CURSUL 2

 . PRINCIPALELE METODE DE ANALIZA UTILIZATE IN

LABORATOR. CONSIDERATII TEORETICE SI PRACTICE

 METODE TITRIMETRICE VOLUMETRICE

 Principiu
 Metodele titrimetrice volumetrice, numite in continuare
volumetrice, reunesc metodele chimice de analiza in care analitul din
solutia de analizat se determina cantitativ prin masurarea volumului de
reactiv de concentratie cunoscuta, care se aduce in cantitate
stoechiometrica peste acesta (Figura 2.1).

Figura 2.1. Principiul volumetriei 2

 La baza oricarei metode chimice de analiza sta o reactie chimica:
 xX + yY uU + vV +……
 care, pentru a putea fi utilizata in volumetrie, trebuie sa indeplineasca mai
multe conditii:
 sa fie cantitativa — transformarea, practic totala, a partenerilor de reactie (X,
Y) in produsi de reactie (U, V, etc.);
 reactia sa fie simpla, cu mecanism cunoscut, fara reactii secundare;
 sa aiba viteza mare de reactie;
 la punctul de echivalenta, concentratia substantei de determinat (analit) nu se
mai poate sesiza:
 evidentierea neta a punctului final de titrare.
 In cursul reactiei chimice are loc practic un transfer al unei particule P (ioni,
molecule, electroni) intre analit si titrant:

X <->U + P
Y + <->V
X+U<->U+V

3
 In volumetrie se lucreaza cu mai multi termeni, definiti schematic in tabelul 2.1.
Termen
Analit
Solutie titrata
Substantb standard pri mar
Solutie standard primar
Solutie standard secundar
lndicatori
Punctul de echivalenta, PE
Definitie Observatii
Substanta chimica specifica al carei continut Alte denumin titrant, solutie
in proba se standard, solutie
poate determina prin titrare Solutia de volumetrica"
concentratie bine cunoscuta care se
adauga in volume masurate cu
instrumente volumetrice
exacte (de exemplu, o biureta)
Substante folosite la: -obtinerea solutiilor Alte denumiri:
titrate direct prin cantarire substant5achimicá
- stabilirea concentratiei unei solutii titrate de referintä, titrosubstantä
Solutia standard obtinuta dintr- o substanta
Alta denumire:
care indeplineste conditiile unui standard
solutie standard de referintä
primar
Solutia standard obtinuta dintr-o substanta
care nu indeplineste conditiile unui
standard primar, concentratia exacta
stabilindu-se fata de un standard primar.
Substante chimice adaugate sistemului care
sufera schimbari usor de observat (de
exemplu, culoarea) dupa ce titrantul a
reactionat complet Cu analitul
Punctul la care numarul de particule
Este posibil sa apara mai multe
(echivalenti) ai
puncte de echivalenta in
solutiei titrate este acelasi cu
4
 Termen Definitie Observatii

numarul de particule de analit, aceeasi titrare.

punct sesizabil pun modificarea
unei proprietati a sistemului
corelata cu realizarea echivalentei
chimice.

Punctul final, PF Volumul de titrant necesar Ideal, PE trebuie sa fie

sesizarii PE si reprezinta
estimarea experimentala a PE. 0
titrare este terminata cand se
ajunge la punctul final unde
este evaluat consumul de
substanta titrata.
identic cu PF. Cand nu
se poate realiza acest
lucru, vorbim de o
supratitrare — se
introduce o eroare de
titrare.

Relatia mol / masa Intre reactanti

Stoechiometrie
Si produsi de reactie

Determinarea concentratiei
solutiei titrate folosind o

Standardizare substanta chimica de puritate

ridicata (standard primar) sau o
solutie titrata deja standardizata

5
 Reactivii in volumetrie
 Standardul primar folosit in titrimetrie trebuie sa aiba urmatoarele proprietati:
 puritate mare
 masa molecularä mare pentru ca erorile de cintarire sa fie cat mai reduse
 stabilitate in aer si in solutie
 nehigroscopic
 solubil in solventul folosit la titrare
 sa reactioneze rapid si stoechiometric cu analitul de interes, fara reactii secundare
 cost cat mai redus
 Numarul substantelor cu aceste proprietäti (tabelul 2.2) este redus, in practica
folosindu-se substante care indeplinesc cele mai multe dintre conditille enumerate.
 In titrimetrie se folosesc urmatoarele tipuri de titranti:
 Solutii standard primar — se obtin prin cantarirea directa a unui standard primar
 Solutii standard secundar — se obtin din substante chimice care nu corespund
criteriilor specifice unui standard primal, dar sunt standardizate cu ajutorul unui
standard primar
 Substante ca hidroxidul de sodiu sau acidul clorhidric nu pot fi folosite la obtinerea
unor solutii standard primar avänd o puritate variabila;

6
din acestea se obtin solutii standard secundar care, dupa standardizare, pot fi folosite la
standardizarea altora
 c. Solutii standard diluate — sunt obtinute prin diluarea solutiilor standard primare si
secundare standardizate

Tabelul 2.2. Standarde primare §i utilizarea lor in titrimetrie

Tipuri de
Standard primar titrimetrie Utilizare
Acido-bazica
Standardizarea solutiei
Ftalat acid de potasiu, KH(08H404) de hidroxid de sodiu
si de acid percloric in
mediu de acid acetic
glacial
Standardizarea solutiei
Redox de tiosulfat de sodiu
lodat de potasiu, KI03

Standarizarea solutiei de
Zinc metalic, Zn
Complexometrie EDTA

Clorura de sodiu, NaC1 Prin reactii de Standardizarea solutiei

precipitare de azotat de argint

7
Detectia in titrimetrie

 Sesizarea PE se poate face prin mai multe metode (figura 2.2), cele mai des
intilnite fiind metodele vizuale.

Detectia in volumetrie

Metode Modificarea unci

instrumentale insusirii fizice a
(volurnetria fizico- chimica) participantilor la
reactia chimica

Figura 2.2. Metode de detectie in titrimetrie

8
 In titrimetria chimica detectarea PE are la baza o reactie secundara mire titrant
si a substantá numita indicator adaugata sistemului, reactie
care are loc dupa consumarea completa a analitului. Indicatorul
va suferi o schimbare care poate fi detectata (de exemplu,
modificarea culorii):

Analit+Titrant -----------PE (cantitate stoechiometrica)

Indicator +Titrant------- PF
Culoare1 Culoare 2

9
 La PF sesizarea schimbarii se face dupa ce a reactionat o cantitate
 suficienta de indicator cu titrantul, ideal aceasta cantitate trebuie sa fie foarte
mica.

 In titrimetria fizico-chimica, se masoara cu ajutorul instrumentelor o insusire

fizica a sistemului, cum ar fi: diferenta de potential, conductibilitate,
intensitate de curent, absorbanta etc., corelata cu modificarea concentratiei
analitului sau produsului de reactie in timpul titrarii. Curba de titrare permite
determinarea directà a PE si reprezinta variatia semnalului masurat in functie
de volumul de titrant adaugat. In cazul multor instrumente, aceasta se
inregistreaza automat pe masura ce are loc titrarea.

 Titrarile bazate pe modificarea unei insusiri fizice a solutiei in cursul reactiei

chimice sunt rare (de exemplu, reactia dintre acidul oxalic si permanganat de
potasiu când are loc modificarea culorii datorita consumarii permanganatului).

10
 Clasificarea metodelor volumetrice
 Clasificarea metodelor titrimetrice volumetrice se realizeaza dupa mai multe
criterii (modul de executie a titrarilor, reactia chimica, modul de
 detectie a punctului de echivalenta, natura solventului in care are loc reactia).
 In continuare, tratarea metodelor volumetrice se va face in principal tinand
cont de clasificarea in functie de reactia chimica, intr-o abordare
 coroborata cu celelalte principii de clasificare, accentuand metodele cu
aplicabilitate curenta in laborator.
 In functie de reactia chimica, metodele titrimetrice se impart in:
 titrimetria prin reactii acido-bazice in mediu apo si neapos
 - titrimetria prin reactii cu formare de combinatii complexe (complexometria)
 titrimetria prin reactii de diazotare (nitritometria) - titrimetria prin reactii de
precipitare
 - titrimetria prin formare de compusi greu disociati - titrimetria prin reactii
intre neelectroliti
 - titrimetria prin reactii redox (redoxometria)

11
Volumetria prin reactli acido-bazice (protometria)
 Volumetria prin reactii acido-bazice in mediu apos
 Se bazeaza pe reactii de neutralizare a acizilor cu baze, respectiv, a bazelor cu acizi din
medii apoase.
 Titrosubstante
 Ca titrosubstante, in volumetria acido-bazicä se utilizeazá:
 acidul oxalic — (COO H)2 • 2 H20 Eg = 63,034
 - biiodatul de potasiu — KH(I03)2 Eg = 156,57
 acid benzoic — C6H5COOH Eg = 122,12
 - carbonatul de sodiu — Na2CO3 Eg = 52,99
 boraxul — Na2B407 10 H20 Eg = 190,68
 - iodatul de potasiu — KI03 Eg = 35,667
Indicatori acido-bazici (de pH)
 Se disting mai multe grupe de indicatori:
 indicatori de culoare
 indicatori de fluorescentà
 indicatori turbidimetrici
 indicatori de adsorbtie

12
 Sunt cei mai utilizati in volumetria acido-bazica. In figura 2.3 sunt prezentate domeniile de viraj ale
catorva indicatori acido-bazici utilizati in volumetrie

Figura 2.3. Indicatori acido-bazici si domenii de viraj

13
Indicatori turbidimetrici

 Sunt indicatorii care-si schimba brusc solubilitatea in functie de pHul

solutiei. In general acestia sunt substante coloidale care la punctul de
echivalentä coaguleaza. Se utilizeaza in cazul solutiilor colorate sau la
dozarea acizilor si bazelor slabe. Intervalul lor de viraj este ingust si
puternic influientat de temperaturä (ex. izonitrozoacetil p-
aminobenzen).
 Indicatori de adsorbrie
 Sunt substante care se adsorb (desorb) pe (de pe) suprafata unor coloizi
ce se formeaza in timpul titrarii concomitent cu schimbarea culorii la
punctul de echivalenta (exemplu, galben de tiazol).
 Indicatori de fluorescentd
 lndicatorii de fluorescentá sunt acei indicatori care la o anumitã
valoare a pH-ului, in lumina ultravioleta devin fluorescenti sau Ii
pierd fluorescenta si sunt utilizati in cazul solutiilor puternic colorate
sau a celor netransparente
 (Ex. tetrabromfluoresceina, albastru de timol, fluoresceina eozina,
etc.).

14
 Aplicatii ale protometriei in mediu apos

 Metoda se bazeaza pe o reactie cu schimb de protoni, folosind fie o solutie

titratä de acid pentru dozarea substantelor cu functie bazica fie o solutie titratà
de baza tare pentru determinarea substantelor cu functie
 acida.
 Se aplica substantelor medicamentoase care sunt acizi sau baze relativi tan,
solubile in apa sau in solventi miscibili cu apa.
 dozarea acizilor tari: HCI, H2SO4, HNO3 etc.
 dozarea bazelor tari: hidroxizi alcalini, hidroxizi alcalino-pãmântosi
acizi organici: acid acetic, benzoic, boric, nicotinic, barbituric etc.
 baze organice: amoniac, urotropina, meprobamat etc.

15
Volumetria prin reactii acido-
bazice in mediu neapos

 Apa prezintä ca mediu de reactie o serie de dezavantaje:

 - multe substante medicamentoase sunt insolubile in apä
 este un solvent care niveleaza taria "acizilor tari" si a "bazelor tari"
fäcãnd imposibilâ titrarea acestora din amestecuri utilizänd metode
directe
 nu poate releva functiile acide sau bazice ale unor substante in asa fel
inc6t sá fie titrabile, dozarile directe de acizi sau baze
 putandu-se face daca aciditatea, respectiv, bazicitatea corespund unei
Ka >10-6 si Kb > 1O-6.
 Protometria in solutii neapoase este indicata ca metoda cantitativa in
determinarea substantelor medicamentoase inca din 1955
(Farmacopeea Statelor Unites XV).
16
 Domeniul de aplicare este mult mai larg decat in cazul mediului
 substante medicamentoase - acizi sau baze slabe sau foarte slabe
 substante neutre in mediu apos
 determinarea diferentiata a amestecurilor cu polaritati acide sau bazice
apropiate
 Protometria in mediu neapos pe langa faptul ca a extins posibilitatile de
determinare cantitativa la un numar foarte mare si divers de substante a adus si
o interpretare progresista a acestor procese.
 Teoriile protonica si electronica considera ca fiecare substanta se caracterizeaza
printr-o aciditate sau bazicitate proprie, intrinseca dependenta de structura
moleculara a substantei polare, independenta de
 solvent.
 Proprietatile acide sau bazice ale substantei sunt relevate in solutie, solventul
constituind prin actiunea sa de modificare a aciditatii sau bazicitatii intrinsece,
un factor extrinsec.

17
 Volumetria bazata pe reactii redox
 lodometria
 Volumetria bazaa pe reactia de diazotare
 Nitritometria
 Volumetria bazaa pe reactii de precipitare
 Argentometria
Volumetria bazata pe reactii
redox
• are la baza reactii cu transfer de electroni
• poate fi aplicata doar la specii chimice care
functioneaza fie ca oxidanti, fie ca reducatori sau care
implica formarea in cursul unor reactii chimice de
specii oxidante sau reducatoare;
• au loc doua fenomene concomitente:
– de oxidare prin care o substantq cedeaza electroni si işi
măreşte starea de oxidare
– de reducre prin care o substanţă acceptă electroni şi îşi
micşorează starea de oxidare
lodometria
• Solulii titrate
– lod solutie 0,05
– Tiosulfat de sodiu soluţie 0,1M

• Indicatori
– amidonul - formeaza cu iodul in prezenta iodurii un
compus colorat in albastru intens (clatrat);
– alfa-nafto-flavonele - formează cu iodul compuşi
coloraţi în albastru
– solvenţi organici (cloroform, benzen etc.)
METODE VOLUMETRICE
COMPLEXONOMETRIA
-metoda care are la baza o reactive de complexare si foloseste ca agent de
complexare complexone (acizi amino-policarboxilici)
-complexonele se caracterizeaza printr-o stabilitate mare, de obicei sunt
solubili in apa si incolori.

-complexone - trilone
-chelatone
-complexone
-Acidul nitriloacetic (Complexon I- putin folosit) [H3X]
-Acidul etilendiaminotriacetic [H4Y]
Sarea disodica a acidului etilendiaminotriacetic [EDTANa] (FRX)
-se noteaza prescurtat [H2Y]2-
-este solubila
-nu este o substanta titrimetrica (prin cantarire la balanta analitica nu se
obtine o substanta standard)
-M378,2 ∙2H2O
Complexonii reactioneaza cu un compus metallic si se formeaza
complexonatii → 1 mol complexon reactioneaza cu un mol de ion metalic
(mol la mol)

Me2+ + [H2Y]2- → [MeY]2- + 2H+

Me3+ + [H2Y]2- → [MeY]- + 2H+
Me4+ + [H2Y]2- → [MeY] + 2H+

-Complexonatii sunt incolori, foarte stabili, solubili.

-Reactia este insotita de eliberare de protoni si modificarea pH-ului
mediului de reactive.
 Indicatorii in dozarile complexonometrice
Pentru evientierea momentului de echivalenta folosim indicatori.
Indicatorii utilizati in complexonometrie:
-Sunt coloranti organici care au proprietatea de a forma
combinatii complexe, colorate cu cationii metalici

-Culoarea indicatorului in stare libera sa fie diferita de

culoarea complexului metal –indicator
-Constanta de stabilitate Kstabilit M< Kstabilit MC
-Solubili
-Indicatorii sunt si indicatori de pH→ isi modifica culoarea in
functie de valoarea pH-ului.
M + Indicator → MI (solubil si colorat)

M + C → MC (complexonat – incolor si solubil; foarte stabil)

C= solutie de complexon III din biureta

MI + C →MC + I

-MZ = stabilitatea acestuia este foarte mare in comparatie cu

complexul MI ;

-apare culoarea indicatorului in stare libera care difera de culoarea

complexului metal indicator
 -titrarile complexonometrice se fac in solutie de tampon
amoniacal - trebuie asigura un pH optim de ≈10

Erio Crom T [H2In-]

2-Hydroxy-1-(1-hydroxy-2-naphthylazo)-6-nitronaphthalene-
4-sulfonic acid sodium

H2In- → HIn2- → In3-

rosu albastru galben-verzui
pH<6 pH=7-12
pH>12
-Are proprietatea de a forma cu ionii metalici de Ca2+, Mg2+,
Zn2+ , Pb2+ complexonati incolori si solubili

-In prima faza reactioneaza Zn cu Indicatorul →complexul

metal- indicator [ZnIn]- de culoare rosie

-adaugam tampon amoniacal (pH=10);

-la acest pH se formeaza complexul metal –indicator de
culoare rosie.

Zn2+ + HIn2- → [ZnIn]- + H+

pH basic asigurat de tamponul amoniacal
-se dozeaza ionii de Zn cu Solutia de Complexon III →
complexonatul (incolor)
Zn2+ + [H2Y]2- → [ZnY]2- + 2H+
incolor
[ZnIn]- + [H2Y]2- → [ZnY]2- + HIn2- + H+ la momentul de
echivalenta

albastru (culoarea indicatorului in stare libera)

-complexonul III scoate Zn → indicatorul liber de culoare
albastra
 Murexidul (Sarea de amoniu a acidului purpuric)

Datorita tautomeriei poate avea 4 atomi de H care in

functie de valoarea pH-ului se pot ioniza pe rand
La un pH =9-11 elibereaza un proton → [H3In]2- -violet
La un pH>11 mai elibereaza un proton →complexul
[H2In]3- de culoare albastra

[H4In]- → [H3In]2- → [H2In]3-

Purpur violet albastru

pH<9 pH=9-11 pH>11

Ca H4In galben portocaliu

Ca H3In rosu- portocaliu
[Ca H2In]12 rosu
Dozarea Ca2+ foloseste indicatorul de murexid la pH>11, cand
culoarea indicatorului in stare libera este albastra.

Alti indicatori: Piridilazonaftolul

Formeaza cu ionii de Bi3+, Cu2+, Zn2+, Cd2+ chelati de culoare

rosie

Violet de pirocatechina (in stare libera este galbena)

→formeaza complex de culoare albastra

Xilenorange →la pH=1 formeaza cu sarurile de Bi3+

coloratie galbena

Indicatori incolori: Acidul salicilic, acidul sulfosalicilic

Tiocianatii alcalini si de amoniu
METODE UTILIZATE IN COMPLEXONOMETRIE

 DIRECTE
• PRIN DIFERENTA
• INDIRECTE
• PRIN SUBSTITUTIE(DEPLASARE)
• ACIDO-BAZICE
 Directe
Foarte multi cationic bivalenti (Ca2+ , Mg 2+ ) pot fi
determinate prin titrare cu solutie de Complexon III la
pH=9-10 folosind ca indicator Eriocrom T
Ca2+
Ca2+ +[MgY]2- →[CaY]2- + Mg2+
Mg2+ +[H2In]2- →[MgIn]- +H+
Ca2+ + [H2Y]2- → [CaY]2- + 2H+
[MgIn]- + [H2Y]2- →[MgY]2- +[HIn]2- +H+ albastru
Mg 2+
Mg2+ +[HIn]2- →[MgIn]- +H+
Mg2+ + [H3Y]2- → [CaY]2- + 2H+
[MgIn]- + [H2Y]2- →[MgY]2- +[HIn]2- +H+

Stabilitatea complexului [MgIn]- este mai mare decat

stabilitatea complexului [CaIn]- → s-a crescut
sensibilitatea reactiei
 Prin diferenta

Se adauga la cationul metallic pe care dorim sa il

dozam un exces de solutie titrata de Complexon III;

Excesul se titreaza cu solutia unui alt cation metalic

Prin diferenta se determina cationul pe care dorim sa il

dozam
 Indirecta
-La solutia unui cation sulfat se adauga un exces de
solutie de Ba cu titru cunoscut →se formeaza precicitat
de Ba insolubil

-Excesul de ioni de Ba se titreaza cu solutie de

Complexon III.
 Prin deplasare
-Se pot determina ionii de Ag , daca la solutia care
contine ionii de Ag se adauga [Ni (CN)4]2-
-Ionii de Ag deplaseaza ionii de Ni din complexul [Ni
(CN)4]2-

-Complexul format [Ag(CN)2]- este mult mai stabil decat

complexul [Ni (CN)4]2-

-Se pun in libertate ionii de Ni, care se dozeaza cu

Solutia de Complexon III

[Ni (CN)4]2- + 2Ag+ →[Ag(CN)2]- + Ni2+

 Acido-bazice

-Se utilizeaza mai rar

-Toate reactiile sunt insotite de eliberare de protoni
-Aciditatea este titrate cu solutie alcalina in prezenta
indicatorului
 Metode titrimetrice de control al medicamentelor
Exemple de titrare în mediu neapos
3. Determinarea urmelor de apă prin titrare Karl – Fischer (FR-X)
Reactivul : dioxid de sulf, iod şi piridină dizolvat în metanol absolut
Metoda se poate utiliza pentru determinarea apei chiar în urme.
1935 publicarea metodei originale Karl Fischer (cu piridină);
1979 îmbunătăţiri aduse de Eugen Scholz (cu dietanolamină şi mai târziu cu
imidazol);
1980 - 1986 alte îmbunătăţiri ale firmei Riedel-de Haën.

CH3OH + SO2 + B
+
[BH ][CH3SO3 ]
-
+ -
H2O + I2 + [BH ][CH3SO3 ] + 2B
+ -
[BH ][CH3SO4 ] + 2BHI
( B = bază: piridină, dietanolamină, imidazol)
Reactivul propriu-zis: anionul metilsulfit care se oxidează cu iod la anion
metilsulfat, iar reacţia necesită apă. Conform cercetărilor recente, baza
ideală este imidazolul.
 Metode titrimetrice de control al medicamentelor

Determinarea apei prin

Metanol anhidru
titrare Karl – Fischer (FR-X)

Biuretă închisă
Titrare până la (I)
consumarea apei Soluţie de titrare

Probă - iod
- dioxid de sulf
- bază (ex. Py)
Titrare până la (II) în metanol anh.
Indicarea punctului de echivalenţă: echivalenţă
- vizual (indicare nesigură);
- la folosirea piridinei drept bază (pH 4 - 5) – galben maro (SO2 cu I2
formează un complex galben în piridină);
la folosirea imidazolului drept bază (pH 6 - 7) - nu se formează complexul
galben alte metode de indicare.
- electrometrice: biamperometrice, bipotenţiometrice, conductometrice etc.
- fotometrice (525 - 600 nm).
 Metode titrimetrice de control al medicamentelor

Determinarea apei prin titrare Karl – Fischer (FR-X)

Absorbanţă
exces de apă

exces de
iod

Vizualizarea spec-
trofotometrică a
punctului de echi-
valenţă
525 - 600 nm

(nm)

400 500 600 700

 Metode titrimetrice de control al medicamentelor

Determinarea apei prin titrare Karl – Fischer (FR-X)

Substanţele insolubile în metanol absolut
Metanol anhidru se dizolvă în etanol absolut, cloroform sau
acid acetic anhidru.

Biuretă închisă
Titrare până la (I)
consumarea apei Soluţie de titrare

Probă - iod
- dioxid de sulf
- bază (ex. Py)
Titrare până la (II) în metanol anh.
echivalenţă
T.(VII – VI) .100
C% =
C% = concentraţia de apă în probă (% m/m); m
VI = volumul de reactiv KF consumat la etapa I a titrării (ml);
VII = volumul de reactiv KF consumat la etapa II a titrării (ml);
T = titrul reactivului KF (mg apă / ml reactiv);
m = masa probei (mg)
Metode titrimetrice de control al medicamentelor

Determinarea apei prin titrare Karl – Fischer (FR-X)

Ecuaţiile chimice nu reflectă complet evenimentele din

sistem, deci calculele nu se pot baza pe stoechiometria lor.
Din acest motiv se folosesc standarde cu conţinut cunoscut
de apă.
Standard solid :
Tartrat de sodiu.2 H2O (15,66 % H2O, se dizolvă relativ
bine în metanol absolut)
Standard lichid :
solvenţi cu conţinut cunoscut de apă, păstraţi în fiole
închise ermetic (sudate)
Metode titrimetrice de control al medicamentelor
Determinarea apei prin titrare Karl – Fischer (FR-X)

A = anod
C = catod
H2 SA = spaţiu anodic
SC = spaţiu catodic
- +
F = placă poroasă
EI = electrozi indicator

Amestec anodic şi catodic:

SO2 + imidazol (sau altă substanţă
bazică) + KI în metanol şi cloroform
C

SC
Proba: în spaţiul anodic (SA)
F
A
Generare de reactiv în spaţiul anodic :
-
SA
EI
2I - 2e- I2
Proces de electrod în spaţiul catodic :
2H + 2e-
+
H2
Metode titrimetrice de control al medicamentelor
Surse de erori în titrarea Karl – Fischer

1) La titrarea apei din cetone, metanolul poate reacţiona cu

cetona generând apă:

R R O-CH
3
C O + 2 CH3OH C + H2O
R R O-CH3
Cetonă Acetal

Remediu: metanolul este înlocuit cu alţi solvenţi

(ex. 2-cloretanol, 2-metoxietanol)
Metode titrimetrice de control al medicamentelor
Surse de erori în titrarea Karl – Fischer

2) Dacă proba conţine cantităţi apreciabile de aldehide, se

consumă apă din probă:

H H SO - +
3
C O + SO2+ H2O + B C BH
R R OH
Aldehidă

Remediu: tehnici speciale de titrare :"flying start“ ( se re-

prezintă grafic viteza de consumare a reactivului adaugat în
funcţie de timp curba de titrare ; prin extrapolarea
părţii finale a curbei de titrare se elimină sursa de eroare –
vezi în continuare)
Metode titrimetrice de control al medicamentelor
Surse de erori în titrarea Karl – Fischer
Tehnica “Flying Start”
8 8

timp de consum al
timp de consum al
reactivului (min)

reactivului (min)
I II
6 6
b b
4 4

2 2
a a
0 0
0 2 4 6 8 10 0 2 4 6 8 10
volum total de volum total de
reactiv adaugat (ml) reactiv adaugat (ml)

Se reprezintă grafic reciproca vitezei de consum al unei doze de reactiv

adăugat în funcţie de volumul total de titrant adăugat. Cazul a) : nu există
proces generator de apă ; Cazul b) : există un proces generator de apă
 Metode titrimetrice de control al medicamentelor
Surse de erori în titrarea Karl – Fischer

3) Compuşii organici ai sulfului, prezenţi în probă, consumă iod:

2R-SH + I2 R-S-S-R + 2HI
Remediu: cuplarea tiolilor cu N-etil-maleinimidă

O O

R-SH + N C2H5 N C2H5

RS
O O
Metode titrimetrice de control al medicamentelor
Surse de erori în titrarea Karl – Fischer

4) Prezenţa peroxizilor şi hidroperoxizilor în probă generează

iod:

R-OOH + 2HI R-OH + I2 + H2O

R
C O O
+ 2HI 2R-COOH + I2
O O C
R
Remediu: titrare la temperatură scăzută ( - 20 oC )
viteza reacţiilor secundare este mult micşorată