Introducere

Evaluarea stării economice şi financiare a firmelor pe piaţa concurenţială

reprezintă o direcţie în care se îndreaptă cercetarea în domeniul microeconomic. Aceasta
presupune şi impune cu necesitate utilizarea unor metode de investigare de mare
rigurozitate ştiintifică menite a evidenţia cât mai exact gradul de stabilizare economică şi
financiară a firmelor. Numai pe aceasta baza se pot apoi elabora o serie de strategii pe
termen lung care să directioneze un anumit comportament al firmei.
Evidenţierea factorilor care au contribuit la evoluţia fenomenelor şi proceselor
economice, reprezintă un obiectiv central al conducerii firmelor, care are implicaţii
directe în dezvoltarea portofoliului de afaceri a firmelor. Aceasta se poate realiza cu
ajutorul unor procedee chemate a reflecta pe de o parte factorii de influenţă a
fenomenelor economice, iar pe de altă parte, de a evidenţia contribuţia cantitativă a
acestor factori la modificarea nivelului fenomenului investigat.
Problematica analizei financiare a agenţilor economici a constituit şi constituie un
subiect de actualitate mult discutat şi disputat în literatura economică din ţară şi
strainătate.
Răspunzând acestor cerinţe în lucrarea de faţă am abordat unele procedee
aplicabile la nivelul firmelor, existente în literatura de specialitate.
În prima parte a lucrării sunt prezentate concepţii teoretice cu privire la
necesitatea, rolul si obiectivele analizei economico-financiare, dupa care m-am oprit la
situatiile financiare anuale, situatii care reprezintă o premisă a efectuării analizei situaţiei
financiare a întreprinderii.
În a doua parte a materialului este descrisă S.C. Antibiotice S.A., unul din
simbolurile industriei farmaceutice româneşti şi un pilon important al industriei ieşene ;
societate pe exemplu căreia este construită cea de-a treia parte a lucrării, parte care
urmăreşte direct analiza situaţiei financiare.
Lucrarea se încheie prin realizarea unui prototip de sistem expert, menit să ajute
managemetul întreprinderii în determinarea gradului de îndatorare a firmei.
Sperăm că lucrarea să redea macar parţial importanţa şi complexitatea analizei
rentabilităţii şi riscurilor întreprinderii pe baza contului de profit şi pierdere.
 Capitolul I
Analiza economico-financiară – instrument în managementul modern al
întreprinderilor

0 1.1 Conceptii privind obiectivele fundamentale ale intreprinderii

În conceptia lui Peter Drucker, cea mai impunatoare figura a managementului
modern,
managementul este o “functie esentiala a timpurilor noastre”. El elaboreaza în aceasta
privinta cinci principii fundamentale ale managementului : stabilirea obiectvelor firmei,
organizarea productiei şi a muncii, motivarea şi comunicarea, stabilirea metodelor de
masurare a performantelor, dezvoltarea capacitatii şi performantelor.
Desi radacinile managementului se pierd în negura vremurilor, majoritatea ideilor
şi teoriilor de management isi au originea în perioada revolutiei industriale, cand
dezvoltarea mijloacelor de productie a dus la necesitatea unor metode de conducere mai
eficiente. În ceea ce priveste obiectivele unei intreprinderi, în literatura de specialitate s-
au desprins doua teorii : teoria manageriala şi teoria comportista sau behaviorista.
Aparitia şi dezvoltarea teoriei manageriale s-au efectuat în perioada de dezvoltare
a marilor intreprinderi, în cadrul carora sa constatat separarea intre societate şi
management, separare din care deriva posibilitatea managementului de a urmari
obiectivele care nu coincid, intrutotul, cu maximizarea profitului.
Potrivit scolii de gandire economică nord-americana, inteoria manageriala
obiectivele urmarite de intreprindere au evoluat în concordanta cu mutatiile care s-au
produs de-a lungul timpului în contextul economic, mutatii care au generat în lumea
stiintifica un proces de reinnoire teoretica dinamica, care au pus în criza paradigmele
precedente.
 Reformularea teoriei traditionale a devenit absolut necesara în conceptia a
numerosi autori, precum E. Penrone, W. Bournol şi R. Manis, intrucat, în conceptia
manageriala, obiectivele intreprinderilor erau altele :
 Maximizarea CA, sub restrictia unui cost minim ;
 Independenta financiară a intreprinderii;
 Marirea cotei de piata a intreprinderilor, etc.
Din punct de vedere al procesului decizional, intreprinderea apare ca fiind
formata dintr-un grup de participanti la procesul decizional, cu interese diferite ;
obiectivele sunt rezulatatul arbitrajelor dintre scopurile diverselor grupuri de persoane
participante atat la activitatea acestei, cât şi la eliberarea şi fundamentarea deciziilor :
actionarii au drept obiectiv obtinerea de dividente ; managerul urmareste profit, excelenta
profesionala, prestigiu, cariera ; furnizorii – relatii stabile şi profitabilitate ; clientii –
produse de calitate la preturi cât mai mici, salariatii – salarii ridicate, siguranta locului de
munca, guvernele – cresterea bugetului prin prelevari fiscale, alti “actori sociali” –
protectia consumatorilor şi calitatea mediului.
Teoria behaviorismului sau comportista renunta la preconceptiile şi ipotezele şi
fundamentarea obiectivelor intreprinderii, pe baza observarii comportamentului
participantilor la procesul decizional. Potrivit acestei noi teorii la baza alegerii
obiectivelor trebuie sa stea urmatoarele ipoteze : rezolvarea partiala a conflictelor de
interese, limitarea incertitudinii, analiza problemelor intreprinderii şi antrenarea
salariatilor în rezolvarea acestora.
Desi urmarirea unor asemenea obiective nu garanteaza solutii ideale în
managementul intreprinderii ele dovedesc faptul ca acasta nu trebuie sa se multumeasca
cu obiective traditionale, în conditiile în care doreste continuarea activitatii. O comparatie
a celor doua teorii se prezinta în figura 1.

Teoria Teoria
traditionala manageriala

Maximizarea
Maximizarea
cifrei de
profitului
afaceri
 Obiectivele intreprinderii

Procesul
decizional

Actionari Manageri Salariati

Obtinerea de Cresterea Cresterea Cresterea

dividende prestigiului salariului profitului
Figura 1 Domeniul normativ al teoriei microeconomice

Principiul armoniei intereselor tuturor factorilor cheie implicati în activitatea

intreprinderii este esential în supravietuirea, pe termen lung, a intreprinderii, şi trebuie sa
fie mereu operant. Helmet Schmidt, ex-cancelar al Germaniei, afirma în legatura cu
aceasta coeziune de interese economice şi sociale : “Profiturile de astazi sunt investitiile
de maie şi locurile de munca de poimaine”.
În concluzie, intreprinderea nu mai este considerata o organizatie birocratica, care
apare ca o structura functionala de subansamble ierarhice ordonate, în cadrul careia
comportamentul participantilor este orientat de scopurile comune.
În legislatia romaneasca sunt punctate urmatoarele obiective cadru ale societatilor
comerciale :
− Evolutia volumului de activitate (CA şi volumul productiei) ;
− Evolutia rezultatelor financiare (cresterea profitului, diminuarea
pierderilor) ;
− Prioritati ale restructurarii (eforturi şi efecte ; volumul de investitii ;
sursele de finanţare) ;
− Imbunatatirea pozitiei intreprinderii pe piata interna şi externa ;
− Pregatirea privatizarii (clasificarea situatiei patrimoniale, atragerea de
investitii, durata şi succesiunea etapelor de privatizare).
 În concluzie, la nivelul oricarei intreprinderi se vor fixa mai multe
obiective care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii : realismul obiectivelor,
“comparabilitea” acestora, ierarhizarea lor, sa fie masurabile, datate şi esalonate.
Pentru alegerea obiectivelor strategice ale unei intreprinderi se pot utiliza
diverse criterii : rentabilitatea, posibilitatea şi cerintele de dezvoltare în viitor, realismul
financiar, atitudinea actionarilor şi managerilor.

0 1.2. Necesitatea şi rolul analizei economico – financiare în

procesul decizional
1
Etapa în care traim se caracterizeaza printr-un ritm alert al schimbarilor, al
mutatiilor de tot felul şi nu exista, deocamdata, nici un indiciu ca el va incetini.
Prefacerile care au loc afecteaza toate sectoarele de activitate, de stat şi
particulare, modifica gusturile şi cerintele consumatorilor, accelereaza introducerea
noului omologat în productie şi scurteaza intervalul dintre aparitia unei descoperiri
stiintifice sau tehnice şi aplicarea ei în practica.
În aceste conditii, apare necesitatea ca orice organism economic sa se adapteze, sa
se transforme, sa se schimbe pentru a putea supravietui şi sa functioneze în mod
corespunzator.
Daca nevoia de adaptare la modificarile care au loc este evidenta, tot atat de
evident este şi faptul ca aceste modificari trebuie detectate şi cunoscute. Chiar daca se
intampla asa aceasta nu este destul. Cunoasterea trebuie facuta la timp, creandu-se
conditii pentru realizarea optima a adaptarii.
Intre momentul cand transformarea este cunoscuta şi momentul cand sistemul
economic este pregatit sa faca fata, esta necesar ca schimbarile corespunzatoare sa fi fost
determinate, ca deciziile ce trebuie intreprinse sa fi fost stabilite. Toate acestea solicita
timp şi informatii. În acest interval de timp mediul economic nu sta pe loc, este intr-o
continua evolutie. Apar noi transformari astfel incat atunci cand noul sistem este gata sa
functioneze, datele sunt din nou modificate în organismul economic (agent economic)
inca sa fie tot atat de neadaptat şi nepregatit.
 În acest amplu proces un rol deosebit revine cunoasterii atat în momentul
elaborarii programelor de activitate, cât şi controlului modului în care aceste programme
se deruleaza.
Acestui scop ii foloseste analiza economico – financiară.
Cu ajutorul analizei economico – financiare se cerceteaza fenomenele şi procesele
economico – sociale, se descopera structura, se verificasi stabileste relatia de cauzalitate,
factorii care le genereaza, se descopera legile formarii şi desfasurarii lor, şi, pe baza
acestora se formuleaza decizii privind activitatea de viitor.
Prin cunoasterea postfaptica, curenta şi previzionala a economiei agentului
economic, a rezultatelor şi rezervelor interne, a cauzelor care le-au generat, analiza
economico – financiară contribuie la cunoasterea continua a eficientei utilizarii resurselor
umane şi materiale.
Prin studierea realitatii, prin prisma cauzelor care determina modificarea ei şi a
efectelor sale, se pot evidentia : corelatia dintre structura interna şi externa a fenomenelor
şi proceselor economice, corelatii dintre structura cauzala şi structura spatio-temporala.
Astfel, prin cunoasterea cauzalitatii şi a corelatiei acesteia se poate patrunde în esenta
fenomenelor şi proceselor economice.
Analiza economico – financiară isi propune cu predilectie cercetarea relatiilor
cauza – efect. În domeniul economic studiul acestei relatii este mult mai complex decat în
alte domenii. Caracterul complex al analizei cauza – efect rezulta din urmatoarele :
0 Acelasi efect poate fi produs de cauze diferite ;
1 Efectele diferite se pot combina dand o rezultanta a complexului de actiuni ;
2 Complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea
fenomenului ci şi calitatea lui ;
3 În realitatea economică asistam la o imbinare a insusirilor esentiale cu cele
neesentiale, a celor stabilite, cu cele intamplatoare.
De aici rezulta ca, analiza economico – financiară este necesara şi utila
Procesului cunoasterii esentei fenomenelor, descoperirii legitatilor obiective din
economie.
Analiza economico – financiară este necesara conducerii agentului economic,
intrucat descopera esenta fenomenelor şi proceselor economice, cauzele modificarii lor şi
este în masura sa elaboreze solutii de prevenire şi inlaturare a cauzelor ce genereaza
situatii negative.
Pe langa pregatirea şi fundamentarea deciziilor conducerii, analiza economico –
financiară contribuie la fundamentarea programelor de activitate ale intreprinderii, la
perfectionarea indicatorilor economico – financiari, armonizarea activitatii economice,
controlul şi reglarea ei.
Analiza economico – financiară urmareste sa puna la indemana conducerii un
instrument de cunoastere şi revizuire periodica a nivelurilor de echilibru în cadrul
activitatii, descoperind factorii care o influenteaza şi marimea influentei lor.
Definirea şi delimitarea obiectului de studiu al analizei este problema centrala ca
şi în cazul celorlalte discipline stiintifice. Obiectul analizei economico – financiară ca şi
“gramatica a teoriei economice” il constituie “studiul rezultatelor utilizarii resurselor
umane, materiale şi financiare din organismele economice de nivel micro/macro
economic în scopul descoperirii şi mobilizarii rezervelor, de imbunatatire a acestor
rezultate în viitor.”
Dupa obiectul ei, analiza economico – financiară face parte din grupa stiintelor
sociale. În cadrul stiintelor sociale exista o serie de discipline ce se preocupa, cu
prcadere, de studierea activitatilor depuse de intreprinderile economice (S.C, R. A.).
Printre aceste discipline se numara contabilitatea, finantele, statistica, managementul şi
respectiv analiza economico – financiară care ocupa un loc distinct. Analiza economico –
financiară se diferentiaza de celelalte discipline prin modul cum abordeaza studiul
fenomenului economic. Drumul pe care-l parcurge analiza economică este invers
evolutiei reale a fenomenului cercetat.
Caracteristica acestei discipline este faptul ca ea cerceteaza nu numai activitatea
fiecarei intreprinderi, ci în egala masura poate cuprinde şi activitatea organismelor
superioare : grup de intreprinderi, ramura economică, economie nationala.
Ca obiect al analizei economico – financiare il constituie în primul rand,
productia, ca proces, examinata sub forma procesului productiv al interdependentei şi
actiunii elementelor acestuia : forta de munca şi capitalul. Obiect al anailei economice il
poate constitui şi activitatea departamentelor economiei nationale – ramuri, ministere.
 Realizarea progresului tehnic, industrial şi financiar al intreprinderii se reflecta la
nivelul indicatorilor ce caracterizeaza fiecare sectiune a acestui program. La randul lor,
indicatorii constituie elementele de studiu ale analizei economico – financiare. Prin
cercetarea şi analiza indicatorilor ce evidentiaza volumul resurselor antrenate, se
cuantifica masa rezultatelor economice inregistrate şi se descopera rezervele interne.
Dar analiza economico – financiară se infaptuieste practic, pe baza unui sistem de
indicatori ce caracterizeaza latura tehnica, cea productiva şi contabil – financiară a
intreprinderii.
Analiza economico – financiară impune o cunoastere logica a fenomenelor şi
proceselor economice. Evidentierea contradictiilor interne ale fenomenelor economice
solicita facilitatea de a deosebi lucrurile esentiale de cele neesentiale, cunoasterea cauzei
interdependentei fenomenelor, cantitative şi calitative, statice şi dinamice, etc. Prin
generalizarea celor spuse, analiza se completeaza cu sinteza care este “o metoda
stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la
simplu la complex ; imbinarea a doua sau mai multor elemente pentru a forma un tot. ”

1.3. Bilantul – principal calcul de sinteza al contabilitatii

Bilantul, ca document de sinteza contabila, este principala sursa informationala

pentru toti tertii interesati de viata unei societati. Informatiile furnizate de acesta servesc
nu numai raportarii unor date obligatorii cerute de organismele publice, ci şi unei analize
financiare a activitatii desfsurate de societate.
“Bilantul constituie unul din elementele ce caracterizeaza o intreprindere”. Insusi
savantul matematician Luca Paciolo, în prima lucrare de contabilitate tiparita, intitulata
“Summa de Arithmetica, Geometrie, Proportioni et Proportionalita” (Venetia, 1494)
prezinta, pe langa principiile contabilitatii în partida dubla, necesitatea intocmirii
bilantului.
Referindu-se la importanta calculelor periodice, el arata : “Dupa ce ai facut
aceasta cu grija, tu personal vei inchiea toata Cartea mare, partida cu partida […]”,
propunand intocmirea unui “bilancia”, considerat de autor “balanta de verificare a
maestrului”. Dupa aparitia acestei lucrari, multi autori au adus contributii la definirea
bilantului.
Dupa unii autori, bilantul, ca instrument de inchidere periodica a gestiunii, a
aparut sub forma de inventar din cele mai vechi timpuri pe placute de ceramica,
papirusuri etc. incepand sa fie intocmite odata cu descoperirea contabilitatii.
Din punct de vedere etimologic, se considera ca termenul de “bilant” provine din
adjectivul latin “bilanze”, adica cu doua talere. Termenul apare în limba latina, inca din
secolul al V – lea şi capata în limba italiana intelesul de cantar (“bilancia”).
În decursul timpului, notiunea de bilant s-a dezvoltat concomitent cu evolutia
rolului şi functiilor contabilitatii, mentinandu-şi intelesul initial, de balanta cu doua talere,
aflate intr-un permanent echilibru.
În zilele noastre, notiunea de bilant se utilizeaza intr-un sens larg, generalizat,
exprimand “rezultatul sintetic al unei activitati desfasurate intr-o perioada data”. Pornind
de la aceasta acceptiune generala, notiune de bilant a fost preluata de aproape toate
domeniile de activitate.
Din punct de vedere economic, Dictionarul Enciclopedic defineste bilantul ca
fiind “inventatorul a tot ceea ce se poseda (activul) şi a tot ceea ce datoreaza o
intreprindere”.
“Obiectul primordial al bilantului este de a masura averea (patrimoniul sau
bogatia) intreprinderii. Bilantul este (ar trebui sa fie) o fotografie instantanee a
intreprinderii în ultima zi a exercitiului. Din acest motiv, consideram ca se omite o eroare
(abuz) de limbaj atunci cand se vorbeste de bilantul exercitiului N şi nu de bilantul de la
31 XII.”
Indiferent care este modul de organizare al contabilitatii adoptat, în orice
intrprindere ciclul de prelucrari contabile se desfsoara potrivit unei scheme identice.
Astfel, se proneste de la primirea documentelor justificative şi se incheie cu elaborarea
conturilor anuale.
Schematic, demersul general de organizare al ciclului de prelucrari contabile se
poate reprezenta ca în schema de mai jos :

1. Primirea documentelor justificative

2. Analiza acestor documente şi inregistrarea cronologica a operatiilor în Registrul – jurnal

3. Sistematizarea datelor în jurnal şi raportarea lor în Cartea mare

4. Verificarea inregistrarii în conturi a tuturor operatiilor. Elaborarea Balantei de varificare
primara (inaintea inventarierii)
5.Inventarierea generala a patrimoniului
6. Inregistrarea operatiilor de regularizare în Registrul – jurnal şi sistematizarea lor în Cartea
mare
7.Redactarea celei de-a doua Balante de verificare
8. Determinarea rezultatului exercitiului şi repartizarea acestuia. Sistematizarea datelor în
cartea mare şi intocmirea Balantei de verificare finala
9. Inchiderea conturilor
10. Elaborarea conturilor anuale (Bilant, Cont de profit şi pierdere, Anexa la bilant, Tabloul
de finanţare).

Figura 2.Demersul general de organizare al ciclului de prelucrari

contabile(dupa Ristea M. – “Bilantul în gestiunea patrimoniului”)

Etapele 4 – 8 din demersul general de organizare a ciclului de prelucrari contabile

sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea generica de “lucrari
premergatoare (pregatitoare) intocmirii bilantului contabil”.
Verificarea inregistrarii în conturi a tuturor operatiilor urmareste, în primul rand,
daca toate operatiile au fost consemnate în documente justificative şi, în al doilea rand,
daca toate documentele au fost inregistrate în contabilitate.
Intocmirea balantei de verificare inaintea inventarierii consta în furnizarea
informatiilor cu privire la situatia scriptica a patrimoniului, care urmeaza a fi comparata
cu situatia reala determinata prin inventariere.
Inventarierea generala urmareste stabilirea situatiei reale a patrimoniului fiecarei
unitati.
Scopul etapei a 6-a este de a aduce datele din contabilitate la nivelul situatiei
faptic determinata prin inventariere.
Dupa ce au fost contabilizate în Registrul – jurnal, operatiile de regularizare
mentionate anterior sunt sistematizate şi reportate în registrul “cartea mare”, dupa care se
procedeaza la intocmirea unei noi balante de verificare (denumita balanta conturilor dupa
inventariere).
Stabilirea rezultatului exercitiului consta practic în inchiderea tuturor conturilor
de cheltuieli şi venituri. Dupa incheierea conturilor de cheltuieli şi de venituri,
repartizarea profitului la rezervele legale şi inregistrarea impozitului datorat bugetului, se
procedeaza la sistematizarea datelor pe conturi în “cartea mare” şi se intocmeste balanta
de verificare finala (care serveste ca baza pentru elaborarea bilantului).

1.4. Contul de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere este a doua componenta a bilantului contabil şi

cuprinde : cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile exercitiului grupate dupa natura
lor,precum şi rezultatul exercitiului (profit sau pierderi).
În timp ce bilantul propriu-zis reflecta rezulatatul unitatii (soldul contului 121),
dar nu ofera cunoasterea operatiilor care au permis constituirea lui, contul de profit şi
pierdere ofera o recapitulare a operatiilor ce au influentat rezultatul final.
Rezultatul exercitiului este constituit din :
 Operatii provenind din activitatea normala a unitatii ;
 Operatii extraordinare care nu intra direct în cadrul activitatilor normale.
Separarea cheltuielilor şi veniturilor extraordinare de cele curente este
necesara pentru ca utilizatorii conturilor sa poata cunoaste incidenta regulilor fiscale
derogatorii de regulile contabile sau a unor operatii de natura neobisnuita, cu grad mare
de anormalitate fata de activitatile ordinare, în bilant sau contul de profit şi pierdere.
Contul de profit şi pierdere se prezinta ca un tablou al veniturilor şi cheltuielilor
unei perioade, avand ca finalizare rezultatul net al exercitiului. Un asemenea rezultat este
determinat în cascada, pe urmatoarele niveluri : rezultatul curent (alcatuit din rezultatul
de exploatare şi rezultatul financiar), rezultatul extraordinar şi impozitul pe profit.
Prezentarea veniturilor şi cheltuielilor se face sub forma de lista, grupate dupa
natura lor, cu date comparative pentru exercitiul incheiat şi pentru cel precedent.
 Baza de date pentru intocmirea contului de profit şi piedere o constituie soldurile
conturilor din clasa 6 şi 7 din ultima balanta de verificare sintetica, iar un post al acestuia
poate sa corespunda unei grupe, mai multor grupe, unui cont sau mai multor conturi.
Ordinea posturilor contului de profit şi pierdere nu coincide cu cea a simbolului
conturilor din Planul de conturi, aceasta datorandu-se necesitatii regruparii posturilor în
rubrici semnificative şi anume :
0 Venituri din exploatare, cheltuieli pentru exploatare, rezultatul din exploatare ;
1 Venituri financiare, cheltuieli financiare, rezultatul financiar ;
2 Rezultatul curent al exercitiului ;
3 Venituri extraordinare, cheltuieli extraordinare, rezultatul extraordinar ;
4 Impozit pe profit ;
5 Rezultatul exercitiului.

CAPITOLUL 2
Studiul cadrului juridic, normativ şi organizatoric al sistemului
informational – contabil al S.C Antibiotice S.A
 2.1 Studiul cadrului juridic şi normativ al sistemului contabil

Întreprinderea, ca parte a unui sistem, influenţează şi poate influenţa celelalte

componente ale intregului, componente care prin ponderea şi consecinţele funcţionării
lor, modelează deciziile care se vor lua în interprindere. Studiul cadrului juridic şi
normativ apare, în aceste condiţii, ca un imperativ.
Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede obligaţia organizării şi conducerii unei
contabilităţi proprii de către următoarele unităţi patrimoniale: regii autonome, societăţi
comerciale, organizaţii ale cooperaţiei meşteşugăreşti, organizaţii ale cooperaţiei de
consum şi de credit, Banca Naţională a României şi organizaţiile bancare, instituţiile
publice de subordonare centrală şi locală, unităţi de asigurări sociale altele decât cele de
stat, asociaţii, fundaţii, sindicate, unităţi de cult, organizaţii obşteşti, alte persoane care au
dobândit personalitate juridică, persoane fizice care prestează activităţi independente,
autorizate pe baza decretului-lege nr.54/1990, caree exercită în mod obişnuit acte de
comerţ şi sunt înmatriculate la Oficiul Registrului Comerţului.
După 1990 a început să se contureze şi un cadru juridic specific noilor condiţii ale
economiei de piaţă româneşti, cadru ce reglementează activitatea societăţilor comerciale,
cele mai importante acte normative fiind: Legea nr. 15/1990 privind transformarea
intreprinderilor de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, Legea nr. 26/1990
privind Registrul comerţului, Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr.
11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, Legea nr. 47/1991 privind constituirea,
organizarea şi funcţionarea societătţilor comerciale din domeniul asigurărilor, Legea nr.
58/1991 privind privatizarea socităţilor comerciale etc.
Societăţile comerciale se pot clasifica după mai multe criterii: natura asocierii,
obiectul de activitate, întinderea răspunderii, numărul persoanelor asociate, provenienţa
capitalului.
Articolul 2 din Legea nr.31/19901 prevede că societăţile comerciale se vor
constitui în una din următoarele forme: societăţi în nume coletiv, societate în comandită
pe acţiuni, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate cu răspundere
limitată.
1
Modificată prin Legea nr. din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 335 din 28
noiembrie 1997
 Societăţile în nume colectiv se caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale sunt
garantatecu patrimoniu social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
Totodată, părtile sociale nu pot fi reprezentate de titluri de valoare negociale.
În cazul societăţior în comandă simplă, obligaţii;e sociale sunt garantate cu
patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi;
comanditarii răspund numai în limita aportului lor şi nu au dreptul să se amestece în
admistrarea societăţii.
Societăţile în comandită pe acţiuni au caracteristic împărtirea capitalului social în
acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a asociaţilor comandataţi; părţile comandatarilor sunt separate în
acţiuni ca titluri de valoare negociabile.
Societatea pe acţiuni este forma tipică a societăţilor de capitaluri. Ea se
caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar
asociaţii sunt obligaţi să răspundă în limita capitalului subscris, exprimat în acţiuni.
Acţiunile pot fi transmise liber terţelor persoane, nefiid\nd necesară o autorizaţie din
partea celorlalţi asociaţi.
Contabilitatea societăţilor comerciale este organizată şi condusă în comformitate
cu dispoziţiile Legii nr. 82/1991, legea contablilităţii2.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, potrivit acestei legi,
revine persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului, şi anume, admininstratorilor.
Contabilitatea trebuie condusă în partidă dublă, înregistrările în contabilitate
efectuându-se cronologic şi sistematic, potrivit planurilor de conturi şi normelor emise de
Ministerul Finanţelor Publice. Ca urmare a dublei înregistrări, pentru cunoaşterea situaţiei
financiare, se face diferenţa între cele două partide: debit şi credit şi se obţine soldul.
Fiecare operaţiune patrimonială este supusă unei duble inregistrări: la activ şi la
pasiv, reprezentată într-un cont în registru. Cu cât activitatea comercială este mai
2
Legea nr. 82 din 24.12.1991 privind contabilitatea (Monitorul Oficial nr. 265 din 27.12.1991). Prin
Hotărârea Guvernului nr 704 din 22.12.1993 au fost aprobate: Regulamentul de aplicare a Legii
contabilităţii nr. 82/1991; Planul de conturi general, modelele registrelor şi bilanţurilor contabile şi
Normele metodologice de utilizare (Monitorul Oficial nr. 309 bis din 22.12.1993).
Prin Ordinul ministerului finanţelor nr. 1670/1997 (Monitorul Oficial nr. 298 din 3.11.1997) s-au aprobat
principiile privind reflectarea în contabilitate a unor operaţiuni în valută, a diferenţelor de curs valutar şi a
altor operaţiuni, iar prin cel cu nr. 1223/1998 (Monitorul Oficial nr. 237 din 29.06.1998), precizările
privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni privind fuziunea, dizolvarea şi lichidarea
societăţilor comerciale.
complexă, cu atât numărul de conturi este mai mare. Planul de conturi general cuprinde
nouă clase, fiecare clasă cuprinzând subdiviziuni de conturi. Cele nouă clase sunt: clasa
1: conturi de capital; clasa a 2-a: conturi de imobilizări; clasa a 3-a: conturi de stocuri şi
producţie în curs de execuţie; clasa a 4-a: conturi de terţi; clasa a 5-a: conturi de
trezorerie; clasa a 6-a: conturi de cheltuieli; clasa a 7-a: conturi de venituri; clasa a 8-a:
conturi speciale şi clasa a 9-a: conturi de gestiune.
Contabilitatea se ţine în limba română şi în monedă naţională. Contabilitatea
operaţiunilor efectuate în valută se va ţine în monedă naţională cât şi în valută.
Înregistrarea în contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de
achiziţie, de producţie sau la preţul pieţei, după caz. Creanţele şi datoriile se înregistrează
în contabilitate la valoarea lor nominală.
Prin lege se stabilesc obiectul contabilităţii patrimoniului şi modul de ţinere a
ontabilităţii.
Obiectul de studiu a patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a
bunurilor mobile şi imobile, disponibilităţile băneşti, titluri de valoare, dre[turile şi
obligaţiile comerciantului, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma
operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de
acesta.
Modul de ţinere a contabilităţii este diferit, în funcţie de categoria bunurilor.
Contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.
În cazul valorilor materiale, contabilitatea se ţine cantitativ şi valoric sau numai
valoric.
Valoarea actiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsămintele efectuate în
contul capitalului subscris se reflectă distinct în contabilitate.
Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor , a celorlalte creanţe şi datorii se ţine pe
categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică.
Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura lor, iar cea a
veniturilor, pe feluri de venituri, după natura lor.
Profitul sau pierderea se stabileşte lunar, repartizarea profitului se înregistrează în
contabilitate pe destinaţii potrivit legii.
 La baza înregistrărilor în contabilitate stau înscrisurile care consemnează
operaţiunile comerciale şi care au calitatea de documente justificative : aceste documente
angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat ori le-au
înregistrat în contabilitate, după caz.
Evaluarea elementelor patrimoniale are o importanţă deosebită pentru stabilirea
unei situaţii reale, deoarece, pe baza bilanţului, se stabilesc beneficiarii şi implicit
dividendele pentru acţionari. Subevaluarea are ca efect distribuirea de dividende fictive şi
denaturarea gajului general al creditorilor: patrimoniul societăţii.
Acesta este şi motivul pentru care Legea nr. 82/1991, legea contabilităţii, a dispus
că evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în
bilanţul contabil se fac potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanţelor. Comerciantul
are obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul activităţii.
Ministerul Finanţelor Publice poate să scutească de obligaţia inventarierii anuale3.
Comerciantul nu este obligat să conducă personal contabilitatea. Acest lucru
poate fi realizat prin reprezentantul său (art. 50 Cod Comercial). Potrivit legii,
contabilitatea este condusă, după caz, de directorul financiar-contabil, contabilul şef sau
altă persoană împuternicită să îndeplinească acestă funcţie. Contabilitatea comercianţilor
poate fi ţinută şi de persoane juridice autorizate sau de persoane juridice autorizate sau de
persoane fizice care au calitatea de contabil autorizat sau de expert contabil.
Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine administratorului
sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului. În cazurile în care
contabilitatea nu se ţine de persoane autorizate, răspunderea revine comerciantului (art.11
din Legea nr.82/1991). Principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt: registrul
jurnal, registrul inventar şi carte mare.
Evidenţa contabilă a activităţii societăţii comerciale este reglementată şi de Codul
comercial – art. 22 – 34, titlul IV “despre registrele comercianţilor”. Articolul 22 Cod
comercial instituie obligativitatea ţinerii următoarelor registre: registrul jurnal, registrul
inventar şi registrul copier4.

3
Evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în bilanţul contabil se fac
în baza normelor stabilite de Ministerul Finanţelor Publice(art. 9 din Legea nr. 82/1991).
4
A se vedea Stanciu D. Cârpeanu, drept comercial român, pag 96-98
 Legea nr.82.1991 nu abrogă epres dispoziţiile din Codul comercial, dar, abrogând
orice alte dispoziţii contrare, prevederile acestuia, implicit, nu pot fi socotite în vigoare,
excepţie făcând acele dispoziţii compatibile şi concordante cu legea contabilităţii. Astfel,
nu mai există obligaţia pentru societaet de a ţine registrul copier, registrul în care
comerciantul era obligat să copieze în ordine cronologică toate scrisorile pe care le
expedia şi care aveau un conţinut comercial.
Registrul jurnal este registrul în care se înscriu operaţiuni comerciale, tot ce
primeşte şi plăteşte societatea sub orice titlu.
Registrul inventar cuprinde inventarele în cazurile şi la termenele prevăzute de
lege.
Registrul cartea mare este registrul de fonduri personificate, cu contabilitatea în
partidă dublă, înregistrările făcându-se sistematic. Conform art. 23 din Legea nr. 82/1991
– legea contabilităţii. Dacă societatea utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor
are obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma
suporţilor tehnici şi controlul datelor înregistrate în contabilitate.
Registrele de contabilitate se utilizează în concordanţă cu destinaţia lor, într-o
formă care să permită, în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor
patrimoniale efectuate.
Atât registrele cât şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în
contabilitate se păstrează în arhiva societăţii, potrivit legii, timp de 10 ani, cu începerea
de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite.
În cazul în care sunt utilizate sisteme de prelucrare automată a datelor,
comerciantul are obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocarea păstrarea
sub forma suporţilor tehnici şi controlul datelor înregistrate în contabilitate.
În concordanţă cu Codul comercial (art. 30), Legea contabilităţii prevede că
registrele se păstrează de comercianţi timp de 10 ani, adăugând însă ca ele se predau, în
caz de încetare a activităţii, la arhivele statului (art. 30 alin. 3).
Legea nr 31/1990 nu defineşte bilanţul şi nici nu reglementează conţinutul şi
modul lui de întocmire. Pentru aceasta, se va face apel la legea contabilităţii.
Conform art.12 din Legea nr.82/1991, obiectul patrimoniului societăţii îl
constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv a
disponibilităţilor băneşti, titluri de valoare, drepturilor şi obligaţiilor societăţii, precum şi
mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate,
cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de acesta.
Documentul oficial de gestiune îl constituie bilanţul contabil. Acesta trebuie,
conform legii, să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi a rezultatelor obţinute.
Bilanţul contabil se compune din: bilanţ, contul de profit şi pierderi, anexe şi
raportul de gestiuni (art. 27 din Legea nr. 82/1991).
Bilanţul se întemeiază pe bază de inventar, şi, potrivit art.8 din Legea nr. 82/1991,
societatea are obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul
activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuziunii sau
divizării ori încetării activităţii, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
Bilanţul cuprinde două partide: activul şi pasiul. Fiecare înscriere în bilanţ se
numeşte post. Înţelesul contabil al unor posturi este următorul: imobilizările necorporale
sunt cheltuielile de constutuire, de mărire a capitalului social, emisiune de obligaţiuni,
cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea, concesiuni, brevete, alte drepturi şi valori
similare. Aceste cheltuieli terbuie amortizate într-un termen; imobilizările corporale sunt
bunuri destinate exploatării: terenuri, clădiri, maşini şi utilaje şi altele de acest fel.
Amortizările reprezintă diminuarea valorii activului imobilizărilor, ca urmare a
deprecierii lor prin uzură fizică şi morală sau din alte cauze. Acoperirea pierderii prin noi
bunuri are drept consecinţă o diminuare a beneficiilor.
Provizioanle se constituie pentru a preîntâmpina eventualele pierderi rezultate din
deprecierea imobilizărilor, stocurilor de producţie, a creanţelor. Şi acestea conduc la
diminuarea beneficiilor.
Societatea pe acţiuni este obligată să întocmească bilanţ contabil în următoarele
cazuri:
• Anual, la incheierea exerciţiului financiar – 31 decembrie; bilanţ care se va
prezenta în cel mult trei luni în adunarea generală;
• În situaţia fuziunii şi divizări, în condiţiile art. 236 şi 239 din Legea nr.
31/1990;
 • În situaţia lichidării societăţii. Lichidatorii, imediat după intrarea lor în
funcţiune, sunt obligaţi ca împreună cu administratorii societăţii, să facă un inventar şi să
încheie un bilanţ care să constate situaţia exactă a activului şi pasivului societăţii şi să le
semneze (247 alin.3 din Legea 31/1990);
• Bilanţul final întocmit de lichidatori după terminarea lichidării, care arată
partea ce se cuvine fiecărei acţiuni din repartizarea activului societăţii (art. 242 din Legea
31/1990);
• În situaţia declanşări procedurii reorganizării judiciare şi falimentului la
cererea debitorului, cererea terbuie însoţită de bilanţ şi de pe registrele contabile curente
(art.21 din Legea 64/1995).
Potrivit legii, la întocmirea bilanţului trebuie respectate următoarele reguli:
• posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate,
puse de acord cu situaţia reală a elementlor patrimoniale, stabilite pe baza inventarului;
• neadmiterea compensărilor între conturile ce se înscriu în bilanţ şi, respectiv,
între veniturile şi cheltuielile din contul de profit şi pierderi;
• la întocmirea bilanţului terbuie respectată regula fixităţii capitalului social.
Aceasta înseamnă că, în bilanţ, capitalul social etse înscris în pasiv. Tot la pasiv se înscrie
şi rezerva legală, iar aceste două posturi nu pot fi modificate decât ca urmare a
modificării capitalului social prin hotărârea adunării generale extraordinare. Aceste două
posturi au corespondent la activ, într-un post de profit şi pierderi, cu obligaţia menţinerii
capitalului social.
Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi se vor întocmi în condiţiile
prevăzute de lege, prin grija administratorilor. Aceştia sunt obligaţi să prezinte cenzorilor,
cu cel puţin o lună înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale, bilanţul
exerciţiului financiar precedent, cuc contul de profit şi pierderi, însoţit de raportul lor de
activitate şi de documentele justificative.
Conform cu art. 179 din Legea nr.31/1990, bilanţul contabil şi contul de profit şi
pierderi rămâne la sediul societăţii şi la cel al sucursalelor, în cele 15 zile care preced
întâlnirea adunării generale, împreună cu raportul administratorilor şi cel al cenzorilor,
pentru a putea fi consultate de acţionari.
 În virtutea dreptului lor de informare, acţionarii vor putea cere, pe cheltuiala lor,
copii de pe aceste documente.
După ţinerea adunării generale ordinare, administratorii au obligaţia ca, în termen
de 15 zile de la data acesteia, să depună o copie de pe bilanţul contabil, însoţită de contul
de profit şi pierderi, la administraţia financiară. Le vor anexa raportul lor, raportul
cenzorilor şi procesul verbal al adunării generale.
Procedura instituită de art. 180 prevede, în continuare, depunerea unui exemplar
al bilanţului contabil, vizat de administraţia financiară, împreună cu celalte documente
menţionate, la Oficiul registrului comerţului.
Bilanţul contabil anual se păstrează timp de 50 de ani (art. 30 din Legea nr.
82/1991).
Pentru societăţile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 100
miliarde lei se va publica, prin grija Oficiului registrului comerţului dar pe cheltuiala
societăţii, un anuntând în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, prin care se
confirmă depunerea acestor documente.
Bilanţul contabil aprobat de adunarea generală nu constituie un impediment în
exercitarea acţiunii înrăspundere împotriva administratorilor, directorilor sau cenzorilor.
Nerespectarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi ţinerea contabilităţii
atrage răspunderea civilă, contrvenţională sau penală a administratorului. Pentru
neţinerea contabilităţii în condiţiile legii, răspund , desigur, şi persoanele de specialitate:
contabilii, iar, în anumite situaţii, directorii şi cenzorii.
Sancţiunile contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind
organizarea şi conducerea contabilităţii, sunt prevăzute în Legea nr. 82/1991 – legea
contabilităţii. Constituie contravenţiila legea contabilităţii: deţinerea de valori materiale şi
băneşti sub orice formă şi cu orice titlu, precum şi existenţa oricăror drepturi şi obligaţii
patrimoniale fără a fi înregistrate în contabilitate; primirea şi eliberarea din depozite a
bunurilor de orice fel, fără documente justificative de intrare-ieşire; neîntocmirea
balanţelor de verificare şi nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor Publice
cu privire la: utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate; arhivare şi păstrarea
documentelor justificative şi a documentelor contabile precum şi reconstituirea
documentelor pierdute, sustrase sau distruse, efectuarea inventarierii patrimoniului,
întocmirea, verificarea şi depunerea bilanţului contabil (art. 38-39 din Legea nr.
82/1991).
Constituie infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte, conform legii,
efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a
înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor,
cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se reflectă în bilanţul
contabil (art. 40 din Legea nr. 82/1991). Potrivit art. 256 din Legea nr.31/1990, se
pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani, administratorii şi directorii care prezintă cu
rea credinţă acţionarilor un bilanţ contabil inexact sau date inexacte asupra condiţiilor
economice ale societăţii, în vederea ascunderii situaţiei reale. Bancruta frauduloasă,
constând în: falsificarea, sustragerea şi distrugerea evidenţelor societăţii sau ascunderea
unei părţi din activul societăţii; înfăţişarea de datorii neexistente sau prezentarea în
registrul societăţii, în alt act sau în bilanţ a unor sume nedatorate, fiecare din aceste fapte
fiind săvârsite în vederea diminuării aparente a valorilor activelor, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 12 ani (art. 276 din Legea nr. 31/1990).

2.2 Prezentarea generală a societăţii

În decembrie 1995 la fabrica Chimică numărul 2 Iaşi, actualmente societatea

comercială “Antibiotice”, se obţinea prima şarjă de penicilină românească. De atunci şi
până acum au fost produse la Iasi zeci de milioane de tone de medicamente de cele mai
diverse tipuri. Cu o cifră de afacerri ce a crescut constant în ultimii ani, estimată anul
acesta la aproximativ 30 de milioane de dolari, “Antibiotice” este situată pe locul doi,
după “Sicomed” Bucureşti ca producţie şi cotă de piaţă, la egalitate cu “Terapia” din Cluj
Napoca. Comform unei cercetări de piaţă realizate de ING Barings, “Antibiotice” deţinea
anul trecut o cotă de piaţă de 5% raportată în unităţi valorice şi de 14% raportată în
unităţi fizice. Tendinţa pentru anul 2003 menţionată de ING era crescătoare în cazul
societăţii îeşene. Din totalul producţiei de anul trecut, 20% a mers la export.
“Antibiotice” a adus anul trecut în Iaşi valută în Iaşi valută în valoare de 5,6 milioane de
dolari iar anul acesta se estimează ca cifra să crească la 6 milioane de dolari.
 La ora actuală capitalul social al fabricii de medicamente se ridică la peste 344
miliarde de lei divizat în 344.181.550 cu o valoare nominală de 1000 de lei. Societatea
este listată la categoria I a Bursei de Valori încă din anul 1999 şi are o capitalizare
bursieră 5,7 milioane de dolari. Acţiunile Antibiotice sunt în general acţiuni căutate pe
piaţă, volunul mediu zilnic tranzacţionat fiind în valoare de 185 milioane de lei. Preţul
mediu al unei acţiuni Antibiotice a fost în primul semestru al acestui an de 2.296 de lei.
Acţionarul majoritar al fabricii de medicamente este la ora aceasta APAPS-ul, care deţine
peste 53% din capitalul social, capital scos la privatizare prin metoda negocierii pe bază
de oferte. Acţionarul fabricii este foarte fragmentat, în afara de APAPS mai existând încă
63.632 de acţionari care deţin pachete destul de mici. Spre exemplu, al doilea acţionar în
ordinea importanţei după APAPS deţine un pachet de 7,2% din acţiuni.
În ultimii ani, societatea a făcut investiţii de peste 15 milioane de dolari, lucru
care i-a permis să rămână una dintre cele mai atrctive din domeniul farmaceutic. În acest
domeniu, competiţia este foarte ură iar în vest, companiile farmaceutice investesc anual
sume cu multe zerouri în coadă pentru a câştiga o felie cât mai mare din piaţă. Prin
investiţiile făcute, societatea a putut să înregistreze pe de o parte o creştere a
competivităţii medicamentelor sale pe piaţa internă şi externă iar pe de altă parte o
creştere a eficienţei, rentabilităţii şi profitabilităţii afacerii. Prin certificatele de Bună
Practică (GMP), 75% din producţia societăţii răspunde standardelor internaţionale privind
calitatea. Pentru perioada 2003-2005 sunt prevăzute investiţii importante, o parte din
fonduri proprii o parte din fondurile atrase. Acestea vor avea drept consecinţă
consolidarea poziţiei competitive şi vor atrge o creştere a profitului.
Puncte forte5:
 Este singurul producător român de antibiotice obţinute prin procese de
biosinteză şi semisinteză
 Este cel mai mare producător român de medicamente de uz veterinar
 Deţine poziţia de lider (peste 80%) pe piaţa internă de pulberi pentru soluţii şi
suspensii sterile injectabile
 Este al doilea mare producător de medicamente din România după Sicomed
Bucureşti

5
Sursa – Pharmaceutical sector1Q Rreview, SG România, în numărul din 9 mai 2001
  Este lider pe piaţa internă pentru unguente şi supozitoare
 Este singurul producător naţional de medicamente care garantează calitatea
produselor sale conform standardelor GMP pentru 75% din producţie
 Deţine o poziţie dominantă pe piaţa bursieră

*Structura acţionariatului
Nume Ţara Procent
APAPS România 53,01
Broadhurst Investments Limited The Romanian Investment Cipru 7.21
Company Cyprus8* Cipru 6,18
Pictet & Cie London Elveţia 3,53
S I F Oltenia România 3,12
Trace Offshore Global Opportunities Fund Irlanda 1,99
Bank Austria Ag Austria 1,09
Societe Generale (România) Fund Ltd Franţa 0,93
S I F Muntenia România 0,70

*Obiectul principal de activitate îl constituie fabricarea următoarelor produse şi grupe

de produse:
 Produse obţinute prin procese de biosenteză: penicilina G, streptomicina,
nistatina, vitamina B12;
 Produse de semisinteză, derivate şi extracte din plante: A6AP (acid 6-
aminopenicilanic), ampicilina, oxacilina, bezantin penicilina, propionil-eritromicina,
sedinstant, ticiverol;
 Produse injectabile (pulberi şi soluţii) în flacoane;
 Produse orale: capsule, comprimate, pulberi pentru suspensii de uz pediatric,
soluţii orale;
 Produse de uz extern: unguente, crème, geluri, geluri, supozitoare;
 Producerea de energie termică: 120 t/h;
 Producerea de aer comprimat: 180.000 Nmc/h;
  Producerea de energie electrică: 6 Mwh;
 Transporturi interne şi externe cu mijloace auto proprii;
 Prestări servicii.

*Poziţia pe piaţă
Piaţa internă
În decursul activităţii sale, S.C. Antibiotice S.A. Iaşi a reuşit să:
- Devină singurul producător din România de antibiotice obţinute prin procese
de biosinteză şi semisinteză;
- Devină cel mai mare producător din România de medicamente de uz veterinar;
- deţină poziţie de monopol (75%) pe piaţă internă pentru pulbere sterile de
injectabile.
Beneficiind de o tradiţie de 45 de ani ani în producerea de antiinfecţioase de uz
sistematic – 53% din producţia realizată – firma şi-a extins portofoliul prin asimilarea
unor produse destinate afecţiunilor cu incidenţă crescută (antiacide – antiulceroase şi, mai
recent, antihipertensive).
Pe piaţa internă structura vânzărilor se prezintă ca în figura 3.

Ponderea vanzarilor pe grupe terapeutice in total vanzari

Interne in 2003

Produse de uz Medicatia
veterinar sistemului
7% Antitusive Antiacide,
cardiovascular
2% 4% antiulceroase
Altele 11%
2% Preparat e de uz
dermatologic
9%
Analgezice,
antipiretice,
Antiinfectioase de
antiseptice
uz sistemic
4%
57%
Antiinflmatoare,
antireumatice
4%

Preocupare permanentă a firmei este de a identifica noi oportunutăţi de afaceri în

America de Nord, Asia, Africa de Nord, de a menţine şi dezvolta pieţele tradiţionale din
Europa. În acest context, a fost continuat procesul de înregistrare a produselor firmei în
ţări ca Tunisia, Republica Moldova şi Armenia, în conformitate cu standardele
internaţionale.

Figura 4.Structura exportului - 2003 pe grupe de produse

30000
25571
25000
20016
20000

15000
10373
10000
5522
5000 3176 2365

0
Vitamina B12 Penicilina Nistatina Streptomicina Altele Acid A 6AP

Societatea ANTIBIOTICE caută să devină de prim rang pe piaţa internaţională de

medicamente, aceasta observându-se din figura 5
 Figura 5.Structura exportului - 2001 pe tari

2%2%2%1%
7%

Germania
Anglia
Olanda
Elvetia
Altele
Taiwan

86%

2.3 Structura tehnică şi funcţională

S.C. Antibiotice S.A. prezintă o structură organizatorică de tip funcţional .

Această structură organizatorică a firmei se compune din două mari părţi:
- structura functională sau de gestiune şi de conducere;
- structura de producţie sau operaţională (figura 6).

Structura Managementul (superior, mediu, } Structura functionala sau

organizatorica
inferior) de gestiune şi conducere
a firmei {
 Gestiunea (activitati specializate
pe functiuni sau compartimente
functionale)
Compartimente operationale
} Structura de productie sau
(executie de produse, lucrari şi
operationala
servicii)
Figura 6.Structura organizatorica a firmei

Structura funcţională sau de gestiune şi de conducere cuprinde ansamblul cadrelor

de conducere, persoanelor de execuţie din domeniul gestiunii, compartimentelor
funcţionale de gestiune (servicii, birouri), cu caracter tehnic, economic, administrativ,
modul de costituire şi grupare a acestora, precum şi relaţiile dintre ele, astfel stabilite
încât să asigure desfăşurarea în cât mai bune condiţii a procesului managerial şi a
proceselor de execuţie din domeniul gestiunii şi al producţiei propriu-zise.
Structura de producţie sau operaţională uprinde ansamblul persoanelor,
compartimentelor operaţionale şi relaţiilor organizaţionale, alcătuite cu scopul realizării
directe a obiectului care constituie profilul de activitate al intreprinderii.
În cadrul S.C. Antibiotice S.A. această structură organizatorică ia forma
atelierelor, laboratoarelor, secţiilor, serviciilor, birourilor etc.
Compartimentele sunt operaţionale şi funcţionale, în funcţie de obiectivele
atribuite, de sarcinile realizate, de componentel şi responsabilităţile circumscrise şi de
modul de exercitare a lor.
Compartimentele operaţionale se caracterizează prin faptul că fabrică produse,
părţi de produse (secţiile de producţie) sau furnizează servicii, produse (secţiile de
aprovizionare, desfacere, transport, etc.).
Compartimentele funcţionale se caracterizează prin faptul că pregătesc deciziile
pentru managementul superior şi mediu al intreprinderii şi acordă asistenţă de specialitate
tehnică, managerială, de marketing, economică, organizatorică, etc., atât
compartimentelor operaţionale, cât şi celor tehnice, cât şi lor însăşî.
Activitatea lor se concretizează în studii, alternative decizionale, situaţii
informaţionale, îndrumări, sugestii.
 Având în vedere că S.C. Antibiotice S.A. este implicată într-un amplu proces de
modernizare, tendinţa este de creştere a importanţei şi dimensiunii compartimentelor
funcţionale (management, marketing, organizare, concepţie tehnică ş.a.). concret se
manifestă şi tendinţa de diminuare a mărimiicompartimentelor operaţionale, consecinţă a
creşterii gradului de automatizare a utilajelor, a informatizării proceselor manageriale etc.
Nivelul ierarhic –o altă componentă principală a structurii organizatorice– este
format din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate pe aceeaşi distanţă ierarhică
de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Astfel, managerul economic este situat pe al patrulea nivel ierarhic, precedentele
fiind: AGA, Consiliul de administraţie, managerul general.
În ceea ce priveşte structura tehnică a S.C. Antibiotice S.A.., aceasta este axată pe
producţia de masă şi de serie mare, fabricaţia este organizată, în general, pe linii
tehnologice în flux, fiecare linie reprezintă o verigă a procesului tehnologic necesar
fabricării produsului finit. În aceste condiţii, ritmicitatea fabricaţiei depinde de modul în
care se stabileşte şi se realizează programul de producţie al liniilor tehnologice.
În condiţiile producţiei de masă şi de serie mare există o mare diversitate de forme
specifice de organizare a fabricaţiei în flux pe linii tehnologice. Clasificare formelor de
organizare a producţiei în flux pe linii tehnologice este prezentată în figura 7.
La stabilirea programelor de producţie al fiecărei linii tehnologice trebuie să se
aibă în vedere forma de specializare a secţiilor care este de două tipuri: specializarea
tehnologică şi specializarea pe produse.
 Figura 7.Forme de organizare a producţiei în flux pe linii tehnologice

Ţinând seama de aceste două forme de specializare a secţiilor, există două metode
de elaborare a programului de producţie al unei linii tehnologice:
- “metoda în lanţ”
- “metoda specificaţiilor de secţie”
Metoda în lanţ se aplică secţiilor care au o specializare tehnologică, ele fiind
dependente una de alta ca furnizoare şi beneficiare. Calculele pentru elaborarea
programului de producţie se efectuează succesiv pornind de la secţia finală către secţiile
pregătitoare (figura 8).

Figura 8.Program de producţie

 Metoda specificaţiilor de secţie se aplică în cazul secţiilor specializate pe produse,
însă nu se exclude posibilitatea utilizării metodei în lanţ şi pentru aceste secţii.
Potrivit acestei metode, programele de producţie ale liniilor se stabilesc simultan
pe întreaga secţie pe baza specificaţiilor privind numărul de direcţie de acelaşi fel care
intră în componenţa unui produs finit. Pe baza acestor specificaţii şi a programului de
producţie al produsului finit se stabilesc programe de producţie în profilul fiecărei linii
tehnologice.

2.4 Organizarea compartimentului financiar-contabil şi relaţiile

acestuia cu celelalte compartimente

Contabilitatea agenţilor economici din România este organizată în dublul circuit.

Informaţiile publicate terţilor, utilizate şi de agentul economic sunt furnizate de
contabilitatea financiară, iar informaţiile confidenţiale, utilizate numai de agentul
economic, sunt furnizate de contabilitatea de gestiune6.
Contabilitatea financiară, numită şi generală are ca obiect înregistrarea tuturor
operaţiilor care afectează patrimoniul întreprinderii spre a dtermina rezultatul financiar al
acesteia.
Faptul că obiectul său este omogen, fără diferenţe apreciabile de la o unitate la
alta, face ca, în practică, contabilitatea financiară să fie unitară şi în acelaşi timp
obligatorie.
Ea prezintă un interes major pentru stat, care vrea să controleze aplicarea
metodelor de evaluare a diferitelor elemente ale patrimoniului şi stabilirea rezultatelor ce
formează baza de determinare a impozitelor pretinse de fisc.
Contabilitatea financiară prezintă următoarele caracteristici:
 Se realizează după o schemă normalizată, respectiv unificată, impusă de către
autorităţile fiscale şi de cerinţele de control ale statului;
 Este organizată în vederea prezentării patrimoniului organismelor şi
persoanelor externe;

6
Feleagă N., Ionaşcu I., Contabilitate financiară, Editura Economică, vol 1, Bucureşti, p. 13
  Prezintă patrimoniul unităţilor într-o viziune globală, propunându-şi
furnizarea unor informaţii de detaliere;
Din raţiuni juridice şi fiscale, rezultatele financiare au în vedere, de regulă, un
ciclu de un an, numit exerciţiu financiar.
Contabilitatea financiară are şi anumite limite şi anume:
 Nu permite decât comparări în timp şi în spaţiu (între întreprinderi) ale
rezultatului global şi ale bilanţului contabil;
 Rezultatul global, calculat provizori lunar şi definitiv anual, nu este suficient
pentru a conduce bine gestiunea unităţii;
 Nu permite cunoaşterea contribuţiei fiecărui sector de activitate la rezultatele
financiare ale agentului economic.
Aceste limite ale contabilităţii sunt suplinite de contabilitatea de gestiune.
Contabilitatea financiară este unul din centrii nervoşi ai agentului economic al cărei rol
este de a dirija şi regla relaţiile economice interne şi externe ale acestuia.
Pe plan intern, contabilitatea financiară este instrumentul de informare cu privire
la gestiunea financiară a patrimoniului întreprinderii.
Pe plan extern , contabilitatea financiară este instrumentul care permite
informarea terţilor, inclusiv a statului, despre rezultatele financiare ale unităţii.
Contabilitatea financiară nu este numai un sistem de colectare a informaţiilor
exprimate în cifre. Ea este un instrument de analiză şi de sinteză realizând astfel un
control al eficienţei gestiunii economice.
Contabilitatea financiară facilitează alegerea variantelor posibile de dezvoltare a
unităţilor şi de creştere a profitului, dar ea nu va ofeir niciodată o decizie gata realizată.
Informaţiile pe care le furnizează sunt supuse analizei economice în urma căreia
conducerea unităţii adoptă decizii pertinente.
Contabilitatea de gestiune poate fi definită şi contabilitate managerială sau
contabilitate internă. Conducerea ei nu este , în general, obligatorie pentru agentul
economic, dar este utilă, fiind considerată în fapt contabilitatea activităţii de producţie.
Caracteristicile contabilităţii de gestiune pot fi formulate astfel:
 au ca obiect gestiunea internă a patrimoniului şi oferă un evantai de soluţii
pentru gestionarea corectă a unităţii;
  este o contabilitate “suplă”, adică adaptabilă la toţi agenţii economici, oricare
ar fi mărimea, activitatea şi structura lor;
 este condusă cu o periodicitate variabilă, adesea legată de ciclul de exploatare;
 acoperă insuficienţele contabilităţii financiare în materie de gestiune internă a
unităţii.
Operaţiile înregistrate în contebilitatea de gestiune se împart în două categorii:
 operaţii preluate din contabilitatea financiară, cum sunt cheltuielile de
exploatare şi venituri de exploatare. Ele se înregistrează în contabilitatea financiară,
într-o formă generalizată, şi sunt reluate în contabilitatea de gestiune într-o formă
detaliată şi într-o altă grupare;
 operatii înregistrate exclusiv în mod exclusiv în contabilitatea de gestiune,
care se referă la transformările ce au loc în cadrul procesului de exploatare.
În cadrul S.C. Antibiotice S.A. funcţia financiar-contabilă este asigurată de
Direcţia financiar-contabilă care cuprinde:
- Compartimentul Financiar;
- Compartimentul Contabilitate;
- Compartimentul Analiză Economică;
- Compartimentul de Informatică;
Compartimentul de analiză economică (eficienţă, costuri şi indicatori) asigură
îndeplinirea sarcinilor ce revin societăţii comerciale în stabilirea indicatorilor de eficienţă
economică, preţurilor, tarifelor şi costurilor pentru produsele în fabricaţie, produse noi,
prestări servicii etc., efectuează de punerea în valoare ca maximă eficienţă a resurselor
materiale şi umane de care aceasta dispune, de elaborarea programelor de măsuri vizând
îndeplinirea indicatorilor de eficienţă aprobaţi, rentabilitatea produselor prin diminuarea
costurilor de fabricaţie, introducerea în fabricaţie numai a produselor noi care se
dovedesc a fi fiabile şi solicitate pe piaţă.
În realizarea atribuţiilor lor ce-i revin, colaborează cu compartimentele tehnico-
economice şi subunităţile de producţie ale societăţii comerciale şi alte organe ierarhic
superioare cu sarcini de coordonare şi aprobare în domeniile specifice de activitate.
 Compartimentul contabilitate (evidenţă patrimoniu-bilanţ) este instrumentul care
asigură societăţii comerciale cunoaşterea şi controlul patrimoniului şi al rezultatelor
economice obţinute.
Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească
a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv: solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte
bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titluri de valoare, drepturile şi
obligaţiile societăţii comerciale precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma
operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute de
aceasta.
Societatea comercială utilizează sisteme de prelucrare automată a datelor şi are
obligaţia să asigure respectarea normelor contabile, stocare, păstrarea sub forma
suporţilor tehnici şi controlul datelor înregistrate şi contabilitate, unităţile de informatică
purtând răspunderea prelucrării cu exactitate şi realizarea datelor pe care le transmit
pentru prelucrare.
Societatea comercială este obligată să întocmească bilanţul contabil anual, iar în
cazul în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, Ministerul Economiei şi
Finanţelor poate stabili întocmirea şi depunerea bilanţurilor contabile şi la alte perioade
decât cele anuale.
Compartimentul evidenţă patrimoniu-bilanţ (contabilitate) este constituit şi îşi
desfaşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 123/ 1991, fiind subordonat
şi condus de directorul economic al societăţii, care răspunde cu personalul din subordine
deţinerea contabilităţii potrivit Legii 123/1991 şi altor acte normative în completarea
acesteia.
Compartimentul Evidenţă patrimoniu-bilanţ (contabilitate), exercită şi poartă
răspunderea pentru îndeplinirea atribuţiilor din Regulamentul de organizare şi
funcţionare, Legea 123/1991 şi alte prevederi ulterioare.
Compartimentul financiar (operaţiuni virament-buget) asigură îndeplinirea
sarcinilor ce revin societăţii comerciale din domeniul planificării şi urmăririi indicatorilor
financiari, finanţarea investiţiilor, cercetării ştiinţifice, comerţului exterior, decontări prin
numerar şi virament, exercitarea obligaţiilor faţă de bugetul statului.
 În activitatea sa, întocmeşte proiectul programului financiar şi urmăreşte după
aprobare, îndeplinirea indicatorilor cuprinşi în aceasta, efectuează calcule de
fundamentare a indicatorilor financiari, de determinare a fondurilor financiare necesare
desfăşurării ritmice a producţiei şi gospodărirea acestora în condiţii de eficienţă maximă.
În realizarea atribuţiilor ce-i revin, colaborează cu organele bancare teritoriale şi
cu celelalte compartimente tehnico-economice ale societăţii comerciale.
Compartimentul – operaţiuni virament-buget – are ca atribuţii şi răspunderi în
următoarele domenii:
1. planificare financiară;
2. urmărirea indicatorilor financiari;
3. decontări prin virament şi numerar;
4. finanţarea investiţiilor, cercetări ştiinţifice şi comerţului exterior.

CAPITOLUL 3
Analiza rentabilităţii şi riscurilor întreprinderii pe baza contului
de profit şi pierdere

3.1. Prezentarea contului de profit şi pierdere

Bilantul, desi prezinta marimea rezultatului global, in structura sa, nu explica si
provenienta acestuia sau cauzele care l-au generat. Pentru exprimarea modului de formare
a rezultatului si extragerea de concluzii privitoare la performantele activitatii
intreprinderii se foloseste contul de rezultate (de profit si pierdere).
Rezultatul exercitiului, profit sau pierdere se obtine prin compararea veniturilor si
cheltuielilor astfel: Venituri - Cheltuieli = Rezultat.
Rezultatul poate fi determinat si prin compararea marimii capitalurilor proprii de
la sfarsitul si inceputul exercitiului:
Rezultatul = Capitalurile proprii - Capitalurile proprii
la sfarsitul exercitiului la inceputul exercitiului
 Corelatia directa intre bilant si contul de rezultate poate fi formulata astfel:
Variatia capitalurilor = Rezultat = Venituri-Cheltuieli
proprii ale exercitiului (bilant si cont de rezultate) (cont de profit si pierdere)
(bilant)
Informatiile reflectate de contul de profit si pierdere se grupeaza in functie de
natura activitatilor desfasurate de unitate intr-o anumita perioada de gestiune. Sunt
considerate operatiuni curente (de exploatare) acele operatiuni care concura la realizarea
obiectului principal de activitate al intreprinderii, avand un caracter repetitiv si obisnuit.
Alaturi si in sprijinul operatiilor curente, agentul economic desfasoara o activitate
financiara, dar si actiuni cu caracter extraordinar.
In functie de momentul de stabilire a rezultatului financiar, modelul de calcul al
acestuia poate fi:
 R = PGPV – CPG, unde R = rezultatul economico-financiar (profit/pierdere);
PGPV = productia globala exprimata in preturi de vanzare;
CPG = costul productiei globale.
Se utilizeaza in momentul productiei, fiind luata in calcul intreaga productie,
inclusiv cea stocata si nevanduta, ceea ce contravine principiului prudentei. Un alt
dezavantaj al acestei metode il constituie si abaterea rezultatului efectiv fata de cel
predeterminat datorita oscilatiilor inflationiste ale preturilor de vanzare. Des folosita in
secolul trecut, aceasta modalitate de exprimare a rezultatului se aplica astazi doar in cazul
productiei contractate, cu ciclu lung de fabricatie.
 R = PM – CPM, unde PM = productia marfa vanduta exprimata in preturi
de
vanzare;
CPM = costul productiei marfa.
Aceasta metoda este specifica contabilitatii anglo-saxone si se aplica in momentul
vanzarii.
 R = PMVI – CPMVI, unde PMVI = productia marfa vanduta si incasata;
CPMVI = costul productiei marfa vanduta si incasata.
Aceasta metoda se aplica in momentul incasarii marfurilor vandute si a fost
specifica practicii contabile din fostele tari comuniste.
Alte momente in care se poate realiza contabilizarea rezultatului sunt:
 momentul lansarii comenzii de productie;
 momentul cumpararii elementelor destinate fabricatiei;
 pe masura avansarii in procesul de productie;
  momentul facturarii;
 momentul expirarii perioadei de garantie acordate pentru bunurile livrate.
In practica contabila internationala se foloseste pentru determinarea rezultatului
finaciar relatia: R = CPS + PMVI – CPS, unde CPS = costul productiei stocate.
Prezentarea contului de profit si pierdere se poate realiza prin combinarea a doua
criterii:
 forma de prezentare, care poate fi orizontala (sub forma de cont) sau
verticala (sub forma de lista);
 modalitatea de structurare a posturilor de venituri si cheltuieli, care se
poate realiza fie dupa natura si continutul lor economic, fie dupa destinatie (dupa
functiile intreprinderii).
Reglemetarile legale contabile din Romania adopta un model al contului de
rezultate sub forma de lista, cu structurarea veniturilor si cheltuielilor dupa natura si
continutul lor economic si care sa contina informatii referitoare la cifra de afaceri,
rezultatul exercitiului etc.
Principalele structuri din contul de rezultate sunt:
 Veniturile din exploatare, obtinute din desfasurarea activitatii de baza a
intreprinderii, concretizate in:
- veniturile din vanzarea marfurilor-exprima pretul de vanzare
(exclusiv TVA) al bunurilor achizitionate de la terti si revandute in
aceeasi stare sau pretul de vanzare al bunurilor obtinute din
procesul de exploatare si vandute prin magazinele proprii de
desfacere.
- productia vanduta-reflecta pretul de vanzare (exclusiv TVA) al
produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale, veniturile
din chirii, redevente, locatii de gestiune si activitati diverse
facturate.
- cifra de afaceri-obtinuta prin insumarea veniturilor din vanzarea
marfurilor cu productia vanduta.
- veniturile din productia stocata-reprezinta modificarile intre
valoarea la cost de productie efectiv a stocurilor produse si
productia in curs de la finele perioadei, si valoarea stocurilor
initiale de produse si productie in curs, neluand in considerare
provizioanele constituite pentru aceste stocuri.
 - veniturile din productia de imobilizari-exprima valoarea
imobilizarilor corporale si necorporale realizate in regie proprie, la
costurile efective de productie.
- productia exercitiului-se obtine prin insumarea productiei vandute,
a veniturilor din productia stocata si a veniturilor din productia de
imobilizari.
- veniturile din subventii de exploatare.
- alte venituri din exploatare-se refera la recuperarile de creante de la
clienti si debitori diversi, precum si la alte venituri de exploatare ce
nu au fost avute in vedere anterior.
- veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare-exprima
veniturile din reluari (anulari, diminuari sau consumari) de
provizioane pentru riscuri si cheltuieli, pentru deprecieri etc.
 Cheltuielile pentru exploatare-reprezinta eforturile interprinderii pentru realizarea
activitatii de baza pentru obtinerea veniturilor. Ele se concretizeaza in :
- cheltuielile privind marfurile-reflecta costul de achizitie al
marfurilor vandute in cursul exercitiului.
- cheltuielile cu materiile prime.
- Cheltuielile cu materii consumabile.
- Cheltuielile cu energia si apa.
- Alte cheltuieli materiale.
- Totalul cheltuielilor materiale-cumuleaza toate posturile prezentate
mai sus, mai putin cheltuielile privind marfurile.
- Cheltuielile cu lucrari si servicii executate de terti-are in vedere
cheltuielile cu intretinerea si reparatii, redevente, locatii de gestiune
si chirii, prime de asigurare studii si cercetari etc.
- Cheltuielile cu impozite, taxe si varsaminte asimilate.
- Cheltuielile cu remuneratiile personalului.
- Cheltuielile privind asigurarile si protectia sociala.
- Cheltuielile cu personalul-total.
- Alte cheltuieli de exploatare.
- Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele.
 Rezultatul din exploatare-se calculeaza prin diferenta dintre veniturile de exploatare
si cheltielile din exploatare.
 Veniturile financiare-reprezinta remunerarea capitalului propriu investit in activitatea
altor firme, fiind structurate in:
- Venituri din participatii, alte imobilizari financiare si creante
imobilizate-reprezinta sumele incasate sau de incasat sub forma de
dividente sau dobanzi pentru investitiile pe termen lung efectuate.
- Venituri di titluri de plasament-reflecta diferentele aparute in
momentul vanzarii titlurilor de plasament intre pretul de cesiune al
acestora si valoarea lor contabila.
- Venituri din diferente de curs valutar-evidentiaza diferentele
favorabile din incasarea creantelor in devize sau plata datoriilor in
valuta.
- Venituri din dobanzi-se refera la dobanzile incasate sau de incasat
pentru imprumuturile acordate pe termen scurt, pentru titlurile de
plasament detinute si pentru disponibilitatile din conturile bancare.
- Alte venituri financiare-exprima veniturile realizate din sconturile
obtinute de la furnizori, precum si alte venituri de natura financiara
care nu au fost mentionate anterior.
- Veniturile din provizioane.
 Cheltuielile financiare-reprezinta costul capitalului imprumutat pe termen lung,
pierderile care apar ca urmare a imposibilitatii de recuperare totala sau partiala a
investitiilor efectuate si contine urmatoarele elemente:
- Pierderile din creante legate de participatii-evidentiaza sumele
investite in activitatea unitatilor la care se detin participatii, care nu
mai pot fi recuperate din diferite cauze, inclusiv dobanzile aferente.
- Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate-reflecta diferentele
nefavorabile care apar la vanzarea titlurilor de plasament.
- Cheltuielile din diferentele de curs valutar-evidentiaza diferentele
nefavorabile de curs valutar consattate cu ocazia creantelor si
datoriilor in devize si diferentele nefavorabile de curs aferente
disponibilitatilor in valuta.
- Cheltuielile privind dobanzile-exprima dobanzile aferente
imprumuturilor primite de la terti.
- Alte cheltuieli financiare-includ cheltuielile ocazionate de
sconturile acordate clientilor si alte cheltuieli financiare care nu au
fost avute in vedere anterior.
 - Cheltuielile cu amortizarile si provizioanele-apar ca urmare a
constituirii sau suplimentarii diferitelor provizioane.
 Rezultatul financiar-reprezinta diferenta dintre totalul veniturilor financiare si totalul
cheltuielilor financiare.
 Rezultatul curent al exercitiului-reprezinta diferenta intre totalul veniturilor curente
sitotalul cheltuielilor curente sau suma intre rezultatul din exploatare si cel financiar.
 Venituri extraordinare-sunt generate de operatiuni care nu au un caracter normal
nefiind generate de activitatea curenta. Acest post se refera la:
- Venituri din operatii de gestiune- privesc activitatea de exploatare a
interprinderii dar au un caracter extrordinar: intrari de valori cu titlu
gratuit, drepturi de personal neridicate si prescrise, dezpagubiri si
penalitati primite etc.
- Venituri din operatii de capital-sunt reprezenatate de: pretul de
vanzare al elementelor de activ imobilizat
(exclusiv TVA), cotele parti din subventii pentru investitii virate la
rezultatul exercitiului, alte venituri extraordinare din operatii de
capital.
 Cheltuielile extraordinare-au in vedere cheltuielile generate de operatiunile de natura
extraordinara care au loc in activitatea unei interprinderi. Pot fi structurate in:
- Cheltuieli din operatii de gestiune: amenzi, penalitati, platite sau de
achitat, donatii acordate etc.
- Cheltuieli din operatii de capital: valoarea neamortizata a
imobilizarilor vandute sau distruse.
 Rezultatul extraordinar-este diferenta dintre veniturile extraordinare si cheltuielile
extraordinare.
 Rezultatul brut al exercitiului-se calculeaza ca diferenta intre veniturile totale (de
exploatare, financiare si extraordinare) si cheltuielile totale (de exploatare, financiare
si extraordinare) .
 Impozitul pe profit-determinat prin aplicarea cotei de 25% asupra bazei impozabile.
 Rezultatul net-se determina prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut al
exercitiului.
3.2. Analiza performanţelor economico-financiare ale întreprinderii, pe
baza contului de profit şi pierdere

Starea de performanţă economico-financiară a unei întreprinderi constituie o

problema deosebit de importanta în general şi cu atât mai stringentă pentru întreprinderile
româneşti aflate într-o anumita penurie de capital şi de lichiditati.
De starea de performanta economico-financiară pe care o realizeaza la un moment
dat o întreprindere este interesata insasi firma în cauza, pentru a putea analiza cauzele
generatoare ale unor slabe performanţe şi de a întreprinde masurile necesare pentru a iesi
din aceasta stare, eliminand în acest fel posibilitatea falimentului.
Analiza orientata spre studiul performanţelor economico-financiare ale
întreprinderii, evolutia şi perspectivele acestora furnizeaza informatii utile managerilor,
dar şi partenerilor externi interesat de rezultatele viitoare ale întreprinderii. Cunoasterea
capacitatii beneficiare a întreprinderii, prezenta sau viitoare, serveste şi detinatorilor de
valori mobiliare sau potentialilor investitori, deoarece garanteaza distribuirea
dividendelor şi realizarea plus valorilor de capital.
Pentru realizarea obiectivelor sale, întreprinderea consuma resurse materiale,
financiare şi umane, a caror utilizare implica un cost. Analiza isi propune sa determine
modul în care au fost utilizate respectivele resurse, în scopul justificarii costurilor pe care
le-au ocazionat.
Desfasurarea oricarei activitati degaja, inevitabil, resursele care asigura finanţarea
cresterii sale şi rambursarea în viitor a datoriilor contractate. În acest sens, analiza se
indreapta catre evaluarea aptitudinii întreprinderii de a genera surplusuri monetare care ii
garanteaza echilibrul financiar şi dezvoltarea.
Starea de performanta economico-financiară poate fi considerata un element –
cheie urmarit de orice potential sau real creditor. Creditorii pot bloca orice acces al
întreprinderii la finanţare, ia în situatii deosebite pot chiar sa ceara declararea
falimentului, atunci cand starea de performanta financiară este considerata ca fiind total
necorespunzatoare.

3.2.1. Analiza pe verticala a contului de profit şi de pierdere

 Analiza pe verticala a contului de profit şi pierdere isi propune sa studieze
impactul succesiv al rezultatelor de exploatare, financiare şi extraordinare asupra
rezultatului final al societatii şi de a evidentia eventualele cauze care au determinat ori au
limitat succesul societatii.
Analize pe verticala a conturilor de profit şi pierdere ne permite sa facem cateva
aprecieri cu privire la impactul succesiv al acestor trei rezultate asupra rezultatului final
al societatii şi, respecti, cu privire la compozitia rezultatului net al acesteia.
Se observa ca rezultatul de exploatare, ca expresie a activitatii de productie şi
comercializare a S.C. Antibiotice S.A., are pondere seminficativa în primele exercitii
supuse analizei (de 329,54% în 2000, respectiv de 394,13% în 2001), pentru ca apoi,
gradul de acoperire a rezultatului net de catre rezultatul de exploatare sa fie de 260,62%
în anul 2002. În fiecare din perioadele analizate, rezultatul din exploatare exercita o
influenta favorabila asupra formarii rezultatului net, deoarece el este rezultatul favorabil
(profitul) al ajustarilor dintre veniturile şi cheltuielile de exploatare legate de activitatea
curenta a firmei.
Efectul favorabil al rezultatului de exploatare asupra rezultatului net, în fiecare
din exercitiile analizate, este anihilat sau puternic diminuat de rezultatul financiar negativ
al societatii, a carui pondere în compozitia rezultatului net variaza de la 199,69% în anul
2001, ajungand în anul 2002 la 128,39%. Pierdera financiară, inregistrata în mod succesiv
pe parcursul celor trei exercitii analizate, este consecinta nivelului crescut al cheltuielilor
financiare, în special al cheltuielilor din diferente de curs valutar, cheltuieli aferente
contractelor externe anterioare incheiate de societatea analizata.
Consecinte nefavorabile asupra rezultatului net al SC Antibiotice SA exercita şi
rezultatul extraordinar negativ inregistrat de acesta, în toate trei exercitiile financiare ale
perioadei luate în analiza. Ponderea rezultatului extraordinar negativ în compozitia
rezultatului net este mai putin semnificativa în anul 2002, respectiv de 7,33% şi de
33,17% în exercitiul financiar 2001, aceasta datorandu-se ponderii ridicate a cheltuielilor
extraordinare privind operatiile de gestiune, în rezultatul final al societatii.
Din cele prezentate putem desprinde urmatoarele concluzii:
 - rezultatul net al societatii analizate a inregistrat nivelul maxim în exercitiul
financiar 2002, ca urmare a influentelor favorabile pe care gestiunea de
exploatare a exercitat-o asupra rezultatului de ansamblu al societatii;
- formarea rezultatului a avut loc, în principal pe seama activitatii de
exploatare (productie şi comercializare) şi mai putin pe seama activitatilor
colaterale (financiare şi extraordinare);
- rezultatul din exploatare favorabil (profitul), derivat din ajustarea
veniturilor şi cheltuielilor de exploatare, a influentat pozitiv rezultatul net;
- efectul favorabil al rezultatului din exploatare asupra formarii rezultatului
net, în fiecare din exercitiile analizate, a fost diminuat de rezultatul
financiar negativ. Desi descrescatoare, pierderea financiară este, în primul
rand, rezultatul majorarii cheltuielilor financiare şi, în cadrul acestora, a
cheltuielilor privind diferentele de curs valutar;
- rezultatul extraordinar a exercitat, la randul sau, influente nefavorabile
asupra rezultatului net, datorita cresterii ponderii cheltuielilor din operatii
de gestiune.

3.2.2. Analiza marjelor de acumulare (soldurilor intermediare

de gestiune)
Soldurile intermediare de gestiune contribuie la caracterizarea
comportamentului economic al unei întreprinderi. Ele se prezinta sub forma unor marje
de acumulare baneasca, care pun în evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului, pe
baza elementelor de venituri şi cheltuieli aferente fiecarei categorii de activitati.
Utilizarea soldurilor intermediare de gestiune raspunde, pe de o parte,
necesitatilor analizei economico-financiare a întreprinderii, iar pe de alta parte,
functionarii contabilitatii nationale (aceste solduri asigura legatura intre nivelul
microcontabil şi conturile nationale).
Desi normalizatorii contabili din tara noastra nu au prevazut obligativitatea
intocmirii “Tabloului soldurilor intermediare de gestiune” (TSIG) şi nici nu au lasat o
astfel de optiune, necesitatea analizei modului de formare a rezultatelor, totusi il impun în
activitatea practica a oricarei întreprinderi.
 Rezultatul contabil nu caracterizeaza potentialul de lichiditati al întreprinderii,
deoarece el inglobeaza atât veniturile şi cheltuielile monetare, cât şi pe cele calculate.
Fluxul net de moneda degajat din activitatea întreprinderii poarta denumirea de “surplus
monetar”, care are un continut diferit, functie de autor, ca de exemplu: cash-flow,
capacitatea de autofinanţare, marja bruta de autofinanţare, autofinanţarea bruta, etc.
În literatura anglo-saxona, surplusul monetar, respectiv fluxurile nete de
trezorerie, poarta denumirea de cash-flow, iar potrivit acceptiunii Planului Contabil
Francez, indicatorul utilizat pentru aprecierea potentialului financiar degajar de intreaga
activitate a întreprinderii se intituleaza capacitatea de autofinanţare.
Sursa principala de informatii pentru calcul S.I.G. în Romania este contul de
Profit şi pierdere.

(1) Marja comerciala (Mc) sau adaosul comercial este specifica întreprinderilor
comerciale, dar o intalnim şi în cazul întreprinderilor cu activitate mixta
(industriala şi comerciala).
Produsele comercializate de o întreprindere au, pe langa capacitatea de a satisface
nevoile consumatorilor, şi aptitudinea de a degaja marje. Marja comerciala este un
concept operational utilizat, de regula, de întreprinderile care vand marfurile în starea în
care au fost cumparate.
Acest indicator poate fi calculat în marimi absolute şi relative astfel:
a) în marimi absolute, marja comerciala se determina pe baza relatiei:
Mc = CA – Cc = CA – (c + ca + ∆S)
în care
CA – cifra de afaceri;
Cc – costul de cumparare al marfurilor vandute;
c – costul de cumparare (achizitie) al marfurilor;
ca – cheltuieli de achizitie aferente respectivelor marfuri;
∆S – variatia stocurilor (diferenta dintre stocul de la inceputul şi cel de la finele
exercitiului)
În cazul întreprinderilor care au o activitate mixta (industriala şi comerciala), ca
de exemplu societatea supusa analizei, aceasta practic comercializeaza o mica parte
 din marfurile care sunt rezultatul activitatii sale productive. În aceasta situatie, marja
comerciala (Mc) se poate determina ca diferenta intre vanzarile de marfuri (Vm) şi
costul de productie (Cp) al marfurilor care fac obiectul vanzarii.
b) în marime relativa, marja comerciala poate fi analizata cu ajutorul ratei marjei
comerciale(RMC):
Mc Mc
RMC = ⋅100 , respectiv ⋅100
CA Cc
Utilizarea ratei marjei comericale permite efectuarea de analize comparativ intre
întreprinderile din acelasi sector de activitate. Rezultatul analizelor comparative
serveste evidentierii incidentei deciziilor comerciale legate de pret, alegerea
furnizorilor, precum şi a modalitatilor de comercializare a marfurilor (prin magazine
proprii sau inchiriate), în cazul întreprinderilor cu activitate mixta. În dinamica, marja
comerciala (în marimi absolute şi relative) la întreprinderea analizata a inregistrat
dimensiunile prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1. Marja comerciala în perioada 2000-2002 la S.C. Antibiotice S.A.

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
1. Vanzari de marfuri 2.828.689 4.082.963 5.191.744
2. Costul marfurilor vandute 2.313.342 2.814.449 4.834.442
3. Marja comerciala(Mc) 515.347 1.268.514 357.302
Rata marjei comerciale(%)
4. 18 31 7
(3/1)

Marja comerciala a crescut în anul 2001 fata de anul 2000 cu 753.167 mii lei, de
la 515. 347 mii lei la 1.268.514 mii lei. Aceasta crestere s-a datorat influentei pozitive a
vanzarilor de marfuri care au crescut determinand cresterea marjei comerciale cu
1.254.274 mii lei. Costul marfurilor vandute a crescut influentand negativ marja
comerciala care scade cu 501.107 mii lei.
În anul 2002 scade marja comerciala cu 911.212 mii lei, datorita unei cresteri mai
mari a costurilor cu marfurile ( cu 2.019.993 mii lei) care nu a putut fi acoperita de
cresterea vanzarilor de marfuri (doar cu 1.108.781 mii lei).
 Rata marjei comerciale evidentiaza ponderea marjei comerciale din vanzarile de
marfuri, iar aceasta a oscilat de la 31% în anul 2001 la 18% în anul 2000, ajungand la 7%
în anul 2002.
Din cele de mai sus se desprinde faptul ca marja comerciala nu este un indicator
relecant pentru activitatea firmei deoarece activitatea de baza a acesteia este productia şi
nu comertul cu amanuntul.

(2) Cifra de afaceri (CA) reprezinta volumul total al afacerilor unei firme,
evaluare la pretul pietei (respectiv incasarile totale).
Cifra de afaceri = Vanzari de marfuri – Productia vanduta

Tabelul 2. Evolutia cifrei de afaceri în perioada 2000-2002

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
1. Vanzari de marfuri 2.828.689 4.082.963 5.191.744
2. Productia vanduta 318.626.548 404.828.165 616.919.931
3. Cifra de afaceri 321.455.237 408.911.128 622.111.675

Dupa cum se poate observa din tabelul de mai sus cifra de afaceri a crescut în anul
2001 cu 87.455.891 mii lei fata de anul 2000 ca urmare a cresterilor pozitive a vanzarilor
de marfuri cu 86.201.617 mii lei şi a productiei vandute cu 1.254.274 mii lei.
În anul 2002, cifra de afaceri şi-a continuat cresterea, astfel incat fata de anul
2001 aceasta s-a majorat cu 213.200.547 mii lei datorita cresterii cu 212.091.766 mii lei a
productiei vandute şi cu 1.108.781 mii lei a vanzarilor de marfuri.
Cifra de afaceri este un indicator semnificativ pentru masurarea activitatii prestate
de unitate. Tendinta de crestere a acestui sold intermediar de gestiune arata ca
întreprinderea desfasoara o activitate profitabila.
(3) Productia exercitiului (Pex) reflecta volumul total al activitatii
industriale, producatoare de bunuri sau prestatoare de servicii desfasurate în cadrul unei
întreprinderi pe parcursul unui exercitiu financiar. Acest indicator include valoarea
bunurilor fabricate şi a serviciilor prestate de întreprindere pentru a fi vandute, stocate sau
utilizate pentru nevoile proprii. Este necesar a se face distinctie intre productia
exercitiului şi cifra de afaceri. Daca cifra de afaceri reprezinta vanzarile de produse
(productia vanduta) la întreprinderile industriale şi vanzarile de marfuri şi produse la
întreprinderile mixte, productia exercitiului reprezinta productia vanduta, productia
stocata şi productia imobilizata.
Pex = Pv + ∆Ps + Pi
în care:
Qv – productia vanduta;
∆Qs – variatia productiei stocate;
Qi –productia imobilizata.
Productia vanduta exprima vanzarile de produse, lucrari şi servicii, iar variatia
productiei stocate reflecta cresterea sau descresterea stocurilor de produse finite,
semifabricate, productie în curs de executie, etc. Productia stocata este evaluata la costuri
de productie. Productia imobilizata reprezinta costul imobilizarilor corporale şi
necorporale realizate în regie proprie.
Intrucat la calculul cifrei de afaceri sunt ignorate decalajele intre momentul
fabricarii şi cel al facturarii, antrenand variatia stocurilor, precum şi productia
imobilizata, acest indicator poate crea o imagine deformata asupra activitatii
întreprinderii. Din acest punct de vedere, productia exercitiului ofera o imagine fidela a
activitatii reale a întreprinderii.
Pe de alta parte, productia exercitiului nu reflecta o realitate financiară, intrucat
este constituita din elemente eterogene, unele fiind evaluate la pret de vanzare (productia
vanduta), iar altele la cost de productie (productia stocata şi imobilizata.

Tabelul 3. Evolutia productiei exercitiului în perioada 2000-2002

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
1. Productia vanduta 318.626.548 404.828.165 616.919.931
2. Productia stocata 27.160.570 4.957.606 -5.725.909
3. Productia imobilizata 413.760 823.658 695.300
4. Productia exercitiului 346.200.878 410.609.429 611.889.322

În perioada 2000-2002, productia exercitiului a avut în trend ascendent, astfel

incat în anul 2001 acesta a crescut cu 64.408.551 mii lei (18,60%) fata de 2000, urmare a
cresterii productiei vandute cu 86.201.617 mii lei (27,05%), a diminuarii productiei
stocate cu 22.202.964 mii lei şi cresterii productiei imobilizate cu 409.898 mii lei
(99,07%). În anul 2002, datorita efectului pozitiv al cresterii productiei vandute cu
52,39% (212.091.766 mii lei), al scaderii productiei stoate cu 10.683.515 mii lei şi efectul
negativ manifestat prin prisma diminuarii productiei imobilizate, pe ansamblu, productia
exercitiului manifesta o tendinta de crestere cu 49,02% (201.279.893 mii lei).
Ca un fapt demn de luat în seama este productia stocata, care în perioada luata în
calcul a avut un trend descendent, ceea ce presupune ca întreprinderea a reusit sa-şi
reduca semnificativ stocurile.
(4) Valoarea adaugata (Vad) reprezinta surplusul de incasati peste
valoarea consumurilor provenind de la terti, respectiv bogatia creata prin valorificarea
resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii.
Exprimand aportul întreprinderii în ceea ce priveste productia de bunuri ssau
servicii, valoarea adaugata permite aprecierea structurii şi metodelor de productie ale
întreprinderii, prin intermediul gradului de integrare (ca raport intre valoarea adaugata şi
productia corespunzatoare sau cifra de afaceri), precum şi dezvoltarea sau regresul
activitatii întreprinderii.
Valoarea adaugata se poate determina prin doua metode:
a) metoda substractiva (diferentei sau sintetica)
Potrivit acestei metode, distingem urmtoarele doua “fatete” ale valorii adaugate:
a’) valoarea adaugata produsa (Vad) determinata ca diferenta intre productia
exercitiului (Qe) şi consumurile intermediare provenite de la terti(Ci).
Vad = Pex – Ci sau VA = (Pex + Mc) – Ci
a’’) valoarea adaugata realizata (VA’) este rezultatul deducerii din cifra de afaceri
(CA) a consumurilor intermediare aferente acesteia (C’i), consumuri a caror determinare
este dificil de realizat.
b) metoda aditiva (de repartitie)
Utilizand aceasta metoda, valoarea adaugata rezulta prin insumarea elementelor sale
componente: cheltuieli cu personalul (Chp), cheltuieli cu amortizarea (Cha), cheltuieli
financiare(Chf), impozite şi taxe (It), dividende (Dv) şi rezultatul net al exercitiului (Rn),
astfel:
Vad = Chp + Cha + Chf + It + Dv + Rn
Regrupand elementele în cauza, se poate considera ca valoarea adaugata asigura
remunerarea:
• muncii, prin cheltuielile cu personalul şi participarea salariatilor la profit;
• capitalului tehnic, prin amortizare şi provizioanele destinate sa conserve
valoarea acesteia;
• capitalului imprumutat, prin dobanzi;
• capitalului propriu, prin profit (dividende);
• statului, ca generator de infrastructura, prin impozitele şi taxele incluse.
Din punct de vedere metodologic, analiza valorii adaugate se poate face în marimi
absolute (potrivit metodologiei mai sus prezentate) şi în marimi relative, pe baza ratelor
valorii adaugate.
În teoria şi practica economică, cele mai frecvent utiliate rate ale valorii
adaugate şi indicatori de eficienta determinati pe baza acesteia sunt:
a) Rata variatiei valorii adaugate sau “rata de crestere a întreprinderii”, care
permite sublinierea aprecierilor privind cresterea sau regresia activitatii:
Vad 1 − Vad 0
Arv =
Vad 0
b) Rata valorii adaugate(Rv)(gradul de integrare pe verticala) constituie un
indicator al gradului de integrare economică a întreprinderii, fiind expresia
productivitatii globale, respeciv a bogatiei create la un anumit nivel de activitate.
Rata valorii adaugate se determina ca raport intre valaorea adaugata (VA) şi cifra de
afaceri (CA), şi reprezinta ponderea valorii adaugate în totalul cifrei de afaceri,
astfel :
Va
Rv = ⋅100
CA
Evolutia sa permite aprecierea strategiei industriale a întreprinderii, iar
diminuarea ratei poate semnifica o utilizare ineficienta a factorilor de productie. În
industrie, aceasta rata inregistreaza un nivel mediu de 50-60%, dar interpretarea evolutiei
sale trebuie facuta cu prudenta, luand în considerare structura cifrei de afaceri pe tipuri de
activitati. Pentru o întreprindere mixta (de productie şi comercializare), deteriorarea
nivelului acestei rate semnifica cresterea ponderii activitatii comerciale, cu o rata
specifica mai redusa.
c) Gradul de dependenta externa (Rs) este un indicator utilizat la comparatiile în
spatiu şi intre întreprinderi din acelasi sector de activitate. Se determina ca raport
intre cifra de afaceri şi valoarea adaugata, exprimand cifra de afaceri care poate
asigura a Vad de 100 u.m.
CA
Rs = ⋅100
Vad
d) Ratele de remunerare ale valorii adaugate reprezinta ponderea detinuta de
fiecare element component în valoarea adaugata şi constituie expresia remunerarii
partenerilor sociali (fig.9).Aceste rate permit efectuarea de comparatii sectoriale şi
interexercitii, şi ofera, totodata, informatii asupra repartitiei valorii adaugate intre
factorii munca şi capital.

PERSONAL
STAT Salariati Chp/Vad*100
CREDITORI Participatii
ACTIONARI Impozite, taxe
VALOAREA It/vad*100
FIRMA Ch. Financiare
ADAUGATA Chf/Vad*100
Dividende Dv/Vad*100
Autofinanţare A/Vad*100
curenta
Figura 9.Repartitia valorii adaugate intre partenerii sociali

e) Valoarea adaugata pe salariat (Vad/Ns) exprima eficienta utilizarii

potentialului uman, respectiv productivitatea muncii definita ca valoarea adaugata
realizata în medie de un salariat.
Acest indicator de eficienta se determina ca raport intre valoarea adaugata (VA) şi
numarul mediu de salariati(Ns) astfel:
Vad
Vas = ⋅100
Ns
f) valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate (VA1000 Ai) exprima bogatia
creata prin valorificarea potentialului material (resurselor tehnice) şi se determina
ca raport intre valoarea adaugata (Vad) şi activele imobilizate (Ai) astfel:
 Vad
Vad 1000 Ai = ⋅100
Ai
Modul de determinare a valorii adaugate prin metoda substractiva şi analiza rapoartelor
statistice şi dinamice dintre indicatorii valorici ai productiei, sunt prezentate în tabelele 4
şi 5.
Tabelul 4. Evolutia valorii adaugate în perioada 2000-2002
Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Productia exercitiului 346.200.878 410.604.429 611.889.322
2. (+) Marja comerciala 515.347 1.268.514 357.302
3. (-) Consumul de la terti 222.351.400 250.801.688 340.170.322
4. Valoarea adaugata 124.364.825 161.071.255 272.076.302
5. Cifra de afaceri 321.455.237 408.906.128 622.111.675
6. Active imobilizate 82.107.130 180.913.170 391.773.697
Nr. mediu scriptic de
7. 2.401 2.187 1.932
personal
Rata valorii adaugate (4/5)
8. 38,69 39,39 43,73
%
Valoarea adaugata pe
9. salariat (4/7) (mii 51.797,09 73.649,41 140.826,24
lei/salariat)
Valoarea adaugata la 1000
10. lei active imobilizate (4/6); 1.514,67 890,32 694,47
(lei/1000 lei)

În urma analizei indicatorilor în tabelul de mai sus se constata urmtoarele aspecte:

- valoarea adaugata a crescut în anul 2001 cu 36.706.430 mii lei (29,52%) datorita
cresterii cu 64.403.551 mii lei (18,60%) a productiei exercitiului, cu 753.167 mii lei
(146,15%) a marjei comerciale şi cu 28.450.288 mii lei (12,80%) a consumului de la terti.
Primele doua compeonete au efecte pozitive asupra marjei comerciale, ultima
determinand o reducere a acesteia în marimi absolute şi relative. În anul 2002 are loc o
crestere semnificativa a valorii adaugate, o data prin diminuarea marjei comerciale cu
71,83% şi cresterii cu 35,63% a consumului intermediar.
- în dinamica, rata valorii adaugate are o tendinta de crestere. Ca indicator al
gradului de integrare economică a întreprinderii, rata valorii adaugate denota cresterea
ponderii valorii adaugate în cifra de afaceri. Rata valorii adaugate creste de la 38,69 în
anul 2000 la 43,73 în anul 2002, situatie ce reflecta cresterea capacitatii întreprinderii de
a-şi asigura prin forte proprii desfasurarea activitatii de exploatare, scazand dependenta
fata de terti;
- valoarea adaugata pe salariat sau randamenul muncii, în întreprinderea analizata
a crescut în perioada analizata, de la 51.797, 09 mii lei/salariat în anul 2000 la 140.826,
24 mii lei/salariat în anul 2002, în conditiile în care numarul mediu de muncitori s-a
diminuat de la an la an, fapt care reflecta o crestere a productivitatii muncii şi implicit a
valorii adaugate.
- valoarea adaugata la 1000 lei active imobilizate a scazut în perioada luata în
calcul de la 890,32/1000 lei în anul 2000 la 694,47 lei/1000 lei în anul 2002, ca urmare a
cresterii intr-un ritm mai mare a activelor imobilizate (cu 210.860.527 mii lei în anul
2002) fata de ritmul de crestere a valorii adaugate (cu 111.005.047 mii lei în anul 2002).
Situatia se datoreaza în special reevaluarilor facute la sfarsitul anilor 2001 şi 2002 asupra
cladirilor şi terenurilor.
Tabelul 5. Analiza rapoartelor statistice şi dinamice dintre indicatorii valorici ai
productiei

Nr. Exercitiul financiar

Indicatori Indici
crt. 2000 2001
0 1 2 3 4
Valoarea adaugata bruta –
1. 161.071.255 272.076.302 68,92
mii lei
Amortizarea activelor fixe
2. 7.801.430 12.297.938 57,64
– mii lei
Valoarea adaugata neta –
3. 153.269.825 217.138.186 41,67
mii lei
Productia exercitiului – mii
4. 410.609.429 611.889.322 49,02
lei
5. Cifra de afaceri - mii leii 408.906.128 622.111.675 52,14
6. Productia vanduta – mii lei 404.828.165 616.919.931 52,39
7. Rs1=Vad/Pex(%) 39,23 44,46 -
8. Rd2=lva/lpex - - 1,41
9. Rs2=Vad/CA(%) 39,39 42,73 -
10. Rs2’=1/ Rs2 (%) 2,54 2,29 -
11. Rd2=lVad/lCA - - 1,32
12. Rd2=Vadn/Vadbr (%) 95,16 95,48 -
13. Rd3=lvan/lvadbr - - 1,01
14. Rs4=Pv/Pex(%) 98,59 100,82 -
15. Rd4=lPv/Lpex - - 1,07

Analiza rapoartelor statistice şi dinamice din tabelul de mai sus ne permite sa

constatam urmatoarele:
- o crestere a raportului static dintre valoarea adaugata şi productia exercitiului, de la
39,23% în anul 2001 la 44,46% în anul 2002, explicabila prin cresterea ponderii
productiei exercitiului în valoarea adaugata, de la o perioada la alta;
- raportul dinamic supraunitar dintre indicii valorii adaugate şi a productiei
exercitiului reflecta un ritm de crestere superior al valorii adaugate (68,92%) ritmului de
crestere a productiei exercitiului (49,02%) ceea ce reflecta o sporire mai rapida a
productiei exercitiului decat sporirea consumurilor intermediare.
- raportul static ce coreleaza valoarea adaugata cu cifra de afaceri a inregistrat valori
crescatoare, refectand scaderea dependentei întreprinderii fata de consumurile
intermediare provenite de la terti şi o majorare a ponderii valorii adaugate în cifra de
afaceri, respectiv obtinerea de catre întreprindere a unei bogatii mai mari la 100 lei cifra
de afaceri;
- cele constatate mai sus sunt accentuate de valorile în scadere ale raportului static
dintre cifra de afaceri şi valoarea adaugata, care indica o scadere a riscului întreprinderii
din cauza diminuarii dependentei sale fata de terti;
- raportul dinamic supraunita (1,32) dintre indicele valorii adaugate şi cel al cifrei de
afaceri reflecta un ritm de crestere mai rapid a valorii adaugate fata de ritmul de crestere a
cifrei de afaceri, ceea ce marcheaza o crestere a activitatii de productie;
- raportul static crescator dintre valoarea adaugata neta şi cea bruta reflecta o
crestere a cheltuielilor cu amortizarea mai mica decat crestera valorii adaugate brute, fapt
pus în evidenta şi de raportul dinamic supraunitar(1,01) dintre indicii acestor doua
marimi;
- raportul static crescator, de la o perioada la alta, dintre productia vanduta şi
productia exercitiului, caracterizeaza reducerea productiei stocate şi a celei imobilizate în
raport cu productia exercitiului;
 - scaderea ponderii detinute de productia stocata şi imobilizata în productia
exercitiului, în favoarea celei vandute, este evidentiata şi de raportul dinamic supraunitar
(1,07) dintre indicele productiei vandute şi cel al productiei exercitiului.
Ca urmare a analizelor mai sus efectuate putem formula urmatoarele concluzii:
- cresterea valorii adaugate, în perioada analizata, se datoreaza diminuarii numarului
mediu de salariati insotita de o crestere a randamentului muncii;
- cresterea ponderii productiei vandute în productia exercitiului, paralel cu scaderea
proportiilor detinute de productia stocata şi imobilizata, evidentiaza o crestere a valorii
adaugate şi pe seama cresterii activitatii de productie în întreprinderea analizata.
Pentru ca ratele valorii adaugate sa-şi dovedeasca utilitatea în procesul de analiza
şi decizie, este necesar ca elementele în baza carora acestea se determina sa fie corelate
cu indicele inflatiei.
Ratele şi indicatorii de eficienta astfel determinati, pot constitui suportul
analizelor comparative intre întreprinderile din cadrul aceluiasi sector de activitate, sau cu
nivelele medii ale acestora la nivelul sectorului în cauza.
Indiferent de domeniul de activitate, analiza valorii adaugate prezinta interes atât
pentru managerii întreprinderii şi actionari, cât şi partenerii de afaceri, deoarece permite
evaluarea performanţelor financiare, a eficientei utilizarii factorilor de productie, a
politicii comerciale, etc.
(5) Rezultatul brut al exploatarii (RBE), este primul sold intermediar de
gestiune cu semnificatie în termeni de rentabilitate şi reflecta contributia
exploatarii la formarea rezultatelor. Dupa caz, el poate imbraca forma
excedentului brut sau deficitului brut al exploatarii.
Ca modalitate de calcul, rezultatul brut al exploatarii se poate prin deducerea remunerarii
personalului şi a statului din suma valorii adaugate şi a subventiilor de exploatare:
RBE = (Valoarea adaugata + Subventii din exploatare) – (Cheltuieli cu
personalul + Impozite, taxe şi varsaminte asimilate)
Rezultatul brut al exploatarii reflecta concis contributia capitalului la crearea
bogatiei întreprinderii.
Excedentul brut al exploatarii (EBE) exprima resursa sau acumularea bruta
rezultata din activitatea de exploatare destinata mentinerii şi dezvoltarii potentialului
productiv al întreprinderii, remunerarii capitalurilor utilizate şi a statului. Cu toate
acestea, excedentul brut al exploatarii nu este decat o resursa de trezorerie potentiala, un
cash-flow potential degajat de exploatare, susceptibil de a se transforma în disponibilitati,
pe masura reglementarii decalajelor dintre nevoile şi resursele exploatarii.
Se poate spune ca excedentul brut al exploatarii reprezinta acel flux real de
trezorerie al exploatarii, rezultat dupa acoperirea variatiei nevoii de fon de rulment pentru
exploatare.
Analiza rezultatului brut al exploatarii se poate face în marimi absolute, dar şi în
marimi relative pe baza ratelor de repartitie.
a) Rate de rentabilitate stabilite prin implicare rezultatului brut al exploatarii
în calitate de efect
a’) Rata marjei brute a exploatarii masoara nivelul rezultatului brut din
exploatare, independent de politica financiară, politica de investitii, de incidenta
fiscalitatii şi a elementelor extraordinare. Ea este determinata ca raport intre rezultatul
brut al exploatarii şi cifra de afaceri (CA):
RBE
Ra ' =
CA
O ameliorare a ratei marjei brute a exploatarii exprima o crestere a productivitatii,
în masura în care evolutia acestei rate nu este o simpla conincidenta a cresterii ratei
marjei comerciale, iar scaderea ei în raport cu o rata a marjei comerciale stabila
dovedeste o impovarare referitoare la costurile exploatarii.
a’’) Rata rentabilitatii economice stabilita ca raport intre rezultatul brut al
exploatarii (RBE) şi capitalul economic (Ke):
RBE
Ra ' ' =
Ke
Un rezultat (excedent) brut din exploatare suficient de mare va permite
întreprinderii reinnoirea imobilizarilor sale prin amortizari, acoperirea riscurilor din
provizioanele constituite şi asigurarea finantarii sale care antreneaza cheltuieli financiare,
iar diferenta poate fi distribuita statului (impozit pe profit), actionarilor (dividende) şi/sau
conservata prin autofinanţare.
Capitalul economic (Ke) este rezultatul insumarii imobilizarilor corporale, cu
imobilizarile financiare şi nevoia de fond de rulment.
 b) Rate de structura a rezultatului brut al exploatarii
b’) Rata amortizarii se determina ca raport intre cheltuielile cu amortizarea (Ca) şi
rezultatul brut al exploatarii (RBE):
CA
Rb ' =
RBE
b’’)Rata cheltuielilor financiare se calculeaza prin raportarea cheluielilor financiare
(Cf) la rezultatul brut al exploatarii (RBE):
Cf
Rb ' ' =
RBE
b’’’) Rata dividendelor se determina ca raport intre dividendele (Dv) şi rezultatul
brut al exploatarii (RBE):
Dv
Rb ' ' ' =
RBE
Modul de determinare a rezultatului brut al exploatarii, potrivit metodologiei
prezentate, precum şi a ratelor de repartitie ale acestuia, se regasesc în tabelul 6.

Tabelul 6. Determinarea excedentului brut de exploatare şi a ratelor de repartitie

ale acestuia
Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Valoara adaugata 124.364.825 161.071.255 272.076.302
(+) Subventii pentru
2. - - -
exploatare
3. (-) Impozite şi taxe 829.186 3.089.724 6.459.783
4. (-) Cheltuieli cu personalul 70.648.920 97.682.047 130.539.993
(=) Excedentul brut al
5. 52.886.719 60.299.484 135.076.526
exploatarii
6. Cifra de afaceri 321.455.237 408.906.128 622.111.675
7. Capitalul economic 185.408.827 324.686.301 637.579.041
8. Cheltuieli cu amortizarile 7.590.429 7.801.430 12.297.938
9. Cheltuieli financiare – total 24.755.834 35.549.844 71.038.935
10. Dividende 1.349.768 4.272.392 13.869.199
11. Rate de rentabilitate(%)
a’) Rata marjei brute a
12. 16,45 14,75 21,71
exploatarii
a’’) Rata rentabilitatii
13. 28,52 18,57 21,19
economice(5/7)
14. Rate de structura(%)
15. b’) Rata amortizarii(8/5) 14,35 12,94 9,10
b’’) Rata cheltuielilor
16. 46,81 58,96 52,59
financiare
b’’’) Rata dividendelor
17. 2,55 7,09 10,27
(10/5)

Excedentul brut de exploatare al societatii analizate dovedeste faptul ca acesta

poate sa isi mentina potentialul productiv, are capacitatea sa remunereze capitalurile
avansate şi, totodata, poate sa onoreze obligatiile fiscale, deoarece surplusul monetar
potential derivat din activitatea de exploatare a societatii este în crestere. Indicatorul a
atins nivelul maxim în anul 2002, respectiv 135.076.526 mii lei. Dupa cum se observa din
analiza structurii sale, valoarea adaugata este una din cauzele evolutiei ascendente a
excedentului brut de exploatare. Ea a crescut în anul 2002 fata de 2001 cu 68,92%.
Efectul pozitiv exercitat de cresterea valorii adaugate asupra soldului intermediar de
gestiune analizat a fost insa diminuat de cresterea cheltuielilor cu personalul, în aceasta
perioada, cu 38,26% în anul 2001 fata de 2000, şi respectiv cu 33,64% în 2002 fata de
2001. Tot efect negativ asupra EBE exercita şi impozitele şi taxele platite de întreprindere
în perioada 2000-2002; acestea cresc de la 829.186 mii lei în anul 2000 la 6.459.783 mii
lei în anul 2002. Evolutia excedentului de exploatare descrisa anterior a avut influenta
favorabila asupra rezultatului de exploatare şi implicit, asupra rezultatului net al
exercitiului.
Analiza rezultatului bruit al exploatarii, prin prisma ratelor de rentabilitate,
evidentiaza cresterea ratei marjei brute a exploatarii, şi o reducere a ratei rentabilitatii
economice. Aceasa denota o crestere mai rapida fata de capitalul economic, ca urmare a
reevaluarii facute asupra activelor imobilizate în anii 2001 şi 2002.
Evolutia ratelor în cauza evidentiaza o activitate eficienta, ca rezultat al
valorificarii optime a potentialului material, uman şi financiar de care dispun.
Din punct de vedere al ratelor de structura, evolutia acestora este diferita de la o
perioada la alta.
Cheltuielile cu amortizarea sunt în stransa dependenta cu sistemul de amortizare
practicat şi dimensiunea resurselor tehnice de care dispune fiecare întreprindere.
 Evolutia cheltuielilor financiare este expresia politicii financiare a fiecarei
întreprinderi, cresterea sau scaderea gradului de indatorare se afla în stransa dependenta
cu obiectivele pe care şi le-a propus sa le realizeze.
Optiunea conducerii întreprinderii, intre reinvestira partiala sau integrala a
profitului net al actionarilor şi/sau distribuirea partiala sau totala a acestuia sub forma de
dividende, defineste politica de dividend. Alegerea uneia sau alteia dintre alternative, ori
a unei combinatii intre acestea, este guvernata de aceeasi cerinta, şi anume maximizarea
valorii întreprinderii.
Marimea dividendelor se stabileste de catre Adunarea Generala a Actionarilor
conform cu statutul societatii. Cu cât dividendele şi rata lor anuala de crestere sunt mai
mari, potrivit unei concluzii simpliste, cu atât valoarea actiunilor întreprinderii va fi mai
mare. Desi simplista, aceasta concluzie fundamenteaza anticiparile multor analisti
financiari privind evolutia cursului actiunilor la bursa. Mentionam ca întreprinderea
analizata nu a fost privatizata, insa actiunile acestei societati sunt cotate la Bursa de
Valori Bucuresti la categoria I.
În vedera justificarii evolutiei ratei dividendelor, prezentam mai jos factorii care
influenteaza asupra acesteia, precum şi ponderea dividendelor în profitul net al
întreprinderilor analizate.
Ponderea ridicata a dividendelor în profitul net al exercitiului este în stransa
dependenta cu optiunile actionarilor, inclinati în principal, acordarii de prioritate
cerintelor proprii de dezvoltare, fapt pentru care dividendele au o pondere nesemnifiativa,
ca de altfel şi rata acestora (a se vedea tabel 7).
Tabelul 7 Calculul ratelor dividentelor
Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
Excedentul brut al
1. 52.866.719 60.299.484 135.076.526
exploatarii
2. Dividente 1.349.768 4.272.392 13.869.199
Rezultatul net al
3. 13.497.678 13.674.673 47.287.080
exercitiului
4. Rata dividentelor (2/1)% 2,55 7,09 10,27
Ponderea dividentelor în
5. profitul net al exercitiului 10,00 31,24 29,33
(2/3)%
 (6) Rezultatul exploatarii (Re), caracterizeaza performanţele comerciale şi
financiare aferente activitatii de exploatare normala şi curenta a întreprinderii,
independent de politica financiară şi fiscala. El pune în evidenta rezultatul
degajat din exploatare, dupa luarea în considerare a tuturor cheltuielilor de
productie şi comercializare, precum şi a riscurilor de exploatare. Spre deosebire
de EBE, acest sold tine cont de poitica de amortizare şi de constituire a
provizioanelor.
Re = EBE + Venituri din provizioane privind exploattarea + Alte venituri din exploatare
– Cheltuielile cu amortizarile şi provizionale pentru exploatare – Alte cheltuieli de
exploatare

Rezultatul exploatarii se paote determina şi ca diferenta intre veniturile şi cheltuielile

exploatarii:
Re = Venituri din exploatare – Cheltuieli pentru exploatare

Rezultatul exploatarii (profit sau pierdere) exprima marimea absoluta a

rentabilitatii activitatii de exploatare, obtinuta prin deducerea tuturor cheltuielilor
(platibile şi calculate) din veniturile exploatarii (incasabile şi calculate).-a se vedea
tabelul 8.

Tabelul 8 Rezultatul exploatarii

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Venituri din exploatare 394.048.669 417.053.782 619.187.707
Cheltuieli pentru
2. 304.567.887 363.156.957 495.948.381
exploatare
3. Rezultatul de exploatare 44.480.782 53.896.825 123.239.326

Rezultatul de exploatare a crescut în anul 2001 fata de 2000 cu 9.416.043 mii lei
(21,17%) datorita resterii cu 5,84% a veniturilor din exploatare, crestere care este
atenuata de cresterea cheltuielilor pentru exploatare cu 19,24%.
 Majorarea în anul 2002 a veniturilor din exploatare cu 202.133.925 mii lei
(48,47%) are un efect pozitiv asupra rezultatului din exploatare care creste cu
169.342.501 mii lei (28,66%). Efectul pozitiv al cresterii veniturilor din exploatare este
atenuat de cresterea cheltuielilor din exploatare cu 26,57%

(7) Rezultatul curent brut (Rc) este determinat atât de rezultatul tgfexploatarii
normale (nu ia în considerare elementele extraordinare) şi curente, cât şi de cel
al activitatii financiare. El este deci rezultatul tuturor operatiilor curente ale
întreprinderii. În determinarea acestui indicator sunt luate în considerare şi
elementele financiare, ceea ce permite aprecierea impactului politicii financiare
a întreprinderii asupra rentabilitatii.
Rc = Re + (Venituri financiare – Cheltuieli financiare)

Avand în vedere ca diferena dintre veniturile şi cheltuielile financiare sunt expresia

rezultatului financiar (Rf), relatia de mai sus se paote scrie astfel:
Rc = Re + Rf

Tabelul 9 Rezultatul curent în perioada 2000-2002

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Rezultatul din exploatare 44.480.782 53.896.825 123.239.326
2. +Venituri financiare 5.729.633 8.242.794 10.327.523
3. -Cheltuieli financiare 24.755.834 35.549.844 71.038.935
4. Rezultatul curent brut 35.454.581 26.589.775 62.527.914

Rezultatul curent a crescut cu 1.135.194 mii lei (4,46%) în anul 2001 în

comparatie cu anul 2000 datorita influentelor urmatorilor factori:
- rezultatul din exploatare a crecut cu 9.416.043 mii lei (21,17%) care insotit de
cresterea cu 2.513.161 mii lei a veniturilor financiare a manifestat o influenta pozitiva
asupra rezultatului curent;
- cheltuielile financiare au avut o influenta negativa asupra rezultatului curent, ca
urmare a cresterii lor cu 10.794.010 mii lei (43,60%)
 În anul 2002, factorii enuntati au avut aceeasi influenta asupra rezultatului curent.

(8) Rezultatul extraordinar (Rexc) permite masurarea influentei

elementelor exceptioanel în ceea ce priveste formarea rezultatului global al întreprinderii.
Daca celelalte solduri se calculeaza în cascada, rezultatul extraordinar reprezinta soldul
intermediar de gestiune ce sintetizeaza rezultatul activitatii (sub forma profitului sau
pierderilor) cu caracter de exceptie al întreprinderii fie ca se refera la operatiuni de
gestiune, fie la operatiuni de capital.(a se vedea tabelul10).

Rexc = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare

Tabelul 10 Rezultatul extraordinar în perioada 2000-2002

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Venituri extraordinare 1.111.203 1.153.131 3.030.179
2. Cheltuieli extraordinare 4.666.710 5.688.456 6.494.410
Rezultatul extraordinar -
3. 3.555.507 4.535.325 3.464.231
pierdere

Rezultatul extraordinar scade în anul 2001 în proportie de 27,56% (cu 979.818

mii lei). Aceasta pierdere extraordinara se datoreaza cresterii veniturilor extraordinare
intr-un ritm nesemnificativ în comparatie cu cresterea cheltuielilor extraordinare. Aceasta
situatie s-a manifestat în toata perioada 2000-2002, insa pierderea cea mai mare din
activitatea extraordinara a întreprinderii s-a realizat în anul 2001.

(9) Rezultatul net al exercitiului (Rnet) poate imbraca forma profitului sau
pierderii nete. El reprezinta suma intre rezultatul activitatii curente şi rezutlatul
extraordinar, diminuata cu impozitul pe profit (Ip)

Rnet = RC+/-Rexc – Ip
 Rezultatul net al exercitiului exprima marimea absoluta a rentabilitatii financiare
cu care vor fi remunerati actionarii pentru capitalurile proprii subscrise. Repartizara pe
destinatii a profitului net trebuie sa fie sustinuta de existenta unor disponibilitati monetare
reale, în lipsa carora profitul net va ramane doar un potential de finanţare. În conditiile
exostentei aceastor disponibilitati, profitul net urmeaza sa se distribuie sub forma
dividendelor şi/sau sa se reinvesteasca în întreprindere. Profitul ent nerepartizat constituie
sursa de finanţare proprie sau element de autofinanţare generat de insasi activitatea
întreprinderii.

Tabelul 11 Rezultatul net în perioada 2000-2002

Nr. Exercitiul financiar
Indicatori
crt. 2000 2001 2002
0 1 2 3 4
1. Rezultatul curent brut 25.454.581 26.589.775 62.527.914
(+/-) Rezultatul
2. 3.555.507 4.535.325 3.464.231
extraordinar - pierdere
3. (-) Impozitul pe profit 8.401.396 8.379.777 11.776.603
Rezultatul net al
4. 13.497.678 13.674.673 47.287.080
exercitiului

Rezultatul net al exercitiului creste în anul 2001 cu 176.995 mii lei (1,31%)
datorita influentei urmatorilor actori:
- rezultatul curent creste cu 4,46% determinand cresterea rezultatului net cu
1.135.194 mii lei
- rezultatul extraordinar scade cu 27,56% determinand scaderea rezultatului net cu
979.818 mii lei
- impozitul pe profit scade cu 0,26% determinand scaderea rezultatului net cu
-21.619 mii lei.
În anul 2002, rezultatul net al exercitiuli creste cu 33.612.407 mii lei, adica cu
245,80% fata de 2001 şi aceasta datorita influentei exerrcitate de rezultatul curent care
creste în acest an cu 135,16%. Aceasta crestere este atenuata de pierderea extraordinara
inregistrata în acest an şi de cresterea cu 40,54% a impozitului pe profit.