Audit Financiar – Dima Marcela

#1. Rolul si obiectivele auditului financiar

Auditul financiar este orientat spre :
- Verificarea respectarii cadrului conceptual ( principii, norme si reguli de evaluare ) general acceptat, a procedurilor
interne stabilite de conducerea agentului economic.
- Verificarea si certificarea reflectarii in contabilitate ( C) a situatiilor/rapoartelor financiare, imaginea lor fidela ,
clara, complexa pe intreg exercitiu financiar.
Conform standardelor de C general acceptate (international) pilonii de baza ale unei contabilitati include urmatoarele
principii :
1. Prudentei : care trebuie sa raspunda la 2 intrebari /imperative
- Numai beneficiile realizate la data inchiderii bilantului pot fi inscrise in contabilitate
- Trebuie sa se tina cont de toate riscurile previsibile si de pierderile eventuale care au aparut in cursul exercitiului,
chiar daca aceste riscuri sau pierderi nu sunt cunoscute decit intre data de inchidere a exercitiului si data de incotmire a
bilantului.
Trebuie sa se tina cont de deprecieri, indifferent daca exercitiul se incheie cu pierderi sau beneficii
Acest principiu nu admite supraevaluarea elementului de active si a veniturilor si respective subevaluarea elementului
de pasiv si a cheltuielilor.
2. Principiul continuitatii activitatii
Acest principiu presupune ca entitatea isi va continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil ( adica in
urmatoarele 12 luni consecutive de la inchiderea exercitiului financiar ) fara a intra in stare de lichidare sau de reducere
sensibila a activitatii.
Astfel situatiile financiare (rapoartele) trebuie sa fie intocmite pe o baza diferita de evaluare.
3. Principiu independentei exercitiului
Acest principiu se refera la delimitarea in timp a cheltuielilor si veniturile aferente activitatii agentului economic pe
masura angajarii acestora si a trecerii lor la rezultatul exercitiului la care se refera. Astfel, efectele tranzactiilor sunt
recunoscute atunci cind acestea se produc si nu pe masura ce numerarul sau echivalentul sau este incasat sau platit si este
inregistrat in evidentele contabile si raportat in situatia financiara ale per. Aferente.
4. Principiul necompensarii
Elementele de active si de pasiv se evalueaza si inregistreaza in contabilitate separate, fara sa fie permisa compensarea
intre posturile de active si cele de pasiv, precum si intre veniturile si cheltuielile inregistrare in contul de profit si pierdere.
5. P. prevalentei economicului asupra juridicului
Potrivit acestui principiu toate informatiile prezentate in situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica a
evenimentelor si tranzactiilor si nu numai forma lor juridica.
6. P. pragului de semnificatie (materialitatii )
Pragul de semnificatie arata valoarea semnificativa a oricariu element si trebuie de prezentat separate in cadrul
situatiilor financiare. Toate elementele ce au valoare nesemnificativa si sint de aceeasi natura sau au functii similar, sint
consemnate fara sa fie necesara prezentarea lor separate.
7. P. utilitatii informatiei
Acest principiu include:
a) Intelegibilitate – toate informatiile incluse in situatiile financiare trebuie sasi gaseasca reflectare si trebuie sa fie
inteleasa de utilizator.
b) Relevant – informatiile sunt relevante atunci cind influenteaza deciziile utilizatorilor.
c) Credibilitate – informatiile prezentate in situatiile financiare are calitatea de a fi credibila atunci cind nu contine
erori semnificative, iar utilizatorul are incredere ca reprezinta correct ceea ce se asteapta in mod rezonabil sa prezinte.
d) Comparabilitate – compararea situatiilor financiare in timp de catre utilizator conduce la identificarea tendintelor in
situatiile financiare si performantelor intreprinderii.
Pentru a asigura o opinie competent si independent asupra inaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a situatie
financiare si rezultatului intreprinderii lor auditate auditul are in vedere respectul unor obiective si criteria dupa
cum urmeaza:
(asertiuni sau aspect calitative ale rapoartelor financiare).
- Criteriul exhaustivitatii si integritatii inregistrarilor (plenititudine )
 Acest criteriu are in vedere ca toate operatiunile patrimoniale au fost inregistrate correct si integral ( toate operatiunile
siau gasit reflectare in contabilitate ) .
- Criteriul realitatii inregistrarilor
Auditorul are obligatia sa urmareasca daca toate elementele de active si pasiv inregistrate in contabilitate sunt
justificabile si verificabile: corespund cu cele identificate fizic prin inventariere, sau prin alte proceduri, cum ar fi
confirmari primite de la terti. Deasemenea se verifica daca activele si pasivele respecta principiul entitatii patrimoniale ,
adica toate operatiunile effectuate apartin si sunt in numele firmei.\
- Criteriul corectei inregistrari si prezentari cu ajutorul conturilor contabile.
Acest criteriu are mai multe obiective si refera la localizarea corecta a perioade prv. Elementul patrimonial,
evaluarea corecta a modificarilor, imputarea ( reflectarea ) corecta in intocmirea situatiei financiare.

#2 Concepte de baza ale auditului financiar. Cadrul normative ce reglementeaza activitatea de audit in R.M
Legea privind activitatea de Audit.
Pentru a exprima o opinie motivate asupra validitatii si corectei aplicarii a procedurilor interne stabilite de
conducerea intreprinderii asupra imaginii fidele, clare si complete a situatiei financiare, auditorul ca persoana competenta si
independent utilizeaza norme de referinta aplicind urmatoarele concepte de baza :
A) Normalizarea contabila – este stabilita prin legea contabilitatii nr 113 – XVI din 27.04.2007 / (1.01.08 in
vigoare ) standardele international de contabilitate ( incepind cu 01.01.11 entitatile publice sunt obligate de a le aplica:
SNC sunt in process de revizuire.)
B) Norme specifice auditului – in R.M activitatea de audit este reglementata de :
1. Legea privind activitatea de audit nr 61 – XVI 16.03.07
2. Standardele international de audit si cele nationale :
3. Reguli de conduit si etica profesionala.
B1 Conform legii activitatii de audit este o activitate de intreprinzator care consta in prestarea de servicii profesionale,
effectuate pe baza de contract, cu scopul de a exprima o opinie asupra veridicitatii ( asupra imaginii fidele, clare si
complete ) situatiei financiare, in conformitate cu legislatia din domeniu
Serviciile prestate de auditor se contin in articolul 6 ale legii si pot fi urmatoarele :
a) De organizare, de restabilire, de tinere a evidentei contabile
b) De automatizarea asistentei la automatizarea evidentei contabile
c) De planificare fiscala si de calcul a obligatiei de plata la buget, de intocmire a declaratiilor fiscal
d) De analiza a activitatii economic-financiare
e) De consultanta si deservire in probleme ce tin de domeniul legislatiei financiare si fiscal.
f) Asistenta in domeniul managementului
g) Asistenta juridicas.a.
Conform articolului 9 din lege, auditorul este obligat sasi asigure riscul de audit prin una din urmatoarele 2 metode :
1. Sa incheie cu o companie de asigurari contract de asigurare
2. Constituie provizioane in marime de 15 % din venitul cifrei de afaceri a anului de gestiune. Aceste provizioane se
plaseaza in active cu lichiditate inalta care sa asigure accesibilitatea lor in orice moment.
Legea stipuleaza drepturile si obligatiunile Auditorului:
D. sa aleaga metoda de efectuare a auditului.
D. sa solicite de la conducere explicatii.
D. sa ceara asistenta de la terti privitor la anumite domenii
D. sa refuse efectuarea auditului, etc.

O. sa efectueze auditul in conformitate cu legislatia in vigoare

O. sa respecte conditiile contractului.
O. sa informeze despre denaturarile semnificative si despre actiuni recomandate.
O. sa renunte la efectuarea auditului daca I se incalca principiul independentei ( sot – la sotie )
O. Sa pastreze confidentialitatea informatiei, sa nu o divulge persoanelor terte ( fata de CCCeC, Curtea de Conturi,
Se refera la recomandari )
O. in fiecare an sasi ridice nivelul de calificare cel putin 40 de ore academic pe an.
O. sa respecte cerintele fata de controlul calitatii.
 O. sa prezinte adunarii generale raportul sau.

Cerintele fata de examenul de a obtine certificate de calificare a auditorului :

1. Este resident / nerezident
- Sa aiba capacitate de exercitiu
- Studii confirmate de diploma de licenta
- Vechime in domeniu ec-fin de 3 ani, 2/3 stagiar in activitatea de audit .
Disciplinele la care se sustine examene:
- Auditul; Cont fin; Cont. de gestiune; Mng fin; Dreptul; Gestiunea tehnologiilor informationale si a program
computerizate.

B2. Standardele de Audit

Pentru efectuarea auditului financiare se aplica cadrul general al Standardelor Internationale de Audit ( SIA ) .
Aceste standarde in numar de 44 cuprind in mod detaliat:
- SIA 120 “cadrul general al standardelor de audit cu privire la responsabilitatile ce le revin auditorului “
- SIA 300 cu privire la planificarea Auditului
- SIA 400 evaluarea riscurilor si controlului intern
- SIA 500 Probleme de audit ( Dovezi )
- SIA 600 procedurile auditorului principal privind competent profesionala a utilizarii unui alt auditor.
- SIA 700 concluziile auditorului si raportarea asupra situatiilor financiare
- SIA 910 serviciile conexe privind angajamentele de revizuire a sistemelor financiare
- SIA 920 serviciile conexe privind angajamente de efectuare a procedurilor agreate cu priviri la informatiie
conturilor anulate.
Potrivit Standardului 120, obiectivul unui audit al sit. fin. este acela de a da posibilitatea auditorului de asi exprima
opinia daca sit. fin. sunt intocmite sub toate aspectele semnificative cu un cadru general de raportate financiara.

#3 Codul privind conduita etica si profesionala a auditorului

Acest cod precizeaza ca obiectivele profesiei de auditor financiar le reprezinta activitatile desfasurate la cele mai inalte
standarde de profesionalism cu scopul de a indeplini cerintele interesului public, prin cel mai inalt nivel de performanta.
Pentru a realize aceste obiective trebuie duse la indeplinire urmatoarele cerinte:
1. Integritatea auditorilor : cinste, probitate, incoruptibilitate, direct si onest in desfasurarea activitatii de audit.
2. Obiectivitate : corectitudinea, eliminarea prejudecatilor, a conflictelor de interese si a influentelor externe.
3. Competent profesionala si atentie cuvenita: serviciile auditorului profesionist trebuie sa fie bazate pe atentia
cuvenita , competent bazata pe cele mai noi aspect de teorie, practica, legislatie, tehnici, precum si aptitudini profesionale.
4. Confidentialitate : informatiile obtinute in timpul auditului sunt secrete fara autorizare.
5. Standardele tehnice : serviciile auditorului au la baza standardele profesionale ( SIA )
6. Independent : auditorul este obligat de asi pastra independenta in procesul exercitarii auditului.
Factorii care pot afecta independent unui auditor profesionist:
- Legaturi financiare cu clientii sau cu afacerile acestora
- Functii pe care auditorii le au sau le-au avut clientilor
- Relatiile personale si de familie
- Onorarii conditionate
- Litigii in desfasurarea sau in curs de desfasurare

#4 Acceptarea angajamentului de audit

Posibilitatea auditorului de a exprima o opinie privind intocmirea situatiei financiare sub toate aspectele semnificative,
conform cu un cadru general de raportare financiar, implica parcurgerea mai multor etape:
1. Acceptarea angajamentului de audit
2. Planificarea auditului
3. Aprecierea controlului intern
4. Controlul conturilor
5. Controlul situatiei financiare
6. Concluziile auditului si raportarea
 I. Inainte de a accepta mandatul, auditorul trebuie sa aprecieze posibilitatea de a indeplini aceasta misiune, tinind
seama de regulile profesionale si deontologice care guverneaza activitatea de audit. Actiunile inreprinse la etapa
acceptarii angajamentului de audit se refera la :
a) Cunoasterea globala a intreprinderii auditate
b) Aprecieri cu privire la independent si la absenta incompatibilitatilor
c) Examenul de competent corespunzatoare specificului intreprinderii
d) Contactul cu auditorul anterior
e) Decizia de acceptare a mandatului

I. a) In cadrul cunoasterii globale a intreprinderii, auditorul cauta informatii care sai permita aprecierea celor mai
importante riscuri retinind observatii cum ar fi :
- Controlul intern insuficient
- Contabilitate netinuta correct si la timp
- Atitudinea conducatorului fata de respectarea legii
- Personal incompetent
- Rotatia cadrelor prea mare si anormala
- Dezechilibre financiare , pierderi mari, activitati in declin, ceea ce compromite viitorul firmei auditate.
- Riscuri fiscal
- Conflicte sociale , riscuri juridice
- Situatii conflictuale intre actionari, conducatori
- Onorarii insuficiente
I. b) Orice nou angajament de audit trebuie sa fie examinat in raport cu regulile de independent si de incomatibilitate, fixate
prin normele interne ale profesiei.
I. e) Dupa analiza factorilor de risc, auditorul poate lua urmatoarele decizii :
1. Accepta un angajament fara riscuri aparante
2. Accepta angajamentul , insa va necesita o mai mare supraveghere si masuri particulare
3. Refuza angajamentul.

#5 Planificarea auditului
Auditorul trebuie sa planifice auditul intr-o maniera care sa asigure ca misiunea de audit va fi indeplinita in conditii de
economicitate, eficienta, eficacitate si la termenul convenit.
Planificarea auditului consta in construirea unei stragegii generale si abordarii detailiate cu privire la natura, durata si
gradul de cuprindere preconizat al auditului.
Planificarea adecvata vine in sprijinul asigurarii ca se acorda atentie domeniilor importante ale auditului, ca sunt
identificate posibilele problem si sunt solutionate la timp si ca angajamentul de audit este organizat si condus in mod
adecvat pentru a fi efectuat intr-o maniera eficienta.
Planificarea adecvata sprijina deasemenea desemnarea atributiilor intre membrii echipei de angajament, faciliteaza
conducerea si supravegherea membrilor echipei angajamentului: revizuirea muncii acetora; asista , unde este cazul la
coordonarea activitatii facute de auditori componentelor si expertilor.
Natura si intinderea activitatii de planificare, depinde in functie de marimea si complexitatea entitatii auditate, specificul
acesteea, precum si de modificarile imprejurarilor care apar pe durata angajamentului de audit.
Activitatea de planificare a auditului are urmatoare caracteristici :
1. Rationalitatea : procesul de planificare si rezultatele acestuea permit auditorului evaluarea logica a indeplinirii
sarcinilor, precum si stabilirea de obiective clare
2. Anticiparea : procesul de planificare permite dimensionarea sarcinilor in timp, astfel incit prioritatile sa fie clar
scoase in evidenta.
3. Coordonarea : planificarea permite coordonarea atit a politicilor de audit de catre Companiile de audit, cit
auditurile realizate efectiv, cit si a activitatii desfasurate de alti auditori sau experti.
Conform SIA 300 “Planificarea”, principalele obiective ale planificarii sunt :
- Stabilirea modalitatilor prin care obligatiile legale ce revin auditorului si alte prioritati de audit sunt respectate
- Identificarea intinderii atributiilor si rezultatelor previzibile ale auditorului
 - Definirea modului in care vor fi obtinute si analizate probele de audit necesare atingerii obiectivelor auditului.
- Identificarea resurselor ce vor fi necesare, utilizarea lor eficienta si stabilirea bugetului de timp si a costurilor.
- Controlarea si supravegherea activitatii de audit
Planificarea auditului consta in realizarea urmatoarelor actiuni :
1. Elaborarea planului de audit
2. Intocmirea programelor de audit ca parti component ale planului de audit.

1. Auditorul trebuie sa elaboreze si sa documenteze un plan general de audit prin care sa se descrie sfera de
cuprindere si desfasurare a auditului.
Aspectele ce trebuie luate in considerare de catre un auditor in dezvoltarea planului general de audit include :
a) Cunoasterea activitatii entitatii auditate :
- Factorii economici generali si conditiile specific sectorului de activitate ce afecteaza entitatea
- Caracteristicile importante ale activitatii entitatii, performantele financiare si cerintele de raportare, inclusive
schimbarile intervenite de la ultimul audit
- Nivelul general de competent a conducerii
- Categoriile si tipurile de impozite si taxele specific ale entitatii auditate
- Inslesniri la plata impozitelor si taxelor.
b) Intelegerea sistemului contabil si de audit intern:
- Politicile contabile adoptate de intreprinderile auditate
- Efectele noilor reglementari contabile
- Actualizarea sistematica a obligatiilor fiscal si a modului de inregistrare in contabilitate, ca urmare a modificarii
legislatiei fiscal
c) Riscul si pragul de semnificatie :
- Evaluarea estimata a riscurilor inerente si de control si identificarea domeniilor semnificative de audit
- Stabilirea nivelurilor pragului de semnificatie
- Posibilitatea existentei unor informatii eronate semnificative
- Identificarea domeniilor complexe de contabilitate, inclusive a celor care implica estimari contabile.
d) Natura, durata si intinderea procedurilor:
- Schimbarile posibile privind importanta domeniilor specific de audit:
- Efectul tehnologiilor informationale asupra auditului
- Activitatea interna de audit ( auditul din cadrul intreprinderii ) si efectul sau estimat asupra procedurilor de audit
extern
2. Programul de audit se constituie dintr-un set de instructiuni adresate membrilor echipei de audit si intr-un mijloc de
control si evident privind desfasurarea activitatii auditului.
El cuprinde, deasemenea, obiectivele auditului pentru fiecare domeniu si un grafic de timp pentru fiecare domeniu de
procedura de audit.
La intocmirea programului de audit se i-au in considerare evaluarile riscurilor inerente si de control intern si nivelul
necesar de asigurare garantata de procedurile de fond ( de esenta )

#6 Pragul de semnificatie in audit

Conform SIA 320 prin prag de semnificatie se intelege nivelul, marimea unei sume peste care auditorul considera ca o
eroare, o inexactitate, sau o omisiune poate afecta atit regularitatea si sinceritatea conturilor anuale si de imaginea fidela a
imaginii, a situatiei financiare , si a patrimoniului intreprinderii.
Conform cadrului general privind intocmirea si prezentarea situatiei financiare , informatiile sunt semnificative daca
omisiunea sau declararea lor eronata ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situatiei
financiare.
Pragul de semnificatie depinde de marimea elementului sau a erorii judecate in imprejurarile specific ale omisiunii sau
declararii eronate.
Intr-o prima faza a misiunii sale auditorul trebuie sa stabileasca un prag global de semnificatie pentru o buna orientare si
planificare a misiunii.
In cursul misiunii de audit, pragurile de semnificatie stabilite evita ca unele lucrari care nu vor avea rol in
fundamentarea opiniei de audit sa fie executate.
 In incheierea misiunii de audit, o eventuala depasire a pragului global de semnificatie il determina pe auditor sa propuna
corectarea erorilor sau sa le mentioneze in raport.
Se folosesc drept elemente de folosinta pentru determinarea pragului de semnificatie , fie capitalul propriu ,fie rezultatul
net sau cifra de afaceri ( 2 % aprox )
Elementele specific pragului de semnificatie :
1. Necesitatile utilizatorilor situatiei financiare.
2. Caracteristicile intreprinderii
3. Caracteristicile elementelor considerate semnificative.

1. Situatia financiara furnizeaza informatii unor categorii diferite de utilizatori : actionari, asociati , creditori,
personalului intreprinderii, autoritatile fiscal, client, s.a.
In functie de cerintele, necesiatile utilizatorilor , auditorul va fixa pragul de semnificatie deoarece utilizatorii fixeaza
drept elemente semnificative, elemente dif.
2. Citeva caracteristici care pot fi semnificative pentru pragul de semnificatie sunt :
- Sectorul de activitate : in anumite sectoare de activitate rezultatul net ca baza de referinta poate fi inlocuit de alti
indicatori, mai reprezentativi, de ex: comert – marja bruta;
- Dimensiunea intreprinderii determina limitele maxime si minime ale pragului de semnificatie;
- Mediul social economic in care functioneaza intreprinderea care curpinde : legislatia, conjunctura economica,
situatia politica, concurenta , climatul social , s.a.
3. Caracteristica elementelor considerate semnificative includ :
- Gradul de aproximare : o eroare este mai importanta daca se refera la un post unde se impune precizie , exactitate ,
decit , daca se refera la un post determinat prin apreciere ( o greseala la un post de provizioane nu este atit de importanta ca
o greseala la contul din banca sau casa ) .
- Evolutia elementelor : o analiza a evolutiei in timp a elementelor poate reflecta o tendinta de marire sau micsorare a
lui in scopuri necinstite.
- Cumulul mai multor elemente : cumularea mai multor elemente fara semnificatie prea mare poate conduce la o
rezultanta semnificativa, adica auditorul trebuie sa fie atent la posibilitatea informatiei eronate a valorilor mici, care
cumulate pot avea un effect semnificativ asupra situatiei financiare, de ex: o eroare depistata in procedura de inchidere de
luna poate fi un indiciu a unei declarari eronate semnificative potentiale, daca eroarea se repeta in fiecare luna.
In activitatea de planificare a auditului auditorul considera acele elemente care conduc la situatia financiara in mod
semnificativ eronate.
Evaluarea pragului de semnificatie in raport cu tranzactiile economic financiare, a soldurilor contabile ajuta auditorului
sa decida care anume elemente trebuie validate, utilizind procedure analitice si esantionae. Toate acestea permit auditorului
sa aplice anumite procedure de audit care cumulate conduc la reducerea riscului de audit la un nivel acceptabil.
Conform SIA 320, relatia dintre pragul de semnificatie si riscul de audit este invers proportional. Cu cit este mai mult
nivelul de semnificatie cu atit este mai scazut riscul de audit si invers. Daca auditorul determina ca nivelul acceptabil al
pragului de semnificatie este scazut atunci riscul de audit este crescut.
La sfirsitul misiunii de audit auditorul elaboreaza o lista cuprinzind constatarile sale.
Daca conducerea intreprinderii audiate accepta rectificarile auditorului, atunci el acorda o certificare fara reserve;
Daca nu, atunci raportul de audit poate fi calificat adica raport cu reserve.

#7 Documentarea lucrarilor de audit

Obiectivele auditului stabilite cu exactitate trebuie consemnate in documentele auditorului.
Conform SIA 320 “documentatia “prin documentatia lucrarilor de audit se inteleg foile de lucru pe care le-a intocmit
auditorul sau documentele pe care le-a obtinut si pastrat in cadrul executarii lucrarilor sale.
In cadrul unor audituri repetitive , anumite foi de lucru pot fi plasate in dosarul permament ( care este regular pus la zi ,
tinind seama de informatiile care au importanta constanta pentru auditurile ulterioare) de ex: Statutul intreprinderii, anumite
contracte de lunga durata; iar alte foi de lucru pot fi plasate in dosarul exercitiului (current), continind informatii
referitoare , in mod essential , la perioada auditata.
Aceste foi de lucru sunt proprietatea auditorului. Este la latitudinea auditorului punerea sau nu la dispozitia clientului a
unei parti sau a unui extras din foile sale de lucru.
Aceste documente nu trebuie sa se substituie registrelor contabile ale clientului.
Auditorul trebuie să adopte proceduri satisfăcătoare permiţînd buna conservare a foilor sale de lucru si a
caracterului lor confidenţial. Auditorul trebuie să le păstreze o durată suficientă de timp pentru a răspunde
nevoilor funcţiei sale şi pentru a satisfcace cerinţele oricărei obligaţii legale sau profesionale.(aproximativ 6 ani).
Documentarea lucrărilor de audit este un eveniment indispensabil pentru următoarele considerente :
- a justifica îndeplinirea obiectivelor explicarea procedurior şi a normelor, iar opinia şi concluziile emise sunt
fondate;
- a asigura supervizarea efectivă a lucrărilor delegate colaboratorilor sau a permite utilizarea lucrărilor de
control efectuate de alte persoane;
- a transmite datele de la un exerciţiu la altu ( dela un an la altul ) avînd în vedere că dosarele de lucru
constituie o documentare privilegiată pentru cunoaşterea generală a lucrărilor anului viitor.
Ţinerea dosarelor ( celor permamente şi curente ) de lucru este o condiţie pentru o mai bună organizare,
planificare şi execuţia lucrărilor în condiţiile unui volum foarte mare al lucrărilor efectuate de auditor şi de
complexitatea controalelor de efectuat . Toate constatările făcute cu ocazia executării lucrării de audit sau a
verificării unor situaţii ( starea fizică a unor mijloace fixe, stabilirea de incompatibilităţi, întrefuncţiile efectuate
de anumiţi salariaţi, ş.a.) sau efectuarea unor descrieri, calcule sau comentarii ale unor date sau informaţii se vor
consemna în aşa numitele foi de lucru.
Foaia de lucru include următoarele elemente :
- denumirea entităţii auditate ( clientului )
- perioada pentru care se efectuează auditul
- segmentu auditat ( verificarea importului sau verificarea corectitudinii calculării costului sau verificarea
TVA )
- data efectuării auditului
- iniţialele sau numele persoanei care a întocmit foaia de lucru
- constatări
- recomandări
- concluzii .
pentru fiecare foaie întocmită, dar aceste elemente nu sunt prevăzude de vre-un standart.
Foaia de lucru trebuie să comporte o descriere clară a obiectivului controlului efectuat, să fie nominalizate
documentele utilizate ( documentele primare ale clientuli utilizate ) , o prezentare amănunţită asupra lucrării
efectuate, concluziile auditorului care să arate clar dacă obiectivul cercetat a fost realizat. Unele concluzii parţiale
pe fiecare foaie de lucru permit să se tragă concluzia finală pentru un cont sau un grup de conturi, totodată o
înlănţuire logică a concluziilor permite fundamentarea opiniei de audit. Natura lucrărilor efectuate trebuie atent
documentată pe fiecare foaie de lucru, utilizarea unor simboluri pentru sintetizarea naturei acestor lucrări permite
o mai bună urmărire a mersului acestor lucrări evitînduse repetarea unei lungi descrieri pentru fecare operaţiune
de aceeaşi natură, spre ex:
x - controlul aritmetic;
SUMA - suma totală;
y - examinarea documentului justificativ
z - factura fiscală.
Atît în faza de planificare a auditului cît şi pe parcursul exercitării lucrărilor de audit pentru obţinerea
informaţiilor necesare, pentru stabilirea unor situaţii sau pentru confirmarea unor date, pentru corelarea de date
sau concluzii se poate utiliza tehnica interviului ( chestionare prestabilite , întrebări).
Recomandările pentru completare chestionarelor sunt :
- numărul întrebărilor să nu fie prea mare
- întrebările să fie clare şi uşor de înţeles
- întrebările să nu fie puse în aşa fel încît să dirijeze răspunsurile.
- întrebările nu trebuie să poarte caracter personal.
- intervievatul nu trebuie întrerupt în timp ce vorbeşte ci se aşteaptă momentul oportun pentru noi întrebări
- nu se vor pune întrebări prin care auditorul să sa arate important
- nu se anulează întrebările puse de colegul de echipă,ci se va aştepta pînă ce acesta va căpăta răspuns şi
abia apoi se va reveni cu întrebări noi.
Foile de lucru şi chestionarele completate pe baza interviurilor pot fi folosite de auditor pentru elaborarea atît
a dosarului exerciţiului cît şi a dosarului permament.
Dosarul exerciţiului ( dosarul curent ) cuprinde toate elementele angajamentului de audit a căror utilitate nu
depăşeşte exerciţiul controlat , el permite auditorului să asambleze toate lucrările începînd de la organizarea
misiunii de audit şi pînă la formularea raportului de audit. Dosarul exerciţiului este indispensabil pentru o mai
bună organizare şi control al misiunii pentru documentarea lucrărilor efectuate, a deciziilor luate şi asigurarea că
programul s-a derulat fără omisiuni, pentru înlesnirea muncii în echipă şi supervizarea lucrărilor date la
colabolatori precum şi pentru justificarea opiniei emise şi redactarea raportului.
Dosarul exerciţiului cuprinde :
1. planificarea angajamentului de audit:
- note asupra utilizării lucrărilor de control efectuate de alţi specialişti, datele şi duratele vizitelor şi locurile
de intervenţie.
- compunerea echipei, bugetul de timp şi realizarea lui
- data pentru emiterea raportului .
2. Supervizarea lucrărilor :
- note asupra studierii dosarelor şi stabilirea soluţiilor la problemele ridicate.
- aprobarea tuturor deciziilor importante care pot afecta executarea lucrărilor şi conţinutul raportului de audit.
3. Aprecierea controlului intern:
- evaluarea punctelor forte sau slabe şi a zonelor de risc , bazele de stabilire a sondajelor.
- comentarii asupra abaterilor sau anomaliilor descoperite ( erori ) .
4. Obţinerea de elemente probante ( a dovezilor de audit ) :
- Foi de lucru cuprinzînd obiectivul , detalii asupra lucrărilor efectuate, unele comentarii concluzii;
- documente sau copii de documente de la întreprinderea auditată, documente de la terţi ce justifică cifrele
examinate.
- detalii asupra lucrărilor efectuate, asupra situaţiilor financiare (explicaţii privind variaţiile mari, privind
abaterile).
- sinteza generală a rezultatelor
- tratarea distinctă a punctelor care ar putea avea influenţă asupra opiniei de audit.

Dosarul Permament
Unele informaţii primite sau analizate în cursul diferitor etape ale auditului pot fi folosite pe toată durata
mandatului de audit, ele nu au nevoie să fie cercetate în fiecare an, plasarea lor într-un dosar separat numit
dosarul permament permite evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la un exerciţiu la altul
(de la un an la altul) a elementelor de cunoaştere a întreprinderii. Elementele cele mai caracteristice conţinute de
dosarul permament sunt :
- fişa de caracterizare a întreprinderii auditate ( numele întreprinderii codul fiscal, rechizitele bancare, cînd a
fost înregistrat )
- scurt istoric al întreprinderii auditate
- structura
- informaţii privind organizarea sectorului de activitate , producţie, etc.
- informaţii privind statutul întreprinderii
- procese verbale ale consiliului de administraţie şi a adunării generale.

# 8. Testarea controlului Intern ( testarea sistemului de control intern )

Standardul de audi SIA 400 - evaluarea riscurilor şi controlului intern oferă norme pentru înţelegerea
sistemului de contabilitate aplicat de întreprinderea auditată şi a procedurilor de control intern aplicate.
cunoaşterea de către auditor a sistemului de control intern oferă o planificare şi dezvoltare eficientă a auditului în
evaluarea riscului de audit şi a procedurilor ce vor fi utilizate cu scopul de a se asigura că riscul la un nivel
minim acceptat este redus .
Controlul intern reprezintă politicile adoptate de conducerea unei firme cu scopul de a asigura obiectivele
manageriale privind asigurarea sistematică şi eficientă a activităţii inclusiv: protecţia activelor, prevenirea şi
descoperirea erorilor şi a fraudelor acurateţea şi realitatea reflectării contabile astfel încît informaţiile financiare
să fie credibile.
Controlul intern are o sferă largă de cuprindere şi include:
a) mediul de control care presupune :
- funcţionarea consiliului de administraţie
- abilitatea manageriala şi modul ei de operare
- structura organizatorică a firmei şi modul de desemnarea a responsabilităţii persoanelor implicate in
activitatea economică;
- auditul intern, politicile de personal şi separarea funcţiilor şi a îndatoririlor
b) procedurile de control pe care entitatea le-a stabilit prin conducere cu scopul de a atinge obiectivele
manageriale, ele includ:
 - verificarea înregistrărilor atît sub aspect tehnic cît şi din punctul de vedere al calculului;
- controlul sistemului informatic privind schimbul din programe precum şi accesul la fişierele din date.
- verificarea conturilor de control şi al balanţelor contabile;
- controlul documentelor şi aprobarea lor;
- analiza datelor interne;
- comparaţia ale rezultatelor inventariere, ş.a.
Auditorul trebuie să vizualizeze politicile şi procedurile sistemului de control intern care sunt relevante pentru
aserţiunile ( caracteristici, aspecte calitative ) care fac referire la situaţiile financiare. Ansamblul de aserţiuni
( asnamblul aspectelor calitative ale rapoartelor financiare ) care sunt înglobate în situaţiile financiare se referă
la :
- existenţa unui activ sau a unei obligaţii pe perioada analizată, adică auditorul trebuie să se încredinţeze că un
activ sau o datorie în situaţia de raportare ( spre ex : la 31decembrie 2010 există )
- drepturi şi obligaţii, în sensul că activul sau obligaţia constatată aparţine entităţii la perioada analizată ( spre
ex : admitem că întreprinderea la contul 123 "mijloace fixe " are 10 mln. un bloc a unei uzine ş.a, să admitem că
ele există văzîndule la faţa locului, aici trebuie să ne încredinţăm că ele sunt ale entităţi auditate anume cerînd
nişte documente ce ar confirma că entitatea le deţine ).
- perioada în care o tranziţie sau un eveniment priveşte unitatea în cauză.
- exhaustivitate, prin aceea că toate activele, obligaţiile sau evenimentele sunt înregistrate în contabilitate
- evaluarea , prin aceasta auditorul se încredinţează că toate activele şi obligaţiile înregistrate sunt evaluate la
valoarea corespunzătoare.
- prezentarea situaţiilor financiare în care un element este clasificat şi descris în concordanţă cu cadrul general
de raportare financiară.
Pentru ca informaţiile contabile să fie fidele în cadrul fiecărei întreprinderi trebuie să existe un control intern
( un sistem de control intern : mediu de control şi procedurile de control ) conceput raţional şi aplicat corect ,
auditorul trebuie să analizeze elementele de bază ale controlului intern.
controlul intern presupune :
- o structură organizatorică ierarhizată care să asigure separarea sarcinilor şi supervizarea activităţilor ;
- instrucţuuini, norme şi proceduri interne de lucru ;
- un sistem informaţional corescpunzător.
Obiectivele auditorului privind aprecierea controlului intern sunt următoarele:
- existenţa sau nu a personalului competent ş dacă activitatea acestuea este în permanenţă verificată;
- măsurile organizatorice cu scopul de a se asigura gestiunea eficientă a patrimoniului, realitatea elementelor
patrimoniale fizic şi valoric şi corecta lui evidenţă;
- modul de întocmire prelucrare şi arhivare a datelor.
testele de contro efectuate de auditor includ următoarele :
1. cu privire la organizarea controlului intern auditorul trebuie să valideze :
- dacă sarcinile de serviciu sunt precis definite şi delimitate pe compartimente şi salariaţi;
- responsabilităţile sunt riguros stabilite prin decizii date de conducere şi fişa postului
2. cu privire la personal competent auditorul trebuie să analizeze în ce măsură obligaţiile de serviciu ale
personalului sunt îndeplinite şi dacăsunt efectuate controale ierarhice şi reciproce, aici se au în vedere
următoarele aspecte :
- se verifică procedurile de aprobare a acivităţii personalului din subordine; salariaţii care au ca obligaţii
mişcarea activelor patrimoniale şi modul de acces la acive de asemenea se verifică polticia de angajare a
personalului. controlul reciproc presupune separarea funcţiilor adica sarcinilor de serviciu prin obiectivele
compartimentului producţie, personal, caliatea serviciilor, comercializarea acestora, integritatea patrimoniului
este urmărită de auditor prin sarcinile privind depozitarea, gestionarea bunurilor şi a numerarului .
Personalul desemnat pentru conducerea contabilităţii financiare trebuie să verifice şi să analizeze cheltuielile
şi veniturile întreprinderii .
separarea sarcinilor sau a funcţiilor pe persoane este necesară deoarece acelaşi salariat care emite o comandă
de aprovizionare recepţionează şi depozitează bunirile , efectuează şi plata furnizorului este tentat să sustragă sau
să achiziţioneze bunuri în cantităţi prea mari sau de calitate îndoielnică.
deasemenea auditoul urmăreşte dacă în cadrul întreprinderii există documente legale corespunzător şi dacă
toate operaţiunile sunt verificate şi centralizate corect.
Pentru a evalua corect controlul intern auditorul trebuie să facă o serie de investigaţii:
1. descrierea procedurilor în sistemul de culegere şi prelucrare a datelor;
2. teste de conformitate .
 3. evaluarea preliminară a riscului de erori
4. teste de permanenţă.
5 evaluarea definitivă şi redactarea raportului de sinteză asupra sistemului de control intern.

1. Descrierea procedurilor se face cu scopul de a stabili pentru fiecare domeniu semnificativ ( pentru fiecare
segent adica achiziţii de bunuri sau servicii, livrări, producţie) care sunt procedurile folosite de întreprinderea
auditată pentru culegerea informaţiilor, întocmirea registrelor , prelucrarea datelor, înregistrarea operaţiunilor din
contabilitatea sintetică şi analitică şi altele.
Descrierea procedurilor presupune cunoaşterea de către auditor a documentelor primare unde sunt consemnate
operaţiunile economico-financiare, modul lor de întocmire, verificare, de prelucrare şi de arhivare.
Documentele primare pentru o entitate:
1. Factura fiscală ( pentru livrările impozabile cu TVA ).
2. Act de achiziţie întocmite de întreprindere.
3. Proces verbal de prestare a serviciilor.
4. Act de achiziţie a serviciilor de arendă ( de la persoana fizică).
5. Documente interne ce nu sunt de strictă evidenţă.

Rechizitele unui document primar:

1. Adresa juridică
2. Codul fiscal.
3. ş.a.
Conform cadrului de contabilitate documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate
angajează răspundere persoanelor care le-au întocmit vizat, aprobat, sau înregistrat în contabilitate. Semnarea
acestor documente de către persoane care au participat la desfăşurarea operaţiunilor în cauză asigură premisele
pentru atragerea răspunderii dacă nu s-au desfăşurat conform cerinţelor legale. Printre şirurile de acţiuni ale
auditorului pentru a descrie procedurile utilizate sunt următoarele :
- ce formă de contabilitate utilizează întreprinderea auditată;
- cum este organizată evidenţa analitică a stocurilor; a cheltuielilor de producţie;
- ce fel de metode de calcul se folosesc( se are în vedere sandard, cost, pe faze pe etape);
- dacă se fac lucrările la calculator sau manual;
Testele de conformitate au rolul de a stabili dacă procedurile descrise mai sus există indiferent dacă ele se
aplică sau nu . În această etapă nu se pune problema descoperirii erorilor în funcţionarea sistemului ci numai de a
stabili dacă sistemul descris este bine înţeles de auditor.
Testele de conformitate se realizează prin intermediul :
- observaţii directe asupra modului de lucru;
- confirmărilor verbale date de către cei care utilizează aceste proceduri;
- mijoacelor specifice utilizate pentru confirmarea efectuării operaţiunii respective( aplicarea documente a
unor vize sau ştampile, e vorba despre o evidenţă operativă);

c) evaluarea preliminară a riscului de erori.

După ce sa obţinut o descriere corespunzătoare a sistemului de culegere şi prelucrare a datelor contabile se
procedează la o evaluare preliminară a fiabilităţii aceste organizări pentru a putea pune în evidenţă punctele forte
şi punctele slabe ale procedurilor sistemului contabil. Punctele forte sunt constituite din controale plasate în
fluxul de prelucrare a datelor care garantează o corectă contabilizare a acestora.
Punctele slabe sunt reprezentate de deficienţe ale sistemului care pot da naştere unor riscuri de erori sau
fraude.
Pentru evaluarea preliminară a punctelor forte şi a punctelor slabe ale sistemului auditorul procedează la :
- examinarea sistemului descris mai sus pentru a pune în evidenţă ceea ce are bun;
- punerea unor întrebări executanţilor, aceste întrebări se formalizează din timp sub forma chestionarelor de
control intern, aceste chestionare permit compararea controlului intern teoretic descris în instrucţiunile
întreprinderii cu cel existent în întreprindere. întrebările se adresează pe sectoare de activitate şi urmăresc dacă
controalele există sunt cunoscute de executanţi şi dacă absenţa acestor controale influenţează calitatea
informaţiilor.
- testele de permanenţă care urmăresc dacă procedurile(regulile de joc intern stabilite de întreprindere) sunt
aplicate întro manieră permanentă fără defecţiuni.
Pentru depistarea riscurile în funcţionarea sistemului se procedează la analiza controalelor de prevenire şi
a controalelor de detectare prevăzute de întreprindere. Controalele de prevenire se materializează într-o
semnătură sau viză pe documente. Controalele de detectare sunt efectuate asupra unui grup de operaţiuni de
aceeaşi natură cu scopul de a descoperi anomaliile în funcţionarea sistemului sau al asigurării ca aceste anomalii
nu există.
Aceasta etapa a auditarii controlului intern auditorul deterina daca dispozitivele de control al întreprinderii
auditate sunt efective şi permamente relitatepunctelor forte
2. care sunt punctele slabe, datorate conceprii defectuase a sistemului
3. care sunt punctele slabe a aplicării gresite a procedurilor.
riscurile identificate la această etapă pot fi recapitulate într-un document de lucru al auditorului - sinteza
aprecierii controlului intern, cu ajutorul căruia se scot în evidenţă :
- slăbiciunile sistemului care pot antrena riscuri de erori
- incidenţa acestora asupra contrurilor anuale
- incidenţa acestora asupra programului de lucru
Auditorul semnalează conducerii întrepridnerii auditate observaţiile sale asupra controlului intern printr-un
raport asupra controlului intern
Acest raport poate avea următoarea structură :
1. nota de introducere şi sinteză aici se arată condiţiile în care s-a executat auditul, metodele folosite şi
concluziile la care sa ajuns făcînduse trimiteri la parte de detaliere a raportului.
2. detaliile raportului în care se au în vedere următoarele principii:
- prezentarea problemelor în ordinea importanţelor.
- se facă recapitulaţii ale problemelor pe grupe de conturi ;
- se grupează distinct riscurile de eroare care pot avea o incidenţă asupra certificării conturilor anuale.

#9 Controlul conturilor, proceduri utilizate pentru obţinerea probelor de audit

Concluziile rezonabile pe care se bazează opinia de audit trebuie să fie fundamentate cu probe de audit
suficiente prin combinarea testelor de control şi a procedurilor de fond.
Conform standadrdului 500 "dovezi de audit " Probele trebuie realizate pentru fiecare aserţiune a conducerii
cu privire la situaţiile financiare.
credibilitatea problor de audit depinde de provenienţa sursei internă sau externă şi de natura sa( documentală,
orală sau constatare efectivă prin vizualizare de către auditor. aici trebuie de ţinut cont că probele de audit interne
sunt mai puţin credibile decît cele externe, adică confirmarea primită de la terţi ca sursă externă este mai
credibilă decît cea internă.
Pentru obţinerea dovezilor sau probelor de audit se utilizează următoarele proceduri:
- inspecţia - are ca obiectiv vaidarea înregistrărilor pe baza documentelor primare, această procedură are grade
de credibilitate variabile în funcţie de natura, sursa lor, şi de funcţionarea .......
- observaţia, constă în examinarea unor proceduri efectuate de personalul unităţii şi anume inventarierea
activelor fixe şi circulante, modul de evidenţiere şi controlul asupra corespondenţei conturilor
- investigaţia - are ca obiectiv obţinerea de informaţii în scris din interior sau exterior cu privire la existenţa
unor achiziţii, conţinutul înregistrărilor, evaluarea lor
- confirmarea constăîn răspunsul primit de la persoanele terţe pentru a compara informaţiile conţinute în
înregistrările contabile
de ex : confirmarea creanţelor prin colaborarea cu debitorii.
- calculul are ca obiectiv verificarea acurateţei matematicii a documentelor primare, precum li a unor calcule
ăn bază de note contabile sau în bază de calcule cu bugetul.
- procedurile analitice se referă la analiza indicatorilor bilanţului contabil, a ratelor de structură de activ-
pasiv , analiza fluxurilor nete, precum şi a lipsei de corelaţii faţă de alte informaţii relevante care se abat de la
previziunile întreprinderii.
Standardul de audit 500 prevede informaţii supimentare probelor de audit pentru acele valori
semnificative cuprinse în situaţiile financiare:
- participarea la inventarierea stocurilor;
- confirmarea creanţelor;
- investigaţii cu privire la litigii şi investigări;
- evaluarea şi prezentarea investiţiilor pe terme lung.
Cînd auditorul nu poate participa la invenarierea stocului angajamentul a fost încheiat după ce s-a făcut
inventarierea, el trebuie să efectueze teste asupra tranyacţieilor care au avut loc între timp. utilizarea de către
auditor a unor proceduri alternative ale controlului stocurilor are în vedere revizuirea instrucţiunilor conducerii
identificarea produselor în curs de execuţie, stocurile fără mişscare sau cu mişcare lentă, stocuri greu vandabile
sau deteriorate.
Atunci cînd creanţele sunt semnificative în situaţia financiară verificarea soldurilor contului de creanţe se
obţine prin confirmarea de la debitori. În situaţii în care debitorii nu răspund cererii de confirmare, auditorul
trebuie să apeleze la proceduri alternative:
1. examinarea incălcărilor de numerar ulterioare;
2. examinarea înregistrărilor contabile efectuate în conturile la sfîrşitului anului-exerciţiului financiar.;
examniarea documentelor întocmite la vînzări şi expedieri.
Investigaţiile cu privire la litigii se fac atunci cînd valoarea acestora este semnificativă. aceste
investigaţiise fac în baza actelor încheiate cu avocaţii întrzeprinderii auditate; verificarea conturilor de cheltuieli
pentru taxele juridiciare. comunicarea directă cu avocaţii întreprinderii este foarte importantă pentru auditori.
Refuzul avocaţilor de a da lista litigiilor poate sontitui o limitare a sferei de aplicabilitate, prin imposibilitatea de
a obţine probe de audit asupra conturilor. un astfel de demers poate conduce auditorul la o opinie cu rezerve sau
la imposibilitatea de a exprima o opinie.

#10 Tehnica sondajului în audit

Ţinînd seama de numărul de operaţiunie efectuate de întreprindere auditorul nu poate verifica integral rulajele
unui cont. el caută elemente probante pentru un eşantion adecvat utilizînd tehnica sondajului.
Sondajul - def: ca o tehnică ce constă în selecţionarea unui anumit număr sau a unor părţi dintr-o mulţime,
aplicarea la acesta a tehnicilor de obţinere a elementelor probante şi extraholarea rezultatelor obţinute asupra
eşantionului la întreaga masă sau mulţime.
Sondajele pe care le realizează auditorul în timpul misiunii sale sunt de naturi diferite:
- în unele cazuri cu ocazia funcţionării controlului intern auditorul caută să emnostreze că elementele ce
constituie multţimea prezintă o caracteristică comună ( în cazul aprovizionării viitoare de către persoanele
mputernicite a comenzilor pentru efectuarea acestor corporări.
- cu ocazia controluli conturilor , auditorul caută să verifice valoarea dată unei mulţimi, acestea sunt sondaje
asupra valorilor sumelor importante ca în procesul sondajului să fie respectate cîteva reguli riguroase privind
decizia asupra eşantionului şi pentru parcurgerea unor etape obligatorii.
- eficacitatea unui sondaj e determinată de definirea precisă a obiectivelor sale, auditorul trebuie să explice :
- ce urmăreşte să demonstreze, să probee această etapă îi permite să definească caracteristicile ce vor fi
considerate de către auditor ca o eroare sau anomalie ( de ex sa demonstrat că punctajele între avize de expediere
de facturi realizat de personajul intern poate scoate în evidenţă toate expedierile în curs de facturare).
- că rata erorilor existente în mulţime nu depăşeşte rata maximă acceptabilă ( pragul de semnificaţie ) .
Alegerea naturii mulţimii e foarte importantă ( de exemplu : pentru a verifica faptul că toate recepţiile au condus
la contabilitarea facturilor respective mulţimea trebuie să constituie din bonuri de recepţie şi nu din facturi.
Auditorul trebuie deasemenea să definească persoana ce va servi ca bază a selecţiei sale din întreaga mulţime.
O caracteristică a mulţimii ce serveşte ca bază pentru control e aceea că obiectele să fie foarte rar omogene.
La alegerea mulţimii, aceasta trebuie bine identificată in dependenţă de specificul activităţii intreprinderii
auditate.
Din moment ce procedează la sondaje auditorul e susps unui risc şi anume acel risc de a ajunge la concluzii
diferite de cele la care s-ar fi ajuns printr-un control exhaustiv. Acest risc poate fi redus printr-o organizare
riguroasă a acţiunii de audit şi prin alegerea adecvată tehnicii de control.
Elementele cheie dintr-o mulţime sunt cele care fie datoriră naturilor (conturi intitulate greşit sau chiar
neintitulate), fie datorită valorilor (elemente ce except pragul de semnificaţie) prezintă riscuri şi caatare auditorul
poate decide verificarea integral a acestora. După ce şi-a definit obiectivele sondajului şi a ales mulţimea
auditorul trece la obiectivele sondajului, parcurgind etapele următoare:
1. alegerea tehnicilor ce este influenţată de 2 elemente, natura controlului de efectuat (sondaje asupra
controlului intern sau sondaje asupra valorilor) şi recurgerea sau nu la tehnici statistice.
Alegerea tehnicii de lucru depinde de următoarii factori:
* mărimea mulţimii respective;
* capacitatea mulţimii de a indeplini obiectivele sondajului;
* raportul dintre cost şi eficacitatea tehnicii alese.
2. determinarea mărimii eşantionului
3. selecţionarea eşantionului. Eşantionul selecţionat pentru control trebuie să fie reprezentativ, toate
elementele mulţimii trebuier considerate susceptibile de a fi selecţionate, această selecţie poate fi făcută fie prin
tragere la intimplare, fie de o manieră sistematică.
 4. studiul eşantionului. Pentru ca eşantionul să aibă un character probant toate elementele selecţionate trebuie
să fie controlate. Se poate intimpla , insă ca audotorul să fie in impoibilitate de a face acest control, doarece, de
ex.: documentle corespunzătoare nu sunt disponibile. In acest caz el terbuie să se intrebe dacă considerind
elementele controlate ca erori se depăşească pragul de semnificaţie, dacă răspunse afirmativ, auditorul va căutq
procduri de control alternative care să-i permit exprimarea unei concluzii motivate aspura acestor elemente, dacă
răspunsul e negative nu-s necesare procedure alternative de control, dar audotorul se poate intreba dacă acest
fapt nu-i de natură săpună in dicuţie incredera acordată controlului intern.
5. evaluarea rezultatelor. Inainte de a formula concluzia genraşă aspura rezultatelor obţinute, fiecare
anomalie constată e examinată in sensul aprecierii dacă acestea sunt representative pentru mulţimea respectivă.
Anomaliile excepţionale sint analizate şi tratate separt şi numai după izolarea efectelor acestora e posibilă
extrapolarea rezultatelor obţinute asupra eţantionuluila intreaga mulţime ce a servit ca bază a sondajului.
6. concluziile sondajului. Concluzia finaşă asupra postului tranzacţiei sau operaţiunilor care au făcut obiectul
controlului va di suma concluziilor asupra:
* elementelor cheie ce au făcut obiectul unui control;
* anomaliilor excepţionale constatate;
* restului mulţimii.
Dacă concluziile financiare arată că erorile sau anomaliile din mulţimea controlată depăşesc pragul de
semnificaţie, auditorul trebuie să se intrebe dacă nu e necesară repunerea in cauză a aprecierii sale asupra
controlului intern.

T11: Auditul Capitalului Propriu

Auditul capitalului propriu trebuie să aibă ca obiectiv:
1. exhaustivitatea – toate modificările aprobate de adunarea Generală a acţionarilor cu privire la repartiţia
beneficiului, cu privire la capitalul statutar , toate reevaluările activelor pe termne lung au fost inregistratw
corespunzător in contabilitate.
2. exactitatea – toate creşterile sau diminuările de sume de capital propriu sunt reale şi corespund cu deciziile
conducerii sau cu documentele corespunzătoare
3. existenţa – capitalul statutar modificat e in concordanţă cu statutul şi contractul de constituire inregistrate
la Camrea Inregistrării de Stat.
4. Evaluarea – toate mişcările de reserve au fost correct inregistrate in contabilitate, rezervele de reevaluare
au fost correct calculate, inregistrate şi videnţiate in contabilitate. Dividendele au fost caşcuşate correct,
inregistrat corespunzător in contabilitate, au fost aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor sau asociaţilor, au
fost correct impozitate.
5. imputarea corectă şi perioada corectă. Modificările capitalului propriu au fost inregistrate in perioada
corespunzătoare producerii evenimentului de creştere sau micşorare a lor. Elementele capitalului propriu (cap
statutar, reserve, rezultatul din reevaluare, dividend, fonduri pentru dezvoltare, profituri/pierdere anului de
gestiune) au fost correct clasificate, reflectate şi prezentate. Se verifică concordanţa
Inregistrărilor contabile cu normele legale (prevederile corespunzătoare ale Legii cu privire la SA, SRL, legea
contabilităţii, SAI/IAS s.a.)

T12: Auditul imprumuturilor (capitalurilor străine)

Auditorul trebuie să urmărească documentele care-i permit să observe valoarea imprumuturilor, dobinzile ce
decurg din acestea pe perioada curentă, garanţiile acordate pentru aceste imprumuturi, reflectările in contabilitate
şi prezentările ce ţin de imprumuturi şi dobinzi aferente acestora. Deasemenea, auditorul trebuie să se asigure de
eventualele ipoteci sau gaje prevăzute, dacă aceste imprumuturi au fost correct imputate in perioada
corspunzătoare, totodată auditorul terbuie să i-a in consideraţie prevederile legislaţiei fiscal ce ţin de deducerea
cheltuielilor cu dobinda.

#13 Auditul Imobilizărilor, amortismentelor şi privizioanelor pentru depreciere

Obiectivele vizate de auditor sunt :
- exhaustivitatea ( pleintitudinea ) - se verifică dacă taote mijloacele fie sunt înregistrate şi toate activele care
trebuie capitalizate au fost corect reflectate.
- exactitatea , adică soldurile conturilor de imobilizări au fost identificate, grupate şi înregistrate corect
- existenţa mijloacele fixe există în realitate în contabilitate la data bilanţului.
- perioada corectă : întrările şi ieşirile de active imobilizate au fost înregistrate în perioada corectă.
- evaluarea : activele reevaluate sunt corect calculate şi corect reflectate în contabilitate.
 - corecta prezentare şi reflectare : toate soldurile mijloacelor fixe au fost corect reflectate. Informaţiile
bilanţiere şi notele explicative trebuie să cuprindă informaţii complete cu privire la :
- valoarea iniţială la începutul anului
- întrăr sau diminuări în timpul anului;
- soldul final la 31 decembrie
- de asemenea amortizarea calculată la începutul anului; - reconcilieri
- amortizări în cursul exerciţiului financiar;
- soldul final al amortismentelor la 31 decembrie.
- provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor vor conţine acelaeaşi informaţii ca şi amortizările .
În bilanţ valoarea mijloacelor fixe va fi egală cu valoarea contabilă diminuată la amortizări corect calculate şi
reflectate în cursul anului şi cu suma provizioanelor.
Pentru verificarea acestor costuri bilanţiere auditorul urmează să utilizeze următoarele documente:
- registrul mijloacelor fixe;
- calculul amortizărilor;
- evaluarea lor conform rapoartelor de evaluare;
- facturile emise de furnizori;
- titluri de proprietate;
- dosarul de procese verbale ale adunării generale ale acţionarilor ale consiliului de administraţie
- procese verbale de punere în funcţiune sau după caz de scoatere din funcţiune sau casare;
- documente ceconfirmă efectuarea reparaţiilor mijloacelor fixe;
De asemenea auditorul în mod obligatoriu va verifica corectitudinea :
a) calculării uzurii cu scopuri fiscale;
b) reflectări cheltuielilor ce ţin de reparaţia mijloacelor fixe tot în scopuri fiscale;
c) determinării veniturilor sau pierderilor din comercializarea mijloacelor fixe în scopuri fiscale;
d) reflectării n declaraţia privind impozitele pe venit a pierderilor dinurma lichidării mijloacelor fixe;
e) determinarea bazei valorice a mijloacelor fixe la sfărşitul perioadei.

#14 Auditul stocurilor şi al producţiei în curs de execuţie.

Auditorul verifică dacă taote stocurile au fost identificate şi incluse în activul bilanţier ( criteriul
exhaustivităţii) dacă taote stocurile au fost corect reflectate, dacă costul stocurilor a fost corect calculat. Dacă
stocurle cu mişscare lentp sau fără mişcare au fost corect evaluate ( la cea mai mică valoare dintre valoarea de
bilanţ şi valoarea realizabilă netă - aici este vorba despre exactitate , despre valoare ). Autorul verifică dacă
aceste stocuri incluse în activul bilanţier există şi fizic ( este vorba despre existenţă ). Se verifică dacă stocurile
au fost înregistrate în perioada corespunzătoare ( aspectul perioada corectă ) . Testele de control îi permit
auditorului să observe analiza variaţiilor faţă de planul de producţie cu explicaţiile aferente, verificarea periodică
a condiţiilor de depozitare, modul cum stocurile sunt păstrate în ăncăperi sigure sau în locaţii sigure precum şi
persoanele gestionare autorizate care răspund de securitatea stocurilor. Inventarierea fizică periodică sau continuă
a stocurilor, reconcelierea ( выверка ) soldurilor din evidenţele contabile îî permit auditorului , îi permit
auditorului pe baza testelor efectuate în cadrul procedurilor de control intern să tragă concluzii cu privire la
gradul rezonabil de asigurare , că acestea sunt reflectate corect în bilanţ.
Indicatorii specifici cu privire la stocuri, viteza de rotaţie a acestora permit auditorului să constate eventualele
abateri in fluctuaţiile lunare şi anuale faţă de perioadele precedente. Evaluarea stocurilor are ca obiective
concluzii asupra:
- minimul dintre valoarea netă realizabilă şo costul lor;
- modul de determinare a costului la ieşirea lor pentru producţie , metoda FIFO, LIFO, costul mediu ponderat;
- verificarea valorii contabile de intrare.
Testele aprofundate ii permit auditorului să constate dacă intrările şi ieşirile de stocuri au fost correct
contabilizate şi aparţin eerciţiului current, astfel incit ele să fie correct reflectate şi evaluate in bilanţ.
Deasemenea, stocurile aflate la terţi pe baza inventarierii sunt correct incluse in situaţiile financiare. Auditorul
solicită conducerii intreprinderii auditate situaţia valorii stocurilor şi producţiei in curs de execuţie, provizioanele
constituite pentru deprecierea acestora, metodele utilizate in toate momentele privind stocurile şi producţia in
curs. El trebuie să se asigure de concordanţa acestor metode, de permanenţa lor şi le verifică prin sondaj.
 T 15: Auditarea conturilor la terţi
Acest segment are ca obiective:
- toţi debitorii au fost incluşi in situaţiile financiare (exhaustivitatea);
- soldurile conturilor de debitori au fost correct determinate şi inregistrate in mod correct, iar sumele cuprinse
in activul bilanţului sunt conform cu cele din conturile analitice şi sintetice (exactitate). Auditorul analizează (de
obicei prin sondaj) soldurile conturilor de terţi (221, 224, 223, 228, 229), plecind de la documentele şi
informaţiile contabile puse la dispoziţia sa. El cere să se procedeze la efectuarea ajustărilor pe care le găsesc
necesare.
- Deasemenea, auditorul terbuie să se incredinţeze că la data bilanţului debitorii există in mod real (existenţa),
că toate tranzacţiile cu clientul, vinzările şi incasările au fost inregistrate in perioada corectă, toate plăţile in
avans au fost corect calculate şi aferent acestora, correct au fost calculate TVA bugetului, evaluarea corectă a
creanţelor, calcularea provizioanelor pentru clienţii dubioşi (cont 222), calcularea rabatului şi disconturilor. In
cazul in care clientului i se acordă rabat, pierderea suportată se inscrie ca venit stornat.
Auditorul terbuie să i-ain considerare următoarele riscuri:
- intreprinderea auditată poate supraevalua creanţele sale in incercarea de a prezenta o situaţie financiară mai
bună decit in relaitate;
- există riscul ca debitorii să se afle in imposibiliate de plată , ceea ce inseamnă că soldurile debitorilor din
bilanţ trebuie micşorate pe baza evaluării proprii a auditorului;
- facturile unui an financiar pot fi inregistrate in altă perioadă, existind riscul ca acestea să nu fie evidenţiate
ca venituri. Dacă entitatea vinde bunuri, soldul debitorilor este in corelaţie cu soldul conturilor de stocuri.

T16: Evenimente posterioare inchiderii exerciţiului

Pentru a asigurarea corectei informări a organelor care verifică bilanţul contabil, este necesar ca in foile de
lucru ale auditorului săs e facă referitor la evenimentele posterioare inchiderii exerciţiului.
Aceste evenimente posterioare se grupează in:
1. evenimente intre inchiderea exerciţiului şi data intocmirii bilanţului contabil.
Dacă aceste evenimente işiau originea in perioada de dinaintea inchiderii exerciţiului, ele vor fi reflectate cu
inscriei in luna decembrie in evidenţa analitică şi corespunzător işi vor găsi reflectare in bilanţul contabil sau
contul de profit şi pierderi. Dacă aceste evenimente işi au originea in perioada de după inchiderea exerciţiului, ele
vor fi prezentate şi dezvăluite in notele explicative ale situaţiei financiare;
2. evenimente intre data intocmirii bilanţului şi data raportului de audit, evenimente care trebuie aduse la
cunoştinţa Adunării Generale a Acţionarilorsau Consiliul de Administraţie.
Cercetarea evenimentelor posterioare se bazează pe următoarele tehnici:
a) se solicită de la reprezentantul intreprinderii auditate o “scrisoare” de afirmaţie prin care se atestă faptul că
nici un eveniment posterior nu a fost omis. Prin aceste scrisori affirmative se obţin informarţii cu privire la
contabilizarea unor semen prin estimare, angajare de noi imprumuturi care modifică echilibrul financiar,
emisiune de noi obligaţiuni şi acţiuni etc.;
b) se cer informaţii de la cosilierii juridici, avocaţii intreprinderii auditate asupra litigiilor şi reclamaţiilor care
privesc intreprinderea;
c) se analizează facturile de cumpărări şi vinzări şi celelalte documente de intrare-ieşire a bunurlor
contabilizate după inchiderea exerciţiului pentru a vedea acă ele nu sint aferente exerciţiului incheiat;
d) se verifică dacă există incasări după inchiderea exerciţiului pentru a aprecia correct determinarea
provizioanelor pentru riscul de neincasare a creanţelor;
e) se analizează preţurile de vinzare din facturile intocmite după inchiderea exerciţiului;
f) se analizează facturile de utilităţi (comunalele) primite după inchiderea exerciţiului pentru a stabili dacă
ele nu se referă la perioada precedentă.
 T17: Raportul de Audit (RA). Tipuri de opinii
Potrivit SIA 700 “Raportul de Audit”, acesta trebuie să conţină inscris o exprimare clară a opiniei asupra
situaţiei financiare.
Elementele componenente ale RA sint:
1. Titlul (de ex.: RA privind situaţiile financiare ale intreorinderii X in situaţia la 31 decembrie 20**);
2. Cui i se adresează. Trebui respectate clauzele prevăzute in angajament (de ex.: acţionarilor, Consiliul de
Administraţie, directorul intreprinderii auditate)
3. Paragraful de Introducere. Se identifică situaţia financiară aşe clientului care au fost auditate (bilanţul
contabil, contul de profit şi pierderi, fluxul de mijloace băneşti, fluxul capitalului propriu), data şi perioada
acoperite de situaţia financiară, declaraţia asupra faptului că situaţiile financiare revin in responsabilitatea
conducerii intreprinderii auditate, responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra situaţiei
financiare.
4. Paragraful privind natura auditului (aria de aplicabilitate):
- auditul a fost efectuat in conformitate cu standardele de audit;
- auditul a fost planificat şi efectuat pentru a se obţine o asigurare rezonabilă asupra situaţiei financiare şi
pentru ca ele să nu conţină erori semnificative ;
- auditul a inclus: *examinarea pe baza de test a probelor pentru confirmarea valorilor asupra situaţiei
financiare; * modul de respectare a principiilor contabileasupra situaţiei financiare; * evaluarea estimărilor
semnificative realizate de conducere la intocmirea situaţiei financiare; * evaluarea prezentării generale a situaţiei
financiare; * declaraţia auditorului asupra faptului că auditul conferă o bază rezonabilă pentru exprimarea
opiniei.
5. Paragraful privind opinia. RA terbuie să prezinte clar opinia auditorului asupra reflectării inconturile anuale
a imaginii fidele, clare şi complete asupra patrimoniului, rezultatelor şi sitaţiei financiare.
6. Adresa auditorului, data intocmirii raportului, semnătura auditorului. Data RA trebuie să fie ulterioară datei
la care s-a prezentat situaţiile financiare sunt semnate de conducere. Auditorul a analizat efectul asupra situaţiei
financiare şi evenimentele şi tranzacţiile pină la data raportului.

Tipuri de opinie
Auditorul terbuie să aleagă intre următoarele modalităţi de exprimare a opinie:
I. Opinie fără rezerve: este exprimată atunci cind auditorul a obţinut o asigurare rezonabilă asupra faptului că
toate datele semnificative incluse in posturile bilanţului contabil au fost culese şi sistematizate după o metodă
acceptabilă şi permanent in conformitate cu normle legale. Dacă auditorul are de făcut unele observaţii sau
recomandări care sunt utile celor ce vor utiliza RA, acestea se inscriu intr-un paragraf separat, precizindu-se
faptul că ele nu influenţează asupra opiniei de audit şi nu prezintă o rezervă.
II. Opiniei cu rezerve: este formulată atunci cind auditorul nu este in măsură să exprime o opinie fără rezerve ,
dar incidenţa dezacordurilor cu conducerea intreprinderii şi a limitelor impuse exercitării angajamentului de audit
nu impun o opinie nefavorabilă. Neregularităţile care pot fi observate de auditor şi care conduc la exprimarea
opiniei ce reserve sint: * insuficienţa provizioanelor; * supraevaluarea sau subevaluarea unor posturi bilanţiere; *
nerespecatrea independenţei exerciţiului şi a principiului prudenţei ş.a. In RA trebuie motivată opinia cu reserve,
arătindu-se natura dezacordului cu conducerea, cauzele care duc la anumite incertitudini.
III: Opinia negativă: se exprimă cimd dezacordurile cu conducerea intreprinderii sănt semnificative şi au o
incidenţă important asupra bilanţului contabil, care este incomplete, nesincer şi inşelător.
IV: imposibilitatea de a exprima o opinie: intervine atunci cind limitarea intinderii lucrărilor sau
incertitudinilor sint de aşa natură, incit auditorul nu etse in măsură să formulize vrio opinie asupra bilanţului
contabil. De regulă, imposibilitatea de a exprima o opinie are loc in cazul in care auditorul nu are acces la
informaţiile pe care acesta le consider importante.