Faze de lucru comune în

confecţionarea aparatelor ortodontice

1) Sudura (punctarea) electrică
2) Solidarizarea elementelor metalice prin lipire
cu lot
3) Decălirea tablelor şi a sârmelor din oţel
inoxidabil
4) Laminarea tablei din oţel inoxidabil
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel inoxidabil
1) Sudura (punctarea) electrică

Sudura electrică în ortodonţie cunoaşte o

utilizare crescândă odată cu extinderea utilizării
oţelurilor inoxidabile în ortodonţie şi în special
pentru aparatura fixă
 1) Sudura (punctarea) electrică

Punctarea electrică este o modalitate de

unire a două metale prin încorporarea
reciprocă parţială, după ce au fost făcute
plastice la suprafaţa de contact dintre ele
 1) Sudura (punctarea) electrică

Pot fi sudate metale

- având aceeaşi compoziţie
- având compoziţii diferite
 1) Sudura (punctarea) electrică
Principiul se bazează pe trecerea pentru o
perioadă foarte scurtă de timp prin cele două
metale ce urmează a fi sudate a unui curent
electric cu diferenţă de potenţial mică, dar cu
o intensitate foarte ridicată, care degajă
căldură mare între cele două suprafeţe de
contact ale celor două bucăţi de metal,
plastifiindu-le pe o profunzime de 1/3 dar
niciodată mai mult de 4/5.
 1) Sudura (punctarea) electrică

Prin exercitarea unei presiuni crescute

asupra celor două metale se obţine o cooptare
sigură şi rezistentă, fără a altera proprietăţile
metalului (alterare minimă)
 1) Sudura (punctarea) electrică
Mod de funcţionare:
Curentul de la reţea prin realizarea
contactului la nivelul cronoruptorului, ajunge
la transformatorul reglabil, unde capătă noi
proprietăţi, adică voltaj mic şi intensitate mare
(în funcţie de reglajul ales sau stabilit) şi este
condus la nivelul electrozilor.
Între electrozi se află cele două bucăţi de
metal ce urmează a fi sudate
 1) Sudura (punctarea) electrică
în acest moment circuitul este:
- electrod fix de cupru
- metal de sudat
- metal de sudat
- electrod mobil de cupru
 1) Sudura (punctarea) electrică
- electrozii sunt de cupru şi au o secţiune mare,
ceea ce le conferă o rezistenţă scăzută
- metalele care trebuie sudate au o rezistenţă mai
mare decât a electrozilor
- cea mai mare rezistenţă se găseşte la joncţiunea
dintre cele două metale de sudat, deci la acest
nivel va creşte cel mai mult temperatura, fapt care
va determina ca la acest nivel suprafaţa celor două
metale să devină plastică, iar presiunea exercitată
de electrozi duce la apariţia punctului de sudură, la
locul de trecere a curentului electric
 1) Sudura (punctarea) electrică
a) Sudarea tablei de vipla
- se suprapun fragmentele de tablă la reperul
stabilit pentru sudare
- Se aşează pe electrodul fix
- Sunt presate cu electrodul mobil la reperul
stabilit
- Se declanşează cronoruptorul pentru
închiderea circuitului şi se realizează un punct
de sudură
 1) Sudura (punctarea) electrică
- se aplică mai multe puncte de sudură

- căldura de la nivelul suprafeţelor metalice

determină o oxidare superficială
- această oxidare se previne prin reducerea la
minimum a punctului de sudură
 1) Sudura (punctarea) electrică
b) Sudura electrică a sârmelor
- Este mai dificilă şi prezintă riscuri mari de
deteriorare a metalului prin:
- Lipsă de contiguitate
- Producerea flamei cu arderea sârmelor

Pentru evitarea acestor neajunsuri:

- Se utilizează electrozi cu şanţuri (concavi)
- Sârmele se aşează încrucişate şi nu paralel
 1) Sudura (punctarea) electrică
c) Sudarea tubuşoarelor prefabricate
Particularităţi:
- se poate produce deformarea (gâtuirea
tubuşorului)
- din acest motiv nu se mai poate introduce arcul
se indică:
- Electrodul mobil să se aşeze în laterala tubuşorului
- Utilizarea de electrozi concavi
- Aceste puncte de sudură fiind slabe, se
solidarizează prin lipire cu lot
 2) Solidarizarea elementelor metalice
prin lipire cu lot
elementele metalice sunt fixate în poziţie prin
sudură electrică
- Se face decaparea suprafeţelor de lipit
- Încălzirea la roşu a zonei de lipit
- Aplicarea lotului (aliajul cu care se lipeşte)
- Menţinerea suprafeţelor în contact la roşu pe
toată durata curgerii lotului
- Răcirea
- Îndepărtarea surplusului de material,
lustruirea
 3) Decălirea tablei şi a sârmelor din
oţel inoxidabil
Se realizează prin încălzirea materialului la
roşu şi răcire lentă
Procedee:
a) Încălzirea în flacără
b) Decălirea materialului cu aparatul de punctat
electric
3) Decălirea tablei şi a sârmelor din
oţel inoxidabil
a) Încălzirea la flacără
Se trece tabla sau sârma din aproape în
aproape deasupra flăcării menţinându-se până
la încălzirea la roşu.

Pentru a nu avea diferenţe de elasticitate,

o dată cu încălzirea unui no segment, se va
reînroşi şi ultima parte a segmentului decălit
anterior
 3) Decălirea tablei şi a sârmelor din
oţel inoxidabil
b) Decălirea cu ajutorul aparatului de punctat
electric
Electozii cei mai potriviţi sunt cei sub formă
de cleşte.
Cu un cleşte este prinsă extremitate sârmei
sau tablei, iar la o distanţă de 4-6 cm se prinde
cu celălalt cleşte, în funcţie de intensitatea
curentului.
În absenţa electrozilor tip cleşte, decălirea se
poate face şi cu electrozi obişnuiţi
3) Decălirea tablei şi a sârmelor din
oţel inoxidabil

La decălirea cu aparatul de punctat,

trecerea de la zona elastică la cea moale se
face brusc, ceea ce oferă un avantaj cert în
construirea arcurilor secundare.
4) Laminarea tablei din oţel inoxidabil
În absenţa tablei de vipla de grosimea
potrivită, din tabla mai groasă (de o,3 mm), se
taie fâşii înguste de 6-8mm şi lungi de 10-15
cm
- se decălesc
- se trec printre valţurile aparatului de
laminat
- se verifică grosimea cu micrometrul
- se decăleşte la final, spre a fi moale
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil
Oţelurile inoxidabile sunt aliaje cu un conţinut
mare de fier. Există o gamă largă de asemenea
aliaje.
cel mai cunoscut dintre acestea este oţelul
inoxidabil tip Wipla, denumit 18/8, după
proporţia de crom 18% şi nichel 8%
- cromul conferă duritate
- nichelul conferă maleabilitate
Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil

În funcţie de proporţia de crom şi de nichel

din aliaj, s-au obţinut la acelaşi diametru al
sârmei, grade diferite de elasticitate.
 Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil
Clasificarea sârmelor de wipla după
gradul de elasticitate – sunt 5 grupe
1) Sârme moi (weich)
2) Sârme de elasticitate medie, denumite
impropriu dure (hart)
3) Sârme elastice (federhart)
4) Sârme supraelastice (superfederhart)
5) Sârme extraelastice
 Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil
Indicaţii de utilizare:
- Sârmele moi se utilizează pentru ligaturi
În ortodonţie sunt utilizate sârmele:
-elastice
- supraelastice
- extraelastice
- Sârmele de elasticitate medie (hart) sunt
utilizate pentru croşete cu pliuri multiple şi
strânse şi pentru arcuri vestibulare cu acţiune
blândă, sau la anse de poziţionare
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil
Pe secţiune sârmele pot fi:
- rotunde
- pătrate
- dreptunghiulare

Pentru aparatele mobile şi mobilizabile se

utilizează sârmă a cărei secţiune este rotundă
Sârmele se livrează în grosimi diferite,
diametrele lor variind în zecimi chiar sutimi de
milimetru
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil

Cunoaşterea particularităţilor de
prelucrare a sârmelor din oţel inoxidabil este
necesară întrucât aproape în exclusivitate, din
ele se confecţionează principalele
componente metalice ale aparatelor (croşete,
arcuri, resorturi auxiliare)
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil

prelucrarea lor prezintă particularităţi care

se referă la:
- influenţele tratamentului termic
- influenţele plierii (îndoirii) sârmelor
asupra proprietăţilor elastice ale materialului
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil
a) Încălzirea sârmelor între 450 şi 800 de
grade duce la o pierdere a elasticităţii care se
explică fie printr-o ardere a carburilor de crom,
fie printr-o precipitare a carburilor la locurile de
joncţiune dintre cristalele de ,,ostenit”

Punctarea electrică nu alterează elasticitatea,

deoarece trecerea între aceste limite se face
instantaneu
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil
b) Îndoirea bruscă a sârmelor pe muchiile
ascuţite ale cleştilor duce la o modificare în
aranjamentul cristalin a aliajului care se
soldează cu
- pierderea elasticităţii
- slăbirea rezistenţei materialului
sau cu ambele modificări
5) Plierea (îndoirea) sârmelor din oţel
inoxidabil

La efectuarea diferitelor elemente din sârmă

există două conduite:
- să se folosească cleşti ultraspecializaţi pentru
fiecare tip de îndoitură – sunt necesari un
număr foarte mare de cleşti
- să se utilizeze un număr redus de cleşti. Cu
un cleşte se efectuează un număr mare de
îndoituri
La efectuarea îndoiturilor se ţine cont
de următoarele reguli:
a) La efectuarea elementelor din sârmă se
ia un fragment mai lung de sârmă, pentru a
pute efectua corect acel element

De preferinţă să se ia un fragment mai lung

de sârmă, din care să se poată confecţiona
mai multe elemente
La efectuarea îndoiturilor se ţine cont
de următoarele reguli:

b) Cleştele serveşte doar pentru fixarea

sârmei şi nu pentru îndoirea ei

c) Sârma se îndoaie cu mâna liberă prinzând-o

între faţa palmară a policelui şi celelalte
degete
La efectuarea îndoiturilor se ţine cont
de următoarele reguli:
d) Concomitent cu mişcarea de îndoire, mâna
alunecă uşor spre extremitatea liberă a
sârmei, tracţionând uşor de fir

e)Nniciodată sârmele nu se vor îndoi pe

muchii ascuţite, c inumai pe cele uşor
rotunjite
La efectuarea îndoiturilor se ţine cont
de următoarele reguli:
f) Îndoirea se face lent, printr-o mişcare
continuă

g) Este preferabil să se facă o mişcare uşoară

de îndoire, care va fi completată ulterior, decât
să fim obligaţi să dezdoim
La efectuarea îndoiturilor se ţine cont
de următoarele reguli:
h) se va stabili exact locul unde se face plierea, spre a nu fi
obligaţi să dezdoim
Dacă trebuie să dezdoim, următoarea îndoitură se va face
întotdeauna la distanţă de prima, altfel sârma se va rupe

i) Curburile mari se fac prin îndoire sârmei cu degetele de

la ambele mâini.
Curburile mici se fac utilizând un cleşte cu o falcă rotundă
şi una jgheab