FUCTIONALITATEA PRINCIPIULUI

SEPARATIEI PUTERILOR IN STAT IN

ROMANIA

– referat –

Iasi – 2005
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

Cuprins

CUPRINS 2

I. CONCEPTIA LUI MONTESQUIEU 3

II. LIMBAJUL FOLOSIT 5

III. INTERPRETAREA PRINCIPIULUI DE-A LUNGUL TIMPULUI, IN FUNCTIE DE

EVOLUTIA RAPORTULUI DINTRE PUTERI 6

IV. EVOLUTIA IDEII SEPARATIEI PUTERILOR STATULUI 8

V. SEPARATIA, ECHILIBRUL SI COLABORAREA PUTERILOR 9

VI. SEPARATIA PUTERILOR IN CONSTITUTIILE ROMANE 10

2
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

I. Conceptia lui Montesquieu

Ideea unor multiple “puteri” in stat, a unor tipuri distincte de activitati si a necesitatii
corelarii raporturilor dintre ele este intalnita inca din antichitate, in special in “Politica” lui
Aristotel. In acest sens stagiritul preciza: “In orice stat sunt trei parti, de care legiuitorul se va
ocupa daca e intelept, sa le randuiasca cat mai bine, avand in vedere mai inainte de orice interesele
fiecaruia. Aceste trei parti o data bine organizate, statul intreg este, in mod necesar, bine organizat
el insusi.
Cea dintai dintre aceste parti este adunarea generala care, delibereaza cu privire la
afacerile publice; a doua este corpul magistratilor, caruia trebuie sa i se hotarasca natura,
atributiunile si modul de denumire; a treia este corpul judecatoresc.”
Ideea unor multiple puteri este reluata si argumentata de ideologii burgheziei in conditiile
luptei pentru limitarea puterii monarhului, J.Locke facand in aceasta perioada o deosebire neta
intre puterea legislativa si cea executiva . Dar, meritul fundamentarii acestui principiu apartine, in
egala masura, si ganditorului francez Montesquieu care, in “l’Esprit des lois” (Despre spiritul
legilor), publicata in 1748, a argumentat necesitatea organizarii puterii politice pe baza
principiului separatiei puterilor in stat, pornind de la imperativul protejarii libetatii persoanei, si a
cetatenului.
In contextul reafirmarii existentei si importantei acestui principiu, in unele documente
politice, in doctrina si mai ales in legislatia tarii, dupa aproape jumatate de secol de negare si
critica, apare imperios necesara reintoarcerea la argumentele aduse de Montesquieu pentru a
demonstra necesitatea a ceea ce el a numit “separatia puterilor in stat”.
In conceptia sa, totul se invarte in jurul ideii de libertate, de protejare a acesteia.
Intrebandu-se ce tip de institutii poate sa protejeze mai bine libertatea politica a indivizilor , el

3
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

arata ca acest lucru poate fi realizat numai in acel sistem in care puterile sunt separate si pot sa se
limiteze (sa se controleze) reciproc.
El face o deosebire intre libertatea filosofica si libertatea politica, aratand ca prima consta
in “exercitarea vointei”, pe cand libertatea politica este aceea in care nimeni nu trebuie constrans
sa faca lucrurile pe care legea nu-l obliga si sa nu faca pe acelea pe care legea îi permite.
Astfel, in Cartea a XI-a din lucrarea “Spiritul legilor”, Montesquieu arata ca exista o
natiune in lume care are ca obiect al Constitutiei sale libertatea politica ce consta in acea liniste de
spirit care provine din opinia ca fiecare are siguranta sa. Dar, pentru a avea aceasta libertate ,
trebuie ca guvernamantul sa fie astfel organizat incat un cetatean sa nu se teama de un alt cetatean.
In conceptia lui Montesquieu “Libertatea politica nu exista decat in guvernamintele
moderate. Dar ea nu se afla in ele decat atunci cand nu se abuzeaza de putere. Experienta de
totdeauna ne invata insa ca orice om care detine o putere este inclinat sa abuzeze de ea si ca el
merge pana acolo unde gaseste limite”.
Exista in fiecare stat trei feluri de puteri: puterea legislativa, puterea executiva privitoare
la chestiunile care tin de dreptul gintilor si puterea executiva privitoare la cele care tin de drept
civil.
Aratand in continuare in ce constau cele trei puteri, autorul precizeaza ca “atunci cand in
aceeasi persoana au acelasi corp de magistrati puterea legiutoare este reunita puterii executive,
numai exista deloc libertate, pentru ca ne putem teme ca acelasi monarh sau acelasi senat face legi
tiranice pentru a le executa in mod tiranic”.
Prof. I. Deleanu arata ca la numai cativa ani dupa moartea lui Montesquieu, Rousseau reia
in “Contractul social” teoria “separatiei puterilor”, dar ideile sale marcheaza pasi importanti in
directia democratizarii sistemului de organizare politica. Pentru el: 1) puterea legislativa se
confunda cu atributele suveranitatii, ceea ce inseamna ca ea nu poate fi decat emanatia de vointa a
intregului popor ; 2) puterea legislativa fiind insasi expresia suveranitaii, aceasta inseamna ca
puterea executiva trebuie sa fie subordonata celei legislative si 3) intrucat titularul suveranitatii
este poporul, nimic nu-l poate impiedica sa denunte “contractul “ in baza caruia el a investit
puterea legiuitoare, si sa stabileasca o alta randuiala, conforma cu vointa sa.

4
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

In legatura cu aceasta afirmatie, ne punem intrebarea, insa, daca nu cumva este lasata pe
planul doi ideea nemuritoare lui Montesquieiu, acea care, dupa parerea noastra este “cheia”
principiului separatiei, adica ideea referitoare la controlul reciproc al puterilor.

II. Limbajul folosit

In legatura cu forma in care a fost exprimat acest principiu, este necesara o precizare. Mult
discutata problema a existentei uneia sau mai multor “puteri” in stat - cea din care doctrina
marxista a facut calcaiul lui Ahile a teoriei separatiei puterilor – este categoric, o chestiune de
dogmatica juridica. Citita cu atentie, ideea lui Montesquieu este foarte clara: intr-o tara nu
exista mai multe “puteri” de stat in sensul in care definim noi astazi aceasta categorie (caracterul
unitar al puterii de stat nefiind in general de contestat ), ci mai multe categorii de functii, de
atributii, de competente ale acesteia care, in mod evident, sunt repartizate unor categorii distincte
de organe.
Este o interpretare a teoriei lui Montesquieu pe care o intalnim la foarte multi autori.
Astfel, de exemplu G. Burdeau arata ca puterea de stat este unica si indivizibila. Conceptia
revolutionara – preciza el – care vede in fiecare putere o fractiune a suveranitatii, incarnata intr-un
organ distinct, este astazi total abandonata. Este fals sa consideram puterile fiecarui organ de stat
ca o delegare distincta a unei puteri de stat superioare dand nastere unor entitati separate. In
realitate acestea sunt competente care sunt repartizate, puterea nu este divizata. Fiecare organ
dispune de puterea etatica in plenitudinea ei indivizibila, si este astfel mai ales pentru ca
guvernantii nu impregneaza actele lor cu autoritatea lor personala – in care s-ar concepe o
diviziune a puterii ; actul se impune ca fiind decis de stat, beneficiind pentru indeplinirea lui de
intreaga forta de constrangere inclusa in puterea etatica.
Insistam asupra acestei idei – cum poate fi interpretat conceptul de “putere” folosit de
Montesquieu – pentru ca intelegerea corecta a acestui principiu prezinta o importanta majora
pentru noi astazi, in conditiile repunerii lui la baza organizarii conducerii politice a societatii. In
conceptia sa, deci, trei cerinte apar indispensabile pentru apararea libertatii individului:1) aceea de

5
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

delimitare precisa a atributiilor puterilor fiecarei categorii de organe ; 2) cea de colaborare a lor in
sensul unei activitati conjugate la nivelul conducerii societatii si 3) cea de control reciproc. Dar
colaborarea la nivelul intregii natiuni (a unei populatii stabilizate pe teritoriu ), presupune
organizarea unei puteri unice.

III. Interpretarea principiului de-a lungul timpului, in functie de

evolutia raportului dintre puteri

Dupa cum este stiut, principiul separatiei puterilor in stat a aparut ca o arma in mana
acelora ce luptau impotriva monarhiei absolute. Deci, initial a fost folosit pentru reducerea
autoritatii monarhului, fortei acestuia opunandu-se puterea adunarilor alese de popor. Astfel,
opozitia dintre executiv si legislativ aparea ca un reflex al antagonismului dintre monarh si popor.
Pe masura insa ce ideile democratice si-au extins sfera de cuprindere si de actiune, puterea
legiuitoare, detinuta la inceput mai mult de monarh, a fost in mod progresiv restransa in favoarea
adunarilor alese de popor. Edictata de parlament, legea- expresie a vointei poporului – este
considerata a fi deasupra vointei monarhului, detinator al puterii executive.
In aceste conditii, regele si ministrii sai tind sa devina simpli executanti ai politicii dorite
de adunarile alese care reprezinta ansamblul natiunii. Tendinta aceasta este evidenta, de exemplu,
in Constitutia franceza de la 1791, in Franta nemaiexistand, potrivit acestui act juridic
fundamental, autoritate superioara legii. Corpul legislativ are prioritate asupra monarhului
ereditar. Incepand de acum puterea politica apartine poporului sau reprezentantilor sai directi,
potrivit doctrinei dominante si constitutiei tarii
Adunarea aleasa decide in problemele fundamentale ale natiunii, iar executivul este redus
la rolul sau etimologic:este autoritate care executa. In astfel de conditii seful statului nu mai are
decat o functie de reprezentare, iar minustri sai sunt simpli executanti ai legilor, opera adunarilor
alese.

6
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

La capatul acestei evolutii, adica la in ceputul secolului XX, executivul se degradase asa
de mult incat expresia “putere executiva” disparuse din studiile de drept constitutional, iar
specialistii se ocupau primordial si prioritar de analiza adunarilor alese, a comisiilor lor, a modului
de organizare etc.executivului atribuindu-se o foarte mica atentie.
Dupa anii 1910-1930, in care dependenta executivului se pare ca a atins apogeul, incepe o
noua epoca ce se caracterizeaza prin faptul ca aceasta devine inima institutiilor politice , devine
din nou o putere. Intarirea executivului a fost determinata de o serie de nece sitati , printre care
dominante sunt cele ce decurgeau din cresterea gradului de complexitate a sarcinilor statului si
largirii ariei lor. Sub presiunea acestor necesitati , dar si a onor factori de natura subiectiva ,
executivul se intareste peste tot intr-o masura mai mare sau mai mica.
Intarirea executivului, determinata de cauzele amintite a fost insa dusa la extrem in unele
state precum Germania, Italia, Spania, unde elemente si grupuri sociale extremiste au impins
regimul politic spre totalitarism si fascism .
In legatura cu evolutia raporturilor dintre puteri , o precizare se impune cu privire la
cantonarea aprecierilor noastre numai la relatiile dintre executiv si legislativ si la ignorarea
rolului celei de a treia putere in stat – puterea judecatoreasca. In legatura cu “puterile “ existente
in stat, cu identificarea acestora, doua precizari ne mai permitem:1) sunt autori care vorbesc si de
o a patra putere in stat; 2) sunt autori care neaga opozitia dintre “puterile” identificate,
recunoscute pana acum si vorbesc de “ alte puteri ”. In privinta celei de a patra puteri – care este
“presa”, in conceptia unora si “administratia” in conceptia altora.
In privinta celei de a doua pozitii, amintim ca multi autori –precum A. Haurion,
Gaudemet- sustin ca azi in Occident opozitia nu se manifesta intre legislativ si executiv, ci intre
guvernamant si puterea de control care limiteaza puterea de actiune a acestuia, intre cei ce
actioneaza si cei ce apreciaza actiunea.

7
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

IV. Evolutia ideii separatiei puterilor statului

Categoria cea mai des intalnita in teoria si practica sistemelor constitutionale este
categoria de putere. Ea apare si in exprimari nuantate precum: puterea politica, putere de stat,
puteri politice sau pur si simplu, putere. Fiind si dovedindu-se a fi categoria cheie in organizarea
statala a societatii umane, puterea (in sensul cuceririi sau apropierii sale) a fost si ramane scopul
fundamental al revolutiilor, miscarilor si convulsiilor sociale. Din aceasta rezulta legatura stransa
cu categoriile popor si natiune. Uneori categoria putere este exprimata prin aceea de
suveranitate. Asemenea similitudini explica exprimarile constitutionale.
Astfel, constitutiile stabilesc ca suveranitatea (unele adauga nationala) sau puterea
(puterile) apartine (rezida in) poporului. In acest fel sunt redactate constitutiile Spaniei, Frantei,
Romaniei, Suediei. Alte constitutii folosesc expresia de suveranitate, care apartine (sau emana de
la) natiune. In acest fel sunt redactate constitutiile Marocului si Spaniei. Constitutia actuala a
Romaniei stabileste la articolul 2 ca: “Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o
exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum”.
Rezulta din aceasta expunere cel putin doua constatari. Prima priveste legatura intre
categoriile si fenomenele popor, natiune, putere de stat, puteri publice. Cea de-a doua priveste
formularile extrem de nuantate cu care se opereaza precum cele de putere, puteri publice, puteri,
suveranitate, suveranitate nationala sau cele de ”rezida in natiune”, “apartine poporului”.
Poporul si statul sunt deseori privite intr-o anumita unitate, lucru firesc ce rezulta din
legaturile puternice ce le apropie sau din trasaturile care uneori le departeaza dar pe un fond
comun. Intelegerea corecta a relatiei popor-stat este insa, in limbajul juridic, cea mai importanta,
daca nu cumva prima conditie in explicarea mecanismului juridico-statal. Aceasta pentru ca
indivizibilitatea sau identitatea intereselor poporului si statului nu duce si nu trebuie sa duca la o
confuzie juridica a acestor doua categorii. Poporul si statul sunt subiecte distincte de drept.

8
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

Organizarea societatii umane in stat a atins forme mai mult sau mai putin reusite, dar factorii care
compun statul isi pastreaza, in orice caz sub aspect juridic, identitatea lor.
Plecand de la ideea ca nu mai sunt necesare alte explicatii cu privire la notiunea de popor,
urmeaza sa reamintim ca in ce priveste notiunea de stat aceasta cunoaste doua acceptiuni, ambele
corecte din punct de vedere stiintific, si larg raspandite si utilizate. Intr-o acceptiune, mai mult
politica, sociologica se intelege prin stat suma a trei elemente distincte si anume: teritoriu,
populatia (natiunea) si suveranitatea (in sensul puterii statale, de fapt statul in acceptiunea strict
juridica). In aceasta acceptiune statul este sinonim, cu tara el incluzand civilizatia, resursele,
oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatiile etc.
Intr-o a doua acceptiune, restransa, prin stat se intelege forma organizata a puterii
poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este acceptiunea strict juridica. Asa
vazute lucrurile urmatorul rationament ne permite explicarea edificiului statal. Poporul, natiunea,
detin puterea politica. Pentru a putea exercita aceasta putere poporul creeaza statul , ca un
ansamblu sistematizat de organe de stat (legiuitoare, administrative, judecatoresti, armata, politie),
deseori denumite autoritati statale (publice). Statul este deci sistemul acestor autoritati publice si
aceasta este acceptiunea cu care vom opera in continuarea lucrarii.
In limbajul curent cuvintele stat, putere, puteri apar frecvent. Se pune intrebarea de a sti
daca ele exprima sau nu notiuni diferite. Altfel spus, de a sti daca statul, in acceptiunea sa strict
juridica este altceva decat putere de stat. Raspunsul este desigur negativ. Statul nu este altceva
decat organizarea statala a puterii poporului, este institutionalizarea acestei puterii.

V. Separatia, echilibrul si colaborarea puterilor

Teoria separatiei puterilor este o teorie celebra, de larga audienta si frecvent invocata.
Cunoasterea acestei teorii inlesneste explicarea sistemelor constitutionale contemporane. Aparuta
in secolul Luminilor, alaturi de alte teorii la fel de tulburatoare si de penetrante, ea a fost
indreptata impotriva obscurantismului feudal si a inchistarii medievale, impotriva abuzurilor de

9
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

putere. Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei absolute de drept divin,
forma de guvernamant in care regele concentra in mainile sale putere suprema, considerandu-se ca
o personificare a statului de unde si celebra formula a regelui Ludovic al XIV-lea “statul sunt eu “.
Teoria separatiei puterilor a avut un rol aparte, decisiv in promovarea sistemului
reprezentativ, adica in valorificarea democratica a relatiei dintre detinatorul suveran al puterii
(poporul, natiunea) si organizarea statala a puterii politice, in cautarea, in chiar organizarea statala
si functionarea puterii, a garantiilor exercitarii drepturilor omului si ale cetatenilor. Este o teorie
care a stat la baza elaborarii constitutiilor, afirmatiile din Declaratia drepturilor omului si
cetateanului (1789, Franta), stand marturie in acest sens. Astfel potrivit declaratiei mentionate, o
societate in care garantia drepturilor nu este asigurata si nici separatia puterilor nu este
determinata, nu are o constitutie.
Enuntata de catre John Loke (“Trate de governement civil”, 1690), teoria separatiei
puterilor in stat este defintivata si explicata pe larg de catre Montesqueu in celebra lucrare
“Despre spiritul legilor “

VI. Separatia puterilor in constitutiile romane

In Romania organizarea statala a exercitiului suveranitatii nationale este reglementata clar

prin articolul 2 din Constitutie. Detinatorul puterii suverane este poporul roman si el exercita
aceasta putere prin organele reprezentative si prin referendum. Din analiza articolului doi din
Constitutie rezulta mai multe constatari. Astfel organelor reprezentative li se incredinteaza
doar exercitiul puterii, deci anumite imputerniciri si nu puterea ca atare. Nu este vorba de
delegarea puterii ci de delegarea unor functii ale puterii. Titularul puterii este si ramane numai
poporul roman, de aici rezultand importante consecinte juridice, inclusiv cele referitoare la
responsabilitatea autoritatilor publice in fata acestuia. Este explicatia stiintifica a aliniatului 2 al
articolului 2 in sensul caruia nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume
propriu. Se poate pune problema de a sti daca in Constitutia Romaniei isi gaseste exprimarea

10
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

clasicul principiu al separarii puterilor in stat. Acest principiu a fost puternic afirmat in Revolutia
romana din 1989. Raspunsul corect poate fi formulat numai prin interpretarea sistematica si logica
a prevederilor constitutionale. Aceste prevederi utilizeaza termenii de: puteri si autoritati dar nu si
pe cel de separatie. Evitandu-se termenul de separatie care poate evoca ruperea puterilor,
separarea lor rigida, dandu-se termenului “puteri” semnificatii corecte din punct de vedere
stiintific, doctrina juridica actuala si desigur Constitutia valorifica echilibrul puterilor. Examinand
dispozitiile Constitutiei Romaniei putem constata ca ea consacra echilibrul puterilor in stat in
continutul si semnificatia sa stiintifica si desigur moderna. Mai multe argumente sunt
convingatoare si pertinente:
a) Cele trei puteri clasice se regasesc exprimate in Constitutie: legislativul in normele privitoare
la Parlament (art. 58 si urm.); executivul in normele privitoare la presedintele Romaniei si
Guvern (art. 80 si urm.); justitia in normele cu privire la autoritatea judecatoreasca (art. 123 si
urm.).
b) Ordinea reglementarii puterilor in Constitutie este ordinea clasica fireasca. Constitutia da
exprimarea juridica relatiilor si activitatilor politice statale in succesiunea lor fireasca.
c) Avand in vedere legitimitatea imputernicirilor Parlamentului, compozitia sa numeroasa si larg
reprezentativa, Constitutia asigura acestuia o anumita preeminenta in raport cu celelalte
autoritati statale. Astfel Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a tarii (art. 58), el are
functii de formare, alegere, numire, investire a altor autoritati statale si desigur a altor functii
de control. Chiar si structura bicamerala a Parlamentului exprima echilibrul in executarea
puterii legislative. De altfel acesta este si singurul argument solid al bicameralismului
Parlamentului fata de faptul ca Romania este un stat national unitar.
d) Raporturile constitutionale dintre autoritatile publice se caracterizeaza prin implicari reciproce
ale unora in sfera de activitate ale celorlalte, implicari ce semnifica echilibbrul prin colaborare
si control.
Raporturile Parlament-Executiv, in reglementarea constitutionala, pot fi examinate prin
implicarea legislativului in activitatea sefului de stat si a guvernului. Astfel Parlamentul primeste
juramantul Presedintelui (art.82); poate prelungi mandatul acestuia in caz de razboi sau catastrofa
(art. 83); poate hotari punerea sub acuzare a sefului de stat pentru inalta tradare (art. 84); asculta

11
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

mesajele sefului de stat (art. 89); ratifica tratatele internationale in conditiile art. 91; aproba
declararea de catre seful de stat a mobilizarii partiale sau generale a fortelor armate (art. 92);
incuviinteaza instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta (art. 93); poate suspenda din functie
Presedintele Romaniei in cazul savarsirii unor fapte grave prin care acesta a incalcat prevederile
Constitutiei (art. 95); stabileste indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui Romaniei (art.
100).
In ceea ce priveste raporturile cu Guvernul vom mentiona indeosebi ca Parlamentul: acorda votul
de incredere asupra programului si a intregii liste a Guvernului (investitura, art. 102);retrage
increderea acordata (art.109 si art.112); poate cere informatii si documente (art. 110); prin
deputati si senatori se pot pune intrebari si adresa interpelari (art. 111); apreciaza asupra
raspunderii politice a Guvernului, poate cere urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru
fapte savarsite in exercitiul functiei lor; stabileste prin lege cazurile de raspundere si pedepsele
aplicabile membrilor Guvernului (art 108); abiliteaza Guvernul pentru a emite ordonante in
domenii care nu fac obiectil legilor organice (delegarea legislativa, art. 114).
Compatibilitatea calitatii parlamentare cu cea de membru al Guvernului este si ea un aspect al
implicarii reciproce. Bineinteles ca si executivul se implica in activitatea legislativului. Astfel
Presedintele Romaniei: promulga legile, putand cere, o singura data reexaminarea legii (art. 67);
poate dizolva parlamentul in conditiile art. 89. Cat priveste Guvernul acesta: are initiativa
legislativa (art. 73); poate solicita adoptarea, cu procedura de urgenta, a proiectelor sau
propunerilor legislative (art 74); isi poate angaja raspunderea in fata Parlamentului asupra unui
program, decaratii de politica generala, sau proiect de lege (art. 113) acestea considerandu-se
aprobate daca guvernul nu este demis; poate fi abilitat sa emita ordonante in domenii care nu fac
obiectul legilor organice (art. 114).
Cat priveste raporturile dintre legislativ si puterea judecatoreasca ele trebuie apreciate cu
luare in considerare a principiului independentei judecatorilor si a supunerii lor numai legii (art.
123). Asadar interventia in sfera justitiei a altor puteri contravine principiului constitutional.
Aceasta nu exclude insa anumite raporturi constitutionale care rezulta firesc din sistemul
organizarii statale a puterii. Trebuie mentionat ca organizarea si functionarea instantelor
judecatoresti se realizeaza potrivit legii (art. 125, 126, 128, si mai ales art. 172 alin3 lit. h). Ca

12
 Functionalitatea principiului separatiei puterilor in stat in Romania

atare Parlamentul este cel care stabileste prin lege competente si proceduri pentru instantele
judecatoresti.
Avand in vedere cele precizate mai sus se poate preciza ca ne aflam in prezenta unei
conlucrari a structurilor statale in realizarea vointei poporului. Aceasta conlucrare presupune:
competente clar delimitate prin Constitutie, autonomie organizatorica si functionala, control
reciproc fara imixtiune, garantii constitutionale ale indeplinirii mandatulului si ale respectarii
drepturilor cetatenilor.
Ca o concluzie, putem afirma ca principiului separatiei puterilor i s-au adus o serie de
critici de catre unii autori, el fiind considerat fie depasit, fie imbatranit, fie reflectand o anumita
etapa a dezvoltarii constitutionale. In fond, insa, toti criticii separatiei puterilor omit, intentionat
sau neintentionat, faptul ca separatia puterilor nu a fost niciodata conceputa, nici macar de
teoreticienii sai, ca o separare ori izolare artificiala intre puterile statului.

13