[Individul uman între proprietatea privată şi guvernanţa globală]

Temele cursurilor
Organizaţii Economice Internaţionale
I. Instituţii economice (universale) şi/vs. organizaţii economice
(internaţionale) [individul uman între proprietatea privată şi
guvernanţa globală]
II. Sistemul Naţiunilor Unite şi Organizaţia Naţiunilor Unite [despre
limitele (şi virtuţile!?) unei organizaţii de state şi despre
societatea inter-naţiuni]
III. Fondul Monetar Internaţional şi ordinea monetară internaţională
[despre un false friend în ştiinţa economică – “problema
echilibrării balanţelor de plăţi”]
IV. Banca Mondială şi asistenţa internaţională pentru dezvoltare
[despre un alt false friend în economics – “foreign aid”-ul]
V. Organizaţia Mondială a Comerţului [despre modul în care singurul
“fair trade” este “free trade”-ul]
VI. Uniunea Europeană – economică, monetară, politică [despre
pericolele exceselor ajungerii dincolo de liberul schimb]
VII. NATO şi economia păcii mondiale prin securitate comună [despre
profiturile şi profitorii “economiei de război pe timp de pace”]
VIII. România organizată şi reorganizată internaţional [despre locul,
rolul şi bilanţul României pe scena lumii contemporane şi viitoare]

2
 Sumarul cursului nr. 1
Instituţii economice (universale) şi/vs. organizaţii economice (internaţionale)

1. De ce se organizează oamenii (Variantă: De ce se organizează statele –

ele însele forme de organizare umană, expresii ale unor motivaţii umane)

2. De ce economiştii sunt abilitaţi să răspundă la întrebarea “de ce se

organizează oamenii” (Variantă: De ce economiştii sunt abilitaţi să
răspundă la întrebarea “de ce se organizează Statele”)

3. De ce diferă organizaţiile ce au la bază “contracte private” de cele

întemeiate pe baza unor “tratate internaţionale” / excurs în “economia
instituţională” (Variantă: organizaţii private (internaţionale) – firme/STN,
ONG – şi/vs. organizaţii publice (internaţionale) – state, organizaţii de state)

4. De ce este important ca organizaţiile economice internaţionale (OEI) să

fie înţelese din punct de vedere economic

3
 De ce se organizează oamenii
(Variantă: De ce se organizează statele)

Omul acţionează / Omul/individul trăieşte şi acţionează în societate /

Societatea e acţiune concertată - cooperare

“Societatea este rezultatul comportamentului conştient şi deliberat. Aceasta nu înseamnă că

indivizii au încheiat contracte în virtutea cărora au fondat societatea umană. Acţiunile care
au produs cooperarea socială şi care o reproduc din nou, în fiecare zi, nu urmăresc nimic
altceva decât cooperarea şi întrajutorarea cu alţii, pentru atingerea anumitor rezultate
specifice. Ansamblul complexului de relaţii mutuale create prin asemenea acţiuni concertate
se numeşte societate. Societatea pune colaborarea în locul existenţei izolate – cel puţin
imaginabile – a indivizilor. Societatea este diviziune şi combinare a muncii. În calitatea sa de
animalcare acţionează, omul devine un animal social.” (Ludwig von Mises, Acţiunea umană)

4
 De ce se organizează oamenii
(Variantă: De ce se organizează statele)

Organizaţiile (politice, economice sau sociale) reprezintă grupuri de indivizi uniţi prin
mijloacecomune învederea atingerii scopurilorlor, maimult orimaipuţin diferite.
Organizaţiile sunt secvenţe din societate; cele două au unitate de natură.
Conceptul-contrapunct celui de organizaţie este cel de instituţie = un set de reguli
juste, stabile şi credibile care guvernează r e l a ţ i i l e s o c i e t a l e ale organizaţiei
(relaţii imaginabile ca un continuum social, în interiorul şi exteriorul organizaţiei).

În utilizarea sa cotidiană, termenul de „instituţie“ este aplicat aproape în toate cazurile ca sinonim conceptului de
„organizaţie“,fieeaeconomică,politicăetc.
Diferenţapropusădenoişicarenevasimplificaînţelegereaeconomicăaideiideorganizaţie(însenslarg)estesimilarǎ
celei care, în cazul unui joc, operează între reguli şi jucǎtori. De exemplu, în termenii economiei instituţionale
(perspectivanoastrăsuport),BancaCentralăEuropeanăesteo organizaţie,învremeceprincipiiledefuncţionareale
monedei, ale băncilor comerciale (sistemului bancar), ale băncilor centrale, sau Tratatul de la Maastricht care instituie
BCEşiîireglementeazăfiinţarea,reprezintă,toate, instituţii.
Potrivitdelimitărilorconceptualedinabordarealui D.North, instituţiile sunt regulile,iarorganizaţiile sunt jucătorii.

5
 De ce se organizează oamenii
(Variantă: De ce se organizează statele)

Instituţiile – „o regularitate în comportamentul social, ..., comportamentul specific în situaţii

recurente specifice” –, fie interne / externe, informale / formale, determinǎ setul de oportunitǎţi şi
stimulente însocietate, iar organizaţiile iaunaştere în vederea exploatǎriiacestora.

Atât problema existenţei organizaţiilor, cât şi modul specific de evoluţie a acestora depind de structura
stimulentelorşiconstrângerilorfurnizate deinstituţii!

Necesitateadistincţieiîntre„instituţii“şi„organizaţii“nuexcludefaptulcăanumiteinstituţii(înprincipalceleformale)
necesită şi deţin o anumită componentă organizaţională; astfel, instituţiile pot fi încorporate în organizaţii. Exemple
elocvente în acest sens sunt familia, biserica, statul, ca organizaţii destinate să servească scopurilor membrilor săi şi
careîncorporeazăanumite reguli(deconduităşiadministrative)careguverneazăfuncţionareaacestora.

Luând în considerare diferenţele relevate între instituţii şi organizaţii, putem remarca relevanţa
mutualităţii între acţiunile organizaţiilor şi evoluţia instituţiilor →unificareaabordăriiinstituţiilorca reguli ale
jocului cu abordarea instituţiilor ca reguli de comportament, ceea ce înseamnă că strategiile organizaţiilor manifestă o
influenţăasupraregulilorjocului(vezicursurileurm.–comportamenteleconsacratedeexistenţaanumitelortipurideOEI).

6
 De ce se organizează oamenii
(Variantă: De ce se organizează statele)

În societatea inter-naţiuni, statele se organizează spontan sub forma sistemului

balanţei de putere (expresie a aşa-numitei anarhii inerente SI) sau, în mod deliberat, sub
forma în organizaţii internaţionale. Motivele (nu neapărat şi stimulentele instituţionale!!!,
vomvedeamaiîncolo!)paridentice celorpentru care, în genere, indivizii umanise organizează...

O.I.=“oformădecoordonareacolaborăriiinternaţionaleîndomeniistabilite,pentrucarestateleaucreatunanumit
cadru juridic instituţional permanent, printr-un statut elaborat de comun acord, ce prevede obiectul şi scopul
organizaţiei,organeleşifuncţiilelornecesarerealizăriiobiectivelorurmărite.” (A.Bal(coord.),EconomieMondială)

“Unul din cele mai evidente aspecte ale rolului şi contribuţiei organizaţiilor internaţionale în statornicirea unei ordini de cooperare în
raporturile internaţionale, îl constituie identificarea, prin multiplele contacte dintre reprezentanţii diferitelor naţiuni pe care le facilitează, a
intereselorcomune ale întregii comunităţi internaţionale. În cadrul organizaţiilorinternaţionale, care asigură o multitudine de forumuri de
dezbaterişicanaledenegocierişiconsultări,dinvarietateadeabordăriaproblemelorglobalesauregionalesedegajăsoluţiileconvenabilesau
acceptabiletuturorparticipanţilor.Organizaţiileinternaţionaleservescastfelnunumaicainstrumentedeînlesnireacooperăriidintrenaţiuni,
darşicainstrumentedecreştereaniveluluiconştiinţeiprivindrealităţileuneilumiinterdependente,alecăreiprovocăriauuncaracterglobal.
Înplus,eleoferămijloacelenecesaredesfăşurăriiprocesuluideintegrareşiagregareaintereselorstatalecelemaidiverse.”(A.Bal(coord.),Idem)

7
 De ce îi interesează pe economişti de ce se
organizează oamenii (Variantă: De ce îi interesează pe
economişti de ce se organizează statele)
1. O dată, pentru că organizaţiile (grosso modo), în funcţionarea lor, între altele, folosesc
resurse rare (care pot varia, spre exemplu, de la timpul indivizilor care le compun, la diverse
bunuri tangibile şi intangibile) puse în comun de membrii lor... deci, organizaţiile prezintă interes în
modinerentpentruştiinţaeconomică.Nuputemgândiorganizaţiafărănevoiaderesurse,dupăcumnuputemgândi
individumanfărăoatarenevoie(bunăoară,minimcelecorporale).
Resursele rare, înaintedea fi folosite,sunt deţinute înproprietate (nuplutesc înaer), fie privată (puseapoi în comunde
membrii organizaţiei) sau publică (şi “încredinţate” de “societate” prin reprezentanţii-administratori respectivei
organizaţii). Fireşte, folosirea resurselor de către organizaţie presupune un contract între cei ce le deţin/administrează.
Darîn funcţie de calitatea de proprietari sau administratori ai resuselorimplicate putem face aprecieri, ca economişti
despreoportunitatea şi performanţele unei organizaţii.

2. Şi apoi, pentru că organizaţiile (grosso modo) pot reprezenta marca unor aranjamente
instituţionale anume. Bunăoară, cele interguvernamentale, şi mai particular, cele economice,
afectează, prin pattern-urile instituţionale a căror expresie sunt, avuţia naţiunilor şi, mai precis,
prosperitatea personală a fiecăruia dintre noi (ex:. filosofia liberalizării comerciale “consacrată” de OMC,
funcţionareasistemuluimonetarinternaţional“apărat”deFMI)...

8
 De ce îi interesează pe economişti de ce se
organizează oamenii (Variantă: De ce îi interesează pe
economişti de ce se organizează statele)
Să purcedem la înţelegerea organizării statelor, pornind de la instituţia cea mai importantă
în înţelegerea acţiunilor sociale, în general, precum şi a tuturor formelor de organizare
particulare: instituţia proprietăţii, cu corolarul acesteia, instituţia contractului. (vezi şi curs
urm.unde vomdetalia teoria statului prin prisma teoriei proprietăţii)...
... Excurs în teoria etică şi economică a proprietăţii:

Problema principală a economiei politice este cum să organizăm societatea astfel încât să fie promovată
producerea de avuţie. De cealaltă parte, problema centrală a filozofiei politice (eticii) este cum să aranjăm
societatea astfel încât ordinea socială să fie dreaptă – unde, esenţialmente, s o c i e t a t e a semnifică
“combinarea indivizilor în efortul lor de cooperare” (Rothbard, Man, Economy and State).
Una dintre realităţile fundamentale cu care omul se confruntă în această lume – şi care este şi problema
centrală a ştiinţei economice – este raritatea resurselor. Sfera scopurilor fiind mai extinsă decât cea a
mijloacelor, omul se vede nevoit să le economisească pe cele din urmă – adică să le aloce către cele mai
urgente nevoi, pentru a nu le risipi. El se confruntă astfel cu problema economică.
Cum această problemă economică are în centru un proces alocativ de resurse, capătă imediat sens –
pentru fiecare resursă în parte – întrebarea cu privire la cine va lua decizia de alocare. În jurul acestei
întrebări s-au purtat – şi încă se mai poartă – disputele legate de sistemul economic sau, cu alte cuvinte,
aranjamentul instituţional cel mai propice rezolvării problemei rarităţii.

9
 De ce îi interesează pe economişti de ce se
organizează oamenii (Variantă: De ce îi interesează pe
economişti de ce se organizează statele)
... Excurs în teoria etică şi economică a proprietăţii:
...despre rezolvarea problemei alocării resurselor într-o lumeararităţii
Liberalismul clasic s-a centrat pe d r e p t u r i
de p r o p r i e t a t e .
Decizia alocativă cu privire la o anumită resursă rară îi aparţine
proprietarului, cel care a dobândit-o prin una din următoarele căi:
apropriere iniţială (homesteading), producţie, schimb, acte
unilaterale (moşteniri, cadouri, donaţii). Virtuţile cu care liberalii
creditauordineasocialăbazatăpedrepturiledeproprietate(decipe
deciziaalocativălanivelulproprietarului)–capitalismul–erau:
-sistemdestimulenteadecvat(fiecareestedinprincipiumotivat,mai
motivat decât oricine altcineva, să-şi urmeze propriul interes –
AdamSmith),
-dificultăţiinformaţionaleminime(fiecareîşicunoaşteînprincipiucel
maibinenevoileşiintereseleşiseaflăînceamaibunăposturăînaşi
leurmări–FriedrichvonHayek)şi
-posibilitateacalcululuieconomic(saualocăriiraţionalearesurselor)
într-o economie complexă (schimburile între proprietari privaţi
dau naştere pieţelorşi sistemului de preţuri monetare care servesc
calculului profiturilor şi pierderilor, deci a evaluării rentabilităţii
diverselorproiectealocative–LudwigvonMises).
Socialismul a dat mai degrabă un răspuns negativ,
refuzând soluţia liberală.
Decizia de alocare a unei resurse n-artrebui s-o ia proprietarul (în
sensul def. liberale), ci societatea în ansamblu. În locul dezvoltării,
implementăriişimenţineriiunuisistemdedr.deproprietateprivată
asupra resurselor, acestea artrebui socializate,trecute înproprietate
publică–etapasocialistă.
Virtuţile unui astfel de aranjament ar fi crearea Omului Nou,
pentru care munca nu va mai prezenta disutilitate şi, o dată cu
aceasta,abundenţamaterialăşispirituală,egalitateaşisentimentele
defraternitateîntreoamenivordomni–etapacomunistă(Marx).
Oproblemăasoluţieipropusedesocialiştiestelipsaoperaţionalităţii,
sauabsenţaunorcriteriisistematicedeadecide,pânălaurmă,cum
vor fi alocate resursele: democraţie directă participativă pentru
oricedecizie,oricâtdemică?
În general, punerea în aplicare a schemei socialiste a degenerat
rapid, şi oarecum natural/firesc, în tiranie, cu alte cuvinte, vorbim
despredominaţiaunuigruprestrânsdedecidenţiasupracelorlalţi.
“Deciziasocietăţii”adevenitsubit...“deciziauneicastedepotentaţi”!
10
 De ce îi interesează pe economişti de ce se
organizează oamenii (Variantă: De ce îi interesează pe
economişti de ce se organizează statele)
... Excurs în teoria etică şi economică a proprietăţii:

Alternativele logice ale problemei deciziei alocative, în cele din urmă, nu sunt decât două – ori decide
proprietarul, ori nu: tertium non datur. Căci e de neconceput ca proprietarul să şi decidă, şi să nici nu
decidă,asupraalocării uneianume resurse înacelaşitimp.
Sistemul drepturilor de proprietate formează baza tuturor schimburilor economice şi structura
drepturilordeproprietateafecteazăeficienţautilizăriişialocăriiresurselor.(Înplus,analiza drepturilor
deproprietateîşipropunesăînlătureciudataignoranţăateorieieconomiceneoclasicefaţădeinstituţia
centralăaeconomiei depiaţă.) (Marinescu, Instituţii şi prosperitate)
Drepturile de proprietate privată constituie instituţia fundamentală a economiei de piaţă.
Proprietatea privată reprezintă elementul central al structurii stimulentelor ce afectează comportamentul uman în
toate aspectele vieţii noastre, de la cooperarea socială în cadrul pieţei până la deciziile non-piaţă sau opţiunile politice.
Analiza economică nu poate, la rigoare, fi neutră la criteriul proprietăţii... (Ex.: Teoria economică a firmei=formă de
organizare a activităţii umane, ca abordare contractuală, este în mod esenţial o teorie a proprietăţii şi utilizării capitalului.)
În absenţa unei teorii pozitive a drepturilor de proprietate, economiştii nu pot avea pretenţia să înţeleagă
anevoiosul drum al dezvoltării economice, putând cădea pradă lesne miturilor şi mirajelor dezvoltării
economice (vezi în curs următoare supralicitarea unor funcţii ale OEI – intervenţionism monetar-valutar, foreign aid,
reglementări ş. a. m. d. –, bunăoară, detaliate în cursurile următoare).

11
 De ce îi interesează pe economişti de ce se
organizează oamenii (Variantă: De ce îi interesează pe
economişti de ce se organizează statele)
Deci, ce putem spune, însă, ca economişti despre diversele tipuri de organizaţii, bunăoară
cele...(inter)guvernamentale? Sunt ele… EFICIENTE? Dar,întrebareademaisuseînşelătoare
înabsenţaclarificării consistenţei eticeacadrului instituţional încareoperează OEIoriacăruimarcăeste.
Eficienţa intervine atunci când acţiunea umană se soldează cu atingerea scopurilor, ergo, eficienţa este atributul economic al
acţiunilor umane de succes, ergo, „eficienţa” nu poate să fie aplicată decât acţiunilor personale. Aprecierea succesului sau a
eşecului unei alegeri, al unei acţiuni, nu poate fi valabilă decât dacă aparţine persoanei care acţionează, deoarece aprecierea
este în conformitate cu resursele, anticipările şi preferinţele sale subiective. Eficienţa are aceeaşi natură ca şi categoria
economică de cost. Costul aferent oricărei acţiuni este subiectiv şi efemer. Costul şi eficienţa nu sunt obiective, identificabile
şi măsurabile de către economist, din postura lui eminentă, de ‚observator extern’ al acţiunilor individuale. Doar în cazul
schimbului voluntar ambii participanţi au ocazia de a obţine rezultatele dorite. În cazul coerciţiei numai cel care exercită
constrângerea poate obţine ceea ce doreşte, prin limitarea drepturilor de proprietate, deci a libertăţii celuilalt – „eficienţă
pentru ce scopuri?”. Nimeni nu poate măsura beneficii şi prejudicii (sociale) conexe unei operaţiuni de tip coercitiv; aceasta
devine de fapt ilegitimă, deci, neştiinţifică. Dacă utilitatea nu poate fi măsurată, şi nu poate!, atunci este lipsită de sens şi
încercarea comparaţiilor intersubiective de utilitate. Caracterul subiectiv şi personal al eficienţei, precum şi imposibilitatea
comparaţiilor interpersonale de utilitate demonstrează de ce eficienţa nu poate reprezenta deloc un criteriu, mai ales în ceea
ce priveşte evaluarea legii, a drepturilor de proprietate sau a politicilor statului. Ştiinţa economică ne învaţă nu că
principiile etice sunt subiective, ci faptul că utilităţile şi costurile sunt categorii economice subiective.

Trebuie recunoscută necesitatea criteriilor şi aceasta ridică problema restructurării

gândirii economice pornind de la etică, deoarece eficienţa nu poate să ofere fundament
pentru etică. Dimpotrivă, judecăţile de eficienţă capătă sens numai odată ce poziţia etică
corectă este asumată! (Rothbard, The Myth of Efficiency)
12
 De ce îi interesează pe economişti de ce se
organizează oamenii (Variantă: De ce îi interesează pe
economişti de ce se organizează statele)
O taxonomie a organizaţiilor din societate - pornind de la consistenţa etică cu principiul non-
agresiunii (instituţia proprietăţii) şi cu principiul eficienţei (posibilitatea calculului economic)
Non-agresiune = când este violenţa fizică socialmente permisibilă? (Nu recomandabilă!) Răspunsul clasic
liberal este: numai în cazurile de legitimă apărare a persoanei sau proprietăţii personale împotriva
agresiunii fizice, sau în vederea obţinerii cuvenitelor reparaţii, în urma unei astfel de agresiuni, numai de
la agresor şi numai de către victima sau împuterniciţii săi.
Calcul economic = odată cu acţiunea calculată stă şi cade raţionalitatea economică a unui sistem complex
de cooperare socială, bazat pe diviziunea muncii.

rules-based (bureaucratic) and

Reguli&regulamente non-aggressive (various non-profit rules-based (bureaucratic) and
(Management birocratic) organizations which have aggressive (a socialist state)
humanitarian aims; monasteries)
calculation-based and non-
Calcul economic calculation-based and aggressive
aggressive (presumably the free-
(Management pentru (the Mob; the plantation of a
market firm –the very subject of
profit) slaveholder)
the proper theory of the firm)
Sursa: Topan & Co, “Has Ronald Coase Set t
he Theory of the Firm on the Right Path?”, 2008 Non-agresiune Agresiune

13
De ce diferă organizaţiile care au la bază “contracte private” de cele
întemeiate pe baza unor “tratate internaţionale” - excurs în “economia
instituţională” (Variantă: organizaţii private (internaţionale)- firme/STN,
ONG – şi/vs. organizaţii publice (internaţionale) – state, organizaţii de state
Putem distinge între două tipuri de apropriere/achiziţie de proprietate reciproc exclusive: contract
şi coerciţie. Acţiunile participanţilor la piaţă fac parte din prima categorie, în timp ce acţiunile
statului / guvernului fac parte din a doua categorie (transferul coercitiv de proprietate poate fi
făcut fizic, prin expropriere, taxe, şi virtual, prin cadrul de reglementări care obturează liberul
exerciţiu al proprietăţii private...

Franz Oppenheimer (Der Staat, 1929) =existădouămodalităţideaobţineresurseînoricecomunitate:

calea economică = apropriere originară, producţie, liber schimb (instituţia proprietăţii)
calea politică = agresiunea sau ameninţarea cu agresiunea (altfel spus,instituţiile politice)

Diferenţa dintre cele două modalităţi de dobândire a resurselor dă naştere la două mecanisme de
interacţiune a indivizilor:
societatea = cadruldedesfăşurarealschimburilormutualconsimţite,respectivcaleaeconomică
statul = mecanismulinstituţional(izat)dealocareierarhicăaresurselor,respectivcaleapolitică

Statele intră în relaţii unele cu altele în sistemul internaţional. Convenţional, aceste relaţii inter-
state sunt împărţite astfel:
relaţii agresive = utilizarea agresiunii în relaţiile dintre state
relaţii paşnice = absenţa agresiunii în relaţiile dintre state

Atenţie, criteriul fiind unul holistic, induce cumva în eroare. Statelepotcooperaşipentrua-şiexpropriasupuşii!!!

14
De ce diferă organizaţiile care au la bază “contracte private” de cele
întemeiate pe baza unor “tratate internaţionale” - excurs în “economia
instituţională” (Variantă: organizaţii private (internaţionale)- firme/STN,
ONG – şi/vs. organizaţii publice (internaţionale) – state, organizaţii de state

Relaţii între state şi impactul lor la nivel societal (analiză non-utilitaristă,

realizată din perspectiva impactului asupra ideii de drept de proprietate)
Categorie de relaţii intl.
relaţii internaţionale
agresive
relaţii internaţionale non-
agresive = acceptarea în
comun de către state a unei
ordini (“status quo”), respectiv
a unui drept interstatal = norme
comune de comportament
considerate legitime (ce definesc
conceptul de “agresiune”)
Tip de relaţii intl. Calitate
conflictuale = statele folosesc forţa nelegitimă
pentru a reglementa relaţiile dintre rău social
ele(=războaie calde)
hegemonice = statele folosesc ameninţarea cu
violenţa nelegitimă = agresiunea este
rău social
instituţionalizată, nu mai ia în permanenţă
forma violenţei → imperialismul este prin
definiţie tipul de relaţie hegemonică
comerţ şi investiţii libere = zone de liber BUN social,
schimb property&contract enhancing
cooperare şi integrare politică = organizaţii BUN social, dar dacă e în
internaţionale, entităţi politice supranaţionale direcţia celei de mai sus
securitate colectivă problematic
izolare problematic
15
De ce diferă organizaţiile care au la bază “contracte private” de cele
întemeiate pe baza unor “tratate internaţionale” - excurs în “economia
instituţională” (Variantă: organizaţii private (internaţionale)- firme/STN,
ONG – şi/vs. organizaţii publice (internaţionale) – state, organizaţii de state

Piaţă
Piaţa (“the voluntary and peaceful complex
interaction of men deliberately striving toward the
best possible removal of human dissatisfaction” –
Mises, Human Action) = o formă de organizare
umană având la bază instituţia contractului
(schimbul voluntar de proprietate), fiind în esenţă
un set de contracte – afirmaţie valabilă şi pt
firme/organizări private etc...
Stat
Statul („aparatul de constrângere şi coerciţie” –
Mises – care deţine “monopolul legii şi al utilizării
forţei între limitele unui anumit teritoriu” –
Rothbard, The Anatomy of the State) = o formă de
organizare umană având la bază coerciţia
instituţionalizată asupra proprietăţii (socializarea
proprietăţii prin taxe, reglementări, exproprieri,
inflaţie)...

Organizarea internaţională a pieţelor este o Organizarea internaţională a statelor are la

prelungire a instituţiei contractului voluntar, bază un voluntariat de grad 2 – tratatul inter-
o extindere naturală a setului de contracte state – dar care poate prelungi / suplimenta
interpersonale la scară inter-naţiuni... coerciţia instituţionalizată domestică

Piaţa internaţională Organizaţiile internaţionale de state

16
 De ce este important ca organizaţiile economice
internaţionale (OEI) să fie înţelese e c o n o m i c
Să recapitulăm coordonatele discuţiei propuse în acest curs dedicat “Filosofiei”
Organizaţiilor Economice Internaţionale:

Omul acţionează în societate urmărind scopuri/nevoi şi folosind mijloace/resurse rare cu

utilizări alternative. Realitatea rarităţii şi conflictelor asociate ei îl fac să descopere, din păcate
nuşisărespecteîntotdeauna, instituţia proprietăţii private şi pe cea a contractului voluntar...

Resursele pot fi apropriate paşnic sau agresiv/coercitiv, iar instituţionalizarea unui mod sau
al altuia de apropriere dă seama despre şansele la prosperitate ale unei comunităţi sau alteia.
(Paranteză-temădereflecţie:avemnevoiederecunoaştereaimportanţeicriteriilor, poatechiarderestructurareagândiriieconomicepornind
delaetică.Aceasta deoareceeficienţanupoateservidreptfundamentaleticiici,dincontră,eticareprezintăpiatraderezistenţăpentruorice
judecatăasupraeficienţei–veziM.Rothbard“TheMythofEfficiency”sauoelaborarepeaceeaşitemăînC.Marinescu,“Mitulcriteriului
eficienţeiînteoriaeconomică”,http://www.ecol.ro/content/mitul-%E2%80%9Ecriteriului-eficientei%E2%80%9D-in-stiinta-economica).

Acţionând, omul ajunge să coopereze natural în sistemul social – bazat pe diviziunea

extinsă a muncii –, precum şi să se (auto)organizeze în corpusul social.

17
 De ce este important ca organizaţiile economice
internaţionale (OEI) să fie înţelese e c o n o m i c
Oamenii se pot organiza într-o varietate de forme:
-“voluntar, paşnic şi spontan”, în procesul pieţei în vitutea avantajelor sale comparative sau competitive
personale – unde Piaţa e izomorfism al Societăţii = cooperare instituţionalizată –, ori în mod “voluntar şi
deliberat” în diverse structuri asociative: firme, asociaţii sectoriale/profesionale, alte organizaţii nonprofit
-“voluntar, dar coercitiv în relaţie cu terţii” în structuri politice de tip statal (Statul, aici în sens restrâns:
guvern, agenţii guvernamentale etc.) sau interstatal (ex.:OEI)
-sau pot fi constrâns să adere la structuri statale, publice (acum Stat în sens larg, ca sumă a cetăţenilor) –
în fapt Stat = coerciţie instituţionalizată asupra celor ce nu fac parte din stat în sens restrâns!!! –,
suportând suplimentar şi consecinţele organizărilor acestora între ele dacă ele evoluează spre conservarea
şi sporirea limitărilor “proprietăţii şi libertăţii individuale”

Deci, în măsura în care organizaţiile economice internaţionale (OEI) în care e prezent sau
reprezentat consună cu instituţia socială libertăţii economice - proprietatea privată, domnia
legii, schimbul voluntar şi libertatea pieţelor, viabilitatea calculului economic şi stimulentele
ce susţin inovaţia, economisirea, investiţiile etc. –, aportul lor la prosperitate este pozitiv, iar
economistul poate/trebuie să puncteze acest aspect.

18
 De ce este important ca organizaţiile economice
internaţionale (OEI) să fie înţelese e c o n o m i c
De multe ori e gratificată grăbit abilitatea O . E . I . de a contribui la “instaurarea unui
climat de cooperare paşnică între statele lumii”.
Vectorii acestei cooperări formalizate în O.E.I. ar fi:
I.Cooperare politică/administrativă: organizaţii interguvernamentale (OIG), “economice ori politice” (totuşi, toate
sunt politice fiind interguvernamentale !!!) există argmentul că fenomene precum progresul tehnologic şi globalizarea fac necesară
apariţia unor structuri de guvernanţă globală care să reglementeze fenomene şi procese globale → din acest p.d.v., statul-
naţiune e incapabil să le reglementeze singur → apariţia unor structuri de guvernanţă informală sau formală.
II. Cooperare politico-militară şi securitatea colectivă: OIG politice, dar (şi) cu dimensiune economică; statul X
cooperează cu statul Y împotriva statului / alianţei Z → blocurile şi alianţele militare; în formă ideală, securitatea colectivă
se apropie de modelul lui Immanuel Kant care imaginează o alianţă republicană între toate statele din lume pentru a
instaura paceaperpetuă → Liga Naţiunilor, Organizaţia Naţiunilor Unite, mulţi văd NATO evoluând spre o astfel de alianţă
III. Integrare/unificare politică (dimensiunea economică a integrării politice este evidentă...) -Robert Coneiro (1978): a
estimatcăînanul1.000î.H.existau600.000deentităţipoliticeindependentepesuprafaţapământului,faţădeaproximativ200câtexistăînprezent(2007)
-Jorg Guido Hulsmann “Political Unification: A Generalized Progression Theorem” susţine că statele, ca deţinătoare ale
utilizării monopolului violenţei legitime, sunt într-un proces permanent de creştere: internă (taxare, redistribuţionism, reglementări) şi
externă (creşterea bazei de taxare şi a teritoriului/cucerire externă). → statele nu cunosc, de regulă, nicio piedică în creşterea lor pe plan intern
→ singura piedică e pe plan extern (celelalte state) → apariţia concurenţei între state (militar, politic, fiscal, economic) →
deoarece această concurenţă poate fi distructivă pentru anumite state (deşi b e n e f i c ă pentru cetăţeni care pot alege ţara
care le oferă oportunităţi şi securitate mai mari!!!), există înclinaţia naturală ca prin unificare politică nici un stat să nu mai
piardă şi toate să câştige prin creşterea coordonată → elitele conducătoare nu îşi mai pot pierde legitimitatea deoarece toate
condiţiile sunt identice indiferent de societate = asta e principala motivaţie a integrării politice regionale, ulterior globală.

19
 Concluzii

Criteriul “relaţiilor paşnice între state” poate fi înşelător (acesta este motivul-cadru al creării Ligii
Naţiunilor, ONU, instituţiilor de la Bretton Woods, UE) pentru că statele pot “coopera paşnic” şi pentru
a submina libertatea şi proprietatea cetăţenilor lor şi, odată cu ele, şi p r o s p e r i t a t e a lor ...

Anticipând cursurile următoare, să ne întrebăm preliminar: dat fiind scopul (prosperitatea),

ce ar trebui să apreciem mai mult între mijloacele următoare (alternativele de Sistem Internaţional):
un SI “anarhic” sau un SI “cartelizat” în diferite OEI?

...Pentru că avem de a face cu două realităţi concurente:

-Caracteristica principală a sistemului internaţional, care determină în mod fundamental relaţiile dintre
statele naţiune, este lipsa unei autorităţi superioare recunoscute de către state; SI este, deci, anarhic.
-Pe de altă parte, statele încearcă să “ordoneze” SI, compunând diverse concerte ale naţiunilor (vezi OEI)

Deci, libera concurenţă între state într-o “piaţă a statalităţii globale” unde cetăţeanul global
să aleagă “preţul corect al citizenship-ului” sau ordine “cu orice preţ” încapsulată în diverse
forme de organizare IG? Despre asta, în cursurile urm.

20