CREATIVITATEA

1.  DEFINITIE:
          Termenul
creativitate isi are originea in cuvantul latin creare, care
inseamna a zamisli ,a fauri, a naste.El a fost  introdus  in vocabularul
psihologic de catre psihologul american Gordon Allport (l937) si
inlocuieste termenii de spirit inovator, inventivitate, telent.
 Creativitatea a fost definita ca procesul interpersonal sau
intrapersonal al carui rezultat sunt produse originale, semnificative si de o
inalta calitate.
In Romania  studiile de inceput asupra creavitatii  se leaga de numele
unor folosofi si psihologi precum : Constantin Radulescu- Motru, Stefan
Odobleja, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Vasile Pavalescu.
Creativitatea este o capacitate complexa. Ea face posibila crearea de
produse reale sau pur mintale, constitund un progres in planul social.
Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de
valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou,
ceva deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta
componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si
verificari.
 
2.  INSUSIRILE_CREATIVITATII :

a) Fluidate - posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de

imagini, idei, situatii etc. ; sunt oameni care ne surprind prin ceea ce
numim in mod obisnuit ca fiind 'bogatia' de idei, viziuni, unele complect
nastrusnice, dar care noua nu ne-ar putea trece prin minte;
b) Plasticitate consta in usurinta de a schimba punctul de vedere, modul de
abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant ; sunt
persoane 'rigide' care greu r 555h72f enumta la o metoda, desi se vadeste
ineficienta ;
c) Originalitatea este expresia noutatii, a inovatiei, ea se poate constata,
cand vrem sa testam posibilitatiile cuiva, prin raritatea statistica a unui
raspuns, a unei idei. Neindoelnic, ne gandim la raritatea a ceva util, altfel
ar trebui sa apreciem favorabil bolnavii mintal care au tot felul de idei
bizare, absurde.
Fiecare dintre aceste trei insusiri are insemnatatea ei ; caracteristica
principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului
muncii_creatoare.

                          3.  TIPURILE CREATIVITATII

Putem considera  ca exista  o creativitate codiana,obisnuita manifestata
ori de cate ori oamenii rezolva o situatie problematica, si o creativitate la
nivel inalt,accesibila unei minoritati .
          I.A.Taylor face diferentieri si distinge cinci niveluri ale creativitatii :
a) creativitate expresiva, forma fundamentala a creativitatii care nu este
conditionata de nici o aptitudine  si este cel mai usor de surprins in
desenele copiilor, caracteristicile principale ale acesteia sunt spontaneitatea
si liberatatea de exprimare ;
b) creativitatea productiva, nivelul specific al tehnicienilor, pentru ca
presupune insusirea unor deprinderi care permit imbunatatirea
modalitatilor de exprimare a creatiei;
c)creativitatea inventiva , se valorifica prin  inventii si descoperiri si pune
in evidenta  capacitatea de a sesiza relatii  noi si neobisnuite;
d)creativitatea inovativa care presupune intelegerea proufunda a pricipiilor
fundamentale( arta,stiinta ), si apoi modificarea decisiva a abordarii unui
fenomen ;
e)creativitatea energenta , nivelul suprem al creativitatii la care ajung
foarte putini indivizi,presupune descoperirea unui principiu,  aunei  idei
care sa revolutioneze un inreg domeniu al cunoasterii.
4.   DIMENSIUNILE CREATIVITATII
          Creativitatea
este un fenomen complex, cu numeroase fatete  sau
dimensiuni.Paul Popescu Neveanu suprinde foarte bine acest lucru. Inca
din l963, R.L.Mooney  a publicat  un model conceptual ce integreaza
patru  perspective de identificare si analiza creativitatii  care au devenit
ulterior cadru de referinta  al mai multor  lucrari :
-procesul creatiei ;
-persoana (personalitatea ) creativa ;
-produsul creatiei (performanta creativa );
-mediul din care  emerge creatia.
 5.    ROLUL SI FACTORII CREATIVITATII
Despre importanta creativitatii nu e nevoie sa spunem multe:
toate progresele stiintei, tehnicii si artei sunt rezultate ale spiritelor
creatoare. Desigur exista mai multe trepte de creativitate; C.W.
Taylor descrie cinci 'planuri' ale creativitatii  :
a) Creativitatea expresiva se manifesta liber si spontan in desenele
sau constructiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel,
de utilizare sau originalitate. Este insa un mijloc excelent de a cultiva
aptitudinile creatoare ce se vor manifesta ulterior.
b) Planul productiv este planul crearii de obiecte, specific muncilor
obisnuiti. Un olar sau o tesatoare de covoare produc obiecte a caror
forma se realizeaza conform unei traditii, unei tehnici consacrate,
aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul caruia accede
orice om muncitor.
c) Planul inventiv este accesibil unei minoritati foarte importante. E
vorba de inventatori, acele persoane ce reusesc sa aduca ameliorari
partiale unei unelte, unui aparat, unei teorii contraversate. Intr-o tara
mare, cum este Japonia, se inregistreaza anual peste 100.000 de
brevete de inventii, ceea ce asigura un progres_vizibil_al_productiei.
d) Creativitatea inovatoare o gasim la oamenii caracterizati ca fiind
'talente'. Ei realizeaza opere a caror originalitate este remarcata cel
putin pe plan national.
e) Creativitatea emergenta este caracteristica geniului, a omului care
aduce schimbari radicale, revolutionare, Intr-un domeniu si a carui
personalitate se impune de-a lungul mai multor generatii.
In afara de aceste aspecte, creativitatea este necesara fiecarui
dintre noi in conditiile vietii obisnuite. O echipa de psihologi de la
Universitatea Harvard a studiat caracteristicile psihice ale unor
muncitori instabili, cei care creaza fluctuatia fortei de munca, aspect
stanjenitor pentru managerii inteprinderilor. Sunt acele persoane care
azi se angajeaza intr-o fabrica, dar dupa o luna-doua, pleaca in alta
parte, dar nici aici nu stau mult s.a.m.d. Examinarea a aratat ca
majoritatea lor erau lipsiti de imaginatie, in sensul de a nu fi capabili
sa-si imagineze cum de ceilalti vad lucrurile altfel, au alte opinii alte
valori. Numim aptitudinea de a te identifica cu o persoana si a vedea
lumea cu ochii ei, cu mentalitatea ei - empatie.      Empatia
presupune putina imaginatie care insa lipseamuncitorilor amintiti mai
sus si de aceea ei aveau numeroase neintelegeri, ducand fie la
parasirea institutiei, fie la demiterea lor. Absenta capacitatii empatice
ar explica, dupa aceiasi cercetori, si mai multe din divorturi, unii
dintre cei casatoriti nefiind capabili de empatie, deci sa-si imagineze
alte dorinte, alte interese decat cele personale, ceea ce devine usor
sursa de conflict. Iata ca, macar sub aceasta forma, imaginatia este o
insusire valoroasa, imprtanta pentro o convetuire_armonioasa.
         In ce priveste factorii creativitatii, se poate vorbi, mai intai, de
aptitudini pentru creatie. Exista anumite structuri cerebrale, pe care
nu le cunoastem, care favorizeaza imaginatia, ele creand predispozitii
de diferite grade pentru sinteza unor noi imagini, noi idei. Totusi e
nevoie de interventia mediului, a experientei pentru ca ele sa dea
nastere la ceea ce numim talent. Sunt unii ce exagereaza chiar rolul
muncii in creatie. De exemplu, Thomas Edison, cunoscutul
inventator, sustinea ca geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie.
Acest punct de vedere se justifica prin specificul domeniului sau,
inventiile de ordin tehnic, deoarece a trebuit sa incerce peste 3.000 de
substante pana sa ajunga la cea mai rezistenta la tensiunea din becul
elecric (atunci a fost gasit filamentul de carbune). Dar teza lui Edison
nu se aplica in cazul lui Mozart, capabil sa scrie o sonata in cateva
zile. De munca este nevoie, dar nu chiar in proportia preconizata de
renumitul inventator.
Fara indoiala, un al doilea factor care trebuie amintit il constituie
experinta, cunostiintele acumulate. Importanta nu este doar
cantitatea, bogatia experientei, ci si varietatea ei. Multe descoperiri
intr-un domeniu au fost sugerate de solutiile gasite in alta diciplina.
Nu intamplator se insista in pedagogie asupra valorii culturii
generale.
Se disting doua feluri de experiente: a) o experienta drecta,
acumulata prin contactul direct cu fenomenele sau prin discutii
personale cu specialistii si b)o experienta indirecta, obtinuta prin
lectura de carti ori audierea de expuneri. Prima forma are un mai
puternic ecou psihic, ceea ce nu inseamna ca ar fi de neglijat
cartile,care ne pun in contact cu mari spirite ce stralucesc de-a lungul
multor secole.
Pot fi considerate ca factori interni ai dezvoltarii creativitatii,
motivatia si vointa, amintite cand ne-am referit la structura ei.
Crestera dorintei, a interesului pentu creatie, ca si a fortei de a birui
obstacole are, evident, un rol notabil in sustinerea activitatii
creatoare.
       In ce priveste rolul inteligentei, situatia e mai putin clara, desi e
evident ca in domeniul stiintei prezenta este de netagaduit. In
conformitate cu experientele efectuate, relatia dintre inteligenta si
creativitate e complexa. S-au aplicat, la un mare numar de subiecti,
teste de inteligenta si creativitate. S-au obtinut corelatii
semnificative, dar destul de modeste. Analiza rezultatelor a aratat ca
printre subiectii cu note ridicate la inteligenta sunt unii avand
cote_slabe_la_creativitate.
                In schimb, cei cu perforemante ridicate de creativitate
aveau la inteligenta cote cel putin mijlocii, de unde concluzia
 necesitatii sale pentru o creativitate superioara. Totodata reiese ca in
anumite tipuri de inteligenta (gandirea critica) nu e implicat si
spiritul_creativ.
In ultima analiza, societatea are o influienta deosebit de importanta
pentru inflorirea spiritiului creativ intr-un domeniu sau altul. In
primul rand, intervin cerintele sociale. Stralucita epoca a Renasterii
italiene, in domeniul picturii si sculpturii, se explica prin imbogatirea
negustorilor, atagand dupa sine cerinta construirii de palate
impodobite cu picturi si sculpturi, care a stimulat talentele existand
totdeauna intr-un popor; s-au creat scoli iluste permitand ridicare
acestor arte pe cele mai inalte culmi. In secolul nostru, dimpotriva,
interesele societatii s-au indreptat spre progresul tehnicii, aceasta
cunoscand o dezvoltare fara precedent.
Un alt factor determinat in stimulare creativiatii il constituie
gradul de dezvoltare a stiintei, tehnicii, artei..

                    6.  FAZE ALE PROCESULUI DE CREATIE

Cea mai cunoscuta analiza a fazelor  procesului de creatie apartine
psihologului  Graham Wallas.El sugereaza existenta a patru faze :
prepararea ,incubatia, iluminarea, verificarea.
             Alti
psihologi  prezinta actul de creatie cu trei fraze: una logica si,
o a doua intuitiva sau iluminarea si, a treia, etapa critica. Oricum,
momentul culminant este cel al intuitei, inspiratiei,iluminarii.
Despre acest moment de creatie s-a scris mult. H. Poincare, ilustrul
matematician de la inceputul secolului nostru, a descris mai multe
asemenea fenomene, subliind ca ele i-au aparut in momente de relaxare,
cand nu se gindea deloc la problena respectiva. De exemplu, dupa citeva
luni de stradanii in legatura cu o tema foarte complexa, neajungind nici la
un rezultat, a abandonat-o. Intr-o seara, plecase la opera si, in momentul
cand a pus piciorul pe scara trasurii, dintr-o datai-a venit in minte solutia: o
diviziune de ansamblu asupra problemei, a organizarii si succesiunii
rationamentelor. Intors acasa si transcriind totul pe hartie, si-a dat seama ca
rezolvarea e fara cusur.
 Tendinele ce se manifesta azi, in preconizatele metode de stimulare a
creativitatii, de a realiza conditii pentru o libera manifestare a asociatiilor
spontane, nestanjenite de rogorile ratiuni. Desigur, iluminarea e
conditionata nu numai de munca preabila, ci si de intreaga cultura a
creatorului, de bagajul sau de cunostiinte si de_varietatea_lor.
Dar iluminarea nu se produce totdeauna sub aceasta forma spectaculoasa,
desea ea are loc treptat, creatorului venindu-i o idee care il face sa
progreseze putin. Peste cateva zile, poate face un nou pas inainte s.a.m.d.,
pana la deplina rezovare a problemei sau conceperea operei in intregime.
Din ceea ce se cunoaste, se pare ca exista particularitati: sunt personalitati
la care intuitia suvine puternic si global., cum a fost H. Poincare, altele
progreseaza treptat- asa era Albert Einstein.
 Adesea, cecetatorii vorbesc despre creativitate ca despre o aptitudine
generala. E posibil se existe caracteristici de personalitate prezente la
multe talente creatoare., asa cum se vorbeste si de o inteligenta generala, al
carei nivel, am vazut, nu poate fi confundat cu potentele creatoare. Dar
exista si domenii in care anumiteaptitudini speciale sunt indispensabile:
matematica, pictura, muzica s.a. In domeniul stiintelor, s-ar putea gasi
aptitudini comune (sa spunem cele implicateatat in chimie cat si in
fiziologie), dar si aici exista deosebiri ce pot fi importante (cand comparam
munca unui fizician atomist si cea a unui specialist in istoria antica). E
adevarat ca au existat si talente multiple, cum intilnim la mari genii ca:
Leonardo da Vinci sau Goethe, insa nu si la Shakspeare sau Raphael,. In ce
priveste aptitudinile implicate in cercetarea stiintifica,eforturile efectuate
de un elev de liceu pentru a solutiona o problema de fizicaimplica
momente de pregatire, de incubatie , dar si asociatii salbvatoarecare vin
din memorie, adica din inconstient. Noi cautam o anumita lege,un anumit
procedeu pentru a rezolvasituatia problematica. Ea poate sa nu ne vina in
minte, sau ne vine altceva, care se dovedeste nefolositor. Prelucrarea
efectuata de inconstient duce uneori la sugerarea unei metode , alteori ne
orienteza in alta directie, unde gasim ceea ce ne trebuie. Activitatea
inconstienta colaboreza indeaproape cu eforturile deliberate, atat in creatia
autentica, precum si in rezolvarea unor probleme dificile pentru noi - desi
binecunoscute de specialisti. Incostientul care ne sprijina este , in mare
parte, memoria semantica; pe relatiile stabilite de ea, mersul gandurilor
este facilitat. E nevoie insa si de o deplasare a punctelor de vedere, o
reoganizare a datelor, io serie de analogii si transpuneri. Asadar, gandirea
obisnuita nu este cu totul altceva decat reflexiunea solicitata in creatia
stiintifica. Gradul de originalitate si intensitatea efortului necesar le
distinge, ceea ce constituie o diferenta minora.
                       7.  PERSONALITATEA CREATIVA
             Procesul
creatiei nu poate fi separat de personalitatea creativa. O
serie de cercetari au condus la obtinerea unui numar considerabil de date 
privind caracteristicile personalitatii creative .E.P.Torrance a rugat  un grup
de experti in creativitate sa enumere
sa enumere  caracteristicile pe care le considera tipice pentru persoanele
creative si a obtinut urmatoarea serie  de trasaturi.Curajos, curiuos,
cercetator, independent  in judecata, intuitiv,preocupat de sarcinile care ii
se da, nu accepta lucrurile numai in baza a ceea ce i se spune, idealist,
dornic sa-si asume riscuri.
             Pentru
a avea o imgine cat mai complexa  a creativitatii cercetatorii
s-au oprit asupra ceea ce ei au numit unul dintre cei mai siguri indici ai
creativitati : produsul sau performanta creativa.Natura creativitatii nu
permite aplicarea unor criterii de evaluare definitiva dar aceasta nu
inseamna ca nu exista criterii relevante, care sa ne ajute sa delimitam
activitatea creatoare de cea reproductiva.F.Barron  considera ca
performanta sau produsul creativ trebuie sa aiba un grad ridicat de
neobisnuit, sa fie rar intalnit in colectivitatea in care  a aparut si sa fie
adecvat realitatii.
              Creativitatea
nu depinde numai de individ, ci si de contextul social,
de mediul cultural si de aceea M. Csikszentmihaly a numit «  campuri de
productie culturala « , care le selecteaza dintre noutati pe acelea care
merita sa fie retinute.M.Mead arata stransa legatura dintre cultura si
creativitate. Culturile care  ii educa pe copii intr-un spirit receptiv si liber
in vederea asimilarii  cerintelor mediului, in spiritul libertatii de a pune
probleme, care accepta si valorizeaza gandirea divergenta  si va produce
indivizi creativi.
Creatia nu poate fi apreciata in afara unui mediu cultural de referinta.
Exista multe produse originale, dar numai un procent infim dintre ele
ajunge sa fie recunoscut si apreciat ca valoros, adica sa fie integrat intre
valorile culturale.
                 8.  DEZVOLTAREA CREATIVITATII

            Multa vreme creativitatea a fost considerata apanjul exclusiv al

unei minoritati restrinse. Distingand insa mai multe trepte calitative in
creativitate si observind ca eforturile de gandire obisnuita implica ceva
nou, cel putin pentru persoana aflata intr-un impas, astazi nu se mai face o
separare neta intre omul obisnuit si creator. Orice om normal poate realiza
o imbunatatire in munca sa, o mica inovatie sau inventie. Ca dovada ca, in
multe tari, numarul inventatorilor cu brevet e de ordinul zecilor si chiar al
sutelor de mii. Pentru a se ajunge la o astfel de performanta, e nevoie de
preocupare speciala, de conditii favorabile devvoltarii imaginatiei. Si, intr-
adevar, asistam astazi la deschiderea unor ,,cursurii de creativitate'' si chiar
,, scoli de inventica''. Ce se poate face deci pentru stimularea creativitatii?
Mai intai, trebuie sa fim constienti, si sa combatem anumite piedici in
calea manifestarii imaginatiei, creativitatii. Asemenea obstacole exterioare
sau interente individului sunt denumite, de obicei, blocaje.
                               9.  BLOCAJELE CREATIVITATII
1) Mai intai, sunt amintite blocajele culturare. Conformistul este unul din
ele: dorinta oamenilor ca toti cetatenii sa gindesca si sa se poarte la fel. Cei
cu idei sau comportari neobisnuite sunt priviti cu suspiciune si chiar cu
dezaprobare, ceea ce constituie o descurajare pentru asemenea persoane.
Apoi, exista in general o neincredere in fantezie si o pretuire exagerata a
ratiunii logice, a rationamentelor. Dar, vom vedea cind se va studia
gindirea, ca deductiile riguroase nu parmit un progres real decat daca
fundamenteza rezultatele unor constructii sau ale unor operatii imaginare.
Nici matematica nu poate progresa fara fantezie. Aceasta atitudine
sceptica, observata atit la oameni simpli, cat si la cei cultivati, si-ar putea
avea originea in existenta unor indivizi cu imaginatie bogata, dar comozi,
lenesi, care nici nu-si fac cum trebuie obligatiile serviciului, daramite sa
creeze opere de valoare. Cel mult, ei pot distra un grup, la o petrcere.
2)  Blocaje metodologice sunt acelea ce rezulta din procedeele de gindire.
Asa e cazul rigiditatii algoritmilor anteriori. Se numeste algoritm o
succesiune determinata de operatii permitind rezolvarea unei anumite
categorii de probleme. Noi sintem obisnuiti sa aplicam intr-o situatie un
anume algoritm si, desi nu pare a se potrivi, staruim in a-l aplica, in loc sa
icercam altceva. De asemenea, se observa cazuri de fixitate functionala:
folosim obiecte si uneltele potrivit functiei lor obuisnuitesi nu ne vine in
minte sa le utilizam altfel. Sa dam un exemplu simplu: in timpul
razboiului, o grupa de soldati cartiruita intr-o casa parasita dintr-o
localitate evacuata de inamic. Acolo ramasera mai multe scaune, dar nu
exista nici o masa. Mai multe zile soldatii s-au chinuit sa manince pe brate,
pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata usa din balamale si, punind-o pe
patru scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte
tirziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu
de a servi drept o scandura pentru masa. Tot in aceasta categorie de blocaje
gasim si critica prematura, evidentiata de Al. Obsborn, unul din promotorii
cultivarii creativitatii. Atunci cand ne gandim la solutionarea unei
probleme complexe, spune el, sunt momente cand ne vin in monte tot felul
de idei. Daca, indata ce apare o sugestie, ne apucam sa discutam ritic
valoarea ei, acest act blocheza venirea altor idei in constiinta. Si cum
prima sugestie de obicei nu e cea mai buna, ne aflam in impas. Cand
imaginatia trece prinr-un moment de efervescenta, sa lasam ideile sa curga
- doar sa le notam. Numai dupa acest izvor de inpiratie seaca, sa trecem la
examenul analitic al fiecaruia. Osborn a intitulat acest procedeu
brainstorming, ceea ce in traducere literara ar fi 'furtuna, asaltul creierului'
- in limba noastra iol caracterizam ca 'asaltul de idei' sau ' evaluarea
amanata'. Brainstormingul poate fi utilizatsi in munca individula, dar el e
cunoscut mai ales printr-o activitate de grup, despre care
vom_vorbi_imediat.
3) In fine, mai exista si blocaje emotive, intrucat, asa cum se stie, factorii
afectivi au o influenta importanta:teama de a nu grsi, de a nu se face de
ras, poate impiedica pe cineva sa exprime si sa dezvolte un punct de
vedere neobisnuit. De asemenea, graba de a accepta prima idee este
gresita, fiindca rareori solutia apare de la inceput. Unii se descurajeaza
rapid, dat fiind ca munca de creatie, de inovatie este dificila si solicita
eforturi de lunga durata. Si tendinta exagerata de a-i intrece pe altii implica
evitarea ideiilor prea deosebite si dauneaza procesul de creatie.
          10. DEZVOLTAREA CREATIVITATII  ELEVILOR
       Psihologii
admit astazi in mod unanim faptul ca fenemenul creativitatii
nu este apanajul exclusiv al unei monoritatii. El este o caracteristica
general umana deaorece fiecare individ poseda insusiri care-i vor permite 
acte creative, dar la niveluri diferite de relizare.In ultimile decenii,
cercetarea psihologica a creativitatii si-a concentrat atentia asupra studiului
cailor si a conditiilor de dezvoltare  a capacitatilor creatoare .
Cata vreme creatia era socotita un privilgiu dobandit ereditar de o
minoritate, scoala nu sa ocupa in mod special de acest aspect, desi, e drept,
s-au creat ici colo clase speciale pentru supradonati. Decand se arata ca
automatele dirijate de calculatoare infaptuiesc toate muncile monotone,
stereotipe si deci omului ii revin mai mult sarcini de perfectionare, de
innoire, cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a
scolilor de masa. Pe langa efortul traditional de educare a gandirii critice,
stimularea fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implica
schimbari importante, atat in mentalitatea profesorilor, cat si in ce priveste
metodele de educare_si_instruire.
     In primul rand, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele
culturale si emotive, puternice in scoala din trecut. Se cer relatii distinse,
democratice, intre elevi si profesori, ceea ce nu inseamna a cobora statutul
social al celor din urma. Apoi, modul de predare trebuie sa solicite
pariciparea, initiativa elevilor-e vorba de acele metode active, din pacate
prea putin utilizate in scoala romaneasca. In fine, fantezia trebuie si ea
apreciata corespunzator, alaturi de temeinicia cunostintelor, de
rationamentul riguros si spiritul critic.
          11.   EXEMPLU DIN PRACTICA
Consider ca cel mai important rol in stimularea creativitatii elevilor il
au profesorii .Acestia pot face multe pentru stimularea creativitatii
elevilor.Am constatat ca atitudinea pozitiva a profesorului fata de
creativitate este unul dintre cei mai importanti factori care faciliteaza
creativitatea. Conditia principala a dezvoltarii creativitatii este ca
profesorul sa stie ce inseamna a fi creativ, sa aiba cunostinte de baza
despre creativitate, despre posibilitatile de dezvoltare a acesteia in procesul
de invatamant.Astfel, el nu va putea incuraja ceva ce nu  intelege sau
despre care  nu stie mare  lucru.Este, de asemenea, necesara respectarea
personalitatii creatoare a elevului.
      O
alta sarcina importanta pentru profesor este  intretinerea unei
atmosfere  permisive, a unor relatii care sa nu exagereze  nici prin 
autoritarism, nici prin laissez-faire.In egala masura, si profesorul trebuie sa
invete sa fie creativ in activitatea didactica. Daca profesorul nu face el
insusi dovada creativitatii ii va fi foarte dificil sa dezvolte aceasta
acaracteristica la elevi. In activitatea de predare invatare profesorul creativ
foloseste strategii menite sa cultive flexibilitatea intelectuala. Elevul este
pus sa abordeze o problema din unghiuri diferite, sa o interpreteze, sa
caute independent o solutie.Astfel, elevul se obisnuieste sa abordeze fara
teama problemele, sa le analizeze si sa le rezolve.Este stimulat sa devina
curiors si deschis, sa indeplineasca cu placere sarcinile.Elevii invata sa-si
cunoasca propriile capacitati si sa le compare cu ale colegilor din
clasa,capata incredere  in fortele proprii, comunica mai usor cu ceilalti, isi
exprima opiniile cu mai mult curaj.
          Nu
exista retete miraculoase prin care putem realiza stimularea
creativitatii elevilor.
Important este sa favorizam manifestarea atitudinilor creative si a
aptitudinii de a cauta si formula probleme.Predarea orientata spre
creativitate implica un set de conditii favorabile, iar hotaratoare este
incurajarea copiilor sa lucreze si sa gandeasca independent, sa-si
elaboreze proprile proiecte si sa se debaraseze de ideea ca, in scoala,
orice activitate trebuie sa fie strict dirijatasi controlata de profesor.
     11. METODE  PENTRU STIMULAREA CREATIVITATII

      Aspiratia
spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor
metode care, pe de o parte, sa combata blocajele, iar pe de alta, sa
favorizeze asociatia cat mai libera a ideilor, utilizand astfel la maximum
resursele inconstientului.

      1) Una din cele mai populare este brainstormingul despre care am
amintit mai sus, dar utilizat in conditiile unei activitati de grup. Iata
cum recurge: presupunem ca intr-o fabrica s-a ivit o problema dificila,
si s-a hotarit convocarea grupului de brainstormig; se trimite cate o
invitatie membrilor in care se specifica problema, ziua, ora si locul
intrunirii; persoanele respective au fost alese, mai demult, urmarindu-se
sa faca parte din cele mai diverse profesiuni, deci, pe langa ingineri, vor
fi un biolog, un zierist, un istoric, un agronom, un fizician s.a.,
asigurindu-se in acest fel, din capul jocului, o varietate a punctelor de
vedere. Acesti specialisti iau act de problema, dar nu o analizeaza in
mod special.In ziua stabilita vin, adunati in jurul unei mese, si dupa o
luare de contact, incepe sedinta propriu-zisa, condusa de un mediator.
De obicei , pe o tabla mare se scriu de obicei cele patru reguli ale
braistormingului: 'judecata critica este exclusa' ; 'cat mai multe idei' ;
'dati frau liber imaginatiei' si ultima: 'combinarile si ameliorarile sint
binevenite'. Exista si un secretar care stenografiaza tot ceea ce se spune.
Unul dintre cei de fata incepe prin a debita tot ce-i trece prin minte in
relatia cu problema, fara nici o selectie sau procupare de exacitate.
Dupa ce el termina, incepe altul, nu se discuta nimic, urmeza al treilea
s.a.m.d. La un moment dat ideile abunda, apoi se raresc si in cca 45-60
de minute inspiratia secatuieste, sedinta se incheie, darmediatorul
reaminteste participantiilorca, daca ulterior le mai vine vreo idee, sa o
comunice telefonic secretarului. Dupa aceea, se aduna specialistii
intreprinderii si parcurgind lista, cauta ideea care sugereza o solutie
optima. Metoda da adeseori bune rezultate, altfel n-ar mai fi utulizata
cu regularitate in interprinderi si in institute.Comunicarea unor idei intr-
un grup are avantajul de a sucita asociatii benefice altuia, poate
deschide un nou orizont, dand prilejul persoanei sa formuleze pareri
care i-ar fi venit in minte daca ar fi lucrat singur. Experiente riguloase
au aratatca, lucrand in grup, se produc mai multe idei, se gesesc mai
multe solutii, decat daca membrii grupului ar lucra fiecare separeat.
Desigur, nu orice problema poate fi abordata in felul arata, mai ales
cele care solicita scrisul si, de asemenea, nu in orice fraza, ci doaratinci
cand impasul este bine precizat.

2) Tot o metoda asociativa este si sinectica inovata de W. Gordon.

Acesta era convins de valoarea psihanalizei si deci de rolul hotarator al
inconstientului. Cum, dupa aceasta doctrina, 'sinele' se exprima pri
metafore, in centrul atentiei se afla stradania de a gasi metafore cu
problema prezentata. Si aici, din grup fac parte 6-8 persoane de diferite
profesii. Mai intai se face 'srainul familiar' adica se clarifica bine
dificultatiile problemei. Apoi se transforma 'familiarul in ceva strain',
adica se cauta metafore, comparatii, personificari. De pilda, daca se
studiaza inbunatatirea unui carburator, cineva isi imagineaza ca este 'un
plaman cand rar si profund, cand superfecial si repede' ; altcineva
invoca 'balenacare, dupa o inspiratie puternica, nu mai respira multa
vreme' etc. Dupa ce se formuleaza circa 20 de analogii-metafore,
aceleasi persoane studiaza impreuna cu specialistii solutionarea optima
a problemei, sugerata de una sau alta din metafore. Acesta e partea cea
mai dificila si dureaza mai multe ore. Exista si alte metode in care nu se
recurge la asociatii libere, dar se stimuleazacreativitatea prin grup.

3) Metoda 6-3-5. Este vorba de impartirea unui adunari in grupuri de 6

persoane, in care fiecare propune trei idei intr-un timp maxim 5 minute.
Primul grup discuta problema si, pe o fisa, sint trecute trei idei, fiecare
fiind capul unei coloanece se va completa de catre celelalte grupuri.
Dupa 5 minute, fisa este trecuta unui alt grup care adauga alte trei idei
in coloane, sub celelalte s.a.m.d. pana ce fiecare fisa trece pe la toate
grupurile. Conducatorul srange foile, le citeste in fata tuturor si se
discuta pentru a se hotari care din propuneri sa fie insusita.

4) Pshilips 6-6. Este tot o metoda menita sa consulte un numar mare de

persoane. Aceasta multime segrupeaza in cate 6 persoane, urmand a
discuta problema timp de 6 minute. Mai intai, animatorul explica
metoda si avantajul ei, apoi expune problema. Se urmareste ca
grupurile sa fie cat mai eterogene. Fiecare isi alege un coordonator si se
discuta timp de 6 minute. La urma, fiecare grup isi anunta parerea.
Urmeza o discutie generala - dupa care se trage concluzia. In felul
acesta, intr-un timp scurt, se consulta opinia multora: 4-5 minute
organizarea, 6 minute discutia in colectiv, 2 minute raporteaza
rezultatul fiecare ; daca sint 10 grupe = 20 minute. Deci avem circa 30
minute. Discutia finala poate dura 30 de minute, deci in circa o ora se
pot rezuma parerile a 60 de pesoane. Cand e vorba de o problema
complexa, se pot organiza grupuri de 4 membri, avand la dispozitie 15
minute.

5) Discutia panel. Termenul panel inseamna in engleza ,, jurati''. Si in

acest caz e vorba de participarea unor colectivitati mai mari. Discutia
propriu-zisa se desfasoara intr-un grup restrans (,,juratii''), e format din
persoane competente in domeniul respectiv. Ceilalti pot fi zeci de
persoane- asculta in tacere ceea ce se discuta. Acestia pot interveni prin
biletele transmise ,,juratilor''. Uneori biletelele sunt de hartie colorata:
cele albasre contin intrebari, cele albe-sugestii, cele rosii- pareri
personale. Mesajele sunt primite din unul din membrii participanti la
dezbatere, care introduce in discutie continutul unui biletel atunci cand
se iveste un moment prielnic (i se spune ,,injectorul de mesaje'' ).
Discutia e condusa de un ,,animator''. La urma, persoanele din sala pot
interveni si in mod direct, prin viu grai. In incheiere, animatorul face o
sinteza si trage concluzii.
Discutiile panel sunt organizate aprope zilnic de posturile de
televiziune. Auditorul (zeci de mii de persoane) urmareste discutia
acasa si poate interveni prin telefon. Ceea ce lipseste discutiilor
televizate sunt sunt sintezele si concluziile animatorului, totul ramane
in aer si cetatenii nu stiu ce sa creada! De altfel, nu sunt discutii
urmarind creatia, ci numai informatia.

                       12.   STUDIU DE CAZ

                 A.De ce sa studiem creativitatea la copii?

   Tot asa cum nu toti copiii sunt la fel de inteligenti, ei nu sunt nici la
fel de creativi. Dar in acelasi fel in care toti copiii au manifestari de
inteligenta, inca de la nastere, ei prezinta de asemenea si manifestari
care evidentiaza potentialul creativ.

In esenta, creativitatea este o forma de rezolvare a problemelor. Dar

este una speciala deoarece implica probleme la care nu exista
raspunsuri simple, probleme pentru care raspunsurile populare sau
conventionale nu functioneaza. Creativitatea implica adaptabilitatea si
flexibilitatea gandirii. Acestea sunt exact acele abilitati pe care multe
studii referitoare la educatie le-au demonstrat ca fiind critice pentru
elevi.
                  In cazul copiilor, accentul ar trebui pus pe proces, adica pe
dezvoltarea si generarea de idei originale, care pare sa fie baza
potentialului creativ. In intelegerea acestui fenomen, este util sa
consideram diferentele dintre gandirea convergenta si cea divergenta.
Problemele asociate cu gandirea convergenta au de obicei o singura
solutie corecta. Gandirea divergenta, in schimb, cere celui care rezolva
problema generarea mai multor solutii, putine dintre acestea fiind noi,
de o calitate inalta si functionale - intr-un cuvant, creative.

    Pentru o intelegere corecta a creativitatii copilului, trebuie sa

distingem creativitatea de inteligenta si talent. S-a pus problema daca
intr-adevar creativitatea copiilor poate fi diferentiata de celelalte
abilitati cognitive. Studii recente, insa, au aratat ca anumite
componente ale potentialului creativ pot fi deosebite de inteligenta.
Termenul 'inzestrat' este utilizat de obicei pentru a desemna un grad
inalt de inteligenta. Dar se pare ca inteligenta si creativitatea sunt
independente. Un copil foarte creativ nu este neaparat si foarte
inteligent.

Creativitatea reprezinta mai mult decat a avea si a folosi un talent

artistic sau muzical. In acest context, talentul se refera la posesia unui
inalt grad de indemanare tehnica intr-un domeniu specializat. Astfel, un
artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fara
insa a reusi sa provoace emotii sau, de exemplu, sentimentul ca acea
opera este unica. Este de asemenea important sa tinem cont de faptul ca
creativitatea nu se manifesta doar in muzica, arta si scris ci in toate
domeniile curiculare, in stiinta, dar si in studiile sociale.

Cele mai folosite metode de masurare a creativitatii la copii sunt bazate

pe fluenta ideationala. Probele referitoare la fluenta ideationala cer din
partea copiilor generarea cat mai multor raspunsuri la un anumit stimul,
intr-un mod asemanator brainstorming-ului. In general, fluenta
ideationala este considerata o calitate critica a procesului creativ.
Raspunsurile copiilor pot fi populare sau originale, cele originale
atestand potentialul creativ. Astfel, un copil de 4 ani intrebat ce obiecte
de culoare rosie cunoaste, va enumera nu numai camioane, mere si
cardinali, dar si pojarul si mainile reci.

In cazul copiilor mici, creativitatea ar trebui sa se axeze pe proces:

generarea de idei. Acceptarea ideilor multiple de catre adulti intr-o
atmosfera non-evaluativa va ajuta copiii sa genereze din ce in ce mai
multe idei sau sa treaca la stadiul urmator, cel de evaluare de sine. Pe
masura ce copiii isi dezvolta abilitatea de evaluare a ideilor proprii,
astfel calitatea lor si generarea de solutii devin din ce in ce mai
importante. La aceasta varsta, accentul ar trebui pus pe evaluarea
ideilor proprii, deoarece acesti copii isi exploreaza capacitatea de
generare si evaluare ale solutiilor problemei si isi revizuiesc ideile
bazandu-se pe aceasta evaluare. Evaluarea de catre terti si criteriile
pentru determinarea solutiilor semnificative ar trebui folosite numai in
cazul adolescentilor mari sau al adultilor.

                  B.Ce
anume influenteaza creativitatea?
       In cazul copiilor mici, factorul critic pentru evitarea asa-numitei
'fixatii a raspunsului corect' (un copil nu va raspunde daca nu stie sigur
ca raspunsul va fi corect) il reprezinta o atmosfera non-evaluativa. In
cadrul procesului de socializare, de-a lungul anilor de scoala
elementara, copiii tind din ce in ce mai mult spre conformitate.
Procentul de raspunsuri originale in cadrul probelor de fluenta
ideationala scade de la 50% la copiii de 4 ani la 25% pe parcusul scolii
elementare, crescand apoi iar la 50% in timpul studiilor superioare.
Este foarte important sa li se dea posibilitatea copiilor de a exprima o
gandire divergenta si de a gasi mai multe modalitati de a ajunge la o
solutie.

Recompensele sau cointeresarea par sa afecteze procesul creativ. Desi

recompensele nu afecteaza numarul raspunsurilor in cadrul probelor de
fluenta ideationala, ele par sa diminueze calitatea raspunsurilor copiilor
si flexibilitatea gandirii lor. Cu alte cuvinte, recompensele reduc
 capacitatea copiilor de a trece de la o categorie la alta in cadrul
raspunsurilor lor. Intr-adevar, orice constrangere externa pare sa reduca
aceasta flexibilitate. Anumite studii au aratat ca materialele structurate,
in special cand sunt combinate cu instructiuni structurate, reduc
flexibilitatea la copiii de 4 ani. Intr-un anume caz, instructiunile
structurate au aparut numai in demonstratia referitoarea la rezolvarea
unui puzzle. Pedagogii trebuie sa tina cont de faptul ca structura
raspunsurilor unui copil este foarte subtila. Anumite cercetari sugereaza
ca acei copii care par sa fie creativi sunt adeseori implicati in jocuri
imaginative si sunt motivati mai mult de factori interni decat de factori
externi, cum ar fi recompensele sau cointeresarea.

                    C.Cum pot adultii incuraja creativitatea?

- Prin furnizarea unui mediu care permite copilului sa exploreze si sa se
joace fara restrangeri exagerate.
- Prin adaptarea la ideile copilului, fara a incerca o structurare a ideilor
lui astfel incat sa se potrivesca cu cele ale adultilor.
- Prin acceptarea ideilor neobisnuite ale copilului, fara a judeca modul
divergent in care acesta rezolva o problema.
- Folosind modalitati creative pentru rezolvarea problemelor, in special
a problemelor ce apar in viata de zi cu zi.
- Alocand destul timp copilului pentru explorarea tuturor posibilitatilor,
pentru trecerea de la ideile obisnuite la idei mai originale.

- Incurajand procesul, iar nu scopul. 

Analizand toate aceastea putem considera creativitatea ca fiind o

capacitatea complexa care face posibila crearea de produse reale sau pur
mintale, constitund un progres in planul social. Componenta principala a
creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai
presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva
deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta
componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si
verificari.
                     MOTIVATIA

1.    DEFINITIE :
In acceptia cea mai larga,motivatia reprezinta  «  ansamblul factorilor
dinamici, care determina conduita unui individ . »
O definitie mai completa  este cea oferita de  Al.Rosca : prin
motivatie intelegem totalitatea mobilelor interne ale conduitei,  fie ca sunt
innascute sau dobandite, constientizate si neconstientizate , sumple
trebuinte filozofice sau idealuri abstracte.Motivatia este factorul care
determina organismul sa actioneze si sa urmareasca anumite scopuri. Orice
act de conduita este motivat, chiar daca, uneori, nu ne dam seama pentru
ce motiv facem o actiune sau alta . Nici un act comportamental nu apare  si
nu se manifesta in sine, fara  o anumite incitare, directionare si sustinere
energica.

Omul desfasoara multe activitati: mananca, se joaca, invata,

colectioneaza lucrari de arta, isi agreseaza semenii, ii ajuta, etc. O
trasatura comuna acestor activitati este motivatia, fiind primul lor
element cronologic.

      A cunoastemotivatia unei persoane echivaleaza cu gasirea

raspunsului la intrebarea ,,de ce'' inteprinde o activitate. Raspunsul este
dificil, deoarece cauzele declansatoare sunt multiple si nu se pot reduce
la stimulii externi. Activitatea, reactiile sunt declansate si de cauze
interne; ansamblul lor a fost numit motivatie de la latinescul motivus
(care pune in miscare). Pentru unii psihologi, motivul este numele
generic al oricarei componente a motivatiei fiind definit ca fenomen
psihic ce declanseaza, directioneaza si sustine energetic activitatea.
Componentele sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca
origine, mod de satisfacere si functii, clasificarea si explicarea lor fiind
controversate. Cei mai multi psihologi accepta azi ca motivatia umana
include trebuinte, tendinte, intentii, dorinte, motive, interese, aspiratii,
convingeri.

Pentru descrierea motivatiei s-au utilizat in psihologie metafore

construite pe baza unor notiuni imprumutate din fizica.

Motivatia actioneaza ca un camp de forte (Kurt Lewin) in care se afla

atat subiectul cat si obiectele, persoanele, activitatile. Pentru a
caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de vector
care poseda in fizica: marime, directie si sens. Analog vectorilor fizici,
vectorii-motivatiei sunt caracterizati prin intensitate, directie si sens,
 proprietati care pot fi masurate prin anumite metode psihologice.
Directia si sensul unui vector exprima atractia, aproprierea sau evitarea
sau respingerea. Intensitatea lui, se regaseste in forta de apropiere sau
respingere. Intre motivatiile active la un moment dat, ca si intre fortele
fizice, pot exista relatii diverse, dar mult mai complexe.

                 2. ROLUL MOTIVATIEI

Motivatia are rolul de activare  si de mobilizare energetica, precum
si de orientare de directionare a conduitei  intr-un anumit sens.Motivatia
este o sursa de activitate si de aceea este considerata «  motorul
personalitatii « .

Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in dezvoltarea

personalitatii:
   - este primul element cronologic al oricarei activitati, cauza ei
interna;
     - semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice (ex: foamea
semnalizeaza scaderea procentului de zahar din sanga sub o anumita
limita, in vreme ce trebuinta de afiliere este semnalizata de sentimentul
de singuratate);
     - selecteaza si declanseaza activitatile corespunzatoare propriei
satisfaceri si le sustine energetic (trebuinta de afirmare a unui elev
declanseaza activitati de invatare, participare la concursuri);
     - contibuie, prin repetarea unor activitati si evitarea altora, la
formarea si consolidarea unor insusiri ale personalitatii (interesul
pentru muzica favorizeaza capacitatea de executie a
unei_lucrari_muzicale).

         La randul ei, personalitatea matura functioneaza ca un filtru

pentru anumite motive: cele conforme orientarii ei generale sunt
retinute, cele contrare sunt respinse

                 3.PERSPECTIVELE TEORETICE ASUPRA

MOTIVATIEI
 

          Componentele
sistemului motivational sunt numeroase, variaza ca
origine, mod de satisfacere si functii. Asa cum s-a afirmat, motivatia
umana include trebuinte, motive, interese, convingeri, tendinte, intentii,
dorinte, aspitatii.
       1.Tendintele sunt componente ale motivatiei care semnalizeaza o
stare de dezechilibru fiziologic sau psihologic. Ele sunt traite ca stari de
agitatie, alerta interioara, tensiune. Din numeroasele clasificari ale
trebuintelor mai utila in explicarea diferentelor de comportament dintre
indivizi, pare cea realizata de A. Maslow, psiholog american, numita si
piramida trebuintelor(1954)
Ulterior in 1970 el a mai adaugat trei trepte:
- trebuite cognitive: a sti, a intelege, a invata, a descoperi;
- trebuinte estetice: de ordine, de simetrie, puritate, frumos, respuingere
- trebuinte de concordanta: acord intre cunoastere, afectivitare, actiune

Psihologul american clasifica trebuintele si astfel:

a. Trebuinte inferioare prezente la om si la animale, dar satisfacute de

primul diferit si trebuinte superioare specifice omului si plasate spre
varful piramidei.
b. Trebuinte homeostazice si trebuinte de crestere.      Homeostazia
este o notiune imprumutata din fiziologie si care denumeste tendinta
organismului de a mentine constanti parametrii mediului intern, asa
cum un termostat mentine temperatura intr-un congelator. Prin
extensiune, s-a utilizat termometrul si pentru relatia dintre persoana si
mediu. Trebuintele homeostazice explica doar activitatea de adaptare.
Trebuintele de crestere nu urmaresc mentinerea starii date, ci atingerea
unor parametrii superiori, ce presupun perfentionarea.
                Cunoasterea ierarhiei trebuintelor este utila in
explicarea_comportamentelor_deoarece:
           - diferite trepte apar pe rand in funtie de dezvoltare psihica,
prima cuprinzand trebuinte dezvotandu-se in copilarie,
adolescenta_sau_mai_tarziu
           - intensitatea trebuintelor scade de la baza spre varf;
           - o trebuinta superioara nu se satisface decat daca n-au fost
satisfacute intr-o oarecare masura, cele inferioare ei, (este dificil pentru
un profesor sa activeze trebuinta de a sti a unui elev daca cele de hrana
si adapost nu sunt satisfacute);
            - cu cat o trebuinta este mai inalta, cu atat este mai
caracteristica_pentru_om.
         Dupa criteriul genezei, psihologii diferentiaza trebuintele
primare, innascute, care tind sa se manifeste la toti indivizii, in toate
timpurile si trebuinte secundare dobandite numai de unii indivizi. S-a
presupus ca trebuintele secundare se dezvolta din cele primare, dar
dupa formare funcioneaza independent de ele. Satisfacerea trebuintelor
fiziologice ale unui sugar este asociata cu aprobarea mamei. Treptat,
aprobarea adultilor este folosita pentru a sustine invatarea mersului sau
a vorbirii. Copilul devenit elev invata la inceput pentru a face placere
parintilor, apoi este absorbit de studiu. La preadolescenti fumatul sau
consumul de alcool sunt initial activitati realizate pentru satisfacerea
nevoii de afilierea la grupul de egali si apoi devin obisnuinte. In funcie
de oferta comrciala sau culturala apar trebuinte noi care sunt doar
mijloace pentru satisfacerea unor trebuinte devin ulterior motive ale
altor activitati. De exemplu automobilul a fost la inceput un mijloc
pentru satisfacerea trebuintei de confort, dar a devenit treptat un motiv
pentru ore de lucru suplimentate din care sa se castige mai mult. Astfel,
aria trebuintelor uname este in continua diferentiere si extindere,
determinand aparitia unor comportamente anterioare cat si fata de
etapele instoriei trecute. Nesatisfacerea trebuintelor duce la stingerea
lor.

        Este
posibila si aparitia unor anomalii in satisfacera
trebuintelor primare: astfel persoanele cu bulimie nevrotica (pofta de
mancare exagerata) desi isi satisfac nevoia de hrana, continua sa
manance; s-a observat ca acest comportament insoteste de multe ori
carentele afective , prin supraalimentare, subiectul compensandu-si
nevoia de dragoste. La polul opus, anorexia mentala (lipsa poftei de
mancare) se presupune ca ar fi deretminata de un conflict cu anturajul,
in special cu mama.

Daca in calea satisfacerii unei trebuinte exista un obstacol, apare o stare

de incordare numita frustrare. Raspunsurile la frustare sunt diferite, cel
mai frecvent fiind agresivitatea. Frustarea este un fenomen inevitabil in
viata psihica; cand este moderata, ea are efecte benefice asupra
dezvoltarii personalitatii. Astfel imposibilitatea indeplinirii iubirii
datorita diferentelor de statut poate determina o munca indarjita pentru
a urca in ierarhia sociala. Datorita caracterului inevitabil al fustrarii,
personaluitatiile echilibrate poseda toleranta la frustare, suportand, in a
numite limite, stari de tensiune intensa fara a dezvolta comortamente
patologice. In legatura cu trebuinta , circula si alte notiunu mai vag
definite.

         Dorinta este trebuinta constientizata

Tendinta (impulsul sau propensiunea) este trebuinta aflata in starte de

exicitabilitate accentuata care determina o portiune spre miscare,
actiune spontana
Intentia este tendinta cu un grad superior de alaborare mentala,
orientata spre un scop.
Valenta este forta de atractie sau de respingere exercitata de lucruri,
persoane, activitati (obiecte psihologice) asupra unui subiect, rezulta
din interactia proprietatilor obiectelor cu trebuinte le subiectului; este
pozitiva cand proportiile obiectului corespund unei trebuinte; este
negatica in caz contrar, determinand_respingerea.

          Motivele sunt trebuinte atat de puternice incat determina,

declanseaza actiunile, activitatiile prin care se satisfac. Ele poseda doua
segmente corespunzatoare functiilor motivatiei:
  - segmentul energizant, forta cu care este declansata si sustinuta
activitatea (aspectul orientativ - directional)
Vectorii-motive nu exista izolati ci formeaza grupuri sau constlatii de
motive. Intr-o constelatie relatiile dintre motive sunt analog celor dintre
fortele fizice:
   - motive diferite pot avea aceeasi directie si acelasi sens, energia lor
cumulandu-se; un elev invata pentru a primi o nota mare, pentru ca
doreste sa se afirme in grup sau pentru ca este interesat de un domeniu;
   - motivele pot avea orientari diferite, fiecare vizand realizarea altei
activitati; poti dori sa vizionezi un spectacol sau sa mergi in excursie la
munte. Uneori aceste activitati se ordoneaza in timp, satisfacandu-se
succesiv; cand nu este trait pe plan subiectiv ca o stare de tensiune
foarte puternica, care se cere inlaturata.
Cea mai buna sistematizare a conflictelor este si azi considerata cea a
lui Kurt Lewin (1931) El diferentiaza:
1.conflicte de apropiere - apropiere
2.conflicte de evitare - evitare
3. conflicte de apropiere – evitare
            4.
PERFORMANTA JOACA UN ROL IMPORTANT   IN   
DINAMICA      MOTIVATIONALA 

        Este
o consecinta a motivatiei, deoarece cu cat un elev este mai
motivat cu atat performanta va fi mai buna. Un elev motivat va
persevera mai mult , va utiliza stategii de  invatare adecvate, care –i vor
influenta performanta. Relatia dintre motivatie si performanta  nu
trebuie privita unilateral, caci performanta poate influenta
motivatia.Performanta, care rezultat complet al activitatii de invatare
devine pentru elev o sursa de motivatie care inluenteaza perceptiile
acestuia despre propria competenta.Daca un elev reuseste, intr-o sarcina
de invatare, el va estima ca performanta a fost meritata. Acest fapt  va
imbunatatii opinia elevului cu privire la propria activitate. In acelasi
timp, un esec poate avea  un efect negativ  asupra perceptiilor elevului
privind propria competenta, facandu-l sa se indoiasca de posibilitatile
sale de reusita. Performanta nu reprezinta, asadar, o simpla
demonstratie  a ceea ce elevul a invatat, caci este un eveniment prin
care el judeca, se evalueaza, se valorizeaza ca persoana. 
 Reglarea relatiei dintre motivatie si performanta se realizeaza prin
intermediul nivelului de aspiratie.Cand un elev indeplineste o sarcina
de invatare, el poate avea un sentiment de reusita sau nereusita.Acest
sentiment  rezulta din compararea unei informatii actuale cu o
informatie de referinta numita nivel de aspiratie.

                 5.   NIVELUL DE ASPIRATIE

   -este
definit drept asteptarile,scopurile, ori pretentile unei persoane
privind realizarea viitoare a unei sarcini date sau scopurile  pe care
subiectul isi propune sa le atinga intr-o activitate sau sefera de
activitate  in care este angajat profesional, social, intelectual. Nivelul de
aspiratie trebuie sa fie in concordanta cu  posibilitatile
individului.Cunoasterea propriilor  posibilitati este foarte
importanta.Un nivel de aspiratie mult prea inalt in raport cu
posibilitatile reale este daunator, deoarece il va angaja pe elev in
activitati pe care nu le poate  indeplini. El va atrage dupa sine pierderea
increderiui  in fortele proprii, frustrarea si chir resemnarea. Esecul este
resimtit cu atat mai puternic cu cat aspiratiile sunt mai mari.  

       Scoala, profesorii pot contribui la formarea unei imagini de sine

corespunzatoare, la o mai buna autocunoastere, astfel incat  nivelul de
aspiratie al elevului sa fie  in concordanta cu posibilitatile sale reale.

                    6  . CATEGORII ALE MOTIVATIEI

In literatura de specialitate se disting doua categorii opuse ale

motivatiei : motivatia intrinseca si motivatia extrinseca .

a) Motivatia intrinseca isi are sursa in insasi activitatea desfasurata  si

se satisface  prin indeplinirea acelei activitati. Ea il determina pe
individ sa participe la o activitate pentru placerea si satisfactia pe  care
aceasta i-o procura ,fara a fi constrans de factori exteriori.

Forma de baza  a motivatiei  intrinseci este curiozitatea, ce exprima

nevoia de a sti, de a-si largi orizontul de cunoastere. Activitatea de
invatare este motivata intrinsec, este sustinuta de o nevoie interioara de
cunoastere, de pasiune pentru un anumit domeniu, de placerea de a
invata.

b) Motivatia extrinseca  este aceea a carei sursa se afla in interiorul

individului si a activitatii de invatare. Angajarea in activitate e vazuta
ca un mijloc de atingere a unor scopuri si nu ca un scop in sine.Daca un
elev invata pentru a primi anumite recompense, din dorinta de a fi 
primul  in clasa,  ori din teama unui esec sau din teama de pedeapsa,
atunci spunem ca activitatea de invatare este motivata extrinsec.

       In
practica educationala  putem constata ca activitatea de invatare
este motivata atat extrinsec cat si intrinsec. Un elev poate sa invete la o
disciplina  pentru ca-l  intereseaza si il pasioneaz, dar si  pentru ca vrea
sa obtina note bune sa faca placere parintilor.

                  7.      MOTIVATIA IN SCOALA

       Motivatia
reprezinta o conditie esentiala pentru reusita elevului in
activitatea scolara.O problema ce se ridica ar putea fi urmatoarea : cat
de puternica trebuie sa fie motivatia  pentru a obtine performante
superioare in realizarea  sarcinilor scolare ?                     Cercetarile au
aratat faptul ca ata motivarea prea intensa cat si motivarea prea scazuta
intr-o activitate pot conduce  la rezultate slabe sau chiar la
esec.Supramotivarea determina o mobilizare energetica maxima si o
tensiune emotionala ce poate avea drept consecinte blocajul
psihic,stresul, si in final esecul. Submotivarea conduce  la o
insuficienta  mobilizare energetica, la tratarea cu superficialitate a
sarcinilor, iar in cele din urma rezultatul este nearealizarea scopului
propus.

     Deaceea, consider ca ar trebui sa existe  un echilibru intre cele

doua ,care sa conduca elevul catre obtinerea de performante in
activitatea de invatare.

   Profesorii potavea un rol important in ceea ce priveste  gasirea unui

echilibru motivational daca  il va  obisnui pe elev sa precieze corect
dificultatea sarcinii didactice cu care se confunta si daca va lua in
consideratie particularitatile psihologice individuale atunci cand
concepe stategiile didactice in articularea demersului metodic al lectiei.

        8.    COMPONENTELE MOTIVATIEI :

D.Ausubel,F.Robinson spun ca, motivatia  in mediul scolar ar avea

trei componente : impulsul cognitiv, trebuinta afirmarii puternice a
eului si trebuinta de afiliere.

a)impulsul cognitiv este centrat pe trebuita de cunoastere si

intelegere, de stapinire a cunostintelor,de formulare si rezolvare de
probleme.

b)trebuinta afirmarii puternice a eului este orientat spre obtinerea

unui randament scolar ridicat deoarece aceste realizari asigura un
prestigiu, o anumita pozitie in cadrul grupului scolar.

c)trebuinta de afiliere este orientata catre realizari care sa-i asigure

individului aprobarea din partyea unor persoane sau a unui grup cu care
el se identifica.

D.Ausubel si F.Robinson  atrag atentia  asupra faptului ca toate cele

trei componente ale motivatiei  scolare pot intra in joc, in orice
 moment, in comportamentul concret al elevului.

                    9.    EXEMPLU DIN PRACTICA

        Daca
ii intrebam pe elevi ce anume ii determina pentru a depune
eforturi  de a invata, raspunsurile  pe care le primim, sunt, de
obicei,foarte variate.Am aflat  de exemplu, ca invata pentru a obtine o
calificare profesionala, pentru a reusi  in viata, pentru a lua note bune,
din dorinta de a cunoaste  un continut nou, interesant, din ambitia de a-i
depasi pe altii, pentru a primi laude din partea profesorilor si a
parintilor,ori pentru a evita anumite stari conflictuale.

       Amconstatat ca unii elevi invata, in primul rand pentru a obtine

note bune si a fi astfel in fruntea clasei, in timp ce altii, invata pentru
ca ii intereseaza o anumita disciplina si isi doresc sa afle cat mai
multe din domeniul respectiv.Elevii buni, indica, de obicei, alte motive
decat elevii slabi.In timp ce elevii buni vorbesc dspre dorinta de a sti
mai multe, despre dorinta de afirmare profesionala, despre prestigiu,
elevii slabi vorbesc despre teama de esec, despre dorinta de a obtine
note satisfacatoare pentru a promova clasa sau despre evitarea
confictelor cu parinti.  
                     11.   STRATEGII DE STIMULARE A MOTIVATIEI
ELEVILOR
                 Controlul
si motivarea sistemului motivational specific activitatilor
de invatare  reprezinta una dintre cele mai dificile sarcini ale muncii
profesorului.
                 Stimularea
motivatiei elevului ramane o arta,care tine de maiestria
si harul didactic al profesorului.
                 Foarte
multi profesori reproseaza elevilor faptul ca nu fac
eforturile necesare pentru a invata  si ca nimic nu-i motiveaza.Orice
profesor care doreste stimularea motivatiei elevilor pentru activitatea de
invatare trebuie sa inceapa prin autoevaluarea si analiza propriei motivatii.
Lipsa de motivatie a profesorului este o problema la fel de grava ca si
incompetenta sa .Exista profesorii care nu manifesta interes pentru
profesiunea lor.Este cunoscut faptul ca, daca vrei sa motivezi pe cineva
trebuie sa fi motivat tu insuti.
                 Profesorul trebuie sa-si indrepte atentia catre activitatile de
predare-invatare. Multa vreme activitatea esentiala a elevilor in clasa a
constat in a asculta in mod pasiv expunerea magistrrala a
profesorului.Consider ca, o activitate didactica cu adevarat motivata 
trebuie sa implice in mod direct pe elevi si sa le capteze interesul. Cadrul
didactic trebuie sa fie capabil sa starneasca curiozitatea elevilor prin
elemente de noutate, prin crearea unor conflicte cognitive ,prin utilizarea
studiului de caz ori prin antrenarea elevilor in realizarea unor proiecte in
echipa.
                 In
esenta, imbunatatirea opiniei elevului cu privire la propria sa
competenta se obtine  atunci cand el reuseste in mod repetat intr-o
activitate pe care nu se considera capabil sa o indeplinesca.O reusita
neasteptata  reda unui elev increderea in sine si astfel motivatia  sa de a se
angaja inr-o activitate si de a persevera cu scopul de a-si ameliora
performantele. Pentru aceasta, profesorul trebuie sa conceapa activitati de
invatare care sa nu fie nici prea facile(pentru ca nu mai reprezinta o
provocare pentru elevi), dar nici prea dificile ( pentru ca elevii se
descurazeaza rapid si abandoneaza).Pe tot parcursul activitatii profesorul ii
va furniza elevului un feed-back  permanent  in privinfa efortului depus,cat
si a aptitudinilor si a capacitatilor lui.Aceasta ii va ajuta pe elvi sa simta
responsabili de resitele sau esecurile lor.Elevii slabi si nemotivati se
estimeaza in general a fi responsabili de esecurile sau succesele lor,
atribuid esecurile  lipsei de aptitudini, iar succesele,  sansei. Profesorul
trebuie sa-i convinga pe acestia  ca prin eforturile sustinute pot sa reusesca.
                 Putem
conchide, faptul ca problemele de motivatie ale elevilor
sunt extrem de diverse, iar motivatia  profesorului nu se poate baza pe
retete ci trebuie adaptata la fiecare situatie in parte.

              Analizand
toate aceastea putem considera creativitatea ca fiind o
capacitatea complexa care face posibila crearea de produse reale sau pur
mintale, constitund un progres in planul social. Componenta principala a
creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai
presupune si o motivatie , dorinta de a realiza ceva nou, ceva
deosebit. Si cum noutatea, azi, nu se obtine cu usurinta, o alta
componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si
verificari.

                       BIBLIOGRAFIE
1.  Aebli , H .,Didactica Psihologica , Editura Didactica si Pedagogica ,  
Bucuresti ,1973
2.   Ausubel , D. , Robinson , F. , Invatarea in scoala . O introducere in
psihologia pedagogica , Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti ,1981
3.   Bruner , J.S. , Procesul educatiei intelectuale , Editura Stiintifica ,
Bucuresti , 1970
4.   Golu , M. , Fundamentele Psihologiei , Editura “Romania de maine” ,
Bucuresti , 2000
5. Salavastru , D. , Psihologia Educatiei ,Editura Polirom   ,Bucuresti ,
2004
6.   Zlate , M. , Psihologia mecanismelor cognitive , Editura Polirom  ,
Iasi , 1999