Professional Documents
Culture Documents
Statuia lui
Ghilgameș
. Civilizația
babiloneană a lăsat
moștenire Codul lui
Hamurapi, primul
cod de legi scrise. A
fost descoperit la
Susa, incizat pe o
stelă.
Civilizația asiriană
Cele mai importante centre au fost Assur și Ninive unde
s-au descoperit monumente, palate, temple etc., un
exemplu fiind palatul lui Sargon al II-lea, dar și
sculpturi ale regilor cu caracter războinic sau în timpul
campaniilor de vânătoare. S-au păstrat și sculpturi în
relief.
Regele Assurbanipal (669-630) a înființat la Ninive o
bibliotecă ce conținea un număr impresionant de lucrări
din întregul Orient (copii ale textelor religioase, literare,
mituri, imnuri etc). La palatul său din Ninive s-a
descoperit printre altele și celebra scenă Leoaica rănită
datată în sec. al VII-lea î.Hr.
Reprezentările artistice continuă să utilizeze elemente
bazate pe forță, vitejie, transmițând mesaje de
avertisment la adresa potențialilor invadatori.
Poarta zeiței Iștar. Detaliu.
Are o ornamentație de
cărămidă smălțuită așezată
în mai multe etaje.
Civilizația Neo Babiloneană
După moartea regelui
Assurbanipal puterea Asiriei a
decăzut și locul va fi luat de
Babilon. Prestigiul orașului a
fost recâștigat sub regele
Nabucodonosor al II-lea (605-
562 î.Hr.) Intrarea în palatul
ridicat de el se făcea prin
Poarta zeiței Iștar decorată
cu frize considerate creații
remarcabile. În apropiere de
palat se găseau și celebrele
Grădin Suspendate ale
Semiramidei.
Civilizația persană
Apogeul culturii persane a fost atins în secolul al VI-lea î.Hr. de
când datează palatul lui Darius din Susa. Celebră rămâne Friza
arcașilor considerată proba măiestriei și rafinamentului în arta decorării
și stilizării.
Astfel, Mesopotamia a lăsat moștenire:
-alfabetul
-remarcabile contribuții în domeniul dreptului și al astronomiei
-arcul și bolta
-cărămida și bitumul, mozaicuri murale din cărămidă policromată
-cunoștințe în domeniul matematicii
-în artă au adus ca progres acordarea unui loc important omului,
în reprezentări puterea lui fiind una animalică, evidențiată mai
ales în scene de luptă și triumf, în cazul figurilor de zei sau regi.
Cele mai importante epoci ale artei egiptene au fost:
Imperiul Vechi (dinastiile III-VI, 2700-2200 Î.Hr.)
Imperiul Mijlociu (dinastiile XI-XII, 2060-1786 î.Hr.)
Imperiul Nou (dinastiile XVIII-XX, 1556-1080 î.Hr.)
Civilizația Egiptului Antic s-a dezvoltat în jurul fluviului Nil cel care fertiliza pământul
în urma inundațiilor.
Arta egipteană a evoluat în strânsă legătură cu religia, normele religioase fiind respectate
atât în ceea ce privește modalitățile de reprezentare a zeilor și a oamenilor dar și în
privința modului de decorare a edificiilor funerare sau a construcțiilor destinate cultului.
În rândul egiptenilor se dezvoltase ideea conform căreia sufletul poate dobândi
nemurirea. Aceste credințe au influențat și reprezentările lor artistice. Ideea nemuririi
sufletului a determinat construirea unor morminte masive unde era depus trupul
îmbălsămat alături de o statuie a defunctului dar și cele necesare traiului de dincolo. Ele
erau destinate faraonilor, zeilor și aristocrației, oamenii obișnuiți fiind înmormântați
direct în pământ.
Credeau că o parte a sufletului numită ka, nu moare odată cu trupul ci trăiește în
continuare cu aceleași nevoi pe care le avea defunctul și înainte de moarte.
Astfel arta egipteană a fost considerată o artă religioasă și funerară. Cultul morților a
influențat puternic cultura și civilizația egiptenilor.
Arta egipteană s-a remarcat în domeniul picturii, sculpturii și arhitecturii.
Pictura
În pictură se utilizează perspectiva psihologică prin care personajele
principale, de obicei faraonul si/sau regina erau reprezantate mai mari
decât restul personajelor chiar dacă erau sau nu în același plan cu
personajele principale.
În ceea ce privește culorile utilizate, acestea aveau caracter simbolic: astfel
albul era culoare funerară, roșu era culoarea forțelor negative, culoarea
zeului Seth. iar albastrul, culoarea cerului și auriul, culoarea trupurilor
zeilor erau culori faste; verdele era culoarea bucuriei, a vieții vegetale, a
sănătății și a tinereții, reprezentându-l pe zeul Osiris.
Pictura era în general utilizată pe pereții piramidelor, exprimând bogăția
vieții Egiptului antic fiind utilizate teme din viața de zi cu zi: activități
agrigole, scene de vânătoare, pescuit, diverse ospețe etc. Era obligatoriu
să se respecte regulile tradiționale, pentru ca ceea ce era pictat să poată fi
adus la viață. Din perioada Regatului vechi nu s-a păstrat decât un singur
fragment de pictură ce reprezintă un cârd de gâște. Tematica picturii se
diversifică în perioada regatului nou când apar și scene de luptă, scribi,
dansatoare dar și personaje străine.Tehnica în care se lucra era encaustica.
Sculptura
Sculptura a fost utilizată pentru realizarea statuilor ce reprezentau
imaginea defunctului. Caracteristica esențială a sculpturii egiptene
este frontalitatea respectându-se ca și în cazul picturii normele
religioase. Sculptorul era considerat cel care te face să trăiești după
moarte, având misiunea de a lucra o operă care să dureze cât mai
mult simbolizând întruparea defunctului.
În afară de aceste statui, s-au descoperit în mormintele egiptene și
numerose sculpturi de mici dimensiuni care aveau rolul, după
revenirea la viață, să-l slujească pe cel decedat.
Printre cele mai reprezentative opere de sculptură se numără:
- Din perioada Regatului Vechi: Scribul, Faraonul Rahotep și soția
sa Nofret
- Din perioada Regatului Nou portretul reginei Nefertiti, statuile
faraonilor Ramses al II-lea și Tutmes al III-lea.
Frontalitatea în sculptură se referă la realizarea personajului din
față și strict simetric, cu privirea senină, relaxat, cu un picior
ușor avansat (pasul spre eternitate)
Scribul.
Statuie
din
calcar,
ochi de
cristal
Nefertiti
Arhitectura egipteană
Reprezentative în acest sens sunt construcțiile funerare și templele.
Construcțiile funerare sau mormintele trebuia să îndeplinască trei
condiții majore pentru ca defunctul să capete nemurirea:
Îmbălsămarea trupului
Sculptarea statuilor
Celebrarea cultului funerar specific de către preoți
Astfel fiecare mormânt era construit după anumite planuri bine puse la
punct.
În perioada Imperiului Vechi mormintele se numeau mastaba (construcții
funerare în formă de trunchi de piramidă)și se compuneau ca de altfel
toate edificiile funerare din:
-camera funerară unde se depunea trupul defunctului la care se ajungea
printr-un coridor.
-camera ofrandelor unde se oficiau slujbele și unde avea acces familia
celui decedat.
-serdab sau cameră închisă în interiorul piramidei, unde se așeza statuia.
Treptat ele au evoluat la piramide cum sunt: piramida lui Djoser de la
Sakarah, o piramidă în trepte sau cele de la Giseh ale faraonilor Keops,
Kefren și Mykerinos. Cele din urmă erau ansabluri complexe alcăturite
din temple funerare, piramide mai mici ale reginelor, mastabale ale
dregătorilor și preoților etc.
Templul era considerat la egipteni casa zeului unde el
era chemat prin intermediul slujbelor oficiate de preoți,
pentru a fi îngrijit, pentru a se odihni și regenara
putând astfel să-și îndeplinească pe viitor menirea. Din
acest motiv și spațiul era atent amenajat iar accesul se
făcea după gradul de inițiere. Templul era o construcție
dreptunghiulară împrejmuită de un zid. Accesul se
făcea pe o poartă prevăzută cu turnuri prin care se
ajungea într-o curte interioară mărginită de coloane.
Din curtea interioară se ajungea în sala numită hipostilă
apoi în locul rezervat preoților și zeilor. După modul
de construcție există:
Temple de suprafață, cele de la Karnak și Luxor,
(închinate zeului Amon-Ra) din epoca Regatului Nou.
Templele semihipogee, parțial săpate în stâncă, ca cel al
reginei Hatșetsup, de la Deir el Bahari.
Templele hipogee, în totalitate săpate în stâncă-templul
lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel.