Telekinezia

Cati dintre noi nu si-au imaginat oare, macar o data si chiar fara a fi familiarizati cu numele ori
existenta propriu-zisa a fenomenului, cum ar fi sa poata jongla liber si exact dupa bunul plac, cu
obiecte de orice natura, marime si consistenta, coordonandu-le cu pricepere prin aer fara ca macar sa
se apropie prea mult de ele? Ce elev nu si-a privit macar o data instrumentul de scris, visand cu ochii
deschisi cum acesta “danseaza” pe foaia de hartie lasand in urma notitele fara a-i mai obosi mana si ce
gospodina nu a vrut doar sa-si priveasca matura facand curat in locul ei? Fantezii copilaresti,
escapade ale mintii, pentru noi cei multi. Insa nu pentru a caracteriza produsul imposibil al
imaginatiei a aparut termenul “telekinezie”, menit sa inglobeze sub umbrela sa intamplari precum cele
de mai sus.

Telekinezia se refera la actiunile mecanice exercitate de la distanta asupra obiectelor materiale.

Asadar, este vorba despre un subiect capabil sa miste sau sa loveasca lucruri fara a le atinge.
Activitatea consta in deplasarea, ridicarea sau proiectarea la distanta a obiectelor, precum si in
emiterea zgomotelor asemanatoare unor ciocanituri sau izbituri. Interesant de observat in toate aceste
situatii este ca intotdeauna apare un subiect uman viu. Mereu exista o persoana care declanseaza
fenomenul psihokinetic, in absenta acesteia fenomenul disparand. O ilustrare plenara a acestei idei
poate fi realizata observand biografia unui astfel de subiect paranormal, rusoaica Nelia Mihailova.

Nelia Mihailova

Naturalistul sud-american Lyall Watson, autor a numeroase tratate despre fenomenele paranormale in

termeni biologici, afirma astfel despre femeie: “nimeni nu are mai mult talent si mai multe reusite
decat Nelia Mihailova.” Ea s-a nascut la 10 ani dupa Revolutia Rusa, iar la 14 ani lupta pe front
impreuna cu Armata Rosie. A fost ranita de un bombardament de artilerie spre sfarsitul razboiului si a
durat mult pana si-a revenit din spital. In timpul acestei perioade a inceput sa manifeste facultati
stranii. „Intr-o zi eram foarte iritata si bulversata”, isi aminteste ea. „Ma indreptam spre un bufet cand
deodata un ulcior a inceput sa se deplaseze spre marginea raftului, a cazut si s-a spart in cioburi”. Apoi
tot felul de schimbari incep sa se produca in jurul ei. Obiectele se deplasau singure, usile se deschideau
si se inchideau, luminile se aprindeau si se stingeau. Totusi, spre deosebire de majoritatea indivizilor
capabili de fenomene tip poltergeist, Nelia si-a dat seama ca, intr-un fel sau altul, ea era responsabila
de evenimente si ca ar putea comanda aceasta energie. A reusit s-o declanseze si s-o dirijeze dupa
vointa.

Unul din primii care au studiat-o pe Nelia a fost Eduard Naumov, biolog la Universitatea de Stat
din Moscova. In cursul unui test efectuat in laboratorul sau, el a imprastiat pe masa continutul unei
cutii de chibrituri; Nelia s-a plimbat mainile in mod circular pe deasupra chibriturilor, tremurand de
efort, pana cand un grup intreg de bete s-a asezat in sir. Betele s-au deplasat spre marginea mesei,
cazand unul dupa altul. Pentru a evita influenta curentilor de aer, eventualele fraude produse prin
intermediul filamentelor metalice subtiri sau prin orice alt mijloc, Naumov a pus chibriturile sub un
ecran de plexigals; dar Nelia a generat acelasi tip de fenomene. Apoi s-au plasat cinci tigari sub
plexiglas si Nelia a aratat ca poate fi selectiva, miscand doar una. Ulterior, tigarile au fost desfacute,
pentru a demonstra ca nu au nimic ascuns in ele. Ghenadi Sergheiev, neurofiziolog la Institutul
Utomski din Leningrad, a organizat o serie de teste intr-un laborator de fiziologie. Mai intai, Mihailova
a fost conectata la un encefalograf si la un cardiograf si i s-au masurat reactiile in stare de repaos.
Sergheiev a descoperit ca ea avea in jurul corpului un camp magnetic de 10 ori mai redus decat acela al
Pamantului. Faptul a fost confirmat pin examenele intreprinse la Institutul de Meteorologie din
Leningrad. De asemenea, Sergheiev a constatat ca Nelia prezenta un tip neobisnuit de unde cerebrale,
voltajul produs in partea din spate a capului fiind de 50 de ori mai mare decat cel produs in partea din
fata. Experimentul a inceput cu unul dintre cele mai impresionante si mai dificile demonstratii de
psihokinezie (PK). S-a spart un ou crud intr-o solutie salina, continuta de un acvariu plasat la 1,80
metri de Nelia, apoi – sub privirile camerelor care inregistrau permanent – ea s-a concentrat pana a
reusit sa separe albusul de galbenus si sa le indeparteze unul de altul – act pe care nimeni nu-l va
putea pune vreodata pe seama unor fire sau a unor magneti ascunsi.

In timpul demonstratiei, electroencefalograma Neliei dovedea o intensa excitatie emotionala. Se

produsese o activitate sustinuta in straturile profunde ale formatiunii reticulate, cea care coordoneaza
si filtreaza informatiile in creier. Cardiograma arata o miscare neregulata a inimii, cu aparitia confuziei
intre cavitati, ceea ce e tipic pentru situatiile de mare neliniste. Pulsul s-a ridicat pana la 240
batai/minut, de patru ori mai mare decat era normal, si s-au inregistrat niveluri ridicate de zahar in
sange precum si tulburari endocrine. Testul a durat 30 de minute in cursul carora Nelia a pierdut
aproape un kilogram. La sfarsit se simtea foarte slabita si si-a pierdut temporar vederea. Simtul
gustului i se alterase, acuza dureri in brate si picioare, ameteli, si n-a putut dormi mai multe zile.

http://www.youtube.com/watch?v=DE8EI9dR4F4&feature=player_embedded

Iata, deci, ca manifestarile de tip PK se asociaza cu profunde modificari fiziologice ale subiectului
paranormal. Fenomenul psihokinetic se instaleaza pe fondul unei puternice stari de stres, cu efecte
organice deosebite. Sistemul nervos al Mihailovei era atat de afectat, incat se ajungea pana la pierderea
temporara a simturilor fundamentale – subiectul a acuzat orbiri periodice. Obiectele influentate de
Nelia Mihailova se comportau de parca erau magnetizate. Subiectul paranormal capabil de manifestari
PK actioneaza concomitent si cu egala eficienta atat asupra campului electromagnetic, cat si asupra
celui gravitational. De aici provine senzatia de “magnetizare” a obiectelor resimtita de specialistii
participanti la experimente.

“Razele rigide”

Dar specialistii nu s-au oprit aici. La inceputul secolului XX, au descoperit un medium de exceptie,
numit Eusapia Palladino. Eusapia, care a fost remarcabila teleplasta, era in stare sa dezvolte la distanta
o forta de trei ori mai mare decat forta sa reala atestata. Pentru aceasta, ea sustinea ca isi foloseste
“dublul ectoplasmatic”; intr-adevar, s-au facut experimente multiple, ce au pus in relatie directa
teleplastia cu telekinezia. Conform maturiilor unor participanti la experientele facute cu acest subiect,
in tip ce Eusarpia isi exercita forta telekinetica asupra unor obiecte, aparea, in semiobscuritate, o mana
ectoplasmatica. Aceasta apuca obiectul si se resorbea imediat, dupa ce indeplinise actiunea
telekinetica. Uneori, mana parea o prelungire ori mai multe prelungiri informe. Cercetari speciale au
demonstrat ca asemenea prelungiri ieseau din orice parte a corpului Eusapiei si luau orice forma
adecvata scopului. Ele puteau fi parghii, tije cu extremitati adezive, brate sau maini. Botazzi le-a
denumit “membre mediumnice” si a descoperit ca sunt dotate cu simt. Eusapia avea o raza de actiune
limitata la trei metri, dar alti subiecti paranormali depasesc considerabil aceasta distanta.

Din experimentele desfasurate cu ajutorul Eusapiei Palladino, s-a desprins si teoria razelor rigide.
Eusapia efectua in mod curent demonstratii de telekinezie, miscand diverse obiecte mici. Ea obtinea
relativ simplu performante remarcabile: chiar la lumina zilei, intr-o usoara stare hipnotica, isi plimba
mainile deasupra ori imprejurul obiectelor, facandu-le sa se deplaseze. In momentul producerii
fenomenului, subiectul declara ca simte o senzatie de frig de-a lungul coloanei vertebrale, precum si
“furnicaturi in varful degetelor”. La Palermo, in 1902, a fost vazut un filament aidoma unui fir de par
care iesea din mana Eusapiei. S-a tras de el, filamentul s-a intins ca un fir de cauciuc, s-a rupt si a
disparut instantaneu. Simultan, Eusapia a simtit o puternica scuturatura nervoasa. Aceste manifestari
sunt tipice pentru ectoplasma; prin urmare, s-a dedus ca era vorba despre un fir ectoplasmatic. Este
intaia “raza rigida atestata”.

Teoria razelor rigide a fost elaborata de catre psihologul polonez Julian Leopold Ochorowicz in anul
1909, pe baza a numeroase experimente. El a lucrat cu un anumit medium polonez, Stanislawa
Tomczyk. Stanislava dobandea capacitati telekinetice sub hipnoza. Pentru a i le testa, Ochorowicz i-a
cerut sa opreasca o pendula, care era protejata in cutia ei cu usa de sticla. Subiectul a apasat palmele
pe sticla si s-a concentrat. Incet-incet, greul balansier s-a oprit. Apoi, Stanislawa a preluat initiativa; ea
a executat, din proprie vointa, urmatoarele experimente:

1. A repus in functiune balansierul, prin aceeasi metoda;

2. A deschis usa de sticla a cutiei si a oprit din nou pendula, numai prin forta privirii;

3. A repus pendula in miscare, pentru a doua oara.

Dar Ochorowicz era interesat de afirmatia Eusapiei, care sustinea ca telekinezia se produce prin fire
rigide ectoplasmatice. Asadar, el incepe sa studieze. Alege obiecte greu de ridicat cu fire sau filamente
obisnuite: o busola, o minge, un cilindru de sticla (pentru a evita posibilitatea vreunei fraude).
Stanislawa, aflata in transa hipnotica, le ridica. Apoi, ridica si mana lui Ochorowicz – care a simtit
atunci un suflu rece si contactul unui fir foarte fin. De asemenea, subiectul putea pune in miscare acul
unei busole cu capacul inchis si dirija bila la ruleta spre casuta dorita. Totusi, Stanislawa nu putea
influenta corpurile ce se deplasau prea repede: de pilda, obiecte aflate in cadere libera.

Teleplastie vs telekinezie

Ochorowicz a descoperit ca “razele rigide” pot trece prin foc (dand o senzatie agreabila subiectului),
dar nu pot deplasa un obiect in apa si nici nu pot patrunde printr-o pelicula fina de apa cu sapun. In
plus, razele lui Ochorowicz nu sunt deviate de campul magnetic si inchid circuitele electrice. Marind
fotografiile facute unor asemenea fenomene facea sa se observe veritabile eflorescente care ieseau din
degete si se indreptau catre obiectul de ridicat, adaptandu-se scopului miscarii, in coordonare cu
miscarile musculare ale mainii. Telekinezia se petrece insa si fara ectoplasma; ceea ce inseamna ca nu
o putem reduce la teleplastie. In cazurile de telekinezie autentica, obiectele sunt deplasate fara niciun
soi de mana ori unealta, fie ele chiar ectoplasmatice. Asadar, ori de cate ori un teleplast executa diverse
actiuni la distanta cu ajutorul unor membre ectoplasmatice, el nu face psihokinezie. Ori de cate ori un
asa-zis spirit misca masa sau zgaltaie tablourile dintr-o camera, el produce o falsa telekinezie.

Pentru adevarata telekinezie, atat spiritul, cat si omul trebuie sa actioneze de la distanta – fara ajutorul
ectoplasmei sau al altei substante cunoscute ori necunoscute. Totusi, este important de remarcat faptul
ca, in cazul experimentelor telekinetice cu obiecte plasate in vid, fenomenul paranormal nu se putea
manifesta. Rezultatul indica doua posibilitati: fenomenul telekinetic are nevoie de prezenta substantei,
adica de o oarecare densitate a atomilor in mediul inconjurator. Cand densitatea scade sub o anumita
limita, in conditii de vid relativ, fenomenul inceteaza. Sau materialul din care au fost fabricati peretii
vasului unde se facea vid ecraneaza, pur si simplu, influenta telekinetica. Asa cum s-a descoperit in
unele cazuri, exista materiale care pot altera efectul fortei telekinetice.
De asemenea, in urma experimentelor, s-a constatat ca o modificare a creierului uman printr-o trauma
suferita poate modifica un individ obisnuit intr-un ins cu puteri paranormale. Desi nu exista inca date
clare, se pare ca respectiva modificare actioneaza o serie de centri neutilizati ai creierului. Prin acesti
centri ascunsi, spiritul poate actiona nestingherit asupra materiei. In acelasi timp, activitatea
respectivilor “centri paranormali” ai creierului contravine sanatatii organismului. Astfel, sanatatea
trupului functioneaza ca o cenzura redutabila; niciun individ, oricat de paranormal, nu rezista la
experiente prelungite de telekinezie. Cu exceptia marilor asceti, care si-au infrant trebuintele fizice si
isi controleaza deplin sanatatea.