Kinetoterapia în

recuperarea artritei septica

(postoperatorie)

Evalut : Conf. univ.

dr.
Ochiană Gabriela
Elaborat: Florea Irina
KMS , anul III
 Artrita -afecţiune de tip inflamator ce
afectează articulaţiile

Sub denumirea de artrită se regăsesc peste 100

de boli care implică afectarea articulațiilor.

Etimologie: din grecescul arthron -

articulație
cu ajutorul sufixului -ită - sufix care indică o
afecțiune caracterizată de inflamație
 Clasificare anatomo-clinică :
După evoluție:
a)
Artrite acute - debut brusc și evoluție sub 6 săptămâni;

b)
Cronice - cu evoluție peste 6 săptămâni.


După numărul articulațiilor implicate:

a)
Mono- o singură articulație implicată;

b)
Oligo- cel puțin 2, maxim 4 articulații implicate;

c)
Poli- cel puțin 5 articulații implicate.


După repartiția articulațiilor implicate, în raport cu planul sagital:

a)
Simetrică;

b)
Asimetrică.
 Cele mai cunoscute tipuri de artrită sunt următoarele :

Osteoartrită (sau artroza) - afecțiune caracterizată prin degradarea cartilajului și osului

subcondral, la nivelul unei articulații și care, adesea implică principalele articulații portante
(șold sau genunchi)

Artrită reumatoidă - afecțiune autoimună, în care inflamația distruge progresiv

structurile articulare

Artrită gutoasă - afecțiune cauzată de acumularea de acid uric în articulații.

Artrită infecțioasă (sau septică) - determinată de bacterii, ricketsii, mycoplasme, viruși,
fungi sau paraziți.

Artrită juvenilă - termen generic ce descrie diverse condiții patogene (autoimune și

inflamatorii) care se întâlnesc la copii (pînă la vîrsta de 16 ani)

Spondilartrită - termen generic ce se referă la o familie de afecțiuni inflamatorii

reumatismale care se caracterizează prin afectarea în primul rând a entezelor (structurile
prin care ligamentele și tendoanele se atașează de oase) și, evoluează cel mai adesea cu
implicarea structurilor coloanei vertebrale.
 * Artrita septică
Artrita septică presupune inflamarea intensă a unei articulații,
declanșată de un agent patogen (microb) ajuns în articulație, printr-o
plagă, printr-o infiltrație medicamentoasă sau în timpul chirurgiei
articulare , cu potențial rapid distructiv dacă este lăsată netratată .

Artritele bacteriene mai pot apărea după penetrarea directa a

articulației (traumatism, muscatura de animal, infiltrație sau altă
procedură invazivă intraarticulară), răspândirea de la un focar
infecțios de vecinatate din os sau piele.
Pacienții predispuși la infecții intraarticulare sunt:

• Cei cu vârste înaintate, provenind dintr-un mediu

defavorizat, cu articulații modificate structural (poliartrită
reumatoidă, guta, artroza, etc) sau supuse unor manevre
invazive în scop terapeutic ( infiltrații cortizonice sau cu
alte substanțe, artroscopie, protezare articulară ),
• Cei cu imunitatea scăzută ( diabet, boli cronice hepatice,
renale, infecție HIV, hipogamaglobulinemie, boli
autoimune etc.),
• Cei care urmează tratamente imunosupresoare,
chimioterapie, crotizonice, consumatorii cronici de alcool
sau de droguri administrate intravenos.
 Simptomele artitei infecțioase :
Simptomele diferă în funcţie de vârsta pacientului.

La sugar, boala apare în contextul

unei septicemii iar copilul refuză hrana, are febră și un
puls rapid. Articulațiile sunt calde și se observă
rezistența la mișcare.

Adultul se prezintă în mod tipic cu o singură

articulație tumefiată, caldă, dureroasă la palpare și
mișcare, cu debut brusc, afectând cel mai frecvent
genunchiul sau glezna. Mobilitatea acesteia este
limitată de durere și poate rămâne blocată într-o poziție
vicioasă.
Anamneza

Nume : J

Prenume : V

Varsta : 23 de ani

Sex : F

Diagnostic clinic :

Artrită septică genunchi stâng

Diabet zaharat insulino-dependent

Imobilizarea gipsată 3 sapt. după intervenţia

chirurgicală
Radiografia genunchiului
 Evaluare funcţională
Exmenul echilibrului :

• static - Proba de ortostatism

• dinamic - Proba mersului

Evaluarea mersului
Examenul vizual
Examenul palpatoriu
Testarea bilanțului articular cu ajutorul gonimetrului
Testarea forţei musculare
• pentru determinarea gradului de hipo- sau atrofie musculară se vor măsura perimetrele coapsei și
gambei;

• pentru aprecierea gradului de tumefacţie, se măsoară perimetrele genunchilor, la mijlocul rotulei

Diagnostic funcţional : în urma testelor,a bilanțului muscular și a bilanțului
articular, am stabilit că pacientul cu diagnosticul clinic de artrită septica a
genunchiului stâng prezintă următoarele caracteristici funcţionale:

 prezintă hipotonie şi hipotrofie pe toate lanţurile musculare ale M I stâng;

în mers pacientul prezintă o instabilitate la nivelul articulației gleznei şi a

genunchiului şi are un mers vicios pe partea dorso-laterală a piciorului;

la examenul vizual şi palpatoriu se observă cicatricea în forma de Z şi o uşoară

deformare a rotulei în comparaţie cu cea de la M I drept;

la evaluarea forţei musculare a membrului stâng are un F 3 – pe mişcarea de

extensie şi un F 4 cu minus -pe mişcarea de flexie;

perimetru inegal la mijlocul rotulei, la membrul stâng perimetru mai mare ceea
ce demonstrează prezenţa tumefacţiei.
 * Obiectivele programului de recuperare:

 Îmbunătăţirea mobilităţii articulaţiei genunchiului şi a gleznei;

 Tonifierea musculaturii;
Refacerea stabilităţii la nivelul articulaţiei gleznei şi a genunchiului;
Combaterea tulburarilor vasculo-trofice;
Îmbunătățirea sensibilității și propriocepției;
 Combaterea contracturilor de la nivelul M I sănătos;
 Diminuarea cicatricei.
 Conținutul programului
Am început programul de recuperare prin masaj stimulator la M I afectat
pentru îmbunătățirea circulației şi a troficităţii şi cu masaj relaxator la M I
sănătos pentru combaterea contracturilor .

Am aplicat masajul pentru tratarea cicatricei oferindui M I un aspect mai

estetic.

Pentru câștigarea forței musculare am aplicat FNP - urile : IR, IL, ILO,
RO, CR, MARO.

Genoflexiunile cu sprijun la spalier este un exercițiu pentru reeducarea

mersului dar și pentru diminuarea instabilități articulare.
 REFACEREA MOBILITĂȚII ARTICULARE
REEDUCAREA FLEXIEI:

- prin posturări:
1.Subiectul în decubit ventral prinde glezna cu mâna și ține gamba în flexie.
2.Pacientul în decubit dorsal gamba la marginea mesei; pe 1/3 superioară a gambei și la
nivelul gleznei se atârnă greutăți la gleznă una care să reprezinte doar jumătate din valoarea
celei atârnate la gambă pentru a evita un impact articular prea mare.
- prin mobilizări pasive:
3.Subiectul în așezat, asistentul face priză pe 1/3 distală a coapsei și a gambei efectuând
flexia.
4.Pacientul în decubit dorsal, cu șoldul flectat, asistentul execută flexia genunchiului
(dreptul anterior este relaxat).
- prin mobilizari auto pasive:
5. 1. Cea mai simplă mobilizare este presarea pe fața anterioară a gambei cu gamba
membrului opus, sănătos, pacientul fiind în așezat sau decubit ventral.
6. 2. Din ortostatism, cu mâinile pe o bară, se lasă corpul în jos în genuflexiune.
- prin mobilizari active:
7. 1. Din decubit dorsal pacientul aluneca pe o placă în flexie-extensie sau pedalează în
aer.
 Reeducarea extensiei
- prin posturări:
1. Subiectul în decubit ventral cu gamba în afara mesei și coapsa fixată într-o chingă; de
gambă se atârnă o greutate sau se recurge la scripeți.
2. Pacientul în decubit dorsal cu gheata de tracțiune pe picior, se tractionează continuu în
ax.
- prin mobilizări pasive:
3. Pacientul în șezând cu trunchiul aplecat în față, asistentul execută extensia făcând
două prize: una pe fața anterioară a coapsei fixând-o la scaun și alta pe gambă distal.
Exercițiul urmărește întinderea ischiogambierilor.
4. Pacientul în decubit ventral cu coapsa fixată la masa prin priza asistentului; cealaltă
priză pe gambă distal execută extensia. Pentru extensia completă se așează o pernă sub
coapsă.
-prin mobilizări auto pasive:
5. Pacientul în decubit ventral cu coapsa fixată: gamba și piciorul controlateral împing
spre exterior membrul inferior afectat.
- prin mobilizări active:
6. Se poate folosi exercițiul de la flexie căci reprezintă de fapt exercițiul și pentru
extensia genunchiului.
 Indicații şi observaţii
Trebuie să existe o progresivitate în elaborarea programului de
recuperare, astfel încât să începem de la ușor- la greu, de la cunoscut- la
necunoscut, de la simplu – la complex, crescând treptat încărcătura
programului.

 Este necesar ca în elaborarea şi desfăşurarea programului de

recuperare să se ţină cont de restul afecţiunilor de care suferă pacientul.

 În tratamentul cicatricilor chirurgicale, la început masajul trebuie

aplicat zilnic, folosindu-se procedee şi tehnici de alunecare foarte uşoare,
aplicate în scopul diminuării sensibilităţii.
 Bibliografie:
 Vasile Pancota, Recuperarea kinetică în reumatoligie, Oradea,
1999;

Tatiana Balint, Evaluarea aparatului locomotor, Iaşi, 2007;

 Eugenia Rosulescu, Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor
reumatologice, Craiova, 2009;

Eugenia Rosulescu, Ligia Rusu, Ana-Maria Stanomirescu,

Noțiuni practice de kinetoterapie în recuperarea traumatismelor
aparatului locomotor, 2004;