Subiecte examen MT2 – Partea I

I. Cap. I şi II – Proprietăţi şi Piatră

1. Densitatea materialelor.
2. Compactitatea. Porozitatea închisă .
3. Porozitatea totală . Volumul de goluri.
4. Porozitatea aparentă raportată la masă şi la volum.
5. Absorbţia de apă . Permeabilitatea. Rezistenţa la îngheţ/dezgheţ.
6. Propagarea că ldurii.
7. Încercarea la compresiune.
8. Încercarea la întindere.
Încercări nedistructive
9. Generalită ţi şi metode combinate.
10. Metoda acustică – metoda ultrasonică de impuls.
11. Metoda mecanică – metoda sclerometrului cu recul.
12. Exploatarea şi extragerea pietrei naturale.
13. Produse de balastieră .
14. Produse de carieră .

II. Cap. III – Lianţi

1. Lianţi anorganici – definiţie şi clasificare.
Ipsosul pt. construcţii
2. Materii prime, tehnologia de fabricaţie şi domenii de utilizare.
3. Priza şi întă rirea ipsosului.
Varul aerian
4. Materii prime, tehnologia de fabricaţie.
5. Stingerea varului.
6. Întă rirea varului aerian şi domenii de utilizare.
Cimentul portland
7. Materii prime, tehnologia de fabricaţie.
8. Componenţi mineralogici principali ai CP.
9. Tipuri de CP unitare.
10. Priza şi întă rirea CP.
11. Tipuri de adaosuri.
12. CPA (cimenturi portland cu adaosuri) – a) CPA uzuale.
13. CPA – b) CPA speciale şi doemnii de utilizare ale CPA (grupele + unde se folosesc).
 I. Cap. I şi II – Proprietăţi şi Piatră
1. Densitatea materialelor.
Există 4 tipuri de densită ţi:
 densitatea reală ρ;
 densitatea aparentă ρa;
 densitatea în gră madă ρg;
 densitatea în stivă ρs.

Densitatea generală : raportul dintre masă şi volumul unui material.

Densitatea reală (absolută ) ρ: raportul dintre masa materialului m şi volumul să u real V din care
se exclud porii.
m kg
ρ=
[ ]
V m3
Densitatea aparentă ρa: raportul dintre masa materialului m şi volumul să u aparent Va inclusiv
volumul porilor Vp.
m kg
ρa =
[ ]
V a m3
, V a=V +V p

V=volumul solid al materialului.

Vp=volumul tuturor porilor din material.

Densitatea în gră madă (în vrac) ρg: raportul dintre masa materialului granular m şi volumul să u
în gră madă Vg, în care intră volumul solid al granulelor V şi volumul de goluri dintre granulele
materialului Vgol.
m kg
ρ g=
[ ]
V g m3
; V g=V +V p +V gol

Densitatea în gră madă sau în vrac ρg se determină la materialele alcă tuite din granule între care
există goluri (de ex. nisip, pietriş, ipsos, var, ciment, etc.).
Densitatea în gră madă ρg se determină în funcţie de gradul de îndesare al materialelor şi anume:
 densitatea în gramadă în stare afâ nată ρga;
 densitatea în gramadă în stare îndesată ρgî;

m a kg m î kg
ρ ga=
Vg m [ ]
3
; ρ gî =
[ ]
V g m3
ma=masa materialelor în stare afâ nată .
mî=masa materialelor în stare îndesată .
Pt. determinare se folosesc vase standardizate cu volumul în funcţie de dimensiunea maximă a
granulei materialului cercetat.

Densitatea în stivă ρs: raportul dintre masa materialului din stivă m şi volumul stivei Vs.
m kg
ρ s=
[ ]
V s m3
 2. Compactitatea. Porozitatea închisă .
Compactitatea C: raportul dintre volumul solid al materialului V şi volumul să u aparent Va.
V V
C= [ m 3 ] ,%C= × 100
Va Va
Compactitatea C reprezintă gradul de umplere al volumului unui material cu substanţă solidă .
m m
ρ= → V = → m=ρ ×V
V ρ

m
V ρ m ρ ρ ρ
C= [ m3 ] → C= = × a = a , %C= a ×100
Va m ρ m ρ ρ
ρa
Compactitatea C ≤ 1 ( %C ≤100 ).
V a =V + V p → V a ≥V
V a =V → V p=0 ( nu are pori ) →C=1 ¿).
V a >V →V p ≠ 0 →C <1 ¿).
Porozitatea închisă pî: totalitatea porilor închişi care nu comunică cu exteriorul şi se gă sesc în
unitatea de volum.
% p î =% pt −% pav

3. Porozitatea totală . Volumul de goluri.

Porozitatea reprezintă gradul de neumplere al volumului unui material cu substanţă solidă .
Funcţie de natura porilor există :
 porozitatea totală pt;
 porozitatea aparentă pa;
 porozitatea închisă pî.
Porozitatea totală pt: raportul dintre volumul total al porilor închişi şi deschişi din material Vp şi
volumul aparent al materialului Va.
V V
pt = p , % pt = p ×100 , V p=V a −V
Va Va

V p −V V ρ V ρ
pt =
Va
=1− =1−C=1− a , %pt = p ×100=100−%C= 1− a × 100
Va ρ Va ( ρ )
Concluzie: se constată că porozitatea totală pt şi compactitatea C sunt mă rimi complementare.
pt =1−C → pt +C=1 , %pt =100−%C → % pt +%C =100
Volumul de goluri Vgol (caracteristică materialelor granulare): totalitatea spaţiilor libere care se
gă sesc între granulele unui material, se mai numeşte şi porozitate intergranulară .
m

%V gol =
V g−V a
Vg (
×100= 1−
Va
Vg ) ( ) ρ
m
ρg
( m ρ
ρa m ) ρ
( )
× 100= 1− a × 100= 1− × g ×100= 1− g ×100 →%V gol = a g
ρa
ρ −ρ

Volumul de goluri Vgol se exprimă fie în stare afâ nată Vgol,a fie în stare îndesată Vgol,î după cum ρg
ρa

este ρga şi ρgî .

4. Porozitatea aparentă raportată la masă şi la volum.
 Porozitatea aparentă (deschisă ) pa: totalitatea porilor deschişi ai unui material (comunicanţi cu
exteriorul) care se gă sesc în unitatea de masă sau de volum, există deci porozitatea aparentă raportată
la masă pam şi porozitate aparentă raportată la volum pav.
V pd m 3
pam= [ ]
m us kg
Vpd=volumul porilor deschişi ai materialului.
mus=masa probei de material în stare uscată .
m m −mus m m
[
V pd =V apă = apă s
ρapă ρapă ] , ρ= →V =
V ρ
ms=masa probei de material în stare saturată .
kg
ρapă =densitatea apei ≈ 1000 3[ ]
m
m −mus m 3
pam= s [ ]
ρapă × mus kg
ms−mus
V pd 3 ρ m −m ρ V
pav = [ m ]= apă = s us × a =p am × ρa , % p av = pd ×100=p am × ρa ×100
Va mus ρapă mus Va
ρa
5. Absorbţia de apă . Permeabilitatea. Rezistenţa la îngheţ/dezgheţ.
Absorbţia de apă a: proprietatea unui material de a absorbi şi reţine apa în porii şi capilarele sale.
Absorbţia de apă a se determină astfel:
 la presiune normală :
 la subpresiune;
 la suprapresiune;
 prin fierbere.
Absorbţia de apă a se determină raportată la masă am sau la volum av.
m m −mus
%a m= apă × 100= sa ×100
mus m us
msa=masa saturată a materialului.
mus=masa uscată a materialului.
mapă
V apă ρapă msa −mus ρa ρa
%a V = ×100= ×100= × × 100 →% aV =% a m ×
Va mus ρapă mus ρ apă
ρa
m m
ρ= → V = → m=ρ ×V
V ρ
Permeabilitatea corpurilor solide: proprietatea corpurilor solide de a lă sa să treacă prin ele în
anumite condiţii standardizate o cantitate de lichid (de ex. apă sau vapori).
Se apreciază prin indicele de permeabilitate şi prin gradul de impermeabilitate.

Rezistenţa la îngheţ/dezgheţ (rezistenţa la gelilitate): proprietatea unui material de a rezista la

un numă r câ t mai ridicat de cicluri îngheţ/dezgheţ atunci câ nd sunt îmbibate cu apă .
Se apreciază prin scă derea rezistenţelor mecanice dată de coeficientul de înmuiere la gelilitate ηg
respectiv coeficientul de gelivitate μg pt. pierderea de masă .

6. Propagarea că ldurii.
 Propagarea că ldurii: tendinţa de trecere a că ldurii de
A la corpurile mai calde la cele mai reci, ducâ nd în final la
T1 uniformizarea temperaturilor.
Propagarea se poate face prin conducţie, convecţie şi
radiaţie (pt. corpurile solide, este proprie propagarea prin
conducţie).
Q
T2

Se consideră o secţiune transversală printr-un perete

de lungime d şi temperaturile T1 şi T2 ( T 1> T 2 ), se va
d produce un transfer de că ldură Q [joule] de la temperatura
mai ridicată T1 spre tempertura mai scă zută T2.
A
Că ldura Q se calculează astfel: Q= λ ( T 1−T 2 ) t [ J ]
d
λ=coeficientul de conductivitate termică ;
A=aria sau suprafaţa prin care se face transferul de că ldură ;
t=timpul considerat pt. transfer.
Coeficientul λ este o caracteristică foarte importantă a materialelor de construcţii.
Q× d W
λ= [ ]
A ( T 1−T 2 ) t mK
Concluzia: cu câ t λ are valori mai reduse, cu atâ t materialul are mai bune proprietă ţi
termoizolatoare.
W W W
de ex.: λoţel=58 [ ]
mK
, λlemn=0,40 [ ]
mK [ ]
, λpolistiren=0,040
mK
.

7. Încercarea la compresiune.
Încercarea la compresiune: se realizează pe probe sau epruvete cubice, prismatice, cilindrice sau
pe diferite cupoane extrase din materialul cercetat (carote). Se utilizează pt. încercare, o prismă
hidraulică .
Încercarea se face conform schemei urmă toare.

A
probă platane

A
F

F max N
Rezistenţa la compresiune fc(Rc) se determină cu formula: f c ( R c ) = A [ ]mm2
Fmax=forţa maximă la ruperea probei [N].
 A=aria secţiunii solicitate (în contact cu platanul) [mm2].

8. Încercarea la întindere.
Încercara la întindere se determină în 3 moduri:
 î î centrică fct(Rt);
 î î prin încovoiere;
se prezintă la betonul greu.
 î î prin despicare.

Încercarea la întindere centrică fct(Rt): se determină cu ajutorul maşinii universale cu acţionare

hidraulică .
Probele au diferite forme şi dimensiuni în funcţie de natura materialului (de ex. lemn, metal,
polimeri, piatră naturală etc.)

Încercarea la întindere centrică fct(Rt) se determină cu o formulă asemă nă toare cu cea de la

F max N
încercarea pt. compresiune: f ct ( R t ) =[ ]
A mm2
Fmax=forţa maximă de rupere la întindere centrică [N].
A=aria secţiunii în zona calibrată [mm2].

Încercări nedistructive
9. Generalită ţi şi metode combinate.
Generalită ţi: Utilizarea metodelor nedistructive, la determinarea unor caracteristici fizico-
mecanice şi chimice ale materialelor, s-a extins mult în ultimele decenii. Faţă de metodele mecanice
distructive, metodele nedistructive prezintă o serie de avantaje, precum:
 probele cercetate nu sunt distruse, o determinare putâ ndu-se efectua de mai multe ori;
 pe aceeaşi probă se pot determina mai multe caracteristici (ex. rezistenţă , densitate,
module de elasticitate etc.);
 anumite metode permit determinarea directă pe construcţie (în situ);
 sunt rapide şi economice.

Metodele nedistructive se pot clasifica astfel:

 metode acustice;
 metode mecanice de suprafaţă ;
 metode atomice;
 metode electro-magnetice;
 metode combinate etc.
 Metode combinate: utilizează combinaţii de 2 sau mai multe metode nedistructive, avâ nd un grad
de precizie mai ridicat decâ t în cazul metodelor considerate individuale.
Cea mai utilizată metodă combinată este metoda viteza ultrasunetelor – indice de recul.
Rezistenţa la compresiune a betonului se determină cu formula: f c =c t × f referinţă
c

ct=coeficient total de influenţă al metodei combinate, determinat în funcţie de biografia

betonului.
f referinţă
c =rezistenţa la compresiunea de referinţă . f ref
c =f ( v ,n ) .
v=viteza ultrasunetelor determinate în metoda ultrasonică de impuls.
n=indicele de recul al metodei sclerometrului cu recul.
Pt. determinare se folosesc grafice sau tabele.

10. Metoda acustică – metoda ultrasonică de impuls.

Cea mai importantă metodă acustică este metoda ultrasonică de impuls: ea constă în producerea
unor impulsuri, de frecvenţă 40-150 kHz.
Se aplică prin intermediul unui emiţă tor de ultrasunete, impulsuri unei probe, care apoi sunt
receptate de că tre un receptor de ultrasunete. Schematic, fenomenul se prezintă astfel:
Probă (P)
Emiţător (E) Receptor (R)

material cuplant
(ex. vaselină, plastelină, cablu
unsoare, etc.)
l

cadran (timpul t sau viteza

BETONOSCOP ultrasunetelor v)
Palpatorii (emiţă torii şi receptorii) se pot dispune pe aceeaşi faţă a probei sau pe feţe diametral
opuse.
În primul caz, informaţia se referă la un strat subţire de material 3-5 cm iar în al doilea caz la
întreaga grosime a materialului (se preferă această variantă ).
În cadrul metodei ultrasonice de implus se determină în principal timpul în care ultrasunetele
stră bat proba, în funcţie de această caracteristică se pot determina: rezistenţa la compresiune a
betonului, defectoscopia sa, modulul de elasticitate dinamic etc.
Rezistenţa la compresiune a betonului se determină pe baza legă turii care există între aceasta şi
viteza ultrasunetelor, se utilizează urmă toarea formulă : f c (R b )=a × eb × v
f c (R b )=rezistenţa la compresiune a betonului, cod european fc, cod româ nesc Rb.
a,b=constante care ţin seama de biografia betonului.
e=logaritm natural ln.
l
v=viteza ultrasunetelor. v=
t
l= distanţa în linie dreaptă între palpatori (E şi R).
t=timpul în care ultrasunetele stră bat proba determinată pe cadranul aparatului.
 Pt. utilizarea mai uşoară a acestei relaţii, în practică se foloseşte relaţia:
11. Metoda mecanică – metoda sclerometrului cu recul.
12. Exploatarea şi extragerea pietrei naturale.
13. Produse de balastieră .
14. Produse de carieră .

II. Cap. III – Lianţi

14. Lianţi anorganici – definiţie şi clasificare.
Ipsosul pt. construcţii
15. Materii prime, tehnologia de fabricaţie şi domenii de utilizare.
16. Priza şi întă rirea ipsosului.
Varul aerian
17. Materii prime, tehnologia de fabricaţie.
18. Stingerea varului.
19. Întă rirea varului aerian şi domenii de utilizare.
Cimentul portland
20. Materii prime, tehnologia de fabricaţie.
21. Componenţi mineralogici principali ai CP.
22. Tipuri de CP unitare.
23. Priza şi întă rirea CP.
24. Tipuri de adaosuri.
25. CPA (cimenturi portland cu adaosuri) – a) CPA uzuale.
26. CPA – b) CPA speciale şi doemnii de utilizare ale CPA (grupele + unde se folosesc).