Analiza teorie epigenetice ale lui Erik Erikson

Stadiile de dezvoltare psihosociale

Incredere/neincredere(1 an) Autonomie/rusine(2-4ani) Initiativa/vinovatie(4-6ani) Harnicie/trandovie(6-11ani) Identitate/confuzia rolului(12-18ani) Intimitate/izolare(20-30ani) Generativitate/stagnare(40-64ani) Integritae/disperare(65+)

Erik Erikson, adept al psihanalizei, a elaborat teoria dezvoltarii psihosociale. Conform acesteea esentialele forte care domina procesul de evolutie a individului reprezinta fortele sociale, care isi exercita influenta pe parcursul intregii existente a omului, de la nastere pana la batranete. Asadar, punctul forte a intregii sale teorii consta in debarasarea de continuturile freudiene in conformitate cu care fortele motivationale ce determina conduita omului sunt doar acele psihosexuale si introducere in cadrul curentului in cauza a ideii ca conduita si dezvoltarea omului nu este un specific a primelor ani de viata a omului. Acesta se afla intr-un continuu proces de dezvoltare, deci trebuie cercetate nu doar etapele ale evolutiei copiilor, ci si treptele prin care merg si adultii pe parcursul dezvoltarii si devenirii sale. La fel, ca o sustinere a acestei viziuni, as putea afirma ca luand in consideratie specificul psihicului omenesc, de a se modifica si adapta la mediul si viata fiecarui om in parte, caracterul sau flexibil, evolutia si modificarea lui nu decurge, precum afirma Freud doar in primii 5 ani de viata, ci si pe parcursul ulterioarei vieti, fiindca in cadrul acesteea omul este intr-o stransa corelatie cu mediul ambiant, cu alti participanti a-i acestui mediu, a carui influenta nu trebuie ingnorata, fiindca copilul, odata nascut deja este o fiinta sociala, care faca parte din acesta, deci impartaseste caracteristicile specifice acesteea.

Esential si promovator in cadrul teoriei sale este ideea in conformitate cu care omul in cursul procesului de dezvoltare trece printr-un set de crize, care caracterizeaza fiecare stadiu de dezvoltare. Faptul pe care il consider intr-adevar veridic este aceea ca in viziunea lui Erikson, daca individul nu face fata uneia din crize, efectul negativ al experientei in cauza ii va determina ulterioara activitate. Aceasta idee este intradevar puternica, fiindca evolutia si dezvoltarea omului este un proces continuu, o anterioara experienta nu poate fi izolata de prezentul persoanei si ca rezultat ea se promoveaza si exercita influenta asupra conduitei omului si ulterioarei sale activitati. La fel impunatoare este versiunea in care se promoveaza ideea ca orice nereusita in cadrul ulterioarei crize, poate afecta si deterioara succesul anterior. Pe langa ideeile sus-mentionate, Erikson vorbeste si despre valoarea conflictelor in dezvoltarea omului. El afirma ca acestea stau la baza stabilirii relatiilor cu alti reprezentanti a-i mediului. Acesta idee impunatoare releva valoarea mediului in cadrul activitatii evolutive a omului. Conflictele sunt esentiale. Fiindca ele determina descentrarea de la propria persoana si interinfluenta cu mediului, deci este un factor dinamizator al activitatii omului in cadrul societatii. La fel Erikson afirma ca conflictele personale apar atunci cand omul nu este in stare sa faca fata diferentelor sociale. Aceasta atitudine este determinata de incapacitatea individului de a corela cu ideea ca societatea nu este uniforma, in cadrul acesteea persista oamneni diferiti, deci individualismul este un specific dominant al intregii societati, iar un psihic sanatos trebuie sa inteleaga aceasta diferentiere si ca rezultat conflictele in cauza dispar. In caz contrar, neintelegere determina promovarea acestui conflict si izolarea psihica a omului de restul resprezentantilor societatii. In aceeea ce priveste criticile acestei teorii, esentialele s-au bazat pe faptul ca Erikson, la fel ca si Freud, in cadrul delimitarii sexelor s-a axat pe ideea ca femeile sunt victime a propriei anatomii, desi mai tarziu a afirmat ca cauza acestui fapt este invatarea rolului sexual. O alta critica prevede ideea ca desi teoriticianul prezinta o completa axa a evolutiei omului, totusi o descriptie mai acuta o acorda copilariei omului, pe cand unele aspecte a vietii mature le exclude, ca de exemplu bolile specifice varstnicilor. Ca o concluzie as putea afirma ca Erik Erikson, la fel ca si predecesorii si succesorii sai elaboreaza o teorie, care contine atat puncte forte, cat si idei mai putin evolutive si adaptative pentru o societate. Principalul defect al acestei teorii este faptul ca ea nu este bazata pe cercetari diferentiate si pe o baza stiintifica bine-determinata, ci implica viziuni mai mult teoretice.