Professional Documents
Culture Documents
Consideraţii generale
q
h
; ≥ 300 mm
24
Df 1 1
... h
10 8
1 2
B = . . h
2 3
Figura II.1
- planul de rupere este vertical, prismul de pământ ce reazemă direct pe talpa zidului
deplasându-se solidar cu zidul;
- nu se mobilizează frecare pe planul de rupere.
Împingerea activă a unui masiv necoeziv se poate calcula conform schemei prezentată în
figura II.2.
Valoarea împingerii totale, Pa , se calculează conform relaţiei:
în care:
A B
h Pq
+ = Pa = Pγ + Pq
Pγ
h
h 2
D C
3
γhk a qk a γhk a + qk a
Figura II.2.
Rezultă :
Pa=kaγh2/2+qhka (II.2)
în care:
ka=tg2(45°-φ/2) ;ka reprezintă coeficientul împingerii active.
4
f ∑Gi
F f ⋅N
νL = = = 1 (II.3)
L Pa Pa
G4
h
G1 Pa
G2
F G3
Figura II.3.
ν L ≥ 1.3 (II.4)
νR =
Ms
=
∑G i ⋅ bi
(II.5)
Mr Pa ⋅ b a
în care:
Ms-momentul de stabilitate corespunzător tuturor forţelor care se opun tendinţei de
răsturnare a zidului prin raport cu punctul M;
Mr-momentul de răsturnare corespunzător forţei Pa ;
bi-distanţa dintre punctul M şi dreapta suport a greutăţii Gi;
ba- distanţa dintre punctul M şi dreapta suport a împingerii active Pa.
νR≥1.5 (II.6)
b4 Mr
G4
h b1
G1 Pa
b2
G2 ba
M
G3 Ms
b3
Figura II.4
Acţiunea compusă a forţelor care acţionează asupra zidului se transmite către terenul
de fundare prin intermediul tălpii acestuia.
Se face reducerea tuturor forţelor în raport cu centrul de greutate al tălpii (fig. II.5b).
Admiţând o distribuţie liniară a presiunilor pe teren, valorile extreme ale acestora sunt
date de relaţia :
N M
min =
p max ± [kN/m2] (II.7)
A W
în care:
N-rezultanta forţelor verticale;
M-momentul tuturor forţelor în raport cu mijlocul tălpii;
A-aria suprafeţei de rezemare a zidului pe teren; A = B ⋅1 (m2).
B 2 ⋅1 3
W-modulul de rezistenţă; W = (m )
6
q
a-a
Pa
M
1m
a N a
B/2
B
pmax pmin
a) b)
Figura II.5
în care:
pconv este presiunea convenţională determinată conform §III.2.2.1.
A
h1
Pq ,AB
P
Pγ , AB P∆
B
h
h2
φ
E
C
Pγ ,CD
Pq ,CD
D
Figura II.6
Punct σ1 γ σ3 γ σ1 q σ3 q σ1 σ3
A 0 0 q qka q qka
B γh1 γh1ka q qka γh1+q γh1ka+ qka
C γh2 γh2ka q qka γh2+q γh2ka+ qka
D γh γhka q qka γh+q γhka+ qka
Pγ , AB = 0.5γh 12 k a ; Pγ , CD = 0.5γ (h − h 2 ) k a
2
Se construieşte cercul lui Mohr corespunzător stării de eforturi din B pe planul BC,
σ1B,BC .
τ
A
φ P
0
C B σ
AB=AT
P-polul cercului
PT'-plan de rupere
T'
σ1B,BC
Figura II.7
Se construieşte cercul lui Mohr corespunzător stării de eforturi din C pe planul BC,
σ1C ,BC .
Analog, vectorul OT′ reprezintă efortul total în punctul C pe planul BC, p C ,BC .
B
P
1
h 2 Pv
2 BC h
3 BC P∆
Ph
h BC
Pv∆
1
h
2 BC 1 Ph∆
h
3 BC
C
Figura II.8
Cele trei verificări de stabilitate se fac analog cu §II.2.1, §II.2.2, §II.2.3 ţinându-se
seama de noile rezultante ale împingerii active.
G1 = A BB'C ⋅1 ⋅ γ + q ⋅ BC1 ⋅1 = 12 ⋅ γ ⋅ h ⋅ b1 ⋅1
1
G 2 = A BB'C ⋅1 ⋅ γ + q ⋅ BC 2 ⋅1 = 12 ⋅ γ ⋅ h ⋅ (b1 + b 2 ) ⋅1
2
..............................................................
G n = A BB'C ⋅1 ⋅ γ + q ⋅ BC n ⋅1 = 12 ⋅ γ ⋅ h ⋅ (b1 + b 2 + ... + b i + ... + b n ) ⋅1
n
În vederea calculării împingerii după planele B′C1, B′C2, .., B′Cn, se reprezintă pe
dreapta de referinţă, la o scară convenabilă a forţelor(avându-se grijă ca reprezentând Gn să nu
se depăşească lungimea segmentului B′C), greutăţile G1...Gn.
Vectorii G1,…Gi,…Gn au originea în punctul B′.
Împingerea activă, Pa , reprezintă cea mai mare forţă P ce se exercită pe planul vertical
B′B.
Curba de variaţie a forţelor P1→ ,...Pi→ ,...Pn→ se obţine unind punctele P1, …Pi…Pn.
După obţinerea curbei se trasează o paralelă la dreapta de referinţă, dreaptă care să fie
tangentă la curbă. Unind punctul de tangenţă cu punctul B′ se obţine planul de cedare căruia
în corespunde împingerea activă, Pa. Vectorul Pa se determină ducând prin punctul de tangenţă
o dreaptă paralelă la dreapta de orientare, până ce aceasta intersectează dreapta de referinţă.
Valoarea împingerii active Pa, se obţine prin măsurarea pe epură a vectorului Pa şi
transformarea mărimii obţinute în forţă utilizând scara de reprezentare a forţelor.
b1 b2 b3 bi
B C1 C2 C3 Ci C
Pi
a
fe r i nt
e re
pt ad
d r ea
P3 Gi
P max =P a
P2
G4
P1 G3
θ G2
G1 φ
ψ B'
dr
ea
pta
de
or
ien
tar
e
Figura II.9
1-1 2-2
R2
2 2
R1
1 1
a) b)
3-3 4-4
R4 R5
3 4
3 4
R6
R3
c) d)
Figura II.10
1-1 2-2
R7 R9
2 2
R8
1 1
a) b)
3-3
R11
R10
c)
Figura II.11
Figura II.12