Elementele de ancorare ale plăcilor

- eficienţa plăcilor ortodontice este condiţionată de

calitatea ancorării încât elementele de acţiune să-şi
poată îndeplini rolul fără ca aparatele să se desprindă
de pe arcadă
- ancorarea este asigurată de
- baza plăcii – prin conturul limitelor
arcadei dentare
- elementele specifice ancorării
confecţionate din
- metal –croşete, inele
- acrilat- gutierele
 Alegerea tipului de elemente de ancorare
se face luând în considerare:
- condiţiile anatomice pe care le oferă
arcada
- scopul terapeutic
 A) Croşetele
După modul cum utilizează retentivităţile
oferite de arcade se împart în două gupe:
a) Croşete care utilizează pentru ancorare
retentivităţile oferite de triunghiurile
interdentare. Deci se aplică pe segmente de
arcade integre.
Aici intră croşetul: Schwarz în săgeată,
Schwarz în semisăgeată, Stahl, proximo-
vestibular, în delta, Csontos, Cosma.
b) Croşete care utilizează pentru ancorare
retentivtăţile anatomice sobecuatoriale
aproximale şi vestibulare ale coroanelor
dentare. Ca atare se folosesc pe dinţi izolaţi.
Aici aparţin:
- croşetul Adams
- croşetul Jackson
- inelul orodontic sub formă de croşet
circular
- croşetul Duyzings
-croşetul simplu
a) Descrierea croşetelor din prima categorie

1) Croşetul în săgeată Schwarz (croşetul lancelot,

croşetul în treflă)
Elementul său caracteristic destinat ancorării
este trefla sau săgeata. Aceasta se compune dintr-
un vârf care pătrunde în triunghiul interdentar
sub punctul de contact şi doi umeri, unul mezial,
altul distal care se sprijină subecuatorial pe cei doi
dinţi vecini la limita de trecere de la faţa
aproximală la cea vestibulară
- Pentru fiecare hemiarcadă se confecţionează câte
un croşet Schwarz
- fiecare croşet poate avea una sau mai multe
săgeţi
- dacă la aceeaşi hemiarcadă sunt racordate două
fragmente ale bazei plăcii, în funcţie de cerinţele
de stabilitate,pe fiecare fragment se va confecţiona
câte un croşet, sau se va aplica doar pe unul dintre
fragmente
- săgeţile sunt unite între ele printr-o conexiune
intermediară
- mai prezintă două conexiuni terminale –mezială
şi distală- prelungite cu ondulaţiile de retenţie în
baza plăcii, cu care se termină croşetul
Conformaţie şi traseu:
- porneşte din bază şi prin conexiunea terminală
distală încalecă arcada prin nişa dintre molarul I şi
II permanent. Face o îndoitură în unghi rotunjit şi
merge spre mezial având un traseu paralel cu
mucoasa de pe versantul alveolar vestibular, fără a
veni în contact cu ea, până la spaţiul dintre
molarul I permanent şi premolarul II unde prezintă
prima săgeată. Aceasta este îndoită în unghi uşor
obtuz după un plan care trece prin mijlocul celor
doi umeri, pentru a pătrunde cu vârful sub punctul
de contact
- urmează apoi conexiunea intermediară, până la
spaţiul dintre premolarul II şi I unde prezintă o
nouă săgeată. Se continuă cu conexiunea
terminală mezială, care are un traseu orizontal
până la spaţiul dintre premolarul I şi canin unde
face un unghi rotunjit, se îndreaptă spre ocluzal,
încalecă arcada prin nişa dintre aceşti doi dinţi,
sprijinindu-se pe versantul mezial al
premolarului I .
- traseul cozii este condiţionat de prezenţa
celorlalte elemente care se găsesc în baza plăcii
la acest nivel
Particularităţi:
- este un croşet lung, cu conexiuni multiple
- are acţiune mai blândă faţă de celelalte croşete
- oferă stabilitate bună
- faptul că încalecă arcada dentară doar la
extremităţile ei laterale permite egresiunea dinţilor
laterali
- fiind un croşet lung se dezechilibrează uşor şi este
greu de readaptat
Variante constructive:
- pentru a servi şi drept cârlig pentru inelele
de cauciuc. Se conformează cârlige pe
conexiuni, adesea pe cea terminală distală
- pentru a exercita forţe de oralizare a unui
dinte vecin
- modificarea conexiunii terminale meziale sau
distale pentru a încăleca arcada dentară la
nivelul aceluiaşi spaţiu interdentar cu săgeata
 Confecţionare:
- din sârmă federhart ( elastică) rotundă de wipla
cu diametrul de 0,7mm (se poate utiliza şi sârmă
de elasticitate medie – hart-)
- se utilizează cleştele imaginat de Schwarz, sau în
lipsa acestuia cleştele crampon, cleştele Aderer
- confecţionarea se începe de la una din
extremităţi prin efectuarea îndoiturilor pentru
retenţie apoi se recurbează sârma şi se trece prin
nişa interdentară,după care i se dă un traseu
orizontal până la spaţiul interdentar unde va fi
conformată prima săgeată
- săgeata odată terminată, se conformează conexiunea
intermediară, apoi săgeata următoare,după care,
conexiunea terminală şi retenţia în baza plăcii
- confecţionarea săgeţii cu cleştele Aderer. Ajunsă la
spaţiul interdentar, sârma este îndoită în unghi obtuz,
de circa 120 grade şi se confecţionează primul umăr.
Printr-o pliere la 90 grade se obţine vârful săgeţii, apoi
printr-o îndoire la120 grade se obţine al doilea umăr,
iar prin plierea în jurul fălcii duble dinspre capătul liber
al sârmei se obţine traseul conexiunii intermediare.
Strângerea săgeţii se face cu cleştele crampon
Adptarea săgeţii la spaţiul interdentar
- croşetul confecţionat prin cele trei metode
(cleşte Schwarz, Aderer, crampon),are săgeţile
paralele cu faţa vestibulară a arcadei dentare
- pentru a realiza ancorarea sub punctul de
contact este necesară o îndoire a săgeţii la
nivelul umerilor, în unghi uşor obtuz. Aceasta
se poate realiza cu cleştele Schwarz care are
un şanţ adâncit destinat prinderii săgeţii până
la jumătatea ei (au fost concepuţi şi cleşti care
permit direct realizarea acestei faze), sau se
utilizează doi cleşti, unul cu fălci late şi un
crampon, cu care se face această pliere
2) Croşetul Schwarz în semisăgeată
- este indicat la ancorarea plăcilor atunci când se
urmăreşte şi o deplasare a unor dinţi de-a lungul
arcadei spre mezial sau distal
- săgeata prezintă un singur umăr amplasat în
contact cu dintele care urmează a fi deplasat.
Dacă deplasarea se face spre
- mezial – umărul va fi mezial
- distal – umărul va fi distal
- conexiunea terminală respectivă va fi
conformată la distanţă spre a nu împiedica
deplasarea
- pentru a împiedica rotaţia dintelui care va fi
deplasat, oral de semisăgeată la nivelul unghiului
proximal intern al aceleiaşi feţe dentare este
necesară aplicarea unui rsort auxiliar liniar
- deplasarea dinţilor se face pe o distanţă de 3-
4mm
- croşetul se confecţionează întotdeauna din sârmă
elastică rotundă de 0,7 mm
- are funcţie dublă
- de ancorare
- de deplasare sagitală a dinţilor laterali
3) Croşetul resort dublu pentru ancorare şi
deplasare mezială sau distală a dinţilor laterali
- are rol dublu
- de ancorare
- de deplasare sagitală a dinţilor
laterali
- stabileşte cu suprafaţa proximală a dintelui
două contacte
- unul liniar la marginea ei orală, la
colet
- altul în suprafaţă, în zona ei
vestibulară
Descriere:
- prezintă o retenţie în formă de ,, U”
- un resort auxiliar liniar situat oral
- o componentă vestibulară care încalecă
arcada prin nişa interdentară şi se termină cu
o pelotă vestibulară alungită vertical ,care
stabileşte contact în suprafaţă cu zona
vestibulară a feţei aproximale a dintelui pe
care trebuie să-l deplaseze
- se confecţionează din sârmă elastică de
0,7mm
Confecţionare
- se conformează retenţia în formă de ,,U”
- dintr-unul din braţe se confecţionează RA liniar
care este amplasat la 1mm deasupra coletului
dintelui care urmează să fie deplasat în contact cu
el şi perpendicular pe axul lung al acestuia
- celălalt braţ este recurbat către ocluzal, încalecă
arcada prin nişa interdentară în contact cu dintele
de deplasat şi pe versantul vestibular al feţei
aproximale merge către colet, iar la 1mm de acesta
se recurbează la început spre oral şi apoi spre
ocluzal şi se termină la 1mm de ansa sa
Avantaje ( comparativ cu croşetul Schwarz în
semisăgeată, care se activează greu şi se
dezechilibrează uşor):
- are traseu scurt
- forţele secundare pot fi neutralizate uşor
- are dimensiunea mezio-distală redusă la
minim şi permite deplasarea în grup a dinţilor,
fără a desface punctele de contact
- lasă liber vestibulul bucal
- combină armonic rolul de element de
ancorare cu cel ortodontic de deplasare dentară
4) Croşetul Stahl (croşetul cu pelotă, în
picătură, cu buclă)
- conferă stabilitate bună
- necesită existenţa punctului de contact
- partea retentivă are forma unei pelote
rotunjite al cărui diametru variază în funcţie
de mărimea triunghiului interdentar
Părţi componente:
- pelota rotunjită
- conexiunea unită cu aceasta printr-o
curbură de 180 grade
- coada de retenţie în baza plăcii
Confecţionare:
-sârmă de wipla elastică rotundă de 0,7mm
- se începe cu conformarea pelotei de formă circulară
- când pelota este aproape gata se recurbează sârma
perpendicular pe pelotă
- se probează pelota în spaţiul interdentar
- se stânge pelota
- se conformează conexiunea care face un unghi de
180 de grade faţă de pelotă şi încalecă arcada la
nivelul nişei interdentare
- coada de retenţie din baza plăcii
s
s
 5) Croşetul proximovestibular
- este un croşet cu acţiune dublă
- de ancorare
- de oralizare a dintelui adiacent
- este asemănător croşetului Stahl, faţă de care
are un braţ elastic care porneşte din pelotă,
amplasat subecuatoral pe dintele care trebuie
oralizat
- pelota are rol dublu
- de ancorare
- buclă de activare a braţului elastic
Confecţionare:
- sârmă elastică rotundă de wipla cu diametrul
de 0,7mm
- se lasă un fragment de sârmă de 3cm
necesar conformării braţului elastic
- se efectuează pelota circulară şi restul
croşetului
- se efecutează braţul elastic şi se adaptează
subecuatorial pe dintele care trebuie oralizat
s
6) Croşetul în ,,delta”
- este asemănător croşetului Stahl
- se deosebeşte de acesta, prin aspectul pelotei
care are formă de triunghi isoscel, deci sub forma
literei greceşti ,,delta”
- această pelotă asemănătoare săgeţii croşetului
Schwarz, pătrunde mai bine în triunghiul
interdentar şi asigură o bună ancorare
- prezintă bucle, în vestibul, pentru alungirea
conexiunii
- se utilizează sârmă elastică rotundă de o,6-
0,7mm
7) Croşetul Cosma
- este un croşet încălecat
- se confecţionează din sârmă elastică de 0,5-
0,6mm
- retenţia are forma săgeţii croşetului Schwarz,
după care cele două capete ale sârmei se
împletesc, alcătuind conexiunea care încalecă
arcada la nivelul aceluiaşi spaţiu interdentar
- împletirea celor două capete ale sârmei
necesită adeseori decălirea, la aparatul de
punctat
 8) Croşetul Csontos
- este puţin cunoscut şi utilizat, deşi prin
conformaţie şi eficienţă este superior celorlalte
croşete încălecate
- partea sa retentivă are formă de ,,V” deschis în
două planuri (vertical şi orizontal)
-partea sa de ancorare pătrunde cu vârful sub
punctul de contact şi se sprijină prin suprafeţe
late pe cei doi dinţi vecini, fără a-i disloca
- se confecţionează din sârmă elastică de wipla
cu diametrul de 0,7mm
Confecţionare:
- la 2,5-3mm de capătul sârmei se face o pliere de
90 – 120 grade
- se mută fălcile cleştelui şi se prinde capătul lung
imediat după prima piere şi se conformează
un,,V” deschis
- se strânge apoi capătul pliat iniţial dublând
ramura respectivă a ,,V”-ului
- se prinde cu cleştele de ramura nedublată a,,V”-
ului şi se pliază sârma spre interior dublând şi
această ramură după care din interiorul acestuia
se conformează conectorul ca şi la croşetul Stahl
b) Croşetele care folosesc pentru ancorare fie
divergenţa feţelor aproximale, fie retentivitatea
vestibulară subecuatorială, fie retentivitatea
întregului contur dentar

1) Croşetul Adams
- este croşetul de elecţie pentru ancorarea plăcilor
ortodontice când sectoarele laterale ale arcadelor
nu prezintă puncte de contact
- foloseşte ca retenţie divergenţa spre ocluzal
dintre feţele aproximale ale dinţilor laterali
- autorul le indică în toate situaţiile, inclusiv pe
dinţii erupţi parţial, unde precizează
necesitatea gravării modelului
Avantaje:
- este mic şi necesită un minimum de spaţiu
vestibular şi în baza plăcii
- poate fi utilizat pe orice dinţi (temporari,
semierupţi)
- este rigid şi precis
- nu necesită cleşti speciali pentru
confecţionare
- permite conceperea de variante constructive
- pare a fi o îmbinare a unor elemente din croşetul
încălecat Jackson şi croşetul în săgeată Schwarz
Tipul de bază:
- se compune din două pelote mici verticale care
se aplică dinspre vestibular pe feţele aproximale
ale dintelui pe care se ancorează, unite între ele
printr-o conexiune centrală.
- prezintă două conexiuni terminale care se
termină cu retenţiile în baza plăcii
Variante constructive:
a) Croşetul de tracţiune
- sudarea unui cârlig pe conexiunea centrală
(dificil de realizat)
- conformarea unei bucle circulare în mijlocul
conexiunii centrale
- conformarea unei bucle alungite care
prelungeşte o pelotă de retenţie în vestibul,
paralel cu mucoasa alveolară. Aceasta se află
între pelota de retenţie şi conexiunea terminală.
Este cea mai practică modalitate
- sudarea de tubuşoare orizontale pe
conexiunea centrală a croşetului de pe
molarul de 6 ani în care culisează arcuri în
vederea unor tracţiuni -
-monomaxilare
- intermaxilare
- sau alte construcţii cranio-maxilare
b) Croşetul cu o singură pelotă de retenţie se
poate utiliza:
- independent- când dintele pe care se aplică nu
este erupt suficient şi nu are faţa distală
retentivă. Pelota de retenţie se aplică numai pe
faţa mezială, iar distal conexiunea centrală se
continuă direct cu cea terminală
- sub formă de croşet semisagitat accesoriu- când
din lipsă de spaţiu nu se pot amplasa două
conexiuni terminale la nivelul aceluiaşi spaţiu
interdentar. Se renunţă la pelota mezială a
croşetului distal căruia i se efectuează doar pelota
distală care se va suda pe conexiunea centrală
Confecţionarea croşetului tip
- sârmă elastică de 0,7mm (pentru caninii temporari,
de 0,6mm)
- se ia un segment de sârmă de 7-10cm şi spre
mijlocul său se marchează un sector puţin mai scurt
decât diametrul mezio-distal al dintelui pe care
urmează să se confecţioneze croşetul
- la fiecare semn se face câte o îndoitură în unghi
drept în acelaşi plan încât se înscriu cele trei laturi ale
unui dreptunghi
- pe una dintre ramuri pe o profunzime de 2,5-3mm
de la nivelul unghiului se prinde sârma între fălcile
late dar înguste ale cleştelui şi se face o mişcare
rotatorie cu reflectarea sârmei în jurul uneia dintre
fălci. Aceeaşi manevră se face pe cealaltă ramură
- astfel au fost confecţionate pelotele şi conexiunea
centrală
- se face proba pe model şi eventualele adaptări
- succesiv, pe conexiunea terminală, cât mai aproape
de vârful pelotei sârma este reflectată din nou la
180 grade spre ocluzal după care încalecă arcada şi
se termină cu retenţia din baza plăcii
- unghiurile de la îndoiturile aproximale sunt strânse
cu un cleşte crampon
- spre a evita fracturarea datorită unghiurilor
multiple şi ascuţite unii autori recomandă utilizarea
sârmei de elasticitate medie (hart). În caz de
tratamente termice –punctare electrică, lipire cu lot-
se utilizează sârmă de 0,8mm
 11) Croşetul Jackson, croşetul inelar
- se deosebeşte de croşetul Adams doar prin
absenţa pelotelor aproximale
- partea centrală vestibulară vine în contact cu
zona subecuatorială vestibulară şi aproximală
-utilizează zonele retentive subecuaturiale
vestibulare şi aproximale
 11) Croşetul Duyzings
- se confecţionează din sârmă elastică sau de
elasticitate medie rotundă de 0,7mm
Confecţionare:
- fiecare braţ porneşte de pe versantul aproximal
vestibular şi merge subecuatorial până aproape de
mijlocul feţei vestibulare a dintelui unde trece
supraecuatorial şi se pliază 90 de grade spre spre
aproximal, urmăreşte faţa aproximală corespunzătoare
şi se termină cu retenţia
- fiecare croşet este alcătuit dintr-o pereche de
asemenea braţe
- se poate utiliza şi ca semicroşet ( are un singur braţ)
 12) Inelul ortodontic
- are rol de croşet circular
- este o soluţie bună de ancorare atunci când
dinţii izolaţi nu au retentivităţi anatomice
- pe inelul cu perimetrul corespunzător
dintelui se sudează retentivităţi prin care să
poată fi solidarizat cu baza plăcii
 13) Croşetul simplu- utilizat sub două
variante
a) Sub formă de croşet interdentar
- la plăcile inferioare când există condiţii
favorabile de retenţie
- are formă liniară şi pătrunde subecuatorial
într-un spaţiu interdentar
b) Croşetul simplu cu traseu vestibular – este
asemănător croşetului cervicoalveolar
 B) Gutiera ca element de ancorare a
plăcilor ortodontice
- la plăcile ancorate prin gutiere, baza plăcii se
continuă pe faţa ocluzală şi vestibulară a dinţilor
laterali venind în contact intim cu toată suprafaţa
lor
- constituie un excelent mijloc de ancorare a
plăcilor
- ancorarea pe gutiere se face de obicei bilateral,
dar se poate face mixt (pe gutiere şi pe croşete)
- sectoarele acoperite de gutiere pot fi identice
sau diferite ca număr de dinţi
- gutierele determină o înălţare provizorie de
ocluzie
- în zona de contact a gutierei cu arcada antagonistă
efectul poate fi diferit:
- de dezangrenare – dacă suprafaţa
gutierei este netedă şi permite
alunecarea cuspizilor dinţilor antagonişti
- de conducere a poziţiei mandibulei şi de
transmitere a forţelor la arcada
antagonistă când faţa ocluzală a gutierei
este prelucrată în acest scop
- gutiera este acea construcţie care acoperă un
grup de dinţi vecini, de la cel puţin doi până la
întreaga arcadă pe feţele lor vestibulare,
ocluzale şi orale putând fi asemănată cu un
grup de coroane de înveliş solidarizate între
ele
- unei gutiere i se pot descrie
- 2-4 pereţi verticali
- o margine
- un perete ocluzal (capacul gutierei)
- o faţă interioară
- o faţă exterioară
 Pereţii verticali:
- vestibular
- oral
- distal
- uneori mezial, dacă există o breşă, sau acesta este
redus la o porţiune îngustă care prelungeşte capacul
gutierei
- pereţii trebuie să prezinte grosime uniformă, care să
le confere elasticitate uniformă. Aceasta permite o
uşoară lărgire a gutierei în momentul în care marginile
ei depăşesc ecuatorul dentar cu revenirea la loc, prin
care se asigură o bună adaptare la suprafaţa dentară
- o grosime neuniformă favorizează fracturarea
gutierei
- grosimea pereţilor verticali ai unei gutiere este
dictată de compararea a două cerinţe:
- soliditatea sa (rezistenţa mecanică),
care cere pereţi cât mai groşi
- cerinţele de comoditate şi igienă, care
necesită pereţi cât mai subţiri
- grosimea cea mai potrivită a pereţilor gutierei
este de circa 1mm
- întinderea verticală – până la 0,5-1mm de
festonul gingival, pe care trebuie să-l urmărească
cu fidelitate
Marginile gutierei trebuie bizotate (subţiate de
la exterior-dinspre vestibular şi oral- către
interiorul său) spre a se evita stagnarea resturilor
alimentare între gingie şi marginea gutierei.
Trebuie să permită
- curăţirea
- autocurăţirea
o atenţie aparte trebuie acordată regiunii
triunghiurilor interdentare spre a preveni
traumatizarea papilelor interdentare
 Capacul gutierei = peretele ocluzal
- uneşte pereţii verticali
- are grosime variabilă în funcţie de
necesităţile terapeutice. Dacă nu sunt
necesare înălţări provizorii de ocluzie, are
aceeaşi grosime ca şi pereţii verticali

Faţa interioară a gutierei

- trebuie să urmărească fidel conturul feţelor
coronare. Să se aplice intim pe ele
 Faţa exterioară a gutierei
- pereţii vestibulari şi orali trebuie să redea pe cât
posibil, forma anatomică a dinţilor pe care îi acoperă
pentru a facilita funcţiile de masticaţie şi fonaţie
- parte ocluzală exterioară trebuie să asigure
contactul cu arcada antagonistă pe toată întinderea
gutierei. Trebuie să redea pe cât posibil relieful
ocluzal al dinţilor pe care îi acoperă pentru a asigura
eficienţa masticatorie şi libertatea mişcărilor
mandibulare. Există situaţii când se modelează
pentru a ghida deplasarea mandibulei, sau să permită
glisarea sa în totalitate, sau doar a unei hemiarcade
sau grup de dinţi antagonişti
Tehnica de lucru:
-amprentă
- modele din gips dur
- ocluzie construită (corectată)
- montare în ocludator (ocluzor)
- modelarea machetei (sau efectuarea aparatului
din acrilat auto sau baropolimerizabil)
- ambalarea machetei cu model cu tot şi obţinerea
plăcii din acrilat termopolimerizabil
- prelucrarea în laborator
- adaptarea în cavitatea bucală
- prelucrarea şi lustruirea finală