MATERIALE BIOCOMPATIBILE

2009

Curs 1
 Introducere
Un biomaterial este un material inert şi nonviabil, utilizat la
confecţionarea unui dispozitiv medical, cu scopul de a interacţiona cu
sistemele biologice

Orice material de origine naturala sau sintetica ce vine in contact cu

tesuturi, sange sau fluide biologice si se foloseste in aplicatii prostetice,
terapeutice sau de depozitare fara a afecta in mod negativ organismele
vii sau componentele acestora.

•aplicaţii medicale
•la dezvoltarea culturilor de celule
•pentru a analiza proteinele din sânge în laboratoare clinice
•echipamente pentru procesarea biomoleculelor
•aplicaţii biotehnologice

Elementul comun este interacţiunea dintre sistemele biologice şi cele

artificiale sau cu materiale naturale modificate.
2500 IC Egipt lemn 1947: J. Cotton
1893-1912: W.A. Lane
Titan şi aliaje de titan
China, America de Sud Plăci de fixare cu şuruburi
Ur, jad
Hieronymus Fabricius ab
Aquapendente (1533-1619)

Opera Chirurgica
sau
Operationes chirurgicae
(1619)
Johannes Schultheiss
Arsenal of Surgery,1655
 Introducere

Biocompatibilitatea este abilitatea unui material de a

realiza un răspuns asemănător gazdei într-o aplicaţie
specifică
Răspunsuri asemănătoare gazdei:
• rezistenţa la coagularea sângelui
• rezistenţă la colonizarea bacterială
• vindecarea normală

Aplicaţii specifice:
• membrane de hemodializă
• catetere urinare
• înlocuiri de articulaţii cu proteze de şold
 Introducere

Membrana de hemodializă poate fi în contact cu sângele

pacientului 3 ore.
O articulaţie de şold poate fi implantată pentru restul vieţii
pacientului.

Materiale biocompatibile 2008-2009

 Introducere

• O mare parte dintre pacienţi necesită 100 100

o proteză din a treia decadă de viaţă

• A crescut speranţa de viaţă

Calitatea ţesutului (% din valoarea la 20 ani)

80 80

• O eventuală schimbare a unei proteze

Speranţa de viaţă (%)

implică risc operator major şi 60
Calitatea ţesutului
60
deteriorări ireparabile ale scheletul în anul 2000

osos
• Se impun durate de funcţionare de 40 40 Calitatea ţesutului
în anul 1900
40

– 50 ani
• În condiţiile creşterii speranţei de 20
Speranţa de
20

viaţă şi a unei mai bune calităţi a viaţă în 1900

Speranţa de
viaţă în 2000
organelor şi ţesututilor, inclusiv la 0 0
vârste înaintate se impune şi o calitate 0 20 40
Vârsta
60 80 100

sporită a materialelor şi dispozitivelor

medicale Comparaţia dintre speranţa de viaţă în anii 1900 şi
2000 cu efectul vârstei asupra calităţii ţesutului
conjunctiv
Cerinţele ce se impun materialelor
destinate protezelor:
• - cerinţe de natură biologică;
• - cerinţe de natură mecanică;
• - cerinţe de natură tribologică;
• - cerinţe de natură constructivă.
Raspunsul biologic la
contactul cu materialele

Un studiu al evenimentelor moleculare si celulare ce urmeaza

contactului cu fluidele biologice sau tesuturile in vitro sau
in vivo de la contactul initial la eventuala culminare a
raspunsului.
 Introducere
Cerinţe de natură biologică

 Condiţia esenţială impusă articulaţiilor este aceea a biocompatibilităţii. Prin

biocompatibilitate se întelege atât lipsa unei reacţii a corpului uman asupra
implantului, cât şi stabilitatea implantului din punct de vedere chimic şi mecanic.
 Înţelegerea şi măsurarea biocompatibilităţii reprezintă obiectivul principal şi
domeniul specific pentru ştiinţa biomaterialelor. Deşi nu se poate stabili o definire
unică şi precisă pentru modul de măsurarare a biocompatibilităţii, cel mai adesea,
biocompatibilitatea unui biomaterial este apreciată prin succesul obţinut în cazul
unei anumite aplicaţii
 Aceste condiţii nu se rezumă numai la protezele masive, ci şi la microparticulele ce
pot lua naştere ca rezultat al uzurii abrazive.
 Pentru stabilirea biocompatibilităţii nu există o metoda cu grad ridicat de
certitudine.
Pentru că cercetările de compatibilitate proteză – organism s-au rezumat numai la
domeniul animal şi nu se poate avea o imagine completă a organismului la diverşi
stimuli externi specifici omului
O altă dificultate majoră, se referă la timpul de încercare mult mai scăzut ca şi
durabilitatea prognozată.
 De aceea, sunt necesare extrapolari ale unor rezultate de câteva săptămâni asupra
unor influenţe biologice pe durate de zeci de ani.
Biocompatibilitatea este un termen general insemnand ca un
biomaterial, dispozitiv sau constructie poate fi adus in contact direct
cu un tesut viu fara a :
•Cauza o reactie daunatoare tesutului (durere, inflamare sau
necroza) care i-ar putea compromite functia ;
•Cauza o reactie sistemica toxica; sau
•Avea potential tumorigenic.
 Introducere
Cerinţe de natură mecanică

• biomaterialele trebuie să îndeplinească simultan condiţia de

rezistenţă, dar şi de rigiditate (în cazul în care înlocuiesc ţesuturi
dure) sau condiţia de flexibilitate (în cazul în care înlocuiesc
ţesuturi moi).
• rezistenţă statică şi dinamică ridicată;
• un modul de elasticitate asemănător cu cel al osului; se evită astfel
salturile de rigiditate în acest „compozit” os – proteză;
• Din punct de vedere al durabilităţii mecanice, cerinţele sunt
diferite de la un implant la altul (de la cateva zile până la zeci de
ani
• stabilitatea proprietăţilor mecanice într-un mediu corporal (de
natură salină).
Exemplu

O articulaţie cocso – femurală este

solicitată de (1...2)·106 cicluri de
sarcină/an.
Forţa de compresiune este de cca.
2000 N în poziţia stând pe un picior, la
o greutate de 600 N.
Solicitarea dinamică în timpul mersului
normal poate creşte până la de patru
ori greutatea corporală.
Forţa de rupere a „gâtului” articulaţiei
sănătoase la un om tânăr este de
10000 N. La oameni în vârstă (care au
oase mai poroase) valoarea forţei de
rupere scade la 5000 N.
Corespunzător sarcinii de rupere de
10000 N, rezistenţa la încovoiere a
osului este de maximum 100 MN/m2.
 Introducere

Cerinţe de natură tribologică

• Deoarece vitezele de alunecare din articulaţii sunt de circa 0,05
m/s, se apreciază că materialele aflate în contact sunt supuse unor
forţe extreme ce au ca efect uzarea lor.
• Din motive geometrice se impune ca viteza de uzare la o
solicitare pe o perioadă de 40 ani să nu depăşească 1 mm/40 ani.
• Este important rolul particulelor de uzură. Individual luate, aceste
particule sunt perfect suportate de organismul uman. Ele nu pot fi
evacuate din articulaţia capsulată având efecte nefaste asupra
funcţionării normale a articulaţiei.
• Coeficientul de frecare trebuie să fie cât mai mic. În plus, trebuie
menţionat că forţele de frecare ce apar la interfaţa os – implant
dau naştere unor tensiuni tangenţiale suplimentare.
 Introducere

Cerinţe de natură constructivă

• Protezele trebuie astfel realizate încât să răspundă şi unor cerinţe
legate de montarea lor în sistemul osos. Implantarea trebuie să fie
simplă şi sigură şi să permită o eventuală reoperare.
• Conceptual, protezele sunt realizate astfel încât să se permită
posibilitatea de ancorare în structura osoasă. Deci, nu trebuie
neglijate posibilităţile de punere în operare şi de prelucrare la cotele
finale.
• Protezelor şi, în special, articulaţiilor, le sunt solicitate o precizie a
formei deosebită, astfel încât componentele conjugate ale
implantului (exemplu „nuca” şi „cavitatea sferică”) să prezinte un
joc similar pe toată suprafaţa.
• Materialele utilizate trebuie, de asemenea, să aibă o prelucrabilitate
superioară, rugozitatea suprafeţelor de alunecare având o importanţă
deosebită pentru comportarea la uzură şi alunecare
Unde se gasesc biomaterialele?
Ati fi considerat aceste materiale
ca fiind biomateriale?
 Aplicaţii Tipuri de materiale
Sistemul scheletal
Înlocuire de articulaţii (şold, genunchi) Titan, aliaje de Ti-Al-V, oţeluri inoxidabile,
polietilenă
Plăcuţe osoase pentru fixarea fracturilor Oţeluri inoxidabile, aliaje cobalt – crom
Cimenturi osoase Poli(metil metacrilat)
Reparaţii ale defectelor osoase Hidroxiapatită
Tendoane şi ligamente artificiale Teflon
Implante dentare pentru fixarea dinţilor Titan, Ti-Al-V, oţeluri inoxidabile, polietilenă
Titan, alumină, fosfat de calciu
Sistemul cardiovascular
Proteze pentru vasele de sânge teflon, poliuretan
Valve de inimă Ţesut reprocesat, oţel inoxidabil, carbon
Catetere Cauciuc siliconic, teflon, poliuretan
Organe
Inimi artificiale Poliuretan
Şabloane pentru repararea pielii Compozite silicon – colagen
Rinichi artificial (homodializor) Celuloză, poliacrilonitril
Maşină inimă – plămâni Cauciuc siliconic
Simţuri
Înlocuiri cohleare Electrozi de platină
Bandaje corneice Poli(metil metacrilat), cauciuc siliconic,
Lentile intraoculare Colagen, hidrogel
 Introducere

Sistemul scheletal

Aplicaţii Tipuri de materiale

Înlocuire de articulaţii Titan, aliaje de Ti-Al-V,
(şold, genunchi) oţeluri inoxidabile,
polietilenă

Plăcuţe osoase pentru Oţeluri inoxidabile, aliaje

fixarea fracturilor cobalt – crom

Reparaţii ale defectelor Hidroxiapatită

osoase
 Stomatologie

Punţi Titan, aliaje de Ti-Al-

V, oţeluri inoxidabile
implante dentare
pentru fixarea
dinţilor
Sistemul cardiovascular

Aplicaţii Tipuri de
materiale

Stenturi Oşel inoxidabil,

aliaje Ni-Ti

Oţel inoxidabil,
Valve de inimă carbon
 Organe

Aplicaţii Tipuri de
materiale
Inimi artificiale Poliuretan

Rinichi artificial Celuloză,

(homodializor) poliacrilonitril
 Introducere

Simţuri

Aplicaţii Tipuri de materiale

Lentile intraoculare Poli(metil metacrilat),
cauciuc siliconic,
hidrogel
Bandaje cosrneice Colagen, hidrogel
In administrarea de medicamente
Aplicatii viitoare-
Inlocuirea tesuturilor
Clasificarea dispozitivelor
medicale
 Din punct de vedere al duratei de uitlizare, ivazivitatii si al
riscurilor la utilizare:
 Dispozitive de clasa I: bandage adezive etc. –invazivitate
redusa, nu vin in contact intern cu utilizatorul
 Dispozitive de clasa a II-a: dispozitive auditive, pompe de
sange, catheters, lentile de contact, electrozietc. –grad de
invazivitite si de risc redus dar pe durate relativ reduse
 Dispozitive de clasa a III-a: pacemakere cardiace,
dispozitive intrauterine, lentile intraoculare, valve cardiace,
implante ortopedice, etc. – considerabil mai invazive si
supun utilizatorul la un risc foarte ridicat
 Fabricarea dispozitivelor medicale

• Unul din primii pasi implica selectia materialelor biocompatibile potrivite .

• Acesta este un pas esential deoarece tipurile de teste cerute pentru
evaluarea dispozitivului depind de natura fizica si chimica a materialelor
componente si de natura expunerii dispozitivului in corp.
• Un material specific poate sa para potrivit pe baza proprietatilor fizice, a
costului si a disponibilitatii dar poate contine compusi chimici toxici.
• Este indicat sa se analizeze materialele candidate intr-o faza initiala pentru
a le elimina pe acelea care sunt toxice, si a le selecta pe acelea care sunt
suficient de biocompatibile sau sunt ne-toxice.
• Constituentii chimici trebuie identificati si cuantificati pentru evaluarea
finala a sigurantei dispozitivului
 Acţiune Executant

Identificarea unei nevoi

concepţie Tratarea unei condiţii Medic/ dentist

Introducere
Înlocuirea unui organ Cercetător
Cosmetică

Proiectarea dispozitivului Medic

Inginer

Ceramist
Sinteza materialelor Metalurgist
Chimist în polimeri

Încercarea materialelor
Proprietăţi mecanice Bioingineer
Toxicologie Inginer mecanic
Biochimist
Biostabilitatea Veterinar
Mecanică
Chimică

Fabricare Inginer
Tehnician

implementare
Sterilizare şi Bioinginer
împachetare Proiectant industrial

Încercarea dispozitivului
Toxicologie Bioinginer
Biointeracţii in vitro Medic/ Dentist
Încercări pe animale

Reglementări
Aprobarea preliminară spre piaţă Specialişti în normative
Studii clinice limitate Agenţie de reglementar
Urmărirea pe termen lung

Medic
Utilizarea clinică Dentist
Optometrist

pacient Analiza după explantare

Înregistrarea explantării Patologist
Examinare patologică Bioinginer
Încercări pentru înţelegerea eşecului
 În activitatea de cercetare şi realizare a dispozitivelor
medicale interacţionează o serie de factori care provin din
sfere diferite ale activităţii umane:
• dorinţa de a alina suferinţa şi moartea;
• senzaţia produsă de o nouă idee ştiinţifică;
• imperativele corporaţiilor de a obţine profit din vânzarea
dispozitivelor medicale;
• relaţia riscuri – beneficii;
• ideea de refacere a capacităţii de muncă;
• mandatul agenţiilor de reglementare de a proteja pacienţii în
calitatea lor de consumatori.
 Introducere

Consideraţiile etice
• Este justificată folosirea animalelor?
• I se permite pacientului să „oprească funcţionarea dispozitivului” dacă
calitatea vieţii nu este satisfăcătoare?
• Poate o companie de dispozitive ortopedice să producă două modele de
proteze de şold: una cu durată de viaţă de 20 ani (pentru pacienţi tineri,
activi) şi alta care are acelaţ preţ dar cu durată de viaţă de 7 ani (pentru
indivizi în vârstă), cu scopul de a salva resurse, astfel încât mai mulţi
indivizi să poată primi îngrijirea potrivită?
• Reglementările şi standardele se adresează cu adevărat siguranţei? Dacă
costul reglementării este mai mare decât costul pentru întreţinerea
sănătăţii şi împiedică îmbunătăţirea dispozitivelor, cine mai are nevoie
de ele?
Stiinta biomaterialelor este un subiect interdisciplinar

Biomaterialistii includ cercetatori in domeniul fizicii, ingineri,

dentisti, cercetatori in domeniul biologiei, chirurgi

Cercetatorii in domeniul biomaterialelor Studiaza interactiunile

substantelor naturale si sintetice si a dispozitivelor implantate cu
celulele vii, componentele acestora precum si cu complexele de
tipul organelor si tesuturilor
• Companiile asigură fonduri pentru cercetarea multor biomateriale şi îşi
însuşesc proprietatea acestora. Cum pot nevoile pacientului să fie cel mai
bine echilibrate cu scopurle financiare ale companiilor? Dacă se consideră
că cineva trebuie să fabrice dispozitive medicale – cum vor fi acestea
disponibile dacă compania nu a decis ca acesta să le fabrice?
• Cum poate cercetarea folosind oameni să conducă la minimizarea riscului
pacientului şi să ofere un raport risc – beneficiu? Cum se poate asigura
cel mai corect consimţământ informat?
• Poate guvernul să plătescă pentru îngrijirea sănătăţii pacienţilor ce
primesc dispozitive care nu au fost încă aprobate formal pentru utilizare
generală de către organismele de reglementare?
 Introducere

Judet în 1946 a înlocuit „nuca” cu o piesă

sub formă de ciupercă, ce s-a ancorat
cu o tijă în gâtul femurului Iniţial, s-a
utilizat polimetacrilatul de metil
(plexiglas).

Rezistenţa mecanică scăzută, ce a condus

la ruperea ştiftului sau necroza
lagărului osos, datorită tensiunilor
mari, precum şi fenomene de uzură
galopantă (rezultă astfel desprinderea
de particule, dând reacţii de corp
străin) au făcut ca durata de utilizare
să nu depăşească 3...5 ani.
 Introducere

În 1950 Moore înlocuieşte proteza din PMMA cu

un superaliaj, ancorând-o în osul femurului
 Tija prezintă zimţi laterali care să pătrundă
în ţesutul osos pentru ancorare
corespunzătoare.
 Şi la acest tip de proteză „contrapiesa” este
de natură umană
 Introducere

Urmare a deficienţelor arătate, se încearcă înlocuirea

totală a articulaţiei. Astfel, contrapiesa (cavitatea
sferică), se confecţionează dintr-un aliaj metalic
Tehnica utilizată de McKee şi Farrar prezintă, însă,
dezavantajul unor deformări accentuate ale
cavităţii (fiind mai subţire) în contact cu
particulele osoase aduse în spaţiul articulaţiei
 Introducere

Charley înlocuieşte cupa de metal cu una

din polietilena de înaltă densitate (PEHD)
 Introducere

Varianta modernă de proteze “pe măsură”

 Introducere

Proteză cu bilă mecanică şi acoperire cu

hidroxiapatită

Articulaţie cu frecare ceramică-ceramică

Introducere
 Journal of Biomedical Materials Research
•Biomaterials
•Journal of Biomaterials Science. Polymer Edition
•Journal of Biomaterials Applications
•Journal of Materials Science: Materials in Medicine
•Journal de Biomatériaux Dentaire

Societatea Romana de Biomateriale

The Society For Biomaterials www.biomaterials.org

www.biomat.net)
(www.devicelink.com)