Curs:

ASISTAREA ACTIVITATII SI
PARTICIPARII PERSOANEI
CU HANDICAP IN FAMILIE SI
COMUNITATE
Lector: ANEGROAEI MIHAELA
Psiholog clinician specialist
 Cuprins:
Aceasta unitate de curs se refera la
competenta asistentului personal de a
antrena si sprijini persoana cu handicap
pentru a desfasura activitati zilnice in
familie si comunitate.

Activitatea presupune executarea unei sarcini

sau actiuni, iar participarea inseamna
implicarea in situatii de viata, asemenea
celorlalti membri ai comunitatii.
 Obiective specifice:
 Formarea capacitatii asistentului personal de a
propune si organiza o varietate de activitati
necesare dezvoltarii personalitatii, recuperarii,
integrarii in comunitate, petrecerii timpului liber in
acord cu particularitatile si preferintele persoanei
cu handicap;
 Dobandirea abilitatii necesare formarii
deprinderilor persoanei cu handicap;
 Formarea capacitatii de a asigura mobilitatea si
deplasarea persoanei cu handicap;
 Formarea capacitatii de a interrelationa persoana
cu handicap cu alti membrii ai comunitatii;
ASISTAREA/SPRIJINIREA
ACTIVITATILOR LA
DOMICILIU
Persoana cu handicap
beneficiară a măsurilor de protecţie specială

Puteti incerca o definitie?

 Persoanele cu handicap

sunt acele persoane cărora mediul social neadaptat

deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice,
mentale, le împiedică total sau le limitează
accesul cu şanse egale la viaţa socială, potrivit
vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi
culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie
specială în sprijinul integrării lor sociale şi
profesionale.
Persoanele cu handicap beneficiază de măsuri de protecţie
specială, pentru exercitarea drepturilor, la „un regim special
de prevenire, de instruire şi de integrare socială.“

Măsurile de protecţie specială se aplică

- fie la domiciliul persoanelor cu handicap,
- fie, după caz, în instituţii de ocrotire şi asistenţă socială;

Aceste măsuri se stabilesc pe baza încadrării în categorii de

persoane cu handicap, în raport cu gradul de handicap si au
ca scop final normalizarea si egalizarea drepturilor si
sanselor prin crearea independentei si autodeterminării
persoanelor cu handicap.
 Egalitatea drepturilor şi a şanselor pentru
persoanele cu handicap se realizează după trei axe
(linii) principale:

 garantarea pentru persoanele cu handicap a liberei

alegeri pentru proiectul propriei vieţi prin
compensarea consecinţelor handicapului şi
asigurarea unui venit care să le favorizeze o viaţă
autonomă demnă;

 permiterea participării efective a persoanelor cu

handicap la viaţa socială graţie accesibilizării:
mediului fizic, cailor de acces, mijloacelor de
transport, culturii, informaţiilor;

 să permită ca acţiunile întreprinse de către

societate în favoarea persoanelor cu handicap să
vizeze atât satisfacerea necesităţilor individuale cât
şi eliminarea obstacolelor sociale.
 Acesta este un proces continuu şi dinamic
de adaptare reciprocă, antrenând

- pe de o parte persoanele cu handicap, cu

propriile lor dorinţe şi capacităţi care
trebuiesc dezvoltate la maximum,
- pe de altă parte societatea care trebuie să
se arate solidară, luând măsuri specifice şi
adecvate pentru realizarea egalizării
şanselor.
Societatea are datoria de a institui pentru persoanele cu dizabilitati
sanse egale, in urmatoarele domenii:

 Ingrijirea sanatatii, cu accent pe afectiunile potential handicapante.

 Educatie.
 Pregatire profesionala.
 Incadrare in munca.
 Participare la viata generatiei sale.
 Viata sexuala obisnuita.
 Viata de familie integrala.
 Acces la cultura si informatie.
 Prezenta in comunitate si participare liber consimtita la viata
comunitatii.
 Acces deplin in mediul comunitar si in cel natural.
 Posibilitatea de a calatori.
 Servicii cu caracter compensator, in functie de tipul si gradul
dizabilitatii.
 Acces la site-urile culturale, la spectacole si la surse de divertisment.
 Acces la functiile politice si de conducere administrativa, pentru cei
care dispun de capacitatea si performanta necesare.
 Acces la forurile mediatice, in vederea promovarii unei imagini
pozitive, dar realiste.
 Conceptul de normalizare
 Procesul de integrare sociala, scolara si
profesionala presupune implicit asigurarea
unui proces de normalizare.

 Ce credeti ca este normalizarea?

 Normalizarea

- inseamna crearea posibilitatii ca

orice persoana cu nevoi speciale sa-si
dezvolte si sa practice un stil de viata
cât mai apropiat de parametrii
normalitatii, fara ca prin aceasta ea
insasi sa devina normala in sensul
comun al termenului.
Normalizarea reprezinta un demers social de
depasire a barierelor de orice fel atunci când
procedeele de interventie directa asupra
deficientelor ca atare nu sunt posibile.

Astfel, o persoana cu deficienta mintala nu poate fi

„inzestrata” cu un nivel intelectual normal, dar
poate fi ajutata sa-si insuseasca un set de
deprinderi care sa o ajute sa duca o existenta
satisfacatoare in conditiile in care si societatea se
preocupa sa ofere oportunitati de manifestare si
cultivare a acestor deprinderi.
Astfel, degeaba invata o anumita meserie daca
aceasta nu se gaseste pe piata muncii sau daca nu
o poate practica alaturi de cei normali.
Normalizarea persoanelor cu handicap NU înseamnă
transformarea persoanelor cu handicap în
persoane normale, ci:

 crearea unor condiţii de viaţă asemănătoare cu

calitatea vieţii unei persoane normale;

 sarcină, o responsabilitate a mediului, a intregii

societati;

 schimbarea atitudinii comunităţii faţă de aceste

persoane cu trebuinţe speciale;

 crearea unei legislaţii adecvate.

 Principiul normalizării
presupune ca persoanele cu handicap:
 să ducă o viaţă normală;
 să aparţină unei familii;
 să dea şi să primească dragoste;
 să aibă acces la educaţie, la muncă, la viaţa în
colectivitate;
 să aibă activităţi de timp liber/de recreere;
 să fie acceptate mai întâi ca persoane şi abia
după aceea ca persoane cu handicap.
 Nivelurile functionale ale
normalizarii
In literatura de specialitate sunt
luate in discutie patru niveluri
functionale ale normalizarii:
 Normalizarea fizica.
 Normalizarea functionala.
 Normalizarea sociala.
 Normalizarea societala
 Normalizarea fizica.
 Se refera la tot ceea ce inseamna modificari ambientale, facilitarea
accesului in spatiile de interes public, adaptari tehnice, arhitectonice,
organizatorice etc. care sa permita o autonomie cât mai mare.
 Acest nivel este si cel mai usor de asigurat, desi implica o serie de
cheltuieli suplimentare pentru amenajari precum construirea unor
rampe de acces, dotarea intersectiilor cu semafoare vizual-acustice,
adaptarea mijloacelor de transport in comun, a instrumentelor de
comunicare (telefoane, calculatoare etc.), a grupurilor sanitare.
 Acest prim nivel are rolul de a reduce cât mai mult posibil recluziunea
persoanei in dificultate si dependenta acesteia de ceilalti.
 De asemenea contribuie la sporirea confortului personal si la
imbunatatirea imaginii de sine prin satisfactia produsa de
posibilitatea de a se descurca autonom in cât mai multe situatii
profesionale, sociale, educationale.
 Tot in categoria normalizarii fizice trebuie inclusa si preocuparea
pentru participarea persoanelor cu handicap la actiuni si programe
cultural-educative, sportive, sociale atât prin crearea posibilitatii de a
fi prezente fizic, cât si prin asigurarea unor facilitati compensative
de exemplu, titrarea unor emisiuni si programe televizate sau
dublarea lor mimico-gestuala.
 Normalizarea functionala.
 Odata create aceste adaptari si facilitati, trebuie creat si cadrul organizational
care sa le asimileze. Una este, de exemplu, sa avem o scoala dotata cu rampa
de acces, mobilier scolar si material didactic adecvat, grupuri sanitare
adaptate etc. si aceasta sa fie singura dintr-o anumita comunitate, ceea ce
inseamna ca, vrând-nevrând, copilul cu C.E.S. trebuie sa o frecventeze pe
aceea daca doreste sa fie integrat, si alta ca sistemul insusi sa conceapa
aceste amenajari ca fiind de la sine intelese si, prin urmare, parintii si copilul
respectiv sa aiba dreptul la optiune, ca orice membru obisnuit al societatii.
 Daca primul nivel necesita doar o atitudine ceva mai toleranta si mai atenta
din partea majoritatii obisnuite a societatii, cel de-al doilea nivel impune o
disponibilitate mai mare si, deci, o reformare a reprezentarilor sociale clasice
cu privire la persoanele aflate in dificultate.
 Accesul lor in societate nu este rodul unor acte de caritate, ci un drept
legitim, deci este normal ca sa toate adaptarile si facilitatile destinate
imbunatatirii calitatii vietii sa fie cuprinse in orice demers de importanta
publica.
 Mai concret, normalizarea functionala consta in asigurarea obligatorie,
stipulata oficial, a accesului la serviciile publice, incluzând aici si dreptul la
informare corespunzatoare pentru a putea beneficia integral de aceste
servicii. Aceste cunostinte si deprinderi se refera la mijloace de comunicare,
mijloace de transport in comun, magazine si centre comerciale, prestari
servicii, credite bancare, piata muncii, posibilitati de divertisment etc.
 Normalizarea sociala.
 Acest nivel superior impune un grad mult mai mare de
integrare sociala a persoanelor in dificultate si, concomitent,
o constientizare profunda mergând pâna la formarea unor
convingeri si atitudini a faptului ca societatea apartine
tuturor cetatenilor ei si ca nu exista argumente pentru nici un
fel de discriminare.
 In plan practic, o persoana cu handicap poate intretine relatii
spontane, dar si regulate, cu un numar mare de persoane, in
functie de preferintele si interesele sale, fiind la rândul ei
acceptata şi valorizata ca membru al anturajului respectiv.
 Normalizarea sociala presupune faptul ca persoana in
dificultate se poate folosi in mod neingradit de toate
facilitatile create si stipulate oficial, ca fenomenul de
incluziune tine deja de cutuma sociala si nu e necesar sa se
faca apel in mod curent la recomandari si dispozitii din partea
unei autoritati anume.
 Normalizarea societala.
 Reprezinta nivelul cel mai inalt de acceptare sociala si face din
initiativele de valorizare a potentialului fiecarui individ o practica
curenta, obisnuita, care nu mai are nimic spectaculos sau inedit
in ea.
 Majoritatea covârsitoare a membrilor unei societati cu o
mentalitate atât de evoluata considera normal ca diferentele
existente intre oameni sa fie surse de noi experiente de viata si
de beneficii, si nicidecum pretexte pentru discriminari.
 O persoana cu nevoi speciale, aflata intr-o astfel de comunitate,
se poate afirma ca cetatean, ca producator de bunuri si valori,
ca personalitate.
 Chiar si un copil cu handicap multiplu isi poate gasi locul
adecvat intr-o astfel de organizare sociala si poate afla
modalitati de a-si implini macar unele aspiratii.
 Normalizarea societala face ca diversele handicapuri sa devina
irelevante, accentul cazând pe ceea ce poate aduce valoros
persoana cu nevoi speciale, si nu pe ceea ce nu poate.
 Incluziunea si
integrarea sociala
 Incluziunea si integrarea sociala reprezintă un set
de măsuri şi acţiuni multidimensionale din
domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de
muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi
comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi
culturii, destinate combaterii excluziunii sociale si
presupune o colaborare multidisiplinara intre toate
forurile implicate in realizarea acestor masuri.

 Integrarea însemnă să ţi se permită să fii

capabil, să fii tu însuţi printre ceilalţi .
- Integrarea se referă la relaţia care se
instaurează între individ şi societate.
- Ea se realizează pe mai multe niveluri, de la
simplu la compus.
- Aceste niveluri sunt următoarele:
 integrare fizică,
 integrare funcţională,
 integrare socială,
 integrare personală,
 integrare în societate,
 integrare organizaţională.
Integrarea fizică permite persoanelor cu
un anumit handicap satisfacerea nevoilor
de bază ale existenţei şi realizarea
ritmurilor existenţei.
 Prin integrare fizică se asigură construirea
locuinţelor în zone rezidenţiale,
organizarea claselor şi grupurilor în şcoli
obişnuite, profesionalizarea în domenii
diverse, unele mici locuri de muncă
(rezervate persoanelor cu handicap) şi
petrecerea timpului liber în condiţii
obişnuite.
Integrarea funcţională se află în
prelungirea celei fizice.
 Ea se referă la asigurarea funcţionării
persoanei în mediul înconjurător prin
folosirea tuturor facilităţilor şi serviciilor, pe
care acestea le oferă
(de exemplu: folosirea mijloacelor de
transport în comun, restaurante, cantine,
etc.).
Integrarea socială se referă la ansamblu
relaţiilor sociale dintre persoanele cu
handicap, atît fizic cît şi mintal, şi a
persoanelor normale, indivizi sau grupuri
sociale cu care acestea se intersectează
(vecini, colegi de serviciu, membri ai
comunităţii).
 Aceste relaţii sunt influenţate de atitudinile
de respect şi stimă, pe care trebuie să se
bazeze şi de ansamblul manierelor de
interacţiune între persoanele normale şi
persoanele cu handicap mintal.
 Integrarea personală este legată de dezvoltarea relaţiilor
de interacţiune cu persoane semnificative în diverse perioade
ale vieţii. Aici sunt incluse categorii de relaţii diverse, în
funcţie de vîrsta subiectului.
 De exemplu, pentru un copil relaţiile cu părinţi, rude,
prieteni; pentru un adult relaţiile cu rude, prieteni, soţ/soţie şi
copii.
- Un copil mutat din familie de apartenenţă este traumatizat
prin separare şi pierde elementele esenţiale ale integrării
personale.
- Un adult care nu se poate muta din casa părinţilor şi nu poate
duce o existenţă independentă conform vîrstei, pierde
aspecte esenţiale legate de integrarea personală.
 Pentru o integrare eficientă se impun anumite condiţii: pentru
un copil - existenţa unor relaţii cît mai apropiate cu familia,
iar pentru un adult - asigurarea unei existenţe demne, cu
relaţii diverse în cadrul grupurilor sociale în comunitate.
Integrarea în societate se referă la asigurarea
de drepturi egale şi respectarea autodeterminării
individului cu handicap mintal.
 Adesea, grupurile de persoane cu handicap
mintal sunt tratate diferit faţă de ceilalţi cetăţeni,
integrarea lor nefiind respectată.
 Programele şi deciziile persoanelor cu handicap
mintal trebuie să le aparţină în totalitate.
 Posibilităţile de exprimare la nivel de grup trebuie
respectate, la fel cu cele ale celorlalte grupuri
sociale.
Integrarea organizaţională se referă la
formele şi structurile organizatorice care
sprijină integrarea.

 Se recomandă ca serviciile publice

generale să fie organizate în aşa fel încât
să răspundă nevoilor tuturor indivizilor din
societate .
 Factori care pot influenta
calitatea procesului de
asistare/ingrijire a persoanei
cu handicap
 Asteptarile parintilor
 Persoanele cu dizabilitati se confrunta inca
din momentul diagnosticarii cu anumite
“asteptari” din partea celor din jur, un set
de idei prestabilite despre ce este o
persoana cu dizabilitati si cum ar trebui sa
se comporte.
 Primii factori care influenteaza viata majoritatii acestor
persoane sunt parintii.
 Majoritatea parintilor care au copii cu dizabilitati sunt
sanatosi, sau cel putin nu au aceleeasi dizabilitati cu ale
copilului lor. De aceea, poseda foarte putine cunostinte
asupra problemelor pe care le intampina.
 Ei pot detine stereotipuri de dizabilitati, sau informatii
gresite despre dizabilitate in general sau, in mod
particular, despre dizabilitatea copilului. Iar acest lucru le
afecteaza atitudinea fata de situatia copilului lor.
 Desigur ca, chiar si numai din grija fata de bunastarea
copilului, nu multi parinti vor reactiona cu un total sange
rece la descoperirea dizabilitatii copilului lor.
 Acest lucru este perfect rezonabil si mai putin probabil sa
determine o cantitatea exceptionala de rau copilului daca
parintii sunt capabili sa depaseasca anxietatile initiale,
acceptand dizabilitatea copilului lor si muncind pentru a-l
sustine.
 Adultii cu dizabilitati care astazi sunt capabili sa lupte
impotriva nedreptatilor cu care se confrunta, datoreaza
acest lucru parintilor lor care le-au demonstrat ca acest
lucru este posibil.
 Dar unii parinti nu reusesc sa trateze astfel situatia.
 Spre explempu, pot deveni supra-protectivi, nelasandu-si
copii sa ia parte la activitati care “contravin” dizabilitatii
lor (un copil fara un picior sa joace fotbal).
 In mod inevitabil, aceasta atitudine determina copilul sa
se simta oarecum diferit de ceilalti, astfel cauzandu-i un
rau psihologic. Astfel de supra-protejari, desi nu sunt rau
intentionate, sunt reactii daunatoare fata de un copil cu
dizabilitate.
 Refuzul de a recunoate dizabilitatea
copilului
 Refuzul de a recunoate dizabilitatea copilului este, de
asemenea, o atitudine extrem de daunatoare acestuia.
 Cauza poate fi ori incapacitatea de a face fata situatiei
sau frica de reactiilor celor din jur.
 Adesea acestea sunt indeaproape legate.
 Insa, indiferent de cauza, cert este ca copilul in cauza va
fi cu siguranta afectat de aceasta atitudine.
 E aproape sigur ca va creste cu sentimentul ca
dizabilitatea sa este ceva de care sa-i fie rusine, cu
constientizarea faptului ca familiei sale ii e rusine de ea si
va invata astfel ca nu trebuie sa o mentioneze vreodata.
 Expus pe toata perioada copilariei unor asemenea
atitudini, probabil ca le va interioriza fiind astfel nevoit ca
in viata de adult sa traiasca consecintele acestora.
 Oprimarea

 Dar chiar si cei mai ingaduitori si sustinatori

dintre parinti nu pot fi uneori capabili sa evite
“oprimarea” copiiilor fapt care duce la lipsa unei
identitati culturale.
 Pentru ca parintii sanatosi nu detin o experienta
personala in a avea o dizabilitate, si pentru ca –
probabil - detin in schimb stereotipuri despre
felul de a fi al copilului lor cu dizabilitati si
despre capacitatile sale, este foarte posibil ca ii
vor subestima aptitudinile si vor face false
presupuneri asupra tipului de viata pe care
copilul il va trai.
 Supraprotejarea
 Unul dintre efectele acestei situatii poate fi acela ca parintii isi
adapostesc copii prea mult.
 Iar aceasta atitudine este generata in mod special de ideea generala -
dar gresita - ca copilul cu handicap nu este la fel de puternic emotional
ca oamenii normali si de aceea trebuie sa fie protejat de viata, de
loviturile, caderile si urcusurile ei.
 Desi intentiile sunt in general din cele mai bune, dar complet ilogice, a
proteja tanarul cu dizabilitati de etapele normale prin care oamenii
trebuie sa treaca in viata pana la maturizare (a avea prieten/prietena,
a infrunta dezamagiri etc) inseamna de fapt a-l forta sa ramana imatur,
a-l depriva de dreptul de a se maturiza.
 Si exact aceasta imaturitate - care, prin abordarea de catre parinti a
unui alt tip de atitudine, ar putea fi evitata - e folosita de acestia drept
justificare pentru supraprotejarea pe care o ofera copilului: “E prea
imatur pentru a face fata unei asemenea situatii!”.
 Ei insa nu vad faptul ca deja copilul lor face fata unei situatii care
probabil este de zeci de ori mai intensa decat suma tuturor situatiilor
pe care o persoana normala le infrunta pe drumul vietii.
 Dezinformarea
 Parintii, in mod special parintii cu copii a caror dizabilitate a fost
diagnosticata relativ recent si care, in consecinta, au invatat foarte putin
din experienta, pot fi mai ales vulnerabili la informatii eronate.
 Dezinformarea si atitudinile care sugereaza teama joaca un rol
semnificativ in determinarea persoanei cu handicap de a-si accepta si
asuma un rol in cadrul societatii.
 Parintii unei astfel de persoane sunt – in general - purtatori neintentionati
de asteptari oprimante care le-au fost prezentate ca informatii reale si
care, venind de la presupusi profesionisti, mai mult ca sigur vor fi
acceptate ca atare.
 Parintii trebuie sa inlature ideea preconceputa si eronata conform careia
copilul cu dizabilitati este foarte putin probabil a juca vreun rol in
societate si sa actioneze in concordanta cu acestea.
 Altfel este foarte probabil ca copilul sa creasca cu sentimentul ca este
altfel decat ceilalti oameni nu numai in dizabilitatea de care sufera
incarcandu-se si cu alte presupuse inaptitudini.
Conceptul de activitate.
Importanta activitatii ca mod
de existenta a omului
 Activitatile umane fundamentale

Activitatile umane fundamentale sunt :

 comunicarea,
 invatarea,
 jocul si
 munca.
 Rolul activitatii
 Activitatea poate conferi persoanei cu dizabilitati
conditia psihosociala a normalitatii prin cresterea
increderii in sine si cresterea independentei in
activitate, reintegrarea in mediul familial, social
si profesional, in limitele situatiei sale particulare
de boala.
 De asemenea ajuta persoana cu handicap sa
achizitioneze noi abilitati, sa-si imbunatateasca
abilitatile deficitare, sa compenseze dizabilitatile
functionale promovandu-se astfel sanatatea si
cresterea calitatii vietii.
 Clasificarea activitatilor
Activitatiile de zi cu zi sunt clasificate pe 3 domenii de performanta:

 activitati uzuale: activitatile de zi cu zi (de intretinere).

Acestea includ: hranire, imbracare, igiena, in timp ce alte actiuni sunt la
baza existentei noastre in lumea sociala: tinuta, comportament.
Ingrijitorul sau asistentul personal al persoanei cu handicap trebuie sa
aiba ca preocupare centrala in domeniul activitatii uzuale sa ajute
beneficiarul sa se mentina la un nivel cat mai ridicat de independenta.
Fiecare pas in atingerea independentei duce la cresterea
demnitatii umane si la imbunatatirea calitatii vietii.

 munca si activitatile productive: aceste activitati sunt efectuate pentru

propria dezvoltare a beneficiarului, pentru mentinerea si interventia lui
in familie si pentru integrare sociala.
Aceasta categorie include toate activitatile: de acasa, scoala, loc de
munca.
Munca presupune si un obiectiv educational si dezvoltarea de aptitudini
sau vocatii.

 distractie si recreere: acest domeniu include activitati ce recreiaza si

aduc placere: jocuri sportive, muzica, activitati sociale, arta, cultura, la
care beneficiarul participa cu placere.
 Antrenarea in activitate
Indicarea activitatilor trebuie sa tina seama de capacitatile si
abilitatile fiecarei persoane cu handicap in parte in functie de
mai multe componente:
 Componenta senzomotorie: implica capacitatea persoanei
de a receptiona un semnal senzorial, de a-l prelucra, de a da
un raspuns corespunzator.

 Componenta senzomotorie e compusa din 3 elemente:

 senzorial: ce presupune capacitatea de a receptiona diversi stimuli, de
a-i prelucra, de a-i percepe;
 neuro-musculo-scheletic: ce presupune reflexele, raza de miscare a
articulatiilor, tonusul muscular, controlul postural;
 motor: include coordonarea grosiera si fina, bilateralitatea,
coordonarea ochi-mana.
 componenta cognitiva si cognitiv-
integrativa: implica capacitatea de
utilizare a functiilor mintale la nivel ridicat.

 Aceasta include factori legati de orientare,

recunoastere, atentie, alerta, capacitatea
de a initia o activitate si de a o determina,
memoria, capacitatea de a organiza
informatia sub forma de ganduri si idei,
capacitatea de a rezolva probleme de viata,
invatarea, generalizarea.
 componenta psiho-sociala reprezinta
managementul relatiilor interumane si de
prelucrare a emotiilor.

 Este legata de capacitatea de a te

conduce in interactiunile sociale,
capacitatea de a face fata stresului, de a-ti
organiza timpul, capacitatea de a-ti
modifica comportamentul ca raspuns la
solicitarile mediului inconjurator.
Efecte psihice ale implicarii in activitate :
 indoielile si gandurile negre sunt alungate
 starea de neliniste este atenuata
 nesiguranta este inlocuita cu un sentiment de
securitate si incredere
 dispozitia este ameliorata
 autoincrederea si stima de sine este stimulata
 adaptare utila a intregii personalitati
 exercitarea interesului pentru activitate si acordarea
posibilitatilor de manidfestare a personalitatii
 influenteaza favorabil comportamentul social si
relatiile interumane
 Scopul principal
al implicarii intr-o activitate nu este de a crea
valori, ci de a ajuta subiectului la integrarea
constiintei de sine si recapatarea tendintei de
relatii cu societatea si viata.

Nu cantitatea si calitatea activitatii intereseaza, ci

accentul se pune pe ceea ce simte persoana
implicata, pe dorinta ei de a fi activa si creativa.
 De cele mai multe ori perceptia generala este
afectata de prejudecati.

 Mentalitatea ca o persoana cu handicap nu

este capabila sa desfasoare activitati si ca
orice posibilitate de actiune este limitata de
dizabilitate nu face decat sa ne introduca intr-
un cerc vicios care se rasfrange asupra calitatii
vietii persoanei cu handicap, in sensul
diminuarii ei.
 Un asemenea cerc vicios are un efect dublu:
 eticheteaza, nu permite sanse de progres;
 ceilalti depun putine eforturi pentru a gasi caile
eficiente de a ajuta („toata lumea stie ca nu se poate,
ca aceasta persoana nu poate desfasura activitati din
cauza handicapului sau”).

 Se poate incerca ruperea acelui cerc vicios, care

se bazeaza pe supozitii false.
 In acest mod, se creeaza posibilitatea
restructurarii atitudinilor, a valorilor, fapt care va
permite gasirea unor forme adecvate de
ingrijire/asistare/integrare.
Cercul integrarii
FORMAREA DEPRINDERILOR SI
OBISNUINTELOR PERSOANEI CU
HANDICAP
 Implicatiile psihosociale ale asistarii/sprijinirii
persoanei cu handicap din perspectiva asistentului
personal

Ce inseamna sa ingrijesti?
 Ce inseamna sa ingrijesti?
 Sa ingrijesti pe cineva care are nevoie te va invata multe
lectii.
 Una din cele mai importante lectii pe care o inveti este aceea
de a-ti trai viata la maxim.
 Ingrijitorii trebuie sa faca fata unor probleme si situatii cu
adevarat speciale.
 A avea grija de o alta persoana este o experienta intima si
personala.
 Persoanele care ajung in postura unui ingrijitor trebuie sa
inteleaga o realitate importanta si anume: nu o poti face
singur oricat ai incerca!
 Iti este imposibil sa faci asta timp de 24 ore pe zi, 7 zile pe
saptamana!
 Nu poti fi un bun ingrijitor daca nu ai grija de tine.
 Trebuie sa stii ca poti fi fericit in pozitia de ingrijitor, dar
acest lucru nu se va intampla daca lasi boala sau dizabilitatile
celorlalti sa iti umbreasca propriile nevoie.
 Ce inseamna sa fii o persoana fericita atunci cand ai grija de
cineva din familie?

 Cum poti sa castigi incredere in abilitatile tale si sa fii

mandru de ceea ce ai realizat?

 Cum iti aperi propriile idei, cum ai grija de tine si mai ales
cum gasesti un echilibru intre propriile tale nevoi si cele ale
persoanei iubite?
 Darul nostru cel mai de pret este forta interioara.

 Este "rasplata" pentru durere, si desi, multi dintre noi am

renunta la aceasta pentru o viata mai usoara si sanatatea si
bunastarea celor dragi, trebuie totusi sa recunoastem
valoarea extraordinara pe care aceasta o are.

 Problema este faptul ca majoritatea ingrijitorilor nu recunosc

acest lucru.

 Majoritatea dintre acestia sunt atat de implicati in acest act

de ingrijire incat nu fac un pas inapoi sa observe lucrurile
minunate pe care le fac.

 Ingrijitorii sunt persoane foarte speciale!

 10 Sfaturi despre cum sa fii alaturi de familie si sa
acorzi o ingrijire de calitate

1. Decide sa iti iei propria viata in piept

Nu permite ca boala sau dizabilitatea persoanei dragi

sa fie mereu in centrul vietii tale.

De cele mai multe ori ajungem in rolul de ingrijitor

datorita unui eveniment neasteptat, dar undeva de-a
lungul drumului trebuie sa ne oprim si sa spunem la
modul cel mai constient "Eu aleg sa fiu ingrijitor.“

E cale lunga pana la eliminarea sentimentului ca esti

victima.
2. Adu-ti aminte sa fii bun cu tine

 Iubeste-te, cinsteste-te si apreciaza-te.

 Ceea ce faci tu este foarte greu si meriti sa petreci un timp
minunat, numai cu tine.
 A avea grija de tine nu este un lux. Este o necesitate. Este
dreptul tau ca fiinta umana. Fa un pas inapoi si recunoaste
cat esti de extraordinar! Acorda-ti timp.
 Mult prea des, ingrijitorii isi pun nevoile pe ultimul plan.
 Chiar daca esti ingrijitor, nu inseamna ca trebuie sa renunti la
toate activitatile si relatiile cu alti oameni.
 Studiile arata ca sacrificarea propriei persoane in favoarea
unei alte persoane si negarea unor activitati placute poate
duce la extenuare emotionala, depresie si boli de natura
fizica.
 Este esential ca ingrijitorii cu norma completa sau program
de lucru redus sa ia pauze. Ai dreptul si - mai mult o
responsabilitate - de a-ti lua timp liber si evada din aceasta
postura.
3. Cauta, accepta si uneori cere ajutor

 Sa nu iti fie niciodata rusine sa ceri ajutor.

 Trebuie sa constientizezi cat de important este sa ceri ajutor.
 Atunci cand oamenii se ofera sa ajute, accepta-le ajutorul si sugereaza-
le ce anume sa faca.
 Accepta ceea ce oamenii pot oferi.
 Refuzul de accepta ajutor este o cauza comuna de stres si depresie in
randul ingrijitorilor.
 In cultura noastra, unde se pune importanta pe independenta si
incredere in propriile puteri, nu este usor sa ceri ajutor.
 Unii ingrijitori vad in a cere ajutor un semn de neajutorare, neadaptare
sau esec.
 De fapt, sa ceri ajutorul este exact opusul.
 A intinde mana dupa ajutor inainte de a fi depasit de situatie reprezinta
o caracteristica importanta a unei persoane puternice.
 Astfel te asiguri ca membrul familiei are parte de o ingrijire
corespunzatoare.
 Oamenii pot sa ajute mai bine atunci cand stiu exact care
sunt nevoile tale si cum pot sa participe. Fii specific si
pozitiv!
 Prietenii s-ar putea simti neconfortabili daca ajuta la
imbaiere si imbracat. (Persoana draga tie s-ar putea simtii
stanjenita de asemenea.) Dar ar putea sa te ajute facand
comisioane, sau mergand la cumparaturi, preparand ceva
de mancare sau pur simplu tinand companie.
 Atunci cand familia sau prietenii intreaba cum ar putea
ajuta, sugereaza-le ce anume ar putea face. Spune, de
exemplu, "Ai putea face o vizita pentru o ora ca sa pot
merge eu la cumparaturi?" sau, "Cand mergi la
cumparaturi ai putea sa imi iei si mie cateva din lucrurile
de care am nevoie?"
 Daca membrii familiei sau prietenii traiesc prea departe
pentru a fi un sprijin fizic, incurajeaza-i sa sune persoana
de care ai grija regulat
 Duhovnicul tau sau un terapeut iti poate da un ajutor valoros. Sprijinul
emotional si rugaciunile acestor oameni sunt o sursa de unde iti poti
trage energia.

 Imparte cat mai multe sarcini posibile. Fiecare dintre noi avem puncte
tari. Daca ai fost numit ingrijitorul principal, asta nu inseamna ca trebuie
sa faci totul singur.

 Trebuie sa recunosti ca sunt si alte persoane care doresc sa te ajute.

Gaseste o modalitate de a imparti greutatea sarcinilor cu alti membrii ai
familiei, prieteni sau persoane educate in acest sens.

 Compenseaza pentru slabiciunile tale pentru ca astfel sa evidentiezi

punctele tale forte. Sprijin corespunzator de la cineva care are nevoie de
ingrijiri poate veni din mai multe parti. Fiecare ingrijitor trebuie sa stie
acest lucru. Nu ezita sa intrebi. Nimeni nu isi doreste sa te vada cazut la
pamant din cauza acestui rol.

 Daca ai nevoie de ceva, simte-te liber si intreaba.

 Incearca sa le faci pe toate de unul singur si vei crea situatia in care te

afli tu - altcineva sa aiba grija de tine. Nu vei ajuta pe nimeni daca te
extenuezi sau te imbolnavesti. Sub o forma sau alta, ajutorul este acolo.
Trebuie doar sa ceri.
 A avea grija de cineva, mai ales la nivelurile cele
mai intense, e clar ca nu poate fi un lucru facut de
o singura persoana.

 Cerand ajutor dai dovada de forta, dar mai ales

arati ca stii care iti sunt posibilitatile si limitele.

 De asemenea este foarte important sa iti arati

aprecierea pentru ajutorul primit.

 Arata-le oamenilor cat inseamna pentru tine

sprijinul lor.
4. Cauta sprijin de la alti ingrijitori

 Este reconfortant sa stii ca nu esti singur.

 Multi ingrijitori au recunoscut ca i-a ajutat faptul ca au impartasit experienta cu alti

ingrijitori.

 Multi dintre acestia spun adesea ca alti membrii ai familiei care nu sunt ingrijitori
principali nu inteleg stresul cauzat de acest tip activitate zilnica. Altii inteleg cum un
comentariu deplasat venit de la pacient sau alt membru al familiei poate fi extrem
dureros.

 Este important pentru ingrijitori sa primeasca respectul si intelegerea de care au

nevoie de la o retea de ingrijitori care pot empatiza si impartasi astfel de experiente.

 Discutiile, chiar si on-line, cu alti ingrijitori ii ajuta pe acestia sa faca fata sarcinilor
stresante, le permite sa invete noi modalitati alternative de ingrijire, le da senzatia ca
eliberare prin faptul ca isi exprima sentimentele intr-un mediu in care nu sunt
judecati dar mai ales intr-un mediu in care pot relationa cu altii care trec prin ce trec
ei. E o modalitate de a capata o noua perspectiva asupra situatiei si poate fi un
sistem de sustinere vital.

 Ingrijitorii din institutiile specializate sunt, de asemenea, o sursa de sprijin emotional.

Este important ca ingrijitorii sa caute si sa primeasca sprijinul si ragazul de care au
nevoie.
5. Ia atitudine si fii responsabil!

 Apara-ti drepturile pe care le ai ca

ingrijitor si cetatean.
 Recunoaste ca a fi ingrijitor primeaza
rolului de parinte, copil, partener.
 Onoreaza rolul de ingrijitor si vorbeste
despre recunoasterea si drepturile pe care
le meriti.
 Fii propriul tau avocat, atat in sfera
imediata a rolul tau de ingrijitor cat si in
afara.
6. Ai incredere in instinctele tale
 In majoritatea timpului te vor duce in
directia corecta.

7. Ofera-ti timp sa plangi ce ai pierdut, sa

simti ceea ce simti si apoi permite-ti sa
visezi din nou
7. Ofera-ti timp sa plangi ce ai pierdut, sa simti ceea ce
simti si apoi permite-ti sa visezi din nou

 Aproape majoritatea ingrijitorilor simte o gama variata de

emotii,cateva dintre acestea fiind confuze, contrare si
ambivalente.
 Poti simti iubire, tristete, frustrare, repulsie, vinovatie, durere,
teama, resentimente sau disperare (si astea toate intr-o zi).
 Poti fi furios pe gradul tot mai mare de dependenta a
membrului de familie care necesita atentia ta, pe multitudinea
de nevoi la care trebuie sa faci fata in timpul tau, pe energia si
banii tai.
 Poti sa plangi pierderea a ceea ce era o data persoana de care
ai grija sau gandul la ce ar fi putut fi.
 Faptul ca nu se simt apreciat reprezinta uneori o problema
pentru ingrijitor, mai ales daca persoana bolnava isi exprima
numai nemultumirea sau nu isi poate exprima apreciere.
 Aceste sentimente sunt normale. Aceste sentimente nu sunt
nici "bune" si nici "rele" si nici nu reflecta gradul de ingrijire.
Daca esti furios nu inseamna ca iubesti persoana mai putin.
8. Invata despre conditia persoanei dragi

 Informatia iti da putere.

 Acorda-ti timp pentru a afla ce inseamna
conditia medicala de care sufera persoana
draga tie.
 Daca intelegi natura problemei vei putea face
situatiei mai bine si vei fi mai util.
 Nu te limita la a citi doar publicatii scrise din
punctul de vedere al unui medic; citeste si
articole de nursing, articole publicate de alti
ingrijitori si carti care au legatura cu boala
respectiva.
9. Fii atent la semne de depresie si/sau boala, si nu intarzia in a
obtine ajutor profesional atunci cand ai nevoie

 Daca nu te poti aduna, TREBUIE sa cauti ajutor profesional!

 Un medic, un asistent social sau un terapeut te pot invata cum poti

schimba situatia in care te afli si cum sa adaptezi rolul tau in asa fel incat
sa faci fata provocarilor cu mintea limpede, hotarat si cu inima deschisa.

 Este FOARTE important sa primesti ajutor profesional atunci cand ai

nevoie, inclusiv asistenta atat din punct de vedere psihic cat si fizic.

 Experienta ne invata ca abilitatea de a avea grija de cineva pe o perioada

lunga de timp este mult mai secatuitoare din punct de vedere emotional,
psihologic si fizic, decat daca este practicata pentru o perioada mai scurta
de timp.

 Nu face nimanui bine daca ai grija de cineva in defavoarea sanatatii tale

mentale si fizice sau impotriva relatiei cu alti membrii ai familiei.

 Adu-ti aminte ca cel mai pretios cadou pe care il poti face persoanei dragi
este bunastarea ta mentala si fizica.
10. Exista o limita intre a-ti pasa si a face

 Stabileste-ti limitele. Ai dreptul sa pui limite

referitor la ce vei face sau poti face.
 Este in regula sa spui nu. Insa de multe ori poate
fi dificil, mai ales daca trebuie sa iei decizii
dureroase.
 Ia in considerare si fi deschis la tehnologii pentru a
promova independenta persoanei dragi tie.
 Intereseaza-te de programe, servicii si noi
tehnologii care pot ajuta membrul familiei suferind
sa isi redobandeasca independenta sau sa isi
imbunatateasca calitatea vietii.
 Incurajeaza-l sau incurajeaz-o sa faca lucrurile pe
care le poate face. Nu ajuti daca faci mereu in
locul lor lucrurile pe care ei singuri le pot face.
Nevoile beneficiarilor
 Principalele nevoi ale unui beneficiar sunt:
 De a avea o identitate proprie, de a se dezvolta
ca persoana independent, cu valori personale;
 De a invata ca orice comportament are
consecinte;
 De a descoperi efectul asupra celorlalti si locul
sau in societate;
 De a desprinde abilitati, de a invata din greseli;
 De adaptare la mediul in care traieste;
 De a fi in dezacord cu ceilalti, avand
contraargumente;
 De a invata ce inseamna responsabilitatea;
 De a dezvolta capacitati de cooperare;
 De a fi competent.
 Nevoile beneficiarului trebuie private prin prisma unei abordari
integrate, bio-psiho-sociale.
 Bio  Starea de bine din punct de vedere fizic.
 Bio-psiho  Gradul de independenta in desfaşurarea
activitatilor zilnice
 Psiho  Starea de bine mental, psihologic, ce
presupune absenta anxietatii, a depresiei şi mentinerea unei imagini
de sine pozitive.
 Psiho-social  Gradul de multumire fata de institutiile la
care apeleaza.
 Experimentarea unor relatii de prietenie,
ca baza a integrarii sociale, organizarea timpului liber, identificarea
unui partener etc.
 Social  Suportul emotional şi social conferit de
anturaj, cliatul familial, statutul profesional, financiar şi social.
 Atitudinea sociala, existenta unor prestatii şi
servicii sociale.
 Identificarea unor directii privind profesia sau
interesele beneficiarului.
Deprinderile de viata
independenta
 Deprinderile de viata independenta

 Specific fiintei umane este ponderea deosebit

de mare a comportamentelor invatate in raport
cu cele innascute.
 Deprinderile reprezinta asemenea
comportamente invatate despre care, un
cunoscut psiholog (spunea ca il insotesc
continuu pe om, putand reprezenta un mare
ajutor dar şi mai mare handicap: unele il pot
propulsa inainte, asigurand succesul actiunilor
sale, altele il pot trage in jos pana la ratarea
completa.
Domeniile deprinderilor de viata
 Domeniul deprinderilor de viata zilnica
 Domeniul deprinderilor privind gestiunea
locuintei şi folosirea resurselor comunitare
 Deprinderi privind managementul
banilor
 Deprinderi privitoare la ingrijirea
personala
 Deprinderi vizand dezvoltarea sociala
 Deprinderi pentru integrare profesionala
 Domeniul deprinderilor de
viata zilnica:
 nutritie
 Ce este alimentatia?
 Ce influenteaza apetitul?
 Ce ştim despre alimente?
 Principalele grupe de alimente
 Reguli de alimentatiei corecte
 Pericolele alimentatiei incorecte
 planificarea meniului,
 cumpararea alimentelor,
 prepararea mancarii,
 comportamentul corect la masa,
 Cum asez masa?
 Reguli de comportare civilizata la masa
 curatenia bucatariei şi depozitarea mancarii,
 managementul şi siguranta casei.
 Notiuni de giena
 Inainte sa pregatesc mancarea
 Dupa ce am terminat masa
 Domeniul deprinderilor privind gestiunea
locuintei şi folosirea resurselor comunitare:

 Gestiunea locuintei
(Managementul si siguranta locuintei)
 Care sunt principalele aparate electrocasnice
si la ce folosesc?
 Cum folosesc in siguranata aparatele
electrocasnice?
 Intretinerea locuintei
 Cum pot obtine o locuinta in conditii legale?
 Sa stau singur(a) sau impreuna cu altii?
 Gestionarea resurselor comunitare
 Transportul
 Cu ce pot calatori?
 Unde se pot gasi informatii despre mijloace de transport in comun?
 Cu ce este mai avantajos sa circulam?
 Ce se intampla daca calatorim fara bilet?
 Resursele comunitatii.
 Institutiile publice si rolul lor in comunitate
 Primarie
 Politie
 Medic de familie
 Spital
 Policlinica
 Posta
 Rolul actelor de identitate
 certificatul de nastere
 cartea de identitate
 pasaportul
 carnetul de conducere
 Deprinderi privind managementul banilor:
Se concentreaza pe arii de deprinderi care ii ajuta pe beneficiari sa ia decizii
financiare intelepte;
 Notiuni despre bani
 De ce sunt utili banii?
 Cum putem castiga bani?
 Planul de venituri si cheltuieli. Buget personal
 Care sunt cheltuielile mele?
 Abilitati de consumator
 Notiuni despre institutii bancare
 Economii
 este important sa fac economii
 avantajele pastrarii banilor in banca
 Taxe si impozite
 Ce este impozitul?
 Notiuni despre salariul net si salariul brut
 Operatiuni bancare
 Ce este cardul?
 Bancomatul
 Codul PIN
 Valuta
 Schimbul valutar
 Obtinerea de credite
 Ce este un credit?
 Deprinderi privitoare la ingrijirea
personala:
 promoveaza dezvoltarea fizica şi emotionala
armonioasa a beneficiarului prin igiena personala,
 stil de viata sanatos, reguli de igiena personala
 sexualitate corecta
 Importanta sexualitatii
 Planning familial
 Cum ma protejez de o sarcina nedorita si de infectiile cu
transmitere sexuala?
 Ce trebuie sa stiu cand decid sa am un copil?
 Informarea in legatura cu infectiile cu transmitere
sexuala (ITS)
 Ce sunt ITS?
 Cine se poate imbolnavi?
 Ce semne ma pun pe ganduri?
 Ce fac daca banuiesc ca am ITS?
 Deprinderi vizand dezvoltarea sociala:

 se concentreaza asupra modului in care tanarul se

relationeaza cu ceilalti prin dezvoltare personala
 Asumarea propriei identitati
 Cine sunt eu?
 Controlul emotiilor si gestionarea conflictelor
 conştiinta culturala,
 Identitate culturala, stereotipuri, prejudecati
 Regulile salutului si regulile bunei maniere
 comunicare,
 relatii sociale.
 Care este rolul familiei?
 Grupul de prieteni
 Deprinderi pentru integrare
profesionala:
 se refera la ariile de deprinderi care ii
ajuta pe beneficiari sa işi finalizeze
programele educationale şi sa urmeze o
cariera conform interesului lor.
 Acest domeniu include deprinderi
privitoare la planificarea carierei,
angajare, luarea deciziilor şi pregatire prin
studiu.
 Orientarea profesionala

 Planificarea carierei si luarea deciziilor

 Ce meserie imi doresc?
 Ce meserii exista?

 Angajarea
 Cum imi caut un loc de munca?
 Cum ma pregatesc pentru a obtine locul de munca pe care il
doresc?
 Formarea profesionala

 Pregatire pentru studiu

 Etapele invatamantului
 Cursuri de calificare si perfectionare
 Gestionarea vietii cotidiene
 Antrenarea si sprijinirea persoanei cu handicap in
desfasurarea activitatilor cotidiene se realizeaza in
functie de capacitatile, performantele si deprinderile deja
formate ale persoanei cu handicap.

 Beneficiarul se poate confrunta cu provocari carora

trebuie sa invete sa le faca fata. Pentru a-si satisface
nevoile, el poate traversa un proces anevoios de
invatare si autocunoastere, de depasire a propriilor limite
si de identificare a resurselor personale si externe care ii
pot oferi sprijin.