Morfologia si

ultrastructura
micoplasmelor.Metode
de studiere.Speciile
patogene.
A efectuat BotnaruOctavian

Definiie. Etiologie.
Epidemiologie

Micoplasmele sunt cele mai mici microorganisme , lipsite de

perete cellular . In locul peretelui cellular au o membrane
pliabila ce acopera citoplasma , AND si ARN , precum si alte
componente metabolice , ce permit deplasarea in mediu . Alte
caracteristici ce contribuie la deosebirea de bacterii ,
chlamidii , si virusi sunt : dimensiunile foarte mici ,
diametru de 0,3 microm (sunt cele mai mici microorganisme
capabile sa se deplaseze in mediu ) , au ADN si ARN , se
multiplica in mediu acelular , nu necesita pentru
multiplicare prezenta acizilor nucleici ai gazdei , dar
necesita sterol si proteine native pentru propagare , au
metabolism energetic intrinsic , iar cresterea lor este
inhibata numai de Anticorpi specifici . Sunt rezistente la
antibioticele ce distrug peretele cellular (cum ar fi penicilinele )
, cit si la cele ce inhiba metabolismele (tetracicline ) .

Istorie
Micoplasmele au fost suspectate a fi
implicate in bolile tractului genital de
cind L.Dienes si G. Edsall , in 1937 ,
le-au izolat din abcesele glandei
Bartholin . In 1984 McCormak W.M. si
Taylor Robinson D. au revazut
epidemiologia micoplasmelor .

Patogeneza
Numeroase studii ale multor investigatori au sugerat ca in unele
conditii micoplasmele pot fi cauza unor boli ale tractului genital ,
mai ales M.Hominis , dar culturile tisulare au aratat ca
micoplasmele pot creste in interiorul celulelor epiteliale fara a
determina distructia pe care o induc gonococii sau chlamidiile . In
baza acestor date , sunt necesare noi studii pentru a clarifica rolul
real al micoplasmelor in patologia tractului genital feminin . Dovada
patogenitatii se bazeaza pe cresterea titrurilor de anticorpi , desi
unii autori au folosit culturile , mai ales hemoculturile . Toate
micoplasmele sunt parazite la om, animale si plante. Desi
unele micoplasme fac parte din flora normala, unele sunt patogene,
determinand boli cu evolutie cronica, daca patrund in fluxul sanguin
si colonizeaza diferite zone. Majoritatea micoplasmelor sunt
paraziti de suprafata ai epiteliilor tractului respirator si
urogenital, ca Mycoplasma hominis, Ureaplasma
Urealyticum.

 Atasarea pe celula gazda se realizeaza la nivelul

receptorilor sialoglicoproteici sau sialoglicolipidici, prin
varfurile aplatizate ale micoplasmelor, unde se gasesc
organitele de atasare care contin proteine de adeziune
(adezina majora P1). Aderenta este destul de mare,
impiedicand eliminarea lor prin secretiile mucoaselor sau
urina, producand chiar staza ciliara, cu alterarea
metabolismului celulei-gazda. Asocierea stransa a
micoplasmelor cu celula-gazda realizeaza un mediu, in
care concentratia metabolitilor toxici elaborati de parazit
initiaza si intretine leziunea tisulara. In plus, deoarece
micoplasmele nu au perete celular, s-a demonstrat ca
membrana parazitului ar fuziona cu cea a gazdei.
Fuziunea membranelor ar altera permeabilitatea si
compozitia membranelor celulei-gazda, permitand
intrarea in celula a enzimelor hidrolitice, cu producerea
de leziuni grave.

 Natura factorilor toxici, care afecteaza suprafetele mucoaselor

infectate de micoplasme este neclara. Toxinele sunt rar depistate
in micoplasme. Cercetatorii considera ca produsul finit al
metabolismului micoplasmelor este responsabil de
leziunea tisulara. Peroxidul de hidrogen, produsul finit al
respiratiei micoplasmelor, a fost implicat ca factor
patogen major.
Micoplasmele activeaza macrofagele, induc productia de
citokine si proliferarea limfocitelor. Proprietatile de
superantigen ale unor componente ale celulei micoplasmale pot fi
considerate, de asemenea, factori de patogenitate.
Micoplasmele pot evita recunoasterea imuna, datorita
variatiei antigenelor de suprafata. Variabilitatea antigenica,
capacitatea de a suprima raspunsul imun al gazdei, rata mica de
proliferare si localizarea intracelulara ar putea explica natura
cronica a infectiilor micoplasmatice si incapacitatea frecventa a
gazdei de a suprima infectia prin raspunsuri imune si neimune.

 Adaptarea rapida a micoplasmelor la conditiile oferite de gazda este

adesea insotita de modificari rapide ale receptorilor de adeziune de pe
suprafata celulei, pentru o legare si penetrare mai eficenta, si de
modificari rapide ale proteinelor structurale, pentru a mima structurile
antigenice ale gazdei (mimetism antigenic).
Unele specii de Micoplasma, de ex. M. fermentans, M.penetrans,
M.pirum au fost implicate drept cofactori infectiosi in infectia cu HIV,
fiind detectate in procent de cca 20 %. Specii patogene de Micoplasma
pot influenta patogeneza infectiei cu HIV, prin activarea sau supresia
specifica si directa a sistemului imun, productia de superantigene, cu
alterari ulterioare ale raspunsurilor imune, sau prin contributia la
stressul oxidativ. De asemenea, infectia cu HIV ar putea creste
susceptibilitatea altor pacienti la infectii cu diferite specii de
micoplasme, de ex. M. fermentans. Aceste specii sunt capabile sa lege
glicoproteina gp 120 din capsida HIV permitand aderarea virionilor HIV,
la suprafata micoplasmei. Acestia ar putea fi transportati direct la celula
care exprima receptori CD4. Dupa legarea de celula-tinta, micoplasmele
stimuleaza activarea celulei gazda prin IL-1 si TNF-a, efectori cunoscuti
ai reproducerii virale. In plus, oligozaharidele micoplasmei pot proteja
virionii HIV-1 legati de raspunsul imun la gazdei.

Microscopia

Microscopiaeste cea mai uzual metoda de diagnostic direct al infeciilor

cuC.trackomatiSybiovarul trahomului. Se urmrete prezena incluziunilor
citoplasmice prin coloraia Giemsa, coloraia cu iod sau coloraia imunofluorescent.
Coloraia Giemsaare sensibilitate bun pentru diagnosticul trahomului in faza acut
i al conjunctivitelor neonatale. Este mai puin satisfctoare pentru diagnosticul
trahomului In faza cronic, a conjunctivitei, uretritei i cervicitei cu incluziuni. Nu are
valoare pentru diagnosticul limfogranulomatozei veneriene i a infeciilor cuC.
pneumoniaesauC. psittaci.
Coloraia cu soluie Lugoleste cel mai puin sensibil, pentru c glicogenul apare in
matricea incluziunilor numai lntr-o anumit faz a ciclului evolutiv. Poate da rezultate
fals pozitive din cauza prezenei glicogenului n celulele scuamoase. Are indicaii
pentru triajul suspecilor in zonele cu trahom endemic.
Coloraia imunofluorescent cu anticorpi monoclonali specifici de specieeste cea mai
sensibil i specific metod. Depisteaz nu numai incluziunile citoplasmice, ci i
corpii elementari prezeni in exsudate sau epicelular.

Mycoplasma Hominis

Mycoplasma
gallisepticum

Mycoplasma mycoides

Mycoplasma haemofelis

TESTAREA SENSIBILITII LA
ANTIBIOTICE A MICOPLASMELOR
UROGENITALE
IMPORTANA CLINIC SIR MYCOPLASMA este un
reactiv destinat testrii sensibilitii la antibiotice a
micoplasmelor urogenitale: Ureaplasma spp
(Ureaplasma urealyticum, Ureaplasma parvum) i
Mycoplasma hominis (Mh). n prezent este dificil
identificarea diferenial a Ureaplasma urealyticum i a
U. parvum. SIR MYCOPLASMA este o microplac care
conine 8 antibiotice active mpotriva acestor bacterii i
folosite uzual n tratamentul infeciilor tractului genital.
Apariia tulpinilor rezistente, n particular la cicline i
macrolide (antibiotice de prim intenie n tratament)
(10, 11, 18) face ca testarea sensibilitii la antibiotice
s fie esenial pentru evitarea eecurilor terapeutice.

PRINCIPIUL TESTRII
SIR MYCOPLASMA este un test al sensibilitii la antibiotice
n mediu lichid n care fiecare antibiotic se gsete n dou
concentraii diferite (doxiciclina, tetraciclina, azitromicina,
josamicina, eritromicina, ofloxacina) sau ntr-o singur
concentraie (clindamicina, pristinamicina). Acest test se
bazeaz pe principiul inhibiiei metabolice. Creterea
micoplasmelor este msurat obiectiv prin activitatea lor
metabolic: hidroliza ureei n bulion U9 de ctre Ureaplasma spp i
hidroliza argininei n bulion Arginin de ctre Mh, cu eliberare de
amoniac care alcalinizeaz mediul determinnd schimbarea culorii
indicatorului de pH (rou fenol) din galben n rou. Dac
microorganismul este sensibil la antibioticul testat, metabolismul
su este inhibat i mediul rmne de culoare galben (sau galbenportocaliu). Dac microorganismul este rezistent va crete i
mediul i va schimba culoarea n rou.

Mycoplasma pneumoniae
Desi este cea mai cunoscuta cauza primara de pneumonie atipica, infectia cu
Mycoplasma pneumoniae se manifesta de obicei ca faringita, traheobronsita,bronsiolita
saupneumonie acuta comunitara; se apreciaza ca 20-30% dintre pneumonii sunt datorate
Mycoplasma pneumoniae. Se apreciaza ca in 20% dintre cazuri, infectia cu Mycoplasma
pneumoniae este asimptomatica.
Apare cu frecventa mare in lunile reci, transmiterea facandu-se pe cale aeriana de la o
persoana la alta. Desi s-a crezut multa vreme ca este rara sub varsta de 5 ani, studii
recente au semnalat faptul ca incidenta ar fi mai mare la copii de 3-4 ani. Perioada de
incubatie este lunga, de 1-3 saptamani si simptomele persista saptamani sau luni.
Clinic cel mai frecventa se manifesta sub forma unei traheobronsite cu simptome de tract
respirator superior: dureri faringiene,cefalee, frisoane, coriza si stare de rau general.
Infectia cailor respiratorii se poate asocia uneori cu o varietate de fenomene
extrapulmonare:
- neurologice: meningoencefalita,meningita, encefalita, paralizia ascendenta, mielita
transversa; recuperarea disfunctiilor neurologice este lenta, unii pacienti ramanand cu
deficit neurologic permanent iar alteori complicatiile neurologice sunt fatale
- leziuni muco-cutanate: eritem maculo-nodular, exantem vezicular, stomatita ulcerativa,
conjunctivita
- cardiace:miocardita, pericardita, hemopericard,insuficienta cardiacacongestiva
- articulare: artrita
- hematologice: anemie hemolitica, hemoglobinurie paroxistica la rece,fenomen Raynaud,
coagulare intravasculara diseminata, trombocitopenie.
La copii, infectiile respiratorii se asociaza frecvent cu manifestari digestive; greata,
varsaturi sidiaree.