Professional Documents
Culture Documents
AMENAJĂRII TERITORIULUI
ORDIN NR. 24/N
din: 19.02.1997
Având în vedere:
Avizele Consiliului TehnicoŞtiinţific nr. 156/96;205/96;206/96
în temeiul H.G. nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului;
în conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 12/1996 şi a Decretului nr.
591/1996;
Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului emite următorul
ORDIN
Art. 1 Se aprobă:
" Normativ privind calculul coeficientului global de izolare termică
la clădiri de locuit" Indicativ C 107/197,
"Normativ pentru calculul coeficientului global de izolare termică
la clădiri cu altă destinaţie decât cele de locuit" Indicativ C 107/2
97;
"Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de
construcţie ale clădirilor" Indicativ C 107/397;
"Ghid pentru calculul performanţelor termotehnice al clădirilor de
locuit" Indicativ C 107/497;
"Normativ privind calculul termotehnic al elementelor de
construcţie în contact cu solul" Indicativ CI07/597.
Art. 2 Reglementările de la art. 1 intră în vigoare la data publicării
în Buletinul Construcţiilor.
Art. 3 Direcţia Programe de Cercetare şi Reglementări Tehnice va
aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
MINISTRU
NICOLAE NOICA
MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII
TERITORIULUI
DIRECŢIA COORDONARE, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI
REGLEMENTĂRI TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII
NORMATIV
PRIVIND
CALCULUL TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE
CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL
Indicativ C107/5 1997
Elaborat de:
INSTITUTUL DE PROIECTARE, CERCETARE ŞI TEHNICĂ DE
CALCUL ÎN CONSTRUCŢII S.A.
Director general: ing. ŞERBAN STĂNESCU
Responsabil lucrare: ing. MIHAELA GEORGESCU
Elaboratori: ing. MOSES DRIMER
ing. MIHAELA GEORGESCU
Avizat de:
DIRECŢIA PROGRAME DE CERCETARE ŞI REGLEMENTĂRI
TEHNICE
Director: ing. OCTAVIAN MĂNOIU
Responsabil de lucrare MLPAT: arh. DOROTEIA COCHECI
CUPRINS
1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE
2. ACTE NORMATIVE CONEXE
3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
5. TEMPERATURI DE CALCUL
6. DIMENSIUNI DE CALCUL
7. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMOTEHNICE
ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT
CU SOLUL
7.1. PLACA PE SOL
7.2. SUBSOLUL ÎNCĂLZIT, PARŢIAL ÎNGROPAT
7.3. DOUĂ SUBSOLURI ÎNCĂLZITE, SUPRAPUSE
7.4. SPAŢIU SUBTERAN, ÎNCĂLZIT, COMPLET ÎNGROPAT
7.5. SUBSOL NEÎNCĂLZIT, PARŢIAL ÎNGROPAT
7.6. SUBSOLURI PARŢIALE
7.7. SUBSOL ÎNCĂLZIT + SUBSOL NEÎNCĂLZIT
7.8. PEREŢI INTERIORI PE SOL
8. EFECTUL APEI SUBTERANE
9. DETERMINAREA TEMEPERATURILOR PE SUPRAFŢA
INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN
CONTACT CU SOLUL
10. VALORI NORMATE
ANEXE:
A. CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR
B. CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR
DE CONSTRUCŢIE UTILIZATE ÎN CADRUL NORMATIVULUI
C. CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
D. DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE CORECTATE
VARIANTĂ DE CALCUL
Dl. PLACA PE SOL
D2. IZOLAŢII PERIMETRALE LA PLACA PE SOL
E. VENTILAREA SUBSOLULUI NEÎNCĂLZIT
F. INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ
EXEMPLE DE CALCUL
TABELE CU COEFICIENŢII LINIARI DE TRANSFER TERMIC ŞI
TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME
NORMATIV PRIVIND CALCULUL
TERMOTEHNIC AL ELEMENTELOR DE INDICATIV C107/5 1997
CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL
1. OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE
1.1. Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul
iernii, al elementelor de construcţie în contact termic cu solul.
1.3. Prevederile prezentului normativ nu se aplică la elementele de
construcţie aferente clădirilor şi încăperilor la care se impun cerinţe speciale
ale regimului de temperatură şi de umiditate, cum sunt: spaţiile frigorifice, cu
mediu agresiv, ş.a.
1.4. Izolarea termică a elementelor de construcţie în contact cu solul,
care delimitează încăperile încălzite, se realizează în vederea asigurării
climatului interior impus de cerinţele igienicosanitare la clădirile de locuit şi
social culturale, de condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului
tehnologic la clădirile industriale, precum şi pentru reducerea, in cât mai
mare măsură, a consumului de energie şi combustibil în exploatare.
1.5. La încăperile neîncălzite delimitate de elemente de construcţie .n
contact cu solul, aplicarea prevederilor prezentului normativ: permite
determinarea temperaturii interioare a acestor spaţii, pe baza unui calcul de
bilanţ termic.
1.6. Elementele de construcţie în contact cu solul, care fac obiectul
prezentului normativ sunt următoarele:
Elaborat de: Aprobat de:
INSTITUTUL DE PROIECTARE, CERCETARE MLPAT DGRAT DPCRT
ŞI TEHNICĂ DE CALCUL ÎN CONSTRUCŢII cu ordin nr. 24/N
I.P.C.T S.A Bucureşti din 19.02.199*7
1.8. Normativul este întocmit în următoarele ipoteze generale;
transferul termic se face în regim staţionar;
toate caracteristicile termofizice sunt independente de
temperatură;
toate calculele termotehnice se bazează pe calculul numeric
automat al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi.
1.9. Pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot determina:
Rezistentele termice specifice corectate ale elementelor de construcţie în
contact cu solul, cu luarea în considerare a influenţei punţilor termice şi a
aportului pământului, permiţând:
• compararea acestor valori, calculate pentru fiecare încăpere în parte,
cu rezistenţele termice minime necesare din considerente igienico
sanitare;
compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistenţele
termice minime normate, în scopul economisirii energiei în exploatare;
• determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul
stabilirii nivelului de performanţă termotehnică de ansamblu a
clădirii şi a comparării cu valoarea normată, stabilită în vederea
limitării consumului de energie pentru încălzirea clădirilor;
• utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate şi a
coeficienţilor liniari de transfer termic la calculul necesarului de
căldură, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire.
Temperaturile pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie în
contact cu solul, permiţând:
• verificarea riscului de condens superficial, prin compararea
temperaturilor minime cu temperatura punctului de rouă;
• verificarea condiţiilor de confort interior, prin asigurarea indicilor
globali de confort termic PMV şi PPD, în funcţie de temperaturile
medii de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie
perimetrale.
1.10. Pentru cazuri speciale şi studii termotehnice, prin efectuarea unui
calcul numeric automat al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, pe
baza prevederilor din prezentul normativ, se pot determina şi reprezenta grafic:
• variaţia temperaturilor pe suprafeţele interioare ale elementelor de
construcţie în contact cu solul;
curbele izoterme în sol (geoţzotermele).
2. ACTE NORMATIVE CONEXE
3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
3.1. Definiţii
Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în
cadrul căreia se consideră că temperaturile nu variază în timp.
• Calcul unidirecţional (1D): Model de calcul termotehnic simplificat, în care
se consideră că liniile de flux sunt perpendiculare pe elementul de
construcţie.
• Calcul bidimensional (2D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine
seama de influenţa punţilor termice liniare şi care se bazează pe un calcul
plan, bidimensional, al câmpului de temperaturi.
• Calcul tridimensional (3D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine
seama de influenţa tuturor punţilor termice liniare şi punctuale şi care se
bazează pe un calcul spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi.
3.2. Simboluri şi unităţi de măsură
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în
prezentul normativ sunt date în Tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt în conformitate cu SR ISO
7345:1994 şi STAS 737/10 87; pentru unii termeni sau menţinut simbolurile
prevăzute în STAS 7109 86.
Observaţii:
1. Temperaturile şi diferenţele de temperatură se pot nota şi cu simbolurile
θ şi respectiv Δθ.
2. Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul
prezentului normativ şi simbolurile folosite în prescripţiile tehnice
elaborate anterior:
3.3. Indici
în prezentul normativ se utilizează în principal, următorii indici:
i interior
e exterior
si suprafaţă interioară
se suprafaţă exterioară
u spaţiu neîncălzit
P pământ
w apa
r rouă, condens
t timp
m mediu
min minimum
max maximum
nec necesar
3.4. Sistemul de unităţi de măsură
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI). Pentru unele
transformări se pot folosi relaţiile:
1 W = 1 J/s = 0,860 kcal/h
1 J = 1 W∙s = 2,39 ∙10 4 kcal
1 Wh = 3600 J = 0,860 kcal
1 kcal/h = 1,163 W = 1,163 J/s
SIMBOLURI ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ TABELUL I
4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
4.1. Caracteristicile termotehnice ale pământului
Caracteristicile termotehnice ale pământului depind de o serie de factori, în
primul rând de natura minerală şi de mărimea particulelor, de porozitatea şi de
densitatea aparentă, de umiditatea şi de gradul de saturaţie, precum şi de starea
pământului în raport cu fenomenul de îngheţ.
Caracteristicile termotehnice ale pământului variază în limite foarte mari, în
funcţie de loc (amplasamentul şi adâncimea faţă de CTS) şi de timp (conţinutul
de umiditatea şi starea faţă de fenomenul de îngheţ).
Având în vedere cele de m'ai sus, precum şi dificultăţile de determinare a
caracteristicilor termotehnice reale ale solului pentru fiecare situaţie în parte,
calculele termotehnice se vor face considerând următoarele valori, acoperitoare
pentru majoritatea situaţiilor:
►Conductivitatea termică de calcul
până la adâncimea de 3,0 m de la CTS X = 2,0 W/(mK)
sub adâncimea de 3,0 m de la CTS X = 4,0 W/(mK) ►
►Capacitatea calorică masică cp = 1110 J/(kgK)
►Densitatea aparentă în stare uscată p = 1800 kg/m 3
►Capacitatea calorică volumică pcp = 2,0 10° Ws/(m 3 K)
Se precizează că tabelele 1... 18 au fost întocmite pe baza conductivităţilor
termice arătate mai sus.
În anexa A se dau unele date informative referitoare la caracteristicile
termotehnice ale pământurilor.
4.2. Caracteristicile termotehnice ale materialelor de construcţie
Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor de construcţie care
se utilizează la alcătuirea elementelor de construcţie în contact cu solul, se vor
considera în conformitate cu anexa A din [1].
Pentru materialele utilizate la elementele de construcţie în contact cu solul,
neprotejate sau insuficient protejate hidrofug, valorile conductivităţilor termice
de calcul se vor majora, în funcţie de umiditatea previzibilă a acestor materiale.
În anexa B sunt precizate caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate
în cadrul prezentului normativ, pentru determinarea valorilor din tabele 1... 18,
precum şi în exemplele de calcul.
4.3. Rezistentele termice superficiale
La calculele termotehnice ale elementelor de construcţie în contact cu
solul se vor utiliza următoarele rezistenţe termice superficiale:
• Suprafeţe exterioare orizontale (la nivelul CTS) sau verticale:
• Suprafeţe verticale, în spaţii încălzite:
• Suprafeţe orizontale, în spaţii încălzite, la fluxul termic de sus în jos:
• Idem, la fluxul termic de jos în sus:
• Suprafeţe orizontale sau verticale, în spaţii neîncălzite, ventilate:
• Suprafeţe verticale în contact cu pământul, sau suprafaţa orizontală din
pământ, la CSI:
Rsi = Rse = 0
La colţurile intrânde ale spaţiilor încălzite, pe o lungime de 25 cm, se consideră
o variaţie liniară a coeficientului de transfer termic superficial interior, de la αi
= 8 W/(m 2 K) în câmp, la αi = 6 W/(m 2 K) la colţ.
5. TEMPERATURI DE CALCUL
5.1. Temperaturile exterioare (Te)
Se consideră temperaturile exterioare convenţionale de calcul conform
[11], în funcţie de zonele climatice.
5.2. Temperaturile în pământ (Tp)
La cota stratului invariabil (CSI), considerată la adâncimea de 7,0 m de la
CTS, temperatura este constantă tot timpul anului şi are valorile din tabelul II,
în funcţie de zona climatică.
În fig.l se prezintă variaţia convenţională a temperaturilor în sol, rezultată
dintrun calcul unidirecţional, pe baza temperaturilor Te şi Tp din tabelul II şi a
conductivităţilor termice precizate la pct. 4.1.
Se precizează caracterul convenţional şi acoperitor al variaţiei
temperaturilor în sol. între valorile efective ale temperaturilor de calcul Te (la
CTS) şi Ti (la CSI).
TEMPERATURI CONVENŢIONALE DE CALCI L
TABELUL II
5.3. Temperaturile interioare ale încăperilor încălzite (Ti)
în care Aj = aria încăperii "j", având temperatura interioară Tij.
6.1. Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale
elementelor de construcţie interioare şi prin feţele interioare ale
elementelor de construcţie perimetrale.
6.2. Suprafeţele orizontale (placa pe sol, plăcile inferioare şi superioare ale
subsolurilor încălzite şi neîncălzite, precum şi ale spaţiilor subterane complet
îngropate) se delimitează prin axele geometrice ale pereţilor interiori structurali
şi nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 2).
Pe ansamblul nivelului, aria orizontală este delimitată exclusiv prin
conturul interior al pereţilor exteriori
Pe ansamblu, aria verticală subterană este:
6.5.Lungimile "1" ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în
funcţie de lungimile reale pe care se prevăd detaliile respective, cu
următoarele precizări:
• lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct.
6.2 şi 6.3; în consecinţă ele sunt delimitate la extremităţi de conturul
suprafeţelor respective;
• intersecţiile punţilor termice orizontale cu cele verticale se includ
atât în lungimile punţilor orizontale, cât şi în cele ale punţilor
verticale.
6.6. Volumele încăperilor şi ale spaţiilor încălzite şi neîncălzite se calculează
pe baza ariilor orizontale determinate conform pct. 6.2 şi a înălţimilor
H, respectiv Hu.
7. DETERMINAREA CARACTERISTICILOR TERMOTEHNICE
ALE ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU
SOLUL
În acest capitol se dau relaţii de calcul pentru determinarea rezistenţelor
termice specifice corectate (R') şi a coeficienţilor de transfer termic (U' =
l/R') ale elementelor de construcţie în contact cu solul.
• sunt raportate la diferenţa de temperatură între mediul interior încălzit sau
neîncălzit şi mediul exterior (Ti T e), respectiv (T u Te);
• se bazează pe un calcul bidimensional (2D), ţinând deci seama de efectul
punţilor termice;
• includ aportul pământului.
În Tabelul III se prezintă o sistematizare a cazurilor curente care apar în
proiectare, precum şi o sinteză a relaţiilor de calcul care se utilizează, iar în
fig. 3 sunt reprezentate principalele 5 cazuri caracteristice.
• Temperaturile T se introduc în relaţiile de calcul cu semnele lor
algebrice.
• Tabelele 14, 16 şi 17, care se referă la subsoluri neîncălzite, pot fi
utilizate şi în cazul unor subsoluri încălzite având temperaturi interioare
convenţionale de calcul Ti = 10... 12 °C, prin extrapolarea valorilor din
tabele.
• Valorile din tabelele 1... 18 sau determinat pe baza unor calcule
numerice efectuate pentru zona II climatică şi pentru o temperatură
interioară a încăperilor încălzite Ti = +20 °C, dar ele sunt valabile şi
pentru alte zone climatice precum şi pentru temperaturi interioare de
calcul Ti = +18 °C...+ 22 °C.
În cazul unor detalii care diferă substanţial de detaliile aferente tabelelor 1...
18, coeficienţii Ψ şi rezistenţele termice R' se vor determina pe baza unui
calcul automat al câmpului plan, bidimensional (2D), de temperaturi, conform
indicaţiilor din anexa C.
LEGENDA:
R rezistenţa termică specifică unidirecţională
R' rezistenţa termică specifică corectată
R' m rezistenţa termică specifică corectată medie a pereţilor in intregime (partea subterană +
partea supraterană)
A SUBSOLURI ÎNCĂLZITE
B SUBSOLURI PARŢIALE
C DOUĂ SUBSOLURI SUPRAPUSE
') La numărător placa superioară, la numitor placa inferioară
") La numărător subsol încălzit, la numitor subsol neincălzit
.1. Placa pe sol
7.1.1. Placa pe sol este un planşeu cu o alcătuire constructivă specifică,
care reazemă direct pe pământ, la nivelul CTS sau peste acest nivel.
În alcătuirea plăcii pe sol intră toate straturile cuprinse între cota superioară
a pardoselii (± 0,00) şi cota superioară a pământului natural sau a pământului
de umplutură (pe grosimea f).
Placa pe sol include o placă de beton armat, straturile pardoselii, straturile
termoizolante dispuse peste sau sub placă, hidroizolaţia orizontală şi eventualul
strat de pietriş de sub placă.
Relaţiile de calcul de mai jos, precum şi tabelele aferente sunt
valabile pentru încăperile încălzite amplasate peste CTS, având 0,20 m ≤
z ≤ 1,50 m.
7.1.3. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii pe sol R'l şi respectiv
coeficientul de transfer termic U’l = 1/R’l, se determină cu relaţia:
în care:
A aria încăperii sau a întregului parter [m 2 ];
1 lungimea conturului exterior al clădirii, aferent suprafeţei A [m];
Rl rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor
cuprinse între cota ± 0,00 şi cota stratului invariabil CSI [m 2 K/W];
Ψl coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului exterior al
clădirii [W/(mK)].
7.1.4. Rezistenţa termică specifică unidirecţională a plăcii pe sol Rl se
calculează cu relaţia:
în care:
7.1.5. Valorile R' l şi respectiv U ' l se pot calcula atât pentru fiecare
încăpere, cât şi pentru întreaga suprafaţă a parterului.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al
clădirii, termenul al doilea al relaţiei (1) este nul.
Dacă detaliul de alcătuire a soclului este acelaşi pe tot conturul
exterior al clădirii, la calculul valorilor R'l şi U'l pentru ansamblul clădirii,
în locul
perimetrul clădirii.
7.1.6. Coeficienţii liniari de transfer termic Ψ1 se determină, de
regulă, pentru situaţiile curente şi uzuale, din tabelele 1... 10, cu
următoarele
precizări:
a) Se consideră coeficienţii Ψ1 aferenţi plăcii pe sol, coeficienţii Ψ0 din tabele
urmând a fi avuţi în vedere la calculul termotehnic al pereţilor exteriori de la
parter; se admite ca pentru simplificarea calculelor
aferente pereţilor, coeficienţii Ψ1 să fie majoraţi cu valorile
corespunzătoare Ψ0.
b) Valorile Ψ se obţin prin dubla interpolare sau extrapolare a valorilor din
tabele, în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţa termică R l.
c) Dacă înălţimea z a soclului are valori diferite pe conturul clădirii (de ex.
în cazul unui teren sistematizat în pantă sau în cazul unor denivelări
interioare), se vor considera în calcule valori Ψ corespunzătoare.
d) Valorile Ψ din tabele sunt calculate pentru cazul unei plăci de 10 cm
grosime, dar ele pot fi utilizate şi în cazul în care grosimea plăcii are alte
valori între 7 şi 15 cm.
7.1.9. în cazul prevederii pe conturul exterior al clădirii a unor fâşii
termoizolante dispuse orizontal sau vertical, coeficienţii liniari de transfer
termic Ψ1 se vor micşora cu valoarea ΔΨ, care se determină conform anexei
D2.
.2. Subsol încălzit, parţial îngropat
7.2.1. În alcătuirea peretelui şi plăcii subsolului încălzit se cuprind toate
straturile cuprinse în grosimile g şi respectiv f.
7.2.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite
amplasate parţial sub CTS:
demisoluri având z ≥ 0,20 m
subsoluri având z ≤ 2,50 m
7.2.3. Rezistenţa termică specifică corectată a pereţilor subsolului R'3,
calculată în cadrul acestui capitol, se referă exclusiv la porţiunea subte
rană a acestora, pe înălţimea z, între CTS şi cota superioară a
pardoselii de la subsol; pentru zonele de pereţi exteriori ai subsolului
de peste CTS, se aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori
curenţi [1].
7.2.4. P e n t r u s i t u a ţ i i l e curente,
rezistenţa termică specifică corectată
R'3 se determină prin dubla
i n t e r p o l a r e sau extrapolare a
valorilor din tabelul 11, în funcţie de
înălţimea h şi de rezistenţele termice
specifice unidirecţionale R2 şi R3.
Sunt valabile precizările de principiu de
la pct. 7.1.6.c...7.1.6.f.
în care:
A aria încăperii sau a întregului subsol încălzit (m 2 )
1 lungimea conturului exterior al subsolului, aferent suprafeţei A
(m);
R2 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor
cuprinse între cota pardoselii de la subsol şi cota stratului
invariabil, CSI [m 2 K/W];
Ψ2 coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului exterior al
subsolului [W/mK].
7.2.7. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R2 se calculează cu
relaţia:
In care:
ansamblul clădirii, în locul termenului se consideră termenul
în care P este perimetrul subsolului.
în care indicele o se referă la zona supraterană, iar indicele 3 la zona
subterană a pereţilor subsolului.
7.3. Două subsoluri încălzite, suprapuse
7.3.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice
specifice corectate pentru:
► porţiunea subterană (sub CTS) a peretelui demisolului sau
subsolului 1, pe înălţimea z4 (indici 4);
► peretele subsolului 2, pe înălţimea z3 (indici 3);
► placa inferioară a subsolului 2 (indici 2).
7.3.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite
amplasate sub CTS, având înălţimile z, şi z4 astfel încât:
z < 6,0 m
z4 > 0,0 m
7.3.3.Pentru rezistenţa termică specifică corectată aferentă zonei de peste
CTS a pereţilor subsolului, se aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii
exteriori curenţi [1].
7.3.4.Pentru situaţiile curente, rezistenţele termice specifice corectate (R'j şi
R'4) ale pereţilor subsolurilor pe înălţimile z3 şi z4, se determină
cu
ajutorul valorilor T ,... Y 1S, care se dau in tabelul 12.
Valorile T,...T15 se determină prin interpolarea valorilor corespunzătoare din
tabel, în funcţie de înălţimea z, de rezistenţa termică specifică a peretelui (R, =
R4) calculată pe baza relaţiei (3) şi de rezistenţa termică specifică a plăcii
inferioare a subsolului 2 R:.
■i". Sunt v a l a b i l e
Sunt v a l a b i l e p r e c i z ă r i l e de principiu de la pct.
7.1.6c...7.1.6f.
7.3.5. Rezistenţele termice specifice corectate R'3 şi
R'4 se calculează cu relaţiile:
7.4.3. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3 ,
aferentă peretelui, pe înălţimea z3, se determină cu ajutorul valorilor
y 1 ..... y 15 care sunt date în tabelele 12 şi 13 Valorile coeficienţilor specifici
liniari de transfer termic se determină prin interpolarea valorilor
corespunzătoare din tabele, în funcţie de rezistenţa termică specifică
unidirecţională a peretelui R3, calculată pe baza relaţiei (3) şi de rezistenţele
termice specifice unidirecţionale ale plăcilor, R2 şi respectiv R5.
De regulă, se va considera un număr aproximativ egal de coeficienţi
din cele 2 tabele astfel:
►pentru jumătatea inferioară a înălţimii libere z3 tabelul 12;
►pentru jumătatea superioară a înălţimii libere z3 tabelul 13.
Numărul de coeficienţi care se iau din cele 2 tabele pot fi diferiţi, urmărind
să se obţină o variaţie continuă a valorilor pe verticală, pe înălţimea z3, cu
precizarea că în zonele adiacente colţurilor, pe înălţimi de cel puţin 80 cm,
trebuie să se utilizeze valori din tabelele aferente.
Pe zona mijlocie se pot adopta valori intermediare, între valorile
corespunzătoare din cele două tabele.
Racordarea coeficienţilor în zona mijlocie a înălţimii z3 se recomandă a
se verifica pe cale grafică.
Rezistenţa termică specifică corectată R' 3 se calculează cu relaţia (7).
în care:
R5 rezistenţa termică specifică unidirecţională a tuturor straturilor
cuprinse intre tavan şi CTS (mK/W);
A aria încăperii sau a întregului spaţiu subteran (m 2 );
1 lungimea conturului exterior al încăperii, aferent suprafeţei A (m).
Coeficienţii liniari de transfer termic Ψ5 se iau din tabelul 13, prin
interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea z' şi de rezistenţele
termice R3 şi R5 .
în care:
7.5. Subsol neîncălzit, parţial îngropat
7.5.1. în acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice
specifice corectate pentru:
• placa inferioară a subsolului neîncălzit;
• peretele subsolului neîncălzit pe înălţimea z.
Se dau deasemenea şi relaţii de calcul pentru determinarea temperaturii Tu in
subsolul neîncălzit.
7.5.2. Se folosesc următoarele notaţii:
Tu temperatura aerului in subsolul neîncălzit [°C|;
U0 coeficientul de transfer termic unidirecţional al peretelui exterior
al subsolului peste CTS, de suprafaţă A0 [W/(m 2 K)];
U'l coeficientul de transfer termic corectat, aferent planşeului de peste
subsol, de suprafaţă A1 [W/(m 2 K)];
U'6 coeficientul de transfer termic corectat, aferent plăcii inferioare
a subsolului, de suprafaţă A6 [W/(m 2 K)];
U'7 coeficientul de transfer termic corectat, aferent peretelui exterior
al subsolului sub CTS [W/(m 2 K)].
Coeficienţii de transfer termic U0, U' f, şi U'~ sunt raportaţi la diferenţa de
temperatură (Tu T,). în timp ce coeficientul U', este raportat la diferenţa de
temperatură (T, Tu ).
7.5.3. Temperatura aerului în subsol neîncălzit se determină pe baza
bilanţului termic, cu relaţia:
în care:
A0 = hP (m 2 )
A7 = z ∙P (m 2 )
V = A5 ∙H u (m 3 )
P perimetrul subsolului neîncălzit (m);
V volumul interior al subsolului neîncălzit (m 3 );
n viteza de ventilare a'subsolului neîncălzit, respectiv numărul de
schimburi de aer pe oră, aferent ventilării naturale a subsolului
neîncălzit (h 1 ).
7.5.4. Coeficientul de transfer termic corectat U'6 se determină cu
relaţia:
Coeficienţii Ψ6 se iau din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de
înălţimea z.
Coeficientul de transfer termic corectat U' 6 se introduce în relaţia (11) cu
semnul algebric rezultat din calculul cu formula (12).
7.5.5. Rezistenţa termică specifică unidirecţională R6, se determină
cu relaţia:
în care:
7.5.6. Coeficientul de transfer termic specific corectat aferent
pereţilor subterani ai subsolului, U’7 = 1/R’7, se determină pe baza valorilor
R’7 din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de z.
Coeficientul de transfer termic specific unidirecţional aferent pereţilor
supraterani ai subsolului, U0, se calculează cu relaţia:
în care: g = Σd
7.5.8. Rezistenţa termică specifică corectată R’1 şi respectiv
coeficientul de transfer termic U’1 = l/R'1 aferente planşeului de
peste
subsolul neîncălzit, se determină pe baza relaţiilor de calcul şi a
coeficienţilor Ψ din [1]; la calculul rezistenţei termice unidirecţionale
R1 se
consideră:
7.5.9. În absenţa unor cerinţe speciale, viteza de ventilare naturală n
a subsolului neîncălzit, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră,
se va
alege în funcţie de destinaţia subsolului şi de alte considerente:
Determinarea vitezei de ventilare naturală a subsolului neîncălzit, în funcţie de
aria golurilor prevăzute în pereţii exteriori supraterani ai subsolului şi de viteza
de calcul a vântului, se va face conform anexei E.
7.5.10. Deoarece valorile Ψ6 şi R'7 din tabelul 14 sunt în funcţie de
temperatura aerului din subsol, determinarea acesteia, precum şi a
rezistenţelor termice specifice corectate R' 6 şi R'7 se va face prin
încercări
succesive
7.6. Subsoluri parţiale
7.6.1. Subsol încălzit
În această situaţie, subsolul încălzit se realizează numai pe o parte din
suprafaţa clădirii, pe restul suprafeţei încăperile de la parter având la partea
inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 2 din tabelul III).
Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:
La subsolul încălzit se consideră şi fluxul termic care se transmite prin
pereţii interiori care delimitează subsolul de sol; rezistenţa termică
specifică corectată R'3 a acestor pereţi se determină din tabelul 15, prin
interpolare, în funcţie de înălţimea H a subsolului, de rezistenţa termică
unidirecţională R3 a peretelui, care se calculează cu relaţia (3) şi de rezistenţa
termică unidirecţională a plăcii inferioare a subsolului R2, calculată cu relaţia
(5).
Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic
a zonei de colţ de la intersecţia pereţilor exteriori ai subsolului cu pereţii
interiori de pe conturul subsolului, este necesar ca termoizolaţia verticală a
pereţilor exteriori ai subsolului să fie prevăzută şi în continuare, pe faţa
exterioară a soclului adiacent plăcii pe sol, pe o lungime de cel puţin 60 cm şi pe
întreaga înălţime a subsolului; se va urmări, în măsură cât mai mare. să nu se
întrerupă continuitatea straturilor termoizolante.
La determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale plăcii pe sol
şi ale planşeului de peste subsol, in calcule se neglijează coeficienţii liniari de
transfer termic Ψ din zona intersecţiei acestora cu pereţii subsolului.
Stratul termoizolant aferent plăcii pe sol de la cota ± 0.00 va depăşi zona
intersecţiei cu pereţii subsolului cu cel puţin 30 cm
7.6.2. Subsol neîncălzit
În această situaţie, subsolul neîncălzit se realizează numai pe o parte din
suprafaţa clădirii, pe restul suprafeţei încăperile de la parter având la partea
inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 5 din tabelul III)
Cele două zone se calculează separat, cu următoarele precizări:
Având în vedere că valorile Ψ1, Ψ6 şi R'7, din tabelul 16 diferă în funcţie
de temperatura Tu, determinarea acesteia, precum şi a rezistenţelor termice
specifice corectate R' 1, R'6 şi R'7, se va face prin încercări succesive.
Pe o lungime de 2,0 m de la intersecţia pereţilor interiori de pe conturul
subsolului cu pereţii exteriori, valorile Ψ1, Ψ6 şi U'7, determinate conform
tabelului 16, se vor dubla.
La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a planşeului de
peste subsolul neîncălzit, se neglijează coeficienţii liniari de transfer termic Ψ
din zona de intersecţie cu pereţii subsolului.
7.7. Subsol încălzit + subsol neîncălzit
7.7.1. Acest capitol se referă la situaţia în care numai o parte din suprafaţa
subsolului este încălzită, restul subsolului fiind un spaţiu neîncălzit, ventilat
(cazul 2 combinat cu cazul 5 din tabelul III).
7.7.4. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la
partea inferioară a subsolului încălzit R'2 , în relaţia (4) se va introduce şi
produsul Ψ2∙l în care 1 este lungimea peretelui dintre cele două subsoluri
7.7.5. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de
la partea inferioară a subsolului neîncălzit R'6, în relaţia (12) se introduce şi
produsul Ψ6∙l în care 1 are aceiaşi specificaţie ca mai sus.
7.7.8. înălţimile de calcul ale subsolurilor se vor considera:
H pentru subsolul încălzit;
Hu pentru subsolul neîncălzit.
7.7.10. Prevederile din acest capitol, inclusiv valorile din tabelul 17, se
pot utiliza şi în situaţiile în care cele două spaţii alăturate sunt amplasate la
nivelul terenului sistematizat sau chiar peste CTS; valorile din tabelul 17
sunt, în aceste cazuri, acoperitoare.
7.8. Pereţi interiori pe sol
7.8.1. Acest capitol se referă la influenţa negativă pe care o determină
întreruperea continuităţii straturilor termoizolante orizontale asupra
rezistenţelor termice specifice corectate:
R'1 la plăcile pe sol;
R'2 la plăcile inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor
subterane încălzite.
7.8.2. Prin luarea în consideraţie a coeficienţilor liniari de transfer termic
Ψ9, se reduc întro oarecare măsură, valorile rezistenţelor termice specifice
corectate, calculate cu relaţiile:
(1) în cazul plăcilor pe sol: cap. 7.1;
(4) în cazul plăcilor inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane
încălzite: cap. 7.2, 7.3 (subsolul 2), 7.4, 7.6.1 şi 7.7 (subsolul încălzit)
7.8.3. În cazul în care distanţele dintre pereţii interiori (structurali şi
nestructurali) sunt relativ mari şi/sau grosimea acestora este mică, influenţa
întreruperii continuităţii stratului termoizolant orizontal este redusă şi se poate
neglija în calcul.
Luarea în consideraţie, în calcul, a influenţei prezenţei pereţilor interiori, se face
prin introducerea în relaţiile (1) şi (4) a produsului Ψ9 ∙1, în care:
coeficienţii Ψ9 depind de alcătuirea şi de grosimea pereţilor
interiori şi se iau din tabelul 18, prin interpolare, în funcţie de
adâncimea h şi de rezistenţa termică unidirecţională R9 ;
lungimile 1 reprezintă lungimile pereţilor interiori din cadrul ariilor
A ale încăperilor sau ale întregului spaţiu încălzit; lungimile golurilor
de uşi se scad din lungimile pereţilor interiori.
Se atrage atenţia asupra faptului că valorile Ψ9 din tabelul 18 corespund
unei jumătăţi din grosimea peretelui (d/2), astfel încât, în situaţia în care
calculul se face pentru ansamblul spaţiului încălzit, lungimile 1 trebuie să fie
dublate.
Rezistenţa termică specifică unidirecţională R9 a tuturor straturilor
cuprinse între cota superioară a pardoselii şi cota stratului invariabil CSI se
calculează cu relaţiile:
(2) la placa pe sol (R 9 = Rl);
(5) la placa inferioară a subsolurilor încălzite (R9 = R2).
7.8.5. Valorile Ψ9 din tabelul 18 sunt date pentru două situaţii extreme
şi anume:
• cazul 1 (tabelul III) placă pe sol, h = 120 cm peste CTS;
• cazul 2 (tabelul III) subsol încălzit, h = 240 cm sub CTS.
Pentru situaţii intermediare, interpolarea se face între valorile extreme
Ψ9 date în tabel, corespunzătoare unei diferenţe de înălţimi de 120 + 240
= 360 cm.
7.8.6. La pereţii interiori amplasaţi în cadrul unei fâşii de 2,0 m lăţime
adiacentă pereţilor exteriori, valorilor coeficienţilor Ψ9 se vor dubla.
8. EFECTUL APEI SUBTERANE
b) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este
la o adâncime mai mică de 5,0 m de la CTS. în acest caz, în calcul se
operează următoarele modificări:
• rezistenţele termice specifice unidirecţionale R1, R2 şi R6 se vor
calcula considerând toate straturile cuprinse între cota superioară a
pardoselii şi NHM (în loc de CSI), iar conductivitatea termică a
pământului se va considera cu valoarea unică λp = 2,0 W/(mK) pe
întreaga adâncime între CTS şi NHM.
c) Stratul de apă subterană este mobil iar viteza de curgere a curentului
subteran este semnificativă.
În această situaţie se produce un flux termic suplimentar, care este cu atât
mai mare cu cât viteza este mai mare, cu cât adâncimea la care se găseşte,
nivelul superior al stratului acvifer este mai mică şi cu cât termoizolaţia plăcii
de pe sol (sau a plăcii inferioare a subsolului) este mai redusă.
Dacă se cunosc viteza şi adâncimea apei subterane, se poate calcula un
factor de multiplicare supraunitar Gw care majorează coeficienţii de transfer
termic U’, micşorând corespunzător rezistenţele termice specifice corectate R'
ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul.
Factorul de multiplicare Gw se determină conform anexei F.
Concomitent se aplică dacă este cazul modificările referitoare la calcul,
precizate la cazul b).
9. DETERMINAREA TEMPERATURILOR PE SUPRAFAŢA
INTERIOARĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN
CONTACT CU SOLUL
9.1. Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile pe sol ale încăperilor
încălzite, în câmp curent, se determină cu relaţia:
în care:
αi = 6 W/(m 2 K)
Rl rezistenţa termică unidirecţională a plăcii, inclusiv aportul
pământului, calculată cu relaţia (2).
Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile inferioare ale subsolurilor
şi ale altor spaţii subterane încălzite, în câmp curent, se determină cu relaţia
(15) în care în loc de Rl se introduce rezistenţa termică unidirecţională R2,
calculată cu relaţia (5).
în care:
αi = 8 W/(m 2 K)
R5 rezistenţa termică unidirecţională a plăcii superioare, inclusiv
aportul pământului, calculată cu relaţia (10).
Pentru alte condiţii de temperatură (T’e şi T’i), temperatura minimă (T’si
min) se poate determina cu relaţia:
în care:
9.5. Pe baza temperaturii superficiale medii T s i m se poate calcula
raportul ecartului de temperatură superficială medie, cu relaţia:
în care R' este rezistenţa termică specifică corectată, cu luarea în
consideraţie a influenţei punţilor termice şi a aportului pământului.
9.9. Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de
temperaturi (2D), se pot reprezenta grafic curbele izoterme atât în sol
(geoizotermele) cât şi în elementele de construcţie.
În figurile 5, 6, 7 şi 8 se prezintă exemplificativ alura geoizotermelor şi a
liniilor de flux termic, pentru cazurile 1,2 şi 4 din tabelul III, în ipoteza
convenţională că Te = 15 °C.
10. VALORI NORMATE
10.3. În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa
termică corectată, medie pe clădire, a fiecărui element de construcţie în
contact cu solul, trebuie să fie mai mare decât rezistenţa termică minimă
prescrisă în actele normative în vigoare. Trebuie să fie îndeplinită condiţia:
Temperatura punctului de rouă se determină din anexa B din [1], în funcţie de
temperatura interioară de calcul Ti şi de umiditatea relativă a aerului interior φi ,
considerată conform tabelului IV
10.5. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii, aferente elementelor de
construcţie în contact cu solul, determinate conform pct. 9.4., se pot calcula şi
verifica indicii globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi indicatorii
specifici disconfortului local: temperatura suprafeţei pardoselii, variaţia pe
verticală a temperaturii aerului şi asimetria temepraturii radiante, în
conformitate cu [9].
VALORI NORMATE ΔTimax
TABELUL IV
ANEXE
ANEXA A CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE
PĂMÂNTURILOR
ANEXA B CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE
MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII UTILIZATE ÎN CADRUL
NORMATIVULUI
ANEXA C CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
ANEXA D DETERMINAREA REZISTENTELOR TERMICE
CORECTATEVARIANTA DE CALCUL
ANEXA E VENTILAREA SUBSOLULUI NEINCALZIT
ANEXA F INFLUENTA STRATULUI MOBIL DE APA FREATICA
ANEXA A
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE PĂMÂNTURILOR
I. Conductivitatea termică
1.1. Conductivitatea termică a pământurilor variază în limite toarte largi,
între 0,4 şi 4,5 W/(mK), dar mai frecvent între 0,6 şi 3,5 W/(mK).
Factorii care influenţează semnificativ asupra conductivităţii termice λp a
pământurilor sunt următorii:
Densitatea aparentă a pământului uscat, care este în funcţie de
porozitate, adică de raportul dintre volumul porilor şi volumul total,
exprimat în procente; conductivităţile termice sunt cu atât mai mari cu
cât porozitatea este mai mică şi densitatea mai mare. În cazul unor
pori de dimensiuni mari şi care comunică între ei, apar şi fenomene
convective, care conduc la mărirea conductivităţii termice.
Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori
şi masa particulelor solide, exprimată în procente; pe măsură ce
umiditatea creşte, creşte şi conductivitatea termică.
Natura minerală şi dimensiunile particulelor care intră în alcătuirea
pământului: pământurile nisipoase au. în general, conductivităţi mai
mari decât pământurile.argiloase şi mai mici decât cele stâncoase.
Starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ; în general,
solurile îngheţate au conductivităţi termice mai mari decât cele
neîngheţate. La unele roci îngheţate, conductivitatea termică depinde
şi de natura, amorfă sau cristalină a rocii, precum şi de direcţia de
propagare a căldurii în raport cu planurile de clivaj.
1.2. Densitatea aparentă a pământului în stare uscată, în funcţie de
porozitatea acestuia, se poate determina cu relaţia:
în care:
ρ densitatea aparentă a pământului în stare uscată în t/m 3
ρs densitatea aparentă a particulelor de pământ în t/m 3 , cu următoarele
valori:
pământuri argiloase ρ s = 2,8 t/m 3
pământuri nisipoase ρs = 2,6 t/m 3
n porozitatea pământului
Orientativ, se pot considera următoarele valori:
— pământuri argiloase
loessuri n= 4060%
argile moi n = 5070%
argile consistente şi vârtoase n = 3050%
argile tari n = 2030%
— pământuri nisipoase n = 2050%
Pentru valorile extreme ale porozităţilor se obţin următoarele densităţi
aparente:
Argile ρ = 0,8....2,2 t/m 3 în medie 1,5 t/m 3
Nisipuri ρ = 1,3.....2,1 t/m 3 în medie 1,7 t/m 3
1.3. Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori
şi masa particulelor solide, se poate determina cu relaţia:
în care: mw masa apei conţinută în pori (t/m 3 )
Umiditatea maximă (pământ saturat) se calculează cu relaţia:
Cu valorile de mai sus, rezultă următoarele umidităţi maxime (de
saturaţie):
pământuri argiloase wmax= 10....90%
pământuri nisipoase wmax= 10....40%
În mod uzual, pământurile pot avea următoarele umidităţi:
pământuri argiloase w = 10....40%
pământuri nisipoase w = 5 ....20%
pământuri stâncoase w ≤ 3 % (cu excepţia rocilor poroase)
1.4. În figurile A1 şi A2: se dau grafice care permit determinarea
conductivităţilor termice ale pământurilor neîngheţate, argiloase şi nisipoase,
în funcţie de densitatea aparentă şi de umiditatea pământului. Graficele sunt
construite pe baza relaţiilor lui Kersten.
1.5. Pentru straturile de pământ vegetal şi pentru umpluturi se pot
considera următoarele conductivităţi de calcul:
cu umiditate naturală ρ = 1,8 t/m 3 λp = 1,2 1,5 W/(mK)
în stare îngheţată ρ = 2,0 t/m 3 λp = 1,5 1,8 W/(mK)
2. Capacitatea calorică
în care:
cs capacitatea calorică a particulelor de pământ, în J/(Kg K):
cs = 1000 J/(KgK) pentru argile şi nisipuri
cs= 800 J/(KgK) pentru roci omogene
cw capacitatea calorică a apei, în J/(Kg K);
cw=4180 J/(KgK), la + 10 o C
w umiditatea pământului, în % din masa pământului uscat:
Cu valorile cs şi cw de mai sus şi cu valorile uzuale w de la pct. 1.3,
rezultă:
pământuri argiloase cp= 1400...2600 J/(KgK)
pământuri nisipoase cp= 1200... 1800 J/(KgK)
pământuri stâncoase cp= 800 J/(KgK)
2.2. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii
calorice masice cu densitatea aparentă a pământului în stare uscată (ρ);
uzual, se pot considera următoarele valori:
*
* *
a) În toate cazurile în care este posibil, şi în funcţie de importanţa
clădirii, se pot determina caracteristicile termotehnice ale pământului pe
baza încercărilor efectuate in laboratoare a probelor luate din
amplasament.
Probele se vor lua din zona viitoarei clădiri şi din imediata ei vecinătate
(45 m in jurul clădirii), pe o adâncime de 67 m de la CTS.
Se va ţine seama de condiţiile specifice locale privind umiditatea
pământului, ascensiunea capilară a apei din stratul de apă freatică,
adâncimea de îngheţ şi alte fenomene care pot varia in timp.
b) Dacă varianta a) de mai sus nu este posibilă, dar există un studiu
geotehnic corespunzător, caracteristicile termotehnice ale pământului se
pot evalua pe baza indicaţiilor cuprinse în capitolul 1 şi 2 din prezenta
anexă. Este indicat ca, faţă de umiditatea naturală constatată, să se aibe
în vedere o oarecare majorare, care să ţină seama de posibilitatea
creşterii umidităţii pământului în timp.
Se va avea în vedere ca şi in varianta a) că pe o înălţime de 1,0 ...
1,5 m de la CTS, iarna, adică în perioada pentru care se fac calculele
termotehnice, straturile de pământ sunt îngheţate, având deci
conductivităţi mai mari, cu până la 60% decât aceleaşi pământuri în
stare neîngheţată.
c) Dacă nu există un studiu geotehnic, dar se cunosc totuşi unele date
privind natura pământului, la calculele termotehnice se pot avea în
vedere caracteristicile termotehnice din tabelul A3.
Tabelul A3
Categoria Descrierea Conductivitatea Capacitatea
termică λp calorică ρ.cp
W/(mK) J/(m 3 K)
CARACTERISTICILE TERMOTEHNICE ALE MATERIALELOR DE
CONSTRUCŢII UTILIZATE ÎN CADRUL NORMATIVULUI
CALCULUL NUMERIC AUTOMAT
1. Generalităţi
Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea
caracteristicilor termotehnice ale elementelor de construcţie în contact cu
solul, în combinaţie cu metoda de calcul dată în cap. 7 (şi în completarea
acesteia) sau ca o metodă alternativă, astfel:
a) Metoda utilizată în cap. 7, care furnizează coeficienţi liniari sau
punctuali de transfer termic:
1 calcul plan, bidimensional (2D), al câmpului de temperaturi,
care permite determinarea coeficienţilor liniari de transfer termic
(Ψ)
2 calcul spaţial, tridimensional (3D), al câmpului de temperaturi,
care permite determinarea coeficienţilor punctuali de transfer termic
( χ ).
b) Metoda alternativă, care dă direct rezultatele pentru o anumită
clădire:
1 calcul plan, bidimensional (2D), al câmpului de temperaturi;
2 calcul spaţial, tridimensional (3D), al câmpului de temperaturi.
Indicaţiile cuprinse mai jos, în prezenta anexă, se referă exclusiv la
utilizarea calculului plan (2D) al câmpului de temperaturi, care oferă un
grad de precizie suficient pentru situaţiile şi calculele curente.
Câmpul spaţial de temperaturi este recomandabil a fi utilizat pentru
determinarea temperaturilor superficiale Tsi colţ la colţurile intrânde ale
clădirilor.
Se precizează că indicaţiile din prezenta anexă sunt date în condiţiile
utilizării programelor de calcul automat existente actualmente în ţară.
2. Modelul geometric
Spre deosebire de calculul de temperaturi aferente intersecţiilor şi altor
punţi termice de la suprastructura clădirilor, la calculele numerice efectuate
pentru elementele de construcţie în contact cu solul, modelul geometric
trebuie să aibe dimensiuni mult mai mari.
Pentru calculul cu metoda a,, se vor adopta următoarele dimensiuni ale
modelului geometric plan (fig. C1):
la jumătate din perimetru (P): B’
poziţia planului vertical de decupaj din exteriorul clădirii este
determinată de distanţa Be
3. Subdiviziunile modelului geometric
4. Temperaturile de calcul
Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din
cap.5 din normativ, cu următoarele precizări:
• planurile verticale de decupaj, precum şi planul orizontal de
decupaj de la partea superioară a modelului geometric sunt
adiabatice;
• planul orizontal de decupaj de la partea inferioară a modelului
geometric, amplasat la adâncimea de 7,0 m de la CTS, are o
temperatură impusă, constantă (Tp);
• temperatura în interiorul spaţiilor neîncălzite va fi egală cu
temperatura Tu rezultată dintrun calcul de bilanţ termic.
5. Caracteristicile termotehnice de calcul
Conductivităţile termice de calcul ale materialelor de construcţie şi ale
pământului, precum şi rezistenţele termice superficiale se vor lua, de
regulă, conform cap. 4 din normativ, cu următoarele precizări:
•pentru calculul cu metoda b„ dacă există date certe privind
caracteristicile termotehnice ale pământului din amplasament şi din
imediata vecinătate a clădirii, se pot utiliza şi alte valori pentru
conductivitatea termică a pământului, în conformitate cu indicaţiile
din anexa A;
• în condiţiile în care fundaţiile sunt înglobate întrun s ol cu λp = 2,0
W/(mK), pentru simplificare, se poate considera că betonul din
fundaţii are aceeaşi conductivitate cu cea a pământului, astfel încât
fundaţiile pot fi eliminate din modelul geometric de calcul al
câmpului de temperaturi;
• straturile de aer neventilat înglobate în elementele de construcţie vor
fi introduse în calculul câmpurilor de temperaturi cu o
conductivitate termică echivalentă λa:
în care: da grosimea stratului de aer. in metri:
Ra rezistenţa termică a stratului de aer. conform [1].
6. Programele de calcul automat
Se vor folosi exclusiv programe de calcul atestate, care dispun de
următoarele facilităţi:
• permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi
(cel puţin 200x200 paşi):
• pot furniza temperaturile Tsi pe suprafeţele interioare ale
elementelor de construcţie, în condiţiile considerării la colţurile
interioare intrânde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale:
• permit considerarea a 3 medii cu temperaturi diferite;
• pot furniza fluxurile termice Φ aferente oricăror porţiuni din
suprafeţele interioare, valorile Φ fiind determinate pe baza relaţiei:
în care l reprezintă lungimile aferente fiecărui punct din reţeaua de calcul.
Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una
din verificări să fie compararea temperaturilor Tsi şi Tse de la toate marginile
modelului geometric, rezultate din calculul automat, cu cele rezultate
dintrun calcul unidirecţional (1D).
7. Relaţii de calcul
Se dau mai jos relaţiile de calcul, pe baza cărora sau calculat valorile Ψ
şi R’ din tabelele 1... 18 şi care se pot folosi in cazuri similare, pe baza unui
calcul automat (2D) al câmpului de temperaturi.
Placa pe sol (tabelele I... 10)
în care:
Φl fluxul termic pe lăţimea B i , rezultat dintrun calcul
automat (2D) [W/m] fig. C 2: ;
R l rezistenţa termică unidirecţională [m 2: K/W], relaţia (2).
Placa inferioară a subsolului încălzit (tabelele 11. 12, 15)
în care:
Φ2 fluxul termic pe lăţimea B i , rezultat dintrun calcul
automat (2D) [W/m] fig. C 3:
R 2: rezistenţa termică unidirecţională [m 2: K/WJ, relaţia (5).
Placa superioară a spaţiului subteran complet îngropat (tabelul 13)
în care:
Φ5 fluxul termic pe lăţimea Bi, rezultat dintrun calcul
automat (2D) [W/m];
R 5 rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W], relaţia (10).
Placa inferioară a subsolului neîncălzit (tabelele 14. 16)
în care:
Φ 6 fluxul termic pe lăţimea B i, rezultat dintrun calcul
automat (2D) [W/m] fig. C 4; fluxul Φ
6 se consideră în
calcul cu semnul +;
R (, rezistenţa termică unidirecţională [m 2 K/W], relaţia (13).
Peretele exterior peste placa pe sol (tabelele 1.... 10)
în care:
Φ0 fluxul termic (2D) pe înălţimea B0 [W/m] fig.C2:.
R0 rezistenţa termică unidirecţională (1D) aferentă peretelui exterior de
peste cota ±0.00, pe înălţimea B 0 [m 2 K/W].
Peretele subsolului încălzit, parţial îngropat (tabelul 11)
in care:
Φ3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B 3 = z + B fig. C3
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste
CTS, pe înălţimea B [m 2: K/W].
Pereţii subsolurilor încălzite suprapuse şi ai spaţiilor subterane
încălzite complet îngropate (tabelele 12 şi 13)
Peretele subsolului neîncălzit, parţial îngropat (tabelul 14)
in care:
Φ7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B7 = z + B fig.C4
R rezistenţa termică unidirecţională (1D) a zonei de perete de peste
CTS, pe înălţimea B [m 2: K/W].
Peretele interior al subsolului parţial. încălzit (tabelul 15)
în care:
Φ3 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă a subsolului.
Peretele interior al subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)
în care:
Φ7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea liberă Hu a subsolului fig. C5
Placa pe sol adiacentă subsolului parţial, neîncălzit (tabelul 16)
în care fluxurile termice Φl şi Φ sunt figurate în figura C5 .
în care fluxurile termice Φ2 , Φ6, Φ şi Φ8 sunt figurate în figura C6 .
Pereţii interiori pe sol (tabelul 18)
în general, coeficientul liniar de transfer termic Ψ se determină cu
relaţia:
Lj 2D coeficientul de cuplaj termic obţinut pe baza unui calcul (2D) al
câmpului de temperaturi pe suprafaţa "j". de inălţine "1j" şi un
metru lungime [W/(mK)]
U j coeficientul de transfer termic al suprafeţei "j" obţinut printrun
calcul unidirecţional |W/(m 2 K)]
lj lăţimea adoptată la calculul (2D) al coeficientului de cuplaj termic
[m]
Relaţiile de calcul din prezenta anexă sunt extrase din Normativul
CEN/TC 89 N 455E din 1995 [12].
Dl. Placa pe sol
Relaţiile de mai jos sunt valabile în următoarele cazuri:
fără termoizolaţie orizontală sau cu termoizolaţie orizontală
generală, peste sau sub placă; .
fără termoizolaţie verticală;
fără punţi termice semnificative între placă şi soclu;
diferenţa de nivel între cota superioară a pardoselii şi CTS, cel mult
60 cm.
Se calculează grosimea echivalentă a plăcii:
[m]
în care A este aria şi P este perimetrul clădirii sau al încăperii.
a) df < B' plăci neizolate sau moderat izolate
b) df ≥ B' plăci foarte bine izolate
Observaţie:
Se utilizează logaritmi naturali; între logaritmii naturali (In) şi logaritmii
zecimali (log) există relaţia:
In A = 2,3026 log A
Exemple de calcul
1) Se consideră o placă din beton armat de 15 cm grosime şi o şapă din
mortar de ciment de 5 cm grosime. Dimensiunile clădirii sunt 25 x 8 m.
Soclul are 40 cm grosime, iar conductivitatea termică a pământului este 2 W/(m/K).
Să se calculeze R' l.
1
Rl’ = —— = 1,74 m 2 KIW
0,575
2) Idem ca mai sus, dar cu un strat termoizolant din polistiren celular de 15 cm
grosime.
D2. Izolaţii perimetrale la placa pe sol
În acest capitol se dau relaţii de calcul a coeficienţilor liniari de transfer
termic aferenţi unor fâşii de termoizolaţie, orizontale sau verticale, dispuse
pe conturul exterior al unor plăci pe sol amplasate la nivelul CTS, sau la cel
mult 60 cm peste CTS.
Coeficienţii ΔΨ au valori negative şi conduc la rezistenţe termice
specifice corectate mai mari.
Coeficienţii sunt valabili atât în cazul unor plăci neizolate cât şi în cazul
unor plăci având o termoizolaţie de grosime constantă, dispusă pe toată
suprafaţa plăcii.
Coeficienţii sunt valabili numai în cazul în care lăţimea fâşiei
termoizolante suplimentare este mică în raport cu lăţimea clădirii.
Coeficienţii sunt valabili în cazul absenţei unei punţi termice între placă
şi soclu, dar pot fi utilizaţi şi în cazul existenţei unor punţi termice de
dimensiuni reduse (sub 10 cm).
Dacă se prevăd atât fâşii verticale cât şi orizontale, se consideră
coeficienţii ΔΨ cu valorile absolute cele mai mari.
Se determină:
Rt rezistenţa termică a stratului termoizolant suplimentar, vertical sau
orizontal:
în care d t este grosimea fâşiei termoizolante, în metri.
ΔR rezistenţa termică suplimentară:
d’ = ΔR ∙ λp [m]
df grosimea echivalentă a plăcii
a) Izolaţii perimetrale orizontale
Stratul suplimentar poate fi dispus sub sau peste placă; stratul termoizolant
general poate de asemenea fi dispus sub sau peste placă.
în care D este lăţimea fâşiei termoizolante, în metri.
b) Izolaţii perimetrale verticale
Stratul suplimentar poate fi dispus în interiorul sau în exteriorul
peretelui.
* *
*
Coeficienţii ΔΨ se utilizează astfel:
1) Dacă coeficienţii de transfer termic Ul' sau determinat conform cap. 1
din prezenta anexă, rezistenţa termică corectată se determină cu
relaţia:
în care Ul' este coeficientul de transfer termic corectat al plăcii pe sol fără
influenţa fâşiei termoizolante perimetrale.
2) Dacă coeficienţii liniari de transfer termic Ψl sau determinat pe baza
tabelelor 1... 10 din Normativ, valorile ΔΨ se adună algebric cu valorile
Ψl .
Exemple de calcul
1) Să se calculeze valorile ΔΨ pentru fâşii termoizolante perimetrale
orizontale/verticale de 1,00 m lăţime şi 10 cm grosime având λ = 0,05
W/(mK).
Placa de beton armat are 15 cm grosime, iar pardoseala este realizată
din mortar de ciment în grosime de 5 cm.
Se consideră:
λp = 2,0 W/(mK)
D = 1,00 m
dt = 0,10 m
λt = 0,05 W/(mK)
g = 0,40 m
Se calculează:
· Termoizolaţie orizontală:
· Termoizolaţie verticală:
A = 200 m 2
P = 66 m
Rezistenţa termică corectată în varianta fără fâşii perimetrale:
Rezistenţa termică corectată în varianta cu fâşii perimetrale:
ANEXA E
VENTILAREA SUBSOLULUI NEINCĂLZIT
Prezenta anexă este intoemită pe baza prevederilor de principiu din
Normativul CEN/TC 89 N 455 E din 1995 [12].
Viteza de ventilare naturală, respectiv numărul de schimburi de aer pe
oră, aferent ventilării naturale a subsolului neincălzit. se determină cu
2124
2124 ∙ A× A
g ∙ v
relaţia: n =
V
în care:
n numărul de schimburi de aer pe oră atcrcnt ventilării
naturale a subsolului neincălzit (h 1 ).
V volumul interior al subsolului neincălzit (m 3 )
A g aria golurilor de ventilare naturală din pereţii subsolului,
distribuite pe conturul acestuia (m 2 )
v viteza de calcul a vântului, în apropierea solului, în
funcţie de zona eoliană şi de clasa de adăpostire (m/s),
conform tabelului E: .
Încadrarea localităţilor în zone eoliene se face conform hărţii din fig. E2
preluată din [3], in funcţie de viteza convenţională, medie, în extravilan, a
vântului la înălţimea de 10 m de la CTS. considerată astfel:
zona I 10 m/s
zona II 8 m/s
zona III 6 m/s
zona IV 4 m/s
Clasa de adăpostire se consideră astfel:
• Neadăpostite clădiri în mediul rural sau la periferia oraşelor;
• Moderat adăpostite clădiri în interiorul oraşelor cu minimum 3
clădiri în apropiere;
• Adăpostite clădiri în centrul oraşului sau în păduri.
ANEXA F
INFLUENŢA STRATULUI MOBIL DE APĂ FREATICĂ
Prezenta anexă este întocmită pe baza Normativului CEN/TC 89 N 455E
din 1995 [12].
Efectul unui strat mobil de apă freatică se consideră în calcul prin
multiplicarea coeficienţilor de transfer termic U' ale tuturor elementelor de
construcţie în contact cu solul cu un factor supraunitar Gw.
Valorile factorului Gw sunt în funcţie de următorii parametri:
• adâncimea zw adâncimea, măsurată de la CTS, a nivelului
superior al stratului acvifer (m);
• viteza v w viteza medie (aparentă) de curgere a
curentului subteran (m/s);
• conductivitatea λ p conductivitatea termică a pământului
[W/(mK)];
• rezistenţa termică R t rezistenţa termică a unidirecţională a plăcii
pe sol sau a plăcii inferioare a subsolului,
incluzând toate straturile existente între
suprafaţa pardoselii şi pământ precum şi
rezistenţele termice superficiale (m 2 K/W)
Factorul Gw se determină pe ansamblul clădirii şi el este cu atât mai
mare cu cât viteza vw este mai mare şi cu cât adâncimea zw conductivitatea
λp şi rezistenţa termică Rt au valori mai mici.
Valorile Gw se iau din tabelul F2, în funcţie de rapoartele zw /B’, df /B’
şi 1w /B’ în care:
• B’ lăţimea caracteristică, convenţională, a plăcii (m):
în care:
A aria plăcii (m 2 )
P perimetrul plăcii (m)
Lăţimea caracteristică variază intre B' = 1/2 (la un pătrat cu latura 1) şi
B' = 1 (la un dreptunghi cu lăţimea 1 şi lungimea infinită).
• df grosimea echivalentă a plăcii (m)
df = g + λp (Rsi + R f + R se)
în care:
g grosimea totală a peretelui exterior, curpinzând toate straturile (m)
în care:
cw capacitatea calorică masică a apei la presiunea constantă
[4180 J / ( K g K ) ]
ρw densitatea apei [1000 (Kg/m 3 )]
ρw cw = 4.18 x 10 6 [Ws/(m 3 K)]
Pentru λp = 2 W/(mK), rezultă:
Viteza medie de curgere a curentului subteran de apă freatică vw se poate
determina aplicând legea lui Darcy:
vw = k∙i [m/s]
in care:
k coeficientul de permeabilitate Darcy ( m/ s)
i panta hidraulică a stratului acvifer (‰)
k
Natura pământurilor
m/zi cm/s
Panta hidraulică se stabileşte cu ajutorul nivelurilor de apă măsurate
simultan in reţeaua de foraje de studiu: in general, panta hidraulică a
stratului acvifer nu depăşeşte 10 ‰ (i < 0.01).
Factori de multiplicare Gw Tabelul F2
zw/B’ = 0,00 zw/B’ = 0,50 zw/B’ = 1,00
lw
B dl /B’ dl /B’ dl /B’
0.00 2.00 1.74 1.39 1,20 1.12 1.08 1.05 1.04 1.02
0,10 1.33 1.20 1.13 1.06 1.04 1.02 1.03 1,03 1.01
0.20 1.16 1.11 1.07 1,05 1,03 1.01 1.02 1.02 1.01
1,00 1,01 1.01 1.01 1.00 1.00 1.00 1.00 1.00 1.00
Exemplu de calcul
Se consideră o clădire cu următoarele caracteristici:
• Dimensiunile clădirii 30 x 10 m
• Grosimea totală a peretelui exterior g = 0,55 m
• Adâncimea, măsurată de Ia CTS, a nivelului superior al stratului
mobil de apă
freatică zw = 4,5 m
• Alcătuirea plăcii pe sol:
pardoseală din mortar de ciment 5 cm
polistiren celular 10 cm
placă beton armat 15 cm
pietriş 10 cm
• Panta hidraulică a stratului acvifer i = 0,005
• Coeficientul de permeabilitate Darcy k = 0,001 m/s
Se cere să se determine coeficientul de multiplicare Gw
A = 30 x 10 = 300 m 2
P = (30 + 10)2 = 80 m
df = 0,55 + 0,42 + 2∙2,555 = 6,08
vw = k∙i = 0,001∙ 0,005 = 0,5∙ 10 5 ms
Rezultă următoarele rapoarte:
I Placă pe sol
II Subsol încălzit
III Două subsoluri încălzite. suprapuse
IV Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat
V Subsol neîncălzit
VI Subsol parţial, încălzit
EXEMPLE DE CALCUL
EXEMPLUL I • PLACA PE SOL
Să se verifice din punct de vedere termotehnic placa de pe sol de la
parterul clădirii de locuit din figura 1.
Să se calculeze parametrii care urmează a fi utilizaţi la determinarea
necesarului de căldură, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire.
Clădirea este amplasată în zona II climatică. Se consideră: Te = 15°C;
T p = + 10°C; Ti = + 20°C; ΔT = 35 K; ΔTp = 10 K.
Pereţii exteriori ai clădirii sunt alcătuiţi din zidărie din blocuri BCA
GBN 50 cu rosturi obişnuite, de 30 cm grosime. Celelalte detalii rezultă din
figura 2.
1) DETERMINAREA REZISTENŢEI TERMICE SPECIFICE
UNIDIRECŢIONALE
Pentru stratul de polistiren celular, având grosimea nominală egală cu
96 mm, se consideră grosimea de calcul redusă cu abaterea negativă admisă:
dl = 96 6 = 90 mm
Conform anexei B din NORMATIV, caracteristicile termotehnice ale
materialelor utilizate sunt următoarele:
Pentru coeficientul liniar de transfer termic aferent conturului clădirii, se
utilizează valorile Ψ1 din tabelul 7, pentru d = 30 cm, h = 80 cm (z = 94 cm)
şi d0 = 10 cm.
Coeficientul Ψ1 se calculează prin extrapolare, în funcţie de R1 : Ψ1 =
0,39 (0,52 0,39)(5,296 5,15) = 0,37 w/(m∙K)
Se neglijează coeficienţii Ψ9 aferenţi pereţilor interiori.
Tabel 1
În tabelul 1 sau calculat suprafeţele "A" şi lungimile "1" ale încăperilor
şi ale clădirii în ansamblu, precum şi valorile rezistenţelor termice specifice
corectate, determinate cu relaţia:
în care: Rl = 5,296 m 2 K/w
Ψl = 0,37 w/(m∙K)
Pe ansamblul clădirii, valoarea R'l se poate calcula sau/şi verifica cu
relaţia:
Pe ambele căi rezultă:
Rm' = 6,06 m 2 K/w
3) COMPARAREA CU REZISTENŢELE TERMICE NORMATE
, în care:
Rezultă:
Aşa cum rezultă din tabelul 1, toate încăperile au valori Rl’ mai mari
decât R’nec .
b) Rezistenţa medie pe clădire este, conform pct. 2 şi tabelului 1:
Rm ' = 6,06 m 2 K/w
Această rezistenţă trebuie comparată cu valoarea R'min stabilită conform
actelor normative în vigoare (pct. 10.3).
Conform anexei 3 din [10] nr.crt.7, pentru clădiri de locuit proiectate
după 1.01.1998, R'min = 4,50 m 2 K/w. Rezultă:
R' m > R'min
4) VERIFICAREA TEMPERATURILOR SUPERFICIALE
5) DATE PENTRU PROIECTAREA INSTALAŢIEI DE
ÎNCĂLZIRE
Să se calculeze rezistenţele termice specifice corectate pentru elementele
de construcţie în contact cu solul aferente subsolului încălzit, din fig.3;
calculul se va face pentru ansamblul subsolului.
Clădirea este amplasată în zona II climatică.
Se consideră: Te = 15°C, Tp = +10°C, Ti = + 20°C, ΔT = 35 K,
ΔT p = 10 K.
1) DETERMINAREA REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE
UNIDIRECŢIONALE
Caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate se iau din anexa
"B" a NORMATIVULUI
a) Pereţii subsolului sub CTS
1) Beton armat:
ρ = 2500 Kg/m 3 poz. 6
λ = l,74w/(mK)
2) Hidroizolaţie bituminoasă:
ρ = 1100 Kg/m 3 poz. 5 şi 76
λ = 0,17 w/(mK) şi 76
3) Vată minerală PB 160:
ρ = 160 Kg/m 3 poz. 23
λ = 0,050 w/(mK)
4) Zidărie din cărămizi pline
ρ = 1800 Kg/m 3 poz. 63
λ = 0,80 w/(mK)
5) Mortar de cimerît
ρ = 1800 Kg/m 3
λ = 0,93 w/(mK)
Grosimea de 100 mm a stratului termoizolant reprezintă grosimea
nominală, egală cu 110 mm, redusă cu abaterea negativă admisă:
6) Pietriş:
ρ= 1800 Kg/m 3 poz. 35
λ= 0,70 w/(mK)
7) Polistiren celular:
ρ= 20 Kg/m 3 poz. 72
λ= 0,044 w/(mK)
8) Covor PVC:
ρ= 1800 Kg/m 3 poz. 75 X
λ= 0,38 w/(mK)
1, 2 şi 5 ca la peretele exterior
Pentru stratul de polistiren celular, având grosimea nominală egală cu
108 mm se consideră grosimea de calcul redusă cu abaterea negativă admisă:
d2 = 108 8 = 100 mm
În conformitate cu "NORMATIVUL PENTRU CALCULUL TERMOTEHNIC AL
ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ÎN CONTACT CU SOLUL", pentru umplutura
de pământ şi pentru pământul natural pe adâncimea de 3,00 m de la CTS se
consideră λp = 2,0 w/(mK), iar în continuare, până la adâncimea de 7,00 m
de la CTS se consideră λp = 4,0 w/(mK)
c) Pereţii subsolului sub CTS
Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R' 3 se
utilizează valorile din tabelul 11, pentru h = 1,60 m (Z = 1,45 m).
Valoarea R' 3 se determină prin interpolare, în funcţie de R2 şi R3, astfel:
pentru R3 = 2,38 m 2 K/w şi R2 = 4,308 m 2 K/w:
R'3 = 2,24 + (4,95 4,308)(2,27 2,24) = 2,259 m 2 K/w
pentru R3 = 3,38 m 2 K/w şi R2 = 4,308 m 2 K/w:
Se extrag valorile Ψ din tabelul 12, pentru z = 3,60 m, R3 = 1,38
m 2 K/w şi R2 = 1,11 m 2 K/w:
Se determină valoarea Ψ2 pentru placa inferioară a subsolului
(z=3,50m):
• Se calculează valoarea R2 cu relaţia (4):
• Se calculează valoarea R'4 cu relaţia (8):
• Se calculează valoarea R'3, cu relaţia (7):
EXEMPLUL IV • SPAŢIU SUBTERAN ÎNCĂLZIT, COMPLET
ÎNGROPAT
Se cere să se determine rezistenţele termice specifice corectate ale
tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul, aferente spaţiului
subteran încălzit, complet îngropat, adiacent subsolului încălzit al unei
clădiri.
Dimensiunile în plan ale spaţiului subteran complet îngropat sunt 10,0
x 30,0 m (dimensiuni între suprafeţele interioare ale pereţilor de contur);
racordarea cu subsolul încălzit adiacent se face pe una din cele 2 laturi de
10,0 m.
Secţiunea verticală a spaţiului subteran este dată în figura 5.
Clădirea este amplasată în zona III climatică (Te = 18°C; Tp = +9°C).
Nivelul hidrostatic maxim al stratului imobil de apă subterană, având
temperatura Tp, este la adâncimea de 4,5 m de la CTS.
Pereţii sunt alcătuiţi ca la exemplul III.
Alcătuirea plăcii inferioare a spaţiului subteran:
►beton armat 150 mm
►plăci PB 160 50 mm
►mortar de ciment 50 mm
* *
*
Efectul apei subterane se consideră în calcul conform prevederilor din
cap. 8 cazul b.
Rezistenţele termice specifice unidirecţionale
Coeficienţii liniari de transfer termic pentru plăci
# Conform tabelului 12:
Pentru Z = 3,60 m şi R 3 = 1,38 m 2 K/w
• pentru R 2: = 1,11 m 2 K/w Ψ 2 = 0,36 w/(mK)
• pentru R 2 = 2,10 m 2 K/w Ψ 2 = 0,13 w/(mK)
Pentru R 2 = 1,682 m 2 K/w, se interpolează:
# Conform tabelului 13:
Pentru Z' = 100, R3 = 1,38 şi
Rezistenţe termice specifice corectate la plăci
Σl = 2 x 30 + 10 = 70 m
A = 30 x 10 = 300 m 2
Rezistenţa termică specifică corectată a peretelui
Se extrag valorile Ψ3...Ψ9 din tabelele 12 şi 13 prin interpolare,
adoptânduse valorile de calcul, conform precizărilor din NORMATIV.
Tabel 1
Pentru determinarea valorii R'3 se utilizează relaţia (7):
EXEMPLUL V • SUBSOL NEÎNCĂLZIT
Rezistenţa termică specifică corectată a planşeului peste subsol este R'
= 0,95 m 2 K/w.
Se va asigura o viteză de ventilare naturală a subsolului de 0,5 schimburi
de aer pe oră. Temperatura interioară convenţională de calcul a încăperilor
de la parter este de +20°C.
Clădirea este amplasată în Bucureşti:
zona II climatică
zona II eoliană
clasa de adăpostire 2 (clădire moderat adăpostită)
Se dau:
Ti = +20°C (zona II climatică)
Tp = +10°C (zona II climatică)
A1 = A6 = 10,5 x 18,3 = 192,15 m 2
P = 2(10,5 + 18,3) = 57,6 m
h = 1,10 0,08 = 1,02 m
z = 2,70 1,10 = 1,60 m
V = 10,5 x 18,3 x 2,5 = 480 m 3
A7 = P∙z = 57,6 x 1,60 = 92,16 m 2
A0 = P∙h = 57,6 x 1,02 = 58,75 m 2
R1 = 0,95 m 2 K/w
n = 0,5 h 1
Se calculează
Se presupune Tu = 0. Rezultă, pentru Z = 160 cm (Tabel 14):
R'7 = 0,87 m 2 K/w
Ψ6 = 0,52 w/(mK)
Se aplică relaţia (11):
Se reia calculul cu Tu = 1,0°C (tabel 14):
R'7 = 0,900 m 2 K/w prin interpolare
U'7 1,111 w/m 2 K
Ψ6 = 0,500 w/(mK) prin interpolare
Se recalculează U'6:
Diferenţa între T u = 1,08°C şi T u = 1,05°C este foarte mică, astfel încât
calculul se opreşte.
Rezultă Tu = 1,1°C şi R'7 = 0,903 m 2 K/w
Verificare (pentru T u = 1.06°C):
APORT DE CĂLDURĂ
PIERDERE DE CĂLDURĂ
* *
*
Pentru a asigura viteza de ventilare naturală v = 0,5 h 1 , trebuie să se
prevadă goluri de aerisire pe conturul soclului, în cadrul suprafeţei A0.
Aria golurilor Ag se determină cu relaţia din anexa E:
v = 0,40 m/s (zona eoliană II şi clasa de adăpostire 2)
Se prevăd 13 găuri 15 x 15 cm:
Ag = 13 x 0,15 x 0,15 = 0,293 m 2
EXEMPLUL VI • SUBSOL PARŢIAL, ÎNCĂLZIT
Subsolul parţial, încălzit, din fig. 7 este mărginit pe o latură de un parter
pe umplutură (placă pe sol) şi pe latura opusă, de un subsol neancălzit,
pentru care, pe bază de bilanţ termic sa determinat temperatura Tu = + 3°C.
Clădirea este amplasată în zona II climatică (Tc = 15 C C; Tp = + 10°C).
Stratul de apă subterană se găseşte la adâncimea de 8 m de la CTS.
Temperatura interioară convenţională de calcul este Ti = + 20°C.
Se cere să se determine rezistenţele termice specifice corectate pentru:
• peretele exterior între cotele 3,20 şi l ,30 m;
• peretele interior, spre umplutură, pe înălţimea H = 3,05 m, între
cotele 3,20 şi 0,15 m (axa geometrică a plăcii de peste subsol);
• placa inferioară a subsolului, cu luarea în consideraţie şi a punţilor
termice create prin întreruperea stratului termoizolant orizontal în
dreptul pereţilor interiori structurali (beton armat 25 cm) şi
nestructurali (zidărie din BCA 10 cm).
Alcătuirea elementelor de construcţie în contact cu solul este următoarea:
Pereţi interiori şi exteriori
► tencuiala 2 cm λ = 0,93 m 2 K/w
► beton armat 25 cm λ = l,74m 2 K/w
► plăci tip PB 160 5 cm λ = 0,05 m 2 K/w
► zidărie cărămizi pline 6,5 cm λ = 0,80 m 2 K/w
Placa inferioară a subsolului
► beton armat 10 cm λ = l,74m 2 K/w
► plăci tip PB 160 4,5 cm λ = 0,05 m 2 K/w
► mortar de ciment 5,5 cm λ = 0,93 m 2 K/w
1) Determinarea rezistenţelor termice unidirecţionale
• Pereţi exteriori şi interiori
• Placa inferioară a subsolului
2) Determinarea rezistenţelor termice corectate
a) Pereţi exteriori
Se consideră Z = 1,90 m (3,20 1,30 = 1,90 m)
h = 2,00 m (1,90 + 0,10 = 2,00 m)
Din tabelul 11 se extrag următoarele valori, pentru h = 2,00 m şi R3 =
l,38m 2 K/w ≈ 1,371 m 2 K/w .
• pentru R2 = 1,75 .................. R'3 = 1,89
• pentru R2 = 2,75 .................. R' 3 = 1,77
Se interpolează, pentru R 2 = 2,633 m 2 K/w
b) Pereţi interiori
Se utilizează valorile R'3 din tabelul 15 pentru R3 = 1,38 m 2 K/w
Rezultă deci R'3 = 10,672 m 2 K/w
La capete, pe lungimi de câte 2 m, rezistenţa termică se reduce la
jumătate:
R'3 = 5,337 m 2 K/w
Rezultă următoarea valoare medie:
Această rezistenţă termică este aferentă unei suprafeţe:
A3 = 10,55x3,05 = 32,18 m 2
c) Placa inferioa.ă a subsolului
Se extrag din tabele următorii coeficienţi Ψ (prin interpolare):
Se calculează lungimile aferente şi produsul Σ (/Ψ) :
0,337 x 2 x 10,55 ............................................... = 7,111 w/K
0,034 x 10,55 ........................................................... = 0,359 "
0,393 x 10,55 ........................................................... = 4,146 "
2 x 0,033 x 18,40 .................................................. = 1,214 "
2 x 0,012 x 20,00 .................................................. = 0,480 ""
___________________
Σ (/Ψ) = 13,310 w/K
Se adaugă suplimentul pentru pereţii interiori amplasaţi pe o fâşie de 2m
adiacentă pereţilor exteriori:
Această rezistenţă termică este aferentă unei suprafeţe:
A2 = 10,55 x 10,55 = 111,30 m 2
TABELE
■ COEFICIENŢII LINIARI DE TRANSFER TERMIC (Ψ)
■ TEMPERATURI SUPERFICIALE MINIME (Tsi min)
1) Placă pe sol fără termoizolaţie
2) Placă pe sol fără termoizolaţie
3) Placă pe sol cu termoizolaţie orizontală
4) Placă pe sol cu termoizolaţie orizontală
5) Placă pe sol fără termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la
exterior
6) Placă pe sol fără termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la
exterior
7) Placă pe sol cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la
exterior
8) Placă pe sol cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la
exterior
9) Placă pe sol cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la
interior
10) Placă pe sol cu termoizolaţie orizontală, cu soclul termoizolat la
interior
11) Subsol încălzit, parţial îngropat
12) Două subsoluri încălzite, suprapuse
13) Spaţiu subteran încălzit, complet îngropat
14) Subsol neîncălzit, parţial îngropat
15) Subsoluri parţiale subsol încălzit
16) Subsoluri parţiale subsol neîncălzit
17) Subsol încălzit + subsol neîncălzit
18) Pereţi interiori pe sol
LEGENDĂ
a Beton armat
b Zidărie din cărămizi
c Zidărie din blocuri B.C.A
e Termoizolaţie λ = 0,05 W/(mK)
f Pământ
g Mortar
i Fundaţie sau grindă (eventual)