2. Transformatorul electric .

TRANSFORMATORUL ELECTRIC
Generalităţi
Transformatorul electric este un aparat de curent alternativ a cărui funcţionare se bazează pe
legea inducţiei electromagnetice, care transformă o putere electrică alternativă – putere primară de
anumiţi parametri (U1, I1) – într-o altă putere electrică alternativă - putere secundară cu parametri
schimbaţi (U2, I2), frecvenţa rămânând constantă.
Un transformator este constituit dintr-un miez feromagnetic pe care sunt montate două sau mai
multe înfăşurări izolate una de alta şi faţă de miez. Înfăşurarea care primeşte energia se numeşte
înfăşurare primară (sau pe scurt - primar), iar înfăşurarea care transmite energia unui circuit exterior,
înfăşurare secundară (sau pe scurt - secundar).
După destinaţie, transformatoarele electrice pot fi clasificate in:
- transformatoare electrice de putere, utilizate in transportul şi distribuţia energiei electrice;
- transformatoare electrice cu destinaţie specială: pentru redresoare, pentru cuptoare electrice,
pentru sudare, etc.;
- autotransformatoare;
- transformatoare de măsură;
- transformatoare de pornire;
- transformatoare de mica putere;
- transformatoare in execuţie antigrizutoasă şi antiexplozivă.
Din punctul de vedere al numărului de faze pot fi monofazate sau trifazate (uneori polifazate
pentru utilizări speciale).
Din punctul de vedere al răcirii transformatoarele pot fi răcite direct în aer sau în ulei.
Înfăşurările unui transformator cu tensiunea mai mare se mai numesc şi înfăşurări de înaltă
tensiune, iar cu cele cu tensiune mai mica, înfăşurări de joasa tensiune.

Elemente constructive
Principalele elemente constructive ale transformatoarelor sunt miezul feromagnetic,
înfăşurarea primară şi cea secundară.
a) Miezul feromagnetic, denumit adesea şi miez magnetic, reprezintă calea de închidere a
fluxului magnetic principal al transformatorului, flux produs de solenaţia de magnetizare. Constructiv,
miezul feromagnetic este format din coloane pe care sunt montate înfăşurările, şi jugurile, care servesc
la închiderea liniilor de câmp magnetic între coloane. Numărul coloanelor depinde de tipul şi numărul
de faze ale transformatorului. Întrucât înfăşurările se execută în afara miezului şi ulterior se montează
pe coloanele transformatorului, coloanele şi jugurile se îmbină prin suprapunerea sau ţeserea între ele
a tolelor. Prin îmbinarea tolelor, unde o tolă a coloanei alternează cu o tolă a jugului, se micşorează
întrefierul îmbinării (fig.2.1). Tablele ce compun miezul feromagnetic au o grosime relativ mică
(0,3-0,5mm), sunt realizate din oţel electrotehnic aliat cu siliciu şi sunt izolate între ele. Utilizarea
tolelor conduce la diminuarea pierderilor prin curenţi turbionari, iar alierea oţelului cu siliciu asigură
reducerea pierderilor, datorate atât
curenţilor turbionari, cât şi
fenomenului de histerezis.
Prin utilizarea unor tole din
oţel electrotehnic laminat la rece cu
cristale orientate, izolate cu carlit
(izolaţie ceramică) se obţine o creştere
a permeabilităţii magnetice în direcţia
laminării şi o îngustare a suprafeţei Fig. 2.1. Straturi de tole consecutive la un transformator
ciclului histerezis micşorându-se trifazat (asamblare prin tole ţesute).
pierderile în fier şi puterea specifica de
magnetizare. Se pot realiza diferite scheme de miezuri magnetice, ca de pildă in figura 2.2. In figura
2.2-a se prezintă un transformator cu coloane la care, de regulă, fiecare din cele două bobinaje (primar
şi secundar) este împărţit pe ambele coloane pentru a se obţine o dispersie cât mai mică, în figura 2.2-b
se prezintă un transformator de mică putere (<1000VA) şi înaltă tensiune (>6kV), prin care se obţine o
schema de izolaţie convenabilă, în detrimentul pierderilor de dispersie, iar in figura 2.2-c un
transformator de mică putere în manta.
2. Transformatorul electric .
b) Înfăşurările transformatorului se execută din conductoare de cupru sau mai rar de aluminiu,
izolate în mod corespunzător. Pentru a realiza un cuplaj magnetic cât mai mare între înfăşurări, ele se
montează pe aceeaşi coloană, în următoarele forme constructive: înfăşurări concentrice şi înfăşurări
alternate. La înfăşurările concentrice înfăşurarea de joasă tensiune se montează în imediata apropiere a
coloanei miezului feromagnetic, iar peste aceasta este aşezată înfăşurarea de înaltă tensiune
aproximativ aceeaşi înălţime. Prin această amplasare se evită apropierea înfăşurării de înaltă tensiune
de miez.
Înfăşurările alternate se executa din bobine de diametre egale dar de înălţimi reduse (galeţi).
Galeţii înfăşurărilor se dispun alternant pe înălţimea coloanei. Acest tip de desfăşurare se foloseşte, de
regulă, numai la transformatoare coborâtoare, ca de pildă cele folosite la alimentarea cuptoarelor
electrice.

Fig. 2.2. Transformator monofazat: a) cu înfăşurări concentrice;

b) cu înfăşurări pe coloane separate; c) în manta

Înfăşurarea de înaltă tensiune s-a notat prescurtat I.T., iar cea de joasă tensiune J.T.
În afara elementelor constructive principale necesare, transformatorul mai are, funcţie de
destinaţie, de tipul şi forma constructivă, de sistemul de răcire, de putere şi tensiuni, o serie de
elemente constructive şi accesorii necesare unei bune funcţionări. Astfel, transformatoarele cu răcire în
ulei au o construcţie metalică constând din cuvă, capac şi conservatori.

Mărimi nominale ale transformatoarelor

În publicaţia CEI 34-1 din 1969 şi STAS 1893-1972 s-a introdus noţiunea de serviciu tip, iar
vechea noţiune de regim al unei maşini electrice a fost precizată în mod corespunzător.
Regimul este precizat prin ansamblul valorilor numerice ale mărimilor electrice şi mecanice ce
caracterizează funcţionarea unei maşini electrice. Regimul nominal este acela în care ansamblul
valorilor numerice coincide cu valorile nominale ale mărimilor caracteristice.
Serviciul este precizat prin succesiunea şi durata de menţinere a regimurilor, inclusiv mersul în
gol sau repausul.
Serviciul nominal este precizat prin valorile numerice ale mărimilor electrice şi mecanice,
împreună cu tipul lor de menţinere şi cu ordinea lor de succesiune stabilite de către producător.
Regimul nominal de funcţionare caracteristic serviciului nominal se caracterizează prin datele
nominale înscrise pe tăbliţa indicatoare fixată pe transformator la un loc vizibil şi uşor accesibil.
Funcţionarea în regim nominal este fixată de următoarele mărimi nominale: putere, tensiune
primară şi secundară, raportul de transformare între tensiunea primară şi secundară la mersul în gol,
curenţii, tensiunea de scurtcircuit, frecvenţa, toate în condiţiile nominale de răcire ale
transformatorului.
Puterea nominală a transformatorului este puterea aparentă la bornele circuitului secundar
pentru care nu sunt depăşite în limitele de încălzire prevăzute de standard. Se exprimă în kVA.
Tensiunea nominală primară este tensiunea aplicată la bornele înfăşurării primare, în regim
nominal de funcţionare.
Tensiunea nominală secundară reprezintă tensiunea la bornele înfăşurării secundare atunci când
transformatorul funcţionează în gol, iar la bornele înfăşurării primare este aplicată tensiunea nominală.
Raportul nominal de transformare este raportul între tensiunea primară şi secundară la mersul
în gol al transformatorului.
Curenţii nominali sunt curenţii primari şi secundari de linie la funcţionarea în regim nominal.
Tensiunea nominală de scurtcircuit este tensiunea aplicată înfăşurării primare astfel ca aceasta
să fie străbătută de curentul nominal, atunci când înfăşurarea secundară este în scurtcircuit.
Frecvenţa nominală este frecvenţa pentru care a fost construit transformatorul (frecvenţa
f=50 Hz pentru Europa şi 60 Hz pentru SUA).
2. Transformatorul electric .
Principiul de funcţionare a transformatorului
Funcţionarea transformatorului se bazează pe legea inducţiei electromagnetice, considerându-
se inducţia mutuală între două circuite imobile unul faţă de celălalt. În figura 2.6 este reprezentat
schematic miezul magnetic înfăşurările unui transformator monofazat.
Mărimile aferente înfăşurării primare vor fi notate cu indicele 1, iar cele corespunzătoare
înfăşurării secundare cu indicele 2, sensul de bobinare ale celor două înfăşurări fiind acelaşi. Dacă la
bornele AX ale înfăşurării primare se aplică o tensiune u1 a unei reţele electrice de c.a., înfăşurarea
AX va absorbi un curent i1 de la reţeaua electrică de alimentare, curent care determină un câmp
magnetic ale cărui linii de câmp se vor înlănţui în mare parte şi cu spirele înfăşurării secundare ax.
Spirele înfăşurării ax vor fi străbătute de un flux fascicular creat de curentul primar.

Fig. 2.6. Traseul liniilor de câmp

1 – înfăşurare primară, 2 – înfăşurare secundară

Acest flux fascicular fiind variabil în timp ca şi curentul i1, atât în spirele înfăşurării primare
cât şi în spirele înfăşurării secundare se vor induce t.e.m., iar la bornele ax ale înfăşurării va apare o
tensiune de o anumită valoare, funcţie de numărul de spire ale înfăşurării.
Dacă fluxul fascicular creat de înfăşurare primară are forma de variaţie în timp:
ϕ = φ max sin ωt
în care φ max=BmAc reprezintă fluxul magnetic maxim printr-o spiră, iar Bm inducţia maximă în miez
şi Ac este aria secţiunii miezului, t.e.m. indusă în înfăşurarea primară care are w1 spire este:
π
E1=-w1 dϕ = ωw 1 φ maxsin  ωt − 
dt  2
Iar t.e.m. indusă în înfăşurarea secundară care are w2 spire este:
E2=-w2 d ϕ = ω w2 φ maxsin ωt  ωt − π 
dt  2
Exprimând pulsaţia ω în funcţie de frecvenţa, valoarea maximă a t.e.m. este:
E 2 max = 2πfw2φ max
iar valoarea efectivă :
2π
E 2 max
E2 = fw2φ max = 4,44 fw2φ max
=
2 2
Din relaţia (2.2) remarcăm că t.e.m. este defazată în urma fluxului cu π / 2.
Dacă la bornele ax ale înfăşurării secundare este conectat u receptor de curent alternativ, atunci
circuitul se închide şi, sub acţiunea t.e.m. induse, cele w2 spire vor fi străbătute de curentul i2, iar la
bornele receptorului va fi tensiunea u2.
În consecinţă, transformatorul absoarbe prin înfăşurarea primară puterea instantanee u1i1 de la
reţeaua de alimentare şi cedează puterea u2i2 pe la bornele înfăşurării secundare. Dacă se neglijează
pierderile din transformator procesul de transformare va fi caracterizat prin relaţia de conservare a
puterilor u1i1≈u2i2.
Prin urmare transformatorul este un aparat electric nu are elemente în mişcare şi care
transformă valorile mărimilor energiei electrice de intrare u1,i1 în alte valori, ale celor de ieşire u2,i2
necesare la consumator.
2. Transformatorul electric .
Aşa cum se poate observa din fig. 2.6 că liniile câmpului de dispersie se închid parte prin
miez, parte prin aer. Liniile câmpului de dispersie al înfăşurării primare în raport cu înfăşurarea
secundară determină fluxul total de dispersie (de scăpări) ψ σ 1. Acest flux este relativ mic în raport cu
fluxul util, deoarece permeabilitatea miezului magnetic este mult mai mare decât a aerului şi, ca atare,
miezul concentrează mare majoritate a liniilor câmpului magnetic.
Raportarea parametrilor. Studiul analitic al proceselor ce apar în funcţionarea transformatorului se
simplifică dacă înfăşurarea sa secundară reală este înlocuită cu o înfăşurarea convenţională cu acelaşi
număr de spire cu cea primară.
De obicei, se face raportarea înfăşurării secundare a transformatorului la cea primară, adică se
menţine neschimbat numărul de spire w1 şi se modifică parametrii înfăşurării secundare,
corespunzător unui nou număr de spire w2=w2.
'
Astfel, curentul din înfăşurarea raportată I 2 în funcţie de curentul I 2 din înfăşurarea secundară:

' w2
I2 = I2 (1.31)
w1
tensiunea secundară raportată va fi dată de expresia:
w1
U2 =
'
U2 (1.32)
w2
rezistenţa şi reactanţa înfăşurărilor secundare raportate se deduc, obţinându-se:

 w 
2

 R2' =  1  R2
  w2 
(1.33)
 2
 '  w1 

X σ 2 =   Xσ 2
  w2 
Pierderile la transformatoare. Teoria transformatorului prezentată până aici s-a făcut ţinând seama
numai de fenomenul de saturaţie, neglijându-se pierderile în fier.
La magnetizarea ciclică, alternativă a miezului transformatorului amplitudinea câmpului
magnetic din miez variază în timp, direcţia câmpului menţinându-se constantă. Ca urmare a acestei
variaţii, în miezul feromagnetic se produc pierderi prin histerezis şi curenţi turbionari, pierderi ce
depind de pierderile specifice p Fe (pe unitatea de masă), de masa miezului magnetic, de frecvenţa de
magnetizare f şi de valoarea inducţiei magnetice B, conform relaţiei:
p Fe = p H + p F = σ H fB 2 + σ F f 2 B 2
unde: (2.37)
p H - pierderile specifice prin histerezis;
p F - pierderile specifice prin curenţi turbionari;
σ H , σ F - factori ce depind de material.
Tablele laminate la cald, care au un conţinut de Si de 3-4%, au grosimi de 0,35 şi 0,5 mm şi
pierderi specifice între 1,2 şi 3,3 W/kg la B=1T şi f=50Hz.
Tablele laminate la rece cu cristale orientate, cu un conţinut de Si de 2,5-3,5% au, în general,
grosimi sub 0,35 mm pentru frecvenţa de 50-60 Hz şi pierderi specifice la 1T de 0,4-0,9 W/kg,
pierderile prin histerezis fiind foarte mari în comparaţie cu cele prin curenţi turbionari.
La o frecvenţă dată, pierderile depind numai de inducţie, deci de fluxul util ce produce t.e.m.
indusă în înfăşurările transformatorului:
U 1 = R1 I 1 + jX σ 1 I 1 − E 1
Căderea de tensiune pe impedanţa primarului (rezistenţa + reactanţa de scăpări) este mică:
(R1 + jX σ 1 )I 1 ≈ (1 − 2) 0 0 U 1N
încât acest termen se poate neglija şi ecuaţia circuitului primar de mai sus devine: (2.38)
1 (2.39)
U 1 ≈ −E 1 = jωw1 ϕ m
2
2. Transformatorul electric .
Deci se poate admite că pierderile în fier depind, prin ϕ m , de pătratul tensiunii de alimentare
şi nu depind de gradul de încărcare al transformatorului.
Prin pierderi totale, în întreaga masă a miezului feromagnetic G Fe , se înţelege:
p Fe = p Fe G Fe [W ]
Acestor pierderi le corespunde componenta activă a curentului de funcţionare în gol, notată cu
I 10 a , care are o valoare mică în raport cu componenta reactivă I 10 a = I 10 a curentului I 10 de
funcţionare în gol.
Dacă tensiunea de alimentare este constantă, atunci curentul de funcţionare în gol este
constant având valoarea
'
I 10 = I 10 a + I 10 r = I 10 a + I 1µ = I 1 + I 2 (2.41)
Pe la bornele înfăşurării primare AX se primeşte de la reţea puterea aparentă S 1 = P1 + jQ1
iar pe la bornele ax ale înfăşurării secundare cedează consumatorului puterea aparentă
S 2 = P2 + jQ 2 . Luând în consideraţie pierderile din transformator putem scrie relaţiile:
P1 = Pw1 + PFe + Pw2 + P2
(2.46)
Q1 = Qσ 1 + Qm + Qσ 2 + Q2
unde:
P1 = U 1 I 1 cos ϕ1 - puterea activă primită de la reţea;
P2 = U 2 I 2 cos ϕ 2 - puterea activă transmisă circuitului receptor;
PW 1 = R1 I 12 - pierderile de putere activă în înfăşurarea primară;
PFe = R I 2
m1 10 a - pierderile de putere activă în miezul feromagnetic;
PW 2 = R2 I 22 = R2' I 2' 2 - pierderile de putere activă în înfăşurarea secundară;
Q1 = U 1 I 1 sin ϕ 1 - puterea reactivă primită de la reţea;
Q2 = U 2 I 2 sin ϕ 2 - puterea reactivă transmisă receptorului;
Qσ 1 = X σ 1 I 12 - pierderea de putere reactivă necesară producerii
câmpului magnetic de scăpări al înfăşurării primare;
Qm = X 1u I 1µ - pierderea de putere reactivă necesară magnetizării
miezului feromagnetic;
Qσ 2 = X σ 2 I = X I - pierderea de putere reactivă necesară producerii
2
2
'
σ2
'2
2
câmpului magnetic de scăpări al înfăşurării secundare.
Pierderile influenţează negativ randamentul transformatorului, reducând transferul de putere
către secundar. Din relaţiile (2.46) rezultă că transformatorul primeşte de la reţea o putere internă cât şi
o putere pe care o dă receptorului.

Randamentul transformatorului
Prin definiţie, randamentul este dat de raportul dintre puterea activă cedată şi puterea activă
primită.
În cazul transformatorului va fi:
U 2 I 2 cos ϕ 2
η= (2.48)
U 2 I 2 cos ϕ 2 + Pw1 + Pw 2 + PFe
unde :
Pw1 şi Pw 2 sunt pierderile în înfăşurări, iar PFe sunt pierderi în miezul feromagnetic.
Randamentul se poate exprima şi în procente(%) dacă înmulţim relaţia (2.48) cu 100
2. Transformatorul electric .

Regimurile de funcţionare ale transformatoarelor

Pentru a evidenţia aspectele practice din cadrul teoriei transformatorului se vor prezenta
regimurile de funcţionare în gol, în scurtcircuit şi în sarcină, considerând numai regimurile permanente
de lucru.

Regimul de funcţionare în gol

Acest regim apare când la bornele înfăşurării secundare nu este conectat nici un consumator,
adică impedanţa echivalentă a sarcinii Z = ∞ , I 2 = 0 .
Tensiunea U 1 din primar se
w A T măsoară cu voltmetrul V1 ,curentul I 10
cu ampermetrul A şi puterea absorbită
V1 V2 cu wattmetrul W, iar în secundar,
tensiunea cu voltmetrul V2 .
U1 Transformatorul se alimentează
cu o tensiune U 1 variabilă între 0 şi
Fig.2.17. Schema de montaj la
1,15 U 1N , unde U 1N reprezintă
funcţionarea în gol a transformatorului
tensiunea nominală a înfăşurării
primare.
Cu datele măsurate se constituie un tabel şi pe baza acestor date se construiesc
curbele: I 10 = f (U 1 ), P10 = f (U 1 ) şi cos ϕ 10 = f (U 1 ) .
Curbele respective, reprezentate în figura 2.18 se numesc caracteristici de funcţionare în gol.
Din măsurătorile efectuate se pot
I10 I10 determina următoarele mărimi caracteristice ale
P0 transformatorului:
a) Raportul de transformare definit prin datele
cos ϕ 0 P0 nominale ale transformatorului:
U 1N
K= (2.50)
U 20
Dacă considerăm că I 10 << I 1N ,atunci
cos ϕ 0
U 1 ≈ E1 şi în baza relaţiilor (2.25) se deduce:
0 U 10 U E w
K = 1N ≅ 1 = 1 (2.51)
U 1N U 20 E 2 w2
Fig.2.18. Caracteristicile de funcţionare în gol adică raportul de transformare este egal cu
raportul numerelor de spire ale celor două
înfăşurări.
b) Curentul la funcţionarea în gol, pentru o tensiune de alimentare egală cu cea nominală U 1N se
poate determina în valoare absolută prin raportare la curentul nominal din primar.
În general curentul de funcţionare în gol la transformatoarele normale de putere are valoarea :
I 10 ≤ (1,5 − 3)% I 1N
sau în multe alte cazuri, chiar
I 10 ≤ 1% I 1N
Forma curentului de funcţionare în gol nu mai are o variaţie sinusoidală în timp datorită
faptului că transformatorul în acest regim se comportă ca o bobină cu miez saturat.
Considerând că transformatorul este alimentat cu o tensiune sinusoidală şi neglijând
impedanţa înfăşurării primare, rezultă că fluxul magnetic şi implicit inducţia magnetică vor avea o
variaţie sinusoidală în timp.
 2. Transformatorul electric .
Din legea circuitului magnetic se determină H=f( I µ ), iar dependenţa B=f(H) (caracteristica de
magnetizare) este cunoscută pentru materialul utilizat în construcţia miezului magnetic. Din aceste
funcţii se determină curba de variaţie în timp a curentului de magnetizare.
Pierderile la funcţionarea în gol ale transformatorului:
P10 = (R1 + R12 )I 102 = R1 I 102 + R1`2 I 102 = Pw10 + PFe (2.52)
Întrucât R1 << R12 rezultă că:
P10 ≅ R12 I 102 = PFe (2.53)
Deci la funcţionarea în gol, pierderile sunt practic egale cu pierderile în fier.

Regimul de funcţionare în scurtcircuit

Acest regim este caracterizat prin U 2 = 0 şi se obţine când bornele secundarului se
conectează în scurtcircuit, valoarea impedanţei circuitului de sarcină fiind Z = 0. În acest caz,
alimentarea înfăşurării primare se face la o tensiune U 1 mult mai mică decât tensiunea U 1N .
În cazul în care desfăşurarea este scurtcircuitată, iar desfăşurarea primară este alimentată la
tensiunea nominală, regimul de scurtcircuit reprezintă un regim de avarie (scurtcircuit de exploatare)
caracterizat prin curenţi foarte mari. În tehnica încercările transformatoarelor se pot efectua în
scurtcircuit pe baza schemei din figura 2.20
* când înfăşurării primare I se aplică tensiuni
A1 W reduse în aşa fel încât curenţii din înfăşurări să
* fie de ordinul de mărime al valorilor nominale.
În acest caz se spune că se efectuează o
U1K V A2 încercare de scurtcircuit de probă (sau de
laborator).
Tensiunea de alimentare a transformatorului
U 1K se măsoară cu voltmetrul V, curenţii din
Fig. 2.20. Schema de montaj la funcţionarea în cele două înfăşurări cu ampermetrele A1 şi A2 ,
scurtcircuit a transformatorului monofazat
ar cu wattmetrul W se măsoară puterea
absorbită de transformator la scurtcircuit PK .
Rezultatele obţinute se trec în tabele şi se trasează caracteristicile la funcţionarea în
scurtcircuit
I 1K = f (U 1K ), P = f (U 1K ) şi cos ϕk = f (U 1K )
a căror alură este dată în figura 2.21.
Tensiunea de scurtcircuit
Pk nominală este tensiunea care trebuie
Pk aplicată înfăşurării primare când
I1k secundarul este în scurtcircuit pentru a
cosϕk I1k obţine în înfăşurări curenţi nominali.
Această tensiune este cuprinsă între
limitele:
U 1KN = (5 − 15)%U 1N [V ] sau
cosϕk U 1KN
U 1KN = ⋅ 100 = (5 − 15)%
U 1N
La această încercare, curentul de
funcţionare în gol I 10 este practice
neglijabil, deoarece tensiunea
U1k
U 1KN << U 1N şi deci fluxul magnetic util
0 U1kn
prin miezul feromagnetic este foarte mic.
Fig. 2.21. Caracteristicilor de funcţionare în scurtcircuit
a transformatorului monofazat
2. Transformatorul electric .

Din încercarea de funcţionare în scurtcircuit de determină următoarele mărimi caracteristice:

-pierderile în desfăşurări (de scurtcircuit)
Pw = RK I12 K = R1 I 12 K + R2' I 2' 2K = Pw1 + Pw 2 (2.63)
În general, la transformatorul monofazat
PK = U 1K I1 K cos ϕk ≅ Pw (2.64)
deoarece pierderile de fier se neglijează, acestea fiind proporţionale cu pătratul tensiunii de alimentare
U 1K care la proba de scurtcircuit este mică [(5 − 15)%U 1N ] .
La funcţionarea în scurtcircuit transformatorul fiind alimentat la o tensiune redusă, miezul
feromagnetic al acestuia nu este saturat şi deci curentul absorbit are o liniară în raport cu U 1K , ceea ce
înseamnă o impedanţă de scurtcircuit constantă şi un factor de putere practice constant (fig. 2.21.);
-factorul de putere la funcţionarea în scurtcircuit se determină pe baza datelor experimentale:
PK
cos ϕK =
UK IK
Regimul de funcţionare în sarcină
Acest regim se realizează atunci când primarul este alimentat de la tensiunea
U 1 = U 1N = const. , iar impedanţa de sarcină Z ' ≠ 0(0 < Z ' < ∞). În aceste condiţii interesează modul
cum variază curenţii I 1 şi I 2 şi tensiunea U 2 la sarcină Z’ variabilă.
'
U 1 = Z 1e I 1 − U 2 (2.69)
La funcţionarea în sarcină a transformatorului prezintă importanţă următoarele caracteristici:
a) variaţia tensiunii secundare în funcţie de sarcină (când sarcina variază de la zero -
funcţionare în gol, la sarcină nominală).
Se obişnuieşte ca variaţia de tensiune să se exprime în unităţi relative în procente din
tensiunea nominală.
Astfel rezultă:
U' U − U 2' U −U 2
∆u ' 2 = 20 ⋅100 = 1 ⋅100 = 20 ⋅100 = ∆u 2 [%] (2.73)
U1 U1 U 20
în acest caz, nu mai este cazul să se lucreze cu mărimi secundare raportate la primar.
În continuare, exprimăm căderea de tensiune ∆u2 în procente, în funcţie de componentele
tensiunii de scurtcircuit.
Relaţia (2.72) se transformă astfel:
∆U 2' U U
∆u 2 = ⋅100 = Ka ⋅100 cos ϕ 2 + Kr ⋅ 100 sin ϕ 2 (2.74)
U1N U 1N U1N
Dacă valoarea relativă a sarcinii secundare o notăm cu
S1 S I I
β= ≅ 2 sau β = 1 = 2 (2.75)
S1N S 2 N I1N I 2 N
atunci relaţia (2.74) se scrie:
∆u 2 = β (u Ka cosϕ 2 + u Kr sin ϕ 2 )[%] (2.76)

unde u Ka , U Kr sunt componentele activă şi reactivă ale tensiunii de scurtcircuit nominale, în

procente, date de relaţiile (2.66) şi (2.67)
Relaţia (2.67) permite determinarea variaţiei tensiunii secundare pe cale analitică la sarcină variabilă
( I 2 variază ca mărime prin intermediul lui β, iar defazajul ϕ 2 şi tensiunea U1 se menţin constante).
2. Transformatorul electric .

∆U2
β=constant
c o sϕ 2 < 1 (ind u c tiv) ∆U2

c o sϕ 2 = 1 (r e zist iv)

0
β
-0.8 -0.9 1 0.9 0.8 cosϕ2

a
b
c o sϕ 2 < 1 (c a p ac it iv)

Fig. 2.27. Variaţia tensiunii secundare:

a) în funcţie de sarcină la U1=const. şi cosφ=const
b) în funcţie de caracterul sarcinii (cosφ2 ) la U1= const şi β=const.

cosϕ2<1(capacitiv)
În figura 2.27 se poate observa cum
U2
căderea de tensiune ∆u 2 este pozitivă la sarcină
U20 rezistivă sau inductivă sau poate să devină
cosϕ2=1 negativă la sarcină capacitivă.
În cazul în care ∆u 2 > 0 , tensiunea la
bornele secundare ale transformatorului la
cosϕ2<1(inductiv) funcţionarea în sarcină este mai mică decât la
funcţionarea în gol (U2 < U20). Dacă
∆u 2 < 0 , tensiunea la bornele secundare ale
I2 transformatorului la funcţionarea în sarcină este
0 I2N mai mare decât la funcţionarea în gol (U2 > U20).
Fig. 2.28. Caracteristicile externe U2=f(I2) Dependenţa U2=f(I2) când U1= ct. şi
la U1=const. şi cosϕ2=const. cos ϕ 2 = ct. reprezintă caracteristica externă a
transformatorului (fig. 2.28).
b) caracteristica randamentului reprezintă dependenţa η=f(P2) sau η=f(β) în condiţiile în
care U1 = const şi cosϕ2 = const şi se determină pe baza rezultatelor obţinute la încercările de
funcţionare în gol şi în scurtcircuit.
Puterea aparentă utilă a transformatorului monofazat este:
I2
S2 = U 2N I 2 = U 2N I 2N = β 2 PKN (2.77)
I 2N
Pentru pierderile din înfăţişări se obţine:
2
 I 
Pw = R I =  1  = β 2 PKN
2
K 1N
(2.78)
 I 1N 
Pierderile în fier nu depind de mărimea sarcinii, ci numai de tensiunea de alimentare.
În acest caz se obţine pentru randament expresia:
P2 βS N cosϕ 2 (2.79)
η= =
P2 + ∑ P βS N cosφ 2 + β 2 PKN + PFe
La factor de putere constant ( cos ϕ 2 = ct. ) şi tensiune secundară practic constantă (U2 = ct.)
se constată că η = f ( β ) prezintă un maxim care se obţine anulând derivata:
dη
=0 (2.80)
dβ
din care rezultă că valoarea maximă a randamentului se obţine când pierderile din înfăşurări sunt egale
cu pierderile din miezul feromagnetic.
2. Transformatorul electric .

Se obţine:
β 12N PKN = PFe
iar:
PFe (2.80)
βm =
PKn
În general β m = 0,4 − 0,75 având valori mai mici la transformatoarele de distribuţie care
lucrează un timp mai mare la sarcini reduse şi valori mai mari la transformatoare construite pentru a
lucra la sarcini apropiate de sarcina nominală.

η
ηm

βm
0 0. 0. 0. 1 β
Fig. 2.29. Caracteristica randamentului
unui transformator

Cunoscând pierderile în fier din încărcarea la funcţionarea în gol şi pierderile în înfăşurări (în
cupru, electrice) determinate prin încercarea la funcţionarea în scurtcircuit pentru I=IN (adică pentru
β=1) putem determina caracteristica randamentului cu relaţia (2.79), dând diferite valori lui β.
Caracteristica randamentului pentru un transformator este reprezentată în Fig. 2.29.