KINETOTERAPIA ÎN

GERIATRIE ŞI APLICAŢII
PRACTICE ÎN CENTRE
DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

CURS 1
 CURS 1
ASPECTE GENERALE PRIVIND
PROBLEMATICA VÂRSTEI A III
(MEDICALE, KINETOTERAPEUTICE,
SOCIALE)

MEDICINA VÂRSTEI A TREIA

1. GERONTOLOGIA ŞI GERIATRIA
2. FENOMENUL ÎMBĂTRÂNIRII
Introducere
Geriatria, ca medicina unei grupe de vârstă
include profilaxia, terapia şi recuperarea
vârstnicului bolnav .

Obiectivele cursului
Cunoaşterea noţiunilor generale privind domeniul de
ştiinţă – geriatrie, gerontologie.
 Însuşirea cunoştinţelor despre evoluţia vârstelor şi
clasificarea acestora pe categorii de vârstă (aspecte
demografice şi speranţa de viaţă).
 Cunoaşterea contribuţiei mediciniei româneşti la
dezvoltarea domeniului.
 Însuşirea cunoştinţelor despre procesul de îmbătrânire
– mecanismele fiziologice ale îmbătrânirii.
1.1. GERONTOLOGIA ŞI GERIATRIA
 Gerontologia – ştiinţa care are ca obiect de
studiu cauzele îmbătrânirii fiziologice, normale, a
organismelor vii
(geron=bătrâneţe,logos=cuvânt/ştiinţă)
 Mecinicov (1903) a introdus acest termen cu
semnificaţia îmbătrânirii progresive, ireversibile a
capacităţii de adaptare fizică, psihică şi socială a
organismului.
 Geriatria– ştiinţa care se ocupă de studiul
aspectelor anormale, patologice posibil
reversibile ale vârstnicului.
 Termen introdus de I. Nascher (1909).
 Geriatria ca medicina unei grupe de vârstă include
profilaxia, terapia şi recuperarea vârstnicului bolnav
(geron=bătrâneţe, iatros=boală - limba greacă).
Durata medie de viaţă
Durata medie de viaţă s-a mărit în raport cu
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, cu creşterea
nivelului de cultură, cu gradul de civilizaţie.

 În antichitate durata medie de viaţă era 22 de

ani (sursa - inscripţii vechi de pe pietre
mortuare).
 În Evul Mediu, fără molime importante, durata
medie de viaţă ajungea la 24-26 de ani.
 În sec. al XVII-lea în ţările cu progrese
economice şi culturale ale Europei, durata
medie de viaţă 30 de ani.
Speranţa de viaţă

În România speranţa de viaţă in anul:

 1938 de 42 de ani

 1963 de 67,7 de ani

 1991 de 69,8 de ani

 2000 de 71,1 de ani

 2008 de 73,4 de ani

(sursa Banca Mondială de date, indicatori de
dezvoltare mondială).
România structura populaţiei
 Vârsta medie a populaţiei în 2003 a fost de 38,1 ani
faţă de 36 de ani în 1966 .
 În perioada 1966-2003 strucura populaţiei
cuprindea:
 populaţia tânără 0-14 ani a scăzut de la
20,2% la 16,7%;
 populaţia vârstnică 60 ani şi peste a
crescut de la 17,5 la 19,2%.
 în structură crescând numărul celor de 75 de ani şi peste. Cei
mai „longevivi” în 2003, reprezentau 2,2% din populaţie,
fenomen prezent în majoritatea ţărilor europene.
În România

 În 2010 (ianuarie) vârsta medie era de 39,6 ani

- 38,1 ani la bărbaţi
- 41,9 ani la femei.
Vârsta medie la populaţia:
- rurală 40,2 ani
- urbană 39,1 ani.
Structura populaţiei: - tânără 0-14 ani 15,2%;
- adultă 69,9% ;
- vârstnică ≥65 de ani 14,9%.
Geriatria ca ştiinţă

 Creşterea ponderii segmentului de populaţie

vârstnică în cadrul populaţiei generale în lume a
dus la dezvoltarea şi individualizarea ca ştiinţă a
geriatriei.
 Cercetările ştiinţifice pentru această ramură a medicinei,
aparţin mai multor domenii: biologie, medicină,
psihologie, sociologie, kinetoterapie, etc. aşa numita
vârstă a treia.
 Valoroase contribuţii în domeniu au avut şi cercetătorii
români de prestigiu: Gh.Marinescu, I.C. Parhon,
A.Aslan, C. Bălăceanu-Stolnici, nume de referinţă în
ţară şi străinătate.
Contribuţii româneşti în domeniu
 1952 Bucureşti – Institutul de Gerontologie şi
Geriatrie (primul din lume)
 1974 devine Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie,
din 1992 poartă numele savantului Ana Aslan.
 1952-1988 condus de Acad. Prof. Dr. Ana Aslan are ca obiect de
activitate: asistenţa medicală geriatrică, cercetare şi
gerontologia socială.
 Preşedintele OMS a propus în 1964, Institutul de Geriatrie de la
Bucureşti ca model pentru alte ţări ale lumii.
 1974 Institutul s-a extins cu o Clinică la Otopeni.
 Această clinică asigura: asistenţă geriatrică; program complex
de recuperare, constând în:
 fizioterapie (electroterapie, hidroterapie, magnetoterapie);
 kinetoterapie; masaj, fitness.
Ana Aslan

 S-a născut la Brăila (1897-1988).

 1915-1922 – cursuri la Facultatea de Medicină
Bucureşti;
 1945-1949 – profesor titular de clinica medicală
a Facultăţii de Medicină din
Timişoara;
 1949-1952 – şef de secţie la Institutul de
Endocrinologie Bucureşti;
 1952-1988 – director al Institutului de Geriatrie.
Ana Aslan
 printre pionierii gerontologiei medicale mondiale,
preocupată de gerontologia socială, indicând
măsuri organizatorice privind crearea unui sistem
de stimulare a activităţilor specifice vârstei a treia.
 a intuit şi descoperit acţiunile terapeutice de tip
biotrofic ale procainei, în tratamentul de lungă
durată în doze mici, cu rol curativ şi profilactic.
 Gerovitalul H3, produs biotrofic original românesc
şi primul medicament creat anume să întârzie
procesul de îmbatrânire, elaborat între anii 1946-
1956, de Prof. Dr. Ana Aslan şi şcoala sa, după
numeroase cercetări clinice şi experimentale.
ASLAVITAL

 În 1960 Prof. Aslan crează un nou produs care

conţine, pe lângă procaină, şi un factor
activator şi antiaterogen - Aslavital.
Factor eutrofic regenerator, cu cţiune
biocatalitică celulară.
Are acţiune antiaterogenă (lipotropă), reglează
anumite faze în metabolismul grăsimilor şi a
colesterolului.
Ameliorează circulaţia cerebrală şi metabolismul
celulei nervoase.
ASLAVITAL
 energizant, enzimopoetic, antidepresiv,
vasodilatator coronarian şi periferic.
 în tratamentul profilactic şi curativ al formelor de
îmbătrânire predominant cerebrală şi
cardiovasculară.
 Se aplică, în astenia psihică şi fizică, surmenajul
intelectual, tulburări de memorie şi
concentrarea atenţiei, în stări depresive şi de
hiperemotivitate.
 Indicat în ateroscleroza generalizată sau cu
predominenţă cerebrală coronariană, periferică
(arterite), în prevenirea şi combaterea
accidentelor tromboembolice şi a sechelelor
posthemoragice.
Romanian Journal of Gerontology and
Geriatrics

În 1985, Prof. Aslan publică în

lucrarea
„Tehnica şi acţiunea
tratamentului cu Gerovital
H3. Precizări după 34 ani de
folosire”.
O sinteză a cercetărilor
 recunoaşterea pe plan mondial a eficienţei Gerovitalului;
 confirmarea rezultatelor cercetarilor româneşti;
 superioritatea produsului față de produse similare din
farmacopeea mondială.
 Aspectele clinice ale tratamentului cu procaină la pacienţii
de vârsta a treia:
 reducerea stărilor depresive şi a anxietăţii;
 dorinţa de a trăi;
 creşterea capacităţilor fizice şi intelectuale, îmbunatăţirea
memoriei;
 îmbunatăţirea funcţională a analizorilor auditiv, optic şi
olfactiv;
 îmbunatăţirea aspectului pielii şi părului, scăderea
intensităţii petelor senile şi a keratozei;
 creşterea tonusului muscular şi a mobilităţii articulare,
creşterea şi repigmentarea părului, normalizarea presiunii
arteriale.
 ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE
GERIATRIE
Deţine o serie de priorităţi pe plan
mondial:
 Înfiinţarea primului institut de geriatrie din lume
(22 ianuarie 1952), având ca obiect de activitate cercetări de
gerontologie clinică şi asistenţă medicală a vârstei a III-a.
 Orientarea tridirecţională a cercetărilor gerontologice: clinică,
experimentală şi socială; structură recomandată de
O.M.S. (Kiev, 1963) ca model pentru institute similare.
 Elaborarea unui medicament cu eficienţă în profilaxia
îmbatrânirii şi în terapia stărilor patologice ale vârstei a III-a -
Gerovital H3.
 strategie terapeutică în profilaxia şi terapia bătrâneţii.
 Organizarea unei reţele sanitare naţionale de profilaxie a îmbătrânirii.
(http://www.ana-aslan.ro/index_ro.htm):
Priorităţi pe plan mondial
 Orientarea tridirecţională a cercetărilor geronto-
logice: clinică, experimentală şi
socială; structură recomandată de O.M.S. (Kiev,
1963) ca model pentru institute similare.
 Elaborarea unui medicament cu eficienţă în
profilaxia îmbatrânirii timpurii şi în terapia
stărilor patologice ale vârstei a III-a - Gerovital H3.
 strategie terapeutică în profilaxia şi terapia
bătrâneţii.
 Organizarea unei reţele sanitare naţionale de
profilaxie a îmbătrânirii.
(http://www.ana-aslan.ro/index_ro.htm):
1.2. FENOMENUL ÎMBĂTRÂNIRII
 Cercetările din biologie, medicină, psihologie, sociologie,
asupra ansamblului fenomenelor şi proceselor de
îmbătrânire normală a organismului uman, în geriatrie
menţionează că, din punct de vedere biologic,
normalitatea este concepută ca un echilibru funcţional şi
dinamic, într-un amsamblu de interrelaţii şi
interdependenţe cu mediul.

 Homeostazia (echilibrul intern) “este rezultatul unei

permanente cooperări armonioase a tuturor
sistemelor reactive ale organismului, ca urmare a
unor procese extrem de sensibile şi precise de
reglare şi integrare, realizate prin intermediul
mecanismelor neuroendocrine”. (C. Şt. Cristea; I.
Lozincă, 1999).
Organismul dispune de rezerve adaptative şi
compensatoare, de disponibilităţi de adaptare largi, cu
variaţii de la individ la individ, în funcţie de particularităţile
reactive ale fiecărui individ

 Adaptarea organismului, reflectarea în starea de sănătate

are la bază marea disponibilitate de rezerve funcţionale a
organelor şi sistemelor în totalitate, care, în condiţii
normale de repaus, funcţionează cu o parte din
capacităţile lor funcţionale.

 În timpul solicitărilor crescute, organismul îşi sporeşte

necesarul de rezerve pe care le poate utiliza dar fără a
perturba echilibrul morfofuncţional al acestuia
Procesul de îmbătrânire
 Din punct de vedere biologic, constă în diminuarea
progresivă a capacităţii de adaptare a organismului,
la multiplele variaţii ale parametrilor mediului intern
şi extern, incapacitatea de realizare a
homeostaziei.
 Din punct de vedere cibernetic, în procesul de
îmbătrânire se remarcă schimbări informaţionale în
organismul ca tot unitar, între organism şi mediul
extern.
 De asemenea, se remarcă alterarea consecutivă a
recepţionării, alterarea capacităţii de stocare,
prelucrare şi utilizare a informaţiei.
Îmbătrânirea
 Este un proces normal, dar nu trebuie să se
producă oricând şi oricum, ea poate fi controlată.
 Părerea specialiştilor că “bătrâneţea nu este
nici boală nici disfuncţie” este bine cunoscută
şi acceptată.
 Bătrâneţea aduce mari schimbări în viaţa
individului prin schimbarea programului,
întreruperea contactelor socio-profesionale.
Înlocuirea stresului pozitiv al vieţii active cu
stresul inutilităţii, lipsa de motivaţie, la unii
instalarea sindromului de decondiţionare,
interpretat ca un tablou clinic disfuncţional.
Vârstele ciclului vieţii:

 copilăria,
 adolescenţa,
 maturitatea,
 bătâneţea
reprezintă etape în cadrul cercetărilor care
încearcă să rezolve atât problemele gnostice,
cât şi cele sociale pe care fiecare dintre
acestea le implică.
Vârsta a treia
Se caută răspunsuri în plan bio-psiho-social şi
demografic ce vizează efectele asupra individului,
grupului dar şi în plan macro-social.
Cercetarea acestui fenomen complex, bătrâneţea, se
desfăşoară pe trei direcţii:
 Îmbătrânirea – o provocare pentru ştiinţă, legislaţie,
formare;
 Elemente pentru o psihologie a vârstei a treia;

 Profesionişti pentru vârsta a treia (L. M. Iacob -

2001).
“vârsta a treia”
 Sintagma este frecvent folosită de specialiştii
din diverse domenii: social, economic,
politic, medical.
 Diferite sunt şi abordările, unele politici
îndreptându-se spre asigurarea resurselor
pentru susţinerea costurilor de protecţie
socială, altele sunt preocupate de construirea
unor proiecte de perspectivă.
Aspecte demografice

 Studiile din ultimul deceniu menţionează în

Strategia de dezvoltare a sistemului
naţional de asistenţă a persoanelor
vârstnice (2005) că populaţia vârstnică totală
a crescut continuu şi se preconizează
creşterea ei permanentă.
România
Datele comparative de la ultimele
recensăminte indică :
 1992 - 16,4 % populaţie peste 60 de ani;

 2002 - 19,4 % populaţie peste 60 de ani, o

creştere a populaţiei vârstnice(+3 %).
 2011- populația peste 65 de ani
reprezinta 14,9%.
Populaţia României
Pe grupe de vârstă (1992-2002):
 1992 – populaţie de 0-14 ani – 22,7 %;

 2002 – populaţie de 0-14 ani – 17,6 %

populaţia tânără în scădere: (- 5,1%).

1992 populaţia adultă 15-59 ani – 60,9%;

 2002 populaţia adultă 15-59 ani – 63,0%; o
creştere (+2,1%)
Standarde europene
 Potivit standardelor europene, România
este inclusă în categoria ţărilor cu populaţie
bătrână.
 un aspect alarmant – în 10 ani populaţia a
scăzut cu 2.600.000 locuitori.
(comunicat de presă disponibil pe site-ul
www.recensamantromania.ro ultimul
recesământ 2011 faţă de 2002),
Îmbătrânirea unei populaţii
din punct de vedere demografic
are la bază analiza piramidei
vârstelor, respectiv a ratei
natalităţii, morbidităţii şi
mortalităţii, a speranţei de viaţă.
Speranţa de viaţă
 În 1998 OMS aprecia speranţa de viaţă
pentru anul 2025 de aproximativ 80 de ani.

 Studii efectuate în ţările europene indică

speranţa de viaţă de 81 de ani la femei şi
75 de ani la bărbaţi
(în perspectivă această diferenţă tinde să
dispară).
Studii asupra longevităţii
J. C. Guérin, 2000
 Durata de viaţă mai mare la japonezi, în
comparaţie cu speranţa de viaţă înregistrată în
alte ţării, aceasta find atribuită implicării în
muncă până la vârste înaintate.

 A comparat % persoanelor în vârstă 55-59 ani şi

60-64 de ani din Japonia şi Franţa, implicarea în
muncă a aestora se prezintă astfel:
 Concluzia→ implicarea în
activitate pe piaţa muncii şi după
vârsta de 60 de ani este în
favoarea longevităţii.
Japonia Franţa

Vârsta 55-59 60-64 55-59 60-64

Lucrează 94,10% 75,60% 67,80% 19,00%

România
 în privinţa longevităţii se află în prezent la o
distanţă de 10 ani faţă de Japonia
(cu cei mai longevivi oameni).
 Date INSSE
 speranţa de viaţă în România s-a dublat într-un
secol de la 36,4 ani în 1900 la 71,19 ani în 2001,
mai mare la populaţia din mediul urban faţă de
cea din mediul rural.
 durata de viaţă pe sexe mai mare la femei.
Rezumat
 Geriatria şi gerontologia ca ştiinţă s-a dezvoltat
în a 2-a jumătate a secolului XX. Omenirea a
cunoscut o creştere a condiţiilor de viaţă, a
nivelului de cultură şi civilizaţie ce a condus la
creşterea speranţei de viaţă şi a numărului
persoanelor vârstnice.
 “Fenomenul îmbătrânirii„ este cercetat de mai multe ştiinţe:
biologie, medicină, sociologie, economie, kinetoterapie, este
un fenomen complex cu implicaţii majore atât asupra individului
cât şi a societăţii.
 Creşterea demografică la această categorie de vârstă impune o
strategie de dezvoltare a sistemului naţional de asistenţă pentru
persoanelor vârstnice în fiecare ţară pentru a gestiona
corespunzător problemele specifice acestei situaţii.
Concepte şi termeni de reţinut

 Geriatrie, gerontologie, îmbătrânire precoce,

îmbătrânire patologică, homeostazie,
îmbătrânirea – fenomen biologic,
incapacitatea de realizare a homeostaziei.
 Probleme de reflexie şi
teme de dezbatere
 Îmbătrânirea normală, cronologică, dispune de
mecanisme fiziologice adaptative, în cadrul
căreia normalitatea este concepută ca un
echilibru funcţional şi dinamic, într-un ansamblu
de interrelaţii şi interdependenţe cu mediul.
 Îmbătrânirea precoce, patologică –
condiţionată de factori perturbatori diverşi care
generează dereglări funcţionale, care conduc la
grăbirea fenomenului de senescenţă
Recomandări bibliografice
 Bălaceanu Stolnici C. (1998). Geriatrie practică, Amaltea, Bucureşti
 Bogdan C. (1997). Geriatrie, Editura Medicală, Bucureşti
 Constantin B. (1997). Geriatrie, Editura Medicală, Bucureşti
 Cristea C., Lozincă I. (1999). Principii de kinetoterapie recuperatorie la vârsta a treia,
Editura Universităţii, Oradea
 Dumitru M. (1982). Geriatrie, Editura medicală, Bucureşti
 Fontaine R. (2008). Psihologia îmbătrânirii, Editura polirom, Iaşi
 Gârleanu, Şoitu Daniela (2006). Vârsta a treia, Institutul European
 Iacob L. M. (2001). Vârsta a treia, cunoaştere şi intervenţie, Proiectul tempus J. B.-JEP
14239/99, Iaşi
 Ianoşi Ion. (1998). Vârstele omului, Editura Trei, Bucureşti
 INSSE (2002-2003). Recesământul populaţiei şi al locuinţelor
 INSSE (2003). Anuarul statistic al României
 Preda G. I. (2001). (note de curs) Geriatrie şi gerontologie, Editura Medicală, Bucureşti,
 Slade S. (1992). Particularităţi psihologice şi psihopatologice în cadrul vârstei a treia,
teză de doctorat
 Şchiopu U., Verza E. (1982). Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
 http://www.ana-aslan.ro/index_ro.htm
 www.recensamantromania.ro