forme specifice de activitate care sunt exprimate în ac iuni i
modele ac ionale în mediul înconjur tor. De exemplu, verbalizarea poate
reflecta un anumit mod/nivel de func ionare al gândirii copilului, plânsul
într-un anumit context poate reflecta par ial modul de func ionare al
sistemului emo ional al copilului, iar unele comportamente pot reflecta o
parte a structurii sistemului inten ional al aceluia i copil.
 2

Multe dintre abord rile care încearc s r spund la întrebarea “ce se

schimb ?” iau în considerare dou func ii majore ale ac iunilor umane:
func ia expresiv (orice ac iune poate fi considerat din perspectiva a ceea
ce exprim ) care se refer la faptul c orice ac iune reflect o organizare
bazal sau un sistem dinamic i func ia instrumental , care este în eleas
sub forma mijloacelor prin care este atins un anumit rezultat, sau ca
dimensiune adaptativ i pragmatic a ac iunii. Sistemele amintite mai sus
(cognitiv, afectiv i motiva ional) au forme caracteristice de activitate
exprimate prin ac iuni specifice în mediu (func ia expresiv ), dar au i
func ii de mijlocire prin faptul c , de exemplu, cogni ia este un mijloc de
rezolvare de probleme, emo iile exprimate (plânsul) reprezint un mijloc de
a atrage aten ia i de a ob ine îngrijire, iar un comportament de tip motric (de
exemplu, mersul copilului c tre buc rie) reprezint un mijloc de a dobândi
hran (func ia instrumental ).
Schimb rile dezvolt rii: transform ri i varia ii
Abord rile moderne ale dezvolt rii fac referire de cele mai multe ori
la dou tipuri fundamentale de schimb ri: de transformare (transformative)
i de varia ie (varia ionale).
Schimb rile transformative sunt reprezentate de schimbarea formei,
organiz rii sau/ i structurii unui sistem (de exemplu, o samân se
transform în plant , apa se poate transforma în ghea sau vapori etc.). În
general toate sistemele nonlineare, incluzând aici i sistemul psihic, trec prin
schimb ri transformative. Schimbarea de transformare are ca rezultat
apari ia nout ii i cre terea complexit ii sistemului. Astfel anumite
subsisteme sau componente ale sistemului dau na tere unor noi caracteristici
care nu pot fi reduse la componentele ini iale. Acest tip de schimbare este
una de tip calitativ, ea nu poate fi în eleas ca sum a altor elemente. E.
Nagel (1957) a surprins natura schimb rilor transformative sugerând c
dezvoltarea presupune existen a a dou no iuni fundamentale: no iunea de
sistem, ceea ce implic o structur definit (de exemplu, organizarea) i
no iunea de set de schimb ri secven iale în cadrul sistemului care nu se
refer numai la structur , ci i la modurile de operare din sistem.
Schimb rile varia ionale se refer la gradul cu care o schimbare
variaz fa de un standard, norm sau medie. Îmbun irea mersului la
copil, dezvoltarea vocabularului sau ob inerea de note din ce în ce mai bune
la coal sunt exemple de schimb ri varia ionale.
 3

Din punct de vedere adaptativ schimb rile varia ionale se refer la

dezvoltarea unei abilit i în direc ia eficien ei din ce în ce mai crescute.
Acest tip de schimbare poate fi reprezentat liniar, este sumativ (se adaug
noi elemente la cele deja existente), deci este cantitativ i continu .

1.1. STADIILE ONTOGENETICE ALE DEZVOLT RII PSIHICE

Stadialitatea dezvolt rii psihice

Dezvoltarea uman nu este un proces continuu, care se desf oar
constant i uniform, ci unul stadial, în care diferite etape se succed
sistematic, iar trecerea de la o etap la alta se realizeaz progresiv i nu
brusc. Astfel are loc mai întâi o obi nuire a individului cu noua situa ie
(noile caracteristici specifice stadiului în care se afl ), pân ce se poate
spune ca a fost atins perioada de apogeu sau maturizare în stadiul respectiv.
Diferi i autori (J. Piaget, H. Wallon, S. Freud, A.N. Leontiev, L. Kohlberg,
A. Binet etc.) au sesizat, prin cercet ri experimentale, existen a unor stadii în
procesul dezvolt rii umane.
Stadiul reprezint o faz sau etap de dezvoltare de tip complex, în
care reg sim, ca i caracteristici fundamentale, transform ri de tip cantitativ-
calitativ specifice, func ionale i structurale (ireversibile dupa unii autori) ale
însu irilor individuale înn scute sau achizi ionate.
În explicarea stadialit ii este necesar a se ine cont de caracteristicile
vârstei i caracteristicile individuale.
Caracteristicile vârstei sunt constituite din tr turile somatice,
fiziologice i psiho-comportamentale care sunt comune pentru mai multe
persoane de aceea i vârst (de exemplu, comportamentul ludic la copii,
puseul de cre tere în perioada pubert ii etc.).
Caracteristicile individuale se refera la tr turile somatice,
fiziologice i psiho-comportamentale specifice unei singure persoane i care
o deosebesc pe aceasta de alte persoane din aceea i categorie de vârst sau
dintr-o categorie de vârst diferit (de ex., tr turi fizice, tr turi
temperamentale, mod diferit de reac ie într-o situa ie similar etc.).
Stadiul psihic reprezint un ansamblu de caracteristici psihice bine
conturate i diferen iate calitativ, care permit identificarea particularit ilor
asem toare la indivizi afla i în aceea i perioad de vârst , precum i
 4

particularit ile diferite la indivizi afla i în diverse perioade de vârst . Rela ia

între vârst (exprimat prin conceptele de etape i cicluri de vârst ) i stadiul
de dezvoltare psihic este una de coresponden relativ în sensul c
schimbarea vârstei (cronologice) nu aduce automat i schimbarea vie ii
psihice.
Etapele, ciclurile i stadiile dezvolt rii psihice:
etapa prenatal – perioada în care se contureaz i se construiesc toate
componentele organismului, inclusiv elemente de natur psihic ;
etapa postnatal – de la na tere pân la finalul vie ii, care include trei
cicluri majore de dezvoltare:
- ciclul de cre tere i dezvoltare (0 - 25 de ani) – se dezvolt toate
capacit ile fizice i psihice specifice speciei umane;
- ciclul de maturizare (25 ani - 60/65 de ani) – capacit ile fizice i
psihice se manifest deplin;
- trâne ea (dup 65 de ani) - capacit ile individului intr în declin.
Fiecare ciclu prezint stadii specifice de dezvoltare. În prezenta lucrare
vom aminti doar stadiile corespunz toare adolescen ei i perioadei adulte:
1. perioada pubert ii sau preadolescen a (între 10 – 14 ani);
2. perioada adolescen ei (între 14 – 20 de ani );
3. perioada postadolescen ei sau adolescen a târzie (între 20 i 25 de ani);
4. stadiul tinere ii (între 24 i 35 de ani) - se definitiveaz identitatea
profesional , socio-cultural , familial , etc.;
5. stadiul vârstei adulte (35 – 65 de ani) – puternic maturizare în via a
psihic , în special în ce prive te afectivitatea i personalitatea;
6. stadiul de trecere (65 - 70 de ani) – identitatea profesional a individului
începe s se destrame (pensionarea), îns capacit ile fizice i psihice
sunt la un nivel bun;
7. prima b trâne e (70 – 80 de ani) - capacit ile fizice i psihice încep s
scad iar individul î i restrânge sfera activit ilor i a rela iilor sociale;
8. a doua b trâne e (80 - 90 de ani) – apare dependen a de ceilal i pentru
satisfacerea nevoilor;
9. marea b trâne e (dup 90 de ani).
Cu cât ne situ m mai aproape de începutul dezvolt rii (în copil ria mic ,
de exemplu), unit ile de vârst în care se concentreaz diferen ele
psihologice sunt mai mici i se succed rapid. Cu cât dezvoltarea înainteaz
tre vârstele mari, diferen ele sunt din ce în ce mai greu sesizabile i mai
pu in spectaculoase. Indiferent de stadiul la care ne referim, structurile
psihice existente constituie elemente de sprijin, de genez pentru diferite
însu iri i caracteristici psihice caracteristice urm torului stadiu.
 5

Dezvoltarea psihic poate fi urm rit pe trei direc ii psihice

reprezentative, astfel încât se pot aborda dezvoltarea cognitiv , afectiv i
socio-moral .

Stadialitatea cognitiv (J. Piaget)1

Termenul cognitiv, derivat din latinescul cognoscere (a cunoa te), se
refer la activit ile implicate în achizi ia, procesarea, organizarea i
utilizarea cuno tin elor. Cu alte cuvinte, este vorba despre toate acele
abilit i asociate cu gândirea i cunoa terea.
Ontogeneza cognitiv , mai ales sub aspectul procesualit ii de tip logico-
matematic – aspect care l-a interesat în mod deosebit pe Jean Piaget – se
prezint într-o succesiune de stadii, dintre care ne vom focaliza aici pe cele
corespunz toare adolescen ei i vârstei adulte, enumerând doar stadiile
corespunz toare copil riei:
1. Stadiul senzorio-motor (0 - 2 ani) corespunde dezvolt rii i
coordon rii capacit ilor senzoriale i motorii ale copilului.
2. Perioada preoperatorie (2 - 7/8 ani) se centreaz în jurul func iei
semiotice sau simbolice (copilul poate s înve e s exprime o realitate
- obiect, persoan , situa ie – cu ajutorul unui substitut evocator –
cuvânt, desen, comportament, imagine mintal ).
3. Stadiul opera iilor concrete (7/8 - 11/12 ani) – achizi ia
reversibilit ii.
Trecerea la opera iile concrete reprezint un punct de r scruce în
dezvoltarea cognitiv . În acest stadiu sunt elaborate instrumente mintale
fundamentale, permanente care, în stadiul urm tor, se întregesc printr-un
sistem opera ional i mai complex. Asist m la schimb ri transformative
intrapsihice care se exteriorizeaz în transform ri varia ionale reflectate în
comportament.
În aceast perioad se dobânde te treptat capacitatea de conservare a
cantit ilor discontinue, a greut ii (la 8 - 9 ani) i a volumului (în jur de 12
ani); de asemenea, copilul devine capabil s rezolve probleme care implic
opera iile de tranzitivitate i clasificare ierarhic , sau probleme care implic
ra ionamente cu privire la rela iile spa iale între obiecte. Apare
ra ionamentul inductiv (de la concret la abstract) i ra ionamentul analogic

1
Piaget a expus sistemul stadiilor dezvolt rii cognitive în mai multe reprize : 1930, 1937, 1947, 1948,
1950, 1952 i 1955.
 6

(prin asem nare).

4. Stadiul opera iilor formale sau inteligen a opera ional-abstract
(11/12 – 15/16 ani sau niciodat ):
Ra ionamentul se desprinde de concret, putându-se baza pe
abstractizare. Apare ra ionamentul deductiv (de la abstract la concret) pe
baza unor modele ideo-verbale. Gândirea devine formal i combinatoric .
Pe lâng operarea mai nuan at cu clase de obiecte i cu rela iile dintre
ele (stadiul anterior) apare posibilitatea opera iilor cu opera ii, ceea ce
permite trecerea la ra ionamentul ipotetico-deductiv. Cunoa terea care se
îndrepta pân în aceast perioad de la real la posibil devine deschis i
drumului invers, de la posibil la real (Piaget arat c în acest tip de
transformare se afl originea „idealismului adolescen ei”).
În acest stadiu, adolescentul devine capabil s elaboreze informa ii noi pe
baza i cu ajutorul informa iilor dobândite anterior.
Generarea de corela ii abstracte provenite din informa ia disponibil ,
iar ulterior compararea acestora între ele, este o competen general
specific gândirii adolescentului. Piaget descrie o sarcin în care elevilor din
stadiul concret-opera ional le-a fost oferit un set de propozi ii care
semnificau acela i lucru. Totodat li s-a solicitat s pun în coresponden
propozi iile respective cu un set de proverbe. S-a constatat c , de i copiii
în eleg cerin ele sarcinii, r spunsurile lor sunt în mare parte gre ite, deoarece
ei nu realizeaz principiul general pe care îl descrie proverbul. Ei realizeaz
coresponden a pe baza similarit ii propozi iilor, îns nu reu esc s compare
sensul acestora pentru a identifica rezultatele corecte. În schimb adolescen ii
i adul ii realizeaz mult mai rapid i corect o astfel de coresponden .
Alt competen pe care Piaget a identificat-o la adolescen i este
abilitatea acestora de a ra iona asupra unor situa ii i condi ii ipotetice, pe
care nu le-au experimentat. Gândirea nu mai este legat de obiecte i
evenimente actuale: adolescen ii pot s abordeze no iuni pur ipotetice i
abstracte. Adolescentul poate accepta, de dragul argumentului sau a
discu iei, condi ii care nu exist sau care sunt contrare experien ei imediate
cu obiectele. Adolescen ii nu sunt lega i de propria lor experien a realit ii,
drept urmare pot s aplice logic fiecare set de condi ii. Astfel, ei sunt
capabili s se gândeasc la viitor, s ia în calcul mai multe posibilit i i s
fac planific ri în consecin . O ilustrare a abilit ii de a ra iona despre
situa ii ipotetice se g se te în dezbaterile formale.
Abilitatea adolescentului de a analiza, compara i a diferen ia corela iile
abstracte i experien ele st la baza dezvolt rii principalelor competen e pe
 7

care se orienteaz înv mântul secundar.

Metacogni ia
Flavell (l979) define te metacogni ia astfel: cunoa terea
func ionalit ii propriei activit i cognitive i a capacit ii de control al unui
anumit aspect al activit ii cognitive. Altfel spus, metacogni ia este un
instrument cognitiv de control si gestionare a unei activit i cognitive.
Fenomenul metacogni iei poate fi eviden iat la elevul adolescent în
situa ia în care constat c are mai multe probleme cu achizi ia i
internalizarea (înv area) unei sarcini decât a alteia; atunci când realizeaz
ar trebui s verifice logic un ra ionament înainte de a-l accepta ca atare;
atunci când evalueaz fiecare alternativ în orice situa ie cu mai multe
variante înainte s decid care este mai bun etc. Metacogni ia se refer la
monitorizarea activ , reglarea consecvent i orchestrarea acestor procese în
rela ie cu obiectele sau datele cunoa terii, în vederea satisfacerii unor
scopuri sau obiective concrete.
Verificarea rezultatelor unei opera ii dup anumite criterii de eficien
sau de alt natur este un atribut al metacogni iei, aplicabil indiferent dac
tema luat în discu ie este rezolvarea unei probleme de matematic , citirea
cu un scop, memorarea unui pasaj, urmarea unei re ete, sau asamblarea unei
piese de mobilier.
În concluzie, gândirea formal , conform lui Piaget, implic patru
aspecte majore: metacogni ia (reflectare asupra propriei gândiri), gândirea
abstract (trecerea de la realitate spre posibilitate), gândirea logic
(capacitatea de a lua în considerare to i factorii i ideile importante dintr-o
problem i de a formula pe baza lor concluzii corecte, ca, de exemplu,
capacitatea de a determina cauze i efecte) i motivarea ipotetic
(formularea de ipoteze i examinarea probelor luând în considerare mai
multe variabile).
5. Gândirea categorial (15-19 ani) – se dezvolt² pe baza conceptelor
integrate în sisteme
În cadrul dezvolt rii cognitive a individului Piaget arat c exist o
stabilitate a psihicului uman datorat echilibrului între asimilarea realului i
acomodarea psihicului la real prin elaborarea unor scheme cognitive de
adaptare (interiorizarea lumii reale). Între cele dou opera ii de asimilare i
acomodare apare o coresponden continu i o intercondi ionare care duce
la echilibru.
 8

Pe baza ra ionamentelor de tip inductiv adolescen ii sunt capabili s se

raporteze critic la propria gândire i s elaboreze teorii asupra acesteia.
Totodat ei î i pot testa aceste teorii logice i tiin ifice, luând în calcul mai
multe variabile, descoperind pe baza unor ra ionamente deductive anumite
adev ruri tiin ifice.
Modelul lui Piaget a fost criticat pentru c nu a luat în calcul influen a
social asupra dezvolt rii cognitive, în replic fiind elaborat modelul lui
Vîgotski. Aceast teorie a dezvolt rii cognitive are îns merite majore, stând
la baza abord rii cognitiviste a educa iei.

Abordarea cultural-istoric a dezvolt rii cognitive în viziunea lui

Vîgotski
L. S. Vîgotski a fost cel care a elaborat o alternativ bine
fundamentat la teoria lui Piaget. Ideile sale au influen at puternic
dezvoltarea diferitelor zone ale psihologiei i pedagogiei.
Vîgotski considera c dezvoltarea copilului se realizeaz gra ie
mijloacelor care îi sunt oferite acestuia de mediul s u social, în contextul
unor interac iuni sociale multiple. Dezvoltarea presupune un permanent joc
între procesele intrapsihice i cele interpsihice (interindividuale), antrenând
subiectul s interiorizeze ceea ce înva cu ajutorul altcuiva.
În teoria sa asupra dezvolt rii cognitive în condi ii cultural-istorice,
Vîgotski folose te câteva concepte importante:
- Medierea
Subiectul î i construie te cu ajutorul altei persoane instrumentele cognitive
pe care apoi i le însu te pentru beneficiul propriu. Mediatorul joac , deci,
un rol deosebit de important, intercalându-se între subiect i ceea ce se
înva pentru a facilita interiorizarea i asimilarea nu doar a instrumentelor
gândirii dar i dezvoltarea func iilor psihice.
- Procesele de internalizare
Copilul internalizeaz activit ile externe, formându- i astfel propriile
structuri mintale i înva astfel s gândeasc . Procesul de internalizare are
loc în trei etape:
1) Asisten a în realizarea activit ii este furnizat de c tre cei mai
capabili (de exemplu, profesor, coleg mai abil).
2) Asisten a este furnizat de copilul însu i, care vorbe te cu voce tare
pentru a rezolva problemele.
 9

3) Conceptul sau activitatea se internalizeaz (devine reprezentare la

nivelul min ii).
Spre deosebire de teoria lui Piaget, la Vîgotski conceptul de internalizare
prime te o dimensiune sociocultural . Aceasta decurge din contextul în care
are loc înv area. Astfel cultura este transmis de la o genera ie la alta prin
intermediul educa iei copiilor. Aceasta înseamn c , la nivel individual, un
copil devine el insu i prin al ii.
- Zona proxim de dezvoltare (ZPD)
Se refer la diferen a dintre ceea ce individul este capabil s realizeze din
punct de vedere intelectual la un moment dat al dezvolt rii sale i ceea ce
poate s realizeze atunci când beneficiaz de medierea altuia. ZPD este
conceptul cheie al teoriei lui Vîgotsky i se refer la acea zon de dezvoltare
în care persoana poate s înve e ceea ce nu tie înc . ZPD este: “distan a
dintre nivelul de dezvoltare actual, pe care îl putem determina dup modul în
care copilul poate s rezolve problemele date independent i nivelul de
dezvoltare poten ial , pe care îl putem determina urm rind modul în care
copilul rezolv probleme atunci când este asistat de un adult sau colaboreaz
cu al i copii mai avansa i”.
Astfel “fiecare func ie psihic superioar apare de dou ori în cursul
dezvolt rii copilului: mai intâi ca func ie interpsihic , apoi a doua oar ca
activitate intelectual , ca proprietate interioar a gândirii copilului, ca func ie
intrapsihic ”.
- Interac iunea social
Pentru a atinge nivelul maxim posibil pentru dezvoltarea cognitiv a unui
individ este necesar interac iunea social : „Ceea ce un copil poate s fac
ast zi colaborând cu cel lalt, mâine va putea s fac singur” (Vîgotski).
Interac ionând unii cu ceilal i sau cu adul ii, copiii produc nu numai
organiz ri cognitive mai elaborate decât cele de care erau capabili înainte de
interac iune, ci ei devin, dup aceasta, capabili s reia singuri coordon rile.
Aceast idee conduce la dezvoltarea unui nou concept, cel de afodaj,
care a fost preluat i dezvoltat mai târziu de Jerome K. Bruner în conceptul
de afodaj instruc ional (instructional scaffolding).
- Limbajul i dezvoltarea conceptelor
Pentru a în elege ideile lui Vîgotski despre gândire i limbaj, este important
în elegerea distinc iei pe care el o face între dezvoltarea natural i cea
cultural . Dezvoltarea cultural se cl de te pe dezvoltarea natural ,
 10

genetic , pe masur ce individul folose te instrumente culturale i simboluri

precum vorbirea i scrisul. Vorbind cu o alt persoan , copilul
con tientizeaz func ia comunicativ a limbajului. Gândirea nu poate exista
limbaj: omul se folose te de cuvinte pentru construirea social a
în elegerii. În termenii lui Vîgotski, vorbirea i ac iunea, ca „instrumente
psihologice”, permit omului s modeleze atât propriile ac iuni, cât i pe ale
altora.
- Concepte tiintifice, concepte spontane
Una dintre ideile lui Vîgotski, care este reluat în prezent, se refer la
distinc ia dintre conceptele tiintifice i cele spontane:
Conceptele spontane sunt cele care apar din propriile observa ii ale
copilului – realizate în general acas sau în afara colii.
Conceptele tiin ifice sunt cele care apar din predarea formal .
Cele dou tipuri de concepte se întâlnesc unele cu altele în cadrul colii:
conceptele spontane bogate, dar dezorganizate ale copilului, se întâlnesc cu
abordarea sistematic i logic a adultului.

Stadialitatea afectiv (Henri Wallon)

Din punct de vedere afectiv H. Wallon caracterizeaz dezvoltarea uman
astfel:
la 1 an afectivitatea se define te prin impulsivitate i instabilitate,
emo ii puternice i negative;
la 2 ani se contureaz independen a sinelui; apar sentimente de
dragoste, ru ine, ur ;
la 3 - 5 ani se constituie con tiin a de sine pe baza imaginii de sine
(recunoa terea copilului în oglind );
la 6 - 7 ani încep s se diferen ieze comportamentele sociale care se
dezvolt pân la 10 ani;
între 11 - 14 ani – via afectiv bogat i contradictorie, caracteristic
pubert ii;
15 - 19 ani, uneori pân în jurul vârstei de 21 de ani – adolescen a
definit printr-un decalaj între planul intelectual (mai avansat) i cel
socio-afectiv

Stadialitatea ac ional (A.N. Leontiev)

Din punct de vedere ac ional A.N. Leontiev distinge:
copilul mic – bazele apuc rii, mersului i vorbirii;
 11

perioada antepre colar (2 - 3 ani) – manipularea obiectelor, rela ii

simbiotice cu lumea, un nou tip de socializare, mai complex ;
perioada primei colarit i (7 - 10 ani) – conduite complexe: scris-
citit, calcul elementar; reguli colare pe baza c rora se achizi ioneaz
cuno tin e;
colaritatea mijlocie (11 - 14 ani) – caracterizat prin criza de
personalitate (conduite dinamice, explozive uneori);
colaritatea mare (14 - 19 ani) – afirmarea personalit ii uneori prin
atitudini nonconformiste.

Stadialitatea moral (L. Kohlberg)

În armonie cu evolu ia cognitiv judecata moral parcurge i ea o
dezvoltare stadial .
În literatura de specialitate se eviden iaz trei componente principale
ale moralit ii:
- Componenta cognitiv (reprezent ri i no iuni morale) se refer la
cunoa terea regulilor etice, precum i la capacitatea de a deosebi între ele
actele i conduitele “bune” sau “de dorit” de cele “rele”, care trebuie s fie
evitate.
- Componenta comportamental (fapte i ac iuni morale) presupune
actualizarea, în manifest rile copilului, a standardelor morale dezirabile într-
o anumit cultur .
Unele dintre aceste standarde sunt foarte asem toare, dac nu chiar
invariabile, de la o societate la alta: practic, orice comunitate uman accept
i promoveaz comportamente cooperante, altruiste, corecte i sincere
(denumite comportamente prosociale), concomitent cu respingerea celor
bazate pe minciun , în el torie, incorectitudine.
- Componenta emo ional a moralit ii (convingeri i sentimente morale)
presupune adoptarea de c tre copil a sentimentelor cele mai adecvate fa de
actele proprii i ale celorlal i.
În baza modului de judecare a unor dileme morale (10 întreb ri-
problem la care a contat nu atât r spunsul cât argumenta ia subiec ilor),
Kohlberg a identificat 3 niveluri mari de evolu ie a judec ii morale, fiecare
dintre ele cu dou stadii distincte:
1. nivelul premoral sau conven ional (4 - 10 ani): standardele de judecare
sunt etichetele culturale ale anturajului (bun/r u, are dreptate/se în eal ,
cuminte/obraznic), iar faptele sunt judecate dup consecin ele lor;
 12

- stadiul moralit ii ascult rii, în care pedeapsa i recompensa sunt

criterii foarte puternice, implicit, evitarea pedepsei i supunerea la
norme apar ca avantaje personale imediate;
- stadiul moralit ii hedonismului instrumental naiv, în care
conformarea la norm este considerat surs de beneficii (ea
trebuie realizat pentru c , fiind recompensat , este pl cut prin
consecin ele sale).
2. nivelul moralit ii conven ionale (10 - 13 ani): nivelul conform rii la
norm i al juc rii “rolului de copil” a a cum este el cerut de familie i alte
grupuri de apartenen . Conformarea are la baz pl cerea de a i se
recunoa te purtarea, de a avea un statut “ bun”
- stadiul moralit ii bunelor rela ii – copilul respect normele
pentru a fi recunoscut ca “b iat bun/fat bun ”;
- stadiul moralit ii legii i ordinei – respectarea autorit ii, a
normelor i a legilor începe s apar ca necesitate ce reglementeaz
conduita tuturor, fapt care ac ioneaz i în beneficiul personal.
3. nivelul autonomiei morale sau al interioriz rii i accept rii personale
a principiilor morale (dup 13 ani sau niciodat ): acceptarea normelor
morale apare ca factor de identificare cu grupul de referin , prin
împ rt irea acelora i drepturi i îndatoriri dar se manifest i un efort de
definire a valorilor morale proprii, cu distan are fa de stereotipurile
existente
- stadiul moralit ii contractuale – al accept rii democratice a
legii. Standardele morale sunt în elese ca rezultat al unor decizii
mutuale, legile nu sunt intangibile i pot fi schimbate pe
considerente ra ionale, vizând utilitatea general ;
- stadiul moralit ii principiilor individuale de conduit – sistem
propriu de valori morale ob inut prin semnifica iile acordate
conceptelor de justi ie, reciprocitate, egalitate, demnitate. Judecata
de sine este perceput ca fiind mai puternic decât cele venite din
exterior.

Stadiile dezvolt rii psihosexuale (Sigmund Freud)

Viziunea psihanalitic a lui Freud privind dezvoltarea cognitiv a
omului a avut un efect profund asupra gândirii psihologice înc de la
apari ie, în prima parte a secolului XX.
Freud sus ine c personalitatea este constituit din trei structuri
importante: Id (Sinele), Ego (Eul) i Superego (Supraeul). Fiecare parte a
 13

personalit ii are propria sa func ie, iar în personalitatea s toas i matur ,

cele trei p i se afl în armonie, ducând la un comportament echilibrat i
bine integrat.
Id-ul este determinat biologic i este partea primitiv a personalit ii,
înglobând toate pulsiunile instinctuale: sexuale, agresive i cele care
intereseaz satisfacerea nevoilor corporale. El ac ioneaz dup principiul
pl cerii, utând pl cerea i evitând durerea. Id-ul este ira ional, impulsiv i
nu este afectat de restric iile sociale. La copiii nou-n scu i toate procesele
mentale sunt procese ale Id-ului, în accep iunea freudian .
Eul se dezvolt odat cu cre terea copilului în încercarea acestuia de a
se adapta cerin elor lumii exterioare, fiind, deci, un construct social. Eul
opereaz dup principiul realit ii, adic satisfacerea nevoilor este amânat
pân în momentul i locul oportun. De exemplu, copilul înva c foamea îi
va fi satisf cut atunci când cineva va fi disponibil sa-i prepare mâncarea.
Prin dezvoltarea acestei structuri de personalitate individul înva sa ia în
considerare constrângerile i restric iile lumii înconjur toare. Eul încearc s
realizeze echilibrul dintre pulsiunile ira ionale ale Sinelui i realit ile lumii
exterioare.
Supraeul este echivalentul aproximativ al con tiin ei de sine i apare
în perioada 4 - 6 ani. Supraeul este instan a moral intern a individului,
evaluarea a ceea ce este „drept” i „nedrept”, în func ie de reprezentarea
fiec rei culturi. Orice înc lcare a standardelor înalte stabilite la nivelul
Supraeului, deseori nerealiste, are ca rezultat sentimentul de vinov ie i
anxietatea.
Teoria stadiilor dezvolt rii psihosexuale elaborat de Freud a ap rut în
urma investiga iilor clinice, autorul ajungând la concluzia c primii cinci ani
de via au un efect permanent asupra dezvolt rii ulterioare a personalit ii
individului. Freud s-a referit la instincte sexuale, având în vedere conceptul
de pl cere fizic mai degrab decât conceptul de sexualitate a a cum este
în eles ast zi.
Stadiul oral
Primul stadiu se desfa oar în primul an de via , sursa principal de
pl cere a copilului fiind gura. Copilul gase te o pl cere deosebit în
activit i orale, precum suptul i apucarea cu gura, lucru important, dupa
Freud, în definirea tipului de personalitate care se dezvolt .
 14

Stadiul anal
Al doilea stadiu are loc de la unu la trei ani. În timpul lui energia
sexual a individului se concentreaz asupra anusului i copilul g se te
mult pl cere în ac iunea de defecare. Aceasta este vârsta la care copilul va
fi deprins cu oli a, iar Freud consider c aceast deprindere ar putea
influen a personalitatea ulterioar .
Stadiul falic
În stadiul falic, de la trei la ase ani, are loc identificarea sexual a
copilului. Pentru prima dat , zonele genitale devin zone erogene principale,
dar nu în leg tur cu reproducerea, ci în maniera specific sexualit ii
infantile, urm rind doar ob inerea de pl cere. În timpul acestui stadiu Freud
presupune c b ie ii încep s se confrunte cu ceea ce el a numit complexul
Oedip, iar fetele resimt complexul Electra. Acesta îi produce copilului
conflicte interioare, care trebuie rezolvate prin identificarea copilului cu
rintele de acela i sex. În aceast perioad se contureaz diferen a între
sexe
Perioada de laten
Al patrulea stadiu psihosexual este cunoscut sub denumirea de
perioad de laten i se desfa oar de la ase ani pân la pubertate.
Caracteristicile principale ale acestei perioade sunt determinate de declinul
sexualit ii infantile. Se formeaz i se consolideaz sentimente esen iale
pentru om ca fiin cultural i moral : pudoarea i dezgustul.
Stadiul genital
Când copilul ajunge la pubertate libidoul (energia psihic ) se
focalizeaz asupra organelor genitale i aten ia tân rului adult se
concentreaz acum asupra sexului opus. Acest stadiu aduce cu sine
transform rile definitive ale sexualit ii umane. În timp ce sexualitatea
infantil este predominant autoerotic , sexualitatea adult este predominant
obiectual . Se trece de la con tientizarea zonelor erogene la activitatea
sexual specific , orientat spre reproducere.

Stadialitatea psihosocial (Eric Erikson)

Neofreudienii s-au concentrat în principal, asupra dezvolt rii Eului, pe
care l-au considerat un domeniu neglijat de c tre Freud. Un exemplu este
oferit de teoria dezvolt rii psihosociale, elaborat de Erikson, care, ca i
Freud, a considerat c individul se confrunt cu o serie de conflicte ce
 15

trebuie s fie rezolvate în vederea dezvolt rii unei personalit i s toase i

armonioase. Dar în teoria lui Erikson conflictele nu sunt centrate pe zone ale
corpului ci pe rela iile individului cu al i membri ai societ ii.
Teza central a acestei teorii este c poten ialul de dezvoltare al
individului cap împlinire de-a lungul existen ei sale, fiecare etap fiind
deschis unei noi achizi ii psihosociale ca urmare a unei crize de dezvoltare;
crizele de dezvoltare apar din conflictul dintre posibilit ile de rela ionare
ale persoanei i cerin ele mediului social. Cele 8 stadii eriksoniene acoper
perioada întregii vie i.
Primul stadiu în teoria lui Erikson are la baz conflictul încredere-
neîncredere (de la na tere pân la aproximativ un an i jum tate). Copilul
trebuie s i stabileasc atitudinea de baz fa de lumea din jurul s u. Dac
în acest stadiu beneficiaz de satisfac ie i confort, acest lucru îl va ajuta s -
i dezvolte o atitudine mai încrez toare. Dac îngrijirile nu sunt consistente,
rezult neîncredere fa de cei de care depinde copilul, apoi fa de to i
indivizii.
Pe m sur ce copilul înva s mearg , se confrunt cu alt conflict de
autonomie-dependen (intre 1½ – 3 ani ). Noile provocari fizice pe care le
înfrunt îi pot sus ine încrederea sau îl pot face s se simt pur i simplu
incapabil. În aceast perioad se va stabili atitudinea general cu care copilul
va merge mai departe.
Al treilea stadiu apare pe m sura dezvolt rii sociale i fizice, când
copilul se confrunt cu conflictul dintre ini iativ i vinov ie (între 3 i 6
ani). Deoarece copilului i se cere s i asume din ce în ce mai mult
responsabilitate pentru via a sa, el poate ajunge s i dezvolte un puternic
sim de ini iativ , sau poate ajunge s se simt vinovat ca nu i-a îndeplinit
corespunz tor responsabilit ile.
Copilul mai mare (6 - 12 ani) se confrunt cu conflictul sârguin -
inferioritate, pe m sur ce are de înfruntat tot mai multe provoc ri noi. El
poate s se str duiasc s le dep easc sau poate s capete un sentiment
caracteristic de incapacitate.
Al cincilea stadiu apare la adolescen (12 - 20 de ani) când trebuie
rezolvat conflictul identitate - confuzie de rol. Mul imea noilor roluri sociale
i apartenen a la grupurile sociale diferite presupun dezvoltarea unui sim
integrator al propriei persoane; astfel adolescentul este cople it de
multitudinea de roluri pe care trebuie sau/ i alege s le joace. Identificarea
 16

unor r spunsuri satisf toare presupune integrarea unei game variate i

contradictorii de percep ii despre sine i de percep ii ale altora despre sine
într-o structur coerent , respectiv propria identitate. Nerealizarea propriului
viitor, asumarea de responsabilit i, edificarea unei identit i negative,
deviante (cu elemente pe care subiectul nu le dore te i le simte ca fiindu-i
str ine) sunt elemente ale identit ii care se afl în contradic ie i sunt uneori
incompatibile cu normele sociale.
Ca tân r adult omul se confrunt cu al aselea conflict: intimitate -
izolare în rela iile cu al ii (20 - 35 de ani). Intimitatea presupune fuzionarea
liber a identit ilor f s existe temeri i nici pierderea acestora.
Recompensele asociate intimit ii sunt atât de mari încât i persoanele cu
echilibru psihologic fragil vor fi dispuse s i asume riscurile. Alternativa
nefavorabil a celor care refuz acceptarea limit rilor propriei independen e
sau riscurile intimit ii este aceea a izol rii.
La maturitate, idividul se confrunt cu un conflict între realizare -
rutin /stagnare (35 - 60 de ani). În aceast etap se formuleaz i realizeaz
observa ii amplasate dincolo de limitele propriului sine i raportate la
elemente ca: familia, cariera profesional , societatea în ansamblu. Este
perioada în care conflictul interior se poate manifesta sub forma crizei
vârstei mijlocii (“midlife crisis”).
Ultimul stadiu apare la vârste de peste 60 de ani, când individul
trebuie s accepte realitatea apropierii mor ii, care presupune conflictul de a
o întâmpina integru sau cu disperare. Integritatea Eului rezult din faptul c
individul poate privi retrospectiv propria existen , cu satisfac ie, fiind
capabil s accepte atât succesele cât i insuccesele proprii. Când
retrospectiva nu este privit cu mul umire i când individul constat c nu
exist timpul disponibil pentru operarea unor schimbari majore, stabilirea
unor noi obiective precum i realizarea acestora, rezult disperarea. Individul
este nemul umit de propria via i dezvolt o imagine de sine negativ ce nu
mai poate fi modificat .
Putem observa din teoria lui Erikson c dezvoltarea Eului continu
toat via a si c fiecare perioad de vârst se confrunt cu propriul sau set de
probleme i conflicte.
 17

Stadiile dezvolt rii psihosociale

Stadiul Principala achizi ie Factorii sociali Corolarul
(variantele extreme) Determinan i Axiologic
Infantil (0-1 ani) Încredere/Neîncredere Mama sau substitutul Speran a
matern
Copil rie mic Autonomie/Dependen rin ii Voin a
(1-3 ani)
Copil rie mijlocie Ini iativ /Retragere, Mediul familial Finalitatea
(3-6 ani) vinov ie ac iunii
Copil rie mare Sârguin ,eficien / coala i grupul de Competen a
(6-12 ani) Inferioritate joac
Adolescen Identitate/Confuzie Modelele i Unitatea
(12-18/20ani) covârstnicii
Tân rul adult Intimitate/Izolare Prietenii, rela ia de Mutualitatea
(20-30/35 ani) cuplu afectiv
Adultul Realizare/Rutin Familia i profesia Responsabilitat
(35ani–50/60 ani) ea, devo iunea
trâne ea Integritate/Disperare Pensionarea, apusul În elepciunea
(peste 60 ani ) vie ii

EXERCI II I TEME DE REFLEC IE

1) Identifica i tipuri de schimb ri transformative i varia ionale în cadrul
fiec rui stadiu de dezvoltare la Kohlberg.
2) Realiza i o schem a dezvolt rii unei persoane, care s cuprind toate
stadiile expuse în acest capitol.
3) Identifica i i explica i, din surse bibliografice, principalele complexe
conform teoriei psihanalitice.
4) În ce stadiu de dezvoltare v afla i în prezent, conform teoriei
stadialit ii psihosociale i ce tip de conflict caracterizeaz acest
stadiu?
 18

1.2. ADOLESCEN A

Etape în cercetarea adolescen ei

Stanley Hall lanseaz , la începutul secolului XX, prima lucrare

despre aceast perioad a vie ii, lucrare intitulat “Adolescen a. Psihologia
sa i rela iile sale cu psihiatria, antropologia, sociologia, sexologia, crima,
religia i educa ia”. Mai apoi, în decursul secolului XX vom observa
conturarea a trei etape principale în evolu ia cercet rilor despre adolescen
(Steiner & Lerner, 2004, dup Marhan, 2006):
• Primele 6-7 decenii ale secolului XX sunt marcate de dezvoltarea marilor
modele teoretice ale adolescen ei (Freud, Erikson, Hall). În aceast perioad
au fost realizate studii descriptive despre toate fa etele dezvolt rii
adolescentului: ritmurile dezvolt rii, adaptarea, rela iile cu egalii i p rin ii
etc.
• Perioada care debuteaz cu anii ’70 i pân în prezent este marcat de
preocup rile de testare a ipotezelor i verificare a teoriilor anterioare prin
cercet ri empirice. În ace ti ani interesul s-a concentrat mai ales asupra
identific rii unor explica ii coerente pentru plasticitatea i diversitatea
dezvolt rii, precum i aplicarea cuno tin elor teoretice în rezolvarea unor
probleme practice acute.
• În prezent cercetarea adolescen ei este considerat un capitol important al
tiin ei dezvolt rii, iar principalul s u rol este acela de veni în sprijinul
practicienilor din domenii diverse, al dezvolt rii de politici sociale sau
educa ionale etc., astfel încât s ofere sprijinul necesar pentru asigurarea
unui curs pozitiv al dezvolt rii individuale i al societ ii în ansamblu.

Adolescen a: perioad de trecere c tre vârsta adult

Conform diverselor modele teoretico-experimentale, pân la

transformarea în adult omul trece prin mai multe stadii de dezvoltare în care
activitatea fundamental const în preg tirea pentru integrarea în via a
activ , din punct de vedere social i profesional, ca adult. Majoritatea
proceselor desf urate în diverse perioade de via se subordoneaz acestei
 19

importante activit i: dezvoltarea cognitiv (cu baze neurofiziologice, dar

stimulat de educa ie), dezvoltarea social (achizi ia normelor sociale i
culturale i respectarea acestora; stabilirea rolului i statusului social;
evolu ia moral ), evolu ia pe plan sanogenetic (men inerea s ii) etc.
Înc din primii ani de via copilul experimenteaz , prin intermediul
comportamentului ludic i cu ajutorul adul ilor, diferite roluri: se joac “de-a
doctorul” sau “de-a mama”, exploreaz lumea înconjur toare pentru ca mai
târziu s poat avea abilit i de a o modifica în func ie de solicit ri,
experimenteaz respectarea i nerespectarea normelor, achizi ioneaz i
internalizeaz diverse modele comportamentale, dar i ra ionale (de gândire,
moduri copiate, dar i specifice de a rezolva probleme etc.). Acest
comportament complex se deruleaz în diferite moduri i la diverse nivele pe
parcursul întregii vie i i poate fi denumit înv are.
Preg tirea pentru vârsta adult porne te în copil rie de la întreb ri de
tipul “ce voi fi când voi fi mare?” i continu în perioada adolescen ei cu
crearea unei identit i prin diverse experiment ri realizate de adolescent.

Durata perioadei adolescen ei

Cei mai mul i psihologi, dintre cei care au studiat dezvoltarea uman ,
consider c adolescen a acoper intervalul de vârst cuprins între 12-14 i
18-20 de ani. Sunt îns i autori care vorbesc despre o adolescen prelungit
chiar pân la 25 de ani. Limitele expuse mai sus sunt îns considerate în
termeni de medie, fetele intrând în etapa pubert ii mai devreme, la vârsta de
10 sau 11 ani, devenind astfel adolescente înainte de a atinge limita
inferioar de vârst amintit mai sus. Pe de alt parte, exist numero i tineri
care dep esc 20 de ani i continu s manifeste multe dintre caracteristicile
adolescen ei. Ca urmare, adolescen a nu poate fi definit doar în termeni de
vârst , ci i în termeni de schimb ri transformative i varia ionale, existând
persoane care intr sau ies din acest etap mai devreme sau mai târziu decât
al ii.
inând cont de existen a elementelor comune i a diferen elor, în cele
ce urmeaz ne vom ocupa de aspectele dezvolt rii având ca reper acest
interval de vârst .
 20

Sarcini majore ale dezvolt rii în adolescen

Principala sarcin de realizat (în mod incon tient) de adolescent este

aceea de a î i crea o identitate stabil i de a deveni un adult matur, complet
i productiv (Perkins, 2001). Pe m sur ce î i dezvolt o con tiin de sine
clar , experimenteaz diferite roluri2 i se adapteaz la schimb rile pe care le
tr ie te, adolescentul realizeaz o serie de pa i în direc ia creerii identit ii
proprii, pa i care reprezint ei în i sarcini importante ale dezvolt rii.
Aceste „sarcini ale dezvolt rii” sunt circumscrise conceptului de normalitate
în societatea modern . În cazul adolescentului între principalele sarcini
reg sim (Marhan, 2006):
- Dezvoltarea de noi rela ii sociale, în special cu ceila i b ie i i fete
care fac parte din acea i genera ie, bazate pe intimitate, încredere i
respect fa de alte persoane. Adolescen ii experimenteaz
interac iunea cu ceilal i într-o manier mai apropiat de cea a
adul ilor. De re inut este i faptul c maturitatea fizic joac un rol
important în rela iile cu egalii: adolescen ii care se maturizeaz mai
lent (sau mai rapid) decât ceila i vor fi elimina i din grupul de
covârstnici i vor intra în grupuri cu nivel similar de maturitate fizic
i rela ional .
- Dezvoltarea rolului social de b rbat, respectiv femeie. În aceast etap
adolescen ii dezvolt o defini ie proprie cu privire la ce înseamn a fi
„b rbat” sau „femeie”.
- Majoritatea adolescen ilor tind s se conformeze rolurilor de sex
masculin sau feminin impuse de contextul cultural în care tr iesc i se
dezvolt .
- Acceptarea imaginii corporale (înf area fizic sau eul corporal).
Pubertatea i viteza schimb rilor fizice care au loc în adolescen
prezint varia ii inter-individuale puternice. Dificultatea sau u urin a
cu care adolescentul face fa acestor schimb ri depinde i de m sura
în care el reu te s se încadreze în abloanele determinate cultural
(stereotipuri) bine definite, ale „corpului perfect”.
- Câ tigarea independen ei emo ionale în rela ie cu p rin ii i a unui nou
statut în cadrul familiei. În cursul dezvolt rii lor, copii internalizeaz

2
Ralph Linton (1936) define te doi termeni fundamentali în psihosociologia personalit ii: status i rol. El
acord termenului de „status“ în elesul de „loc al individului în societate“, definitorie fiind „colec ia de
drepturi i datorii“, care este asociat pozi iei sociale a individului. Rolul, în concep ia autorului, reprezint
aspectul dinamic al status-ului.
 21

valorile i atitudinile p rin ilor. Adolescentul este pus în situa ia de a

redefini toate acestea, dezvoltând treptat sentimental încrederii în sine,
în propriile valori, judec i i sentimente. Pentru ambele p i aceast
trecere este mai lin atunci când p rin ii i adolescentul reu esc s
ajung la un acord privind acordarea unui nivel de autonomie mutual
acceptabil, care se va amplifica treptat.
- Preg tirea pentru c torie i via a de familie. Maturizarea sexual i
emo ional reprezint un element de baz pentru realizarea acestei
sarcini de dezvoltare extrem de dificil (aceasta cu atât mai mult cu
cât, adesea, adolescen ii confund tr irile de natur sexual cu
intimitatea autentic ) i care, de cele mai multe ori, continu i la
vârsta adult .
- Preg tirea pentru cariera profesional . În societatea actual ,
adolescentul este considerat adult atunci când devine independent i
din punct de vedere financiar. Cum ast zi independen a financiar i
cariera profesional sunt interdependente, rezolvarea aceastei sarcini
este în unele cazuri extrem de dificil .
- Dezvoltarea sim ului etic i al unui sistem de valori propriu.
Dezvoltarea unui sistem de credin e i valori, a unei ideologii care s
ghideze comportamentul în diferite contexte i situa ii reprezint unul
dintre cele mai importante aspecte ale dezvolt rii adolescentului, cu
determin ri profunde pentru cursul dezvolt rii sale ulterioare.
- Dorin a de a dezvolta un comportament social responsabil. Familia
reprezint primul cadru în care copiii se definesc pe ei i lumea în care
tr iesc. Definirea unui status i a rolului social pe care îl ocup în
cadrul comunit ii din care fac parte, dincolo de contextul familiei de
origine, reprezint o realizare important pentru adolescen i i tineri.

Preadolescen a sau pubertatea

Preadolescen a (pubertatea) reprezint zona de trecere de la copil rie

tre perioada adult i, dup majoritatea autorilor, este considerat parte
integrant a adolescen ei. “Pubertatea este o perioad de tranzi ie între
copil rie i perioada adult , în timpul c reia survine o stimulare a cre terii
(puseu de cre tere), apar caracteristicile sexuale secundare, fertilitatea
devine activ i schimb ri psihologice profunde au loc” (National Research
Council, 1999, dup Handbook of Psychology, vol. 6, Developmental
psychology edited by Richard M. Lerner, M. Ann Easterbrooks, Jayanthi
 22

Mistry)
Pubertatea este o perioad fascinant atât pentru observatori (p rin i
sau profesori, adul i în general), cât i pentru subiec ii adolescen i. Fascina ia
exercitat de aceast perioad tumultoas a vie ii provine din complexitatea
ei dat de schimb rile fizice rapide înso ite de schimb ri psihologice
profunde i dramatice, precum i de accentuarea sexualit ii sau maturizarea
sexual . Dac în urm cu câteva decenii pubertatea (ba chiar întreaga
perioad a adolescen ei) era considerat ca o perioad de criz acut ,
tensional , cu probleme intraindividuale i interindividuale (între adolescent
i familie) în ultima perioad studiile tiin ifice au ar tat c , din punct de
vedere statistic, majoritatea adolescen ilor nu resimt aceast trecere ca pe o
criz grav , ci ca pe o perioad de adaptare la fel ca oricare alta de pe
parcursul vie ii. Exist totu i i adolescen i care trec prin transform ri
dramatice i crize tensionate, dar ei nu reprezint o majoritate.
Pubertatea este caracterizat de modific ri biologice numeroase, orice
modificare la nivel biologic punând în func iune mecanisme adaptative la
nivel psihologic. Modific rile biologice cele mai vizibile sunt cre terea în
în ime (apar puseele de cre tere) i maturizarea sexual . Men ion m c
reperele de tip vârst pe care le vom da în aceast lucrare sunt orientative i
pot fi u or diferite în func ie de elemente ca: specificul genetic (familial) al
adolescentului, specificul popula ional, mediul înconjur tor (clim ,
altitudine etc.) .a.m.d. Totodat trebuie specificat c exist diferen e între
sexe în privin a modific rilor biologice (a a cum am mai ar tat, puseele de
dezvoltare apar mai devreme la fete decât la b ie i, dezvoltarea fizic a
ie ilor este mai intens decât cea a fetelor, schimb rile în plan cognitiv i
afectiv sunt diferite), dar exist i diferen e în cadrul aceluia i sex, între
indivizi, în func ie de diver i factori (mediu, genetic).
Puseul de dezvoltare la fete debuteaz în jurul vârstei de 10-11 ani, i
diminueaz puternic în jurul vârstei de 14-15 ani, iar la b ie i începe la
aproximativ doi ani mai târziu decât la fete (12-13 ani) i scade în intensitate
puternic la 16-17 ani. Fetele cresc în medie 15–18 cm, iar b ie ii 20–23 cm.
Dezvoltarea fizic (cre terea în în ime, dezvoltarea muscular , maturizarea
sexual ) continu i dup perioadele men ionate, dar mult mai pu in.
Cre terea nu are loc în mod unitar, ci secven ial în diferite segmente ale
corpului: mai întâi se lungesc membrele inferioare i superioare, apoi
trunchiul i umerii. For a fizic a b ie ilor cre te mai mult decât în cazul
 23

fetelor, datorit dezvolt rii masei musculare. Fetele au o cantitate mai mare
de esut adipos.
Datorit modific rilor de tip hormonal i a unei reechilibr ri interne a
corpului apar caracterele sexuale secundare (pilozitate facial i schimbarea
tonalit ii vocii la b ie i, dezvoltarea sânilor, schimbarea conforma iei
corpului la fete). Fetele ating maturitatea sexual în medie la 15 ani, iar
ie ii la 17 ani. Maturizarea sexual , ca orice alt proces al dezvolt rii, este
influen at de factorii genetici i cei de mediu.
Solicit rile la care este supus organismul datorit modific rilor
somatice i fiziologice din perioada pubert ii, precum i schimb rile de rol
i caut rile adolescen ilor duc la apari ia facil a unei oboseli de tip cronic la
ambele nivele intraindividuale: fizic i psihic. Modific rile corporale
influen eaz sistemul cognitiv (adolescen ii uit , par cu mintea împr tiat ),
sistemul afectiv (uneori sunt melancolici, apatici, alteori expansivi,
exuberan i), precum i sistemul motiva ional (interesele se schimb , par
superficiali în îndeplinirea sarcinilor etc.).
Modific rile hormonale din aceast perioad pot duce la efecte
corporale percepute negativ de adolescent: esut adipos la fete, acnee
juvenil la ambele sexe, uneori membrele superioare i cele inferioare sunt
percepute ca fiind prea lungi de c tre b ie i etc. Aceasta poate avea ca
rezultat apari ia unor sentimente de inferioritate la adolescentul puber.
Odat cu observarea diferen elor interindividuale în dezvoltarea
adolescen ilor (la unii dezvoltarea este accelerat , la al ii încetinit sau
întârziat ) au fost elaborate diverse teorii sau moduri de abordare a acestei
perioade de vârst , majoritatea abord rilor având îns puncte comune.
Conform unor studii realizate de Jones i Bayley prin chestionarea
unor loturi de adul i, b ie ii care se maturizeaz mai repede fizic se dezvolt
mai repede i din punct de vedere psihic i social. Ace tia ob in în grupurile
din care fac parte o pozi ie social mai bun , de multe ori ocupând o pozi ie
de lider. Adul ii chestiona i afirm , pe de alt parte, c b ie ii la care
schimb rile puberale apar mai târziu sunt percepu i ca fiind mai imaturi
psihic i social i mai pu in integra i. Dup cum se poate observa, studiile
efectuate de cei doi cercet tori urm resc percep ia social a schimb rilor din
perioada adolescen ei timpurii.
Alte studii arat c b ie ii care intr mai repede în perioada
adolescen ei timpurii au o imagine de sine pozitiv , atât datorit percep iei i
 24

feedback-ului social pozitiv, cât i dezvolt rii corporale (cresc în în ime, se

dezvolt for a muscular etc.).
Studiile orientate c tre evaluarea modific rilor din perioada
adolescen ei la fete arat c o parte dintre fetele care se maturizeaz repede
nu accept cu u urin noua imagine corporal . Ele au o senza ie de
disconfort i încearc s mascheze schimb rile corporale ap rute cu ajutorul
vestimenta iei. În func ie de evenimentele care au loc în via a lor o parte
dintre fete î i schimb atitudinea fa de propriul corp în sens pozitiv, iar o
parte r mân cu o imagine a eului corporal negativ i, direct rela ionat cu
aceasta, o atitudine negativ fa de propria persoan .
Diferen ele de tip comportamental-cultural determin , de asemenea, i
existen a categoriei de fete mul umite de maturizarea rapid , care urm resc
devin mai atractive i/sau populare în rândul b ie ilor. Studii
longitudinale au pus în eviden efectele negative ale maturiz rii rapide:
conform rezultatelor ob inute o parte dintre fetele cu maturizare fizic rapid
au rezultate colare mai slabe (cu tendin a de a abandona coala) sunt labile
emo ional, au o capacitate redus de autocontrol, consum substan e i
stabilesc mult mai u or rela ii sexuale decât fetele cu o maturizare mai lent .
Studii de genul celor la care am facut referire anterior au stat la baza unui
model integrativ al pubert ii, în care, în studierea acestei perioade de vârst ,
sunt lua i în considerare atât factorii biologici, cât i cei psihologici i
contextuali (de mediu). Un punct de r scruce în integrarea pubert ii cu
procesele biologice, psihologice i contextuale a fost publica ia „Fetele la
vârsta pubert ii” (Girls at Puberty, Brooks-Gunn & Petersen, 1983),
urmat la scurt timp de modele care încorporau interac iunile reciproce
dintre procesele biologice, psihologice i contextuale, procese care
contribuie la crearea experien ei pubert ii.
În paralel cu articularea acestor teorii au început s apar în literatura
de specialitate studii experimentale asupra rela iei dintre specificul hormonal
al perioadei pubert ii i dezvoltarea psihologic a adolescentului. În acest
fel studiile men ionate au consolidat abordarea integrativ a acestei perioade
de vârst , cu extensie la întreaga perioad a adolescen ei i cu referire la cele
trei tipuri de influen e în dezvoltare: psihologice, biologice i contextuale.
Dup ce în primii ani de via copilul a fost caracterizat de activit i
din zona identific rii (B ban & Mih, 2001), în perioada adolescen ei
asist m la o creare a identit ii prin reorganizarea vie ii intrapsihice
 25

individuale, care începe cu reprezentarea noilor experien e corporale i

sexuale. Dac mai întâi (în perioada preadolescen ei) experien ele de acest
tip sunt percepute ca fiind exterioare adolescentului, pe parcurs acesta le va
integra în corpul matur, valorizându-le prin compara ie cu al i adolescen i.
Odat cu reorganizarea imaginii corporale, în contextul sexualit ii
mature are loc o erotizare a vie ii afective, dar au loc i reorganiz ri privind
anumite valori (prin asumarea unor valori personale), pulsiuni sau impulsuri
precum gestionarea i modularea agresivit ii, identificarea echilibrului
optim între agresivitate i tandre e, concep ia asupra istoriei personale i a
existen ei unui viitor planificat de c tre adolescent.
Aceste reorganiz ri se desf oar echilibrat i constructiv la
adolescen ii care au o func ionalitate fizic i psihic ce corespunde vârstei,
care au achizi ionat într-un mod eficient i optim elementele psiho-afective
i de personalitate din etapele anterioare ale dezvolt rii i care beneficiaz de
suport social i familial, în special din partea persoanelor semnificative
(profesori, covârstnici etc.)
Multiplele transform ri care au loc în perioada adolescen ei pot fi
grupate în cinci categorii majore: este vorba în principal despre transform ri
fizice, cognitive, emo ionale, sociale i comportamentale.
Trebuie subliniat c transform rile corporale, strâns legate de
atingerea maturit ii sexuale, au un impact major asupra întregii personalit i
a adolescentului (incluzând aici sfera intelectual , motiva ional-afectiv i
cea a rela iilor interpersonale).
Deoarece dezvoltarea adolescentului nu apare ca un continuum
perfect, putem identifica mai multe stadii ale maturiz rii în aceast perioad :
adolescen a timpurie (perioada puberal , 9, 10 - 12 ani);
adolescen a (13 - 15 ani);
adolescen a târzie (16 - 18 ani).

Tabelul de mai jos sintetizeaz câteva aspecte cheie pentru fiecare dintre aceste trei sub-
stadii de dezvoltare.
 26

Tabelul 1 – Aspecte generale ale dezvolt rii în adolescen (preluare Marhan, 2006)

Adolecen a propriu-zis (14/15 – 18/19 ani)

Unii autori ( chiopu, Verza, 1995) consider c adolescen a este etapa

dintre pubertate i tinere e, adic începe la 14/15 ani i dureaz pân la 18/20
de ani. Al ii (Seamon i Kenrick, 1992) definesc adolescen a ca fiind etapa
care începe cu intrarea în pubertate i se termin atunci când persoana
devine adult tân r, adic începe în jurul vârstei de 11/12 ani i dureaz pân
la 20/25 ani. Astfel este inclus i pubertatea în perioada adolescen ei.
 27

Sfâr itul adolescen ei i începutul etapei adulte este marcat:

din punct de vedere biologic, de atingerea dimensiunilor corporale
caracteristice pentru vârsta adult i dezvoltarea complet a organelor
sexuale;
din punct de vedere psihologic, de formarea personalit ii (la sfâr itul
adolescen ei însu irile de personalitate devin mai stabile);
din punct de vedere social, de ocuparea unui loc de munc i
întemeierea propriei familii.
Durata adolescen ei depinde, printre altele, i de gradul de colarizare
al persoanei. Unii copii, dup ce termin înv mântul obligatoriu, nu
continu coala. Ei r mân acas sau se angajeaz i mul i dintre ei se
toresc mai repede decât cei care continu coala. Pentru ei adolescen a
se termin cu câ iva ani mai repede decât pentru cei care urmeaz coala
profesional sau liceul i eventual o facultate. Pentru ace tia din urm
adolescen a, din punct de vedere psihologic i social se termin mai târziu,
dup 20 de ani, uneori chiar la 25 de ani.
Mul i autori vorbesc despre adolescen ca despre o perioad de
criz , cu numeroase probleme pe plan afectiv i comportamental, cu
tensionarea rela iilor dintre adolescent i familie. P rin ii, profesorii, cei mai
în vârst de multe ori condamn “tineretul de azi” i pe tineri îi consider
neserio i, incapabili s i asume responsabilit i. Ace ti adul i sus in c ei, în
tinere e au fost altfel. Doi filosofi exprim aceste p reri astfel:
Tineretul de ast zi “are obiceiuri rele, dispre uie te autorit ile, nu-i
respect pe cei b trâni i p vr ge te în loc s lucreze. Tinerii …î i
contrazic p rin ii, vorbesc cu emfaz , înfulec la mas , î i tiranizeaz
rudele” (Socrate). “Adolescen ii de azi nu mai pot fi st pâni i. M nânc
precum porcii, nu au pic de respect fa de adul i, î i întrerup i contrazic
rin ii i î i terorizeaz profesorii” (Aristotel).
Aceste considera ii arat c în ultimii 2000 de ani nu s-au schimbat
nici comportamentul adolescen ilor i nici p rerile celor mai în vârst despre
tineri! Unii definesc adolescen a ca o perioad a “anormalit ilor normale”,
perioad în care este anormal ca totul s se petreac normal (Hutter, dup
Gorgos, 1985).
Adolescentul este caracterizat de coexisten a tr turilor infantile cu
tr turi care anticipeaz viitorul adult. Comportamentul este oscilant:
uneori copil ros, alteori sfid tor, opozi ionist, alteori matur. Aceste
 28

particularit i ale adolescen ei au mai multe cauze:

- atitudinea oscilant a adul ilor fa de adolescen i. Uneori adul ii se
comport cu ei ca i cum ar fi persoane mature i le cer s ac ioneze
independent i cu responsabilitate. În alte situa ii, aceia i adul i, le
pretind s se subordoneze ca i copiii;
- discordan a dintre aspira iile, idealurile adolescen ilor, dorin a lor de a
deveni personalit i deosebite i posibilit ile destul de limitate de a
realiza aceste aspira ii;
- adolescen ii se maturizeaz mai repede biologic decât psihologic i
social. Din punct de vedere biologic ei ar avea posibilitatea s i
întemeieze familia proprie, dar sunt dependen i material de p rin ii
lor. Aceast situa ie produce frustr ri, conflicte, nemul umiri.
Datorit acestor aspecte în perioada adolescen ei poate s apar o
“negociere” de pe pozi ii dure cu familia i al i adul i semnificativi pentru
adolescent. Negocierea se realizeaz , de obicei, pe dou planuri:
material/economic i emo ional.

Dezvoltarea cognitiv
Memoria i aten ia se afl la nivelul lor maxim de dezvoltare.
Limbajul se dezvolt în continuare: vocabularul este îmbog it, vorbirea
este expresiv . Imagina ia se manifest sub toate aspectele sale. Reveria
este frecvent , temele predominante fiind rela iile cu sexul opus i
planificarea viitorului (alegerea profesiunii, întemeierea familiei). La unii
adolescen i imagina ia creatoare este foarte dezvoltat . Ei realizeaz inven ii
sau opere artistice mai mult sau mai pu in valoroase.
Gândirea atinge posibilit ile sale maxime din punctul de vedere al
capacit ii de a opera cu informa iile, dar cantitatea de cuno tin e i
experien a sunt înc limitate.
În concep ia lui J. Piaget inteligen a adolescentului se afl în stadiul
opera iilor formale care a început înc în jurul vârstei de 12 ani. Dup cum
arat Piaget copilul “nu reflecteaz decât în leg tur cu ac iunea în curs i nu
elaboreaz teorii…”. “Adolescentul, în opozi ie cu copilul, este un individ
care reflecteaz în afara prezentului i elaboreaz teorii despre toate
lucrurile, compl cându-se, în special, în considera ii inactuale”. “Aceast
gândire reflexiv , caracteristic adolescentului, apare la 11-12 ani, în
momentul când subiectul devine capabil s ra ioneze în mod ipotetico-
deductiv, respectiv cu ajutorul unor simple aser iuni, f rela ia necesar cu
 29

realitatea…”. Gândirea adolescentului nu mai este legat de concret, adic

de obiecte i imagini vizuale. El devine capabil s opereze pe plan mintal cu
propozi ii, adic cu enun uri verbale; s judece nu numai referitor la ceea ce
este real, ci i referitor la ceea ce este posibil; dac se confrunt cu o
problem , poate s formuleze diferite ipoteze, s le verifice sistematic, s
fac ra ionamente ipotetico-deductive.

Afectivitatea; con tiin a; rela iile interpersonale

În prima parte a adolescen ei se men ine labilitatea afectiv
caracteristic etapei pubert ii. Cu timpul adolescentul î i îmbog te
experien a afectiv , devine mai independent i în acela i timp devine mai
stabil emo ional.
Sentimentele devin mai profunde i mai stabile decât în etapa
precedent . Sentimentele de prietenie i dragoste au o importan deosebit de
mare, dar i alte sentimente i pasiuni pot deveni intense i stabile: pasiunea
pentru sport, pentru un domeniu artistic sau tiin ific. Uneori devin intense
sentimente sau pasiuni negative: gelozia, dorin a de r zbunare, pasiunea
pentru jocuri de noroc, sentimentele de superioritate sau inferioritate.
Con tiin a. Adolescentul în elege tot mai profund realitatea
înconjur toare, atât prin asimilarea cuno tin elor colare cât i prin
îmbog irea experien ei de via .
Con tiin a de sine. Cei mai mul i adolescen i au tendin a s se
autoanalizeze. Ei încearc s î i con tientizeze calit ile, defectele,
motiva iile, interesele, sentimentele, atitudinile, sistemul de valori. Aceasta
este perioada în care se formeaz sentimentul identit ii (adolescentul
dore te s se cunoasc , s î i dea seama cine este el i s se delimiteze de cei
din jur)
Sentimentul identit ii are mai multe componente dintre care amintim:
1. concep ia despre sine care cuprinde p rerile despre calit ile i defectele
pe care le are - sau crede c le are (de ex. un adolescent se poate considera
fiu ascult tor, elev bun, prieten fidel, talentat în domeniul IT etc.).
2. stima de sine (modul în care se autoapreciaz ). Dac adolescentul crede c
are mai multe calit i decât defecte atunci se vede într-un mod favorabil, i
cap mai mult încredere în el, ca i mai multe anse de reu it . Dac îns
este pus accentul pe defecte, pe aspectele negative, vor ap rea sentimente de
inferioritate, vor fi abordate problemele cu mai mult anxietate i ansele de
 30

succes se vor reduce.

O component a con tiin ei de sine i a sentimentului identit ii este
imaginea mintal a propriului corp. În aceast etap se observ o
intensificare a interesului fa de corpul propriu, manifestat i prin faptul c
adolescen ii se privesc frecvent în oglind , acordând o mare importan
aspectului extern.
Formarea sentimentului identit ii este un proces îndelungat i destul
de dificil. Cei mai mul i adolescen i trec printr-o perioad de “criz de
identitate” în cursul c reia î i pun foarte multe întreb ri de tipul: cine sunt
eu, cum ar trebui s m comport în anumite situa ii. Aceast criz are mai
multe cauze.
Una dintre ele este aceea c adolescentul trebuie s ia multe decizii
importante privind viitorul s u (spre deosebire de secolele anterioare când
ie ii de regul continuau profesiunea tat lui, iar fetele se c toreau cu cel
pe care îl alegeau în multe cazuri p rin ii). El vrea s g seasc cele mai bune
solu ii, dar c utarea acestora este înso it de nesiguran i anxietate.
O alt cauz este legat de faptul c adolescentul se integreaz în
grupuri sociale în care trebuie s interpreteze variate roluri (s se supun în
rela iile cu p rin ii sau profesorii, s colaboreze cu prietenii, s organizeze
activitatea sau s se impun , s domine în unele împrejur ri). El poate s
devin nesigur privind modul în care trebuie s se comporte, poate s adopte
comportamente nepotrivite situa iei. În aceste situa ii vorbim despre confuzia
de roluri.
În timpul acestei “crize” adolescentul experimenteaz diferite
comportamente, joac diferite roluri, schimbând relativ frecvent
preocup rile, preferin ele, prietenii. Aceste încerc ri au efecte pozitive,
pentru c îl ajut pe adolescent s î i îmbog easc experien a de via i s
ia decizii potrivite. Deciziile luate prea repede privind alegerea profesiunii
sau a c toriei împiedic realizarea acestor încerc ri care poate ar fi dus la o
alegere mai bun .
Dac în urma acestor experiment ri adolescentul reu te s
sintetizeze însu irile chiar contradictorii solicitate de diferite roluri, dac
reu te s î i perceap aptitudinile, calit ile, defectele, atitudinile, valorile
ca pe un tot unitar, atunci el a reu it s î i formeze identitatea. Înt rirea
identit ii eului este înso it de intensificarea încrederii în sine, a autonomiei,
i de sc derea frecven ei comportamentelor opozi ioniste, demonstrativ-
 31

nonconformiste.
Unele persoane nu reu esc nici la vârsta adult s î i formeze
sentimentul identit ii. Acestea r mân în stadiul confuziei de roluri. Ace ti
adul i nu au scopuri precise, î i schimb frecvent serviciul, partenerul.
Con tiin a moral
Cercet rile lui Kohlberg arat c aprox. 50% dintre adolescen i i
adul i r mân în stadiul moralit ii conven ionale. Ace tia pun un mare accent
pe importan a normelor, legilor, obi nuin elor pe care le respect pentru c
“a a trebuie”, “a a au procedat i al ii”, “a a cer tradi iile”. Ceilal i, în timpul
adolescen ei, trec în stadiul moralit ii postconven ionale. În acest stadiu
legile i normele sociale nu mai au o valoare absolut , ci sunt v zute ca ni te
instrumente necesare pentru buna func ionare a unei societ i. Ei în eleg c
unele norme sau legi pot fi în contradic ie cu bunele inten ii ale unei
persoane i înc lcarea lor nu este neap rat condamnabil .

Rela iile interpersonale

Rela iile cu familia. La vârsta adolescen ei în multe familii exist
tensiuni, conflicte. Acestea sunt mai frecvente în prima parte a adolescen ei.
În aceast perioad se men ine sau se accentueaz atitudinea critic fa de
rin i cât i ambivalen a fa de familie (ambivalen care a început din
perioada pubert ii i se exprim prin dorin a concomitent de independen
fa de p rin i i dorin a de a fi sprijinit, ajutat la nevoie). Este o perioad în
care apare negocierea emo ional , urmat de cea material .
Intensitatea i durata conflictelor depind atât de adolescent cât i de
atitudinea p rin ilor. Atitudinea prea rigid , cu interdic ii exagerate, men ine
starea tensional i îngreuneaz însu irea unor comportamente independente.
Atitudinea prea indulgent , nep toare este la fel de d un toare deoarece
adolescentul are nevoie de sprijinul, îndrumarea, afec iunea p rin ilor.
Rela iile cu cei de aceea i vârst . În prima parte a adolescen ei
rela iile cu cei de aceea i vârst au o intensitate maxim . Cea mai mare parte
a timpului liber este petrecut în grup. Aici adolescentul se simte
independent, eliberat de subordonarea fa de adul i. În grup se poate afirma,
i poate manifesta originalitatea. Adolescentul dore te s fie deosebit,
nonconformist i grupul îi ofer un model de nonconformism în
vestimenta ie, limbaj, comportament, prin care se poate opune adul ilor. El
se conformeaz acestui model i este foarte mul umit de nonconformismul
 32

u.
Adolescen ii care dintr-un motiv oarecare nu se pot integra în grup (sunt
împiedeca i de p rin i, sunt prea introverti i, sunt respin i de cei de aceea i
vârst din cauza unor deficien e fizice sau din cauza mediului social din care
provin) au sentimente de inferioritate, st ri depresive, dezvoltarea lor
afectiv sau social poate fi perturbat .
Dup un timp influen a grupului de prieteni scade. Se formeaz
grupuri mai mici alc tuite din câteva perechi.
Cei mai mul i tineri dup terminarea colii se c toresc, încep s
lucreze intrând astfel în etapa adult cu toate responsabilit ile implicate.

EXERCI II I TEME DE REFLEC IE

1) Care sunt principalele sarcini ale dezvolt rii în adolescen ?
2) Realiza i o schem a dezvolt rii cognitive în perioada adolescen ei.
3) Ce anume i cu cine negociaz adolescentul?
4) Compara i conceptele “identificare” i “identitate”.
 33

1.3. TINERE EA

Aspecte generale privind perioada tinere ii

Trecerea de la adolescen la tinere e se petrece în perioada 20-25 de
ani, pentru majoritatea persoanelor. Freud i Erikson consider c tinere ea
începe atunci când o persoan devine capabil s î i asume responsabilit ile
care rezult din via a familial i activitatea profesional (dup Seamon i
Kenrick, 1992).
Perioada tinere ii, ca i cea a vârstei adulte, a atras mai pu in aten ia
psihologilor decât copil ria i adolescen a din mai multe motive:
modific rile fizice, cognitive, afective nu sunt atât de rapide i
dramatice ca în perioadele men ionate anterior;
for a fizic , func iile psihice senzoriale i cognitive, capacitatea de
înv are sunt la nivelul lor maxim de dezvoltare i, în general, nu apar
probleme majore;
pân la începutul secolului XX, datorit tendin ei de a respecta
tradi iile, integrarea profesional i familial a tinerilor se producea
relativ simplu (în multe familii b ie ii înv au meseria tat lui i
continuau activitatea acestuia, fetele se c toreau i î i îndeplineau
îndatoririle de so ie i mam ).
În prezent integrarea social a tinerilor creaz mai multe probleme
deoarece importan a tradi iilor a sc zut (f s dispar ), tinerii sunt mai
independen i i trebuie s î i asume responsabilitatea unor decizii
importante privind alegerea so ului/so iei i a profesiei. Mai mult, vârsta la
care tinerii î i întemeiaz o familie a început s fie mai înaintat decât la
genera iile anterioare (din ce în ce mai mul i tineri se c toresc dup 30 de
ani).
Rezumând, se poate afirma c cele dou aspecte fundamentale ale
acestei etape sunt întemeierea propriei familii i integrarea profesional .

Probleme legate de întemeierea propriei familii

Erikson arat c problema central a acestei perioade este reprezentat
de conflictul dintre c utarea intimit ii i teama de izolare. Dorin a de
intimitate st la baza rela iilor de prietenie i dragoste. Cei care nu reu esc s
stabileasc astfel de rela ii au sentimente de inferioritate i izolare. E ecul
 34

uneori se datoreaz faptului c tân rului îi este fric s nu fie respins i de

aceea nu are curajul s se apropie de al ii.
utarea intimit ii conduce de cele mai multe ori la c torie. Cele
mai multe c torii sunt legate în perioada tinere ii. To i cei care se
toresc î i doresc o c torie fericit . Psihologii au încercat s identifice
factorii de care depinde succesul sau e ecul unei c snicii. Astfel de factori
sunt:
asem narea dintre atitudinile, interesele, preferin ele partenerilor;
abilitatea de a comunica între ei i de a rezolva neîn elegerile, care
apar cu o mare frecven în primul an, pân când se produce adaptarea
reciproc ;
respectul reciproc al partenerilor prin acceptarea dorin elor,
obiectivelor i a obiceiurilor, precum i a unei zone de intimitate
(spa iu personal) a celuilalt.
Multe c snicii se desfac în primii trei ani, cel mai u or devenind
disfunc ionale c toriile care au fost încheiate prea devreme (în
adolescen ). Diferen ele mari de vârst , inteligen , personalitate dintre so i
pot contribui la apari ia unor conflicte i apoi chiar la divor . De asemenea se
ajunge mai u or la divor în cazul familiilor f copii cât i în cazul în care
cel pu in unul dintre so i provine dintr-o familie în care p rin ii au divor at.
Acest fapt este explicat prin interiorizarea unor modele comportamentale
nefavorabile pentru men inerea c toriei.
În perioada tinere ii în multe familii apar copiii. Na terea unui copil
determin producerea unor modific ri în rela iile dintre so i i în modul lor
de via . Aten ia se orienteaz mai mult spre familie i mai pu in spre
prieteni i distrac ii. Tân ra mam î i îndreapt grija i afectivitatea spre
copil, ceea ce poate s determine la so impresia c este neglijat. Uneori
so ul simte chiar o u oar gelozie fa de copil.
În unele familii tinere au loc conflicte datorit interven iilor prea
frecvente a bunicilor. Ace tia, de i în general sunt bine inten iona i, de multe
ori dau sfaturi inutile sau critic p rin ii care se simt ofensa i. Alte probleme
apar dup ce mama începe serviciul. Ea, în cele mai multe cazuri, este
suprasolicitat (mai ales dac so ul nu o ajut în treburile casnice), ceea ce
poate s duc la surmenaj, iritabilitate, st ri depresive, conflicte familiale.
 35

Activitatea profesional
Majoritatea tinerilor î i finalizeaz studiile cu numeroase idealuri,
aspira ii, i dorin e de autorealizare. Ei încearc s porneasc pe propriul
drum profesional de la ideea c societatea are nevoie de cuno tin ele i de
munca lor. De multe ori îns idealul cu care tân rul porne te pe aceast cale
este umbrit de diverse greut i. Unii autori vorbesc despre fenomenul numit
ocul realit ii” în contact cu lumea profesiunilor (Hall, Schmeider,
Nygren, dup chiopu, Verza, 1995).
Primul oc, mai ales în perioadele de criz economic , se produce
atunci când tân rul nu g se te un loc de munc sau este obligat s accepte un
servici care nu corespunde calific rii pe care o are. Aceasta creaz impresia
preg tirea profesional a fost inutil sau – mai r u – persoana se simte
respins , inutil , incapabil s se integreze profesional.
Dup ce reu esc s se angajeze, unii tineri devin curând decep iona i,
dezam gi i deoarece se izbesc de o serie de greut i. Dintre acestea
men ion m câteva:
tinerilor la început li se cere s îndeplineasc activit i auxiliare, care
nu sunt în concordan cu preg tirea lor profesional ;
colegii, superiorii, au anumite a tept ri, cerin e, c rora tinerii nu le pot
face fa deoarece preg tirea lor este insuficient , mai ales din punct
de vedere practic;
exist cazuri în care nici superiorii, colegii, dar nici tân rul nu tiu
care sunt atribu iile profesionale ale pozi iei ocupate de tân r, mai ales
dac la locul respectiv de munc tân rul este primul care ocup o
anumit func ie, ceea ce are ca efect producerea unei st ri
confuzionale a subiectului;
colegii mai în vârst i cu mai mult experien refuz s îi ajute pe
tineri;
unii colegi, efi sau chiar subordona i pot avea o atitudine de
superioritate fa de tineri;
tinerii pot fi afecta i negativ de lipsa de entuziasm a colegilor mai în
vârst , de receptivitatea lor redus fa de nou, de tendin a lor spre
rutin .
Cu trecerea anilor tinerii acumuleaz experien a necesar , eventual î i
completeaz studiile, se integreaz în colectiv i preiau obiceiurile
colegilor. Între timp se angajeaz persoane mai tinere, astfel cei angaja i
anterior avanseaz pe scara ierarhic i ocup posturi care implic mai
 36

mult responsabilitate. Treptat are loc trecerea spre etapa adult .

EXERCI II I TEME DE REFLEC IE

1) Explica i conflictul dintre intimitate i izolare.
2) Care sunt cele dou aspecte fundamentale ale acestei perioade?
3) Ce se întâmpl într-o familie de tineri dup na terea primului copil?
 37

1.4. ETAPA ADULT

Freud, Piaget, Jung, Erikson i Levinson despre etapa adult

Etapa adult este perioada cuprins între 35 i 60 - 65 de ani. Unii
psihologi consider c în aceast perioad nu se produc modific ri
semnificative, exceptând situa iile deosebite (accidente, boal ). Dup
adolescen dezvoltarea psihic este puternic diminuat din punct de vedere
transformativ, având îns varia ii, iar via a psihic a adultului se desf oar
în mare m sur în func ie de experien ele din copil rie. Dup perioada de
vârf majoritatea autorilor consider c începe declinul fizic i psihic. Piaget
consider c inteligen a se dezvolt pân la adolescen , când cei mai mul i
oameni ajung în etapa gândirii formale. Cei care nu ajung la acest nivel
mân în etapa gândirii concrete toat via a (indivizii cu deficit intelectual
sau retard mintal). Freud acord o importan deosebit evenimentelor din
copil rie, i în special evenimentelor psihotraumatizante. Uneori aceste
evenimente produc fixa ii sau regresie care afecteaz via a persoanei i în
perioada adult , chiar dac nu produc nevroz .
Al i psihologi, ca de exemplu Jung i Erikson, consider c
dezvoltarea psihic va continua i în perioada adult . În aceast etap se
însu esc noi cuno tin e, se formeaz noi deprinderi, se îmbog te
experien a de via . În perioada adult , ca i în celelalte stadii, alterneaz
perioadele stabile, relativ monotone, cu perioadele de tranzi ie. În perioadele
de tranzi ie, sub influen a unor evenimente externe, sau chiar în absen a
acestora, omul analizeaz perioadele precedente, se întreab cine este el, în
ce direc ie se îndreapt , care este scopul vie ii sale.
C. G. Jung sus ine c dezvoltarea psihic dureaz toat via a, fiind
influen at atât de procesele psihice interne, subiective, cât i de for ele
externe cum ar fi munca sau religia. Jung nume te acest proces de
dezvoltare, care dureaz toat via a, individuare (individua ie dup unii
autori). Prin individuare fiecare persoan încearc s se autorealizeze.
Jung a acordat o aten ie deosebit perioadei de dup 40 de ani i a
observat c dup stabilizarea familial i profesional multe persoane trec
printr-o perioad de criz (“midlife crisis” - criza perioadei de mijloc). Este
o criz de identitate asem toare cu cea din adolescen , care poate s duc
la modific ri importante (unele persoane dependente devin mai
 38

independente, cele cu ambi ii profesionale deosebite pot deveni mai

interesate de via a de familie). Dup cum arat chiopu i Verza (1995), la
aceast vârst “cerin a de schimbare este atât de mare încât s-a r spândit
ideea c între 40 i 50 de ani omul î i schimb fie slujba, fie locuin a, fie
partenerul de via ”. Jung consider c autoanaliza din aceast etap i
modific rile psihice care urmeaz au efecte pozitive. Cei care sunt exagerat
de ata i de trecut i eventual încearc s men in aparen a tinere ii prin
comportament pierd ansa de a se dezvolta psihologic (Seamon i Kenrick,
1992).
Erikson consider c în etapa adult conflictul principal este cel dintre
realizare/generativitate i stagnare/rutin . Cei caracteriza i prin generativitate
sau realizare stabilesc mai multe rela ii interpersonale, devin mai în eleg tori
fa de dorin ele celorlal i, încearc s îi ajute i s contribuie la
perfec ionarea societ ii (devin genero i i încearc s genereze modific ri
pozitive i la al ii). Datorit pozi iei sociale i a experien ei acumulate ei pot
ajuta tinerii s î i înceap via a profesional i familial , pot ac iona pentru
ob inerea unor modific ri pozitive în societate.
Opusul generativit ii este stagnarea sau rutina în dezvoltarea
personalit ii. Stagnarea poate fi rezultanta frustr rilor datorate faptului c
persoana nu a reu it s i ating scopurile pe care i le-a propus. Aceste
persoane devin egocentrice, nu se intereseaz decât de problemele lor i ale
familiilor lor.
Daniel Levinson (1978, 1986) preia i dezvolt teoria lui Erikson,
aratând c fiecare dintre noi parcurgem un ciclu al vie ii care este constituit
dintr-o succesiune de sezoane sau anotimpuri ale vârstei adulte. Conform
teoriei lui Levinson (1986), no iunea de ciclu al vie ii ne “sugereaz c
exist o anumit ordonare în cursul vie ii omului; de i via a fiec rui individ
are caracteristici unice, cu to ii trecem prin acea i secven de baz .”

Conceptul de structur a vie ii

În centrul teoriei lui Levinson se afl conceptul de structur a vie ii,
cea care organizeaz via a individului în orice moment. Pentru fiecare dintre
indivizi, aceast structur a vie ii este definit de mediul social i fizic i
implic , în primul rând, familia i mediul profesional, de i alte variabile
precum religia, rasa, statusul economic etc. au o importan care nu poate fi
neglijat . Levinson arat c , de obicei, doar dou - mai rar trei - componente
 39

ocup un loc central în structur . Cel mai adesea este vorba despre
torie-familie i ocupa ie, care reprezint componentele centrale ale
vie ii unei persoane, de i exist varia ii importante din punctul de vedere al
importan ei relative al acestora, precum i al importan ei altor componente.
Deci, pentru a în elege structura vie ii unui adult, este absolut necesar s
analiz m rela iile pe care acesta sau aceasta le stabile te cu alte persoane
semnificative (care conteaz ), precum i modul în care aceste rela ii se
schimb de-a lungul timpului.

Ciclurile i sezoanele vie ii adulte

Fiecare ciclu al vie ii const dintr-o secven de perioade sau sezoane
ale dezvolt rii. Fiecare dintre acestea are propriile caracteristici psihologice
i sociale, fiecare perioad este v zut ca un ciclu în sine care aduce o
contribu ie distinct la ansamblu. Cele patru cicluri sezonale descrise de
Levinson includ: vârsta pre-adult , vârsta adult timpurie, vârsta adult
mijlocie, vârsta adult târzie.
În cadrul fiec rei perioade au loc schimb ri importante, iar trecerea de
la o etap la urm toarea nu are loc foarte rapid, ci traversând perioade de
tranzi ie care uneori pot dura mai mul i ani. Levinson a stabilit cele patru
cicluri majore pe baza informa iilor din interviuri intensive, repetate la
interval de câ iva ani, care ini ial au fost realizate cu un grup de b rba i
(1978) i, ulterior, cu grupuri de femei de vârste apropiate (1987).
În urma acestor studii s-a observat c b rbatul intr în etapa adult
timpurie atunci când î i începe cariera profesional i î i întemeiaz o
familie. Dup un proces de autoevaluare care are loc în jurul vârstei de 30 de
ani, b rba ii „se a eaz la casa lor” i se concentreaz asupra carierei
profesionale. Apoi, o alt tranzi ie important apare în jurul vârstei de 40 de
ani: pe m sur ce b rba ii realizeaz c , eventual, ambi iile lor nu se pot
realiza.
În perioada adult timpurie, principala preocupare a b rba ilor este s
i cultive calit ile, cuno tin ele i deprinderile. În fine, tranzi ia c tre
perioada adult târzie este o perioad de analiz i reflexie asupra succesului
sau a e ecurilor tr ite pe parcursul vie ii i a încerc rii de a se bucura de
restul vie ii.
În cazul femeilor, indiferent de profesie, se pare c se urmeaz
îndeaproape acela i tipuri de cicluri pe care le parcurg b rba ii. Totu i modul
 40

în care este structurat via a unei femei tinde s fie foarte strâns legat de
ciclul de via a al familiei sale.

Caracteristici psihofiziologice
Pân la 45 – 50 de ani, de regul , nu exist probleme deosebite de
tate. La femei menopauza produce o serie de simptome fizice i psihice
(diminuarea for ei fizice, anxietate, labilitate afectiv ), dar aceast perioad
este urmat de obicei de o îmbun ire relativ a st rii de s tate.
În perioada adult inteligen a i creativitatea r mân la un nivel relativ
constant. Unele studii arat c aten ia, memoria i for a fizic scad lent dup
50 de ani. Psihologii consider c sc derea performan elor intelectuale i a
for ei fizice se datoreaz în mai mare m sur abuzului de nicotin , cafea,
alcool, somnifere i stresului decât vârstei ( chiopu, 1998). Consider m, în
concordan cu cercet ri de ultim or , c sc derea performan elor dup
vârsta de 50 de ani este strâns legat de fenomenul de autoprogramare
psihologic în sens distructiv, diminuarea puternic a interesului pentru
înv area de lucruri noi, dar i de activarea unor gene responsabile de
îmb trânire (apoptoza celular ).

Activitatea profesional i via a familial

Activitatea profesional . Din punct de vedere statistic cei care se afl
la începutul etapei adulte, între 35 – 40 ani, au func ii de nivel mediu în
ierarhia profesional . Mul i simt la aceast vârst nevoia de perfec ionare i
de aceea se înscriu la diferite cursuri sau eventual la o a doua facultate.
Perioada de dup 40 de ani este de obicei perioada celei mai mari
productivit i, dar i a celei mai mari responsabilit i profesionale.
Experien a profesional i randamentul sunt ridicate. Mul i adul i au în
subordine persoane mai tinere pe care încearc s le conduc i s le înve e.
Persoanele care sufer e ecuri pe plan profesional (de ex. ajung în
omaj) devin anxioase, tensionate i caut vinova i pentru aceast situa ie. În
urma unor studii asupra consecin elor psihologice ale omajului au fost
identificate patru stadii prin care trec omerii:
dup ocul ini ial apar relaxarea i u urarea; în aceast etap omerul
are încredere în abilitatea sa de a g si un nou loc de munc ;
se depun eforturi pentru ob inerea unui loc de munc ; dac nu
reu te, persoana intr în a treia faz ;
 41

individul începe s se îndoiasc de faptul c va g si un loc de munc ;

eforturile depuse în acest sens devin neregulate; rela iile cu familia i
prietenii devin încordate;
dac nu s-a reu it g sirea unui loc de munc , se ajunge la apatie i
indiferen . omerul se simte neajutorat i î i imagineaz cu greu c
va mai munci vreodat (Birch, 2000).
Via a familial . Cei mai mul i adul i îndeplinesc trei roluri familiale
în acela i timp: rolul de p rinte, so i copil. Ei trebuie s î i împart timpul
între copii, so (so ie) i p rin ii care sunt în vârst i de multe ori au nevoie
de îngrijire (datorit pozi iei pe care adul ii o ocup între copiii i p rin ii
lor, este uneori folosit expresia “genera ia sandwich”). Din aceste motive
mul i adul i sunt tensiona i i au senza ia lipsei de timp.
Cea mai important schimbare în via a de familie se produce atunci
când copiii p sesc familia. De i la început plecarea copiilor produce o
stare afectiv nepl cut , mai târziu în multe familii se observ o
îmbun ire a rela iilor dintre so i. În acela i timp scade responsabilitatea
rin ilor fa de copii, se m re te timpul liber în care se pot ocupa de
pasiunile lor. Chiar i dup plecarea copiilor în multe familii rela iile dintre
rin i i copii r mân strânse. Spre sfâr itul etapei adulte în general apar i
nepo ii. Mul i bunici au un rol important în îngrijirea acestora.

EXERCI II I TEME DE REFLEC IE

1) Care este opinia lui Jung despre dezvoltarea uman ? Crede i c etapa
adult este o perioad de stagnare?
2) Explica i i analiza i conceptul de “structur a vie ii”
3) Evalua i în scris cele patru stadii prin care trece un omer.
 42

1. 5. B TRÂNE EA

Aspecte demografice legate de b trâne e

Problemele b trâne ii sunt studiate de numeroase tiin e: medicin ,
psihologie, sociologie, demografie etc. În limba greac cuvântul b trân se
traduce prin termenul geron. De aici provin termeni ca gerontologie –
disciplina care studiaz aspectele sociale, biologice i medicale ale
îmb trânirii sau geriatrie – ramur a medicinii care se ocup de bolile
trâne ii.
În cursul dezvolt rii istorice a omenirii durata medie de via a crescut
continuu. În epoca de piatr era de 19 ani, în antichitatea european 25 - 30
de ani, în secolele XVI-XVIII 30 - 35 de ani, la sfâr itul secolului al XIX-lea
40 de ani. În ara noastr , în 1932, durata medie de via era de 42 de ani, iar
în prezent este de 70 de ani. În diferite zone ale lumii exist varia ii destul de
mari ale duratei medii de via : în Europa occidental este de 75-78 de ani,
în Etiopia sau Somalia 46 de ani.
Odat cu cre terea duratei medii de via s-a produs i cre terea
procentajului persoanelor vârstnice în popula ie. Acest fapt se datoreaz
sc derii natalit ii i mortalit ii la copii i la tineri, astfel încât tot mai multe
persoane ajung la vârsta b trâne ii. Îmb trânirea demografic are unele
consecin e negative. Una dintre consecin e este modificarea raportului dintre
popula ia activ i pasiv . Un num r tot mai mic de adul i activi profesional
între in un num r tot mai ridicat de pensionari. Alte consecin e sunt legate de
faptul c b trânii se îmboln vesc frecvent, sufer de boli cronice i, de multe
ori, devin dependen i de familie. Toate acestea creaz probleme familiale,
medicale, economice i sociale tot mai grave.
Un fenomen observat în întreaga lume este a a numita
„supramortalitate masculin ”. Durata vie ii este mai sc zut la b rba i. La
popula ia în vârst de peste 85 de ani num rul femeilor este aproape de dou
ori mai mare decât num rul b rba ilor. Se pare c femeile au o mai mare
vitalitate biologic format de-a lungul evolu iei istorice i motivat de
necesitatea de a avea i a îngriji urma ii. O alt explica ie ar fi aceea c
rba ii sunt mai afecta i de accidente de munc , fumeaz mai mult,
consum mai mult alcool.
Cei care dep esc cu mult durata medie de via i ajung la 85-90 de
 43

ani se numesc longevivi, iar cei care ating sau dep esc 100 de ani centenari
sau supracentenari. Se apreciaz c limita maxim a vie ii este de 110-120
de ani. Pe glob exist câteva zone geografice cu propor ie ridicat de
longevivi cum ar fi Transcaucazia (Georgia, Azerbaidjan) sau unele p i din
mun ii Anzi. În ara noastr cei mai mul i longevivi se g sesc în Transilvania
i Banat. Mul i cercet tori au încercat s g seasc explica iile longevit ii.
Longevitatea pare a fi influen at de numero i factori:
factori genetici: în familiile longevivilor au existat mai mul i
longevivi decât în familiile altor persoane;
factori geografici: regiunile deluroase, clima blând , num rul mare de
zile însorite pe an, puritatea apei i aerului sunt factori care
favorizeaz longevitatea;
alimenta ia ra ional : consumul de proteine de origine animal (în
special pe te), produse lactate, legume, fructe, consumul moderat de
vin, prezen a iodului în alimenta ie;
exercitarea unei munci care d satisfac ii. Mul i longevivi au efectuat
munci fizice în aer liber, f un program sau ritm de munc impus
(agricultori, pescari, ciobani). În aceste cazuri încetarea activit ii se
produce târziu, lent, în func ie de dorin a persoanei;
factori psihologici i sociali: longevitatea este favorizat de via a
calm , f probleme deosebite, toleran a ridicat fa de situa iile
stresante, dispozi ia afectiv pozitiv , optimismul, activitatea
intelectual exercitat ra ional, rela iile familiale i sociale
securizante, sentimentul utilit ii, absen a impresiei de a fi o povar
pentru cei din jur.

Aspecte biologice, patologice i psihosociale ale îmb trânirii

Termenul de senescen înseamn atât „b trâne e” ca stare, cât i
„îmb trânire” ca proces. Termenul de senilitate are dou sensuri. Unii îl
folosesc pentru a desemna ultima faz a senescen ei sau b trâne ii (dup 85 -
90 de ani), al ii pentru a desemna b trâne ea patologic , înso it de boli
fizice sau/ i psihice (En chescu, 1996).
Procesul de îmb trânire nu se produce în acela i ritm din punct de
vedere biologic, psihologic i social. Unii oameni din punct de vedere
biologic sunt deja b trâni, dar social sunt „tineri”, adic sunt sociabili, au
mul i prieteni, sunt interesa i de ceea ce se întâmpl în jur, sau invers.
Caracterizarea fiin ei umane se poate realiza în func ie de numero i
 44

factori, îns din punct de vedere al vârstei reg sim:

a) Vârsta cronologic - timpul scurs de la na tere pân în prezent.
b) Vârsta biologic depinde de modul de func ionare a componentelor
organismului. Procesul biologic de îmb trânire se desf oar cu vitez
diferit de la un individ la altul. Pe de alt parte, în cadrul aceluia i organism
celulele, esuturile, organele nu îmb trânesc în acela i ritm. În general
func iile solicitate ra ional îmb trânesc mai târziu.
Un aspect important în studiile tiin ifice este cel legat de deosebirea
dintre îmb trânirea normal sau fiziologic i îmb trânirea precoce sau
patologic . Îmb trânirea fiziologic este un proces natural care se produce
treptat, prin diminuarea lent a func iilor diferitelor organe i sisteme.
Îmb trânirea precoce sau patologic este rezultatul ac iunii unor factori
interni sau externi nefavorabili: factori genetici, alimenta ia nera ional ,
sedentarismul, fumatul, alcoolismul, poluarea mediului, stresul, bolile etc.
Un factor stresant foarte important este tocmai b trâne ea: dificultatea de a
accepta modific rile fizice i psihice, ideea de a deveni dependent,
necesitatea mor ii. Incapacitatea de a accepta acestea poate contribui la
apari ia nevrozelor de involu ie sau a tendin elor spre suicid. Cele mai
frecvente boli ale b trâne ii sunt bolile cardiovasculare, cancerul i bolile
neuropsihice (20% dintre persoanele care au peste 85 de ani sufer de
demen ).
c) Vârsta psihologic i social se apreciaz prin modul de func ionare
al proceselor psihice (procesele intelectuale, afectiv-motiva ionale etc.), prin
calitatea rela iilor sociale, receptivitatea fa de nou, varietatea intereselor.
Toate acestea sunt în leg tur cu starea fiziologic a organismului în general
i a sistemului nervos central, în particular. De asemenea, depind de
experien a de via , situa ia material , rela iile familiale ale b trânului.
Din punct de vedere psihomotor mi rile devin greoaie, mai pu in
precise, timpul de reac ie scade. Activitatea devine mai lent , se fac mai
multe gre eli, sunt necesare mai multe pauze. La mul i b trâni se modific
scrisul.
Pe plan senzorial, scade sensibilitatea vizual i auditiv ceea ce poate
determina dificult i în rela iile interpersonale i eventual reac ii atitudinale
(accentuarea neîncrederii în al ii).
Îmb trânirea biologic este înso it de îmb trânirea creierului (apar
pl ci senile, diferite modific ri biochimice) ceea ce are consecin e asupra
 45

func iilor intelectuale i a capacit ii de adaptare la mediu.

Gândirea i vorbirea devin mai lente. Fluen a i cantitatea ideilor
scade, se revine frecvent la aceea i idee. Opiniile privind evenimentele de
via devin mai subiective, atitudinile sunt mai rigide. Scade capacitatea de
argumentare. Cei în vârst devin mai egocentrici, sunt preocupa i cu
prec dere de problemele personale. Discu iile nu au caracter general;
trânii vorbesc mai ales despre probleme personale (s tate, nemul umiri
create de copii, nepo i).
Deteriorarea inteligen ei este mai grav la persoanele care nu sunt
obi nuite cu munca intelectual . Cu cât creierul este men inut mai activ, cu
atât exist anse mai mari s r mân în bun stare de func ionare pân la
vârste înaintate.
Degradarea memoriei este mai pregnant pentru memoria de scurt
durat decât pentru cea de lung durat . De i memoria de lung durat este
mai rezistent , totu i se fac unele confuzii. Capacitatea de concentrare a
aten iei scade. Orientarea în timp i spa iu devine mai greoaie.
Mul i b trâni prezint probleme de natur emo ional . Dintre
tulbur rile emo ionale mai frecvente men ion m hiperemotivitatea,
labilitatea afectiv , depresia, apatia, anxietatea. Unii au impresia c nu sunt
lua i în seam de cei din jur sau au idei de inutilitate. Sunt frecvente teama
de moarte, regretul pentru anii care au trecut, frustr rile generate de ideea c
au fost pierdute multe ocazii importante. Aceste st ri se accentueaz dup
pierderea so ului sau a cuno tin elor de vârst apropiat .
Integrarea social devine dificil din cauz c mul i b trâni sunt
irascibili, nervo i, capricio i, înc âna i, negativi ti în conversa ii. Cu toate
acestea exist i persoane în vârst care r mân active, cooperante, bine
adaptate social.
Am ar tat c la femei, la sfâr itul perioadei adulte, menopauza
produce modific ri organice i psihice. La b rba i andropauza poate fi
înso it de modific ri psihocomportamentale. Aceasta are loc între 55-65 de
ani, uneori chiar dup 70 de ani. Instalarea andropauzei se produce mai lent
i mai pu in dramatic decât la femei. În aceast perioad începe involu ia
activit ii sexuale care poate fi acompaniat de intensificarea dorin ei
sexuale, tulbur ri psihice cum ar fi cefaleea, astenia, insomnia, modific ri
emo ionale, reducerea randamentului intelectual, modificarea intereselor i a
rela iilor interpersonale (En chescu, 1996).
 46

Pensionarea. Teoria dezangaj rii sociale

Dac adul ii tineri nu se gândesc la problema pension rii, preocup ri
legate de acest eveniment apar în perioada premerg toare pension rii. Sunt
întâlnite trei atitudini mai frecvente fa de pensionare:
atitudine optimist : pensionarea va aduce repausul meritat, posibilit i
de distrac ie, de îngrijire a s ii, de realizare a unor proiecte
amânate etc.;
atitudine pesimist : pensionarea e privit ca o „catastrof ” care aduce
devalorizarea, plictiseala, bolile etc.;
atitudine senin , calm , de acceptare a aspectelor pozitive i negative
ale vie ii care va urma.
În perioada imediat urm toare pension rii se produc modific ri
importante în modul de via , fiind descrise trei etape prin care trece
persoana pensionat :
1. în perioada care urmeaz imediat dup pensionare subiectul are un
sentiment de frustrare i o stare de insecuritate. Este o perioad de stres
care favorizeaz apari ia tulbur rilor nevrotice i psihosomatice;
2. urmeaz faza de nelini te i c utare a unui nou rol psihologic i social.
Aceast faz dureaz aproximativ 6-12 luni;
3. individul accept rolul de pensionar (faza de stabilizare).
Atitudinea fa de pensionare i eventualele reac ii psihosomatice care
pot urma depind de personalitatea individului, de sexul s u, cultura zonei în
care se afl , profesia pe care a avut-o i mediul urban sau rural în care
locuie te.
rba ii suport mai greu pensionarea. În cazul lor se produce o mai
accentuat schimbare a pozi iei sociale, diminuarea prestigiului este
suportat greu, mai ales de cei care au ocupat func ii de conducere. Cei care
sunt s to i fizic i ar fi dorit s î i continue activitatea se simt frustra i,
inutili, respin i de societate. Nu tiu cu ce s î i umple timpul liber, nu î i
sesc locul acas , ceea ce poate s creeze i conflicte familiale. Mul i
rba i reac ioneaz prin st ri de depresie, apatie, sau anxietate, iritabilitate,
ceea ce afecteaz starea lor de s tate i determin o mortalitate mai mare
în primii 5 ani dup pensionare.
Femeile î i continu activitatea casnic i dup pensionare. La ele
sentimentul inutilit ii i cel al frustr rii este mult mai redus, mai ales dac
se implic i în îngrijirea nepo ilor. La femei tulbur rile psihosomatice de
 47

dup pensionare sunt mult mai reduse.

În ceea ce prive te profesia muncitorii necalifica i i cei cu o calificare
inferioar accept mai u or pensionarea. Personalul cu studii medii se
adapteaz mai greu. Personalul cu o calificare superioar are cele mai mari
greut i de adaptare. Dar i la acest nivel se pot face diferen ieri. Cei care au
avut o activitate limitat numai la obliga iile profesionale se adapteaz mai
greu la întreruperea activit ii profesionale decât cei care au avut i
preocup ri extraprofesionale (crea ie tiin ific , artistic etc.).
Aceste diferen e legate de profesie se pot explica probabil i prin
reducerea/men inerea capacit ii de munc în func ie de tipul muncii. În
cazul muncii fizice capacitatea de munc începe s scad în jurul vârstei de
40 de ani, capacitatea de a asuma responsabilit i sociale începe s regreseze
în jurul vârstei de 60 de ani, abilitatea de a efectua munci intelectuale se
men ine pân la 70 de ani sau i mai mult.
În mediul rural ocul pension rii se resimte mai pu in decât în mediul
urban pentru c cei care se pensioneaz au posibilitatea s lucreze în
continuare în gospod rie, dac le permite s tatea.
Mul i psihologi consider c vârsta cronologic fix utilizat drept
criteriu de pensionare este necorespunz toare, mul i vârstnici fiind capabili
de munc i dup 65-70 de ani.
Este adev rat c mul i vârstnici prezint particularit i fizice,
intelectuale, afectiv-motiva ionale care aparent îi defavorizeaz în raport cu
cei tineri, dar în acela i timp au numeroase însu iri care compenseaz aceste
deficien e. Dintre acestea amintim experien a acumulat de-a lungul anilor,
seriozitatea, sentimentul responsabilit ii pentru ceea ce fac.
Modific rile psihice i somatice de dup pensionare sunt mai
accentuate la cei care nu au dorit s se pensioneze. La ace tia pensionarea
accelereaz procesul de îmb trânire.
Teoria dezangaj rii sociale a fost propus în anii 60 (Cumming i
Henry) i încearc s explice cauzele sc derii treptate a gradului de
implicare social a persoanelor vârstnice. În primul rând autorii constat c
exist o serie de factori care nu se afl sub controlul individului, cum ar fi
pensionarea obligatorie, dispari ia partenerului de via , a rudelor i
prietenilor etc. În alte situa ii, chiar persoana în vârst este cea care decide
asupra unei reduceri treptate a implic rii în via a social , petrecând tot mai
mult timp singur sau într-un grup social restrâns, cel mai adesea cu membrii
 48

apropia i ai familiei. Ca urmare, în opinia autorilor cita i mai sus, o

dezangajare progresiv ar reprezinta modalitatea optim de adaptare la
caracteristicile vârstei a treia.

Vârstnicul i familia
Pozi ia vârstnicului în familie difer de la o societate la alta, de la o
etap istoric la alta. În unele societ i b trânii erau considera i o povar
pentru familie i societate. Astfel eschimo ii p seau b trânii printre ghe uri
i z pezi unde erau omorâ i de fiarele s lbatice. Unele popoare r zboinice
dispre uiau moartea prin b trâne e i de aceea îi l sau pe b trânii considera i
inutili s moar sau s se sinucid . În multe societ i antice (ex. Grecia)
trânii erau respecta i i sfatul b trânilor avea un rol important în
conducerea comunit ii ( chiopu, Verza, 1995).
În ara noastr , ca i în alte ri, pozi ia vârstnicilor în familie s-a
modificat în ultimele decenii. Dintre modific rile mai importante
men ion m:
în majoritatea familiilor vârstnicul nu mai este de in torul puterii
economice;
de i vârstnicii au mai mult experien de via , tinerii au mai multe
cuno tin e necesare pentru adaptarea la condi iile actuale de via . Din
aceast cauz nu vârstnicii iau deciziile importante pentru familie (de
multe ori nici nu sunt consulta i în astfel de situa ii). Ei nu mai au
rolul de conduc tor al familiei.
În ceea ce prive te modul în care locuiesc vârstnicii întâlnim
urm toarele situa ii:
1. vârstnici care locuiesc cu so ul/so ia;
2. vârstnici care locuiesc cu copiii sau alte rude;
3. vârstnici care locuiesc singuri;
4. vârstnici institu ionaliza i.
Aceste situa ii creeaz probleme psihosociale diferite.
1. Vârstnicii care locuiesc cu so ul/so ia
În multe familii rela iile dintre so ii în vârst sunt foarte strânse. Ei au
atitudini, p reri aproape identice în majoritatea problemelor. În aceste familii
decesul unuia dintre so i afecteaz foarte grav echilibrul psihic i fizic al
celuilalt ducând de multe ori la decesul acestuia în primii doi ani de la
decesul partenerului de via . În aproximativ 67% din cazuri so ul moare
primul. Femeile suport ceva mai bine decesul partenerului decât b rba ii.
 49

Exist îns i familii în vârst în care conflictele dintre so i sunt

frecvente. Acestea pot fi conflicte vechi sau conflicte ap rute în anii
trâne ii datorit modific rilor care s-au produs în situa ia familial :
plecarea copiilor, probleme materiale, cre terea timpului petrecut împreun ,
modific rile de personalitate datorate vârstei.
2. În unele familii vârstnicii locuiesc cu copiii sau cu alte rude.
Aceast situa ie poate s fie în favoarea familiei i a vârstnicului.
Vârstnicii, dac sunt destul de s to i, pot îndeplini anumite activit i
casnice, pot supraveghea nepo ii sau str nepo ii. În acest fel îi ajut pe cei
mai tineri i se simt i ei utili, sentiment care are un rol foarte important în
men inerea echilibrului psihic.
Totu i, în familiile în care locuiesc mai multe genera ii pot s apar
probleme grave care trebuie s fie privite atât din punctul de vedere al
trânilor, cât i din cel al persoanelor care îi îngrijesc.
Dup o anumit vârst adaptabilitatea social diminueaz . De i cei în
vârst doresc s fie împreun cu familia, simt nevoia afec iunii, îngrijirii,
compasiunii, comunic rii cu cei din jur, prin comportamentul lor ei creeaz
situa ii tensionate sau conflictuale (sunt irascibili, înc âna i, rigizi).
Adul ii de multe ori sunt suprasolicita i i nu au energia psihic necesar
pentru a face fa acestor conflicte.
Vârstnicii, chiar dac sunt relativ s to i, pot avea probleme legate
de deplasare, autoservire i trebuie s fie ajuta i (sau chiar supraveghea i) de
cineva. Bolile cronice pot crea probleme materiale (costul consulta iilor,
medicamentelor) i probleme privind îngrijirea. Din aceste cauze adul ii pot
avea greut i în îndeplinirea obliga iilor de la serviciu cât i în activit ile de
îngrijire, educare a copiilor.
Uneori rela iile dintre vârstnic i familie devin deosebit de tensionate
ajungându-se la neglijarea sau chiar maltratarea acestuia.
3. Unii vârstnici locuiesc singuri. Situa ia lor devine deosebit de grea
mai ales dup ce apar probleme legate de s tatea fizic sau psihic , i
implicit probleme de autoservire. În rile occidentale se consider c i în
aceste situa ii este în interesul vârstnicului s fie îngrijit la domiciliu, pân
când este posibil. Vârstnicii care se pot deplasa pot fi îngriji i în timpul zilei
la centre de zi, cluburi sociale unde se pune accent pe terapia social i
ocupa ional . Autorit ile locale, asisten ii sociali i organiza iile de
voluntari asigur vârstnicilor care locuiesc singuri unele servicii la
 50

domiciliu: efectuarea cump turilor, sp lat, cur enie, îngrijiri medicale etc.
4. Dac vârstnicul care locuie te singur nu mai poate fi îngrijit la
domiciliu sau dac familia este dep it de problemele pe care le ridic
acesta, b trânul poate fi internat într-o institu ie. Solu ia este acceptabil în
rile în care aceste institu ii ofer condi ii bune de îngrijire. Ea este
preferat de multe familii din SUA, deoarece permite adul ilor s î i
îndeplineasc obliga iile profesionale, sociale, educative (în Europa
occidental este mai pu in agreat ).
Unii b trâni mai s to i, activi, energici, se implic în activit ile
gospod re ti ale institu iei, stabilesc rela ii sociale cu ceilal i
institu ionaliza i, cu personalul de îngrijire sau chiar cu cei din exteriorul
institu iei i se adapteaz destul de bine noilor condi ii de via .
Pentru al ii institu ionalizarea are multe consecin e negative ca de
exemplu restrângerea sferei preocup rilor i responsabilit ilor, sl birea
rela iilor interpersonale. B trânii devin pasivi, dezinteresa i, apato-abulici
(lipsa voin ei, ini iativei), fenomen care se nume te hospitalism: ei stau mult
în pat, nu fac nimic, nu se mai intereseaz de nimic – ca i copiii mici din
orfelinate. În aceste condi ii deteriorarea mintal se accelereaz .

Aspecte legate de moarte

Dac tinerii se gândesc rar la moarte, cei în vârst , chiar i cei
to i, se gândesc mai frecvent la aceast problem . Ideea mor ii,
dificultatea de a accepta necesitatea mor ii este un factor psihotraumatizant
important. Moartea natural , prin epuizarea total a organismului foarte
înaintat în vârst , survine rar, pentru c în timpul vie ii, mai repede sau mai
târziu, intervin bolile care provoac decesul.
Boala despre care bolnavul tie c este incurabil este înso it de o
suferin psiho-afectiv intens , resim it nu numai de bolnav ci i de
anturajul acestuia. Bolnavul î i pune întreb ri privind cauzele bolii, caut
vinova ii pentru îmboln vire, î i pune problema „de ce tocmai eu m-am
îmboln vit?”
Medicul psihiatru Elizabeth Kübler Ross a intervievat aproximativ
200 persoane dintr-un spital din Chicago, care tiau c vor muri în curând.
Ea a ajuns la concluzia c ace ti bolnavi trec prin 5 faze:
1) Prima reac ie, dup ce pacientul afl c boala este fatal , este
negarea (refuzul realit ii) – care este un mecanism de ap rare al Eului în
 51

fa a anxiet ii. Pacientul (incon tient) refuz s accepte perspectiva mor ii,
adic a dispari iei i un timp se comport ca i cum nu i-ar da seama de
gravitatea bolii.
2) Dup un timp pacientul, sub presiunea realit ii, con tientizeaz
gravitatea bolii. El este cuprins de agita ie, furie care poate fi exteriorizat
sau ascuns . Furia nu poate fi orientat spre cauza bolii, care r mâne
necunoscut de cele mai multe ori. Agresivitatea va fi orientat spre cei din
anturajul bolnavului (medici, asistente, rude) i va fi motivat de diferite
pretexte (ex. nu a fost îngrijit sau ajutat corespunz tor). Pentru men inerea
echilibrului psihic este important exprimarea acestor st ri afective. În
aceast faz bolnavul utilizeaz un alt mecanism de ap rare al Eului:
deplasarea.
3) În a treia faz ideea de a fi bolnav este acceptat , dar este negat
apropierea mor ii. Începe negocierea cu medicul, cu sine însu i, cu soarta.
Bolnavul încearc s se conving c poate s-a f cut o gre eal , poate s-a
în elat medicul, poate mai exist o solu ie, poate se va inventa în curând un
nou medicament. El apeleaz la tratamente alternative, face încerc ri
disperate de a g si alte solu ii.
4) Dup pierderea acestor speran e bolnavul devine depresiv.
Depresia se datoreaz pierderii iminente a familiei, prietenilor, viitorului
propriu.
5) În ultima faz bolnavul accept situa ia, se resemneaz , are loc o
„împ care” cu soarta.
Aceasta este o schem general , în realitate fazele nu au loc
întotdeauna în aceea i ordine i unele pot s nu fie tr ite de loc.
În afara depresiei men ionate anterior, o alt reac ie foarte frecvent
este anxietatea. Anxietatea poate fi în leg tur cu teama de a deveni
dependent de cei din jur, de a fi o povar pentru ceilal i, grija pentru cei care
mân dup decesul s u, teama de suferin i de moarte. Anxietatea poate fi
înso it de sentimente de culpabilitate fa de cei c rora bolnavul le va
produce greut i i de regrete pentru ocaziile, posibilit ile pierdute în timpul
vie ii.

Evenimente de via la vârsta adult

Un eveniment de via reprezint o întâmplare sau un moment din
via a unei persoane care o determin s î i schimbe modelul de via . Teoria
 52

evenimentului de via sugereaz c toate evenimentele de via , bune sau

rele, pot induce stres i, prin urmare, impun o ajustare psihologic . Uneori
evenimentele de via serioase sunt urmate de probleme de s tate, boli
fizice sau psihice. Este adesea foarte dificil s determin m direc ia
cauzalit ii, mai ales c exist diferen e individuale importante în ceea ce
prive te semnifica ia acordat aceluia i eveniment. Impactul unui eveniment
de via asupra persoanei nu este determinat pur i simplu de apari ia real a
evenimentului, ci de modul în care persoana percepe evenimentul în cauz .
Ca urmare pentru o persoan un eveniment poate avea o conota ie
negativ , în timp ce pentru alta, acela i eveniment are o conota ie pozitiv .
Astfel poate ap rea un dintre cele dou forme de stres, sau tensiune intern :
distres (stresul negativ) sau eustres (stresul pozitiv).
În studiul psihologic al vârstelor se iau în considerare, în general,
schimb rile fizice i culturale, ca i cele psihologice. Trebuie îns s inem
seama i de componente antropologice cum ar fi cea biologic dar i
influen ele genetice i influen ele mediului asupra omului. În mod particular
trebuie subliniat faptul c , asupra modului în care se petrece evolu ia în
vârst , o influen fundamental o are psihismul unei persoane, modul în
care un individ se vede pe sine, modul în care vede lumea i modul în care
sunt percepute ac iunile mediului (fie el social sau fizic) asupra propriului
organism. Din acest punct de vedere o persoan î i poate „programa” într-o
sur important cum anume s fie la o anumit vârst , sau într-o anume
perioad din propria via , prin identificarea cu anumite modele culturale
preluate în special în perioada copil riei i cea a adolescen ei i grefarea
acestora pe propriul sistem al personalit ii. În aceast viziune tulbur rile de
stres joac un rol substan ial prin faptul c ele influen eaz puternic modul
în care un individ se percepe pe sine i percepe lumea înconjuratoare, ca i
mecanismele de adaptare psihologice. Totodat , tulbur rile de tip afectiv se
afl într-o strâns rela ie cu sentimentul realiz rii sau al împlinirii sinelui,
persoanele care sufer de acest tip de tulbur ri resim ind un acut sentiment
al neîmplinirii de sine i, implicit, un înalt nivel de frustrare, nivelul acestui
sentiment fiind direct propor ional cu nivelul tulbur rilor de tip afectiv-
emo ional.
 53

Stresul i fenomenul de adaptare. Mediul

No iunea de stres a fost utilizat pentru prima dat în 1936 de c tre
Hans Selye pentru a desemna starea în care se gase te un organism
amenin at de dezechilibru sub ac iunea unor agen i sau condi ii care pun în
pericol mecanismele sale homeostatice (de men inere a echilibrului intern).
Printre factorii susceptibili de a distruge acest echilibru se afl în special cei
psihologici. Selye a descris chiar o patogenez a stresului. El a ar tat c
stresul fizic i cel emo ional pun organismul în fa a unei cerin e de adaptare
la stresori neobi nui i. Acesta este momentul în care intra în joc sindromul
de adaptare, o reac ie nespecific ce cuprinde trei faze:
1. stadiul reac iei de alarm ;
2. stadiul rezisten ei;
3. stadiul epuiz rii.
Ipotezele lui Selye au fost verificate prin experimente pe animale i, în
acest fel, s-au pus în eviden schimb rile morfologice i umorale, în special
în aria glandelor suprarenale, în toate stadiile anterior men ionate. S-a
demonstrat c dup stadiul rezisten ei urmeaz colapsul mecanismelor
reglatoare înso it de modific ri somatice ireversibile (Selye, 1957, 1973).
Stresul psihic reprezint doar o parte din totalitatea formelor de stres
la care este supus în mod curent organismul uman. Dintre celelalte forme de
stres care pot influen a organismul amintim aici stresul fizic (insola ia, de
ex.), stresul chimic (o intoxica ie, de ex.) i stresul biologic (o infec ie cu un
germen patogen, de ex.). Stresul psihic (sau psihologic, dup unii autori)
reprezint îns o categorie aparte prin faptul c , de i stimulii se pot afla la
exterior, cauza stresului se afl în psihicul uman, ea este o reprezentare
mintal a unei situa ii pe care se grefeaz un coeficient emo ional-afectiv i
care poate duce, în cazul distresului, la deregl ri sau disfunc ii ce pornesc de
la nivel cognitiv i se pot extinde pân la nivel fiziologic.
Stresul este un proces în care rela ia dintre o persoan i mediu se
schimb , iar organismul încearc s gestioneze (coping - cope) agentul
stresor. Procesul implic patru etape:
1. Stresorul este perceput ca o amenin are.
2. Organismul î i mobilizeaz resursele pentru ap rare.
3. Organismul încearc s reziste sau s i ajusteze anumite func ii ca
spuns la agentul stresor.
4. Apare unul dintre urm toarele trei rezultate:
 54

a. adaptare;
b. neadaptare i tensiune (dezechilibre, boli);
c. adaptare ini ial cu tensiune rezidual (sau adaptare întârziat ).
Stresorii variaz în intensitate i gradul de amenin are al
persoanei/popula iei, ceea ce a determinat împ irea lor în agen i stresori
care perturb excesiv i brusc via a unui individ i care determin stresul
acut i agen i care afecteaz câte pu in individul zi de zi sau periodic f a
induce perturb ri excesive i bru te i care determin stresul cronic.

Eustres i distres
a cum am mai ar tat, agentul stresor nu reprezint numai un factor
de pericol pentru s tate, ci i un factor de sus inere al unui anumit nivel al
activit ii nervoase, a unei st ri de satisfac ie ca i un factor de men inere a
tonusului adaptativ.
Eustresul reprezint stresul pozitiv validat fiziologic prin reac ii
moderate ale unor substan e specifice stresului (catecolamine i cortizol) i
care este benefic pentru organism, dac nu dep te anumite limite. Este
diferit fundamental de distres (stresul negativ, distructiv) atât din punct de
vedere al agen ilor stresori (care sunt stimuli cu semnifica ie benefic pentru
individ, excitan i pl cu i ai ambian ei sau tr iri psihice pozitive), cât i al
consecin elor sale pentru organism, care sunt, în general, favorabile. Exist
îns posibilitatea ca, în cazul unui agent eustresor puternic (de exemplu, o
bucurie puternic ) s apar tulbur ri grave la un cardiac sau, în cazul unui
acces de râs s se declan eze o criz de astm la persoanele care sufer de
aceast afec iune.
Din punct de vedere al hormonilor de stres, în cursul eustresului are
loc, de cele mai multe ori, numai cre terea secre iei de adrenalin i, de
asemenea, cresc endorfinele cerebrale, „ca neurohormoni modelatori ai
pl cerii” (apud Iamandescu, 2002). Eustresul poate fi considerat, prin
excelen , un stres acut, el intervine brusc i schimb excesiv, dar pe termen
scurt, via a unei persoane.
Distresul este o no iune care desemneaz stresurile cu un poten ial
nociv pentru organism. În general, în literatura de specialitate se face referire
la acest tip de agen i nocivi, chiar dac este utilizat denumirea generic de
stres. În cazul distresului sunt eliberate în sânge catecolamine (în special
noradrenalina i adrenalina) – care pot favoriza bolile cardio-vasculare – i
 55

cortizolul, care scade rezisten a organismului fa de infec ii i fa de

cancer.

Tr turi imunogene i tr turi disimunogene ale personalit ii

Trasaturile imunogene ale personalit ii reprezint un grup de
tr turi cognitiv-atitudinale, reflectând o atitudine general fa de via a
individului i fiind corelate cu tonusul func ional al sistemului imun. Ele se
afl într-o strâns rela ie cu structura sinelui, individul putându-se identifica
cu o parte dintre aceste tr turi sau putându-le respinge pe altele. Sunt
tr turi care favorizeaz adaptarea individual în situa ii de stres i care
contribuie substan ial la men inerea unui tonus optim de via i, implicit, la
o îmb trânire încetinit .
Tr turile imunogene sunt, de fapt, tr turi ale personalit ii care
pot da tonul unei st ri de echilibru psihofizic al individului sau pot
determina ini ierea unei st ri de dezechilibru. Re inem ca tr turi
imunogene:
- optimismul – ac ioneaz în direc ia minimaliz rii gravit ii unor
evenimente i a supraestim rii propriilor resurse de a le face fa . Se
afl în rela ie direct cu sentimentul realiz rii de sine i al utilit ii;
- rezisten a (robuste ea) – aptitudinea individului de a fi neobosit. De i
se afl în rela ie direct cu structura nervoas a individului, structurile
sinelui sunt i ele implicate, deoarece individul se implic în activit i
diverse, cu mult curiozitate, dar cu un sim puternic al identit ii;
- locul de control intern – este sinonim cu mentalitatea individului
conform c reia tot ce i se întâmpl i se datoreaz lui în bun m sur i
nu destinului. Aceasta îl va determina s ac ioneze energic pentru
îndreptarea unor situa ii nefavorabile, f a a tepta rezolvarea lor din
alt parte;
- autoeficacitatea – viziunea subiectului asupra evenimentelor stresante,
potrivit c reia el consider c acestea pot fi modificate sau
preîntâmpinate i c el poate st pâni sau limita ac iunea nociv a unor
astfel de evenimente;
- sentimentul de autorealizare - sentimentul individului c se afl pe
drumul cel bun în via .
 56

Tr turile disimunogene sunt cele care reflect o atitudine negativ

fa de via i stau la baza neadapt rii individuale în cazul apari iei
agentului stresor. Ele sunt:
- firea anxioas asociat cu un stil perceptiv vigilent-evitant i care este
caracterizat de starea de nelini te, de teama nemotivat de existen a
unui pericol real, identificabil. Din acest punct de vedere se consider
exist o stare de anxietate „normal ”, cotidian , care este mai
degrab o stare de vigilen i una „patologic ”, nevrotic ce este
caracterizat de hiperreac ia unui subiect fa de o cauz nemotivat ,
ci doar presupus ;
- personalitatea depresiv – înso te unele boli i se presupune c ar
juca un rol etiologic în altele (cancer, de exemplu);
- nevrotismul (dup unii autori nevrozismul) – include i anxietatea
al turi de ostilitate, izolare, impulsivitate, culpabilitate, „sensibilitate”
etc. i este asociat frecvent cu boli somatice, de i unii autori au
constatat doar rolul de amplificator al simptomelor, corespunzând
unei personalit i înclinate c tre stres („distress prone personality”).

EXERCI II I TEME DE REFLEC IE

1) Care sunt factorii care influen eaz longevitatea?
2) Defini i i dezvolta i conceptul de “vârst psihologic ”
3) Realiza i un eseu având ca tem teoria dezangaj rii sociale.
4) Identifica i în personalitatea dvs. tr turi imunogene i tr turi
disimunogene.
 57

BIBLIOGRAFIE

1. Adler, A., Cunoa terea omului, Ed. IRI, Bucure ti, 1996.
2. Allport, G.W., Structura i dezvoltarea personalit ii, Editura
Didactic i Pedagogic , Bucure ti, 1996.
3. American Psychological Association, Developing Adolescents: A
Reference for Professionals. Washington, DC, 2002.
4. Banciu, D., R dulescu, S.M., Voicu, M., Adolescen ii i
familia.Bucure ti, Ed. tiin ific i Enciclopedic , 1987.
5. ban, A. (coord.), Consiliere educa ional , Cluj-Napoca, 2003.
6. ban, A. (coord.), Personalitatea copilului i adolescentului, Ed.
Presa Universitar , Cluj- Napoca, 2001.
7. Berk, L., Child Development, 4th Ed. A Viacom Company, 1997.
8. Birch, A., Psihologia dezvolt rii, Bucure ti, Ed. Tehnic , 2000.
9. Campbell, R., Copiii no tri i drogurile, Bucure ti, Ed. Curtea Veche,
2001.
10.Dafinoiu, I., Personalitatea. Metode de abordare clinic , Ed. Polirom,
Ia i, 2002.
11.Dinc , M., Adolescen ii într-o societate în schimbare, Ed. Paideea,
Bucure ti, 2004.
12.En chescu, C., Neuropsihologie, Ed. Victor, Bucure ti, 1996.
13.Erikson, E. H., Identity: Youth and crisis. New York, W. W. Norton,
1968
14.Eysenk, H., Eysenk, M., Descifrarea comportamentului uman,
Bucure ti, Teora, 1995.
15.Eysenk, M., Psychology: an international perspective, Psychology
Press, 2004.
16.Flavell, J. H., Metacognition and cognitive monitoring: A new area of
cognitive-developmental inquiry, American Psychologist, 34, 906-
911, 1979.
17.Freud, A., Eul i mecanismele de ap rare, Bucure ti, Ed. Funda iei
Genera ia, 2002.
18.Gorgos, C., Vademecum în psihiatrie, Ed. Medical , Bucure ti, 1985
19.Iamandescu, Ioan, B., Stresul psihic din perspectiv psihologic i
psihosomatic , Ed. Infomedica, Bucure ti, 2002.
20.Jones, Harold E., Bayley, Nancy, Growth, Development, and Decline,
 58

Annual Review of Psychology, 1950.

21.Lerner, Richard M., Easterbrooks, M. Ann, Mistry, Jayanthi, Hanbook
of Psychology vol. 6, Developmental psychology, John Wiley & Sons,
New Jersey, 2003.
22.Levinson, D.J., The seasons of a man’s life, NY, Ballantine, 1976.
23.Levinson, D.J., A conception of adult development, American
Psychologist, 41, 3-13, 1986.
24.Marhan A.-M., Vasile, C., Psihologia adolescen ei i a vârstei adulte,
Ed. Universit ii Petrol-Gaze Ploie ti, 2006.
25.Nagel, E., Determinism and development, în D. B. Harris (Ed.), The
concept of development (pp. 15–24). Minneapolis: University of
Minnesota Press, 1957.
26.Perkins, D.F., Adolescence: Developmental Tasks, FCS 2118,
Gainesville, FL, University of Florida Extension, 2001.
27.Resnick, M.D., Bearman, P.S., & Blum, R.W., et.al., Protecting
adolescents from harm: Findings from the National Longitudinal
Study on Adolescent Health, Journal of the American Medical
Association, 278, 823-832. 1997.
28.Seamon, J.G., Kenrick, D., Psychology, Prentice Hall, 1992.
29.Selye, H., The stress of life, Longman, Green, 1957.
30.Selye, H., The evolution of the stress concept, American Scientist,
1973.
31. chiopu, U., Criza de identitate la adolescen i. Bucure ti, EDP, 1979.
32. chiopu U., Verza E., Psihologia vârstelor, Ed. Didactic i
Pedagogic , Bucure ti, 1995.
33. chiopu, U., Verza, E., Adolescen a. Personalitate i limbaj,
Bucure ti, Ed. Albatros, 1998.
34.Roth, J., & Brooks-Gunn, J., What do adolescents need for health
development? Implications for youth policy. Social Policy Report,
XIV, 3-19, 2000.
35.Warr, P.B., Work, unemployment, and mental health. Oxford:
Clarendon Press, 1987.