Mitologia japoneza.

Un dictionar
[Octavian Simu]

11,66Lei
Ghid de conversatie japonez-roman 19,50 lei

Dictionar japonez-roman de Gakushu Kanji

75,00 lei

Mitologia japoneza. Un dictionar 11,66Lei

[Octavian Simu]

Limba: Romana

Descrierea editorului:

Lucrarea de fata ofera, pentru prima data, cititorului roman, posibilitatea de a cunoaste in profunzime Coperta
fascinanta mitologie japoneza. Reconstituita dupa stravechile texte nipone, cu grija pastrarii autenticitatii
elementelor definitorii, ce dau contur divinitatilor, ritualurilor, simbolurilor traditionale, conceptelor
cosmogonice si teogonice, Mitologia japoneza, infatisata de domnul Octavian Simu, sub forma unui
dictionar - unic in felul lui in cultura europeana - constituie o fereastra larg deschisa catre lumea
japoneza in totalitatea manifestarilor ei.

ISBN: 973-642-070-1 / 254 de pagini / Anul aparitiei: 2005 Coperta

Vedeti si lista completa a titlurilor care au legatura cu Octavian Simu.

Cartea 'Mitologia japoneza' scrisa de Octavian Simu poate fi cumparata la pretul de

11.99 Lei. Cartea a aparut la editura SAECULUM IO.
Lucrarea de fata ofera, pentru prima data, cititorului roman, posibilitatea de a cunoaste
in profunzime fascinanta mitologie japoneza.

Reconstituita dupa stravechile texte nipone, cu grija pastrarii autenticitatii elementelor

definitorii, ce dau contur divinitatilor, ritualurilor, simbolurilor traditionale, conceptelor
cosmogonice si teogonice, Mitologia Japoneza, infatisata de domnul Octavian Simu, sub
forma unui dictionar - unic in felul lui in cultura europeana - constituie o fereastra larg
deschisa catre lumea japoneza in totalitatea manifestarilor ei.

Mitologia japoneza
Autor(i): Octavian Simu
Categoria: Beletristica si critica
Editura: Saeculum [2005]
Preţul: 11,99 lei

Dragonul in imaginarul mitologic

Autor(i): Octavian Simu
Categoria: Beletristica si critica
Editura: Saeculum [2006]
Preţul: 7,63 lei

Lumea teatrului japonez

Autor(i): Octavian Simu
Categoria: Teatru
Editura: Vestala [2006]
Preţul: 19,62 lei

Dictionar japonez-roman
Autor(i): Octavian Simu
Categorii: Japonez-Roman,Dictionare bilingve,Dictionare si ghiduri
Editura: Lucman [2007]
Preţul: 9,90 7,92 lei
Reducere: 20% / 1,98 lei

Popasul
Autor(i): Octavian Simu
Categoria: Beletristica si critica
Editura: Cartea Romaneasca [1975]
Preţul: 3,00 lei

Balanta cu umbre
Autor(i): Octavian Simu
Categoria: Beletristica si critica
Editura: Cartea Romaneasca
Preţul: 4,00 lei
   

Octavian Simu :  Mitologia japoneza

11.99 lei, stoc 0

Coperta de: I. Oprişan

"Lucrarea de faţă oferă, pentru prima dată, cititorului român, posibilitatea de a cunoaşte în profunzime
fascinanta mitologie japoneză.

Reconstituită după străvechile texte nipone, cu grija păstrării autenticităţii elementelor definitorii, ce
dau contur divinităţilor, ritualurilor, simbolurilor tradiţionale, conceptelor cosmogonice şi teogonice,
Mitologia Japoneză, înfăţişată de domnul Octavian Simu, sub forma unui dicţionar - unic în felul lui în
cultura europeană - constituie o fereastră larg deschisă către lumea japoneză în totalitatea
manifestărilor ei."

_________________________________________

Carte apărută la editura SAECULUM I.O. ( 2005 )

ISBN: 973-642-070-1

Vezi şi...

Octavian Simu   Octavian Simu   Octavian Simu

    

Arhitectura japoneza veche   Dictionar japonez-roman   Herghelia verde

 
Octavian Simu   Octavian Simu   Frank Lloyd
   

Dragonul in imaginarul mitologic   Shinto - Calea zeilor   Wright

Octavian Simu :  Shinto - Calea zeilor

23 lei, stoc 2

Editura: HERALD  ( 2008 )

ISBN: 973-111-066-0

Limba: Romana

Încadrare:  Religie si spiritualitate

Oraş: Bucuresti

Vezi şi...

Octavian Simu   Octavian Simu   Octavian Simu

   

Dictionar japonez-roman   Arhitectura japoneza veche   Herghelia verde

 
Octavian Simu   Djuna Wojton   Fabian Anton
   

Dragonul in imaginarul mitologic   Vindecarea karmei. Eliminati   O istorie cronologica a Sfantului

blocajele din vietile trecute. Obtineti Munte Athos

dragostea, sanatatea si fericirea

  

Octavian Simu :  Dragonul in imaginarul mitologic

7.63 lei, stoc 5

Coperta: I. Oprişan

"Lucrarea de faţă identifică şi descrie prezenţa dragonului în mitologiile celor mai multe popoare şi
civilizaţii, trecând în revistă, din diverse perspective: traseul istoric şi geografic al apariţiei şi răspândirii
mitului, înfăţişarea şi caracteristicile "fiziologice" ale personajului fabulos, implicarea lui în vechile
mituri ale Extremului Orient şi Orientului Mijlociu, precum şi eflorescenţa sa neaşteptată în mitologiile
Europei, Africii şi Americii sau în Biblie, astronomie, alchimie, în imaginarul românesc etc.

Ca urmare a unor asemenea demersuri ştiinţifice, i se dezvăluie dragonului semnificaţiile şi simbolurile

cu care a fost înzestrat, amprenta pe care a lăsat-o în creaţiile de artă, echivalenţele şi înrudirile sale,
cu lumea vie (biologică), într-o viziune sintetică menită a-i explica permanenţa în miturile şi legendele
trecutului, prezentului şi viitorului." (Octavian Simu)

_________________________________________

Carte apărută la editura VESTALA ( 2006 )

ISBN: 973-120-000-2

Vezi şi...

Octavian Simu   Octavian Simu   Octavian Simu

    

Shinto - Calea zeilor   Herghelia verde   Arhitectura japoneza veche

 
Octavian Simu   Henri Landemer   Nicolae Chivulescu
   

Dictionar japonez-roman   Waffen SS   Armand Calinescu, om de stat si

conducator de tara

  

Octavian Simu :  Dictionar japonez-roman

9.9 lei, stoc 2

Editura: LUCMAN 

ISBN: 973-723-133-3
Limba: Romana

Încadrare:  Dictionare, cursuri si ghiduri de conversatie

Oraş: Bucuresti

Vezi şi...

Octavian Simu   Octavian Simu   Octavian Simu

   

Shinto - Calea zeilor   Arhitectura japoneza veche   Herghelia verde

 
Octavian Simu   Hans G. Hoffmann   Dragos Cojocaru
   

Dragonul in imaginarul mitologic   Engleza tematica   Ghid de conversatie roman-italian

  

Octavian Simu :  Arhitectura japoneza veche

25 lei, stoc 4

Editura: PAIDEIA ( 2006 )

ISBN: 973-596-314-0

Limba: Romana

Încadrare:  Arta, civilizatie si design

Oraş: Bucuresti

Vezi şi...

Octavian Simu   Octavian Simu   Octavian Simu

   

Dragonul in imaginarul mitologic   Herghelia verde   Shinto - Calea zeilor

 
Octavian Simu   Torsten Brohan   Cristian Ganescu
   

Dictionar japonez-roman   Design classics, 1880-1930   Marele mister

Metafizica si Cosmologie orientala

[Rene Guenon]
17,00Lei

Tengu – spiridusii japonezi

Tengu – spiridusii japonezi

In mitologia japoneza exista numeroase credinte legate de tengu sau ciinii sacri. Sunt
mentionate doua forme de tengu. Prima si cea mai veche este karasu sau tengu pasare, o
creatura cu cioc, gheare si aripi de pasare si corp de om. Yamabushi sau tengu preoti ai
muntelui sint mult mai cunoscuti. Ei iau infatisarea unor preoti in virsta, cu nasul extrem de
lung, ce locuiesc in munti si umbla in picioarele goale. Mastile de lemn infatisind ambele forme
de tengu sint extrem de populare in Japonia.

Cainii sacri din China

Va intrebati poate care este legatura dintre ciinii sacri si oamenii pasari sau preotii cu nasul
lung. In mitologia chineza exista o legenda despre demonii muntilor, numiti t’ien-kou, denumire
care se traduce prin ciinii sacri sau divini. Caracterele chinezesti mentionate mai sus se
pronunta in japoneza tengu. Denumirea de t’ien-kou din chineza este inspirata de cometele sau
meteoritii ce cad pe pamint si ale caror urme lasate pe cer se aseamana cu cozile ciinilor sau
vulpilor. Cu alte cuvinte, aceste creaturi sint de origine astrala.

Legendele t’ien-kou au patruns in Japonia in secolele VI si VII. La inceput, acesti t’ien-kou erau
demoni care faceau multe rele, ca de exemplu, rapeau si mincau copiii, provocau incendii si ii
induceau in eroare pe preoti. De asemenea se puteau transforma in barbati, femei sau copii. De
vreme ce-si aveau salasul in munti, acestia puteau sa ia infatisarea excentricilor yamabushi
(preoti care traiau in munti). Se credea ca multi dintre preotii yamabushi poseda puteri magice
ce provin dinpracticile ascetice si din sacralitatea muntilor in care traiau. De-a lungul timpului,
legendele despre tengu si yamabushi s-au ingemanat.

Tengu poseda o varietate de caracteristici care depind in principal de perspectivele istorice.

Tengu erau initial niste spirite malefice, care de-a lungul secolelor s-au transformat in creaturi
rautacioase, dar care adesea ii ajuta pe oameni, spirite protectoare ale muntilor ce luau forma
fie a unor oameni-pasare, fie a unor preoti din munti.

Legendele tengu

Tengu iau nastere din oua uriase si traiesc in munti. Pasarile tengu se aduna in copacii inalti. In
ultima lor incarnare ca oameni, tengu au fost preoti sau samurai extrem de aroganti, de aceea
ei au nasul lung sau cioc de pasare. Daca fac fapte bune, aceste creaturi se pot reincarna ca
oameni.

Tengu, spre deosebire de obake (duhuri), sint infatisati avind si picioare. Yamabushi au de
obicei picioarele zbircite, semn al virstei lor inaintate. Aripile pasarilor tengu au de obicei pene
obisnuite. Totusi, exista surse care le descriu aripile ca fiind stralucitoare, asa cum sint cele
ale unor specii de colibri. Acest aspect este legat de originea lor divina.

Tengu pot lua si infatisare umana, de obicei pentru a-i pacali pe oameni. Tanuki (viezurii) si
kitsune (vulpile) poseda aceeasi putere, insa formele lor reale sint evidentiate prin umbrele sau
reflectiile lor. Asa ca intotdeauna o kitsune care a luat infatisarea unei femei frumoase va avea
nasul prelung precum al unei vulpi. Daca un tengu este doborit prin magie sau de un maestru
in arte martiale, acesta se va transforma adesea intr-o mierla ranita.

Tengu vorbesc fara sa deschida gura, ca si cum ar comunica prin telepatie. De asemenea, ei
pot sa ii posede pe oameni, comunicind prin intermediul lor, sau sa le apara in vis.

Tengu au o ierarhie bine stabilita

Tengu cu nasul lung au de obicei in grija pasarile tengu. Regele peste toti este Sojobo, un
yamabushi tengu in virsta si cu parul alb.

Tengu si credintele ezoterice

Exista numeroase credinte referitoare la tengu confirmate de numerosi specialisti in domeniu

din Japonia. Aceste creaturi nu zboara dintr-un loc in altul, ci dispar dintr-un loc si apar
instantaneu in altul. De aceea ei sint desculti, neavind probabil nevoie de incaltari. Legendele
despre tengu au multe similitudini cu legendele si miturile din multe alte colturi ale lumii.
Ingerii au aripi cu ajutorul carora se deplaseaza intre cer si pamint, asa cum facea si zeul grec
Hermes (Mercur), cu toate ca aripile sale erau pe sandale si cap. In religiile popoarelor din
Hawaii, Egipt si alte tari, spiritul omului apare sub forma unei pasari. Imaginea unei pasari
cocotata pe un stilp este adesea asociata cu spiritul care paraseste corpul.

Valoarea unui mit nu sta in detaliile sale populare, ci in ceea ce simbolizeaza el. Exista corelatii
intre creaturile mitologice japoneze si meditatia transcedentala, care numara multi adepti in
Japonia. Fie ca tengu sint prezenti pe masti de lemn, picturi traditionale japoneze sau in vise, ei
constituie un capitol miraculos din mitologia Japoniei.
 

Tradus din revista

Deci... pentru cei care citesc manga(capitolele 391, 390, 389) ati observat ca tehnicile finale
ale lui Itachi sunt Amaterasu si Susanoo...

In mitologia japoneza acestia doi erau uni dintre cei mai puternici zei... Amaterasu era zeita
soarelui iar Susanoo, fratele ei, zeul furtunii si al vantului... Amaterasu este una dintre cele
mai cunoscute zeitati iar ea impreuna cu Susanoo si celalalt frate al lor Tsukiyomi (zeul lunii)
sunt cei mai importanti zei ai mitologiei japoneze ( pe langa Izanagi, care este tatal lor...)

Acum in timp ce scriam asta mi-a venit o teorie in cap...

Daca tehnica lui Itachi Amaterasu era ereprezentata de un foc care arde totul in cale
( Amaterasu=Soare=Foc ) atunci tehnica Susanoo va fi reprezentata de furtuna...
Se poate observa ca Sasuke a folosit in favoarea lui ploaia de afara pentru Kirin, deci nu-l
poate opri nimic pe Iachi sa faca acelasi lucru pentru o tehnica bazata pe vant...
Susanoo era un zeu marsav iar tatal lui, epuizat de rautatile comise de acesta, la trimis in
taramul morti... deci ne putem astepta la o tehnica interesanta...

Si mai era un zeu Tsukuyomi totul este inspirat din mitologia japoneza si intr-adevar
Susanoo era zeul furtunii si al apei sau ceva de genu si cred ca in asta consta si Susanoo stiam
ca amateratsu si tsukuyomi erau 2 dintre zei legendari dar nu credeam ca Kishimoto va folosi
si susanoo

Definiţiile lui Nakamura Hajime referitor la caracteristicile principale ale gândirii politice,
economice şi legale nipone

Nu putem discuta despre caracteristicile principale ale gândirii politice, economice şi legale
ale unui popor fără a lua în considerare conceptele sale filozofice. Acestea se împart în trei
mari categorii predominante: acceptarea realităţii, tendinţa de a accentua o relaţie socială
minuţioasă şi tendinţele iraţionale.

Prima, acceptarea realităţii, este caracterizată prin capacitatea indivizilor de tolerare , de

înţelegere a absolutului în lumea reala şi prin acceptarea calităţilor naturii umane.
Cea de a doua, tendinţa de a accentua o relaţie socială minuţioasă, se bazează pe relaţiile
sociale de mare valoare (fără a ţine cont dacă se manifestă într-un cadru familiar sau de orice
alt fel) în centrul cărora primează onoarea.

Abordând şi ultima categorie de caracteristici, putem spune că ea se conturează datorită

abilităţii scăzute de a gândii în termenii urmărilor logice.

Japonezii în general încearcă sa găsească absolutul în lumea reală, astfel că, pe lângă natura
înconjurătoare ei au regăsit si natura umană pe care au ajuns să o respecte, fapt ce poate fi
descris ca un mod natural de a privi viaţa. Tendinţa de a respecta natura umană (înţelegându-
se prin aceasta şi oamenii), a dat naştere unei „dragoste” faţă de semeni şi în viaţa actuală.

Ideea de „dragoste” a fost introdusa în Japonia în acelaşi timp cu religia budistă, dar nu a
venit sub forma actuală, ci a evoluat treptat, odată cu poporul japonez. Un termen mai
apropiat acestei noţiuni ar putea fi compasiunea sau mărinimia. Încercarea de a stabili o
politică, a cărei baza să fie reprezentată prin religia budistă, a făcut ca aceasta să aibă în
vedere compasiunea faţă de adepţii ei. Un exemplu îl reprezintă Constituţia Prinţului Shōtoku
(574 - 622) care se preocupa de buna starea oamenilor şi era indulgentă cu aceştia. În
Constituţie, oamenii de rând aveau un rol important în conştiinţa claselor de la putere. Acest
rol nu a fost pierdut pe parcursul timpului, lucru ce poate fi considerat ca primul pas spre
democraţie.

Daca ideea de compasiune a ajuns în politică şi în constituţie, aceasta nu însemna că termenul,

spiritul în sine nu a existat până atunci. El şi-a făcut loc şi în Shintoism şi a fost asociat cu
unul din cele trei simboluri divine ale Familiei Imperiale Japoneze. Compasiunea s-a impus şi
în codul samurailor, Bushidō, deoarece nu era suficient ca acestia să fie curajoşi şi puternici,
ci trebuiau să nutrească si sentimentul compasiunii şi să denote onoare faţă de oamenii de
rând.

De asemenea, şi adepţii şcolilor japoneze confucianiste au tratat acest subiect, printre care si
Kumazawa Banzai, un faimos adept al confucianismului din perioada Tokugawa, care afirma
că Japonia „este un tărâm al compasiunii”. Toate aceste lucruri ne fac să ne gândim că cei
care deţineau puterea în acea perioadă ar fi avut ca ideal mărinimia si compasiunea.
Se pare că în Japonia, înainte ca budismul să pătrundă aici, nu ar fi existat nici o constrângere
în legătura cu pedepsele cu moartea sau a masacrelor. Împăraţii îşi omorau fără nici cea mai
mică mustrare slugile sau supuşii. Chiar în cazul morţii premature a împăratului, slugile şi cei
din jurul lui erau înmormântaţi de vii odată cu acesta. Dar totul s-a schimbat după venirea
budismului în Japonia. Abia ca au mai urmat execuţii sau pedepse crude timp de 350 de ani în
era Heian. Dar acestea aveau să reapară concomitent cu apariţia creştinismul (în perioada
1138 - 1560), cu crucificarea si noile sale ideologii.
Noţiunile de „dragostea” şi compasiune sunt în strânsă legătura cu pacea şi liniştea interioară,
cât şi admiraţia pentru frumuseţile naturii, care este caracteristica dintotdeauna pentru
japonezi. Aceste tendinţe ne oferă câteva indicii asupra conceptelor de bază ale gândirii
politice, economice şi legale japoneze.

Mai târziu a fost creat un stat centralizat după multe si sângeroase bătălii între numeroase
triburi, fiind urmat de introducerea unui nou principiu în comunitate, şi anume, „armonia”.
Shōtoku a accentuat că într-un stat e nevoie de armonie mai ales între oameni, astfel ca, el a
inclus acest aspect în primul articol din Constituţie. Unii cercetători consideră acest articol ca
fiind adoptat si puţin modificat după conceptul budist de „compasiune”. Astfel se urmărea
crearea unei comunităţi perfecte, chiar dacă se ştia că între două comunităţi se va produce cu
siguranţă un incident ce va duce la deteriorarea relaţiilor existente. Shōtoku a făcut in aşa fel
încât să strecoare cât mai multe trimiteri spre acest concept in toate articolele Constituţiei.

Modul civilizat în care ar trebui să se poarte o discuţie a fost atins în trecutul îndepărtat.
Mitologia Japoneză, care reflectă societatea primitiva a ţării, reuşise acest lucru; zeii
participau la o întrunire divina, într-un loc sacru, şi anume, albia unui râu. Această tradiţie a
fost urmată si readaptată de împăraţi. Prinţul Shōtoku a denunţat dictatura, susţinând mereu că
este nevoie de discuţii şi dezbateri între mai mulţi pentru a se putea lua o decizie importantă.

Această idee a fost transformată într-un decret după reforma Taika din 645, care denunţa orice
încercare de dictatură şi faptul că nici o hotărâre nu ar trebui luată de către o singură persoană,
conform mitologiei, aşa cum şi zeii participau la întruniri pentru luarea deciziilor. Chiar şi cu
acest decret, nu se putea ţine o întrunire reuşită, deoarece nu era luată în considerare opinia
publică. În acest fel a reuşit monarhia japoneză si Instituţiile Imperiale să se dezvolte într-o
altă formă decât cea a dictaturii.

Profesorul Northrop susţine că, atunci când un conflict apare între două persoane asiatice,
acesta nu se va sfârşii cu decizia unui judecător, ci, cei doi implicaţi vor încerca să îşi rezolve
singuri conflictul respectiv mergând pe calea de mijloc. În acest fel caracterizează asiaticii
noţiunea de „lege”, ei evitand pe cât posibil tribunalul, şi mai degrabă „încercand să ajungă la
un compromis stând la o cană de ceai” (Mon-lin). Acest lucru nu se întâmplă din cauza lipsei
de respect faţă de lege a japonezilor, ci din motive financiare sau de timp; dacă ar ajunge în
instanţă, amândoi ar pierde şi timp şi bani. Aşa că, punând în balanţă toate aceste aspecte, este
clar de ce se optează pentru cale de mijloc.
Date exacte în legătură cu primele legi proclamate le avem din timpul Prinţului Shōtoku, care
în 604 a proclamat Constituţia cu 17 Articole. Codul de legi a fost promulgat cu unele
adăugiri in 671, care ar fi avut 22 de volume, dar întregul Cod de legi a fost pierdut, aşa că nu
ne este cunoscut conţinutul. În 701 au fost terminate şi Codurile juridice si administrative,
însumând 11 volume, şi încă şase volume Codul penal. Acestea au fost revizuite in 718 şi au
rămas cu denumirea de Codul Taihō. Până în 1190 acesta rămâne Codul de legi doar cu câteva
adăugiri şi modificări. Dar după 1190 el avea să se schimbe, deoarece autoritatea shōgunilor
creşte, astfel incat fiecare shōgun în parte putând să iniţieze propriile legi. După Restaurarea
Meiji din 1868 apare necesitatea punerii în concordanţă a Codului cu legislatia din lumea
modernă. Prin urmare, în 1882 Codul Penal este promulgat, urmat de proclamarea Constituţiei
în 1889, iar în 1900 a Codului Civil. Până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial legile
Japoneze erau caracterizate de două principii fundamentale: de suveranitatea împăratului şi de
sistemul patriarhal de organizare a familiei. După ce Japonia este înfrântă în al Doilea Război
Mondial în 1946, Noua Constituţie este promulgată iar cele două principii fundamentale sunt
din punct de vedere legal desfiinţate, dar chiar şi aşa, ele sunt încă valabile.

Adesea a fost scos în evidenţă faptul că asiaticii au ca bază socială şi baza morală principii
constând în principal din supunere filială. În ceea ce priveşte poporul japonez, acest lucru este
adevărat doar până la un punct; în Japonia, loialitatea faţă de suveran şi cea faţă de Împărat în
zilele noastre, după Restaurarea Meiji, este mult mai puternică decât supunerea filială. În
Japonia a fost doar o singura familie imperială care şi acum îşi exercită atribuţiile. Aceasta
dinastie nu a fost abrogată niciodată în istoria ei ce se întinde pe mai bine de două milenii.
Acest lucru se datorează faptului că în mitologia Japoneză Împăratul este înrudit cu
divinităţile (Amaterasu).
Dominaţia statului asupra vieţii indivizilor a fost favorabilă pentru Japonia în dezvoltarea sa
către un stat modern, după era Meiji. Se presupune că Japonia nu ar fi putut ajunge aşa de
repede la nivelul actual de dezvoltare fără conştiinţa oamenilor pentru stat şi ideologiile
acestuia.
Este bine cunoscut faptul că religia shintō, în forma ei primitivă, era în strânse legături cu
ritualurile agricole, iar zeii veneraţi erau, în mare, zei ce simbolizează productivitatea şi
fertilitatea, deci putem spune că activitatea principală din acele timpuri era agricultura.

În ţări precum India, unde căldura intensă, ploile abundente si fertilitatea solurilor aduc
împreună recolte impresionante, fără a fi necesară prea multa trudă din partea oamenilor,
budismul reuşeşte se dezvolte chiar dacă bazele acestei religii o reprezintă călugării care nu
aveau voie să se implice în orice fel de activităţi economice sau de zi cu zi. Budismul, în
forma lui primitivă, cel care s-a dezvoltat şi a evoluat in India, nu era compatibil şi aplicabil şi
în Japonia; astfel au apărut cele două vehicule, Hinayāna si Mahāyāna, al doilea fiind cel
adoptat până la urma de japonezi. Dar în Japonia situatia este diferita, forţa de muncă fiind
absolut necesară, astfel ca, un rol important este câştigat de agricultori.
Un mare pericol este faptul că toate aceste concepte religioase pot degenera într-un utilitarism
total, punând individul pe primul loc, iar scopul tuturor acţiunilor devenind maximizarea
profitului. Este foarte important ca semnificaţia absolutului sa nu fie pierdută.

Tot ceea ce a scris Nakamura Hajime reprezinta pur viziunea sa subiectivă. Insa, bazandu-ma
pe lecturile si pe experienta personala, as indrazni sa afirm că se fac mult prea multe trimiteri
religioase, iar explicaţiile date sunt motivate doar din acest punct de vedere, ceea ce nu cred
că poate fi în totalitate corect. Unele aspecte ar putea fi motivate nu doar din acest punct de
vedere, dar si din perspectiva cadrului natural, a conjuncturilor, cât şi a psihologiei umane,
care reprezintă un punct comun la orice popor.

BILBLIOGRAFIE

 Moore Charles A., The Japanese Mind. Essentials of Japanese Philosophy and Culture,
University of Hawaii Press, Honolulu, 1967

Soarele şi Luna în tradiţia românească şi în tradiţia niponă

Întotdeauna oamenii au simţit nevoia de a cunoaşte trecutul, dar istoriile evenimenţiale au

lăsat deseori goluri în perioada “începuturilor”. Popoarele lumii au avut însă aici un rol foarte
important, născocind legende ce urmau să umple acele goluri, măcar într-un mod original,
chiar dacă nu ofereau realităţi istorice. Aceste legende au încercat să răspundă la întrebări
existenţiale de tipul: “Cum a apărut omenirea?”, “Cum a apărut Pământul?”, “Cui îi datorăm
bucuriile şi tristeţile?”, “Cine este răspunzător pentru ciripitul păsărilor şi pentru florile
înflorite?”, “De unde au apărut Soarele şi Luna şi pentru ce avem nevoie de căldura primului
dintre ele?”.
Acest scurt studiu îşi propune să analizeze câteva legende ce au răspuns mai mult sau mai
puţin la întrebarea referitoare la Soare şi la Lună şi să realizeze o paralelă între două mituri ce
aparţin unor culturi total diferite. Oare ne leagă ceva, la nivelul perceperii minunilor naturii,
de poporul japonez, “poporul divin”, izolat timp de câteva secole şi aflat la mii de kilometri
dinstanţă? Care sunt legendele româneşti şi care sunt legendele japoneze în ceea ce priveşte
apariţia Soarelui şi a Lunii? Au acestea ceva în comun?
Dacă aruncăm o privire de ansamblu asupra credinţelor populare româneşti, vom observa că
majoritatea legendelor solare şi lunare se leagă strâns de religia creştin-ortodoxă, existenţa
celor două planete fiind atribuită în totalitate lui Dumnezeu, iar în cultura japoneză, legenda
solară şi cea lunară fac parte chiar din religia shintoistă (1).
În ceea ce îi priveşte pe japonezi, aceştia au crezut mereu în descendenţa lor divină, credinţa
aceasta fiind alimentată de-a lungul secolelor de o serie de istorisiri ce aparţin religiei
shintoiste. Mitologia japoneză este chiar implantată în istorie (2), până în secolul trecut, când
împăratul a făcut o declaraţie răvăşitoare în rândul poporului, din postura sa, pe care o va
abandona cel putin aparent, de urmaş al cuplului primordial. Legenda în discuţie, cea a
Soarelui şi a Lunii, este strâns legată în cultura japoneză de legenda cuplului primordial
Izanami şi Izanagi, Adam şi Eva ai shintoismului japonez. Această povestire mitică spune că
la un moment dat a apărut între cer şi pământ o formă asemănatoare unei tulpini de trestie.
Această formă a devenit ceea ce japonezii numesc Kami, adică zeu. Laolaltă cu acest zeu au
mai apărut încă două zeităţi. Acest trio originar ar putea fi comparat cu Sfânta Treime din
credinţa creştină, dar spre deosebire de aceasta, cei trei Kami au avut ca urmaşi o sumedenie
de zei şi zeiţe. Trioul mai poate fi asemănat însă şi cu cele trei elemente din cosmogonia
chineză, elemente din care au luat naştere cele zece mii de lucruri şi fiinţe. În cea de-a şaptea
generaţie de zei, apar Izanami şi Izanagi, care sunt în acelaşi timp soţi şi fraţi. Izanami şi
Izanagi sunt desemnaţi de către ceilalţi zei să coboare pe pământ, în imensitatea noroioasă,
pentru a-i da o formă. Ajuns pe pământ, Izanagi îşi cufundă suliţa în ocean şi amestecă
circular. De pe suliţa sa se scurg picături de apă sărată şi astfel se leagă insulele Japoniei.
Legenda menţionează şi numărul exact al insulelor japoneze: 4.223. După multe peripeţii ale
cuplului, soţia lui Izanagi ajunge în infern şi acesta încearcă să o aducă înapoi, dar nu reuşeşte
şi se întoarce, fiind urmărit de forţele răului. Când scapă, Izanagi se spală intr-un râu din sud-
vestul Japoniei pentru a se purifica. Motivul îmbăierii pentru purificare apare în cultura
multor popoare ale lumii, chiar şi în povestirile biblice creştine. După îmbăiere, Izanagi îşi
aruncă hainele pe malul râului, din haine ieşind noi zeităţi.
Legenda Soarelui şi a Lunii urmează în acest şir de povestiri shintoiste, aceştia fiind
reprezentaţi de fiica si fiul lui Izanagi. Zeiţa Soarelui, numită Amaterasu se naşte din ochiul
stâng al lui Izanagi, iar zeul Lunii şi al nopţii, Tsukuyomi se naşte din ochiul drept al acestuia.
Amaterasu având o frumuseţe inegalabilă este aleasă de zei şi urcată pe scara Cerului, unde va
rămâne pentru totdeauna, iar strălucirea sa solară va fi îndreptată spre pământ.
Momentul naşterii zeiţei Amaterasu este cel mai important din mitologia shintoistă. Fratele
zeiţei, Tsukiyomi, neavând o strălucire atât de intensă precum sora sa, este urcat însa pe scara
cerului, alături de sora lui, chiar viitoare soţie. Certându-se foarte repede, Amaterasu îi aruncă
fratelui său cuvinte grele şi nemaivoind să-l vadă, zeii îi despart pentru totdeauna, pentru o zi
şi o noapte. Mai departe avem o povestire ce o are în prim-plan pe Amaterasu alături de
celălalt frate al ei, Susano-o. Acesta se naşte din picăturile scurse din nasul lui Izanagi şi
devine suveran peste împărăţia mării şi a lumii subterane. El este foarte invidios pe sora sa şi
îi reproşează mereu că a fost favorizată. Din cauza conflictului dintre ei, Amaterasu ajunge să
se ascundă într-o grotă cerească, numită Ame no iwato, lumea rămânând în întuneric. Zeii pun
la cale scoaterea acesteia din peşteră. În primul rând, aduc la ieşirea din grotă mulţi cocoşi,
cocoşul fiind vestitor ai zorilor, ca şi la români, pentru a determina soarele să răsară.
Următorul pas este plantarea unui copac uriaş (sakaki), care va deveni arbore sacru, iar de
crengile copacului sunt atârnate trei obiecte făcute de către zei: o oglindă, un sirag de margele
şi nişte fâşii de pânză albă. Margelele sunt agăţate în vârf, iar oglinda mai spre mijloc. Mai
este adusă şi zeiţa Ame no uzume (strămoaşa dansatorilor comici), aceasta începând să
danseze cu foc. Hărmălaia din faţa grotei trezeşte curiozitatea zeiţei Amaterasu şi ea iese. Este
trasă afară de către unul din zei, intrarea grotei este blocată cu o stâncă, acesteia spunându-i-se
apoi că s-a găsit o altă zeiţă mult mai frumoasă. Amaterasu este păcălită privindu-şi propria
imagine în oglindă.
Acestă cursă a zeilor a readus Soarele pe cer. Probabil că această legendă a încercat să explice
o eclipsă de soare. Bineînţeles că şi în cultura populară românească există legende care au
încercat să explice fenomenele de acest tip, cum ar fi legenda care spune că Soarele sau Luna,
după cazul eclipsei, constituie masa unui vârcolac. Vârcolacul este reprezentarea răului care
perturbă ordinea firească a lumii, iar orice abatere de la ordinea stabilită de comunitate poate
genera un vârcolac. Astfel, vârcolacii, ca şi strigoii sau moroii, pot proveni din foarte multe
surse, cum ar fi: copii nebotezaţi, născuţi cu anomalii, oameni care şi-au ucis un frate sau o
soră, sau chiar o acţiune contrară unei tradiţii poate genera un vârcolac. Omul-vârcolac se va
transforma în timpul unei eclipse, iar de cele mai multe ori, sufletul său este cel care va urca
în cer şi va mânca Soarele sau Luna. De altfel, în unele locuri aşa sunt explicate şi fazele
Lunii, dar există şi alte credinţe în legătură cu acest fenomen. De exemplu, Luna nouă creşte
zi de zi pentru ca oamenii să poată număra zilele şi lunile. Altă istorisire spune că Luna este
om, un copil care creşte, caruia îi cresc şi aripi până ce devine rotundă. Apoi îmbătrâneşte, se
face tot mai mică, urmând să se nască din nou.
În cultura niponă legenda lunară nu are o raspandire prea mare, spre deosebire de legendele
româneşti, legende ce i-au oferit astrului nocturn un statut de muză pentru artiştii viitori. Însă,
într-o situaţie similară, partea feminină reuşeşte să capete o atenţie sporită, Amaterasu, zeiţa
soarelui, ajungând în zilele noastre cea mai importantă divinitate niponă. Amaterasu are să
ajungă precum Luna noastră să servească artiştilor drept model. Chiar şi numele Japoniei, are
legatură cu numele zeiţei Soare. Ideogramele folosite în scrierea acestui nume au împreună
sensul de “Ţara soarelui răsare”, foarte cunoscut în întreaga lume. Aceste legende japoneze,
deşi nu sunt însumate într-o carte sfântă, constituie fundamentul religiei shintoiste.
Confruntând această legendă niponă a apariţiei Soarelui şi a Lunii cu mitul biblic, (cuprins de
această dată într-o carte sfântă, cea a credinţei creştine) vom observa o percepere religioasă
total diferită în raport cu modelul shintoist. Sfânta Scriptură spune că în prima zi Dumnezeu a
despărţit lumina de întuneric, pentru ca abia în cea de-a patra zi să pună “luminătorii” pe cer.
Tot aici aflăm că scopul săvârşirii acestor luminători nu era doar acela de a pune cârmuitori pe
cerul nopţii şi pe cerul zilei, ci şi cel de a înfăptui deosebirea anotimpurilor, a zilelor şi a
anilor.
Printre legendele populare româneşti, care au în prim plan cele două astre, regăsim câteva ce
merită o atenţie specială. Una dintre aceste legende spune că Soarele era un flăcău curat şi că
Luna s-a îndrăgostit de el, însă acesta nu voia să o ia de navastă. Ea neînţelegând, Soarele i-a
aruncat cu balegă în faţă şi tocmai de aceea acum există acele pete vizibile pe Lună. Este
uimitor modul prin care poporul a încercat, chiar a şi izbutit, într-un mod mai naiv, să explice
minunile cosmosului. O altă legendă foarte interesantă referitoare la aceste pete de pe lună
(craterele lunare) explică în alt sens acest fenomen: în Lună s-ar afla doi fraţi. Aceşti doi fraţi
sunt doi ciobani, sau Cain şi Abel (observăm aici o altă legătura cu un motiv biblic), sau fraţii
care se bat pe lumea aceasta. Şi despre felul cum au ajuns ei în lună există păreri împărţite. Că
au fost puşi în Lună de Dumnezeu pentru nedreptăţile care şi le-au făcut sau de către
arhanghelul Mihail, aceasta probabil că nu o vom şti niciodată. Toate cazurile în care poporul
s-a agăţat de câte un motiv biblic pentru a explica aceste fenomene ne pot face să credem că
în multe dintre cazuri legendele populare au apărut după oficializarea credinţei ortodoxe.
Revenind la identitatea Soarelui şi a Lunii, putem remarca faptul că în cultura niponă, Luna
este bărbat, iar Soarele este femeie, spre deosebire de cultura românească, unde legendele dau
soarelui statut de femeie, de bărbat sau chiar de entitate ce-şi poate schimba sexul, fiind când
femeie, când bărbat. Într-adevăr, unele din legendele româneşti spun că Soarele este vara
femeie, însă iarna este bărbat. Altă credinţă îi are în prim plan pe Soarele – femeie şi Luna –
bărbat, cei doi fraţi cununându-se, stelele fiind copiii lor, însă în cele mai cunoscute legende,
Soarele este bărbat. Dumnezeu nu a fost de acord cu această cununie, deoarece era împotriva
religiei. Atunci, Dumnezeu i-a despărţit pentru toată viaţa şi a mânjit-o pe Lună pentru ca
Soarele să nu moară de dorul ei (3).
În tradiţia japoneză legenda Soarelui şi a Lunii este unică pe tot teritoriul, aceasta chiar făcând
parte din istoria poporului, în vreme ce în România, pe măsură ce traversăm de la nord spre
sud sau viceversa, apar tot mai multe legende ce explică în fel şi chip apariţia astrelor.
O altă legendă românească pleacă de la dragostea Soarelui pentru sora sa, Luna, dragoste ce îl
chinuie şi îl împinge spre a lua hotărârea nefastă de a se căsători cu sora sa. Pentru a-l opri de
la înfăptuirea acestei mari greşeli, Dumnezeu se coboară cu acesta în infern (4) şi îi arată unde
ajung cei care se căsătoresc cu surorile/fratii lor. O coborâre în infern am amintit şi mai sus,
însă de acea dată era vorba despre Izanami, jumătatea masculină a cuplului primordial din
tradiţia japoneză, care coboară în infern în căutarea soţiei sale, asemeni lui Orfeu. Revenind la
Soare, acesta nutreşte nişte sentimente atât de puternice încât este gata să îşi asume
responsabilitatea pentru prezumptiva greşală şi să accepte urmările în lumea de apoi că până
şi Dumnezeu se lasă tulburat, pemiţându-i să se lege pe viaţă cu sora sa.
Cel care într-adevăr realizează consecinţele nefaste pe care această faptă le-ar putea aduce
este nimeni altul decât ariciul, cunoscut în cultura noastră tradiţională drept un înţelept. Un
substrat comun tradiţiei româneşti şi celei nipone este reprezentat de căsătoria între fraţi, ce a
fost sortită eşecului în ambele cazuri, deşi în legenda japoneză aceasta nu a fost interzisă cu
deosebire în rândul familiei regale, considerată urmaşă directă a cuplului primordial (în acest
caz există chiar două exemple: cuplul Izanami – Izanagi şi Amaterasu – Tsukiyomi).
Foarte interesant este faptul că în religia ortodoxă astrele apar înaintea cuplului primordial,
spre deosebire de cazul religiei shintoiste, caz în care astrele se fac cunoscute după naşterea
cuplului primordial, fiind urmaşii direcţi ai acestuia.
Îndepărtându-ne de tot ceea ce înseamnă mit şi legendă, adevărata explicaţie, oferită de ştiinţa
astronomică este comună peste tot, dar libertatea de a crea şi-a pus amprenta pe toate tradiţiile
lumii.
În ansamblu, se pot remarca câteva trăsături comune în ambele culturi, dar şi foarte multe
diferenţiatoare, însă cea mai vizibilă dintre cele comune este că la acea vreme a începuturilor,
lipsiţi fiind de cunoaştere, indiferent de poporul din care făceau parte, oamenii puneau
fenomenele inexplicabile pe seama divinităţilor, fie acestea zei shintoişti sau sfinţi din
credinţa ortodoxă.
Legenda este o reprezentare a realităţii creată în interiorul unui popor, reprezentare ce ajută la
înţelegerea mecanismului de funcţionare a culturii acestuia şi ajută la compararea tradiţiilor
orale ale diferitelor popoare.
(1) Religie naţională a Japoniei, caracterizată prin animism, venerarea unor divinităţi ale
naturii, cultul eroilor, al strămosilor etc. - Din fr. shinto:isme
(2) Cronicile existente (Kojiki şi Nihonshoki) conţin povestiri mitologice şi nu fapte reale
până în secolul VII.
(3) Aici apare o nouă explicaţie a petelor de pe Lună.
(4) ”Coborârea în infern” generează dispariţia Soarelui de pe cer, explicaţia ulterioară fiind
din nou, ecplisa.
BIBLIOGRAFIE
1. ANGELESCU, Silviu, Legende populare româneşti, Editura Albatros, Bucureşti, 1983;
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii ortodoxe
române, Bucureşti, 1982;
3. HONDRU, Angela, Mituri şi legende japoneze, Editura Victor, Bucureşti, 1999;
4. KEENE, Donald, Seeds in the heart, Henry Holt and Co., New York, 1993;
5. KEENE, Donald, TSUNODA, Ryusaku, Sources of Japanese Tradition. Introduction to
oriental civilizations, Columbia University Press, New York and London, 1958-1971;
6. NICULIŢĂ-VORONCA, Elena, Datinile şi credinţele poporului român adunate şi aşezate
 în ordine mitologică, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
7. SIMU, Octavian, Civilizaţia japoneză tradiţională, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1984;
8. VASILIU, Florin, Japonia. Pagini de istorie, civilizaţie, cultură, Editura Corint, Bucureşti,
2001

AMATERASU :

Zeita soarelui in mitologia japoneza, personificata intr-o pasare. Mitul acesteia si acela al zeului Susanovo,
personificare a ploii, sunt nucleul central al mitologiei japoneze, pe care se bazeaza originea lumii; Amaterasu i-a
invatat pe oameni cultivarea , orezului, mestesugul tesutului etc. Templul dedicat acestei zeite este cel mai vechi
din Japonia, imparatii acestei tari se numesc si astazi ,,nepoti ai soarelui", deci descendenti ai acestei divinitati. .

Gradina japoneza

Gradinile japoneze sunt probabil cele mai cunoscute dintre gradinile asiatice. Japonezii au preluat
arta gradinii de la chinezi, dar i-au imprimat disciplina si ordinea ce caracterizeaza acest popor.

Gradinile japoneze pot fi organizate in preajma unui templu, a unui pavilion de ceai, al unui palat
sau pot sa fie uscate karesansui, cunoscute drept gradini Zen.

Cateva elemente sunt tipice acestor gradini: apa (prezenta reala sau simbolizata cu ajutorul
pietrelor), stancile (uneori sugerand prezenta unui munte), lanternele din piatra, podetele arcuite sau
in zig–zag, insulele care uneori au forme simbolice, pavilioanele simple sau bogat ornamentate.

Gustul pentru frumusetea pietrelor cunoaste in Japonia rafinamente deosebite si reprezinta un

element esential al ceremoniei ceaiului. Piatra are o robustete impresionanta, care, lustruita si
prelucrata, emana stralucirea si eleganta culturii.

Tot din piatra sunt realizate felinarele, prezente misterioase in gradina, care fie adaposteau focurile
aprinse de credinciosi, fie luminau ceremoniile nocturne de ceai. Cu ajutorul pietrelor sunt trasate
aleile sinuoase care modeleaza pasii intr-un ritm anume, care sa permita contemplarea peisajului
gradinii.

Dintre elementele vegetale unele sunt nelipsite, asa cum este bambusul sau pinul, simbolul
singuratatii. Ciresul inflorit, glicina, lotusii, sunt tot atatea motive de incantare si de sarbatoare
pentru japonezi. Atitudinea japonezilor fata de flori le-a adus celebritatea si au dat nastere unei arte
specifice: ikebana.

Planta sarbatorita toamna cu tot fastul pe care il merita este crizantema. Desi se spune ca pentru
prima data crizantema ar fi aparut in China, aceasta floare este asociata cel mai adesea Japoniei.
Este firesc sa fie asa daca ne gandim ca timp de 10 secole emblema imperiala a Japoniei a fost o
crizantema galbena cu 16 petale.

In octombrie crizantemele sunt venerate de japonezi prin organizarea de expozitii unde adeseori se
pot admira aranjamente fanteziste.

Gradina Zen este caracterizata prin austeritate, iar elementele componente reprezinta simboluri
pline de mister. In aceasta gradina noi am sugerat muntii cu ajutorul pietrelor, nisipul a fost greblat
astfel incat sa aminteasca miscarea valurilor, am gasit cate un loc discret pentru cateva pete de
muschi, care va invita la o stare de meditatie profunda si va ganditi ca cel care a dat suflet gradinii
este chiar cel ce o priveste.

In aceasta gradina am cautat sa reunim simboluri pretuite de japonezi cu ajutorul unei plante
venerate in Tara Soarelui Rasare: crizantema.

Din aceasta planta am sugerat Muntele Fuji – indragit si temut de japonezi, Gradina Zen –
reprezentativa pentru relatia speciala a japonezului cu natura, broasca testoasa – simbol al nemuririi,
bonsaiul – element de arta recunoscut si apreciat pretutindeni. Le-am expus pe toate in acest spatiu,
care speram sa ramana pentru fiecare fascinant si misterios.

LEGENDA

In mitologia japoneza se spune ca la inceputuri erau atat de multi zei in ceruri incat unii dintre ei,
printre care zeul Izanagi si zeita Izanami, au coborat pe pamant pe un pod de nori. Odata ajunsi pe
pamant, zeita a creat zei ai vantului, muntilor, marii si alti zei, iar in final a murit dupa ce a creat
zeul focului.

Izanagi pierzind-o astfel pe Izanami, o urmareste in locul numit Noaptea Neagra, acolo unde ea a
ajuns, numai pentru a vedea privelistea jalnica, urmat de Batrina Vrajitoare a Noptii Negre.

Aproape ajuns inapoi pe pamant, zeul Izanagi traverseaza un riu pentru a se purifica prin imbaiere.
Acolo unde si-a lasat hainele ai acestea au atins pamintul, ele s-au transformat in 12 zei. Bijuteriile
lui au devenit flori: o bratara a devenit iris, alta lotus, iar colierul sau a devenit o crizantema galbena.
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iasi

Sugestii, comentarii: Webmaster

Copyright ©2008 Gradina Botanica Iasi. Toate drepturile rezervate.
 Vand lucrare de diploma la Istoria literaturii japoneze cu titlul
COSMOGONIA, TEOGONIA ?I
'

ANTROPOGONIA ÎN MITOLOGIA
COMPARAT?'
 
[Cosmogonia este o ramur? a astronomiei care se ocup? cu studiul originii ?i evolu?iei
universului. Teogonia reprezint? totalitatea miturilor care au ca tem? originea zeilor ?i
genealogia lor.  Antropogonia este o explica?ie mistico-religioas? a apari?iei omului.]
 
 
 
CUPRINS  
  Cuvânt înainte 
 Capitolul 1 Mitologia japonez? 
  Geneza
  Mitul crea?iei
  Yomi, t?râmul întunecat al mor?ilor
  Soarele, luna si vântul
  Amaterasu ?i Susanō
  Susanō ?i Orochi  
  Prin?ul Ōnamuji
  Primul împarat
  Religie ?i ritualuri
  ?intoismul
  ?intoismul ?i budismul
  ?intoismul ca religie de stat 
  Cei ?apte Zei ai Norocului
  Automumificarea
  Seppuku ?i jisatsu
  Shinigami
  Obiecte, locuri ?i fiin?e mitice
  Comoara  Imperial? a Japoniei
  Locuri sacre
  Fiin?e mitice 
Capitolul 2 
Mitologia egiptean? 
  Geneza
  Divinitatea autocreat?
  Mitul principal
  Alte mituri
  Apari?ia omului
  Des?vâr?irea crea?iei
  Calendarul egiptean
  Gemenii cele?ti
  Isis ?i Osiris
  Gelozia lui Seth
  Seth,  zeul r?ului
  Isis î?i caut? so?ul
  Prima mumificare
  Seth devine rege
  Horus contra lui Seth
  Decizia lui Atum
  C?l?toria lui Atum ?i metamorfozele soarelui
  Ra – Triumful solar
  Credin?e ?i zeit??i
  Perioada monoteist?
  Ceremonia mor?ii: Îmb?ls?marea, mumificarea ?i p?strarea
  Cei patru fii ai lui Horus
  Judecata
  Fiin?e mitice ?i temple
  Fiin?e mitice
  Marele Sfinx de la Giza
  Temple
Capitolul 3 
Mitologia greac?  
  Geneza
  Haosul cosmogonic, dup? Hesiod
  Prometeu, creatorul oamenilor
  Motivul pedepsei supreme
  Complexul lui Oedip
  Religie ?i ritualuri
  Crearea lumii
  Zeii din Olimp
  Marile sanctuare ?i s?rb?torile
  Cult public, cult privat
  Jocurile Olimpice
  Curs? de atle?i 
  Panateneele
  Pitia din Delphi
  Jerfirea unui porc
  Ceremonia mor?ii
  Tanatos, zeul mor?ii
  Fiin?e mitice
  Centaurii
  Cerberul
  Nimfele
  Eroii
  Harpiile 
  Minotaurii
  Ciclopii
  Gigan?ii
  Gorgonele
  Sirenele
  Hidra 
  Legenda p?s?rii Phoenix
Divinit??i
  Cei doisprezece zei din Olimp
  Alte divinit??i
  Titanii  
Capitolul 4 
Mitologia māori 
  Geneza
  Smul?i din îmbr??i?area ve?nic?
  Împodobirea lumii
  Tânjirea dintre Cer ?i P?mânt
  R?zboiul din cer
  Religie ?i ritualuri
  Adoptarea cre?tinismului ?i islamismului
  Religia tradi?ional?
  Tapu ?i mana
  Tangihanga, ritualul funerar
  Povestea lui Hine-nui-te-pō, gardiana mor?ii
  Tama-nui-te-rā, zeul soarelui
  Tā moko
  Fiin?e mitice
  Hākuturi
  Tāwhaki 
  Matuku-tangotango  
  Ponaturi 
  Whakatau-pōtiki
  Zeit??i               
Capitolul 5 - cuprinde compararea celor 4 mitologii. Se intelege de ce nu am putut scrie
mai multe detalii...
 Bibliografie
 
Bibliografia constine 11 carti i 2 linkuri. Nota obtinuta pe ea este 10.

03
Iun
08

Din mitologia asiatica Part 1

post info
By dalethion
Categories: cultura
Tags: asia, cultura, fantome, japonia, mitologie, yuurei

Ads by Google

Detoxifierea organismului
Scapa de toxinele acumulate
in cel mai natural mod posibil!
DrNatura.ro
AC Plastiques Canada Inc.
Dual Laminate and FRP piping, tanks
Halar/frp, pp/frp, cpvc/frp, pvdf
www.acplastiques.com

Cu acest articol voi deschide o serie de articole despre cultura si mitologia asiatica, in
special cea japoneza. Le admir foarte mult cultura si vreau sa va impartasesc cateva dintre
principiile acestui popor.
Voi incepe aceasta serie cu un numar de scrieri despre viata ezoterica, spirituala, a poporului.
In cultura lor viata de dupa moarte, puterile paranormale si consecintele directe ale unui spirit
asupra lumii concrete sunt doar lucruri cotidiene, in nici un caz controversate ca in cultura
occidentala. Pentru asiatici a spune ca esti bantuit de o fantoma este doar o problema de cum
sa scapi de blestemul spiritului, nimeni nu isi pune problema ca minti sau ca nu exista asa
ceva.
Acestea fiind spuse scrise, sa incepem incursiunea in aceasta lume atat de diferita de a
noastra.
Lumea supranaturala japoneza cuprinde o gama foarte variata de caractere, de la haios de
bizare la extrem de inspaimantatoare. In secolul al XVIII-lea, Toriyama Sekien a incercat sa
categorizeze multele tipuri de fantome care traiesc in peisajul japonez, atat in cerurile cat si in
iadurile sale; rezultatele eforturilor sale au umplut 4 volume imense. Iata o versiune abreviata
a lor.
Obake, “fantoma” japoneza este exact ceea ce sugereaza si numele: o este un prefix onorific,
iar bake este un substantiv derivat din bakeru, verbul insemnand “trecand prin schimbari”.
Fantomele japoneze, deci, sunt in esenta transformari. Obake nu se supun principiilor vietii
asa cum o intelegem noi. Fantoma japoneza este varatica. Nu exista povesti terifiante spuse in
jurul unui foc de tabara. Miturile despre fantomele japoneze nu vorbesc despre strigoi,
scheleti intr-un dulap mucegait sau intr-un turn cu clopot parasit. Fantomele japoneze tipice
sunt nascute din vremea aburinda de afara - extrase din alte lucruri, intr-un moment prielnic si
fetid.
Materialele care nasc obake sunt foarte multe, si de multe ori obiectul cel mai familiar si mai
la indemana este cel mai susceptibil catre transformare. O umbrela aruncata intr-un colt poate
intra in lumea ciudatului ca un obake-umbrela - abur parand sa se emane din hartia ei ceruita
si formand un chip fantomatic. Exista si un obake-lampa (chochin) care creste dintr-un
candelabru obisnuit agatat de tavan.
Uneori obake sunt mai mult dragalasi decat inspaimantatori; copii deseneaza umbrele cu fete
zambitoare si rad la vederea unui candelabru. De cele mai multe ori, obake sunt inofensivi.
Dar nimeni nu poate fi intr-adevar sigur cand va avea loc urmatoarea transformare si ce efecte
va avea aceasta.
Un mare numar de obake par sa fie legati de foc. In multe societati, focul este vazut ca
protectorul oamenilor muncitori, dar si ca cea mai mare amenintare a lor. Focul este de cele
mai multe ori indicatorul existentei unor forte supranaturale in preajma. Exista mai multe
tipuri de obake care sunt vazute in foc, printre care hi no tama si kitsunebi - focul vulpe -.
Focul este unul dintre elementele cu cea mai mare capacitate de transformare, modifica tot ce
atinge, transformand carnea cruda in mancare comestibila, frigul in caldura. Dar focul
mistuieste templele si casele pana la cenusa, distruge munca multor maini si rapeste vieti.
Obake de foc nu poate fi controlat de nimeni.
Cu secole in urma in India, Buddha spunea ca nimic in lume nu este stabil, nici o forma de
existenta nu este mai mult decat un flux continuu. Oamenii pot crede ca au un “eu”, si se pot
chinui sa isi contruiasca un ego, sau se pot ingrijora in privinta reputatiei lor, dar aceste
probleme sunt doar iluzii. Un “eu” este un produs imaginar; deci, intr-un anumit sens,
transformarea este de fapt cea mai reala manifestare a unei fiinte. Obake, maestrii ai
transformarilor, evidentiaza zadarnicia faptului ca oamenii se simt in siguranta cand lucrurile
nu se schimba.
Obake sunt reflectiile si totodata ceea ce ne reaminteste de continua schimbare a lumii din
jurul nostru. Mai mult, elementele lumii observabile care sunt predispuse schimbarii sunt
considerate ca fiind obake. De exemplu, vulpea este si un animal, dar si un bakemono - fiinta
care se transforma -. In vremurile vechi in Japonia vulpile erau foarte rar vazute pentru ca
erau nocturne; pasari moarte, garduri stricate si sangele puilor erau singurele dovezi ale
existentei lor. Era dificil sa vezi o vulpe sau sa reusesti sa o urmaresti, si de aceea s-a ajuns la
concluzia ca trec prin transformari fizice concrete. Se credea ca o vulpe se poate furisa in
forma ei normala intr-o ferma, dar iesea intr-o forma total diferita - femeie in varsta, baiat,
demon sau chiar printesa. In folclorul japonez, exista un fel de imagine reflectata a societatii
umane, cu domni si domnite in forma de vulpe, sclavi si muncitori - stand pe picioarele din
spate, imbracati cu haine normale, derulandu-si ritualurile mistice in mijlocul padurii.
Din cauza puterilor extraordinare ale acestor animale, s-au ridicat numeroase altare, iar zeul
vulpe, Inari, a devenit cea mai populara divinitate in mediul rural, onorat cu o bataie din
palme la trecerea pe langa un altar al sau, sau multumit cu flori, sake sau tofu prajit (aburage,
se credea ca este mancarea preferata a vulpilor). Chiar si astazi este foarte normal sa vezi un
altar cu o vulpe de ceramica inconjurata de cadouri care alunga spiritele rele de langa cel care
le ofera.

Va urma
Restul seriei de articole le gasiti aici.
//-->

04
Iun
08

Din mitologia asiatica Part 2

post info
By dalethion
Categories: cultura
Tags: fantome, japonia, mit, mitologie, oni, yokai, yurei, yuurei
Celelalte articole din serie le gasiti aici.
Astazi vom continua incursiunea in lumea supranaturala japoneza.
Un mic reminder despre sursa mea de inspiratie:
In anii 1780 carturarul si artistul Toriyama Sekien a inceput un studiu laborios privind
fantomele si spectrii, in care a incercat sa ofere cititorului o lista completa a tuturor tipurilor
cunoscute. Proiectul era destul de absurd, bineinteles, pentru ca fantomele nu prea pot fi
numarate, iar prin insasi natura lor obake nu pot fi categorizati. Primul volum a aparut in
1781 sub denumirea de “Parada nocturna a celor 100 de demoni“. Toriyama a publicat un
al doilea volum trei ani mai tarziu, “Geanta ilustrata a 100 de fantome arbitrare” (Gazu
Hyakki Tsurezure-bukuro). Au urmat alte doua volume in urmatorii ani, in final alcatuind
cea mai cuprinzatoare lista a diferitelor tipuri de fiinte spectrale. Fiecare volum este ilustrat cu
desene monocrome, cate o pagina fiind dedicata pentru particularitatile si descrierea unui
anumit tip de fiinta. Cartile lui Toriyama au fost extrem de populare la momentul publicarii si
au primit numeroase critici. Cele mai multe colectii de carti japoneze rare au macar o copie
dupa seria de volume a lui Toriyama.
Revenind la subiectul nostru:
Diferitii spectrii, fantome si monstrii pe care Toriyama si-a propus sa ii claseze poarta
denumirea generica de yokai. Insa el a inclus si anumite creaturi care sunt de obicei
considerate a trai in afara taramului yokai - de exemplu oni, demonul japonez, imblanit si
avand coarne, si de obicei purtand dupa el o bata spiralata. Oni sunt in general agresivi fata de
oameni; sunt creaturi de temut care pazesc portile iadului. In fiecare an in pe 3 februarie se
desfasoara o “ceremonie de alungat oni“, unde boabe de fasole - simbolizand bogatia - sunt
aruncate in fata usilor si prin casa in timp ce se recita “Oni afara, norocul inauntru!” (Oni wa
soto, fuku wa uchi). Dar oni, ca si orice alte creaturi, sunt susceptibili de transformare; se
spune chiar ca se pot transforma si in bine. Unul dintre ei, inclus si in cartile lui Toriyama, si-
a permis sa devina cel care pazeste o lampa intr-un altar buddhist. Dar astfel de oni sunt
demoni indiferent de transformarile pe care le sufera si de cele mai multe ori revin la vechea
lor personalitate in momente prielnice, pentru ca nici personalitatea lor rea, dar nici cea buna
nu sunt constante. Intr-o categorie distincta, separata de yokai, este un alt tip de fantoma
japoneza, yurei - intr-un articol viitor voi trata tema “Yurei in filmele contemporane”; “The
Ring”, “The Grudge” sau “Shutter” toate au ca tema centrala un yurei. Daca yokai, desi
foarte ciudati, au de cele mai multe ori un element care ii face dragalasi, yurei sunt de-a
dreptul inspaimantatori. Ei sunt spiritele sufletelor mortilor, si, spre deosebire de yokai, au
fost o data oameni normali.
Mai exact, yurei sunt fantomele celor care la momentul mortii nu au avut ocazia sa se impace
cu ei insisi si cu soarta lor. Linistea este necesara pentru a dobandi calmul spiritual necesar
pentru a atinge Lumea lui Buddha. Cea mai frecventa cauza care duce la aparitia unui yurei
este moartea brusca, prin omorare, moarte pe campul de batalie sau sinucidere din nebunie.
Sufletul persoanei japoneze desprins prea devreme de corp plange si duce o existenta neagra
pana cand este in sfarsit linistit. Dar acest suflet nu va avea liniste pana cand scopul care l-a
determinat sa ramana printre cei vii - de obicei razbunarea - nu este dus pana la capat. Cei mai
multi yurei se razbuna in cele din urma si evolueaza, dar poate dura si secole - iar unii nu sunt
niciodata impacati si alinati. se zvoneste ca Oiwa, cel mai faimos yurei al Japoniei si care a
obtinut razbunarea pentru faptele crude ale sotului sau acum 300 de ani, inca mai bantuie
regiunea de langa mormantul ei.
In general yurei nu bantuie peste tot, ci sunt gasiti in locatii familiare lor - cum ar fi locul in
care au murit. Un japonez care se plimba noaptea (mai ales intre 2 AM si 3 AM cand yurei
devin vizibili) si care fara sa isi dea seama trece printr-un loc in care cineva si-a purtat si-a
pierdut viata sau care traverseaza un pod de deasupra unui rau in care s-a inecat cineva este
foarte probabil sa intalneasca un yurei. Ridicandu-se din intuneric, yurei reinvie cu ajutorul
pasiunii lor. Aceasta ii face partial umani din nou, pentru ca isi redobandesc mintea, formele
corpului - inclusiv cicatricile si sangele. Dar, spre deosebire de o persoana in viata, yurei sunt
concentrati pe un singur scop. Razbunarea sau redobandirea onoarei pierdute sunt emotiile
care le umplu fiinta. Un yurei este un scop.

Va urma - Detalii despre yokai si yurei

05
Iun
08

Din mitologia asiatica Part 3

post info
By dalethion
Categories: cultura
Tags: fantome, japonia, mitologie, monstri, yurei, yuurei
Celelalte articole din serie le gasiti aici.
Incepem cu o recapitulare a termenilor din ultimele 2 articole:
 obake/bakemono - tradus exact ca “fiinta care se transforma”. Se refera la orice tip de
fiinta supranaturala. Include yokai si yurei, si poate fi folosit pentru a te referi in
general la orice e ciudat sau grotesc;
 yokai - tradus ca “aparitie fantomatica. Include un spectru larg de monstri, goblini si
spectri - unii dintre ei infricosatori, altii amuzanti, dar cei mai multi bizari. Yokai apar
de obicei la rasarit si apus;
 yurei - tradus ca “spirit plutitor/ezoteric/neclar”. Sunt spiritele mortilor care raman
printre cei vii intr-un scop bine determinat, de obicei pentru a se razbuna. Yurei de
obicei apar intre 2 AM si 3 AM;
 oni - tradus ca demoni sau “ogres“. Sunt creaturi feroce care au coarne si gheare si
sunt cel mai des intalniti ca pazind portile diferitelor iaduri buddhiste. De asemenea,
sunt cei care tortureaza oamenii in aceste iaduri.
Cativa yokai comuni
 tengu - un goblin de munte foarte puternic, initial portretizat ca avand un cioc lung si
aripi, dar apoi devenind din ce in ce mai uman, cu un nas lung in loc de cioc. Tengu
pot avea diferite forme si pot fi protectori plini de onoare sau hoti cruzi, furand copii,
avand tendinte piromane si chiar pornind razboaie;
 kappa - un monstru de rau solzos cu un bot semanand cu un cioc; are de asemenea un
fel de vas plat cu apa pe cap care ii da puteri supranaturale. Kappa sunt inselatori
periculori, cunoscuti pentru faptul ca trag oamenii in apa, apoi tragandu-le intestinele
afara prin anus. Kappa adora castravetii si luptele sumo - dar daca te provoaca la un
meci si iti pretuiesti viata, este mai bine sa il lasi pe kappa sa castige;
 rokurokubi - un monstru femela cu gatul extrem de flexibil. In timpul zilei este
imposibil sa le deosebesti de femeile normale, dar la apusul soarelui isi intind gatul la
orice distanta in cautarea prazii. Conform unei teorii, cauta barbati carora sa le
absoarba energia vitala.

(Image credit)
Detalii despre yurei
Conform credintelor Shinto, tuturor oamenilor li s-a dat un spirit sau un suflet, numit reikon.
Cand o persoana moare, reikon paraseste corpul si se alatura sufletelor stramosilor, daca
ritualuarile funerare si post-funerare au fost executate corect si in intregime. Sufletele
ancestrale sunt o prezenta linistitoare; se crede ca protejeaza familia, si sunt primite acasa in
fiecare vara in timpul festivalului obon.
Insa daca o persoana moare in mod neasteptat sau cu un exces de emotii, sau daca nu i s-a
asigurat o inmormantare corespunzatoare, reikon poate deveni un yurei, o fantoma chinuita
care ramane printre cei vii pentru a se razbuna sau pentru a isi termina treburile.
La inceput, yurei nu se distingeau vizual de aparitia lor umana originala. Apoi, la sfarsitul
secolului al XVII-lea, pe masura ce kaidan (povesti cu fantome) deveneau din ce in ce mai
populare in literatura si in teatru, yurei au inceput sa se transforme si au primit trasaturi
dinstinctive folosite si astazi. Se spune ca principalul scop al acestor trasaturi distinctive este
sa faca mai usoara deosebirea yurei in arta si pe scena de personajele obisnuite, in viata.
Majoritatea caracteristicilor yurei provin din ritualuri funerare ale perioadei Edo. De
exemplu, apar imbracati in alb, culoarea in care erau imbracati oamenii cand erau
inmormantati atunci - intr-o katabira alba (un kimono foarte simplu) sau intr-o kyokatabira
(o katabira alba brodata cu sutre buddhiste). Yurei apar si cu o o bucata triunghiulara de
material textil sau de hartie pe frunte - de obicei legata in jurul capului cu o franghie - numita
hitaikakushi (acoperitoare de frunte). Aceste hitaikakushi au fost concepute initial pentru a
proteja mortii de spirite malefice, dar, treptat, au devenit parte din ornamentatia rituala la
inmormantarile buddhiste.
Mai multe detalii despre yurei si infatisarea lor contemporana intr-un articol viitor.

06
Iun
08

Din mitologia asiatica Part 4

post info
By dalethion
Categories: cultura
Tags: fantome, japonia, kabuki, mit, okiku, yotsuya, yurei, yuurei
Articolele anterioare se gasesc aici. Acesta va fi ultimul articol despre yurei pentru o perioada
de timp. Am insistat atat de mult pe acest subiect pentru ca in Japonia sunt cele mai populare
forme de manifestare supranaturala in acest moment, poate si din cauza criminalitatii…si a
vremurilor. Sunt multe explicatii, dar nu acesta este scopul articolului. Un alt motiv pentru
care detaliez atat de mult acest subiect este faptul ca, din toate povestioarele si miturile auzite,
precum si dintre toate fantomele pe care le-am urmarit pe micul - si marele - ecran, yurei au
reusit sa declanseze acel ceva in mine, sa ma faca sa ma gandesc la un film horror - da, sunt
fana filme horror - dupa ce l-am vazut. Parca am o teama instinctiva de ei, si nu sunt
singura, multi dintre cei care au vazut filme japoneze cu yurei simt fara sa vrea teama si
groaza. Tocmai de aceea va urma candva si un articol cu fenomenul yurei in cinema (stiu ca
va amenint de ceva timp cu acel articol, dar…nu am dispozitie sa il scriu).
Am mai gasit cateva detalii despre yurei, apoi voi continua cu doua dintre cele mai cunoscute
povesti din folclorul japonez si care, evident, includ yurei.
Detalii
Multi yurei sunt fantome de gen feminin care au suferit foarte mult in viata, mai ales din
dragoste, si ale caror sentimente foarte puternice de gelozie, durere, regret sau invidie la
momentul mortii le-au determinat sa caute razbunare impotriva cui le-a cauzat atat de multa
suferinta. Yurei de sex masculin sunt mai putin intalniti, si mai putin probabil cauta
razbunare; un tip des intalnit este razboinicul care a murit in timpul luptei, dar nu se poate
desprinde de evenimentele istorice la care a luat parte.
Un aspect fizic interesant al yurei este faptul ca nu au picioare, avand urme de fum unde ar fi
picioarele unui om normal. Absenta picioarelor se incadreaza in ideea de non-corporalitate a
yurei, pentru ca toata fiinta lor este o naluca si le lipsesc granitele pielii sau ale solzilor care
tin alte fiinte vii intr-o forma bine definita. Picioarele leaga creaturile de pamant, adica
radacinile lor sunt in pamant, iar a nu avea picioare inseamna a fi dezlegat.
Cam astea ar fi detaliile pe care le-am mai gasit, acum sa trecem la povesti.
Povestea lui Okiku
In piesa de teatru kabuki Bancho Sarayashiki, Okiku este servitoare la vila samuraiului
japonez Tessan Aoyama. Samuraiul vrea sa seduca fata, dar ea ii respinge avansurile. Aoyama
foloseste atunci un siretlic. Ascunde 10 farfurii pretioase si o ameninta pe Okiku ca va spune
ca ea a furat acele farfurii daca nu devine amanta lui. In disperarea care o curprinde, Okiku se
arunca intr-o fantana si moare. Fantoma lui Okiku iese in fiecare in noapte din fantana,
numara de la unu pana la noua, apoi incepe sa jeleasca si sa urle zgomotos. In final Aoyama
inebuneste din cauza aparitiilor.
Exista extrem de multe variante ale acestei povesti: Okiku refuzand sa fie amanta stapanului
ei si fiind torturata pana la moarte, apoi aruncata in fantana, Okiku fiind vinovata de spargerea
unei farfurii si fiind omorata de stapan, sotia stapanului spargand farfuria si acuzand-o pe
Okiku. O alta varianta interesanta este cea in care Okiku il aude pe Aoyama planuind sa il
omoare pe lordul sau; Okiku ii spune iubitului sau samurai de acest plan, care apoi este oprit.
Aoyama afla ca Okiku l-a dat in vileag si o tortureaza pana la moarte dupa care o arunca in
fantana.

(Image credit)
Yotsuya Kaidan
Yotsuya Kaidan este povestea lui Oiwa si a lui Iemon. Este probabil cea mai cunoscuta
poveste cu fantoma japoneza si a fost adaptata pentru film de peste 30 de ori. A fost scrisa de
Tsuruya Nanboku IV pentru teatru kabuki in 1825.
Povestea incepe cu o crima. Iemon, un ronin - adica un samurai fara stapan, deci fara onoare -
casatorit cu Oiwa isi omoara tatal socru pentru ca acesta aflase de faptele rele pe care le
savarsise Iemon. Fara nici un ban, Iemon este obligat sa isi castige traiul ca mester de umbrele
din hartie pentru a isi putea intretine sotia delicata si copilul nou-nascut. Aceasta situatie l-a
facut sa o urasca pe Oiwa.
Iemon este atras intr-o intelegere pentru a se casatori cu frumoasa nepoata a unui vecin nobil -
si deci bogat - care s-a indragostit de el. Pentru a putea sa se casatoreasca, Iemon si vecinul
sau planuiesc sa o omoare pe Oiwa. Iemon o otraveste pe Oiwa sub pretextul ca ii da un
medicament care o va ajuta sa isi recapete puterea. Otrava nu o omoara, ci o desfigureaza,
parul ii cade si ochii ii secreta o substanta ciudata. Cand se vede intr-o oglinda, disperarea
cauzata de ceea ce vede si faptul ca stie ca a tradat-o sotul ei o fac sa moara de inima rea.
Cand un servitor loial, Kobote Kohei, isi da seama de crima care a fost comisa, Iemon il acuza
de hotie si il omoara. Apoi porunceste ca Oiwa si Kohei sa fie crucificati pe o usa de lemn
care este ulterior aruncata intr-un rau din apropiere.
Crezand ca problemele sale se sfarsisera, Iemon planuieste noul sau mariaj. In ziua nuntii,
Iemon ridica valul miresei doar ca sa vada fata schimonosita a Oiwei. O decapiteaza pe loc,
doar ca sa isi dea seama ca de fapt isi omorase noua nevasta. Ingrozit, fuge catre casa
vecinului ca sa ii marturiseasca fapta. Acolo este intampinat d efantoma lui Kohei. Dupa ce
injungie fantoma, Iemon isi da seama ca si-a omorat vecinul, fostul sau “nou-socru”.
Iemon este apoi continuu bantuit. Oriunde se duce, vede fata ruinata a Oiwei. Cautand sa
scape cumva, se retrage in munti si se apuca de pescuit. In loc de pesti, el agata placa de lemn
cu corpurile Oiwei si al lui Kohei. Apoi se retrage intr-o cabana din Hebiyama, unde
franghiile cabanei se transforma in serpi, iar fumul provenit de la foc se transforma in parul
Oiwei.
Fugind si din cabana, se intalneste cu fostul sau cumnat - fratele noii noveste - care il ucide pe
Iemon si razbuna toate crimele.

(Image credit 1,2 & 3)

Wiki: Shinigami

Shinigami (死神 Shinigami?, în traducere "zeu al morţii") este numele japonez pentru
personificarea morţii, mai exact a morţii cu coasa, importată în Japonia din Europa în
perioada Erei Meiji. Această imagine a morţii a fost adoptată rapid de japonezi, iar la început
a apărut în opere de artă denumite "Shinigami" şi Ehon Hyaku Monogatari (cartea cu poze de
100 de cuvinte) a lui Shunsen Takehara. [1]

Termenul de shinigami se mai foloseşte la figurat pentru a se referi la o zeitate a morţii. Pare
a fi un termen recent însă, deoarece aparţine zeităţii Shinto şi apare rar în folclor.

În prezent shinigami apar frecvent în ficţiune şi operă originală.

Cuprins:
1. Alte zeităţi japoneze a morţii
2. Shinigami în Japonia contemporană
3. Personaje în media
4. Referinţe
5. Legături externe
Din seria
Mitologia japoneză

DivinităţiKami şi Megami, Cei şapte zei ai norocului

Listă de divinităţi în mitologia japoneză

Fiinţe fabuloase & spiriteDragoni, Obake, Yōkai, Yūrei, Shinigami

Listă de fiinţe legendare în mitologia japoneză

Personaje legendareAbe no Seimei, Hidari Jingoro, Kintaro, Momotaro, Nezumi Kozo,

Tamamo no Mae, Tomoe Gozen, Urashima Tarō

Locuri mitice & sacreHorai, Muntele Hiei, Muntele Fuji, Rashōmon, Ryugu-jo,
Suzakumon, Takamagahara, Yomi

Obiecte sacreAmenonuhoko, Kusanagi, Tonbogiri

Cele trei comori sacre

ScrieriKonjaju Monogatari, Kwaidan, Otogizoshi, Yotsuya Kaidan

Shinto şi BudismFestivalul Bon, Tanabata

FolcloriştiGlen Grant, Lafcadio Hearn, Shigeru Mizuki
vizualizează • discută • editează

1. Alte zeităţi japoneze a morţii

Următoarele sînt zeităţi japoneze a morţii, dar nu sînt de regulă categorisiţi ca shinigami:
 Enma (　-ō, -daiō)

Enma, cunoscut şi ca Yama, este o zeitate budistă care judecă morţii şi îi

recompensează sau îi pedepseşte în viaţa de apoi Jigoku.
 Izanami

O zeiţă din şintoism, nevastă a lui Izanagi. Izanami este o zeiţă a creaţiei care mai
tîrziu devine a morţii.

2. Shinigami în Japonia contemporană

O legendă urbană populară din Japonia este că tunelul Shirogane din Meguro, Tokyo ar
trebui evitat, fiindcă ar fi poarta folosită de shinigami între tărîmul viilor şi a morţilor. Au
existat relatări despre feţe care ţipau apărînd în siluetele stîlpilor tunelului.

3. Personaje în media
Probabil prima apariţia a termenului în cultura japoneză a fost într-o piesă rakugo intitulată
Shinigami. Se crede că această piesă este bazată pe opera italiană Crispino e la Comare,
care la rîndul ei are fundamente pe o poveste germană Der Gevatter Tod culeasă de fraţii
Grimm.
Personajele shinigami apar des în cultura modernă japoneză. Aceste personaje sînt de
regulă prezentate a avea puteri supranaturale, fiind uneori capabili să aducă sufletele
decedaţilor în lumea morţilor. Shinigami apar în următoarele opere ficţionale:
 În Bleach, shinigami (traduşi ca ,,hoţi de suflete" în adaptări engleze şi româneşti)
guvernează cursul spiritelor dintre lumea celor vii şi lumea spiritelor. Printre
datoriile lor se numără trimiterea spiritelor normale în Soul Society şi purificarea
hollow-urilor , spirite umane care îşi pierd sufletele şi devin monştri care devorează
alte suflete. Aparenţa fizică a unor shinigami din Bleach este sub formă de oameni
născuţi în Soul Society sau oameni care au murit în lumea umană şi au ajuns acolo,
după care au urmat cursul academiei pentru shinigami.

 În Death Note, shinigami trăiesc în propria lor dimensiune, dar în loc să protejeze
oameni aceştia îi omoară pentru aşi prelungi viaţa. Pentru a omorâ pe cineva, ei
(shinigami) trebuie să scrie numele unui om într-un carnet (cunoscut ca Death
Note), şi să aibă imaginea victimei în minte. Singurul mod în care un Shinigami
poate muri în această operă este ca acesta să mărească intenţionat durata vieţii unui
om şi ca rezultat a afecţiunii pentru acesta, sau ca rezultat a celei mai mari pedepse
pentru încălcarea regulilor speciei lor.

 În Soul Eater, Shinigami este directorul şcolii tehnice Shibusen pentru maieştri de
arme. Deoarece are un fiu, shinigami-ul nu mai vânează suflete, stabilindu-se în
Death City. El este directorul Shibusen, adăugând numele sufletelor care trebuiesc
recoltate pe lista sa. Acest shinigami se aseamănă mai mult cu moartea cu coasă
decât cu o zeitate normală, deoarece obişnuia să devoreze sufletele oamenilor răi.
  În Naruto, Shinigami este o zeitate-monstru, îmbrăcată într-o robă albă, ce poate fi
invocat folosind o tehnică cunoscută drept Dead Demon Consuming Seal..

 Balada unui Shinigami

4. Referinţe
1. Din Japonia: "Grim Reaper" Boom in Novels & Manga. Accesat la data de 02-10-
2007. ja

5. Legături externe
 Articol despre "Grim Reaper" ja

Categorie: Mitologie japoneză, Cioturi legate de mitologie, Cioturi anime şi manga,

Termeni japonezi, Elemente fictive din manga şi anime
În alte limbi: ms ca de el en eo es fr it no pt ru sv tr ja
Articolul "Shinigami" face parte din enciclopedia Wikipedia. Acesta este disponibil în termenii licenţei GNU
FDL.
 "Shinigami" pe situl web Wikipedia
 Istoric
 Discuție
 Modifică această pagină

Modificat: 2008-07-04 11:27:59

Acasă
Wapedia: Pentru Wikipedia mobilelor