T 7 Determinarea duratei de strălucire

a Soarelui

• Introducere
• Aparate pentru măsurarea duratei de strălucire a Soarelui
a) Heliograful tip Fuess
b) Heliograful tip Metra
c) Heliograful Universal

Bibliografie:
• Sterie Ciulache, „Meteorologie. Manual practic”, Facultatea de Geologie-
Geografie, Bucureşti.
• http://images.google.ro

Introducere

Durata de strălucire a Soarelui reprezintă o caracteristică meteorologica si

climatică importantă a fiecărei regiuni. Valorile ei prezintă atât importanţă teoretică
pentru caracterizarea condiţiilor climatice ale unei regiuni în calculul indirect al bilanţului
radiativ, cât şi o mare valoare aplicativă în agronomie, balneologie, turism.
Ea reprezintă timpul real în care Soarele a strălucit pe bolta crească fiind numită
durata efectivă de strălucire a Soarelui. În meteorologie, se mai foloseşte şi termenul de
durată astronomică sau de durată posibilă de strălucire a Soarelui, ce reprezintă
intervalul de timp dintre momentul răsăritului şi apusul Soarelui.
Raportul dintre durata efectivă (d) şi durata astronomică (D) a strălucirii Soarelui
reprezintă valoarea fracţiei de insolaţie (F):
d
F = ⋅100
D
• F = 1 → d = D : Soarele străluceşte neîncetat;
• F = 0 → d = 0 : Soarele nu a strălucit deloc.

Ea scoate în evidenţă rolul nebulozităţii în reducerea duratei strălucirii Soarelui,

fiind un parametru meteorologic cu aplicabilitate practică în domenii precum: urbanistică,
agricultură, balneologie etc.
Durata de strălucire a Soarelui se exprimă în ore şi zecimi de oră şi se
înregistrează cu ajutorul heliografului. La staţiile meteorologice din România se foloseşte
heliograful Campbell – Stockes reprezentat prin trei tipuri : Fuess, Metra şi Universal.

1
Aparate pentru măsurarea duratei de strălucire a Soarelui

a) Heliograful tip Fuess

Piesa receptoare este o sferă masivă de sticlă, cu un diametru de 10 cm, care se
fixează pe un suport metalic şi care concentrează razele de lumină solară într-un focar.
Concentric cu sfera de sticlă, heliograful prezintă o montură metalică, situată faţă
de aceasta la o depărtare egală cu distanţa focală a lentilei, astfel că razele de soare
ajungând pe sferă converg, formând pata focală chiar pe această montură în care se
instalează diagramele.
Diagramele folosite la heliograf pentru înregistrarea duratei de strălucire a
Soarelui se numesc heliograme. Pe acestea se imprimă o dungă carbonizată când Soarele
străluceşte pe bolta cerească.
Heliografele sunt poziţionate diferit în cursul unui an, în raport cu anotimpurile şi
în funcţie de înălţimea Soarelui deasupra orizontului (înălţimea Soarelui deasupra
orizontului este mare vara şi mică iarna).
Astfel, se deosebesc trei feluri de heliograme (lungimea acestora variază în funcţie
de lungimea zilei din anotimpul în care sunt utilizate):
• heliograme lungi (de vară) – fixate în perechea inferioară de şanţuri, pentru
intervalul de timp cuprins între 21 aprilie-10 septembrie;
• heliograme scurte (de iarnă) – fixate în perechea superioară de şanţuri, uzitate
între 21 octombrie-10 martie;
• heliograme drepte (anotimpurile de tranziţie) – fixate în perechea de la mijlocul
monturii, pentru perioadele 11 martie-20 aprilie şi 11 septembrie-20 octombrie.

Heliograful trebuie să fie întotdeauna orientat cu partea interioară a nişei metalice

spre sud. Instalarea se face în sudul platformei meteorologice, pe un stâlp de lemn cu
înălţimea de 1,50 m. Pe stâlp se montează o scândură de circa 50 cm cu grosimea de 5-6
cm, vopsită în alb, la capătul căreia se montează heliograful.

b) Heliograful tip Metra

2
 Heliograful de tip Metra se deosebeşte de cel de tip Fuess prin două particularităţi
constructive: lipsa braţului curbat şi prezenţa unei nivele (cu bulă de aer), care permite
orizontalizarea aparatului. Instalarea, îngrijirea şi utilizarea lui sunt identice cu cele de la
heliograful de tip Fuess.

c) Heliograful Universal
Se caracterizează prin faptul că montura port-heliogramă este mobilă, el putând fi
folosit pentru toate latitudinile. De asemenea, părţile componente ale heliografului sunt
fixate pe un suport metalic montat prin intermediul unor şuruburi pe o placă de lemn.
Heliograful Universal utilizează două feluri de heliograme: drepte (1 martie-15
aprilie şi 1 septembrie-15 octombrie) şi curbe (16 aprilie-31 august şi 16 octombrie-28
februarie). Acestea se schimbă de două ori pe zi: o dată la ora 12 şi o dată după apusul
Soarelui.

Numărul zilelor cu Soare reprezintă o altă caracteristică climatică ce vine să

completeze imaginea asupra duratei strălucirii Soarelui. Se consideră zi cu Soare, ziua în
care Soarele a strălucit indiferent de durată. Interesează, de asemenea, numărul cel mai
mare de zile cu Soare din fiecare lună şi anul în care s-a realizat. Atunci când se
prelucrează datele duratei efective de strălucire a Soarelui, trebuie avută în vedere şi

3
repartiţia geografică a valorilor, repartiţie ce trebuie privită în legătură cu cauzele care o
influenţează.