Operatiuni de Incasari Si Plati, Ilie Mihai

ILIE MIHAI
OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI

– instrumente, modalităţi, tehnici –
Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită
Universitatea Spiru Haret

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007
Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării
prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ILIE, MIHAI
Operaţiuni de încasări şi plăţi. Instrumente, modalităţi, tehnici, ediţia a III-a
revăzută şi adăugită / Ilie Mihai - Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine,
2007
ISBN 978-973-725-926-4
336.717
336.777
Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă şi prin orice mijloace
tehnice, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.
Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv

autorului/autorilor

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
ILIE MIHAI
Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită
EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Bucureşti, 2007
CUPRINS
Cuvânt-înainte …….…………………………………………..……………...………………. 9
CAPITOLUL 1 ISTORICUL ŞI NECESITATEA OPERAŢIUNILOR

DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI ……….………….…..……..……..……… 11
1.1. SCURT ISTORIC PRIVIND SCHIMBURILE DE MĂRFURI .…........ 11
1.2. APARIŢIA BANILOR ŞI A BĂNCILOR ..…….…….…….……………. 12
CAPITOLUL 2 INSTRUMENTE DE PLATĂ ŞI ÎNCASARE

FĂRĂ NUMERAR ……………………….……………………………… 14
2.1. CECUL……………………….…………………………………………….... 14
2.1.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE ….…. 14
2.1.2. CECUL SIMPLU………………………...………………………….... 19
2.1.3. CECUL BARAT………………………………………..…………....... 19
2.1.4. CECUL DE CĂLĂTORIE……………………......………………….. 20
2.1.5. CECUL CIRCULAR…………………..……………..………………. 21
2.1.6. ALTE ASPECTE PRIVIND CECURILE .…....……….….…………... 21
2.2. CAMBIA…………………………….………………………………………. 26
2.2.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE ….…. 26
2.2.2. ALTE ASPECTE PRIVIND CAMBIA ……...………………….….… 28
2.3. BILETUL LA ORDIN……………...………………………………………. 35
2.3.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE .....…. 35
2.3.2. PREVEDERI LEGALE APLICABILE …………………….………... 37
2.4. ORDINUL DE PLATĂ…………………...………………………………... 37
2.4.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE .……. 39
2.4.2. DISPOZIŢIA/DECLARAŢIA DE PLATĂ EXTERNĂ……..….…… 41
2.5. INSTRUMENTE DE PLATĂ ELECTRONICĂ …………………..……. 42
CAPITOLUL 3 MODALITĂŢI DE DECONTARE ………….………………………. 44

3.1. DIRECT DEBIT ……………………………………………………………. 44
3.2. STANDING ORDER …………..…….…………………………………… 45
3.3. ORDINUL DE PLATĂ ……...……………………………….……...…….. 48
3.3.1. ORDINUL DE PLATĂ EMIS ………………………………………. 48
3.3.2. ORDINUL DE PLATĂ PRIMIT …………………..………………... 50
3.4. ACREDITIVUL DOCUMENTAR………...…..……….………………… 53
3.4.1. CARACTERISTICI GENERALE ŞI TIPURI DE ACREDITIV …... 53
3.4.2. DOCUMENTE SOLICITATE PENTRU PLATA ACREDITIVULUI
DOCUMENTAR……………………………………………………...… 57
3.4.3. UTILIZAREA ACREDITIVELOR …………………………………. 59

5
3.5. INCASSO-UL DOCUMENTAR……………………….…………………. 61
3.5.1. CARACTERISTICILE INCASSO-ULUI DOCUMENTAR……..… 61
3.5.2. MECANISMUL DERULĂRII INCASSO-ULUI DOCUMENTAR…… 62
CAPITOLUL 4 TEHNICA OPERAŢIUNILOR DE ÎNCASĂRI

ŞI PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR (VIRAMENT) ………………...……. 65
4.1. OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI
FĂRĂ NUMERAR ………….…..……..…………………………...………. 65
4.1.1. CECUL ÎN OPERAŢIUNILE PRIN VIRAMENT ……………..……. 65
4.1.2. CAMBIA ŞI BILETUL LA ORDIN ÎN OPERATIUNILE
PRIN VIRAMENT ……………...……………………………………. 79
4.1.3. ORDINUL DE PLATĂ ÎN OPERAŢIUNILE PRIN VIRAMENT … 99
4.2. PLĂŢI ŞI ÎNCASĂRI EXTERNE …………………………….………….. 100
4.3. ASPECTE PARTICULARE ALE OPERAŢIUNILOR
PRIN VIRAMENT …………………………………………………………. 102
4.4. BANCA, INTERMEDIAR AL OPERAŢIUNILOR
PRIN VIRAMENT ………………………………………………………… 103
4.4.1. OPERAŢIUNI LA GHIŞEUL BĂNCII. CONTROLUL
ŞI ACCEPTAREA DOCUMENTELOR …………..………………… 103
4.4.2. PROCESAREA DOCUMENTELOR ……….……………………….. 105
4.5. OPERAŢIUNI DE TIP HOME-BANKING …...…….…..…….……….…. 106
4.5.1. MULTICASH ŞI INTERNET BANKING – PRODUSE DE TIP
HOME-BANKING UTILIZATE ÎN ROMÂNIA …………..……….. 107
4.5.2. PROCESAREA DOCUMENTELOR ÎN OPERAŢIUNILE
DE TIP HOME-BANKING ………………………………………….. 110
CAPITOLUL 5 INSTRUMENTE ŞI DOCUMENTE UTILIZATE

ÎN OPERAŢIUNILE CU NUMERAR (CASH) …………………… 112
5.1. CECUL ………………………………………..…………………………….. 112
5.2. ORDINUL DE PLATĂ ……………………………...…………………….. 113
5.3. ORDINUL DE ÎNCASARE …………………………….…………………. 114
5.4. FOAIA DE VĂRSĂMÂNT ………………………………………………… 115
5.5. ALTE DOCUMENTE UTILIZATE ÎN OPERAŢIUNILE
CU NUMERAR ………………………….……………………………...…. 116
CAPITOLUL 6 TEHNICA OPERAŢIUNILOR DE ÎNCASĂRI

ŞI PLĂŢI ÎN NUMERAR (CASH) ÎN LEI ŞI VALUTĂ ……….. 118
6.1. OPERAŢIUNI CU NUMERAR (CASH) ………..………………………… 118
6.1.1. OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ÎN NUMERAR ………...……………. 120
6.1.2. OPERAŢIUNI DE PLĂŢI ÎN NUMERAR …………....……….….…. 122
6.2. OPERAŢIUNI CU NUMERAR PRIVIND TRANSFERURILE
RAPIDE DE FONDURI ……………………...…………….……….………. 123
6.2.1. TRANSFERURI DE BANI PRIN MONEYGRAM
ŞI WESTERN UNION …….…………………………………………. 123
6.2.2. TRANSFERURI TRANSFRONTALIERE DE NUMERAR .………... 126
6.3. OPERAŢIUNI DE SCHIMB VALUTAR CU NUMERAR
ŞI SUBSTITUTE DE NUMERAR ……………..……….…..….………….. 127
6.4. OPERAŢIUNI CU CASETE DE VALORI………………………………. 132
CAPITOLUL 7 OPERAŢIUNI CU CARDURI ………………………………………. 134

7.1. CARDURILE ŞI OPERAŢIUNILE CU CARDURI…………………….... 134
7.2. EMITEREA CARDURILOR……………………………….……………... 136
7.3. ACCEPTAREA CARDURILOR……………………..…………………..... 137
7.4. ELIBERAREA NUMERARULUI PE BAZA CARDULUI ……………... 137
6
7.5. CARDUL, MIJLOC DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR …………………… 138
7.6. TEHNICA DE DECONTARE A OPERAŢIUNILOR CU CARDURI …….. 139
7.7. MONEDA ELECTRONICĂ ………………………………………………….. 141
CAPITOLUL 8 ROLUL BĂNCILOR ÎN SISTEMUL

DE DECONTĂRI ………………………….…………………………….. 144
8.1. DECONTĂRILE ÎN SISTEM INTRABANCAR …….………………….. 145
8.2. DECONTĂRILE ÎN SISTEM INTERBANCAR …………………..….… 146
8.2.1. CASELE DE COMPENSAŢIE.
COMPENSAREA MULTILATERALĂ A PLĂŢILOR …….….…….…. 147
8.2.2. PLĂŢILE DE MARE VALOARE ………………………………….… 161
8.3. DECONTĂRILE CU TREZORERIA STATULUI ………….…………… 166
8.3.1. PLĂŢILE DE MICĂ VALOARE ÎN RELAŢIA
CU TREZORERIA STATULUI …………………………………….… 167
8.3.2. PLĂŢILE DE MARE VALOARE ÎN RELAŢIA
CU TREZORERIA STATULUI ………………………………………. 172
8.4. DECONTĂRILE INTERNAŢIONALE ……..……………….…………… 173
8.4.1. TRANSFER BANCAR SWIFT ………………………...……………. 173
8.4.2. TRANSFERURI TRANSFRONTALIERE …………….……….…… 173
CAPITOLUL 9 COMPENSAREA PLĂŢILOR INTERBANCARE PRIN

INTERMEDIUL SISTEMULUI ELECTRONIC DE PLĂŢI …… 180
9.1. DECONTAREA PE BAZĂ BRUTĂ ÎN TIMP REAL (ReGIS) ……….... 181
9.2. CASA DE COMPENSARE AUTOMATĂ (SENT) ………..….……….… 184
9.3. NOUTĂŢI LEGISLATIVE PRIVIND REGIMUL CECULUI,
CAMBIEI ŞI BILETULUI LA ORDIN …………………………………… 186
CAPITOLUL 10 RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI ………. 192

10.1. RISCUL OPERAŢIONAL ……………………......…….………………… 192
10.2. RISCUL REPUTAŢIONAL ………………………….………..………….. 197
10.3. MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE
A SPĂLĂRII BANILOR ……………………………..………………….... 199
10.4. CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂŢI ………………………….…. 201
ANEXE …….…………..…………………………………………………………...…………………. 211
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ …………………………………………………………………… 229
CONTENT …..……………...……………………………………………………………………… 233

7
8
CUVÂNT-ÎNAINTE
Cu un profund caracter tehnic, lucrarea Operaţiuni de încasări şi plăţi –

instrumente, modalităţi, tehnici – se adresează atât operatorilor în domeniu, cât
şi, în mare măsură, viitorilor specialişti interesaţi de dobândirea unei culturi
economice şi dornici să cunoască în profunzime aspectele practice ale activităţii în
domeniul operaţiunilor de încasări şi plăţi cu şi fără numerar, în lei şi valută,
interne şi internaţionale.
În contextul actual internaţional, România are nevoie de adevăraţi
specialişti, pregătiţi să devină practicieni desăvârşiţi încă de pe băncile
facultăţilor. Acest deziderat a indus lucrării un pronunţat caracter aplicativ.
Rigoarea ştiinţifică se dezvăluie treptat, începând cu evoluţia istorică a
banilor şi ajungând până la cele mai moderne tehnici şi modalităţi de punere în
mişcare a acestora.
Lucrarea este structurată într-o manieră în care succesiunea informaţiilor
oferite permite atingerea graduală a scopului propus. Cititorului i se dezvăluie pas
cu pas multitudinea şi complexitatea noţiunilor şi tehnicilor pe care un specialist
trebuie să le deţină şi cu care trebuie să opereze pentru ca, prin competitivitatea
sa, ca parte a unui sistem complex, să asigure competitivitatea întregului sistem.
Începutul lucrării urmăreşte acomodarea cititorului cu noţiunile şi
categoriile economice de bază: banii, băncile şi instrumentele de decontare
utilizate de participanţii persoane fizice, entităţi economice şi instituţii de credit.
La nivelul instituţiilor de credit, în calitatea lor de intermediari pe piaţa
financiară, liantul celor două mari categorii de operaţiuni bancare – atragerea de
resurse şi plasarea acestora – îl constituie operaţiunile de încasări şi plăţi, cu şi
fără numerar, prin instrumentele de lucru specifice.
În cazul banilor, expunerea, deşi succintă, cuprinde evoluţia acestora, de la
unica formă de prezentare – moneda metalică – până la variantele multiple
întâlnite în economia contemporană: moneda metalică, banii de hârtie, moneda de
cont, banii de plastic, moneda electronică.
Ca o firească evoluţie, pentru a circula mai uşor între „cumpărători” şi
„vânzători”, respectiv de la plătitorii sumelor către beneficiarii acestora, banii au
îmbrăcat forma dematerializată – moneda de cont sau moneda electronică –, fiind
puşi în mişcare prin intermediul diferitelor instrumente de plăţi, pe baza unor
mecanisme bine stabilite, aflate şi ele într-o continuă dezvoltare.
9
Prezentarea instrumentelor de plată le reuneşte pe cele consacrate şi larg
utilizate – instrumentele de plată de debit (cecul, cambia şi biletul la ordin) şi
instrumentele de plată de credit (ordinul de plată) – şi cele recent pătrunse pe
piaţă – instrumentele de plată electronică.
De asemenea, prezentarea instrumentelor de plăţi şi încasări nu le ocoleşte
nici pe cele specifice operaţiunilor cu numerar, economia românească bazându-se
încă, într-o proporţie însemnată, pe operaţiunile cash.
După descrierea caracteristicilor instrumentelor de plăţi şi încasări care
operează pe piaţă, atenţia este direcţionată către modalităţile prin care acestea
sunt create şi introduse în circuitul economic.
În ceea ce priveşte tehnicile utilizate în operaţiunile de încasări şi plăţi cu şi
fără numerar, acestea sunt grupate după cele două categorii principale ale
operaţiunilor efectuate: operaţiuni de încasări şi plăţi fără numerar (virament) şi
operaţiuni de încasări şi plăţi cu numerar (cash). De asemenea, în lucrare sunt
prezentate operaţiunile cu carduri.
Funcţionarea corespunzătoare, la înalţi parametri de operativitate şi securitate,
a sistemului naţional de plăţi, şi integrarea sa armonioasă în sistemul european şi
internaţional de transferuri de fonduri depind în mare măsură atât de instrumentele,
modalităţile şi tehnicile de decontare utilizate, cât şi de competenţa specialiştilor din
firme, companii şi din bănci, care operează şi vor opera în cadrul acestui sistem.
Cititorul se poate familiariza, în finalul lucrării, cu cerinţele de administrare
a riscurilor şi cu particularităţile riscurilor semnificative (riscul operaţional şi
riscul reputaţional) din sfera decontărilor.
Pe parcursul lucrării sunt inserate scheme de desfăşurare a diferitelor tipuri
de transferuri de fonduri, menite să asigure celor interesaţi înţelegerea şi fixarea
noţiunilor prezentate.
Autorul
Bucureşti, septembrie 2007

10
CAPITOLUL 1
ISTORICUL ŞI NECESITATEA
OPERAŢIUNILOR DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI
Chiar în forma lor primitivă, comunităţile umane nu au putut trăi izolate, au

intrat în legături de interdependenţă, au schimbat între ele bunuri diferite. Mai întâi
au schimbat bunurile ca atare, apoi, pe măsura evoluţiei istorice şi sociale, a fost
nevoie de un mijloc de schimb de un anumit fel, care a evoluat treptat către „bani”,
ca mijloc universal de schimb.
Schimbul unei mărfi contra bani echivalează, de fapt, cu o operaţiune de plată
din partea cumpărătorului şi de încasare din perspectiva vânzătorului.
1.1. SCURT ISTORIC PRIVIND SCHIMBURILE DE MĂRFURI

Din cele mai vechi timpuri, oamenii, triburile şi mai apoi naţiunile au simţit
nevoia de a schimba între ele bunuri şi servicii care, datorită condiţiilor naturale,
culturale, religioase diferite, existau din abundenţă în unele zone şi lipseau total sau
parţial în altele.
Aceste schimburi s-au efectuat la început între bunuri ca atare, pe baza unui
raport de schimb stabilit ad-hoc. Pe parcursul evoluţiei istorice, unele bunuri –
pieile de animale, vitele sau unele metale, cum este arama etc. – au devenit, mai
mult sau mai puţin, produse etalon care serveau la mijlocirea schimbului altor
bunuri.
Desigur că pieile de animale sau oricare alte bunuri nu puteau fi un mijloc
universal de schimb, fiind greu de manipulat, transportat, depozitat etc.
Ca o consecinţă a anumitor relaţii de producţie istoriceşte determinate, pe o
anumită treaptă a dezvoltării societăţii au apărut banii, ca un produs necesar al
procesului de schimb1).
Banii, sub forma monedelor metalice, au apărut cu mult înainte de Hristos
(secolul X înainte de Hristos în China şi secolele VII – VI înainte de Hristos în
Europa), existenţa lor fiind confirmată de izvoare istorice credibile (Lexicograful
Pollux, Cronica din Parox etc.).
1)
Costin C. Kiriţescu, Emilian M. Dobrescu, Băncile, mică enciclopedie, Editura
Expert, Bucureşti, 1998, p. 35.
11
Încă din acele timpuri străvechi au circulat şi pe teritoriul României de astăzi
monede greco-macedonene (drahmele de argint). Geto-dacii au emis primele
monede autohtone în jurul anului 300 înainte de Hristos, mai întâi imitând
drahmele greceşti, apoi cu simboluri locale originale.
Moneda2), ca formă superioară a banilor de metal (înainte, banii de metal aveau
forma obiectelor: inele, vârfuri de săgeţi, chiar lingouri), a fost bătută la început de
căpeteniile importante, de preoţi, de oraşe, apoi de regi.
Monede metalice cu valoare intrinsecă din aur şi argint au fost bătute şi au
circulat şi în provinciile româneşti.3)
Prin formarea şi consolidarea statelor unitare, acest drept de a bate, de a emite
monedă a revenit puterii centrale.
Ca atare, de aproape 3000 de ani, omenirea are la dispoziţie banii sub diferitele
lor forme, la început de metal (aramă, argint, aur), mai apoi de hârtie, de cont, „de
plastic” (cărţile de credit) şi moneda electronică în prezent.
1.2. APARIŢIA BANILOR ŞI A BĂNCILOR

Apariţia banilor a adus după sine şi necesitatea creării unor instituţii
specializate care să se îndeletnicească cu gestionarea lor, consacrate sub numele de
bănci.
După unele păreri, apariţia băncilor ar coincide cu apariţia monedelor
metalice de multiple provenienţe şi valori care trebuia schimbate între ele de către
persoane „specializate”, cunoscătoare. Aceste persoane reprezintă embrionul
viitorilor bancheri.
Alte opinii converg către a plasa apariţia băncilor în legătură cu preocuparea
de a facilita acumularea de disponibilităţi şi depozite băneşti temporar disponibile
de către persoane şi plasarea lor sub forma creditelor, a împrumuturilor acordate
altor persoane, care au nevoie suplimentară de fonduri pe perioade mai mici sau
mai mari de timp.
În acest context, existenţa băncilor ar putea fi legată de apariţia activităţii de
intermediere între cei care au resurse băneşti temporar disponibile (deponenţi) şi
cei care au nevoie temporară de resurse băneşti suplimentare (împrumutaţi).
2)
Numele de monedă a fost împrumutat de la locul unde era amplasat atelierul de
batere a banilor din metal în timpul Imperiului Roman, respectiv lângă templul Junona
Moneta din Roma.
3)
În timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu (1688-1714), în Ţara Românească erau
aspru pedepsiţi răufăcătorii (tâlharii, criminalii, violatorii sau câlpuitorii), ajungându-se până la
mutilare sau chiar decapitare pe un eşafod înălţat în Obor, după ce erau plimbaţi într-o căruţă
fără coviltir de la puşcăria domnească, pe actuala Calea Moşilor, până la locul osândei, cu o
bucată de lemn atârnată de gât pe care scria fărădelegea comisă. Câlpuitorii erau falsificatorii de
bani care turnau monede fără a avea acest drept şi cu un gramaj mai mic de metal preţios decât
cel oficial stabilit. Această infracţiune era aspru pedepsită de autorităţile vremii.
12
De altfel, Legea bancară4) românească defineşte banca drept persoana
autorizată să desfăşoare în principal activităţi de atragere de depozite şi acordare de
credite în nume şi cont propriu.
În sfârşit, o a treia opinie priveşte apariţia băncilor ca instituţii care fac posibilă
mijlocirea plăţilor între titularul unui cont (plătitor) şi titularul altui cont (beneficiar).
Astfel de bănci de viramente au apărut mai întâi în oraşele-republică italiene
Veneţia (1171), Genoa (1407) şi apoi în Amsterdam (1609), Hamburg (1619),
Rotterdam (1635) etc.
În România, prima bancă de acest tip a apărut în 1857 – Banca Naţională a
Moldovei.
Apariţia băncilor centrale s-a produs relativ târziu. Din punct de vedere
istoric, băncile centrale au apărut fie prin transformarea unei bănci comerciale şi
prin modificarea obiectivelor acesteia, fie ca instituţii nou create, având un mandat
clar şi obiective specifice.5)
În ceea ce priveşte existenţa primei bănci centrale, opiniile cercetătorilor sunt
împărţite. Unii consideră Banca Regală Suedeză (1656) ca fiind prima bancă
centrală din lume cu drept de a emite monedă. Ea a dat însă faliment în scurt timp
din cauza emisiunii fără acoperire. Ca urmare, noua Bancă Regală Suedeză (1668)
nu a avut drept de emisiune până în 1701, din acest moment putându-se considera o
adevărată bancă centrală. Alţi specialişti apreciază că prima bancă centrală
adevărată a fost Banca Angliei (1694), înfiinţată iniţial pentru obţinerea de fonduri
necesare finanţării acţiunilor militare din Ţările de Jos, pentru ca apoi să devină
casă de compensaţie interbancară, autoritate monetară cu privilegiul de a emite
bancnote, administrator al averii şi rezervelor statului, fiind subordonată până în
1997 Trezoreriei Angliei (Ministerul Finanţelor).
Prima bancă centrală independentă a fost Sistemul Rezervelor Federale
(FED), creat în 1913 ca bancă centrală a SUA.
În opinia noastră, apariţia băncilor este un proces îndelungat şi deosebit de
complex, chiar mai complex decât apariţia banilor. Dacă funcţia principală a
banilor de mijloc general de plată, de schimb a rămas aceeaşi pe parcursul evoluţiei
societăţii, funcţiile şi rolul băncilor s-au diversificat şi amplificat deosebit de mult.
Băncile centrale dispun de pârghii, mecanisme, politici şi forţa financiară capabile
să schimbe evoluţia economiei oricărei ţări, cât şi la nivel regional sau global.
Obiectul principal al pieţei bancare este comerţul cu bani. În prezent, banii fizici
sunt tot mai mult substituiţi de banii scripturali, în special de moneda electronică
(moneda scripturală înregistrată în memoria calculatorului).
Dezvoltarea monedei electronice este, în bună parte, naturală, dar şi
inevitabilă. Aceasta a condus, în timp, la desfiinţarea monopolului asupra
monedelor naţionale, revenindu-se la modelul deteritorializat existent înainte de
secolul al XIX-lea, când guvernele nu pretindeau monopolul formal asupra
emisiunii şi utilizării banilor în interiorul teritoriului politic.
4)
Ordonanţă de Urgenţă nr. 99/6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 1.027/27 decembrie 2006.
5)
Mugur C. Isărescu, Reflecţii economice. Pieţe, bani, bănci, Editura Expert, Bucureşti,
2001, p. 170-171.
13
CAPITOLUL 2
INSTRUMENTE DE PLATĂ ŞI ÎNCASARE

FĂRĂ NUMERAR
2.1. CECUL
Cecul, denumit şi titlu în reglementările legale în vigoare, este un instrument
de plată, inclusiv un titlu de credit, care pune în legătură în procesul creării sale trei
persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Instrumentul este creat de trăgător care,
în baza unui disponibil constituit în prealabil la o societate bancară, dă ordin
necondiţionat acesteia, care se află în poziţie de tras, să plătească la prezentare, o
sumă determinată unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului emitent aflat în poziţie
de beneficiar.
Conceptul de cec se defineşte ca fiind o filă de cec, iar conceptul de carnet de
cecuri se defineşte ca numărul filelor de cec înseriate, numerotate etc., care
compun un carnet.
2.1.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE
Cecul trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de reglementările legale în

vigoare referitoare la condiţiile de formă şi de fond6).
În toate redactările, cecul trebuie să cuprindă următoarele menţiuni
obligatorii:
1) denumirea de cec trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba
întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu. Lipsa denumirii de cec atrage nulitatea
instrumentului;
2) ordinul necondiţionat de a plăti o anumită sumă de bani. Orice
condiţii, limitări sau contraprestaţii, care se adaugă ordinului de a plăti, pe cec, duc
la nulitatea instrumentului.
Suma de plată trebuie să fie indicată atât în cifre, cât şi în litere cu un scris cât
se poate de clar şi fără alterări ale textului în litere sau cifre.
În cazul unor diferenţe între suma scrisă în cifre şi cea scrisă în litere, suma
de plată va fi considerată cea scrisă în litere.
6)
Legea nr. 59/1934 asupra cecului modificată prin Legea nr. 83/1994 şi Normele-cadru
ale BNR privind comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cecuri.
14
Dacă pe faţa cecului sunt scrise mai multe sume de plată, fie în cifre, fie în
litere, suma care se plăteşte este suma cea mai mică.
Pe orice cec este obligatorie înscrierea sumei de plată şi a monedei în care
urmează să se efectueze plata.
Cecul trebuie să fie plătit în moneda locului plăţii, respectiv în lei pentru
cecurile plătibile în România. Excepţie de la această regulă pot fi următoarele
situaţii:
a) trăgătorul exprimă suma de plată într-o altă monedă decât în lei şi plata
urmează să se efectueze în această monedă. In acest caz, plata se poate face de
către tras numai cu condiţia ca trăgătorul să posede disponibilul în valuta
respectivă;
b) trăgătorul exprimă suma de plată într-o altă monedă decât în lei, dar
stipulează că plata efectivă se va face în lei la cursul zilei. În cazul neachitării în
ziua prezentării a unui astfel de cec şi în condiţiile respectării reglementărilor
legale în vigoare referitoare la refuzul la plată, înscrierea la Centrala Incidentelor
de Plăţi, dresarea protestului etc., posesorul, în exercitarea dreptului de regres,
poate cere, la alegerea sa, ca respectivul cec să-i fie achitat, fie prin transformarea
la cursul de schimb valutar convenit pentru ziua prezentării, fie la cursul de schimb
valutar din ziua plăţii;
c) trăgătorul poate să stipuleze pe cec un curs de schimb valutar în funcţie de
care va fi calculată suma de plată.
În situaţiile menţionate la lit. b) şi lit. c) de mai sus, clauzele cuprinse în
redactarea girurilor, care ar altera clauza de risc valutar stabilită la emiterea
cecului, se consideră nule.
În cazul în care trăgătorul exprimă suma de plată într-o altă monedă decât în
lei, dar stipulează că plata efectivă se va face în lei la cursul zilei, posesorul va
depune la bancă cecul respectiv însoţit de borderoul de încasare în care suma de
plată va fi determinată pe baza cursului de schimb BNR aplicabil în ziua depunerii
documentelor la bancă. Eventualele diferenţe între cursul de schimb din data plăţii
şi data depunerii documentelor la bancă vor fi soluţionate între clientul posesor al
cecului şi plătitor. În cazul în care trăgătorul stipulează pe cec un curs de schimb
valutar în funcţie de care va fi calculată suma de plată, pe borderoul de încasare va
fi înscrisă suma în lei calculată pe baza acestui curs de schimb.
Plata unui cec din contul trăgătorului (sau alt obligat, după caz, girant,
avalist) rezident către un beneficiar rezident (atunci când plata se face în valută)
sau către un beneficiar nerezident (atunci când plata se face în lei sau în valută) se
va efectua cu respectarea prevederilor din reglementările legale în vigoare privind
efectuarea operaţiunilor valutare;
3) numele celui care trebuie să plătească (trasul). Persoana aflată în poziţie
de tras într-un cec poate fi numai o societate bancară în înţelesul pe care îl are acest
termen în baza reglementărilor legale în vigoare. Nerespectarea acestei prevederi
duce la nulitatea cecului. Având în vedere că legislaţiile naţionale reglementează
diferit înţelesul termenului „societate bancară” putând asimila acestuia şi alte tipuri
de persoane juridice, se vor putea efectua operaţiuni cu cecuri care sunt emise sau
15
plătibile în străinătate, chiar dacă persoana aflată în poziţie de tras nu este o
societate bancară în înţelesul legislaţiei române;
4) locul unde trebuie făcută plata. Indicarea adresei exacte unde urmează să se
facă plata este obligatorie pentru ca beneficiarul cecului, sau societatea bancară unde îşi
are deschis contul, să ştie unde să se prezinte pentru încasarea sumei înscrise pe cec. În
cazul neachitării cecului, beneficiarul acestuia va îndeplini, în locul indicat ca loc al
plăţii, formalităţile prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru păstrarea
drepturilor sale.
Dacă locul de plată nu este indicat pe cec:
• se consideră ca loc de plată al cecului locul indicat lângă numele trasului;
• dacă lângă numele trasului sunt indicate mai multe locuri, se consideră cecul ca
fiind plătibil la primul dintre aceste locuri indicate;
• dacă nu este indicat nici un loc lângă numele trasului, se consideră cecul
ca fiind plătibil la adresa sediului principal al societăţii bancare trase;
5) locul emiterii. Dacă locul emiterii nu este indicat expres pe cec, se va
considera ca loc al emiterii locul indicat lângă numele trăgătorului;
6) data emiterii. Cecurile trebuie să poarte menţiuni clare privind ziua, luna
şi anul emiterii pentru a permite:
• calcularea de către tras a termenului de prezentare la plată, termen după
expirarea căruia posesorul decade din drepturile sale de regres;
• constatarea capacităţii legale a trăgătorului în momentul aplicării semnăturii
sale pe instrument.
Data emiterii trebuie să fie unică, posibilă şi certă. Data înscrisă pe cec este
prezumată certă şi opozabilă tuturor până la proba contrară;
7) semnătura celui care emite cecul (trăgătorul). Semnătura trăgătorului
trebuie să fie autografă, manuscrisă şi redactată cu pixul sau stiloul cu cerneală de
culoare neagră sau albastră la sfârşitul textului cecului.
Formularele de cec completate trebuie să poarte ştampilele persoanelor
juridice implicate în circuitul respectivelor cecuri, aplicate clar. Simpla ştampilă a
unui trăgător, persoană juridică, neînsoţită de semnătura reprezentantului autorizat
al acesteia anulează cecul.
Trăgătorul poate recurge la forma autentică a cecului sau la darea unei
împuterniciri prin act autentic. Semnarea numai prin aplicarea unei parafe
cuprinzând un nume de persoană fizică nu este permisă, ducând la anularea cecului.
Cecurile vor fi semnate numai de către persoanele împuternicite şi
reprezentanţii legali ai societăţii conform datelor înscrise în Fişa specimenelor de
semnătură7). Cu ocazia plăţii, banca verifică atât semnăturile emitentului înscrise pe
7)
Fişa specimenelor de semnătură este un document ce se păstrează de către bănci, pe
care sunt aplicate semnăturile şi amprenta ştampilei clienţilor, spre a fi confruntate cu
semnăturile de pe documentele care angajează din punct de vedere juridic clientul în relaţia cu
banca, cu scopul prevenirii producerii unor eventuale falsuri.
16
cec, cât şi amprenta ştampilei care trebuie să corespundă cu cele de pe Fişa
specimenelor de semnătură.
Pentru ca un cec să fie valabil, nu este necesar ca el să întrunească toate
condiţiile obligatorii menţionate de reglementările legale în vigoare asupra cecului
din chiar momentul emiterii sale, ci el trebuie să le întrunească în momentul
prezentării la plată.
Completarea cecului trebuie să se facă în conformitate cu înţelegerea
intervenită între trăgător şi primitor.
În cazul în care cecul nu se prezintă la plată regulat ca formă, lipsindu-i unul
sau mai multe dintre elementele obligatorii, un asemenea instrument nu are
valoarea juridică a unui cec. Un astfel de cec este nul din punct de vedere legal.
Nulitatea cecului pentru asemenea vicii de formă rezultă din chiar cuprinsul
cecului şi nu necesită alte probe.
Unităţile bancare teritoriale pot accepta, în funcţie de prevederile
reglementărilor în vigoare referitoare la efectuarea plăţilor şi decontărilor, cecuri la
care sunt anexate, prin diverse modalităţi, alte acte.
Cecul prezentat la unităţile bancare în vederea încasării trebuie să fie completat
lizibil şi fără prescurtări, cu toate elementele cerute de formular înscrise cu cerneală sau
pix de culoare albastră sau neagră, sau prin dactilografiere.
Pe cec se pot face şi alte menţiuni decât cele obligatorii, care prin
instrumentul respectiv să stipuleze clauze facultative, răspunzând unor necesităţi
specifice raporturilor dintre cele trei persoane: trăgător, tras şi beneficiar.
Menţiunile facultative fac obiectul înţelegerii dintre aceste persoane.
Clauza „netransmisibil” înscrisă pe cec

Clauza „netransmisibil” poate fi pusă pe un cec în spaţiul destinat completării
menţiunilor facultative ale cecului. Clauza „netransmisibil” poate fi pusă pe un cec
de către trăgătorul său, la cererea beneficiarului, sau de către un girant. În ambele
cazuri, efectele acestei clauze sunt aceleaşi, respectiv, se opreşte circulaţia
instrumentului şi se stabileşte definitiv ultimul posesor care are dreptul de a intra în
posesia sumei înscrisă pe cec.
Cecul purtând clauza „netransmisibil” poate fi plătit numai acestui ultim
posesor, respectiv beneficiar, sau la cererea acestuia suma va putea fi virată în
contul său.
Beneficiarul are dreptul de a gira cecul purtând clauza „netransmisibil” numai
unei societăţi bancare. Girul efectuat în aceste condiţii poartă denumirea de gir pentru
încasare, el fiind redactat pe instrument prin expresia „girat pentru încasare”.
Girarea unui cec purtând clauza „netransmisibil” în alte condiţii decât cele
menţionate mai sus nu este legal valabilă.
Societatea bancară aflată în poziţie de giratar pentru încasare nu poate gira
cecul respectiv în favoarea altei persoane, ea având numai dreptul de încasare a
sumei menţionate pe cec.
17
Girul unui cec purtând clauza „netransmisibil” efectuat de beneficiarul său în
favoarea unei alte persoane decât o societate bancară sau girul unui astfel de
instrument efectuat de o societate bancară în condiţiile în care ea se găseşte în
poziţia de giratar pentru încasare nu duce la anularea cecului, ci se consideră ca şi
cum nu ar fi fost scris.
Clauza „netransmisibil” pusă pe cec nu poate fi ştearsă de către nici una din
persoanele implicate în circulaţia cecului.
Cecul care poartă clauza „netransmisibil”, pierdut, sustras sau distrus, nu
poate fi anulat, respectiv unui cec purtând o astfel de clauză nu i se poate aplica
procedura de amortizare.
Primitorul are posibilitatea de a cere trasului şi trăgătorului înlocuirea de
comun acord a respectivului cec.
Tipuri de cecuri
a) Din punct de vedere al modului în care este stipulat beneficiarul:
• cec plătibil unei anumite persoane cu sau fără clauza „la ordin” (cec
girabil). Clauza „la ordin” nu este obligatoriu să figureze pe instrument, deoarece
simpla înscriere a cuvântului „cec” implică prin ea însăşi posibilitatea transmiterii
prin gir. Cecul girabil se poate transfera prin gir cu toate drepturile care decurg din
aceasta;
• cec plătibil unei anumite persoane cu clauza „nu la ordin”. Acest tip de
cec nu poate fi transmis prin gir, ci numai pe calea cesiunii ordinare;
• cec la purtător. Cecurile care fac parte din această categorie, în momentul
emiterii, nu indică expres beneficiarul sau poartă menţiunea „la purtător”. Acest
cec va fi plătit fie persoanei desemnate ca beneficiar, fie purtătorului
instrumentului. Cecul la purtător se transmite prin simpla remitere a titlului de la
un purtător la altul.
b) După modul de încasare:
• cec simplu (se poate plăti în numerar, devenind cec numerar, în condiţiile legii,
sau în cont; se poate transforma în cec barat şi în cec certificat);
• cec barat (se utilizează pentru plata în cont bancar; poate fi cu barare
generală sau barare specială);
• cec certificat (reprezintă cecul pe care o societate bancară aflată în poziţia de
tras confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar, existenţa fondurilor necesare
efectuării plăţii ordonate prin respectivul instrument de plată; certificarea poate fi
solicitată societăţii bancare de către trăgătorul emitent sau un posesor ulterior,
beneficiar al cecului, înainte de a-l da la plată;
• cec de călătorie (în momentul emiterii unui cec, trăgătorul poate condiţiona
plata acestuia de identitatea dintre semnătura persoanei care a primit cecul şi semnătura
persoanei care încasează respectivul cec la prezentare).
18
c) În funcţie de părţile angajate în derularea plăţilor:
• cec personal (tras de o persoană fizică sau juridică asupra unei bănci);
• cec circular (este un titlu de credit la ordin, emis de către o societate
bancară asupra unităţilor sale teritoriale sau asupra altei societăţi bancare).
2.1.2. CECUL SIMPLU

Cecul simplu (anexa nr. 1) poate fi prezentat de posesorul său (beneficiarul, în
cazul în care nu a fost girat, sau ultimul giratar, dacă a fost girat) la:
a) unitatea bancară care îl deserveşte, în vederea:
• încasării în numerar sau în cont (dacă trăgătorul are cont deschis la aceeaşi
unitate bancară);
• remiterii la încasare pe circuit intrabancar (dacă trăgătorul are cont deschis
la o altă unitate bancară teritorială a aceleiaşi societăţi bancare) sau, după barare de
către posesor, pe circuit interbancar (dacă trăgătorul are cont deschis la o altă
societate bancară);
b) unitatea bancară teritorială care deserveşte trăgătorul. În cazul decontărilor
intrabancare, cecul poate fi prezentat pentru a fi încasat în cont sau în numerar
conform reglementărilor interne ale băncii şi direct la unitatea bancară a
plătitorului.
2.1.3. CECUL BARAT

Cecul care poartă două linii paralele verticale sau oblice, dar nu orizontale,
oriunde pe faţa instrumentului şi care nu are nimic înscris în spaţiul delimitat de
aceste linii, se numeşte cec cu barare generală.
Cecul cu barare generală (anexa nr. 2) poate circula prin girare şi este
valabil în posesia ultimului posesor.
Cecul care poartă două linii paralele verticale sau oblice, dar nu orizontale,
oriunde pe faţa instrumentului şi care, în spaţiul delimitat de aceste linii, are
înscrisă denumirea unei societăţi bancare, se numeşte cec cu barare specială.
În cazul cecului cu barare generală sau specială, beneficiarul este obligat să
recurgă la serviciul unei societăţi bancare, printr-o unitate bancară aparţinând
acesteia, care să primească plata în locul său.
Bararea poate fi făcută la emiterea cecului de către trăgător sau, în cursul
circulaţiei acestuia, de către oricare dintre posesorii instrumentului respectiv.
Bararea generală poate fi transformată în barare specială prin redactarea
denumirii unei societăţi bancare între cele două linii paralele.
Bararea specială nu se poate transforma într-o barare generală.
Ştergerea liniilor paralele sau a denumirii unei societăţi bancare redactată
între cele două linii paralele se consideră ca şi cum nu ar fi fost efectuată.
Un cec cu barare generală poate fi plătit numai unei societăţi bancare sau
unui client al societăţii bancare aflate şi în poziţia de tras pe instrumentul respectiv.
19
Un cec cu barare specială poate fi plătit numai societăţii bancare a cărei
denumire se află trecută între cele două linii paralele trasate pe faţa instrumentului
respectiv.
În situaţia în care societatea bancară nominalizată între cele două linii
paralele este chiar societatea bancară aflată în poziţie de tras, plata cecului se face
către un client al acesteia.
Un cec barat poate fi dobândit de către o societate bancară numai de la unul
dintre clienţii săi sau de la o altă societate bancară. Astfel, o societate bancară care
trebuie să primească plata unui cec barat poate să recurgă pentru încasarea sumei la
serviciile unei alte societăţi bancare.
Dacă posesorul unui cec barat nu este clientul societăţii bancare trase, plata
respectivului instrument nu se va putea efectua decât prin intermediul unei societăţi
bancare.
Cecul barat poate fi prezentat de către posesorul său, după caz, la:
a) unitatea bancară teritorială care îl deserveşte, în vederea:
• încasării în cont (dacă trăgătorul are cont deschis la aceeaşi unitate bancară);
• remiterii la încasare pe circuit intrabancar (dacă trăgătorul are cont deschis
la o altă unitate teritorială a băncii respective) sau pe circuit interbancar (dacă
trăgătorul are cont deschis la o altă societate bancară);
b) unitatea bancară teritorială care deserveşte trăgătorul.
În cazul în care plătitorul are cont deschis la o altă societate bancară, cecul barat
se remite spre încasare pe circuit interbancar şi intră în compensarea plăţilor potrivit
prevederilor şi circuitelor prezentate în reglementările legale în vigoare privind
compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie.
2.1.4. CECUL DE CĂLĂTORIE

Cecul de călătorie (anexa nr. 3) este instrumentul de plată prin care trăgătorul
condiţionează plata acestuia de identitatea celor două semnături puse pe cec de
cumpărător.
În cazul unui cec de călătorie, succesiunea operaţiilor este următoarea:
a) trăgătorul vinde cecurile de călătorie unei persoane, denumită posesor;
b) în momentul cumpărării cecurilor de călătorie, posesorul înscrie o primă
semnătură pe fiecare cec în parte, în faţa trăgătorului;
c) posesorul cecurilor de călătorie le remite altei persoane în schimbul obţinerii
unor bunuri, servicii sau chiar numerar. Această persoană este denumită beneficiar;
d) în momentul remiterii cecurilor de călătorie către beneficiar, posesorul
înscrie o a două semnătură în faţa acestuia. Identitatea perfectă între cele două
semnături confirmă legalitatea cecului respectiv;
e) beneficiarul încasează contravaloarea cecurilor de călătorie de la societatea
bancară trasă unde îşi are deschis contul trăgătorul.
20
2.1.5. CECUL CIRCULAR
Cecul circular (anexa nr. 4) este un titlu de credit la ordin, emis de către o
societate bancară asupra unităţilor sale teritoriale sau asupra altei societăţi bancare.
Cecul circular este plătibil la vedere în oricare din locurile indicate pe
instrument de societatea bancară emitentă.
De regulă, în cecul circular societatea bancară emitentă este atât trăgător, cât
şi tras.
Prin cecul circular, societatea bancară emitentă se obligă definitiv a efectua
plata cecului respectiv în favoarea beneficiarului, care este şi clientul său.
Cecul circular cuprinde următoarele menţiuni obligatorii:
a) denumirea de „cec circular” în cuprinsul instrumentului, astfel încât să
rezulte cu precizie intenţia emitentului de a se supune dispoziţiilor legale privind
acest tip de instrument;
b) promisiunea necondiţionată a societăţii bancare de a plăti la vedere o
anumită sumă de bani;
c) numele şi prenumele primitorului, clientul societăţii bancare emitente;
d) data şi locul în care a fost emis cecul circular;
e) semnătura reprezentantului legal al societăţii bancare emitente.
Este interzisă emiterea de cecuri circulare la purtător.
Cecul circular căruia îi lipseşte unul din elementele menţionate mai sus nu
are valoarea unui cec circular.
Cecul circular este plătibil la vedere în termen de 30 de zile de la data
emiterii. Posesorul care nu prezintă cecul la plată în acest interval decade din
dreptul de regres.
Posesorul care nu s-a prezentat la plată în termen de 30 de zile de la data
emiterii sau căruia plata nu i-a fost efectuată la prezentare are dreptul la o acţiune
în contra societăţii bancare emitente. Acest drept se prescrie în termen de trei ani
de la data emiterii.
Dacă societatea bancară emitentă a ajuns în urma circulaţiei cecului circular
în posesia acestuia, înseamnă că respectivul instrument a încheiat ciclul economic
pentru care a fost destinat. Girul în favoarea societăţii bancare emitente stinge
obligaţia asumată prin cecul circular.
2.1.6. ALTE ASPECTE PRIVIND CECURILE
Cecul în alb
Cecul în alb este acel cec care cuprinde numai semnătura trăgătorului, iar
uneori şi o parte din menţiunile obligatorii prevăzute de reglementările legale în
vigoare asupra cecului.
Menţiunile care lipsesc trebuie să fie completate atunci când posesorul
prezintă cecul la plată, respectiv când îl remite spre încasare pe circuit bancar. Este
21
obligatoriu ca un cec în alb să aibă completat numele ultimului posesor în
momentul plăţii.
Primitorul cecului în alb, ca şi oricare dintre posesorii succesivi ai acestuia au
dreptul de a completa instrumentul respectiv cu menţiunile obligatorii prevăzute de
reglementările legale în vigoare asupra cecului, conform înţelegerilor care au avut
loc anterior între semnatarii cecului, fără a mai fi necesară intervenţia trăgătorului.
Dreptul de completare trece de la un posesor la altul o dată cu predarea cecului.
Pentru ca posesorul cecului să nu depăşească înţelegerile iniţiale dintre
semnatarii cecului, în cazul cecului în alb se va adăuga o clauză care să conţină una
dintre următoarele formulări:
a) „Înaintea plăţii posesorul va completa cecul” – în cazul dreptului nelimitat
al posesorului cecului în alb privind completarea acestuia;
sau
b) „Înaintea plăţii posesorul va completa cecul, fără a depăşi ...” – în cazul
dreptului limitat al posesorului cecului în alb privind completarea acestuia.
Limitarea dreptului posesorului cecului în alb de a completa instrumentul se va
face în legătură cu una sau mai multe din menţiunile obligatorii.
Cecul certificat
Prin expresia „cec certificat” se înţelege cecul pe care o societate bancară
aflată în poziţie de tras confirmă, înaintea remiterii cecului către beneficiar,
existenţa fondurilor necesare efectuării plăţii ordonate prin respectivul instrument
de plată.
Prin certificarea cecului, trasul nu se obligă direct, însă are obligaţia ca în caz
de neplată să despăgubească pe posesorul care a suferit o daună din acest motiv.
Cecul alterat
Un cec alterat conţine ştersături, modificări sau adăugiri ale unor cuvinte,
date, menţiuni din textul instrumentului.
Prin alterarea unui cec se înţelege ştergerea, modificarea unor cuvinte, date
sau menţiuni care au făcut sau fac parte din textul instrumentului sau adăugarea
altora.
Alterarea unui cec valabil emis nu este o cauză de nulitate a instrumentului
respectiv. Numai lipsa unor elemente esenţiale atrage nulitatea acestui cec.
Dacă alterarea este făcută astfel încât pentru unii dintre semnatari nu se mai
poate distinge cu certitudine care sunt obligaţiile ce le revin, faţă de aceştia şi
numai faţă de aceştia, cecul este considerat inoperant.
În cazul în care din cecul alterat nu rezultă cu claritate dacă o semnătură a
fost pusă înainte sau după data alterării, se presupune că semnătura a fost pusă
înaintea alterării.
22
Termenele de prezentare la plată
Ca urmare a funcţiei sale principale de instrument de plată, cecul poate fi
plătit numai la vedere (la prezentare). Orice menţiune redactată pe cec privind o
anumită scadenţă fixă sau o anumită perioadă de timp admisă între data prezentării
şi data plăţii cecului este considerată ca şi cum nu ar fi scrisă.
Termenele de prezentare la plată a cecurilor emise şi plătibile în România
sunt:
a) 8 zile, în cazul cecului plătibil chiar în localitatea în care a fost emis (dacă
domiciliul băncii trase se află în localitatea în care a fost emis);
b) 15 zile, în cazul cecului plătibil între localităţi diferite (dacă respectivul
cec a fost emis în altă localitate decât domiciliul băncii trase);
c) 30 zile în cazul cecului circular;
d) cecul emis într-o ţară străină şi plătibil în România trebuie să fie prezentat
în termen de 30 zile, iar dacă este emis în afară de Europa, în termen de 70 de zile.
Cecul emis în România şi plătibil într-o altă ţară are ca termen de prezentare
termenul prevăzut în legislaţia ţării în care urmează a se efectua plata.
Termenele prezentate mai sus sunt exprimate în zile calendaristice şi se
calculează începând cu ziua următoare datei emiterii cecului de către trăgător.
În cazul în care termenul prevăzut de lege privind diferitele operaţiuni cu cecuri
are, ca ultimă zi, o zi de sărbătoare legală, acesta se prelungeşte până în prima zi
lucrătoare care urmează.
Zilele de sărbătoare legală sunt cuprinse în calculul termenelor legale
prevăzute mai sus.
Întrucât, după expirarea termenelor de prezentare la încasare, trăgătorul are
dreptul de a revoca plata cecului, în cazul în care clientul, în calitate de posesor al
cecurilor, solicită remiterea lor la banca trasă prin circuitul bancar, acesta se obligă
să prezinte cecurile respective la banca ce îl deserveşte în timp util, cunoscând că
banca nu răspunde de nesosirea cecurilor la termen la banca trasă.
Se pot primi cecuri în vederea remiterii spre încasare la banca trasă şi după
expirarea termenelor prevăzute mai sus, banca neasumându-şi nici o răspundere
dacă acestea ajung la banca trasă şi trăgătorul a revocat ordinul de plată.
În raporturile rezultate în temeiul cecului, debitorilor nu le pot fi acordate
termene de graţie de nici un fel, nici prin lege, nici pe cale judecătorească.
În cazul neprezentării la plată a cecului în termenele de prezentare la plată,
posesorul pierde dreptul la regres împotriva giranţilor şi garanţilor (avaliştilor)
menţionaţi pe cec.
Postdatarea cecului
Cecul care are înscrisă ca dată a emiterii sale o dată ulterioară datei
prezentării la plată se numeşte cec postdatat.
23
Cecul postdatat este plătibil în ziua prezentării, data menţionată ca dată a
emiterii considerându-se ca şi cum nu ar fi fost scrisă.
Cecul prezentat la plată înaintea zilei arătate ca dată a emiterii este plătibil în
ziua prezentării.
În activitatea practică, mulţi utilizatori ai cecului, fie din neştiinţă, fie din
ignoranţă, utilizează această variantă de înscriere a datei de emitere a cecului. Unii
dintre aceştia consideră, în mod eronat, această dată ca fiind „data scadenţei”
instrumentului. De aici până la generarea unui incident de plată major nu rămâne
decât un singur pas. Posesorul unui astfel de instrument, fie din lipsă de încredere
faţă de partenerul de afaceri, fie din rea-voinţă, fie că a devenit posesor al
instrumentului pe calea girului şi este mai puţin interesat de respectarea înţelegerii
dintre partenerii iniţiali, poate introduce pe circuit bancar cecul postdatat, înainte
de data înscrisă ca dată a emiterii acestuia.
Potrivit reglementărilor legale, cecul poate fi onorat de tras la prezentare,
dacă, în intervalul de timp dintre emitere şi prezentare, trăgătorul procură trasului
fondurile necesare pentru acoperirea acestui cec. În cazul introducerii
instrumentului pe circuit bancar înainte de data înscrisă ca dată a emiterii,
trăgătorul, la data prezentării la plată a cecului, poate fi pus în situaţia de a nu-l
putea onora la plată, generând astfel un incident de plată major.
Revocarea la plată a cecului

Un cec va putea fi onorat de către tras chiar şi în cazul în care termenul său
de prezentare a expirat, cu condiţia ca trăgătorul să nu fi revocat ordinul de
plată privind cecul respectiv.
Un cec va putea fi revocat în interiorul termenului de prezentare la plată
numai în cazul pierderii sau furtului instrumentului respectiv.
Principiul nerevocabilităţii cecului în interiorul termenului legal de
prezentare nu este afectat de situaţiile limită intervenite în ceea ce îl priveşte pe
trăgător. Astfel, cecul produce aceleaşi efecte şi purtătorul său beneficiază de
aceleaşi drepturi chiar dacă după emiterea acestuia au intervenit moartea,
incapacitatea sau restrângerea capacităţii trăgătorului.
Posesor al cecului
În cazul în care cecul nu a fost girat, posesor legitim al cecului este
beneficiarul plăţii al cărui nume sau, după caz, a cărei denumire este indicat/indi-
cată pe faţa cecului.
Pentru ca deţinătorul unui cec transmisibil prin gir să fie considerat posesor
legitim al cecului este necesar să existe o serie neîntreruptă a girurilor menţionate
pe cec sau pe adaosul acestuia („foaie de prelungire” sau „allonge”).
Posesorul cecului este cel indicat în ultimul gir ca giratar, iar dacă este vorba
de un gir „în alb”, atunci posesor poate fi orice persoană.
Dacă şirul de giruri este întrerupt, posesor legitim al cecului este ultimul giratar
dinaintea întreruperii, dacă acesta se află şi în posesia cecului.
24
Posesorul unui cec la purtător nu este obligat să dovedească legitimitatea posesiei
sale printr-o serie neîntreruptă de giruri, simpla deţinere a cecului făcându-i posibilă
exercitarea drepturilor sale privind respectivul cec.
În cazul în care o persoană pierde prin orice întâmplare posesia unui cec, noul
posesor de bună-credinţă nu este obligat să predea cecul. Noul posesor va trebui,
însă, să facă dovada că are dreptul la posesia cecului.
Legitimarea dreptului noului posesor al unui cec pierdut anterior de o altă
persoană se face diferit în funcţie de tipul de cec:
a) în cazul în care cecul este „la ordin”, posesorul este apărat din punct de
vedere legal, dacă îşi justifică posesia printr-o serie neîntreruptă de giruri, iar dacă
respectivul cec nu a fost girat, posesor legitim al cecului este beneficiarul plăţii;
b) în cazul cecului „la purtător”, posesorul este apărat prin simpla posesiune a
cecului respectiv.
Sarcina administrării probelor într-o acţiune de revendicare privind posesia
cecului nu revine posesorului cecului, ci reclamantului, care trebuie să dovedească
faptul că posesorul este de rea-credinţă sau a săvârşit o greşeală gravă cu ocazia
dobândirii cecului respectiv.
Posesor legitim al unui cec „netransmisibil”, în funcţie de cel care a pus
această clauză, este:
a) dacă respectiva clauză a fost pusă de către trăgător, posesor legitim al
cecului este beneficiarul plăţii al cărui nume sau, după caz, a cărei denumire este
indicat/indicată pe faţa cecului;
b) dacă respectiva clauză a fost pusă de către un girant, posesor legitim al
cecului este giratarul acestuia sau o societate bancară dacă respectivul giratar a
girat la rândul lui cecul.
Infracţiuni
Conform art. 215 alin. 4 din Codul Penal al României:
„Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei
fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o paguba,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte
mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică
regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau
executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu
ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că
pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta
de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului
25
de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1,
dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzuta in alin. 2.
Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu
închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”
Falsificarea cecurilor, punerea în circulaţie, în orice mod, a cecurilor
falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii lor în circulaţie se pedepsesc
conform art. 4648)1 din Codul Penal al României.
Constituie infracţiune şi emiterea de cecuri fără autorizarea trasului.
Băncile au obligaţia de a sesiza organele de cercetare penală competente
asupra tuturor situaţiilor în care se înregistrează incidente de plăţi majore cu cecuri.
2.2. CAMBIA
Cambia (anexa nr. 5) este un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune
în legătură în procesul creării sale trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul.
Titlul este creat de trăgător în calitate de creditor care dă ordin debitorului
său, numit tras, să plătească o sumă fixată la o dată determinată în timp, fie unui
beneficiar, fie la ordinul acestuia din urmă.
Cambia se emite de trăgător, care de regulă este în poziţia de debitor faţă de
beneficiar şi în cea de creditor faţă de tras.
Beneficiarul cambiei poate fie să încaseze suma înscrisă pe cambie fie, prin
girarea acesteia, să-şi achite alte obligaţii ale sale.
Cambiile trebuie să fie completate în întregime cu cerneală sau pix de culoare
albastră sau neagră sau prin dactilografiere.
Este interzisă tragerea unei cambii, asupra altei cambii sau asupra unui titlu
de credit.

Din redactarea textului cambiei trebuie să reiasă obligaţiile părţilor şi natura
juridică strictă a raporturilor dintre acestea.
Cambia trebuie să cuprindă cel puţin elementele obligatorii prevăzute în
reglementările legale în vigoare privind cambia şi biletul la ordin.
În momentul prezentării la plată, cambia trebuie să cuprindă următoarele
elemente obligatorii:
1) denumirea de cambie trecută în însuşi textul titlului şi exprimată în limba
întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu. Lipsa denumirii de cambie atrage nuli-
tatea titlului;
8)
Legea nr. 301/28 iunie 2004, Codul Penal, publicată în „Monitorul Oficial al
României”, nr. 575/29 iunie 2004.
26
2) ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată. Ordinul de a plăti
dat de trăgător în calitate de creditor, debitorului său, adică trasului, trebuie să fie
clar, precis şi necondiţionat. El reprezintă un ordin de a plăti pur şi simplu
reflectând o obligaţie care nu este afectată în nici un fel de condiţiile stipulate prin
menţiunile din textul cambiei, fie ele obligatorii sau facultative (termen, eventuale
indicaţii asupra provizionului sau depozitului cambiei etc.).
Orice condiţii, limitări sau contraprestaţii, care se adaugă ordinului de a plăti,
în cambie duc la nulitatea titlului;
3) numele aceluia care trebuie să plătească (tras). Indicarea numelui
trasului este obligatorie. Lipsa acestei menţiuni duce la nulitatea cambiei.
Trasul care a acceptat cambia, şi nu trăgătorul este obligatul principal într-o
cambie.
În situaţia în care o cambie este trasă asupra trăgătorului însuşi, acesta se află
şi în poziţia de tras. In cazul efectuării unor operaţiuni cu cambii trase asupra
trăgătorului însuşi, banca va face verificări suplimentare urmărind ca aceste titluri
să aibă la bază operaţiuni reale.
O cambie poate fi trasă pentru contul unui terţ în situaţia în care între
trăgătorul şi beneficiarul cambiei nu există o relaţie directă, între ei interpunându-
se un terţ care nu este expres indicat pe cambie şi faţă de care trăgătorul are o
datorie. In acest caz, trăgătorul completează pe cambie numele beneficiarului, la
cererea expresă a terţului care are o datorie anterioară fată de beneficiarul indicat;
4) numele celui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută. În ceea
ce priveşte numele beneficiarului se vor respecta condiţiile privitoare la redactarea
numelui trasului.
În situaţia în care o cambie este trasă la ordinul trăgătorului însuşi, acesta se
află şi în poziţia de beneficiar al cambiei.
Cambia nu poate fi la purtător;
5) data emiterii. Data emiterii trebuie să fie unică, posibilă şi certă.
Cambiile vor purta menţiuni clare privind ziua, luna şi anul emiterii pentru a
permite:
• calculul datei scadenţei în cazul scadenţei la o anumită perioadă de la data
emiterii;
• constatarea capacităţii legale a semnatarilor în momentul aplicării
semnăturii pe titlu;
• determinarea drepturilor semnatarilor privind acţiunea cambială împotriva
obligaţilor cambiali (protest, regres etc.).
Data înscrisă pe titlu este considerată adevărată, certă şi opozabilă tuturor
până la proba contrară;
6) semnătura emitentului cambiei (trăgător). Nerespectarea prevederilor
legale referitoare la semnătura trăgătorului atrage după sine nulitatea titlului.
Semnătura obligaţilor cambiali (trăgător, acceptant, avalişti, giranţi etc.)
trebuie să fie autografă, manuscrisă şi redactată cu pixul sau cu cerneală neagră sau
albastră. La emiterea cambiei, trăgătorul trebuie să o semneze în zona rezervată de
27
pe faţa titlului pentru date privind elementele de identificare ale cambiei şi
semnăturii trăgătorului.
Cambia căreia îi lipseşte una din condiţiunile arătate la punctul precedent nu
are valoarea unei cambii. Cambia nu este nulă dacă nu cuprinde următoarele
elemente:
• menţiunea privind scadenţa, în care caz, cambia se consideră plătibilă la
vedere;
• menţiunea privind locul de plată, în care caz, acesta va fi cel înscris lângă
numele trasului, respectiv, adresa acestuia;
• menţiunea privind locul de emitere a cambiei, în care caz acesta va fi cel
indicat lângă numele trăgătorului.
Pentru ca o cambie să fie valabilă nu este necesar ca ea să întrunească
condiţiile obligatorii, din chiar momentul emiterii sale, ci în momentul prezentării
titlului la plată. Completarea titlului trebuie să se facă în conformitate cu
înţelegerea intervenită între trăgător şi primitor.
În cazul în care titlului care se prezintă la plată îi lipseşte unul sau mai multe
dintre elementele obligatorii, acesta nu are valoarea juridică a unei cambii. O astfel
de cambie este nulă din punct de vedere al dreptului cambial. Nulitatea cambiei
pentru asemenea vicii de formă rezultă din chiar cuprinsul cambiei şi nu necesită
alte probe.
În cazul în care cambia se remite la încasare pe circuit interbancar, banca
iniţiatoare trebuie să completeze pe faţa acesteia, în funcţie de circuit, menţiunea
referitoare la compensarea instrumentului de plată în conformitate cu dispoziţiile
legale in vigoare şi reglementările interne ale băncii.
În textul cambiei se pot face şi alte menţiuni decât cele obligatorii, care să
stipuleze clauze facultative, răspunzând unor necesităţi specifice din practica
comercială şi financiară.
Menţiunile facultative fac obiectul înţelegerii dintre persoanele care îşi pun
semnătura pe titlu (denumiţi semnatari).
2.2.2. ALTE ASPECTE PRIVIND CAMBIA
Semnăturile
Trasul sau, dacă este cazul, indicatul la nevoie, în situaţia prezentării cambiei la
acceptare de către posesor, în condiţiile şi termenele prevăzute de reglementările legale
în vigoare, dacă o acceptă, semnează pe faţa cambiei.
Avalistul, la acordarea avalului, trebuie să semneze în zona rezervată de pe
faţa cambiei.
La girarea cambiei, girantul/giranţii trebuie să semneze pe spatele cambiei,
în ordine, într-una din zonele rezervate.
Avalul sau girul pot fi date şi pe un adaos la titlu; acceptarea trebuie scrisă pe
titlu. Avalul şi acceptarea pot fi scrise şi pe spatele cambiei, menţionând la ce se
referă operaţiunea, pentru a nu fi confundate cu girul.
28
Cambiile se semnează numai de către persoanele împuternicite şi reprezentanţii
legali ai societăţii conform datelor înscrise în Fişa specimenelor de semnătură.
Semnăturile şi amprenta ştampilei trebuie să corespundă întocmai cu acelea de pe Fişa
Semnătura în care prenumele este prescurtat sau indicat prin iniţială este
valabilă.
Simpla ştampilă a unui obligat cambial, persoană juridică, neînsoţită de
semnătura reprezentantului autorizat al acestuia, nu este valabilă.
Semnarea numai prin aplicarea unei parafe cuprinzând un nume de persoană
fizică nu este permisă.
Obligaţii cambiali pot recurge la darea unei împuterniciri prin act autentic.
Suma de plată
Pe orice cambie este obligatorie înscrierea sumei de plată şi a monedei în
care urmează să se efectueze plata.
Pentru a fi evitat riscul falsificării cambiilor, băncile acceptă numai cambii
având suma de plată indicată atât în litere, cât şi în cifre, cu un scris cât se poate de
clar şi fără alterări ale textului în litere sau cifre.
În cazul în care există deosebiri între suma scrisă în cifre şi cea scrisă în
litere, suma de plată va fi suma redactată în litere.
În cazul în care suma de plată este scrisă de mai multe ori pe faţa cambiei, fie în
cifre, fie în litere, suma care se va plăti va fi suma cea mai mică.
Cambia trebuie să fie plătită în moneda locului plăţii, respectiv lei pentru
cambiile plătibile în România. Excepţie de la această regulă pot fi următoarele
două situaţii:
a) trăgătorul exprimă suma de plată într-o altă monedă decât în lei şi plata
urmează să se efectueze în această monedă.
În acest caz, plata se poate face de către tras numai cu condiţia ca trăgătorul
să posede disponibilul în valuta respectivă;
b) trăgătorul exprimă suma de plată într-o altă monedă decât în lei, dar
stipulează că plata efectivă se va face în lei la cursul zilei. Trăgătorul poate să
stipuleze pe cambie un curs de schimb valutar în funcţie de care va fi calculată
suma de plată.
În această situaţie, clauzele cuprinse în redactarea girurilor care ar altera
clauza de risc valutar stabilită la emiterea titlurilor se consideră nule.
În cazul întârzierii la plată de către debitor, posesorul poate cere, la alegerea
sa, ca titlul să-i fie achitat, fie prin transformarea la cursul de schimb valutar
convenit pentru ziua scadenţei, fie la cursul de schimb valutar din ziua plăţii.
Trăgătorul poate să stipuleze pe cambie un curs de schimb valutar, în funcţie
de care va fi calculată suma de plată.
În cazul în care trăgătorul exprimă suma de plată într-o altă monedă decât în
lei, dar stipulează că plata efectivă se va face în lei la cursul zilei, posesorul va
depune, la bancă, cambia însoţită de borderoul de încasare în care suma de plată va
29
fi determinată pe baza cursului de schimb BNR aplicabil în ziua depunerii
documentelor la bancă. Eventualele diferenţe între cursul de schimb din data plăţii şi
cel din data depunerii documentelor la bancă vor fi soluţionate între clientul posesor
al cambiei şi plătitor. În cazul în care trăgătorul stipulează pe cambie un curs de
schimb valutar în funcţie de care va fi calculată suma de plată, pe borderoul de
încasare va fi înscrisă suma în lei calculată pe baza acestui curs de schimb.
Plata unei cambii din contul trasului (sau alt obligat, după caz, trăgător,
girant, avalist) rezident către un beneficiar rezident (atunci când plata se face în
valută) sau către un beneficiar nerezident (atunci când plata se face în lei sau în
valută) se va efectua cu respectarea prevederilor reglementărilor legale în vigoare
privind efectuarea operaţiunilor valutare.
Locul plăţii
Se consideră că locul plăţii este întreg teritoriul localităţii indicate în cambie
în acest scop. In absenţa unei astfel de indicaţii se consideră ca loc al plăţii întreg
teritoriul localităţii înscrise lângă numele trasului.
În cazul în care nu este indicată adresa exactă a locului plăţii, posesorul
cambiei (beneficiarul iniţial sau giratarul în cazul în care cel dintâi a transmis prin
gir creanţa unui terţ) o poate prezenta la plată:
a) fie la domiciliul trasului;
b) fie la domiciliul persoanei desemnate expres pe titlu să plătească pentru ea;
c) fie la domiciliul acceptantului sau al unei alte persoane desemnate expres
pe titlu să plătească pentru acceptant;
d) fie la domiciliul celui „indicat la nevoie”.
Scadenţa cambiei
Scadenţa este termenul la care cambia este exigibilă şi trebuie plătită.
Pentru a nu obliga pe debitorul cambial să păstreze suma de plată fără limită de
timp, scadenţa trebuie să fie certă, adică să indice cu precizie ziua sau termenul maxim
în interiorul căruia creditorul trebuie să se prezinte la plată.
Scadenţa trebuie să rezulte cu precizie din textul titlului si trebuie să fie
unică, titlul cu scadenţe succesive fiind nul.
Scadenţa trebuie să fie posibilă. Titlurile care poartă o scadenţă anterioară
datei de emitere sau o scadenţă ce nu se poate verifica sunt nule.
Scadenţa unei cambii poate fi:
a) la vedere, caz în care cambia este plătibilă la cerere, la prezentare, în
interiorul termenului legal de un an de la data emiterii sale sau în termenul
convenţional stabilit de trăgător, termen ce poate fi modificat de trăgător în sensul
reducerii sau prelungirii termenului) sau de către giranţi (numai în sensul reducerii
termenului).
Dacă trăgătorul stipulează ca o cambie plătibilă la vedere nu trebuie să fie
prezentată spre plată înaintea unei anumite date, termenul de prezentare al cambiei
curge de la acea dată;
30
b) la un anume timp de la vedere, indicat în unităţi de timp (zile, săptămâni,
luni sau ani) de la „vedere”, adică de la prezentarea pentru acceptare sau, în cazul
neacceptării, de la data protestului pentru neacceptare sau nedatare.
În cazul în care a fost omisă precizarea datei prezentării, acceptării sau a datei
dresării protestului, atunci data de la care curge termenul este ultima zi de
înfăţişare, adică ultima zi a termenului de un an prevăzut de reglementările legale
în vigoare privind cambia şi biletul la ordin;
c) la un anume timp de la data emiterii, situaţie în care calculul termenului
începe cu ziua următoare datei emiterii, acesta fiind exprimat în zile, săptămâni,
luni sau ani de la data emiterii;
d) la o dată fixă (an, lună, zi), fiind posibilă scrierea cu litere sau cu cifre,
prescurtările uzuale sunt acceptate.
Cambia/biletul la ordin cu scadenţă nescrisă se consideră plătibilă/ plătibil la
vedere.
Plata cambiei
Posesorul cambiei plătibile la o zi fixă sau la un anume termen de la data
emiterii sau de la vedere trebuie să ceară debitorului plata fie în ziua în care este
plătibilă cambia, fie într-una din cele două zile lucrătoare care urmează zilei plăţii.
Dacă în intervalul celor două zile lucrătoare admise pentru amânarea plăţii peste
ziua în care este plătibilă cambia intervine o sărbătoare legală de o zi sau mai
multe, numărul de zile reprezentând sărbătoarea legală se adaugă toleranţei de două
zile lucrătoare menţionate.
Posesorul cambiei cu scadenţă la vedere trebuie să ceară plata cambiei în
interiorul termenului legal de un an de la data emiterii sale sau în termenul
convenţional stabilit de trăgător.
Plata unei cambii la scadenţă produce efecte diferite, în funcţie de
cel care a plătit, respectiv un debitor cambial principal sau un debitor de regres:
• dacă plata este făcută de către trasul acceptant (debitor cambial principal),
această plată stinge obligaţia cambială a trasului, precum şi obligaţiile tuturor
debitorilor cambiali (trăgător, giranţi şi avaliştii acestora, inclusiv ai trasului
acceptant). Aceleaşi efecte produce şi plata efectuată de către trasul neacceptant;
• dacă plata este făcută de către un debitor de regres, ea stinge numai
obligaţiile debitorilor care figurează pe titlu după debitorul care a plătit. O astfel de
plată nu stinge obligaţiile giranţilor anteriori şi nici cele ale trasului, trăgătorului şi
avaliştilor acestora, care vor putea fi urmăriţi în temeiul cambiei de către debitorul
care a plătit.
Posesorul este obligat să primească orice plată parţială care i se oferă, atâta
timp cât cambia nu a fost protestată, în scopul uşurării sarcinii debitorilor cambiali
de regres, care nu vor mai putea fi urmăriţi decât pentru restul sumei de plată.
Posesorul care a primit o plată parţială pierde dreptul la acţiunea de regres pentru
această sumă.
31
În cazul în care creditorul (posesorul) solicită numai o plată parţială, debitorii
cambiali îl pot obliga pe acesta să primească plata integrală, făcând oferta reală de
plată.
În cazul plăţii parţiale, posesorul, pentru a-şi conserva dreptul la acţiunea de
regres, trebuie să protesteze cambia pentru restul sumei neachitate, pentru că numai
în acest mod el se va putea întoarce în contra giranţilor anteriori şi a trăgătorului.
Debitorul care plăteşte la scadenţă este valabil eliberat de obligaţia sa
cambială, cu excepţia cazurilor în care plata este o fraudă sau o gravă greşeală a sa.
Prin fraudă se înţelege cazul în care trasul plăteşte, deşi cunoaşte sau ar fi
putut să afle, depunând o diligenţă rezonabilă, faptul că persoana care prezintă titlul
la plată l-a dobândit prin rea-credinţă.
Debitorul care plăteşte la scadenţă este obligat să verifice numai succesiunea
regulată a girurilor, nu şi autenticitatea semnăturilor giranţilor. Deşi debitorul nu
este obligat să verifice autenticitatea girurilor, acesta nu este dispensat şi de
obligaţia de a verifica dacă identitatea persoanei care prezintă titlul la plată
corespunde cu identitatea ultimului giratar prevăzut de titlu.
Trasul care face plata înainte de scadenţă o face pe riscul şi pericolul său, pentru
că s-ar putea să fie constrâns să facă o nouă plată în favoarea aceluia care s-ar dovedi,
la scadenţa titlului, că este posesorul legitim al cambiei.
Clauza domicilierii
În cazul când cambia cuprinde o clauză expresă prin care ea este plătibilă la
domiciliul unui terţ, se consideră că plata va fi efectuată de către terţ.
Domiciliul terţului se poate afla fie în aceeaşi localitate în care îşi are
domiciliul trasul, fie în altă localitate.
În situaţia în care cambia este plătibilă la domiciliul trasului, cu ocazia
acceptării, acesta poate indica o altă adresă în localitatea respectivă fără a avea
dreptul de a schimba localitatea.
Clauza domicilierii poate fi inserată în titlu fie de către trăgător, cu ocazia
emiterii titlului, fie de către tras, cu ocazia acceptării cambiei, pentru ca plata să nu
fie cerută la domiciliul său. Domicilierea făcută de un girant va fi socotită de
societăţile bancare ca nescrisă.
Menţiuni privind dobânda

Într-o cambie plătibilă la vedere sau la un anume timp de la vedere, trăgătorul
poate stipula că suma va fi purtătoare de dobândă. Această menţiune va trebui să
cuprindă obligatoriu cel puţin două clauze cumulative:
• „suma este purtătoare de dobândă”;
• „nivelul dobânzii este de …. % pe an”.
Dobânda curge de la data emiterii cambiei dacă o altă dată nu este indicată
expres pe document în acest sens.
32
Cambia în alb
Cambia în alb este un titlu care cuprinde numai semnătura trăgătorului, iar
uneori şi o parte din menţiunile obligatorii. Ca urmare, pot fi lăsate în alb oricare dintre
menţiunile obligatorii, cu excepţia semnăturii trăgătorului, deoarece fără această
semnătură nu poate exista o obligaţie cambială.
Menţiunile care lipsesc trebuie să fie completate atunci când posesorul
prezintă titlul la plată, fiind obligatoriu ca o cambie în alb să aibă completat numele
ultimului posesor în momentul plăţii.
Primitorul cambiei în alb, ca şi oricare din posesorii succesivi ai acesteia au
dreptul de a completa titlul respectiv cu menţiunile obligatorii, conform
înţelegerilor care au avut loc anterior între semnatarii titlului, fără a mai fi necesară
intervenţia trăgătorului, dreptul de completare trecând la posesorii succesivi o dată
cu predarea titlului.
Cu ocazia completării cambiei în alb, beneficiarul sau un posesor ulterior
trebuie să respecte întocmai înţelegerile dintre trăgător şi beneficiar stabilite în
momentul emiterii titlului.
Societăţile bancare, cărora le-a fost notificat oficial de către un trăgător faptul
că o cambie în alb emisă de el a fost completată abuziv şi apoi pusă în circulaţie, nu
pot primi acest titlu chiar dacă el le este prezentat în vederea plăţii de către un
posesor de bună-credinţă.
Completarea cambiei în alb se va putea face în orice moment, însă anterior
prezentării acesteia la plată şi dresării protestului în cazul refuzului plăţii.
Completarea cambiei în alb trebuie să se efectueze în termen de trei ani de la
data reală a emiterii. Data reală a emiterii se stabileşte pe baza datei încheierii
contractului economic care a generat obligaţia de plată, a datei documentului
cuprinzând înţelegerile de completare a cambiei sau în baza regulilor de drept
comun. Nerespectarea termenului legal pentru completarea titlului face ca
posesorul titlului să decadă din dreptul de a-l completa după expirarea lui, decădere
care poate fi invocată atât de trăgător, cât şi de oricare dintre debitorii cambiali.
Termenul de trei ani nu poate fi prelungit prin convenţia părţilor.
Posesorul cambiei
Posesorul cambiei este beneficiarul iniţial în cazul în care cambia nu a fost
(girată) sau cel indicat în ultimul gir ca giratar, iar dacă este vorba de un gir în alb,
atunci posesor poate fi orice persoană.
Pentru ca deţinătorul unei cambii să fie socotit posesor legitim al titlului,
este necesar să existe o serie neîntreruptă a girurilor menţionate pe cambie sau
pe adaos („foaie de prelungire” sau „allonge”).
Dacă şirul de giruri este întrerupt, posesor legitim al cambiei este ultimul
giratar dinaintea întreruperii.
33
Prin succesiune neîntreruptă de giruri se înţelege succesiunea în care fiecare
gir este semnat de către cel îndreptăţit, adică fiecare gir este semnat, în calitate de
girant, de către cel care, în girul precedent, figura ca giratar.
Dacă în seria girurilor se află un gir în alb, semnatarul girului următor este
considerat giratarul girului în alb.
Contra-cambia
Dacă la scadenţă acceptantul unei cambii nu plăteşte, posesorul titlului, care
doreşte să încaseze mai repede suma ce îi este datorată, va putea să se
despăgubească prin tragerea unei noi cambii asupra unuia din giranţii săi plătibilă
la domiciliul acestuia, evitând astfel cheltuielile şi întârzierile necesare susţinerii
unei proceduri de executare cambială.
Contra-cambia trebuie să cuprindă toate menţiunile esenţiale cerute pentru
validitatea unei cambii.
Scadenţa contra-cambiei poate fi numai la vedere.
Trasul în contra-cambie nu poate fi decât un debitor de regres sau avalistul
acestuia şi în nici un caz trasul sau un obligat principal sau avaliştii acestora.
Alterarea unei cambii

Prin alterarea unui titlu se înţelege ştergerea, modificarea unor cuvinte, date
sau menţiuni care au făcut sau fac parte din textul titlului sau adăugarea altora.
Alterarea unui titlu valabil emis nu este o cauză de nulitate a acestui titlu.
Numai lipsa unor elemente obligatorii atrage nulitatea titlului.
Dacă alterarea este făcută astfel încât pentru unii dintre semnatari nu se mai
poate distinge cu certitudine care sunt obligaţiile care le revin, faţă de aceştia şi
numai faţă de aceştia, titlul este considerat inoperant.
În cazul în care din titlul alterat nu rezultă cu claritate dacă o semnătură a fost
pusă înainte sau după data alterării, se presupune că semnătura a fost pusă înaintea
alterării.
Termene
În cazul în care termenul privind diferitele operaţiuni cu cambii şi/sau bilete la
ordin sau acte privitoare la acestea are, ca ultimă zi, o zi de sărbătoare legală, acesta se
prelungeşte până la prima zi lucrătoare care urmează.
Toate actele privitoare la cambie, în special prezentarea spre acceptare şi
protestul, pot fi făcute numai într-o zi lucrătoare.
Zilele de sărbătoare legale sunt cuprinse în calculul termenelor legale
prevăzute de reglementările legale în vigoare privind diferitele operaţiuni cu astfel
de titluri. Termenele legale sau convenţionale se calculează începând cu ziua
următoare zilei din care ele încep să curgă.
În raporturile cambiale, debitorului nu-i pot fi acordate termene de graţie de
nici un fel, nici pe cale legală, nici pe cale judecătorească.
34
Păstrarea, gestionarea şi evidenţa cambiilor
şi biletelor la ordin
Unităţile bancare teritoriale au obligaţia să arhiveze cambiile şi biletele la
ordin care au făcut obiectul operaţiunilor lor pe o perioadă de 5 ani de la data plăţii
(decontare din cont).
2.3. BILETUL LA ORDIN

Biletul la ordin (anexa nr. 6) este un instrument de plată şi titlu de credit, sub
semnătură privată, prin care o persoană numită subscriitor sau emitent, în calitate
de debitor, se obligă să plătească unei persoane numită beneficiar, care are
calitatea de creditor, o sumă fixă de bani, la un anumit termen sau la prezentare.
Obligaţia subscriitorului (emitentului) unui bilet la ordin este identică celei a
trasului acceptat al unei cambii, în sensul că se obligă în mod necondiţionat să
plătească la scadenţă suma înscrisă pe titlu.

Biletul la ordin trebuie să cuprindă următoarele menţiuni obligatorii:
1) denumirea de bilet la ordin. Lipsa denumirii de bilet la ordin atrage
nulitatea titlului;
2) ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată (suma trebuie să
fie menţionată în cifre şi litere). Emitentul (subscriitorul) se obligă în mod
necondiţionat să plătească o sumă de bani. Orice condiţii, limitări sau
contraprestaţii, care se adaugă promisiunii de a plăti în biletul la ordin, duc la
nulitatea titlului;
3) numele celui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută
(beneficiarul). Băncile acceptă numai bilete la ordin în care numele aceluia căruia
sau la ordinul căruia plata trebuie făcută – beneficiarul biletului la ordin – este
indicat clar. Biletul la ordin nu poate fi la purtător.
Se are în vedere faptul că pot circula prin gir biletele la ordin care cuprind sau nu
clauza „la ordin”, iar cele pe care este stipulat „nu la ordin” nu pot fi transmise prin gir,
ci numai pe calea unei cesiuni ordinare de creanţă;
4) data emiterii. Data emiterii trebuie să fie unică, posibilă şi certă.
Biletele la ordin vor purta menţiuni clare privind ziua, luna şi anul emiterii
pentru a permite:
• calculul datei scadenţei în cazul scadenţei la o anumită perioadă de la data
emiterii;
• constatarea capacităţii legale a semnatarilor în momentul aplicării
semnăturii pe titlu;
• determinarea drepturilor semnatarilor privind acţiunea cambială împotriva
obligaţilor cambiali (protest, regres etc.);
35
5) semnătura emitentului (subscriitorului), iar în cazul persoanelor
juridice, ştampila.
Pe biletul la ordin trebuie să se înscrie: numele sau denumirea emitentului,
adresa, codul fiscal/codul unic de înregistrare (în cazul persoanelor juridice), contul şi
banca la care este deschis, semnătura şi ştampila (în cazul persoanelor juridice).
Semnătura emitentului trebuie să fie autografă, manuscrisă şi redactată cu pixul sau cu
cerneală neagră sau albastră la sfârşitul textului biletului la ordin şi trebuie să
corespundă cu cea din Fişa specimenelor de semnătură. De asemenea, amprenta
ştampilei clientului persoană juridică trebuie să corespundă cu cea din Fişa
Simpla ştampilă a unui trăgător, persoană juridică, neînsoţită de semnătura
reprezentantului autorizat al acesteia, anulează titlul.
Semnarea numai prin aplicarea unei parafe cuprinzând un nume de persoană
fizică nu este permisă, ducând la anularea titlului.
Băncile nu acceptă în cadrul operaţiilor lor biletele la ordin cărora le lipsesc
una sau mai multe dintre menţiunile obligatorii.
În situaţia în care indicarea scadenţei nu se face în mod expres pe titlu, se
consideră biletul la ordin ca fiind plătibil la vedere.
În situaţia în care indicarea locului de plată nu se face în mod expres pe titlu,
se va considera ca loc de plată al biletului la ordin, locul emiterii titlului care este
în acelaşi timp şi loc al domiciliului emitentului.
În situaţia în care în biletul la ordin nu se arată locul unde a fost emis, se
consideră ca loc al emiterii locul indicat lângă numele emitentului.
În textul biletului la ordin se pot face şi alte menţiuni decât cele obligatorii,
care, prin titlul respectiv, să stipuleze clauze facultative răspunzând unor necesităţi
specifice din practica comercială şi financiară.
Menţiunile facultative fac obiectul înţelegerii dintre persoanele care îşi pun
semnătura pe titlu.
În cazul în care în formula de avalizare nu este indicată persoana pentru care
a fost dat avalul, acesta se consideră a fi fost dat pentru emitentul biletului la ordin
respectiv.
Obligatul principal la plată

În cazul biletului la ordin, emitentul se obligă personal a plăti la scadenţă
suma din titlu şi tot ceea ce poate fi cerut în temeiul reglementărilor legale în
vigoare în ceea ce priveşte cambia şi biletul la ordin. Posesorul biletului la ordin
are o acţiune directă împotriva emitentului, acesta fiind chiar din momentul
emiterii titlului principalul obligat prin titlul respectiv.
Termene
În cazul în care termenul privind diferitele operaţiuni cu cambii şi/sau bilete
la ordin sau acte privitoare la acestea are, ca ultimă zi, o zi de sărbătoare legală,
acesta se prelungeşte până la prima zi lucrătoare care urmează.
36
Toate actele privitoare la cambie, în special prezentarea spre acceptare şi
protestul, pot fi făcute numai într-o zi lucrătoare.
Zilele de sărbătoare legale sunt cuprinse în calculul termenelor legale
prevăzute de reglementările legale în vigoare privind diferitele operaţiuni cu astfel
de titluri. Termenele legale sau convenţionale se calculează începând cu ziua
următoare zilei din care ele încep să curgă.
În raporturile cambiale, debitorului nu-i pot fi acordate termene de graţie de
nici un fel, nici pe cale legală, nici pe cale judecătorească.
2.3.2. PREVEDERI LEGALE APLICABILE

În temeiul art. 106 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin, sunt
aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura
acestui titlu, dispoziţiunile referitoare la cambie, privind: girul, scadenţa, plata,
acţiunea sau executarea cambială şi regresul în cazul de neplată, protestul, plata
prin intervenţie, copiile, alterările, prescripţia, zilele de sărbătoare legală,
calendarul termenelor şi inadmisibilitatea termenului de graţie, acţiunea decurgând
din îmbogăţire fără cauză, anularea şi înlocuirea titlului.
De asemenea, sunt aplicabile biletului la ordin dispoziţiile privind:
• cambia plătită de un al treilea sau într-o localitate alta decât aceea a
domiciliului trasului;
• prevederile referitoare la dobândă;
• deosebirile în indicarea sumei de plată;
• efectele unei semnături puse în condiţiunile arătate, efectele semnăturii unei
persoane care lucrează fără împuternicire sau depăşind împuternicirea;
• cambia în alb;
• avalul.
2.4. ORDINUL DE PLATĂ

Ordinul de plată (anexa nr. 7) este o instrucţiune necondiţionată, dată în
orice formă de emitent instituţiei receptoare, în mod direct sau prin intermediul
unui sistem de plăţi, în scopul punerii la dispoziţia unui beneficiar a sumei de plată
indicate în ordinul de plată, prin creditarea unui cont al acestuia deschis la instituţia
destinatară sau, după caz, prin eliberarea sumei respective în numerar, în condiţiile
în care:
a) instituţia receptoare dispune de fondurile corespunzătoare sumei de bani
prevăzute în ordinul de plată fie prin debitarea unui cont al emitentului, fie prin
încasarea în numerar a sumei respective de la emitent;
b) instrucţiunea nu prevede că plata trebuie să fie efectuată la cererea
beneficiarului.
Ordinul de plată este dispoziţia dată de o persoană, numită ordonator, unei
bănci, de a plăti o suma determinată în favoarea unei alte persoane, denumită
beneficiar, pentru stingerea unei obligaţii băneşti, provenind dintr-o relaţie directă,
37
existentă între ordonator şi beneficiar. Se poate utiliza atât de persoanele juridice,
cât şi cele fizice.
Transferul-credit reprezintă seria operaţiunilor care încep prin emiterea de
către plătitor a unui ordin de plată dat unei instituţii pentru a pune la dispoziţia unui
beneficiar o anumită sumă de bani şi care se finalizează prin acceptarea
respectivului ordin de plată de către instituţia destinatară.
Părţile implicate în cazul ordinului de plată sunt:
a) ordonatorul (plătitorul) reprezintă persoana fizică/juridică care iniţiază
operaţiunea, stabileşte condiţia plăţii, constituie sursa de fonduri necesare, plăteşte,
sau revocă plata (înainte de execuţie). Plătitorul este prima persoană care emite
ordiunul de plată în cadrul unui transfer-credit; este un client al instituţiei de credit
iniţiatoare sau instituţia de credit iniţiatoare;
b) beneficiarul este persoana (fizică/juridică) menţionată prin ordinul de
plată de către plătitor să primească o anumită sumă de bani şi poate fi un client sau
neclient al instituţiei de credit destinatare sau instituţia de credit destinatară;
c) băncile:
• banca ordonatoare, cea la care ordonatorul dă dispoziţia pentru efectuarea
plăţii prin ordinul de plată şi la care se constituie sursa de fonduri. Altfel spus,
banca ordonatoare este instituţia receptoare, care recepţionează un ordin de plată
în vederea executării acestuia;
• banca plătitoare, banca la ghişeele căreia se achită suma în contul
beneficiarului. Altfel spus, banca plătitoare este instituţie destinatară, care
recepţionează şi acceptă un ordin de plată fie în nume propriu, fie pentru a pune la
dispoziţia beneficiarului o anumită sumă de bani, prin creditarea contului
beneficiarului sau prin eliberarea sumei respective în numerar, în cadrul unui
transfer-credit;
• banca corespondentă, banca cu care atât banca ordonatoare, cât şi banca
plătitoare au relaţie de corespondenţă;
• banca intermediară, banca prin care se va efectua plata atunci când banca
ordonatoare nu are relaţie directă cu banca plătitoare.
Instituţia poate fi oricare dintre următoarele entităţi:
a) o instituţie de credit, în accepţiunea legislaţiei bancare în vigoare;
b) Trezoreria Statului;
c) Banca Naţională a României.
Caracteristicile ordinului de plată sunt:
a) relaţia de plată este declanşată ca urmare a unei obligaţii asumate sau
datorii preexistente, ce urmează să se stingă odata cu ordonarea plăţii;
b) operaţiunea este declanşată la iniţiativa plătitorului (ordonator);
c) revocabilitatea ordinului de plată: ordonatorul îşi poate retrage sau
modifica instrucţiunile de plată date băncii cu condiţia ca ordinul său iniţial să nu fi
fost executat prin plata în favoarea beneficiarului. Revocabilitatea nu atrage după
sine nici un fel de consecinţe, drepturi sau obligaţii pentru părţile implicate;
38
d) este absolut obligatoriu ca, odată cu emiterea ordinului de plată,
ordonatorul să creeze băncii şi sursa de fonduri necesare.
Clasificarea ordinului de plată

a) După momentul efectuării plăţii, în raport cu momentul livrării mărfii
sau prestării serviciului:
• ordin de plată în avans, când ordinul de plată se achită înainte de livrare
sau de efectuarea serviciului. Această operaţiune înseamnă de fapt acordarea de
către cumpărător a unui credit furnizorului, care poate presupune existenţa unor
dobânzi pentru perioada de acordare a avansului. Dacă asemenea dobânzi nu sunt
solicitate, este de presupus că sunt incluse în preţul de cumpărare;
• ordin de plată după livrare, când ordinul de plată se achită după livrarea
mărfii sau efectuarea serviciului şi presupune că vânzătorul are încredere absolută
că partenerul, respectiv cumpărătorul, va fi în măsură să plătească la timpul stabilit.
b) După natura plăţii:
• ordin de plată necondiţionat sau ordin de plată, care se comportă ca şi
cecul, fără nici o explicaţie privind scopul plăţii;
• ordin de plată documentar sau ordin de plată condiţionat, când plata este
condiţionată de prezentarea unor documente (fie a unor documente care atestă livrarea,
efectuarea de servicii, fie a unei garanţii de restituire de avans sau alte documente
stabilite în relaţia vânzător – cumpărător).
Ordinul de plată irevocabil pentru plăţi efectuate în lei pe teritoriul
României este o dispoziţie necondiţionată, dată de către emitentul acesteia unei
instituţii de credit de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani. O
astfel de dispoziţie este considerată ordin de plată numai dacă plătitorul dispune de
fondurile băneşti necesare efectuării operaţiunilor de transfer a acestora şi nu
prevede că plata trebuie să fie făcută la cererea beneficiarului.

Este ordin de plată, în conformitate cu prevederile reglementărilor legale în
vigoare, orice dispoziţie necondiţionată dată de către emitentul acesteia unei
instituţii de credit (iniţiatoare) de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită
sumă de bani.
Potrivit prevederilor reglementărilor legale în vigoare9),2,ordinul de plată
trebuie să includă următoarele elemente obligatorii:
9)
Regulamentul BNR nr. 2/23.02.2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni
de transfer-credit, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 265 din 31 martie 2005.
39
a) identificarea ca ordin de plată;
b) identificarea plătitorului, prin nume/denumire şi cont (codul IBAN10)3al
contului acestuia deschis la instituţia iniţiatoare, codul IBAN atribuit centralei ori
unităţii teritoriale a instituţiei iniţiatoare sau, după caz, codul BIC) ori doar prin
nume/denumire, în cazul în care plătitorul nu are cont deschis la instituţia iniţiatoare;
c) identificarea beneficiarului, prin nume/denumire şi cont (codul IBAN al
contului acestuia deschis la instituţia destinatară, codul IBAN atribuit centralei ori uni-
tăţii teritoriale a instituţiei destinatare sau, după caz, codul BIC) ori prin nume/denu-
mire şi adresă, în cazul în care beneficiarul nu are cont deschis la instituţia destinatară;
d) identificarea instituţiei iniţiatoare, prin denumirea centralei sau, după caz,
a unităţii teritoriale şi/sau codul BIC, în cazul în care plătitorul diferă de instituţia
iniţiatoare;
e) identificarea instituţiei receptoare, prin denumirea centralei sau, după caz,
a unităţii teritoriale şi/sau codul BIC, în cazul în care beneficiarul diferă de
instituţia receptoare;
f) suma şi denominarea sumei;
g) data emiterii ordinului de plată, care trebuie să fie unică, posibilă şi certă;
h) elementul sau elementele care să permită verificarea autenticităţii ordinului
de plată de către instituţia iniţiatoare.
În cazul plăţilor efectuate în relaţia cu Trezoreria Statului, ordinul de plată va
conţine în plus următoarele elemente obligatorii:
a) codul de identificare fiscală al plătitorului;
b) codul de identificare fiscală al beneficiarului;
c) numărul de evidenţă a plăţii, alocat de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală;
d) numărul ordinului de plată dat de plătitor;
e) referinţe privind conţinutul economic al operaţiunii;
f) data debitării contului plătitorului de către instituţia iniţiatoare (care se va
completa de către instituţia iniţiatoare).
În plus faţă de menţiunile obligatorii prezentate anterior, instituţia iniţiatoare
va putea conveni cu plătitorul ca acesta să furnizeze, după caz, şi elemente
suplimentare, cum ar fi, spre exemplu:
a) exprimarea în litere a sumei prevăzute în ordinul de plată;
b) data plăţii, care reprezintă ziua bancară în care plătitorul doreşte ca fon-
durile să fie puse la dispoziţia beneficiarului de către instituţia destinatară, în cazul
în care această dată este prevăzută de plătitor;
10)
Conform Regulamentului BNR nr. 2/17.02.2004 privind utilizarea codurilor IBAN
în România, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 165 din 25.02.2004, cu
modificările şi completările ulterioare; Cod IBAN (acronim pentru International Bank
Account Number) înseamnă un şir de caractere care identifică, în mod unic, la nivel
internaţional, contul unui client la o instituţie, cont utilizat pentru procesarea plăţilor în
cadrul sistemelor de plăţi sau prin schemele de tip bănci corespondent, iar codul BIC
reprezintă un atribuit al instituţiei de credit (acronim pentru Bank Identifier Code).
40
c) referinţe privind conţinutul economic al operaţiunii care a generat ordinul
de plată, în cazul plăţilor interbancare;
d) ordinul expres al plătitorului ca instituţia iniţiatoare să execute ordinul de
plată printr-un anumit sistem de plăţi sau printr-o anumită instituţie intermediară;
e) codul de identificare fiscală al plătitorului, în cazul plăţilor interbancare.
Ordinele de plată, introduse de instituţii în sistemele de plăţi, vor satisface şi
cerinţele prevăzute în regulile sistemelor respective.
În cazul în care în ordinele de plată sunt prevăzute informaţii în formă codificată
sau trunchiată conform înţelegerii instituţiilor receptoare cu emitenţii (inclusiv instituţii
emitente), instituţiile receptoare vor dezvolta în operaţiunile lor metode de decodificare
(relevare) cu performanţe minime acceptate de comun acord, care să permită evitarea
riscului de a opera cu menţiuni obligatorii insuficient definite şi nesatisfăcătoare pentru
cel care se constituie obligat printr-un ordin de plată.
În cazul ordinelor de plată care iau forma unor mesaje electronice de plată
transmise prin sisteme de plăţi, datorită restricţiilor impuse de utilizarea unor
mesaje electronice standard, numele/denumirile titularilor de conturi şi, după caz,
adresele acestora pot fi trunchiate de instituţii în momentul completării mesajelor
electronice aferente. Trunchierea se va realiza prin metode stabilite prin convenţie
încheiată între instituţii. Metodele de trunchiere trebuie să asigure un grad adecvat
de siguranţă în interpretarea informaţiilor trunchiate şi vor fi aduse de instituţii la
cunoştinţă clienţilor, în scris.
2.4.2. DISPOZIŢIA/DECLARAŢIA DE PLATĂ EXTERNĂ

În cazul plăţilor externe efectuate în favoarea nerezidenţilor de către clienţii
rezidenţi, aceştia trebuie să prezinte la bancă, conform prevederilor legale în domeniul
valutar, formularul „Dispoziţie/Declaraţie de plată externă” (anexa nr. 8), pus la
dispoziţie de instituţia de credit prin intermediul căreia se efectuează plata sau prezentat
acesteia de către ordonatorul plăţii.
Formularul DPE se completează în două exemplare, dintre care unul pentru
instituţia de credit şi celălalt pentru ordonatorul plăţii, acesta din urmă având obligaţia
de a proba cu documente, inclusiv autorizaţia în cazul operaţiunilor supuse autorizării
Băncii Naţionale a României, natura operaţiei în valută şi suma transferată.
Indiferent de modul de întocmire a formularului DPE (manual, cu majuscule
sau computerizat), clientul va semna în original pe cele 2 exemplare ale
formularului dacă acesta nu este tipărit pe hârtie autocopiativă şi, în cazul persoanelor
juridice, va aplica ştampila pe cele două exemplare ale acestui formular.
În cazul plăţilor ordonate prin sistem computerizat (electronic banking) sau
prin alte modalităţi de teletransmisie, clienţii ordonatori au obligaţia punerii la
dispoziţia instituţiilor de credit a formularului DPE completat, în maximum 10 zile
calendaristice de la efectuarea plăţii.
41
În cazul ridicărilor de valută în numerar din conturi deschise la instituţii de credit,
pentru plăţi către nerezidenţi, inclusiv cheltuieli pentru deplasări externe, formularul
DPE se completează numai de către persoanele juridice.
Formularul Dispoziţie/Declaraţie de plată (DPE) se utilizează, după caz,
pentru ordonarea unei plăţi, respectiv pentru declararea unei plăţi efectuate în
cadrul unui acreditiv.
2.5. INSTRUMENTE DE PLATĂ ELECTRONICĂ11)8)

Instrumentul de plată electronică reprezintă un instrument care permite
titularului său să beneficieze de următoarele tipuri de operaţiuni:
• transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către
instituţii financiare;
• retrageri de numerar, precum şi încărcarea şi descărcarea unui instrument
de monedă electronică.
Acesta poate fi atât un card sau un alt instrument de plată cu acces la distanţă,
cât şi un instrument de plată de tip monedă electronică (e-money).
Instrumentul de plată cu acces la distanţă reprezintă soluţia informatică ce
permite deţinătorului să aibă acces la distanţă, prin intermediul unui mediu de
comunicaţie, al unei aplicaţii informatice şi al unei metode de autentificare, la
fondurile aflate în contul său, prin intermediul căreia poate obţine informaţii privind
situaţia conturilor şi a operaţiunilor efectuate, efectua plăţi sau alte transferuri de
fonduri către un beneficiar.
Instrumentul de plată cu acces la distanţă permite deţinătorului să aibă acces la
fondurile aflate în contul său, prin intermediul acestuia putând efectua plăţi către un
beneficiar sau alt gen de operaţiuni de transfer de fonduri şi care necesită, de obicei, un
nume de utilizator şi un cod personal de identificare/parolă şi/sau orice altă dovadă
similară a identităţii.
În categoria instrumentelor de plată cu acces la distanţă sunt incluse, în special,
cardurile, altele decât cele ce fac parte din categoria instrumentelor de plată de tip
monedă electronică (indiferent dacă sunt de debit, de credit etc.), precum şi aplicaţiile
de tip Internet-banking şi home-banking.
Pe lângă operaţiunile de transfer de fonduri, ce conferă deţinătorului instrumentului
de plată cu acces la distanţă posibilitatea transmiterii electronice a instrucţiunilor de
debitare a contului curent propriu şi a transcrierii mesajului dorit pe ordinul de plată
care va fi generat automat de sistem, deţinătorul poate efectua şi operaţiuni de schimb
valutar, poate constitui depozite şi poate obţine informaţii privind situaţia conturilor şi a
operaţiunilor efectuate; toate tranzacţiile sunt recepţionate de bancă într-un server de
11)
Reglementate în România prin: Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic,
publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 483/2002; Regulamentul BNR nr. 4/2002
privind tranzacţiile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică; Ordinul
MCTI nr. 16/2003 privind procedura de avizare a instrumentelor de plată cu acces la
distanţă, de tipul aplicaţiilor Internet-banking sau Home-banking.
42
comunicaţie şi procesate printr-o tehnologie proprie de verificare a autenticităţii
mesajului de plată, înainte de a fi transmise în sistemul informatic propriu.
Instrumentul de plată la distanţă tip Internet-banking este acel instrument
de plată cu acces la distanţă care se bazează pe tehnologia Internet (world wide
web) şi pe sistemele informatice ale emitentului.
Instrumentul de plată la distanţă tip home-banking este acel instrument de
plată cu acces la distanţă care se bazează pe o aplicaţie software a emitentului
instalată la sediul deţinătorului, pe o staţie de lucru individuală sau în reţea.
Instrumentul de plată de tip monedă electronică (e-money) este
instrumentul de plată electronică reîncărcabil sau nu, altul decât instrumentul de
plată cu acces la distanţă, cum ar fi un chip-card, o memorie a unui computer sau
un alt dispozitiv electronic, cu o valoare predeterminată, pe care sunt stocate
electronic unităţi valorice, permiţând deţinătorului său să efectueze plăţi
electronice, potrivit celor descrise mai sus, şi care este acceptat la plată şi de alte
entităţi în afara emitentului, valoarea monetară a unităţilor valorice fiind în mod
obligatoriu egală cu suma în numerar primită de emitent de la deţinător.
Plata electronică reprezintă orice operaţiune de plată iniţiată prin intermediul
instrumentelor de plată electronică.
Emitentul instrumentului de plată electronică este o bancă autorizată de
Banca Naţională a României să emită instrumente de plată electronică şi care pune
la dispoziţie deţinătorului un instrument de plată electronică cu acces la distanţă, pe
baza unui contract încheiat cu acesta.
Deţinătorul instrumentului de plată electronică este o persoană fizică sau
juridică, care, în baza contractului încheiat cu emitentul, deţine un mecanism de
autentificare în utilizarea instrumentului de plată cu acces la distanţă.
Utilizatorul instrumentului de plată electronică este deţinătorul instru-
mentului de plată cu acces la distanţă sau o persoană fizică recunoscută şi acceptată
de către deţinător ca având acces la drepturile sale conferite de către emitent.
Instrumentele de plată electronică trebuie să fie interoperabile, respectiv, un
card sau un instrument de plată de tip monedă electronică emis într-o ţară şi/sau
aparţinând unui sistem de plăţi poate fi folosit în alte ţări şi/sau în cadrul altor
sisteme de plăţi.
Pentru realizarea acestei funcţii, instrumentele de plată electronică şi
terminalele la care sunt utilizabile din cadrul diferitelor sisteme de plăţi trebuie să
fie compatibile din punct de vedere tehnologic, iar sistemele trebuie să funcţioneze
pe baza unor acorduri reciproce directe sau prin apartenenţa la sistemele
organizaţiilor proprietare de mărci.
Instrumentul de plată electronică este cu circulaţie naţională (domestic card).
În situaţia în care un card sau un instrument de plată de tip monedă electronică
poate fi utilizat şi pe teritoriul unei alte ţări decât cea în care a fost emis, acesta este
un instrument de plată electronică cu circulaţie internaţională.
43
CAPITOLUL 3
MODALITĂŢI DE DECONTARE
3.1. DIRECT DEBIT

Banca Naţională a României a reglementat12)4)modalitatea de plată cunoscută
sub denumirea ,,direct debit”.
Instrucţiunea de debitare directă reprezintă instrucţiune emisă de un
beneficiar prin intermediul unei instituţii colectoare şi trasă asupra contului unui
plătitor deschis la o instituţie plătitoare.
Debitarea directă este modalitatea de plată a unei sume de bani convenite
între plătitor şi beneficiar, care constă în debitarea preautorizată a contului
plătitorului de către instituţia plătitoare în baza prevederilor mandatului de debitare
directă, la solicitarea beneficiarului, şi creditarea corespunzătoare a contului bene-
ficiarului de către instituţia colectoare în baza angajamentului privind debitarea
directă. Această modalitate de plată nu necesită autorizarea prealabilă de către
plătitor a fiecărei instrucţiuni de debitare directă trasă asupra contului său.
Plătitorul este acea persoană fizică sau juridică al cărei cont deschis la o
instituţie plătitoare urmează să fie debitat sau a fost debitat cu suma prevăzută în
instrucţiunea de debitare directă.
Beneficiar este acea persoană fizică sau juridică al cărei cont deschis la o
instituţie colectoare urmează să fie creditat sau a fost creditat cu suma prevăzută în
instrucţiunea de debitare directă.
Angajamentul privind debitarea directă reprezintă acordul încheiat între
beneficiar şi instituţia colectoare, ce cuprinde responsabilităţile beneficiarului,
precum şi acceptul instituţiei colectoare referitor la utilizarea de către beneficiar a
instrucţiunilor de debitare directă, în cadrul unei scheme de debitare directă.
Mandatul de debitare directă este documentul prin care un plătitor acordă
o autorizare permanentă, dar revocabilă, unui anumit beneficiar pentru a emite
instrucţiuni de debitare directă asupra contului său deschis la instituţia plătitoare şi
instituţiei plătitoare pentru a-i debita contul cu suma prevăzută în instrucţiunile de
debitare directă emise de beneficiar.
12)
Regulamentul BNR nr. 3/23 februarie 2005 privind debitarea directă executată prin
casa de compensare automată, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 267/2005.
44
În scopul emiterii instrucţiunilor de debitare directă, beneficiarul trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să fi primit de la plătitor un exemplar al mandatului de debitare directă sau
o notificare în acest sens;
b) să aibă o creanţă valabilă asupra plătitorului, care să rezulte dintr-un
contract încheiat între plătitor şi beneficiar.
O instituţie colectoare care acceptă să colecteze fonduri pentru un beneficiar
trebuie:
a) să obţină angajamentul beneficiarului de respectare a tuturor obligaţiilor ce
îi revin acestuia;
b) să garanteze orice instituţie plătitoare împotriva pretenţiilor formulate în
una dintre situaţiile declarate de plătitor, precum şi a celor formulate printr-o
hotărâre definitivă emisă de o instanţă competentă, care obligă instituţia colectoare
la plata respectivei pretenţii.
Emiterea fiecărei instrucţiuni de debitare directă de către un beneficiar
trebuie să fie preautorizată printr-un mandat de debitare directă, iar instrucţiunea de
debitare directă trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente obligatorii:
a) identificarea ca instrucţiune de debitare directă;
b) suma prevăzută în instrucţiunea de debitare directă şi moneda în care este
denominată aceasta;
c) data finalizării instrucţiunii de debitare directă;
d) identitatea instituţiei plătitoare, prin denumire şi cod BIC;
e) identitatea instituţiei colectoare, prin denumire şi cod BIC;
f) identitatea (prin titular şi cod IBAN) a contului care trebuie debitat, deschis
de plătitor la instituţia plătitoare;
g) identitatea (prin titular şi cod IBAN) a contului care va fi creditat, deschis
de beneficiar la instituţia colectoare;
h) semnăturile persoanelor autorizate ale beneficiarului sau elementul/
elementele care permit autentificarea beneficiarului de către instituţia colectoare.
Modalitatea de decontare, cunoscută sub denumirea „Direct Debit”, deşi a
fost reglementată13)5)de către Banca Naţională a României încă din anul 1996, nu
s-a bucurat de o largă aplicare. Prevederile prezentelor reglementări în vigoare,
care corespund şi practicii internaţionale în domeniu, satisfac cerinţele clienţilor.
3.2. STANDING ORDER

STANDING ORDER (OPP) reprezintă executarea de către banca plătitorului,
la date şi în sume fixate în prealabil, de ordine de plată în favoarea unui terţ,
denumite în continuare ordine de plată programată.
13)
Regulamentul BNR nr. 4/1996 privind plata prin ordin de plata la cererea directă a
beneficiarului prin debitarea cu consimţământ a contului plătitorului (direct debit), publicat
în „Monitorul Oficial al României”, nr. 179/1996.
45
Pe teritoriul României, decontarea prin STANDING ORDER este regle-
mentată 14)11)de Banca Naţională a României pentru situaţia în care banca destina-
tară diferă de banca plătitorului, iar executarea are loc pe circuit interbancar.
Banca plătitorului execută OPP numai pe baza clauzelor contractuale
convenite expres în acest scop cu plătitorul prin contract încheiat cu respectarea
legii şi a reglementărilor Băncii Naţionale a României.
Banca plătitorului nu va semna decât contracte cuprinzând următoarele date
de identificare obligatorii:
a) desemnează tipul contractului, prin utilizarea în titlul şi, ori de câte ori este
necesar, în cuprinsul acestuia, cu una dintre denumirile protejate: „Plata prin OPP”
sau plata prin „STANDING ORDER”;
b) numele sau denumirea plătitorului ca parte a contractului;
c) denumirea băncii plătitorului ca parte a contractului şi ca bancă iniţiatoare;
d) numele sau denumirea beneficiarului, inclusiv codul fiscal;
e) denumirea băncii beneficiarului ca bancă destinatară;
f) un cont al plătitorului deschis la banca plătitorului, din disponibilul căruia
să poată fi provizionată plata, în vederea executării fiecăruia dintre ordinele de
plată, programată de plătitor;
g) un cont al beneficiarului deschis la banca destinatară pentru toate ordinele
de plată executabile prin contract.
Aplicând prevederile legii şi ale reglementărilor Băncii Naţionale a
României, banca plătitorului va verifica înainte de semnare datele de identificare
obligatorii ale plătitorului, cele ale beneficiarului fiind declarate pe propria răspun-
dere de către plătitor, inclusiv cele codificate, din punct de vedere al acurateţei,
actualităţii şi unicităţii, pentru limitarea riscurilor generate de erori de identificare.
În caz de incertitudine asupra unor date, părţile vor putea conveni prin contract
răspunderi corespunzătoare.
În vederea limitării riscurilor la plată, banca plătitorului va accepta, prin
semnarea contractului, doar mandatul plătitorului care:
a) autorizează banca plătitorului ca pentru fiecare dintre plăţile la termen în
favoarea beneficiarului care sunt programate în contract, printr-un şir de sume şi date
calendaristice fixate biunivoc în mod obligatoriu:
– la o dată acoperitoare stabilită sau nu în contract, banca plătitorului să
provizioneze pe seama plătitorului resurse băneşti cel puţin egale cu cele din
programare, în scopul executării ordinului de plată corespunzător în favoarea
beneficiarului;
– banca plătitorului să execute la rând ordine de plată numai pentru sume
egale celor programate cu plătitorul conform contractului şi la date care să permită
încadrarea în obligaţiile asumate faţă de plătitor;
14)
Norme-cadru BNR nr. 9/1996 privind executarea ordinelor de plată programată
(STANDING ORDER), publicate în „Monitorul Oficial al României”, nr. 179/1996.
46
b) nu condiţionează executarea fiecărui ordin de plată de vreun alt
consimţământ al plătitorului decât cel dat prin contract sau de vreo altă condiţie
care să modifice sumele şi datele programate pentru fiecare plată, fără să fi fost
prevăzute expres astfel de posibilităţi în contract, inclusiv răspunderile plătitorului
pentru consecinţe;
c) dispoziţia de a plăti să fie formulată fără echivoc asupra unor resurse băneşti şi
de timp legale, certe, oportune şi limitate, inclusiv prin referirea la modalităţi, intervale
de timp şi proceduri pentru notificarea modificărilor determinate de părţi prin contract
ori în cazul încetării mandatului.
Ca parte contractantă, banca plătitorului poate conveni prin contract şi alte
date şi clauze obligatorii, inclusiv modalitatea şi nivelul remunerării serviciilor de
către plătitor, precum şi alte elemente de identificare sau de control asupra
unicităţii identităţii beneficiarului.
Banca plătitorului va conveni cu plătitorul orice clauze asiguratorii care să
prevină, să repartizeze şi să limiteze riscurile la plată datorate părţilor contractante,
în primul rând pe cele ce se pot produce în caz de încetare a mandatului prin efectul
schimbărilor statutare ori al modificărilor situaţiei patrimoniale a părţilor.
De asemenea, banca plătitorului poate conveni cu plătitorul menţiuni care să
ducă la îndeplinirea acestora, inclusiv:
a) referinţe asupra tranzacţiei între plătitor şi beneficiarul care a generat plata
prin OPP;
b) referinţe asupra înţelegerilor dintre plătitor şi beneficiar referitoare la
răspunderile în circulaţia informaţiei privind constituirea şi stingerea de obligaţii
între aceştia, inclusiv a obligaţiilor de a notifica modificările şi anulările
mandatului de plată prin OPP;
c) referinţe asupra implicaţiilor contractului cu privire la activităţile
plătitorului de urmărire şi de control al disponibilităţilor sale băneşti în raport cu
obligaţiile de plată prin OPP.
În vederea semnării contractului, banca plătitorului va evalua, în scopul
prevenirii, limitării şi, după caz, al compensării, riscurile datorate terţilor în
îndeplinirea mandatului plătitorului. În acest scop, banca plătitorului va putea
înscrie în contract clauze asigurătorii suplimentare.
Banca plătitorului va înregistra în mod obligatoriu în conţinutul ordinului de
plată prin OPP pe care-l execută referinţe care să permită accesul ulterior la
conţinutul economic al tranzacţiei care a generat plata respectivă sau referiri pentru
identificarea contractului, minimum menţiunea „OPP”, precum şi numărul şi data
înregistrării contractului la banca plătitorului după care să poată fi regăsit.
În cazul executării de OPH în cadrul plăţii prin OPP, menţiunea suplimentară
de la rubrica „Reprezentând” din OPH este obligatorie, înscriindu-se la această
rubrică menţiunile speciale obligatorii pentru identificarea contractului.
Contractul-cadru pentru plăţi prin standing order trebuie să cuprindă:
a) denumirea obligatorie: STANDING ORDER;
b) identificarea părţilor contractante:
47
– Banca plătitorului (denumirea băncii iniţiatoare a OP); şi
– Plătitorul (numele sau denumirea persoanei şi contul deschis la Banca
plătitorului, din disponibilul căruia să poată fi provizionată plata);
c) identificarea Beneficiarului (unic), a persoanei sau a instituţiei în favoarea
căreia Banca plătitorului va emite şi va executa ordine de plată conform mandatului
primit de la Plătitor (obligatoriu: numele sau denumirea Beneficiarului, contul deschis
la Banca destinatară şi codul fiscal);
d) identificarea Băncii beneficiarului ca Bancă destinatară a ordinului de
plată;
e) obiectul contractului va include instrucţiunea necondiţionată de plată: de
exemplu, „Banca plătitorului va îndeplini mandatul Plătitorului prin emiterea şi
executarea de ordine de plată, conform programării din prezentul Contract”.

Ca modalitate de decontare, ordinul de plată constă în transmiterea unei sume
de bani de la persoana care datorează acea sumă, numită ordonator, în favoarea
unei alte persoane care este titularul creanţei respective, numită beneficiar.
Transmiterea ordinului de plată de către banca ordonatoare băncii plătitoare
se face astfel:
• letric, când plata se face pe baza unui formular tipizat sau a unei scrisori ce
conţine elementele ordinului de plată, modalitate rar întâlnită în prezent, atât în cazul
ordinelor de plată interne, cât şi în cazul celor internaţionale (în cazul în care se mai
primesc, totuşi, ordine de plată letrice, sunt atent verificate semnăturile autentificate ale
băncii emitente);
• telegrafic, când plata se face pe baza instrucţiunilor primite prin telex,
mesajul trebuie autentificat prin cheia cifru şi trebuie să cuprindă toate elementele
ordinului de plată;
• swift, acesta constituind o tehnică computerizată de transmitere testată a
mesajelor şi este similar transferului prin telex.
3.3.1. ORDINUL DE PLATĂ EMIS

Ordinele de plată emise sunt instrucţiuni de plată dispuse din ordinul clien-
ţilor băncii, persoane fizice/juridice în favoarea beneficiarilor interni sau externi.
Ordinele de plată emise pot fi :
• ordine de plată definitive (export contra marfă deja vămuită sau servicii
prestate etc.);
• ordine de plată în avans.
Ordonatorul completează un formular tipizat, de obicei pus la dispoziţia sa de
către bancă (obligatoriu DPE – în cazul plăţilor între rezidenţi şi nerezidenţi).
Indiferent dacă se completează un DPE sau un alt formular tipizat, ordinul de
plată emis trebuie să cuprindă toate elementele obligatorii unui ordin de plată,
respectiv:
48
• numele, adresa şi numărul de cont al ordonatorului;
• numele, adresa şi numărul de cont al beneficiarului;
• banca beneficiarului;
• data (zi, lună, an) emiterii ordinului de plată;
• suma în cifre şi litere cu indicarea tipului de valută în care se va face plata;
• motivul plăţii;
• semnăturile autorizate ale lucrătorilor bancari.
Acest tip de ordin de plată se efectuează pe bază de documente justificative,
anexate de către ordonatorul plăţii, specifice fiecărei categorii de plată, în confor-
mitate cu reglementările legale în vigoare.
Pentru ordinele de plată emise se percep comisioane şi speze bancare.
Ordinul de plată emis din ordinul clienţilor băncii,

persoane fizice/juridice
Ordinele de plată emise sunt primite, acceptate şi prelucrate de instituţiile de
credit conform instrucţiunilor date de client.
Pentru efectuarea operaţiunii, salariatul băncii verifică completarea corectă a
tuturor elementelor prevăzute de formular şi concordanţa datelor înscrise cu cele
prevăzute în documentele justificative (după caz, contract, factura proforma,
factura definitivă, declaraţie vamală de import), precum şi semnăturile autorizate
ale ordonatorului.
După verificarea acestor elemente, salariatul băncii certifică existenţa
fondurilor necesare efectuării plăţii aplicând ştampila şi semnăturile corespunză-
toare din partea băncii.
Pe cale informatică (mesaje SWIFT), ordinele de plată emise sunt transmise
către băncile corespondente.
Instituţia de credit care procesează instrucţiunile de plată ale clienţilor este
responsabilă pentru:
• controlul documentelor şi corectitudinea introducerii datelor;
• reţinerea comisioanelor şi spezelor bancare aferente operaţiunii;
• corectitudinea datelor introduse în sistem direct în format SWIFT;
• respectarea prelucrării până la ora limită („cut of time”).
Persoanelor/serviciilor specializate ale instituţiilor de credit le revin şi
următoarele sarcini:
• verificarea corectitudinii canalului bancar stabilit de către persoana care a
introdus datele în sistem, efectuând modificări, dacă este cazul;
• autorizarea plăţii instrucţiunii de transfer cu data valutei SPOT sau zi/zi,
după caz. De obicei, autorizarea se face conform unor limite de competenţă
aprobate, reprezentanţii instituţiei de credit putând solicita orice documente care au
stat la baza operaţiunii instructate de client;
• verificarea, la sfârşitul zilei, a efectuării tuturor autorizărilor pentru ordinele
de plată introduse în sistem cu valuta zilei de decontare.
49
În cazul în care comisioanele şi spezele bancare aferente unui ordin de plată
sunt în sarcina ordonatorului (OUR), băncile corespondente solicită prin mesaj
SWIFT („Request of payment of charges”) comisioanele şi spezele aferente
ordinului de plată.
Mesajul SWIFT aferent cuprinde :
• referinţa externă a documentului;
• referinţa ordinului de plată pentru care se solicită spezele şi comisioanele;
• banca unde se solicită acoperirea spezelor şi comisioanelor;
• suma în valută reprezentând contravaloarea spezelor şi comisioanelor.
3.3.2. ORDINUL DE PLATĂ PRIMIT

În calitate de bancă a beneficiarului, în contul clienţilor, persoane
fizice/juridice, pot fi înregistrate sume, pe baza unor mesaje de transfer, care pot
proveni pe diferite căi, şi anume:
• SWIFT (mesaje autentificate) prin care se transmit sumele către beneficiar
care pot fi: „Single Customer Credit Transfer” şi „Free Format Message”;
• telex, la care este necesară autentificarea mesajelor cu test cifru;
• letric, metodă utilizată din ce în ce mai rar în ultima perioadă.
Beneficiarii sumelor pot fi clienţii instituţiei de credit, persoane juridice
rezidente/nerezidente cu conturi deschise la instituţia de credit respectivă sau
clienţii altor instituţii de credit.
La decontarea sumelor către beneficiari, clienţi ai instituţiei de credit
respective, trebuie avute în vedere, pe lângă elementele obligatorii ale ordinelor de
plată, şi următoarele aspecte:
• numărul de cont să corespundă cu titulatura (numele/denumirea beneficia-
rului sumei);
• data valutei (data cu care este creditat contul beneficiarului).
Ordinul de plată primit prin SWIFT

Acest tip de mesaje se pot recepţiona numai de la băncile cu care s-au
schimbat în prealabil chei de autentificare.
Elementele ordinului de plată transmis prin SWIFT sunt incluse distinct în
diferitele câmpuri ale mesajului respectiv şi cuprind informaţii referitoare la:
• referinţa băncii emitente;
• suma, valuta şi data valutei;
• suma instructată;
• denumirea ordonatorului;
• denumirea băncii ordonatorului;
• banca corespondentă, unde se face acoperirea;
• denumirea băncii beneficiarului;
• denumirea şi numărul de cont al beneficiarului;
50
• detalii privind plata;
• detalii privind spezele;
• speze reţinute de banca ordonatoare;
• speze reţinute pentru banca beneficiarului;
• alte detalii pentru: banca beneficiarului, banca receptoare a ordinului de plată,
beneficiarul etc.
Ordinele de plată primite prin telex

Ordinul de plată primit prin telex cuprinde aceleaşi elemente ca şi cel primit
prin SWIFT, cu deosebirea că ordonarea datelor în funcţie de numărul de câmpuri
nu este obligatorie. Ordinul de plată telex trebuie să conţină şi scrierea sumei de
plată în litere. Autenticitatea ordinului de plată se face prin descifrarea unui test, în
baza unor chei de autentificare („cheie telegrafică”) schimbate între instituţiile de
credit.
Obligatoriu, ordinele de plată primite prin telex trebuie să cuprindă, într-o
limbă de circulaţie internaţională, menţiunea „Vă rugăm plătiţi”.
În situaţia în care ordinul de plată primit prin telex conţine mesajul „posibile
duplicate”, acesta, înainte de a fi prelucrat, va fi verificat obligatoriu, de structurile
specializate ale instituţiei de credit, dacă:
• nu a mai fost recepţionat;
• nu a mai fost lucrat.
Ordinele de plată primite prin telex, în care suma scrisă în cifre nu
corespunde cu suma scrisă în litere, nu se procesează.
Nu se vor procesa telexurile care nu sunt vizate corespunzător, de către
persoanele autorizate să decodifice mesajele telex, pentru testul privind autenti-
citatea. Mesajele telex, fără această viză, pot fi prelucrate numai în situaţia în care
sumele apar în extrasele de cont.
Ordinele de plată primite letric

Ordinele de plată letrice cuprind aceleaşi elemente ca şi ordinele de plată
recepţionate prin SWIFT sau telex, cu menţiunea că acestea trebuie să fie semnate
de persoane autorizate ale băncii emitente.
Pe ordinul de plată letric trebuie să existe menţiunea „Original”.
Ordinele de plată letrice, înainte de a fi procesate, vor fi prezentate
structurilor specializate ale instituţiilor de credit pentru identificarea semnăturilor
autorizate ale băncii emitente.
Decontarea ordinelor de plată primite

Ordinele de plată în favoarea clienţilor instituţiei de credit, titulari de cont,
sunt recepţionate de către structura specializată a instituţiei respective atât în cazul
mesajelor SWIFT, cât şi în cazul celor telex.
51
Ordinele de plată astfel recepţionate sunt prelucrate corespunzător şi, după
caz, transmise unităţilor teritoriale ale instituţiei de credit, prin aplicaţiile
informatice corespunzătoare (RT, MODEM etc.).
Pentru decontarea ordinelor de plată, structura specializată a instituţiei de
credit va efectua următoarele operaţiuni:
• analizează ordinele de plată primite;
• verifică corectitudinea datelor din mesajul SWIFT, confruntându-le cu
cele existente în baza de date (număr cont, nume beneficiar, corespondent
NOSTRO/LORO);
• creditează direct conturile clienţilor săi cu data de valută menţionată în
mesaj.
În cazul în care ordinele de plată primite nu au toate datele complete sau
corecte (de exemplu: lipsă nume, cont sau banca beneficiarului sau contul nu
corespunde cu titulatura etc.) se transmit structurilor specializate ale instituţiei de
credit pentru efectuarea unor investigaţii în vederea obţinerii unor detalii
suplimentare.
În funcţie de răspunsul primit de la banca externă se procedează, după caz,
astfel:
• se decontează suma către beneficiar sau
• se returnează suma băncii ordonatoare, motivul fiind acela că plata nu poate
fi executată cu informaţiile furnizate în ordinul de plată primit.
În unele situaţii, dacă, ulterior executării plăţii în contul clienţilor, se primeşte
de la banca ordonatoare solicitarea de restituire a sumei ca fiind „sumă
necuvenită”, se întreprind demersurile necesare în vederea restituirii fondurilor la
extern.
Returnarea plăţii se face astfel:
• se analizează solicitările de restituire a fondurilor;
• se verifică autorizarea şi se transmit fondurile restituite prin mesaj SWIFT
(în fapt, prin acest mesaj, se autorizează banca ordonatoare să debiteze contul
instituţiei de credit în valuta respectivă);
• se decontează fondurile restituite, efectuându-se înregistrările contabile
corespunzătoare.
În cazul băncilor cu conturi LORO în evidenţele instituţiei de credit, primirea
şi restituirea fondurilor se efectuează cu înştiinţarea departamentelor implicate în
păstrarea evidenţelor corespunzătoare şi monitorizarea tranzacţiilor.
Înregistrarea ordinelor de plată primite la unităţile teritoriale

Ordinele de plată se primesc prin intermediul unui singur punct de acces
(SWIFT) al instituţiei de credit. Conform sistemului informatic „RT”, ordinele de
plată primite se decontează de către instituţia de credit direct în conturile clienţilor
beneficiari, titulari de cont.
52
Unităţile teritoriale ale instituţiei de credit primesc ordinele de plată de la
structura specializată a acesteia, prin sistemul „RT” sau prin MODEM, şi le
înregistrează automat prin program informatic în evidenţele sale.
Decontarea ordinelor de plată primite se va face în ziua primirii acestora de la
structura specializată a instituţiei de credit. În vederea înregistrării sumelor în favoarea
clienţilor, persoane fizice/juridice, unitatea teritorială a instituţiei de credit studiază cu
atenţie ordinele de plată primite.
Ordinele de plată, care, din diverse motive (neconcordanţa între numărul de
cont şi numele beneficiarului, contul beneficiarului închis etc.), nu pot fi
înregistrate de unitatea teritorială în conturile clienţilor săi, vor fi returnate de
aceasta către structura specializată a instituţiei de credit pentru a solicita de la
banca ordonatoare detalii suplimentare.
Investigaţiile efectuate sunt operaţiuni comisionabile. Instituţia de credit
poate solicita băncii ordonatoare achitarea spezelor şi comisioanelor cuvenite în
această situaţie. În cazul în care banca ordonatoare nu achită spezele şi comi-
sioanele, instituţia de credit le recuperează de la beneficiarul sumei, fără acordul
prealabil al acestuia.
Data valutei cu care se creditează contul clientului unităţii teritoriale a
instituţiei de credit este data cu care corespondentul extern a creditat contul
instituţiei de credit respective.
3.4. ACREDITIVUL DOCUMENTAR
3.4.1. CARACTERISTICI GENERALE ŞI TIPURI DE ACREDITIV

Acreditivul este un angajament irevocabil prin care o bancă (banca emitentă),
acţionând la cererea şi după instrucţiunile unui client al său (ordonatorul), se anga-
jează în numele acestuia:
a) să facă plata către sau la ordinul unui terţ (denumit beneficiar), sau să
accepte şi să plătească cambii trase de către beneficiar, sau
b) să autorizeze o altă bancă să efectueze o asemenea plată, sau să accepte şi
să plătească astfel de cambii, sau
c) să autorizeze o altă bancă să negocieze, contra prezentării documentelor
solicitate, în concordanţă cu termenii şi condiţiile stipulate în acreditiv.
Părţile implicate în acreditivul documentar

• Ordonatorul este partea care solicită deschiderea acreditivului documen-
tar, este client al băncii, este de obicei cumpărător al mărfii sau al serviciului.
• Banca emitentă, cea care emite acreditivul documentar; banca ordo-
natorului.
• Banca avizatoare, cea către care este trimis acreditivul documentar; banca
beneficiarului (furnizorului de marfă sau servicii).
• Beneficiar, partea căreia îi este adresat acreditivul documentar, de obicei
furnizor al mărfii sau serviciului.
53
• Banca negociatoare, cea la care beneficiarul prezintă documentele, în cele mai
multe cazuri fiind aceeaşi cu banca avizatoare.
• Banca confirmatoare, dacă este cazul, cea care, la solicitarea expresă a băncii
emitente, se angajează alături de banca emitentă să plătească/accepte/negocieze
documente conforme cu condiţiile acreditivului.
Banca confirmatoare rămâne responsabilă de obligaţia ei de a efectua plata în
cazul în care a remis documente cu discrepanţe, iar banca emitentă nu acceptă
discrepanţele. Banca confirmatoare poate fi exonerată de plată doar dacă la
remiterea la plată a documentelor cu discrepanţe (sau la momentul avizării
discrepanţelor) a avizat în mod expres despre încetarea confirmării date de ea.
Semnificaţia acreditivului documentar

Acreditivul documentar este o aplicaţie în contul ordonatorului, care implică
acceptarea, negocierea şi plata.
Caracteristicile acreditivului documentar

• Formalismul sau caracterul documentar. Băncile angajate în relaţia de
acreditiv tratează şi iau în considerare numai documentele, şi nu mărfurile sau
serviciile la care se referă documentele. Documentele reprezintă legătura dintre
contractul comercial şi contractul de acreditiv şi sunt singurele verificate de bănci.
• Independenţa faţă de relaţia contractuală de bază (contractul economic).
• Fermitatea angajamentului bancar. Indiferent de tipul acreditivului
documentar (revocabil sau irevocabil), banca acţionează la cererea şi în
conformitate cu instrucţiunile ordonatorului, faţă de care se angajează ferm să
efectueze o plată, până când primeşte alte instrucţiuni decât cele iniţiale.
• Adaptabilitatea. Este denumit acreditiv documentar orice angajament,
indiferent de modul în care este definit sau descris. În funcţie de diferitele menţiuni
sau diversele moduri de utilizare există acreditiv documentar transferabil, cu clauză
roşie, subsidiar (back–to–back), reînnoibil (revolving), stand-by.
• Siguranţa furnizorului de a încasa contravaloarea mărfii/serviciilor, în
condiţiile respectării întocmai a obligaţiilor sale, de la o bancă angajată ferm să
facă această plată.
• Siguranţa cumpărătorului că plata mărfii/serviciului se va face numai
contra documente care atestă expedierea acesteia/efectuarea serviciului şi că au fost
îndeplinite întocmai condiţiile convenite.
Acreditivul documentar şi contractele

În tranzacţia de acreditiv există 3 tipuri de contracte:
a) între cumpărător şi vânzător, numit contract comercial, în care băncile nu pot
fi implicate, chiar dacă despre acest contract se face referire în acreditiv;
b) între cumpărător şi banca emitentă, prin intermediul instrucţiunilor de
emitere de acreditiv;
54
c) între banca emitentă, banca avizatoare, beneficiar, prin intermediul
contractului de acreditiv.
Banca emitentă nu are dreptul să intervină în contractul comercial dintre
cumpărător şi vânzător pentru că nu este parte în contract.
Beneficiarul nu poate interveni în contractul de acreditiv, pentru că nu el este
partea care dă instrucţiuni.
Ordonatorul nu poate interveni unilateral în contractul de acreditiv.
Contractul de acreditiv a fost stabilit în anumite condiţii, care devin obliga-
torii pentru părţi din momentul acceptării lor, indiferent de dorinţa ulterioară a
ordonatorului.
Prin emiterea acreditivului documentar, ordonatorul a acceptat debitarea contului
său de către bancă în momentul îndeplinirii condiţiilor din acreditivul documentar, chiar
dacă acestea mai corespund sau nu dorinţelor sale ulterioare.
Modificarea/anularea unui acreditiv documentar de către ordonator se face cu
acordul tuturor părţilor implicate: banca emitentă, banca confirmatoare (dacă
există), beneficiar. Modificarea devine operabilă numai după acceptarea ei.
Ordonatorul trebuie să ştie înainte de remiterea de către beneficiar a documentelor
de livrare dacă modificarea a fost acceptată sau nu de acesta. Dacă în condiţiile
acreditivului documentar nu a fost prevăzută în mod expres obligaţia beneficiarului
de a înştiinţa despre acceptarea/neacceptarea modificărilor, ordonatorul şi-a asumat
riscul de a nu fi informat în timp util de respingerea modificării.
Remiterea de către beneficiar a unor documente de livrare, după efectuarea
de către ordonator a unei modificări, înseamnă implicit acceptarea modificării
efectuate anterior remiterii documentelor.
Când, la un acreditiv documentar, se fac mai multe modificări, trebuie
acordată mare atenţie modificărilor acceptate şi celor respinse.
Acceptarea parţială a unei modificări nu este permisă şi nu va avea nici un efect.
Acreditivul documentar este guvernat de aceleaşi principii legale ca toate
contractele, dar nu este un instrument negociabil.
Responsabilităţile băncilor
Responsabilitatea băncii emitente este de a plăti în condiţiile stabilite de
acreditiv. În cazul plăţii la o scadenţă ulterioară (determinată ca număr de zile, în
funcţie de data emiterii unui anumit document, de regulă data documentului de
transport), documentele solicitate trebuie prezentate în cadrul termenului de
valabilitate al acreditivului, plata urmând a se face la termenul convenit.
În cazul în care apar şi alte obligaţii, ca de exemplu cesiunea, aceste obligaţii
trebuie menţionate clar în acreditivul documentar.
Banca emitentă este obligată să accepte trate trase asupra sa şi să le plătească
la scadenţa menţionată, cu condiţia ca şi ceilalţi termeni ai acreditivului
documentar să fie îndepliniţi întocmai.
55
Tratele trase asupra ordonatorului sunt considerate documente adiţionale şi nu sunt
luate în considerare de bănci, deoarece în contractul de acreditiv obligaţia de a accepta şi
de a plăti este a băncii emitente a acreditivului documentar, şi nu a ordonatorului.
Responsabilitatea băncii avizatoare este de a stabilii autenticitatea
acreditivului documentar pe care îl avizează. Când intervin mai multe bănci
avizatoare, responsabilitatea de a stabili autenticitatea acreditivului documentar
este a primei bănci avizatoare.
Responsabilitatea băncii negociatoare este să plătească documentele soli-
citate în acreditivul documentar la momentul prezentării acestora la ghişeele sale.
De cele mai multe ori, banca avizatoare este aceeaşi cu banca negociatoare.
Responsabilitatea băncii confirmatoare
Când banca confirmatoare şi-a adăugat confirmarea la un acreditiv
documentar înseamnă că s-a angajat în mod irevocabil faţă de beneficiar, alături de
banca emitentă, şi este responsabilă de plata faţă de acesta în cazul în care banca
emitentă nu-şi respectă angajamentul său de plată.
Tipuri de acreditive
a) Din punct de vedere al fermităţii angajamentului băncii emitente:
• Acreditivul revocabil: un acreditiv ce poate fi în orice moment modificat
sau anulat, fără nici o notificare către beneficiar. Anularea sau modificarea
acreditivului revocabil devine efectivă numai după primirea notificării de
modificare/anulare de către banca avizatoare. Orice plată, acceptare, negociere de
documente făcută de banca avizatoare înaintea primirii unei astfel de notificări
trebuie acceptată de banca emitentă. Un astfel de acreditiv este foarte rar folosit.
• Acreditivul irevocabil: un acreditiv documentar care nu poate fi modificat
sau anulat fără consimţământul tuturor părţilor, inclusiv al beneficiarului. În
condiţiile de emitere a acreditivului documentar trebuie să se indice clar dacă este
revocabil sau irevocabil. Totuşi, în absenţa unei astfel de indicaţii, acreditivul
documentar se consideră a fi emis irevocabil.
• Acreditivul documentar neconfirmat reprezintă acel acreditiv
documentar avizat beneficiarului fără nici un angajament sau responsabilitate a
băncii avizatoare, în afară de autentificarea semnăturilor băncii emitente.
• Acreditivul documentar confirmat reprezintă acel acreditiv documentar
în care, la angajamentul irevocabil al băncii emitente, se adaugă angajamentul
băncii confirmatoare.
O bancă îşi va adăuga confirmarea numai pentru un acreditiv documentar irevocabil.
În cazul în care o bancă nu doreşte să-şi adauge confirmarea, trebuie să
informeze banca emitentă despre aceasta. Ea poate aviza acreditivul documentar
către beneficiar fără adăugarea confirmării.
În cazul efectuării unor modificări la acreditivul documentar, banca
confirmatoare poate sau nu să-şi extindă confirmarea şi asupra modificării.
În cazul în care nu doreşte această extindere, trebuie să informeze atât banca
emitentă, cât şi beneficiarul.
56
b) Din punct de vedere al domicilierii, în funcţie de locul unde urmează să
aibă loc plata, există:
• acreditiv documentar domiciliat la banca emitentă;
• acreditiv documentar domiciliat la banca avizatoare;
• acreditiv documentar domiciliat la o terţă bancă.
c) Din punct de vedere al modului de stingere a obligaţiei de plată:
• acreditiv documentar cu plata la vedere;
• acreditiv documentar cu plata diferită (la termen/scadenţă);
• acreditiv documentar de acceptare;
• acreditiv documentar de negociere.
d) Din punct de vedere al clauzelor pe care le conţine:
• acreditiv documentar transferabil/netransferabil;
• acreditiv documentar reînnoibil (revolving);
• acreditiv documentar cu clauză roşie;
• acreditiv documentar reciproc (de compensaţie);
• acreditiv documentar (fără nici o clauză specială).
e) Din punct de vedere al utilizării combinate:
• acreditiv documentar subsidiar (back-to-back);
• cesiune de acreditiv.
f) Alte tipuri:
Acreditiv documentar stand-by: banca emitentă se angajează să efectueze
plata în cazul neefectuării de către clientul său a plăţii conform condiţiilor din
contractul comercial.
Spre deosebire de un acreditiv documentar obişnuit, unde banca emitentă se
angajează să plătească pentru îndeplinirea unei obligaţii a clientului său, în cazul
unui acreditiv documentar stand-by banca emitentă se angajează să plătească
pentru neîndeplinirea (omiterea) unei obligaţii a clientului (ordonatorului).
Un astfel de acreditiv documentar îndeplineşte un rol similar cu o asigurare
(despăgubire) sau cu o garanţie la prima cerere (scrisoare de credit), fiind destinat
protejării beneficiarului împotriva unei pierderi datorită neîndeplinirii unei obligaţii
sau a nelivrării mărfii.
Plata în cazul acreditivului documentar stand-by trebuie făcută contra
prezentării documentelor special cerute (de obicei, trata la vedere) şi atestatul
beneficiarului că ordonatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată.
3.4.2. DOCUMENTE SOLICITATE PENTRU PLATA

ACREDITIVULUI DOCUMENTAR
În lipsa unor instrucţiuni exprese privind emiterea documentelor, băncile vor
accepta documentele aşa cum se prezintă ele, dacă acest lucru este conform
prevederilor acreditivului. Dacă acreditivul nu prevede altfel, băncile vor accepta
drept originale documentele întocmite sau care apar a fi întocmite prin sisteme de
57
producere grafică, prin sisteme automatizate sau computerizate, ca, de exemplu, pe
hârtie carbon dacă sunt marcate ca originale atunci când apare necesar să fie marcate.
Dacă acreditivul cere prezentarea altor documente decât facturi, documente
de transport, de asigurare, acreditivul trebuie să stipuleze denumirea lor, datele pe
care să le conţină şi de către cine urmează a fi elaborate aceste documente. Dacă nu
se stipulează altceva, pot fi acceptate aşa cum se prezintă, orice documente, cu
condiţia ca ele să facă posibilă legătura între mărfurile/serviciile la care se referă şi
cele la care se referă celelalte documente prezentate în acreditiv.
Este absolut necesar să se prevadă o dată până la care acreditivul este valabil.
Este util ca acreditivul să precizeze şi data până la care pot fi prezentate docu-
mentele la plată, acceptare sau negociere. În lipsa acestei stipulaţii, documentele
vor putea fi prezentate în maxim 21 zile de la data emiterii documentelor de
transport (considerată a fi data livrării). In nici un caz, documentele nu pot fi
prezentate după expirarea perioadei de valabilitate a acreditivului.
Dacă data de valabilitate a acreditivului sau data până la care pot fi prezentate
documentele cade într-o zi când banca este închisă, această dată va fi amânată până
la prima zi lucrătoare când banca va fi deschisă. Data livrării poate fi orice dată
calendaristică şi, de regulă, sunt permise expedieri parţiale, dacă acreditivul nu le
interzice în mod expres.
a) Factura: document emis şi semnat de beneficiar, pe numele ordonatorului.
In factură se menţionează clar şi expres:
– denumirea mărfii, care trebuie să corespundă cu cea din acreditivul documentar;
– ambalajul, marcajul, numărul unităţilor de ambalaj;
– preţul unitar al mărfii şi valoarea totală.
b) Documentele de transport (expediere): documentele ce indică faptul că
marfa a fost livrată sau preluată spre încărcare. In cazul în care nu există un document
de transport specific unui anumit mijloc de transport (camion, tren, avion etc.) se poate
accepta un alt document care să ateste livrarea, de exemplu, proces-verbal de recepţie,
proces-verbal de predare-primire etc.
c) Alte documente solicitate:
• documente de asigurare (în cazul în care condiţia de livrare este CIP),
care, în mod curent, îmbracă forma „poliţei de asigurare”.
Poliţa de asigurare este un document negociabil, putând fi emisă nominal sau
la ordin, iar prin andosare în alb poate deveni un document la purtător.
Trebuie avut în vedere ca poliţa de asigurare:
– să fie conformă cu condiţiile acreditivului documentar;
– să fie emisă şi/sau semnată de companiile de asigurare, de agenţii acestora
sau de asiguratori;
– să existe concordanţa între elementele din poliţa de asigurare şi celelalte
documente (factură, document de transport);
– valoarea minimă asigurată trebuie să fie valoarea CIP a mărfii plus 10%;
– data emiterii să fie aceeaşi sau anterioară datei documentului de transport;
• certificat de calitate etc.
58
3.4.3. UTILIZAREA ACREDITIVELOR
Utilizarea acreditivului înseamnă depunerea de către beneficiar a documentelor
solicitate în cadrul acreditivului, în vederea încasării contravalorii acestora, prin:
a) Plata la vedere/la scadenţă
• În cazul acreditivului domiciliat la banca emitentă:
– banca notificatoare (avizatoare) verifică documentele primite de la beneficiar şi
le remite la banca emitentă a acreditivului, împreună cu instrucţiunile sale de plată;
– banca emitentă verifică documentele şi efectuează plata (în cazul acreditivului
cu plata la vedere) sau se angajează să efectueze plata la o dată convenită (în cazul
acreditivului cu plata la scadenţă) pe care o comunică băncii notificatoare (avizatoare)
şi remite documentele la ordonator;
– banca emitentă efectuează plata (în cazul acreditivului cu plata la vedere)
sau acceptă la plată documentele la o dată convenită (în cazul acreditivului cu plata
la scadenţă).
• În cazul acreditivului domiciliat la banca notificatoare:
– banca notificatoare (avizatoare/confirmatoare) verifică documentele
primite de la beneficiar şi solicită băncii emitente să efectueze plata acestora (în
cazul acreditivului cu plata la vedere) sau să se angajeze să le plătească la o dată
convenită (în cazul acreditivului cu plata la scadenţă);
– banca notificatoare (avizatoare/confirmatoare) remite documentele băncii
emitente a acreditivului;
– banca emitentă a acreditivului verifică documentele (plătite sau acceptate la
plată la o dată convenită) şi le remite ordonatorului.
b) Plata prin acceptare înseamnă obligaţia băncii emitente de a accepta şi
plăti, la scadenţa convenită, trate (cambii) trase de beneficiar:
• asupra băncii emitente;
• asupra unei terţe bănci, nominată în acreditiv ca bancă trasă, considerând că
ceilalţi termeni din acreditiv au fost îndepliniţi întocmai.
c) Plata prin negociere înseamnă obligaţia băncii negociatoare de a plăti fără
recurs (la prezentare) trate trase de beneficiar şi/sau documente prezentate în acreditiv.
Nu vor fi acceptate trate trase asupra ordonatorului; în cazul în care sunt prezentate
astfel de trate, acestea sunt considerate documente adiţionale şi nu vor fi luate în
considerare de către bănci.
Modificarea acreditivului
La cererea ordonatorului, banca emitentă poate opera modificări ale
acreditivului. Modificările se pot referi fie la majorări/diminuări de valoare, fie la
modificarea unor condiţii din acreditivul iniţial, fie la ambele.
Orice modificare trebuie acceptată în totalitatea ei, acceptarea parţială a
modificării nu este permisă. Beneficiarul trebuie să verifice dacă modificarea
59
concordă cu condiţiile contractuale stabilite cu partenerul său şi, în cazul că acestea nu
concordă şi decide să refuze modificarea, trebuie să informeze de urgenţă banca sa.
Dacă beneficiarul nu a comunicat băncii că refuză modificarea, dar prezintă
documente în utilizarea acreditivului, modificarea se consideră acceptată.
În cazul efectuării mai multor modificări, trebuie acordată o atenţie deosebită
modificărilor acceptate şi celor refuzate.
Reglementarea acreditivului
Acreditivul documentar şi acreditivul stand-by utilizate în comerţul
internaţional sunt reglementate de Camera Internaţională de Comerţ de la Paris
(prin Publicaţiile UCP500 şi ISP’98).
În comerţul intern, operaţiunile cu acreditive în lei, supuse aceloraşi
reglementări internaţionale (UCP500), se derulează în unităţile bancare în funcţie
de solicitarea clientului/ băncii corespondente.
Mecanismul derulării acreditivului documentar domiciliat la banca beneficia-
rului este prezentat în Schema nr. 1.
Schema nr. 1. Mecanismul derulării acreditivului documentar domiciliat

la banca beneficiarului
60
1. Între cumpărător (ordonator acreditiv documentar şi beneficiar al contractului
economic) şi vânzător (beneficiar al acreditivului documentar şi furnizor al
mărfurilor/serviciilor) se încheie contractul comercial în cadrul căruia partenerii au
convenit acreditivul documentar ca modalitate de plată.
2. Dispoziţia (instrucţiuni) de deschidere a acreditivului documentar dată de
ordonator băncii sale. Dispoziţia de deschidere a acreditivului documentar se dă
înainte ca beneficiarul să fi expediat marfa, dar corelat cu momentul de livrare
convenit în contractul comercial.
3. Deschiderea acreditivului documentar constă în emiterea de către banca
emitentă a unui angajament propriu de plată, sub forma acreditivului documentar,
şi cuprinde două etape:
– elaborarea documentelor în sine;
– transmiterea instrucţiunilor băncii beneficiarului, prin intermediul acestor
documente.
4. Notificarea sau avizarea beneficiarului prin care furnizorul intră în posesia
angajamentului băncii cumpărătorului de a i se face plata contra documentelor.
5. Livrarea mărfii/efectuarea serviciului: numai după ce furnizorul realizează
o strictă concordanţă între condiţiile înscrise în acreditivul documentar şi cele în
care a pregătit marfa.
6. Prezentarea documentelor privind expedierea mărfii, conform condiţiilor
din acreditivul documentar.
7. Verificarea documentelor cu condiţiile acreditivului documentar.
8. Remiterea documentelor şi solicitarea rambursării sumei.
9. Remiterea sumei, conform solicitării primite.
10-11. Verificarea documentelor în baza cărora a efectuat plata şi remiterea
acestora către ordonator, concomitent cu debitarea contului ordonatorului.
3.5. INCASSO-UL DOCUMENTAR
3.5.1. CARACTERISTICILE INCASSO-ULUI DOCUMENTAR

Incasso-ul documentar este o modalitate de decontare ce se bazează, în
esenţă, pe obligaţia de plată a cumpărătorului, asumată prin contractul comercial,
fără a comporta un angajament de plată din partea băncilor implicate în derulare.
a) Incasso-ul documentar constă în manipularea de către bănci a docu-
mentelor comerciale şi/sau financiare conform instrucţiunilor primite, în scopul:
• de a obţine plata şi/sau acceptarea;
• de a remite documente comerciale contra plată şi/sau acceptare;
• de a remite documente în baza altor termeni şi condiţii.
b) Scopul operaţiunii este transmiterea documentelor comerciale şi/sau
financiare de la beneficiarul plăţii la plătitor contra plată/acceptare sau alte condiţii.
61
c) Părţile implicate într-un incasso sunt:
• ordonatorul – partea ce încredinţează băncii sale ordinul de încasare;
• banca remitentă – cea căreia ordonatorul îi încredinţează ordinul de
încasare;
• banca colectoare – banca însărcinată cu încasarea; orice bancă, alta decât
cea remitentă, implicată în ordinul de încasare;
• banca prezentatoare – banca însărcinată cu prezentarea documentului
trasului;
• trasul – importatorul, cumpărătorul sau cel căruia trebuie să i se prezinte
documentele în conformitate cu ordinul de încasare şi care trebuie să efectueze
plata.
d) Condiţiile de eliberare a documentelor contra:
• plată şi/sau acceptare;
• alte termene şi condiţii.
Avantajele utilizării incasso-ului

Utilizarea incasso-ului este:
a) mai sigură decât cea a ordinului de plată;
b) mai puţin costisitoare decât acreditivul;
c) în cazul incasso-urilor simple sau al documentelor contra acceptare, trasul
are posibilitatea de a vinde marfa înaintea plăţii;
d) nu necesită blocarea disponibilităţilor clientului în calitate de tras; din
momentul avizării incasso-ului, plata se va efectua către exportator numai la
primirea instrucţiunilor de plată la importator;
e) incasso-urile se derulează în baza Normelor Uniforme pentru Incasso
Publicaţia 522 a CCI Paris, fapt ce îi conferă o anumită protecţie (aplicabil
incasso-ului în valută).
3.5.2. MECANISMUL DERULĂRII INCASSO-ULUI DOCUMENTAR

În incasso-ul documentar, transmiterea plăţii de la cumpărător la vânzător se
realizează numai după ce cumpărătorul este anunţat de către banca sa în legătură cu
sosirea documentelor care atestă expedierea mărfurilor către vânzător.
Exportatorul este iniţiatorul operaţiunii de derulare, întreaga operaţiune se
derulează din ordinul său, pe răspunderea şi riscul propriu.
Transmiterea documentelor de la exportator (vânzător) la importator
(cumpărător) se realizează prin intermediul a două bănci:
– banca exportatorului, la care acesta depune documentele de expediţie;
– banca importatorului, la care acesta are contul deschis.
62
Inconvenientele exportatorului în derularea unui astfel de mecanism constau în:
– livrarea mărfii fără nici o garanţie de plată;
– în caz de neplată, marfa trebuie returnată sau depozitată în vederea găsirii
unui alt client, fapt ce presupune cheltuieli pentru exportator.
Principalul risc al importatorului în derularea incasso-ului documentar constă
în faptul că nu poate vedea marfa decât după ce o achită (marfa expediată putând fi
necorespunzătoare din punct de vedere calitativ sau poate fi o altă marfă).
Riscurile pe care le generează incasso-ul determină utilizarea acestei
modalităţi de plată în relaţiile dintre parteneri siguri, cunoscuţi şi cu o bonitate de
necontestat.
Există două tipuri de incasso documentar:
a) documente contra plată. Banca prezentatoare (a importatorului) remite
documentele de livrare importatorului numai contra plăţii facturii ce indică
valoarea tranzacţiei. Banca, la primirea documentelor, invită pe importator să facă
plata. După efectuarea plăţii, banca remite importa-torului documentele pe baza
cărora acesta poate intra în posesia mărfii, la destinaţia transportului.
Banca prezentatoare poate primi ordinul de încasare fie de la băncile ei de
corespondent din străinătate, fie de la alte bănci, fie direct de la exportator;
b) documente contra acceptare. Banca exportatorului trimite documentele
la o bancă corespondentă situată în ţara importatorului, cu indicaţia de a i le remite
numai contra acceptării unei cambii, cu scadenţa conformă cu termenul de plată din
contractul comercial. Astfel, exportatorul acordă importatorului un credit pe termen
scurt. Cambia poate fi scontată înainte de scadenţă.
La primirea ordinului de încasare, băncii prezentatoare îi revin următoarele
sarcini:
• identificarea băncii remitente, trasului şi verificarea specimenului de
semnătură, dacă documentele vin de la o bancă corespondentă;
• verificarea existenţei documentelor menţionate în ordinul de încasare;
• înregistrarea ordinului de încasare, într-un registru special, cu date
referitoare la:
– banca emitentă;
– referinţa băncii emitente;
– numele şi adresa trasului;
– suma de încasat;
– data scadenţei, în cazul cambiei;
– derularea incasso-ului conform instrucţiunilor primite de la banca remitentă.
Mecanismul delurării incasso-ului documentar este prezentat în Schema nr. 2.
63
Schema nr. 2. Mecanismul derulării incasso-ului documentar
1. Încheierea contractului de vânzare internaţională (în care se prevede ca

modalitate de plată „incasso documentar”);
2. Exportatorul expediază mărfurile în conformitate cu prevederile
contractului;
3. Exportatorul remite băncii sale documentele care fac dovada expedierii
mărfurilor, însoţite de ordinul de încasare, prin care exportatorul dă instrucţiuni
băncii sale privind modul de folosire a documentelor. Ordinul de încasare este un
document tipizat în care exportatorul specifică: importatorul, banca importatorului,
numărul documentelor trimise la încasat, comisioanele. La depunerea documentelor,
banca nu efectuează decât controlul formal asupra lor;
4. Banca exportatorului (banca remitentă) procedează la transmiterea
documentelor, însoţite de ordinul de încasare, băncii importatorului;
5. Banca importatorului avizează importatorul de sosirea documentelor la plată şi
eliberează documentele, conform instrucţiunilor din ordinul de încasare, contra plată
sau contra acceptare;
6. Importatorul plăteşte documentele sau acceptă cambia şi primeşte
documentele care atestă proprietatea asupra mărfurilor;
7. Banca importatorului creditează la rândul ei banca exportatorului;
8. Banca exportatorului creditează contul clientului său, exportatorul.
64
CAPITOLUL 4
TEHNICA OPERAŢIUNILOR
DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR
(VIRAMENT)
4.1. OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR

În activitatea bancară, conturile de disponibilităţi ale clienţilor sunt, din punct
de vedere al funcţiei contabile, conturi de pasiv, cu excepţia contului curent, care
este bifuncţional.
Pornind de la acest fapt, încasările clienţilor în conturile de disponibilităţi
sunt numite generic şi „creditări” ale contului, iar plăţile „debitări”.
În activitatea curentă, emiterea şi punerea în circulaţie a instrumentelor de
plată revin entităţilor economice şi persoanelor fizice.
Instituţiile de credit asigură circuitul instrumentelor de plată de debit şi de
credit, astfel încât, pe baza acestora, să se poată realiza transferul fondurilor din
contul plătitorilor în contul beneficiarilor sumelor respective.
În acest sens, operaţiunile prin virament efectuate de către instituţiile de
credit urmează circuitele instrumentelor utilizate, astfel:
• instrumentul de plată de debit reprezintă instrumentul de plată care circulă
de la unitatea bancară a beneficiarului către unitatea bancară a plătitorului, având
ca efect debitarea contului plătitorului şi creditarea contului beneficiarului;
• instrumentul de plată de credit reprezintă instrumentul de plată care circulă
de la unitatea bancară sau unitatea organizaţiei cooperatiste de credit a plătitorului către
unitatea bancară sau unitatea organizaţiei cooperatiste de credit a beneficiarului, având
ca efect debitarea contului plătitorului şi creditarea contului beneficiarului.
4.1.1. CECUL ÎN OPERAŢIUNILE PRIN VIRAMENT
Obligaţii la plata unui cec

Principalul obligat la plata unui cec este trăgătorul.
În situaţia în care există obligaţi de regres, aceştia răspund de plata cecului.
Înscrierea pe cec de către trăgător a unei clauze prin care acesta se
exonerează de răspunderea de plată a cecului respectiv se consideră ca şi cum nu ar
fi fost scrisă.
65
Cecul produce aceleaşi efecte şi purtătorul său beneficiază de aceleaşi
drepturi chiar dacă după emiterea acestuia au intervenit moartea, incapacitatea sau
restrângerea capacităţii trăgătorului.
Girantul se poate exonera de garanţia de plată faţă de primul giratar şi faţă de
ceilalţi giratari prin inserarea unei clauze în acest sens în textul girului, utilizând o
formulă corespunzătoare, precum: „fără garanţie”, „fără răspundere” sau „fără obligo”.
Aceasta clauză va putea fi invocată de către respectivul girant, şi numai de către el,
împotriva oricărui posesor al cecului.
Persoana care primeşte un cec cu o astfel de clauză dobândeşte proprietatea
asupra lui, ca şi drepturile care izvorăsc din el, însă nu va putea exercita acţiunea
de regres contra girantului pentru plata cecului.
Operaţiuni privind cecurile

Păstrarea, gestionarea şi evidenţa filelor de cec
Păstrarea, gestionarea şi evidenţa filelor de cec sunt realizate conform
reglementărilor interne ale băncilor privind operaţiunile.
Gestionarea carnetelor de cecuri se efectuează în conformitate cu regle-
mentările interne ale băncii privind operaţiunile de casă.
La eliberarea carnetelor de cecuri sau a filelor de cec, la solicitarea clienţilor,
se au în vedere următoarele:
a) pentru procurarea carnetelor de cecuri sau a unor file de cec, clientul
trebuie să completeze o comandă în acest sens (respectiv, formularul prevăzut în
reglementările interne ale băncii privind operaţiunile de casă) în două exemplare,
semnată de persoanele autorizate să dispună de cont, conform Fişei specimenelor
de semnătură;
b) banca trebuie să identifice pe baza actului de identitate (original) persoana
care prezintă comanda conform procedurilor interne, respectiv persoana care este
desemnată să ridice carnetele de cec/filele de cec de la bancă. Totodată, se
confruntă semnăturile înscrise pe comandă cu cele din Fişa specimenelor de
semnătură existentă la bancă, precum şi amprenta ştampilei, acestea trebuie să
coincidă;
c) banca trebuie să consulte în mod obligatoriu baza de date a Băncii Naţionale
a României – Centrala Incidentelor de Plăţi15)12)în vederea verificării credibilităţii şi
15)
Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP) este un centru de intermediere care gestionează
informaţia specifică incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru scopurile
utilizatorilor, care este organizat şi funcţionează la Banca Naţională a României. Toate băncile
comerciale au obligaţia de a raporta în termen real pe cale informatică toate cazurile de
neonorare a unui cec, de unul sau altul din clienţii lor. Toate aceste incidente de plăţi sunt astfel
centralizate într-o ,,listă neagră”, cu numele şi datele de identificare a celor care nu au respectat
disciplina plăţilor (persoane fizice şi juridice). Orice persoană care nu a onorat plata unui cec
este supusă, potrivit legii, interdicţiei de a mai utiliza astfel de instrumente de plată fără
numerar pe o perioadă de un an, fiind pasibilă de a suporta şi consecinţele legii penale.
66
seriozităţii clientului respectiv în domeniul disciplinei plăţilor. Nu se vor elibera
formularele de cec (simple/barate) titularilor de cont fără consultarea prealabilă, pe
baza Cererii de consultare a bazei de date a Băncii Naţionale a României – Centrala
Incidentelor de Plăţi, formularele de cec eliberându-se clientului în ziua efectuării
acestei consultări.
Nu se vor elibera carnete de cecuri sau file de cec, în situaţia în care clientul
respectiv este declarat în interdicţie bancară, ca urmare a producerii unui/unor
incident/incidente de plată major/majore asupra unui cont al său, indiferent dacă a/au
fost notificat/notificate de unitatea bancară sau de către o altă instituţie de credit.
Ca măsură cu caracter prudenţial, pentru clienţii care au fost declaraţi în
interdicţie bancară, aceştia, după expirarea interdicţiei, pot utiliza pentru o perioadă
de 3-6 luni numai cecuri certificate, cu blocarea prealabilă a disponibilităţilor
necesare, conform reglementărilor interne ale băncii privind certificarea cecurilor.
În Cererea de consultare care se transmite pentru interogarea bazei de date a
Băncii Naţionale a României – Centrala Incidentelor de Plăţi, se vor solicita
informaţii privind istoricul incidentelor de plăţi majore, care sunt înscrise în
Fişierul Naţional al Persoanelor cu Risc. Banca va menţiona în mod obligatoriu pe
formularul de comandă de cumpărare file sau carnete cec rezultatul consultării
bazei de date a Băncii Naţionale a României – Centrala Incidentelor de Plăţi.
Conform prevederilor reglementărilor legale, în vigoare la eliberarea filelor
de cec, acestea trebuie să aibă pretipărite următoarele elemente:
a) denumirea unităţii bancare trase şi adresa acesteia (în zona de pe faţa
cecului, care este alocată pentru elementele de identificare a unităţii bancare unde
plata trebuie făcută);
b) numele sau denumirea trăgătorului şi adresa acestuia (în zona care este
alocată pentru elementele de identificare a trăgătorului);
c) codul fiscal al trăgătorului (în zona respectivă a cecului);
d) numărul contului trăgătorului din care urmează să se facă plata şi codul
unităţii bancare trase, unde este deschis contul trăgătorului.
Aşadar, cecul, ca instrument de plată cu regim special, poate fi procurat de trăgător
(persoană fizică/juridică) numai de la o instituţie de credit şi numai după verificarea
îndeplinirii de către acesta a condiţiilor privind eliberarea documentului respectiv.
După eliberarea filelor de cec de către instituţiile de credit, până la prezentarea
lor la plată la aceste instituţii, trăgătorul şi, respectiv, deţinătorul filei de cec poartă
întreaga responsabilitate pentru păstrarea şi gestionarea acestor documente.
Băncile au obligaţia să arhiveze cecurile care au făcut obiectul operaţiunilor
lor pe o perioadă de 5 ani de la data plăţii (în cazul decontărilor prin virament) sau
15 ani de la data plăţii (în cazul cecurilor achitate cash).
Obligaţiile băncii in derularea operaţiunilor cu cecuri

Banca, la primirea filei de cec de la beneficiar însoţită de borderoul de
încasare, verifică următoarele:
67
a) dacă deţinătorul cecului este posesor legitim al acestuia. Se verifică dacă,
în cazul cecului transmisibil prin gir, deţinătorul justifică dreptul său printr-o serie
neîntreruptă de giruri. În cazul unui cec netransmisibil se verifică dacă deţinătorul
este ultimul posesor în momentul înscrierii clauzei „netransmisibil” de către
trăgător (caz în care posesor este beneficiarul plăţii al cărui nume/denumire este
indicat/indicată pe faţa cecului) sau de către girant (caz în care posesor este
giratarul acestuia);
b) dacă persoana care prezintă fila de cec însoţită de borderoul de încasare
este persoana desemnată de titularul de cont să efectueze operaţiuni în relaţia cu
banca sau dacă persoana fizică/împuterniciţii acesteia au calitatea de beneficiar al
filei de cec, identitatea fiind dovedită cu actul de identitate în original conform
reglementărilor interne ale băncii;
c) dacă semnătura autorizată şi, în cazul persoanelor juridice, ştampila, care
sunt înscrise pe borderoul de încasare corespund cu cele din Fişa specimenelor de
semnătură existentă la bancă sau cu cele din procura prezentată. Dacă acestea nu
corespund cu cele din Fişa specimenelor de semnătură sau, după caz, cu cele din
procură, borderoul de încasare (inclusiv fila de cec) nu va fi acceptat de către
bancă;
d) dacă fila de cec conţine menţiunile obligatorii, conform reglementărilor legale
în vigoare. Dacă fila de cec nu conţine elementele obligatorii, aceasta, împreună cu
borderoul de încasare nu se primesc de către bancă;
e) datele despre girare, în cazul în care cecul a fost girat. Se va avea în vedere
că cecurile care cuprind sau nu clauza „la ordin” pot circula prin gir, iar cele pe
care este stipulat „nu la ordin” nu pot fi transmise prin gir, ci numai pe calea cesiunii
ordinare. Se va avea în vedere faptul că cecurile care cuprind clauza „la ordin” nu pot fi
transformate în cecuri „la purtător”, care se transmit prin simpla lor remitere de la un
purtător la altul;
f) dacă borderoul de încasare prin care a fost depus cecul este corect întocmit şi
dacă elementele înscrise de către beneficiar în borderoul de încasare a cecului sunt
corecte şi complete, respectiv, dacă corespund cu cele înscrise pe fila de cec. Dacă se
constată diferenţe între elementele de pe fila de cec şi cele înscrise pe borderoul de
încasare, acestea nu se primesc de către bancă;
g) dacă instrumentul de plată poate ajunge la banca trasă în termenul legal de
prezentare la plată, având în vedere durata circuitelor bancare. In cazul în care nu
se încadrează în termenele de prezentare, înştiinţează beneficiarul despre faptul că
plătitorul poate revoca plata cecului după expirarea termenului de prezentare şi ca
urmare va fi refuzat la plată.
Banca plătitorului (banca trasă), la primirea filei de cec (de la posesor sau
prin corespondenţă) în vederea decontării, are ca obligaţii:
a) să consulte baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi, pentru a verifica
dacă:
68
• la data emiterii filei de cec, trăgătorul era sau nu în interdicţie bancară de a
emite cecuri. Dacă trăgătorul era în interdicţie bancară de a emite cecuri la data
emiterii filei de cec în cauză, aceasta nu se plăteşte;
• fila de cec a fost declarată ca pierdută/furată/distrusă, caz în care aceasta nu
se plăteşte, iar dacă a fost anulată de bancă se refuză sau, după caz, se anulează
declaraţia de anulare şi fila de cec se plăteşte.
În ambele cazuri menţionate mai sus, refuzul la plată se va înscrie în Fişierul
Naţional de Cecuri, conform reglementărilor legale în vigoare privind organizarea
şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi;
b) să verifice dacă cecul conţine elementele prevăzute de reglementările legale în
vigoare. Dacă nu conţine toate elementele, cecul se refuză la plată;
c) să confrunte semnătura şi amprenta ştampilei trăgătorului existente pe cec
cu cele din Fişa specimenelor de semnătură de la bancă (sau, după caz, conform
procurii). Acestea trebuie să coincidă. Existenţa amprentei ştampilei trăgătorului pe
cec este obligatorie numai în cazul persoanelor juridice. In cazul în care, după
verificarea Fişei specimenelor de semnătură, se constată neconcordanţe cu privire
la amprenta ştampilei şi/sau specimenul de semnătură al persoanei/persoanelor
autorizate să dispună de cont, banca nu efectuează operaţiunea, procedând în
conformitate cu prevederile reglementărilor legale în vigoare privind organizarea şi
funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi;
d) să verifice prezentarea la plată a cecurilor în termenele stabilite de
prevederile legale în vigoare. Dacă trăgătorul a revocat plata filei de cec, conform
reglementărilor legale în vigoare, cecul respectiv nu se va plăti;
e) să verifice existenţa în cont a disponibilului necesar pentru plata cecului.
De asemenea, în operaţiunile de decontări ale filelor de cec, băncile au ca
obligaţii:
a) respectarea dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la eliberarea de
numerar persoanelor juridice. Eliberările de numerar persoanelor juridice se vor
face în limita plafonului stabilit, având în vedere excepţiile stabilite de
reglementările legale în vigoare;
b) respectarea dispoziţiilor reglementărilor legale în vigoare referitoare la
transferul banilor din contul persoanelor juridice în contul persoanelor fizice, care
se va face în mod obligatoriu prin prezentarea de documente justificative legale.
Conform reglementărilor legale în vigoare, aceste documente justificative se
constituie în solicitări scrise de transfer al banilor din contul persoanelor juridice în
contul persoanelor fizice, sub responsabilitatea reprezentanţilor legali ai persoa-
nelor juridice;
c) respectarea reglementărilor interne referitoare la eliberarea filelor de cec
sau carnete de cecuri clienţilor, în conformitate şi cu cerinţele prudenţiale pentru
limitarea riscurilor;
d) acordarea de asistenţă de specialitate privind derularea operaţiunilor cu
cecuri, pentru limitarea riscului producerii de incidente de plăţi şi impunerii de
către bancă, pentru clienţii care produc incidente majore de plăţi cu cecuri, a
regimului interdicţiei bancare de a emite cecuri pe o perioadă de un an;
69
e) verificarea, în cazul cecurilor emise şi plătibile în valută între rezidenţi,
precum şi între rezidenţi şi nerezidenţi, a respectării prevederilor reglementărilor
legale în vigoare privind efectuarea operaţiunilor valutare;
f) în cazul în care s-a decis refuzul parţial sau total la plată a cecului,
sesizarea organului de poliţie competent şi asigurarea transmiterii la Centrala
Incidentelor de Plăţi a cererii de înscriere a refuzului bancar, conform formularului
stabilit de reglementările legale în vigoare, care este obligatoriu ca formă şi
conţinut.
Prezentăm în Schema nr. 3 circuitul unui cec simplu decontat în sistem
intrabancar:
Schema nr. 3. Mecanismul de plată cu cec simplu
FURNIZOR (A) BENEFICIAR (B)

MARFĂ/SERVICIU = MARFĂ/SERVICIU =
= BENEFICIAR (A) SUMĂ = PLĂTITOR (B) SUMĂ
1. Clientul (B) – procură de la banca sa cecuri simple;

2. Furnizorul (A) – livrează/prestează marfa/serviciul beneficiarului (B);
3. În schimbul mărfii/serviciului, beneficiarul acesteia/acestora achită
contravaloarea cu fila cec;
4. Clientul (A) depune spre încasare la banca sa fila de cec primită de la
plătitor (B);
5. Banca beneficiarului (A) remite spre încasare către banca plătitorului (B) fila
cec;
6. Plătitorul (B) trebuie să asigure în contul său disponibilităţile necesare
achitării filei cec;
7. La prezentarea la plată a filei cec, banca plătitorului (B) pune, prin
virament, la dispoziţia băncii beneficiarului (A) suma aferentă;
8. Banca beneficiarului (A) înştiinţează (prin extrasul de cont) beneficiarul
sumei (A) despre încasarea acesteia.
70
Plata. Refuzul la plată
Cecul este primit de către bancă, în vederea remiterii spre încasare, însoţit de
un borderou de încasare, completat de către client în 4 exemplare.
Destinaţia borderourilor de încasare a instrumentelor de plată de debit este
următoarea:
• un exemplar este restituit clientului beneficiar al instrumentelor de plată de
debit cu semnătura de primire, data şi ştampila băncii;
• un exemplar este păstrat de unitatea bancară iniţiatoare, respectiv banca la
care a fost depus spre încasare instrumentul de plată de debit;
• în sistem intrabancar, două exemplare se transmit unităţii bancare
destinatare, din care:
– un exemplar semnat, datat şi ştampilat atât de către banca beneficiarului,
cât şi de banca destinatară care a decontat instrumentul, se anexează la extrasul de
cont al clientului plătitor;
– un exemplar semnat, datat şi ştampilat atât de către banca beneficiarului,
cât şi de către banca destinatară, care a decontat instrumentul, se remite unităţii
bancare iniţiatoare pentru a fi anexat la extrasul de cont al clientului beneficiar;
• în sistem interbancar, două exemplare se transmit unităţii bancare
prezentatoare, din care:
– un exemplar se restituie unităţii bancare iniţiatoare, după compensare,
pentru a fi anexat la extrasul de cont al clientului beneficiar;
– un exemplar se remite societăţii bancare primitoare în cadrul şedinţei de
verificare.
Instrumentele de plată de debit cu borderourile aferente sunt însoţite pe
parcurs poştal de scrisoare de remitere.
În cazul în care disponibilul din contul trăgătorului este suficient şi, din
verificările efectuate de bancă, rezultă că sunt respectate cerinţele legale referitoare
la cec şi incidentele de plăţi, precum şi celelalte reglementări legale referitoare la
plăti, fila de cec se plăteşte.
În cazul în care disponibilul din contul trăgătorului este insuficient pentru
plata integrală a cecului, banca va achita parţial cecul, în limita disponibilului
existent în contul trăgătorului. Pe versoul cecului, pentru a certifica valabilitatea
instrumentului numai pentru restul sumei, se va înscrie: „Achitat parţial suma de …”,
în cifre şi litere, motivul refuzului.
În cazul refuzului total la plată a unui cec, pe versoul acestuia se
menţionează „Refuzat total la plată”, motivul refuzului, urmate de semnătura, data
şi ştampila băncii.
În cazul refuzului parţial sau total la plată, fila de cec însoţită de
formularul de justificare refuz parţial sau total, borderoul de încasare, nota
contabilă (în cazul refuzului parţial) şi scrisoarea de remitere se transmit operativ la
unitatea bancară a beneficiarului (sau unitatea primitoare), pentru ca beneficiarul
să poată efectua protestul de neplată.
71
Prezentăm în Schema nr. 4 mecanismul de derulare a operaţiunilor în cazul
refuzului total la plată a unui cec simplu, pe circuit intrabancar.
Schema nr. 4. Mecanismul de derulare a operaţiunilor bancare

în cazul refuzului total la plată a unui cec
1. Clientul (B) – procură de la banca sa cecuri simple;

2. Furnizorul (A) – livrează/prestează marfa/serviciul beneficiarului (B);
3. În schimbul mărfii/serviciului, beneficiarul acesteia/acestora achită
contravaloarea cu filă cec;
4. Clientul (A) depune, în termen, spre încasare la banca sa fila de cec primită
de la plătitor (B);
5. Banca beneficiarului (A) remite spre încasare către banca plătitorului (B) fila
cec;
6. La prezentarea la plată a filei cec, plătitorul (B) nu deţine disponibilităţile
necesare achitării filei cec, astfel încât banca plătitorului (B) înscrie la CIP – BNR
incidentul de plată;
7. CIP-BNR confirmă înregistrarea incidentului în baza de date;
8. CIP-BNR pune la dispoziţia utilizatorilor informaţia privind incidentul de plată
produs de clientul (B);
9. Banca plătitorului (B) remite plătitorului (B) somaţia privind interdicţia de
a mai emite cecuri;
10. Banca plătitorului (B) restituie băncii beneficiarului (A) instrumentul de
plată refuzat la plată;
72
11. Banca beneficiarului (A) restituie clientului (A) fila de cec refuzată la
plată, pentru dresarea protestului;
12. Banca beneficiarului (A) şi banca plătitorului (B) utilizează informaţia
pusă la dispoziţie de CIP – BNR.
Revocarea la plată a cecului

În operaţiunile cu cecuri, revocarea ordinului de a plăti cecul poate fi făcută
în anumite situaţii:
a) ordinul dat de trăgător trasului de a nu plăti suma înscrisă pe cec nu este
valabil decât după expirarea termenului de prezentare;
b) băncile nu primesc cecuri în legătură cu care le-a fost notificat de către trăgător
faptul că au fost completate abuziv şi apoi puse în circulaţie, chiar dacă respectivele
cecuri sunt prezentate de către un posesor de bună-credinţă.
Avalul
Avalul este o garanţie personală prin care o persoană denumită avalist, adică
acela care dă avalul, garantează obligaţia asumată de una dintre persoanele
obligate prin cec, direct sau pe cale de regres, persoană denumită avalizat, pentru
toată suma menţionată pe cec sau pentru o parte din ea. Validitatea avalului
presupune că suportă existenţa, măcar formală, a obligaţiei, al cărei accesoriu este.
Avalul va putea fi dat fie de către o terţă persoană, fie de către un semnatar al
cecului, altul decât trăgătorul.
Persoana care dă un aval trebuie să aibă capacitatea juridică necesară pentru a
realiza acest act juridic.
Girantul poate da un aval, deoarece el este obligat numai faţă de posesorii
care dobândesc cecul ulterior girului său.
Avalul poate fi dat pentru întreaga sumă înscrisă pe cec sau numai pentru o
parte din ea. Dacă avalul este dat pentru o sumă mai mare decât aceea indicată pe
cec, valabilitatea avalului se va reduce la suma înscrisă pe cecul respectiv.
Pentru a fi valabil, avalul trebuie să fie înscris pe cec, prin expresiile „pentru
aval” sau „pentru garanţie” urmate de semnătura avalistului sau a împuternicitului
său.
Avalul va putea fi dat printr-o simplă semnătură a avalistului pusă pe faţa
cecului.
Este obligatoriu ca avalistul să indice persoana pentru care dă avalul. În cazul în
care avalistul nu îndeplineşte această obligaţie, se consideră că avalul este dat pentru
trăgător, ca fiind persoana care eliberează de răspundere cel mai mare număr de
persoane obligate, fără a fi admisă proba contrară.
Avalistul, fiind garantul unui semnatar al cecului, are o obligaţie identică, cu
acelaşi cuprins şi cu aceeaşi întindere ca şi cea garantată.
În cazul în care semnătura debitorului garantat este falsă, avalul este valabil,
deoarece cecul circulă ca şi cum ea ar fi fost adevărată.
73
Avalistul care a plătit cecul dobândeşte toate drepturile decurgând din
respectivul cec împotriva celui garantat (avalizat), cât şi a celor obligaţi către
acesta din urmă în temeiul cecului.
Girul
Cecurile care cuprind sau nu clauza „la ordin” pot circula prin gir.
Girul este un act prin care posesorul cecului, numit girant, transferă altei
persoane, numită giratar, printr-o declaraţie scrisă şi subscrisă pe instrument o
dată cu predarea acestuia, toate drepturile decurgând din cecul astfel redactat şi
completat.
Girul trebuie să fie necondiţionat, neputând fi grevat de contraprestaţii sau de
orice fel de raporturi cauzale care ar putea schimba caracterul abstract al obligaţiei
asumate prin cecul respectiv.
Cecul fiind indivizibil, girul parţial este nul, deoarece nu se poate admite ca o
parte a creanţei încorporată în el să aparţină girantului, iar cealaltă parte giratarului.
Girul poate fi „în plin” sau „în alb”. Girul „în plin” cuprinde: semnătura
girantului, numele giratarului şi data girării puse pe versoul cecului sau pe adaosul
acestuia. Girul „în alb”, care produce aceleaşi efecte ca şi girul „în plin”, cuprinde
numai semnătura girantului înscrisă pe versoul cecului sau pe adaosul acestuia. Nu
este permisă înscrierea girului „în alb” pe faţa cecului, deoarece acest gir ar putea fi
confundat cu avalul.
Transmiterea cecului prin gir, având ca efect transmiterea către giratar a
tuturor drepturilor decurgând din cec, implică faptul că giratarul va putea prezenta
cecul la plată trasului şi se va putea îndrepta pe cale de regres împotriva obligaţilor
prin instrumentul respectiv.
Prin succesiune neîntreruptă a girurilor se înţelege succesiunea în care fiecare
gir este semnat în calitate de girant de către cel care în girul precedent figura ca
giratar.
Dacă şirul de giruri este întrerupt, posesor legitim al cecului este ultimul
giratar dinaintea întreruperii, dacă acesta se afla în posesia cecului.
Dacă în seria de giruri se află un gir în alb, semnatarul girului următor este
considerat giratarul girului în alb.
Girurile şterse sunt considerate ca nescrise, ele neputând servi nici pentru a
umple eventualele lacune în şirul de giruri şi nici să îl întrerupă, dacă şirul
de giruri este regulat. Aceste giruri se consideră ca şi cum nu ar fi existat.
Dacă un gir este şters şi, prin acest fapt, seria girurilor este întreruptă, este
exclusă legitimitatea formală a ultimului girant şi, deci, şi a dreptului său de
creditor prin cecul respectiv. În această situaţie, ultimul girant îşi va putea exercita
drepturile sale numai prin procedura de drept comun.
În cazul în care cecul a fost creat cu numele în alb al beneficiarului, este
necesară completarea cecului cu numele acestuia pentru a putea începe seria
regulată a girurilor.
74
Pe cec pot fi indicaţi mai mulţi giratari, fie în mod cumulativ, caz în care
exercitarea drepturilor se va face de către toţi de comun acord, fie alternativ, caz în
care oricare dintre giratarii care se află în posesia cecului poate să exercite
drepturile privind respectivul cec.
Dacă în gir au fost indicaţi mai mulţi giratari în mod cumulativ, atunci, pentru
transmiterea cecului prin gir, trebuie ca instrumentul de plată să poarte semnătura
tuturor giratarilor, care devin astfel, la rândul lor, giranţi.
Dacă cecul a fost girat în folosul trasului, unitatea bancară la care girantul îşi
are deschis contul, ciclul economic al instrumentului respectiv este încheiat, cecul
având astfel numai valoarea unei chitanţe.
Girul „în alb” permite posesorului cecului să îl transmită fără a lua asupra sa
nici o răspundere, deoarece numele său nu figurează pe cec.
Girul „în alb” permite darea în gaj a cecului şi scoaterea lui din gaj, fără ca
această operaţie să lase urme pe cec.
Posesorul cecului cu un gir „în alb” are următoarele posibilităţi privind
respectivul cec:
a) să-l completeze cu propriul nume;
b) să-l completeze cu numele altei persoane şi, în acest caz, îl predă acesteia;
c) să gireze cecul din nou „în alb” sau la ordinul altei persoane;
d) să predea pur şi simplu cecul unui terţ fără a realiza operaţiunea de girare
către acesta şi fără a completa girul „în alb”.
Girantul răspunde faţă de giratar şi de posesorii ulteriori ai cecului pentru
plata acestuia, în caz de neplată la prezentare, din partea trasului.
Girul transmite proprietatea cecului, cu particularitatea că giranţii devin
obligaţi solidar pentru plata la prezentare. În caz de neplată a cecului de către tras,
la prezentare, posesorul acestuia se poate îndrepta pe cale de regres împotriva
oricăruia dintre obligaţi şi, implicit, împotriva oricăruia dintre giranţi.
Girantul unui cec poate interzice un nou gir privind respectivul cec. În cazul
în care în textul unui gir este inserată o astfel de interdicţie prin expresia „fără gir
ulterior”, girantul nu răspunde faţă de persoanele cărora cecul le-a fost girat
ulterior, contrar indicaţiilor sale.
Trăgătorul stabileşte modalitatea de circulaţie a cecului în momentul emiterii
acestuia. De aceea, un cec „la ordin” nu poate fi transformat în cec „la purtător”
prin simpla lui transmitere şi invers, un gir pus pe un cec „la purtător” – chiar dacă
este gir în alb – nu poate transforma instrumentul într-un cec „la ordin”.
Dacă girul este dat ulterior protestului de neplată sau altei constatări
echivalente, după trecerea termenului pentru dresarea protestului sau după
expirarea termenului de prezentare, el produce numai efectele unei cesiuni
ordinare. Cesiunea ordinară presupune transferarea creanţei rezultând din cec, din
patrimoniul cedentului în acela al cesionarului, în aceleaşi condiţii în care se găsea
în patrimoniul primului.
75
Cesiunea de creanţă ordinară
În cazul în care trăgătorul a înscris în textul cecului clauza „nu la ordin”, cecul este
transmisibil numai în forma şi cu efectele unei cesiuni de creanţă ordinară.
Ca şi girul, cesiunea de creanţă este un mijloc specific de transmitere a
obligaţiilor constând în acordul de voinţă (contractual) prin care creditorul (numit
cedent) transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul său de
creanţă unei alte persoane (numită cesionar), care va deveni astfel creditor în locul
său şi care va putea încasa de la debitor creanţa cedată.
Protestul. Dreptul de regres

În cazul în care posesorul prezintă cecul la plată în termenul legal şi trasul
nu-l onorează, posesorul poate exercita dreptul de regres împotriva giranţilor,
trăgătorului şi celorlalţi obligaţi.
Pentru exercitarea dreptului de regres este necesar ca posesorul să facă
dovada refuzului la plată. Dovada refuzului la plată poate fi făcută prin următoarele
modalităţi:
a) prin protestul refuzului de plată, care este un act juridic şi solemn, având
aceeaşi valoare probatorie ca şi un act autentic;
b) printr-o declaraţie a trasului datată, scrisă şi semnată de acesta pe cec prin
care se indică în mod expres ziua prezentării la plată a instrumentului respectiv;
c) printr-o confirmare oficială datată a unei case de compensaţii, prin care se
arată că fila de cec a fost adusă spre compensare în termen util, dar nu a fost plătită.
Clauza „fără cheltuieli” sau „fără protest” înscrisă pe cec de către trăgător,
girant sau avalist îl scuteşte pe posesor, pentru exercitarea acţiunii sau execuţiei de
regres, de dresarea protestului de neplată sau a unei constatări echivalente. O astfel
de clauză nu-l scuteşte pe posesor de prezentarea cecului la plată în termenele legale
stabilite prin reglementările legale în vigoare asupra cecului şi nici de notificările
prevăzute în aceste reglementări.
În cazul în care cecul nu este prezentat la plată în termenul legal stabilit de
reglementările legale în vigoare asupra cecului sau în cazul în care cecul este
prezentat la plată în termenul legal şi plata este refuzată, fără a se face însă
protestul sau un alt act de echivalare a protestului, posesorul păstrează totuşi
drepturile sale contra trăgătorului, principalul debitor, prin respectivul instrument.
În cazul expirării termenului prevăzut pentru plata cecului, posesorul are totuşi
dreptul de a cere de la tras plata sumei prevăzute în instrument. În această situaţie,
dacă trasul dispune de fondurile necesare, el va putea plăti suma prevăzută pe cec,
plata fiind legală şi fără un alt acord al trăgătorului. În acest caz, dacă trasul refuză
plata, posesorul are dreptul de a se întoarce împotriva trăgătorului, intentând acţiunea
care decurge din instrument.
În cazul în care, după trecerea intervalului legal de prezentare, fondurile
disponibile în contul trăgătorului, ţinut de tras, se micşorează sau dispar din motive
determinate de activitatea trasului, posesorul cecului pierde dreptul de a se îndrepta
76
împotriva trăgătorului, în limita sumei dispărute sau pentru suma integrală indicată
pe cec.
În cazul refuzului la plată a unui cec prezentat trasului în termenul legal,
protestul sau o constatare echivalentă a acestui fapt trebuie să fie dresat înaintea
expirării termenului de prezentare.
Dacă un cec este prezentat trasului în ultima zi a termenului legal şi acesta îi
refuză plata, protestul sau constatarea sa echivalentă se poate dresa în prima zi
lucrătoare care urmează acestei ultime zile a termenului legal de prezentare.
Rolul executorului judecătoresc care dresează protestul este acela de a
constata în mod public refuzul de plată a cecului din partea trasului.
Executorul judecătoresc care dresează protestul nu are dreptul de a încasa
suma prevăzută pe cec.
Actul de protest încheiat de o altă persoană decât acelea prevăzute de regle-
mentările legale în vigoare asupra cecului este nul pentru cauză de incompetenţă.
Executorul judecătoresc, care încheie protestul, poate să-l redacteze pe
originalul cecului, pe duplicatul cecului sau pe un adaos al acestora. Protestul poate
fi redactat şi ca un act separat.
În cazul în care protestul este redactat pe un adaos al cecului, executorul
judecătoresc care îl întocmeşte trebuie să aplice ştampila judecătoriei pe linia care
uneşte cecul cu adaosul său.
În cazul în care protestul este întocmit ca un act separat, este obligatoriu ca pe
cec să se facă menţiunea „protestat”.
Actul de protest se întocmeşte la cererea posesorului cecului, la judecătoria în
a cărei rază teritorială se găseşte locul plăţii cecului.
Protestul întocmit în alt loc decât cel indicat prin cec sau, în lipsa unei
asemenea indicaţii, în alt loc decât cele menţionate de reglementările legale în
vigoare asupra cecului este nul. Consecinţa nulităţii protestului este decăderea
posesorului din exerciţiul acţiunii sau executării de regres.
Protestul se întocmeşte contra trasului sau a persoanei indicate a plăti. Prin
cuvântul „domiciliu” se înţelege locul unde persoana obligată îşi are locuinţa sau
sediul, iar prin expresia „loc de plată” se înţelege întreg teritoriul localităţii
respective. De aceea, în cazul în care domiciliul persoanelor contra cărora se
întocmeşte protestul nu poate fi găsit, protestul se va putea face la orice judecătorie
de pe raza locului de plată, la libera alegere a posesorului cecului.
Obligaţia întocmirii protestului există chiar dacă persoanele contra cărora
acesta este întocmit nu sunt prezente la acel domiciliu.
Incapacitatea persoanelor care trebuie să plătească fila de cec nu scuteşte pe
posesor de obligaţia întocmirii protestului. Excepţie de la această regulă face numai
situaţia în care trasul a dat faliment. În acest caz, sentinţa de declarare în stare de
faliment a trasului ţine loc de act de protest pentru exercitarea acţiunii de regres.
În actul de protest este obligatoriu să fie incluse următoarele elemente:
a) anul, luna, ziua şi ora întocmirii protestului;
b) numele şi prenumele celui care a cerut întocmirea protestului;
77
c) numele şi prenumele persoanei sau persoanelor contra cărora s-a dresat
protestul;
d) indicarea locului în care a fost dresat protestul şi menţionarea cercetărilor
care au fost făcute;
e) somaţia de plată, răspunsurile primite sau motivele pentru care nu s-a
primit nici un răspuns.
În cazul în care protestul este întocmit ca un act separat de cec, el va trebui să
cuprindă şi transcrierea exactă a cecului.
Lipsa totală a uneia sau mai multor menţiuni esenţiale din actul de protest
poate atrage nulitatea acestuia, dacă judecătorul de fond apreciază că ele nu rezultă
nici expres, nici implicit din textul actului de protest.
Protestul este un act solemn, care nu poate fi dresat decât în condiţiile
prevăzute de lege şi nici nu poate fi înlocuit prin vreun alt act.
Unica modalitate de înlocuire a actului de protest este următoarea: cu
aprobarea posesorului cecului, cel împotriva căruia se dresează protestul dă o
declaraţie de refuz de plată. Declaraţia va fi scrisă şi datată pe cec sau pe adaosul la
acesta şi va fi semnată de cel împotriva căruia protestul urma să fie făcut. Această
declaraţie va trebui, în mod obligatoriu, să poarte o dată certă din interiorul
termenului legal stabilit pentru dresarea protestului.
În cazul refuzului de plată a cecului prezentat băncii trase în termenul legal,
posesorul cecului poate solicita executorului judecătoresc dresarea protestului de
neplată contra băncii trase sau a persoanei indicate a plăti.
Procedura de amortizare
Posesorul unui cec pierdut, sustras sau distrus poate cere anularea cecului
printr-o cerere în care să fie cuprinse menţiunile obligatorii ale cecului (procedura
de amortizare).
În cazul în care cecul este la purtător, cererea va trebui să cuprindă elemente
suficiente pentru ca instrumentul să poată fi identificat.
Cererea de anulare a cecului va trebui să fie adresată preşedintelui
judecătoriei în a cărei rază teritorială se găsesc locul şi adresa de plată ale cecului.
Posesorul poate notifica trasului cererea de anulare introdusă la judecătorie
privind pierderea, sustragerea sau distrugerea cecului, precum şi termenul fixat
pentru judecarea cauzei.
După examinarea cererii şi a dovezilor aduse în sprijinul acesteia,
preşedintele judecătoriei căreia i s-a adresat cererea se pronunţă în cel mai scurt
timp printr-o ordonanţă în care sunt cuprinse elementele definitorii de identificare a
cecului. Prin această ordonanţă, cecul este declarat nul, indiferent în posesia cui
s-ar găsi.
Ordonanţa trebuie să fie publicată în „Monitorul Oficial al României” şi
notificată trăgătorului şi trasului care nu mai poate plăti valabil cecul unei persoane
care îl prezintă.
78
După trecerea a 15 zile de la publicarea textului ordonanţei în „Monitorul
Oficial al României”, este autorizată plata cecului către posesorul legitim,
beneficiar al hotărârii judecătoreşti.
Înainte de notificarea ordonanţei către trăgător şi tras, plata făcută de tras
eliberează pe acesta de obligaţia de plată, indiferent de introducerea cererii de
anulare a cecului şi de notificarea acesteia către tras.
Deţinătorul cecului poate face opoziţie la judecătoria competentă în termen
de cincisprezece zile de la publicarea ordonanţei în „Monitorul Oficial al
României”.
După trecerea termenului de 15 zile de la publicarea în „Monitorul Oficial al
României”, fără a se face opoziţie din partea deţinătorului cecului sau după
respingerea opoziţiei printr-o hotărâre rămasă definitivă, cecul pierdut, sustras sau
distrus este anulat, el nemaiputând produce nici un efect.
Ordonanţa de anulare a cecului sau hotărârea de respingere a opoziţiei au ca
efect nu numai anularea cecului pierdut, sustras sau distrus, ci şi crearea unui cec
nou, care îl înlocuieşte pe cel anulat.
Plata cecului va putea fi cerută de persoana care a obţinut înlocuirea
instrumentului pierdut, sustras sau distrus. În acest scop, această persoană trebuie
să prezinte fie ordonanţa de anulare şi un certificat de la judecătoria respectivă, că
nu s-a introdus opoziţia în termen, fie hotărârea definitivă de respingere a opoziţiei.
După eliberarea ordonanţei de anulare a cecului şi apariţia acesteia în
„Monitorul Oficial al României” sau după rămânerea definitivă a hotărârii judecă-
toriei de respingere a opoziţiei, orice drepturi privind respectivul cec pot fi exer-
citate numai pe baza noului instrument creat ca urmare a procedurii de amortizare.
Deţinătorul cecului, care a admis prin neintroducerea opoziţiei să se deruleze
şi să se finalizeze procedura de amortizare a cecului sau a cărui opoziţie a fost
respinsă de judecătorie, nu mai poate să exercite drepturile decurgând din cec,
decât pe calea dreptului comun, şi nu pe calea dreptului cambial.
4.1.2. CAMBIA ŞI BILETUL LA ORDIN ÎN OPERAŢIUNILE

PRIN VIRAMENT
Acceptarea şi plata cambiei

Acceptarea este operaţiunea prin care trasul se obligă să plătească la scadenţă
suma înscrisă pe cambie posesorului legitim al titlului.
Prezentarea cambiei la acceptare este facultativă, dacă nu există o indicaţie
expresă în sens contrar în text.
Acceptarea trebuie cerută trasului la domiciliul acestuia sau, dacă a fost
indicată o persoană pentru a accepta cambia la nevoie şi dacă cambia nu a fost
acceptată de tras, ea trebuie prezentată şi indicatului la nevoie.
Dacă posesorul nu prezintă cambia spre acceptare sau nu o prezintă în
termenul fixat, el nu se va putea îndrepta, în caz de lipsă de acceptare sau plată,
atunci când clauza acceptării a fost stabilită expres de trăgător, nici împotriva
79
acestuia, nici împotriva giranţilor. Dacă clauza a fost pusă de un girant, posesorul
nu se va putea îndrepta împotriva acestuia.
Prezentarea cambiei la acceptare este:
a) obligatorie, când trăgătorul sau unul din giranţi prevăd în mod
expres aceasta sau când cambia este plătibilă la un anume timp de la vedere,
deoarece de la data prezentării la acceptare curge termenul pentru scadenţă;
b) interzisă, când trăgătorul menţionează expres acest lucru, devenind astfel
cambie neacceptabilă. Cambii neacceptabile sunt cambiile altele decât cele:
• plătibile la un terţ;
• plătibile în altă localitate decât aceea a domiciliului trasului;
• cambiile plătibile la un anume timp de la vedere;
c) facultativă, dacă nu există o indicaţie expresă în sens contrar în text
(menţiunea acceptării obligatorii sau menţiunea neacceptabilă).
Dacă posesorul unei cambii plătibile la un anumit timp de la vedere nu
prezintă cambia spre acceptare în termen de un an sau în interiorul termenului fixat
de trăgător, el nu mai are dreptul la nici o acţiune cambială, faţă de nici un debitor
cambial (faţă de trăgător sau giranţi, decade din dreptul acţiunii de regres, iar faţă
de tras, fiindcă acesta nu a acceptat cambia).
Acceptarea se poate face:
• pe faţa cambiei, fiind suficientă numai semnătura trasului, care va fi
echivalentă cu acceptarea;
• pe spatele (verso) titlului, în acest caz, semnătura trasului va fi însoţită de
una din menţiunile: „acceptat”, „voi plăti”, „voi onora” spre a nu fi confundată cu
girul.
În ceea ce priveşte semnătura trasului, se vor respecta prevederile în vigoare
privind toate semnăturile cambiale ale persoanelor fizice sau ale împuterniciţilor
persoanelor juridice.
Pentru ca acceptarea să poată produce efecte cambiale, ea nu poate fi dată
printr-un act separat. Acceptarea prin act separat dă naştere numai unei acţiuni
conform dreptului comun. Este lipsită de valoare cambială acceptarea făcută
verbal, chiar în faţa martorilor.
Semnătura acceptantului trebuie să fie cea a trasului, cu excepţia cazului în
care se apelează la un indicat la nevoie. Dacă o terţă persoană acceptă, acceptarea
sa nu are nici o valoare juridică.
Acceptarea trebuie să fie datată, cuprinzând anul, luna, ziua, pentru cambiile
plătibile la un anumit termen de la vedere şi pentru acele cambii în care trăgătorul sau
girantul stabilesc un termen de prezentare la acceptare.
În cazul în care trasul refuză să dateze acceptarea, posesorul cambiei este
obligat să constate data prezentării sale printr-un protest de nedatare, ca unic
mijloc de a proba data acceptării.
Acceptarea trebuie să fie necondiţionată, modificarea menţiunilor cuprinse în
cambie, cu excepţia celei referitoare la sumă, socotindu-se ca refuz de acceptare.
80
Acceptantul poate restrânge acceptarea la o sumă mai mică decât aceea
prevăzută în cambie; posesorul cambiei nu poate refuza o astfel de acceptare.
Pentru restul sumei neacceptate, posesorul are acelaşi drept ca şi în cazul lipsei de
acceptare.
Prin acceptare, trasul se obligă a plăti cambia la scadenţă, el devenind
obligatul principal în lanţul obligaţilor cambiali. În materie cambială, obligatul
principal este acceptantul. Pentru exercitarea acţiunii cambiale contra acestuia, nu
este nevoie de îndeplinirea nici unei condiţii de ordin cambial, cu excepţia celei
referitoare la prescripţia cambială.
Prezentarea cambiei la acceptare va putea fi făcută oricând, dacă trăgătorul
nu a fixat un termen pentru prezentare, dar nu mai târziu de data scadenţei.
Prezentarea cambiei la acceptare va putea fi făcută şi în ziua scadenţei.
Trăgătorul poate să fixeze sau să nu fixeze un termen obligatoriu pentru
prezentarea cambiei la acceptare.
Oricare dintre giranţi poate stipula obligativitatea prezentării cambiei la
acceptare, fixând sau nu un termen pentru aceasta, cu excepţia cazului în care
trăgătorul a interzis prezentarea spre acceptare de la bun început. Giranţii nu pot
interzice prezentarea la acceptare.
Cambia plătibilă la un anume timp de la vedere trebuie să fie prezentată
pentru acceptare în termen de un an de la data emiterii sale, trăgătorul putând
reduce sau prelungi acest termen prin menţiuni exprese în text, în timp ce giranţii
pot numai să reducă acest termen, făcând, de asemenea, menţiunile cuvenite pe
titlu.
Trasul poate cere, pentru a avea timpul necesar efectuării unor verificări, ca o
nouă prezentare la acceptare a cambiei să i se facă în ziua următoare primei
prezentări.
Trăgătorul este răspunzător de acceptarea şi de plata cambiei. El se poate
exonera de obligaţia de acceptare, atunci când cambia este acceptată fie de tras, fie
de unul din giranţii acestuia, dar rămâne întotdeauna răspunzător de obligaţia de
plată.
Girantul răspunde faţă de giratar şi faţă de posesorii titlului pentru acceptarea şi
plata titlului, în caz de neplată la scadenţă din partea debitorului.
Girantul se poate exonera de garanţia de acceptare şi plata faţă de primul
giratar şi faţă de ceilalţi giratari prin inserarea unei clauze în acest sens în textul
girului, utilizând o formulă corespunzătoare, precum: „fără garanţie”, „fără
răspundere” sau „fără obligo”.
Această clauză va putea fi invocată de către girant şi numai de către el
împotriva oricărui posesor al titlului.
Persoana care primeşte o cambie cu o astfel de clauză dobândeşte
proprietatea asupra ei, ca şi drepturile care izvorăsc din ea, însă nu va putea
exercită acţiunea de regres contra girantului pentru plata titlului.
Clauza exprimată printr-una din redactările „fără răspundere”, „fără obligo”
sau „fără garanţie” poate avea ca scop exonerarea de garanţie numai pentru
81
acceptare sau numai pentru plată; în primul caz, girantul răspunde numai dacă plata
nu este efectuată la scadenţă; în cel de-al doilea caz, girantul este exonerat de
răspundere în cazul acceptării cambiei.
Toate persoanele care, în orice calitate, au semnat o cambie sunt responsabile
solidar în ceea ce priveşte plata titlului, cu toate că obligaţiile cambiale au fost
asumate în momente diferite.
Posesorul sau oricare semnatar care a plătit cambia va putea exercita acţiunea
cambială împotriva oricăruia dintre obligaţi, individual sau colectiv, şi nu
obligatoriu în ordinea în care aceştia s-au obligat, fără a pierde dreptul de acţiune
faţă de ceilalţi în caz de neplată.
Solidaritatea nu se stinge atunci când plăteşte unul dintre codebitori, ci
continuă să producă efecte în raporturile cambiale, până în momentul în care
plăteşte obligatul principal, acceptant al cambiei.
Posesorul titlului se va putea îndrepta însă, în ceea ce îi priveşte pe obligaţii
pe cale de regres, numai împotriva acelora care îl preced, faţă de cei ulteriori, el
fiind garant pentru plată.
Remiterea cambiilor la încasare pe circuit bancar

Băncile primesc cambii, în vederea remiterii spre încasare, însoţite de un
borderou de încasare, completat de către client, în 4 exemplare, din care:
• un exemplar este restituit clientului beneficiar al instrumentelor de plată, cu
semnătura de primire, data şi ştampila băncii;
• un exemplar este păstrat de unitatea bancară iniţiatoare, respectiv banca la
care a fost depus spre încasare instrumentul de plată;
• în sistem intrabancar, două exemplare se transmit unităţii bancare
destinatare, din care:
– un exemplar semnat, datat şi ştampilat atât de banca beneficiarului, cât şi de
banca destinatară, care a decontat instrumentul, se anexează la extrasul de cont al
clientului plătitor;
– un exemplar semnat, datat şi ştampilat atât de banca beneficiarului, cât şi de
banca destinatară, care a decontat instrumentul, se remite unităţii bancare
iniţiatoare, pentru a fi anexat la extrasul de cont al clientului beneficiar;
• în sistem interbancar, două exemplare se transmit unităţii bancare
prezentatoare, din care:
– un exemplar se restituie unităţii bancare iniţiatoare, după compensare,
pentru a fi anexat la extrasul de cont al clientului beneficiar;
– un exemplar se remite societăţii bancare primitoare în cadrul şedinţei de
verificare.
În cazul cambiilor acceptate, posesorul acestora se va putea prezenta pentru
încasarea în cont:
a) la banca ce îl deserveşte, în vederea:
82
• încasării în cont (dacă trasul sau, după caz, cel care a acceptat cambia are
contul deschis la aceeaşi unitate bancară);
• remiterii la încasare pe circuit intrabancar (dacă trasul sau, după caz, cel
care a acceptat cambia are contul deschis la o altă unitate bancară) sau pe circuit
interbancar (dacă trasul sau, după caz, cel care a acceptat cambia are contul deschis
la o altă societate bancară);
b) la banca ce deserveşte trasul sau, după caz, cel care a acceptat cambia,
respectiv, în cazul decontărilor intrabancare, cambia acceptată se poate prezenta şi
direct la unitatea bancară a plătitorului; în acest caz, operaţiunea se iniţiază de
unitatea bancară a plătitorului.
În cazul în care plătitorul are cont deschis la o altă societate bancară, cambia
acceptată se remite spre încasare pe circuit interbancar şi intră în compensarea
plăţilor potrivit prevederilor şi circuitelor prezentate în reglementările legale în
vigoare.
În vederea respectării prevederilor legale, băncile care urmează a încasa
cambii acceptate, pe circuit interbancar, cu scadenţa la termen fix, la un anumit
termen de la data emiterii sau la un anumit termen de la vedere, vor urmări ca ziua
compensării acestora să coincidă cu data scadenţei sau cu una dintre cele două zile
lucrătoare care urmează datei scadenţei.
În cazul cambiilor acceptate cu scadenţa la termen fix, la un anumit termen de la
data emiterii sau la un anumit termen de la vedere, băncile care au primit instrumentele
în original vor urmări să introducă aceste instrumente la încasare, astfel ca ziua
compensării să coincidă cu data scadenţei sau cel mai târziu cu una din cele două zile
lucrătoare care urmează datei scadenţei.
În cazul în care depunerea la bancă, în vederea încasării, a cambiilor
acceptate care urmează să ajungă la scadenţă, nu este făcută de către posesor
(beneficiar) în intervalul de timp necesar băncii respective pentru a putea respecta
termenele de mai sus, aceasta are următoarele posibilităţi:
a) să accepte primirea instrumentelor de plată, dar să informeze pe loc
posesorul (beneficiarul) cu privire la aspectul menţionat mai sus, în vederea
asumării de către acesta a riscului privind neîncasarea sau întârzierea încasării
sumei faţă de data scadenţei;
b) să refuze primirea instrumentelor de plată, în vederea protejării dreptului
de regres al posesorului (beneficiarului), acesta, în mod obligatoriu, urmând a fi
îndrumat să solicite plata direct trasului.
În cazul refuzului la plată a cambiilor acceptate, pentru a face posibil
protestul acestora, unităţile primitoare (destinatare) ale refuzurilor la plată au
obligaţia transmiterii de urgenţă a acestei informaţii către beneficiar (posesor).
În cazul refuzului la plată a cambiilor acceptate, pentru a face posibil
protestul acestora, băncile au obligaţia transmiterii de urgenţă către clienţii lor a
informaţiei privind refuzul la plată.
Băncile nu vor primi cambii neacceptate sau cambii neacceptabile de la
posesori (beneficiari) pentru a le remite spre încasare, urmând ca decontarea
83
sumelor respective să se efectueze printr-o modalitate stabilită de comun acord
între posesorul şi debitorul cambial.
La primirea cambiei de la posesorul acesteia, banca este obligată să verifice
următoarele:
a) dacă respectiva cambie este acceptată pentru întreaga sumă de plată. Se
verifică dacă la rubrica „ACCEPTAT” sunt înscrise: numele sau denumirea
acceptantului, semnătura acestuia şi, în cazul persoanelor juridice, ştampila. În
cazul în care trasul acceptă cambia, semnătura acestuia şi, în cazul persoanelor
juridice, ştampila trebuie să corespundă cu cele înscrise la rubrica „TRAS”;
b) dacă, în cazul cambiei transmisibile prin gir, posesorul justifică dreptul său
printr-o serie neîntreruptă de giruri. In cazul unei cambii netransmisibile prin gir, se
verifică dacă deţinătorul se identifică cu numele celui căruia sau la ordinul căruia
plata trebuie făcută sau, în cazul unei cambii a cărei transmitere printr-un nou gir a
fost interzisă, se verifică dacă deţinătorul este ultimul giratar;
c) depunerea documentelor la bancă numai de către persoanele îndreptăţite să
le depună. Se primesc documente la bancă numai dacă persoana care prezintă
cambia este persoana desemnată de client să efectueze operaţiuni în relaţia cu
banca sau de la persoana fizică/împuterniciţii acesteia având calitatea de beneficiar
(posesor legitim) al cambiei, identitatea fiind dovedită cu actul de identitate în
original conform reglementărilor interne ale băncii. Se verifică dacă semnătura
autorizată şi, în cazul persoanelor juridice, ştampila, care sunt înscrise pe borderoul
de încasare, corespund cu cele din Fişa specimenelor de semnătură (sau, după caz,
procură) existentă la bancă. Dacă acestea nu corespund cu Fişa specimenelor de
semnătură (sau procură), documentele respective nu se vor accepta de către bancă;
d) dacă respectiva cambie conţine toate elementele obligatorii, respectiv:
• denumirea de cambie;
• ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată (suma trebuie să fie
menţionată în cifre şi litere);
• numele sau denumirea aceluia care trebuie să plătească (tras), respectiv:
adresa, codul fiscal/codul unic de înregistrare (în cazul persoanelor juridice), contul
şi banca la care este deschis;
• numele sau denumirea celui căruia sau la ordinul căruia plata trebuie făcută;
• semnătura celui care emite cambia (trăgător);
• data emiterii;
• numele/denumirea, semnătura şi, în cazul persoanelor juridice, ştampila
acceptantului.
Dacă respectiva cambie nu conţine toate elementele obligatorii, aceasta nu va
fi primită de către bancă;
e) datele despre girare, în cazul în care cambia a fost girată. Se va avea în
vedere că pot circula prin gir cambiile care cuprind sau nu clauza „la ordin”, iar
cele pe care este stipulat „nu la ordin” nu pot fi transmise prin gir, ci numai pe
calea unei cesiuni ordinare de creanţă;
f) dacă pe cambie este înscris ce reprezintă plata;
84
g) dacă la rubrica „AVALIZAT” sunt înscrise numele sau denu-
mirea avalistului, semnătura şi, în cazul avalistului persoană juridică, ştampila,
precum şi dacă este menţionat pentru cine se dă avalul. Informaţiile din această
rubrică se vor verifica atunci când plata cambiei este solicitată de la avalistul
respectiv;
h) dacă documentele depuse sunt corect întocmite, banca aplică pentru
conformitate ştampila şi semnează;
i) dacă instrumentul de plată (cambia) poate ajunge la banca plătitorului la
scadenţă, având în vedere durata circuitelor bancare. Trebuie avut în vedere faptul
că, în cazul circuitelor intrabancare, data prezentării la plată o constituie data la
care titularul de cont depune cambia la banca sa, în vederea remiterii spre încasare,
iar în cazul circuitelor interbancare, data prezentării la plată o constituie data
transmiterii cambiei de la banca prezentatoare către banca primitoare, conform
circuitelor de compensare;
j) în cazul cambiei emise şi plătibile în valută, dacă sunt respectate
prevederile reglementărilor legale în vigoare în domeniul valutar;
k) în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi, dacă respectiva cambie a
fost declarată ca fiind pierdută/furată/distrusă. Dacă a fost declarată
pierdută/furată/distrusă, aceasta nu se plăteşte, iar incidentul de plată se notifică la
Centrala Incidentelor de Plăţi, conform reglementărilor legale în vigoare în
domeniul incidentelor de plăţi.
Banca plătitorului, la primirea cambiei în vederea decontării, are ca
obligaţie:
a) să verifice dacă respectiva cambie este acceptată pentru întreaga sumă de
plată. Nu se plătesc cambii neacceptate. Banca trebuie să verifice dacă la rubrica
„ACCEPTAT” sunt înscrise: numele sau denumirea acceptantului, semnătura
acestuia şi, în cazul persoanelor juridice, ştampila. În cazul în care trasul acceptă
cambia, semnătura acestuia şi, în cazul persoanelor juridice, ştampila trebuie să
corespundă cu cele înscrise la rubrica „TRAS”;
b) să verifice dacă instrumentul de plată conţine elementele obligatorii;
c) să verifice în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi dacă respectiva
cambie a fost declarată ca fiind pierdută/furată/distrusă. Dacă a fost declarată
pierdută/furată/distrusă aceasta nu se plăteşte, iar incidentul de plată se notifică la
Centrala Incidentelor de Plăţi, conform reglementărilor legale în vigoare în
domeniul incidentelor de plăţi;
d) în cazul cambiei emise şi plătibile în valută, să verifice dacă sunt respectate
prevederile reglementărilor legale în vigoare în domeniul valutar;
e) să verifice dacă titlul este emis în mai multe exemplare, pentru e evita
eventuale fraude, având în vedere dispoziţiile legale în vigoare referitoare la
pluralitatea exemplarelor;
f) să verifice dacă documentele primite sunt corect întocmite;
85
g) să confrunte semnătura şi, în cazul persoanelor juridice, amprenta ştampilei
debitorului cambial existente pe cambie cu cele din Fişa specimenelor de semnătură
de la bancă (sau, dacă este cazul, cu procură); acestea trebuie să coincidă. Existenţa
amprentei ştampilei trăgătorului pe cambie este obligatorie numai în cazul per-
soanelor juridice. În cazul în care, după verificarea Fişei specimenelor de semnătură,
se constată neconcordanţe cu privire la amprenta ştampilei şi/sau specimenul de
semnătură al persoanei/persoanelor autorizate să efectueze operaţiuni în contul
clientului, banca nu va efectua operaţiunea solicitată, procedând totodată în confor-
mitate cu prevederile reglementărilor legale în vigoare în domeniul incidentelor de
plăţi;
h) să verifice existenţa în cont a disponibilului necesar pentru plata cambiei;
i) să acorde asistenţă de specialitate privind derularea operaţiunilor cu instru-
mente de plată de debit pentru limitarea riscului producerii de incidente pe plăţi;
j) în cazul în care a decis refuzul la plată a cambiei, să transmită la Centrala
Incidentelor de Plăţi, în aceeaşi zi bancară, cererea de înscriere a refuzului bancar,
conform formularului stabilit de reglementările legale în vigoare, care este
obligatoriu ca formă şi conţinut.
În cazul în care beneficiarul se prezintă, pentru încasarea cambiei, direct la
banca plătitorului, aceasta efectuează verificările potrivit normelor interne ale
băncii, operaţiunea iniţiindu-se de unitatea bancară a plătitorului similar unui
instrument de plată de credit.
În cazul în care disponibilul din contul debitorului cambial este suficient şi,
din verificările efectuate de către bancă, rezultă că sunt respectate cerinţele legale
referitoare la cambie şi incidentele de plăţi, precum şi celelalte reglementări legale
referitoare la plăţi, cambia respectivă se plăteşte. Banca, pe faţa (recto) cambiei,
aplică ştampila de decontare, data plăţii şi semnătura. Cambia se arhivează la actele
zilei.
În cazul în care disponibilul din contul trăgătorului este insuficient pentru
plata integrală a cambiei, aceasta se achită parţial în limita disponibilului existent
în contul plătitorului. Banca înscrie suma acceptată la plată (în cifre şi litere) pe
borderoul de încasare, aplică ştampila de decontare, semnează şi datează. Pe
versoul cambiei, pentru a certifica valabilitatea instrumentului numai pentru restul
sumei, se înscriu: „Achitat parţial suma de …”, în cifre şi litere, motivul refuzului,
urmate de semnătura, data şi ştampila de decontare a băncii.
În cazul refuzului total la plată a unei cambii, pe versoul acesteia se înscriu
menţiunea „Refuzat total la plată”, motivul refuzului, urmate de semnătura, data şi
ştampila de decontare a băncii.
În cazul refuzului parţial sau total la plată, cambia se transmite operativ la
unitatea bancară a beneficiarului (sau unitatea primitoare), pentru ca beneficiarul să
poată efectua protestul de neplată.
86
Remiterea biletelor la ordin la încasare pe circuit bancar
Posesorul biletului la ordin se va putea prezenta pentru încasarea în cont:
a) la unitatea bancară care îl deserveşte, în vederea:
• încasării în cont (dacă emitentul are contul deschis la aceeaşi unitate
bancară);
• remiterii la încasare pe circuit intrabancar (dacă emitentul are contul
deschis la o altă unitate bancară) sau pe circuit interbancar (dacă emitentul are
contul deschis la o altă societate bancară);
b) la unitatea bancară care deserveşte emitentul în cazul decontărilor
intrabancare.
Obligaţiile băncii, în cazul remiterii spre încasare a biletului la ordin, sunt
cele menţionate pentru cambie, ţinând seama de particularităţile biletului la ordin.
În cazul biletului la ordin, emitentul este obligat similar cu trasul acceptant al
unei cambii şi, ca urmare, în cazul biletului la ordin nu se pune problema
acceptării.
La primirea biletului la ordin, de la posesorul acestuia, banca este obligată să
verifice următoarele:
a) dacă, în cazul biletului la ordin plătibil la un anumit timp de la vedere,
instrumentul de plată a fost prezentat emitentului pentru avizare, respectiv, dacă rubrica
„VĂZUT” este completată cu toate date de către emitent;
b) dacă biletul la ordin conţine toate elementele, respectiv:
• denumirea de bilet la ordin;
• dacă este stipulat „la ordin” sau nu, cazuri în care biletul la ordin poate fi
transmis prin gir sau „nu la ordin”, caz în care biletul la ordin nu poate fi transmis prin
gir, ci numai pe calea unei cesiuni ordinare de creanţă;
• numărul de exemplare în care a fost emis;
• suma trebuie să fie înscrisă în cifre şi litere;
• numele sau denumirea beneficiarului;
• numele sau denumirea emitentului, adresa acestuia, codul fiscal/codul unic de
înregistrare (în cazul persoanelor juridice), contul şi banca la care este deschis;
• semnătura emitentului şi, în cazul persoanelor juridice, ştampila;
• data emiterii;
• locul emiterii, scadenţa şi locul plăţii. Dacă biletul la ordin nu cuprinde
aceste elemente, el nu este nul;
c) dacă celelalte menţiuni pe biletul la ordin sunt înscrise conform
reglementărilor legale în vigoare;
d) dacă biletul la ordin nu conţine toate elementele obligatorii, acesta nu se va
primi de către bancă. Dacă documentele depuse (biletul la ordin şi borderoul) sunt
corect întocmite, banca aplică pentru confirmare ştampila şi semnează.
Pentru o mai bună înţelegere a celor prezentate, vom ilustra în Schema nr. 5
mecanismul încasării unui bilet la ordin.
87
Schema nr. 5. Mecanismul încasării unui bilet la ordin, pe circuit
interbancar
Pe bază contactuală, contra-cost, partenerul (B) livrează marfa/prestează serviciul

(1) partenerului (A).
Pe bază contactuală, contra-cost, partenerul (C) livrează marfa/ prestează
serviciul (2) partenerului (B).
Partenerul (A) datorează partenerului (B) contravaloarea mărfii/ serviciului
(1), iar acesta are de plătit partenerului (C) contravaloarea mărfii/ serviciului (2).
1. Pentru stingerea datoriei faţă de partenerul (B), partenerul (A) emite un
bilet la ordin în favoarea partenerului (B);
2. Pentru stingerea datoriei faţă de partenerul (C), partenerul (B) transmite,
prin gir, partenerului (C) biletul la ordin. Partenerul (C) devine beneficiarul
biletului la ordin;
3. În vederea încasării, posesorul biletului la ordin – partenerul (C) – îl
prezintă băncii sale în vederea remiterii spre încasare;
4. După caz, la prezentare sau la data scadenţei, banca beneficiarului prezintă
biletul la ordin TransFonD, în vederea transmiterii spre acceptare la plată băncii
subscriitorului;
5. Prin TransFonD, biletul la ordin ajunge la banca subscriitorului
(emitentului), care îl acceptă sau îl refuză la plată;
6. Până la data scadenţei/prezentării la plată, subscriitorul (emitentul) trebuie
să asigure în contul său de la bancă disponibilităţile necesare achitării biletului la
ordin;
7. Banca subscriitorului plăteşte biletul la ordin debitând contul acestuia;
8. Banca subscriitorului confirmă în şedinţa de compensare achitarea biletului
la ordin;
88
9. Banca beneficiarului creditează contul beneficiarului cu suma aferentă
biletului la ordin;
10. Banca beneficiarului înştiinţează clientul despre încasarea contra-valorii
biletului la ordin;
11. Prin achitarea biletului la ordin, se sting obligaţiile contractuale:
a) se stinge obligaţia contractuală a partenerului (A) faţă de partenerul (B);
b) se stinge obligaţia contractuală a partenerului (B) faţă de partenerul (C).
Alte operaţiuni privind cambiile şi biletele la ordin

Băncile pot primi drept garanţie pentru rambursarea creditelor pe care le acordă
clienţilor, cambii şi/sau bilete la ordin. Clientul trebuie să fie posesorul legal al
cambiei şi/sau biletului la ordin (beneficiarul iniţial sau ultimul giratar într-un şir
neîntrerupt de giruri) şi să gireze în favoarea băncii aceste instrumente prin inserarea
în gir a formulei „în garanţie”. Pot fi primite în garanţie numai cambiile acceptate şi
biletele la ordin vizate de către emitent în cazul biletului la ordin plătibil la un anume
timp de la vedere.
Băncile pot primi, drept garanţie pentru rambursarea creditelor pe care le
acordă clienţilor, bilete la ordin, în care în calitate de beneficiar este înscrisă banca
respectivă. În cazul unui astfel de bilet la ordin, în caz de neplată, se poate exercita
numai acţiunea cambială directă, nu şi acţiunea cambială de regres.
La primirea în garanţie a unor astfel de instrumente de plată, băncile verifică:
• dacă aceste instrumente sunt valabil emise şi conţin toate elementele
obligatorii prevăzute de reglementările legale în vigoare;
• dacă scadenţa cambiei şi/sau biletului la ordin nu a expirat;
• dacă semnăturile şi amprenta ştampilei corespund cu cele din Fişa
specimenelor de semnătură aflată la bancă. Dacă obligatul principal este client al altei
unităţi a băncii respective, verificarea concordanţei semnăturilor şi amprentei
ştampilei înscrise pe instrument poate fi efectuată de aceasta pe baza copiei cambiei
şi/sau biletului la ordin transmisă de către unitatea bancară care primeşte în garanţie
instrumentul respectiv;
• dacă împrumutatul, client al băncii, este posesor de drept al instrumentului
de plată;
• dacă are înscrisă pe titlul respectiv clauza „fără protest”. Clauza „fără
protest” poate fi înscrisă de către trăgător, girant sau avalist.
În cazul în care clientul nu respectă clauzele contractului de credit, banca va
introduce la plată cambia şi/sau biletul la ordin primite în garanţie.
Primirea în garanţie a biletului la ordin

Băncile pot primi drept garanţie pentru creditele pe care le acordă clienţilor
săi bilete la ordin care au specificată calitatea de beneficiar a băncii respective.
La primirea unui astfel de bilet la ordin în garanţie, banca trebuie să verifice:
a) dacă aceste instrumente sunt valabil emise şi conţin toate elementele
prevăzute de reglementările legale în vigoare;
89
b) dacă scadenţa biletului la ordin este corelată cu scadenţa ratelor creditului
garantat;
c) dacă semnăturile şi amprenta ştampilei, în cazul persoanelor juridice,
corespund cu cele din Fişa specimenelor de semnătură aflată la bancă;
d) dacă are înscris pe titlul clauza „fără protest”.
În cazul în care clientul nu respectă clauzele contractului de credit, banca va
introduce la plată biletul la ordin, la scadenţa acestuia. În caz de refuz la plată, se
va proceda în conformitate cu reglementările legale în vigoare referitoare la
acţiunile cambiale, precum şi cu cele în domeniul incidentelor de plăţi.
În situaţia în care titularul de cont şi-a achitat obligaţiile contractuale (rate de
credit, dobânzi etc.), pentru care a prezentat băncii titlul de credit în cauză, banca
va menţiona „achitat” pe biletul la ordin, după care va aplica ştampila de decontare,
va data şi semna, instrumentul de plată fiind returnat clientului respectiv.
Păstrarea, gestionarea şi evidenţa cambiilor şi biletelor la ordin

Unităţile bancare teritoriale au obligaţia să arhiveze cambiile şi biletele la
ordin care au făcut obiectul operaţiunilor lor pe o perioadă de 5 ani de la data plăţii
(decontare din cont).
Avalul
Avalul este o garanţie personală dată de către o persoană, denumită avalist,
care garantează obligaţia unuia dintre obligaţii cambiali, direcţi sau pe cale de
regres, numit avalizat, pentru suma menţionată pe titlu sau pentru o parte din
ea. Pentru a putea da un aval, avalistul trebuie să aibă capacitatea juridică deplină.
Aceeaşi persoană poate beneficia de mai multe avaluri. Între avaliştii care
garantează pentru aceeaşi persoană nu există nici un fel de raporturi cambiale, ci
numai raporturi de drept comun. Raporturile dintre avalist şi avalizat nu au caracter
cambial, ele putând izvorî din raporturi variate existente între ei sau între aceştia şi
posesorul cambiei.
Obligaţia avalistului poate fi la rândul său garantată printr-un aval. În acest
caz, al doilea avalist, dacă plăteşte cambia, se poate folosi de procedura cambială
atât în contra primului avalist, cât şi în contra avalizatului şi a obligaţilor cambiali
anteriori.
Avalul poate fi dat de către un terţ, dar poate fi dat chiar de către un semnatar
al cambiei, cu excepţia trăgătorului sau acceptantului, deoarece aceştia s-au obligat
deja cambial faţă de persoanele faţă de care s-ar mai putea obliga încă o dată prin
aval. În calitate de terţ poate apărea şi o societate bancară ca avalist.
Girantul va putea da un aval, deoarece el este obligat numai faţă de posesorii
care dobândesc cambia ulterior semnăturii sale.
Menţiunea de avalizare se poate inscripţiona:
• pe faţa cambiei, la rubrica „AVALIZAT” înscriindu-se numele sau denumirea
avalistului şi semnătura acestuia, numele sau denumirea avalizatului, precum şi data la
90
care s-a dat avalul. Avalul va putea fi dat printr-o simplă semnătură a avalistului pusă
pe faţa titlului, cu condiţia ca semnătura respectivă să nu aparţină trăgătorului, trasului
sau acceptantului;
• pe spatele titlului, caz în care, pe lângă elementele menţionate la primul
alineat al acestui punct, va trebui să apară expres, pentru a nu fi confundat cu girul,
menţiunea „pentru aval” sau „pentru garanţie”;
• pe o alonje (adaos) la cambie, prin inserarea elementelor arătate la alineatul
doi al acestui punct.
Avalul nu se poate da sub condiţie şi nu poate aduce schimbări privind
elementele fundamentale ale datoriei garantate şi nici nu poate cuprinde clauze
incompatibile cu natura sa.
În cazul în care avalul este dat printr-un act separat, acesta va avea numai
efectele unei fidejusiuni obişnuite. Avalul intervenit după scadenţa cambiei nu
produce efectele cambiale pe care le-ar fi produs înainte de scadenţă, ci numai
efectele unei simple fidejusiuni.
Avalistul este obligat să indice persoana pentru care dă avalul şi suma, în cazul în
care este mai mică decât cea înscrisă pe cambie. Dacă lipseşte indicarea avalizatului,
atunci avalul se consideră dat pentru trăgător.
Avalistul care a plătit cambia dobândeşte toate drepturile izvorând din
cambie împotriva celui garantat (avalizat), cât şi a celor obligaţi către acesta din
urmă în temeiul cambiei. Avalistul apare ca un debitor de regres; după ce a plătit,
el se poate îndrepta, la alegere, în contra tuturor celor obligaţi faţă de el sau numai
în contra unuia dintre aceştia.
Avizarea biletului la ordin

Datorită faptului că şi biletului la ordin i se aplică toate dispoziţiile privitoare
la scadenţa cambiei, în cazul biletului la ordin plătibil la un anumit timp de la vedere,
acesta trebuie prezentat emitentului spre avizare pentru a da posibilitatea curgerii
termenului de un an de la data emiterii titlului. Termenul de plată va curge în acest
caz de la data vizei puse de emitent. Viza pusă de emitent presupune înscrierea
semnăturii acestuia pe faţa titlului sub menţiunea „VĂZUT” cu ocazia prezentării
titlului de către beneficiar la emitent. Dacă emitentul refuză să pună viza, posesorul
va dresa protest de nedatare şi, în acest caz, termenul va curge de la data
protestului.
Transmiterea cambiei prin gir

Girul este un act prin care posesorul titlului, numit girant, transferă altei
persoane, numită giratar, printr-o declaraţie scrisă şi subscrisă pe titlu o dată cu
predarea acestuia, toate drepturile decurgând din titlul astfel redactat şi completat.
Prin gir, posesorul cambiei dă ordin trasului să plătească suma menţionată în
titlul persoanei în favoarea căreia a transmis cambia. Cambiile cuprinzând sau nu
menţiunea „la ordin” pot circula prin gir.
91
Dacă trăgătorul a înscris în cambie cuvintele: „nu la ordin", titlul este
transmisibil numai în forma şi cu efectele unei cesiuni de creanţă ordinare.
Girul poate fi făcut chiar în folosul trasului, indiferent dacă a acceptat sau nu,
al trăgătorului sau al oricărui alt obligat. Aceştia pot să gireze din nou cambia.
Menţiunile privind circulaţia cambiei prin gir se fac, de regulă, pe spatele
(verso) titlului, ceea ce face ca operaţia de girare să mai poarte şi denumirea de
andosare. În cadrul exprimării scrise privind operaţiile de „girare” se va folosi
exclusiv noţiunea de girare, şi nu aceea de „andosare".
În cazul în care cambia a fost creată cu numele în alb al beneficiarului, este
necesară completarea cu numele acestuia, pentru a se putea începe seria regulată a
girurilor.
Pe titlu pot fi arătaţi mai mulţi giratari, fie în mod cumulativ, caz în care
exercitarea drepturilor cambiale se va face de către toţi, de comun acord, fie
alternativ, caz în care oricare dintre giratarii ce se află în posesia titlului poate să
exercite drepturile cambiale.
Dacă în gir au fost indicaţi mai mulţi giratari în mod cumulativ, atunci, pentru
transmiterea titlului mai departe prin gir, trebuie ca titlul să poarte semnătura
tuturor giratarilor, care devin astfel, la rândul lor, giranţi.
Girul trebuie să fie necondiţionat, neputând fi grevat de contraprestaţii sau de
raporturi cauzale care ar schimba caracterul abstract al obligaţiei cambiale încorporate
în titlu.
Cambia fiind indivizibilă, girul parţial este nul, deoarece nu se poate admite ca
o parte a creanţei încorporată în el să aparţină girantului, iar cealaltă parte giratarului.
Girul „în plin” presupune declaraţia girantului semnată şi datată de el,
cuprinzând ordinul adresat debitorului principal, de a plăti unei anume persoane
indicată de girant şi trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) semnătura girantului, care este elementul esenţial al girului;
b) numele giratarului;
c) data girării.
Girul „în alb", care produce aceleaşi efecte ca şi girul „în plin”, este format
numai din semnătura girantului, pusă pe spatele cambiei sau pe adaosul acesteia.
Nu este permisă înscrierea girului „în alb” pe faţa titlului, deoarece acest gir s-ar
putea confunda cu acceptarea sau avalizarea.
Girul „în alb” permite posesorului cambiei să o transmită fără a lua
asupra sa vreo răspundere cambială, deoarece numele său nu figurează pe titlu.
Girul „în alb” permite darea în gaj a cambiei şi scoaterea ei din gaj mai
înainte de scadenţă, fără ca această operaţie să lase urme pe titlu.
Posesorul cambiei cu un gir „în alb” are următoarele posibilităţi:
a) să-l completeze cu propriul nume;
b) să-l completeze cu numele altei persoane şi, în acest caz, îl predă acesteia;
c) să gireze cambia din nou în alb sau la ordinul altei persoane;
d) să transmită cambia unui terţ, fără să completeze girul în alb.
92
Transmiterea cambiei prin gir are ca efect transmiterea către giratar a tuturor
drepturilor izvorând din titlu, în mod autonom, astfel că debitorul cambial nu îi va
putea opune giratarului excepţiile personale pe care le-ar putea ridica împotriva
girantului. Giratarul va putea prezenta cambia la acceptare şi la plată debitorului
cambial şi se va putea îndrepta pe cale de regres împotriva obligaţilor cambiali.
Girantul poate interzice un nou gir. În cazul în care în textul unui gir este
inserată o astfel de interdicţie prin expresia „fără gir ulterior”, girantul nu
răspunde faţă de persoanele cărora cambia le-a fost girată ulterior contrar
indicaţiilor sale.
Girul de întoarcere
Giratarul titlului poate fi orice persoană care se poate obliga cambial în
condiţiile legii, indiferent dacă s-a obligat sau nu anterior prin titlul respectiv. În
acest caz, girul este un gir de întoarcere.
În cazul girului de întoarcere, în care beneficiarul girează în folosul trasului,
al trăgătorului sau al oricărui alt obligat, aceştia pot gira din nou cambia sau pot
exercita drepturile de regres, astfel:
a) dacă girul este dat în folosul trasului care a acceptat cambia şi care, la
scadenţă, are cambia în posesia sa, el devine în acelaşi timp şi creditor şi debitor
cambial şi, drept urmare, cambia se va stinge (stingere prin confuziune). Dacă
trasul nu a acceptat cambia, el este numai giratar şi, în această calitate, poate să
ceară plata de la girant şi de la trăgător;
b) dacă girul s-a dat în folosul trăgătorului şi trasul a acceptat cambia,
trăgătorul îi poate cere trasului plata. În cazul în care trasul nu a acceptat cambia,
creanţa cambială se stinge, deoarece trăgătorul este şi creditor şi debitor al
girantului.
Girul cu clauzele: „pentru încasare”, „pentru procură”

Girul care cuprinde una dintre menţiunile „valoarea pentru acoperire”,
„pentru încasare”, „pentru procură”, menţiuni care implică un simplu mandat
(cunoscut sub denumirile de gir pentru încasare sau gir pentru procură), are drept
scop să confere giratarului dreptul de a încasa suma prevăzută în cambie, la
scadenţă sau mai înainte de scadenţă, în calitate de reprezentant sau mandatar al
girantului, iar în caz de refuz, să îndeplinească formalităţile pentru realizarea
drepturilor cambiale.
Girul cu clauză „în garanţie”

Cambia poate fi dată în garanţie pentru asigurarea unei alte creanţe pe care
giratarul o are contra girantului. Aceasta se realizează prin inserarea în gir a
formulei „în garanţie”, „valoarea în gaj”, „valoarea în garanţie”.
93
Posesorul cambiei, în baza unui gir în garanţie, poate exercita toate drepturile
ce izvorăsc din titlu, chiar şi în cazul în care creanţa garantată prin gaj nu este
exigibilă. Posesorul cambiei (giratarul) poate invoca aceste drepturi şi împotriva
girantului său, care este faţă de el un debitor cambial. În această situaţie, giratarul
nu poate să transmită cambia prin gir; dacă ar face această operaţie, girul nu ar avea
decât valoarea unui gir pentru procură.
Pentru valabilitatea gajului, menţiunea gajării titlului va trebui să fie cuprinsă
chiar în gir şi să poarte semnătura girantului, gajul bazându-se pe înţelegerea dintre
părţi şi pe inserarea în acest mod a girului pe titlu.
Prin darea în posesie a titlului, creditorul care ia în gaj titlul nu devine un
reprezentant al debitorului, el continuând să aibă un drept autonom,
pe care îl exercită în propriul interes.
Girul ulterior scadenţei

Girul ulterior scadenţei produce aceleaşi efecte ca un gir anterior, giratarul
dobândind un drept propriu.
Dacă girul este dat ulterior protestului de neplată sau după trecerea
termenului pentru dresarea protestului, el produce numai efectele unei cesiuni
ordinare. Cesiunea ordinară presupune transferarea creanţei cambiale din
patrimoniul cedentului în acela al cesionarului în aceleaşi condiţii în care se găsea
patrimoniul primului.
Scontarea cambiei
În cazul în care posesorul legal al cambiei (beneficiarul sau ultimul giratar
într-un şir neîntrerupt de giruri) doreşte încasarea banilor înainte de scadenţă,
acesta poate gira titlul către o societate bancară, operaţiune ce poartă denumirea de
scontare.
Girul „în alb” permite prezentarea cambiei la scont.
În vederea scontării, posesorul unei cambii (beneficiarul iniţial sau ultimul
giratar) poate intra în relaţie cu banca astfel:
a) prin girarea cambiei în favoarea băncii cu menţiunea „în garanţie”,
„valoarea în gaj” sau „valoarea în garanţie”, prin aceasta posesorul putând să
garanteze o altă obligaţie (împrumut) către bancă, iar banca să-şi asigure o creanţă
a sa faţă de posesorul cambiei;
b) prin girarea propriu-zisă a cambiei către o societate bancară (scontare), în
care caz posesorul poate să-şi procure bani înainte de scadenţă.
Pentru exemplificarea celor arătate mai sus, prezentăm în continuare, în
Schema nr. 6, mecanismul scontării unei cambii.
94
Schema nr. 6. Mecanismul scontării unei cambii
Pe bază contractuală, contra-cost, partenerul (B) livrează marfa/ prestează

serviciul (1) partenerului (A);
Pe bază contractuală, contra-cost, partenerul (A) livrează marfa/ prestează
serviciul (2) partenerului (C);
Partenerul (A) datorează partenerului (B) contravaloarea mărfii/ serviciului
(1) şi are de încasat de la partenerul (C) contravaloarea mărfii/ serviciului (2).
Pentru stingerea datoriei faţă de partenerul (B), partenerul (A) emite o cambie
prin care dă ordin partenerului (C) să achite partenerului (B) suma datorată.
Posesorul cambiei – partenerul (B) –, după caz, o poate prezenta la acceptare –
partenerului (C).
1. Înainte de scadenţă, partenerul (B) prezintă băncii sale cambia în vederea
scontării;
2. În urma analizei efectuate, în urma scontării, banca, înainte de data
scadenţei (t-1), pune la dispoziţia clientului său – partenerul (B) – suma aferentă
cambiei scontate (contravaloarea cambiei din care s-a reţinut taxa scontului);
3. Potrivit circuitelor de decontare, banca partenerului (B) remite spre
încasare cambia către banca partenerului (C);
4. Până cel mai târziu la data scadenţei (t), partenerul (C) trebuie să asigure în
contul său disponibilităţile necesare achitării contravalorii cambiei;
5. La data scadenţei (t), banca partenerului (C) debitează contul clientului
său;
6. La data scadenţei (t), banca partenerului (C) virează băncii partenerului (B)
contravaloarea cambiei;
7. Prin achitarea cambiei, se sting obligaţiile contractuale:
a) se stinge obligaţia contractuală a partenerului (C) faţă de partenerul (A);
b) se stinge obligaţia contractuală a partenerului (A) faţă de partenerul (B).
95
Transmiterea drepturilor cambiale prin cesiunea de creanţă
Ca şi girul, cesiunea de creanţă este un mijloc specific de transmitere a
obligaţiilor constând în acordul de voinţă (contractual) prin care creditorul (numit
cedent) transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul său de
creanţă unei alte persoane (numită cesionar), care va deveni astfel creditor în locul
său şi care va putea încasa de la debitor creanţa cedată.
Spre deosebire de gir, cesiunea de creanţă ordinară devine opozabilă numai
începând din momentul notificării ei debitorului său începând din momentul în care
debitorul o acceptă prin act autentic.
Refuzul la plată
În caz de refuz la plată se procedează în conformitate cu reglementările legale
în vigoare, referitoare la acţiunile cambiale, precum şi înscrierea incidentului de
plată la Centrala Incidentelor de Plăţi.
Acţiunea cambială. Acţiunea cauzală

Acţiunea cambială contra acceptantului şi, respectiv, a avaliştilor săi este o
acţiune cambială directă.
Faţă de ceilalţi obligaţi cambiali, pentru a se putea exercita acţiunea cambială
în contra lor, este necesar să fie îndeplinite următoarele două condiţii obligatorii:
a) constatarea refuzului de plată din partea obligatului principal printr-un
act de protest;
b) introducerea acţiunii în termen.
Acţiunea cambială contra obligaţilor cambiali şi a avaliştilor lor, alţii decât
acceptantul şi avaliştii săi, este o acţiune cambială de regres.
În cazul în care acceptantul şi avaliştii săi refuză o cambie la plată, la
scadenţă, posesorul acesteia poate exercita dreptul de regres împotriva giranţilor,
trăgătorului şi a celorlalţi obligaţi cambiali, cu excepţia acceptantului şi a
avaliştilor acceptantului, împotriva cărora se poate îndrepta printr-o acţiune
cambială directă.
Titularul creanţei care rezultă din raportul fundamental ce stă la baza emiterii
cambiei poate exercita, pe lângă o acţiune cambială, şi o acţiune cauzală. Acţiunea
cauzală este acţiunea pe care titularul creanţei exprimată în forma cambială o poate
exercita în legătură cu raportul fundamental, conform regimului juridic care-l
guvernează.
Dacă creditorul a exercitat una din cele două acţiuni, cea cauzală sau cea
cambială, nu o va mai putea exercita pe cealaltă.
Protestul. Acţiunea cambială de regres

Protestul reprezintă constatarea printr-un act autentic a rezultatului negativ al
prezentării cambiei spre acceptare şi plată.
96
Protestul este un act public şi solemn, dresat, la cererea posesorului cambiei,
de către executorul judecătoresc de la judecătoria în a cărei rază teritorială se
găseşte locul plăţii acesteia, prin care se constată refuzul de acceptare sau de plată,
după caz, din partea obligatului principal.
Cambia trebuie să fie prezentată spre plată la locul şi adresa indicate în
cambie.
Protestul este nul dacă este întocmit în alt loc decât cel indicat în cambie sau,
în lipsa unei asemenea indicaţii, în alt loc decât la domiciliul trasului sau al
persoanei desemnate în cambie să plătească pentru el sau la domiciliul
acceptantului prin intervenţiune sau al persoanei desemnate în cambie să plătească
pentru acesta sau la domiciliul celui indicat la nevoie.
Consecinţa nulităţii protestului este decăderea posesorului din exerciţiul
acţiunii sau executării de regres.
Protestul poate fi:
a) de nedatare, dresat în cazul în care trasul refuză datarea cambiei;
b) de neacceptare, dresat în cazul în care trasul sau indicatul la nevoie refuză
acceptarea cambiei;
c) de neplată, dresat în cazul în care trasul acceptant sau indicatul la nevoie
refuză plata cambiei.
Protestul poate fi făcut în următoarele termene:
a) protestul pentru lipsa de acceptare va trebui să fie făcut în termenele
fixate pentru prezentarea la acceptare:
• pentru cambiile cu scadenţa la o dată fixă sau la un anumit termen de la data
emiterii, protestul va putea fi făcut până în ziua precedentă scadenţei;
• pentru cambiile cu scadenţa la vedere sau la un anumit termen de la vedere,
protestul va putea fi făcut în termen de un an de la data emiterii cambiei, termen ce
poate fi modificat de trăgător (în sensul reducerii sau prelungirii) sau de către
giranţi (numai în sensul reducerii).
Dacă trasul a cerut, potrivit prevederilor reglementărilor legale în vigoare, ca
o a două prezentare să-i fie făcută în ziua următoare primei prezentări la acceptare
şi aceasta a avut loc în ultima zi a termenului de prezentare, protestul de
neacceptare va putea fi dresat în ziua care urmează. Acest fapt va trebui să fie
menţionat în actul de protest;
b) protestul de neplată poate fi făcut:
• în cazul unei cambii plătibile la o zi fixă, la un anumit termen de la data
emiterii sau la un anumit termen de la vedere, protestul trebuie să fie făcut într-una
din cele două zile lucrătoare care urmează zilei în care cambia este plătibilă;
• pentru cambia plătibilă la vedere, protestul trebuie făcut în termen de un an
calculat de la data emiterii cambiei, termen ce poate fi modificat de trăgător (în
sensul reducerii sau prelungirii) sau de către giranţi (numai în sensul reducerii). În
condiţiile în care trăgătorul stipulează că o cambie plătibilă la vedere nu trebuie să
fie prezentată spre plată înaintea unei anumite date, termenul de prezentare a
97
cambiei curge de la acea dată şi, ca urmare, protestul trebuie făcut în funcţie de
termenul de prezentare.
Posesorul cambiei care a dresat protestul pentru neacceptarea titlului nu mai
este obligat să se prezinte la plată şi să dreseze şi un protest de neplată. In acest
caz, posesorul cambiei poate exercita acţiunea cambială de regres contra
trăgătorului, giranţilor şi avaliştilor.
Protestul de neacceptare se face contra trasului şi a indicatului la nevoie
pentru acceptare, în cazul în care posesorul cambiei doreşte să exercite dreptul de
regres înainte de scadenţă.
Protestul de neplată se face contra trasului acceptant, a domicilia-tarului
(când plata urmează a se face printr-un terţ) şi, în caz de refuz din partea trasului,
contra acceptantului prin intervenţie sau a persoanei indicate în cambie să plătească
pentru acceptantul prin intervenţie şi contra indicatului la nevoie pentru plată.
Protestul poate fi redactat pe originalul cambiei, pe un adaos al acesteia sau
pe un act separat. In cazul în care protestul este dresat pe un adaos al cambiei, se
aplică ştampila judecătoriei sau notarului public pe linia care uneşte titlul cu
adaosul său, iar dacă protestul se dresează pe act separat, pe cambie se face
menţiunea „protestat”.
Protestul de neacceptare sau de neplată nu trebuie dresat în cazul în care s-a
înscris pe cambie clauza „fără cheltuieli” sau „fără protest” de către trăgător, girant
sau avalist, posesorul putând exercita acţiunea sau execuţia de regres.
Protestul este înlocuit cu:
• sentinţa declarativă de faliment al trasului în cazul unei cambii acceptate
sau nu de către tras, sau al trăgătorului în cazul unei cambii stipulate drept
neacceptabile, aceste situaţii fiind asimilate refuzului de acceptare. In acest caz, în
locul protestului este suficientă prezentarea sentinţei declarative de faliment pentru
a permite posesorului exercitarea acţiunii sau execuţiei de regres;
• declaraţia de refuz de acceptare sau de plată, cu aprobarea posesorului
cambiei, dată pe titlu sau pe adaosul cambiei de către cel împotriva căruia protestul
urma să fie făcut. Această declaraţie va trebui în mod obligatoriu să poarte o dată
certă din interiorul termenului legal pentru dresarea protestului. În cazul în care
trăgătorul a stipulat expres pe cambie obligaţia de protest, posesorul cambiei nu
mai are dreptul de a fi de acord cu o astfel de modalitate de înlocuire a protestului.
În situaţia în care acceptantul sau avaliştii săi au plătit parţial cambia,
posesorul va putea face acţiunea de regres numai pentru suma neplătită.
Acţiunea de regres va putea fi exercitată şi înainte de scadenţă în următoarele
cazuri în care efectuarea plăţii este aleatorie:
a) dacă acceptarea a fost refuzată total sau în parte.
În situaţia în care trăgătorul a interzis pe cambie acceptarea prin inserarea
cuvântului „neacceptabilă”, nu se poate acţiona pe cale de regres pentru lipsă de
acceptare, pentru că titlul nu trebuia prezentat la acceptare;
b) în caz de faliment al trasului, fie că acesta a acceptat sau nu;
98
c) în caz de încetare de plăţi din partea trasului, chiar dacă aceasta nu este
constatată printr-o hotărâre;
d) în cazul în care urmărirea bunurilor trasului a rămas fără rezultat;
e) în caz de faliment al trăgătorului unei cambii neacceptabile, deoarece
posesorul cambiei, care nu poate prezenta cambia la acceptare, nu se mai poate
baza nici pe solvabilitatea trăgătorului la scadenţă.
Dacă persoana contra căreia se întocmeşte protestul a încetat din viaţă, actul
de protest se va face, nu pe numele moştenitorilor săi, ci pe numele decedatului. In
acest caz, posesorul cambiei nu este scutit de întocmirea protestului pentru
conservarea acţiunii sau executării de regres.
În următoarele situaţii, posesorul unei cambii este decăzut din drepturile sale
faţă de persoanele obligate în regres:
a) în cazul neprezentării la plată a unei cambii la vedere sau la un anumit
timp de la vedere, în termen de un an de la data emiterii sale;
b) în cazul neîntocmirii protestului de neacceptare sau de neplată;
c) în cazul neprezentării la plată atunci când cambia cuprinde clauza „fără
cheltuieli”.
Prin aceste fapte, posesorul, deşi pierde acţiunea de regres, nu pierde însă
acţiunea directă contra acceptantului şi nici contra avalistului acestuia.
Procedura de amortizare
Posesorul unei cambii pierdute, sustrase sau distruse poate cere anularea
titlului printr-o cerere în care să fie cuprinse menţiunile obligatorii ale acesteia.
Cererea va trebui să fie adresată preşedintelui judecătoriei în a cărei rază teritorială
se află locul şi adresa unde se efectuează plata cambiei.
Posesorul poate notifica trasului şi societăţii bancare, unde acesta din urmă îşi are
deschis contul, cererea de anulare introdusă la judecătorie privind pierderea, sustragerea
sau distrugerea titlului, precum şi termenul fixat pentru judecarea cauzei.
După examinarea cererii şi a dovezilor aduse în sprijinul acesteia, preşedintele
judecătoriei căreia i s-a adresat cererea se pronunţă în cel mai scurt timp printr-o
ordonanţă în care sunt cuprinse elementele definitorii, de identificare ale titlului. Prin
această ordonanţă, titlul este declarat nul, indiferent în posesia cui s-ar găsi.
Ordonanţa de anulare a cambiei sau hotărârea de respingere a opoziţiei au ca
efect nu numai anularea cambiei pierdute, distruse sau sustrase, ci şi crearea unui
titlu nou, care-l înlocuieşte pe cel anulat.
4.1.3. ORDINUL DE PLATĂ ÎN OPERAŢIUNILE PRIN VIRAMENT

Obligaţiile plătitorului
Ordinele de plată vor fi completate în conformitate cu cerinţele referitoare la
elementele obligatorii, şi după caz, cu elementele opţionale.
Emitentul (persoana care emite un ordin de plată pe cont propriu; poate fi
plătitorul sau orice instituţie emitentă, inclusiv instituţia iniţiatoare) este obligat
99
printr-un ordin de plată numai dacă acesta a fost emis de el sau de o persoană
mandatată de acesta. În cazul în care un ordin de plată a fost supus aplicării unei
proceduri de securitate, alta decât simpla comparare a semnăturilor, un prezumat
emitent, care nu este obligat precum emitentul, va fi ţinut răspunzător dacă:
a) instituţia receptoare a acceptat ordinul de plată recepţionat, în urma
verificării autenticităţii acestuia prin aplicarea procedurii de securitate;
b) procedura de securitate aplicată de instituţia receptoare reprezintă o
metodă rezonabilă pentru asigurarea protecţiei împotriva plăţilor neautorizate,
acceptată şi utilizată de instituţiile de credit.
Plătitorul este prima persoană care emite, în nume şi pe cont propriu, ordinul
de plată în cadrul unui transfer-credit; plătitorul poate fi un client al instituţiei
iniţiatoare sau instituţia iniţiatoare.
Operaţiuni ale instituţiilor de credit

Recepţia este procedura prin care o instituţie recunoaşte că a primit un ordin
de plată în vederea verificării autenticităţii acestuia printr-o procedură de
securitate, a acceptării şi executării ordinului de plată.
Acceptarea este procedura prin care o instituţie recunoaşte ca valabil un ordin
de plată recepţionat, în vederea executării, obligându-se să execute serviciul de a
transfera fondurile corespunzătoare sumei prevăzute în ordinul de plată, la
termenele şi în condiţiile dispuse de emitent prin ordinul de plată respectiv.
Executarea reprezintă procedura de emitere a unui ordin de plată de către o
instituţie emitentă cu scopul de a pune în aplicare un ordin de plată acceptat
anterior sau, în cazul instituţiei destinatare, punerea la dispoziţia beneficiarului a
sumei indicate în ordinul de plată;
Ziua bancară reprezintă acea parte a unei zile pe parcursul căreia o instituţie
recepţionează, acceptă sau refuză executarea ordinelor de plată, a modificărilor şi
revocărilor acestora;
Procesarea directă (în engl. straight-through-processing sau STP) reprezintă
procesare automată a ordinelor de plată de către instituţii, inclusiv în ceea ce
priveşte acceptarea şi executarea acestora, fără nici o intervenţie umană;
Revocarea unui ordin de plată reprezintă anularea unui ordin de plată dat de
un emitent unei instituţii receptoare, la solicitarea emitentului, până cel mai târziu
în momentul acceptării acestuia de către instituţia receptoare.
4.2. PLĂŢI ŞI ÎNCASĂRI EXTERNE

Plăţile în valută sunt efectuate de către clienţii rezidenţi şi nerezidenţi cu
respectarea prevederilor reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea
operaţiunilor valutare.
Prin plată externă se înţelege plata în valută convertibilă şi în lei efectuată
de un rezident în favoarea unui nerezident în conformitate cu prevederile
reglementărilor legale în vigoare privind efectuarea operaţiunilor valutare.
100
În vederea efectuării unei plăţi externe, clientul are obligaţia de a prezenta
băncii formularul DPE şi documentele justificative aferente.
Banca verifică întocmirea corectă a formularului DPE, dacă documentele
menţionate sunt conforme cu cerinţele reglementărilor legale în vigoare şi dacă
semnătura clientului şi, după caz, amprenta ştampilei sunt în concordanţă cu Fişa
În condiţiile în care formularul DPE nu este corect întocmit, clientul nu
prezintă documentele în conformitate cu cerinţele reglementărilor legale în vigoare
sau există neconcordanţe între datele înscrise de ordonator în formular şi
documentele prezentate, precum şi în cazul în care semnătura şi/sau amprenta
ştampilei nu corespunde cu Fişa specimenelor de semnătură, operaţiunea nu se va
efectua, iar formularul DPE şi documentele prezentate se restituie ordonatorului.
De asemenea, operaţiunea nu se va efectua nici în situaţia în care formularul DPE
nu poate fi acceptat din cauza condiţiilor de redactare, respectiv, acesta prezintă
ştersături, modificări, adăugiri etc.
În situaţia în care clientul prezintă băncii DPE pe alte formulare decât cele puse
la dispoziţie de către bancă, banca verifică dacă formularele respective sunt conforme
celui prevăzut în reglementările legale în vigoare în domeniul valutar, inclusiv dacă
cuprind instrucţiunile pentru completare.
Dacă toate elementele corespund, iar ordonătorul plăţii externe dispune de
suma necesară efectuării plăţii externe, banca va accepta dispoziţia de plată
externă. Astfel, pe cele două exemplare ale formularului DPE, în caseta cu
menţiunea „Se va completa de către bancă”, banca va înscrie identificatorul
operaţiunii bancare. Totodată, în caseta rezervată a formularului DPE, banca va
înscrie, în original, pe cele 2 exemplare ale formularului, data valutei, referinţa
bancară şi va data documentul.
Pentru plăţile efectuate în cadrul unui acreditiv, formularul DPE se utilizează
în calitate de declaraţie de plată externă. Formularul se va completa în maximum
15 zile calendaristice de la efectuarea plăţii, de către client sau instituţia de credit,
în funcţie de procedura stabilită de comun acord, cu respectarea instrucţiunilor de
completare.
Instrucţiunile de plată date de client (ordonator) băncii sale sunt preluate, de
salariatul băncii, din formularul DPE în aplicaţiile informatice specifice. În urma
acestor operaţiuni, contul ordonatorului se debitează atât cu suma aferentă plăţii
externe, cât şi cu sumele aferente spezelor şi comisioanelor bancare.
În funcţie de instituţiile de credit implicate în transferul extern, salariatul băncii
ordonatorului stabileşte traseul prin care, pe baza mesajului SWIFT, suma plătită de
ordonator va credita contul beneficiarului.
Pentru sumele încasate în valută de la nerezidenţi, clienţii instituţiilor de
credit, rezidenţi, au obligaţia de a completa formularul „Declaraţie de încasare
externă (DIE)”, prezentat în anexa nr. 9, în cel mult 10 zile calendaristice de la
creditarea conturilor lor.
Formularul DIE se completează pentru toate tipurile de tranzacţii, în două
exemplare, dintre care unul pentru instituţia de credit şi celălalt pentru client.
101
Printre tranzacţiile externe pentru care se fac încasări în valută de la
nerezidenţi se numără:
• exporturi de bunuri;
• transporturi de bunuri sau persoane;
• construcţii şi antreprenoriat, în România sau în străinătate;
• servicii turistice oferite nerezidenţilor;
• servicii juridice, de consultanţă, de reclamă, de cercetare etc.;
• investiţii directe în capitalul social al firmelor din România (participare la
capitalul social de 10% sau mai mult);
• lichidarea investiţiilor rezidenţilor;
• donaţii, moşteniri, transferuri fără contraprestaţie;
• comisioane aferente creditelor acordate nerezidenţilor;
• dobânzi aferente creditelor acordate nerezidenţilor;
• rate de capital aferente creditelor acordate nerezidenţilor. Se vor înscrie
termenul (până la un an inclusiv sau peste un an) şi tipul creditului acordat (credit
financiar sau comercial);
• dividende;
• dobânzi aferente valorilor mobiliare (obligaţiuni şi altele) emise de
nerezidenţi;
• credite primite de la nerezidenţi;
• achiziţionarea de valori mobiliare emise de rezidenţi, specifice pieţei de
capital sau pieţei monetare;
• vânzări de valori mobiliare emise de nerezidenţi, instrumente ale pieţei de
capital sau ale pieţei monetare.
4.3. ASPECTE PARTICULARE ALE OPERAŢIUNILOR

PRIN VIRAMENT
Potrivit reglementărilor legale16), pe teritoriul României operaţiunile între
persoanele juridice se efectuează prin virament, cu unele excepţii.
Persoanele fizice pot dispune în egală măsură atât operaţiuni prin virament,
cât şi operaţiuni cu numerar.
Deşi încă predominante, operaţiunile cu numerar ale persoanelor fizice încep
să piardă teren în favoarea operaţiunilor prin virament, fapt explicat atât prin
creşterea culturii financiare a persoanelor fizice, cât şi prin creşterea încrederii în
instituţiile de credit. Nu sunt neglijabile nici aspectele ce ţin de încurajările
principalilor furnizori de utilităţi, care acceptă plata prin virament a facturilor
persoanelor fizice, căutând în acest sens împreună cu instituţiile de credit cele mai
comode variante (direct debit, plăţi în mandat, mobile – banking etc.).
16)
Ordonanţa Guvernului nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare
publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 24/31 ianuarie 1996, cu modificările şi
completările ulterioare.
102
Instrumentul utilizat, predominant, de persoanele fizice în operaţiunile de
decontări este ordinul de plată.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, persoanele fizice pot utiliza şi
instrumente de plată de debit (cec, cambie şi bilet la ordin). În România, atât
nivelul de cultură financiară a persoanelor fizice, cât şi consecinţele utilizării
incorecte a acestor instrumente îndreptăţesc instituţiile de credit să nu încurajeze
orientarea persoanelor fizice către aceste instrumente, ci mai degrabă către
instrumentele de plată de credit (ordinul de plată).
4.4. BANCA, INTERMEDIAR AL OPERAŢIUNILOR

PRIN VIRAMENT
4.4.1. OPERAŢIUNI LA GHIŞEUL BĂNCILOR. CONTROLUL

ŞI ACCEPTAREA DOCUMENTELOR
Operaţiunile dispuse de titularii de cont sunt supuse controlului operativ
curent la ghişeu. Controlul bancar la ghişeu este efectuat de salariaţii serviciilor
operative.
Controlul operativ curent la ghişeu constă în verificarea documentelor ce
urmează să fie înregistrate în conturile titularilor de cont sau remise spre încasare;
documentele vor fi primite la ghişeu numai de la titularul de cont/reprezentanţii
acestuia (împuterniciţi).
Documentele se verifică, potrivit competenţelor salariaţilor, atât din punct de
vedere al conţinutului economic al operaţiunilor, cât şi al modului de întocmire a
acestora, astfel:
a) din punct de vedere al conţinutului economic al operaţiunii, obiectivele
controlului bancar de ghişeu sunt cele prevăzute în legislaţie şi reglementările
interne privind standardele de cunoaştere a clientelei, activitatea de decontare, cea
de creditare, operaţiunile de casă etc.
În cazul în care documentele prezentate la ghişeul băncii nu sunt completate cu
toate datele, nu sunt ataşate documentele justificative solicitate sau ridică probleme sub
aspectul naturii sau obiectului operaţiunii, salariaţii instituţiei de credit sunt obligaţi
să le restituie clienţilor în vederea completării corecte a acestora;
b) din punct de vedere al modului de întocmire şi înregistrare a
documentelor se verifică:
• întocmirea corectă a documentelor şi prezentarea acestora la bancă în
termen; se verifică totodată anexele la documente (borderouri pentru instrumentele
de debit, documente justificative pentru DPE etc.);
• denumirea corectă a titularului de cont, a simbolului contului prin care se
efectuează operaţiunea, indicarea corectă a codului fiscal/codului unic de
înregistrare şi a denumirii instituţiilor de credit;
• completarea corectă a documentelor de casă;
• concordanţa semnăturilor şi a ştampilei (în cazul persoanelor juridice) de pe
documentele prezentate cu cele din Fişa specimenelor de semnături depusă la bancă.
103
Potrivit datelor înscrise în Fişa specimenelor de semnături, documentele
prezentate de titularii de cont pot fi semnate astfel:
– cu o singură semnătură, în cazul în care în Fişa specimenelor de semnături
titularul de cont a optat pentru semnătură „unică”;
– cu două semnături, în cazul în care în Fişa specimenelor de semnături
titularul de cont a optat pentru semnătura I şi semnătura II.
Indiferent de numărul semnăturilor stabilite în fişa specimenelor de
semnături, documentele vor fi ştampilate cu ştampilele ale căror amprente sunt
înscrise în Fişa specimenelor de semnături;
• existenţa semnăturilor salariaţilor bancari şi a ştampilei cu denumirea unităţii
bancare pe documentele primite de la alte unităţi bancare sau de la aceeaşi unitate
bancară teritorială;
• totalizarea corectă a documentelor cumulative pe baza cărora se efectuează
înregistrări contabile. Un exemplu în acest sens sunt borderourile pentru
alimentarea conturilor curente/subconturilor sau a conturilor de carduri ale
salariaţilor persoanelor juridice. Documentele prezentate de clienţi a căror valoare
nu corespunde cu cea din borderou sau care nu corespund cerinţelor de formă şi de
fond ale băncii vor fi restituite delegatului titularului de cont;
• verificarea riguroasă şi permanentă a:
– înregistrării documentelor în evidenţe;
– înregistrării integrale şi corecte în contul/subcontul titularilor de cont a
sumelor colectate prin genţi sigilate;
– întocmirii corecte a extraselor de cont şi a existenţei anexelor respective înainte
ca acestea să fie predate sau remise clienţilor, cu excepţia documentelor aferente
sumelor încasate electronic, care vor fi predate/remise ulterior, imediat după primirea
lor prin circuit poştal;
– efectuării corecte a operaţiunilor de stornare în conturile clienţilor sau în
conturile interne ale băncii etc. În cazul operaţiunilor de casă, nu se admit stornări
cu contul „casa”;
• în cazul operaţiunilor suspecte, salariaţii băncii au obligaţia de a informa
şeful ierarhic, care va analiza documentul în cauză şi va decide asupra restituirii
sau nu a documentului respectiv.
Salariaţii care verifică şi semnează documentele răspund atât de justa lor
întocmire (completarea tuturor datelor cerute de imprimat, concordanţa semnătu-
rilor şi ştampilelor de pe documente cu cele din Fişa specimenelor de semnături,
concordanţa dintre denumirea clientului şi numărul de cont etc.), existenţa disponi-
bilului pentru efectuarea operaţiunilor, preluarea corectă a tuturor informaţiilor de pe
documente, cât şi din punct de vedere al respectării dispoziţiilor legale şi al reglemen-
tărilor proprii ale instituţiei de credit privind efectuarea operaţiunilor de decontări.
Controlul operativ privind circuitul documentelor de decontare se va efectua
atât la primirea, cât şi la expedierea documentelor şi vizează următoarele aspecte:
• la primirea documentelor, salariatul desemnat verifică prin sondaj:
104
– înainte de deschiderea plicurilor, dacă corespondenţa sosită priveşte
unitatea bancară respectivă;
– după deschiderea plicurilor, dacă documentele de decontare menţionate pe
plic sunt în plic;
– existenţa eventualelor anexe ale documentelor;
• la expedierea documentelor: salariatul desemnat verifică prin sondaj, înainte de
închiderea plicurilor:
– dacă documentele expediate sunt semnate şi ştampilate de salariaţii care au
controlat şi de cei care au întocmit documentele;
– dacă documentele menţionate pe plic există în acel plic;
– dacă adresa din documentele introduse în plic corespunde cu adresa
menţionată (pe plic, pe borderoul de predare a corespondenţei).
Controlul ulterior se exercită de către alte persoane desemnate de conducerea
unităţilor teritoriale ale instituţiilor de credit şi vizează operaţiunile efectuate de
salariaţii băncii care administrează conturile clienţilor.
Controlul ulterior al documentelor trebuie să urmărească, printre alte aspecte,
şi:
– legalitatea operaţiunilor;
– modul de efectuare a operaţiunilor dispuse de clienţi;
– circuitul documentelor;
– modul în care salariaţii băncii controlează concordanţa semnăturilor şi a
ştampilelor de pe documentele prezentate de clienţi cu cele din Fişa specimenelor
de semnături depusă la bancă;
– decontarea în termen a documentelor;
– repartizarea echitabilă a sarcinilor pe salariaţi;
– utilizarea eficientă a timpului de lucru, încadrarea lucrărilor executate în
termenele prevăzute în reglementările interne;
– întocmirea corectă a lucrărilor de evidenţă privind clientela;
– modul de arhivare şi păstrare a documentelor;
– existenţa şi valabilitatea împuternicirilor/delegaţiilor date de titularul de cont;
– orice alte obiective apreciate ca fiind necesare de către conducerea unităţii
bancare teritoriale.
4.4.2. PROCESAREA DOCUMENTELOR

Pentru a procesa documentele, în baza cărora clienţii dispun efectuarea
operaţiunilor bancare, reprezentanţii instituţiei de credit verifică autenticitatea
datelor, existenţa disponibilităţilor necesare efectuării operaţiunii şi încadrarea în
reglementările legale şi interne în vigoare.
Instrucţiunile de plată primite direct de clientul băncii (prin instrumente de
plată de credit) sau indirect, primite de bancă de la un beneficiar al sumei (prin
instrumente de plată de debit), după parcurgerea paşilor necesari recepţiei,
autentificării şi acceptării, sunt executate de către bancă, moment în care are loc
procesarea lor.
105
Documentele pe baza cărora se efectuează plăţile din conturile clienţilor şi
cele în baza cărora aceştia încasează diferite sume se înregistrează, pe baza
programelor informatice, în conturile clienţilor şi au ca rezultat debitarea,
respectiv, creditarea acestor conturi.
Documentele aferente plăţilor din contul clientului îşi urmează circuitul
stabilit în funcţie de tipul acestora.
În cazul instrumentelor de plată de debit, documentele decontate integral,
semnate şi ştampilate corespunzător de către salariatul băncii care a efectuat
operaţiunea, rămân la sediul băncii emitentului (trăgător, subscriitor), beneficiarul
sumei primind, pe circuit bancar, un exemplar al borderoului însoţitor, semnat şi
ştampilat corespunzător.
Pentru instrumentele de plată de credit, exemplarul original al ordinului de plată
rămâne la banca plătitorului (ordonatorul plăţii), iar pe circuit bancar (intra/interbancar)
circulă numai fişierul electronic ce conţine instrucţiunea de plată respectivă.
Documentele aferente încasărilor de sume în cont se înmânează clientului
prin intermediul băncii sale.
În anumite situaţii, instituţiile de credit pot efectua în contul clienţilor
următoarele operaţiuni:
• plăţi la scadenţă pentru sume datorate instituţiei de credit;
• stornarea operaţiunilor efectuate eronat de către instituţia de credit;
• plăţi, în cadrul procedurii de executare silită, pe baza titlurilor executorii
definitive;
• blocarea unor sume în vederea efectuării unor plăţi prestabilite etc.
4.5. OPERAŢIUNI DE TIP HOME-BANKING

În Europa, deşi, ca urmare a consolidării sistemului bancar, reţeaua unităţilor
bancare se reduce, în strategia băncilor se menţin canalele multiple de distribuţie.
Canalele multiple de distribuţie includ, pe lângă reţeaua unităţilor teritoriale,
şi serviciile de tip home-banking, prin care aceştia pot dispune o serie de operaţiuni
bancare fără prezentarea la bancă.
Printre serviciile din această categorie se numără: Telephon Banking, Home
Banking, Internet Banking, Mobil Banking, fiecare dintre acestea acoperind cote
diferite ale afacerilor băncii care le furnizează.
În România, în funcţie de strategia proprie, instituţiile de credit oferă clienţilor
posibilitatea de operare de la distanţă, prin produsele de tip home-banking, în mod
diferit: unele instituţii de credit pun la dispoziţia clienţilor din categoria corporate
produse de tip home-banking, iar la dispoziţia IMM-urilor şi a persoanelor fizice
produse de tipul internet-banking, altele oferă predominant clienţilor produsele de tipul
internet-banking.
Internet–Banking se integrează cu uşurinţă în sistemul de management bancar
folosit de clienţi, permiţând acestora efectuarea de la distanţă a unor operaţiuni bancare.
Printre operaţiunile la distanţă pe care clienţii le pot efectua prin intermediul
produselor de tip home-banking se numără: operaţiuni de plăţi în lei cu ordine de plată,
106
operaţiuni de plăţi către Trezoreria Statului, constituire de depozite, tranzacţii pe piaţa
valutară interbancară pe baza ordinelor de vânzare/cumpărare valută, plăţi externe, plăţi
în valută pe teritoriul României, obţinerea extraselor de cont, obţinerea unor buletine
informative etc.
Instituţiile de credit pun la dispoziţia clienţilor produse de tip home-banking
pe bază contractuală.
De regulă, pentru accesarea acestor produse, sunt necesare o conexiune de tip
dial-up, ISDN, telefonie mobilă sau internet.
Din punct de vedere al sistemului de securitate utilizat, instituţiile de credit au
ales fie varianta semnăturii electronice, fie varianta stabilirii, prin contractul
încheiat cu beneficiarul produsului, a persoanelor autorizate să acceseze aplicaţia,
şi păstrării în evidenţele băncii a specimenelor de semnătură a acestor persoane.
În funcţie de strategia proprie, pentru instalarea aplicaţiilor specifice efectuării
operaţiunilor la distanţă, instituţia de credit poate solicita sau nu comisioane de
instalare, pentru punerea la dispoziţia clienţilor a produselor de tip home-banking.
Pentru perioada de exploatare a aplicaţiei informatice, instituţiile de credit percep
comisioane, potrivit tarifelor proprii de comisioane. Aceste comisioane sunt, de
regulă stabilite sub forma unor abonamente lunare.
Tranzacţiile derulate prin intermediul acestor produse de operare de la
distanţă sunt, de asemenea, supuse comisionării, potrivit tarifului de comisioane al
instituţiei de credit în cauză.
Produsele de tip home-banking, în cazul persoanelor juridice, sunt deosebit
de utile din mai multe considerente:
• în cazul plăţilor către terţi, inclusiv cele către Trezorerie, numărul
documentelor (ordinelor de plată) ce trebuie completate, semnate şi ştampilate de
către persoana juridică, presupune alocarea unui timp de lucru îndelungat. Prin
introducerea datelor, necesare procesării operaţiunii, într-un format prestabilit şi
uşor accesibil operatorului, timpul alocat acestor operaţiuni scade considerabil;
• introducerea datelor într-un format prestabilit reduce riscul pro-ducerii unor
erori de preluare şi prelucrare a informaţiei;
• transmiterea, în timp util, pe cale informatică, a plăţilor interbancare de
mare valoare sau urgente, a căror procesare se face în limita de timp prestabilită;
• în cazul persoanelor juridice a căror activitate este dispersată în afara
localităţii în care se află sediul de la care se asigură managementul financiar, se pot
monitoriza operaţiunile dispuse prin conturile (subconturile) deschise la alte sucursale ale
instituţiei de credit şi se pot obţine informaţii privind soldurile acestor conturi/subconturi.
4.5.1. MULTICASH ŞI INTERNET BANKING – PRODUSE DE TIP

HOME-BANKING UTILIZATE ÎN ROMÂNIA
Instituţiile de credit pun la dispoziţia clienţilor produsul MultiCash/
e-banking, oferind astfel posibilitatea efectuării de operaţiuni bancare în lei/ valută, de
la sediul acestuia, pe cale electronică (prin modem sau Internet).
107
În cazul accesului prin Internet, clientul completează şi semnează la sediul
băncii cererea de acces la serviciul e-banking, iar după conectare şi instalarea
programelor la sediul său, clientul generează, semnează şi prezintă băncii
Scrisoarea de iniţializare.
Operaţiunile pe care le poate efectua clientul sunt:
• plăţi în lei prin virament intra şi interbancar;
• plăţi în valută;
• participarea la piaţa valutară;
• constituirea depozitelor la termen conform reglementărilor interne;
• obţinerea buletinului informativ;
• schimb de mesaje text;
• obţinerea extraselor de cont pentru conturile în lei şi valută etc.
Utilizarea produselor MultiCash/e-banking este comisionabilă.
Pentru operaţiunile în lei/valută efectuate clientului prin intermediul acestor
produse de tip home-banking, instituţiile de credit percep comisioane. Aceste
comisioane se achită la data efectuării operaţiunilor prin debitarea automată, de
către bancă, a contului clientului.
Clientul accesează sistemul electronic de plată de la distanţă MultiCash/e-
banking, prin introducerea numelui de utilizator şi a parolei.
Clientul, prin semnarea unei convenţii cu instituţia de credit, declară că a luat
la cunoştinţă despre faptul că:
• introducerea numelui de utilizator şi a codului de identificare/parolei generează
în sistem, cu ajutorul cheii private, o semnătură electronică, care va fi asociată fiecărui
fişier informatic ce conţine instrucţiunile/ convenţiile transmise băncii;
• banca verifică autenticitatea semnăturii acestuia, folosind cheia cripto-
grafică publică acceptată de client.
Clientul se obligă:
• să recunoască valabilitatea instrucţiunilor/convenţiilor transmise/ încheiate
pe baza semnăturii electronice autentificate de către bancă;
• să ia măsuri de protejare a elementelor de siguranţă ale instrumentului de
plată electronică;
• să notifice băncii imediat ce constată:
– pierderea, furtul, distrugerea echipamentului electronic sau blocarea
instrumentului de plată electronică;
– înregistrarea în cont a unor tranzacţii neautorizate de către client;
– orice eroare sau neregulă apărută în gestionarea de către bancă a contului;
– elementele ce creează suspiciuni cu privire la posibilitatea cunoaşterii
numelui de utilizator, a codului de identificare/parolei sau a cheii private de către
persoane neautorizate;
– disfuncţionalităţi ale instrumentului de plată electronică sau codurile de acces
primite sunt incorecte;
108
• să nu înregistreze numele de utilizator, codul de identificare/parola şi cheia
privată într-o formă care poate fi uşor recunoscută şi să nu le divulge unor persoane
neautorizate;
• să nu contramandeze un ordin pe care l-a dat prin intermediul
instrumentului de plată electronică;
• să recunoască proprietatea băncii asupra instrumentului de plată
electronică;
• să efectueze operaţiuni numai în limita disponibilului din cont;
• să păstreze mesajul de confirmare primit de la bancă pe o perioadă de
minim 5 zile lucrătoare, singura posibilitate de verificare a unei operaţiuni
reclamate;
• să reclame băncii, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la primirea
mesajului de confirmare a executării/neexecutării operaţiunii, orice situaţie legată
de executarea/neexecutarea de către bancă a unei instrucţiuni transmise de către
client.
Clientul va iniţia operaţiunile de plăţi în lei având în vedere intervalul de timp
necesar decontării prin sistem intra şi interbancar.
În cazul ordinelor de vânzare/cumpărare valută pe piaţa interbancară,
cursurile orientative sunt oferite telefonic de către bancă şi nu reprezintă cotaţii
ferme, care să implice obligaţia băncii de a executa ordinul la cursul oferit cu titlu
informativ. Clientul nu poate contesta valabilitatea ordinului iniţial de cumpă-
rare/vânzare valută transmis prin intermediul MultiCash/e-banking, indiferent de
modificările care se produc pe piaţa valutară interbancară.
Pentru constituirea depozitelor la termen, clientul se obligă să ia la cunoştinţă
condiţiile de funcţionare ale acestora înainte de transmiterea fişierului electronic
respectiv. Clientul nerezident poate constitui depozite la termen în lei potrivit
reglementărilor legale în domeniul valutar.
În vederea efectuării transferului în valută, clientul transmite pe cale
electronică, în mod obligatoriu, pe întreaga lui responsabilitate, elementele prevăzute
în formularul prin care dispune plata în valută, precum şi în documentele de plată,
potrivit formatului programului informatic. Banca va proceda la efectuarea
transferului în valută, potrivit procedurilor de lucru dacă nu există neconcordanţe în
datele transmise de client, iar operaţiunea se încadrează în prevederile
reglementărilor legale în domeniul valutar.
În maximum 10 zile lucrătoare de la transmiterea mesajului electronic,
clientul va prezenta băncii documentele de plată originale aferente plăţii respective
(inclusiv formularul prin care se dispune plata în valută – DPE).
În funcţie de opţiunea clientului, banca poate furniza, pe cale electronică, şi
date despre creditările zilei curente, precum şi buletinul informativ.
Pentru fiecare operaţiune de plată/constituire de depozit/participare la piaţa
valutară dispusă de client, banca va transmite electronic un mesaj de confirmare a
executării/neexecutării operaţiunii respective.
109
Banca va executa ordinele de vânzare/cumpărare valută la licitaţie transmise
de client în timpul programului de lucru pentru piaţa valutară, doar în măsura în
care cursurile indicate de client corespund cursurilor existente în piaţă.
Clientul răspunde pentru corectitudinea informaţiilor transmise la bancă.
Banca îşi rezervă dreptul de a sista efectuarea operaţiunilor dispuse de client
prin intermediul aplicaţiei informatice, pusă la dispoziţia acestuia, în următoarele
cazuri:
a) constatarea unor neconcordanţe majore în documentaţia prezentată pentru
efectuarea plăţilor externe prin sistemul computerizat;
b) netransmiterea în termen a documentaţiei aferente plăţilor în valută, efectuată
prin intermediul aplicaţiei informatice;
c) neachitarea în termenul stabilit a comisionului aferent produsului oferit de
către bancă.
Banca răspunde pentru:
a) valoarea tranzacţiilor neautorizate de client, precum şi pentru orice eroare
sau neregulă atribuită băncii în gestionarea conturilor clientului;
b) pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a tranzacţiilor
ordonate de client, cu condiţia să se facă dovada că tranzacţia a fost iniţiată de la
terminalul recunoscut de bancă.
Banca nu răspunde în situaţia în care dovedeşte că instrucţiunile au fost
transmise eronat de către client.
Instituţiilor de credit le revine obligaţia de a nu dezvălui unor terţe persoane
numele de utilizator, codul de identificare/parola şi cheia privată sau orice altă
informaţie confidenţială similară.
4.5.2. PROCESAREA DOCUMENTELOR ÎN OPERAŢIUNILE

DE TIP HOME-BANKING
Instrucţiunile de plată primite de la clientul băncii sunt supuse verificării privind
autenticitatea datelor, existenţa disponibilităţilor necesare efectuării operaţiunii şi
încadrarea în reglementările legale şi interne în vigoare.
În acest sens, ordinele de plată transmise electronic de către client, prin
intermediul aplicaţiilor informatice aferente operaţiunilor de tip home-banking,
sunt tipărite de către bancă pe formularul ordin de plată pe suport hârtie
preimprimat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Instituţia de credit va lista documentele aferente operaţiunilor dispuse prin
MultiCash/e-banking. La solicitarea clientului, instituţia de credit poate preda
acestuia copii ale acestor documente (ordine de plată, convenţii, ordine de
cumpărare/vânzare valută etc.).
Instrucţiunile clientului sunt executate de către instituţia de credit numai în
zilele lucrătoare bancare, în limita disponibilităţilor existente în contul din care
acesta a dispus efectuarea operaţiunilor respective.
Ordinele de plată transmise prin MultiCash/e-banking, în timpul programului
de ghişeu pentru depunerea actelor, sunt prelucrate de instituţia de credit în aceeaşi
110
zi. În cazul ordinelor de plată de mare valoare în lei, transmiterea acestora se va
efectua în limita programului de ghişeu stabilit în acest sens. După încheierea
programului de ghişeu aferent operaţiunilor dispuse, ordinele de plată transmise de
client şi recepţionate de către bancă vor fi preluate de aceasta, cu data zilei bancare
următoare, şi contabilizate corespunzător.
Instituţia de credit refuză prelucrarea şi decontarea ordinelor de plată emise
de către client prin intermediul MultiCash/e-banking în cazul în care nu există
disponibilităţi în contul acestuia sau datele transmise sunt eronate, incomplete sau
neconforme.
Instituţia de credit a clientului nu răspunde pentru eventualele penalităţi,
dobânzi, datorate de acesta beneficiarului plăţii, în cazul în care clientul nu iniţiază
plata în timp util, luând în considerare numărul de zile necesare decontării bancare.
Operaţiunile dispuse de client, încasările în contul acestuia, precum şi
comisioanele şi dobânzile bancare sunt evidenţiate în extrasul de cont al clientului.
Pentru transmiterea electronică a extraselor de cont, banca va prelucra zilnic
mişcările conturilor, având obligaţia de a le transmite în format SWIFT a doua zi
lucrătoare.
Extrasele de cont pe suport hârtie, însoţite de documente, sunt puse la
dispoziţia clientului la ghişeul băncii.
111
CAPITOLUL 5
INSTRUMENTE ŞI DOCUMENTE UTILIZATE

ÎN OPERAŢIUNILE CU NUMERAR (CASH)
5.1. CECUL
Cecul simplu, utilizat în operaţiunile cu numerar, trebuie să aibă înscrisă pe

faţa sa menţiunea „Numerar”.
Cecul simplu (numerar), prezentat în anexa nr. 10, este în fapt un ordin
necondiţionat dat de titularul unui cont bancar (trăgător) băncii, prin care acesta
dispune plata unei sume de bani în numerar către un beneficiar.
Cecurile simple sunt formulare cu regim special care se pot achiziţiona de
clienţi numai, pe bază de comandă, de la ghişeele instituţiilor de credit, care au
obligaţia de a ţine o evidenţă strictă a acestor documente.
În România, cecurile simple (numerar) sunt utilizate predominant de către
entităţile economice (inclusiv persoanele fizice autorizate).
La vânzarea lor către clienţi, cecurile simple trebuie să aibă pretipărite o serie
de elemente, printre care: denumirea şi adresa băncii, denumirea şi adresa
titularului (trăgătorului), codul fiscal/codul numeric personal al trăgătorului etc.
La eliberarea cecurilor simple, care au înscrisă pe faţă menţiunea „Numerar”, iar
pe verso sunt tipărite menţiunile specifice retragerii de numerar, instituţiile de credit nu
sunt obligate să consulte baza de date a CIP.
Clientul, care doreşte să retragă în numerar sume din contul său deschis la o
instituţie de credit, completează un cec simplu (numerar) şi îl prezintă băncii sale.
Spre deosebire de cecurile depuse spre încasare, în vederea încasării sumelor
aferente prin virament, cecurile simple (numerar) nu se depun la bancă însoţite de
borderou de încasare.
Blancheta cecului simplu (numerar), în momentul prezentării la bancă de
către reprezentantul legal al titularului de cont sau de către persoana delegată de
către titularul de cont să efectueze operaţiuni bancare, trebuie să aibă completate, în
afara elementelor pretipărite, următoarele:
• pe faţa filei cec:
– localitatea emiterii;
– data emiterii;
112
– suma de plată (în cifre şi litere);
– denumirea beneficiarului;
– semnătura reprezentantului legal al clientului şi, după caz, ştampila entităţii
economice;
• pe versoul filei cec:
– scopul plăţii;
– numele şi prenumele persoanei care ridică numerarul şi datele de
identificare a acesteia;
– semnătura persoanei care ridică numerarul;
– data ridicării numerarului.
Salariaţii instituţiei de credit, potrivit atribuţiilor de serviciu, verifică,
completează, ştampilează, datează şi semnează, după caz, astfel:
• pe versoul filei cec:
– pentru verificat, vor semna persoana care administrează contul clientului şi
persoana desemnată de conducerea instituţiei de credit să efectueze controlul (de
exemplu, şeful de serviciu);
– pentru eliberarea numerarului, casierul completează monetarul şi datează,
semnează şi ştampilează;
• pe faţa filei cec:
– casierul instituţiei de credit aplică ştampila cu menţiunea „Achitat”
(„Plătit”).
Instituţiile de credit pot elibera sume în numerar la prezentarea la plată a
cecurilor simple. În astfel de situaţii, posesorul cecului simplu prezintă cecul la
banca plătitorului (trasul). Pentru a putea plăti în numerar fila de cec, salariatul
instituţiei de credit a plătitorului trebuie să verifice:
• dacă trăgătorul sau unul dintre posesorii ulteriori ai cecului nu a înscris pe
cec clauza referitoare la „plătibil în cont”, „numai prin virament” sau o altă
expresie similară;
• dacă cecul este nestipulat „la purtător”, situaţie în care va putea fi încasat şi
în numerar la banca trasă, numai dacă delegatul beneficiarului prezintă procură;
• dacă sunt respectate dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv cele în domeniul
incidentelor de plăţi (respectiv, dacă trăgătorul nu dispune de disponibil în cont sau
acesta este insuficient pentru efectuarea plăţii, incidentul de plată se va notifica la CIP
conform reglementărilor legale în vigoare);
• dacă sunt respectate dispoziţiile legale în vigoare în domeniul operaţiunilor
de casă în instituţiile de credit, inclusiv în ceea ce priveşte eliberarea numerarului
pe baza cecului simplu.

Ordinul de plată (anexa nr. 11) este acceptat de bănci atât în forma sa tipizată,
cât şi în cea elaborată de sistemul IT, dar care trebuie să respecte toate rubricile şi
coloanele formularului tipizat.
113
Ordinul de plată este utilizat de instituţiile de credit în operaţiunile cu
numerar în următoarele situaţii:
• efectuarea unor operaţiuni proprii ale instituţiei de credit (cheltuieli,
depunerea excedentului de numerar la BNR sau la alte instituţii de credit,
alimentarea ATM-urilor etc.);
• efectuarea plăţilor către clienţii care nu au cont deschis la instituţia de
credit;
• efectuarea plăţilor către persoane fizice din conturile curente şi de depozit;
• răscumpărarea certificatelor de depozit;
• efectuarea plăţilor în valută către persoane fizice şi juridice;
• răscumpărarea unor certificate bancare (de depozit, cu discont);
• plăţi în lei pentru cumpărarea de valută prin casele de schimb valutar;
• eliberarea de numerar din conturile de card, în cazul prezentării la ghişeele
instituţiilor de credit.
Ordinul de plată trebuie să cuprindă următoarele elemente:
– numele şi prenumele beneficiarului sumei;
– datele de identificare a beneficiarului sumei;
– simbolul contului din care retrage numerarul;
– explicaţia privind operaţiunea;
– suma care se retrage (în cifre şi litere);
– semnăturile şi ştampila salariaţilor instituţiei de credit;
– precizarea beneficiarului sumei că a primit suma respectivă;
– semnătura beneficiarului sumei;
– semnătura casierului.
În cazul ordinelor de plată în valută, pe document mai apar şi următoarele
elemente:
– felul valutei;
– cursul valutar.
Indiferent de modalitatea de completare a ordinului de plată (manual sau prin
aplicaţii informatice), spre deosebire de cecul simplu (numerar), acest document se
completează numai de către salariaţii băncii, benefici-arului sumei reveindu-i sarcina
de a completa menţiunea referitoare la primirea sumei şi de a semna documentul.
5.3. ORDINUL DE ÎNCASARE

Întrucât în prezent tot mai multe instituţii de credit şi-au informatizat
operaţiunile, documentele tipizate utilizate în operaţiunile cu numerar pot fi
înlocuite cu documente elaborate automat de sistemul IT, cu respectarea tuturor
rubricilor şi coloanelor prevăzute în documentele tipizate.
Ordinul de încasare (anexa nr. 12) este utilizat de instituţiile de credit în
operaţiunile cu numerar în următoarele situaţii:
• efectuarea unor operaţiuni proprii ale instituţiei de credit, de exemplu:
– restituiri de avansuri spre decontare rămase neutilizate;
114
– restituiri de salarii neplătite;
– depunerea numerarului rezultat din vânzarea imprimatelor cu regim special;
– depunerea numerarului rezultat din vânzarea certificatelor de depozit;
– alimentări cu numerar de la BNR sau de la alte instituţii de credit;
– restituirea numerarului rămas în casetele ATM etc.;
• încasarea numerarului în lei de la persoanele fizice şi, după caz, de la
persoanele juridice.
Ordinul de încasare trebuie să cuprindă următoarele elemente:
– numele şi prenumele deponentului sumei;
– datele de identificare a deponentului sumei;
– simbolul contului în care se depune numerarul;
– explicaţia privind operaţiunea;
– suma care se depune (în cifre şi litere);
– semnăturile şi ştampila salariaţilor instituţiei de credit;
– semnătura deponentului;
– semnătura casierului.
Ca o particularitate a încasărilor de numerar, încasările în valută pot fi
efectuate pe baza „Chitanţei valută”, care, în fapt este tot un ordin de încasare a
unei sume în numerar.
În cazul încasării în numerar a valutei, pe document mai apar şi următoarele
elemente:
– felul valutei;
– cursul valutar.
„Ordinul de încasare” şi „Chitanţa valută” sunt documente care se
completează de către salariaţii instituţiilor de credit, deponentului revenindu-i
sarcina de a explica acestora ce reprezintă depunerea şi de a semna documentul.
5.4. FOAIA DE VĂRSĂMÂNT

Pentru depunerea numerarului de către clienţi la casieriile instituţiilor de
credit, în timpul programului de lucru al acestora, se foloseşte imprimatul foaie de
vărsământ cu chitanţă (anexa nr. 13). Acest formular este compus din două file –
chitanţa şi foaia de vărsământ.
Foaia de vărsământ cu chitanţă este un document cu regim special pus la
dispoziţia clienţilor de către instituţiile de credit.
Entităţile economice utilizează foile de vărsământ cu chitanţă pentru
depunerea în contul curent a disponibilităţilor în lei rezultate din activitatea
curentă. De asemenea, cu foaie de vărsământ, pot depune neplafonat sume în
numerar, în contul clienţilor instituţiei de credit, şi terţe persoane care pot furniza
informaţii referitoare la denumirea titularului de cont şi simbolul contului acestuia.
Foaia de vărsământ este un document utilizat în operaţiunile de casă ale
entităţii economice, care poate fi completat de delegatul acesteia.
Data depunerii numerarului cu foaie de vărsământ, înscrisă pe document,
trebuie să coincidă cu data în care are loc depunerea efectivă a numerarului.
115
Delegatul entităţii economice are obligaţia de a completa pe acest document
monetarul numerarului depus.
Având în vedere cerinţele reglementărilor legale în domeniul cunoaşterii
clientelei, foile de vărsământ trebuie să fie semnate de către persoana care depune
numerarul.
Unele instituţii de credit utilizează sistemul IT pentru editarea la sediul
instituţiei de credit a foii de vărsământ cu chitanţă, pe baza monetarului prezentat
de delegatul entităţii economice.
Foile de vărsământ editate la sediul instituţiilor de credit respectă formatul
celor tipărite care pot fi puse la dispoziţia clienţilor.
Instituţiile de credit pot încasa sume în numerar în lei, pentru plata unor
prestatori de servicii, cu care au încheiate convenţii în acest sens. În astfel de
situaţii, în funcţie de solicitările prestatorilor de servicii, pe foaia de vărsământ
editată la sediul instituţiei de credit pot fi menţionate elemente în plus (cod abonat,
cod operaţiune, nr. contract etc.) sau elementele de identificare a deponentului
sumei sunt substituite de un cod (de exemplu, cod abonat).
5.5. ALTE DOCUMENTE UTILIZATE

ÎN OPERAŢIUNILE CU NUMERAR
Documentele utilizate în operaţiunile cu numerar sunt:
• chitanţa;
• chitanţa fiscală;
• nota de plată şi alte documente de această natură (bon fiscal, chitanţa
ATM);
• borderoul însoţitor, pentru depunerea genţilor sigilate.
Chitanţa reprezintă un act scris prin care se dovedeşte primirea unei sume de
bani.
În forma ei simplă, ca înscris între două părţi („vânzător” şi „cumpărător”),
chitanţa este utilizată şi între persoanele fizice.
Chitanţa se întocmeşte, de regulă, în două exemplare, din care exemplarul
nr. 1 (originalul) se înmânează plătitorului („cumpărătorului” sau beneficiarului
serviciului), dovadă a plăţii efectuate, iar exemplarul nr. 2 (copia) rămâne la
beneficiarul sumei („vânzătorul” sau prestatorul serviciului), pentru înregistrarea în
evidenţe a sumei încasate.
Entităţile economice utilizează chitanţa într-o formă tipizată în special în
operaţiuni care nu necesită evidenţierea TVA. În cazul operaţiunilor interne,
chitanţa se poate utiliza la acordarea avansurilor spre decontare.
Chitanţa simplă nu este document cu regim special. Elementele pe care
trebuie să le cuprindă sunt:
• denumirea emitentului;
• denumirea de chitanţă;
• numărul chitanţei, după caz;
116
• data eliberării chitanţei;
• numele şi prenumele şi adresa persoanei de la care se primeşte suma;
• suma primită, în cifre şi în litere;
• explicaţii privind operaţiunea;
• semnătura casierului.
Faţă de chitanţele simple, chitanţele fiscale sunt documente cu regim special şi
evidenţiază în cuprinsul lor valoarea TVA-ului aferent sumei plătite.
În vederea întăririi disciplinei cu privire la evidenţa şi utilizarea docu-
mentelor financiare şi contabile cu caracter fiscal, care stau la baza determinării
veniturilor unităţilor patrimoniale, a fost instituit regimul unitar de numerotare,
evidenţă şi gestionare a acestora. Prin acest regim unitar, se asigură permanent
controlul concordanţei dintre documentele fiscale intrate în unităţile patrimoniale şi
cele eliberate de către Regia Autonomă „Imprimeria Naţională” sau de către
unităţile tipografice autorizate de aceasta să tipărească formulare cu caracter fiscal.
Unităţile patrimoniale care utilizează în prezent tehnica de calcul pentru emiterea
formularelor cu regim special se vor supune reglementărilor legale în vigoare în acest
domeniu, având obligaţia de a obţine aprobările necesare pentru emiterea formularelor
cu regim fiscal, de la direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de
stat, judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz.
„Borderoul însoţitor” (anexa nr. 14), pentru depunerea genţilor sigilate, se
întocmeşte în trei exemplare, dactilografiat sau completat manual, cu pastă, şi cuprinde:
• denumirea unităţii teritoriale a instituţiei de credit la care se depune suma;
• locul şi data depunerii sumei;
• contul în care entitatea economică depune suma;
• denumirea de „Borderou însoţitor”;
• numărul borderoului;
• numărul genţilor sigilate care se depun;
• denumirea deponentului;
• cupiura şi totalul sumei depuse;
• suma în litere;
• semnătura şi ştampila casieriei şi contabilităţii;
• semnătura clientului;
• data depunerii.
117
CAPITOLUL 6
TEHNICA OPERAŢIUNILOR DE ÎNCASĂRI

ŞI PLĂŢI ÎN NUMERAR (CASH)
ÎN LEI ŞI VALUTĂ
Numerarul reprezintă expresia materială a banilor pe care autorităţile monetare

din fiecare ţară îi emit în conformitate cu propriile reglementări, fiind cunoscute
generic ca bancnote, în cazul celor de hârtie, sau ca monedă, în cazul celor de metal.
Funcţia de bază a numerarului în etapa actuală este cea de instrument de plată
şi mai puţin de mijloc de tezaurizare.
Funcţia numerarului ca instrument de plată este preluată din ce în ce mai
mult, chiar şi în cazul tranzacţiilor de valori mai mici, de „bani de plastic”
(cardurile) sau de transferurile bancare sub forma decontărilor fără numerar.
Deşi funcţia de instrument de plată s-a restrâns, iar cea de mijloc de
tezaurizare a dispărut aproape complet, numerarul joacă în continuare un rol
important în economia oricărei ţări, mai mult sau mai puţin dezvoltată.
6.1. OPERAŢIUNI CU NUMERAR (CASH)

În activitatea curentă, entităţile economice efectuează şi operaţiuni cu
numerar.
În România, operaţiunile cu numerar ale entităţilor economice sunt supuse
reglementărilor legale referitoare la întărirea disciplinei financiar-valutare, celor
din domeniul valutar, precum şi celor referitoare la cunoaşterea clientelei şi
prevenirea şi combaterea spălării banilor.
Pornind de la aceste aspecte, precizăm că entităţile economice pot efectua
plăţi în numerar în următoarele cazuri:
a) plata salariilor şi a altor drepturi de personal;
b) alte operaţiuni de plăţi ale persoanelor juridice cu persoane fizice;
c) plăţi către persoane juridice, în limita unui plafon zilnic maxim (în prezent,
acest plafon este de 100 mil. lei). Prin plafon zilnic se înţelege totalitatea plăţilor
efectuate de persoana juridică într-o singură zi.
Încasările zilnice în numerar, de la o persoană juridică, nu pot depăşi plafonul
stabilit.
Sumele acordate de persoanele juridice angajaţilor proprii, cu titluri de
avansuri pentru aprovizionări diverse, au regimul plăţilor către persoane juridice şi
trebuie să se încadreze în limita aceluiaşi plafon de 100 mil. lei. În ziua în care se
118
acordă avansuri spre decontare în sumă de 100 mil. lei, nu se mai admit şi alte plăţi
în numerar, iar în ziua în care se face decontul, aceste sume nu se mai iau în
calculul plafonului.
Sumele în numerar aflate în casieria proprie a persoanelor juridice nu pot
depăşi la sfârşitul fiecărei zile plafonul de casă stabilit (în prezent, acesta fiind de
50 mil. lei), cu excepţia sumelor aferente plăţii salariilor şi a altor drepturi de
personal, precum şi a altor operaţiuni cu persoane fizice, pentru o perioadă de 3 zile
de la data prevăzută pentru plata acestora.
Plăţile zilnice către o singură persoană juridică sunt admise în limita unui
plafon în sumă de 50 mil. lei.
Printre categoriile de operaţiuni în numerar pe care entităţile economice le pot
efectua, potrivit reglementărilor legale, se numără: retrageri de numerar din conturile
bancare, plata salariilor şi a drepturilor de personal, plăţi către furnizori, acordarea
către salariaţi a unor avansuri spre decontare, acordarea unor avansuri pentru
deplasări, depunerea în casieria proprie a sumelor rămase neutilizate din avansurile
acordate salariaţilor, a sumelor reprezentând încasări din vânzări, depuneri de
numerar în conturile bancare.
Pentru respectarea prevederilor legale, entităţile economice au obligaţia de a
depune în conturile bancare sumele în numerar existente în casieriile proprii care
depăşesc plafonul de casă stabilit, cu excepţia situaţiilor menţionate mai sus.
De asemenea, pentru respectarea prevederilor legale, entităţile economice pot
depune neplafonat sume în numerar în conturile bancare ale partenerilor de afaceri.
Documentele pe baza cărora entităţile economice pot depune numerar în cont
sunt foaia de vărsământ, ordinul de încasare şi borderoul însoţitor, pentru
depunerea numerarului prin genţi sigilate.
Retragerile de numerar din conturile bancare se pot face pe baza cecului
simplu şi a ordinului de plată.
În cazul persoanelor fizice, operaţiunile cu numerar sunt supuse reglemen-
tărilor legale din domeniul valutar, precum şi celor referitoare la cunoaşterea
clientelei şi prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Persoanele fizice pot efectua între ele, neplafonat, operaţiuni cu numerar, iar
cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pot efectua operaţiuni cu numerar şi
în relaţia cu entităţile economice.
Persoanele fizice pot depune numerar în conturile bancare fie pentru
acumulare (depozite la termen), fie pentru alimentarea conturilor pentru efectuarea
unor operaţiuni curente (de exemplu, plata unor furnizori de utilităţi, prin
modalităţile de decontare prezentate anterior) sau pentru participarea la piaţa
valutară interbancară, restituirea unor împrumuturi bancare. De asemenea, cu
numerar, pot fi alimentate şi conturile de card, în situaţia în care instituţiile de
credit ţin evidenţa acestor operaţiuni în conturi distincte.
În plus faţă de persoanele juridice, persoanele fizice pot efectua cu numerar
operaţiuni de schimb valutar, prin intermediul caselor de schimb valutar sau al
punctelor de schimb valutar.
119
În relaţia cu instituţiile de credit, pentru operaţiunile cu numerar, persoanele
fizice pot utiliza următoarele documente: ordinul de încasare, ordinul de plată,
buletinul de schimb valutar etc.
În legătură cu numerarul, instituţiile de credit efectuează următoarele
categorii principale de operaţiuni:
a) încasări de numerar de la entităţi economice şi persoane fizice;
b) plăţi în numerar către entităţi economice şi persoane fizice;
c) operaţiuni proprii de alimentare şi remitere de numerar.
6.1.1. OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ÎN NUMERAR

Operaţiunile cu numerar se realizează de instituţiile de credit prin direcţiile de
specialitate şi prin compartimentele de casierie organizate în unităţile lor teritoriale
(sucursale şi agenţii).
Depunerea numerarului cu foaie de vărsământ cu chitanţă/ordin de încasare
se efectuează pe baza documentului menţionat, care se completează de client/banca
în două exemplare.
La depunerea numerarului cu foaie de vărsământ/ordin de încasare, salariatul
instituţiei de credit are obligaţia de a verifica:
• completarea corectă a documentului de depunere a numerarului, cu toate
elementele prevăzute de formular;
• calculul aritmetic corect al monetarului;
• completarea corectă a sumei totale, înscrisă în cifre şi în litere, şi egalitatea
acesteia cu totalul monetarului;
• în cazul foii de vărsământ, corespondenţa elementelor înscrise pe fila nr. 1
(chitanţa) cu cele înscrise pe fila nr. 2 (foaia de vărsământ).
După verificarea documentelor de depunere a numerarului, salariatul
instituţiei de credit primeşte numerarul de la depunător, pe baza monetarului înscris
pe foaia de vărsământ, numărându-l bilet cu bilet, monedă cu monedă. Cu această
ocazie, verifică bancnotele din punct de vedere al valabilităţii lor (să nu fie
falsificate, rupte sau deteriorate).
În cazul depunerii unor sume mari, casierul de la ghişeul instituţiei de credit
poate preda controlorilor verificatori de bani, pentru verificare, numărare şi
împachetare, pachetele de 1.000 bilete şi pachetele de 100 bilete încasate, reţinând
fracţiile (biletele înscrise în monetarul documentului de depunere a banilor, ce nu
alcătuiesc un pacheţel de 100 de bilete).
După numărarea banilor, casierul compară suma trecută în foaia de
vărsământ/ordinul de plată cu suma încasată şi, dacă acestea corespund, înscrie
data, semnează şi stampilează ambele documente şi eliberează depunătorului un
exemplar, drept dovadă a depunerii banilor, reţinând pentru evidenţele interne ale
instituţiei de credit celălalt exemplar.
După confirmarea de către casier a depunerii a numerarului, se confirmă
operaţiunea şi în sistemul informatic al instituţiei de credit, generându-se astfel şi
înregistrările contabile aferente, respectiv creditarea contului clientului cu suma depusă.
120
Pentru clienţii cu un volum mare de încasări, instituţiile de credit pot organiza
depunerea numerarului prin genţi sigilate. Programul de depunere a genţilor
sigilate se stabileşte de instituţia de credit, împreună cu clienţii respectivi.
Depunerea încasărilor la instituţia de credit, prin genţi sigilate, se poate face:
• direct la ghişeele băncii, în timpul programului normal de lucru;
• direct la ghişeele băncii, în timpul programului prelungit de lucru;
• direct la ghişeele băncii, la casa de încasări serale;
• prin colectare cu mijloacele de transport valori ale băncii.
Pentru depunerea numerarului prin genţi sigilate, instituţia de credit încheie
cu clienţii respectivi o convenţie, iar ca document de depunere se foloseşte în toate
cazurile „Borderoul însoţitor”. Fiecare client care depune numerarul prin genţi
sigilate trebuie să-şi procure genţile după modelul indicat de bancă, pe care se va
imprima denumirea unităţii respective.
Totodată, clientul care depune numerarul prin genţi sigilate prezintă unităţii
bancare câte trei specimene ale sigiliului, imprimate pe plumb sau ceară roşie,
plastic, tablă etc. (cu care urmează să sigileze genţile cu numerar) pe care trebuie
imprimate clar denumirea prescurtată a unităţii depunătoare sau sigla acesteia. Şeful
compartimentului casierie verifică specimenele prezentate băncii de clienţii săi şi le
certifică prin sigilare cu sigiliul băncii.
Pe baza convenţiilor încheiate cu entităţile care urmează să depună încasările
la bancă prin genţi sigilate, şeful compartimentului casierie va întocmi, pentru
fiecare formă de depunere, câte un tabel care va cuprinde:
– numărul curent;
– denumirea unităţii;
– adresa unităţii;
– simbolul contului;
– numărul de telefon.
Instituţiile de credit organizează case de circulaţie în valută, prin care clienţii
pot efectua:
– încasări şi plăţi în conturile valutare ale persoanelor fizice şi juridice;
– operaţiuni de schimb între valute pentru persoane fizice;
– plăţi pentru diverse taxe, contribuţii şi cotizaţii;
– încasări şi transferuri de cecuri de călătorie şi comerciale;
– încasări din ordine de plată şi mandate poştale externe;
– alte operaţiuni valutare.
Pentru evitarea falsurilor şi cunoaşterea provenienţei acestora, la luarea în
primire de la clienţi a valutelor, se verifică exactitatea datelor înscrise în documen-
tele de încasări, precum şi bonitatea fiecărei bancnote în parte.
De asemenea, pentru a cunoaşte provenienţa sau destinaţia bancnotelor, se
procedează la notarea seriilor acestora pe documentele de încasări şi plăţi sau pe o notă
separată.
Această operaţiune se poate efectua pentru toate bancnotele sau numai pentru
cele mai importante (de exemplu, pentru cele mai mari de 100 USD sau
121
echivalent), sau pentru întreaga sumă implicată ori pentru ce depăşeşte un anumit
prag (de exemplu, peste 1.000 USD sau echivalent).
Pentru depistarea falsurilor, casieriile valutare sunt dotate cu tehnică de calcul
adecvată, precum şi cu aparatură şi documentaţie de specialitate.
Persoanele juridice pot încasa numerar sume în lei de la alte entităţi econo-
mice sau persoane fizice, pe baza chitanţelor fiscale sau a bonurilor de casă fiscale.
6.1.2. OPERAŢIUNI DE PLĂŢI ÎN NUMERAR

Toate operaţiunile de plăţi în numerar către clienţii băncii se efectuează prin
casele de plăţi organizate de bănci la toate unităţile teritoriale (sucursale şi agenţii)
în timpul de lucru (orar) stabilit de bancă. Toate sumele de bani plătite în numerar
trebuie înregistrate în evidenţele casieriei şi cele contabile ale băncii.
Operaţiunile de eliberare a numerarului prin casele de plăţi se efectuează pe
baza următoarelor documente (acte de casă):
– cec simplu;
– ordin de plată;
– documente elaborate de sistemul IT.
Eliberarea numerarului pe baza cecului simplu (numerar) se efectuează de
compartimentele de casierie din instituţiile de credit pe baza cecului simplu
(numerar) care se prezintă la ghişeul băncii de către persoana împuternicită/dele-
gată de client în acest scop.
În vederea eliberării numerarului pe baza cecului simplu (numerar), lucrăto-
rul bancar verifică identitatea persoanei (reprezentantul) beneficiare a sumei de
plată menţionate pe cec şi existenţa disponibilului în cont.
Operaţiunile de verificare vizează următoarele aspecte:
• corespondenţa dintre datele din actul de identitate al persoanei care ridică
numerarul şi datele înscrise pe versoul cecului;
• actul de identitate prezentat să fie în termen de valabilitate şi să nu prezinte
deteriorări, corecturi sau ştersături;
• semnăturile persoanelor abilitate să semneze (faţă/verso) fila de cec (persoana
desemnată să reprezinte persoana juridică în relaţia cu banca, respectiv, delegatul
persoanei juridice împuternicit să ridice numerarul).
După constatarea îndeplinirii condiţiilor legale, banca efectuează plata în
numerar a sumei înscrise pe cec, semnează şi ştampilează pe spatele cecului în rubrica
stipulată, iar pe faţa cecului aplică ştampila cu menţiunea „ACHITAT”/„PLĂTIT”.
Totodată, salariatul instituţiei de credit care efectuează plata înscrie pe verso
monetarul aferent sumei achitate.
Clientul are obligaţia de a număra banii în faţa lucrătorului instituţiei de credit,
orice diferenţe reclamate ulterior nefiind luate în consideraţie instituţia de credit.
Instituţiile de credit preferă, din motive de prudenţă şi securitate, ca operaţiunile
de încasări în numerar să fie efectuate în compartimente (ghişee) diferite de cele de
plăţi în numerar. Totuşi, la unităţile bancare cu un volum mai mic de operaţiuni se
organizează ghişee mixte de încasări şi plăţi.
122
6.2. OPERAŢIUNI CU NUMERAR PRIVIND TRANSFERURILE
RAPIDE DE FONDURI
6.2.1. TRANSFERURI DE BANI PRIN MONEYGRAM

ŞI WESTERN UNION
La nivel global, prin sistemul electronic de transfer de fonduri se derulează
cea mai mare parte a fluxurilor monetare.
Din ansamblul tehnicilor informatice, electronice şi telematice, care permit
transferul de fonduri fără suport hârtie şi care presupun stabilirea unei relaţii
tripartite (operatori – centrul de coordonare al sistemului – clienţi), se detaşează
sistemele de transfer electronic MoneyGram şi Western Union Money Transfer.
MoneyGram
MoneyGram este o modalitate rapidă, sigură, uşoară, de încredere şi la
îndemână pentru a trimite şi primi bani, în câteva minute (circa 10 minute), în şi
din întreaga lume. La nivel global, serviciul este disponibil în peste 40 mii de
locaţii din peste 150 de ţări.
Din punct de vedere al infrastructurii, MoneyGram este un sistem de
calculatoare interconectate la centrul de la Denver, prin intermediul căruia se pot
efectua, de către agenţii conectaţi în reţea, transferuri de bani oriunde în lume.
Încercând să vină în întâmpinarea cerinţelor de rapiditate, eficienţă, siguranţă
şi comoditate în efectuarea transferurilor de fonduri, compania americană
Integrated Payment Systems Inc. a creat şi dezvoltat un program informatic prin
care se oferă prilejul de a efectua transferuri rapide de fonduri, cunoscut sub
denumirea de MoneyGram.
Tranzacţiile în reţeaua MoneyGram se pot derula pe teritoriul unei ţări, dar au
loc, preponderent, între agenţi aflaţi în ţări diferite, din diverse zone geografice.
În limita unor plafoane prestabilite, eliberarea numerarului, transmis pe
această cale, se poate face şi pe baza unei întrebări test şi a răspunsului pe care
ordonatorul le înscrie pe formularul de transfer, operatorul preluându-le în câm-
purile definite de sistem. Cheia pe baza căreia se poate elibera suma o constituie
concordanţa dintre răspunsul dat de beneficiarul sumei la întrebarea respectivă şi
răspunsul formulat de către ordonator, care apare pe ecran alături de întrebare.
Pentru realizarea transferurilor, sistemul impune restricţii de sume, astfel:
• suma maximă pentru o tranzacţie (circa 6.850 EUR);
• suma maximă pe zi (18.000 EUR).
Agenţii MoneyGram au alocat un număr de identificare şi un PIN, prin
intermediul cărora sunt identificaţi de Centrul de Autorizări Vocale din Denver.
Agenţi MoneyGram pot fi atât instituţiile de credit, cât şi agenţiile de turism,
unităţile comerciale, casele de schimb valutar etc. Acest fapt conduce la obţinerea
unor avantaje:
• creşterea numărului de clienţi;
• creşterea rentabilităţii (prin creşterea veniturilor din comisioane);
123
• realizarea unei publicităţi indirecte (internă şi externă), prin include-rea
agentului respectiv în baza de date a sistemului ce poate fi accesată de oriunde, de
către oricare alt agent din lume.
Trăsăturile sistemului definesc şi avantajele pe care acesta le oferă:
• rapiditate în operare, siguranţă şi confidenţialitate;
• comoditate în utilizare – nu este necesară deschiderea unui cont pentru a
intra în posesia banilor;
• posibilitatea de a ridica banii de oriunde din lume, de la un agent
MoneyGram (sumele transferate prin reţea nu sunt direcţionate spre o anumită
destinaţie);
• sumele primite sunt disponibile imediat ce beneficiarul s-a prezentat la un
agent MoneyGram;
• pentru beneficiarul sumei, operaţiunea nu este comisionabilă;
• beneficiarul sumei poate primi o dată cu aceasta şi un scurt mesaj de la
ordonatorul plăţii.
Printre clienţii care apelează la această modalitate de transfer de fonduri se
numără: membrii familiilor care lucrează în străinătate, pentru întreţinerea fami-
liilor din ţară, studenţii aflaţi în străinătate, pentru acoperirea cheltuielilor de între-
ţinere, entităţile economice pentru plata unor salariaţi delegaţi în străinătate etc.
În prezent, având în vedere atât modificările intervenite în sistemul monetar
european, prin trecerea la moneda Euro, cât şi multitudinea tranzacţiilor derulate în
această monedă, în reţeaua MoneyGram s-a trecut la derularea tranzacţiilor în
moneda Euro.
Tranzacţiile prin MoneyGram se realizează astfel:
a) ordonatorul se adresează unui agent MoneyGram, solicitând transferul unei
sume de bani către un beneficiar aflat într-o anumită localitate din ţara respectivă
sau din altă ţară. În acest sens, ordonatorul completează un formular tip, conţinând
destinaţia sumei, datele sale de identificare şi numele beneficiarului. Achită
valoarea transferului şi comisionul aferent, în moneda naţională sau în Euro;
b) agentul MoneyGram încasează suma de la ordonator;
c) operatorul introduce în sistem elementele transferului înscrise de ordonator
în formularul completat;
d) operatorul comunică clientului referinţa numerică, codul generat automat
de calculator sau primit de la Centrul Operaţional MoneyGram;
e) ordonatorul comunică beneficiarului codul transferului;
f) beneficiarul sumei se adresează unui agent MoneyGram din zona unde se află,
completează un formular tip pentru ridicarea banilor, înscriind pe acesta referinţa
operaţiunii, datele sale de identificare şi numele ordonatorului;
g) operatorul agentului MoneyGram plătitor accesează sistemul pe baza
referinţei, identifică operaţiunea şi compară datele ce apar pe ecranul calculatorului
cu elementele din formular. În situaţia în care nu există deosebiri între informaţiile
primite prin sistem şi cele furnizate de beneficiar prin formular, procesează
operaţiunea aşteptând codul de plată;
124
h) operatorul primeşte codul de autorizare de la Centrul Operaţional
MoneyGram;
i) agentul plătitor efectuează plata către beneficiar, fie în moneda locală, fie
în Euro.
Western Union
Western Union este un serviciu de plăţi rapide în numerar (cash), prin care
se pot primi sau transmite bani în toată lumea.
În prezent, Western Union este cea mai largă reţea de transferuri de fonduri,
deţinând peste 170 mii locaţii răspândite în întreaga lume, din care peste 1.400 în
România.
Sistemul computerizat care stă la baza acestui serviciu asigură securitatea
perfectă a tuturor tranzacţiilor. Fiecare transfer se identifică într-un mod unic în
sistem printr-un număr de control şi poate fi protejat suplimentar printr-o parolă
aleasă de expeditor, astfel încât banii vor fi achitaţi numai persoanei desemnate.
Sumele transmise prin intermediul acestui serviciu sunt disponibile pentru
ridicare în câteva minute (circa 10 minute) după ce au fost transmise.
Indiferent de moneda în care se ordonă transferul, băncile efectuează plăţile
de numerar numai în dolari SUA, conversia între valute fiind făcută automat de
către Western Union.
Operaţiunile dispuse prin Western Union sunt comisionabile. Comisionul se
plăteşte de către expeditor. Grila de comisioane se aplică pe tranşe de sume
(comisioane standard stabilite de Western Union şi aplicabile unitar de către toţi
prestatorii serviciului din România).
Efectuarea transferului are loc cu respectarea regulamentului valutar în
vigoare.
Suma maximă per persoană ce poate fi transferată într-o zi este de 5.000
USD, din România către alte ţări, şi de 10.000 USD, din alte ţări către România.
Durata operaţiunii este de 10 minute.
Transferul de fonduri prin Western Union presupune parcurgerea urmă-
toarelor etape:
• expeditorul:
– depune banii la agentul Western Union, completează un formular şi
primeşte o chitanţă cu un număr de control;
– anunţă destinatarul asupra transferului iniţiat, comunicându-i şi numărul de
control;
• destinatarul:
– se prezintă la cel mai apropiat agent Western Union, prezintă un document
de identificare (este util să cunoască numărul de control şi este necesar să ştie cu
exactitate numele expeditorului, oraşul şi ţara, precum şi suma aproximativă) şi
primeşte întreaga sumă.
Transferul rapid de fonduri prin Western Union include trei servicii, în
funcţie de categoria de clienţi cărora se adresează, astfel:
125
• serviciul Quick Cash – utilizat în cazul primirilor de sume în valută de la
persoane juridice;
• serviciul Will Call – utilizat în cazul primirilor/transmiterilor de sume
pentru persoane fizice;
• serviciul Quick Pay – utilizat în cazul expedierilor de sume către persoane
juridice.
Procedura de lucru este diferenţiată în funcţie de specificul persoanelor
cărora se adresează serviciile prezentate mai sus.
În cazul primirilor de sume de la persoane juridice sau fizice (prin serviciul
Quick Cash, respectiv Will Call), clientul va completa, la cea mai apropiată unitate
bancară din România, un formular „pentru primit bani”, în care va menţiona
numele expeditorului, ţara de origine şi suma aproximativă transferată. Pe baza
actului de identitate prezentat, destinatarul poate intra astfel în posesia sumei
transmise.
În cazul expedierilor de sume către persoane fizice (prin serviciul Will Call),
clientul va completa un formular „pentru transmis bani”, la care va anexa documente
justificative (de exemplu, documente din care să reiasă necesitatea efectuării plăţilor
pentru taxe şcolare, taxe de viză de muncă, taxe de şedere temporară sau definitivă,
taxe de participare la seminarii, conferinţe sau congrese, cheltuieli turistice, medicale,
cheltuieli de întreţinere a membrilor familiei etc.). După efectuarea plăţii, clientul
primeşte de la bancă chitanţa care atestă efectuarea tranzacţiei şi numărul de control al
transferului. De asemenea, clientul achită băncii comisionul de transfer al sumei.
În cazul expedierilor de sume către persoane juridice (prin serviciul
Quick Pay), clientul va completa pe formularul „servicii de plată” următoarele: suma
de plată, datele de identificare ale expeditorului (nume, adresă, telefon, cont client,
compania beneficiară a plăţii) şi ale beneficiarului plăţii (numele şi codul companiei,
adresa, codul poştal, numele persoanei sau al departamentului care va beneficia de
plată). Clientul va depune formularul la bancă însoţit de documentele justificative
(facturi, comenzi, contracte externe etc.), precum şi suma de transferat, inclusiv suma
necesară acoperirii comisionului aferent transferului. După efectuarea tranzacţiei,
clientul primeşte chitanţa şi numărul de control al transferului. Compania beneficiară
a sumei primeşte, în câteva minute, confirmarea plăţii din partea Western Union, prin
intermediul unui site web securizat, urmând ca, în decurs de 48 de ore, să primească
suma efectivă.
6.2.2. TRANSFERURI TRANSFRONTALIERE DE NUMERAR

Dacă MoneyGram şi Western Union permit transferurile de bani oriunde în lume,
prin transferurile transfrontaliere, sfera de acoperire se restrânge numai la Uniunea
Europeana şi ţările din spaţiul economic european.
În cazul transferurilor transfrontaliere, moneda transferată poate fi pusă la
dispoziţia beneficiarului sumei în numerar.
Transferul transfrontalier reprezintă operaţiunea realizată la iniţiativa unui
ordonator prin intermediul unei instituţii sau unei sucursale a unei instituţii, situată
126
într-un stat, în scopul punerii la dispoziţia beneficiarului a unei sume de bani, prin
creditarea unui cont sau prin predarea sumei în numerar, la o instituţie sau la o
sucursală a unei instituţii, situată în alt stat.
Printre operaţiunile valutare cu numerar pot fi incluse şi transferuri
transfrontaliere dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt realizate între România şi statele membre ale Uniunii Europene şi
celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European, denumite în continuare
state membre;
b) sunt denominate în moneda naţională (leu), în moneda unui stat membru
sau în euro;
c) sunt ordonate de persoane fizice sau juridice;
d) la executarea transferului participă o instituţie situată în România;
e) valoarea transferului nu este mai mare decât echivalentul a 50.000 euro.
Părţile implicate într-un transfer transfrontalier sunt: ordonatorul, instituţiile
specializate în efectuarea operaţiunii (atât cea a ordonatorului, cât şi cea a
beneficiarului), instituţia intermediară, după caz, şi beneficiarul sumei. Ordonatorul
şi beneficiarul unui transfer transfrontalier pot fi una şi aceeaşi persoană.
6.3. OPERAŢIUNI DE SCHIMB VALUTAR CU NUMERAR

ŞI SUBSTITUTE DE NUMERAR
Piaţa valutară cuprinde operaţiunile desfăşurate pe piaţa valutară interbancară
şi operaţiunile de schimb valutar efectuate cu numerar şi substitute de numerar
pentru persoane fizice.
Operaţiunile de schimb valutar pentru persoane fizice pe teritoriul României
pot fi efectuate numai de următoarele categorii de entităţi – intermediari, cu
îndeplinirea condiţiilor legale aplicabile:
a) instituţii de credit;
b) case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice, având ca obiect
unic de activitate schimbul valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru
persoane fizice;
c) entităţile care deţin în administrare unităţi hoteliere şi au în obiectul de
activitate operaţiuni de cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar şi
substitute de numerar.
Instituţiile de credit pot efectua operaţiuni de schimb valutar cu numerar şi
substitute de numerar pentru persoane fizice prin intermediul punctelor de schimb
valutar înfiinţate în incinta tuturor sediilor proprii (centrale, sucursale, agenţii,
puncte de lucru sau alte structuri asimilate acestora), cu respectarea instrucţiunilor
şi a prevederilor legale aplicabile, precum şi prin puncte de schimb valutar
înfiinţate în alte spaţii decât în incinta sediilor proprii.
Casele de schimb valutar pot efectua operaţiuni de schimb valutar cu
numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice prin intermediul punctelor
de schimb valutar.
127
Entităţile care deţin în administrare unităţi hoteliere pot desfăşura operaţiuni
de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar la recepţia hotelului, care
este considerată, în accepţiunea reglementărilor in vigoare în domeniul valutar,
punct de schimb valutar.
Instituţiile de credit pot efectua următoarele operaţiuni de schimb valutar:
a) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de
numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice rezidente şi nerezidente, cu
respectarea prevederilor regulamentului;
b) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de
numerar (cecuri de călătorie) contra monedei naţionale persoanelor fizice rezidente,
în conformitate cu prevederile regulamentului;
c) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei
naţionale persoanelor fizice nerezidente, în limita sumei evidenţiate ca fiind
schimbată anterior în baza unui bon fiscal (pentru schimb valutar) sau buletin de
schimb valutar, după caz, precum şi în limita sumelor în monedă naţională pentru
care există prevederi legale ce permit convertirea lor în valută prin intermediul
punctelor de schimb valutar;
d) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei
naţionale de la persoane fizice rezidente şi nerezidente, prin intermediul aparatelor
automate de schimb valutar.
Casele de schimb valutar pot efectua următoarele operaţiuni de schimb
valutar:
numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice rezidente şi nerezidente, cu
respectarea prevederilor regulamentului;
b) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar şi substitute de
numerar (cecuri de călătorie) contra monedei naţionale persoanelor fizice rezidente,
în conformitate cu prevederile regulamentului;
c) vânzare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei
naţionale persoanelor fizice nerezidente, în limita sumei evidenţiate ca fiind
schimbată anterior în baza unui bon fiscal (pentru schimb valutar) sau buletin de
schimb valutar, după caz, precum şi în limita sumelor în monedă naţională pentru
care există prevederi legale ce permit convertirea lor în valută prin intermediul
punctelor de schimb valutar. Aceste operaţiuni se pot efectua numai prin punctele
de schimb valutar existente în punctele de control şi trecere a frontierei;
d) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei
Unităţile hoteliere ale entităţilor economice pot efectua următoarele
operaţiuni de schimb valutar:
numerar contra monedei naţionale de la persoane fizice, clienţi ai acestora;
128
b) cumpărare de valută convertibilă sub formă de numerar contra monedei
Procesul de autorizare de către Banca Naţională a României a efectuării
operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru
persoane fizice pe teritoriul României se referă la:
a) emiterea autorizaţiei de funcţionare pentru casele de schimb valutar şi
pentru operaţiunile de schimb valutar desfăşurate de entităţile care deţin unităţi
hoteliere;
b) atribuirea codului statistic pentru instituţiile de credit, casele de schimb
valutar, unităţile hoteliere.
Instituţiile de credit sunt autorizate să efectueze operaţiuni de schimb valutar
cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României,
în conformitate cu autorizaţia de funcţionare emisă în baza legislaţiei specifice.
Instituţiile de credit, casele de schimb valutar, unităţile hoteliere pot începe
efectuarea operaţiunilor de schimb valutar printr-un număr nelimitat de puncte de
schimb valutar, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au primit autorizaţia de funcţionare emisă de Banca Naţională a României;
b) li s-a atribuit codul statistic de către Banca Naţională a României pentru
fiecare punct de schimb valutar;
c) au înscris codul statistic pe ştampila punctului de schimb valutar.
Atât la înfiinţare, cât şi pe parcursul funcţionării, disponibilităţile băneşti în
monedă naţională şi/sau în valută convertibilă ale caselor de schimb valutar trebuie
să fie de minimum 75.000 euro, în echivalent. La stabilirea nivelului
disponibilităţilor băneşti în echivalent euro vor fi utilizate cursurile de schimb ale
pieţei valutare comunicate de Banca Naţională a României în ziua anterioară datei
la care se face evaluarea.
Disponibilităţile băneşti pot proveni din:
• sumele depuse ca aport în numerar la constituirea capitalului social;
• alte elemente de capitaluri proprii rezultate din activitatea de schimb valutar;
• majorările ulterioare de capital social;
• împrumuturi primite exclusiv de la asociaţii/acţionarii casei de schimb
valutar, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Sumele pe care
asociaţii/acţionarii casei de schimb valutar le pun la dispoziţia casei de schimb
valutar sub formă de împrumuturi trebuie să provină din disponibilităţi proprii, şi
nu din alte împrumuturi.
Disponibilităţile băneşti pot fi păstrate în conturi curente deschise la instituţii
de credit din România şi în casieriile caselor/punctelor de schimb valutar.
Operaţiunile de schimb valutar ale caselor de schimb valutar se vor efectua
numai cu disponibilităţile băneşti ale acestora.
Nu pot fi înfiinţate puncte de schimb valutar amplasate în garaje, chioşcuri,
alte construcţii similare, în locuri izolate, la etajele sau în subsolurile clădirilor cu
destinaţie de locuinţă.
129
Casele de schimb valutar trebuie să aibă asigurată, pentru fiecare punct de
schimb valutar, dotarea necesară derulării activităţii de schimb valutar. Prin dotare
se înţeleg următoarele:
a) ghişeu, care să asigure izolarea casierului, precum şi păstrarea şi
manipularea în deplină siguranţă a valorilor;
b) tehnică de calcul (aparat de marcat electronic fiscal sau calculator, după
caz) şi programe, care să asigure emiterea bonurilor fiscale (pentru schimb valutar),
respectiv a buletinelor de schimb valutar, precum şi evidenţa operaţiunilor;
c) aparat de verificare a autenticităţii bancnotelor;
d) orice alte dotări prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv cele care
asigură îndeplinirea condiţiilor legale privind păstrarea în deplină securitate a
valorilor.
Operaţiunile de vânzare/cumpărare se fac pe bază de document de identitate
legal valabil. Se interzice înscrierea în documentul de identitate a vreunei menţiuni
privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar.
Instituţiile de credit, casele de schimb valutar şi unităţile hoteliere îşi
stabilesc în mod liber cursurile de schimb valutar, atât cele de cumpărare, cât şi
cele de vânzare. Pentru schimbul valutar pe bază de substitute de numerar se pot
stabili cursuri de schimb valutar diferite faţă de cele practicate pentru numerar.
Legislaţia în vigoare interzice practicarea unor cursuri de schimb valutar
diferite pentru monedele şi bancnotele aceleiaşi valute.
În cursul aceleiaşi zile lucrătoare, cursurile de schimb valutar pot fi
modificate cu condiţia afişării listei cursurilor în vigoare şi înregistrării cores-
punzătoare în toate documentele ce stau la baza operaţiunilor de schimb valutar.
În timpul programului zilnic de lucru, listele cursurilor de schimb de
vânzare/cumpărare pentru valută convertibilă şi substitute de numerar, semnate de
persoanele împuternicite de conducerea instituţiilor de credit, caselor de schimb
valutar şi unităţilor hoteliere, purtând ştampila acestora, vor fi afişate la loc vizibil.
Aceste liste sunt anexate la registrul tranzacţiilor, la sfârşitul zilei de lucru.
Pentru operaţiunile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar se
pot încasa comisioane numai în moneda naţională. Comisioanele practicate vor fi
evidenţiate distinct în listele de cursuri de schimb valutar, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare.
În situaţia în care instituţiile de credit, casele de schimb valutar si unităţile
hoteliere nu practică comisioane, în listele cursurilor de schimb valutar vor înscrie
menţiunea „comision zero”.
Instituţiile de credit şi entităţile care deţin în administrare unităţi hoteliere
întocmesc buletine de schimb valutar, documente cu regim special, potrivit
prevederilor legale aplicabile.
Buletinele de schimb valutar se întocmesc în două exemplare, un exemplar
fiind înmânat clientului, iar al doilea exemplar fiind ataşat la registrul tranzacţiilor.
Casele de schimb valutar întocmesc bonuri fiscale (pentru schimb valutar),
în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
130
Pentru fiecare tranzacţie se vor întocmi bonuri fiscale (pentru schimb valutar)
sau buletine de schimb valutar, după caz, care trebuie să conţină cel puţin
următoarele elemente:
• adresa emitentului;
• codul statistic al punctului de schimb valutar;
• data emiterii;
• seria şi numărul buletinului de schimb valutar/bonului fiscal (pentru schimb
valutar);
• numele şi prenumele clientului;
• ţara clientului;
• documentul de identitate al clientului: tip, serie, număr; rezident/
nerezident;
• suma încasată de la client (valută convertibilă/monedă naţională); cursul de
schimb valutar;
• comisionul;
• suma plătită clientului (valută convertibilă/monedă naţională);
• semnătura casierului;
• ştampila punctului de schimb valutar.
Pe perioada când tehnica de calcul (aparatele de marcat electronice fiscale,
calculatoarele) nu funcţionează din cauze obiective, punctele de schimb valutar vor
emite buletine de schimb valutar prin oricare alte mijloace de editare.
La remedierea defecţiunii, aceste buletine de schimb valutar vor fi preluate în
memoria aparatelor de marcat electronice fiscale/calculatoarelor, după caz, cu efectua-
rea menţiunii „preluat în baza de date” pe buletinele de schimb valutar respective.
Pentru fiecare tranzacţie efectuată prin intermediul aparatelor automate de
schimb valutar se vor emite bonuri fiscale (pentru schimb valutar) sau buletine de
schimb valutar, după caz, care trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:
• adresa emitentului;
• codul statistic al punctului de schimb valutar;
• data emiterii;
• seria şi numărul buletinului de schimb valutar/bonului fiscal (pentru schimb
valutar);
• suma încasată de la client (valută convertibilă);
• cursul de schimb valutar; comisionul;
• suma plătită clientului (monedă naţională).
La solicitarea clientului, instituţiile de credit, casele de schimb valutar şi
unităţile hoteliere vor înscrie pe versoul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau
al buletinului de schimb valutar, după caz, seriile şi numerele bancnotelor vândute
acestuia.
131
Instituţiile de credit, casele de schimb valutar şi unităţile hoteliere vor ţine un
registru zilnic al tranzacţiilor, în care vor evidenţia cumpărările şi vânzările de
valută convertibilă, pe numerar şi substitute de numerar, pe feluri de valute
convertibile, sumele în moneda naţională plătite, respectiv încasate, precum şi
comisioanele practicate.
La efectuarea operaţiunilor de restituire de valută convertibilă către persoane
fizice nerezidente, instituţiile de credit şi casele de schimb valutar vor menţiona pe
versoul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau al buletinului de schimb valutar,
după caz, emis la efectuarea operaţiunii iniţiale de cumpărare de valută convertibilă
de la nerezident, suma în valută convertibilă restituită, confirmată cu semnătura
lucrătorului şi ştampila punctului de schimb valutar.
Originalul bonului fiscal (pentru schimb valutar) sau al buletinului de schimb
valutar iniţial va fi reţinut la punctul de schimb valutar unde s-a efectuat ultima
operaţiune de vânzare de valută convertibilă în scopul restituirii.
La efectuarea operaţiunilor de vânzare de valută către persoane fizice
nerezidente, în limita sumelor în moneda naţională pentru care există prevederi legale
ce permit convertirea lor în valută prin intermediul punctelor de schimb valutar,
instituţiile de credit şi casele de schimb valutar vor păstra la registrul tranzacţiilor
fotocopia documentului emis de organele abilitate, document care dă dreptul
efectuării schimbului valutar respectiv.
În situaţia în care se prezintă bancnote sau monede false ori contrafăcute, în
vederea efectuării schimbului valutar, instituţiile de credit, casele de schimb valutar
şi unităţile hoteliere sunt obligate să respecte procedurile legale în materie.
Instituţiile de credit, casele de schimb valutar şi unităţile hoteliere trebuie să
dispună măsurile corespunzătoare în vederea asigurării disponibilităţilor băneşti, în
monedă naţională şi/sau valută convertibilă, necesare satisfacerii tuturor solicită-
rilor de cumpărare şi vânzare.
6.4. OPERAŢIUNI CU CASETE DE VALORI

Instituţiile de credit pot oferi clienţilor, persoane fizice şi juridice, posibili-
tatea de depozitare, în casete de valori, a diverselor valori/ documente, cum ar fi:
• bijuterii din metal şi pietre preţioase, diverse colecţii (de monede româneşti
şi străine, obiecte istorice vechi etc.);
• bilete de bancă şi valută cash, obiecte fără valoare determinată, testamente;
• documente de valoare, titluri, acţiuni, obligaţiuni, certificate de proprietate,
certificate de depozit etc.
În acest scop, se organizează un tezaur distinct de cel în care se păstrează
numerarul şi alte valori, dotat cu dulapuri speciale compartimentate cu casete de
diverse mărimi.
Dulapurile şi casetele trebuie prevăzute cu încuietori cu chei distincte
(independente una de alta), cheia fiecărei casete repartizate fiind deţinută de
deponent, iar cheile de la dulapuri de către casierul tezaurului cu casete.
132
Acolo unde, din fabricaţie, casetele de valori sunt prevăzute cu două chei,
acestea se înmânează deponentului.
Introducerea şi scoaterea valorilor în şi din casete se vor face de către
deponenţi, după care aceştia vor încuia casetele respective, păstrând cheile.
Societăţile bancare au o evidenţă strictă a intrării deponenţilor în tezaurul cu
casete, într-un registru distinct, în care se înregistrează: data şi ora intrării, ora
ieşirii, numele deponentului, numărul legitimaţiei de acces şi semnătura acestuia.
Deponentul poate să stabilească o singură persoană care este împuternicită să
consulte sau să ridice valorile depozitate la bancă, în tezaurul cu casete, precum şi
eventualele condiţii de eliberare a valorilor către acesta.
133
CAPITOLUL 7
OPERAŢIUNI CU CARDURI
7.1. CARDURILE ŞI OPERAŢIUNILE CU CARDURI

Deşi este un instrument relativ tânăr, care a apărut pe piaţă după al doilea
război mondial, cardul a avut o evoluţie rapidă, poate mai rapidă decât oricare
produs bancar.
Părintele cardului17), care iniţial a avut forma unor bonuri valorice în
schimbul cărora se puteau face achiziţii de la comercianţii care au acceptat să
participe la acest nou plan creditare, a inventat acest sistem foarte simplu şi rapid
de creditare, respectiv, comercianţii care vindeau mărfuri, de regulă de valori mici,
în schimbul acestor bonuri valorice, le depuneau periodic la bancă, iar banca
factura cumpărătorilor contravaloarea acestora.
Pe baza acestui sistem, în 1951, Franklin National Bank – New York a emis
practic primele carduri din lume.
Ideea de creditare pe baza cardurilor de plastic s-a transformat într-un
instrument propriu-zis abia în 1960, când Bank of America a lansat
BankAmericard (în prezent denumită VISA International).18)
După succesul rapid al BankAmericard, un număr de 17 instituţii bancare au
înfiinţat, în 1966, o reţea proprie prin care îşi acceptau reciproc credit – cardurile
locale, denumită Asociaţia Interbancară de Carduri, care se ocupa cu procedurile de
autorizare, clearing şi decontare.
Dezvoltarea a fost atât de rapidă şi neaşteptată chiar, încât, în
jurul anului 1990, ambele instituţii – BankAmericard şi, respectiv, Asociaţia Interbancară
de Carduri – aveau fiecare în jur de 100 milioane de carduri emise.
Piaţa cardurilor, ca parte integrantă a finanţei mondiale, este supusă, mai mult
decât oricare altă activitate, unui rapid proces de globalizare, pe lângă cei doi mari
jucători (VISA International şi MasterCard International), un rol activ în
globalizarea pieţei cardurilor îl joacă şi Europay International, American Express,
Dinners, JCB etc.
17)
John Biggins, specialist în domeniul creditelor de consum la Franklin National Bank –
Brooklyn, New York.
18)
Radu Popescu, Cristian Tudorancea, Florin Berbec, Cardul, instrument modern de
plată, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1998, p. 10 – 11.
134
Principalele tipuri de carduri
Cardul poate fi definit ca un instrument de decontare care facilitează
deţinătorului achiziţionarea de bunuri şi servicii fără să fie nevoie de existenţa
numerarului (cash).
Cardul oferă deţinătorului accesul, printr-o modalitate tehnică adecvată, la un
cont bancar din care se efectuează plata bunurilor şi serviciilor achiziţionate, fie pe
seama disponibilului existent în cont, fie prin apelarea la un credit.
Globalizarea pieţei cardurilor conferă acestora un grad înalt, aproape
universal, de standardizare, materializat în câteva trăsături comune:
• suport fizic din plastic special cu dimensiuni standard;
• pe faţă sunt imprimate, cu metode tehnice speciale (laser, embosare etc.),
numele emitentului, numărul şi seria cardului, data expirării valabilităţii cardului,
sfera de aplicabilitate, numele şi prenumele posesorului şi, după caz, spaţiul
geografic de utilizare;
• tot pe faţă sunt imprimate sigla emitentului, logo-ul organizaţiei de carduri,
elementele holografice de securitate;
• pe spatele cardului este aplicată o bandă magnetică, pentru elementele de
securitate şi individualizare, şi există o rubrică pentru semnătura posesorului.
Clasificarea cardurilor
a) după gradul de securitate:
• cu bandă magnetică – asigură incriptarea şi securizarea unor informaţii
despre posesorul (utilizatorul) cardului, emitentul acestuia şi algoritmul unic de
codare/decodare a datelor de verificare a validităţii instrumentului de plată;
• cu microprocesor încorporat (smart – cardurile) – asigură o securitate mai
bună, dar şi colectarea şi furnizarea unor informaţii mai bogate privind alimentarea şi
utilizarea fondurilor. Viitorul este al smart – cardurilor, marii operatori internaţionali
propunându-şi înlocuirea treptată a cardurilor cu bandă magnetică cu smart – carduri;
b) după sursa de acoperire:
• debit – carduri. Cardurile de debit permit posesorului plata bunurilor şi
serviciilor achiziţionate, precum şi retrageri de numerar din ATM (Automated
Teller Machine) sau de la ghişeele băncii în limita sumelor prerezervate în cont;
• credit – carduri. Cardurile de credit permit posesorului plata bunurilor şi
serviciilor achiziţionate, precum şi retrageri de numerar din ATM sau de la ghişeele
băncii dintr-un credit acordat pe numele său. Cardurile de credit sunt mai mult solici-
tate de clienţi, dar distribuirea lor trebuie făcută cu atenţie, în funcţie de standingul
financiar al solicitanţilor, altminteri există riscul folosirii nejudicioase a creditului de
către unii posesori, cu consecinţe financiare nefavorabile asupra emitenţilor de carduri;
c) după emitent:
• carduri emise de bănci. Băncile, asociaţiile bancare au fost pionierii
emiterii primelor carduri şi, pe parcursul câtorva decenii de experienţă
şi-au consolidat poziţia pe piaţa acestor „bani de plastic”;
135
• carduri emise de societăţi nebancare. În ultima perioadă au apărut diverse
cluburi private, lanţuri de magazine şi hoteliere care au emis propriile carduri, ce
conferă deţinătorilor, pe lângă calitatea de membru, posibilitatea achitării unor
servicii cu acestea.
Drumul parcurs de la moneda-aur, cu valoare intrinsecă, la moneda fiduciară
(bani de hârtie) a fost incomparabil mai lung decât cel de la banii de hârtie la banii
de „plastic”, care s-a înfăptuit într-o perioadă istorică foarte scurtă.
Pe pieţele mature (piaţa vest-europeană, piaţa americană), ca şi pe pieţele mai
tinere (piaţa central şi est-europeană, din care face parte şi România) există o
multitudine de tipuri de carduri, care în esenţă nu sunt altceva decât variaţiuni pe
marginea celor trei tipuri fundamentale de carduri: cardul de debit, cardul de credit
şi cardul cu facilităţi de descoperit de cont (charge – card overdraft).
Operaţiuni cu carduri
Funcţia de identificare pe care o deţine cardul pune în relaţie cei doi parteneri:
deţinătorul cardului şi emitentul acestuia (banca). Obiectul relaţiei dintre aceşti
parteneri îl constituie contul deschis pe numele deţinătorului de card.
Funcţia de plată şi de credit a cardului presupune existenţa a trei participanţi:
deţinătorul cardului (clientul plătitor), beneficiarul sumei (comerciant) şi gestionarul
contului plătitorului (banca emitentă a cardului).
Banca emitentă a cardurilor trebuie să organizeze şi să asigure funcţionarea
unui centru de procesare şi autorizare, care să certifice validitatea operaţiunilor
efectuate de deţinătorul de card.
7.2. EMITEREA CARDURILOR

La cererea solicitanţilor de carduri, care pot fi persoane fizice sau juridice,
după semnarea contractelor de emitere a cardurilor, banca deschide acestora
conturile aferente operaţiunilor cu carduri. Emiterea cardurilor solicitanţilor
presupune parcurgerea următoarelor etape:
• completarea cererii de emitere a cardului şi depunerea documentelor
necesare aprobării acestei cereri;
• verificarea de către bancă a cererilor de emitere de card şi, după caz, a celei
de deschidere de cont;
• determinarea de către bancă a elementelor de personalizare, necesare emiterii
cardului şi codificarea datelor personale;
• eliberarea cardurilor se face numai după depunerea sumelor reprezentând
taxa de emitere, taxa anuală de utilizare a cardului, precum şi suma minimă
necesară a fi depusă lunar în cont;
• după caz, solicitantul poate beneficia de o linie de credit, pusă la dispoziţie
de către bancă, după efectuarea analizei specifice de creditare.
136
7.3. ACCEPTAREA CARDURILOR
Pentru a putea deţine calitatea de acceptanţi, comercianţii încheie cu banca
contracte de acceptare la plată a cardurilor. Contractele cuprind clauze referitoare
la condiţiile de acceptare, termenii de acceptare, drepturile şi obligaţiile părţilor
contractante. Clauza de acceptare este obligatorie şi necondiţionată.
După încheierea contractului, banca emitentă asigură comerciantului
următoarele: cititoare de cărţi (magnetice sau electronice) şi instrucţiunile de
utilizare a acestora, formularele aferente documentelor de vânzare (chitanţe de
vânzare, role de hârtie etc.), centralizatoare, precum şi, cu caracter prudenţial,
listele cuprinzând cardurile interzise la acceptare.
Fiecărui comerciant i se atribuie un cod unic, care conţine şi codul băncii
emitente, precum şi o limită de autorizare (valoarea maximă a unei tranzacţii
pentru care nu este necesară obţinerea aprobării efectuării ei de la centrul de
autorizare al băncii).
Autorizarea constă în atestarea, de către centrul de autorizare, a validităţii
tranzacţiei între un posesor autorizat şi un comerciant acceptant.
În funcţie de limita de autorizare stabilită la încheierea contractului, pot fi
întâlnite următoarele situaţii:
• tranzacţii a căror valoare este mai mică decât limita de autorizare.
Comerciantul acceptă cardul şi completează documentele de vânzare-cum-
părare aferente, fără a solicita autorizarea efectuării tranzacţiei;
• tranzacţii a căror valoare este mai mare decât limita de autorizare.
Comerciantul solicită autorizarea tranzacţiei centrului de autorizare. Centrul
de autorizare, după efectuarea verificărilor necesare, îşi dă sau nu acceptul pentru
tranzacţia respectivă. Astfel, comerciantul primeşte codul de autorizare al tran-
zacţiei, pe care îl înscrie pe toate documentele de decontare, şi efectuează
operaţiunea;
• tranzacţii pentru care limita de autorizare este zero.
Pentru bănci, în cazul eliberărilor de numerar, limita de autorizare atribuită
este zero, acestora revenindu-le obligaţia de a solicita autorizarea efectuării
tranzacţiei în toate situaţiile în care posesorul cardului solicită retragerea de
numerar de la ghişeele lor.
Indiferent de situaţia în care se încadrează tranzacţia, comerciantul acceptant
verifică atât identitatea posesorului cardului şi caracteristicile de securitate ale acestuia,
cât şi lista actualizată a cardurilor interzise la acceptare.
7.4. ELIBERAREA NUMERARULUI PE BAZA CARDULUI

Eliberarea numerarului fie prin intermediul ATM-ului, fie la ghişeul băncii
face apel la funcţia de identificare pe care o deţine cardul (pune în relaţie cei doi
parteneri: deţinătorul cardului şi emitentul acestuia – banca).
137
Eliberarea numerarului prin intermediul ATM-ului
În cazul eliberării de numerar prin intermediul ATM-ului, utilizarea cardului
presupune parcurgerea, de către posesor, a următorilor paşi:
• introducerea cardului în dispozitivul electronic;
• tastarea codului PIN (Personal Identificational Number, reprezentând numărul
personal de identificare);
• selectarea opţiunii din meniul principal;
• introducerea datelor necesare efectuării tranzacţiei (suma solicitată,
eliberarea sau nu a chitanţei etc.);
• confirmarea sumei solicitate;
• vizualizarea rezultatului;
• primirea chitanţei justificative, dacă a solicitat acest lucru;
• restituirea cardului.
Eliberarea numerarului la ghişeul băncii

În cazul în care deţinătorul cardului optează pentru eliberarea numerarului de la
ghişeul băncii, operaţiunea se supune autorizării centrului de autorizare. Această
operaţiune poate fi întâlnită în următoarele situaţii:
• banca respectivă nu deţine ATM;
• din motive tehnice, cardul respectiv nu poate fi utilizat prin intermediul
ATM-ului;
• suma pe care o solicită deţinătorul cardului depăşeşte plafonul zilnic al
tranzacţiilor derulate prin intermediul ATM-ului etc.
7.5. CARDUL, MIJLOC DE PLATĂ FĂRĂ NUMERAR

Alte operaţiuni prin intermediul ATM-ului
Meniul de opţiuni al ATM-ului mai poate include:
• informaţii privind soldul sau alte informaţii solicitate;
• plata facturilor datorate furnizorilor;
• analiza fluxului de numerar;
• decizii financiare şi de management.
Informaţiile solicitate de posesorul cardului pot fi afişate pe ecranul
ATM-ului sau pot fi tipărite şi eliberate automat.
În cazul în care optează pentru plata facturilor datorate furnizorilor, posesorul
cardului introduce datele necesare pentru identificarea contului, termenul limită
până la care trebuie efectuată plata şi adresa electronică la care se va face plata.
Analiza fluxului de numerar oferă posesorului cardului date referitoare la
intrările şi ieşirile de numerar de la ultima utilizare a cardului.
Pentru decizii financiare şi de management, deţinătorul cardului, pe baza
datelor introduse, poate primi mai multe variante de utilizare a sumei respective. În
funcţie de decizia sa, poate selecta varianta dorită, confirmând astfel şi operaţiunea.
138
7.6. TEHNICA DE DECONTARE A OPERAŢIUNILOR
CU CARDURI
Decontarea operaţiunilor efectuate cu carduri pe teritoriul României,
indiferent de moneda în care sunt emise/denominate acestea, se va efectua numai în
moneda naţională, în conformitate cu prevederile reglementărilor valutare în
vigoare.
Plăţile efectuate prin intermediul instrumentelor de plată electronică sunt, în
principiu, ireversibile; o instrucţiune de plată corect iniţiată de către deţinător/utili-
zator prin intermediul unui card sau al unui alt instrument de plată electronică şi
autorizată de emitent sau de persoana indicată de acesta este irevocabilă şi nu poate
fi contramandată decât în anumite situaţii, strict determinate.
O plată efectuată prin intermediul unui card sau al unui alt instrument de
plată electronică poate fi stornată de către comerciantul beneficiar al plăţii la
solicitarea iniţiatorului plăţii (deţinătorul, utilizatorul cardului sau comerciantul
acceptant, în situaţia în care acesta a efectuat o operaţiune eronată).
În România, comerciantul, acceptant la plată al cardurilor, pentru derularea
operaţiunilor de plăţi prin intermediul cardurilor, efectuează următoarele opera-
ţiuni:
• verifică formal cardul: dacă este înscris în listele cuprinzând cardurile
interzise la acceptare, dacă este în termen de valabilitate, dacă este semnat, dacă
aparţine posesorului etc.;
• telefonează la centrul de autorizare – ROMCARD SA – şi comunică nu-
mărul cardului, identitatea titularului, data expirării cardului, valoarea tranzacţiei;
• după autorizarea operaţiunii de către ROMCARD SA, comerciantul
întocmeşte chitanţa justificativă (în 3 exemplare), o înmânează clientului său
pentru a o semna şi compară această semnătură cu cea de pe card;
• la închiderea zilei de lucru, comerciantul totalizează chitanţele astfel
întocmite în ziua respectivă, le înregistrează în centralizatorul chitanţelor şi în
borderoul de predare a chitanţelor de vânzare pentru tranzacţii cu carduri;
• predă băncii, pe baza borderoului şi a centralizatorului, menţionate mai sus,
un exemplar al chitanţelor de vânzare;
• banca plăteşte comerciantului contravaloarea chitanţelor, în conformitate cu
termenele stabilite în contractul încheiat.
În cazul tranzacţiilor electronice, comerciantul utilizează un POS.
Acest terminal, utilizat pentru transferul electronic al fondurilor, permite
preluarea şi transmiterea informaţiilor privind plata cu card de la comerciant la
centrul de autorizare. Folosind informaţia conţinută pe banda magnetică a cardului
şi prin tastarea PIN-ului de către client şi a valorii tranzacţiei la POS, de către
comerciant, acesta din urmă primeşte autorizarea privind plata. După autorizare,
dispozitivul furnizează chitanţa de vânzare (nota de plată) în două exemplare, din
care unul rămâne la comerciant, iar celălalt la client.
Posesorul cardului autentifică tranzacţia prin tastarea PIN-ului şi prin semnarea
chitanţei de vânzare (nota de plată) editată la imprimanta POS-ului.
139
Decontarea sumelor respective are loc la intervale de timp mai mari, fapt ce îl
dezavantajează pe comerciant.
Comercianţii, de pe teritoriul României, pot accepta la plată şi carduri emise
în monede convertibile, dar valoarea tranzacţiilor va fi exprimată tot în lei.
În cazul tranzacţiilor pe Internet, site-ul Web afişează formularul, clientul fiind
invitat să introducă, în computerul server, datele de identificare ale cardului (numele
şi PIN-ul). Aceste date sunt transmise la un procesor de carduri (site specializat), care
sortează datele primite şi le transmite băncii emitente a cardului (mandatare). Banca
transmite procesorului autorizarea (sau infirmă autenticitatea cadrului) şi blochează
în contul clientului suma respectivă. După primirea, de către bancă, a documentelor
care atestă livrarea mărfii, aceasta plăteşte vânzătorului suma aferentă.
Pentru a urma tendinţa mondială de automatizare a operaţiunilor bancare,
care, în mare măsură, a permis retragerea numerarului din circulaţie, în România
este necesară intensificarea eforturilor de depăşire a tradiţiei de mediu economic
„cash”.
Băncile pot contribui în acest sens acţionând în special asupra segmentului de
clienţi ale căror operaţiuni cu numerar nu sunt restricţionate din punct de vedere
legislativ – persoanele fizice.
Vânzările de carduri către acest segment de piaţă constituie una din căile de
reducere a numerarului aflat în circulaţie, dar care nu este eficientă în lipsa unei reţele
adecvate de comercianţi, acceptanţi la plată ai acestor carduri.
Un factor important al dezvoltării pieţei cardurilor în România îl constituie
orientarea băncilor către comercianţi. Extinderea posibilităţii de a utiliza cardul cu
prioritate pentru funcţia sa de plată (prin care sunt puşi în relaţie deţinătorul
cardului, comerciantul şi banca emitentă a cardului) şi numai cu caracter incidental
pentru cea de identificare (prin care sunt puşi în relaţie deţinătorul cardului şi
emitentul acestuia – banca) va influenţa pozitiv vânzările de carduri.
În timp ce, pe plan mondial, în prezent, se constată o concurenţă acerbă a
instituţiilor specializate pentru dezvoltarea mijloacelor de plată eficiente în comerţul
electronic, în România au început demersurile de natură legislativă, menite să asigure o
legislaţie corespunzătoare şi coordonată, care să permită furnizorilor de servicii şi
utilizatorilor cunoaşterea şi îndeplinirea condiţiilor pentru desfăşurarea comerţului
electronic.
Expresie a progresului tehnologic, cardul, instrument de identitate economică
şi socială a persoanei în cadrul sistemelor care asigură globalizarea plăţilor prin
intermediul cardurilor, este supus unui proces continuu de perfecţionare.
Băncile din România, recunoscând potenţialul pieţei cardurilor, atât prin
rezolvarea problemelor de acceptare, cât şi prin diversificarea ofertei de produse,
dezvoltă o infrastructură modernă de plată.
Sistemul de plată cu carduri de debit şi de credit face parte din infrastructura
naţională în egală măsură cu sistemul energetic naţional, sistemul de
telecomunicaţii, transporturi etc.
140
7.7. MONEDA ELECTRONICĂ
Moneda electronică (e-money) reprezintă valoarea stocată electronic într-un
dispozitiv, fie un chip electronic, fie memoria calculatorului şi care poate fi
reîncărcabilă, cu posibilitatea utilizării într-o multitudine de scopuri.
Pornind de la faptul că smart-cardul este cardul care oferă posibilitatea
procesării şi/sau stocării unităţilor valorice prin intermediul unui microprocesor
integrat (chip) şi, spre deosebire de cardul cu bandă magnetică, poate stoca efectiv
fonduri transferate dintr-un cont bancar sau dintr-un alt smart-card (operaţiune
card cu card), precum şi informaţii referitoare la soldul disponibil, plata efectuată cu
acest tip de card putându-se realiza instantaneu, putem afirma că viitorul aparţine
smart-cardurilor.
În Comunitatea Economică Europeană există ţări emitente de carduri cu chip
şi ţări certificate să accepte carduri inteligente.
Paşii rapizi ai progresului tehnic determină şi băncile din România să pre-
gătească migrarea către tehnologia cu chip (de exemplu, Visa Smart Debit Credit –
VSDC), băncile primind, în acest sens, consultanţă specializată de la VISA.
Printre avantajele oferite de noua tehnologie se numără:
– control în gestionarea riscului, din punct de vedere al emitenţilor;
– reducerea fraudei;
– reducerea costurilor operaţionale ale băncii emitente;
– creşterea vitezei de operare;
– siguranţa şi integritatea tranzacţiilot on-line;
– creşterea comerţului electronic (e-commerce).
Ca instrument de plată, moneda electronică (moneda digitală, moneda virtuală
sau e-cash) vehiculează în reţelele deschise, specifice Internetului.
În accepţiune legislativă19),16)moneda electronică este definită ca valoarea
monetară reprezentând o creanţă asupra emitentului, care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
• este stocată pe un dispozitiv electronic;
• este emisă în schimbul primirii de fonduri a căror valoare nu poate fi mai
mică decât valoarea monetară emisă;
• este acceptată ca mijloc de plată şi de alte entităţi decât emitentul.
Instituţiile emitente de monedă electronică se pot constitui în România ca
societăţi comerciale pe acţiuni (persoane juridice emitente de mijloace de plată în
formă de monedă electronică), în baza aprobării Băncii Naţionale a României, cu
respectarea legislaţiei aplicabile societăţilor comerciale, şi pot funcţiona numai pe
baza autorizaţiei emise de aceasta.
19)
Ordonanţă de Urgenţă nr. 99/6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 1.027/27 decembrie 2006.
141
Obiectul de activitate al instituţiilor emitente de monedă electronică este
limitat la desfăşurarea activităţii de emitere de monedă electronică şi la prestarea
următoarelor categorii de servicii:
a) servicii financiare şi non-financiare strâns legate de activitatea de emitere
de monedă electronică, cum ar fi:
• administrare de monedă electronică prin îndeplinirea unor funcţii operaţionale;
• alte funcţii conexe legate de emiterea de monedă electronică;
• emiterea şi administrarea altor mijloace de plată fără ca prin aceasta să se
acorde credite sub orice formă;
b) servicii de stocare a informaţiilor pe un suport electronic, în numele unei
instituţii publice sau al altei entităţi.
Instituţiile emitente de monedă electronică nu vor atrage alte fonduri
rambursabile decât cele care sunt transformate imediat în monedă electronică.
Acceptarea monedei electronice, de către participanţii la procesul schim-
burilor, este necesară, deoarece impunerea prin lege nu implică, în mod
corespunzător, recunoaşterea unui bun în calitate de monedă.
Moneda electronică are ca sferă de operare, preponderent, categoria retail a
plăţilor (retail payement). Aceasta implică, pe de o parte, o persoană fizică, iar pe
de altă parte, un comerciant. Cele două dispozitive electronice aparţinând
cumpărătorului şi, respectiv, comerciantului, se întâlnesc prin intermediul
Internetului şi pot face schimb de e-money. Comerciantul deţinător de monede
electronice le schimbă la o bancă comercială cu bani reali.
Întâlnită în literatura de specialitate şi sub denumirea de „portofel electronic",
moneda electronică reprezintă dispozitivul electronic prin care se realizează
transferul valoric între parteneri şi, datorită faptului că are o dimensiune
discontinuă, poate fi utilizată analog depozitului la vedere.
În mecanismul de decontări cu monedă electronică, băncilor comerciale le revine
sarcina de a asigura „încărcarea” şi „reîncărcarea” portofelelor plătitorilor, precum şi
„descărcarea” dispozitivelor care au stocat valoarea rezultată în urma plăţilor efectuate
de aceştia în favoarea comercianţilor.
Cu caracter prudenţial, pe de o parte, pentru protecţia plătitorului ameninţat
de nesiguranţa reţelelor, protejate de sisteme de siguranţă improvizate şi supuse
încercărilor de fraudă, iar pe de altă parte, pentru a împiedica spălarea banilor în
acest mod, băncile pot stabili plafoane zilnice de încărcare/reîncărcare/descărcare a
portofelelor electronice.
E-money poartă, pe de o parte, semnătura digitală a băncii, iar pe de
altă parte, un număr de serie generat de calculatorul utilizatorului, care conferă
siguranţă faţă de eventualitatea iniţierii unor plăţi din partea acesteia.
Moneda electronică este complet anonimă la fel ca şi moneda de hârtie.
Utilizatorul poate să dovedească faptul că o anumită plată a fost efectuată de el.
Obişnuinţa face ca atenţia să fie concentrată, încă, asupra banilor clasici, utilizaţi
preponderent pentru plata bunurilor şi serviciilor comercializate prin Internet.
142
În viitor, interesul pentru moneda electronică va câştiga tot mai mult teren în
plăţile electronice.
Moneda electronică este promovată de lansatorii cărţii de credit – Visa şi
MasterCard.
Tranzacţiile pe Internet
Site-ul Web afişează un formular şi invită clientul să introducă datele de
identificare a cardului în computerul server: numele şi codul PIN sau preia aceste
date din portofelul electronic al clientului.
Datele, astfel introduse, sunt trimise la un site specializat, care este
un procesor de cărţi de credit. La acest site sunt afiliate sute de bănci, care sortează
datele primite şi le transmit băncii mandatare a companiei emitente.
Banca transmite procesorului autorizarea (sau infirmă autenticitatea cărţii de
credit) şi suma este blocată în contul clientului.
Banii nu intră în contul vânzătorului decât după ce acesta trimite băncii
documentul de confirmare a livrării.
Moneda electronică generează un fenomen de globalizare monetară şi
conduce la crearea unui spaţiu virtual care are ca efect desfiinţarea graniţelor
geografice.
Viitorul rezervă monedei electronice forme mai extinse şi mai evoluate,
precum comerţul universal (u-commerce) şi banca universală (m-banking).
143
CAPITOLUL 8
ROLUL BĂNCILOR
ÎN SISTEMUL DE DECONTĂRI
În anul 1999, Banca Naţională a României a externalizat activitatea de

transfer de fonduri şi decontări. În acest scop, în anul 2000 a fost înfiinţată
Societatea Comercială TransFonD S.A., care are ca acţionari Banca centrală
(33,33%) şi un număr de 28 de bănci comerciale (66,67%). Începând cu anul 2001,
această nouă societate comercială a preluat din activitatea Băncii Naţionale a
României transferurile interbancare de fonduri efectuate sub forma brută şi netă.
Transferurile de fonduri ale Trezoreriei statului, precum şi cele ale Băncii
Naţionale a României în relaţia cu băncile comerciale se derulează prin intermediul
băncii centrale.
Decontarea finală şi irevocabilă a tuturor transferurilor de fonduri se
efectuează de către Centrala BNR.
Titulari de conturi de decontare în evidenţa băncii centrale sunt şi Visa
Internaţional EU/CMEA, Europay Internaţional S.A., Societatea Naţională de
Compensare, Decontare şi Depozitare a Valorilor Mobiliare, precum şi Casa de
compensare a Bursei de Valori Bucureşti, aceste societăţi realizând compensarea
plăţilor în lei efectuate cu carduri şi, respectiv, compensarea plăţilor
corespunzătoare tranzacţiilor cu valori mobiliare.
În sistemul de decontări sunt utilizaţi o serie de termeni specifici, astfel:
• plata reprezintă orice operaţiune, atât de plată, cât şi de încasare, rezultată
în urma unei operaţiuni comerciale sau necomerciale, realizată de o unitate a unei
bănci sau organizaţii cooperatiste de credit pentru contul unui client al său ori în
numele şi pentru contul său;
• plata fără numerar reprezintă orice plată efectuată prin dispoziţie, cesiune,
transmitere (virament) în unitatea monetară naţională (leu), fără însă a întrebuinţa
moneda în forma sa concretă (bilete de bancă şi monedă metalică);
• plata intrabancară reprezintă o plată efectuată între două unităţi ale unui
participant;
• plata interbancară reprezintă o plată efectuată între două unităţi care nu
aparţin aceluiaşi participant;
• plata locală reprezintă o plată efectuată între două unităţi ale unor
participanţi, în toate cazurile cele două unităţi fiind situate în aceeaşi localitate;
144
• plata intrajudeţeană reprezintă o plată efectuată între două unităţi ale unor
participanţi, în toate cazurile fiind situate pe teritoriul aceluiaşi judeţ, dar nu în
aceeaşi localitate;
• plata interjudeţeană reprezintă o plată efectuată între două unităţi ale unor
participanţi, în toate cazurile cele două unităţi fiind situate pe teritoriul a două
judeţe;
• participanţii la compensarea multilaterală a plaţilor interbancare fără
numerar pe suport hârtie sunt băncile şi casele centrale ale cooperativelor de credit;
• unitatea participantului reprezintă o unitate a unei bănci sau a unei case
centrale a cooperativelor de credit, unitate autorizată de Banca Naţională a
României;
• unitatea iniţiatoare reprezintă unitatea participantului care ordonă o plată
fără numerar pentru contul unui client al său sau în numele şi pe contul său propriu,
având astfel iniţiativa începerii unei operaţiuni de plată fără numerar;
• unitatea prezentatoare reprezintă unitatea participantului care intro-duce în
compensare instrumente de plată pe suport hârtie, primite de la o unitate iniţiatoare
aparţinând aceleiaşi bănci sau aceleiaşi reţele cooperatiste de credit;
• unitatea primitoare reprezintă unitatea participantului care primeşte din
compensare instrumente de plată pe suport hârtie, care sunt destinate unei alte unităţi
bancare, respectiv unei alte unităţi a organizaţiei cooperatiste de credit, aparţinând
aceleiaşi bănci, respectiv reţele cooperatiste de credit;
• unitatea destinatară reprezintă unitatea participantului care primeşte din
partea unei unităţi iniţiatoare o plată fără numerar (prin ordin de plată) sau care
primeşte ordinul de a efectua o plată fără numerar (printr-un instrument de plată de
debit), cu excepţia organizaţiilor cooperatiste, care pot accepta din compensare
doar ordine de plată; unitatea destinatară finalizează o operaţiune de plată fără
numerar.
8.1. DECONTĂRILE ÎN SISTEM INTRABANCAR

Decontarea intrabancară reprezintă decontarea efectuată între două unităţi
care aparţin aceluiaşi participant.
Decontarea intrabancară include:
1) decontarea locală (plăţi locale);
2) decontarea intrajudeţeană (plăţi intrajudeţene);
3) decontarea interjudeţeană (plăţi interjudeţene).
Decontarea intrabancară se realizează nemijlocit între cele două unităţi ale
participantului.
În funcţie de instrumentele de plată care circulă între participanţi, decontarea
intrabancară poate fi prezentată astfel:
• decontarea instrumentelor de plată de debit:
145
SISTEM BANCAR X
instrument
UNITATEA BANCARĂ UNITATEA BANCARĂ
A PLĂTITORULUI bani A BENEFICIARULUI
• instrumente de credit:
SISTEM BANCAR X
instrument
UNITATEA UNITATEA
BANCARĂ A bani BANCARĂ A
PLĂTITORULUI BENEFICIARULUI
8.2. DECONTĂRILE ÎN SISTEM INTERBANCAR

Decontarea interbancară reprezintă decontarea efectuată între două unităţi
care nu aparţin aceluiaşi participant.
Decontarea interbancară include:
1) decontarea locală (plăţi locale);
2) decontarea intrajudeţeană (plăţi intrajudeţene);
3) decontarea interjudeţeană (plăţi interjudeţene).
Decontarea interbancară se realizează prin intermediul unei case de
compensaţii (TransFonD) între două unităţi care nu aparţin aceluiaşi participant.
În funcţie de instrumentele de plată care circulă între participanţi, decontarea
interbancară poate fi prezentată astfel:
• instrumente de debit:
• instrumente de credit:
146
8.2.1. CASELE DE COMPENSAŢIE. COMPENSAREA
MULTILATERALĂ A PLĂŢILOR
O casă de compensaţii interbancare este acea persoană juridică autorizată de
Banca Naţională a României, în conformitate cu reglementările în vigoare, să
compenseze obligaţiile reciproce prin conturi ale societăţilor bancare participante
în vederea decontării lor finale prin conturi deschise la Banca Naţională a
României20). 1
Activitatea de compensare multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar,
pe suport hârtie, se desfăşoară în cadrul unor sisteme de plăţi, care asigură
compensarea fondurilor şi decontarea operaţiunilor cu instrumente financiare.
Administratorul de sistem este persoana juridică ce stabileşte regulile sistemului
de plăţi care asigură compensarea fondurilor şi răspunde de operarea acestuia.
Participant compensator sunt denumite entităţile care participă la un sistem
şi ale căror poziţii nete, rezultate în urma compensării, sunt decontate prin conturi
de decontare deschise în sistemul ReGIS.
Obiectul compensării multilaterale îl constituie plăţile interbancare fără
numerar, denumite plăţi interbancare.
Instituţiile de credit au obligaţia prezentării în compensare a instrumentelor
de plată compensabile primite prin reţeaua intrabancară.
Instrumentele de plată compensabile pot fi grupate în:
• instrumente de plată de debit;
• instrumente de plată de credit.
Instituţiile de credit vor introduce şi acceptă în/din compensarea multilaterală
următoarele instrumente de plată compensabile:
a) ordinul de plată;
b) cecul barat, denumit în continuare cec;
c) cambia acceptată şi biletul la ordin.
Compensarea multilaterală interbancară reprezintă modalitatea de calcul a
obligaţiilor şi creanţelor fiecărui participant faţă de toţi ceilalţi participanţi la
compensare, modalitate care stă la baza decontării pe bază netă.
Plăţile interbancare, efectuate de instituţiile de credit cu ordine de plată,
cecuri, cambii, bilete la ordin emise în vederea decontării operaţiunilor cu titluri de
stat, operaţiunilor pieţei valutare interbancare, plasamentelor sau creditelor
interbancare, rambursării acestora şi a dobânzilor aferente, nu fac obiectul
compensării multilaterale a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie.
Operaţiunile de plăţi şi decontări interbancare proprii ale Băncii Naţionale a
României nu fac obiectul compensării multilaterale a plăţilor interbancare fără
numerar pe suport hârtie.
20)
Regulamentul BNR nr. 1/23 februarie 2005, republicat privind sistemele de plăţi care
asigură compensarea fondurilor, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 596 din 29
august 2007.
147
Prin ordin al Guvernatorului Băncii Naţionale a României se pot excepta de
la compensarea multilaterală şi alte categorii de plăţi interbancare fără numerar pe
suport hârtie.
Plăţile interbancare se procesează în mod obligatoriu conform schemelor de
circuit reglementate de Banca Naţionala a României.
Termenele şi intervalele de timp stabilite pentru efectuarea, compensarea şi
decontarea plăţilor interbancare sunt obligatorii şi se calculează în funcţie de ziua
de compensare (c).
Ziua de compensare (c) reprezintă ziua lucrătoare în care se desfăşoară
şedinţa de compensare şi pe baza căreia se calculează intervalele obligatorii de
procesare a plăţilor interbancare.
În cazul ordinelor de plată care au indicată o anumită zi a plăţii (P), ziua de
compensare (c) se stabileşte în funcţie de aceasta.
Termenele şi intervalele sunt maximale şi sunt exprimate în zile lucrătoare.
Pentru compensarea cambiilor acceptate şi biletelor la ordin, instituţiile de
credit vor respecta reglementările în vigoare referitoare la instrumentele de plată de
debit compensabile.
Procedura de compensare aplicabilă cambiilor acceptate plătibile la vedere şi
biletelor la ordin plătibile la vedere este identică cu procedura de compensare a
cecurilor.
Instituţiile de credit care urmează a încasa cambii acceptate cu scadenţa la
termen fix, la un anumit termen de la data emiterii sau la un anumit termen de la
vedere sau bilete la ordin cu scadenţa la termen fix, la un anumit termen de la data
emiterii sau la un anumit termen de la vedere, vor urmări ca ziua compensării
acestora să coincidă cu data scadenţei sau cu una dintre cele două zile lucrătoare
care urmează datei scadenţei.
În cazul în care depunerea la bancă, în vederea încasării, a cambiilor
acceptate care urmează să ajungă la scadenţă sau a biletelor la ordin care urmează
să ajungă la scadenţă nu este făcută de către posesor (beneficiar) în intervalul de
timp necesar instituţiei de credit respective pentru a putea corela data compensării
cu data scadenţei sau cu una dintre cele două zile lucrătoare care urmează datei
scadenţei, aceasta are următoarele posibilităţi:
a) să accepte primirea instrumentelor de plată, dar să informeze pe loc
posesorul (beneficiarul) cu privire la aspectul menţionat mai sus, în vederea
asumării de către acesta a riscului privind neîncasarea sau întârzierea încasării
sumei faţă de data scadenţei;
b) în scopul protejării dreptului de regres al posesorului (beneficiarului), să
refuze primirea instrumentelor de plată, acesta, în mod obligatoriu, urmând a fi
îndrumat să solicite plata direct trasului sau emitentului.
În procesul de compensare, în cazul refuzului la plată al cambiilor acceptate
sau biletelor la ordin, pentru a face posibil protestul acestora, unităţile primitoare
(destinatare) ale refuzurilor la plată au obligaţia transmiterii de urgenţă a acestei
informaţii către beneficiar (posesor).
148
Posesorii (beneficiarii) cambiilor neacceptate le vor prezenta la plată trasului,
urmând ca decontarea sumelor să se facă printr-o modalitate stabilită de comun
acord între aceştia.
Pot fi excluse din compensarea multilaterală, ca urmare a verificării lor, în
şedinţa de compensare, de către agenţii de compensare ai unităţilor bancare primi-
toare (destinatare), instrumentele de plată aflate într-una dintre situaţiile de mai jos:
a) instrumentele de plată compensabile ale căror conţinut şi/sau formă sunt
contrare prevederilor legii şi reglementărilor în vigoare şi/sau care nu au completate
toate rubricile;
b) instrumentele de plată compensabile care prezintă modificări sau adăugiri
privind:
• suma plăţii;
• numele şi/sau numărul contului plătitorului şi/sau beneficiarului;
• numele şi/sau numărul codului unităţii bancare a plătitorului şi/sau unităţii
bancare a beneficiarului;
c) instrumentele de plată compensabile care prezintă diferite condiţionări
privind efectuarea plăţii (dobânzi, penalizări etc.);
d) instrumente de plată de debit compensabile, care nu sunt însoţite de
borderouri de încasare.
Pot fi excluse din compensarea multilaterală, ca urmare a verificării lor, în
şedinţa de compensare, de către inspectorii de compensare, instrumentele de plată
ale căror conţinut şi/sau formă sunt contrare prevederilor legii şi reglementărilor în
vigoare şi/sau care nu au completate toate rubricile.
În fiecare zi lucrătoare se ţine o şedinţă obligatorie de compensare a plăţilor
interbancare în sucursalele şi Centrala Băncii Naţionale a României, în săli special
amenajate şi echipate în acest scop.
Şedinţa zilnică se încheie prin obţinerea unui rezultat unic privind poziţia
debitoare sau poziţia creditoare a fiecărei unităţi bancare care participă la
compensare.
În fiecare sucursală şi în Centrala Băncii Naţionale a României, şedinţa de
compensare este condusă de un inspector de compensare.
Fiecare instituţie de credit este obligată să delege, dintre angajaţii săi, pentru
şedinţele de compensare, câte un reprezentant (numit agent de compensare) pentru
fiecare unitate bancară proprie care participă la compensare.
Pregătirea şedinţei de compensare se desfăşoară în afara sucursalelor şi a
Centralei Băncii Naţionale a României şi se realizează prin efectuarea a patru grupe
de operaţiuni:
GRUPA DE OPERAŢIUNI I
a) Instrumentele de plată sunt grupate, de către unităţile iniţiatoare
(prezentatoare) pe unităţi destinatare (primitoare) şi, în cadrul acestora, pe
instrumente de plată compensabile, de debit şi de credit.
Instrumentele astfel grupate alcătuiesc pachete de instrumente de plată
compensabile, numite, pe scurt, pachete.
149
Numărul maxim al instrumentelor de plată compensabile care compun un
pachet este de 100 (una sută).
b) În vederea prezentării la compensare se pregătesc plicuri în care se vor
introduce pachetele de instrumente de plată compensabile.
c) Fiecare pachet este însoţit, în mod obligatoriu, de o bandă de control
totalizatoare a sumelor înscrise pe instrumentele pe care le conţine.
Totalul fiecărei benzi de control este preluat într-o dispoziţie centralizatoare.
d) Dispoziţia centralizatoare poate fi de două tipuri:
• dispoziţie centralizatoare de încasare, care totalizează sumele înscrise pe
instrumentele de plată de debit;
• dispoziţie centralizatoare de plată, care totalizează sumele înscrise pe
ordinele de plată.
Dispoziţiile centralizatoare de încasare se întocmesc în patru exemplare,
având acelaşi conţinut, dar cu destinaţii diferite, astfel:
– exemplarul nr. 1, de culoare albă, este remis, în cadrul şedinţei de
compensare, inspectorului de compensare, constituind document justifica-tiv şi de
control pentru sumele totale preluate în borderourile dispoziţiilor centralizatoare
sau în formularul de compensare ale unităţii bancare prezentatoare;
– exemplarele nr. 2 şi 3, de culoare roz, din care exemplarul nr. 2 este remis,
în cadrul şedinţei de compensare, unităţii bancare primitoare, în vederea
compensării instrumentelor de plată compensabile de debit prezentate anterior, iar
exemplarul nr. 3 este remis, în cadrul şedinţei de verificare, unităţii bancare
primitoare, constituind document justificativ pentru operaţiunile acesteia;
– exemplarul nr. 4, de culoare vernil, este păstrat de unitatea prezentatoare,
constituind document justificativ pentru operaţiunile sale.
În cazul în care o unitate primitoare solicită amânarea la compensare a unor
instrumente de plată compensabile de debit, unitatea prezentatoare are obligaţia de
a pregăti pentru următoarea şedinţă de compensare o dispoziţie centralizatoare de
încasare distinctă, care să cuprindă elementele necesare compensării sumelor
înscrise pe respectivele cecuri amânate la compensare. La această dispoziţie
centralizatoare de încasare se anexează obligatoriu lista instrumentelor de plată de
debit amânate la compensare, remisă de unitatea primitoare în şedinţa de
compensare precedentă.
Dispoziţia centralizatoare de plată, în mod obligatoriu dactilografiată, se
întocmeşte în trei exemplare având acelaşi conţinut, cu destinaţii diferite, astfel:
compensare, inspectorului de compensare, constituind document justificativ şi de
control pentru sumele totale preluate din borderourile dispoziţiilor centralizatoare
sau ale unităţii prezentatoare;
– exemplarul nr. 2, de culoare roz, este remis în cadrul şedinţei de
compensare, unităţii bancare primitoare, constituind document justificativ pentru
operaţiunile acesteia;
150
e) Documentele componente ale unui plic remis unităţii primitoare
(destinatare) sunt prezentate, în mod obligatoriu, în următoarea ordine:
• dispoziţia centralizatoare (de plată sau de încasare);
• banda de control;
• instrumentele de plată compensabile.
GRUPA DE OPERAŢIUNI II
Pe baza dispoziţiilor centralizatoare, unitatea prezentatoare (iniţiatoare)
completează câte un borderou al dispoziţiilor centralizatoare pentru fiecare unitate
primitoare (destinatară).
În cazul în care unitatea prezentatoare (iniţiatoare) întocmeşte o singură
dispoziţie centralizatoare pentru o unitate primitoare (destinatară), nu este necesară
completarea borderoului dispoziţiilor centralizatoare.
Borderoul dispoziţiilor centralizatoare, în mod obligatoriu, dactilografiat, se
întocmeşte în trei exemplare, având acelaşi conţinut, dar cu destinaţii diferite,
astfel:
control pentru sumele totale preluate în formularul de compensare al unităţii
prezentatoare;
– exemplarul nr. 2, de culoare roz, este remis, în cadrul şedinţei de
compensare, unităţii primitoare (destinatare), constituind document justificativ
pentru operaţiunile acesteia;
Borderoul dispoziţiilor centralizatoare de încasare cuprinde dispoziţiile
centralizatoare de încasare a instrumentelor de plată compensabile de debit, prezentate
anterior în vederea verificării.
Borderoul dispoziţiilor centralizatoare de plată cuprinde dispoziţiile centra-
lizatoare de plată a instrumentelor de plată compensabile de credit (ordine de
plată), prezentate în vederea compensării.
Borderoul este păstrat de unitatea prezentatoare, constituind document
justificativ pentru operaţiunile sale.
GRUPA DE OPERAŢIUNI III
a) Instrumentele de plată compensabile primite de la unităţi prezentatoare
sunt analizate de către unităţile destinatare (primitoare) în vederea acceptării sau
refuzării lor.
Acceptarea unui instrument de plată de debit poate fi parţială.
Acceptarea parţială a unui instrument de plată de debit de către o unitate
destinatară (trasul) poate fi făcută în limita disponibilului existent în contul
plătitorului (trăgătorului).
151
Refuzul instrumentelor de plată compensabile poate interveni în urma:
• faptului că unitatea bancară respectivă nu este destinatară (primitoarea) unuia
sau a mai multor instrumente de plată incluse în pachetele adresate ei;
• unor situaţii diverse legate de natura plăţii sau încasării, ca: numere de
conturi greşit înscrise, instrumente false, lipsa sau neconcordanţa semnăturilor etc.;
• inexistenţei disponibilului în contul clientului plătitor (în cazul cecurilor).
Refuzul unui cec poate fi parţial.
Refuzul parţial se poate face de către o unitate destinatară (trasul) numai din
motivul inexistenţei, în ziua primirii cecului de către unitatea destinatară (trasul), a
unui disponibil suficient în contul plătitorului (trăgătorului).
Refuzul parţial al unui cec poate fi făcut numai pentru diferenţa dintre suma
cecului şi disponibilul existent în contul plătitorului (trăgătorului).
b) Unitatea prezentatoare (iniţiatoare) este obligată să primească refuzul
parţial al unui cec, făcut de unitatea primitoare (destinatară).
Refuzul instrumentelor de plată compensabile se face, în funcţie de ziua de
compensare (c), astfel:
• instrumentele de plată compensabile de debit (cecurile) sunt refuzate de
către unităţile primitoare (destinatare) în ziua introducerii lor scriptice în
compensare (c) de către unităţile prezentatoare (iniţiatoare), deoarece ele au fost
prezentate anterior în vederea verificării;
• instrumentele de plată compensabile de credit (ordinele de plată) sunt
refuzate în maximum două zile lucrătoare de la data compensării lor (c+2).
c) Refuzul instrumentelor de plată compensabile se consemnează în
formularele denumite refuz la plată şi refuz la încasare.
În cazul refuzului cecurilor, se completează refuzul la plată.
În cazul refuzului ordinelor de plată, se completează refuzul la încasare.
Numărul maxim de instrumente de plată compensabile care pot fi refuzate
printr-un formular de refuz la plată sau refuz la încasare este de 100 (una sută).
Pentru fiecare instrument de plată refuzat se completează, fără abrevieri,
formularul de justificare a refuzului. Acest formular se completează într-un singur
exemplar, care este remis împreună cu instrumentul de plată refuzat.
În cazul refuzului parţial al unui cec, formularul de justificare a refuzului se
completează în două exemplare, cu următoarea destinaţie:
• exemplarul nr. 1 se remite unităţii bancare prezentatoare (iniţiatoare) împreună
cu cecul refuzat parţial;
• exemplarul nr. 2 se păstrează de către unitatea primitoare (destinatară) a
respectivului cec.
În această situaţie, pe ambele exemplare ale formularului de justificare a
refuzului, cât şi pe cecul respectiv, se va menţiona suma acceptată la plată în cifre
şi litere.
Agentul de compensare al unităţii bancare prezentatoare (iniţiatoare) are
obligaţia ca, la solicitarea agentului de compensare al unităţii bancare (destinatare),
152
să certifice, prin semnătura şi ştampila aplicată atât pe ambele exemplare ale
formularului de justificare a refuzului, cât şi pe cec, suma acceptată la plată.
d) Fiecare formular de refuz este însoţit, în mod obligatoriu, de o bandă de
control totalizatoare a sumelor înscrise pe instrumentele de plată compensabile
refuzate.
e) Refuzul, în mod obligatoriu dactilografiat, se întocmeşte în trei exemplare
având acelaşi conţinut, dar cu desinaţii diferite, astfel:
• exemplarul nr. 1, de culoare albă, este remis inspectorului de compensare,
în cadrul şedinţei de compensare, constituind document justificativ şi de control
pentru sumele totale refuzate, preluate în formularul de compensare centralizator;
• exemplarul nr. 2, de culoare roz, este remis, în cadrul şedinţei de
compensare, unităţii bancare primitoare (destinatare) a refuzului, constituind
document justificativ pentru operaţiunile acesteia;
• exemplarul nr. 3, de culoare vernil, este păstrat de unitatea prezentatoare
(iniţiatoare) a refuzului, constituind document justificativ pentru operaţiunile sale;
f) Refuzurile se grupează pe unităţi primitoare (destinatare) şi pe tipuri de
refuz (la plată sau la încasare). Refuzurile se introduc în plicuri identice cu cele
utilizate pentru pachetele de instrumente compensabile, plicuri care vor fi sigilate.
g) Documentele componente ale unui astfel de plic trebuie prezentate în
ordinea următoare:
• refuzul (la plată sau la încasare);
• banda de control;
• instrumentele de plată compensabile refuzate;
• formularele de justificare a refuzurilor;
• lista instrumentelor de plată compensabile de debit amânate la com-
pensare, dacă este cazul.
h) În cazul instrumentelor de plată compensabile de debit, unitatea primitoare
are posibilitatea de a amâna compensarea acestora atunci când, în ziua introducerii
lor scriptice în compensarea (c) de către unitatea prezentatoare, nu dispune de
datele necesare acceptării sau refuzării lor. Apelarea la această procedură constituie
motiv de penalizare.
Această operaţiune se efectuează prin completarea de către unitatea
primitoare a spaţiului special alocat în partea de jos a formularului de refuz la plată.
Completarea acestui spaţiu semnifică, pentru unitatea primitoare, amânarea
compensării respectivului instrument de plată compensabil de debit cu o zi
lucrătoare.
Dacă o unitate primitoare solicită amânarea compensării unor instrumente de
plată compensabile de debit (cecuri) prin completarea spaţiului special alocat de pe
formularul de refuz la plată, aceasta are obligaţia anexării la acest formular a unei
liste care să cuprindă seria, numărul şi suma fiecăruia dintre cecurile respective;
această listă va purta semnătura şi ştampila autorizate. Sumele cecurilor cuprinse în
această listă nu sunt înscrise în banda de control aferentă respectivului formular de
refuz la plată.
153
O unitate primitoare poate apela, în legătură cu un instrument de plată
compensabil de debit, la această procedură maximum trei zile lucrătoare consecutive
zilei de compensare (c). În a patra zi lucrătoare, unitatea primitoare are obligaţia de a
accepta sau refuza respectivul instrument de plată compensabil de debit.
i) Pe baza refuzurilor, unitatea prezentatoare (iniţiatoare) completează câte un
borderou al refuzurilor pentru fiecare unitate primitoare (destinatară).
În cazul în care unitatea prezentatoare (iniţiatoare) întocmeşte un singur refuz
pentru o unitate primitoare (destinatară), nu este necesară completarea borderoului
refuzurilor.
Borderoul refuzurilor, în mod obligatoriu dactilografiat, se întocmeşte în trei
exemplare, având acelaşi conţinut, dar destinaţii diferite, astfel:
• exemplarul nr. 1, de culoare albă, este remis, în cadrul şedinţei de compensare,
inspectorului de compensare, constituind document justificativ şi de control pentru
sumele totale preluate în formularul de compensare al unităţii bancare prezentatoare;
• exemplarul nr. 2, de culoare roz, este remis, în cadrul şedinţei de
compensare, unităţii bancare primitoare (destinatare), constituind document
justificativ pentru operaţiunile acesteia;
• exemplarul nr. 3, de culoare vernil, este păstrat de unitatea prezentatoare
(iniţiatoare), constituind document justificativ pentru operaţiunile sale;
Borderoul refuzurilor la plată cuprinde refuzurile la plată ale instrumentelor
de plată compensabile de debit prezentate anterior în vederea verificării.
Borderoul refuzurilor la încasare cuprinde refuzurile la încasare ale
instrumentelor de plată compensabile de credit (ordine de plată) prezentate anterior
în vederea compensării.
GRUPA DE OPERAŢIUNI IV
După pregătirea instrumentelor de plată compensabile şi a refuzurilor,
unităţile prezentatoare (iniţiatoare) completează formularul de compensare, astfel:
a) pe baza borderourilor dispoziţiilor centralizatoare, se completează rubricile
„Sume de încasat” şi „Sume de plătit”;
b) pe baza refuzurilor, se completează rubricile „Sume de încasat refuzate” şi
„Sume de plătit refuzate”. În cazul în care un formular de refuz la plată are
completat şi spaţiul special alocat pentru amânarea efectuării plăţii, suma refuzată
şi suma amânată la plată se preiau distinct în formularul de compensare al unităţii
bancare primitoare.
Formularul de compensare se întocmeşte în două exemplare, având acelaşi
conţinut, dar destinaţii diferite, astfel:
• exemplarul nr. 1, de culoare albă, este remis, la sfârşitul şedinţei de
control pentru sumele totale preluate în formularul de compensare centralizator;
• exemplarul nr. 2, de culoare vernil, este păstrat de unitatea bancară,
154
Şedinţa de compensare, PARTEA I, se desfăşoară după următoarea
procedură, în mai multe etape:
1. Agenţii de compensare ai fiecărei unităţi bancare se prezintă în sala de
compensare cu pachetele de instrumente compensabile, borderourile dispoziţiilor
centralizatoare, refuzurile şi formularul de compensare.
2. Inspectorul de compensare deschide şedinţa de compensare prin anunţarea
datei compensării (c) şi face prezenţa unităţilor bancare care participă la
compensare.
3. Între agenţii de compensare ai tuturor unităţilor bancare care participă la
şedinţă se realizează schimbul reciproc de plicuri conţinând:
a) pachetele de instrumente compensabile de credit (ordine de plată);
b) dispoziţiile centralizatoare de încasare şi borderourile acestora, aferente
pachetelor de instrumente de plată compensabile de debit (cecuri) prezentate
anterior.
4. După primirea plicurilor cu pachetele de instrumente compensabile
destinate unităţii bancare pe care o reprezintă, fiecare agent de compensare le
desigilează şi are următoarele obligaţii:
a) să verifice dacă unitatea bancară pe care o reprezintă este primitoarea
(destinatara) de drept a instrumentelor de plată compensabile;
b) să numere instrumentele de plată compensabile de credit pe care le conţine
fiecare pachet;
c) să verifice cu maximum de operativitate exactitatea totalurilor de pe
benzile de control ale acestor pachete;
d) să verifice cu maximum de operativitate sumele preluate în borderourile
dispoziţiilor centralizatoare de încasare şi de plată (exemplarele nr. 2 – roz) şi
totalurile acestora.
În situaţiile în care unitatea bancară pe care o reprezintă este primitoarea
(destinatara) de drept a instrumentelor de plată compensabile de credit, numărul
instrumentelor de plată compensabile de credit consemnat pe dispoziţia centrali-
zatoare de plată, exemplarul nr. 2 (roz), corespunde cu numărul de instrumente de
plată compensabile de credit existente fizic în pachet, totalul benzii de control este
exact şi corespunde cu totalul consemnat pe dispoziţia centralizatoare de plată,
agentul de compensare al unităţii bancare primitoare (destinatare) are obligaţia să
certifice acest fapt, prin semnătură şi ştampilă, agentului de compensare al unităţii
bancare prezentatoare (iniţiatoare), pe exemplarul nr. 3 (vernil) al dispoziţiei
centralizatoare de plată.
În situaţiile în care unitatea bancară pe care o reprezintă nu este primitoarea
(destinatara) de drept a instrumentelor de plată compensabile de credit, numărul de
instrumente de plată compensabile de credit existente fizic în plic nu corespunde cu
numărul înscris pe dispoziţia centralizatoare de plată, totalul benzii de control este
eronat sau prezintă omisiuni sau totalul benzii de control nu corespunde cu cel
înscris pe dispoziţia centralizatoare de plată, agentul de compensare al unităţii
bancare primitoare (destinatare) trebuie să semnaleze acest fapt inspectorului de
compensare şi agentului de compensare al unităţii bancare prezentatoare
155
(iniţiatoare), acesta din urmă fiind obligat să facă modificările necesare pe toate
cele trei exemplare ale dispoziţiei centralizatoare de plată şi să semneze în dreptul
modificărilor făcute.
În cazul modificării unor date pe o dispoziţie centralizatoare de plată, agentul
de compensare al unităţii bancare prezentatoare (iniţiatoare) are obligaţia să
opereze, în mod similar, respectiva modificare, atât pe cele trei exemplare ale
borderoului dispoziţiilor centralizatoare de plată, cât şi pe cele două exemplare ale
formularului de compensare al unităţii bancare pe care o reprezintă, să refacă
totalurile respective şi să semneze în dreptul modificărilor făcute.
În cazul în care există posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi şedinţe de
compensare, un instrument de plată compensabil de credit dirijat greşit să poată fi
redirijat către unitatea bancară care este primitoarea (destinatara) sa de drept,
operaţiunea se efectuează sub directa supraveghere a inspectorului de compensare,
cu respectarea procedurilor de modificare a datelor cuprinse în formularistica de
compensare.
În situaţia în care datele preluate de pe dispoziţiile centralizatoare de încasare
şi de plată şi/sau totalurile borderourilor sunt eronate, agentul de compensare al
unităţii bancare primitoare (destinatare) trebuie să semnaleze acest fapt inspecto-
rului de compensare şi agentului unităţii bancare prezentatoare (iniţiatoare), acesta
din urmă fiind obligat să facă modificările necesare pe toate cele trei exemplare ale
borderourilor dispoziţiilor centralizatoare de încasare şi de plată şi să semneze în
dreptul modificărilor făcute.
În cazul modificării unor date pe borderourile dispoziţiilor centralizatoare de
încasare şi de plată, agentul de compensare al unităţii prezentatoare (iniţiatoare) are
obligaţia să opereze în mod similar respectiva modificare pe formularul de
compensare al unităţii bancare pe care o reprezintă, să refacă totalurile respective şi
să semneze în dreptul modificărilor făcute;
e) în situaţia în care sumele preluate în borderoul dispoziţiilor centralizatoare
de încasare şi totalurile acestora sunt corecte, agentul de compensare al unităţii
primitoare (destinatare) are obligaţia să certifice acest fapt, prin semnătura şi
ştampila unităţii bancare pe care o reprezintă, agentului de compensare al unităţii
prezentatoare (iniţiatoare) pe exemplarul nr. 4 (vernil) al dispoziţiei centralizatoare
de încasare, în partea dreaptă a rubricii „Certificat”;
f) să certifice exactitatea datelor preluate în borderourile dispoziţiilor
centralizatoare de încasare şi de plată şi totalurile acestora pe exemplarul nr. 3
(vernil) al acestor borderouri aparţinând unităţii prezentatoare (iniţiatoare);
g) după primirea pachetelor de instrumente de plată compensabile, agenţii de
compensare sunt obligaţi să înscrie sumele existente pe borderourile dispoziţiilor
centralizatoare care le sunt destinate, în formularul de compensare al unităţii
bancare pe care o reprezintă.
5. Inspectorul de compensare preia de la fiecare agent de compensare
totalurile obţinute prin adunarea sumelor de încasat şi sumelor de plătit, înscriindu-
le în formularul de compensare centralizator.
156
Inspectorul de compensare calculează totalul general al sumelor de plătit în
compensare şi totalul general al sumelor de încasat în compensare.
Pentru ca prima parte a şedinţei de compensare să se încheie, este obligatoriu
ca aceste două totaluri generale să fie identice.
În situaţia în care cele două totaluri generale diferă, inspectorul de
compensare solicită fiecărui agent de compensare să refacă operaţiunile matema-
tice efectuate până în acest moment, urmărindu-se depistarea greşelii şi
modificarea datelor eronat înscrise în formularele de compensare şi în formularul
de compensare centralizator.
Şedinţa de compensare, PARTEA a II-a, se desfăşoară în mai multe etape,

după următoarea procedură:
1. Între agenţii de compensare ai unităţilor participante se realizează schimbul
reciproc de plicuri conţinând:
a) refuzurile aferente instrumentelor de plată compensabile de credit (ordinele
de plată) care au fost compensate într-o şedinţă de compensare anterioară: (c-1) sau
(c-2);
b) refuzurile aferente instrumentelor de plată compensabile de debit care au fost
prezentate anterior şi care sunt compensate în şedinţa respectivă de compensare (c).
Aceste formulare de refuz pot să conţină şi solicitări de amânare la compensare a unor
instrumente de plată compensabile de debit, în această situaţie ele fiind însoţite de lista
respectivelor instrumente.
2. După primirea plicurilor cu instrumentele de plată compensabile refuzate,
destinate unităţii bancare pe care o reprezintă, fiecare agent de compensare
desigilează plicurile şi are următoarele obligaţii:
a) să verifice dacă unitatea bancară pe care o reprezintă este destina-tară
(primitoarea) de drept a refuzurilor;
b) să numere instrumentele de plată compensabile refuzate;
c) să verifice cu maximum de operativitate exactitatea totalurilor de pe
benzile de control ale refuzurilor.
În situaţiile în care unitatea bancară pe care o reprezintă este primitoarea
(destinatara) de drept a unui refuz, numărul de instrumente refuzate consemnat pe
refuz (exemplarul nr. 2 – roz) corespunde cu numărul de instrumente de plată
compensabile refuzate existente fizic în plic şi totalul benzii de control este exact şi
corespunde cu totalul consemnat pe formularul de refuz, agentul de compensare al
unităţii bancare primitoare (destinatare) a refuzului are obligaţia să certifice acest
fapt, prin semnătură şi ştampilă, agentului de compensare al unităţii bancare care
refuză, pe exemplarul nr. 3 (vernil) al refuzului.
(destinatara) de drept a unui refuz, numărul de instrumente de plată compensabile
refuzate existente fizic în plic nu corespunde cu numărul înscris pe formularul de refuz,
totalul benzii de control este eronat sau prezintă omisiuni, sau totalul benzii de control
nu corespunde cu cel înscris pe formularul de refuz, agentul de compensare al unităţii
bancare primitoare (destinatare) a refuzului trebuie să semnaleze acest fapt
157
inspectorului de compensare şi agentului unităţii bancare prezentatoare (iniţiatoare) a
refuzului, acesta din urmă fiind obligat să facă modificările necesare pe toate cele trei
exemplare ale refuzului şi să semneze în dreptul modificărilor făcute.
În cazul modificării unor date pe un refuz, agentul de compensare al unităţii
prezentatoare (iniţiatoare) a refuzului are obligaţia să opereze, în mod similar,
respectiva modificare şi pe cele două exemplare ale formularului de compensare al
unităţii bancare pe care o reprezintă şi să refacă totalurile respective;
d) după primirea refuzurilor, agenţii de compensare ai unităţilor primitoare
(destinatare) ale refuzurilor sunt obligaţi să înscrie sumele existente pe acestea în
formularul de compensare;
e) agenţii de compensare ai unităţilor bancare care primesc solicitări de
amânare la compensare prin taloanele de pe refuzurile la plată au obligaţia de a
verifica următoarele:
• dacă data (c) înscrisă pe talonul de amânare la compensare este următoarea
zi de compensare;
• dacă numărul cecurilor amânate la compensare înscrise în talon corespunde
cu numărul cecurilor înscrise pe lista anexată refuzului la plată;
• dacă suma înscrisă pe talonul de amânare la compensare corespunde cu totalul
sumelor cecurilor înscrise pe lista anexată refuzului la plată.
În cazul în care toate aceste date sunt corecte, agenţii de compensare ai
unităţilor bancare care primesc solicitări de amânare la compensare au obligaţia de
a înscrie aceste sume pe formularul de compensare al unităţii bancare pe care o
reprezintă.
În cazul în care există neconcordanţe, agenţii de compensare ai unităţilor
bancare care primesc solicitări de amânare la compensare trebuie să semnaleze
acest fapt inspectorului de compensare şi agentului ai unităţii bancare care solicită
amânarea la compensare, acesta din urmă fiind obligat să facă modificările
necesare şi să semneze în dreptul acestora.
3. Inspectorul de compensare preia de la agenţii de compensare totalurile sumelor
de plătit refuzate, totalurile sumelor de încasat refuzate şi soldurile din formularele de
compensare, înscriindu-le în formularul de compensare centralizator.
Inspectorul de compensare calculează totalul general al sumelor de plătit
refuzate, totalul general al sumelor de încasat refuzate, totalul soldurilor debitoare şi
totalul soldurilor creditoare obţinute în urma compensării.
Pentru ca a doua parte a şedinţei de compensare să se încheie, este obligatoriu
ca, pe formularul de compensare centralizator, totalul general al sumelor de plătit
refuzate să fie identic cu totalul general al sumelor de încasat refuzate şi totalul
soldurilor debitoare să fie identic cu totalul soldurilor creditoare.
În situaţia în care una dintre cele două egalităţi nu este respectată, inspectorul de
compensare solicită fiecărui agent de compensare să refacă operaţiunile matematice
efectuate în partea a doua a şedinţei de compensare, urmărindu-se depistarea greşelii şi
modificarea datelor eronat înscrise în formularele de compensare şi în formularul de
compensare centralizator.
158
După stabilirea egalităţii dintre totalul general al sumelor de plătit refuzate şi
totalul general al sumelor de încasat refuzate şi a egalităţii dintre totalul soldurilor
debitoare şi cel al soldurilor creditoare, agenţii de compensare completează rezultatele
finale pe formularele de compensare ale unităţilor bancare pe care le reprezintă.
Fiecare unitate bancară participantă prezintă un sold unic ca urmare a
compensării, care reprezintă fie suma totală pe care o are de încasat, fie suma totală
pe care o are de plătit în/din contul său.
Formularul de compensare al fiecărei unităţi participante este semnat pe
ambele exemplare de către agentul de compensare şi certificat de inspectorul de
compensare.
După certificarea rezultatelor compensării pe formularele de compensare ale
unităţilor bancare, inspectorul de compensare declară închisă şedinţa de compensare.
În vederea verificării lor, instrumentele de plată compensabile de debit sunt
obligatoriu prezentate, anterior zilei de compensare, de către unităţile prezentatoare
(iniţiatoare), unităţilor primitoare (destinatare), conform schemelor de circuit,
termenelor şi intervalelor obligatorii reglementate de către Banca Naţionala a
României.
Prezentarea instrumentelor de plată compensabile de debit se desfăşoară după
următoarea procedură:
a) plicurile conţinând instrumentele de plată compensabile de debit şi
dispoziţiile centralizatoare de încasare (exemplarul nr. 3 – roz) sunt înmânate de
către agenţii de compensare ai unităţilor bancare prezentatoare (iniţiatoare),
agenţilor de compensare ai unităţilor bancare primitoare (destinatare);
b) după primirea plicurilor cu pachetele de instrumente de plată compensabile
de debit, destinate unităţilor bancare pe care le reprezintă, fiecare agent de
compensare le desigilează şi are următoarele obligaţii:
• să verifice dacă unitatea bancară pe care o reprezintă este primitoarea
(destinatara) de drept a instrumentelor de plată compensabile de debit;
• să numere instrumentele de plată compensabile de debit pe care le conţine
fiecare pachet;
• să verifice cu maximum de operativitate exactitatea totalurilor de pe benzile
de control ale acestor pachete;
• să verifice cu maximum de operativitate sumele preluate în dispoziţia
centralizatoare de încasare (exemplarul nr. 3 – roz) şi totalul acestora;
• să verifice existenţa borderourilor de încasare a cecurilor ataşate la fiecare
instrument de plată compensabil de debit;
c) în situaţiile în care unitatea bancară pe care o reprezintă este primitoarea
(destinatara) de drept a instrumentelor de plată compensabile de debit, numărul de
instrumente de plată compensabile de debit consemnat pe dispoziţia centralizatoare de
încasare (exemplarul nr. 3 – roz) corespunde cu numărul de instrumente de plată
compensabile de debit existente fizic în pachet, totalul benzii de control este exact şi
corespunde cu totalul consemnat pe dispoziţia centralizatoare de încasare, agentul de
compensare al unităţii bancare primitoare (destinatare) are obligaţia să certifice acest
fapt, prin semnătură şi ştampilă, agentului de compensare al unităţii bancare
159
prezentatoare (iniţiatoare) pe exemplarul nr. 4 (vernil) al dispoziţiei centralizatoare de
încasare, în partea stângă a rubricii „Certificat”;
d) în cazul în care există posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi şedinţe de
verificare, un instrument de plată compensabil de debit dirijat greşit să poată fi
redirijat către unitatea primitoare (destinatară) a sa de drept, această operaţiune se
efectuează cu respectarea procedurilor de modificare a datelor înscrise pe
formularistica de compensare, prezentate anterior.
(destinatara) de drept a instrumentelor de plată compensabile de debit, numărul de
instrumente de plată compensabile de debit existente fizic în plic nu corespunde cu
numărul înscris pe dispoziţia centralizatoare de încasare, totalul benzii de control este
eronat sau prezintă omisiuni sau totalul benzii de control nu corespunde cu cel înscris
pe dispoziţia centralizatoare de încasare, agentul de compensare al unităţii bancare
primitoare (destinatare) trebuie să semnaleze acest fapt inspectorului de compensare şi
agentului unităţii prezentatoare (iniţiatoare), acesta din urmă fiind obligat să facă
modificările necesare pe toate cele patru exemplare ale dispoziţiei centralizatoare de
încasare şi să semneze în dreptul modificărilor făcute.
După analizare şi acceptare, unităţile primitoare (destinatare) au obligaţia să
marcheze instrumentele de plată compensabile acceptate prin aplicarea pe versoul
acestora a ştampilei cu înscrisul:
COMPENSAT
ZIUA .... LUNA .... ANUL ...
După analizare şi refuz, unităţile primitoare (destinatare) au obligaţia să

marcheze instrumentele de plată compensabile refuzate prin aplicarea pe versoul
acestora a ştampilei cu înscrisul:
REFUZAT
ZIUA .... LUNA .... ANUL ...
După închiderea şedinţei de compensare, într-un interval de maximum de o

oră, inspectorul de compensare are obligaţia să transmită, către Centrala Băncii
Naţionale a României, conţinutul formularului de compensare centralizator.
Toată documentaţia folosită în procesul compensării multilaterale inter-bancare se
arhivează obligatoriu de către direcţia de specialitate a Băncii Naţionale a României,
sucursalele Băncii Naţionale a României şi unităţile participante, la sediile acestora, pe o
perioadă de patru ani, după cum urmează:
1. la direcţia de specialitate a Băncii Naţionale a României:
• formularele de compensare centralizatoare (mesaje);
• procesele-verbale de constatare a încălcării prevederilor Regulamentului privind
compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie;
160
2. la sucursalele Băncii Naţionale a României:
• formularele centralizatoare de compensare;
• formularele de compensare ale unităţilor bancare (exemplarul alb);
• documentele de compensare (exemplarul alb) prezentate de unităţile
bancare;
• procesele-verbale de constatare a încălcării prevederilor Regulamentului
privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie;
3. la unităţile bancare:
• formularele de compensare proprii (exemplarul vernil);
• documentele de compensare (exemplarul vernil) prezentate de unitatea bancară
şi documentele primite în compensare (exemplarul roz sau exemplarele roz, după caz)
de unitatea bancară, precum şi benzile de control;
• procesele-verbale de constatare a încălcării prevederilor Regulamentului
privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie.
Pentru operaţiunile de arhivare, prin termenul „documente de compensare” se
înţeleg:
– dispoziţiile centralizatoare de încasare/plată;
– borderoul dispoziţiilor centralizatoare de încasare/plată;
– refuzul la plată/încasare;
– borderoul refuzurilor la plată/încasare;
– refuzul de încasare la termen;
– fişa rectificativă de refuz la plată/încasare;
– borderoul fişelor rectificative de refuz la plată/încasare;
– fişa rectificativă de plată.
Pentru serviciile de compensare oferite, Banca Naţională a României percepe
comisioane şi speze, cuantumul acestora fiind stabilit prin ordin al guvernatorului
Băncii Naţionale a României.
Comisioanele şi spezele sunt folosite de Banca Naţională a României pentru
acoperirea cheltuielilor aferente desfăşurării activităţii de compensare.
Operaţiunile de plăţi şi încasări cu Trezoreria generală a statului, efectuate
prin unităţile bancare, nu fac obiectul compensării multilaterale a plăţilor
interbancare fără numerar pe suport hârtie.
8.2.2. PLĂŢILE DE MARE VALOARE

Banca Naţională a României a reglementat21)18)principiile şi modul de
desfăşurare a procesării şi decontării pe bază brută, în aceeaşi zi bancară, a plăţilor
de mare valoare între participanţi, prin TransFonD, în calitatea sa de agent al
Băncii Naţionale a României.
Prin participant la plăţile de mare valoare se înţeleg orice instituţie de credit
persoană juridică română, sucursală din România a unei instituţii
21)
Regulamentul BNR nr. 1/16 ianuarie 2002, republicat, privind sistemul de transfer de
fonduri de mare valoare, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 811/2 septembrie 2004.
161
de credit persoană juridică străină, orice casă centrală a cooperativelor de
credit sau Banca Naţională a României, care are acces la sistemul de transfer de
fonduri de mare valoare prin intermediul unui unic punct de acces.
Plata de mare valoare reprezintă instrucţiunea de transfer-credit, în general de
mare valoare, inclusiv cea aferentă pieţelor valutară/monetară, între participanţi, efectuată
de aceştia în nume propriu sau în numele clienţilor.
În categoria plăţilor de mare valoare sunt incluse următoarele tipuri de
operaţiuni:
a) plăţi între participanţi efectuate în nume propriu, în numele clienţilor lor,
în numele unităţilor lor teritoriale sau al clienţilor unităţilor lor teritoriale, în
numele clienţilor cooperativelor de credit afiliate la un participant, în sumă de
minimum 500 milioane lei (inclusiv) sau indiferent de valoare, în cazul în care
iniţiatorul acesteia decide să utilizeze sistemul de transfer de fonduri de mare
valoare;
b) plăţi aferente pieţelor valutară şi monetară între participanţi, inclusiv cele
aferente facilităţilor permanente acordate de Banca Naţională a României.
Sistemul de transfer de fonduri de mare valoare reprezintă sistemul de
transfer de fonduri, prin care plăţile de mare valoare între participanţi sunt
procesate instrucţiune cu instrucţiune, decontarea acestora asigurându-se pe bază
brută agregată în aceeaşi zi bancară.
Modulul informatic TEMP (Transfer Electronic al Mesajelor de Plată) este
pus la dispoziţia participanţilor de sistemul de transfer de fonduri de mare valoare
pentru transferul plăţilor de mare valoare ale participanţilor.
Unitatea iniţiatoare a participantului este unitatea teritorială aparţinând
participantului care iniţiază o plată de mare valoare în nume propriu sau în numele
clienţilor săi.
Unitatea destinatară a participantului este unitatea teritorială aparţinând
participantului care acceptă o plată de mare valoare în nume propriu sau pentru a
pune la dispoziţie clienţilor săi o anumită sumă de bani.
Ziua bancară în care are loc decontarea plăţilor de mare valoare în cadrul
sistemului de transfer de fonduri de mare valoare este considerată ca fiind ziua z.
Orice instituţie de credit şi orice casă centrală a cooperativelor de credit
autorizată de Banca Naţională a României cu cont curent deschis în evidenţele
acesteia vor participa în cadrul sistemului de transfer de fonduri de mare valoare.
Accesul participanţilor în sistemul de transfer de fonduri de mare valoare se
efectuează centralizat, prin intermediul unui unic punct de acces, situat la centrala
TransFonD.
Participanţii au obligaţia să colecteze şi să difuzeze în propriul sistem
intrabancar sau, după caz, intrareţea informaţia privind iniţierea şi, respectiv,
acceptarea plăţilor de mare valoare.
Plăţile de mare valoare iniţiate de participanţii-plătitori pot fi transmise, în
vederea procesării lor de către TransFonD, astfel:
162
a) pe suport hârtie (ordine de plată), în conformitate cu reglementările în
vigoare;
b) pe suport electronic (TEMP), în baza unui acord prealabil încheiat cu
TransFonD;
c) pe suport electronic (TELEX), în baza unui acord prealabil încheiat cu
TransFonD.
Participanţii-plătitori au obligaţia ca la plăţile de mare valoare iniţiate pe
suport hârtie să anexeze, dacă este necesar, unul dintre următoarele documente:
a) exemplarul roz al ordinului de plată întocmit de clientul participantului-
plătitor şi acceptat în original de către acesta;
b) exemplarul roz al ordinului de plată sau transmisia telex/modem a acestuia
(acceptată de către participantul-plătitor) aparţinând unităţii iniţiatoare a
participantului sau clientului acesteia;
c) comunicarea de refuz la executare, emisă în conformitate cu reglementările
în vigoare în domeniu, în situaţia refuzului la încasare al unei plăţi de mare valoare;
d) documentele prevăzute la lit. a) sau b) întocmite de participantul-plătitor, sau
de o unitate iniţiatoare a sa, aferente instrumentelor de plată de debit, acceptate total
sau parţial, în situaţia excluderii temporare din calculul compensării fie a
participantului-plătitor, fie a participantului-beneficiar.
Participanţii au posibilitatea să transmită TransFonD ordinele de plată aferente
plăţilor de mare valoare, recepţionate prin modulul informatic TEMP.
În vederea procesării, plăţile de mare valoare transmise prin TEMP sunt
acceptate însoţite numai de ordinele de plată iniţiate de participanţi.
TransFonD are obligaţia să refuze, în cursul aceleiaşi zile bancare, plăţile de
mare valoare recepţionate de la participanţi, în situaţia în care acestea nu respectă
condiţiile de fond şi de formă stabilite pe baza reglementărilor în vigoare şi a
cadrului contractual.
TransFonD procesează plăţile de mare valoare recepţionate, instrucţiune cu
instrucţiune, prin intermediul conturilor analitice deschise în evidenţele Băncii
Naţionale a României pe numele participanţilor.
Pentru o mai bună înţelegere a celor prezentate, redăm în continuare, în
Schemele nr. 7 şi 8, circuitul plăţilor de mare valoare şi circuitul maximal al
plăţilor de mare valoare.
163
Schema nr. 7. Circuitul maximal al plăţilor de mare valoare
Unde:
(1) – data debitării contului clientului plătitor;
(2) – data debitării contului cooperativei de credit iniţiatoare;
(3) – data creditării contului cooperativei de credit destinatare;
(4) – data creditării contului clientului beneficiar.
164
Schema nr. 8. Circuitul maximal al plăţilor de mare valoare
Cu următoarea semnificaţie:
(1) – data debitării contului clientului plăţilor;
(2) – data recepţiei plăţilor de mare valoare de la bănci, casele centrale ale
cooperativelor de credit, Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor
Publice;
(2’) – data recepţiei plăţilor de mare valoare de la Direcţiile generale ale
finanţelor publice judeţene, a Municipiului Bucureşti, precum şi de la
Administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor Municipiului Bucureşti;
(3) – data eliberării extraselor de cont sub sigla Băncii Naţionale a României,
băncilor, caselor centrale ale cooperativelor de credit, Băncii Naţionale a României
şi Ministerului Finanţelor Publice;
(3’) – data eliberării extraselor de cont sub sigla Băncii Naţionale a
României, Direcţiilor Generale ale finanţelor publice judeţene, a Municipiului
Bucureşti, precum şi Administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor
Municipiului Bucureşti;
165
În situaţia insuficienţei disponibilităţilor în conturile participanţilor-plătitori,
TransFonD este autorizat să refuze procesarea plăţilor de mare valoare recepţionate,
în ordinea priorităţii la refuz, atribuită acestora de către fiecare participant-plătitor.
Plăţile de mare valoare refuzate sunt restituite participanţilor-plătitori însoţite de
comunicări de refuz la executare.
În cazul în care participantul nu a stabilit priorităţi la refuz plăţilor de mare
valoare sau valoarea plăţilor de mare valoare cărora li s-au stabilit priorităţi la refuz
este mai mică decât lipsa de lichidităţi din contul participantului-plătitor, refuzul
acestora se va efectua de TransFonD conform principiului „plata/plăţile de mare
valoare cu cea mai apropiată valoare de lipsa de lichidităţi din contul
participantului este/sunt rejectată/rejectate”.
Refuzul la încasare al plăţilor de mare valoare se efectuează prin iniţierea de
către participantul-beneficiar a unei instrucţiuni de transfer-credit obişnuite,
însoţită de o comunicare de refuz la executare, în condiţiile reglementărilor în
vigoare.
Decontarea finală şi irevocabilă a plăţilor de mare valoare, procesate de
TransFonD instrucţiune cu instrucţiune, este asigurată de Banca Naţională a
României pe bază brută agregată, în aceeaşi zi bancară, în limita disponibilităţilor
din conturile participanţilor.
TransFonD are obligaţia să raporteze Băncii Naţionale a României, la
sfârşitul fiecărei zile bancare, următoarele:
a) situaţia plăţilor de mare valoare refuzate în ziua respectivă din cauza
insuficienţei disponibilităţilor în conturile participanţilor-plătitori;
b) situaţia plăţilor de mare valoare aferente pieţei secundare a titlurilor de stat
decontate în ziua respectivă.
Eventualele erori de înregistrare în cadrul sistemului de transfer de fonduri de
mare valoare vor fi sesizate, de către participanţi, Băncii Naţionale a României
într-un interval de maximum 10 zile bancare de la data înregistrării erorii în
extrasul de cont al participantului. După expirarea acestui termen nu poate fi
angajată răspunderea Băncii Naţionale a României.
Transferurile de fonduri aferente pieţelor valutară şi monetară, inclusiv piaţa
secundară a titlurilor de stat, între bănci şi Banca Naţională a României se
efectuează prin intermediul TransFonD.
Transferurile de fonduri aferente pieţelor valutară şi monetară, inclusiv piaţa
primară a titlurilor de stat, între bănci şi Trezoreria statului se efectuează direct de
către Banca Naţională a României.
8.3. DECONTĂRILE CU TREZORERIA STATULUI

În prezent, TransFonD, în calitate de agent mandatat şi autorizat de Banca
Naţională a României, procesează transferurile de fonduri în relaţia cu Trezoreria
Statului, alături de celelalte transferuri de fonduri între instituţiile de credit.
166
8.3.1. PLĂŢILE DE MICĂ VALOARE ÎN RELAŢIA
CU TREZORERIA STATULUI
Banca Naţională a României stabileşte principiile şi modul de desfăşurare a
compensării bilaterale a plăţilor de mică valoare în relaţia cu Trezoreria Statului, a
plăţilor intertrezorerii, indiferent de valoare, şi a decontării acestora pe bază netă,
prin sistemul de transfer de fonduri de mică valoare administrat de TransFonD.
Trezoreria Statului, prin unităţile sale operaţionale, are acces la sistemul de
transfer de fonduri de mică valoare.
În sensul reglementărilor în domeniu ale Băncii Naţionale a României,
definim astfel următorii termenii şi expresii:
• participant: orice instituţie de credit, persoană juridică română, sucursală
din România a unei instituţii de credit, persoană juridică străină, orice casă centrală
a cooperativelor de credit, Banca Naţională a României şi Trezoreria Statului;
• unitate participantă: orice unitate operaţională a participanţilor care are
acces la sistemul de transfer de fonduri de mică valoare (sucursale judeţene, SMB,
Centrala);
• unitate subparticipantă: orice unitate operaţională teritorială a unei
instituţii de credit, cooperativă de credit sau trezorerie municipală, orăşenească sau
de comună care nu are acces direct la sistemul de transfer de fonduri de mică
valoare (sucursale, agenţii) decât prin intermediul unei unităţi participante.
Accesul participanţilor la sistemul de transfer de fonduri de mică valoare
administrat de TransFonD se efectuează prin intermediul unităţilor lor operaţionale,
astfel:
a) instituţiile de credit, prin intermediul:
• unei singure unităţi desemnate la nivel teritorial (sucursale judeţene);
• unei singure unităţi desemnate la nivelul municipiului Bucureşti;
• centralei (în funcţie de structura organizatorică).
b) Trezoreria Statului, prin intermediul:
• direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene;
• direcţiilor generale ale finanţelor publice ale municipiului Bucureşti şi
judeţului Ilfov, precum şi prin administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor
municipiului Bucureşti;
• Ministerului Finanţelor Publice.
În cadrul plăţilor de mică valoare în relaţia cu Trezoreria Statului sunt
utilizate:
a) ordinele de plată pentru Trezoreria Statului pe suport hârtie (OPHT) sub
valoarea de 500 milioane exclusiv;
b) dispoziţiile de încasare pe suport hârtie, însoţite de copia certificată a titlului
executoriu, prezentate de organele de executare silită participantului unde se află
deschis contul debitorului, indiferent de valoare;
c) notele contabile, întocmite de participant pe propria răspundere, în baza
dispoziţiei de încasare iniţiale, în cazul decontărilor parţiale privind executarea
silită prin poprire, indiferent de valoare;
167
d) dispoziţiile de plată tip CAS pe suport hârtie;
e) bilete la ordin, indiferent de valoare, emise de instituţiile publice pentru
garantarea plăţii anumitor sume la date fixe.
Pentru procesarea biletelor la ordin emise de instituţiile publice pentru garantarea
plăţii anumitor sume la date fixe, unităţile subparticipante destinatare/unităţile
participante beneficiare au următoarele obligaţii:
a) să remită biletele la ordin unităţilor subparticipante iniţiatoare/unităţilor
participante plătitoare, prin poştă, însoţite de borderouri de încasare şi scrisoare de
remitere, în vederea verificării şi, respectiv, acceptării sau refuzului acestora;
b) în cazul acceptării biletelor la ordin, unitatea subparticipantă
iniţiatoare/unitatea participantă plătitoare întocmeşte în nume propriu, pentru
fiecare bilet la ordin acceptat total sau parţial, câte un OPHT care va conţine, la
rubrica „Reprezentând”, toate elementele de identificare ale biletului la ordin
acceptat şi va fi inclus în pachetul cu OPHT-uri destinate unităţii participante
beneficiare;
c) unitatea subparticipantă iniţiatoare/unitatea participantă plătitoare are
obligaţia să remită biletele la ordin refuzate total sau parţial, însoţite în mod
obligatoriu de o justificare de refuz, în original, prin poştă, unităţii participante
beneficiare/unităţii subparticipante destinatare;
d) operaţiunile cu bilete la ordin se vor efectua de către participanţi, cu
respectarea prevederilor legale 22).
Pentru procesarea plăţilor de mică valoare în relaţia cu Trezoreria Statului şi
a plăţilor intertrezorerii, indiferent de valoare, unităţile participante plătitoare au
următoarele obligaţii:
a) să ia toate măsurile necesare pentru încadrarea plăţilor pe circuitele
maximale reglementate legal23),1calculate în zile bancare;
b) să remită aceste plăţi, pe propria răspundere, la sediul TransFonD din raza
sa teritorială, grupate în pachete, pe unităţi participante beneficiare;
c) pachetele vor fi însoţite de o bandă de control totalizatoare a plăţilor
componente şi de un OPHT centralizator întocmit de unitatea participantă
plătitoare;
d) totalul benzii de control trebuie să fie identic cu valoarea OPHT-ului
centralizator întocmit de unitatea participantă plătitoare.
Pentru procesarea refuzurilor la încasare ale plăţilor de mică valoare în relaţia cu
Trezoreria Statului, unităţile participante beneficiare au următoarele obligaţii:
a) să ia toate măsurile necesare pentru încadrarea refuzurilor la încasare pe
circuitele maximale reglementate legal, calculate în zile bancare;
22)
Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, cu modificările ulterioare,
şi a prevederilor Normelor-cadru nr. 6/1994 ale BNR privind comerţul făcut de societăţile
bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete la ordin.
23)
Regulamentul BNR nr.1/2003 privind decontarea plăţilor de mică valoare în
relaţia cu Trezoreria statului, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 506/2003, cu
modificările şi completările ulterioare.
168
b) pentru fiecare refuz să iniţieze, pe propria răspundere, un OPHT însoţit de
comunicarea de refuz la executare, care să respecte prevederile legale;
c) să remită refuzurile, pe propria răspundere, la sediul TransFonD din raza
sa teritorială, grupate în pachete, pe unităţi participante beneficiare ale
respectivelor refuzuri;
d) pachetele vor fi însoţite de o bandă de control totalizatoare a refuzurilor
componente şi de un OPHT centralizator;
e) totalul benzii de control trebuie să fie identic cu valoarea OPHT-ului centralizator.
TransFonD are obligaţia să refuze procesarea plăţilor de mică valoare în relaţia cu
Trezoreria statului şi a celor intertrezorerii recepţionate de la unităţile participante
plătitoare, în situaţia în care instrumentele de plată/ documentele aferente nu respectă
condiţiile de formă şi de conţinut stabilite conform reglementărilor în domeniu.
Redistribuirile de numerar între instituţiile de credit şi Trezoreria Statului se
decontează indiferent de valoare prin sistemul de plăţi de mică valoare.
TransFonD, în calitate de agent al Băncii Naţionale a României, utilizează contu-
rile analitice/subconturile participanţilor deschise la Banca Naţională a României, pentru:
a) efectuarea compensării bilaterale şi decontarea pe bază netă a plăţilor de
mică valoare în relaţia cu Trezoreria statului şi a plăţilor intertrezorerii;
b) iniţierea către Banca Naţională a României a decontării finale şi
irevocabile a plăţilor de mică valoare în relaţia cu Trezoreria statului, precum şi a
plăţilor intertrezorerii.
Pentru efectuarea decontărilor de mică valoare în relaţia cu Trezoreria
Statului, unităţile teritoriale ale instituţiilor de credit vor proceda astfel:
Unităţile subparticipante iniţiatoare (sucursale şi agenţii) vor deconta plăţile
în relaţia cu Trezoreria Statului (Z-2), respectiv transferul sumelor se va efectua
prin intermediul contului „Decontări intrabancare-instrumente de plată de credit”.
În acest sens, salariaţii băncii, cu atribuţii în domeniu, vor prelua informaţiile
de pe faţa OPHT-urilor.
Operaţiunile în relaţia cu Trezoreria Statului primite electronic (Z-1) vor fi
înregistrate automat de unităţile participante plătitoare (sucursale judeţene/SMB) în
contul „Alte sume datorate – decontări intrabancare” analitic Trezoreria Statului.
În ziua decontării de către TransFonD (Z) a operaţiunilor în relaţia cu
Trezoreria Statului, acest cont se debitează prin creditul contului „Plăţi de mică
valoare în relaţia cu Trezoreria Statului”.
Unităţile participante plătitoare (sucursale judeţene/SMB) vor prezenta la ghişeele
TransFonD (Z-1) documentele în relaţia cu Trezoreria Statului pe suport hârtie, respectiv
exemplarele roz ale OPHT-urilor grupate pe trezorerii, la sucursalele TransFonD.
În mod excepţional, transferurile de fonduri de mică valoare în relaţia cu
Trezoreria Statului se pot efectua şi prin telex. În acest caz, dispoziţia telex va
cuprinde obligatoriu şi informaţiile de pe verso-ul OPHT-ului pentru a fi acceptate
la decontare de către TransFonD.
Redăm, în continuare, în Schemele nr. 9 şi 10, circuite de decontare a
ordinelor de plată în relaţia cu Trezoreria Statului.
169
Schema nr. 9. Circuitul local maximal al plăţilor de mică valoare
în relaţia cu Trezoreria Statului şi al plăţilor între trezorerii
Unde:
170
Schema nr. 10. Circuitul interjudeţean maximal al plăţilor de mică
valoare în relaţia cu Trezoreria Statului şi al plăţilor
între trezorerii
Unde:
171
8.3.2. PLĂŢILE DE MARE VALOARE ÎN RELAŢIA
CU TREZORERIA STATULUI
Trezoreria Statului se include în categoria participanţilor care au acces la
sistemul de transfer de fonduri de mare valoare.
Plăţile de mare valoare în relaţia cu Trezoreria Statului se decontează,
începând cu data de 1 septembrie 2003, prin sistemul de transfer de fonduri de
mare valoare administrat de către TransFonD, în aceeaşi zi bancară printr-un unic
punct de acces, Centrala instituţiei de credit.
În categoria plăţilor de mare valoare în relaţia cu Trezoreria Statului sunt
incluse instrucţiunile de transfer-credit între participanţi, efectuate în nume propriu
sau în numele şi pe conturile clienţilor (persoane fizice, persoane juridice sau
unităţi participante), în sumă de minimum 500 milioane lei sau indiferent de
valoare, în cazul în care iniţiatorul acestora decide să utilizeze sistemul de transfer
de fonduri de mare valoare.
Sunt acceptate de TransFonD, în vederea prelucrării, nu numai ordine de
plată pentru Trezoreria Statului pe suport hârtie în original, dar şi cele recepţionate
prin telex care conţin în mod obligatoriu, în original, ştampila, şi semnătura
participantului, precum şi toate informaţiile cuprinse în ordinul de plată original.
Plăţile de mare valoare vor fi iniţiate de unităţile subparticipante (sucursale
judeţene, sucursale, agenţii) în ziua (Z-1).
Înregistrarea acestor plăţi de către Centrala instituţiei de credit, ca unic nod
de acces, se efectuează în ziua (Z).
Unităţile subparticipante pot recepţiona şi accepta plăţi de mare valoare, de
minim 500 milioane lei, sau indiferent de valoare, în cazul în care iniţiatorul
acesteia decide să utilizeze sistemul de transfer de fonduri de mare valoare cu
decontare în aceeaşi zi, zilnic într-un interval de timp bine determinat. Aceste plăţi se
primesc de Centrala instituţiei de credit în tranşa de operaţiuni imediată intervalului de
timp aferent depunerii documentelor şi se introduc în sistemul de decontare la
TransFonD în aceeaşi zi.
Decizia clientului de a utiliza sistemul de plăţi de mare valoare cu decontare
în aceeaşi zi sau conform circuitului maximal se va reflecta prin menţiunea
efectuată de către acesta pe ordinul de plată (în zona albă din partea de jos a
ordinului de plată), astfel:
– „urgent MV” – însemnând direcţionarea documentelor prin Centrala
instituţiei de credit, decontare în aceeaşi zi (Z/Z) şi perceperea unui comision
pentru regim special;
– „MV” – numai pe documentele de mică valoare pentru care clientul a decis
să utilizeze sistemul de transfer de fonduri de mare valoare, cele peste 500 milioane
de lei fiind direcţionate automat prin programul informatic la Centrala instituţiei de
credit, decontare în ziua Z-1/Z.
TransFonD eliberează extrasul de cont aferent operaţiunilor în ziua Z.
Instrucţiunile de transfer-credit între participanţi, proprii sau ale clienţilor, în
sumă de minimum 500 milioane lei sau indiferent de valoare dacă clientul decide
172
să utilizeze sistemul de transfer de fonduri de mare valoare, se derulează prin
contul „Cont curent privind plăţi proprii sau ale clienţilor în relaţia cu Trezoreria
Statului”.
8.4. DECONTĂRILE INTERNAŢIONALE

8.4.1. TRANSFER BANCAR SWIFT
Sistemul de transfer bancar SWIFT (Societatea de Telecomunicaţii
Financiare Interbancare Internaţionale) este utilizat pe scară largă în întreaga lume.
Transferurile de fonduri se realizează rapid şi sigur în baza unui schimb de
mesaje standard (instrucţiuni de transfer) între bănci. Mesajele sunt transmise de
către bancă sau în numele băncii clientului ordonator de tranzacţie, în mod direct
sau prin intermediul unei bănci corespondente, către banca clientului beneficiar.
Efectuarea transferului are loc cu respectarea regulamentului valutar în
vigoare.
Procedura de lucru presupune respectarea următoarelor cerinţe:
– clientul, fie că primeşte, fie că transmite bani, trebuie să fie titularul unui
cont bancar;
– în cazul în care primeşte bani, trebuie să prezinte băncii documentele de
identificare;
– în cazul în care dispune transferul banilor din contul său, trebuie să
întocmească ordinul de plată în valută (DPE), la care ataşează, după caz,
documentele justificative.
Pentru completarea unui ordin de plată valutar, ordonatorului îi sunt necesare
următoarele date:
• pentru ordonator:
– denumirea instituţiei de credit;
– codul SWIFT;
– numele şi adresa unităţii teritoriale a instituţiei de credit la care este deschis
contul din care se ordonă plata;
• pentru beneficiar:
– numele şi prenumele/denumirea societăţii;
– adresa;
– simbolul contului curent în valută.
8.4.2. TRANSFERURI TRANSFRONTALIERE

Transferul transfrontalier reprezintă operaţiunea realizată la iniţiativa unui
ordonator prin intermediul unei instituţii sau unei sucursale a unei instituţii, situată
într-un stat, în scopul punerii la dispoziţia beneficiarului a unei sume de bani, prin
creditarea unui cont sau prin predarea sumei în numerar, la o instituţie sau la o
sucursală a unei instituţii, situată în alt stat;
Transferurile transfrontaliere trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele
condiţii:
173
a) sunt realizate între România şi statele membre ale Uniunii Europene şi
celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European, denumite în continuare state
membre;
b) sunt denominate în moneda naţională (leu), în moneda unui stat membru
sau în euro;
c) sunt ordonate de persoane fizice sau juridice altele decât instituţiile
specializate în astfel de operaţiuni;
d) la executarea transferului participă o instituţie situată în România;
e) valoarea transferului nu este mai mare decât echivalentul a 50.000 euro.
Persoanele fizice nu pot presta servicii de transfer monetar pe teritoriul
României sau în afara acestuia.
Efectuarea tranferurilor transfrontaliere se realizează cu respectarea
reglementărilor în vigoare privind regimul operaţiunilor valutare.
În cazul transferurilor transfrontaliere, sunt utilizaţi termeni cu următoarele
semnificaţii:
a) instituţia reprezintă orice persoană juridică ce execută cu titlu profesional
transferuri transfrontaliere în cadrul activităţii sale obişnuite, în special o instituţie
de credit sau o societate care prestează servicii poştale, inclusiv sucursalele
acestora;
b) instituţia de natură financiară reprezintă o societate de asigurare, inclusiv
de asigurări de viaţă, de reasigurare şi o societate mutuală care desfăşoară activitate
de asigurare, un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, închis sau
deschis, organizat ca societate comercială sau ca fond fără personalitate juridică, o
societate de servicii de investiţii financiare şi orice altă entitate a cărei activitate
este similară activităţilor desfăşurate de aceste entităţi sau a cărei activitate
principală o constituie achiziţionarea de active financiare ori transformarea
creanţelor financiare;
c) ordinul de transfer transfrontalier reprezintă instrucţiunea necondiţionată
de executare a unui transfer transfrontalier, dată direct de ordonator instituţiei sale,
în formă scrisă, orală sau electronică, cu condiţia ca forma să fie acceptată de
instituţie;
d) ordonatorul reprezintă persoana fizică sau juridică ce ordonă executarea
unui transfer transfrontalier în favoarea unui beneficiar;
e) beneficiarul este destinatarul final al unui transfer transfrontalier, căruia îi
sunt puse la dispoziţie fondurile aferente transferului într-un alt stat decât cel în
care a fost emis ordinul, fie prin creditarea unui cont la care acesta are acces, fie
prin predarea către acesta a unei sume în numerar;
f) instituţia intermediară reprezintă o instituţie, alta decât instituţia
ordonatorului sau cea a beneficiarului, care participă la executarea unui transfer
transfrontalier;
g) clientul poate fi ordonatorul sau, după caz, beneficiarul, în funcţie de
context;
174
h) data acceptării reprezintă data îndeplinirii tuturor condiţiilor cerute de o
instituţie pentru a executa un ordin de transfer transfrontalier, condiţii incluzând
printre altele existenţa unor fonduri suficiente şi disponibile ale ordonatorului,
precizarea detaliilor necesare pentru executarea ordinului şi, după caz, existenţa
documentelor care justifică efectuarea transferului transfrontalier;
i) rata dobânzii de referinţă reprezintă rata dobânzii în funcţie de care se
stabileşte nivelul compensaţiei, care reprezintă rata dobânzii legale pentru
obligaţiile băneşti stabilită potrivit legii române, dacă nu se prevede altfel în
contract; pentru transferurile denominate în moneda unui stat membru sau în euro,
rata dobânzii legale va fi cea stabilită potrivit legii române pentru relaţiile
economice internaţionale.
Ordonatorul şi beneficiarul unui transfer transfrontalier pot fi una şi aceeaşi
persoană.
Sucursalele unei instituţii situate în state diferite, care participă la executarea
unui ordin de transfer transfrontalier, vor fi considerate instituţii separate.
Instituţiile sunt obligate să pună la dispoziţia clienţilor lor informaţii în scris
cu privire la condiţiile generale de realizare a transferurilor transfrontaliere, într-o
formă uşor de înţeles.
Informaţiile oferite vor include cel puţin următoarele:
a) termenul necesar pentru creditarea fondurilor în contul instituţiei
beneficiarului, atunci când un ordin de transfer transfrontalier dat instituţiei este
executat, cu indicarea clară a momentului de la care acesta începe să curgă;
b) termenul necesar de la primirea unui transfer transfrontalier, pentru ca
fondurile creditate în contul instituţiei beneficiarului să fie creditate în contul
beneficiarului sau să fie puse la dispoziţia acestuia sub formă de numerar;
c) modalitatea de calcul al comisioanelor şi al altor costuri aferente care cad în
sarcina clientului şi sunt datorate instituţiei, atât în cazul executării unui transfer
transfrontalier, cât şi în cazul primirii unui astfel de transfer;
d) data valutei utilizate de instituţie, dacă este cazul;
e) indicarea cursurilor de schimb utilizate;
f) indicarea procedurii de soluţionare a diferendelor la care clienţii pot apela
şi modalitatea de acces la aceasta.
De asemenea, în condiţiile generale se va indica şi faptul că se prezumă că
ordonatorul va suporta costurile legate de transferul transfrontalier şi vor
fi prezentate posibilităţile pe care acesta le are de a dispune ca aceste costuri
să fie suportate parţial sau total de către beneficiar.
Condiţiile generale pe care instituţia le-a făcut publice se aplică tuturor
transferurilor transfrontaliere, dacă prin contractul încheiat cu clientul nu se prevăd
condiţii diferite.
Ulterior executării sau primirii unui transfer transfrontalier, instituţiile sunt
obligate să pună la dispoziţia clienţilor lor, cu excepţia cazului în care clientul a
renunţat expres la acest drept, informaţii în scris, într-o formă uşor de înţeles, din care
să rezulte că transferul a fost finalizat.
Informaţiile ulterioare vor cuprinde cel puţin următoarele:
175
a) o referinţă, care să permită clientului identificarea transferului transfrontalier;
b) valoarea iniţială a transferului transfrontalier;
c) valoarea tuturor comisioanelor şi a celorlalte costuri aferente, suportate de
către client;
d) data valutei utilizate de instituţie, dacă este cazul.
În cazul în care ordonatorul a specificat faptul că beneficiarul urmează să
suporte parţial sau integral costurile legate de transferul transfrontalier, beneficiarul
va fi informat cu privire la aceasta de către instituţia sa.
În cazul în care orice sumă legată de transferul transfrontalier a făcut obiectul
unui schimb valutar, instituţia care a realizat acest schimb îl va informa pe clientul
său asupra cursului de schimb utilizat.
Cu excepţia cazului în care nu doresc să realizeze operaţiunea, instituţiile
sunt obligate să pună la dispoziţia clienţilor lor, dacă aceştia solicită acest lucru, o
ofertă scrisă, care să conţină condiţiile specifice aplicabile unui ordin de transfer
ale cărui destinaţie şi valută au fost precizate de către client. Atunci când aceste
condiţii sunt identice cu condiţiile generale aplicabile transferurilor trans-
frontaliere, oferta poate fi înlocuită cu o copie de pe aceste condiţii generale.
În condiţiile specifice trebuie să se indice cel puţin termenul limită până la
care sumele aferente transferului transfrontalier urmează să fie creditate în contul
instituţiei beneficiarului şi costurile aferente, mai puţin cele legate de cursul de
schimb valutar care va fi utilizat.
Oferta transmisă va fi fermă pentru instituţie pentru un interval de 5 zile
bancare lucrătoare de la data la care aceasta a fost adusă la cunoştinţa clientului,
dacă nu a intervenit o situaţie de forţă majoră.
Instituţia ordonatorului este obligată să execute transferul transfrontalier în
termenul limită agreat de comun acord cu ordonatorul.
În cazul în care fondurile nu au fost creditate în contul instituţiei beneficiarului în
termenul limită agreat sau, în absenţa unui acord în acest sens, creditarea nu s-a realizat
până la sfârşitul celei de-a 5-a zi bancare lucrătoare care urmează datei acceptării
ordinului de transfer transfrontalier, instituţia ordonatorului va datora ordonatorului o
compensaţie.
Compensaţia va consta în plata unei dobânzi calculate prin aplicarea ratei
dobânzii de referinţă asupra sumei aferente transferului transfrontalier pe intervalul de
timp de la sfârşitul termenului limită agreat sau, în absenţa unui acord în acest sens, de
la sfârşitul celei de-a 5-a zi bancare lucrătoare care urmează datei acceptării până la
data la care fondurile sunt creditate în contul instituţiei beneficiarului.
În termen de maximum două zile bancare lucrătoare de la data primirii
fondurilor, instituţia ordonatorului este obligată să transfere către instituţia
beneficiarului sau, după caz, către instituţia intermediară suma aferentă transferului, cu
excepţia cazului în care instituţia beneficiarului ori instituţia intermediară respectivă
notifică refuzul de executare a ordinului de transfer în termen de două zile bancare
lucrătoare de la data primirii acestuia.
176
Fiecare instituţie intermediară este obligată să execute ordinul de transfer
transfrontalier în termen de cel mult două zile bancare lucrătoare de la data primirii
sumei aferente transferului ori să notifice instituţiei de la care a primit instrucţiunile
refuzul de a executa ordinul sau orice întârziere preconizată, în termen de două zile
bancare lucrătoare de la data la care a primit ordinul de transfer, dacă nu se prevede
altfel în instrucţiunile primite.
În cazul în care neexecutarea transferului transfrontalier în termenul limită
agreat sau, în absenţa unui acord în acest sens, până la sfârşitul celei de-a 5-a zi
bancare lucrătoare care urmează datei acceptării ordinului de transfer este
imputabilă unei instituţii intermediare, această instituţie va datora instituţiei
ordonatorului o compensaţie.
Dacă instituţia care a primit fondurile aferente unui transfer transfrontalier nu
este instituţia beneficiarului sau aceasta nu a notificat refuzul de a executa ordinul
de transfer transfrontalier în termen de două zile bancare lucrătoare de la primirea
fondurilor specificate în ordinul de transfer, instituţia respectivă este obligată să
emită un nou ordin de transfer către instituţia beneficiarului sau către o altă
instituţie intermediară, care să permită executarea transferului conform
instrucţiunilor date de ordonator.
Instituţia beneficiarului este obligată să pună la dispoziţia clientului său
fondurile aferente transferului transfrontalier într-un termen limită agreat cu acesta.
Dacă instituţia beneficiarului nu este în măsură să execute ordinul de transfer
transfrontalier în termenul limită agreat sau, în absenţa unui acord în acest sens,
până la sfârşitul zilei bancare lucrătoare care urmează datei la care s-a creditat
contul instituţiei beneficiarului, va informa, de îndată, instituţia de la care a primit
ordinul şi, după caz, instituţia ordonatorului asupra motivelor care au determinat
neexecutarea ordinului sau executarea cu întârziere a acestuia.
În cazul în care fondurile nu au fost creditate în contul beneficiarului sau puse
la dispoziţie acestuia sub formă de numerar în termenul limită agreat ori, în absenţa
unui acord în acest sens, până la sfârşitul zilei bancare lucrătoare care urmează
datei la care s-a creditat contul instituţiei beneficiarului, aceasta va datora
beneficiarului o compensaţie.
Compensaţia va consta în plata unei dobânzi calculate prin aplicarea ratei
dobânzii de referinţă asupra sumei aferente transferului transfrontalier pe intervalul
de timp de la sfârşitul termenului limită agreat sau, în absenţa unui acord în acest
sens, de la sfârşitul zilei bancare lucrătoare care urmează datei la care s-a creditat
contul instituţiei beneficiarului până la data la care fondurile sunt creditate în
contul beneficiarului sau sunt puse la dispoziţia sa sub formă de numerar.
Compensaţiile nu vor fi plătite în situaţia în care instituţia ordonatorului sau,
după caz, cea a beneficiarului poate proba că întârzierea este imputabilă
ordonatorului, respectiv beneficiarului.
Compensaţiile datorate se vor plăti independent de orice alte despăgubiri care
pot fi acordate clienţilor şi/sau instituţiilor care au participat la executarea ordinului
de transfer transfrontalier potrivit dreptului comun în materia răspunderii civile.
177
De la data acceptării unui ordin de transfer transfrontalier, instituţia
ordonatorului, orice instituţie intermediară şi instituţia beneficiarului vor fi obligate să
execute transferul transfrontalier pentru întreaga sumă ordonată, cu excepţia cazului în
care ordonatorul a specificat că beneficiarul va suporta integral sau parţial costurile
legale de transfer. În acest caz, instituţia ordonatorului este obligată să comunice aceste
specificaţii instituţiei beneficiarului şi instituţiei intermediare, după caz. Această
obligaţie nu exclude posibilitatea ca instituţia beneficiarului să solicite beneficiarului
comision de administrare a contului, dacă un astfel de comision este uzual în
conformitate cu reglementările sau cu practica instituţiei.
Independent de orice alte pretenţii care pot fi ridicate potrivit dreptului
comun, în cazul în care instituţia ordonatorului sau o instituţie intermediară a
procedat la reţinerea unei sume din valoarea totală a transferului transfrontalier, la
cererea ordonatorului, instituţia acestuia va fi obligată ca, pe cheltuiala proprie şi
fără deducerea altor sume, să transfere suma astfel reţinută către beneficiar sau,
după caz, către ordonator, după cum s-a solicitat de către ordonator.
Orice instituţie intermediară care a procedat la reţinerea unor sume va fi
obligată ca, pe cheltuiala proprie şi fără deducerea altor sume, să transfere suma
astfel reţinută către instituţia ordonatorului sau, la cererea acesteia, către beneficiar.
În cazul în care instituţia beneficiarului a încălcat obligaţia de a executa
ordinul de transfer transfrontalier în conformitate cu instrucţiunile ordonatorului,
aceasta va fi obligată, independent de orice alte pretenţii care pot fi ridicate potrivit
dreptului comun, să transfere către beneficiar, pe cheltuiala proprie şi fără
deducerea altor sume, suma reţinută în mod nejustificat.
Dacă fondurile aferente unui transfer transfrontalier nu au fost creditate în
contul instituţiei beneficiarului, după acceptarea de către instituţia ordonatorului a
ordinului de transfer, independent de orice alte pretenţii care pot fi ridicate potrivit
dreptului comun, instituţia ordonatorului va fi obligată la restituirea către ordonator
a sumei aferente transferului transfrontalier, la care se adaugă:
a) dobânda calculată prin aplicarea ratei dobânzii de referinţă asupra sumei
aferente transferului transfrontalier pe intervalul de timp dintre data acceptării
ordinului de transfer şi data restituirii către ordonator a sumei respective;
b) alte costuri legate de transferul transfrontalier suportate de ordonator.
Totalul acestor sume nu poate depăşi echivalentul a 12.500 euro şi vor fi puse
la dispoziţia ordonatorului în termen de maximum 14 zile bancare lucrătoare de la
data cererii ordonatorului, cu excepţia cazului în care între timp fondurile aferente
transferului transfrontalier au fost creditate în contul instituţiei beneficiarului.
Cererea nu poate fi făcută de ordonator înainte de expirarea termenului limită
agreat cu instituţia sa pentru executarea ordinului de transfer transfrontalier ori, în
absenţa unui acord în acest sens, până la expirarea a 5 zile bancare lucrătoare care
urmează datei acceptării ordinului de transfer transfrontalier.
Fiecare instituţie intermediară care a acceptat ordinul de transfer
transfrontalier şi a primit suma aferentă transferului respectiv este obligată să
restituie instituţiei de la care a primit instrucţiuni pentru executarea acelui ordin, pe
178
cheltuiala proprie, suma aferentă transferului transfrontalier, inclusiv costurile şi
dobânzile legate de acesta, dacă fondurile aferente unui transfer transfrontalier nu
au fost creditate în contul instituţiei beneficiarului.
Dacă transferul transfrontalier nu a fost executat datorită unor erori sau
omisiuni în instrucţiunile de realizare a transferului care au fost date instituţiei
intermediare, aceasta va întreprinde toate măsurile pentru recuperarea şi restituirea
sumei transferului în cel mai scurt timp.
Dacă transferul transfrontalier nu a fost realizat datorită neexecutării acestuia
de către instituţia intermediară aleasă de instituţia beneficiarului, aceasta din urmă
va fi obligată să pună la dispoziţia beneficiarului suma aferentă transferului
transfrontalier şi sumele aferente dobânzilor calculate şi costurilor legate de
transferul transfrontalier suportate de ordonator, dar nu mai mult de echivalentul a
12.500 euro.
Dacă ordinul de transfer transfrontalier nu a fost realizat datorită unor
omisiuni sau erori în instrucţiunile date de ordonator instituţiei sale sau datorită
neexecutării ordinului de către o instituţie intermediară aleasă în mod expres de
către ordonator, instituţia ordonatorului şi celelalte instituţii participante la
executarea transferului vor întreprinde măsurile necesare pentru recuperarea şi
restituirea, în cel mai scurt timp, către ordonator a sumei aferente transferului. În
acest caz, dacă suma a fost recuperată de către instituţia ordonatorului, aceasta va fi
obligată să o pună la dispoziţia ordonatorului în termen de două zile bancare
lucrătoare. Instituţiile participante la executarea transferului transfrontalier,
inclusiv instituţia ordonatorului, nu sunt obligate, în această situaţie, să restituie
sumele reprezentând comisioanele percepute, nu datorează dobânzi şi vor putea să
reţină costurile ocazionate de recuperarea sumei, dacă aceste costuri pot fi
justificate şi evidenţiate distinct.
179
CAPITOLUL 9
COMPENSAREA PLĂŢILOR INTERBANCARE

PRIN INTERMEDIUL SISTEMULUI
ELECTRONIC DE PLĂŢI
Rolul de supraveghere a sistemului de plăţi revine Băncii Naţionale a

României. Potrivit prevederilor legale, activitatea de transferuri de fonduri se
realizează numai cu autorizarea băncii centrale. Banca Naţională a României
autorizează şi funcţionarea caselor de compensaţii interbancare.
Sistemul actual de transfer de fonduri procesează instrumente pe suport hârtie
şi este alcătuit din:
• subsistemul de decontare pe bază brută;
• subsistemul de compensare şi decontare pe bază netă;
• subsistemul de înregistrare, transfer şi decontare a titlurilor de stat.
Creşterea constantă a volumului plăţilor interbancare, necesitatea fluidizării
plăţilor fără numerar, dar şi necesitatea alinierii sistemului românesc la cerinţele
europene în domeniu, urmare a aderării la Uniunea Europeană, impun
implementarea unui sistem automat de transfer de fonduri.
Componentele Sistemului Electronic de Plăţi (SEP) sunt următoarele:
• subsistemul de decontare pe bază brută în timp real (ReGIS);
• casa de compensaţii automată (SENT);
• subsistemul de decontare şi înregistrare titluri de stat (SaFIR);
• subsistemul de back-up şi recuperare în caz de dezastre.
Implementarea noului Sistem Electronic de Plăţi (SEP) urmăreşte atingerea
următoarelor obiective:
• reducerea perioadei de timp dintre implementarea ordonării plăţii de către
plătitor băncii sale şi momentul în care fondurile devin disponibile în contul
beneficiarului, prin automatizarea procedurilor de transmitere a instrumentelor
(mesajelor) de plată între bănci şi sistemul de transfer de fonduri. Prin această
automatizare se urmăresc, totodată, reducerea volumului sumelor în tranzit şi
creşterea vitezei de circulaţie a fondurilor;
• crearea mijloacelor adecvate de îmbunătăţire a managementului lichidităţii
şi al riscurilor de lichiditate şi de credit;
• generalizarea operaţiunilor de plăţi fără numerar;
180
• reducerea costurilor aferente transferului de fonduri şi decontărilor, prin
eliminarea instrumentelor de plată pe suport hârtie;
• simplificarea circuitelor instrumentelor de plăţi;
• implementarea politicii monetare a Băncii Naţionale a României;
• crearea posibilităţii de dezvoltare a serviciilor bancare.
Implementarea SEP conduce la modificarea procedurilor de lucru ale

organizaţiilor participante.
Printre modificările preconizate se numără şi cele care creează anumite
facilităţi de monitorizare a tranzacţiilor:
• vizualizarea, în timp real, a unei serii de informaţii privind contul curent şi
instrucţiunile de plată procesate;
• vizualizarea de către fiecare participant, în timp real, a unei serii de
informaţii (rapoarte) privind propria activitate în sistem, în urma tranzacţiilor
iniţiate sau recepţionate.
9.1. DECONTAREA PE BAZĂ BRUTĂ ÎN TIMP REAL (ReGIS)

BNR asigură, prin intermediul sistemului ReGIS (Sistemul cu decontare pe
bază brută în timp real din România), servicii de decontare prin intermediul
conturilor deschise în evidenţele sale.
Sistemul ReGIS este un sistem care asigură schimbul de instrucţiuni de plată
între participanţi şi decontarea finală (definitivă) a transferurilor de fonduri aferente
acestora în mod continuu, tranzacţie cu tranzacţie, precum şi decontarea finală
(definitivă) a poziţiilor nete provenite de la sistemele cu decontare pe bază netă
(SENT) şi a transferurilor de fonduri aferente operaţiunilor cu instrumente finan-
ciare (SaFIR).
Regulile de sistem ale ReGIS stabilesc termenii şi condiţiile pentru
participarea în sistemul ReGIS, drepturile, obligaţiile şi răspunderea participanţilor,
procedurile de procesare şi decontare a instrucţiunilor iniţiate în sistem, modul de
administrare a riscurilor, procedurile care trebuie urmate în cazul unor evenimente
neprevăzute, precum şi toate celelalte condiţii privind funcţionarea sistemului.
BNR, în calitate de administrator de sistem al ReGIS, gestionează şi
controlează funcţionarea sistemului, autorizează participarea la sistem, stabileşte şi
modifică regulile de sistem, urmăreşte respectarea acestora de către participanţi şi
aplică sancţiuni în cazul încălcării lor.
În calitate de agent de decontare, BNR deschide şi administrează conturi de
decontare pentru participanţii la sistemul ReGIS.
În calitate de bancă centrală, BNR furnizează lichiditate pe parcursul zilei
participanţilor la ReGIS, pentru a asigura funcţionarea eficientă şi fără perturbări a
sistemelor de plăţi.
Următoarele instituţii pot participa în sistemul ReGIS:
a) instituţii de credit, care sunt autorizate şi supravegheate de Banca
Naţională a României;
181
b) Banca Naţională a României;
c) Trezoreria Statului;
d) organizaţii care furnizează servicii de compensare sau decontare şi care
sunt supravegheate de o autoritate competentă.
Accesul la ReGIS este permis numai persoanelor autorizate de participant să
utilizeze facilităţile sistemului.
Persoanele autorizate sunt persoanele menţionate în formularul „Cerere de
înregistrare a unui utilizator ReGIS”, care sunt împuternicite de conducerea partici-
pantului respectiv să utilizeze facilităţile sistemului ReGIS, în limitele profilului de
utilizator solicitat. Profilele standard pentru utilizatorii fiecărei categorii de
participanţi sunt stabilite de administratorul de sistem. În conformitate cu profilul
standard general alocat participantului respectiv, acesta defineşte profilele de
utilizator ale personalului propriu.
Următoarele instrucţiuni de plată sunt procesate şi decontate definitiv în
sistemul ReGIS :
a) instrucţiuni de plată de tip transfer credit aferente plăţilor de mare valoare
sau urgente iniţiate de participanţi, în nume propriu şi pe cont propriu sau pe contul
clienţilor acestora;
b) instrucţiuni de plată pentru decontarea poziţiilor nete rezultate din
sistemele de compensare;
c) instrucţiuni de plată pentru decontarea fondurilor aferente operaţiunilor cu
instrumente financiare;
d) instrucţiuni de plată aferente anumitor operaţiuni efectuate de BNR.
Toate instrucţiunile de plată procesate şi decontate în sistemul ReGIS vor fi
denominate în lei.
Instrucţiunile de plată de tip transfer credit sunt iniţiate de participanţi în
sistem sub formă de mesaje de plată prin intermediul reţelei SWIFT.
În sistemul ReGIS sunt utilizate următoarele tipuri de mesaje de plată:
a) MT102 – Transfer credit multiplu (pentru mai multi clienti) – Multiple
Customer Credit Transfer;
b) MT103 – Transfer credit în numele clientului – Single Customer Credit
Transfer;
c) MT202 – Transfer credit între instituţiile financiare – General Financial
Institution Transfer;
Instrucţiunile de plată sunt procesate şi decontate în ReGIS numai dacă data
decontării prevăzută în acestea coincide cu data zilei de operare curente a
sistemului.
Suma maximă aferentă unei instrucţiuni de plată procesată prin ReGIS este
limitată de standardele de configurare a câmpurilor mesajelor SWIFT utilizate. În
cazul în care suma aferentă unei instrucţiuni de plată care se doreşte a fi transmisă
spre decontare la ReGIS depăşeşte numărul de caractere stabilit conform
standardelor SWIFT, participantul va transmite două sau mai multe instrucţiuni de
plată la ReGIS în cadrul cărora vor fi completate sumele de bani ce rezultă din
182
împărţirea sumei iniţiale, astfel încât să se încadreze în câmpul aferent sumei din
mesajele SWIFT (15 caractere inclusiv separatorul de zecimală).
Participanţii trebuie să asigure faptul că fiecare instrucţiune de plată iniţiată
în ReGIS conţine codul corespunzător tipului de tranzacţie.
Sistemul ReGIS operează conform principiului de decontare pe bază brută,
respectiv procesarea şi decontarea se fac instrucţiune cu instrucţiune. Înaintea
decontării unei instrucţiuni de plată, sistemul ReGIS verifică dacă există suficiente
fonduri disponibile în contul/conturile de decontare în cauză.
Etapele parcurse în procesarea unei instrucţiuni de plată în sistemul
ReGIS sunt următoarele:
a) iniţierea, respectiv transmiterea instrucţiunii de plată de către participant
sistemului ReGIS;
b) validarea, respectiv aplicarea de către sistemul ReGIS a unei serii de
proceduri operaţionale asupra instrucţiunii respective, al căror scop este validarea
acesteia;
c) acceptarea tehnică, respectiv momentul din care, dat fiind faptul că
instrucţiunea de plată a fost validată cu succes, sistemul consideră instrucţiunea ca
fiind intrată în sistem;
d) verificarea disponibilităţii fondurilor în contul/conturile de decontare şi
introducerea instrucţiunii de plată în coada de aşteptare dacă nu există suficiente
disponibilităţi în contul/conturile de decontare;
e) acceptarea instrucţiunii de plată spre decontare de către ReGIS, dacă
există suficiente fonduri disponibile în contul/conturile de decontare, care să
permită efectuarea decontării;
f) decontarea imediată. Acceptarea spre decontare este urmată imediat de
decontarea necondiţionată şi irevocabilă, adică definitivă (finală), respectiv
plătitorul este debitat şi beneficiarul este creditat.
Instrucţiunile de plată, acceptate în sistem, sunt procesate cronologic,
conform principiului FIFO (primul intrat, primul ieşit).
Instrucţiunile de plată transmise de participanţi în sistem sunt verificate de
sistemul ReGIS imediat ce acestea au fost recepţionate, în vederea validării sau
respingerii. Pentru instrucţiune de plată este respinsă, iniţiatorului instrucţiunii îi
este transmis un mesaj de eroare.
În cazul în care fondurile disponibile din contul de decontare al unui
participant nu sunt suficiente pentru a deconta o instrucţiune de plată, sistemul
ReGIS introduce instrucţiunea de plată respectivă în coada de aşteptare.
Ori de câte ori are loc creditarea contului de decontare al participantului care
are instrucţiuni în coada de aşteptare, sistemul reiniţiază procesarea acestora astfel:
a) instrucţiunile sunt procesate în ordine cronologică (conform principiului
FIFO), dacă instrucţiunile din coada de aşteptare au alocată aceeaşi prioritate;
b) instrucţiunile cu o prioritate mai mare sunt întotdeauna procesate înaintea
instrucţiunilor cu prioritate mai mică; acestea din urmă vor fi decontate numai dacă
în coada de aşteptare nu mai există instrucţiuni cu o prioritate mai mare;
183
c) instrucţiunile aflate în coada de aşteptare vor fi decontate conform
principiului by-pass FIFO (adică FAFO – primul disponibil, primul decontat)
numai dacă instrucţiunile respective au aceeaşi prioritate şi nu există instrucţiuni cu
prioritate mai mare în coada de aşteptare.
9.2. CASA DE COMPENSARE AUTOMATĂ (SENT)

SENT este un sistem electronic de compensare multilaterală a plăţilor, care
asigură schimbul de instrucţiuni de plată între participanţi, calculează poziţiile nete
ale participanţilor prin compensare multilaterală şi iniţiază decontarea în sistemul
ReGIS a unei instrucţiuni de decontare pe bază netă (IDN – instrucţiune de plată
pentru decontarea poziţiilor nete).
SENT asigură informarea participanţilor privind stadiul procesării
instrucţiunilor transmise de participanţi şi evoluţia poziţiilor nete ale acestora pe
parcursul sesiunii de compensare. Decontarea finală a poziţiilor nete rezultate în
acest sistem, la sfârşitul fiecărei perioade de acceptare la compensare a fişierelor cu
instrucţiuni de plată, se execută în sistemul ReGIS prin înregistrări efectuate în
conturile de decontare ale participanţilor.
Sistemul procesează ordine de plată de mică valoare (OP) şi instrucţiuni de
debitare directă (DD), transmise de participanţi sub formă de fişiere. Instrucţiunile
de plată transmise de participanţi sistemului SENT sunt iniţiate de aceştia în
executarea ordinelor primite de la clienţii lor sau, în cazul plăţilor proprii, din
iniţiativa participanţilor.
Introducerea instrucţiunilor de plată în SENT se execută de către participanţi,
pe proprie răspundere, cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul
instrumentelor de plată fără numerar şi a Regulilor sistemului SENT.
Orice menţiune referitoare la timp, in sistemul SENT se referă la ora acestui sistem.
Regulile sistemului SENT stabilesc termenii şi condiţiile pentru participarea
în sistemul SENT, drepturile şi obligaţiile participanţilor şi ale TransFonD SA în
legătură cu sistemul SENT, procedurile de transmitere şi compensare a instruc-
ţiunilor de plată şi iniţiere a decontării IDN, procedurile care trebuie urmate în
cazul unor evenimente neprevăzute, precum şi celelalte condiţii referitoare la func-
ţionarea sistemului. Aceste reguli sunt aplicabile şi opozabile tuturor participanţilor
la sistemul SENT.
TransFonD SA este administratorul de sistem şi operatorul tehnic al
sistemului SENT şi deţine în proprietate infrastructura sistemului. În calitate de
administrator al sistemului, TransFonD SA:
– gestionează şi controlează funcţionarea sistemului SENT;
– autorizează participarea la SENT;
– emite şi actualizează Regulile şi Documentaţia aferentă;
– stabileşte procedurile sistemului SENT şi standardele tehnice şi de
securitate utilizabile în sistemul SENT;
– urmăreşte respectarea Regulilor sistemului SENT de către participanţi,
putând aplica sancţiuni în cazul încălcării lor.
184
În calitate de operator tehnic, TransFonD SA administrează funcţionarea
zilnică a infrastructurii sistemului şi este responsabil pentru securitatea datelor din
sistem, aplicaţiile informatice şi infrastructura sistemului, inclusiv administrarea
aplicării soluţiilor de rezervă pentru asigurarea continuităţii activităţii (backup,
business continuity) şi a celor de recuperare în caz de dezastru.
Pentru a participa la sistemul SENT, instituţia solicitantă trebuie să fie
instituţie eligibilă, să îndeplinească condiţiile de participare la sistemul SENT şi să
încheie Contractul de participare la sistemul SENT.
La sistemul SENT pot participa:
a) instituţiile de credit autorizate conform legii să funcţioneze pe teritoriul
României;
b) Banca Naţională a României;
c) Trezoreria Statului.
Pentru a fi participant, instituţia solicitantă trebuie să deţină un cont curent
deschis în evidenţele BNR şi un cont de decontare deschis pe numele său în
sistemul ReGIS.
TransFonD SA creează şi alocă profilele de utilizator SENT la cererea
participantului, în limita profilului standard pentru participanţi.
Instrucţiunile de plată sunt transmise de participanţi grupate în „pachete” sub
formă de fişiere prin intermediul reţelei TFDNet. Acceptarea respectiv respingerea
instrucţiunilor de plată de către sistemul SENT se realizează la nivel de fişier cu
instrucţiuni de plată, şi nu la nivel de instrucţiune de plată individuală.
Instrucţiunile dintr-un fişier cu instrucţiuni de plată trebuie să conţină toate
informaţiile obligatorii prevăzute de reglementările în vigoare în România referitor
la instrucţiunile de plată respective, să fie de acelaşi tip, să aibă aceeaşi dată a
decontării interbancare şi acelaşi participant destinatar.
Fişierele cu instrucţiuni de plată transmise la sistemul SENT central trebuie
să fie autorizate de participantul iniţiator, utilizând semnătura electronică sau
tehnici echivalente de garantare a autenticităţii semnăturii, astfel încât să se asigure
respectarea principiului controlului dublu.
Sistemul SENT procesează fişierele cu instrucţiuni de plată conform
principiului „primul intrat primul ieşit” (FIFO), în toate etapele procesării.
Fişierele cu instrucţiuni de plată transmise la sistemul SENT central pot fi pro-
cesate manual (procesarea controlată de utilizatorii participantului) sau automat (STP).
Limita maximă a sumei dintr-un ordin de plată de mică valoare ce poate fi
procesat de sistemul SENT este stabilită de BNR.
Ordinele de plată de mică valoare dintr-un fişier transmis sistemului SENT
central trebuie să aibă ca dată a decontării interbancare (value date) data zilei de
operare curente a sistemului SENT.
Validarea tehnică a fişierelor OP are loc în ordinea recepţionării acestora de
la participanţi şi constă în verificarea tuturor criteriilor de validare corespunzătoare
Fişierele cu instrucţiuni de debitare directă trebuie transmise la SENT în
perioada cuprinsă între „limita maximă” şi „limita minimă” exprimate în raport cu
data compensării aferentă fiecărui fişier.
185
Data compensării înscrisă într-un fişier cu instrucţiuni de debitare directă este
data decontării interbancare (value date) a instrucţiunilor DD din fişier. Dacă data
compensării (decontării) unui fişier cu instrucţiuni DD, nu este o zi de operare,
compensarea are loc în prima zi de operare următoare. Pe parcursul unei zile de
operare participanţii pot transmite şi aproba fişiere cu instrucţiuni de debitare
directă oricând între momentul deschiderii zilei de operare a sistemului SENT şi
„momentul limită pentru DD”.
Dacă fişierul şi/sau una sau mai multe instrucţiuni DD din fişier nu respectă
toate criteriile de validare, SENT respinge întregul fişier şi transmite o notificare
participantului care l-a iniţiat, cu motivarea respingerii.
Sistemul SENT notifică imediat participantul beneficiar cu privire la starea
fişierelor DD, prin mesaje transmise către staţia de lucru a acestuia la fiecare
schimbare a stării unui fişier transmis.
Fişierele cu instrucţiuni de plată de debitare directă autorizate de participantul
iniţiator şi acceptate din punct de vedere tehnic, sunt transmise de către SENT
participantului plătitor, imediat după validare. Participantul plătitor trebuie să
transmită eventualele refuzuri pentru instrucţiunile de debitare directă recepţionate,
înainte de încheierea perioadei de aşteptare a refuzurilor ale cărei limite (maximă şi
minimă) sunt definite în funcţie de data compensării (decontării). Pentru un fişier
DD, perioada de aşteptare a refuzurilor începe în momentul recepţionării fişierului
în sistemul SENT central şi se încheie în ultima zi de operare anterioară datei
decontării, mai exact la momentul limită pentru DD, din acea zi. În cazul în care
participantul plătitor nu transmite cel puţin un refuz înainte de sfârşitul perioadei de
aşteptare, toate instrucţiunile de debitare directă din fişierul respectiv sunt
considerate ca acceptate la plată de către respectivul participant plătitor.
Un fişier cu refuzuri poate conţine oricâte refuzuri cu condiţia ca toate să se
refere la instrucţiuni DD care au aparţinut unui singur fişier DD înregistrat anterior
de sistem şi recepţionat de participantul plătitor.
La sfârşitul ultimei zile de operare înainte de data decontării, sistemul SENT
calculează, pentru fiecare participant, pe baza valorilor reziduale ale fişierelor DD
cu data de decontare în următoarea zi de operare, totalul de plătit şi totalul de
încasat, precum şi o poziţie multilaterală netă estimată. Totalurile de plătit şi de
încasat (poziţii brute) şi poziţiile nete estimate sunt puse la dispoziţia
participanţilor, fiecare participant având acces numai la datele proprii.
Pe baza acestui raport participanţii pot constitui garanţii adecvate pentru
compensarea instrucţiunilor DD în ziua de decontare.
9.3. NOUTĂŢI LEGISLATIVE PRIVIND REGIMUL CECULUI,

CAMBIEI ŞI BILETULUI LA ORDIN
Noutăţi în domeniul legislativ cu privire la instrumentele de plată de debit
Cecul, cambia şi biletul la ordin vor putea fi procesate şi în format electronic,
începând din anul 2008, legislaţia actuală stabilind că prezentarea acestora la plată
se poate face numai în original.
186
Prevederile sunt incluse în două proiecte de lege, pentru modificarea cadrului
normativ privind cecul, cambia şi biletul la ordin, elaborate de Ministerul
Economiei şi Finanţelor.
Printre noutăţile ce vor fi aduse în legislaţia privind instrumentele de plată de
debit se numără:
a) stabilirea unui termen unic (15 zile de la data emiterii) de prezentare la
plată a cecului emis şi plătibil în România;
b) eliminarea posibilităţii de posdatare a cecurilor (prezentarea la plată a unui
cec, care are înscrisă o dată a emiterii ulterioară momentului prezentării);
c) eliminarea înscrisurilor de pe verso-ul instrumentelor de plată de debit;
d) eliminarea utilizării alonjei;
e) prezentarea la plată a instrumentelor de plată de debit în format electronic,
respectiv, prin ,,trunchiere”.
Procesarea automată a instrumentelor de plată de debit
Practic, noutăţile care vor interveni în procesarea instrumentelor de debit
(cec, cambie şi bilet la ordin) se concretizează în:
• eliminarea circulaţiei suportului hârtie prin trunchierea instrumentelor de
debit la unitatea bancară a beneficiarului;
• transmiterea electronică a instrucţiunilor de plată de debit şi a imaginilor
instrumentelor de debit;
• validarea/refuzul plăţii pe baza imaginilor scanate ale instrumentelor de
debit;
• compensarea instrucţiunilor de debit în sistemul SENT, cu decontare în
sistemul ReGIS;
• asigurarea unui grad înalt de securizare şi automatizare a procesării
instrumentelor de debit, cu costuri mai mici şi cu procesare mai rapidă.
Implementarea procedurilor de prelucrare automată a instrumentelor de plată
de debit poate aduce, în timp, şi o altă noutate, respectiv, personalizarea acestor
instrumente de către banca emitentului (trăgător/subscriitor), prin imprimarea unui
cod de bare pe fiecare instrument de debit. Informaţiile incluse în acest cod de bare
pot include:
• codul IBAN al clientului emitent;
• seria şi numărul instrumentului de debit;
• codul tranzacţie (tip instrument de plată).
Procesul de trunchiere a unui instrument de plată de debit presupune
transpunerea în format electronic a informaţiilor relevante de pe documentele
originale, reproducerea imaginii originale în format electronic şi transmiterea
informaţiei electronice obţinute prin cele două operaţiuni către instituţia de credit a
plătitorului.
Etapele principale ale procesării automate a instrumentelor de plată de
debit prin sistemul SENT vor fi următoarele:
187
a) Trunchierea instrumentelor de debit
Trunchierea instrumentelor de plată de debit are loc la unitatea bancară a
beneficiarului, unde este prezentat pentru prima dată la plată instrumentul de debit,
sau la o unitate apropiată, în funcţie de repartizarea volumului de tranzacţii în
cadrul reţelei teritoriale a băncii beneficiarului.
Informaţiile de plată şi imaginea instrumentului sunt captate pe suport
electronic fie cu ajutorul unor dispozitive specializate, fie cu scanere obişnuite,
constituindu-se fişiere similare cu mesajele de debit direct, respectiv fişiere cu
imagini.
Pentru certificarea conformităţii informaţiilor de plată şi imaginii electronice
cu originalul pe suport hârtie al instrumentului de debit, autentificarea ulterioară şi
controlul integrităţii mesajelor electronice va fi utilizată semnătura digitală.
Instrumentele de plată pe suport hârtie nu se mai transmit pe circuit
interbancar, circulaţia acestora se opreşte la punctul unde se realizează operaţiunea
de trunchiere24).8).
b) Prezentarea electronică la plată în sistemul SENT (în T-n, T-m)25)9)
Instrumentele de debit vor fi prezentate electronic la plată băncii plătitorului
prin sistemul SENT, sub formă de fişiere, după cum urmează:
– instrucţiunea de plată de debit şi imaginea digitală a instrumentului de
plată26)10sunt transmise de la unitatea bancară a beneficiarului la centrala acesteia;
– de la centrala beneficiarului instrucţiunea de plată, însoţită de imaginea sa
digitală, este transmisă la sistemul SENT;
– de la sistemul SENT, unde sunt validate şi înregistrate, instrucţiunile de
plată şi imaginile instrumentelor sunt transmise mai departe la unitatea bancară a
plătitorului, prin centrala băncii acestuia.
c) Validarea plăţii
Validarea plăţii este realizată de către banca plătitorului pe baza imaginii
scanate a instrumentului de plată de debit. Pot fi utilizate diferite sisteme şi baze de
date cu variate grade de centralizare şi automatizare. Eventualele refuzuri vor fi
transmise în sistemul SENT în cadrul unui termen stabilit prin regulile de sistem
(perioada de aşteptare a refuzurilor).
24)
Decizia cu privire la unitatea unde se realizează trunchierea aparţine băncilor
comerciale, acestea stabilind în funcţie de criterii proprii care este soluţia optimă în cazul
lor (trunchiere la fiecare unitate teritorială, trunchiere la nivelelor unor centre judeţene sau
regionale, trunchiere la nivelul centralei etc.).
25)
Perioada de prezentare la plată (T-n, T-m) va fi stabilită prin Regulile de sistem
ale SENT şi parametri ai sistemului; T reprezintă data compensării, iar n şi m sunt
parametri ai sistemul, exprimaţi în număr de zile şi moment din zi.
26)
În funcţie de procedurile de trunchiere stabilite de fiecare bancă.
188
Pentru fiecare refuz recepţionat şi valid din punct de vedere formal, sistemul
SENT calculează valoarea reziduală a fişierului în care se află instrucţiunea de
debit refuzată, prin diminuarea valorii fişierului cu suma refuzată, apoi transmite
refuzul băncii beneficiarului.
O deosebire importantă faţă de schema de procesare a instrucţiunilor de
debitare directă o constituie posibilitatea refuzului parţial la plată pentru
instrumentele de debit.
d) Compensarea instrumentelor de plată de debit (în T)
Compensarea instrucţiunilor de debit va avea loc în sistemul SENT în mod
asemănător cu procesarea debitului direct, confirmarea plăţii fiind implicită, în
sensul că sistemul consideră acceptate la plată toate instrucţiunile de debit pentru
care nu a fost primit un refuz de la centrala băncii plătitorului.
Sistemul SENT calculează şi actualizează poziţiile nete ale participanţilor în
urma validării valorii reziduale a fiecărui fişier cu limita de garantare a participan-
tului plătitor, acceptarea la compensare a fiecărui fişier fiind condiţionată de
încadrarea în această limită.
e) Rapoartele şi reconcilierea
Rapoartele produse de sistemul SENT, precum şi procesul de reconciliere cu
participanţii vor fi actualizate cu informaţiile privind instrucţiunile de debit. În plus
faţă de rapoartele generate în prezent de sistemul SENT va fi produs (pentru Banca
Naţională a României) un raport cu refuzurile la plată înregistrate în sistemul
SENT.
f) Arhivarea
Arhivarea electronică. Imaginile digitale ale instrumentelor de debit vor fi
păstrate în trei locaţii: unitatea bancară a beneficiarului unde a avut loc trunchierea,
unitatea bancară a plătitorului şi TransFonD, ca terţ de încredere, astfel eventualele
dispute vor putea fi rezolvate cu rapiditate.
Arhivarea instrumentelor pe suport hârtie. Instrumentele de debit pe suport
hârtie nu se mai transmit pe circuit interbancar, se păstrează la unitatea unde se
realizează trunchierea, unde se arhivează inclusiv cu precizări privind fiecare stadiu
al procesării (prezentare, trunchiere, compensare, refuz total sau parţial etc.).
Cele descrise anterior le vom reprezenta în continuare schematic (Schemele
nr. 11 şi 12), pentru înţelegerea corectă a procesului general de trunchiere şi
varianta recomandată a acestuia: trunchierea la unitatea bancară a beneficiarului.
189
Schema nr. 11. Procesul general de trunchiere
Schema nr. 12. Procesul de trunchiere la unitatea bancară a beneficiarului
190
Procesarea automată a instrumentelor de plată de debit vizează reducerea
duratei procesului de compensare şi decontare, diminuarea costurilor de procesare,
asigurarea unui nivel ridicat al securităţii, inclusiv prin utilizarea semnăturii
digitale, precum şi furnizarea unor servicii de plăţi operative şi eficiente pentru
instituţiile de credit.
Operaţiunea nu este obligatorie pentru instituţiile de credit, care au
posibilitatea de a recurge la această modalitate de plată numai dacă au agreat acest
lucru, prin semnarea unor acorduri sau a contractului de participare la sistemul
electronic de plăţi.
Implementarea procedurilor de procesare automată a instrumentelor de plată
de debit, ca noutate în domeniul decontărilor din ţara noastră, presupune, pe lângă
modificările de natură legislativă, şi modificări tehnice şi organizatorice la nivelul
întregii reţele a fiecărei instituţii de credit. Toate acestea, pentru instituţiile de
credit, reprezintă, pe termen scurt, cheltuieli însemnate.
Economiile rezultate, la nivelul sistemului bancar, în urma procesării
automate a instrumentelor de plată de debit, sunt estimate la circa 85 milioane euro.
Toate aceste economii se vor răsfrânge în timp asupra comisioanelor percepute de
bănci pentru procesarea acestor instrumente.
191
CAPITOLUL 10
RISCUL ÎN ACTIVITATEA
DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI
10.1. RISCUL OPERAŢIONAL

Riscul operaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau nerealizării
profiturilor estimate, determinat de factori interni (derularea neadecvată a unor
activităţi interne, existenţa unui personal sau a unor sisteme necorespunzătoare
etc.) sau de factori externi (condiţii economice, schimbări în mediul bancar,
progrese tehnologice etc.).
Riscul juridic, componentă a riscului operaţional, apare ca urmare
a neaplicării sau aplicării defectuoase a dispoziţiilor legale sau contractuale,
care afectează negativ operaţiunile sau situaţia instituţiilor de credit.
În activitatea de încasări şi plăţi, instituţia de credit trebuie să deţină politici
privind administrarea riscului operaţional pe acest sector de activitate. Aceste
politici vor lua în considerare cel puţin următoarele tipuri de evenimente
generatoare ale unui astfel de risc:
a) frauda internă (de exemplu: raportarea cu rea-credinţă a operaţiunilor, furtul
de documente, falsificarea documentelor, încheierea de către salariaţi de tranzacţii în
cont propriu, calculul de dobânzi neautorizate etc.);
b) frauda externă – acţiuni intenţionate de încălcare a legii efectuate de terţi,
de delapidare etc. (de exemplu: tentativa de jaf, tâlhăria, plasarea de documente
false sau contrafăcute, falsificarea, spargerea unor coduri aferente sistemelor
informatice);
c) practici defectuoase legate de clientelă, produse şi activităţi (de exemplu:
utilizarea necorespunzătoare a informaţiilor confidenţiale deţinute în legătură cu
clientela, spălarea banilor, vânzarea unor produse neautorizate, folosirea greşită de
către clienţi a produselor şi serviciilor aferente sistemului electronic banking);
d) întreruperea activităţii şi funcţionarea defectuoasă a sistemelor (de
exemplu: defecţiuni ale componentelor hardware şi software, probleme legate de
telecomunicaţii, erori legate de nerespectarea circuitului datelor sau documentelor,
viruşi informatici, defecţiunea sau distrugerea mediului de stocare a informaţiei sau
întreruperea alimentării cu utilităţi, proiectarea, implementarea şi întreţinerea
defectuoasă a sistemului electronic banking);
192
e) securitatea sistemului electronic banking (de exemplu: angajamente ale
instituţiei de credit rezultate în mod fraudulos prin contrafacerea monedei
electronice sau înregistrarea unor pierderi ori a unor angajamente suplimentare de
către clienţi în cazul unui acces defectuos în cadrul sistemului etc.);
f) tratamentul aplicat clienţilor şi procesarea defectuoasă a datelor legate de
aceştia (de exemplu: înregistrarea eronată a datelor de intrare, documentaţia legală
incompletă, accesul neautorizat la conturile clienţilor, litigii etc.);
g) management de proces şi execuţie (de exemplu: nerespectarea
reglementărilor interne ale instituţiei de credit, neverificarea autenticităţii
documentelor, erori umane – neintenţionate – de preluare de documente, prelucrare
de date, de validare, raportări eronate, riscuri legate de păstrarea, arhivarea sau
procesarea necorespunzătoare a documentelor, riscuri legate de produsele noi sau
de modificarea celor existente).
Pentru activitatea de tipul electronic banking, inclusiv cea de emisiune şi
administrare de monedă electronică, instituţia de credit trebuie să dezvolte politici
şi proceduri care să asigure integritatea, autenticitatea şi confidenţialitatea datelor,
precum şi securitatea proceselor de operare.
Politicile de securitate ale instituţiei de credit aferente activităţii de tipul
electronic banking, inclusiv a celei de emisiune şi administrare de monedă
electronică, trebuie să cuprindă cel puţin:
– definirea responsabilităţilor pentru dezvoltarea şi implementarea unor
proceduri de securitate a informaţiilor;
– stabilirea unor proceduri pentru evaluarea conformităţii cu politica;
– măsuri de remediere şi raportare a situaţiilor de nerespectare a măsurilor de
securitate.
Procedurile de securitate ale instituţiei de credit, aferente activităţii de tipul
electronic banking, inclusiv a celei de emisiune şi administrare de monedă
electronică, trebuie să cuprindă o combinare de elemente de hardware şi software,
cum ar fi: codificare, parole, firewalls, controale ale viruşilor şi monitorizarea
angajaţilor.
Prin organizarea activităţii lor de informare, emitentul instrumentelor de plată
electronice şi banca acceptantă răspund de identificarea, evaluarea şi limitarea
producerii efectelor fraudelor şi activităţilor cu potenţial de risc.
Banca acceptantă va identifică activităţile suspecte cu carduri la comerciantul
acceptant, prin compararea tranzacţiilor decontate cu datele care reflectă
autorizările cerute şi transmise comerciantului acceptant şi cu nivelurile de risc
adoptate prin normele proprii, notificând comerciantului acceptant şi altor persoane
îndreptăţit interesate informaţii şi orice documente care le-ar putea fundamenta
deciziile de prevenire a riscurilor de neplată, de limitare sau de împărţire a efectelor
acestora, după caz.
Băncile acceptante vor clasifica comercianţii acceptanţi în funcţie de
parametrii pe care îi consideră definitorii pentru activitatea suspectă, astfel încât,
după caz, să poată fi în măsură:
193
a) să impună limitări la cererile de autorizare ale acestora;
b) să instaleze un terminal sub controlul lor la punctul de vânzare al comercian-
tului acceptant, cu introducerea obligativităţii tastării codului PIN de către deţinător.
În cadrul procesului de monitorizare a tranzacţiilor cu carduri efectuate la
comercianţii acceptanţi, băncile acceptante au obligaţia de a identifica activitatea
frauduloasă. Ele vor identifica cel puţin următoarele tipuri de fraudă:
a) acceptarea repetată la plată, cu bună-credinţă sau nu, de carduri
contrafăcute;
b) furnizarea către persoane neautorizate de informaţii cu privire la carduri valide
acceptate la plată (prin copierea benzii magnetice sau a informaţiilor embosate ori
gravate pe suprafaţa cardului şi transmiterea acestor date către aceştia);
c) dublarea de către comerciantul acceptant a chitanţelor aferente unor
tranzacţii şi remiterea acestora spre încasare băncii acceptante.
Băncile acceptante au obligaţia de a constitui baze de date privind
comercianţii acceptanţi ale căror contracte de acceptare la plată a cardurilor au fost
reziliate din cauza numărului excesiv de fraude înregistrate.
Băncile acceptante au obligaţia de a constitui baze de date privind
comercianţii acceptanţi asupra cărora există suspiciunea că desfăşoară o activitate
frauduloasă, fără să fi fost luată nici o decizie de reziliere a contractelor de
acceptare la plată a cardurilor.
Pentru realizarea acestor baze de date, băncile acceptante vor fi obligate să
insereze în contractele de acceptare la plată a cardurilor sau a instrumentelor de
plată de tip monedă electronică, încheiate cu comercianţii acceptanţi, clauze
privind informarea comercianţilor acceptanţi asupra dreptului băncii acceptante de
a folosi anumite date de identificare ale acestora (codul fiscal, numărul de
înregistrare la oficiul registrului comerţului, numărul unic de înregistrare la Camera
de comerţ şi industrie, denumirea societăţii), în situaţia în care comercianţii
acceptanţi desfăşoară o activitate frauduloasă.
Emitentul instrumentelor de plată electronică are obligaţia să identifice
activitatea frauduloasă, să se informeze în legătură cu aceasta din orice sursă,
pentru evitarea riscurilor de neplată, şi să ia toate măsurile ce se impun pentru
limitarea fraudelor şi descurajarea tentativelor de fraudă.
În evaluările emitentului de instrumente de plată electronică, activitatea
frauduloasă va include, fără a se limita la acestea, următoarele:
a) pierderea cardului – deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie
efectuată pe contul său, ca urmare a reclamării anterioare a pierderii cardului;
b) furtul cardului – deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie
efectuată pe contul său, ca urmare a reclamării anterioare a furtului cardului;
c) emiterea şi nerecepţionarea cardului de către deţinător – deţinătorul
cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său, ca urmare a
faptului că acesta reclamă nerecepţionarea cardului emis pe numele său şi
emitentul confirmă că a transmis cardul deţinătorului;
194
d) cerere de eliberare a cardului eronată sau completată fraudulos –
deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său,
ca urmare a faptului că acesta susţine că nu a solicitat niciodată emiterea unui card
pe numele său sau emitentul confirmă că informaţiile privind deţinătorul cardului
au fost introduse în mod eronat pe formularul de cerere de emitere a cardului;
e) utilizarea în cadrul tranzacţiilor a unui card contrafăcut – deţinătorul
cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său, ca urmare a
faptului că acesta reclamă neautorizarea tranzacţiei de către deţinător, iar emitentul
confirmă că banda magnetică şi/sau cardul au fost copiate şi informaţiile au fost
folosite pentru efectuarea tranzacţiei;
f) folosirea frauduloasă a cardului de către o persoană neautorizată –
deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe contul său,
ca urmare a faptului că acesta reclamă neautorizarea tranzacţiei de către deţinător,
iar emitentul confirmă că o altă persoană s-a prezentat, în mod fraudulos, ca
utilizator autorizat sau deţinător al cardului;
g) folosirea frauduloasă a numărului de cont al cardului în cadrul unei
tranzacţii – deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe
contul său, ca urmare a reclamării de către acesta a faptului că tranzacţia nu a fost
autorizată de către deţinător, iar numărul său de cont a fost folosit în mod ilegal
într-o tranzacţie ce nu necesită prezenţa fizică a cardului (tranzacţii efectuate prin
Internet sau telefon);
h) fraudă identificată de banca acceptantă şi efectuată la comerciantul
acceptant – deţinătorul cardului contestă, în mod legitim, o tranzacţie efectuată pe
contul său şi banca acceptantă confirmă emitentului că tranzacţia respectivă a avut
loc ca urmare a unei fraude la comerciantul acceptant, prin duplicarea chitanţei afe-
rente unei tranzacţii, autorizată sau neautorizată, şi transmisă acestuia pentru plată.
Emitentul şi banca acceptantă vor identifica activitatea neobişnuită a deţi-
nătorului şi, respectiv, a comerciantului acceptant, care, prin desfăşurarea şi conse-
cinţele ei, depăşeşte limitele prestabilite, fie din punct de vedere al acumulării, fie
din punct de vedere al apariţiei unui exces de tranzacţii pe credit ale comerciantului
acceptant, fie din punct de vedere al apariţiei unui ritm accelerat de creştere a
depozitelor bancare ale deţinătorilor de carduri, fie din orice alte motive pe care
consideră oportun să le urmărească pentru evitarea riscurilor de neplată, comu-
nicând comerciantului acceptant, deţinătorului, precum şi altor persoane şi auto-
rităţi relevante informaţia şi orice document pe care aceştia l-ar putea folosi în
fundamentarea deciziilor adoptate pentru prevenirea şi limitarea riscurilor de neplată.
Emitentul şi banca acceptantă:
• vor face dovada că la autorizarea plăţii cu card deţin proceduri de stabilire
şi de administrare a riscurilor de neplată, prin etalonarea nivelurilor acestora şi
încadrarea corespunzătoare a deţinătorilor şi comercianţilor acceptanţi în nivelurile
de risc stabilite, în vederea fundamentării unui comportament adecvat în cadrul
structurilor lor interne având competenţe de refuz la plată, de impunere de restricţii
şi interdicţii, astfel încât acestea să evite discriminări nejustificate în cadrul
clientelei şi producerea riscurilor de neplată;
195
• vor dispune de structuri adecvate pentru analizarea şi autorizarea
tranzacţiilor cu carduri. Aceste structuri vor putea fundamenta şi emite refuzuri la
plată, ca urmare a desfăşurării unei activităţi suspecte sau frauduloase. Refuzul la
plată va fi primit de banca acceptantă şi va fi adus la cunoştinţă comerciantului
acceptant în timp util, conform prevederilor contractuale;
• vor organiza procesul de autorizare astfel încât activităţile frauduloase care
apar la un comerciant acceptant, desemnat ca având un nivel de risc ridicat, în
decursul unei perioade de monitorizare, să poată fi refuzate la plată din iniţiativa
unui terţ, care să angajeze răspunderea emitentului faţă de comerciantul acceptant.
Banca acceptantă îşi va organiza activitatea astfel încât să poată urmări
activităţile comerciantului acceptant şi ale procesorului în organizarea circuitului
documentelor, evidenţelor şi notificărilor, pentru a stopa cererile excesive de
chitanţe/recipise care într-o perioadă dată sunt mai mari decât o medie stabilită
anterior pe baza informaţiilor primite de la comerciantul acceptant şi de la
deţinător, eventual preluate din cererile de reconstituire a chitanţelor/recipiselor pe
care aceştia le declară pierdute, furate sau distruse.
În scopul identificării şi evaluării riscului operaţional în activitatea de
încasări şi plăţi, instituţia de credit trebuie să ia cel puţin măsura stabilirii unor
indicatori cu ajutorul cărora să poată fi determinată poziţia instituţiei de credit afectate
de riscul operaţional din acest domeniu (de exemplu: număr de tranzacţii nefinalizate,
frecvenţa şi/sau gravitatea erorilor şi omisiunilor, creşterea rapidă a activităţii), precum
şi a unor limite aferente acestora.
Instituţia de credit trebuie să dispună de următoarele proceduri pentru
administrarea riscului operaţional:
a) proceduri de evaluare;
b) proceduri de monitorizare;
c) proceduri de reducere a riscului.
Riscul de conformitate
Riscul de conformitate reprezintă riscul unor pierderi financiare sau al unor
sancţiuni de natură legală sau de reglementare ca urmare a neconformării cu
cerinţele legii, ale regulilor şi standardelor naţionale şi internaţionale în domeniul
spălării banilor, finanţării actelor de terorism şi cunoaşterii clientelei.
Riscul de conformitate reprezintă şi posibilitatea ca operaţiunile bancare
electronice să comporte diferenţe, din punct de vedere legal, faţă de procedurile
clasice, bazate de documente pe suport hârtie.
Această categorie de risc este cu atât mai mare în cazul când banca şi clientul
sunt situaţi în ţări diferite sau în regiuni în care legislaţia, în special cea din
domeniul bancar, diferă.
Pentru preîntâmpinarea unui astfel de risc, sunt necesare cunoaşterea pieţelor
pe care operează banca, eventual, chiar deschiderea unor reprezentanţe ale băncii în
zonele sensibile.
196
10.2. RISCUL REPUTAŢIONAL
Riscul reputaţional reprezintă riscul înregistrării de pierderi sau al
nerealizării profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de încredere a publicului în
integritatea instituţiilor de credit.
Altfel spus, riscul reputaţional reprezintă posibilitatea ca publicitatea negativă
făcută practicilor de afaceri ale unei instituţii de credit şi/sau persoanelor legate de
aceasta – acţionari, parteneri de afaceri etc. –, indiferent dacă este conformă
realităţii sau nu, să cauzeze o pierdere a încrederii în integritatea instituţiei de
credit.
La evaluarea riscului reputaţional, instituţiile de credit trebuie să ia în
considerare cadrul legal şi de reglementare, inclusiv în domeniul social, precum şi
orice alte elemente care le pot afecta activitatea (de exemplu: publicitatea negativă,
conformă sau nu cu realitatea, făcută practicilor de afaceri şi/sau persoanelor legate
de acestea, pierderea încrederii în soliditatea unei instituţii de credit, datorată
încălcării grave a securităţii acesteia în urma unor atacuri interne sau externe
asupra sistemului informaţional, întâmpinarea de către clienţi a unor probleme în
utilizarea anumitor produse, fără a avea suficiente informaţii despre acestea şi fără
a cunoaşte procedurile de remediere a problemelor respective, necunoaşterea clară
a drepturilor şi obligaţiilor părţilor unei tranzacţii de tip electronic banking,
inclusiv cu monedă electronică).
În vederea reducerii riscului reputaţional, instituţiile de credit pot dezvolta
programe de educare a clienţilor pentru utilizarea noilor produse şi servicii, pentru
cunoaşterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot
apărea şi a modalităţilor de soluţionare a acestora.
Având în vedere reglementările legale pentru prevenirea şi sancţionarea
spălării banilor şi necesitatea diminuării riscului reputaţional, operaţional, de credit,
de lichiditate şi de conformare la cerinţele legii, precum şi protejarea siguranţei şi
stabilităţii instituţiilor de credit şi, prin aceasta, a integrităţii sistemului bancar, Banca
Naţională a României a emis reglementări potrivit cărora instituţiile de credit au
obligaţia de a derula activitatea curentă în conformitate cu cerinţele standardelor de
cunoaştere a clientelei.
În scopul asigurării desfăşurării activităţii bancare în conformitate cu cerinţele
legii, inclusiv cu legislaţia privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi cu
regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, instituţia de credit trebuie să adopte
politici şi proceduri eficiente de cunoaştere a clientelei, care să promoveze înalte
standarde etice şi profesionale şi să prevină folosirea băncii de către clienţii acesteia
pentru desfăşurarea unor activităţi de natură infracţională sau a altor activităţi contrare
legii.
Programele de cunoaştere a clientelei trebuie să aibă în vedere toate
operaţiunile instituţiei de credit care implică primirea sau distribuirea de fonduri
ale clienţilor, cuprinzând, fără a fi limitative:
a) deschiderea de conturi curente, de depozit, de economii, de credit, de card;
b) deschiderea de conturi de evidenţă a valorilor mobiliare;
197
c) închirierea de casete de siguranţă;
d) efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare ori cu alte instrumente
financiare, valută, metale şi pietre preţioase, a căror valoare depăşeşte 10.000 euro
în echivalent;
e) operaţiuni cu numerar care depăşesc 10.000 euro în echivalent;
f) acordarea de credite şi operaţiuni cu efecte de comerţ.
Operaţiunile cu numerar sunt considerate operaţiunile efectuate la ghişeul
băncii sub formă de schimb valutar, vânzare-cumpărare de metale preţioase,
subscriere de obligaţiuni, vânzarea de cecuri de călătorie, încasare de cecuri şi alte
asemenea operaţiuni.
Cerinţele privind cunoaşterea clientelei se aplică şi în cazul tranzacţiilor în
care banca este angajată şi care pot genera pentru aceasta o expunere semnificativă
la riscul reputaţional sau de altă natură, decurgând din calitatea partenerului său
contractual sau a oricărei alte persoane fizice ori entităţi care are o legătură cu
tranzacţia respectivă.
Instituţia de credit va intra în relaţii de afaceri şi va furniza produsele oferite
numai în funcţie de calitatea clientului.
Instituţiile de credit trebuie să asigure o revizuire periodică a informaţiilor
deţinute cu privire la client şi să realizeze o actualizare permanentă a evidenţelor
întocmite la începutul relaţiei. În funcţie de evoluţia relaţiei cu fiecare client,
băncile vor proceda la reîncadrarea acestora în categoriile de clientelă
corespunzătoare.
Schimbările ulterioare în informaţiile furnizate vor fi verificate şi înregistrate
în mod corespunzător.
Dacă apar în mod frecvent schimbări substanţiale în structura clienţilor
persoane juridice sau a altor entităţi fără personalitate juridică ori a deţinătorilor
acestora, banca trebuie să realizeze verificări ulterioare.
Revizuirea poate avea loc atunci când se derulează o tranzacţie semnificativă,
când cerinţele referitoare la documentaţia necesară pentru fiecare client se modifică
în mod semnificativ sau când există o modificare importantă în modul de operare a
contului.
În situaţiile în care există lipsuri în informaţiile deţinute despre un client
existent ori când există indicii sau banca suspectează că informaţiile furnizate nu
corespund realităţii, aceasta trebuie să ia măsurile necesare pentru ca toate
informaţiile relevante să fie obţinute cât mai curând posibil.
În situaţia în care nu pot fi obţinute informaţiile solicitate sau în cazul în care
se constată ulterior că informaţiile furnizate de client nu corespund realităţii, banca
va depune diligenţele necesare pentru încheierea relaţiilor cu clientul respectiv şi,
după caz, va raporta despre aceasta autorităţilor competente şi Băncii Naţionale a
României.
Băncile trebuie să asigure monitorizarea activităţii clientului prin urmărirea
tranzacţiilor efectuate de acesta prin toate conturile sale, indiferent de tipul contului
şi unităţile teritoriale ale băncii unde sunt deschise acestea.
198
Programul trebuie să prevadă un grad de monitorizare a tranzacţiilor derulate
prin conturi, care să fie raportat la gradul de risc asociat diferitelor categorii de
clienţi.
În vederea asigurării unei monitorizări eficiente a tranzacţiilor şi a conturilor,
băncile trebuie să cunoască activitatea clientului astfel încât să poată identifica
tranzacţiile care ies din tiparele obişnuite ale operaţiunilor derulate de acesta prin
conturile bancare.
Procedura de determinare a activităţii obişnuite sau preconizate a clientului
trebuie să aibă în vedere tipul de cont care a fost deschis. În acest sens, banca
trebuie să realizeze o clasificare a clientelei în mai multe categorii, având în vedere
factori cum ar fi:
a) tipul contului;
b) tipul tranzacţiilor derulate prin diferitele tipuri de conturi;
c) numărul şi volumul tranzacţiilor derulate prin cont;
d) riscul unei activităţi ilicite asociat diferitelor tipuri de conturi şi de
tranzacţii derulate prin cont.
Banca trebuie să se concentreze asupra tipurilor de tranzacţii care nu se
încadrează în tiparele obişnuite şi să izoleze tranzacţiile care prezintă factori de risc
ce necesită o evaluare ulterioară.
Apariţia unor suspiciuni depinde de volumul activelor sau veniturilor, de
tipul tranzacţiilor, circumstanţele economice, reputaţia ţării de origine şi de
plauzibilitatea explicaţiilor oferite de client.
Tranzacţiile suspecte pot include:
• tranzacţiile care nu se circumscriu tiparelor obişnuite, inclusiv datorită
frecvenţei neobişnuite a retragerilor ori depunerilor operate în cont;
• tranzacţiile complexe, de o valoare semnificativă, care implică depuneri şi
retrageri de mari sume de bani;
• transferuri externe sau alte operaţiuni care nu par să aibă un sens economic,
comercial sau legal, inclusiv transferuri externe care nu se circumscriu activităţii
statutare a clientului sau care sunt ordonate de clienţi care nu sunt angajaţi în
activitatea statutară.
Circumstanţele şi scopul unor asemenea tranzacţii trebuie să fie examinate
cât mai curând posibil, inclusiv pe baza unor documente suplimentare solicitate
clientului pentru justificarea tranzacţiei, constatările să fie consemnate în scris şi să
fie disponibile verificărilor ulterioare.
10.3. MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE

A SPĂLĂRII BANILOR
Având în vedere prevederile reglementărilor legale pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor şi necesitatea diminuării riscului reputaţional,
operaţional, de credit, de lichiditate şi de conformare la cerinţele legii, precum şi
protejarea siguranţei şi stabilităţii instituţiilor de credit şi, prin aceasta, a integrităţii
sistemului bancar, în scopul asigurării desfăşurării activităţii bancare, instituţiile de
199
credit trebuie să adopte politici şi proceduri eficiente de cunoaştere a clientelei,
denumite programe de cunoaştere a clientelei, care să promoveze standarde etice şi
profesionale şi să prevină folosirea instituţiei de credit de către clienţii acesteia pentru
desfăşurarea unor activităţi de natură infracţională sau a altor activităţi contrare legii.
Programele de cunoaştere a clientelei trebuie să aibă în vedere toate
operaţiunile instituţiei de credit care implică primirea sau distribuirea de fonduri
ale clienţilor, cuprinzând, fără a fi limitative:
a) deschiderea de conturi curente, de depozit, de economii, de credit, de card;
b) deschiderea de conturi de evidenţă a valorilor mobiliare;
c) închirierea de casete de siguranţă;
d) efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare ori cu alte instrumente
financiare, valută, metale şi pietre preţioase, a căror valoare depăşeşte 10.000 euro
în echivalent;
e) operaţiuni cu numerar care depăşesc 10.000 euro în echivalent;
f) acordarea de credite şi operaţiuni cu efecte de comerţ.
Spălarea banilor reprezintă infracţiunea care are ca scop:
• schimbarea sau transferul de bunuri (corporale sau necorporale, mobile ori
imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu
privire la acestea), cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul
ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la
urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
• ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
• dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin
din săvârşirea de infracţiuni.
Tranzacţia suspectă reprezintă operaţiunea care, prin natura ei şi caracterul
neobişnuit în raport cu activităţile clientului, trezeşte suspiciunea de spălare a banilor.
Persoanele cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor
din instituţiile de credit vor raporta Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor, în cel mult 24 de ore, efectuarea operaţiunilor cu sume în
numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a
10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe
operaţiuni legate între ele.
De asemenea, instituţiilor de credit le revine obligaţia de a raporta şi
transferurile externe în şi din conturi pentru sume a căror limită minimă este
echivalentul în lei a 10.000 euro.
Nu sunt supuse obligaţiei de raportare către Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor următoarele categorii de operaţiuni derulate prin
trezoreria statului: eliberări de sume în numerar privind drepturi salariale, plăţile
efectuate de către instituţiile publice, încasările de impozite, taxe, contribuţii şi
orice alte venituri bugetare de la persoane fizice şi juridice, inclusiv sumele în
200
numerar depuse de către instituţiile publice, precum şi transferurile externe în şi din
conturi pentru sume a căror limită maximă este echivalentul în lei a 10.000 euro.
Instituţiile de credit, care au cunoştinţă că o operaţiune ce urmează să fie
efectuată are ca scop spălarea banilor, pot să efectueze operaţiunea fără informarea
prealabilă a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, dacă
tranzacţia se impune a fi efectuată imediat sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici
eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacţiei suspecte. Instituţiile de credit sunt
obligate însă să informeze Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării
Banilor de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, despre tranzacţia efectuată,
precizând şi motivul pentru care nu au făcut informarea.
În cazul efectuării operaţiunilor cu valori mobiliare ori cu alte instrumente
financiare, valută, metale şi pietre preţioase, precum şi a operaţiunilor cu numerar a
căror valoare se situează sub limita de 10.000 euro în echivalent, instituţia de credit
trebuie să verifice identitatea clientului/clienţilor în situaţiile în care sunt suspiciuni că
mai multe asemenea operaţiuni au o legătură între ele şi fac parte dintr-o singură
tranzacţie care a fost astfel divizată în scopul evitării cerinţelor de identificare.
Dacă banca suspectează că o operaţiune are drept scop spălarea banilor,
aceasta trebuie să verifice identitatea clientului, indiferent de valoarea operaţiunii.
Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde:
a) în cazul persoanelor fizice – datele de stare civilă menţionate în
documentele de identitate prevăzute de lege;
b) în cazul persoanelor juridice – datele menţionate în documentele de
înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada că persoana fizică ce conduce
tranzacţia reprezintă legal persoana juridică.
În cazul în care există informaţii referitoare la clienţi (persoane fizice sau
persoane juridice), în sensul că tranzacţia nu se desfăşoară în nume propriu, instituţiile
de credit vor lua măsuri pentru a obţine date despre adevărata identitate a persoanei în
interesul ori în numele căreia acţionează aceşti clienţi.
10.4. CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂŢI

O altă măsură de prevenire şi diminuare a riscului în activitatea de decontări
o constituie înfiinţarea la Banca Naţională a României a unui centru de
intermediere, numit Centrala Incidentelor de Plăţi (CIP), care gestionează infor-
maţia specifică incidentelor de plăţi, pentru interesul public, inclusiv pentru
scopurile utilizatorilor.
Datele specifice incidentelor de plăţi sunt transmise, difuzate şi valorificate
pe baza informaţiilor, chiar anterioare plăţii, conţinute în evidenţe şi care sunt
ocazionate de acte şi fapte având potenţial fraudulos, litigios şi/sau producând
riscuri de neplată, inclusiv dintre cele care pot afecta finalitatea decontării.
Informaţia gestionată de CIP este utilă instituţiilor de credit şi persoanelor
fizice şi juridice, atât la iniţierea relaţiilor de afaceri cu partenerii noi, necunoscuţi,
cât şi ulterior, pe măsura dezvoltării parteneriatului, când complexitatea activităţii
sau valoarea fondurilor implicate în afacere pot genera pierderi semnificative.
201
În Schema nr. 13 prezentăm fluxul informaţional privind incidentele de plăţi.
Schema nr. 13. Fluxul informaţional privind incidentele de plăţi
În activitatea curentă, în relaţia cu CIP, sunt utilizaţi o serie de termeni sau

expresii cu următoarele semnificaţii:
a) data prezentării la plată – data transmiterii instrumentului de la unitatea
prezentatoare la unitatea primitoare, conform circuitelor de compensare, în cazul
plăţilor interbancare, respectiv data la care titularul de cont depune la banca sa, în
vederea încasării, borderoul de încasare şi instrumentul, în cazul plăţilor
intrabancare;
b) incidentul de plată – neîndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor
participanţilor, înaintea sau în timpul procesului de decontare a instrumentului,
obligaţii rezultate prin efectul legii şi/sau al contractului care le reglementează, a
căror neîndeplinire este adusă la cunoştinţa CIP de către persoanele declarante,
pentru apărarea interesului public;
c) incidentul de plată major – incidentul de plată determinat de înregistrarea
uneia dintre următoarele situaţii:
• în cazul cecului:
– cecul a fost emis fără autorizarea trasului;
– cecul a fost refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la
plată înainte de expirarea termenului de prezentare;
– cecul a fost refuzat la plată din lipsă parţială de disponibil, în cazul
prezentării la plată înainte de expirarea termenului de prezentare;
– cecul a fost emis cu dată falsă sau acestuia îi lipseşte o menţiune
obligatorie;
– cecul circular sau cecul de călătorie a fost emis „la purtător”;
– cecul a fost emis de un trăgător aflat în interdicţie bancară;
202
• în cazul cambiei şi al biletului la ordin:
– cambia a fost scontată fără existenţa în total/în parte a creanţei cedate în
momentul cesiunii acesteia;
– biletul la ordin/cambia cu scadenţă la vedere a fost refuzat(ă) din lipsă
totală de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen;
– biletul la ordin/cambia cu scadenţă la vedere a fost refuzat(ă) din lipsă
parţială de disponibil, în cazul prezentării la plată în termen;
– biletul la ordin/cambia cu scadenţă la un anume timp de la vedere, la un
anume timp de la data emiterii sau la o dată fixă a fost refuzat(ă) din lipsă totală de
disponibil, în cazul prezentării la plată la termen;
– biletul la ordin/cambia cu scadenţă la un anume timp de la vedere, la un
anume timp de la data emiterii sau la o dată fixă a fost refuzat(ă) din lipsă parţială
de disponibil, în cazul prezentării la plată la termen;
d) instrumentul – oricare dintre următoarele mijloace de plată: cec, cambie,
bilet la ordin;
e) interdicţia bancară – regimul impus de bancă unui titular de cont prin care
se interzice acestuia emiterea de cecuri pe o perioadă de un an, conform unor
angajamente reciproce aplicabile plăţii cu cecuri, ca urmare a unor incidente de
plăţi majore produse cu cec;
f) nod de acces – persoana declarantă care, ca urmare a asigurării condiţiilor
tehnice corespunzătoare, are posibilitatea accesării în mod direct a sistemului
informatic al CIP;
g) persoana acreditată – angajatul autorizat de conducerea persoanei
declarante să furnizeze, să solicite şi să primească informaţii la şi de la CIP;
h) persoane declarante – băncile, persoane juridice române, inclusiv unităţile
teritoriale ale băncilor, sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice
străine, denumite în continuare bănci, şi CIP;
i) persoane cu risc – acele persoane fizice sau juridice, inclusiv bănci, care au
fost incluse în Fişierul naţional al persoanelor cu risc, ca urmare a unor incidente
de plăţi majore înregistrate pe numele lor;
j) utilizatori – persoanele declarante, Banca Naţională a României, mass-
media, Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Ministerul de
Interne cu unităţile lor teritoriale, instanţele judecătoreşti, alte instituţii ale statului
cu atribuţii de supraveghere şi control, persoane fizice şi alte persoane juridice,
instituţii similare CIP din străinătate cărora CIP le-a luat în evidenţă o cerere de
consultare a informaţiilor deţinute;
k) valorificarea informaţiei – exploatarea în interes privat sau public a datelor
puse la dispoziţie de CIP din proprie iniţiativă sau la cererea utilizatorilor;
l) ziua refuzului – ziua compensării instrumentului refuzat la plată parţial sau
în totalitate, în cazul plăţilor interbancare, respectiv ziua în care instrumentul
ajunge la unitatea plătitoare şi este refuzat, în cazul plăţilor intrabancare.
203
CIP, în calitate de persoană declarantă, va putea colecta, pe baza unor convenţii
încheiate pe principiul reciprocităţii, informaţii furnizate de instituţii similare CIP din
străinătate privind incidente de plăţi survenite în afara graniţelor ţării, în care sunt
implicate persoane fizice sau juridice române.
CIP este abilitată să primească declaraţii de incidente de plăţi numai de la
persoane declarante care răspund pentru veridicitatea şi integritatea informaţiei
transmise la CIP.
CIP organizează şi gestionează un fişier de interes general, numit Fişierul
naţional de incidente de plăţi (FNIP), care va fi structurat astfel:
• Fişierul naţional de cecuri (FNC);
• Fişierul naţional de cambii (FNCb);
• Fişierul naţional de bilete la ordin (FNBO).
Fişierul naţional al persoanelor cu risc (FNPR) este un fişier alimentat
automat de FNIP cu incidentele de plăţi majore înregistrate pe numele unei
persoane fizice sau juridice, inclusiv al unei bănci.
CIP organizează şi gestionează FNIP şi FNPR astfel încât acestea să permită
evidenţierea şi valorificarea operativă a informaţiei privind:
a) refuzul la plată al cecurilor, cambiilor şi biletelor la ordin;
b) declararea cecurilor ca pierdute, furate, distruse sau anulate şi declararea
cambiilor ori biletelor la ordin ca pierdute, furate sau distruse;
c) persoanele fizice sau juridice aflate în interdicţie bancară de a emite cecuri.
Din proprie iniţiativă, precum şi la solicitarea oricărei bănci, CIP poate
organiza şi alte fişiere referitoare la incidentele de plăţi;
Informaţiile privind incidentele de plăţi vor fi menţinute în baza de date a CIP
pe o perioadă de 7 ani de la data înscrierii.
Înscrierea informaţiei în FNIP poate fi efectuată dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii:
a) aceasta a fost cerută de o persoană declarantă;
b) cererea, declaraţia sau anularea au fost luate în evidenţă de CIP.
În comerţul făcut cu cecuri, băncile vor acorda clienţilor dreptul de a emite
cecuri în care ele figurează ca bancă trasă, pe baza unei temeinice analize a
riscurilor pe care le implică această operaţiune, inclusiv pe baza informaţiilor
obţinute prin consultarea bazei de date a CIP.
În cazul în care o persoană declarantă – bancă, în calitate de bancă trasă, a
trasului sau a subscriitorului, a decis refuzul (parţial sau total) la plată a cecului,
cambiei sau biletului la ordin, aceasta are obligaţia ca, cel mai târziu în ziua
refuzului, să notifice incidentul de plată la CIP, transmiţând în acest sens o cerere
de înscriere a refuzului bancar.
Înscrierea la CIP a incidentelor de plată produse cu instrumente de debit se
efectuează, în funcţie de instrument, în fişierul corespunzător, potrivit motivelor de
refuz selectate.
204
Prezentăm în continuare motivele, de refuz la plată a instrumentelor de debit,
pe care banca le poate selecta:
1) Motivele înscrierii la CIP, în Fişierul Naţional de Cecuri, a refuzului la
plată unui cec sunt:
– cec emis fără autorizarea trasului*);
– cec refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul prezentării la plată
înainte de expirarea termenului de prezentare*);
– cec refuzat din lipsă parţială de disponibil, în cazul prezentării la plată
înainte de expirarea termenului de prezentare*);
– cec emis cu data falsă sau căruia îi lipseşte o menţiune obligatorie*);
– cecul circular sau cecul de călătorie a fost emis „la purtător” *);
– cec emis de către un trăgător aflat în interdicţie bancară*);
– falimentul trăgătorului;
– lipsa de mandat a semnatarului;
– interzicerea plăţii de către trăgător, în cazul prezentării la plată după
expirarea termenului de prezentare;
– cec refuzat din lipsă totală sau parţială de disponibil, în cazul prezentării la
plată după expirarea termenului de prezentare;
– cecul prezintă diferite condiţionări privind efectuarea plăţii;
– litigiu cu privire la dreptul de proprietate (popriri solicitate de o terţă persoană
sau solicitate de unul dintre asociaţi/acţionari; ordin de blocare a contului etc.);
– cecul aparţine unui tiraj de instrumente neavizat de BNR;
– cecul aparţine unui set de instrumente care a fost retras din circulaţie;
– cec declarat pierdut, furat, distrus;
– modificarea sau ştergerea unor menţiuni obligatorii;
– vicii de completare a menţiunilor de pe cec (respectiv: transcrierea în litere
a sumei de plată nu permite stabilirea cu certitudine a acesteia; cecul nu este
completat în întregime cu cerneală sau pix de culoare albastră sau neagră sau prin
dactilografiere).
Motivele de refuz la plată notate cu asterisc reprezintă incidente de plată majore.
Incidentele de plată majore apărute în comerţul cu cecuri determină impunerea de către
bancă a regimului interdicţiei bancare pentru titularul de cont care a produs unul sau
mai multe dintre aceste incidente, respectiv interdicţia de a mai emite cecuri pe o
perioadă de un an.
Dacă incidentul de plată este major, banca completează somaţia, în
conformitate cu prevederile reglementărilor legale în vigoare privind organizarea şi
funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi.
Se vor respecta prevederile legale în vigoare referitoare la data notificării
incidentului de plată la CIP (cel mai târziu în ziua refuzului), la întocmirea şi
transmiterea somaţiei clientului care a produs incidentul de plată.
În Schema nr. 14 este redat circuitul notificării interdicţiei bancare.
205
Schema nr. 14. Circuitul notificării interdicţiei bancare
Conform reglementărilor legale în vigoare în domeniul incidentelor de plaţi,

prin ziua refuzului se înţelege ziua compensării instrumentului de debit refuzat la
plată parţial sau în totalitate, în cazul decontărilor interbancare, respectiv ziua în
care instrumentul ajunge la banca plătitorului şi este refuzat la plată, în cazul
decontărilor intrabancare.
De asemenea, banca trebuie să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea
în cel mai scurt timp a tuturor formularelor de cec necompletate sau greşit
completate, eliberate clientului în cauză, în scopul evitării riscului ca respectiva
persoană fizică sau juridică să producă noi incidente de plăţi prin utilizarea acestora
în plăţi fără numerar, cu excepţia cecurilor utilizate pentru retragerea de numerar,
care poartă pe faţa lor înscrisul „Numerar”.
Pentru formularele de cec necompletate sau greşit completate şi care nu au
fost recuperate, se transmite la CIP, în vederea anulării lor, Declaraţia de
pierdere/furt/distrugere/anulare a cecurilor, într-un interval de maximum 15 zile
calendaristice de la data înscrierii incidentului la CIP.
Predarea formularelor de cec necompletate sau greşit completate, de către
clientul respectiv, se face pe bază de proces-verbal de predare primire.
2) Motivele de înscriere la CIP, în Fişierul Naţional de Cambii, a refuzului la
plată a unei cambii sunt:
– scontarea cambiei fără existenţa în total/în parte a creanţei cedate în
momentul cesiunii acesteia*);
– cambie cu scadenţa la vedere, refuzată din lipsă totală de disponibil în
cazul prezentării la plată în termen*);
206
– cambie cu scadenţa la vedere, refuzată din lipsă parţială de disponibil în
– cambie cu scadenţa la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la
data emiterii sau la o dată fixă, refuzată din lipsă totală de disponibil, în cazul
prezentării la plată la termen*);
– cambie cu scadenţa la un anume timp de la vedere, la un anume timp de la
data emiterii sau la o dată fixă, refuzată din lipsă parţială de disponibil, în cazul
– cambie refuzată din lipsă totală sau parţială de disponibil, în cazul
prezentării la plată după expirarea termenului de prezentare;
– cambie emisă cu dată falsă sau căreia îi lipseşte o menţiune obligatorie;
– interzicerea plăţii de către tras, în cazul prezentării la plată după expirarea
termenului de prezentare;
– falimentul plătitorului;
– litigiu cu privire la dreptul de proprietate;
– cambia prezintă diferite condiţionări privind efectuarea plăţii;
– cambie declarată pierdută, furată, distrusă;
– vicii de completare a menţiunilor de pe cambie (respectiv: transcrierea în
litere a sumei de plată nu permite stabilirea cu certitudine a acesteia; cambia nu
este completată în întregime cu cerneală sau pix de culoare albastră sau neagră sau
prin dactilografiere).
Motivele de refuz de plată notate cu asterisc reprezintă incidente de plată
majore.
3) Motivele de înscriere la CIP, în Fişierul Naţional de Bilete la Ordin, a

refuzului la plată a unui bilet la ordin sunt:
– bilet la ordin cu scadenţa la vedere, refuzat din lipsă totală de disponibil, în
– bilet la ordin cu scadenţă la vedere, refuzat din lipsă parţială de disponibil,
în cazul prezentării la plată în termen*);
– bilet la ordin cu scadenţă la un anume timp de la vedere, la un anume timp
de la data emiterii sau la o dată fixă, refuzat din lipsă totală de disponibil, în cazul
– bilet la ordin cu scadenţa la un anume timp de la vedere, la un anume timp
de la data emiterii sau la o dată fixă, refuzat din lipsă parţială de disponibil, în cazul
– bilet la ordin refuzat din lipsă totală sau parţială de disponibil, în cazul
prezentării la plată după expirarea termenului de prezentare;
– bilet la ordin emis cu dată falsă sau căruia îi lipseşte o menţiune
obligatorie;
207
– interzicerea plăţii de către subscriitor, în cazul prezentării la plată după
expirarea termenului de prezentare;
– falimentul plătitorului;
– litigiu cu privire la dreptul de proprietate;
– biletul la ordin prezintă diferite condiţionări privind efectuarea plăţii;
– bilet la ordin declarat pierdut, furat, distrus;
– vicii de completare a menţiunilor de pe biletul la ordin, respectiv:
transcrierea în litere a sumei de plată nu permite stabilirea cu certitudine a acesteia
şi/sau necompletarea în întregime cu cerneală sau pix de culoare albastră sau prin
dactilografiere.
Motivele de refuz de plată notate cu asterisc reprezintă incidente de plată
majore.
Spre deosebire de cec, incidentele de plată majore produse cu cambii şi bilete
la ordin nu generează interdicţia de a mai emite astfel de instrumente pe o perioadă
determinată.
Neînscrierea la CIP a refuzului la plată

În cazul în care banca trasă, a trasului sau a subscriitorului nu deţine
informaţii certe privind emitentul instrumentului (atunci când emitentul nu are cont
deschis la unitatea plătitoare sau când semnătura nu corespunde cu specimenul
aflat în bancă şi plătitorul nu recunoaşte emiterea instrumentului), aceasta nu va
înscrie incidentul de plată la CIP, însă va sesiza organul de poliţie competent
privind acest caz de înşelăciune şi va trimite la CIP cel mai târziu în ziua bancară
următoare zilei refuzului o declaraţie de neînscriere a incidentului de plată.
Alte aspecte privind instrumentele de debit

Persoana declarantă – bancă are obligaţia ca, la solicitarea unei persoane fizice
sau juridice care a pierdut, căreia i-a fost furat sau care a distrus unul sau mai multe
formulare de cec, cambie sau bilet la ordin valabil emise, să transmită la CIP în
aceeaşi zi bancară o declaraţie în acest sens.
În Schema nr. 15 este prezentat fluxul colectării şi difuzării informaţiei
privind un instrument declarat pierdut/furat/distrus/anulat.
208
Schema nr. 15. Fluxul colectării şi difuzării informaţiei privind
un instrument declarat pierdut/furat/distrus/anulat
Pentru diminuarea riscului în utilizarea instrumentelor de debit, instituţiile de

credit au obligaţia de a-şi instrui clienţii cu privire la utilizarea acestora în
conformitate cu legile şi reglementările aplicabile.
*
* *
209
210
ANEXE
SUMAR
Anexa nr. 1 Cec………...………………………….…………………………………... 212
Anexa nr. 2 Cec barat ………………..……………………………………………… 213
Anexa nr. 3 Cec de călătorie ……………….…………………………….………… 214
Anexa nr. 4 Cec circular ………………….………………………………………… 215
Anexa nr. 5 Cambie …………………..……………………………………………... 216
Anexa nr. 6 Bilet la ordin ……………….………………………………………...… 217
Anexa nr. 7 Ordinul de plată pe suport hârtie ……………………………..……… 218
Anexa nr. 8 Dispoziţie/Declaraţie de plată externă ………………….…………… 219
Anexa nr. 9 Declaraţie de încasare externă …………………………………….…. 221
Anexa nr. 10 Cec simplu (numerar) ………………………………..……………….. 223
Anexa nr. 11 Ordin de plată (numerar) ………………………………………….…. 225
Anexa nr. 12 Ordin de încasare (numerar) …………………………………………. 226
Anexa nr. 13 Foaie de vărsământ cu chitanţă……………………………...……….. 227
Anexa nr. 14 Borderou însoţitor.………………………………………..……………. 228

211
Anexa nr. 1
CEC (recto)
CEC (verso)
212 Universitatea Spiru Haret

Anexa nr. 2
CEC BARAT (recto)
CEC BARAT (verso)

213
Anexa nr. 3
CEC DE CĂLĂTORIE (recto)
CEC DE CĂLĂTORIE (verso)

Anexa nr. 4
CEC CIRCULAR (recto)
CEC CIRCULAR (verso)

215
Anexa nr. 5
CAMBIE (recto)
CAMBIE (verso)

Anexa nr. 6
BILET LA ORDIN (recto)
BILET LA ORDIN (verso)

217
Anexa nr. 7

Anexa nr. 8

219
Anexa nr. 9

221
Anexa nr. 10

223
VERSO

Anexa nr. 11

225
Anexa nr. 12

Anexa nr. 13

227
Anexa nr. 14

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Graham Bannock, William Manser, Dicţionar Internaţional de Finanţe, Englez-Român,

Editura Universal DALSI, 2000
Cezar Bazno, Nicolae Dardac, Operaţiuni bancare – instrumente şi tehnici de plată,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
Iulian Ceauşu, Dicţionar Enciclopedic Managerial, vol. I, Editura Academică de
Management, Bucureşti, 2000
Nicolae Dănilă, Aurel Octavian Berea, Managementul bancar – fundamente şi orientări,
Editura Economică, Bucureşti, 2000
Nicolae Dănilă, Retail Banking, Editura Expert, Bucureşti, 2004
M. Diaconescu, Bănci, sisteme de plăţi, riscuri, Editura Economică, 1999
C. M. Drăgan, Sisteme avansate de contabilitate bancară, Editor CONSULT The
European Audit, Bucureşti, 1998
Simona Gaftoniuc, Practici bancare internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1995
Nataliţa Hurduc, Optimizarea activităţii băncii de reţea, Editura Expert, Bucureşti, 2002
Mugur C. Isărescu, Reflecţii economice. Pieţe, bani, bănci, Editura Expert, Bucureşti, 2001
Costin C. Kiriţescu, Emilian M. Dobrescu, Băncile, mică enciclopedie, Editura Expert,
Bucureşti, 1998
Gheorghe Manolescu, Adriana Sîrbea Diaconescu, Management bancar, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2001
Ilie Mihai, Tiberiu-Ionuţ Mihai, Trade Finance – finanţarea comerţului, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
Ilie Mihai, Tehnica şi Managementul Operaţiunilor Bancare, Editura Expert, Bucureşti,
2003
Ioan Popa, Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 1997
Radu Popescu, Cristian Tudorancea, Florin Berbec, Cardul, instrument modern de plată,
Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1998
Pavel V. Ungurean, Banking, produse şi operaţiuni bancare, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2001

229
*** Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin modificată prin Legea
nr. 83/1994 şi Normele-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 6/1994 privind
comerţul făcut de societăţile bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cambii şi bilete
la ordin
*** Legea nr. 59/1934 asupra cecului modificată prin Legea nr. 83/1994 şi Normele-cadru
ale Băncii Naţionale a României nr. 7/1994 privind comerţul făcut de societăţile
bancare şi celelalte societăţi de credit, cu cecuri
*** Legea nr. 200/2002 privind organizaţiile cooperatiste de credit, publicată în „Monitorul
Oficial al României”, nr. 300/8 mai 2002
*** Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, publicată în „Monitorul Oficial al
României”, nr. 483/ 5 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare
*** Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în
„Monitorul Oficial al României”, nr. 904/12 decembrie 2002, cu modificările şi
completările ulterioare
*** Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată
în „Monitorul Oficial al României”, nr. 50/29 ianuarie 2003
*** Legea nr. 301/ 28 iunie 2004, Codul Penal, publicată în „Monitorul Oficial al
României”, nr. 575/29 iunie 2004
*** Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 97/2000 privind organizaţiile
cooperatiste de credit, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 330/14 iulie
2000, cu modificările şi completările ulterioare
*** Ordonanţa Guvernului României nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-
valutare, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 24/31 ianuarie 1996, cu
modificările şi completările ulterioare
*** Ordonanţă de Urgenţă nr. 99/6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 1.027/27
decembrie 2006
*** Norme Tehnice ale Băncii Naţionale a României nr. 9/1994 privind cecul, cu
*** Normele-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 15/1994 privind ordinul de plată pe
suport hârtie, cu modificările şi completările ulterioare
*** Norma Băncii Naţionale a României nr. 16/1994 privind ordinul de plată pe suport
hârtie, cu modificările şi completările ulterioare
*** Normele Băncii Naţionale a României nr. 18/1995 şi Ministerului Finanţelor
nr. 16144/1995 privind confecţionarea, completarea şi utilizarea Ordinului de plată
pentru trezoreria statului pe suport hârtie (OPHT) în operaţiuni de decontări, publicate
în „Monitorul Oficial al României”, nr. 108/28 mai 1996, cu modificările şi
*** Norma Băncii Naţionale a României nr. 7/1996 şi a Ministerului Finanţelor
nr. 18888/1996 privind modificarea Normelor Metodologice BNR/MF
nr. 18/16144/1995, publicate în „Monitorul Oficial al României”, nr. 120/11 iunie
1996, cu modificările şi completările ulterioare
230
*** Normele-cadru ale Băncii Naţionale a României nr. 9/1996 privind executarea
ordinelor de plată programată (STANDING ORDER), publicate în „Monitorul Oficial
al României”, nr. 179/6 august 1996
*** Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2000 privind procedura de decontare a
băncilor aflate în regim special de decontare, publicate în „Monitorul Oficial al
României”, nr. 40/31 ianuarie 2000
*** Normele Băncii Naţionale a României nr. 3/2002 privind standardele de cunoaştere a
clientelei, publicate în „Monitorul Oficial al României”, nr. 154/4 martie 2002, cu
*** Norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003 privind organizarea şi controlul intern al
activităţii instituţiilor de credit, precum şi organizarea activităţii de audit intern a
instituţiilor de credit, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 47/20 ianuarie 2004
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 8/1994 privind ordinul de plată, cu
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 10/1994, republicat, privind
compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără numerar pe suport hârtie,
publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 64 bis/29 martie 1996, cu modificările
şi completările ulterioare
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 4/1996, privind plata prin ordin de plată la
cererea directă a beneficiarului prin debitarea cu consimţământ a contului plătitorului
(direct debit), publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 179/6 august 1996
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 8/1996 republicat, privind regimul de
decontare specială şi autorizare a caselor de compensaţii interbancare, publicat în
„Monitorul Oficial al României”, nr. 127/20 iunie 1997, cu modificările şi
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2001 privind organizarea şi
funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi, publicat
în „Monitorul Oficial al României”, nr. 120/09 martie 2001, cu modificările şi
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2002 privind sistemul de transfer de
fonduri de mare valoare, publicat în „Monitorul Oficial al României”,
nr. 44/22 ianuarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/2003 privind decontarea plăţilor de
mică valoare în relaţia cu Trezoreria statului, publicat în „Monitorul Oficial al
României”, nr. 506/14 iulie 2003
*** Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 2/2004 privind utilizarea codurilor IBAN în
România, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 165/25 februarie 2004
*** Regulamentul BNR nr. 2/23.02.2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de
transfer-credit, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 265 din 31 martie 2005
*** Regulamentul BNR nr. 3/23 februarie 2005 privind debitarea directă executată prin
casa de compensare automată, publicat în „Monitorul Oficial al României”,
nr. 267 /2005
231
*** Ordinul Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a României privind aprobarea
Planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a
acestuia nr. 1418/344/1997, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 189/8
august 1997 şi nr. 212 bis/27 august 1997
*** Ordinul Ministrului Finanţelor Publice şi Guvernatorului Băncii Naţionale a României
nr.188/1/2003, publicat în „Monitorul Oficial al României”, nr. 227 bis/4 aprilie 2003
*** Circulara Băncii Naţionale a României nr. 34/1995 referitoare la completarea,
modificarea şi abrogarea unor reglementări în domeniul plăţilor şi decontărilor,
publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 243/24 octombrie 1995
*** Circulara Băncii Naţionale a României nr. 38/1995 privind obligaţiile unităţilor
bancare referitoare la plăţile interbancare compensabile, publicată în „Monitorul
Oficial al României”, nr. 243/1995
*** Circulara Băncii Naţionale a României nr. 22/1997 pentru modificarea Regulamentului
BNR nr. 8/1996 privind regimul de decontare specială şi autorizare a caselor de
compensaţii interbancare, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 106/1997
BNR nr. 1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a
Centralei Incidentelor de Plăţi
BNR nr. 10/1994 privind compensarea multilaterală a plăţilor interbancare fără
numerar pe suport hârtie, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 694/23
septembrie 2002
BNR nr. 8/1994 privind ordinul de plată, a Normelor BNR nr. 15/1994 privind ordinul
de plată pe suport hârtie şi a Normelor BNR nr. 16/1994 privind ordinul de plată pe
suport hârtie, cu modificările ulterioare, publicată în „Monitorul Oficial al României”,
nr. 701/25 septembrie 2002
*** Circulara Băncii Naţionale a României nr. 21/2003 pentru modificarea şi completarea
Circularei BNR nr. 9/2001 privind funcţionarea Societăţii Naţionale de Transfer de
Fonduri şi Decontări – TransFonD S.A. – în calitate de agent al Băncii Naţionale a
României, publicată în „Monitorul Oficial al României”, nr. 527/22 iulie 2003

232
CONTENT
Foreword ………………………………………..………………………………………..………….. 9
CHAPTER 1 HISTORY AND NECESSITY OF COLLECTION
AND PAYMENT OPERATIONS ………………………………………… 11
1.1. BRIEF HISTORY ON GOOD TRADING ……………….……………….….. 11
1.2. APPEARANCE OF MONEY AND BANKS ……………….………………… 12
CHAPTER 2 NO CASH PAYMENT AND COLLECTION

INSTRUMENTS ……………………………………………………………... 14
2.1. THE CHEQUE ………………………………………………………………….. 14
2.1.1. MANDATORY AND OPTIONAL NOTES ………………………………. 14
2.1.2. THE SIMPLE CHEQUE ……………………………………………….….. 19
2.1.3. THE CROSSED CHEQUE …………………………………………….….. 19
2.1.4. TRAVELLER’S CHEQUE ………………………………………………... 20
2.1.5. CIRCULAR CHEQUE ……………………………………………………. 21
2.1.6. OTHER ASPECTS REGARDING CHEQUES ……………………….….. 21
2.2. BILL OF EXCHANGE ………………...…………………………………….… 26
2.2.1. MANDATORY AND OPTIONAL NOTES ……………………………… 26
2.2.2. OTHER ASPECTS REGARDING BILLS OF EXCHANGE …………….. 28
2.3. PROMISSORY NOTE …………………………………………………………. 35
2.3.2. APPLICABLE LEGAL PROVISIONS …………………………………… 37
2.4. PAYMENT ORDER ……………………………………………………………. 37
2.4.2. FOREIGN PAYMENT ORDER/STATEMENT ………………………….. 41
2.5. ELECTRONIC PAYMENT INSTRUMENTS ……………………………….. 42
CHAPTER 3 SETTLEMENT MEANS …………………………..……………………….. 44

3.1. DIRECT DEBIT………………………………………………………..……….. 44
3.2. STANDING ORDER……………………………………………………………. 45
3.3. PAYMENT ORDER…………………………………………………..………… 48
3.3.1. ISSUED PAYMENT ORDER………………………………………….….. 48
3.3.2. RECEIVED PAYMENT ORDER…………………………………………. 50
3.4. DOCUMENTARY LETTER OF CREDIT……………………………………. 53
3.4.1. GENERAL CHARACTERISTICS AND TYPES
OF LETTER OF CREDIT…………………………………………………. 53
3.4.2. REQUESTED DOCUMENTS FOR THE PAYMENT
OF DOCUMENTARY LETTER OF CREDIT……………………………. 57
3.4.3. USE OF LETTERS OF CREDIT…………………………………………... 59

233
3.5. DOCUMENTARY COLLECTION…………………………………………… 61
3.5.1. CHARACTERISTICS OF THE DOCUMENTARY COLLECTION……… 61
3.5.2. MECHANISM OF DOCUMENTARY COLLECTION USE…………….. 62
CHAPTER 4 TECHNIQUE OF NO CASH (TRANSFER) PAYMENT

AND COLLECTION OPERATIONS ……………………...……………. 65
4.1. NO CASH PAYMENT AND COLLECTION OPERATIONS ……...….……. 65
4.1.1. THE CHEQUE IN TRANSFER OPERATIONS ………………………….. 65
4.1.2. BILL OF EXCHANGE AND PROMISSORY NOTE
IN TRANSFER OPERATIONS ……………………………………….….. 79
4.1.3. PAYMENT ORDER IN TRANSFER OPERATIONS ……………….…… 99
4.2. FOREIGN PAYMENTS AND COLLECTIONS …………………..…………. 100
4.3. SPECIFIC ASPECTS OF TRANSFER OPERATIONS …………………….. 102
4.4. THE BANK AS INTERMEDIARY OF TRANSFER OPERATIONS ….…… 103
4.4.1. OPERATIONS AT THE BANK DESK.
DOCUMENTS CHECK UP AND ACCEPTANCE ……………………. 103
4.4.2. DOCUMENTS PROCESSING ………………………………………....… 105
4.5. HOME-BANKING TYPE OPERATIONS …………………………………… 106
4.5.1. MULTICASH AND INTERNET BANKING – HOME-BANKING
TYPE PRODUCTS USED IN ROMANIA ……………………………….. 107
4.5.2. PROCESSING THE DOCUMENTS FOR
HOME-BANKING TYPE OPERATIONS ……………...…………..……. 110
CHAPTER 5 INSTRUMENTS AND DOCUMENTS USED IN CASH

OPERATIONS ……………………………………………………………….. 112
5.1. THE CHEQUE …………………………………………...…………………….. 112
5.2. PAYMENT ORDER ……………………………………………………………. 113
5.3. COLLECTION ORDER …………………………………………………….…. 114
5.4. CASH PAY-IN SLIP …………………………………………………………… 115
5.5. OTHER DOCUMENTS USED IN CASH OPERATIONS …………………... 116
CHAPTER 6 TECHNIQUE OF CASH PAYMENT

AND COLLECTION OPERATIONS
IN ROL AND FOREIGN CURRENCY ……………………………….. 118
6.1. CASH OPERATIONS………………………………………………………….. 118
6.1.1. CASH COLLECTION OPERATIONS……………………………………. 120
6.1.2. CASH PAYMENT OPERATIONS……………………………………….... 122
6.2. CASH OPERATIONS FOR RAPID FUND TRANSFERS………………….... 123
6.2.1. MONEY TRANSFERS BY MONEYGRAM
AND WESTERN UNION……………………………………………….…. 123
6.2.2. CASH TRANS-BORDER TRANSFERS………………………………….. 126
6.3. FOREIGN EXCHANGE OPERATIONS WITH CASH
AND CASH SUBSTITUTES ……………………...…………………………… 127
6.4. OPERATIONS WITH SAFETY BOXES……………………………………… 132
CHAPTER 7 OPERATIONS WITH CARDS …………………………………………… 134

7.1. CARDS AND OPERATIONS WITH CARDS ………………………………... 134
7.2. CARDS ISSUANCE ……………………………………………………….…… 136
7.3. CARDS ACCEPTANCE …………………………………………………..…… 137
7.4. CASH RELEASE BASED ON CARD ………………………………………… 137

7.5. CARD AS A NO-CASH PAYMENT MEANS ……………………….……….. 138
7.6. SETTLEMENT TECHNIQUE OF CARD OPERATIONS ………………..… 139
7.7. ELECTRONIC MONEY ………………………………………………...…….. 141
CHAPTER 8 BANKS ROLE IN THE SETTLEMENTS SYSTEM ………………… 144

8.1. SETTLEMENTS IN INTRA-BANKING SYSTEM…………………………... 145
8.2. SETTLEMENTS IN INTER-BANKING SYSTEM………………………..…. 146
8.2.1. CLEARING HOUSES. MULTILATERAL
CLEARING OF PAYMENTS ……...………………………………….….. 147
8.2.2. HIGH VALUE PAYMENTS………………………………………………. 161
8.3. SETTLEMENTS WITH THE STATE TREASURY ……………………...…. 166
8.3.1. SMALL VALUE PAYMENTS IN RELATION
TO STATE TREASURY…………………………………………………... 167
8.3.2. HIGH VALUE PAYMENTS IN RELATION
TO STATE TREASURY…………………………………………………... 172
8.4. INTERNATIONAL SETTLEMENTS………………………………………… 173
8.4.1. SWIFT BANKING TRANSFER……………………………………….….. 173
8.4.2. TRANS-BORDER TRANSFERS…………………………………………. 173
CHAPTER 9 INTER-BANKING PAYMENTS CLEARING……………...………. 180

9.1. REAL TIME GROSS SETTLEMENT (ReGIS) …………………………….. 181
9.2. AUTOMATIC CLEARING HOUSE (SENT) …………………………….…. 184
9.3. NEWS ……………………………...…………………………….………….. 186
CHAPTER 10 RISK IN PAYMENTS AND COLLECTIONS ACTIVITY ………….. 192

10.1. OPERATIONAL RISK ……………………..………………………………… 192
10.2. REPUTATION RISK …………………………………..………………….…. 197
10.3. MONEY LAUNDERING PREVENTION
AND FIGHTING MEASURES ………………………….………………….. 199
10.4. PAYMENT DEFAULTS HEAD OFFICE ……………………………..….…. 201
ANNEXES …………………….………………………...………………………………………………… 211
SELECTIVE BIBLIOGRAPHY ………………………………………………………………………... 229

235
Redactor: Constantin FLOREA
Roxana ENE
Tehnoredactor: Marcela OLARU
Coperta: Cornelia PRODAN
Bun de tipar: 5.10.2007; Coli tipar: 14,75
Format: 16/61 × 86
Editura Fundaţiei România de Mâine
Bulevardul Timişoara nr. 58, Bucureşti, Sector 6
Tel./Fax: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

Operatiuni de Incasari Si Plati, Ilie Mihai

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Operatiuni de Incasari Si Plati, Ilie Mihai

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

ILIE MIHAI

OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI

Universitatea Spiru Haret

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv

Universitatea Spiru Haret

Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

CAPITOLUL 1 ISTORICUL ŞI NECESITATEA OPERAŢIUNILOR

CAPITOLUL 2 INSTRUMENTE DE PLATĂ ŞI ÎNCASARE

CAPITOLUL 3 MODALITĂŢI DE DECONTARE ………….………………………. 44

Universitatea Spiru Haret

CAPITOLUL 4 TEHNICA OPERAŢIUNILOR DE ÎNCASĂRI

CAPITOLUL 5 INSTRUMENTE ŞI DOCUMENTE UTILIZATE

CAPITOLUL 6 TEHNICA OPERAŢIUNILOR DE ÎNCASĂRI

CAPITOLUL 7 OPERAŢIUNI CU CARDURI ………………………………………. 134

CAPITOLUL 8 ROLUL BĂNCILOR ÎN SISTEMUL

CAPITOLUL 9 COMPENSAREA PLĂŢILOR INTERBANCARE PRIN

CAPITOLUL 10 RISCUL ÎN ACTIVITATEA DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI ………. 192

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ …………………………………………………………………… 229

CONTENT …..……………...……………………………………………………………………… 233

Universitatea Spiru Haret

Cu un profund caracter tehnic, lucrarea Operaţiuni de încasări şi plăţi –

Bucureşti, septembrie 2007

Universitatea Spiru Haret

Chiar în forma lor primitivă, comunităţile umane nu au putut trăi izolate, au

1.1. SCURT ISTORIC PRIVIND SCHIMBURILE DE MĂRFURI

1.2. APARIŢIA BANILOR ŞI A BĂNCILOR

INSTRUMENTE DE PLATĂ ŞI ÎNCASARE

2.1.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE

Cecul trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de reglementările legale în

Clauza „netransmisibil” înscrisă pe cec

2.1.2. CECUL SIMPLU

2.1.3. CECUL BARAT

2.1.4. CECUL DE CĂLĂTORIE

2.1.6. ALTE ASPECTE PRIVIND CECURILE

Revocarea la plată a cecului

2.2.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE

2.2.2. ALTE ASPECTE PRIVIND CAMBIA

Menţiuni privind dobânda

Alterarea unei cambii

2.3. BILETUL LA ORDIN

2.3.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE

Obligatul principal la plată

2.3.2. PREVEDERI LEGALE APLICABILE

2.4. ORDINUL DE PLATĂ

Clasificarea ordinului de plată

2.4.1. MENŢIUNI OBLIGATORII ŞI MENŢIUNI FACULTATIVE

2.4.2. DISPOZIŢIA/DECLARAŢIA DE PLATĂ EXTERNĂ

2.5. INSTRUMENTE DE PLATĂ ELECTRONICĂ11)8)

3.1. DIRECT DEBIT

3.2. STANDING ORDER

3.3. ORDINUL DE PLATĂ

3.3.1. ORDINUL DE PLATĂ EMIS

Ordinul de plată emis din ordinul clienţilor băncii,

3.3.2. ORDINUL DE PLATĂ PRIMIT

Ordinul de plată primit prin SWIFT

Ordinele de plată primite prin telex

Ordinele de plată primite letric

Decontarea ordinelor de plată primite

Înregistrarea ordinelor de plată primite la unităţile teritoriale

3.4. ACREDITIVUL DOCUMENTAR

3.4.1. CARACTERISTICI GENERALE ŞI TIPURI DE ACREDITIV