Coeziunea de Grup La Trupele de Pompieri

COEZIUNEA DE GRUP LA TRUPELE DE POMPIERI
referat
____________________________________ ______________________________
CUPRINS
INTRODUCERE
CAP. I ASPECTE TEORETICE PRIVIND RELAŢIILE

INTERPERSONALE ŞI RELAŢIILE SOCIOAFECTIVE . COEZIUNEA DE
GRUP
1.1 Relaţiile sociale şi psihosociale
1.2 Relaţiile interpersonale – forma principală a relaţiilor sociale
1.3 Tipuri de relaţii interpersonal e
1.4 Relaţiile socioafective
1.5 Relaţii de afiliere şi relaţii preferenţiale
1.6 Profunzimea relaţiilor afective
1.7 Dinamica relaţiilor afective profunde
1.8 Coeziunea de grup
1.9 Noţiuni generale despre grup
1.10 Dinamica grupurilor
1.11. Particularităţi ale grupului militar - trupele de pompieri
CAP.II PARTICULARITĂŢI ALE MEDIULUI CULTURAL MILITAR

SPECIFIC TRUPELOR DE POMPIERI
2.1. Structurile formal-birocratice
2.2. Cultura militară specifică trupelor de pompieri

Page1
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
2.3. Particularităţi ale culturii organizaţionale militare . Rolul şi

caracteristicile trupelor de pompieri
2.4. Valori şi norme ale culturii organizaţiei militare
2.5. Influenţa valorilor şi normelor asupra culturii organizaţiei militare
2.6. Formele de manifestare a culturii în organizaţia militară
CAP. III COEZIUNEA GRUPULUI LA TRUPELE DE POMPIERI,

FACTOR DETERMINANT AL CLIMATULUI PSIHOSOCIAL
3.1. Abordări ale relaţiilor dintre om şi organizaţie
3.2.Valorile şi atitudinile – la baza formării comportamentelor

organizaţionale
3.3. Atitudinile şi comportamentul
3.4. Evaluarea şi modificarea atitudinilor
3.5. Teorii ale formării comportamentelor organizaţionale
3.6. Particularităţi ale comportamentului sp ecific organizaţiilor militare
3.7. Factori care condiţionează alegerile sociometrice
3.8. Relevarea structurii socioafective a grupurilor
3.9. Formarea relaţiilor socioafective în microgrupul militar
3.10. Factori care influenţează relaţiile militare socioafective
CAP.IV APLICAŢIE PRACTICĂ
4.1 Chestionar pentru determinarea coeziunii de grup (Anexa I)

Page2
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
4.2 Test sociometric pentru evaluarea coeziunii de grup (Anexa II)
4.2.1 Test sociometric pentru masurarea atractiilor, inclusiv

asteptarilor;
4.2.2 Test sociometric pentru masurarea respingerilor.
4.3. Determinarea structurii socio - preferenţiale a unui grup de pompieri

prin metoda sociometrică
4.4. Test pentru evaluarea intensităţii şi impactului componentelor culturii

organizaţionale din unitatea de pompieri asupra atitudinilor şi comportamentelor
pompierilor militari
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Page3
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND RELAŢIILE

INTERPERSONALE ŞI RELAŢIILE SOCIOAFECTIVE.
COEZIUNEA DE GRUP
1.1 Relaţiile sociale şi psihosociale
Între oameni se stabilesc legaturi din care pot observa pe alţi semeni şi devin
conştienţi de prezenţa lor într -un anumit spaţiu. În acest fel, indivizii c apătă
conştiinţa existenţei altor oameni şi observă trăsăturile lor. În comparaţie cu lumea
animală, fiinţa umană intră în relaţie cu ceilalţi oameni din nevoia intrinsecă de
celălalt. Cunoaşterea altei persoane îndrituieşte acţiunea asupra propriului
comportament din cauza observării unor caracteristici comune sau diferite. De
altfel, scrutarea unei persoane este realizată din punct de vedere al trebuinţelor
celui care observă. De pildă, un om de afaceri caută să intre în legătură cu un alt
om de afaceri preocupat de aceleaşi probleme, dar el procedează astfel, în mod
conştient sau nu, din unghiul nevoii sale. În acelaşi fel, el acţionează şi în legăturile
cu alte persoane. Aşadar, oamenii intră în contact unii cu alţii dintr -o necesitate.
(Pantelimon, G,1989)
Relaţiile sociale se formează în temeiul interacţiunii dintre indivizi, pe fondul
unor scopuri şi interese individuale şi sociale. Orice societate sau grup social nu
este o simplă sumă de indivizi, ci constă într -o reţea de legături dintre aceştia, în
mijloacele (materiale şi simbolice) pe care ei le folosesc în interacţiunile şi
activitatea lor, precum şi în rezultatele sau produsele (materiale şi spirituale) ale
activităţii lor sociale. Relaţiile interindividuale pot fi întâmplătoare, efemere sau
spontane, având - sub raportul vieţii sociale - un rol derivat, secundar. În toate
colectivităţile, grupurile şi unităţile sociale există însă relaţii fundamentale, ce se
caracterizează prin durată şi stabilitate, se desfăşoară după norme şi reguli stabilite
(formal sau informal), sunt consfinţite prin legi, coduri, reguli, obiceiuri sau
tradiţii. „Modelele" relaţiilor sociale fixează şi prescriu modul de desfăşurare a
interacţiunilor, locul pe care îl ocupă indivizii (status şi rol), modul de desfăşurare
a activităţii lor, comportamentul admis, precum şi cel nepermis. (Marica, S, 2008)
Contactele sociale se nasc din relaţiile dintre cel puţin două persoane care
manifestă interes comun pentru un scop sau obiect şi acţionează împreună.
Contactele sociale sunt trecătoare şi durabile, particulare şi publice, directe şi
indirecte, toate fiind la baza relaţiilor sociale. Relaţiile sociale reprezintă elementul
durabil al legăturilor sociale, care uneşte oamenii în grupuri. Nu poate exista un
Page4
grup durabil, organizat şi sudat interior,fără interacţiuni reciproce şi fără relaţii

sociale. Relaţia socială nu înseamnă o dependenţă a partenerilor ci un sistem de
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
legături ce cuprinde doi sau mai mulţi parteneri (indivizi sau grupuri), un contact,
atitudini, interese, şi situaţi i, un sistem de drepturi şi obligaţii pe care partenerii
trebuie să le realizeze. (Pantelimon, G,1989)
Relaţiile sociale asigură coeziunea şi menţinerea grupurilor sociale, a
colectivităţilor, a sistemelor şi subsistemelor sociale. Societatea ni se prezin tă ca un
ansamblu, ca o totalitate de relaţii sociale. Ele exprimă distanţa subiectivă dintre
oameni, apropierea sau depărtarea lor. În funcţie de această distanţă se poate
măsura gradul de sociabilitate.
Se deosebesc două categorii de raporturi: raportur i de primă ordine - relaţiile -
şi raporturi de a doua ordine - complexele.
În cadrul relaţiilor, sunt stabilite mai multe forme: unirea (determinată de
dorinţe, instincte, sentimente şi hotărâri); relaţii de cooperare (produse pe baza unei
anumite diviziuni a muncii; aceste relaţii întăresc dependenţele dintre indivizi şi
dintre individ şi grup); relaţii de separare şi concurenţă.
Complexele sociale sunt un ansamblu de relaţii rezistente şi de durată lungă.
Complexele se deosebesc prin durată, grad de abst ractizare, mod de organizare.
Aceste complexe sunt masa, grupul şi colectivitatea abstractă (statul, Biserica).
Relaţiile din cadrul grupurilor mici se întemeiază pe contacte şi interacţiuni
directe, personale. În cadrul grupurilor mari, al colectivităţil or, al societăţilor,
relaţiile sunt complexe şi se bazează pe interacţiuni indirecte.
Interacţiunile directe au loc în cadrul unui grup mic. În contextul unei
localităţi mari, al unui oraş sau al unei mari întreprinderi, interacţiunile sunt
predominant indirecte. Locuitorii unui oraş interacţionează, de cele mai multe ori,
inconştient, asupra serviciilor publice, asupra reţelei culturale, asupra instituţiilor
economice, administrative şi politice. Interacţiunile în cadrul marilor colectivităţi
sunt independente de intenţiile subiective ale indivizilor; ele rezultă din
participarea lor la sisteme complicate de organizare socială. În cazul acestor
interacţiuni, rolul modelelor de interacţiune este mult mai mare. (Bulgaru, M,
2003)
Relaţiile sociale prezintă o mare diversitate. Există mai multe clasificări ale
acestora, făcute după diferite criterii. După natura lor, relaţiile sociale sunt
economice, politice, educaţionale, juridice. După cadrul în care se desfăşoară, după
tipul partenerilor, relaţiile sociale s unt:
• interindividuale, relaţii care se stabilesc între doi indivizi; acestea pot fi
relaţii de prietenie, de colaborare, de duşmănie, de conflict;
• între individ şi grup. În aceste relaţii, grupul apare ca un întreg cu valorile,
interesele şi normele sale; în cadrul grupurilor mici, principalele tipuri de relaţii
sociale sunt relaţiile de comunicare, relaţiile afective, relaţiile de conducere şi
relaţiile de mobilitate; relaţiile de la nivelul grupurilor mici mai sunt clasificate şi
Page5
în relaţii intelectuale, afective şi morale;

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
• intergrupale, relaţii care se stabilesc între grupuri ca totalităţi; aceste relaţii

sunt diferite în raport cu natura (scopul) şi mărimea grupului.
Relaţiile sociale se deosebesc şi după natura activităţii, după scopul care
formează obiectul relaţiei. Există astfel relaţii de muncă, relaţii familiale, relaţii de
vecinătate, relaţii de petrecere a timpului liber. Relaţiile sociale se deosebesc şi
după gradul lor de reglementare. Unele relaţii sunt informale, altele formale.
Relaţiile informale sunt directe, personale, puţin reglementate şi controlate.
Reglementarea lor se face prin norme sociale difuze. Relaţiile formale sunt definite
social, reglementate prin norme şi coduri, ele decurg din diviziunea socială a
activităţilor. În relaţiile informale, indivizii intră cu întregul lor set de statusuri şi
roluri. În relaţiile formale, ei participă doar cu anumite roluri şi statusuri, numai cu
o parte a personalităţii lor.
Există o legătură reciprocă între „grupurile sociale" şi „relaţiile sociale". Ca să
se instituie o relaţie socială între doi indivizi, ei trebuie să aparţină aceluiaşi
ansamblu de grup. Nu putem vorbi de relaţia tată -fiu în afara ansamblului familial;
de relaţia profesor-elev în afara şcolii; de relaţia dintre patron şi m uncitor în afara
între prinderii. La rândul lor, felul relaţiilor sociale, tipul acestora şi modelele de
norme sau reglementări ale relaţiilor sociale configurează tipuri specifice de
grupuri sociale. (Duck, S, 2000)
1.2 Relaţiile interpersonale – forma principală a relaţiilor sociale
J.L. Moreno consideră că din multitudinea relaţiilor sociale cele mai

importante sunt relaţiile interpersonale.
Prin esenţa sa, omul este o fiinţă socială, el este produsul împrejurărilor
sociale şi, totodată, are capacitatea de a influenţa şi determina împrejurările. Omul
nu poate trăi singur, izolat, rupt de ceilalţi oameni. Dimpotrivă el se raportează
permanent la alţii, acţionează împreună cu ei, stabileşte relaţii cu cei din jurul său.
Existenţa umană ar fi greu de conceput în afara relaţiilor sociale. Numai că aceste
relaţii sociale sunt foarte multiple, variate şi acţionează în planuri diferite. Ele se
întind de la relaţia de simpatie dintre două persoane, de la cea de rudenie sau
vecinătate până la relaţiile economice obiective specifice unei orânduiri sociale,
unui anumit timp istoric. Printre acestea relaţii sociale un loc aparte îl ocupă
relaţiile interpersonale (Paul Popescu Neveanu, 1997)
Ne uităm la o piatră, piatra nu se uită la noi. O luăm în mână şi o cântărim, ea
nu reacţionează în sens psihic. O lăsăm să cadă şi ascultăm zgomotul produs, ea nu
protestează, nu se plânge. Îi vorbim, ea nu ne răspunde. Lucrurile se schimbă
treptat, pe măsură ce ne ridicăm pe scara animală şi ne referim la specii zoolog ice
mai apropiate de specia noastră. De la o anumită treaptă în sus, contactul
Page6
psihologic între om şi animal, contact bilateral, de acţiune psihică şi reacţiune

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
psihică, echivalente sau corespunzătoare, devine posibil cu toate că acestea nu se

petrec niciodată într-o reciprocitate propriu-zisă, pentru că viaţa psihică a
animalelor nu ne este practic accesibilă decât într -o măsură foarte mică şi foarte
puţin certă. Între un câine, un cal etc, şi stăpânul sau îngrijitorul său, între un urs,
un leu etc. şi dresorul său se petrec desigur numeroase fenomene psihice, dar este
vorba doar de simple rudimente de relaţii psihologice şi nimic mai mult. (Duck, S,
2000)
Actul interpsihologic apare în toată plenitudinea lui, cu deosebiri calitative
ireductibile la formele lui inferioare, abia la oameni şi chiar şi la aceştia, pe cât ne
putem da seama, numai în cadrul manifestărilor psihice conştiente. Doi sau mai
mulţi oameni care dorm în apropiere nu au relaţii interpsihologice atâta timp cât
sunt cufundaţi în somn. Un me dic, care îngrijeşte pe un bolnav, ce şi -a pierdut
conştiinţa, nu are cu el relaţii interpsihologice. Nici între oameni perfect conştienţi,
priviţi fiecare în parte, nu apar fenomene interpsihologice dacă nu ştiu de prezenţa
unui altuia şi nu intră în nic i un fel de comunicare psihică unul cu altul. Un om
care trece pe stradă, fără a fi atent la ce se petrece în jurul său, nu se găseşte în
relaţii interpsihologice cu cei care îl privesc de la ferestre, fără ca el să ştie de acest
lucru. Deci, actul interpersonal presupune legătura conştientă a două sau mai multe
persoane, legătură cu semnificaţie psihică, nu de alt ordin. (Marica, S, 2008)
Nu toate relaţiile interumane sunt relaţii psihologice. Reaţiile de producţie, de
proprietate, politice, etc sunt şi e le relaţii între oameni, dar nu au caracter
psihologic, ci unul social. Multe dintre ele se desfăşoară independent de voinţa şi
conştiinţa oamenilor. Între proprietarul unei fabrici şi angajaţii săi, de exemplu,
există relaţii sociale şi juridice, dar est e perfect posibil ca ei să nu se fi văzut
niciodată, să nu se cunoască, să nu fi avut între ei nici un fel de relaţie psihologică.
O relaţie interpersonală trebuie să se petreacă între cel puţin două persoane
umane, între doi sau mai mulţi oameni, să aibă un caracter psihologic de legătură,
adică să conţină procese psihice îndreptate unul spre altul, într -un raport de
reciprocitate sau corespondenţă, deci să fie bilaterale sau multilaterale, interactive.
(Pantelimon, G, 1971)
Pe baza acestui criteriu, difer enţiem relaţiile interpersonale de alte relaţii care
au loc între surse nepsihice (obiect - obiect) sau între o sursă psihologică şi alta
nepsihică (subiect - obiect). (Arădăvoaice, G, 2000)
Relaţiile interpersonale se leagă pe un termen social dat: famili e, cetate,
armată, şcoală, etc, cuprinse la rândul lor într -o formaţiune economico -socială
cuprinzătoare.
Procesele interpersonale nu depind numai de particularităţile psihice ale
persoanelor care intră în contact, ci şi de ceea ce se numeşte azi, în psiho logia
socială occidentală, status şi rol. (Adrian, N, 1996) Statusul este poziţia pe care
Page7
individul o deţine în grup şi preţuirea colectiv ã ataşatã acesteia. Rolul este modelul
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
de comportare ascoiat unei poziţii; el condenseaz ã cerinţele grupului faţă de

persoana care deţine o anumit ã poziţie. Cele douã concepte sunt complementare.
Rolul, funcţia nu determin ã în detaliu comportamentul individual; ele formeazã
canavaua relaţiilor interpersonale sau psihologice. Relaţiile interpersonale dintre
oameni de aceeaşi profesie sunt determinate substanţial de poziţia instituţională a
fiecăruia, poziţie determinată de societate, nu de structura psihologică, de
personalitatea lor. Ele sunt fenomene psihosociale ce generează anumite grupuri,
cu un număr limitat de parti cipanţi, în funcţie de posibilitatea contactelor directe,
psihologice, nu numai instituţionale, iar grupurile, o dată constituite, influenţează
spontan sau organizat relaţiile interpersonale, prin structura lor şi prin legăturile cu
societatea în care apar. (Adrian, N, 1996)
Relaţiile interpersonale au un pronunţat caracter etic, moral deoarece prin
intermediul lor omul, urmăreşte realizarea binelui sau răului, fie în raport cu sine,
fie în raport cu alţii. Prin ele, comportamentul omului “se valorizează” , adică
devine pozitiv sau negativ, acceptat sau respins din punct de vedere social. O
asemenea particularitate a relaţiilor interpersonale se capătă cu timpul, instituindu -
se sau funcţionând doar atunci când oamenii ajung la conştiinţa identităţii şi valor ii
umane.
Dat fiind faptul că relaţiile interpersonale dau posibilitatea oamenilor unii
pentru alţii, să-si depăşească astfel limitele propriei individualităţi, ele capătă un
pronunţat caracter formativ. Prin raportarea şi compararea cu alţii, oamenii reu şesc
nu doar să se cunoască, prin alţii, adică să -şi conştientizeze posibilităţile şi limitele,
părţile tari, solide şi părţile slabe, fragile, dar să se şi perfecţioneze prin alţii. De
asemenea, prin intermediul învăţării sociale ei reuşesc “să -şi interiorizeze modele
de comportament interpersonal”, învaţă cum să se comporte unii cu alţii.
Raportarea la altul, relaţia cu altul se soldează, deci, cu două categorii de efecte: o
mai bună cunoaştere şi autocunoaştere; o mai bună organizare a propriei vieţi şi
activităţi. (Paul Popescu Neveanu, 1997)
În perimetrul grupului mic raporturile sociale îmbracă forma contactelor
interpersonale, al căror ansamblu constituie însăşi fiinţa grupului. Pentru
participantul la relaţiile interpersonale, acestea pot să apară ca unica realitate,
pentru că ele domină scena vieţii cotidiene.
Se pot distinge trei nivele de integrare a fenomenelor psihice şi ale
conduitelor: personal, nivelul interpersonal şi de grup, care se traduc prin anumite
corelaţii şi corespondenţe. La nivel individual avem de-a face cu procese şi însuşiri
psihice; la nivelul actelor interpersonale regăsim ( Pantelimon, G, 1971)
următoarea corespondenţă:
percepţie şi gândire -> relaţii socioperceptive,
limbaj -> relaţii de comunicare,
Page8
afectivitate -> relaţii preferenţiale,

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
aptitudini şi deprinderi -> relaţii funcţionale,

însuşiri temperamentale -> dimensiunea dominare- supunere.
În continuare, la nivel de grup asistăm la cristalizarea unor configuraţii sau
reţele comunicative, socioafective, structu ri de conducere şi influenţă. Nimic nu
există în psihologia umană care să nu fie influenţat şi condiţionat social, după cum
nimic nu există în societate care să nu aibă corespondenţe, componente şi
implicaţii psihologice. ( Pantelimon, G, 1971)
Coexistenţa unui număr mare de pompieri, concentraţi într -un spaţiu mic,
intensifică la maxim frecvenţa interacţiunilor ce apar între ei, obligându -i la
permanente ajustări comportamentale pentru evitarea sau depăşirea situaţiilor de
conflict cu cerinţele ordinii şi disciplinei militare.
Disciplina şi ordinea, operativitatea, execuţia rapidă şi promptă, unitatea de
voinţă şi acţiune au constituit şi vor con stitui întotdeauna pentru arma pompieri
caracteristici definitorii, elemente de importanţă covârşitoare pentru tă ria ei.
Spre deosebire de celelalte organism e şi organizaţii sociale, trupele de
pompieri au o structură interioară specifică şi îşi desfăşoară activitatea pe baza
unor reguli şi norme izvorâte din specificul vieţii militare .
Diversitatea individualităţii oamenilor determină în mod firesc şi o diversitate
a fizionomiei colectivului pe care îl alcătuiesc şi care îşi pune amprenta asupra
fiecărui individ în parte şi asupra relaţiilor dintre ei.
Esenţial pentru organizarea activităţii în subunitate este cuno aşterea
atitudinilor individuale faţă de procesul de instruire şi educare, a gradului de
adeziune al fiecăruia la obiectivele subunităţii şi unităţii, a frământărilor şi
năzuinţelor personale, a nivelului de conştiinţă al militarilor. Totodată, întrucât în
cadrul subunităţilor se stabilesc relaţii directe de comunicare şi interacţiune între
militari, apar caracteristici dinamice specifice ale comportamentului de grup : un
anumit grad de coeziune, o anumită configuraţie a alegerilor preferenţiale, a
simpatiilor şi antipatiilor, un anumit statut al subunităţii date în contextul celorlalte,
un anumit mod de a reacţiona la diverse influenţe şi solicitări din afară, un anumit
climat psihosocial intra-grupal care condiţionează în mod semnificativ gradul şi
eficienţa participării fiecărui om la îndeplinirea sarcinilor. (Col Mirea, M, 1977)
O parte din relaţiile interpersonale sunt formale, adică legiferate, stabilite prin
regulamente, şi altele sunt informale, relaţii născute spontan în cadrul şi în afara
subunităţii, raporturi care sunt dependente în mare masură de factori psihologici.
Structura formală este rezultatul interdependenţei dintre membrii colectivului
militar, ca urmare a investirii lor oficiale cu diferite roluri în sfera relaţiilor
ierarhice, exprimate de funcţiile şi gradele militare deţinute. Această structură
cuprinde încă de la început pe toţi membrii colectivului, fără excepţie. Structura
formală a unui colectiv militar este redată printr -o organigramă, expresie grafică ce
Page9
urmăreşte linia ierarhică — de la comandant până la cea mai mică funcţie din
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
subunitate. În completarea ei, regulamentele şi dispoziţiunile precizează atribuţiile

funcţionale, relaţiile obligatorii dintre militari, drepturile şi îndatoririle acestora în
cadrul subunităţii.
Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale reprezintă o condiţie fundamentală a
însăşi existenţei grupului militar. Dar, aceasta nu înseamnă că relaţiile informale
trebuie considerate mai puţin importante decât cele formale pe motiv că s -ar
dezvolta în paralel cu modul organizat al subunităţii sau în afara acesteia; de multe
ori asemenea relaţii pot fi tot atât de semnificative pentru viaţa psihosocială a
colectivului militar ca şi relaţiile oficiale. Cunoaşterea lor este necesară dacă avem
în vedere că în cadrul grupului informal accentul cade nu atât pe statut şi funcţii,
cât pe oameni, pe caracteristicile lor, în care comunicarea este spontană şi verbală,
statutul fiind bazat mai mult pe realizări personale decât pe poziţie, iar relaţiile
profesionale sunt de regulă subordonate celor umane.
Mai ales relaţiile dintre militarii aflaţi pe acelaşi palier al structurii ierarhice
(egali în grad şi funcţie), dar şi relaţiile cu superiorii sunt inevitabil puternic
colorate (marcate) afectiv. Aşadar, între militari, în virtutea condiţiei lor umane, se
stabileşte un tip distinct de relaţii ca urmare a percepţiei directe a celor din jur,
dincolo de relaţiile oficializate, formale. Este întru totul valabilă şi pentru
colectivul militar remarca psihologului Pantelimon Golu, aceea că : „în procesul
interacţiunii interpersonale, oamenii se percep, comunică, acţionează şi
reacţionează unii în raport cu alţii, se cunosc şi, drept urmare, se apropie, se
asociază, se ajută, se împrietenesc sau, dimpotrivă, se resping, se urăsc" .
Structura informală a subunităţii - rezultat al unei interacţiuni interpersonale
nemijlocite, care nu este statuată în regulamentele militare, în care militarii
participă cu conştiinţa şi cu întreaga lor personalitate.
Întelegerea mecanismului structurii in formale a grupului militar este
condiţionată de cunoaşterea conţinutului psihologic al relaţiilor interpersonale
dintre militari. (Col Bărbulea, E,1984)
Cunoaşterea relaţiilor interpersonale se impune şi prin aceea că, asa cum s -a
demonstrat într-o serie de cercetări, în funcţie de natura lor, ele pot exercita o
influenţă pozitivă sau negativă asupra a cel puţin trei categorii de fenomene :
a) asupra comportamentului individului ;
b) asupra unităţii şi coeziunii colectivului ;
c) asupra eficienţei activităţii.
Principalele categorii de relaţii interpersonale pe care le întâlnim în cadrul
subunităţii sunt : cognitive (militarii se văd, se aud, se observă, se studiază,
elaborează imagini, impresii sau convingeri unii despre alţii, se cunosc mai
mult sau mai puţin); comunicaţionale (comunică unii cu alţii, fac schimb de
cunoştinţe şi informaţii) ; afectiv -apreciative (se apreciază, se preferă sau se
Page10
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
resping, se simpatizează sau se antipatizează unii pe alţii) ; de influenţă,

autoritate şi prestigiu (capătă unii faţă de alţii anumite ascendenţe, dependenţe).
Relaţiile interpersonale nu apar dintr -odată, ci cunosc o anumită dinamică de
tip evolutiv: încep prin actul intraperceptiv (doi militari care se percep pentru
prima oară se apreciază r eciproc şi se interesează unul de altul), continuă cu
alegerea partenerului (în cazul prieteniei sau uneori şi în cel al îndeplinirii unei
misiuni), apoi funcţionează ca atare şi se desavârşesc prin integrarea lor în diferite
forme ale activităţii militare . (Col Mirea, M, 1977)
Dacă în prima etapă a constituirii colectivului, atracţiile, respingerile şi
indiferenţele sunt generate, mai ales, de aşa -numitele prime impresii, care se
bazează pe criterii de apreciere, îndeosebi afective, ulterior, pe măsura adâ ncirii
cunoaşterii reciproce, locul primelor impresii este luat de convingeri întemeiate pe
raţiune, pe logică, pe criterii de justificare socială ca: puritatea şi fermitatea morală,
curajul, cinstea, modestia, simţul de răspundere, atitudinea faţă de munc ă, spiritul
de disciplină, de echitate, de dreptate, nivelul de pregătire, etc. Opţiunea pentru un
individ sau pentru câţiva indivizi presupune, de obicei, efectuarea unor comparaţii
între valori şi în cele din urmă o ierarhizare a lor, adică a unor operaţ ii mijlocite de
cunoaştere. Şi, tocmai cunoaşterea acestui fapt dă posibilitatea comandantului de
subunitate să influenţeze dezvoltarea relaţiilor interpersonale prin preocuparea de a
instrui temeinic şi pune în valoare — în egală măsură — capacitatea fiecărui
militar, precum şi prin, atunci când e cazul, modificări în sistemul de apreciere, de
evaluare a subordonaţilor, prin relevarea a ceea ce este bun şi frumos în caracterul
şi conduita fiecărui militar. (Col Bărbulea, E,1984)
1.3 Tipuri de relaţii interpersonale
Psihologia nu deţine încă un sistem riguros de clasificare a relaţiilor

interpersonale. Se apreciază că criteriile dupa care ele pot fi analizate şi descrise
sunt multiple:
a) după statutul interpersonal ar deriva relaţii parentale, frăţeşti, maritale, de
amiciţie ş.a.;
b) după structura instituţionalizată în care este inclus individul: raporturi
egalitare sau social-ierarhice, de şef sau subordonat, de coleg, camarad, co -echipier
;
c) după criterii psihologice: relaţii de cunoaşter e şi de apropiere-reciprocă, de
dominare sau supunere interindividuală, de colaborare şi cooperare ori competitive,
de afinitate şi preferinţă reciprocă ; relaţii efectiv manifestate şi percepute reciproc
sau univoc şi relaţii prezumtive, proiectate şi ab ia dorite de indivizi etc.;
Page11
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
d) după criterii psihosociale — relaţii mutuale ale indivizilor, formale, oficial

stabilite, şi relaţii informale, neoficiale. Totodata, ele pot fi publice sau intime,
comunicate celor din jur sau secrete.
Sub aspectul trăiniciei, relaţiile interindividuale pot fi durabile sau numai
sporadice, instabile, iar ca profunzime pot fi puternic motivate, adânc ancorate în
personalitatea subiectului şi de mare semnificaţie pentru el sau numai relaţii
convenţionale, superficial trăite şi slab motivate. Aceste relaţii pot fi intragrupale
ori intergrupale în condiţiile în care omul aparţine şi acţionează în grupuri diferite.(
Milcu, M., 2006)
Interacţiunea socială reprezintă modul fundamental de existenţă şi funcţionare
a indivizilor şi grupurilor umane, mecanismul bazal al structurării grupurilor
sociale şi al societăţii în ansamblu. Astfel, la modul cel mai simplu, în funcţie de
modul/gradul de influenţare reciprocă a actorilor sociali implicaţi într -o
interacţiune, relaţiile interpersonal e se pot clasifica după cum urmează:
 Pe de-o parte, există relaţii interpersonale bazate pe modificarea
caracteristicilor partenerilor de interacţiune. Avem în vedere următoarele tipuri de
relaţii:
- acomodarea cu partenerul – se referă la un proces de ad aptare sau ajustare
mutuală a actorilor sociali aflaţi într -un proces de interacţiune;
- asimilarea – reprezintă finalitatea interacţiunii sociale. Dacă Jean Piaget
definea asimilarea ca proces de integrare a unor elemente noi (informaţii,
experienţe, etc) în structurile preexistente ale subiectului receptor, la rândul nostru,
o putem defini, în mod similar, ca un proces de fuziune, de transfer mutual al unor
idei, credinţe, mentalităţi etc. între actorii sociali. Asimilarea constituie etapa
superioară a acomodării şi apare ca urmare a acţiunii îndelungate a acesteia;
- alienarea – este procesul opus asimilării. Un actor social oarecare se
îndepărtează, se separă de celălalt, ca expresie a unor relaţii dizarmonice
recunoscute ca atare;
- stratificarea – ca urmare a unei interacţiuni de durată, în procesul relaţionării
lor reciproce, actorii sociali dobândesc anumite roluri şi statute, care permit, astfel,
o ierarhizare a partenerilor într -un mod oarecare.
 Pe de altă parte, există relaţii interpersonale în ca re caracteristicile
partenerilor de intercaţiune nu se modifică în mod esenţial. Avem în vedere
cooperarea, competiţia şi conflictul între care există o strânsă interacţiune după
cum urmează:
- exprimând forme ale acţiunii reciproce, ele presupun punerea î n funcţiune a
unor mecanisme şi comportamente identice, respectiv atracţia sau respingerea
reciprocă;
- cooperarea, competiţia şi conflictul reprezintă simple posibilităţi, actorul
Page12
social având libertatea de a alege una dintre alternativele comportamentale

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
disponibile, în funcţie de interesele sale şi de caracteristicile percepute ale situaţiei

sociale;
- pot succeda în mod natural una alteia. Putând fi spontane sau
planificate/organizate, formale ori informale, de scurtă sau de lungă durată,
cooperarea, competiţia şi conflictul presupun acţiuni conjugate (identice,
complementare ori opuse) care se combină într -un fel sau altul în vederea atingerii
obiectivelor urmărite. În condiţiile în care una dintre ele se dovedeşte la un
moment dat a fi neprofitabilă pe ntru un actor social, nepermiţându -i să-şi atingă în
mod eficient scopurile şi obiectivele propuse, acesta poate decide o schimbare de
strategie, trecând la un alt tip de relaţie interpersonală. Astfel, într -o interacţiune de
durată, putem asista la succes iuni multiple şi rapide ale relaţiilor interpersonale.
Debutând iniţial cu o abordare de tip cooperativ, o sarcină oarecare se poate
transforma, de exemplu în una de tip competitiv, apoi, în una de tip conflictual,
pentru ca în cele din urmă să revină la a bordarea de tip cooperativ. Ceea ce ne face
să afirmăm că o sarcină socială dată nu se prezintă în mod unitar şi definitiv din
punctul de vedere al relaţiilor sociale implicate, ci mai degrabă are un aspect
eterogen, complex, ca un mozaic de relaţii interp ersonale episodice, care se
succedă într-un anumit ritm, în funcţie de interesele şi oportunităţile de moment;
- în circumstanţe bine determinate, cele trei tipuri de relaţii interpersonale pot
intra chiar în contradicţie. În general, în virtutea ajustăril or şi reactivităţii
comportamentale care există în orice situaţie socială reală sau experimentală,
actorii sociali activează sisteme comportamentale şi relaţionale identice. Cu toate
acestea, se întâlnesc frecvent situaţii sociale în care unul dintre parti cipanţii la
interacţiune are o abordare relaţională de tip cooperativ, pe când celălalt
relaţionează competitiv sau chiar conflictual în cadrul sarcinii respective;
- cooperarea, competiţia şi conflictul au atât efecte pozitive, cât şi negative.
Conduita cooperantă pare să fie mai eficientă atunci când este vorba despre sarcini
şi situaţii mai complexe, despre activităţi în grup, în timp ce comportamentul
competitiv e mai eficient în situaţii cu grad de complexitate scăzut, ca şi atunci
când este vorba despre obţinerea unor performanţe individuale. La fel,
comportamentele agresive/obstructive, specifice situaţiilor de tip conflictual, par să
fie mai eficiente atunci când există un dezechilibru marcat al raporturilor puterii
interpersonale, ca şi în situaţii sau probleme relativ simple;
- mediul social subordonează cooperarea, competiţia şi conflictul unui
ansamblu de reguli şi convenţii, instituţionalizând într -o anumită măsură aceste
relaţii interpersonale, reglându -le, ţinându-le sub control, sancţionându -le, astfel pe
cele nedorite şi gratificându -le pe cele acceptate şi dezirabile la un moment dat
într-un grup social sau în societate. (Gherghinescu, R, 2006)
O altă nevoie pe care o resimt oamenii este aceea de a se simţi agreaţi de alţii,
Page13
de a se simţi bine în compania lor, de a le împărtăşi emoţiile şi sentimentele.

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Această nevoie dă naştere unui nou tip de relaţii interpersonale şi anume relaţiilor
afectiv – simpatetice, care nu sunt altceva decât relaţiile de simpatie sau de
antipatie dintre oameni, de p referinţă sau de respingere afectivă. Ele dispun de
sensuri diferite, putând fi unilaterale (neîmpărtăşite) sau reciproce (împărtăşite). De
asemenea, aceste relaţii au intensităţi diferite. Relaţiile de simpatie dintre oameni
sunt, de regulă, tonifiante, c u efecte pozitive, în timp ce cele de antipatie duc la
efecte negative, creează climate tensionate, greu de suportat. Nu este exclus, însă,
ca din simpatia exagerată să ducă la subiectivism exagerat, pe când antipatia
moderată să inducă stări de emulaţie, de diferenţiere mai clară a personalităţilor,
tocmai prin opoziţie. (Arădăvoaice, G, 2000)
Evoluţia în timp a relaţiilor interpersonale dă naştere la o întreagă dinamică a
lor cu traiectorii de desfăşurare foarte complexe, variate şi mai ales cu finalităţi
diferite. Ea se poate solda astfel cu satisfacerea sau nesatisfacerea partenerilor, cu
atingerea sau neatingerea scopurilor, cu solidarizarea membrilor unui grup sau cu
desolidarizarea lor, cu apariţia mai multor subgrupuri în cadrul unui grup mai
mare, cu armonie sau tensiuni şi conflicte între membrii grupului etc.
Trebuie stabilite, de asemenea, conditiile în care se produc aceste schimbari şi
factorii psihologici si sociali care contribuie la modificarea relatiei interpersonale.
Caracterul dinamic şi contradictoriu al comportamentului interpersonal determină
relaţii diferenţiate între membrii unui grup. Altfel spus, un individ nu manifestă
exact acelaşi tip de comportament în raport cu fiecare dintre ceilalţi membrii. Apar
de asemenea situaţii, în care unul şi acelaşi subiect poate manifesta comportamente
diferite faţă de aceeaşi persoană. Este important de ştiut, care trăsături de
personalitate determină într -o masură mai mare sau mai mică, stabilitatea relaţiilor
interpersonale în timp. (Buzărnescu, Ş, 1996)
1.4 Relaţiile socioafective
Sistemele sociale, la toate nivelurile şi în toate formele lor de organizare,

implică o reţea complexă de relaţii între persoane, grupuri, organizaţii şi instituţii,
relaţii care reprezintă condiţia de fond a funcţionării respectivelor structuri.
Societatea este o totalitate de relaţii interumane; distincţia între interuman şi social
rezidă în deosebirea dintre eul personal (cu care ne naştem) şi eul social (dobândit
prin socializare).
Relaţiile interumane dese mnează acele interacţiuni nemijlocite şi reciproce
între persoane, în care există o implicare psihologică conştientă şi directă. În
structura relaţiilor interumane putem identifica trei elemente principale:
componenta socioafectivă, comunicaţională şi de i nfluenţă. Nota dominantă a unei
relaţii este dată de ponderea pe care aceste componente o deţin în configuraţia
Page14
generală a interacţiunii.
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
1.5 Relaţii de afiliere şi relaţii preferenţiale
Fără îndoială, tendinţa de a căuta compania semenilor , de a fi î mpreună cu

ei, caracterizează marea majoritate a oamenilor. Sociabilitatea este funciară pentru
om, în timp ce singurătatea este pasageră, un fenomen de excepţie. Nevoia de
afiliere constituie un motiv de bază al conduitei umane. Pe fondul acestui motiv se
conturează atracţia reciprocă ca relaţie preferenţială cu reversul ei negativ –
respingerea. Studiul obiectiv descifrează fenomenul de atracţie din reţeaua de
relaţii interpersonale. (Ceauşu, V, 1969)
Preferinţa interpersonală, având un caracter strict a fectiv, este rezultatul
actualizării predispoziţiei simpatetice, specifică fiecărui subiect uman, putând
îmbrăca următoarele forme: alegere, respingere, indiferenţă.
Relaţiile preferenţiale sunt o categorie principală de raporturi interpersonale
în care:
a) componenta afectiv-evaluativă deţine rolul determinant în raport cu
celelalte componente;
b) au un caracter de trăire nemijlocită;
c) constituie elementele de fond ale vieţii personale, dar totodată şi elementele
funcţionale bazale ale oricărui sistem social. (Gabriel, D, 2008)
Există asocieri involuntare, când alternativele oferite individului de către
mediu sunt foarte puţine. De exemplu, într -un grup mai restrâns, nu toate asocierile
au la bază preferinţa interpersonală; unele relaţii sunt for tuite, altele impuse cu
necesitate. Pe de altă parte, atracţia poate fi premisa dar şi rezultat al afilierii.
Putem întâlni situaţii sau condiţii de câmp închis şi câmp deschis. Situaţiile de
câmp închis cuprind anumite constrângeri care forţează indivizii la anumite
interacţiuni în virtutea ambianţei comune sau a cerinţelor exercitării profesiunii (de
exemplu, o grupă mică de seminar, relaţia medic -asistente, director-secretari etc.).
O situaţie de câmp deschis, cum ar fi o petrecere, lasă participanţilor libertatea
stabilirii de contacte după preferinţe. În consecinţă, relaţia dintre atracţie şi
afilierea de facto nu este univocă. Urmează, deci, să distingem trei aspecte:
(1) dorinţa exprimată de afiliere cu altul, ca vector subiectiv;
(2) faptul asocierii ca atare;
(3) fenomenul atracţiei faţă de altul care penetrează pe amândouă.
Cât priveşte faptul asocierii ca atare, distingem mai multe nivele de relaţii
interpersonale, care s-ar putea reda grafic cu ajutorul unor cercuri ce rămân
exterioare, devin tangente sau se intersectează în grade diferite (G.Levinger, 1988).
Deşi grafismul redat se referă direct la contactele observate, el se extinde în
principiu şi la relaţiile atitudinale, deci la sfera trăirilor afective ale persoanei.
Page15
Nivelul zero înseamnă că persoanele rămân exterioare şi necunoscute una alteia;

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
nivelul următor ne indică faptul că persoana A deţine – din relatări de la terţi –

informaţii şi aprecieri despre persoana B, fără a se afla în contact direct cu aceasta.
Relaţia poate fi în acest c az bilatarală – B să ştie despre A tot de la terţi – ceea ce
constituie de regulă preludiul unor contacte. Nivelul al treilea sugerează că
indivizii au contacte pasagere, vorbesc împreună, eventual fac schimb epistolar,
dar impactul este limitat la relaţii le de rol. În sfârşit, în continuare este vorba de
relaţii tot mai strânse, până la interdependenţa marcată şi intimitate.
Psihogenetic, tendinţa de afiliere apare în forma ataşamentului copil -mama.
Se poate vorbi de prezenţa motivului afilierii încă în f ragedă vârstă. Copilul derivă
o senzaţie de securitate din faptul de a fi împreună cu persoana căreia îi este ataşat.
Astfel, ori de câte ori este confruntat cu o situaţie nefamiliară, el se îndreaptă,
caută refugiul spre persoana de ataşament care îi dă s iguranţă şi confort. Aceeaşi
vecinătate are şi funcţia de a -i furniza informaţii despre mediu. În faţa unor stimuli
neobişnuiţi, copilul îşi îndreaptă privirea spre persoana de ataşament pentru
ghidarea conduitei. De notat că în relaţia copil - ambianţă, contează nu atât
volumul, cât calitatea interacţiunilor. Este esenţială prezenţa unui mediu care -l
influenţează pe copil şi în acelaşi timp îi răspunde. Fără această reactivitate a
partenerului, sau în faţa unei reactivităţi incontrolabile, copilul mic nu p oate învăţa
– pentru a se proteja – decât apatie, indiferenţă, retragere. (Stăiculescu, B, Rodica,
A, Mihaela, R, 2005)
1.6 Profunzimea relaţiilor afective
Afectivitatea reprezintă unul din principalii lianţi ai vieţii sociale, iar în plan
individual constituie elementul de fond al tuturor proceselor şi activităţilor psihice.
Nevoia de afecţiune reprezintă unul din cei mai importanţi factori motivaţionali, de
care depinde în mare măsură dinamica activităţii individuale şi de grup, datorită
funcţiei sociogenetice pe care o îndeplineşte.
Ca o consecinţă directă a acestui fapt, caracteristicile câmpului socioafectiv
individual şi de grup pot fi considerate indicatorii cu cea mai mare relevanţă
diagnostică şi prognostică asupra dinamicii proceselor şi activi tăţii desfăşurate în
diferite planuri ale existenţei sociale. În acest scop pot fi utilizaţi următorii
indicatori perincipali:
a) extensiunea câmpului relaţional socioafectiv (în spaţiu şi timp);
b) densitatea relaţiilor active la un moment dat;
c) profunzimea şi durata relaţiilor active.
Profunzimea reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale unei relaţii afective,
în măsura în care reflectă atât importanţa ei pentru persoanele implicate, cât şi
capacitatea de a marca multe alte aspecte ale vieţi i sociale în cadrul grupurilor sau
Page16
organizaţiilor. Profunzimea unei relaţii este dată de intensitatea trăirilor emoţionale

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
ale partenerilor, intimitatea raporturilor dintre ei, precum şi sprijinul pe care şi -l

acordă reciproc. Din acest punct de vedere rel aţiile afective pot fi superficiale,
apropiate şi profunde, cu diferenţieri care ţin de dinamica stărilor de profunzime
de-a lungul istoriei lor: unele relaţii se pot menţine la un nivel superficial, pe când
altele evoluează până la cel mai înalt grad de p rofunzime, afectând întreaga
existenţă a persoanelor implicate. (Buzărnescu, Ş, 1996)
Aprofundarea unei relaţii afective presupune apariţia unor elemente
contradictorii: pe lângă deschiderea de sine, dezvoltarea unor interacţiuni mai
numeroase, sprijinul material şi afectiv, comunicarea empatică ş.a., apare o
presiune din ce în ce mai mare spre exclusivism relaţional, uniformitate şi critici
mai accentuate. Intimitatea unei relaţii implică şi apariţia unor elemente tensionale
care nu se puteau manifesta în relaţii mai puţin profunde, deoarece acolo se menţin
încă destul de accentuate graniţele dintre „eu” şi „tu”, iar legăturile nu sunt atât de
consolidate încât să reziste unor limitări şi critici privind persoana celuilalt
partener.
Există o gradualitate în aprofundarea unei relaţii, care dacă nu este respectată

poate duce la blocarea acesteia; astfel, dacă deschiderea de sine este mult prea
rapidă, fără păstrarea unei anumite ”zone de mister”, sau dacă atitudinile critice sau
exclusiviste se manifestă încă din faza de cristalizare a relaţiei, aceasta riscă să
eşueze. De asemenea trebuie subliniat faptul că există norme ale intimităţii în
diferite tipuri de relaţii (vecinătate, rudenie, prietenie, dragoste), norme care sunt
specifice diferitelor tipuri de culturi sau grupuri sociale şi a căror ignorare minează
cursul apropierii afective, atrăgând totodată respingerea sau oprobiul public.
În virtutea acestor aspecte normative, persoana implicată într -o relaţie de un
anumit tip şi profunzime ştie destul de exac t la ce trebuie să se aştepte din partea
partenerului său, după cum ştie la fel de bine ce îi este permis şi ce nu în propiul
comportament. Unele din regulile de permisivitate sunt adoptate prin consens, însă
pe fondul general creat de cadrul normativ soci ocultural sau de grup. (Cristea, D,
2000)
1.7 Dinamica relaţiilor afective profunde
Având în vedere multitudinea factorilor care intervin în structurarea relaţiilor

socioafective, naşterea şi evoluţia acestora pot îmbrăca nenumărate forme. În
primul rând trebuie remarcat faptul că indiferent de modul cum s -a format, de
profunzimea sau de direcţia pe care a evoluat, o relaţie afectivă implică o dinamică
implacabilă. Niciodată sentimentele care au reprezentat liantul unei legături nu pot
rămâne la acelaşi nivel de intensitate şi la aceeaşi formă de manifestare. Cu
Page17
trecerea timpului, sentimentele devin mai temperate, involuează prin uzură ori
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
saturaţie, sau îşi găsesc noi forme de manifestare, uneori pe o direcţie

complementară. În forme evolutive extreme, de zintegrarea sentimentelor este
totală sau chiar se metamorfozează în opusul lor, generând adevărate drame
existenţiale. (Neculau, A, 1996)
În general, putem considera că dinamica relaţiilor profunde implică câteva
etape principale, fiecare situaţie particu lară putând fi descrisă prin particularităţile
şi profilurile acestora.
1. Formarea relaţiei, cuprinzând cel mai adesea mai multe faze:
- contactul interpersonal, implicând în principal dimensiunea cognitivă a
percepţiei interpersonale;
- cristalizarea sentimentelor, realizată şi prin transfigurarea şi idealizarea
persoanei -obiect;
- consolidarea relaţiei, prin apariţia reciprocităţii şi stabilirea criteriilor şi
regulilor de schimb.
2. Desfăşurarea matură, care presupune includerea relaţiei nou formate
ca o constantă în viaţa personală şi socială, pe fondul unei anumite stabilităţi în
manifestările afective reciproce, dar şi al realizării unei echităţi în schimburile
interpersonale. Desfăşurarea la un înalt nivel de stabilitate şi calitate a relaţiilor
afective profunde constituie un puternic factor de structurare şi fortificare a vieţii
personale şi de grup; nivelul de inserţie sau dezinserţie socială este direct exprimat
de densitatea relaţiilor afective consolidate şi profunzimea acestora.
3. Metamorfozarea, involuţia sau destructurarea relaţiei, în urma
consumării potenţialului energetic, al schimbărilor atitudinale şi comportamentale
intervenite şi disfuncţionalităţilor apărute pe toate dimensiunile interacţiunii
partenerilor (sub aspect cognitiv -ideatic, motivaţional, afectiv, axiologic, de
echivalenţă şi echitate a schimburilor, ş.a).
4. Adaptarea post-relaţională, care presupune un proces de reconfigurare
a vieţii afective şi sociale a persoanei implicată într -o relaţie care a involuat, ori s -a
destrămat. Dispariţia unei relaţii afective profunde lasă în urma ei sentimentul unui
gol, cu efecte sensibile asupra echilibrului emoţional şi performanţelor sociale ale
subiectului cel mai puternic implicat. Acumularea unor asemenea şocuri
emoţionale provoacă deseori mu taţii majore în viaţa psihică şi socială a unei
persoane, cu efecte negative. (Buzărnescu, Ş, 1996)
1.8 Coeziunea de grup
Relaţiile afectiv-apreciative în cadrul subunităţii militare sunt în mare măsură

influenţate de modul în care între militari se realizează relaţii de comunicare şi de
cunoaştere reciprocă, prin intermediul cărora aceştia îşi formează unul faţă de
Page18
celălalt un punct de vedere, atitudini de apreciere (pozitivă sau negativă),

sentimente de atracţie, de respingere sau de idiferenţă. Din acest motiv, în cadrul
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
structurii informale dominant este considerat tipul de relaţii afectiv -apreciative,

adesea (exagerat, firesc) identificate cu relaţiile interpersonale. Nu este mai puţin
adevărat că viabilitatea unei subunităţi, coeziunea acesteia d epind, în ultimă
instanţă, de intensitatea relaţiilor afectiv -apreciative manifestate în cadrul
acesteia.(Dulea,G,2008)
Coeziunea grupurilor sociale se exprimă prin raporturile de solidaritate şi
unitate dintre membrii acestora, fiind un factor cu rol regl ator determinant în
existenţa, funcţionalitatea şi vitalitatea acestor grupuri.
Coeziunea este o proprietate care apare treptat şi se construieşte într -o
anumită perioadă de timp iar pentru a lua naştere şi a se menţine, are nevoie de o
serie de întregă de factori după cum urmează:
- factori obiectivi: contactul spaţial, marimea grupului, angajarea grupului în
acţiuni comune, eficienţa activităţii, sistemul de obligaţii şi drepturi, stabilitatea
grupului;
- factori subiectivi, psihosociali: consensul cognit iv şi afectiv, normativitatea,
capacitatea de autoorganizare şi autocontrol, gradul de încredere reciprocă, nevoia
de a relaţiona cu ceilalţi, de incluziune, afecţiune, apreciere, amiciţie, de
apartenenţa la grup, natura şi intimitatea relaţiilor interpers onale, modul în care se
manifestă opiniile individuale şi colective, modul în care se utilizează
recompensele şi pedepsele, rezolvarea problemelor de muncă şi de viaţă ale
militarilor.( Arădăvoaice, G,1986)
În cazul grupului sau/şi al organizaţiei militare se manifestă o serie de
particularităţi ce le diferenţiază de celelalte colectivităţi sociale, mai mult chiar, în
cadrul lor apar şi unele caracteristici specifice, în funcţie de categoria de militari la
care ne raportăm – militari angajaţi pe bază de con tract, subofiţeri şi maiştri
militari, ofiţeri. În acest sens se impun atenţiei câteva aspecte ce definesc
specificacitatea culturii organizaţionale şi a climatului ostăşesc.
În primul rând trebuie relevat faptul că, principial, sistemul de norme şi valori
promovat în armată este cel general, propriu întregii societăţi, dar în mod concret,
acesta capătă nuanţe, interpretări, evaluări şi efecte în funcţie de specificul
instituţiei militare. Relaţiile interumane din trupele de pompieri, dat fiind
conţinutul şi scopurile lor, sunt riguros reglementate, orientate, conduse şi
controlate pentru a răspunde în întregime cerinţelor obiective ale funcţionalităţii
instituţiei, pe coordonatele oportunităţii acţiunilor în raport cu realitatea,
convergenţei eforturilor, s ubordonării necondiţionate şi execuţiei prompte a
ordinelor şi dispoziţiilor, ale coeziunii subunităţilor, ale cerinţelor disciplinei
militare.
Specificacitatea climatului psihosocial, a relaţiilor interumane este imprimată
de caracteristicile culturii org anizaţionale militare – o cultură de tip rol, proprie
Page19
organizaţiei clasice, formale. Organizaţia militară este caracterizată prin puternice

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
sectoare funcţionale şi/sau specializate. Există un înalt grad de formalizare şi

standardizare, activitatea diferite lor compartimente funcţionale şi interacţiunea
dintre ele fiind controlate prin reguli şi proceduri, prin definirea posturilor şi a
autorităţii conferite acestora. Comunicarea şi relaţiile dintre compartimente şi
dintre posturi sunt strict reglementate. Po ziţia ierarhică este principala sursă de
putere în organizaţia militară; oamenii sunt selectaţi şi apreciaţi în funcţie de
îndeplinirea corespunzătoare a rolului lor.
O serie de valori şi atitudini au o importanţă evidentă în viaţa şi activitatea
grupului respectiv ierarhia, autoritatea, disciplina (şi ascultarea), loialitatea faţă de
comandant, organizarea, cooperarea, atitudinea faţă de misiunile şi sarcinile
primite şi atitudinea faţă de interesele grupului, competenţa, spiritul de corp s.a.
Normele, ca şi reguli, au rolul de a conserva aceste valori, deci de a se impune
indivizilor.
Climatul organizaţional nu se manifestă de sine stătător în cadrul unităţii şi nu
apare ca singurul determinant al eficienţei unităţii. Întotdeauna elementele
climatului condiţionează însa şi sunt influenţate de factorii culturii organizaţionale,
respectiv normele în cadrul instituţiei, regulile de comportament, valorile prioritare
cu privire la activitatea militară, legile acţiunii eficiente, şi nu în ultimul rând
filozofia politicii faţă de resursa umană.
Practica a demonstrat faptul că efectele performante ale activităţii de instruire
se obţin în anumite condiţii ale climatului organizaţional care favorizează
valorificarea potenţialului uman şi competiţia între militari, gru puri colective.
Desigur şi la nivelul unităţilor militare factorii care determină climatul
organizaţional sunt, în mare parte, aceiaşi ca şi în cazul organizaţiilor economice,
respectiv: vârsta, structura şi mărimea unităţii, profilul activităţii şi natura
activităţii, caracteristicile factorului uman, valoarea managerilor şi stilul lor de
conducere, dotarea tehnico-materială – dar toţi aceşti factori sunt, la rândul lor,
puternic influenţaţi de specificacitatea instituţiei militare şi a culturii organizări i.
Evoluţia pozitivă a climatului psihosocial în colectivele ostăşeşti este
apreciată numai în raport cu preluarea în conduita militarilor a valorilor
organizaţionale; pentru aceasta se impune ca, încă din primele zile ale participării
la viaţa armatei, noii veniţi în grupul militar să fie orientaţi asupra înţelegerii
semnificaţiei normelor şi principiilor vieţii ostăşeşti, a raţiunii exigenţei, a
necesităţii unităţii de acţiune, a coeziunii şi solidarităţii, a executării cu maximă
operativitate a oricărei misiuni, a valorii deosebite pe care o reprezintă ordinea şi
disciplina pentru capacitatea de intervenţie.
În acest sens, datele de cercetare relevă că normele şi valorile concurează la
consolidarea climatului psihosocial şi a comportamentelor dorite num ai în măsura
în care, în practica de zi cu zi, acestea sunt: uniforme – aceleaşi pentru toţi
Page20
militarii, fără deosebire de grad şi funcţie; constante – sunt permanent considerate

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
ca norme imperative, cadrul de referinţă obligatoriu în toate situaţiile şi ac tivităţile

grupului militar; clare şi exacte – atât în ceea ce priveşte conţinutul, forma cât şi
semnificaţiile lor; accesibile – înfăţişate şi explicate astfel încât să fie percepute
corect de către militari, să fie înţeles caracterul lor obiectiv, necesa r.
În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că viaţa ostăşească impune
pompierilor să facă apel sistematic la prevederile regulamentare în ceea ce priveşte
rolul acestora în reglarea relaţiilor interumane şi funcţionale sub aspect etic şi
juridic la nivelul grupului militar disciplina nu constituie o problemă de sine
stătătoare, ci însoţitoarea permanentă a tuturor activităţilor, indiferent de conţinutul
lor – ea cuprinde relaţiile omului cu sine însuşi, cu ceilalţi, cu îndatoririle ce -i
revin,cu colectivul ostăşesc din care face parte.
Organizarea tuturor activităţilor în strictă concordanţă cu cerinţele legilor,
regulamentelor militare, concomitent cu desfăşurarea unei activităţi educative
intense şi diferenţiate în direcţia asimilării normelor şi valorilor proprii instituţiei
militare reprezintă garanţia unei intervenţii eficiente pentru a crea şi menţine un
climat de ordine, de respect faţă de prevederile regulamentare şi cerinţele
Jurământului Militar.
În această direcţie, un rol foarte mare, revine,în special, comandanţilor care,
prin tot ceea ce întreprind, trebuie să convingă şi, în acelaşi timp, să impună o
atitudine de receptivitate faţă de normele şi principiile de conduită şi viaţă
specifice activităţii militare. Prin tot ceea ce spune, prin tot ceea ce face,
comandantul trebuie să militeze pentru respectarea valorilor instituţiei militare,
pentru a crea un adevărat cult faţă de tot ceea ce intră în perimetrul legalităţii şi
utilităţii sociale şi instituţionale.
În al doilea rând, se impune subliniat faptul că rigorile şi exigenţa vieţii
ostăşeşti nu conduc la restrângerea spaţiului necesar înţelegerii umane,a apropierii
faţă de om, sau la îngrădirea unor manifestări ale persoanei militarului, cum sunt:
entuziasmul, optimismul, întrajuto rarea, conlucrarea activă, împărtăşirea reciprocă
a bucuriilor, a căutărilor şi frământărilor, s.a.m.d. Dimpotrivă, dată fiind
specificacitatea instituţiei militare, cu cât activitatea este mai complexă, mai
dificilă, obstacolele mai mari care trebuie depă şite, instrucţia mai riguroasă, viaţa
mai austeră, cu atât mai mult este nevoie de înţelegere deplină şi conlucrare activă,
de un climat care să genereze angajarea conştientă, motivată, valorificarea tuturor
energiilor şi capacităţilor individuale şi colec tive.
În această perspectivă, climatul psihosocial trebuie considerat ca o
dimensiune intrinsecă şi ca un indicator de bază atât al calităţii vieţii oricărui
colectiv ostăşesc - factor important în asigurarea unei evoluţii pozitive a grupului,
prin efectele pe care le exercită în mod constant asupra stării de spirit, moralului,
conduitei şi rezultatelor în activitate – cât şi al vieţii personale a fiecărui pompier.
Page21
Starea climatului nu trebuie neglijată nici în procesul cotidian de instruire şi

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
pregătire a pompierilor şi subunităţilor când intevin atâţia factori perturbatori ai

echilibrului psihic al militarilor, ale căror efecte pot fi diminuate, uneori până la
anihilare, doar în condiţiile în care există preocupare din partea comandanţilor, a
colectivelor ostăşeşti pentru menţinerea unui climat psihosocial pozitiv.
Experienţa din unităţi şi comandamente arată că un climat psihosocial
favorabil desfăşurării unei activităţi eficente nu se obţine prin măsuri formale, de
tip administrativ, ci prin intervenţii d irecte la nivelul colectivelor militare, care să
meargă până la acţiuni de schimbare a motivaţiei, atitudinilor şi comportamentelor.
Acesta impune evaluarea corectă a climatului psihosocial luând în considerare
ambianţa şi condiţiile psihosociale ale activ ităţii, sistemul de informare şi
comunicare, natura relaţiilor interumane, atitudinea, comportamentul şi stilul de
lucru al comandantului, precum şi semnificaţiile pe care le atribuie militarii din
subordine măsurilor luate de acesta într -o situaţie sau alta.
Astfel, sunt semnificative datele oferite de cercetările sociologice efectuate la
nivelul colectivităţilor militare în ceea ce priveşte valorile şi normele ce
influenţează climatul psihosocial; între acestea, la nivelul psihosocial de grup se
evidenţiază – conform opiniei subiecţilor participanţi la investigaţii (ofiţeri, maiştri
militari şi subofiţeri) – influenţa favorabilă exercitată asupra performanţelor în
activitatea cadrelor de promovare a următoarelor valori: respectul faţă de munca
subordonaţilor, înţelegerea şi rezolvarea corectă a problemelor de muncă şi de
viaţă a oamenilor; principialitatea şi obiectivitatea în aprecierea rezultatelor
activităţii fiecărui militar, corectitudinea în notările de serviciu şi în promovarea
cadrelor; fermitatea şi intrasigenţa faţă de orice persoană care manifestă o conduită
non-etică, stare morală, prejudecăţi şi mentalităţi negative, respectul pentru
valoare, pentru competenţă; organizarea riguroasă a activităţii; repartiţia echitabilă
a sarcinilor; control şi îndrumare competentă în procesul îndeplinirii sarcinilor;
analiza exigentă a stadiului îndeplinirii activităţilor.
Crearea unui climat optim de activitate în grupul militar nu se poate realiza
fără afirmarea autorităţii şi prestigiului comandantului. Aceast a presupune
demnitate, forţă, influenţă, pregătire temeinică şi capacitate de conducere, toate
aceste activităţi favorizând subordonarea conştientă şi execuţia necondiţionată.
Autoritatea comandantului (şefului) se află în strânsă corelaţie cu stilul de
conducere, cu metodele pe care le foloseşte pentru dirijarea activităţii
subordonaţilor. Comandantul trebuie să fie capabil să -şi adapteze comportamentul
în funcţie de fiecare împrejurare, să dea dovadă de tact, să ştie să îmbine exigenţa
cu îngăduinţă, rigoarea cu supleţea. Când şeful respectă demnitatea şi
personalitatea fiecărui subordonat, este exigent dar principial ăi onest, apropiat de
oameni, părtaş nemijlocit la preocupările lor, coeziunea creşte, oamenii se
mobilizează mai mult în vederea desfăşurăr ii activităţii, randamentul în activitate
Page22
creşte. Starea de spirit, gradul de sociabilitate şi comunicativitate în conduita

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
şefului reprezintă, de asemenea factori care concură la crearea unui climat

favorabil performanţelor. Curajul, încrederea, colegiali tatea şi camaraderia,
respectul adevărului, spiritul de sacrificiu, dreapta judecată, aşezarea în tot ceea ce
se întreprinde a intereselor generale deasupra celor personale, fac din comandantul
militar un model de urmat pentru subordonaţi şi premiza pentru structurarea
întregii activităţi într-un climat al acţiunii bazat pe valori (Cioloca,I, 1992). Numai
într-un asemenea climat pot fi înlăturate neîncrederea, suspiciunea, duplicitatea şi
alte influenţe non-valorice care pot întârzia sau chiar submina reali zarea
obiectivelor sau sarcinilor grupului militar.
Totodată, datele investigaţiilor sociologice de teren relevă că influenţarea
pozitivă a climatului psihosocial de grup se realizează atunci când comandantul îşi
circumscrie comportamentul pe următoarele coordonate: organizează activitatea
subordonaţilor, pe bază de obiective şi sarcini clar formulate; manifestă încredere
în subordonaţi, îi informează la timp asupra problemelor care îi privesc; consultă
oamenii şi ţine seama de sugestiile şi propunerile în temeiate, viabile; manifestă
solicitudine faţă de cererile şi doleanţele îndreptăţite ale subordonaţilor, este
principial în acordarea recompenselor şi pedepselor; transmite fiecăruia
sentimentul valorii pe care o reprezintă; îşi asumă răspunderea pentru o rdinele şi
măsurile luate; îşi ajută subordonaţii corespunzător aptitudinilor şi rezultatelor în
activitate ale acestora.
Comandantul (şeful), pentru a crea şi a menţine coeziunea colectivului pe
care-l conduce, pentru a consolida climatul de lucru trebuie să cunoască modul în
care evoluează colectivul (cum se structurează relaţiile neoficiale, numărul şi
natura raporturilor dintre subgrupurile informale), stadiul atins în formarea
coeziunii (creşte, stagnează sau este în regres), cauzele care afectează pro cesul de
închegare a colectivului (conduita unor membri, stilul de conducere, etc.). Pe
această bază, comandantul concentrându -şi observarea pe surprinderea conţinutului
unor indicatori – ca relaţiile de colaborare şi prietenie dintre membrii grupului,
raporturile de comunicare şi de cooperare, modul de angajare în sarcină a
subordonaţilor, natura şi forma de exprimare a unor posibile neînţelegeri etc. – are
posibilitatea să intervină la timp pentru a face corecţiile de rigoare.
Pentru a asigura o situaţie de grup normală, adică o coeziune şi o
funcţionalitate eficientă a colectivului, cercetările psihosociologice recomandă să
se apeleze la stimularea activităţii în comun, organizarea activităţii de aşa natură
încât soluţionarea unor sarcini să genereze rapo rturi de strânsă conlucrare;
încurajarea şi sprijinirea relaţiilor de prietenie; ajutorarea celor izolaţi pentru a se
implica şi a fi integraţi în viaţa colectivului; evidenţierea efectelor colaborării în
activitate şi acordarea unor stimulente colective, etc.
Foarte importante pentru activitatea in profesia militară sunt condiţiile
Page23
materiale şi organizatorice asigurate.

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Ca sistem distinct al vieţii socio -umane, sistemul de valori şi norme cu

specific militar funcţionează în concordanţă cu ansamblul fenomen ului militar (
Iacob,M, 1994).
Ca în orice alt sistem aici există o repartiţie a valorilor şi normelor, în care
omul constituie valoarea supremă. În sistemul militar se poate arăta ierarhia
valorilor şi normelor numai la nivelul realizărilor valorice şi normative ale
diverselor modificări privind rolul normelor şi valorilor militare în raport cu
contextele în care funcţionează acestea. Ierarhia valorilor şi normelor cu specific
militar priveşte canalizarea şi funcţionalitatea valorilor şi normelor.
Domeniul militar are proprietăţi, însuşiri, finalitate şi funcţii proprii, ceea ce
determină ca şi valorile şi normele sale să poarte amprenta specificităţii, apărând ca
o necesitate în dezvoltarea acestui sistem. În acest sistem, normele şi valorile au
calităţi deosebite, determinate de cadrul situaţional specific, dialectica normă -
valoare derulându-se exclusiv pe fondul evenimentelor ce alcătuiesc acţiunile de
intervenţie.
Putem spune ca avem de-a face cu norme care nu numai participă la
conservarea valorilor din câmpul situaţional dat, dar justifică chiar suprimarea unor
realizări valorice, cu alte cuvinte, mai simplu spus.
Aşadar, normele şi valorile joacă un rol foarte important în organizaţia
militară, fiindcă organizaţia militară este o organizaţie cu o cultură de comunitate,
de camaraderie, pe cât şi un instrument de putere şi o structură birocratică. În
aceste condiţii, cultura militară poate fi analizată din perspectiva organizaţională a
organizaţiei militare, precum şi din perspectiva ideologică a arm atei.
S-a scris mult despre ideologia organizaţiei militare, dar este evident că cel
mai important este comportamentul cultural al militarului. Specificul serviciului
lui, presiunea mediului interior dominant şi condiţiile în care îşi desfăşoară
individul în uniformă activitatea, impune sistemului militar să stabilească o cultură
organizaţională militară în societate. Şi din nou este suficient să amintim doar că
normele şi valorile sunt baza culturii organizaţiei militare.
Subiecte precum disciplina, coez iunea, onoarea, ierarhia sunt periferice
pentru orice explicaţie a organizaţiei militare. Aceste expresii de valori propun şi
reflectă gândirea militară, bazată la fel pe o cultură. Dezvoltarea acestor valori pur
militare duc în mod şi în sens restrâns la dezvoltarea profesionalismului, ca de
altfel şi îndeplinirea şi susţinerea normelor sau normativelor militare.
1.9. Noţiuni generale despre grup
Omul nu poate trăi izolat de ceilalţi. De la începuturile umanităţii şi până la

societatea post industrială, mediul social în care individul s -a afirmat l-a constituit
Page24
grupul. (Pantelimon, G,1989) Termenul de “grup” este o etichetă foarte generală

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
care se aplică obişnuit de la diada familială până la naţiune sau popor. Spaţiul
social este “populat” de numeroase ş i variate formaţii colective, care coexistă, se
intersectează, se suprapun şi se influenţează.
Noţiunea de grup este genul proxim pentru definirea acestor formaţii de
diferite ordine de mărime, care ocupă în structura de ansamblu a societăţii locuri
diferite şi îndeplinesc funcţii variate. Sunt numite grupuri: familia, clasa de elevi,
formaţia sportivă, colectivul de muncă, grupul socio -profesional, unitatea militară,
o expediţie polară, echipajul unei nave, un sat, publicul de operă, grupul de vârstă
(adolescent, adult, vârsta a treia), o comunitate etnică etc.
Grupul este o formaţie de mai multe persoane, care se află în relaţii “faţă în
faţă”, relaţii de interacţiune şi dependenţă reciprocă, mediate de implicarea într -o
activitate comună; aceste raportur i pot fi subsumate conceptelor de status şi rol.
Adiţional, grupul dezvoltă în timp norme şi valori care reglează comportarea
comună. Grupul încearcă să exercite presiuni directe şi indirecte asupra
individului, iar acesta trebuie să se conformeze valorilo r respective. În cele din
urmă, grupul îl poate exclude pe cel care nu se poate adapta.
Observăm că grupurile par frecvent a fi diferite unele faţă de altele.
Diferenţele cele mai evidente ar putea cuprinde modul în care membrii
interacţionează unii cu alţ ii, ceea ce simt faţă de grup şi cum funcţionează efectiv
grupul. Este posibil adeseori să găsim cauzele acestor diferenţe în ceea ce priveşte
interacţiunea, sentimentele şi activitatea în maniera în care grupul a fost structurat
încă de la început. (Adrian, N, 1996)
Se mai poate adăuga că, fiind vorba de relaţii interpersonale, acestea sunt
însoţite de cunoaşterea reciprocă. Realitatea psihosocială a grupului se manifestă în
presiunile şi influenţele sale asupra membrilor, în sistemul de recompense şi
penalizare care funcţionează formal sau informal în perimetrul grupului şi care
selecţionează sau reprimă comportamentele individuale. (Stăiculescu, B, Rodica,
A, Mihaela, R, 2005)
Formarea grupului, unul din procesele de bază din interiorul grupurilor, este
analizată şi interpretată cu ajutorul mai multor tipuri de teorii:
- freudiste, care consideră că grupurile se formează deoarece ele permit
satisfacerea anumitor nevoi, de tip soc iobiologic, formarea grupului are o bază
instinctuală, fundamental fiind „instinctul de turmă"
- teoriile comparaţiei sociale dezvoltate de L. Festinger şi S. Schachter, care
explică formarea grupurilor prin nevoia de informaţii, care pot fi obţinute doar d in
compararea cu ceilalţi
- teorii ale schimbului social, în care formarea grupului este interpretată prin
prisma raportului costuri/recompense, pe care fiecare membru îl ia în calcul şi
Page25
hotărăşte dacă să se afilieze sau nu.

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Bass, Ryterband consideră că e xistă 4 stadii în formarea grupului:

- dezvoltarea acceptării mutuale, individuale şi accepţiunii de membri care se
caracterizează prin: membrii nu au încredere reciprocă; teama de inadecvare;
oamenii rămân depresivi, interacţionează conformist conceptual ; se declanşează
procesul de percepţie şi evaluare interpersonală "îmi place sau nu".
- comunicarea - membrii au învăţat să se accepte unul pe celălalt, însă încep
să îşi exprime sentimentele şi conflictele – grupul începe să îşi elaboreze nişte
norme procedurale – chiar dacă nu pentru toţi ceilalţi se dezvoltă relaţii de simpatie
odată ce au fost acceptaţi. Se dezvoltă o anumită strategie de rezolvare a
problemelor în grup.
- motivarea şi productivitatea - oamenii sunt motivaţi de apartenenţa la acest
grup, sunt implicaţi în activitatea de grup, cooperează, nu competiţionează.
- control şi organizare - diferitele sarcini sunt distribuite de comun acord,
membrii grupului pot lucra independent în cadrul grupului, organizarea este
flexibilă. (Prof. univ. dr. Ioan RADU, 2005)
În funcţie de număr, grupurile se împart în grupuri mici (10 - 25 membrii) şi
grupuri mari (30 – câteva sute). Performanţa grupului variază în raport cu
mărimea. În mod normal acolo unde sunt mai multe ,,capete luminate” există o
şansă mai mare de a obţine performanţe deosebite, decât în cazul unui număr mai
mic de membrii. Cu cât grupul este mai mare cu atât dificultăţile în funcţionarea
grupului, provenite din coordonarea şi motivarea oamenilor sunt mai mari.
Din acest punct de vedere, chiar dacă performanţele potenţiale ale grupului
sunt mari, performanţele reale sunt direct proporţionale cu numărul, până la un
punct, după aceea scad . (Adrian, N, 1996) Cu cât grupul este mai mare, cu atât
cresc şansele de a întâlni extreme, divergenţ e de opinii şi atitudini, amestecul de
calităţi şi defecte, de conformism şi nonconformism.
Grupurile se formează pentru atingerea unor scopuri complexe, realizarea

unor sarcini dificile, imposibile pentru membrii grupului luaţi separat. Atracţia
interpersonală: variabile precum similaritatea dintre membrii grupului,
atractivitatea fizică, proximitatea fizică pot duce atât la constituirea grupului, cât şi
la dezvoltarea lui. Nevoia de apartenenţă la grup: grupurile satisfac nevoile
emoţionale şi sociale ale membrilor independent de sarcinile realizate, scopurile pe
care grupul le are etc.
Grupul mic este puţin numeros prin compoziţia sa. Angajaţii într -o activitate
comună, membrii săi se află în relaţii de comunicare directă, ceea ce înlesneşte
cunoaşterea reciprocă, apariţia raporturilor afective, a normelor şi proceselor de
grup. Scufundat într-un sistem determinat de relaţii sociale, acestea îmbracă în
Page26
microgrup forma contactelor personale. Baza formării şi existenţei grupului este

atracţia interpersonală - un factor socioafectiv.
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Există totuşi posibilitatea ca relaţiile dintre membrii să fie dominate de

afectivitate şi mult mai puţin de raţionalitate. Această stare generează efecte
pozitive, cum ar fi: participarea, în egală măsură, la realizarea sarcin ilor; influenţa
directă a unui membru asupra celuilalt; eficienţa grupului este determinată de
competenţa personală a fiecărui membru; lipsesc barierele psihologice între
membrii. (Arădăvoaice, G, 2000)
Un grup funcţional – cum este echipa de muncă, clasa de elevi, un pluton
dintr-o unitate militară, colectivul de cercetare ştiinţifică etc. – nu se constituie
doar pe baze emoţionale (prin jocul atracţiilor), ci pe baza proiectului de acţiune, a
sarcinii comune. Pe canavaua relaţiilor mijlocite de activitate a comună se suprapun
configuraţiile afective între persoane, care -şi au importanţa lor (pozitivă sau
negativă) în viaţa colectivă, în bunul mers al lucrurilor. În practică, între aspectul
socioafectiv al vieţii de grup şi relaţiile funcţionale (dependenţe reciproce,
comunicare) se creează un circuit complex în care cauza şi efectul îşi schimbă
necontenit locurile. (Stăiculescu, B, Rodica, A, Mihaela, R, 2005)
Între membrii grupului mic există astfel de relaţii încât ei participă, cu
întreaga lor personalitate, la viaţa colectivului. La acest nivel, relaţiile lor sociale
sunt deosebit de vii şi colorate, îmbogăţindu -se cu conţinuturi şi forme psihologice
deosebit de complexe. Aici ei se manifestă în modul cel mai concret influenţa
socialului în forma cea mai directă. (Arădăvoaice, G, 2000)
Fiecare individ aduce cu sine în grup cunoştinţe, experienţe, interese, aspiraţii,
însuşiri de personalitate (temperamentale, caracteriale, aptitudinale) şi se
caracterizează printr-un status şi un set de roluri sociale. U nii membri tind să se
orienteze cu predominanţă către normele, valorile şi modelele de comportare ale
grupului de apartenenţă, iar alţii către cele care sunt specifice altui grup luat ca
referinţă. Creşterea numărului de membri care îşi aleg ca referinţă un alt grup decît
cel de apartenenţă diminuează coeziunea, consensul şi conformismul acestuia.
(Adrian, N, 1996)
Grupul de referinţă este grupul de unde îşi împrumută valorile şi care
întruchipează aspiraţiile individului respectiv. Normele şi clişeele promovate de un
asemenea grup servesc drept principii pentru opiniile, aprecierile şi acţiunile
individului (R. Mucchieli, 1969).
Referindu-ne la copii, până în perioada preadolescenţei, grupul de referinţă
este pentru ei familia,părinţii, care propun modele de conduită, clişee de apreciere
şi reacţie, opinii, cunoştinţe despre natură şi societate. Totuşi, prin însăşi
apartenenţa sa la grup, individul este supus influenţelor, normelor şi modelelor de
comportare care sunt specifice acestuia. În acest sens, fiecare membru trece în grup
Page27
prin stadii progresive de integrare, de la cel de acomodare interpersonală până la

acela de conformare şi de manifestare a unei competenţe interpersonale care oferă
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
posibilităţi de utilizare a experienţei de relaţionare şi interacţiune, de transpunere în

rolul altuia şi de asumare a unor roluri alternative în diverse contexte grupate sau
sociale. Deşi una şi aceeaşi persoană poate să aparţină concomitent mai multor
grupuri, intensitatea participării la viaţa acestora nu este deloc uniformă, depinzînd
atât de interesele şi opţiunile individuale, cât şi de climatul socio -moral şi cultural
al diferitelor grupuri Aceasta ne conduce la relevarea coeziunii, consensului şi
conformităţii dintr-un grup. (Pantelimon, G,1989)
Coeziunea constituie un alt factor important al dinamicii grupului. Unitatea de
grup, ce implică solidaritatea membrilor, spirit d e grup, poate duce la efecte
pozitive, evidenţiate în creşterea performanţei, centrarea grupului pe realizarea
scopurilor, opunerea la tendinţe de dezintegrare. (Arădăvoaice, G, 2000)
Coeziunea unui grup este o „rezultantă a tuturor forţelor care acţioneaz ă
asupra membrilor pentru a-i determina să rămînă în grup". Ea poate fi relevată
printr-un set de indicatori referitori la: atracţia interpersonală dintre membri,
evaluarea grupului ca întreg, gradul de identificare a membrilor cu grupul, dorinţa
expresă de a rămîne în grup. Totodată, coeziunea este strâns legată de consens şi
conformitate. În timp ce consensul rezultă din similitudinea tacită sau conştientă a
atitudinilor şi opţiunilor personale, conformitatea se manifestă prin comportamente
de supunere, acceptare şi urmare a prescripţiilor normative. Orice grup dispune de
mecanisme de promovare a conformismului individual fie prin recompensări, fie
prin sancţiuni negative.
Presiunea grupului spre atingerea conformităţii membrilor săi poate avea
efecte pozitive, în sensul că vine în întâmpinarea trebuinţelor de afiliere, afecţiune,
securitate sau recunoaştere socială şi face posibilă acţiunea grupului, dar şi
negative, în direcţia uniformizării, a îngustării perspectivelor şi diminuării
creativităţii, a accentuării supunerii necondiţionate. Conformismul este generat nu
numai de grup, ci şi de nevoia individuală de autoritate, care apare în condiţii de
lipsă a unor criterii de opţiune, de intoleranţă faţă de incertitudine sau ambiguitate,
de neangajare în abordarea dificultăţilor sau în căutarea de informaţii.
Coeziunea, consensul şi conformitatea variază şi în relaţia cu alte proprietăţi
ale grupului, cum ar fi: autonomia (centrarea pe sine, evoluţia independentă a
grupului), permeabilitatea (măsura în care a dmite sau nu cooptarea de noi membri),
flexibilitatea (gradul de informalitate şi de libertate în grup), intimitatea (gradul de
apropiere reciprocă a membrilor), participarea (investiţia de timp, acţiuni şi efort în
activităţile grupului) etc. (Pantelimon, G,1989)
Comunicarea joacă un rol deosebit, esenţial în cadrul vieţii sociale. Pentru ca
membrii unui grup să poată acţiona eficient, trebuie mai întâi ca ei să fie informaţi
asupra obiectivelor, să-şi poată transmite direct, imediat şi deschis ideile de l a unul
la altul. Nu s-ar putea vorbi de formarea unor opinii sau atitudini ale grupului
Page28
asupra unor probleme proprii, sau ale altor grupuri, în afara schimbului viu,
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
dinamic, uneori tensionat, de idei între membrii competenţi ai grupului. Nu s -ar

putea concepe desfăşurarea eficientă a unei activităţi, rezolvarea unor probleme,
luarea unor decizii în afara transmiterii şi receptării de mesaje şi informaţii. Prin
urmare, procesul de comunicare este absolut necesar.
Cooperarea este o formă de interacţiune soci ală care presupune acţiuni
conjugate ale mai multor persoane, grupuri, pentru atingerea unui scop comun, a
unor rezultate de care să beneficieze toţi membrii.
Cooperarea este mai complexă decât competiţia care reprezintă un mecanism
de stimulare a conduitelor individuale, o forţă mobilizatoare a dezvoltării şi
menţinerii unui standard ridicat de activism şi eficienţă.
Fiecare relaţie are avantaje şi dezavantaje. Prin competiţie, membri grupului
au o capacitate de mobilizare mai mare, individualul este scos din anonimat prin
recompensele ce fac ca membrii grupului să fie direct interesaţi de sarcinile
grupului.
Microgrupul militar, prin structura sa, promovează mai mult relaţii de
cooperare între membrii săi. Fiind un grup strict formalizat, care se conduce după
reguli şi norme, cooperarea este deja privită ca o ,,filozofie”. Cooperarea în grupul
militar implică două aspecte:
- gradul de cunoaştere din grup este important pentru că permite o creştere a
gradului de sinceritate. Intercunoaşterea are o importanţă deosebită pentru
asemenea grupuri deoarece liderul instruit (numit) are posibilitatea să favorizeze
îndeplinirea eficientă a unor sarcini apelând la membrii pe care îi consideră
competenţi;
- evitarea disonanţelor cognitive în cadrul grupului. Disonanţa reprezintă o
stare tensională, de disconfort psihic. Sursele disonanţei sunt multiple: consecinţa
unei decizii luate când soluţia aleasă nu este cea mai bună, lăsând loc de suspiciuni
şi întrebări; stresul datorat uni efort depus pentru un scop ce nu a fost atins
(eşecul); acţiunile nedorite îndeplinite de individ la ordin. (Adrian, N, 1996)
În timpul activităţii grupului, membrii acestuia reuşesc să se cunoască relativ
reciproc, să-şi cunoască propria poziţie în cadrul grupului, să -şi cunoască imaginile
care s-au format şi care circulă despre ei în cadrul grupului. Nivelul şi exactitatea
acestei cunoaşteri depinde de acurateţea percepţiei sociale.
1.10. Dinamica grupurilor
Grupul, o dată constituit, nu rămâne static, ci, dimpotrivă, începe să

funcţioneze, să se centreze pe realizarea scopurilor, să desfăşoare anumite
activităţi. Cu alte cuvinte, grupul, este supus evoluţiei, schimbării, dinamicii.
De regulă, dinamica grupurilor este înţeleasă ca fiind, pe de o parte,
Page29
ansamblul fenomenelor care apar, se manifestă şi evoluează în cadrul grupurilor

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
mici, iar pe de altă parte, ca ansamblul legilor care guvernează şi dirijează aceste
fenomene”. (M. Zlate, 1975)
Perspectiva este una „dinamică" deoarece aceste procese sunt interpretate ca
interacţiuni ale unor forţe (totalitatea factorilor care definesc spaţiul de viaţă), ce
produc o rezultantă, care este tocmai comportamentul. Cercetarea dinamicii
grupului s-ar apleca asupra acestor forte: naşterea lor, modificările ulterioare,
consecinţe, etc.
Dinamica grupurilor este înţeleasă ca un domeniu de cercetare dedicat
cunoaşterii avansate a naturii grupurilor, a legilor de dezvoltare, precum şi a
interacţiunii indivizilor, a interacţiunii cu alte grupuri şi cu instituţiile sociale.
Grupul este un tot dinamic, un câmp de forţă în sânul căruia se produc
fenomene diferite de cele individuale, promovând interdependenţa membrilor; se
prezintă ca un mijloc de intervenţie asupra participanţilor, în vederea schimbării
acestora prin dezvoltarea capacităţilor lor d e participare la decizii, de asumare a
responsabilităţilor, de aderare la idealuri democratice.
Dinamica este condiţionată de o multitudine de factori exteriori şi interiori
grupului.
Factori exteriori cu influenţă asupra dinamicii grupului (mediul natural şi
tehnico-material, socioculturali, sociali, grupuri de referinţă, grupuri de presiune).
Influenţa mediului natural (formă de relief, climă, etc.) asupra vieţii de grup
este, oarecum, indirectă şi îndepărtată, diferenţiind oamenii între ei prin: modul d e
a se alimenta, îmbrăca, ocupaţii, modul de a gândi, de a acţiona, concepe şi trăi
viaţa. Influenţa mediului tehnico – material este mult mai directă şi pronunţată, atât
asupra individului (sensibilitate, percepţie, reprezentări, viziune asupra lumii,
mentalităţi) cât mai ales asupra vieţii de grup. Într -un fel vor fi structurate
grupurile în care comunicarea între membrii se face verbal şi altfel când ea se face
prin mijloace tehnice.
Factorii socio-culturali influenţează în mai mare măsură funcţionalitat ea
grupurilor. Între acestea, semnificative sunt sistemele sociale, politice, economice,
culturale, familia, etc.
Factorii sociali propriu-zişi se referă la relaţiile ce se stabilesc între grupuri în
cadrul unităţii mai mari din care fac parte. Viaţa inter nă a grupului va fi în funcţie
de istoria relaţiilor sale cu alte grupuri din cadrul aceleiaşi instituţii, atât relaţiile
formale, oficiale, cât şi relaţiile neoficiale, psihologice.
Un rol deosebit în dinamica grupurilor îl au influenţele grupurilor de re ferinţă,
mai ales în situaţia în care deşi individul este membru al unui anumit grup, el este
sub influenţa normelor, valorilor altui grup, comportându -se, practic, nu după
cerinţele grupului său, ci după cele ale altui grup.
Page30
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Factorii interni (interiori) a i dinamicii grupurilor (conformismul şi

nonconformismul, viaţa afectivă a grupului, coeziunea grupului). (Arădăvoaice, G,
2000)
Unul dintre factorii determinanţi ai dinamicii grupului militar îl constituie
raportul dintre structura formală şi informală.
O persoană se afiliază unui grup fie din dorinţă proprie, fie este introdus într -
un anumit grup al cărui scop este bine stabilit şi este împărtăşit de toţi membrii săi.
Luând în considerare aceste două strategii de formare a grupurilor rezultă două
tipuri de grup: grupurile formale, alcătuite de un manager sau coordonator pentru a
realiza anumite obiective organizaţionale şi grupurile informale constituite din
persoane apropiate al căror principal scop este prietenia. (Gabriel, D, 1991)
Între cele două „extreme", marcate de constituirea oficială a grupului militar
şi „dizolvarea" sa, raporturile dintre aceste două tipuri fundamentale de structuri se
schimbă permanent. Si totuşi, de -a lungul acestei traiectorii se pot distinge două
etaje sau stadii, delimitate în funcţie de predominarea şi interdependenţa dintre cele
două structuri. În primul stadiu, al „colectivului în formare", dominantă este
structura formală. Prevederile regulamentare, diferitele norme şi reguli impuse din
exterior sunt cele care îşi pun amp renta asupra constituirii şi evoluţiei colectivului,
în timp ce în stadiul al doilea, „de colectiv format", subunitatea se prezintă ca o
sinteză psihosocială, rezultat al funcţionării în timp a mecanismelor de integrare,
fuziune şi unificare interpersonală . Trecerea în cel de-al doilea stadiu este marcată
de consolidarea structurii informale, ca urmare a atragerii şi integrării tuturor
militarilor în sistemul relaţiilor interpersonale. Aceasta nu înseamnă că în primul
stadiu structura informală ar fi absent ă; din contră, din momentul constituirii
colectivului, ea este prezentă, alături de celelalte, cu deosebirea că este destul de
fragilă şi incompletă, pentru că relaţiile interpersonale nu au o bază de inter -
cunoaştere profundă, atitudinile între membrii, d e acceptare-respingere,
întemeindu-se pe motive mai mult sau mai puţin esenţiale. Cu timpul, toţi membrii
sunt atraşi şi înglobaţi în reţeaua relaţiilor interpersonale specifice. Atunci când toţi
membrii colectivului intră în cîmpul psihologic al fiecăruia putem spune că s-a
consolidat structura informală. În acest stadiu „valorile colectivului" sunt aproape
clare, relativ stabile, asupra lor există o consonanţă cognitivă ridicată (consens al
opiniei colectivului asupra membrilor acestuia). (Cristea, D, 200 0)
1.11. Particularităţi ale grupului militar - trupele de pompieri
Într-un grup apar, se formează şi acţionează o multitudine de tipuri de norme,

cum ar fi cele perceptive, cognitive, de evaluare, comportamentale, în baza căreia
se poate realiza scopul propus. Grupul, ca întreg, exercită asupra membrilor săi
Page31
presiuni. Pentru ca acesta să poată exista este absolut necesar ca membrii lui să
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
respecte normele sale funcţionale, să se conformeze propriilor norme de grup.

Există şi situaţii când un membru al gr upului nu se conformează normelor acestuia
– este nonconformist. Nonconformismul se poate manifesta ca: deviere de la
normele grupului – deviantul; intrarea în opoziţie cu normele comportamentale ale
grupului – opozantul; păstrarea la marginea normelor gru pului – marginalul.
Factorul cu influenţe cele mai mari în dinamica grupului este cel afectiv,
psihologic. Este vorba de ansamblul fenomenelor afective, simpatetice care se
stabilesc între membrii grupurilor şi dau naştere le relaţiile şi structurile
sociometrice. Totodată, aici includem şi stările afective colective. Acestea sunt
tensiunile care joacă în viaţa grupului un rol dublu. În situaţiile în care ele
generează conflicte intelectuale, opoziţii şi confruntări de idei, pot avea un rol
pozitiv. În alte situaţii, tensiunile pot deveni frâne ale performanţei grupului. Ele
apar sub forma unor stări de insatisfacţii, care, dacă au o durată mai mare, pot
împiedica realizarea scopului grupului respectiv. (Paul, N, 1997)
Relaţiile sociale sunt orientate de an umite norme şi modele de acţiune. În
cadrul relaţiilor directe şi personale reglementarea este mai slabă. Dar şi aici
intervin anumite norme.
De exemplu, relaţia de prietenie nu se conformează unor statute sau unor legi,
pentru că există unele modele soci ale elaborate cărora indivizii trebuie să li se
conformeze. În caz contrar, relaţia de prietenie încetează, iar persoana considerată
responsabilă de nerespectarea normelor de comportament poate suporta
dezaprobarea indivizilor cu care se găseşte în contact . În cadrul grupurilor mici,
există atât relaţii directe şi personale, cât şi relaţii reglementate prin modele
comportamentale de grup sau instituţionalizate.
Astfel, analizând evoluţia relaţiilor de prietenie într -un colectiv militar de tip
pluton se poate formula concluzia generală că la baza acestor relaţii reciproce cu
mari valenţe educative stă comunitatea de interese, întărită de trăirile emoţional -
psihologice de simpatie, bunăvoinţa, apreciere pozitivă reciprocă. Interesele pot fi,
în continuarea celor de serviciu, funcţionale, iar în unele cazuri pot să se reducă la
cele cultural-spirituale, al pasiunilor şi preocupărilor de timp liber. Latura
emoţional-psihologică a contactelor prieteneşti este condiţionată de comunitatea
convingerilor şi concepţii lor, a orientărilor valorice, a trăsăturilor de caracter, a
obişnuinţelor de viaţă. O mare importanţă pentru stabilirea legăturilor prieteneşti o
au atât „istoria" lor (acele trăiri comune în trecut), cât şi perspectiva (speranţa în
realizarea unor scopuri şi planuri comune de viaţă în viitor). (Col Bărbulea,
E,1984)
Relaţiile de prietenie au la baza o diversitate de criterii şi motive legate de
activităţi şi preocupări de instruire, creaţie artistică şi tehnică, sport, timp liber,
vecinătate de masă şi pat , acelaşi loc de provenienţă etc., prin care, în medie,
Page32
fiecare militar este legat prin astfel de relaţii de patru -cinci colegi de serviciu.
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Prin investigaţiile efectuate în rândul unor subunităţi militare de diferite

mărimi s-a constatat că doar grupele şi plutoanele reprezintă veriga de bază a
activităţii zilnice a militarilor, oferind condiţiile manifestării densităţii maxime a
relaţiilor lor interpersonale. (Gabriel, D, 1991)
Dezbinarea grupului intervine atunci când membrii lui sunt demoralizaţi, când
unii sunt respinşi, ignoraţi de ceilalţi.
Cunoaşterea dinamicii grupului este necesară pentru a ştii ce se petrece în
interiorul acestuia, dar şi mai utilă pentru a influenţa grupul într -o asemenea
manieră, încât evoluţia sa să fie mai firească, performan ţele să fie cele aşteptate.
(Paul, N, 1997)
Fiind menită să îndeplinească funcţii de cea mai mare importanţă socială, de a
căror ducere la bun sfârşit a depins nu o dată existenţa societăţii pe care o slujim şi
desigur, chemată să acţioneze într -un mediu destul de dur, câmpul de luptă, armatei
i se cere o organizare raţională, reacţie promptă, imprimarea unui maximum de
eficienţă acţiunilor pe care le duce, funcţionare previzibilă, mai presus de orice
stări de moment şi interes ale indivizilor care o compun .
Aceştia trebuie să se constituie într -un tip de luptător cu o pregătire complexă,
cu calităţi şi deprinderi care să le permită îndeplinirea cu succes a unor misiuni din
cele mai variate. Din această perspectivă procesul pregătirii de luptă desfăşurat în
organizaţia militară este conceput şi organizat ca un proces unitar, ca activitate
complexă de informare, comunicare, convingere şi influenţare, de formare a unor
deprinderi, aptitudini şi comportamente.
Sistemul militar este format din diverse categorii de personal cu statut social
foarte diferit, cu motivaţii şi interese în mare parte noncoincidente. Observăm însă
că interesele individuale sunt subordonate intereselor generale ale organizaţiei. Din
punct de vedere al mediului concurenţial care se dezvolt ă repede în alt tip de
organizaţie, în armată intervine absenţa aproape completă a mediului concurenţial,
deoarece prevederile legilor şi regulamentelor militare prevăd perioade de timp
pentru depăşirea anumitor praguri iar diferitele categorii de personal ştiu aproape
de la început ce traseu trebuie urmat pentru a atinge un anumit nivel de ierarhizare.
(Col Mirea, M, 1977)
Asigurarea funcţionalităţii şi eficienţei procesului instructiv -educativ,
desfăşurat de unităţi şi subunităţi, presupune cu necesitate cunoaşterea
caracteristicilor subunităţii militare, ce o definesc ca entitate distinctă, ca grup, dar
mai ales a acelor trăsături de natură psihosocială ce -i creează o identitate
inconfundabilă: structura şi natura relaţiilor interpersonale, coeziunea, din amica,
climatul socioafectiv.
Prin caracteristicile sale, subunitatea întruneşte notele specifice, definitorii
pentru un grup mic.
Page33
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Valorile numerice ale subunităţii variază de la 3 -4 până la 25-30 militari.

Mărimea în sine a subunităţii influenţează o sea mă de procese care au loc în
interiorul acesteia:
- frecvenţa şi intensitatea comunicării, contactelor directe;
- nivelul reciproc de intercunoaştere;
- viteza şi amploarea procesului de asimilare de noi membrii;
- posibilitatea formării unor reţele distin cte de relaţii preferenţiale între
anumiţi membrii ai grupului. (Gabriel, D, 1991)
De regulă, în subunităţile cu un număr mai mare de militari, procesul de
comunicare şi intercunoaştere se realizează mai lent, există şanse mai mari pentru
apariţia unor militari în poziţia de “izolaţi”, pentru constituirea unor subgrupuri
distincte, care determină readucerea eficienţei acţiunii colective. Într -o subunitate
cu număr mic de militari (echipaj, grupă, echipă) tot ce ţine de crearea apropierii,
coeziunii se realizează mai repede, relaţiile dintre membrii sunt mai transparente,
pot fi mai uşor sesizate. (Arădăvoaice, G, 2000)
Natura activităţii este o trăsătură definitorie a grupului militar, care se află în

strânsă corelaţie cu scopul constituirii sale. Prin s pecificul său subunitatea
îndeplineşte o gamă largă de activităţi, bogate în diversitatea lor. Pentru a asigura o
eficienţă sporită în îndeplinirea misiunii încredinţate subunităţii, se vor afla în
vedere o serie de factori care deosebesc microgrupul milit ar de celelalte grupuri
umane. Pentru aceasta avem în vedere condiţiile specifice în care se desfăşoară
activitatea în orice grup militar (subordonarea necondiţionată, desfăşurarea vieţii
zilnice pe baza unui program bine stabilit, necesitatea păstrării in formaţiilor
clasificate, vigilenţa permanentă, exercitarea unui control permanent din partea
şefilor, încetarea unui anumit tip de activitate numai prin ordin, adaptarea
intereselor personale şi a comportamentului cotidian, despărţirea temporară de
familie şi prieteni, existenţa permanentă a situaţiilor de pericol şi risc, solicitări
psihice şi fizice deosebite). (Col Mirea, M, 1977)
Tradiţiile şi experienţa subunităţii îndeplinesc rolul de premise valorice care
tind să se transmită şi să fie asimilate de c ătre grupul de militari, determinând
motivaţia acestuia de a asigura continuitatea prin păstrarea „zestrei” contingentelor
anterioare, fapt ce se concretizează în creşterea nivelului de aspiraţie şi
performanţelor ridicate în procesul instructiv -educativ.
Nivelul aspiraţiilor grupului militar reprezintă o caracteristică psihosocială
proiectivă, ce se desfăşoară în funcţie de nivelul şi calitatea performanţelor pe care
subunitatea îşi propune să le atingă în activitatea sa.
Membrii grupului militar au statut e şi îndeplinesc roluri diferite. Rolurile şi
relaţiile instituţionalizate sunt prescrise în acte normative în funcţie de specificul
Page34
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
fiecărui grup militar. Microgrupul militar este, deci, un mediu social cu stratificare
proprie. Acesta este în raport cu g radul militar şi funcţia fiecăruia.
Orice microgrup militar este parte componentă a unei unităţi militare care se
înfiinţează şi funcţionează în conformitate cu prevederile unor acte normative
De aceea, toată activitatea militară este strict reglementată. Din acest punct de
vedere, în grupul militar predomină relaţiile formalizate în raport cu cele personale.
Nu înseamnă însă, că acestea din urmă trebuie ignorate. Orice militar este înainte
de toate un om care simte, suferă, se bucură etc. (Col Bărbulea, E, 1984)
Normele şi cerinţele instituţiei militare nu vor fi identic interiorizate de către
militari, şi deci nu se creează o atitudine omogenă faţă de ele. În situaţia fiecărui
militar apar deosebiri care tind să creeze diferenţe în raportările faţă de una ş i
aceeaşi cerinţă sau normă, vor apărea deci şi diferenţe în atitudinea faţă de ele, şi
implicit în comportament. (Gabriel, D, 1991)
Structura ierarhică în grup implică existenţa ierarhiei funcţionale şi a gradelor,
precum şi subordonarea pe verticală. În fruntea grupului se află comandantul.
Funcţia de comandant presupune obligaţia şi dreptul de a reglementa prin ordin
comportamentul subordonaţilor. Este învestit cu putere şi răspundere pentru a
exercita prerogativele comenzii şi a conduce întreaga activit ate. Între şef şi
subordonaţi săi se stabilesc relaţii de autoritate, ce condiţionează buna desfăşurare
a activităţii grupului. (Adrian, N, 1996)
Ceea ce este specific acestui grup, faţă de altele, este faptul că forma
principală, dar nu şi singura pe care o îmbracă comunicarea în relaţiile de serviciu,
o reprezintă ordinul. De aici decurg câteva consecinţe demne de reţinut:
- ordinul presupune subordonarea necondiţionată a celui care îl primeşte faţă
de cel care îl dă;
- ordinul este însoţit de restricţie că nu poate fi comentat, nici pe loc, nici
ulterior.
Structura formală ce apare în cadrul microgrupului militar este redată printr -o
organigramă, expresie grafică ce urmăreşte linia ierarhică. În completarea ei,
regulamentele şi dispoziţiunile precizează a tribuţiile funcţionale, relaţiile
obligatorii dintre militari, drepturile şi îndatoririle acestora în cadrul subunităţii.
Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale, reprezintă o condiţie fundamentală a
existenţei acesteia. (Col Mirea, M, 1977)
Necesitatea disciplinei militare se cere, totodată, prezentată din perspectiva
cerinţei războiului modern. Fiecare militar la locul său de muncă şi pe funcţia ce o
îndeplineşte trebuie să respecte cu stricteţe, în mod necondiţionat regulile stabilite
prin regulamente, ordine şi instrucţiuni. În armată, controlul şi supravegherea sunt,
de asemenea, mult mai strânse ca în viaţa civilă iar ca o consecinţă logică, abaterile
de la normele şi regulamentele militare sunt sancţionate mai riguros.
Page35
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
Militarii se raportează unii la alţii, nu numai în virtutea locului ocupat în

ierarhia gradelor sau funcţiilor deţinute la un moment dat, dar şi pe orizontală, în
cadrul relaţiilor dintre ei. Astfel, se stabileşte un tip distinct de relaţii, ca urmare a
percepţiei directe a celor din jur, dincolo de relaţiile oficializate, formale, fapt ce
duce la definirea structurii informale ce apare în cadrul subunităţii, ca rezultat al
unei interacţiuni interpersonale nemijlocite, care nu este statuată în regulamentele
militare, în care militarii participă cu conştiinţa şi cu întreaga lor personalitate.
(Neculau, A, 2002) Din practică se cunoaşte că un om ascultă mai bine dacă există
o legătură sufletească. De aceea, comandantul trebuie să aibă în atenţie şi relaţii
informale cu subordonaţii. (Adri an, N, 1996)
În strânsă legătură cu scopul existenţei subunităţii ca microgrup, trebuie
remarcată strategia de acţiune care să ducă la realizarea lui deplină, în condiţiile în
care activitatea subunităţii se împarte între mai multe acţiuni concrete, fiecare
având relativ scopul ei independent. Problema care se pune este tocmai de a putea
realiza unitatea dintre scopul major, unic şi multitudinea scopurilor concrete,
limitate. (Arădăvoaice, G, 2000)
Armata este un sistem birocratic, stabil din punct d e vedere organizatoric, al
obiectivelor şi al structurii şi sub aspectul relaţiilor interumane bazate pe ierarhie
strictă şi reglementări impuse.
Structura subunităţii este generată de interrelaţiile existente între membrii săi.
O parte deosebit de importantă a relaţiilor reciproce dintre militari are un specific
aparte, adică aceste relaţii sunt strict reglementate de regulament, deci legiferate,
oficializate, constituind structura formală. Altele sunt informale, relaţii născute
spontan în cadrul şi în afara subunităţii. Acestea alcătuiesc structura informală.
Structura formală este rezultatul interdependenţei dintre militari, ca urmare a
investirii lor oficiale cu diferite roluri, exprimate în grade şi funcţii militare (Ion
Cioloca, 1992). Din acest punct de vedere, faţă de alte tipuri de grupuri umane,
există deosebiri în domeniul comunicării. În microgrupul militar forma principală a
comunicării pe linia serviciului este ordinul. Din acest motiv, relaţiile dintre
militari se realizează în forme pre văzute expres în regulamente, începând cu
formule obligatorii de politeţe şi încheind cu manifestări complexe, cum ar fi
depunerea jurământului militar.
Funcţionarea perfectă a relaţiilor formale este o condiţie de bază a existenţei
instituţiei militare.
“Structura informală îşi are originea în caracteristicile psihosociale complexe
ale oamenilor, care se raportează unul la alţii nu numai în virtutea locului pe care îl
ocupă în ierarhia militară. Este, deci, “rezultatul unei interacţiuni interpersonale
nemijlocite, în care militarii participă cu conştiinţa şi cu întreaga lor
personalitate”(Ion Cioloca, 1992). Oamenii se percep, comunică, acţionează şi
Page36
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
reacţionează unii cu alţii, se cunosc şi, drept urmare, se apropie, se asociază, se

îndrăgesc, se ajută, sau dimpotrivă, se resping, se urăsc.
Înţelegerea mecanismului structurii informale al grupului militar este
condiţionată de cunoaşterea conţinutului psihologic al relaţiilor interpersonale
dintre militari :
- cognitive (de cunoaştere) dintre membrii subunit ăţii vizează colectarea de
informaţii despre parteneri, interpretarea şi valorizarea lor cât mai corectă în
vederea cunoaşterii reciproce. Aspectele cognitive, pentru grupul militar primar,
vizează în special, calităţile profesional -militare şi psihomorale legate de modul de
rezolvare a sarcinilor şi obiectivelor proceselor pregătirii pentru luptă, de
satisfacerea normelor şi cerinţelor impuse de viaţa specifică colectivului militar de
tip subunitate. Activităţile desfăşurate în comun în subunitate stimulea ză procesele
de intercunoaştere dintre militari, ceea ce asigură condiţii optime pentru
autocunoaştere, procese cu largi implicaţii ( pozitive ) în îmbunătăţirea relaţiilor
interpersonale din cadrul subunităţii.
- comunicaţionale reprezintă cadrul şi mecan ismul mediator al tuturor
relaţiilor interpersonale care se stabilesc între militari în cadrul subunităţii,
deoarece prin intermediul informaţiilor, aceştia află ce au de făcut, când anume,
cum, în ce cadru şi cu ce mijloace .
- relaţiile afectiv-apreciative în cadrul subunităţii militare sunt în mare măsură
influenţate de modul în care între militari se realizează relaţiile de comunicare şi de
cunoaştere reciprocă, prin intermediul cărora aceştia îşi formează unul faţă de
celălalt un punct de vedere, atitu dini de apreciere, sentimente de atracţie, de
respingere sau de indiferenţă. (Wilhem, D, Claude -Deschany, J, Mugny, G, 1996)
Trebuie avută în vedere atitudinea militarului faţă de ceilalţi militari din
subunitate, sentimentul de apreciere pozitivă sau nega tivă, de atracţie, de
respingere sau de indiferenţă pe care le nutreşte şi le exprimă faţă de aceştia şi
modul în care militarii, subunitatea în ansamblu, răspund prin aceleaşi atitudini de
apreciere pozitivă sau negativă, de atracţie, de respingere sau de indiferenţă faţă de
fiecare militar în parte .
Unul din factorii determinanţi ai dinamicii grupului militar îl constituie
raportul dintre structura formală şi informală. Neconcordanţa dintre acestea
reprezintă o potenţială sursă de conflicte interpersona le şi de diminuare a coeziunii
colectivului militar. (Col Bărbulea, E,1984)
O altă caracteristică de bază a subunităţii militare, a cărei pivot îl constituie
consensul membrilor în raport cu problemele esenţiale ale acesteia, stilul relaţional
din cadrul grupului, precum şi climatul necesar pentru activitate, performanţele şi
evoluţia ei.
La baza structurii interne şi a coeziunii grupului militar stau:
Page37
bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
- conştientizarea de către militari a scopului major pentru care fiinţează

subunitatea;
- atitudinea lor favorabilă faţă de sarcinile, misiunile pe care le primeşte
subunitatea, dar mai ales relaţiile interpersonale pozitive apărute în câmpul
activităţii desfăşurate în comun.
Împărtăşirea aceluiaşi mod de viaţă, într -un context de instruire şi informare
intensivă şi riguroasă, în condiţiile mai mult sau mai puţin dificile trăite în comun
de militarii din cadrul subunităţilor, cultivă o identitate de scopuri, atitudini şi
valori, fiecare individualizate, fuzionând cu celelalte, ceea ce duce la formarea
sentimentului de apartenenţă la grupul militar şi în acelaşi timp la organizaţia
militară în ansamblul ei.
Atingerea cu succes a scopurilor acestui proces, este strâns legată de gradul în

care militarii îşi asumă rolurile în subunitate, din momentul includerii lor în
structurile de grup specifice organizaţiei militare, de adaptare a lor la noul climat
organizaţional. (Neculau, A, 2002)
Fenomenele şi procesele psihice individuale – percepţia, afectivitatea,
sentimentele, gândirea, motivaţia etc. – capătă o altă semnificaţie în context social.
Este adevărat că militarii vin în armată cu o anumită zestre socio -culturală, care
trebuie valorificată, dezvoltată şi perfecţionată într -un context nou. Odată patrunşi
în acest mediu, militarii nu se izolează, ei sunt încad raţi în structuri organizatorice
specifice, intră în contact unii cu alţii, începe lungul şi anevoiosul proces de
intercunoaştere şi apoi, cu timpul, subunitatea se sudează, acţioneaza ca un tot.
(Dicţionar de psihologie socială, 1981)
Aceasta nu înseamnă ca studiul componenţilor unui grup militar nu trebuie să
aibă în vedere particularităţile individuale ale militarilor, adică aşa cum se prezintă
ei la un moment dat, nu cum am dori să fie, pentru că “prezentul ne gaseşte deja
structuraţi într-un anume fel, prin mecanismul tradiţiei şi al culturii, al normelor şi
obiceiurilor asimilate, care ne -au înzestrat în timp, cu mentalităţi, gusturi şi
deprinderi şi cu anumite “grile” de percepţie şi acţiune, cărora nu ne putem
sustrage”. (Pantelimon, G,1989)
Conceptul cheie care trebuie, aşadar, luat în considerare, din perspectiva
psihosocială, este personalitatea sa. Este evident că fiecare ins îşi are trăsături
specifice de temperament, caracter, voinţă, manifestate în ultima instanţă în
comportament. Dar fenomenel e psihice individuale ”percepţiile şi reprezentările,
gândurile şi sentimentele nu există ca acte răzleţe: ele intră în conexiuni reciproce,
se interacţionează, se combină şi totodată se integrează în sfera stărilor,
atitudinilor, relaţiilor şi comportamen telor persoanei”. (Pantelimon, G,1989)
Nu trebuie înţeles de aici că personalitatea individuală îsi pierde din
Page38
importanţă. Apare însă fenomenul de integrare în grup, când scopurile şi intenţiile

bogdan_gh@yahoo.com
referat
____________________________________ ______________________________
individuale sunt subordonate unui ideal comun – obţinerea performanţei în timp de

pace, pe timpul instrucţiei, în vederea respingerii unui eventual agresor în timp de
campanie, zădărnicirii intenţiilor sale ostile. (General -maior (r) dr. Atanasiu, C,
1979)
Page39
bogdan_gh@yahoo.com

Coeziunea de Grup La Trupele de Pompieri

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Coeziunea de Grup La Trupele de Pompieri

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

COEZIUNEA DE GRUP LA TRUPELE DE POMPIERI

CAP. I ASPECTE TEORETICE PRIVIND RELAŢIILE

1.1 Relaţiile sociale şi psihosociale

1.2 Relaţiile interpersonale – forma principală a relaţiilor sociale

1.3 Tipuri de relaţii interpersonal e

1.4 Relaţiile socioafective

1.5 Relaţii de afiliere şi relaţii preferenţiale

1.6 Profunzimea relaţiilor afective

1.7 Dinamica relaţiilor afective profunde

1.8 Coeziunea de grup

1.9 Noţiuni generale despre grup

1.10 Dinamica grupurilor

1.11. Particularităţi ale grupului militar - trupele de pompieri

CAP.II PARTICULARITĂŢI ALE MEDIULUI CULTURAL MILITAR

2.1. Structurile formal-birocratice

2.2. Cultura militară specifică trupelor de pompieri

2.3. Particularităţi ale culturii organizaţionale militare . Rolul şi

2.4. Valori şi norme ale culturii organizaţiei militare

2.5. Influenţa valorilor şi normelor asupra culturii organizaţiei militare

2.6. Formele de manifestare a culturii în organizaţia militară

CAP. III COEZIUNEA GRUPULUI LA TRUPELE DE POMPIERI,

3.1. Abordări ale relaţiilor dintre om şi organizaţie

3.2.Valorile şi atitudinile – la baza formării comportamentelor

3.3. Atitudinile şi comportamentul

3.4. Evaluarea şi modificarea atitudinilor

3.5. Teorii ale formării comportamentelor organizaţionale

3.6. Particularităţi ale comportamentului sp ecific organizaţiilor militare

3.7. Factori care condiţionează alegerile sociometrice

3.8. Relevarea structurii socioafective a grupurilor

3.9. Formarea relaţiilor socioafective în microgrupul militar

3.10. Factori care influenţează relaţiile militare socioafective

CAP.IV APLICAŢIE PRACTICĂ

4.1 Chestionar pentru determinarea coeziunii de grup (Anexa I)

4.2 Test sociometric pentru evaluarea coeziunii de grup (Anexa II)

4.2.1 Test sociometric pentru masurarea atractiilor, inclusiv

4.2.2 Test sociometric pentru masurarea respingerilor.

4.3. Determinarea structurii socio - preferenţiale a unui grup de pompieri

4.4. Test pentru evaluarea intensităţii şi impactului componentelor culturii

ASPECTE TEORETICE PRIVIND RELAŢIILE

1.1 Relaţiile sociale şi psihosociale

grup durabil, organizat şi sudat interior,fără interacţiuni reciproce şi fără relaţii

în relaţii intelectuale, afective şi morale;

• intergrupale, relaţii care se stabilesc între grupuri ca totalităţi; aceste relaţii

1.2 Relaţiile interpersonale – forma principală a relaţiilor sociale

J.L. Moreno consideră că din multitudinea relaţiilor sociale cele mai

psihologic între om şi animal, contact bilateral, de acţiune psihică şi reacţiune

psihică, echivalente sau corespunzătoare, devine posibil cu toate că acestea nu se

de comportare ascoiat unei poziţii; el condenseaz ã cerinţele grupului faţă de

afectivitate -> relaţii preferenţiale,

aptitudini şi deprinderi -> relaţii funcţionale,

subunitate. În completarea ei, regulamentele şi dispoziţiunile precizează atribuţiile

resping, se simpatizează sau se antipatizează unii pe alţii) ; de influenţă,

1.3 Tipuri de relaţii interpersonale

Psihologia nu deţine încă un sistem riguros de clasificare a relaţiilor

d) după criterii psihosociale — relaţii mutuale ale indivizilor, formale, oficial

social având libertatea de a alege una dintre alternativele comportamentale

disponibile, în funcţie de interesele sale şi de caracteristicile percepute ale situaţiei

de a se simţi bine în compania lor, de a le împărtăşi emoţiile şi sentimentele.

1.4 Relaţiile socioafective

Sistemele sociale, la toate nivelurile şi în toate formele lor de organizare,

1.5 Relaţii de afiliere şi relaţii preferenţiale

Fără îndoială, tendinţa de a căuta compania semenilor , de a fi î mpreună cu

Nivelul zero înseamnă că persoanele rămân exterioare şi necunoscute una alteia;