You are on page 1of 21

DE

LE NST
M
O
C RA
ŢI T
E IV
Ă
INTRODUCERE

În economia şi societatea românească schimbările survenite în ultimii ani au adus cu ele multe probleme,
dar şi multe posibilităţi. Pentru a putea exploata aceste posibilităţi este foarte importantă cunoaşterea
unei limbi de circulaţie internaţională.

Studiul limbii franceze se bucură de o îndelungată tradiţie în România. În lume ea s-a impus ca limba
diplomaţiei şi a artelor. Sonoritatea şi eleganţa ei, precum şi faptul că aveţi acces la o cultură de prestigiu,
vor constitui motive în plus pentru a persevera în studiu.

Metoda introdusă de EUROCOR se utilizează de mult timp cu succes în ţările vest-europene şi în Statele
Unite. După câteva lecţii şi dumneavoastră veţi constata că obţineţi rezultate rapide cu eforturi relativ
mici. Este de ajuns să învăţaţi zilnic 15 minute. Nu vă pierdeţi răbdarea în cursul repetării sistematice
a exerciţiilor şi atunci veţi progresa în mod garantat. Parcurgeţi cel mult o jumătate de lecţie într-o zi.
Fiecare parte a unei lecţii cuprinde o cantitate suficientă de material nou care trebuie exersat.

Cursul pentru nivel intermediar cuprinde 32 de lecţii grupate în 16 caiete. Fiecare lecţie are două
părţi. În prima parte a fiecărei lecţii se introduce materia nouă, pentru a cărei înţelegere şi fixare vă
sunt propuse o serie de exerciţii. Partea a doua a celei de a doua lecţii nu cuprinde cunoştinţe noi, aici
fiind inserate doar exerciţii de verificare. Fiecare lecţie se termină cu o recapitulare a noilor reguli
gramaticale şi cu tema pentru acasă. La sfârşitul caietului de curs este prezentat vocabularul introdus
în lecţiile respective conţinând cuvintele şi expresiile noi, prezentate în ordine alfabetică, precum şi
transcrierea lor fonetică.

Acesta este un caiet demonstrativ care cuprinde fragmente din lecţiile de curs, precum şi din caietele
de exerciţii. La sfârşitul lecţiei demonstrative este prezentat un model de temă pentru acasă, care nu
se trimite pentru corectare. Pe parcursul celor 20 de pagini încercăm să vă familiarizăm cu metoda
EUROCOR prezentându-vă cele mai importante elemente ale fiecăreia dintre lecţiile selecţionate.

Dumneavoastră v-aţi familiarizat deja cu această limbă şi aţi acumulat un bagaj important de cunoştinţe
în acest domeniu. Cursul pentru nivel intermediar vă va ajuta să vă consolidaţi cunoştinţele gramaticale
şi să vă dezvoltaţi vocabularul.

Atunci când rezolvaţi pentru prima dată un exerciţiu, nu folosiţi de la început filtrul roşu. Folosirea
acestuia are sens doar dacă aţi repetat exerciţiul deja de trei-patru ori. Dacă acoperiţi textul scris cu
litere roşii cu filtrul roşu, răspunsul corect devine invizibil iar dumneavoastră va trebui să apelaţi la
cunoştinţele nou introduse. Prin îndepărtarea filtrului, puteţi verifica dacă aţi rezolvat corect exerciţiul.
Atât filtrul roşu cât şi caseta care va fi trimisă împreună cu caietul de curs vă vor ajuta să verificaţi
pronunţia cuvintelor învăţate.

Profesorii noştri sunt gata să vă acorde tot sprijinul şi vă aşteaptă să deveniţi cursant EUROCOR.

1
Pentru a vă fi mai uşor să studiaţi, pe marginea fiecărei pagini sau în interiorul acesteia am plasat o
serie de simboluri grafice. Acestea vor scoate în evidenţă diverse genuri de exerciţii sau secţiunile de
gramatică, fiindu-vă astfel mai uşor să le localizaţi sau să le recapitulaţi.

La nivelul acestui semn, textul cules cu litere înclinate cuprinde caracteristicile lexicale sau grama-
i ticale specifice limbii franceze.

Exerciţiu pentru verificarea materialului lexical şi gramatical însuşit.

N Cuvinte noi.

3(21) Problema apărută în acest exerciţiu este tratată şi în lecţia 3, la pagina 21.

5.2 Problema apărută în acest exerciţiu este prezentată în „Compendiu de gramatică”, la punctul 5.2

Observaţiile cele mai importante care se referă la regulile gramaticale sau


la pronunţie, le găsiţi totdeauna reliefate prin acest semn grafic.

Textul care urmează după semnul „>” tipărit cu roşu (care nu se vede în cazul folosirii filtrului
roşu) arată că exerciţiul trebuie rezolvat conform indicaţiei, de exemplu completarea unui text sau
traducerea unei propoziţii.

În completarea cursului prin corespondenţă puteţi opta


pentru un scurt program de consultaţii faţă în faţă,
la sfârşitul căruia veţi obţine în plus un certificat de absolvire
emis împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

2
Programa cursului de LIMBA FRANCEZĂ PENTRU
INTERMEDIARI
Lecţia 1 Vocabular: Circulaţia; permis de conducere;
Gramatică: Futur Simple al verbului être; verbul neregulat conduire.

Lecţia 2 Vocabular: Cumpărături; la magazin;


Gramatică: Adjectivele nehotărâte; Futur Simple al verbelor neregulate.

Lecţia 3 Vocabular: La hotel;


Gramatică: Verbele monter şi descendre şi particularităţile lor; adjectivele tout,
toute, tous, toutes, adjectivele nehotărâte aucun, aucune.

Lecţia 4 Vocabular: La gară; în tren;


Gramatică: Adjectivul nehotărât chaque, pronumele nehotărâte; verbul vouloir
la persoana I singular – exprimarea politicoasă a cererii.

Lecţia 5 Vocabular: Structura apartamentului; mobila; căsătoria;


Gramatică: Adjectivele demonstrative; pronumele demonstrative, verbul plaire.

Lecţia 6 Vocabular: Logodnă; căsnicie; divorţ; moarte;


Gramatică: Timpul imperfect (imparfait).

Lecţia 7 Vocabular: Părinţi; naştere; înmormântare;


Gramatică: Vorbirea directă şi indirectă; verbele neregulate perdre, naître, mourir;
pronumele interogative, pronumele demonstrative.

Lecţia 8 Vocabular: Prietenie; dispută; divertisment;


Gramatică: Verbul neregulat rire.

Lecţia 9 Vocabular: Fenomene meterologice; unităţi de timp; calendarul;


Gramatică: Verbul impersonal pleuvoir ; construcţiile moi (toi, lui) aussi, moi
(toi, lui) non plus; utilizarea cuvântului même; adjectivele şi
pronumele nehotărâte.

Lecţia 10 Vocabular: Sport; disciplinele sportive;


Gramatică: Pronumele le; concordanţa timpurilor – acordul participiului trecut
cu complementul direct.

Lecţia 11 Vocabular: Restaurant; bistro; băuturi; masa; aperitive;


Gramatică: Pronumele relativ neutru quoi; condiţionalul prezent.

Lecţia 12 Vocabular: La piaţă; fructe şi legume;


Gramatică: Verbul peser; propoziţia condiţională.

Lecţia 13 Vocabular: Concediu; distracţii, divertisment;


Gramatică: Propoziţia condiţională (continuare); mai-mult-ca-perfectul;
concordanţa timpurilor.

Lecţia 14 Vocabular: La teatru;


Gramatică: Mai-mult-ca-perfectul verbelor care se conjugă cu être; condiţionalul
trecut.

Lecţia 15 Vocabular: Târguri şi expoziţii; congrese; publicitate;


Gramatică: Verbul ouvrir; propoziţia condiţională.

3
Lecţia 16 Vocabular: Garaj; service auto;
Gramatică: Concordanţa timpurilor; concordanţa timpurilor în trecerea de la
vorbire directă la vorbirea indirectă.

Lecţia 17 Vocabular: La mare; sporturi nautice; croaziere; la plajă;


Gramatică: Participiul prezent; adjectivul verbal.

Lecţia 18 Vocabular: Sport şi timp liber; divertisment;


Gramatică: Gerondif şi funcţiile sale.

Lecţia 19 Vocabular: Boli; consultaţie medicală; îngrijire medicală;


Gramatică: Verbele se plaindre, se battre; diateza pasivă - timpul prezent şi trecut.

Lecţia 20 Vocabular: La spital; intervenţii chirurgicale; asigurare socială;


Gramatică: Diateza pasivă la toate timpurile cunoscute.

Lecţia 21 Vocabular: La aeroport; în avion;


Gramatică: Viitorul anterior; infinitivul trecut.

Lecţia 22 Vocabular: Comunicare; mijloace de transport;


Gramatică: Precizări legate de acordul particpiului trecut cu subiectul şi
complementul direct.

Lecţia 23 Vocabular: Turism; vama; fraude;


Gramatică: Propoziţia infinitivală; utilizarea infinitivului prezent cu funcţia de
complement, în propoziţiile simple – precizări.

Lecţia 24 Vocabular: Rezervaţii naturale; la tropice;


Gramatică: Infinitivul prezent – precizări (continuare).

Lecţia 25 Vocabular: Muncă; sindicate;


Gramatică: Subjonctivul prezent.

Lecţia 26 Vocabular: Regim politic; guverare; putere politică;


Gramatică: Subjonctivul (continuare).

Lecţia 27 Vocabular: Economie; greve; criză; impozite;


Gramatică: Construcţii şi verbe care cer subjonctivul.

Lecţia 28 Vocabular: Corespondenţa;


Gramatică: Diateza pasivă a subjonctivului prezent.

Lecţia 29 Vocabular: Educaţie; învăţământ;


Gramatică: Subjonctivul trecut.

Lecţia 30 Vocabular: Învăţământ – colegiu, liceu; studii superioare;


Gramatică: Subjonctivul în fraze.

Lecţia 31 Vocabular: Sărbători (Paşte, Adormirea Maicii Domnului; Sărbătoarea Tuturor


Sfinţilor)
Gramatică: Concordanţa timpurilor – precizări.

Lecţia 32 Vocabular: Tradiţii; folclor;


Gramatică: Propoziţia condiţională - precizări.

4
În caietele destinate începătorilor şi cursanţilor de nivel mediu
vom utiliza sistemul EUROCOR de transcriere fonetică pe care l-am conceput
ţinând seama atât de particularităţile de pronunţie ale limbii române,
cât şi de accesibilitatea unui astfel de sistem pentru cei care parcurg aceste etape
ale învăţării limbii franceze. Vom descrie mai jos sistemul de simboluri fonetice
folosite comparându-le cu sunetele româneşti similare.

TRANSCRIEREA FONETICĂ
În cazul sunetelor care nu există în limba română, vom introduce semne speciale. Urmăriţi cu atenţie
exemplele şi explicaţiile următoare:
• ville > [vil] – oraş
– în cuvântul „ville” se pronunţă un singur [l],
– vocala finală „e” nu se pronunţă deoarece nu este nici accentuată, nici urmată de o consoană.
• restaurant > [RestoRã] – restaurant
– [R] diferă de consoana „r” din limba română: nu se pronunţă cu vârful limbii, ci se articulează
la baza limbii. Pentru a vă fi mai uşor, încercaţi să pronunţaţi [R] cu ajutorul unui „h” (ceea ce noi
numim „r” graseiat);
– vocala deschisă [e] se aseamănă cu vocala „e” din limba română;
– [s] între o vocală şi o consoană rămâne neschimbat;
– „au” se pronunţă [o];
– vocala [o] în franceză, în cele mai multe cazuri, este deschisă şi se pronunţă ca şi când am
pronunţa [o] din limba română cu gura mai deschisă;
– vocala [ã] este nazală. Cel mai simplu mod de a învăţa pronunţia vocalelor nazale este prin apăsarea
nărilor. În acest caz, [n] nu se aude clar la sfârşit. Semnul nazalizării este tilda deasupra vocalei
nazale [Î].
• café > [kafE] – cafenea, cafea
– „c” urmat de „a”, „u”, „o”, sau de o consoană se pronunţă ca un [k] românesc;
– vocala [a] se pronunţă la fel ca şi în limba română;
– vocala [E] se pronunţă mai închis ca „e” românesc.
• magasin > [magaz] – magazin
– „s” între două vocale se pronunţă [z],
– „-in” la sfârşitul cuvântului se pronunţă ca un [ẽ] nazal.
• maison > [mezõ] – casă
– „ai” se pronunţă [e];
– „-on” la sfârşitul cuvântului se pronunţă [õ], deci ca un [o] nazal.
• station > [stasiõ] – staţie
– „-tion” se pronunţă [sio-].

În transcrierea fonetică [i] desemnează un „i” semivocalic care se pronunţă ca în cuvântul „ied”.
• gare > [ga:R] – gară

5
– vocala [a:] înaintea [R] -ului se pronunţă mai lung ca în limba română. Semnul vocalei lungi
este [:].

• cirque > [sirk]

– circ– „c” urmat de „e”, „i” sau „y” se pronunţă ca [s] în limba română
– „qu”corespunde consoanei [k];

• voiture > [vuatUR] – maşină, auto


– „oi” este un diftong care se pronunţă [ua].
– sunetul transcris fonetic prin [U] nu există în limba română. Se pronunţă cu buzele ca pentru
„u”, însă îl articulăm în gât şi nu în cavitatea bucală.
– sunetul transcris fonetic prin [O] din „le”, de pildă, nu există în limba română. Îl pronunţăm prin
rotunjirea buzelor ca pentru „o” şi pronunţăm „e”.

– sunetul transcris prin [ñ] reprezintă un „n” înmuiat, urmat de un „i” foarte scurt.

În limba franceză există mai multe feluri de „e”


– [e] deschis, ca şi în limba română – dessert;
– [E] închis – café;
– „e” la sfârşitul cuvintelor nu se pronunţă (numai dacă este
accentuat sau urmat de o consoană).

„r” în limba franceză se articulează la baza limbii [ga:R].


Accentul cade întotdeauna pe ultima silabă. Vocala din silaba
accentuată a cuvântului este marcată: [magazẽ].

Completaţi următoarele propoziţii în limba franceză cu cuvintele potrivite:

Lucrez la bancă în oraşul nostru. – > Je travaille à > la banque dans notre ville.

Acest nou restaurant se găseşte – Ce nouveau restaurant se trouve


lângă gară. à côté de > la gare.

Marie intră într-un magazin. – Marie > entre dans > un magasin.

Ea vrea să cumpere o carte. – > Elle veut acheter > un livre.

El o cunoaşte pe soţia domnului Duval. – Il connaît > la femme de Monsieur Duval.

Doriţi un desert? – Voulez vous > un dessert?

Unde este staţia? – Où est > la station?

Tu o vezi pe sora lui Marc? – Tu vois > la sœur de Marc?

Ea este frumoasă. – > Elle est belle.

Arăt gara unui străin. – > Je montre > la gare à > un étranger.

Paul vizitează Parisul. – Paul > visite Paris.

6
Prezentarea noului vocabular al lecţiei este însoţită, pentru o corectă şi rapidă
asimilare a cunoştinţelor, de introducerea cuvintelor şi expresiilor noi în propoziţii,
precum şi de diverse exerciţii de traducere şi completare.
Vă prezentăm în continuare, pentru exemplificare,
un fragment din partea întâi a lecţiei 1.

N Trecem acum la setul de cuvinte noi. Citiţi-le clar şi cu voce tare şi încercaţi să reţineţi traducerea lor.
le volant > [lO volã] – volanul
le chauffeur > [lO [ofO:R] – şoferul
le feu rouge > [lO fO Ruj (oRãj, veR)] – culoarea roşie
(orange, vert) (galben, verde)/(la semafor)
le carrefour > [lO kaRfuR] – intersecţia
le virage > [lO viRaj] – curba
la vitesse > [la vites] – viteza
l’agent de police (r.m.) > [lajã dO polis] – agentul de circulaţie
le piéton > [lO piEtõ] – pietonul
la priorité > [la pRioRitE] – prioritatea
le permis de conduire > [lO peRmi dO kõdUiR] – permisul de conducere
la contravention > [la kõtRavãsiõ] – contravenţia

Să introducem acum cuvintele noi în propoziţii. Citiţi-le cu voce tare şi familiarizaţi-vă cu traducerea lor:
Qui est au volant? – Cine este la volan?
Faites attention au feu rouge! – Atenţie la culoarea roşie!
Il y a beaucoup d’accidents au carrefour – La intersecţia acestor două străzi
de ces deux rues. sunt multe accidente.
Tu vas trop vite dans les virages. – Tu conduci prea repede în curbe.
Allons à toute vitesse! – Să mergem cu toată viteza!
A quelle vitesse roulez-vous, Monsieur? – Cu ce viteză circulaţi, domnule?
C’est 1’agent de police qui te donnera les – Agentul de circulaţie o să-ţi dea toate
indications nécessaires. indicaţiile necesare.
Les piétons doivent attendre le feu vert – Pietonii trebuie să aştepte culoarea verde
pour traverser la rue. pentru a traversa strada.
Il faut respecter la priorité à droite. – Trebuie să respectăm prioritatea de dreapta.
Je passerai mon permis de conduire dans – Îmi voi lua permisul de conducere peste
deux mois. două luni.

Vous payerez une contravention, Monsieur! – Veţi plăti o contravenţie, domnule!

Expresiile următoare au apărut în propoziţiile de mai sus:


N être au volant [etR o volã]
> – a fi la volan
aller à toute vitesse >
[alE a tut vites] – a merge cu toată viteza
traverser la rue >
[tRaveRsE la RU] – a traversa strada
respecter la priorité à droite >
[RespektE la pRioRitE – a respecta prioritatea
a dRuat] de dreapta
passer son permis de conduire > [pasE sõ peRmi dO kõdUiR] – a-şi lua permisul de conducere

7
Vom introduce următoarele verbe regulate de grupa I care apar în lecţia noastră:
N
arrêter (s’arrêter) > [(s)aREtE] – a opri (a se opri)
rouler > [RulE] – a circula
stationner > [stasionE] – a staţiona
freiner > [fREnE] – a frâna
tourner > [tuRnE] – a întoarce

{i verbul de grupa a doua:

ralentir > [RalãtiR] – a încetini

Acum vom construi fraze cu noile verbe, folosind cuvinte pe care le cunoaşteţi deja. Citiţi cu voce tare
şi clar propoziţiile de mai jos şi reţineţi sensul lor din limba română:

L’agent de police arrête une voiture qui va – Agentul de circulaţie opreşte o maşină care
trop vite. merge prea repede.

Notre nouvelle Mercedes roule à – Noul nostru Mercedes circulă cu


très grande vitesse. viteză foarte mare.

Peut-on stationner ici? – Se poate staţiona aici?

Nous pouvons rouler, nous avons la priorité. – Noi putem circula, avem prioritate.

Tu ne vois pas le feu rouge? Freine! – Nu vezi culoarea roşie? Pune frâna!

Il a freiné devant un piéton. – El a frânat în faţa unui pieton.

Au carrefour vous tournerez à droite. – La intersecţie o veţi lua la dreapta.

Nous ralentirons dans le virage, parce qu’il – Noi încetinim în curbă, pentru că
est dangereux. este periculos.

Citiţi cu atenţie propoziţiile de mai jos, fiind atenţi la formele verbului „être” la futur simple care sunt
marcate cu caractere îngroşate:

Mon père est un bon chauffeur. – Tatăl meu este un şofer bun.
Moi, je serai un bon chauffeur, comme mon père. – Eu voi fi un bun şofer, ca şi tatăl meu.

C’est toi qui es au volant maintenant? – Tu eşti acum la volan?


Paul sera au volant après toi. – Paul va fi la volan după tine.

Je suis déjà au centre de la ville. – Sunt deja în centrul oraşului.


Tu seras au centre dans une demi-heure. – Tu vei fi în centru într-o jumătate de oră.

Nous sommes contents de notre petite Fiat. – Noi suntem mulţumiţi de micul nostru Fiat.
Mais nous serons plus contents d’une Renault. – Dar noi vom fi şi mai mulţumiţi de un
Renault.

Vous êtes au carrefour à 5 heures. – Sunteţi la intersecţie la ora cinci.


Vous y serez encore à 5 heures et demie? – Veţi mai fi acolo la cinci şi jumătate?

Ils sont toujours en retard. – Ei întârzie mereu.


Seront-ils aussi en retard ce soir? – Vor întârzia şi în seara asta?

8
De foarte mare importanţă sunt secţiunile de gramatică ale cursului.
Ca exemplu, vă vom prezenta în continuare atât formele compuse
ale adjectivelor demonstrative, cât şi conjugarea verbului neregulat „plaire”
din lecţia 5, partea întâi.

În propoziţiile de mai sus am folosit formele compuse ale adjectivelor demonstrative: primul lor element
i ce, cet, cette, ces precede substantivul; al doilea element, ci sau là stă după substantiv.

Adăugăm adverbele ci şi là pentru a exprima noţiunea de apropiere sau de depărtare, şi mai ales
pentru a opune două substantive de acelaşi fel.

N Iată formele adjectivelor demonstrative:


Singular Plural
masculin feminin masculin şi feminin

ce...-ci acest...

ce...-là acel... cette...-ci ces...-ci aceşti/aceste

cet...ci acest... cette...-ci ces...là acei/acele

cet...-là acel...

Atenţie !

Forma cet...-ci , cet...-là este folosită pentru substantivele masculine care încep cu o vocală sau un
„h” mut. Exemplu:
cet ami-ci – acest prieten
cet hôtel-là – acel hotel

10 (32) Vă amintim că formele simple ale adjectivelor demonstrative au fost introduse în cursul pentru
începători.
12.-12.6

Pentru a vă fixa formele compuse ale adjectivelor demonstrative rezolvaţi exerciţiul următor. Completaţi
spaţiile libere cu substantive însoţite de forma compusă a adjectivului demonstrativ potrivit:

Culoarea acestei canapele este frumoasă. – La couleur de > ce canapé-ci est jolie.
Nu-mi place culoarea acelei canapele. – Je n’aime pas la couleur de > ce canapé-là.
Vreau să cumpăr aceste perdele. – Je veux acheter > ces rideaux-ci.
Acele perdele sunt prea scumpe. – > Ces rideaux-là sont trop chers.
Aceste plante sunt uşor de îngrijit. – > Ces plantes-ci sont faciles à soigner.
Acele plante nu se cultivă decât rar. – On cultive rarement > ces plantes-là.
Această oglindă mare este a mea. – > Ce grand miroir-ci est à moi.
Acea oglindă mică este a ei. – > Ce petit miroir-là est à elle.
Vreau să locuiesc în acest apartament – Je veux habiter dans > cet appartement-ci
de la etajul I. au premier étage.
Părinţii noştri vor locui în acel apartament – Nos parents habiteront dans
de la parter. > cet appartement-là au rez-de-chaussée.
9
N Vom învăţa acum verbul neregulat plaire (a plăcea):

plaire > [pleR] – a plăcea

Veţi găsi formele acestui verb în exemplele de mai jos. Citiţi cu voce tare propoziţiile şi urmăriţi
traducerea lor în limba română. Formele verbului plaire sunt scrise cu caractere îngroşate:

Je suis une belle fille alors > [jO sUi Un bEl fii alo:R – Sunt o fată frumoasă, deci
je plais à beaucoup d’hommes. jO ple a boku dom] plac multor bărbaţi.

Sais-tu que tu me plais > [se tU kO tU mO ple – {tii că îmi placi mult?
beaucoup? boku]

Ce canapé ne me plaît pas > [sO kanapE nO mO ple pa – Această canapea nu-mi place
du tout. dU tu] deloc.

Est-ce que nous plaisons à > [eskO nu plezõ a – Placem directorului nostru?
notre directeur? notR diRektO:R]

Mademoiselle, vous plaisez > [madmuazel vu plEzE – Domnişoară, plăceţi tuturor.


à tout le monde! a tu lO mõd]

Ces rideaux ne nous plaisent pas.> [se Rido nO nu plez pa] – Aceste perdele nu ne plac.

Cette couleur m’a plu. > [set kulO:R ma plU] – Această culoare mi-a plăcut.

Je voudrais lui plaire. > [jO vudRe lUi pleR] – Aş vrea să-i plac.

Est-ce que je plairai à > [eskO jO pleRE a tameR] – O să-i plac oare mamei tale?
ta mère?

Verbul plaire este adesea însoţit de prepoziţia à, de exemplu:

Mon appartement plaît à tout le monde. – Apartamentul meu place tuturor.

Ca toate verbele terminate în -re, verbul plaire > [pleR] îşi formează viitorul din infinitiv, suprimând
e final şi adăugând apoi terminaţiile viitorului:

Tu plairas à toute ma famille. – Ai să placi întregii mele familii.

Pentru a reţine bine formele verbului plaire rezolvaţi următorul exerciţiu; completaţi propoziţiile de
mai jos cu verbul plaire la forma potrivită, apoi citiţi-le cu voce tare:

Îţi place? – Est-ce que ça te > plaît?

{tiu că acest film o să-ţi placă. – Je sais que ce film te > plaira.

Ţi-a plăcut acest spectacol? – Ce spectacle, il t’a > plu?

Această culoare ne place, dar – Cette couleur-ci nous > plaît, mais
culoarea aceea nu place nimănui. cette couleur-là ne > plaît à personne.

Aceste tablouri îi plac, le va pune – Ces tableaux-ci lui > plaisent, il les mettra
în salon. dans le salon.
10
Ai să ne placi întotdeauna. – Tu nous > plairas toujours.
Cui plăceţi, doamnă? – A qui > plaisez-vous, Madame?
Îţi place această muzică? – Cette musique te > plaît?

Vă plac aceste genţi din piele? - Ces sacs en cuir vous > plaisent?

Să trecem la ultimul exerciţiu din această parte a lecţiei. Traduceţi din limba română în limba
franceză:

În această încăpere nu este > Dans cette pièce-ci il n’y a pas


mult loc. beaucoup de place.

Cine va pune masa în sufragerie? > Qui mettra le couvert dans la salle à manger?

De ce ai coborît în pivniţă? > Pourquoi es-tu descendu dans la cave?

Acest tacâm de argint îmi place mult. > Ce couvert en argent me plaît beaucoup.

Acest bufet îmi place, dar nu se potriveşte > Ce buffet-ci me plaît, mais il ne va pas bien
cu masa şi cu scaunele noastre. avec notre table et nos chaises.

Căsuţa aceea este din lemn. > Cette petite maison-là est en bois.

Culorile acestor perdele ne plac pentru că > Les couleurs de ces rideaux-ci nous plaisent
se potrivesc cu covorul. parce qu’elles vont bien avec le tapis.

Această canapea este mai puţin confortabilă > Ce canapé-ci est moins confortable que ce
decât canapeaua de lângă fereastră. canapé-là près de la fenêtre.

Nu trebuie să urcaţi în pod, > Il ne faut pas monter au grenier,


este periculos. c’est dangereux.

Ce pui în dulapul tău? > Qu’est-ce que tu mets dans ton armoire?

Când caloriferele sunt calde, nu este frig > Quand les radiateurs sont chauds, il ne
în apartament. fait pas froid dans l’appartement.

Să cumpărăm farfurii din plastic, > Achetons des assiettes en plastique,


sunt atât de practice în vacanţă! elles sont si pratiques en vacances!

Aş vrea să dau această plantă prietenei mele, > Je voudrais donner à mon amie cette plante-là,
o să-i placă. elle lui plaira.

Această culoare se potriveşte cu culoarea > Cette couleur-ci va mieux avec la couleur de
părului meu. mes cheveux.

Acest băiat mi-a plăcut mult. > Ce garçon-ci m’a beaucoup plu.

Ce culoare au acele perdele? > Ces rideaux-là, de quelle couleur sont-ils?

11
Finalul fiecărei lecţii este prevăzut cu un exerciţiu de traducere
(propoziţii separate, text, dialog), ce are rolul verificării finale a vocabularului însuşit
urmat de un util exerciţiu de fonetică.
Vă prezentăm în continuare o astfel de secvenţă din lecţia 16.

Traduceţi propoziţiile următoare în limba franceză:

La (ora) 11 fix trebuie să fiu la mecanic. > A 11 (onze) heures précises je dois être
chez le garagiste.

Consider maşinile (cu motor) Diesel mai bune > Je trouve les voitures Diesel meilleures,
pentru că ele consumă mai puţin. parce qu’elles consomment moins.

Mi-a fost greu să curăţ acest parbriz murdar. > J’ai eu du mal à nettoyer ce pare-brise sale.

Care este programul conferinţelor > Quel est le programme des conférences
pe perioada congresului? pendant le congrès?

Am creat o filială în Asia şi aceasta a fost > Nous avons créé une succursale en Asie
ideea noastră a tuturor. et c’était notre idée commune.

Când va avea loc festivitatea de deschidere > Quand aura lieu la cérémonie d’ouverture
a târgului? de la foire?

Publicul admira Expoziţia Internaţională > Le public admirait l’Exposition


de Artă Modernă. Internationale d’Art Moderne.

Însoţitoarea vă va informa unde se află > L’hôtesse vous informera où se trouve


pavilionul care vă interesează. le pavillon qui vous intéresse.

De ce organizatorii acestei festivităţi au deschis > Pourquoi les organisateurs de cette


toate ferestrele? cérémonie ont ouvert toutes les fenêtres?

Am împărţit multe cataloage şi prospecte > Nous avons distribué beaucoup


pentru a face publicitate standului nostru. de catalogues et prospectus pour faire
la publicité de notre stand.

Cooperarea noastră prezintă mai degrabă > Notre coopération présente plutôt
dezavantaje. des inconvénients.

O clipă, o să verific în agendă când > Un instant, je vais vérifier dans


sunt liber. mon agenda quand je suis libre.

Care sunt avantajele unei maşini > Quels sont les avantages d’avoir
pe benzină? une voiture à essence?

În acest domeniu sunt cel mai bun. > Dans ce domaine-ci je suis le meilleur.

Faceţi-mi plinul, vă rog! > Faites-moi le plein, s’il vous plaît!

Maşina mea a fost mai scumpă la cumpărare > Ma voiture a été plus chère à l’achat
decât a ta. que la tienne.

Care tip de carburant este cel mai ieftin? > Quel type de carburant est le moins cher?
12
Dacă aş fi avut nişte piese de schimb ieri, > Si j’avais eu hier des pièces de rechange,
ţi-aş fi reparat maşina. j’aurais réparé ta voiture.

El mi-a spus că nu a găsit uneltele acelea. > Il m’a dit qu’il n’avait pas trouvé ces outils-là.

Închide, te rog, uşa garajului. > Ferme, s’il te plaît, la porte du garage.

El a aflat că maşina lui este stricată. > Il a appris que sa voiture était en panne.

Ne-am dus cu toţii la reuniune. > Nous nous sommes tous rendus à la réunion.

Mecanicul mi-a spus că presiunea pneurilor > Le garagiste m’a dit que la pression
e bună. des pneus était bonne.

Aş avea posibilitatea să ascult discursul > J’aurais la possibilité d’écouter le discours


specialistului vostru. de votre spécialiste.

Du-te la benzinărie şi opreşte-te în faţa pompei > Va à la station-service et arrête-toi devant


(de benzină), te rog. le distributeur (d’essence), s’il te plaît.

Ce tip de carburant cumperi, benzină > Quel type de carburant achètes-tu,


sau motorină? de l’essence ou du gazole?

Nu cumpăr decât benzină fără plumb. > Je n’achète que de l’essence sans plomb.

Dacă aş fi participat la congresul medicilor > Si j’avais participé au congrès de médecins


(care s-a desfăşurat) anul trecut în America, en Amérique l’an dernier, j’aurais eu
aş fi avut ocazia să cunosc cât de cât această l’occasion de connaître un peu ce pays
ţară extraordinară. exceptionnel.

În încheierea lecţiei, citiţi cu voce tare cuvintele următoare în care se repetă acelaşi sunet:

[U] – le carburant, le véhicule, la voiture, le super, distribuer

[u] – l’outil, le discours, l’amour

[õ] – la station-service, la pression, sans plomb

[ã] – le carburant, l’essence, la pièce de rechange, être en panne

[eÎ] – faire le plein, commun

[e] – la pièce de rechange, la voiture Diesel, ordinaire, la station-service, la pression

[E] – nettoyer, l’essence, le véhicule, réparer

[g] – le garage, le gazole, le garagiste, le catalogue

[j] – le garage, le garagiste, la pièce de rechange

[z] – le gazole, le pare-brise, Diesel

[s] – la pression, la station-service, l’essence, la pièce, consommer

[k] – le carburant, le véhicule, consommer

13
Ultima parte a caietului de studiu nu conţine noţiuni de vocabular
sau gramatică noi, ci doar exerciţii de recapitulare a celor învăţate
pe parcursul celor două lecţii. Aceste exerciţii reprezintă elemente
extrem de folositoare în comunicarea uzuală, cotidiană.
Vă oferim în continuare două fragmente din lecţia 14.

LECŢIA 14 – PARTEA A DOUA


Citiţi cu voce tare textele următoare şi traduceţi-le în limba română:

14
Vom prezenta în continuare câteva fragmente din caietele de exerciţii I şi II, ce au
rolul de a evalua cunoştinţele lecţiilor 1-8 şi 9-16.
Veţi remarca caracterul interactiv al exerciţiilor, a căror rezolvare se găseşte
în cea de-a doua parte a caietului, şi dispunerea grafică plăcută.
În cadrul acestor caiete au fost folosite alte simboluri grafice.

Acestea sunt:

Exercice 25
Ces derniers jours l’emploi du temps de Nicolas était très chargé. Ecris ce qu’il faisait
chaque jour en employant les temps qu’il faut:
avant midi soir

lundi – organiser un congrès – participer à la réunion des organisateurs

mardi – assister à une conférence – prononcer un discours

mercredi – avoir la répétition au théâtre – avoir un dîner en famille

jeudi – avoir rendez-vous au bureau – jouer un match de football

vendredi – préparer un prospectus – faire la publicité de quelques articles

samedi – visiter toute la foire – aller à la chasse

dimanche – faire la grasse matinée – aller chercher ses enfants à la campagne

1. Lundi avant midi .................................................................................................................


et le soir ..............................................................................................................................

2. Mardi avant midi ................................................................................................................


et le soir .......................................................................................................

3. Mercredi avant midi .......................................... et le


soir ........................................................................
.........................................................................
............................................................................
............................................................................

4. Jeudi avant midi ......................................................


et le soir ......................................................................

5. Vendredi avant midi ..........................................................


et le soir ..............................................................................................................................

6. Samedi avant midi .............................................................................................................


et le soir .............................................................................................................................

7. Dimanche avant midi .........................................................................................................


et le soir .............................................................................................................................

15
Exercice 7
Regardez le dessin et complétez oralement les phrases suivantes:

1. .............................. règle sa note à la réception.


2. Dans .............................. il y a beaucoup de voyageurs. Quelques-uns remplissent des ................
3. Le portier .............................. au deuxième étage.
4. Une cliente demande sa .............................. au ..............................
5. .............................. change les draps dans la chambre au premier étage.
6. Le client est satisfait. Il lui donne un ..............................

Exercice 8
Répondez aux questions ci-dessous. Associez convenablement le début de chaque phrase
à sa fin. Remplissez le tableau et écrivez les phrases entières:

Que faut-il faire pour...


– conduire une voiture?
– régler la note d’hôtel?
– se marier?
– traverser la rue?
– s’arrêter dans l’hôtel?
– faire des achats?
– conduire prudemment?
– ne pas manquer son train?
– pouvoir rire?
– savoir bien parler une langue étrangère?

16
La sfârşitul fiecărei lecţii se află o succintă recapitulare
a celor mai importante aspecte prezentate, având rolul sistematizării
şi verificării modului în care au fost asimilate cunoştinţele.
Vă prezentăm mai jos un fragment al recapitulării lecţiei 10.

RECAPITULAREA LECŢIEI 10
10.1 În lecţia 10 aţi făcut cunoştinţă cu vocabularul din sport. Iată expresiile care au legătură cu
acest subiect:

perdre un match – a pierde un meci

lutter contre ... – a lupta contra/împotriva …

remporter une victoire – a câştiga (o victorie)

avoir l’air sportif – a avea un aer sportiv, a părea sportiv

faire partie de... – a face parte din …

pratiquer un sport – a practica/a face un sport

faire du ski – a face schi

10.2 A fost introdus pronumele neutru «le», care înlocuieşte propoziţia subordonată; de
exemplu:

Savez-vous qu’ils ont perdu le match? – Ştiţi că ei au pierdut meciul?

Nous le savons. – Ştim.

10.3 Aţi învăţat regula concordanţei timpurilor. Amintiţi-vă:

Dacă propoziţia principală e la un timp trecut, propoziţia subordonată va fi la imperfect pentru


a exprima o acţiune simultană cu a principalei. Această subordonată se traduce în limba română
prin prezent.

Paul m’a dit qu’il faisait partie – Paul mi-a spus că face parte dintr-un
d’un club sportif. club sportiv.

10.4 Regula următoare se referă la acordul participiulul trecut cu complementul direct:

În cazul în care complementul direct sau pronumele care îndeplineşte această funcţie stă înaintea
verbului la un timp trecut compus, atunci participiul trecut al acestui verb se acordă în gen şi
număr cu acest complement; de exemplu:

Les joueurs que nous avons invités – Jucătorii pe care i-am invitat sosesc
arrivent en retard. cu întârziere.

Nous avons vu une équipe de football – Am văzut o echipă de fotbal celebră.


célèbre. Nous l’avons vue au stade. Am văzut-o la stadion.
17
La sfârşitul fiecărui caiet se găseşte un vocabular,
în ordine alfabetică şi cu transcrierea lor fonetică.
Vă prezentăm câte un fragment al vocabularului din caietele lecţiilor 3-4 şi 5-6.

VOCABULARUL LECŢIILOR 3 {I 4
accompagner > [akõpañE] – a însoţi
attraper (le train) > [atRapE lO tRẽ] – a prinde (trenul)
aucun > [okẽ] – nici un

aucune > [okUn] – nici una


l’aller simple > [lalE sẽpl] – (bilet) dus (simplu)

l’aller–retour > [lalE ROtuR] – (bilet) dus-întors

au milieu > [o miliO] VOCABULARUL


– în mijloc LECŢIILOR 5 {I 6
le bruit > [lO bRUi] – zgomotul

le calme > [lO kalm] – liniştea, calmul


aller bien avec ... > [alE bieẽ avek] – a se potrivi cu, a merge cu
centrale > [sãtRal] – central, -ă
aller chercher > [alE [eR[E] – a se duce după/să caute/să aducă
chacun > [[ake ] – fiecare (masc.)
l’amour (m.) > [lamuR] – dragostea
chacune > [[akUn] – fiecare (fem.)

la chambre à un lit > [la [ãbR l’argent


a e li] (m.) – > camera
[laRjã]cu un pat – argintul; banii

changer de train > [[ãjE dO(en)


tRe argent
] – > a [ã
schimba
aRjã] trenul – din argint

chaque > [[ak] l’armoire (f.) – > fiecare


[laRm(adjectiv)
u
aR] – dulapul
la clé > [la klE] – cheia
assister (à) > [asistE] – a asista
le client > [lO kliiã] – clientul
la bague > [la bag] – inelul
la cliente > [la kliiãt] – clienta
le bébé > [lO bEbE] – bebeluşul, copilul
le compartiment > [lO kõpaRtimã] – compartimentul

> [kõple] le bois – > complet,


[lO b a]plin – lemnul
u
complet

complète > [kõplet] (en) bois – > completă,


[ã b a] plină
u
– din lemn

la consigne > [la kõsiñ]le buffet – > biroul de bagaje de mână


[lO bUfe] – bufetul
la correspondance > [la koRespõdãs] – legătura, corespondenţa
le canapé > [lO kanapE] – canapeaua
la couchette > [la ku[et] – cuşeta
le caractère > [lO kaRakter] – caracterul
la couverture > [la kuveRtUR] – cuvertura, pătura
la cave > [la kav] – pivniţa
(être) debout > [etR dObu] – (a fi) în picioare

descendre (à l’hôtel) > [desãdR (être) célibataire


a lotel] – > a [etR sElibateR]
poposi (la hotel) – (a fi) celibatar

descendre (les bagages) > [desãdR celle-ci


(lE baga:j)] – > a [sel si] (bagajele)
coborî – aceasta

descendre (du train) > [desãdR celle-là


dU tRe ] – > a [sel
coborî
la] (din tren) – aceea
descendre (l’escalier) > [desãdR celles-ci
leskaliE] – > a [sel
coborî
si] (scara) – acestea
le détail > [lO dEtai] – detaliul, amănuntul
celles-là > [sel la] – acelea

celui-ci > [sOlUi si] – acesta

celui-là > [sOlUi la] – acela

ceux-ci > [sO si] – aceştia

ceux-là > [sO la] – aceia

la cérémonie > [la seRemoni] – ceremonia

Charles > [[aRl] – Charles

18
Tema pentru acasă, aflată la sfârşitul fiecărei lecţii, reprezintă modalitatea optimă de a
vă evalua progresele înregistrate în studiul limbii franceze.
Vă puteţi familiariza cu cerinţele de rezolvat
urmărind tema pentru acasă a lecţiei 8.

TEMA PENTRU ACASĂ 8

A. Traduceţi în limba română propoziţiile următoare:

1. L’amitié ne compte pas pour lui.

2. Je voudrais me débrouiller seul.

3. La soirée est gâtée par cette dispute.

4. Il rit beaucoup et il fait rire tout le monde.

5. J’occupe mes loisirs à regarder la télé.

6. Malheureusement le choix de distractions n’est pas grand.

7. Cette bague en argent, est-elle précieuse?

B. Traduceţi în limba franceză propoziţiile următoare:

1. Noi râdeam toată seara.

2. Contez pe curajul tău.

3. Cunosc mulţi băieţi, dar am încredere doar în câţiva.

4. Te-ai certat cu cineva?

5. Ce îţi lipseşte?

6. V-aţi distrat bine?

7. Ajută-l, te rog!

C. Rescrieţi propoziţiile următoare corectând greşelile:

1. J’aidais à ma mère toute la matinée.

2. L’amitié est une chose précieux.

3. Comptez à moi, s’il vous plaît!

4. Ils ont débrouillé sans aide.

5. Il faut faire quelqu’un.

6. Nous avons eu plusieurs rencontres avec notre professeur. Quelques-uns étaient bien
amusantes.

19
Cu aceste fragmente dintr-un formular de temă pentru acasă corectată se încheie
lecţia demonstrativă a cursului de Limba franceză pentru nivel intermediar.
În speranţa că materialul prezentat v-a convins de accesibilitatea
şi atractivitatea cursului nostru,
vă aşteptăm să deveniţi cursant al Institutului EUROCOR
înscriindu-vă la cursul de Limba franceză pentru nivel intermediar!

tel. 021/33.225.33; www.eurocor.ro

20