You are on page 1of 120

Asistarea in

RECUPERARE
Conf. dr. Gilda Mologhianu
Program cursuri
 Deficienţele locomotorii – probleme de dependenţă ale pacienţilor în recuperare,
ergonomia şi patologiile profesionale în asistarea pacientului în recuperare
 Managementul mobilizării pacientului. Manevrarea greutăţilor
 Promovarea independenţei pacientului: Principii ale mişcării normale si principii
de mobilizare a pacientului
 Postura şi mişcarea – reguli de ergonomie si tipuri de solicitare şi protejare
pentru echipa de recuperare (infirmieră, îngrijitoare, asistentă medicală,
fizioterapeut, doctor)
 Echipamente utilizate în manevrarea pacientului imobilizat sau dependent (I):
targa cu înălţime reglabilă, dispozitive de tip hoist, sisteme de contenţie a pacientului
(banduliere, centuri), dispozitive pentru transfer, dispozitive „de alunecare”, centurile de
mers şi de manevrare a pacientului, discurile rotative
 Echipamente utilizate în manevrarea pacientului imobilizat sau dependent (II):
echipamente ajutătoare pentru uzul propriu al pacientului: greutăţi de sprijin, placa de
transfer, trapez de ridicare, paturile, aparatura pentru baie si toaleta, scaunele cu rotile
 Managementul (pregătirea) pacientului în scopul mobilizării sale: prizele- paturile
– noţiuni şi principii ergonomice: paturi cu înălţime reglabilă, paturi cu postură variabilă,
paturi speciale, patul clinitronic, etc.
 Tehnici de mobilizare a pacientului în pat : echipamentul necesar mobilizării,
dispozitive de alunecare, manevrarea si întoarcerea pacientului in pat si in picioare,
ridicarea pacientului
 Transferurile: în pat şi din pat fără a purta greutate; tehnici de mobilizare folosind
scaunele alte categorii de transferuri
Program cursuri
 Aşezarea, postura şi poziţionarea pacientului
 Particularităţi de ergonomie şi de realizare a mobilizării în
scopul realizării igienei pacientului şi a acţiunii de îmbrăcare-
dezbrăcare: spaţiile toaletei şi băii, caracteristicile toaletei, igiena
pacientului după realizarea toaletei, scaunele decupate, transferuri
pe/de pe toaletă
 Căderea şi managementul pacientului căzut: căderea în
siguranţă, ridicarea pacientului de pe sol, pacientul cu grad scăzut
de dependenţă, pacientul cu grad crescut de dependenţă, mutarea
unui pacient cu greutate mică de pe podea în pat, mutarea unui
pacient cu greutate mică de pe podea în scaun
 Managementul pacienţilor cu nevoi speciale:- ridicarea şi
transportul copiilor- managementul pacientului necooperant-
managementul pacientului confuz /speriat- managementul
pacientului agresiv şi ostil- managementul pacientului cu dublă
amputaţie a membrelor inferioare- managementul pacientului
hemiplegic- managementul spasticităţii
Ridicarea si manevrarea greutatilor
 Este o practica obisnuita in mediile medicale si
de ingrijire

 Poate presupune ridicarea si transferul


pacientului cu deficiente fizice locomotorii (de pe
pat pe scaunul rulant si invers, de pe scaunul
rulant la toaleta etc) fie in vederea realizarii
programului terapeutic de fizioterapie, fie pentru
ingrijire (nursing)

 Un caz special este managementul pacientului


cazut (ridicarea de pe sol)
Principii ergonomice
si reguli de baza (I)
 Ergonomia: disciplină care se ocupă cu studiul
condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări
optime a omului la acestea

I. Atunci cand este posibil, se recomanda evitarea ridicarii


si manevrarii

II. Identificarea manevrelor riscante - eliminarea tuturor


gesturilor si tehnicilor inutile

III. Dupa ce este ridicata, greutatea trebuie tinuta cat mai


aproape de corp posibil
Principii ergonomice
si reguli de baza (II)

IV. Oridecateori este posibil, greutatea se transfera


prin alunecare sau cu ajutorul unui
echipament de manipulare (asistare), pentru
a preveni aparitia/instalarea unor patologii
musculo-scheletale de cauza profesionala (in
special ale coloanei vertebrale si membrului
superior – intinderi, contuzii, fracturi etc), care
pot fi acute (cu efecte imediate) sau cronice.
Riscul de instalare a patologiilor
profesionale musculoscheletale
 Creste daca greutatea care trebuie imobilizata:
- este prea grea (>20-25kg);
- este prea mare;
- este greu de prins – poate determina
alunecarea obiectului/persoanei si accidentarea;
- este dezechilibranta sau instabila – solicita in
mod inegal musculatura, iar centrul de greutate
al obiectului se afla la distanta fata de axul
trunchiului asistentului medical/ fizioterapeutului/
infirmierei etc.
Riscul de instalare a patologiilor
profesionale musculoscheletale
 De asemenea, riscul creste daca:

- greutatea este pozitionata astfel incat necesita


prinderea masei cu bratele intinse, cu aplecarea
sau rasucirea trunchiului, ceea ce impune un
efort muscular mai mare,

- are o forma sau o marime care impiedica


vizibilitatea fizioterapeutului, crescand riscul de
alunecare, dezechilibrare, cadere sau lovire.
Principii ergonomice
si reguli de baza (III)

 Oridecateori este posibil, pacientul trebuie


incurajat sa-si schimbe singur pozitia, sa se
sprijine cu incredere pe membrul inferior
sanatos (in functie de tipul de deficienta sau de
gradul de dizabilitate sau de dependenta) –
aceasta necesita organizarea si planificarea
manevrelor si invatarea pacientului cu privire la
succesiunea manevrelor, astfel incat sa le poata
realiza in conditii de siguranta.
Principii ergonomice
si reguli de baza (IV)

 Utilizarea, atunci cand este cazul, a


mijloacelor/echipamentelor ajutatoare
(asistive) corespunzatoare (adaptate)
pentru realizarea transferului: dispozitive
tip hoist, paturi cu sisteme de intoarcere
automata – pt. prevenirea escarei (pentru
pacientii imobilizati sau obezi) etc.
Etape de evaluare in
managementul greutatilor

 Examinarea distribuirii greutatii la nivelul


corpului la inceputul ridicarii

 Examinarea particularitatilor de distributie


a greutatii, in functie de variatia punctului
de sprijin, a lungimii si orientarii bratului
fortei
Factorii de risc profesional in
manevrarea manuala

1. caracteristicile greutatii
2. efortul fizic
3. caracteristicile mediului in care se
desfasoara munca/activitatea
4. cerintele activitatii
Caracteristicile greutatii
 prea grea sau prea voluminoasa
 greu/imposibil de manevrat sau dificil de a
fi prinsa intr-o priza stabila
 instabila
 pozitionata astfel incat sa fie tinuta sau
manevrata la distanta de trunchi sau cu
aplecarea sau rasucirea trunchiului
 prezinta risc lezional, prin forma si
consistenta
Efortul fizic
 suprasolicitant
 realizat doar prin rasucirea trunchiului
 realizat in cursul unei miscari neasteptate
a trunchiului
 realizat intr-o pozitie instabila a corpului
Caracteristicile mediului contextual
 spatiu redus, in special pe verticala (instabilitate)
 podea cu denivelari, suprafete alunecoase
 inaltime si distanta necorespunzatoare pentru
manevrare – postura riscanta (aplecare, flexie
exagerata a coloanei vertebrale etc.)
 variatia inaltimii de lucru (necesita manevrarea
greutatii la diferite nivele)
 pozitionarea necorespunzatoare a plantelor pe
suprafata de lucru (podea, plan inclinat etc)
 temperatura, umiditatea, ventilatia
necorespunzatoare
Cerintele activitatii
 efort fizic prelungit sau prea frecvent (cu ecou in
special asupra coloanei vertebrale)
 pauza/odihna necorespunzatoare
 ridicare cu greutate excesiva / la inaltime prea
joasa / pe distanta prea lunga
 activitati in care succesiunea ridicarilor,
transferurilor si altor actiuni nu poate fi
modificata de persoanele care realizeaza efortul,
pentru a-l alterna cu odihna si corectarea
posturii
Factori de risc in managementul
mobilizarii pacientului (I)

 Dependenta fizica si nevoia de ingrijire (a


pacientilor geriatrici, cu patologie ortopedica,
sau neurologica, cu dizabilitati, in terapie
intensiva etc.)

 Gradul de calificare a personalului de ingrijire –


aplicarea corecta a cunostintelor de ergonomie
a manevrarii greutatilor
Factori de risc in managementul
mobilizarii pacientului (II)
 Antecedente personale patologice (durere –
lombosacralgie si patologie vertebrala)

 Forta si conditia fizica: rezistenta la intinderi (in


special a cvadricepsului – extensor al
genunchiului), coordonarea neuro-musculara,
aptitudinile motorii

 Capacitatea de a organiza si planifica activitatile


de ridicare si transfer
Factori de risc in managementul
mobilizarii pacientului (III)
 Riscul de a dezvolta patologii profesionale
este mai mare la fizioterapeuti, asistenti
medicali debutanti si personalul de ingrijire
nou angajat (fara experienta), la cadrele
medicale aflate in curs de pregatire (elevi,
studenti), la femei etc.
Evaluarea / planificarea manevrelor
In functie de:
 Greutate
 Volum
 Gradul de cooperare a
pacientului
 Context etc.
Pozitionarea plantelor

 Adoptarea unei pozitii care sa asigure o baza


stabila de sustinere pentru ridicare (cu picioarele
departate)
 Necesitatea unui echipament special (halat si
pantaloni lejeri, incaltaminte corespunzatoare
etc)
 Plasarea unui membru inferior inainte, la o
distanta corespunzatoare
Postura
corespunzatoare

 Flexie genunchi
 Mainile sa fie la nivelul greutatii
 Coloana extinsa
 Aplecarea usoara deasupra greutatii (pentru o
prehensiune buna)
 Mentinerea umerilor in aceeasi directie cu
soldurile
 Prinderea ferma a greutatii
 Ridicarea lenta a greutatii
Postura
corespunzatoare
Postura
corespunzatoare
Postura
corespunzatoare
Postura
corespunzatoare
Principii privind mobilizarea
pacientului

Maximum de eficienta cu minimum de efort:


 cunostinte adecvate de anatomie,
 fiziologie,
 ergofiziologie,
 neurologie,
 capacitate de comunicare cu pacientul.
Pozitia in timpul manevrelor si
tehnicilor de mobilizarea a
pacientului

Membrele inferioare: ridicarea greutatii


(pacient) cu proiectia centrului de
greutate intr-un perimetru delimitat de
picioarele terapeutului
Pozitia in timpul manevrelor si
tehnicilor de mobilizarea a
pacientului
 Plasarea centrului de greutate a sarcinii
cat mai aproape de cel al persoanei oferă
un echilibru mai bun şi protejează contra
durerii de spate
Genunchii

 Nu ridicati greutati cu genunchii extinsi;


 Nu ridicati niciodata o greutate aflata in fata
genunchilor;
 Nu ridicati niciodata un obiect aflat lateral fata de
genunchi.
 Nu ezitati sa asezati un genunchi pe pat daca
acest lucru va apropie de pacient.
 In cursul transferului unui pacient cu dizabilitati
fizioterapeutul isi poate mentine controlul miscarii
si stabilitatea, prin aplicarea partii mediale a
genunchiului sau pe partea laterala a
genunchiului pacientului.
Pozitia spatelui
 Ţineţi spatele drept, folosiţi muşchii
picioarelor, care au mai multă forţă pentru
ridicarea greutăţii
Mainile
 Confortul pacientului;
 Evitarea zonelor dureroase;
 Siguranta prizelor in timpul manevrelor;
 Priza trebuie sa ofere control maxim al
posturii si al miscarilor pacientului;
Capul si spatele
 Spatele rebuie mentinut cat mai drept
posibil
 Trunchiul va urma totdeauna directia
miscarii capului;
 Ridicarea greutatilor se va face totdeuna
cu capul ridicat;
 In timpul ridicarii sarcina trebuie tinuta cat
mai aproape de corp;
 La ridicarea cu o singura mana, mana
libera va trebui utilizata la stabilizarea
trunchiului. Exemplu : poate fi plasata pe
pat ca o proptea.
 Ajustarea inaltimii patului pentru a evita
statul in pozitia aplecat pe perioade mai
lungi.
Concluzii
Riscurile legate de ridicarea si manevrarea
(transferul) pacientului in recuperare sunt
minime:
 daca sunt cunoscute si respectate regulile de
ergonomie legate de manevrarea greutatilor;
 daca activitatile de ridicare si transfer sunt
organizate si planificate in mod corect;
 daca efortul este alternat cu odihna si
corectarea posturii;
 daca se utilizeaza, atunci cand este cazul,
mijloace asistive corespunzatoare.
Promovarea independentei
pacientului
 Pacientul este un partener activ al terapeutului;
 Dezvoltarea independentei psihice prin
aboradrea ideii de a sprijini bolnavul, de a-i
facilita orice actiune;
 Refacerea modelelor normale de miscare;
 Curs introductiv asupra managementului
pacientului ce trebuie sa cuprinda o rememorare
a miscarilor de baza cu analizarea propriilor
miscari in scopul stabilirii unor coordonate
preliminare ale asistarii pacientului.
Principii ale miscarii normale
 Ridicarea pacientului in sezand in pat din DD ( sezand
alungit):
- ambele palme pe pat posterior de sezut;
- se flecteaza genunchii;
- se deplaseaza sezutul in spate prin impingere in maini si
calcai.
 Asezarea pacientului in sezand la marginea patului (
sezand scurtat) din DD:
- intoarcere in decubit lateral;
- impingere in maini;
- aducere mb inf in poz atarnand la marginea patului
Principii ale miscarii normale
 Ridicarea pacientului de pe scaun in ortostatism:
 pac se aseaza cu picioarele usor departate;
 Picioarele terapeutului unul anterior fata de celalalt;
 ridicarea in poz verticala se face cu ajutorul unei manevre de
impingere in scaun ( maini folosite ca pounct dse sprijin).
 Asezarea pe un scaun:
 pac cu un picior in spatele celuilat;
 spatele pozitionat paralel cu marginea scaunului;
 flectarea coapselor pe abdomen;
 asezarea mainilor pe scaun in poz de sprijin;
 se impinge sezutul spre spatele scaunului;
 rezemarea de spatar
Principii ale miscarii normale
 Ridicarea de pe podea ( pt pac cazut):
- din poz de cadere tr sa se intoarca in sprijin pe
maini si genunchi;
- daca scaunul e pozitionat frontal fata de
pacient: se aseaza mainile pe scaun sau pe
bratele lui, se ridica genunchii spre lateral, se
impinge in mana si picior, se intoarce si se
sprijina sezutul in scaun;
- daca scaunul e pozitional lateral;
- daca e pozitionat posterior fata de pacient.
Principii ale miscarii normale
 Intoarcerea in pat din DD in DL;
 Intoarcerea in pat din DL in DD;
 Ridicarea in pod;
 Asezarea pacientului din pat pe scaun.
Notiuni de postura si miscare a
fizioterapeutului
 “ primum non nocere!!!”
 Categorii de pacienti:
1. Accepta sa fie asistati si doresc sa fie
sprijiniti pt a-si creste gradul de
independenta;
2. Doresc sa faca totul singuri;
3. Pacientul pasiv.
Pozitia si miscarile executate de
pacient
 Asezare in pozitie optima, ajustarea
corespunzatoare a scaunului cu rotile sau
a inaltimii patului;
 Daca pacientul isi poate sustine o parte
din greutate, se coboara patul pana cand
acesta poate sa se sprijine cu picioarele
pe sol;
 Utilizarea greutatii corpului pt favorizarea
miscarii pacientului;
 Utilizarea de catre fizioterapeut a propriei
greutati si a principiului contrabalansarii,
atunci cand ridica pac in picioare:
1. Cand pac incepe sa se ridice, ajutorul
lasa sa cada greutatea posterior,
contrabalansand si facilitand aceasta
actiune,
2. tehnica necesita timp, ritmicitate,
coordonare, intelegere, cooperare;
 Principiul balansului-leganatului;
 Se adreseaza pac care pot coopera si
sunt capabili sa-si autocontroleze pozitia
capului si mainilor;
 Exista doua aplicatii:
1. Ridicarea pac din sezand in ortostatism
si mers sau o alta pozitie seazand;
2. Transferul cu pivot de balansare
Lucrul in echipa si comenzile
 Ordinele date de terapeuti trebuie sa fie
scurte, clare si precise;
 Nu se ridica niciodata manual un pacient
decat in situatii de urgenta;
 Necesara evaluarea pacientului pt algerea
metodei de mobilizare, transfer, etc;
 Obtinerea unui consimtamant informat;
 Folosirea echipamentului de mobilizare
adecvat
Lucrul in echipa si comenzile
 Asigurarea conditiilor de ambient necesare pt realizarea
mobilizarii in afara oricarui pericol;
 Evaluarea propriilor posibilitati de a ridica greutati si a le mobiliza
cu sau fara nevoie de ajutor;
 Asistentii, terapeutii trebuie sa fie atenti la:
1. Pozitia corecta a picioarelor;
2. Folosirea corecta a mainilor in timpul prizelor si a coatelor lipite de
trunchi;
3. Folosirea echipamentului ajutator: centura , cearceaf;
4. Sa ridice si sa mentina pac cat mai aproape de axul corpului;
5. Sa foloseasca propria greutate pt balansarea si mob pacientului;
6. Sa nu roteasaca trunchiul, sa relaxeze genunchii, sa ridice capul
in timpul ridicarii
7. Sa realizeze sincronizarea membrilor echipei;
8. Sa foloseasca instructiuni clare.
Echipamente utilizate in
manevrarea pacientului
 Targa cu înălţime reglabilă
 Dispozitive de tip “hoist”
 Sisteme de contenţie
 Dispozitive pentru transfer, dispozitive „de alunecare”
 Centurile de mers şi de manevrare a pacientului
 Discurile rotative
 Echipamente ajutătoare pentru uzul propriu al
pacientului: greutăţi de sprijin, placa de transfer, trapez
de ridicare
 Paturile
 Aparatura pentru baie si toaleta
 Scaunul rulant
Pacientul dependent
 Incapabil sa se mobilizeze si sa se deplaseze
singur
 Dificultati aditionale: lipsa de control asupra
tonusului muscular
 Perfuziile sondele, stativele complica transferul
 Poate beneficia de echipamente “suport”, care
cresc gradul de independenta si care sprijina
membrii echipei de recuperare (personalului de
ingrijire)
Echipamente utilizate in
manevrarea pacientului
 Pacient dependent:
Targa cu inaltime reglabila
Targa cu inaltime reglabila

 Permite transferul pacientului – in


cursul activitatilor de diagnostic sau
interventiilor de tratament si ingrijire
 In sectiile/clinicile de recuperare a
pacientilor cu dizabilitati
 In departamentele de urgenta
 In serviciile de ambulanta
Dispozitive tip “hoist”

 Echipamente de tip macara/elevator


pt. ingrijirea pacientului pre- sau post-
chirurgical si a pacientului varstnic

 Scop: sustin pacientul si permit sau


faciliteaza accesul pentru ingrijire sau
igiena
Tipuri de hoist-uri
 Fixate: electrice (pt. baie, in centre
comunitare)

 Mobile: mecanice / electrice (pt. sectii


clinice, la domiciliu, in centre comunitare
etc.)
 Dispozitive de tip Hoist ( macara)
Accesoriile hoist-ului
 Sistemele de contentie atasate:
 Hamac / banduliere pt Mb.Inf. (in sezand)
→ poate fi neconfortabil pt pacientii cu
atonie sau hipotonie musculara
 Banduliera dintr-o bucata (la pacientii cu dubla
amputatie sau cu dureri)
 Banduliera din 2 sau 3 bucati – sisteme
moderne – faciliteaza procesul de
imbracare/dezbracare
Sistemele de contentie
 Au rol de sustinere
 Au design adaptat:
 Formei corpului
 Gradului de confort si sustinere necesar (in functie de
patologie, dizabilitati si gradul si tipul de dependenta)
 Reduc efortul de manevrare si transfer a
pacientului
 Exclud necesitatea ridicarii manuale
Sisteme de bare
 Frecvent utilizate de brancardieri si ambulantieri
 Au un grad de periculozitate
 Necesita dispozitive speciale de transfer pt
facilitarea alunecarii pacientului de-a lungul
patului
 La inaltimea taliei solicitarea este minima
 Priza intre baza coapsei si 1/2 coapsei solicita
minim coloana vertebrala
Dispozitive de “alunecare”
 Dispozitive “easy slide” si “handy-let”
semirigide, usoare, pentru a favoriza
alunecarea si transferul pacientului aflat in
DD sau DL in pat:
 Placi de rulare (de transfer lateral)
 Echipamente care utilizeaza perne de aer
(sacul comprimat)
 “lifting sheets” – pt ridicarea pacientului
Dispozitive de alunecare
Sacul
comprimat
Centurile de mers si de
manevrare a pacientului

 Utile in dureri articulare, la amputati, in AVC


 Reduc riscul leziunilor in umarul paralizat
 Faciliteaza activitatile de ingrijire si tratament
 Au latime de cel putin 10 cm si lungime reglabila
 Unele au manere atasate
 Se poate utiliza si centura pacientului
Discurile rotative
 La pacientii cu glezne sau picioare
dureroase sau rigide, care nu pot realiza in
timpul transferului rasucirea dintr-o pozitie
sezand in alta
 Diferite dimensiuni
 Nu pot fi folosite la pacientul confuz
Echipamente ajutatoare pt uz
personal (pacient)

 Scop: cresterea gradului de independenta


(in spital si la domiciliu)
 Necesita echilibru si forta in maini
 Tipuri: greutati de sprijin (butuci), placa de
transfer, trapezul de ridicare
Placa de transfer

 Utilizata in amputatiile uni- sau bilaterale


de mb. inf. (cu mb. sup. functionale)
 Faciliteaza transferul in si din scaunul
rulant din sau in masina / pe pat
Trapezul de ridicare

 Atarna deasupra patului


 Permite ridicare pacientului cu
membre superioare puternice si
intoarcerea sa in pat in mod activ si
voluntar
 Ajustat la inaltimea corecta (in functie de
pacient)
Paturile
 Pot creste independenta pacientului
 Inaltimea saltelei – importanta pentru transfer
(inaltime ajustabilia)
 Paturi cu control electric – permit ajustarea
unghiurilor – pt ingrijire
 Accesorii (pt cresterea independentei): scarita
atasata, suportul de sprijin al spatelui,
dispozitive care ajuta pacientul sa-si ridice
picioarele in pat (benzi, esarfe, placi de
transfer/platforme)
Aparatura pentru baie si toaleta

 Placa, scaunul si banca de baie


 Covorul antiderapant
 Scaun de dus cu autopropulsie / cu
scaun sanitar
 Bare de sprijin etc.
 Permit transferul pacientului, auto-
deplasarea la baie si toaleta, accesul la
dus
Dispozitive de deplasare
 Fotoliu rulant cu antrenare manuala
Fotoliu rulant cu antrenare
manuala pentru sportivi
Fotoliu rulant pentru tetraplegici
Fotolii rulante cu antrenare
electrica
Scaune de toaleta
Cadre de mers
Carje
Bastoane
Proceduri (modalitati si mijloace)
de facilitare a activitatilor de
autoingrijire
Autoingrijirea – faze:
 o faza de investigatie/de luare a deciziilor,
in care pacientul are control si o opinie
despre activitate;
 faza de activa, in care pacientul
realizeaza/efectueaza activitatea.
Principii pentru asistare a
pacientilor in activitatile de auto-
ingrijire
 Prezentarea informatiilor intr-o maniera usor de inteles
(vizual si verbal) de catre pacient
 Cunoastea si utilizarea capacitatii actuale a pacientului
 Pastrarea indiciilor/directiilor verbale etapizata pentru
pacientii cu deficiente cognitive
 Concentrarea atentiei pacientului pe activitate
 Personalul medico-sanitar (de ingrijire) trebuie sa se
bazeze pe propriile observatii pentru a evalua nivelul de
intelegere si de siguranta a pacientului
 Structurarea/adaptarea/organizarea mediului pentru a fi
“terapeutic”
 Incurajarea si oferirea unui feedback realist.
Cine se ocupa?
Terapeut
Ocupational/
fizioterapeut

Personal Asisenta
De ingrijire medicala

Pacient

Familie
Medic
Echipamente si mod de lucru
 Utilizarea corecta a inaltimii de lucru pentru a reduce
oboseala/fatigabilitatea si pentru a promova o buna
postura (in ortostatism, suprafata de lucru ar trebui sa fie
la aproximativ 5 cm sub planul cotului aflat in flexie; in
sezand, evitati ridicarea umerilor sau miscarile de
abductie a umerilor cu coatele flectate)
 Configurarea echipamentelor si a accesoriilor in aria de
lucru si eliminarea elementelor inutile
 Organizarea unei zone de lucru, astfel incat cele mai
utilizate echipamente si accesorii sa fie la indemana
 Plasarea elementelor utilizate mai frecvente in zone usor
accesibile, chiar deasupra sau sub inaltimea suprafetei
de lucru
Echipamente si mod de lucru
 Utilizarea dispozitivelor de minimizare/economisire a
muncii, cum ar fi aparatura electrica
 Transportarea pe rotile a echipamentelor grele
 Planificarea activitatilor permitand pauze de odihna
 Alternarea sarcinilor dificile cu cele mai usoare de-a
lungul zilei sau in cursul saptamanii
 Utilizarea unei biomecanici corespunzatoare: o baza
larga de sustinere; utilizarea ambelor hemicorpuri;
pastrarea obiectelor in apropierea corpului; mai degraba
impingerea, decat tragerea obiectelor; alternarea
pozitiilor si miscarilor pentru evitarea oboselii).
Activitatile de imbracare-
dezbracare
Scop
 Invatarea pacientului a se imbraca si
dezbraca singur, in mod independent.
Echipamente
 - articole de imbracaminte adaptate
 - echipamentele adaptative
Activitatile de imbracare-
dezbracare
 Imbracaminte lejera, usoara (camasi, boxeri,
bluze, pantaloni) sunt mai usor de imbracat
decat hainele stramte;
 greutatea redusa permite utilizarea extremitatii
mai slabe;
 Articole de imbracaminte cu deschidere anterior
(camasi, sutien, fusta) mai usor de fixat, mijloace
de fixare ce pot fi imbracate sau dezbracate
partial prin nasturi, velcro;
 Bluze/tricouri la baza gatului sau “en coeur”nu
trebuie fixate (incheiate).
Activitatile de imbracare-
dezbracare
Se recomanda:
 Pantaloni / fuste cu elastic in talie trebuie intinse
pentru a fi imbracatenu trebuie fixate/incheiate cu
nasturi sau fermoar;
 Pantofi fara toc, mocasini, articole de imbracaminte
cu inchidere tip Velcro (evitarea cizmelor sau a
ghetelor) usor de incaltat/descaltat usor de fixat;
 Cravate, esarfe- dupa ce sunt puse au noduri
nesigure si stranse;
 Dispozitivele de inchidere tip Velcro
(“arici”)Bucle/inele (brida, gaica)Inele sau dispozitive
de facilitare a utilizarii fermoarlor (“Zipper pull/ring”),
nasturi pentru mansete.
Adaptari
 Se folosesc in locul altor dispozitive de inchidere piesele
tip Velcro ce pot fi imbinate si raman fixate
 Cu cat articolele de imbracaminte sunt mai grele, sau cu
cat ele trag mai tare de dispozitivul de fixare, este nevoie
de un Velcro mai mare
 Pot fi prinse cu ajutorul unor mijloace de asistare a
imbracarii (“dressing stick”) sau cu mana sau cu degete
rigide trebuie introduse in interiorul hainei
 Dispozitive care se atasaza fermoarelor sunt mai usor de
prins decat fermoarele obisnuite
 Pot fi dificil de atasat sau de indepartat
 Largirea deschiderii manecii pentru a facilita imbracarea
si dezbracarea fara a descheia nasturii.
Echipamente ajutatoare pentru
imbracat
 Carligul pentru incheierea nasturilor(“button aid
hook”)
 Echipamente pentru incaltarea sosetelor (“sock
donner”)-reduc/minimizeaza flexia la nivelul
soldului si coloanei lombare la incaltarea
sosetelor
 Sireturi elastice (“elastic shoe laces”)Nu trebuie
legate
 Suport pentru calcaie (“heel guard”)Se
potriveste perfect peste tocul pantofului;
Echipamente ajutatoare pentru
imbracat

“elastic shoe laces”


”heel guard”
Echipamente ajutatoare pentru
imbracat

”sock donner”

”dressing stick”
Echipamente ajutatoare pentru
imbracat

“button aid hook”


Echipamente ajutatoare pentru
imbracat

“shoe horn”
Echipamente ajutatoare pentru
imbracat
 Este necesara evaluarea completa a cerintelor
individuale legate de imbracaminte.
 Poate fi necesara aplicarea unor dispozitive medicale
(accesorii), cum ar fi ciorapii medicinali elastici
antiembolism, dispozitive pentru drenarea si colectarea
urinii cu fixare la nivelul membrului inferior (folosite la
pacientii cateterizati, in timpul zilei sau peste noapte),
chiloti / absorbante / scutece / cearsafuri (aleze) pentru
incontinenta la adulti / copii, dispozitive pentru pacientii
stomizati (cu stome de evacuare, de alimentare, de
asistare a functiei respiratorii) - pungi colectoare, cleme
de inchidere, huse, centuri de sustinere.
 Pacientul trebuie invatat sa-si aplice si sa utilizeze
aceste dispozitive, pentru a creste participarea la planul
terapeutic.
Activitatile de imbracare-
dezbracare
 Dupa Hopkins si Smith (1993), dizabilitatea
(incapacitatea) de imbracare a extremtiatii superioare
poate rezulta din incapacitatea:
 de ajunge si a introduce bratul in maneca si de a ridica
imbracamintea deasupra capului sau in spatele gatului
 de a prinde si a trage camasa la spate, pentru a se imbraca sau
dezbraca
 de a manipula dispozitivele de fixare (nasturi, fermoar etc)
 de a ridica articolele de imbracaminte mai grele
 de a participa la sarcini, de a percepe relatia spatiala dintre
articolele de imbracaminte si segmentele corpului si de a
intelege si invata sa foloseasca metodele adaptative.
Activitatile de imbracare-
dezbracare
 Dupa Hopkins si Smith (1993), dizabilitatea
(incapacitatea) de imbracare a extremitatii inferioare
poate rezulta din incapacitatea de a:
 ajunge la nivelul piciorului (de a se apleca)
 de a sta in picioare pentru a trage pantalonii peste solduri
 de a prinde si a trage imbracamintea si de a imbina si fixa
elementele articolelor de imbracaminte (prin fermoare, nasturi,
capse etc)
 de a manipula sireturi, fermoare, capse si nasturi
 de a participa la sarcini, de a percepe relatia spatiala dintre
articolele de imbracaminte si segmentele corpului si de a
intelege si invata sa foloseasca metodele adaptative.
Recomandari generale legate
de imbracare
 Asigurarea intimitatii pentru imbracare.
 Incurajarea pacientului de a-si alege propriile articole de
imbracaminte.
 Evitarea articolelor de imbracaminte prea stramte sau
rigide, cu cusaturi grele la pacientii cu tulburari senzitive
si/sau de mobilitate (locomotorii).
 Asezarea hainelor in ordinea in care acestea vor fi
necesare.
 Asigurarea timpului necesar pacientului pentru a se
imbraca singur.
 La pacientii neurologici se incepe cu imbracarea
membrului paretic.
 Inceperea imbracarii din pat, pentru a reduce/minimiza
tulburarile de echilibru in sezand sau pentru minimizarea
oboselii la pacientii cu hipotonie/slabiciune.
Evaluarea fortei musculare (MRC-
Medical Research Council )
 Forta 5(normala):muschiul poate executa
miscarea pe toata amplitudinea contra unei forte
exterioare (rezistenta opusa de testator), egala
cu valoarea fortei normale. Aceasta,,normalitate"
este apreciata prin comparatie cu segmentul
opus, sanatos, sau, daca si acesta este afectat,
pe baza experientei testatorului, care va tine
seama de virsta, sex, masa musculara, gradul
de antrenare fizica a pacientului etc. De obicei
testatorul nu opunerezistenta pe toata
amplitudinea de miscare, ci la punctul cursei
maxime.
Evaluarea fortei musculare (MRC)
 Forta 4 (buna): reprezinta capacitatea muschiului de a
deplasa antigravitational, complet,segmentul contra unei
rezistente medii. Se procedeaza la fel ca in cazul testarii
fortei 5, darcu aplicarca unei rezistente mai mici din
partea testatorului.
 Forta 3 (acceptabila): este forta unui muschi de a
mobiliza complet segmentul contra gravitatiei (fara alta
contrarezistenta). Pe acest concept al luptei muschiului
contra gravitatiei se cladeste de fapt intreg sistemul de
apreciere afortei musculare, deoarece se bazeaza pe
relatia dintre forta de presiune a gravitatiei sigreutatea
segmentului respectiv. Valoarea fortei 3 reprezinta un
adevarat prag functional muscular, care ar indica minima
capacitate functionala pentru o munca minima ce ar cere
mobilizarea, in toate directiile, a segmentelor. Aceasta
este reala pentru membrele superioare, dar nu si
pentrucele inferioare, care suporta si greutatea corpului.
Evaluarea fortei musculare (MRC)
 Forta 2(mediocra): permite muschiului sa mobilizeze
segmentul, dar cu eliminarea gravitatiei. Testarea
manuala a fortei 2 cere testatorului sa stie precis cum
trebuie pozitionati pacientul si segmentul respectiv
pentru a pune in evidenta forta ,,mediocra". In general se
utilizeaza planuri de alunecare, placi de plastic,
melacart, lemn talcat etc., pecare segmentul respectiv
aluneca usor, mobilizat de forta 2.In practica clinica
exista unele situatii de granita intre gradele de forta 3 si
2. Astfel, o miscare contra gravitatiei, dar incompleta fata
de amplitudinea maxima, va fi notata cu -3(daca
totusi depaseste jumatatea amplitudini maxime) sau
cu 2+ (daca nu atinge jumatatea amplitudinii maxime).
De asemenea, daca miscarea nu este completa,
eliminind gravitatia, seva nota cu -2.


Evaluarea fortei musculare (MRC)
 Forta 1(schitata): reprezinta sesizarea contractiei
muschiului prin palparea lui sau atendonului sau
observarea unei usoare tremuraturi a acestuia. Oricum,
forta 1 a unui muschi este incapabila sa mobiiizeze
segmentul. Evident, nu poate fi sesizata decit contractia
muschilor superficiali, care pot fi palpati.
 Forta 0 (zero): muschiul nu realizeaza nici un fel de
contractie. Pentru muschii profunzi nu se poate face
diferentierea intre fortele 1 si 0. Aplicarea testingului
muscular pe aceasta scara este posibila doar pentru unii
muschi, in special pentru muschii principali ai membrelor
si trunchiului. De asemenea trebuie
amintitca, executind un bilant pentru un anumit
muschi, obtinem de fapt rezultatul activitatii unui grup de
muschi, din care este testat cel principal.
SCALE DE APRECIERE A
INDEPENDENTEI
(FIM = FUNCTIONAL INDEPENDENCE MEASURE) I
 Måsoarå abilitatea unui pacient de a se descurca independent.
 Este folositå mai ales în serviciile de reabilitare (la 72 h de la
internare,
cu 72 h înainte de externare, la 3 si 6 luni de la prima evaluare).
 Scorurile variazå de la 1 (total dependent) la 7 (complet
independent):
 1 = total dependent; pacientul participå cu mai pu¡in de 25% din
efortul necesar efectuårii unei activitåti.
 2 = necesitå asisten¡å maximå; pacientul participå cu mai pu¡in de
50%, dar mai mult de 25% din efortul necesar efectuårii unei
activitåti.
 3 = asisten¡å medie; pacientul participå cu 50-75% din energia
necesarå desfå¿urårii unei activitåti si necesitå doar ajutor sau
sustinere.
 4 = asistentå minimå; pacientul participå cu peste 75% din energia
necesarå efectuårii unei activitåti si nu necesitå ajutor, ci doar
sustinere.
SCALE DE APRECIERE A
INDEPENDENTEI
(FIM = FUNCTIONAL INDEPENDENCE MEASURE) II

 5 = supraveghere; pacientul necesitå doar prezenta


unei persoane alåturi pentru sfaturi, fårå contact
fizic, pentru a desfåsura activitatea.
 6 = autonomie diminuatå; pacientul nu necesitå
ajutor, dar are nevoie de sfaturi si dispozitivev
speciale; pacientul nu necesitå ajutor, dar are nevoie
de mai mult timp pentru efectuarea unei activitåti,
sau o desfåsoarå în condi¡ii nesigure.
 7 = total independent; pacientul nu necesitå ajutor si
desfåsoarå activitatea în sigurantå, într-un timp
rezonabil, fårå sfaturi, ajutor sau dispozitive
speciale.
SCALE DE APRECIERE A
INDEPENDENTEI
(FIM = FUNCTIONAL INDEPENDENCE MEASURE) III
Autoîngrijire
 A. Alimenta¡ie
 B. Pieptånat
 C. Baie
 D. Îmbråcare – partea superioarå a corpului
 E. Îmbråcare – partea inferioarå a corpului
 F. Toaletå
Control sfincterian
 G. Vezica urinarå
 H. Tranzitul intestinal
Transfer
 I. Pat, scaun, cårucior rulant
 J. Toaletå
 K. Dus, cadå
Locomo¡ie
 L. Merge/cårucior rulant
 M. Trepte
SCORUL MOTOR total
SCALE DE APRECIERE A
INDEPENDENTEI
(FIM = FUNCTIONAL INDEPENDENCE MEASURE) IV
 • Comunicare
 N. În¡elegere
 O. Exprimare
 • Integrarea socialå
 P. Interac¡iuni sociale
 Q. Rezolvarea problemelor
 R. Memorie
 SCOR COGNITIV
 SCOR TOTAL FIM
SCALE DE EVALUARE A
CALITÅTII VIETII
Scalele de evaluare a calitåtii vietii apreciazå
 modul în care problemele de sånåtate ale
pacientului
si tratamentul pe care îl urmeazå îi afecteazå
abilitåtile de a se integra în viata socialå si
profesionalå.
Scalele de evaluare ale calitåtii vietii sunt singurele
 care pot aprecia si perspectiva pacientului din
prisma bolii sale si a terapiei pe care o urmeazå.
SCALE DE EVALUARE A
CALITÅTII VIETII
 Scorul: fiecare scalå genereazå un scor
separat.
 Unele scale au subscale în componenta
(SF-36, MFIS, PDQ, MSSS), dar nu existå un scor
compus, care så combine valorile obtinute la
diferitele scale.
 Sunt luate în discutie mai multe aspecte ale vietii
sociale, perceptiei bolii de cåtre pacient si diferitele
tipuri de disfunctii care pot conduce la scåderea
calitåtii vietii:
 1. Starea de sånåtate generalå – Health
SCALE DE EVALUARE A
CALITÅTII VIETII
1.Starea de sånåtate generalå – Health Status Questionnaire
(SF-36)
2. Prezenta fatigabilitå¡ii – Modified Fatigue Impact Scale (MFIS)
3. Prezenta durerii – MOS Pain Effects Scale (PES)
4. Disfunctia sexualå – Sexual Satisfaction Scale (SSS)
5. Disfunc¡ia sfincterianå vezicalå – Bladder Control Scale
(BLCS)
6. Disfunc¡ia sfincterianå analå – Bowel Control Scale (BWCS)
7. Disfunctia vizualå – Impact of Visual Impairment Scale (IVIS)
8. Percep¡ia deficitelor – Perceived Deficits Questionnaire (PDQ)
9. Sånåtatea mentalå – Mental Health Inventory (MHI)
10. Suportul social necesar – MOS Modified Social Support
Survey (MSSS)
Evaluarea durerii
Evaluarea durerii
Evaluarea amplitudinii de
miscare
Testul Tinetti - echilibru

You might also like