Teodoret al Cirului

Talcuire la Proorocul Malahia

Traducere din greaca de Adrian Tanasescu, Bucuresti

Teodoret al Cirului... un nume de care prea putini dintre contemporanii au auzit, lipsit de
rezonantele glorioase pe care le stîrneste pomenirea unui Ioan Hrisostom sau Chiril al
Alexandriei. Si totusi, - lucru pe care, de asemenea, prea putini îl cunosc ?n ziua de azi -
posteritatea l-a apreciat ?ntr-o asemenea masura, înc?t vasta sa opera exegetica, ce acopera
majoritatea cartilor Vechiului Testament, precum si epistolele pauline, ne-a parvenit integral,
fiind copiata si recopiata de nenumarate ori - fapt ce atesta extraordinara audienta si perenitate
pe care a avut-o demersul exegetic al Fericitului Teodoret, ?n conditiile ?n care mostenirea
exegetica a multor Parinti ai Bisericii, mai ilustri poate, s-a pierdut, nesupravietuind
veacurilor care s-au scurs pîna la noi.

Care sa fie cauzele acestei popularitati? Spre deosebire de opera dogmatica a episcopului de
Cir, pe care triumful teologiei chiriliene a condamnat-o la extinctie (sa nu uitam, totusi, ca
Sinodul de la Calcedon - care a rezolvat în mod magistral, prin paradoxul unificator al
formulei sale hristologice, problemele ridicate de disputa dintre Alexandria si Antiohia - l-a
proclamat pe Teodoret, în chip solemn, dascal ortodox), opera exegetica a acestuia nu a avut
de suferit din pricina disputelor hristologice, impunîndu-se printr-o unica îmbinare a
minutiozitatii critice (filologice si istorice), cu scrutarea inspirata a noimelor duhovnicesti ale
Scripturii - iar acolo unde se ating probleme dogmatice, hristologia dascalului sirian este, de
obicei, fara cusur. În exegeza Fericitului Teodoret se regasesc roadele stradaniilor Egiptului si
Siriei, si ea s-a adapat, fara vreo partinire, de la cele mai bogate izvoare duhovnicesti ale
Rasaritului crestin: printre altii, Origen, Vasile cel Mare si Grigore de Nyssa. De o mare
concizie si densitate, redactata într-o limba atica a carei puritate avea s-o remarce, dupa patru
secole, si sf. Fotie cel Mare (poate cel mai cult om al acelei vremi), în “Biblioteca” sa, aceasta
opera a ramas si pentru exegetii ulteriori ai Sfintei Scripturi un punct de plecare si un reper.

?n ce ma priveste, am hotarît sa prezint iubitorilor de duhovnicie o mostra a exegezei

Fericitului Teodoret, în nadejdea ca ortodocsii de limba româna, lipsiti pîna în prezent de
traduceri moderne ale acestei opere, vor beneficia ?ntr-un viitor sa speram ca nu prea
îndepartat de o traducere integrala, dotata cu un aparat stiintific riguros, a acestei comori de
gîndire patristica. Am ales tîlcuirea la proorocul Malahia (partea vastului comentariu la cei 12
prooroci “minori”), reproduc?nd textul biblic (cu usoare modificari, acolo unde însasi exegeza
Fericitului a solicitat acest lucru) dupa editia sinodala din 1914. Motivul acestei din urma
optiuni este faptul ca editia mentionata urmeaza cu fidelitate textul Septuagintei (pe care se
bazeaza comentariile Parintilor), cu neclaritatile proprii acestui text, ce ridicau numeroase
probleme cititorilor de limba greaca. În general exegetii realizau, înainte de a face comentariul
propriu-zis, un gen de parafraza a textului biblic, într-o greaca limpede si epurata de
semitisme sintactice, pentru a lucra pe un teren “defrisat” în prealabil. Am ?ncercat, deci,
prezent?nd textul biblic ?ntr-o traducere mai putin cosmetizata, sa redau senzatia autentica pe
care o aveau cititorii greci ai Scripturii si a exegezelor patristice, în conditiile în care utilizarea
unei traduceri mai recente (care, straduindu-se sa fie cît mai limpede, utilizeaza din plin textul
masoretic) ar face adeseori ininteligibil comentariul patristic.

Celelalte lamuriri pe care le-am considerat necesare sînt cuprinse ?n notele anexate traducerii.
FERICITUL TEODORET, EPISCOPUL CIRULUI

T?LCUIRE LA PROOROCUL MALAHIA

Cuprinsul [1] proorociei

Moise, marele legiuitor, a fost cel dint?i care ne-a lasat ?n scris cuvintele dumnezeiesti; iar de
Dumnezeu insuflatul Malahia a fost ultimul dintre prooroci care a asternut în scris profetiile
dumnezeiesti. Vremea cînd a proorocit n-a spus-o, precum alti prooroci; însa din cuprinsul
profetiei sale este vadit ca s-a învrednicit de har [ul proorocesc] dupa rezidirea
dumnezeiescului Templu si venirea vremurilor de pace pentru popor [ul lui Israel]: caci nu îl ?
nvinovateste pe acesta de nepasare fata de rezidirea Templului, asa cum o fac fericitii Agheu
si Zaharia, ci le aminteste de binefacerile dumnezeiesti; iar de mustrat îi mustra pe preoti, ca
si pe alti evrei, scotînd la lumina faradelegile cutezate de catre acestia. Pe de alta parte,
prooroceste venirea în trup a Stapînului Hristos si mîntuirea pe care a dob?ndit-o prin aceasta
neamul omenesc. Mai prevesteste si chemarea neamurilor [la mîntuire], si necredinta iudeilor,
?nca si cea de-a doua aratare (???????????a Dumnezeului si Mîntuitorului nostru. Numele
proorocului este pe greceste ANGHELOS, iara pe evreieste MALAHIA, care înseamna
“înger”. Iata cum începe proorocia lui:

Cap. 1

1. “Luarea [???????cuv?ntului Domnului asupra lui Israil, ?n m?na [2] ?ngerului Lui”. “Luata
(rapita) fiind mintea mea de catre harul lui Dumnezeu si facîndu-se afara de toate cele
omenesti, a primit proorocia cu privire la Israil - nu ca sa am doar eu aceasta cunostinta, ci ca
sa le vestesc si lor [evreilor] cele ce mi s-au descoperit”. S-a numit pe sine “înger” dat fiind ca
slujea cuvintelor dumnezeiesti. Aratînd ?ntr-acest chip ca Domnul graia prin el, îndeamna
poporul sa ia aminte la spusele sale. “Puneti în inimile voastre - ?n loc de: luati aminte cu
toata osîrdia la cuvintele dumnezeiesti”.

2. “Iubitu-v-am pe voi, zice Domnul; si ati zis: întru ce ne-ai iubit pe noi?” Nu din pricina ca
poporul ar fi pus cu adevarat o astfel de întrebare spune acestea, ci ca sa mustre cugetul lor cel
nemultumitor: caci bucurîndu-se de at?ta dragoste din partea Dumnezeului tuturor, nu numai
ca s-au facut nemultumitori fata de Binefacatorul lor, dar n-au recunoscut nici macar faptul ca
au fost iubiti. Drept aceea, vestejeste cugetul lor cel nerecunoscator, urcînd [cu pomenirea]
p?na la stramosi pentru a arata dragostea cea covîrsitoare a lui Dumnezeu fata de ei.

“Au nu era Isav fratele lui Iacov? zice Domnul; si am iubit pe Iacov, 3. iar pe Isav l-am ur?t”.
“Bine stiti si voi”, zice, “hraniti fiind necontenit cu istorisirile lui Moise, ca Isav si Iacov,
începatorul neamului vostru, a avut acelasi parinte si a odraslit din acelasi pîntece, locuind
acolo ?n acelasi timp; ?nsa nici ?mpartasirea lor de aceeasi fire (????? , natura), nici vremea
nasterii - aceeasi pentru amîndoi - nu M-au facut sa-i privesc cu aceeasi bunavointa; si cu
toate ca tatal lor, urmînd legilor firii s-a straduit sa dea înt?ietate lui Isav, Eu am r?nduit ca nu
acesta, ci Iacov sa primeasca drepturile de înt?i-nascut: caci “pe Isav l-am ur?t” din pricina
rautatii felului sau de a fi, iar “pe Iacov l-am iubit”, caci era lucrator al virtutii. Ba chiar si
neamul lui Isav, care a urmat rautatii stramosului sau, a fost lepadat de catre Mine, drept care
a si suferit pustiirea în care se afla acuma”; si lamureste zicînd:

“Si am pus hotarele lui spre pustiire, si mostenirea lui spre casele pustiei; 4. ca de va zice:
Idumeea s-a stricat, si sa ne întoarcem, si iarasi sa zidim cele pustiite, acestea zice Domnul
Atottiitorul: Ei vor zidi si Eu voi strica; si se vor chema lor hotarele faradelegii si poporul
peste care S-a întins Domnul pentru totdeauna”. “Chiar de vor ?ncerca sa-si reînalte cetatile,
mincinoase voi arata nadejdile lor, si vor primi pustiirea ca roada faradelegii”: caci asta spune:
“si se vor chema lor hotarele faradelegii”. “Si acest blestem îl vor primi de la Mine p?na ?n
sf?rsit”.

5. “Si ochii vostri vor vedea, si voi veti zice: Maritu-S-au Domnul mai pre sus decît hotarele
lui Israil”. “Vazînd aceasta, veti cunoaste de cîta purtare de grija v-ati bucurat din partea
Mea”. Aratînd astfel dragostea pe care o avea catre ei, mustra marea lor nerecunostinta.

6. “Fiul cinsteste pe tata, si sluga se teme de stapînul sau; si de sînt Eu tata, unde este cinstea
Mea? Si de sînt Eu stap?n, unde e frica de Mine? zice Domnul Atottiitorul”. “Doua”, zice,
“sînt starile sufletesti care lucreaza în toti cei aflati sub stapînire: dragostea si frica; dar cea
dintîi se potriveste fiilor, cea de a doua e pe masura slugilor. Iar Eu v-am dat amîndoua aceste
numiri, caci v-am numit nu numai slugi, ci si fii: “caci Eu am zis: dumnezei sînteti, si toti fii
ai Celui Preaînalt (Ps. 81, 6); si: fii am nascut si am crescut” (Is. 1, 2); si: “fiul Meu cel ?nt?i-
nascut Israil” (Ies. 4, 22). Deci, de va e pe plac numele de “fii”, aratati-Mi cinstirea ce se
cuvine unui tata; iar de va socotiti pe voi însiva slugi, de ce nu aveti teama ce se cuvine sa o
aiba slugile, mai ales ca aveti un Domn ce stapîneste peste toate cele vazute si nevazute?”
Pîna acum i-a dojenit pe toti laolalta; de acum înainte, ?i trage la raspundere osebit: si mai
înt?i os?ndeste pacatele preotilor, fiindca si erau vrednici de mai mare mustrare, ca unii ce nu
numai ca pacatuiau, ci se faceau pilda de faradelege si celorlalti.

“Voi preotii, cei ce defaimati numele Meu si ati zis: Întru ce am defaimat numele Tau?”
“Nepasarea voastra fata de slujirea preoteasca face pe cei multi sa Ma dispretuiasca; iar voi nu
vreti sa va dati seama, nici sa va cunoasteti pacatul”: caci vorbele: ati zis: Întru ce am
defaimat numele Tau? asta arata - nu pentru ca ar fi rostit asemenea cuvinte, ci pentru ca
nutreau astfel de gînduri. Dupa aceea, arata pricina defaimarii:

7. “Care aduceti la jertfelnicul Meu pîini spurcate, si ziceti: Cu ce le-am spurcat? Cu aceea ca
ziceti voi: Masa Domnului este defaimata, si mîncarurile care se pun pe ea le-ati defaimat”.
Aquila si Symmachos [3] au talmacit “pîngarite” (????????????? în loc de “spurcate”
(????????????, adica pregatite nu dupa Lege, ci împotriva Legii. “aceasta ati cutezat voi sa
faceti, socotind lipsita de cinste masa afierosita Mie: caci de ati fi avut fata de ea evlavia
cuvenita, ati fi avut toata osîrdia pentru cele aduse Mie pe ea”. Dupa aceea îi mustra nu ca un
stapîn, ci ca un parinte, pentru faptul ca aduceau ca jertfa dobitoace schioape si oarbe, în
vreme ce Legea porunceste limpede ca acestea trebuie sa fie fara cusur; si, aratînd
cov?rsitoarea marime a pagînatatii lor, zice: “Adu pe ea mai marelui tau, de te va primi, au de
va lua fata Ta, zice Domnul Atottiitorul” - caci daca cel de aceeasi fire cu tine socoate drept
jignire si ocara o astfel de “cinstire”, si nu se rusineaza ca esti de fata, ci leapada darul adus în
chip necuviincios, cu c?t mai mare necuviinta este a aduce astfel de jertfe Ziditorului tuturor?
Dupa aceea, îi sfatuieste sa se pocaiasca, fagaduindu-le bunavointa Sa.

9. “Si acum, îmbl?nziti fata Dumnezeului vostru, si va rugati Lui”, ca sa va miluiasca. Si

pentru a-i face sa simta mai bine cît de necuviincioasa le era îndrazneala, îi mustra mai pe
fata: “În m?inile voastre s-au facut acestea”: “nu vorbesc de faradelegile parintilor vostri, ci
de cele pe care voi pîna acum cutezati a le savîrsi”. “Daca voi primi fata voastra, zice Domnul
Atottiitorul”. Trebuie sa întelegem aceasta ca pe o întrebare [4]: “Oare voi fi milostiv fata de
voi, de nu va veti pocai?”
10. “Ca si voua se vor închide usile, si nu veti aprinde jertfelnicul Meu în zadar”. “?ntruc?t
s?nteti bolnavi de nesimtire pîna peste poate, negresit va voi izgoni din curtea Mea, curmînd ?
nchinarea cea dupa Lege ca si cum as închide niste porti: caci nu voi suferi sa se aduca jertfa
în zadar, fara ca cineva sa traga folos din asta.” Profetind într-acest chip iudeilor ?ncetarea
slujirii preotesti dupa rînduiala Legii, vesteste jertfa cea curata si nesîngeroasa pe care aveau
sa o aduca neamurile. Deci, graieste mai înt?i chiar catre iudei: “Nu este voia Mea ?ntru voi,
zice Domnul Atottiitorul, si nu voi primi din mîinile voastre jertfe”. Dupa aceea, vesteste
viitoarea cucernicie a neamurilor:

11. “Ca de la rasaritul soarelui pîna la apus, numele Meu S-a marit întru neamuri, si în tot
locul tamîie se aduce numelui Meu si jertfa curata: ca mare este numele Meu întru neamuri,
zice Domnul Atottiitoru”. “Deci, pe voi va voi lepada cu totul, caci M-am sc?rbit desav?rsit
de faptele voastre; drept aceea nici jertfele aduse de voi nu le primesc, iar ?n locul vostru am
lumea ?ntreaga, care Ma va cinsti: caci toti locuitorii pamîntului, de la rasaritul soarelui si
pîna la apus, Îmi vor aduce pretutindeni prinos de tamîie, jertfind jertfa cea curata si placuta
Mie -întruc?t vor cunoaste numele Meu si voia Mea, si Îmi vor da cinstirea cuvenita”. Unele
ca acestea a grait si Domnul catre samarineanca: “Femeie, crede Mie, ca va veni ceasul cînd
nici ?n muntele acesta, nici ?n Ierusalim va veti închina Tatalui” (In. 4, 21) - “caci Duh este
Dumnezeu; si cei ce se închina Lui se cade sa i se închine ?n duh si adevar” (In. 4, 24).
Acestea afl?ndu-le si fericitul Pavel, porunceste sa ne rugam în tot locul, ?naltînd m?ini
curate, fara mînie si sovaire (I Tim. 2, 8).

Prin spusele sale, si fericitul Malahia ne înstiinteaza, deci, cu privire la buna-cinstire care avea
sa vina: caci a încetat ?nchinarea preoteasca cea marginita ca loc, si tot locul e socotit ca
potrivit pentru slujirea lui Dumnezeu; junghierea jertfelor necuv?ntatoare a luat sf?rsit, si se
jertfeste de acum doar Mielul Cel fara de prihana, Care ridica pacatul lumii, si (ca un fel de
simbol al virtutii) tamîia cea bine?nmiresmata. Iar iudeii au fost lepadati potrivit prevestirii
dumnezeiesti; drept care si graieste catre dînsii:

12. “Ca mare este numele Meu întru neamuri. Voi, ?nsa, ?l necinstiti prin aceea ca ziceti:
Masa Domnului spurcata este, si defaimate sînt m?ncarurile Lui, care se pun pe ea”. “Caci la
o astfel de pagînatate ati ajuns, înc?t nu numai ca jertfiti în chip nelegiuit, ci si numiti
“defaimata” masa cea afierosita Mie; si fiind trasi la raspundere pentru ca aduceti astfel de
daruri, ati cutezat sa ziceti: Si asa le-am strîns cu multe sudori si osteneli. Drept aceea, va voi
lipsi de belsugul vostru”: si arata asta adaugînd:

13. “Si ati zis: Acestea din necaz sînt. Si Eu le-am suflat pe ele, zice Domnul Atottiitorul”.
Dupa aceea blestema pe cei ce au dobitoace de soi, de parte barbateasca, si fagaduiesc sa le
jertfeasca Domnului, dar le pastreaza pe acestea si aduc prinos, în locul lor, dobitoace
schiloade. “Ca din fapte”, zice, “se cade sa cunoasteti marimea împaratiei si stapînirii Mele,
pe care o voi face cunoscuta tuturor neamurilor”.

NOTE: [1] Toate comentariile Fericitului Teodoret debuteaza printr-un exordiu în care s?nt
prezentate de o maniera condensata liniile centrale ale textului interpretat, purtînd titlul
generic de upoqesiV (subiect, cuprins).

[2] Este vorba de un calchiu semitizant: locutiunea ebraica “beyadh”, cu sensul literal de “?n
m?na”, are ?ntelesul exact de “prin, prin mijlocirea”.
[3] Este vorba de alte doua versiuni grecesti ale Vechiului Testament, realizate de catre un
prozelit evreu din Pont, respectiv de catre un apartenent al sectei ebionitilor. Cea dintîi se
distinge prin servilismul fata de textul ebraic, iar cea de a doua prin buna calitate a limbii
grecesti în care este redactata. Fericitul Teodoret (ca de altfel si alti Parinti) recurge adeseori
la aceste versiuni fie pentru a-si sprijini interpretarea data unui pasaj obscur, fie (mai rar) cu
intentii polemice anti-iudaice.

[4] Avem de-a face cu un calchiu sintactic semitizant: una din modalitatile de exprimare a
interogatiei în ebraica utilizeaza o formulare de tip conditional.

Citatele se dau dupa “Biblia adeca Dumnezeiasca Scriptura alegii vechi si aceii Noau. Cu
cheltuiala Rosienestii Societati a Bibliei. Sanctpeterburg, în tipografia lui Nic. Grecea. ?n anul
1819”, deoarece multe versete din traducerea actuala nu corespund cu originalul grecesc.