Antiteze 2 2010

Coperta şi ilustraţiile secţiunii Mari pictori nemţeni:
reproduceri după lucrări ale pictorului C. D. Stahi,

aflate la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ şi
la Palatul Culturii din Iaşi.
Număr ilustrat cu fotografii de Vasile Baghiu
COLEGIUL REDACŢIONAL
Cristian Livescu – director-editor

Vasile Baghiu – redactor-şef
Constantin Tomşa – secretar general de redacţie
Virgil Răzeşu – director de proiect
Redactori:
David Alexandru, Constantin Bostan, Gheorghe A. M. Ciobanu,
Genţiana lonescu, Mihai Merticaru, Constantin Munteanu,
Dorin Ploscaru, Gheorghe Simon, Lucian Strochi, Cezar Ţucu
Oliv Bezem – concepţie grafică
Redactor asociaţi:
Francisca Ricinski (Germania), Eugen Cojocaru (Germania),
Dimitrie Grama (Danemarca), Magda Ursache (Iaşi),
Nicolae Coande (Craiova), Ioan Neacşu (Bacău)
Nicolae Căruceru, Mihai Hanganu – coordonare financiară
Revistă afiliată la ARIEL

Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare din România),
Preşedinte - Nicolae Manolescu; vicepreşedinte - Gabriel Chifu
Adresa redacţiei Antiteze:

Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ
Strada Mihail Sadoveanu nr 21, Piatra Neamţ
revista.antiteze@yahoo.com
Revistă editată de Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ,

sub egida Uniunii Scriitorilor din România
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ

(preşedinte praf. Vasile Pruteanu)
Sumar
EDITORIAL
Cristian LIVESCU, Glose la o polemica pe seama premiilor literare / 3
POESIS
Nora IUGA, Petrecerea de la Montrouge (fragmente lirice) / 8
MARI PICTORI NEMŢENI - C. D. STAHI / 11
PROZĂ
Emilian GALAICU-PĂUN, Dus-întors, o zi / 32
POEZIE GERMANĂ:
Michael KRÜGER (prezentare şi traducere de Andrei Zanca) / 50
JURNALE / MEMORII
Paul GOMA, Jurnal 2010 / 58
PROZĂ
Flori BĂLĂNESCU, Bobiidragi / 76
DOCUMENT
Ioan NEACŞU, Jurnal de campanie / 79
POEŢI ROMÂNI DE AZI

Gabriel NEDELEA / 85
Simona-Grazia DIMA / 89
Ştefan BOLEA / 92
Nicolae COANDE / 96
Augustin IOAN / 99
Dorin PLOSCARU / 104
Alexandru PLEŞCAN / 112
Sorin-Mihai GRAD / 115
Mihai MERTICARU / 120
ISTORIE LITERARĂ
Cristian LIVESCU, Poezia lui Matei Călinescu / 122
PROZĂ
Constantin ABĂLUŢĂ, Întâmplări imaginare pe străzile Bucureştiului / 129
DEBUT
Manuel ZALBA, Bazooka-Girl / 134
ESEU
Daniela MICU, Dialoguri peste pragurile lui Paul Celan / 139
POEZIE SLOVACĂ DE AZI

(Traducere de Attila F. Balázs)
Maria Haraszti / 142
Jitka Rožňová / 143
CRONICA LITERARĂ
Constantin TOMŞA, O antologie a sonetului / 145
ANTROPOLOGIE
David ALEXANDRU, Simbolistica apei în ritualurile funerare / 149
TEATRUL TINERETULUI
Genţiana IONESCU, O regizoare britanică şi lumea românească de azi / 153
ESEU
Gheorghe A. M. CIOBANU, Romantismul / 161
LIMBA ROMÂNĂ
Mihai MERTICARU, Agramatismele, cancerul limbii / 166
EDITORIAL
Cristian LIVESCU
GLOSE LA O POLEMICA
PE SEAMA PREMIILOR LITERARE
Mi-a plcut întrutotul reacia poetului Gellu Dorian în aprarea

Premiului Naional de Poezie „Mihai Eminescu”, acordat în fiecare an de 15
ianuarie, de ziua poetului nostru naional, premiu pus în discuie cel puin
neinspirat de un oficial al Uniunii Scriitorilor (v. artic. Instituia premiului
naional, în „România literar”, nr. 19/ 28 mai 2010).
tim c tot ce este expus determinativului naional e de natur s irite,
s produc strâmbturi din nas unor spirite „subiri”, precum Patapievici, Negrici
sau Crtrescu, dei – aa cum se întâmpl i în cazul altor naiuni europene care
îi respect tradiia, fie i în familia UE – noi continum s credem c avem un
Poet naional, arhetip i reper al celorlali mari poei aprui spaiul românesc în
ultimul secol i jumtate de literatur. Dac trimitem în derizoriu i acest
premiu, menit s încununeze o carier i un destin consumat în trâmul scrisului
poetic, dac i cu acest lucru, construit cu greu, chiar cu sacrificii materiale, ne
artm reinui sau suficieni în opinie, putem închide i Uniunea, i revistele, i
casele de creaie; nu mai au nici un rost, dac ele nu mai ofer argumente ale
performanei în materie. Într-adevr, Premiul „Mihai Eminescu”, iniiat imediat
dup revoluie de regretatul Laureniu Ulici, nu e nici pe departe unul „zonal”,
cum se spune în articol (i mie mi-a srit în ochi, la lectura articolului su, acest
cuvânt strâmb, preluat de la competiiile sportive), iar punerea sa alturi de
Premiul „Tudor Arghezi” de la Tg. Jiu, un premiu cu o investiie i de
imaginaie, i financiar mult mai modest, ine de domeniul icanei rutcioase.
Care s fie mobilul acestei intervenii surprinztoare, prin efectul de
minimalizare pe care i-l dorete, acum, când campania de alegeri în sânul
Uniunii a trecut? A ajuns s pictiseasc în aa msur Premiul de la Botoani,
încât trebuie inventat un altul? Sau trebuie s ne mulumim numai cu
evenimentul premiilor anuale ale Uniunii i ale asociaiilor din ar, care nu mai
trebuie umbrite de alte certificri valorice? Conform noului statut al USR, se
tie, au fost investite dou jurii pentru premiile anuale: unul care nominalizeaz
antiteze NR.2/2010 3
autori i cri, pe genuri, i un altul care stabilete laureaii, din rândul celor
selectai în „preliminarii”. A fost aa o „cea” în toamn, la discuia pe seama
noului statut, încât nu a srit în ochi aceast prevedere cel puin bizar. Va s
zic, un juriu „citete” (un fel a spune) câteva zeci, poate sute de titluri, reine ce
i se pare mai bun, dup care vine un alt juriu – mai bun? mai serios? mai
„determinat”? oricum mai vizibil decât primul – i hotrte cine merit laurii.
Modalitatea deine o doz bun de hilar! Aa de pild, juriul final ar avea pe cine
s dea vina, în cazul în care palmaresul va fi considerat discutabil; în timp ce
juriul preliminar va putea arunca lesne ocara unor opiuni neinspirate pe seama
juriului final. În plus, cele dou „filtre” instalate pe drumul spre podium nu fac
decât s piard „urma” acelor preferine sugerate, orientate, existente
întotdeauna în preajma juriilor.
Dar intervenia lui Gellu Dorian, cel ce a consumat mult energie pentru
a menine, în fiecare an, nu numai datele regulamentul la Premiul Naional,
ameninat mereu de malefice tranziii i reforme, ci i anvergura manifestrilor
însoitoare (simpozioane, recitaluri, pelerinaje etc.) are totodat meritul de a face
un bilan necesar al acestei „instituii”, cum o numete el pe drept cuvânt. Aflm
astfel c finanarea proiectului a fost i este suportat în bun msur de Primria
Botoani i abia în ultimele cinci ediii cu „o real contribuie” venit din partea
Uniunii Scriitorilor. Ce-ar putea s irite atunci într-o asemenea distribuie de
roluri? Nu cumva faptul c premiul a fost ferit de influene, de „vize” i o.k.-uri
incomode, dând impresia unei oarecari independene, prin refuzul de a fi la
cheremul unei singure opinii (juriul e alctuit cu consecven din critici literari i
universitari din patru mari centre culturale – Bucureti, Iai, Cluj-Napoca i
Timioara) i „nu a cedat la nicio presiune, la niciun trafic de influen”? Iar aici
nu putea fi vorba firete de presiuni ale vreunui „mogul” din interiorul
scriitorimii, ci doar de interese politice obscure sau conjuncturale. Atunci de ce
se intenioneaz – dac e s continum bnuielile – expedierea în derizoriul
„zonal” al inutului care a dat rii câteva genii certe, i insinuarea unei alte
formule, „centrale”, cu o mai bun regie a disimulrii, atunci când intervin
„lucrturile” dâmboviene?
Dac ne aplecm mai atent asupra diagramei acestei aciuni ce st s
împlineasc dou decenii, poate vom mai risipi ceva din îndoielile care îi
învluie statutul. Beneficiarii de pân acum ai Premiului „Mihai Eminescu” au
fost din generaii diferite, dar ponderea o dein „aizecitii”, i cred c merit s
enumerm pe cei intrai în „galeria” laureilor: Mihai Ursachi (1941-2004) în
1991, urmat de: Gellu Naum (1915-2001), Cezar Baltag (1937-1997), Petre
Stoica (1931-2009), Ileana Mlncioiu (1940), Ana Blandiana (1942), tefan
Aug. Doina (1922-2002), Mircea Ivnescu (1931), Cezar Ivnescu (1941-
2008), Constana Buzea (1941), Emil Brumaru (1931), Ilie Constantin (1939),
Angela Marinescu (1941), erban Foar (1942), Gabriela Melinescu (1942),
Adrian Popescu (1947), Mircea Dinescu (1950), Cristian Simionescu (1940),
Dorin Tudoran (1945), acesta din urm premiat la ediia din 2010. Câteva
observaii, la o simpl privire, se impun. Pragul anului 1951, ca an de natere al
4
EDITORIAL
poeilor premiai, nu a fost pân acum nicidat depit. Majoritatea laureailor o

formeaz poeii nscui în deceniul cinci (între 1941-1950), adic 10 la numr;
doi sunt nscui înainte de 1931, iar apte aparin deceniului patru. Nu s-a inut
seam de o cronologie anumit, ci numele alese pe list au venit oarecum „pe
srite”. Câiva dintre acetia sunt mari poei, de cert rezonan european:
Ursachi, Naum, Blandiana, Dinescu; trei locuiesc în strintate: Ilie Constantin,
Melinescu i Tudoran; Bârladul, mica urbe moldav, vine cu dou nume de
marc: Cezar Ivnescu i Cristian Simionescu; câiva sunt i traductori emineni
de poezie european, dincolo de lirica lor: Petre Stoica, Mircea Ivnescu, erban
Foar; prima poetes inclus în palmares a fost Ileana Mlncioiu, în 1995,
urmat de alte patru. Nu toi premiaii au fost membri fideli ai Uniunii
Scriitorilor. Câteva nume puteau fi amânate, în favorea altora, fr ca bilanul s
fi suferit valoric.
S vedem îns ce nume au fost omise de la podiumul de premiere unele
chiar i dintre nominalizai – i ne referim nu la autori decedai (ca Alexandru
Lungu, Dan Laureniu, Ioanid Romanescu, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, cert
nedreptii, sau Marin Sorescu, rspltit cu alte numeroase premii în strintate,
încât acesta poate n-ar mai fi contat), ci la cei aflai în via i care se bucur de
o bun i foarte bun cot valoric, având – în cazul unora – o receptare
superioar celor preferai pân acum, direct proporional cu discreia: Irina
Mavrodin (1929), Aurel Ru (1930), Nora Iuga (1931), Ovidiu Genaru (1934),
Ion Gheorghe (1935), Gheorghe Grigurcu (1936), Constantin Ablu (1938),
Gheorghe Istrate (1940), Vasile Vlad (1941), Adrian Punescu (1942), Dinu
Flmând (1947), Ion Mircea (1947), Cassian Maria Spiridon (1950), Liviu Ioan
Stoiciu (1950), Gheorghe Iova (1950). Dintre acetia ar trebui alei urmtorii
cinci-zece laureai, pân s intre pe firmament generaia „optzecist”,
recunoscut pentru setea ei de onoruri i fotolii ale clasicizrii. Se poate ca
tocmai acest schimb de tafet între generaii poetice bine conturate s produc o
lupt surd în vederea trecerii cât mai rapide a pragului anului 1951, pentru o
serie de autori care i-au pierdut rbdarea în ateptare. Pân s se ajung la
Crtrescu, cel care l-a denigrat necuviincios pe Eminescu, dei s-a înfruptat din
gândirea acestuia (vom publica un interviu inedit al regretatei acad. Zoe
Dumitrescu Buulenga, în care aceasta aternea cuvinte amare despre fostul ei
student, devenit penibil portretist de muribunzi!) – ei bine, la Crtrescu se
anun a fi marele impas al premiuluiîn discuie, peste câteva dintre numele
enumerate mai sus, dac este s fim coreci, nu se poate trece! Cartea dorinei de
a re-coordona i bulversa cu orice pre Premiul de la Botoani aici pare s se
joace...
Cât privete considerarea Premiului „Mihai Eminescu” ca antecamer de
ofert româneasc pentru Premiul Nobel, e greu de presupus i de crezut aa
ceva, cât vreme în afara rii juriile sunt mult mai bine informate referitor la
biografiile literare ale scriitorilor, de la noi i de aiurea, decât cele din ar,
apelând chiar la „documentarele” i arhivele serviciilor secrete, mai ales dup
vestita întâmplare cu morocnosul Günter Grass. Prin asemenea „verificri”
credem s fi trecut i recenta laureat, Herta Müller, care i-a trit jumtate din
via în România, acumulând o experien nefast de „urmrit” i victim a
„serviciilor”, evident altele decât cele care astzi i-au dat o.k.-ul. Ce tare trebuie
s se fi amuzat, în urm cu vreun deceniu i ceva, membrii juriului Nobel, când
au constatat c în dreptul unei propuneri insistente venite din România se
instalase, pe ecranul calculatorului, un asterisc de alarm! Poetul respectiv abia
luase „Premiul Eminescu” i fcea figur cât se poate de activ în opoziia anti-
comunist de la noi. Cred c nu trebuie s ocolim subiectul acesta, oricât de
delicat: cel puin doi dintre cei înscrii pe firmamentul laureailor de la Upsenia
au fost informatori longevivi ai fostei Securiti, semnalai ca atare de pres
(pân la colegii de promoie ai lui Petru Romoan mai este cale de urmat); s-ar
putea s fi fost i alii, arhiva este înc în curs de cercetare, i sunt curios cum
vor fi menionate i asemenea amnunte în „antologiile de autor” pe care le
pregtesc gazdele ediiei jubiliare a festivitilor, cea din ianuarie 2011. În
definitiv, trebuie spuse i asemenea lucruri! Cu bune, cu rele, toi sunt poeii
notri, aparteneni unei istorii literare destul de accidentate în ultimele decenii,
incomparabil mai agitat decât ceea ce se întâmpl azi, când fiordul literelor
române pare o biat balt ocolit de furtuni.
Aceast dificultate a documentrii pe seama existenei obscure a
autorilor de prim-plan, complicat i de contribuia unora dintre ei la revoluie i
dup revoluie, explic în mare msur blocajul în care se afl interesul pentru
monografii consacrate scriitorilor în via. Un eseist respectabil, Mircea Mihie
observa nu de mult – în jurul acestei teme cu totul serioase – lipsa vizibil a
bigrafiilor scriitorilor românicare au trecut de faza receptrii foiletonistice,
punând-o pe seama „discrepanei gigantice între scrisul i comportamentul unor
autori contemporani”. i mai departe: „N-am s îneleg niciodat cum un suav
lyricist e în viaa de zi cu zi un satir respingtor, ce las în urm pârâuri de bale
(!!) ru mirositoare, trdând o lips de caracter de-a dreptul monumental.” (v.
artic. „De ce nu se scriu biografii ale scriitorilor români?”, în „România literar”,
nr. 27 / 11 iulie 2008). Biografiile de azi nu mai accept lacune de informaie sau
treceri sub tcere a unor „accidente” de caracter i nici amânarea lor, de la o
„prescriere” la alta. S nu ne închipuim c alte ri stau mai bine, din acest punct
de vedere, c au scriitori ca nite îngerai coborâi cu aripi scrobite din Parnasuri
eterate. Francezii au i ei destule revelaii de arhiv, nu mai vorbim de nemi,
unde scriitorimea estului e luat la bani mruni i nu se tie cât i câi rezist, iar
la rui tvlugul trece nemilos peste o întreag promoie brejnevist, dup ce i
aceasta o trecuse prin aprige furci caudine pe cea dinaintea ei. De aceea poate
cultul istoriilor literare s-a ofilit în multe culturi, în timp ce la noi unii înc se
mai iluzioneaz cu micul „loc de veci” obinut prin vreun croi gros de pagini
care periodic strig „adunarea pentru apel”.
O asemenea pruden, justificat, de abordare biografist a autorilor
pune în dificultate orice iniiativ de premiere, dei se spune c valoarea operei
primeaz. i totui istoria ultimelor decenii ne înva c scriitura i biografia
emitorului ei fac un corp unic i comunicant. Fiecare scriitor este un „caz” în
6
EDITORIAL
felul su, a avut sau mai are ceva de ascuns în ceea ce-l privete. Istoria las
cicatrici adânci pe trupul oricui intr în uvoiul ei. Asta se întâmpl nu numai în
societile „închise”, opresive, unde chiar autoritarismul îi împarte pe creatorii
intrai în viaa public în „buni” i „ri”, în „servili” i „incomozi”, în
„ludtori” de campanie i „sceptici” neindulgeni (vedem de altfel ce se petrece
i azi, când cârduri de „profitori” s-au rzleit de „masa critic”, promiându-ne
nu peste muli ani s asistm la o alt „judecat de apoi”, nu se tie cât de
sângeroas), ci i în societile aa-zis „deschise”, unde „operatorii” în ale artei
sunt marcai de acelai „cadavru din dulap” ce nu le d pace, pân s spun
singuri adevrul.
În pofida opiniilor agresive sau gingae circulate în ultima vreme,
consider c înc avem puine premii literare, fie i de recunoatere „zonal”.
Merit s se vorbeasc mai mult despre scriitori, indiferent de vârste, s fie mai
bine cunoscui, cu mai mult îndrzneal, pe scena mediatic, ocupat abuziv i
obositor de politicieni i silicoane. Iar premiile, mai ales în provincie, sunt
productive, aduc emulaie în breasl i în rândul tinerilor, unde tendina celor
sedui de literatur e din ce în ce mai firav. Greul unei literaturi nu e dus de
genii, ci de talentele medii, obinuite...
Nora IUGA
PETRECEREA DE LA MONTROUGE
(fragmente lirice)
n-a dansat cu ei
nu i-a pus trandafir la ureche
nici poezii cu mîna stîng
n-a scris îi czuse
cheia în lift
mai liber ca moartea era
cînd i-a deschis esmée
*
ce faci m-a întrebat
merg tai aerul
plriile sînt mai sus
nu rnesc pe nimeni
i zpezile de pe Kilimandjaro
sînt mai sus
chiar nopile albe ale mansardelor
unde patul i vinul
numai foarfeca acestor picioare
se tocete continuu
*
pîn fac cafeaua
poi s-mi rsfoieti carnea
s citeti aventurile unei intenii
care vrea s treac de cercul polar
sprgînd termometrele
i s vin unu mic i sfios
8
POESIS
s intre alb i s ias rou

s-l pun în lighean i s-l spele
s se încpîneze s-l spele
s-l spele pîn la demen
i s plîng sfîietor
dup unghia rupt
*
mai sînt spaii albe
între filele acestui caiet
dar mie nu mi-au plcut taurii niciodat
semn cu acele femei din haremuri
îndrgostite de eunuci
semn cu brbatul de patruzeci de ani
mîngîi sînii statuii roii de frig
erecia în absena ereciei
e parfumul trandafirului decapitat
de ce ine esmée s-mi explice

avantajele ginilor de vînt
*
haina veche
se tîra pe labele dinapoi
tia c vrei s intri
în noaptea asta dar mai venea
i luna i toate zarzavaturile electrice
fceau viermi
începea carnavalul
*
frumos eti tu iubitul meu
ca ploaia i mazrea
în gura iedului cercelul tu
i nici o vin n-au gsit la tine
cînd i-au tiat cu foarfeca
poplinul cmii
în amiaza mare iubitul meu
mai tii cum ip vara
brotacul verde pe frunza verde
tu pe burta mea
*
poveti cu copii galbeni
în dimineaa de nisip
la canion melci alunecoi
sînt degetele tale împratul meu
de astrahan i ptrunjel
dou ri se destrbleaz în tine
vreau s fiu ziua ta de natere
*
esmée e femeia visurilor mele
spune parautistul e chiar mtasea mea
alb i gras bucata mea de aer
casse-noisette-ul meu zburtor
cînd m strînge prea tare
vreau s sun la salvare
dar îmi rspunde un vulcan
*
chiar nu mai mi-e fric
nici hipopotamii nu mor
dac n-au paturi
moartea vrea un pat
vrea s facem moarte
cum facem dragoste
nu cînd vine valul
fr s bat la u
*
în balansuarul orelor libere
ne îndreptam spre rio grande
dac se vars paharul cu vin
pe mocheta bordo
tot nu conteaz
un soare palid iese din nor
cum iese un ou din gin
ce-ar fi s rmînem aici
i s nu mai murim
10
MARI PICTORI NEMENI – C. D. STAHI
C. D. STAHI
INEDIT
Colecia dr. Emilia Milcoveanu
Viaa i activitatea pictorului Constantin D. Stahi

scris de el însui,
pe când era în etate de asezeci i cinci de ani
În Iai, anul 1909
Eu, Constantin D. Stahi, pictor, ajungând la etatea de asezeci i cinci de

ani, am crezut c ar fi bine i folositor pentru mine i pentru ali oameni, cari
cuget, triesc ca adevrai oameni i care, prin experiena vieii, îi dau seama
de au fcut bine sau ru – s scriu în ce chip s-au scurs anii vieii mele; cari au
fost cauzele favorabile i nefavorabile ce s-au silit a urma calea ce am fcut,
cariera ce am îmbriat, cum i mediul în care am crescut. Voiesc s art
generaiilor viitoare, dac aceste rânduri vor merita s fie cetite i pstrate, ce
mari pagube am avut noi, românii, din cauz c nu era cunoscut copiilor simul
naional, acest sim care îndeamn la activitate, care insufl individului mândria
de a cultiva literatura i artele sale naionale, dorina de a produce ceva în lume,
care s fie original i ca atare s fie apreciat de celelalte naiuni i de întreaga
omenire. Dup convingerea mea, omul se nate cu caracterul lui, pe acest
caracter timpul, mediul i împrejurrile îl modific în bine sau în ru, îns fondul
lui rmâne.
Este foarte interesant a arunca o ochire retrospectiv asupra vieii
poporului român din Moldova, cel puin pentru a ghici cauzele ce au contribuit
a-l aduce în starea în care se afl acum. Cel mai ru sistem a fost c simul
naiomal era neglijat. La noi nu cultiva nimenea aceast idee sntoas i
mântuitoare, mcar atât cât o cultiv românii din Bucovina i Transilvania, cari
dac au existat i exist ca popor i naie român, este mulmit numai energiei
i puterei lui de via, cum i sacrificiilor ce au fcut i face acum, pentru limba
i naionalitatea sa. Despre cultura naional i unirea tuturor românilor nici nu
se vorbea în poporul din Principate. Învtorii i profesorii, preoii i laicii nu
spuneau elevilor c sunt români i c trebuie s rmân români
Religia o preda aceti profesori destul de bine. Datoriile ctre
Dumnezeu, ctre aproapele i ctre sine însui erau bine explicate; numai
datoriile de român, ctre patrie, nu erau de loc.Rusia a procedat alt feliu. Ea a
modificat religia ortodox, pân a devenit ortodox ruseasc. Toi patrioii rui,
de la împrat pân la cel din urm ran, sunt adoratorii Sfinte Rossii. Întâi rui,
apoi ortodoci, precum Veneienii ziceau odat c sunt întâi Veneieni i apoi
cretini. În Moldova ajunsese lucrul c ranii, negustorii i mai ales monahii
doreau i struiau s vie pravoslavnicii rui, s ne scape de nevoi i de biruri,
cum ziceau ei c ne scpase de Turci, predicând c rusul este milostiv i cretin,
ca i noi – i alte idei nenorocite care, din zi în zi înrdcinându-se în mintea
românilor, produceau uitare de sine, desnaionalizarea i sinuciderea poporului
român.
În aceast descriere m voiu inea de adevr pe cât voiu putea, istorisind
întâmplrile natural i sincer, precum au urmat i zugrvind tablourile mele de
fructe i natur moart, în care am redat natura în naivitatea ei, pe cât mi-a fost
posibil i m-a ajutat micul meu talent.
Sunt nscut în comuna Dobreni, judeul Neamu, din prini anume:
Preotul iconom i duhovnic Dimitrie Stahie i soia lui Maria. Bunicul tatlui
meu, numit din botez Stahie, dup numele Apostolului scris în calendar la 31
octombrie. Pe la anul 1760, el a venit din Basarabia, fugind de frica Ttarilor din
Bugeag, i s-a aezat în satul Crcoanei, tot judeul Neamu, servind ca diacon
la biseric. Fiul su, bunicul meu sau tatl tatlui meu a fost preot tot în comuna
Crcoani. El era Subprotoereul (Blagocinul) Constantin Stahie, pe atunci a
jucat oarecare rol în afacerile inutului Neamu, c era om activ i energic. La
dânsul în ograd s-a adunat, rânduri-rânduri, materialul cu care s-a zidit biserica
schitului Horaia, dup planul (degenerat) a(l) Patriarhiei din Alexandria (Egipt),
de Arhimandritul Ermoghen Buhu, care în mai multe rânduri a cltorit la
Constantinopol, Ierusalim i Egipet.
Tatl meu Dimitrie, întâiul copil la prini, s-a nscut în anul 1804, el
pân la etatea de 28-30 ani, când s-a cstorit, a fost crescut în serviciul bisericii.
Uneori mergând, rmânea mai multe luni în mnstirile: Râca, Neamul, Secul
i Duru (1). El era profund cunosctor al serviciului bisericesc (Tipicului). Pe
lâng crile necesare unui preot, el avea multe cri bisericeti, cele mai multe
tiprite la Monastirea Neamul, între care erau: Biblia român, tiprit la
Petersburg, în anul 1817, Vieile Sfinilor pe toate lunile, Ilie Mina –
Prolegomena sau Înainte hotrârea lui Dumnezeu, Pricinile desprirei
Bisericilor de Apus i Rsrit, Descoperirea Americei, carte tiprit în
Transilvania, cu ilustraiuni i altele, pe care cu dragoste le ceteam, când aveam
timp. Apoi calendarele lui Gheorghe Asaky, pe care le primea toate odat cu
boierii moieri în toi anii. Cu cât însufleire ceteam eu, copil, istoriile de Asaky
12
despre tefan cel Mare, btliile cu ttarii etc. care îmi fceau mare plcere i
deteptau în inima mea simmântul naional.
Tatl mamei se numea Preotul duhovnic tefan Ciocoiu, cu serviciul la
biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului, din satul Dobrenii. El cetea aa
de duios, c auzindu-l îi venea s plângi. Avea darul c de cetea la epileptici
rugciunile Sf. Vasile cel Mare, bolnavii se vindecau. Soia lui, Preoteasa Ilinca,
era harnic foc. În timpul anului esea, cu dou femei, pânzuri, licere, scoaree
alese i cu laturi pe care de Sân-Petru, încrcându-le în o cru cu doi boi, le
ducea la iarmarocul de la satul Talpa i le vindea.
Dimitrie Stahi, cstorindu-se cu Maria Ciocoiu, în urm a fost

hirotonisit diacon la biserica din satul Dobreni, iar dup 13 ani preot la acea
biseric. Ei au avut 8 copii, dintre care: patru biei i patru fete. Eu sunt al
cincilea,, dup rând i etate; câiva au murit de mici.
Lâng biserica frumoas de piatr i crmid, construit de un bun
arhitect, sub supravegherea i conducerea cucoanei Balaa, mama lui Lascr
Catargiu, pe la 1828, se afla o cas cu un antret larg i patru camere mari.
Aceasta, la 1849, era coal în care preotul bisericii, Ion de la Kile (2), înva pe
biei azbucoavia, ceaslovul, poetirea i cântrile bisericeti, bieii stenilor din
Dobreni i Gura Vei, pentru care era pltit cu luna. Tot în aceast cas a fost
coala comunal, pân la 1896, când am auzit c s-a fcut local nou, dup
cerinele timpului. Doi frai ai mei mai mari urmau la acel dascl i m luau cu
ei, ca s m deprind cu coala i s nu fac nebunii acas. in minte c era o iarn
grea, omtul mare i tot ningea, nu puteam merge acas o deprtare de 500-600
metri, de aceea mama ne trimitea mâncare cu Toader al lui Gavrilu, argatul
nostru. edeam la fereastr i i-nchideau, pe noapte, în pivniele curtei boiereti,
ca a doua zi s-i duc mai departe, pân peste Prut. Dup Ion Stoica a venit psalt
Pavel Negrea, un vr al mamei mele. El era cântre bun, avea voce de sopran.
Negrea a murit la Iai, în 1866, unde era psalt la Biserica Alb. În anul 1850, am
intrat în coala Domneasc, pe lâng Biserica Sf. Ioan din Piatra Neam, pe care,
terminând-o, am intrat în Seminarul Socola, începând cu clasa a II-a. La
Seminar, fcând în trei ani clasa I, a II-a, a III-a i a IV-a, unde atunci era Rector
Arhiereul Filaret Scriban. Am terminat i luându-mi atestatul de patru clase, în
vara anului 1857, am mers acas, neputând înva mai departe, eu i fratele meu,
cci tata ne-a spus hotrât c nu-i mai d mâna s ne in prin coli.
În vara anului 1857, maetri zugravi din Iai, Iordache Neculae i Pietra
Mariani, cu lucrtorii lor zugravi, au zugrvit zidul, sfinii din catapeteasm i au
aurit catapeteasma Bisericii din comuna Dobreni. Când am venit acas, în vara
acelui an, i-am gsit în cea mai mare activitate, lucrând unii la politur, alii
icoanele catapetesmei, iar Mariani sfinii i ornamentele de pe zid. Mergeam în
biseric i stam privind ore întregi – cum zugravii lucrau la icoane i la politur,
cum gradat penelul acoperea gruntul cu felurite tonuri i colori... vederea aceasta
îmi fcea plcere, c uitam unde sunt. Dar i felul lor de via linitit,
meditativ, îmi plcea. Numai cei doi badanagii, Andrei Neamu i Pavel
iganu, nu-mi plceau, fiindc srbtorile mergeau la crâm i fceau
scandaluri.
Eu voiam s înv mai departe în liceu sau seminarie, îns tata nu voia s
mai cheltuiasc, neavând mare avere. El îmi spunea: „Sunt mulumit c am putut
s v in în coli apte ani de zile (pe mine i pe fratele meu), acum avei
atestate, rmânei acas, ajutându-mi la trebi, pân vei avea 18 ani, atunci v
vei face diaconi, c mirese v-am i gsit ui nu srace. Nu gândii c dup voi
mai am un biat i dou fete? Celei mai mari i-am dat aproape jumtate din
averea mea, ca sd o ia diaconu Ioan Foca din Negreti. Oare cât zestre le va
mai trebui istorlalte?” Auzind aceste cuvinte, dei eram un biat, am judecat c
avea dreptate.
Cu toate aceste rezoane, eu voiam i voiam s înv cu plcere, doream a
m deosebi prin ceva, a fi folositor, mie i altora. Eu, care citeam toate crile
tatei, de mai multe ori, Biblia de vreo trei ori, din scoar în scoar, care
întotdeauna citeam i citeam la biseric, cunoscând binior i rânduiala
serviciului, va s zic nu eram un tâmpit... eu s rmân cu cât carte tiam, mai
muli ani lungi i plicticoi, în satul Dobreni, s-mi fac prieteni direci... flcii
satului, buni, ri, i cine tie ce s mai fac?... Eu care i când eram copil nu-mi
plcea muli prieteni la joc, nu-mi plcea s înl pe ali copii, primindu-le
lucrurile furate de la prini, ci îi sftuiam s le duc acas i s le pun unde au
fost. Nu-mi plcea s spun minciuni, pentru c în crile sfinte era oprit, fiind
pcat mare, i tiam c Dumnezeu vede toate faptele noastre...
Acesta este folosul i binele ce mi-a fcut cetirea crilor religioase, pe
lâng acelea învate în coal. Mi-a insuflat frica de Dumnezeu i de iad, care
m-a ferit de multe greeli ale tinereei, pân în timpul când cetind crile marilor
autori laici, am vzut c omul se compune din materie i din spirit i c este
necesar pentru omul ce voiete s fie sntos la corp i suflet, s vieuiasc dup
legile sfinte ale naturii, dând corpului ce este al corpului i spiritului ce este al
spiritului. Când se sminete acest echilibru, atunci omul nu mai este om, în
14
înelesul larg al cuvântului. Cei ce voiesc a fi asemenea cu îngerii, se pogoar

mai jos decât animalele cele mai ordinare.
Mrturisesc înaintea lui Dumnezeu i a oamenilor, cu inim curat, c
pân astzi, în etate de asezeci i cinci ani, nu am voit a înela pe nimenea, nu
am oprit dreptul nimnui, am pltit cum am vorbit oamenilor ce m-au servit sau
mi-au lucrat ceva: haine, obiecte, sau mi-au fcut alte îndatoriri. M-am ferit i
m feresc de procese i judeci, având în minte proverbul: Mai bine o învoial
strâmb, decât o judecat dreapt. Un singur proces am avut, fr voia mea, am
dat ce am putut, ca s-l termin, i nu mai vreau s mai am altul.
Tata voia s fiu preot ca dânsul, dar mie nu-mi plcea preoia din mai
multe cauze. În Seminariu vzusem câteva necuviine la clugrii Seminariului,
care – dei mai culi – semnau unii cu cei din Monastirea Neamului i schitul
Horaia. Pe aceia îi cunoteam foarte bine, când veneau pe la prinii mei, dei
tata nu primea bucuros la gazd nici clugri, nici maici, zicând c-i tie el cât
preuiesc. Dar i viaa dintre clerul merean nu m atrgea, unde sunt rivaliti i
dumnie totodat, din cauza câtigului de lcomie de la poporani. Protopopii
mai cu seam ce deslegau pe preoi, sub felurite pretexte, prin cereri de taxe,
prezenturi, bani i iar bani, sub toate formele, ca s aib cu ce inea moii în
arend. Câte un leu, doi i trei pentru mine, de la botezai, cununai i mori. C
atuncea preoii ineau registrele cu actele civile, pe care le scriam eu uneori, c
tata scria cu litere vechi, i-i venea greu s le scrie singur, fiind atunce trecut de
50 ani etate. Înc o cauz m-a oprit de a intra în cler. Preotul se însoar numai o
dat, dac din nenorocire îi moare femeia, rmânând vduv tânr i în deosebire
având i copii, este vai de dânsul, trebuie s devie neonest, vorbit de lume i
dispreuit; despre acestea auzisem câteva cazuri.
Ocaziunea cu zugrvirea Bisericii din Dobreni îmi arta o cale nou, o
carier în care poate-a fi putut face ceva, c mie de copil îmi plcea s scriu
cri cu litere ca de tipar, cum sunt manuscriptele vechi, ilustrate cu creionul,
crile ce le scriam i le ilustram, desenând cu creionul în text, cum puteam i m
pricepeam. Crile ce le scriam i le ilustram: Buna Vestire, Naterea i Botezul
lui Isus Cristos; ba înc i chipul tatii cum sttea la fereastr, l-am desenat cu
ghigilicul (3), seamn mai cu seam – pe cap, în una din zile. Fraii mei m-au
ludat, zicând c seamn mai cu seam gigilicul.
Textele ce scriam erau: Catavoriele Patelui, a Crciunului i Botezului,
Troparele i condicele Sfinilor Neculai, Vasile, Ioan Gur de Aur i alturea cu
tropareul puneam icoana sfântului, imitând xilografiile lui Theodosie Monah, din
Triod i Penticostar, tiprite la Monastirea Neamul. Astfeliu am scris i câteva
din literatura bogomil (slavon veche): Vmile vzduhului, Moartea omului
drept i a celui pctos, Epistola Domnului Isus Cristos, trimis cu o piatr
czut din ceriu. Apoi Conocaria la nuni i altele. Când vedeam c nu mai am
rbdare, nu mai scriam de tipar, ci cursiv, [cu] destul de rele litere, dar scrierea
se putea citi lesne. Precum vedei, îmi plcea s lucrez, bine, ru, cum puteam.
Toamna, pe la Sf. Dumitru, terminându-se lucrul Bisericii, zugravii au
plecat la Iai în dou trsuri mari. Eu am vorbit cu dânii, mai cu seam cu cei
tineri, s merg i eu la Iai s înv aceast art care acum îmi plcea. Tata m
oprea i în discuiile ce le aveam zicea: C am învat destul, c am s triesc
destul de bine, cum a trit i el – la care eu rspundeam: „Alte timpuri erau pe
vremea lui i alte obiceiuri”. Tata zicea c cariera ce mi-am ales este o breasl
nestatornic. Zugravii triesc ca iganii, când la o margine de ar, când la alta.
Ba, c din vorb în vorb am ajuns la sfezi foarte neplcute, ba înc odat am
cptat i o btaie cu un b de alun necojit.
Se îngroase gluma, încât dup 6 luni, a doua zi de anul nou 1858, am
plecat la Iai cu Moul Costache, în o trsur uoar, tras de un cal. Preotul
Costache, fratele mamei, era al doilea preot la Biserica din Dobreni. El a fost
notarul Sfatului, timp de 25 ani; în ograda sa se strângeau stenii de fceau
cislele în care se discuta i hotra câte cât bir are s plteasc, fiecare dup
averea sa i dup altele. Acest preot tia s ceteasc foarte bine i s cânte în
grecete, ca copil învase în satul Drmneti, de lâng Piatra Neam, la un
mare didascalos grec, împreun cu Costache i Lascr, fiii marelui Vornic tefan
Catargiu, stpânul moiei de la Dobreni, i ali fii de boieri mari. Când am
plecat, tata foarte suprat, aa mi-a vorbit: „Ai voit s te duci i s m lai!
Pleac, dar s nu cumva s mai vii înapoi! Pe lâng acestea îi mai spun: Ia
seama, Iaul alege oamenii, îi face sau buni, sau ri!” Aceste cuvinte nu le-am
uitat i nu le voi uita cât voi tri.
La maestrul Iordache Nicolau am avut deja amgire în privina viitorilor
mei colegi. El era cum l-am cunoscut la Dobreni. Pietra Marioni ia avea soie
tânr i un copil Costic de vreo patru ani. Mihai Elefterie, bun pictor de
icoane, dar surdo-mut, era pltit cu luna pentru licrul lui. Elevul din anul al
cincilea Gheorghe Tuf, peste zece zile avea s termine i era pltit ca maestru
ajuttor. Buctria, baba Smaranda, mama-rsmama cum îi zicea Iordache când
se mânia, nu avea de loc simul mirosului i trgea toat ziua tabac, alt feliu era
foarte vrednic, harnic i onest. Milosul Iordache inea pe butur i pe
mâncare i pe politorul Nicolae, i pe Pavel iganu, care lucraser la Dobreni.
Aa-i era obiceiul maestrului Iordache, toat iarna îi inea cu mas i cas,
dându-le uneori i parale de tutun, iar vara le pltea leafa în galbeni pe toate
lunile, cât lucrau fiecare la ce tia. Meterii notri cum primeau banii se apucau
de but, jucau cri i alte nesocotini, i nu încetau pân nu terminau paralele,
atâta se alegeau de ei, ci cu haine pe un an i uneori nici cu atât. Cu mare greu
m-am putut deprinde cu asemea oameni i ei cu mine. Atunci am recunoscut c
tata avea mare dreptate când zicea c zugravii sunt oameni fr cptâi i fr
principii, nestatornici, adunai din toat lumea, ca în armat i la monastire.
Între ei zcea intrigii, invidie i minciuni i egoism. Dar eu ce puteam s
fac, c trebuia s rabd, c acas nu puteam i nu voiam s m întorc. Mângâierea
mea era[u] crile, pe care le luasem de acas, i-mi cumpram altele, ce le
gseam eftene, pe la jidanii cu vechituri, când dispunea[m] de bani, adic când
îmi trimitea parale buna mea mam, fr tirea tatii. Începusem a m încerca la
desen, cum îmi venea la mân vreo icoan frumoas sau desemn bun, eu m
apucam s-l copiez cu creionul. Conlocuitorii mei atunci, în loc s m încurajeze
16
i s-mi corecteze, ei m pârau la Iordache, care îndat âmi gsea alt ocupaie.
in minte c în anul întâi mi-a zis de vreo trei ori: “Ce? vrei s fii zugrav aa
degrab, mai ateapt, biete!”
Duminica, când se duceau ti de acas, eu m puneam degrab la
desemn, copiind cu creionul din aa numitele biblii cum puteam. Nici maetri,
nici ceilali mai mici nu mi-au explicat nici proporiile, nici conturul cum s
încep i cum s-l termin. Marioni niciodat nu mi-a corectat ceva. El bea tutun
rece, cum îl râdeau ceilali, numai când îl ajutau ceilali putea începe lucrul i s-
l termine.
În anul al II-lea am început a lucra la poleitura de aur i argint, atunci mi
s-a dat voie s desenez, când aveam timp tot fr corectur, i nici duminicile i
srbtorile, c era mult lucru, mai ales vara. În al treilea an tiam bine polei, c
aceast ramur era mult mai uoar decât zugrvirea icoanei; de aceea mai muli
dintre elevii zugravilor erau poleitori buni, fr a fi i zugravi.
Dar eu nu eram mulumit; voiam s încep a zugrvi, dar nu-mi da voie
Iordache. Cu toat nepermisiunea, eu am început iat cum: Prin var, într-o
duminic, Iordache s-a dus la biserica Sf. Spiridon. Eu aveam pregtit o iconi
veche, ce era lsat ca netrebuitoare. Cum a plecat repede, am pus culorile pe
palet, am desemnat cum am putut pe Sf. Nicolae, bust din fa inând
Evanghelia în mâna stâng i cu dreapta binecuvântând. Apoi am început a
zugrvi întâi fondul interior, dup aceea hainele i la urm faa i mânile,
grbindu-m s-l termin înainte de a veni.
Maestrul la dejun, când mai aveam ceva de fcut, în total, inc îl vd
intrând pe u, c prin camera mea trecea i a lui. Vzându-m, rmase surprins
i m întreb ce fac? Eu am rspuns c am cercat s vz ce a putea s fac i el
rspunse: „nu e ru”. A doua zi m chem i-mi d s zugrvesc un sfânt, apoi
alte iconie mici, i aa am tot lucrat, dar numai sfini mici, pe care îi termina el,
punând aur la haine i coroane în jurul capului. Ceilali lucrtori ce erau pltii
cu luna sau cu bucata – icoane – pgubeau prin lucrul meu ce nu era pltit; de
aici s-au început intrigi, invidie i minciuni, în cele din urm, prin rbdarea mea,
i-am fcut prieteni, mai ales c maestrul tiind c scriu frumos litere de tipar, pe
mine m însrcina cu scrierea numelui sfinilor, i cu diferite desemne
pregtitoare, care le folosea i lor.
În anul 1863, am poleit noi trei, Gheorghe Mavrodin, eu i C. Frunzscu,
catapeteasma bisericii de la spitalul Sf. Spiridon din iai, sub conducerea
maestrului Iordache Neculau. Aurul [pe] care eu l-am lucrat era turcesc, adus de
la Constantinopole, de Epitropul bis. Alecu Ghica Clefal. Acest aur era îndoit
mai gros, întreit mai scump ca cel austriac de galbeni.
În anul 1861, Maestrul Iordache a lucrat la biserica Sf. Nicolae Domnesc
din Iai, care era cu trei altare i unde se încoronau domnii Moldovei. La altarul
Sf. Varvara, catapeteasma din nou zugrvit i poleit cu ajutorul lui Gheorghe
Tuf i Const. Stahi – icoanele, mari, Apostolii, Profeii etc. erau începute de
Tuf i terminate de Iordache. Uile împrteti i iconiele mici au fost
zugrvite de C. D. Stahi.
În anul 1862, Iordache Necolau a fcut contract cu Epitropul Ioan
Ponoitoiu, de la biserica Vovodenie, ce ste lâng Golia în Iai, s zugrveasc
zidul i boltele interioare, în coloane de ap cu cleiu, s spele i s restaureze
catapeteasma i s poleiasc cu aur toate sculpturile de lemn ale catapetesmei.
Aici a avut la lucru pe Gh. Mavrodin, Gh. Tuf i pe C. D. Stahi. Pe pereii de la
strana stâng, la strana cântreilor, de o parte i alta a feretei, se vd în mrime
natural Sfântul Haralambie i Împraii Constantin cu mama lui Elena, compui
i zugrvii de C. D. Stahi, iar în semibolt deasupra ferestrei, Învierea lui
Hristos, numai de dânsul asemenea – aici se va scrie… (*1
În 22 august 1862, dup sfatul i îndrumarea binevoitoare a maestrului

pictor Gh. Ulinescu din Iai, am început a urma ca elev, la coala de desemn i
pictur din Iai, ce se înfiineaz în anul 1860, odat cu Universitatea, de pictorul
academic Gheorghe Panaiteanu – i era sub a sa direciune, iar ca profesor
ajuttor era numit restauratorul de tablouri Gh. Schiller. Eu desemnam la coal
toate duminicile i srbtorile, toat ziua, cât a inut lucrul la biseric. Pentru
iarn m învoisem cu Iordache s-mi permit a merge la coal i în zilele
lucrtoare, de la 2 ore ziua pân noaptea, obligându-m a lucra în folosul lui,
jumtate de zi de diminea. Iordache a întrebuinat toate mijloacele: sftuiri,
1
*) Autorul nu a mai notat, cum inteniona, inscripia ce urma s-i identifice pictura mural relizat de el la
Biserica Vovidenia din Iai (n. ed.).
18
pruieli, ameninri, ca s m opreasc de la frecventarea coalei de Belle Arte,

unde în adevr c aveam ce înva.
În cele din urm l-am prsit, neputându-mi a-mi sacrifica viitorul
pentru interesele prietenului tatlui meu. Prsind pe Iordache Necolau, am
urmat la coal, susinându-m cu pictura de icoane mici, steaguri bisericeti,
sau prapore i desemnam pentru amatori. Apoi am lucrat în atelierul meterului
Ulinescu, cu luna sau cu bucata, ne venea mai bine la amândoi, c nu ne
pgubeam nici unul. De la ora 3 lsam lucrul i ne duceam la coal…
Preotul Dimitru când umbla pe la mânstiri, fiind tânr mirean, cercase
s învee la Iordache Necolau meteugul zugrvelii. Tatl su, auzind despre
aceasta, a mers de l-a aflat, l-a luat acas cu sila, l-a însurat i l-a fcut în
Dobreni diacon. Dar i dup aceasta tatl cu Iordache rmseser tot amici.
De aceea Iordache avea pentru mine deosebit îngrijire. Nu puteam s m duc
nicieri, fr permisiunea lui: „N-ai voie s te duci nicieri fr tirea mea, unde
vrei s mergi du-te ziua, dup ce-mi vei spune mie, aa am vorbit cu tatl,
printele Dimitru.”
i Ulinescu urma coala ca elev, dei era în etate de 47 ani i unul din
cei trei zugravi renumii din Moldova. Vara lucram cu dânsul la bisericile din
alte târguri i sate. Aa la Vaslui, la biserica din Hoceni, moia boierului
Iordache Beldiman, în judeul Flciu, în judeul Vaslui, biserica din Budeti,
moia lui Dimitrie Castroian i alte locuri. Meterul Gh. Ulinescu era om bun,
sincer i onest la vorb i la fapt, la plat. La dânsul lucrând vara, câtigam de
la 7 pân la 12 galbeni austrieci (4) pe lun, când avea lucru mult i 15 galbeni
pe lun.. Eu vara fceam mare economii i fiindc de la maestru mi se ddea i
de mâncare, când veneam la Iai aveam 14 galbeni, economie cu care urmam
toat iarna coala de Belle Arte, mai câtigând pe icoane i alte picturi,
duminicile i srile, când lucram pân la 10-12 ore, câte 6-7 galbeni pe lun. În
luna noembrie 1865, am cptat prin concurs bursa de la stat, împreun cu ali
patru elevi dintre cei mai buni, silitori i de naionalitate român. Aceste burse
pentru pictur erau de la 3-5 galbeni pe lun. Acum eram mai înlesnit ca s
urmez i în timpul verii, neîntrerupt. N-aveam voie a merge afar la sate, cât nu
era vacan, dar eu tot lucram icoane, portrete, cum puteam, compunând,
aranjând i desemnând noaptea. Duminicile i srbtorile lucram ziua cu culoare,
c noapte culorile sunt schimbate, de ex. albastru pare c e verde i altele. Când
n-aveam lucru pltit, atunci i în duminici i srbtori lucram în clas, fiind clasul
deschis în toate zilele pentru colarii silitori i cu talent. Cine va voi s se
încredineze cum urmam eu i ce progrese fceam, s cerceteze cataloagele
coalei de Belle Arte, din anii 1863 pân în 1870.
În luna septembrie 1867, am depus concurs pentru catedra de desemn i
caligrafie de la Seminarul Socola sau Veniamin, unde am funcionat de la
aceast dat pân la 3 novembrie 1871, cu titlul de profesor provizoriu. Atunci,
dându-mi demisia, am plecat la München, pentru studiul picturii. În Academia
de Frumoase Arte din München, cât am frecventat regulat prelegerile de
anatomie, ce se ineau cu cadavre preparate, în sala special a marelui Spital din
Sendlingersthor. Iar în sala de prelegeri a Academiei, pe cele de Perspectiv, la
profesorul Seebreger; i pe cele de Estetic i Istoria Artelor, la profesorul
Moritz Carierre.
La Academia din München pe atunci erau profesorii: Wilhelm von
Kaulbach, director; Carl von Piloty, director de studii; Ramburg, de genre; Johan
von Schraudolf, de pictur ecleziastic; Max von Widemanu, de sculptur;
Anschutz, pictur bisericeasc i natur; Strauhuber, clasul de gips antic;
Wilhelm Dietz, pictura de genre i pictura tehnic; Alexander Wagner,
asemenea; Barth i alii vreo zece, dintre cari unii suplinitori.
Prin concurs am fost primit în clasul de Desemn dup natur, capete i

corpuri nude, în coala lui Anschutz, iar dup un an am trecut în clasul de colorit
a lui Alexander Wagner, unde am lucrat trei ani, ocupându-m i cu compoziiile
i pictând tablouri mici, anume: Natur moart; dou tablouri mici reprezentând
câte o mas cu felurite obiecte – „Botine” (1872), „Cri, jurnale” (1872), O
plrie (1873) etc. – care sunt druite de mine Pinacotecii din Iai; Grapatul cu
trei cai; Întorcerea de la bâlciu; Lagrul de igani; i dou românce, una la ipot,
alta rzimat pe o stânc. Una din aceste românce se afl la familia rposatului
Profesor universitar Gheorghie Costaforu, oferit de mine, ca semn de profund
recunotin, pe când era agent al României la Viena. La anul 1870 era deschis
publicului expoziia elevilor de la coala de Belle-Arte. Domnul Costaforu,
venind la Iai, a vizitat-o. Erau expuse desemne i picturi, tablouri mici de genre,
între acestea un mic tablou compoziie de Const. D. Stahi, reprezentând: Hora i
scrinciobul. Acest tabloua plcând d-lui Costaforu, a întrebat pe pictor de
20
voiete a i-l da, care a rspunsc i-l ofer cu mulumire. Atunci d-l Costaforu a
rspuns: „Mulumesc i eu îi voi oferi un Tutun.” Peste vreo dou luni,
directorul Panaiteanu a primit o scrisoare de la d-l Costaforu, în care îi scria c
dac elevul Stahi voiete, el, Costaforu, îi d dou mii cinci sute lei sau 208 lei
pe lun (5) s mearg în strintate, unde va voi, spre a studia pictura, îns
numai pe un an. Dar dac împrejurrile vor fi favorabile, de a se înelege c îl va
întreine înc pe unul sau doi ani acolo.
Eu prin aceast ofert am fost surprins plcut i neplcut: plcut, pentru
c mi se ofereau mijloacele de a merge în strintate, precum doream, iar
neplcut, c aceste mijloace mi se ofereau numai pe un an, i dac nu mi se vor
da banii pe anul al 2-lea i al 3-lea cel puin, ce voi face? Acum la Iai putean
studia, cci aveam câtigat locul prin concurs la Seminarie. Pentru a merge în
strintate nu mi se da concediu, ci trebuia s-mi dau demisia c locul meu de la
Socola s-l ocupe alt elev nevoia ca i mine. Aa-mi spunea Directorul
Panaiteanu. În fine, punându-mi sperana în Dumnezeu, am demisionat, cu
condiia s mi se dea alt post echivalent, când m voi întoarce în ar.
La München, în anul I-iu i al II-lea i al III-lea, când studiam desemnul
i pictura, am trimis certificate semestriale, de studii i conduit, în România i
am obinut aceeai burs înc pe doi ani, tot de la dl Costaforu, se zice c din
fondul Ministerului de Externe. Dup trecerea de trei ani, nevoind a m întoarce
în ar, am cerut ajutor la unele autoriti, dar nu mi s-a dat.
Pe atuci, cu câiva ani înainte, se pusese în bugetul coalei de Belle Arte
din Iai, Catedra de gravur i xilografie, îns dup mai multe publicaii, nu se
prezentase nimenea la concurs, c nici putea, fiind acestea dou specialiti
deosebite în timpul modern. Directorul coalei de Belle Arte din Iai, care îmi
tiea dorina i scopul, c el era mijlocitorul dintre mine i Minister, mi-a propus
s declar c: „Eu voiesc s înv aceste dou specialiti care erau scrise în buget
cu 250 lei pe lun.” Am primit bucuros numai s nu m întorc în ar, nici câine,
nici ogar. Astfeliu am suspendat studierea picturii i am intrat la Profesorul
Johan Ludwig Raab, în secia de Halcografie, tot în Academia de Frumoase Arte
din München. Aici am desmnat i dup natur, dar toat ziua, de diminea pân
seara, studiam i lucram exerciii pe aram i oel, ca s m obicinuiesc cu
tehnica acestei arte, ce era cu totul nou pentru mine, pentru c nu mai vzusem,
nici lucrasem pân atuncea.
Din cauz c, fiind prezbit lucram la gravur, cu ochelarii i lupa, de
dimineaa pân seara neîntrerupt, c eram cu concediu i trebuia s silesc a fi
bine instruit i a veni la catedr cât se poate de bine pregtit. Când Ministerul m-
a numit profesor provizoriu m-a numit i suplinitor pe directorul coalei, Gh.
Panaiteanu. Din cauza încordrii vederii i a silinei la lucrul gravurei, cu lupa i
ochelarii, dup doi ani i jumtate m-am bolnvit ru de ochi, încât era s rmân
fr vedere. Doctorii tineri i amicii mei, studeni de la Medicin, îmi da câte
ceva, dar m temeam ca totdeauna de doctori. Norocul meu c un om bun, amic
al meu, german, vzându-m suferind din ce în ce mai mult, m-a sftuit s merg
la Consilierul regal, profesorul de Universitate, medicul Nussbaum, celebru în
toat Germania. Acesta, examinându-mi ochii, a cunoscut îndat cauza boalei. El
m-a sftuit s nu mai pun acele doctorii ce puneam; s încetez cu lucrul gravurei
vreo trei sptmâni, s schimb i profesiunea, de-mi va fi posibil; s merg în
câmpii i pduri, unde este mult verdea. Iar reeta a fost: în toate dimineile i
serile i chiar în cursul zilei, s fac baie ochilor cu ap rece, limpede i curat.
Aceast medicin mi-a vindecat ochii, aceast reet o urmez i astzi i o
întrebuinez dup trecerea de 32 ani.
Din cauza neînelegerilor ce se iviser în familia Panaiteanu, al crei
ginere eram acum, am fost nevoit, la 1 ianuarie 1878, s m reîntorc la Iai, s-
mi ocup catedra; atunci am rmas mai mult timp, lovindu-m de greuti i
reavoin. Cât am rmas la Iai am lucrat necontenit portrete i felurite tablouri,
cu cari în lunile Mai i iunie 1882, în sala de Expoziie de lâng Biserica
Stavropoleos, am fcut expoziie în Bucureti i vânzând cea mai mare parte din
aceste tablouri, am câtigat câteva mii lei, cu care am plecat iari la München,
în 20 iulie 1882.
Acolo intraiu în Kunstgewerbschule, ca s studiez xilografia, la
profesorul Hans Wolf, în timp de doi ani, învând totodat i tiprirea acestei
spcialiti tot de la dânsul, aa c fiecare tabl gravat de mine o tipream tot eu,
dup ce-mi pregteam hârtie, cerneala pe lespedea de marmur, i toate
necesarele sub vederea lui. În Kunstgewerbschule am urmat, foarte regulat, i
cursul de Perspectiv i cel de Ceramic sau olrie antic. În martie anul 1884
am revenit la Atelia profesorului Raab, unde rmsese de la mine, negata, plana
de aram cu gravura Dejunul dup tabloul din Pinacoteca veche, de Francisc
Mieris Btrânul, pe care dup terminare o am dedicat M. Sale Regelui Carol I-iu.
Ca s o termin, am lucrat în aprilie, mai, iunie, iulie 1884 i la expoziia anual a
coalei de Arte Frumoase din München mi s-a dat pentru dânsa Medalia de
Bronz. (...)
În lunile iulie, august, septembrie i octombrie din vara anului 1884, am
învat a tipri gravura pe metal în orele i zilele când nu era deschis Pinacoteca
veche din München, iar când era deschis întruna am copiat tablourile: Madona
della Tenta de Rafael, Elena Forman în ¾ bust fr mâini de Rubens, Fata, ¾
bust fr mâini de Greure i micul tablou de Van Dyck, portretul cu plrie al
amicului su pictor de peisaje, unul din cele (mai) excelente de acest mare
maestru. Aceste patru tablouri se numr între 71 druite de mine Pinacotecii
din Iai.
Plecând din München în ziua de 19 octombrie 1884, am sosit la Iai
unde m atepta suprri destule, pe care le-am suportat cu ajutorul lui
Dumnezeu. La 1 octombrie 1886, dând concurs, am obinut catedra Desemnului
de imitaiune, la coala de fii de militari din Iai, unde am funcionat 10 ani de
zile, pân la 1 oct. 1896, când mi-am dat demisia din cauz de timp. La 1
octombrie 1892, btrânul Gheorghe Panaiteanu ieind la pensie, am fost numit,
fr s cer sau s doresc, director al Pinacotecii i al colii de arte frumoase din
Iai în locul su. Am ocupat acest post timp de 9 ani, când am demisionat din
funciile de profesor i director al colii i Pinacotecii, îns am mai rmas pân
22
la 1 iulie director, însrcinat de minister, prin ordin special, pân s-a numit alt
director, Em. Panaiteanu Bardasare. Sub direcia mea s-a(u) mutat coala i
Pinacoteca din vechea cas a coalei centrale de fete în localul Academiei
Mihilene, ce a fost apoi transferat spre a servi de instalare Pinacotecii i colii
de Bele Arte. Eu i cu fostul secretar al coalei i custode al Pinacotecii, dl Alex.
Atanasiu, am avut mult de lucru i necaz cu transferarea localului, reparaiile i
mutarea tablourilor, statuelor i toat zestrea acestei instituii. Retrgându-m
din postul de director, am dat cu inventar în regul noului toate tablourile i
statuile pinacotecii i a coalei, urându-i ca sub a sa direcie s proogreseze
coala, iar modesta noastr piancotec s se înavueasc cu multe opere
artistice…
NOTELE AUTORULUI
(1) Acestea mi le-a spus însui tatl meu, C. D. Stahi.

(2) Îi zicea Ion de la Kilie, pentru c locuia în casa de la Biseric; numele lui era
Ion Stoica.
(3) Ghigilic, un feliu de comnac cusut de plpomari, care îl purtau noaptea
boieraii i preoii ca s nu rceasc la cap.
(4) Un ducat sau un galben austriac este de 12 franci. Pe atunci era sistemul
monetar vechi, un galben avea 37 lei cursul pieii, iar în cursul (neclar – n. ed.)
valora 32 lei.
(5) Dou sute opt lei i treizeci i trei bani pe lun vine.
(6) Premiul I are 150 galbeni, premiul II 50 galbeni, premiul III 25 galbeni – C. D.
Stahi.
NOTA EDITORULUI
Manuscrisul acestei importante scrieri memorialistice, datorate

pictorului nemean C. D. Stahi, aflat în posesia coleciei Emilia Milcoveanu
(Bucureti), ne-a fost încredinat, în copie, în martie 2009, de istoricul de art
Maria Hatmanu, care l-a transcris dactilo cu mult acribie, în anul 1969, când –
în calitatea sa de muzeograf al Muzeului de Art din Iai –, pregtea prima
ampl retrospectiv dedicat acestui veritabil maestru al picturii moldave, din
1970. A utilizat cu mare seriozitate materialul documentar pentru evenimentul
amintit, realizând prima cronologie detaliat a vieii i operei lui Stahi, precum i
primul album cuprinztor asupra activitii sale. Câiva cercettori ce i-au urmat
au rsfoit sau citat acest document retrospectiv, au reinut pasajele strict
biografice, dar nu s-au încumetat s-l pun în folosul publicului larg.
Publicarea acestui op, pentru prima dat în fragment, înaintea unei
restituiri integrale, va produce multiple surprize, atât cercettorului avizat, cât i
degusttorului de pictur, în general. Primul are prilejul s recepteze un destin
artistic destul de liniar, dar dornic s se afirme pe trasee dificile, de migal i
rigoare, pe fundalul unei epoci eruptive; cellalt va fi fascinat de anumite
„secrete” de atelier ale gravurii i picturalitii, din perioada de trecere de la
vechea alchimie manufacturier spre modernitatea industrioas.
Pentru noi, C. D. Stahi este primul mare pictor din galeria
personalitilor nemene, oferind aici mrturii culturale preioase despre evoluia
i formarea sa intelectual, de la momentul uceniciei în preajma zugravilor de
biserici, la cel al recunoaterii depline, la expoziiile din Bucureti, în
confruntarea cu gloriile sfâritului de secol XIX i începutului de secol XX.
Amnunte interesante ne sunt relatate în manuscris despre anii de studiu la
München, despre profesorii de reputaie i cursurile frecventate, despre lucrrile
de atestare realizate. Prima parte este consacrat etapelor de formare i de
activitate la catedr, în timp ce partea a doua inventariaz riguros opera,
realizând totodat o sintez asupra genurilor i stilurilor abordate de-a lungul
anilor. Avem imaginea unui perfecionist, acumulând mereu, pân la maturitate,
elemente de miestrie i de subtilitate tehnic.
Îi mulumim doamnei Maria Hatmanu pentru generozitatea gestului su
de a ne oferi acest material inedit, prilej de a-l restitui pe C. D. Stahi mediului
su de obârie. Menionm c transcrierea a respectat întrutotul licenele
autorului, cu adecvrile ortografice i ortoepice ale actualitii.
Cristian Livescu
24
REPERE BIOGRAFICE
Stahi, Constantin D., pictor, profesor.
(14 noiembrie 1844, com. Dobreni, Neam – 18 iunie 1920, Iai)
Este înaintaul, începtorul, „strmoul mitic” al întregii tradiii plastice din

inutul Neam, deschiztor de drumuri i, totodat, reperul unei modaliti cu totul
personale de a scenariza natura static, de a pune în dialog obiectualul i de a-l
transfigura riguros în pictural, modalitate care va marca evoluia genului la noi. Migala
sa legendar, efortul de a reproduce cu fidelitate – recurgând adesea la lentile puternice –
amnuntele cele mai subtile, cutele vechimii sau textura ceasloavelor, au incitat pân
târziu voluptatea mimetic a generaii întregi de artiti, împreun cu un intimism de
atelier, o vraj tainic a alchimiei lucrurilor, acestea cât mai distanate ca factur.
Provine dintr-o familie de preoi, bunicul su fugind din Basarabia de frica
ttarilor i stabilindu-se în munii Neamului, pe la 1760, cam în acelai timp cu
kieveanul Paisie Velicikovski, cel ce venea dinspre Muntele Athos s cultive i s
revigoreze monahismul, la Mnstirea Neam, prin micarea spiritual-cretin isihasm.
Stahie era numele de botez al bunicului, iar mai târziu fiului su, devenit preot la
Crcoani, nu departe de Agapia, i-a plcut atât de mult sonoritatea, încât i l-a adoptat
ca nume de familie. Constantin Stahi se nate în comuna Dobreni, lâng Piatra Neam, al
cincilea copil al Mariei, nscut Ciocoiu, localnic, 32 ani, i al preotului Dimitrie, 40
ani. Înainte de a împlini ase ani, înva la coala din satul natal, ceaslovul, psaltirea i
cântrile bisericeti, sub îndrumarea lui Panait Negrea, apoi va urma câteva clase la
coala Domneasc de pe lâng Biserica Sf. Ioan din Piatra Neam. Tatl vrea neaprat s
urmeze tradiia familiei i-l trimite în 1854 la Seminarul de la Socola din Iai. În vara
anului 1857 este realmente entuziasmat de felul în care doi meteri zugravi, venii
special de la Iai – Iordache Nicolau i Petro Mariani –, atern sfini pe pereii bisericii
din Dobreni. Cere s uceniceasc pe lâng cei doi, mai ales c nu trecuse neobservat
înclinaia sa pentru desen, încât în anul urmtor, trecând peste îndemnurile prudente ale
prinilor, Stahi se hotrte s îmbrieze cariera de pictor, o vreme ca învcel
sârgâincios în atelierul lui Iordache Nicolau, apoi ca auxiliar în echipa aceluiai la
zugrvirea catapeteasmei bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Iai. Între timp, în lumea
artistic din capitala Moldovei se produseser, dup Unirea Principatelor, mutaii
importante. În 1860 luau fiin Muzeul de pictur i coala de arte frumoase (gândul mai
vechi al lui Gh. Asachi!), iar Gh. Panaiteanu este numit, prin decretul nr. 549 /29
aug.1860, director al Pinacotecii din Moldova. Artele vizuale i cu deosebire pictura se
profesionalizeaz i se laicizeaz totodat, se desprind de meteugul canonic greco-
slavon, destinat strict împodobirii incintelor bisericeti. În august 1862, tânrul Stahi se
las influenat de colegul su Gh. Ulinescu i se înscrie la coala de arte frumoase din
Iai, având profesori pe Gh. Panaiteanu-Bardasare i Gh. Schiller, cel ce fcuse parte din
comisia de recepie a picturii executate de N. Grigorescu la Mnstirea Agapia. Tânrul
din Dobreni se impune curând drept cel mai strlucit student al primelor promoii de
absolveni ai învmântului, obinând premii de inut la expoziiile organizate anual
(1863-1867). Dup absolvire, devine profesor de caligrafie i desen la Seminarul
„Veniamin Costache”. La recomandarea lui Gh. Costa-Foru, ministru secretar de stat în
justiie, care intuiete în el un talent cu mari resurse, ce merit cultivat, Stahi este propus
împreun cu Emanoil Bardasare, nepotul lui Panaiteanu s-i continue studiile în
Germania, la Munchen, în noiembrie 1871 (i se acord o burs de 120 lei pe trimestru).
La 27 de ani intra prin concurs la „clasul desemn dup natur, capete i corpuri nude”, a
profesorului Anshutz, iar dup un an în clasul de colorit a lui Alexander Wagner de la
Academia de Belle-Arte münchenez. Se preocup în mod deosebit de gravur, pe care
începe s o practice cu mult druire. În Pinacoteca din Iai se afl o serie de asemenea
opere care vdesc dorina de acomodare cu tehnici evoluate de expresivitate artistic. În
atmosfera rigorismului nemesc, în l872, realizeaz primele naturi statice, sub
îndrumarea profesorului Wagner, iar progresele sale nu trec neobservate: colegiul
Academiei îi acord Meniune onorabil, la 25 iulie l872, ceea ce îi d curaj lui Stahi s
expedieze curând în ar, la Iai, dou naturi statice care marcheaz o noutate cert în
evoluia sa: Cri, jurnale i Valiz, ghete, plrie. Faima unui alt Stahi, fcând epoc
prin priceperea în elaborarea naturilor statice, se face simit într-un domeniu în care
promite s devin un adevrat maestru. În 1874, Panaiteanu îl susine acerb în obinerea,
fr concurs, a catedrei de gravur i xilografie de la Iai, dar Stahi nu vrea s se întoarc
neaprat acas: perfecionist, tie c mai are înc multe „secrete” de ptruns. Îi
prelungete bursa de studii i frecventeaz atelierul lui Johann L. Raab, unde d un
veritabil examen de „clasicist”, executând o copie dup Coborârea de pe cruce a lui
Rembrandt. Când revine în ar, în 1878 (avea 34 de ani), era aureolat cu mai multe
medalii ale Colegiului academic din München, în special pentru gravura Cap de brbat,
dup G. Edelinck, cu care particip la câteva expoziii, fiind elogiat i de presa bavarez
(v. Suddentsche Presse, 11 apr.1876, nr. 35). Se cstorete a doua oar, de data aceasta
cu fata protectorului su, Dora Panaiteanu (prima soie, Sofia, nscut Caragiani, murise,
bolnav, la München) i îi sporete notorietatea cu participri la evenimente
expoziionale în Bucureti – cum ar fi Expoziia de arte i industrii, din 1880; Expoziia
artitilor români în via, din toamna anului 1881, unde are prilejul s se confrunte cu
câiva dintre pictorii notri colii în Occident – Th. Aman, N. Grigorescu, Sava Heniu
(obine i o medalie Bene merenti); sau la expoziia de grup de la galeria Stavropoleos,
din vara anului 1882, când vinde mai multe lucrri, iar cu banii obinui pleac din nou la
München, unde parcurge o nou experien iniiatic, la Kunstgewerbschule (Academia
de arte aplicate), unde studiaz cu profesorii Hans Wolf pentru xilogravur, Seeberger la
perspectiv, Barth, la desen i studiul dup natur, i dr. Rudinger la anatomie. Un scurt
popas la Paris, în acelai an, se soldeaz, cu o experien vizual deosebit, artistul
ocolind experimentele sau cântrile novatoare, în favoarea aprofundrii unor practici
deja cucerite. În tehnica xilogravurii execut o serie de lucrri care îi aduc satisfacie,
încuviinate de exigena lui Hans Wolf, autoritate european la acel moment în materie:
Madona – Sfânta în rugciune (copie dup Murillo), Cap de brbat (dup Albrecht
Dürer), Autoportret, Portret de brbat (dup Holbein), Bustul unui general englez, Un
privitor pe cheia uii, Un castel. Pentru gravura Dejunul, obine o medalie acordat de
Academia de arte münchenez. Se întoarce definitiv în ar spre finele anului 1884, dar
anii urmtori vor fi destul de confuzi, în ceea ce îl privete pe artist: nu se bucur de
recunoaterea pe care i-o dorea, relaiile cu mentorul su Gh. Panaiteanu-Bardasare
cunoate asperiti (divoreaz de fiica acestuia, Dora), ocup posturi profesionale
obscure. Îi ia un interval de rgaz i se retrage în meleagul natal, unde i se încredineaz
zugrvirea Bisericii din Negreti, de lâng Dobreni-Neam, realizând aici peste 80 de
icoane i auritul catapeteasmei. E un interval în care întreaga experien a pictorului este
pus în valoare: zugravul iniial, portretistul, miniaturistul, „copistul” dup lucrri
celebre, desenatorul exact, pasionatul de detalii eseniale, glosatorul de elemente „culte”,
savante, de unghere i siluete – toate sunt puse în valoare într-un exerciiu canonic de
mare acuratee.
Deceniul ultim al secolului 19 debuteaz nefast pentru Stahi (îi moare cea de-a
treia soie, la 39 de ani), dar cerul destinului se însenineaz în 1892, când este numit în
26
postul de director al colii de arte (viitoarea Academie de Arte frumoase) i totodat al

Pinacotecii ieene (prin Decretul-ordin nr.3567/13 nov. 1892), în semn de recunoatere a
talentului i activitii sale de pân atunci. Va deine aceste funcii rstimp de 10 ani
(înlocuit în 1901 de Emanoil Bardasare, nepotul lui Gh. Panaiteanu), deceniul cel mai
prodigios i în creaia pictorului, care realizeaz acum piesele sale reprezentative de
natur static: Obiecte necesare pictorului, Natur moart, joben; Plrie, baston,
mnui, cri; Pe o lavi plrie, baston;Natur moart, obiecte bisericeti, Natur
static, cri de joc, Natur static, cri, album, lup – datate 1894. Pictorul începe
numeroase lucrri pe care le finalizeaz dup 1900, unele cu perioade lungi de lucru. De
altfel, dup 1900 se observ înclinaia spre naturi moarte vegetal-florale sau ale
rodniciei, în uleiuri elaborate „polifonic”, în „voci” cromatice care se atern în
ansambluri ale luminozitii. Stahi e un model i un deschiztor de drumuri în
„ingineria” viziunii statice. Integrarea obiectelor de cult, cu specific ortodox, în aceast
imagine constituie suportul de inedit al lui Stahi în plastic. Tematica savamt-
ecleziastic a deprins-o în preajma profesorului Schrandolf, aerul de mister manierist
dinuind dinspre Italia i Germania secolului XV-lea. Fra Giovanni da Verona avea
vrafuri de cri închise sau deschise în stranele pictate de el, laolalt cu diverse obiecte
de cult, Stahi actualizând aceast scenografie i piletându-i simbolurile spre înelesuri
depline. Tema crii – a Logosului mereu deschis, mereu revrsând înelepciune – este
susinut de o obiectualitate activ: sfenicul sugereaz temporalitatea, obiectele pentru
proscomidie trimit la sfintele taine i Taina Cuminecturii, albumele ofer un dialog
între arta picturii i fotografie, dup cum tot de origine manierist este aducerea în
spaiul dens al tabloului a unui alt tablou, ca „martor” sau ca „voce” de contrast. Este
demn de remarcat c la începutul acestei pasiuni pentru natura static, pictorul aducea în
evantaiul reprezentrii piese cu caracter boem, inducând o und de ironie, cum se
întâmpla în uleiul pe pânz din 1872 (elaborat la München), unde alturi de uzualiti din
cotidian – un ciocan, o can de sticl, o plrie, o geant de voiaj, o cuvertur, o caraf
de metal etc. autorul introduce o gheat cu pingeaua spart, dovad a precaritii
existeniale figurii, dar i a punerii în contrast a detaliilor.
Lucrarea absolut antologic se afl la Muzeul Naional din Bucureti.
Modalitatea va putea fi regsit i în Natura moart cu cri de joc (ulei pe pânz, 1907)
unde este vdit dialogul ironic între ceasloavele din fundal – masive, grele de
înelepciune, i asaltul profanului, a secularizrii, alturi de Gh. Popovici, Em. P.
Bardasare i D. Tomescu. Succesul care îi confirmî faima la Bucureti se produce în
1905, la Expoziia jubiliar general român, unde i se accept s participe cu 12 lucrri,
obinând Medalia de aur a manifestrii. În mai 1907, doneaz Pinacotecii din Iai 54 de
tablouri din creaia sa „ca s-l reprezinte sub toate aspectele”. Lucreaz apoi la
redactarea memoriilor – „Viaa i activitatea artistului Constantin D. Stahi, scris de el
însui, pe când era în etate de aizeci i ase de ani, în Iai, 1909”. În 1912, particip cu
trei xilogravuri la Expoziia retrospectiv a colii de arte frumoase din Iai. Cu prilejul
Salonului oficial de pictur i art decorativ al colii de Belle arte din Iai (17 mai
1916) este invitat s expun alturi de Acontz, Tonitza, Maticescu, Helte, la puin timp
donând alte apte lucrri importante Pinacotecii i colii. Între 20 febr. – 20 martie 1920,
e prezent cu o expoziie cvazi retrospectiv în salonul Art din Bucureti (Str. Frauklin),
cu 25 uleiuri – majoritatea naturi statice – În acelai an „la 18 iunie, orele 10 înainte de
amiaz, a încetat din via în casa sa din strada Brboi nr.3, d-l Constantin Stahi în vârst
de 76 ani, lsând prin testament unicii sale fiice, Viorica Stahi, cstorit Atanasiu,
bunuri inventariate de Tribunalul judeului Iai (Arhivele Statului Iai, Fondul Trib. jud.
Iai, dos. 132/1920, f.2).
Într-un bilan întocmit de artist, el trage linie i îi
calculeaz realizrile între 1862-1909: 300 desene dup modele
antice, peisaje, reproduceri, 445 picturi originale, 79 copii în ulei
(dup Rafael, Rubens, Greuze, Van Dyck), 73 restaurri de
tablouri, xilogravuri. Opera sa e considerat „realist, de o
puternic amprent münchenez”. Catalogul Galeriei Naionale,
Pictura, Secolul XIX, Bucureti 1975, p L XIII. Portretele în
numr foarte mare, precum cele fcute lui Gh. Asachi, Mihai
Eminescu, Vasile Conta, Elena Cuza, Gh. Panaiteanu etc., aduc
Gheorghe Asachi spre zilele noastre chipuri i expresiviti care – datorit talentului
i exactitii artistului – intr în sfera exemplaritii documentare.
C. D. Stahi a influenat puternic devenirea picturii din Moldova, dar i din
ansamblul celorlalte provincii româneti, dac acceptm c tradiia reprezint contiina
unei identiti, filonul construciei sale, depind simpla enumerare a vestigiilor. Este
inclus, uzual, între promotorii academismului ieean, alturi de Gh. Panaiteanu
Bardasare, Gheorghe Popovici, Emanoil Bardasare, A. D. Atanasiu. Pentru tinerii abia
venii, ca studeni, în capitala moldav – Camil Ressu, N. N. Tonitza, tefan Dimitrescu,
C. Bacalu, Stavru Tarasov – garnitura profesorilor prea una „învechit”, „depit”,
anacronic, fa de avântul spre noutate pe care îl luase arta european la grania dintre
secole i care se resimea i la noi, prin Grigorescu i Andreescu (acesta disprut
prematur). Între ei, C. D. Stahi reprezenta altceva totul plecând de la refuzul su de a
adera la una din cerinele academismului: materia compoziional trebuia s recurg la
figuri mitologice sau la tematicul efigiilor antichitii. Ca semn de suveran repudiere a
unei asemenea norme, Stahi se dedic tocmai unui gen desconsiderat i marginalizat de
conformismul scolastic, anume natura moart. Maniera hiper-realist i rigoarea
planurilor ineau totui de domeniul vetustului, în ciuda faptului c din filiera olandez
sau dinspre Chardin încerca s aduc acel „scenariu” al comunicrii vocilor i vârstelor
reprezentate de fiecare obiect, precum i prin includerea unor elemente de contrast care
s întreasc ideea de refuz al prejudecilor. Astzi, tocmai aceast latur a delectrii
uor libertine, încercând o reea de semnificaii original, rezist din pânzele lui Stahi,
plus o und de parfum de cas patriarhal, cu mobilier greu i unghere delicate, unde se
afl, orânduite cu aparent neglijen, lucruri orfane de afeciune. De aici lipsa de lirism
observat de unii comentatori, ci doar încrctura glacial-expozitiv, „colocvial”, din
interiorul tabloului, reproducând fidel „uneori pân la iluzionare, factura materialelor din
care sunt confecionate: piele, lemn, metal, porelan etc., dar obediena exagerat fa de
motiv, ale crui detalii le reproduce cu bun meteug, nu-l ajut s transfigureze
28
realitatea” (v. Vasile Florea, Arta româneasc modern i contemporan, 1982, p.104-
105).[C. D. Stahi nu era un mentor prea popular pentru studeni; efectul modalitii sale
picturale s-a produs nu imediat, creind coal, ci în timp, suscitând o atitudine
administrativ sau una polemic. Arta gravurii, în care era maestru, deprinzând
„secretele tehnicii în lemn sau în metal din atelierul de la München al lui Adolf Menzel,
a fost în oarecare msur transmis mai departe. Stahi considerându-se deplin iniiat în
tehnica spectaculoas a clar-obscurului, într-un moment când aceasta nu se mai bucura
de nici un interes pentru tineri, ateni mai degrab la noutile de expresivitate din
occident. Era un anacronic, împreun cu tot academismul ieean, sperana de
receptivitate pozitiv fiind undeva, în viitor, când valorile se vor „aeza” istoricizate.
„Omul acesta cu pr epos, cu barba scurt i musti bogate – îi reconstituie
fizionomia Petru Comarnescu – avea ceva de arici. Era sfios i modest, închis în sine,
punând totul în art pe seama meteugului, a tehnicii, pe care – zicea el – nu ajungi
niciodat s o stpâneti deplin. Neplcându-i trândvia, Stahi s-a îndeletnicit i cu
repararea tablourilor vechii pinacoteci ieene. Sttea cu orele în muzeu, scrutând tehnica
btrânilor maetri. Avea o devoiune aproape sacr pentru ei i se simea deosebit de
folositor, restaurându-le operele deteriorate de vreme ori de întâmplri vrjmae. Era ca
o umbr a lor i încerca o mare bucurie, reproducând în gravur chipuri de Murillo,
Guido Reni, Boucher, Philippe de Champaigne” (v. N. N. Tonitza, Editura Tineretului)
1962, p. 39). [În mrturiile lui Camil Ressu, profesorul obinuia s spun studenilor:
„Pentru a face ceva serios în art nu ajunge o via de om! Mi-e mil de voi c v
încumetai aa deodat, s imitai ce vedei în faa voastr, fr a stpâni tehnica...
Simirea fr tehnic nu face dou parale...” Din acest pasaj, putem reface lesne
concepia lui Stahi despre art: tehnica este primordial în iniieri; perfecionismul
(artistul are mereu ceva de descoperit); efectul de imitaie constituie regula de aur a
picturii; imitarea clasicilor e prima datorie a oricrui discipol; în art, graba este
duntoare. Înelegem din aceast profesiune de credin lapidar de ce Stahi i-a
prelungit studiile pân târziu, spre 40 de ani, iar lucrrile sale au avut, în majoritatea
cazurilor, perioade mai lungi de realizare. Pictura de interior a bisericii din Negreti-
Neam ocup un loc spacial în activitatea lui C. D. Stahi.
(Documentar realizat de Cristian Livescu)
George OPRESCU
„VEDEA CLAR, DAR VEDEA TOT, ABSOLUT TOT”
În pragul secolului XX, la Iai, artistul în jurul cruia se concentreaz

simpatia publicului este Constantin D. Stahi. Un coleg al acestuia, Gh. Ulinescu,
bursier i el la München este un artist mediocru. Stahi este mult mai talentat i
mai contiincios. Într-un fel, este unul din cei mai personali pictori ai notri,
autor mai ales de naturi moarte, în care obiectele religioase – Stahi era strnepot,
nepot i fiu de preot – sunt tema cea mai des tratat. În oricare din ele se
recunoate de departe mâna lui, concepia lui, natura lui aa de deosebit.
Autorul lor este un om timid, un provincial cu tabieturi, care trebuie s fi ieit
rareori din cas, printre oameni i care picteaz tot ce-i iese înaintea ochilor, cu o
rbdare nesfârit, mrunt, miglos, într-o gam în care griurile „rosé” in un loc
important. Urma de pensul se aterne lâng urma de pensul, fr grab i fr
avânt, ca într-o broderie monoton. Vedea clar, dar vedea tot, absolut tot. tie
îns s redea ceea ce vede: forma, volumul, materia din care sunt fcute
lucrurile. Toate îl intereseaz îns deopotriv, cci toate sunt puse, cu o
indiferen exasperant, pe acelai plan. Îi impune s ne fac s simim
exteriorul obiectelor i pentru aceasta nu se d în lturi de la nimic. Un sentiment
straniu ne cuprinde la vederea acestor tablouri, toate la fel, semnele exterioare
ale unei existene monotone i triste, una din acele viei care nu cunosc nici un
moment de plenitudine, peste care provincia a întins ceaa ei amoritoare.
Stahi s-a nscut la 14 noiembrie 1844, la Dobreni, în Neam. Era fiu de
preot. Strbunul su, preot i el, venise din Basarabia, prin 1760, de frica
ttarilor. Se numea Stahie, cu numele de botez. Mai târziu fiul su, preot la
Crcoani (Neam) a adoptat acest curios pronume ca nume de familie. Stahi,
talentat la desen, devine unul din cei mai strlucii elevi ai colii de Arte
Frumoase din Iai. Dup terminarea studiilor, Panaitescu îl trimite, împreun cu
nepotul su Emanoil Bardasare, la München. Aici el a fost atras mai ales de
gravur, pe care o practic cu toat cldura de care este capabil un om atât de
lipsit de pasiune. A fcut gravur, cu dltia, poate planele cele mai fine, cu cele
ale lui Gabriel Popescu, din Bucureti, din câte s-au spat la noi, aquaforte
onorabile, îns mai puin reuite, i gravuri în lemn. Pinacoteca din Iai posed o
fumoas colecie din aceste opere, în care darurile de artist contiincios i plin de
rbdare ale lui Stahi apar în lumin favorabil. Ce ne intereseaz pe noi sunt
picturile sale. Tot în galeria ieean ni se ofer prilejul de a le analiza. O sal
întreag, cu pânze pe mai multe rânduri, este exclusiv consacrat acestui pictor.
Întâlnim còpii dup tablouri de alii, compoziii cu subiect naional i
nenumrate naturi moarte, de toate calitile. Ceea ce lucrase la Munchen
prezint, parc, mai mult vigoare, e mai pstos tratat, mai interesant pictat: Un
cap de bavarez, din 1872, o natur moart, din acelai an. Printre cele executate
în ar, cel mai cunoscut este portretul reginei Elisabeta, purtând în cârc pe fiica
sa. Între naturile moarte, una din 1888 este poate ce se vede mai frumos în opera
lui Stahi. Restul, decent, îns monoton i plicticos; în fond, mediocru. Vina
acestei impresii cu care prsim sala, o are poate i felul în care sunt prezentate
lucrurile. Stahi nu ofer destul varietate de subiect sau de fel de tratare, ca s
putem suporta atâtea tablouri, de mâna sa, puse unul lâng altul. Moare în 1920.
(Din Pictura româneasc în secolul al XIX-lea, Editura Meridiane,
Bucureti, 1984, p. 260-262)
Dumitru BEZEM
SIMPL PLEDOARIE - INDIVIDUALITATEA ARTISTULUI
(din însemnrile unui pictor)
Mitologia artei româneti alimenteaz nostalgia pentru începuturile

întemeierii limbajului ei propriu, încrcat de har i iluzii. Ca i în literatur, unde
modernitatea este îneleas i prin dezbrarea de scrierea cu litere chirilice, tot
aa în pictur a gândi românete însemn, în secolul al XIX-lera, a depi formula
30
academismului limitativ din punct de vedere al înnoirilor expresive, al tehnicii i

opiunilor tematice.
Un exemplu nu lipsit de particulariti conotative îl constituie
remarcabila personalitate a pictorului i gravorului C.D.Stahi. Calitile sale
excepionale, dialogul cu maetrii de odinioar, resursele sensibilitii artistice îl
vor îndeprta treptat de influenele academismului münchenez. Contemporan cu
Grigorescu i cu muli ali artiti importani, C.D.Stahi nu are dezinvoltura tuei
i nici vioiciunea imaginativ a acestora. Am fost pentru început plcut marcat
de faptul c s-a nscut în inutul Neamului i c a pictat biserica din Negreti.
Tot într-o biseric, Sf. Ioan din Piatra Neam, am remarcat luicrarea sa
Binecuvîntarea pîinii i a vinului- copie dup Carlo Dolci (în dou versiuni);
splendidele naturi statice: Obiecte pentru proscomidie, Portocale, lmîi, ceainic,
sticl cu rom, Cri, album, lup, mere, pere i zarzre, Pere verzi pe mas i
Btrîn cu pip i pahar (Grdinarul) - aflate la Muzeul de art din Piatra Neam,
sau cele din muzeele din Iai i Bucureti. Toate acestea m-au condus la
aprecieri asupra valorii de patrimoniu a operei acestui mare artist.
Meticulozitatea tehnic, echilibrul i discreia abordrii tematice, îl
apropie pe de sensibilitatea marilor flamanzi, creatori de încânttoare naturi
statice, precum i de uluitoarele în frumusee i condensare tehnic ale imagini
ale lui Chardin. Pentru pictura în sensul i în limitele timpului su, C. D. Stahi
nu poate fi judecat cu intoleran i nici deposedat de locul i rolul de artist de
frunte al sec XIX.
M aflu printre cei care pledeaz pentru diversitate în art, garanie a
libertii fenomenului; i c se poate atribui : Non omnis moriar (nu voi muri de
tot) oricrui artist. Într-o viziune uor romantic, afirm c rmâne fascinaia unei
cotegorii speciale, cea a artitilor pentru meserie i tehnica consacrat a
maetrilor, în înelesul aplicat al criticilor, istoricilor de art precum i a
colecionarilor i dealerilor de art. Minimalizarea tradiiei i în special a unor
perioade din istoria artei româneti contribuie la falimentarea ideii de
continuitate în creaia noastr plastic, srcind acea viziune integratoare a
actului de creaie. Smâna experimentului, a avangardei este definit tocmai în
cutrile înaintailor. Pentru muli creatori tineri un anume soi de “analfabetism”
plastic face voiajul lor cultural pauper prin multe din datele lui generatoare i îl
accentueaz sporit în superficialitate i eec.
Cu un minim ”sacrificiu” nu e de mirare c, evitând compromisul
pastiei, câiva tineri artiti au gsit ci de recuperare a prodigioasei moteniri
tematice i tehnice a unui trecut nu prea îndeprtat artistic (ars longa).
Cum ”vorba i scrisul pot exprima imperfect i cu dificultate” (Pallady),
s lsm artei adevrate virtuile venicei fascinaii i înnobilrii.
Emilian GALAICU-PUN
DUS-ÎNTORS, O ZI
1.

Tonul: „A l’autre bout de la ligne

j’entends ma propre peur”
(Bei Dao, Accents du terroir)
Funcionara de la Pota Central i-a întors formularul abia aruncându-i

ochii pe textul telegramei: „Nu îneleg ce scrie aici! În ce limb-i?...” „Latin”,
roi tânrul, „…i se citete: Ave Maria gratia plena”. „Scrie-o rusete!
Urmtorul…” i astfel din pasa fetei de la ghieu, nu fr contribuia
telegrafistei care-a pus i ea mâna, potria unui sat din sudul Moldovei se porni
s-i înmâneze destinatarei – o student de la Litere venit-n vacana de var
acas la prini – cea mai neobinuit telegram din câte i-a fost dat s primeasc
vreodat în cei n’pe ani de slujb la stat: „ ”. Nici
organele competente (citete: KGB-ul) nu-i aminteau s fi interceptat un text
atât de la suprafa – în apropierea satului, la doar câiva kilometri, se afla un
aerodrom militar; însi grania cu ara-Vecin-i-Prieten trecea la o
azvârlitur de b –, i care scpa totui decriptrii: de bun seam, ce vroia s
zic acest „”; pe cine urma s ia ostatic perechea de îndrgostii ca s
revendice un avion pentru a prsi spaiul aerian al URSS? Deloc neglijabil,
faptul c tatl biatului fusese ofier în trupele aeropurtate, chiar dac pe linie
politic, doar complica ecuaia: de unde toate cuvintele preau cunoscute, de
unul singur puteau fi siguri c i-au aflat înelesul deplin – pe fat o chema Maria.
Musica, aa i se spunea în familie; „de la Moussique avant toute chose”, o
întâmpina el la facultate. Nici ea n-a priceput ce anume spunea telegrama, decât
c tânrul longilin se gândete la dânsa – dovad, cele patru scrisori primite în
ultima sptmân la care înc n-a rspuns –, iar dragostea este un sentiment
înltor. Nu-l iubea, se lsa curtat de ochii lumii – mai presus de sentimente
punând arta discreiei, în varianta autohton: „ce-au s cread/spun ceilali?”,
cultivat în familie dup revenirea acesteia din Siberia. Oricum, relaia îi
32
PROZ
convenea din toate punctele de vedere: pe de-o parte, avea i ea ca toate fetele de
vârsta ei un cavaler „oficial”, i înc unul râvnit de majoritatea colegelor, fie i
pentru c era orean, dintr-o familie bun; pe de-alta, tânrul se ruina ca o fat
mare – nu c s-i cear „de futut”, cum povesteau altele c ar fi pit cu iubiii
lor, i înc înainte de a fi cerute în cstorie, el nici mcar nu încercase s-o
srute. O petrecea dup lecii la cmin, ateptând-o apoi s ias – ea promitea c-
i las doar crile! –, un sfert de or, jumtate, trei sferturi, timp în care fata
sporovia cu colegele de camer, punându-i rbdarea la încercare, pân când
vreuneia dintre ele i se fcea mil de biat: „Iei, fa, odat – nu vezi c te-
ateapt?! Al meu ar fi fumat deja un pachet de igri…” Se lsa convins cu
greu, dar ar fi srit ca ars s fi schiat doar cineva cel mai mic gest la adresa lui.
Cu telegrama în mân, înc se gândea dac face s i-o arate mamei sau nu, când
miliianul satului btu la poart. „Nu-s acas”, rspunse fata crezând c-i vorba
de prini. „Cu atât mai bine. De fapt, tocmai de tine am nevoie”, i art cu
capul spre telegram: „Ce-i scrie?” Instinctiv, fata strânse hârtia la piept, nu
fcu îns nici un gest de împotrivire când brbatul i-o smulse din mâini. „
”, recit ea strângând din umeri. „tim asta, nu se ls
impresionat omul legii, dar ce vrea s spun?!” Abia atunci fata observ c
telegrama a fost trimis acum dou zile (de ce o fi întârziat atâta?!): „E o
felicitare – de ziua mea de natere!” „i ce-i dorete?”, mai mult se întreb,
decât o, consteanul. „Într-adevr, ce vrea de la mine?”, se gândi ea, oarecum
surprins c nu i-a pus niciodat problema pân acum, când, fr a mai atepta
rspunsul fetei – „Nimic!?...” –, gradatul o anun telegrafic: „Trebuie s dai o
declaraie, în scris”.
De unde timp de-o sptmân încheiat nu a gsit barem un sfert de or
s-i rspund la niciuna din cele patru scrisori, acum se vedea silit s pun pe
hârtie o poveste care nu era a ei, chit c se lsase antrenat – tocmai prin non-
aciune! – în toat daravera. Nu se avea cu scrisul, iar istoria familiei sale – atât
pe linie matern, cât i pe linia patern –, deportat-n Siberia în urma unor
denunuri nici mcar semnate, era suficient de gritoare ca s mai pun i ea
mâna pe stilou. Dincolo de neplcerile la care te puteai atepta de la o declaraie
creia i se ddea curs, frica medalistei de ieri în faa lucrrii de control
neanunate, i deci nepregtite, îi paraliza toate simurile, astfel încât în
urmtoarele minute nu fcu decât s clipeasc nedumerit, ca i cum i-ar fi dorit
ca literele s se desprind de pe pleoape. Degeaba toi poeii lumii comparau
genele iubitei cu condeiele, care mai de care mai inspirat, ale ei erau tot atâtea
arcuri ale unor evantaie cât nite frunze de palmier cu care s-i acopere faa. Nu
se vedea scriind, nici lui, nici despre el – lui, de team c nu ar avea ce-i spune;
îngrozit c i-ar putea scpa mai mult decât trebuie, despre el, i într-un caz i-n
altul fr de voie. i nici scris, cum aprea în versurile tânrului – insuficient de
individualizat ca s se recunoasc întocmai, totui destul de prezent ca s fie
privit ca atare de colegele ei. În sfârit, dac ar fi s descrie relaia lor, cel puin
din unghiul ei de vedere, s-ar cuveni s lase pagina de nea(tins), eventual punând
o dat – 17 ianuarie 1983 – în colul drept de sus, ziua în care el a scos-o la o
plimbare, în plin sesiune, sub un motiv uitat din mers. Doar c miliianul satului
îi ceruse altceva – s dea o declaraie prin care s-ar desolidariza de inteniile
tânrului legate de trecerea frauduloas a graniei, dup ce vor fi deturnat o curs
aerian. Ceea ce ar fi însemnat s recunoasc pe fa c ei doi sunt înelei, când
în realitate nu punea mare pre pe cuvintele lui, fie rostite, fie scrise.
Neîncrederea ei, cultivat-n sânul familiei, în vorbe frumoase – iar „
” suna într-adevr înltor, cerându-se pus pe muzic –
îi gsea confirmarea în chiar aceast declaraie cu gust de autodenunare pe care
trebuia s-o redacteze din cauza lui, dac nu cumva împotriva celui drag – fiindc
oricum îi era, dei nu i-ar fi mrturisit-o pentru nimic în lume –, contre coeur.
Tot amânând momentul când se va aterne pe scris – avea toat ziua înainte,
gradatul urmând s treac pe la ei abia spre sear –, brusc o strfulger o
premoniie: dac pe ea, care nu tie nimic nici cu spatele, au reuit s-o bage-n
boal, ce-i fac lui, cel care a pus la cale totul, acolo în Ch-u, în chiar clipa asta?!
C pedeapsa pentru orice ar fi fcut este înscris în chiar felul de a fi al
fiecruia, el unul o tia ca nimeni altul – grbit s-i triasc, dac se poate cu
anticipaie, clipa, era mereu pus s atepte cu orele, uneori i cu zilele. De cel
puin o sptmân, nu avea stare: nici mcar umblatul la „Nadiua” – cum îi
zicea cu drag Bibliotecii Republicane din Ch-u „N. K. Krupskaia” – nu-l mai
consola, de unde în prima lun de vacan fur nedesprii. Compania crilor îi
devenise indispensabil – citind pe rupte, tria tot atâtea experiene de mrime
natural câte capodopere îi ieeau în cale; acum îns ar fi lsat fraza la jumtate
34
PROZ
– tocmai el, care aflase „c nu ai dreptul s deschizi o carte dac nu te angajezi
s le citeti pe toate” – la cel mai mic semn de via, al ei. Pornire cu atât mai
paradoxal, cu cât în prezena fetei gându-i era mai mult la lectura întrerupt din
cauza ei când, de dragul lui, ar fi putut foarte bine merge împreun la bibliotec.
Înainte de a se închipui cu ea într-un pat – desigur conjugal, dat fiind educaia
fetei, dar i extazul lui care n-o scotea din Fecioara Maria – se visa la aceeai
mas de lucru, în micu sal de literatur strin a „Nadiuei”. Nu peste mri i
ri, nici la captul lumii – femeia vieii lui trebuia s-l caute anume aici. Or,
ghemul pe care i-l pusese, tot el, în mâini prea uitat de ea în poal, neatins,
doritul fir al Ariadnei dovedindu-se de fapt un fir Bickford aprins la un capt, al
lui, ce avea s-i arunce în aer tcerea minat. i atunci cobora în sala de muzic
de la parter, unde, cu ctile puse pe urechi, se închipuia comandantul unui avion
supersonic, Tu-144 sau Concorde, pilotând pe arii de Mozart, Beethoven sau
Chopin. Lipsit de orice cultur muzical, se lsa ghidat dup ureche, ascultând
„hiturile” clasice cum ar fi Fantezie i Fug Sol minor, Simfonia 40, Sonata lunii
etc., etc., iar de curând i Ave Maria, al crei prim vers – atâta latin învase i
ei la Litere cât s transcrie fr gre: „Ave Maria gratia plena” – îl purta pe buze
în chip de srut promis, s i-l dea fetei. Doar c, de mai bine de o sptmân, ea
nu se rspundea – fr nici o explicaie. La fel cum, în Ch-u, putea s nu ias
deloc, dup ce c el a ateptat-o o or btut în faa cminului nr. 7. Punctual în
toate, sentimentul timpului îi disprea cu desvârire când era cu el – cel mult se
aflau împreun în acelai spaiu, unul lipsit de evenimente. Doar distane – de
acoperit (între lucruri) sau de pus (între oameni) –, iar acum i distant, la
propriu.
Când nu-i afla locul nici în cri, singur mersul pe jos, pe distane din ce
în ce mai mari, era de el – niciodat îns la pas de promenad. (Nu se avea cu
engleza!) Felul în care pea, cu tot corpul, te fcea s te gândeti la Brbatul
mergând al lui Giacometti, cu care se simea „ ” 1. Odat pornit
mecanismul, nimic nu-l mai putea opri – ca i cum tot acel timp pe care-l
pierduse ateptând-o degeaba urma s-l recâtige, în kilometri, la un curs de
schimb bun. Micarea însemna nu atât via, cât fuga de via, cu problemele ei.
Una nu mai suferea amânare, dup ce c patru scrisori i o telegram trimis
acum dou zile în loc s rezolve situaia, mai mult au complicat-o. Ce-ar fi putut
s i se întâmple unei fete de la ar, care-i petrece vacana de var acas la
prini, încât s nu-i rspund? i cum s procedeze mai departe, dac Maria nu
d nici un semn de via?! A-i fora îns mâna, într-o chestiune atât de delicat
cum e corespondena – „laissent parfois sortir de confuses paroles” –, i se prea
o nesimire, la fel cum i a nu i se da nici o veste, dup ce c a pus pe jar Pota
Central i, bnuiete, i pe cea din satul ei de batin cu telegrama lui, tot lips
de tact se numea, oricâte circumstane atenuante i-ar fi gsit. Nici una, de fapt. i
atunci imaginaia lui o lua razna, în încercarea de a acoperi toate acele pete albe
unde absena ei era înscris în peisaj, cu cerneal simpatic: „Ibi sunt leones” (la
feminin de fapt, ea fiind leoaic dup zodie). C o fi plecat undeva fr s-l
anune – nu era cu putin: kilometrii pe care i-a fcut familia ei în Pohod na
Sibir, leat 1949, iar apoi i la întoarcere, îi ajungeau pentru câteva viei înainte;
cu o asemenea motenire nu-i prea vine s cltoreti. C o fi ajutat prinii la
muncile de câmp – nici atâta, ea trgându-se din învtori, cu o gospodrie cât
s ai un cartof i o ceap ale tale. C s-o fi mritat – la una ca asta nici nu vroia
s se gândeasc! C n-o lsau ai casei s-i scrie – de necrezut, el fiind o
(viitoare) partid bun, dac nu chiar strlucit. C nu-i psa de el – se prea
poate, dar atunci de ce mai ieeau ei doi, în Ch-u. C aa i pe dincolo – tot
cutând s cerceteze ceea ce, aflând, i-ar fi dat seama c nu vrea s tie, nici nu
observ cum a strbtut jumtate de ora, de parc mersul lui avan i-ar fi adus-o,
la captul drumului. Era deja în parcul din Valea Trandafirilor când biblioteca l-
a ajuns din urm, în chip de Romeo i Julieta. i dac o fi murit?!! A-i pune o
asemenea întrebare e ca i cum ai smulge inelul unei grenade – nimic nu mai e
ca înainte! Fie o strângi în pumn pân devii una cu ea, gata s explodezi în orice
clip de nerbdare i totui amânând rspunsul, fie o arunci cât mai departe,
ateptând ca unda-i de oc s te doboare la pmânt: Mortua est! Pre de câteva
minute bune nu-i venea s cread cât de simplu se explica totul – tcerea fetei,
nelinitea lui –, dar vai! ce eliberare s izbucneti într-un plâns devastator, luând
la vale toat murdria (poluii nocturne, o lab dou pe zi…) acestui corp (porc,
printr-o simpl mutare de litere); i ce mângâiere sufleteasc s-o boceti in
absentia, pstrând-o astfel venic vie. Tineree fr moarte prin omisiune, nu alta
– nu tu btrânee, nu tu via sexual. Plângea fr sine, scuturat de spasme, ca i
cum ar fi vrsat pe ochi tot ce a trebuit s înghit în acest rstimp, pe care nu-l
mai întorci. Ceea ce-i venea înapoi era chiar pierderea de timp, acele seri
indigeste când, orice i-ar fi propus – s citeasc împreun o carte, s mearg în
doi la un spectacol –, fata zicea invariabil „Nu!”, cu convingerea cu care s-ar fi
ferit de ispit. S fi fost gravid (tocmai ea, Fecioara Maria – pe care nu de
puine ori o înjurase, în gând: „S-o fut nemii!”), i tot nu se arta atât de
îngreoat de iniiativele lui! La rându-i, avea senzaia de a fi mereu în
contratimp, inclusiv acum când – regretând-o cu devoiunea unui tânr
îndrgostit – o simea mai aproape ca niciodat. Aa pierdut, cobora iat din
cerul pe care tot el o proiectase în pmânt, i totodat se desprindea de imaginea
ei teluric, pentru a se eterniza în chip de icoan fctoare de minuni, de unde în
timpul vieii ai fi zis c i-a fcut farmece.
i minunea nu întârzie s se arate, la o arunctur de b deprtare – în
carne i oase, de femeie tânr, întorcându-i spatele unui brbat pentru a-i pune
sutienul de la costumul de baie. Nu mai vzuse sâni în natur, i înc atât de
aproape – deloc grbit, fata sporovia cu însoitorul ei, peste umr –, iar
contemplarea lor îl umplu de-un extaz de-a dreptul mistic, fr nicio legtur cu
Madonele cu Pruncul pe care le descoperea prin albumele de pictur, de rsfoit
cu o singur mân. Viaa revenea triumftoare, ca i cum viermii de mormânt s-
ar fi preschimbat cu toii în viermi de mtase, acum esând un vl al miresei –
adevrat, pentru altcineva. Frumuseea-i îl izbi în plex, nici nu realiz când i-a
dus mâna la prohab, cum i-ar descheia cmaa la gât, s nu se sufoce. În palm,
îi simi sexul ca pe-un gâtlej noduros de gânsac, sâsâind la zâna pdurii ce-i
36
PROZ
potrivea sânii în cupele sutienului; degetele-i lunecar în sus i-n jos de parc
pajura nestul pe care o hrnea din mân ar fi înghiit în sec noduri cât pumnul,
în ascensiunea ei de pe-un trâm pe altul, când de-odat – brbatul tocmai o
încheia la spate – explod în aer, cu jeturi prelungi, aducând astfel pe proasptul
mormântul spat în vzduh ofranda sa de semntor din tat-n fiu. Pentru o
clip, privirea lui se întâlni cu a femeii, iar aceasta în loc s se scandalizeze se
fcu (sau i-l, pe bune) c-i îndreapt slipul, dezvelindu-i pubisul ca o tuf de
pducel, cu Merlin cu tot. Blitzlicht! Brusc vzu negru în faa ochilor, i atunci
se rsuci pe clcâie i o lu la fug printre copaci. Îi pocnea în urechi, ca la
decolare, de parc Martin Luther în persoan i-ar fi urlat în fa: „Fortiter
pecca!”, dup ce c tocmai abjurase Memento mori. Hotrât lucru, era ziua lui
fericit!
S iei Ch-ul pe tlpi, în linie dreapt, de la un capt al bulevardului

Pcii pân la porile oraului, mai treac-mearg; greul începe la ieirea din urbe,
când pân la aeroport s tot fie vreo 10 km de deal-vale, deal-vale de mai mare
frumuseea. Nu i pentru el – odat deertate glandele lacrimale & seminale,
mersul pe jos devenea o plcere, una cutat ziua-n amiaza mare. Totul era s nu
întreac msura – la întoarcere, va lua autobuzul A, cele 20 de copeici
economisite pe cafea permiându-i luxul unei cltorii cu expresul –, pentru a nu
transforma, printr-un singur faux pas, un deliciu într-un delict. Intuitiv, simea c
exist o legtur între libertatea de micare i libertatea de gândire, iar aeroportul
prea s le simbolizeze pe amândou, fiind atât punctul de plecare pentru
nenumratele cltorii „ "# $” 2, dar i
staia terminus (adevrat, aeroportul din Bonn sau Viena) a unor liber-cugettori,
aa-numiii disideni, expulzai din URSS. S afle ai casei c s-a pornit pe jos, de
capul lui, în afara oraului, i-ar fi rupt picioarele; dar s tie tata ce-i în capul lui,
n-a fost nscocit înc o asemenea pedeaps! i aa, pornirea lui de a msura cu
pasul, dac nu era chip cu tot corpul, drumul de la pmânt la cer, se întorcea-n
pelerinaj; i tot aa, printr-un transfer de imagine, aeroportul devenea un
Ierusalim ceresc/ o Mecca/ o Lhasa, iar avioanele tot atâtea biserici/ moschei/
temple zburtoare unde se oficia sfânta liturghie a înlrii; se i vedea pus pe
streaina Templului (la fel de bine s-ar fi potrivit meterezele unei ceti pe care
tot el le va fi înlat în acordurile lirei, dar i acoperiul de indril al bisericii,
dup ce-i va fi zidit în ea femeia iubit), ispitindu-se singur: „Arunc-te jos,
cci este scris…”, dar lectura se oprea aici – figura cu venitul de-a cura-n cap nu
inea i gata! Nici dusu’ pe sus, nici mersul pe jos nu-l apropiau de înelegerea a
ceea ce, fr credin, era cu neputin de priceput: fie c leviteaz (la buditi),
fie c se înal la ceruri (la cretini), reiese c trupul se substituie sufletului. Or,
el tocmai coborâse în mormânt – adevrat, unul imaginar! – trupul neînsufleit al
iubitei, ceea ce însemna c oricât de departe are s ajung de-acum încolo,
oricum avea s rmân cu un picior în groap, în groapa ei. Nici vorb s-i
amputeze piciorul clcând în gol, mai degrab va târî groapa dup el prin via.
Ceea ce nu-l împiedica, pe moment, s înainteze sprinten, de parc i-ar fi crescut
aripi la glezne, asemntoare celor ale companiei „%'” de pe cocardele
piloilor sovietici (de alii n-avea de unde s vad). Viaa-i zâmbea din nou, în
chip de stewardes. i atunci o lu la sntoasa, smucindu-se din încheieturi ca
pentru a se autodepi, i sprgând cu trupul, în aerul acelei dup-amiezi de
iulie, propria lui galerie cu via slbatic, într-o tafet de forme trecând una-n
alta: ale lui când le îmbria, strine când le lsa în urm. Înhmat la aceast
fug, ieindu-i din piele ca s-i fac fa, îi venea s necheze de bucuria unui
galop de sntate cum n-a mai cunoscut demult, în timp ce aria-i punea zbale
de aur topit în gur. Când, în cele din urm, a ajuns la aeroport, avu senzaia c
tocmai aterizase, de unde, la început, era pornit s decoleze.
Cu telegrama desfcut pe mas, fata recitea pentru a suta oar mesajul –
„ ” –, chit c-l tia pe dinafara. Nu zburase niciodat
cu avionul, nu fusese nicicând peste hotare, iar tot ce tia în materie de relaii
dintre biei i fete se rezuma la expresia auzit de nenumrate ori de la
rusoaicele din cmin, ceva mai umblate decât moldovencele: „+ "$
<+!” 3 Trecuse mai bine de o or, i foaia rmânea la fel de imaculat ca i
copila care ar fi trebuit s-o înnegreasc demult (dac nu se puneau la socoteal
visele-i umede i mizeria fizic, la ciclu): era de neconceput s-l toarne, dar nici
s se strice cu miliia din cauza lui nu putea. Prins pe picior greit, oricare ar fi
fost acesta, fiica unor prini deportai n-o lsa pe medalista de ieri s-i fac
datoria patriotic, la fel cum studenta de la Litere o trgea de mânec pe fata de
la ar. Nimic din ce învase în familie, la coal i, de doi ani, la Universitate
nu se potrivea cu situaia dat: ca i cum însi prezumia de nevinovie urma s
38
PROZ
se disculpe de o vin aprioric. i atunci brusc realiz cât de puin îl cunoate pe

biatul acela, încât în afar de faptul c „el scrie” – lucru tiut de toat lumea –,
nu ar fi putut spune mare lucru. La drept vorbind, n-o interesa nici el, nici poezia
sa. Era îns de neconceput ca altcineva s-i fi luat locul, în viaa i scrisul lui.
Cât despre ea, în afar de Autobiografia redactat de nenumrate ori – la intrarea
în comsomol, la absolvirea colii medii, la depunerea actelor pentru facultate
etc., etc. –, ce-ar mai fi putut s adauge?! Totul pe-o pagin, niciodat n-a fost
nevoie s treac pe cealalt parte. Trindu-i astfel pe fa primii douzeci de
ani, vor fi suficiente iat patru cuvinte telegrafiate – cu unul mai mult decât
„Torna fratre torna” – ca s întoarc pagina, odat pentru totdeauna. i înainte
de a avea ce ascunde, se i vzu urmrit, supravegheat îndeaproape, poate
chiar persecutat politic. Hotrârea îns fu luat, acum doar trebuia s decid
dac-i cazul s-l atepte, pre de câteva ore chinuitoare, pe miliianul satului
acas, cum le-a fost înelegerea, sau s-l caute neîntârziat la secia de miliie
pentru a-i spune de la obraz: „N-am nimic de declarat”.
La întoarcerea-n ora, se vzu silit s treac pe la „Nadiua”, unde-i
lsase hâroagele, iar bibliotecara din Sala de Literatur strin se grbi s-l
întiineze c l-a cutat mama, într-o chestiune ce nu sufer amânare. Într-
adevr, pe masa lui de lucru un mic bileel – inconfundabil, scrisu-i de
învtoare de limb i literatur matern – îl soma s vin numaidecât acas; cât
s fi trecut îns de-atunci?! Imediat, se gândi la tot ce putea fi mai ru, i tot
atunci îndeprt aceast perspectiv – o pierdere pe zi îi era de-ajuns i de rmas.
Acum, c abia-l regsise, nu-i venea s se despart de Malte Laurids Brigge;
cum de-a fost în stare s-l prseasc?! S-i in de urât pe drum, îi lu cu el o
fraz, pe care o copiase în palm, ca pentru a completa ceea ce liniile sorii se
încpânau s-i ascund: „Trsturile îi erau ordonate ca o mobil într-o odaie
de musafiri din care a plecat cineva”. Cu certificatul de bun purtare la mân –
fia de cititor atesta c n-a prsit biblioteca toat ziua – i Ave Maria-n dini, se-
ndrepta spre ieire, când un brbat tânr, a crui privire o mai simise asupra-i i-
n alte di, îi fcu semn spre toaleta de la etajul doi: „Nu vrei s intrm?” Îl urm
cu încredere – înc din coal bieii mergeau la bud ca s discute înde ei, la o
igar. În loc s-i propun una – se i gândea cum s-l refuze politicos –, insul îl
învlui din cap pân-n picioare, furând cu coada ochiului ua închis, apoi art
spre cabina de lâng geam. Înc neînelegând bine ce i se întâmpl, dar lovit în
plex de o presimire cumplit, brusc avu senzaia c încperea s-a golit de timp,
ca un tablou din care s-au ters pân i data & semntura. Aproape de ora
închiderii, biblioteca prea pustie, astfel încât prezena tipului umplu tot cadrul:
„Astzi – i mai mult niciodat!” Refuza în continuare s priceap ce anume
astzi, lipsa verbului îns nu-i spunea nimic bun, ca i cum aciunea ascuns
dup ua cabinei de toalet, pe lâng faptul c era ruinoas, i-ar fi prejudiciat
onoarea familiei. Ceea ce intelectul lui se încpâna s resping ca fiind cu
neputin, corpul o intuise din prima; dintr-o dat se fcu livid, sângele-i fugi din
obraji, iar un spasm puternic îi întoarse stomacul pe dos – un lingou de fiere,
etalonul în aur al fricii. În aceeai clip, brbatul se fcu nevzut, i tot atunci
soneria anun sfâritul programului. Între timp, de emoie, transpiraia îi terse
citatul din palm; carevaszic, dup o zi de alergtur s-a ales cu mâinile goale.
Drumul spre cas trecea prin scuarul „Pukin”, trebuia doar s traversezi
strada Gogol i s-o iei pe diagonal pân la havuz, i de-acolo pe Aleea
Clasicilor la vale. Tânrul se simea îmblat, prad tuturor privirilor lipicioase,
ca o insect prins-n plasa pianjenului; i nici nu reuise s se spele ca lumea în
WC-ul bibliotecii. Puea a excremente, i asta fr s fi fcut pe el, dac nu
cumva atmosfera din Ch-u era de tot ccatul, de când staia de epurare a apelor
reziduale lucra la jumtate de potenial. Nu putea merge aa jegos acas –
prinii l-ar fi mirosit de la o pot. i atunci hotrî s se mai spele o dat în WC-
ul public, cum intri în scuar pe mâna dreapt. Buna dispoziie revenea i ea pe
msur ce cobora scrile srind peste o treapt, înc puin i avea s scape de
toat mizeria, când în semiîntunericul încperii de la subsol ddu de brbatul din
bibliotec, în compania unor bietani, i care nici mcar nu se art surprins.
„= !” 4, rosti mai mult pentru ceilali insul, ceea ce s-ar fi putut
traduce, pe înelesul lui, prin „din lac în pu”, tiut fiind faptul – dar ignorat de
tânr cu desvârire – c scuarul „Pukin” era locul de întâlnire a
homosexualilor din Ch-u, chit c „>@< <Q
Y+ >\+, >. , >, +^.
Q >: > +^, >\+” 5. Lein pe
loc – un noroc chior, într-o asemenea situaie; i astfel de unde risca s fie închis
pentru pederastie, omul se pomeni cu un biat fr cunotin în brae – acum era
rândul lui s simt cum timpul s-a oprit pentru el: se i vedea închis pe via,
într-o celul cu o duzin de ini ce-aveau s-l treac prin ciur i dârmon, la
propriu. „_+> <+, +> \!” 6, cotcodcea brbatul,
prinzându-l din cdere i, ajutat de bietanii care formau un soi de gard de corp,
aburcându-l pe scri. Deîndat ce fu scos afar, tânrul îi veni în fire, i dac
întârzia s deschid ochii, era pentru a-i urmri printre gene cum gesticuleaz
deasupra lui ca pentru a-i disputa dreptul seniorului, unul desfcându-i palma,
altul strângând din pumni, cel de-al treilea rchirându-i degetele arttor i
mijlociu a V[ictorie], s i le bage-n gât. Exact ca-n copilrie, când bieii se
jucau de-a „piatra – hârtia – foarfecele”, i nici una din figuri nu era invincibil.
Primul model de echitate, în miniatur – "piatra" este mai mare decât
"foarfecele", "foarfecele" decât "hârtia", "hârtia" decât "piatra", i tot aa pe cerc
–, era i ultimul, dup cum o afla fiecare, pe coaj sau dându-i cuiva la cap, mai
devreme sau mai târziu. (Însui Dumnezeu, în trei fee, prea o proiecie a
jocului din copilrie: Dumnezeu-Tatl da din pumn în Vechiul Testament;
Sfântul Duh aducea rvaul Bunei Vestiri; Fiul Omului tia apele, înainte de i
dup.) Când, în cele din urm, tânrul binevoi s deschid ochii, schimbul de
priviri fu de „2 la 1” în favoarea lui. Refuz mâna întins a necunoscutului,
acum amabilitatea întruchipat, dar se ls condus pân la ieirea din scuar – „
Y @ >!...”7 –, transfigurat de angoas i încercând din rsputeri s
par stpân pe situaie. Abia când s-a vzut de cealalt parte a bulevardului
40
PROZ
Lenin, rsufl uurat: ce a fost mai greu a rmas în urm; acum cine tie ce
surpriz-l ateapt acas.
Din prag, mama îl anun c l-a cutat pe interurban o coleg de
facultate, i c fata are s revin cu un telefon mai târziu – exact asta venise s-i
spun la bibliotec, unde fu de negsit. Cu o intuiie nedezminit, femeia trebuie
c presimise importana acestei convorbiri, nu atât pentru copila de la ar, cât
pentru biatu-i, i se ruga în tain ca primul ei nscut s n-o fi lsat gravid – de
unde tocmai el era cât pe ce s fie violat. Nu se vedea bunic, la 41 de ani, nici
soacr mare. „Nu te întreb pe unde-ai umblat, ci de ce n-ai fost acolo unde ai zis
c vei fi, când te-am cutat?”, fraza ei, spus prea tare ca s-i fie adresat doar
lui, de fapt îl avertiza s aib grij ce spune, c nu-s singuri în cas. La fel de
bine, putea s-o opteasc – în construcia frazei se simea o mân forte, de pater
familiae. Tot atunci sun telefonul. Vocea Mariei prea venit de pe ceea lume,
nu atât din cauza distanei, cât a bruiajului de pe linie – nici nu a reuit s-l
întrebe ce face, c el se i porni s-i recite: „Am fost la aeroport! Dac-ai ti ce
idee mi-a venit…” Era tocmai ceea ce nu ar fi dorit s afle în nici un caz, i
totodat confirmarea celor mai sumbre bnuieli, pe care le îndeprtase hotrât în
faa omului legii, în aceeai diminea. Nu-l ls s termine, de fric s nu spun
prea mult, dac nu cumva s-a i dat de gol, închizându-i telefonul la jumtate de
fraz – spre disperarea organelor competente care înregistrau conversaia.
Hotrât lucru, nu se putea face nimic cu biatul acesta, drept care-i spuse: „De-
acum înainte, pentru mine el este un om mort.”
2. Milarepa Air Lines
Tonul: „Nu-mi doresc s fac decât cltorii în timpul crora nu a avea rgazul
s spun: vreau s m întorc!”
Roland Barthes, Jurnal de doliu
Fceam coad la poarta de înregistrare a cursei Xining-Beijing, la

captul unei sptmâni ce lua sfârit într-un mod neateptat – pe peronul
aeroportului brusc mi s-a desfcut brara de la ceas, un Omax negru cruia îmi
plcea s-i spun Cerna hodinka, i astfel timpul petrecut în Tibet s-a spart,
literalmente, pe asfalt –, când de-odat o namil de om se aez la rând, cum ai
aduga un zero dup unitate. Nu mai vzusem un asemenea brbat trupe – i
eram, de bine de ru, un om umblat care nu scruteaz atât monumentele &
peisajele, cât tiparele umane, (ne)ansa fcând s locuiesc deasupra unei tinere
centenare numit Grasa-Grasa. În mod paradoxal, grsanul nu-mi întuneca
vederea, i nici nu-mi veneau pe limb versurile lui Cezar Ivnescu: „! sunt
oameni grai/ i doar cu degetul dac-i împungi/ plesnesc (oameni grai care
îngra ochiul)”, ce-nsoeau de regul orice apariie de acest gen; din contra,
insul prea alctuit dintr-o materie luminoas, pe care o revrsa din belug
asupra privitorilor, ungându-i la inim. Înaintam anevoie, tot rsucindu-m s-l
vd în toat splendoarea lui, la început pe furi, apoi fr pic de ruine, ceea ce
nu prea s-l deranjeze câtui de puin. Îmi i imaginam cum avionul urma s
zboare într-o rân, asta în cazul în care burdihanu-i avea s încap în salon, când
o lumin puternic venindu-i din spate îl relief în aur ca pe-un glbenu (cu
bnu!) dintr-un ou ridicat la soare – la nici zece pai de el, un alt grsan, un
grsan la ptrat fa cu primul, se aez la coad. „Cel puin n-are bagaje, am
remarcat în gând, ca i namila nr. 1...” Totui ciudat c nimeni nu prea s-i bage
în seam pe ini, nici mcar japonezul Kiwao Nomura*, pe care chiar m
pregteam s-l întreb dac aa arat lupttorii de sumo din ara lui. Cele (puin
peste) 60 kg ale mele mai fcur câiva pai, mai mult cu clcâiele înainte, iar
salba oamenilor grai se complet cu o nou nestemat, un grsan la cub fa cu
secundul – i el cu mâinile în buzunare. „În ritmul acesta, mi-a trecut prin minte,
industria aeronautic risc s nu mai fac fa situaiei, doar dac trece la
producia în serie a lui A-380.” Or, aceeai nepsare general se citea pe feele
celor din jur, majoritatea aparinând unor poei de pretutindeni tocmai
întorcându-se de la the Second Qinghai Lake International Poetry Festival.
Hotrât lucru, coada (de dragon chinezesc) – toat copilria mea st sub semnul
lui „ >
\” 8! – trebuie c i-a pierdut capul, fr s-o tie.
42
PROZ
La picioarele oamenilor, ca nite animale de companie de cca 20 kg

bucata, plus 5 euro pentru fiecare kilogram în plus, bagajele înaintau târâ-grpi
pe podeaua slii de ateptare, acum strbtut de unda celei de-a patra explozii
de lumin, semn c lanul supraponderalilor s-a mai completat cu o pies grea.
Instinctiv, am întors capul, iar privelitea ce mi s-a înfiat, în loc s m
înfricoeze, m umplu de admiraie: insul prea s întruchipeze însi ideea de
„om gras”, i înc în versiunea ei popular, „gras i frumos”. Mai uimitoare îns
era lipsa de reacie a celor câteva sute de pasageri ce-i mânau, pe jos, turmele
de bagaje spre calele avioanelor, ca pentru o transhuman pe calea aerului, cu
escale, schimbând – unii – nu doar câteva fusuri orare, ci i pajitile alpine ale
cerului din emisfera de Nord cu cele ale emisferei de Sud. L-am cutat cu
privirea pe flamandul zburtor, Germain Droogenbroodt, care urma s plece într-
o sptmân la Festivalul de la Struga, via Shanghai, unde trebuia s-i lanseze
the Frontier Tide. Contemporary Chinese Poetry, Point Editions, 2009; ochii si
albatri de globe-trotter artau, primul, emisfera Eurasia & Africa, i Americile,
cel de-al doilea, iar luminia cât o flacr de sudur ce pâlpâia intermitent când
în stângul, când în dreptul, decupa deja cerul în paralele i meridiane. În spatele
meu, srilankezul Hennayaka Mudiyanselage zâmbea – de la începutul
Festivalului n-a comunicat decât prin zâmbet, semn c odat cu plecarea
colonitilor, i-a luat tlpia i limba englez de pe insul; poetul afgan Sayyed
M. Farani îi consulta pe mic pe ceas telefonul mobil, deja în calitatea sa de
ministru i apropiat al preedintelui Hamid Karzai; libanezul Ziad Mahmoud Ali
Kaj, dup ce c pe durata întregii ederi în China nu a schimbat o vorb cu
nimeni, nici mcar cu palestiniana Rose Shomali Musleh sau cu marocanul Jalal
El Hakmaoui, ambii tiutori de arab, se întreba probabil în sinea lui de ce oare
lumea nu-l ia în seam, în ciuda celor peste 120 kg de mas critic; alii, care i
cum.
„Mrs. ---n!” (o voce strin îmi rostete numele pe silabe, cu accentul – greit –
pe cea de a doua), m strig operatoarea, în faa creia nici nu tiu cum am ajuns,
întorcându-mi paaportul împreun cu tichetul de îmbarcare, când deflagraia
unei alte lumini, de zece ori mai puternic decât precedenta, m rsuci cu tot
corpul spre ua de la intrare: „Altul la rând!” Un crater imens, de mrimea unui
amfiteatru antic, se form în atmosfera acelei diminei, doar c nimeni nu prea
s fie prezent la spectacolul ce se desfura de ceva timp în spatele nostru. Puin
de spus „toat brânza într-un coluna”, de data aceasta natura pusese toat
drojdia într-o plmad; din ce cuptor îns va fi ieit o fptur atât de rumen i
puhav?! Made in China?... Sau – vorba poetului Dan Sociu – „cât China”?! La
un pas de mine, estonianul Iaan Kaplinski îi ridic ochii din ghidul de
conversaie englez-chinez, iar orizontul se fcu una cu pleoapele sale, cu care a
îmbrcat în piele, de nenumrate ori – dup propria-i mrturie –, Cartea tibetan
a morilor. „Abia atunci când discipolul ajunge s renege însi existena lui
Buddha, mi-a spus el nitam-nisam, se cheam c i-a învat lecia.” „Las’ c
nici Marpa nu s-a purtat tocmai frumos cu ucenicul lui iubit...”, m pornisem s-i
dau replica, dar poetul se i refugiase în ghidul su de conversaie, aruncându-mi
peste umr: „S nu iei în deert numele Domnului!”, când noi de fapt tocmai
deasupra deertului Gobi urma s zburm. Tot atunci ni se altur Jalal El
Hakmaoui, i astfel duelul nostru verbal se transform într-un joc copilresc de-a
„piatra – hârtia – foarfecele”, unde Buddha îi exhib golul (nimicul) din palm,
Dumnezeu-Tatl strânge-n pumn dou religii (iudaic i cretin), iar Alah
foarfec, aidoma unui Tristan Tzara avant la lettre, din Vechiul i din Noul
Testamente paginile ce-i convin. Fiecare pe unda lui, ne îndreptam acum spre
secia de control al bagajelor de mân; implacabil ca o ghilotin, poarta de
metal urma s vad ce-i de capul nostru – dar i fr s fi bâzâit, m lu în
primire o frumusee local în uniform creia mai degrab eu m-a fi oferit s-i
fac o percheziie corporal. Mâinile larg desfcute, picioarele... Omul lui Da
Vinci trebuie c s-a nscut în aeroport, pe când trecea prin poarta de metal!
Ateptam cu toii îmbarcarea, la poarta A8, iar timpul se transforma sub
ochii mei în tot atâtea rânduri, redactate ad-hoc, din jurnalul de cltorie al
sârbului Dragan Stanic, dar i într-o retrospectiv video a filmuleelor &
imaginilor înmagazinate în memoria captiv a aparatelor de fotografiat, pe care
ieeanul Radu Andriescu i clujeana de souche, stabilit la Budapesta, Szabo T.
Anna le artau unul altuia. I-am cerut lui Jalal El Hakmaoui s-mi împrumute
puin Le ciel en fuite. Anthologie de la nouvelle poésie chinoise, Circé, 2004, cât
s-mi transcriu un poem de Bei Dao, a crui vraj m urmrea de dou zile – „je
te suis, croyance/ toi qui suis la mort” –, chit c-l tiam pe dinafar. De jur-
împrejur, vedeam cum se destram micile grupuri ce s-au format pe durata
ederii noastre în provincia Qinghai, de parc odat cu cursa Xining-Beijing,
fiecare-i lua avionul lui – Beijing-Frankfurt, Beijing-Paris sau Beijing-Viena –,
i doar promisiunea unui alt Festival – de la Struga, Rotterdam sau din
Nicaragua – ne mai inea împreun, legai unii de alii printr-un complicat sistem
de recomandri, uneori reciproce. Când i-a fcut apariia printre noi unul din
grsani (în absena altor patru, cu care s-l compar, habar n-am al câtelea), i mai
ales cum a trecut prin poarta de metal, pe care mai degrab ar fi putut s-o
încalece, nu se tie; cert este c niciun poet, nici mcar octogenarul Jose
Corredor-Matheos, a crui curiozitate de copil fcea lumea din jur mai prezent,
nu i-a întrerupt activitatea sau, dup caz, moiala, spre a-i arunca o privire. Firi
introvertite, mreia spectacolului uman, în carne i oase, nu-i privea. Ceva totui
se schimbase în aer, ca i cum un ventilator enorm cât o elice de helicopter i-ar
fi rotit, pe neprins de veste, nimbul deasupra capetelor noastre, ceea ce fcea s
m simt întocmai ca în curtea superioar a templului din Xining pe când
contemplam acum câteva zile, alturi de Radu i Anna, statuia aurit a unui
Buddha uria ce-i exhiba svastica de pe burt, în acordurile unei rugciuni
cântate ce nu mai contenea. Nu c a fi fost transportat (între paranteze fie spus,
ori de câte ori cineva îmi vorbea de dusu’ pe sus, îi recitam pe loc din Virgil
Mazilescu: „transportul unui dulap vechi din sufragerie pe teras/ de ce m
frmânt în ultima vreme”, i deodat îl vedeam cu picioarele pe pmânt), mai
degrab triam un soi de exaltare ce precede inspiraia; cum îns nu obinuiesc
s scriu prin gri, m-am lsat pguba. Ivirea – cci nu se tie de unde i cum
44
PROZ
apruse! – celui de-al doilea grsan a avut darul s m proiecteze instantaneu în

curtea lateral a aceleiai mnstiri budiste, în faa stupei unui clugr cu
ochelari, ce-i ddeau un aer de scafandru sau cosmonaut. Doar în Capitea
Mnstirii Neam, unde am coborât într-o sear geroas a zilei de 15 ianuarie
’91, mai trisem o asemena senzaie de pace – n-a mai fi ieit în vecii vecilor
de-acolo!
Deja în salonul avionului, dup ce am trecut prin burduful unei mâneci
culisate ce prea s nu mai sfâreasc, fui surprins de svasticile de pe spetezele
fotoliilor, aceleai ca pe pereii templului budist. A fi vrut s le atrag atenia
colegilor mei, dar fie c nu intraser înc, fie c au fost plasai care i unde, nu
aveam cui. „Stau aici ca când ’s acolo”, mi-a venit în minte replica unei femei de
la ar, aezat s-i trag sufletul în plin strad, i pe care vânztoarea de ziare
din faa Potei Centrale din Ch-u o rugase s se dea puin într-o parte. i eu,
unde m aflam? La locul meu, i asta nu atât luându-m dup tichetul de
îmbarcare, cât urmând logica implacabil a evenimentelor ce se preschimb, de
la un punct încolo, în destin: aa se face c dup ce, în vara lui ’83, operatoarea
de la pota Moldovei m-a pus s transcriu cu chirilice telegrama „Ave Maria
gratia plena”, iar telegrafista a redactat-o ad-hoc – „
” –, plimbrile mele pe jos pân la aeroportul din Ch-u luau sfârit, la
captul unei convorbiri telefonice pe care destinatara telegramei a întrerupt-o, de
fric s nu fim ascultai (se putea altfel, cu un preedinte al KGB-ului pe post de
Secretar General al PCUS?!), nu i dorina aprig de a pleca oriunde m-or duce
ochii – patru, dac ar fi s credem zicala. i uite-aa, crile deveneau avioane de
hârtie, Cartea Crilor aeroport internaional, iar subsemnatul pilot de curs
lung, de unde-n copilrie mi se spunea „Gagarin”. Tocmai aflasem c, într-o
lume aterizat de-a binelea, zborul fanteziei, de îndat ce s-a abtut de la linia
partidului, echivaleaz pentru autoriti cu o deturnare – iar doborârea de ctre
un avion de vântoare sovietic, pe 1 septembrie 1983, a unui Boeing sud-
coreean, cu dou sute aizeci i nou de pasageri la bord, pe motiv c acesta
înclcase spaiul aerian al URSS, nu lsa loc de iluzii. Intuiia îmi spunea c
devii ceea ce [cit]eti, practica îns arta c – exact ca-n bancul cu piesele de
schimb ale mainii de cusut care, ori de câte ori erau asamblate, tot automat
Kalanikov alctuiau – saltul calitativ dac se i întâmpl, el se datoreaz mai
degrab unor autori & titluri prohibite, a cror lectura – pe sub mân, învelite în
„|” sau „
<” – îi ddea senzaia de a te fi aruncat cu capul în jos,
din vârful turnului. Aceast imponderabilitate în stare pur, cu atât mai dorit cu
cât câmpul gravitaional al sistemului era de neînvins, avea i un nume, levitaii
deasupra hului; cum ar fi rspunsul lui Nietzsche („Dac te uii prea mult în
prpastie, la un moment dat prpastia se uit în tine”) la Ispitirea lui Isus („Dac
eti Fiul lui Dumnezeu, arunc-Te jos”), i doar pentru a se ajunge la sintagma
ce-mi ddea dulci fiori: „cci este scris…” Prin inversarea ordinii cuvintelor,
însi fiina („este”) era condiionat („cci”) de „scris”, iar eu hotrâsem c
viaa merit trit – dup ce c mi-am bocit iubita, într-o dup-amiaz de var,
crezând-o moart, iar într-o noapte de decembrie la Moscova puin a lipsit s m
arunc de la etajul patru –, nu pentru a citi cum i-a trit-o Goethe, ci pentru a o
scrie pe-a mea. Ori rupeam pisica, ori ceaua de poezie avea s m rup (atenie
la schimbarea animalului de companie, din mers). În cele din urm, m-a salvat
“VAcA~ “, al crui prim vers, inspirat de Cartea tibetan a morilor – „tatl
nostru cel carele-n cer eti pripon precum eu pe pmânt îi sunt vaca legat cu
funia mu” – a tras de mine, mai sus, tot mai sus (cine-a zis: „} \
>$ ^ ” 9?!), scoându-m astfel în lume, în diverse ediii & limbi,
iar din când în când, i în carne i oase. Acum iat-m invitat i-n China.
Transpus în mandarin, transportat pe calea aerului în Subceresc, întoarcerea
acas însemna închiderea unei bucle; pân una-alta îns urma s iau între
paranteze acest zbor, Xining-Beijing, în comparaie – abia dac un cârlion. i
exact ca-n pilda cu femeia i dracul îndreptându-i un fir de pr cre de la pu, cu
cât se întindeau mai tare pregtirile de zbor, cu atât se rsuceau mai abitir, în
scaunele lor, pasagerii. De pe locul meu de lâng hublou urmream cum se
umple salonul avionului, tot oameni grai, unul i unul, care, pe msur ce
înaintau printre rânduri, în dou iruri indiene, preau s se simt tot mai în
largul lor. Absorbit de privelite, i cu ceasul defect în buzunar, pierdusem irul
evenimentelor, iar lanul viu al supraponderalilor nu se mai sfârea, de parc s-ar
fi rotit pe cerc, înaintând pe culoarul din dreapta i întorcându-se pe culoarul din
stânga, într-un du-te-vino menit s întârzie decolarea. De fric s nu se
adevereasc presupunerea mea, nici nu îndrzneam s întorc capul – i chiar
dac a fi fcut-o, ce altceva puteam s vd decât urechea enorm a marelui
grsan de alturi din care – culmea! – se auzea, în surdin, o muzic
inconfundabil, acea rugciune fr început i sfrit ce ne atrsese, pe mine i
pe Radu, în templul din Xining. Atunci m-am apucat s-i numr, iar curând a
trebuit s adaug un al doilea zerou dup 1, apoi dup 2, 3, 4... „Aa ceva nu este
cu putin, îmi spuneam, incredul ca ardeleanul în grdina zoologic, nici un A-
380 nu ar fi în satre s încap atâta lume de pe lume!”
Odat cu numrtoarea, s-au rupt i rândurile grsanilor, acum aezai
fiecare la locul lui. Apariia stewardeselor fu la fel de spectaculoas; rase în cap,
purtau svastici drepte în piept (a nu se confunda cu cele fasciste, întoarse), iar
uniformele lor de culoare viinie închis aminteau mai degrab de robele
clugrilor cu care m fotografiasem chiar în prima zi, într-o pia din Xining. În
Fotografie de Lu Ming Zhu
46
PROZ
loc s ne demonstreze cum se pun mtile de oxigen, în caz de depresurizare a

cabinei, acestea se prosternar printre rânduri, într-un soi de gimnastic sacr, i
a trebuit s numr pân la o sut înainte ca flotrile s înceteze. Toi pasagerii,
mai puin eu, îi aprinseser beigae de santal i participau trup i suflet la
ritualul înltor al plecrii – în curând fumul ne învlui pe toi de-a valma, i
abia atunci avionul se urni din loc. Între timp stewardesele roteau mantre cu
rugciuni, cu micri egale ale palmelor, cum vzusem c face toat lumea la
templul din Ta’er, motoarele se ambalau, trenul de aterizare gonea pe pist,
beculeele din plafon luminau butoanele cu dou mâini unite-n rugciune,
chipurile (s)punei-v centurile, înc puin i urma s ne desprindem de sol.
Teoria mea, fantezist desigur, spunea c pentru a decola, aparatul de zbor
trebuie s înving nu fora de gravitaie a pmântului în general (g), ci a unui
teritoriu concret, i c aceast fora se compune din g înmulit la suprafaa rii
respective. Altfel spus, una era s-i iei zborul de pe aeroportul internaional din
Ch-u, învingând rezistena celor 33,7 mii km2 ai RM, i cu totul altceva din
China, cu cei 9,596 mil. km2 ai si. Oricât de fantezist, teoria mea prea s
explice frecvena accidentelor aviatice din Rusia (17,075 mil. km2) – doar c
mai trebuia luat în calcul ponderea figurilor de prim mân pierite în astfel de
catastrofe (generalul Lebed, mult mai în drept s ocupe fotoliul prezidenial
decât locotenent-colonelul Putin; generalul Trokin, eroul rzboiului din
Cecenia, condus i acesta de locotenent-colonelul din Kremlin). Ironia sorii
fcea ca acest colos pe picioare de lut rscrcrat pe dou continente, ca pentru a
urina în Volga, s se numeasc „" ”, având drept stem acvila
bicefal. Ceva mai modest-n pretenii, China îi zicea Imperiul Subcerescului,
populându-i compact teritoriul i uitându-se tot mai insistent peste gard, la
Siberia nemrginit, în plin criz demografic. Aproape c-mi venea s m salt
în vârful degetelor, în ciuda centurii de siguran, ca s înlesnesc decolarea
avionului; i invers, toi aceti grsani preau i mai înfundai în fotoliile lor,
adevrate greuti menite s intuiasc la sol pasrea de fier. Aparatul gonea i
gonea pe pist, i aceasta nu se mai termina odat, i nici nu-l lsa s se
desprind, ca i cum s-ar fi transformat într-o hârtie de mute. În loc s ne lum
zborul, se auzi brusc un scrânet de frân, mirosul de cauciuc ars ne izbi în nri,
iar aparatul – Boieng? Airbus? – se rsuci din rsputeri la captul pistei, fr s-o
prseasc totui. „Cu atâia supraponderali la bord, mi-am zis în sinea mea,
aproape bucuros de turnura pe care o lua iat aceast cltorie, nu-i de mirare c
am ratat decolarea.” Dup cum se întorcea, flecit ru, la poarta A8, ai zice c
aparatului de zbor i s-a aplecat (de noi!), ceea ce i se poate întâmpla oricui –
vorba poetului: „pzete-ne, doamne, de ejacularea precoce i replica întârziat!”
–, mai cu seam atunci când imaginaia o ia razna, iar putirina abia dac mai
gâfâie din urm: „Întru tot lipsit de dorin,/ îi poi contempla ascunziurile;/
întru tot aflat în dorin,/ îi poi contempla înfirile.”
Mai departe bucla se desfcu în tot atâtea fire cree ale unui pubis
gigantic, pe care dracul nu mai prididea s le îndrepte; stewardesele rase-n cap
se fcur nevzute, grsanii se sltar de la locurile lor, aproape imponderabili,
chiar i piloii, pân atunci invizibili, se artar contrariai. Apoi cuiva îi veni
ideea salvatoare s ne aeze în alt ordine, pentru ca iniialele numelor noastre
astfel alturate s formeze un mesaj ce ne-ar înla cu de la sine putere la cer, am
presupus, când de fapt tot grsan lâng grsan se pomeniser, de la un capt la
altul al aeronavei. Privite de sus, scaunele pline formau acum un abac cu bile de
su, pe care o mân invizibil le tot muta dintr-o parte în alta, dar socoteala nu-i
ieea i pace. „Ai grial, parc-l auzeam pe Ioan Flora, cu puin înainte de a se
prpdi, fcând-o pe ovreul, te scarpini la coaiele mele…” Doar c ceea ce ni se
întâmpla nou nu era un banc sârbesc, spus de-o strin gur, i nici noi nu
semnam cu castorii ce-i mnânc, în caz de primejdie de moarte, testiculele.
Se fcea c fiecare pasager era aezat la locul lui, urmându-i propria curs – câi
pasageri, atâtea curse! –, iar misiunea echipajului consta în topirea tuturor
acestor voine într-o singur suflare capabil s ne ridice în slvi; drept care una
dintre stewardese împinse în fa, ca pe-un crucior cu buturi rcoritoare, un
altar pe roi suflat cu aur, iar altele câteva se pornir printre rânduri s împart
beigae de santal. În urma lor, dou stewardese mai în vârst rsuceau capetele
pasagerilor cu faa spre Buddha, la fel cum ar pune în micare mantrele de
rugciune, apoi toate se aruncar la pmânt pentru gimnastica lor ritualic. Nici
pasagerii nu stteau degeaba, ci agitau ritmic mnunchiuri de beigae aprinse,
iar fumul transform în curând salonul aeronavei dac nu într-un templu, cel
puin într-un zepelin. tiam c unii pelerini ajung la locurile de închinciune
apostolicete, prosternându-se tot drumul; dup zelul cu care se aruncau la
pmânt stewardesele noastre, iar i iar, se vedea c voiau s ating altitudinea de
zbor pe jos, i nu doar pentru ele. Apoi nu a mai fost nevoie de beigae aprinse,
fiindc din cretetul fiecrui bodhisattva urca la cer o dâr de fum; cele câteva
sute de oameni grai erau tot atâtea baloane umflate ce urmau s ridice-n trii,
din interior, nacela cu pasageri. Nu c a fi avut ru de înlime – dup ce c-n
prima copilrie mi se spunea Gagarin, pe la 13 ani am devenit Mowgli, i asta
fiindc m crasem pe macaraua ce construia blocul-turn cu 22 de etaje; vor
trece ali câiva ani i iat-m-s pe turnul de unde se srea cu parauta, în dealul
Lacului Komsomolist din Ch-u –, dar în clipa în care, uitându-m pe hublou,
vzui exact acelai peisaj magnific ce mi se înfiase acum o sptmân de pe
terasa superioar a templului din Xining, cu oraul aezat la poalele colinei
sacre, am simit un ghem în stomac. „Stau aici ca când ’s acolo”, o îngânai în
gând pe ranca din faa potei centrale din Ch-u, tot mai contient c, nu se tie
prin ce minune, tocmai czusem într-o curs, helas! alta decât Xining-Beijing. În
acel moment avionul se urni din loc, îndreptându-se greoi spre pista de decolare;
stewardesele, acum goale puc, îi înteiser tantri-yoga lor, clrindu-se cu
spume la gur; motoarele i ele se ambalar, trenul de aterizare prinse vitez,
înc puin i glandul avionului – „vaszic, Boeing!” – se va beli la cerul
sumecându-i poalele orizontului, iat-l intrat într-o erecie cum scrie la carte –
„Fr ca el s cunoasc/ împreunarea masculului cu femela/ organul su e
stârnit” –, când o voce (de dincolo!) anun cursa companiei Milarepa Air Lines,
Xining-Lhasa, iar eu urmream deja prin hublou cum sunt ejectai, rând pe rând,
48
PROZ
strinii, adic nous les autres – adevratul balast din cauza cruia nu am putut
decola din prima! –, i atunci am simit c prind aripi, i a fi zburat aa pân la
captul nopii, ba nu, al zilelor mele, dac nu s-ar fi deschis parauta, iar o voce
(alta, dar tot de dincolo) nu m-ar fi adus cu picioarele pe pmânt, nu atât fgduit
mie, cât eu promis lui: „Repet dup mine: je te suis, croyance,/ toi qui suis la
mort”.
* toate numele personajelor sunt reale i pot fi gsite în antologia Transcending the
Reality and Matter. Poetry Collection of the Second Qinghai Lake International Poetry
Festival.
1. (rus) literalmente, „dou cizme pereche”; aici – de-o teap.
2. (rus) „pe întinderile nemrginite ale Patriei noastre”.
3. (rus) „doar s nu rmâi însrcinat contrar dorinei”.
4. (rus) „Singur ai venit!”
5. (rus) „dei homosexualitatea este lichidat definitiv în ara noastr, nu-i lichidat
chiar în întregime. Mai bine zis, în întregime, dar nu de tot. i chiar e mai corect aa: în
întregime i de tot, dar nu definitiv”, Venedikt Erofeeev, Moscova-Petuki, traducere din
rus de Emil Iordache, Editura Cartier, 2004.
6. (rus) „Numai nu acum, numai nu aici!”
7. (rus) „Umbl tot felul de ini pe-aici!…”
8. (rus) „fiecare când îi vine rândul”.
9. (rus) „Noroc c vacile nu zboar!”
Fragment din romanul esut viu. 10 x 10, în pregtire.
MICHAEL KRÜGER
Prezentare i traducere de Andrei ZANCA
Nscut în 1943 în Wittgendorf, Michael Krüger triete în München.

Este eful reputatei edituri «Carl Hanser» din München, în care au aprut mai
toate marile opere universale, întemeietor i îngrijitor de ediie a renumitei
reviste «Akzente» - cea mai cunoscut i mai apreciat revist literar din
Germania postbelic, fondat de membri celebrei Grupe 47 – din care au fcut
parte printre alii, Heinrich Böll, Walter Höllerer i Hans Bender. Poet deosebit
de apreciat în perimetrul literaturii germane – i nu numai – Michael Krüger
scrie proz, liric, eseuri, fiind cunoscut i ca autor de piese radiofonice. Lirica
lui Michael Krüger se-nal din cîmpul zilnic al experienei personale. Ea se
reveleaz cititorului uimit prin racursiurile brute dinspre miezul textual,
atingîndu-i prin fant inta. Toate acestea presupun o privire pertinent în
miezul eecurilor umane, al lizierelor tririi, prin care simurile prind contur i se
preschimb în gesturi ginga-amare. Luciditatea i contiina faptului c Aici
este locul nostru de reflecie i de împlinire, precum i druirea deplin,
constituie nota genuin a acestei lirici de excepie.
Cum scriu ei
pentru Paul Wuehr
unul ridic piatra i scrie

o poezie despre adevrul
care se divizeaz i se ascunde.
Unul vede sub piatr
scaietele i nu gsete decît vorbe
de mîhnire. Un altul scrie.
Cel tiutor ade în arhiv
i-i zgîrie vorb de vorb
obrazul. i lîng el unul,
50
POEZIE GERMAN
care se compune din cuvinte,

lui îi lipsete înc un vers.
Unul umbl prin orae
i adun disperat documente.
Unul face schimb de cuvinte
pîn ce poezia sa strlucete, înuntru
i în afar. Unul gsete o rim
i se bucur de moarte.
micile versuri
micile versuri, ce nu cunosc nici o direcie,

nici o tendin, ele urmeaz duse pe gînduri
un drum în întuneric i apar deodat
în rarite, preschimbate. Ele nu cunosc
pofta de vorbe mari, ele nu spun
ce s fac i s lase oamenii.
i dac e vorba de moartea lui Dumnezeu,
de moarte omului, ele nu se mai aud.
Platon, Nietsche, toi poeii, care au combtut
focul cu foc, ca în pîrîitul febral
s se nasc sunetul, form superior evoluat,
dispreuiesc micile versuri. Ele îns viaz
mai departe, în btaia de pleoap a ochiului
ce se deschide i
închide.
Congres al scriitorilor
Lahti/Finlanda
Odat am tras tainic cu urechea, dinspre fereastra mea,

înspre nemiloasa luminozitate a noptii din toiul verii,
la poeii, care discutau frumuseea pe gazonul ptat din faa
hotelului, frumuseea, adevrul lor jignit: la rusul cu ochi mici
care îi purta umbra sub bra, cum numai un rus îi poate
balansa umbra în dizgraia zorilor calcaroi. Cînd în somn
ne ajung din urm cuvintele, se aeaz între dou respiraii
în blînda rarefiere a dimineii, se ivete acea
dispoziie de unitate i nesfîrire,
din care se plmdesc poeziile ca iarba uscat
din asfaltul crpat. La un suedez trist,
care arta ca zeul mut al identitii,
obosit de jocul cu cuvintele. Doar o adiere înc,
o silab, un ecou într-o perindare de oglinzi,
ce nu cunosc nici început nici sfîrit.
La o portughez, învelit în basmale fluturînde,
care vorbea despre fîlfîitul muierutii de uliu
la prima ei adpostire: astfel cuvintele primesc
sensul nostru, precum ramura în primvar,
cînd sucul pmîntului o ptrunde. În fine,
la un poet din Polonia, credincios doar adevrului,
care nu se gsete în propoziii, la un brbat
cu ochi negri, rtcit în melancolia lui.
El a artat celorlali o moned, spre a explica
starea poeziei: nici cap, nici pajur
nu se puteau zri pe rotundul uzat.
Un parastas pentru sufletul aflat între
duh i natur sub un cer albastru-cenuiu.
Eu însumi mi-am ascuns capul în spatele perdelei,
avînd pe limba una ori celalt despre pretenia
la adevr a discursului poetic, am rmas îns mut,
mi-am înclzit ipetele ce urcau în gur,
care erau o parte a adevrului, a crui istorie
este cunoscut drept eroare sîngeroas. Un fragment
lipsit de putere, jefuit, desacralizat, incapabil de-a
înndi cele rupte. Îns eu nu am putut vorbi, doar
mi-am vzut în oglinda ferestrei faa, splcit
ca smoala topit. Mai tîrziu, miezul noiii
trecuse de mult, s-a alturat celorlali, un
poet francez bîntuit de insomnie. El a adunat
pietri, jos lîng lac, în luminozitatea nopii,
urmrit de ipetele rguite ale pescruilor,
i ni l-a artat: noi ne aflm în afara literaturii,
cînd vorbim despre ea, noi o dublm doar, fr
de a-i atinge, miezul tare, de nedistrus.
Hai, s fim musafiri, nepoftii, îns binevenii,
musafiri întîmpltori, ce iau loc la mas
i dispar din nou, fr ca cineva s le duc dorul.
Polonezul a tcut. Rusul îi slobozi umbra
52
POEZIE GERMAN
ontocind în urma lui. Portugheza, învelit

ca o mumie, se gîndea pesemne la cuvintele, ce celebreaz
frumuseea trupului, neimpresionate de moarte. Suedezul
i-a luat tlpia surîzînd, ca unul, care cunoate slbiciunea
a ceea ce face. Eu însumi am rmas
în spatele ferestrei contemplînd vîntul,
care i-a gsit linitea în verdele orbitor al mestecenilor.
cimitirul
imediat lîng intrare, lîng grmada de gunoaie,

unde gladiolele îi împrtie roul dulceag,
zace un poet, pe care l-am cunoscut bine. El a adus
acas din rzboi cîteva cuvinte
(ascunse în gheat), pe care le-a tocmit atît de mult
pîn ce au dat o carte. aizeciipatru de pagini
i o înscriere în Brockhaus1 care dup moartea
sa a disprut din nou. Ludate au fost, tristeea lui,
fora imaginii i proveniena sa spiritual din Loercke2
(pe care nu l-a întîlnit niciodat). Chiar i falsele rime
aplicate unei false viei le datorm lui.
(Un crainic, l-a denumit Benn3, îns scrisoarea
s-a piedut, astfel c nu exist fpta
în spatele faptei.) Bani, n-a avut niciodat, îns muzee
care îi splau vesela i care îi trimiteau poeziile
cînd zcea obosit i trist pe dormez.
El a simit privirea eapn, care cdea din viitor
asupra lui i care-i decolora cuvintele.
In irul din spate se odihnete unul, care a fcut
s devin concret poezia în anii aizeci: pîn i Dumnezeu
este doar un cuvînt, la care, ateitii au jubilat.
Lungi lanuri de cuvinte, împrtiate-n voia lor peste foaie
iar el, ultima verig, care nu mai apuc a se îmbuca.
O trufanda pentru teoreticieniii, care-i comparau textele
cu nisipul, cu deertul, naiba tie de ce.
Cînd era întîlnit, tocmai venea de la un congres,
ori pleca la un simpozion la Celle,
mereu cu clasa a doua i cu dicionare în bagaj,
pe care le îngropa cu scîrb în cutare
de comori rare pentru victimele
incendiului, tu nu înelegi, c trebuie s înelegi.
A murit de butur. Numele lui, scris cu litere mici,
a pierdut deja cîteva litere,
acest lucru l-ar fi bucurat pesemne.(în Sao Paulo
1
celebru lexicon german
2
Oskar Loercke, poet german, 1884-1941, lector la ed. Fischer, coordonator al tuturor
autorilor importanti ai ei.
3
Gottfried Benn, poet german marcant, al sec. 20.
54
POEZIE GERMAN
a aprut de curînd o antologie în care este

srbtorit ca adevrat revoluionar.)
Soia lui, mai convenional talentat, a scris
deasemena poezii. Într-una ea a comparat încetineala
unui om cu clipitul din pleoape al bufniei. Doamne,
ce-a trebuit s-i aud de la critic.
C ar fi furat cuvintele, a fost cel mai minor repro.
Ins cui aparin cuvintele ? Poate mai triete
i terge cu degete plite de gut sîngele
de pe marmur.- Inspre zidul dinspre strad,
inundat de zgomotul, pe care atît de des l-a cîntat
zace mormîntul singurului poet politic al oraului.
A fost foarte celebru, a fost învat pe de rost,
fiecare poezie, o lovitur ginga de pumn, scurt,
seac i frumoas: lumea îi arat dantura maronie.
Vreme de doi ani mi-a fost vecin, apoi s-a mutat la ar
ori s-a lsat tras de o femeie, care azi
îi falsific semntura, spre a plti chiria.
Un mormînt nu pot gsi. Paznicul d
din cap. Un poet? Aici? N-are habar,
de zac aici i poei…nu se poate vedea
dup morminte. Se zice c s-ar fi spînzurat.
De un accident putea vorbi doar familia
care îi putea permite s-i cumpere volumele
de poezie i s le distrug .
Am fost cu el în Roma, în anii optzeci,
atunci scria lungi poeme despre împrai, papi,
i pisici, într-o limb, care era atît de strin
i de sclipitoare, încît nimeni nu o înelegea. Azi
unii cunosctori se laud, c i-ar fi recunoscut
deja dintotdeauna talentul, laud tonul înalt, care
reunea ura, frumuseaea i mîhnirea în vechea lege,
încît ochii votri s se limpezeasc…Îi mai aud rîsul,
cînd vorbea despre critici, care în arta poeziei
vedeau o evoluie, de parc nu ar fi contat doar faptul
de-a vedea cîrdul de psri, care zbura dinspre gara
principal în direcia Colosseum-ului, unde locuia.
Zbor de pasre, scriere ce se terge ea însi pe sine…Mormîntul
lui n-a fost de gsit. Ce mai era de fcut ? el mi-a druit
o poezie, o antescriere a morii, rimat,
scris în întuneric, în lumina ochilor unei pisici,
aceasta îmi veni acum în minte. în faa cimitirului
se afla o celul telefonic luminat, am intrat,
am luat receptorul i am mi-am dus lent
gîndurile cu voce tare la capt.
ultima zi a anului
da parc cerul ar fi vrut s-i dea pmîntului o despgubire

ploaia a splat azi tablourile din rama,
care acum delimiteaz o pat alb pe zidurile pastelate.
Lumea, ce va veni! S pstrezi doar amintirile
culoarea lor tulbure. Anul se chircete în ultimele lui ore.
S nu spun nimeni, c ar fi un spaiu mare între pahar i buz
cînd progresul este doar la o palm de circuit,
fiindc în fond, i aceast lecie n-a trebuit s o învm,
cu fiecare zi, începe un nou an: anul rzboiului.
i nu este o alegorie, cum îngerul lenevindu-se
cu masca de gaze în surîzîndele galaxii. Acum
se poate auzi trîmbia, care întunec partea a treia
a soarelui, partea a treia a luni i partea a treia
a stelelor, fr ca cineva s observe i restul
se mistuie precum punctul verde în TV dup tirile
anului trecut. Milostenia, care-i iubete i dumanii,
s-a încurcat în dat, falsa-i vorb împleticit
a prvlit-o, bîlbîind, în nou an, pe cînd cuceritorul
a fost de mult recucerit: se putea vedea zcînd în ctue
cum îl tîrau, la vedere, prin piata tablourilor de culoarea
ocrului, în propriile sale dîre de sînge. Pe ochii
mortului cresc peisaje, o ruin respectabil, rimata
uoteal a palmierilor, o fîntîn fr vorbe, umbrit
i haurat, prins-n cadru de cel mai bun pictor
al nostru, care se ascunde timid în spatele camerei.
Ca va mal, tres mal, astfel demiurgul,
care trece înc o dat în curat denecititul:
panegiric, dedicat ochiului. Inc un ceas. E vremea
s se arate dumanii. Viaa a disprut de pe pmînt
i este de gsit doar pe fundul oceanului.
A fost Kant, cel care a prevzut perpetuarea noastr
56
POEZIE GERMAN
pe Jupiter ? Destinul nu mai este o tem, prea adînc

ne aflm în impas, iar gheurile plutitoare se întind
departe i tot mai departe. Cine tie, poate i aceast clip
deosebit, a sosit în lume printr-o incitare de sus,
aceast secund, în care te prbuetei definitiv
în tcere. Contemplu ploaia i gardul viu
maltratat de vînt i noaptea, care cu limba ei grea
începe cu muncile de dereticare, ca noul an
s se poat art dinspre partea lui veche.
cîntecelul Germaniei
închipuie-i, c nou ne-ar aparine aceast cas,

prietenosul scîrîit al scrilor
i oarecii din spatele lemnului.
închipuie-i, c la mas ar edea cu noi
umbrele acelora, care locuiau odinioar
aici, i ar povestii istorii.
Noi am trage cu urechea. Am purta vestmintele lor,
cu gulerul rsfrînt i lîna colorat.
i c un înger gras al istoriei
ar tia ceap
i ar plînge pentru lacrimile noastre srate.
închipuie-i, c am ruga pîrîul,

s-i prseasc patul aternut cu pietri,
ca petele s nu trebuiasc s treac peste pmînt
în drumul su înspre oala noastr.
închipuie-i, c noi am dormi noaptea
în aceste paturi, i c pmîntul
ne-ar acoperi cu visele sale.
Inchipuie-i, c am visa, c ar trebui
s prsim casa, i c n-am ti
încotro.
Paul GOMA
JURNAL 2010
[...]
Duminic 4 iulie 2010
Alt noapte grea, istovitoare.Tânari, transpiraie, încât m întreb câi
litri lichizici pierd pe noapte: 3?, 5, 7? Dovada material: maina de splat a fost
umplut i azi diminea de rufrie ud-ud-ud.
M-am întrebat ca proasta dac la ultima vizit îi voi fi spus doctorului
Schaan c transpir ca un bou (cu condiia ca boii s cunoasc andropauza, s
transpire - nu: ei, andropauznicii securiti asud ca Goiciu i fraii omlea de la
Gherla, ca Enoiu de la Interne - când aprau ei “cucerir’li por’lui” cu ciomagul)?
Ana, mereu gata s-mi serveasc o consolare, zice c da. i la ce mi-a slujit? Mi-
a înlocuit un medicament cu altul, efectul rmânînd acelai?
Cum suntem noi, btrânii: numai despre hibe i leacuri vorbim. Despre
ce altceva, când orizontul ni s-a îngustat, ni s-a zbârcit, a intrat la ap ? E
adevrat: ca i mamei, Dumnezeu s-o hodineasc, nici mie nu-mi place s
vorbesc despre bolile mele decât cu medicul curant i cu apropiaii din familie.
Dei Obsesia Mare este legat de gândul c mor-ca-mâne, vorba cântecului
(cutremurtor) bocit de Maria Tnase, i nu apuc s fac mcar o înregistrare
(Calidorul).Dei presupun c chiar de nu am încheiat nici o înelegere cu Tofan,
în cazul în care nu-mi voi mai putea onora contractul cu mine însumi, va
continua el s dirijeze înregistrrile. Sigur, rmâne frustrarea autorului, c nu a
putut face, el cu mâna lui, ce crede c ar fi putut face, dac nu ar fi fost întrerupt
din facere: boal, moarte.
Dar-îns-totui…, ca s scap printr-o piruet.
*
Magda Ursache îmi trimite :
58
JURNALE / MEMORII: PAUL GOMA
Magda URSACHE - Scriitorul de alturi

“Beleaua asta numit Paul Goma mereu reîncepe lupta. Sub steagul
romanului sau al docu-romanului, sub oriflama publicisticii i – iat – sub
flamura jurnalului: trei feluri de scrìsuri sau de scrisùri, toate à bout de souffle.
Nu-i odihnitor Goma, nu ocolete subiectele dificile, sensibile, dimpotriv;
pentru c lupta o duce nu cu îngerul, ci cu fiara. i cine altcineva i-ar fi propus
lui Ceauescu, forînd limita, s susin Cartha ceh din '77? O prob de curaj
mai exemplar, mai desperant cunoatei?
Într-un „Arge” (de aprilie, 2010), Theodor Codreanu opina c jurnalul e
„ultima redut a d-lui Paul Goma în btlia pentru adevrul istoriei româneti”.
Aa este. Jurnalele lui Goma (optsprezece) înseamn rzboi dus cu luciditate
politic, rzboi pentru un proiect de renovare moral, rzboi „fresc” cu
cobreslaii nedemni. Goma e fundamental de neîmblînzit; incontrolabil, aadar
autonom. Nu-i e fric s rmîn singur împotriva lor seul et envers tous. N-are
spaima c adevrurile lui îl fac antipatic ori agasant. Unii spun rigid (în loc de
ferm), chiar abuziv în atac, iar cei care l-ar castra (mcar l-ar amori niel cu
aconitin) nu-s puini.
Goma n-a fost i nu este adeptul naraiunii reci, detaate; nici al dublei
contiine, nici al disimulrii, ca Pessoa. Jocul de-a literatura înseamn i joc al
mtilor. Or, Goma refuz travestiul, nu joac în fals.
Mrturisesc: nu l-am urmat de la început. Cum? S nu-l mai inte-reseze
vieile imaginare, die Welt als ob? Am îneles, îns, c, pentru Goma, a scrie
roman e ca un fel de a folosi jumtate de cuvînt, poate i de adevr.
În roman, poi orice: s scrii cu rea credin, ca stalinistul Mihai Beniuc,
trecîndu-l pe Blaga pe muchie de cuit, ca s-l anihileze. Pe-atunci, arta angajat
era zdrobitoare la propriu, artitii angajai avînd condeiul focusat pe neangajai.
Poi (model Saul Bellow, Ravelstein) s încurci voit ficia cu realitatea istoric,
dînd nume reale unor personaje de ficiune sau invers. Poi s mini.
Raportul corect ficiune-istorie e bulversat, realul, autenticul fiind
amestecat nepermis cu imaginarul, în numele logicii ficiunii, foarte îngduitoare
cu rescrierile curriculare. Fictorii au descoperit plcerea de a dezinforma în
proz, cînd la Secu nu se mai poate.
Goma n-are nevoie de alt via (de personaj), sub protecia imunitii
ficionale, de refugiu în lumi închipuite. Oglinda literar purtat de-a lungul etc.,
etc. poate deforma imaginea lumii în care trim. Omul din Belleville nu mai vrea
o imagine aburit, ptat, crpat, spart chiar. Cît privete imaginea din
dosarele Secu, în Culoarea curcubeului '77, ne-a atras atenia c este „mutilant,
negatoare”.
A optat pentru calea jurnalului publicat/ postat antum, pentru a intra în
priz direct cu cititorii. E o climar spaiul social i Goma îl folosete astfel.
Cine mai crede c autorul sporete realul, cînd ce trim bate orice ficie, e de-a
dreptul FABULO?
Destinul su are, cu un cuvînt enorm, o trstur hristic, dar nu în latur
ascetic. E dureros, e tragic, fiind vorba de ofensiv, cu uitare de sine
responsabil.
Eti ceea ce i se întîmpl? Da. i-i bine de rememorat: prima dat, l-au
arestat pe holurile Facultii de Filologie, în 22 noiembrie '56, dup ce citise în
„seminarul de creaie”, condus de Mihai Gafia, proza despre UTM-istul care, ca
protest, a vrut s-i predea carnetul. Civilul Paul Goma a fost condamnat de
Tribunalul Militar Bucureti la doi ani de închisoare corecional, pentru delict
de agitaie public. Martorul aprrii, profesorul Gafia, a lipsit: îi fcuse rost
de-o cltorie de plcere în URSS. Aa c Goma n-a fost „redat societii”,
rmînînd „contrarevoluionar agitator”. La 1 aprilie '77, cînd a fost, dup 4
cincinale, re-arestat i dus la organul de anchet din calea Rahovei, a lsat în
spate „soia, copilul, casa, crile, crile mele scrise, cele nescrise, semnatarii...”
Încerca s creeze o micare pentru respectarea Drepturilor Omului. L-au
vizitat/ cutat telefonic, atunci, 431 de persoane.
A fost torturat i trimis acolo unde spune Plei:
„– ez’ n pezda m-ti, nu mai face p Cristus”.
L-au acuzat c-i „corist” i „jdan”, c-i trdtor de patrie, c atenteaz
la ordinea social, c nu-i las linitii pe români s construiasc multilateral-
socialismul. i l-au construit!
Ce-i rmîne anchetatului? Scrisul. „Te in eu minte, te scriu, te pun într-
o carte”; „cu inutul-minte m apr – i atac... ” Singura arm e memoria: „s-i
neuit, s-i netac”.
Putea s accepte prostituia ideologic i s se lase folosit de Putere, cu
cinism. N-a capitulat. Evadarea din lagr ca singura scpare? Mai era una:
tcerea autoimpus. Numai c greva tcerii este, pentru un scriitor, automutilare.
Mai ales c a tcea poate însemna i a fi de acord. A ales poziia „reacionar”,
cînd numai Ceauescu nu striga „Triasc Nicolae Ceauescu!” i a ajuns pe lista
de lichidare a Securitii.
Goma e mereu pe cîte o list de lichidare. Scrisul îi e negat ciclic (ah,
tiuta noastr incertitudine în aprecieri!), inspir animoziti. Îl aprob muli, dar
mai muli se ambaleaz contra lui i a jurnalelor lui. Ei i? Nici Baudelaire, nici
Céline, nici Sartre n-au fost iubii de contemporanii lor. Goma e i el taxat
nerezonabil, nedisciplinat, nedrept cu A-B (mai i este, în tensiunea
confruntrilor), nemilos cu C –D, „piccios” *¥) cu T-, face dese trimiteri în
M-P. Într-un cuvînt, neduslabiseric. „Scrisul ca sinucidere social” e sintagma
lui Emil Botta. O preiau.
Invidioi pe imaginea sa în vest, construit cu risc vital, au fost destui.
Legea H/C/M 957/1966 nu permitea s-i publici crile în strintate. Goma nu
s-a supus. Ostinato a aprut (l-au ajutat Dieter Schlesak i D. epeneag) la
Suhrkamp; La cellule des liberables, la Gallimard.
S-a decretat c politica e asfixiant în romanele sale. Ba îl salveaz
curajul i stilul sau, cum ar spune Caragiale, cinstea i gramatica. Stilul Goma e
precis ca un acord subiect-predicat.
60
Îmi aduc aminte c jurnalul lui Mihail Sebastian a aprut în acelai timp
cu jurnalul gomic (I, II, III – '97). Sebastian a fost declarat pe dat model de
moralitate intelectual, în timp ce Goma a avut parte de reacii repulsiv-violente.
Nu diferite de cele din 1977, cînd, pentru Eugen Barbu, era „un zero”: „nu
înseamn nimic pentru
contiina româneasc”. N-a
pomenit mai nimeni c
Sebastian era i autor al brourii
clandestine Armata roie vine,
circulînd în aprilie '44. Dup
Marian Popa, Vin ruii!,
brour aprut dup acel 23
august majusculizat, unde M.
Sebastian saluta comunismul
exportat cu tancul de URSS.
Cu exigen inflexibil,
în numele aceleiai opiuni
politico-etice, Goma se
manifest dur contra celor care
nu cuvînt. Are raporturi
proaste cu amnezicii i cu
oportunitii. Clcîiul lui Ahile
al scriitorului român este pohta
de celebritate cu preul
compromisului. Nenorocitul
calcul conjunctural e mereu
refcut. Le-a intrat vechilor
slujnicari în vene. Nu se mai
vindec de trierie ideologic,
de duplicitate. Au dovedit-o i
piticii de grdin, din Grdina Puterii i-a Plcerii preedintelui Traian Bsescu.
Care Putere are darul ei de a compromite marile idei, marile teme:
consensul, sub mandat Iliescu; existena normal, sub mandat Bsescu. i este o
grani moral (nu numai geografic) între eternul Odisseu rmas fr Ithaca i
profitorii de partide, foti profitori de partid. Din care motiv nu-l vd pe Goma
nici medaliat, nici academizat, nici indemnizat, nici repus în drepturile civice
fireti. A luptat pentru drepturile omului, dar drepturi nu are; s-a privat de
libertate, ca s nu mai fim noi privai de libertate.
Personajul principal al jurnalelor fiind România Întreag (nu Mare,
cuvînt demonetizat de politichie), Goma nu poate fi calm, egal, milostiv. Sigur
c are resentimente (Gide: „Literatura bun nu se face cu bune sentimente”),
sigur c e tensionat, pasional, ptima, c nu-i tempereaz „moarea”. Nu este un
diarist atemporal, cum îi dorete Andrei Pleu (în Note, stri, zile, Humanitas,
2010): „A iei din timp e a reui s contempli lumea din punct de vedere al lui
Dumnezeu”. Îl vedei pe Goma fr dram de participare la viaa public? Are
alte urgene decît Pleu, alte stri i nici n-ar face compromisuri – declaraii din
politee ori în oarece beneficiu. Exasperanele lui Goma sînt foarte diferite de
exasperanele lui Pleu. Altceva îi disper.
În corespondena cu Bernard Henry-Lévy, Michel Houellebecq spunea
c preul discuiei e rotund, are cîte coluri vrei, îl ridici de oriunde. E i strategia
lui Goma: nu uit nimic vîrît sub pre. Nu scap nici un 'veniment; nici un
gestem, nici un biografem ori lexem, de la protogînditorii marxist-staliniti pîn
la postgînditorii receni; de la falsul „Marii Rivuluii din Decembrie” la erorile
iliescane, emiliene, bsescane...; de la „ostau’ Cosau” la transcrierea Baconsky
în Baconschi i de acolo la soacra lui Geoan, revoluionar rnit, cu carnet.
Întregul proces al comunismului l-a luat pe cont propriu. Ce ne cere
repetat Goma e s nu uitm, s nu-i uitm. Îndemn vital cînd trim o altfel de
„pitetizare”, de „re-educare”, de manevrare a gîndirii. Un Piteti II, fr
Nürenberg II, dar cu Rolleri muli. Antidotul acestui nou control al minii e
memoria corect i Goma tie bine ce nu trebuie uitat. E mai aproape de noi
decît dac ar fi locuit la vechea adres din Bucureti, de pe strada
Compozitorilor. Anuleaz, din Frana, distana, înelege din interior, din
România, ce (ni) se întîmpl. E scriitorul de alturi.
Goma nu face parte dintre cei care îi pun sub lact jurnalele sau
memoriile, ca s fie publicate dup 50 de ani sau dup 5. N-a vrut s le
tipreasc „de dincolo de mormînt”. Lailor le cam vine de hac. „Eu nu sunt
disident. Sunt scriitor. Punct”. Aa a ripostat Marianei Sipo în cartea-interviu
intitulat chiar Destinul unui disident: Paul Goma, Universal Dalsi, 2005,
interviu luat într-un fevruar 1998. Nu disident, ci inamic public al
comunismului. Nici eu nu cred c poi fi scriitor pur i simplu, dup cum nu cred
c a fi opozantul lui Ceauescu face ru calitii sale de prozator. Cu spusa lui,
„fiecare pasre scriitoare pe hîrtia sa piere”. Dac sinceritatea e pguboas,
minciuna, pe termen lung, e i mai pguboas.
„Îi convine lui Goma s vorbeasc despre frica la scriitorul român!, s-a
rostit un iritat. “Au fost mari presiuni morale”. Au fost, dar unii au rezistat i
alii nu. S-i tratm la hurt? Ce-i drept, altfel ar fi artat procesul comunismului
fcut de ne-cumintele Goma decît de un expert în comunism, reciclat. Altfel ar fi
stat lucrurile cu Goma în fruntea comisiei prezideniale, sprijinit de printele
Iustin Pârvu, de Grigore Caraza, de Ion Gavril Ogoranu, de Marcel Petrior, de
Vasile Paraschiv, de Dorin Tudoran, de dr. Florin Mtrescu (v. Holocaustul rou,
ed. a III-a, 2008, Bucureti, ed. Recson) de Andrei Vartic... Aciunea
„decomunizatoare” Bsescu n-ar fi rmas formal dup Raportul final. Vedei
vreo coeren în decizii cînd preedintele numete regimul comunist „ilegitim i
criminal”, fr a-i pedepsi pe criminali?
De descoperit, Goma se las descoperit din toate flancurile: i dinspre
excelenele intelectuale GDS, i dinspre mai puin excelenele intelectuale
peceriste (nu c unii, ca Pavel Câmpeanu, n-are figura în ambele tabere). Goma
îi detest i pe Roller i pe Ilie Ceauescu; pe Croh, în tustrele ipostaze: înainte
62
de Ceau, în timpul lui Ceau, dup Ceau. Desantismul a fost „pist aplicativ”,
cum ziceau propaganditii, fals. Cred, ca i Radu Mare, c sîntem condamnai
la realism; aa-cci-deci, cum spune ironic Goma, paraliteratura s mai atepte!
Goma a trecut prin închisori, a omat, a „trit pe unghie”, cum nu se
sfiete s-o recunoasc într-un Dialog (ed. Vremea, 2008). Cu toate astea, Andrei
Pleu deplînge puintatea disidenei româneti, numindu-i doar pe Doina
Cornea, protestatar din 1982 i pe Radu Filipescu. Pe Goma, nu. S-i fi dat
foc, ca Jan Palach, în ianuarie '69, la Praga? Într-un fel i-a i dat: a fost interzis
în Rumânia, cum pronuna Ceauescu, din '70 pîn-n '89, pus la popreal amar
de ani. În alt fel, a fcut mai mult decît s-i dea foc: Le Mouvement Goma. Ne
plîngem c n-avem un Soljeniîn cînd avem un Goma, c n-avem un Havel cînd
avem un Goma, c n-avem un Michnik cînd avem un Goma. Însui Adrian
Marino, contestatarul tuturor, recunoate în scandalizantele memorii: „Meritele
sale ideologico-politice sînt indiscutabile. De valoare istoric. El este rezistentul
comunist «arhetipic»”, chiar dac îl acuz de „enormiti i extravagane”, „în
forme maladive”. Marino se consider chiar „suporter secret” Goma. De ce
secret, poate tii domniile voastre, cititorii.
Postdecembrist, vai, a intrat în inappropriate relationship cu ebreii. A
fost acuzat pentru pcatul greu al antisemitismului, pe varii corzi: coarda Ancel,
coarda Radu Ioanid, coarda Shafir, coarda Andrei Oiteanu, coarda Al. Florian
(director executiv al INSHR „Elie Wiesel”), coarda Boris Mehr, coarda
Lavastine, coarda Carmen Muat, M.D. Gheorghiu, în care Goma vede sentinela
parizian la antisemitism, s-a artat gata s suceasc gîtul elocvenei i elocinei
Sptmînii roii. Un argument pe... numrate: Goma a folosit de 126 de ori
cuvîntul evreu. Aha. Cum îl tiu, va scoate alt variant a crii-document, a
eseului-memoranda, unde va uza de vocabula incriminat i a 127-a oar. Pe
Ovidiu imonca îl deranjeaz „evreii cu 2 de i”, altfel spus, generalizrile. Dar
generalizrile cu 2 i (corect gramatical) à propos de români nu-l deranjeaz? Un
anonimeni, autor de sentine neargumentate, care vede iudeofobi peste tot, uier
de indignare ca un ventil la afirmaia c evreii (cu 2 i) au fost în fruntea
bucatelor. În fruntea bucatelor literare au prea fost. Prima secie de critic a USR
a fost format din Vitner, Vicu Mândra, Nistor Ignat, Mihail Cosma, Silvian
Iosifescu, Crohmlniceanu, plus 2 neevrei, Paul Georgescu i Geo Dumitrescu.
Discui despre vremea aceea, apare suspiciunea c îi vizezi pe evrei i eti clasat
drept ce nu eti: antisemit. Exist muli arbitri specializai în „antisemitizare”.
Chiar cînd afirmi c românii n-au fost mai puin fanatici în aplicarea metodei
realist-socialiste, tot te citeaz ca neonazi, cu derivatul legionaroid. i cine a
diriguit manu forte cultura decît Iosif Chiinevschi cu liceul neterminat, Leonte
Rutu Oigenstein, Iulea afran (nume literar N. Moraru)? Etnicizm ororile dac
dm numele real al torionarilor? i înc: au fost românii menajai în totalitarism
fa de evrei? Mcar puteau pleca (pe tax), dup cum pot s revin, conform
noului diasporism: repatrierea în rile Europei de Est.
Lui Goma nu i s-a restituit nici azi cetenia, rpit (ca Basarabia) în
1977, nici carnetul de scriitor.
Dac dispare Goma, „România va deveni liber, democrat i la cur
curat?”. Numai c Paul Goma, prezent în toate zonele de impact cu o realitate
cum n-ar trebui s fie, nu moare. Nu cred c a intrat în Zodia Bolii, a Morii, cum
noteaz în 26 ianuarie 2010. Nu-i vreme de murit cînd procesul de tergerea
memoriei continu. Categoric, temelia e ubrezit ru dac ne propunem s
construim în dispreul valorilor care nu pot fi dispreuite, iar Goma are parte, cu
calamburul lui Corneliu Regman, de „un pios ciomagiu”.
Îmi place s-mi închipui – ipotez de lucru – cum ar fi fost dac ar fi
ocupat locul prim în stat. Ce reacie îngrozit ar fi avut alde Plei i alte stele
mari; prosovieticii (dei nu mai exist, de facto, URSS, prosovieticii au rmas
prosovietici), dar i tefangheorghitii ceauiti, devenii analiti politici;
politicienii plini de semenitate, adic de dragoste pentru aproapele din partid, s
triasc bine.
Nu tiu dac Paul Goma o s revin la roman; eu mi-o doresc, dar asta s-
ar întîmpla doar în cazul normalizrii, ceea ce-i destul de improbabil. Ce trebuie
spus limpede e c nu se va scrie acest segment de istorie, dar i de istorie
literar, fr jurnalul lui Paul Goma, deopotriv document i reprezentare
artistic de clas. Iar de documentat, privind universul concentraionar, s-a
„documentat” chiar la gherl. Cînd a aflat întîia oar, de la tefan Davidescu
despre „fenomenul Piteti”, era la Jilava, în celula 36. S-a „documentat” apoi în
Lteti – DO. Deine cu prisosin experiena închisorilor, cu tot ce implic ea.
Al. Paleologu vorbea despre pucrie ca despre o aventur biografic. Haida de,
în care pucrie?
„Am integrat (citez o însemnare din 25 ian. 2000) în jurnal texte impure,
strine: eseuri, scrisori, articole, invenii tehnice (nu chiar tehnice...); prin asta
am fcut din Jurnal(ul meu – precizez) genul total, romanul integral. La urma
urmei eu, autor (m-)am retrogradat în poziia povestitorului care povestete
povestea povetii (vieii) sale”.
64
Iat o reuit venit de unde nu te atepi: „jurnal-roman-total”, dar i

roman-fluviu, un haos... controlat, un hibrid roditor.
N-am evitat s euez în laudatio, aa cum nu dorea Flori Blnescu s se
întîmple. N-o fac des, detest critica piaristic a gcarilor pui pe encomii
nesbuite. Dar prea sînt mi(s)tificai tot felul de „tenori ai opiniei publice”, de
„elitarzi intelectualiceti”, aa cum le zice Goma, în timp ce primus inter pares,
model formativ prin excelen, e taxat de ponegritor i cusurgiu, contaminant i
otrvicios. i-mi aduc aminte c Nietzsche cerea stabilirea scrii valorilor în
funcie de capacitatea de a suferi. Reformulat – în funcie de capacitatea de a te
sacrifica. Goma are vocaia rar a jertfei de sine, principiu de moralia nu
minima, ci maxima.
Atitudinea sa nedilematic, tranant, care e a(l)titudine, complexeaz,
ce-i drept, dar Goma e un reper moral care (ne) salveaz obrazul.
—––––––––––––
* In realitate C.oiu scrisese: (“picioasele [de la piat] scrieri ” - ale mele
scrierile), nu “piccioasele”, de la “a pica…” (Nota mea, P.G.)
[…]
Noapte identic precedentei. Oricum: neodihnitoare.
Luni 12 iulie 2010

În sfârit! Acum, la orele 6,30 dimineaa a început s plou.Cu tunete,
cu trznete. Se anun grindin pe podgoriile burgunde i alsaciene.Eu îns am
învat s nu intru în panic: dac o grindin nu distruge viile în totalitate, cât a
mai rmas din strugurii vtmai va compensa, prin calitate, cantitatea pierdut.
Dup cum se vede, sunt, nu doar nepotul, ci i ucenicul lui Niculae Popescu,
fratele mamei, agronomul cu înalte-studii la Cucuruzeni…
Mari 13 iulie 2010

Ast-noaptea de az’ noapte mi-a fost cea mai grea de pân acum - ce-o
mai veni, om supravieui i-om povesti.
Interesant: nu am suferit de cldur, ca în nopile trecute, îns când m
trezeam, îmi gseam bluza ori cmaa de noapte leoarc, constatam c i
cearceaful de pat era mai întunecat la culoare în locurile unde mi se aflaser
umerii, c cearceaful cu care fusesem învelit - de frica ânarilor - era i el ud. De
dou ori am schimbat aternutul de pat - cât despre bluze… Noroc c maina de
splat este în stare de funcionare - i funcioneaz!
Dana mi-a scris c nu doar ea este “profesoar de fitness”, ci i mama
sa. Vor lucra toat vara acolo i vor fi pltite. Ceea ce nu înseamn neaprat c
bugetul lor este subirel de tot - doar subirel…
Ne-am sftuit (cu Ana, desigur): cele 100 exemplare pe care le va primi
Dana din tirajul de la “Din Calidor” s fie vândute - cu pre preferenial,
desigur.Câi bnui se vor aduna, Dumnezeu cu mila, vor ajunge pentru trei
îngheate i trei ceaiuri (fata nu a ajuns s bea cafea, e în faza ceaiului, la
cofetrie…).
Ah, de ce nu câtig la loterie!
Anei i-a fost ru, azi. I-am fcut un repro - nedrept. Regret.
Miercuri 14 iulie 2010

N-am noroc: ast-noapte ar fi fost
suportabil, dac nu ne-ar fi torturat
“vecinii” cu petardele lor, pân la trei
dimineaa.
Sunt extrem de obosit, de stors de
suc. Sper s-mi vin oleac în fire când vor
veni sculele de înregistrare.
În sfârit, a plouat.Am prins puin
curaj.
Am trimis Danielei câteva
fotografii.
Vineri 16 iulie 2010

Aerul s-a rcorit, dar eu tot cu
asùdul, tot cu asùdul.
De o sptmân recitesc Scrìsuri
2. Bineîneles, în vederea tipririi.Vorbesc
de al doilea volum de publicistic, predat
(ca i al treilea) editurii Curtea Veche. i
tot degeaba. Arsene promite, promite. Cu
promisiunile lui Arsene rmân.
M consolez: Scrìsurile - aproape
toate - sunt bunioare. i chiar dac sunt
vechi, nu sunt chiar învechite.
Sâmbt 17 iulie 2010

Azi - ca i ieri: asùdaie, vârtejuri; stors de vlag.Tot ce îi cauzeaz
omului.
Azi a murit Bernard Giraudeau, marinar, actor, scriitor, soul actriei
Annie Duperey. El era personajul cunoscut care în urm cu zece ani declarase c
este bolnav de cancer i încearc s lupte cu Fiara. L-a doborît - Fiara!
S lupi cu o boal de nevindecat - din pcate este frecvent.Dar, de
regul lupta aceea nu se divulg, rmâne “în familie” Bolnavului i familiei le
este ruine s vorbeasc despre; ca i cum cancerul ar fi o boal ruinoas.Rari
au fost cei care au spus-scris adevrul despre ne-sntatea lor al crei
desnodmânt este moartea. M gândesc la Soljeniîn: el i-a scris-o mai ales în
Pavilionul canceroilor, îns a murit - nu de cancer - la 84 ani.
Stârnite de moartea lui Giraudeau, mi s-au pornit amintirile:
66
Adevrul fiind c primele semne de boal mi-au venit în aprilie 1977

când eram arestat, la Rahova. Nu mai in minte data precis - desigur, pentru ca
aconitina/cu pricina nu-i face simit fulgertor prezena - îns printre primele
simptome: ameelile, mersul nesigur, chiar dezorientarea.
Au trecut de atunci peste 33 ani. Iar eu sufr, în continuare, de ameeli,
de nesiguran în picioare i de dezorientare.
Luat cu… activitile militante, nu am dat importan altor semne
proaste date de inim : preinfarctul din vara-toamna anului 1989 (i al Anei,
pentru c una suntem noi). Da, am lsat fumatul, da, nu am murit în 1989, când
am avut prima alert - dar…
Dar, ce? Dar nimic!
Târî-grpi, aa, sprijinit în cârjele medicamentelor - nu puine: apte -
am mai scris câteva cri, dei “condiiile” îmi deveniser, nu doar nefavorabile,
ci de-a dreptul ostile: expul-zarea din locuin, atacurile în salve, în rafale
dinspre prieteni: Monica, Virgil, Liiceanu, Adameteanu; apoi dinspre
nedumanii Pleu, Manolescu, D.C.Mihilescu, Laslo, Pecican, Liviu
Antonesei…
Ei i?, zic eu în ultimele decenii.Sunt bolnav - dar m tratez, vorba
poporenelor noastre iubite. Pe msur ce timpul trece, mi se micoreaz câmpul
de interes - ei i? Mi-a rmas câmpul cât cuprinde al Jurnalului.
“Cu el de gât am s mor” - autocitat.
Am un vis, în dou volete: s m apuc, în fine, de înregistrat o carte,
dou, trei, cât voi putea i s-mi in jurnalul.Cât voi putea. Cât voi fi lsat s
pot.Sunt fascinat de soarta “Artei fugii” pe care Bach nu a terminat-o - dar ce
terminat este: Btrânului Cantor i-a czut tocul din mân chiar pe o not
suitoare…
*
Despgubiri…
Se înmulesc (vorb s fie!) supravieuitorii Terorismului Comunist din
România. Din nefericire - e prea târziu: suferinele noastre s-au banalizat, s-au
demonetizat. Boboru’, l care a supravieuit cu detu-n cur ne ironizeaz, ne
batjocorete: «Ce, b, numai voi ai suferit pe timpul dictaturii?» «Cine s v
despgubeasc: tot noi, poporul?»
Unde-i adevrul, unde-i dreptatea?
Chiar dac eu nu am formulat o cerere de despgubire - în cele adresate
lui Bsescu - dar tot am amintit c am dreptul la reparaii morale i materiale.
Dup “rezolvarea cerèrii” cum îi zice fostul ministru de justiie, Monica
Macovei, tova’proco-roare (bolevic) - aceasta a mea, în legtur cu cetenia
român i dup “rezolvarea” cererii de despgubire formulat de Vasile
Paraschiv, am lsat-o mai moale; am lsat-o mai de tot. Nu fiindc “cerèrea” lui
Paraschiv n-ar avea temei moral (sau a lui I.Diaconescu, chiar a lui Radu
Cîmpeanu), dar fiindc noi, victime, nu mai existm! Fa de cine s mai
existm: fa de securitii Bsescu, Geoan, Hrebenciuc, fa de bolevicul
Iliescu, de Mgureanu, chiar de Gelu Voican? Nu neaprat “în locul nostru”
(dac noi nu mai existm!), ci în locul lor de impostori exist - i cum ! - rechini
i caractatie i hoitari - fie i inconieni, ca fata lui Bsescu, ca ibovnica lui
Bsescu, oapa la cub Nui, precum haita de curvi : Dan Diaconescu, Prigoan
tatl i fiul, intelectualii de serviciu la Cotroceni, Traian Ungureanu, Liiceanu,
Patapievici, Mihie…

Sptmâna care vine… Trebuie s
vin i “sculele”. Am fcut curat pe masa
ordinatorului - deci sunt pregtit.
Ultimul mesaj al Danielei este
semnat: “Dnua”. Doamne, cu ce
repeziciune se schimb fetiele în fete,
fetele în femei! Privesc la fotografiile ei
luate în diferite momente, începînd cu,
probabil iulie 2009, fiindc era prezent i
tat-su, Ionel. Surprins, gsesc fiecare
moment, nu continuarea precedentului, ci
altul. Ana zice c aa cresc fetele. Aa or
fi crescînd, dar pe mine m zpcete
astfel de evoluie. Nu o percep ca pe un
film, ci ca pe o succesiune de portrete,
mai mult sau mai puin ale unei singure persoane.
“Dnua”, draga de ea.
*
Ziarul de Iasi, 18 iulie 2010
Literatura, intre miza si angajare MICHAEL ASTNER

"...ca problema a grea e cum te duci acum cu adevarul cine ti-l crede de
ce doamne de ce barbosule cum devine cu dreptatea aia a matale..." (subl.
M.A.) Paul Goma, “O, ce veste minunata”...
Pe la inceputul anului trecut a aparut in Suplimentul de cultura (nr.214,
31 ian.-06 feb. 2009) un interesant si provocator interviu de trei pagini cu
scriitorul Stefan Agopian. L-am pus deoparte - pentru partea provocatoare, in
ideea de-a raspunde cumva-cindva la o declaratie extrem de transanta a
scriitorului bucurestean. Zicea acolo Agopian, la un moment dat, ca nimeni nu-l
poate citi pe Goma. Dar haideti sa vedem de unde pornise pornirea autorului
Manualului intimplarilor.
Il intrebase Elena Vladareanu pe Agopian:
"Cum vi se pare chestia asta cu mizele? Stiti, presupun, articolul lui Paul
Cernat de anul trecut. Manolescu va trece la minori tocmai din cauza lipsei
acestor mize".
Raspunsul lui Agopian:
68
"E o prostie, dupa parerea mea. O carte mare nu inseamna neaparat o

miza mare. (...) Arta trebuie judecata pe criterii estetice, nu etice. Uita-te la
Goma. A luptat, are miza mare. Citeste-i o carte, daca poti. Ca nu poate nimeni.
Imi pare rau sa o spun. El chiar a fost un luptator anticomunist. Dar cartile lui nu
se pot citi. (...) Eu nu am luptat, nu mi-am propus. Marin Preda avea o vorba:
«Eu sint scriitor, nu sint Tudor Vladimirescu». Eu nu fac revolutii cu cartile
mele".
Moment in care Vladareanu intreaba concluziv:
"Deci chiar nu este posibila arta angajata?", iar Agopian e din nou cit se
poate de transant:
"Nu! Evident ca nu! Arata-mi tu unde exista o reusita a artei angajate.
Da-mi un exemplu, daca stii! Iti spun eu, ca nu ai citit literatura sovietica, asa
cum am facut-o eu! Arta are o multime de meniri, militantismul poate fi una
dintre ele, dar asta nu inseamna ca se obtine arta mare".
Hm, sa le luam pe rind, incepind din coada: pai, asa-zisa miza in arta
duce automat la arta angajata? N-as crede. Toata discutia a avut loc, dupa umila-
mi parere, avind la baza o confuzie intre literatura cu miza si literatura angajata!
De acord cu Agopian, in principiu: literatura angajata n-are sorti de
izbinda, dar nu din cauza mizelor, ci din cauza calapodului ideologic! Iar de-ar fi
sa dau o definitie literaturii mari, cu miza, as recurge din nou la citatul din
William Faulkner:
"- Adevarul nu se confunda intotdeauna cu dreptatea.
- Unde ai citit asta?
- In toate cartile bune...".
Mi se pare cit se poate de corect pusa problema - si e lesne de dedus de
aici ca orice carte buna se ocupa musai pe undeva (si) de adevar si (si) de
dreptate: iata miza!
Asa stind lucrurile, evident ca Augustin Buzura, exemplu prealabil lui
Goma invocat de Agopian, n-avea cum sa nu rateze, chiar de viza vreo miza, cita
vreme aceasta, o zice Agopian, insemna "ca incerca sa lupte cu regimul", si o
mai si facea "cu juma de masura, cu un sfert de masura"!?
Pai, sa avem pardon, nu cred ca miza unei carti bune se poate reduce pur
si simplu la o "lupta cu regimul". Nu prin niscaiva sopirle strecurate-n romane
de alde Buzura (care era, oarecum, tot omul regimului si tocmai de aceea avea
un anumit liber la sopirle...) dau miza, ci incercarea onesta a unui scriitor de-a
spune o poveste fara rest - iar cind spun fara rest ma gindesc strict la o literatura
fara rabat de la adevar si dreptate, indiferent cum se combina acestea intr-un
context anume. Si, ca sa nu uit: adevarul si dreptatea nu au culoare ideologica,
"dimpotriva", ca sa zic asa, aceste doua valori sint mereu printre primele ce
trebuie "arestate" intru "domesticire"...
Si atunci ma intreb, totusi, ce naiba cauta exemplul lui Goma-n
chestiune? Cum poate un scriitor cu oaresce (re)nume sa spuna despre alt scriitor
in mod cert cu (re)nume: "Citeste-i o carte, daca poti. Ca nu poate nimeni"?
Intelegeam daca Stefan Agopian vorbea macar exclusiv in nume propriu: "Imi
pare rau s-o spun, eu unul nu-l pot citi pe Goma!". (In paranteza fie spus: am
inceput si eu cindva sa citesc romanul Fric al lui Agopian - n-am reusit nicicind
sa-l citesc pina la capat...)
Ei bine, dupa ce citisem declaratiile acestea provocatoare ale lui
Agopian, mi-am zis scurt: ia sa verific eu chestia asta. Si m-am dus pe la
anticariatele de pe Lapusneanu si-am intrebat de ceva de Goma. Culmea este ca
prima carte pe care am gasit-o si-am putut-o cumpara cu 10 lei a fost si singura
ce i-a aparut lui Goma inainte de 1989 in Romania ceausista: "Camera de
alaturi", Editura pentru Literatura, Bucuresti 1968.
Cartea de debut, deci. Un volum de proza scurta. Carte care, de-ar fi fost
sa ramina singura, si tot il legitima pe Paul Goma drept autor adevarat macar
prin citeva proze - intimplator cu "miza" (conditie necesara, dar nu si suficienta)
si realmente bine scrise (indeplinind astfel si conditia esteticului). Si ma gindesc
aici la "Ceea ce nu se spune" ori la "O, ce veste minunata...", in cea din urma, ca
sa vezi!, toti cei care-l pot, totusi, citi pe Paul Goma putind citi si "ca problema a
grea e cum te duci acum cu adevarul cine ti-l crede de ce doamne de ce
barbosule cum devine cu dreptatea aia a matale..." (subl. M.A.).
In concluzie, asta-i miza: sa cauti mereu adevarul, sa incerci mereu sa-l
respecti, sa-ti pese mereu de ceea ce-i drept si nedrept, iar sentimentul dreptatii
sa-ti fie calauza inclusiv in viata (mai ales)... Nu, nu putem fi mereu drepti si sa
avem intotdeauna adevarul de partea noastra - dar un scriitor de constiinta are
datoria sa nu inceteze sa-si doreasca fara-ncetare acest lucru. Iar daca o va face,
asta se va vedea intr-un fel sau altul si in ceea ce scrie. Aproape garantat.
Garantat aproape suta la suta doar daca este si un scriitor bun.
17/07, 10:59, postat de Pavel Gusti
E foarte usor (ba chiar aproape inevitabil) sa ajungi frustrat, scriitor fiind
in zilele noastre. Unii isi consuma frustrarile cu oarecare decenta. Altii ba - si
de-ar fi doar Dl. Agopian.
De unde îi va fi venind lui Agopian încrâncenarea, râca, boala pe mine?
Iat o tain pe care nu m grbesc s o dezleg.
În urm cu un an-doi m mai mucase el de cur în Caa-vencu - aiurea,
tplgos, fr strop de umor, într-o producie-emanaie-dejecie despre care ai fi
jurat c este un crâmpei din creaia - în proz - a lui Adrian Copilul Minune.
Prietenul care-mi trimisese textul, crezuse c` e scris de un prètin al manelistului
naionale, T.Morar, creatur utemist cu grad de sergent(), eu, fr s verific, l-
am crezut - dar, surpriz: la coad, într-o parantez, semna, cine?: “t.Agopian”!
Cci pentru de ce, nene Anghelache?
Pentru cci Armeanul, ca i Ovreiul, când el este prost, el este bou,-de-
rage, fr nuane (sic).
*
Acum aflu c Ilie Nstase avea/are gradul de general. De ce nu?, vorba
lui Barbneagr. În care caz ce grad o fi avînd iriac: mareal?
70
Luni 19 iulie 2010

Tot aa, tot aa - dei aerul a devenit respirabil, noaptea.
Ce Dumnezeu, Jurnalul are s-mi devin buletin medical?
Cum “s-mi devin”?- dar îmi este, de mult vreme, decenii.
Vin ecouri de la Magda Ursache: prieteni ai si, tot scriitori, au
descoperit, citindu-i textul despre mine, c jurnalul nu-i de lepdat, nici de
ignorat, nici de ironizat, poi face orice din el, chiar i roman-total.
(...)
Joi 22 iulie 2010

Azi, o zi plin. Tofan pare a fi, în continuare, ambalat cu înregistrarile
(care nu au început, fiindc n-au venit sculele!). S-a gândit i el la Amazon - i-o
luase Filip înainte.
Dup amiaz mi-a venit o scrisoric din Basarabia:
Uniunea Scriitorilor m re-invit la o cltorie - “în ospeie”, se zice pe
la noi.Academia, Biblioteca Naional, Biblioteca din Mana (aa!) organizeaz
lansri de carte, întâlniri cu cititorii, cu priljul împlinirii a 75 ani…
Mihai Cimpoi care semneaz invitaia m anun c Mihai Ghimpu a

aprobat propunerea de a mi se decerna “o înalt disticie de stat”, iar Primria
vrea s-mi acorde cetenia de Onoare a oraului Chiinu.
Mâine îi voi rspunde lui Mihai Cimpoi - de ast dat acceptînd cu
bucurie propunerile.
Cade bine: pân atunci (2 octombrie) va aprea Din Calidor; am s mai
fac o tentativ` cu Arsene s grbeasc Scrìsuri 1 i cu Hodi pentru Jurnal 2007.
Sunt convins c Tofan se va implica în ocaziune.
Oare nu visez? S se materializeze visul nostru - al Anei, al lui Filip - de
a avea, totui, o ar? Cu neamuri cu tot?
O, Doamne. F s se realizeze.
Sâmbt 24 iulie 2010
Am scris o prim variant a scrisorii de rspuns: Nu sunt mulumit de
ea, voi încerca o alta.
Am prins-o pe Daniela înainte de a pleca la bunicii materni, de la
Tulcini, lâng Edine. A zic c` o va ajute pe bunica s repare casa… În primul
moment m-am speriat: netiind dac Tulcini se afl pe Prut, m-am gândit la
ravagiile provocate în satele din dreapta i în stânga lui.Pe hart îns orelul
bunicii e departe de Prut, în sudul Edineului.M-am linitit - nu pentru mult timp:
inundaii sunt pricinuite i de pâraie nenorocite a cror albie a fost neîngrijit.
Am apucat s-i spun de scrisoarea lui Cimpoi i m-am întrebat - retoric,
se înelege - dac ne vom întâlni vreodat. Mi-a rspuns prin «Da! Da! Da!
Da!», mai degrab exprimînd panica de a nu ne vedea nicicând decât bucuria c,
în sfârit, o s ne vedem.
Ieri mi-a fost o zi plin - sper c i fast:
- Am trudit la Scrisoarea de rspuns lui Cimpoi - iat-o:
“Paris, 23 iulie 2010,
Iubite coleg Mihai Cimpoi,
Am primit amabila re-invitaie. Mulumesc.
Primesc, bucuros, s cltoresc la Chiinu. Ai mei, de pe la Orhei, m
îndemnau “s vin în ospeie”, dei eu, poftitul sunt neam cu poftitorul, locul
poftelii fiind locul naterii mele.
Am îneles motivul invitaiei - i le mulumesc pentru “urarea”, cu
prilejul aniversrii a 75 ani de via: Uniunii Scriitorilor i preedin-telui
ei,Academiei de tiine a Moldovei, Bibliotecii Naionale din Moldova,
Bibliotecii din Mana.
Numai c trebuie reamintite “câteva amnunte de cptâi”, cum zice un
tovar nedestovrit.
1. Eu am fost, în 22 noiembrie 1977, “invitat s plec” din ara mea,
România. Sunt convins c nici nu urcasem în avionul de Paris c ni s-a i retras
cetenia, mie, soiei, fiului meu, atunci în vârst de doi ani - fiindc membrìa
Uniunii Scritoriilor îmi fusese ridicat pe când eram re-re-re-arestat înc în
aprilie acelai an, cu încuviinarea i votul celor din Biroul U. S.: D.R.Popescu,
N.Manolescu, Ana Blandiana, Macovescu, Hoban, Fnu Neagu, C. oiu, G.
Dimisianu i ali colegi.
Am refuzat, politicos, în 1981, cetenia francez oferit de preedintele
Mitterrand, susinut de Jack Lang, ministru al Culturii - acceptat de Milan
Kundera. Am rmas “refugiat politic stabilit în Frana”, statut pe care-l avem i
72
în clipa de fa soia mea Ana, fiul meu Filip-Ieronim i eu. Pe paapoartele
noastre scrie: (Cutare) “poate cltori în toate rile, cu excepia României”
(subl. mea, P.G.).Consider c interdicia este dreapt: din moment ce România
ne persecutase (eufemism), s cer s m întorc în România, tot comunist, dup
1989? Au fcut-o ali colegi de exil. Eu: nu.
Din Republica Moldova nu fusesem expulzat - pentru rea- purtare… M-
am nscut în 1935 în Basarabia, actuala Republic Moldova, deci am dreptul s
pretind… reîncetenirea - c tot sunt eu apatrid din 1977.
Voi fi avînd sau nu dreptul la cetenia moldoveneasc, împreun cu
familia? Voi fi avînd dreptul la un adpost la mine acas, acum, la btrânee?
Dac` da: ce va fi întâi: acordarea ceteniei moldoveneti, apoi dreptul
de a cltori în Moldova-ara-mea? Sau… invers?
2. Citindu-mi crile despre care ai scris cu cldur - ai îneles cât îmi
iubesc Patria. Patria România m-a persecutat, ca refugiat (venetici, li se spunea
în Oltenia basarabenilor lui Ion Lazu; fuljera’, ne ziceau ardelenii nou,
basarabenilor mei), m-a condamnat la închisoare i la domiciliu obligatoriu, m-a
alungat de la sânul ei, iar dup 1989 a refuzat s m repun în drepturile de
cetean i scriitor, ba a patronat campanii de calomnii la adresa mea, ultima: cea
de antisemitizare, condus de N.Manolescu (deloc dezinteresat: a primit, de la
ambasadorul Israelului Rodica Gordon i de la ambasadorul USA Taubmann
postul de ambasador român la UNESCO) - rezultatul fiind: nu-mi pot publica
decât cu mare greu volumele, nu sunt acceptat în periodice (nici în Contrafortul
antisemitizatorilor mei V. Gârne i V.Ciobanu) - aa se ucid scriitorii, în ultima
vreme: îi acuzi de antisemitism, tiind c aceast simpl afirmaie nu cere
dovezi, iar antisemitizatul nu se poate apra (unde: în România literar?,în
Contrapunct?, au oare în Observatorul cultural, unde paznici la Poarta
Templului stteau Carmen Muat i I. B. Lefter i acum st junele analfabet
imonca?
Vreme de douzeci de ani (1970-1990) nu am putut publica, numele mi-
a fost interzis; ali douzeci de ani mi s-a permis s m strecor ca un ho, ca un
intrus în Cetatea Literelor române.
Astfel tratîndu-m, Patria mi-a devenit (cu vârf i îndesat) Matrie,
Mater.
Ca unul care am scris atâta despre Basarabia cred c am dreptul s m
îndrept spre sânul celei adevrate, cea care nu m-a obijduit, nu m-a trdat, nu m-
a vândut i nu m-a alungat.
Pe aceasta am onorat-o cu scrisul meu, cu inima mea.
Aceasta este cea numit acum Republica Moldova.
Fie-mi iertat patetismul, dar l-am cenzurat cu severitate.
Va îmbrisez pe toi oamenii buni.
Paul Goma
De diminea le-am scris editorilor mei - fie avînd cri in curs de
apariie: Gr.Arsene (“Scrìsuri 1”), Silviu Hodi de la Gutenberg (“Jurnal 2007”),
Viorel Cucu de la Vicovia Bacu.
Gr. Arsene înc nu mi-a rspuns - dac` scoate “Scrìsuri 1”, din aceeai
micare (sic) amintindu-i c “Scrisuri 2 i 3” se afl la ei, la Curtea Veche;
Silviu Hodi mi-a rspuns c “Jurnal 2007” va fi tiprit pân pe 15
august. Totodat, m-a anuna c luni îmi va scrie dac mai poate tipri ceva de-al
meu…;
Cu Viorel Cucu ne-am îneles - greu, dar pân la urm, ca fraii; de fapt
el a propus s scoat aceast nou variant` a “Sptmânii…” în 1 000 exemplare
care se vor distribui gratuit - nu e minunat? Mâine, cum am promis, voi trimite
fiierul noii variante.
Învat, mi-am propus un program minimalist:
- Arsene va scoate, totui, “Scrisuri 1” - doar a repromis, dup ce m-a
amânat de la Târgul de carte (un titlu);
- Hodi va scoate “Jurnal 2007” (dou titluri);
- Cucu va scoate, sigur “Sptmâna”… (trei titluri);
- Stratan va scoate “Din calidor”, ediia - i aceasta, gratuit.
S-au fcut, iat, patru titluri noi (sau în-haine-noi).
Gelu Tofan a promis c, în vederea distribuirii crilor mele la
bibliotecilor colare din Basarabia, cu ajutorul lui Flori Blnescu, va goli
demisolul de la Buditeanu.
Iar acum îi voi scrie lui Stratan, de la Lumina, propunîndu-i s
augumenteze tirajul “Calidorului” - în acelai scop, distribuirea gratuit a crii.
I-am scris lui Stratan. I-am propus i “Arta refugii”. Mi-a rspuns:
propunerile se fac la început de an. Ce fac eu? Atept pân la anul?
Mi-a rspuns Arsene: “Scrisuri 1” va aprea în curând. Nu i 2 i 3 - la
ele “se lucreaz”.
Mi-a rspuns Tolea Juraveli: c el este gata pentru transportul crilor,
pentru vânzarea lor.
Sunt binior dezorientat. Niciodat nu am primit atâtea veti bune. De
aceea.
Luni 26 iulie 2010
Noapte grea. Nu a fost cald, a fost… ud. O main plin de rufrie
leoarc vuvuie în buctrie. Tot nu m-am obinuit cu s’tuaia de persoan în
ultima lui faz, nu chiar de via, ci de… boal. De parc` nu ar fi acelai lucru.
Euforia de alaltieri continu: doamne, ce bine e pe lumea asta - nu când
îi cade în cap fericirea, ci mcar o dat-n via, când nu eti mereu ciom`git (de
aici “ciomagiul” lui Regman) de nefericirea devenit stare permanent.Am mai
spus-o, repet cu delectare, cu jubilaiune:
Sunt nucit, plit în cap, sonat - de fericire.
i ca totdeauna, fac bilanuri - spre exasperarea lui Alex. tefnescu-
Morman:
- Chiar fr “Scrisuri 2 i 3” (la care… “se lucreaz”, dup Arsene) - va
fi gata în curând, “Scrisuri 1”;
- Chiar dac Hodi nu va putea scoate i “Jurnal 2008” i “Jurnal 2009”,
cert rmâne ieirea “Jurnalului 2007”;
74
- Chiar dac Lumina nu poate scoate i “Arta refugii”, rmâne “Din

Calidor”;
- Cât despre “Sptmâna Roie” de la Viorel Cucu, apariia ei este ca i
sigur - în fine, ca-i-sigur ca în România.
- Stratan, directorul Luminii mi-a transmis adresa electronic a Uniunii
Scriitorilor, deci am putut expedia lui M. Cimpoi rspunsul rapid.
- Filip a pregtit noua variant a “Sptmânii…” pe care am trimis-o la
Bacu.
Flori BLNESCU
BOBIIDRAGI
– fragment din volumul inedit cu acelai nume –
Un an au hruit-o procurorii regimului. Ca s spun. Cum o cheam pe

criminala aia care i-a fcut? „i io l-am luat pe nu în bra. Femeia n-avea nici
o vin. Eu m-am dus peste ea, nu a venit ea peste mine!”. Doamne, cum l-a mai
plâns ea toat viaa pe antedusul meu! Era mai mare cu vreo 3-4 ani. Uneori am
impresia ca l-am regsit, pentru ea, i pentru mine, cea bântuit de amintirile
altor viei. Printre povetile despre Banu Mrcine i iubirile lui domneti, acolo
l-am zrit, fiind student, prin anul trei. Printre rândurile unei monografii
bisericeti. L-am adunat într-o hrisoav „apocrif”. Prietenii i-i alegi, fraii sunt
alei, ei sunt pur-i-simplu, doar c trebuie recunoscui. Îi plângi i îi iubeti,
asemeni prinilor. Dincolo de timp i de anotimpuri, îns tii foarte bine c
povestea aduce mereu tristee, oricâte bucurii. Oricât încredere. Cu siguran,
legenda Banului Mrcine a muncit multe cugete urmrite de blestemul de la al
nounoulea neam. Nu l-am cutat niciodat, am ateptat doar s îl recunosc. i
nu mi-am pierdut încrederea c o s-l îmbriez într-o – cu adevrat – bun zi.
Mult iubite i deprtat Stpân (al visurilor noastre),
Carele ne eti nou celu mai grijitor Domn i frate, prieten... Asemeni unui
castel dantelat în frumusei miastre, fr numr luminezi inema noastr ars
de ateptri. Slluind-o pe vecie.
De la Mria Ta ateptm de fiecare dat’ o vorb de alin, cum dzice
cltoriul din jinduitul trâm al Franciei, „tendresse”. Bunoare, azi, amar
mari (stuchesc sub volnaul de la chept!), aduceri aminte neferice mi-au
cotropit mintea i sufletul, precum slbatecii cai înspumai pe ogoriul cel
nelucrat. Triri potrivite degrab cu o vorb mai aspr (de pre meleaguri
scldate de miroazne încânttoare, purttoare în ele de oelite unduiri),
„Traurigkeit”.
Vezi bine, Slvite al mieu Domn, cât zbucium în inema i cugetul unei biete
copile! Care, treab mai la sama smii neavând a face, buchiste versuri
76
PROZ
vârcoleti în Sfânta Sptmân a Patimelor. Pcatele femeieti s-mi fie iertate

în clipa de Apoi, dar Bunul Dumnezeu îi primete la El pre toi însinguraii! i
le sufl preste cretet pulberi de aur.
Cum îi tot spui, iubite Frate ai mil de zburtcirea de o clipit din visrile
unei deprtate i de necuprins alture-i surioar. F, rogu-te, în aa feliu ca
moartea s-i par dulce i senin. i sftuete-ne dac i cât i în ce feliu se
cuvine s cetim stihuri periculoase pentru o Doamn, urzite de poeii unui veac
zbuciumat de revoluii i nprasnice cutari. Ca frate al nostru mai mare,
Stpânul i Capul neamului nostru urgisit, cum te tim plin de învminte i
înelept în toate cele, trimite-ne cu zor un rspuns dinspre Tzeara de dincolo de
ap: drept este au ba s cetim din Baudelaire, Verlaine, Mallarmé au Rimbaud?
(pn i numele lor au vuiet de ocar!) Când neamul nost’ e în mare cumpn
de peire sub hoardele streine i avare? A ceti s ne îngduim? („...O lebad
aminte i-aduce c ar fi.../ Vedenie pe care chiar luciu-i o design/ Acestui loc,
rmâne-n dispreul ei frigid/ Ce-i e-n pustiu exilu-i i giulgiu i insign...”)
Se cade Mria Ta? Încerca-voi s nu-i mai ies din cuvânt. Exilul ru m
strânge, toat-n chingi, m rzvrtesc i nu prea, ades fr’ s gândesc.
Doar inema-mi tremur de dor. În milostivia ta, ad-i aminte c sunt
iubita-i sor, de-un neam cretin -un suflet-cu-pereche, prizoniera iubirii, de
dincolo de timpuri... i nu m surghiuni mai cu folos decât ai fcut-o pn-acum.
Vei ti Mrite Doamne c doar triri de copil alintat poart vinile
prostelii, i-mi vei trmite (s sper, s mai atept, în hu s m topesc?) un
surâs cald de bunvoire i un licuriciu de dragoste frasc, din noaptea
odrâzlit cu stele mici i vii. De va fi s plece vrun emisar domnesc spre eara
Cosovei... nu Te-mpotrivi!
Slvit, pe veci, iubit, cu sfiicioenie ie m închin,
Domnia Pdulcel înfloritoare în April (de grija ta suspin!)
Iat, vreun suflet slobozit prin secoli m caut de-odihn, gândesc (oh, nu,
nu-i lun plin)! În suflu-mi obosit e loc pentru înc-alte viei, dac pe-a mea nu-
mi sunt în fire s-o triesc!
Alteori sunt atât
de plin de ea, încât
îmi spun: n-aveai
nevoie de altceva ca
s nu faci nimic din
viaa ta. Ai suflet.
Preaplinul d pe
dinafar. Uimete
ateptri speriate,
inund insule fripte
de singurtate,
prinde aripi
zvâcnetului amorit.
Grup statuar Cortegiul Sacrificatilor de Aurel Vlad
(Memorialul Sighet
Te ateapt i îi
adast mântuirea pe insula cu rmuri iluzorii din cellalt. Bruma asta strvezie
de trâm, care nu triete decât în noi i dispare odat cu noi. i se întrupeaz în
trecerea bântuit a altcuiva. Atunci când îi poate adulmeca umbra.
Iar întâlnirile neateptate nu sunt niciodat ceea ce par. Niciodat.
Ea ar fi putut fi tot ce i-a dorit. Dac...
Dac ar fi avut cine s pasc oile i vacile, dac ar fi avut mai mult de o
cma de tort, care-i rodea pielea pân la sânge. Dac ar fi avut cu ce s se
încale când era în clasa a patra i ultima. Când a luat premiul întâi la geografie,
la concursul naional: „Când am luat premiu’ la Romaneti...”, spunea ea.
„Trebuia s mor eu atunci. Mai bine era...”.
Dac n-ar fi fost atât de umilit toat viaa ei.
Dac n-ar fi venit rzboiul i ruii nu ne-ar fi bgat comunismul în creieri.
Dac n-ar fi avut atâta suflet, încât o durea. Nu era sufletist, ci toat numai
suflet. Sufletitii sunt ca navetitii: le vine i le trece. Cu sincope, în funcie de
starea vremii. Dac viscolete, trenul nu mai circul, navetistul rmâne acas, i
se bucur c n-o s fie el considerat vinovat pentru c nu a ajuns la serviciu. Nici
regimul nu se poate pune cu vicisitudinile naturii, iar pe Dumnezeu îl ocolete.
De fric, nu din convingere. Pe ale istoriei le poate prelucra, în funcie de nevoi.
Dar fiina numai-suflet nu tie ce este odihna, relaxarea. Ea este neverosimil,
chiar i atunci când este vizibil cu ochiul liber. Cine mai crede azi în poveti cu
prinese, fei-frumoi i zâne bune?
Descopr harta, de când nu mai este. Mi-a spus, mi-a spus numai mie,
sufletul ei înc slluia în cas, în a doua noapte fr prezena ei care umplea
locul mereu. Mi-a lsat de Dincolo vorb: s lai cartea asta aici. Trebuie mai
întâi s o scriu, s haurez, s defriez ar cu ar, s sap adânc, în trepte, pân dau
de apa limpede i calm. Acolo m opresc. Orice hart îi ateapt
descoperitorii. Orice hart are un punct minuscul rmas neexplorat. Oamenii
sunt obinuii s smulg i ultimul fir de pir, s-l distrug. N-au aflat c el ine
malul.
S nu se prbueasc.
78
DOCUMENT
Ioan NEACU
JURNAL DE CAMPANIE
14 – 19 octombrie 1974
Practica agricola (munca fortata!) la IAS Sascut
Nscut la 10 noiembrie 1939, Ioan Neacu este eseist, estetician,

jurnalist i critic literar, unul din rarii profesorii plin de abnegaie din colile
româneti. Ca fost elev al su în oraul lui Bacovia, nu pot uita, dincolo de
pasiunea pe care o punea în prezena sa la catedr, raportarea la cultura
adevrat pe care ne-o insufla i nou. Cabinetul su de român avea
abonamente la zi pentru cele mai importante reviste de cultur din România, un
model care ar trebui urmat de toate colile de azi. A publicat în 1983, la Editura
Cartea Româneasc, volumul « Introducere în poezie », iar în anii din urm
volumul « Jurnalul unui outsider », o radiografie perfect a societii româneti
de azi. Acest fragment este literatur de sertar autentic, un document deosebit
de valoros, pentru c arat perspectiva unui dascl asupra vieii din practica
agricol din perioada comunist. (Vasile Baghiu)
Luni, 14 oct.
1) La sosire, aflm c spaiile pentru cazare nu sunt amenajate. Rmân patru
elevi pentru acest lucru, restul pleac la câmp. Se culeg cartofi rmai în urma
recoltrii cu maina. Se d norma: 30 de couri de elev (norm pentru cules în
urma plugului !). Elevii realizeaz între 12 i 18 couri. Atrag atenia inginerului
asupra faptului c munca prestat de ctre elevi nu poate fi normat.
2) Masa de prânz, pe câmp: 1.- Bor cu cartofi
2.- Fasole cu unc
3) La ora trei i jumtate, plou. Dup o or de stat în ploaie, vine i camionul
care duce elevii la ferm.
4) Dormitoarele nu sunt gata. Paturi de fier din timpul rzboiului, greu de montat
i defecte. Uile nu au clane, geamurile nu au sticl i nu se închid. Nu se face
foc.
5) Masa de sear: 1.- Macaroane nefierte cu telemea
2.- Ceai cu pâine neagr
Elevul Matanie a gsit un cui în pâine.
Mari, 15 oct.:
1.) Masa de diminea: 1.- Pâine neagr cu marmelad.
2.- Ceai (ap cu zahr). Pentru cei 50 de elevi ar fi suficient laptele produs într-o
zi de o singur vac!!
2.) Elevii în câmp. Burni. Activitatea de azi: încrcat cartofi în remorci: 4 lei
tona. Pân seara sunt transportate 11 remorci a 4 – 4,5 tone. Asta înseamn mai
puin de o ton de elev. Tractoritii joac eptic sau întârzie ore întregi cu
transportul (La Sascut atept un tractor s plec în câmp de la 10h 55’ pân la 12h
15’), iar echipa de militari care lucreaz alturi a încrcat un tractor pân la
prânz i unul dup prânz.
3.) Masa de prânz: 1.- Bor de fasole
2.- Pilaf cu carne (carnea este nefiart)
4.) Dau telefon la Bacu, nu gsesc nici un ziarist (Roni i Lupu sunt la
reciclare), trebuie s m descurc singur. Discuie „de principii” cu Gruia, eful
fermei.
5.) Elevul Gheonea Fl. este vizitat de tatl su, ef la jude. Nu schimb cu nimic
situaia. (Doar faptul c, seara, ceaiul nu mai este servit prin cufundarea cnilor
în cldare, ci cu o singur can).
6.) Masa de sear: 1.- Cartofi cu slnin
2.- Ceai (azi pâinea este mai bun!)
Miercuri, 16 oct.
1.) Masa de diminea: 1.- Ceai
2.- Tob de 10 lei kg.
2.) Se face repartizarea la munc. Ing. Chiu Radu repartizeaz elevii de la XI B
la combine i pe ceilali la sortat cartofi de smân. Elevii de la sortat au
recuperat din cartofii aruncai (stricai) trei remorci. Elevii repartizai la combine
au fost pe câmp la 7h 30’ . La opt i jumtate au venit tractoritii i au organizat
un chef în baraca paznicului pân la nou i jumtate, când a venit inginerul
Chiu i a lucrat personal la repararea unei maini de recoltat, apoi i-a lmurit pe
tractoriti s înceap, totui, lucrul. Ei au început, cu urmtoarea formaie: doi
elevi cu furci înaintea combinei, patru pe combin i doi în urm, pentru
recuperarea cartofilor czui. S-a lucrat câte 3-5 minute, apoi s-au fcut
întreruperi de 30-50 minute, timp în care tractoritii continuau discuia i…
cheful. Tractoristul d pe prima main, care mi-a spus c-i detaat de la
Rcciuni, era atât de ameit încât tractorul mergea in zig-zag i tia oblic rândul
de cartofi. O asemenea recoltare înseamn multe pierderi. Dou combine
(capacitatea maxim = 100 t. x 2= 200t/ zi) au recoltat cinci remorci (5 x 4 = 20
t/ zi). Repartizarea elevilor este motivul pe care-l invoc ei spre sear, când s-au
trezit i i-au dat seama c n-au fcut mare lucru. Evident, elevii nu-s
„specialiti”, dar dac s-ar fi lucrat continuu s-ar fi realizat cel puin o sut de
tone.
80
DOCUMENT
2.) Masa de prânz: 1.- Ciorb de cartofi cu orez

2.- Costi cu mazre i cartofi (!!!)
Masa a fost adus pe câmp, la timp.
3.) eful cantinei, Mihil, refuz s-mi dea un calcul al mesei unui elev pe zi,
calcul fcut analitic. Masa, spune el, cost 10-12 lei, dup borderoul de magazie.
Nu are timp s calculeze meniul. S-l facem noi, dac vrem.
4.) Mihil are un salariu de 1400 lei i main Moskvici. Are o fiic elev la
Adjud în clasa a X-a i se duce la fiecare dou zile s-i duc mâncare deoarece
masa de la cantina cminului nu-i bun !
5.) Îi caut la ora 16 pe ingineri la ferm, dar nu-s de gsit. Mi se spune c au
plecat la Bacu, la o edin. Voiam s obin în scris faptul c vor plti în regie i
nu în acord. De discutat aceast problem mâine.
6.) Înainte de a pleca, inginerul Chiu a dispus ca un tractor s mearg dup
elevi. Tractoristul Ene a întârziat plecarea i elevii au venit pe jos. (Luni cu
maina, mari cu tractorul, miercuri pe jos !)
7.) A venit doamna Sion i a fcut o vizit prin dormitoare, la cantin, la câmp.
A vorbit cu eful cantinei. Ne-a spus c aici la Sascut alte licee au rmas datoare
(liceul de mecanic a rmas dator cu 1500 lei). S încheiem o convenie în
legtur cu plata în regie sau pur i simplu s le spunem efilor de ici c plecm
la Bacu.
8.) Am aflat c exist o convenie între Ministerul Agriculturii i M.I.E. care
cuprinde obligaiile fermelor agricole i ale elevilor. Noi nu o tim i suntem în
inferioritate informaional. Trebuie s-o gsesc. Eventual la inginerul Gruia,
eful fermei, s-o citesc i atunci altfel se poate discuta.
9.) L-a vizitat pe elevul Bejenaru vrul su, Bejenaru Vasile, de la Direcia
Agricol Judeean. M-am convins c singura soluie just este plata în regie. A
propos de cantin, câteva întrebri pentru contabil: - cum se stabilesc cantitile
necesare de alimente ?
- care este reetarul ?
- dac avem reetar cu preuri, facem noi meniul.
1o.) Masa de sear: 1.- Fasole cu unc
2.- Ceai (!!!)
Joi, 17 oct.
1.) Masa de diminea: 1.- Tob de 10 lei kg. (circa 50 gr.), dei am spus ieri s
nu se mai dea tob din resturi. Trei elevi au avut ru la stomac, iar unul a avut
febr.
2.- Cafea cu lapte.
2.) Din nou discuii cu Mihil. Domnul Prodea este ceva mai violent, este furios
când afl c masa de luni e de peste 10 lei. Îi atrag atenia lui Mihil s fac
mâncare din carne, nu din afumturi sau salam.
3.) La câmp, activitatea de luni, adic strânsul cartofilor din urma mainii. S-a
încrcat o remorc. Dei e foarte frumos, combinele merg aproape ca i ieri.
Activitatea elevilor este, ca în toate celelalte zile, nenormat.
4.) Masa de prânz. Moul care vine cu crua e beat – azi e zi de salariu. A
încurcat poriile, a adus mai puine.
1.- Bor de fasole
2.- Cartofi cu salam. Dei am spus chiar diminea s nu se fac asemenea
mâncare, dei atât Gruia cât i Mihil spun c putem cere noi la mas orice, nu
se respect nimic din ce spunem noi. Când i-am atras atenia lui Mihil în
legtur cu faptul c nu accept s mai dea elevilor tob, mi-a replicat c n-are ce
face cu ea, doar n-are s-o arunce! Militarii au alt regim alimentar: dimineaa un
fel de mâncare i cafea cu lapte, la zece gustare, la prânz trei feluri de mâncare
(dou i desert), iar seara dou feluri de mâncare. Nu li se d ceai decât din când
în când.
5.) Diminea am stabilit cu ing. Chiu ca la prânz s hotrâm, eventual în scris,
problema mesei i a remuneraiei. Dup mas a trecut cu maina pe lâng noi,
dar n-a oprit s ne ia la ferm. A rmas domnul Prodea cu elevii, iar eu am pornit
spre ferm cu autostopul. Înc un exemplu de felul în care se in tovarii tia
de cuvânt. Au calitatea de a mini cu candoare, cu o senintate imperturbabil.
6.) La ferm îl gsesc pe ing. Gruia, îi spun despre ce este vorba i zice c nu se
poate ce vrem noi (adic masa dup reetar i plata în regie), c vom discuta mai
târziu deoarece este în ferm directorul general. Îl întreb dac nu pot vorbi cu
dânsul i-mi spune c, oricum, tot între noi trebuie rezolvat problema. Admit.
7.) De luni, azi în sfârit s-a mturat prin camere. Secretul st în faptul c ieri a
fost o comisie sanitar care l-a amendat pe director cu 500 lei.
8.) Concep o „convenie” între noi i ferm, care s prevad condiiile de lucru.
O las la contabil s i-o dea inginerului Gruia, deoarece a venit domnioara
Dimitrov cu Drghici i un doctor i vreau s plec la Bacu cu maina lor.
Doctorul a inspectat buctria i a ameninat cu amenzi.
9.) Înainte de a pleca, ne întâlnim cu inginerul Gruia i-i spun c am lsat o
convenie la contabil, s-o studieze i eventual s-o semneze. Vreau s am un act
scris de la ei.
Vineri,18 oct.
1.) La Bacu, vorbesc cu domnul Gheonea. Îmi promite c va trimite mâine un
autobuz, c Gruia s-a angajat s dea patru mese i carne de porc la mas.
2.) Vorbesc cu domnul Botezatu. Îmi spune c, dac nu ne convine, putem s-i
ameninm c mutm elevii la Iteti.
3.) Iau delegaie pentru Oneti, pentru luni, 21 oct., ora 9.
4.) Ajung cu autostopul la Sascut pe la ora 13 i jumtate. Îl gsesc pe Gruia
singur. Spune c nu poate semna convenia, c s o semneze inginerul Chiu.
Promite ca mâine elevii s mearg la vie, dar s lsm zilele de pân acum aa.
Refuz, evident. M invit pe mine la vie (ieri spunea c problema trebuie
discutat la o mas…) i refuz din nou. M duce cu maina pe câmp. În main,
o lad cu struguri din care m invit s mnânc. Îmi spune c nimeni nu se poate
lega de ferma lui, deoarece e foarte important în reeaua I.A.S. Chiar dac-s
ziarist i vreau s scriu despre eventualele nereguli, nimeni nu-mi va publica aa
ceva. Îi spun c eu nu vreau s fac ordine în ferma lui, asta nu-i treaba mea, eu
82
DOCUMENT
vreau ca elevilor s li se asigure câtigul minim garantat de lege i o mas

calculat legal. Abia a plecat tov. Gin c în barier ne întâlnim cu tov. Negoi
(primul este director general al Direciei Agricole Judeene i al doilea este
director general al I.A.S.). Tot timpul, zilnic vin efii pe aici. Oare ce treab
au…?
5.) Ajung în câmp. Elevii culeg cartofi dup combin, fr chef. Aflu c
diminea au fost trimii pe jos, deoarece inginerul Chiu a spus c a studiat
convenia dintre ministere i a constatat c transportul se asigur la tarlale care-s
situate la 3 km. De ferm, iar pân la tarlaua de cartofi sunt 2,5 km. (Tarlaua are
1300 m., dac începem de la mijloc,sau din partea opus,sunt totui peste 3
km.!). La masa de diminea au avut salam i cafea cu lapte fr zahr. Dup
multe proteste, buctarul a spus c a uitat s pun zahrul. A venit la fiecare
mas i a adugat zahrul cu linguria ! La prânz mâncarea de carne atât de
ludat la Bacu a fost o zeam lung cu grsime sleit, încât la muli elevi li s-a
fcut ru. Farfuriile în care s-a servit mâncarea nu erau splate din ziua
precedent.
6.) Seara nu vine nimeni dup elevi. Plecm pe jos. La intrarea în Sascut ne
ajunge un tractor trimis de form (cum e cu „convenia” lui Chiu de diminea
?).
7.) Masa de sear: 1.- Tob de 20 lei (o felie de 5-6 mm.)
2.- Macaroane.
Mesele foarte murdare, cu strat de mâncare de câiva milimetri. Îi atrag atenia
buctarului, care spune c masa a fost curat, dar înaintea noastr au mai mâncat
soldaii i ali muncitori ai fermei. Între „serii” nu se face curenie! A propos: l-
am întâlnit pe doctorul de ieri ieind din ferm cu un pachet într-o plas...
8.) Au disprut becurile de pe hol. Ca s se poat juca tenis de mas (singura
destindere aici), am luat becuri de la dormitoare.
9.) Au devenit amabili. Ne-au dau cheile de la un birou în care este un televizor.
10.) Noaptea, foarte frig. În birouri se face foc. Domnul Prodea a dormit într-un
birou (am spus c ne-au lsat cheile). Pe mine m-a trezit frigul la ora dou i
jumtate. Cred c-s cel mult cinci grade.
11.) Tractoristul de ieri a venit la tarla, nu tia ce s fac, s-a dus iar la ferm, a
venit i a spus c trebuie încrcai cartofii recuperai, a plecat la mas, a venit din
nou, apoi a plecat cu remorca. ase drumuri pentru o remorc de cartofi ! Pe
sear elevii au încrcat saci, dar n-a mai venit tractoristul. A trebuit s adunm
sacii de pe câmp la un loc.
Sâmbt, 19 oct.
1.) Inginerul Gruia vine la ferm foarte nervos. Vrea s ne intimideze : de ce
elevii la ora asta (opt i ceva) joac ping-pong, spune c nu ne d voie acas
(parc-am fi salariaii lui!), ip la nite oameni ai fermei care vin cu diferite
probleme. Îl cheam pe cantinier, ip i la el i îi spune c masa de luni a
elevilor o va plti din buzunar el, nu elevii, se ceart cu domnul Prodea, face o
situaie fantezist ca s ne arate c nu s-a muncit etc. Îl las s se desfoare, apoi
îi spun c elevii nu ies azi în câmp, iar de luni nu mai venim la Sascut. Intervine
inginerul Chiu, care promite ca la prânz s-mi dea nota calculat cu ce s-a
lucrat. Îi spun lui Gruia c, dac nu pltete cel puin dou-trei zile în regie,
apelez la arbitrajul de stat. Îmi promite s fac tot ce poate. Evident, iar o
minciun.
2.) Masa de diminea: 1.- Tob bun
2.- Cafea cu lapte
3.- Telemea pentru ora 10 (!!)
3.) Sunt repartizai 16 elevi la sortator, iar pe câmp se mai aduce un sortator i
ali 17 elevi lucreaz aici. Sortatorul adus este instalat i reglat de inginerul
Chiu. Profit de prezena lui i ne înelegem cu domnul Prodea s merg eu la
ferm s încheiem socotelile. Inginerul Chiu nu m poate refuza, ajungem la
ferm i aici spune c s-l scuz o or, deoarece trebuie s mearg la soldai. Sunt
de acord i m duc la mas.
4.) Masa de prânz: 1.- Sup cu ulei i fidea
2.- Fasole cu costi
5.) Vine Chiu. Îmi pltete pentru munca la combin i la sortator în regie
(practic un elev pe zi), deci o singur zi, restul în acord. Pentru ziua în care elevii
au încrcat remorcile cu cartofi de smân (ziua în care au muncit cel mai mult),
primim 166 lei (circa 3 lei de elev !). Îi spun c nu s-a inut de cuvânt i nu-s de
acord ca aceast situaie s fie contabilizat.
6.) Vine autobuzul pentru Bacu. Îi face apariia i Gruia, care ne spune c el a
adus autobuzul (de fapt l-a trimis domnul Gheonea). Îi spun c nu s-a inut de
cuvânt i-mi promite ca sptmâna viitoare elevii s mearg la struguri. La
contabilizare, de cerut pentru aceast sptmân cel puin dou zile plata în
regie.
84
POEI ROMÂNI DE AZI
Gabriel NEDELEA
din apa locului

tu ai spus neîncreztor
c cireul din ap se vede în psri
c apa din nuc se simte în arpe
i c toate îmi sufer de o molipsire
de piatr sau de ap grea
nu m-am suprat
tiam c e ceva care ne desparte,
igiena animalelor din jurul nostru
sau întâmplarea c iubita mea
nu a mers niciodat cu metroul
acolo femeile sunt vulnerabile

se retrag în oase în pr în unghii,
tiu c ai cutat banul acela

a doua zi pe toat strada
din faa bisericii, dar am aflat
împreun c fusese altceva,
nu m rtcisem
cutam calea abaterilor apelor
prietenie despre vis

am s beau ap de sânge
clopotului meu stâng i vecinei mele drepte
ap caustic
i toate animalele adânci
au s înghit funia de aur
pân la sora mea cu nume domestic
cu nume de Iordan
unde e fratele meu
i atunci, prietena mea,

atunci floarea soarelui ca un glbenu de ou
va curge, prietena mea,
pe blestematele mele piei
i focul de lamp
m va ine treaz
peste puterile mele
am s cred c m-am gândit

la chimia lui vine de la sine
cmaa mea rar
vocea mea
cuvintele scurte
ora la care tramvaiul

are s plece
ora în care am s calc
pân la glezne e
ora în care am s calc

pân la sânge
am s beau ap de sânge,

blestemata mea gur,
fanaticii mei ochi
anotimpul ca o gutuie stricat
ca un ap mort
în faa porii verzi
cu haine groase,
prietena mea,
vom ine lumânrile de aer
ceva mai subiri ca sufletul
s-mi înclzeasc doliul
din pieptul meu stâng
apoi pomelnicul gurii noastre

s te sun
86
POEI ROMÂNI DE AZI
peisaj cu întâlnire
în camera ca o fotografie
am cunoscut-o pe sora mea
întâmpltoare i aspr
cât am fost de singur,
când afar
norii ca o turm de porci
lsau grea lumina
peste acoperiurile murdare
am adormit greu
iar psrile stttoare
au înjunghiat aerul
ce o s-mi sfâie plmânii
ploaia a îngenuncheat
pe strzi
i mi-a intrat în ochi
cât am fost de singur
e prea târziu
în odaie litania se lovete de perei
i fiarele m ajung din urm,
pe cer apte viei grai
se întorc dup zepelinul ca o frunte
ploaia cât o durere de tietur

încurc circulaia,
vânztorii ambulani îi acoper marfa
cu prelate verzi
taxiurile galben stricat

ajung pân la scara din faa copacilor
de aici va mai veni o vreme
eu nu m mai duc azi acas
inundaiile
vederea mea era o uria ascultare pe lâng perei
când veneau ploile, martorii îi plimbau animalele
pe strzile pavate cu pete mari de staniol
în camera cu vederea spre mainile de scris
i radiourile vechi din fereastr
îmi ascultam vocile de aluminiu,
gata s ies
pe acoperiul de unde vedeam
locul în care îmi aflasem oaspeii
acolo m cuprindeau presimirile
pentru verdele de ap,
atunci strângeam câteva lucruri,
m închideam în camera de la strad
i ateptam inundaiile
88
POEI ROMÂNI DE AZI
Simona-Grazia DIMA
INTERVIUL
Btând din picior, exegetul îl ateapt
pe faimosul poet. Se uit la ceas. Ce întârziere!
Dac-ntr-o or nu termin interviul, se stric
programul de dup-amiaz. (edina pentru traduceri.
Echipa finlandez.) Nu înelege de ce i s-a spus
s atepte în aceast uli negustoreasc ticsit,
strbtut de arete trase de mgrui. De ce
nu i s-a indicat, bunoar, casa maestrului
sau locul su de munc, distins, civilizat,
cu portari politicoi, cu figuri onorabile,
trecând ca-n trans, de mândria de a fi
colegi cu maestrul. Ar fi stat comod în fotoliu,
ar fi but o cafelu i un cocktail bine dozat
de secretare nurlii... Hmm! Acel impresar dubios
al poetului, un fel de stârpitur viclean
semnând a iepure, cu ochii roii, inflexibili,
fixând întâlnirea în acest loc imposibil!
Cât praf aici, izbucninc de pe stivele de grâne
puse-n micare, venic rvite. i ce nechezturi
stridente i strnuturi de cai! Dar ce curioas
apariie, ieind pe ua magazinului cu articole
de menaj: un maldr de pachete, de butoaie enorme
pentru murturi, de tingiri, de boluri i gletue,
nici nu se mai vede cine-l poart. Deodat trei
ini mici, cu mutrioare de vulpi, îi scot chipiele
i salut respectuos: Srumâna, maestre! Rmân
o clip în adoraie, apoi pleac nesfârit de lin,
i se pare c zrete trei codie roii-argintii,
imponderabile, dansând în aer. Se ia dup ei, întreab:
Acela era marele poet? Sigur, nu tiai? E ziua lui
de aprovizionare, singura când vine la ora. E
toamn, ne grbim s ne desvârim proviziile.
O cotesc dup un col, dispar. Pe exeget îl trec fiorii.
Fptura încrcat înainteaz. Îi desluete cipicii roii,
clcând miestru caldarâmul cenuiu, spuzit de nisip.
Îl oprete. Rsare un cpor rotund, cu dou urechiue
cenuii, îmblnite. Vai, renumitul scriitor e un bursucel!
Rnit în suflet, dar resemnat, anallistul îi propune
s-l însoeasc acas, unde-l va intervieva, se subînelege.
(Nici nu mai îndrznete s menioneze asta). Pufnind,
maestrul consimte i-i d s care dou butoaie.
Drumul e lung, spune. Pornesc împreun. Eruditul nu
prididete s se in dup micul animal, care fuge ca gândul,
pufind furios. S scoatem întrebrile, cuget.
Dar la nimic nu-i folosete tot ce-a-nvat, inutile
îi par acum tabelele cu algoritmii pregtii din timp.
Îi muc mereu limba s nu întrebe: cine v-a fcut
cipicii acetia magnifici? Puiul meu e flmând,
mormie maestrul. Scuzai, cine e puiul? Prei, hmm,
atât de tânr... E un animal mic, geamn cu mine,
încredinat mie spre a-i purta de grij. Tot bursucel?
îi scp fr voie. (Poetul se face c nu aude, exclam:)
Cine tie ce otii, ce prostii face la ora asta!
S grbim pasul. Nu scpa butoiul. Ce vei pune în el?
Murturi! Puiul le iubete la nebunie! În zilele
de iarn, când veveriele muc din bureii crocani
stivuii în bârlog de cu toamna, puiul st ca un rege
pe terasa noastr drapat cu promoroac i mnânc
murturi cu cartofi fripi. Ce zile! Ce albastru pe cer!
Rcoros, iniiatic, numai ace de sticl! Ce apusuri!
Fii atent s nu cazi în groapa aceea, capcan ascuns,
pentru animale mari, îi spune i-l apuc de gulerul fracului,
trgându-l din abisul unde aluneca destins, fr s tie.
i drumul duce printre dealuri, peste izvoare. I se
amestec-n cap întrebrile din tabele: „Cu ce mari
curente din istoria literaturii avei afiniti? La ce vârst
ai început s scriei? Care sunt personalitile
cu un important rol formativ în cariera dumneavoastr?
Ce înrâuriri ai suferit, ce scriitori v-au influenat?
Când ai debutat? Reluai, v rog, aceste momente marcante,
le cunoatem, dar dorim un punct de vedere subiectiv,
interior”. Întrebrile i se scurg mecanic prin creierul
vidat. Îl adorm, exegetul le amân. i totui, vrea
s-i scoat stiloul, s marcheze drumul, pentru mai târziu.
Îns acesta i s-a transformat în acadea. Sub ochii lui,
90
POEI ROMÂNI DE AZI
capacul se aburete încet i se preschimb-n zahr,

strig la el s-i bage minile-n cap, dar nu poate s
opreasc procesul. Acum calea erpuiete de-a latul
muntelui, pe nite ltee înfipte în piatr, deasupra
prpstiilor. Grtarul acela la ce servete? se mulumete
s întrebe, despre unul din obiectele duse de maestru.
E un dispozitiv de tiat pâinea. Puiul obinuiete
s-o taie voios, cu lbuele fluturând, i firimiturile
zboar-n patru vânturi. Le vom reine, vom face din ele,
delicioase sufleuri. Am ajuns. O csu joas,
una cu copacul, poart rotund. Sunet de scoar zgâriat.
Miros de muchi reavn. Se deschide. Doi ochiori de jar,
scormonitori. Chip minuscul, obraznic, lbue smolite,
cu gherue transparente. Ai venit, mama! Urlete de nedescris.
(oc. Evident, maestrul e bieel! Exegetul –
ameit, cumplite dureri de cap, lein iminent). Micuul
înha butoaie, pachete, alearg întruna, pân-n fundul
casei i înapoi, exultând. Mulumesc foarte mult,
rostete politicos poetul i-i ia din mân cele dou butoaie.
Micuul va fi fericit. La revedere. Sunet de u închis.
Linite, aerul pdurii, moale, suav, întremtor i clar.
Criticul singur, dezndjduit. Unde e interviul? Dar calea
înapoi spre ora? Dar locuina maestrului? Numai copaci
intaci... i, pe deasupra, scos din mini, îi d seama
c poart pantaloni bufani, un fel de spielhosen
pân la genunchi, dintr-un material cu buline.
tefan BOLEA
Ciclul TUMULAR
tumular #1
i dup ce mori
o s te vizitez s dau cu bocancul în lespede
s i se umple medalionul lipit de gât
cu fire subiri de putregai
s-i rscolesc groapa cu grebla

inima s i-o despic cu un clete
lumina s-o sug din ochii stini
pe buze s las urme de ciocan
machiajul s-l repar cu dalta

s-i dezarticulez srutul cu unghiile
s-mi chem amicii s te siluim prin fereastra de la cociug
s te urmresc asemenea unui hitman

prin toate cercurile în care te zbai
la fiecare vam un glon în cap
i te-ai întors în groap

locul de unde nu poi iei
locul în care eti a mea
nu te dezleg
nu vei fi deportat în braele unui înger amiabil
te scuip în timp ce te sufoc

i am s te sugrum mereu cu gambele
pân ce triunghiul constrictor devine linie
i cretetul tu ce supureaz viermi
cade retezat ca la jocul de zaruri
92
POEI ROMÂNI DE AZI
tumular #2
o s-i pierzi înmormântarea
i eu a vrea s fii cumva prezent
s-i vezi pe fraierii în costum cum îi privesc manichiura
pe preot cum divagheaz de parc nu i-ar fi but cafeaua cu vodk
dimineaa
pe prieteni i pe familia ta cum se strofoac s sufere

s-i vezi chipul stins pe care se pogoar o armada de hum
i s m vezi pe mine
cum trec cu o hoard de dobermanni
i cu 30 de big mc ofert special
organizând o serat special sau cum se spune
poman
asigurându-ne c viermi ce-i rsar din stomac
sunt bine hrnii i fit
s-i râneasc mai bine aura
s-i tearg mai grabnic zâmbetul arogant
pân când scheletul tu va fi rzuit ca un loz necâtigtor
pân când craniul destupat va fi msura bocancului metalic
a vrea s ridic un antier deasupra mormântului tu

sau, i mai bine, o sal de sport
s te calce în picioare, în ritm de dans
toi penalii care i-ar fi lins clcâiele
a vrea s înal un spital peste cavoul tu

s ai ipete în loc de adpost
transpiraia, duhoarea i flegma
s te însoeasc în afterlife
în plus a vrea s construiesc pe locul tu de veci

un poligon
scrânetul gloanelor s te in treaz
sau i mai bine o cazarm
s fii bombardat strategic
în fiece anotimp
nuclearele s-i duc oasele nimicite direct în cosmos
s crapi sonor i sordid
s infestezi în disoluia ta i alte astre
sorii s se înnegreasc i s se împut
atunci când îi primesc solia
tumular #3
pe lâng groapa mea
trec cupluri de îndrgostii
turiti cu biciclete, btrâni care-i plimb ceii
iar vara abia mijit îmi aduce miros de fân proaspt cosit
dei sunt îngropat de viu
m-a bucura i eu de soarele albastru
de oarecii mucalii care ies din canale, semnalizând uor din musti
(câiva chiar au o sclipire ironic i-un arm nomad, care trezete universale
sentimente de prietenie)
de iedera care se încolcete ca o curea la gâtul crucii mele
dar groapa e adânc – cociugul strâmt
i poate asta e eternitatea
s-i pstrezi capacitatea de reflecie în celula unui mormânt
aa c în timp ce miriade de îndrgostii mnânc îngheat lâng cimitir
iar vara nu i-a epuizat presentimentul ei
stau i bolesc în groap
fumez în groap
prizez i înghit hum
îmi beau saliva în groap
putrezit de viu i scurtcircuitat de viziuni magnifice
ajung un sfânt în groap
i excrementele miros a lotus în groap
mi se deschide privirea
vd o alt lume în groap
m viziteaz strmoii în groap
apollo, marsyas, zagreus, pan, nietzsche
i poate în sfârit voi muri de fericire
tumular # 4 (înapoi în ape tulburi)

te urmresc cu tancul
i-mi imaginez c-i zbor creierii în fiecare noapte
tu eti rugciunea mea
cadavrul tu e mantra mea
groapa ta este super bowl, matricea

vaginul fecioarei
groapa ta este un parc de distracii

dracii urc sear de sear cu liftul
i fac contraband cu armament
94
POEI ROMÂNI DE AZI
groapa ta este locul unde-mi fac rugciunea

groapa ta miroase a sperm
i va fi terraformat odat cu vaticanul, parthenonul i turnul din pisa
te urmrete gândul cu venin

muctura cu rabie
srutul cu acid
te urmrim cu rachete nucleare

i o s-i strpungem submarinul
bai în retragere? te vom împresura ticlos la fel cum au asediat nemii norvegia
Nicolae COANDE
Impostura
Ei cred c te poi retrage în natur s scrii,

cum ai desface o conserv cu poezie în sînge,
dar impostura e veche.
Dichtung&Wahreit în epoca Aldi –
sînt ghiocelul ce-i aprinde igara
la ieirea din ar,
în Spreeathen führerul îi scutur
luna din pr,
nehotrît între dou femei
palpez ficatul metaforei,
ochii nu pot privi în ochi toat viaa
o floare de mr,
dac ar putea iganii ar fura soarele –
tcut ca o igl pe cas
a crpat vara.
Poezie, timp i bere german

Sînt atît de timid încît nu-mi trece prin cap
nici un motiv
pentru care a fi dispus s încetez cu
crimele împotriva umanitii,
îns nici la grande dame nu mai este ce-a fost.
M consolez la gîndul c am fost în vizit
în baia voastr i baia voastr mi-a plcut.
Cît înc mai avem timp, poezie i bere german
a vrea s v spun ceva important –
nu-mi place s termin ca o legum fiart în
96
POEI ROMÂNI DE AZI
îmbriarea cuiva,
un oricel rozînd apatic marginea lumii,
cu pielea într-un b ridicat în faa soarelui cinic,
cu oasele i gesturile împrtiate în sistola unui
acordeon atunci cînd
conteaz burduful nu muzica.
Poezia e i niic stricnin a vieii,
facei-v provizii din timp.
Berea german conteaz. Faima trece i ea.
Timiditatea în art nu e o scuz.
Musca din grdina secret

Vorbeam cu mutele din münsterland,
te bat îi spuneam uneia pe românete,
dar lsam fereastra deschis-n buctrie,
poate scpau
(am nite semine de mac galben
miros puin i adorm),
vara-n westfalia e frig ca-ntr-o varz
i acum când dîrdîi lîng masa din camer
dau peste mori aici în exil tremurînd –
celan îmbriat în sena de-un meter german,
gherasim luca scufundat în valul qui a l`air d`allumer
le feu sur la terre,
poeii nu mai au loc astzi pe poduri,
negoiescu singur în camera de la münchen
unde-i scria istoria pe sex,
cioran bolborosind în ultimele zile în românete
pe culoarele unui bordel de moarte din paris,
în timp ce mînca florile,
crénomdeDieu,
cium de flori pentru scriitori români în exil,
ionescu uluit la btrînee c lumea e plin de vid,
nervos c Dumnezeu n-a abolit pentru el moartea,
ierunca obosit de nenorocita de vitez a lumii,
strigînd pe fereastr la ea
ultragiat c i s-a retras graiul,
el, care n-a trit decît pentru expresie,
cum îi amintea monica lovinescu în vremea
cînd înc mai putea ea însi vorbi
fiecare cu grdina lui secret
moartea în românete este o musc
într-un lan galben de maci,
o soluie de via în wasteland.
Subcontientul unui critic
Triesc în cea mai mare vitez a linitii,

în realitatea unui ltrat,
în subcontientul unui critic din România,
în limba lui sntoas,
în balele lui,
în cele o mie de simuri ale sale,
fr subcontient,
demn de tu-ul celuilalt,
sînt aici,
sînt plecat-rmas,
sînt venit-nesosit,
pe drum cu pass expirat,
un ltrat inspirat,
un idiot strlucitor
in mijlocul unui câmp
de maimue.
De-atâta pace,
germana vorbete singur prin gri.
98
POEI ROMÂNI DE AZI
Augustin IOAN
IN SENTINA MUNDI
Respir ap. Diluviuni
Fuga spre rou desprete totul de toatele.

Care-ncotro de la mine deprtându-se, m prsesc.
i tu, mam, ai plecat dimprejurul meu ca i când tiai
ce îl face s plâng pe cel ce ne plânge pe toi;
ca i când aceste fluvii i aceste mri

plânse ar fi fost, amniotic, de tine,
cât s mai plutesc o vreme
i dup ce m vei fi izgonit
din icoana cu mine la sânuri,

la tine pre mânuri,
ascuns
de diluviul,când vine:
Respir ap & pronun bule.

Ochi fr voce
deschid gura încordez corzile nu
cunosc limba. Nu-mi
recunosc limba tumefiat,

clopot izbind când
de tavanul gurii, când
de podeaua creierelui.
Ploaia dezlipete sfinii de icoane:

Curg aureole de pre sân, mai mult
cearcn decât ochi pineal
decât trans-aur peste câmpul de imanen.
(Alunecri de spaiu:
vai, cum infra-plou
între dimensiile aceluia, abia
ocolindu-le, oricât de pliate în sine vor fi fiind.)
Doar un câmp de ochi

i o plaj de bronhii din care
de lips-i auzul
i limba acelui inut nu o tiu,
propagat de câmpul continuu

de vedere neîntrerupt
nicicând de
nimic.
SBOR
Deprivarea senzorial este cauza prim iar a a-mi aminti – efectul Coand. Nici
film nu ne dau. Totul adoarme, îngduind furiarea prin aer a paserii. Doar
turbinele ard
i flacoane de Martell de pe mesele celor adormii cad peste somnul mai amplu
al
firii, de jos, cum plutim peste petii, cum glism peste algele. i totui i totui
simt asprul lor acela verde, i totui - ca pe o coaps adpostind acea profun-
zime de dedesubt. Doar materie tac, dizolvând între degete sare. Cine m
doarme în carne, deodat în minele însumi abia se înoat-asuprind –
cine, cu Northwest KLM pe Okeanos, atlantul? i tac, dar cu
nava la tâmpl. Din ou nc tac, mam, din nava uterin.
De ce m-ai lepdat între aripe reci care, iat, m
zboar din (n)ou? Hyle, din care alunec, deo-
dat cu nava i care m leapd. Tuneluri
de aer n aer, prin care tac n gând
i vâslesc, s nu multiplic
cderea
n g
ol
SAU: SBOR2
Dedesubt doar materie tac începând s dizolv
între degete sare cine m doarme m doarme
deodat i cine din mine m doare?
Adiez, pre okeanos, atlantul, îl trec cu turbine
100
POEI ROMÂNI DE AZI
Cum deapn aburi de sare

i massele dorm de-
asupra de somnul aquatic de jos,
de la petii, când lunec unul într-altul.
Peste corpuri de spermanet care sufl din gheizere,

cei dormind cu aripele navei la tâmpl.
Cele de jos se resimt pân la noi, rugtoare
s ias din aerul dens. Alge par s atârne
spre nav, ca grâul la sorescu,
dar tim unde-s vestele galbene, cu ignal

s se sparie carnasierii, cu lmpa & cu masc, de-o fi s se-ntâmple.TxT
Rich text format.Text only.

(Pdurea crete în ritmul mainii de scris aB An dOn AtE
în husa mainii de scris/sub
textul aproape sculptat în pagin’acum
scuipat de cartridge drept în fa.)
Text unicode. Line break. Msdos text with formatting.

(Pdurea scade în hârtia de scris imprimat pe o singur fa, aceea.
Între maini de compus de plâns/surrâs.)
- Aps butoane
i te privesc, ecrane,
cum depliezi tu cele
înscrise cu gheara
p’ecraniu, drept craniu
pe cranier dincoace de gestic
mâinile mele dezscriu!
- Ar trebui s încet
ez. Ar trebui s a-gresez hârtia.
Art Rebu I
‚ncios scrisu lui fiek
ruia dintr
e no I.
- Sens. sneS. Suprasens.

Ai plecat d/intr/e noi.
Cine s mai scoat coarne boureti
Din prile moi ale fiecrui cuvnt

Iarna pe uli
Vocalele, o, cum mai lipsesc pe aici i atunci ne este adus câte un criv
care ni le rostete în fa pe rând.
Îmbriare din care cellalt lipsete e iarna cu lupi la Sarinasuf.
Zpada ne mai amân un an, ne pstreaz dedesubt, ca s tcem: aceeai
scenografie cu rui: în deriv din jur cror au plecat i propriile contururi spre
mrile sudului, spre Dardanele, cu ceasuri Pobeda la mân i explozibil la
cingtoare, s dea la pete oceanic.
Ce se vede între dou oglinzi alipite?

Privete într-ochi: îi vezi vederea
uitându-se la el?
Ce te uii aa la mine, crezi c m sperii?
Sau cu haholi, ca mama.
Pescuitul miraculous
Ne latrã câini la mal i dau lumin
în plase la pescari aceiai peti. Anin
macrou, hering, pstrug, albitur,
plancton i fructele de mare.
Flanm, pietoni ai refluxului cu
barca pe valuri în spate, necrezând.
Nechezând?
Umbrele noastre trag înapoi în mare.
Vâslim în douã pãri i fr vânt

pescari fiind, vom despica i barca
vâslind în sens contrar, cum cmilarii
îl vor fi desfcut alene pe cumplitul
Vod Ioan, quadratul, dat la turci.
Chorul: E prada grea de ihtii, desime implodatã.

Aa de grele plase n-avurm niciodat!
O barcã inutilã pe peti alunecând

unul într-alt’, în sensul ce Darwin ne arat
i înapoi, pe arbor’acela specios.
Chorul: Au regresat i câini i peti de din ar.

Câini-s hiene, petii se-ntorn în icre iar.
102
POEI ROMÂNI DE AZI
Pseudopode, bule, lãtrat mai ies din ap:

de hoituri i hoitari deopotriv
se-mpotrivesc altul unuia. Cui?
Lui. CeLui
ce ne face semn, celui ce rãstoarnã toatele spre sine,
de se vd pre sine i pe cer:
umbra cui - cãelul pãmântului? A celui ce latr?

Dorin PLOSCARU
tai pîine pe un grtar de stejar

1. e o zi dulce
ziua aceasta de iarn
cînd mori
m trezesc în fiecare diminea
murind
în somnul dulceag
al mustului zpezii
dintîi
2. am alunecat pe treptele
acestea ale ultimului timp
incredibil
tai pîine pe un grtar
de stejar
fcut cu migal de
mîna mea din lemnul
de bisericu maramureean
ca ostreele gardului
timpul acesta pariv
mi se strecoar printre
degete
ca fina la moar
în ultimul timp nici
nu am tiut cînd
mi-a trecut
viaa
3. pe propria-mi piele
toat viaa am probat
sufletul
repetîndu-mi zi i noapte
104
POEI ROMÂNI DE AZI
noapte i zi
spaimele morii
trudind în mijlocul cîmpului
cu sudoarea iroindu-mi pe
fa
cu mînecile cmii
suflecate
pe propria-mi piele
am btut cuvintele
ca nite epue
înroite în foc
doar apele - diluvii

cînd au nvlit
în puhoaie cu muget
slbatic din muni
în dimineaa aceea cu noaptea
în cap
m-au nucit
mi-au ptruns în trup
i în cas
patul îmi plutea
deasupra
viiturii
dus de ape
departe de lume
plutind în deriv
4. am gsit disperat o metod

de a tia piezi
valul
înot
pentru a fi dus
de cureni
în larg
5. despre cum se face noapte

în pat
6. plcerea de a pipi cu
degetul aerul
rcoros al dimineii
iat sosit-a ziua cea mare

îi spun tatlui meu
timpul de plecare
secunda aceea în
care rzbate prin vremi
mirosul obrazului spunit
cu crem de palm
7. broasca aceea verde

crat pe gard
care se tot urca încet
lbrat
cu picioarele
desfcute
pe irul de ostree
ca pe gratiile
unei celule
hexagonale
8. plou cu ninsoare
sau ninge cu lostopane
mari cît broatele
parc ar ninge în
iulie
9. cum se preface lumînarea-n

spiral transparent
bucl rmas-ngheat
în aer
10. pîn va arde i captul

rou de luminare de pe
peretele alb al memoriei
pîn cînd florile roii ale
crciuniei vor reînoda
sonul în suflet
cîntecul acela atît de
apropiat
dar atît de departe
prin troiene i omturi

înalte a trebuit s
înot
prin furtun i viscol
106
POEI ROMÂNI DE AZI
biciuitor
„Hristos este o ran de care
nu te mai vindeci niciodat"
11. statul poliienesc

blestemul de a
tri în românia
ara miliienilor
12. maturizare-n cuget

i-n simiri
13. gura vopsit în rou

galben i albastru
nu mai putea deschide ua
cum s deschid poarta
striga
vocea
i aceea a fost ultima

îmbriare
pe holul spitalului
tiam asta
din glasul stins
horcitul acela de la reanimare
mi-a rmas
înfipt în memorie
ca un cuit în
inim
14. o pictur
o boab de strugure transparent
o stalactit acolo în
vîrful cupolei
lîng Pantocrator
suspendat în legnare
într-o muzic a somnului
coagulat, pietrificat în
sfer translucid
la miez de noapte
bobul transparent de
sovîsc
se zdrobete-ntre degete
se pune o dorin

o rugciune
i de-acolo din vîrf
de turl
se-aude încet abia
optit dangtul
melancholic
de clopot
Smeurul
motto:
„tu eti aici o pururea
Fecioar
i-i mulmesc pentru a cita oar
c m-ai scpat din valuri i din chin
c-ai ascultat al meu adînc suspin
c-ai îndulcit al gustului pelin"
1. coaja cireilor în primvar

seamn cu o potec erpuind în
spiral
coaja cireilor în primvar
ca nite trupuri de copii
dezbrcai
de iarn
trupurile cireilor în primvar
o muzic languroas
alunecînd pe talpa sniei
timpului
piele a timpului
nou
piele fonind a catifea
de timp nou
2. tras înapoi de nvoade

pînzele mrejilor plaselor de
pianjen
risipindu-te în prfoasele
mansarde ale zilelor
fcute cioburi
praf i pulbere s-au
ales de visele tale
numai muzica dat la
108
POEI ROMÂNI DE AZI
maxim în miez de noapte

i scldatul în lac
sub clar de lun
în rest pe vreme de geruri
cumplite
nu-i rmîne decît sauna
i piscina
unde solitar învingi rînd
pe rînd inerii, anxieti
plînsete înfundate
amestecate cu stropii de
sare
învei zi de zi s fii
s devii solitar
cam acestea am avut s-i

spun aici în dup-amiaza
aceasta din cancelarie
scldat în soare
urmrit îndeaproape de
concertul simfonic nr. 1
spring scris de antonio
vivaldi
3. culoarea de smeur
am jinduit dup aceast
culoare
toat viaa
culoarea de smeur
starea de propire a
mamelucului în limbaj
„copacii a vrea s rmîn

aa înflorii tot timpul
anului, toat viaa s-mi
aduc aminte de Rai"
sunetul fundamental
1. se prbuesc luminile în jurul
meu
rînd pe rînd

buci de tencuial se desprind
din pereii umezi
mucegii
de istoria recurent
a plagiatului
se prbuesc lumile în jurul
meu
ca la posada
stîncile cad peste clreii
aflai în strîmtoare
se exfoliaz planetele
se desfac pietrele precum
cepele
foaie cu foaie
fil cu fil
i verdele de pe stînci
se spal
se rupe
se duce
cad peste lume buci de munte

i deal
copacii stau înclinai o
parte din ei
gata s cad
2. poate voi reui cu

cîntul acesta
s strluminez
zrile
din camera
singurtii
care nu a fost admis
în uniunea european i nu are
standarde nato
s pot cîtiga i eu
odat în via
naibii
premiul acela al
alergtorului de curs lung
cu firul telefonului agat
de mine
110
POEI ROMÂNI DE AZI
precum firul transparent al

perfuziei
ascultînd în surdin la
mijloc de noapte
eroica i oda bucuriei lui beethoven
mîngîiat de lumina de aur
a toamnei
doar cu globurile albe de
crizantem la cptîiul
mesei de scris
cu bucurie am socotit s îmbrac

cmaa alb
a fericirii dintîi
datorit refluxului fotonic
mi se dezacordeaz harfa
i corzile-i de aur
lumina topete, erodeaz pictur
cu pictur
sunetul
fundamental
diapazonul de argint curat
al somnului venit de
departe

Alexandru PLECAN
Aceste poeme fac parte din volumul « Natur moart cu femei mito »,
in curs de apariie. Alexandru Plecan triete din 1990 în Noua Zeeland.
Dup un debut foarte bun în România, în strintate a continuat s scrie în
limba român, dar i-a fcut un nume i în spaiile limbii engleze. Sunt foarte
bucuros c am putut comunica din nou cu el, peste ani, iar publicarea sa în
« Antiteze » este o onoare pentru noi. (Vasile Baghiu)
UN CETEAN FERICIT
eu sunt
un cetean fericit
triesc într-un ora vechi cu strzi moderne sau poate
într-un ora modern cu strzi vechi
nu-mi amintesc exact
dar îmi ia numai jumtate de or s ajung la birou

plus cinci la sut în trafic am întârziat
treizeci la sut dac ajung la timp ca eful s-mi dea o lecie despre
cum se conduce afacerea asta
dar îmi ia dou zile s m întorc acas

Iubita mea locuiete la cellalt capt al vechiului ora modern
mâncarea ei e mai rece decât patul
amândoi stm cu chirie
amândoi muncim în centru
amândoi facem cumpraturile artistic la periferie
adugm patruzeci la sut
ea are simul culorilor mai dezvoltat
mie îmi plac întunericul i lenjeria neagr
ei îi plac câinii i pisicile
e a mea
slbesc i slbesc mai mult i slbesc din nou
m hrnete cum a citit intr-o carte
112
POEI ROMÂNI DE AZI
iar eu
nu vreau decât s-i pieptn prul
în drum
sunt trei staii de benzin patru automate de bani i
un magazin de mâna a doua
mai adaug nite procente
într-o noapte am oprit maina i am vorbit cu o curv

drogat mi-a scuipat printre dini preurile
îmi admir crile de credit când îi depaesc limita
dar ea nu lucreaz pe credit
ea era doar acolo cu telefonul ei mobil în mân i maina mea era veche
un pic ruginit
eram fericit
repede am zburat în jurul lumii de apte ori i m-am trezit la mine în pat
îmbrcat în haine italiene cu muzica irandez mergând i visând alb-negru
oare înc m mai asteapt în strad
oare o s mi se schimbe traseul zilnic dac petrolul se scumpete

iar
pe piaa mondial
s-ar putea chiar s dorm în timp ce tu citeti poemul sta
sau poate c am s fiu cândva pe un drum de ar
cu nepoii pe scaunul din spate
poate c atunci pdurea va fi verde
crmizile roii
zpada poate alb
moartea zâmbind
imi place aici

adaug cinzeci la sut pentru timpul preios pe care l-ai pierdut
i iart-m pentru a fi fost
un imigrant in lumea asta a ta
ofer-mi impozite i eu
numai pentru tine am s conduc maina asta ruginit
in viitorul trecutului meu
Chch, 2003
BUCURIE CU GLEATA
nu e lumina nici umbra
numai ruine
tu i eu noi renunând la bucurie cu gleata

nu e ruine
nici frumusee doar ur i într-o sticl numai durere numai
ziua de mâine
ochii mei roii într-o fotografie
nu e nici o fotografie deloc
nici un telefon rou s sune s m aduc înapoi aici
nici o macara s ridice balenele moarte pe cheu

în lumina lunii
când copiii dorm
deloc
hainele astea goale s-ar potrivi oricrui trup

s m iubeti pe mine nevoie
nu e
reflexii brute reale în aceeai lumin curb

noduri complicate i linii drepte
ruine complicat i ur i durere în timp ce ne zâmbim s ne cad
umbra destinului de pe fa
sperana murdar
i ce mai rmâne din toate cuvintele

din noi doi tu i eu
când un fluture beat arunc o umbr atât de larg din mormântul lui luminos
când a fi putut înc s te in de mân i s fie
puin mai bine decât foarte ru
plin de goala gleat a bucuriei

înghite-ne
diger-ne
uit-ne
of
aa o gleat plin ochi de mizerii chimice
ca lacrimile tale
Chch, 31/08/04
114
POEI ROMÂNI DE AZI
Sorin-Mihai GRAD
Surogat de neo
ne-au descifrat adn'ul
ne globalizeaz
ne filmeaz-n magazine
ne urmresc conturile
ne trec numru' fiarei în buletin
ne bag cipuri
ne ascult telefoanele
ne surogheaz existenele
ne mai fac i altele
pe care înc nu le tim
mai avem o singur scpare

hai s votm cu toii zâmbreul
ne va duce înapoi
unde ne e locul
i nici dracu' nu se va mai apropia
de noi
Surogat de mândrie
...eram prea mic când se putea vota papionul
înc fr buletin când cluul necheza pe listele electorale
i un pic prea tânr când s-a ales schimbarea
...muriser pe când am ajuns cu tampila 'VOTAT' în mân

am scprat totui cu ea pe niscaiva epigoni ai speranei
incapabili s se in de cuvânt. sau curai
...mi-am lsat patria-n urm la timp

pentru a nu fi obligat s-mi pun datoria de a merge la vot
i dispreul pentru cele dou nume rmase pe foaia de tampilat în ring

...cei 260km pân la ambasada din berlin se dilateaz insurmontabil
de fiecare dat când citesc între cine
i cine a putea alege
...dac rmâneam pe-acas colecionam toate etichetele cu 'VOTAT'

pe spatele buletinului, având ca singur scuz
c-am ocolit mereu trandafirii
Surogat de actualitate
de mâine putem merge fr vize în brazilia
sau era peru? din var în vanuatu
în europa ne putem plimba i ascunde de ceva ani
dar noi preferm s ne mâncm
între noi
aici
unde râul ne car gunoiul
iar ramul l-am cspit i vândut
urmând a-l cumpra apoi mai scump
de la farmacie
unde ciocârlia cânt de pe band
dansând în jurul microfonului
unde votm cu toate mâinile
dar tot parc-am fi fcut-o cu picioarele iese la final
aici la noi
nici iarba nu crete fr soborul de rigoare
ne batem tot ce prindem
copii, neveste, joc de munc i de noi
numai la fotbal pe cine trebuie nu
l-am ales pe strnbunicul nostru degrab vrstoriu
de sânge i smân
cel mai mare dintre noi
i vrem cu toii s-i urmm pe tron
pentru a ne arta vrednici de asta acoperim
frunza i iarba cu biserici
i ambalaje pe care scrie made in turkey
Surogat de psalm
din miile de cuvinte inutile
ce mi le-ai spus
prin tot felul de exaltai sau manipulatori
se poate înelege orice
depinde doar de ambalaj
116
POEI ROMÂNI DE AZI
aa c i le las
în seama celor care-i ofer loc
prin propriile capete i suflete
încerc s te ignor de ceva timp

dar mi-e mai greu decât s te las în pacea ta
excesiv de senin
ironic e c oriunde merg dau
de urme atribuite sau oferite ie
în fiecare ora îi vizitez casele
oare ai apucat s i le vezi pe toate?
chiar ai nevoie de atâtea când clienii lor statornici

apar deseori cu stomacul gol?
nu i-a ieit niciodat dintre rândurile crii ce le-ai lsat-o
s le ceri s fac ceva pentru ei
nu pentru fantoma ta sfânt?
te-ar asculta de le-ai spune
s se investeasc-n alte direcii
mai folositoare propriei turme
decât nimnui, adic ie
eti cel mai crud tiran pe care

am tiut s ni-l inventm
te-am fcut fr chip
s nu te putem recunoate
fr nume
s nu te putem invoca împotriva ta

prea prezent
ca s te mai eradicm din noi
prea puternic
s nu-ndrznim s pricepem c ne faci i ru
prea restrictiv
ca s ne-acceptm i alte gânduri
i prea complex
ca s te mai putem distruge
Surogat de posteritate
simi secunda cum se-ndoaie

se strânge i se-mpuineaz la trup
doar s treac prin tine
în drum spre al ei rai ori iad
te întrebi dac tu decizi
sau îi eti doar pe post de limb
n-ai mai citit despre om c-ar fi
purgatoriu al timpului
i te simi cumva important
mereu te-au interesat cei care rmân
în istoria unor domenii cu care n-aveau treab
ai putea fi unul dintre ei
dac tii cum s-i împachetezi ideea
i s-o vinzi unde trebuie
arma n-o ai
dar pori glonul în tine
fr s-i fac ru
poi cuteza s uii
ce propriul testament îi ordon s vezi
nimeni purtându-i numele
nu e celebru înc
vei putea fi primul
fr confuzii
nu mai tii tot ce ai fcut
ce i s-a întâmplat
dar vei afla
sigur se va gsi cineva
s-i fii cel mereu ateptat
va scrie despre tine doar
ce i-ai dori i tu s-i aminteti
va scoate la lumin
ce s-a ascuns de lume
în buzunarele vieii tale
118
POEI ROMÂNI DE AZI
chiar i povestea cu merele dresate

va vedea-n ea mai mult decât
îndrzneai când ai trimis-o
la cele cinpe reviste ce n-au vrut-o
oare unde vei fi pe atunci
s povesteti cum i-a venit ideea
eventual s lai ceva scris despre asta
gloria e deseori cam prea postum
pentru gustul impricinailor
ar fi vremea s faci puin curenie
prin sertarele alea
iar de acum s fii mai atent
ce pui în ele
s nu-i lege vreun moment de rtcire
o etichet fals pentru posteritate
e posibil orice cu urmaii tia
doar l-au scos sfânt pe l mai mare dintre ei
i nu le mai poi face nimic
deci atenie la bagajele
cu care vei decola spre celebritate
eti purgatoriul timpului
primul care i-a dat seama de asta
i-i mai rmâne doar
s-i gseti colul de cer
pe care s-i plantezi stelele
Surogat de cimitir
[versiune abstract]
cuvinte fr idei curg pe strada moart

într-o direcie analfabet
silabele lor se rtcesc printre ruinele propoziiilor
care le-au avortat în mocirla putred
unde literele nu se mai recunosc
fug unele de altele
i se pierd...

Mihai MERTICARU
Comar de buzunar
Sedus discret de-o umbr sempitern,
Te pate încercuirea abstrus,
Fata morgana, mai mult presupus,
Rupt din fumul sttut de tavern.
Valuri de flcri, istorie dus,

Amurg vopsit într-o culoare tern,
Univers fetid cu steagul în bern,
Mainrie infernal sub hus,
Lume reîncarnat, furibund,

Plânsul din râs, erupii de Vezuvii
Tristele nemrginiri inund.
Vid i pustiu, privelite imund,

Scorburi, conducte sparte i efluvii,
O orchestraie pentru diluvii.
Femeia
Când zâmbete ea, vine primvara,
Pe unde calc, i piatra-nflorete,
Unde s-oprete, e centrul, firete,
Când te iubete, e jar din Sahara.
Torsul i se unduiete erpete,

C uit i trenul unde e gara,
Iar Sisif scap din spate povara
Ce în hul negru se prvlete.
120
POEI ROMÂNI DE AZI
Femeia e ploaia cald de var

Oaza verde, rcoroas din pustiu,
Jumtate din lumina solar,
Câmpia pe care plugul o ar,

Bolta larg a cerului azuriu.
De-ar lipsi, nimic pe pmânt n-ar fi viu.
De-ai vrea...
De-ai vrea s-mi fii logodnic pe via,
i-a construi mulime de castele,
(Cele din Spania-s prea mititele)
Valea Loarei i-a pune-o pe a
La gât în iraguri de mrgele

Cum bunele maniere ne înva
S ne purtm cu viitoarea soa
Aleas din miriade de stele.
Într-un fantastic peisaj nocturn,

Între planete i-a întinde-o punte,
Distana dintre inimi s-o înfrunte.
În mijlocul mrii i-a ridica un turn,

Lauri verzi i-a aeza pe frunte,
Iar, la degete, inelele lui Saturn.

Cristian LIVESCU
POEZIA LUI MATEI CLINESCU
La un an de la vestea morii, îl putem omagia spunând c puini dintre

criticii români de azi au analizat retrospectiv cu atâta luciditate resorturile adânci
ale colaborrii scriitorului român cu fostul regim comunist, aa cum a fcut-o
regretatul Matei Clinescu (15 ianuarie 1934, Bucureti – 24 iunie 2009,
Bloomington, Indiana, SUA), comparatist, teoretician al modernitii poetice i
poet totodat, autor între altele a trei volume lirice.
„Era singurtatea din anii mei ucii/(vibrase-n fiecare sgeata otrvit)”
A debutat de altfel cu versuri, ca i Vladimir Streinu, în ianuarie 1958, în
„Gazeta literar”: un „poem apolitic”, aprut într-un grupaj dedicat „tinerilor
poei” – Nichita Stnescu, Petre Stoica, Grigore Hagiu. Dup cum îi va aminti
mai târziu, „în luna februarie (acelai an) – luna aniversrii grevelor de la
Atelierele CFR Grivia din 1933, mi-a aprut un poem politic, ilustrând tema
grevelor, dar în versuri albe i utilizând o tehnic poetic vag modernist care,
mi ae prea mie, polemiza implicit cu stilul poetic oficial al realismului socialist.
Curând am început s public i mici recenzii la cri de autori strini i români,
solicitate de eful seciei de critic a Gazetei, S. Damian”. Perioada este confuz
i afirmarea oricrui tânr talentat în ale literelor pretindea o serie de
compromisuri, spre a-i face loc spre pagina de revist, vegheat strict de
cenzori i ideologi. „Eram un grup de tineri care încercau s ptrund într-o
lume literar aproape ermetic închis i ideologic i generaional. Nu aveam un
program literar precis, în sens afirmativ, în afar de dorina de a restabili legtura
cu tradiia modernist a perioadei interbelice... Astzi nu m îndoiesc c
greeam, c exageram importana micilor bree ivite în pereii de beton ai
fortreei ideologice construite de partid (care avea toate aparenele unei
soliditi strivitoare) i c minimalizam importana preului moral pltit pentru
privilegiul de a ne apropia de o asemenea bre i de a respira prin ea, cu nesa,
fie i pentru câteva clipe, aerul de dincolo, care ni se prea de-o trie
ameitoare...” Sigur c o asemenea declaraie de cin tempereaz acuzaiile
posibile de cedare fr lupt care planeaz asupra unei pleiade largi de scriitori,
122
ISTORIE LITERAR
care au intrat în „fortrea” cu convingerea c regimul pe care începeau s-l

slujeasc va domina definitiv nu numai ara, ci i lumea. „Fapt e c odat ce
ptrundeai, fie i accidental, în interiorul fortreei nu puteai s nu iei parte la
complicatele lupte între grupuri i fraciuni din care se esea viaa literar
oficial, pe fundalul de teroare politic general...”
O fortrea de trist amintire era „Gazeta literar”, publicaia strmoeasc
a „României literare”, unde domina Paul Georgescu, secondat de M. Petroveanu
i Vicu Mândra. i Matei Clinescu povestete un episod grotesc, în care un
articol „demascator” semnat de B. E(lvin), „Împotriva ermetismului”, la adresa
lui Ion Barbu, se strecurase ingenios printre cerberii de veghe, dei cita integral –
fapt considerat drept o mare victorie asupra cenzurii, un curaj fr seamn –
dou poezii interzise, pentru „decadena” lor, între care celebrul Joc secund.
Teoria notorie a lui Paul Georgescu, fondatorul esopismului, era c, în
„ambalajul” propagandistic, important era s strecori ceva, cu inteligen i
viclenie, iar acest ceva, nu neaprat subversiv, dar în orice caz cu trimitere la un
lucru ocolit ca „periculos” sau „interzis”, trebuia astfel învluit, încât s
traverseze cele trei instane de „lectori”: eful redaciei, Direcia presei i
partidul (secia de resort). „Peisajul literar era dezolant dar, pe de alt parte, între
prietenii i colegii mei de generaie exista mult talent, mult energie i-o dorin
naiv de-a sparge tiparele impuse de ideologia oficial, de a repune arta literar
în drepturile ei...” Am recurs la o carte document, Amintiri în dialog (Editura
Litera, Bucureti, 1994), semnat de Matei Clinescu împreun cu prietenul su,
doctorul Ion Vianu, o „lectur de sine” care întreprinde o radiografiere
ptrunztoare a vieii intelectuale din anii ’50, de obligatorie referin pentru
oricine studiaz epoca.
„Prsind acele zone am intrat în circul lumii”

Matei Clinescu mai vorbete în spovedania sa de multiplicarea eurilor,
unele puternic traumatizate, altele neafectate, dar convieuind cu celelalte. Iat,
ne aflm în anii 1952-53, la începutul studeniei la Limba englez, secie a
Facultii de Filologie. „Unul din eurile mele a fost atunci marcat de teroare – de
o fric amestecat cu un sentiment profund de ruine (ruinea c i-e fric). A
numi acest eu, care nu se manifestase deloc în copilria mea, eul meu fricos,
superstiios, suspicios, iraional, paranoid. Din când în când, de atunci, acest eu,
cu fantasmele i plsmuirile lui anxioase, m-a fcut s m simt observat, pândit,
urmrit, supravegheat i ascultat”.
Tânrul are de traversat alte câteva încercri, dintre care una avea s-i
dovedeasc faptul c alegerea limbii engleze ca obiect de studiu nu era lipsit de
riscuri. În vara anului 1953, numeroi studeni au fost recrutai ca translatori la
Festivalul mondial al tineretului de la Bucureti, prilej cu care acetia sunt dai
s fie „instruii” pe mâna unor ofieri de securitate, iar acetia nu se sfiesc s le
fac „avansuri” de recrutare pe termen lung. „Ttaru, foarte afabil, m-a invitat la
o plimbare pe oseaua Kiseleff, în cursul creia mi-a propus s devin informator,
pe perioada Festivalului i poate, din când în când i dup aceea. Era vorba de-o

aciune patriotic pentru care aveam s fiu rspltit din plin (nu financiar, ci, s
zicem, fiind invitat la recepii la ambasade strine, i poate chiar oferindu-mi-se
o burs de studii în strintate).” Sigur c pentru un tânr de 19 ani un asemenea
târg reprezenta un oc, mai ales c discuia se prelungise într-un sediu de miliie.
„Mie mi-a îngheat sângele în vine – îi amintete Matei Clinescu. Mi se cerea
s devin imediat delator, cu perspectiva de a fi ulterior promovat la rangul
superior de spion...” Urmeaz povestea eschivei: viitorul critic face rost de un
certificat medical, spre a iei din jocul periculos de-a „translatorul”. Dar
Securitatea va reveni cu perseveren: „Ali ttari, reprezentând aceeai
Instituie, au folosit diverse pretexte spre a intra în contact cu mine i spre a
repeta aproape ritual, dei cu o insisten i ameninri implicite, mereu sporite,
propunerea din 1953 (!!). Aceste încercri de recrutare au avut loc în 1956 (cam
cu un an înainte de a-mi încheie studiile), în 1960, prin 1964-65, apoi în 1971,
dar dup aceea sugerând un ritm nou, mai strâns, în 1972. Toate la un loc au
constituit una din raiunile deciziei mele de a m expatria.”
În mare, scenariul s-a repetat cu prietenul su din generaia urmtoare, Ioan
Petru Culianu. Într-un alt pasaj, Matei Clinescu revine asupra maleficei
legturi: „Reacia mea a fost departe de a fi eroic: am refuzat politicos, cu un
fel de încpânare timid, poate chiar cu o anume fermitate, dar fr s
îndrznesc s articulez raiunile adevrate ale refuzului meu. tiam c nu m-a fi
putut împca în sinea mea cu sentimentul trdrii, nici mcar în forma lui
atenuat, care ar fi rezultat dintr-un joc de-a trdarea, joc în care a fi putut intra
uor, cu ajutorul minciunii, al prostiei simulate sau al (pseudo)informaiei
irelevante, oferite în locul informaiei duntoare, destructive, care se ateapt de
la un delator. Tacit, instituia tolera un astfel de joc, socotind c între simularea
colaborrii i colaborarea propriu-zis distana nu-i, în principiu, de netrecut.
Refuzul mi-a fost uurat de faptul c ameninrile rmâneau indeterminate, vagi,
abstracte...” Am redat acest fragment pentru a vedea „probele” la care au fost
supui intelectualii de vaz, remarcând îns c în pofida refuzurilor repetate,
cariera lui Matei Clinescu a evoluat cu bine, a spune normal, fr obstrucii,
culminând cu bursele i ieirile în strintate sau cu doctoratul susinut în 1972,
la Universitatea din Cluj, sub îndrumarea profesorului Liviu Rusu, cu tema
Conceptul modern de poezie. De la romantism la avangard, ceea ce înseamn
ori c securitatea l-a exceptat de la represiuni, în pofida refuzurilor repetate de
colaborare, ori c abilitatea sa de a se „strecura” printre oferte a fost atât de
mare, încât securitii s-au lsat pgubai.
„scriu cu stele de alcool cu lungi spini de ghea în acest veac”

Matei Clinescu s-a considerat apartenent grupului de tineri scriitori care, la
începutul anilor ’60 dorea o schimbare în peisajul literar. A fost primul care a
recenzat în „Gazeta literar” volumul lui Nichita Stnescu „Sensul iubirii”
(1961). Participa la diverse întruniri mondene, cenacluri ad hoc, în camera de
subsol a lui Grigore Hagiu (evocat i de Petre Stoica) sau casa Doinei Ciurea,
prima soie a lui Nichita, din Intrarea Negustori; în parcul Herstru l-a cunoscut
124
ISTORIE LITERAR
pe Vladimir Streinu, zilier pe atunci, care la un recitativ pe alei al lui Nichita, i-a
dat acestuia un verdict sever: „Timbru tampilat!”; dar i pe „flamboyantul”
Genu Ghelber, care avea s devin personaj, un fel de tip al belferului de strad
sau de „parc solstiial”, debitând viziuni morale i metafizice, în cartea stranie
Viaa i opiniile lui Zacharias Lichter (1969). „Mai târziu, Ghelber mi-a reproat
c i-am deformat ideile, c l-am prezentat caricatural... În intenia mea, acea
crticic a fost, sub forma unei ficiuni indirect omagiale, doar superficial
ironice, o încercare în primul rând autobiografic: de-a articula experiena unei
fascinaii pur subiective.” Din ianuarie 1963 devine asistent al lui Tudor Vianu
(cu al crui fiu, Ion Vianu, era bun prieten din anii liceului, când autorul
Esteticii, revoltat de sovietizarea colii, le preda acas, pe ascuns, celor doi, lecii
de Logic!), la catedra sa de comparatistic, iar dup numai un an lector, în
paralel redactor cu ½ norm la „Viaa româneasc”. Leag o serie de prietenii cu
Miron Radu Paraschivescu, D. epeneag, Mircea Ivnescu, Leonid Dimov, Ion
Negoiescu („un personaj tragic”), Tudor opa, Lucian Raicu (Bernard
Leibovici). Prin prima soie, Luigina Ghelerter, evreic din familia celebrului
regizor („cstorie nu prea fericit”), cunoate ceva din ramura socialitilor
abandonai. Avea s le impute peste ani „eroismul estetic” al multora dintre
colegii de generaie, evocând repetat pe Vasko Popa, prietenul lui Nichita, care
vorbea despre faptul c partidul, în Iugoslavia lui Tito, îi îndemna pe poei „s se
joace” în voie, tratându-i ca pe nite copii într-un arc. La noi, „regimul lui
Ceauescu a perfecionat doctrina titoist: el a creat, în cei mai buni scriitori
români, sentimentul c jocul – jocul verbal sau intelectual – este singurul lucru
cu adevrat serios i chiar eroic.” Observaia este demn de atenie. Intre timp se
cstorise cu Uca, nscut Gane, cu care avea s împart mai târziu experiena
exilului peste ocean. Anul 1968 a fost, pentru Matei Clinescu, nu numai unul al
debutului în poezie, ci i al ieirii cu o burs în Occident, la Paris (i apoi în
Anglia), unde i-a cunoscut pe Paul Celan i Gherasim Luca, „ultimul mare
suprarealist”, pe Monica Lovinescu i V. Ierunca, „pe care i-am vzut destul de
des – într-o sear le-am citit cu glas tare fragmente din Lichter la ei acas, i
Monica a avut cuvinte încurajatoare despre ficiunea mea în curs de elaborare”.
Dar mai ales la Paris s-a bucurat de prietenia i sprijinul familiei lui Eugen
Ionescu. Când l-am cunoscut, la o edin a cercului de teorie literar al
facultii, m-a frapat felul su de a evita s dea mîna cu cei din jur, din cauza
unui accident stupid avut în copilrie, în care i-a pierdut degetul arttor.
Debutul editorial al lui Matei Clinescu s-a produs în critic, prin volumul
Titanul i geniul în poezia lui Eminescu (1964), o „obligaie” luntric pe carea
o avea pentru faptul c era nscut în aceeai zi cu poetul naional, urmat de
Eseuri critice (1967) iar apoi de volumul de poezie Semn (EPL, 1968), reunind
piese mai vechi i mai noi. Dimensiunea liric nu a reprezentat o surpriz pentru
colegii din gruparea Nichita, obinuii s practice cu firesc recenzia i eseul în
concomitena poeziei. „Mi-am reafirmat astfel identitatea originar de poet”,
avea s spun autorul nostru mai târziu privitor la cele trei cri de versuri
publicate în ar. Trei teme întâlnim în felul de a fi poet al lui Matei Clinescu:

una a nostalgiilor htoniste, întoarcerea spre miezul mitic al copilriei, tem
frecvent în epoc i cu care se putea lesne cpta acces spre pagina tiprit, în
favoarea eului sentimental, cu vocaia fericirii, a nesfâritei „uimiri” din
meleagul Dârvarilor; apoi, o tem de sorginte orfic, a misterului interioritii,
acea zare a luntricitii creatoare care inspir cutarea vzutelor nevzute; în
sfârit, o tem nou pentru acel moment, a întocmirii unei poetici semiotice,
dac o putem numi astfel, una a revelrii de semnificaii „vestitoare” i totodat
dezvluitoare, la umbra cuvintelor. Toate trei temele pot fi întâlnite în Semn,
volum ce poate fi considerat cu nimic mai prejos decât lunga serie a crilor
valoroase aprute într-un an istoric (am întocmit cu un alt prilej bilanul acelui
moment), integrabil în frontul care îi propusese renovarea lirismului.
„Cdem tot mai adânc, mai adânc./ În noi înine cdem.”

Dei mare admirator al lui Nichita, liderul de succes al deceniului, Matei
Clinescu nu-i imit nici pe departe prietenul, cutându-i vocea proprie. Din
prima tem, cea a nostalgiilor originare, iat un poem din ciclul Cântecele
hoinarului (1956-1958): „De ce mai zboveti? Câmpia ne-ateapt/ cu mirosul
pmântului/ peste care a pit mrunt ploaia de primvar./ Din nou pornesc
toate fâiile drumurilor/ i-n noi se întorc./ Tcerea acestui început – înc tulbure
– / i tcerea înalt a psrilor care taie vzduhul/ în fâii lungi de nevzut i
uitare – / sunt ale noastre. i trecem prin arbori,/ risipindu-ne încet în ftunzele
tinere/ coborâm printre firele cu vârfuri moi, nelinitite,/ ale ierbii din anuri...”
(Cântec de început). Timbrul e blagian, cu tot inventarul nostalgic, dar trebuie
spus c aceast aplecare spre ruralitate (spre „baliga naional”, cum o numea cu
cinism obsedantul Paul Georgescu) era nu doar o mod, ci funciona i ca un cod
ascuns al rzvrtirii venite dintr-o pulsaie iniiatic, de recuperare a fiorului
naional („Linite, încât sufletul meu se rotete în jurul nopii/ împreun cu toate
constelaiile,/ împreun cu mrile i cu pdurile lumii/ împreun cu vastele
câmpii” – Linite). i a doua tem de care vorbeam vine prin filier blagian,
fiind una a cutrii misterului din sinele profund care decide inefabilul poeziei.
Poetul vorbete despre „absen”, „golul dintre cuvinte”, „fonetul de arpe al
singurtii”, „spaii pure”, „umbre”, iar într-o poem dialogul pare s fie cu
acelai Nichita, pe seama meleagului din adâncuri: „Prietenul meu îmi spune:/
imperiul sentimentelor e straniu,/ ideile se transform în psri,/ culorile în
melancolie, / acolo domnete întunericul/ i eu parc nici n-a mai fi,/ doar
adevrul îmi arde buzele/ ca igara aprins/ cu care adorm în gur/ uneori,
seara...” (Ecluze). Poemul Duminic închipuie marea spaim universal a
ateptrii genezei, în „cumplita Duminic” din „fundul întunericului”, care nu
mai trece odat, spre a fi înfrânt „blestemul odihnei subterane”. Pentru cea de a
treia tem, emblematic este poemul care d titlul volumului, cu spectacolul unei
semiotici active, în stare de graie – conotativul limbajului duce cu el un întreg
trecut ascuns în semnificaie, în timp ce denotativul face cuvântul s pluteasc
liber spre poezie. Cuvintele devin poetice atunci când scap de „istoria” lor, de
greutatea înelesurilor, devenind adiere, fâlfâit, zbor de înger: „Totul vestete/
126
ISTORIE LITERAR
nesfârit czând/ prin fumul rugii/ cuvintele anun/ deschise-n tcerea veacului/
din foarte adânci rdcini trgându-i/ cumplita lor inocen/ lucrurile anun/
semnele semnului se scriu/ în zborul psrii/ în târâul arpelui/ în drumul orb al
viermelui/ nimic pe sine nu se mai spune/ spunere fiind/ nimic pe sine nu se mai
dezvluie/ dezvluire fiind/ nimic pe sine nu se mai doare/ durerea împrtind-
o/ spunere dezvluire durere/ miez al netiutei vestiri/ natere a lumii în veste...”
(Semn). Poemul acesta datat 16 decembrie 1967 marcheaz noutatea de care
avea nevoie poezia lui Matei Clinescu, spre a fi ea însi.
„luntric i tainic purtându-i lumina de sete”

În Versuri (Editura Eminescu, 1970), ponderea interesului se mut spre tema
dezlegrii semioticii adânci a lumii – vestiri i prevestiri, semne care ne fac i ne
prefac destinul, tem care încet-încet le resoarbe în ea pe celelalte, inclusiv
nostalgia spaiului originar, topit în ideea despre „lucruri i semne care ne-au
dat fiin”, de fapt în metafora poeticitii: „focuri de altceva/ i-aceste zile
vechi/ rosturi de fum/ înelepciune cu gust de cenu// S ne-amintim cum
altdat, odat poate niciodat/ scriam cu firul vorbei lucruri pe faa apelor de
tain/ umbroase lucruri despre frunze despre fpturi cu chip de cea/ despre un
corp al deprtrii cu degetele înstelate/.../ s ne-amintim ce gust de muguri aveau
cuvintele atuncea/ ce gust de noapte de-nviere de rit secret i primvar...”
(Ceva). C din joac se pot spune lucruri grave o demonstreaz poemul inspirat
de Gherasim Luca, Swiftland: „În glum fiindc ne pricepem/ în clipa alb i-
albastr de dup negru/ pe-o biciclet de nori ca-ntr-un regat al seninului/ râdem

de lucruri fr s cigetm/ iertai-m pentru acest misterdomnule iertai-m
pentru acest cal straniu/ acest ceas foarte vrjitoresc/ la lumin de bufni violat
mireasa zgomotelor/ grbii-v timpul s-a închis...”
Volumul e important i din alte motive: un triptic este dedicat (prin iniiale)
fiicei lui E. Ionescu, Marie-France, din care un poem rezum speculaia
dominant: „Încet cuvintele s-au desprit de lucruri./ Luminile cuvintelor se
rotesc altundeva,/ metamorfoze de aer în aer./ Surori cu neauzitul, nepipitul,
nevzutul.// i a rmas într-adevr singur:/ nimic din ceea ce-l înconjoar nu mai
poate numi,/ nimic din ceea ce se nate sau piere nu mai poate gri,/ nimic din
ceea ce doare nu mai poate striga./ Cuvintele, încet, s-au golit de înelesul
lucrurilor./ i s-au umplut de înelesuri de aer.” (Încet, nimeni); de asemenea, un
ciclu al volumului cuprinde Din „Poemele lui Zacharias Lichter”, autonomizând
personajul i dându-i tent de alter ego al autorului – piese care nu au fost
cuprinse în mini-romanul cu cheie i nici în reeditrile acestuia de dup 1990,
semn c aparin sferei poetice Matei Clinescu. Iat o baie de paradoxal, sub
titlul Un poem aruncat de Zacharias Lichter într-un co de hârtii dintr-o
grdin public i cules de acolo de biograful su: „Ce deprtat-i apropierea/
ce limpede întunecimea/ ce simpl e întortocherea/ întortocheat simplitatea/
dumnezeesc de mare micul/ dumnezeesc de mic mreul/ dumnezeesc tios i
vagul/ i ascuit-n gheaz scârba/ i luminos de mare setea/ de sete în adânc
ptruns/ i-ntunecat de larg vestea/ cuvântul-cârp vechi în gur/ cuvântul ce
nimic nu spune/ o lume-nmormântat-n ceaa/ pe care limba o strpunge/ ce gust
de cea în tcere/ ce deprtat apropiere.” Volumul Umbre de ap (Cartea
Româneasc, 1972) realizeaz o selecie din crile anterioare, adîugînd o
seciune de Inedite – Despre timp i despre altfel, un ciclu Zen, având ca noutate
conceperea poeziei ca extaz, i un ciclu elegiac Odat ca niciodat. Cred c aici
s-a fracturat o posibil alt etap din devenirea poetului Matei Clinescu, una a
poeziei cu semantic simpl, extatic: „Pân la capt nu poate fi dus decât
gândul/ al binelui i-al rului/ al focului i-al apei,/ al inimii i-al numelui,/ al
pmântului i-al somnului,/ al fagurelui dulce,/ al frunzei i al florii,/ al fructului
i-al sâmburelui/ al serii-n care, iat,/ un copil s-a oprit în drum/ intind cu arcul
spre lun:/ dar sgeata – o raz de lun – / a fost i va fi de-a pururi/ una cu int
i una cu ochiul care/ privete în gol.” (Pân la capt – Zen). Matei Clinescu
avea în el fibr de poet.
Studiul de obligatorie referin, ultimul aprut în ar, Conceptul modern de
poezie (1972), demonstreaz pe larg faptul c modernitatea poetic i-a luat
unele din elementele sale constitutive din estetica romantic, pentru a le topi i
introduce „într-o sintez declarat i efectiv antiromantic. Aparena poate fi
uneori de reîntoarcere la clasicism... unul din care a fost eliminat principiul
mimesis-ului i acela al verosimilitii, dându-se o deplin libertate imaginaiei
constructive” i prin respingerea oricrei poezii sentimentale, a efuziunilor
inimii. Teoreticianul l-a redus pe poet la tcere, deoarece vocea acestuia nu s-a
mai fcut auzit dup succesul amplei i aprofundatei exegeze.
128
PROZ
Constantin ABLU
ÎNTÂMPLRI IMAGINARE
PE STRZILE BUCURETIULUI
(fragmente)
(printre strzile particulare intervin strzile cu gur-casc, târâie-brâu,

pomanagii, chibiari, picotari, panglicari, dui cu pluta, farsori, simulani, etc.)
Pe strada Liteni, într-o odi la mansarda Blocului M 2, locuiete

Eduard Varda, un domn înalt i slbnog care întârzie pe la pomeni în curtea
bisericilor ori prin cimitire. Edi, cum îi spune toat lumea, nu se-nfige niciodat
la-mpranie, nu se bate pe coliv ca atâia nehmesii, ci st discret într-o parte,
privind în gol i ridicând din umeri când i când, parc într-un dialog tcut cu
cineva care nu-i de fa. ine în mân o larg plas de plastic pe care scrie
FNAC; o are de la un domn care i-a împrit în ea un pete întreg i o conserv
de caracati. Pe domnul acela nu l-a mai vzut niciodat i se gândete c poate
a murit i i-a mâncat coliva fr s tie. Edi crede c e ciudat s mnânci coliva
unor necunoscui. Masa s-i fie sponsorizat zilnic de un alt necunoscut. Cum ar
veni 365 de zile – 365 de necunoscui. Habar n-ai pe unde-or fi mormintele lor,
s te duci i tu s-aprinzi o lumânare. Cci ei sunt singurele tale rude. Rude? Ce
spun eu? Mame iubitoare. Care-i poart de grij. Ai 365 de mame invizibile.
Edi ridic din umeri. Vorbete pe mutete cu ele. Între bogdaproste i s-i fie
primit, de-a tcutelea e jocul lui cu umbrele copacilor. Cci îi place s stea sub
copaci, s se sprijine de trunchi i s priveasc undeva departe printre ramuri în
vzduh. Norii care trec pe cer, necunoscuii care alunec sub pmânt, cântecul
lbrat al popii, cldrua cu agheazm clinchetind, rumoarea nehmesiilor
care se-nghesuie, o pal de vânt i fonetul scurt al pungii FNAC din mâna lui,
fiecare zi tot aa, în alt cimitir ori în acelai, Doamne pâinea i coliva acestei
viei d-ne-o nou, Amin.
Nimic nu e prea mult. Edi a avut un frate cizmar. A murit la cutremur,
stelajul greu de stejar plin cu pantofi s-a prvlit peste el. Tocul unui pantof de
dam i-a intrat în gur i l-a sufocat. Câiva ani s-a dus pe la mormântul lui. Pe

atunci Edi era înc pota. Baciurile primite de la pensionari, de la cei ce
primeau colete din strintate. Hei, ce timpuri... Pe urm a murit maic-sa,
nevast-sa, biatul lor de opt ani, un carusel de încercri fr sfârit, împranii
i colive care nu se mai terminau, brbatul singur nu i-a mai gtit, a luat-o
razna pe strzi, i-a gsit o alt locuin, undeva la periferia oraului, între cele
dou cimitire unde-i avea pe cei dragi, pe care un timp i-a vzut zilnic, apoi tot
mai rar, pân când le-a rtcit mormintele, ba chiar i cimitirele. Între timp a fost
dat afar de la pot cci încurca scrisorile, le lsa pe la alte adrese, mintea lui
hoinrea dincolo de petecele astea de hârtie pe care oamenii le pun între ei cu
convingerea c rezolv ceva. Scrisori, brrr... Edi se scutur ca atins de achii de
ghea. Doar coliva morilor, în phrele de plastic, îi înclzete palmele, îi
dezmorete sângele, te face s uii tot ce-ai trit i s te contopeti cu tcerea ce
vine prin aer de undeva de departe, de atât de departe încât te simi bine i
împlinit încredinându-i-te..
Lui Edi gospodinele îi spun de obicei la dus cu pluta. i dac
împrania o face vreun brbat, femeia îi atrage atenia : Vezi s nu-l uii pe-la
de st sub copac, undeva mai departe. Unu dus cu pluta... Lui Adi îi place
expresia. Crede c i se potrivete. Se vede luând-o la vale pe râu, singur pe o
plut, lsându-se dus de cureni pân unde or catadicsi acetia s-l duc. De când
strada Liteni a devenit i ea strad particular i cele trei pori se închid seara la
o anume or, lui Edi cel certat cu ceasul i se întâmpl, ca s ajung acas, s fie
silit s sar prin grdinile oamenilor. Surprins de un bodyguard în toiul acestor
operaiuni i somat s se predea, Edi i-a vzut de treaba lui. Conform
instruiunilor, bodyguardul a tras la picioare. „O agresiune nemaiîntâlnit asupra
ceteanului Eduard Varda”, „Strzile particularea devin focare agresive în sânul
naiunii noastre”, „ Proprietarii de strzi : criminali în fa”, „Regulamentele
bodyguarzilor mai severe ca ale militarilor în vreme de rzboi” au titrat ziarele.
A fost un scandal de proporii. Edi a fost numaidecât adoptat de Liga pentru
Drepturile Omului care l-a spitalizat. i cum, dup vindecare, Edi a rmas cu o
slbiciune a picioarelor, Liga i-a fcut rost de un scaun pivotant. Lui Edi îi place
foarte mult scaunul. St la locul lui sub copac i dac îi bate vântul în fa n-are
decât s se roteasc i vântul îi vine dintr-o parte ori din spate. Grozav invenie,
îi zice el. Numai c acum cucoanele care vin s-i împart, impresionate de
barele lucitoare ale scaunului de bar, nu mai îndrznesc nici mcar s gândeasc
despre Edi c ar fi dus cu pluta. i asta se vede pe faa lor, i Edi îi d seama c
i s-a rpit ceva la care inea mult, era o porecl care i se potrivea, i scaunul,
scaunul sta nichelat i-a rpit-o. Unde mai pui c Edi, obinuit s fie întrutotul
liber, trebuie s aib acum grij de scaun, s-l lase în paza paracliserului, s-i dea
acestuia câte-un baci. Se scoal câteodat noaptea speriat : nu cumva
paracliserul a uitat neîncuiat magazia i cineva i-a furat scaunul.
Edi i-a cumpnit îndelung gestul. A stat trei zile în cas i s-a gândit. Trebuie s
fac totul ca s revin la starea dinainte : scaunul de bar nu-i pentru el. Îi ine pe
enoriai la distan. Aa c l-a înapoiat Ligii pentru Drepturile Omului i i-a
vzut de-ale lui. Acum Edi st sub copac ghemuit pe-o rogojin. i cu rogojina
130
PROZ
se poate roti în ce parte vrea. Rogojin – plut, cam tot aia. „Brbate, s nu-l uii
pe-la de st pe-o rogojin sub copac. E dus cu pluta ru, srmanul...”
Pe strada Literei, într-o odi la subsolul unui bloc, locuiete Ginu
Vereni, ultimul vlstar al conilor Vereni, odat cu care se stinge o dinastie de
dou sute de ani, dup cum atest acte i documente pstrate cu grij într-o
serviet hrtnit. Pierde-var i neisprvit sunt cele mai dulci calificative care i
se atârn de gâtul lui lung de lebd tuciurie. Ne tragem tenul msliniu, explic
brbatul de vreo cincizeci de ani dar artând mai tânr, de la acea ramur a
familiei care-a hlduit din Asia mic pân-n Turcia i Grecia, iar apoi a coborât
ctre rile dunrene. Dac te iei dup spusele sale, Ginu ar fi reprezentantul a nu
tiu câte mrci de maini, motociclete, hidroavioane i planoare de care n-a
auzit nimeni. Înir întotdeauna alte nume i dac îl contrazici ori îl faci cumva
mincinos are un fel al lui de-a te calma i de-a te culpabiliza. Desfoar un
arsenal atât de subtil de mrturisiri i subterfugii ca s te fac s te-ndoieti de
inerea ta de minte, încât în cel mai scurt timp sub vraja lui de mare regizor te
simi ca un actora de provincie care nu face fa rolului. Dac ai fost atent, îi
reamintete Ginu la un pahar de whisky pe care i-l oferi întotdeauna tu, Gandilla
scrie pe coada hidroavionului din care coboar Humphrey Boggart în
„Casablanca”, aa c înc de pe-atunci marca se fcuse vestit, c tia la
Hollywood nu iau pe oriicine. sta-i genul de referiri cultural-emoionale cu
ajutorul crora, încet-încet, te reduce la tcere, te face s-i fie pur i simplu
ruine s-l dai de gol. Îl lai în plata domnului, îi zâmbeti prietenete, îl bai
încurajator pe umr : alturi de cine tie câi alii îi legitimezi i tu firmele
închipuite, joburile inventate i-i justifici existena de târâie-brâu. Intr-o zi în faa
Primriei mari, Ginu Vereni se-mpiedic de-un chibrit i cade în nas. Cu batista
iroind de sânge, cu capul dat pe spate, st pe-o banc în Cimigiu i înjur
chibritul pe care l-a ridicat i l-a bgat în buzunar. Se gândete c inexistentul
hidroavion Gandilla vrea s se rzbune pe el în felul acesta : s aspire-n vârtejul
elicei bul de chibrit, s se-nece, i buff se se prbueasc. Poate c a ascuns
bul de chibrit în buzunar tocmai ca s fereasc avionul de la un crash. Gânduri
de-o tâmpenie remarcabil care-l fac s râd în hohote pe ultimul vlstar al
conilor Vereni i-l intrig pe proasptul lui vecin de banc, un btrânul cu cioc,
care-l întreab : Întotdeauna când v curge sânge din nas v podidete râsul?
Ce n-a da s se-ntâmple aa i cu mine! Ginu Vereni nu putea s-i spun
necunoscutului toat trenia cci n-ar fi avut cum pricepe. Iar, la rândul lui,
btrânul îi pstra pentru sine durerea de-a nu putea râde la desele sâgerri
cauzate de-o boal neierttoare. Dubl confuzie, ori dublu adevr al unor oameni
pe care hazardul i-a pus alturi o clip i pe care clipa urmtoare îi va despri nu
fr a purta amprenta unei tresriri a celuilalt, chiar neîneleas, dar plin de-o
trie pe care n-o gseti în tine însui. Stupid miracol : din acea zi Ginu Vereni
poart în buzunar bul de chibrit i-a renunat benevol de-a mai fi
reprezentantul vestitelor firme de vehicole terestre, acvatice i aeriene. Celor ce
se arat mirai le îndrug cu glas optit : am o mare bucurie, nu mai sunt ultimul
vlstar al familiei cci mi-a telefonat un vr din Salonic, pe care îl credeam mort.

E patronul unei vestite fabrici i mi-a propus s fiu reprezetantul ei în ara
noastr. Firm strveche, domnule. i poart chiar numele familiei noastre :
Fabrica de chibrituri Vereni.
Pe strada Litografiei la numrul 8, într-o csu de paiant în mijlocul
unei curi imense plin de blrii locuiete Lina custoarea de nasturi a
cartierului. Operaia asta la care ai nevoie de ochi buni i care, în plus te
plictisete de moarte iat c poate fi acum transferat cu mult folos i puine
pierderi unei persoane de încredere ce o execut cu mare bucurie i cu
perfeciune neînchipuit. i totui Lina e chioar. În schimb Lina e blând.
Merge încotrova dar nimerete în alt parte. Lina st pe-un scunel printre
blrii. Când intri în curte trebuie s-o strigi tare cci Lina e i surd. Totui Lina
zâmbete mereu. În schimb Lina vorbete aa de încet c abia o auzi. Când coase
nasturi Lina st pe jos i pune haina pe scunel. Când Lina bag în ac aa crezi
c-i bag acul în ochi. Când scoate firul pe cealalt parte a acului crezi c-i
scoate firul din ochi. i totul se petrece cu atâta vitez încât parc vezi un film
mut, repezit i cu imagini srite. Lina are un ban de aur în sân. Un fel de port
bonheur ori de paratrznet. Nu coase niciodat fr el. Lina e credincioas. Dup
fiecare nasture cusut se-nchin de trei ori. Ai zice c pentru ea nasturii sunt un
fel de mtnii de chihlimbar pe care le strecori printre degete în timp ce te rogi
Domnului. Atunci când termin de cusut nasturii aga haina de-o ramur a
mrului uscat. Se uit la ea cu drag, îngenunche i-i srut poalele. Face înc trei
cruci mari, apoi o ia i-o duce în cas. De unde vine cu alt pies vestimentar
132
PROZ
care are nevoie de mâinile i ochii ei ca s mai poat cuviincios îmbrca un trup
de brbat ori de femeie, mai rar de copil, cci mamelor nu prea le convine s se
duc vestea c nu-i îngrijesc cu mâna lor odraslele. Lina n-are copii. A avut
unul care-a murit la vârsta de ase ani. Dup moartea lui Ionu ochiul stâng al
Linei a început s se împâcleasc. La parastasul de patruzeci de zile nu mai
vedea cu el deloc. Tot pe-atunci a dat sfoar în ar c-i dispus s coas nasturii
oamenilor din cartier la pre de nimic. i c repar butoniere i schimb gulere
de cmi ori croiete altele din lungimea poalelor. Vecinii au dat nval cci în
ziua de azi nimeni nu mai are timp i chef s se ocupe cu meremeturi de-astea
migloase. Mai bine dai un bnu i-o lai pe Lina s se bungheasc câtu-i ziua
de mare la lumina verzulie a blriilor. Cci Linei îi place s coas în curte,
stând pe iarb, cu lumina i umbra esându-i pe trup o plas vaporoas i cu
sunete de psri tamponând urechile ei surde. Lina scotocete cu o lingur în
borcanul cu nasturi cutându-l pe cel potrivit. Lina se uit la avionul brusc ivit
pe cer. Lina potrivete nasturele i-l împunge cu acul. Printre buruieni Lina îl
zrete pe omul fr o mân cum intr în curte. Vine i-i d o cma cu un ciot
de mânec. La captul mânecuei sunt dou butoniere rupte i fr nasturi. Vino
mâine îi spune Lina, cci nu coase sub privirea clientului. Omul d din cap i
pleac. Custoreasa caut cu lingura în borcan. Apropie lingura de ochi i d s
se uite la nasture. Brusc lingura îi cade pe jos. O strfulger gândul : omul
seamn cu Ionu al meu. Ionu al meu cu un ciot de mân. Brrr... Cosând
nasturii, Lina se scufund tot mai mult în neantul gândurilor negre. Somnul de
peste noapte o mai linitete. Dar a doua zi omul nu vine. Lina îl ateapt o
sptmân i el tot nu vine. Pentru cazuri de-astea Lina ia adresele clienilor. Aa
c acum se uit în carnet. Strada Sforii 18, pe lâng Matache mcelarul. Lina se
înfiineaz la adres. Afl de la vecini c omul cu ciotul de mân a murit acum o
sptmân. Accident. În cdere i s-a despicat în dou capul. Creierii i-au ieit la
lumin. Lina se-nglbenete. Aa a murit Ionu al ei. Cu creierii la lumin. Cu
creierii la lumin. Cu creierii la lumin. Creierul Linei nu mai tie pronuna
decât cuvintele astea. În cmrua ei din Litografiei Lina bolborosete aceste
patru cuvinte tot timpul. Nu mai mnânc, nu mai doarme. Parc nu mai vede
nici cu ochiul bun. Un vecin, milos, o interneaz la un azil. Apoi îi caut pe toi
muteriii din carnetul femeii. Sunt peste o sut. Majoritatea cad de acord s
impart între ei suma de bani datorat azilului. E greu de descris sentimentele
celor ce, dup decenii întregi de huzureal, îi cos singuri nasturii prefirându-i
încet printre degete ca pe mtnii i rugându-se Domnului s-o însntoeasc pe
custoreasa care a luat-o razna i s-o aduc înapoi la lucrul ei. Fiecare nasture pe
care cei aproape o sut de gospodari îl împunglesc cum se pricep i ei, fiecare
bumb alb i lucios cusut la locul lui poate fi cel salvator, cel ce scoate minile
femeii din întunericul în care au czut. E greu de-nchipuit în ziua de azi dou
sute de mâini rspândite prin ora cusând mii de nasturi albi i lucitori în anume
zile ale sptmânii, luni i ani întregi la rând, cu credina c strdania lor
folosete la ceva, ajut un semen ajuns la ananghie. Greu de-nchipuit...

DEBUT
Manuel ZALBA
„Drag domnule Vasile Baghiu, îi trimit un poet despre care în mod
sigur nu ai auzit niciodat. El se numete Manuel Zalba i pân acum nimeni nu
l-a putut convinge s publice. L-am cunoscut undeva în strintate i a avut
încredere s-mi citeasc textele, chiar dac eu sunt cam taciturn, aa cum m
tii i aa cum s-a scris mai demult undeva despre mine, într-o revist din aia
de-a voastr în care din când în când vorbii i despre fantasma
„himerismului”. Aa m-am pomenit cu lecturi de poezie gratuite. Acest Manuel
Zalba spune c doar eu pot s te conving s-l accepi în clubul „himerismului”,
singura orientare poetic de care se simte apropiat. Iar acum, iat-m cu
scrisoarea i textele. Alege, te rog, dumneata câteva dintre ele. Acest poet
român îi consider versurile ca pe ceva întâmpltor i crede c în ce-l privete
a scrie este a folosi computerul altfel decât de obicei. Nu-i d multe zile ca
poet, dar eu tiu bine c nu crede nici el în ceea ce spune, c sper, de fapt, s-l
contrazic. Acestea sunt, aadar, poemele unui tânr informatician care lucreaz
aici, în Düren, un loc linitit din Germania în care – apropo – nici eu nu tiu cât
voi mai rmâne... În fine, a mai aduga un mic amnunt. Nevrând s semneze
cu numele lui, tânrul poet i-a ales un preudonim exotic, considerând c nici
versurile, nici fantoma creia le livreaz nu au nici o importan. Cu salutri
prieteneti, Himerus Alter.”
BAZOOKA-GIRL
1
Dup-amiezele în care vream s mor
ca un soldat irakian cu explozibilul în brae
explozibil fcut din ochii tuturor femeilor pe care le-am iubit
o in de cale ferat s-mi sar în fa
desfigurîndu-m
plin de schije din ochii explodai ai iubitelor mele
134
DEBUT
tot peisajul fi-va i oamenii întîmpltor pe-acolo

împnai cu schije din ochii iubitelor mele
o înfrire general post-mortem i asta
îmi ddea chef s mai triesc o vreme
lîng salcîmul frînt de furtun
în copilria cu miros de gaz i duumele putrede
cînd am bgat mîna între picioarele anici
fetia vecinului care a lcrimat
mi-a dat un ut
i m-a mîzglit cu creta pe hain
acum nu am decît refugiul trotuarelor întunecate
din acest ora i saliva
îmi colcie în beregat ca o delicates
pregtit pentru faa cretin a trectorilor
tia care-au fcut revoluia furat
i golul dintr-un zid omoar iar i iar
creierele cele mai apropiate
ochii cei mai îndeprtai
2
Pe malul gîrlii prin ierburi negre
am gsit o ppu de plastic tiat cu lama
pe tieturi s-au înirat furnici
i bîjbîie parc pe-o hart incomplet a cerului
prezena inimii mele în pmîntul mocirlos
e ca în teatrul de umbre
cînd mînuitorul ip disperat i corbul îi scoate ghearele
i sfîie ecranul
m-am gîndit întotdeauna c voi muri
albit de sîngele unei ppui tiate cu lama
sîngele alb al mulajului
îmi cere s perforez cartela la poarta salvrii
unde muncesc cu schimbul
în ture de via abject
cangrena copilriei momindu-m pîn azi
apoi baraca de tras la int în ochii iubitelor
i-ntr-o sear îi ungi circumvoluiile cu pmînt
i strigi dup acceleratul care-a fost înghiit
de groapa cu documente sri
3
Poi afla ce se petrece dup un zid
tergînd cu palma amprentele celui dinainte
cocîrjat peste sîngele prostituatei

bazooka-girl fata de la numrul 30
cu picioare strîmbe fund mare surdo-mut din natere
care nu servete decît clieni surdo-mui
cci s-ar umili tiindu-i pe-ia turnîndu-i mscri
i ea neavînd cum rspunde
dimineaa cînd apare bazooka la poart s respire

mirosul ei cucerete toat strada
cci e un miros tridimensional
ca un montagne-russe
te ia de cap i te întoarce în toate poziiile
i nu mai poi s spui nici un cuvînt
într-o zi bazooka a avut un accident profesional

un tip i-a tiat dou degete
i doar era surdo-mut a scris ea cu obid
i i-a schimbat meseria
acum o vezi cerind cu o placard de gît
bazooka-girl
victim a terorismului
4
A vrea s tiu unde locuiete acel cineva
care ne poate lua de pe strzi
pe unde-i putrezesc picioarele
pe unde-i atîrn slnina
i dac-mi pun monoclu într-o sear
nu vreau s-mi sufle nimeni în fund
doar calculele putiului cu beioare
dup gratiile ospiciului
în molozul din ascensor
acolo unde butonul pentru subsol a fost zmuls
i înlocuit cu un electrod
iar mortul s-a nimerit s fie chiar electricianul chior
în noaptea aia i-au curat faa cu zpad
l-au întins pe-un cofraj de metal
i l-au dus la morg
îl zidesc în coul morgii ipa putiul cu beioare
iar bazooka-girl care-i fcea veacul pe acolo
îl tot freca cu zpad pe mort
aa aa ipa putiul
asta-i mai bun decît orice crem
136
DEBUT
5
Vîntul rupe frunzare drîm andramale
închis în odaie respiraia mea face broboane pe perei
degetele îmi sunt reci ca nite raci
nu mor chiar azi dar las hîrtii
pe gangurile imobilului
un fel de scrisori alandala din care
nimeni nu pricepe nimic
sunt fcut s sufr în tcere

ca un reparator de ochelari
cruia i se sparge zilnic cîte o lentil
i nu tie de ce
le ine-mpachetate în cîrpe moi dar degeaba
s-a dus la o societate de asigurri
dar l-au luat în rîs
s-a dus i la o ghicitoare iar asta i-a spus :
poart ochelari : cui pe cui se scoate!
dar vd bine, i-a replicat reparatorul
ghicitoarea i-a aplicat un pumn zdravn în ochiul drept
i-ntr-adevr asta a rezolvat totul
de atunci nici o lentil nu i s-a mai spart
vîntul rupe frunzare degetele îmi sunt reci ca nite raci

nu vd prea bine cu ochiul drept
dar las hîrtii pe gangurile imobilului
hîrtii pe care le citete doar bazooka-girl
i le stivuiete într-o cutie de marmelad
marca preferat
6
Cu unghia
pe-o bucat de spun de rufe
am desenat-o pe bazooka-girl
o siluet gras cu picioare crcnate
i-n fiecare duminic
atunci cînd fac baie
m frec cu spunul pîn juisez
filamentul spermei se-ntinde fosforescent
în apa cldu i cada pare un bec uria
i trupul meu adoarme în lumina blînd
luni dimineaa la serviciu

zarva mainilor salvrii oferii nervoi

surorile zeflemitoare ca guterii
însorindu-se la rnile bolnavilor de pe trgi
i eu lîng ghereta mea de la poart pe-un scaun
cu mutra mea rînjit de avorton
doar nu degeaba mi se spune buricel
c era s mor de netiere la timp
i-am rmas cu buzele cscate pe totdeauna
de cît aer am tras în prima respiraie a
cccioasei steia de viei
eu la care toi se uit cu scîrb

îi închipuie c dac rînjesc nu gîndesc
nici n-au habar c pe bucata mea de spun de rufe
o am chiar pe bazooka-girl
fata care se uit la mine zîmbind
[...]
138
ESEU
Daniela MICU
DIALOGURI PESTE
PRAGURILE LUI PAUL CELAN
Paul Antschel s-a nscut la 23 septembrie 1920, în Cernui i este una

dintre figurile cele mai importante, dar i cele mai recunoscute, pe scena
literaturii germane din România, dei a locuit aici numai câiva ani, ca o
perioad de tranziie, între evenimentele marcante din viaa sa: prigonirea
evreilor bucovineni, ce culmineaz cu moartea prinilor si într-unul din
lagrele de peste Bug i plecarea în Frana, unde, în anul 1970 se sinucide,
aruncându-se în Sena. Pseudonimul Paul Celan provine de la anagramarea
numelui su de familie, transcris fonetic i va fi folosit prima oar în ara
noastr.
În limba român s-au tradus integral primele sale dou volume scrise în
limba german, Nisipul din urne (1947) i Mac i memorie (1952). Primele trei
poeme publicate, din Mac i memorie, au aprut în revista „Agora” din Bucureti
(1947), în primul i singurul numr al revistei. Prima ediie a volumului Din
prag în prag s-a publicat în anul 1955, la editura S. Fischer. Acesta este împrit
în trei capitole, „apte trandafiri mai târziu”, „Cu cheie schimbat” i „Drept
înainte spre insul”, i conine 47 de texte lirice, din care s-au tradus numai 14 în
antologia Nisipul din urne (traducere de A:I. urlea, prefa de Marin Sorescu,
Scrisul Românesc, 1994). Prin traducerea în limba român a poemelor rmase,
încerc s ofer o vedere cât mai clar asupra volumului, prin neselectarea pieselor
celor mai bune. Trebuie avut acces la o variant complet a volumului, pentru a
surprinde corect dimensiunea poeziei celaniene din perioada 1952-1954.
În 1914, Paul Valery a definit „pragul” ca marcând „clipa
discontinuitii” i „locul iminenei”. Pentru Valery pragul este un „punct al
instabilitii”, fie ea de natur psihic sau fizic, i a aduga, în cazul lui Paul
Celan, al instabilitii limbajului i comportamentului poetic. Cunoscând aceste
detalii, putem intui c, în momentul scrierii volumului, poetul se afla la acea
grani dintre sntatea psihic i boal, cci aa cum este deja bine tiut, Celan
a suferit de ciclotimie, o boal ale crei manifestri sunt alternrile dese i scurte
a strilor de fericire i tristee cu gânduri suicidare. În ceea ce privete

comportamentul poetic, putem cpta o vedere mai
ampl prin accesul la traducerea integral a volumului
Din prag în prag. Nesigurana i instabilitatea poetului
se manifest i în alegerea titlului crii, asupra cruia a
revenit de mai multe ori, aa cum reiese din scrisoarea
autorului adresat lui Jrgen Rausch la 22 februarie
1955, colaborator la editur. Volumul este „pragul” ctre
lirica urmtoare a lui Celan, începând cu „Grilajul
vorbirii” i „Trandafirul nimnui”, o trecere de la
muzicalitatea versului lung i poemele timpurii la forma
contingent, rupt a celor ce urmeaz. Din prag n prag
este un teren pregtitor pentru o liric mai compact, mai
sigur pe forma sa, dar în acelai timp tot mai greu de ptruns. Ermetismul se
datoreaz i faptului c începând din acest volum i devenind apoi not
distinctiv pentru lirica sa, Celan va „topi” limbile cunoscute în cuvinte sau
versuri inedite „Invoc SCHIBBOLETH, afar/ în patria strin:/ Februar. No
pasaran.” Pe lâng asta, sunt versuri care imi las mereu impresia c, dei scrise
în limba german, au fost parc gândite în român, i c, ele capt o
muzicalitate aparte atunci când sunt traduse în aceast limb. Lum spre
exemplu poemul „Vor einer Kerze” („În faa unei lumânri”); în limba român
ultima strofa crete în intesitate i dramatism, ritmul asemnându-se unui
descântec „ În numele celor Trei/ care se dujmnesc unii pe alii, pân când/
cerul se-arunc în groapa sentimentelor,/ în numele celor Trei, ale cror inele/îmi
strlucesc pe deget, ori de câte ori/ despletesc în abis prul copacilor, [...] în
numele primului dintre cei Trei,/ care a ipat/ când a venit pe lume, [...] în
numele celui de-al doilea, care se uita i plângea, [...] Tu rmâi, tu rmâi, tu
rmâi/ copilul unui mort,/ sfinit de Nu-ul dorinei mele, [...]”. Jocurile de
cuvinte pot fi i o reminiscen a jocurilor suprarealiste numite „calambururi”,
practicate de poet în timpul ederii sale în România, pe care eu o asemn foarte
mult volumului Din prag în prag, ambele fiind granie, puncte de plecare de la
care se hotrte un anumit drum, sau mai mult decât atât locuri de „joac”,
pregtitoare pentru activitatea mai bogat calitativ de mai târziu.
Asemeni celorlalte volume, i acesta este marcat de progonirea evreilor
din timpul celui de-al doilea Rzboi Mondial. El pare c vrea s distrug limba
criminialilor prinilor si „Welches der Worte du sprichst-/ du dankst/ dem
Verderben” („Care dintre cuvintele pe care le vorbeti-/ le datorezi/ alterrii.”),
prin mutilarea acestora. Are adesea trimiteri aproape criptice la evenimente,
origine i la lemente ce marcheaz opresiunea. Exemplul cel mai la îndemân
este chiar titlul poemului „Scciboleth” – prin rostirea acestui cuvânt poate fi
identificat o persoan de origine evreiasc, prin felul în care pronun acest
cuvânt. În discursul inut la acordarea Premiului Bremen, Celan spune despre
limba german c „ a supravieuit, în ciuda celor întâmplate. Dar a trebuit s
treac prin propria ei lips de rspunsuri, printr-o îngrozitoare amintire, prin mii
de discursuri aductoare de moarte. A trecut prin toate acestea, dar nu a scos nici
un cuvânt despre cele întâmplate. i cu toate astea a supravieuit. A trecut prin
140
ESEU
asta i a venit din nou la lumin, îmbogit de o asemenea experien tragic.”

Din acest discurs putem trage concluzia, c poetul s-a împcat oarecum cu limba
în care i-a scris întreaga sa oper, adugându-i prin discurs un plus de
dramatism.
Este poate de prisos s adaug, c simbolul „morii” predomin i în acest
volum, aa cum se întâmpl i în cel de debut, Mac i memorie, îns este
interesant dialogul permanent eu-tu, sau cel puin tendina spre dialog, probabil
un semn al anxietii, al fricii de a depi un prag de unul singur. Atunci, poezia
devine pentru el prietenul imaginar, care îi va da senzaia c va alege o cale,
indiferent care ar fi ea, i atunci nu va mai fi doar responsabilitatea sa. Axel
Schmitt, profesor de literatur la Universitatea din Berlin, face o remarc foarte
bun la adresa acestui gând al morii, cauzat de înstrinarea de sine sau pentru
simplul fapt c Celan a trit printre strini, în Frana. Printr-un joc de cuvinte el
leag aceast înstrinare de numele soiei sale Giséle Lestrange, creia îi este
dedicat volumul discutat aici.
Petre Solomon face trimitere, în cartea sa Paul Celan. Dimensiunea
româneasc, la Structura liricii moderne a lui Hugo Friederich, care observ c
motivul pietrei devine foarte important i clasific lirica cenanian ca fiind
contractat, prin „chircirea” (schrumpfen) ritmurilor i metaforelor. Acest lucru
este foarte adevrat, îns nu trebuie neglijat c volumul este în mare parte unul
acvatic, fapt ce relaxeaz sau dilat din fora i puterea care i se atribuie
volumului dezbtut. Iat câteva exemple: „Câte doi înoat morii,/câte doi,
înconjurai de vin.”, „nimic mai noapte/nimic mai umed”, „i la suprafa înoat
un fruct,/ din care ai mucat cu ani înainte.”, „Abrupt, în respiraia mrii,”,
„marea./ Petii - / s-au lovit petii de el?”, „Gur, culeas de mare,”, „cel atins de
stele, inundat de mare,” etc. Lirica lui Celan este în acelai timp i una nocturn;
prietenul su Petre Solomon spune despre acesta c obinuia s scrie noaptea.
Din acest motiv avem multe elemente ale nopii, sau care trimit cu gândul la
aceasta. Unul dintre cele mai întâlnite este întunericul „ i-ai lovit ochii – îmi
vd întunericul trind-/ Îl vd pe pmânt:/ i acolo este al meu i triete.// Trece
peste asta? i trezete la asta?/ A cui lumin m urmrete pe picior,/ încât s-a
gsit i un luntra?”, dar i umbra, cuvânt folosit fie individual, fie în
compunerea altor cuvinte. Luna, stelelele sunt elementele nocturne, care printre
atâtea umbre, exprim optimism i dragostea „Asemeni unui trup tcut/ te întinzi
în nisip lâng mine,/ preaînstelato.” Motivul ochilor este unul poate mai des
folosit ca cel al umbrei „Bine, c i eu am auzit, când cerul i-a izvorât din ochi”,
„i ochi, ce te caut./ i ochiul meu printre ei.”, „Întotdeauna ochiul./
Întotdeauna ochiul, a crui pleoap/ o deschizi la lumina/ surorii sale coborâte./
Întotdeauna acest ochi.”.
Lirica lui Paul Celan ajunge destul de târziu în „dimensiunea
româneasc”, dup ani în care occidentul a luat-o la cunotin i deja a asimilat-
o, dar chiar i acum accesul la aceasta este limitat, lipsesc traducerile la cele mai
importante volume, din punct de vedere al maturitii poetice. Chiar i aa, el
este recunoscut totui de ctre români, drept un mare poet al modernitii.

POEZIE SLOVAC DE AZI
Traducere de Attila F. Balázs
Maria Haraszti
Plasa
Cabluri metalice
prea multe fire
m strâng
m-as elibera
dar m in legat
frânghii de mtase
îmi drui libertate
le tai rând pe rând
unul dup altul
s m-ndepartez de mal
cu vele de aur
s navighez
spre rmuri i
sisteme solare noi
(Planete lupt astfel

între ghearele
câmpurilor de for
dimensiuni se dilat
spre infinit în timp ce
marele pescar
retrage plasa)
142
POEZIE SLOVAC DE AZI
Jitka Rožová
Corp de femeie
xxx
în prul meu
cerne toamna
patul zbârli penele
vise se agit în vele
târâindu-se
unul câte unul
în vestibul
(în curând se oprete ploaia)
xxx
v numr pe degete
cât pot i eu
vara se termin
sub unghi
urme de nisip
pecetea
sorii
în palme
xxx
gânduri de pisica
miroase a lapte
cercuri de lumin
pe vârful sânelor
sub bluz
se ascund
ciree timide
xxx
în spate

scri orizontale
umeri – bariera lsat pân la
mijlocul corpului
cuvinte moderate
trenul a plecat
gara
ede singuratic în mine
xxx
barca trage rîul prins

de coard
apa se ridic
în capete
tlpi se zbat
deasupra ierbilor
dup curba
coastei obosite
de atîta tcere
144
CRONICA LITERAR
Constantin TOMA
O ANTOLOGIE
A SONETULUI
Radu Cârneci, cunoscut în lumea literar pentru funcia sa de redactor-

ef al Revistei Ateneu din Bacu (1964-1972), cea de secretar al Uniunii
Scriitorilor din România ((1972-1976), dar, mai ales, prin opera sa poetic,
distins cu diferite premii (al Uniunii Scriitorilor, în 1971; al Academiei R. S.
R., în 1978; al Revistei Ateneu, în 1983), prin colaborrile frecvente cu versuri,
articole, cronici i eseuri în reviste literare (Arge, Contemporanul, Convorbiri
Literare, Cronica, Familia, Luceafrul, România Literar, Steaua, Tribuna .
a.), prin numeroasele volume editate între 1963 (Noi i soarele, versuri, carte de
debut) i 1999 (Heraldica iubirii), la care se adaug mai multe volume de
traduceri – de la Jertfe negre, de Léopold Sédar Sengor (1969) la Elegiile lui
Yorick de Jacques Chessex (1995) – iar mai nou, seria de antologii (Sonete –
Shakespeare-Voiculescu, 1996; Arborele memoriei. Antologia poeilor de limb
român din Israel, 1997; Mioria, ediie bibliofil în apte limbi, 1997; Poezia
pdurii, 1998-1999, ediia I, 5 volume; ediia a II-a, 4 volume; Cinegetica, I-III,
2003), antologatorul adugând recent Antologia sonetului românesc, I-III
(Editura Muzeul Naional al Literaturii Române, 2007-2009), la care ne vom
referi în continuare.
Fiecare dintre cele trei volume este însoit de câte o prefa semnat de
Radu Cârneci (Sonetul, Coroana de aur a poeziei, I; ara Sonetului, II; Sfâritul
încununeaz opera, III), în care cititorul ia act de opiniile semnatarului, atât
despre aceast specie literar, cât i de criteriile care au stat la baza acestei
alctuiri. De asemenea, fiecare din cele trei cri beneficiaz de câte o postfa ce
conine aspecte teoretice despre sonet i referiri la aceast antologie, de regul,
encomiastice (Cuvânt despre sonetiti, de academician Constantin Ciopraga, I;
Vitalitatea sonetului, de Dumitru Micu, II; Onto(soneto)logia i nostalgia
Absolutului, de academician Mihai Cimpoi, III). Remarcm în mod deosebit
incursiunea regretatului profesor Constantin Ciopraga în cele apte secole i
jumtate de existen a acestei specii poetice, cu exemple menite s conving

care sunt adevratele repere ale istoriei
sonetului universal i, în cadrul acesteia, a
sonetului românesc.. O simpl constatare:
Este singurul dintre cei patru autori de texte
teoretice din aceast antologie care nu
amestec noiunile de gen i specie literare.
Demn de remarcat este inedita afirmaie a
acad. Mihai Cimpoi: Sonetul este productor
sau, cel puin, coproductor de revoluii
poetice, lucrând funcional activ,
dinamizator, în momentele sensibile ale
transformrilor i tranziiilor.
Prefaa, împreun cu cele trei postfee
i, nu în ultimul rând, cu antologia propriu-
zis, fac din aceast carte o adevrat banc
de date de ordin literar (sintagma subliniat
de noi aparine lui Radu Cârneci), un
compendiu de istorie a sonetului românesc, în
cele aproape dou secole de existen, dac avem în vedere c primul nostru
sonetist – Gheorghe Asachi – a publicat primul sonet în 1820, iar Cristian
Vasiliu, ultimul antologat (în ordinea stabilit pe baza anului de natere) s-a
nscut în 1978. Aici descoperim date, nume de autori uitai sau necunoscui,
definiii ale sonetului, unele ale sonetitilor înii, în forma fix a speciei, sau de
ctre teoreticieni, caracterizri, desigur, multe subiective, ale creaiei unora,
abateri de la normele prozodice i chiar de la tematic etc. Sunt prezeni, în 1500
de pagini, peste 450 de autori, cu peste 1360 de titluri. De menionat c autorul
antologiei a beneficiat i de ajutorul unui colectiv de consultani: erban Codrin,
George Corbu, Nicolae Drago, Dumitru Frunz, Dieter-Paul Fuhmann, Tudor
Opri, Arcadie Suceveanu, C. D. Zeletin (în ordine alfabetic, n. n.). În acelai
timp, pornind de la premiza c astfel de întreprinderi sunt alctuiri subiective,
Radu Cârneci este convins c vor fi i ali autori care au rmas pe dinafar, fie
din netiina sa, fie din lipsa bibliografiei. În concepia sa, cu primele dou
volume realizeaz o adevrat hart (spiritual) a sonetului românesc, pentru c
aici sunt prezente sonete ale autorilor din toate provinciile istorice (Basarabia,
Bucovina de Nord) i nume remarcabile ale unor poei din Israel, reuind s
realizeze, dup propria afirmaie, rotundul de simire româneasc reflectat în
poezie, la care, adaug un grupaj de poeme scrise în limba rilor de adopie a
autorilor. Remarcm ca bine-venit includerea compartimentelor: Coroana de
sonete – Sonete glos (II), Mria Sa Sonetul în arte poetice, Sonete ironice (III)
i Adenda, aceasta din urm coninând texte descoperite dup editarea primelor
dou volume.
Antologia beneficiaz de o iconografie alctuit din fotografii de epoc,
foto-reproduceri dup desene ale unor artiti plastici cunoscui, dar realizarea din
punct de vedere tipografic nu este pe msura unei asemenea cri, pe care
146
CRONICA LITERAR
antologatorul o consider, pe drept cuvânt, ediie bibliofil i care apare sub o

emblem de mare prestigiu cum este cea a Muzeului Naional al Literaturii
Române. În treact fie spus, nici denumirea acestei instituii nu este scris la fel
pe foaia de titlu a crii. Se pare c din indicele de nume au fost omise unele
nume (v. Mircea Pavelescu). Mai considerm c ar fi fost corect ca, în volumul
al III-lea, la pagina 365, unde este inclus, sub numele A. Mirea, 1910, poemul
Afie..., s se fi fcut meniunea: Acesta este pseudonimul sub care au publicat
tefan Octavian Iosif i Dimitrie Anghel o parte din creaiile lor comune sub
genericul Caleidoscopul lui A. Mirea (inclusiv acest sonet, în compartimentul
sonete rusticane), în revistele Smntorul, Viaa Româneasc i în alte
publicaii ale vremii, titlul împrumutat i volumelor din 1908 i 1910 (conf.
Mihail Dragomirescu, Cuvânt înainte la Caleidoscopul lui A. Mirea, Editura de
Stat pentru Literatur i Art, Bucureti, 1957). Desigur toate acestea nu tirbesc
valoarea acestei antologii, nici meritele celui care a alctui-o i ale celor care l-
au sprijinit ca ea s ajung la diverse categorii de cititori menionate deja de
Radu Cârneci.
i pentru c, în ultima vreme, când apare o carte în care sunt menionate mai
multe nume, se manifest o curiozitate în a descoperi cine a fost inclus i cine nu
(aceast preocupare este prezent chiar i în cartea de fa, când se imput unor
autori de istorii literare c au omis, pe baza unor considerente extraliterare,
persoane cu merite deosebite), iar într-o not semnal, publicat recent într-un
cotidian de prin prile noastre, referitoare la antologia pe care o comentm i
noi acum, se afirma tranant c doar trei scriitori din Neam au fost inclui în
aceasta (Utta Siegrid König, Mihai Merticaru i Lucian Strochi), facem i noi
câteva precizri. În primul rând, nu suntem de acord cu asemenea formul/e
(scriitori din Neam, scriitori nemeni . a.), în care sunt inclui, de-a valma, mai
multe categorii. Dac, totui, dorim s ne mândrim cu autori inclui în cele trei
volume, propunem urmtoarele categorii i, în cadrul fiecreia, menionm nume
mai mult sau mai puin cunoscute cititorilor: autori nscui, colii i tritori în
Neam (Mihai Merticaru, inclus cu 3 sonete, din care 2 în gruparea Sonete
ironice); autori nscui pe alte meleaguri, dar stabilii de muli ani în Neam
(Utta Siegrid König, cu III, 3 sonete, poeta care subiectiveaz un peisaj urban
estival, e de prere Dumitru Micu, care îi citeaz o strof, i Lucian Strochi, 5
sonete, din care unul în gruparea Mria Sa Sonetul în arte poetice i menionat
de Radu Cârneci i de Dumitru Micu); nscui, colii în Neam, dar stabilii în
alte localiti (Otilia Cazimir, nscut la Cotu-Vame, Roman, un sonet, în
volumul I; Virgil Gheorghiu, nscut i colit la Roman, dou sonete, în volumul
I); nscui în alte locuri, colii în Neam (George Chiril, fost elev al Liceului
Petru Rare din Piatra-Neam, trei sonete, în volumul al III-lea, i Dan Verona,
care a frecventat clasele VII-XII, la Piatra-Nem, patru sonete, în volumul al III-
lea). Am putea revendica, i nu fr temei, pe Gheorghe Asachi – întemeietorul
sonetului românesc – cel care a avut multe legturi cu inutul Neam: a cules i
prelucrat folclor din zon, tot aici, a construit prima fabric de hârtie – moara lui
Asachi de la Vleni –, iar cu ocazia spturilor pentru fundaia acestei construcii

a descoperit o fosil uman, ce a primit numele de Piatra idolilor de la
Petrodava, considerat de Asachi a fi o reprezentare a unei zeiti dacice.
Datorit acestei descoperiri, unii cercettori de astzi îl consider primul
arheolog din inutul Neam.
Încheiem, fr a pune în discuie valoarea autorilor i a sonetelor antologate,
deoarece nu dispunem de spaiu necesar i nici nu ne-am propus acest lucru.
Considerm intervenia noastr doar ca un semnal asupra unei cri ce merit
toat atenia cititorilor, a specialitilor i a viitorilor specialiti asupra unei
lucrri de referin de care va trebuie s se in seama, când vor fi abordate
probleme de teorie i istorie literar referitoare la aceast specie literar, fcând
precizarea c observaiile noastre nu sunt fcute cu intenia de a diminua
valoarea crii lui Radu Cârneci, ci din dorina de a atrage atenia asupra unor
aspecte pe care le considerm demne de a fi luate în seam la o viitoare ediie.
148
ANTROPOLOGIE
David ALEXANDRU
SIMBOLISTICA APEI
ÎN RITUALURILE FUNERARE
(din cartea în pregtire
,,Ofranda funerar i simbolistica ei în Moldova”)
Conform lui Jean Chevalier i Alain Gheerbrant,,,semnificaiile

simbolice ale apei pot fi reduse la trei teme dominante - origine a vieii, mijloc
de purificare, centru de regenerescen - ce pot fi regsite chiar în cele mai vechi
tradiii, ele formand combinaii imaginare dintre cele mai variate, dei toate
coerente. ”Sub cele trei mari teme, apa capt conotaii simbolice dintre cele mai
variate, datorit proprietilor sale deosebite, ea fiind un element primordial,
purificator, avînd caliti regeneratoare, pornind de la abluiunea cadavrului,
splarea pe maini a participanilor, sau splarea picioarelor psrilor sau
animalelor care sunt date ca ofrand peste groap. Apa este i calea care trebuie
urmat spre cellalt tram. Pomana apei se face dup un ritual bine definit, cu
variante puin diferite de practic în diverse localiti din judeele Bacu, Galai,
Neam i Vaslui. Astfel, timp de ase sptmani se car ap, fie la o femeie
bolnav, fie la un btran singur sau o femeie cu muli copii, asta în funcie de ce
era defunctul copil, femeie sau brbat. Interesant este i faptul deloc de neglijat,
înrdcinat în mentalitatea popular, c apa nu îi atinge scopul dac nu sunt
îndeplinite anumite condiii, cum ar fi s fie,,neînceput”, scoas din fîntîn de o
fecioar sau femeie,,curat”, numai dimineaa, la prima or. Exist la poporul
român numeroase credine i superstiii legate de ap, atît antum cît i postum.
Credinele antume sunt legate, în special, de starea de boal de dinaintea morii.
De exemplu, Elena Niculi-Voronca ne descrie, pentru Moldova, un ritual în
care apa are rol divinatoriu:,,Cînd cineva este grav bolnav, pentru a ti dac va
tri sau nu, se iau nou phrele cu ap i se pun într-un vas s stea pîn a doua
zi în casa bolnavului. În ziua urmtoare se msoar din nou. Dac a crescut apa
… bolnavul va tri. Dac nu … va muri.” O alt credin semnalat de aceeai

autoare, pe la sfîritul secolului al XIX-lea, în Moldova, este aceea c dac omul
se chinuie s moar, s i se toarne prin inel ap, probabil cu scopul de a-i fi
dezlegate toate cele care nu-l las s treac ctre lumea cealalt, iar bolnavului i
se ddea s bea din aceasta. Alte superstiii legate de moarte întîlnim i la
Marcel Olinescu.,,Cînd un om este bolnav tare, se pun mai multe rmurele de
Lemnul Domnului s mocneasc la foc într-o oal i dac pîn a doua zi apa se
face roie, e semn c bolnavul va muri, iar dac e alb, e semn c va tri.”
Acelai autor ne semnaleaz o alt credin legat de chinurile morii, i anume
c ar fi,, bine a-l sclda în scldtoare fcut din lemn de chin i va muri uor .”
Sigur, aceste credine antume sunt mult mai multe, evideniate de diferii
cercettori. H.H. Stahl ne prezint un stfel de ritual întîlnit tot în Moldova, i
anume:,, pe marginea unui unui lighean plin cu ap aezat în mijlocul camerei,
se lipesc nou lumînri, iar cei ai casei se roag ca sufletul s prseasc
corpul.” Lucia Berdan ne spune c în zona Iai exist o alt credin legat de
chinurile morii. Ca sufletul s ias afar se pune la u ,, o can cu ap i o
strachin cu grune .” Tot în Moldova, este vorba de sfîritul secolului al XIX –
lea i începutul celui de-al XX – lea secol, se folosea în baia pentru cel bolnav
un decoct de plante (,,buruieni”) fierte în ap, ca de exemplu Lemnul Domnului,
folosit în zona Storojineului, sau sistelina, în inutul Bucovinei, avînd credina
c în urma unei astfel de bi cel
bolnav ori va tri, ori va muri.
Revenind la Lemnul Domnului,
trebuie precizat faptul c baia se
face doar în cazul cînd a doua zi
se contat c apa e roie, semn c
cel bolnav va muri. Dac rmîne
îns alb, el va tri, deci baia este
inutil. Un alt cercettor,
I.H.Ciubotaru, ne descrie dou
astfel de ritualuri descoperite în
zona Bacului: prima ar fi aceea a
aprinderii unei lumînri care va fi dat pe o ap curgtoare. Este evident aici
folosirea simbolic a apei, ca unul din cele dou maluri, mai este numit i,,Apa-
Sîmbetei.” A doua poate fi legat de aa numitul suflet-abur i const într-o aa-
numit,,scldtoare mare”, adic în baie i se pune o plant numit,,prul cintei”.
Dac în momentul bii aburul rmîne în cad, bolnavul se face sntos, dac iese
afar va muri. Folosirea apei în aceste practici antume este uzitat mai mult în
Moldova decît în restul rii. Explicaia, una din ele, este c sufletul se
încpîneaz s ias i este legat de pcate de greelile fcute de-a lungul
vieii, de desprirea de cei dragi . O a doua ar fi aceea c bolnavul este
blestemat, caz în care ritualurile se schimb. În aceast situaie apar descîntecele
în care apa are rolul ei. În acest caz ritualul este desfurat întotdeauna de o
btrîn cu un statut aparte în comunitate. Exist un întreg ceremonial în
descîntec, pornind de la ap, care trebuie s fie ori una obinuit, ori una cu
150
ANTROPOLOGIE
proprieti speciale (din nou vaduri, vîrtej de rîu, din urma unei vite, de unde se
întîlnesc trei rîuri,,,neînceput”, adus dimineaa, la prima or) pe care le obine
dup anumite ritualuri . Odat cu moartea celui grav bolnav intrm într-o alt
zon a credinelor i superstiiilor legate de ap. Este clar c apa devine impur
odat ce intr în contact cu mortul, el însui fiind impur, ceea ce face ca în
mentalul tradiional s capete conotaii dintre cele mai diverse (i cu impact
deosebit). De altfel, se crede c cel ce va intra în contact cu o astfel de ap,
aceasta i-ar putea aduce chiar moartea. În aproape toate zonele romaneti apa
pentru scldtoare trebuie înclzit, iar dup ce corpul a fost scldat ea se arunc
obligatoriu la un loc ferit. De exemplu, dac scldatul se face noaptea, apa
trebuie aruncat tot atunci, sub streina casei, iar dac este ziua,se arunc la
rdcina unui copac, pe unde nu umbl nimeni.,, Se arunc la un loc ferit,la o
rdcin de gard sau la un pom. Nu este bine s calci în scldtoarea mortului, ai
putea s mori repede sau s i se întîmple ceva.” (Tulueti-Galai) În zona
Neam, I.H.Ciubotaru ne semnaleaz faptul c apa, simbolic
considerat,,moart„, este aruncat,,chiar pe o ap curgtoare”. Lucia Berdan ne
spune c în zona Vaslui în apa pentru scldat se pune un ou, rostul lui fiind greu
de precizat. În alte pri din Moldova se pune fie ap sfinit, fie flori, busuioc,
ment, romani, flori de cîmp, bani. Aceast aruncare a apei la rdcina unui
copac ine de relaia dintre om i vegetal.,,Exist credina c acel arbore va
deveni unul special, adic va fi dat de poman (fructele sale) pe o anumit
perioad de timp, cu dorina ca roadele sale s ajung pe lumea cealalt, la
defunct. Este interesant de semnalat valenele simbolice privind apa rezultat
din scldtoarea mortului, care pentru familie i comunitate este impur, chiar
nefiart, dar pentru fertilitate (rdcina copacului) apare ca fiind curat.” Trebuie
s subliniem c femeile care au intrat în contact cu mortul, cele care l-au splat,
nu au voie s participe la prepararea alimentelor, ele trebuind ritualic s se spele
pe mîini de trei ori. Si dup înmormîntare, i dup srbtorile de peste an, apa
este prezent în toate ritualurile legate de pomenirea morilor. Ne vom referi
aici la pomana apei în cadrul praznicului de 40 de zile. Acestea se practic în
forme aproape identice în multe localiti din judeele Neam, Galai, Bacu i
Vaslui.,,Timp de ase sptmîni se car ap pentru izvorul mortului (Rdeana-
Bacu) sau fîntîna de pe ceea lume (Costeti-Botoani, Buhalnia i Ceahlu –
Neam).” Dac cel mort este un tînr, fat sau copil, atunci ritualul este efectuat
de o fat,,curat” care, în afara srbtorilor, car ap timp de ase sptmîni, câte
dou cofe (glei), la un btrîn sau om bolnav. i aici exist o anumit rigoare în
ceea ce privete beneficiarii. De exemplu, dac rposatul este o femeie, atunci
destinatarul este tot o femeie cu muli copii, dac este un brbat, pomana revine
unui btrîn singur. Un rol important îl joac i cifrele în acest ritual. In
localitatea Fundu Moldovei-Suceava exist obiceiul de a se duce ase cni cu
ap timp de ase sptmîni, sau în localitatea Bogza-Vrancea, unde se duc,,dou
cldri la trei case, timp de patruzeci se zile”. Prezena constant în
ceremonialurile funebre ale apei este datorat variatelor sale proprieti, pornind
de la efectul purificator, aici avem abluiunea cadravului, sau cea a mîinilor sau

curirea picioarelor psrilor sau animalelor date peste groap, la cel
regenerator, dar i la acela de cale de urmat ctre cellalt trîm. ,,… apa trebuie
s-i potoleasc setea dalbului de pribeag, în lunga sa cltorie, ori s-i sting
vîlvtile ce îi cuprin sufletul atunci cînd partenerul rmas încearc s-i refac
viaa”.
Note
1.Chevalier Jean, Gheerbrant Alain, ,,Dicionar de simboluri”,Ed. Artemis,Bucureti
1994,pag. 107
2. Niculi-Voranca Elena, ,,Datinile i credinele poporului roman adunate i aezate în
ordine mitologic”,vol II, Ed. Polirom,Iai,1998
3.Olinescu Marcel, ,,Mitologia romaneasc”, Ed. 100+1 Gramar, Bucureti 2004,
pag.241
4. Dorondel Stefan, ,,Moartea i apa-ritualul funerar,simbolism acvatic i structura lumii
de dincolo în imaginarul rnesc”,Ed. Paideia,Bucureti 2004, pag.65,85
5. Academia Roman,Institutul de Etnografie i Folclor,,C.Briloiu”,,,Srbtori i
obiceiuri”,vol III,Moldova, Ed. Enciclopedic,Bucureti 2004, pag.187,186
6. Ciubotaru H.Ioan,,,Marea trecere. Repere etnologice în ceremonialul funerar din
Moldova”, Ed. Grai i Suflet-Cultura Naional, Bucureti 1999, pag.168
152
TEATRUL TINERETULUI
Geniana IONESCU
O REGIZOARE BRITANIC
I LUMEA ROMÂNEASC DE AZI
Cea mai recent producie a Teatrului Tineretului este musicalul „România
21” de Peca tefan, regia Pia Furtado (data premierei: 24 aprilie 2010).
România 21
un musical de Peca tefan
Distribuia:
Ion: VICTOR GIURESCU
Mio: ISABELA NEAMU
Teo: HORIA SURU
Vic: MATEI ROTARU
Fifi: NORA COVALI
Peca, Dumnezeu: CEZAR ANTAL
Ansamblu: CTLINA IEANU, ADINA SUCIU, RARE PÎRLOG
Regia: Pia Furtado
Muzica: Christoph Bauschinger
Efecte sonore: Dave Mackie
Scenografia: Morgan Large, Ioan Murariu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Asistent regie: Andreea Dragoman
Un spectacol realizat în parteneriat cu British Council
“România 21 este o pies despre identitate, în care sunt discutate multe

stereotipuri culturale din afara i dinuntrul nostru. E o pies-întrebare: o
încercare de a diseca ce înseamn istoria recent a României i de a afla care e
relaia mea cu propria ar. Într-o parte din aceast istorie a fost copilria mea
(anii 80), în alta – tranziia nesfârit din anii 90 - 2000 – adolescena i

maturizarea. De-aici a venit i decizia s nu prezint lumea asta realist – ci mai
degrab brechtian. i muzical – muzica are efectul de a contrabalansa sarcasmul
piesei. Cu toate astea, personajele au vise mree – în care familia i relaia cu
Dumnezeu sunt pe primul plan. Fundamental, visele nu sunt deloc greite sau
aberante, dimpotriv. E ceva divin care îl mân pe Ion, protagonistul, în drumul
lui spre fericire. Numai c, orbit de dorinele lui, personajul nu-i vede greelile,
la fel ca în orice tragedie. E ceva în personaj care ar lua orice drum ocolitor i
uor decât s se priveasc sincer în oglind. Dar e i ceva înduiotor atunci când
îl vedem cum tot încearc, din nou i din nou, aceleai drumuri ocolitoare pentru
a-i împlini dorinele. Îns niciodat asumându-i responsabilitate pentru
aciunile pe care le face. E o problem definitorie nu doar pentru celelalte
personaje din pies, dar i pentru societatea româneasc de azi – lipsa
generozitii de a privi dincolo de tine i de a-i asuma responsabiliti. S-ar
putea s m înel i atunci luai-o ca o poveste îndeprtat dintr-o ar fictiv, o
comedie muzical. Chiar dac nu m înel – tot o comedie muzical rmâne,
care se trage dintr-o tradiie binecunoscut a noastr, a românilor, de a face haz
de necaz. Ceea ce am realizat din 2004 i pân acum în 2010, în istoria
dezvoltrii acestei piese – e c ea a rmas (poate îngrijortor) extrem de actual.
i din semnele pe care le avem, la 21 de ani de la Revoluie (nu la cei 21 pe care
îi aveam când am scris-o) s-ar putea s rmân actual ceva timp de-acum
încolo.“ Peca tefan
Pe tefan l-am cunoscut în 2007, în New York, prin intermediul Anei

Mrgineanu, o regizoare minunat. Nu mi-a fi imaginat niciodat c, dup
numai câiva ani, vom lucra împreun, în mod repetat i c voi ajunge s-i
regizez una dintre piese în România. Într-o diminea ploioas de decembrie,
când am primit un telefon de la tefan, la puin timp dup finalizarea unui
proiect comun în Londra, am fost luat prin surprindere. Citisem „România 21”
cu câiva ani în urm, dar aveam nevoie de o nou lectur.
Nu mi-a luat mult s-i dau un rspuns afirmativ, în ciuda provocrilor
inevitabile, pe care le presupune acceptarea unui astfel de proiect. Aveam o
pies foarte actual, scris de o voce a generaiei mele, o pies care vorbea
despre politic i despre visele noastre, o pies despre cum s te desprinzi de
trecut i s gseti noi începuturi. Un text care se joac cu muzica i vorbete în
tonaliti comice, fruste, despre viaa de dup comunism. La început mi-a fost
puin team s-mi asum aceast provocare. Pân la urm, nu mai fusesem
nicodat în România (mi-am amintit, îns, rapid, c nici în Illyria n-am fost
vreodat, dei regizasem „A dousprezecea noapte”). Dar, într-un fel foarte
similar cu trâmul inventat al lui Shakespeare, „România 21” se adreseaz unui
public de strini – îi invit s fac cunotin cu România sau, cel puin, s
încerce s priveasc diferit propria ar. Piesa pe care o prezentm este o
versiune a României – o Românie a imaginaiei noastre – îi trage sevele din
realitate, dar le arat în nuane surprinztoare.
154
TEATRUL TINERETULUI
Reinventarea României se extinde i în lumea muzicii spectacolului. Am

invitat un coleg din Londra (Christoph Bauschinger) s lucreze cu tefan i s
creeze o lume a sunetului care s redea specificul viziunii pe care eu i tefan o
împrteam. Dar, în acelai timp, rmânând fidel stilului compoziional al lui
Christoph i contextului piesei. Procesul nostru de a crea muzica spectacolului a
fost scurt i intens, cu destul de puin timp pentru dezvoltare i multe deadline-
uri. Voiam ca spectacolul s fie o mixtur de musical de Broadway i de concert
rock.
Provocrile pe care un astfel de format muzical le-a presupus pentru
curajoasa trup a Teatrului Tineretului au luat proporii epice – dar actorii
împreun cu restul personalului s-au ridicat la înlimea acestor provocri, cu
determinare impresionant i mult poft de joac. Sunt foarte recunosctoare c
am trit experiena de a pune în scen „România 21”, la 21 de ani de la cderea
comunismului, în România, cu echipa neobosit i extraordinar a Teatrului
Tineretului.
Pia Furtado
Pia Furtado s-a nscut în Marea Britanie i este o regizoare de teatru,

musical i oper, care s-a bucurat de rezidene la cele mai importante teatre din
Londra, inclusiv King’s Head, Royal Court i Young Vic, The Royal
Shakespeare Company, Opera North i The Royal Opera House. A studiat cu
unii dintre cei mai mari regizori din lume precum i la Cursul de Regie de la
London National Theatre Studio, la Lincolnd Center’s Directors Lab din New
York i, cel mai recent, cu SITI
Company, tot în New York, unde a
lucrat intensiv cu tehnica Viewpoints
sub îndrumarea Annei Bogart in New
York. Ca regizor de oper a lucrat la
After Dido (English National Opera) de
Katie Mitchell, Merchant of Venice
(Royal Shakespeare Company) de Tim
Carroll, GianniSchicchi de Richard
Jones (Royal Opera House), Seven
Deadly Sins al lui Will Tuckett (Royal
Ballet, Londra), i Peter Grimes de
Phyllida Lloyd (Opera North).
Ca regizor a avut premier în Marea Britanie cu piesa Parade de Jason
Robert Brown (Câtigtoare Premiului de Best Musical i Top 10 Show în
Edinburgh), Bonduca (The Orchestra of the Age of Enlightenment, King’s
Place), Disappeared (Arcola Theatre Londra/în lucru) i The Odyssey Project
1.1 (The Nursery) – un demers de 2 ani, în 24 de pri, împreun cu compania ei
The Theory of Everything.
Proiectele Piei pentru 2010 includ: Manon/ Sandra de Michel Tremblay
pentru NY Fringe Festival i o nou oper original pentru Opera North.

Christoph Bauschinger s-a nscut Munich, Germania. Dup o educaie
muzical intensiv i o diplom în inginerie de sunt, Christoph a studiat
compoziie la Universitatea din Bristol. Dup ce s-a mutat la Londra, s-a axat pe
muzic de film i a început o carier ca editor de sunet i compozitor pentru
filme ca Kickass, The Young Victoria i Battle for Haditha al lui Nick
Broomfield. În afar de film, Christoph a lucrat ca aranjor i muzician în
producii i spectacole ale unor artiti ca Annie Lennox, fostul vocal de la Dream
Academy - Nick Laird-Clowes i The Cinematic Orchestra.
Printre cele mai recente proiecte se numr compoziia muzical pentru
serialul BBC The Micromen, cu Martin Freeman.
David Mackie a crescut în Australia i a studiat producia de film la
universitate, dup care a lucrat la 2 lungmetraje, care au fost realizate lâng
Brisbane. Apoi s-a mutat la Londra i s-a axat pe editare i producie de sunet.
De 7 ani face sunet pentru filme de lungmetraj, cum ar fi: Casino Royale,
Quantum of Solace, Greenzone, Kingdom of Heaven, United 93.
David este pasionat de explorarea diferitelor posibiliti de utilizare a sunetului,
nu numai în teatru, dar i în instalaii sonore.
Morgan Large a studiat la Liverpool Institute for Performing Arts, unde
a obinut o diplom (first class degree) în Teatru i Scenografie i dou premii:
Sennheiser Award for Theatre and Performance Design i Philip Holt Trust
Award. Scenografiile de pe West End includ: CAT ON A HOT TIN ROOF
(Novello), FOOTLOOSE (Novello/Playhouse, turnee în Marea Britanie, Africa
de Sud), TICK, TICK…BOOM! and THE LAST FIVE YEARS (Duchess),
FAME (Shaftesbury & turneu în Marea Britanie), SHOUT! (Arts & turneu în
Marea Britanie), MARIA FRIEDMAN: REARRANGED (Trafalgar Studios,
Menier Chocolate Factory). Alte scenografii: THE HOSTAGE (Southwark
Playhouse), ANYONE CAN WHISTLE (Jermyn St.), Tim Firth’s SIGN OF
THE TIMES (turneu în Marea Britanie), JOLSON & COMPANY (turneu în
Marea Britanie), NEVER FORGET (turneu în Marea Britanie)
Extrase din pres

„Întîmpltor sau nu, dup tentative nereuite de adaptare local a unor
musicaluri celebre (Chicago, la Naionalul din Bucureti, de pild), acest tip de
spectacol intr în viaa noastr de spectatori, în 2010, cu dou montri originale,
de text contemporan: la Clubul La Scena se joac Supermarket de Theo
Herghelegiu, iar la Piatra Neam, România 21 de Peca tefan, în regia
englezoaicei Pia Furtado.
[...] Spectacolul Piei Furtado, regizoare britanic avînd destule producii
de acest fel la activ, i al celorlali doi artiti responsabili de partea muzical –
compozitorul Christoph Bauschinger i specialistul în efecte sonore Dave
Mackie –, e, de departe, o capodoper de profesionalism în materie, de la
calitatea unitar a sunetului la adecvarea compoziiilor (adecvare la vocile
actorilor, la capacitatea lor interpretativ, la cerinele textului i cheia lui de
montare). E spectacol fr s fie spectaculos, fr artificii i lumini
156
TEATRUL TINERETULUI
impresionante, îns exploatînd la maximum un decor inteligent i cu utilizri

multiple i gsind soluii pentru ceea ce prea imposibil de transpus scenic –
cum ar fi îngrarea lui Fio (Isabela Neamu sufer o schimbare de gabarit prin
intermediul unui costum de burete care-i tripleaz, practic, dimensiunile).
[...]Deocamdat, România 21 de la Piatra Neam e singurul musical din lumea
noastr teatral care, paradoxal…, chiar musical i e.”
Iulia Popovici
Grotescul epocii de tranziie, Observatorul cultural nr 523 – mai 2010
„În definitiv, acum ase ani, cînd se apuca s scrie libretul, Peca avea 21
de ani (de unde i titlul), studia de zor dramaturgie avansat la New York
University i simea nevoia s îi prezinte ara, splat de complexul
Gebeleisis&Co. Dup care, travaliul textual a urmat ba în Bucureti, ba pe
plajele de la Scarborough, ba sub Pietricica, pentru a ajunge, în primvara
aceasta, la varianta de pe scena Teatrului Tineretului (în forme preliminare, piesa
a fost tradus i prezentat ca spectacol-lectur în SUA, Marea Britanie, Austria,
Germania, Turcia i Serbia – la Uzice avînd loc premiera absolut). i aa a
aprut „comedia contemporan cu cîntec(e)“, pe care regizorul, dei, în definitiv,
aparinînd altui spaiu cultural i altei memorii geopolitice, nu a deturnat-o
nicidecum de la savoarea ei amar de interminabil bîlci balcanic. S fie din
cauza muzicii, a retoricii lui Peca ori a duhului lui Caragiale ce planeaz asupra
finalului (cei doi s-au nscut în vecintate...)?
[...] Pia Furtado marcheaz inventiv traseul musicalului, provocînd fie
grotesc, precum în secvena îngrrii lui Mio dup prima natere, fie
expresionist, în tablourile de familie, nu mai puin polemic fa de o realitate pe
care i-a asumat-o cu o bine temperat intuiie. Pîn la urm, spectacolul are
funcie multipl, dac reziti clasicei probe a oglinzii, cci, cum se tie, nu orice
este proprietarul puterii de a rîde, tiind c de sine o face. Dac treci dincolo,
îns, ocazia unor inteligente momente de bun-dispoziie îi st la îndemîn.”
Doru Mare
Comédie cu cântece, Observatorul cultural nr 523 – mai 2010
Peca TEFAN
„România 21”
-fragment din textul pus în scen de Pia Furtado-
A. PROLOG
Se ridic luminile. PECA vorbete într-un microfon.
PECA (strict i alert)

Bun seara, doamnelor i domnilor. Sper c ai avut o sear bun pân
acum i asta doar din simplul motiv c o s devin din ce în ce mai bun.
Numele meu este Peca i sunt autorul piesei pe care o s o vedei în continuare –

România 21. Numele meu adevrat este
tefan Peca dar pseudonimul meu artistic este
simplu… Peca.... tefan. tii, ceva de
genul… Kafka! (Beat) OK, acum c am
clarificat lucrul sta o s trec direct la subiect.
Spectacolul acesta este despre ara mea, care
înseamn oameni simpli ca mine i ca
dumneavoastr. Oameni despre care vrei s
scrii, oameni pe care s îi vezi pe o scen de
teatru… sau circ. (Beat) Am crescut acolo i,
credei-m, o groaz de lucruri ale dracului de
interesante se întâmpl în Romania. Chiar în
momentul sta, de exemplu. (Beat) Cu toate astea, românii sunt de obicei uor de
îneles i în cele mai multe cazuri sraci. (Beat.) Oricum, chestia e c România,
ca ar i loc, este un concept ru îneles de cele mai multe ori. În minile
dumneavoastr acest concept este echivalent cu Dracula, vampiri, incest, Rusia,
rile din lumea a treia. Pot s v spun îns c România înseamn mult mai mult
decât atât. (Beat) Mult, mult mai mult. (Beat) Extrem de mult… (Pauz de
gândire) Nu o s enumr acum, dar v rog, credei-m pe cuvânt. În zilele
noastre, românii au mult mai multe pe cap decât Dracula. Noul Dracula se
numete sugestiv perioada de tranziie. Vedei, dup ce comunismul a czut în
1989, pentru a se integra în familia i Uniunea European de state, România a
fost nevoit s treac printr-o perioad de tranziie de la vechi spre nou, asta
însemnând c fiecare zi este nou i interesant i totul se schimb i este
imprevizibil i fiecare încearc s fure cât mai mult de la concetenii si, i nu
poi avea încredere în nimic i riti s mori de foame sau s fii ucis. Dar asta
doar pentru c scopul politic ultim este INTEGRAREA i nu te poi integra dac
eti srac… sau unul dintre foarte mulii sraci. Bineîneles, dup revoluie, toat
lumea în România a vrut s se integreze în Statele Unite ale Americii, ca cel mai
nou stat american, dar asta n-a fost posibil pentru c nu eram Hawaii sau Irak
sau localizai undeva în America… aa ca am rmas cu Europa. Dar asta e în
regul, presupun. Oricum, nu am vrut s fiu american niciodat. (Zâmbet
contradictoriu i beat). OK. Acestea fiind spuse, o s vorbesc un pic despre
piesa în sine i lumea piesei – urmrim povestea unei familii româneti pe
parcursul perioadei de tranziie i a integrrii europene, visul unui tat de a crea
familia româneasc perfect i eecul acestui vis. Se spune foarte des c în
momentul de fa România este o patriarhie medieval – o ar condus de
brbai care se cred stpâni medievali! Cred cu trie în adevrul acestei afirmaii
i piesa înfieaz aceast trist realitate. Vom cltori într-o ar îndeprtat –
România. O pauz binemeritat de lâng oamenii pe care îi tii i cu care suntei
familiari. Exact ca într-un avion care se pregtete de decolare v voi ruga s
închidei telefoanele celulare i alte aparate electrice, incluzând aici i
vibratoarele. M vei vedea înc o dat pe durata acestui spectacol, dar asta doar
pentru c am un ego imens i am simit nevoia presant de a m “scrie” în el,
158
TEATRUL TINERETULUI
având în vedere c totui piesa este despre ara mea natal. O, a dori s îi
mulumesc actorului care interpreteaz rolul meu pentru efortul lui excepional i
pentru c arat atât de bine. Am avut grij ca s fie selectat nu pentru talentul lui
actoricesc, ci pentru armul i sex appeal-ul ieite din comun. Ca o ultim not,
începem în timpul regimului comunist supresiv i autoritar al lui Nicolae
Ceauescu (TM). Persoanjele principale sunt: ION – tatl, MIO – mama, TEO –
primul nscut, VIC – cellalt frate i FIFI – fiica. (Pauz) A, i înc ceva… dac
v gândii s donai bani copiiilor orfani i suferinzi de SIDA din România –
acesta este doar un stereotip cultural! În schimb, îmi putei dona aceti bani MIE,
dat fiind faptul c sunt unul dintre cei mai talentai români în via: la numai 21
de ani am scris piesa asta! Iniial în englez! Sunt aproape echivalentul
intelectual al unui cimpazeu. Detept. Aa c donai-mi banii dumneavoastr i
nu o s regretai. Sau spunei-le prietenilor despre pies, spunei-le c e bun i
c trebuie neaprat s o vad. În regul? În regul. Cred c suntem pregtii
pentru spectacol.. Aa c relaxai-v, aezai-v comfortabil i savurai
ROMÂNIA 21. O pies despre România scris de mine, Peca. V mulumesc. i
eu. V mulumesc foarte mult.
[Luminile scad. Intr toat distribuia i începe INTRO-ul. Luminile cresc. E un
numr clasic de deschidere de musical.]
[ ....]
„SHOW-UL LUI MIO este într-un studio TV, prezentând emisiunea ei:
“DE PATRU ORI I JUMTATE FEMEIE”. Muzic siropoas i lumini la
intensitate redus, dup care intr luminile de studio.
MIO
tiu c dup o lung perioad de absen i abstinen, ne putem întreba,
pe bun dreptate: “Ce fac de acum încolo? Care e soluia? Ar trebui s îmi înel
brbatul?”. Ei bine, doamnelor, rspunsul este simplu: facei ce am fcut i eu.
Ce-ar fi s ignorai absena lui din viaa de zi cu zi. Sau s vindei de dou ori
mai muli bebelui decât el? Sau poate s începei s bei extrem de mult? Chiar
v-ai gândit vreodat s v prostituai la cel mai înalt nivel? Cine tie, s-ar putea
ca unul dintre clieni s v faciliteze accesul la o emisiune de televiziune care s
v transforme într-una dintre cele mai respectabile vedete ale României, nu?
Terenul perfect de unde s începei s oferii oamenilor obinuii teorii despre
relaii i mod. Sau s le facei surprize pe care nu tiu c i le doresc înc.
Apucai-v de fumat. Fumai o groaz! Pierdei kilogramele. Asta o s v fac s
v simii mai bine. i vomai! Continuai s vomai i silueta dumneavoastr va
înflori! Credei-m pe cuvânt, am fost acolo, am fcut asta. i ca s fiu sincer,
cred c natura femeilor din România din zilele noastre este s îi vând trupurile
brbailor foarte bogai. Preferabil igani, arabi, greci care au fcut averi din
trafic cu valut i droguri, sau afaceri cu petrol i crora le place s trateze
femeile ca pe nite sclave sexuale. Dac nu putei s punei mâna pe unul dintre
aceti lorzi ai afacerilor necurate, atunci încercai s intrai în graiile unui

senator român. Nu vei da gre, v garantez. Sunt btrâni, corupi i refuz s se
schimbe – îi putei repera oricând într-o camer dup postura lor lipsit de
coloan vertebral i burile imense, cauzate de consumul excesiv de bere i
mititei. Pot s spun c am avut amani din ambele categorii. Mi-am pierdut îns
simul independenei? În nici un caz! Abia acum am început s m simt
universal! (Pauz) i înainte s v prezint invitatul de azi, un ultim sfat: dac
avei copii, nu le mai dai atâta atenie! Suntem în România, or s se descurce
oricum!”
Peca tefan (n. 13.08.1982) este considerat a fi una dintre cele mai
puternice voci din dramaturgia româneasc contemporan. A urmat cursuri de
scris dramatic la New York University i a fost unul dintre rezidenii
programului internaional de dramaturgie de la Royal Court Theatre, Londra, în
2005. Este câtigtor al primei ediii dramAcum (2002). Textele lui au fost
prezentate în România, Statele Unite, Marea Britanie, Irlanda, Germania,
Austria, Elveia, Frana, Estonia, Rusia, Bulgaria, Republica Ceh, Polonia,
Belarus i Serbia. Piesele lui au câtigat diferite premii incluzând Premiul pentru
Inovaie la Heidelberg Stuckemarkt (2007) pentru România 21 i Cea Mai Bun
Pies – Dram de Relaie – la London Fringe Report Awards (2006) pentru The
Sunshine Play. A scris peste 20 de texte pentru teatru, dintre care au fost produse
15, în România i strintate. În 2010, piesa lui Wire and Acrobats (Sârm i
acrobai) a fost selectat între cele 5 piese de la cel mai prestigios târg de piese
din Germania – Berlin Stuckemarkt. În televiziune, a lucrat patru ani (2005-
2008) ca Headwriter la Media Pro Pictures, dezvoltând dou seriale. Peca este
membru fondator al companiei BLA i artist asociat al companiei The
Internationalists din New York. (mai multe informaii pe www.peca.ro)
160
ESEU
Gheorghe A. M. CIOBANU
ROMANTISMUL
Într-o Europ dominat de echilibrul sacrosanct – cu intenie de
eternitate – al clasicismului, de geometria binar a salonului aristocratic, de
certitudinea unei viei spirituale ajuns la acel moment când orice plus ar fi
însemnat furtun i prbuiri, de acea viziune distilat asupra unei lumi în care
clocotul uman se dorete împietrit – antipygmalionic i declarativ – în volumul
de marmur rece al perfeciunii, într-o astfel de Europ fiina uman se va ridica
din nou, cu o energie neîntrecut de nicio alt maree istoric de pân acum, prin
uriaa revrsare de for a romantismului
Baricadele nzuinelor, cenuiul trdrii, inutilul unor jertfe consumate
pentru aprarea unei societi în care adâncimea confruntrilor se redusese la
manierismul amabil al compromisului, ca i explozia de lumin a cunoaterii
tiinifice, toate au determinat aceast zbatere a cutrii, aceast btlie purtat,
pentru prima oar, în numele unei întregi umaniti. Flcrile rzvrtirii cuprind
totul, sfrâm brutal linitea echilibrului dantelat cu migal prin atâta renunare,
trezete penumbra eternitii, prbuind-o în devenirea aductoare de
neprevzut, tulbur pân în adâncurile necunoscute puritatea de cristal a
împcrii umane, rvind-o, sensibilizând-o i oferind-o negrii, în strigtul
disperat i confuz al materiei care, totui, se vrea ferit de pieire. La lumina
puternic a acestor flcri, contrariile se smulg categoric, se îndeprteaz la
extreme, se arat adevrata fa a unui univers în care sfâierile sunt ireductibile.
Se crede într-o ordine nscut din polarizarea acestora, legea contrastului
cptând statut de obsesie.
Lumea clasicului însemna nzuina de a rmâne, de a rezista devenirii
prin echilibrarea savant, dar fragil, a multitudinii de conexiuni, printr-o
ordonare impus, empiric i calculat. Din contra, romanticul viseaz la o alta,
dominat de alte legiti, în care stabilul s rezulte din starea primar a materiei,
rvit de cât mai puine interdependene. Se simte antagonismul dintre staticul
împietrit al clasicismului i zbaterea, tot mai puternic, a aripelor creatoare ale
omului, pe lâng care timpul se prelingea ireversibil i steril. Romanticul striga
acestui timp de a se opri nu dintr-o disperare calendaristic, ci-i cere s i se

alture, s drâme o realitate prezent, s mearg cu el la începuturi i s-l ajute
la plsmuirea unei alte lumi a concordanelor. Undeva, în „Fantastica” lui
Berlioz, btile implacabile ale lui Cronos nu se perind galant i cuminte, pe
fundalul de tapiserie flamand din simfonia „Ceasornicul” de Haydn, ci ele arat
– în acea învolburare cu ghilotin i infern - metamorfoza cutremurtoare care a
ofilit puritatea începutului. Schelley plânge drama norului care nu-i gsete un
contur, Poe se cutremur în faa nerepetabilitii, în vreme ce Lamartine roag
clipa s mai rmân. Definirea înseamn moarte, transformare. La Heine, în
„Loreley”, muzica ucide, ca i vârtejul apelor, amândou însemnând fluen,
neoprire continu, prima negând spiritul, cealalt corporalul. Moartea oprete
brutal nu o via, ci o nzuin, sugrum pregtirea unei cltorii care avea s
aduc un alt univers, smuls, prin revolt, atemporalului.
Visând mereu o materie a începutului, din care s modeleze
dimensiunile altei lumi, romanticul o va gsi în natur, în acea expansiune a
vegetalului dominant, în care clorofila e regul, iar zoologicul excepie, o natur
fluid, sfâiat de neprevzut i extins la proporii de galaxie. Conexiunile se
reduc la ancestral, iar iureul devenirii se potolete în penumbra nocturnului lui
Chopin, când „regin a nopii” rmâne doar luna. Se prefer anotimpuri lipsite
de echilibrul clasicului sau de afirmarea biologicului. Moartea clorofilei din
„toamnele” lui âkin, ca i înmormântarea luminii din „amurgurile” lui Turner
au în ele ceva din tragismul înelegerii, cuprins în funebrul „Eroicei” lui
Beethoven.
Simplitatea vegetalului va oglindit i în structura sufleteasc a
modelului uman, plsmuit din puritatea de adolescent din „Atala”, plin de
sensibilitatea divinizat de Lenau, inundat de sinceritatea curat a personajelor
witmaniene i sfâiat de neînelegere ca „Luceafrul”. În ierarhia psihicului
omenesc primeaz afectivul, nebulosul, oniricul, iraionalul, o lume nocturn,
asemeni genezei primare, când neuronul mai mult strig decât ordoneaz, când
raiunea este abia embrion, lsând astfel câmp deschis „Capriciilor” lui Goya i
pasivitii din „Glossa” eminescian.
Romanticul se vrea singur, se viseaz coacervat, îi place intimismul
„Nopilor” lui Musset, i izolarea byronian. Refuz polinomul uman aductor
de conexiuni, care s repete, apoi, modelul clasic. Beia negrii biologice rmâne
suprem. Tocmai de aceea este îmbriat omul simplu, necunoscut, ca i eroul
purtat pe scutul biruinelor, amândoi fiind cei mai vulnerabili în faa btliei cu
moartea. Înelegând „tragedia omului”, ca i semnificaia dizolvant a
„Neterminatei” lui Schubert, romanticul reduce la minimum distana dintre fiin
i nefiin, suprapunând moartea vieii i oferind jertfei, cu senintate, specia
uman, fie singular ca Werther, fie pe baricadele rzvrtiilor lui Hugo. Eroul
romantic prefer s nu cunoasc adevrul, s se apropie de el doar senzorial,
anticipându-i faustic inconsistena sau cutându-i prin fuga de el a lui Childe
Harold. La Novalis nu exist „un subiect determinat”, pentru ca la Mndelssohn-
Bartholdy acesta s se estompeze în „Cântece fr cuvinte”. Romanticii nu
aprofundeaz o anumit zon, spre a-i scoate la lumin întreaga sa geometrie, ci
162
ESEU
prefer policunoaterea cu interferenele ei lipsite de contur. În ontologia difuz

i contradictorie a lui, zeii – aceti aductori de ordonare i imperativ – nu-i
gsesc raiunea. La Wagner, îi triesc „amurgul”, Eminescu se îndoiete de
existena lor, pentru ca în „Missa solemnis” s-i vedem btând în retragere în
învolburarea baricadelor ridicate de om.
Exist îns un trâm pe care s-a înlat una din cele mai frumoase
„Acropole”, zmislit din puritate i tragism, din suferine i neîmplinire, i
anume iubirea. În tulburtoarea sa aventur spre singular, romanticul se vrea
îneles, e însetat dup o coordonare sufleteasc, refuz fiina concret de lâng
el, identificând-o cu realitatea ostil i strin, viseaz o „frumoas fr corp”
sau o „Astartee” imaginar, iubind mai mult iubirea i nu întruchiparea ei
pmânteasc. La M;anzoni, Renzo i Lucia rmân mai mult logodnici, în vreme
ce Solveig îl va atepta o via întreag, ca o adolescent, pe îndeprtatul Peer
Gynt. Apropierea îndrgostiilor nu capt niciodat împcarea echilibrului
biologic, iubirea rmânând mereu o stare, o cutare acorporal, fr protoplasm
i cod genetic, o stare i nu o zmislire a crnii. Specia se vrea continuat altfel,
prin alte legiti i cu un altfel de metabolism. Corpul rmâne în penumbr, fie
c e dltuit în armonia liniilor lui Adonis, fie c natura l-a sfârtecat în hidoenia
unui Quasimodo. Iubirea trebuie s rmân asimptotic i nu secant, ultima
însemnând o altfel de moarte. Spre a-i salva puritatea, Tristan i Isolda sorb cu
înelegere negarea suprem. „Luceafrul” revine în eternitate. Revolt împotriva
trdrii sau dezaprobare pentru teluric? Înfrângere sau blestem primit pentru
încercarea lui de a converti castitatea mineralului în protoplasma purttoare de
eterogen?

Romanticul rmâne, în acelai timp, i un rzvrtit împotriva unei
societi strine fa de om, împotriva acelei „orânduieli crude i nedrepte”, care
s-a constituit într-un mecanism ordonat i împilator, luându-i drepturi
necuvenite i existen etern. Sensibilitatea acestuia – necrutoare cu o astfel
de societate – va dezgoli brutal, ca în Woyzeck, hidoenia ei va umple planeta cu
baricade i va ridica la lupt masele uriae de oameni din „Appassionata”, în
fruntea crora un „Egmont” al îndrznelii i druirii le va conduce la o btlie cu
proporii de epopee i cu arje nostalgice de cavalerie. Pe scena istoriei pete
un personaj nou – poporul – îmbrcat în armur de rzboinic i hain de martir i
hotrât s drâme o lumii a neîndurrii. Acest popor are acum un nume, o
geografie a sa i un suflet naional al lui.
Jertfa îns nu a adus o apoteoz imediat, ci trdare i neîncredere.
Prezentul devine odios, viitorul imposibil, iar realitatea infern. i atunci începe
marea transhuman a romanticului spre un continent imaginar al trecutului, cu
penumbr de pduri i tceri de catedral gotic, spre o lume în care
complicaiile sociale au rmas împietrite la dantela unor ruini i la legendarul
unor eroi cu suflete de copii. Personajele lui Walter Scott îi vor încrucia, cu
amabilitate, la un anumit ceas al nopii, spadele lor grele, învluii de argintul
lunii i de umbra vegetalului atotcuprinztor, jertfindu-se retoric pentru o lume
împietrit în cuminenia agrarului rural i pentru imaginea de o clip a unui
feminin inaccesibil. Prin aceasta, romantismul a constituit o a doua mare
migraiune istoric a omenirii – spiritual i nu geografic – în care populaii
uriae de gânduri i energii s-au îndreptat spre o Arcadie a fgduinelor –
învluit în izolarea unui René sau în fantasticul lui Hoffmann – pe un drum larg
i sfâietor, de-a lungul cruia s-au stins în tcere, rând pe rând, i îndrznelile ca
i înelegerea, i de la captul îndeprtat al cruia nu s-a mai întors decât
gravitatea cernit a Recviemului lui Verdi... Un nou drum de la Capua spre
Roma, presrat cu atâta sensibilitate uman, crucificat dureros pentru acea
„Sancta cetate” a imposibilului, care visa rânduielile micii producii de mrfuri
ale lui Sismondi i împcarea pastoral de la Wakefield.
Îndeprtându-se voi de o realitate a neînelegerii, romantismul a intuit,
totui, cu toat nebulozitatea lui contradictorie, adevrurile profunde ale
existenei noastre – singulare sau sociale – le-a surprins zbaterile, dar le-a voalat
contururile, în furtuna rvitoare care a însoit cavalcada lui dup mirajul
întoarcerii spre o lume a puritii ancestrale.
Niciodat nu a fost mai dezgolit ca acum acea confruntare ascuns în
adâncul fiecruia din noi dintre datul, care se vrea statornic, i lumea din afar,
cu fluena ei transformatoare. Seismul romantismului a constituit o chemare ca
raiunea s aib cldura uman a afectivului, la rândul lui, s poarte în el puterea
modelatoare a raiunii. Sfrâmarea acelei realiti, cu aura ei de venicie, nu a
însemnat o „noapte a Sfântului Bartolomeu” împotriva logicului, ci o lupt
deschis cu o societate care-i subordonase mreia omului intereselor ei.
Romanticul i-a plsmuit din fantezie i sinceritate o existen uman nou, ale
crei noi legiti s-i confere raiunii puteri creatoare ajunse pân la hotarele
164
ESEU
imposibilului, o existen în care actul demiurgic s fie scos în afara barierelor

de spaiu i de timp i în care efervescena imaginaiei s se converteasc pe dat
– asemenea imaginilor vizionare ale lui Ossian din pânzele lui Gérard – într-o
realitate nou, sfidând obinuitul de pân acum.
Niciodat nu a fost o conjunctur mai tragic decât acum, când
rzvrtirea romantic – încercând s zgzuiasc apele învolburate ale timpului,
spre a avea zgazul necesar de a ancora lumea împietrit a acelui moment istoric
la iureul, din ce în ce mai nvalnic, al raiunii – a aruncat într-o încletare
prometeic, în calea devenirii, stânci uriae, dar plsmuite i ele din roca fragil
a nestatorniciei. Din ele s-a înlat un munte de hotrâre, în spatele cruia s-a
strâns un ocean de nelinite i energie. Mai târziu, îns, necrutoarele rânduieli
de bronz ale firii vor sfârteca pieptul lui de piatr, lsând s se reverse
devastatoarele ape ale neînelegerii.
Imaginea romanticului atrage mereu, are în ea acel fior al nemulumirii
i temeritii, farmecul de legend al acelui erou, care pornete în larg,
înfruntând furtunile i necunoscutul în cutarea altui univers, dar care, mai
târziu, va fi învluit de înelepciunea maturitii i certitudinea împlinirii.
i clasicul i romanticul au încercat deopotriv s reziste devenirii, spre
a putea, mai târziu, s fie stpâni. În vreme ce primul a nzuit spre aa ceva
printr-un efort convergent al raiunii, printr-o densificare uranic a energiei,
reunind sfrâmturile unei lumi pulverizate într-un tot ordonat, perfect,
monocrom i ferit de mucturile conexiunilor, cellalt, îns, a drâmat, mai
întâi, Olimpurile i le-a smuls zeilor puterilor lor nemsurate, dup care, într-un
efort uria, a plecat s împing universul la începuturile lui, spre a-l modela din
nou, dându-i alte legiti i zmislind o alt logic a btliei cu nestatornicia firii,
un nou statut al omului i civilizaiei.
Romantismul rmâne, astfel, în istorie ca un „Apocalips” cu funcie de
„Genez”, ca o religie nou a raiunii alungat din „Paradisul pierdut”al
necunoaterii, ca o „Creaiune” târzie nscut din rzvrtirea inteligenei i
demnitii umane.

Mihai MERTICARU
AGRAMATISMELE,
CANCERUL LIMBII
Agramatul este individul care nu cunoate regulile elementare ale gramaticii.
Din pcate, acesta se gsete în toate mediile sociale, începând de la mturtor i pân la
ministru, ba chiar mai sus. Când se afl pe spia de jos a scrii, nu prea deranjeaz, ba
chiar amuz, dar, cand îl vedem cocoat foarte sus, spre vârful piramidei, devine
caraghios i dezgusttor. Cel mai adesea îl auzim la radio sau îl vedem la televizor dând
interviuri i rostogolindu-se de pe colinele limbii române ca o bute goal, care te
asurzete cu huruitul prelung pe care îl produce. Marea lui plcere este s se vad i s
se aud vorbind fr cea mai mic preocupare de a respecta ortoepia (pronunarea
corect a cuvintelor), morfologia i sintaxa limbii române.
Mult mai jalnic arat agramatul aflat pe post de moderator la radio sau
televiziune, care nu are nicio scuz, întrucât nimeni nu-l oblig s fie acolo unde nu-i
este locul. Numrul greelilor gramaticale care ne produc o stare de inconfort este de
ordinul miilor. Nu avem de gând s le elucidm pe toate la ceast rubric, ci ne vom
referi la cele mai simple i mai uor de îndreptat i, mai ales, la cele care se manifest cu
o frecven nucitoare. Vom începe seria referinelor cu adjectivul demonstrativ acest
(aceasta, aceti, aceste) care, ca orice adjectiv, se acord în gen, numr i caz cu
substantivul determinat: acest fotbalist, aceast voleibalist, aceti fotbaliti, aceste
voleibaliste. Din pcate, agramaii nu folosesc decât forma de masculin singular: acest.
Timpanele ne sunt zgâriate în fiecare minut de sintagme precum: acest(sic!) situaie,
acest problem, acest casete, acest partide, acest necazuri etc. O anumit emisiune se
încheie cu propoziia: acest au fost tirile. Situaia devine catastrofal când aceste
adjective demonstrative sunt folosite la cazurile dativ-genitiv. Agramatul îns nu îi face
probleme. El rmâne fidel tot unei singure forme i pronun sau scrie: teritoriul acestui
republici (corect: acestei), purttorul de cuvânt al acestui formaiuni politice,
abrogarea acestui lege, eliminarea acestui deficiene (corect: acestei formaiuni, acestei
legi, acestei deficiene).
Pe când eram tânr profesor, am dat o lucrare de control, la clasa a VI-a, cu un
text în care am lsat libere spaiile ce urmau s fie completate cu adjectivele
demonstrative respective. Spre satisfacia mea, 80% dintre participani au obinut nota
zece. Oare politicienii i moderatorii s-au recrutat dintre cei 20% care nu s-au descurcat
la acest test?
166

Antiteze 2 2010

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Antiteze 2 2010

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Coperta şi ilustraţiile secţiunii Mari pictori nemţeni:

reproduceri după lucrări ale pictorului C. D. Stahi,

Cristian Livescu – director-editor

Oliv Bezem – concepţie grafică

Revistă afiliată la ARIEL

Adresa redacţiei Antiteze:

Revistă editată de Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ,

Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ

MARI PICTORI NEMŢENI - C. D. STAHI / 11

POEŢI ROMÂNI DE AZI

POEZIE SLOVACĂ DE AZI

Mi-a plcut întrutotul reacia poetului Gellu Dorian în aprarea

poeilor premiai, nu a fost pân acum nicidat depit. Majoritatea laureailor o

s intre alb i s ias rou

de ce ine esmée s-mi explice

Colecia dr. Emilia Milcoveanu

Viaa i activitatea pictorului Constantin D. Stahi

Eu, Constantin D. Stahi, pictor, ajungând la etatea de asezeci i cinci de

Dimitrie Stahi, cstorindu-se cu Maria Ciocoiu, în urm a fost

înelesul larg al cuvântului. Cei ce voiesc a fi asemenea cu îngerii, se pogoar

În 22 august 1862, dup sfatul i îndrumarea binevoitoare a maestrului

pruieli, ameninri, ca s m opreasc de la frecventarea coalei de Belle Arte,

Prin concurs am fost primit în clasul de Desemn dup natur, capete i

(1) Acestea mi le-a spus însui tatl meu, C. D. Stahi.

Manuscrisul acestei importante scrieri memorialistice, datorate

Este înaintaul, începtorul, „strmoul mitic” al întregii tradiii plastice din

postul de director al colii de arte (viitoarea Academie de Arte frumoase) i totodat al

În pragul secolului XX, la Iai, artistul în jurul cruia se concentreaz

Mitologia artei româneti alimenteaz nostalgia pentru începuturile

academismului limitativ din punct de vedere al înnoirilor expresive, al tehnicii i

Tonul: „A l’autre bout de la ligne

Funcionara de la Pota Central i-a întors formularul abia aruncându-i

S iei Ch-ul pe tlpi, în linie dreapt, de la un capt al bulevardului

se disculpe de o vin aprioric. i atunci brusc realiz cât de puin îl cunoate pe

2. Milarepa Air Lines

Roland Barthes, Jurnal de doliu

Fceam coad la poarta de înregistrare a cursei Xining-Beijing, la

La picioarele oamenilor, ca nite animale de companie de cca 20 kg

apruse! – celui de-al doilea grsan a avut darul s m proiecteze instantaneu în

Fotografie de Lu Ming Zhu

loc s ne demonstreze cum se pun mtile de oxigen, în caz de depresurizare a

Fragment din romanul esut viu. 10 x 10, în pregtire.

Nscut în 1943 în Wittgendorf, Michael Krüger triete în München.

unul ridic piatra i scrie

care se compune din cuvinte,

micile versuri, ce nu cunosc nici o direcie,

Odat am tras tainic cu urechea, dinspre fereastra mea,

ontocind în urma lui. Portugheza, învelit

imediat lîng intrare, lîng grmada de gunoaie,

a aprut de curînd o antologie în care este

da parc cerul ar fi vrut s-i dea pmîntului o despgubire

pe Jupiter ? Destinul nu mai este o tem, prea adînc

închipuie-i, c nou ne-ar aparine aceast cas,

închipuie-i, c am ruga pîrîul,

Dar-îns-totui…, ca s scap printr-o piruet.

Magda URSACHE - Scriitorul de alturi

Iat o reuit venit de unde nu te atepi: „jurnal-roman-total”, dar i

Luni 12 iulie 2010

Mari 13 iulie 2010

Miercuri 14 iulie 2010

Vineri 16 iulie 2010

Sâmbt 17 iulie 2010

Adevrul fiind c primele semne de boal mi-au venit în aprilie 1977

poeilor premiai, nu a fost pân acum nicidat depit. Majoritatea laureailor o

s intre alb i s ias rou

Viaa i activitatea pictorului Constantin D. Stahi

Eu, Constantin D. Stahi, pictor, ajungând la etatea de asezeci i cinci de

În 22 august 1862, dup sfatul i îndrumarea binevoitoare a maestrului

pruieli, ameninri, ca s m opreasc de la frecventarea coalei de Belle Arte,

Prin concurs am fost primit în clasul de Desemn dup natur, capete i

(1) Acestea mi le-a spus însui tatl meu, C. D. Stahi.

Este înaintaul, începtorul, „strmoul mitic” al întregii tradiii plastice din

postul de director al colii de arte (viitoarea Academie de Arte frumoase) i totodat al

În pragul secolului XX, la Iai, artistul în jurul cruia se concentreaz

Mitologia artei româneti alimenteaz nostalgia pentru începuturile

academismului limitativ din punct de vedere al înnoirilor expresive, al tehnicii i

Funcionara de la Pota Central i-a întors formularul abia aruncându-i

se disculpe de o vin aprioric. i atunci brusc realiz cât de puin îl cunoate pe

La picioarele oamenilor, ca nite animale de companie de cca 20 kg

loc s ne demonstreze cum se pun mtile de oxigen, în caz de depresurizare a

Nscut în 1943 în Wittgendorf, Michael Krüger triete în München.

unul ridic piatra i scrie

ontocind în urma lui. Portugheza, învelit

Dar-îns-totui…, ca s scap printr-o piruet.

Iat o reuit venit de unde nu te atepi: „jurnal-roman-total”, dar i

- Chiar dac Lumina nu poate scoate i “Arta refugii”, rmâne “Din

vreau ca elevilor s li se asigure câtigul minim garantat de lege i o mas

tiu c ai cutat banul acela

i atunci, prietena mea,

capacul se aburete încet i se preschimb-n zahr,

i te-ai întors în groap

pe prieteni i pe familia ta cum se strofoac s sufere

a vrea s ridic un antier deasupra mormântului tu

a vrea s înal un spital peste cavoul tu

în plus a vrea s construiesc pe locul tu de veci

te urmrete gândul cu venin

Poezie, timp i bere german

Triesc în cea mai mare vitez a linitii,

Fuga spre rou desprete totul de toatele.

ca i când aceste fluvii i aceste mri

Ploaia dezlipete sfinii de icoane:

dar tim unde-s vestele galbene, cu ignal

Vâslim în douã pãri i fr vânt

O barcã inutilã pe peti alunecând