Arta bizantină

„Arta bizantină este cea mai curată formă de artă religioasă pe care a cunoscut-o creştinismul”
The Meaning of Art, New York, 1951, p. 117.
Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului
Bizantin începând cu anul 476 până în anul 1453. Arta
bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la
rândul ei, a fost influențată de arta Greciei Antice. O
estetică complet nouă va marca arta bizantină. Noua
estetică avea ca principală însușire "abstractizarea". Dacă
arta clasică era marcată de încercări de a creea reprezentări
ce imitau realitatea cât mai veridic, arta bizantină pare a
abandona aceste încercări în favoarea unei abordări mai
simbolice.
Periodizare:
- perioada timpurie (secolele I-V) sau perioada Bisericii
Primare, corespunzându-i arta paleocreştină.
- epoca lui Iustinian (secolul al VI-lea)
- iconoclasmul (secolele VIII-IX)
- renașterea macedoneană (Vasile I 867-886 – Roman III
Argyros 1028-1034 – Mihail IV 1034-1041 – Constantin
IX Monomonahul 1042-1055)
- dinastia comnenă (Alexios I şi Irina Ducas 1081-1118, Hristos Pantocrator, Una dinre cele mai celebre
- Andronic I 1183-1185) icoane din Hagia Sophia- mozaic datat în sec. al XII-
lea.
- Renașterea paleologă (secolul al XIV-lea) - arta bizantină
matură (sec. XIV-XV), până după căderea
Constantinopolului (1453).
 Arta bizantină - arta paleocreştină (secolele I-V)
1. Perioada timpurie (secolele I-V) - arta paleocreştină.
Două evenimente majore au marcat această perioadă:
-edictul de la Milano, promulgat de Constantin cel Mare și Licinius în
313 care a permis creștinismului să devină o religie publică și implicit
artei creștine să evolueze.
-inaugurarea Constantinopolului(330), care avea să devină nu numai
capitala, ci și centrul artistic al Imperiului Roman de Răsărit.
Constantin cel Mare inițiază un program complex privind dezvoltarea
capitalei ce-i poartă numele. Apar noi spații publice cu grupuri
statuare, se construiește forumul lui Constantin. Acesta avea în
centru Columna lui Constantin, deasupra având statuia împăratului
reprezentat precum zeul Apollo, apar noi biserici, se construiește
catedrala Hagia Sophia și se începe construirea Bisericii Sfinților
Apostoli.
Să menționăm și Hipodromul, amenajat tot în această perioadă,
un adevărat focar sportiv și cultural al marelui oraș. Putea găzdui
peste 100.000 de spectatori. Biserica din Dura Europos – reconstrucție întreprinsă de
Universitatea Yale la începutul anilor 1930. In prezent la
Arta paleocreștină Dura Europos mai pot fi observata doar fundația acesteia.

Arhitectura
În primele secole creștine, datorită faptului că religia creștină nu era
recunoscută oficial, cultul acesteia se oficia în case particulare,
catacombe, și ulterior după Edictul de la Milan în biserici.
1. Casele particulare
Primele locuri în care se desfășurau ritualurile noului cult creștin erau
casele particulare, care aveau încăperi specializate în acest scop.
Amintim aici casele de la Dura Europos, pe malul Eufratului
(începutul secolului al III-lea). Acestea aveau un plan dreptunghiular,
curte interioară, o sală în care se afla vasul pentru botez (baptisteriu)
și un spațiu ce servea în scop liturgic. Peretii bisericii de la Dura
Europos au fost pictati intre 232 si 256 numarandu-se printre primele
exemple ale artei crestine care au supravietuit pana in prezent. Pe
peretele pe care se afla scena vindecarii paraliticului, se gaseste cea
mai veche reprezentare a lui Hristos descoperita pana acum.
 Arta bizantină - arta paleocreştină (secolele I-V)
2. Catacombele - Catacombele erau cimitire săpate în stâncă, la marginea orașelor. Cele mai multe s-au
descoperit în zonele: Roma, Napoli, Sicilia. Acestea cuprind galerii strâmte și înalte, camere cu firide în care
erau așezate trupurile celor decedați și camere transformate în sanctuare (cu altare și decorate cu picturi
religioase).

Hipogeul de pe strada latină, 315-360, Roma

Catacomba Priscille, capela

greacă, sec. III, Roma
 Arta bizantină - arta paleocreştină (secolele I-V)

Adorarea magilor, sec. III, Catacomba Priscille,

Pește și coș de pâine, sec. II, Catacomba Sf. Callis,
cripta Luciniei, Roma.

Maiestas Domini, sec. IV, Catacomba Bunul Păstor, sec. III, Catacomba Priscille, Roma.
Pietro Marcellino
 Arta bizantină - arta paleocreştină (secolele I-V)

3. Bisericile - La mijlocul secolului al III-lea, un prim

edict de toleranță permite construirea la Roma a unor
case-biserici (domus eclesiae), dar care au fost
distruse în secolul al IV-lea, în perioada ultimei mari
persecuții.
Primele biserici creștine au apărut în secolul al IV-lea,
după domnia lui Constantin cel Mare și Teodosiu I.
Planul lor semăna cu cel al vechilor bazilici romane,
dar cu unele adaptări. Acesta cuprinde:
- exonartexul: spațiul de trecere de la lumea reală la
cea divină;
- 3-5 nave, dintre care cea centrală este mai înaltă și
cele laterale sunt mai joase și înguste, pentru a
primi cât mai mulți credincioși; absida semicirculară
a altarului, în centrul căreia era amplasat altarul
pentru oficierea liturghiei.
Aceste biserici erau acoperite cu tavane drepte pe
șarpantă de lemn sau bolți. La exterior, bisericile erau
simple, din cărămidă, austere și fără decorații bogate.
Întreaga atenție se concentrează asupra interioarelor
în care se adună credincioșii, interioare bogat
decorate, mai ales cu fresce și mozaicuri. Niciun
monument din secolul al IV-lea nu se mai păstrează în
starea lui inițială datorită intervențiilor repetate de-a
lungul timpului. Cu unele variante, schema acestor Basilica lui Constantin din Trier,
biserici va fi răspândită în întreaga lume creștină. Germania, 310 - Aula Palatina
 Arta bizantină - arta paleocreştină (secolele I-V)
Simboluri si imagini

Primele imagini folosite de creștini (în catacombe) sunt cele

simbolice, de tip imagine - semn pentru redarea esențialului și o
înțelegere rapidă. Printre simbolurile cele mai utilizate se
numără:
-crucea: simbolul credinței creștine;
-peștele, mielul, păstorul: simboluri ale lui Iisus;
-porumbelul: simbolul Sfântului Duh;
-păunul: simbolul nemuririi;
-palmierul: simbolul victoriei asupra morții.
În secolul al III-lea, simbolismul nu mai este suficient, iar
pictura trece la teme figurative, ca instrument de propagandă
pentru creștinarea păgânilor, Hristos fiind figurat în mai multe
ipostaze alegorice pentru a-l deruta pe cel neavizat într-o
perioadă de mari persecuții. Cele mai frecvente reprezentări Mielul -simbol paleocrestin , San Vitale,
sunt: Ravenna, Italia
-Bunul Păstor: Hristos sau Dumnezeu;
-Orfeu: Dumnezeu îmblânzitor de suflete;
-Psyche: sufletul desprins de trup;
-raiul: peisaje cu arbori și flori pentru a se reprezenta locul unde
sufletele credincioșilor ar fi mântuite;
-Cina cea de Taină;
-Orantele: femei în poziții de rugăciune.
-Isus ca Orfeu, pictură murală din catacomba sfinților Petru și
Marcellinus
Treptat, imaginile devin tot mai narative, cu subiecte din
cărțile sfinte, din care predomină cele referitoare la viața și
minunile lui Isus. O dată cu creșterea importanței picturii, ca
instrument educativ ce ilustrează triumful creștinismului, se
stabilește și o iconografie creștină. Iisus apare reprezentat ca
un bărbat matur, cu barba, păr negru sau castaniu până la Scena Bunului Păstor - Sant'Apollinare in
umeri, în atitudini majestuoase, încadrat de Alfa și Omega Classe, Ravenna, Italia
(simboluri ale eternității) și cu aureolă pe cap.
 Arta bizantină - epoca lui Iustinian (secolul al VI-lea)
Apogeul realizării artistice în primele secole ale Imperiului
Bizantin a culminat sub domnia împăratului Iustinian (527-565).
Ctitor prin excelenţă şi în virtutea unei vocaţii incontestabile care
i-a şi atras supranumele de φιλοκτιστης (iubitor de construcţii),
Iustinian a probat o capacitate neegalată în a construi şi decora
edificii creştine (iniţiind refaceri ale unor cunoscute construcţii
constantiniene). Momentul de apogeu pe care îl reprezinte
sinteza iustiniană, e cunoscut sub numele de ,,prima vârstă de
aur” din istoria artei bizanine. Principalele realizări ale acestei
perioade sunt:
-reconstrucția catedralei Hagia Sophia[9], care fusese distrusă în
timpul Răscoalei Nika.
- 550: Continuarea lucrării la Bisericii Sfinților Apostoli din
Constantinopol.
-527 - 565: Ridicarea Mănăstirii St. Caterina din Peninsula Sinai.
- 527 - 548: Începe construcția bazilicii San Vitale din Ravenna.
Arta monumentală în componenţa ei decorativă (plastică şi
iconografică), urmează în linii mari aceeaşi evoluţie ca şi
arhitectura. Se observă acest lucru în marile centre precum
Constantinopolul, Ravena şi Roma.
Principala bazilică a capitalei imperiale, consacrată lui Hristos,
„Întelepciunea lui Dumnezeu” (Sfânta Sofia) fusese contruită
inițial în vremea lui Constantin şi Constans. Ea a fost incediată în
404 pe vremea tulburărilor provocate de exilul sfântului Ioan Împăratul Iustinian, detaliu din
Gură deAur. Reconstruită pe timpul lui Teodosie al II-lea ea a fost mozaicul din Bazilica San Vitale
încă o dată distrusă în timpul rascoalei Nika, în 532.
Reconstrucția edificiului i-a permis lui Iustinian să-şi afirme
reprezentându-l pe Iustinian și
vocația sa de constructor, exprimată atât în capitală cât şi în suita de curtea sa.
provincie prin ridicarea de noi biserici sau alte edificii.
 Arta bizantină - epoca lui Iustinian (secolul al VI-lea)
Împăratul va încredinţa unor savanţi precum
geometrului Antemios din Tralles şi fizicianului Isidor din
Milet, construirea unei imense bazilici cu cupolă (Sf.
Sofia).
Din păcate, în urma unui puternic cutremur de
pământ, cupola se va dărâma şi va fi refăcută în 563.
Caracteristica acestei biserici era tocmai mărimea
cupolei, cu un diametru iniţial de 31 m, ridicată la o
înălţime de 50 m. Această cupolă domina întreg edificiul.
Procopius de Ce-zareea spunea că ea „este atât de
uşoară şi aeriană, că pare că stă mai puţin pe ziduri Catedrala Sfântă Sofia de la Constantinopol,
decât că este suspendată cu un lanţ de aur din înaltul 2004
cerului”. Susţinută de patru mari arcuri, care se sprijină
pe patru piloni foarte puternici, ea se propteşte la est şi
la vest pe două mari semicupole, care la rândul lor au ca
punct de susţinere trei nişe semicirculare. Cupola
reprezenta de fapt împărăţia lui Dumnezeu, care o
domină pe cea a oamenilor. În timpul diverselor
ceremonii ce vor avea loc până la 1453, împăratul ocupa
spaţiul de sub cupolă tocmai pentru a aminti asistenţei
legătura sa cu Dumnezeu, în centru fiind sferă cerească
şi trimisul pe pământ, împăratul. Prin abilitatea lor
extraordinară arhitecţii au reuşit să facă în acelaşi timp şi
un edificiu solid, de proporţii armonioase, realizând o
adevărată capodoperă. Cupola Catedralei Sfânta Sofia susţinută de
cele patru coloane uriaşe
 Arta bizantină - epoca lui Iustinian (secolul al VI-lea)
Sfânta Sofia nu a fost singura
capodoperă din timpul lui Iustinian. În
vremea sa au fost construite şi alte
biserici, într-un stil care dovedeşte
ingeniozitate şi noutate. Din păcate
multe dintre acestea au fost distruse de-
a lungul anilor. O mărturie în acest sens
este catedrala San Marco din Veneția
care a avut ca model biserica Sf.
Apostoli din Constantinopol construită
de Iustinian, care nu s-a mai păstrat
până astăzi. La Constantinopol se mai
păstrează bisericile: Sfinţii Serghie şi Ravenna, San Vitale, Împărăteasa Teodora cu suita
Vach după un plan octogonal, precum şi
sfânta Irina. Cel mai bine s-au conservat
bisericile din Ravena: sfântul Apolinarie
în Classe, sfântul Apolinarie îl Nuovo
(ultima tot după un plan octogonal). La
Tesalonic Iustinian a refăcut biserica
sfântul Dumitru, care păstrează până
astăzi forma ei originală, iar la Efes
biserica sfântul Ioan Evanghelistul.
Toate acestea sunt capodopere care
strălucesc prin frumuseţea placajelor, a
pavimentelor de marmură policromă, ori
a mozaicurilor cu un decor deosebit de Ravenna, San Vitale, Sf. Treime – Filoxenia lui
bogat. Avraam – scene din Vechiul Testament
Arta bizantină - iconoclasmul (secolele VIII-IX) și renașterea
macedoneană
Dupa perioada lui Iustinian (527 – 565), în care arta
bizantină cunoaste apogeul si stagnarea intre secolele VIII-
IX, in asa numita perioada iconoclasta, arta bizantina traieste
o noua renastere, cunoscuta in istoria artei sub numele
dinastiei care guverna Bizantul – Renasterea Macedoniana.
Aceasta perioada incepe cu intronarea Bazileului Vasile I-ul
Macedoneanul (881 – 886). In aceasta perioada este abolit
total iconoclasmul si o noua reinnoire a artei bizantine are loc
in Bizant si pe intreg teritoriul stapanit de imperiu. Primul
domeniu care “renaște” este arhitectura și două mari
mănăstiri sunt inaugurate. Prima este Hosios Lukas, situata
langa Distomo, in Boeotia. Manastirea gazduieste pana in
zilele noastre superbe exemple de fresce si mozaicuri din
aceasta perioada. O alta manastire celebra din aceasta
perioada este Nea Moni din Chios, Chios fiind o insulă
Greacă, aflată în Marea Egee, la 7 km de coasta Turciei. O
alta forma de arta care s-a dezvoltat in perioada macedoniana
este sculptura iconica si producerea unor tripticuri sculptate
in fildes si in bronz aurit de o frumusete extraordinara. Cel
mai cunoscut triptic din aceasta perioada este fara indoiala
tripticul Harbaville, aflat astazi in Muzeul Louvre. Tripticul ii
infatiseaza pe Iisus, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul.
Partea posterioara a tripticului ii reprezinta pe multi dintre
Apostolii si Sfintii bisericii ortodoxe contemporane dinastiei.
 Arta bizantină - renașterea macedoneană

Coborârea la Iad și Spălarea picioarelor -mozaic de sub arcada peretelui de nord a pronaosului
catoliconului de la Hosios Lukas
 Arta bizantină - renașterea macedoneană

O alta formă de arta care s-a dezvoltat în perioada macedoniană este sculptura iconica și producerea unor tripticuri sculptate in
fildes si în bronz aurit de o frumusete extraordinara. Cel mai cunoscut triptic din aceasta perioadă este fără indoiala tripticul
Harbaville, aflat astazi in Muzeul Louvre. Tripticul ii infatiseaza pe Iisus, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul. Partea posterioara a
tripticului ii reprezinta pe multi dintre Apostolii si Sfintii bisericii ortodoxe contemporane dinastiei.
O alta comoara culturala si artistica rămasă din aceasta perioada este o placa de fildeș aurit care făcea parte din același triptic, sub
numele Romanos si Eudoxia.
 Arta bizantină - dinastia comnenă (1081-1180)
În aceasta perioada a avut loc maturizarea culturii bizantine. S-au înregistrat, de
la Caucaz până în Peninsula Balcanică, vii interferente cultural și o remarcabilă
circulație de valori estetice, care au creat arta ambiantei bizantine.
Datorita populațiilor eterogene și tradițiilor acestora, aflate în Imperiul Bizantin,
s-au constatat influențe reciproce.
Perioada coincide cu misiunile pentru creștinarea slavilor, finalizate cu
creștinarea sârbilor și bulgarilor și a rușilor. Populația slavă a fost un puternic
mediator care a transferat de la o zonă geografică la alta categorii varietate de
forme și concepții artistice. În afara lor, călugări din Asia Mică, din Mesopotamia,
Armenia de sud și Capadocia au călătorit spre Apus și au purtat cu ei semnele
culturii bizantine.
Arhitectura
În arhitectura civilă, este consemnata faima palatelor imperiale și luxul capitalei
bizantine. Construirea complexului rezidențial continuă tradiția “Casei lui
Iustinian”. Una dintre reședințe, transformată în palat, a fost Palatul Blachernelor
din Constantinopol.
Arhitectura religioasă
În zona ambianței bizantine, adică Constantinopol, Peninsula Balcanică
(Macedonia, Tracia, Serbia, Bulgaria, Grecia), Italia, Armenia, Asia Mica:
1. biserica-hală, cu înălțimea egală a navelor (biserica Sfânta Sofia din Ohrida,
Macedonia)
2. biserica-sală, cu nava dreptunghiulara sau pătrată, răspândită în Bulgaria
3. planul în cruce greacă, în Grecia, Macedonia (“tip macedonean”), prezent si la
Veneția (basilica San Marco)
Arhanghelul Gavriil, detaliu din scena
4. Planul catolicon-athonit răspândit in Grecia
5. Tipul central cu cupola în Peninsula Balcanica, Grecia, Armenia, arhipelagul Egeic
Buneivestiri, Biserica Sfantul Nicolae
Dimensiunile sunt în general mici, diametrul cupolei nedepășind 10 m. Kasnitzis - Kastoria
Monumente tot mai multe se datorează ctitorilor nobili. Populația satelor din
Balcani a fost interesată să construiască biserici. Rezulta monumente pretențioase,
dar si modeste, la sat.
 Arta bizantină - dinastia comnenă (1081-1180)
Pictura monumentală - datorită populațiilor eterogene și a tradițiilor
proprii ale acestora, aflate în cadrul Imperiul Bizantin, s-a constatat o
extraordinară circulație a formelor plastice. Se definitivează programul
iconografic al bisericilor, astfel principalele zone acoperite de pictură erau:
cupola centrală, în care prezentată „biserica cerească”, în calotă fiind Hristos
Pantocrator (Atotputernic.). Pandantivele erau rezervate prezentării Celor
patru evangheliști .
Altarul avea pe boltă pictată scena Maicii Domnului cu pruncul în brațe
înconjurată de îngeri. Distribuția iconografică a scenelor a fost precizată
treptat. Se afirmă pe deplin un stil solemn, elevat, chemat să exprime
momentele cele mai profunde ale religiozităţii greceşti. Element
precumpănitor ai picturii devine linia delicată, abstractă, stilizată; se
răspândește pe larg fondul de aur, care scoate imaginea în afara timpului şi a
spaţiului, bogatele planuri secundare arhitectonice de altă dată se simplifică
şi se schematizează tot mai mult.
Stilul bizantin clasic, produs de arta metropolitană, a ajuns la maxima sa
înflorire pe teritoriul Constantinopolului. De la jumătatea secolului al Xl-lea
Constantinopolul îndeplineşte o funcţie cu totul excepţională,
transformându-se într-un centru artistic de care depind aproape toate şcolile
provinciale şi naţionale.
Codicele metropolitane - miniaturile
Evoluția artei comnene se poate urmări mai ușor în cele mai importante
codice metropolitane. De la sfârșitul secolului al Xl-lea miniatura începe să Alexios I Comnenul înaintea lui
aibă o funcţie extraordinar de importantă întrucât expansiunea artei Hristos, sec. XII. Dintr-un codice
metropolitane era strâns legată de pătrunderea manuscriselor, care ajungeau cu Arsenalul Dogmatic al lui
cu uşurinţă pînă in cele mai îndepărtate regiuni ale vastului imperiu. Euthymios Zigabenos. Roma
Biblioteca Vaticana. Paris,
Bibliotheque Nationale.
 Arta bizantină - dinastia comnenă (1081-1180)

Printre operele de pictură monumentală din a

doua jumătate a secolului al XII-lea cele de origine
mai veche sunt mozaicurile (acum pierdute) din
nartexul bisericii Adormirii Maicii Domnului de la
Niceea, mozaicurile bisericii Arhanghelul Mihail de la
Kiev, fondată în 1108, constituie exemplarul mai
aproape, cronologic vorbind, de pictura
monumentală.
În cursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XII-
lea au mai fost executate şi celebrele mozaicuri de la
Dafni.
Desenul nu relevă mai puţină perfecţiune. Figurile
sunt de proporţii delicate, extremităţile sunt fin
modelate, veşmintele cad în falduri armonioase, care
amintesc de anticele drapări. Feţele sunt modelate
dozându-se trecerile de la un ton la altul, ceea ce le
conferă sensul volumului. Mişcările figurilor sunt
naturale, dezinvolte, uşoare şi amintesc de motivele
elenistice. Peisajul este subordonat figurilor; unele
construcţii arhitectonice, reduse la două sau trei
tipuri fundamentale, au doar un scop ornamental.
Trădarea lui Iuda, partea de nord a
pronaosului catoliconului de la Daphni
 Arta bizantină - dinastia comnenă (1081-1180)
Tot din această perioadă trebuie
menționate si cele două mozaicuri
ale secolului al XII-lea din tribuna
de sud a Sfintei Sofia, şi anume
portretele Comnenilor şi o
uimitoare Deisis.

Împărăteasa Zoe şi Constantin Monomahul –

mozaic din tribuna de sud

Alexios Comnenul (detaliu),

anul 1122. Constantinopol, Ioan Comnenul (1118—1143) și împărăteasa
Sfânta Sofia (tribuna de sud). Irina, fiica lui Ladislau al Ungariei
 Arta bizantină - dinastia comnenă (1081-1180)
Din pictura monumentală metropolitană au ajuns
până la noi, în afara mozaicurilor, numai două cicluri de
fresce databile cu precizie: primul decorează biserica
Sfântul Pantelimon din Nerezi, Serbia. Inscripţia în
greceşte de deasupra intrării nartexului informează că
biserica a fost ridicată în 1164 din porunca lui Alexios
Comnenul care, aşa cum s-a stabilit recent, era fiul lui
Constantin Anghelos şi al porfirogenetei Teodora, fiica lui
Alexios I Comnenul. Inscripţia însăşi ne relevă legătura
picturilor cu Constantinopolul, întrucît comitentul era
membru al familiei imperiale, şi stilul frescelor nu face
decât să confirme mărturia pisaniei.
Al doilea exemplu de pictură monumentală
metropolitană din secolul al XII-lea este constituit din Coborârea de pe cruce -biserica Sfântul Pantelimon
importantele fresce de la catedrala Sfântul Dumitru din din Nerezi, 1164, Serbia
Vladimir, una dintre cele mai de seamă opere de artă
bizantină. Aceste fresce, atribuite vreme îndelungată şi
fără rezerve meşterilor ruşi, se datoresc în schimb unor
meşteri greci, cum s-a lămurit în cursul descoperirii lor.
Catedrala Sfântul Dumitru a fost construită în jurul
anului 1194 de către Vsevolod Bolşoe Gnezdo, mare
cneaz de Vladimir şi Suzdal. Acesta şi-a petrecut anii
tinereţii (1162—1169) la Constantinopol unde a învăţat
să aprecieze frumuseţea acelui aparat liturgic şi a acelei
arte.

Arhanghelul Gavriil și Vizitația – Kurbinovo,

1191, Macedonia
 Arta bizantină - dinastia comnenă (1081-1180)
Pictura bizantină de șevalet – icoanele

În Bizanţ, icoanele de dimensiune redusă,

care prin tehnica execuţiei se apropie de
miniaturi, au avut o mare răspândire. Adesea
aceste icoane mici, create pentru rugăciunea
individuală în capelă sau în chilia
călugărească, alcătuiesc dipticuri, tripticuri şi
chiar polipticuri. În sfera acestui tip de icoane,
pictate încă din a doua jumătate a secolului al
Xl-lea, intră un diptic cu cele douăsprezece
Praznice, un fragment cu Adormirea Maicii
Domnului, partea centrală a unui triptic cu
Naşterea lui Hristos, Fuga în Egipt, Fuga
Sfintei Elisabeta în pustiu şi Uciderea
pruncilor, patru scene din viaţa sfântului
Nicolae (Sinai). Un exemplar fundamental al
picturii metropolitane de şevalet din secolul al
XII-lea este celebra icoană a Fecioarei din
Vladimir de la Galeria Tretiakov din Moscova.
S-a dovedit că această icoană se afla încă din
1155 în Rusia unde fusese adusă, pe mare,
Maica Domnului din Vladimir
de la Constantinopol.
 Arta bizantină - renașterea paleologă (1259 – 1453)

Al doilea apogeu (din nefericire si ultimul) al artei

bizantine in Constantinopol are loc in timpul ultimei dinastii
bizantine, cea a Paleologilor (1259 – 1453). Aceasta sublima
reprezentare artistica va purta titulatura de Renașterea
paleologă, care dupa caderea Constantinopolului va deveni
un “declansator” artistic important in Renasterea italiana.
Deși sub dinastia Paleologilor începe decăderea politica si
militara a Imperiului Bizantin, arta isi păstrează nota de
splendoare și fast. Fresca înlocuiește complet mozaicul și
este dispusă pe toată suprafața peretelui. Subiectele sunt
îmbogățite cu noi episoade din viața lui Iisus sau ale sfinților.
Personajele sunt surprinse în mișcare, concretizată prin
gesturi avântate, libere, falduri fluturânde. Chipurile sunt mai
puțin severe, mai delicate, iar paleta cromatică este rafinată,
cu efecte pitorești.
Am ales ca reprezentativa pentru aceasta perioada artistica
Manastirea Chora, din Istanbul. Manastirea Biserica Chora – cupola paraclisului,
(Biserica) Chora (astazi muzeu) se afla, initial, in afara 1315-1321, Constantinopol
zidurilor Constantinopolului, zidite in secolul al IV-lea de
Constantin cel Mare, la sud de Cornul de Aur. Chora, biserica
monahala a Mantuitorului, isi trage numele de la o expresie
care inseamna „din camp” sau „din afara zidurilor”.
 Arta bizantină - renașterea paleologă (1259 – 1453)
Teodor Metochites, un important demnitar de
stat si un bizantin extrem de influent, este ctitorul
celor mai multe dintre mozaicurile si frescele
Bisericii Chora. Mozaicurile si frescele ctitorite de
Teodor au fost realizate intre anii 1315-1321. Aceste
mozaicuri sunt cele mai reușite exemple de arta
bizantina din perioada renascentist-paleologe.
Minunățiile ce îmbracă pereții interiori din Chora
sunt toate făcute de meșteri anonimi.
La aproximativ 50 de ani după cucerirea
Constantinopolului (din anul 1453), Atik Ali Pasa,
marele vizir al sultanului Baiazid al II-lea, a ordonat
ca Biserica Chora sa fie transformata in moschee –
Kariye Camii. Otomanii au acoperit mozaicurile si
frescele bisericii cu un strat de mortar. Mortarul si
cutremurele, frecvente in zona, au afectat, mai mult
sau mai puțin, o parte dintre operele de arta
bizantine. Biserica este structurata in trei părți
distincte: pridvorul, naosul si paraclisul sau capela
laterala.
Biserica Chora păstrează șase domuri: doua
deasupra pronaosului, unul deasupra paraclisului si
alte trei deasupra naosului central. Principala ușa de
intrare se afla pe fațada vestica. Programului
iconografic de la Chora începe cu reprezentări
inspirate din viața Fecioarei și a Mântuitorului.
Strămoșii acestora sunt reprezentați în canelurile
cupolelor de nord și sud a innernarthex-ului. Sursa
principală a episoadelor din viața Fecioarei, care
apar în pronaos, au fost inspirate din Tabloul votiv cu Teodor Metochites prezentându-și
Protoevanghelii sau Evanghelile apocrife. biserica în fața tronului lui Hristos, pronaos,
timpanul de deasupra intrării în naos
 În anul 1948, Thomas Whittemore si Paul
Underwood, membri ai Institutului de Bizantinologie
din America si ai Centrului de Studii Bizantine din
Dumbarton Oaks, au sponsorizat un întreg program
de restaurare a Bisericii Chora. Din acel an si pana
astăzi, clădirea a încetat sa mai fie folosita pe post
de moschee. In anul 1958, Biserica Chora a fost
deschisa publicului ca muzeu bizantin – Kariye
Muzesi.

Genealogia lui Hristos, de la Iacob la Adam, la

baza turlei sunt reprezentați cei 12 fii ai lui
Iacob, domul de sud al pronaosului
Planul general al Chorei și localizarea mozaicurilor pe
suprafețele arhitecturale (după P. A. Underwood)
Pogorârea la Iad – frescă de pe calota de est a paraclisului, Chora, Istambul