Modelarea si procesarea termomecanica a materialelor metalice

(partea a I-a)
Cuprins
1. Introducere.............................................................................................1
1.1.Mentiuni istorice si tendinte actuale in deformarea plastica a
materialelor metalice...................................................................................1
1.2.Clasificarea proceselor si tipurile de baza ale deformarilor plastice.....3
1.3.Metode de calcul in teoria deformarilor plastice....................................5
2. Proprietatile mecanice ale materialelor metalice ...................................8
2.1.Esenta deformarilor.............................................................................8
2.2.Esenta fizica a plasticitatii..................................................................11
2.3.Influenta factorilor metalurgici asupra plasticitatii...............................13
2.4.Influenta compozitiei chimice asupra plasticitatii................................14
2.5.Influenta factorilor termo-mecanici asupra plasticitatii........................15
2.6.Starea de tensiuni si plasticitatea.......................................................17
2.7.Rezistenta la deformare.....................................................................17
2.8.Posibilitati de imbunatatire a plasticitatii.............................................19
2.9.Diagrame statice si izotermice de lucru..............................................20
2.10.Indicatorii plasticitatii.........................................................................43
3. Influenta deformarii plastice asupra stucturii si proprietatilor materialelor
metalice speciale..................................................................................44
3.1.Influenta deformarii plastice asupra structurilor in stare turnata.........44
3.2. Influenta deformarii plastice asupra structurii in stare
predeformata.............................................................................................45
3.3.Influenta factorilor termomecanici asupra structurii in stare
predeformata.............................................................................................46
3.4.Conditii pentru finisarea structurii prin deformare plastica la cald.......48
4. Procese termice de activare in timpul deformarii plastice la cald.........49
4.1.Restaurarea dinamica(redresarea).....................................................50
4.2.Recristalizarea dinamica.....................................................................51
4.3.Studiul proceselor de restaurare in timpul deformarii plastice la
cald............................................................................................................53
5. Procese de restaurare dupa deformarea plastica la cald.....................55
6. Precipitarea in timpul deformarii plastice..............................................60
7. Influenta deformarii plastice asupra transformarilor de faza ................61
8. Interdependenta dintre parametrii termomecanici de deformare plastica si
structura, inclusiv proprietatile fizico-mecanice ale materialelor
metalice................................................................................................63
8.1.Deformarea plastica prin difuzie la limitele grauntilor..........................64
8.2.Deformarea prin alunecare transcristalina..........................................65
8.3.Semnificatia practica a valorilor tensiunii de curgere..........................70
8.4.Tensiunea limita de curgere la temperaturi ridicate............................71
8.5.Recristalizarea....................................................................................74
8.5.1.Cinetica recristalizarii statice dupa deformarea plastica la cald.......75
MODELAREA SI PROCESAREA TERMOMECANICA A MATERIALELOR
METALICE
1.Introducere
1.1.Mentiuni istorice si tendinte actuale in deformarea plastica a materialelor
metalice
Cel mai vechi procedeu de prelucrare mecanica a metalelor, utilizat inca
din epoca bronzului, si in toata perioada urmatoare de dezvoltare a societatii,
este deformarea plastica. Acest procedeu presupune folosirea actiunii loviturilor
date asupra unui material metalic incalzit, schimbandu-se astfel forma
geometrica si proprietatile fizico-mecanice a acestuia.
Pe scurt, in termeni tehnici moderni, procedeul poate fi definit de
modelare si procesare termodinamica. Asa s-a ajuns sa se fabrice obiecte
metalice complexe cu ajutorul unor mijloace simple, folosindu-se forta omului,
focul si sculele simple.
Intr-un astfel de context s-au format si meseria si respectiv meseriile, pe
primul loc aflandu-se forjorii.
Mii si sute de ani s-a forjat in mod asemanator chiar daca procesul
deformarii plastice a fost treptat mecanizat prin utilizarea masinilor si instalatiilor
de la cele mai simple la cele mai complexe. Ceea ce a suferit o transformare
continua a fost procesul tehnologic (procesarea) insasi, asupra careia
transformari si-a pus amprenta experienta acumulata treptat.
Din punct de vedere stiintific se poate spune ca inainte cei ce participau la
realizarea proceselor tehnologice nu stiau ce se intampla exact cu materialul. Cu
timpul, pe baza acumularii unor cunostinte practice temeinice, care au fost
transmise din generatie in generatie, au inceput sa fie cunoscute si legile de
baza ale procesului de deformare plastica, fapt ce a condus la fabricarea unor
produse cu configuratii tot mai complexe si cu calitati din ce in ce mai deosebite.
In timp s-au putut fabrica produse de la cele mai mici la cele mai mari,
unicate sau in serie mica, mijlocie sau mare eventual in masa. De asemenea s-
au dezvoltat procese de deformare, care au condus la imbunatatirea calitatii,
caracteristicilor si la marimea complexitatii produselor printr-un consum mai
redus de material metalic.
Avand in vedere importanta si eficacitatea deformarii plastice pentru o
economie moderna, tendinta actuala privind dezvoltarea acestui proces poate fi
cuprinsa in urmatoarele puncte:
a.ridicarea parametrilor utilajelor aplicate ( viteza, energie, numar de
lovituri, cadenta, forta nominala );
b.dezvoltarea unor noi procese neconventionale de deformare;
c.utilizarea calculatoarelor pentru modelarea si conducerea proceselor de
deformare de toate tipurile;
d.mecanizarea si automatizarea ciclurilor de fabricatie prin procese de
deformare plastica.
In timp ce practica deformarii plastice este istorica, teoria privind procesele
deformarii s-a dezvoltat intensiv abia dupa anul 1920. Din aceasta cauza nu este
o curiozitate faptul ca o serie de parametrii de baza ai proceselor se stabilesc in
urma experimentarilor sau a incercarilor efectuate repetat in diferite conditii.
In teoria deformarii plastice evolutia procesului de deformare poate fi pusa
in evidenta matematic facand uz de legile generale ale plasticitatii si de diferite
ipoteze simplificatoare dar care sa nu se indepateze de realitatea procesului.
Prima ipoteza a plasticitatii a fost formulata de Saint-Venant avand la baza
incercarile lui Tresca. Astazi, teoria plasticitatii este suficient de dezvoltata, in
mod deosebit pentru solicitari statice simple si izoterme precum si dinamice si
izoterme.
Pana nu demult teoria deformarii plastice a proceselor a fost departe de
rezolvarea unor probleme practice concrete. Acestea pentru ca oricat de simplu
ar fi fost procesul practic (de exemplu forjarea libera), teoretic este foarte
complex de rezolvat pentru ca formularile matematice sunt greoaie iar ale
rezolvarii numerice de asemenea. Abia cand au inceput sa fie utilizate
calculatoarele s-au creat conditii mai favorabile pentru rezolvarea teoretica a
problemelor.
Marirea parametrilor utilajelor si dezvoltarea noilor tehnologii au creat o
serie de probleme teoriei. Stapanirea lor si cuprinderea experimentala a tuturor
dependentelor devine problema de durata cu cheltuieli considerabile. Din
aceasta cauza este necesar a se rezolva teoretic optimizarea urmatorilor
parametri: viteza de deformatie, grad de deformare, energie de deformare,
cadenta in aplicarea deformarilor unitare succesive, etc. De asemenea se
impune ca procesele sa fie descrise considerandu-se problematica modelarii si
conducerii. Este de altfel cauza pentru care teoria trebuie dezvoltata intensiv pe
temelii precise si exacte folosindu-se mijloacele moderne de calcul si masuratori.
1.2.Clasificarea proceselor si tipurile de baza ale deformarilor plastice
Procesele de deformare plastica prin care se realizeaza schimbari
permanente ale formei geometrice a corpului fara pierderea integritatii(coeziunii)
materialului si ale caracteristicilor fizico-mecanice si chimice pot fi clasificate din
diferite puncte de vedere.
I. Dupa starea de tensiuni:
a. Deformarea plastica plana cand procesul decurge sub influenta
starii plane sau aproximativ plane de tensiuni ( una din tensiunile principale este
mult mai mica fata de celelalte doua). Un exemplu in acest sens este laminarea
tablelor.
b. Deformarea plastica volmetrica care are loc sub influenta starii
spatiale de tensiuni.
II. Dupa schimbarile structurale ce decurg in material:
a. Deformarea plastica la rece care decurge sub temperatura de
recristalizare.
b. Deformare plastica la cald care are loc peste temperatura de
recristalizare.
III. Dupa influenta fortelor inertiale:
a. Statice care decurg sub viteze de deformare atat e mici incat nu
trebuie luate in considerare fortele inertiale ale utilajului sau materialului supus
procesului.
b. Dinamice care se desfasoara la viteze atat de mari incat fortele
inertiale sunt comparabile cu cele de deformare. Daca se considera fortele
inertiale ale utilajului si nu se iau in seama cele ale materialului se vorbeste
despre o inertie exterioara. Contrar este in discutie o inertie interioara. In
general, in deformarea plastica dinamica este necesar sa se ia in seama
ambele tipuri de forte inertiale. In cele mai multe cazuri pratice se intalnesc
procese dinamice care prezinta de altfel si tendinte actuale ale dezvoltarii in
domeniu.
IV. Dupa schimbarea temperaturii materialului in timpul procesului de
deformare (din punct de vedere termodinamic):
a. Deformarea ca proces izoterm la care temperatura materialului in
timpul procesului nu se schimba.
b. Deformarea ca proces neizoterm la care temperatura materialului in
timpul procesului se schimba pe doua cai: prin efectul termic al deformarii o parte
din energia de deformare se transforma in caldura si prin schimbul de caldura
dintre materialul supus procesului si mediul inconjurator, respectiv sculele cu
care materialul vine in contact direct.
c. Deformarea ca proces adiabatic cand temperatura materialului
deformat creste ca urmare a faptului ca cea dezvoltata in interiorul lui nu se
evacueaza in exterior.
V. Dupa caracterul schimbarilor formei corpului metalic: indoire, tragere,
refulare, intindere, matritare, extruziune, laminare etc.
VI. Dupa utilajul de deformare folosit: deformare la ciocane, deformare la
prese, deformare la laminoare etc.
VII. Dupa marimea solicitarii care modifica forma exterioara:
a. Deformare elastica cand solicitarea raportata la deformare se
supune legii lui Hooke = /E.
b. Deformarea plastica perceptibila peste limita de elasticitate cand
tensiunile tangentiale din volumul materialului ating valori corespunzatoare
alunecarii unor parti ale cristalelor fata de altele prin mecanismul deplasarii
defectelor de retea. Aceasta deformare poate fi independenta de timp (elasto-
plastica) si dependenta de timp (generale, vascoase).
c. Deformarea la curgerea cvasivascoasa (curgerea secundara a
materialului metalic la temperaturi ridicate) cand intr-un timp limitat viteza de
deformatie este proportionala cu tensiunea ce actioneaza ( ). Este cazul
cand materialul corespunde lichidelor vascoase Newtoniene. Aceasta situatie
este considerata limita pentru ca in realitate relatia dintre si este
exponentiala.
VIII. In functie de evolutia procesului de schimbare a formei.
a. Stabila cand deformatiile locale nu sunt diferite de cele medii.
b. Instabile cand deformatiile locale conduc la ruperi fragile (cand
ruperea este precedata de deformare elastica si microdeformatii plastice) si
tenace (rupere precedata de deformarea plastica macro).
1.3.Metode de calcul in teoria deformarilor plastice
Pentru stabilirea fortei si a energiei necesara deformarii plastice a unui
material metalic, procesele pot fi simplificate prin ipoteze corespunzatoare, iar
materialele caracterizate printr- o singura marire: rezistenta la deformare in cazul
proceselor statice si rezistenta la deformare si coeficientul de restituire in cazul
proceselor dinamice. Aceste marimi pot fi considerate constante incluzand in ele
toate influentele ce pot fi manifestate intr-un proces. Aceste influente sunt :
ecruisarea, starea de tensiuni, viteza de deformatie, neuniformitatea deformatiei,
efectul termic, distributia temperaturii in corpul supus procesului, frecarile de
contact, fortele de inertie ale materialului de deformat, caracterul solicitarii
materialului si caracteristicile utilajului. Prin considerarea acestor influente teoria
simplificata poate sa stabileasca relatii cu caracter empiric si precizie relativa.
Treptat s-a simtit nevoia ca marimile ce caracterizeaza materialul, in
special rezistenta la deformare, sa fie prezentate in complexitatea lor reala.
Astfel au fost stabilite incercarile experimentale care sa reproduca procesul real
si deci sa se obtina rezultate care prin efectul lor calculele sa fie raportate cat
mai apropiat de realitate. S-a urmarit astfel ca in valoarea rezistentei la
deformare a materialului sa se includa nu numai elemente de material ci si
alemente legate de tipul procesului de deformare si de caracteristicile functionale
ale utilajului.
Dezvoltarea actuala a stiintei si necesitatile practice impuse de procese
cer a se crea teorii care sa descrie cu mult mai fidel datele reale ale deformarii
plastice, rezolvandu-se imaginea evolutiei procesului pentru cele mai diferite
conditii. Numai astfel se pot optimiza parametrii utilajelor si proceselor. O
asemenea teorie impune :
1. A se cunoaste si a se descrie cu eficienta precizie matematica
proprietatile termo-mecanice ale materialului. Proprietatile materialului trebuie sa
fie precizate experimental pentru conditiile definite si apoi aproximate matematic
cu o abatere minima. Se impune ca marimile care influenteaza proprietatile
termo-mecanice (ecruisarea, temperatura si viteza de deformatie) sa fie cuprinse
explicit.
2. Pe baza proprietatilor cunoscute ale materialului si a relatiilor
generale din teoria plasticitatii sa se precizeze distributia tensiunilor si a
rezistentei la deformari in corpul supus deformarii si apoi marimea fortei
necesare efectuarii procesului. Desigur ca pentru aceasta este necesar sa fie
cunoscute conditiile fizice limita ale procesului. Trebuie sa se specifice ca o astfel
de problema este destul de greoaie, mai ales pentru procesele dinamice cand
viteza de deformatie are valori care provoaca forte inertiale comparabile cu cele
de deformare. De asemenea, teoria deformarilor plastice este dezvoltata pentru
deformatii mici, caracteristici izoterme si materiale la care nu au influenta vitezele
de deformatie (ecruisare). Privind procesele dinamice relatiile de baza din teoria
plasticitatii au doar caracter aproximativ, determinate fiind de baza solicitarilor
simple. Chiar in aceste conditii rezolvarile conduc la sisteme neliniare ale unor
ecuatii diferentiale partiale care nu pot fi rezolvate nici astazi. Problematica este
in acest caz si formularea conditiilor limita in zonele de contact ale materialului
de deformat cu sculele ca urmare a prezentei fortelor de frecare. Din aceste
cauze este necesar ca formularea conditiilor limita, in zonele de contact dintre
material si scule sa fie simplificate. Acelasi lucru se impune si analizei curgerii
materialului. Neglijindu-se si deformatiile elastice ale materialului supus
deformarii problemele pot fi aduse la sisteme static determinate care pot fi
rezolvate cu usurinta.
3. Se vor constitui ecuatii pentru intreg sistemul de solicitari care
sa ia in seama si solicitarile elastice ale sistemului.
4. A rezolva relatiile comune care descriu atat procesele de
deformare plastica cat si solicitarile sistemului ( a utilajului de deformare).
Datorita relatiilor complexe rezolvarea in forma inchisa este posibila numai in
cazuri speciale. Si in astfel de cazuri speciale rezultatele obtinute cu asemenea
relatii sunt asa de complexe incat analiza lor trebuie facuta numeric cu ajutorul
calculatorului.
5. Se formuleaza conditiile pentru crearea fisurilor, respectiv a
conditiilor limita care se ating cu mare greutate in procesele reale. Formarea
fisurilor se defineste de conditiile locale care se creaza in material pe parcursul
procesului de deformare. Este deci necesar sa fie cunoscute aceste conditii si
odata cu ele distributia tensiunilor, deformatiilor si temperaturii din intreg corpul
supus deformarii pe toata durata procesului. Datorita dificultatilor si a datelor
teoretice, inca insuficiente, problema deformabilitatii materialelor metalice este
pana in prezent rezolvata cu preponderenta experimental.
In acelasi timp cu rezolvarile teoretice in deformarea plastica trebuie sa fie
continuu dezvoltate metodele experimentale. Experimentarile se impun a fi
suficient de precise pentru a se putea stabili cu exactitate proprietatile izotermice
statice ale materialelor, caracteristicile dinamice si de deformabilitate. Un studiu
experimental ajuta in acelasi timp si la verificarea ipotezelor admise in rezolvarile
teoretice, devenind o parte indisolubila din teoria deformarilor plastice.
Datorita complexitatii si a tot cuprinderii, deformarea plastica dinamica si
neizoterma poate fi analizata pe operatii considerandu-se fortele de inertie,
efectele termice si viteza de deformatie.
2. Proprietatile mecanice ale materialelor metalice
2.1.Esenta deformarilor..
In esenta deformarea plastica se utilizeaza ca metoda de schimbare a
formei corpurilor in alte forme, dinainte stabiite, sub actiunea fortelor exterioare,
fara ca materialul din care este confectionat corpul sa-si piarda coeziunea.
Pentru realizarea unui astfel de proces se utilizeaza proprietatile materialelor
metalice.
Orice deformare plastica este insotita si de una elastica. Daca in timpul
deformatiilor are loc o pierdere a coeziunii materialului supus procesului, prin
nasterea fisurilor sau fragmentarea corpului in mai multe bucati se vorbeste de
rupere. Ruperile pot fi :
a. Fragile cand sunt precedate numai de deformatii elastice si
microdeformatii plastice;
b. Tenace (plastice) care sunt precedate de macrodeformatii
plastice.
Deformatia elastica ideala se caracterizeaza prin reversibilitatea si
dependenta reciproca si intr-un singur sens dintre forta si deformatie.
Caracteristica de reversibilitate presupune ca dependenta dintre forta si miscarile
ce au loc in volumul materialului este aceiasi atat la solicitare cat si la
descarcare. Dupa indepartarea fortelor exterioare corpul supus deformarii
elastice revine la forma si dimensiunile initiale. Dependenta reciproca si intr-un
singur sens dintre forta si deformatie poate fi explicata cu ajutorul retelei
cristalografice formata de atomi, asezati intr-un anume mod (cubic sau
hexagonal) incat fortele dintre ei ii mentin in pozitie de echilibru. Cand sunt
perturbate pozitiile de echilibru prin forte aplicate din afara asa incat dupa
indepartarea fortelor atomii sa revina in pozitia initiala se spune ca deformatia
relatiei cristalografice, respectiv a corpului in general, a fost elastica.
Deformatia plastica se caracterizeaza prin ireversibilitate, provocata fiind
de anumite tensiuni si conditii termomecanice. Prin analiza Rntgenografica s-a
constatat faptul ca pe parcursul deformarii plastice a unui material metalic
caracterul cristalin al materiei ramane conservat. Acest lucru limiteaza
mecanismele posibile ale deformarii se pot petrece deformatii la limita grauntilor
si in interiorul acestora. Ca mecanisme se pot enumera alunecarea si maclarea.
Conform legii lui Schmidt alunecarea este provocata de tensiuni de alunecare cu
valori critice create in plane si directii cu cea mai densa asezare a atomilor. Este
necesar sa se mentioneze ca alunecarea are loc ca o miscare a defectelor retelei
cristaline (punctiforme, liniare sau de supafata) si nu datorita unor deplasari de
parti rigide a cristalului fata de altele de-a lungul planelor de alunecare. Explicatia
simpla prezentata este valabila pentru deformarea plastica a monocristalelor. In
ceea ce priveste deformarea plastica a policristalelor este necesar sa fie
considerate si limitele dintre graunti ca elemente de influenta asupra deplasarii si
deformarii defectelor, distributia tensiunilor microscopice si orientarea fiecarui
graunte.
Cel mai simplu tip de deformare plastica este acela care nu depinde de
timp (fig.1) forma idealizata. De obicei deformatia plastica este dependenta de
timp (fig.2) clasificandu-se dupa mecanismul deplasarii defectelor retelei.
Fig.1. Dependenta F=f (l) si l=f(t) in cazul deformatiilor plastice independente
de timp.
Fig.2. Dependenta F=f (l) si l=f(t) in cazul deformatiilor dependente de timp.
La mecanisme cu preponderenta de difuzie deformatia se numeste
vascoasa. Cand mecanismul este de alunecare atunci deformatia se considera
elasto-plastica. Cand deformatia se produce prin mecanisme combinate de
difuzie si alunecare termenul de deformatie se utilizeaza in general.
Conditiile reale, ale deformarii plastice sunt de obicei foarte variate in mod
deosebit cand este vorba de parametri, temperatura, viteza si stare de tensiune
precum si de altii. Din aceasta cauza in practica se experimenteaza acele marimi
care se pot stabili cu incercari simple iar pentru alte marimi se accepta expresiile
analitice-adecvate.
Luand in seama procesul de deformare, descrierea proprietatior
materialelor metalice se poate face prin:
a precizarea si decrierea rezistentei la deformare;
b precizarea si decrierea plasticitatii.
2.2. Esenta fizica a plasticitatii
Prin deformare plastica la cald, in conditii tehnologice, hotarator este
mecanismul de alunecare insotit de actiunea simultana a proceselor de
restaurare. Mecanismul de alunecare este influentat de numarul sistemelor de
alunecare stability de planele si directiile de alunecare :
Tab.1
Retea Nr. Sistemelor de alunecare
C.F.C. 48
C.V.C. 12
H.C. 3
In timpul deformarii plastice se mareste densitatea de dislocatii si treptat
se ingreuneaza deplasarea lor. In zonele ecruisate; ca rezultat al marimii
densitatii de dislocatii se intensifica tensiunile necesare deformarii si iau nastere
defectele. Aceste defecte sunt defapt microdefecte care se formeaza in cele mai
afectate zone, respectiv la limitele de graunti, subgraunti, in locurile in care se
concentreaza blocurile de dislocatii, in zonele de defecte de material si in acelea
stari de tensiuni favorabile ( unde apar tensiuni de intindere). Posibilitatea ca
microdefectele sa se dezvolte in continuarea deformarilor plastice depinde de
starea de tensiuni si in mod deosebit de desfasurarea restaurarii dinamice, in
esenta a proceselor de recristalizare. Prin recristalizarea dinamica se micsoreaza
densitatea de dislocatii, scade rezistenta la deformare, se mareste plasticitatea si
se micsoreaza dimensiunile zonelor in care predomina ecruisarea. Migrarea
limitelor de graunti conduce la izolarea microdefectelor initiale si le stabilizeaza in
zonele unde au aparut initial, astfel incat dupa recristalizare acestea pot sa apara
in interiorul grauntilor, inconjurate de material integru care mai permite
dezvoltarea acestora in continuare sau limiteaza extinderea lor.
Pentru nasterea microdefectelor, trebuie sa existe niste conditii favorabile
si acestea sa creasca in general in zonele ecruisate.
Plasitictatea se imbunatateste daca se accentueaza pe parcursul
deformarii plastice recristalizarea dinamica. Aceasta are loc sub influenta
energiei de activare prin difuzie. La metalele pure energia de activare se apropie
ca valoare de energia de activare a autodifuziei. Adaosul elementelor de aliere si
in mod deosebit a elementelor ce micsoreaza energia defectelor de suprafata,
provoaca ridicarea energiei de activare atat prin recristalizare cat si prin
deformatie.
Factorii hotaratori ce influenteaza marimea energiei de acivare a
recristalizarii :
Compozitia chimica Influenta
a.Elem. cu temp. de topire ridicata care maresc energia medie de
difuzie +
b.Elemente de precipitatie dinamica(elem. Interstitiale) +
c.Stare structurala
Retea CVC -
Retea CFC +
Cinetica recristalizarii dinamice este accelerata :
Prina marirea vitezei de deformatie
Prin micsorarea marimii grauntilor
Prin marirea fazei eterogene peste 2m.
2.3.Influenta factorilor metalurgici asupra plasticitatii.
Cea mai mare plasticitate o au metalele pure pentru ca au limitele de
graunti si subraunti curate, iar numarul de obstacole in calea deplasarii
dislocatiilor este redus. Cu crestera temperaturii de topire fortele de legatura
dintre atomi sunt mai mari iar proprietatile plastice se micsoreaza.
Privind starea structurala se intalnesc :
Aliaje cu structura monofazica (solutii solide cu solubilitate nelimitata) ;
Aliaje cu structuri bifazice sau cu mai multe faze ;
Aliaje cu structuri eterogene ;
a)In cazul aliajelor cu structuri monofazice hotaratoare sunt proprietatile
metalului de baza si influenta retelei cristalografice a elementelor de aliere.
Proprietatile plastice sunt reduse de :
Diferentele mari dintre marimile razelor atomilor ;
Diferentele mari intre proprietati ;
Diferentele mari intre retelele cristalografice ale metalului de baza si de
aliere.
Evolutia proprietatilor plastice ale metalelor C.F.C., in functie de
temperatura este monotona dupa depasirea maximului, fara o scadere expresiva
manifestata prin fragilitate. Metalele cu structura C.V.C. au insa valori mai mari
ale proprietatilor plastice, dar dupa depasirea maximului prezinta o scadere
accentuata (tendinta formarii grauntilor grosolani) iar in zona temperaturilor (0,4
0,6)
t
T au tendinta spre fragilizare (se micsoreaza solubilitatea elementelor
interstitiale).
b)La aliajele cu structuri bifazice sau cu mai multe faze plasticitatea este
intotdeauna mai mica decat a structurilor monofazice.
Micsorarea plasticitatii este influentata de :
Diferenta dintre proprietatile mecanice ale fazelor existente
simultan in structuri ;
Capacitatea redusa de recristalizarea a sistemelor bifazice sau
multifazice ;
Dizolvarea mai redusa a elementelor interstitiale si eliminarea unor
precipitatela limitele de graunti ai fazei de baza.
c)Aliajele cu structura eterogena mai contin in afara componentelor
structurale de baza si forme eterogene cum ar fi: combinatii chimice, faze
intermetalice, eutectice, precipitate, etc. Asupra plasticitatii hotarasc proprietatile
acestora si modul de eliminare a lor si temperaturile de topire :
La cele cu temperaturi mici de topire iau nastere forme conexe (de retea)
la limitele de graunti care slabesc coerenta rezistentei in general ;
La cele cu temperaturi mari de topire se elimina forme poliedice
independente pana la globulizate, in interiorul si la limitele grauntilor. Din
punct de vedere al plasticitatii acestea sunt mai putin daunatoare.
2.4.Influenta compozitiei chimice asupra plasticitatii.
Privind pasticitatea, hotaratoare sunt :
Influenta elementelor individuale asupra starii structurale a metalului de
baza in zona temperaturilor de deformare si a temperaturilor critice de
transformare a fazelor.
Solubilitatea in componenta structurala de baza si modul de aparitie a
elementului adaugat nedizolvat.
Influenta asupra cineticii proceselor influentate de temperatura in mod
deosebit asupra restaurarii, cresterii grauntilor, nivelului temperaturii,
schimbarilor de faza, etc.
Afinitatea dintre elementele ce compun structura si proprietatile
compusilor care se nasc.
Toate acestea vor fi analizate in cadrul subcapitolelor ce trateaza metalele
si aliajele concrete cu destinatie speciala.
2.5. Influenta factorilor termo-mecanici asupra plasticitatii.
a) Temperatura de deformare este unul din factorii care influenteaza
plasticitatea. Cu cresterea temperaturii se mareste plasticitatea pana la o
anumita valoare limita a temperaturii Tmax . Reducerea plasticitatii la temperaturi
mai mari este determinata de supraincalzire, erdere, eventual instabilitatea
structurii.
Factorii de temperatura Rezultatul influentei
micsorarea rezistentei la deformare +
accelereaza cinetica proceselor de restructurare +
(dependenta termica este exprimata prin e
mareste capacitatea de dizolvare a elem. +
adaugat indeosebi la limitele de graunti
accelereaza deplasarea dislocatiilor +
cresterea grauntilor -
tulburarea stabilitatii structurale prin formarea unor -
structuri bifazice
schimbarea solubilitatii, in mod deosebit a elem.
Interstitiale(zona fragilitatii la cald). -
Plasticitatea optima se obtine in zona temperaturilor in care procesele de
restaurare au o cinetica ridicata si foarte pronuntata.
b) Viteza de deformatie poate mari sau micsora plasticitatea. Hotaratori
sunt urmatorii factori :
corelatia dintre viteza de deformatie si procesele de restaurare :
>Vr : domina ecruisarea, densitatea de dislocatii creste ;
<Vr : domina restaurarea dinamica, densitatea de dislocatii scade si se
accelereaza deplasarea dislocatiilor.
Viteza mare de deformatie avantajeaza cinetica proceselor de restaurare.
La aliajele cu energii reduse ale defectelor stratificate, care prezinta
dificultati substantiale in deplasarea dislocatiilor, se poate dimpotriva
astepta la o micsorare a plasticitatii.
La materialele la care decurge precipitarea dinamica, marirea vitezei de
deformatie imbunatateste plasticitatea prin inabusirea duratei de incubatie
necesara precipitarii.
Marirea temperaturii prin efectul termic, acesta actioneaza favorabil pana
cand temperatura nu depaseste Tmax ;
La materialele cu plasticitate globala redusa se poate ca datorita
rezistentei mari la deformare, la viteze mare de deformatie sa se
depaseasca limita rezistentei la coeziune a limitelor de graunti
slabiti(prezenta compusilor usor fuzibili, elemente active superficiale, etc.).
c) Marimea deformatiei este importanta mai ales in conditiile destrugerii
integritatii materialului in timpul deformarii plastice. Daca marimea deformatiei
are valori asa incat intre doua deformatii succesive decurg procesele
postdinamice de restaurare, plasticitatea poate sa se imbunatateasca.
Importanta este de fapt marimea deformatiei pana la rupere. ad si durata
pauzei dintre doua deformatii succesive. Conditiile optime pentru deformarea
plastica se creaza daca valoarea ad nu depaseste deformatia prin care se
formeaza dj germenii mai mari de defecte iar durata pauzei este suficienta
pentru refacerea completa a structurii (Fig3.)
Fig.3. evolutia
plasticitatii in
conditiile intreruperii
deformatiei in
functie de marimea
deformatiei pana la
rupere ad si timpul
pauza intre
deformatii x ,
eventual x / r .
Exprimarea plasticitatii prin deformatia intrerupta :
max 1
P ad A
dc
P ;
1 2
1
B
A A C x
X
+ +
;
1
ad
cr
x

;
max
2
ad
r
x

in care : Pmax *ad este plasticitatea prin deformatie intrerupta ;

Pdc plasticitatea prin deformatie continua ;
A,B,C coeficienti ce depind de temperatura;
ad,cr deformatia pana la rupere, eventual prin valoarea max
max*ad - timpul pauza dintre deformatii;

n m n o m
R R k r timpul pentru terminarea proceselor de
restaurare.
2.6.Starea de tensiuni si plasticitatea
Pierderea integritatii materialului in timpul deformarii plastice se realizeaza
in zone unde tensiunea de intindere depaseste rezistenta la rupere. Starea
generala de tensiuni la deformare plastica(- - -) se poate schimba in (- - +), (- +
+0 si enetual (+ + +) tensiuni de intindere pot fi produse de catre fortele
exterioare de deformare si de tensiuni suplimentare.
2.7. Rezistenta la deformare
Prin rezistenta la deformare se intelege tensiunea pe suprafata de contact
dintre corpul supus deformarii si sculele de deformare. Aceasta tensiune are
sensul invers directiei fortei de deformare. Se exprima cu produsul :
Rd = Rn * QDP
In care : Rn este rezistenta naturala(de baza) la deformare, in MPa ;
QDP este factorul de deformare plastica
Rezistenta naturala la deformare Rn, eventual valoarea medie a acesteia
Rnm, caracterizeaza rezistenta materialului propriu-zis la deformare stabilita prin
starea liniara de tensiuni in anumite conditii teromecanice.
Rn = f(, , )
Corespunde valorii intensitatii tensiunilor, care are prin starea liniara de
tensiuni valoarea tensiunii principale
1.
Factorul de deformare QDP(QDPM) exprima ansamblul influentelor tuturor
factorilor prin procesul tehnologic (stare de tensiuni, frecari exterioare,
neuniformitatea deformatiei, etc.).
Din punct de vedere metalurgic, cresterea lui Rn este determinata de :
Elemente de aliere care ridica valorile energiei activitate de autodifuzie,
precipitante prin deformare.
Starea structurala in ordinea : monofazica, bifazica si cu forme eterogene.
Miscarea dimensiunilor grauntilor.
Factorii termodinamici de influenta sunt :
Temperatura. Daca nu apar schimbari structurale, Rn scade
monoton dupa legea lui Kurnokov.
M1 = M0 * e
-(t
1
-t
0)
in care M1 si M2 sunt proprietatile plastice la temperaturile t1 si t2.
- coeficient ce depinde de proprietatile materialului.
Marimea deformatiei. Functia
( ) f
se obtine cu ajutorul
curbei

. Rezistenta la deformare se mareste de la valoarea
max
corespunzatoare deformatiei p . Pana la deformatia p este
valabila corelatia (
1 p

) :
1
0
( )
m
nl no
R R

In care m este coeficientul care exprima influenta ecruisarii.

Pentru o exprimare analitica, dependena dintre rezistenta naturala medie
la deformare Rnm si conditiile termomecanice de deformare M.Haiduk, J.Konvicini,
M.Zidik si J.Elfmark au stability relatiile:
Rnm=Rnom*k*k*k
k=A1*e
-ml
k=A2*
m2
k=A3*
m3
in care : k, k, k sunt coeficientii influentei temperaturii, marimii vitezei de
deformatie;
A1, A2, A3,m1,m2 constante ce depind de compozitia chimica
Rnm rezistenta naturala medie la deformare
La deformare, cand nu se ajunge la restaurarea completa, este necesar
sa se considere in calcule ecruisarea provocata in stadiul anterior de deformare (
de ex. la laminarea ccu viteze mari de deformatie si temperaturi mai scazute
apare o capacitate redusa a recristalizarii).
2.8.Posibilitati de imbunatatire a plasticitatii
Printre modalitatile de imbunatatire a plasticitatii se enumera :
Corectarea constitutiei aliajului pentru a se obtine anumite stari
structurale ( sa se elimine starile bifazice si eterogene)
Imbunatatirea calitatii materialului prin eliminarea impuritatilor ;
Consolidarea limitelor grauntilor( marirea putitatii materialului si
alierea cu elementele speciale) ;
Alierea cu elementele speciale care sa stabilizeze precipitatele si
sa modifice incluziunile ;
Imbunatatirea dezoxidarii pentru micsorarea continutului de oxigen
si formarea exizilor favorabili ;
Finisarea structurii si microstructurii, eventual dirijarea structurii de
turnare ;
Corectarea conditiilor termomecanice de deformare plastica
( obtinerea gradelor mari de restaurare dintre deformatiile
succesive la deformarea cu reincalzire).
2.9. Diagrame statice si izotermice de lucru
Materialele deformabile plastice pot fi caracterizate prin dependent dintre
tensiuni si deformatii care se evidentiaza experimental prin incercari effectuate in
diferite conditii.Cel mai adesea se utilizeaza incercarile la tractiune , refulare si
rasucire astfel incat sa nu se manifeste un process neizoterm, influenta fortelor
inertiale, influenta la incovoiere si altele. Utilajele la care se executa incercarile
sunt specifice. De la constructii vechi, cu posibilitati reduse asupra reglarii
parametrilor astazi s-a ajuns la tipuri modern cu instalatii care pot realiza: dF/dt =
const ; v = const sau = const.
a.Incercarea la tractiune
Epruvetele de incercat au partea active cu lungimea l = 5d sau l = lod (d
diametrul partii active a epruvetei). Conform principiului lui Saint Venant
deformarea plastica are loc cand tensiunea tangentiala maxima atinge valoarea
= 0,5 Re. Influenta capetelor de prindere a epruvetei estelimitata numai in
zona apropiata partii active. Practic aceasta zona active este destul de larga
astfel ca cele doua capete de prindere nu influenteaza negative datele incercarii
la tractiune axiala.
O diagrama F = f ( l ) obtinuta pe masina de tractiune, poate sa fie in
cazul deformatiilor elasto-plastice impartita in trei zone (fig.4).
I Zona I-a de deformatii elastice. La oteluri si al alte cateva metale si aliaje,
dependenta F= f (l ) este practice liniara respectand legea lui Hooke:
= E
in care = F/ si = l/ sunt raportate la dimensiunile initiale ale epruvetei de
incercat. Acest fapt este posibil pentru ca in majoritatea cazurilor deformarile
elastice sunt atat de mici incat schimbarea dimensiunilor epruvetei de incercat
nu este necesar sa fie considerata , zona deformarii elastice se termina cand
tensiunea obtine limita initala de curgere .
Fig.4. Zonele diagramei de lucru =f():
I zona deformarilor elastice;
II zona deformarii plastice uniforme;
III zona deformarii plastice neuniforme;
II Zona a II-a de deformarea plastica uniform distribuita pe toata
lungimea partii active a epruvetei. Epruveta de incercat ramane cu diametrul
constant pe toata lungimea, deformata fiind deci de o stare liniara de
tensiuni.Schimbarea dimensiunilor probei, pe tot parcursul deformarii este de asa
natura ca trebuie considerata. Daca se noteaza cu S sectiunea reala a probei
asupra careia actioneaza forta F atunci tensiunea reala va fi :
= F/S
Aceasta tensiune reala necesara provocarii deformatiei plastice prin
starea liniara de tensiuni se numeste rezistenta naturala de deformare notandu-
se cu notatie care se deosebeste de tensiunea normala in sens general.
Pentru a demonstra caracteristica deformatiei se va imagina situatia cand
intregul proces al deformarii barei cu lungimea initiala si decurge treptat cu
cresterea dl. Alungirea relativa se va raporta la lungimea momentana l. Deci
d = dl/l
Ca deformatie realativa pe intregul parcurs al procesului de la la se
va considera suma deformatiilor elementare.
= = ln
(1)
Aceasta marime numita deformatie logaritmica sau reala poate fi
dezvoltata in serie astfel ca:
= +
Se vede ca pentru schimbari mici alea dimensiunilor, cand puterile mai
mari ale raportului l/ pot fi neglijate se obtine deformatia relativa obisnuita care
are utilizare in domeniul elastic. Rezulta deci ca relatia deformatiei logaritmice
poate fi utilizata atat pentru domeniul elastic cat si pentru cel plastic.
Daca diagram F = f(l) se transpune in sistemul = f() si se obtine asa
zisa diagrama de lucru corespunzatoare solicitarii. Descarcarea si reancarcarea
epruvetei decurg dupa dependent prezentata in figura 5. Descarcarea se
realizeaza dela valoarea la zero. La reancarcarea evolutia realizata pana in
este elastica. Din incercarile practice rezulta ca descarcarea si incarcarea
succesive pot fi idealizate cu suficienta precizie asa incat se poate presupune ca:
1. = =
2. Descarcarea si reancarcarea decurg dupa o linie paralela cu cea din zona
elastic. Din aceasta cauza evolutia elastica se considera efectuata sub
incidenta modulului E (fig.6).
Fig.5. Diagrama reala de lucru la
descarcarea si incarcarea epruvetei
cu sarcina exterioara.
Fig.6. Diagrama aproximativa de
lucru prin marcarea descarcarii si
incarcarii cu o evolutie liniara.
Evolutia deformatiei poate fi considerate ca o suma:
= + = +
Din teoria elastiitatii este cunoscut faptul ca schimbarea realativa a
volumului in domeniul elastic poate fi exprimata cu relatia:
= ( 1+2 )
(2)
Eperimental a fost demonstrat ca prin deformare plastica volumul
materialului nu se schimba. In zona a II-a deci schimbarea volumului corespunde
numai deformarii elastice fiind data de ralatia (2). La materialele metalice insa
schimbarea elastica a volumului este foarte mica si de aceea nu trebuie
considerata nici chiar in cercetarea deformatiilor mari. Deci:
= S l (3)
Lucurul mecanic necesar pentru alungirea partii active a probei cu
marimea dl este:
dL = F dl = S dl
Daca in relatie se inlocuieste S din (3) se obtine:
dL = = V d
deci :
L = V d = V
Lucrul mecanic total ce trebuie consumat pentru deformatia este :
L = V u = L/V (4)
Asa cum s-a mai aratat decarcarea este elastica. Prin aceasta se
elibereaza energie:
= V
Pentru realizarea procesului de deformare plastica este necesar un lucru
mecanic:
= L - = V
(5)
Energia ireversibila , in cea mai mare parte (aproximativ 90%) se
transforma in caldura iar o alta in marirea energiei interne. Deci solicitarea la
incarcarea epruvetei se face foarte lent energia caloric se disipa in mediul
inconjurator. In acest caz este posibil ca deformarea epruvetei sa se considere
izoterm. Caldura epruvetei de incercat ramane astfel practic constanta.
Datorita faptului ca deformatia se distribuie in materialul epruvetei, viteza
de deformatie va fi si ea:
= d/dt = =
(6)
identica in intreaga epruveta, in care v este viteaza relativa a capatului tractat.
Din punct de vedere al utilizarii diagramei de lucru, in teoria deformarii
plastice cel mai avantajos este cand procesul se desfasoara la = const. In
acest caz, viteza v trebuie sa fie variabila. Este deci valabila realatia :
v = dx/dt = l = ( ),
x = ( - l).
In cazul unei constante a vitezei se schimba viteza de deformatie conform
relatiei:
=
Daca se pastraza constanta cresterea fortei, atunci este valabila:
= = ( - ) = const.
De aici:
=
Viteza de deformatie este foarte variabila si in afara de aceasta este
dependent de proprietatile materialului de incercat. Este cauza pentru care nu
poate fi stabilita anticipat valoarea de incercat pentru un material necunoscut.
Viteza v este stabilita de relatia:
V = l =
Daca raportul d / d se apropie de valoarea lui viteza ar creste
nelimitat, ceea ce nu ar permite constructia utilajului.Acest fapt exlude si
posibilitatea obtinerii raportului dF/dt = const. in intregul interval. Din aceasta
cauza acest mod de reglare pe parcursul incercarii este cel mai putin
corespunzator.
Dupa cum incercarea este efectuata la utilajele mai vechi cu instalatii de
reglare manuala este necesar ca instalatia complementara sa masoare evolutia
vitezei sau cel putin sa stabileasca viteza medie de deformare pe parcursul
incercarii masurand-o tot timpul.
III Zona a-III a din diagrama F = f (l ) incepe in locul unde forta F are
valoarea maxima, respectiv la asa numita limita conventionala de rezistenta.
Abia dupa aceasta limita deformatiile sutn stabile.Aceasta inseamna ca asupra
evolutiei deformatiei nu au influenta micile abateri ale proprietatilor mecanice,
starile de tensiune, dimensiunile si temperaturile de la valorile medii. La
obtinerea rezistentei conventionale de curgere o influenta negativa o prezinta
neomogenitatea materialului si imprecizia aparatului de masura. Neomogenitatea
conduce la nestabilitatea deformatiei in intreaga epruveta si la concentrarea
acesteia in partea centrala a tijei determinand micsorearea dimensiunilor
transversale pana la rupere tenace. Zona de rupere va avea forma gatuita.
Inceputul zonei nestabile este definite de relatia :
dF/d = 0
Daca se considera ca F = S atunci :
S + = 0
Intrucat S = / l = , rezulta = - si
- = 0
Din acestea, pentru inceputul deformatiei nestabile se obtine conditia :
d / d =
Distribiutia neuniforma a deformatiei in zona gatuirii actioneaza si asupra
distributiei neuniforme a tensiunilor crescand starea de intindere triaxiala cat si
asupra neomogenitatii ecruisarii si a schimbarii cansiderabile a vitezei de
deformatie. De aici rezulta ca pecizarea diagramei de lucru pentru aceasta zona
gatuita necesita stabilirea intensitatii tensiunilor, deformatiei si vitezei de
deformatie. Practic o astfel de masuratoare este imposibilia fapt pentru care
rezultatele obtinute cu privire la valorile rezistentei la deformare mai ales pentru
valori mari ale lui , nu concorda cu cele obtinute prin alte tipuri de incercari.
Incercarea la tractiune are o mare insmnatate pentru stabilirea indicilor de
plasticitate, intrucat starea de intindere spatiala conduce la rupere tenace.
Masura plasticitatii va fi
= ln
in care este cea mai mica sectiune din zona gatuita si rupta. Asemanator se
mai poate utliza si marimea prin care plasticitatea obtinuta pentru diferite
materiale se compara, ajutand la stabilirea temperaturilor optime de deformare si
pentru precizarea influentei starii ded tensiune asupra plasticitatii.
Intreruperea integritatii materialului determinata de eforturile unitare de
intindere, comparativ cu cazul cand solicitarea este data de eforturile tangentiale,
nu este insotita de deformari plastice pronuntate. Cum deformarea plastica se
produce mai intens sub actiunea tensiunilor tangentiale, astazi se da intaietate
incercarii la torsiune, prin care pentru necesitatile practice plasticitatea este pusa
mai bine in evidenta.
Examinarea plasticitatii prin inceracarea la intindere este mai concludenta
pentru studiul fisurilor si rupturilor de tip fragil. Incercarea nu se recomanda
pentru materiale cu deformabilitate ridicata, deoarece gatuirile formate la cald, in
intervalul temperaturilor optime de deformare au valori apropiate de 100%,
practice neexistand diferente pronuntate. In asemenea cazuri este mai avantajos
a se utiliza, fie epruvete de tractiune cu crestaturi transversal, fie incercarea la
torsiune.
In cazul utilizarii epruvetelor cu crestaturi transversale gatuirea va avea
valori mai mici, aparand diferente sesizabile de la o temperatura la alta pentru
acelasi material metalic sau in mod deosebit pentru metale si aliaje diferite.
Explicatia consta in influenta crestaturii asupra distributiei tensiunilor in sectiunea
epruvetei. Cele mai mici valori ale tensiunilor se obtin in axa epruvetei iar cele
mai mari la radacina crestaturii fapt ce determina o deformare mai pronuntata in
zona marginala laterala a epruvetei fata de cea centrala (axiala). Aspectul ruperii
epruvetei poate fi in acest caz, ca de altfel si incazul epruvetelor obisnuite, un
indice al plasticitatii. Este cunoscut faptul ca materialele deformate plastic pot
fisura in interiorul volumului, crapa la suprafta sau se pot rupe intr-o sectiune
intreaga.
Suprafetele care apar dupa ruptura epruvetelor au fie semne de rupturi
fragile fie de rupturi plastice sau vascoase. Dupa aspectul suprafetelor rupturilor
se poate insa recunoaste foarte bine care din modurile de deformare au avut loc
in conditiile de prelucrare date si pentru o stare structurala cunoscuta.
Despre ruperea plastica se poate vorbi in acest caz cand materialul si-a
pierdut coeziunea dupa o deformare plastica mare. Semnul caracteristic al
suprafetelor rupte este acela care arata ca ruptura trece prin interiorul cristalelor.
Deseori suprafetele rupturilor sunt inclinate la fata de directia tensiunilor
normale. Este de fapt si dovada ca deformatia s-a dezvoltat in directia tensiunii
tangentiale maxime.
La ruperea fragila distrugerea integritatii materialului se produce fara o
deformare plastica prealabila pronuntata a acestuia. Suprafetele rupturilor
urmaresc de cele mai multe ori marginile grauntilor si de aceea au un aspect
grauntos. Deseori insa sub influenta tensiunilor de intindere suprafata de rupere
strabate si interiorul grauntilor dar fara ca in acestia sa se manifeste deformatia.
Astfel de ruperi provocate de contractiile locale de tensiuni sunt aproximativ
perpendiculare pe directia fortelor exterioare. Cel mai fregvent caz de epuizare a
plasticitatii se manifesta prin ruperi combinate (eterogene). Pe suprafetele de
rupere sunt urme de deformatie plastica cat si de rupere fragila. Acest fapt
inseamna ca in volumul tijei epruvetei se distribuie neuniform atat deformatiile
cat si tensiunile.
In cazul obtinerii pieselor forjate si matritate sau a produselor obtinute prin
alte procedee neuniformitatea deformatiei este intotdeauna mai pronuntata decat
in probele ce se incearca in laborator. Aceasta este provocata in deosebi de
neuniformitatea chimica si strcturala precum si de starile complexe de tensiuni.
Este cauza pentru care, prin procesele tehnologice reale, materialele au o
inclinare mai mare spre pierderea coeziunii printr-o reupere fragila fata de cazul
epruvetelor. Inclinarea spre ruperea fragila creste dependent de cresterea
marimii corpului de deformat.
Suprafetele rupturilor epruvetelor incercate in conditii de laborator se
apreciaza cu ajutorul coeficientului de rupere a suprafetei. Acesta se mai
numeste coeficient de fragilitate, valoarea lui stabilindu-se cu relatia:
=
In care St este suprafata totala de rupere si Spl suprafata de rupere
plastica.
In toate cazurile prezentate trebuie ca experimentarile sa decurga pe un
numar mare de eprubete intr-un interval cat mai larg de conditii de deformare
pana la cele limita cand integritatea materialului cedeaza.
b. Incercarea la refulare.
Cum este cunoscut din elasticitate la refulareaunor bare mai lungi se
manifesta fenomenul de instabilitate prin incovoire. Pentru ca la refulare starea
de tensiune sa fie cat mai omogena si axiala trebuie ca barele (eprubetele) sa fie
cat mai scurte (h-1,5.d). Aceasta masura insa devaloriseaza incercarea
obisnuita. Pe suprafata de contact dintre scule si fata frontala a epruvetei
actioneaza frecare si de aceea pe astfel de suprafete actioneaza tensiuni
tangentiale .la epruvete scurte aceste tensiuni se propaga prin actiuni in intregul
volum al materialului. Apare asadar formarea butoiala a corpurilor epruvetelor ca
urmare a neuniformitatii deformatiei ce poate fi pusa in evidenta prin masuratori
de duritate sau cu ajutorul epruvetelor speciale in care se introduce anticipat
deformarii suruburi. Pentru o redare a acestui aspect in figura 7 se prezinta
sistemul izodur a suprafetelor stratificate ale duritatilor. Se observa diferente
considerabile ale duritatilor fapt ce demonstreaza clar si distributia neuniforma a
tensiunilor si deformatiilor. Acest aspect ne permite ca incercarea obisnuita la
refulare sa fie folosita pentru trasarea diagramelor reale de lucru.
Fig.7.Modelul duritatilor stratificate.
Utilizarea incercarii de refulare este conditionata de cea a indepartarii sau
diminuarii frecarii dintre suprafetele de contact scule-material.
Lubrefierea obisnuita este insuficienta fata de presiunile specifice mari care se
realiseaza in procesul de comprimare. Exista insa unele metode prin care
frecarea sa fie substantial micsorata. Cea mai veche este cea a lui Liebel si
Pomp. care presupune ajustarea suprafetei de contact, respective prin
practicarea unor conuri in partile frontale ale epruvetelor cu varfurile spre centru.
(fig.8). Cand tangetia unghiului este egala cu coeficientul de frecare (tg=)
se constata ca la refulare deformarea pruvetei se realiseaza mentinanduse
diametrul constant pe toata inaltimea.
Fig.8. Epruveta cu partile frontale la forme conice.
Acest fenomen are loc numai in cazul cand tensiunile tangential ear fi
distribuite uniform pet oat suprafata epruvetei. In realitate insa tensiunile
tangentiale sunt dependente de raza. Din aceasta cauza eliminarea frecarii
impune confectionarea partii frontale a epruvetei sub forma de suprafata
obisnuita de rotatie, a carei forma ar depinde de dimensiunile momentane ale
epruvetei. In afar de acest neajuns de baza, ajustarea prezentata este greu de
executat. Suprafetele conice trebuie sa fie foarte prcis coaxializate si tot asa de
exact trebuie executat si unghiul ceea ce este foarte greoi de realizat. La
refulare trebuie ca si sculele sa fie bine fizate astfel ca rezultatele sa corespunda
in totalitate.
Sofman a propus sa se foloseasca saibe subtiri(fig.9,a) care sa aiba limita
de curgere cu mult mai mica decat materialul epruvetei. La refularea in aceste
conditii vor apare trei momente de deformatie. In primul moment se va deforma
in mod deosebit saiba a carei frecare cu materialul epruvetei provoaca o
neuniformitate a deformatiei.
In sectiunea longitudinala suprafata laterala a epruvetei capata o forma
hiperbolica(fig.9,b). Pentru o marime exacta a deformatiei, epruveta si saiba se
deformeaza uniform, aceasta inseamna ca epruveta va avea o forma cilindrica
(fig.9,c).
Fig.9.Cele trei faze
ale refularii
epruvetelor cu saibe
plastice pe suprafete
de contact.
La deformatii ma mari epruveta se va deforma mai mult decat saibele
(fig.9,d)intrucat se manifesta frecarea pe suprafetele de contact la fel ca in cazul
obisnuit, epruvetele obtinand forma butoiata. Pentru experimentare problema
care se ridica este alegerea materialului pentru saibe si grosimea acestora.
Metoda lui Sofman are utilizare limitata chiar in cazul alegerii corespunzatoare a
saibelor intrucat nu permite stabilirea exacta a unei diagrame statice de lucru
pentru un domeniu mai larg al deformatiei.
Cea mai buna metode pentru eliminarea frecarii este realizarea unor
epruvete cu scobitura conform autorilor Pavlov si Rastiegaov. Pe fetele frontale
se practica scobituri cilindrice reduse (fig.10) care se umplu cu un mediu vascos.
Acest mediu vascos va transmite presiunile de la scule la material printr-o
distributie uniforma a acestora pe toata suprafata. Substanta vascoasa este
impiedicata sa iasa dintre scule si material de bordure cavitatii, care in interior se
realizeaza cu raza de racordare pentru a avea o rezistenta mai mare. Cavitatea
poate fi umpluta cu parafina sau acid palmitic. Refularile conduc la obtinerea
formelor cilindrice pentru o gama foarte mare a deformatiilor. Numai in
apropierea bordurii cavitatii apare o deformatie nesesizabila in diametru(fig.10).
La masurarea duritatii in axa sectiunii longitudinala se pot remarca diferente mici
ceea ce permite sa se traga concluzia ca deformatia se realiseaza uniform.
Aceasta uniformitate poate fi verificata si prin metoda retelei ortogonale
practicata atat pe suprafata laterala cat sip e cea frontala.
Fig.10. Tipuri de epruvete nedeformate si deformate prin refulare:
a- epruveta nedeformata cu scobitura pe fata frontala;
b- epruvete deformate avand fata frontala ajustata (A) si neajustata(B).
Daca pe suprafata cilindrica se deseneaza o retea dreptunchiulara, dupa
deformare prin refularea epruvetelor cu fata frontala ajustata se constata ca
reteaua ramane tot dreptunghiulare.
Prin marcarea in cavitatea epruvetelor a unor cercuri concentrice, schimbarea
diametrului lor prin refulare se poate verifica atat theoretic cu relatia ce decurge
din legea constantei volumului ((r+r)
2
h=h0r
2
) cat si experimental prin
masuratori.
Teoretic rezulta:
r=r( h
ho
-1)
Experimental se prezinta unele date otinute in figura 11 unde pentru
comparative se da si o curba teoretica. Este evident ca rezultatele teoretice sunt
in concordanta cu cele experimentale iar deformatia neuniforma la incercarea
prin refularea epruvetelorcu cavitate arata ca este vorba de o stare de
comprimare liniara si omogena.
Fig.11. Schimbarea razei dintre cercurile retelei
de pe partea frontala a epruvetei:A-cazul epruvetelor
neajustate;B-cazul epruvetelor cu
ajustare(cavitate);C-cazul deformarii uniforme
obtinuta prin stare liniara de tensiune.
Intrucat la eliminarea frecarii in incercarea de refulare ne intalnim cu
starea liniara a tensiunii, lucrul mechanic de deformatie si viteza de deformare
pot fi stabile cu relatiile identice ca cele de la incarcarea de intindere, fireste
schimband semnul algebric al marimilor s si .
La materiale obisnuite este d s/d> - s astfel incat la compresiune nu
poate sa ia nastere o zona de deformati nestabile. Daca frecarile se elimina,
deformarea este uniforma pana la crearea fisurilor.
Acesta este avantajul essential al incercarii la refulare cu frecare zero
privind stabilitatea diagramei de lucru pentru intregul interval practice de
deformare.
Ajustarea epruvetelor prin crearea cavitatilor corespunde de asemenea si
din punct de vedere al executiei lor cu usurinta ca si al executiei incercarii. Este
cauza pentru care incercarea la refulare cu epruvete care au pe fetele frontale
cavitati a devenit examinarea de baza pentru determinarea rezistentei naturale la
deformarea materialelor. In cazul cu plasticitate ridicata, chiar la deformatii foarte
mari, nu se ajunge la nasterea fisurilor si crapaturilor tenace. Aceasta este
cauzata de caracterul starii de tensiuni fapt care conduce si la concluzii ca
incercarea la refulare nu este elocventa pentru evaluarea plasticitatii materialelor.
Ca si in cazul incarcarii la intindere pentru materiale cu plasticitate ridicata
se pot utiliza epruvete speciale de refulare ce ar conduce la fisuri si crapaturi. Se
practica astfel utilizarea epruvetelor cu caneluri pe generatoarea suprafetei
laterale. La nivel de cercetare in conditii de laboratorastfel de epruvete au
fostacceptate ca fiind cu rezultate elocvente, cele cu dimensiunile 30x 40mm
sau 40x 60mm. canelurile, in numar de patru, amplasate diagonal opus din 90
0
in 90
0
au adancimea de 4 mm si unghiul interior de 60
0
. Epruvetele se refuleaza
la o treime din inaltimea initiala (h1 = 13 mm sau h1 = 20 mm)si astfel se vor
analiza fisurile ce par pe caneluri. Plasticitatea poate astfel sa fie clasificata in
cinci grupe:
-grupa I- deformabilitate buna(canaluri fara fisuri);
-grupa II- -- relative scazuta(caneluri fara fisuri fine izolate);
-grupa III- -- mediu scazute(caneluri cu fisuri fine pe toata inaltimea);
-grupa IV- -- relative scazuta(caneluri cu fisuri pronuntate izolat si fine pe toata
inaltimea);
-grupa V- -- scazuta(caneluri cu fisuri pe toata inaltimea).
O diagrama care ilustreaza plasticitatea functie de temperature dupa criteriile
stabilite pentru epruvete cu caneluri se prezinta symbolic in figura 12.
Fig.12.Diafragma simbolica a plasticitatii
unui material trasata dupa criteriile
epruvetelor cu canaluri refulate.
c.Incercarea la torsiune
Numai pentru stabilirea proprietatilor mecanice se utiliseaza incercarea la
torsiune. Este corespunzatoare pentru deformatii plastice mici. Nu poate di
utila pentru deformatii plastice mari intrucat se pot stabili foarte greu tensunile si
deformatiile reale. Cand deformatiile plastice sunt mari nu poate fi acceptata
ipoteza sectiunilor transversale plane si deci nu poate fi utilizata teoria
elementara a rasucirii plastice. Incercarea la rasucire se poate folosi cu success
pentru evaluarea calitativa a plasticitatii materialelor metalice, in mod deosebit la
temperature ridicate, nu este insa corespunzatoare pentru a trasa calitativ o
diagrama de lucru in cazul incercarilor la intindere sau refulare.
Epruvetele pentru incercarea la torsiune sunt bare cu diametrul d si
lungimea l care se supun rasuciri cu viteza unghiulara .
Viteza periferica a barei va fi: V=r x .
Viteza de deformatie este (v.fig.13):
= d

= dL 1 = v = r = r n = 0,105 r n(s
-1
)
dt 1 dt 1 1 1 30 1
Fig.13.Deformarea prin torsiune a unei epruvete cu
dimensiunile 2r x 1.
Parametrii care pot fi masurati prin incercarea la torsiune sunt: numarul de
rasuciri pana la rupere, momentul maxim de rasucire si eventual valoarea fortei
axiale. Numarul de rasuciri pana la rupere reprezinta criteriul plasticitatii iar
momentul maxim de torsiune criteriul rezistentei la deformare.
Rezultatele incercarilor la torsiune sunt influentate de forma, dimensinule
probei si viteza de rotatie aplicata probei. Pentru acelasi material si aceeasi
viteza de rotatie, diametrul probei schimba numarul de rasuciri pana la rupere.
Cu cat diametrul probei este mai mic cu atat materialul supus incercarii va rezista
la mai multe rasuciri pana la rupere.
In timpul rasucirii materialului este solicitat intr-un mod care se apropie
mult de solicitarile ce apar in procesele reale de deformare cand curgerea
plastica este provocata de componentele tensiunilor tangentiale.
La deformatii mici starea de eforturi unitare poate fi definite de o forfecare
pura cand 1 =- 3 iar 2 = 0(fig.14).
Fig.14.Starea de eforturi unitare in probele supuse tensiunii cu deformatii mici.
Aceasta stare se indeplineste la epruvete din diferite materiale pana cand
momentul de rasucire atinge valuarea maxima. In acest caz valuarea momentului
maxim masurat poate fi considerata corespunzatoare rasucirii plastice ideale:
Mp= W
d 3
e

12
Din relatie poate fi determinate tensiunea tangentiala de deformare e , in
functie de diametrul d al epruvetei si momentul maxim Mp .
e = 12 Mp = 3Mp
d
3
2r
3

Daca relatia trebuie sa reflecte si influenta gradului si viteza de deformatie

asupra valorii tensiuni tangentiale maxime de deformare e, atunci dupa Rossard
si Weber treebuie sa aiba forma:
;
In care:
- p este coeficientul influentei gradului de deformare cand viteza de
deformatie este constanta;
- m este coeficientul influentei vitezei de deformatie cand gradul de
deformatie este constant.
Valoarea gradului de deformatie in cazul torsiunii sew determina din
numarul de rasuciri si dimensiunile epruvetei:
;
In care:
- este deformatia relativa de alunecare prin torsiune;
- d diametrul epruvetei, in mm;
- l lungimea epruvetei, in mm;
- n numarul de rasuciri.
Daca se doreste ca la incercarea de rasucire sa se precizeze
tensiunile de deformatie, gradul si viteza de deformatie, comparativ cu tensiunile
de deformatie, gradul si viteza de deformatie obtinute prin incercarea la intindere,
se poate, neglijand influenta fortelor axiale, plecand de la teoria constatntei
intensitatii tensiunilor tangentiale:
Dupa Mis ; sau dupa Tresca:
;
si ;
Starea de tensiuni care apare in epruvetele cilindrice supuse
tensiunii poate sa condua la rupere tenace (in planul de forfecare in care ia
nastere tensiunea tangentiala maxima) sau fragila (in planul perpendicular pe
suprafata pe care actioneaza tensiunile principale).
Rezultatele obtinute prin incercarea la torsiune dau posibilitatea
analizarii schimbarilor fizice care au loc in material, ale fenomenelor de
recristalizare si a influentei conditiilor de deformare asupra structurii.
In cazul rasucirii unor materiale cu plasticitate ridicata in sectiunea
epruvetei supusa deformarii apar si forte axiale care in ansamblul procesului
schimba starea generala de tensiuni.
d. Incercarea de indoire prin soc la cald
Pentru lamurirea unor serii de intrebari privind fragilitatea la cald si
influenta vitezelor mari de deformatie asupra plasticitatii se poate utiliza cu
succes incercarea prin soc pe probe de rezilienta, standardizate.
Metoda utilizeaza epruveta cu crestatura (fig.15) careia i se aplica o
forta de soc (dinamica). Energia de indoire a epruvetei sau de rupere a acesteia
este masurata pe utilaj. Daca epruveta se rupe trebuie analizat aspectul rupturii.
Fig.15. Epruveta pentru incercarea
de indoire prin soc.
In cele mai multe cazuri s-a aratat ca epruvetele supuse socului la cald
sufera doar o indoire si in acest caz materialul se poate considera in categoria
celor cu plasticitate buna. Lucrul mecanic necesar indoiri este de fapt lucrul
mecanic de deformare plastica a materialului.
Intrucat cu cresterea temperaturii scade si rezistenta la deformare,
in mod obligatoriu trebuie sa scada si energia necesara deformarii plastice.
Daca se presupune ca volumul deformat si gradul de deformatie se
mentin constante in timpul indoirii plastice a epruvetei, pentru oricare
temperatura de incercare lucrul mecanic de indoire poate fi explicat cu relatia:
;
In care
- V este volumul deformat, in mm
3
.
- tensiunea de deformare, in N/mm
2
;
- ln S0/S1 gradul de deformare;
- S0 si S1 sectiuni transversale ale epruvetei in zona indoirii, inainte
si dupa incercare.
Pentru ca V si lnS0/S1 sunt constante cand epruveta doar se
indoaie, produsul lor se noteaza cu 1/K in care K se considera constanta care
exprima influenta volumului deformat asupra lucrului mecanic de deformare.
Valoarea rezilientei va fi deci:
, unde Li=o.7*R;
Iar tensiunea de deformare obtine valoarea:
=K*R pentru ca =K*Li;
Rezulta deci: K=0.7*K.
In mod asemanator se poate stabili gradul mediu de deformatie.
Cand S0=70 mm
2
si S1 (v. Figura.15) este 53 mm
2
rezulta:
Viteza medie de deformatie poate fi determinata cu ajutorul fig.13
de unde rezulta ca prin deformarea epruvetei punctul X se deplaseaza pe o
distanta de 27mm. Daca viteza de impact a fortei ciocanului este 5m/s atunci
deplasarea lui X pe distanta de 27mm are loc in 0.0055s, iar pentru aceeasi
durata se realizeaza si deformatia =0.275 valoarea medie a vitezei de
deformatie va fi deci:
, s
-1
;
Trebuie semnalat faptul ca in cazul aparitiei fisurilor sau a ruperilor
epruvetelor conditiile de stabilire a parametrilor vor fi altele. Valoarea Li, eventual
R va reprezenta lucrul mecanic necesar deformarii plastice a epruvetei, a
producerii fisurilor, eventual a ruperii. Valoarea propriu-zisa a lucrului mecanic va
fi cu atat mai redusa cu cat mai mica va fi contributia deformarii plastice. Cand
apare ruperea fragila lucrul mecanic se considera energia necesara producerii
rupturii. Intrucat marimea deformarii plastice va fi greu de stabilit, valoarea R va
fpierde din semnificatie iar pentru evaluarea plasticictatii va avea sens aspectul
rupturii. In literatura se recomanda, avand in vedere cele afirmate, trei grupe
clasificate dupa aspectul rupturii:
1. Plasticitatea foarte buna in jurul zonei indoite nu apar fisuri sau
apar fisuri foarte fine la suprafata a caror existenta se poate datora incalzirii
epruvetei in mediu oxidat sau a schimbarii compozitiei stratului.
2. Plasticitate scazuta in jurul zonei indoite apar fisuri adanci iar
indoirea s-a produs prin deformare plastica, fisuri ce au o adancime de maxim
1/2 din sectiunea epruvetei.
3. Plasticitate slaba epruveta se rupe fragil neprecedata de
deformare plastica, eventual de o deformare plastica redusa; fisurile depasesc in
general jumatate din sectiunea epruvetei.
Este necessar sa se precizeze ca la temperaturi scazute epruvetele
se rup ductil ca la 20
0
C. O astfel de rupere se produce si ca urmare a ecruisarii
materialului in timpul deformarii plastice.
Dezavantajul metodei consta in aceea ca tensiunile concentrate in
jurul crestaturii probei influenteaza starea generala de tensiuni lucru ce impune
colectarea experimentelor cu analiza suprafetelor rupte sau indoite plastic.
Din cele expuse pana aici rezulta ca pentru stabilirea proprietatilor
materialelor destinate a fi deformate plastic este bine sa se utilizeze atat
incercarea la tractiune cat si cea de refulare. Acest lucru este foarte important
intrucat diagramele de lucru de la tractiune si refulare nu este obligatoriu sa fie la
fel. In timp ce la materialele cu plasticitate buna diferentele intre diagrame sunt
neglijabile ele pot sa apara la cele cu plasticitate scazuta (ex.aliajele
magneziului). Ambele incercari sunt de asemenea foarte bune pentru stabilirea
efectului Baushinger care se manifesta la solicitarea intr-un singur sens opus.
Pentru lamurirea efectului Baushinger trebuie imaginata o sursa Frank-Read pe
un plan de alunecare a caror dislocatii emise nu pot sa treaca peste barierele
Coltrell-Lomer aflate la intersectia dintre doua plane de alunecare, formandu-se
in spatele acestora grupari de dislocatii. Astfel de lucrari formeaza contratensiuni
care obliga cursele sa lucreze la tensiuni mai mari sau chiar le blocheaza. Pentru
ca alunecarea sa continue trebuie fortate sursele considerate pentru a emite noi
dislocatii sau trebuie activate noi surse, lucru care se realizeaza prin cresterea
tensiunii aplicate.
Fig.16. Efectul Baushinger la deformarea
plastica.
Efectul Baushinger a fost pus in evidenta in 1881.
Daca un material se deformeaza in aceste conditii si se indeparteaza
sarcina care produce deformarea aplicandu-se apoi alta in sens opus alunecarea
va incepe la o torsiune mai mica decat cea la care s-a produs prima solicitare
(fig.6).
Privind posibilitatile de utilizare a incercarilor de refulare, torsiune si
tractiune pentru scopuri tehnologice si de studiu, se poate face urmatoarea
sinteza:
a. Pentru scopuri tehnologice:
- Dau posibilitatea stabilirii intervalului optim al temperaturilor de
deformare plastica;
- Stabilesc influentele conditiilor metalurgice, termomecanoce si
tehnologice asupra plasticitatii;
- Permit stabilirea unei clasificari a plasticitatii pentru a preciza
limitele de deformare a structurilor;
- Stabilesc valorile rezistentelor la deformare a materialelor cu stari
structurale si in conditii tehnologice diferite;
- Ajuta la optimizarea conditiilor de incalzire si deformare plastica;
b. Pentru studiul proceselor fizico-metalurgice:
- Elucidarea mecanismului si cinetica ecruisarii structurii;
- Evidentiaza mecanismul si cinetica proceselor dinamice si
postdinamice de restaurare;
- Pun in evidenta influenta deformatiei asupra proceselor termice de
activare (precipitari, transformari de faza);
- Simularea proceselor de deformare plastica si modelarea
parametrilor acestora.
In tabelul 2 se dau pe scurt parametrii de baza si oportunitatea
utilizarii incercarilor mecanice de baza.
Tabelul 2
Tipul incercarii Refulare Torsiune Tractiune
1. Parametrii
incercarii
1.1. Stabilirea
Temperaturii
Numai prin
intreruperea
incercarii
Epruveta se
incalzeste
La =0.01 s
-1
epruvetele
se incalzesc
1.2. Viteza
maxima de
deformatie
Pana la 1000 s
-1
Pana la (20) s
-1
Pana la 5 s
-1
Pana la 1000 s
-1
Incercare prin soc
1.3. Grad
maxim de
deformare
Pana la
Nu este limitat
Pana la
1.4. Posibilitat
ea de
programare
Limitata Da Limitata
2. Posibilitati de
determinare
2.1. Rezistent
a la deformare
Da Da Cu limitare
2.2. Plasticitat
ea
Nu Da Da
2.10.Indicatorii plasticitatii
Sintetizand indicatorii plasticitatii pot fi:
a. Indicatori simpli care se stabilesc prin incercarile mecanice de baza
(gatuirea Z si alungirea la tractiune, comprimare h la refulare si numarul de
rotatii pana la rupere n la torsiune);
b. Indicatorii aproximativi se obtin prin incercarile tehnologice care
corespund conditiilor aproximative tehnologice (de ex. Incercarea prin alminarea
penei, incercarea la indoire si gatuire etc.);
c. Indicatori complecsi nup in evidenta nu numai limita de deformatie
ci si caracterul ruperii;
d. Indicatori universali stabilesc conditiile limita generale ale
deformarii.
Pentru a da posibilitatea compararii rezultatelor experimentale obtinute
prin diferite metode este necesar a converti rezultatele la o baza
unitara.M.A.Zoikov [ ] si V.V.Peretatko concep asa numitul indicator unic al
plasticitatii P definit de relatia:

b
4
9

1

2

( )
2

2

3

( )
2
+
3

1

( )
2
+

1
]

1

2
+
3
+ 0
( )

8
In care este alunecarea octoedrica iar n coeficientul
Cu ajutorul legii constantei volumului
este posibil ca relatia lui sa poata fi scrisa sub forma:

Tabelul cu parametrii explicativi si indicatorilor unici ai plasticitatii este
prezentat mai jos.
Tabelul 3
Tipul incarcarii

1
M

1
n
Refulare
1
2
1.42
ln
h
1
h
0

1

3
d
h
+
Tractiune
1
2
1.42
ln
1
1 z

2
1
1 z
1 zu
+
Torsiune
-1 1.63

dn
1 1
Nota: Z gatuirea in zona rupta;
Zu gatuirea uniforma inaintea formarii gatuirii prin deformare
plastica;
coeficientul de frecare exterioara.
3.Influenta deformarii plastice asupra structurii si proprietatilor materialelor
metalice speciale.
Prin deformarea plastica la cald se imbunatatesc proprietatile mecanice si
fizice: structura groba de turnare se faramaiteaza iar prin recristalizar iau nastere
graunti fini echiacsi.
3.1. Influenta deformarii plastice asupra structurilor in stare turnata.
P

8
n

8
M
1

M 2 2
2
3
1 +
2
+

1
Din punctul de vedere metalografic scopul principal este acela de
imbunatatire a proprietatilor plastice de deformabilitate la cald.
Prin deformarea plastica a structurilor in stare turnata se produc
urmatoarele schimbari principale:
- se finiseaza structura groba de turnare;
- se anuleaza orientarea unidirectionala a zonelor de transcristalizare;
- in timpul proceselor de difuzie se reduce partial neomogenitate
chimica, in mod deosebit la nivelul microvolumelor;
- se imbunatateste calitatea limitelor de graunti;
- prin comprimare se sudeaza suflurile si fisurile interioare iar printr-o
stare corespunzatoare de tensiuni si fisrile care se formeaza in timpul
deformarii plastice; la temperaturi suficient de mari si cand suprafetele
suflurilor sunt curate, acestea se vor inchide prin sudare cand
tensiunile de comprimare au valori de peste 30 Mpa.
3.2. Influenta deformarii plastice asupra structurii in stare predeformata.
Deoarece, de regula, este vorba de produse finale, structura ar
trebuii sa dobandeasca valori ridicate ale rezistentei iar caracteristicile de
tenacitate si sudabilitate sa fie corespunzatoare.
Cerintele de baza asupra structurii se refera la :
- marimea si uniformitatea grauntilor si subgrauntilor;
- gradul de dispersie si de cantitate a precipitatelor;
- ecruisarea solutiilor solide a elementelor de substiturie si interstitie;
- densitatea de dislocatii;
Cea mai mare influenta o are marimea de graunte. Grauntii cu dimensiuni
mici maresc rezistenta si micsoreaza temperatura de tranzitie. Marimea valorilor
rezistentei este avantajata de eliminarea uniforma a precipitatelor fine, dispersate
in toata masa.
3.3. Influenta factorilor termomecanici asupra structurii in stare
predeformata.
a.Temperatura de incalzire influenteaza marimea grauntilor, contributia
fiecarui element component din structura si cantitatea de precipitate dizolvate.
Nefavorabila este incalzirea peste temperatura critica de crestere a grauntilor,
indeosebi la metale si aliaje predispuse la cresterea grauntilor.
b.Intervalul temperaturilor de deformare plastica poate fii impartit in trei:
I Zona temperaturilor inalte unde recristalizarea are loc rapid si se
termina rapid. In aceasta zona pot lua nastere graunti grosolani.
II Zona temperaturilor medii in care recristaizarea se termina, iar grauntii
sunt fini. Este cazul cand pauza ~ recr.(II,C). Daca pauza este mai mic decat timpul de
recristalizare rec, se produc noi graunti grosolani (II,b).
III Zona temperaturilor scazute in care capacitatea de recristalizare este
insuficienta, ecruisarea la fiecare deformatie se cumuleaza si transformarile de
faza pot decurge in graunti necristalizati.

Fig.17. Zonele temperaturilor
de deformare plastica cu
simbolizarea structurilor
obtinute.
c.Marirea deformatiei are influenta asupra starii structurale.
Aceasta poate fi urmarita dupa deformarea plastica la rece cu ajutorul
diagramelor de recristalizare de ordinul 1 ( - este marimea de
graunte; grad de deformare) sau prin deformare plastica la cald cu ajutorul
diagramelor de ordinul 2 ( - este temperatura de deformare). Din
astfel de diagrame rezulta zonele cu marimea critica de graunte, gradul critic de
deformare si temperaturile care conduc la graunti grosolani. De asemenea astfel
de diagrame indica ce grad de deformare trebuie aplicat astfel incat sa se obtina
o granulatie fina, cand temperatura de deformatie nu influenteaza cresterea
exagerata a grauntilor. Gradul critic de deformare se micsoreaza daca structura
materialului nu contine prea multe elemente de aliere, respectiv cand metalul
este cat mai pur si este deformat la viteze de deformatie mari si temperaturi
ridicate.
Pentru limitarea formarii grauntilor grosolani este necesar a se elimina
terminarea procesului de deformare la temperaturi inalte si grade de critice de
deformare. Daca insa este necesar ca ultimele operatii de deformare plastica sa
se efectueze cu grade de deformare situate in domeniul celo critice, atunci
temperatura trebuie sa se situeze strans sub temperatura pragului de
recristalizare pentru ca marimea deformatiei sa nu influenteze esential marimea
de graunte.
f ( )
f ( )
d.Viteza de deformatie ridicata conduce la finisarea granulatiei
indeosebi prin scurtarea perioadei dintre doua deformatii succesive.
e. Procesele dinamice de restaurare au rol hotarator asupra starii
grauntilor. Daca in timpul deformarii plastice se produce recristalizarea
dinamica , apar in structuri multi graunti recristalizati inca dupa deformatie dar si
unii cu aspect prelungit; graunti grosolni apar in mod deosebit la temperaturi
mari. Daca mecanismul insotitor esteredresarea dinamica atunci dupa
terminarea deformarii plastice grauntii sunt alungiti cu cantitati mari de subgraunti
si o densitate mare dedislocatii. Numai dupa o anumita perioada de timp iau
nastere germeni is graunti recristalizati. Dupa terminarea recristalizarii structura
rezultata este uniforma fara dislocatii.
3.4. Conditii pentru finisarea structurrii prin deformare plastica la cald
Prin recristalizare iau nastere germenii noilor graunti, indeosebi la limita de
graunti. In mai mica masura marimea initiala a grauntilor, cu suprafata totala mai
mare, avantajeaza cantitati mai mari de germeni. In acelasi timp, cu cresterea
gradului de deformare, se mareste cantitatea de germeni formati pe planele de
alunecare, limitele subgrauntiilor si pe fasiile de deformatie.
O influenta hotaratoare asupra structurii o au conditiile de deformare
finala. Alegerea corecta a conditiilor de deformare plastica finala ( , ) pot
elimina influentele nefavorabile ale succesiuniilor necorespunzaoare de
deformari in zona temperaturilor inalte( temperaturi ridicate de incalzire, pauza
indelungata intre deformatii).
Diminuarea temperaturilor transformarilor de faza si a modificarilor
structurii este o alta conditie pentru obtinerea unei structuri fine. Aceasta trebuie
corelata si cu o accelerare a racirii structurii de la temperatura de sfarsit de
deformare.
Starile structurale necorespunzatoare obtinute dupa deformarea
plastica la cald se pot corecta partial printr-un tratamenttermic aplicat imediat in
functie decompozitia chimica a materialului. Asa se poate obtine o structura cu
graunti fini si uniformi.
4.Procese termice de activare in timpul deformarii plastice la cald
Din punct de vedere al temperaturii de deformare plastica si a evolutiei
proceselor fizico-metalurgice se deosebesc: deformare plastica la rece, la
semicald si la cald.
Deformarea plastica la rece are loc la temperaturi la care nu are loc
restaurarea structurii. Prin deformare la rece se maresc energia interna si
densitatea de dislocatii, creste numarul defectelor de retea si se formeaza
textura structurala prin orientarea grauntilor in directia curgerii plastice.
Ca rezultat al acestor procese se schimba proprietatile mecanice si fizice
odata cu cresterea metastabilitatii materialului metalic deformat. Se maresc
proprietatile de rezistenta si duritatea, proportional cu icsorarea plasticitatii. Cea
mai mare influenta asupra schimbarii proprietatilor o are marimea deformatiei,
caracterul metalurgic al materialului metalic ( compozitia chimica, stare
structurala, distributia si forma precipitatelor ) si parametrii tehnologici ( factori
geometrici, viteza de deformatie etc ) . Influenta particulelor dispersate se
manifesta asupra componentelor structurale individuale in urmatoarea ordine :
cub cu fete centrate, cub cu volum centrat, hexagonal.
Cea mai mare crestere a rezistentei se produce la inceputul deformatiei
dupa care cresterea se amelioreaza. Cresterea limitei de curgere este mai
accentuata decat a rezistentei la rupere astfel ca raportul Re/Rm tinde spre unu
iar in continuare materialul isi pierde capacitatea de deformare.
Deformarea plastica la semicald are loc peste temperatura de
recristalizare astfel ca ecruisarea este eliminata de procesul de restaurare.
Temperaturile de deformare plastica sunt peste ( 0,60,7) Tt.
Aceasta prezentare este considerabil de simplificata.
Prin deformare plastica la cald au loc doua procese de baza:
Ecruisarea si restaurarea .Prioritatea proceselor individuale depinde,
corespunzator fiecarui material , de compozitie chimica, starea structurala,
parametrii termomecanici ( , , ). Ecruisarea poate fi eliminata prin restaurare
dinamica imediata, aceasta inca in timpul deformarii plastice la cald, sau adesea
este indepartata numai partial iar restul restaurarii se produce prin procesul de
restaurare statica dupa deformare plastica la cald. In acest caz o influenta
considerabila o are durata dintre deformatiile individuale, pauza care determina
gradul de restaurare (estompare) dintre deformatiile individuale. Gradul de
restaurare este important indeosebi la deformarea plastica a materialelor
metalice care au plasticitate redusa si capacitate mica de recristalizare. Este de
asemenea important la deformarea cu viteze ridicate , eventual in cazul terminarii
deformarii la temperaturi scazute.
Dupa teoriile actuale restaurarea se poate realiza prin dour procese de
baza: restaurare dinamica (redresare) is recristalizare dinamica.
4.1. Restaurarea dinamica (redresarea)
Restaurarea dinamica se caracterizeaza prin transferarea si anihilarea
partiala a dislocatiilor is prin aparitia subgrauntilor.
La metalele cu energii mari a defectelor stratificate se produc alunecari
transversale si catarari ale dislocatiilor. In timpul deformarii plastice atat
dislocatiile marginalecat si cele in surub pot parasi planele de alunecare is astfel
sa reactioneze reciproc. Prin aceasta se micsoreaza partial densitatea lor is
tensiunile, limitele de graunti nu migreaza si grauntii raman in aranjamentul
texturat. Restaurarea dinamica are loc in graunti si subgrauntilor echiaxi, Intrucat
nu se prevede migrarea limitelor subgrauntilor, acest efect se explica prin asa
numita repoligonizare. In procesele de deformare se ajunge la repetarea
descompunerii is la formarea unor noi limite de subgraunti.
Micsorarea densitatii dislocatiilor prin restaurare dinamica
Este mai mica decat prin recristalizare, cauza pentru care este proportional mai
mic gradul de estompare. Redresarea dinamica este dominata de mecanismul
estomparii. La metalele is aliajele cu energii ridicate ale defectelor stratificate ca
de ex. metalele cu retea C.V.C. sau cu retea hexagonala. In metalele cu retea
C.F.C. , odata cu scaderea valorii energiei defectelor stratificate, proportional se
micsoreaza capacitatea de alunecare transversala is catarare a dislocatiilor.
Adaosurile din metalele care au retea C.F.C. micsoreaza de regula valoarea
energiei defectelor stratificate si prin aceasta scade intensitatea deplasarii
dislocatiilor.
Redresarea dinamica din timpul deformarii plastice la cald presupune:
energie inalta a defectelor stratificate, temperaturi mai inalte de deformare
plastica, tensiuni mai mari de deformare, continut ridicat de vacante.
4.2. Recristalizarea dinamica
Prin limitarea evolutiei proceselor de redresare dinamica, in materialele
metalice deformate plastic se mareste treptat densitatea de dislocatii is creste
energia interna. Dupa obtinerea anumitei valori a energiei interne, care
corespunde gradului critic de deformare cr, se creeaza starea favorabila pentru
formarea germenilor si cresterea lor inca din timpul procesului de deformare
plastica. Marimea deformarii critice este mai mare la recristalizarea dinamica
decat la cea statica ( cr.r.d. > cr.r.s.) . Recristalizarea dinamica determina
creearea unor noi graunti , inlatura complet ecruisarea si mareste proprietatile
lastice.
Nucleatia decurge cu preponderenta la limitele grauntilor initiali si la
fazele intermetalice grobe, la care se obtin mai rapid valorile critice ale
deformatiei. Cu cresterea deformatiei nucleatia se extinde treptat si in alte zone,
de exemplu pe planele de alunecare.
Recristalizarea dinamica este un proces legat de desfasurarea
Nucleatiei is de cresterea limitata a grauntilor. Grauntii recristalizati dinamic cresc
pana la o anumita valoare, corespunzatoare conditiilor de deformare, indeosebi a
mariii deformatiei. Prin aceasta se deosebeste evolutia cresterii grauntilor prin
recristalizare statica prin care grauntii cresc pana la contactul reciproc.
Recristalizarea dinamica este mecanismul principal de restabilire in
timpul deformarii plastice la cald a metalelor cu energie scazuta a defectelor
stratificate , ca de exemplu Fe , Co, Ni .
Conditiile pentru evolutia recristalizarii dinamice sunt:
_ energie mica a defectelor stratificate;
_ marimea deformatiei peste valoarea cr.r.d;
_temperaturi inalte;
Cinetica recristalizarii dinamice favorizeaza:
_majorarea marimii is vitezei de deformatie;
_majorarea temperaturii;
_diminuarea marimii grauntelui initial;
_diminuarea aglomerarii continutului elementelor de aliere;
_majorarea gradului dispersiei is elementelor de aliere din structura;

Cinetica structurii prin deformare plastica la cald corespunde
schemei din figura 18.
Fig. 18.Evolutia schimbarilor structurale pe
curba tensiune-deformatie.
Tabelul 4. Energia defectelor stratificate la diferite material
Material Energie mj/m
Al
Cu
Cu + 10% Zn
Cu + 20% Zn
Cu + 30% Zn
Fe
Fe
Fe + 0,25% C
Fe + 10% Ni + 18% Cr
Fe + 20% Ni + 20% Cr
CO + 30% Si
CO + 40% Ni
135,150
50,70
8
4
3,14
100
75
63
50
13
25
9
32

4.3. Studiul proceselor de restaurare in timpul deformarii plastice la cald
Evolutia proceselor de restaurare dinamica poate fi studiata cu ajutorul
curbelor obtinute prin plastometre de torsiune, tractiune sau refulare
( fig.19.). Din evolutia curbei se pot deduce procesele de redresare sau
recristalizare. Inceputul recristalizarii dinamice corespunde aproximativ valorii lui
data de max.
Valoarea reala cr.r.d este intrucatva mai mica decat corespunde lui max.
La torsiunea materialelor
metalice cu plasticitate mai mica inceputul
recristalizarii dinamice este in zona fortei
maxime de intindere .
Fig.19. Exprimarea schematica grafica a
mecanismelor proceselor de restaurare
prin deformatii continue (curbele 1,2,3) si
intrerupte (curbele 4 is 5) : curba 1
ecruisarea fara estompare; 2 numai
redresare dinamica (la metalele cu valoare
ridicata a energiei defectelor stratificate ); 3- recristalizarea dinamica (la metale
cu energie mica a defectelor stratificate ); 4- redresare statica la < cr.r.s
(partial se micsoreaza ecruisarea); 5 recristalizarea metodinamica is statica la
> cr.r.d.
Fig.20. Evolutia momentelor de torsiune si a fortelor axiale la incercarea de
rasucire: a material cu plasticitate ridicata ; b material cu plasticitate scazuta.

Pentru un material dat cinetica recristalizarii dinamice se poate exprima in
functie de parametrii termomecanici (, ):
V r.d. = 1/tp = A . . E .k/RT
n care:
Vrd viteza recristalizrii dinamice, n s
-1
;
tp timpul necesar pentru a avea loc Rd, S;
A constant dependent der caracteristicile metalurgice ale materialului;
K exponent dependent de viteza de deforma ie;
ED energie de activare a deformaiei, n Kj/mol;
viteza de deformaie prin alunecare la torsiune, n s
-1
;
R constanta universala a gazelor, in J/mol, K;
T temperatura, in grade K.
5. Procesele de restaurare dupa deformare plastica la cald
In timpul deformarii plastice la cald procesele de restaurare dinamica nu
indeparteaza de regula intreaga ecruisare. O restaurare ulterioara, deci care se
continua prin procesul de estompare, se realizeaza prin procese statice. Daca
decurge imediat dupa deformare plastica la cald se numeste proces
postdinamic . Mecanismul si cinetica unui astfel de proces depind inainte de
toate de densitatea finala de dislocatii care se afla in retea dupa deformarea
plastica la cald, stare structurala, temperatura si viteza de racire.
Restaurarea dupa deformarea plastica la cald se efectueaza prin
restabilirea statica: recristalizare statica si recristalizare metadinamica.
Forta motoare post dinamica a proceselor de restaurare este energia
interna dupa deformarea plastica care depinde de densitatea si distributioa
dislocatiilor.
In legatura cu marimea deformatiei reala si critica pot exista urmatoarele
cazuri:
a- real< cr.r.s< cr.r.d
b- cr.r.s< real< cr.r.d
c- cr.r.s < cr.r.d< real
d- cr.r.d < < real
Fig.21. Evolutia schematica a restaurarii dupa deformarea plastica la cald:
I- restabilire statica; II- restabilire metadinamica; III- recristalizare statica.
Fig.22. Exprimare
schematica a relatiei dintre
mecanismele restaurarii si marimii
deformatiei.
Adnotatia a Marimea deformatiei nu depaseste valoarea critica pentru
inceperea recristalizarii statice; mecanismul hotarator este restabilirea statica.
Adnotatia b Daca marimea deformatiei reale depaseste valoarea critica
de incepere a recristalizarii statice, dar este inca mai mica decat valoarea critica
pentru inceperea recristalizarii dinamice, procesul de restaurare decurge in doua
etape: restabilirea statica (perioada de incubatie) si recristalizarea statica.
Adnotatia c Daca marimea deformatiei reale depaseste valoarea cr.r.d se
va crea un nou mecanism al recristalizarii denumit recristalizare metadinamica.
Germenii pentru recristalizarea metadinamica sunt grauntii creati prin
recristalizarea dinamica in timpul deformarii plastice. Conditia pentru crearea
recristalizarii metadinamice este deci evolutia recristalizarii dinamice in timpul
procesului de deformare plastica. Recristalizarea metadinamica nu implica si o
perioada de incubatie iar evolutia ei nu este rapida.
Restaurarea deci se desfasoara in trei etape: restabilire statica,
recristalizare metadinamica si recristalizare statica. La deformatii mari (cr.r.d < <
real) - adnotatia d predomina mecanismul recristalizarii metadinamice in
detrimentul recristalizarii statice. (vezi Diagramele de mai sus).
Evolutia cineticii proceselor de restaurae dupa deformarea plastica la cald
se poate urmarii pe curba schimbarii proprietatilor mecanice in functie de timp
(fig.23.). In prima zona are loc restabilirea statica. Prin ea ecruisarea se poate
reduce su 10-20%, la materiale cu valori ridicate ale energiei defectelor
stratificate. In a doua zona incepe si se termina recristalizarea, conducand la
cele mai expresive schimbarii ale proprietatilor mecanice. In a treia zona, dupa
recristalizare, proprietatile mecanice sunt influentate de alte schimbari in
structura ca de exemplu cresterea grauntilor prin recristalizare secundara,
dizolvarea precipitatelor.
Fig.23. Curba schimbarilor
proprietatilor mecanice prin contributia
grauntilor recristalizati dupa
deformarea plastica, in functie de timp.
O determinare mai exacta a inceputului si sfarsitului recristalizarii se poate obtine
cu ajutorul studiului metalografic, eventual a metodelor fizice (fig.23.).
Tabelul 5 Tabloul proceselor de restaurare la deformarea plastica a
diferitelor metale si aliaje.
Metalul sau
aliajul
Procesul
Dinamic Post dinamic Static
In timpul
deformarii la
cald
Dupa deformarea la
cald
In timpul
recoacerii dupa
deformare la rece
Fe, Al, Zr,
metale cu
retea
C.V.C.,
aliaje cu
retea
hexagonala
.
Restabilire
pana la grade
mari de
deformare.
Restabilire, urmatoarea
recristalizare decurge
relativ lent.
Restabilire in
mare masura,
urmeaza
recristalizarea la
valori mari ale lui
de curgere,
nucleatia de
coalescenta.
Fe, Cu, Ni,
oteluri
austenitice,
aliajele
nichelului.
La valori mici
ale lui apare
restabilirea
dinamica.
La valori mari
ale lui apare
recristalizarea
dinamica.
La valori mici ale lui
se produce restabilirea
si recristalizarea
statica. La valori mari
ale lui transformarea
metadinamica, eventual
recristalizarea statica.
Recristalizare in
interval limitat.
Recristalizarea
nucleatie prin
mecanismul
Bailear sau
Cahnov Cottrel.
Gradul de estompare poate fi stabilit din evolutia tensiunii in functie de
timpul pauza cand deformatia este intrerupta . Expresia gradului de estompare
(fig.24):
In care:
- X gradul de estompare in %;
- max tensiunea maxima dupa prima deformare, MPa;
- 1 limita de curgere la prima deformatie, MPa;
- 2 limita de curgere la a doua deformare dupa stationarea de la
prima deformatie, MPa.
Fig.24. Evolutia curbelor tensiune
deformatie la deformari intrerupte.
Cinetica recristalizarii poate fi descrisa cu relatia lui Avram:
In care:
- Y este contributia recristalizarii, in %;
- durata necesara pentru contributia Y a recristalizarii, in s;
- k, n coeficienti ce exprima influenta temperaturii asupra
caracterului formarii si cresterii germenilor.
Cu ajutorul relatiei lui Avram se stabileste energia de activare a
recristalizarii ER, in KJ/mol si viteza de recristalizare VRS:
In care:
- VRs - este viteza recristalizarii statice in s
-1
;
- K - constanta
Schematic, evolutia schimbarii structurii prin luminare se poate vedea in
fig.25.3
Fig.25. Schema evolutiei schimbarilor structurale la laminare.
6. Precipitarea in timpul deformarii plastice
Deformarea plastica promoveaza cinetica precipitarii prin marirea energiei
interne si instabilitatii intregului sistem, aceasta inainte de toate in conditiile cand
contributia elementelor se materializeaza, in special cele interstitiale, prin
depasirea limitei de solubilitate in solutia solida.
Cea mai mica energie libera corespunde suprasaturarii solutiei solide.
Deformarea plastica mareste energia libera si prin aceasta micsoreaza
capacitatea de dizolvare a elementelor de adaos din solutia solida de baza.
Elementele se gasesc in stare suprasaturata si precipita in timpul deformarii
plastice. Aceste precipitari se numesc dinamice. Cinetica precipitarii dinamice
este substantial mai mare fata de cea prin racire libera cand nu actioneaza
deformarea.
Cinetica precipitarii dinamice accelereaza:
- Marirea gradului de suprasaturare;
- Ridicarea gradului de deformatie;
- Marirea temperaturii de deformatie.
Precipitarea dinamica micsoreaza plasticitatea si mareste rezistenta la
deformare a aliajului.
Cauzele influentelor nefavorabile ale precipitatelor dinamice asupra
conditiilor de deformare plastica la cald.
- Precipitarea dinamica precede procesul de restaurare dinamica
si prin aceasta incetineste cinetica lui si contrar promoveaza
ecruisarea;
- Precipitatele se elimina pe suprafetele energetice favorabile
respectiv la limitele de graunti si pe planele de alunecare.
Prin aceasta blocheaza alunecarea activa prin mecanismul de deformare
plastica.
Modul de eliminare si forma precipitatelor depind inainte de toate de
temperatura de deformare plastica si compozitia chimica a aliajului. Astfel pot sa
apara:
a- Forme grobe cu precipitate ce pot coagula;
b- Forme necoerente care se ecruiseaza putin;
c- Forme fine dispersate in intregul volum; Aceasta micsoreaza
activitatea traiectoriei libere pentru miscarea dislocatiilor, cauza pentru
care au influenta mare asupra ecruisarii.
Evolutia precipitarii dinamice da posibilitatea utilizarii ei la dirijarea
conditiilor tehnologice de deformare plastica a unor materiale speciale in sensul
franarii recristalizarii si finisarii structurii.
7. Influenta deformarii plastice asupra transformarilor de faza.
Marirea energiei libere si a instabilitatii termodinamice a fazei supuse
deformarii plastice accelereaza descompunerea ei in alta faza mai stabila.
Aceasta se realizeaza prin nucleatie care se produce in zonele cu energie libera
mare cum sunt limitele de graunti, limitele maclelor rezultate prin deformare,
fasiile de deformare. Daca i-au nastere germeni in zonele cu energie libera
ridicata, energia de acivare pentru nucleatie se va micsora.
Deformarea plastica accelereaza cinetica schimbarilor de faza in primul
rand prin:
- Marirea suprafetelor efective probabil a nucleatiei;
- Marirea vitezei de nucleatie;
- Micsorarea marimii critice a germenilor fazelor secundare.
Prin suprafete efective se intelege suprafata probabila de nucleatie
raportata la unitatea de volum. Deformarea plastica creeaza conditii favorabile
schimbarilor de faza prin marirea libere a fazei supuse deformarii plastice.
Marirea entalpiei libere a fazei care se deformeaza la un anumit moment se
poate exprima cu relatia:
In care:
- E este energia unui defect, in J;
- densitatea defectelor in unitatea de volum, in 1/cm
2
;
- V volumul fazei care se deformeaza si in care are loc
transformarea.
Marirea temperaturii schimbarilor T va fi apoi egal cu:
In care:
- Sf.d.p si Sf.t sunt entalpiile fazei deformate plastic si fazei in care
trece cea deformata.
Descompunerea prin difuzie a fazei deformate plastic accelereaza:
- Micsorarea temperaturii de deformare ;
- Marirea valorii deformatiei;
- Micsorarea temperaturii de incalzire (marime mai redusa a
grauntilor).
Cu cat grauntii sunt mai fini cu atat temperaturile de transformare sunt mai
inalte. Daca schimbarile de faza decurg sub temperatura de recristalizare a fazei
supusa deformarii, atunci se pune in valoare influenta energiei acumulate.
In sinteza influenta factorilor tehnologici si metalurgici asupra maririi (+)
sau micsorarii (-) temperaturilor schimbariilor dse faza se pot enunta astfel:
I- Marirea temperaturilor de incalzire:
- Dimensiunile grosolane ale grauntilor fazei supuse deformarii
(-);
- Imbogatirea fazei supuse deformarii plastice cu elemente de
aliere(-);
II- Micsorarea temperaturilor de deformare plastica:
- Marirea entalpiei libere prin marirea defectelor de retea (+);
III- Marirea gradului de deformare:
- Marirea energiei libere (+);
- Marirea precipitatiei dinamice prin micsorarea cantitativa a
contributiei elemntelor de aliere in solutie solida (+);
- Finisarea grauntilor (+);
IV- Marirea intarzierii dintre deformatiile unitare succesive:
- Micsorarea energiei libere post dinamica prin procese de
restaurare (-);
- Cresterea granulatiei prin recristalizare (-);
- Saracirea solutiei solida supusa deformarii plastice prin
precipitare (+).
8. Interdependenta dintree parametrii termomecanici de deformare
plastica si structura, inclusiv proprietatile fzico-mecanice ale materialelor
metalice.
Studiul teoriei deformarii plastice a materialelor metalice si concret a
proceselor tehnologice de deformare, urmareste sa stabileasca conditiile dintre
caracterul mecanic si fizic al deformabilitatii. Rezolvarea impune nu numai
cunostinte asupra fizicii metalelor cum ar fi de exemplu dislocatiile, mecanismul
deformarii plastice, schimbarile structurale etc., dar si cunostintele de
matematica.
Astazi mecanismul deformarii plastice la cald se explica prin doua teorii de
baza:
a- Teoria difuziunii sau mecanismul deformarii plastice vascoase la limita
grauntilor sau subgrauntilor.
b- Teoria mecanismului alunecarii asociat cu regenerarea dinamica sau
recristalizarea dinamica a structurii metalice.
La deformarea plastica la rece mecanismul conductor al deformatiei il
reprezinta alunecare determinata de miscarea dislocatiilor in planurile de
alunecare, asociata cu ecruisarea materialului (fig.26.a.).
8.1. Deformarea plastica prin difuzie la limitele grauntilor.
Teoria mecanismului difuziei in limita grauntilor sau subgrauntilor ca
mecanism al deformarii plastice rezulta din realitatea ca la temperaturi ridicate si
viteze mici de deformatie, in procesul de deformare plastica nu rezulta linii de
alunecare in graunti ci graunti sfaramati.
Fig.26. Schema depedentei tensiunii de deformare de gradul de
deformatie: a- alunecare cu ecruisare; b- alunecare fara ecruisare; c- alunecare
cu recristalizare si restaurare dinamica.
Aceste fenomene au putut fi observate la microscopul termic (1) Nabaro a
demonstrat pentru viteaza de difuzie la deformare, la nivelul limitelor de graunti,
expresia:
In care:
- este viteza de deformatie, in s
-1
;
- T- temperatura de deformare, in K;
- D- coeficientul de autodifuzie, in cm
2
/s;
- - tensiunea de deformare, in N/cm
2
;
- a- parametrul retelei, in cm;
- l- lungimea perimetrului grauntilor, in cm;
- k- constanta lui Boltzman, in J/K.
Intrucat coeficientul de vascozitate poate fi exprimat cu relatia:
= /
Rezulta:
=
3
2
*
* * 1
a D
T K
Exemplu: Sa se calculeze cantitatea deformarii prin difuzie a fierului la
temperatura de 1230 C daca: 1=10 . cm; K=1, 38.10 J/K; T=1,5.10..K;
D=10. cm ../S; a=10 . cm.
Autodifuzia fierului la limita de graunti, la 1230 C, conform lui G ruzin este:
D=2.3*e
RT / 127900
Deci :
=
2 4
/ 1 2 7 9 0 0
3 2 3 * 4
1 0 * 3 * 2
1 0 * 5 . 1 * 1 0 * 3 8 . 1 * 1 0

R T
e
Daca: =5N/mm
2
se obtine:
=
1
4
11
7
10 * 5 . 2
10 * 2
10 * 5

s
Concluzie: Deformarea plastica vascoasa la limita de graunti se poate
realiza doar la viteze foarte mici de deformatie si temperaturi ridicate.
Cazurile particulare de valori ridicate ale plasticitatii catorva aliaje bifazice
se numesc faze. Superplasticitatea a fost pusa in evidenta la acele aliaje bifazice
care au avut o structura cristalina fina, de cativa microni si care au fost deformate
la viteze de ordinul 10
1 3
s
.
8.2. Deformarea prin alunecare transcristalina
Intrucat procesele reale de deformare plastica au loc la viteze de
deformatie mai mari mecanismul difuziei are o pondere mai mica. In vitezele si
temperaturile de deformatie utilizate in procesele tehnologice se aplica
mecanismul de alunecare prin miscarea dislocatiilor din interiorul grauntilor,
odata cu luarea in considerare a recristalizarii si restaurarii dinamice. Acest caz
rezulta grafic din figura 26,c din care se vede ca = const., tensiunea functie de
deformatie evolueaza astfel: in prima zona deformatiile sunt elastice, in a doua
zona apare curgerea plastica instabila iar in a treia curgerea plastica se
stabilizeaza. In cazul curgerii plastice la cald a II a este seminificativa pentru faza
de durificare (II-a) si de dedurificare (II-b). Este de fapt vorba de procesul de
activare termica in care prima zona de durificare (ecruisare) este rezultatul
deformarii plastice; acumularea durificarii pana la o valoare critica determina
aparitia in faza urmatoare a durificarii care este este activate si realizata fie de o
recristalizare dinamica fie de o restaurare dinamica simultan cu deformarea
plastica propriu-zisa care se desfasoara. Cinetic fazele de dedurificare sunt
insotite de o viteza neuniforma de ecruisare si de durificare pana cand ambele
viteze ( de ecruisare si dedurificare) se echilibreaza. In acest moment incepe cea
de a treia zona de curgere stabilizata care se caracterizeaza de echilibrul dintre
cele doua viteze de ecruisare si dedurificare.
Esenta fizica a fazei dedurificare se disputa intre procesele de restaurare
dinamica si recristalizare dinamica. Restaurarea dinamica este de fapt procesul
director la metalele cu energie ridicata a defectelor de suprafata iar
recristalizarea dinamica este caracteristica metalelor si aliajelor cu energia
defectelor de suprafata mai mica. Ca exemplu pentru restaurare dinamica se pot
da A1 si Fe iar pentru recristalizare dinamica Ni, Fe , Cu.
Fenomenele de redresare si cristalizare dinamica au efecte importante
asupra formei curbelor =(). In cazul deformarii la cald. Daca redresarea se
produce rapid, tensiunea de curgere creste treptat pana la o valoare stationara
care este determinata de echilibrul dintre acumulare (datorita ecruisarii) si
eliberare (prin redresare) de dislocatii; in acest caz nu apare recristalizarea
dinamica. In cazul metalelor pure si a unor aliaje caracteristice cu energii ale
defectelor de suprafata de valori intermediare sau mai mici ( Cu, Ni, oteluri
austenitice) redresarea se produce mult mai incet iar densitatea de dislocatii
poate atinge o valoare suficient de ridicata pentru ca recristalizarea dinamica sa
inceapa. In acest caz curba =() prezinta o tensiune caracteristica maxima
urmata eventual de o stare stationara, astfel incat
s
<
max
; pentru viteze de
deformatie mai mici si temperaturi inalte curbele pot avea mai multe puncte
auxiliare de maxim inainte ca ele sa aiba o aliura stationara. Tranzitia dintre cele
doua tipuri de baza ale comportarii =() se explica cu ajutorul marimilor critice
ale densitatii de dislocatii (se manifesta prin energia inmagazinata); daca starea
stationara asociata cu redresare dinamica corespunde unei densitatii aflata sub
aceasta valoare critica atunci nu se poate produce recristalizarea dinamica. Un
corolar al acestei argumentatii este acela ca pentru o viteza de deformatie data si
o temperatura corespunzatoare valorile tensiunii de curgere pentru metalele la
care procesul de dedurificare are loc doar prin redresarea dinamica sunt mai mici
decat cele ale celor asociate cu recristalizarea dinamica. Schematic, curbele
=() pentru cazuri diferite de restaurare, respective doar prin redresare
dinamica sau prin redresare dinamica asociata cu recristalizare dinamica sunt
ilustrata in figura 27.
Fig.27. Forma curbelor =() in cazul deformarii la temperatura ridicate si
viteze de deformatie constante.
In general, cu o suficienta aproximare, conceptele de baza ale redresarii si
rcristalizarii in conditii statice, pot fi aplicate si la procesele dinamice. Este insa
necesar sa se ia in seama faptul ca efectele deformatiei pot modifica
caracteristicile proceselor desfasurate in canditii dinamice. De exemplu
recristalizarea dinamica se produce in anumite zone prin germinare continua si
prin cresterea limitata a noilor graunti pe cand la recristalizare clasica (statica)
primii graunti germinati in timpul procesului cresc continuu pana cand ating
limitele impuse prin crestere. Comportamentul modificat in cazul dinamic este
determinat de forta motrice necesara cresterii ca rezultat al deformarii care
produce acumulare de dislocatii in grauntii produsi. In aceasta situatie nu este
posibila tratarea redresarii dinamice ca un proces activ doar termic, respectiv ca
fiind determinat doar de temperatura asa cum se intampla la redresarea statica.
In cazul deformarii plastice procesele de dedurificare pot fi activate de tensiunile
aplicate sau de catre miscarile dislocatiilor (efectul vitezei de deformatie) in
prezenta activarii termice.
Totusi diferentele fundamentale dintre cele doua fenomene respective
dintre recristalizarea statica si dinamica precum si dintre redresarea statica si
dinamica, sunt reprezentate de o serie de particularitati dar si de elemente
comune cum ar fi microstructurile rezultate. Este insa necesar ca transformarile
dinamice ce apar in timpul deformarii plastice la cald sa fie impartite in trei
sectiuni distincte:
seminificatia lor asupra formei curbei de curgere;
influenta lor asupra determinarii microstructurii formate in timpul procesului
de deformare la cald;
efectul lor asupra propagarii fisurii in timpul operatiilor de deformare la
cald.
Cinetica recristalizarii dinamice poate fi studiata cu ajutorul incercarii la
rasucire deoarece deformarea plastica decurge la viteza constanta iar sectiunea
epruvetei poate fi mentinuta constanta in timpul procesului. Cinetica recristalizarii
dinamice depinde nu numai de temperatura ci si de viteza de deformatie.
Deformatia critica necesara producerii recristalizarii dinamice scade cu cresterea
vitezei de deformatie si scade cu marirea temperaturii. Din reprezentarea
schematica data in figura 28 este evident ca forma curbelor este diferita la viteze
mici de deformatie si ca exista o oscilare periodica a momentului de rasucire.
Aceasta realitate se explica, in cazul vitezelor mici de deformatie, prin actiunea
periodica a recristalizarii, iar la viteze mari de deformatie actiunea ei continua.
Mai clar, aceasta deformatie se vede in schemele din fig.29.
Fig.28. Influenta vitezei de
deformatie asupra evolutiei
momentului de torsiune in functie de
numarul de rasuciri.
Fig.29. Influenta actiunii
periodice si continue cu recristalizari
dinamice asupra momentului de
rasucire.
Daca
c
deformatia necesara pentru evolutia completa a recristalizarii
are valoarea mai mica decat
c
deformatie necesara inceperii recristalizarii se
ajunge la o recristalizare periodica. Contrar, daca
x
>
c
se ajunge la o
recristalizare continua. Se demonstreaza experimental ca in cazul recristalizarii
dinamice continue tensiunea maxima de deformatie corespunde deformatiei
p
este insotita de aproximativ 5% contributie a recristalizarii in structura. Inceputul
curgerii plastice stabilizate se obtine dupa obtinerea deformatiei
s
la care
structura recristalizata este in jur de 98%. Forma curbelor din zona II B
(v.fig.26,c) de dedurificare se poate preciza in functie de contributia fazei
recristalizata din structura cu expresia:
=

i
o

i
i+(1-

i
0
i)
c
In care: este tensiunea corespunzatoare momentului recristalizarii unei
cantitati Yi, in N/mm
2
Yi cantitatea de structura recristalizata;

i
tensiunea din zona a III-a a curbei, in N/mm
2
;

c
tensiunea maxima de pe curba, in N/ mm
2
;
Cunoasterea indeaproape a mecanismului director al deformarii la
temperatura ridicata ajuta la descrierea fizica a dependentelor tensiunii de
deformatie de gradul de deformare si de conditiile termodinamice din ramura
stabilizata III.
8.3.Semificatia practica a valorilor tensiunii de curgere.
Operatiile de deformare la cald se desfasoara la temperaturi care
depasesc jumatate din temperatura de topire a metalului sau aliajului respectiv si
la viteze de deformatie cuprinse intre 0.1s
1
(la procese de forjare si extruziune)
si>10
3
s
1
(rasucirea sarmei si a barelor). Forta si lucrul mecanic de deformare
depind de forma geometrica a sculelor de lucru, de frecarea dintre scule si
material, de curba de curgere a materialului supus deformarii corespunzatoare
unei temperatura si viteze de deformatie.
Necesitatea evaluarii fortei si lucrului mecanic este determinate de:
dimensiunea sculelor si echipamentelor;
stabilirea deformatiilor elastice ale echipamentului de deformare in
vederea dimensionarii corecte a semifabricatelor;
imbunatatirea ansamblului de programe pentru automatizarea proceselor
corespunzator echipamentelor de deformare;
verificarile periodice ale echipamentelor de deformare pentru evitarea
degradarii acestora in timpul proceselor tehnologice;
Toate acestea nu pot fi puse in valoare daca nu se primesc informatii
precise referitoare la valorile tensiunilor de curgere functie de gradul de
deformare, viteaza de deformare, viteza de deformatie si temperatura.
8.4.Tensiunea limita de curgere la temperature ridicate.
Independent de aparitia restauratiei in cazul redresarii dinamice sau
al redresariisi recristalizarii dinamice corelatia dintre tensiunea
3
din zona
stationara, viteza de deformatie si temperatura de deformare T poate fi
exprimata cu relatia empirica a lui Garafolo/1/:
=C*e
R T Q/
In care: ,C,,n sunt constante ce nu depind de temperatura;
Q energia de activare a deformatiei, in J;
R constanta gazelor (R=8,314.*10
14
J/K,md)
Relatia poate fi aplicata atat la metalele care se admite ipoteza valabilitatii
restaurarii dinamice cat si la care se accepta ipoteza recristalizarii dinamie.
Tinand seama de faptul ca sinusul hiperbolic poate fi scris sub forma:
[ ] ) * sinh(
3

1
]
1

2
5
*
e
n
se poate ca in functie de valorile lui
s
resectiv a
produsului * 5 , ecuatia /1/ sa ia urmatoarele doua expresii:
a. Daca <0.1, atunci la *
s

0.8(respectiv pentru
s

mic) rezulta forma

simpla a ecuatiei(1)
=C*e
n
s
RT Q
*
/

b. Cand produsul * s >1.2 (respective tensiunea s are valori mari )
ecuatia /1/ ia forma:
=C*e
n
s
RT Q
*
/
Esenta fizica a energiei de activare Q poate fi dedusa din relatia :

1
1
1
1
]
1

,
_

+ +

,
_

,
_

T
v
k
T
nFf
k
H
T
n
1 1
1
1
1
'
'
(4)
In care: k este constanta lui Boltzman ( k=1.38*10
23
J/K)
F f - factor de structura, in s
1
V volumul activate, in mm
3
/ N
H energie de activare a autodifuziei, in J

,
_

1
'
V V
V volumul total de material;
1< <2
Valorile energiei de activare Q pot fi calculate in ipoteza ca ultimii doi termini din
ecuatia (4) au valori foarte mici si deci pot fi neglijati, astfel ca:
H = -k (

,
_

T
n
1
1
Q
Intrucat aceasta ipoteza nu corespunde in cazul aliajelor energia de activare Q
trebuie reconsiderata. Astfel la aliaje Q este substantial mai mare decat energia
de activare a autodifuziei H , valorile lui fiind influentate de ceilalti termini ai
relatiei (4). In tabelul (1) se dau energiile de activare Q, in KJ/mol,
corespunzatoare proceselor de activare termica.

Material Autodifuzie
Q
Fluaj
Q
Deformare plastic
La cald Q
Al
Ni
Ni+5%Fe
Ni+10%Fe
Ni+20%Fe
Cu
Fe+0,03%C()
Fe+2,8%Si()
Fe+25%Cr()
Fe+0,05C( )
Fe+0,25%C( )
Fe+18%
Cr+8%Ni
Zn
138
293
221
184234
238280
234
209
272309
247
280
96
138.150
272280

196234
284
313
255
309
313
88
155
297(teh.pur);234(f.pur)
297
338
393
300
276
334
355
280
305
414
96

Din datele prezentate in tabel este evident ca in principal la metalele si
aliajele cu energii scazute ale defectelor de suprafata, la care anularea
dislocatiilor prin restaurare dinamica este foarte anevoioasa, energia de activare
a deformarii plastice este substantial mai ridicata fata de energia de activare a
autodifuziei. Valorile energiei de activare de activare a deformarii cuprului si
nichelului este in concordanta cu datele privitoare la energia de activare a
cresterii grauntilor rezultati prin recristalizare, de unde se poate deasemenea
remarca faptul ca mecanismul conducator al deformatiei este recristalizarea
dinamica. Pentru descrierea corespondentei dintre la temperaturi ridicate si
recristalizarea dinamica nu s-a elaborat pana in present nici o teorie. Pentru
interpretarea fizica a relatiei (3), in cazul cand este valabila ipoteza recristalizarii
dinamice, se poate utilize relatia:
=F f *e
kT v kT H
e
/ * /
'
*

In care este tensiunea de deformatie in N/mm
2
Valorile F f Si V din relatia (6) vor avea sensul volumului ecruisat si
recristalizat:
Pentru a se corela s cu , la limita de temperatura, s-a introdus notiunea
de ,,viteza de deformatie la temperatura compensata. In original., notiunea a
fost propusa de Zener si Hollman (2), expresiile (1) (2) (3) luand formele:
Combinata: Z=B [ ]
n
s
* sinh( (7)
Tensiuni mici: Z=B*
n
s
(8)
Tensiuni mari: Z=Be
n
s
* *
(9)
In care B, B si B sunt coeficienti
Pentru unele materiale, ca de exemplu aluminiu pur, aplicarea relatiei (7),
pentru explicitarea corelatiei s = (,T) in care pentru aluminiu Q
autodifuzie=138 KJ/mol). Pentru materialele de interes industrial general, cum ar
fi de exemplu otelurile, valorile lui Q, corespunzatoare deformarii la cald, sunt
mai mari (de exemplu pentru otelul austenitic 18 8 Q = 414 KJ/mol comparativ
cu Q autodifuzie care este 280 KJ/mol sau Q fluaj = 313 Kj/mol).
8.5.Recristalizarea
In majoritatea metalelor si aliajelor mecanismul director al deformarii
plastice la cald este recristalizarea, fapt ce impune cunoasterea indeaproape a
cineticii acesteia. Recristalizarea ce decurge la temperaturi ridicate se clasifica
in:
a.Recristalizare statica care are loc dupa deformarea plastica la cald. Ea
incepe dupa ce procesul de deformare plastica se termina, iar pe parcursul
desfasurarii ei nu are loc un alt process de deformare.
b.Recristalizarea dinamica are loc pe parcursul procesului de deformare
plastica la cald. In structura deformata se creaza alti graunti, structura
recristalizata continuu pe tot parcursul desfasurarii procesului de deformare
plastica, in acelasi timp se ajunge la cresterea tensiunii necesara desfasurarii
deformarii plastice pana in momentul cand se obtine starea de echilibru la care
tensiunea de deformare are valoare constanta iar in structura se stabileste
dinamic echilibrul marimii de graunte.
c.Recristalizarea postdinamica este procesul de crestere dinamica a
grauntelui echilibrat, care s-a format pe parcursul deformarii plastice in zona
curgerii stabile a materialului, dupa terminarea deformarii.
d.Recristalizarea eterogena ia nastere in conditiile care pe parcursul
deformarii se ajunge la recristalizare dinamica partiala in zona curgerii
nestationare a materialului iar dupa terminarea deformatiei se termina prin
recristalizare statica.
Toate tipurile de recristalizare sunt foarte importante pentru deformarea
plastica la cald intrucat influenteaza capacitatea materialului metallic de a se
deforma la cald in continuare. Cinetica fiecarui tip de cristalizare nu depinde
numai de proprietatile metalului sau aliajului sau de temperatura ci deasemenea
depinde de gradul si viteza de deformatie.
8.5.1 Cinetica recristalizarii statice dupa deformarea plastica la cald.
Studiul recristalizarii statice dupa deformarea plastica la cald poate fi
efectuat in conditia ca in structura sa nu fi aparut recristalizarea dinamica
partiala. Aceasta inseamna ca deformarea plastica trebuie sa aiba loc la viteze
si grade de deformatie mari. De asemenea gradele de deformatie trebuie sa fie
atat de mari incat tensiunea de deformare sa aiba valori maxime (fig.26, c);
numai astfel se va elimina influenta gradului de deformare asupra cineticii
recristalizarii statice. Metodele de studiu a recristalizarii statice sunt multiple
pentru care se enumera masurarea duritatii, analiza metalografica, analiza
rontgenografica s.a. Un caz particular il prezinta